Acest site s-a nascut din dorinta si dor; dorinta de a fi de folos si dorul dupa oamenii cu care impartasim comuniunea de limba si credinta. Va invit sa treceti dincolo de aceasta prima pagina introductiva si sa descoperiti pe site o seama de materiale pe care vi le punem la dispozitie.

Freitag, 13. Juli 2012

Traducere: ELENA OPRIŢA Titlul cărţii în original Fundamentals of Christian Education PARTEA 2 DIN PARTEA 4

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE EDUCAŢIEI CREŞTINE

Traducere: ELENA OPRIŢA

Titlul cărţii în original

Fundamentals of Christian Education


PARTEA 2 DIN PARTEA 4



Aceşti copii, cărora li se permit atât de multe lucruri, devin ambiţioşi, pătimaşi şi lipsiţi de iubire. Ce bine ar fi dacă părinţii şi-ar da seama că de educaţia corectă, încă din pruncie, depinde fericirea atât a părinţilor, cât şi a copiilor. Cine sunt aceşti copii încredinţaţi grijii noastre? Sunt membrii mai tineri ai familiei Domnului. "Ia pe acest fiu, pe această fiică", spune El, "creşte-i pentru Mine şi şlefuieşte-i în aşa fel, încât să fie corespunzători pentru palat şi să strălucească în curţile Domnului". Ce lucrare preţioasă! Cât de importantă! Cu toate acestea, vedem mame care suspină pentru un câmp de lucru mai vast, pentru lucrare misionară. Dacă ar putea merge în Africa sau în India, ar simţi că au făcut ceva. Însă a-şi face datoriile mici de zi cu zi şi a le aduce la îndeplinire cu credincioşie li se pare un lucru neînsemnat. De ce aceasta? Oare nu pentru că adesea lucrarea mamei nu este apreciat? Ea are o mie de griji de care tatăl n-are habar. Prea adesea, el se întoarce acasă aducând cu el grijile şi preocupările de la serviciu, care umbresc bucuria familiei, iar dacă în casă nu găseşte totul aşa cum gândeşte el, îşi manifestă resentimentele prin nerăbdare şi căutare de greşeli. El se poate lăuda cu ceea ce a făcut în cursul zilei, însă lucrarea mamei, în mintea lui, valorează prea puţin sau este subapreciată. Pentru el, grijile ei sunt de mică însemnătate. Ea trebuie doar să pregătească masa, să aibă grijă de copii, care uneori sunt mulţi la număr, şi să ţină casa în ordine. Ea încearcă toată ziua să menţină constant mecanismul gospodăriei. Ea a încercat, cu oboseală şi îngrijorare, să vorbească cu bunătate şi voioşie şi să-i înveţe pe copii să meargă pe calea cea dreaptă. Pentru aceasta a fost nevoie de efort şi multă răbdare din partea ei. Ea nu poate, în dreptul ei, să se laude cu ceea ce a făcut. I se pare că u a realizat nimic. Însă nu este aşa. Deşi rezultatele muncii nu sunt vizibile, îngerii lui Dumnezeu veghează asupra mamei împovărate de griji, notând poverile pe care ea le duce zi de zi. Numele ei s-ar putea să nu apară niciodată în rapoartele istoriei şi nici să primească onorurile sau aplauzele lumii, aşa cum s-ar putea întâmpla în dreptul soţului şi tatălui; însă este imortalizat în cărţile lui Dumnezeu. Ea face ceea ce poate, iar în ochii lui Dumnezeu, locul ei este mai mare în rang decât cel al unui rege pe tronul lui; pentru că ea are de-a face cu caracterul, ea modelează mintea. Mamele de acum construiesc societatea care va urma. Cât de important este ca copiii lor să fie în aşa fel crescuţi, încât să fie în stare să se împotrivească ispitelor pe care le vor întâmpina la tot pasul în viaţă! Oricare i-ar fi chemarea sau preocupările, tatăl să aducă în cămin aceeaşi înfăţişare zâmbitoare şi aceleaşi tonuri plăcute ale vocii cu care i-a întâmpinat toată ziua pe vizitatori şi pe străini. Soţia să simtă că se poate bizui pe afecţiunea soţului ei, că braţele lui o vor întări şi o vor susţine în toate grijile şi truda ei, că influenţa lui va fi de partea ei şi astfel povara o va simţi doar pe jumătate. Nu sunt oare copiii şi ai lui?
Tatăl să caute să uşureze sarcina mamei. În momentele de răgaz şi cele pe care le petrece în plăceri egoiste, să caute să-şi cunoască copiii, să li se alăture în jocurile lor, în lucrul lor. Să le atragă atenţia spre florile cele frumoase, spre copacii cei falnici, către frunzele pe care pot vedea înscrisă lucrarea şi dragostea lui Dumnezeu. El ar trebui să-i înveţe că Dumnezeu, care a făcut toate aceste lucruri, iubeşte ceea ce este frumos şi bine. Domnul Hristos a îndreptat atenţia ucenicilor Săi la crinii de pe câmp şi la păsările cerului, arătându-le cum le poartă Dumnezeu de grijă, şi a prezentat aceste lucruri ca o dovadă că El va purta de grijă omu-lui, care este mult mai important în ochii Lui decât păsările şi florile. Spuneţi-le copiilor că oricât de mult timp ar fi cheltuit pentru etalare, înfăţişarea noastră nu se va putea compara niciodată, prin graţie şi frumuseţe, cu cea a celor mai simple flori de pe câmp. Astfel, minţile lor pot fi călăuzite de la ceea ce este artificial spre ceea ce este natural. Ei pot învăţa că Dumnezeu le-a dat toate aceste lucruri frumoase pentru a se bucura şi că doreşte ca ei să-i dea Lui cele mai alese şi sfinte simţăminte ale inimii. Părinţii ar trebui să caute să trezească în copiii lor interesul pentru studiul fiziologiei. Tinerii trebuie instruiţi cu privire la propriile lor corpuri. Sunt doar puţini tineri care au o cunoaştere clară a tainelor vieţii. Majoritatea mamelor sunt prea puţin interesate de studiul minunatului corp omenesc şi relaţia şi dependenţa dintre toate părţile complicate ale acestuia. Ele nu înţeleg influenţa corpului asupra minţii sau a minţii asupra corpului. Ele se ocupă cu nimicuri inutile, iar apoi se plâng că nu au timp să obţină acele informaţii de care au nevoie pentru a se ocupa în mod corespunzător de sănătatea copiilor lor. Le este mai uşor să-i dea pe mâna doctorilor. Mii de copii mor datorită ignoranţei cu privire la legile fiinţei lor. Dacă părinţii înşişi ar fi preocupaţi să dobândească cunoştinţe în legătură cu acest subiect şi ar simţi nevoia de a le pune în practică, am avea o mai bună stare a lucrurilor. Învăţaţi-i pe copiii voştri să judece de la cauză la efect. Arătaţi-le că, dacă încalcă legile fiinţei lor, ei trebuie să plătească vinovăţia prin suferinţă. Dacă nu vedeţi schimbări rapide în bine aşa cum doriţi, nu vă descurajaţi şi instruiţi-i cu răbdare şi nu renunţaţi până când nu este obţinută biruinţa. Continuaţi să-i învăţaţi cu privire la corpurile lor şi cum să le poarte de grijă. Nepăsarea cu privire la sănătatea trupească duce la nepăsare în privinţa principiilor morale. Nu neglijaţi să-i învăţaţi pe copiii voştri să prepare o hrană sănătoasă. Dându-le aceste lecţii de fiziologie şi gătit, voi îi ajutaţi să facă primii paşi într-una din cele mai importante ramuri ale educaţiei şi întipăriţi principii care sunt elemente esenţiale într-o educaţie religioasă. Toate lecţiile de care am vorbit în acest articol sunt necesare. Dacă li se acordă atenţia necesară, ele vor fi ca un bastion care îi va apăra pe copiii noştri de relele care asaltează lumea. La mesele noastre trebuie să se vadă cumpătarea. În casele noastre, lumina soarelui, dată de Dumnezeu, şi aerul curat al cerului trebuie să fie binevenite. Căminele noastre trebuie să aibă o influenţă spre bine. Trebuie să-i deprindem pe copiii noştri să-şi însuşească obiceiuri sănătoase şi trebuie să-i învăţăm în ceea ce priveşte lucrurile lui Dumnezeu. Aceste lucruri vor necesita ceva efort din partea noastră. Va fi nevoie de rugăciuni, lacrimi şi lecţii pe care să le tot repetăm. Uneori vom fi puşi în mare încurcătură, neştiind cum să realizăm aceste lucruri; însă îi putem prezenta pe copiii noştri înaintea lui Dumnezeu în rugăciunile pe care le înălţăm, implorându-l să-i ferească de rău şi spunând: "Acum, Doamne, fă-ţi lucrarea Tu şi înmoaie şi supune minţile copiilor noştri", iar El ne va asculta. El ascultă rugăciunile mamelor care plâng, ale mamelor asaltate de griji. Când Domnul Hristos a fost pe pământ, mamele împovărate şi-au adus copiii la El; gândeau că, dacă El Îşi va pune mâinile peste ei, ele îi vor putea creşte mai bine, aşa cum ar trebui. Mântuitorul ştia de ce vin aceste mame cu micuţii lor la El şi i-a mustrat pe ucenici, care le spuneau să plece, zicându-le: "Lăsaţi copilaşii să vină la mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei". Dumnezeu îi iubeşte pe copilaşi şi veghează cum îşi fac lucrarea părinţii. Nedreptatea abundă pretutindeni şi, dacă dorim mântuirea copiilor noştri, trebuie să facem eforturi serioase, perseverente. Domnul Hristos a spus: "Eu Mă sfinţesc, pentru ca şi ei să poată fi sfinţiţi". El dorea ca ucenicii Săi să fie sfinţiţi şi S-a făcut exemplu pentru ei, pentru ca ei să-L poată urma. Ce-ar fi dacă taţii şi mamele s-ar situa pe această poziţie şi ar spune: "Vreau ca toţi copiii mei să aibă principii puternice, şi în vederea acestui lucru le voi da un exemplu prin propria mea viaţă"? Mama să nu considere nici un sacrificiu prea mare dacă acesta este necesar pentru mântuirea casei ei. Nu uitaţi că Domnul Isus Şi-a dat viaţa cu scopul de a vă scăpa din ruină, pe voi şi pe toţi ai voştri. El simte cu voi şi vă va ajuta în această lucrare binecuvântată şi veţi fi împreună lucrători cu Dumnezeu. Ne putem permite să greşim în unele lucruri, însă aceasta nu trebuie să se întâmple nicidecum în privinţa copiilor noştri. Dacă în urma educaţiei primite în cămin ei sunt curaţi şi virtuoşi, dacă vor ocupa cu umilinţă un loc în marele plan al lui Dumnezeu pentru lume, viaţa noastră nu va fi niciodată un eşec.
"Cumpătarea creştină şi igiena biblică," p. 60-72, 1890




BEŢIA MINTALĂ


Ce ar trebui să citească copiii noştri? Iată o întrebare serioasă, care necesită un răspuns serios. Sunt îngrijorată când văd în familii creştine ziare şi reviste care conţin poveşti care nu influenţează mintea în bine. I-am urmărit pe cei care au gust pentru ficţiune şi care şi-l cultivă. Ei au avut privilegiul de a asculta adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu, de a se familiariza cu convingerile pe care este întemeiată credinţa noastră; însă ei au crescut până la vârsta maturităţii lipsiţi de adevărata evlavie. Aceşti tineri atât de preţioşi au nevoie să pună la temelia caracterului lor cel mai bun material - dragostea şi frica de Dumnezeu şi cunoaşterea lui Hristos. Însă mulţi nu au o cunoaştere inteligentă a adevărului, aşa cum este acesta în Isus. Mintea lor se hrăneşte cu povestiri senzaţionale. Ei trăiesc într-o lume fictivă şi nu sunt pregătiţi pentru datoriile practice ale vieţii. Am urmărit copii cărora li s-a îngăduit să crească în acest mod. Fie că sunt în cămin sau în altă parte, ei sunt ori fără astâmpăr, nervoşi sau visători, ori sunt incapabili de a conversa, fie şi asupra celor mai comune subiecte. Facultăţile nobile, cele care puteau fi întrebuinţate în vederea atingerii unor scopuri înalte, au fost degradate, ajungând la contemplarea lucrurilor uşuratice sau chiar mai rău decât atât, până ce posesorul acestora a ajuns să fie satisfăcut cu asemenea subiecte şi doar cu greu mai poate ajunge la ceva mai înalt. Gândul sau conversaţia cu privire la cele religioase au devenit pentru el plictisitoare. Hrana mintală pentru care căpătase o oarecare plăcere a fost contaminată în efectele ei, care l-au condus spre gânduri necurate şi senzuale. Cu toată sinceritatea am simţit milă pentru aceste suflete când mi-am dat seama cât de mult pierd neglijând ocaziile de a-L cunoaşte pe Hristos, în care sunt concentrate toate speranţele noastre pentru viaţa veşnică. Cât de mult timp preţios este irosit, timp în care ei ar putea studia Modelul în privinţa adevăratei evlavii. Am cunoscut personal pe câţiva care şi-au pierdut tonusul sănătos al minţii datorită unor obiceiuri greşite în privinţa lecturii. Ei trec prin viaţă având o imaginaţie bolnavă, amplificând orice necaz, cât de mic. Lucruri pe care o minte sănătoasă, sensibilă, nici nu le-ar băga în seamă devin pentru ei necazuri de nesuportat, obstacole de netrecut. Pentru ei, viaţa este o umbră continuă. Cei care şi-au îngăduit obiceiul de a alerga nebuneşte după poveşti excitante îşi mutilează puterea mintală şi se descalifică singuri de a avea gânduri şi o minte viguroasă. Există acum bărbaţi şi femei care se află în declinul vieţii pentru că nu şi-au putut reveni niciodată de pe urma efectelor lecturilor necum-pătate. Obiceiul format în primii ani s-a dezvoltat o dată cu creşterea lor şi s-a întărit concomitent cu puterea lor; iar eforturile de a-l birui, deşi hotărâte, au fost doar parţial încununate de succes. Mulţi nu au putut reveni niciodată la vigoarea mintală pe care au avut-o iniţial. Toate încercările de a deveni creştini practici se sfârşesc doar cu o dorinţă nefinalizată. Ei nu pot deveni cu adevărat asemenea Domnului Hristos şi continuă să-şi hrănească mintea cu acest fel de literatură. Nici în plan fizic efectele nu sunt mai puţin dezastruoase. Sistemul nervos este în mod inutil împovărat prin această pasiune pentru citit. În unele cazuri, tineri şi chiar cei maturi au fost loviţi de paralizie nu dintr-o altă cauză decât aceea a cititului în exces. Mintea a fost continuu ţinută într-o stare de excitare, până când mecanismul delicat al creierului a slăbit atât de mult, încât nu s-a mai putut pune în mişcare, iar consecinţa a fost paralizia. Când este cultivat apetitul pentru povestiri excitante, senzaţionale, gustul moral este pervertit, iar mintea nu este satisfăcută până nu este hrănită continuu cu această hrană fără valoare, nesănătoasă. Am văzut tinere, aşa-zis creştine, care nu erau fericite până nu aveau la îndemână vreun roman nou sau vreo revistă cu povestiri. Mintea tânjea după stimulente exact aşa cum beţivul doreşte băutura îmbătătoare. Aceşti tineri nu manifestă un spirit de devoţiune; nici o lumină cerească nu poate străluci asupra celor din preajma lor spre a-i conduce la fântâna cunoaşterii. Ei nu au o experienţă religioasă profundă. Dacă această categorie de cărţi nu ar fi stat mereu în preajma lor, ar mai fi existat nădejde pentru îndreptarea lor; însă ei tânjesc după ele şi le obţin. Sunt îndurerată să văd tineri şi tinere ruinându-şi utilitatea în această viaţă şi nedobândind acea experienţă care îi va pregăti pentru viaţa veşnică şi societatea cerească. Nici nu se poate găsi un nume mai potrivit pentru această stare decât acela de "beţie mintală". Obiceiurile de necumpătare în privinţa cititului exercită o influenţă periculoasă asupra creierului la fel ca şi necumpătarea în mâncare şi băutură. Cea mai bună cale pentru a preveni creşterea acestui rău este de a ne preocupa de teren. Este nevoie de cea mai mare grijă şi atenţie pentru cultivarea minţii şi semănarea pe acest teren a preţioaselor seminţe ale adevărului biblic. Domnul, în marea Sa îndurare, ne-a descoperit în Scripturi regulile privitoare la o viaţă sănătoasă. El ne spune ce păcate să evităm; El ne explică planul mântuirii şi ne arată calea către cer. El i-a inspirat pe oamenii sfinţi să scrie, spre folosul nostru, învăţături clare cu privire la pericolele care ne înconjoară pe cale şi cum să scăpăm de ele. Cei care ascultă de îndemnul de a cerceta Scripturile nu vor ignora aceste lucruri. În mijlocul primejdiilor din timpul sfârşitului, fiecare membru al bisericii ar trebui să înţeleagă argumentele pe care se întemeiază nădejdea şi credinţa sa - argumente care nu sunt dificil de înţeles. Există suficiente lucruri cu care să ne ocupăm mintea, dacă vrem să creştem în harul şi cunoaşterea Domnului nostru Isus Hristos. Noi suntem mărginiţi, însă trebuie să avem un simţ al infinitului. Mintea trebuie pusă la lucru pentru a-L contempla pe Dumnezeu şi minunatul Său plan de mântuire. Sufletul va fi astfel înălţat mai presus de ceea ce este pământesc, obişnuit, şi se va îndrepta spre ceea ce este nobil şi veşnic. Gândul că noi facem parte din lumea lui Dumnezeu, în prezenţa marelui Creator al Universului, care l-a făcut pe om după asemănarea Sa, va conduce mintea pe un câmp mult mai larg de meditaţie. Este un gând măreţ acela că ochiul lui Dumnezeu veghează asupra noastră, că El ne iubeşte, că ne poartă atât de mult de grijă, încât a dat pe scumpul Său Fiu pentru a ne răscumpăra, pentru ca să nu pierim în starea noastră nenorocită; iar acela care îşi deschide inima să primească şi să contemple astfel de teme nu se va mulţumi niciodată să zăbovească asupra subiectelor banale, senzaţionale. Dacă Biblia ar fi studiată aşa cum ar trebui, oamenii ar avea un intelect puternic. Subiectele pe care le tratează Cuvântul lui Dumnezeu, simplitatea plină de demnitate cu care sunt prezentate, temele nobile pe care acesta le aduce în faţa minţii dezvoltă în om facultăţi care altfel nu ar fi dezvoltate. În Biblie se deschide în faţa imaginaţiei un câmp nelimitat. Cercetătorul acestor teme măreţe se întoarce de la contemplarea lor, de la cugetarea asupra acestor subiecte distinse, cu mintea şi cu simţămintele mai curate decât dacă şi-ar fi petrecut timpul citind orice altă lucrare de origine omenească, fără să mai punem în calcul pe cele cu un caracter minor. Minţile tinere pierd ocazia de a atinge cea mai nobilă dezvoltare atunci când neglijează cea mai înaltă sursă a înţelepciunii - Cuvântul lui Dumnezeu. Motivul pentru care avem atât de puţini oameni cu o minte dezvoltată, de o valoare statornică şi solidă, este că nu mai există frică de Dumnezeu, Dumnezeu nu mai este iubit, iar principiile religioase nu sunt puse în practică în viaţa de zi cu zi aşa cum ar trebui. Dumnezeu doreşte ca noi să folosim toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie pentru a ne cultiva şi întări puterile intelectuale. Noi am fost creaţi pentru o existenţă mai înaltă, mai nobilă, decât viaţa pe care o avem acum. Trebuie să folosim timpul prezent ca să ne pregătim pentru viaţa veşnică. Oare unde am putea găsi teme mai măreţe pentru contemplare sau un subiect mai interesant pentru gândurile noastre decât în adevărurile sublime desfăşurate în Biblie? Aceste adevăruri vor face o lucrare puternică în favoarea omului, iar el nu are de făcut decât să le urmeze. Însă cât de puţin este studiată Biblia! Zăbovim asupra oricăror subiecte neimportante, numai asupra acestuia nu. Dacă Biblia ar fi studiată mai mult, dacă adevărurile ei ar fi înţelese mai bine, noi am fi un popor mult mai luminat şi mai inteligent. Îngerii din lumea luminii stau alături de căutătorul sincer după adevăr pentru a-i impresiona şi ilumina mintea. Cel care are înţelegerea întunecată poate găsi lumină prin cunoaşterea Scripturii.
"Cumpătarea creştină şi igiena biblică" , p. 123-126, 1890

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Patriarhi şi profeţi"- Săptămâna literară, 1890, p. 111-116 - Şcolile profeţilor, 1890, p. 592-602 "Review and Herald"- Învaţă prin cuvânt şi exemplu, 31 martie 1891 "Review and Herald" - Lucrarea mamei,15 septembrie 1891 "Calea către Hristos" - O cunoaştere a lui Dumnezeu ,1892, p. 89-96






CĂRŢILE ÎN ŞCOLILE NOASTRE

În lucrarea de educare a tinerilor din şcolile noastre, este dificil să menţii influenţa Duhului lui Dumnezeu şi în acelaşi timp să te conduci după principii greşite. Lumina care străluceşte asupra acelora care au ochi să vadă nu poate fi amestecată cu întunericul ereziei şi erorii care se găseşte în atât de multe din manualele recomandate studenţilor din colegiile noastre. Atât profesorii, cât şi elevii au considerat că, pentru a dobândi educaţie, este necesar să studieze operele scriitorilor care învaţă necredincioşia, pentru că lucrările lor conţin ceva perle de gândire. Însă cine este cel care le-a inspirat? Dumnezeu şi numai Dumnezeu, pentru că El este sursa oricărei lumini. Oare toate lucrurile esenţiale pentru sănătate, pentru creşterea noastră spirituală şi pentru natura morală nu se găsesc în paginile scrierilor sfinte? Nu este oare Domnul Hristos capul nostru care trăieşte? Şi oare nu trebuie să creştem până la statura deplină de bărbaţi şi femei? Oare ar putea un izvor necurat să îndulcească apele? De ce trebuie să ne bălăcim prin mulţimea de greşeli conţinute în lucrările păgânilor şi necredincioşilor, de dragul de a obţine beneficiul câtorva adevăruri intelectuale, când avem la dispoziţia noastră tot adevărul? Omul nu poate face nimic bun fără Dumnezeu. El este sursa oricărei raze de lumină care străpunge întunericul lumii. Tot ce este de valoare vine de la Dumnezeu şi Îi aparţine Lui. Există un motiv datorită căruia agenţii vrăjmaşului dau dovadă uneori de o înţelepciune remarcabilă. Satana însuşi a fost educat şi disciplinat în curţile cereşti şi el ştie ce este bine şi ce este rău. El amestecă ceea ce este de valoare cu ceea ce este pervertit, şi aceasta îi dă puterea de a-i înşela pe fiii oamenilor. Însă oare pentru că Satana a furat din cer podoaba pe care o avea ca să poată exercita influenţă asupra domeniilor pe care le-a uzurpat, cei care stăteau în întuneric, dar au văzut o mare lumină, să se întoarcă ei oare de la lumină şi să fie de partea întunericului? Oare cei care au cunoscut cuvintele lui Dumnezeu pot să le recomande elevilor şi studenţilor noştri cărţi care exprimă sentimente păgâne sau de necredincioşie, pentru ca aceştia să devină inteligenţi? Satana are agenţii lui, educaţi după metodele lui, inspirate de spiritul lui şi adaptate lucrărilor lui; însă să colaborăm noi cu ei? Oare noi, creştini fiind, să recomandăm lucrările lui ca fiind valoroase, chiar esenţiale, pentru dobândirea unei educaţii? Domnul Însuşi a avut în vedere ca să fie întemeiate şcoli pentru a se putea dobândi cunoştinţa cea adevărată. Nici un profesor din şcolile noastre nu ar trebui să sugereze ideea că, pentru a avea o educaţie corespunzătoare, este esenţial să se studieze manuale care exprimă părerile celor păgâni şi necredincioşi. Studenţii care sunt astfel educaţi nu pot deveni educatori competenţi; căci ei sunt îndopaţi cu sofismele vrăjmaşului. Studiul lucrărilor care exprimă în vreun fel puncte de vedere ale necredincioşilor este ca şi cum ai lucra cu mâinile pe cărbuni negri; căci omul nu se poate să nu-şi mânjească mintea atâta timp cât este încrezător. Îndreptându-ne spre asemenea surse de cunoaştere, nu ne întoarcem noi oare de la zăpada curată a Libanului ca să bem din apa tulbure din vale? Oamenii care se îndepărtează de la cunoaşterea lui Dumnezeu şi-au pus minţile sub controlul stăpânului lor, Satana, iar acesta îi instruieşte ca să fie slujitorii lui. Cu cât sunt aduse în faţa tinerilor mai puţine lucrări ale celor necredincioşi, cu atât va fi mai bine. Îngerii cei răi sunt mereu în alertă pentru a înălţa înaintea tinerilor lucrări care le vor vătăma mintea şi, pe măsură ce sunt citite cărţi care exprimă vederi păgâne şi necredincioase, aceşti agenţi nevăzuţi ai răului caută să trezească în cei care le studiază un spirit de îndoială şi necredinţă. Cei care se adapă din aceste ape necurate nu însetează după apa vieţii; căci ei sunt satisfăcuţi cu rezervoarele crăpate ale lumii. Ei consideră că deţin comorile cunoştinţei, când, de fapt, ei strâng doar lemn, fân şi paie, lucruri care nu merită să fie nici câştigate, nici păstrate. Felul în care se apreciază pe ei înşişi, ideea că o cunoaştere superficială a lucrurilor constituie educaţie, îi face să fie înfumuraţi şi mulţumiţi de sine, când ei sunt de fapt aşa cum erau fariseii, care nu cunoşteau nici Scriptura, nici puterea lui Dumnezeu. O, de-ar preţui tinerii noştri cunoştinţa care este nepieritoare, pe care o pot lua cu ei în viaţa veşnică, acea cunoştinţă care este simbolizată prin aur, argint şi pietre preţioase! Profesorii şi învăţătorii care se consideră înţelepţi nu ştiu nimic din ceea ce ar trebui să cunoască. Ei au nevoie să înveţe blândeţea şi umilinţa în şcoala lui Hristos, pentru ca să poată preţui cum se cuvine ceea ce este valoros în ochii cerului. Aceia care primesc o educaţie deosebită, o educaţie care va dura cât veşnicia, nu vor fi priviţi ca cei mai învăţaţi oameni ai lumii. Însă Scripturile spun că "frica de Domnul este începutul înţelepciunii". Acest mod de cunoaştere este considerat ca fiind mediocru în ochii lumii şi cu toate acestea este esenţial ca fiecare tânăr să ajungă înţelept în ce priveşte cunoaşterea Scripturilor, dacă doreşte să aibă viaţa veşnică. Apostolul spune: "Toată Scriptura este dată prin inspiraţie de către Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire; pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bun "Cât sunt de cuprinzătoare aceste cuvinte! Să căutăm cu toţii să aprofundăm înţelesul puterilor, însemnătatea Cuvântului lui Dumnezeu. O lectură superficială a Cuvântului inspirat nu va fi de prea mare folos, căci orice afirmaţie făcută pe paginile cărţii sfinte necesită o meditaţie profundă. Este adevărat că anumite pasaje nu cer o concentrare tot atât de profundă ca altele; căci ceea ce vor să spună acele pasaje este mai evident. Însă cercetătorul Cuvântului lui Dumnezeu va căuta să înţeleagă mesajul unui pasaj în legătură cu altul, până când lanţul adevărului se clarifică în viziunea sa. După cum filoanele minereurilor preţioase nu se află la suprafaţa pământului, ci în adânc, la fel bogăţiile spirituale sunt ascunse în paginile scrierilor sfinte şi necesită mult efort mintal şi multă rugăciune pentru a putea descoperi înţelesul ascuns al Cuvântului lui Dumnezeu. Fie ca fiecare elev care preţuieşte comoara cerească să-şi pună la lucru puterile mintale şi spirituale şi să se afunde tot mai adânc în mina adevărului, pentru a putea dobândi aurul ceresc - acea înţelepciune care îl va face înţelept în vederea mântuirii. Dacă jumătate din zelul manifestat în căutările de a înţelege ideile strălucite ale diverşilor autori necredincioşi ar fi manifestat în studierea planului de mântuire, mii dintre cei care acum sunt în întuneric ar fi încântaţi de înţelepciunea, puritatea şi calitatea lucrurilor pe care le-a făcut Dumnezeu în favoarea noastră; ar părăsi preocuparea pentru ei înşişi şi ar fi uimiţi şi s-ar minuna de iubirea lui Dumnezeu, care a dat pe singurul Său Fiu născut pentru un neam decăzut. Oare cum se face că atât de mulţi se mulţumesc să bea din apele tulburi din valea plângerii, în loc să-şi împrospăteze sufletele din izvoarele de viaţă din munţi? Profetul întreabă: "Va lăsa omul zăpada Libanului care vine de pe stânci în câmpie? Sau vor fi uitate apele reci care vin din alte locuri?" Dumnezeu răspunde: "Poporul Meu M-a uitat şi au ars tămâie pe altarul mândriei, ceea ce a făcut ca picioarele să li se împleticească, părăsind cărările cele vechi." Este un lucru trist că bărbaţi cărora li s-au încredinţat capacităţi deosebite spre a fi folosite în slujba lui Dumnezeu şi-au înjosit puterile punându-le în slujba răului şi şi-au aşezat talentele la picioarele vrăjmaşului. Ei s-au supus celei mai înjositoare robii a prinţului răului şi au refuzat să-I slujească lui Hristos, acest lucru părându-li-se neplăcut şi înjositor. Ei au privit lucrarea slujitorului lui Hristos ca pe o lucrare mai prejos de ambiţia lor, care necesita renunţarea la o parte din pretenţiile lor, un fel de sclavie care le-ar înrobi puterile şi ar îngusta cercul lor de influenţă. Cel care a făcut un sacrificiu infinit pentru a-i elibera din robia păcatului a fost aşezat deoparte ca fiind nedemn de cele mai mari eforturi ale lor şi de slujirea cea mai înaltă. Aceşti oameni şi-au primit talentele de la Dumnezeu şi orice nestemată a gândirii, pentru care au fost apreciaţi ca meritând atenţia cercetătorilor şi gânditorilor, nu le aparţine lor, ci Dumnezeului oricărei înţelepciuni, pe care ei nu Îl recunosc. Prin tradiţie şi printr-o falsă educaţie, aceşti oameni sunt înălţaţi şi socotiţi ca educatori ai lumii; însă, apelând la ei, studenţii sunt în primejdia de a accepta ceea ce este întinat o dată cu ceea ce este preţios; căci cu părţi din filozofia şi educaţia adevărată sunt amestecate superstiţia, raţionamentul înşelător şi minciuna. Acest amestec este otrăvitor pentru suflet şi distruge credinţa în Dumnezeul adevărului. Cei care însetează după cunoaştere nu trebuie să se ducă la aceste fântâni otrăvite, căci ei sunt invitaţi să vină la fântâna vieţii şi să bea de acolo cât vor. Cercetând Cuvântul lui Dumnezeu, ei pot găsi comoara ascunsă a adevărului, care a fost mult timp îngropată sub molozul minciunii, tradiţiei omeneşti şi părerilor oamenilor. Biblia este marele educator; căci nu este posibil să-i studiezi cu rugăciune paginile sfinte fără să ai mintea ordonată, înnobilată, curăţită şi rafinată. Căci aşa cum vorbeşte Domnul, "înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui, ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul. Iată, vin zilele, zice Domnul, când voi pedepsi pe toţi cei tăiaţi împrejur, care nu sunt tăiaţi împrejur cu inima." (Ieremia 9,23-25) Cei care susţin că sunt creştini, care pretind a crede adevărul, şi cu toate acestea beau din apele întinate ale necredincioşiei, şi care prin cuvânt şi exemplu îndepărtează şi pe alţii de la apele din zăpezile reci ale Libanului sunt nebuni, deşi ei se socotesc înţelepţi. "Ascultaţi Cuvântul pe care vi-l rosteşte, casă a lui Israel! Aşa vorbeşte Domnul: 'Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor, şi nu vă temeţi de semnele cerului, pentru că neamurile se tem de ele. Căci obiceiurile popoarelor sunt deşarte"93", dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un împărat veşnic. Pământul tremură de mânia Lui şi neamurile nu pot să sufere urgia Lui. Aşa să le vorbiţi: Dumnezeii care n-au făcut nici cerurile, nici pământul, vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri. Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui. La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere fulgerelor şi ploii şi scoate vântul din cămările lui. Atunci se arată omul cât este de prost cu ştiinţa lui şi orice argintar rămâne de ruşine cu chipul său cioplit; căci idolii lui nu sunt decât minciună, şi nu este nici o suflare în ei; sunt un lucru de nimic, o lucrare înşelătoare, şi vor pieri când va veni pedeapsa. Dar Cel ce este partea lui Iacov, nu este ca ei; căci El a întocmit totul şi Israel este seminţia moştenirii Lui: Domnul oştirilor este Numele Lui.'"(Ieremia 10,1-16). "Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul! Căci este un nenorocit în pustie, şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat şi fără locuitori. Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care îşi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme şi nu încetează să aducă roadă. Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi cei ce Te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine. Cei ce se abat de la Mine vor fi scrişi pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, izvorul de apă vie. Vindecă-mă, Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă Tu şi voi fi mântuit; căci Tu eşti slava mea!" (Ieremia 17,5-14) Fie ca cei care cred în adevărul pentru acest timp să lase deoparte pe autorii care îi învaţă pe alţii să fie necredincioşi. Fie ca lucrările autorilor necredincioşi să nu apară pe rafturile bibliotecilor noastre, la care au acces copiii noştri. Fie ca cei care au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterea lumii care va veni să nu mai considere ca fiind esenţial pentru o bună educaţie cunoaşterea scrierilor acelora care neagă existenţa lui Dumnezeu şi care privesc cu dispreţ Cuvântul Său sfânt. Nu lăsaţi loc agenţilor lui Satana din moment ce nu există nimic cu care să-şi argumenteze faptele lor, nimic curat nu poate ieşi din ceva necurat. "Review and Herald " , 10 noiembrie 1891





ÎNVĂŢĂTORUL ADEVĂRULUI, SINGURUL EDUCATOR SIGUR


În lume există două categorii de educatori. Prima categorie este constituită din cei pe care Dumnezeu îi face canale ale luminii, iar cealaltă este formată din cei pe care Satana îi foloseşte ca agenţi ai săi, care ştiu să facă răul. Primii contemplă caracterul lui Dumnezeu şi cresc în ce priveşte cunoaşterea lui Isus, pe care Dumnezeu L-a trimis în lume. Această categorie se dedică întru totul acelor lucruri care aduc iluminare cerească, înţelepciune divină şi care înalţă sufletul. Toate capacităţile lor sunt supuse lui Dumnezeu, iar gândurile lor sunt sub conducerea lui Hristos. Cei din cealaltă categorie s-au aliat cu prinţul întunericului, care este tot timpul cu ochii în patru să găsească prilejul de a-i învăţa pe alţii lucruri păcătoase. Dacă i se permite, el nu va pregeta să-şi croiască drum spre inimă şi minte. Există o mare nevoie în ce priveşte ridicarea standardului neprihănirii în şcolile noastre, de a face educaţia pe care Dumnezeu a rânduit-o. Dacă Domnul Hristos ar intra în instituţiile noastre de învăţământ, El le-ar curăţi aşa cum a curăţit templul, dând afară multe lucruri care au o influenţă nesfântă. Multe dintre cărţile pe care le studiază tinerii ar fi înlăturate, iar locul lor ar fi luat de cele care imprimă o cunoştinţă consistentă şi care abundă în sentimente care pot fi preţuite, care pot fi aşezate în inimă în forma unor precepte care pot călăuzi comportamentul. Este oare scopul Domnului acela ca principii false, raţionamente îndoielnice şi sofismele lui Satana să fie ţinute în atenţia minţii copiilor şi tinerilor? Trebuie oare ca punctele de vedere păgâne să fie prezentate studenţilor noştri ca fiind achiziţii valoroase în bagajul lor de cunoştinţe? Lucrările celui mai inteligent dintre sceptici sunt lucrările unei minţi care se complace în slujba duşmanului şi oare cei care pretind a fi reformatori, care caută să-i conducă pe copii şi pe tineri pe calea cea dreaptă, spre ceruri, îşi pot închipui că Dumnezeu va fi mulţumit să-i vadă prezentându-le acestora ceea ce reprezintă în mod greşit caracterul Său, aşezându-L într-o lumină falsă înaintea tinerilor? Oare părerile necredincioşilor, punctele de vedere ale celor desfrânaţi să fie susţinute ca fiind demne de atenţia studenţilor, pentru că ele constituie opere ale celor pe care lumea îi admiră ca fiind mari gânditori? Oare oamenii care susţin a crede în Dumnezeu să se îndrepte spre aceşti autori nesfinţi şi să le preţuiască punctele de vedere, depozitându-le în minte ca pe nişte bogăţii preţioase? Ferească Dumnezeu! Dumnezeu le-a acordat acestor oameni, pe care lumea îi admiră, daruri intelectuale de nepreţuit; i-a înzestrat cu minţi capabile, însă ei nu le-au folosit pentru slava lui Dumnezeu. Ei s-au despărţit de El aşa cum a făcut şi Satana; dar, în ciuda faptului că s-au despărţit de Dumnezeu, ei încă reţin multe dintre preţioasele nestemate ale gândirii pe care El li le-a dat, şi pe acestea ei le aşează într-un cadru eronat, pentru a face atrăgătoare propriile lor păreri, inspirate de prinţul răului. Este adevărat că în scrierile păgânilor şi ale celor necredincioşi se găsesc idei valoroase, care sunt atrăgătoare pentru minte. Însă există o motivaţie pentru aceasta. Oare nu a fost Satana un purtător de lumină, unul care a stat în prezenţa slavei lui Dumnezeu din ceruri şi aproape de Isus în putere şi măreţie? În cuvinte inspirate, el este descris ca întruchipând "cea mai înaltă desăvârşire, plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe" (Ezechiel 28,12). Profetul spune: "Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe, erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai în mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua în care ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine... şi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc pe pământ, te dau privelişte împăraţilor. Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău, ţi-ai spurcat locaşurile sfinte; de aceea, scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie, şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor care te privesc. Toţi cei care te privesc între popoare rămân uimiţi din pricina ta; eşti nimicit şi nu vei mai fi niciodată." (Ezechiel 28,14-19). Lucifer a pervertit măreţia şi puterea cu care l-a înzestrat Dumnezeu; şi totuşi, când acest lucru se potriveşte scopului său, el poate împărtăşi oamenilor păreri care sunt încântătoare. Totul în natură vine de la Dumnezeu; cu toate acestea, Satana îi poate inspira pe agenţii săi cu gânduri care pot părea înălţătoare şi nobile. Oare nu a venit el la Hristos cu citate din Biblie atunci când şi-a propus să-L înfrângă cu ispitirile lui viclene? Acesta este felul în care vine şi la om, ca un înger de lumină, deghizându-şi înşelăciunile sub o înfăţişare de bunătate şi făcându-i pe oameni să creadă că el este mai degrabă prietenul decât vrăjmaşul lor. În acest fel a înşelat el neamul omenesc - înşelându-i cu ispitele lui subtile, tulburându-i cu amăgirile lui viclene. Satana a pus în seama lui Dumnezeu toate relele pe care firea pământească le-a moştenit. El L-a prezentat ca pe un Dumnezeu care are plăcere să-i vadă suferind pe cei pe care i-a creat, ca unul care este răzbunător şi neiertător. Satana este cel care a inventat doctrina chinului veşnic ca pedeapsă pentru păcat, pentru că pe această cale îi putea conduce pe oameni spre necredincioşie şi răzvrătire, le putea tulbura sufletul şi putea detrona judecata omenească. Cerul, privind în jos şi văzând înşelăciunile în care au fost prinşi oamenii, ştia că un Învăţător divin avea să vină pe pământ. Pentru că oamenii se aflau în ignoranţă şi întuneric moral, era necesară o lumină spirituală; pentru că lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, El trebuia descoperit înţelegerii lor. Adevărul din ceruri nu avea nici o reflectare a imaginii Sale; căci norii deşi ai întunericului moral cuprinseseră deja lumea şi doar Domnul Isus era în stare să-i dea la o parte; căci El era Lumina lumii. Prin prezenţa Sa, El putea împrăştia umbrele întunecoase pe care Satana le interpusese între om şi Dumnezeu. Întunericul acoperea pământul şi întunecime mare popoarele. Prin reprezentările greşite realizate de către vrăjmaş, care s-au tot acumulat, mulţi au fost înşelaţi atât de mult, încât ei ajunseseră să se închine unui dumnezeu fals, înveşmântat în însuşirile unui caracter diabolic. Învăţătorul din cer, nimeni altcineva decât Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământ pentru a descoperi caracterul Tatălui înaintea oamenilor, pentru ca aceştia să I se poată închina în duh şi adevăr. Domnul Hristos le-a arătat oamenilor că îndeplinirea strictă a ceremoniilor şi ritualurilor nu-i va mântui; căci Împărăţia lui Dumnezeu este de natură spirituală. Domnul Hristos a venit pe pământ pentru a sădi sămânţa adevărului. El deţinea cheile tuturor comorilor înţelepciunii şi a putut deschide uşile ştiinţei, pentru a scoate la lumină bogăţii nedescoperite ale cunoaşterii, esenţiale pentru mântuire. El le-a prezentat oamenilor ceea ce era corect, în contradicţie cu reprezentările vrăjmaşului cu privire la caracterul lui Dumnezeu, şi a căutat să transmită oamenilor dragostea Tatălui ceresc care "atât de mult a iubit lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3,16). El le-a prezentat oamenilor necesitatea rugăciunii, a pocăinţei, a mărturisirii şi a părăsirii păcatului. El i-a învăţat cinstea, răbdarea, îndurarea, mila, îndemnându-i să-i iubească nu numai pe cei care i-au iubit pe ei, ci şi pe cei care îi urăsc, care îi tratează cu dispreţ. Prin aceasta El le-a descoperit caracterul Tatălui, care a avut îndelungă răbdare, care a avut milă, a fost plin de îndurare, încet la mânie şi plin de bunătate şi de adevăr. Cei care au acceptat învăţătura Lui au avut parte de paza îngerilor, care au fost trimişi cu însărcinarea de a-i întări, de a-i lumina, pentru ca adevărul să poată reînnoi şi sfinţi sufletul. Domnul Hristos a făcut cunoscută misiunea venirii Sale pe pământ. El a spus aceste cuvinte în ultima Sa rugăciune publică: "Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei" (Ioan 17,25.26). Când Moise I-a cerut Domnului să-i arate slava Sa, Domnul a spus: "Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea." "Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam. Îndată Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat." (Exod 33,19 ; 34,6-8). Când vom putea înţelege caracterul lui Dumnezeu aşa cum a făcut Moise, şi noi ne vom grăbi să ne plecăm în adorare şi laudă. Domnul Isus nu a dorit nimic mai puţin decât ca "dragostea cu care Tu M-ai iubit pe Mine" să fie în inimile copiilor Săi, pentru ca aceştia să poată împărtăşi semenilor cunoaşterea lui Dumnezeu. O, ce asigurare este aceasta, ca dragostea lui Dumnezeu să poată locui în inimile tuturor celor care cred în El! Ce mântuire ne este oferită; căci El este în stare să mântuiască pe oricine se apropie de Dumnezeu prin El. Exclamăm plini de uimire: cum se poate aceasta? Însă Domnul Isus nu va fi mulţumit cu nimic mai puţin decât aceasta. Cei care aici au parte de suferinţele Lui, de umilinţa Lui, care suferă pentru Numele Lui, sunt cei care au dragostea lui Dumnezeu aşa cum a avut-o şi Fiul Său. Unul care cunoaşte totul a spus: "Tatăl Însuşi vă iubeşte". Acela care cunoaşte din experienţă lungimea, adâncimea, înălţimea şi lărgimea acestei iubiri ne-a făcut cunoscut acest lucru uimitor. Această dragoste poate fi a noastră prin credinţă în Fiul lui Dumnezeu şi de aceea legătura cu Hristos trebuie să însemne totul pentru noi. Noi trebuie să fim una cu El, aşa cum El este una cu Tatăl, iar apoi vom fi iubiţi de Dumnezeul cel nemărginit ca fiind mădulare ale trupului lui Hristos, mlădiţe în viţa cea vie. Trebuie să fim legaţi de butuc pentru ca să putem primi hrană de la vie. Domnul Hristos este Capul nostru cel slăvit, iar dragostea divină care curge din inima lui Dumnezeu rămâne în Hristos şi este transmisă acelora care s-au unit cu El. Această dragoste divină care pătrunde în suflet inspiră mulţumire, eliberează de slăbiciunea spirituală, de mândrie, orgoliu şi egoism şi de tot ceea ce deformează caracterul creştin. Priviţi, o, priviţi la Isus ca să trăiţi! Nu puteţi fi decât încântaţi de atracţiile fără seamăn ale Fiului lui Dumnezeu. Domnul Hristos a fost Dumnezeu întrupat, taina ţinută ascunsă de veacuri, şi de acceptarea sau respingerea de către noi a Mântuitorului lumii depinde soarta noastră veşnică. Pentru a mântui pe călcătorul Legii lui Dumnezeu, Domnul Hristos, Cel egal cu Tatăl, a venit pentru a trăi divinul în faţa oamenilor, pentru ca aceştia să înveţe să cunoască ce înseamnă să ai cerul în inimă. El a arătat ce trebuie să fie omul pentru a merita darul preţios al vieţii, care valorează cât viaţa lui Dumnezeu. Viaţa Domnului Hristos a fost o viaţă încărcată de mesajul divin al iubirii lui Dumnezeu şi El a tânjit mult să împartă şi altora această dragoste în măsură bogată. De pe chipul Său radia mila, iar comportamentul Său era caracterizat prin har, umilinţă, adevăr şi dragoste. Fiecare membru al bisericii Sale luptătoare trebuie să manifeste aceleaşi calităţi dacă vrea să se poată ataşa bisericii triumfătoare. Iubirea lui Hristos este atât de mare, atât de plină de slavă, încât, în comparaţie cu ea, tot din ceea ce oamenii socotesc ca fiind de valoare păleşte în semnificaţie. Când dobândim această viziune, noi exclamăm: O, adâncul bogăţiei dragostei pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor în darul unicului Său Fiu! Când căutăm un limbaj potrivit cu care să descriem dragostea lui Dumnezeu, descoperim că cuvintele sunt prea mici, prea slabe, neputând să o ilustreze, şi lăsăm pana jos şi spunem: "Nu, aceasta nu poate fi descrisă". Putem face doar ceea ce a făcut ucenicul iubit şi să spunem: "Priviţi ce dragoste minunată ne-a dat Tatăl ca să fim numiţi fii ai lui Dumnezeu." În încercarea de a descrie această dragoste, noi suntem precum copiii cei mici atunci când încearcă să îngâne primele lor cuvinte. În linişte o putem contempla; căci tăcerea în această privinţă înseamnă elocvenţă. Această dragoste depăşeşte orice limbaj în încercarea de a o descrie. Este taina Dumnezeului întrupat, Dumnezeu în Hristos şi Divinitatea în umanitate. Domnul Hristos S-a plecat într-o umilinţă fără seamăn, pentru ca, la înălţarea Sa la tronul lui Dumnezeu, să-i poată înălţa şi pe cei care cred în El şi să le dea posibilitatea de a sta împreună cu El pe scaunul Lui de domnie. Toţi cei care privesc la Isus prin credinţă pentru a fi vindecaţi de rănile făcute de păcat vor fi vindecaţi de către El şi vor fi însănătoşiţi. Tema mântuirii este o temă monumentală şi doar aceia care sunt pătrunşi de lucrurile spirituale îi pot pătrunde profunzimea semnificaţiei sale. Este siguranţa noastră, viaţa noastră şi bucuria noastră să zăbovim asupra adevărurilor planului de mântuire. Pentru a putea pătrunde lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, avem nevoie de credinţă şi rugăciune. Minţile noastre sunt atât de dependente de idei limitate, încât noi avem o viziune parţială a experienţei pe care este privilegiul nostru să o avem. Cât de puţin înţelegem noi din însemnătatea rugăciunii apostolului care spune: "potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Său, n omul dinăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi nălţimea şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor. Amin" (Efeseni 3,16-21). "Review and Herald" , 17 noiembrie 1891




COMORI CARE SĂ FIE DEPOZITATE ÎN MINTE


Domnul Isus a privit asupra neamului omenesc care zăcea în ignoranţă, se îndepărtase de Dumnezeu şi se afla sub vinovăţia călcării Legii; şi a venit să aducă eliberare, pentru a oferi o iertare deplină, în dreptul căreia Şi-a pus semnătura Maiestatea cerului. Dacă omul avea să accepte această iertare, el avea să fie mântuit; dacă avea să o respingă, urma să fie pierdut. Numai înţelepciunea lui Dumnezeu poate dezvălui tainele planului de mântuire. Înţelepciunea oamenilor poate sau nu să fie de valoare, experienţa dovedind acest lucru, însă înţelepciunea lui Dumnezeu este de neînlocuit; şi cu toate acestea, mulţi dintre cei care pretind că sunt înţelepţi sunt cu bună ştiinţă ignoranţi în lucrurile legate de viaţa veşnică. Orice ar fi să pierdeţi în privinţa realizărilor omeneşti, trebuie să aveţi credinţă în iertarea adusă vouă cu un preţ infinit, căci, dacă nu, toată înţelepciunea dobândită pe pământ va pieri o dată cu voi. Dacă Soarele Neprihănirii Şi-ar retrage razele Sale de lumină din lume, noi am fi lăsaţi în întunericul unei nopţi veşnice. Domnul Isus a vorbit aşa cum nu a vorbit niciodată un om. El a desfăşurat în faţa oamenilor toată comoara cerească în ce priveşte cunoştinţa şi înţelepciunea. El este lumina care luminează pe orice om venind în lume. Fiecare faţetă a adevărului îi era clară. El nu a venit să exprime opinii şi sentimente îndoielnice, ci a venit să prezinte numai adevărul întemeiat pe principii veşnice. Atunci de ce să luaţi cuvintele nefondate ale oamenilor şi să le consideraţi o înţelepciune deosebită, când aveţi la îndemână o înţelepciune mai mare şi mai sigură? Oamenii cercetează scrierile oamenilor de ştiinţă, pe nedrept numiţi astfel, şi caută să armonizeze deducţiile lor cu declaraţiile Bibliei. Însă acolo unde nu există înţelegere, nu poate exista armonie. Domnul Hristos spune: "Nici un om nu poate sluji la doi stăpâni." Interesele lor se vor ciocni cu siguranţă. Mereu, mereu oamenii au încercat să pună Biblia şi scrierile oamenilor pe o bază comună; însă aceste încercări s-au dovedit a fi un eşec; căci noi nu putem sluji şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona. Noi suntem în lume, însă nu trebuie să facem parte din lume. Domnul Isus îi imploră fierbinte pe cei pentru care a murit să nu-şi piardă răsplata veşnică, investindu-şi afecţiunea în lucrurile pieritoare ale acestui pământ, înşelându-se pe ei înşişi şi pierzând fericirea veşnică. Judecata luminată ne sileşte să recunoaştem că lucrurile cereşti sunt superioare celor pământeşti şi, cu toate acestea, inima stricată a omului îl conduce să dea întâietate lucrurilor lumeşti. Părerile marilor oameni şi teoriile aşa-zisei ştiinţe sunt amestecate cu adevărurile scrierilor sfinte. Însă inima care este predată lui Dumnezeu iubeşte adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu; căci sufletul este reînnoit, regenerat prin adevăr. Mintea firească nu găseşte plăcere în contemplarea Cuvântului lui Dumnezeu, însă acela care este reînnoit în duhul minţii sale descoperă noi lucruri minunate în scrierile vii; căci frumuseţea divină şi lumina cerească par să strălucească de pe fiecare pagină. Ceea ce pentru mintea firească a fost un deşert, pentru mintea spirituală devine un ţinut cu izvoare vii. Ceea ce pentru inima nerenăscută este ceva sterp, neroditor, pentru sufletul convertit devine grădina lui Dumnezeu, plină de arbuşti înmiresmaţi şi flori strălucitoare. Biblia a fost aşezată în plan secundar, în timp ce spusele aşa- zişilor oameni mari au fost puse pe primul plan. Fie ca Domnul să ne ierte pentru că am dispreţuit Cuvântul Său. Deşi este ca o mină plină de minereuri preţioase şi comori inestimabile, Biblia nu este apreciată, nu este cercetată, iar bogăţiile ei nu sunt dezgropate. Mila, adevărul şi dragostea sunt mai presus de puterea noastră de evaluare; nu putem avea prea mult din aceste comori prin eforturi proprii, dar în Cuvântul lui Dumnezeu putem descoperi acum cum putem deveni posesori ai acestor bogăţii cereşti. Cu toate acestea, de ce Cuvântul lui Dumnezeu este atât de puţin interesant pentru mulţi din cei ce pretind că sunt creştini? Pentru că acest Cuvânt al lui Dumnezeu nu este spirit şi nu este viaţă? Oare Domnul Isus ne-a dat o poruncă lipsită de interes atunci când ne-a spus: "Cercetaţi Scripturile"? Domnul Isus spune: "Cuvintele pe care vi le spun Eu sunt duh şi viaţă." Însă lucrurile spirituale se judecă spiritual, iar motivul lipsei voastre de interes constă în faptul că nu aveţi Duhul lui Dumnezeu. Când inima este adusă în armonie cu Cuvântul, în ea se va naşte o nouă viaţă şi o nouă lumină va străluci asupra fiecărui cuvânt al Bibliei, iar aceasta va deveni glasul lui Dumnezeu care vorbeşte sufletului vostru. În acest fel, veţi face descoperiri uimitoare cu privire la cele cereşti şi veţi şti încotro mergeţi şi veţi fi în stare să dobândiţi cele mai mari avantaje. Trebuie să-I cerem Domnului să ne lumineze înţelegerea, ca să putem pricepe adevărul divin. Dacă ne umilim inimile înaintea lui Dumnezeu, le golim de vanitate, mândrie şi egoism prin harul acordat nouă din belşug; dacă avem o dorinţă sinceră şi o credinţă statornică razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii vor străluci asupra minţilor noastre şi ne vor lumina înţelegerea întunecată. Domnul Isus este lumina care luminează pe orice om venind în lume. El este Lumina lumii şi ne imploră să venim la El şi să învăţăm de la El. Domnul Isus a fost cel mai mare Învăţător. El ar fi putut face dezvăluiri în ce priveşte ştiinţa care ar fi dovedit descoperirile celor mai mari oameni de ştiinţă ca fiind de mică însemnătate; însă nu aceasta a fost misiunea ori lucrarea Sa. El a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut, iar El nu-şi putea permite să se îndepărteze de la îndeplinirea acestui scop. El nu a îngăduit nici unui lucru să-I distragă atenţia. Această lucrare ne-a încredinţat-o şi nouă. O vom face? În zilele Domnului Hristos, învăţătorii îi învăţau pe oameni potrivit cu tradiţiile strămoşeşti, le spuneau basme copilăreşti amestecate cu părerile acelora pe care ei îi considerau ca având autoritate. Cu toate acestea, nici cei bogaţi şi nici cei săraci nu puteau discerne vreo rază de lumină în învăţătura lor. Câtă uimire a fost atunci când mulţimile Îl urmau pe Domnul şi Îi dădeau slavă când ascultau cuvintele Sale! El descoperea adevăruri care fuseseră îngropate sub molozul minciunii şi El i-a eliberat de pretenţiile şi tradiţiile oamenilor şi le-a poruncit să rămână statornici. El a eliberat adevărul care fusese acoperit de întuneric şi l-a aşezat în locul unde se cuvenea să stea, pentru a străluci în splendoarea lui originară. El le-a vorbit oamenilor în propriul Său nume; căci El a fost învestit cu autoritate. Atunci de ce oamenii care pretind că sunt urmaşii Săi nu vorbesc cu autoritate când tratează subiecte asupra cărora El a dat lumină? De ce să folosim surse inferioare de inspiraţie, când Domnul Hristos este Marele Învăţător care cunoaşte toate lucrurile? De ce să venim în faţa studenţilor cu autori de rang inferior, când Cel ale cărui cuvinte sunt spirit şi viaţă ne invită: "Veniţi, şi învăţaţi de la Mine"? Să nu ne intereseze oare lecţiile lui Hristos? Să nu fim noi încântaţi de lumina nouă şi glorioasă a adevărului ceresc? Această lumină este mai presus de orice poate prezenta omul. Noi putem primi lumină doar dacă venim la cruce şi ne predăm pe altarul de jertfă. Aici slăbiciunea omenească este evidentă; aici tăria Lui este descoperită. Aici oamenii văd că este putere în Hristos pentru a-i mântui pe toţi cei care vin la Dumnezeu prin El. Să nu împlinim noi cuvintele Aceluia care cunoaşte toate lucrurile? Să nu facem noi oare din Biblie ghidul nostru în ce priveşte educaţia şi instruirea tinerilor? Cuvântul lui Dumnezeu este temelia pentru orice cunoaştere adevărată şi Domnul Hristos îi învaţă pe oameni ce trebuie să facă pentru a fi mântuiţi. Iată de ce planurile vrăjmaşului au fost împlinite prin aducerea înaintea studenţilor noştri a acelor cărţi care îi învăţau minciuni grosolane şi le prezentau basme care le aţâţau poftele firii. Să-l aducem noi oare în şcolile noastre pe cel care seamănă neghină? Să le îngăduim noi oare oamenilor care sunt numiţi mari, dar care şi-au primit învăţătura de la vrăjmaşul oricărui adevăr, să îi educe pe tinerii noştri? Sau să luăm Cuvântul lui Dumnezeu drept călăuză şi să administrăm şcolile noastre mai mult după rânduiala din şcolile profeţilor din vechime? Dacă Biblia ar fi studiată şi ascultată, dacă am avea spiritul lui Hristos, noi am face eforturi stăruitoare pentru a fi împreună lucrători cu Dumnezeu. Noi ar trebui să preţuim mai mult valoarea unui suflet; căci fiecare suflet convertit pentru Dumnezeu înseamnă un vas dedicat unui scop sfânt, un depozitar al adevărului şi un purtător de lumină pentru alţii. Dumnezeu aşteaptă mai mult de la şcoli decât ceea ce s-a realizat până acum. Domnul Hristos a spus: "Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne în veşnicie, pe care ne-o va da Fiul omului; căci pe El Dumnezeu Tatăl L-a însemnat cu pecetea Sa." Atunci noi vom înţelege aşa cum se cuvine învăţăturile din Cuvântul lui Dumnezeu şi vom preţui adevărul ca fiind cea mai preţioasă comoară care va fi depozitată în minte. Vom avea un izvor continuu de apă vie. Ne vom ruga precum psalmistul: "Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale" şi vom descoperi, ca şi el, că "judecăţile Domnului sunt adevărate şi drepte deopotrivă. Ele sunt mai de dorit decât aurul, da, decât mult aur curat; mai dulci decât mierea şi fagul de miere. Mai mult decât atât, prin ele slujitorul tău este avertizat: şi dacă le păzeşte, are o mare răsplată." "Review and Herald" , 24 noiembrie 1891




ŞTIINŢA MÂNTUIRII, CEA DINTÂI DINTRE ŞTIINŢE


Şcolile înfiinţate în mijlocul nostru implică multă responsabilitate; căci sunt în joc interese importante. Într-o manieră deosebită, şcolile noastre sunt un spectacol pentru îngeri şi pentru oameni. Cunoaşterea diferitelor ştiinţe înseamnă putere şi este scopul lui Dumnezeu ca în şcolile noastre să se predea cele mai noi descoperiri ale ştiinţei, ca o pregătire în vederea lucrării care va precede scenele de încheiere a istoriei acestui pământ. Adevărul trebuie să ajungă până în cele mai îndepărtate margini ale pământului prin agenţi instruiţi pentru această lucrare. Însă, în timp ce cunoaşterea ştiinţei înseamnă o anumită putere, cunoaşterea pe care Domnul Isus în persoană a venit să o împartă lumii a fost cunoştinţa Evangheliei. Lumina adevărului avea să strălucească până la cele mai îndepărtate margini ale pământului, iar acceptarea sau respingerea soliei lui Dumnezeu avea să marcheze destinul veşnic al sufletelor. Planul de mântuire avea locul lui în sfaturile Celui Infinit din toată veşnicia. Evanghelia este descoperirea dragostei lui Dumnezeu faţă de oameni şi reprezintă tot ceea ce este esenţial pentru fericirea şi bunăstarea omenirii. Lucrarea lui Dumnezeu pe pământ este de o importanţă incomensurabilă, iar obiectivul special al lui Satana este acela de a o înlătura din vedere şi din minte, pentru ca înşelăciunile lui măiestre să fie eficiente şi să-i distrugă pe aceia pentru care a murit Hristos. Scopul Său este de a face ca descoperirile oamenilor să fie înălţate mai presus de înţelepciunea lui Dumnezeu. Când mintea este ocupată cu concepţii şi teorii omeneşti, excluzându-se astfel înţelepciunea lui Dumnezeu, aceasta poartă pecetea idolatriei. Ştiinţa, pe nedrept numită astfel, a fost înălţată mai presus de Dumnezeu, natura mai presus de Făcătorul ei, şi cum ar putea oare Dumnezeu privi asupra unei asemenea înţelepciuni? Biblia descrie toată datoria pe care o are omul. Solomon spune: "Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui; aceasta este datoria oricărui om" (Eclesiastul 12,13). Voia lui Dumnezeu este descoperită în Cuvântul scris, şi aceasta este cunoştinţa esenţială. Înţelepciunea omenească, cunoaşterea diferitelor limbi constituie un ajutor pentru lucrarea misionară. O înţelegere a obiceiurilor oamenilor, localizarea în timp a evenimentelor reprezintă o cunoştinţă practică; căci ea ajută în clarificarea cifrelor care sunt date în Biblie, prin faptul că scot la iveală puterea lecţiilor lui Hristos; însă nu este neapărat necesar să se cunoască aceste lucruri. Omul rătăcitor poate găsi calea care este trasată pentru cei mântuiţi pentru a merge pe ea şi nu se va găsi nici o scuză pentru cineva care va pieri deoarece a interpretat greşit Scripturile. Biblia proclamă orice principiu vital, fiecare datorie este descoperită în mod clar, fiecare obligaţie este evidentă. Mântuitorul a rezumat toată datoria omului. El spune: "Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi." În acest cuvânt, planul mântuirii este zugrăvit în mod clar. Darul vieţii veşnice este promis cu condiţia credinţei mântuitoare în Hristos. Puterea Duhului Sfânt este reliefată ca fiind agent în lucrarea de mântuire a omului. Răsplata celor credincioşi, pedeapsa celor vinovaţi, toate acestea sunt prezentate în cuvinte clare. Pentru toţi cei care aud şi împlinesc cuvintele lui Hristos, Biblia conţine ştiinţa mântuirii. Apostolul spune: "Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire; pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună." Biblia se tălmăceşte pe ea însăşi. Un pasaj se dovedeşte a fi o cheie care va descuia alte pasaje şi, în acest fel, cele mai adânci semnificaţii ale Cuvântului vor fi luminate. Comparând diverse texte care tratează acelaşi subiect, privind asupra mesajului fiecăruia, adevărata însemnătate a Scripturilor va fi evidenţiată. Mulţi gândesc că trebuie să consulte comentarii ale Scripturilor pentru a putea înţelege însemnătatea Cuvântului lui Dumnezeu, şi noi nu ne situăm pe poziţia că aceste comentarii nu ar trebui studiate; însă va trebui mult discernământ pentru a descoperi adevărul lui Dumnezeu din mulţimea cuvintelor omeneşti. Cât de puţin a fost făcut de către Biserică, în calitate de trup ce susţine a crede în Biblie, pentru a aduna laolaltă nestematele Cuvântului lui Dumnezeu într-un lanţ perfect al adevărului! Nestematele adevărului nu zac la suprafaţă, aşa cum presupun mulţi. Mintea dibace a confederaţiei răului este tot timpul la lucru pentru a îndepărta din atenţie adevărul şi pentru a aduce în centrul atenţiei părerile oamenilor mari. Vrăjmaşul face tot ce îi stă în putinţă pentru a întuneca lumina cerească prin intermediul procesului educaţional; căci el nu doreşte ca oamenii să audă vocea Domnului spunând: "Iată drumul, mergeţi pe el." Perlele adevărului sunt împrăştiate pe câmp spre a fi descoperite; însă ele zac îngropate sub tradiţiile omeneşti, sub cuvintele şi poruncile oamenilor, iar înţelepciunea din cer a fost practic ignorată; căci Satana a avut succes în a face lumea să creadă că realizările şi cuvintele oamenilor sunt de o mare importanţă. Domnul Dumnezeu, Creatorul lumilor, a dat lumii Evanghelia cu un preţ infinit. Prin acest instrument divin, celor care vin la fântâna vieţii le sunt deschise izvoare de bucurie, înviorătoare, de mângâiere şi alinare cerească. Există încă filoane ale adevărului care trebuie descoperite; însă lucrurile spirituale trebuie judecate spiritual. Minţile întunecate de păcat nu pot preţui valoarea adevărului aşa cum este el în Isus. Când se practică nedreptatea, oamenii nu simt nevoia de a face eforturi stăruitoare, cu rugăciune şi meditaţie, pentru a înţelege ceea ce trebuie să ştie, căci, dacă nu, vor pierde cerul. Atât de mult timp au fost sub umbra vrăjmaşului, încât ei văd adevărul aşa cum oamenii privesc anumite obiecte printr-un geam înnegrit de fum sau diform; căci toate lucrurile sunt întunecate şi pervertite în ochii lor. Vederea lor spirituală este slabă şi nedemnă de încredere; căci ei privesc la întuneric şi se îndepărtează de lumină. Însă aceia care susţin a crede în Isus ar trebui să se îndrepte spre lumină. Ei trebuie să se roage zilnic pentru ca lumina Duhului Sfânt să lumineze de pe paginile cărţii sfinte, pentru a fi în stare să înţeleagă lucrurile Duhului lui Dumnezeu. Trebuie să ne încredem pe deplin în Cuvântul lui Dumnezeu, căci altfel vom fi pierduţi. Cuvintele oamenilor, oricât de mari ar fi, nu sunt în stare să ne facă desăvârşiţi, să ne înzestreze pe deplin pentru orice lucrare bună. "Dumnezeu v-a ales de la început pentru mântuire, prin sfinţirea Duhului şi prin credinţa în adevăr." În acest text sunt descoperiţi cei doi agenţi implicaţi în mântuirea omului - influenţa divină şi credinţa puternică, vie, a celor care Îl urmează pe Domnul Hristos. Prin sfinţirea lucrată de Duhul şi prin credinţa în adevăr ajungem noi împreună lucrători cu Dumnezeu. Dumnezeu aşteaptă cooperarea bisericii Sale. El nu are în plan să adauge un nou element pentru a face eficient Cuvântul Său; El a făcut marea Sa lucrare dând Duhul Său lumii. Sângele lui Isus, Duhul Sfânt, Cuvântul divin, toate sunt ale noastre. Obiectivul pentru care s-au făcut aceste investiţii de către cer se află în faţa noastră - sufletele pentru care a murit Hristos - şi depinde de noi dacă ne prindem de făgăduinţele pe care ni le-a dat Dumnezeu şi devenim împreună lucrători cu El; căci agentul divin şi cel omenesc trebuie să coopereze în această lucrare. Motivul pentru care mulţi aşa-zişi creştini nu au o experienţă clară, bine definită, este acela că ei nu consideră că este privilegiul lor de a înţelege ce a spus Dumnezeu prin Cuvântul Său. După învierea lui Isus, doi dintre ucenicii Săi călătoreau spre Emaus şi Domnul Isus li S-a alăturat pe cale. Însă ei nu L-au recunoscut pe Domnul lor şi au crezut că este un străin, deşi Acesta a început de la Moise şi de la toţi proorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, tot ce era cu privire la El. Când s-au apropiat de destinaţie, El S-a prefăcut că vrea să meargă mai departe. Dar ei au stăruit de El şi au zis: "Rămâi cu noi; căci este spre seară şi ziua aproape a trecut. Şi a intrat să rămână cu ei. Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut înaintea lor. Şi au zis unul către altul: 'Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?'" (Luca 24,27). Atunci El le-a deschis mintea, ca să poată pricepe Scripturile. Aceasta este lucrarea pe care noi aşteptăm ca Hristos să o facă şi pentru noi; căci ceea ce Domnul a descoperit, este pentru noi şi pentru copiii noştri pentru totdeauna. Domnul Isus ştia că tot ce nu este în armonie cu ce a descoperit El când a fost pe pământ era minciună şi amăgire. El a spus: "Oricine este în adevăr aude glasul Meu". Pentru că a luat parte la sfatul Dumnezeirii, pentru că Şi-a avut sălaşul în înălţimile veşnice ale Sanctuarului, toate elementele adevărului erau laolaltă în El şi din El; căci El era una cu Dumnezeu. "Adevărat, adevărat îţi spun că noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti? Nimeni nu s-a suit în cer afară de Cel care S-a pogorât din cer, adică Fiul omului care este n cer." (Ioan 3,11-13) "Orice cuvânt al lui Dumnezeu este curat: este un scut pentru cei ce îşi pun încrederea în El. Să nu adăugaţi la Cuvintele Lui ca să nu vă mustre şi să nu vă găsească mincinoşi." "Review and Herald" , 1 decembrie 1891




CARACTERUL CREŞTIN EXEMPLIFICAT DE PROFESORI ŞI STUDENŢI


În Numele Mântuitorului meu, fac apel la toţi tinerii şi tinerele care se socotesc fii şi fiice ale lui Dumnezeu, să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Fac apel la profesorii din şcolile noastre să dea un exemplu bun celor cu care vin în contact. Cei care se vor pregăti pentru a modela caracterul tinerilor trebuie să înveţe în şcoala lui Hristos să fie blânzi şi smeriţi cu inima, aşa cum a fost Modelul divin. În îmbrăcăminte, în comportament, în toate căile lor, ei trebuie să exemplifice caracterul creştin, relevând faptul că ei sunt călăuziţi de regulile înţelepte ale marelui Învăţător. Tânărul creştin trebuie instruit în mod serios să poarte răspunderi cu o inimă plină de curaj şi voinţă puternică. El trebuie să fie pregătit să facă faţă încercărilor vieţii cu răbdare şi tărie. Ei trebuie să caute să-şi formeze un caracter după modelul divin, urmând principii demne în ceea ce priveşte conduita şi întărindu-şi acele obiceiuri care să-l facă în stare să câştige cununa de biruinţă. În şcoala vieţii, tinerii pot semăna seminţe care să producă o recoltă nu de spini, ci de grâne preţioase pentru hambarul cerului. Nu există un timp mai favorabil decât timpul petrecut în şcoală, în care cunoaşterea puterii harului mântuitor al lui Hristos să fie supusă principiilor legii divine şi este în interesul studenţilor să trăiască o viaţă evlavioasă. Viaţa încununată cu biruinţă rezultă din legătura cu Hristos. Nici un om nu trăieşte pentru el însuşi. Viaţa noastră este întreţesută cu a tuturor celorlalţi în ţesătura omenirii şi voi trebuie să fiţi conlucrători cu Dumnezeu pentru mântuirea celor care pier în nenorocire şi ruină. Voi trebuie să fiţi instrumente care să-i influenţeze pe toţi cei cu care vă asociaţi pentru o viaţă mai bună, pentru a îndrepta minţile oamenilor către Isus. Ioan scrie: "V-am scris, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel rău" (1 Ioan 2,14 u.p.). Iar Pavel îl îndeamnă pe Tit să le poruncească tinerilor să fie "cumpătaţi" (Tit 2,6). Înălţaţi-vă sufletul ca să fiţi cum a fost Daniel, un slujitor credincios, statornic, al Domnului oştirilor. Cumpăniţi bine calea pe care merg picioarele voastre; căci vă aflaţi pe un loc sfânt şi îngerii lui Dumnezeu sunt împrejurul vostru. Este adevărat că trebuie să simţiţi că aveţi de urcat pe cea mai înaltă treaptă a scării în privinţa educaţiei. Filozofia şi educaţia constituie studii importante; însă sacrificiul vostru de timp şi bani nu valorează nimic dacă nu veţi folosi realizările voastre spre slava lui Dumnezeu şi spre binele omenirii. Dacă dobândirea cunoaşterii ştiinţei nu constituie un mijloc pentru atingerea celor mai înalte scopuri, ea este fără valoare. Educaţia care nu oferă o cunoaştere care să dureze cât veşnicia nu este de nici o valoare. Dacă nu păstraţi în faţa voastră cerul şi viaţa veşnică, realizările voastre nu au o valoare de lungă durată. Însă, dacă Isus este Învăţătorul vostru, nu doar într-o singură zi a săptămânii, ci în fiecare zi, în fiecare oră, veţi avea aprobarea Lui în toate realizările voastre. Daniel a avut mereu ca ţintă slava lui Dumnezeu şi voi, de asemenea, puteţi spune: Doamne, doresc să cunosc nu pentru preamărirea eului, ci pentru a împlini aşteptările lui Isus, ca să-mi pot desăvârşi un caracter creştin inteligent, prin harul pe care El mi l-a dat. Vor studenţii noştri să fie credincioşi faţă de principii aşa cum a fost Daniel? În viitor, va fi o nevoie mult mai mare de bărbaţi şi femei cu pregătire şcolară decât a fost în trecut; căci câmpuri largi se deschid în faţa noastră, albe, gata pentru seceriş. În aceste câmpuri, voi puteţi fi împreună lucrători cu Dumnezeu. Însă, dacă sunteţi iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, dacă sunteţi nestatornici, dacă îngăduiţi ocaziilor de aur să treacă fără a dobândi cunoştinţe, fără a aşeza materiale solide în clădirea caracterului vostru, veţi fi mici şi infirmi în orice lucru de care vă veţi apuca. În timp ce o bună educaţie este de mare folos dacă este însoţită şi de consacrarea celui ce o are, totuşi cei care nu au privilegiul de a dobândi cunoştinţe înalte într-o şcoală să nu considere că nu pot înainta în viaţa intelectuală şi spirituală. Dacă se vor strădui să dobândească tot mai multe cunoştinţe, dacă vor căuta să adune câte ceva în fiecare zi şi dacă vor birui orice răutate din caracter prin cultivarea trăsăturilor de caracter ale lui Hristos, Dumnezeu le va deschide canale de înţelepciune şi se va putea spune despre ei aşa cum s-a spus despre tinerii evrei din vechime, că Dumnezeu le-a dat înţelepciune şi pricepere. Nu este adevărat că cei mai strălucitori tineri au întotdeauna cele mai mari succese. Cât de adesea bărbaţi talentaţi şi educaţi au fost aşezaţi în poziţii de încredere şi s-au dovedit necorespunzători şi au eşuat! Strălucirea lor avea înfăţişarea aurului, însă, când a fost încercat, s-a dovedit a fi doar tinichea şi zgură. Ei au contribuit la propria lor cădere prin necredinţă. Ei nu au fost harnici şi perseverenţi şi nu s-au îndreptat spre esenţa lucrurilor. Nu au vrut să înceapă de la capătul scării şi, cu efort plin de răbdare, să urce treaptă cu treaptă, până să ajungă în vârf. Ei au umblat în lumina lor proprie şi nu au fost dependenţi de înţelepciunea pe care numai Dumnezeu o poate da. Eşecul lor nu s-a produs din cauză că nu li s-a oferit nici o şansă, ci datorită faptului că nu au fost cumpătaţi. Ei nu au considerat ca având vreo valoare avantajele educaţiei lor, aşa că nu au înaintat în cunoaşterea religiei şi a ştiinţei. Mintea şi caracterul lor nu au fost echilibrate de principiile înalte ale dreptăţii. Fie ca tinerii noştri să fie cumpătaţi şi să chibzuiască bine pe ce cale merg. Să evite păcatul, pentru că acesta este distrugător şi neplăcut lui Dumnezeu. Să cerceteze ce posibilităţi au la îndemână şi să-L caute pe Dumnezeu, pentru ca, prin harul Său, să-i ţină pe cărarea neprihănirii. Să caute sfatul şi călăuzirea Domnului pentru a-şi trăi viaţa pentru slava Numelui Său în lume. În dobândirea educaţiei, succesul nu trebuie privit ca depinzând de şansă sau destin; acesta este dat de Dumnezeu, care a citit inima lui Daniel, care a privit cu plăcere la curăţia motivelor lui, la hotărârea lui neclintită de a-L onora pe Domnul. Daniel nu a umblat în propria lui lumină, ci a făcut din Domnul înţelepciunea sa. Filozofia divină a constituit temelia educaţiei sale. El a primit cu bunăvoinţă sfatul Domnului. Ce bine ar fi ca toţi tinerii să fie ca Daniel! Însă mulţi nu sesizează importanţa supunerii faţă de disciplina divină. Ce bine ar fi ca toţi să realizeze că fără Hristos nu pot face nimic! Cei care nu adună împreună cu El risipesc. Gândurile şi faptele lor nu vor contura un caracter neprihănit, iar influenţa lor va distruge ceea ce este bine. Faptele noastre au o acţiune dublă; căci ele au influenţă atât asupra altora, cât şi asupra noastră. Influenţa lor va fi o binecuvântare sau un blestem pentru cei cu care avem de-a face. Cât de puţină importanţă dăm noi acestui lucru! Faptele noastre formează obiceiuri, iar obiceiurile caracterul, şi dacă nu vom fi pregătiţi să ne unim cu agenţii cerului în lucrarea de mântuire, nici nu vom fi pregătiţi pentru a intra în locuinţele cereşti, pe care Domnul Isus S-a dus să ni le pregătească; căci nimeni nu va fi acolo în afară de aceia care şi-au supus voinţa şi umblarea dorinţei pe calea lui Dumnezeu. Cel al cărui caracter este verificat, care a trecut cu bine testul încercării, care este părtaş de natură divină se va număra printre cei asupra cărora Dumnezeu va pronunţa o binecuvântare. Fără Hristos nu putem face nimic. Principiile curate ale neprihănirii, virtuţii şi evlaviei sunt de la Dumnezeu. Împlinirea cu conştiinciozitate a datoriei, mila asemenea lui Hristos, dragostea pentru oameni şi faţă de propriul tău suflet, pentru că tu aparţii lui Dumnezeu şi pentru că ai fost răscumpărat cu sângele preţios al lui Hristos, vor face din tine un conlucrător al lui Hristos şi te vor înzestra cu putere de convingere, de atracţie. Trebuie să-ţi respecţi propria credinţă pentru a o prezenta cu succes altora. Prin exemplu şi cuvânt, trebuie să dovedeşti că îţi respecţi credinţa, vorbind cu respect despre lucrurile sfinte. Niciodată să nu îngăduiţi să vă iasăde pe buze cuvinte uşuratice sau fleacuri, atunci când citaţi Scriptura. Când luaţi Biblia în mână, aduceţi-vă aminte că vă aflaţi pe un teren sfânt. Îngerii sunt împrejurul vostru, şi dacă vi s-ar deschide ochii, i-aţi vedea. Comportamentul vostru să fie astfel, încât să lăsaţi impresia fiecărui suflet cu care vă asociaţi că vă înconjoară o atmosferă sfântă. O vorbă deşartă, un râs batjocoritor pot îndrepta un suflet într-o direcţie greşită. Consecinţele sunt îngrozitoare atunci când nu există o legătură constantă cu Dumnezeu. Abţineţi-vă de la orice rău. Păcatele obişnuite, oricât de neînsemnate ar părea, vă vor distruge simţul moral şi vor nimici impresiile Duhului lui Dumnezeu. Caracterul gândurilor lasă o anumită amprentă asupra sufletului şi orice conversaţie josnică întinează mintea. Orice păcat produce ruina celor care îl comit. Dumnezeu poate să ierte şi va ierta pe păcătosul care se pocăieşte, însă, deşi iertat, sufletul este tulburat; puterea unei minţi înnobilate, caracteristică minţii neîntinate, este distrusă. De-a lungul timpului, sufletul va purta cicatrice. Atunci, să căutăm acea credinţă care lucrează prin dragoste şi curăţă inima, pentru ca să putem prezenta lumii caracterul lui Hristos. "Review and Herald" 8 decembrie 1891




LUMEA NU L-A CUNOSCUT PE DUMNEZEU PRIN ÎNŢELEPCIUNEA EI


Adevărul lui Dumnezeu este infinit, nemăsurat, şi cu cât îl contemplăm mai mult, cu atât apare mai mult slava lui. Adevărul a fost deschis în faţa noastră şi, cu toate acestea, cuvintele lui Pavel către galateni ni se aplică şi nouă. El spune: "O, Galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei? Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească? În zadar aţi suferit voi atât de mult? Dacă, în adevăr, e în zadar!" (Galateni 3,1-4) "Fără Mine", spune Domnul Hristos, "nu puteţi face nimic". Cei care încearcă să-şi aducă la îndeplinire lucrarea în propria lor putere vor eşua cu siguranţă. Numai educaţia nu poate pregăti pe cineva corespunzător pentru a avea un loc în lucrare şi nu îl va face capabil să dobândească o cunoaştere a lui Dumnezeu. Ascultaţi ce spune Pavel în această privinţă: "Căci Hristos M-a trimis nu să vă botez, ci să propovăduiesc Evanghelia; nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: "Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi. Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a povestit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii." (1 Corinteni 1,18-21) De-a lungul multor veacuri întunecate, în mijlocul păgânismului, Dumnezeu le-a îngăduit oamenilor să încerce să experimenteze descoperirea lui Dumnezeu prin propria lor înţelepciune, nu pentru a le demonstra neputinţa lor spre satisfacţia Lui, ci pentru ca oamenii înşişi să poată vedea că nu pot să-L cunoască pe Dumnezeu şi pe Domnul Isus Hristos, Fiul Său, decât prin revelaţia din Cuvântul Său, prin Duhul Sfânt. Când Domnul Hristos a venit în lume, experimentul acesta fusese făcut, iar rezultatele au evidenţiat că lumea, prin înţelepciunea ei, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu. Chiar în biserică Dumnezeu le-a îngăduit oamenilor să-şi testeze propria lor înţelepciune în această privinţă însă, când a avut loc criza datorită căderii omului, Dumnezeu a intervenit cu putere spre a-i apăra pe ai Săi. Când biserica a fost batjocorită, când asupra poporului Său au venit necazuri şi oprimări, El i-a înălţat şi mai mult printr-o eliberare remarcabilă. Când în mijlocul poporului au venit învăţători necredincioşi, a urmat o perioadă de slăbiciune, iar credinţa poporului lui Dumnezeu părea că se clatină; însă Dumnezeu S-a ridicat şi l-a curăţit, iar cei încercaţi şi găsiţi credincioşi au fost înălţaţi. Sunt vremuri când apostazia îşi croieşte drum între rânduri, când evlavia este dată la o parte din inimă de către cei care ar fi trebuit să ţină pasul cu Conducătorul lor divin. Poporul lui Dumnezeu se desparte de sursa tăriei lor şi urmează mândria, vanitatea, extravaganţa şi etalarea. Există idoli pe dinăuntru şi pe dinafară; însă Dumnezeu trimite Mângâietorul ca să mustre păcatul, pentru ca poporul Său să poată fi avertizat cu privire la apostazia lui şi admonestat pentru lepădarea de credinţă. Când cele mai preţioase manifestări ale iubirii Sale vor fi recunoscute şi preţuite, Domnul va turna balsamul mângâierii şi untdelemnul bucuriei. Când oamenii sunt călăuziţi să realizeze că au greşit în calculele lor şi când sunt convinşi că înţelepciunea lor nu este decât nebunie, înseamnă că în acel moment s-au întors către Domnul ca să-L caute cu toată inima şi Îl vor găsi. Mi-a fost arătat că fiecare biserică a noastră are nevoie de acţiunea profundă a Duhului lui Dumnezeu. O, de i-am putea îndrepta pe oameni spre crucea de pe Calvar! Le-am spune să privească asupra Celui pe care păcatele lor L-au străpuns. Le-am spune să privească la Răscumpărătorul lumii care suferă pedeapsa pentru că ei au călcat Legea lui Dumnezeu. Verdictul este: "sufletul care a păcătuit, acela va muri". Însă pe cruce păcătosul vede pe singurul Fiu al Tatălui, murind în locul Lui şi oferind viaţă călcătorului legii. Toate fiinţele din ceruri şi de pe pământ sunt chemate să privească ce fel de dragoste ne-a dăruit Tatăl, ca să fim numiţi fii ai lui Dumnezeu. Orice păcătos poate să privească şi să trăiască. Nu priviţi la scena de pe Calvar cu nepăsare sau nesăbuinţă. Se poate oare ca îngerii să privească la noi, beneficiarii iubirii lui Dumnezeu, şi să ne vadă reci, indiferenţi, când cerul este uluit de fascinanta lucrare de răscumpărare a unei lumi căzute şi doreşte să pătrundă misterul dragostei de pe Calvar? Îngerii privesc uimiţi şi uluiţi la cei cărora le-a fost oferită o mântuire atât de mare şi se miră că dragostea lui Dumnezeu nu îi trezeşte, în timp ce ei încep să-şi strunească corzile melodioase în mulţumire şi adorare. Dar rezultatul pe care întregul cer doreşte să-l privească nu se observă printre cei ce pretind a fi urmaşii lui Hristos. Cât de grabnici suntem noi în a rosti cuvinte frumoase celor care ne sunt prieteni sau rude şi totuşi cât suntem de zăbavnici în a vorbi despre Acela a cărui dragoste este fără egal, despre Hristos cel răstignit. Iubirea Tatălui nostru ceresc în darul singurului Său Fiu pentru lume este suficientă pentru a inspira fiecare suflet, pentru a topi orice inimă împietrită şi lipsită de iubire în vederea pocăinţei şi sensibilizării; şi cu toate acestea, să vadă oare fiinţele cereşti în cei pentru care a murit Hristos insensibilitate faţă de iubirea Sa, împietrire a inimii şi lipsa răspunsului de recunoştinţă şi dragoste faţă de Dătătorul tuturor lucrurilor bune? Oare lucruri de mică importanţă vor absorbi toată puterea fiinţei, şi dragostea lui Dumnezeu să nu primească răspuns? Va străluci în zadar Soarele neprihănirii? Având în vedere ceea ce a făcut Dumnezeu, cerinţele lui Dumnezeu să reprezinte atât de puţin pentru voi? Avem noi inimi care pot fi atinse, care pot fi impresionate de dragostea divină? Dorim noi să fim nişte vase alese? Oare nu are Dumnezeu ochiul îndreptat asupra noastră şi nu ne-a poruncit El să ducem mai departe solia luminii? Avem nevoie de tot mai multă credinţă. Trebuie să aşteptăm, trebuie să veghem, trebuie să ne rugăm, trebuie să lucrăm, implorând ca Duhul Sfânt să fie turnat peste noi cu îmbelşugare, pentru ca să putem fi lumini în lume. Domnul Isus a privit asupra omenirii în starea ei decăzută cu milă infinită. El a îmbrăcat trup omenesc pentru a putea ajunge la om şi pentru a înălţa omenirea. El a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. El S-a coborât până la cea mai adâncă mizerie şi suferinţă umană, pentru a-l lua de acolo pe om în starea în care l-a găsit, o fiinţă coruptă, degradată de viciu, depravată de păcat şi unită cu Satana în apostazie, şi a-l înălţa până la un loc pe tronul Său. Însă s-a scris despre El că "nu S-a dat înapoi şi nu S-a descurajat", ci a mers înainte pe cărarea tăgăduirii de sine şi a sacrificiului de sine, dându-ne un exemplu, spre a merge pe urmele paşilor Lui. Noi ar trebui să lucrăm ca Isus, îndepărtându-ne de plăcerile noastre, nelăsându-ne mituiţi de Satana, dispreţuind comoditatea şi detestând egoismul, pentru a putea căuta şi găsi pe cei ce sunt pierduţi, aducând suflete din întuneric la lumină, lumina dragostei lui Dumnezeu. Noi am fost însărcinaţi să mergem şi să predicăm Evanghelia oricărei făpturi. Noi trebuie să ducem celor pierduţi vestea cea bună că Domnul Hristos poate ierta păcatul, poate reînnoi fiinţa noastră, poate îmbrăca sufletul în veşmintele neprihănirii Sale, îl poate face pe păcătos să gândească limpede, să îl înveţe şi să îl facă să fie capabil de a fi împreună lucrător cu Dumnezeu. Sufletul convertit trăieşte în Hristos. Întunericul ce-l stăpânea dispare şi o nouă lumină, cerească, străluceşte în sufletul său. "Cel care câştigă suflete este înţelept." "Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului; şi cei ce vor învăţa pe alţii să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac de veac." Ceea ce se face prin cooperarea oamenilor cu Dumnezeu este o muncă ce nu se va perima niciodată, ci va dăinui în veacurile veşnice. Cel care face din Dumnezeu înţelepciunea sa, care creşte până la statura de om în Isus Hristos, va sta înaintea regilor, înaintea aşa-numiţilor mari oameni ai lumii, manifestând mulţumire faţă de Cel care l-a chemat din întuneric la lumina Lui minunată. Ştiinţele şi literatura nu pot aduce în mintea întunecată lumina pe care Evanghelia glorioasă o poate furniza. Doar Fiul lui Dumnezeu poate realiza marea lucrare de iluminare a sufletului. Nu este de mirare că Pavel exclama: "Căci nu-mi este ruşine de Evanghelia lui Hristos; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre salvarea oricărui om care crede." Evanghelia lui Hristos devine realitate în cei care cred şi îi face epistole vii, cunoscute şi citite de toţi oamenii. În acest mod, influenţa sfinţeniei va trece spre mulţime. Inteligenţele cereşti sunt capabile să discearnă adevăratele elemente de măreţie în caracter, fiindcă doar bunătatea este estimată ca fiind eficientă de către Dumnezeu.
"Fără Mine", spunea Hristos, "nu puteţi face nimic." Credinţa noastră, exemplul nostru trebuie să fie ţinute cu mai multă responsabilitate decât au fost ţinute în trecut. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie studiat ca niciodată înainte; fiindcă el este darul preţios pe care noi trebuie să-l prezentăm oamenilor, pentru ca aceştia să poată învăţa calea păcii şi să obţină acea viaţă care măsoară cât viaţa lui Dumnezeu. Inteligenţa umană, atât de mult exaltată de către oameni, păleşte în importanţă înaintea înţelepciunii care ne arată calea răscumpărării lui Dumnezeu, pentru a umbla pe ea. Doar Biblia ne oferă criteriile prin care să distingem calea vieţii de calea cea largă care duce la pierzare şi moarte.
"Review and Herald" 15 dec. 1891





RELAŢIA DINTRE EDUCAŢIE ŞI LUCRAREA LUI DUMNEZEU


"Nu spuneţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş. Cine seceră, primeşte o plată şi strânge roadă pentru viaţa veşnică; pentru ca şi cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure în acelaşi timp." (Ioan 4,35.36). Există o mare lipsă de lucrători care să plece în câmpurile misionare, înzestraţi cu adevăratul spirit misionar, gata să reverse lumina adevărului în mijlocul întunericului moral al lumii. Vrăjmaşii lui Dumnezeu complotează zilnic pentru înăbuşirea adevărului şi înrobirea sufletelor oamenilor. Ei caută să înalţe falsul Sabat şi, inducându-i în eroare pe oameni, să adâncească şi mai mult întunericul care acoperă pământul şi negura cea mare care acoperă popoarele. Într-un timp ca acesta, cei care cunosc adevărul pot să rămână inactivi, îngăduind puterilor întunericului să triumfe? Nu se vor trezi cei care cred adevărul pentru acest timp şi nu vor lucra ei cu o energie corespunzătoare profesiunii lor de credinţă? Cei care înţeleg adevărul lui Dumnezeu nu vor face orice sacrificiu pentru a câştiga suflete la Hristos, pentru a asculta de Legea lui Dumnezeu? Ziua aproape a trecut, noaptea este la uşă şi este esenţial să lucrăm cât este încă ziuă; căci vine noaptea, când nici un om nu poate lucra. Într-un timp ca acesta, trebuie să avem în vedere numai acest obiectiv: folosirea tuturor mijloacelor rânduite de Dumnezeu, prin care adevărul să poată fi sădit în inimile oamenilor. Căci tocmai acesta a fost scopul pentru care a fost trimis în lume Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca el să poată controla viaţa şi transforma caracterul. Este datoria fiecărui creştin de a folosi la maximum capacităţile sale pentru a răspândi cunoştinţa adevărului. Domnul Hristos i-a însărcinat pe ucenicii Săi să meargă în toată lumea şi să predice Evanghelia tuturor popoarelor. Având în vedere marea lucrare care ne stă în faţă - aceea de a răspândi lumina în lume -, noi, care credem adevărul, trebuie să simţim nevoia unei educaţii serioase în lucrurile practice le-gate de dobândirea de cunoştinţe şi în special nevoia noastră de instruire în adevărurile Scripturii. Minciuni de tot felul sunt acum înălţate ca fiind adevăr şi este datoria noastră să cercetăm cu toată stăruinţa cuvântul sacru, ca să putem şti care este adevărul şi să fim în stare să-l prezentăm cu înţelepciune şi altora. Vom fi chemaţi să facem cunoscute motivele pe care se întemeiază credinţa noastră. Va trebui să stăm în faţa unor oameni mari şi să dăm socoteală de ce am ales să fim credincioşi Legii lui Dumnezeu. Domnul ne-a chemat din lume ca să putem fi martori pentru adevărul Său; şi trebuie ca, din rândurile noastre, tineri şi tinere să fie instruiţi în mod corespunzător, pentru a putea ocupa poziţii în care să fie utili şi influenţi. Ei au privilegiul de a deveni misionari pentru Dumnezeu; însă nu pot rămâne doar nişte începători în privinţa educaţiei şi în cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu, îndeplinindu-şi cu corectitudine lucrarea sacră la care au fost chemaţi. În toate regiunile, este atât de evidentă nevoia de instruire a lucrătorilor noştri! Noi suntem conştienţi că educaţia este necesară nu numai pentru îndeplinirea corespunzătoare a datoriilor obişnuite ale vieţii, dar şi în vederea succesului în toate ramurile de activitate. Având în vedere nevoia de instruire pentru lucrarea lui Dumnezeu şi pentru îndeplinirea cu succes a diferitelor responsabilităţi ale vieţii, cât de mulţumiţi ar trebui să fim că la Melbourne este pe punctul de a se deschide o şcoală sub îndrumarea unor credincioşi statornici în adevărul pentru acest timp. Pentru ca această nouă iniţiativă să aibă succes, pentru ca atât voi, cât şi copiii voştri să puteţi beneficia de ea, fie ca toţi fraţii şi surorile noastre să colaboreze cu toată inima cu aceia care au păşit în faţă pentru a duce povara lucrării. Au venit la voi profesori cu frică şi dragoste de Dumnezeu din America, nu fără sacrificiu, pentru a vă ajuta în eforturile de a înălţa sus stindardul adevărului în popor. Ei doresc să-i instruiască pe tineri pentru a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu, în aşa fel încât copiii voştri să fie în stare să prezinte Scripturile celor din jurul lor. Acum rămâne doar ca aceia care au primit deja lumina adevărului în aceste colonii să colaboreze cu eforturile fraţilor lor americani, fiind conştienţi de faptul că în Hristos sunt îndepărtate toate prejudecăţile legate de rasă, de naţiune, şi că noi suntem cu toţii fraţi, angajaţi în lucrarea de înaintare a împărăţiei celor răscumpăraţi. Noi suntem toţi una în Hristos şi trebuie să ne unim cu toată inima în efortul de a educa şi instrui o armată de tineri, astfel încât aceştia să poată fi creştini consecvenţi, echilibraţi, capabili să înţeleagă şi să explice Scripturile. Puritatea, credinţa, zelul şi statornicia caracterului acelora care se înrolează în lucrare pentru Domnul trebuie să fie atât de evidente pentru ceilalţi, încât, văzând faptele lor bune, să ajungă să preamărească pe Tatăl nostru care este în ceruri. Dacă mărturisirea noastră de credinţă este susţinută de evlavia ce porneşte din inimă, ea va constitui un mijloc spre bine; căci prin ea sufletele vor fi influenţate să accepte mântuirea. Dumnezeu are în vedere ca harul Său să fie manifestat în cel credincios, pentru ca, prin caracterul creştin al membrilor în mod individual, biserica în ansamblu să poată deveni lumina lumii. Părinţii să facă orice efort cu putinţă spre a-şi trimite copiii la şcoala care se va deschide în curând la Melbourne; căci tocmai prin aceste mijloace s-ar putea ca unii membri ai familiei noastre să fie calificaţi de Domnul să devină lucrători pentru cauza Sa. Sunt multe locuri vacante pentru misionari în Australia, Noua Zeelandă şi în insulele mării. Şi va fi imposibil ca doar din America să suplinim toate aceste nevoi, atât de numeroase. Pentru aceste câmpuri, trebuie instruiţi lucrători care pot prelua lucrarea şi să pornească în calitate de purtători de lumină în locurile întunecate ale acestor insule. Nu sunt mulţi cei care pot merge în America pentru a dobândi o educaţie; şi chiar dacă ar putea merge, probabil că nu este cel mai bine pentru ei şi pentru înaintarea lucrării. Domnul doreşte să fie întemeiate şcoli în această ţară, în care să fie instruiţi lucrători, pentru ca lucrarea adevărului prezent în aceste noi câmpuri să fie de calitate şi să trezească interes în rândul celor necredincioşi. El doreşte ca voi să înfiinţaţi un centru pentru educaţie chiar în ţara voastră, în care studenţi care promit să poată fi instruiţi în privinţa cunoştinţelor practice şi în adevărurile Bibliei, pentru a putea fi pregătiţi să lucreze în aceste ţinuturi, eliberând suflete din robia lui Satana. Pot veni profesori din America până când această lucrare se va pune pe picioare şi prin aceste mijloace se poate forma o nouă legătură de unire între America şi Australia, Noua Zeelandă şi insulele mării. În aceste ţări sunt tineri pe care Dumnezeu i-a înzestrat din plin cu abilitate intelectuală; însă, pentru a putea realiza cel mai bine această lucrare, posibilităţile lor trebuie călăuzite în mod corespunzător. Ei trebuie să folosească talentele dăruite de Dumnezeu pentru a avea rezultate şcolare deosebite, devenind lucrători care nu au de ce să le fie ruşine, împărţind drept şi înţelept cuvântul adevărului, în vederea mântuirii. Acest talent are nevoie să se dezvolte şi din moment ce este pe punctul de a se deschide o şcoală acolo, este cu siguranţă neînţelept să se trimită, cu o cheltuială atât de mare, elevi pentru a învăţa în America. Lucrarea trebuie făcută aici. Acesta este un câmp misionar şi orice persoană socotită vrednică de a fi instruită în America trebuie să obţină o educaţie corectă chiar aici, în locul unde va lucra în viitor. Cei care au posibilitatea pot fi educaţi aici, astfel încât îşi pot pune în practică cunoştinţele atunci când se va ivi ocazia, devenind unelte în mâinile Domnului pentru răspândirea luminii şi adevărului. Însă chiar dacă nu aţi avea nici una din aceste responsabilităţi, chiar dacă nu aţi pleca într-un câmp misionar, va fi totuşi necesar ca şi copiii voştri să înveţe în aceste şcoli. Orice meserie ar socoti părinţii că este potrivită pentru copiii lor, fie că doresc ca aceştia să devină fabricanţi, agricultori, meşteşugari, fie să-şi aleagă orice altă profesie, vor avea multe avantaje de pe urma instruirii din şcoală. Copiii voştri trebuie să aibă posibilitatea de a studia Biblia în şcoală. Ei trebuie să fie convinşi de temeiurile credinţei noastre şi să înţeleagă ei înşişi Scripturile. Prin înţelegerea adevărurilor Bibliei, ei vor fi pregătiţi mai bine pentru a ocupa funcţii de încredere. Ei vor fi întăriţi împotriva ispitelor care îi vor asalta din dreapta şi din stânga. Dar dacă vor fi cu totul consacraţi şi vor fi învăţaţi, ei pot ajunge să fie chemaţi ca şi Daniel, să împlinească responsabilităţi importante. Daniel a fost un om de stat credincios la curtea Babilonului; căci el s-a temut de Dumnezeu, L-a iubit şi s-a încrezut în El; şi în timp de ispită şi primejdie, a fost păzit prin puterea lui Dumnezeu. Noi citim că Dumnezeu i-a dat lui Daniel înţelepciune şi l-a înzestrat cu pricepere. Cei care cunosc voia lui Dumnezeu şi practică învăţăturile din Cuvântul Său vor fi găsiţi credincioşi în orice poziţie de încredere ar fi aşezaţi. Aveţi în vedere aceste lucruri, părinţi, şi duceţi-vă copiii în acele locuri în care să fie învăţaţi principiile adevărului, unde se face orice efort cu putinţă pentru a menţine consacrarea lor, dacă sunt convertiţi; iar dacă nu sunt convertiţi, de a-i influenţa spre a deveni copii ai lui Dumnezeu şi astfel să fie capabili să plece şi să câştige şi alte suflete pentru adevăr. Fie ca cei care au dragostea pentru adevăr în inima lor să preţuiască valoarea fiecărui suflet pentru care a murit Hristos, în lumina care se reflectă de pe crucea de la Calvar. Mulţi sunt mişcaţi de Duhul lui Dumnezeu să pornească la lucru în via Domnului. Ei tânjesc să caute şi să salveze ce este pierdut. Însă, datorită lipsei de cunoştinţe şi de disciplină, ei nu au calificarea necesară de a merge în această lucrare de înălţare şi înnobilare a semenilor lor. Cei care învaţă pe alţii trebuie ca mai întâi ei înşişi să fie învăţaţi. Ei trebuie să înveţe cum se lucrează cu mintea omului. Ei trebuie să devină colaboratori ai lui Hristos, folosind orice ocazie pentru a împărtăşi oamenilor cunoaşterea de Dumnezeu. Pentru a fi instrumente ale lui Dumnezeu în lucrarea de înălţare a minţilor oamenilor de la cele pământeşti şi senzuale, la cele spirituale şi cereşti, lucrătorii trebuie să fie învăţaţi şi instruiţi. Devenind ei înşişi elevi care învaţă, vor înţelege mai bine cum să-i educe pe alţii. Ei trebuie să-şi formeze o disciplină a minţii, punând la lucru capacităţile date lor de Dumnezeu, mobilizându-şi în întregime inima şi mintea în vederea acestor sarcini de a dobândi cunoştinţă. Având ca ţintă slava lui Dumnezeu, ei trebuie să-şi pună la lucru toată energia, învăţând tot ce pot, dezvoltându-şi intelectul pentru a putea împărtăşi cunoştinţa şi altora. Există o mare lucrare de făcut în aceste ţări; iar dragostea lui Hristos şi iubirea pentru sufletele pentru care a murit El ar trebui să ne constrângă să facem orice efort de care suntem capabili pentru a căuta şi salva ceea ce este pierdut. Fie ca fiecare să stea ca un ostaş credincios al lui Hristos şi să lucreze pentru fraţii voştri, pentru ca lucrarea voastră să aibă succes. Fie ca oricine se înscrie în această întreprindere atât de necesară să nu uite că şcoala este întemeiată nu numai în beneficiul nostru şi al copiilor noştri, ci şi pentru răspândirea cunoştinţei adevărului şi pentru ca sufletele care pier să fie salvate pentru împărăţia cea veşnică. Fiecare să ia parte la această lucrare, cu hotărârea de a nu da greş şi de a nu se descuraja şi Domnul va face minuni în mijlocul nostru. Dacă în acest timp nu vom reuşi să facem un efort hotărât pentru dezvoltarea şi înălţarea lucrării şi vom trage lucrurile înapoi, pentru că ele sunt conduse după ideile noastre, Domnul va trece cu siguranţă pe lângă noi şi va alege alte unelte care vor aduce la îndeplinire lucrarea în modul în care o doreşte El şi urmând călăuzirea Duhului Său. O, dacă fiecare şi-ar face datoria pentru ca influenţa noastră să fie amplificată în vederea înaintării cauzei lui Dumnezeu! Ochiul lui Dumnezeu este aţintit asupra acestor ţări; căci aici El doreşte să-Şi arboreze drapelul. Aici, în acest câmp misionar, El doreşte să vadă suflete câştigate pentru Isus Hristos. El doreşte ca fiecare care susţine că este creştin să fie un adevărat misionar, gata să se înroleze în rânduri, pentru a-şi face lucrarea la locul său, şi toţi să se unească într-un efort consecvent. El doreşte ca oamenii să-şi uite propriile lor idei şi prejudecăţi, care aduc numai întuneric şi îndoială asupra sufletelor lor, şi să se angajeze în lucrare pentru aceia care sunt gata să piară. El doreşte ca ei să-şi dea seama că nici un om nu trăieşte pentru el însuşi. Mulţi au devenit mici şi neputincioşi în privinţa experienţei lor religioase datorită lipsei de interes pentru cei din jurul lor. Unii dintre cei care sunt în planul secund ar fi putut fi mult mai avansaţi în cunoaşterea lui Dumnezeu, dacă nu ar fi stat departe de fraţii lor, renunţând la asocierea cu cei credincioşi care nu au lucrat potrivit cu ideile lor limitate. O, dacă aceştia care au pus piedici s-ar pierde din vedere pe ei înşişi şi ar fi interesaţi de mântuirea oamenilor, diferenţele acestea neînsemnate ar dispărea şi n-ar mai exista înstrăinarea de fraţii lor. Dacă atunci când se adună laolaltă n-ar mai vorbi despre lucrurile asupra cărora găsesc obiecţii, ci şi-ar pune frâu gurii şi ar căuta pe Domnul cu rugăciune stăruitoare, pentru ca Duhul lui Dumnezeu să poată rămâne asupra lor, ca să poată avea pe suflet povara pentru sufletele pentru care a murit Hristos, ei ar descoperi că întunericul a dispărut, iar în sufletul lor a pătruns lumina şi speranţa. Mândria va dispărea şi ei vor putea fi învăţaţi precum copiii. Contemplând dragostea lui Dumnezeu, încăpăţânarea se va topi, iar inimile lor vor străluci, fiind atinse de cărbunele de pe altar. Necazurile vor dispărea şi bucuria le va lua locul; căci dragostea şi bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu vor constitui tema mărturiei lor. Cei care doresc să fie biruitori trebuie să renunţe la ei înşişi; şi singurul mod prin care pot realiza această mare lucrare este de a deveni interesaţi mai mult de mântuirea semenilor lor. Aceasta nu înseamnă că voi trebuie să-i convertiţi pe oameni să facă ceea ce faceţi voi sau să-i siliţi să vadă lucrurile în aceeaşi lumină în care le vedeţi voi; însă trebuie să căutaţi să prezentaţi adevărul aşa cum este el în Isus Hristos şi, lucrând spre a fi o binecuvântare pentru alţii, şi voi înşivă veţi fi binecuvântaţi în mod abundent de Dumnezeu. Faptul că aţi făcut şi faceţi ceva pentru a mări graniţele Împărăţiei lui Dumnezeu, smulgând bietele suflete de sub jugul superstiţiei şi minciunii lui Satana, va produce bucurie în inima voastră şi vă va îmbogăţi ideile şi planurile. Pe măsură ce vă identificaţi interesele cu cele ale lui Isus Hristos, veţi sfinţi pentru Dumnezeu talentul, capacităţile, influenţa şi mijloacele voastre. Unii dintre voi vor considera că este privilegiul vostru să vă lăsaţi familiile pentru a lucra în insulele mării pentru salvarea oamenilor din robia păcatului şi a înşelăciunii. Pe măsură ce câştigaţi o experienţă nouă şi tot mai profundă, veţi învăţa ce înseamnă să te rogi în Duhul Sfânt; iar aceia care s-au lepădat de Dumnezeu vor fi recuperaţi şi va exista mai multă preocupare de a învăţa de la Isus spre a fi blânzi şi smeriţi cu inima decât a arăta spre greşelile fraţilor voştri; căci prin credinţă voi Îl acceptaţi pe Domnul Hristos ca Mântuitorul vostru personal. Nu veţi veni atunci la adunare ca să vă povestiţi îndoielile şi temerile voastre. Veţi avea altceva mai bun de discutat; căci inimile voastre vor fi deschise, vor avea pacea lui Hristos, care întrece orice pricepere. Aceasta este experienţa pe care Dumnezeu ar dori să o aveţi în această ţară. Însă, pentru a ajunge la această experienţă, trebuie făcuţi mai mulţi paşi. Metodele şi planurile după care trebuie făcută lucrarea trebuie să fie după rânduiala Domnului, nu după propriile voastre păreri, iar rezultatele vor face mai mult decât doar să compenseze cheltuiala. Efortul misionar se va extinde, iar exemplul unui lucrător zelos, care lucrează în direcţia cea bună, va influenţa şi pe alţii care, de asemenea, vor porni să predice Evanghelia. Spiritul misionar va trece din casă în casă, iar fraţii vor avea altceva mai interesant de discutat decât despre necazurile lor. Ei vor avea plăcere să prezinte nestematele adevărului pe care le conţine Biblia şi vor fi înfiinţate biserici, vor fi ridicate case de adunare şi mulţi vor veni în ajutorul Domnului. Fraţii vor fi uniţi în legăturile iubirii şi vor realiza că sunt uniţi cu creştinii cu experienţă din toate părţile lumii, pentru că sunt una în planuri, una în obiectivul intereselor lor. Un pas înainte făcut de cei din capul lucrării va fi simţit de cei din această ţară şi din toate ţările, iar cei din ţări străine vor răspunde efortului făcut la centrul lucrării, urmându-L pe marele nostru Conducător; şi astfel, prin convertirea sufletelor la adevăr, se va aduce slavă Aceluia care şade pe tron. Lucrarea misionară din Australia şi Noua Zeelandă este încă în faza de pruncie; însă aceeaşi lucrare care s-a făcut acasă trebuie adusă la îndeplinire în Australia, Noua Zeelandă, Africa, India, China şi în insulele mării. Lucrarea poporului lui Dumnezeu este reprezentată prin simbolul potrivit al unui înger care zboară prin mijlocul cerului. În această lucrare, inteligenţele cereşti cooperează cu agenţi omeneşti pentru răspândirea acestei ultime solii la toţi locuitorii pământului. Însă planurile şi lucrarea oamenilor nu ţine pasul cu providenţa lui Dumnezeu; căci, în timp ce unii din aceste ţări, care pretind a crede adevărul, declară prin atitudinea lor: "Nu dorim calea Ta, o, Doamne, ci propria noastră cale", există mulţi care se roagă cu ardoare lui Dumnezeu să înţeleagă ce este adevărul. În locuri tainice, ei plâng şi se roagă pentru a putea înţelege lumina din Scriptură; iar Domnul cerurilor i-a însărcinat pe îngerii Săi să coopereze cu uneltele omeneşti pentru a duce mai departe acest plan măreţ, astfel ca toţi cei care doresc lumină să poată privi slava lui Dumnezeu. Noi trebuie să mergem acolo unde providenţa lui Dumnezeu deschide calea; şi pe măsură ce înaintăm, vom descoperi că Cerul s-a mişcat înaintea noastră, lărgind câmpul de lucru dincolo de capacitatea mijloacelor şi puterilor noastre. Marea nevoie din câmp se deschide în faţa noastră şi face apel ca toţi aceia cărora Dumnezeu le-a încredinţat talente, mijloace sau alte posibilităţi să se consacre pe ei înşişi şi tot ce au lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim nişte ispravnici credincioşi nu numai în privinţa bunurilor pe care le avem, ci şi în privinţa harului care ne-a fost dat, pentru ca multe suflete să poată fi aduse sub steagul însângerat al Prinţului Emanuel. Scopurile şi ţintele pe care trebuie să le atingă misionarii consacraţi sunt foarte ample. Câmpul pentru acţiunea misionară nu este limitat de caste sau naţionalităţi. Câmpul este lumea, iar lumina adevărului trebuie să ajungă în toate locurile întunecoase ale pământului într-un timp mult mai scurt decât cred unii că este cu putinţă. Dumnezeu are ca scop să pună la lucru agenţi chiar în ţara noastră, care să ajute în această mare lucrare de iluminare a lumii. El are în vedere să te folosească pe tine şi pe copiii tăi ca ostaşi care să îşi facă partea lor în acest război ofensiv împotriva puterilor întunericului şi voi cu siguranţă că nu veţi ignora binecuvântarea lui Dumnezeu şi nu veţi privi cu uşurătate privilegiul pe care vi l-a acordat! El doreşte ca voi să vă angajaţi în acest conflict, luptând împreună pentru slava Sa, nu pentru a căuta supremaţie şi nu pentru a lupta să se înalţe pe sine prin înjosirea altora. El vă va înzestra cu adevăratul spirit misionar, care înalţă, purifică şi înnobilează orice atinge, făcând curat, bun şi nobil tot ceea ce vine sub influenţa sa; căci fiecare agent care cooperează cu fiinţele cereşti va fi înzestrat cu putere de sus şi va reprezenta caracterul lui Hristos! Spiritul misionar ne face capabili să preţuim mai mult cuvintele din rugăciunea Domnului, prin care El ne învaţă să ne rugăm: "Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ". Spiritul misionar ne face să cugetăm mai mult şi ne uneşte cu toţi cei care înţeleg influenţa cuprinzătoare a Duhului Sfânt. Dumnezeu va împrăştia norii care s-au adunat în jurul sufletelor din aceste colonii şi va uni pe toţi fraţii noştri în Hristos Isus. El ne va uni cu legăturile părtăşiei frăţeşti şi ne va umple cu dragoste pentru sufletele pentru care a murit Hristos. Domnul Hristos a spus: "Să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit Eu, aceasta este porunca Mea." El doreşte ca noi să fim uniţi în inimă şi în planuri pentru a împlini marea lucrare care ne-a fost încredinţată. Fraţii trebuie să stea umăr lângă umăr, înălţându-şi rugăciunile împreună spre tronul harului, pentru a putea mişca din loc braţul Celui Atotputernic. Cerul şi pământul vor fi atunci strâns unite în lucrare şi va fi bucurie şi veselie în prezenţa îngerilor lui Dumnezeu când oaia pierdută va fi găsită şi vindecată. Duhul Sfânt, care topeşte şi supune inima omenească, îi va conduce pe oameni să facă lucrările lui Hristos. Ei vor acorda atenţie sfatului: "Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie; faceţi-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri" (Luca 12,33). Domnul Hristos S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, iar urmaşilor Săi li se cere să se dea pe ei înşişi, talentele, mijloacele şi capacităţile lor în slujba Lui. Ce altceva ar mai fi putut face Domnul pentru om? Nu ne vom preda oare Lui, cu tot ce avem şi cu tot ce suntem, practicând sacrificiul şi tăgăduirea de sine? Dacă suntem ucenici ai lui Hristos, acest lucru se va vedea în lume prin dragostea pe care o avem faţă de cei pentru care El a murit. Prin spiritul iubirii a ajuns Evanghelia până la voi şi la toţi oamenii care au ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu. Nu ni se cere doar să-i admirăm pe oamenii pe care i-a folosit Dumnezeu, să dorim să avem asemenea oameni acum şi să ne consacrăm noi înşine pentru a fi folosiţi de Dumnezeu ca agenţii Săi omeneşti. Duhul Său a inspirat eforturile lor şi El poate înzestra şi acum pe lucrătorii Săi cu acelaşi curaj, zel, stăruinţă şi devotament. Isus a dat acestor oameni har, putere, tărie şi perseverenţă şi El doreşte să facă acelaşi lucru pentru cei care vor să fie adevăraţi misionari. Dumnezeu a început să lucreze în această ţară, iar biserica trebuie să coopereze cu fiinţele cereşti, lucrând cu sfinţenie şi exercitându-şi puterile spre a deveni mai eficientă în câştigarea de suflete pentru slava lui Dumnezeu. Noi, care am văzut lumina adevărului, suntem chemaţi să ajutăm la înaintarea lui, să ne trezim la marea răspundere a lucrării misionare care trebuie adusă la îndeplinire în locurile în care ne aflăm; şi este datoria fiecărui suflet de a coopera cu aceia care doresc să contribuie la înaintarea lucrării. Fiecare să caute să se apropie cât mai mult de Hristos. Să ne ascundem căile noastre în căile lui Hristos, pentru ca orice diferenţe să dispară, astfel încât caracterul lui Hristos să poată fi reprezentat prin bunătate, răbdare, tăgăduire de sine, blândeţe, umilinţă şi dragoste. Fie ca toţi să se alăture din toată inima, făcând tot ce le stă în putinţă pentru a susţine şcoala care se întemeiază acum; căci aceasta poate fi, în mâna lui Dumnezeu, mijlocul de instruire a lucrătorilor care vor răspândi lumina adevărului în popor. Cine va fi de partea Domnului? Cine este conştient acum de lucrarea care trebuie făcută şi cine o va face? "Supplement to the Bible Echo" , 1 sept. 1892 (Supliment la Ecoul Biblic)




NEVOIA DE LUCRĂTORI INSTRUIŢI

Am fost mult interesată de o experienţă recentă a fratelui Daniells care, în drumul său de la Melbourne spre Adelaide, s-a oprit într-un oraş numit Nhill, să viziteze câţiva tineri care făcuseră comenzi pentru publicaţia şi pentru alte reviste şi cărţi de-ale noastre. El a cunoscut acolo un tânăr pe nume Hansen, un danez, care a găsit din întâmplare publicaţia noastră la o bibliotecă publică şi a devenit un cititor consecvent al acestei reviste. Subiectele pline de adevăr prezentate în coloanele acesteia au găsit un loc în inima sa şi a început să vorbească despre acestea unui prieten de la hotelul unde muncea. Acest om, L. Williams, a fost şi el interesat şi au trimis amândoi comenzi pentru alte publicaţii, devenind abonaţi constanţi. Fratele Daniells i-a găsit dornici să cunoască mai mult adevărul. Pe masa domnului Williams se afla cartea "Gânduri din Daniel şi Apocalipsa"şi alte cărţi publicate de poporul nostru. Ei cunoscuseră doar o persoană care avea credinţa noastră. Au cumpărat de la fratele Daniells trei exemplare din "Calea către Hristos," ca să aibă fiecare câte unul, iar pe al treilea să îl dea unui pastor. Fratele Daniells a fost mulţumit de această vizită şi i-a încurajat în căutările lor după adevăr. Aceşti oameni studiaseră adevărul de pe paginile tipărite şi din Biblie şi acceptaseră toate punctele de doctrină, atât cât au putut înţelege fără ajutorul unui pastor. O mare lucrare se desfăşoară fără vorbe prin distribuirea publicaţiilor noastre; însă cât de mult bine s-ar putea face dacă câţiva dintre fraţii şi surorile noastre din America ar veni în aceste colonii, cu meseriile lor de cultivatori de pomi fructiferi, fermieri sau negustori, şi în temere şi dragoste faţă de Dumnezeu ar căuta să câştige suflete pentru adevăr. Dacă asemenea familii ar fi consacrate lui Dumnezeu, El le-ar folosi ca agenţi ai Săi. Pastorii au locul şi lucrarea lor, însă sunt locuri unde pastorul nu poate ajunge, iar acolo ar putea ajunge anumite familii care i-ar putea vizita pe oameni şi le-ar prezenta adevărul pentru aceste vremuri de pe urmă. În treburile lor gospodăreşti şi în relaţiile lor de serviciu, ar putea veni în contact cu o categorie de oameni care nu este accesibilă pastorului şi acestora le-ar putea deschide comorile adevărului şi împărtăşi cunoştinţa mântuirii. În general, se face mult prea puţin pe această linie a lucrării misionare; căci câmpul de lucru este mare şi mulţi lucrători s-ar putea angaja cu succes în această direcţie a lucrării. Dacă cei care au primit cunoştinţa adevărului şi-ar fi dat seama de necesitatea de a studia Scripturile ei înşişi, dacă ar fi simţit ce răspundere grea au asupra lor, ca ispravnici credincioşi ai harului lui Dumnezeu, ei ar fi adus lumină multora care stau în întuneric şi ce seceriş de suflete ar fi fost adunat pentru Domnul. Dacă fiecare şi-ar fi dat seama de influenţa personală pe care o are şi că va da socoteală lui Dumnezeu pentru acest lucru, în nici un caz nu ar fi fost leneş şi şi-ar fi pus la lucru capacităţile disponibile, toată puterea, ca să-L poată sluji pe Acela care l-a răscumpărat cu propriul Său sânge. Tinerii în mod special ar trebui să simtă că trebuie să-şi cultive mintea, că trebuie să folosească orice ocazie pentru a-şi dezvolta intelectul ca să-L slujească aşa cum se cuvine pe Acela care Şi-a dat viaţa Lui preţioasă pentru ei. Şi nimeni să nu facă greşeala de a se socoti pe sine însuşi atât de bine educat, încât să nu mai simtă nevoia de a studia cărţi sau natura. Fiecare să folosească orice ocazie pe care i-o oferă Providenţa pentru a dobândi tot ce este cu putinţă cu privire la revelaţie sau ştiinţă. Ar trebui să învăţăm să preţuim în mod corespunzător puterile pe care ni le-a dat Dumnezeu. Dacă un tânăr trebuie să înceapă de la treapta cea mai de jos a scării, el nu trebuie să se descurajeze, ci să fie hotărât să urce treaptă cu treaptă, până când va auzi vocea Domnului Hristos spunând: "Copilule, vino mai sus. Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău".
Noi trebuie să comparăm caracterele noastre cu standardul infailibil al Legii lui Dumnezeu. Pentru a face acest lucru, trebuie să cercetăm Scripturile şi să ne măsurăm realizările după Cuvântul lui Dumnezeu. Prin harul lui Hristos, sunt posibil de atins cele mai înalte culmi în privinţa caracterului; căci orice suflet care ajunge sub influenţa modelatoare a Duhului lui Dumnezeu poate fi transformat în ce priveşte mintea şi inima. Pentru a înţelege starea în care vă aflaţi, este necesar să studiaţi Biblia şi să vegheaţi în vederea rugăciunii. Apostolul spune: "Cercetaţi-vă pe voi înşivă să vedeţi dacă sunteţi în credinţă; puneţi-vă la încercare pe voi înşivă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi" ( 2 Cor. 13,5). Cei care sunt ignoranţi să nu rămână aşa. Ei nu pot rămâne în ignoranţă şi să stea faţă în faţă cu Dumnezeu. Ei trebuie să privească la crucea de pe Calvar şi să preţuiască fiecare suflet după valoarea sacrificiului care a fost făcut acolo. Domnul Isus le spune tuturor credincioşilor: "Voi sunteţi martorii Mei". "Voi sunteţi împreună lucrători cu Dumnezeu". Acest lucru fiind adevărat, cât de serios ar trebui să se lupte fiecare pentru a folosi toate puterile, profitând de fiecare ocazie pentru a fi de folos: "În sârguinţă, fiţi fără preget; fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului" (Rom. 12,11). Fiecare talant care a fost dat oamenilor trebuie pus la lucru pentru a-i spori valoarea şi tot ceea ce se dobândeşte trebuie dat înapoi lui Dumnezeu. Dacă aveţi lacune în ce priveşte manierele voastre, vorbirea voastră, educaţia, nu trebuie să rămâneţi întotdeauna în această stare. Voi trebuie să luptaţi continuu pentru a atinge un standard mai înalt atât în ce priveşte educaţia, cât şi experienţa religioasă, pentru a putea învăţa pe alţii lucrurile cele bune. Ca slujitori ai marelui Împărat, fiecare individual ar trebui să vă daţi seama că aveţi obligaţia de a vă dezvolta prin meditaţie, studiu şi comuniune cu Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu poate să vă facă înţelepţi, să vă călăuzească şi să vă facă desăvârşiţi în Hristos. Mântuitorul iubit este un model desăvârşit pe care toţi urmaşii Săi trebuie să-l imite. Este un privilegiu pentru fiecare copil al lui Dumnezeu să înţeleagă lucrurile spirituale, să fie în stare să administreze în mod înţelept ceea ce i-a fost încredinţat. Dumnezeu nu doreşte ca noi să găsim căi prin care să ne scuzăm că am făcut o lucrare neglijentă; şi cu toate acestea, mulţi din cei ce susţin că lucrează pentru cauza Sa au făcut o astfel de lucrare, însă El nu acceptă aşa ceva. Tineri şi tinere, v-aţi gândit voi, ca fiinţe cumpărate cu un preţ infinit, să căutaţi să vă înfăţişaţi înaintea lui Dumnezeu ca nişte lucrători care nu au de ce să le fie ruşine? Aţi ajuns voi înaintea lui Dumnezeu ca nişte lucrători care nu au de ce să le fie ruşine? Aţi adus voi înaintea lui Dumnezeu preţiosul talant al vorbirii şi v-aţi dat voi silinţa să vorbiţi clar, distinct şi cu uşurinţă? Oricât de nedesăvârşit ar fi modul vostru de a vorbi, vă puteţi corecta greşelile şi refuzaţi să vă îngăduiţi un ton nazal sau să vorbiţi pe un ton gros, nedistinct. Dacă felul în care articulaţi cuvintele este distinct şi inteligibil, utilitatea voastră va fi mult sporită. Nu lăsaţi nici un defect de vorbire necorectat. Rugaţi-vă pentru acest lucru şi cooperaţi cu Duhul Sfânt care lucrează în vederea desăvârşirii voastre. Domnul, care l-a creat pe om desăvârşit la început, vă va ajuta să vă cultivaţi puterile fizice şi mintale ca să puteţi fi în stare să duceţi poveri şi răspunderi pentru cauza lui Dumnezeu.
Astăzi, există unii care nu sunt calificaţi pentru lucrarea de slujire, cărora nu li se poate încredinţa o poziţie de încredere. Aceştia sunt pierduţi pentru cauza lui Dumnezeu pentru că nu au reuşit să-şi pună în valoare talanţii care le-au fost daţi de Dumnezeu şi nu şi-au cultivat puterile minţii şi ale trupului, pentru a putea prelua poziţii de încredere în lucrarea Domnului. Fiecare, individual, suntem puşi la probă şi Domnul ne încearcă pentru a vedea cât suntem de credincioşi. El doreşte să fim agenţii Săi prin care să transmită lumii lumina din Cuvântul Său. Dacă noi vom folosi lumina care ne-a fost dată şi o vom împărtăşi şi altora, vom avea mai multă lumină; căci "celui ce are i se va da din belşug; dar de la acela care nu are, i se va lua şi ceea ce are". Voi singuri decideţi ce veţi face cu lumina pe care v-a dat-o Dumnezeu. Noi putem să umblăm în lumină sau să refuzăm să mergem pe urmele paşilor Domnului Hristos, şi astfel să stingem lumina pe care o avem. Având în vedere lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu, este minunat că nu există motive care să-i facă pe tineri şi tinere să întrebe: "Domne, ce vrei să fac?" Este o greşeală periculoasă să considerăm că, dacă un tânăr s-a hotărât să se consacre lucrării, nu trebuie să facă nici un efort pentru a fi pregătit pentru lucrarea lui Dumnezeu. Oricare ar fi chemarea voastră, este esenţial să vă dezvoltaţi capacităţile prin studiu serios. Tinerii şi tinerele ar trebui să fie îndemnaţi să preţuiască binecuvântările şi ocaziile pe care cerul le trimite pentru a deveni disciplinaţi şi inteligenţi. Ei trebuie să beneficieze de avantajele şcolilor care au fost înfiinţate cu scopul de a împărtăşi cele mai bune cunoştinţe. Este un păcat să fii indolent şi neglijent în ce priveşte dobândirea unei educaţii. Timpul este scurt şi, pentru că Domnul va veni curând ca să încheie scenele istoriei pământului, necesitatea de a folosi ocaziile şi privilegiile prezente este tot mai mare. Tinerii şi tinerele ar trebui să meargă la şcolile noastre, acolo unde pot dobândi cunoştinţe şi unde pot învăţa să fie disciplinaţi. Ei trebuie să-şi consacre abilităţile lor lui Dumnezeu, să devină cercetători stăruitori ai Bibliei, pentru a se putea fortifica împotriva doctrinelor eronate şi pentru a nu fi induşi în eroare de cei nelegiuiţi; căci numai printr-un studiu consecvent al Bibliei putem obţine cunoştinţa adevărului. Prin practicarea adevărului pe care deja îl cunoaştem, o lumină tot mai mare va străluci asupra noastră dinspre Sfintele Scripturi. Pe măsură ce ne predăm voinţa lui Dumnezeu şi ne umilim ini-mile înaintea Lui, noi vom dori în mod serios să devenim împreună lucrători cu El şi să pornim să-i salvăm pe cei care pier. Cei care sunt cu adevărat consacraţi lui Dumnezeu nu se vor angaja în lucrare însufleţiţi de aceleaşi motive care îi conduc pe oameni să se angajeze în afacerile lumeşti, doar de dragul de a-şi asigura existenţa, ci vor intra în lucrare neîngăduind să fie stăpâniţi de vreun motiv lumesc, conştientizând sfinţenia cauzei lui Dumnezeu. Lumea trebuie avertizată şi nici un suflet nu ar trebui să se mulţumească cu o cunoaştere superficială a adevărului. Voi nu ştiţi la ce responsabilitate puteţi fi chemaţi. Voi nu ştiţi în ce loc veţi fi chemaţi ca să vă aduceţi mărturia de partea adevărului. Mulţi vor sta în faţa instanţelor de judecată; unii vor sta înaintea regilor şi învăţaţilor pământului pentru a da socoteală de credinţa lor. Cei care au doar o cunoştinţă superficială a adevărului nu vor fi capabili să expună în mod clar Scripturile şi să prezinte motive categorice în favoarea religiei lor. Vor deveni confuzi şi nu vor fi nişte lucrători care nu au de ce să le fie ruşine. Nimeni să nu-şi închipuie că nu trebuie să studieze deoarece el nu trebuie să predice de la amvonul sacru. Voi nu ştiţi ce va cere Dumnezeu de la voi. Este trist că înaintarea lucrării este împiedicată de lipsa de lucrători instruiţi, care să corespundă pentru poziţii de încredere. Domnul va accepta mii de oameni care să lucreze în marele Său câmp, însă mulţi nu corespund pentru lucrare. Fiecare din cei care s-au dedicat cauzei lui Hristos, care s-au consacrat spre a fi un ostaş în armata Domnului, trebuie să se aşeze în acel loc unde poate aduce un serviciu credincios. Religia a însemnat în general prea puţin pentru cei ce susţin că sunt urmaşi ai lui Hristos; căci nu este voia lui Dumnezeu ca să rămânem ignoranţi când înţelepciunea şi cunoştinţa au fost aşezate la îndemâna noastră. Cât de puţini s-au pregătit în ştiinţa de salvare de suflete! Cât de puţini înţeleg lucrarea care trebuie realizată pentru zidirea bisericii şi transmiterea luminii acelora care zac în întuneric! Totuşi, Dumnezeu a dat fiecărui om lucrarea lui. Noi trebuie să lucrăm pentru propria noastră mântuire cu frică şi cutremur; căci Dumnezeu este Cel care lucrează în noi şi voinţa, şi înfăptuirea, după buna Lui plăcere. În lucrarea mântuirii, agentul omenesc conlucrează cu cel divin. Se spune mult cu privire la ineficienţa efortului omenesc, însă Domnul nu face nimic pentru mântuirea sufletului fără colaborarea omului. Cuvântul lui Dumnezeu este clar şi limpede în acest punct şi totuşi, când atât de mult depinde de colaborarea noastră cu agenţii cereşti, oamenii se poartă ca şi când şi-ar putea permite să dea la o parte cerinţele lui Dumnezeu şi să lase lucrurile de importanţă veşnică să aştepte până când vor fi dispuşi pentru aşa ceva. Ei se comportă ca şi când ar putea administra lucrurile spirituale în aşa fel, încât să le convină lor înşişi, şi ei aşează interesele veşnice mai prejos decât lucrurile pământeşti şi vremelnice. Însă cât de arogant este să tratezi astfel lucrurile cele mai importante şi care sunt cel mai uşor de pierdut! Unde sunt cei care ar dori să fie lucrători împreună cu Dumnezeu? Apostolul spune: "Noi suntem ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu". Însă pot avea oamenii încredere că vor fi capabili să îndeplinească o lucrare importantă sub presiunea împrejurărilor, când au neglijat să se instruiască pentru lucrare? Îşi vor imagina că vor putea fi instrumente de mare preţ în mâinile lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor pentru care a murit Hristos, când au omis să profite de ocaziile pe care le-au avut la îndemână pentru a se pregăti pentru lucrare? "Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea" (Efeseni 6,2.13). Fiecare are nevoie să-şi dezvolte facultăţile date de Dumnezeu şi să folosească ocaziile pe care le are, pentru ca în mod individual să putem fi împreună lucrători cu Dumnezeu. Dumnezeu lucrează în mod continuu pentru noi, ca să nu ducem lipsă de nici un dar. El este Cel care ne-a dat puteri fizice, mintale şi morale şi, dacă le punem la lucru aşa cum ar trebui, noi vom fi în stare să biruim puterile supranaturale ale întunericului. Domnul Isus ne-a arătat calea vieţii, El a făcut vizibilă lumina adevărului, El a dat Duhul Sfânt şi ne-a înzestrat cu tot ceea ce este esenţial pentru desăvârşirea noastră. Însă noi nu ne însuşim aceste foloase şi trecem cu vederea privilegiile şi ocaziile pe care le avem şi dăm greş în a colabora cu fiinţele cereşti şi astfel nu putem deveni lucrători nobili şi inteligenţi ai lui Dumnezeu. Cei pentru care propria lor cale este mult mai atrăgătoare decât calea Domnului nu pot fi folosiţi în slujba Lui, căci ei vor reprezenta în mod greşit caracterul lui Hristos şi vor îndepărta sufletele de la o slujire acceptabilă pentru Dumnezeu. Cei care lucrează pentru Domnul trebuie să fie ordonaţi, pentru a sta la post ca nişte santinele credincioase. Ei trebuie să fie bărbaţi şi femei care să aducă la îndeplinire planurile lui Dumnezeu, astfel ca cei care ajung sub influenţa lor să poată să aibă o minte înţeleaptă. Ei trebuie să fie uniţi cu toţi agenţii care caută să împlinească voia lui Dumnezeu pentru mântuirea unei lumi pierdute. Domnul Hristos S-a dat pe Sine Însuşi, Cel drept pentru cel nedrept, a murit pe crucea de pe Calvar şi a încredinţat uneltelor omeneşti datoria de a duce la bun sfârşit această lucrare a dragostei răscumpărătoare; căci omul colaborează cu Dumnezeu în efortul Său de salvare a celor care pier. În datoriile neglijate ale bisericii, noi putem citi întârzierea împlinirii planului lui Dumnezeu; însă, dacă oamenii nu îşi îndeplinesc lucrarea care le-a fost încredinţată, ar fi fost mai bine să nu se fi născut niciodată. Un mare rău urmează prin neconlucrarea cu Dumnezeu; căci se va pierde viaţa veşnică. Succesul nostru în dorinţa de a fi candidaţi pentru cer va depinde de seriozitatea cu care îndeplinim condiţiile pe baza cărora este acordată viaţa veşnică. Noi trebuie să primim şi să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu; nu putem fi leneşi, lăsându-ne duşi de curent. Trebuie să fim cercetători sârguincioşi ai Cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să ne instruim şi să ne formăm ca buni soldaţi ai lui Hristos. Trebuie să contribuim la înaintarea lucrării, devenind împreună lucrători cu Dumnezeu. "Review and Herald" 14 februarie 1893




CĂTRE PROFESORI ŞI STUDENŢI

Către profesorii şi studenţii din colegiul nostru de la Battle Creek şi din toate instituţiile noastre de educaţie În timpul nopţii mi-au fost date solii pentru voi, cei din Battle Creek şi din toate şcolile noastre. În timp ce este în planul lui Dumnezeu ca puterile fizice să fie dezvoltate în aceeaşi măsură ca şi cele mintale, totuşi trebuie avut în vedere ca exerciţiile fizice să fie în deplină armonie cu lecţiile date de Domnul Hristos ucenicilor Săi. Ceea ce se dă lumii trebuie să se vadă în vieţile creştinilor, astfel ca, în privinţa educaţiei şi a instruirii, fiinţele cereşti să nu înregistreze în cărţile din ceruri că studenţii şi profesorii din şcolile noastre sunt "iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu". Acesta este raportul care există acum în dreptul multora: "Iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu". În acest fel, Satana îşi întinde capcanele pentru sufletele voastre şi lucrează într-un anumit mod, pentru a-i determina pe profesori şi studenţi să se implice în sporturi şi distracţii care devin cu totul ademenitoare, dar care au însuşirea de a întări ceea ce este josnic în om şi de a da naştere la pofte şi pasiuni care vor prelua stăpânirea şi vor contracara în modul cel mai decisiv acţiunile şi lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii omeneşti. Ce vă spune Duhul Sfânt? Care a fost puterea şi influenţa Sa asupra inimilor voastre în timpul Conferinţei Generale şi în timpul conferinţelor din diferite state? V-aţi cercetat cu atenţie? Dacă Dumnezeu i-a desemnat ca educatori ai tinerilor, ei sunt de asemenea şi "veghetori asupra turmei". Menirea lor în şcoală nu este de a face planuri, inventând exerciţii şi jocuri pentru a forma boxeri; şi nu de a coborî lucrurile sacre la acelaşi nivel cu cele comune. Am vorbit profesorilor prin solii de mustrare. Toţi profesorii au nevoie de exerciţiu fizic, de o schimbare a ocupaţiei. Dumnezeu a arătat că aceasta trebuie să fie munca fizică, practică, folositoare; însă voi v-aţi îndepărtat de planul lui Dumnezeu, urmând invenţiile omeneşti, şi aceasta în detrimentul vieţii spirituale. Nici o iotă sau o frântură dintr-o astfel de educaţie ce vă face să aveţi o asemenea influenţă nu vă va fi de folos pentru a rezista în marile bătălii care se dau în aceste timpuri din urmă. Ce fel de educaţie primesc profesorii şi studenţii noştri? Oare Dumnezeu a inventat şi planificat acest fel de exerciţiu fizic pentru voi sau acesta a fost pus la cale de invenţiile şi închipuirile omului? În ce fel este mintea pregătită pentru meditaţii şi contemplarea, gândirea serioasă, rugăciunea, pocăinţa vin dintr-o inimă supusă Duhului lui Dumnezeu? "Cum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi în zilele Fiului omului". "Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău." Domnul mi-a adus în faţă necesitatea de a înfiinţa o şcoală la Battle Creek, care să nu fie după modelul nici unei şcoli existente. Noi trebuie să avem profesori care să-şi ţină sufletele în dragoste şi temere de Dumnezeu. Profesorii trebuie să facă educaţie în ce priveşte spiritualitatea, să pregătească un popor care să poată rezista în timpul de încercare şi de criză din faţa noastră. Distracţiile contracarează lucrarea Duhului Sfânt mai mult decât orice altceva şi Domnul este întristat. "Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul (însă nu rămâneţi aici; mergeţi mai departe, urmând Lumina lumii)! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna" (Isaia 1,16-18). Aici este un câmp în care să vă exersaţi intelectul şi să vă schimbaţi exerciţiul. "De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării." (Is. 1,19).
"Vai, cetatea aceea credincioasă, cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, şi acum e plină de ucigaşi! Argintul tău s-a prefăcut în zgură şi vinul tău cel ales a fost amestecat cu apă. Mai marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate şi pricina văduvei n-ajunge până la ei" (Is. 1,21-23). "Veniţi, casă a lui Iacov, să umblăm în lumina Domnului!" (Is. 2,5). "Nu vă mai încredeţi dar în om, în ale cărui nări nu este decât suflare. Căci ce preţ are el?" (Is. 2,22). "Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor. Suflarea lor trece, se întorc în pământ şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor. Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său!" (Psalm 146,3-5).
"Poporul Meu, cârmuitorii tăi te duc în rătăcire şi pustiesc calea pe care umbli!" (Is. 3,12 u.p.) Sunt alarmată pentru voi, cei din Battle Creek. Profesorii sunt foarte severi în a condamna şi pedepsi pe acei studenţi care încalcă cele mai slabe reguli, nu datorită unor intenţii rele, ci prin nebăgare de seamă; ori sunt împrejurări în care ei nu consideră păcat încălcarea unor reguli stabilite şi care nu ar trebui ţinute cu inflexibilitate dacă ar fi încălcate, şi cu toate acestea, persoana în cauză este tratată ca şi când ar fi păcătuit foarte grav. Acum, vreau să vă gândiţi voi, profesori, acolo unde vă aflaţi, să luaţi seama la voi înşivă şi să vă judecaţi voi înşivă; căci voi nu numai că aţi încălcat regulile, dar aţi fost şi atât de aspri, atât de severi cu studenţii; şi mai mult decât atât, există o luptă între voi şi Dumnezeu. Voi nu aţi croit cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cei ce şchiopătează să nu se abată de pe cale. Voi v-aţi îndepărtat de cărările cele sigure. Eu spun "profesori", fără să specific anumite nume. Las acest lucru pe seama conştiinţei voastre. Domnul Dumnezeul lui Israel a lucrat în mijlocul vostru mereu şi mereu. Aţi avut dovezi mari ale urmelor Celui Prea Înalt. Însă o perioadă de lumină mare, de minunate descoperiri ale Duhului şi puterii lui Dumnezeu, este o perioadă de mare primejdie, dacă lumina primită nu este folosită. Vreţi voi să ţineţi seama de ceea ce stă scris în Ier. 17,5-10; 18,12-15? Fără îndoială, sunteţi mustraţi de Dumnezeu. Lumina a strălucit în raze clare şi continue asupra voastră. Ce a produs această lumină în voi? Domnul Hristos, Păstorul cel Mare, priveşte asupra voastră cu neplăcere şi se întreabă: "Unde este turma care ţi-a fost încredinţată, turma ta minunată?" (Ier. 13,20 u.p.). "De aceea, vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, care a câştigat-o cu însuşi sângele Lui" (Fapte 20,26-28). "Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine" (1 Petru 5,2).
Acei profesori care nu progresează în ce priveşte experienţa religioasă, care nu învaţă zi de zi lecţii în şcoala lui Hristos, ca să poată fi modele pentru turmă, ci cred că salariul este cel mai important lucru, nu sunt potriviţi pentru poziţia solemnă, înfricoşătoare, pe care o ocupă. Căci aceste pasaje din Scriptură sunt potrivite pentru toate şcolile noastre, pentru ca ele să fie aşa cum a hotărât Dumnezeu, după rânduiala sau exemplul şcolilor profeţilor, oferind cunoştinţe de un înalt nivel - fără să amestece zgura cu argintul şi vinul cu apa - ceea ce constituie o reprezentare a principiilor preţioase. Ideile false şi practicile nesănătoase influenţează lucrurile curate şi strică ceea ce trebuie să rămână întotdeauna curat şi privit de lume, îngeri şi oameni ca fiind o instituţie a Domnului - şcoli în care educaţia pune pe primul plan dragostea şi temerea de Domnul. "Şi viaţa veşnică este aceasta, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17,3). "Nu ca şi când aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, făcându-vă pilde turmei." (1 Petru 5,3).
Fie ca profesorii care pretind că sunt creştini să înveţe zi de zi lecţiile din şcoala lui Hristos. "Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine; căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre" (Mat. 11,28). Vă întreb pe voi: poartă fiecare profesor din şcoală jugul lui Hristos sau fac ei juguri pe care le pun pe gâtul altora, juguri pe care ei nu le poartă, fiind grele, severe, pretenţioase? Şi în acest timp, ei se poartă cu multă uşurinţă faţă de Dumnezeu, păcătuind în fiecare zi în lucruri mai mici şi mai mari, acest lucru fiind vădit în cuvinte, în spirit şi în fapte. Adesea, ei nu sunt un exemplu potrivit pentru studenţi şi nu simt că se află sub disciplina celui mai mare Învăţător pe care l-a cunoscut lumea vreodată. Trebuie să existe un model mai înalt, mai sfânt, în şcoala de la Battle Creek şi în celelalte şcoli care au luat-o pe aceasta ca exemplu. Obiceiurile şi practicile de la şcoala din Battle Creek ajung în toate bisericile şi pulsul bătăii inimii acelei şcoli sunt resimţite pretutindeni în corpul credincioşilor. Nu este planul lui Dumnezeu ca mii de dolari să fie cheltuiţi pentru extinderea şi mărirea instituţiilor de la Battle Creek. Deja există prea multe acolo. Luaţi mijloacele financiare disponibile şi faceţi această lucrare în locuri care suferă, din alte câmpuri, şi veţi da putere lucrării. V-am spus cuvântul lui Dumnezeu în această privinţă. Sunt motive pe care mulţi nu le văd şi pe care acum nu am libertatea să vi le prezint; însă vă spun, în Numele Domnului, că faceţi o greşeală, adăugând clădire după clădire; căci s-au aglomerat la Battle Creek răspunderi care sunt mult prea multe pentru un singur loc. Ar fi mult mai bine dacă aceste responsabilităţi ar fi împărţite şi aşezate şi în alte localităţi decât să se aglomereze atât de mult la Battle Creek, jefuind alte câmpuri lipsite de avantajele cu care Dumnezeu le-ar binecuvânta. Sunt mult prea mulţi stăpâni în şcoală cărora le place să conducă moştenirea Domnului. De asemenea, există prea puţin din spiritul lui Hristos şi prea mult eu. Însă aceia care se lasă călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu şi se supun lui Hristos sunt exemple pentru turmă; şi când va veni Marele Păstor, ei vor primi cununa slavei care nu se va veşteji. "Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har. Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe" (1 Petru 5,5). Înălţarea eului nu poate produce decât rezultatul firesc, iar caracterul pe care vi-l formaţi astfel nu poate fi aprobat de Dumnezeu. "Fără Mine", spune Hristos, "nu puteţi face nimic". Lucraţi şi învăţaţi, lucraţi în rândurile lui Hristos şi atunci nu veţi lucra niciodată în slăbiciunea voastră, ci veţi coopera cu divinul, îmbinând darurile lui Dumnezeu cu abilităţile omeneşti. "Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre; căci El Însuşi Se îngrijeşte de voi. Fiţi treji şi vegheaţi (nu jucând fotbal sau învăţând jocuri îndoielnice, care ar trebui să facă pe orice creştin să roşească de ruşine); "fiţi treji şi vegheaţi. Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită". Da, el se află pe terenul vostru de joc şi priveşte la distracţiile voastre, capturând orice suflet care nu este în gardă, semănându-şi sămânţa în mintea omului şi stăpânindu-i mintea. De dragul lui Hristos, puneţi capăt lucrurilor care se petrec la Colegiul din Battle Creek şi gândiţi-vă ce influenţă au aceste distracţii asupra inimii, caracterului şi principiilor, distracţii copiate după modelul altor şcoli. Aţi progresat cu paşi repezi pe căile neamurilor, şi nu după exemplul lui Isus Hristos. Satana este prezent pe terenul şcolii; el e prezent în fiecare exerciţiu din sala de clasă. Mintea studenţilor este cu totul preocupată de jocurile lor şi nu se află în cea mai bună stare pentru a putea primi sfat, îndemn, mustrare, care sunt cele mai importante pentru această viaţă şi pentru viaţa veşnică. Despre Daniel şi tovarăşii săi, Biblia declară: "Dumnezeu a dat acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri şi înţelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate visele." (Daniel 1,17). Ce faci tu ca să colaborezi cu Dumnezeu? "Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi" (Iacov 4,8). "Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi" (Iacov 4,7 u.p.). Dieta să fie studiată cu atenţie; ea nu este sănătoasă. Felurile de mâncare care sunt servite ca desert sunt vătămătoare în loc să fie de ajutor şi sănătoase şi, potrivit cu lumina care mi-a fost dată, ar trebui să se facă o schimbare decisivă în modul de pregătire a hranei. Trebuie să fie o bucătăreasă iscusită, pricepută, care să poată oferi hrană consistentă şi suficientă studenţilor înfometaţi. Ceea ce există în domeniul pregătirii mesei nu este corect, sănătos sau satisfăcător şi de aceea este esenţială o reformă radicală. Aceşti studenţi sunt moştenirea Domnului şi în consiliul şcolii trebuie aduse cele mai sănătoase principii referitoare la dietă. Felurile de mâncare cu alimente moi, supele şi hrana lichidă sau folosirea frecventă a cărnii nu constituie cele mai bune elemente care să ofere sănătate muşchilor, organelor digestive sau minţi clare. O, ce încet învăţăm! Şi dintre toate instituţiile din lumea noastră, şcoala este cea mai importantă! Aici trebuie studiată problema dietei; nu trebuie satisfăcute pofta, gusturile, fantezia sau ideile unei singure persoane. Este nevoie de o mare reformă; căci o vătămare pe toată durata vieţii va fi cu siguranţă consecinţa modului de pregătire a mâncării în prezent. Dintre toate slujbele importante de la acel colegiu, cea dintâi este a persoanei angajate ca să administreze pregătirea alimentelor care vor fi aşezate înaintea studenţilor flămânzi; căci, dacă această lucrarea este neglijată, mintea nu va fi pregătită să-şi facă lucrul său, deoarece stomacul a fost tratat în mod neînţelept şi nu îşi poate face lucrarea în mod corespunzător. Este nevoie de minţi puternice. Intelectul uman trebuie să se dezvolte, să se întărească, să fie rafinat şi activ. Trebuie pus la încercare cu muncă grea, căci altfel, va ajunge slab şi ineficient. Este nevoie de puterea creierului pentru o gândire profundă; mintea trebuie pusă la lucru pentru a stăpâni şi rezolva probleme grele, altfel mintea îşi micşorează puterea şi capacitatea de gândire. Mintea trebuie să inventeze, să lucreze şi să se lupte pentru a da tărie şi vigoare intelectului; iar dacă organele fizice nu sunt păstrate în cea mai bună stare de sănătate, prin alimente substanţiale, hrănitoare, creierul nu-şi primeşte partea sa de hrană pentru a lucra. Daniel a înţeles acest lucru şi a ales o dietă simplă, hrănitoare, refuzând bucatele alese de la masa împăratului. Prăjiturile, care necesită atât de mult timp pentru pregătire, sunt, multe dintre ele, dăunătoare pentru sănătate. Alimentele solide care trebuie mestecate sunt mult mai bune decât cele moi sau lichide. Zăbovesc asupra acestora fiindcă sunt esenţiale. Trimit apelul meu de avertizare către Colegiul din Battle Creek, ca de acolo să meargă către toate instituţiile noastre de învăţământ. Cercetaţi aceste subiecte şi ajutaţi-i pe studenţi să dobândească o educaţie corespunzătoare în ce priveşte pregătirea unor alimente sănătoase, atrăgătoare şi consistente, care să hrănească corpul omenesc. Ei nu au nici acum şi nu au avut nici în trecut un mod corect de instruire şi educare în privinţa hranei sănătoase, care să întreţină muşchi şi tendoane sănătoase şi să dea hrană creierului şi putere nervilor. Mintea trebuie ţinută mereu trează cu lucru nou, serios, însufleţitor. Cum se poate face acest lucru? Puterea Duhului Sfânt trebuie să cureţe gândurile şi sufletul de stricăciunea morală. Obiceiurile stricate nu numai că înjosesc sufletul, dar degradează şi mintea. Memoria are de suferit, fiind jertfită pe altarul unor practici josnice, dăunătoare. "Cine seamănă în firea pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică." (Gal. 6,8). Când profesorii şi învăţătorii se vor consacra cu trup, suflet şi spirit lui Dumnezeu şi îşi vor curăţi gândurile prin ascultare de Legea lui Dumnezeu, ei vor fi permanent înzestraţi cu o nouă putere fizică şi mintală. Atunci inima va tânji după Dumnezeu şi vor fi înălţate rugăciuni serioase pentru un discernământ clar. Slujirea şi lucrarea Duhului Sfânt nu înseamnă ca ei să se folosească de El după cum doresc unii, ci ca Duhul Sfânt să îi folosească pe ei, să-i modeleze şi să le sfinţească toate puterile. Practicile păcătoase tulbură creierul şi puterea nervilor şi, deşi profesează religia, ei nu sunt şi nu vor putea fi niciodată agenţi pe care să-i poată folosi Dumnezeu; căci El dispreţuieşte obiceiurile nelegiuite care distrug energiile vitale. Acest păcat al necurăţiei slăbeşte tăria fizică şi capacităţile mintale, astfel încât orice împovărare a minţii va deveni enervantă, într-un timp foarte scurt. Memoria este discontinuă; şi, oh, ce jertfă dezgustătoare este adusă în acest fel lui Dumnezeu! Apoi, când privesc scenele care mi-au fost prezentate, când mă gândesc la şcolile înfiinţate în diferite locuri şi văd că nu corespund nici pe departe cu şcolile profeţilor, sunt întristată peste măsură. Exerciţiul fizic a fost evidenţiat de Dumnezeul înţelepciunii. În fiecare zi trebuie consacrate câteva ore educaţiei pentru lucrul practic, care îi va ajuta pe studenţi să înveţe datoriile practice ale vieţii, care sunt esenţiale pentru toţi tinerii noştri. Însă acestea au fost scoase şi s-au introdus distracţiile care dau doar posibilitatea mişcării fizice, fără să constituie însă o binecuvântare specială în a face lucruri bune şi utile, care sunt esenţiale în educaţie şi instruire. Studenţii, fiecare în parte, au nevoie de o educaţie completă în privinţa lucrurilor practice ale vieţii. Timpul folosit pentru exerciţii fizice care, pas cu pas, conduc la exces şi jocuri peste măsură ar trebui folosit pentru Hristos şi binecuvântarea lui Dumnezeu va fi asupra acelora care fac astfel. Toţi ar trebui să plece din şcoală educaţi în mod eficient, astfel încât, atunci când vor sta pe propriile lor picioare, să deţină acele cunoştinţe care sunt esenţiale în viaţa practică. Lipsa de preocupare de a folosi capacităţile date de Dumnezeu în modul cel mai serios, fără a face nimic bine, care să poată fi luat cu sine în viaţa viitoare, lipsa faptelor bune, de binefacere, toate acestea sunt înregistrate în cărţile din ceruri - "Cântărit şi găsit prea uşor".
Studiul stăruitor este esenţial, ca de altfel şi munca stăruitoare. A te juca nu este esenţial. Tinerii sunt mult mai atraşi de distracţii care au asupra lor o putere fascinantă, care îi vrăjeşte şi contracarează influenţa adevărului asupra minţii şi caracterului omului. O minte echilibrată nu se obţine prin dedicarea puterilor fizice în distracţii. Lucrul fizic îmbinat cu o încordare mintală utilă constituie o disciplină pentru viaţa practică, îndulcită întotdeauna de gândul că aceasta pregăteşte şi instruieşte mintea şi corpul mai bine pentru a aduce la îndeplinire lucrarea pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru oameni în diferite domenii. Cu cât tinerii înţeleg mai bine cum să îşi îndeplinească datoriile practice ale vieţii, cu atât vor fi mai voioşi şi mai sănătoşi zi de zi, pentru că sunt de folos celor din jurul lor. Mintea astfel formată, pentru a se bucura de munca fizică în viaţa practică, se dezvoltă şi, prin cultură şi instruire, printr-o bună disciplină în vederea utilităţii practice, dobândeşte o cunoaştere esenţială, pentru a fi un ajutor şi o binecuvântare atât pentru sine, cât şi pentru semeni. Fiecare student să ia seama şi să fie capabil să spună: eu studiez, eu lucrez pentru veşnicie. Ei pot învăţa să aibă răbdare, să fie harnici şi consecvenţi, unindu-şi eforturile fizice cu cele mintale. Câtă putere se iroseşte în jocurile voastre de fotbal şi în celelalte invenţii ale voastre, asemănătoare cu cele ale neamurilor - exerciţii care nu aduc nici o binecuvântare nimănui! Puneţi aceleaşi puteri la lucru pentru a face ceva folositor şi raportul care se va scrie va putea întâmpina ziua cea mare a lui Dumnezeu. Tot ce se face stimulat de datoria sfântă a creştinismului, pentru că voi sunteţi ispravnici cărora li s-au încredinţat talanţi ca să fiţi o binecuvântare atât pentru voi, cât şi pentru alţii, vă va da o satisfacţie deosebită, căci totul este făcut pentru slava lui Dumnezeu. Nu se poate găsi vreo clipă în viaţa lui Hristos pe care El să o fi dedicat jocului sau distracţiei. El este marele Învăţător atât pentru viaţa prezentă, cât şi pentru cea viitoare. Nu am putut găsi nici măcar o clipă în care să-Şi fi învăţat ucenicii să se angajeze în jocuri de fotbal sau jocuri pugilistice, ca mişcare fizică pentru corp sau în reprezentări teatrale; şi Domnul Hristos este modelul nostru în toate lucrurile. Domnul Hristos, Mântuitorul lumii, i-a dat fiecărui om o lucrare de făcut şi îi cere să se "preocupe de aceasta până va veni El". Şi, făcându-şi lucrarea, inima prinde atât de mult curaj, încât toate puterile sufletului se angajează în lucrarea desemnată de către Domnul. Aceasta este o lucrare nobilă şi importantă. Atât profesorul, cât şi studentul sunt înzestraţi cu puterea necesară de a deveni ispravnici ai harului lui Hristos şi să fie totdeauna serioşi în lucrul lor.
Tot ce pot face pentru Isus este să fie plini de zel, serioşi, manifestând dorinţa arzătoare de a-I mulţumi lui Dumnezeu, îndeplinindu-şi în modul cel mai conştiincios fiecare datorie care le revine, pentru ca, prin credincioşia lor faţă de Dumnezeu, să poată răspunde darului cel mare şi minunat al singurului Său Fiu şi prin credinţa în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Este nevoie ca fiecare, în şcoală sau în instituţia în care este, ca şi Daniel, să fie într-o relaţie atât de strânsă cu Sursa supremă de înţelepciune, încât, prin rugăciune, să poată atinge cel mai înalt standard posibil în orice privinţă, pentru a putea fi în stare să-şi îndeplinească cerinţele de la şcoală nu doar sub supravegherea unor profesori capabili, dar fiind în acelaşi timp urmăriţi şi de fiinţele cereşti, conştienţi fiind că Cel care vede totul, care nu doarme niciodată, îi priveşte continuu. Daniel Îl iubea pe Dumnezeu şi se temea de El şi a învăţat şi s-a străduit cu toată puterea lui să răspundă cât de mult îi era cu putinţă grijii iubitoare a Marelui Învăţător, conştient de responsabilitatea lui înaintea lui Dumnezeu. Cei patru tineri evrei nu au îngăduit ca motive egoiste sau iubirea pentru distracţii să ocupe clipele de aur ale acestei vieţi. Ei au lucrat din inimă, cu voinţă şi cu mintea receptivă. Nu poate exista un alt standard mai înalt de atins pentru fiecare creştin. Dumnezeu aşteaptă mult de la fiecare elev şi student. Voi sunteţi o "privelişte pentru lume, îngeri şi oameni." "Special Testimonies on Education" (Mărturii speciale privind educaţia)", octombrie 1893.





CEA MAI BUNĂ EDUCAŢIE ŞI SCOPUL EI


Cea mai bună educaţie care poate fi dată copiilor şi tinerilor este aceea care conduce, într-o relaţie foarte strânsă, către viaţa veşnică. Acest fel de educaţie trebuie făcută de părinţi evlavioşi, de profesori devotaţi şi de biserică, cu scopul ca tinerii să poată deveni misionari entuziaşti pentru câmpuri din ţară sau din străinătate. Ei trebuie să fie învăţaţi cu seriozitate adevărurile Bibliei, pentru a putea deveni stâlpi în biserică, nişte campioni ai adevărului, înrădăcinaţi şi bine întemeiaţi în credinţă. Ei trebuie să ştie ce cred şi să aibă o asemenea experienţă în lucrurile divine, încât să nu ajungă niciodată să trădeze adevărurile sacre. Tinerii trebuie învăţaţi prin cuvânt şi exemplu că trebuie să fie unelte ale lui Dumnezeu, soli ai harului, gata pentru orice cuvânt sau faptă bună, că ei trebuie să fie binecuvântări pentru cei care sunt gata să piară. Este mereu nevoie de instruire, iar talentele încredinţate tinerilor noştri trebuie consacrate în slujba lui Dumnezeu şi folosite în lucrarea Lui. Ar trebui să avem bărbaţi şi femei calificaţi, care să lucreze în comunităţile noastre şi să-i instruiască pe tinerii noştri pentru domenii speciale ale lucrării, astfel încât suflete să fie conduse să Îl vadă pe Isus. Şcolile întemeiate de noi ar trebui să aibă în vedere acest obiectiv şi să nu funcţioneze ca şcolile denominaţionale în cadrul altor biserici sau ca seminarele şi colegiile lumeşti. Trebuie să existe o cu totul altă rânduială, în care necredincioşia nu trebuie să fie prezentă. Studenţii trebuie învăţaţi ce înseamnă creştinismul practic, iar Biblia trebuie considerată cel mai bun şi cel mai important manual. Există o mare cerere în toate părţile lumii de profesori creştini şi de misionari medicali. Din toate părţile câmpului misionar, atât în ţară, cât şi peste hotare, există uşi deschise pentru aceia care pot face bine atât trupului, cât şi sufletului, prezentând lumina preţioasă a adevărului. Neglijenţa din trecut în această direcţie nu trebuie repetată. Pe cărarea noastră a strălucit în anumite direcţii mai multă lumină decât în altele, dar, cu toate acestea, înaintarea noastră în aceste direcţii este cu mult în urma luminii pe care am avut-o. Mulţi dintre cei mai promiţători tineri şi tinere ale noastre şi-au jertfit cele mai bune capacităţi pe altarul idolilor şi s-au dat pe ei înşişi ca o jertfă prinţului răului. O, de s-ar supune tinerii din şcolile noastre, în mod individual şi colectiv, eforturilor pe care le face Duhul lui Dumnezeu, pentru a fi călăuziţi de providenţa Lui, şi să aştepte ca Dumnezeu să-i înveţe şi să le facă cunoscută voia Sa. În acest fel, îşi vor putea deschide uşa inimii lui Isus. Consacrându-ne lui Dumnezeu, noi culegem avantaje deosebite; căci, deoarece avem un caracter slab, aşa cum au toţi, ne unim cu Cel care este atotputernic pentru a ne mântui. Ignoranţa noastră se va uni cu înţelepciunea infinită, slăbiciunea noastră cu puterea veşnică şi, precum Iacov, fiecare putem deveni un prinţ al lui Dumnezeu. Fiind în legătură cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, vom avea putere de sus, care ne va face în stare să fim biruitori; şi, împărtăşind dragostea divină, vom găsi acces spre inimile oamenilor. Ne vom grăbi să ne agăţăm de tronul Celui Infinit şi să spunem: "Nu te voi lăsa până nu mă vei binecuvânta". Ne este dată asigurarea că El ne va binecuvânta şi va face din noi o binecuvântare; şi aceasta este lumina, bucuria şi biruinţa noastră. Când înţeleg ce înseamnă să ai parte de îndurarea şi iubirea lui Dumnezeu, tinerii vor începe să realizeze valoarea privilegiilor pe care le au, plătite cu preţ de sânge, şi îşi vor consacra toată puterea lui Dumnezeu şi vor depune toate eforturile pentru a spori talanţii primiţi, folosindu-i în slujba Stăpânului.
Unica siguranţă pentru tinerii noştri din acest veac de păcat şi nelegiuire este să aibă o legătură vie cu Dumnezeu. Ei trebuie să înveţe cum să-L caute pe Dumnezeu, pentru a putea fi umpluţi cu Duhul Său cel Sfânt şi să acţioneze conştienţi de faptul că toată oştirea cerurilor priveşte asupra lor cu grijă şi interes, gata să le slujească în vreme de nevoie şi de primejdie. Tinerii trebuie preveniţi prin avertizări şi sfaturi împotriva ispitei. Ei trebuie învăţaţi care sunt încurajările date special pentru ei în Cuvântul lui Dumnezeu. Ei trebuie să fie conştienţi de pericolul fiecărui pas greşit făcut pe cărările lăturalnice ale păcatului. Ei trebuie învăţaţi să respecte sfaturile lui Dumnezeu din Cuvântul Său cel sfânt. Trebuie educaţi în aşa fel, încât să ia hotărâri împotriva răului, să fie hotărâţi să nu meargă pe nici o cărare pe care Domnul Isus nu i-ar putea însoţi şi binecuvântarea Lui n-ar putea să rămână asupra lor. Ei trebuie învăţaţi cum se trăieşte religia în practică, zi de zi, acea religie care îi va sfinţi în orice aspect al vieţii, în căminele lor, în afaceri, în biserică, în societate. Ei trebuie astfel educaţi, încât să realizeze că este primejdios să trateze în mod superficial privilegiile pe care le au şi că Dumnezeu aşteaptă ca ei să caute, cu respect şi perseverenţă, zi de zi, binecuvântarea Lui. Binecuvântarea lui Dumnezeu este un dar preţios şi trebuie considerat ca având o asemenea valoare, încât să nu fie niciodată jertfită cu nici un preţ. Binecuvântarea lui Dumnezeu îmbogăţeşte şi nu adaugă nici un necaz.
Inima mea este mişcată profund când citesc despre înjosirea celor mai nobile puteri, care sunt puse în slujba lui Satana. În departamentele care ţin de guvern, în poziţii cu răspundere înaltă, în funcţii oficiale, oamenii sunt ispitiţi de cel rău; iar urmarea este corupţia, nelegiuirea, delapidările, jaful şi furtul. Decăderea datorită corupţiei este teribilă, lăsând să curgă continuu asupra lumii noastre influenţe otrăvitoare care pângăresc societatea. În fiecare loc, Satana a întins cursele sale în care vrea să prindă oameni învăţaţi, oameni cu înzestrări naturale deosebite, oameni care sunt capabili să devină împreună lucrători cu Dumnezeu, tovarăşi ai îngerilor, locuitori ai cerului, pe care să-i poată lega la carul său ca sclavi ai săi. Şi deşi Isus i-a răscumpărat din robia vrăjmaşului, ei refuză să fie liberi şi nu vor să devină fii ai lui Dumnezeu, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos la moştenirea cea veşnică. Ei trăiesc ca şi când pământul, banii, poziţia, casele şi averile ar fi scopul principal pentru care au fost creaţi. Prin harul plin de îndurare al lui Dumnezeu, viaţa le este încă susţinută; însă nu este aceasta o privelişte demnă de milă să vezi oameni deosebit de capabili trăind la un nivel atât de josnic? Preţul de răscumpărare a fost plătit şi este posibil ca toţi oamenii să vină la Dumnezeu şi, printr-o viaţă de ascultare, să poată dobândi viaţa veşnică. Cât este de trist atunci să vezi oameni întorcând spatele moştenirii veşnice şi trăind pentru satisfacerea mândriei, pentru eu şi etalare, şi, supunându-se regulamentului lui Satana, să piardă binecuvântarea pe care ar fi putut s-o aibă atât în această viaţă, cât şi în cea viitoare! Ei ar putea intra în palatele cereşti şi să aibă parte de societatea îngerilor, a prinţilor lui Dumnezeu şi de prezenţa lui Hristos, aceasta în condiţii de libertate şi egalitate; şi cu toate acestea, oricât de incredibil ar părea, lucrurile cereşti nu îi atrag, le întorc spatele. Creatorul tuturor lucrurilor doreşte să-i iubească pe cei care cred în singurul Său Fiu ca fiind Mântuitorul lor personal cu aceeaşi iubire cu care Îl iubeşte pe Fiul Său. Chiar aici şi acum, harul Său ne este acordat într-o măsură minunată. El le-a dat oamenilor darul Luminii şi Maiestăţii cerurilor şi, o dată cu acesta, El le-a dat toate comorile cerurilor. Mult din ceea ce ne-a promis pentru viaţa care vine El ne dă chiar în această viaţă prin daruri măreţe şi, ca beneficiari ai harului Său, El doreşte ca noi să ne bucurăm de orice lucru care înnobilează, dezvoltă şi înalţă caracterul nostru. Scopul său este ca noi să devenim corespunzători pentru curţile de sus. Însă Satana luptă pentru sufletele oamenilor şi îşi aruncă umbrele diabolice de-a curmezişul cărării lor, pentru ca ei să nu poată vedea lumina. El nu vrea nicidecum ca ei să zărească vreo licărire a slavei viitoare, a gloriei veşnice, pregătite pentru cei care vor fi locuitori ai cerului, şi nici să prindă gust pentru acea experienţă care este o pregustare a fericirii din ceruri. Oare cum este posibil ca, având măreţiile cerurilor prezentate minţii noastre, pentru a însufleţi nădejdea, pentru a trezi dorinţa şi a stimula eforturile noastre, să respingem acest plan şi să alegem păcatul şi plata lui, care este moartea? Cei care Îl acceptă pe Domnul Hristos ca fiind Mântuitorul lor au făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. Agentul omenesc nu datorează nimic din puterea sa lui Satana, pentru a fi cooptat în slujba acestuia din urmă; ci tot ceea ce este el datorează Dumnezeului infinit şi veşnic. Cel mai neînsemnat ucenic al lui Hristos poate deveni un locuitor al cerului, un moştenitor al lui Dumnezeu la o moştenire nepieritoare şi care nu se veştejeşte. Oh, dacă fiecare ar alege darul ceresc, de a deveni un moştenitor al lui Dumnezeu, al acelei moşteniri care nu poate fi nimicită de nimeni, o lume fără sfârşit! Grăbiţi-vă, grăbiţi-vă pe cale, să câştigaţi premiul chemării voastre cereşti în Hristos Isus. De dragul lui Hristos, ţinta educaţiei tale să fie modelată după perspectiva atrăgătoare a lumii viitoare. "Review and Herald"21 noiembrie 1893




DOMNUL HRISTOS CA EDUCATOR


În înţelepciunea Sa, Domnul îmbracă adevărurile spirituale în reprezentări şi simboluri. Prin folosirea figurilor de stil, adesea el putea adresa acuzatorilor şi vrăjmaşilor Săi cele mai vădite şi grăitoare mustrări, iar aceştia nu puteau găsi în cuvintele Sale motive de condamnare. Prin pilde şi comparaţii, El a găsit cea mai bună metodă de a transmite adevărul divin. Într-un limbaj simplu, folosind reprezentări şi ilustraţii din lumea naturală, El a deschis în faţa ascultătorilor Săi adevărurile spirituale şi a dat viaţă unor principii preţioase care nu le-ar fi rămas în minte, doar poate cu greu ar fi lăsat vreo urmă, dacă El nu Şi-ar fi legat cuvintele de scenele dinamice ale vieţii, de experienţă sau de natură. În acest fel, El le stârnea interesul, îi făcea să se întrebe asupra anumitor lucruri, iar când le câştiga toată atenţia, El le întipărea în mod hotărât în minte mărturia adevărului. Astfel, El a fost capabil de a impresiona destul de puternic inima ascultătorilor Săi, astfel încât aceştia, ori de câte ori priveau lucrul de care El legase lecţia, îşi aduceau aminte de cuvintele divinului Învăţător. Învăţătura lui Isus era cu totul diferită de cea a cărturarilor învăţaţi. Ei susţineau că interpretează legea, atât cea scrisă, cât şi cea tradiţională. Însă tonul formal al învăţăturii lor arată că ei nu vedeau nimic în doctrinele cuvintelor sfinte care să aibă putere. Ei nu prezentau nimic nou şi nu rosteau cuvinte care să împlinească căutările sufletului. Ei nu ofereau hrană oilor şi mieilor înfometaţi. Obiceiul lor era de a zăbovi asupra părţilor întunecate ale legii, iar urmarea acestui mod de gândire a fost o bolborosire de absurdităţi pe care nu o puteau înţelege nici cei învăţaţi şi nici oamenii de rând.
Domnul Hristos a venit pentru a descoperi lumii adevărul divin. El învăţa ca unul care avea putere. El a vorbit aşa cum nu a vorbit niciodată vreun om. Nu exista ezitare în modul Lui de a vorbi şi nici o umbră de îndoială în ceea ce rostea. El vorbea ca unul care înţelegea fiecare parte a subiectului prezentat. El a putut deschide taine pe care patriarhii şi profeţii ar fi dorit să le cunoască, pe care curiozitatea omenească era nerăbdătoare să le înţeleagă. Însă, dacă oamenii n-au putut pricepe cele mai simple şi mai clare adevăruri, cum puteau înţelege ei tainele care erau ascunse de ochiul muritor? Domnul Isus nu a considerat nedemn să repete adevăruri vechi, care erau cunoscute; căci El era autorul acestor adevăruri. El era slava Templului. El a despărţit definitiv de minciună adevărurile care fuseseră pierdute din vedere, fuseseră aşezate într-un loc nepotrivit şi interpretate greşit, apoi mutate din locul lor iniţial; şi, prezentându-le ca pe nişte nestemate preţioase în toată strălucirea lor, El le-a reaşezat la locul cuvenit şi le-a poruncit să stea neclintite pentru totdeauna. Ce lucrare a fost aceasta! A avut un asemenea caracter, încât nici un om nu a putut să o înţeleagă sau să o facă. Numai mâna divină a putut lua adevărul, care, fiind amestecat cu minciună, a slujit cauzei vrăjmaşului lui Dumnezeu şi omului, şi să-l aşeze în acel loc unde să poată glorifica pe Dumnezeu şi mântui omenirea. Lucrarea Domnului Hristos a fost să dea din nou lumii adevărul în prospeţimea şi frumuseţea lui originară. El a reprezentat lucrurile spirituale şi cele cereşti prin lucruri din natură şi prin experienţe. El a dat mană proaspătă sufletului înfometat şi a prezentat o nouă împărăţie care avea să fie întemeiată în mijlocul oamenilor. Rabinii evrei prezentau cerinţele legii ca pe un cerc istovitor de pretenţii excesive. Ei au făcut exact ce face Satana în zilele noastre - prezentau legea în faţa oamenilor ca fiind un cod rece, rigid, de porunci şi tradiţii. Superstiţiile întunecau şi acopereau lumina, slava, demnitatea şi cerinţele cuprinzătoare ale Legii lui Dumnezeu. Ei pretindeau că vorbesc poporului în locul lui Dumnezeu. După păcatul lui Adam, Domnul nu a mai vorbit direct omului; neamul omenesc a fost dat în mâinile lui Hristos şi legătura cu omenirea s-a ţinut prin El. Hristos a fost Acela care a proclamat Legea pe Muntele Sinai şi El a cunoscut sensul exact al tuturor preceptelor ei, gloria şi măreţia legii cerului. În predica Sa de pe munte, Domnul Hristos defineşte legea şi caută să imprime în minţile ascultătorilor Săi cerinţele atotcuprinzătoare ale preceptelor lui Iehova. Învăţăturile Lui au venit ca o nouă revelaţie pentru popor; iar învăţătorii legii, cărturarii şi fariseii, ca şi oamenii de rând au fost uimiţi de învăţătura Lui. Cuvintele lui Hristos nu erau noi, dar, cu toate acestea, ele veneau cu puterea unei revelaţii; căci prezentau adevărul în lumina sa proprie, şi nu în lumina în care învăţătorii îl prezentaseră poporului. El nu acorda nici o atenţie tradiţiilor şi poruncilor omeneşti, ci deschidea ochii înţelegerii lor spre a privi lucrurile minunate ale Legii lui Dumnezeu, care este temelia scaunului Său de domnie de la începutul lumii; şi atâta timp cât aveau să rămână cerurile şi pământul de-a lungul veacurilor nesfârşite ale veşniciei, aceasta avea să fie marele standard al neprihănirii, o lege sfântă, dreaptă şi bună. Sistemul economiei iudaice era evanghelia ilustrată, o prezentare a creştinismului care a fost dezvoltată atât de repede, cât puteau înţelege minţile oamenilor lumina spirituală. Satana caută întotdeauna să întunece adevărurile care sunt clare, iar Domnul Hristos caută întotdeauna să deschidă mintea pentru a înţelege fiecare adevăr esenţial cu privire la mântuirea omului căzut. Până în ziua de azi, sunt încă aspecte ale adevărului care nu se văd cu claritate, legături care nu sunt înţelese şi profunzimi nepătrunse ale Legii lui Dumnezeu care nu sunt pricepute. Există o incomensurabilă vastitate, demnitate şi slavă în Legea lui Dumnezeu; şi, cu toate acestea, lumea religioasă a dat la o parte această Lege, aşa cum au făcut evreii, pentru a înălţa tradiţiile şi poruncile omeneşti. Înainte de Hristos, oamenii întrebau în zadar: "Ce este adevărul?" Întunericul acoperea pământul şi negură mare popoarele. Chiar şi Iudea era învăluită în beznă, deşi vocea lui Dumnezeu le vorbea oamenilor prin profeţii Săi. Adevărul lui Dumnezeu fusese redus la tăcere de către superstiţiile şi tradiţiile acelora care pretindeau că îl interpretează, iar vrajba, lupta, gelozia şi prejudecăţile îi despărţeau pe cei care susţineau că sunt copii ai lui Dumnezeu. Apoi a fost trimis un Învăţător de la Dumnezeu, chiar Acela care era Calea, Adevărul şi Viaţa. Domnul Isus a prezentat adevărul curat şi bogat al cerului, pentru a străluci în mijlocul întunericului moral şi negurii de pe pământ. Dumnezeu spusese: "Să fie lumină spirituală" şi lumina slavei lui Dumnezeu a fost descoperită prin chipul Domnului Isus Hristos. Domnul Hristos S-a descoperit ca Mântuitor al oamenilor. Oamenii nu trebuia să se încreadă în faptele lor, în propria lor neprihănire sau în ei înşişi în nici un fel, ci în Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. În El a fost descoperit Cel care mijloceşte la Tatăl. Prin El a fost dată invitaţia: "Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul: de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna." Această invitaţie răsună de-a lungul vremii până la noi, cei de astăzi. Fie ca mândria, preţuirea de sine sau autoîndreptăţirea să nu reţină pe nimeni de a-şi mărturisi păcatele, pentru a se putea îndeplini această făgăduinţă: "Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare" (Prov. 28,13). Nu ascundeţi nimic de Dumnezeu şi nu neglijaţi mărturisirea greşelilor voastre fraţilor voştri, când acestea au o legătură cu ei. "Mărturisiţi-vă greşelile unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi" (Iacov 5,16). Multe păcate sunt lăsate nemărturisite şi ne vom confrunta cu acestea în ziua socotelilor finale; de aceea, este mai bine să vă vedeţi păcatele acum, să le mărturisiţi şi să le îndepărtaţi, atâta timp cât Jertfa ispăşitoare mai pledează încă în favoarea voastră. Nu încetaţi să învăţaţi care este voia lui Dumnezeu cu privire la acest subiect. Sănătatea sufletului vostru, unitatea fraţilor voştri poate depinde de modul în care vă urmăriţi scopul în aceste lucruri. De aceea, umiliţi-vă sub mâna atotputernică a lui Dumnezeu, pentru ca El să vă poată înălţa la vreme de nevoie, "aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre; căci El Însuşi Se îngrijeşte de voi." Este un fapt deplorabil că inima care greşeşte nu doreşte să fie criticată sau să fie supusă umilirii prin mărturisirea păcatului. Unii îşi văd greşelile, însă, gândind că mărturisirea acestora le-ar micşora demnitatea, îşi scuză relele făcute şi se sustrag de la disciplina pe care mărturisirea ar impune-o sufletului. Gândul greşelii lor vădite va rămâne, le va umbri bucuriile şi le va stânjeni mişcările; căci, refuzând calea mărturisirii, ei nu pot fi exemple de credincioşie pentru oameni. Ei văd greşelile altora; însă cum pot avea ei curajul de a da sfatul: "Mărturisiţi-vă unii altora greşelile şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi", când ei nu au aplicat acest sfat în viaţa lor? Cât de mult vor învăţa pastorii sau poporul dintr-un adevăr pe care îl înlătură şi l-ar uita dacă ar fi cu putinţă, pentru că nu este plăcut; pentru că nu le măguleşte mândria, ci mustră şi provoacă durere? Pastorii şi poporul, dacă vor fi mântuiţi, trebuie să fie mântuiţi zi de zi, ceas de ceas. Ei trebuie să flămânzească şi să înseteze după neprihănirea lui Hristos şi după iluminarea Duhului Sfânt. Membrii bisericii - cei aşezaţi în poziţii de încredere - trebuie să fie botezaţi cu Spiritul lui Dumnezeu, căci altfel nu vor fi calificaţi pentru poziţiile pe care le acceptă. Cineva poate avea cunoştinţa Scripturilor care nu-l va face înţelept în vederea mântuirii, deşi el s-ar putea să fie în stare să-şi domine adversarii în controversă publică. Dacă sufletul lui nu tânjeşte după Dumnezeu; dacă nu îşi cercetează inima cu o candelă aprinsă, ca să vadă dacă nu există pe undeva ascuns vreun rău; dacă nu este stăpânit de dorinţa de a răspunde rugăciunii Domnului Hristos ca toţi ucenicii Săi să fie una, după cum El şi Tatăl sunt una, atunci el se măguleşte în zadar cu gândul că este creştin. Cunoştinţa lui, începută cu ambiţie, este continuată cu mândrie; însă sufletul lui este lipsit de dragostea divină, de blândeţea şi bunătatea lui Hristos. El nu este un om înţelept în ochii lui Dumnezeu. El s-ar putea să aibă iscusinţa de a învinge un adversar; însă înţelept în ce priveşte mântuirea, nu poate fi fără Duhul Sfânt. Şi "roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor" (Gal. 5,22). Talentul, elocvenţa sau studiul egoist al Scripturii nu vor produce dragoste pentru Dumnezeu sau conformare după chipul lui Hristos. Nimic în afară de puterea divină nu poate regenera inima şi caracterul omului şi să imprime în suflet dragostea lui Hristos, care se va manifesta întotdeauna prin dragoste faţă de aceia pentru care El a murit. "Review and Herald", 28 noiembrie 1893





EDUCAŢIA CEA MAI IMPORTANTĂ PENTRU LUCRĂTORII EVANGHELIEI


Există lucrători creştini care nu au avut parte de o educaţie primită într-un colegiu, deoarece le-a fost imposibil să-şi asigure acest privilegiu; însă Dumnezeu le-a dat dovezi că i-a ales. El a rânduit ca ei să meargă şi să lucreze în via Sa. El a făcut din ei colaboratori eficienţi ai Săi. Ei au un spirit dornic de a învăţa; îşi simt dependenţa de Dumnezeu, iar Duhul lui Dumnezeu este cu ei pentru a-i ajuta în slăbiciunile lor. Acesta le va însufleţi mintea, le va da forţă vitală, le va călăuzi gândurile şi îi va ajuta în prezentarea adevărului. Când lucrătorul stă în faţa oamenilor pentru a prezenta cuvintele vieţii, se aude în glasul său ecoul glasului lui Hristos.
Este evident că el umblă cu Dumnezeu, că a fost cu Isus şi că a învăţat de la El. El a adus adevărul în sanctuarul lăuntric al sufletului; aceasta este pentru el o realitate vie, iar el prezintă adevărul prin puterea Duhului. Oamenii aud exprimarea lui plăcută. Dumnezeu le vorbeşte inimilor lor prin oameni consacraţi în slujba Lui. În timp ce lucrătorul Îl înalţă pe Isus prin Duhul, el devine cu adevărat elocvent. El este serios şi sincer şi este iubit de cei pentru care lucrează.
Ce păcat îşi iau asupra lor aceia care ascultă pe un asemenea om doar pentru a critica, pentru a găsi greşeli gramaticale sau o pronunţie incorectă şi pentru a batjocori datorită acestor greşeli! Fariseii îşi băteau joc de Domnul Hristos; ei criticau simplitatea limbajului Său care era atât de limpede, încât şi copilul, şi cel în vârstă, şi omul de rând Îl ascultau cu bucurie şi erau fermecaţi de cuvintele Lui. Saducheii de asemenea Îl ridiculizau, deoarece cuvântările Lui nu semănau deloc cu cele ale conducătorilor şi cărturarilor lor. Acei învăţători iudei vorbeau pe un ton monoton, iar cele mai clare şi mai preţioase pasaje din Scriptură erau făcute neinteresante şi de neînţeles, îngropate sub maldărul tradiţiei şi învăţăturilor prezentate de rabini, în aşa fel încât oamenii ajungeau să cunoască mai puţin din însemnătatea acelui pasaj al Scripturii după ce l-au ascultat decât înainte de a-l asculta. Erau multe suflete care flămânzeau după Pâinea Vieţii, iar Isus le-a hrănit cu adevărul curat şi simplu. În învăţătura Lui, El a luat ilustraţii din lucrurile din natură şi din experienţele obişnuite ale vieţii, cu care ei erau familiarizaţi. În acest fel, adevărul a devenit pentru ei o realitate vie; scenele din natură şi treburile zilnice ale vieţii le reaminteau mereu învăţăturile preţioase ale Mântuitorului. Modul de învăţare al lui Hristos este exact ceea ce El doreşte ca slujitorii Săi să urmeze. Vorbitorul care nu a avut parte de o educaţie completă s-ar putea să facă uneori greşeli de gramatică sau de pronunţie; s-ar putea să nu folosească cele mai elevate expresii sau cele mai frumoase figuri de stil, însă, dacă el însuşi s-a hrănit cu Pâinea Vieţii, dacă a băut din fântâna vieţii, el poate hrăni sufletele flămânde, poate oferi apă celui care este însetat. Defectele sale vor fi iertate şi uitate. Ascultătorii săi nu vor obosi şi nu vor fi dezgustaţi, ci Îi vor mulţumi lui Dumnezeu pentru solia harului trimisă lor prin slujitorul Său. Dacă lucrătorul s-a consacrat pe deplin lui Dumnezeu şi stăruie în rugăciune pentru putere şi înţelepciune cerească, harul lui Hristos va fi învăţătorul său şi el va învinge mari defecte şi va deveni tot mai înţelept în lucrurile lui Dumnezeu. Însă nimeni să nu se socotească îndreptăţit în această situaţie să-şi permită să fie nepăsător, să risipească timp şi ocazii şi să neglijeze instruirea, care este esenţială pentru el ca să devină eficient. Dumnezeu nu îi apreciază pe aceia care, oferindu-li-se ocazii de a dobândi cunoştinţe, le-au neglijat, scuzându-se că nu au folosit toate privilegiile pe care El le-a pus la îndemâna lor pentru a putea deveni inteligenţi, lucrători bine calificaţi, cu care Dumnezeu să nu Se ruşineze. Mai mult decât orice om de pe pământ, omul a cărui minte este iluminată prin deschiderea Cuvântului lui Dumnezeu spre înţelegerea sa va simţi că trebuie să se dedice unei cercetări mai sârguincioase a Cuvântului lui Dumnezeu şi unui studiu asiduu al ştiinţelor, deoarece nădejdea şi chemarea lui sunt mai mari decât oricare altele. Cu cât omul este mai mult legat de Sursa ştiinţei şi înţelepciunii, cu atât va fi mai mult avantajat atât din punct de vedere intelectual, cât şi spiritual, datorită relaţiei sale cu Dumnezeu. Cunoaşterea lui Dumnezeu reprezintă educaţia cea mai importantă şi orice lucrător adevărat va face tot posibilul pentru a o dobândi. "Christian Education" (Educaţia creştină), 1893
PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Buletinul Conferinţei Generale" - Misiuni în oraşele mari, Instruirea lucrătorilor tec., p. 161-163, 1893 "Educaţia creştină" - 1893






STUDENŢII ÎŞI HOTĂRĂSC DESTINUL VEŞNIC

Studenţii să nu uite niciodată că formarea unor caractere care va trebui să treacă testul judecăţii constituie o treabă serioasă. Tu însuţi eşti responsabil pentru felul caracterului pe care îl clădeşti. Nici un profesor de la nici o instituţie de învăţământ nu vă poate forma caracterul. Voi înşivă vă decideţi destinul veşnic. Este necesar ca voi să contemplaţi acele caractere care sunt vrednice de imitat. Vă recomandăm pe Iosif în Egipt şi pe Daniel în Babilon. Aceşti tineri au fost încercaţi şi puşi la probă; şi deoarece au rămas statornici la principii, ei au devenit oameni reprezentativi şi modele de integritate. Vreau să vă spun, tinerilor din instituţiile noastre de învăţământ, fie că pretindeţi că sunteţi credincioşi sau nu, voi vă aflaţi acum în timpul de probă şi un al doilea timp de probă nu va mai fi pentru nici unul din voi. Aceasta este singura ocazie pe care o aveţi de a sta în faţa testului şi încercării lui Dumnezeu. Îngerii lui Dumnezeu din curţile cereşti veghează cu cel mai mare interes dezvoltarea caracterului; şi după rapoartele din cărţile din ceruri, faptele sunt cântărite şi valoarea morală măsurată. În fiecare zi, raportul vieţii voastre ajunge înaintea lui Dumnezeu, exact aşa cum sunt ele, fie că este vorba de merite sau lipsă de merite. Se simte lipsa adevăratei nobleţi sufleteşti şi nici un om nu vă poate da caracterul de care aveţi nevoie. Singura cale de a atinge standardul valorii morale după care sunteţi măsuraţi este aceea de a fi dependenţi de Hristos şi de a colabora cu El într-un mod hotărât, serios, statornic. Cei care fac acest lucru nu dovedesc în activitatea lor un spirit de uşurătate, frivolitate şi plăcere pentru distracţii. Ei vor socoti că nu i-a costat puţin pe părinţii lor sau pe ei înşişi să meargă la şcoală pentru a dobândi o cunoaştere mai bună a ştiinţelor şi o înţelegere mai cuprinzătoare atât a Noului, cât şi a Vechiului Testament. Mă adresez vouă, care aveţi minţi înzestrate şi care pricepeţi care vă sunt privilegiile şi datoriile. Nu ar fi oare cel mai bine pentru voi să colaboraţi cu profesorii voştri pentru a putea atinge cel mai înalt standard posibil? Timpul este mai valoros pentru noi decât aurul şi trebuie să folosiţi cât mai bine fiecare moment preţios. Trebuie să aveţi în vedere influenţa pe care o exercitaţi asupra altora. Dacă un elev este nepăsător şi îşi îngăduie o plăcere excesivă pentru distracţii, el ar trebui să se lase condus de principii, ca să nu devină o unealtă a lui Satana şi să nu contracareze, prin influenţa lui rea, lucrarea pe care profesorii încearcă să o facă şi să strice astfel ceea ce fiinţele cereşti se străduiesc să împlinească prin unelte omeneşti. El poate zădărnici planul lui Dumnezeu, să nu-L primească pe Domnul Hristos şi să eşueze în a deveni cu adevărat fiu al lui Dumnezeu. Obligaţiile profesorilor şi ale elevilor sunt reciproce. Profesorii trebuie să facă eforturi stăruitoare pentru ca propriile lor suflete să fie sfinţite prin harul lui Hristos şi de a se putea înrola în rândurile lui Hristos pentru a lucra spre mântuirea elevilor lor. Pe de altă parte, studenţii nu trebuie să urmeze o cale care să le facă profesorilor munca grea şi obositoare şi să aducă asupra lor ispite cărora să le fie greu să le reziste. Studenţii nu trebuie, printr-un comportament greşit, să coboare standardul şi reputaţia şcolii şi să ofere motive credincioşilor şi necredincioşilor să ducă vorba că şcolile adventiste, deşi pretind că au fost întemeiate pentru a oferi cea mai bună educaţie celor care le frecventează, nu sunt mai bune decât celelalte şcoli obişnuite din lume. Dumnezeu nu doreşte ca şcolile noastre să se bucure de un asemenea renume şi o astfel de reputaţie. Iar cei care se folosesc de influenţa pe care o au, încredinţată lor de Dumnezeu, pentru a face o astfel de reclamă şcolii merg într-o direcţie greşită. Cei care nu au arătat respect faţă de reguli, cei care au desconsiderat autoritatea, fie că sunt credincioşi sau necredincioşi, sunt înregistraţi în cărţile din ceruri ca unii în care nu se poate avea încredere ca aparţinând membrilor familiei regeşti, copii ai împăratului cerurilor. Profesorii care duc sarcina lucrării au suficientă răspundere, grijă şi poveri fără să fie nevoie de a-i împovăra în plus cu neascultările voastre. Ei vor preţui orice efort din partea studenţilor privind colaborarea cu ei în lucrare. Un student nepăsător, nesupus, care nu cultivă respectul de sine, care nu e hotărât şi care nu încearcă să facă tot ce poate mai bine îşi face lui însuşi mult rău. El decide singur ce fel de caracter va avea şi îi influenţează şi pe alţii să se depărteze de adevăr şi neprihănire, care, dacă nu s-ar fi aflat sub influenţa lui primejdioasă, ar fi fost credincioşi şi nobili. Un student care simte că este de datoria sa să fie credincios în a-şi ajuta profesorii se va ajuta mai mult pe sine decât îi ajută pe toţi ceilalţi. Cerul priveşte şi îi preţuieşte pe aceşti studenţi care se străduiesc să facă ceea ce este bine şi au ţinta hotărâtă să fie credincioşi lui Dumnezeu. Ei vor primi ajutor de la Dumnezeu. Despre Daniel şi tovarăşii săi, care au rămas neclintiţi de partea adevărului, este scris: "Dumnezeu a dat acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri şi înţelepciune; în toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele din împărăţia lui." Dacă nu intenţionezi să foloseşti ocaziile şi privilegiile pe care le ai, de ce cheltuieşti atunci - frecventând şcoala - bani pentru care părinţii tăi au muncit din greu să-i obţină? Ei v-au trimis departe de sub acoperământul lor cu mari speranţe că veţi primi o educaţie bună şi că şederea la colegiu vă va fi folositoare. Au fost alături de voi prin scrisorile şi rugăciunile lor şi fiecare rând de scrisoare pe care i l-aţi trimis a fost citit cu nerăbdare. Ei I-au mulţumit lui Dumnezeu pentru orice indiciu care le dovedea că sunteţi pe cale de a avea succes în viaţa de creştin şi au plâns de bucurie când au avut veşti legate de înaintarea voastră în cele ale ştiinţei şi în cunoştinţele spirituale. Oh, aş vrea să vă implor să nu faceţi nimic din ceea ce ar putea fi pus sub semnul întrebării. Gândiţi-vă cum privesc părinţii voştri ceea ce faceţi voi şi feriţi-vă de orice ar putea să le fie ca nişte spini puşi în pernă. Nu fiţi nepăsători, nechibzuiţi şi nesăbuiţi. Faptele voastre nu se răsfrâng numai asupra voastră; ele acreditează sau discreditează şcoala, în funcţie de cum sunt, bune sau rele. Dacă faceţi răul, Îl întristaţi pe Domnul Isus Hristos, care v-a răscumpărat cu preţul propriului Său sânge, Îl răniţi sufleteşte pe directorul şcolii, inimile profesorilor voştri şi vă faceţi rău propriului vostru suflet. Faceţi o pată în dreptul raportului vostru, de care vă veţi ruşina. Se merită oare? Este întotdeauna cel mai bine şi sigur să acţionaţi în mod corect pentru că aşa este drept. Nu vreţi să vă gândiţi mai serios? A gândi corect constituie temelia pentru orice acţiune dreaptă. Veniţi-vă în fire ca să puteţi răspunde aşteptărilor părinţilor voştri, ca să puteţi face eforturi serioase pentru a vă evidenţia, ca să puteţi dovedi că banii cheltuiţi pentru voi nu au fost folosiţi în zadar. Puneţi-vă ca ţintă hotărâtă să colaboraţi cu părinţii şi profesorii în eforturile pe care le fac pentru voi şi străduiţi-vă să atingeţi un standard cât mai înalt în ceea ce priveşte cunoştinţa şi caracterul. Hotărâţi-vă să nu-i dezamăgiţi pe cei care vă iubesc atât de mult, încât au încredere în voi. Este bărbăteşte să faceţi ceea ce este bine şi Domnul Isus vă va ajuta să vă atingeţi ţinta, dacă doriţi să faceţi aceasta pentru că aşa este bine. Cei care se interesează de voi doresc să nu îi dezamăgiţi, să deveniţi oameni utili, oameni de o valoare morală deosebită şi de o integritate neclintită. S-a investit mult în tinerii care au plecat din Noua Zeelandă în America. Vreau să le spun acestor tineri: puneţi-vă ţinta cât mai sus şi apoi, pas cu pas, străduiţi-vă să o atingeţi, chiar dacă poate va fi nevoie de efort, durere şi tăgăduire de sine. Domnul Hristos va fi pentru voi un ajutor continuu la vreme de nevoie, dacă Îl veţi chema, pentru ca să puteţi să fiţi ca Daniel, pe care nimic nu l-a ispitit. Nu vă dezamăgiţi părinţii şi prietenii; însă, mai presus de orice, să nu Îl dezamăgiţi pe Acela care v-a iubit atât de mult, încât Şi-a dat viaţa ca să vă şteargă păcatele şi să devină Mântuitorul vostru personal. Domnul Isus a spus: "Fără Mine nu puteţi face nimic". Păstraţi mereu în minte acest lucru. Dacă aţi făcut greşeli, puteţi deveni biruitori, analizând aceste greşeli şi socotindu-le ca pe nişte semnale de avertizare care să vă facă în stare să evitaţi repetarea lor. Nu mai este nevoie să vă spun că aceasta înseamnă transformarea înfrângerii în victorie, dezamăgirea vrăjmaşului şi onoare la adresa Răscumpărătorului vostru, a cărui proprietate sunteţi. Ne-ar părea într-adevăr rău dacă am şti că vreo slăbiciune de caracter a deteriorat cumva raportul trecutului vostru, pentru că ştiu că aceasta constituie o dovadă a faptului că nu aţi vegheat în vederea rugăciunii. Ne pare rău că au fost făcute greşeli pentru că acestea au fost poveri pentru profesori, pe care ei nu ar fi trebuit să le ducă. Profesorii au şi ei de luptat cu slăbiciuni de caracter şi, fiind sub stresul ispitei, pot proceda neînţelept. Poate ei gândesc că procedează corect atunci când vor să impună cu forţa o disciplină strictă şi cu toate acestea s-ar putea să procedeze greşit în acele cazuri. Ar fi cu mult mai bine, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, dacă studenţii s-ar preţui pe ei înşişi şi ar acţiona din motive curate şi nobile, astfel încât chiar modul lor de a fi să-i recomande profesorilor şi educatorilor. Dacă, pe orice cale posibilă şi în fiecare ocazie, ei s-ar purta cu cei care ocupă poziţii de răspundere aşa cum ar vrea ei înşişi să fie trataţi, ce pace şi succes ar însoţi şcoala. De ce să se unească studenţii cu marele apostat, pentru a deveni agenţii lui în a-i ispiti pe alţii şi prin alţii să provoace căderea multora? Fiecare fiinţă omenească are încercările ei specifice şi nimeni nu este scutit de ispitită. Dacă profesorii sunt ucenici ai lui Hristos şi se angajează în lucrare într-un mod care Îi este plăcut lui Dumnezeu, Satana îi va asalta cu siguranţă cu ispitirile lui. Dacă marele ispititor poate stârni elementele rele din caracterul studenţilor şi prin ei să aducă nelinişte şi descurajare în rândul profesorilor, el a reuşit să-şi atingă scopul. Dacă, ispitit fiind, profesorul dă dovadă de slăbiciune în vreo privinţă, atunci influenţa pe care o are el este compromisă; însă acela care s-a dovedit a fi un agent al marelui vrăjmaş al sufletelor va da socoteală lui Dumnezeu pentru partea pe care a avut-o în a-l face pe profesor să se împleticească. Studenţii să fie atenţi cu privire la acest aspect şi mai degrabă să studieze cum îşi pot încuraja şi susţine profesorii decât să aducă descurajare şi ispită asupra lor. Făcând astfel, ei nu vor semăna neghină care să răsară printre grâu. "Nu vă înşelaţi. Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera în firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. Să nu obosim în face-rea binelui; căci la vremea potrivită vom secera dacă nu vom cădea de oboseală. Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă" (Gal. 6,7-10). Elevii vor fi ispitiţi să facă lucruri josnice, spre a-şi face pe plac şi pentru a avea ce ei numesc "distracţie". Dacă se vor aşeza pe ei înşişi mai presus de onoarea lor şi vor considera că, făcând astfel de lucruri, ei nu aduc nici o binecuvântare nimănui, că nu vor fi de folos nimănui, ci vor pune şi pe alţii în dificultate aşa cum se pun pe ei înşişi, ei vor putea fi în stare să apuce pe o cale demnă şi vor aşeza voinţa lor de partea voinţei lui Hristos. Ei vor lucra în rândurile lui Hristos şi îşi vor ajuta profesorii să-şi ducă poverile pe care Satana se străduieşte să le facă tot mai grele, mai descurajatoare, folosind minţi nesăbuite în şiretlicuri deşarte. Ei vor căuta să îmbunătăţească atmosfera din şcoală, care, în loc să fie deprimantă şi să slăbească puterile morale, va fi sănătoasă şi va produce bună dispoziţie. Făcând astfel, studenţii vor deveni conştienţi că şi-au adus contribuţia de partea lui Hristos şi că nici cea mai mică parte din influenţa sau abilitatea lor nu a fost folosită în avantajul vrăjmaşului a tot ceea ce este bine. Decât să consimtă asupra unor planuri secrete de nerespectare şi desconsiderare a autorităţii, studenţii pot avea mult mai multă satisfacţie printr-un astfel de plan de acţiune. Ei vor avea motive să-L laude pe Dumnezeu că s-au putut împotrivi tentaţiei şi că influenţa lor a fost de partea ordinii, hărniciei şi ascultării. Fiecare student să nu uite niciodată că stă în puterea sa să ajute, şi nu să împiedice progresul educaţiei. Studenţii din instituţiile noastre de învăţământ pot sau să-şi formeze caractere după modelul divin, sau să-şi degradeze puterile date lor de Dumnezeu şi să se coboare pe ei înşişi la un nivel inferior, şi pentru aceasta nimeni în afară de ei înşişi nu va putea fi învinuit. Dumnezeu a făcut tot ce putea face în favoarea omului. Orice nevoie a fost anticipată; orice greutate sau primejdie a fost susţinută. Locurile întortocheate au fost făcute drepte, cele aspre au fost netezite şi de aceea nimeni nu va avea vreo scuză în ziua judecăţii pentru că a nutrit în suflet necredinţă şi s-a împotrivit lucrărilor Duhului Sfânt. Domnul Hristos S-a dat pe Sine Însuşi ca o jertfă deplină pentru fiecare fiu şi fiică decăzută a lui Adam. Ce umilinţă a trebuit El să îndure! Cum a coborât El pas cu pas, tot mai jos, pe calea umilinţei, şi, cu toate acestea, nu Şi-a mânjit sufletul cu nici o pată a păcatului respingător! El a suferit toate aceste lucruri pentru a te putea înălţa, curăţi, purifica şi înnobila pe tine şi pentru ca tu să poţi fi moştenitor împreună cu El pe tronul Său. Cum poţi face tu ca alegerea şi chemarea ta să fie sigure? Care este calea mântuirii? Domnul Hristos spune: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa." Oricât ai fi de păcătos, oricât ai fi de vinovat, ai fost chemat, ai fost ales. "Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi". Nimeni nu va fi forţat împotriva voinţei lui să vină la Isus Hristos. Maiestatea cerului, singurul Fiu al viului şi adevăratului Dumnezeu, a deschis calea pentru ca tu să poţi veni la El, dându-Şi viaţa ca jertfă pe crucea de pe Calvar. Însă, în timp ce El a suferit toate acestea pentru tine, El este prea curat, prea drept pentru a putea tolera nelegiuirea. Însă nici măcar acest lucru nu trebuie să te ţină departe de El; căci El a spus: "Nu am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi". Fie ca sufletele care sunt pe cale de a se pierde să vină la El exact aşa cum sunt, fără să se justifice, ci să facă apel la sângele ispăşitor al Domnului Hristos, şi vor fi acceptate de către Dumnezeu, care locuieşte în slavă între heruvimi, deasupra tronului harului. Sângele Domnului Hristos este un mijloc care nu dă greş niciodată, prin care toate cererile noastre pot găsi cale de acces la tronul lui Dumnezeu. "Christian Education"(Supliment), 1893





DĂUNĂTOR ESTE FORMALISMUL, NU ORGANIZAŢIA


Răul nu este un rezultat al organizaţiei, ci motivul este că organizaţia este socotită a fi totul, iar evlavia este considerată ca având puţină însemnătate. Când se folosesc în mod predominant formalismul şi tot felul de combinaţii şi se depun eforturi considerabile pentru a se aduce la îndeplinire o lucrare care trebuie făcută cu simplitate, rezultatul va fi greşit şi se va materializa foarte puţin în comparaţie cu efortul depus. Obiectivul organizaţiei este exact reversul acestui fapt; iar dacă am vrea să lucrăm dezorganizat, ar însemna să dărâmăm ceea ce am clădit. S-au văzut rezultate nesatisfăcătoare atât la Şcoala de Sabat, cât şi în lucrarea misionară, pentru că s-au folosit tot felul de planuri omeneşti, în timp ce experienţa vitală a fost pierdută din vedere. În multe din lucrările făcute pentru îmbunătăţirea lucrurilor s-a folosit modelul şi planul omenesc. În Şcoala de Sabat au fost acceptaţi ca instructori şi slujbaşi oameni care nu sunt spirituali şi care nu prezintă nici un interes pentru lucrarea care le-a fost încredinţată; însă lucrurile pot fi puse în ordine numai cu ajutorul Duhului Sfânt. Acelaşi rău care există acum în biserică persistă de mulţi ani. Formalismul, mândria şi plăcerea de a se etala au luat locul evlaviei adevărate şi umile. Lucrurile ar arăta altfel dacă mai mulţi s-ar consacra cu totul lui Dumnezeu şi apoi şi-ar dedica darurile pe care le au în slujba Şcolii de Sabat, înaintând mereu în privinţa cunoaşterii, instruindu-se pe ei înşişi, astfel încât să fie în stare să-i înveţe la rândul lor pe alţii cu cele mai bune metode care se pot folosi în lucrare; însă slujbaşii nu trebuie să-şi irosească timpul în reprezentaţii teatrale şi etalări muzicale, căci acest lucru nu este de folos nimănui. Nu face nici un bine să învăţăm pe copii să ţină cuvântări în anumite ocazii speciale. Ei trebuie să fie câştigaţi pentru Hristos şi, în loc să se cheltuiască timp, bani şi efort pentru etalare, fiecare efort depus să fie pentru a strânge snopi pentru seceriş. Se pare că mulţi cred că esenţial pentru lucrarea Şcolii de Sabat este să organizeze Şcoala şi să-i antreneze pe elevii acesteia, astfel încât ei să acţioneze în conformitate cu un anumit set de ceremonii şi forme; şi că dacă se găsesc persoane care să lucreze ca instructori, Şcoala de Sabat va merge de la sine fără probleme. Adesea sunt aleşi ca instructori persoane care nu pot conduce suflete la Hristos deoarece Domnul Hristos nu reprezintă ceva de mare preţ pentru propriile lor suflete; iar toţi aceia care nu apreciază valoarea unui suflet lucrând pentru acesta aşa cum ar fi lucrat Hristos pentru el nu vor face altceva decât să îndepărteze oamenii de Hristos. "Cine nu lucrează cu Mine risipeşte." Dacă instructorii nu au pe suflet povara de a-i conduce pe oameni la Hristos, aceştia vor creşte indiferenţi faţă de adevăr; vor deveni nemulţumiţi, iar atmosfera pe care o vor degaja în jurul lor va îndepărta sufletele de la Hristos. Şi cu astfel de elemente în Şcoala de Sabat, aceasta se va confrunta tot timpul cu dificultăţi; căci atunci când instructorii se angajează în lucrare fără să aibă interes faţă de aceasta, elevii se vor molipsi de acelaşi spirit. Însă chiar dacă aceste greutăţi există, sunt ele îndreptăţite să înlăture organizaţia? Eu sunt sigură că Domnul a rânduit organizaţia pentru a ne ajuta spre desăvârşire, iar faptul că există lucruri descurajatoare în lucrare nu trebuie să fie socotite un motiv suficient pentru a susţine desfiinţarea organizaţiei. Ne-a fost dată multă lumină cu privire la organizarea bisericii şi, cu toate acestea, trebuie să luptăm mereu pentru a desăvârşi organizaţia; însă, în cele din urmă, biruinţa a fost câştigată şi oare vom permite ca biserica să fie dezorganizată datorită indiferenţei, formalismului şi mândriei? Să ne întoarcem la dezordine pentru că membrii neconsacraţi ai bisericii folosesc în lucrare planul şi modelul de lucru omenesc şi încearcă să adapteze biserica la standardul popular? Este adevărat că simplitatea şi adevărata evlavie s-au pierdut în mare măsură în cadrul bisericii şi mulţi din cei ce pretind că sunt urmaşi ai lui Hristos sunt atât de orbiţi, încât socotesc câştigul evlavie şi îşi consacră puterile lucrurilor vremelnice. Ei nu realizează că toată puterea lor intelectuală o datorează lui Hristos, care i-a răscumpărat, şi că ei ar trebui să-I dedice Lui cele mai bune eforturi ale gândirii, în vederea înaintării cauzei Sale. Însă, în loc să-şi folosească ideile strălucite, clare, pentru avansarea lucrării, pentru a întări şi binecuvânta biserica, ei îşi consacră toate puterile pentru înaintarea propriilor lor interese. Ei nu adună împreună cu Hristos, ci risipesc de la El prin cuvintele şi faptele lor. Ei îşi înconjoară sufletele cu o atmosferă dăunătoare spiritualităţii. Ei susţin că sunt urmaşi ai lui Hristos, însă nu Îl cunosc prin experienţă personală. Ei nu pun religia în practică. Ei nu caută să fie creştini cu aceeaşi ardoare cu care vor să înveţe să progreseze în cele vremelnice. Ei susţin că doresc înaintarea adevărului; însă este evident că acesta este lăsat în curtea de afară; căci nu are putere sfinţitoare asupra vieţii şi caracterului. Ei nu îşi dau seama ce interese sunt în joc; căci ei pun în pericol atât mântuirea propriilor lor suflete, cât şi a altora. Ei nu conştientizează faptul că, pentru a fi o mireasmă de viaţă spre viaţă, trebuie să se lase învăţaţi şi disciplinaţi spiritual în şcoala lui Hristos. Fără această disciplină spirituală, ei devin ineficienţi, ignoranţi şi subdezvoltaţi şi nu simt nevoia de instruire spirituală, de dobândirea de cunoştinţe care să-i învrednicească să ocupe poziţii în care să aibă influenţă şi să fie utili. Dacă ei nu se consacră cu totul lui Dumnezeu, devenind elevi în şcoala Sa, ei vor face o lucrare la întâmplare, dăunătoare bisericii. Însă, datorită influenţei acestor persoane neconsacrate, să ne permitem noi să facem paşi înapoi şi să îndepărtăm acele metode care ne-au costat atât de mult pentru a clădi şi să devenim noi adepţii ideii că organizaţia este o greşeală? Noi nu îndrăznim să facem acest lucru. Sunt încă multe lucruri care trebuie puse în ordine; căci unele lucruri de mică importanţă sunt socotite de mare însemnătate, în timp ce alte lucruri de o mare valoare sunt neglijate şi sunt considerate ca fiind neesenţiale. Minţile oamenilor au nevoie de instruire atât în ce priveşte educaţia, cât şi în cele spirituale pentru a se dezvolta armonios; căci fără educaţie, oamenii nu pot fi acceptaţi în poziţii de încredere. Cartea cea mare în privinţa educaţiei este Biblia, dar, cu toate acestea, este puţin citită şi pusă în practică. Oh, cât de bine ar fi ca fiecare să caute să facă tot ce îi stă în putere, să folosească cel mai bine toate ocaziile pe care le are, punându-şi ca ţintă să folosească toată puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu, nu numai pentru înaintarea treburilor sale vremelnice, dar şi a celor spirituale. Oh, dacă toţi ar căuta cu stăruinţă să ştie ce este adevărul, să studieze cu seriozitate pentru a avea un limbaj corect şi voci cultivate pentru a putea prezenta adevărul în toată frumuseţea măreţiei şi nobleţii sale! Nimeni să nu-şi imagineze că aşa, pur şi simplu, va fi luat de curent şi va ajunge în poziţii de încredere. Dacă oamenii doresc să fie folosiţi pentru lucrarea lui Dumnezeu, atunci să-şi pună la muncă toate puterile, să-şi concentreze mintea şi să se poarte cu seriozitate. Satana este acela care doreşte ca oamenii să fie ignoranţi şi ineficienţi şi să se dezvolte unilateral, nefiind în stare niciodată să îndrepte ceea ce nu au făcut. El vrea ca oamenii să-şi dezvolte doar anumite capacităţi, în timp ce altele rămân nefolosite, astfel mintea ajungând să-şi piardă tăria, când, de fapt, sunt atâtea de făcut, iar ei nu le pot face faţă. Dumnezeu doreşte ca oamenii să facă tot ceea ce pot mai bine, iar în timp ca Satana trage mintea într-o direcţie, Isus o trage în cealaltă direcţie. Când adevărul este primit în inimă, el îşi începe lucrarea de curăţire şi sfinţire a celui ce îl primeşte. Acela care îndrăgeşte adevărul nu va simţi că nu mai are nevoie să fie iluminat, ci, dacă el trăieşte adevărul în viaţa practică, va realiza că are continuu nevoie de lumină pentru a putea creşte în cunoştinţă. Pe măsură ce adevărul este tot mai prezent în viaţa sa, el va conştientiza adevărata lui ignoranţă şi se va simţi tot mai mult nevoia unei educaţii complete pentru a putea înţelege cum să-şi folosească cel mai bine capacităţile pe care le are. Există o mare lipsă de educaţie între noi şi nu avem oameni suficient de instruiţi pentru a conduce Şcolile de Sabat şi comunităţile noastre. Mulţi dintre cei care cunosc adevărul nu îl înţeleg suficient, încât să-l poată prezenta. Ei nu sunt pregătiţi să prezinte adevărul în aşa fel, încât caracterul măreţ, sacru, al acestuia să fie clar pentru oameni. În loc de mai puţină disciplină, ei au nevoie de mai multă instruire corespunzătoare. Este imposibil să prevedem în ce loc vom fi chemaţi. Poate vor fi situaţii în care este nevoie de un discernământ rapid şi de argumente bine echilibrate şi de aceea este pentru slava lui Dumnezeu să avem cât mai mulţi lucrători instruiţi în rândurile noastre; ei trebuie să fie capabili să prezinte adevărul în mod clar, inteligent, iar prezentarea adevărului să fie cât mai lipsită de greşeli. Adevărata educaţie, atunci când mintea se află sub influenţa stăpânitoare a Duhului lui Dumnezeu, este de mare importanţă şi fiecare în mod individual trebuie să înveţe să aprecieze corect capacităţile care i-au fost date de Dumnezeu; şi prin punerea în practică a cunoştinţei pe care o câştigă, el poate, prin influenţa propriului său caracter, să imprime şi în mintea altora nevoia instruirii pentru a-L sluji pe Hristos şi de a-i conduce şi pe aceştia să urmeze exemplul Său. Există mult de făcut în lume şi nu este folositor să aşezăm necunoscători să lucreze în acele probleme care sunt de cea mai mare importanţă. Apatia, indolenţa şi lipsa de atenţie manifestate cu privire la educaţie sunt uluitoare, şi acest lucru este foarte mult pe placul lui Satana. Dumnezeu doreşte ca noi să ne trezim din această indiferenţă şi să nu mai îngăduim puterilor intelectuale să fie irosite şi să degenereze în neîndemânare. Oamenii trebuie să preţuiască talentele care le-au fost încredinţate şi să folosească ocaziile pe care le au la îndemână. Fie ca puterile minţii să fie puse la lucru şi, prin exerciţiu viguros, mintea să se dezvolte. Mai mult decât oricând înainte, este nevoie ca tinerii şi tinerele noastre să fie calificaţi intelectual pentru lucrare. Şcolile noastre de Sabat au nevoie nu doar de lucrători intelectuali, ci şi spirituali, iar mintea îşi primeşte tonusul şi eficienţa prin disciplină serioasă. Prin studiu superficial, mintea îşi pierde treptat puterea şi degenerează în debilitate mintală, imbecilitate, şi nu mai este în stare de nici un efort obositor. Însă educaţia îi pregăteşte pe oameni pentru orice domeniu al lucrării din acest timp. Disciplina deplină, ordinea, sub ochii unui profesor înţelept, este de mai mare valoare decât aptitudinile şi înzestrarea naturală fără disciplină. Domnul a arătat cât îl preţuieşte El pe om prin faptul că L-a dat pe singurul Său Fiu pentru a-l răscumpăra. Satana i-a arătat şi el preţuirea faţă de capacităţile instruite şi sfinţite prin metodele ingenioase prin care caută să distragă mintea şi inima unui astfel de om pentru a nu-L sluji pe Dumnezeu şi pentru a-l conduce în rândurile celor apostaziaţi. Sub înfăţişarea unui înger de lumină, el îi atrage pe oameni cu insinuările lui să-l slujească pe el; căci el ştie că un bărbat sau o femeie educată, când nu este sub stăpânirea Duhului lui Dumnezeu, îi poate fi de mare folos. El îi va urmări pe elevi şi studenţi cu ispite înşelătoare, căutând să-i facă să se mândrească cu realizările lor şi să-şi închipuie că sunt persoane importante, că pot avea încredere în ei înşişi şi că pot umbla în lumina propriei lor candele. Astfel, ei sunt determinaţi să-şi îndepărteze sufletul de Dumnezeu, care este Izvorul oricărei lumini şi cunoştinţe, şi, pentru a se înălţa pe ei înşişi, să se unească cu Satana, iniţiatorul oricărui păcat. Temerea de Domnul este începutul oricărei înţelepciuni; şi când nu există dependenţă de Dumnezeu, rezultatul educaţiei este doar înălţarea lipsei de evlavie. Motivul pentru care biserica este slabă şi ineficientă este lipsa harului lui Hristos în mijlocul acelora care susţin adevărul pentru aceste timpuri. Dacă Domnul vorbeşte prin mine, atunci vă spun că păcatul, în toate formele lui, este prezent în viaţa acelora care pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu; şi dacă nu se despart de Satana şi nu se agaţă de Domnul Isus, neprihănirea noastră, blestemul lui Dumnezeu va fi asupra celor care au avut o mare lumină şi, cu toate acestea, au ales să umble în întuneric. "Atunci Isus a început să mustre cetăţile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră. Vai de tine, Horazine!" a zis El. "Vai de tine, Betsaido!" Căci dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac şi cenuşă. De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi pogorât până în locuinţa morţilor; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ar fi rămas în picioare până în ziua de azi. De aceea, vă spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine." (Matei 11,20-24).
Este un lucru înfricoşător să ai o lumină mare şi să fii binecuvântat, să ai multe ocazii şi privilegii şi, cu toate acestea, să nu le foloseşti spre mântuire. Cei care nu folosesc spre mântuire ocaziile pe care le au vor fi condamnaţi de către privilegiile pe care li le-a dat Dumnezeu; însă cei care umblă în lumină vor avea şi mai multă lumină. Aceia care au avut lumina adevărului şi totuşi nu au umblat în lumină se află sub aceeaşi sentinţă a condamnării cum au fost Horazinul şi Betsaida. Oare să nu luăm seama la aceste avertismente? Să nu acordăm atenţie acestor sfaturi? În viitorul apropiat, se va vedea cine a umblat umil cu Dumnezeu şi cine a ascultat de poruncile Lui. Cei care au umblat în lumina propriei lor candele vor zăcea în nenorocire. Se va vedea că au făcut o teribilă greşeală. Oh, să ne trezim! Lumina străluceşte acum; să lăsăm ferestrele minţii şi ale inimii deschise pentru a spune bun-venit razelor trimise de cer. Va spune oare Domnul Isus despre cei care pretind a crede adevărul şi totuşi nu umblă în lumina lui, "cu privire la ei se împlineşte profeţia lui Isaia care zice: 'Veţi auzi cu urechile voastre şi nu veţi înţelege, veţi privi cu ochii voştri şi nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindece'" (Mat. 13,14.15)? "Educaţia creştină", 1893 .





CĂTRE ÎNVĂŢĂTORI


Toţi cei care sunt implicaţi în lucrarea de educaţie a celor mai tineri elevi ar trebui să aibă în vedere că aceşti copii sunt afectaţi şi le sunt transmise impresii prin atmosfera care se creează în jurul lor, fie că este plăcută, fie că este neplăcută. Dacă învăţătorul sau profesorul este în legătură cu Dumnezeu, dacă Domnul Isus Hristos locuieşte în inima lui, spiritul pe care îl nutreşte el este simţit şi de copii. Dacă învăţătorul manifestă nerăbdare sau este agitat în faţa unui copil, greşeala nu poate fi pusă nici pe jumătate pe seama copilului, ci pe seama profesorului. Profesorii ajung obosiţi de lucrul lor când se întâmplă uneori ca vreun copil să spună sau să facă ceva ce nu este în acord cu simţămintele lor şi astfel ei îi dau voie lui Satana să-i ia în stăpânire cu spiritul lui, dând naştere în copii la simţăminte foarte neplăcute datorită lipsei lor de tact şi înţelepciune de la Dumnezeu. Nu ar trebui să fie angajat nici un profesor care să nu fi fost testat şi pus la probă să dovedească faptul că Îl iubeşte pe Dumnezeu şi că se teme să-L supere. Dacă se lasă învăţaţi de Dumnezeu, dacă îşi învaţă zilnic lecţiile în Şcoala lui Hristos, profesorii vor lucra urmând indicaţiile lui Hristos. Ei vor câştiga şi vor conduce împreună cu Hristos; căci orice copil şi tânăr este preţios. Fiecare profesor are nevoie ca Domnul Hristos să locuiască în inima lui prin credinţă şi să aibă un spirit credincios de tăgăduire de sine şi de sacrificiu de dragul lui Hristos. S-ar putea ca cineva să aibă suficientă educaţie şi cunoştinţe în cele ale ştiinţei pentru a învăţa pe alţii; însă s-a stabilit oare că el are tactul şi înţelepciunea de a lucra cu minţi omeneşti? Dacă învăţătorii şi profesorii nu au dragostea lui Hristos în inimă, ei nu pot lucra cu copiii deoarece nu pot purta responsabilitatea pentru educarea acestor copii şi tineri. Ei înşişi duc lipsă de acea educaţie şi învăţătură înaltă şi nu ştiu cum să se ocupe de minţile omeneşti. Spiritul propriilor lor inimi fireşti şi nesupuse se luptă să preia controlul şi să supună minţile şi caracterele maleabile ale copiilor printr-o astfel de disciplină care va lăsa cicatrici şi răni asupra minţii, urme care nu vor putea fi şterse niciodată. Dacă un profesor nu poate fi făcut să simtă răspunderea şi grija pe care trebuie să le aibă lucrând cu minţile omeneşti, educaţia sa este în multe cazuri deficitară. În viaţa de cămin, educaţia a fost dăunătoare pentru caracter şi este un lucru trist să reproduci acest caracter deficitar şi acest fel de conducere în copiii care ajung în grija sa. Noi suntem aduşi în faţa testului şi judecăţii lui Dumnezeu, pentru a se vedea dacă fiecare, în mod individual, putem fi printre cei care vor alcătui familia celor răscumpăraţi din ceruri. "Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea" (Apoc. 20,12).
Aici este înfăţişat marele tron alb şi Acela care stătea pe el, de la a cărui faţă cerurile şi pământul au fugit. Fiecare profesor să ia seama că lucrează în faţa universului şi a cerului. Fiecare copil cu care are de-a face profesorul a fost răscumpărat cu sângele singurului Fiu al lui Dumnezeu, iar Acela care a murit pentru aceşti copii doreşte ca ei să fie trataţi ca fiind proprietatea Sa. Asiguraţi-vă, profesori, ca orice contact pe care îl aveţi cu aceşti copii să fie de o aşa manieră, încât să nu vă fie ruşine atunci când vă veţi reîntâlni cu ei, când fiecare cuvânt şi fiecare faptă vor fi trecute în revistă de Dumnezeu şi vă vor fi prezentate în mod deschis, în toată gravitatea lor. "Cumpăraţi cu un preţ!" Oh, ce preţ, doar veşnicia va arăta acest lucru!
Domnul Isus Hristos are o infinită îndurare pentru aceia pe care i-a cumpărat cu preţul propriilor Sale suferinţe în trup, pentru ca ei să nu piară o dată cu diavolul şi îngerii lui, ci să poată să-i pretindă ca fiind ai Săi. El îi revendică datorită iubirii pe care o are pentru ei, căci sunt proprietatea Sa; şi El priveşte asupra lor cu o dragoste ce nu poate fi rostită în cuvinte, iar mireasma neprihănirii Sale El o dă celor plăcuţi Lui, care cred în El. Acest lucru necesită tact, înţelepciune şi dragoste din partea omului şi afecţiune sfinţitoare pentru preţioşii micuţi ai turmei, pentru a-i putea conduce să vadă şi să preţuiască privilegiul pe care îl au de a se supune călăuzirii duioase a păstorilor credincioşi. Copiii lui Dumnezeu vor da dovadă de blândeţea Domnului Hristos. Profesori, Domnul Isus Se află în şcoala voastră în fiecare zi. Inima Lui este plină de o dragoste nemărginită, nu doar pentru acei copii care se poartă frumos, care au cele mai favorabile ocazii, dar şi pentru copiii care au moştenit trăsături de caracter discutabile. Nici măcar părinţii nu au înţeles cât de responsabili sunt pentru trăsăturile de caracter ale copiilor lor pentru că nu s-au purtat cu îndurare şi înţelepciune faţă de aceşti bieţi copii, pe care ei i-au făcut să fie ceea ce sunt. Ei nu îşi dau seama de unde provin aceste lucruri descurajatoare pentru ei şi care sunt o încercare. Însă Domnul Isus priveşte asupra acestor copii cu milă şi iubire, pentru că El vede şi înţelege de la cauză la efect. Profesorul îi poate lega de inima sa pe aceşti copii, dacă Domnul Hristos locuieşte în templul sufletului său ca o mireasmă dulce, un miros de viaţă spre viaţă. Profesorii pot, prin harul lui Hristos care le-a fost acordat, să fie unealta vie, omenească - să fie împreună lucrători cu Dumnezeu - să lumineze, să înalţe, să încurajeze şi să contribuie la curăţirea sufletului de depravarea morală; şi chipul lui Dumnezeu va fi descoperit sufletului copilului, iar caracterul va fi transformat prin harul lui Hristos. Evanghelia este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu dacă este corect reprezentată de aceia care pretind a fi creştini. Domnul Hristos răstignit pentru păcatele noastre este un gând care ar trebui să facă pe orice suflet să se umilească înaintea lui Dumnezeu. Domnul Hristos înviat din morţi, înălţat la cer şi mijlocind pentru noi în prezenţa lui Dumnezeu, constituie ştiinţa mântuirii pe care noi trebuie s-o învăţăm pentru a o preda la rândul nostru copiilor şi tinerilor. Domnul Hristos a spus: "Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ca şi ei să fie sfinţiţi." În acest mod se poate dezvolta fiecare caracter. Nimic nu trebuie făcut la întâmplare în această lucrare, căci chiar lucrarea care se face privind educarea acestor copii în şcolile de fiecare zi necesită mult harul lui Hristos şi supunerea eului. Cei care au un temperament agitat, care sunt uşor de provocat şi s-au deprins în a critica şi a gândi rău, ar trebui să-şi caute altceva de făcut pentru a nu reproduce nici una din aceste trăsături rele de caracter în aceşti copii şi tineri, pentru că preţul plătit pentru ei este prea mare. Cerul vede în copil pe bărbatul sau femeia care încă nu s-a dezvoltat, cu capacităţi şi puteri care, dacă ar fi fost corect îndrumate şi dezvoltate cu înţelepciune cerească, ar fi putut deveni unealta cu care puterea divină ar fi putut coopera pentru a fi împreună lucrători cu Dumnezeu. Cuvintele aspre şi critica permanentă îl tulbură pe copil; acestea nu îl schimbă niciodată. Abţineţi-vă să rostiţi cuvinte iritabile; ţineţi-vă propriul duh supus lui Hristos; atunci veţi putea învăţa cum să aveţi milă şi să simţiţi împreună cu aceia care sunt sub influenţa voastră. Nu manifestaţi nerăbdare şi asprime, căci, dacă aceşti copii n-ar avea nevoie de educaţie, nu ar mai fi venit la şcoală. Ei trebuie să fie răbdători, buni şi trebuie crescuţi cu dragoste, pentru a urca treaptă cu treaptă în obţinerea de cunoştinţe. Este nevoie de lucru în fiecare zi, de credinţă care lucrează prin dragoste şi curăţeşte sufletul învăţătorului. Este voia lui Dumnezeu cea mai înaltă autoritate pentru voi? Dacă chipul Domnului Hristos se formează în interior - nădejdea slavei -, atunci adevărul lui Dumnezeu va acţiona în aşa fel asupra temperamentului firesc, încât puterea lui transformatoare se va vedea într-un caracter schimbat, iar voi nu veţi mai transforma adevărul lui Dumnezeu în minciună în faţa elevilor voştri datorită influenţei nesfinţite a inimii şi caracterului vostru; şi nici nu veţi mai arăta că harul lui Hristos nu vă este suficient oricând şi oriunde, printr-un comportament egoist, nerăbdător şi necreştin. Astfel veţi dovedi că autoritatea lui Dumnezeu asupra voastră se manifestă nu numai cu numele, ci în mod real şi adevărat. Trebuie să vă despărţiţi de tot ce este discutabil sau nu se aseamănă lui Hristos, oricât ar fi de greu să deveniţi nişte credincioşi autentici. Întrebaţi-vă, profesori, voi, care faceţi o lucrare nu doar pentru acum, ci pentru veşnicie: "Atunci când lucrez cu aceste preţioase suflete, pentru care Domnul Hristos Şi-a dat viaţa, este dragostea lui Hristos aceea care îmi constrânge inima şi sufletul? Sub puterea lui constrângătoare, trăsăturile de caracter cele vechi, care nu sunt în conformitate cu voia lui Dumnezeu, au fost ele îndepărtate şi au lăsat loc pentru altele, exact opuse?" "Vă voi da o inimă nouă." Au devenit toate lucrurile noi prin convertirea voastră la Isus Hristos? Prin cuvinte şi efort stăruitor, semănaţi voi acea sămânţă în aceste inimi tinere, astfel încât să-I puteţi cere Domnului să o ude şi să o transforme, prin neprihănirea Sa atribuită, într-un seceriş bogat? Întrebaţi-vă pe voi înşivă: "Sunt eu, prin cuvintele mele ne-sfinţite, prin nerăbdare şi lipsa acelei înţelepciuni care vine de sus, pe cale de a lăsa pe aceşti copii să-şi urmeze propriul spirit, pervertit, pentru că ei văd că profesorul lor are un spirit care nu este asemenea lui Hristos? Dacă ei mor în păcatele lor, nu sunt eu responsabil pentru sufletele lor? Sufletul care Îl iubeşte pe Domnul Isus, care preţuieşte puterea mântuitoare a harului Său, se va simţi atât de mult atras de Hristos, încât va dori să lucreze în rândurile copiilor Lui. El nu va putea şi nici nu va îndrăzni să-l lase pe Satana să-i ia în stăpânire spiritul şi să îngăduie ca mireasma lui otrăvitoare să-i împresoare sufletul. Tot ce este dăunător influenţei sale va fi îndepărtat, pentru că aceste lucruri nu sunt conform voinţei lui Dumnezeu şi pun în primejdie sufletele preţioaselor oiţe şi mieluşei; lui i se cere să vegheze asupra sufletelor, pentru că va da socoteală pentru ele. Oriunde ne va aşeza Dumnezeu în providenţa Lui, ne va şi păstra; ca lumina zilei, aşa va fi puterea noastră. Acela care lasă frâu liber propriilor lui sentimente şi impulsuri fireşti se slăbeşte singur şi se face nedemn de încredere, deoarece el este un canal prin care Satana poate lucra pentru a întina şi strica multe suflete. Şi aceste trăsături ne-sfinţite care stăpânesc acea persoană o vlăguiesc de putere, iar ruşinea şi tulburarea constituie cu siguranţă rezultatul. Spiritul lui Hristos are întotdeauna o putere înnoitoare, restauratoare, asupra sufletului care şi-a simţit propria slăbiciune şi a alergat la Acela care este neschimbător, care îi poate acorda harul şi puterea de a se împotrivi răului. Mântuitorul nostru a fost om ca şi noi, simţind în totul ca şi noi. Inima Lui a fost întotdeauna mişcată de copilul neajutorat, supus unei purtări brutale; pentru că El a iubit copiii. Cel mai slab strigăt al omului în suferinţă nu a ajuns niciodată în zadar la urechea Sa. Şi oricine îşi asumă răspunderea de a-i învăţa pe copii va fi confruntat cu inimi de neînduplecat şi caractere perverse, iar lucrarea sa va fi aceea de a coopera cu Dumnezeu la restaurarea chipului moral al lui Dumnezeu în fiecare copil. Domnul Isus - preţiosul Domn Isus - o întreagă fântână de iubire se află în inima Lui. Aceia care îi învaţă pe copii trebuie să fie oameni ai principiilor. Viaţa religioasă a multora dintre aceia care susţin că sunt creştini este de o aşa natură, încât nu arată că sunt creştini. Continuu ei Îl reprezintă în mod greşit pe Domnul Hristos, falsificându-i caracterul. Ei nu simt importanţa transformării caracterului şi a faptului că trebuie să fie asemenea Lui; şi uneori ei vor prezenta lumii un creştinism fals, care va aduce pieirea asupra sufletelor acelora care li s-au asociat tocmai din motivul că ei nu sunt, deşi pretind că se află sub stăpânirea lui Isus Hristos. Trăsăturile de caracter, moştenite sau nu, sunt cultivate ca şi când ar fi preţioase, când, de fapt, sunt ucigătoare pentru cei din jurul lor. Adică, în cuvinte simple, desluşite, ei umblă în lumina propriei lor candele. Ei au o religie care este supusă şi controlată de circumstanţe. Dacă se întâmplă ca totul să se desfăşoare într-un mod care este pe placul lor şi nu există împrejurări provocatoare care să scoată la iveală firile lor nesupuse, neasemenea lui Hristos, ei sunt binevoitori şi plăcuţi şi vor fi foarte atrăgători. Când în familia lor sau în relaţiile lor cu ceilalţi oameni se petrec lucruri care le tulbură pacea şi le irită temperamentul, dacă ei vin cu orice problemă înaintea lui Dumnezeu şi îşi continuă cererile, implorând harul Său înainte de a se angaja în lucrul de zi cu zi ca profesori şi experimentează ei înşişi puterea, harul şi iubirea lui Hristos înainte de a-şi începe munca, îngerii lui Dumnezeu vor intra împreună cu ei în sala de clasă. Însă, dacă se duc la şcoală cu un spirit iritat, răvăşit, atmosfera morală care le împresoară sufletele îşi lasă amprenta asupra copiilor pe care îi au în grijă şi, în loc să fie potriviţi pentru a-i învăţa pe copii, ei au nevoie de cineva care să-i înveţe lecţiile Domnului Isus Hristos. Fie ca fiecare învăţător sau profesor care acceptă responsabilitatea de a-i educa pe copii şi tineri să se cerceteze pe sine însuşi şi să se studieze în mod critic, de la cauză la efect. A luat adevărul lui Dumnezeu în stăpânire sufletul meu? Este prezentă în caracterul meu acea înţelepciune care vine de la Domnul Isus Hristos, "care vine de sus şi este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, neprefăcută"? În timp ce stau în poziţia plină de răspundere de educator, împărtăşesc eu însumi principiul conform căruia "roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei care fac pace"? Adevărul nu trebuie păstrat şi pus în practică doar atunci când simţim noi că trebuie s-o facem, ci oricând şi oriunde.
Este nevoie pretutindeni de minţi echilibrate şi caractere simetrice în aceia care lucrează ca profesori. Nu lăsaţi această lucrare în mâinile bărbaţilor şi femeilor tinere, care nu ştiu cum să lucreze cu mintea omenească. Ei ştiu atât de puţine lucruri cu privire la puterea stăpânitoare a harului asupra propriilor lor inimi şi caractere, încât mai întâi ei au multe lucruri de dezvăţat, pentru ca apoi să poată învăţa în întregime lecţii noi în experienţa creştină. Ei nu au învăţat niciodată să-şi păstreze sufletul şi caracterul sub disciplina lui Isus Hristos şi să aducă chiar şi gândurile în stăpânirea Lui. Copiii cu care au de-a face au diferite caractere. Minţile lor sunt uşor de impresionat. Reprezentările pripite şi pătimaşe ale profesorului ar putea să distrugă influenţa spre bine asupra elevilor pe care îi învaţă. Va fi oare această educaţie spre binele prezent şi veşnic al copiilor şi tinerilor? Asupra lor trebuie exercitată o influenţă corectă, pentru binele lor spiritual. Copiii trebuie învăţaţi permanent, pentru a fi încurajaţi să-şi formeze obiceiuri corecte în vorbire şi în comportare. Mulţi dintre copii nu au avut parte de o educaţie corespunzătoare în cămin. Deşi este trist, ei au fost neglijaţi. Unii au fost lăsaţi să facă ceea ce le place; alţii au fost mereu învinovăţiţi şi s-au descurajat. Li s-a arătat puţină bunăvoinţă şi afecţiune şi le-au fost rostite doar puţine cuvinte încurajatoare. Ei au moştenit caracterele deficitare ale părinţilor şi disciplina făcută de aceste caractere disproporţionate şi-a pus amprenta în formarea caracterului. Pentru clădirea caracterului nu au fost folosite materiale solide. Nu poate exista o lucrare mai importantă decât educarea şi instruirea acestor copii şi tineri. Profesorii care lucrează în această parte a viei Domnului trebuie să înveţe mai întâi cum se supune eul, ţinându-şi sub control propriul lor temperament şi propriile lor sentimente, faţă de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Ei trebuie să dovedească că nu au o experienţă unilaterală, ci au o minte echilibrată, un caracter simetric, astfel încât ei pot fi vrednici de încredere deoarece sunt creştini conştiincioşi, ei înşişi supuşi marelui Învăţător care a spus: "Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre" (Mat. 11,29). Învăţând astfel zi de zi în şcoala lui Hristos, ei îi vor putea educa pe copii şi tineri. Instruirea continuă, stăpânirea de sine sub disciplina din şcoala lui Hristos şi o legătură vie cu marele Învăţător îi va face să aibă o cunoaştere inteligentă în ce priveşte religia practică; şi supunerea sufletelor lor faţă de iubirea lui Dumnezeu îi va ajuta să exercite harul răbdării şi o îngăduinţă ca şi a lui Hristos. Răbdarea, dragostea, îndelunga răbdare şi o afecţiune plină de duioşie - este nevoie de toate aceste lucruri. Ei vor constata că au de cultivat unul din cele mai importante câmpuri din via Domnului. Ei trebuie să-şi înalţe inimile către Dumnezeu în rugăciune sinceră, spunând: "Fii Tu modelul meu" şi, privind la Isus, vor face lucrarea Domnului Isus Hristos. Domnul Isus a spus: "Fiul nu poate face nimic de la El Însuşi, ci ceea ce vede pe Tatăl că face". Aşa este şi cu fiii şi fiicele lui Dumnezeu; ei privesc la Isus cu nerăbdare şi dornici de a învăţa, fără să facă nimic în felul lor propriu sau după voia sau plăcerea lor; ci ei fac ceea ce văd la El, modelul lor. În acest fel, ei reprezintă în faţa elevilor care le sunt daţi în grijă în toate ocaziile şi permanent caracterul Domnului Isus Hristos. Ei captează razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii şi reflectă aceste raze preţioase asupra copiilor şi tineri-lor pe care îi învaţă. Formarea de obiceiuri bune, corecte, va lăsa impresii asupra minţii şi caracterului copiilor şi ei vor putea pune în practică lucruri bune. Este mare lucru să aduci aceşti copii sub directa influenţă a Duhului lui Dumnezeu, crescându-i în învăţătura şi mustrarea Domnului. Formarea de obiceiuri bune şi a unui spirit potrivit va necesita eforturi serioase în Numele şi tăria lui Isus. Învăţătorul trebuie să persevereze, învăţând cuvânt cu cuvânt, precept după precept, aici puţin şi dincolo puţin, cu toată îngăduinţa şi răbdarea, simpatia şi dragostea, legându-şi de inimă aceşti copii prin dragostea lui Isus Hristos descoperită în sine însuşi.

Leave a comment and / or appreciate the article!



CLICK HERE
http://www.radio-elshaday.de/

CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/

CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/


Posted by: *DJ_DANY* ( ADMIN )

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen