Sa ne îndreptam acum privirea spre ultima parte a capitolului 17 precum si spre prima parte a capitolului 18 din Apocalipsa. Asa cum deja ati aflat, capitolul 17 si 18 formeaza laolalta un întreg, iar în ce priveste continutul lor, ele stau ca un fel de paranteza explicativa între capitolul 16 si capitolele 19-21 ale caror evenimente ar fi trebuit sa se deruleze în mod natural unele dupa altele, fara nici o întrerupere. În ultima parte a capitolului 17 se anunta evenimentul acela zguduitor pentru care unul din cei sapte îngeri care aveau misiunea sa verse asupra pamîntului potirele mîniei lui Dumnezeu l-a invitat pe apostolul Ioan spunîndu-i: “Vino sa-ti arat judecata curvei celei mari care sade pe ape mari”. Si acum sa vedem ce spun ultimele 5 versete din acest capitol, începînd cu versetul 15: “Apoi mi-a zis: ‘Apele pe care le-ai vazut, pe care sade curva, sînt noroade, gloate, neamuri si limbi. Cele zece coarne pe care le-ai vazut si fiara vor urî pe curva, o vor pustii si o vor lasa goala. Carnea i-o vor mînca si o vor arde cu foc, caci Dumnezeu le-a pus în inima sa-I aduca la îndeplinire planul Lui sa se învoiasca pe deplin si sa dea fiarei stapînirea lor împarateasca pîna se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu. Si femeia pe care ai vazut-o este cetatea cea mare care are stapînire peste împaratii pamîntului”. Cine a urmarit ultimele prelegeri îsi poate da seama foarte usor ca aici în aceste cuvinte gasim descrierea judecatii divine asupra femeii desfrînate, denumita în versetul 5 Babilonul cel mare, mama curvelor si spurcaciunilor pamîntului. Aceste cuvinte profetice ne spun cu o claritate de negresit cum cei 10 împarati simbolizati prin cele zece capete ale fiarei si fiara, care au desfrînat cu femeia destrabalata, împlinindu-i toate gusturile si capriciile ei, în cele din urma cu ura si cu mînie se ridica împotriva acestei femei decazute pentru a o distruge, omorî, devora si arde cu foc. Si textul ne spune ca acestea se vor petrece nu la voia întîmplarii, ci pentru ca Dumnezeu va aseza în inima fiarei si a celor zece împarati acea pornire plina de ura împotriva femeii desfrînate, iubita lor de altadata.Femeia desfrînata din acest capitol, sa ne aducem aminte, reprezinta în termeni foarte generali biserica lui Hristos ca institutie publica, vizibila. Privita superficial, formal ea pare în ochii oamenilor ca fiind biserica lui Hristos, o biserica adevarata, însa în realitate ea nu este de fel ceea ce pretinde ca este. Ea are edificiile ei si în locasurile ei de închinare în fiecare zi de sarbatoare saptamînala se aduna milioane si milioane de credinciosi. Pe amvoanele acestei biserici se afla acelasi cuvînt al Sfintelor Scripturi din care toti slujitorii amvonului scot hrana saptamînala pentru turmele lor. Indiferent de pozitia geografica sau numele lor denominational, toti credinciosii acestei mari biserici au primit într-o forma oarecare botezul, participa cu regularitate la serviciile de cult si de împartasire cu Sfînta Cina, cînta, se roaga, iau aminte la predicarea Cuvîntului lui Dumnezeu si marturisesc credinta lor în acelasi mod. Aparent, între biserica adevarata si credincioasa a Domnului Hristos si biserica cea decazuta si falsa nu ar fi nici o deosebire, întocmai cum, dintr-o singura privire fugara nu poti sa-ti dai seama si sa faci o deosebire între o femeie decazuta si o femeie cinstita. Dar în ochii lui Dumnezeu si în Cuvîntul Sfintelor Scripturi aceasta deosebire este neta si clara.
Sa amintim cîteva cuvinte si despre fiara. În sine, asa cum este ea descrisa în acest capitol, pare sa nu fie nimic rau în prezenta ei. Fiara reprezinta pur si simplu statul, stapînirile civile ale pamîntului în ale caror legalitate si necesitate toti oamenii zilelor noastre cred. Dumnezeu este Acela care a prevazut si instituit locul si functia guvernelor în societate, în acelasi fel în care a întemeiat si instituit si biserica Sa. Din acest punct de vedere al sursei lor de autoritate, nu are nici o importanta daca guvernele respective stau în slujba unei monarhii sau a unei republici. Ele toate sînt institutii care functioneaza datorita unei rînduieli divine. Asa ne învata Sfintele Scripturi în epistola catre Romani 13,1-4, cuvinte care subliniaza un mare adevar: “Oricine sa fie supus stapînirilor cele mai înalte, caci nu este stapînire care sa nu vina de la Dumnezeu. Si stapînirile care sînt au fost rînduite de Dumnezeu; de aceea, cine se împotriveste stapînirii se împotriveste rînduielii puse de Dumnezeu”. Iar în versetul 4 vorbind despre dregatori, despre oamenii statului, apostolul Pavel continua astfel: “El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tau, el este în slujba lui Dumnezeu”. Este foarte adevarat ca multi dintre dregatorii lumii acesteia au uitat sau trec cu vederea faptul ca ei sînt niste oameni rînduiti de Dumnezeu si chemati sa lucreze în slujba lui Dumnezeu si ca pentru Dumnezeu în toate raspunderile lor civile. Desigur ca în mai toate guvernele lumii de sus si pîna jos este coruptie, nedreptate si abuzuri, dar aceasta nu anuleaza nicidecum adevarul ca statul este o institutie a carei rînduire vine de sus si a carei obligatie este sa poarte sabia puterii pentru a pedepsi pe raufacatori si a apara si încuraja pe cei buni. Statul este o institutie civila de natura trecatoare a carei datorie este sa mentina prin legi drepte, de natura civila, dreptatea si ordinea într-o lume razvratita din cauza pacatului. Sectorul de activitate al statului în viata locuitorilor pamîntului, evident, este nu cel spiritual ci cel material. Puterea statului nu sta în predici ci în sabie. Iata aici cele doua instrumente ale lui Dumnezeu – biserica si statul, cu cele doua unelte ale lor, sabia Duhului, a cuvîntului lui Dumnezeu si sabia puterii civile. Facînd abstractie de starea prezenta de decadere a bisericilor precum si a guvernelor lumii, luate ca atare aceste doua institutii divine nu au nimic rau în ele. Ambele sînt instrumente ale lui Dumnezeu, ambele au misiunea lor specifica în lume si un scop divin bine definit si delimitat. Biserica este manifestarea vizibila a trupului Domnului Hristos în lume si reprezinta autoritatea spirituala a lui Hristos în mijlocul oamenilor. Ea este fructul sau rezultatul manifestarii harului lui Dumnezeu prin Iisus Hristos. Numai prin intermediul bisericii pot oamenii sa se manifeste ca madulare ale lui Hristos, sa se închine si sa proslaveasca pe Iisus ca Dumnezeu si Mîntuitor. Asezamîntul bisericii este singurul mijloc rînduit de Dumnezeu tuturor urmasilor lui Hristos pentru a atinge treptele unei cunoasteri mai profunde si mai clare a bogatiilor nemarginite ale harului divin, în alt sens biserica este singurul instrument folosit de Dumnezeu pentru proclamarea soliilor mîntuitoare ale Evangheliei în toata lumea. Misiunea bisericii cît si sfera ei de activitate printre oameni este extrem de precis definita de Cuvîntul lui Dumnezeu. La fel de bine este definita si sursa de la care ea urmeaza sa primeasca instructiunile ei cît si puterea autoritatii ei. Deasupra ei nu trebuie sa existe nici o autoritate pamînteasca care sa dea instructiuni cu privire la ce sa creada, ce sa marturiseasca, cum sa se închine, care sa fie continutul soliilor pe care slujitorii ei trebuie sa le proclame bisericii si în întreaga lume, sau cum sa foloseasca mijloacele ei financiare si în ce directii. În toate aceste privinte biserica nu trebuie sa recunoasca o alta autoritate, fie ea buna sau rea, care vine de la oameni, ci numai autoritatea Domnului Hristos si aceea a Sfintelor Scripturi. Biserica este cu totul deosebita de stat prin aceea ca biserica nu trebuie sa se foloseasca de nici o putere pamînteasca sau fizica, ci numai de sabia Cuvîntului lui Dumnezeu si de puterea Duhului Sau cel Sfînt. Sabia cuvîntului este si trebuie sa ramîna separata de sabia dregatorilor, desi amîndoua sînt faurite de aceeasi mîna divina si stau în slujba Aceluiasi Dumnezeu. Înca o data vreau sa afirm adevarul clar al Sfintelor Scripturi, ca cele doua institutii biserica si statul, desi sînt rezultatul unei decizii divine, fiecareia din cele doua Dumnezeu i-a rînduit o chemare specifica, o misiune anumita si o sfera de actiune total diferita în raport cu cealalta. Întrebarea care se pune acum este: Cînd ajunge ca relatia dintre cele doua institutii sa fie gresita? Sau, cu alte cuvinte, cînd se ajunge ca puterea civila sa devina fiara si biserica sa devina curva? Raspunsul deja îl banuiti. Atunci cînd puterile statale ale lumii vor îndrazni sa treaca granita raspunderilor pe care Dumnezeu le-a încredintat, în dorinta de a largi sfera lor de autoritate si activitate si asupra trupului lui Hristos, precizînd prin aceasta ca numai asa ar putea sa asigure si sa apere binele general al tarilor lor. Atunci cînd puterile lumesti vor încerca sa-si aseze controlul lor asupra tuturor lucrurilor, asupra artei si stiintei, asupra industriei si comertului ca si asupra chestiunilor de religie si de constiinta, cautînd în final sa dicteze cui trebuie sa se închine oamenii, în ce fel si în ce zi, atunci autoritatile de stat vor lua chipul fiarei si vor forma în realitate împaratia lui antihrist. Biserica lui Hristos va deveni acea femeie desfrînata, acea biserica decazuta, apostaziata, atunci cînd ea va împartasi aceleasi gînduri si idealuri cu fiara. Atunci cînd biserica va admite ca pentru a întemeia împaratia lui Dumnezeu este nevoie de ceva mai mult decît de sîngele ispasitor al Domnului Hristos, ceva mai mult decît puterea reînoitoare a Duhului Sfînt, autoritatea Sfintelor Scripturi si ascultarea de legea morala a celor zece porunci, si va încerca sa se sprijine pe bratul omenesc al puterii de stat, atunci biserica a decazut cu totul, atunci biserica va merge pîna acolo ca va oferi serviciile ei completestatului, va da sprijin total tuturor miscarilor sociale sau politice ale zilei si se va lasa absorbita cu totul de interesele vremelnice ale împaratiilor trecatoare ale acestei lumi în loc sa se ocupe de interesele vesnicei împaratii a Domnului Hristos. În mod concret, în acele zile
biserica nu va mai predica împotriva pacatului si stricaciunii acestei lumi, ci ea va lua loc la masa tratativelor politice, se va lasa preocupata de îmbunatatirea conditiilor de viata ale oamenilor si va cauta sa aiba un cuvînt hotarîtor în chestiuni de igiena si sanatate publica, în chestiuni de munca si capital, de afaceri si industrie. Prin toate aceste preocupari straine de chemarea ei, biserica va zugravi în mod fals în fata întregului pamînt slava si maretia împaratiei lui Dumnezeu cea mult asteptata. Astfel, atunci cînd biserica lui Hristos va abandona adevarata ei chemare si misiune, caracterul ei curat, natura vesnica a preocuparilor ei si spiritul ei de totala supunere fata de legea lui Dumnezeu mai înainte de toate si apoi fata de legile omenesti, atunci biserica va deveni ceea ce profetia a spus, mama curvelor si spurcaciunilor pamîntului.
Dupa cum am citit, profetia biblica prevede acestei femei desfrînate mari succese în lumea larga. Ea este vazuta sezînd tronînd peste ape mari care reprezinta noroade, gloate, neamuri si limbi. Desigur ca aceasta imagine nu este în contradictie cu aceea în care femeia destrabalata sta calare pe fiara, deoarece fiara reprezinta în profetia puterile civile si politice ale lumii, asa ca femeia va calari în realitate ca o stapîna peste multele popoare ale vremii sfîrsitului. Cuvîntul mai spune ca femeia va îmbata chiar pe locuitorii pamîntului cu vinul mîniei desfrînarii ei, aratînd prin aceasta ca ea va fascina si va influenta mintile miliardelor lumii cu ratacirile ei, cu falsele ei învataturi, cu falsa ei Evanghelie, o evanghelie care vine de la oameni si nu de la Dumnezeu. Biserica apostaziata va predica o religie care poate sa placa oricui si sa fie acceptata de orice inima. Ne putem da seama atunci cît de mare va fi puterea ei corupatoare. Prin puterea fiarei biserica va deveni bogata, imbracata în purpura si stacojiu si împodobita cu pietre scumpe si margaritare avînd întrutotul la îndemîna asentimentul, protectia si puterea constrîngatoare a bratului autoritatii de stat si a forurilor legislative, biserica decazuta va porni în cele din urma sa persecute pe adevaratii urmasi ai lui Hristos care vor refuza sa ia parte la curviile ei. Biserica va decide atunci cine sînt ereticii care trebuie exterminati, iar statul va aduce la îndfeplinire sentinta. Atunci, biserica si statul vor avea aceeasi culoare stacojie din cauza sîngelui sfintilor pe care s-au învoit sa-i omoare. În acele zile ramasita poporului lui Dumnezeu care pazeste poruncile lui Dumnezeu si tine marturia lui Iisus va fi scoasa de sub scutul legii tarilor si va deveni tinta de seama a batjocurei si prigoanei tuturor celorlalti crestini care s-au lasat îmbatati de vinul desfrînarii curvei celei mari. Atunci cînd între stat si biserica se va sterge orice granita, cînd biserica va urla ca o fiara iar guvernele lumii vor cocheta cu biserica, o vor umple de daruri si vor cauta favorurile ei destrabalate si sprijinul ei, atunci sfîrsitul va fi extreme de aproape, atunci Babilonul va fi un fapt pe deplin împlinit. Atunci, lumea nepocaita va fi umplut masura faradelegii ei si va fi atins totodata si granitele rabdarii lui Dumnezeu.
Aparent acele zile vor aparea lumii a fi începutul unei epoci de aur, dar tocmai în acele zile de mare succes pentru biserica si pentru fiara, asupra Babilonului vor cadea judecatile nimicitoare ale lui Dumnezeu. Atunci calcatorii legii lui Dumnezeu vor alerga sa gaseasca scapare înlauntrul zidurilor Babilonului spiritual însa în mintea tuturor se va petrece un fenomen ciudat, neasteptat, trezirea lor la realitate. Pacat însa ca aceasta trezire la realitate va veni prea tîrziu ca sa mai poata face vreo schimbare în destinul pe care ei l-au ales. Toti acum, toti împaratii pamîntului, domnitorii, capitanii ostilor, cei bogati si cei puternici, toti robii si toti oamenii slobozi îsi dau seama ca nu mai este nici o scapare, ca prin alegerea si purtarea lor s-au luptat contra lui Dumnezeu. Marii barbati de la cîrma natiunilor cît si supusii lor vor cere atunci bisericii sa implore mila lui Dumnezeu, sa încerce o schimbare în inima lui Dumnezeu. Însa totul este zadarnic; în paharul mîniei lui Dumnezeu nu mai este acum nici un strop de mila pentru vrajmasii Sai. Atunci, toti îsi dau seama ca adevarata cauza a pieirii lor care acum este atît de vizibila si atît de pustiitoare, este ca au luptat contra lui Dumnezeu si ca ea se datoreaza tocmai bisericii care în loc sa fie lumina lumii, în loc sa tina su Cuvîntul adevarului si sa se pastreze neîntinata de lume, i-a amagit si i-a încurajat în razvratire contra voiei lui Dumnezeu. Atunci se vor împlini cuvintele din versetul 16 care spun astfel: “Cele zece coarne pe care le-ai vazut si fiara, vor urî pe curva, o vor pustii, o vor lasa goala; carnea i-o vor mînca si o vor arde cu foc”.
Astfel, biserica în frunte cu conducatorii ei spirituali, aceasta institutie care a satisfacut toate gusturile si poftele pacatoase ale lumii va deveni tinta urii gloatelor si va fi nimicita de fostii ei curtezani. Asa cum am subliniat înca de la începutul acestei prelegeri, aceasta descatusare a furiei lumii contra bisericii nu va fi un act la voia întîmplarii, ci cuvîntul din versetul 17 ne spune: “Caci Dumnezeu le-a pus în inima sa-i aduca la îndeplinire planul Lui, pîna se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu”. Astfel, femeia desfrînata îsi va primi pedeapsa din mîna acelora cu care ea a mers la brat, care au împodobit-o si au asezat-o deasupra apelor celor mari ale lumii, biserica aceea care a întors spatele lui Iisus si legii Sale, alegînd sa se destrabaleze cu lumea îsi va gasi sfîrsitul ei prin aceea ca va fi înghitita de lume si în final va arde împreuna cu toate lucrurile din aceasta lume care sînt sortite focului. Despre Dumnezeu, Sfintele Scripturi ne asigura în prea multe locuri, ca sa îmi pot acum permite sa le mentionez pe toate, ca este un Dumnezeu al dragostei, al bunatatii, al îndurarii si rabdarii. Apostolul Petru în a 2-a sa epistola, la capitolul 3 cu versetul 9 ne spune astfel: “Domnul nu întîrzie în împlinirea fagaduintei Lui ci are o îndelunga rabdare pentru voi si doreste ca niciunul sa nu piara ci toti sa vina la pocainta.
Stimati cititori. Sper ca ati retinut: Domnul are o îndelunga rabdare pentru noi si El doreste ca niciunul sa nu piara. De aceea, mai înainte ca Babilonul spiritual al ultimelor zile sa cada si mai înainte ca pamîntul cu tot ce este pe el sa arda, Dumnezeu va adresa din vreme tuturor celor din Babilon o solie de trezire, o solie de invitatie foarte urgenta. Iata aceasta solie care se afla în capitolul 18, începînd cu versetul 1:
“Dupa aceea am vazut coborîndu-se din cer un alt înger care avea o mare putere si pamîntul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare si a zis: ‘A cazut, a cazut Babilonul cel mare, a ajuns un locas al dracilor, o închisoare a oricarui duh necurat, o închisoare a oricarei pasari necurate si urîte pentru ca toate neamurile au baut din vinul mîniei curviei ei; si împaratii pamîntului au curvit cu ea, si negustorii pamîntului s-au îmbogatit prin risipa desfatarii ei’. Apoi am auzit din cer un alt glas care zicea: ‘Iesiti din mijlocul ei poporul Meu ca sa nu fiti partasi la pacatele ei si sa nu fiti loviti cu urgiile ei. Pentru ca pacatele ei s-au îngramadit si au ajuns pîna la cer si Dumnezeu si-a adus aminte de nelegiuirile ei’”.
O ce solemne cuvinte, ce avertizare serioasa ! Ce chemare îngrijorata si plina de iubire! Cine va refuza oare sa ia aminte la glasul cerului? Zilnic omenirea îngramadeste pacat peste pacat pîna cînd într-o zi Dumnezeu satul de a le mai tot consemna în cartile cerului se va ridica de pe scaunul Sau sa le judece, într-o zi El îsi va aduce aminte de toate pacatele fiecaruia si i le va aseza în fata. Dar înainte de a-si aduce aminte de pacatele noastre pentru a le da pedeapsa cuvenita, El îsi aduce aminte de noi oamenii, încercînd un ultim apel pe lînga inimile noastre de a primi mîntuirea Sa. Observati ca înainte ca El sa-si aduca aminte de pacatele Babilonului pentru a le da cuvenita lor pedeapsa, Dumnezeu îsi aduce aminte mai întîi de toti aceia din Babilon care doresc sa fie salvati. Virtual, ei fac parte din poporul Sau dar vai, ei se gasesc înca între zidurile Babilonului zabovind sa iasa afara din el, sau înca nu vad clar care sînt pacatele Babilonului la care si ei se fac partasi expunîndu-se astfel primejdiei de a fi loviti de urgiile divine.
Prietene drag, doresti cu adevarat sa fii salvat? Atunci, nu mai astepta. Asculta chemarea urgenta a glasului divin, rupe azi orice legatura cu lumea, rupe orice partasie cu pacatele ei si alatura-te poporului lui Dumnezeu cît înca mai este timp. Si Domnul sa-ti ajute la toate acestea. Amin!
Leave a comment and / or appreciate the article!
CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/
CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/
CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Posted by: *DJ_DANY* ( ADMIN )
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen