În prelegerea trecuta am cautat sa descifram ultima parte a profetiei celor sapte trîmbite si în lumina dovezilor istoriei sa le patrundem întelesul. Ca si primele patru trîmbite, si trîmbitele a cincea si a sasea ne-au descoperit pe Iisus ca fiind Stapînul istoriei, iar interventiile Sale providentiale ca fiind mîna Sa la lucru în vederea calauzirii, apararii, mustrarii sau chiar razbunarii alesilor Sai de pe pamînt.Luate laolalta cele sase trîmbite despre care am studiat pîna acum sînt de fapt un sir de sase mari judecati divine ce trebuiau sa se abata ca niste vaiuri asupra lumii cuprinse în hotarele Imperiului Roman de Apus si de Rasarit. Acest imperiu mai mult decît oricare alte imperii care au existat vreodata sub soare a fost onorat de cer prin vizita Suveranului universului, Iisus Christos care S-a coborît si S-a întrupat la Betleem. Acest imperiu, mai mult decît oricare alt imperiu antic a fost inundat de valurile de lumina ale Evangheliei si înobilat de prezenta si viata sfînta a mii si mii de adevarati martori ai lui Iisus. Dar Roma, în loc sa aprecieze ocaziile de aur ale cerului a refuzat lumina, a refuzat chemarea cerului la pocainta, a refuzat sa renunte la idolatrie, la crima, spiritism, desfrîu si jaf. Atunci, în marele sfat al tronului divin s-a rostit sentinta aceea care trebuia sa pecetluiasca soarta întregului imperiu.
Primele patru trîmbite, dupa cum am vazut, aveau drept scop sa judece, sa pedepseasca si sa puna capat istoriei Imperiului Roman de Apus. Acest fapt a avut loc la anul 476 D.Hr. cînd sub atacurile îndraznete si dure ale armatelor barbare ale ostrogotilor sub conducerea lui Odoacru, Roma capituleaza. 150 de ani mai tîrziu cînd îngerul al cincilea urma sa sune din trîmbita sa, de undeva din strafundurile Arabiei ca dintr-un adînc trebuia sa se ridice acum asemenea unui fuior de fum si sa se întinda în lume ca o invazie de lacuste alte hoarde barbare, acelea ale sarazinilor lui Mahomed. Inspirate de o religie fanatica, care desi era încarcata cu multe elemente crestine, în realitate era vrajmase crestinismului, înzestrata cu o putere mare de distrugere primita de la îngerul adîncului Apolion, Satana. Armatele sarazine au fost vazute în profetie în lucrarea lor de chinuire, de înveninare a lumii. Daca nu ar fi fost la lucru mîna lui Dumnezeu care sa opreasca înaintarea acestor hoarde, cu siguranta ca întreaga Europa ar fi fost chinuita si otravita. Dumnezeu însa a restabilit pacea pe pamînt, a întors valul de lacuste în hotarele tinuturilor de rasarit si a oferit lumii timp si ocazie de pocainta.
Dar dupa acest vai lumea trebuia sa cunoasca si cel de al doilea vai. Si cînd a sunat cel de al saselea înger din trîmbita sa un alt vai se profila la orizont, marele imperiu Otoman. Celebrul istorician E. Gibbon în marea sa opera “Istoria declinului si caderii Imperiului Roman” în capitolul 64 parag. 14 ne ofera data precisa cînd urma ca lumea sa cunoasca si acest vai. Iata ce spune acel citat: “A fost 27 iulie 1499 al erei crestine data cînd Otoman a invadat tinuturile Nicomidiei si acuratetea deosebita a datelor pare sa ne scoata la iveala unele preziceri privind cresterea vertiginoasa si distrugatoare a unui monstru”. Pornind de la acea invazie prin care Imperiul Otoman si-a facut aparitia pe arena lumii, timp de 150 de ani acest imperiu care era înca în fase, urma sa se gaseasca într-un razboi aproape neîntrerupt împotriva Imperiului Roman de Rasarit. Si în cele din urma la 27 iulie 1499 Constantinopole, ultimul vestigiu al maretiei aceluia care a fost cîndva Imperiul Roman avea sa cada, iar biruitorii lui mahomedani aveau sa arunce în tarîna religia Romei. Acest memorabil eveniment a afectat întreaga istorie de mai tîrziu. Caderea Constantinopolului a produs un adevarat soc în întreaga Europa. Dar, mai înainte ca undele acestui soc sa se fi stins, lumina reformatiunii protestante a destramat întunericul care se lasase peste fostul imperiu de apus. Astfel ca, în timp ce fumul care se ridicase în urma cu sute de ani din adînc se lasa acum în nori grei peste Europa de rasarit, raze de lumina se aratau la orizont peste natiunile Europei. Daca Imperiul Otoman a vazut în caderea si cucerirea maretei metropole Constantinopole începutul unei epoci de glorie pentru armatele lui, în realitate acest eveniment a fost de fapt sunetul de clopot al cerului pentru acel imperiu pagîn. În sfatul tronului Sau divin Dumnezeu hotarîse deja timpul cînd si aceasta putere avea sa fie adusa la tacere, la nefiinta. Potrivit cu profetia biblica din capitolul 9 versetul 15 gasim scris urmatoarele: “Si cei patru îngeri care stateau gata pentru ceasul, ziua, luna si anul acela au fost dezlegati ca sa omoare a treia parte din oameni”. Aceasta, stimati cititori, este una din putinele profetii ale Bibliei care precizeaza cu o exactitate uluitoare ziua cînd evenimentul prezis avea sa-si afle împlinirea. Potrivit cu metoda biblica de echivalare a zilelor profetice în ani calendaristici, cerul rezervase deci acestui imperiu pagîn numai 391 de ani calendaraistici si 15 zile. Nici mai mult, nici mai putin! Aceasta înseamna ca la încheierea acestei perioade Turcia avea sa înceteze de a mai fi o putere mondiala, de a mai juca vreun rol pe arena lumii.
Dar, de unde ati scos 391 de ani si 15 zile?, veti întreba, poate. Raspunsul meu este simplu: Priviti cu atentie asupra textului citit mai înainte. Daca fiecare zi profetica, potrivit cu metoda biblica de calcul, reprezinta un an calendaristic, atunci înseamna ca toate valorile de timp exprimate prin cuvintele un ceas, o zi, o luna si un an, adunate la un loc fac suma de 391 de ani si 15 zile. Acum va rog sa luati acest numar de ani si sa-l adaugati la cifra 27 iulie 1499, anul si ziua caderii metropolei Constantinopole si veti vedea ca aceasta profetie ne va duce la data de 11 august 1840. Ce s-a întîmplat la acea data? Exact ce fusese profetizat cu mai bine de 1700 de ani mai înainte prin proorocul Ioan. La data aceasta, 11 august 1840 a avut loc capitularea si caderea Imperiului Otoman. Împlinirea remarcabila a acestei profetii biblice avea sa impresioneze mintea multor oameni si sa-i pregateasca în vederea unei mari redesteptari spirituale, dupa cum vom vedea mai tîrziu. Oamenii stateau acum în fata unei probe extrem de clare si de netagaduit. Cu doi ani mai înainte ca aceasta profetie sa-si gaseasca împlinirea, un membru laic al bisericii metodiste din Filadelfia, Josia Lich, a publicat o brosura în care se interpreta foarte detailat aceasta profetie si în care autorul ei a anuntat cu o siguranta si o îndrazneala neobisnuita ca la data de 11 august 1840 marea putere mondiala a Imperiului Otoman va fi înfrînta si scoasa de pe arena lumii. Desi aceasta putere a continuat înca zeci de ani sa joace rolul de stapîn al unor popoare mici din Balcani sau Asia Mica, totusi istoria a semnat la data amintita actul de deces al marelui Imperiu Otoman.
Cred ca va dati seama cum a putut fi primita acea stire. Cred ca va dati seama ce reactii contradictorii a putut sa stîrneasca o asemenea îndrazneala. E ca si cum azi s-ar ridica cineva si ar afirma despre o anumita putere mondiala care straluceste pe firmamentul gîndirii tuturor ca peste doi ani, la o anumita data, acea stea mondiala va apune brusc si definitiv. Cine ar putea crede? Cine nu s-ar ridica cu tot felul de argumente si de obiectiuni împotriva unor asemenea afirmatii? Gînditi-va acum ce haz începuse sa se faca pe seama interpretarii lui Josia Lich pe masura ce timpul trecea si se apropia de data pe care el o anuntase. Este drept ca Turcia, în ultimii ei ani devenise din ce în ce mai slaba, si ca în ultimele decenii începuse sa piarda putin cîte putin, însa în mod constant, din teritoriile ei, totusi, nimeni nu putea admite capitularea asa de brusca si de bizara a unei asemenea puteri. Dar, cum a ajuns Lich la aceasta interpretare care se vroia sa fie atît de exacta? Exact cum am facut si noi mai înainte. De fapt, cînd noi am calculat zilele profetice în ani calendaristici, nu am facut decît sa pasim pe drumul pe care el a pasit înaintea noastra. Acest barbat credincios se remarcase printre cunoscutii sai ca fiind un om sincer, foarte spiritual si un foarte profund cercetator si cunoscator atît al Sfintelor Scripturi cît si al istoriei. Perioada în care el a publicat brosura sa era o perioada de mare efervescenta spirituala si de un interes deosebit cu privire la profetiile biblice privind revenirea Domnului Iisus Christos.
În acea vreme, începînd din anul 1833 în toata America si Europa se produsese o adevarata trezire a oamenilor la realitate. William Miler, împreuna cu alti pastori colaboratori din Biserica Metodista, Baptista, Prezbiteriana sau Congregationalista au pornit sa vesteasca în lung si în latul Statelor Unite ca la o data anumita în primavara anului 1844 Iisus Christos va reveni asa cum a promis, ca sa ia la Sine pe cei credinciosi. La aceasta îndrazneata predicare a lui William Miler si a colaboratorilor sai, va rog sa adaugati si brosura tot atît de îndrazneata a lui Lich, care vrînd sa apere cauza si Cuvîntul lui Dumnezeu, dorea prin interpretarea sa sa declare tuturor si sa-i asigure ca evolutia istoriei va dovedi în cele din urma adevarul si statornicia neclintita a cuvintelor lui Dumnezeu. Si asa a si fost. Dumnezeu a onorat credinta lui Lich si a acelora care ca si el s-au bazat cu toata puterea pe cuvîntul profetiei divine. 11 august 1840 ! Gînditi-va ce a însemnat acea zi pentru cei necredinciosi ca si pentru cei îndoielnici; si cît de minunata a fost acea zi pentru cei ce au ales sa creada copilareste în cuvîntul lui Dumnezeu. Timp de cîteva luni dupa aceea, Josia Lich a continuat sa primeasca sute
si sute de scrisori de la cele mai proeminente figuri care pe de o parte îsi marturiseau necredinta lor, iar pe de alta parte afirmau hotarîrea lor de a înceta orice lupta împotriva Bibliei, si mai ales împotriva soliilor ei profetice. Cred ca va dati seama cu ce forta au intrat acele persoane în marea miscare milerita care avea la temelie o alta profetie biblica si care, cum am mai spus, a afirmat tot atît de precis si categoric o anumita data. Oare, avea si aceasta afirmatie publica a lui William Miler sa-si gaseasca împlinirea? Oare avea Dumnezeu în vedere sa onoreze înca o data credinta acelora care se bazau pe cuvîntul Sau? De data aceasta însa, trebuie sa va spun, ca Dumnezeu nu a mai onorat credinta acelora care luasera ca temelie cuvîntul Sau, si aceasta nu pentru ca Dumnezeu a refuzat sa împlineasca ceea ce El a profetizat, ci pentru ca oamenii au interpretat gresit, eronat profetia divina, fixînd o data precisa acolo unde Dumnezeu nu fixase deloc.
Si daca tot am pornit sa urmarim profetia biblica în desfasurarea ei prin timp în paralela cu istoria, atunci sa va spun si ca în cadrul profetiilor din Apocalipsa, capitolul 10 la care am ajuns cu studiul nostru descopera în chip profetic exact experienta amara a acelora care imediat dupa împlinirea atît de evidenta a profetiei privind caderea Imperiului Otoman aveau sa simta gustul amar al dezamagirii, al sperantelor lor neîmplinite. Imediat deci, dupa încheierea celei de a sasea trîmbite, citim în capitolul 10 urmatoarele: “Apoi am vazut un alt înger puternic care se cobora din cer învaluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; fata lui era ca soarele si picioarele lui erau ca niste stîlpi de foc. în mîna tinea o carticica deschisa. A pus piciorul drept pe mare si piciorul stîng pe pamînt si a strigat cu glas tare cum racneste un leu. Cînd a strigat el, cele sapte tunete au facut sa se auda glasurile lor si cînd au facut cele sapte tunete sa se auda glasurile lor, eram gata sa ma apuc sa scriu. Si am auzit din cer un glas care zicea: ‘Pecetluieste ce au spus cele sapte tunete si nu scrie ce au spus’. Si îngerul pe care-l vazusem stînd în picioare pe mare si pe pamînt si-a ridicat mîna dreapta spre cer si a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a facut cerurile si lucrurile din el, pamîntul si lucrurile de pe el, marea si lucrurile din ea, ca nu va mai fi nici o zabava si ca în zilele în care îngerul al saptelea va suna din trîmbita lui se va sfîrsi taina lui Dumnezeu dupa vestea buna vestita de El robilor Sai prorocilor. Si glasul carre-1 auzisem din cer mi-a vorbit din nou si mi-a zis: ‘Du-te de ia carticica deschisa din mîna îngerului care sta în picioare pe mare si pe pmînt’. M-am dus la înger si i-am cerut sa-mi dea carticica. Ia-o, mi-a zis el, si manînc-o. Ea îti va amarî pîntecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea. Am luat carticica din mîna îngerului si am mîncat-o. în gura mea a fost dulce ca mierea, dar dupa ce am mîncat-o mi s-a umplut pîntecele de amaraciune. Apoi mi-au zis: ‘Trebuie sa proorocesti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi si împaratii’“.
Dupa cum vedem, si acest capitol, întocmai ca si capitolul 7 din sirul celor sapte peceti, este un fel de paranteza în desfasurarea profetiei celor sapte trîmbite. Acest capitol este asezat la granita dintre cea de a sasea trîmbita si cea de a saptea. Despre cea de a saptea trîmbita gasim scris în capitolul 11 cu versetul 15 urmatoarele: “Îngerul al saptelea a sunat din trîmbita. Si în cer s-au auzit glasuri puternice care ziceau: “împaratia lumii a trecut în mîinile Domnului nostru si ale Christosului Sau. Si El va împarati în vecii vecilor’”. Ne dam deci seama ca între cea de a sasea si a saptea trîmbita se afla exact capitolul 10 în care este înfatisata nu atît o solie cît o experienta profunda a celor credinciosi chiar înainte de a se sfîrsi taina lui Dumnezeu vestita proorocilor Sai, si mai înainte ca împaratia lumii acesteia sa treaca în stapînirea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Iisus Christos.
Îngerul pe care Ioan l-a vazut stînd cu un picior pe mare si celalalt pe uscat, reprezinta în aceasta profetie o miscare mondiala atotcuprinzatoare, care avea sa afecteze întreg pamîntul. Curcubeul de deasupra capului îngerului, ca oriunde în Sfintele Scripturi, reprezinta legamîntul dragostei, al harului divin pentru noi oamenii. Stralucirea fetei lui, asemenea stralucirii soarelui, cît si stralucirea ca de foc a picioarelor lui vor sa vorbeasca despre caracterul maret, divin, supranatural al lucrarii acestui înger. Dupa cum am spus, în imaginea acestui înger trebuie sa vedem simbolul unei miscari mondiale de predicare si de lucrare, fapt care ne este sugerat de chiar cuvintele îngerului cu care se încheie acest capitol: “Tu trebuie sa proorocesti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi si împarati”.
Vedeti, acest înger, nu numai ca sta pe mare si pe pamînt, dar însasi misiunea lui ca si cuvintele lui vizeaza o lucrare de proportii mondiale. Ce anume solie trebuia dusa omenirii înainte de a se sfîrsi taina lui Dumnezeu, si înainte de a se sfîrsi istoria acestei planete si mai înainte ca împaratia lumii acesteia sa se întoarca în mîna Aceluia care a creat-o? Ce solie trebuia vestita fara nici o zabava, imediat dupa încheierea celei de a sasea trîmbite si pîna la împlinirea celei de a saptea trîmbite? Solia care trebuia predicata tuturor locuitorilor pamîntului, asa cum spusese îngerul, era neaparat o proorocie divina. Caci îngerul a spus: “Trebuie sa proorocesti din nou”. Întrebarea este, care anume proorocie trebuia predicata, si unde putea fi aceasta gasita? Se pare ca la aceasta întrebare exista numai un singur raspuns. Dintre toate proorociile privind încheierea istoriei acestei planete, numai o singura carte profetica trebuia sa ramîna sigilata pîna la o vreme, si anume, pîna la vremea sfîrsitului. Aceasta carte este cartea proorocului Daniel.
Sa deschidem dar aceasta carte profetica si sa vedem ce sta scris la capitolul 12, versetul 1 si 4: “În vremea aceea se va scula marele Voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tau, caci aceasta va fi o vreme de strîmtorare cum n-a mai fost de cînd sînt neamurile si pîna la vremea aceasta. Dar în vremea aceea poporul tau va fi mîntuit; si anume, oricine va fi gasit scris în carte. Tu însa Daniele, tine ascunse aceste cuviinte si pecetluieste cartea pîna la vremea sfîrsitului; atunci multi o vor citi si cunostinta va creste“. Ce aflam deci din aceste cuvinte? Ca anumite proorocii din cartea lui Daniel care priveau vremea sfîrsitului trebuiau sa stea pecetluite pîna cînd avea sa le soseasca vremea sa fie citite, întelese si predicate. Si aceasta avea sa fie vremea sfîrsitului. Înseamna ca pe masura ce omenirea urma sa se apropie de vremea sfîrsitului, profetiile cuprinse în cartea lui Daniel trebuiau sa primeasca o atentie deosebita din partea celor credinciosi. Ei trebuiau sa le ia în studiu, sa le descifreze prin inspiratie divina si apoi sa le faca cunoscut lumii întregi. Sosise timpul! Solia divina pentru timpul sfîrsitului statea în asteptare. Un singur lucru mai lipsea – oamenii lui Dumnezeu. Dar, asa cum am descoperit adeseori de pe paginile istoriei biblice, niciodata nu a existat vreun timp sau evenimente pe care Dumnezeu sa nu le fi avut sub controlul Sau. Niciodata nu a existat vreun timp în care El sa nu fi avut totdata si o solie speciala pregatita pentru acel timp deosebit. Si niciodata, acolo unde a existat un moment crucial în istorie si o solie speciala pentru acel moment, Dumnezeu sa fi dus lipsa de oameni sinceri, seriosi si consacrati care sa transmita acea solie lumii. Timpurile noastre, mai mult decît oricînd altadata sînt timpurile sfîrsitului. Ele reprezinta nu începutul sfîrsitului ci, daca vreti, sfîrsitul, sau încheierea oricarui timp de har. Solia lui Dumnezeu care a rasunat în jurul anilor 1840 si pe care Dumnezeu o rezervase pentru vremea sfîrsitului a ramas aceeasi si ea este cu mult mai urgenta decît oricînd vreodata. Azi nu mai trebuie sa fie nici o zabava nici în întelegerea si nici în trairea si predicarea acestei solii, dar întrebarea tuturor întrebarilor este acum: “Unde sînt oamenii lui Dumnezeu de azi?” Solia lui Dumnezeu este azi la îndemîna noastra. Timpul este sosit, dar unde sînt oamenii lui Dumnezeu? Fie ca în acest moment crucial al istoriei fiecare din noi sa ne ridicam înaintea lui Dumnezeu si înaintea lumii si sa stam împreuna ca martori si ca vestitori ai soliei Sale.
În urmatoarea prelegere doresc sa facem un scurt studiu al acelei profetii cîndva pecetluite, dar care în jurul anului 1840 a fost desigilata si care a ajuns apoi sa fie predicata în toata lumea.
Leave a comment and / or appreciate the article!
CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/
CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/
CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Posted by: *DJ_DANY* ( ADMIN )
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen