Acest site s-a nascut din dorinta si dor; dorinta de a fi de folos si dorul dupa oamenii cu care impartasim comuniunea de limba si credinta. Va invit sa treceti dincolo de aceasta prima pagina introductiva si sa descoperiti pe site o seama de materiale pe care vi le punem la dispozitie.

Sonntag, 30. September 2012

"Cu ce dar m-a inzestrat Domnul ?" -5-

"Cu ce dar m-a inzestrat Domnul ?" -5-
   “Cine este chemat la o slujba, sa se tina de slujba lui. Cine invata pe altii, sa se tina de invatatura. Cine imbarbateaza pe altii, sa se tina de imbarbatare. Cine da, sa dea cu inima larga. Cine carmuieste, sa carmuiasca cu ravna. Cine face milostenie, sa o faca cu bucurie.” ROMANI 12;8. “Sunt felurite daruri, dar este acelasi Duh, sunt felurite slujbe, dar este acelasi Domn, sunt felurite lucrari, dar este acelasi Dumnezeu, CARE LUCREAZA TOTUL IN TOTI . Si fiecaruia i se da aratarea Duhului spre folosul altora.” 1CORINTENI 12;4-7. ” Ca niste buni ispravnici AI HARULUI FELURIT AL LUI DUMNEZEU ,fiecare din voi sa slujeasca altora dupa darul ca l-a primit.Daca vorbeste cineva sa vorbeasca cuvintele lui Dumnezeu.Daca slujeste cineva,sa slujeasca dupa puterea pe care ii da Dumnezeu,pentru ca in toate lucrurile sa fie slavit Dumnezeu,prin Isus Cristos,a careia este slava si puterea in vecii vecilor !Amin.1 PETRU 4;10-11.
   Cu ajutorul Domnului, incerc sa scriu a cincea parte a acestui subiect:  "Cu ce dar m-a înzestrat Domnul?" in care doresc sa explic cum se poate cunoaste la credinciosii nou nascuti, care le este darul, care le este slujba in care sunt chemati de Domnul . Apoi darul meu in slujba in care sunt chemata, care sunt insusirile spirituale care reprezinta acest dar.  In aceste 3 texte din Biblie, gasim aceste daruri si slujbele felurite. Fiecare persoana care are un asfel de dar, este practic un DAR DAT Bisericii Domnului. Prin acest dar dat unei persoane, Dumnezeu lucreaza la zidirea Trupului lui Cristos. Noi gresim daca spunem ca noi suntem aceia care lucram la zidire (singuri) aceasta ar fi ca si  cum prin puterea si intelepciunea noastra facem lucrul lui Dumnezeu. Dar nu, ci DUMNEZEU este CEL CE NE-A DAT SI DARUL, SI SLUJBA, SI TOT EL ESTE ACELA CARE LUCREAZA IN NOI SI PRIN NOI , DUPA BUNA LUI PLACERE LA ZIDIREA TRUPULUI LUI CRISTOS.
   Si tot ce se vede in noi, bun spiritual, vine numai din HARUL SAU. Ce se cere de la noi, este sa fim credinciosi chemarii ce ne-a dat-o, sa fim ascultatori fata de voia Sa, sa Il lasam sa ne formeze caracterul spiritual, si asfel HARUL SAU se revarsa peste noi din plin. Pentru ca Harul Lui, creste unde este ascultare, nu acolo unde se traieste in pacat, in neascultare. Daca Harul Sau creste in noi, aceasta inseamna ca noi ajungem la statura de om matur in Cristos.
  Chiar acum, inainte de a incepe sa scriu la acest articol, am fost sunata de o tanara sora, care prin Harul lui Dumnezeu a ajuns in cercul nostru de surori sa fie mantuita. Despre ea, voi scrie mai tarziu (cum a ajuns in mijlocul nostru). Prin ea, am primit acum o confirmare pentru lucrul care prin harul lui Dumnezeu il fac intre femei.  Eram oarecum intristata in ce priveste articolele mele atat de lungi; ma gandeam si la acesta pe care il scriu acum… oare nu este plictisitor pentru multi din cititori, sa citeasca aceste articole? Ma gandeam, ca acum il fac mai scurt (ca precedentul). Dar iata, s-a lungit din cauza a ceea ce am scris chiar acum. Tanara a primit de la mine pe e-mail celelalte capitole (ea nu se descurca prea bine cu netul) ca sa intre direct la articole. A citit si a fost, spune ea, foarte intarita in Domnul, si sa nu uit sa ii trimit tot ce scriu, ca o ajuta mult sa inteleaga unele adevaruri. I-am spus ca eu vad articolele mele prea lungi. Dimpotriva, a spus ea, tocmai detaliile o fac sa inteleaga ce ar dori sa cunoasca din Scriptura. Da, detalii… tocmai aceasta este ce  imi da multa binecuvantare cand cineva sincer marturiseste, sau scrie despre experientele din viata sa practica crestina.
   Practica crestina, ce vine din intelegerea Scripturii si supunerea sub voia Domnului este, cred eu, cel mai de seama semn al harului mantuitor. Adevarata experienta crestina, are la baza incercarile reale in felurite situatii, in care se poate vedea bine daca se are pe inima dorinta de a face voia Domnului sau lepadarea de ea. Acum, dupa cativa ani, am ajuns sa inteleg ce mult Har putem avea de la Dumnezeu, atunci cand suntem trecuti prin incercari de tot felul. Ca numai prin ele putem avea parte de mult har, ca sa putem creste la statura de om mare in Domnul. In ele adunam experientele minunate, in ce priveste harul, indurarea, puterea lui Dumnezeu. Ma gandesc ca in incercarile noastre invatam sa ne bizuim numai pe harul lui Dumnezeu, nu putem sa ne bizuim pe puterea noastra, pentru ca prin ea adunam numai dezamagire, depresii, neliniste.
   Apostolul Pavel spune in 2 Corinteni cap.12,8-10, ca Harul lui Dumnezeu este îndeajuns cand esti trecut prin incercari, pentru ca asa a spus Dumnezeu; precum ca puterea divina se face desavarsita numai in slabiciuni. O fagaduinta puternica, adevarata pe care Dumnezeu o implineste acolo unde ne bazam numai pe Harul Lui. M-am bucurat acum de Harul care mi-a fost dat acum prin aceasta sora ca m-a intarit sa duc la capat ce mi se cere cu privire si la acest capitol. Darurile de slujire sunt intotdeauna legate de o alta persoana, ele sunt permanente (fara intrerupere), in ce priveste ajutorarea celuilalt pentru ca sa creasca spiritual. Sunt daruri date unora pentru o anume slujba, dar totodata sunt date si porunci tuturor, cum trebuie sa se poarte unul cu celalalt, pentru propasirea cresterii in Domnul. Am inteles din mai multe versete din Biblie ca acei care sunt chemati sa se tina de o slujba, au si calitatile speciale, spirituale puse in ei de catre Dumnezeu - deci, un dar sau daruri .
   Ele devin vizibile pentru cei din jur. Unii credinciosi au descoperit darul pe care il au, au inteles la ce slujba sunt chemati, si au inceput sa lucreze cu Domnul impreuna. Altii insa sunt atentionati de alti credinciosi in ceea ce priveste slujba, in ceea ce priveste darul primit. Pentru ca sunt observati, si ii vad ce fac cu bucurie, pe ce drum ii duce Domnul. Altii se intreaba: oare ce pot face pentru Domnul? Care le este darul? Daca am descoperit darul, am inteles care este chemarea - la ce fel de slujba -; vom observa apoi ca vom creste tot mai mult in slujire, vom fi tot mai plini de harul lui Dumnezeu, si aducem roadele dorite de Domnul in slujba in care ne-a chemat. Vreau sa precizez faptul ca noi toti suntem chemati sa ne slujim unii altora ( Faptele Apost. 20;35,Galateni 5;13,Coloseni 3;23-24,1 Petru 4;9-13 etc). Insa unii dintre credinciosi sunt înzestraţi in mod deosebit de Duhul in ce priveste o slujba. Iata darurile care sunt date unora: Slujirea, Incurajarea, Darnicia, Invatarea, Mila, Evanghelizarea, Administrarea, Credinta, Pastorirea. De exemplu: darul dat unora: Sujirea, are în vedere porunca data tuturor:”slujiti-va unii altora…” Galateni 5;13,Coloseni 3;23-24 etc….. Incurajarea ca dar,are în vedere porunca pentru toti:” Indemnati-va unii pe altii…” Evrei 10;25…..etc; Darul darniciei, are în vedere  porunca dată la toti ” Fiecare sa dea…” 2 Corinteni 9;7,1 Corinteni 16;2 ; darul de a invata -este legat de porunca pentru toti  Învăţaţi-ii  Coloseni 3;16 etc; darul milosteniei- porunca pentru toti: ”Fiti buni unii cu altii,milosi…” Efeseni 4;32,Matei 5;7,Iacov 1;27 etc; darul administrarii - porunca pentru toti: ”Toate sa se faca cu randuiala…” ; darul credintei - porunca pentru toti:” Umblati prin credinta…” Galateni 2;20 etc ; Aici ma gandesc la credinta deosebita al lui George Müller. Autobiografia lui mi-a fost un mare imbold in ceea ce priveste viata de rugaciune si a avea o credinta neclintita, caci la Dumnezeu totul este cu putinta, chiar si acolo unde omul spune: "nu exista rezolvare".  Acestea sunt numai cateva exemple. În ceea ce priveste slujirea cel mai perfect model al nostru, este Domnul Isus. El , Domnul nostru, Invatatorul nostru, a slujit ca si un rob. El a slujit oriunde, El nu s-a simtit jenat sa faca un lucru de jos, chiar sa spele picioarele ucenicilor Sai, El care stia de unde vine, unde se duce, cine este. Viata apostolului Pavel a fost si este pentru mine de un mare ajutor spiritual. El a scris ca sa umblam pe urmele lui, ca si el merge pe ale lui Cristos. Fara sa imi dau seama, la inceput, cand am cunoscut ce slujba am,  cautam deseori dupa exemplele lui, in privinta unei situatii sau alta. Cum indemna, cum mustra, cum era mila lui, cum era infranarea lui, blandetea -  unde o folosea, unde folosea”nuiaua”. Imi dau seama ca asa eram indemnata de Duhul, sa invat din viata lui Pavel cum trebuie sa imi fie slujirea in ce priveste femeile care erau pregatite inainte de Dumnezeu ca sa fie mantuite, sau surorile care aveau nevoie de ingrijire spirituala. Am invatat multe din viata lui crestina pe care o practica. A avut un efect pozitiv asupra mea, si m-a facut sa fiu si mai cu ravna in slujba in care am fost chemata.
   In el, am vazut ingrijitorul perfect de suflete, grija lui de persoana in parte, de orice adunare. El era prezent in trup, sau in gand oriunde. El se ingrijora de orice persoana care nu mergea pe calea buna, de adunarile care au adus ratacire intre membrii ei. El ducea o viata de rugaciune deplina. El a fost un credincios plin de harul lui Dumnezeu, pentru ca MERGEA PE URMELE DOMNULUI . Recomand cu caldura multa, ca oricare cititor credincios, daca stie ca are darul acesta de ingrijire a sufletelor sa studieze viaţa apostolului Pavel, putând astfel să  sa primeasca mult har. Sa se citeasca autobiografii ale credinciosilor care, la fel, au mers pe urmele DOMNULUI ( vor avea mult castig spiritual). Găsim acolo un exemplu in ceea ce priveste slujirea unei intregi adunari in scopul de avea locul de adunare curat. Pentru ca este vorba despre adunarea unde merg, (sa nu credeti ca doresc sa o ridic in slava), pentru ca avem si defecte împotriva carora ne luptam.  Daca cineva are darul de a invata, sau mai are si meseria de medic sau inginer, si ii este jena sa puna mana pe o matura sa mature, inseamna ca ceva nu este in regula cu el. Exemplu: la noi in adunare, nu avem femeie angajata care sa faca curatenie. Prezbiterii au spus ca ei cred ca este bine ca sa nu fim comozi , cand este vorba de slujire si in felul acesta  - de a face curat în  locul unde ne adunam. Banii ce i-am da la o femeie pentru curatenie, ii putem folosi in alt scop bun pe care l-ar dori Domnul. Toata adunarea a fost de acord! Asa se procedeaza la noi, fiecare participa la curatenie. De doua ori pe an ii vine randul grupului format din 4 persoane, ca sa faca curatenie. Fiecare grupa organizata are doua saptamani in care va avea grija ca totul sa fie in ordine, curat afara, sau in interiorul cladirii;  apoi preia alta grupa iar doua saptamani si asa tot anul. Iau parte si tinerii si batranii adunarii, chiar si copii mai maricei (cei care pot lucra) fiecare o face de buna voie, si nu este silit de nimeni sa se adauge la un grup.Totul merge foarte bine, curat , placut. O sora din adunare are darul de slujitoare, de a organiza  acest domeniu, asa ca fiecare stim ce si unde trebuie facut curat. ”Toate se fac cu randuiala…”  In adunare sunt si frati si surori cu scoli inalte, dar nimeni nu se ridica sus si spune  ca eu sunt medic, sau inginer,… nu ma cobor asa de jos sa fac chiar curatenie. Nu se vede mandrie la nici unul! Se face totul fara nici o cartire sau nemultumire, se supun poruncii Domnului, fie ca au darul de invatator, ca au sau nu  darul unui evanghelist, ca este prezbiter. Darurile amintite mai sus, isi au calitatile spirituale puse de Dumnezeu in ele. Daca le-am lua la rand si am cauta dupa ele, am descoperi care dintre frati sau surori sunt inarmati cu ele, pentru ca le observi activitatile, motivatiile lor.
   Pentru ca articolul ar fi foarte lung daca le-as descrie, caut sa ma ocup acum numai de aceste doua subiecte: 1) Cum putem afla care este darul nostru si in ce slujba trebuie sa il folosim?  2) Care sunt caracteristicile ce scot in evidenta faptul că slujba mea este aceea de ingrijire de suflete în scopul  creşterii spirituale?
   1) Dumnezeu nu ne va rasplati dupa darul ce il avem, ci dupa credinciosia cu care slujim cu El, dupa atitudinea si motivatiile cu care facem ceea ce facem. El vrea ca sa-I slujesc nu cu sila ci cu toata daruirea, pentru ca El asteapta ca sa o fac - (pentru că m-a inzestrat cu calitatile spirituale necesare slujbei). Este foarte important ca sa ne cunoastem darul.  Pentruca atunci voi lua decizii in ce priveste prioritatile si investitia in timp. Voi stii in ce camp sa ma concentrez pentru studiu, formare, dezvoltare. Dupa ce am aflat prin sora de care am amintit in primul capitol lucrurile cu privire la activitatile mele, m-am dus in rugaciune sa cer de la Domnul sa imi faca cunoscut darul meu si slujba in care ma vrea.
   Dupa ce am primit raspunsul prin versetele amintite in capitolul 1, m-am cercetat sa vad ce calitati sunt in mine - puse de Domnul. Am descoperit treptat; dar nu toate atitudinile mele erau dupa Scriptura! De exemplu, ravna sa dau mai departe ce am primit de la Domnul ma ducea si la un fel de “revolta” pentru ca nu eram inteleasa. Am priceput atunci ca eu am nevoie de rabdare… asa am inceput sa ma rog mereu Domnului sa ma inzestreze cu tot ce crede El ca am nevoie pentru slujba in care m-a chemat. Si El a inceput procesul de crestere in slujba folosindu-Se de metodele Sale; asa am devenit mai rabdatoare, mai atenta, mai blanda. Corecturi prin alti credinciosi, care au vazut ce eu nu am obsevat că îmi lipsesc! Calitatile spirituale au fost puse in mine, dar ele trebuie sa se manifeste sfinte in slujba in care sunt chemata, nu au voie sa fie incurcate cu manifestarile firii vechi. Si pentru a iesi in evidenta sfintenia in lucrul chemat, Dumnezeu Se foloseste de “cutitul Lui sfant” si taie ce este neroditor in mine, ca sa aduca (slujba) roadele dorite de El.
   Am avut cu cativa ani in urma in cercul nostru de surori, pentru abordare subiectul acesta: Stiti voi care este darul vostru si daca aveti o slujba de la Domnul unde il puteti folosi? Niciuna nu stia sa spuna care este darul ei. Pentru ca eu  de multa vreme le-am urmarit in atitudinile lor in familie, in afara familiei, am vazut la trei din ele darul lor. Doua din ele au darul de slujire (diaconite), alta are darul darniciei (face cum face dar din banii ei putini - dă acolo unde vrea Domnul). As avea multe exemple, dar articolul se va lungi. La inceput, risipea banii cei putini si pe unde nu trebuia. Dupa ce am discutat cu ea despre darul ei, a inceput sa cerceteze in atitudinile ei ce vine din firea veche si ce vine de la Domnul, si acum este schimbata.  Am explicat ca cel mai bine poti intelege care iti este darul, slujba, in timp ce te privesti pe tine, (spre ce te simiti cel mai mult indreptata): sa pregatesti mese, sa ai usa deschisa mereu pentru oaspeti? Ai darul de primirea oaspetilor? Sau sa te ocupi de copii ? Sau sa faci vizite la persoanele care au nevoie de ajutor practic de la tine in gospodaria lor, (deci bolnave,batrane) ? Ai atunci darul de  (diaconita) diacon. Esti inclinata sa mangai pe cei in suferinta? Atunci ai darul de imbarbatare. Iti place sa ajuti pe altii sa creasca spiritual? Atunci se poate ca sa ai darul de ingrijitor de suflete-pastorire. Pentru ca sa stiti , inima deseori este inclinata spre darul pe care il avem, prin care sa slujim Domnului. Mai trebuie stiut urmatorul aspect: darul nostru primeste confirmari in ce priveste activitatea noastra in acel domeniu in care ne place sa lucram. Cu cat avem mai multe confirmari, cu atat suntem tot mai siguri ca acesta este darul nostru si slujba in care suntem chemaţi. Dar confirmarile in lucrul in care suntem, vin atunci cand suntem in stransa legatura cu Domnul, cand lucram cu El impreuna. Pentru ca sunt si lucratori care nu lucreaza cu Domnul, (ei cred ca o fac), dar confirmarile ce le au pot veni din alta sursa. Confirmarile primite trebuiesc cercetate, pentru ca nu toate aduc roadele dorite de Domnul. Eu am trait asfel de ocazii, cred ca am amintit de inselaciunea cu femeia aceea care s-a dat drept credincioasa, si-a jucat rolul perfect de pocaita, dar in fond era prostituata, care cauta un venit de la lesne crezatorii crestini. Atatea”confirmari” am primit ca este cu adevarat pocaită - dar toate erau false, nu veneau de sus ci de jos. Domnul le-a lasat pentru ca sa adun si experienta aceasta din care am avut ceva de invatat. Cu cat practicam mai mult darul, cu atat se dezvolta si campul de lucru (daca Domnul voieste sa ni-l largeasca).
   Eu, la inceput am avut de scris scrisori la câteva suflete; apoi mi-au fost trimise suflete in cale pe care le vizitam, le ofeream ceea ce-mi punea Domnul pe inima. Mai tarziu, am primit un camp mai larg de lucru: un cerc de surori; apoi si Homepage pe internet, cercul de surori, vizite; toate, s-au largit prin Harul lui Dumnezeu. Sa nu fim nepasatori de darul primit; nimeni nu poate spune ca nu are un dar, fiecare avem, el trebuie descoperit. Cum am spus: de multe ori nu il vezi, dar il vad cei care din jurul tau care sunt interesati sa stie ce faci tu, ce inclinatii ai; si daca si tu te intrebi ce dar ai , ce slujba, Domnul, prin ei te va ajuta sa iti vezi darul. Apoi, pe mine m-a ajutat mult sa cresc in slujire si citirea cartilor bune, care explica cum trebuie sa fie o viata de rugaciune; am citit Istoria crestinismului, am ascultat predici bune care explica viata crestina practicata, am citit autobiografii. Am stat de vorba despre doctrinele pe care nu le intelegeam bine. Am citit multe carti bune care mi-au adus schimbare in viata spirituala. De exemplu, o carte in germana de Fritz Binde: "Vom Geheimnis des Glaubens”  (Din taina credintei) pe care am citit-o in primii ani ai mei in Domnul, mi-a adus lumina in ce priveste smerenia, iubirea vrasmasilor mei, rastignirea eului meu, lepadarea de el. Apoi carti de ale lui Spurgeon, carti al lui John Mc Arthur, unele ale lui William Mc Donald; carti din care am primit multe adevaruri, pe care am inceput sa le inteleg si sa le practic. Din tot ce am acumulat din Scriptura, din carti bune, am avut si am cunostinte pe care le pot  impartasi sufletelor cu care sunt in legatura acum.
   Era interesant cum eram pregatita de Domnul pentru slujba in care ma vroia, ceea ce eu nu cunoasteam prea bine atunci, in primii ani. Ma indrepta spre surse diferite, din care adunam ce imi trebuia pentru slujba. Am citit si carti care descriau alte doctrine (nu chiar biblice), am adunat cunostinte si din domeniul acela. Chiar si din domeniul stiintelor oculte pentru ca sa am o imagine si de acolo, pentru a putea cunoaste in situatii dificile la persoanele aduse in calea mea (femei, deci) daca au aceste pacate de practicare a ocultismului si ce e de facut ca sa fie eliberate de sub influenta lor. Domnul m-a crescut, m-a ajutat sa adun cunostintele necesare slujbei mele, sa fiu femeia care se invata pe ea insasi si se documenteaza: 2) Am ajuns acum la cel de al doilea subiect: doresc sa descriu daca se poate sa fiu si inteleasa, ce calitati spirituale sunt incluse în darul de ingrijire spirituala. Mai intai vreau sa spun ca eu am inceput sa urmaresc la mine in adunare pe fratii adunarii care predicau, pe cei care au darul de invatator, care de pastor (ingrijitor de suflete), care de evanghelist. I-am descoperit dupa puţin timp. Am gasit si cine are darul de invatator si de pastor. Am observat la doi frati ca ei nu intelegeau bine ceea ce fac eu ; eu le-am explicat unele aspecte din slujba in care sunt chemata. Acei frati care au darul de pastor, m-au inteles perfect. Asa am inteles ca cine are darul de invatator, are o deosebita patrundere in tainele lui Dumnezeu, in Cuvatului Lui deci, si el este luminat de Duhul in asa fel  ca ne descopera inaintea ascultatorilor comori din Cuvantul lui Dumnezeu. Noi le luam fiecare dupa cum Duhul imparte in situatia fiecaruia; ne miscau in inima cuvintele, si le punem in practicare; (daca suntem gata sa ascultam de ceea ce ni se transmite prin gura acelui frate). Fratele are darul de a sapa adanc in Cuvantul Domnului. Trebuie sa spun ca diferenta intre pastor si invatator este aceasta: invatatorul se uita la detalii, se preocupa intensiv de clarificarea doctrinelor, este preocupat de context (asta mereu aud de la un fate din adunare, apoi si de la un alt frate din Romania), de fapte; Pe cand pastorul este preocupat mult de oameni, de relatia cu ei, ii pastoreste, ii hraneste, si in timp ce face asta, este centrat si preocupat de bunastarea spirituala a sufletelor incredintate in mana sa. Pe langa aceste insusiri, el mai poate avea si darul milei, al darniciei. Dar si darul de a invata doctrine biblice, pe care le poate explica in detalii, in asa fel ca sa fie intelese si practicate. Imi aduc aminte ca era o oarecare perioada cand parca era asa o seceta in adunare, si ca s-a spus ca fratii care au darul predicarii ar trebui sa se pregateasca mai bine pentru ca sa primim ceea ce avem nevoie pentru crestere spirituala. Da, asa ceva se intampla atunci cand legatura cu Domnul slabeste, nu mai este rugaciune, nu mai este citit Cuvantul. Atunci nu se vede nici hrana spirituala. Cunosc aceasta din propria mea viata crestina.
   Fratii au luat in serios, si incetul cu incetul predicile deveneau cu”sare”. Dar si noi, cei mai multi ne rugam ca Domnul sa ii binecuvinteze pe acei frati care sunt alesi de El pentru a predica, ca prin ei sa primim hrana spirituala de care avem nevoie ca sa crestem in El.
   Cum se prezinta acest dar pe care il am de la Dumnezeu? Este un dar, o extraordinara insusire de a pastorii pe alti credinciosi mai slabi in credinta, calauzindu-i si hranindu-i, de a le explica Adevarul lui Dumnezeu in mod practicabil. Si noi femeile avem acest dar. Aceasta sora care are asfel de dar, iubeste oamenii, ii place sa fie cu ei, ea leagă usor relatii cu ei. Are o dorinta profunda si o grija pentru dezvoltarea spirituala a femeilor trimise in calea ei. Iubeste studiul Bibliei si poate comunica Cuvantul lui Dumnezeu in modul de practicare a lui. Are o sensibilitate la bunastarea spirituala, emotionala si psihica a persoanelor din jurul ei. Ii place sa vada pe altii invatand si crescand spiritual. Simte o dorinţă puternica sa invete pe altele femei Cuvantul. Ea este mai interesata in relatiile cu oamenii decat de alte sarcini. Exemplul minunat este apostolul Pavel (1 TESALONICENI 2;7-13); dar si o porunca pentru toti, de exemplu 1 Tesaloniceni 5;14-15. Ea aduce din inima inaintea tronului sfant aceste suflete, si noaptea nu are uneori somn daca un suflet este intristat, sau a calcat pe alt drum, se roaga mereu pentru el. Se bucura cand aude ca a venit schimbare in atitudinea acelui suflet. Ea are inclinatie spre ajutorarea noilor convertiti, pentru consiliere, face vizite cu usurinta acolo unde este nevoie de ajutor spiritual. Duce o viata de rugaciune pentru creşterea ei spirituala, si apoi a acelor suflete incredintate in mana ei. Acestea sunt - in mare - calitatile spirituale ale unei ingrijitoare de suflete; ar fi inca detalii de adaugat la acestea- toate venite -  din experientele traite. Nu stiu daca voi ajunge sa le mai scriu intr-un alt articol; cum va voi Domnul!

http://christliche-radiosender.blogspot.com/
http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
http://www.facebook.com/megapower1976
https://twitter.com/MegaPowerDany

Umilinţă încrezătoare

Umilinţă încrezătoare
   Aşteptarea după Dumnezeu necesită umilinţă încrezătoare. Profetul spunea: "Urmarea neprihănirii va fi pacea, iar rezultatul neprihănirii: liniştea şi încrederea pe vecie." (traducerea NRSV).
   Rezultatul neprihănirii este, aşadar, compus din două calităţi. Prima este încrederea. Aceasta nu este încrederea în mine însumi, ci încrederea în Cel ce mă susţine. Este asigurarea că Dumnezeu poate. Şi acest lucru îmi oferă o orientare neînfricată spre viitor. A doua calitate este liniştea, opusul aroganţei şi al lăudăroşeniei, o recunoaştere umilă a limitelor mele.
   Aşteptarea este, prin natura sa, un lucru pe care-l pot face doar cei umili. Când aşteptăm ceva, recunoaştem că nu avem controlul asupra situiaţiei.
   În societatea americană există o corelaţie directă între statutul social şi aşteptare. Cu cât eşti mai sus pe scara socială, cu atât ai mai puţin de aşteptat. Oamenii de la baza scării sociale aşteaptă întotdeuna după cei din vârful scării.
   Încearcă să mergi la doctor şi să-i spui asistentei: "Sunt o persoană importantă. Timpul meu este mult prea valoros pentru a aştepta în sala de aşteptare. Anunţaţi-l pe domnul doctor că trebuie să mă vadă îndată!" Am citit recent despre un director de firmă, care a fost frustat că a trebuit să stea în sala de aşteptare, încât a trimis EL doctorului o factură pentru timpul SĂU.
   Aşteptarea este un lucru bun pentru oameni ca mine. Îmi aminteşte că nu sunt la cârmă. Eu sunt pacientul. Sunt în sala de aşteptare. Aşteptarea mă umileşte exact aşa cum am nevoie să fiu umilit. Dar în adevăratele probleme ale vieţii, nu aşteptăm aiurea - aşteptăm după Dumnezeu. De aceea putem să avem încredere în înţelepciunea şi sincronizarea Sa. Putem aştepta încrezători. Deoarece aşteptarea ne aminteşte că aşteptăm după CINEVA, cea mai importantă activitate în timp ce aşteptăm este rugăciunea.
   Rugăciunea ne permite să aşteptăm fără a ne îngrijora. Recent, într-una dintre nopţi, nu puteam să adorm. Eram frământat de tot felul de gânduri care încep cu "Dacă...?"  Dacă acest lucru nu se schimbă? Dacă nu voi primi ceea ce doresc cu disperare? Există o sămânţă de adevăr în toate acestea - se pot întâmpla lucruri rele - dar acestea nu conduc la viaţă.
   Nu la mult timp după aceea, citeam relatarea despre Iisus cu ucenicii în barcă în mijlocul furtunii. Ucenicii erau disperaţi deoarece - vă aduceţi aminte? - Iisus dormea.
   Atunci mi-am dat seama. Există o experienţă pe care Iisus n-a avut-o niciodată. A experimentat aproape orice emoţie umană - necaz, bucurie, durere, oboseală, mânie, speranţă. Dar este un lucru pe care nu l-a experimentat niciodată: Nu a intrat niciodată în panică. În acel moment mi-am dat seama că Dumnezeu nu este niciodată disperat.
   Oamenii spun adesea că recunosc vocea lui Dumnezeu care le vorbeşte. Nu pot să spun că înţeleg acest lucru deplin. Dar ştiu că singurul mod prin care cunoşti vocea unei persoane este prin experienţă - un anume ton şi o anumită calitate a vocii.
   Vocea lui Dumnezeu nu este niciodată disperată. Când ai gânduri disperate, poţi fi sigur că nu Dumnezeu îţi vorbeşte. Atunci trebuie să aştepţi cu umilinţă încrezătoare.


http://christliche-radiosender.blogspot.com/
http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
http://www.facebook.com/megapower1976
https://twitter.com/MegaPowerDany

Tu nu te temi? (partea 2)

Tu nu te temi? (partea 2)

Ne temem cel mai mult de oameni, caci ne suntem lupi unii altora. Nu stihiile naturii ne aduc frica, chiar daca religia a fost de atatea ori acuzata ca este o forma de pavaza primitiva, ilogica, impotriva fenomenelor naturii a caror cauza omul nu le cunostea,  nu catastrofele ce se pot intampla oricand...Ci omul este cea mai inspaimantatoare creatie pentru om. Somajul, preturi tot mai mari, foamete, razboaie chiar seceta sau inundatiile nu sunt de cele mai multe ori determinate de accidente, ci de lacomia umana, de distrugerea sistematica a Terrei. Creatii gen Securitate, lagare de exterminare, ideologii in care doar cei ce inteleg cursul istoriei pot accede la un privilegiu sau altul, procesele de "reeducare" comuniste sau "munca" ( arbeit macht frei) din lagarele naziste sunt toate gandite sa nimiceasca nu atat trupul, cat mai ales fiinta interioara. Nu doar capacitatea fizica, cat in special spiritul. Un om cu un spirit mort nu mai exista. Un om cu un spirit viu traieste si este mai puternic decat orice Goliat ce se bazeaza pe muschii sai, chiar daca este un copil, chiar daca "armele nu-s oteluri ascutite si platose de bronz" cum zice un poet.
 Ne temeam de Securitate caci ea putea distruge tot ce atingea. Locotenentul-major Ursu se uita patrunzator la mine. De ce? Ce aveam sa ii revelez din tinuta mea? Era ceva ciudat! Nu ma simteam atins de privirea lui. Era un om amabil. Parea un plic plictisit! Nu stiu de ce! Poate pentru ca simtea ca totul se prabuseste! Avea 38 de ani...Si in august 1988 simteau ca tot ce stiau se va frange! Dar cumva trebuiau sa dea viata comunismului!
In biroul mic si care urma sa fie daramat in cateva zile acest om isi pusese picior peste picior, oarecum sagalnc! Ma privea cu o doza de curiozitate si amuzament ascuns in inima sa!...Probabil!
 Acum cateva zile, il intrebam pe pastorul Vasilica Croitoru, daca trebuia sa ii spun adevarul sau trebuia sa mint...:"Pop, ai o Biblie?" m-a intrebat  locotenentul major Ursu. Nu aveam o Biblie, ci doar acel Nou Testament, care cumva a supravietuit cautarilor acestor "cadre"...."Poti sa mi-l dai, sa ma uit in Testament?" ma intreba el cu un glas de om, care parca simtea ca in mine si mai ales in acel Nou Testament statea mantuirea lui...Eram sigur ca il voi pierde pentru totdeauna...
 Vasilica Croitoru, imi spunea ca " Da, al vostru sa fie , da!" atunci cand l-am intrebat ce ar fi trebuit sa fac....Dar ce stie el? Are 37 de ani. Nu a facut armata cand comunismul era la maxim... Nu a trebuit sa stea luni sau ani fara Cuvantul lui Dumnezeu! Ce trebuie sa ii spun? Ce ar trebui sa imi spun mie insumi?! Sunt mai bun decat el, care a scris o carte patrunzatoare despre credinta penticostala atunci cand totul se sfarama, iar el era un copilas? Sunt eu mai bun discutand despre credinta penticostala atunci cand totul era atat de frumos si urat in aceasta credinta?...Dar cine sunt eu?... Era ceva atat de frumos inainte de 1989 in penticostalismul celor tineri. Adica in crestinismul atat de tanar si verde, nu in uscaciunea de acum.
Dar nu ne intrebam niciodata altceva ce pare un paradox: oare de ce ea se temea de noi? De ce ajungeau crestinii sa fie anchetati, batuti, amendati, dati afara din serviciu ( intr-o societate care lichidase somajul, exceptand poate crestinii) intr-o incercare disperata de a aduce teroare asupra lor? De ce o institutie cu o enorma forta si resurse umane, finaciare, economice, ideologice isi pierdea timpul prin intermediul slugiilor ei cu unul ca mine? Ce forta era ascunsa in mine si in fiecare crestin, incat sa caute metode sa imi interzica sa ma duc la biserica sau sa citesc Sfanta Scriptura? Ce forta era in adunare? Ce putere era in Sfanta Carte incat un om ca locotenetul-major Ursu sa isi doreasca atat de mult sa ma desparta de ea? Ce putere afirmau ca este in omul plin de Cuvantul lui Dumnezeu, acesti atei, fara sa isi dea seama ca faptele lor vorbeau mai clar si total diferit decat gura lor? Ei de cine se temeau? Un elefant dezlantuit impotriva unui purice! Transformarea in martir a unui om simplu e dovada ca un sisitem represiv se teme ca poate fi doborat de spiritul celui neprihanit, al omului care asculta de Glasul celui PreaInalt! Oameni care studiau in Universitati atee anii de zile pentru a se lua la o "tranta" culturalo-spirituala cu badea Ioan care invatase sa citeasca nu in Abecedar, ci in Scriptura si care intelegea lumea mai bine decat cei cu diplome de ingineri, unul ca mine care citisem si intelegeam Biblia fiindca Domnul o descopera inimii, mintii si spiritului oricui doreste si e sincer...Ce era in Sfanta Carte ca ii speria pe oamenii care erau instruiti sa nu se teama de nimic? Care aveau argumente la tot, dar poate nu si la acel suflet inlantuit in ei si pe care si-l negau ca ar fi existat!


 Parca Petre Tutea povestea cum un detinut politic a fost amenintat de un tortionar comunist, in anii de inceput ai teroarei staliniste ca el il torturase pe Tutea, ajungandu-se la un paradox in care calaii comunisti se laudau cu un soi de privilegiu de a se fi "ocupat" de personalitatii ale lumii crestine, culturale sau politice romanesti. Facand o gluma amara, poate intr-o zi lt.Ursu se va fi laudat ca m-a interogat de doua ori si a reusit sa imi ia Noul Testament pe care reusisem sa il tin ascuns atat de bine timp de aproape un an si sa ma hranesc spirtual din el. Caci teama starneste admiratie, atunci cand omul prigonit se axeaza pe Adevar! Orice tortionar se teme intr-un fel de victima sa! Caci un graunte din ei, poate le spune ca prigonitul are dreptate!
 Ma temeam de Securitate! Am aflat dupa revolutie ca familia mea era urmarita de anumiti tovarasi cu ochii albastrii. E bine ca nu s-a intamplat sa aflu inainte. Sunt sigur ca as fi fost mai framantat! Noptile de somn, in mod cert, s-ar fi scurtat si orice pas orice zgomot in noapte m-ar fi putut face sa tresar si sa cred ca ma trezesc cu o perchezitie la domiciliu, asa ca sa se stie ca mana Securitatii era peste tot... Nu ca imi faceam iluzie ca in biserica de pe strada Branduselor din Brasov nu erau destui care sa raporteze ce s-a predicat, ce s-au rugat crestinii sau ce au afirmat in cantarile de lauda. Cartea Rascumpararea Memoriei  nu ar fi starnit atat furtuna daca multi lucratori nu ar fi avut constiintele patate. De ce isi refuza eliberarea, nu inteleg. Uneori rusinea pare ca invinge teama.
Ne temem si cand ne temem spunem lucruri care sa abata sanctiunea, potentiala pedeapsa de la noi! Dar suntem ceea ce facem mult mai mult decat ceea ce spunem ca suntem! Afirmam mult mai mult cu fapta decat cu vorba! De aceea vad mult mai multa teama de faptul ca Dumnezeu exista in actiunile ateilor decat in vorbele lor! Vorba devine o spoiala peste o rugina ce le roade simtamintele si gandurile! Locotenetul major Bulhac in aceeasi luna august 1988, cand m-a interogat Ursu, era hotarat sa imi contreze orice idee despre Dumnezeu, dorind tutusi ca ceva din mintea mea sau din sufletul meu sa il invinga, sa ii patrunda dincolo de argumentele bine fixate in mintea sa ca o reduta si sa ii atinga inima...Se temea caci  atunci cand nu stii care este adevarul nu poti decat sa te temi! Si poate spaima cea mai mare a unui om care cauta adevarul este ca nu va avea niciodata certitudine! Iar eu cred ca nu am reusit...
 Dar poti avea certitudine,dar sa te temi atunci cand pare ca Izvorul certitudinii se indeparteaza de noi! Ilie a avut o senzatie coplesitoare a singuratatii sale si a fugit intr-o pestera departe de orice om, poate suparat si pe Dumnezeu care i se parea ca i-a pus o prea mare povara pe umeri.
 Sau Petru cel las cum il vedem in fata unei slujnice, dar el era infrant de propria singuratate, o singuratate in care confratii sai ucenici disparusera departe in Ierusalim, Isus era legat ca un facator de rele si parea ca si-a pierdut toata puterea. Ma intreb daca nu stropul acela de iubire pentru Domnul, despre care Isus il intreba si de la care il restaureaza cateva zile mai tarziu, dupa inviere, stropul acela il tinea inca in curtea casei Marelui Preot. In timp ce o slujnica insistenta parca toarne apa cu gheata peste taciunele ce inca mocnea. Acel "las" care a avut un moment de formidabil curaj atunci cand il stia pe Isus alaturi, cu cateva ore mai devreme, si a fost poate singurul care a infruntat o gloata inarmata formata probabil din zeci de oameni inarmati , garzi ale Templului avandu-l in frunte pe tradatorul Iuda, scotand sabia ca sa se lupte cu oricine s-ar fi apropiat de Domnul sau! Daca il consideram pe acest ucenic las, sa ne intrebam cand a fost ultima data cand am avut aceeasi hotarare de a nu ne lasa Mantuitorul pe mana unor oameni de nimic ca acestia?
  Frica? Lasitate? Este Petru un las? Da? Adevarul este ca Petru ere dependent de prezenta fizica a lui Isus si de atatea ori nu i-a inteles vorbele si gandurile Stapanului! Fara El Petru se prabuseste cuprins de teama ca poate s-a inselat, o teama ce la atins si pe Ioan Botezatorul care nu mai stia ce sa creada temandu-se ca poate s-a inselat, si toate experintele sale nu au fost decat o amagire. Si ce e mai cumplit in viata decat sa speri in ceva sau in cineva ca sa constati ca te-ai inselat! Ca ai crezut o amagire! Si nu stiu de ce, dar am impresia ca marii oameni ai lui Dumnezeu au avut o astfel de experienta pentru ca sa li se dea voie, sa se orienteze in final tot dupa Dumnezeu, ca o busola ce rasucindu-si acul de zeci de ori la 360 de grade cu o viteza surprinzatoare si o agitatie de neinteles, alege in clipele de liniste, tot Nordul! Si orice lasitate si orice indoiala se risipeste atunci cand privirea lui Petru se intalneste cu a Domnului Isus! Nu mai e frica, e doar durere! Petru intelege! Teama dispare, chiar daca inima e inabusita de suferinta lasitatii, a neincrederii, a pacatului...Si totusi cocosul nu semnalizeaza prin cantul sau doar lepadarea in toiul fricii, ci mai mult decat orice o noua zi de har si de indurare din partea lui Dumnezeu! O noua zi pentru fiecare dintre noi, cand nu mai trebuie sa ne temem, ci sa iubim!
Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. 2 Timotei 1:7

http://christliche-radiosender.blogspot.com/
http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
http://www.facebook.com/megapower1976
https://twitter.com/MegaPowerDany

Pierderea bucuriei

Pierderea bucuriei


   Ai întâlnit vreodată o persoană plină de voie bună, dar în acelaşi timp cu o îngrijorare cronică? Frica distruge bucuria. Trăieşte în frică, şi vei recunoaşte durerea anxietăţii constante, cronice, de cea mai joasă speţă. Treci dincolo de ea, şi vei fi încântat.
   Alt prieten al meu este până-n gât într-o provocare foarte dificilă. Miza - relaţională, emoţională şi spirituală - este foarte mare. "Nu am mai riscat niciodată atât de mult cu Dumnezeu." mi-a spus el "Le tot spun şi celorlalţi implicaţi: Puneţi-vă încrederea în El, Dumnezeu lucrează cu adevărat! Şi acum tot ce am în cap este - să sperăm că aşa va fi!"  L-am privit  şi am văzut toate semnele cuiva care înceracă în mod curajos să aibă încredere şi să asculte - entuziasm, anticipare, suspans, rugăciune, un simţământ profund de dependenţă, activitate semnificativă, întindere până la limita capacităţilor sale. Mi-m dat seama că se simte extraordinar de bine. Asta e viaţa aşa cum ar trebui să fie. El a ieşit din barcă. Încrederea în faţa fricii şi a provocării produce bucurie.
   Pe de altă parte, depunerea armelor în faţa fricii ucide orice urmă de bucurie. Conform cercetărilor curente, cei mai mulţi oameni care se îngrijorează par să aibă o imaginaţie foarte bogată. Au de obicei coeficient de inteligenţă peste medie. Sunt adesea oameni cu foarte mult potenţial creativ. Dar imaginaţia lor o ia razna, spre tărâmul negativismului. Ei tind să transforme totul într-o catastrofă:
   Dacă se va întâmpla ceva rău? Dacă voi avea un accident şi voi distruge maşina? Dacă îmi pierd portofelul? Dacă predica mea nu va fi bună?
   Toate aceste lucruri sunt condiţionale, sunt în viitor, şi s-ar prea putea să nu se întâmple niciodată! De fapt, cele mai multe dintre ele nu se întâmplă niciodată. Dar când îmi trăiesc viaţa cu o perspectivă plină de frică, le dau acestor lucruri puterea de a-mi fura viaţa de acum!
   Un simţământ sănătos al perspectivei ne permite să asociem acestor evenimente nişte răspunsuri realiste care să ne ajute să continuăm viaţa.
   Dacă îţi vei accidenta maşina? Poţi lua una nouă!
   Dacă îţi pierzi portofelul? Îţi iei unul nou!
   Dacă pastorul are o predică slabă? Îl trimiţi în concediu în Hawaii, la refacere!
   Dar atunci când trăieşti în frică, puterea lui "Dacă" devine copleşitoare şi vei trece prin viaţă fără pic de bucurie.
   Bucuria şi frica sunt fundamental incompatibile.


http://christliche-radiosender.blogspot.com/
http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
http://www.facebook.com/megapower1976
https://twitter.com/MegaPowerDany

Nevoia de “Ane” și “Samueli”

Nevoia de “Ane” și “Samueli”


Trăim vremuri în care vrem Samueli ca răspuns la rugăciune, dar ne rugăm puțin și fără lacrimi. Nu mai luam hotărâri înaintea Domnului pentru că hotărârile adevarate costă. Nu ne mai vărsăm sufletul înaintea Lui ca nu cumva Eli din adunare să ne judece greșit. Nu prea mai avem fețe schimbate când ne ridicam de pe genunchi pentru că am stat acolo poate de formă, uneori.
Avem prea puține Ane în adunări. Și pe cele pe care le avem le judecăm că prea zic “Amin” sau “Aleluia”. Că prea plâng la rugăciune și că prea se roagă cu foc. Că prea iși doresc Samueli pe care să îi inchine Domnului. Uităm ca Penina nu a dus nici un Samuel la Templu, ci doar Ana!
Și Samuelii se răresc pe zi ce trece. Le dăm copiilor telefoane de mici, laptopuri când sunt deja la ciclul primar dar nu le mai cumpărăm “Biblia povestită copiilor”. Sau dacă le-o cumpărăm, uităm să le-o citim zilnic. Uneori nu ii ducem la Templu de frică ca nu cumva un Eli sa se lege de ei. Le facem rost de haine dar nu de biserica ca Ana ci ca să fie mai prezentabili la grădiniță și la scoală.
Samuelii de azi când recită o poezie în față provoacă râsete coriștilor dacă se încurcă la vreun vers. Samuelii de azi, învățați de Ana să cânte o cântare în față, sunt tratați cu ironie dacă falsează. Samuelii de azi, dacă știu prea multe versete la grupa de copii sunt priviți ciudați de către cei care știu bine personajele din desene animate…
Mie dor de Samueli. Copii care să mai audă vocea lui Dumnezeu de mici. Da, copiii de azi care să fie mijlocitorii de mâine. Nu se vor pricepe poate sa fie stilați, să impresioneze la vreun solo dar se vor pricepe să aducă jertfe așa cum cere Biblia, cu smerenie și ascultare. Să meargă în Chiriat-Iearim la cei cu inima împărțită și fără lacrimi în ochi și să le zica ca au mers 20 de ani degeaba la biserica. Să le zică ca poti avea chivotul in Templu și să ajungi in iad dacă nu te pocăiești. E nevoie de Samueli care să duca poporul la Mițpa pentru a mai pune pietre de aducere aminte (nu când e gata vila sau când e cumpărată o mașina nouă ci când se văd roadele unei umblări cu Dumnezeu).
Dacă aveți Ane în adunare, prețuiți-le. Dacă le vedeți zăbovind în rugăciune când alții stau cu ochii deschiși, nu le judecați. Nu! Pentru că vor intra într-o zi cu un Samuel în brațe din care nu iși vor dori să facă un avocat sau doctor în primul rând, ci un copil de Dumnezeu.
Și mare va fi ziua cand Samuel va veni în fugă la vreun Eli și ii va spune de o voce pe care a auzit-o. Apoi, undeva în noapte, o rugă sinceră va zgudui văzduhul: “Vorbește Doamne, că robul tău ascultă”! Și Vocea aceea, fiți siguri, va vorbi!

http://christliche-radiosender.blogspot.com/
http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
http://www.facebook.com/megapower1976
https://twitter.com/MegaPowerDany

Înjurătura, blestemul, bârfa și jignirea... căi sigure spre suferință

Înjurătura, blestemul, bârfa și jignirea... căi sigure spre suferință
 
 

    Foc este și limba, lume a fărădelegii! Limba își are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul și aruncă în foc drumul vieții, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei. (Iacov 3:6)

     În ultima vreme, aud tot mai des expresii de genul: „Să moară mama!”, „Să moară copiii mei!”, „Să moară familia mea!”, „Să moară... (alte rude de sânge)!”. În același timp, observ siderat cum „p⑱⑱a mea”, „p⑱⑱dă” și „morții tăi” sunt legate puternic în expresii devenite deja o tradiție de neclintit a limbajului obișnuit, liber, deschis, fără jenă, al tinerilor apropiați vârstei mele.
     Trăiesc într-un loc al pierzării, în care bunul-simț, educația (nu neapărat cea creștină, ci măcar aia de bază a celor 7 ani de acasă), rușinea și frica de pedeapsă au fost ucise cu bestialitate, mai ceva ca în poveștile jurnalului de la ora 17.
    Ferentari pare o versiune actualizată a Sodomei sau a Gomorei. Fiecare trăiește după cum vrea. Nu există lege, nu există restricții, nu există Dumnezeu. De fapt, există, dar nu-L cheamă Iisus Hristos. Cel care și-a dat viața pentru salvarea noastră a fost șters din mintea, faptele și, mai ales, din vorbele multora. A fost înlocuit cu... deșertăciuni (Ecclesiastul 2:1).
    Din păcate, acest cartier bucureștean e doar cireașa de pe tortul societății în care trăim. Înjurăturile, blestemele și orice altă vorbire murdară sunt privite aproape peste tot ca un semn de putere, siguranță de sine, masculinitate, deși, în realitate, toate acestea demonstrează contrariul și atrag mânia și pedeapsa lui Dumnezeu (Psalmi 11:3).
    Dinții lor sunt arme și săgeți și limba lor sabie ascuțită, spune David (Psalmii 56:6), care atrage atenția că oamenii pot face extrem de mult rău celor din jur doar printr-o vorbă urâtă. Orice lucru care nu ar ieși din gura lui Hristos este demn de dispreț, gata de a fi lepădat pentru totdeauna.
    Cuvântul este unealta cu care fie ne putem construi viața, fie o putem distruge (Proverbe 10:31). Lumea în care trăim a fost făcută prin cuvânt (Ioan 1:1-3), și tot prin cuvânt se va încheia (Apocalipsa 1:16). Drept urmare, vorbele pe care le folosim sunt cele care ne aduc binele sau răul, sănătatea sau boala, pacea sau neliniștea, fericirea sau suferința, viața sau moartea. Alegerea e a fiecăruia dintre noi.
    Dacă vrei să trăiești cu adevărat și să te bucuri de viață, trebuie să ai mare grijă ce spui când deschizi gura (1 Petru 3:10), căci pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății (Matei 12:36). Iar ziua judecății poate fi orice zi din viața ta!
    Nu înjura, nu blestema, nu bârfi, nu căuta să subliniezi defectele altora, (ci calitățile lor!) nu sări la ceartă sau la bătaie și nu da nimănui niciun prilej de supărare! Dacă vei continua să trăiești cu o gură spurcată și o atitudine rebelă, vei primi plata negreșit. Cu cât pedeapsa întârzie, cu atât ea crește și va fi mai greu de îndurat (Psalmi 7:12-13)!
    Ia aminte la sfatul Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nu vorbi de rău ca să nu te pângărești. Nu băga în gură bălegar; gustă din licoarea dulce a florilor, ca albina și fă mierea din ea. Căci dacă vom da socoteală pentru orice cuvânt de prisos, cu atât mai mult vom răspunde de vorbele noastre urâte.”
    În puterea limbii este viața și moartea. Alege viața ca să trăiești tu și urmașii tăi, spune Domnul Dumnezeu (Deuteronomul 30:19), care așteaptă să te lași modelat după chipul Fiului Său, Cel care a fost, este și va fi modelul nostru pentru totdeauna.
    Iisus Hristos este singurul care ne poate curăța de orice păcat. Citește Biblia, mergi cât mai des în casa Lui (Biserica) și roagă-L zilnic să te ajute să te cureți de mocirla lumii.
    Alege să vorbești după Cuvântul Lui, ca să-I trăiești binecuvântările. Înjură, blesteamă, jignește și lovește în continuare sufletele altora (Matei 25:40) și vei trăi blestemele pregătite celor care-L răstignesc neîncetat (Evrei 10:29)!


http://christliche-radiosender.blogspot.com/
http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
http://www.facebook.com/megapower1976
https://twitter.com/MegaPowerDany


In dispensatia harului-Locul femeii potrivit Scripturii. În dispensaţia harului-Locul femeii potrivit Scripturii

In dispensatia harului-Locul femeii potrivit Scripturii.

În dispensaţia harului-Locul femeii potrivit Scripturii

 

Având în vedere învăţăturile biblice prezentate anterior cu privire la locul femeii în creaţie, în căderea omului şi sub lege, precum şi îndemnurile legate de locul ei în perioada Adunării, dorim să luăm în cosiderare locul femeii în dispensaţia prezentă a harului, aşa cum este prezentat în Noul Testament, şi care are de-a face cu sfera căminului, sfera publică şi sfera Adunării.
În cămin
Din vreme ce familia apare înainte de Adunare în ordinea morală şi în ordinea timpului, fiind „temelia societăţii”, se cuvine să considerăm mai întâi locul special pe care Scriptura îl oferă femeii în această sferă mult binecuvântată. Acest lucru ne va ajuta să înţelegem mai bine poziţia dată de Dumnezeu femeii în Adunare. Locul ei în familie este în perfectă armonie cu locul ei în Adunare, iar dacă femeia îşi ocupă locul potrivit în familie, cel mai probabil ea va înţelege care este locul ei potrivit în Adunare.
Relaţia de bază într-o familie este de soţ şi soţie, iar dacă familia primeşte copii, atunci apare legătura fericită între tată şi mamă şi copii. În această poziţie minunată de soţie, sau soţie şi mamă, femeia ocupă un loc deosebit de important şi influent în familie. Un cămin nu este cu adevărat un cămin fără o soţie sau o mamă evlavioasă.
Am vorbit mai înainte despre locul pe care Dumnezeu i l-a dat Evei, acela de ajutor potrivit al lui Adam. Fiind adusă lui Adam de către Dumnezeu, ea şi-a ocupat locul lângă el, în calitate de soţie şi ajutor potrivit dat de Dumnezeu. Ea a fost creată pentru a fi partenera şi prietena lui de suflet – un singur trup cu el. Fiind creat primul, bărbatul a fost capul ei, iar după cădere, Dumnezeu a stabilit definitiv că ea se va supune autorităţii soţului ei. Totuşi, ea nu trebuia să fie dispreţuită şi desconsiderată de soţul ei, ci trebuia să fie alături de el, la egalitate cu el, sub braţul lui pentru a fi protejată de el, şi lângă inima lui pentru a fi iubită de el. Acesta este locul special al femeii în relaţia de căsătorie, aşa cum l-a stabilit Dumnezeu în creaţie.
Însă de la căderea omului până la cruce nu mai auzim nimic despre locul potrivit al femeii în creaţie. „Neamurile au umilit-o şi au transformat-o în sclavul bărbatului. Prin lege, ea era protejată de la a fi desconsiderată, în anumite situaţii (Exod 24 Levitic 18:18 ); cu toate aceste, în economia mozaică, ea nu a avut niciodată locul potrivit alături de bărbat. Însă, după arătarea Celui de-al doilea Om (Hristos), şi după împlinirea lucrării Lui de ispăşire, se menţionează din nou ordinea iniţială din creaţie, iar femeia îşi recapătă locul potrivit alături de bărbat.” (C.E.S.)
Acest loc potrivit este explicat clar în Efeseni 5:22-23 . Aici bărbaţilor li se spune să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri, după cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea. Iar soţiile sunt îndemnate să se supună soţilor lor, ca Domnului, pentru că soţul este cap al soţiei, după cum şi Hristos este Cap al Adunării. Prin urmare, după cum Adunarea este supusă lui Hristos, tot aşa şi soţiile soţilor lor, în toate. În timp ce soţul este îndemnat să îşi iubească soţia ca pe sine însuşi, soţia este îndemnată să îl onoreze pe soţul ei.
Aceasta este ordinea lui Dumnezeu pentru soţ şi soţie, în această dispensaţie a harului. Chiar dacă soţia trebuie îngrijită cu tandreţe şi înconjurată cu cea mai mare dragoste de către soţul ei, totuşi ea trebuie să îl recunoască ca fiind capul familiei, să i se supună şi să îl onoreze pe soţul ei. Ea trebuie să facă aceasta „ca Domnului” (Efeseni 5:22 ), recunoscând pe Domnul în spatele soţului ei, ca fiind Acela din care derivă autoritatea soţului ei. De asemenea, soţiei i se aminteşte că, în supunerea ei faţă de soţul ei, ea este o imagine a supunerii Adunării faţă de Hristos, Capul ei. Ce privilegiu măreţ este acesta!
În 1. Timotei 5:14 , femeilor tinere li se spune „să se căsătorească, să aibă copii, să vadă de casă”. Conducerea şi supravegherea gospodăriei este lucrarea specială a femeii, însă soţul este capul responsabil al casei. O femeie care preia autoritatea de cap al casei, spre sfidarea şi dezonoarea soţului ei, va fi cu siguranţă nefericită şi într-o stare deplorabilă, şi va culege fără îndoială roadele amare ale propriei răzvrătiri, prin nelegiuirea copiilor ei crescuţi în neorânduială. Deşi femeile din ziua de astăzi doresc libertate şi drepturi egale cu ale bărbaţilor, iar supunerea părţii feminine nu este la modă şi este desconsiderată într-o mare măsură, totuşi porunca şi dorinţa lui Dumnezeu este ca soţia să fie supusă soţului ei, fiindcă el este capul casei. Fără aceasta, nu poate exista viaţă adevărată de familie, bucurie şi binecuvântare.
Văzând poziţia femeii în relaţia de căsătorie şi în familie, ne vom opri acum asupra slujbei ei în această sferă binecuvântată. Cea mai mare parte a timpului unei femei este petrecut în casă, făcând treburile obişnuite ale vieţii, iar lucrul acesta aduce un beneficiu imens lui Dumnezeu. Pentru că înColoseni 3:23-24  se spune: „Orice faceţi, lucraţi din suflet, ca pentru Domnul… slujiţi Domnului Hristos.” Prin îngrijirea nevoilor soţului ei şi ale copiilor ei şi prin menţinerea căminului ca loc de înviorare, încurajare şi adăpost într-o lume tulburată, femeia ocupă, într-adevăr, un loc foarte important.
Cu adevărat mama este centrul şi inima unui cămin. Atracţia căminului depinde în mare măsură de atitudinea şi spiritul soţiei. O soţie chibzuită care îşi îngrijeşte casa cu înţelepciune şi cumpătare, şi îşi împodobeşte căminul cu dragoste şi voioşie, este o mare binecuvântare pentru soţul ei, pentru copiii ei şi pentru toţi cei care intră în casa ei. Succesul sau eşecul din viaţa unui bărbat depind adesea de purtarea soţiei lui în familie. Poziţia multor bărbaţi în societate este datorată în mare măsură înţelepciunii şi judecăţii sănătoase a soţiilor lor.
Punerea în practică a unei anumite virtuţi creştine, ospitalitatea, este posibilă în mare parte datorită soţiei. Aceasta este o slujbă foarte preţioasă şi necesară în Adunare, şi cu siguranţă aduce o răsplată bogată de binecuvântări prezente şi viitoare. În felul acesta femeile iau parte în mod direct la lucrarea lui Hristos – deschizându-şi casele pentru slujitorii şi pentru copiii Domnului, precum şi pentru cei nemântuiţi, ca şi aceştia să poată auzi evanghelia şi să fie salvaţi. Acuila şi Priscila oferă un exemplu în această privinţă, invitându-l pe Apolo în casa lor şi arătându-i mai exact Calea lui Dumnezeu (Fapte 18:26 ).
Una dintre cele mai importante slujbe ale unei mame este creşterea copiilor. Aceasta este lucrarea ei specială, având în vedere că ea petrece mai mult timp cu copiii decât tatăl, şi exercită o influenţă foarte puternică în vieţile lor, fie în bine, fie în rău. Observaţi cât de des este menţionat numele mamei în cărţile Împăraţi şi Cronici, în legătură cu diverşi împăraţi ai lui Israel. Prin aceasta, Duhul lui Dumnezeu doreşte să evidenţieze care era probabil cel mai important factor al formării caracterului unui bărbat care conducea poporul lui Dumnezeu – mama.
Fundamentul caracterului este dat de educaţia pe care copilul o primeşte în cămin, iar mâna mamei este instrumentul care lui Dumnezeu îi place să-l folosească pentru aceasta. Cea mai importantă lucrare a mamei, rânduită de Dumnezeu, este lucrarea acasă cu copiii, şi ea ar trebui să se dedice în întregime îngrijirii, instruirii şi creşterii lor. Dacă o mamă neglijează această lucrare deosebit de importantă, sau o încredinţează altora, şi caută să slujească Domnului în alte sfere, atunci lucrarea ei rămâne nefăcută, şi cu siguranţă va eşua în împlinirea lucrării altcuiva, la care ea nu a fost chemată. Instruirea şi învăţătura pe care copiii le primesc de la mamele lor în perioada cea mai sensibilă şi fragedă a vieţii, vor avea o mare influenţă asupra întregii lor vieţi şi vor lăsa o amprentă care nu se poate şterge asupra minţii lor tinere, receptive şi în curs de modelare. Cât de importantă este, deci, lucrarea mamelor în familie! Fie ca această lucrare să nu fie neglijată!
Prin urmare, observăm şi trebuie să subliniem faptul că cercul familiei reprezintă sfera specială în care femeia poate să slujească şi să-L glorifice pe Dumnezeu. Aici, în teritoriul ei intim, ea străluceşte cel mai tare şi exercită cea mai mare influenţă în bine. Viaţa casnică, care este adesea dispreţuită şi abandonată de femeile din ziua de azi, reprezintă teritoriul pe care ea este cea mai potrivită şi cea mai înzestrată să-l ocupe.
Prin aceasta nu dorim să spunem că nu există nicio slujbă sau lucrare pe care femeia să n-o poată face pe terenul adunării. Vrem doar să indicăm faptul că, în principiu, domeniul casnic reprezintă sfera de lucru a unei femei. Şi vedem că în această sferă a căminului, locul ei potrivit Scripturii este de supunere faţă de soţul ei.
Până acum am considerat în principal poziţia şi slujba femeilor căsătorite, în sfera căminului. Însă sfera casnică reprezintă şi pentru femeile necăsătorite un adevărat teren de slujire creştină. Şi ele pot desfăşura activităţi temporare, pot avea grijă de copii, de cei bolnavi şi de cei în vârstă, sau pot croi haine ca Dorca (Fapte 9:39 ).
Învăţătura publică 
Am citat deja versetele din 1. Timotei 2:11-14  în legătură cu partea femeii în căderea umanităţii din grădina Eden şi am observat limitele guvernamentale impuse acolo femeii. Ne va fi de folos să analizăm din nou aceste versete în legătură cu expresia actuală a tematicii noastre. „Femeia să înveţe în linişte, în toată supunerea; dar nu-i permit unei femei să înveţe pe alţii, nici să exercite autoritate peste bărbat, ci să rămână în linişte. Pentru că Adam a fost întocmit întâi, apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, a ajuns la călcare de poruncă.”
Aceste versete se aplică unei sfere mai largi decât cea a Adunării. Ele vorbesc despre purtarea potrivită dintre un bărbat şi o femeie, şi includ orice mărturie publică în care sunt prezente ambele părţi. Aceste versete se referă la învăţătura publică în faţa unei audienţe mixte, pentru că prin aceasta se exercită autoritate asupra bărbatului. Femeia nu trebuie niciodată să se ridice să dea învăţătură în întâlniri mixte, pentru că bărbatul ar fi la picioarele ei, în poziţia celui care învaţă, iar aceasta duce la inversarea ordinii rânduite de Dumnezeu.
Bărbatul a fost creat mai întâi, fiind reprezentant al lui Dumnezeu şi cap, şi ar trebui să-şi păstreze poziţia corectă ca învăţător şi conducător. Şi fiindcă femeia a preluat conducerea în călcarea poruncii şi a fost înşelată de Satan, dovedind că ea este un conducător slab, în hotărârea guvernamentală a lui Dumnezeu femeile sunt oprite de la ocuparea poziţiei de autoritate şi de a învăţa pe alţii. Ele trebuie să înveţe în linişte şi supunere. Prin urmare, o femeie nu trebuie niciodată să ocupe o poziţie publică de învăţător recunoscut al Cuvântului lui Dumnezeu, sau să dea învăţătură în Adunare sau în orice alt loc cu audienţă mixtă, unde are o poziţie egală sau superioară bărbatului, fiindcă astfel ar exercita autoritate asupra bărbatului.
Cu toate acestea, vedem că în Tit 2:3-4  femeile mai în vârstă sunt îndemnate „să înveţe de bine, ca să le deprindă pe cele tinere” etc. Deci femeile mai în vârstă au dreptul de a da învăţătură, dar sfera lor se referă la femeile tinere, iar învăţătura este mai degrabă informală, privind aspecte practice care au legătură mai mult cu căminul şi familia (versetele 3-5). Este chiar indicat ajutorul oferit femeilor neştiutoare în cele ale Scripturii şi legătura apropiată pe baza Cuvântului. Surorile ar putea fi încurajate să lucreze cu sârguinţă pentru Domnul în asemenea domenii. Chiar şi discuţiile private din Cuvânt cu bărbaţii sunt potrivite pentru o femeie, dacă sunt manifestate într-o atitudine modestă şi potrivită.
Bineînţeles că asemenea lucrări pot aluneca înspre învăţătură formală, şi astfel femeia îşi părăseşte locul. Dacă femeia înfiinţează un cerc de învăţătură publică din Scriptură, chiar dacă este numai pentru femei, credem că lucrul acesta înseamnă ocuparea unei poziţii de învăţător şi încălcarea versetului din 1. Timotei 2:12 : „dar nu-i permit unei femei să înveţe pe alţii”.
Lucrarea cu copiii (care implică învăţătură din Biblie, rugăciune şi cântare) este de asemenea o slujbă potrivită şi valoroasă în care femeile pot fi implicate. Asemenea lucrări pot începe acasă şi pot continua la şcoala duminicală şi în întâlnirile pentru copii. Şcoala duminicală este doar o extindere a unei întâlniri de familie, într-un perimetru mai larg şi mai convenabil. Prin urmare este foarte potrivit ca surorile să predea la orele de şcoală duminicală pentru copii sau surori tinere, mai ales când aceste clase se află în răspunderea fraţilor sub autoritatea cărora ele slujesc. Când fraţii sunt implicaţi într-o şcoală duminicală, credem că ar fi împotriva Scripturii dacă o soră ocupă locul de director sau conducător al şcolii, pentru că astfel ar exercita autoritate asupra bărbatului.
Ne rugăm ca tot mai multe femei credincioase să lucreze activ pentru Domnul şi să fie încurajate să lucreze în aceste sfere despre care am vorbit că sunt potrivite pentru femei. Este mare nevoie de ele şi lucrarea Domnului suferă din lipsa slujirii surorilor devotate şi energice. Fie ca Domnul să binecuvânteze din belşug orice femeie implicată în lucrarea potrivită pentru El.
În Adunare
1. Corinteni 14:34-38  ne oferă indicaţii clare cu privire la locul femeii în strângerea ca Adunare. „Femeile să tacă în adunări, pentru că nu le este permis să vorbească; ci să fie supuse, aşa cum spune şi legea. Iar dacă doresc să înveţe ceva, să întrebe pe soţii lor acasă; pentru că este ruşine pentru femeie să vorbească în Adunare. De la voi a ieşit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns? Dacă cineva se consideră a fi profet sau om spiritual, să recunoască cele ce vă scriu, că sunt poruncă a Domnului. Iar dacă cineva este neştiutor, să fie neştiutor!”
Se spune clar că femeia nu trebuie să vorbească în Adunare. Expresia „în adunare” sau „în adunări” este folosită de cinci ori în acest capitol şi de fiecare dată se referă la strângerea credincioşilor împreună, ca Adunare. În astfel de întâlniri femeile nu trebuie să vorbească deloc, ci să stea în linişte şi în supunere.
În 1. Corinteni 11:15  apostolul vorbeşte despre o femeie care se roagă sau profeţeşte. Acest pasaj arată că o femeie poate face aceste lucruri, însă nu se specifică unde anume pot fi exercitate. Capitolul 14 spune clar că femeia nu poate face aceste slujbe în Adunare, ci ea trebuie să tacă în Adunare. Este destul de evident că femeia poate să se roage şi să profeţească în afara strângerilor ca Adunare. În Fapte 21:8-9  se spune despre Pavel şi însoţitorii lui care au venit la casa lui Filip evanghelistul, iar acesta avea patru fete care profeţeau. Din context se înţelege că ele profeţeau acasă şi nu în Adunare, lucru care era foarte potrivit.
Este important de subliniat faptul că interzicerea femeii de a vorbi în Adunare nu vine doar din partea apostolului Pavel, care era celibatar, ci aceste lucruri sunt „poruncă a Domnului” (versetul 37). Iar dacă cineva se consideră a fi spiritual şi plăcut Domnului, ar trebui să recunoască aceste lucruri ca fiind hotărârea lui Dumnezeu. Este vorba pur şi simplu de ascultarea dorinţei lui Dumnezeu. Încercarea de a argumenta aceste îndemnuri simple, aşa cum fac unii, şi de a continua în voinţă proprie şi neascultare, arată că o astfel de inimă nu doreşte să împlinească voia lui Dumnezeu, iar Cuvântul Lui nu este respectat.
Corintenii, ca mulţi alţii în ziua de azi, s-au gândit probabil că erau liberi să acţioneze cum doreau în această privinţă. Prin urmare apostolul spune: „De la voi a ieşit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns?” (versetul 36); cu alte cuvinte: Aveţi voi autoritate din partea Domnului cu privire la ce să faceţi în această chestiune? Cuvântul lui Dumnezeu nu a ieşit de la voi… ci a venit la voi. Prin urmare ei trebuiau să se supună hotărârilor Domnului date prin apostol.
Unii comentatori afirmă că termenul „să vorbească” din acest pasaj se referă la flecăreală, bârfă sau vorbire în şoaptă în timpul slujbei, şi aceasta era ceea ce interzicea apostolul. Însă această interpretare este foarte eronată şi falsă. Concordanţa Young arată că termenul din greacă este „laleo”, care este folosit pe parcursul întregului capitol. Acest termen este tradus prin „a vorbi” în acest capitol şi de 241 ori în Noul Testament, şi înseamnă a vorbi. Deci după cum doi sau trei profeţi vorbesc (versetul 29), tot aşa femeile nu trebuie să vorbească în Adunare. Acelaşi cuvânt este folosit în ambele versete.
Alţi oameni spun că această interdicţie a femeilor de a vorbi în Adunare se aplică doar la Corintul din vremea de atunci, pentru că femeile erau destul de neştiutoare, gălăgioase şi sfidătoare şi nu erau capabile să vorbească în public. Prima afirmaţie este total greşită iar a doua este doar o presupunere. La începutul epistolei către Corinteni Pavel se adresează cu cuvintele: „către adunarea lui Dumnezeu care este în Corint… împreună cu toţi cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos” (1. Corinteni 1:2 ).
Cu siguranţă că acest argument este decisiv. Îndemnurile date în această epistolă nu sunt doar pentru corinteni, ci sunt adresate tuturor credincioşilor de pretutindeni. Iar în pasajul despre care vorbim, apostolul spune că femeile trebuie să tacă „în adunări”. El nu spune „în adunarea voastră”, ci „în adunări”.
Locul femeii în Adunare este de supunere şi retragere, nu de conducere. Ca o comparaţie, bărbatul este mintea umanităţii, iar femeia este inima. Inima este în piept, ascunsă vederii, în timp ce capul este în exterior, văzut de toţi. Cei care vorbesc în public în Adunare ocupă un loc de conducere, fie prin rugăciune, adorare sau predică, iar acest loc de conducere nu îi este dat femeii.
Mulţi oameni nu realizează faptul că atunci când cineva se roagă în mod public, el conduce Adunarea în rugăciune. El nu adresează o rugăciune individuală, ci este purtătorul de cuvânt al adunării în rugăciune sau în adorare. Prin urmare, dacă o femeie s-ar ruga în Adunare sau într-o întâlnire mixtă, ea ar ocupa poziţia de conducere, care este împotriva Scripturii. În 1. Timotei 2:8  apostolul spune: „Vreau deci ca bărbaţii să se roage în orice loc”. Această libertate nelimitată nu îi este acordată femeii.
În această privinţă putem de asemenea să învăţăm de la Ana, din 1. Samuel 1:9-17 . Această femeie evlavioasă se ruga în casa Domnului, unde se adunau închinătorii. Observaţi că se spune despre ea: „Şi Ana vorbea în inima ei; numai buzele i se mişcau, dar glasul nu i se auzea” (1. Samuel 1:13 ). Nu era potrivit ca ea să se roage cu voce tare, dar se putea ruga în inima ei, iar Dumnezeu a auzit-o şi i-a răspuns.  În mod asemănător, femeile din ziua de azi pot să se roage şi să-L laude pe Dumnezeu în inimile lor, în Adunare, şi să se alăture corului de „Amin” rostit la rugăciunea şi adorarea publică.
Acoperirea capului
La începutul acestui studiu am făcut referire pe scurt la faptul că femeia trebuie să aibă capul acoperit când se roagă sau profeţeşte, şi atunci când este în Adunare. Acum vom detalia acest aspect mai pe larg.
Apostolul oferă indicaţii despre lucrul acesta în 1. Corinteni 11:3-16 . Citim: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, şi capul femeii este bărbatul, şi Capul lui Hristos este Dumnezeu. Orice bărbat care se roagă sau profeţeşte având ceva pe cap îşi dezonorează Capul. Iar orice femeie care se roagă sau profeţeşte cu capul neacoperit îşi dezonorează capul, pentru că este ca şi cum ar fi rasă. Pentru că, dacă o femeie nu se acoperă, să se şi tundă; iar dacă este ruşinos pentru o femeie să se tundă sau să se radă, să se acopere. Pentru că un bărbat, în adevăr, nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chipul şi gloria lui Dumnezeu; dar femeia este gloria bărbatului. Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat; pentru că şi bărbatul nu a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea, din cauza îngerilor, femeia trebuie să aibă un semn de autoritate pe capul ei (adică un semn al autorităţii bărbatului, sub care se aşează)… Judecaţi în voi înşivă: se cuvine ca o femeie să se roage lui Dumnezeu neacoperită?”
În aceste versete vedem faptul că Dumnezeu a stabilit anumite nivele de autoritate pe care El doreşte ca noi să le recunoaştem şi să le respectăm. Nu este doar un obicei ca bărbaţii să aibă capul neacoperit iar femeile să aibă capul acoperit în prezenţa Domnului. Această ordine are un motiv biblic şi o semnificaţie bine determinate.
Dumnezeu este Capul lui Hristos, Hristos este Capul bărbatului iar bărbatul este capul femeii. Fiindcă bărbatul este imaginea şi gloria lui Dumnezeu iar Hristos este Capul lui, ar fi o dezonoare şi o ruşine pentru Hristos, Capul bărbatului, dacă acesta ar avea capul acoperit atunci când se roagă sau profeţeşte (în public). Gloria lui Hristos trebuie să se vadă, nu să fie acoperită.
Însă femeia a fost creată pentru bărbat şi ea este gloria bărbatului, deci capul ei trebuie acoperit atunci când se roagă sau profeţeşte, pentru că gloria bărbatului nu trebuie să se vadă, mai ales în întâlnirile ca Adunare. Acolo trebuie dezvăluită gloria lui Hristos, nu gloria omului.
Mai mult decât atât, versetul 10 spune că femeia trebuie să aibă un semn de autoritate pe capul ei, din cauza îngerilor. Adică ea trebuie să aibă capul acoperit, ca semn al autorităţii bărbatului căruia îi este supusă. Când o femeie îşi acoperă capul în prezenţa Domnului înseamnă că ea recunoaşte faptul că bărbatul este capul ei rânduit de Dumnezeu. O femeie care vine înaintea lui Dumnezeu cu capul neacoperit arată că ea doreşte să fie ca bărbatul şi nu vrea să-şi ocupe locul de supunere. Ea îşi dezonorează capul, deşi poate că nu este conştientă de asta. Chiar dacă lucrul acesta este făcut din neştiinţă, semnificaţia rămâne aceeaşi.
Îngerii privesc în Adunare şi ar trebui să vadă ordinea lui Dumnezeu acolo. Ei văd ordine în cer şi în toată creaţia şi nu ar trebui să vadă dezordine între cei credincioşi. Serafimii se acoperă în prezenţa Domnului (Isaia 6:1-3 ), şi ei se aşteaptă să vadă femeile făcând acelaşi lucru, în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Intenţia lui Dumnezeu este ca „înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti” (Efeseni 3:10-11 ). Această „înţelepciune a lui Dumnezeu” este taina lui Hristos şi a Adunării, care este ilustrată prin soţ şi soţie, soţul fiind capul iar soţia fiind supusă capului (Efeseni 5:22-32 ).
Acoperirea capului se aplică atât femeilor căsătorite cât şi celor necăsătorite. Versetele din 1. Corinteni 11  vorbesc despre femeie şi bărbat în general. În Numeri 30:3-5  se spune că o femeie tânără, care este în casa tatălui ei, trebuie să se supună autorităţii lui. Obligaţiile ei pot să stea în picioare numai dacă tatăl ei le îngăduie. Asemănător, obligaţiile unei soţii sunt valide doar dacă soţul ei le îngăduie. Deci femeia trebuie să recunoască autoritatea tatălui ei sau a soţului ei sau a bărbatului în general, atunci când se află în prezenţa Domnului. Iar acoperirea capului este o mărturie a acestui lucru.
Ruşinea capului neacoperit: „Iar orice femeie care se roagă sau profeţeşte cu capul neacoperit îşi dezonorează capul, pentru că este ca şi cum ar fi rasă. Pentru că, dacă o femeie nu se acoperă, să se şi tundă; iar dacă este ruşinos pentru o femeie să se tundă sau să se radă, să se acopere.”
În Vechiul Testament era un semn de ruşine când o femeie avea capul neacoperit sau ras, aşa cum vedem în Numeri 5:18 , unde o femeie era suspectată de soţul ei, şi în Deuteronom 21:10-13 , unde un israelit lua de soţie o femeie frumoasă dintre captivi. Deci, în 1. Corinteni 11  apostolul spune că dacă o femeie profeţeşte sau se roagă cu capul neacoperit, este ca şi cum ar fi rasă. Şi fiindcă este un semn de ruşine ca femeia să se tundă sau să se radă, atunci ea trebuie să aibă capul acoperit. Ea nu trebuie să aibă niciun semn de ruşine asupra ei când vine înaintea Domnului. Ea nu trebuie să se înfăţişeze înaintea Domnului ca una care este suspectată de necredincioşie faţă de soţul ei. Acoperirea capului ei indică faptul că ea recunoaşte că el este capul ei şi se bucură de încrederea lui deplină.
Doar în trecere, observăm din aceste versete din 1. Corinteni 11  că este ruşine pentru o femeie să se tundă, însă „dacă o femeie are părul lung, este glorie pentru ea” (versetul 15). Aceste cuvinte inspirate de Duhul Sfânt ar trebui să clarifice problema „părului scurt” pentru orice femeie evlavioasă. Este bine ca o femeie să îndepărteze ceva din gloria pe care Dumnezeu i-a dat-o şi să o arunce? Acesta este un act de răzvrătire şi aduce numai ruşine. Ar putea o femeie ca aceasta să şteargă picioarele Domnului cu părul capului ei aşa cum a făcut femeia devotată din Luca 7:38  şi Ioan 12:3 ?
Părul lung nu este un voal. În 1. Corinteni 11:15  se spune: „pentru că părul lung îi este dat drept voal”. Unii învăţători spun că părul lung al femeii este acoperitoarea capului ei şi ea nu are nevoie de alt voal. Însă această frază nu este tradusă de fiecare dată corect şi nu redă întotdeauna semnificaţia textului în original. În greacă se foloseşte un cuvânt total diferit de cuvântul „acoperă” din versetul 6. Acolo este folosit  cuvântul „katakaluptespho”, care înseamnă „a acoperi capul cuiva / a-şi acoperi capul”. În versetul 15 se foloseşte cuvântul „peribolaiou”, care înseamnă „ceva care se aruncă în jurul cuiva / ceva care acoperă de jur împrejur” (Dicţionarul Liddel and Scott).
Prin urmare, traducerea corectă spune „pentru că părul lung îi este dat drept voal”. Adică părul lung îi este dat femeii în mod natural ca un voal care o înconjoară. Nu este acelaşi lucru cu acoperitoarea capului despre care apostolul insistă în versetele anterioare. Dacă gloria bărbatului trebuie acoperită în prezenţa lui Dumnezeu, aşa cum am arătat mai devreme, atunci cu siguranţă că părul lung al femeii, adică gloria ei personală, trebuie de asemenea acoperit în prezenţa Lui.
Mai întâi Pavel stabileşte diferenţele dintre bărbat şi femeie şi spune că bărbatul trebuie să aibă capul neacoperit iar femeia trebuie să aibă capul acoperit. Apoi el apelează la frumuseţe şi bun simţ, bazându-se pe natura diferită a bărbatului şi a femeii, pentru a oferi încă un motiv pentru care femeia trebuie să aibă capul acoperit şi să se înfăţişeze diferit faţă de bărbat înaintea lui Dumnezeu. „Judecaţi în voi înşivă: se cuvine ca o femeie să se roage lui Dumnezeu neacoperită? Nu vă învaţă chiar firea…?” (versetele 13-14). Chiar prin natură Dumnezeu a dat femeii părul lung, ca un văl care o ascunde. Prin urmare, ceea ce se potriveşte femeii este ca să-şi acopere capul când se roagă lui Dumnezeu.
Nu avem asemenea obicei: „Dar dacă cineva gândeşte să fie certăreţ, noi nu avem asemenea obicei, nici adunările lui Dumnezeu” (versetul 16). Apostolul a prezentat gândul lui Dumnezeu în această privinţă şi dacă cineva doreşte să se certe sau să discute în contradictoriu, el vrea să spună: „Nici noi, nici adunările lui Dumnezeu nu avem obiceiul de a ne certa.”
De multe ori, starea inimii cuiva se descoperă în chestiuni mărunte ca aceasta referitoare la acoperirea sau neacoperirea capului, şi astfel se testează dacă voia omului este supusă lui Dumnezeu şi Cuvântului său, sau dacă dorinţa inimii lui este împotriva Cuvântului şi în acord cu mersul lumii acesteia. Obiceiurile se pot schimba, însă principiile Cuvântului lui Dumnezeu rămân întotdeauna aceleaşi.

http://christliche-radiosender.blogspot.com/
http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
http://www.facebook.com/megapower1976
https://twitter.com/MegaPowerDany

“Randuielile Adunarii-Botezul Credinciosilor urmat de Cina Domnului.”Matei 28;19-20.

 

 

“Randuielile Adunarii-Botezul Credinciosilor urmat de Cina Domnului.”Matei 28;19-20.

 

Randuielile Adunarii – BOTEZUL CREDINCIOSILOR URMAT DE CINA DOMNULUI (Mat. 28:19-20)
CRISTOS A DAT  bisericii Sale randuieli.  Nu i-a dat sacramente.  Sacramentele sunt ritualuri cu capacitati mantuitoare.  Randuielile sunt memoriale.  Ele determina copiii lui Dumnezeu sa isi aminteasca si sa contemple in mod serios lucrarea desavarsita a lui Cristos si ele arata lumii Evanghelia Lui (1 Cor. 11:26).  Ele ilustreaza lucrarea incheiata a lui Cristos.  Randuielile reprezinta Evanghelia ilustrata.
Cristos a dat bisericii Sale doua si numai doua randuieli.  El nu a dat altele.  Casatoria in biserica nu este o randuiala.  Ultima impartasanie nu este o randuiala.  Ingroparea in pamant sfant nu este o randuiala.  Botezarea pruncilor nu este o randuiala.  Binecuvantarea copiilor nu este o randuiala.  Ritualul spalarii picioarelor nu este o randuiala.  Purtarea robelor sau a altor articole de imbracaminte speciale nu este o randuiala. Spalarea ceremoniala a vaselor sau inaugurarea si sfintirea cladirilor nu sunt randuieli.  Si nici alte ritualuri, traditii si ceremonii populare in lumea religioasa nu sunt randuieli.  Cele doua randuieli ale bisericii sunt botezul si cina Domnului.
Aceste doua randuieli sunt apartin bisericii.  Nu sunt randuieli ale pastorului sau ale diaconului.  Prin aceasta noi intelegem ca nici pastorul, nici diaconii nu au control sau autoritate asupra acestor randuieli.  Biserica trebuie sa decida (sa voteze) cine intruneste conditiile pentru a fi botezat si admis ca membru.  Nici pastorul, nici diaconii, nici alt grup din cadrul bisericii nu are aceasta autoritate.  Biserica trebuie sa autorizeze pastorul sau alt frate sa administreze botezul.  In mod similar, biserica trebuie sa autorizeze pastorul sau un alt frate pentru a administra cina.  Aceste doua randuieli sunt randuieli ale bisericii prin faptul ca botezul este necesar pentru a fi membru in biserica si usa spre aceasta. Botezul si membralitatea in biserica sunt asociate cu o biserica „locala”.  O persoana nu poate fi membra scriptural in mai mult de o biserica la un moment dat.  Cina Domnului trebuie sa fie luata de o biserica „locala” doar pentru a pastra disciplina       (1 Cor. 5:11; 11:20).  Cei care nu sunt membri unei biserici nu pot participa scriptural la cina.
Botezul scriptural include (1) un candidat scriptural, (2) un motiv scriptural, (3) un mod scriptural si (4) un administrator scriptural.  Daca lipseste vreuna din aceste patru cerinte, actul nu este valid.  Doar credinciosii sunt candidati scripturali, adica doar ei au dreptul sa fie botezati (Fapte 8:37).  Deci, cei „botezati” in copilarie nu sunt botezati scriptural.  Nu exista nici porunca biblica, nici exemplu de botez al copiilor.  Cei care boteaza copiii, o fac fiindca atribuie botezului o capacitate mantuitoare, de aceea motivul lor pentru botez este nescriptural.  Toti sunt de acord ca afundarea in apa (nu in must sau in alt lichid) este modul initial si deci scriptural.  Astfel, stropirea sau turnarea de apa nu sunt moduri scripturale. Cei „botezati” de Curva sau de fiicele ei (Apoc. 17:5) nu sunt botezati scriptural fiindca ele nu sunt mireasa Lui si de aceea nu au autoritatea Sa.  O biserica ce primeste „botezurile” nescripturale ale „bisericilor” omenesti apostate nu poate fi privita ca o mireasa fecioara a lui Cristos, acesta insa trebuind sa fie scopul fiecarei biserici si al fiecarui pastor pentru biserica pe care o slujeste (2 Cor. 11:2).  O asemenea „biserica” s-a poluat ea insasi cu Curva si fiicele ei (Apoc. 18:4).  O asemenea biserica poluata nu este biserica adevarata si nu poate fi considerata ca administrator scriptural al botezului.  Si nici unei persoane nu ii poate fi permisa luarea cinei Domnului pana cand nu este scriptural botezata.  Acesta este modelul intregului Nou Testament.  Astfel, cei cu „botezuri” poluate nu sunt eligibili pentru a lua Cina Domnului.
Am auzit deseori despre parinti care au pastrat lucrurile unui copil care a plecat de acasa exact asa cum acesta le-a lasat.  Ei doreau ca lucrurile copilului sa fie exact asa cum el le dorea pentru cand se va intoarce.  Putem intelege acest fapt.  Ne putem identifica cu acesti parinti. Putem intelege prietenii lui Cristos dorind sa pastreze randuielile Lui asa cum le-a lasat El bisericilor Sale (Ioan 15:14).  Ceea ce nu putem intelege este cum un prieten al lui Cristos vrea sa schimbe lucrurile pe care El ni le-a lasat.  Dar unii spun ca nu conteaza candidatul, modul, motivul sau administratorul botezului.  Ei afirma ca sinceritatea este de ajuns.  Detaliile botezului nu mai conteaza.  Altii omit una sau mai multe din cerintele botezului afirmate mai sus.  In mod similar, sunt unii care afirma ca nu conteaza ce fel de paine sau bautura se foloseste la cina.  Unii predicatori din America sunt asa de liberali si le pasa asa de putin de lucrurile lui Cristos incat spun ca Cina Domnului poate fi luata cu un hamburger McDonald’s si o cola!  Si ei afirma ca sinceritatea este de ajuns.  Afirma ca nu conteza ce elemente sunt folosite la cina.  Nu stim, dar nu credem ca acestia sunt prieteni adevarati ai lui Cristos (Ioan 15:4).
Noi credem caci cina, la fel ca botezul, trebuie sa intruneasca patru cerinte pentru a fi o pastrare scripturala si valida a randuielii pe care a lasat-o Cristos.  Trebuie sa fie (1) participanti scripturali, (2) un motiv scriptural pentru a manca si a bea, (3) elemente scripturale si (4) un administrator scriptural.  Afirmate pe scurt (datorita lipsei spatiului) noi credem ca Biblia ne invata ca participantii scripturali sunt membrii statornici intr-o biserica nou testamentala.  Motivul scriptural pentru a lua parte la cina este proclamarea mortii Domnului. Este partasia bisericii cu Capul ei.  NU este partasia credinciosilor unul cu altul.  Asa ceva nu este invatat in Noul Testament. Elementele scripturale sunt painea nedospita si vinul. Administratorul scriptural este o biserica nou testamentala.  In mod obisnuit, cina este administrata de pastor, dar in absenta acestuia, biserica poate autoriza un frate pentru a administra cina fiindca randuielile sunt randuielile bisericii si nu sunt legate de vreo slujba specifica din cadrul acesteia.
Cina instituita de Domnul a fost compusa din vin si paine nedospita.  Stim ca painea a fost nedospita fiindca Cristos a instituit cina aproape de timpul Sarbatorii Azimilor.  In acel timp era interzis sa existe aluat in vreo casa din Israel (Ex. 12:15).  Nici o paine dospita nu era disponibila!  Mai stim ca jertfele de sange pentru Domnul in Vechiul Testament nu puteau include aluat (Ex. 34:25).  Daca aceasta era valabil pentru jertfele firesti, cu cat mai mult este valabil pentru singura jertfa adevarata a propriului sange si trup al lui Cristos!  Stim ca evreii au folosit constant vinul inca de la inceput ca singura bautura pentru sezonul Pastelor, aceasta fiind bautura obisnuita a iudeilor pe tot parcursul anului.  Stim ca se folosea vin si nu must deoarece culesul strugurilor se facea in August sau Septembrie.  Domnul a instituit cina Sa primavara.  Mustul nu era disponibil atunci! Neavand refrigerare, iudeii au lasat ca mustul sa fermenteze si astfel sa se conserve.  Cand fermentarea este completa, drojdia este moarta. Vinul este separat de sedimente si ramane curat si fara drojdie.  La aceasta procedura care reprezinta o parte a producerii vinului se face aluzie in Ieremia 48:11.  Drojdia ilustreaza pacatul, in special pacatul ipocriziei (Luc.12:1).  A ilustra trupul si sangele lui Cristos folosind elemente care contin aluat inseamna a ilustra trupul si sangele lui Cristos ca pline de pacat. Un Cristos pacatos nu putea mantui pe nimeni. Datorita semnificatiei acestor lucruri, elementele sunt importante fiindca ele „predica” intr-un mod vizibil Evanghelia lui Cristos.
Pretentia ca Pavel a schimbat painea nedospita in paine dospita in biserica din Corint este nefondata.  Aceasta eroare sustine ca utilizarea cuvantului „artos” in 1 Corinteni dovedeste ca Pavel si bisericile dintre neamuri au folosit paine dospita.  Dar acest argument este fals.  „Artos” este un cuvant general si cuprinzator pentru toate felurile de paine de grau.  Putea fi folosit pentru paine dospita ca in Mat. 16:12 sau pentru paine nedospita ca in Mat. 26:26; Marcu 14:22 si Luc. 22:19.  Utilizarea acestui cuvant grecesc nu dovedeste nimic.  In plus, stim ca biserica din Corint avea membri iudei cand Pavel a organizat-o (Fapte 18:1-11; si anume Aquila, Priscila, Iustus, Crispus, casa lui evreiasca si fara indoiala altii).  Deci este amagitor sa vorbesti despre biserica din Corint ca fiind intr-un „context al neamurilor” cand cunoastem o prezenta mare evreiasca in aceasta biserica.  Dovada acestui fapt este in 1 Corinteni 10:1-11 unde Pavel vorbeste despre „parintii nostri toti” indicand stramosi evrei comuni – atat ai lui cat si ai lor, desi unii, probabil majoritatea erau dintre Neamuri (12:2).  Pavel scrie despre unii circumcisi (Iudei) in 7:18-19 si presupune ca ei cunosc Legea Vechiului Testament  (9:8-9; 14:34) si alte practici vechi testamentale (9:13; 10:18).  Toate acestea sunt dovezi solide ca biserica din Corint nu a fost in exclusivitate o biserica dintre Neamuri.  Pentru unii suna bine sa vorbeasca despre un „context al neamurilor,” dar acestea sunt cuvinte goale, fara inteles in lumina Scripturii.
Mai mult, noi suntem asigurati ca biserica din Corint a folosit paine nedospita fiindca Pavel se refera indirect la aceasta practica atunci cand scrie in 1 Corinteni 5:8 despre tinerea Pastelui spiritual (Cristos) cu „azimile curatiei”.   „Painea” nu se afla in textul original fiindca amandoua (painea si vinul) trebuiau sa fie fara drojdie.
Noi nu ii intelegem pe cei ce doresc sa schimbe randuielile lui Cristos datorita leneviei, placerii si confortului.  Unii ce se autodenumesc „crestini” au schimbat modul botezului.  Au spus ca afundarea nu este demna, ca este neplacuta, ca nu este convenabila, etc. si astfel si-au justificat lor insisi schimbarea in stropire sau turnare de apa.  Altii au schimbat elementele cinei si au adus scuze variate pentru ceea ce au facut. In loc de a folosi vin, unii au preferat mustul, dar acesta nu simbolizeaza nimic in afara de pacatul ipocriziei, fiindca este plin de drojdie.  Unii au adus scuza folosintei gresite a alcoolului.  Dar cine poate indrazni sa spuna ca putina cantitate de vin consumata de un individ la cina este abuz de alcool?  Oamenii folosesc, fara sa se gandeasca, o cantitate mult mai considerabila de alcool in sirop pentru tuse, dar refuza sa asculte Biblia in ce priveste folosirea vinului.  Ei fac pentru trupurile lor fizice ceea ce nu ar face pentru sufletele lor.  Una din scuzele cele mai ridicole auzite vreodata pentru incetarea folosirii vinului a fost ca vinul avea gust rau!  A devenit poporul Domnului asa de iubitor de placeri si asa de indragostit de confort si lene incat nu mai poate suporta gustul vinului?  Paharul pe care l-a baut Cristos pentru poporul Sau nu a fost unul amar?  Chiar si Israelului, din timpurile stravechi i-a fost cerut sa manance ierburi amare impreuna cu mielul de Paste (Ex. 12:8; Num. 9:11).  Si, in afara de toate acestea, de unde ne-a venit ideea ca Cina Domnului – amintirea suferintei si mortii Sale groaznice – trebuie sa convina gusturilor „crestinilor” moderni si catifelati?  Despre cei care pretind ca sunt prieteni ai lui Cristos si care totusi nu Il asculta, noi credem ca ei nu Ii sunt prieteni adevarati (Ioan 15:14).
Dar stim cu siguranta ca a schimba randuielile in sacramente mantuitoare a sufletului sau a pretinde ca prin participarea la ritualuri, se acorda har participantului inseamna a perverti Evanghelia harului lui Dumnezeu.  O biserica nu poate fi o biserica adevarata a lui Dumnezeu daca predica o evanghelie falsa a faptelor in cuvinte sau in randuielile care ilustreaza Evanghelia.

“Intristarea care duce la pocainta.”


S-o numim întristare, sau mâhnire, sau tânguire, vorbim despre acea stare a inimii care este înaintea pocăinței.
La cercetarea făcută de Cuvânt, cugetul omului învinge gândurile împotrivitoare și mintea i se schimbă. Aceasta este pocăința. Pocăința este acea schimbarea a minții după ce cugetul este cercetat de Cuvânt.
Dar înainte de pocăință este o stare de ”întristare care duce la pocăință”.
Este numită și ”întristarea după voia lui Dumnezeu”.
Această întristare face parte din mesajul Veștii Bune, un mesaj care nu dă mari speranțe nici omului vechi, care trebuie dus la răstignire, nici părerilor înalte și pline de îngâmfare (lipsite de întristare) pe care omul vechi și păcătos le are despre sine.
Când omul ce crede (”cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este”) află părerile lui Dumnezeu despre sinele lui, el nu se mai îngâmfă ci se întristează. Părerile lui Dumnezeu despre păcat și omul păcătos nu sunt deloc măgulitoare, ci atunci când sunt crezute îl umplu pe om de groază.
”Pentru că, iată, tocmai aceasta, întristarea voastră potrivit lui Dumnezeu, ce sârguinţă a lucrat în voi! Şi ce dezvinovăţire, şi ce indignare, şi ce teamă, şi ce dor, şi ce râvnă, şi ce răzbunare! În toate privinţele aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru!” 2 Corinteni 7:11(GBV 2001)
Pocăința vine în urma întristării, iar această întristare potrivit lui Dumnezeu (sau după Voia lui Dumnezeu) este lucrată de crederea mesajului crucii, a Cuvântului condamnării păcatului în carne (”Dumnezeu a osândit păcatul în carne”). Sunt multe și cauzele și consecințele acestei întristări, putem vorbi de justificare, de îndreptățire, de sentimentul vinovăției și al iertării, al bucuriei iertării, al Dragostei turnate prin Duhul în inimile celor ce li se iartă mult.
Despre ce nu putem vorbi, nu putem vorbi de o condiționare a întristării pocăinței de un legământ, sau decizie, sau înscrierea cuiva într-un program. Fără cercetarea de sine, fără judecarea de sine în urma ascultării Cuvântului Crucii, nimeni nu se pocăiește, pentru că n-a fost întristat spre pocăință.
De multe ori solicitarea unui legământ crează în om mândria că a făcut ceva, nu întristarea lui Dumnezeu. Este o diferență între întristarea spre pocăință și ambiția promisiunilor unui legământ, căci oamenii fac multe promisiuni și unii chiar le respectă.
Nici decizia umană nu este întristare după voia lui Dumnezeu, deci nu conduce la pocăință.
Finney, inventatorul deciziei religioase a fost un manipulator de mase, nu un vestitor al Cuvântului Crucii


http://christliche-radiosender.blogspot.com/
http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
http://www.facebook.com/megapower1976
https://twitter.com/MegaPowerDany