“Randuielile Adunarii-Botezul Credinciosilor urmat de Cina Domnului.”Matei 28;19-20.

 

 

“Randuielile Adunarii-Botezul Credinciosilor urmat de Cina Domnului.”Matei 28;19-20.

 

Randuielile Adunarii – BOTEZUL CREDINCIOSILOR URMAT DE CINA DOMNULUI (Mat. 28:19-20)

CRISTOS A DAT  bisericii Sale randuieli.  Nu i-a dat sacramente.  Sacramentele sunt ritualuri cu capacitati mantuitoare.  Randuielile sunt memoriale.  Ele determina copiii lui Dumnezeu sa isi aminteasca si sa contemple in mod serios lucrarea desavarsita a lui Cristos si ele arata lumii Evanghelia Lui (1 Cor. 11:26).  Ele ilustreaza lucrarea incheiata a lui Cristos.  Randuielile reprezinta Evanghelia ilustrata.

Cristos a dat bisericii Sale doua si numai doua randuieli.  El nu a dat altele.  Casatoria in biserica nu este o randuiala.  Ultima impartasanie nu este o randuiala.  Ingroparea in pamant sfant nu este o randuiala.  Botezarea pruncilor nu este o randuiala.  Binecuvantarea copiilor nu este o randuiala.  Ritualul spalarii picioarelor nu este o randuiala.  Purtarea robelor sau a altor articole de imbracaminte speciale nu este o randuiala. Spalarea ceremoniala a vaselor sau inaugurarea si sfintirea cladirilor nu sunt randuieli.  Si nici alte ritualuri, traditii si ceremonii populare in lumea religioasa nu sunt randuieli.  Cele doua randuieli ale bisericii sunt botezul si cina Domnului.
Aceste doua randuieli sunt apartin bisericii.  Nu sunt randuieli ale pastorului sau ale diaconului.  Prin aceasta noi intelegem ca nici pastorul, nici diaconii nu au control sau autoritate asupra acestor randuieli.  Biserica trebuie sa decida (sa voteze) cine intruneste conditiile pentru a fi botezat si admis ca membru.  Nici pastorul, nici diaconii, nici alt grup din cadrul bisericii nu are aceasta autoritate.  Biserica trebuie sa autorizeze pastorul sau alt frate sa administreze botezul.  In mod similar, biserica trebuie sa autorizeze pastorul sau un alt frate pentru a administra cina.  Aceste doua randuieli sunt randuieli ale bisericii prin faptul ca botezul este necesar pentru a fi membru in biserica si usa spre aceasta. Botezul si membralitatea in biserica sunt asociate cu o biserica „locala”.  O persoana nu poate fi membra scriptural in mai mult de o biserica la un moment dat.  Cina Domnului trebuie sa fie luata de o biserica „locala” doar pentru a pastra disciplina       (1 Cor. 5:11; 11:20).  Cei care nu sunt membri unei biserici nu pot participa scriptural la cina.
Botezul scriptural include (1) un candidat scriptural, (2) un motiv scriptural, (3) un mod scriptural si (4) un administrator scriptural.  Daca lipseste vreuna din aceste patru cerinte, actul nu este valid.  Doar credinciosii sunt candidati scripturali, adica doar ei au dreptul sa fie botezati (Fapte 8:37).  Deci, cei „botezati” in copilarie nu sunt botezati scriptural.  Nu exista nici porunca biblica, nici exemplu de botez al copiilor.  Cei care boteaza copiii, o fac fiindca atribuie botezului o capacitate mantuitoare, de aceea motivul lor pentru botez este nescriptural.  Toti sunt de acord ca afundarea in apa (nu in must sau in alt lichid) este modul initial si deci scriptural.  Astfel, stropirea sau turnarea de apa nu sunt moduri scripturale. Cei „botezati” de Curva sau de fiicele ei (Apoc. 17:5) nu sunt botezati scriptural fiindca ele nu sunt mireasa Lui si de aceea nu au autoritatea Sa.  O biserica ce primeste „botezurile” nescripturale ale „bisericilor” omenesti apostate nu poate fi privita ca o mireasa fecioara a lui Cristos, acesta insa trebuind sa fie scopul fiecarei biserici si al fiecarui pastor pentru biserica pe care o slujeste (2 Cor. 11:2).  O asemenea „biserica” s-a poluat ea insasi cu Curva si fiicele ei (Apoc. 18:4).  O asemenea biserica poluata nu este biserica adevarata si nu poate fi considerata ca administrator scriptural al botezului.  Si nici unei persoane nu ii poate fi permisa luarea cinei Domnului pana cand nu este scriptural botezata.  Acesta este modelul intregului Nou Testament.  Astfel, cei cu „botezuri” poluate nu sunt eligibili pentru a lua Cina Domnului.
Am auzit deseori despre parinti care au pastrat lucrurile unui copil care a plecat de acasa exact asa cum acesta le-a lasat.  Ei doreau ca lucrurile copilului sa fie exact asa cum el le dorea pentru cand se va intoarce.  Putem intelege acest fapt.  Ne putem identifica cu acesti parinti. Putem intelege prietenii lui Cristos dorind sa pastreze randuielile Lui asa cum le-a lasat El bisericilor Sale (Ioan 15:14).  Ceea ce nu putem intelege este cum un prieten al lui Cristos vrea sa schimbe lucrurile pe care El ni le-a lasat.  Dar unii spun ca nu conteaza candidatul, modul, motivul sau administratorul botezului.  Ei afirma ca sinceritatea este de ajuns.  Detaliile botezului nu mai conteaza.  Altii omit una sau mai multe din cerintele botezului afirmate mai sus.  In mod similar, sunt unii care afirma ca nu conteaza ce fel de paine sau bautura se foloseste la cina.  Unii predicatori din America sunt asa de liberali si le pasa asa de putin de lucrurile lui Cristos incat spun ca Cina Domnului poate fi luata cu un hamburger McDonald’s si o cola!  Si ei afirma ca sinceritatea este de ajuns.  Afirma ca nu conteza ce elemente sunt folosite la cina.  Nu stim, dar nu credem ca acestia sunt prieteni adevarati ai lui Cristos (Ioan 15:4).
Noi credem caci cina, la fel ca botezul, trebuie sa intruneasca patru cerinte pentru a fi o pastrare scripturala si valida a randuielii pe care a lasat-o Cristos.  Trebuie sa fie (1) participanti scripturali, (2) un motiv scriptural pentru a manca si a bea, (3) elemente scripturale si (4) un administrator scriptural.  Afirmate pe scurt (datorita lipsei spatiului) noi credem ca Biblia ne invata ca participantii scripturali sunt membrii statornici intr-o biserica nou testamentala.  Motivul scriptural pentru a lua parte la cina este proclamarea mortii Domnului. Este partasia bisericii cu Capul ei.  NU este partasia credinciosilor unul cu altul.  Asa ceva nu este invatat in Noul Testament. Elementele scripturale sunt painea nedospita si vinul. Administratorul scriptural este o biserica nou testamentala.  In mod obisnuit, cina este administrata de pastor, dar in absenta acestuia, biserica poate autoriza un frate pentru a administra cina fiindca randuielile sunt randuielile bisericii si nu sunt legate de vreo slujba specifica din cadrul acesteia.
Cina instituita de Domnul a fost compusa din vin si paine nedospita.  Stim ca painea a fost nedospita fiindca Cristos a instituit cina aproape de timpul Sarbatorii Azimilor.  In acel timp era interzis sa existe aluat in vreo casa din Israel (Ex. 12:15).  Nici o paine dospita nu era disponibila!  Mai stim ca jertfele de sange pentru Domnul in Vechiul Testament nu puteau include aluat (Ex. 34:25).  Daca aceasta era valabil pentru jertfele firesti, cu cat mai mult este valabil pentru singura jertfa adevarata a propriului sange si trup al lui Cristos!  Stim ca evreii au folosit constant vinul inca de la inceput ca singura bautura pentru sezonul Pastelor, aceasta fiind bautura obisnuita a iudeilor pe tot parcursul anului.  Stim ca se folosea vin si nu must deoarece culesul strugurilor se facea in August sau Septembrie.  Domnul a instituit cina Sa primavara.  Mustul nu era disponibil atunci! Neavand refrigerare, iudeii au lasat ca mustul sa fermenteze si astfel sa se conserve.  Cand fermentarea este completa, drojdia este moarta. Vinul este separat de sedimente si ramane curat si fara drojdie.  La aceasta procedura care reprezinta o parte a producerii vinului se face aluzie in Ieremia 48:11.  Drojdia ilustreaza pacatul, in special pacatul ipocriziei (Luc.12:1).  A ilustra trupul si sangele lui Cristos folosind elemente care contin aluat inseamna a ilustra trupul si sangele lui Cristos ca pline de pacat. Un Cristos pacatos nu putea mantui pe nimeni. Datorita semnificatiei acestor lucruri, elementele sunt importante fiindca ele „predica” intr-un mod vizibil Evanghelia lui Cristos.
Pretentia ca Pavel a schimbat painea nedospita in paine dospita in biserica din Corint este nefondata.  Aceasta eroare sustine ca utilizarea cuvantului „artos” in 1 Corinteni dovedeste ca Pavel si bisericile dintre neamuri au folosit paine dospita.  Dar acest argument este fals.  „Artos” este un cuvant general si cuprinzator pentru toate felurile de paine de grau.  Putea fi folosit pentru paine dospita ca in Mat. 16:12 sau pentru paine nedospita ca in Mat. 26:26; Marcu 14:22 si Luc. 22:19.  Utilizarea acestui cuvant grecesc nu dovedeste nimic.  In plus, stim ca biserica din Corint avea membri iudei cand Pavel a organizat-o (Fapte 18:1-11; si anume Aquila, Priscila, Iustus, Crispus, casa lui evreiasca si fara indoiala altii).  Deci este amagitor sa vorbesti despre biserica din Corint ca fiind intr-un „context al neamurilor” cand cunoastem o prezenta mare evreiasca in aceasta biserica.  Dovada acestui fapt este in 1 Corinteni 10:1-11 unde Pavel vorbeste despre „parintii nostri toti” indicand stramosi evrei comuni – atat ai lui cat si ai lor, desi unii, probabil majoritatea erau dintre Neamuri (12:2).  Pavel scrie despre unii circumcisi (Iudei) in 7:18-19 si presupune ca ei cunosc Legea Vechiului Testament  (9:8-9; 14:34) si alte practici vechi testamentale (9:13; 10:18).  Toate acestea sunt dovezi solide ca biserica din Corint nu a fost in exclusivitate o biserica dintre Neamuri.  Pentru unii suna bine sa vorbeasca despre un „context al neamurilor,” dar acestea sunt cuvinte goale, fara inteles in lumina Scripturii.
Mai mult, noi suntem asigurati ca biserica din Corint a folosit paine nedospita fiindca Pavel se refera indirect la aceasta practica atunci cand scrie in 1 Corinteni 5:8 despre tinerea Pastelui spiritual (Cristos) cu „azimile curatiei”.   „Painea” nu se afla in textul original fiindca amandoua (painea si vinul) trebuiau sa fie fara drojdie.
Noi nu ii intelegem pe cei ce doresc sa schimbe randuielile lui Cristos datorita leneviei, placerii si confortului.  Unii ce se autodenumesc „crestini” au schimbat modul botezului.  Au spus ca afundarea nu este demna, ca este neplacuta, ca nu este convenabila, etc. si astfel si-au justificat lor insisi schimbarea in stropire sau turnare de apa.  Altii au schimbat elementele cinei si au adus scuze variate pentru ceea ce au facut. In loc de a folosi vin, unii au preferat mustul, dar acesta nu simbolizeaza nimic in afara de pacatul ipocriziei, fiindca este plin de drojdie.  Unii au adus scuza folosintei gresite a alcoolului.  Dar cine poate indrazni sa spuna ca putina cantitate de vin consumata de un individ la cina este abuz de alcool?  Oamenii folosesc, fara sa se gandeasca, o cantitate mult mai considerabila de alcool in sirop pentru tuse, dar refuza sa asculte Biblia in ce priveste folosirea vinului.  Ei fac pentru trupurile lor fizice ceea ce nu ar face pentru sufletele lor.  Una din scuzele cele mai ridicole auzite vreodata pentru incetarea folosirii vinului a fost ca vinul avea gust rau!  A devenit poporul Domnului asa de iubitor de placeri si asa de indragostit de confort si lene incat nu mai poate suporta gustul vinului?  Paharul pe care l-a baut Cristos pentru poporul Sau nu a fost unul amar?  Chiar si Israelului, din timpurile stravechi i-a fost cerut sa manance ierburi amare impreuna cu mielul de Paste (Ex. 12:8; Num. 9:11).  Si, in afara de toate acestea, de unde ne-a venit ideea ca Cina Domnului – amintirea suferintei si mortii Sale groaznice – trebuie sa convina gusturilor „crestinilor” moderni si catifelati?  Despre cei care pretind ca sunt prieteni ai lui Cristos si care totusi nu Il asculta, noi credem ca ei nu Ii sunt prieteni adevarati (Ioan 15:14).
Dar stim cu siguranta ca a schimba randuielile in sacramente mantuitoare a sufletului sau a pretinde ca prin participarea la ritualuri, se acorda har participantului inseamna a perverti Evanghelia harului lui Dumnezeu.  O biserica nu poate fi o biserica adevarata a lui Dumnezeu daca predica o evanghelie falsa a faptelor in cuvinte sau in randuielile care ilustreaza Evanghelia.

“Intristarea care duce la pocainta.”

S-o numim întristare, sau mâhnire, sau tânguire, vorbim despre acea stare a inimii care este înaintea pocăinței.
La cercetarea făcută de Cuvânt, cugetul omului învinge gândurile împotrivitoare și mintea i se schimbă. Aceasta este pocăința. Pocăința este acea schimbarea a minții după ce cugetul este cercetat de Cuvânt.
Dar înainte de pocăință este o stare de ”întristare care duce la pocăință”.
Este numită și ”întristarea după voia lui Dumnezeu”.
Această întristare face parte din mesajul Veștii Bune, un mesaj care nu dă mari speranțe nici omului vechi, care trebuie dus la răstignire, nici părerilor înalte și pline de îngâmfare (lipsite de întristare) pe care omul vechi și păcătos le are despre sine.
Când omul ce crede (”cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este”) află părerile lui Dumnezeu despre sinele lui, el nu se mai îngâmfă ci se întristează. Părerile lui Dumnezeu despre păcat și omul păcătos nu sunt deloc măgulitoare, ci atunci când sunt crezute îl umplu pe om de groază.
”Pentru că, iată, tocmai aceasta, întristarea voastră potrivit lui Dumnezeu, ce sârguinţă a lucrat în voi! Şi ce dezvinovăţire, şi ce indignare, şi ce teamă, şi ce dor, şi ce râvnă, şi ce răzbunare! În toate privinţele aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru!” 2 Corinteni 7:11(GBV 2001)
Pocăința vine în urma întristării, iar această întristare potrivit lui Dumnezeu (sau după Voia lui Dumnezeu) este lucrată de crederea mesajului crucii, a Cuvântului condamnării păcatului în carne (”Dumnezeu a osândit păcatul în carne”). Sunt multe și cauzele și consecințele acestei întristări, putem vorbi de justificare, de îndreptățire, de sentimentul vinovăției și al iertării, al bucuriei iertării, al Dragostei turnate prin Duhul în inimile celor ce li se iartă mult.
Despre ce nu putem vorbi, nu putem vorbi de o condiționare a întristării pocăinței de un legământ, sau decizie, sau înscrierea cuiva într-un program. Fără cercetarea de sine, fără judecarea de sine în urma ascultării Cuvântului Crucii, nimeni nu se pocăiește, pentru că n-a fost întristat spre pocăință.
De multe ori solicitarea unui legământ crează în om mândria că a făcut ceva, nu întristarea lui Dumnezeu. Este o diferență între întristarea spre pocăință și ambiția promisiunilor unui legământ, căci oamenii fac multe promisiuni și unii chiar le respectă.
Nici decizia umană nu este întristare după voia lui Dumnezeu, deci nu conduce la pocăință.
Finney, inventatorul deciziei religioase a fost un manipulator de mase, nu un vestitor al Cuvântului Crucii

http://christliche-radiosender.blogspot.com/
http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
http://www.facebook.com/megapower1976
https://twitter.com/MegaPowerDany