Prinţesă a cerului cu picioarele în praful pământului

Prinţesă a cerului cu picioarele în praful pământului

 
Eşti prinţesă dacă porţi în trasăturile caracterului tău, nobleţea din sângele Regelui.
   Mereu mi-a fost greu să mă simt o prinţesă... să mă simt valoroasă, preţioasă, dorită şi iubită. Erau prea multe voci care îmi şopteau de dimineaţa până seara, câte lucruri îmi lipsesc ca să fiu specială. Că sunt comună, o Cenuşăreasă ca oricare alta... care îşi va sfârşi viaţa visând la ceea ce nu va obţine niciodată.
   Ultima discuţie pe care am avut-o cu Tatăl meu ceresc, Regele regilor despre statutul meu special a fost în urmă cu câţiva ani. Eram studentă departe de cei dragi ai mei. Pentru că se apropia vacanţa am plecat spre casă cu un tren foarte aglomerat. Aveam un loc în picioare pe un culoar plin cu fum de ţigară, înconjurată de oameni care miroseau urât şi care aveau un limbaj foarte murdar. După mai multe ore călătorind în acest fel am coborât într-o gară, ceasul indica o oră foarte târzie în noapte. Până acasă mai aveam de parcurs mai mult de 15 km, şi spre profunda mea nefericire nu mă aştepta nimeni în gară (cu toate că anunţasem care era ora la care voi ajunge şi părinţii mei erau atenţi cu sosirile mele acasă şi pe timpul zilei şi cu atât de mult noaptea). Ceilalţi oameni care au coborât împreună cu mine au dispărut repede şi eu am rămas în gară alături de câţiva bărbaţi beţi şi câţiva oameni ai străzii. Nu aveam bani să dau telefon şi nici să iau un taxi şi ce îngreuna şi mai mult situaţia mea - mai aveam şi un bagaj foarte greu... L-am târât după mine până la trotuarul din faţa gării şi m-am aşezat disperată pe jos, lângă bagaj. În interiorul meu fierbeam... „Doamne tot îmi spui că sunt copila Ta iubita, ba mai mult „prinţesa Ta” cum mă poţi părăsi în acest fel? Cum aş putea să mă simt preţioasă când Tu mă laşi în astfel de momente? Tu ştiai că voi ajunge aşa târziu în gară de ce nu ai purtat de grijă în vreun fel ca să fiu în siguranţă?”
   În timp ce mă frământam în această discuţie cu Tatăl meu ceresc, o femeie murdară ale cărei haine arătau că dormea în stradă a venit şi s-a aşezat lângă mine pe marginea trotuarului. Nu ştiu ce gândea Dumnezeu privind acest interesant tablou, dar cred că cel puţin zâmbea. După o lungă vreme de tăcere, femeia a început să vorbească. Mi-a zis că are probleme psihice şi că soţul ei o bătea foarte tare şi că a fost nevoită să plece de acasă şi că acum doarme pe unde apucă. Eram aşa de preocupată de supărările mele... şi pentru că mă gândeam că va tăcea, nu am zis nimic nedorind să încurajez conversaţia. Dar femeia, aşa liniştită a continuat să vorbească şi mi-a povestit despre supărările ei din copilărie, de părinţii ei, suferinţele lor şi ale rudeniilor ei.
   Deşi în atmosfera de cer pe care o simţisem de multe ori în timpul de închinare de la biserică, când simţeam chemarea lui Dumnezeu de a fi uncenic al lui, îi spuneam Domnului că vreau să ajut oamenii şi mă rugam ca El să îmi scoată în cale pe cei care aveau nevoie de ajutorul meu. Iată-mă acolo în miez de noapte alături de o femeie cu multe necazuri, iar eu preocupată de infima mea nemulţumire.
Ghiciţi ce a câştigat până la urmă? Binenţeles că problemuţa mea...mi-am luat băgăjelul greu pentru că am vazut o femeie care a trecut pe lângă mine şi s-a oprit la primul telefon de unde a comandat un taxi şi am întrebat-o în ce direcţie merge şi   dacă aş putea călători împreună cu ea ca să împărţim costurile, şi a fost de acord. M-am urcat în maşină împreună cu ea şi am călătorit până la intrarea în următoarea localitate unde eu aveam nişte rudenii şi unde aş fi dorit să ajung ca să pot suna acasă. Când am coborât din maşină femeia nu a dorit să împartă suma şi a insistat să plătească ea tot. Apoi văzându-mă cu acel bagaj m-a întrebat unde locuiesc şi a plătit taxi-ul să mă ducă până acasă...I-am mulţumit cum am ştiut mai bine şi am continuat să mă rog pentru binecuvântarea ei până am ajuns în centrul oraşului unde l-am întâlnit pe tatăl meu care mergea după mine, nu înţelese bine ora la care trebuia să ajung în gară. L-am rugat pe şoferul de taxi să oprească să mă urc în maşina părinţilor şi pentru că nu m-a dus până la destinaţie mi-a dat o parte de bani înapoi. Când m-am urcat în maşina tatălui meu, ţin să menţionez chiar mă simţeam o prinţesă...şi i-am mulţumit Tatălui meu ceresc cu toată inima.
Probabil basmele pe care le-am citit în copilărie mi-au creat falsa imagine despre prinţese. Până nu demult aveam impresia că prinţesele sunt nişte fete foarte frumoase care nu fac nimic toată ziua,  sunt servite pe tavă şi sunt înconjurate cu multă atenţie din parte tuturor ca nu cumva ceva rău să atingă fiinţa lor. Singul lucru pe care îl fac probabil ar fi faptul că îl aşteptată pe prinţul care să zdrobească balaurul şi le iau de soţie, să facă o nuntă care să ţină 7 zile şi 7 nopţi şi alături de care să trăiască fericite până la adânci bătrâneţi.  E ideal, dar eu nu a întâlnit încă astfel de prinţese...
Am întâlnit însă într-o zi o femeie...m-a chemat la ea să ne rugăm. A luat Biblia... era aşa de uzată, a ştiut exact unde să o deschidă,  şi a citit 2 versete din 2 locuri diferite pe care parcă nu le citisem niciodată. Mi le-a explicat, apoi mi-a zis o experienţă din viaţa ei. Era aşa de senină, încrezătoare, pe faţa ei am văzut zâmbetul lui Hristos. În cuvintele ei, era Dumnezeu! Nu trăise o viaţă uşoară ... boală, o relaţie dificilă de căsătorie, probleme finaciare, dar acestea nu îşi puseseră amprenta pe chipul ei, ci Hristos era oglindit de ea.
O oră mai târziu eram pe stradă, şi un gingur cuvânt era pe limba mea: prinţesă! Aşa îmi doresc să fiu şi eu. Nu aş vrea să am o viaţă la fel de grea ca a ei, dar prin tot ce va fi să trec aş vrea ca doar frumuseţea lui Hristos să fie podoaba mea.
E aşa de uşor să fim înşelate de sistemul greşit din veacul acesta care doreşte să credem că a avea o anumită siluetă, o anumită slijbă ne face să fim sau să nu fim frumoase, feminine, preţioase, adevărate prinţese! Dar nu e aşa. Suntem prinţesele cerului atunci când trăim aşa cum a trăit iubitul sufletului nostru Isus Hristos. Suntem prinţese atunci când împlinim scopul pentru care am fost create. Atunci când ne pasă de cei din jur, când îi îngrijim pe ceilalţi, atunci când ne investim pe noi însene în alţii, chiar de ar fi să pierdem somnul într-o noapte, chiar de ar fi să pierdem ce iubim mai mult...chiar de ar fi să nu mai găsim drumul înapoi. Suntem prinţese când se poate observa pe chipul nostru Chipul Regelui şi această imagine nu se va schimba indiferent de circumstanţele vieţii.

http://christliche-radiosender.blogspot.com/
http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
https://www.facebook.com/RadioVoceaEvanghelieiGermania
https://twitter.com/MegaPowerDany