Acest site s-a nascut din dorinta si dor; dorinta de a fi de folos si dorul dupa oamenii cu care impartasim comuniunea de limba si credinta. Va invit sa treceti dincolo de aceasta prima pagina introductiva si sa descoperiti pe site o seama de materiale pe care vi le punem la dispozitie.

Freitag, 13. Juli 2012


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE EDUCAŢIEI CREŞTINE



Traducere: ELENA OPRIŢA

Titlul cărţii în original
Fundamentals of Christian Education



PREFATA

PARTEA 1 DIN PARTEA 4

Prima colecţie de articole scrise de Ellen G. White, având ca subiect educaţia creştină, a fost publicată în 1886. Broşura care conţinea aceste instrucţiuni s-a numit "Selecţiuni din Mărturii cu privire la subiectul educaţiei". Retipărirea acestei broşuri cu adăugiri a fost realizată în 1893, sub titlul "Educaţia creştină". Mai târziu, a apărut un supliment la "Educaţia creştină", care conţinea materiale în plus. În 1897 au fost publicate "Mărturiile speciale cu privire la educaţi". Această lucrare de dimensiuni mici conţinea articole de o valoare inestimabilă pentru profesorii noştri. Instrucţiunile date în această carte nu au apărut niciodată înainte şi au cuprins majoritatea scrierilor autoarei cu privire la educaţie din perioada 1893-1896. În anul 1900, a fost emis dreptul de autor pentru "Mărturii"vol.6 . Lucrarea cuprindea o mare parte a celor scrise cu referire la educaţie şi accentua nevoia unei reforme în educaţie. Cartea Educaţie a apărut în 1903 şi trata problemele şi principiile de bază ale lucrării din şcoli, iar în 1913 a apărut pentru prima dată lucrarea "Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi", care se ocupă de multe probleme de detaliu care sunt frecvent întâlnite în practica educaţională.Articolele din volumul de faţă au fost extrase din surse variate. Ele au fost selectate din "Educaţia creştină", "Mărturii speciale cu privire la educaţie", "Cumpătarea creştină şi igiena biblică", "Review and Herald", "Semnele timpului", "Instructorul de tineret" şi "Ecoul biblic". Cu excepţia unui singur articol, "Educaţia corespunzătoare", nu s-au mai făcut selecţiuni din nici o altă lucrare din scrierile deja tipărite ale autoarei. Cele două articole în manuscrise, "Suspendarea elevilor" şi "Disciplina corectă în şcoală", au fost introduse cu permisiunea Consiliului de administraţie al patrimoniului E. G. White şi la îndemnul fraţilor de la Conferinţa Generală. Aceste două manuscrise au fost scrise cu mai mult de douăzeci şi cinci de ani înainte şi la data aceea erau la dispoziţia directorilor de şcoli. Aceste două articole trebuie citite împreună. Toate articolele sunt tipărite fără prescurtări şi sunt aranjate în ordine cronologică. Avantajul de a citi articolele în întregime, aranjate în ordinea în care au fost scrise, este deosebit datorită valorii conferite de aşezarea în cadrul istoric. Lista suplimentară de articole de la sfârşitul diferitelor capitole şi cuprinsul vor constitui o listă rezonabil de completă a autoarei cu privire la subiectul educaţiei creştine. Această carte este elaborată cu speranţa de a fi de o inestimabilă valoare pentru sutele de profesori care nu au avut privilegiul să citească aceste instrucţiuni. Fie, de asemenea, ca ea să trezească un mare interes şi să îndrume spre studii pe aceia care poate au citit-o înainte şi fie ca noi să fim profund mişcaţi pentru a urma cu mai multă credincioşie în practica de zi cu zi principiile enunţate atât de clar în această lucrare.
"Departamentul Educaţie al Conferinţei Generale "






EDUCAŢIA CORESPUNZĂTOARE


Cea mai plăcută responsabilitate pe care şi-o pot asuma oamenii este aceea de a se ocupa de minţile tinere. Trebuie să se aibă cea mai mare grijă în educaţia tinerilor, variind în aşa fel metodele de instruire, încât să fie puse la lucru cele mai înalte şi nobile puteri ale minţii. Părinţii şi profesorii din şcoli dau greş desigur în educarea corespunzătoare a copiilor, dacă nu au învăţat ei mai întâi lecţia stăpânirii de sine, a răbdării, îngăduinţei, blândeţii şi iubirii. Ce chemare înaltă pentru părinţi, tutori şi profesori! Sunt foarte puţini cei care realizează nevoile cele mai importante ale minţii şi în ce fel să direcţioneze dezvoltarea intelectului, gândurile şi sentimentele în formare ale tinerilor.
Există un timp pentru instruirea copilului şi un timp pentru educarea tânărului; şi este esenţial ca, în şcoală, ambele să fie combinate într-o mare măsură. Copiii pot fi învăţaţi să slujească ori păcatului, ori neprihănirii. Educaţia din primii ani ai copiilor le modelează caracterul atât în privinţa celor vremelnice, cât şi în privinţa celor religioase. Solomon spune: "Învaţă pe copil calea pe care trebuie să o urmeze şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea" (Prov. 22,6). Acest limbaj este pozitiv. Instruirea pe care o cere în mod imperios Solomon este de a direcţiona, de a educa şi de a dezvolta. Pentru ca părinţii şi profesorii să poată face această lucrare, ei înşişi trebuie să înţeleagă calea pe care trebuie să meargă copilul. Aceasta înseamnă mai mult decât o cunoaştere din cărţi, înseamnă tot ceea ce este bun, virtuos, neprihănit şi sfânt, înseamnă cumpătare, evlavie, bunătate frăţească şi dragoste faţă de Dumnezeu şi unul faţă de altul. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie acordată atenţie educaţiei fi-zice, mintale, morale şi religioase a copiilor.
Educaţia copiilor, în cămin şi la şcoală, nu trebuie să semene cu dresarea animalelor necuvântătoare, deoarece copiii au o voinţă inteligentă, care trebuie călăuzită spre a controla toate puterile. Animalele necuvântătoare au nevoie să fie dresate, pentru că ele nu au raţiune şi intelect. Însă mintea omului trebuie să fie învăţată stăpânirea de sine. Ea trebuie să fie educată să conducă fiinţa omenească, în timp ce animalele sunt ţinute în frâu de către un stăpân şi sunt învăţate să se supună acestuia. Stăpânul constituie mintea, judecata şi voinţa pentru animalul său. Un copil poate fi educat, ca şi un animal, astfel încât să nu aibă voinţa sa proprie. Chiar individualitatea lui se poate confunda cu cea a celui care supraveghează creşterea lui; voinţa lui, cu toate intenţiile şi scopurile sale, este supusă voinţei învăţătorului.
Copiii care sunt educaţi astfel vor fi întotdeauna deficitari în ceea ce priveşte energia morală şi responsabilitatea individuală. Ei nu au fost învăţaţi să acţioneze din raţiune şi principiu; voinţa lor a fost stăpânită de o altă persoană, iar mintea nu a fost solicitată ca să se poată dezvolta şi întări prin exerciţiu. Ei nu au fost călăuziţi şi disciplinaţi cu respect, în funcţie de constituţia lor specifică şi capacitatea intelectuală, spre a-şi pune la lucru cele mai puternice forţe atunci când li se cere. Profesorii nu trebuie să se oprească aici, ci trebuie să acorde o atenţie specială cultivării facultăţilor mai slabe, astfel încât toate puterile să fie puse la lucru, ajutându-i să înainteze treaptă cu treaptă, ca mintea să poată atinge măsura potrivită.
Sunt multe familii cu copii care par bine educaţi atâta vreme cât sunt sub disciplină; însă, atunci când sistemul care i-a ţinut în frâu prin reguli nu mai există, ei sunt incapabili să gândească, să acţioneze sau să decidă pentru ei înşişi. Aceşti copii au fost atât de mult timp sub toiag de fier, nefiindu-le îngăduit să gândească sau să ia decizii în probleme care-i priveau în mod direct, încât ei nu mai au încredere în ei înşişi să acţioneze potrivit cu propria lor judecată şi să aibă o părere proprie. Iar atunci când pleacă de la părinţi şi trebuie să ia singuri decizii, sunt uşor influenţaţi de judecata altora şi conduşi într-o direcţie greşită. Ei nu au un caracter stabil. Ei nu s-au bazat pe propria lor judecată în practică şi de aceea minţile lor nu s-au dezvoltat şi întărit în mod corespunzător. Atât de mult timp ei au fost în mod absolut stăpâniţi de părinţii lor, încât se bizuie numai pe aceştia; părinţii lor constituie minte şi judecată pentru ei.
Pe de altă parte, tinerii nu trebuie lăsaţi să gândească şi să acţioneze independent de judecata părinţilor şi profesorilor lor. Copiii trebuie învăţaţi să respecte judecata care are experienţă şi să se lase călăuziţi de părinţii şi profesorii lor. Ei trebuie educaţi în aşa fel, încât minţile lor să fie unite cu minţile părinţilor şi profesorilor lor şi să fie astfel instruiţi, să vadă cât este de potrivit ca ei să dea atenţie sfaturilor lor. Iar atunci când ei pleacă de sub mâna călăuzitoare a părinţilor şi profesorilor lor, caracterele lor nu vor fi precum trestia care tremură în vânt. Instruirea cu severitate a copiilor, fără ca aceştia să fie călăuziţi în mod corespunzător să gândească şi să acţioneze singuri, în funcţie de cât le îngăduie capacitatea minţii lor, pentru ca în acest fel ei să se poată dezvolta în ceea ce priveşte gândirea, sentimentele, legate de valoarea personală şi încrederea în propriile lor puteri, va produce întotdeauna o categorie slabă în ce priveşte puterea mintală şi morală. Şi când ajung în societate şi este nevoie să ia singuri decizii, se va da pe faţă faptul că ei sunt dresaţi ca animalele, şi nu educaţi. Minţile lor, în loc să fie îndrumate, au fost forţate să se supună prin disciplina aspră a părinţilor şi profesorilor.
Acei părinţi şi profesori care se laudă că au stăpânire deplină asupra minţii şi voinţei copiilor care sunt în grija lor ar înceta să se laude dacă ar putea urmări în viitor viaţa copiilor care sunt astfel aduşi în stăpânire prin forţă sau prin teamă. Aceşti copii sunt aproape total nepregătiţi să ia asupra lor responsabilităţile grele ale vieţii. Când aceşti tineri ies de sub grija părinţilor şi profesorilor lor şi sunt nevoiţi să gândească ei înşişi ce au de făcut, este aproape o certitudine că apucă pe o cale greşită şi cedează sub puterea ispitei. Nu au succes în viaţă şi aceleaşi deficienţe pot fi regăsite şi în viaţa religioasă. Dacă profesorii copiilor ar putea vedea rezultatele viitoare ale disciplinei greşite pe care o folosesc, desfăşurate în faţa lor, ei şi-ar schimba planul de educaţie. Aceşti profesori, care sunt satisfăcuţi că au stăpânire deplină asupra elevilor lor, nu sunt nişte profesori cu succes în munca lor, chiar dacă pe moment lucrurile par încântătoare.
Dumnezeu nu a planificat niciodată ca mintea unui om să fie sub stăpânirea deplină a altuia. Iar aceia care fac eforturi pentru a uni individualitatea copiilor cu a lor, şi să fie minte, voinţă şi conştiinţă pentru ei, îşi asumă responsabilităţi înfricoşătoare. Aceşti elevi s-ar putea să apară în anumite ocazii ca nişte soldaţi bine instruiţi. Însă, când este îndepărtată restricţia, se vede în ei dorinţa de a acţiona independent de principiul ferm care a fost sădit în ei. Cei care au ca obiectiv să-şi educe în aşa fel elevii, încât aceştia să devină bărbaţi şi femei care acţionează din principiu, calificaţi pentru orice poziţie în viaţă, sunt cei mai folositori şi de succes profesori. S-ar putea ca lucrarea lor să nu fie considerată folositoare de către conservatorii nechibzuiţi, iar eforturile lor să nu fie apreciate la fel de mult ca cele ale profesorilor care stăpânesc mintea şi voinţa elevilor cu autoritate absolută; însă viaţa viitoare a elevilor lor va arăta roadele unui plan de educaţie mai bun.
Există pericolul ca atât părinţii, cât şi profesorii să poruncească şi să dicteze prea mult, în timp ce dau greş în a intra într-o relaţie socială cu copiii şi elevii lor. Adesea, ei sunt prea rezervaţi şi îşi exercită autoritatea într-o manieră rece, lipsită de simpatie, care nu poate câştiga inimile copiilor şi elevilor. Dacă şi-ar apropia copiii, dacă le-ar arăta că îi iubesc, dacă şi-ar arăta interesul pentru toate eforturile pe care le fac aceştia şi dacă s-ar comporta chiar ca un copil printre copii în jocurile lor sportive, ei i-ar face pe copii foarte fericiţi şi le-ar câştiga iubirea şi încrederea. Iar copiii vor respecta cu plăcere autoritatea părinţilor şi profesorilor lor.
Obiceiurile şi principiile unui profesor trebuie considerate mai importante decât calificarea lui profesională. Dacă este un creştin sincer, el va simţi necesitatea de a se interesa în mod egal de educaţia fizică, mintală, morală şi spirituală a elevilor lui. Pentru a avea o influenţă bună, el trebuie să aibă o stăpânire de sine desăvârşită, iar inima lui trebuie să fie plină de iubire pentru elevii lui, lucru care se va vedea în privirile, în cuvintele şi în faptele lui. Având el însuşi un caracter puternic, va putea să modeleze minţile elevilor săi şi să-i instruiască în materiile respective. Educaţia din primii ani ai copiilor formează, în general, caracterele lor pentru viaţă. Cei care lucrează cu copiii trebuie să fie foarte atenţi, să cunoască în ce fel funcţionează mintea copiilor, pentru a şti mai bine cum să direcţioneze puterile, astfel încât ele să fie folosite în cel mai bun mod.


ÎNCHIDEREA ÎN ŞCOALĂ

Sistemul de educaţie folosit de-a lungul atâtor generaţii a fost dăunător pentru sănătate şi chiar pentru viaţa însăşi. Mulţi copii de vârstă fragedă petreceau cinci ore în fiecare zi în săli de clasă neaerisite corespunzător şi insuficient de mari pentru sănătatea copiilor. Aerul din asemenea încăperi devine curând otravă pentru plămânii celor care îl inhalează. Copiii mici, ale căror membre şi muşchi nu sunt puternici şi al căror creier nu este complet dezvoltat, au fost ţinuţi închişi înăuntru spre vătămarea lor. Mulţi îşi încep viaţa cu o zestre foarte redusă. Închiderea în şcoală zi de zi îi face nervoşi şi îi îmbolnăveşte. Trupurile lor sunt pipernicite datorită epuizării sistemului nervos. Şi dacă firul vieţii se întrerupe, părinţii şi profesorii nu consideră că ei ar fi avut vreo influenţă directă în distrugerea scânteii de viaţă. Când stau la mormântul copiilor lor, părinţii în necaz privesc asupra nenorocirii lor ca fiind o hotărâre specială a Providenţei, când, de fapt, datorită unei ignoranţe care nu poate fi scuzată, felul în care au procedat a distrus vieţile copiilor lor. În aceste condiţii, a pune moartea copiilor pe seama Providenţei constituie o blasfemie. Dumnezeu a dorit ca micuţii să trăiască şi să fie educaţi ca să poată avea caractere frumoase, să-L poată slăvi în această lume şi să-L laude în lumea mai bună care va urma. Părinţii şi profesorii, când îşi asumă responsabilitatea de a-i educa pe aceşti copii, nu se simt răspunzători în faţa lui Dumnezeu de a căuta să-şi însuşească informaţii şi cunoştinţe în legătură cu corpul omenesc, din punct de vedere fizic, pentru ca să poată trata trupurile copiilor şi elevilor lor într-un mod în care să ocrotească viaţa şi sănătatea. Mii de copii mor din cauza ignoranţei părinţilor şi profesorilor. Mamele petrec ore întregi pregătind îmbrăcămintea pentru ele şi pentru copiii lor ca să le poată etala şi apoi se scuză că nu găsesc timp să citească şi să dobândească acele cunoştinţe necesare pentru a şti cum să aibă grijă de sănătatea copiilor lor. Ele socotesc că este mai puţină bătaie de cap să lase corpurile acestora în grija medicilor. Pentru a fi în pas cu moda şi cu obiceiul vremii, mulţi părinţi au sacrificat sănătatea şi vieţile copiilor lor. Cunoaşterea şi informarea în legătură cu minunatul organism omenesc - oasele, muşchii, stomacul, ficatul, intestinele, inima şi porii pielii - şi înţelegerea dependenţei unui organ de altul în vederea funcţionării sănătoase a întregului corp constituie un studiu pentru care majoritatea mamelor nu manifestă interes. Ele nu cunosc nimic în legătură cu influenţa pe care corpul o are asupra minţii şi mintea asupra corpului. Se pare că nu înţeleg mintea, care face legătura între ceea ce este finit cu ceea ce este infinit.
Fiecare organ al corpului omenesc a fost astfel întocmit, încât să slujească minţii. Mintea reprezintă capitala trupului. Copiilor li se îngăduie să consume carne, condimente, unt, brânză, porc, plăcinte grele. De asemenea, li se îngăduie să mănânce hrană nesănătoasă neregulat şi între mese. Aceste lucruri afectează stomacul, zgândărind nervii şi slăbind intelectul. Părinţii nu îşi dau seama că seamănă seminţe ce vor avea ca urmare boala şi moartea.
Mulţi copii au fost ruinaţi pe viaţă, solicitând mult mintea, dar neglijând să-şi fortifice puterile fizice. Mulţi au murit în copilărie datorită procedeelor nechibzuite folosite de părinţi şi profesori, care le-au forţat mintea fragedă prin alintare sau prin teamă atunci când erau prea mici, ca să-şi dea seama ce înseamnă o sală de clasă. Minţile lor au fost împovărate cu lecţii atunci când acest lucru nu trebuia făcut, ci ar fi trebuit să fie reţinuţi până când constituţia lor fizică ar fi fost suficient de puternică pentru a suporta efortul intelectual. Copiii mici ar trebui lăsaţi ca mieii, să zburde pe afară, să fie liberi şi fericiţi şi să li se pună la dispoziţie cele mai bune condiţii ca să pună temelia pentru un organism puternic.
Părinţii ar trebui să fie singurii educatori ai copiilor lor până ce aceştia ating vârsta de opt sau zece ani. Pe măsură ce încep să înţeleagă, părinţii ar trebui să deschidă în faţa lor marea carte a naturii lui Dumnezeu. Mama trebuie să se preocupe mai puţin de ceea ce este artificial în casa ei şi de pregătirea hainelor ei doar de dragul etalării şi să caute să găsească timp pentru a cultiva în ea şi copiii ei dragostea pentru frumoşii boboci şi florile care se deschid. Îndreptând atenţia copiilor ei spre diferitele lor culori şi varietăţi de forme, ea le poate face cunoştinţă cu Dumnezeu, care a creat toate lucrurile frumoase care îi atrag şi îi încântă. Ea le poate îndrepta mintea spre Tatăl ceresc, care a dovedit o iubire atât de mare faţă de ei. Părinţii Îl pot asocia pe Dumnezeu cu toate lucrările creaţiunii Sale. Singura sală de clasă pentru copiii de opt - zece ani ar trebui să fie afară, în aer liber, în mijlocul florilor care se deschid şi minunatelor scene ale naturii. Şi singurul lor manual ar trebui să fie comorile naturii. Aceste lecţii, întipărite în minţile copiilor mici în mijlocul scenelor plăcute şi atractive ale naturii, nu vor fi uitate curând.
Pentru ca să poată fi sănătoşi, voioşi şi plini de vitalitate, să aibă muşchi şi creiere bine dezvoltate, copiii şi tinerii ar trebui să stea mult timp în aer liber şi să aibă ocupaţii şi timp de joacă bine plănuite. Aceia care sunt ţinuţi închişi în şcoală, aplecaţi asupra cărţilor, nu pot avea corpuri sănătoase din punct de vedere fizic. Punerea la lucru a creierului prin studiu, fără exerciţiu fizic corespunzător, are tendinţa de a atrage sângele în creier, producându-se un dezechilibru al circulaţiei sângelui în întregul organism. Creierul are prea mult sânge, iar extremităţile prea puţin. Ar trebui să existe reguli potrivit cărora studiul să se desfăşoare regulat la anumite ore, iar apoi o parte din timpul lor va fi petrecut în activitate fizică. Iar dacă obiceiurile lor privind alimentaţia, îmbrăcămintea şi somnul sunt în conformitate cu legea fizică, ei pot dobândi educaţie fără a fi sacrificată sănătatea fizică şi mintală.




DEGRADAREA FIZICĂ A RASEI UMANE

Cartea Genezei dă destul de multe relatări clare referitoare la viaţa socială şi individuală şi totuşi nu există nici un raport despre vreun copil care s-ar fi născut orb, surd, olog, cu malformaţii sau debil mintal. Nu există nici o relatare a vreunei morţi naturale care să fi survenit în pruncie, copilărie sau tinereţe. Nu se relatează despre bărbaţi sau femei care să fi murit din cauza vreunei boli. Necrologurile care sunt date în cartea Genezei sună astfel: "Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de 930 de ani; apoi a murit". "Toate zilele lui Set au fost de 912 ani; apoi a murit" (Geneza 5,5.8). Iar despre alţii, raportul consemnează: a trăit mult, până la o vârstă înaintată; apoi a murit. Se întâmpla foarte rar ca fiul să moară înaintea tatălui, astfel că, atunci când aveau loc asemenea evenimente, ele erau considerate vrednice de a fi consemnate: "Şi Haran a murit înaintea tatălui său Terah". Haran avusese şi el copii înainte de a muri.
Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu o forţă vitală atât de mare, încât acesta a putut rezista bolilor acumulate asupra neamului omenesc, ca urmare a obiceiurilor lui pervertite, şi a continuat să existe timp de şase mii de ani. Acest lucru, prin sine însuşi, este suficient pentru a constitui pentru noi dovada puterii şi forţei de viaţă date de Dumnezeu omului la creaţiune. A fost nevoie de mai mult de două mii de ani de nelegiuire şi îngăduire a patimilor josnice pentru ca bolile trupeşti să ajungă să afecteze rasa omenească într-o măsură care să fie resimţită. Dacă la creaţiune Adam nu ar fi fost înzestrat cu de douăzeci de ori mai multă forţă decât are omul acum, rasa omenească, cu obiceiurile pe care le are, prin care încalcă legile naturale, ar fi dispărut. În vremea când Domnul Hristos a fost pe acest pământ, neamul omenesc degenerase atât de mult, încât generaţia de atunci era apăsată de o acumulare de boală, ceea ce a produs un val întreg de dureri şi necazuri şi o stare de nenorocire care nu poate fi descrisă.
Mi-a fost prezentată starea nenorocită a lumii de acum. De la căderea lui Adam, neamul omenesc s-a degradat continuu. Mi-au fost arătate câteva din motivele pentru care oamenii, creaţi după chipul lui Dumnezeu, se află într-o stare atât de deplorabilă. Iar când mi-am dat seama cât de mult trebuie făcut pentru a opri, chiar şi într-o anumită măsură, decăderea fizică, mintală şi morală, am simţit rău de la inimă şi m-am îngrozit. Dumnezeu nu a creat rasa umană în starea de slăbiciune în care se află în prezent. Această stare de lucruri nu este lucrarea Providenţei, ci a omului, a fost produsă prin obiceiuri greşite şi abuzuri, prin violarea legilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru a conduce viaţa omului. Prin ispita îngăduirii poftei, Adam şi Eva au fost cei dintâi care au căzut din starea înaltă, sfântă şi fericită. Şi datorită aceleiaşi ispite, rasa omenească a devenit slabă. Ei au îngăduit poftei şi pasiunii să troneze şi să supună raţiunea şi intelectul. Călcarea legii fizice şi urmarea acesteia, suferinţa omenească, au durat atât de mult, încât oamenii privesc asupra situaţiei din prezent, cu boală, suferinţă, debilitate şi moarte prematură, ca şi când aceasta ar fi soarta rânduită pentru omenire. Omul a ieşit din mâna Creatorului Său desăvârşit şi frumos la chip şi plin de atâta forţă vitală, încât a fost nevoie de mai mult de o mie de ani ca neamul omenesc să simtă urmările poftelor şi patimilor corupte şi, în general, ale călcării legilor fizice. Generaţiile mai recente au simţit apăsarea neputinţei şi a bolii mult mai repede şi mult mai greu cu fiecare generaţie. Forţele vitale au fost mult slăbite prin îngăduirea poftei şi a patimilor josnice.
Patriarhii, de la Adam până la Noe, cu doar câteva excepţii, au trăit aproape o mie de ani. Din zilele lui Noe, durata vieţii a scăzut treptat. Cei suferinzi erau aduşi la Hristos din toate cetăţile, oraşele şi satele pentru a fi vindecaţi de El; căci ei erau chinuiţi de tot felul de boli. De la data aceea, boala a fost în mod constant în creştere, de-a lungul generaţiilor care au urmat. Datorită încălcării continue a legilor vieţii, mortalitatea a crescut într-un mod înfricoşător. Anii omului s-au scurtat, astfel încât generaţia din prezent trece în mormânt chiar înainte de vârsta la care cei din generaţiile care au trăit în primele mii de ani după creaţiune ajungeau la stadiul de a fi apţi pentru muncă. Boala s-a transmis din generaţie în generaţie, de la părinţi la copii. Pruncii din leagăn sunt teribil de afectaţi datorită păcatelor părinţilor lor, care le-au diminuat forţa vitală. Obiceiurile lor greşite de alimentaţie şi destrăbălarea lor generală sunt transmise ca o moştenire copiilor lor. Mulţi se nasc alienaţi mintal, cu malformaţii, orbi sau surzi şi foarte mulţi au deficienţe în privinţa intelectului. Este uluitoare absenţa stranie a principiului în această generaţie, care se manifestă prin desconsiderarea legilor vieţii şi sănătăţii. Neştiinţa predomină în legătură cu acest subiect, în timp ce lumina străluceşte pretutindeni în jurul lor. Pentru majoritatea, grija principală este: ce voi mânca, ce voi bea şi cu ce mă voi îmbrăca. Neţinând seama de tot ce se spune şi este scris în legătură cu felul în care ar trebui să ne tratăm corpurile, pofta constituie legea cea mare care îi conduce în general pe oameni.
Puterile morale sunt slăbite, pentru că bărbaţii şi femeile nu vor să trăiască în ascultare faţă de legile sănătăţii şi să facă din acest subiect atât de important o datorie personală. Părinţii le lasă ca moştenire odraslelor obiceiurile lor pervertite şi boli dezgustătoare, care afectează sângele şi slăbesc creierul. Majoritatea bărbaţilor şi femeilor rămân ignoranţi în privinţa legilor fiinţei lor şi îngăduie pofta şi pasiunea în detrimentul intelectului şi moralităţii şi se pare că doresc să rămână în necunoştinţă în ceea ce priveşte urmările încălcării de către ei a legilor naturale. Ei îşi permit să pervertească apetitul prin folosirea unor otrăvuri lente, care viciază sângele şi subminează forţele ce stăpânesc nervii, aducând, prin urmare, asupra lor înşişi boala şi moartea. Prietenii lor spun că urmările acestui mod de viaţă reprezintă hotărârea Providenţei. Prin aceasta ei insultă cerul. Ei s-au răzvrătit împotriva legilor naturii şi au suferit pedeapsa pentru că au abuzat în acest fel de legile ei. Suferinţa şi moartea predomină acum pretutindeni, în special în rândul copiilor. Cât de mare este contrastul dintre această generaţie şi cele care au trăit în timpul primilor două mii de ani!




IMPORTANŢA EDUCAŢIEI ÎN CĂMIN

Am întrebat dacă acest val de suferinţe nu ar putea fi stăvilit şi dacă nu s-ar putea face ceva pentru a-i salva pe tinerii acestei generaţii de la ruina care îi ameninţă. Mi-a fost arătat că una dintre cauzele principale ale stării deplorabile de lucruri din zilele de astăzi este că părinţii nu sunt conştienţi de responsabilitatea pe care o au, de a-şi creşte copiii în conformitate cu legile fizice. Mamele îşi iubesc copiii cu o dragoste idolatră şi le satisfac poftele, când ele ştiu că, de fapt, aceasta este dăunător pentru sănătate şi astfel aduc asupra lor boala şi nefericirea. Această bunătate crudă se manifestă într-o mare măsură în generaţia actuală. Dorinţele copiilor sunt satisfăcute în detrimentul sănătăţii şi al bunei dispoziţii, deoarece este mai uşor pentru mamă, pe moment, să le satisfacă decât să-i reţină de la lucrurile după care ei vociferează. Astfel, mamele seamănă o sămânţă care va răsări şi va aduce rod. Copiii nu sunt educaţi să-şi ţină în frâu poftele şi devin egoişti, pretenţioşi, neascultători, nemulţumitori şi nesfinţi. Mamele care fac acest lucru vor culege cu amărăciune fructele seminţei pe care au semănat-o. Ele au păcătuit împotriva cerului şi a copiilor lor şi Dumnezeu le va cere socoteală pentru acest lucru.
Dacă în generaţiile trecute educaţia ar fi fost condusă după un cu totul alt plan, tinerii din această generaţie nu ar fi acum atât de depravaţi şi fără valoare. Directorii şi profesorii şcolilor ar fi trebuit să fie cei care să cunoască fiziologia şi care să dovedească interes nu numai pentru a-i învăţa pe copii ştiinţele, dar şi cum să-şi păstreze sănătatea, astfel ca să-şi poată folosi cunoştinţele în modul cel mai util, după ce le-au dobândit. Ei ar trebui să fie în strânsă legătură cu şcoala, cu instituţiile diferitelor ramuri ale lucrării, astfel ca elevii să poată avea o ocupaţie şi mişcarea fizică necesară în afara orelor de curs.
Activitatea şi recreaţia elevilor ar fi trebuit să fie reglementate în funcţie de legile fizice şi ar fi trebuit să fie astfel potrivite încât să păstreze în ei tonusul sănătos al tuturor puterilor trupului şi minţii. Astfel s-ar fi dobândit şi cunoştinţe practice în diferite domenii de lucru, concomitent cu realizarea educaţiei şcolare. Elevii din şcoli ar fi trebuit să îşi trezească simţurile morale pentru a putea vedea şi simţi că societatea are pretenţii din partea lor şi că ei ar fi trebuit să trăiască în ascultare faţă de legile naturale, pentru a putea, prin viaţa şi influenţa lor, prin cuvânt şi exemplu personal, să fie de folos şi o binecuvântare pentru societate. Tinerii ar trebui să aibă întipărit în minte faptul că toţi au o influenţă care vorbeşte continuu societăţii, în sensul că o poate îmbunătăţi şi înălţa sau o poate înjosi şi degrada. Primul studiu pe care ar trebui să-l facă tinerii ar trebui să fie cel legat de cunoaşterea de sine şi cum să-şi păstreze trupurile sănătoase.
Mulţi părinţi îşi ţin copiii la şcoală aproape tot anul. Aceşti copii trec prin rutina studiului în mod mecanic, însă nu reţin ceea ce învaţă. Mulţi dintre aceşti elevi consecvenţi par aproape lipsiţi de viaţă intelectuală. Monotonia studiului continuu oboseşte mintea şi sunt foarte puţin interesaţi de lecţiile lor, iar pentru mulţi dintre ei, învăţarea din cărţi devine obositoare! Lor nu le place să gândească, nu au ambiţie să dobândească cunoştinţe şi nu încurajează în ei înşişi deprinderi în ce priveşte cugetarea şi investigarea.
Copiii au mare nevoie de o educaţie corespunzătoare pentru a putea fi de folos în lume. Însă orice efort care înalţă cultura intelectuală mai presus de instruirea morală este greşit direcţionat. Educaţia, cultura, creşterea corespunzătoare şi perfecţionarea tinerilor şi copiilor trebuie să fie sarcina principală atât a părinţilor, cât şi a profesorilor. Cei care gândesc profund şi logic sunt puţini din cauză că influenţe rele le-au obstrucţionat dezvoltarea intelectului. Părerea părinţilor şi profesorilor că studiul continuu întăreşte mintea s-a dovedit a fi greşită, căci în multe cazuri a avut efectul opus. În primii ani de educaţie a copiilor, mulţi părinţi şi profesori dau greş în a înţelege că cea mai mare atenţie trebuie acordată sănătăţii fizice, că trebuie asigurate condiţiile de sănătate a trupului şi a minţii. A fost obiceiul de a încuraja copiii la şcoală când erau încă nişte copii care aveau nevoie de grija mamei. La o vârstă fragedă, ei sunt adesea îngrămădiţi în săli de clasă neaerisite, unde stau în poziţii necorespunzătoare, în bănci prost construite, iar ca urmare, trupul tânăr şi fraged al multora s-a deformat.
Starea de spirit şi obiceiurile copilului se vor manifesta, mai mult decât probabil, atunci când ajunge om mare. Poţi îndoi un copăcel tânăr aproape în ce formă doreşti, iar dacă îl laşi aşa, va creşte în forma în care l-ai îndoit şi va fi un copăcel deformat, fiind continuu o mărturie a faptului că tu l-ai vătămat cu mâna ta. Poţi, după mulţi ani de creştere, să încerci să îndrepţi pomul, însă toate eforturile tale se vor dovedi zadarnice. Va fi întotdeauna un copac strâmb. Tot astfel se întâmplă şi cu minţile copiilor. Ei trebuie educaţi cu grijă şi duioşie în copilărie. Ei pot fi instruiţi în direcţia cea bună sau cea rea, iar în vieţile lor de mai târziu, ei vor urma acel curs spre care au fost îndrumaţi în copilărie. Obiceiurile formate în copilărie se amplifică o dată cu creşterea lor şi se întăresc o dată cu creşterea puterii lor şi, în general, vor fi aceleaşi în viaţa de mai târziu, cu deosebirea că vor fi tot mai puternice. Noi trăim într-un veac în care aproape totul este superficial. Există doar puţină stabilitate şi tărie de caracter datorită faptului că învăţarea şi educaţia copiilor încă din leagăn este deficitară. Caracterele lor sunt clădite pe nisip mişcător. Tăgăduirea de sine şi stăpânirea de sine nu au fost modelate în caracterul lor. Ei au fost alintaţi şi li s-au îngăduit tot felul de lucruri, până ce au ajuns răsfăţaţi. Iubirea de plăceri stăpâneşte minţile, iar copiii sunt flataţi şi li se îngăduie lucruri care îi conduc spre ruină. Copiii ar trebui să fie astfel învăţaţi şi educaţi, încât ei să se aştepte să dea piept cu ispitele şi să fie pregătiţi să treacă peste dificultăţi şi pericole. Ei ar trebui învăţaţi să se stăpânească şi să depăşească în mod nobil greutăţile; şi dacă nu se aruncă ei înşişi voit în necaz, dacă nu se vor aşeza, fără a fi nevoie, în calea ispitei, dacă vor evita influenţele rele şi vicioase din societate, care să-i conducă în mod inevitabil la tovărăşii primejdioase, ei vor avea tăria de caracter de a sta de partea dreptăţii şi de a păstra principiul şi vor înainta în puterea lui Dumnezeu, neîntinaţi moral. Dacă tinerii care au fost educaţi în mod corespunzător îşi pun încrederea în Dumnezeu, puterile lor morale vor face faţă celei mai aspre încercări.
Însă puţini părinţi îşi dau seama că copiii lor sunt ceea ce disciplina i-a făcut să fie şi că tot ei, părinţii, sunt răspunzători pentru caracterele pe care copiii le dezvoltă. Dacă inimile părinţilor creştini s-ar fi supus voinţei lui Hristos, ei ar fi ascultat de porunca Învăţătorului ceresc: "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra" (Matei 6,33). Dacă cei care susţin că sunt urmaşi ai lui Hristos ar face doar acest lucru, atunci ei ar da nu numai copiilor lor, ci şi lumii necredincioase, exemple care ar reprezenta în mod corect religia Bibliei. Dacă părinţii creştini ar trăi în ascultare de cuvintele Învăţătorului divin, ei ar păstra simplitatea în mâncare şi îmbrăcăminte şi ar trăi în conformitate cu legile naturale. Atunci ei nu ar dedica atât de mult timp vieţii artificiale, asumându-şi griji şi poveri pe care Domnul Hristos nu le-a aşezat asupra lor, ci, dimpotrivă, i-a rugat să le evite. Dacă Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui ar fi cea dintâi şi cea mai importantă grijă a părinţilor, timpul preţios nu ar mai fi irosit în împodobiri exterioare inutile, în timp ce minţile copiilor lor sunt neglijate aproape în întregime. Timpul preţios, pe care mulţi părinţi îl consacră pentru a-i îmbrăca pe copii ca să se etaleze în momentele de distracţie, ar putea fi folosit mai bine, mult mai bine, în cultivarea minţii lor, astfel încât ei să fie competenţi să-şi educe în mod corespunzător copiii. Nu este esenţial pentru mântuirea sau fericirea acelor părinţi să-şi folosească timpul de har preţios pe care Dumnezeu li l-a acordat în a se îmbrăca, în vizite şi bârfă.
Mulţi părinţi se plâng că au atâtea de făcut şi nu au timp să-şi cultive mintea, să-şi educe copiii pentru viaţa practică sau să-i înveţe cum să devină miei în turma lui Hristos. Doar la judecata finală, când cazurile tuturor vor fi hotărâte şi când faptele din întreaga noastră viaţă vor fi desfăşurate în faţa noastră, în prezenţa lui Dumnezeu, a Mielului şi a tuturor îngerilor sfinţi, vor realiza părinţii valoarea aproape infinită a timpului pe care l-au irosit. Foarte mulţi vor vedea atunci că procedeele lor greşite au determinat destinul copiilor lor. Nu doar că vor pierde ocazia de a auzi din partea Regelui slavei cuvintele de apreciere: "Bine, rob bun şi credincios, intră în bucuria Stăpânului tău" (Matei 25,21), ci vor auzi pronunţându-se în dreptul copiilor lor teribila condamnare: "Depărtaţi-vă de la Mine!" Acest lucru îi va despărţi pe copii pentru totdeauna de bucuriile şi slava cerului şi de prezenţa Domnului Hristos. Şi ei, de asemenea, primesc condamnarea: Pleacă de la Mine, "rob viclean şi leneş". Domnul Isus nu va spune niciodată "Bine" celor ce nu merită să li se spună "Bine" în dreptul vieţii lor de credinţă, de tăgăduire şi de sacrificiu de sine, pentru a face bine altora şi a susţine slava Sa. Aceia care trăiesc în primul rând pentru a-şi face pe plac lor înşile, în loc să facă bine altora, vor întâmpina o pierdere infinită. Dacă părinţii ar putea fi treziţi la acel simţământ al răspunderii înfricoşătoare care zace asupra lor în lucrarea de educare a copiilor lor, mult mai mult din timpul lor ar fi devotat rugăciunii şi mai puţin etalării inutile. Ei ar medita, ar studia şi s-ar ruga cu stăruinţă lui Dumnezeu pentru înţelepciune şi ajutor divin şi şi-ar educa în aşa fel copiii, încât aceştia să-şi poată forma caractere pe care Dumnezeu să le aprobe. Preocuparea lor nu ar trebui să fie cum să-şi educe copiii ca să fie lăudaţi şi onoraţi de lume, ci cum să-i poată educa pentru a-şi forma caractere frumoase pe care Dumnezeu să le aprecieze. Este nevoie de mult studiu şi rugăciune stăruitoare, pentru înţelepciune cerească, pentru a şti cum să se procedeze cu minţile tinere; căci depinde foarte mult de calea pe care părinţii conduc mintea şi voinţa copiilor lor. Este una dintre cele mai importante lucrări aceea de a şti cum să îndrumi mintea în direcţia cea mai bună; pentru că destinul veşnic al acestora poate depinde de decizii luate într-un moment critic. Cât de important este atunci ca minţile părinţilor să fie cât mai libere de grijile încurca-te şi obositoare ale lucrurilor vremelnice, ca să poată gândi cu calm, chibzuinţă, înţelepciune şi iubire şi să facă din mântuirea sufletelor copiilor lor cea dintâi şi cea mai înaltă preocupare. Obiectivul cel mare pe care părinţii trebuie să încerce să-l atingă pentru scumpii lor copii ar trebui să fie împodobirea lăuntrică. Părinţii nu trebuie să permită ca vizitatorii şi străinii să le distragă atenţia şi, fiind jefuiţi de timp, care constituie cel mai mare capital al vieţii, să le fie imposibil să le dea copiilor lor în fiecare zi acea instruire plină de răbdare, care să îndrume minţile lor în dezvoltare în direcţia cea bună.
Viaţa este prea scurtă pentru a fi irosită în van cu distracţii fără rost, cu vizite inutile, în preocuparea pentru haine sau în plăceri senzuale. Noi nu ne putem permite să risipim timpul pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să-i binecuvântăm pe semenii noştri şi să ne asigurăm o comoară în ceruri. Nici unul dintre noi nu avem prea mult timp pentru a ne achita de datoriile care sunt necesare. Trebuie să ne luăm timp pentru cultivarea inimii şi a minţii, ca să putem fi calificaţi pentru lucrarea vieţii. Neglijând aceste datorii esenţiale şi conformându-ne obiceiurilor şi modei societăţii, noi ne facem nouă înşine şi copiilor noştri un mare rău.
Mamele care au de educat minţile tinere şi de format caracterele copiilor nu ar trebui să caute plăcerile lumii pentru a putea fi bucuroase şi fericite. Au de făcut o lucrare importantă în viaţă, astfel încât ele şi cei care sunt ai lor nu-şi pot permite să irosească timpul în mod neprofitabil. Timpul este unul dintre cei mai importanţi talanţi pe care ni i-a încredinţat Dumnezeu şi pentru care ne va cere socoteală. Irosirea timpului înseamnă irosirea minţii. Puterile minţii pot fi mult întărite. Datoria mamelor este să-şi cultive minţile şi să-şi păstreze inima curată. Ele ar trebui să valorifice toate mijloacele pe care le au la îndemână pentru a putea avea calificarea necesară de a instrui spre înaintare minţile copiilor lor. În curând, cei care-şi permit obiceiul întovărăşirii, nu se vor simţi în largul lor dacă nu vor face vizite sau dacă nu vor primi vizite. Unii ca aceştia nu au puterea de a se adapta circumstanţelor. Datoriile sacre şi necesare ale căminului li se par banale şi neinteresante. Lor nu le place să se analizeze, să se autodisciplineze. Mintea le este înfometată după scenele variate şi încântătoare ale vieţii lumeşti; copiii sunt neglijaţi pentru că ei au alte preocupări, iar îngerul raportor scrie: "Robi netrebnici!" Planul lui Dumnezeu nu este ca minţile noastre să fie lipsite de un anumit scop, ci ar trebui să realizăm binele în această viaţă. Dacă părinţii ar simţi că este o datorie sacră pe care Dumnezeu le-o cere în mod imperios aceea de a-şi educa copiii pentru a fi utili în această viaţă, dacă ei ar împodobi templul lăuntric al sufletelor fiilor şi fiicelor lor pentru viaţa veşnică, noi am vedea o mare schimbare în bine în societate. Atunci nu s-ar manifesta atâta indiferenţă faţă de evlavia practică şi nu ar mai fi atât de dificil să trezeşti simţul moral al copiilor pentru a înţelege cerinţele pe care le are Dumnezeu de la ei. Însă părinţii devin tot mai nepăsători în ceea ce priveşte îndrumarea copiilor lor spre lucruri folositoare. Mulţi părinţi le îngăduie copiilor lor să-şi formeze obiceiuri rele şi să urmeze propriile lor înclinaţii şi nu îi fac conştienţi de primejdia în care se află dacă fac astfel şi necesitatea de a fi călăuziţi de principii.
Adesea, copiii se apucă de un anumit lucru cu entuziasm, însă, pentru că acest lucru îi încurcă sau îi oboseşte, doresc să-l schimbe şi să se apuce de ceva nou. Încep mai multe lucruri, se descurajează puţin şi apoi renunţă; şi astfel ei trec de la un lucru la altul, neterminând nimic. Părinţii nu trebuie să îngăduie ca dorinţa de schimbare să-i stăpânească pe copiii lor. Ei nu trebuie să fie atât de mult ocupaţi cu alte lucruri, încât să nu aibă timp să disciplineze cu răbdare minţile în dezvoltare ale copiilor. Câteva cuvinte de încurajare sau un mic ajutor la timpul potrivit îi poate scăpa din încurcătură şi descurajare, iar satisfacţia pe care o au văzând îndeplinită sarcina pe care au preluat-o îi va stimula să se străduiască şi mai mult.
Mulţi copii, pentru că sunt lipsiţi de cuvinte de încurajare şi de puţin ajutor în eforturile pe care le fac, devin descurajaţi şi schimbă des un lucru cu altul. Şi duc cu ei acest trist defect în viaţa de adult de mai târziu. Ei nu pot avea succes în nici unul din lucrurile pe care le întreprind, pentru că nu au fost învăţaţi să persevereze în împrejurări descurajatoare. Astfel, viaţa multora se dovedeşte a fi un eşec, pentru că ei nu au fost educaţi corect când au fost mici. Educaţia primită în copilărie şi tinereţe le afectează întreaga carieră în afaceri în viaţa adultă, iar experienţa lor religioasă poartă o amprentă corespunzătoare.



MUNCA FIZICĂ PENTRU ELEVI


Prin prezentul plan de educaţie, tinerii au în faţa lor o uşă deschisă spre ispită. Deşi în general au prea multe ore de studiu, ei au şi multe ore în care nu au nimic de făcut. Adesea, aceste ore libere sunt folosite în mod nechibzuit. Obiceiurile rele sunt transmise de la unul la altul, iar viciul este astfel în creştere. Foarte mulţi tineri care au fost instruiţi religios acasă şi care merg la şcoli aparent nevinovate şi virtuoase se degradează prin întovărăşirea cu tineri vicioşi. Ei îşi pierd respectul de sine şi sacrifică principiile nobile. Astfel, sunt pregătiţi să apuce pe calea care merge în jos, deoarece, abuzând atât de mult de conştiinţa lor, păcatul nu le mai apare atât de păcătos. Aceste neajunsuri, care există în şcolile conduse conform planului prezent, ar putea fi remediate în mare măsură dacă studiul şi munca ar putea fi combinate. Aceleaşi păcate există şi în şcolile mai înalte, doar că într-un grad mai mare; căci mulţi tineri s-au format în viciu, iar conştiinţele lor sunt împietrite. Mulţi părinţi supraestimează stabilitatea şi calităţile deosebite ale copiilor lor. Parcă nici nu iau în seamă faptul că aceştia vor fi expuşi influenţelor înşelătoare ale tinerilor vicioşi. Părinţii îşi au temerile lor atunci când îi trimit la o oarecare distanţă la şcoală, însă se măgulesc cu gândul că ei au avut exemple bune şi o educaţie religioasă şi că vor păstra principiile în şcoala vieţii. Mulţi părinţi nu au decât o slabă idee de cât de multă destrăbălare există în aceste instituţii de învăţământ. În multe cazuri, părinţii au muncit din greu şi au suferit multe lipsuri, cu scopul mult dorit ca vlăstarele lor să poată obţine o educaţie desăvârşită. Şi după toate eforturile, mulţi au experienţa amară de a-şi reprimi copiii când se întorc de la studii având obiceiuri destrăbălate şi trupurile ruinate. Şi în mod frecvent, ei sunt lipsiţi de respect faţă de părinţii lor, nemulţumitori şi nesfinţi. Aceşti părinţi maltrataţi, care sunt răsplătiţi în acest fel de copiii nerecunoscători, se plâng că şi-au trimis copiii de lângă ei ca să fie expuşi ispitelor şi se întorc la ei nişte epave din punct de vedere fizic, mintal şi moral. Cu speranţele năruite şi cu inimile aproape zdrobite, ei îşi văd copiii în care şi-au pus speranţe mari mergând pe calea viciului şi trecând cu greu printr-o existenţă mizerabilă. Însă sunt şi din aceia care rămân fermi la principii şi răspund aşteptărilor părinţilor şi profesorilor lor. Ei trec prin şcoală cu conştiinţa curată şi ies de acolo cu trupuri sănătoase şi moralitatea nepătată de influenţe stricate. Însă numărul acestora este redus.
Unii elevi şi studenţi îşi dedică întreaga lor fiinţă studiului şi îşi concentrează mintea spre obiectivul de a obţine o educaţie. Ei pun la lucru creierul, însă puterile fizice rămân inactive. Creierul este suprasolicitat şi muşchii ajung slăbiţi pentru că nu sunt puşi la lucru. Când aceşti tineri îşi termină studiile, este evident faptul că ei şi-au dobândit educaţia distrugându-şi viaţa. Ei au studiat zi şi noapte, an de an, ţinându-şi mereu minţile încordate, în acelaşi timp însă greşind pentru că nu şi-au pus muşchii la lucru. Ei sacrifică totul pentru cunoaşterea ştiinţelor şi apoi ajung în mormânt. Tinerele se dedică adesea studiului, neglijând alte ramuri ale educaţiei, chiar mai importante pentru viaţa practică decât studiul cărţilor. Şi după ce şi-au dobândit educaţia şcolară, adesea sunt invalide pe viaţă. Ele şi-au neglijat sănătatea, rămânând prea mult timp în casă, fiind lipsite de aerul curat şi de lumina soarelui date de Dumnezeu. Aceste tinere s-ar fi putut întoarce de la studii sănătoase, dacă ar fi îmbinat studiul cu munca în gospodărie şi mişcarea în aer liber. Sănătatea este o mare comoară. Este avuţia cea mai de preţ pe care o pot avea muritorii. Averea, onoarea şi învăţătura sunt scump cumpărate, dacă acest lucru se face prin pierderea sănătăţii. Nici una din aceste realizări nu pot asigura fericirea, dacă lipseşte sănătatea. Este un păcat îngrozitor să abuzezi de sănătatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu; căci orice abuz în ce priveşte sănătatea ne slăbeşte pe viaţă şi ne face nişte învinşi, chiar dacă beneficiem într-un anumit grad de educaţie şcolară.
În multe cazuri, părinţii care sunt bogaţi nu consideră că este important să le ofere copiilor lor o educaţie cu privire la datoriile practice ale vieţii, aşa cum o fac în ceea ce priveşte ştiinţele. Ei nu văd această necesitate pentru binele minţii şi moralului copiilor lor şi pentru utilitatea lor în viitor de a le da o înţelegere cât mai completă cu privire la lucrul folositor. Ei datorează acest lucru copiilor lor pentru ca, dacă vine nenorocirea, să poată sta pe picioarele lor, ştiind cum să-şi folosească mâinile. Dacă au un capital de putere, nu pot fi săraci, chiar dacă nu au nici un ban. Mulţi dintre cei care în copilărie au avut de toate pot ajunge în situaţia de a fi jefuiţi de toate bogăţiile şi lipsiţi de părinţi, fraţi şi surori, de care depind pentru a fi întreţinuţi. Atunci, cât este de important ca fiecare tânăr să fie educat pentru muncă, pentru a putea fi pregătit pentru orice fel de urgenţe! Bogăţiile sunt cu adevărat un blestem atunci când cei care le deţin le lasă să fie o piedică în calea copiilor lor de a obţine unele cunoştinţe legate de munca folositoare, pentru a putea fi calificaţi pentru viaţa practică. Adesea, cei care nu sunt siliţi să lucreze nu fac suficientă mişcare fizică. Tinerii, pentru că nu îşi folosesc mintea şi mâinile într-o activitate, devin indolenţi şi cel mai adesea se aleg cu ceea ce este mai înspăimântător, o educaţie a străzii, pierzând vremea prin magazine, fumând, bând şi jucând cărţi.
Tinerele citesc romane şi se scuză că nu muncesc pentru că au o sănătate şubredă. Slăbiciunea lor este rezultatul lipsei de exersare a muşchilor pe care Dumnezeu li i-a dat. Ele socotesc că sunt prea slăbite ca să lucreze în gospodărie, însă lucrează cu croşeta, cos sau tricotează şi rămân la fel de palide, în timp ce mamele lor trudesc din greu pentru a le spăla şi călca hainele. Aceste tinere nu sunt creştine deoarece calcă porunca a cincea. Ele nu îşi cinstesc părinţii. Însă mamele sunt cele mai vinovate, deoarece au îngăduit fiicelor lor şi le-au scuzat mereu atunci când nu şi-au făcut partea care le revenea în realizarea datoriilor gospodăreşti, până ce munca a devenit dezgustătoare pentru ele şi ajung să se complacă într-o dulce lenevire. Ele mănâncă, dorm, citesc romane şi vorbesc despre modă, în timp ce vieţile lor sunt nefolositoare. Sărăcia este, în multe cazuri, o binecuvântare, căci îi împiedică pe copii şi tineri să fie ruinaţi prin inactivitate. Puterile fizice şi cele mintale trebuie cultivate şi dezvoltate în mod corespunzător. Cea dintâi şi continuă grijă a părinţilor trebuie să fie aceea de a veghea ca toţi copiii lor să aibă trupuri puternice, ca să poată fi bărbaţi şi femei sănătoşi. Este imposibil să atingi acest obiectiv fără mişcare fizică. Pentru sănătatea lor fizică şi binele lor moral, copiii ar trebui să fie învăţaţi să muncească, chiar dacă nu este necesar acest lucru, avându-se în vedere nevoile. Dacă vor să aibă caractere curate şi virtuoase, ei trebuie să aibă disciplina unei munci organizate, care va pune la lucru toţi muşchii. Mulţumirea că copiii lor au fost de folos şi s-au tăgăduit pe ei înşişi pentru a-i ajuta pe alţii va constitui plăcerea cea mai dătătoare de sănătate de care s-au bucurat vreodată. De ce oare să se lipsească cei bogaţi, pe ei înşişi şi pe copiii lor dragi, de această mare binecuvântare? Părinţi, lipsa de activitate este cel mai mare blestem care poate veni asupra copiilor. Fetelor nu ar trebui să li îngăduie să zacă în pat până târziu dimineaţa, irosind ore preţioase acordate de Dumnezeu pentru a fi folosite în cel mai bun mod, şi pentru care va trebui să dea socoteală înaintea Lui. Mama face un mare rău fiicelor ei, purtând ea singură acele poveri pe care ar trebui să le ducă împreună cu ele, spre binele lor prezent şi viitor. Modul în care mulţi părinţi le îngăduie copiilor lor să fie nepăsători şi să-şi satisfacă dorinţa de a citi romane sentimentale îi face pe aceştia să nu fie pregătiţi pentru viaţă când va trebui să dea piept cu ea. Citirea de romane şi poveşti închipuite sunt cele mai rele lucruri care pot fi îngăduite copiilor şi tinerilor. Fetele care citesc romane şi poveşti de dragoste nu pot ajunge mame bune. Ele clădesc castele de nisip, trăind într-o lume imaginară, ireală. Devin sentimentale şi au închipuiri bolnave. Viaţa lor artificială le face să nu fie bune de nimic. Mintea lor este pipernicită, deşi poate se măgulesc cu gândul că intelectul şi manierele lor sunt superioare. Lucrul în gospodărie este de cel mai mare folos pentru fetele tinere.
Lucrul fizic nu stăvileşte cultivarea intelectului. Dimpotrivă! Avantajele obţinute prin muncă fizică vor da echilibru persoanei respective şi vor împiedica supraîncărcarea minţii. Muşchii sunt cei care vor trudi, iar creierul obosit va fi uşurat. Sunt multe fete leneşe, care nu fac nimic folositor, care consideră că nu este potrivit pentru o doamnă să se ocupe cu munca fizică. Însă caracterul lor adevărat se vede prea bine pentru ca persoanele de bun simţ să fie amăgite de acestea, care în realitate nu sunt de nici o ispravă. Ele au o atitudine foarte afectată, fac nazuri, chicotesc, se hlizesc. Deşi este clar că ele nu pot spune deschis, pe şleau, ceea ce au de spus, toate cuvintele lor sunt torturate de hlizeală, bâlbâială, sâsâială şi chicoteală. Sunt acestea nişte doamne? Ele nu s-au născut proaste, au fost educate să fie astfel. Ca să fii o doamnă nu trebuie să fii uşuratică, slabă, neajutorată şi împopoţonată în îmbrăcăminte. Pentru o minte sănătoasă, se cere un corp sănătos. Sănătatea fizică şi cunoaşterea practică a tot ceea ce este necesar în privinţa treburilor gospodăriei nu vor fi niciodată obstacole pentru dezvoltarea corespunzătoare a intelectului; ambele sunt extrem de importante pentru o doamnă. Toate puterile minţii trebuie folosite şi dezvoltate pentru ca oamenii să poată avea minţi echilibrate. Lumea este plină de bărbaţi şi femei pricepuţi într-o singură direcţie, care au devenit astfel pentru că o anumită parte a facultăţilor lor a fost cultivată, pe când altele au fost reduse datorită activităţii. În multe cazuri, educaţia tinerilor este un eşec. Ei studiază peste măsură, în timp ce neglijează ceea ce este legat de viaţa practică. Mulţii ajung părinţi fără să fie conştienţi de responsabilităţile pe care le au, iar copiii lor se afundă mai mult decât ei în ineficienţă. În acest fel, neamul omenesc degenerează repede. Continua cerinţă de studiu care se impune acum în şcoli face ca tinerii să nu fie pregătiţi pentru viaţa practică. Mintea omenească are nevoie de acţiune. Dacă nu este activă în direcţia cea bună, va fi activă în direcţia cea rea. Pentru a păstra echilibrul minţii, munca şi studiul trebuie combinate în şcoli. În generaţiile trecute ar fi trebuit să existe mai multă preocupare pentru educaţie. Pe lângă şcoli, ar fi trebuit să existe instituţii agricole sau fabrici. De asemenea, ar fi trebuit să existe profesori pentru predarea lucrului în gospodărie. Iar o parte din timpul fiecărei zile ar fi trebuit să fie devotat muncii fizice, pentru ca puterile fizice şi mintale să poată fi puse la lucru în mod egal. Dacă şcolile ar fi funcţionat după planul pe care l-am menţionat, acum nu ar exista atâtea minţi dezechilibrate.
Dumnezeu a pregătit pentru Adam şi Eva o grădină minunată. El le-a pus la dispoziţie tot ce-şi puteau dori. A sădit pentru ei tot felul de pomi roditori. Cu mână largă le-a oferit toate darurile Sale. Pomii cu fructe atât de frumoşi, minunatele flori care răsăreau pretutindeni din abundenţă în jurul lor au fost astfel întocmiţi, încât să nu fie afectaţi de nimic din ceea ce înseamnă degradare. Adam şi Eva erau cu adevărat bogaţi. Ei aveau în stăpânire Edenul. Adam era stăpânul acestui domeniu minunat. Nimeni nu poate pune la îndoială faptul că el a fost bogat. Însă Dumnezeu ştie că el nu putea fi fericit dacă nu avea o ocupaţie. De aceea, i-a dat ceva de făcut: el trebuia să împodobească grădina. Dacă bărbaţii şi femeile din acest veac degenerat au mult în ceea ce priveşte comorile acestui pământ, care de fapt sunt nesemnificative în comparaţie cu acel paradis de frumuseţe şi bogăţie dat lui Adam, ei consideră că munca nu este pentru ei şi îşi cresc copiii învăţându-i să o considere ca fiind degradantă. Aceşti părinţi bogaţi, prin cuvintele şi prin faptele lor, îşi învaţă copiii că banul este cel care te face domn sau doamnă. Însă conceptul de domn sau doamnă se măsoară după minte şi valoarea morală. Dumnezeu nu ne judecă după îmbrăcăminte. Îndemnul apostolului Petru este acesta: "Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletirea părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu" (1 Petru 3,3.4). Un spirit blând şi liniştit este socotit mai presus de comorile şi onorurile lumeşti.
Domnul ne arată cum priveşte El bogăţia lumii, care conduce sufletele oamenilor la vanitate, prin exemplul omului bogat care şi-a dărâmat hambarele pentru a construi altele mai mari, ca să aibă loc să-şi depoziteze averile. Uitându-L pe Dumnezeu, el nu şi-a mai adus aminte de unde îi veneau toate aceste bogăţii. El nu I-a adus mulţumire şi recunoştinţă Binefăcătorului său plin de har. El se felicita pe sine prin aceste cuvinte: "Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi te veseleşte!" (Luca 12,19). Stăpânul său, care îi încredinţase bogăţiile pământeşti care să fie o binecuvântare pentru semenii săi şi prin care să-L proslăvească pe Creatorul său, s-a supărat pe bună dreptate pentru nerecunoştinţa sa şi i-a spus: "Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi? Tot aşa este şi cu cel care îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte pentru Dumnezeu" (Luca 12, 20.21). Aici avem o ilustrare a felului în care omul este evaluat de către Dumnezeul cel nemărginit. O avere imensă sau bogăţiile de orice fel nu ne pot asigura favoarea lui Dumnezeu. Toate aceste daruri şi binecuvântări vin de la El, pentru a verifica, a testa şi a dezvolta caracterul omului.
Oamenii pot avea bogăţii fără număr; totuşi, dacă nu sunt bogaţi înaintea lui Dumnezeu, dacă nu au interesul de a-şi asigura comoara cerească şi înţelepciunea divină, Creatorul lor îi socoteşte nişte oameni fără minte, nebuni, iar noi îi socotim la fel cum îi socoteşte Dumnezeu. Munca este o binecuvântare. Este imposibil să ne bucurăm de sănătate fără a munci. Toate facultăţile trebuie puse la lucru pentru a se putea dezvolta în mod corespunzător şi pentru ca bărbaţii şi femeile să aibă minţi echilibrate. Dacă copiilor li s-ar fi dat o educaţie completă în diferite ramuri de lucru, dacă ar fi fost învăţaţi să muncească aşa cum au fost învăţaţi diferite ştiinţe, educaţia primită le-ar fi fost de mai mare folos. Încordarea continuă a creierului, în timp ce muşchii rămân inactivi, slăbeşte nervii, iar elevii şi studenţii au o dorinţă aproape de necontrolat după schimbare şi distracţii excitante. Iar când li se dă drumul, după ce au fost ţinuţi mai multe ore în fiecare zi doar pentru a studia, ei sunt aproape sălbatici. Mulţi dintre ei nu au fost ţinuţi în frâu în cămin. Ei au fost lăsaţi să-şi urmeze propriile înclinaţii şi consideră că orele în care sunt obligaţi să studieze constituie o povară aspră pentru ei; şi neavând nimic altceva de făcut după orele de studiu, Satana le sugerează sportul şi ştrengăriile, ca o schimbare. Influenţa lor asupra celorlalţi studenţi este demoralizatoare. Acei studenţi care au beneficiat de o învăţătură religioasă în cămin, care nu cunosc viciile din societate, vin adesea în contact cu cei ale căror minţi sunt afundate în mocirlă şi care nu au avut privilegiul unei instruiri culturale şi religioase sau a fost foarte limitată. Şi ei sunt în pericol, amestecându-se în societatea acestei clase, respirând o atmosferă care nu este înălţătoare, ci care tinde să înjosească şi să degradeze moralul, ca să se afunde până la acelaşi nivel de degradare ca şi tovarăşii lor. Un mare număr de studenţi se delectează, în orele în care nu au ce face, petrecându-şi timpul intens. Şi foarte mulţi dintre cei care pleacă de acasă inocenţi şi curaţi ajung stricaţi datorită întovărăşirilor de la şcoală.
Am fost îndemnată să întreb: trebuie oare ca tot ce este valoros în tinerii noştri să fie sacrificat pentru ca ei să dobândească o educaţie şcolară? Dacă ar fi existat instituţii agricole şi industriale în preajma şcolilor noastre şi dacă ar fi fost angajaţi profesori competenţi în educarea tinerilor în diferitele ramuri de studiu şi muncă, devotând în fiecare zi o parte din timp pentru cultivarea minţii, iar alta pentru lucrul fizic, acum am fi avut tineri cu o influenţă bună în societatea degradată din jurul nostru. Mulţi dintre tinerii care ar absolvi astfel de instituţii ar ieşi de acolo cu tărie de caracter. Ei ar avea perseverenţă, forţă şi curaj pentru a trece cu bine peste încercări şi aceste principii nu ar fi clintite din loc printr-o influenţă rea, oricât ar fi de populară. Ar fi trebuit să existe profesoare cu experienţă, care să le dea lecţii tinerelor în materie de gătit. Fetele ar fi trebuit să fie învăţate să confecţioneze îmbrăcăminte, să croiască, să coasă şi să repare haine şi astfel să fie pregătite pentru datoriile practice ale vieţii.
Pentru tineri, ar fi trebuit să existe ateliere în care să înveţe diferite meserii, prin care să-şi pună la lucru atât muşchii, cât şi puterile mintale. Dacă tinerii nu-şi pot permite decât o educaţie într-o singură direcţie, ce ar fi mai important: cunoaşterea ştiinţelor, cu toate dezavantajele pentru sănătate şi viaţă, sau cunoştinţele practice pentru viaţa de zi cu zi? Fără ezitare, răspundem: cea din urmă. Dacă trebuie să se renunţe la una din două, aceasta trebuie să fie studiul cărţilor. Sunt foarte multe fete care s-au căsătorit şi au familii, însă au foarte puţine cunoştinţe practice în legătură cu datoriile de soţie şi mamă. Ele pot citi, ştiu să cânte la un instrument muzical, însă nu ştiu să gătească. Nu ştiu să facă pâine bună, ceea ce este esenţial pentru sănătatea familiei. Ele nu ştiu să croiască şi să facă haine, pentru că nu au învăţat niciodată. Ele au considerat că aceste lucruri nu sunt esenţiale, iar atunci când se căsătoresc, sunt tot aşa de neajutorate şi depind de alte persoane pentru a face anumite lucruri în locul lor, ca şi copiii lor mici. Ignoranţa aceasta nu are scuză în privinţa unor datorii ale vieţii atât de necesare, şi acest lucru produce nefericire în atâtea familii.
Părerea că munca este înjositoare pentru viaţa modernă a dus la mormânt mii de persoane care ar fi putut trăi. Cei care fac doar muncă fizică adesea lucrează în exces, fără a-şi acorda perioade de odihnă, în timp ce intelectualii suprasolicită creierul şi sănătatea lor fizică lasă de dorit din cauza lipsei activităţii fizice. Dacă cei care lucrează cu mintea ar avea şi ei activitate fizică şi şi-ar întări muşchii, cei care lucrează cu braţele ar putea munci mai puţin şi şi-ar putea consacra astfel o parte din timp pentru cultura intelectuală şi morală.
Cei cu obiceiuri sedentare şi cei care studiază foarte mult ar trebui să facă mişcare fizică, chiar dacă nu sunt nevoiţi să muncească pentru a-şi câştiga existenţa. Sănătatea trebuie să constituie un motiv suficient care să îi conducă să îmbine lucrul fizic cu cel intelectual.
Pentru a avea bărbaţi şi femei bine dezvoltaţi, echilibraţi, trebuie ca educaţia morală şi intelectuală să fie împletită cu cea fizică. Unii au capacităţi intelectuale mai mari decât alţii, în timp ce alţii au predilecţie pentru munca fizică. Ambele categorii trebuie să facă îmbunătăţirile necesare acolo unde este nevoie, pentru a putea aduce înaintea lui Dumnezeu întreaga lor fiinţă, ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută Lui, aceasta fiind din partea lor o slujbă duhovnicească. Obiceiurile societăţii moderne nu trebuie să le influenţeze stilul de viaţă. Apostolul Pavel, sub inspiraţie, spune: "Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia; ci să vă transformaţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită" (Romani 12,2).
Minţile intelectualilor lucrează prea mult. Adesea, ei îşi suprasolicită puterile mintale; dar există o altă clasă de oameni, al cărei ţel suprem este munca fizică. Aceştia nu îşi pun mintea la lucru. Muşchii lor sunt solicitaţi, în timp ce creierul este jefuit de tăria intelectuală, la fel cum minţile intelectualilor sunt suprasolicitate, în timp ce corpurile lor sunt jefuite de tărie şi vigoare prin neglijarea folosirii muşchilor. Cei care îşi găsesc mulţumirea în munca fizică şi îi lasă pe alţii să gândească în dreptul lor, ei doar executând ceea ce plănuieşte creierul altuia, vor avea muşchi puternici, dar intelecte firave. Influenţa lor spre bine este mică, în comparaţie cu ce ar putea fi dacă şi-ar folosi creierul în aceeaşi măsură ca şi muşchii. Astfel de oameni cad mai repede dacă sunt atacaţi de boală, deoarece organismul prinde putere datorită forţei electrizante a creierului de a se împotrivi bolii.
Oamenii care au puterile fizice în stare bună ar trebui să se educe ca să gândească în aceeaşi măsură în care lucrează şi să nu depindă de alţii care să fie creier pentru ei. O mare categorie de oameni fac greşeala de a socoti munca înjositoare. De aceea, tinerii sunt foarte preocupaţi să devină profesori, clerici, negustori, avocaţi sau să ocupe orice funcţie care nu necesită muncă fizică. Tinerele socotesc că munca din gospodărie este înjositoare. Şi deşi mişcarea fizică necesară pentru a îndeplini treburile din gospodărie, dacă nu este prea multă, are menirea de a ne fi de folos pentru sănătate, totuşi ele caută o educaţie în urma căreia să devină profesoare, personal bisericesc sau învaţă vreo meserie care să le ţină înăuntru, pentru o ocupaţie sedentară. Roşeaţa de sănătate le dispare din obraji, sunt atacate de boală pentru că nu fac mişcare fizică, iar obiceiurile lor sunt în general pervertite. Şi toate acestea doar pentru că aşa e la modă! Ele vor o viaţă delicată, ceea ce înseamnă slăbiciune şi decădere.
Este adevărat, există o scuză pentru care tinerele nu aleg lucrul în gospodărie ca ocupaţie, deoarece cei ce angajează fete la bucătărie le tratează în general ca pe nişte servitoare. Adesea, cei care le angajează nu le respectă şi le tratează ca şi cum nu ar fi demne să fie membre ale familiilor lor. Nu le tratează cu aceleaşi favoruri ca pe croitoreasă, dactilografă sau profesoara de muzică. Însă nu poate exista o ocupaţie mai importantă decât cea de gospodină. Este nevoie de inteligenţă şi experienţă ca să găteşti bine, să pui pe masă o hrană sănătoasă, într-o manieră atrăgătoare. Persoana care pregăteşte hrana ce ajunge în stomacul nostru, iar de acolo în sânge şi apoi în tot corpul, hrănindu-l, are rolul cel mai important. Meseriile de dactilografă, croitoreasă sau profesoară de muzică nu pot egala în importanţă pe cea de bucătăreasă.
Cele arătate anterior constituie o declaraţie cu privire la ceea ce ar fi putut realiza un sistem de educaţie corespunzător. Timpul este prea scurt acum pentru a realiza ceea ce trebuia făcut în generaţiile trecute, însă noi putem face mult, chiar în aceste zile din urmă, pentru a corecta relele existente în educaţia tinerilor. Şi pentru că timpul este scurt, noi ar trebui să fim serioşi şi să muncim cu zel pentru a da tinerilor acea educaţie care este în conformitate cu credinţa noastră. Noi suntem reformatori. Noi dorim ca toţi copiii noştri să studieze, pentru a avea cele mai mari foloase. Pentru a face aceasta, trebuie să li se dea o ocupaţie prin care să-şi pună muşchii la lucru. Zilnic, munca sistematică trebuie să constituie o parte a educaţiei copiilor şi tinerilor, chiar în aceste vremuri din urmă. Acum se poate câştiga mult prin îmbinarea lucrului cu şcoala. Urmând acest plan, studenţii vor dobândi acea elasticitate a spiritului şi tărie a minţii şi vor fi în stare să facă mai mult efort mintal într-un anumit timp decât ar fi putut face doar studiind. Iar când părăsesc şcoala, constituţia lor este intactă şi sunt gata, cu tărie şi curaj, pentru orice poziţie în care i-ar putea aşeza providenţa lui Dumnezeu.
Deoarece timpul este scurt, noi ar trebui să lucrăm cu stăruinţă şi energie dublă. S-ar putea ca tinerii noştri să nu ajungă la facultate, însă să capete o educaţie în acele ramuri esenţiale, pe care apoi o pot folosi în viaţa practică, cultivându-şi mintea şi punând la lucru puterile acesteia. Foarte mulţi tineri care au trecut printr-o facultate nu au dobândit acea educaţie adevărată care să poată fi folosită în practică. Pot avea numele de absolvenţi de colegiu, dar în realitate să nu fie decât nişte nătângi educaţi.
Sunt mulţi tineri ale căror servicii ar fi acceptate de Dumnezeu, dacă s-ar consacra Lui fără rezervă. Dacă aceştia ar pune la lucru pentru slujirea lui Dumnezeu acele puteri ale minţii pe care ei le folosesc pentru a-şi servi lor înşişi pentru acumularea de bogăţii, ei ar putea fi lucrători serioşi, consecvenţi şi de succes în via Domnului. Mulţi dintre tinerii noştri ar trebui să-şi îndrepte atenţia spre studiul Scripturilor, pentru ca Dumnezeu să-i poată folosi pentru cauza Sa. Însă ei nu ajung la fel de inteligenţi în privinţa cunoştinţelor spirituale cum sunt în lucrurile vremelnice; de aceea, ei nu reuşesc să facă lucrarea lui Dumnezeu, pe care ar putea-o face foarte bine. Sunt puţini cei care îi avertizează pe păcătoşi şi care câştigă suflete pentru Hristos, când ar trebui să fie mulţi. Tinerii noştri în general sunt înţelepţi în problemele lumeşti, însă nu sunt inteligenţi în privinţa lucrurilor legate de Împărăţia lui Dumnezeu. Ei ar putea să-şi îndrepte mintea spre canalul ceresc, divin, şi să umble în lumină, mergând din putere în putere, până când vor putea întoarce pe păcătoşi la Hristos şi să îndrepte pe cei necredincioşi şi deznădăjduiţi pe o cale strălucitoare către ceruri. Iar când lupta se va încheia, ei ar putea fi bineveniţi în bucuria Domnului lor.
Tinerii nu pot pătrunde în această lucrare de explicare a Scripturilor şi de studiere a profeţiilor până când nu deţin mai întâi ei înşişi o cunoaştere a adevărurilor importante ale Bibliei, pe care încearcă să le explice altora. S-ar putea să fie deficitari în ramurile obişnuite ale educaţiei şi de aceea s-ar putea să nu aibă succes în a face tot binele pe care l-ar fi putut face dacă ar fi avut avantajele unei pregătiri şcolare bune. Ignoranţa nu sporeşte umilinţa sau spiritualitatea nici unui urmaş al lui Hristos. Adevărurile Cuvântului divin pot fi mai bine apreciate de către un creştin intelectual. Domnul Hristos poate fi glorificat cel mai mult de aceia care Îi slujesc în mod inteligent. Obiectivul cel mare al educaţiei este de a ne face să ne folosim puterile pe care ni le-a dat Dumnezeu, astfel încât să reprezentăm cel mai bine religia Bibliei şi să Îl slăvim pe Dumnezeu.
Noi datorăm Celui ce ne-a dat viaţă toate talentele pe care ni le-a încredinţat; şi avem datoria faţă de Creatorul nostru de a ne cultiva şi a ne valorifica talanţii pe care El ni i-a încredinţat. Educaţia va disciplina mintea, îi va dezvolta puterile şi le va îndruma corect, astfel încât să fim de folos pentru slava lui Dumnezeu. Noi avem nevoie de o şcoală în care cei care tocmai au intrat în lucrare să poată fi învăţaţi cel puţin în ramurile obişnuite ale educaţiei şi în care să poată învăţa, de asemenea, cât mai bine adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu pentru acest timp. De asemenea, în aceste şcoli trebuie să se studieze de asemenea profeţiile. Cei care au cu adevărat capacităţi care să îi facă destoinici pentru lucrul în via Sa ar avea mult de câştigat prin doar câteva luni de instruire într-o astfel de şcoală. Mărturii, vol.3 pag. 131-160, 1872

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Instructorul de tineret " - Viaţa lui Hristos (12 articole), martie 1872; "Mărturii, vol 3"- Primejdii şi datorii ale tinerilor, 1872, pag. 22-227; "Idem " Apel către tineri, 1875, pag. 362-380.






DOMNUL HRISTOS CA EDUCATOR


Mintea omului poate fi cultivată în cel mai înalt grad. O viaţă dedicată lui Dumnezeu nu trebuie să fie o viaţă de ignoranţă. Mulţi vorbesc împotriva educaţiei, deoarece Domnul Isus a ales pescari needucaţi pentru a predica Evanghelia Sa. Ei susţin că El a avut predilecţie pentru cei neinstruiţi. Mulţi oameni învăţaţi şi onoraţi au crezut în învăţătura Lui. Dacă aceştia ar fi dat ascultare fără teamă convingerilor conştiinţei lor, ei L-ar fi urmat. Dacă ei şi-ar fi oferit capacităţile şi le-ar fi folosit în serviciul Domnului Hristos, acestea ar fi fost acceptate. Însă ei nu au avut tăria morală, în faţa preoţilor respingători şi a conductorilor geloşi, să-L mărturisească pe Hristos şi să-şi rişte reputaţia pentru acel galilean umil. Cel care cunoaşte inimile tuturor a înţeles acest lucru. Dacă cei nobili şi educaţi nu aveau să facă lucrarea pentru care erau pregătiţi, Domnul Hristos avea să aleagă oameni ascultători şi credincioşi, care fac voia Sa. El a ales oameni umili pe care i-a legat de El, pentru a-i putea forma să ducă mai departe marea lucrare, atunci când avea să plece de pe pământ. Domnul Hristos era Lumina lumii. El era izvorul oricărei cunoştinţe. El a fost în stare să-i pregătească pe pescarii neînvăţaţi spre a primi marea însărcinare pe care avea să le-o dea. Lecţiile de adevăr date acelor oameni de jos au o semnificaţie deosebită. Ei aveau să mişte lumea din loc. Pare un lucru simplu că Isus i-a legat de Sine pe aceşti oameni umili; însă acest lucru a avut rezultate uimitoare. Cuvintele şi faptele lor aveau să revoluţioneze lumea. Isus nu a dispreţuit educaţia. Cea mai înaltă cultivare a minţii, dacă este sfinţită prin iubire şi temere de Dumnezeu, primeşte aprobarea Sa deplină. Bărbaţii umili aleşi de Domnul Isus au fost cu El trei ani, sub influenţa modelatoare a Maiestăţii cerului. El a fost cel mai mare educator pe care l-a cunoscut lumea vreodată.
Dumnezeu îi va accepta pe cei tineri cu talentele, cu bogăţia şi sentimentele lor, dacă se vor consacra Lui. Ei pot atinge cele mai înalte culmi ale bogăţiei intelectuale; iar dacă sunt călăuziţi de principii religioase, ei pot duce mai departe lucrarea pentru care Domnul Hristos a venit din ceruri ca să o aducă la îndeplinire şi, făcând astfel, pot deveni împreună lucrători cu Domnul lor.
Studenţii de la colegiul nostru au privilegii deosebite nu doar în obţinerea de cunoştinţe, ci, de asemenea, pot învăţa cum să-şi cultive şi să pună în practică acele virtuţi prin care îşi vor forma caractere echilibrate. Ei sunt agenţii morali plini de răspundere ai lui Dumnezeu. Bogăţia, poziţia socială şi intelectul sunt date de Dumnezeu oamenilor pentru a fi folosite cât mai înţelept. El a împărţit aceste daruri diferite proporţional cu puterile şi capacităţile cunoscute ale slujitorilor Săi. Dătătorul aşteaptă înapoi corespunzător cu darurile încredinţate. Cel mai umil dar nu trebuie dispreţuit sau lăsat nefolosit. Pârâiaşul nu spune: nu voi curge prin albia mea mică pentru că nu sunt un fluviu puternic. Firele de iarbă nu refuză să crească pentru că nu sunt copaci în pădure. Lampa nu refuză să-şi dea lumina sa pentru că nu este o stea. Luna şi stelele nu refuză să strălucească pentru că nu au lumina strălucitoare a soarelui. Fiecare persoană are sfera ei aparte şi vocaţia ei. Cei care folosesc cel mai bine ocaziile date de Dumnezeu vor aduce înapoi Dătătorului o dobândă proporţională cu capitalul încredinţat.
Domnul nu răsplăteşte mărimea lucrului. El nu priveşte atât de mult la cât de mare este lucrarea făcută, ci la credincioşia cu care este îndeplinită. Sunt răsplătiţi robii buni şi credincioşi. Pe măsură ce ne cultivăm puterile pe care Dumnezeu ni le-a dat aici, noi vom creşte în cunoştinţă şi în pricepere şi vom fi în stare să înţelegem şi să preţuim viaţa veşnică. Cei care au abuzat de privilegiile pe care le-au primit de la Dumnezeu în această viaţă şi s-au mulţumit cu starea lor de ignoranţă, ocupându-şi mintea cu subiecte banale pentru ei înşişi şi pentru alţii, nu vor înţelege responsabilitatea personală, nu îşi vor ţine în frâu înclinaţiile spre rău şi nu vor lua hotărâri mari în vederea unei vieţi mai curate, mai înalte, mai sfinte.
Tinerii trebuie să înveţe în vederea lumii celei care va veni. Stăruinţa în dobândirea de cunoştinţe, controlată de temerea şi dragostea de Dumnezeu, le va da putere sporită spre bine în această viaţă, iar aceia care au făcut ca cele mai mari privilegii ale lor să devină cele mai mari ţinte aici vor lua cu ei în viaţa viitoare aceste achiziţii valoroase. Ei au căutat şi au obţinut ceea ce este nepieritor. Capacitatea de a aprecia slava pe care "ochiul nu a văzut-o şi nici urechea nu a auzit-o" va fi proporţională cu realizările atinse prin cultivarea facultăţilor în această viaţă. Cei care îşi vor goli inimile de mândrie şi gunoaie vor putea, prin harul lui Dumnezeu, să-şi cureţe cămările minţii, iar acolo să poată depozita cunoştinţă, curăţie şi adevăr. Şi vor trece mereu de limitele înguste ale gândului vremelnic în vastitatea infinitului. Dreptatea şi îndurarea lui Dumnezeu vor fi desfăşurate percepţiilor morale. Se va vedea caracterul grozav al păcatului, cu urmările lui. Caracterul lui Dumnezeu, iubirea Sa, manifestată în faptul că a dat pe Fiul Său să moară pentru lume, şi frumuseţea sfinţeniei constituie teme înălţătoare pentru contemplare. Acestea vor întări mintea şi vor aduce pe om într-o strânsă comuniune cu Cel Infinit. "Review and Herald" , 21 iunie 1877
PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Semnele timpului" Colegiul din Battle Creek, 7-14 februarie 1878




APEL CĂTRE STUDENŢII NOŞTRI


Am avut multe temeri cu privire la faptul că studenţii care frecventează Colegiul din Battle Creek nu vor putea beneficia în totalitate de educaţia religioasă datorită influenţei familiilor la care stau în gazdă. Unele familii nu au acea trăire a religiei lui Hristos, deşi ei susţin că sunt creştini. Influenţa pe care o au aceşti oameni asupra elevilor este mai neplăcută decât a acelora care nu au pretenţii de evlavie. Aceşti formalişti nereligioşi, iresponsabili, s-ar putea să stea în faţa lumii cu frunzele lor pline de pretenţii, în timp ce, ca şi smochinul fără smochine, ei sunt lipsiţi de ceea ce numai Mântuitorul nostru preţuieşte - rodul slavei Sale. Despre lucrarea harului lui Dumnezeu asupra inimii ei nu ştiu nimic. Aceste persoane exercită o influenţă care este în detrimentul tuturor celor cu care se asociază. Ar trebui să existe comitete care să vadă dacă familiile care primesc elevi în gazdă nu sunt alcătuite doar din creştini cu numele, care nu au pe suflet povara pentru tineretul nostru cel scump.
Se poate face foarte mult pentru cei care sunt lipsiţi de influenţa blândă, mângâietoare, a cercului familial. Spiritul manifestat de mulţi arată că limbajul inimii multora este acesta: "Sunt eu păzitorul inimii fratelui meu? În afară de familia mea, eu nu am o altă sarcină sau responsabilitate. Nu am nici o preocupare specială sau vreun interes faţă de elevii care ocupă camere în casa mea". Le-aş întreba pe aceste persoane dacă se simt responsabile faţă de copiii lor. Îmi pare rău să văd atâta lipsă de preocupare din partea unor părinţi, când toate influenţele care îi înconjoară pe copiii lor ar trebui să fie favorabile formării caracterului creştin; însă cei care simt povara sufletelor pentru cei iubiţi ai lor nu ar trebui să-şi limiteze în mod egoist interesele doar la familia lor. Isus este exemplul nostru în toate lucrurile; însă El nu ne-a dat un exemplu de asemenea egoism ca cel pe care îl vedem manifestat de mulţi dintre cei care pretind că sunt urmaşii Săi. Dacă noi suntem în Hristos şi dragostea Lui sălăşluieşte în noi, îi vom iubi pe cei pentru care a murit Hristos; pentru că El le-a poruncit urmaşilor Săi să se iubească unii pe alţii aşa cum i-a iubit El. Ascultăm noi, cei care rostim Numele Lui, de acest sfat? Dacă dăm greş în acest punct, vom greşi şi în altele. Dacă Domnul Hristos ar fi căutat doar folosul, confortul şi plăcerea Lui, lumea ar fi fost lăsată să piară în păcat şi degradare.
O indiferenţă ciudată cu privire la mântuirea sufletelor se pare că a cuprins pe mulţi aşa-zişi creştini. Păcătoşii pot să piară pretutindeni în jurul lor, ei nu simt nici o povară în această privinţă. Le va spune oare Domnul Hristos acestor indiferenţi: "Bine, rob bun şi credincios, intră în bucuria stăpânului tău"? Bucuria lui Hristos constă în a vedea suflete răscumpărate prin sacrificiul pe care El l-a făcut pentru ele.
Tinerele şi tinerii care nu sunt sub influenţa căminului au nevoie de cineva care să le poarte de grijă şi care să dovedească ceva interes faţă de ei; iar cei care fac aceste lucruri suplinesc o mare lipsă şi fac pentru Dumnezeu şi mântuirea sufletelor cu adevărat o lucrare asemănătoare cu a pastorului la amvon. Această lucrare, cu bunăvoinţă dezinteresată în a lucra pentru binele tinerilor, nu este mai mult decât ceea ce cere Dumnezeu fiecăruia dintre noi. Cât de serios ar trebui să lucreze creştinii cu experienţă pentru a împiedica formarea acelor obiceiuri care dăunează pentru totdeauna caracterului! Urmaşii lui Hristos să facă atractiv pentru tineri Cuvântul lui Dumnezeu. Fie ca propriile voastre caractere, îndulcite şi îmblânzite de frumuseţea sfinţeniei, să fie o predică zilnică, ceas de ceas, pentru tineri. Nu manifestaţi un spirit de murmurare, ci câştigaţi pentru sfinţire şi ascultare de Dumnezeu. Unii profesori, prin acreala lor, îi resping pe tineri. Inimile tinerilor sunt acum maleabile ca ceara şi poţi să îi călăuzeşti să admire caracterul creştin; însă, în câţiva ani, este posibil ca ceara să se transforme în granit.
Fac un apel către creştinii din Battle Creek, atât ca biserică, dar şi ca indivizi: luaţi-vă în serios responsabilităţile pe care vi le-a dat Dumnezeu. Umblaţi voi înşivă cu Dumnezeu şi exercitaţi asupra tinerilor o influenţă care să-i împiedice să cadă sub nenumăratele ispite făcute atractive pentru a-i seduce pe tinerii acestei generaţii. Satana dă startul aşa-numitului popor al lui Dumnezeu, care pare adormit în privinţa primejdiilor care îi pândesc pe tineri şi a ruinei care îi ameninţă. Satana jubilează când câştigă victorii asupra tinerilor; iar cei care susţin că sunt ostaşi ai crucii îi îngăduie să îşi ia victime chiar de sub acelaşi acoperământ şi par a fi foarte mulţumiţi.
Cazurile multora sunt privite ca deznădăjduite de către cei care nu au întins o mână spre a-i ajuta. Unii ar fi putut fi salvaţi; şi chiar acum, dacă s-ar dovedi un interes potrivit, s-ar putea ajunge la ei. Ce nu am primit noi? Noi Îi datorăm Domnului Hristos fiecare capacitate, fiecare îndurare, fiecare gând bun şi fiecare faptă bună. Prin noi înşine nu avem nimic cu care să ne lăudăm. Să ne aşezăm în umilinţă la picioarele crucii; iar cuvintele şi faptele noastre să fie de aşa natură, încât să-i câştige pe alţii la Hristos şi să nu-i îndepărteze de El.
Mă adresez vouă, celor care locuiţi în marele centru al lucrării. Nu puteţi fi nepăsători, formalişti, lipsiţi de respect faţă de voi înşivă. Mulţi martori vă privesc şi mulţi vă iau ca model. O viaţă necreştinească nu numai că vă pecetluieşte propria condamnare, însă îi ruinează şi pe alţii. Voi, care locuiţi într-un loc în care trebuie apărate interese mari, trebuie să fiţi oameni minuţioşi, santinele credincioase, niciodată lipsind de la post. O clipă de nesăbuinţă pentru plăcere egoistă sau pentru mulţumire de sine poate da vrăjmaşului un folos pe care ani de muncă grea nu-l pot recupera. Cei care aleg să locuiască în Battle Creek trebuie să fie bărbaţi şi femei ai credinţei şi rugăciunii, credincioşi faţă de interesele celor din jurul lor. Nu există siguranţă decât dacă umblă cu Dumnezeu.
Tinerii care vin la Battle Creek au caractere diferite. Aceştia au fost educaţi şi instruiţi în mod diferit. Mulţi au fost lăsaţi să urmeze înclinaţiile minţilor lor lipsite de experienţă. Părinţii lor socoteau că-i iubesc, însă au dovedit că le sunt cei mai mari duşmani. Ei au permis ca răul să ia amploare. Le-au îngăduit copiilor să iubească păcatul, ceea ce este acelaşi lucru cu a îndrăgi o viperă, care nu doar că va înţepa victima, persoana pe care o îndrăgeşte, dar şi pe toţi cei cu care vine în contact.
Unii dintre aceşti copii răsfăţaţi se numără printre studenţii care frecventează colegiul nostru. Profesorii şi toţi cei care sunt interesaţi de soarta elevilor şi vor să-i ajute au sarcina de neinvidiat să se ocupe de binele acestei clase de tineri nesupuşi. Ei nu au fost supuşi părinţilor lor acasă şi nu ştiu ce înseamnă să ai un conducător la şcoală sau în casele unde stau în gazdă. De câtă credinţă, răbdare, har şi înţelepciune este nevoie pentru a purta de grijă acestor tineri neglijaţi, de compătimit! Părinţii înşelaţi pot chiar să ia apărarea copiilor împotriva disciplinei din şcoală şi din noul cămin. S-ar putea ca ei să-i oprească şi pe alţii să-şi facă datoria pe care Dumnezeu o cere de la ei şi pe care ei au neglijat-o mult. Câtă înţelepciune de la Dumnezeu este necesară pentru a proceda corect şi cu iubire în aceste împrejurări grele! Cât de dificil este să echilibrezi în direcţia cea bună minţile care au fost astfel încâlcite printr-o îndrumare greşită! În timp ce unii nu au fost ţinuţi în frâu, alţii au fost stăpâniţi prea mult; iar când scapă din mâinile vigilente care au ţinut frâul cu asprime, însă fără dragoste şi înţelegere, ei simt că nu trebuie să le dicteze nimeni. Ei dispreţuiesc chiar gândul de a fi ţinuţi în frâu. Oare să nu aibă parte de rugăciunile credincioase ale copiilor lui Dumnezeu cei care au sarcina dificilă de a-i educa pe aceşti tineri şi de a le modela caracterele? Grija, poverile şi responsabilitatea pline de greutate trebuie să cadă pe seama profesorului conştiincios, temător de Dumnezeu, chiar şi pe seama taţilor şi mamelor purtători de poveri din Israel, care locuiesc în Battle Creek. Toţi creştinii sinceri, care preţuiesc sufletele pentru care a murit Hristos, vor depune eforturi serioase pentru a face tot ce le stă în putinţă să îndrepte chiar şi greşelile făcute de părinţii naturali. Profesorii vor simţi că le revine datoria de a-i prezenta pe elevii lor înaintea lumii şi înaintea lui Dumnezeu cu caractere şi minţi echilibrate. Însă profesorii nu pot duce ei înşişi toată această povară şi nu ar trebui să ne aşteptăm din partea lor să fie singurii responsabili pentru bunele deprinderi şi etica înaltă ale elevilor lor. Fiecare familie care îi primeşte în casa lor ar trebui să aibă reguli cărora ei trebuie să li se conformeze. Nu li se va face un bine nici lor, nici părinţilor lor dacă li se vor îngădui obiceiurile nelegiuite de a strica mobila. Dacă sunt exuberanţi şi au energie nedescătuşată, atunci să lucreze mult cu mâinile, până ce oboseala îi va face să preţuiască odihna din camerele lor.
Camerele câtorva dintre studenţii de anul trecut deţin un record nefavorabil de chiriaşi. Dacă aceştia sunt neciopliţi şi grosolani, de regulă camerele lor dovedesc acest lucru. Sportul nebunesc, râsul prelungit şi orele târzii nu trebuie tolerate de cei care închiriază camere. Dacă ei îngăduie această purtare, le fac un mare rău studenţilor şi se fac ei înşişi, într-o mare măsură, răspunzători pentru acest comportament greşit. Camerele elevilor trebuie vizitate frecvent, pentru a vedea dacă sunt corespunzătoare în privinţa sănătăţii şi a confortului şi pentru a vedea dacă toţi respectă regulamentul şcolii. Orice neglijenţă trebuie arătată şi trebuie să se lucreze cu multă credincioşie cu elevii. Dacă nu se supun şi nu vor să se supună, ar fi mai bine să se ducă acasă, iar pentru şcoală ar fi mai bine fără ei. Colegiul nostru nu trebuie să ajungă destrăbălat de dragul câtorva studenţi nelegiuiţi. Colegiile din ţara noastră sunt situate, în mare parte, în locuri unde tineri sunt în primejdia de a deveni imorali şi destrăbălaţi datorită prieteniilor rele.
Prieteniile pe care şi le formează studenţii noştri constituie un lucru important, care nu trebuie neglijat. Mulţi dintre cei care vin la colegiul nostru susţin că sunt creştini. Trebuie să se dovedească un interes deosebit pentru aceştia şi ei trebuie încurajaţi în străduinţele lor de a duce o viaţă creştină. Trebuie apăraţi, pe cât este cu putinţă, de primejdiile care îi ameninţă pe tineri, oriunde ar merge. Pentru cei cu experienţă, ispitele care îi biruie pe aceşti tineri s-ar putea să li se pară atât de uşoare şi comune, încât să ajungă să nu-i mai privească cu simpatie pe cei încercaţi şi ispitiţi. Este greşit acest lucru. Viaţa şi experienţa lor de dinainte s-ar putea să fi fost chiar mai vinovată decât cea a tinerilor pe care ei îi critică pentru slăbiciunea lor.
Mulţi dintre cei care susţin că sunt urmaşi ai lui Hristos sunt slabi din punct de vedere moral. Ei nu au fost niciodată eroi ai crucii şi sunt uşor de îndepărtat de la devotamentul lor faţă de Dumnezeu prin plăceri şi distracţii egoiste. Aceste persoane ar trebui ajutate. Ei nu ar trebui lăsaţi să-şi aleagă la întâmplare prietenii şi colegii de cameră. Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu şi se tem de El ar trebui să aibă pe suflet povara pentru aceste suflete şi ar trebui să procedeze cu tact şi blândeţe pentru schimbarea prieteniilor defavorabile. Tinerii creştini care sunt înclinaţi să fie influenţaţi de asocieri nereligioase ar trebui să îi aibă ca tovarăşi pe cei care îi vor întări spre a lua hotărâri bune şi care au înclinaţii bune, religioase, şi chiar un profesor de religie îşi poate pierde impresiile religioase, asociindu-se cu cineva care vorbeşte fără respect despre lucrurile sacre şi religioase şi poate că le ridiculizează şi pentru care nu mai are reverenţă şi conştiinţă. Puţin aluat dospeşte toată plămădeala. Unii sunt slabi în ce priveşte credinţa; însă, dacă sunt aşezaţi alături de colegi de cameră potriviţi, a căror influenţă spre bine este puternică, ar putea fi echilibraţi în direcţia cea bună, ar putea dobândi o experienţă religioasă valoroasă şi ar putea avea succes în afirmarea caracterului creştin.
Ar fi bine ca fraţii şi surorile să vegheze asupra sufletelor, ca unii care vor da socoteală. M-am gândit mult la acest subiect. Şi îi îndemn pe cei care sunt ai lui Hristos să-şi pună armura; apoi să lucreze pentru tinerii noştri care frecventează Colegiul din Battle Creek. S-ar putea ca tinerii să nu aibă nevoie atât de mult de predici şi cuvântări lungi prin care sunt criticaţi, cât de un interes autentic evident pentru ei. Să-şi dea seama din faptele voastre că îi iubiţi şi că purtaţi de grijă sufletelor lor. Dacă veţi dovedi duioşie pentru tinerii care vin acum la Battle Creek, care sunt lăsaţi chiar în braţele bisericii, dacă veţi avea jumătate din grija pe care o aveţi pentru interesele voastre vremelnice, aţi putea să-i legaţi de voi prin cele mai puternice legături de simpatie; iar influenţa voastră asupra lor va fi o putere spre bine. "Review and Herald", 21 februarie 1878

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Semnele timpului "- Iosif în Egipt, 8 ianuarie-5 februarie 1880 "Review and Herald" - Cultivarea vocii, 5 februarie 1880 "Semnele timpului" - Primii ani şi chemarea lui Moise, 12 februarie-4 martie 1880 "Mărturii", vol.4 - Colegiul nostru, p.418-429, 1880 "Idem" - Studenţii de la colegiu, p. 430-437, 1880 "Idem" - Cultivarea talentelor, p. 519-522, 1880 "Idem" - Avertizare şi sfat, p. 537-544, 1880 "Idem" - Cultura morală şi intelectuală, p. 545-549, 1880 "Idem "- Influenţa prietenilor, p. 587-591, 1880 "Idem"- Simplitatea în îmbrăcăminte, p. 628-648, 1880 "Idem "- Educaţia corespunzătoare, p. 648-653, 1880 "Review and Herald"-Societăţile literare, 4 ianuarie 1881 "Review and Herald" -Studiul Bibliei, 11 ianuarie 1881 "Review and Herald "- Viaţa lui Daniel, 25 ianuarie-15 februarie 1881




GÂNDURI DESPRE EDUCAŢIE

Nici o lucrare întreprinsă vreodată de către om nu presupune mai multă grijă şi dibăcie ca instruirea şi educarea corespunzătoare a tinerilor şi copiilor. Nu există influenţe atât de puternice ca cele care ne împresoară în primii ani ai vieţii. Înţeleptul spune: "Învaţă pe copil calea pe care trebuie să o urmeze şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea" (Proverbe 22,6). Fiinţa umană are trei componente, iar instruirea pe care o cere imperios Solomon cuprinde dezvoltarea corespunzătoare a puterilor fizice, intelectuale şi morale. Pentru a duce bine la îndeplinire această lucrare, părinţii şi profesorii trebuie să înţeleagă ei înşişi "calea pe care trebuie să o urmeze copilul". Aceasta înseamnă mai mult decât o cunoaştere dobândită din cărţi sau învăţarea din şcoală. Aceasta înseamnă a te deprinde cu exerciţiul cumpătării, bunătatea frăţească şi evlavia; îndeplinirea datoriei faţă de noi înşine, faţă de semenii noştri şi faţă de Dumnezeu.
Instruirea copiilor trebuie să fie călăuzită de un principiu diferit de cel care stă la baza învăţării animalelor necuvântătoare. Animalul nu are altceva de învăţat decât să se supună stăpânului său, însă copilul trebuie învăţat cum să se stăpânească pe el însuşi. Voinţa trebuie învăţată să asculte ceea ce dictează raţiunea şi conştiinţa. Un copil poate fi disciplinat astfel, încât să nu aibă, exact ca şi animalul, o voinţă a lui însuşi, individualitatea lui pierzându-se în cea a învăţătorului său. O astfel de învăţare este neînţeleaptă, iar efectele dezastruoase. Copiii educaţi astfel vor avea deficienţe în privinţa luării deciziilor şi puterea de a fi hotărâţi. Ei nu sunt învăţaţi să acţioneze din principiu; puterile raţiunii nu sunt întărite prin exerciţiu. Pe cât este cu putinţă, fiecare copil trebuie educat astfel, încât să prindă încredere în sine, să poată fi independent. Prin punerea la lucru a diferitelor sale capacităţi, el va învăţa în ce este mai puternic şi în ce este deficitar. Un educator înţelept va acorda atenţie specială dezvoltării trăsăturilor mai slabe, astfel încât copilul să-şi poată forma un caracter echilibrat, armonios.
În unele şcoli şi familii, copiii par a fi bine educaţi, atâta timp cât sunt sub disciplina celorlalţi; însă, când sistemul de reguli care i-a ţinut în frâu nu mai există, ei par a fi incapabili să gândească, să acţioneze sau să decidă singuri. Dacă ar fi fost învăţaţi să-şi pună la lucru propria lor judecată cât de repede şi cât de practic posibil, răul ar fi putut fi împiedicat. Însă ei au fost atât de mult stăpâniţi de părinţi sau de profesori, încât s-au bizuit în totul numai pe ei. Acela care caută să contopească individualitatea elevilor săi în individualitatea lui, în aşa fel încât raţiunea, judecata şi conştiinţa să fie supuse controlului său, îşi asumă o răspundere nejustificată şi înfricoşătoare. Cei care îşi educă elevii ca aceştia să simtă că stă în puterea lor să devină oameni folositori şi onoraţi vor fi oamenii care vor avea cel mai mare succes în permanenţă. Pentru observatorii nechibzuiţi, lucrarea lor s-ar putea să nu pară de cel mai mare folos şi să nu fie aşa de mult apreciată ca cea a profesorului care deţine controlul absolut, însă viaţa de mai târziu a elevilor va arăta rezultatele unui plan de educaţie mai bun.
Atât părinţii, cât şi profesorii sunt în primejdia de a comanda şi dicta prea mult, în acelaşi timp însă au eşuat în a avea o relaţie socială cu copiii şi elevii lor. Ei menţin o rezervă prea mare şi îşi exercită autoritatea într-o manieră rece, lipsită de simpatie, care are tendinţa de a respinge, în loc de a câştiga încrederea şi afecţiunea. Dacă şi-ar aduna mai des copiii în jurul lor şi ar manifesta interes faţă de ceea ce fac ei, chiar şi pentru sporturile pe care le practică, părinţii şi educatorii ar câştiga iubirea şi încrederea celor mici, iar lecţia respectului şi ascultării ar fi învăţată mult mai repede; căci dragostea este cel mai bun învăţător. Un interes asemănător dovedit faţă de tineri va asigura rezultate asemănătoare. Inima tânără este grabnică în a răspunde atingerii pline de simpatie.
Să nu uitaţi niciodată că educatorul trebuie să fie ceea ce doreşte ca elevii săi să devină. Iată de ce principiile şi obiceiurile sale trebuie considerate de o mai mare importanţă chiar şi decât calificarea lui profesională. El ar trebui să fie un om care se teme de Dumnezeu şi simte responsabilitatea pentru lucrarea Sa. El trebuie să înţeleagă importanţa educaţiei fizice, mintale şi morale şi ar trebui să dea importanţa cuvenită fiecăreia. Cel care vrea să-şi stăpânească elevii trebuie mai întâi ca el să fie stăpân pe el însuşi. Pentru a le câştiga dragostea, el trebuie să le arate, prin privire, cuvânt şi faptă, că inima lui este plină de dragoste pentru ei. În acelaşi timp, hotărârea şi decizia sunt indispensabile în lucrarea de formare a unor deprinderi corecte şi de dezvoltare a unor caractere nobile.
Educaţia fizică ar trebui să ocupe un loc important în orice sistem de educaţie. Este datoria părinţilor şi a profesorilor de a cunoaşte organismul omenesc şi legile de care este guvernat şi, pe cât este posibil, să le asigure copiilor şi elevilor lor ceea ce constituie cea mai mare dintre toate binecuvântările de pe pământ, "o minte sănătoasă într-un corp sănătos". Zeci de mii de copii mor în fiecare zi, iar alţii sunt lăsaţi să se târască într-o viaţă mizerabilă, poate de păcat, datorită ignoranţei şi neglijenţei părinţilor şi profesorilor.
Multe mame petrec ore sau chiar zile în şir în lucru inutil, numai pentru etalare, şi, în acelaşi timp, nu au timp să capete informaţiile necesare pentru a şti cum să păstreze sănătatea copiilor lor. Ele încredinţează sănătatea acestora pe mâna doctorului, iar sufletele lor pe mâna pastorului, ca să nu fie deranjate în închinarea lor în faţa modei. Cunoaşterea minunatelor mecanisme pe baza cărora funcţionează trupul omenesc, înţelegerea dependenţei unui organ de altul în vederea funcţionării sănătoase a acestora constituie o lucrare pentru care aceste mame nu prezintă interes. Cât despre influenţa reciprocă dintre minte şi trup, ele ştiu foarte puţin. Iar mintea, această înzestrare extraordinară care uneşte finitul cu infinitul, ele nu o pot înţelege.
Timp de generaţii întregi, sistemul popular de educaţie şi în special pentru copii a fost distrugător pentru sănătate şi chiar pentru viaţa în sine. Copiii mici petreceau cinci sau chiar şase ore pe zi în săli de clasă aerisite necorespunzător sau insuficient de mari. Aerul din astfel de încăperi devine otrăvitor pentru plămânii care îl inhalează. Şi în aceste locuri, copiii mici, cu corpurile lor active, cu mintea fără astâmpăr, au fost ţinuţi fără ocupaţie în timpul zilelor lungi de vară, când lumea de afară îi chema să adune sănătate şi fericire împreună cu păsărelele şi florile. Mulţi copii, în cel mai fericit caz, se bucură foarte puţin de viaţă. Închiderea în şcoală îi face nervoşi şi bolnăvicioşi. Corpurile lor ajung pipernicite din lipsă de exerciţiu şi datorită stării de epuizare a sistemului nervos. Dacă firul vieţii se stinge, părinţilor şi profesorilor nici nu le trece prin cap că ei ar avea vreo vină. Nenorocirea care i-a lovit este privită ca fiind o hotărâre specială a Providenţei, când, de fapt, adevărul este că ignoranţa fără scuză şi neglijarea legilor naturale sunt cauzele care au dus la moartea acestor copii. Dumnezeu a rânduit ca ei să se bucure de sănătate şi tărie, să-şi formeze caractere curate, nobile şi frumoase, să-L slăvească pe El în această viaţă şi să-L laude în viaţa care va veni.
Cine poate şti câte vieţi au fost distruse prin cultivarea doar a intelectului şi prin neglijarea puterilor fizice? Procedeele de lucru ale părinţilor şi profesorilor nechibzuiţi, de a stimula minţile tinere prin îngăduinţă excesivă sau frică, s-au dovedit a fi fatale pentru mulţi elevi promiţători. În loc să-i tot îndemne cu toate stimulentele posibile, un educator înţelept mai degrabă îi va ţine în frâu mintea prea activă, până ce constituţia fizică va deveni suficient de puternică pentru a susţine efortul mintal.
Pentru ca elevii să poată fi sănătoşi şi voioşi, lucruri care depind de dezvoltarea fizică şi mintală normală, trebuie avut grijă ca studiul, munca şi recrearea să fie combinate în mod corespunzător. Cei care stau închişi numai pentru studiu, neglijând exerciţiul fizic, fac acest lucru vătămându-şi sănătatea. Circulaţia sanguină este dezechilibrată, creierul având prea mult sânge, iar extremităţile prea puţin. Lecţiile lor ar trebui restrânse la un anumit număr de ore, iar restul de timp trebuie petrecut în lucru activ în aer liber.
Copiilor mici trebuie să li se dea drumul să alerge şi să se joace afară, să se bucure de aerul proaspăt, curat, şi de soarele dătător de viaţă. Temelia pentru un corp puternic se aşează în primii ani ai vieţii. Părinţii ar trebui să fie singurii educatori ai copiilor lor până ce aceştia ajung la vârsta de opt sau zece ani. Mama să se ocupe mai puţin de ceea ce este artificial, să refuze să-şi consume puterile pentru etalarea care înrobeşte şi să caute să găsească timp să cultive în ea însăşi şi în copiii ei dragostea pentru lucrurile frumoase ale naturii. Ea să le îndrepte atenţia către lucrurile minunate ale cerului, către miile de forme de frumuseţe care împodobesc pământul şi apoi să le spună cine le-a făcut. Astfel, ea poate îndrepta minţile lor tinere către Creator şi să trezească în inimile lor respect şi dragoste pentru dătătorul tuturor binecuvântărilor. Câmpiile şi dealurile - sala de audienţă a naturii - trebuie să constituie sala de clasă pentru copiii mici. Corurile naturii să fie manualul lor. Lecţiile întipărite astfel în minţile lor nu vor fi uitate curând.
Lucrările lui Dumnezeu din natură cuprind lecţii de înţelepciune şi daruri vindecătoare pentru toţi. Scenele mereu în schimbare ale anotimpurilor care se repetă continuu reprezintă semne vădite ale slavei, puterii şi dragostei Sale. Ar fi bine ca şi studenţii, în timp ce lucrează pentru a dobândi îndemânarea şi capacitatea de a învăţa de la oameni, să caute mai mult înţelepciunea lui Dumnezeu, să cunoască mai mult legile divine, atât cele naturale, cât şi cea morală. Viaţa şi fericirea, atât în această viaţă, cât şi în cea viitoare, se obţin prin ascultarea de aceste legi.

"Review and Herald", 10 ianuarie 1882 PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Review and Herald" - Este dansul pentru creştini? 28 februarie 1882 "Mărturii, vol.5" - Răspunderea părintească, p. 319-323, 1882 "Idem" -Instruirea copiilor, p.323-331, 1882 "Idem" -Afacerile şi religia, p. 442-429 , 1882





O VIZITĂ LA COLLEGE CITY

Acum câteva săptămâni am vizitat College City, fiind invitată să vorbesc despre cumpătare. Membrii bisericii au participat în număr mare cu acea ocazie. Oamenii din acest loc luaseră deja o poziţie demnă de laudă în privinţa principiilor cumpătării. De fapt, datorită acestei stări de lucruri se întemeiase colegiul acolo. Terenul pe care se află clădirile colegiului, cu mari loturi de pământ în jurul lui, a fost donat bisericii creştine în scopuri educative, stipulându-se în mod evident că niciodată nu se va deschide nici o cârciumă pe o rază de cinci kilometri de jur împrejurul colegiului. Noi simţeam că tinerii sunt mai în siguranţă dacă frecventează o şcoală într-un astfel de oraş decât în altele, unde cârciumile sunt deschise zi şi noapte, la fiecare colţ de stradă.
Regulile din acest colegiu sunt foarte stricte în privinţa asocierilor pe care şi le fac tinerii şi tinerele pe parcursul şcolii. Doar atunci când aceste reguli sunt temporar suspendate, aşa cum se întâmplă uneori, tinerilor li se îngăduie să le însoţească pe tinere la adunări publice. Colegiul nostru din Battle Creek are reguli asemănătoare, deşi nu tot atât de stricte. Astfel de reguli sunt indispensabile pentru a-i păzi pe tineri de primejdia unei curtenii premature sau a unei căsătorii neînţelepte. Părinţii îi trimit pe tineri la şcoală pentru a dobândi o educaţie, nu să flirteze. Binele societăţii, ca şi interesul studenţilor cer ca ei să nu încerce să-şi aleagă partenerul de viaţă atâta timp cât caracterul lor nu este format, judecata lor este imatură, iar ei sunt lipsiţi de grija şi îndrumarea părintească.
Tinerii sunt atât de încăpăţânaţi în a se supune autorităţii respective pentru că educaţia lor din cămin este deficitară. Eu sunt mamă şi ştiu despre ce vorbesc când spun că tinerii şi copiii ar fi nu doar mai sănătoşi, dar şi mai fericiţi dacă ar fi ţinuţi în frâu în mod sănătos decât dacă sunt lăsaţi să-şi urmeze propriile lor înclinaţii. Părinţilor, fiii şi fiicele noastre nu sunt bine supravegheaţi. Nu ar trebui să li se îngăduie niciodată să vină sau să plece după cum vor ei, fără ca voi să ştiţi sau să le daţi voie. Libertatea neîngrădită acordată copiilor la această vârstă s-a dovedit a fi o nenorocire pentru mii de copii. Li se îngăduie multor copii să umble noaptea pe străzi, iar părinţii sunt mulţumiţi să nu aibă habar de tovărăşiile copiilor lor. Prea adesea sunt aleşi tovarăşi a căror influenţă tinde numai să demoralizeze.
Fiind la adăpostul întunericului, băieţii se adună în grupuri şi iau primele lecţii de jocuri de cărţi, jocuri de noroc, fumat şi consum de vin sau bere. Fiii unor părinţi credincioşi se aventurează să intre în cârciumi, unde consumă stridii sau alte lucruri asemănătoare, şi astfel se aşează ei înşişi în calea ispitei. Însăşi atmosfera din aceste locuri este încărcată de simţământul de blasfemie şi stricăciune. Nimeni nu poate rămâne acolo fără să se degradeze. Prin astfel de întovărăşiri, tineri promiţători ajung beţivi şi criminali. Trebuie păziţi de momentul de început. Părinţi, în afară de cazul în care ştiţi că mediul în care stau copiii voştri este ireproşabil, nu le îngăduiţi să iasă pe străzi după căderea nopţii pentru sport sau pentru a se întâlni cu alţi băieţi cu care să se distreze. Dacă această regulă ar fi impusă cu stricteţe, supunerea faţă de ea ar deveni o obişnuinţă şi dorinţa de a o încălca ar înceta.
Cei care caută să îi apere pe tineri de ispite şi să-i pregătească să fie folositori în viaţă se angajează într-o mare lucrare. Suntem bucuroşi să vedem în fiecare instituţie de învăţământ recunoaşterea importanţei ţinerii în frâu corespunzătoare şi a disciplinei pentru tineri. Fie ca eforturile tuturor acestor educatori să fie încununate de succes.
"Semnele timpului",2 martie 1882





CĂMINUL ŞI ŞCOALA

Este o mândrie pentru veacul de acum faptul că oamenii pot avea atât de multe posibilităţi pentru dobândirea cunoştinţelor, aşa cum n-a fost niciodată înainte, şi că se manifestă un interes atât de mare pentru educaţie. Totuşi, în ciuda acestui progres demn de lăudat, există un spirit fără egal de nesupunere şi nechibzuinţă în generaţia care se ridică; decăderea mintală şi cea morală sunt aproape universale. Lipsa de disciplină în foarte multe instituţii de învăţământ le-a distrus aproape total utilitatea şi în unele cazuri le-a făcut să fie mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Acest lucru a fost sesizat şi deplâns şi s-au făcut eforturi serioase pentru a îndrepta deficienţele din sistemul nostru educaţional. Există o nevoie urgentă de şcoli în care tinerii să poată fi învăţaţi stăpânirea de sine, sârguinţa şi încrederea în propriile puteri, respectul pentru superiori şi reverenţa faţă de Dumnezeu. Cu o astfel de educaţie, noi putem să sperăm să vedem tineri pregătiţi să-şi onoreze Creatorul şi să-şi binecuvânteze semenii. În vederea atingerii acestor obiective, a fost întemeiat colegiul nostru din Battle Creek. Însă cei care se străduiesc să îndeplinească o astfel de lucrare se lovesc de multe şi serioase dificultăţi. Răul care îi stăpâneşte pe toţi ceilalţi şi care adesea contracarează eforturile celor mai buni instructori trebuie căutat în educaţia din cămin. Părinţii nu sesizează importanţa de a-şi apăra copiii de tentaţiile ispititoare ale acestui veac. Ei nu dovedesc suficientă stăpânire şi de aceea nu-i pot aprecia corect valoarea.
Mulţi părinţi greşesc prin faptul că nu-şi unesc eforturile cu cele ale profesorului sârguincios şi credincios. Tinerii şi copiii, cu înţelegerea lor nedesăvârşită şi judecata lor nedezvoltată, nu sunt întotdeauna în stare să înţeleagă în întregime planurile şi metodele profesorului. Totuşi, când aceştia aduc acasă rapoarte cu privire la ce s-a făcut la şcoală, acestea sunt discutate de către părinţi în cercul familial, iar metoda profesorului este criticată fără oprelişte. Prin aceasta, copiii învaţă lecţii de care nu se vor dezvăţa uşor. Ori de câte ori sunt supuşi unor restricţii ne-obişnuite, ei fac apel la părinţii lor nechibzuiţi pentru simpatie şi îngăduinţă. În acest fel, este încurajat un spirit de nelinişte şi nemulţumire, şcoala suferă datorită influenţei demoralizatoare, iar sarcina profesorului devine mult mai grea. Însă cea mai mare pierdere o au victimele nesăbuinţei părinteşti. Defecte de caracter care, printr-o bună educaţie, s-ar fi corectat sunt lăsate să se amplifice o dată cu trecerea anilor, ajungând să strice şi poate chiar să distrugă utilitatea posesorului lor.
De regulă, se va descoperi că elevii cei mai predispuşi să se plângă de disciplina din şcoală sunt cei care au primit o educaţie superficială. Nefiind niciodată învăţaţi despre necesitatea perfecţionării, ei o privesc cu neplăcere. Părinţii au neglijat să-şi înveţe fiii şi fiicele că trebuie să-şi îndeplinească cu credincioşie datoriile din gospodărie. Copiilor li se îngăduie să-şi petreacă timpul jucându-se, în timp ce tatăl şi mama trudesc fără încetare. Puţine persoane tinere simt că este datoria lor de a duce şi ei o parte din poverile familiei. Ei nu sunt învăţaţi că îngăduirea apetitului sau urmărirea tihnei şi a plăcerii nu constituie ţelul suprem al vieţii.
Cercul familiei constituie şcoala în care copilul primeşte primele sale lecţii, care vor dura cel mai mult. Iată de ce părinţii trebuie să fie mult acasă. Prin cuvânt şi exemplu, ei trebuie să-şi înveţe copiii dragostea de Dumnezeu; să-i înveţe să fie inteligenţi, sociabili, afectuoşi, să cultive deprinderile de a fi harnici, chibzuiţi în cheltuieli şi stăpâni pe sine. Oferind copiilor lor dragoste, simpatie şi încurajare în cămin, părinţii le pot pune la dispoziţie un loc de refugiu sigur şi binevenit faţă de multe din tentaţiile lumii.
"Nu am timp", spune tatăl, "nu am timp să mă ocup de educaţia copiilor mei, nu am timp pentru plăcerile sociale din cămin." Atunci nu trebuia să iei asupra ta responsabilitatea unei familii. Neîncredinţându-le timpul care le aparţine de drept, îi jefuieşti de acea educaţie pe care trebuie să o primească de la tine. Dacă ai copii, ai o lucrare de făcut, împreună cu mama, în formarea caracterelor lor. Cei care simt că sunt chemaţi imperios să lucreze pentru binele societăţii, în timp ce copiii lor cresc nedisciplinaţi, ar trebui să se întrebe dacă nu cumva nu şi-au înţeles greşit datoria. Familia lor este cel dintâi câmp misionar în care părinţii sunt chemaţi să lucreze. Cei care lasă ca în grădina familiei lor să crească spini şi mărăcini, în timp ce dovedesc mult interes pentru cultivarea parcelelor de pământ ale vecinilor lor, nesocotesc Cuvântul lui Dumnezeu. Repet, lipsa iubirii şi a evlaviei şi neglijarea educaţiei corespunzătoare în cămin este ceea ce creează atât de multe dificultăţi în şcoli şi colegii. Există o înfricoşătoare stare de răceală şi apatie în rândul celor care susţin că sunt creştini. Ei sunt lipsiţi de sensibilitate, nemiloşi, neiertători. Aceste trăsături rele îngăduite pentru prima dată în cămin exercită influenţa lor veninoasă în toate asocierile de fiecare zi. Dacă spiritul de bunătate şi curtoazie ar fi nutrit de părinţi şi de copii, acest lucru s-ar vedea şi în relaţiile dintre profesori şi elevi. Domnul Hristos ar trebui să fie un oaspete onorat în cercul familiei, iar prezenţa Sa nu este puţin necesară în sala de clasă. Fie ca puterea de convertire a lui Dumnezeu să poată înmuia şi supune inimile părinţilor şi copiilor, ale profesorilor şi elevilor şi să le transforme spre a fi asemenea lui Hristos.
Taţii şi mamele trebuie să studieze cu grijă şi rugăciune caracterele copiilor lor. Ei trebuie să caute să reprime şi să ţină în frâu acele trăsături care sunt prea proeminente şi să încurajeze pe acelea care ar putea fi deficitare, asigurând astfel o dezvoltare armonioasă. Aceasta nu este o problemă uşoară. Tatăl poate considera că nu este un păcat mare să neglijeze educaţia copiilor săi; însă nu tot aşa priveşte lucrurile şi Dumnezeu. Părinţii creştini au nevoie de o convertire deplină în privinţa acestui subiect. Vina se acumulează continuu asupra lor, iar consecinţele acţiunilor lor se răsfrâng asupra copiilor lor şi asupra copiilor lor. Mintea bolnavă, dezechilibrată, temperamentul pripit, nervozitatea, invidia sau gelozia poartă amprenta neglijenţei părinţilor. Aceste trăsături rele de caracter aduc multă nefericire celor care le deţin. Cât de mulţi sunt lipsiţi de dragostea prietenilor şi tovarăşilor lor, pe care ar fi putut să o aibă dacă ar fi fost mai amabili, mai prietenoşi. Cât de mulţi creează probleme ori pe unde merg şi în orice sunt implicaţi!
Copiii au nevoi pe care părinţii lor trebuie să le cunoască şi să le respecte. Ei au dreptul la o astfel de educaţie care să-i facă în stare să fie membri utili, respectaţi şi iubiţi ai societăţii de aici şi să-i facă demni pentru societatea curată şi sfântă ce va urma. Tinerii trebuie învăţaţi că bunăstarea lor, atât cea prezentă, cât şi cea viitoare, depinde într-o mare măsură şi de obiceiurile pe care şi le formează în copilărie şi tinereţe. De timpuriu trebuie să se obişnuiască să fie supuşi, să se deprindă cu tăgăduirea de sine şi să aibă în vedere fericirea altora. Ei trebuie învăţaţi să-şi supună temperamentul iute, să reţină cuvântul pătimaş, să manifeste continuu bunătate, curtoazie şi stăpânire de sine. Taţii şi mamele trebuie să facă din aceasta principala lor preocupare, astfel încât odraslele lor să poată deveni cât mai desăvârşiţi în caracter, atât cât se poate prin unirea efortului omenesc cu ajutorul divin. Ei au acceptat deja această lucrare, cu toată importanţa şi responsabilitatea ei, prin faptul că i-au adus pe copii pe lume.
Părinţii trebuie să se asigure că propriile lor inimi şi vieţi sunt controlate de preceptele divine, dacă vor să-şi crească copiii în temere şi ascultare de Domnul. Ei nu au voie să incite, să ocărască şi să batjocorească. Ei nu au voie să-şi ironizeze niciodată copiii care au trăsături rele de caracter, pe care ei înşişi li le-au transmis. Acest mod de disciplinare nu va trata niciodată răul. Părinţi, folosiţi preceptele Cuvântului lui Dumnezeu pentru a-i sfătui şi mustra pe copiii voştri încăpăţânaţi. Arătaţi-le un "aşa zice Domnul" pentru cerinţele voastre. O mustrare care vine ca un cuvânt din partea lui Dumnezeu este mult mai eficientă decât una rostită cu asprime şi mânie de buzele părinţilor.
Ori de câte ori este necesar ca dorinţele copilului să fie refuzate sau este necesar să se treacă peste voinţa lui, acesta trebuie convins cu multă seriozitate că acest lucru nu se face pentru a da satisfacţie părinţilor sau pentru a exercita o autoritate arbitrară, ci numai pentru binele lui. El trebuie învăţat că fiecare greşeală neîndreptată îi va aduce lui însuşi nefericire şi nu va fi pe plac lui Dumnezeu. Astfel disciplinaţi, copiii vor descoperi că cea mai mare fericire a lor constă în supunerea propriilor lor voinţe voii Tatălui lor ceresc.
Atât unii părinţi, cât şi unii profesori par să uite că au fost şi ei odată copii. Ei sunt aroganţi, reci şi lipsiţi de simpatie. Ori de câte ori vin în contact cu cei tineri - acasă, la şcoală, la Şcoala de Sabat, la biserică, ei păstrează acelaşi aer de autoritate, iar chipurile lor poartă, de regulă, o expresie sobră, respingătoare. Veselia sau felul de a fi capricios, caracteristice copiilor, şi activitatea neobosită a tinerilor sunt fără scuză în ochii lor. O astfel de disciplină nu se aseamănă cu cea folosită de Hristos. Copiii astfel educaţi se tem de părinţii şi profesorii lor, însă nu îi iubesc; ei nu le pot mărturisi acestora experienţele lor copilăreşti. Unele dintre cele mai valoroase trăsături de caracter sunt reprimate cu ură, aşa cum vine o rafală de vânt asupra unei plante firave.
Zâmbiţi, părinţi; zâmbiţi, profesori. Dacă inima vă este tristă, nu lăsaţi ca faţa voastră să dezvăluie acest lucru. Lăsaţi ca strălucirea soarelui, ce porneşte dintr-o inimă iubitoare, mulţumitoare, să vă lumineze chipul. Renunţaţi la demnitatea de fier, adaptaţi-vă la nevoile copiilor şi faceţi-i să vă iubească. Trebuie să le câştigaţi dragostea, dacă vreţi să le întipăriţi în inimă adevărul religios.
Domnul Isus a iubit copiii. El Şi-a adus aminte că şi El a fost odată copil şi chipul Lui binevoitor a câştigat dragostea celor mici. Le plăcea să se joace în jurul Lui şi să atingă acea faţă iubitoare cu mâinile lor nevinovate. Când mamele şi-au adus copiii pentru a fi binecuvântaţi de scumpul Mântuitor, ucenicii au considerat acel lucru de prea mică importanţă pentru a-I întrerupe învăţăturile. Însă Domnul Isus a citit dorinţa adâncă în inimile mamelor şi, mustrându-i pe ucenici, a spus: "Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a unora ca ei".
Părinţi, aveţi de făcut o lucrare pentru copiii voştri, pe care nimeni altcineva nu o poate face. Nu puteţi lăsa răspunderea voastră pe seama altora. Datoria tatălui faţă de copiii săi nu poate fi transferată asupra mamei. Dacă ea îşi aduce la îndeplinire datoria, sarcina pe care o are îi este suficientă. Doar lucrând uniţi tatăl şi mama vor putea să îndeplinească lucrarea pe care Dumnezeu a încredinţat-o în mâinile lor.
Timpul care este petrecut pentru câştigarea de bogăţii este mai mult decât pierdut, atât pentru părinţi, cât şi pentru copii, atâta timp cât este neglijată educaţia morală. Comorile pământeşti vor trece; însă nobleţea caracterului şi valoarea morală vor dura veşnic. Dacă lucrarea părinţilor va fi bine făcută, ea va da mărturie de-a lungul veşniciei de înţelepciunea şi credincioşia lor. Cei care se împovărează la extrem ca să-şi procure pentru casele lor lucruri costisitoare şi drept hrană delicatese sau pentru a-i menţine în ignoranţă cu privire la lucrul folositor vor fi răsplătiţi doar cu mândria, invidia, ambiţia şi lipsa de respect a copiilor lor răsfăţaţi.
Tinerii au nevoie încă din copilărie de o barieră fermă ridicată între ei şi lume, astfel ca influenţa degradantă a acesteia să nu-i afecteze. Părinţii trebuie să vegheze continuu, astfel încât copiii lor să nu fie pierduţi pentru Dumnezeu. Dacă ar fi considerat important ca tinerii să aibă caractere frumoase şi un fel de a fi binevoitor, tot aşa după cum există tendinţa de a imita moda lumii în îmbrăcăminte şi comportament, ar fi sute acolo unde este azi doar unul pregătit pentru o viaţă activă, în stare să exercite o influenţă înnobilatoare asupra societăţii!
Lucrarea de educare, instruire şi disciplinare a părinţilor întrece în însemnătate orice altă lucrare. Eforturile celor mai buni profesori aduc adesea puţine roade, deoarece taţii şi mamele nu-şi fac partea cu credincioşie. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna călăuza lor. Noi nu vrem să vă prezentăm o nouă cale de îndeplinire a datoriei. Noi punem înaintea tuturor toate învăţăturile acelui cuvânt prin care lucrarea noastră trebuie să fie judecată şi întrebăm: Acesta este standardul pe care noi, ca părinţi creştini, ne străduim să-l atingem?
"Review and Herald", 21 martie 1882.

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Semnele timpului" - Profesorul şi lucrarea lui, 27 aprilie 1882 "Semnele timpului" - Munca este o binecuvântare, 4 mai 1882 "Semnele timpului"- Şcoala noastră din Healdsburg, 4 mai 1882 "Semnele timpului"- Instruirea în cămin - importanţa şi rezultatele ei, 25 mai 1882, "Review and Herald" - Disciplina în cămin, iunie 1882




IMPORTANŢA EDUCAŢIEI FIZICE

Veacul în care trăim este de neegalat în privinţa interesului pentru educaţie. Răspândirea largă a cunoştinţei prin intermediul presei, punerea la îndemâna tuturor a unor mijloace de a învăţa singuri, toate acestea au trezit un interes general pentru cultivarea minţii.
În timp ce recunoaştem cu satisfacţie posibilităţile crescânde, noi nu ar trebui să închidem ochii la deficienţele existente în sistemul de educaţie din prezent. În dorinţa de a asigura educaţia intelectuală, atât educaţia fizică, cât şi cea morală au fost ignorate. Mulţi tineri vin din instituţiile de învăţământ cu trăsăturile morale degradate, iar puterile fizice slăbite, fără o cunoaştere a vieţii practice şi doar cu puţină tărie pentru a-şi îndeplini datoriile.
Când am văzut aceste rele, am întrebat: Trebuie oare ca fiii şi fiicele noastre să devină slabi din punct de vedere moral şi fizic, pentru a putea dobândi o educaţie în şcoală? Nu ar trebui să fie aşa; nu este nevoie să fie aşa, dacă profesorii şi elevii se vor supune legilor naturale, care sunt şi ele legi ale lui Dumnezeu. Toate puterile minţii şi trupului trebuie bine puse la lucru în mod activ, astfel ca tinerii să poată deveni bărbaţi şi femei puternici, bine echilibraţi.
Mulţi elevi se grăbesc atât de mult să-şi termine studiile, încât nu reuşesc să isprăvească nimic din ceea ce întreprind. Doar puţini dintre ei au suficient curaj şi stăpânire de sine pentru a acţiona din principiu. Majoritatea studenţilor nu înţeleg adevăratul obiectiv al educaţiei şi de aceea dau greş în a merge pe acea cale care să îi ajute să atingă acest obiectiv. Ei se dedică studierii matematicii sau a limbilor, în timp ce neglijează un studiu mult mai important pentru fericirea şi succesul în viaţă. Mulţi dintre cei care pot explora adâncul pământului împreună cu geologul sau cerul împreună cu astronomul nu arată nici cel mai mic interes pentru corpurile lor. Pentru ei, alţii se ocupă, şi ştiu exact câte oase sunt în organismul omenesc şi pot descrie corect fiecare organ al trupului şi ei sunt atât de ignoranţi în ceea ce priveşte legile sănătăţii şi tratamentul bolilor, ca şi când viaţa ar fi dirijată doar de soarta oarbă, şi nu de o lege clară şi neschimbătoare.
Sănătatea fizică stă la temelia tuturor ambiţiilor şi nădejdilor oricărui elev. De aici derivă importanţa deosebită a dobândirii cunoaşterii acelor legi prin care sănătatea este asigurată şi păstrată. Fiecare tânăr ar trebui să înveţe să aibă obiceiuri regulate în privinţa alimentaţiei - ce să mănânce, când să mănânce, cum să mănânce. Noi ar trebui să învăţăm câte ore să dedicăm studiului şi cât de mult timp să petrecem cu exerciţiul fizic. Corpul omenesc poate fi comparat cu un mecanism care funcţionează frumos, care are nevoie de îngrijire pentru a fi bine păstrat. O parte a acestuia nu trebuie supusă continuu oboselii şi tensiunii, în timp ce alta să ruginească datorită inactivităţii. În timp ce mintea este solicitată, şi muşchii trebuie să îşi facă partea ce le revine de exerciţiu fizic. Obiceiurile regulate legate de alimentaţie, somn, studiu şi mişcare fizică constituie o datorie pe care fiecare elev o are faţă de sine însuşi, faţă de societate şi faţă de Dumnezeu. Educaţia care îi va face pe tineri să fie o binecuvântare pentru lume este cea care îi va face în stare să ajungă bărbaţi şi femei nobili, oameni autentici. Acel tânăr care studiază mult, doarme puţin, face puţină mişcare fizică şi mănâncă la ore neregulate şi o hrană necorespunzătoare, de calitate inferioară, dobândeşte o instruire a intelectului pe seama sănătăţii şi a moralului, a spiritualităţii şi poate a vieţii.
În mod natural, tinerii doresc activitate, iar dacă ei nu găsesc un scop legitim pentru energiile lor acumulate, după ce au stat închişi în sala de clasă, vor ajunge agitaţi şi lipsiţi de stăpânire şi astfel sunt conduşi să se angajeze în practicarea unor sporturi dure, necivilizate, care discreditează atât de multe şcoli şi colegii, şi chiar să se afunde într-o viaţă de destrăbălare. Mulţi dintre tinerii care au plecat de acasă inocenţi au fost corupţi la şcoală prin prieteniile pe care le-au legat. Fiecare instituţie de învăţământ trebuie să asigure studiul şi practicarea agriculturii şi ştiinţelor mecanice. Ar trebui angajaţi profesori competenţi, care să îi instruiască pe tineri pentru diferite îndeletniciri, ca şi în diferite domenii de studiu. În timp ce o parte a fiecărei zile este devotată cultivării minţii, trebuie ca o altă parte să fie pusă deoparte pentru munca fizică şi, de asemenea, un timp special pentru exerciţiu devoţional şi studiul Scripturilor.
O astfel de educaţie va încuraja deprinderi care vor conduce la încredere în sine, fermitate şi hotărâre. Cei care vor absolvi astfel de instituţii vor fi pregătiţi pentru a se angaja cu succes în datoriile practice ale vieţii. Ei vor avea curajul şi perseverenţa de a depăşi obstacolele şi acea hotărâre în privinţa principiilor care nu îi va lăsa să cedeze în faţa influenţelor rele.
Dacă tinerii nu se pot bucura decât de o educaţie într-o singură direcţie, ce este de o mai mare importanţă: studiul ştiinţelor, cu toate dezavantajele pe care le are asupra sănătăţii şi a moralului, sau o instruire deplină în datoriile practice, având o moralitate sănătoasă şi o bună dezvoltare fizică? Fără să ezităm, răspundem: cea din urmă. Însă, cu efortul corespunzător, ambele pot fi dobândite, în majoritatea cazurilor.
Cei care combină lucrul util cu studiul nu au nevoie de exerciţii de gimnastică. Iar munca efectuată în aer liber este de zece ori mai benefică pentru sănătate decât munca în casă. Atât mecanicul, cât şi fermierul fac mişcare fizică, însă, dintre cei doi, fermierul este mai sănătos. Nimic altceva decât aerul înviorător şi strălucirea soarelui nu vor împlini mai bine cerinţele organismului. Ţăranul care lucrează pământul face în munca sa toate mişcările fizice care s-au putut face în şcoala elementară. Sala sa de gimnastică este câmpul deschis. Baldachinul cerului este acoperământul său, iar pământul cel tare este duşumeaua lui. Aici, el stă şi sapă, seamănă şi culege roade. Urmăriţi-l cum se mişcă în perioada cositului, cum coseşte fânul, cum face căpiţe, cum se leagănă, cum se rostogoleşte, cum ridică şi încarcă, cum păşeşte şi cum pune deoparte. Aceste mişcări diverse pun în acţiune oasele, articulaţiile, muşchii, tendoanele şi nervii corpului. Acest exerciţiu viguros necesită inspiraţii şi expiraţii adânci, profunde, complete, care dezvoltă plămânii şi curăţă sângele, trimiţând curentul cald al vieţii în artere şi vene. Un fermier cumpătat în toate obiceiurile sale, de regulă, se bucură de sănătate. Munca pe care o face este plăcută. El are poftă de mâncare, doarme bine şi poate fi fericit. Să punem în contrast starea fermierului activ cu cea a elevului care neglijează mişcarea fizică. El stă într-o cameră închisă, aplecat asupra băncii sau asupra mesei, cu plămânii presaţi. El nu poate inspira adânc, deplin. Creierul este suprasolicitat până la extrem, în timp ce corpul este inactiv, ca şi când nici n-ar avea nevoie în mod deosebit de el. Sângele lui se mişcă anevoios prin organism. Picioarele sunt reci, iar corpul fierbinte. Cum poate fi sănătoasă o astfel de persoană?
Dacă elevul va face în mod regulat exerciţii care să-l facă să respire profund şi deplin, va inhala astfel în plămâni aerul dătător de viaţă al cerului; el va fi o fiinţă nouă. Nu atât studiul mult şi greu este cel care distruge sănătatea elevilor, cât nesocotirea legilor naturii. În instituţiile de învăţământ trebuie folosite profesoare cu experienţă, care să le ajute pe tinerele fete să pătrundă în tainele bucătăriei. Cunoaşterea datoriilor gospodăreşti este de mare preţ pentru fiecare femeie. Sunt nenumărate familii a căror fericire este năruită din cauza faptului că soţia, şi mama, este ineficientă. Nu este atât de important ca fetele noastre să înveţe să picteze, să facă lucruri pentru care este nevoie de imaginaţie, să cunoască muzică sau chiar "rădăcina pătrată", matematică sau oratorie, cât să ştie să croiască, să confecţioneze şi să-şi repare hainele sau să pregătească hrana în mod sănătos şi gustos. Când o fetiţă ajunge la vârsta de nouă-zece ani, trebuie să i se ceară să ajute şi ea în treburile gospodăreşti obişnuite, atât cât poate, şi să răspundă pentru felul în care îşi face treaba. A fost un tată înţelept acela care, fiind întrebat ce intenţionează să facă cu fiicele sale, a răspuns: "Intenţionez ca ele să-şi facă ucenicia în apropierea mamei lor, care este extraordinar de îndemânatică, pentru ca ele să poată să înveţe cum să folosească cel mai bine timpul şi cum să devină soţii şi mame, conducătoare ale familiilor lor şi membre folositoare ale societăţii". Spălarea rufelor pe scândura de frecat demodată, măturatul, curăţenia şi o mulţime de alte treburi în bucătărie şi în grădină vor constitui exerciţii fizice valoroase pentru tinerele fete. Aceste lucruri utile vor lua locul criket-ului, arcului, dansului şi altor distracţii, care nu sunt, de fapt, de folos nimănui.
Multe femei, socotite cu şcoală pentru că au absolvit cu onoruri anumite instituţii de învăţământ, sunt ruşinos de ignorante în privinţa datoriilor practice ale vieţii. Ele nu au acea îndemânare necesară pentru administrarea corespunzătoare a gospodăriei, lucru atât de esenţial pentru fericirea căminului. Ele s-ar putea să vorbească despre sfera înaltă a femeii, despre drepturile ei, dar, cu toate acestea, ele să fie foarte departe de adevărata sferă a femeii. Este dreptul fiecărei fiice a Evei să cunoască foarte bine treburile legate de gospodărie şi să se instruiască în toate domeniile lucrului în gospodărie. Fiecare tânără trebuie astfel educată, încât, dacă ajunge soţie şi mamă, să poată fi ca o regină pe propriul ei domeniu. Ea trebuie să aibă toată competenţa să-şi instruiască şi să-şi îndrume copiii şi să-şi dirijeze servitorii sau, dacă va fi nevoie, să lucreze cu propriile ei mâini pentru împlinirea nevoilor casei sale. Este dreptul ei să înţeleagă mecanismul de funcţionare a corpului omenesc şi principiile de igienă, lucrurile legate de alimentaţie şi îmbrăcăminte, muncă şi recreare şi o mulţime de alte lucruri care sunt strâns legate de bunăstarea casei sale. Este dreptul ei să cunoască cele mai bune metode de tratare a bolilor, ca să-şi poată îngriji copiii când sunt bolnavi, şi nu să-şi lase preţioasele comori pe mâna unor surori sau medici străini.
Ideea că ignoranţa în privinţa ocupaţiilor folositoare este o trăsătură esenţială a unui adevărat domn sau a unei doamne este contrară planului lui Dumnezeu la crearea omului. Lenevia este un păcat, iar ignoranţa în privinţa datoriilor obişnuite ale vieţii este urmarea nebuniei, care va avea consecinţe amarnice.
Cei care au ca regulă în viaţă să-L slujească şi să-L onoreze pe Dumnezeu vor da atenţie îndemnului apostolului: "Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi orice altceva, să faceţi totul spre slava lui Dumnezeu". Asemenea elevi îşi vor păstra integritatea în faţa ispitei şi vor termina şcoala cu intelectul bine dezvoltat, cu trupul şi sufletul sănătoase.
"Semnele timpului", 29 iunie 1882

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Review and Herald", - Cel dintâi obiectiv al educaţiei,11 iulie 1882




INTEGRITATEA LUI DANIEL LA ÎNCERCARE

Profetul Daniel a fost un om ilustru. El constituie un exemplu strălucit de ceea ce poate deveni omul atunci când conlucrează cu înţelepciunea lui Dumnezeu. Ne-a fost lăsat un scurt raport asupra vieţii acestui bărbat sfânt al lui Dumnezeu, pentru încurajarea acelora care aveau să îndure, în scurgerea timpului, încercări şi ispite. Când poporul lui Israel, împreună cu regele lor, cu nobilii şi preoţii au fost duşi în robie, patru dintre aceştia au fost aleşi să slujească la curtea regelui Babilonului. Unul dintre ei a fost Daniel, care de timpuriu se arătase un tânăr promiţător, cu o abilitate remarcabilă. Toţi aceşti tineri erau de viţă nobilă şi sunt descrişi ca fiind "fără vreun cusur trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere" (Daniel 1,4). Sesizând talentele deosebite ale acestor tineri captivi, regele Nebucadneţar s-a hotărât să-i pregătească pentru a îndeplini funcţii importante în împărăţia sa. Pentru a putea fi pe deplin calificaţi pentru noua viaţă la curte, potrivit obiceiului oriental, ei trebuia să înveţe limba haldeilor şi să fie supuşi, timp de trei ani, unui curs complet de educaţie fizică şi intelectuală.
Tinerii care făceau această şcoală nu aveau doar să fie admişi în palatul regal, ci se luau măsuri ca ei să mănânce din carnea şi să bea din vinul de la masa regelui. Prin aceasta, regele considera nu numai că le acordă o mare onoare, dar şi că le asigură cea mai bună dezvoltare fizică şi intelectuală pe care o puteau dobândi.
Printre cărnurile de la masa regelui, erau şi carne de porc şi alte cărnuri pe care legea lui Moise le declarase necurate, şi care evreilor le era în mod expres interzis să le mănânce. În acest punct, Daniel a fost adus în faţa unei încercări puternice. Să fie de partea învăţăturilor părinţilor săi în privinţa cărnurilor şi băuturilor, ofensându-l astfel pe rege şi pierzându-şi nu numai poziţia, ci poate chiar şi viaţa, sau să nu ţină seama de porunca Domnului şi să se bucure de favoarea regelui, asigurându-şi astfel cele mai mari avantaje intelectuale şi cele mai ademenitoare perspective lumeşti? Daniel nu a stat mult pe gânduri. El s-a decis să rămână ferm în integritatea sa, oricare ar fi fost urmările. El "s-a hotărât în inima lui să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi nici cu vinul pe care îl bea împăratul" .
Astăzi sunt mulţi care pretind că sunt creştini, dar care susţin că Daniel era prea deosebit, considerându-l îngust şi bigot. Ei consideră problema mâncării şi a băuturii de prea mică importanţă pentru a necesita o asemenea poziţie ,una care cere probabil sacrificiu în privinţa oricăror avantaje pământeşti. Însă cei care judecă astfel vor descoperi în ziua judecăţii că s-au îndepărtat de la cerinţele clare ale lui Dumnezeu şi că au făcut din propriile lor păreri un standard în privinţa binelui şi răului. Ei vor descoperi că ceea ce pentru ei era lipsit de importanţă nu era la fel privit de Dumnezeu. De cerinţele Sale trebuie să ascultăm cu sfinţenie. Cei care acceptă sau se supun unuia dintre preceptele Sale pentru că le convine să facă astfel, în timp ce pe altele le resping pentru că acestea ar cere sacrificiu, coboară standardul dreptăţii şi prin exemplul lor îi conduc şi pe alţii să trateze cu uşurinţă Legea cea sfântă a lui Dumnezeu. "Aşa spune Domnul" trebuie să fie regula noastră în toate lucrurile.
Daniel a fost supus celor mai puternice ispite care i-ar putea asalta pe tinerii de astăzi; cu toate acestea, a rămas credincios educaţiei religioase pe care a primit-o în anii dinainte. El a fost înconjurat de influenţe a căror ţintă era de a doborî pe cei care oscilează între principiu şi tentaţie; totuşi, Cuvântul lui Dumnezeu îl prezintă pe Daniel ca având un caracter fără prihană. Daniel nu a îndrăznit să se încreadă în propria lui putere morală. Rugăciunea era pentru el o necesitate. El a făcut din Dumnezeu tăria lui, iar temerea de Domnul era continuu înaintea lui în toate lucrurile vieţii. Daniel avea darul blândeţii autentice. El era credincios, hotărât şi nobil. Căuta să trăiască în pace cu toţi, fiind în acelaşi timp neclintit, precum cedrul cel falnic, atunci când era vorba de principiu. În tot ceea ce nu venea în contradicţie cu închinarea faţă de Dumnezeu, el era respectuos şi ascultător faţă de cei care aveau autoritate asupra lui; însă el avea un simţ atât de înalt al datoriei faţă de Dumnezeu, încât cerinţele conducătorilor pământeşti erau subordonate. Nici un motiv egoist nu-l putea determina să se abată de la datoria sa.
Caracterul lui Daniel este prezentat ca un exemplu izbitor de ceea ce poate face harul lui Dumnezeu din oameni decăzuţi datorită firii pământeşti şi întinaţi de păcat. Raportul vieţii sale nobile, de tăgăduire de sine, constituie o încurajare pentru noi, oamenii obişnuiţi. Din exemplul său putem căpăta putere să rezistăm în mod nobil ispitei şi să stăm neclintiţi, prin harul blândeţii, de partea binelui, în cele mai grele încercări.
Daniel ar fi putut găsi cele mai plauzibile scuze pentru a se depărta de obiceiurile sale de cumpătare strictă; însă aprobarea lui Dumnezeu era mai scumpă pentru el decât favoarea celui mai puternic monarh pământesc, mai scumpă chiar decât propria lui viaţă. Obţinând, datorită purtării lor deosebite, favoarea lui Melţar, demnitarul care se ocupa de tinerii evrei, Daniel a cerut să le fie îngăduit să nu mănânce din cărnurile împăratului şi să nu bea din vinul lui. Melţar se temea ca nu cumva, dând curs acestei cereri, să atragă asupra lui neplăcerea regelui şi astfel să-şi pună în primejdie propria lui viaţă. Ca mulţi din zilele noastre, el socotea că o dietă cumpătată i-ar face pe aceşti tineri să fie palizi şi bolnăvicioşi, fără putere în muşchi, iar despre bucatele alese de la masa împăratului credea că îi va face frumoşi şi plini de sănătate şi că vor fi în stare să ducă la îndeplinire activităţi fizice şi intelectuale.
Daniel a hotărât ca problema să fie rezolvată prin punere la încercare timp de zece zile, în această perioadă urmând ca tinerilor evrei să le fie îngăduit să mănânce hrană simplă, în timp ce colegii lor se înfruptau din bucatele alese ale împăratului. În cele din urmă cererea le-a fost aprobată şi Daniel a simţit asigurarea că are câştig de cauză. Deşi era doar un tânăr, el remarcase efectele vătămătoare ale vinului şi ale traiului destrăbălat asupra sănătăţii fizice şi mintale.
La sfârşitul celor zece zile, rezultatul a fost contrar aşteptărilor lui Melţar. Cei care avuseseră obiceiuri cumpătate au fost evident superiori colegilor lor, care fuseseră îngăduitori faţă de pofte, nu doar în ce priveşte înfăţişarea, dar şi în privinţa puterii fizice şi a tăriei mintale. Ca urmare a acestei încercări, lui Daniel şi tovarăşilor săi li s-a permis să-şi continue dieta simplă pe toată perioada pe care aveau să fie instruiţi pentru treburile împărăţiei. Domnul a aprobat hotărârea şi tăgăduirea de sine a acestor tineri evrei şi binecuvântarea Sa i-a însoţit. El "le-a dat cunoştinţă şi pricepere în toată ştiinţa şi înţelepciunea; iar Daniel era priceput în toate vedeniile şi visele" (Daniel 1,17). La sfârşitul celor trei ani de probă, când împăratul le-a verificat priceperea şi cunoştinţele, nu s-a găsit nici unul ca "Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. De aceea ei au fost primiţi în slujba împăratului. În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere, şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele, care erau în toată împărăţia lui" (Daniel 1, 19.20).
Viaţa lui Daniel constituie o ilustraţie inspirată a ceea ce înseamnă un caracter sfinţit. Este un exemplu pentru noi toţi, dar în special pentru tineri. O ascultare strictă de cerinţele lui Dumnezeu este benefică atât pentru sănătatea corpului, cât şi a minţii. Pentru a putea atinge cel mai înalt standard al realizărilor morale şi intelectuale, este necesar să căutăm înţelepciune şi putere la Dumnezeu şi să fim foarte cumpătaţi în toate obiceiurile vieţii. În experienţa lui Daniel şi a tovarăşilor săi găsim un exemplu al triumfului principiului cumpătării asupra ispitei de a îngădui pofta. Aceasta ne arată că prin intermediul principiului religios tinerii pot birui poftele firii pământeşti şi pot rămâne credincioşi cerinţelor lui Dumnezeu, chiar dacă îi va costa un mare sacrificiu.
Ce s-ar fi întâmplat dacă Daniel şi tovarăşii săi ar fi făcut compromis cu acei demnitari păgâni şi ar fi cedat presiunii momentului, mâncând şi bând din ceea ce era obişnuit la babilonieni? Acel singur moment de îndepărtare de la principiu le-ar fi slăbit simţul în privinţa a ceea ce este drept şi faţă de ceea ce trebuia să constituie oroare faţă de păcat. Îngăduirea poftei ar fi implicat sacrificarea tăriei fizice, a clarităţii minţii şi a puterii spirituale. Un pas greşit ar fi condus către alţii, până ce se rupea relaţia lor cu cerul, iar ei ar fi cedat ispitei.
Dumnezeu spusese: "Pe acela care Mă va onora, Eu îl voi onora". În timpul cât Daniel s-a agăţat de Dumnezeu cu încredere neclintită, spiritul puterii profetice a venit asupra lui. În timp ce oamenii îl instruiau în privinţa datoriilor de la curte, el a fost învăţat de Dumnezeu să citească tainele veacurilor viitoare şi să prezinte generaţiilor viitoare, prin cifre şi simboluri, lucrurile minunate care aveau să se întâmple la sfârşitul timpului.
Semnele timpului, 28 septembrie 1882

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Semnele timpului" - Daruri pentru sărbători,14 decembrie 1882 "Review and Herald" -Tinerii ca lucrători misionari,17 iulie 1883 "Semnele timpului"- Ştiinţă şi revelaţie,13 martie 1884 "Semnele timpului" - Ştiinţă şi Biblie în educaţie, 20 martie 1884 "Semnele timpului" - Educarea copiilor,10 aprilie 1884 "Semnele timpului" - Datorii importante în viaţa de cămin, 17 aprilie 1884





IMPORTANŢA EDUCAŢIEI

Adevăratul obiectiv al educaţiei trebuie să fie privit cu deosebită atenţie. Dumnezeu l-a înzestrat pe fiecare om cu diferite capacităţi şi puteri, pentru ca acestea să poată fi folosite şi îmbogăţite în folosul Său. Toate darurile care ne sunt acordate de El trebuie să fie folosite la maximum. El ne cere fiecăruia să ne punem la lucru capacităţile, ca să fim cât se poate de folositori, pentru a putea face o lucrare nobilă pentru Dumnezeu, pentru binecuvântarea omenirii. Toate darurile pe care le avem, fie că este vorba de capacitatea minţii, bani sau influenţă, vin de la Dumnezeu, astfel ca să putem spune împreună cu David: "Toate lucrurile vin de la Tine şi tot ce Îţi dăm este al Tău".
Iubiţi tineri, care este ţelul şi scopul vieţii voastre? Aveţi voi ambiţia de a dobândi o educaţie care să vă confere un nume şi o poziţie în lume? Nutriţi voi gânduri pe care nu le puteţi exprima, că vreţi să vă aflaţi într-o zi în culmea măreţiei intelectuale, că vreţi să luaţi loc într-o zi în consiliile legislative şi judecătoreşti, pentru a contribui la promulgarea unor legi în folosul naţiunii? Nu este nimic greşit în toate aceste aspiraţii. Fiecare dintre voi puteţi avea anumite ţinte. Nu trebuie să vă mulţumiţi cu realizări medii. Ţintiţi cât mai sus şi nu cruţaţi nici un efort pentru a atinge standardul dorit.
Temerea de Domnul stă la temelia oricărei măreţii autentice. Integritatea, integritatea neabătută constituie principiul pe care trebuie să-l duceţi cu voi în toate problemele vieţii. Religia să fie cu voi în viaţa de la şcoală, din cămin şi în toate căile voastre. Problema importantă pentru voi acum este ce fel de studii alegeţi să faceţi şi cum le duceţi la îndeplinire în aşa fel, încât să vă păstraţi caracterul creştin curat, integru şi nepătat, supunând toate interesele şi cerinţele vremelnice cerinţelor mai înalte ale Evangheliei lui Hristos. Acum clădiţi cât aveţi materiale, încât să vă puteţi da ca exemplu societăţii şi vieţii că puteţi împlini scopul lui Dumnezeu în viaţa voastră. Ca ucenici ai lui Hristos, nu sunteţi scutiţi de treburile vremelnice; însă trebuie să duceţi religia cu voi. În orice meserie vă calificaţi, nu nutriţi niciodată ideea că aţi putea avea succes dacă sacrificaţi principiul.
Echilibraţi de principiul religios, veţi putea atinge orice înălţime doriţi. Noi vom fi bucuroşi să vă vedem că vă ridicaţi până la înălţimea nobilă pe care Dumnezeu a desemnat-o s-o atingeţi. Domnul Isus îi iubeşte pe preţioşii tineri; El nu are plăcerea să-i vadă crescând fără să-şi dezvolte talentele. Ei pot deveni bărbaţi puternici, fermi în principii, în stare să fie învăţaţi să li se încredinţeze responsabilităţi înalte, şi în această direcţie, ei trebuie să îşi concentreze toate puterile. Însă niciodată nu comiteţi o nelegiuire atât de mare ca aceea de a perverti puterile date vouă de Dumnezeu pentru a face rău şi a distruge pe alţii. Sunt oameni deosebit de talentaţi care îşi folosesc priceperea răspândind în jur ruină morală şi stricăciune; însă toţi aceştia seamănă o sămânţă ale cărei roade vor fi neplăcute. Este un lucru înfricoşător să ne înfăşurăm talantul încredinţat într-un ştergar şi să-l ascundem în pământ; aceasta înseamnă să aruncăm cununa vieţii. Dumnezeu ne cere să lucrăm. Fiecare are o anumită responsabilitate; iar noi nu ne putem îndeplini marea misiune a vieţii decât atunci când aceste responsabilităţi sunt pe deplin acceptate şi când ne achităm de ele cu credincioşie şi conştiinciozitate. Înţeleptul spune: "Adu-ţi aminte de Creatorul tău, în zilele tinereţii tale". Însă nu încerca să gândeşti nici măcar o clipă că religia te va face trist sau înnegurat şi că îţi va pune piedici pe calea spre succes. Religia lui Hristos nu ne umbreşte şi nici măcar nu ne slăbeşte vreo capacitate. În nici un fel aceasta nu vă va face incapabili să vă bucuraţi de vreo fericire reală din viaţă; ea nu a fost rânduită ca să vă micşoreze interesul pentru viaţă sau să vă facă indiferenţi faţă de cerinţele prietenilor sau ale societăţii. Ea nu acoperă viaţa cu o mantie făcută din sac; ea nu se exprimă prin suspinuri şi gemete amare. Nu, nu; cei care în orice lucru Îl socotesc pe Dumnezeu cel dintâi, cel din urmă şi cel mai bun sunt cei mai fericiţi oameni din lume. Zâmbetul şi seninătatea nu dispar de pe feţele lor. Religia nu îl face pe om aspru şi necioplit, neglijent, dezordonat şi lipsit de amabilitate; dimpotrivă, ea îl înalţă şi îl înnobilează, îi rafinează gustul, îi sfinţeşte judecata şi îl face potrivit pentru societatea îngerilor din ceruri şi pentru căminul pe care Domnul Isus S-a dus să i-l pregătească. Niciodată să nu pierdem din vedere faptul că Domnul Isus este o fântână din care bucuria ţâşneşte ca un izvor. Lui nu-I face plăcere să vadă fiinţe omeneşti suferind, ci Îi place să le vadă fericite. Creştinii au la îndemână multe surse de bucurie şi pot spune, cu o acurateţe ce nu dă greş, care plăceri sunt îngăduite şi potrivite. Ei se pot bucura de acele feluri de recreare care nu fac mintea să rătăcească fără scop şi nici nu înjosesc sufletul, care nu vor dezamăgi şi nici nu vor lăsa în urmă o influenţă tristă, care distruge respectul de sine sau pune bariere pe calea spre utilitate. Dacă Îl pot lua pe Domnul Isus cu ei şi pot păstra un spirit de rugăciune, ei sunt în siguranţă cu totul.
Psalmistul spune: "Înţelegerea cuvintelor Sale dă lumină şi pricepere omului de rând". Ca putere educativă, Biblia este fără rival. Nu există lucrări ştiinţifice care să fie atât de bine adaptate pentru a dezvolta conştiinţa, aşa cum este contemplarea adevărurilor mari şi vitale şi a lecţiilor practice ale Bibliei. Nu a mai fost scrisă vreodată o altă carte atât de bine întocmită pentru a da putere mintală. Oameni cu un intelect strălucit, dacă nu sunt călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu în cercetările lor, ajung confuzi; ei nu-L pot înţelege pe Creator sau lucrările Sale. Însă, dacă mintea este dirijată să înţeleagă şi să aprecieze adevărul cel veşnic, mobilizată să depună eforturi pentru a săpa după nestematele adevărului în mina bogată a Cuvântului lui Dumnezeu, ea nu se va pipernici niciodată şi nici nu va slăbi ca atunci când zăboveşte asupra subiectelor obişnuite.
Biblia este cea mai instructivă şi cuprinzătoare istorie ce a fost dată vreodată lumii. Paginile ei sacre conţin singura relatare autentică referitoare la creaţiune. Aici putem vedea puterea care "a întins cerurile şi a pus temeliile pământului". În ea găsim relatarea demnă de încredere a istoriei neamului omenesc, una care nu a fost distorsionată de prejudecata sau mândria omenească.
În Cuvântul lui Dumnezeu găsim subiecte pentru cele mai profunde cugetări; adevărurile acestuia trezesc cele mai nobile aspiraţii. Aici îi întâlnim pe patriarhi şi profeţi şi auzim vocea Celui Veşnic vorbindu-le oamenilor. Aici Îl privim pe Acela pe care îngerii Îl contemplă cu uluire - pe Fiul lui Dumnezeu, care S-a umilit pentru a deveni înlocuitorul nostru şi siguranţa noastră, înfruntând singur puterile întunericului şi obţinând biruinţa în dreptul nostru. Tinerii noştri au Biblia cea preţioasă; iar dacă toate planurile şi scopurile lor sunt testate de Sfintele Scripturi, ei vor fi conduşi pe cărări sigure. Din ea putem învăţa ce aşteaptă Dumnezeu de la fiinţele create după chipul Său. Din ea putem învăţa cum să ne facem o viaţă mai bună aici şi cum să ne asigurăm viaţa viitoare. Nici o altă carte nu poate da răspuns la întrebările pe care le izvorăşte mintea şi la dorinţele inimii. Acordând atenţie învăţăturilor Cuvântului lui Dumnezeu, oamenii se pot ridica din cele mai de jos adâncimi ale ignoranţei şi degradării şi pot deveni fii ai lui Dumnezeu, conlucrători cu îngerii cei fără păcat.
Cu cât mintea zăboveşte mai mult asupra acestor teme, cu atât se va vedea mai mult că aceleaşi principii guvernează atât lucrurile lumii, cât şi cele spirituale. Există armonie între natură şi creştinism; căci amândouă au acelaşi Creator. Cartea naturii şi cartea revelaţiei arată că este la lucru aceeaşi înţelepciune divină. Sunt lecţii care trebuie învăţate din natură; şi sunt lecţii adânci, serioase, de o deosebită importanţă, care trebuie învăţate din cartea lui Dumnezeu.
Prieteni tineri, temerea de Domnul stă la temelia oricărui progres; este începutul înţelepciunii. Tatăl nostru ceresc are anumite cerinţe de la voi; căci El vă dă darurile harului Său fără să ceară ceva sau fără ca voi să aveţi vreun merit; şi mai mult decât atât, El a dat pentru voi tot cerul într-un singur dar, acela al Fiului Său prea iubit. Pentru acest dar infinit, El vă cere să-L ascultaţi. Fiindcă a plătit un preţ pentru voi, însuşi sângele preţios al Fiului lui Dumnezeu, El vă cere să folosiţi în mod potrivit privilegiile de care vă bucuraţi. Capacităţile voastre intelectuale şi morale sunt daruri, talanţi pe care vi i-a încredinţat Dumnezeu ca să-i puneţi la schimbător în mod înţelept şi voi nu aveţi voie să-i îngropaţi, nefolosindu-i corespunzător, sau să îngăduiţi ca aceştia să se micşoreze sau să se denatureze prin inactivitate. Va trebui să vă hotărâţi dacă vă veţi achita cu credincioşie de responsabilităţile grele pe care le aveţi şi dacă eforturile voastre vor fi sau nu bine călăuzite, făcând tot ce puteţi din partea voastră.
Noi trăim în timpul primejdios al sfârşitului. Întregul cer este interesat ce caracter ne clădim. Pentru tine s-a făcut tot ce era cu putinţă ca să poţi deveni părtaş la natura divină, după ce ai scăpat de stricăciunea care este în lume prin pofte. Omul nu este lăsat singur să învingă puterile întunericului doar prin eforturile lui slabe. Ajutorul este la îndemână şi va fi dat oricărui suflet care îl doreşte cu adevărat. Îngerii lui Dumnezeu care urcă şi coboară pe scara pe care Iacov a văzut-o în vis vor ajuta pe fiecare suflet care doreşte să urce chiar până la înălţimea cerului. Ei apără poporul lui Dumnezeu şi le veghează fiecare pas. Cei care urcă pe cărarea cea strălucitoare vor fi răsplătiţi; ei vor intra în bucuria Domnului lor.





IMPORTANŢA EDUCAŢIEI


Pentru Daniel, temerea de Domnul era începutul înţelepciunii. El a fost aşezat într-o poziţie în care ispita era puternică. La curtea împărătească, destrăbălarea era pretutindeni; plăceri egoiste, satisfacerea poftei, necumpătarea şi lăcomia erau la ordinea zilei. Daniel putea ori să se deprindă şi el cu obiceiurile celor de la curte, ori să se împotrivească influenţelor care îl trăgeau în jos. El a ales a doua variantă. S-a hotărât în inima lui să nu se lase intimidat de plăcerile păcătoase cu care avea de-a face, oricare ar fi fost consecinţele. El nu s-a întinat nici măcar cu carnea de la masa împăratului sau cu vinul pe care îl bea el. Domnul a fost mulţumit de calea pe care a urmat-o Daniel. El a fost mult iubit şi onorat de cer; şi lui, Dumnezeul înţelepciunii i-a dat iscusinţă în ştiinţa haldeilor şi pricepere în toate vedeniile şi visele. Dacă studenţii care frecventează colegiile noastre vor fi hotărâţi, vor rămâne integri, dacă nu se vor întovărăşi cu cei care umblă pe căi păcătoase şi nici nu se vor lăsa ademeniţi de societatea lor, ca şi Daniel, ei se vor bucura de favoarea lui Dumnezeu. Dacă se vor detaşa de distracţiile fără rost şi de îngăduirea poftei, minţile lor vor putea fi clare pentru a putea dobândi cunoştinţe şi pricepere. Astfel, ei vor obţine o putere morală care îi va face să rămână neclintiţi când vor fi asaltaţi de ispită. Este o luptă continuă aceea de a te împotrivi răului şi de a fi în alertă; însă se merită să obţii biruinţă după biruinţă asupra eului şi asupra puterilor întunericului. Şi dacă tinerii vor fi încercaţi şi puşi la probă, aşa cum a fost pus Daniel, cât de mult Îl vor onora pe Dumnezeu prin alipirea lor de ceea ce este bine. Un caracter nepătat este la fel de preţios precum aurul din Ofir. Fără trăsături de caracter curate, neîntinate, nimeni nu se poate face vreodată remarcat. Însă aspiraţiile nobile şi dragostea pentru neprihănire nu se moştenesc. Caracterul nu poate fi cumpărat; el trebuie format prin eforturi stăruitoare şi împotrivire faţă de ispită. Formarea unui caracter drept constituie lucrarea unei vieţi întregi şi este urmarea rugăciunii, meditaţiei unite cu un înalt scop pentru viaţă. Caracterul deosebit pe care tu îl ai trebuie să fie rezultatul eforturilor tale proprii. Prietenii te pot încuraja, însă nu pot face lucrul în locul tău. Dorinţele, suspinele, idealurile nu îţi pot fi de folos niciodată şi nu îţi pot face bine. Tu trebuie să urci. Încinge-ţi coapsele minţii şi porneşte lucrul cu toate puterile voinţei tale. Folosirea cu înţelepciune a ocaziilor pe care le aveţi, cultivarea talentelor cu care v-a înzestrat Dumnezeu vă vor face bărbaţi şi femei pe care Dumnezeu îi aprobă, o binecuvântare pentru societate. Standardul să fie sus şi, cu o energie nestăpânită, folosiţi la maxim talentele şi ocaziile pe care le aveţi şi grăbiţi-vă spre ţintă.
Vor oare tinerii noştri să fie conştienţi că au o luptă de dus? Satana şi oştirile lui sunt aşezaţi în linie de bătaie împotriva lor şi ei nu au experienţa pe care o au cei de vârstă matură.
Satana are o ură înverşunată împotriva lui Hristos şi a răscumpărării realizate prin sângele Lui şi el lucrează cu toată puterea lui de înşelăciune şi nelegiuire. Prin toate vicleniile posibile, el caută să-i înroleze pe tineri sub steagul său; şi el îi foloseşte ca pe agenţii săi pentru a strecura îndoieli cu privire la Biblie. Când este semănată o sămânţă de îndoială, Satana o hrăneşte întruna, până produce un seceriş bogat. Dacă el poate produce îndoieli cu privire la Scripturi, acel unul nu va înceta să lucreze până ce alte minţi nu vor fi influenţate de acelaşi scepticism. Cei care nutresc îndoieli vor face caz că în privinţa a ceea ce gândesc sunt independenţi, însă departe de ei gândul de a fi cu adevărat liberi. Mintea lor este cuprinsă de teama tipică unui rob, ca nu cumva cineva, la fel de slab şi superficial ca ei, să nu-i batjocorească. Aceasta înseamnă slăbiciune şi robie faţă de cel mai înfricoşător tiran. Adevărata libertate şi independenţă se pot găsi în slujirea lui Dumnezeu. Slujirea Lui nu va pune asupra voastră restricţii care să vă împiedice fericirea. Îndeplinind cerinţele Lui, voi veţi găsi pace, mulţumire şi bucurie pe care, pe calea îngăduinţei şi a păcatului, nu le puteţi găsi. Apoi studiaţi bine natura libertăţii pe care o doriţi. Este aceasta libertatea fiilor lui Dumnezeu, aceea de a fi liberi în Isus Hristos? Sau nu cumva voi numiţi libertate îngăduirea egoistă a pasiunilor josnice? Acest fel de libertate atrage după ea cele mai amarnice remuşcări; ea constituie cea mai cruntă robie.
Adevărata independenţă a minţii nu este încăpăţânarea. Aceasta îi conduce pe tineri să-şi formeze propriile lor păreri despre Cuvântul lui Dumnezeu, orice ar spune sau ar face alţii. Dacă nu vor fi în prezenţa unor necredincioşi atei, ei vor fi stăpâni pe cunoştinţele lor şi îşi vor apăra credinţa în adevărurile sacre ale Evangheliei împotriva criticilor şi batjocurilor celor necredincioşi. Dacă ei sunt cu cei care socotesc că este o virtute să faci pe grozavul pe seama greşelilor celor ce spun că sunt creştini şi îşi bat joc de religie, moralitate şi virtute, independenţa minţii lor îi va conduce să arate, cu politeţe, şi totuşi cu hotărâre, că batjocura este un înlocuitor slab pentru argumentul sănătos. Aceasta îi va face în stare să privească dincolo de cel care critică şi să vadă pe acela care este de fapt instigatorul, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului, şi să i se împotrivească lui în persoana agentului de care se foloseşte.
Prieteni tineri, staţi de partea lui Isus şi la vreme de nevoie El Se va ridica pentru voi. "După roadele lor îi veţi cunoaşte" (Matei 7,20). Ori Dumnezeu, ori Satana controlează mintea; şi viaţa arată atât de clar că nu este nevoie să daţi greş în privinţa cărei puteri îi arătaţi credincioşie. Fiecare are o influenţă fie spre bine, fie spre rău. Este influenţa ta de partea lui Hristos sau de partea lui Satana? Cei care se îndepărtează de nedreptate au puterea Atotputernicului de partea lor. Atmosfera care îi înconjoară nu este pământească. Prin puterea fără vorbe a unei vieţi ordonate şi a unei conversaţii evlavioase, ei Îl pot prezenta pe Domnul Isus lumii. Ei pot reflecta lumina cerului şi pot câştiga suflete pentru Hristos. Sunt bucuroasă că avem instituţii în care tinerii noştri pot fi separaţi de influenţele negative care sunt atât de frecvent întâlnite în şcolile din zilele noastre. Fraţii şi surorile noastre ar trebui să fie recunoscători că, în providenţa lui Dumnezeu, au fost înfiinţate colegii şi ar trebui să fie gata oricând să le susţină cu mijloacele lor. Trebuie folosite toate căile pentru educarea tinerilor şi pentru cultivarea moralităţii. Ei trebuie învăţaţi să aibă curajul de a se împotrivi curentului de stricăciune morală a acestui veac decăzut. Agăţându-se cu tărie de puterea divină, ei pot să formeze şi să modeleze societatea, şi nu să fie ei transformaţi după modelul lumii.
Nu poate exista o lucrare mai importantă ca aceea a educării corespunzătoare a tinerilor noştri. Noi trebuie să-i păzim, înfruntându-l pe Satana, pentru ca să nu ni-i smulgă din mâini. Când vin la colegiile noastre, tinerii nu ar trebui să simtă că vin printre străini, cărora nu le pasă de sufletele lor. Trebuie să fie mame şi taţi în Israel care vor veghea asupra sufletelor lor, ca unii care vor da socoteală pentru acestea. Fraţi şi surori, nu staţi la distanţă de tineretul cel scump, ca şi când nu aţi avea nici un interes sau nici o responsabilitate faţă de ei. Voi, care sunteţi de mult timp creştini, aveţi o lucrare de făcut pentru ei, aceea de a-i conduce cu bunătate şi răbdare pe calea cea dreaptă. Ar trebui să le arătaţi că îi iubiţi pentru că sunt membrii mai tineri ai familiei Domnului, cumpăraţi cu sângele Său. Viitorul societăţii va fi determinat de tineretul de astăzi. Satana face eforturi serioase, stăruitoare, pentru a corupe mintea şi a înjosi caracterul fiecărui tânăr; iar noi, care avem mai multă experienţă, să stăm ca spectatori şi să-l lăsăm să-şi atingă scopul, fără să-l împiedicăm? Să stăm la postul nostru, gata oricând să intrăm în acţiune, spre a lucra pentru aceşti tineri şi cu ajutorul lui Dumnezeu să-i ferim de distrugere. În pildă, când omul doarme, vrăjmaşul seamănă neghină; în timp ce voi, fraţii şi surorile mele, sunteţi inconştienţi de ceea ce face, el adună o armată de tineri sub steagul său; şi el exultă, pentru că prin ei duce lupta împotriva lui Dumnezeu.
Profesorii din şcolile noastre au o mare responsabilitate. Ei trebuie să fie, în cuvinte şi caracter, ceea ce doresc ca elevii şi studenţii lor să devină - bărbaţi şi femei care se tem de Dumnezeu şi lucrează pentru neprihănire. Dacă ei înşişi s-au deprins să meargă pe calea cea bună, ei îi vor putea învăţa pe tineri să meargă pe ea. Nu doar că îi vor învăţa în ce priveşte ştiinţa, dar îi vor învăţa să aibă o independenţă morală, să lucreze pentru Isus şi să ia asupra lor sarcini pentru cauza Sa.
Profesori, ce oportunităţi sunt! Ce privilegiu aveţi la îndemână de a modela minţile şi caracterul tinerilor aflaţi în grija voastră! Ce bucurie va fi să-i întâlniţi în jurul marelui tron alb şi să ştiţi că aţi făcut tot ce aţi putut spre a-i conduce spre veşnicie! Dacă lucrarea voastră va trece testul acelei zile mari, binecuvântarea Domnului va fi pentru urechile voastre ca cea mai plăcută muzică: "Bine, rob bun şi credincios, intră în bucuria Stăpânului tău!"
În marele câmp gata pentru seceriş există din belşug de lucru pentru toţi; şi cei care neglijează să facă ceea ce pot vor fi găsiţi vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Să lucrăm pentru acest timp şi pentru veşnicie. Să lucrăm pentru tineri cu toate puterile pe care ni le-a dat Dumnezeu şi El ne va binecuvânta eforturile îndreptate în direcţia cea bună. Mântuitorul nostru doreşte atât de mult mântuirea tinerilor! El Se va bucura să-i vadă în jurul tronului Său, îmbrăcaţi în haina nepătată a neprihănirii Sale. El aşteaptă să pună pe capul lor cununa vieţii şi să audă vocile lor pline de bucurie aducând slavă, glorie şi onoare lui Dumnezeu şi Mielului, în cântarea de biruinţă care va suna şi va răsuna prin curţile cereşti.
"Review and Herald, "19, 26 august 1884




PRIMEJDIA DE A CITI CĂRŢI DE FICŢIUNE, NEINSPIRATE

Fiecare creştin, tânăr sau bătrân, va fi asaltat de ispite; şi singura noastră siguranţă este în a studia cu atenţie care este datoria noastră şi apoi să ne-o facem, oricât ne-ar costa acest lucru. S-a făcut totul pentru a ne asigura mântuirea şi noi trebuie nu doar să dorim, ci să fim şi nerăbdători a învăţa care este voia lui Dumnezeu şi să facem toate lucrurile pentru slava Sa. Aceasta este lucrarea vieţii creştinului. El nu va încerca să vadă cât de departe se poate aventura pe calea indiferenţei şi a necredinţei şi încă să poată fi numit un copil al lui Dumnezeu; ci el va cerceta să vadă cât de fidel poate imita viaţa şi caracterul lui Hristos.
Prieteni tineri, cunoaşterea Bibliei vă va ajuta să rezistaţi ispitei. Dacă aţi avut obiceiul să citiţi cărţi de poveşti, vreţi să vă gândiţi dacă este corect să vă petreceţi timpul cu aceste cărţi, care doar vă ocupă timpul şi vă distrează, însă nu vă dau tărie morală şi intelectuală? Dacă voi citiţi astfel de cărţi şi socotiţi că ele vă inspiră o dorinţă maladivă de a citi romane excitante, dacă ele vă conduc la antipatie faţă de Biblie şi vă determină s-o îndepărtaţi, dacă ele vă atrag în întuneric şi vă fac să vă depărtaţi de Dumnezeu - dacă aceasta este influenţa pe care o au asupra voastră, opriţi-vă chiar acolo unde vă aflaţi. Nu continuaţi să le citiţi până când imaginaţia vă este aprinsă şi deveniţi astfel nepregătiţi pentru a studia Biblia şi a vă achita de datoriile vieţii de zi cu zi.
Lucrările de ficţiune ieftine nu aduc nici un profit. Ele nu aduc cunoştinţe autentice; ele nu inspiră ţinte mari şi nobile, nu aprind în inimă dorinţe serioase după puritate, nu trezesc în suflet foamea după neprihănire. Dimpotrivă, ele ne fură timpul care ar trebui folosit în treburile practice ale vieţii şi pentru slujirea lui Dumnezeu - timp care ar trebui dedicat rugăciunii, vizitării celor bolnavi, ajutorării celor în nevoie şi educării în vederea unei vieţi folositoare. Când începeţi să citiţi o carte de poveşti, cât de des se întâmplă ca imaginaţia să fie atât de excitată, încât sunteţi atraşi spre păcat. Sunteţi neascultători de părinţi şi tulburaţi căminul, neglijându-vă datoriile simple care vă revin. Şi, mai rău decât atât, rugăciunea este uitată, iar Biblia este citită cu indiferenţă sau complet neglijată.
Există şi o altă categorie de cărţi pe care ar trebui să le evitaţi, şi anume cele ale scriitorilor necredincioşi, cum sunt Paine şi Ingersoll. Adesea sunteţi ironizaţi şi socotiţi laşi că nu le citiţi, că vă e frică să le citiţi. Spuneţi-le deschis acestor duşmani care vor să vă ispitească - pentru că ei vă sunt duşmani, oricât de mult ar vrea ei să se socotească prietenii voştri, că voi veţi asculta de Dumnezeu şi veţi considera Biblia drept ghidul vostru. Spuneţi-le că vă e teamă să citiţi aceste cărţi; căci credinţa voastră în Cuvântul lui Dumnezeu este prea slabă şi că voi doriţi ca ea să crească şi să se întărească, şi nu să se micşoreze; şi că voi nu vreţi să intraţi în legătură atât de aproape cu tatăl minciunii.
Vă îndemn să staţi fermi şi mai degrabă să fiţi consideraţi laşi decât să faceţi vreo acţiune greşită. Nu îngăduiţi ca ironiile, ameninţările, observaţiile dispreţuitoare să vă determine să vă călcaţi pe conştiinţă nici în cel mai mic detaliu şi astfel să deschideţi o uşă prin care Satana să poată intra şi să poată controla mintea. Nu vă permiteţi să deschideţi o carte al cărei conţinut este îndoielnic. Literatura lui Satana este de o fascinaţie diabolică. Este un mecanism puternic, prin care el zdrobeşte credinţa simplă şi curată. Nu vă socotiţi niciodată suficient de puternici pentru a citi cărţi necredincioase; căci acestea conţin venin ca şi cel al viperei. Ele nu vă pot face nici un bine, dar cu siguranţă vă pot face rău. Citindu-le, voi inhalaţi miasma iadului. Ele vor fi pentru sufletul vostru ca un izvor de apă otrăvit, care întinează mintea, ţinând-o în labirintul scepticismului şi făcând-o firească şi senzuală. Aceste cărţi sunt scrise de oameni pe care Satana îi foloseşte ca agenţi ai săi; şi prin aceste mijloace, el caută să vă tulbure mintea, să îndepărteze sufletul de Dumnezeu şi să-l jefuiască pe Creatorul nostru de reverenţa şi recunoştinţa care I se cuvin.
Mintea trebuie cultivată şi dorinţele ei controlate şi aduse în supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu. În loc să fie pipernicită şi deformată prin hrănirea cu gunoaiele pe care i le oferă Satana, aceasta ar trebui să aibă parte de hrană sănătoasă, care să îi dea tărie şi vigoare.
Tineri creştini, aveţi multe de învăţat. Trebuie să studiaţi cu interes Biblia; trebuie s-o cercetaţi, comparând text cu text. Dacă vreţi să faceţi un serviciu bun şi acceptat de Domnul, trebuie să cunoaşteţi care sunt cerinţele Lui. Cuvântul Lui este un ghid sigur şi, dacă este studiat cu atenţie, nu există primejdia de a cădea sub puterea ispitelor care îi înconjoară pe tineri şi care se adună asupra lor.
"Instructorul tineretului",10 septembrie 1884

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Semnele timpului" - Adevăratul obiectiv al educaţiei,18 septembrie 1884 "Semnele timpului" - Beneficiile hărniciei, 9 octombrie 1884 "Semnele timpului" - Ştiinţa pe nedrept numită astfel, 6, 13 noiembrie 1884







ŞCOALA EVREILOR DIN ANTICHITATE

Instituţiile din societatea omenească îşi găsesc cele mai bune modele în Cuvântul lui Dumnezeu. Căci în privinţa învăţăturilor pe care le dau, acestea nu dau greş. Lecţii de mare folos, chiar în acest veac de progres în privinţa educaţiei, pot fi găsite în istoria poporului lui Dumnezeu din vechime.
Domnul S-a ocupat El Însuşi de educaţia şi instruirea lui Israel. Preocuparea pentru ei nu s-a mărginit doar la religie. Orice le afecta bunăstarea fizică sau mintală devenea obiect al îngrijirii divine şi intra în sfera preocupării divine. Dumnezeu le-a poruncit evreilor să-i înveţe pe copiii lor cerinţele Sale şi să-i familiarizeze cu felul în care proceda El faţă de poporul Său. Căminul şi şcoala erau una. În loc de buze străine, inimile pline de iubire ale tatălui şi mamei erau cele care dădeau învăţături copiilor lor. Gândurile lui Dumnezeu erau asociate cu toate evenimentele vieţii zilnice din cămin. Intervenţiile atotputernice ale lui Dumnezeu în eliberarea poporului Său erau povestite cu elocvenţă şi cu teamă sfântă. Marile adevăruri ale providenţei lui Dumnezeu şi cele cu privire la viaţa viitoare erau întipărite în minţile lor tinere. Aceştia se familiarizau cu ceea ce este adevărat, bun şi frumos.
Lecţiile date erau ilustrate prin folosirea de imagini şi simboluri şi astfel fixate bine în memorie. Prin aceste imagini însufleţite, copilul era, încă din pruncie, iniţiat în taina, înţelepciunea şi speranţele părinţilor săi şi călăuzit pe o cale în care gândea, simţea şi anticipa, cale care îl conducea dincolo de lucrurile care se văd şi sunt trecătoare, la cele nevăzute şi veşnice.
Datorită acestei educaţii primite, mulţi tineri din Israel au ajuns viguroşi la trup şi la minte şi puternici în a acţiona, putând percepe cu uşurinţă anumite lucruri şi având inima pregătită, ca şi pământul cel bun, pentru creşterea preţioasei seminţe şi mintea instruită să-L vadă pe Dumnezeu în cuvintele revelaţiei şi în scenele din natură. Stelele cerului, pomii şi florile de pe câmp, munţii cei falnici şi pârâiaşele învolburate, toate le vorbesc, iar vocea profeţilor, auzită pretutindeni, găseşte un ecou în inima lor.
Aşa a fost educaţia primită de Moise în coliba simplă din Gosen; de Samuel, prin credincioasa Ana; de David, printre dealurile din Betleem; de Daniel, înainte de robia care l-a despărţit de căminul său şi de strămoşii săi. La fel a fost şi viaţa din primii ani ai lui Hristos, în căminul umil din Nazaret; la fel a fost şi educaţia primită de Timotei, care, prin buzele mamei sale Eunice şi ale bunicii sale Lois, a învăţat despre adevărurile scrierilor sfinte. Mai târziu, au fost luate măsuri pentru instruirea tinerilor prin întemeierea "şcolilor profeţilor". Dacă un tânăr era dornic să obţină o cunoaştere mai bună a Scripturii, să pătrundă mai adânc tainele Împărăţiei lui Dumnezeu şi să caute înţelepciunea de sus, ca să poată deveni un învăţător în Israel, această şcoală îi era deschisă.
Prin Samuel au fost întemeiate şcolile profeţilor pentru a constitui o barieră împotriva corupţiei atât de răspândite ca urmare a vieţilor nelegiuite ale fiilor lui Eli şi pentru a promova bunăstarea morală şi spirituală a poporului. Aceste şcoli s-au dovedit o mare binecuvântare pentru Israel, dezvoltând acea neprihănire care înalţă o naţiune şi îi furnizează oameni calificaţi spre a acţiona, în temere de Dumnezeu, în calitate de conducători şi sfătuitori. Pentru împlinirea acestui obiectiv, Samuel a adunat grupuri de bărbaţi evlavioşi, inteligenţi şi studioşi. Aceştia erau numiţi fiii profeţilor. Învăţătorii lor erau nu numai bărbaţi pricepuţi cu privire la adevărul divin, dar şi oameni care s-au bucurat ei înşişi de comuniune cu Dumnezeu şi au primit înzestrarea specială a Spiritului Său. Ei se bucurau de respectul şi încrederea poporului, atât pentru învăţătura, cât şi pentru evlavia lor.
În zilele lui Samuel existau două şcoli de acest fel: una la Rama, unde era căminul profetului, iar cealaltă la Chiriat - Iearim, unde se afla chivotul. În zilele lui Ilie s-au mai adăugat două, la Ierihon şi Betel, iar după aceea au mai fost înfiinţate şi altele în Samaria şi Ghilgal.
Elevii din aceste şcoli se întreţineau ei singuri prin munca pe care o făceau ca agricultori şi meşteşugari. În Israel, acest lucru nu era socotit ciudat sau înjositor; era socotită o nelegiuire să le îngădui copiilor să trăiască în ignoranţă cu privire la lucrul folositor. În ascultare faţă de porunca lui Dumnezeu, fiecare tânăr era învăţat o anumită meserie, chiar dacă era instruit şi pentru cele sfinte. Mulţi dintre învăţătorii religioşi se întreţineau singuri prin lucrul mâinilor lor. Chiar mai târziu, după Domnul Hristos, nu s-a socotit înjositor că Pavel şi Aquila îşi câştigau existenţa prin meseria lor de facere a corturilor.
Subiectele principale de studiu erau Legea lui Dumnezeu şi instrucţiunile date lui Moise, istoria sacră, muzica sacră şi poezia. Marele obiectiv al tuturor studiilor era acela de a cunoaşte voia lui Dumnezeu şi datoria poporului Său. În rapoartele istoriei sfinte se puteau vedea urmele paşilor lui Iehova. Din evenimentele trecutului erau extrase învăţăminte pentru viitor. Marile adevăruri prezentate prin tipuri şi simboluri în legea mozaică erau aduse în atenţie, iar credinţa putea înţelege subiectul central al întregului sistem, Mielul lui Dumnezeu care avea să ridice păcatele lumii. Limba ebraică era socotită cea mai sfântă limbă din lume. Se nutrea un spirit de consacrare. Elevii erau instruiţi nu numai în ceea ce privea datoria lor de a se ruga, dar erau învăţaţi şi cum să se roage, cum să se apropie de Creatorul lor, cum să aibă credinţă în El, cum să înţeleagă şi să asculte de îndemnurile Spiritului Său. Minţile sfinţite scoteau la lumină din vistieria casei lui Dumnezeu lucruri noi şi lucruri vechi.
Era cultivată cu seriozitate arta muzicii sfinte. Nu se auzeau valsuri frivole, nici cântece uşuratice, care să ridice în slăvi omul şi să distragă atenţia de la Dumnezeu, ci muzică sacră, solemnă, psalmi de laudă către Creator, care preamăreau Numele Său şi relatau despre lucrările Sale minunate. Astfel, muzica servea unui scop sfânt, acela de a înălţa gândurile spre ceea ce este curat, nobil şi înălţător şi de a trezi în suflet dorinţa de consacrare şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu. Cât de mare este diferenţa dintre şcolile din vechime, supravegheate de Însuşi Dumnezeu, şi instituţiile noastre moderne de învăţământ! Chiar din şcolile teologice, mulţi studenţi ies cu o mai mică cunoaştere reală de Dumnezeu faţă de cea cu care au intrat. Sunt puţine cele în care dragostea părintească a unui creştin pentru copiii săi nu este întâmpinată de dezamăgire amarnică.
În ce constă superioritatea sistemelor noastre educative? În literatura clasică cu care sunt îndopaţi fiii voştri? În podoabele exterioare pe care le obţin fiicele voastre, sacrificând sănătatea sau tăria mintală? În faptul că învăţământul modern este în general despărţit de cuvântul adevărului, evanghelia mântuirii voastre? Oare superioritatea educaţiei obişnuite constă în tratarea unor discipline aparte de studiu fără o investigare profundă, care implică cercetarea Scripturilor şi o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a vieţii viitoare? Constă oare în umplerea minţii tinerilor cu concepţii păgâne despre libertate, moralitate şi dreptate? Este oare sigur să ne lăsăm tinerii pe seama călăuzirii acelor conducători orbi, care studiază scrierile sfinte cu mult mai puţin interes decât cel pe care îl manifestă pentru autorii clasici ai Greciei şi Romei antice? "Educaţia", remarcă un scriitor, "devine un sistem de seducţie." Există o deplorabilă lipsă de restricţie corespunzătoare disciplinei înţelepte. Cele mai nedorite sentimente, pasiunile cele mai nestăpânite sunt stârnite prin metodele necorespunzătoare ale profesorilor necredincioşi. Minţile tinerilor sunt uşor de stârnit şi absorb nesupunerea aşa cum se înghite apa.
Ignoranţa existentă cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu printre aşa-zişii creştini este alarmantă. Tinerii din şcolile noastre publice au fost jefuiţi de binecuvântările lucrurilor sfinte. Discuţiile superficiale şi simplul sentimentalism sunt socotite ca instruire în privinţa moralităţii şi a religiei, eşuând, în schimb, în a asimila caracteristicile adevăratei bunătăţi. Dreptatea şi îndurarea lui Dumnezeu, frumuseţea sfinţeniei şi răsplata sigură pentru facerea de bine, caracterul ticălos al păcatului şi certitudinea pedepsei sunt întipărite în minţile tinerilor.
Scepticismul şi infidelitatea, sub vreo mască plăcută sau prin insinuări, îşi găsesc prea adesea locul în manualele şcolare. În unele cazuri, cele mai periculoase principii au fost imprimate chiar de profesori. Prin întovărăşiri rele, tinerii sunt învăţaţi lecţii de nelegiuire, destrăbălare şi imoralitate, care sunt oribile de privit. Multe dintre şcolile noastre publice sunt focare de viciu.
Cum pot fi apăraţi tinerii noştri de aceste influenţe molipsitoare? Trebuie să existe şcoli întemeiate pe principiile şi preceptele Cuvântului lui Dumnezeu. Un alt spirit trebuie să fie în şcolile noastre, spre a însufleţi şi sfinţi fiecare ramură a educaţiei. Trebuie căutată cu ardoare cooperarea divină. Şi noi nu vom căuta în van. Făgăduinţele din Cuvântul lui Dumnezeu sunt ale noastre. Putem aştepta prezenţa învăţătorului divin. Putem vedea Spiritul Domnului prezent ca în şcolile profeţilor şi pe fiecare împărtăşindu-se din consacrarea divină. Ştiinţa va fi atunci, aşa cum a fost pentru Daniel, în slujba religiei; şi orice efort, de la cel dintâi până la cel de pe urmă, va fi îndreptat spre mântuirea omului, a sufletului, a trupului şi a spiritului, şi spre slava lui Dumnezeu, prin Hristos.
"Semnele timpului", 13 august 1885
PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Review and Herald "- Curtenia creştină, 1 septembrie 1885 "Review and Herald" - Profesorul şi lucrarea lui, 22 septembrie 1885






CURTENIE ŞI CĂSĂTORIE

În aceste vremuri de primejdii şi de corupţie, tinerii sunt expuşi la multe încercări şi ispite. Mulţi navighează spre un port periculos. Ei au nevoie de un pilot, însă dispreţuiesc şi nu acceptă ajutorul de care au atât de multă nevoie, socotind că sunt în stare să îşi conducă singuri barca, şi nu realizează că sunt pe punctul de a se lovi de o stâncă ascunsă, care le poate cauza naufragiul credinţei şi fericirii lor. Ei sunt înnebuniţi de curtenie şi căsătorie şi principala lor ţintă este să apuce pe propria cale. Astfel, în cea mai importantă perioadă din viaţa lor, ei au nevoie de un sfătuitor care să nu greşească şi de o călăuză infailibilă. Acestea pot fi găsite în Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu sunt cercetători sârguincioşi ai acestui Cuvânt, ei vor face greşeli deosebit de grave, care vor afecta fericirea lor şi a altora, atât pentru viaţa de acum, cât şi pentru cea viitoare.
Mulţi au tendinţa de a fi năvalnici şi încăpăţânaţi. Ei nu au acordat atenţie sfatului din Cuvântul lui Dumnezeu; nu au luptat cu eul şi nu au obţinut biruinţe împotriva lui; iar voinţa lor mândră, neclintită, i-a îndepărtat de calea datoriei şi a ascultării. Priviţi la vieţile voastre de până acum, iubiţi tineri, şi cercetaţi-le cu credincioşie, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Aţi fost conştiincioşi în privinţa obligaţiilor voastre faţă de părinţi, aşa cum prescrie Biblia? V-aţi purtat voi cu bunăvoinţă şi dragoste faţă de mama care v-a purtat de grijă din pruncie? Aţi ţinut voi cont de dorinţele ei sau aţi produs durere şi tristeţe inimii ei, împlinind doar dorinţele şi planurile voastre? Adevărul pe care îl susţineţi v-a sfinţit inima, v-a înmuiat şi supus voinţa? Dacă nu, aveţi mult de lucru pentru a îndrepta greşelile trecutului.
Biblia prezintă standardul desăvârşit al caracterului. Cartea sfântă, inspirată de Dumnezeu şi scrisă de oameni sfinţi, constituie un ghid desăvârşit pentru toate împrejurările din viaţă. Aceasta prezintă clar atât datoriile tinerilor, cât şi ale celor mai în vârstă. Dacă devine ghidul vieţii, învăţăturile ei vor îndrepta sufletul către cer, vor înnobila mintea, vor înfrumuseţa caracterul şi vor aduce pace şi bucurie în inimă. Însă mulţi tineri au ales să-şi fie ei înşişi sfătuitor şi ghid şi şi-au preluat cazurile în mâinile lor. Unii ca aceştia au nevoie să studieze mai atent învăţăturile Bibliei. Pe paginile ei, aceştia vor găsi descoperită datoria faţă de părinţi şi faţă de fraţii lor în credinţă. Porunca a cincea spune: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău" (Exod 20,12). Unul dintre semnele pe care noi le trăim în timpul sfârşitului este acela că copiii sunt neascultători de părinţi, nemulţumitori, nesfinţiţi. Cuvântul lui Dumnezeu abundă în sfaturi şi învăţături care îndeamnă la respect faţă de părinţi. Acesta imprimă în mintea tinerilor datoria de a-i iubi şi preţui pe aceia care i-au călăuzit în pruncie, copilărie şi tinereţe, până când au atins vârsta maturităţii, şi care acum depind într-o mare măsură de ei pentru pace şi fericire. Biblia nu lasă îndoieli în privinţa acestui subiect; cu toate acestea, învăţăturile sale au fost în mare măsură desconsiderate.
Tinerii au multe lecţii de învăţat, şi cea mai importantă este să înveţe să se cunoască pe ei înşişi. Ei trebuie să aibă idei corecte cu privire la obligaţiile şi îndatoririle faţă de părinţii lor şi trebuie să înveţe continuu în şcoala lui Hristos să fie blânzi şi smeriţi cu inima. Pe lângă faptul că trebuie să-şi iubească şi să-şi onoreze părinţii, ei trebuie, de asemenea, să respecte judecata oamenilor cu experienţă cu care au de-a face în biserică. Un tânăr care se bucură şi câştigă prietenia unei tinere, fără ca acest lucru să fie cunoscut de părinţii ei, nu se poartă ca un creştin nobil, nici faţă de ea şi nici faţă de părinţii ei. Prin discuţii şi întâlniri secrete, el poate avea influenţă asupra minţii ei; însă, făcând astfel, el nu dă dovadă de acea nobleţe şi integritate sufletească pe care le are orice copil al lui Dumnezeu. Pentru a-şi atinge scopul, ei acţionează într-un mod în care nu sunt sinceri şi deschişi, potrivit cu standardul Bibliei, şi se dovedesc necredincioşi faţă de cei care îi iubesc şi încearcă să îi apere cu credincioşie. Căsătoriile contractate sub astfel de influenţe nu sunt în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Unul care conduce o tânără departe de datoria ei, care îi tulbură ideile cu privire la poruncile clare ale lui Dumnezeu de a-şi asculta şi onora părinţii, este unul care nu se va dovedi credincios în obligaţiile lui când se va căsători. Se pune întrebarea: "Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea?" Şi se dă răspunsul: "Îndreptându-se după Cuvântul Tău". Un tânăr care ia Biblia drept călăuză nu va da greş în privinţa datoriilor şi a siguranţei sale. Acea carte binecuvântată îl va ajuta să-şi păstreze integritatea de caracter, să fie credincios şi să nu practice înşelăciunea. "Să nu furi", a scris Dumnezeu cu degetele Sale pe tablele de piatră; cu toate acestea, cât de mult se practică şi se scuză furtul de sentimente! Se întreţine o curtenie înşelătoare, discuţiile în ascuns sunt continuate până când sentimentele uneia care nu este experimentată, şi nu ştie până unde pot merge aceste lucruri, sunt într-o oarecare măsură îndepărtate de la părinţii ei şi îndreptate către cel care arată chiar din modul în care a acţionat că nu este vrednic de dragostea ei. Biblia condamnă orice fel de necinste şi ne cere să facem ceea ce este bine în orice împrejurări. Cel care face din Biblie ghidul tinereţii sale, o lumină pe cărarea sa, va asculta de învăţăturile ei în toate lucrurile. El nu va călca nici o literă sau o iotă din lege pentru a atinge vreun scop anume, chiar dacă va trebui, ca urmare a acestui lucru, să facă sacrificii mari. Dacă crede în Biblie, el ştie că binecuvântarea lui Dumnezeu nu va rămâne asupra lui dacă se îndepărtează de calea cea dreaptă. Deşi o vreme s-ar putea să prospere, el va culege cu siguranţă roadele faptelor sale.
Blestemul lui Dumnezeu va fi asupra multor legături nepotrivite care se formează în acest veac lumesc. Dacă Biblia ar lăsa aceste chestiuni într-o lumină neclară, nesigură, atunci conduita pe care mulţi tineri de astăzi o urmează în ataşamentul lor unul faţă de altul ar fi mai scuzabil. Însă cerinţele Bibliei nu sunt nişte porunci incomplete; ele pretind o puritate desăvârşită a gândului, a cuvântului şi a faptei. Noi suntem recunoscători lui Dumnezeu, căci Cuvântul Său este o lumină pentru picioarele noastre şi nimeni nu trebuie să dea greş pe calea datoriei. Tinerii trebuie să-şi facă un obicei din a studia paginile ei şi a da atenţie sfaturilor sale; căci întotdeauna se fac greşeli atunci când se îndepărtează de preceptele ei.
Dacă există vreun subiect care să necesite să fie luat în seamă cu judecată calmă şi nepătimaşă, atunci acela este subiectul căsătoriei. Dacă e nevoie vreodată de Biblie ca sfătuitor, atunci momentul acela este înainte de a face un pas care leagă două persoane pe viaţă. Însă, în această privinţă, sentimentele sunt considerate cele care trebuie să conducă; şi în atât de multe cazuri, sentimentalismul bolnav este cel care preia cârma şi îi conduce la ruină sigură. În acest punct, tinerii dovedesc cea mai puţină inteligenţă decât în oricare alt subiect; este cel asupra căruia refuză să-şi folosească raţiunea. Problema căsătoriei se pare că are o putere de vrajă asupra lor. Ei nu se supun lui Dumnezeu. Simţurile lor sunt înlănţuite şi ei merg înainte în secret, ca şi când s-ar teme că s-ar amesteca cineva în planurile lor. Această metodă, care păstrează secretul asupra desfăşurării curteniei şi stabilirii căsătoriei, constituie cauza multor nenorociri, a căror mărime pe deplin o cunoaşte numai Dumnezeu. Lovindu-se de această stâncă au naufragiat mii de suflete. Creştini remarcabili, integri, sensibili la aproape oricare alt subiect, fac greşeli înfricoşătoare în această privinţă. Ei manifestă o voinţă puternică în a-şi urma calea, pe care raţiunea nu o poate schimba. Ei devin atât de fascinaţi de sentimentele şi impulsurile omeneşti, încât nu au dorinţa de a cerceta Biblia şi de a intra într-o legătură strânsă cu Dumnezeu. Satana ştie bine cu ce elemente are de-a face şi îşi etalează înţelepciunea lui diabolică prin diferite amăgiri prin care înşeală sufletele, atrăgându-le spre ruină. El veghează asupra fiecărui pas făcut şi face multe sugestii şi, adesea, aceste sugestii sunt urmate mai degrabă decât Cuvântul lui Dumnezeu. Această plasă periculoasă, fin ţesută, este pregătită cu dibăcie pentru a-i prinde în mrejele ei pe cei tineri şi nechibzuiţi. Poate fi adesea mascată de un veşmânt de lumină; însă cei care îi cad victime se străpung pe ei înşişi cu multe dureri. Urmarea: epave omeneşti pot fi întâlnite pretutindeni.
Când vor fi înţelepţi tinerii noştri? Cât va mai dura această lucrare? Se vor conduce copiii doar după dorinţele şi înclinaţiile lor, fără să ţină seama de sfatul şi judecata părinţilor? Unii par a nu ţine cont niciodată de dorinţele şi preferinţele părinţilor lor, nici de judecata lor matură. Egoismul a închis uşa inimilor lor faţă de afecţiunea filială. Minţile tinerilor trebuie trezite în această privinţă. Porunca a cincea este singura însoţită de o făgăduinţă, însă i se acordă puţină atenţie şi este chiar ignorată de cel îndrăgostit. Dispreţuirea dragostei mamei, dezonorarea grijii tatălui sunt păcate care rămân înregistrate în dreptul multor tineri.
Una dintre cele mai mari greşeli care se fac în această privinţă este aceea că sentimentele tinerilor fără experienţă nu trebuie tulburate, că nu trebuie să se amestece nimeni în experienţa lor de dragoste. Dacă a existat vreodată un subiect care trebuie studiat din toate punctele de vedere, atunci acesta este. Ajutorul celor care au experienţă şi cântăresc cu calm şi cu grijă problema de către ambele părţi este esenţială. Este un subiect tratat cu prea mare uşurinţă de majoritatea oamenilor. Chemaţi pe Dumnezeu şi pe părinţii voştri temători de Dumnezeu pentru a vă sfătui, prieteni tineri. Rugaţi-vă pentru aceasta. Cântăriţi fiecare sentiment şi urmăriţi dezvoltarea caracterului aceluia despre care gândiţi că vă veţi lega destinul pe viaţă. Pasul pe care sunteţi gata să-l faceţi este unul dintre cele mai importante din viaţa voastră şi nu trebuie făcut în grabă. Puteţi iubi, dar nu iubiţi orbeşte.
Examinaţi cu atenţie, ca să vedeţi dacă viaţa voastră de căsătorie ar putea fi fericită sau lipsită de armonie şi mizerabilă. Puneţi-vă aceste întrebări: Mă va călăuzi oare această unire spre ceruri? Îmi va creşte dragostea pentru Dumnezeu? Mă va face mai folositor în viaţa aceasta? Dacă aceste reflecţii nu prezintă inconveniente, atunci, în temere de Dumnezeu, mergeţi înainte. Însă, chiar dacă s-a făcut logodna, fără o înţelegere deplină a caracterului persoanei cu care intenţionaţi să vă uniţi, nu vă gândiţi că logodna presupune neapărat să faceţi legământul căsătoriei şi să vă legaţi pe viaţă de unul pe care nu îl puteţi iubi şi respecta. Fiţi foarte atenţi la promisiunile pe care le faceţi; însă este bine, cu mult mai bine, să rupi o logodnă înainte de căsătorie decât să te desparţi după aceea, aşa cum fac mulţi.
Adevărata iubire este o plantă care are nevoie de îngrijire. Tânăra care îşi doreşte o căsătorie fericită şi plină de pace, care vrea să nu aibă parte în viitor de suferinţe şi dureri, să se întrebe înainte de a-şi oferi sentimentele: Are iubitul meu o mamă? Prin ce se distinge caracterul ei? Recunoaşte el obligaţiile pe care le are faţă de ea? Îi pasă lui de dorinţele şi fericirea ei? Dacă el nu-şi respectă şi nu-şi cinsteşte mama, va dovedi el respect şi dragoste, bunătate şi atenţie faţă de soţia sa? Când noutatea căsătoriei va trece, mă va mai iubi el? Va avea el răbdare când voi greşi sau va fi aspru, critic şi dictator? Adevărata afecţiune va acoperi multe greşeli; dragostea nu le va vedea.
Tinerii ascultă prea mult de impulsuri. Ei nu trebuie să cedeze atât de repede, nici să se lase captivaţi atât de uşor de înfăţişarea atrăgătoare a iubitului. Curtenia, aşa cum se desfăşoară în acest timp, este un aranjament de înşelăciune şi prefăcătorie, cu care are mai mult de-a face vrăjmaşul sufletelor decât Dumnezeu. Aici este nevoie de mult bun simţ, însă adevărul este că nu prea există.
Dacă copiii ar fi mai apropiaţi de părinţii lor, dacă ar avea încredere în ei şi le-ar spune bucuriile şi necazurile lor, ei s-ar scuti singuri de multe dureri în viitor. Când sunt tulburaţi şi nu ştiu care este calea cea bună, să vină în faţa părinţilor, să prezinte lucrurile exact aşa cum le văd ei şi să ceară sfat de la aceştia. Cine ar putea fi mai în măsură să îi atenţioneze în legătură cu anumite pericole decât părinţii credincioşi? Cine ar putea înţelege mai bine decât ei temperamentele lor? Copiii care sunt creştini vor preţui mai presus de orice binecuvântare pământească iubirea şi aprobarea părinţilor lor temători de Dumnezeu. Părinţii pot simţi împreună cu copiii, pot să se roage pentru ei şi împreună cu ei, pentru ca Dumnezeu să-i apere şi să-i călăuzească. Mai presus de orice altceva, ei îi vor îndrepta spre Prietenul şi Sfătuitorul care nu greşeşte niciodată, care va fi alături de ei în neputinţele lor. El, care a fost ispitit în toate lucrurile, ca şi noi, dar fără păcat, ştie cum să-i ajute pe cei care sunt ispitiţi şi care vin la El prin credinţă.
"Review and Herald", 26 ianuarie 1886

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Instructorul tineretului" - Educaţia în cămin, 21 aprilie 1886 "Review and Herald" - Recreaţia creştinului, 25 mai 1886



IMPORTANŢA INSTRUIRII ÎN LUCRAREA LUI DUMNEZEU

Activitatea lucrătorului nu este mică sau lipsită de importanţă. Dacă el se dedică unei ramuri a lucrării, prima datorie este să ia seama la el însuşi şi apoi la învăţătură. El trebuie să-şi cerceteze propria lui inimă şi să dea la o parte păcatul, apoi să păstreze mereu în faţă Modelul, pe Isus Hristos, ca exemplu al său. El nu trebuie să simtă că are libertatea să facă ce vrea după cum îi dictează înclinaţiile sale. El este proprietatea lui Isus. El a acceptat o chemare înaltă şi, din aceasta, întreaga viaţă viitoare trebuie să fie colorată şi modelată de aceasta. El a intrat în şcoala lui Hristos şi poate obţine cunoaşterea lui Hristos şi a misiunii Lui, iar lucrarea pe care o îndeplineşte va fi performantă. Toate puterile lui trebuie să fie controlate de marele Învăţător. Fiecare facultate a minţii şi fiecare organ al trupului trebuie păstrate, pe cât este posibil, într-o cât mai bună stare de sănătate, astfel încât lucrarea lui Dumnezeu să nu fie marcată de amprenta caracterului său deficitar.
Înainte ca o persoană să se pregătească să devină profesor al adevărului pentru cei care stau în întuneric, trebuie să înveţe el însuşi. El trebuie să fie bucuros să primească sfat. Nu-şi poate aşeza piciorul pe a doua, a treia, a patra sau a cincea scară a progresului înainte de a începe cu prima treaptă. Mulţi socotesc că ei corespund pentru lucrare, când ei de abia dacă ştiu câte ceva despre aceasta. Dacă unora ca aceştia li se îngăduie să înceapă să lucreze bizuindu-se doar pe propriile lor puteri, ei nu vor dobândi acea cunoştinţă pe care au privilegiul să o obţină şi vor fi sortiţi să lupte cu multe greutăţi, pentru care sunt complet nepregătiţi.
Fiecărui lucrător îi este acordat privilegiul de a se dezvolta şi el trebuie să facă orice pentru a atinge acest obiectiv. Ori de câte ori este făcut un efort special într-un loc important, trebuie înfiinţat un sistem de lucru perfecţionat, astfel încât cei care doresc să devină colportori sau să lucreze din casă în casă, precum şi cei care vor să ţină studii biblice în familii să poată primi instruirea necesară. Cei care sunt lucrători trebuie de asemenea să înveţe; în timp ce pastorul lucrează prin cuvânt şi învăţătură, ei nu trebuie să fie nepăsători, ca şi cum nu ar fi nimic pentru ei în cuvântul pe care au nevoie să îl audă. Ei nu trebuie să-l privească pe vorbitor ca pe un orator, ci ca pe un sol al lui Dumnezeu pentru oameni. Anumite preferinţe personale şi prejudecăţi nu trebuie îngăduite a-i influenţa când ascultă. Dacă toţi ar imita exemplul lui Corneliu şi ar spune: "De aceea, noi toţi ne-am adunat aici înaintea lui Dumnezeu pentru a asculta toate lucrurile pe care ţi le-a poruncit Domnul să ni le spui", ar avea mult mai mult folos de pe urma predicilor pe care le ascultă.
Ar trebui să existe unitate între şcolile noastre de instruire în lucrarea misionară pentru cei care vor intra în câmp ca lucrători. Ei trebuie să simtă că trebuie să îşi facă ucenicia pentru a se deprinde cu lucrarea de convertire a sufletelor. Lucrarea din aceste şcoli trebuie diversificată. Studiul Bibliei trebuie să fie socotit cel mai important şi, în acelaşi timp, trebuie făcută o instruire sistematică pentru cultivarea minţii şi deprinderea cu diferite maniere, astfel să poată învăţa să-i abordeze pe oameni prin cea mai bună metodă posibilă. Toţi trebuie să înveţe să lucreze cu tact şi amabilitate şi în spiritul lui Hristos. Ei nu trebuie să înceteze niciodată să înveţe, ci trebuie să sape continuu după adevăr şi după cele mai bune metode de lucru, ca şi cum ar căuta aur.
Fie ca toţi cei care încep această lucrare să se decidă să nu renunţe niciodată la dorinţa de a deveni lucrători de cea mai bună calitate. În vederea acestui lucru, ei nu trebuie să îngăduie ca împrejurările să-i abată din drum sau să acţioneze din impuls, ci, dimpotrivă, să se străduiască din răsputeri să înţeleagă adevărul, cu toate implicaţiile lui. Bărbaţi cu capacităţi deosebite au fost mult dezavantajaţi pentru că minţile lor nu au fost instruite pentru lucrare. Simţind că este nevoie de lucrători, ei au păşit în gol şi cu toate că poate că au realizat multe lucruri bune, acestea au reprezentat în multe cazuri nu mai mult de o zecime din ceea ce ar fi putut realiza, dacă ar fi beneficiat de o instruire corespunzătoare de la început.
Mulţi dintre cei care doresc să se dedice slujirii lui Dumnezeu nu simt nevoia să se instruiască în mod special pentru aceasta. Însă tocmai cei care simt astfel sunt cei care au cea mai mare nevoie de instruire cât mai deplină. Atunci când au puţine cunoştinţe despre ei înşişi şi despre lucrare, ei simt că sunt cei mai calificaţi. Însă, când ştiu mai mult, atunci ei încep să-şi vadă ignoranţa şi ineficienţa. Când îşi cercetează inima cu mai mare atenţie ei vor descoperi atât de multe lucruri care nu corespund caracterului Domnului Hristos, încât vor striga: "Cine poate răspunde acestor lucruri?" şi, în adâncă umilinţă, se vor lupta zi de zi să intre într-o legătură cât mai strânsă cu Domnul Hristos. Răstignindu-şi eul, ei îşi aşează piciorul pe cărarea pe care El îi poate conduce.
Există pericolul ca lucrătorul fără experienţă, în timp ce caută să se califice pentru lucrare, să simtă că este competent pentru orice poziţie, când, de fapt, el este răvăşit de diverse vânturi de învăţătură. El nu poate face acest lucru fără să-şi pună în pericol propriul suflet. Dacă vin asupra lui încercări şi ispite, Domnul îi va da putere să le treacă cu bine; însă, atunci când cineva se aşează în calea ispitei, adesea se întâmplă că Satana, prin agenţii lui, îi dă peste cap simţămintele, astfel încât îl zăpăceşte şi îi încurcă mintea. Prin comuniune cu Dumnezeu şi o cercetare sârguincioasă a Scripturilor, lucrătorul trebuie să devină stăpân pe sine înainte de a începe să îi înveţe pe alţii. Ioan, ucenicul iubit, a fost exilat pe insula Patmos, ca să poată fi izolat de orice luptă şi chiar de lucrarea pe care o iubea, pentru ca Domnul să poată comunica cu el şi să deschidă în faţa lui scenele de încheiere a istoriei acestui pământ. Ioan Botezătorul a învăţat în pustiu solia pe care trebuia să o vestească, spre a pregăti calea Aceluia care avea să vină.
Însă, mai presus de orice, aceia care s-au hotărât să devină slujitori ai lui Hristos trebuie să devină conştienţi de faptul că ei trebuie să fie oameni convertiţi. Inima trebuie să fie curată. Evlavia este esenţială pentru această viaţă şi pentru cea viitoare. Bărbatul care nu are un caracter solid, virtuos, cu siguranţă că nu va onora cauza adevărului. Tinerii care doresc să fie împreună lucrători cu Dumnezeu trebuie să aibă inima curată. Pe buzele şi limba lor nu trebuie să se găsească viclenie. Gândurile trebuie să fie curate. Sfinţenia vieţii şi a caracterului constituie un lucru rar, însă lucrătorul trebuie să aibă aceste lucruri, altfel nu poate trage la jug împreună cu Hristos. Domnul Hristos spune: "Fără Mine nu puteţi face nimic". Dacă cei care îşi propun să lucreze pentru binele altora şi pentru mântuirea semenilor lor se vor baza pe propria lor înţelepciune, vor da greş. Dacă vor avea o imagine corectă cu privire la ei înşişi, atunci ei vor fi capabili să se încreadă în Dumnezeu şi să aştepte ajutorul Lui. "Nu te bizui pe priceperea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările." Atunci vom avea privilegiul să fim călăuziţi de un sfătuitor înţelept, iar cercetătorul sincer al adevărului şi al cunoştinţei va primi mai multă pricepere.
Motivul pentru care nu avem mai mulţi oameni pregătiţi, cu vaste cunoştinţe, este datorită încrederii în propria lor înţelepciune, care este mărginită, şi datorită faptului că ei caută să-şi impună propriul lor model în lucrare, în loc să urmeze modelul lăsat de Dumnezeu. Ei nu se roagă cu stăruinţă şi nu menţin deschisă comunicarea între Dumnezeu şi propriile lor suflete, pentru ca să-I poată recunoaşte vocea. Solii luminii vor veni în ajutorul acelora care se simt slabi în puterea lor, fără protecţia cerului. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie studiat mai mult şi trebuie trăit în viaţă, caracterul trebuie modelat după standardul de neprihănire pe care Dumnezeu l-a aşezat în Cuvântul Său. Atunci mintea se va dezvolta şi se va întări, va fi înnobilată pentru că va înţelege lucrurile veşnice. În timp ce lumea este nepăsătoare şi indiferentă faţă de mesajul de avertizare şi milă al Bibliei, poporul lui Dumnezeu, care vede că sfârşitul este aproape, ar trebui să fie mai hotărât şi mai consacrat în a lucra mai serios pentru a-I putea aduce laudă celui care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Cunoaşterea este o putere, fie spre bine, fie spre rău. Religia Bibliei este unica siguranţă pentru fiinţele omeneşti. Există multă preocupare printre tinerii acestui veac pentru a învăţa să meargă graţios, să danseze şi să cânte la instrumente muzicale. Însă această educaţie de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a răspunde la cerinţele Lui nu le este pusă la dispoziţie. Educaţia care durează cât veşnicia este aproape în întregime neglijată, fiind socotită demodată şi indezirabilă. Educaţia copiilor, vizând formarea caracterului pentru binele lor prezent, pentru pacea şi fericirea lor şi a călăuzi paşii lor pe cărarea pregătită pentru cei răscumpăraţi ai Domnului, este considerată demodată şi, ca atare, neimportantă. Ca să vă puteţi vedea copiii intrând pe porţile cetăţii lui Dumnezeu ca biruitori, aceştia trebuie educaţi să se teamă de Domnul şi să ţină poruncile Sale în viaţa de acum. Iată asupra cui a rostit Domnul Isus binecuvântarea: "Binecuvântaţi sunt cei care ţin poruncile Lui ca să aibă drept la pomul vieţii şi să poată intra pe porţi în cetate."
Binecuvântarea este rostită asupra acelora care cunosc voia lui Dumnezeu, descoperită în Cuvântul Său. Biblia constituie marele instrument în mâinile Autorului ei pentru a întări mintea. Deschideţi grădina minţii voastre pentru ca Grădinarul ceresc să o poată cultiva.
Deoarece se acordă atât de puţină atenţie spuselor şi solicitărilor lui Dumnezeu, există atât de puţini care ard de nerăbdare să facă lucrare misionară, atât de puţini care s-au pregătit în orice privinţă pentru a-L sluji pe Dumnezeu cât mai bine cu putinţă.
În general, se fac prea puţine eforturi pentru a-i uni pe cei din şcolile noastre cu cei din şcolile noastre de diferite naţionalităţi, pentru ca aceştia să poată fi educaţi şi astfel să devină corespunzători pentru lucrarea atât de nobilă, atât de înaltă şi atât de cuprinzătoare în influenţa pe care o răspândeşte. Dumnezeu închide ochii la zilele de neştiinţă. Însă o lumină tot mai mare străluceşte; lumina şi privilegiile de a înţelege adevărul Bibliei sunt din belşug, dacă lucrătorii îşi vor deschide ochii priceperii. Adevărul trebuie să se răspândească. Misiunile din străinătate şi din ţară cheamă creştini integri să se angajeze în lucrarea misionară. Misiunile din oraşele din ţară şi din alte ţări fac apel la oameni plini de Spiritul lui Hristos, care să lucreze aşa cum a lucrat Hristos.
"Review and Herald", 14 iunie 1887




EDUCAŢIA CORESPUNZĂTOARE A TINERILOR

Al treilea înger este reprezentat zburând prin mijlocul cerului, arătând că solia trebuie să ajungă de-a lungul şi de-a latul pământului. Este cea mai solemnă solie care a fost dată vreodată muritorilor, iar cei care sunt legaţi de lucrare trebuie să simtă mai întâi nevoia de educaţie şi de un proces de instruire cât mai complet pentru lucrare, în scopul de a fi utili în viitor; ar trebui să se facă planuri şi să se depună eforturi pentru pregătirea acelora care se vor angaja în orice ramură a lucrării. Lucrarea de pastoraţie nu poate şi nu trebuie să fie încredinţată unor copii, nici predarea de studii biblice nu trebuie încredinţată fetelor lipsite de experienţă, deoarece, deşi ei îşi oferă serviciile şi vor să aibă funcţii de răspundere, le lipseşte experienţa religioasă, dacă nu au o educaţie şi o instruire deplină. Ei trebuie probaţi ca să se vadă dacă vor trece testul; şi dacă nu au principiul ferm, conştiincios, că trebuie să fie cu totul ceea ce le cere Dumnezeu să fie, ei nu vor reprezenta corect cauza noastră şi nu vor putea lucra în aceste timpuri. Surorile angajate în fiecare misiune trebuie să aibă deja, o experienţă deosebită dobândită de la cele care au experienţă şi care înţeleg modalităţile şi căile de lucru. Lucrarea misionară este continuu obstrucţionată din lipsă de lucrători înţelepţi, consacraţi şi evlavioşi, care să reprezinte în mod corect credinţa noastră.
Sunt nenumăraţi cei care ar trebui să devină misionari, dar care nu vor ajunge niciodată în câmp pentru că cei care sunt alături de ei în biserică sau în colegii nu simt povara de a lucra împreună cu ei, de a le prezenta cerinţele lui Dumnezeu, şi nu se roagă cu ei şi pentru ei; iar perioada favorabilă care decide planurile şi cursul vieţii trece şi o dată cu ea se sting şi convingerile lor; alte influenţe şi tendinţe îi atrag, iar tentaţia de a căuta poziţii lumeşti care, cred ei, le vor aduce bani îi atrag în valul lumii. Aceşti tineri ar fi putut fi câştigaţi pentru lucrare dacă s-ar fi făcut planuri bine organizate. Dacă bisericile din diferite locuri îşi vor face datoria, Dumnezeu va fi alături de ei prin Duhul Său şi va face ca lucrarea să fie întărită cu lucrători credincioşi.
Şcolile noastre trebuie să fie şcoli de educaţie şi instruire; iar cei care le absolvă trebuie să fie pregătiţi din toate punctele de vedere pentru câmpul misionar, trebuie să fi înţeles măreţia lucrării şi evlavia practică ce trebuie să fie prezentă în experienţa de zi cu zi, pentru a putea corespunde şi pentru a fi utili în orice loc din lume, în biserică sau în via cea mare a lui Dumnezeu, care face acum apel pentru lucrători în ţări străine.
Tinerilor trebuie să li se acorde încredere. Ei au un simţ al demnităţii şi trebuie să fie respectaţi, pentru că acesta este dreptul lor. Dacă elevilor li se dă impresia că nu pot pleca sau veni, că nu se pot aşeza la masă sau oriunde în altă parte, nici măcar în camerele lor, fără a fi supravegheaţi, urmăriţi, criticaţi, aceste lucruri îi vor demoraliza, iar timpul de recreare nu va mai constitui o plăcere pentru ei. Conştiinţa faptului că sunt continuu supravegheaţi este pentru ei mai mult decât tutela părintească şi înseamnă ceva mult mai rău; căci părinţii înţelepţi pot, cu tact, să discearnă dincolo de aparenţa lucrurilor şi să înţeleagă ce se petrece în mintea fără astâmpăr a tinerilor, din dorinţele pe care le au aceştia sau din înclinaţiile lor, şi vor face planuri care să contracareze răul. Însă această supraveghere continuă nu este normală şi produce tocmai acele rele care se caută a fi evitate. Sănătatea tinerilor necesită mişcare fizică, voioşie şi o atmosferă fericită, plăcută, care să-i înconjoare pentru a-şi păstra sănătatea fizică şi a-şi dezvolta un caracter simetric.
Cuvântul lui Dumnezeu trebuie deschis tinerilor, însă nu tinerii sunt cei care să-l prezinte. Celor care se ocupă de ei permanent pentru a le asigura un comportament bun, li se cere să-i urmărească în tot ceea ce fac. Iată de ce acest sistem de educaţie, prin care se modelează caracterele tinerilor, este cu totul dăună-tor. Aveţi ca ţintă educarea minţii şi formarea unor simţăminte şi obiceiuri morale corecte.
Materiile de studiu trebuie să fie, în general, puţine şi bine alese, iar cei care frecventează colegiile noastre trebuie să beneficieze de o instruire diferită de cea din şcolile obişnuite. În general, dacă au avut părinţi înţelepţi şi temători de Dumnezeu, au fost învăţaţi principiile creştine. Cuvântul lui Dumnezeu a fost respectat în căminele lor, iar învăţăturile acestuia au fost făcute legea căminului. Ei au fost crescuţi şi învăţaţi potrivit Evangheliei, iar când vin în şcoli, aceeaşi educaţie trebuie continuată. Principiile, obiceiurile şi practicile lumii nu constituie educaţia de care au nevoie; însă ei trebuie să vadă că profesorii din şcolile lor au grijă de sufletele lor, că ei se interesează de bunăstarea lor spirituală şi că religia este cel mai important principiu pe care îl au în vedere; căci iubirea şi frica de Domnul constituie începutul înţelepciunii. Tinerii despărţiţi de atmosfera din cămin, de regulile din familie şi de îngrijirea părinţilor, dacă sunt lăsaţi să-şi aleagă ei înşişi tovarăşii, vor avea de făcut faţă, în general, în viaţa lor, unei crize care nu favorizează evlavia sau respectarea principiului. De aceea, ori de câte ori se deschide o şcoală, trebuie să existe inimi calde care să se preocupe de tinerii noştri. Este nevoie de taţi şi mame care să poată oferi o simpatie plină de căldură, care să sfătuiască cu bunătate şi să trateze problemele religioase în modul cel mai plăcut cu putinţă. Dacă există dintre aceia care prelungesc exerciţiul religios până la plictiseală, ei vor lăsa puternice impresii în minţile tinerilor, astfel încât aceştia vor asocia religia cu tot ce este sec, neplăcut şi neinteresant. Şi aceşti tineri nu îşi aleg ca standard cele mai înalte principii, ci pe cele mai slabe, iar un standard scăzut îi va strica pe aceia care, dacă ar fi fost învăţaţi în mod corespunzător, ar fi fost calificaţi nu doar spre a fi o binecuvântare pentru cauză, dar şi pentru biserică şi pentru lume. Pietatea arzătoare, activă, este esenţială pentru profesor. Altarul de dimineaţă şi de seară din capelă şi întâlnirile din Sabat pot să devină, dacă nu există o preocupare deosebită pentru acestea şi dacă lipseşte spiritul dătător de viaţă al lui Dumnezeu, cele mai seci, mai formale şi mai amare amestecuri, iar pentru tineri, cele mai împovărate, neplăcute şi neatractive din tot ce se practică la şcoală. Întâlnirile sociale trebuie să fie bine plănuite şi organizate, astfel încât ele să nu fie doar plăcute şi atractive.
Cei care sunt competenţi să-i educe pe tineri, să înveţe ei înşişi în şcoala lui Hristos, să înveţe lecţii pe care apoi să le predea tinerilor. Este nevoie de consacrare sinceră, serioasă, din inimă. Trebuie evitată orice viziune îngustă. Profesorii care până acum, datorită mândriei, nu au fost apropiaţi de copii, să fie una cu aceştia în jocurile şi în sporturile lor, fără să lase impresia că îi urmăresc, că merg de jur împrejurul lor păstrând o alură de maiestate, ca şi cum ar fi nişte soldaţi în uniformă care sunt de gardă în jurul lor. Însăşi prezenţa voastră le modelează cursul acţiunii lor. Unirea cu ei va face ca inima voastră să bată cu o nouă afecţiune. Tinerii au nevoie de simpatie, afecţiune şi iubire, altfel se descurajează. Un spirit de "nu-mi pasă de nimeni şi nimănui nu-i pasă de mine" pune stăpânire pe ei şi, chiar dacă susţin că sunt urmaşi ai lui Hristos, pe urma lor se află diavolul care îi ispiteşte şi sunt în primejdia de a ajunge descurajaţi, căldicei şi de a se depărta de credinţă. Atunci unii simt că este datoria lor să-i învinovăţească şi să-i trateze cu răceală, socotindu-i mai răi decât sunt în realitate, şi doar câţiva, poate chiar nici unul, simt că au datoria să facă un efort personal pentru îndreptarea acestora şi îndepărtarea impresiilor dăunătoare pe care aceştia le-au primit.
Obligaţiile profesorului sunt importante şi sacre, însă nici o parte a lucrării nu este mai importantă ca aceea de a se îngriji de tineri cu dragoste, astfel încât aceştia să poată simţi că îi socotim prieteni. O dată ce le câştigi încrederea, îi poţi conduce, îi poţi controla şi instrui cu uşurinţă. Motivaţiile sfinte ale principiilor noastre creştine trebuie să fie vizibile în viaţa noastră. Mântuirea elevilor noştri constituie cea mai mare preocupare pentru profesorul care se teme de Dumnezeu. El este lucrătorul lui Hristos, iar efortul său special şi hotărât trebuie să fie pentru salvarea sufletelor de la condamnare şi de a le câştiga pentru Isus Hristos. Dumnezeu cere acest lucru de la profesori. Fiecare trebuie să ducă o viaţă de curăţie şi evlavie şi să depună eforturi stăruitoare pentru a-şi face toată datoria. Dacă inima este entuziastă de dragostea pentru Dumnezeu, sentimentele vor fi curate, lucru care este esenţial; rugăciunile vor fi fierbinţi şi vor fi date avertismente pline de credincioşie. Neglijaţi aceste lucruri şi atunci sufletele care sunt în grija voastră vor fi în pericol. Mai bine petreceţi mai puţin timp în discursuri lungi sau în studiu decât să vă neglijaţi aceste datorii.
După ce depun toate aceste eforturi, profesorii s-ar putea să descopere că unii din cei care sunt în grija lor dezvoltă caractere neprincipiale. Ei sunt flexibili în ceea ce priveşte etica lor, ca rezultat, în multe cazuri, al exemplelor greşite pe care le-au avut şi al neglijării disciplinei de către părinţii lor. Iar profesorii, chiar dacă fac tot ce pot, nu vor reuşi să-i aducă pe aceşti tineri la o viaţă curată şi sfântă; şi după ce îi învaţă cu răbdare, după ce trudesc cu toată fiinţa şi cu rugăciune arzătoare, ei sunt dezamăgiţi de cei în care îşi puseseră speranţe atât de mari. Pe lângă acestea, se mai adaugă şi reproşurile părinţilor care vin la ei, pentru că nu au avut puterea de a contracara influenţa exemplului şi instruirii lor neînţelepte. După ce îşi face datoria, profesorul se loveşte de aceste descurajări. Însă el trebuie să continue să lucreze, încrezându-se în Dumnezeu, care va lucra pentru el, să stea la postul lui cu curaj şi să acţioneze mai departe prin credinţă. Alţii vor fi salvaţi pentru Dumnezeu şi influenţa lor va fi exercitată în a-i salva pe alţii. Fie ca pastorii, instructorii de la Şcoala de Sabat şi profesorii din colegiile noastre să-şi unească inima, sufletul şi scopul în lucrarea de salvare de la ruină a tinerilor noştri. Mulţi au considerat că "nu contează prea mult dacă nu avem o educaţie deplină" şi a fost acceptat un standard scăzut în ceea ce priveşte cunoştinţa. Iar acum, când este nevoie de oameni potriviţi pentru diferite poziţii de încredere, aceştia nu sunt uşor de găsit; şi când se caută femei cu mintea echilibrată, cu o educaţie care să nu fie superficială, ci una care să le facă în stare să ocupe poziţii de încredere, acestea nu sunt uşor de găsit. Ceea ce merită să fie făcut trebuie realizat bine. În timp ce religia trebuie să fie elementul de bază din fiecare şcoală, aceasta nu trebuie însă să conducă la neglijarea celorlalte realizări în privinţa educaţiei. În timp ce atmosfera religioasă trebuie să predomine în şcoală, să-şi răspândească influenţa, aceasta îi va determina pe cei care sunt cu adevărat creştini să-şi simtă mai profund nevoia de a dobândi cunoştinţe cât mai depline, pentru a-şi putea folosi cât mai bine capacităţile acordate lor de Dumnezeu. Ei cresc în harul şi cunoştinţa Domnului nostru Isus Hristos, vor fi nemulţumiţi datorită simţământului pe care li-l dau nedesăvârşirile lor şi vor căuta continuu să-şi concentreze toate puterile minţii pentru a putea deveni creştini inteligenţi.
Domnul Isus este dezonorat de idei şi planuri slabe din partea noastră. Acela care nu simte cerinţele obligatorii ale Legii lui Dumnezeu şi neglijează să ţină fiecare poruncă încalcă întreaga Lege. Acela care se mulţumeşte să atingă doar parţial standardul de neprihănire şi care nu învinge orice duşman al spiritualităţii nu poate îndeplini cerinţele lui Hristos. El dispreţuieşte întregul plan privind viaţa lui religioasă, şi acest lucru slăbeşte caracterul şi, sub puterea ispitei, defectele din caracterul său câştigă supremaţia şi astfel răul triumfă. El trebuie să fie perseverent şi hotărât, pentru a atinge cel mai înalt standard cu putinţă. În multe cazuri, trebuie învinse ideile şi obiceiurile preconcepute pentru ca să putem înainta în viaţa de credinţă. Creştinul credincios aduce multă roadă, el este un luptător; el nu este leneş, ci îşi va pune întreaga armură pentru a se lupta în bătăliile Domnului. Lucrarea esenţială este de a face ca gusturile, pofta, pasiunile, motivele, dorinţele să fie corespunzătoare marelui standard moral de neprihănire. Lucrarea trebuie să înceapă din inimă. Aceasta trebuie să fie curată, să se conformeze întru totul voinţei lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva vreo pasiune, obicei sau defect să pună stăpânire şi să devină o putere de distrugere. Dumnezeu nu acceptă nimic altceva decât o inimă întreagă.
Dumnezeu doreşte ca toţi profesorii din şcolile noastre să fie eficienţi. Dacă sunt avansaţi în privinţa cunoştinţelor spirituale, ei vor simţi că este important să nu aibă deficienţe în privinţa cunoaşterii ştiinţifice. Evlavia şi experienţa religioasă stau la temelia adevăratei educaţii. Însă nu înseamnă că, dacă au o experienţă solidă în cele religioase, au tot ce le trebuie pentru a deveni educatori. Evlavia nu trebuie desconsiderată, însă au nevoie şi de o cunoaştere temeinică a ştiinţelor. Aceasta va face din ei nu doar nişte creştini buni, practici, ci îi va face capabili să îi educe pe tineri şi în acelaşi timp vor avea înţelepciunea cerească de a-i conduce la fântânile cu apă vie. Este creştin acela care are ca ţintă cele mai înalte realizări în scopul de a face bine altora. Cunoştinţa îmbinată armonios cu un caracter asemenea lui Hristos va face din acea persoană cu adevărat o lumină în lume. Dumnezeu lucrează o dată cu eforturile omului. Toţi cei care îşi dau toată silinţa ca alegerea şi chemarea lor să fie sigure vor simţi că o cunoaştere superficială nu-i va face în stare să fie folositori. Educaţia echilibrată de o experienţă religioasă solidă îl face pe copilul lui Dumnezeu capabil să îndeplinească ferm, cu pricepere şi hotărât lucrarea încredinţată lui. Cine învaţă de la Isus, cel mai mare învăţător pe care l-a cunoscut lumea vreodată, va avea nu numai un caracter creştin simetric, dar şi o minte instruită pentru lucrul eficient. Minţile care sunt rapide în a discerne esenţa lucrurilor vor pătrunde mai adânc decât în aparenţă.
Dumnezeu nu doreşte ca noi să fim mulţumiţi cu o minte leneşă, nedisciplinată, cu o gândire greoaie şi cu o memorie slabă. El vrea ca fiecare profesor să fie eficient, să nu fie mulţumit cu orice fel de succes, ci să simtă nevoia de a stărui continuu pentru a dobândi cât mai multe cunoştinţe. Corpurile şi sufletele noastre aparţin lui Dumnezeu, căci El ne-a răscumpărat. El ne-a încredinţat talente şi a făcut posibil ca să dobândim tot mai multe, ca să putem fi în stare să ne ajutăm pe noi înşine şi pe alţii spre a înainta pe calea vieţii. Datoria fiecărei persoane este de a se dezvolta şi pune la lucru darurile ce i-au fost încredinţate de Dumnezeu, cu care să facă cea mai serioasă, cea mai practică lucrare, atât în ceea ce priveşte lucrurile vremelnice, cât şi în cele religioase. Dacă toţi ar fi conştienţi de acest lucru, ce mare diferenţă s-ar observa în şcolile, bisericile şi misiunile noastre! Însă cei mai mulţi sunt mulţumiţi cu puţine cunoştinţe mediocre, cu câteva realizări; şi dorinţa de a fi bărbaţi asemenea lui Daniel şi Moise, oameni cu o puternică influenţă, bărbaţi ale căror caractere au devenit armonioase lucrând pentru binecuvântarea omenirii şi pentru slava lui Dumnezeu - o asemenea experienţă doar puţini au avut-o, iar urmarea este că sunt doar câţiva care corespund acum pentru marea nevoie a acestor timpuri.
Dumnezeu nu-i ignoră pe neştiutori, însă, dacă sunt legaţi de Hristos, dacă sunt sfinţiţi prin adevăr, ei vor dobândi continuu pricepere. Exercitându-şi toate puterile pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, ei îşi vor mări capacitatea de a-L glorifica. Însă cei care vor să rămână înguşti, socotind că Dumnezeu i-a acceptat aşa cum i-a găsit, sunt nebuni; cu toate acestea, există sute şi mii de oameni care fac acest lucru. Dumnezeu le-a încredinţat mecanismul vieţii şi acesta trebuie utilizat zilnic pentru ca mintea să poată ajunge pe cele mai înalte culmi. Este o ruşine că mulţi leagă ignoranţa de umilinţă şi, în ciuda posibilităţilor pe care le avem în privinţa educaţiei, atât de mulţi oameni vor să rămână în aceeaşi stare de lipsă de cunoaştere în care s-au aflat atunci când adevărul a ajuns la ei pentru prima dată. Ei nu se dezvoltă din punct de vedere mintal; ei nu sunt mai potriviţi sau mai pregătiţi pentru a face fapte mari şi fapte bune decât atunci când au auzit adevărul pentru prima dată.
Mulţi dintre cei care îi învaţă pe alţii adevărul încetează să înveţe ei înşişi, să sape, să sape continuu pentru adevăr ca după o comoară ascunsă. Minţile lor ating un standard mediocru, comun; însă ei nu caută să devină oameni cu influenţă, nu de dragul ambiţiei personale, ci pentru Hristos, pentru a putea descoperi puterea adevărului asupra intelectului. Nu este păcat să apreciezi talentul literar, dacă nu este idolatrizat; însă nimeni nu trebuie să lupte pentru slavă deşartă, pentru înălţarea eului. Dacă lucrurile stau astfel, există o lipsă a înţelepciunii care vine de sus, care este mai întâi curată, apoi paşnică, uşor de înduplecat, plină de dragoste şi de roade bune.
Misiunile întemeiate în oraşele noastre, dacă sunt conduse de bărbaţi care au capacitate de a conduce cu înţelepciune aceste misiuni, vor fi lumini permanente care vor străluci în mijlocul întunericului moral. Deschiderea Scripturilor prin intermediul studiilor biblice constituie o parte esenţială a lucrării acestor misiuni; însă lucrătorii nu se pot apuca de această lucrare până ce nu se pregătesc pentru aceasta. Mulţi ar trebui să fie instruiţi în şcoală cum să studieze, să-şi aducă mintea şi gândurile sub controlul voinţei şi cum să-şi folosească înţelept puterile mintale.
Noi, ca popor, avem multe de învăţat înainte de a ne angaja în marea lucrare de pregătire a unui popor care să stea în picioare în ziua Domnului. Şcolile noastre de Sabat, care trebuie să-i instruiască pe copii şi tineri, sunt prea superficiale. Cei care le conduc trebuie să lucreze mai sârguincios. Trebuie să pună mai multă inimă şi mai mult efort în lucrarea pe care o fac. Ei trebuie să fie cercetători stăruitori ai Bibliei şi să aibă o experienţă religioasă mai profundă, pentru a şti cum să conducă Şcoala de Sabat după rânduiala Domnului şi cum să-i conducă pe copii şi tineri la Mântuitorul lor. Aceasta este una din ramurile lucrării care nu merg prea bine din lipsă de bărbaţi şi femei eficienţi, cu putere de discernământ, care se simt datori faţă de Dumnezeu pentru a-şi folosi puterea pe care o au, nu pentru a înălţa eul, nu pentru o slavă deşartă, ci pentru a face bine.
Cât de mare şi vastă este porunca: "Duceţi-vă şi învăţaţi toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh: şi învăţaţi-i să păzească toate lucrurile pe care vi le-am poruncit; şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii!" Ce onoare este acordată aici omului şi totuşi cât de mulţi rămân pe ţărm! Cât de puţini sunt cei care se avântă în larg şi îşi aruncă mrejele! Dacă acest lucru trebuie făcut, dacă oamenii trebuie să fie împreună lucrători cu Hristos, dacă sunt chemaţi bărbaţi ca să activeze în misiuni pentru a lucra cu tot felul de oameni, atunci este nevoie de o pregătire specială pentru această lucrare.
"Review and Herald", 21 iunie 1887
PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Review and Herald" - Înţelepciunea divină, 17 aprilie 1888






VALOAREA STUDIERII BIBLIEI

"Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire; pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună" (2 Timotei 3,16.17). Cuvântul lui Dumnezeu este ca o vistierie, conţinând tot ce este necesar pentru desăvârşirea omului lui Dumnezeu. Noi nu preţuim Biblia aşa cum ar trebui. Noi nu evaluăm bogăţiile ei la justa lor valoare şi nici nu suntem conştienţi de necesitatea de a cerceta Scripturile pentru noi înşine. Oamenii neglijează studiul Cuvântului lui Dumnezeu pentru a îndeplini cine ştie ce lucru vremelnic sau pentru vreo plăcere. Lucruri de mică valoare sunt aduse ca scuză pentru ignorarea Scripturilor, date prin inspiraţie de către Dumnezeu. Însă orice lucru care are caracter vremelnic trebuie mai degrabă lăsat deoparte decât a neglija acest studiu atât de important, care ne face înţelepţi în vederea dobândirii vieţii veşnice!
Mă doare inima când văd cum oameni care pretind că aşteaptă revenirea lui Isus îşi cheltuiesc timpul şi talanţii cu cărţi banale, care nu conţin nimic cu privire la adevărurile speciale pentru timpul nostru - cărţi de poveşti, biografii, cărţi ce conţin teorii şi speculaţii omeneşti. Lumea este plină de astfel de cărţi; se găsesc pretutindeni; însă se pot oare angaja urmaşii lui Hristos într-o lucrare atât de obişnuită când există o nevoie stringentă după adevărul lui Dumnezeu la orice pas? Nu este misiunea noastră să răspândim asemenea cărţi. Sunt mii de oameni care fac acest lucru, care oricum nu ştiu să facă altceva mai bun. Noi avem o misiune bine definită şi nu trebuie să o pierdem din vedere pentru lucruri periferice, secundare, folosind oameni şi mijloace pentru a aduce în atenţia oamenilor cărţi care nu au legătură cu adevărul prezent. Vă rugaţi voi pentru înaintarea adevărului? Atunci lucraţi pentru el şi arătaţi că rugăciunile voastre se înalţă din inimi sincere şi serioase. Dumnezeu nu face minuni acolo unde a pus la îndemână mijloace prin care lucrarea poate fi îndeplinită. Folosiţi-vă timpul şi talentele voastre în slujba Sa şi El nu Se va da înapoi să vi Se alăture. Dacă ţăranul nu ară şi nu seamănă, Dumnezeu nu va face o minune prin care să anuleze rezultatele neglijenţei lui. Timpul secerişului găseşte câmpul fără rod , nu sunt snopi de cules, nu sunt grâne de strâns în hambar. Dumnezeu a dat sămânţă şi pământ, soare şi ploaie; dacă ar fi folosit mijloacele pe care le-a avut la îndemână, agricultorul ar fi primit corespunzător cu ceea ce ar fi semănat şi cu truda lui.
Există legi măreţe care guvernează lumea naturii, iar lucrurile spirituale sunt controlate de principii la fel de sigure; mijloacele trebuie întrebuinţate pentru un anumit scop, dacă se doresc rezultate. Cei care nu fac ei înşişi eforturi hotărâte nu lucrează în armonie cu legile lui Dumnezeu. Ei nu folosesc ceea ce le-a pus la dispoziţie Tatăl ceresc şi nu se pot aştepta să primească înapoi decât lucruri mediocre. Duhul Sfânt nu-i constrânge pe oameni să întreprindă o anumită acţiune. Noi suntem agenţi morali liberi; iar când avem argumente suficiente cu privire la datoria noastră, suntem lăsaţi să decidem singuri ce vrem să facem.
Tu, care aştepţi trândăvind ca Dumnezeu să facă o minune pentru a lumina lumea cu privire la adevăr, vreau să te întreb dacă ţi-ai folosit mijloacele pe care ţi le-a dat Dumnezeu pentru înaintarea cauzei Sale. Tu, care te rogi pentru lumină şi adevăr din cer, ai studiat Scriptura? Ai însetat tu după "aptele cel sincer al cuvântului", pentru ca să poţi creşte prin el? Te-ai supus tu însuţi poruncii care spune: "asta să faci", "asta să nu faci"? Acestea sunt cerinţe clare şi nu este loc pentru lenevie în viaţa creştinului. Tu, care te plângi de sărăcia ta spirituală, cauţi să cunoşti şi să împlineşti voia lui Dumnezeu? Te străduieşti tu să intri pe poarta cea strâmtă? Există de lucru, foarte mult de lucru, pentru Domnul. Relele pe care le condamnă Cuvântul lui Dumnezeu trebuie biruite. Tu singur trebuie să lupţi contra lumii, împotriva firii pământeşti şi împotriva diavolului. Cuvântul lui Dumnezeu este numit "sabia Duhului" şi tu trebuie să devii iscusit în folosirea ei, dacă vrei să-ţi croieşti drum printre oştile împotrivitoare şi duşmane prin întuneric.
Smulge-te şi ţine-te cât mai departe de prietenii care îţi pot face rău. Preţuieşte privilegiul slujirii lui Hristos şi fă din aceasta un scop bine definit, şi anume de a-L lăsa pe El să te cureţe de orice întinăciune a firii şi a duhului. Viaţa veşnică merită să fie dobândită de toţi şi Domnul Isus a spus: "Cine nu lasă tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu". Cel care nu face nimic, ci aşteaptă să fie constrâns prin vreun mijloc supranatural, va continua să aştepte în letargie şi întuneric. Dumnezeu a dat Cuvântul Său. Dumnezeu vorbeşte sufletului tău printr-un limbaj care nu greşeşte. Oare cuvântul gurii Lui nu este suficient pentru a-ţi arăta care este datoria şi a te îndemna să o aduci la îndeplinire? Cei care cercetează cu umilinţă şi cu rugăciune Scripturile, pentru a cunoaşte şi a face voia lui Dumnezeu, nu vor avea îndoieli cu privire la obligaţiile lor faţă de Dumnezeu. Pentru că "dacă cineva doreşte să facă voia Sa, va cunoaşte învăţătura". Dacă vreţi să cunoaşteţi taina evlaviei, trebuie să urmaţi cuvântul clar al adevărului - simţind sau nu, cu sentiment sau fără sentiment. Ascultarea trebuie să existe din principiu, iar calea cea dreaptă trebuie urmată în toate împrejurările. Acesta este caracterul pe care îl doreşte Dumnezeu în vederea mântuirii. Testul pentru un creştin autentic este dat în Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus spune: "Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele". "Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; iar cel care Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi Eu îl voi iubi şi Mă voi face cunoscut lui , cine Mă iubeşte, va păzi cuvintele Mele şi Tatăl Meu îl va iubi şi Noi vom veni la el şi vom cina cu el. Cine Mă iubeşte nu va desconsidera cuvintele Mele; şi cuvântul pe care-l auziţi nu este de la Mine, ci de la Tatăl Meu care M-a trimis pe Mine."
Acestea sunt condiţiile pe baza cărora sufletele vor fi alese pentru viaţa veşnică. Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu va constitui dovada că ai dreptul la o moştenire împreună cu sfinţii în lumină. Dumnezeu cere desăvârşirea caracterului; şi oricine doreşte aceasta, prin harul lui Hristos, trebuie să atingă stan-darul cerinţei Sale şi va avea intrare liberă în împărăţia slavei. Toţi cei care vor să atingă acest standard în ceea ce priveşte caracterul va trebui să-şi folosească mijloacele pe care le au de la Dumnezeu pentru acest scop. Dacă vreţi să moşteniţi odihna care rămâne pentru copiii lui Dumnezeu, trebuie să deveniţi împreună lucrători cu Dumnezeu. Trebuie să duceţi jugul lui Hristos - să purtaţi povara Lui, crucea Lui. Trebuie să fiţi perseverenţi pentru "a vă întări chemarea şi alegerea voastră". Cercetaţi Scripturile şi veţi vedea că nici un fiu sau fiică a lui Adam nu este mântuit dacă nu ascultă de Legea lui Dumnezeu. Lumea nu ţine cont de Legea lui Dumnezeu; însă creştinii sunt chemaţi să se sfinţească prin ascultarea de adevăr. Dacă vor să poarte cununa, ei trebuie să ducă crucea.
Biblia este singura regulă de credinţă şi învăţătură. Şi nu există nimic care să dea atâta putere minţii aşa cum o face studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Nici o altă carte nu are atâta putere de a înnobila gândurile, de a da tărie facultăţilor mintale ca adevărurile vaste, înălţătoare, ale Bibliei. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu ar fi studiat aşa cum trebuie, oamenii ar avea o minte mai cuprinzătoare, un caracter mai nobil şi consecvenţă în scopuri, lucruri care sunt rar întâlnite în aceste timpuri. Mii de oameni din cei care slujesc la altar sunt lipsiţi de calităţile esenţiale ale minţii şi caracterului, deoarece nu se dedică studiului Scripturii. Ei sunt mulţumiţi cu o cunoaştere superficială a adevărurilor atât de adânci în însemnătate; şi ei preferă să meargă mai departe, pierzând mult pe toate planurile, în loc să caute cu stăruinţă comoara ascunsă. Cercetarea adevărului îl va răsplăti pe cel ce caută la orice pas şi fiecare descoperire îi va deschide câmpuri mai bogate de investigare. Oamenii sunt schimbaţi în funcţie de ceea ce gândesc. Dacă gânduri şi lucruri obişnuite captivează atenţia, omul respectiv va fi unul obişnuit. Dacă este neglijent şi nu doreşte să dobândească decât o cunoaştere superficială a adevărului lui Dumnezeu, el nu va primi binecuvântările bogate pe care Dumnezeu vrea să i le acorde cu plăcere. Este o lege a minţii aceea că ea se va îngusta sau se va dezvolta în funcţie de însemnătatea lucrurilor cu care se ocupă. Puterile minţii vor fi cu siguranţă restrânse şi îşi vor pierde capacitatea de a pricepe însemnătatea adâncă a Cuvântului lui Dumnezeu, dacă nu sunt puse cu tărie şi în mod consecvent la lucru în cercetarea adevărului. Mintea se va dezvolta dacă va fi folosită pentru a face conexiuni între subiectele Bibliei, comparând text cu text şi lucrurile spirituale cu cele spirituale. Să treacă dincolo de ceea ce este la superficial; cele mai bogate comori ale gândirii îl aşteaptă pe cercetătorul iscusit şi silitor.
Cei care îi învaţă pe alţii cea mai importantă solie care a fost dată vreodată lumii trebuie să-şi disciplineze mintea pentru a înţelege semnificaţia acesteia. Tema mântuirii necesită cel mai profund studiu, iar adâncimile ei nu vor fi niciodată pe deplin explorate. Nu trebuie să te temi că vei epuiza pe deplin această minunată temă. Adapă-te cât poţi de mult din fântâna mântuirii. Du-te tu însuţi la fântână, pentru ca să poţi fi înviorat şi pentru ca Isus să facă din tine un izvor de apă care să ţâşnească în viaţa veşnică. Numai adevărul şi religia Bibliei vor putea trece cu bine testul judecăţii. Noi nu trebuie să interpretăm Cuvântul lui Dumnezeu după cum ne place, după interese lumeşti, ci să ne întrebăm în mod cinstit: "Ce vrei Tu să fac?" "Voi nu sunteţi ai voştri, căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ." Şi cu ce preţ! Nu "cu lucruri pieritoare, ca argintul şi aurul, ci cu sângele cel preţios al lui Hristos". Când omul a fost pierdut, Fiul lui Dumnezeu a spus: Eu îl voi răscumpăra, voi deveni siguranţa şi înlocuitorul lui. El a lăsat la o parte veşmântul Său împărătesc, Şi-a îmbrăcat divinitatea cu umanitate, S-a dat jos de pe tronul regesc, ca să poată ajunge până la cea mai de jos treaptă a nenorocirii şi ispitirii omeneşti, să poată ridica din nou natura noastră decăzută şi să facă posibil ca noi să devenim biruitori, fii ai lui Dumnezeu, moştenitori ai împărăţiei veşnice. Să lăsăm noi atunci oare ca vreun lucru pământesc să ne îndepărteze de pe calea adevărului? Să nu probăm noi orice învăţătură şi teorie, supunând-o testului Cuvântului lui Dumnezeu?
Noi nu trebuie să îngăduim nici unui motiv vremelnic să ne îndepărteze de la cercetarea amănunţită a adevărului Bibliei. Părerile şi obiceiurile oamenilor nu trebuie primite ca fiind autoritate divină. Dumnezeu ne arată în Cuvântul Său care este toată datoria omului şi noi nu trebuie să ne lăsăm îndepărtaţi de la marele standard de neprihănire. El a trimis pe unicul Lui Fiu născut ca să fie exemplul nostru şi ne-a poruncit să-L ascultăm şi să-L urmăm. Noi nu trebuie să ne lăsăm influenţaţi să ne îndepărtăm de adevăr aşa cum este el în Isus, deoarece oamenii mari şi buni cu adevărat îşi extrag ideile din declaraţiile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu.
Lucrarea lui Hristos este de a-i scoate pe oameni din mijlocul a ceea ce este fals şi imitaţie la ceea ce este adevărat şi autentic. "Cel care Mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." Nu este nici un pericol de a greşi, atâta vreme cât mergem pe urmele paşilor Celui care este "Lumina lumii". Trebuie să facem faptele lui Hristos. Trebuie să ne angajăm cu toată inima şi cu tot sufletul în slujirea Lui; trebuie să cercetăm cuvântul vieţii şi să-l prezentăm şi altora. Trebuie să-i educăm pe oameni să realizeze importanţa învăţăturilor pe care le conţine Biblia şi primejdia de a devia de la poruncile sale clare.
Evreii au fost induşi în eroare şi ruină şi au ajuns să-L respingă pe Domnul slavei pentru că ei nu au cunoscut nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. O mare lucrare stă în faţa noastră: să-i călăuzim pe oameni să facă din Cuvântul lui Dumnezeu regula vieţii lor şi să nu facă nici un compromis cu ceea ce constituie tradiţie sau obicei şi să umble în toate poruncile şi rânduielile Domnului.
"Review and Herald" , 17 iulie 1888




CARTEA CĂRŢILOR

Studiul Bibliei va da putere intelectului. Psalmistul spune: "Auzirea cuvintelor Tale dă lumină; dă pricepere omului de rând." Adesea mi se pune întrebarea: "Ar trebui ca Biblia să devină cea mai importantă carte din şcolile noastre?" Ea este o carte preţioasă, o carte minunată. Este o comoară care conţine nestemate de o valoare inestimabilă. Este o istorie care deschide în faţa noastră secolele trecute. Fără Biblie, ar fi trebuit să presupunem şi să fabulăm cu privire la ceea ce s-a petrecut în veacurile trecute. Dintre toate cărţile care au inundat lumea, oricât ar fi de valoroase, Biblia este cartea cărţilor şi este demnă de cel mai atent şi mai aprofundat studiu. Aceasta nu redă doar istoria creaţiunii acestei lumi, ci cuprinde şi o descriere a lumii care va veni. Ea conţine lucruri cu privire la minunile Universului şi descoperă înţelegerii noastre pe Autorul cerurilor şi al pământului. Ea desfăşoară în faţa noastră un sistem simplu, dar complet, de teologie şi filozofie. Cei care studiază sârguincios Cuvântul lui Dumnezeu, care se supun sfaturilor acestuia şi iubesc adevărurile lui clare vor progresa în ceea ce priveşte intelectul şi bunele maniere! Este un dar de la Dumnezeu, care ar trebui să trezească în fiecare inimă cea mai sinceră recunoştinţă; căci el constituie revelaţia lui Dumnezeu către om.
Dacă adevărurile Bibliei sunt împletite cu viaţa practică, acestea vor înălţa mintea de la ceea ce este pământesc şi josnic. Cei care studiază Scriptura se vor dovedi oameni care exercită o influenţă înnobilatoare. Căutând adevărurile revelate de Scripturi, Spiritul lui Dumnezeu este adus în legătură strânsă cu căutătorul sincer al Scripturilor. Înţelegerea voinţei descoperite a lui Dumnezeu dezvoltă mintea, o lărgeşte, o înalţă şi o înzestrează cu o nouă vigoare, aducându-i facultăţile în contact cu adevărurile uimitoare. Dacă studiul Scripturilor constituie un lucru secundar, va fi o mare pierdere. Pentru un timp, Biblia a fost exclusă din şcolile noastre şi Satana a găsit un câmp bogat, în care a lucrat cu o rapiditate uluitoare, şi a cules o recoltă după plăcerea lui.
Înţelegerea atinge nivelul lucrurilor cu care se obişnuieşte. Dacă toţi oamenii ar studia Biblia, ei ar fi mai bine dezvoltaţi, ar gândi mai profund, ar dovedi un înalt grad de inteligenţă, complet diferiţi decât dacă ar studia numai ştiinţele şi istoria lumii. Biblia oferă căutătorului sincer o disciplină mintală deosebită şi el vine de la contemplarea lucrurilor divine cu facultăţile sale îmbogăţite, eul este umilit, în timp ce Îl înalţă pe Dumnezeu şi adevărul Său revelat. Omul este atât de mult ridicat în slăvi şi se dă atât de puţină onoare lui Dumnezeu pentru că oamenii nu cunosc relatările atât de preţioase ale Bibliei. Biblia conţine acea hrană de calitate de care are nevoie creştinul pentru a se putea dezvolta puternic în spirit şi în intelect. Cercetarea tuturor cărţilor de filozofie şi ştiinţă nu poate face pentru minte şi pentru moralitate ceea ce poate face Biblia, dacă este studiată şi pus în practică. Prin studiul Bibliei intrăm în legătură cu patriarhii şi profeţii. Adevărul este îmbrăcat într-un limbaj înălţător, care exercită o influenţă fascinantă asupra minţii; gândirea este înălţată de la lucrurile de pe pământ şi este condusă să contemple slava vieţii veşnice viitoare. Ce înţelepciune a omului s-ar putea compara cu măreţia revelaţiei lui Dumnezeu? Omul mărginit, care nu Îl cunoaşte pe Dumnezeu, va căuta să desconsidere valoarea Scripturilor şi să îngroape adevărul sub presupusa cunoaştere ştiinţifică.
Cei care se laudă cu o altă înţelepciune în afară de învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să se adape mai mult din fântâna cunoaşterii, ca să poată deveni conştienţi de ignoranţa lor reală. Este înţelepciunea înfumurată a oamenilor, care este nebunie în ochii lui Dumnezeu. "Nimeni să nu se înşele. Dacă vreunul dintre voi vrea să fie înţelept în felul lumii, lăsaţi-l să devină un nebun ca să fie socotit înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie pentru Dumnezeu. Căci este scris: El îi prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor. Cei care au doar această înţelepciune trebuie să devină nebuni în estimarea pe care şi-o fac. Cea mai mare ignoranţă care este acum asupra neamului omenesc ca un blestem este cu privire la cerinţele Legii lui Dumnezeu; şi această ignoranţă este urmarea neglijării studiului Cuvântului lui Dumnezeu. Planul bine alcătuit al lui Satana este de a angaja şi absorbi mintea într-atât, încât marea carte care trebuie să fie călăuză să nu fie Cartea cărţilor şi ca păcătosul să nu poată fi condus de pe calea nelegiuirii pe calea ascultării.
Biblia nu este înălţată la locul ei şi totuşi cât de infinită este importanţa ei pentru sufletele oamenilor. Cercetând paginile ei, noi ne aflăm în mijlocul unor scene măreţe şi veşnice. Îl privim pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, venind în lumea noastră şi angajându-Se în conflictul misterios care a tulburat puterile întunericului. O, cât de minunat, aproape incredibil, este că Dumnezeul cel nemărginit a consfinţit umilirea scumpului Său Fiu! Fiecare cercetător al Scripturii să contemple acest lucru măreţ şi, în urma acestei contemplări, el nu va rămâne neînălţat, necurăţit sau neînnobilat.
Biblia este cartea care dezvăluie principiile dreptăţii şi adevărului. Ea conţine tot ce este necesar pentru mântuirea sufletului şi, în acelaşi timp, întăreşte şi cultivă mintea. Dacă este folosită ca manual în şcolile noastre, va fi cu mult mai eficientă decât orice altă carte din lume, fiind atât un ghid înţelept în lucrurile acestei vieţi, cât şi un ajutor pentru sufletul care urcă pe scara progresului, care ajunge până la cer. Dumnezeu Se preocupă de noi ca fiinţe intelectuale şi El ne-a dat Cuvântul Său ca o candelă pentru picioarele noastre şi o lumină pe cărarea noastră. "Auzirea cuvintelor Tale dă lumină; dă pricepere omului de rând." Nu doar simpla citire a cuvântului va avea ca rezultat împlinirea scopului desemnat de cer, ci adevărul descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să găsească o cale de intrare către inimă, pentru ca binele intenţionat să poată fi dobândit.
Cei care sunt cel mai bine instruiţi în cele ale ştiinţelor nu sunt întotdeauna cele mai eficiente instrumente pe care le foloseşte Dumnezeu. Sunt mulţi care sunt lăsaţi deoparte şi unii din cei care au fost mai puţin avantajaţi în a dobândi cunoştinţe din cărţi le iau locul, pentru că cei din urmă deţin o cunoaştere a lucrurilor practice care este esenţială pentru viaţa de zi cu zi; în timp ce aceia care se consideră învăţaţi încetează adesea să înveţe, se socotesc atotştiutori şi că nu trebuie învăţaţi nici chiar de Isus, care a fost cel mai mare învăţător pe care l-a cunoscut lumea vreodată. Cei care au crescut şi s-au dezvoltat, ale căror facultăţi mintale au fost cultivate prin cercetarea profundă a Scripturilor pentru a putea cunoaşte voia lui Dumnezeu, vor ajunge în poziţii în care vor fi folositori; căci Cuvântul lui Dumnezeu a găsit loc în viaţa şi caracterul lor. Acesta trebuie să-şi facă lucrarea sa specială, pătrunzând până la a despărţi încheieturile şi măduva, cercetând gândurile şi intenţiile inimii. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să devină hrana prin care creştinul trebuie să crească puternic în spirit şi intelect, ca să se poată lupta pentru adevăr şi neprihănire.
Oare de ce tinerii noştri, chiar şi cei care sunt mai maturi, sunt atât de uşor duşi în ispită şi cad în păcat? Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu nu este studiat şi nu se meditează asupra lui aşa cum ar trebui. Dacă ar fi preţuit, ar exista cinste lăuntrică, tărie de spirit şi individul ar rezista ispitirilor lui Satana de a face rău. O voinţă puternică, fermă, hotărâtă, nu este prezentă în viaţă şi caracter, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu nu este studiat şi nu se meditează asupra lui. Nu se fac eforturi aşa cum ar trebui pentru a pune în legătură mintea cu gândurile curate şi sfinte şi a o goli de ceea ce este necurat şi neadevărat. Nu se alege partea cea bună, aceea de a sta la picioarele lui Isus, ca şi Maria, pentru a învăţa cele mai sfinte lecţii de la divinul Învăţător, pentru ca acestea să fie puse la inimă şi practicate în viaţa zilnică. Meditaţia asupra lucrurilor sfinte va înălţa şi înnobila mintea şi va forma domni şi doamne creştini.
Dumnezeu nu va accepta pe nici unul dintre noi care îşi iroseşte puterile în gânduri, cuvinte sau fapte pătimaşe, fireşti, josnice. Cerul este un loc curat şi sfânt, în care nimeni nu va putea intra dacă nu este rafinat, spiritual, curat şi purificat. Avem o lucrare de făcut pentru noi înşine şi vom fi în stare s-o facem doar dacă luăm putere de la Isus. Biblia trebuie să constituie studiul nostru mai presus de orice altă carte. Ar trebui să o preţuim şi s-o ascultăm ca fiind glasul lui Dumnezeu. Noi trebuie să vedem şi să-i înţelegem restricţiile şi cerinţele, "să faci" şi "să nu faci", şi să fim conştienţi de adevărata însemnătate a Cuvântului lui Dumnezeu.
Când Cuvântul lui Dumnezeu este sfătuitorul nostru şi cercetăm Scripturile pentru a avea lumină, îngerii cerului vin în preajmă şi impresionează mintea, iluminează înţelegerea în aşa fel, încât să se poată spune cu adevărat: "Auzirea cuvintelor Tale dă lumină; dă pricepere omului de rând". Nu este de mirare că nu se dă pe faţă mai multă înţelepciune cerească în cazul tinerilor care sunt creştini, când se dă atât de puţină atenţie Cuvântului lui Dumnezeu. Sfaturile divine nu sunt luate în seamă; îndemnurile nu sunt ascultate; nu se caută harul şi înţelepciunea cerească, pentru ca păcatele din trecut să fie evitate, astfel încât orice pată, orice întinare, să poată fi eliminată din caracter. Rugăciunea lui David era: "Fă-mă să înţeleg calea rânduielilor Tale: iar eu voi vorbi despre lucrările Tale minunate".
Dacă minţile tinerilor noştri, ca şi ale celor de vârstă mai matură ar fi direcţionate corect, atunci când se adună laolaltă, discuţiile lor ar fi îndreptate spre subiecte înălţătoare. Când mintea este curată, iar gândurile înălţate prin adevărul lui Dumnezeu, cuvintele vor fi de aceeaşi natură, "ca nişte mere de aur în coşuleţe de argint". Însă aşa cum sunt înţelese lucrurile în prezent, cu ceea ce se practică şi cu un standard atât de scăzut pe care chiar creştinii sunt mulţumiţi să-l menţină, conversaţia este fără valoare şi inutilă. Este "de pe pământ, pământească", nu are mireasma adevărului sau a cerului şi nu ajunge nici măcar până la standardul aceleia practicate de cele mai cultivate clase sociale. Când Domnul Hristos şi cerul constituie tema contemplării, conversaţia va evidenţia acest lucru. Vorbirea va fi dreasă cu har, iar cel care vorbeşte va arăta că şi-a dobândit educaţia în şcoala divinului Învăţător. Psalmistul spune: "Am ales calea adevărului; am pus în faţa mea judecăţile Tale". El preţuia Cuvântul lui Dumnezeu ca pe o comoară. A fost în stare să-l înţeleagă, nu l-a desconsiderat, ci l-a pus în practică în viaţa sa.
Dacă acest cuvânt sacru nu este apreciat, nu va fi considerat un manual sigur şi demn de urmat. Orice păcat pe care îl repetăm în viaţa noastră trebuie îndepărtat. Trebuie dusă lupta împotriva lui până îl biruim. Domnul va conlucra cu eforturile noastre. Dumnezeu este Cel care lucrează în omul mărginit, păcătos, care doreşte să fie mântuit, şi voinţa, şi înfăptuirea. Însă Dumnezeu nu va lucra fără cooperarea omului. El trebuie să-şi pună la lucru toate puterile; trebuie să fie un elev capabil, dornic de a învăţa la şcoala lui Hristos; şi, pe măsură ce acceptă harul care îi este oferit cu mână largă, prezenţa Domnului Hristos în gând şi în inimă îi va da acea putere de a decide să înlăture orice păcat, pentru ca inima să poată fi umplută cu toată plinătatea lui Dumnezeu şi cu dragostea Sa.
Elevii şi studenţii din şcolile noastre ar trebui să conştientizeze faptul că au avut rezultate scăzute datorită contemplării păcatului şi că facultăţile date lor de Dumnezeu au fost slăbite şi au fost nepotrivite pentru creşterea morală, pentru că au fost folosite greşit. Sunt mulţi care admit că acesta este adevărul. Le-a plăcut să fie mândri şi îngâmfaţi, până ce aceste trăsături rele de caracter au devenit o putere conducătoare, stăpânindu-le dorinţele şi înclinaţiile. În timp ce au avut doar o formă de evlavie şi au adus la îndeplinire multe fapte ale îndreptăţirii de sine, în realitate, nu a existat nici o schimbare reală în inimă. Ei nu au aliniat practicile vieţilor lor după marele standard al neprihănirii, care este clar şi hotărât, şi anume Legea lui Dumnezeu. Dacă şi-ar compara viaţa cu acest standard, nu ar putea să simtă decât că sunt deficitari, păcătoşi şi că au nevoie de un medic. Ei pot pricepe cât de adânc au căzut doar dacă vor privi sacrificiul infinit care a fost făcut de Domnul Isus Hristos, pentru a-i ridica din ruină.
Sunt doar puţini aceia care simt caracterul grozav al păcatului şi care înţeleg cât de mare este decăderea care a urmat călcării Legii lui Dumnezeu. Examinând minunatul plan al mântuirii pentru refacerea păcătosului după chipul moral al lui Dumnezeu, noi vedem că singurele mijloace pentru salvarea omului au fost puse la lucru de bunătatea şi dragostea fără egal a Fiului lui Dumnezeu. El a fost singurul care a avut tăria de a Se lupta cu marele vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al omului şi, în calitate de înlocuitor şi siguranţă a noastră, El a dat putere acelora care se agaţă de El prin credinţă, pentru a deveni biruitori în Numele Său şi prin meritele Lui.
Putem vedea în crucea de pe Calvar cât L-a costat pe Fiul lui Dumnezeu să aducă mântuirea omenirii decăzute. După cum sacrificiul făcut în favoarea omului a fost deplin, la fel trebuie să fie şi restaurarea omului în urma pervertirii prin păcat, o refacere completă, deplină. Legea lui Dumnezeu ne-a fost dată pentru a avea reguli care să ne călăuzească comportamentul. Nu există nici o nelegiuire pe care legea să o scuze; nu există păcat care să rămână necondamnat. Viaţa Domnului Hristos este o împlinire perfectă a fiecărui precept al Legii. El spune: "Eu am păzit poruncile Tatălui Meu". Cunoaşterea Legii îl va condamna pe păcătos şi va zdrobi speranţa din pieptul său, dacă nu Îl va vedea pe Domnul Isus ca înlocuitor şi garant al său, gata să-i ierte nelegiuirea şi păcatul. Apoi, prin credinţă în Domnul Isus Hristos, omul va face tot ce-i stă în putinţă, în funcţie de capacitatea pe care o are, şi va căuta să urmeze calea Domnului prin ascultarea de Cele Zece Porunci, iar desăvârşirea Domnului Hristos îi este atribuită pentru a acoperi nelegiuirea sufletului care se pocăieşte şi este ascultător.
Va trebui făcut un efort din partea multora care se pretind prieteni ai educaţiei, pentru a face o distincţie între religie şi ştiinţe în şcolile noastre. Ei nu ar cruţa nici un efort sau cheltuială pentru a împărtăşi cunoştinţe lumeşti; însă ei nu vor să îmbine cu aceasta o cunoştinţă a ceea ce Dumnezeu a descoperit ca fiind desăvârşirea caracterului. Şi totuşi, educaţia în ce priveşte adevărul lui Dumnezeu va dezvolta mintea şi va oferi cunoştinţe şi în privinţa lucrurilor vremelnice. Psalmistul spune: "Frica de Domnul este începutul înţelepciunii". Cuvintele pline de viaţă ale lui Dumnezeu dezvăluie înşelăciunile tatălui minciunilor. Care dintre tinerii noştri ar putea şti ceva cu privire la ceea ce este adevăr în comparaţie cu minciuna, dacă nu este familiarizat cu Scripturile? Simplitatea adevăratei evlavii trebuie adusă în educaţia tinerilor, dacă ei vor să aibă acea cunoaştere divină care să îi ajute să scape de depravarea care este în lume prin pofte. Adevăraţii urmaşi ai lui Hristos nu Îl vor sluji pe Dumnezeu doar când acest lucru se potriveşte cu înclinaţiile lor, ci şi atunci când înseamnă tăgăduire de sine şi purtarea crucii. Sfatul serios dat de apostolul Pavel lui Timotei, pentru a nu da greş în aducerea la îndeplinire a datoriei sale, ar trebui aşezat în faţa tinerilor de azi: "Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie" (1 Timotei 4,12). Trebuie dusă o luptă continuă împotriva păcatelor care continuă în viaţa noastră, până când acestea sunt biruite. Trăsăturile de caracter îndoielnice, fie că sunt moştenite, fie că sunt cultivate, trebuie analizate şi comparate cu marele standard al neprihănirii; şi în lumina reflectată de Cuvântul lui Dumnezeu, acestea trebuie înfrânte şi biruite prin puterea lui Hristos. "Urmăriţi pacea cu toţi oamenii şi sfinţirea, fără de care nici un om nu va putea vedea pe Domnul."
Zi de zi şi ceas de ceas, trebuie să aibă loc în noi înşine un viguros proces de tăgăduire de sine şi sfinţire; apoi faptele exterioare vor sta drept mărturie că Domnul Isus locuieşte în inimă prin credinţă. Sfinţirea nu închide căile sufletului în privinţa cunoaşterii, ci dezvoltă mintea, o inspiră să cerceteze adevărul, ca după o comoară ascunsă; iar cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu face să înainteze lucrarea de sfinţire. Există un cer şi, oh, cât de serios ar trebui să luptăm ca să ajungem în el! Fac apel la voi, elevi şi studenţi din şcolile şi colegiile noastre, să credeţi în Domnul Isus ca fiind Mântuitorul vostru. Credeţi că El este gata să vă ajute prin harul Său, atunci când voi veniţi cu sinceritate în faţa Lui. Trebuie să vă luptaţi pentru cununa vieţii. Luptaţi, pentru că Satana vrea să vă prindă în strânsoarea sa; şi dacă voi înşivă nu vă smulgeţi de acolo, veţi fi paralizaţi şi distruşi. Vrăjmaşul este la dreapta voastră, la stânga voastră, în faţa şi înapoia voastră; voi trebuie să îl călcaţi în picioare. Luptaţi, pentru că trebuie să câştigaţi o cunună. Luptaţi, pentru că, dacă nu câştigaţi cununa, veţi pierde totul în această viaţă şi în viaţa viitoare. Luptaţi, însă în puterea Mântuitorului nostru înviat.
Vor dori oare elevii şi studenţii din şcolile noastre să studieze şi să imite caracterul Aceluia care a venit din cer pentru a le arăta cum trebuie să fie, dacă vor să intre în Împărăţia lui Dumnezeu? V-am adus solia apropiatei reveniri a Fiului lui Dumnezeu pe norii cerului, cu putere şi slavă mare. Nu v-am prezentat un anumit timp, ci v-am repetat chiar îndemnul Domnului Hristos, să vegheaţi în vederea rugăciunii: "Căci Fiul omului va veni în ceasul în care nici nu vă gândiţi" (Luca 12,40). Această avertizare a străbătut veacurile şi a ajuns în timpul nostru ca un ecou: "Iată, Eu vin curând; şi răsplata mea este cu Mine ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, cel dintâi şi cel de pe urmă. Ferice de cei care ţin poruncile Sale, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să poată intra pe porţi în cetate". "Review and Herald", 21 august 1888

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Semnele timpului"- Lucrarea de reformă, 3 iunie 1889 "Review and Herald" - Educaţia corespunzătoare,14 iulie 1889 "Semnele timpului" - Educaţia din cămin, 22 iulie 1889 "Mărturii", vol.5 - Religia şi educaţia ştiinţifică, p. 501-504 1889 "Idem" - Educaţia copiilor noştri, 1889, p. 505-507 "Idem" - Primejdii pentru tineri, 1889, p. 508-516 "Idem" - Lecturi potrivite pentru copiii noştri,1889, p. 516-520 "Idem" - Sfaturi pentru cei tineri,1889, p. 520-529 "Idem" - Nevoile instituţiilor noastre,1889, p. 549-554 "Idem" - Institutul nostru din Battle Creek, 1889, p. 555-567 "Idem" - Educaţia lucrătorilor,1889, p. 580-586



RESPONSABILITATEA PĂRINŢILOR

Dumnezeu a îngăduit ca lumina reformei sanitare să strălucească asupra noastră în aceste vremuri ale sfârşitului, pentru ca, umblând în lumină, să putem scăpa din multe primejdii la care vom fi expuşi. Satana lucrează cu putere mare ca să îi facă pe oameni să-şi îngăduie pofta, să-şi satisfacă propriile înclinaţii şi să-şi petreacă zilele în nechibzuinţă şi nesăbuinţă. Necumpătarea slăbeşte atât energiile minţii, cât şi ale trupului. Cel care este înfrânt în acest fel s-a aşezat el însuşi pe terenul lui Satana, loc în care este ispitit şi hărţuit, iar în cele din urmă stăpânit după plăcere de vrăjmaşul oricărei neprihăniri. Părinţii trebuie să fie conştienţi de obligaţia lor de a da lumii copii cu caractere armonios dezvoltate, copii care au puterea morală de a rezista ispitei şi a căror viaţă să fie o onoare la adresa lui Dumnezeu şi o binecuvântare pentru semenii lor. Cei care îşi încep viaţa având principii ferme vor fi pregătiţi să rămână neîntinaţi în mijlocul poluării morale a acestui veac. Fie ca mamele să valorifice orice ocazie de a-şi creşte copiii spre a fi utili.
Lucrarea mamei este sfântă şi importantă. Ea trebuie să-şi înveţe copiii încă din leagăn deprinderi în vederea tăgăduirii de sine şi a stăpânirii de sine. Timpul ei, într-un sens special, aparţine copiilor ei. Însă, dacă acesta este ocupat în cea mai mare parte cu nebuniile acestui veac degradat, dacă societatea, îmbrăcămintea şi distracţiile îi absorb atenţia, copiii ei nu pot fi educaţi în mod corespunzător.
Multe mame care se plâng de lipsa de cumpătare care există pretutindeni nu cercetează suficient de adânc pentru a depista cauza. Prea adesea, aceasta este chiar masa din cămin. Multe mame, chiar dintre cele care pretind a fi creştine, pun zi de zi pe masa familiei o hrană mult prea bogată şi condimentată, hrană care trezeşte apetitul şi încurajează îmbuibarea. În anumite familii, felurile de mâncare care conţin carne sunt pe primul loc şi, ca urmare, sângele este plin de tumori canceroase şi scrofuloase. Iar când, după aceea, urmează suferinţa şi boala, Providenţa este învinuită de ceea ce, de fapt, este consecinţa unei căi greşite. Repet: necumpătarea începe la masă şi, în majoritatea cazurilor, apetitul este îngăduit până când indulgenţa ajunge o a doua natură.
Cine mănâncă prea mult sau mănâncă hrană nesănătoasă îşi slăbeşte puterea de a se împotrivi cerinţelor altor pofte şi pasiuni. Mulţi părinţi, pentru a evita sarcina de a-şi educa copiii în vederea unor obiceiuri de tăgăduire de sine, le îngăduie să mănânce şi să bea după bunul lor plac. Dorinţa de a satisface gustul şi tentaţiile fireşti nu scade o dată cu trecerea anilor; şi aceşti tineri, neînvăţaţi să fie ţinuţi în frâu, pe măsură ce cresc, sunt stăpâniţi de impuls şi ajung sclavi ai poftei. Când îşi iau locul în societate şi încep să înfrunte viaţa, ei nu au putere să se împotrivească tentaţiei. Rezultatele rele ale educaţiei greşite în ce priveşte îngăduinţa de sine le putem vedea în cei lacomi, în cei care fumează, în cei beţivi şi alcoolici. Când auzim creştini şi creştine care se plâng de urmările teribile ale necumpătării, se ridică de îndată întrebare: Cine i-a educat pe acei tineri? Cine a hrănit în ei aceste pofte nestăpânite? Cine a neglijat solemna responsabilitate de a le forma caracterele pentru a fi utili în această viaţă şi pentru societatea viitoare a îngerilor?
Când părinţii şi copiii se vor întâlni la judecata finală, ce scenă va avea loc! Mii de copii care au fost sclavi ai poftei şi viciului înjositor, ale căror vieţi constituie nişte epave morale, vor sta faţă în faţă cu părinţii care i-au făcut să fie ceea ce sunt. Cine, dacă nu părinţii, trebuie să poarte această răspundere înfricoşătoare? Oare Domnul a făcut ca aceşti tineri să fie stricaţi? Oh, nu! Atunci cine a făcut această lucrare teribilă? Oare nu păcatele părinţilor, transmise copiilor în pofte şi pasiuni pervertite? Şi oare această lucrare nu a fost continuată şi completată de aceia care au neglijat să-i educe potrivit cu exemplul pe care l-a dat Dumnezeu? După cât este de sigur că ei există acum, la fel de sigur este şi faptul că ei vor fi judecaţi în faţa lui Dumnezeu.
Satana este gata să-şi facă lucrarea; el nu va neglija să prezinte momeli faţă de care copiii nu au puterea morală de a se împotrivi. Am văzut că, prin ispitirile sale, el instituie mode care se schimbă tot timpul, petreceri şi distracţii atractive, astfel ca mamele să fie conduse să-şi consume timpul cu lucruri uşuratice, în loc să-şi educe şi să-şi instruiască copiii. Copiii noştri au nevoie de mame care să-i înveţe încă din leagăn să-şi stăpânească patima, să-şi ţină în frâu pofta şi să biruiască egoismul. Au nevoie de aceste lucruri, cuvânt cu cuvânt, precept după precept, aici puţin, dincolo puţin. Evreii au fost învăţaţi cum să-şi crească copii pentru a evita idolatria şi nelegiuirea naţiunilor păgâne: "Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre şi să fie ca nişte fruntarii între ochii voştri. Să învăţaţi pe copiii voştri în ele, şi să le vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula." (Deuteronom 11,18.19)
Femeia trebuie să deţină poziţia pe care Dumnezeu a rânduit-o la început pentru ea, aceea de a fi egală soţului ei. Lumea are nevoie de mame nu doar cu numele, ci în adevăratul sens al cuvântului. Putem spune cu toată certitudinea că datoriile specifice ale femeii sunt mai sfinte decât cele ale bărbatului. Ar trebui ca femeia să fie conştientă de caracterul sacru al lucrării sale şi, în temere de Dumnezeu şi prin puterea Lui, să-şi ia în serios misiunea vieţii ei. Să-şi crească copiii spre a fi utili în această lume şi pentru acel cămin din lumea mai bună care va urma.
Poziţia femeii în familie este mai sacră decât cea a regelui pe tronul său. Marea ei lucrare constă în a face ca viaţa ei să fie un exemplu pe care copiii ei să dorească să-l imite. Şi, prin cuvânt şi exemplu, ea trebuie să le umple minţile cu cunoştinţe folositoare şi să-i înveţe să lucreze cu sacrificiu de sine pentru binele altora. Marele stimulent pentru mama care trudeşte, care este împovărată, ar trebui să fie acela că fiecare copil care este crescut în mod corespunzător şi care are podoaba lăuntrică, podoaba unui duh blând şi liniştit, va străluci în curţile Domnului.
Le implor pe mamele creştine să fie conştiente de responsabilitatea lor şi să trăiască, nu pentru a-şi fi pe plac lor înseşi, ci pentru a-I da slavă lui Dumnezeu. Domnul Hristos nu Şi-a plăcut Lui Însuşi, ci a luat chip de rob. El a părăsit curţile cereşti şi Şi-a îmbrăcat divinitatea în natura umană, pentru ca prin propriul Său exemplu să ne înveţe cum putem să fim înălţaţi la starea de fii şi fiice ale familiei regeşti, copii ai regelui ceresc. Însă care ar fi condiţiile pe baza cărora putem să obţinem marea Lui binecuvântare? "Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic" (2 Corinteni 6,17.18). Domnul Hristos S-a umilit de la poziţia de egal cu Dumnezeu la aceea a unui rob. Căminul Său era în Nazaret, un loc devenit proverbial pentru nelegiuirea lui. Părinţii Săi erau dintre cei mai săraci oameni. Era tâmplar şi lucra cu mâinile pentru a-Şi face partea în susţinerea familiei. Timp de treizeci de ani, El le-a fost de ajutor părinţilor Săi. Viaţa Domnului Hristos ne arată datoria pe care o avem de a fi harnici în lucrul nostru şi de a le purta de grijă celor care ne-au fost încredinţaţi.
În lecţiile pe care le-a dat ucenicilor Săi, Domnul Isus i-a învăţat că Împărăţia Sa nu era una lumească, în care toţi luptă pentru poziţia cea mai înaltă; El le-a dat lecţii de umilinţă şi de sacrificiu de sine pentru binele altora. Umilinţa Sa nu a constat într-o subestimare a propriului Său caracter şi a capacităţilor Sale, ci în faptul că S-a făcut una cu omenirea căzută, pentru a-i ridica pe oameni la o viaţă nobilă. Cu toate acestea, cât de puţini văd ceva atrăgător în umilinţa lui Hristos! Cei lumeşti caută continuu să se înalţe mai presus de alţii; însă Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, S-a umilit pe Sine pentru a-l înălţa pe om. Adevăratul ucenic al lui Hristos Îi va urma exemplul. Mamele din această generaţie ar trebui să simtă caracterul sacru al misiunii lor, nu încercând să rivalizeze cu vecinele lor mai bogate în privinţa felului cum arată, ci căutând să-L onoreze pe Dumnezeu în îndeplinirea cu credincioşie a datoriei. Dacă principiile corecte cu privire la cumpătare ar fi sădite în tineri care trebuie să se formeze, ar fi necesare mai puţine campanii pentru cumpătare. Tăria de caracter, stăpânirea morală, va predomina şi, în puterea lui Isus, ispitele acestor zile de pe urmă vor fi respinse.
Unul dintre cele mai grele lucruri este acela de a te dezvăţa de obiceiurile pe care ţi le-ai îngăduit pe parcursul vieţii. Demonul excesului are o putere uriaşă şi nu este uşor de învins. Însă, dacă părinţii încep lupta împotriva acestuia chiar din casa lor, din propriile lor familii, prin principiile pe care le sădesc în copiii lor încă din pruncie, atunci pot nădăjdui că vor avea succes. Se merită, mamelor, să folosiţi preţioasele ore care v-au fost date de Dumnezeu pentru formarea caracterelor copiilor voştri şi să-i învăţaţi să adere strict la principiile de cumpătare în mâncare şi băutură.
Părinţilor le este încredinţată datoria sacră de a apăra organismul fizic şi constituţia morală ale copiilor lor, astfel încât sistemul nervos să fie echilibrat, iar sufletul să nu fie pus în primejdie. Taţii şi mamele trebuie să înţeleagă legile vieţii, pentru ca nu cumva, prin necunoaşterea lor, să îngăduie să se dezvolte în copiii lor tendinţe greşite. Alimentaţia afectează atât sănătatea fizică, cât şi cea morală. Atunci cât de mult ar trebui să fie preocupate mamele să pună pe masă hrana cea mai simplă, cea mai sănătoasă, pentru ca organele digestive să nu fie slăbite, nervii să nu fie dezechilibraţi şi astfel educaţia pe care au dat-o copiilor lor să fie contracarată.
Satana ştie că nu poate avea putere prea mare asupra minţii atunci când apetitul este ţinut sub control, însă nu mai este aşa atunci când apetitul este nestăpânit şi de aceea el caută continuu să-i facă pe oameni să fie îngăduitori faţă de poftă. Sub influenţa alimentaţiei nesănătoase, conştiinţa este amorţită, mintea este întunecată şi capacitatea acestora de a fi impresionate este slăbită. Însă vinovăţia călcătorului de lege nu este mai mică datorită faptului că el şi-a tot încărcat conştiinţa până ce aceasta a devenit insensibilă.
Din moment ce starea de sănătate a minţii depinde de condiţia normală a forţelor vitale, cât de multă grijă ar trebui dovedită pentru a nu fi folosite nici stimulente, nici narcotice! Cu toate acestea, vedem că mulţi dintre cei care pretind că sunt creştini folosesc tutunul. Ei deplâng relele care vin datorită necumpătării; cu toate acestea, în timp ce vorbesc împotriva băuturilor alcoolice, chiar aceşti oameni fumează. Trebuie să se facă o schimbare în atitudinea faţă de folosirea tutunului înainte de a putea ajunge la rădăcina răului. Pătrundem mai adânc în acest subiect. Ceaiul şi cafeaua alimentează pofta, făcând-o să simtă nevoia unor stimulenţi şi mai puternici. Şi apoi ajungem şi mai aproape, în casă, la folosirea hranei, şi întrebăm: Este cumpătarea practicată în toate lucrurile? Sunt aduse la îndeplinire aici acele reforme care sunt esenţiale pentru sănătate şi fericire?
Fiecare creştin adevărat trebuie să-şi ţină sub control poftele şi patimile. Dacă nu se eliberează de sub robia poftei, el nu poate fi un slujitor adevărat şi ascultător al lui Hristos. Îngăduirea poftei şi a patimii anulează efectul adevărului asupra inimii. Este imposibil ca spiritul şi puterea adevărului să sfinţească o persoană, suflet, trup şi spirit, atâta timp cât aceasta este stăpânită de dorinţe senzuale.
"Cumpătarea creştină şi igiena biblică" , pag. 75-80, 1890




EDUCAŢIA ŞI SĂNĂTATEA

Timp de generaţii întregi, sistemul existent de educaţie a fost dăunător pentru sănătate şi chiar pentru viaţa însăşi. Mulţi părinţi şi educatori nu înţeleg că, în primii ani de viaţă ai copilului, cea mai mare atenţie trebuie acordată dezvoltării fizice, pentru a putea fi asigurată o stare de sănătate a corpului şi a creierului. A fost încurajat obiceiul de a-i trimite pe copii la şcoală când aceştia sunt încă nişte prunci, având nevoie de îngrijirea mamei. În multe cazuri, cei mici sunt îngrămădiţi în camere neaerisite, unde stau într-o poziţie necorespunzătoare, în bănci prost construite, şi, ca urmare, trupurile fragile ale celor mici se deformează. Copiii mici, ale căror membre nu sunt puternice, sunt ţinuţi închişi înăuntru, şi aceasta spre răul lor. Mulţi pornesc în viaţă cu o constituţie şubredă, iar închiderea în şcoală zi de zi îi face nervoşi şi se îmbolnăvesc. Corpurile lor se pipernicesc ca urmare a stării de epuizare a sistemului nervos. Şi totuşi, atunci când scânteia de viaţă se stinge, părinţii şi învăţătorii lor nu-şi dau seama că ei sunt răspunzători, din toate punctele de vedere. Stând la mormântul copilului, părinţii îndureraţi cred că nenorocirea care a venit asupra lor este hotărârea Providenţei, când, de fapt, felul în care au procedat chiar ei cu copiii lor, de nescuzat, a distrus viaţa cea fragedă. În astfel de împrejurări, a pune moartea copilului pe seama Providenţei înseamnă blasfemie. Dumnezeu doreşte ca cei micuţi să trăiască şi să primească o educaţie corespunzătoare, pentru ca să-şi poată dezvolta un caracter frumos, să-L slăvească pe El în această lume şi să-L laude în lumea mai bună care va veni.
Părinţi şi profesori îşi asumă răspunderea de a-i educa pe aceşti copii, dar, cu toate acestea, cât de puţini dintre ei îşi dau seama de datoria pe care o au înaintea lui Dumnezeu de a cunoaşte organismul omenesc, ca să poată şti cum să păstreze viaţa şi sănătatea acelora care le-au fost încredinţaţi. Mii de copii mor datorită ignoranţei acelora care le poartă de grijă.
Mulţi copii au fost nenorociţi pentru viaţă, iar alţii au murit ca urmare a procedeelor nesăbuite ale părinţilor şi profesorilor de a forţa intelectul, în timp ce au neglijat organismul fizic. Copiii au fost prea mici ca să fie duşi la şcoală. Minţile lor au fost împovărate cu lecţii într-un timp când ar fi trebuit să fie lăsaţi liberi, până ce puterea lor fizică era suficientă pentru a suporta efortul mintal. Copiii mici trebuie să fie liberi ca mieii, să zburde pe afară. Trebuie să li se ofere cele mai frumoase ocazii de a pune temelia unui organism sănătos.
Tinerii care sunt ţinuţi în şcoli, închişi în săli de clasă pentru studiu, nu pot fi sănătoşi. Efortul mintal fără un exerciţiu fizic corespunzător duce la creier o măsură nepotrivită de sânge şi astfel circulaţia este dezechilibrată. Creierul are prea mult sânge, în timp ce extremităţile au prea puţin. Orele de studiu şi recreare trebuie să fie după un program regulat, iar o parte din timp trebuie petrecut în lucru fizic. Când obiceiurile elevilor şi studenţilor în mâncare şi băutură, îmbrăcăminte şi somn sunt în conformitate cu legile fizice, ei pot dobândi educaţie fără a-şi sacrifica sănătatea. Lecţia trebuie repetată adesea şi adusă mereu înaintea conştiinţei, pentru că educaţia va fi nesemnificativă dacă nu există tărie fizică ce poate fi folosită după ce a fost obţinută.
Studenţilor nu ar trebui să li se îngăduie atât de multe studii încât să ajungă să nu aibă timp pentru dezvoltarea fizică. Sănătatea nu poate fi păstrată dacă o anumită parte din fiecare zi nu este dedicată exersării muşchilor în aer liber. Anumite ore, planificate dinainte, trebuie dedicate lucrului manual de un anumit fel, ceva care să pună în mişcare toate părţile corpului. Dacă se egalizează efortul mintal cu cel fizic, atunci mintea studentului va fi revigorată. Dacă este bolnav, adeseori exerciţiul fizic va ajuta organismul său să-şi revină la starea normală. Când studenţii părăsesc colegiul, ei ar trebui să aibă o sănătate mai bună şi o înţelegere mai bună a legilor vieţii decât atunci când au intrat la colegiu. De sănătate trebuie să avem grijă cu tot atâta sfinţenie ca şi de caracter.
Mulţi studenţi sunt deplorabil de ignoranţi în ce priveşte faptul că alimentaţia exercită o influenţă puternică asupra sănătăţii. Unii nu au făcut niciodată vreun efort hotărât de a-şi stăpâni pofta sau de a păzi reguli stricte în privinţa dietei. Ei mănâncă prea mult, chiar în timpul meselor, iar unii mănâncă şi între mese, ori de câte ori apare ispita. Dacă cei care pretind că sunt creştini doresc să rezolve problemele atât de încurcate pentru ei -de ce le sunt minţile atât de greoaie, de ce aspiraţiile religioase le sunt atât de slabe, ei nu ar trebui, în multe dintre cazuri, să caute motivul în alt loc decât în felul cum mănâncă; dacă nu este o altă cauză, aceasta este cu siguranţă.
Mulţi se despart ei înşişi de Dumnezeu prin faptul că îşi îngăduie pofta. Cel care ştie când cade o vrabie şi care ne numără chiar perii capului cunoaşte păcatul acelora care îşi îngăduie apetitul pervertit în dauna slăbirii puterilor fizice, amorţind intelectul şi înceţoşând percepţiile morale.
Profesorii, ei înşişi, ar trebui să dea atenţia cuvenită legilor sănătăţii, pentru a-şi putea păstra propriile lor puteri în cea mai bună stare cu putinţă, iar prin exemplu şi cuvânt, să poată exercita o influenţă corespunzătoare asupra elevilor lor. Profesorul ale cărui puteri fizice au fost deja slăbite de boală sau lucru peste măsură trebuie să acorde o atenţie deosebită legilor vieţii. El trebuie să-şi ia timp pentru recreare. El nu trebuie să-şi ia asupra lui alte responsabilităţi în afară de munca de la şcoală, care îl vor împovăra într-atâta, fizic şi mintal, încât sistemul lui nervos va fi dezechilibrat; căci, în acest caz, el nu va fi în stare să lucreze cu minţile elevilor şi nu poate proceda drept nici faţă de el însuşi şi nici faţă de elevii săi. Instituţiile noastre de învăţământ trebuie prevăzute cu toate facilităţile necesare pentru instruirea cu privire la mecanismul funcţionării organismului omenesc. Elevii şi studenţii trebuie învăţaţi cum să respire, cum să citească şi cum să vorbească, astfel încât efortul să nu fie făcut de gât şi plămâni, ci de muşchii abdominali. Profesorii au nevoie să se instruiască pe ei înşişi şi în această direcţie. Elevii şi studenţii noştri trebuie să beneficieze de o instruire completă, pentru a putea începe viaţa activă cu o cunoaştere inteligentă a modului de vieţuire pe care Dumnezeu li l-a dat. Educaţi-i că au de învăţat pe parcursul întregii vieţi. Reamintiţi-le, de asemenea, că va trebui să-i înveţe şi pe alţii. Lecţia noastră va fi repetată în folosul a mult mai mulţi din cei care stau în faţa voastră zi de zi.
"Cumpătarea creştină şi igiena biblică" pag. 81-84, 1890





EDUCAŢIA DIN CĂMIN


Lucrarea mamei este foarte importantă. În mijlocul treburilor şi datoriilor gospodăreşti de fiecare zi, ea trebuie să se străduiască să exercite o influenţă care va binecuvânta şi înălţa pe cei din casa ei. Fiecare mamă are o datorie sacră faţă de copiii care i-au fost daţi în grijă de Tatăl ceresc; şi este privilegiul ei, prin harul lui Hristos, să le modeleze caracterele după modelul divin, să aibă asupra lor acea influenţă care să-i apropie de Dumnezeu şi de cer. Dacă mamele şi-ar fi dat seama întotdeauna de răspunderea pe care o au şi ar fi făcut din aceasta cea dintâi preocupare a lor, cea mai importantă misiune, şi anume de a pregăti copiii pentru a face faţă datoriilor acestei vieţi şi în vederea vieţii viitoare, noi n-am vedea acum nenorocirile care există în atât de multe cămine din ţara noastră. Lucrarea mamei este de aşa natură, încât presupune o continuă înaintare în propria ei viaţă, pentru a-şi putea conduce copiii spre realizări tot mai mari. Însă Satana îşi face planurile pentru a se asigura atât de sufletele părinţilor, cât şi de cele ale copiilor. Mamele sunt îndepărtate de datoriile casei şi de educarea atentă a celor micuţi, spre slujirea de sine şi a lumii. Vanitatea, moda şi lucruri de mică importanţă sunt lăsate să absoarbă atenţie, în timp ce se neglijează educaţia fizică şi morală a preţioşilor copii. Dacă preocuparea ei o constituie obiceiurile şi practicile lumeşti, mama nu va face faţă datoriilor de care este responsabilă. Dacă moda o ţine în robie, aceasta îi va slăbi puterea de rezistenţă, iar viaţa va deveni o povară obositoare, în loc să fie o binecuvântare. Datorită slăbiciunii fizice, s-ar putea ca ea să nu aprecieze în mod corespunzător valoarea ocaziilor pe care le are, iar familia s-ar putea să fie lăsată să se dezvolte fără să beneficieze de chibzuinţa, de rugăciunile şi de instruirea ei sârguincioasă. Dacă ar aprecia privilegiile minunate care le-au fost date de Dumnezeu, mamele nu ar fi atât de uşor îndepărtate de la datoriile lor sacre către treburile superficiale, lumeşti. Lucrarea mamei începe atunci când îşi ţine pruncul în braţe. Am văzut adesea cum cei mici se trântesc şi ţipă dacă nu se ţine cont de voinţa lor în vreun fel. Acesta este momentul când spiritul cel rău trebuie mustrat. Vrăjmaşul va încerca să stăpânească minţile copiilor noştri, însă să-i îngăduim noi oare să le modeleze cum vrea el? Aceşti micuţi nu îşi pot da seama ce spirit îi influenţează şi este datoria părinţilor de a dovedi judecată şi înţelepciune pentru ei. Obiceiurile pe care aceştia şi le formează trebuie supravegheate cu grijă. Tendinţele spre rău trebuie ţinute în frâu, iar mintea trebuie stimulată în vederea binelui. Copilul trebuie încurajat cu tot efortul posibil spre a se stăpâni. Un program ordonat trebuie să fie regula tuturor obiceiurilor copiilor. Mamele fac o mare greşeală îngăduindu-le să mănânce între mese. Stomacul este afectat printr-o astfel de practică şi în aşa fel se aşează temelia pentru o suferinţă viitoare. Nervozitatea lor poate să fi fost cauzată de o hrană nesănătoasă, care nu a fost în întregime digerată; însă mama simte că nu îşi poate pierde timpul gândindu-se la acel lucru sau corectându-şi procedeele. Nu se poate opri nici măcar să le aline îngrijorările acestora. Ea le dă celor mici o bucată de prăjitură sau alte delicatese spre a-i linişti, însă acest lucru doar sporeşte răul. Unele mame, în dorinţa de a face cât mai multe treburi, se grăbesc atât de mult şi ajung atât de nervoase, încât sunt mai iritabile decât copiii şi, ocărându-i şi chiar bătându-i, ele încearcă să îi înspăimânte pe cei mici pentru a tăcea. Mamele se plâng adesea de starea de sănătate delicată a copiilor lor şi merg să consulte medicul. Dar, dacă ar fi făcut puţin apel la bunul simţ, şi-ar fi dat seama că necazul a fost produs de greşeli în alimentaţie. Noi trăim într-un veac al lăcomiei, iar obiceiurile în care sunt crescuţi copiii, chiar de către mulţi adventişti de ziua a şaptea, sunt în opoziţie directă faţă de legile naturii. Stăteam odată la masă cu câţiva copii sub doisprezece ani. Carne era din belşug pe masă şi atunci o fetiţă delicată, nervoasă, a cerut murături. I-a fost adus un castron cu murături iuţi, picante, condimentate, din care ea s-a servit după bunul ei plac. Copilul era recunoscut pentru nervozitatea şi iritabilitatea comportamentului şi aceste condimente iuţi erau bine calculate pentru a produce o asemenea stare. Copilul cel mai mare socotea că nu poate mânca dacă nu are carne la masă şi arăta multă nemulţumire şi chiar lipsă de respect atunci când aceasta nu i se punea la dispoziţie. Mama i-a permis aceste lucruri, până când ea a devenit mai mult decât un sclav faţă de capriciile acestuia. Băiatul nu avea nici o treabă de făcut şi îşi petrecea cea mai mare parte din timp citind lucruri nefolositoare sau chiar mai rele. El se plângea aproape tot timpul de dureri de cap şi nu se arăta mulţumit de hrana simplă. Părinţii trebuie să se îngrijească să ofere o ocupaţie copiilor lor. Nimic nu va putea fi o sursă mai mare de rău decât nepăsarea. Munca fizică, cea care produce acea oboseală sănătoasă a muşchilor, va face poftă pentru hrana simplă, sănătoasă, iar copiii şi tinerii care au o ocupaţie nu se vor ridica de la masă bombănind pentru că nu li s-a pus în faţă o farfurie cu carne şi diferite delicatese care să le satisfacă poftele. Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, lucrând cu mâinile în meseria de tâmplar, a dat un exemplu tuturor tinerilor. Cei care dispreţuiesc datoriile obişnuite ale vieţii să-şi aducă aminte că Domnul Isus a fost supus părinţilor Săi şi Şi-a făcut partea Sa în susţinerea familiei. Puţine delicatese se puteau vedea pe masa lui Iosif şi a Mariei, pentru că ei se numărau printre cei săraci. Părinţii ar trebui să fie un exemplu pentru copiii lor în ce priveşte cheltuirea banilor. Sunt din aceia care, de îndată ce capătă bani, îi cheltuie pentru delicatese sau pentru împodobiri inutile în îmbrăcăminte, iar când rezerva de bani se micşorează, ei simt lipsa a ceea ce au irosit. Dacă ar avea un venit mare, ar cheltui fiecare dolar; dacă este mic, nu este suficient pentru satisfacerea obiceiurilor extravagante pe care le-au dobândit şi ei împrumută pentru a-şi satisface nevoile. Ei adună din toate sursele posibile pentru a-şi împlini toate nevoile închipuite. Devin necinstiţi şi necredincioşi, iar raportul care stă împotriva lor în cărţile din ceruri nu va fi unul favorabil pentru ziua judecăţii. Ei trebuie să-şi satisfacă pofta ochiului, îşi îngăduie apetitul şi rămân săraci datorită obiceiurilor lor risipitoare, când de fapt ar fi trebuit să înveţe să trăiască în limita banilor pe care îi au. Extravaganţa este unul din păcatele la care sunt supuşi tinerii. Ei dispreţuiesc deprinderile de a fi econom, ca să nu fie socotiţi că sunt zgârciţi şi săraci. Oare Isus, Maiestatea cerurilor, care ne-a dat un exemplu de hărnicie şi economie, ce le-ar spune unora ca aceştia? Nu este necesar să specificăm aici cum ar trebui aplicată economia în fiecare aspect al vieţii. Cei ale căror inimi sunt predate lui Dumnezeu şi care au făcut din Cuvântul Său ghidul lor vor şti cum să se conducă în îndeplinirea datoriilor zilnice. Ei vor învăţa de la Domnul Isus, care este blând şi smerit cu inima; şi cultivând blândeţea lui Hristos, ei vor închide uşa împotriva a nenumărate ispite. Ei nu vor fi preocupaţi să-şi satisfacă apetitul şi pasiunea pentru etalare, în timp ce alţii rabdă de foame. Banii cheltuiţi zi de zi pe lucruri inutile, cu gândul că "sunt doar cinci cenţi", "sunt doar zece cenţi", par foarte puţini; însă, înmulţind aceste sume cu zilele anului, pe măsură ce anii trec, suma devine incredibilă. Domnul a considerat că este bine să-mi prezinte relele care rezultă ca urmare a obiceiurilor de nepracticare a economiei, pentru ca eu să-i pot îndemna pe părinţi să-şi înveţe copiii să practice o economie strictă. Învăţaţi-i că banii cheltuiţi pe ceea ce nu au nevoie sunt pervertiţi de la un scop bun. Cel care este necredincios în lucrurile mici va fi necredincios şi în lucrurile mari. Dacă oamenii nu sunt credincioşi în lucrurile vremelnice, nu li se pot încredinţa bogăţii veşnice. Păziţi-i de poftă; învăţaţi-i pe copii, atât prin cuvânt, cât şi prin exemplu, să folosească o dietă simplă. Învăţaţi-i să fie harnici, nu numai ocupaţi, ci să se angajeze în lucru folositor. Căutaţi să treziţi simţurile morale. Învăţaţi-i că Dumnezeu are anumite cerinţe faţă de ei, chiar din cei mai fragezi ani ai copilăriei. Spuneţi-le că stricăciunea morală se întâlneşte la tot pasul şi că este nevoie să vină la Isus să i se predea, cu trup şi spirit, şi că în El vor găsi puterea de a se împotrivi oricărei ispite. Păstraţi înaintea minţilor lor ideea că ei nu sunt creaţi doar pentru a plăcea lor înşişi, ci pentru a fi agenţii Domnului în scopuri nobile. Învăţaţi-i, atunci când ispitele îi îndeamnă spre calea îngăduinţei de sine, când Satana caută să-L îndepărteze pe Dumnezeu din faţa lor, să privească la Domnul Isus şi să spună: "Salvează-mă, Doamne, ca să nu fiu biruit". Îngerii se vor aduna în jurul lor, ca răspuns la rugăciuni, şi îi vor conduce pe cărări sigure.
Domnul Hristos nu S-a rugat ca ucenicii Săi să fie luaţi din lume, ci să fie păziţi de cel rău, pentru ca ei să fie în stare să nu cedeze ispitelor pe care le vor întâlni la fiecare pas. Aceasta este o rugăciune care ar trebui să fie înălţată de fiecare tată şi mamă. Însă se pot ei ruga astfel Domnului şi apoi să-i lase să facă ce le place? Vor satisface ei pofta până ce aceasta va pune stăpânire, iar apoi vor aştepta să-şi poată ţine în frâu copiii? Nu; cumpătarea şi stăpânirea de sine trebuie învăţate încă din leagăn. Mamei îi revine în mare măsură responsabilitatea acestei lucrări. Cea mai duioasă legătură de pe pământ este cea dintre mamă şi copilul ei. Copilul este mai repede impresionat de viaţa şi exemplul mamei decât de cel al tatălui, datorită acestei legături mai puternice şi duioase care există între ei. Totuşi, răspunderea mamei este foarte grea, şi ea trebuie să beneficieze continuu de ajutorul tatălui.
Necumpătarea în mâncare şi băutură, necumpătarea în muncă, necumpătarea în aproape toate lucrurile, există la orice pas. Cei care fac eforturi mari pentru a munci mult într-o anumită perioadă de timp şi continuă să muncească atunci când judecata le spune că ar trebui să se odihnească nu câştigă nici-odată. Ei trăiesc dintr-un capital împrumutat. Ei îşi irosesc forţa vitală de care vor avea nevoie cândva, în viitor. Iar când vor avea nevoie de această energie pe care au irosit-o cu atâta nepăsare, ei se prăbuşesc pentru că nu o au. Puterea fizică s-a dus, tăria mintală nu mai există. Ei îşi dau seama că au avut de-a face cu o pierdere, dar nu realizează despre ce este vorba. Nevoia a venit, însă resursele lor fizice sunt epuizate. Oricine încalcă legile sănătăţii va trebui să sufere cândva într-o măsură mai mare sau mai mică. Dumnezeu ne-a înzestrat corpul cu puterea de care avem nevoie în diferite perioade din viaţa noastră.
Dacă noi vom epuiza cu nepăsare această forţă printr-o suprasolicitare continuă, uneori vom ajunge să pierdem. Utilitatea noastră se va diminua dacă nu chiar viaţa noastră va fi distrusă. Ca regulă, munca de peste zi nu trebuie prelungită până seara. Dacă orele zilei sunt bine folosite, lucrul care se întinde până noaptea târziu este prea mult, iar corpul supraîmpovărat va suferi. Mi-a fost arătat că cei care fac acest lucru adesea mai mult pierd decât câştigă, pentru că energiile le sunt epuizate şi ei lucrează suprasolicitând nervii. S-ar putea să nu resimtă imediat urmările, însă acestea le subminează cu siguranţă organismul. Părinţii să-şi consacre timpul de seară pentru a fi împreună cu familiile lor. Să lase la o parte grijile şi preocupările lucrului de peste zi. Soţul, şi tatăl, va câştiga mult dacă îşi va face regula de a nu strica bucuria familiei, aducând în cămin necazurile de la serviciu, care l-au enervat şi îngrijorat peste măsură. În anumite momente dificile va avea nevoie de sfatul soţiei sale şi ei pot căuta împreună să se elibereze de îngrijorări, cerând înţelepciune de la Dumnezeu; însă a ţine mintea continuu concentrată asupra treburilor şi afacerilor va dăuna atât sănătăţii minţii, cât şi a trupului.
Serile să fie petrecute cât mai fericit cu putinţă. Căminul să fie un loc în care să domnească voioşia, amabilitatea şi dragostea. Acestea îl vor face atractiv pentru copii. Dacă părinţii caută mereu pricină de supărare, dacă sunt irascibili, dacă mereu caută greşeli, copiii se vor molipsi de acelaşi spirit de nemulţumire şi ceartă, iar căminul ajunge cel mai mizerabil loc de pe pământ. Copiii se simt mai bine printre străini, în companii nechibzuite sau pe stradă. Toate aceste lucruri ar putea fi evitate dacă s-ar practica toleranţa în toate lucrurile şi dacă s-ar cultiva răbdarea. Stăpânirea de sine din partea tuturor membrilor familiei va face din cămin aproape un paradis. Faceţi ca atmosfera să fie cât mai voioasă, camerele cât mai plăcute. Copiii să considere căminul cel mai atrăgător loc de pe pământ. Influenţaţi-i în aşa fel, încât să nu caute companie pe stradă şi nici să nu se gândească decât cu oroare la sălaşurile unde se practică vicii. Dacă viaţa din cămin este aşa cum ar trebui să fie, obiceiurile formate acolo vor constitui o apărare puternică împotriva asalturilor ispitei, atunci când cei tineri vor pleca de la adăpostul căminului în lume. Ne construim noi casele pentru fericirea familiei sau doar pentru etalare? Le oferim copiilor noştri camere însorite sau le ţinem întunecoase şi închise, păstrându-le pentru străini, care nu depind de noi pentru a fi fericiţi? Nu există o lucrare mai nobilă pe care am putea s-o facem, nu putem aduce un folos mai mare societăţii decât acela de a le da copiilor noştri o educaţie corespunzătoare, întipărind în mintea lor, prin cuvânt şi exemplu, principiul important că în viaţă curăţia şi sinceritatea ţintelor îi vor califica cel mai bine pentru a-şi face partea lor în lume. Deprinderile noastre artificiale ne lipsesc de multe privilegii şi de multă bucurie şi ne fac să nu putem fi folositori. O viaţă în ton cu moda este o viaţă grea, lipsită de mulţumire. Cât de adesea timpul, banii şi sănătatea sunt sacrificate, răbdarea este teribil de înceată, iar stăpânirea de sine este pierdută, numai de dragul etalării. Dacă părinţii ar dori mai mult simplitatea, nepermiţându-şi să cheltuiască pentru satisfacerea mândriei şi pentru a urma moda; dacă şi-ar menţine o nobilă independenţă în ceea ce este bine, nefiind afectaţi de influenţa acelora care, în timp ce susţin că sunt de partea lui Hristos, refuză de fapt să poarte crucea tăgăduirii de sine, chiar prin acest exemplu ei vor da copiilor lor o educaţie deosebit de valoroasă. Copiii vor deveni bărbaţi şi femei de o deosebită valoare morală şi, la rândul lor, vor avea tăria de a sta cu curaj de partea a ceea ce este bine, chiar împotriva curentului modei şi opiniei populare. Fiecare act al părinţilor va avea repercusiuni asupra viitorului copiilor. Consacrând timp şi bani pentru împodobirea exterioară şi pentru satisfacerea poftei pervertite, ei cultivă vanitatea, egoismul şi pofta în copii. Mamele se plâng că sunt atât de împovărate de griji şi trudă, încât nu-şi pot lua timp să-i înveţe cu răbdare pe cei mici şi să simtă împreună cu ei în dezamăgirile şi necazurile lor. Inimile tinere tânjesc după simpatie şi duioşie şi, dacă ei nu le dobândesc de la părinţii lor, le vor căuta din surse care pot primejdui atât minţile, cât şi principiile morale. Am auzit de mame care le refuză copiilor lor plăceri nevinovate, din lipsă de timp şi atenţie, în timp ce degetele lor neobosite şi ochii obosiţi erau preocupaţi cu cine ştie ce obiect inutil pentru împodobire, ceva ce putea servi doar la încurajarea mândriei şi a extravaganţei în copii. "Cum este înclinată rămurica, aşa va fi şi copacul". Pe măsură ce copiii se apropie de vârsta maturităţii, aceste lecţii îşi vor aduce roadele în mândrie şi lipsa valorii morale. Părinţii deplâng greşelile copiilor, însă sunt orbi cu privire la faptul că ei nu fac altceva decât să culeagă recolta a ceea ce ei înşişi au semănat. Părinţi creştini, asumaţi-vă sarcina pe care o aveţi pentru viaţă şi gândiţi-vă cu seriozitate la obligaţiile sacre care vă revin. Faceţi din Cuvântul lui Dumnezeu standardul vostru şi nu urmaţi modele şi obiceiurile lumii, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii. Fericirea viitoare a familiilor voastre şi bunăstarea societăţii depind într-o mare măsură de educaţia fizică şi morală pe care copiii voştri o primesc în primii ani ai vieţii. Dacă gusturile şi obiceiurile lor vor fi în toate lucrurile aşa de simple cum ar trebui să fie, dacă îmbrăcămintea va fi ordonată, fără împodobiri în plus, mamele vor găsi timpul necesar să-şi facă fericiţi copiii şi îi vor învăţa să asculte din iubire. Nu-i trimiteţi pe cei mici prea de timpuriu la şcoală. Mama trebuie să fie atentă cum modelează mintea copilului care i-a fost încredinţat. Părinţii ar trebui să fie cei mai buni învăţători ai copiilor lor până când aceştia ajung la vârsta de opt sau zece ani. Sala lor de clasă trebuie să fie în aer liber, printre flori şi păsărele, iar manualul lor, comoara naturii. Când mintea lor poate pricepe acest lucru, părinţii trebuie să le deschidă înainte marea carte a naturii. Aceste lecţii, date în astfel de împrejurări, nu vor fi uitate curând. Trebuie depuse eforturi serioase pentru a pregăti terenul inimii pentru ca Semănătorul să poată semăna sămânţa cea bună. Dacă jumătate din timpul care este acum mai mult decât irosit în urma modelor lumii ar fi devotat cultivării minţii copiilor, pentru formarea unor deprinderi corecte, în familii ar fi vizibilă o schimbare considerabilă. Nu demult, am auzit o mamă spunând că îi place să vadă o casă frumos construită şi că defectele de finisaj şi nepotrivirile o deranjează. Eu nu condamn gustul rafinat în această privinţă, însă, în timp ce o ascultam, mă gândeam cu părere de rău că acest rafinament nu l-a folosit în creşterea copiilor ei. Aceştia constituiau clădiri de care era responsabilă; în felul ei de-a fi necioplit, lipsit de curtoazie, firile lor pătimaşe, egoiste, şi voinţa necontrolată erau dureros de vizibile celor din jur. Caractere greşit formate, piese umane nepotrivite unele cu altele, într-adevăr aşa erau aceştia, şi cu toate acestea mama era oarbă la toate aceste lucruri. Aranjarea casei era mai importantă pentru ea decât simetria caracterului copiilor ei. Curăţenia şi ordinea constituie datoriile creştinului şi totuşi acestea pot fi duse prea departe şi pot fi considerate cel mai important lucru, în timp ce lucruri de o însemnătate mai mare sunt neglijate. Cei care neglijează interesele copiilor lor din aceste motive dau zecime din mentă şi chimen, în timp ce lasă nefăcute cele mai importante lucruri din lege - dreptatea, mila şi dragostea lui Dumnezeu. Aceşti copii, cărora li se permit atât de multe lucruri, devin ambiţioşi, pătimaşi şi lipsiţi de iubire. Ce bine ar fi dacă părinţii şi-ar da seama că de educaţia corectă, încă din pruncie, depinde fericirea atât a părinţilor, cât şi a copiilor. Cine sunt aceşti copii încredinţaţi grijii noastre? Sunt membrii mai tineri ai familiei Domnului. "Ia pe acest fiu, pe această fiică", spune El, "creşte-i pentru Mine şi şlefuieşte-i în aşa fel, încât să fie corespunzători pentru palat şi să strălucească în curţile Domnului". Ce lucrare preţioasă! Cât de importantă! Cu toate acestea, vedem mame care suspină pentru un câmp de lucru mai vast, pentru lucrare misionară. Dacă ar putea merge în Africa sau în India, ar simţi că au făcut ceva. Însă a-şi face datoriile mici de zi cu zi şi a le aduce la îndeplinire cu credincioşie li se pare un lucru neînsemnat. De ce aceasta? Oare nu pentru că adesea lucrarea mamei nu este apreciat? Ea are o mie de griji de care tatăl n-are habar. Prea adesea, el se întoarce acasă aducând cu el grijile şi preocupările de la serviciu, care umbresc bucuria familiei, iar dacă în casă nu găseşte totul aşa cum gândeşte el, îşi manifestă resentimentele prin nerăbdare şi căutare de greşeli. El se poate lăuda cu ceea ce a făcut în cursul zilei, însă lucrarea mamei, în mintea lui, valorează prea puţin sau este subapreciată. Pentru el, grijile ei sunt de mică însemnătate. Ea trebuie doar să pregătească masa, să aibă grijă de copii, care uneori sunt mulţi la număr, şi să ţină casa în ordine. Ea încearcă toată ziua să menţină constant mecanismul gospodăriei. Ea a încercat, cu oboseală şi îngrijorare, să vorbească cu bunătate şi voioşie şi să-i înveţe pe copii să meargă pe calea cea dreaptă. Pentru aceasta a fost nevoie de efort şi multă răbdare din partea ei. Ea nu poate, în dreptul ei, să se laude cu ceea ce a făcut. I se pare că u a realizat nimic. Însă nu este aşa. Deşi rezultatele muncii nu sunt vizibile, îngerii lui Dumnezeu veghează asupra mamei împovărate de griji, notând poverile pe care ea le duce zi de zi. Numele ei s-ar putea să nu apară niciodată în rapoartele istoriei şi nici să primească onorurile sau aplauzele lumii, aşa cum s-ar putea întâmpla în dreptul soţului şi tatălui; însă este imortalizat în cărţile lui Dumnezeu. Ea face ceea ce poate, iar în ochii lui Dumnezeu, locul ei este mai mare în rang decât cel al unui rege pe tronul lui; pentru că ea are de-a face cu caracterul, ea modelează mintea. Mamele de acum construiesc societatea care va urma. Cât de important este ca copiii lor să fie în aşa fel crescuţi, încât să fie în stare să se împotrivească ispitelor pe care le vor întâmpina la tot pasul în viaţă! Oricare i-ar fi chemarea sau preocupările, tatăl să aducă în cămin aceeaşi înfăţişare zâmbitoare şi aceleaşi tonuri plăcute ale vocii cu care i-a întâmpinat toată ziua pe vizitatori şi pe străini. Soţia să simtă că se poate bizui pe afecţiunea soţului ei, că braţele lui o vor întări şi o vor susţine în toate grijile şi truda ei, că influenţa lui va fi de partea ei şi astfel povara o va simţi doar pe jumătate. Nu sunt oare copiii şi ai lui?
Tatăl să caute să uşureze sarcina mamei. În momentele de răgaz şi cele pe care le petrece în plăceri egoiste, să caute să-şi cunoască copiii, să li se alăture în jocurile lor, în lucrul lor. Să le atragă atenţia spre florile cele frumoase, spre copacii cei falnici, către frunzele pe care pot vedea înscrisă lucrarea şi dragostea lui Dumnezeu. El ar trebui să-i înveţe că Dumnezeu, care a făcut toate aceste lucruri, iubeşte ceea ce este frumos şi bine. Domnul Hristos a îndreptat atenţia ucenicilor Săi la crinii de pe câmp şi la păsările cerului, arătându-le cum le poartă Dumnezeu de grijă, şi a prezentat aceste lucruri ca o dovadă că El va purta de grijă omu-lui, care este mult mai important în ochii Lui decât păsările şi florile. Spuneţi-le copiilor că oricât de mult timp ar fi cheltuit pentru etalare, înfăţişarea noastră nu se va putea compara niciodată, prin graţie şi frumuseţe, cu cea a celor mai simple flori de pe câmp. Astfel, minţile lor pot fi călăuzite de la ceea ce este artificial spre ceea ce este natural. Ei pot învăţa că Dumnezeu le-a dat toate aceste lucruri frumoase pentru a se bucura şi că doreşte ca ei să-i dea Lui cele mai alese şi sfinte simţăminte ale inimii. Părinţii ar trebui să caute să trezească în copiii lor interesul pentru studiul fiziologiei. Tinerii trebuie instruiţi cu privire la propriile lor corpuri. Sunt doar puţini tineri care au o cunoaştere clară a tainelor vieţii. Majoritatea mamelor sunt prea puţin interesate de studiul minunatului corp omenesc şi relaţia şi dependenţa dintre toate părţile complicate ale acestuia. Ele nu înţeleg influenţa corpului asupra minţii sau a minţii asupra corpului. Ele se ocupă cu nimicuri inutile, iar apoi se plâng că nu au timp să obţină acele informaţii de care au nevoie pentru a se ocupa în mod corespunzător de sănătatea copiilor lor. Le este mai uşor să-i dea pe mâna doctorilor. Mii de copii mor datorită ignoranţei cu privire la legile fiinţei lor.

Leave a comment and / or appreciate the article!



CLICK HERE
http://www.radio-elshaday.de/

CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/

CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/


Posted by: *DJ_DANY* ( ADMIN )

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen