Pavel a înțeles că a vorbi despre un Mesia răstignit era, pentru evrei, un scandal, iar pentru greci și romani era o nebunie. Sarcina lui era să-i convingă și pe unii și pe alții că actul răstignirii lui Mesia Isus era ”puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:23-24).Iată de ce, în primele lui epistole, cea către Galateni și 1 Corinteni, precum și în epistola către Romani, Pavel începe prin a explica rostul și scopul răstignirii Fiului lui Dumnezeu. Fiindcă cea mai extinsă explicație este cea din Romani, vom începe cu aceasta, dar ne vom uita și la celelalte.
Textul cheie este cel din Romani 3:21-26. Aici, Pavel folosește câteva cuvinte cheie și când le înțelegem pe acestea, înțelegem totul. Primul cuvânt cheie este ”dreptate”. Cornilescu a ales să folosească în românește cuvântul ”neprihănire”, dar în Romani 3:21 el ne trimite la o notă de subsol și acolo ne spune că în grecește cuvântul folosit este ”dreptate.” Cuvântul acesta este folosit de Pavel în modul în care era el folosit la o judecată în societatea evreiască. La judecată se prezentau doi împricinați și fiecare aștepta ca judecătorul să declare că el are dreptate. Dacă judecătorul îi spunea unuia dintre ei: ”Tu ai dreptate”, omul respectiv spunea că a fost declarat drept, sau că a fost îndreptățit. Dacă un judecător declara ”drept” pe cel care de fapt era ”nedrept”, acel judecător devenea prin aceasta ”nedrept.”
Cu acest fel evreiesc de a vorbi în gândul nostru, să ne uităm acum la judecata lui Dumnezeu. Legea divină a decretat că ”plata păcatului este moartea”. Dacă Dumnezeu are în fața Lui un om care a păcătuit și nu-l pedepsește cu moartea, El Își calcă propria lege și, în limbajul juridic evreiesc, devine ”nedrept.” Ori, de la Adam încoace, Dumnezeu a primit la Sine pe mulți păcătoși, pe care i-a iertat, adică i-a declarat ”drepți”. Pe ce bază? Unde mai este atunci ”dreptatea lui Dumnezeu”?
Să observați că problema nu era numai de la Cristos încoace, ci era de la Adam și Eva încoace! Dumnezeu ar fi trebuit să aplice pedeapsa cu moartea tuturor oamenilor. Fiindcă nu a făcut-o, ceea ce este pus sub semnul întrebării este dreptatea lui Dumnezeu. În textul din Romani, Pavel arată că această problemă a dreptății lui Dumnezeu a fost rezolvată de Dumnezeu Însuși prin moartea pe cruce a Fiului Său. Iată cum explică Pavel ce a făcut Dumnezeu prin Cristos. Redau textul după Cornilescu, dar cu câteva modificări făcute după originalul grecesc:
”Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu. Și sunt considerați drepți în mod gratuit, prin bunătatea Lui, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie hilasterion, prin credință, în sângele Lui, ca să-și arate dreptatea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, pentru ca în vremea de acum să-Și arate dreptatea Lui, în așa fel încât să fie drept și totuși să considere drept pe cel ce crede în Isus” (Romani 3;23-26).
Cuvântul cel mai important în acest text este cel pe care nu l-am tradus, ci l-am redat în limba greacă: hilasterion, tradus de Cornilescu prin ”jertfă de ispășire.” Cuvântul înseamnă ”capac” și este traducerea literală în grecește a cuvântului ebraic capporeth, care denumește capacul chivotului în care erau păstrate tablele cu cele zece porunci. Capporeth este tradus în românește prin ”capacul ispășirii”. Vezi pentru descrierea lui: Exod 25: 17-22. Acest capporeth era obiectul cel mai sfânt din Sfânta Sfintelor. Dumnezeu îi spune despre el lui Moise: Acolo Mă voi întâlni cu tine și de la înălțimea capacului ispășirii și dintre cei doi heruvimi așezați pe chivotul mărturiei îți voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel” (Exod 25:22). David îl numește ”așternutul picioarelor Dumnezeului nostru” (1 Cronici 28:2).
Pe acest capporeth, sau capac, sau acoperiș, stropea Marele Preot sângele jertfei de ispășire, odată pe an, la ziua ispășirii. Apostolul Pavel ne spune direct că pe Isus Cristos ”Dumnezeu L-a făcut capac al ispășirii... prin sângele Lui, ca să-Și arate dreptatea Lui” (v.25). Prin urmare, trebuie să ne uităm mai adânc la ceea ce simbolizează capacul ispășirii, ca să înțelegem ceea ce a realizat Fiul lui Dumnezeu prin moartea Lui pe cruce. Pentru aceasta, trebuie să mai aducem în schemă încă două cuvinte cheie. Primul este acela de ”purtare a păcatelor”. Dumnezeu Însuși I S-a descris lui Moise ca Cel ce ”Își ține bunătatea până în mii de generații de oameni, poartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul...” (Exod 34:7, după textul ebraic, sublinierea noastră). Ideea lansată aici în germene este dezvoltată în Isaia 53:
”Totuși, El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui” și astfel ”El era străpuns pentru păcatele noastre; zdrobit pentru fărădelegile noastre (v.4-5) și El ”a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați” (v.12).
Cuvântul este preluat de Pavel în Evrei 9:28: ”Tot așa, Cristos... S-a adus jertfă o singură dată ca să poarte păcatele multora” și de Petru: ”El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn” (1 Petru 2:24).
Al doilea cuvânt este ”acoperire.” Capporeth (grecește hilasterion) înseamnă capac, adică ceva care acopere. Capacul de pe chivot avea funcția de a acoperi. Păcatele erau puse pe capac și astfel capacul le purta și apoi erau stropite cu sângele jertfei de ispășire și prin acest sânge erau acoperite. Toate acestea se făceau în mod simbolic, deoarece în realitate Fiul lui Dumnezeu este capporeth, sau hilasterion, care poartă păcatele și le acopere cu sângele Său.
Să adăugăm la toate acestea ceea ce ne revelează Dumnezeu prin apostolul Pavel că acolo pe cruce ”Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5:19). Totul a fost conceput de Dumnezeu din veșnicie, a fost simbolizat prin capacul ispășirii, și totul a fost realizat de Dumnezeu care era una cu Fiul Său și care a împlinit astfel dreptatea Lui, luând asupra Lui și purtând păcatele omenirii și acoperindu-le cu sângele Fiului Lui.
Aici suntem într-adevăr pe terenul cel mai sfânt, în Sfânta Sfintelor lui Dumnezeu, în taina cea mai profundă a celui mai zguduitor eveniment întâmplat în istorie pe planeta noastră!
Celălalt cuvânt cheie folosit de Pavel este răscumpărare: ”Suntem socotiți drepți... prin răscumpărarea care este în Cristos Isus” (Rom. 3:24). Cuvântul l-a folosit Domnul Isus Însuși, când a anunțat că ”Își va da viața ca răscumpărare pentru mulți” (Matei 20:28 și Marcu 10:45). Am văzut deja că ”răscumpărare” era un termen referitor la actul de cumpărare din sclavie pentru punere în libertate. Păcatele noastre ne-au dus sub sclavia lui Satan. Când păcatele au fost ”ispășite”, mai exact au fost purtate și acoperite în sângele lui Cristos,. ”Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29), automat dreptul de stăpânire al lui Satan a fost anulat. Lui nu i s-a plătit nici un preț, ci răscumpărarea din sclavia lui s-a produs prin acoperirea păcatelor în sângele Mielului.
Prin moartea Lui pe cruce, Fiul lui Dumnezeu a rezolvat problema dreptății (justiției) lui Dumnezeu. El a făcut lucrul acesta datorită bunătății lui Dumnezeu (am arătat deja că cea mai exactă traducere a cuvântului haris este ”bunătate”). În bunătatea Lui, Dumnezeu a rezolvat problema păcatelor noastre prin Fiul Său pe cruce. Și tot Dumnezeu, în bunătatea Lui, a decis că El oferă această dreptate sau îndreptățire tuturor celor care vor să o primească, printr-un act de credință.
La ceea ce a făcut Dumnezeu prin moartea pe cruce a Fiului Său omul nu poate și nu i se cere să adauge ceva. În acest sens spune Pavel că mântuirea nu este ”prin fapte”, ci este numai prin bunătatea lui Dumnezeu și este primită ”prin credință” (Efeseni 2:7-9).
Desigur, când înțelegi profunzimea bunătății lui Dumnezeu manifestată prin moartea Fiului Său pentru păcatele tale, ca astfel să te împace cu justiția Lui și să te scoată de sub sclavia lui Satan și când crezi lucrurile acestea, această credință nu rămâne la a fi doar un act intelectual, adică la o acceptare teoretică a ceea ce a făcut Dumnezeu, ci înțelegi că tu trebuie să ieși de sub Satan și să intri în unirea cu acest Cristos care te-a iubit și S-a dat pe Sine pentru tine (Galateni 2:20).
A spune că tu crezi ce a făcut Cristos în locul tău, dar că tu rămâi să asculți de cel rău, arată o completă neînțelegere a situației și este o falsă credință. Adevărata înțelegere a situației și adevărata credință te face să țâșnești afară de sub Satan și să te arunci în brațele lui Cristos și să te dăruiești Lui totalmente. Acesta este sensul în care ”credința fără fapte (fără acțiune) este moartă” (Iacov 2: 17-24).
Explicând rostul și înțelesul profund al morții Fiului lui Dumnezeu, apostolul Pavel nu a adus o învățătură nouă. El doar a dezvoltat ceea ce spusese în mod mult mai condensat Domnul Isus Însuși și ceea ce înțeleseseră de la Domnul Isus apostolii Petru și Ioan. Dar Pavel ne-a dus în cele mai profunde adâncuri ale bunătății lui Dumnezeu și pentru aceasta îi purtăm o profundă recunoștință.
Leave a comment and / or appreciate the article!
CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/
CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/
CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/
CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Posted by :» NOTAR DANIEL IOAN
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen