În ultima seară, după Cină, Domnul Isus le-a vorbit ucenicilor despre cele mai adânci adevăruri spirituale, în special despre unitatea dintre Persoanele din Sfânta Treime și ucenicul din școala lui Isus. Apostolul Ioan va numi această unitate și trăire împreună prin cuvântul ”părtășie” (1 Ioan 1:3-7), în grecește koinonia, care înseamnă ”parteneriat”, o asociere în care părțile care se asociază aduc totul în asociere și se angajează să gândească împreună, să planifice împreună, să lucreze împreună și să se bucure împreună de tot ce realizează.De la începutul creației, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt l-au conceput pe om cu scopul de a ”stăpâni” împreună cu Ei peste întreaga Creație. Acest destin al omului începe să se împlinească atunci când Fiul încheie Legământul cel nou în sângele Lui și când Își anunță ucenicii că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt vin să locuiască în ei. Și Domnul Isus, în rugăciunea cu care încheie această seară crucială în istoria omenirii, ne cuprinde și pe noi în proiect când se roagă Tatălui: ”Nu Mă rog numai pentru ei (pentru ucenici), ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor” (Ioan 17:20). Iată de ce, fiecare dintre noi trebuie să ne minunăm de aceste învățături ale Domnului Isus, să intrăm cu încredere și cu totalitate în ele și să trăim viața din belșug prin ele.
Odată intrați în comuniunea aceasta, cuvântul predominant de acum înainte este ”rămânere”. Mai întâi, să vedem unde apare. Despre Duhul Sfânt, Domnul Isus ne spune că ne va fi dat ”ca să rămână cu voi în veac” (Ioan 14:16), și ”căci rămâne cu voi și va fi în voi” (v. 17). Apoi, Domnul Isus ne vorbește larg despre unirea Lui cu noi, ca o viță cu mlădițele ei, și apoi ne spune:
”Rămâneți în Mine și Eu voi rămânea în voi. După cum mlădița nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce roadă dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă; apoi mlădițele uscate sunt strânse și aruncate în foc și ard. Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice și vi se va da... Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea. Dacă păziți cuvintele Mele veți rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15: 4-7 și 9-12).
Într-un text atât de scurt, cuvântul ”a rămâne” este folosit de Domnul Isus de cincisprezece ori! Oare nu-i acesta un semn despre importanța lui majoră?!
Insistența Domnului Isus atât de puternică pe ”rămânere” arată clar, înainte de toate, că s-ar putea să nu fie rămânere! Am intrat în unirea și în asocierea cu Persoanele din Sfânta treime și apoi ni se spune: ”Rămâneți aici!” Alternativa este ca, dintr-un motiv sau altul, noi să nu rămânem aici, ci să ieșim din această unire! Idea însăși este cutremurătoare și un număr mare de teologi susțin că o asemenea ieșire nu mai este posibilă. Însuși gândul că s-ar putea ieși de aici li se pare prăpăstios și abominabil.
Cineva care susținea că, o dată ce ne-am unit cu Domnul Isus, nu mai există posibilitate de despărțire, mi-a spus: ”Noi nu mai putem să ne despărțim. Nu se poate să nu rămânem! Domnul Isus ne spune lucrurile acestea despre rămânere doar ca să ne sperie, ca să fim mai atenți în relația noastră cu El”.
I-am atras atenția acestui frate: ”Nu-ți dai seama că dacă Domnul Isus ne sperie cu ceva care nu se poate întâmpla, El ne spune o minciună? Este exact ceea ce fac unii părinți când îi amenință pe copiii lor: ”Dacă nu sunteți cuminți, vine Bau Bau și vă duce cu el!”
Domnul Isus tocmai le spusese că El este Adevărul și că Duhul Sfânt este Duhul Adevărului! Trebuie să credem atunci cu toată ființa că tot ce ne spune El este adevărul: Dacă El ne roagă să rămânem în El, înseamnă că există posibilitatea reală ca să nu rămânem în El. Tot astfel, dacă El ne avertizează că pe orice mlădiță care nu aduce roadă Tatăl o taie și o aruncă afară, unde se usucă și apoi este aruncată în foc, este o realitate! O realitate groaznică, în adevăr, dar totuși o realitate!
Să privim și problema aceasta a rămânerii și a ne-rămânerii în lumina întregii învățături a Domnului Isus. Lumea se află sub stăpânirea Celui rău. Când Împărăția lui Dumnezeu vine până la noi, Dumnezeu nu-Și impune stăpânirea asupra noastră. El doar ne-o oferă și noi o putem respinge. Dumnezeu ne respectă persoana. El ni Se face cunoscut și vrea ca noi să-L iubim. Dar iubirea nu poate fi impusă, căci ”dragoste cu sila nu se face: ”El vrea să-L vedem cum este, să ne placă ce vedem și să alegem să venim la El în libertate.
Acum, aici este miezul problemei: Chiar și după venirea noastră la El, după intrarea noastră în părtășia Lui, El încă ne respectă libertatea. El nu ne închide în casa Lui în așa fel încât să nu mai putem ieși din ea. Argumentul hotărâtor pentru aceasta ni-l dă Domnul Isus în pilda fiului risipitor. De fapt aceasta este pilda despre Tatăl și despre doi copii ai Săi. Domnul Isus ni-L face aici cunoscut pe Dumnezeu în relația Lui cu fiii Lui de pe pământ. Când unul dintre fii decide să părăsească casa Lui (să nu rămână în casa Lui), Tatăl îi dă voie să plece. Tatăl Însuși definește rezultatul acestei ne-rămâneri în cuvinte cutremurătoare: ”Acest fiu al Meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit” (Luca 15:24).
Să formulăm situația în alte cuvinte: Păcatul întotdeauna separă de Dumnezeu. Păcatul separă de Dumnezeu și pe cei care s-au unit cu Cristos. De aceea în romani 6, capitolul unirii și trăirii în unire cu Cristos, Pavel îi avertizează la sfârșitul discuției, evident pe cei care sunt în unire cu Cristos, că ”plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). Noi folosim acest text la evanghelizări și îl adresăm celor necredincioși, dar Pavel îl scrie ca un avertisment adresat celor credincioși!
Să ne uităm acum cu atenție la ceea ce-i scrie Domnul Isus Bisericii din Sardes: ”Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort. Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ți aminte cum ai primit și auzit! Ține și pocăiește-te!... Totuși ai în Sardes câteva nume care nu și-au mânjit hainele: ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici” (Apocalipsa 3: 1-4). Să vedem care este starea acestei Biserici. Problema este că a intrat păcatul și moartea în cei mai mulți membri ai Bisericii: de aceea i se poate spune că este moartă. Mai sunt un număr de membri care sunt ”pe moarte” și aceștia sunt chemați la pocăință. Evident că păcatul i-a cuprins atât de puternic încât sunt aproape de moarte. Dar, în această Biserică mai sunt câteva persoane ”care nu și-au mânjit hainele”, adică faptele lor au fost găsite ca desăvârșite și de aceea vor umbla cu Domnul Isus ”îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici.” Ceea ce vreau să scot în evidență din acest text este că păcatul se infiltrează treptat: el nu ucide dintr-o dată. Pentru cei deja infectați de păcat, chiar dacă sunt aproape de moarte, mai există întoarcere și Domnul îi cheamă la pocăință.
Această interpretare este în acord cu pilda Domnului Isus despre smochinul neroditor. Stăpânul viei, Dumnezeu Tatăl, constată că de trei ani caută rod în acest smochin și nu găsește: Rodul aici este cu siguranță viața transformată și chipul Domnului Isus conturat în persoana simbolizată prin smochin. Vierul, Dumnezeu Fiul, pledează să i se mai dea un an în care i se va da îngrijire specială, cu speranța că ”poate că de acum înainte va face roadă”. Dar se poate să vină un moment când Vierul Își pierde orice speranță în omul acesta și-I spune Tatălui să-l taie. Vai de omul în care Domnul Isus Își pierde speranța!
Mulți oameni caută o formulă simplă prin care să fie mântuiți odată pentru totdeauna și apoi să fie liberi să trăiască așa cum vor ei. Mulți teologi și predicatori le oferă asemenea formule. Dar mântuirea oferită de Domnul Isus înseamnă ieșirea de sub stăpânirea lui Satan, intrarea sub Autoritatea lui Dumnezeu, unirea cu Domnul Isus și cu Duhul Sfânt și trăirea restului vieții de aici și a vieții în veșnicie în unirea cu Sfânta Treime. Și această trăire se face prin iubire, prin părtășie și prin ascultarea de poruncile Domnului Isus. Conform Domnului Isus, ”Cine va răbda (persevera) până la sfârșit va fi mântuit” (Mat.24:13).
Leave a comment and / or appreciate the article!
CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/
CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/
CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/
CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Posted by :» NOTAR DANIEL IOAN
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen