Legătura dintre stările sufletești și boală este bine stabilită în lumea medicală. Există o mulțime de boli sau de cazuri de boală în care medicii nu pot detecta o cauză materială a bolii. Mulți medici întreabă atunci pe bolnav: Ai ceva pe suflet? Ai un necaz? Ai ceva ce te apasă?Chiar și una dintre aceste întrebări, sau altele ca acestea, este deja o indicație că medicul îți spune: Caută cauza în suflet; rezolvă-ți situația acolo și vei ajunge la vindecare!
Care este atunci calea de urmat pentru a ajunge la vindecare? Voi arăta în continuare câteva elemente luate tot din învățătura Domnului Isus, deoarece, așa cum poate ați observat, caut să rămân în școala Lui și să clădesc totul pe învățătura Lui.
Primul element necesar pentru vindecare este credința. Marcu ne relatează că în vizita Domnului la Nazaret, consătenii Lui ”găseau o pricină de poticnire în El”, fiindcă știau că n-a făcut nici o școală, ci a crescut între ei ca ”tâmplarul, fiul Mariei.” Iată ce ne spune Marcu despre finalul acestei vizite: ”N-a putut să facă nici o minune acolo, ci doar și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat. Și se mira de necredința lor” (Marcu 6:5-6).
Cu altă ocazie, un tată și-a adus copilul demonizat la ucenici și aceștia nu l-au putut elibera. Tocmai atunci a coborât Domnul Isus de pe muntele schimbării la față. El a certat demonul, care a ieșit afară din băiat și băiatul s-a vindecat ”chiar în ceasul acela”. Ucenicii L-au întrebat pe Domnul Isus de ce n-au putut ei scoate acel demon? Iată ce le-a răspuns Domnul Isus:
”Din pricina puținei voastre credințe”, le-a zis El. ”Adevărat vă spun că dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice muntelui acesta ”Mută-te de aici colo” și s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputință. Dar acest fel de demon nu iese afară decât cu rugăciune și cu post” (Matei 17:20-21).
După ce au intrat triumfal în Ierusalim, Domnul Isus a uscat smochinul în care n-a găsit nici un fruct și ucenicii L-au întrebat: ”Cum s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?” Iată răspunsul Lui: ”Adevărat vă spun că, dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia, ci chiar dacă ați zice muntelui acestuia: ”Ridică-te de aici și aruncă-te în mare”, se va face. Tot ce veți cere cu credință, prin rugăciune, veți primi” (Matei 21:21-22).
Am văzut însă că la Nazaret nu a fost suficientă puterea Domnului Isus, ci a fost nevoie și de credința consătenilor Săi. Sau, poate mai exact, necredința lor bloca puterea lui Dumnezeu, care nu trece peste necredința oamenilor! Deci, dacă tu nu crezi în semne și minuni, fii liniștit, dragul meu, că nu le vei vedea: Dumnezeu îți respectă necredința! Au mai fost și alte cazuri în care Domnul Isus i-a întrebat pe cei bolnavi dacă vor să fie vindecați, deoarece El nu va trece peste voința lor. Dar mai ales, El voia să vadă dacă ei au credință în puterea Lui de a-i vindeca. Iată un asemenea caz:
”Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi, care strigau și ziceau: ”Ai milă de noi, Fiul lui David”. După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Și Isus le-a zis: ”Credeți că pot face lucrul acesta?” ”Da, Doamne”, I-au zis ei. Atunci S-a atins de ochii lor și a zis: ”Facă-vi-se după credința voastră!” Și li s-au deschis ochii...” (Matei 9:27-30).
Nu toți veneau la Domnul Isus cu o asemenea credință. Tatăl băiatului demonizat Îi spune Domnului Isus astfel:
”Dar dacă poți face ceva, fie-ți milă de noi și ajută-ne!” Domnul Isus l-a mustrat ușor și i-a zis: ”Tu zici: ”Dacă poți...” Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede”. Tatăl se zbătea între credință și necredință și dându-și seama că pentru vindecarea băiatului este nevoie și de credința lui, ”a strigat cu lacrimi: ”Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” Și Domnul Isus a mustrat duhul necurat, care a ieșit afară din băiat (Marcu 9: 22-25).
Domnul Isus ne arată cu altă ocazie că nu este necesară numai credința, ci este necesar să ne curățăm lăuntrul de dușmănie față de alte persoane, deoarece starea noastră sufletească nepotrivită blochează puterea lui Dumnezeu și Îl oprește să ne vindece: ”De aceea vă spun că, orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit și-l veți avea. Și, când stați în picioare și vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greșelile voastre. Dar dacă nu iertați, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greșelile voastre” (Marcu 11:24-26).
Acum, câteva lucruri despre credința de care ne vorbește Domnul Isus. Subiectul este vast și în spațiul restrâns pe care îl am aici voi da doar câteva idei și direcții de gândire și de practică.
Cu toții suntem înzestrați cu capacitatea de a crede: de copii mici, îi credem pe părinții noștri, apoi îi credem pe învățătorii și profesorii noștri și pe prietenii noștri. Ne putem înșela în credință și ne putem pierde credința în aceste persoane. Credința se bazează pe anumite date, de exemplu, ne convingem că o persoană este ”demnă de încredere” și de aceea credem ce ne spune. Dumnezeu ne-a dat suficiente date sau ”dovezi” despre Sine și așteaptă să credem în El. Fără credință nu poți stabili o relație cu cineva!
Credința are putere să realizeze anumite lucruri în noi și să realizeze anumite lucruri în afara noastră. Credința vindecătoare trebuie să aibă un obiect al credinței: Cred că Fiul lui Dumnezeu a murit încărcat cu păcatele și cu bolile mele; cred că așa cum din Trupul Lui țintuit pe cruce îmi vine iertarea de păcate, tot așa îmi vine și vindecarea de boală. Cred lucrul acesta fiindcă mi-l spune Cuvântul lui Dumnezeu, deci Îl cred pe Dumnezeu. Dar Dumnezeu îmi cere să-mi mărturisesc păcatele ca să-mi fie iertate. Mărturisirea, sau pocăința, include și hotărârea de a o rupe cu păcatele, de a nu le mai face. Trebuie să mă încred în puterea Lui (1) ca să înlăture de la mine vina păcatelor; (2) Ca să îndepărteze de la mine bolile produse de păcate. Cred că sângele Domnului Isus mă spală și mă vindecă. Cred că Dumnezeu îmi va da puterea să nu mai practic aceste păcate ca să nu mi se întâmple mai rău.
În multe cazuri, credința celui bolnav este prea slabă și de aceea este nevoie de ajutor. Dumnezeu, ”prin Duhul Sfânt, a dat unuia să vorbească despre înțelepciune; altuia să vorbească despre cunoaștere, datorită aceluiași Duh; altuia credința prin același Duh; altuia darul vindecărilor prin același Duh; altuia puterea să facă minuni...” (1 Corinteni 12: 8-10). Între aceștia trebuie incluși și prezbiterii de care vorbește Iacov:
”Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii; și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcut cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va face sănătos; și dacă a făcut păcate îi vor fi iertate. Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5: 14-16).
Frații cu daruri speciale și prezbiterii sunt ajutoarele pe care ni le trimite Dumnezeu ca să ne întărească credința și apoi, credința lor și a noastră vor duce atât la iertare cât și la vindecare.
Leave a comment and / or appreciate the article!
CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/
CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/
CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/
CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Posted by :» NOTAR DANIEL IOAN
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen