PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE EDUCAŢIEI CREŞTINE
Traducere: ELENA OPRIŢA
Titlul cărţii în original
Fundamentals of Christian Education
PARTEA 3 DIN PARTEA 4
Instruirea continuă, stăpânirea de sine sub disciplina din şcoala lui Hristos şi o legătură vie cu marele Învăţător îi va face să aibă o cunoaştere inteligentă în ce priveşte religia practică; şi supunerea sufletelor lor faţă de iubirea lui Dumnezeu îi va ajuta să exercite harul răbdării şi o îngăduinţă ca şi a lui Hristos. Răbdarea, dragostea, îndelunga răbdare şi o afecţiune plină de duioşie - este nevoie de toate aceste lucruri. Ei vor constata că au de cultivat unul din cele mai importante câmpuri din via Domnului. Ei trebuie să-şi înalţe inimile către Dumnezeu în rugăciune sinceră, spunând: "Fii Tu modelul meu" şi, privind la Isus, vor face lucrarea Domnului Isus Hristos. Domnul Isus a spus: "Fiul nu poate face nimic de la El Însuşi, ci ceea ce vede pe Tatăl că face". Aşa este şi cu fiii şi fiicele lui Dumnezeu; ei privesc la Isus cu nerăbdare şi dornici de a învăţa, fără să facă nimic în felul lor propriu sau după voia sau plăcerea lor; ci ei fac ceea ce văd la El, modelul lor. În acest fel, ei reprezintă în faţa elevilor care le sunt daţi în grijă în toate ocaziile şi permanent caracterul Domnului Isus Hristos. Ei captează razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii şi reflectă aceste raze preţioase asupra copiilor şi tineri-lor pe care îi învaţă. Formarea de obiceiuri bune, corecte, va lăsa impresii asupra minţii şi caracterului copiilor şi ei vor putea pune în practică lucruri bune. Este mare lucru să aduci aceşti copii sub directa influenţă a Duhului lui Dumnezeu, crescându-i în învăţătura şi mustrarea Domnului. Formarea de obiceiuri bune şi a unui spirit potrivit va necesita eforturi serioase în Numele şi tăria lui Isus. Învăţătorul trebuie să persevereze, învăţând cuvânt cu cuvânt, precept după precept, aici puţin şi dincolo puţin, cu toată îngăduinţa şi răbdarea, simpatia şi dragostea, legându-şi de inimă aceşti copii prin dragostea lui Isus Hristos descoperită în sine însuşi. Acest adevăr poate fi pus în practică şi exemplificat în cel mai înalt sens al cuvântului în faţa copiilor. "El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune. Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului." (Evrei 5,2.3).Profesorii să nu uite acest lucru şi niciodată să nu-l piardă din vedere atunci când sunt înclinaţi să-şi dezlănţuie sentimentele asupra copiilor şi tinerilor pentru orice greşeală de comportament; să nu uite că îngerii lui Dumnezeu privesc asupra celor întristaţi; căci copiii fac greşeli şi se poartă necuviincios şi de aceea este atât de important ca aceia care le sunt învăţători să fie capabili să-i înveţe prin cuvânt şi exemplu. În nici un caz ei nu trebuie să-şi piardă controlul, să manifeste nerăbdare, asprime şi lipsă de simpatie şi iubire; căci aceşti copii sunt proprietatea lui Isus Hristos, iar profesorii trebuie să fie foarte atenţi şi temători de Dumnezeu în privinţa spiritului pe care îl nutresc, în cuvintele pe care le rostesc, deoarece copiii vor prinde spiritul manifestat, fie că este bun, fie că este rău. Aceasta este o responsabilitate greacă şi sacră. Este nevoie de profesori serioşi, conştienţi de propriile lor slăbiciuni, infirmităţi şi păcate, care să nu-i asuprească pe copii şi nici să nu-i descurajeze. Este nevoie de multă rugăciune, multă credinţă, multă îngăduinţă şi curaj, pe care Domnul este gata să le dea. Căci Dumnezeu cunoaşte orice încercare şi o influenţă extraordinară poate fi exercitată de către profesori, dacă ei vor pune în practică lecţiile învăţate de la Hristos. Însă sunt conştienţi aceşti profesori de direcţia în care merg, când fac atât de puţine eforturi de a învăţa în şcoala lui Hristos şi de a pune în practică blândeţea lui Hristos şi smerenia inimii? Profesorii trebuie să fie ei înşişi ascultători faţă de Domnul Isus Hristos şi să pună în aplicare întotdeauna cuvintele Sale, pentru a putea exemplifica în faţa elevilor caracterul Domnului Isus Hristos. Faceţi ca lumina voastră să strălucească în fapte bune, într-o veghere şi grijă credincioasă asupra mieilor turmei, cu răbdare, duioşie şi dragostea lui Isus în propriile lor inimi. A aşeza bărbaţi şi femei tineri într-un asemenea câmp, care nu au dezvoltat o dragoste profundă, serioasă, pentru Dumnezeu şi pentru sufletele pentru care a murit Hristos înseamnă a face o greşeală care va avea ca rezultat pierderea multor suflete preţioase. Profesorul trebuie să fie supus influenţei Duhului lui Dumnezeu. Nici un profesor nu trebuie să fie nerăbdător sau irascibil. Profesorii trebuie să nu uite că ei au de a face cu copii, nu cu oameni maturi. Ei sunt copii care trebuie să înveţe totul, iar unora le este mai greu să înveţe decât altora. Elevul care este mai încet are nevoie de mai multă încurajare decât i se dă. Dacă profesorii care au de-a face cu astfel de elevi speciali sunt dintre aceia cărora le place să poruncească, să dicteze şi să-şi ridice în slăvi propria lor autoritate şi vor proceda în mod părtinitor, favorizându-i pe unii, în timp ce pe alţii îi tratează cu asprime şi severitate, acest lucru va crea o stare de confuzie şi nesiguranţă. Profesorilor care nu au fost binecuvântaţi cu o experienţă plăcută şi echilibrată li se pot încredinţa copii şi tineri, însă se face o mare greşeală faţă de cei pe care îi învaţă ei. Părinţii trebuie să ajungă să vadă această chestiune într-o lumină diferită. Ei trebuie să simtă că este de datoria lor să colaboreze cu profesorul, să încurajeze disciplina înţeleaptă şi să se roage mult pentru acela care îi învaţă pe copiii lor. Nu îi veţi ajuta pe copii necăjindu-i, criticându-i sau descurajându-i; şi nici ajutându-i să se răzvrătească, să fie neascultători, lipsiţi de bunătate şi iubire prin spiritul pe care voi îl nutriţi. Dacă sunteţi cu adevărat creştini, Domnul Hristos va locui înăuntrul vostru şi Spiritul Aceluia care Şi-a dat viaţa pentru păcătoşi şi înţelepciunea lui Dumnezeu vă vor ajuta în orice împrejurare. Este nevoie ca în faţa copiilor să fie pus în practică principiul ferm, neclintit şi vital al neprihănirii. Asiguraţi-vă că faceţi să lumineze adevărata lumină în faţa elevilor voştri. Este nevoie de lumina cerească. Nu lăsaţi niciodată impresia că spiritul, gustul şi dorinţele voastre nu sunt mai înalte sau mai curate decât ale celor lumeşti. Dacă voi, prin acţiunile voastre, le daţi această impresie, faceţi ca o lumină falsă, înşelătoare, să-i conducă spre ruină. Trâmbiţa trebuie să dea un sunet clar. Există o linie clară, bine delimitată, trasată de Dumnezeul Cel veşnic între cel neprihănit şi cel păcătos, între cel evlavios şi cel lipsit de evlavie, între cei ascultători de poruncile lui Dumnezeu şi cei neascultători. Scara pe care a văzut-o Iacov în vedenia lui de noapte avea baza pe pământ şi vârful îndreptat spre înaltul cerului; Dumnezeu Însuşi Se afla deasupra scării şi slava Lui strălucea asupra fiecărei părţi din ea, îngerii care urcau şi coborau pe această scară plină de strălucire constituind un simbol al legăturii continue cu această lume şi locurile cereşti. Dumnezeu Îşi aduce la îndeplinire voia Sa prin intermediul îngerilor cereşti, care sunt mereu în legătură cu omenirea. Această scară descoperă un important canal de legătură direct cu locuitorii acestui pământ. Scara i-a reprezentat lui Iacov pe Mântuitorul lumii, care leagă pământul şi cerul laolaltă. Oricine a văzut dovada şi lumina adevărului şi acceptă adevărul, mărturisindu-şi credinţa în Domnul Isus Hristos, este un misionar în cel mai înalt sens al cuvântului. El este un beneficiar al comorilor cereşti şi este de datoria lui să le împărtăşească şi altora, să împartă ceea ce a primit. Celor care sunt acceptaţi să lucreze ca profesori în şcolile noastre li se deschide în faţă un câmp pe care trebuie să-l lucreze şi să-l cultive, să semene sămânţa în vederea culegerii roadelor coapte. Ce satisfacţie poate fi mai mare decât aceea de a fi lucrători împreună cu Dumnezeu în educarea şi instruirea tinerilor şi copiilor, ca aceştia să-L iubească pe Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui? Îi conduceţi voi la Domnul Isus pe aceşti copii şi tineri, ca să-L urmeze pe Domnul Hristos, marele Păstor care cheamă, iar oile şi mieii aud glasul Lui şi Îl urmează? Ce ar putea să facă să strălucească mai mult sufletul lucrătorului devotat, care îşi dă tot interesul, decât să ştie că munca lui permanentă şi plină de răbdare pentru Domnul nu a fost în zadar şi să-şi vadă elevii radiind de bucurie în sufletele lor pentru că Domnul Hristos le-a iertat păcatele? Ce poate aduce mai multă mulţumire aceluia care conlucrează cu Dumnezeu decât să-şi vadă copiii şi tinerii primind impresiile Duhului lui Dumnezeu în adevărata nobleţe de caracter şi în restaurarea chipului moral al lui Dumnezeu - copii care caută acea pace care vine de la Prinţul păcii? Este adevărul o robie? Da - într-un anumit sens; el leagă sufletele care doresc acest lucru de Domnul Isus Hristos printr-o robie care îi face să-şi plece inimile în faţa îndurării Domnului Isus Hristos. O, aceasta înseamnă mult mai mult decât pot pricepe minţile mărginite de a-L prezenta prin orice lucrare misionară cu putinţă pe Domnul Isus Hristos şi pe El răstignit. "Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre; pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi" (Isa. 53,5). "Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El" (2 Cor. 5,21). Aceasta trebuie să fie povara lucrării noastre. Dacă cineva se crede capabil să înveţe în Şcoala de Sabat sau în şcoala de zi cu zi ştiinţa educaţiei, acela are nevoie ca mai întâi să înveţe frica de Domnul, care este începutul înţelepciunii, şi astfel va putea învăţa cea mai înaltă dintre toate ştiinţele.
"Şi viaţa veşnică este aceasta, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17,3). "Le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine au ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis" (Ioan 17,8). Aceasta este lucrarea care ne-a fost pusă înainte, să fim reprezentanţi ai lui Hristos, aşa cum El este în lumea noastră un reprezentant al Tatălui. Noi trebuie să învăţăm prin cuvintele date nouă de lecţiile Domnului Hristos. Le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu." Noi avem lucrarea noastră şi fiecare învăţător care îi învaţă pe cei de vârstă fragedă trebuie să primească într-o inimă bună şi sinceră ceea ce Dumnezeu i-a descoperit şi desfăşurat în Cuvântul Său Cel Sfânt prin lecţiile Domnului Hristos şi să fie binevoitor să accepte cuvintele vieţii. Noi ne aflăm în ziua antitipică a ispăşirii şi nu trebuie doar să ne umilim inimile înaintea lui Dumnezeu şi să ne mărturisim păcatele, ci prin tot darul învăţăturii pe care îl avem, să căutăm să-i învăţăm pe aceia cu care venim în contact şi să-i convingem, prin cuvânt şi exemplu personal, să-L cunoască pe Dumnezeu şi pe Domnul Isus Hristos pe care L-a trimis El. Oh, ce mult aş dori ca Domnul cerului să deschidă ochi care acum sunt orbi, pentru ca ei să se poată vedea aşa cum îi vede Dumnezeu, şi să le dea acel simţământ al lucrării care este de făcut în câmpul misionar. Însă nu am nădejde că toate apelurile pe care le fac vor fi de folos, cu excepţia cazurilor când Domnul vorbeşte sufletului şi înscrie cerinţele Sale în inimă. Oare nu s-ar putea ca fiecare om să simtă că în cămin are desemnat pentru el un câmp misionar vast şi important şi că nu este nevoie să plece în ţări îndepărtate? Şi în timp ce unii trebuie să proclame solia harului acelora care sunt departe, sunt mulţi care trebuie să proclame această solie celor care sunt în apropiere. Şcolile noastre trebuie să fie şcoli de instruire, care să-i califice pe tineri spre a deveni misionari atât prin cuvânt, cât şi prin exemplu personal. Fie ca acela care lucrează ca profesor să aibă permanent în minte faptul că aceşti copii au fost cumpăraţi cu sângele Fiului lui Dumnezeu. Ei trebuie călăuziţi să ajungă să creadă în Domnul Hristos ca fiind Mântuitorul lor personal. Numele fiecărui credincios este săpat pe palmele mâinilor Sale. Păstorul cel Mare priveşte de sus, din Sanctuarul ceresc, la oile Sale, le strigă pe nume şi le conduce. "Dacă cineva a păcătuit, avem un mijlocitor la Tatăl, pe Isus Hristos cel neprihănit." O, ce adevăr preţios şi binecuvântat! El nu tratează nici un caz cu indiferenţă. Parabola Lui impresionantă despre păstorul cel bun reprezintă responsabilitatea fiecărui slujitor şi a fiecărui creştin care a acceptat slujba de învăţător al copiilor şi tinerilor, de a le deschide Scriptura. Dacă vreunul se rătăceşte de turmă, nu este căutat prin cuvinte aspre şi cu un bici şi cu invitaţii stăruitoare de a se întoarce. Cele 99 care nu s-au rătăcit nu au nevoie atât de mult de simpatia şi iubirea plină de duioşie şi milă a păstorului. Ci păstorul caută oaia sau mielul care i-a produs cea mai mare nelinişte şi i-a acaparat simpatia. Păstorul credincios, fără vreun interes anume, lasă restul turmei şi, cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toate puterile, începe s-o caute pe cea pierdută. Şi apoi, ce imagine - slavă lui Dumnezeu - păstorul se întoarce cu oaia în braţe, bucurându-se la fiecare pas pe care îl face; el spune: "Bucuraţi-vă împreună cu mine căci mi-am găsit oaia care era pierdută." Sunt atât de recunoscătoare că avem în parabolă găsirea oii. Şi aceasta este lecţia pe care păstorul trebuie să o înveţe - succesul în a aduce înapoi oaia şi mieii. Nu ne-a fost prezentată nici o imagine cu un păstor întristat, care să se fi întors fără să fi găsit oaia. Şi Domnul Isus ne arată că plăcerea şi bucuria păstorului de a-şi fi găsit oaia pierdută produce multă bucurie în ceruri, printre îngeri. Înţelepciunea lui Dumnezeu, puterea şi iubirea Lui sunt fără egal. Avem garanţia divină că nici măcar una dintre oile pierdute, sau dintre mieluşei, nu este trecută cu vederea sau lăsată neajutorată. Un lanţ de aur - îndurarea şi mila puterii divine - este trecut în jurul fiecărui suflet care se află în primejdie. Atunci, oare agentul omenesc să nu coopereze cu Dumnezeu? Să fie păcătos, cu deficienţe în caracter el însuşi, nepăsător faţă de sufletele care sunt gata să piară? Domnul Isus l-a legat de tronul Lui veşnic, sacrificându-Şi propria Sa viaţă. Descrierea pe care i-o face Zaharia lui Iosua, marele preot, este o reprezentare izbitoare a păcătosului în favoarea căruia mijloceşte Domnul Hristos pentru a putea fi adus la pocăinţă. Satana stă în partea dreaptă a Aceluia care mijloceşte, împotrivindu-se lucrării Domnului Hristos şi venind cu argumente că omul este proprietatea sa, din moment ce acesta l-a ales drept conducător al său. Însă Apărătorul omului, Mântuitorul, Cel Atotputernic între cei puternici, aude cererile şi pretenţiile lui Satana şi îi răspunde: "Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?" Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare, şi totuşi stătea în picioare înaintea Îngerului. Iar Îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: 'Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el!' Apoi a zis lui Iosua: "Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!.. Şi i-au pus o mitră curată pe cap şi l-au îmbrăcat în haine, în timp ce Îngerul Domnului stătea acolo" (Zah. 3,2-5).
Nu uitaţi că fiecare profesor care îşi asumă responsabilitatea de a lucra cu minţile omeneşti, că fiecare suflet care este înclinat să greşească şi este uşor ispitit constituie subiectul mijlocirii speciale a lui Hristos în favoarea sa. Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Mijlocitorul plin de milă pledează în favoarea lui şi oare omul păcătos şi limitat să respingă chiar şi un suflet? Să fie oare omul indiferent tocmai faţă de sufletele pentru care Domnul Hristos mijloceşte în curţile din ceruri? Îi veţi imita voi pe farisei, care nu aveau pic de milă, şi pe Satana, care nu face altceva decât să acuze şi să distrugă? Sau fiecare, individual, vă veţi umili sufletele înaintea lui Dumnezeu şi veţi lăsa ca fierul îngâmfării voastre să fie supus şi zdrobit? Nu ascultaţi glasul lui Satana, nu faceţi voia lui, staţi de partea lui Isus şi fiţi ca El, simţind cu duioşie, Cel pentru care suferinţele celor întristaţi sunt ca şi ale Lui Însuşi. Omul căruia i s-a iertat mult iubeşte mult. Domnul Isus este un Mijlocitor plin de milă, un mare preot credincios şi plin de îndurare. El, Maiestatea Cerului, Regele slavei, poate să privească la omul atât de mărginit, supus ispitirilor lui Satana, pentru că El Însuşi a simţit puterea vicleniilor diavolului. "Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile (îmbrăcându-Şi divinitatea în umanitate), ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi" (Evrei 2,17.18). Iată de ce, fraţilor, fac apel la voi ca să lucraţi aşa cum a lucrat Hristos. Nu trebuie să vă îmbrăcaţi niciodată cu mantia severităţii şi să condamnaţi, să denunţaţi şi să-i îndepărtaţi de turmă pe bieţii muritori ispitiţi, ci, ca împreună lucrători cu Dumnezeu, vindecaţi pe cei bolnavi spiritual. Veţi putea face acest lucru dacă veţi avea gândul lui Hristos. "Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat" (Evrei 4,15). "Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul Cel veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă." (Isa. 40,28). "Christian Education " (Educaţia creştină), 1893
EXMATRICULAREA STUDENŢILOR
Vreau să înţelegeţi un lucru, şi anume că nu am fost de acord cu exmatricularea studenţilor din şcoală, cu excepţia cazurilor când destrăbălarea şi imoralitatea impun acest lucru, pentru a nu fi afectaţi şi alţii. S-a făcut o greşeală dând afară din şcoală studenţi, cum a fost cazul _,_ şi alte cazuri, ceea ce a fost foarte rău, şi sufletelor tratate astfel li s-a deschis în faţă un drum care le-a asigurat un loc în rândurile vrăjmaşului, bine înarmaţi şi bine echipaţi. La fel şi faptul de a face cunoscute public greşelile studenţilor din şcoală - am fost în situaţia să văd şi să aud câteva dintre aceste demascări şi mi-au fost arătate. Acestea au fost dăunătoare în toate privinţele şi nu au avut nici o influenţă benefică asupra şcolii. Dacă cei ce au avut un rol în aceste lucruri ar fi avut spiritul şi înţelepciunea lui Hristos, ei ar fi găsit o cale de corectare a dificultăţilor existente, mai degrabă după modelul Domnului Isus Hristos. Niciodată nu va fi de vreun ajutor studentului să fie umilit în faţa întregii şcoli. Aceasta produce o rană care ucide. Nu vindecă nimic, nu foloseşte la nimic. Există studenţi care sunt exmatriculaţi din şcoală. Prin acest act, ei sunt aruncaţi pe terenul lui Satana spre a se lupta cu puterile şi stăpânirile fără armura de apărare şi ajung foarte uşor pradă înşelăciunilor lui Satana. Daţi-mi voie să vă spun un cuvânt în Numele Domnului. Când se procedează în mod corespunzător, în cazurile în care studenţii se abat atât de puţin de pe cale, se va vedea că nu este necesar să fie suspendaţi sau exmatriculaţi. Există o cale dreaptă şi Spiritul Domnului trebuie să lucreze la inima omului, căci, dacă nu, vor fi făcute greşeli grave. Cea mai plăcută lucrare care a fost încredinţată omului este aceea de a lucra cu minţile omeneşti. Profesorii trebuie să ţină seama că ei nu au de-a face cu îngeri, ci cu fiinţe omeneşti care au aceleaşi pasiuni ca şi ei. Caracterele nu sunt toate modelate după acelaşi tipar. Acestea sunt moştenite. Defectele şi calităţile din caracter sunt astfel scoase la iveală. Fiecare profesor să fie atent la aceste lucruri. El are de-a face atât cu deformări de caracter, moştenite sau cultivate, cât şi cu caractere frumoase şi este nevoie de mult har din partea profesorului pentru a şti cum să procedeze cu cei care greşesc, atât pentru binele lor momentan, cât şi pentru bine-le lor veşnic. Impulsul, nerăbdarea, mândria, egoismul şi lauda de sine, toate acestea, dacă vor fi nutrite, vor face mult rău şi vor arunca sufletul pe terenul de luptă al lui Satana, fără să aibă înţelepciunea să-şi conducă propria lui corabie, ci va fi în pericolul de a fi azvârlit, pradă ispitirilor lui Satana, până când va ajunge o epavă. Fiecare profesor are propriile lui trăsături de caracter asupra cărora trebuie să vegheze, pentru ca Satana să nu-l poată folosi ca agent al său pentru a distruge sufletele, prin propriile lui trăsături de caracter nesfinţite. Unica siguranţă pentru profesori este să înveţe zi de zi în şcoala lui Hristos, blândeţea Lui, smerenia Lui, şi atunci eul va fi ascuns în Hristos şi el va purta cu bucurie jugul lui Hristos şi va ţine cont că are de-a face cu moştenirea Lui. Trebuie să vă spun că mi-a fost arătat că nu au fost folosite întotdeauna cele mai bune metode pentru a trata greşelile studenţilor, iar rezultatul a fost că sufletele au fost puse în pericol, iar unele s-au pierdut. Temperamentele rele ale profesorilor, procedeele lor neînţelepte, mândria lor au făcut o lucrare rea. Nu există formă de viciu, spirit lumesc sau beţie care să facă o lucrare mai dăunătoare asupra caracterului, să producă amărăciune sufletului, să stârnească rele care să copleşească ceea ce este bine, ca patimile omeneşti care nu sunt stăpânite de Duhul lui Dumnezeu. Furia, o dată stârnită, nu se opreşte nici-odată. Cât de mulţi fii risipitori sunt ţinuţi departe de Împărăţia lui Dumnezeu datorită caracterului lipsit de iubire al celor care pretind că sunt creştini. Gelozia, invidia, mândria şi sentimentele lipsite de milă, asprimea, răceala, lipsa de simpatie, toate acestea sunt însuşiri ale lui Satana. Profesorii vor avea de-a face cu aceste lucruri în caracterele studenţilor. Este teribil să ai de-a face cu asemenea lucruri; însă, căutând să îndepărteze aceste rele, de multe ori lucrătorul a dat pe faţă însuşiri asemănătoare, care au făcut rău sufletului cu care a lucrat. În cer, într-adevăr, nu există loc pentru astfel de caractere. Pentru un om cu un astfel de caracter, cerul va fi un loc mizerabil, pentru că el însuşi este un om nenorocit. "Dacă nu vă naşteţi din nou", spunea Domnul Isus, "cu nici un chip nu veţi vedea Împărăţia cerurilor". Omul trebuie să-I îngăduie Domnului Hristos să locuiască înăuntrul său, Hristos - nădejdea slavei - pentru a intra în cer şi astfel să ia cerul cu el. Numai Domnul Isus poate modela şi schimba caracterul. Căci lipsa răbdării, a bunătăţii, a îngăduinţei, a altruismului şi a iubirii izbucnesc involuntar atunci când nu suntem în gardă, iar cuvintele necreştineşti şi un caracter care nu este asemenea celui al lui Hristos duce adesea la ruina sufletului. "Nu se bucură de nelegiuire" Nota traducătorului (nedreptate - în K.J.V.). Notaţi acest lucru. Apostolul vrea să spună că acolo unde se cultivă dragoste autentică pentru sufletele care sunt atât de preţioase, acest lucru va fi manifestat faţă de aceia care au cel mai mult nevoie de răbdarea care suferă totul şi este plină de bunătate şi care nu este gata să facă dintr-o greşeală mică o ofensă de neiertat, făcând din greşelile altora o sursă continuă. Dragostea pentru sufletele pentru care a murit Hristos nu va face ceea ce s-a făcut datorită unor concepţii greşite, faţă de cel ce a greşit, expunându-i greşelile şi slăbiciunea în faţa întregii şcoli. Cum credeţi că a privit Domnul Isus la astfel de lucruri? Dacă ar fi fost prezent acolo, El ar fi spus celor care au făcut aceste lucruri: "Voi nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." Căci în Scriptură este arătat clar cum trebuie să se procedeze cu sufletul care rătăceşte. "Luaţi seama la voi înşivă ca să nu fiţi ispitiţi şi voi", de acest lucru trebuie să ţină cont inima încăpăţânată, neînduplecată. Dragostea lui Isus va acoperi o mulţime de păcate, şi acestea nu-l vor mai afecta pe cel vinovat, nefiind cazul să fie expuse spre a nu crea sentimente de acelaşi fel nici în inima acelora cărora le sunt prezentate aceste greşeli şi nici în inima celui cu care s-a procedat aşa. Cel vinovat este adesea condus la disperare. Mintea lui nu se poate vindeca. Lucrarea pe care o aveţi de făcut este aceea de a avea harul lui Hristos în suflet şi cel care acţionează astfel nu se va face niciodată vinovat de a fi expus greşelile altora, cu excepţia cazurilor când aşa este mai bine. Lucraţi aşa cum a lucrat Hristos. Martorul credincios vorbeşte în Apoc. 21,5. Dovediţi iubire. În creştinism nu există nimic capricios. Dacă un om nu-şi foloseşte braţul, acesta slăbeşte şi îşi pierde tăria musculară. Dacă creştinul nu-şi pune la lucru puteri-le spirituale, el nu poate dobândi nici tărie de caracter şi nici vigoare morală. Dragostea este o plantă foarte preţioasă şi trebuie îngrijită ca să înflorească. Preţioasa plantă a iubirii trebuie tratată (practicată) cu duioşie şi ea va deveni puternică şi viguroasă, va aduce multă roadă, fiind o expresie a întregului caracter. Un caracter asemenea lui Hristos nu este un caracter egoist, nu este lipsit de bunătate şi nu va face nici un rău sufletelor care se luptă cu ispitirile lui Satana. Astfel, simţămintele celor care sunt ispitiţi vor fi de o asemenea natură, încât necazurile şi ispitele lor le vor trata astfel, încât aurul curat va fi scos la suprafaţă, iar zgura va arde. Aceasta este ceea ce a rânduit Dumnezeu pentru noi toţi. În şcoala lui Hristos, toţi îşi pot învăţa zilnic lecţia, atât profesorii, cât şi elevii, pentru a putea fi răbdători, umili, generoşi şi nobili. Toţi trebuie să-L căutaţi pe Dumnezeu în cea mai stăruitoare rugăciune şi cu o credinţă vie, iar mâna transformatoare a lui Dumnezeu va lucra propriul Său chip în caracterul vostru. Vor veni ispitiri, însă ele nu vă vor birui. Ci prin harul primit în inimă, care este deschisă faţă de glasul lui Isus, caracterul şi experienţa vor creşte mereu, tot mai frumos, în mod ceresc. Să nu uităm că lucrăm cu suflete pe care Domnul Hristos le-a răscumpărat cu un preţ infinit de mare pentru El Însuşi. Oh, spuneţi celui care se abate de pe cale: "Dumnezeu te iubeşte, El a murit pentru tine." Plângeţi împreună cu ei, rugaţi-vă pentru ei. Vărsaţi lacrimi pentru ei, nu vă mâniaţi pe ei. Ei sunt proprietatea cumpărată de Hristos. Fiecare să se străduiască să aibă un caracter care să dovedească dragoste în toate faptele sale. "Dar dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi fost mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare." (Marcu 9,42). Mai bine nu ar exista decât să fie lipsit de acea iubire pe care Domnul Hristos a dat-o pe faţă în caracterul Său şi pe care a recomandat-o copiilor Săi. Domnul Hristos a spus: "Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu." Noi trăim într-o lume rea, aspră, insensibilă, nemiloasă. Satana şi confederaţia lui fac tot ce le stă în putinţă pentru a seduce sufletele pentru care Domnul Hristos Şi-a dat preţioasa Sa viaţă. Oricine Îl iubeşte pe Dumnezeu în sinceritate şi conform adevărului va iubi sufletele pentru care a murit Hristos. Dacă dorim să facem bine sufletelor, succesul nostru faţă de aceste suflete va fi proporţional cu încrederea lor în noi şi în funcţie de cât de mult le preţuim. Respectul arătat sufletului care se luptă constituie mijlocul sigur folosit de Domnul Hristos pentru redobândirea respectului de sine pe care omul l-a pierdut. Ideile noastre îngăduitoare cu privire la ceea ce poate deveni acesta constituie un ajutor pe care noi nu îl putem preţui pe deplin. Noi avem nevoie de harul îmbelşugat al lui Dumnezeu în fiecare ceas şi atunci vom avea o experienţă practică bogată, pentru că Dumnezeu este iubire. În acela în care sălăşluieşte dragostea locuieşte Dumnezeu. Acordaţi iubire acelora care au cel mai mult nevoie de ea. Cei mai nenorociţi, cei care au temperamentele cele mai dificile au nevoie de dragostea şi mila noastră. Cei care ne pun la încercare răbdarea au nevoie de dragostea noastră. Noi trecem prin lume o singură dată; fiecare lucru bun pe care putem să-l facem trebuie să-l facem cu seriozitate, neobosit, în acelaşi spirit în care Şi-a făcut Domnul Hristos lucrarea. El nici nu cădea de oboseală, nici nu se descuraja. Firile aspre, încăpăţânate, ursuze au cea mai mare nevoie de a fi ajutate. Cum pot fi ajutate? Doar prin acea dragoste pe care a dovedit-o Domnul Hristos faţă de ei în felul în care S-a purtat cu omenirea decăzută. Îi puteţi trata aşa cum merită. Însă ce ar fi dacă Domnul Hristos v-ar fi tratat astfel pe voi? El, care nu a meritat să fie tratat astfel, a fost tratat cum meritam noi să fim trataţi. Dacă vă veţi purta cu unele persoane aşa cum consideraţi voi că merită şi le veţi tăia orice nădejde, vă veţi diminua influenţa pe care o aveţi şi veţi ruina un suflet. Se merită? Nu, eu spun nu, de o sută de ori nu. Legaţi-vă de aceste suflete care au nevoie de tot ajutorul posibil, printr-o inimă iubitoare, plină de simpatie şi milă, revărsând o dragoste asemenea celei a lui Hristos, şi veţi salva un suflet de la moarte şi veţi acoperi o sumedenie de păcate. Nu ar fi mai bine să procedăm cu iubire? Aveţi grijă ce faceţi în privinţa exmatriculării studenţilor. Aceasta este o treabă serioasă. Ar trebui să fie o greşeală foarte gravă ca să apelaţi la o astfel de disciplinare. Apoi trebuie studiate cu grijă toate circumstanţele legate de cazul respectiv. Studenţii care pleacă de acasă la mică distanţă sau una mai mare, mii şi mii de mile, sunt departe de cămin şi privaţi de avantajele unui cămin; iar dacă sunt daţi afară din şcoală, li se refuză privilegiile şcolii. Toate cheltuielile pentru ei vor fi suportate de cineva care şi-a pus nădejdea în ei, care cred că banii nu sunt investiţi în zadar. Studentul este ispitit sau cade în ispită şi el trebuie pus sub disciplină pentru greşeala sa. El simte profund că raportul vieţii sale este mânjit şi că el îi dezamăgeşte pe aceia care şi-au pus nădejdea în el că îşi va dezvolta caracterul sub influenţa instruirii pe care o primeşte la şcoală, ceea ce va răsplăti tot ce s-a investit pentru el. Însă el este exmatriculat pentru prostiile lui. Ce va face el? Curajul este la nivelul cel mai scăzut, curajul şi chiar bărbăţia îi lipsesc. El este în pagubă şi un timp preţios a fost pierdut. Cine este bun şi duios şi simte povara pentru aceste suflete? Să nu ne mirăm că Satana este cel care trage foloase în aceste împrejurări. Aceşti tineri sunt azvârliţi pe terenul lui Satana şi cele mai rele simţăminte ale inimii omeneşti ies la iveală, sunt întărite şi confirmate. Vorbesc despre astfel de cazuri aşa cum mi-au fost prezentate mie. Aş dori ca toţi să poată vedea aceste lucruri în toate aspectele, aşa cum mi-a fost arătat mie. Eu cred că ar trebui făcute schimbări radicale în multe din regulile şi metodele de comportare faţă de minţile omeneşti. Ar trebui să existe mai mulţi medici care să vindece suflete omeneşti, care să înţeleagă cum să se poarte cu minţile omeneşti. Ar trebui practicate mai mult iertarea, simpatia şi dragostea şi mai puţin metodele de descurajare, de zdrobire. Să presupunem că Domnul Hristos S-ar purta cu fiii şi fiicele Sale care învaţă de la El aşa cum se poartă unealta omenească, profesorul, cu cei care sunt în grija sa; şi atunci când Legea şi poruncile Domnului ar fi încălcate de noi, cei vinovaţi ar fi exmatriculaţi sau suspendaţi, iar cei greşiţi ar fi lipsiţi de călăuzi-rea Sa iubitoare, mântuitoare, înălţătoare, şi lăsaţi să-şi aleagă propria cale fără ajutor divin, ce s-ar întâmpla oare cu sufletele noastre? Iubirea Lui care ne iartă în mod continuu leagă preocuparea sufletului nostru de El Însuşi. Puterea dragostei lui Dumnezeu mă copleşeşte când iau aminte la ea. Jugul lui Hristos nu este greu şi sarcina lui este uşoară. Când pătrundem mai mult dragostea lui Hristos, punând-o în practică, vom avea rezultate cu totul diferite în viaţa noastră de creştini, iar caracterele acelora cu care venim în legătură vor fi schimbate. Lucrul cel mai dificil pentru cineva este să renunţe la ceea ce crede el că este bine. Dragostea nu caută folosul său. Dragostea de origine cerească pătrunde mai adânc decât suprafaţa lucrurilor. Dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie. Întărită de harul lui Hristos, dragostea nu se poartă necuviincios. În cel care sălăşluieşte dragostea, sălăşluieşte Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste. Noi toţi avem nevoie de dragoste, bunătate, îngăduinţă, milă şi amabilitate. Trebuie să dăm afară din suflet orice rest de egoism sau mândrie omenească. Atunci când nu a mai existat nici o speranţă pentru Adam şi Eva, ca urmare a călcării de lege şi a păcatului, când dreptatea cerea moartea păcătosului, Domnul Hristos S-a oferit pe Sine Însuşi ca jertfă pentru păcatul lumii. Lumea se afla sub condamnare. Domnul Hristos a devenit înlocuitorul şi siguranţa omului. El avea să-Şi dea viaţa pentru lume, care este considerată a fi oaia pierdută care s-a rătăcit de turmă, socotită vinovată şi ne-ajutorată. "Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre" (1 Ioan 4,10). "Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi; fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor" (Isaia 53,6). Fiecare fiu şi fiică a lui Dumnezeu, dacă Îl au pe Mântuitorul în inima lor, vor fi şi ei ca Isus. Orice suflet care nu L-a primit pe Mântuitorul va da pe faţă un caracter care nu seamănă cu cel al Mântuitorului. Dragostea nu este nutrită şi nici nu este pusă în practică. "Înălţaţi-L pe El, Mântuitorul nostru cel înviat", în cuvinte, în discuţiile pe care le aveţi, în felul în care procedaţi cu cei care au greşit. Ştiu, prin sarcina care a fost pusă asupra mea, că mulţi dintre cei care funcţionează în şcolile noastre au nevoie să înveţe în şcoala lui Hristos blândeţea Sa, procedeele Sale pline de duioşie faţă de cei greşiţi, mila şi iubirea Sa. Până când nu se vor topi şi nu va fi îndepărtată zgura din caracter, scopurile lor de lucru vor fi diferite. Sunt profund mâhnită în inima mea datorită rezultatelor grave ca urmare a procedeelor neînţelepte, mult mai serioase decât sunt mulţi dispuşi să admită faţă de propria lor conştiinţă sau faţă de Dumnezeu. Eul este atât de mare în mulţi, luptând mereu pentru a prelua stăpânirea. Sunt dintre aceia care pretind că sunt urmaşi ai Domnului Isus Hristos, dar care nu au murit niciodată faţă de eu. Ei nu au căzut niciodată pe stâncă pentru a fi zdrobiţi. Până când se va întâmpla acest lucru, ei vor trăi pentru sine; şi dacă ei mor în situaţia în care se găsesc, va fi prea târziu ca greşelile lor să fie îndreptate vreodată. Eu iubesc sufletele lor. Domnul Isus iubeşte sufletele lor şi El va face o lucrare bună pentru ei, dacă se vor umili sub mâna Lui atotputernică, dacă se vor pocăi, se vor converti şi se vor preda zi de zi lui Dumnezeu. Trebuie să existe o consacrare continuă, zilnică. Noi trebuie să fim atenţi la amănunte, să fim întotdeauna în gardă cu privire la eu şi să căutăm să folosim orice ocazie pentru a face ceea ce este bine pentru sufletele pentru care Domnul Hristos Şi-a dat viaţa, ca ei să poată deveni ai Lui. Când instrumentele omeneşti se poartă cu aceste suflete într-un spirit aspru, ele întristează inima lui Hristos şi Îl expun batjocurii, deoarece ei reprezintă greşit caracterul Domnului Hristos. Cineva a spus: "Bunătatea ta m-a făcut să ajung mare". Mă rog Tatălui nostru ceresc ca toţi cei care sunt în şcolile noastre să fie în Hristos aşa cum mlădiţa este legată de vie. "Manuscris", 1893.
CĂTRE STUDENŢII DE LA COLEGIUL DIN BATTLE CREEK
Am un deosebit interes pentru instituţia de învăţământ de la Battle Creek. Timp de ani de zile, soţul meu şi cu mine ne-am străduit mult ca să întemeiem o şcoală în care tinerii şi copiii noştri să aibă avantaje faţă de şcolile obişnuite sau faţă de colegiile din lume. Domnul a arătat clar care trebuie să fie caracterul influenţei şi învăţăturii pe care şcoala trebuie să-l menţină ca să poată fi adusă la îndeplinire lucrarea importantă pentru care a fost rânduită. Deoarece cunoaşterea şi frica de Domnul constituie începutul înţelepciunii, era necesar ca studiul Bibliei să ocupe un loc proeminent între diferitele discipline ale educaţiei ştiinţifice. Standardul şcolii trebuie să fie înalt, iar principiile vitale ale evlaviei trebuia continuu păstrate în faţa studenţilor ca fiind printre cele mai importante trăsături ale educaţiei. "Şi viaţa veşnică este aceasta, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu." Tinerii aveau nevoie să fie instruiţi cu privire la vremurile în care trăim şi ajutaţi să înţeleagă ce se va întâmpla înainte de încheierea istoriei lumii. Un motiv pentru care a fost necesar să întemeiem propriile noastre instituţii a fost faptul că părinţii nu puteau contracara influenţa învăţăturii pe care copiii lor o primeau în şcolile publice, iar lucrurile eronate pe care le învăţau acolo îi conduceau pe cei tineri pe căi greşite. Nu poate exista o influenţă mai puternică asupra minţii tinerilor şi copiilor decât cea a profesorilor care îi învaţă principiile ştiinţei. Din acest motiv, era evident că trebuia înfiinţate şcoli în care copiii noştri să poată fi învăţaţi pe calea adevărului. În şcolile noastre, s-a specificat că tinerii aveau să fie învăţaţi principiile biblice ale cumpătării şi că orice influenţă de care vor avea parte să-i ajute să evite nebunia acestui veac destrăbălat, care face repede din lume o a doua Sodomă. În instituţiile noastre de învăţământ, trebuia exercitată o influenţă care să contracareze influenţa lumii, care să nu încurajeze îngăduirea poftei, a satisfacerii egoiste a simţurilor prin mândrie, ambiţie, iubire de îmbrăcăminte şi etalare, plăcere pentru laudă şi flatare şi luptă pentru înalte onoruri şi recompense pentru meritele şcolare. Toate aceste lucruri urmau să fie descurajate în şcolile noastre. Ar fi imposibil de evitat aceste lucruri trimiţându-i la şcolile publice, unde zi de zi ei ar fi fost în contact cu ceea ce le-ar fi contaminat obiceiurile. Pretutindeni în lume exista o atât de mare neglijenţă în ce priveşte educaţia corespunzătoare din cămin, că educaţia se făcea în şcolile publice care, în cea mai mare parte, erau destrăbălate şi cufundate în viciu. Lucrarea pe care noi, ca popor, trebuia să o facem în această privinţă era aceea de a întemeia o şcoală şi de a îndeplini lucrarea pe care Domnul Isus Hristos, din stâlpul de nor, o făcea pentru a călăuzi pe poporul Său - aceea de a instrui şi învăţa pe copiii noştri cu privire la poruncile lui Dumnezeu. Desconsidera-rea vădită a Legii lui Dumnezeu de către lume contamina morala acelora care pretindeau că ţin Legea lui Dumnezeu. Însă noi suntem chemaţi să urmăm exemplul lui Avraam. Despre el, Domnul a spus: "Căci îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină calea Domnului, făcând ce este drept şi bine" (Geneza 18,19). Avraam a trebuit să-şi părăsească ţara şi casa tatălui său şi să se oprească într-o ţară străină, pentru a putea introduce cu succes noua ordine a lucrurilor în familia sa. Providenţa lui Dumnezeu îi pune la dispoziţie continuu noi metode şi, din generaţie în gene-raţie, trebuia să se facă progrese pentru a se putea păstra în lume cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, a legilor şi poruncilor Sale. Acest lucru se putea realiza doar cultivând religia în cămin. Însă era imposibil ca Avraam să facă acest lucru cât timp era înconjurat de rude şi prieteni idolatri. La porunca lui Dumnezeu, el trebuia să plece singur şi să asculte de vocea Domnului Hristos, conducătorul copiilor lui Israel. Domnul Isus a fost pe pământ pentru a instrui şi învăţa poporul ales al lui Dumnezeu. Avraam s-a hotărât să asculte de Legea lui Dumnezeu şi Domnul ştia că el nu avea să trădeze adevărul divin şi nici să accepte vreun alt călăuzitor în afară de El, faţă de care simţea răspunderea de a asculta. El a recunoscut că era responsabil de învăţătura pe care o dădea casei sale şi copiilor săi şi le-a poruncit să facă ceea ce este drept şi bine. Învăţându-i legile lui Dumnezeu, el îi învăţa că Domnul este judecătorul nostru, dătătorul Legii şi Împăratul şi că părinţii şi copiii trebuie să fie conduşi de El; că din partea părinţilor nu trebuia să existe asuprire, iar din partea copiilor neascultare. Domnul i-a poruncit lui Moise să meargă şi să-i vorbească lui faraon, rugându-l să-l lase pe Israel să plece din Egipt. Ei se aflau în Egipt de 400 de ani, unde fuseseră robi. Fuseseră mânjiţi de idolatrie şi sosise timpul când Domnul i-a chemat afară din Egipt pentru a putea ţine legile şi Sabatul Său pe care El le instituise în Eden. El a rostit către ei Cele Zece Porunci pe Muntele Sinai, într-o măreţie înfricoşătoare, pentru ca ei să poată înţelege caracterul sacru şi veşnic al Legii şi să pună temelia pentru multe generaţii, învăţându-şi copiii cerinţele obligatorii ale preceptelor sfinte ale lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea pe care noi o avem de făcut. De la amvonul bisericilor populare se proclamă că prima zi a săptămânii este Sabatul Domnului; însă Domnul ne-a dat lumină, arătându-ne că porunca a patra a Decalogului este tot la fel de obligatorie ca şi celelalte nouă porunci din Legea Morală. Este lucrarea noastră să arătăm clar copiilor noştri că prima zi a săptămânii nu este adevăratul Sabat şi că păzirea acesteia, după ce am primit lumina cu privire la adevăratul Sabat, constituie idolatrie şi este în totală contradicţie cu Legea lui Dumnezeu. Pentru a-i putea învăţa cu privire la cerinţele Legii lui Iehova, este necesar să-i separăm pe copiii noştri de asocierile şi influenţele lumeşti şi să păstrăm în mintea lor adevărul Scripturii, învăţându-i cuvânt cu cuvânt, precept cu precept, pentru ca ei să nu se dovedească necredincioşi faţă de Dumnezeu. Protestanţii au acceptat sabatul fals, copilul papalităţii, şi l-au înălţat mai presus de ziua cea sfântă a lui Dumnezeu; iar instituţiile noastre de învăţământ au fost întemeiate cu scopul expres de a contracara influenţa acelora care nu urmează cuvântul lui Dumnezeu. Acestea sunt motive suficiente care să arate necesitatea de a avea propriile noastre instituţii de învăţământ; căci noi trebuie să învăţăm adevărul, şi nu minciuna sau închipuirile omeneşti. Şcoala trebuie să completeze educaţia din cămin şi, atât în cămin, cât şi în şcoală, trebuie păstrate simplitatea în îmbrăcăminte, în dietă şi în distracţii. Trebuie creată o atmosferă care să nu dăuneze naturii morale. Cuvânt cu cuvânt, precept după precept, copiii noştri şi toţi membrii familiilor noastre trebuie învăţaţi să rămână pe calea Domnului şi să stea neclintiţi pentru adevăr şi neprihănire. Trebuie să ne menţinem pe poziţii împotriva oricărui sofism care tulbură acest veac decăzut, în care minciuna este înălţată şi atât de mult amestecată cu adevărul, încât este aproape imposibil ca cei neobişnuiţi cu distincţia pe care o face Scriptura între tradiţiile omeneşti şi Cuvântul lui Dumnezeu să deosebească adevărul de minciună. S-a scris clar că în acest veac "unii se vor lepăda de credinţă şi se vor alipi de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile demonilor" (1 Tim. 4,1). Pe măsură ce adevărul este adus în viaţa practică, standardul trebuie ridicat mai sus şi tot mai sus, pentru a întruni cerinţele Bibliei. Aceasta presupune opoziţie faţă de modă, faţă de obiceiurile şi practicile lumeşti. Influenţele lumii, ca şi valurile mării se abat împotriva urmaşilor lui Hristos pentru a-i îndepărta de la adevăratele principii ale bunătăţii şi harului lui Hristos; însă ei trebuie să rămână neclintiţi ca stânca pentru principii. Va fi nevoie de curaj moral pentru a face acest lucru, iar cei ale căror suflete nu sunt întemeiate pe Stânca cea veşnică vor fi măturaţi de valul lumesc. Noi putem rămâne neclintiţi numai dacă viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când ne opunem lumii, vom avea totală independenţă morală. Conformându-ne în totul voinţei lui Dumnezeu, noi ne vom aşeza pe un teren avantajos şi vom fi conştienţi de nevoia unei despărţiri categorice faţă de obiceiurile şi practicile lumii. Noi nu trebuie să ridicăm standardul nostru doar cu puţin mai sus faţă de standardul lumii; ci noi trebuie să facem ca linia de demarcaţie să fie vizibilă. În biserică sunt mulţi care cu inima aparţin lumii, însă Dumnezeu îi cheamă pe aceia care pretind a crede cel mai înalt adevăr să se ridice mai presus de atitudinea întâlnită în bisericile de astăzi. Unde este tăgăduirea de sine, unde este purtarea crucii despre care Domnul Hristos a spus că trebuie să-i caracterizeze pe urmaşii Săi? Motivul pentru care avem o influenţă atât de mică asupra rudelor şi prietenilor necredincioşi este pentru că s-a văzut prea puţină deosebire între obiceiurile noastre şi cele ale lumii. Părinţii trebuie să se trezească şi să-şi cureţe sufletul prin trăirea adevărului în viaţa lor din cămin. Când vom ajunge la standardul pe care Domnul doreşte să-l atingem, cei lumeşti îi vor privi pe adventiştii de ziua a şaptea ca fiind ciudaţi, unici şi extremişti rigizi. "Noi suntem o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni." (1 Cor. 4,9). Noi suntem sub un legământ solemn, sacru, faţă de Dumnezeu spre a ne creşte copiii nu pentru lume, nu pentru a pune mâinile lor în mâinile lumii, ci pentru a-L iubi pe Dumnezeu, a se teme de El şi a păzi poruncile Sale. Noi trebuie să-i învăţăm să lucreze în mod inteligent pentru Hristos, pentru a prezenta acelora cu care se asociază un caracter creştin nobil. Pentru acest motiv au fost înfiinţate şcolile noastre, pentru ca tinerii şi copiii noştri să fie astfel educaţi, încât să exercite o influenţă de partea lui Dumnezeu în lume. Atunci să devină oare şcolile noastre ca şi cele din lume şi să urmeze practicile şi obiceiurile ei? "Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, aceasta va fi din partea noastră o slujbă duhovnicească." (Rom. 12,1). Atunci când cei care au ajuns la vârsta tinereţii şi maturităţii nu văd nici o diferenţă între şcolile noastre şi colegiile din lume şi nu au nici o preferinţă pentru care să opteze şi având în vedere că în şcolile din lume minciuna este învăţată prin cuvânt şi exemplu, atunci înseamnă că este nevoie de o examinare atentă a motivelor care au condus la o asemenea concluzie. Instituţiile noastre de învăţământ s-ar putea să se clatine, alunecând spre conformare faţă de lume. Pas cu pas, ele pot înainta spre asemănarea cu lumea; însă ele sunt prizoniere ale speranţei şi Dumnezeu le va lumina şi corecta şi le va aduce înapoi poziţia lor de integritate şi diferenţiere faţă de lume. Eu veghez cu un interes deosebit şi sper să văd şcolile noastre cu totul pătrunse de spiritul religiei adevărate şi curate. Când studenţii sunt astfel pătrunşi, vor vedea că este de făcut o mare lucrare pentru Hristos, iar timpul pe care îl folosesc acum pentru distracţii îl vor folosi pentru a face în mod serios lucrare misionară. Ei se vor strădui să facă bine tuturor celor din jurul lor, să ridice sufletele care zac în descurajare şi să ilumineze pe aceia care se află în întuneric şi rătăcire. Ei se vor îmbrăca cu Domnul Isus Hristos şi nu se vor mai preocupa de firea pământească pentru a-i satisface poftele." Review and Herald,"9 iunie 1894.
STUDENŢILOR LI SE CERE SĂ FIE CONLUCRĂTORI CU DUMNEZEU
Domnul Isus a murit pentru neamul omenesc şi, dându-Şi viaţa, El a înălţat omenirea pe scara valorii morale a lui Dumnezeu. Fiul Dumnezeului Celui infinit Şi-a îmbrăcat divinitatea cu natura omenească şi S-a supus morţii pe cruce, pentru a putea deveni mijlocul prin care omenirea să se poată întâlni cu Divinitatea. El a făcut posibil ca omul să devină părtaş la natura divină şi să scape de stricăciunea care este în lume prin pofte. Domnul Hristos lucrează continuu pentru a înălţa şi înnobila pe om şi El cere ca orice suflet pe care l-a răscumpărat din nenorocirea fără nădejde să colaboreze cu El în marea lucrare de mântuire a celor pierduţi. Noi nu trebuie să întindem curse şi să facem planuri secrete pentru a conduce sufletele în ispită. Oh, dacă fiecare ar putea să vadă această problemă în toate detaliile, aşa cum mi-a fost prezentată mie, cât de repede l-ar părăsi ei pe vrăjmaşul şi lucrarea lui meşteşugită! Cât de mult ar dispreţui ei acele lucruri prin care păcatul este adus asupra familiei omeneşti! Cât de mult ar urî ei păcatul cu o ură desăvârşită, dacă ar lua în seamă faptul că a costat viaţa Comandantului cerurilor, ca ei să nu piară şi omul să nu fie rob deznădăjduit legat la carul lui Satana, un sclav decăzut supus voinţei sale, un trofeu al victoriei şi împărăţiei sale. Cine se va ataşa de Satana? Cine va purta emblema lui? Cine îl va alege drept căpitan şi va refuza să stea sub steagul însângerat al Căpitanului mântuirii noastre? Domnul Hristos a murit pentru fiecare fiu şi fiică a lui Adam; şi când Fiul lui Dumnezeu a dovedit o dragoste atât de uimitoare, făcând acest mare sacrificiu pentru omul păcătos, pentru ca acesta, prin credinţa în El, să nu piară şi să aibă viaţă veşnică, cum ar putea oare acela care este beneficiarul acestei extraordinare iubiri să fie indiferent, să rămână în păcat şi neascultare şi să nu-L mărturisească cu toată inima pe Hristos, fără nici o clipă de întârziere? Cum este posibil ca cineva să iubească răul? Cum ar putea tinerii să se înjosească şi să-şi ofere capacităţile lui Satana, lăsând influenţa lor pe seama a ceea ce le va slăbi propria lor putere morală şi eficienţă? Făcând voia Aceluia care iubeşte lumea şi care a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru ea, ei îşi fortifică orice facultate a sufletului şi îşi sporesc fericirea şi pacea. Domnul i-a onorat mult pe oameni, dându-L pe Domnul Hristos pentru a-i smulge de sub pretenţiile lui Satana. Vă veţi reveni voi oare? Veţi primi voi darul lui Hristos? Sau veţi refuza ceea ce a făcut El? Domnul Isus a spus: "Cine nu adună împreună cu Mine risipeşte." De asemenea, El a spus: "Fără Mine nu puteţi face nimic" şi "Harul Meu îţi este de ajuns." Oricine caută să facă bine prin propriile lui puteri limitate va descoperi că toate eforturile lui vor fi sortite eşecului; însă cei care Îl caută pe Domnul Hristos prin credinţă vor descoperi în El un Mântuitor personal. Ei se vor înrola în armata Lui, vor deveni ostaşii Săi şi vor lupta cea bună a credinţei. Dacă ei sunt studenţi, vor simţi că menirea lor este să facă din şcoală instituţia cea mai ordonată, cea mai elevată şi cea mai vrednică de laudă din lume. Ei vor aşeza orice părticică a influenţei lor de partea lui Dumnezeu, de partea lui Hristos şi de partea fiinţelor cereşti. Ei vor simţi că este de datoria lor să formeze o societate creştină pentru a putea ajuta pe orice student să vadă cât de nesăbuită este o cale pe care Dumnezeu nu o poate aproba. Ei vor strânge împreună cu Hristos şi vor face tot ce le stă în putinţă pentru a-şi desăvârşi un caracter creştin. Ei vor lua asupra lor înşişi lucrarea de a-i conduce pe şchiopi şi pe cei slabi pe cărarea cea sigură care duce spre cer. Ei vor plănui adunări şi întruniri creştine, care vor fi o binecuvântare pentru instituţia de învăţământ, şi vor face tot ce le stă în putere pentru ca şcoala să devină ceea ce Dumnezeu a rânduit să fie. Ei vor fi conştienţi de valoarea şi eficienţa întâlnirilor creştine în vederea pregătirii de misionari care să meargă şi să ducă lumii solia de avertizare. Studenţii ar trebui să aibă propriile lor ore de rugăciune, în care să-şi poată înălţa cererile lor simple, arzătoare, ca Dumnezeu să-l binecuvânteze pe directorul şcolii cu tărie fizică, minte clară, putere morală şi discernământ spiritual şi pentru ca fiecare profesor să fie înzestrat cu harul lui Hristos şi calificat să-şi facă lucrarea cu credincioşie şi dragoste arzătoare. Ei ar trebui să se roage ca profesorii să poată fi unelte prin care Dumnezeu să lucreze, pentru a face ca binele să predomine asupra răului prin cunoaşterea lui Isus Hristos pe care L-a trimis El. Fie ca Dumnezeu să le dea studenţilor care frecventează instituţiile noastre de învăţământ harul şi curajul de a pune în practică principiile descoperite în Legea lui Dumnezeu, care este expresia caracterului Său. Nu defăimaţi niciodată şcolile pe care le-a întemeiat Dumnezeu. Dacă aţi greşit vreodată şi aţi căzut în ispită, aceasta este pentru că nu aţi făcut din Dumnezeu tăria voastră, pentru că nu aţi avut credinţa care lucrează prin dragoste şi curăţeşte sufletul. Fie ca orice creştin sincer care are vreo legătură cu şcolile noastre să se hotărască să fie un slujitor credincios pentru cauza lui Hristos şi să ajute pe orice student să fie credincios, curat şi sfânt în viaţă. Fie ca toţi cei care Îl iubesc pe Dumnezeu să caute să-i câştige pe aceia care încă nu L-au mărturisit pe Hristos. În fiecare zi, ei pot exercita prin rugăciune o influenţă tăcută şi să colaboreze cu Domnul Isus Hristos, misionarul şef pentru lumea noastră. Fie ca orice suflet - bărbat, femeie - să crească în ce priveşte desăvârşirea caracterului şi consacrarea, în curăţie şi sfinţenie, şi să trăiască numai pentru slava lui Dumnezeu, astfel încât duşmanii credinţei noastre să nu poată triumfa. Să fim atât de legaţi unii de alţii în credinţa noastră cea sfântă, încât influenţa noastră unită să poată fi cu totul de partea Domnului şi să poată contribui la transformarea acelora cu care venim în contact. Să fie evident faptul că aveţi o legătură vie cu Dumnezeu şi că sunteţi plini de îndrăzneală pentru slava Mântuitorului, căutând să cultivaţi orice trăsătură de caracter prin care Îl puteţi onora pe El, care Şi-a dat dragostea lui Hristos să exercite o putere constrângătoare pentru a atrage şi pe alţii pe drumul trasat de Domnul pentru cei răscumpăraţi. Când studenţii din şcolile noastre vor învăţa să iubească voia lui Dumnezeu, ei vor descoperi că acest lucru nu este greu. Dacă studenţii văd defecte de caracter la alţii, să fie mulţumiţi că îşi dau seama de aceste defecte, astfel putându-se feri de aceştia. Veţi vedea, fără îndoială, oameni care nu învaţă să fie blânzi şi smeriţi ca Domnul Isus, dar cărora le plac etalarea, lucrurile deşarte, uşuratice şi lumeşti. Singurul remediu pentru unii ca aceştia este să privească la Domnul Isus şi, studiind caracterul Său, ei vor ajunge să dispreţuiască tot ce este deşert şi frivol, slab şi dăunător. Caracterul Domnului Hristos este plin de răbdare, bunătate, îndurare şi iubire neţărmurită. Contemplând un astfel de caracter, ei se vor ridica mai presus de starea de micime în care au fost modelaţi, care i-a făcut să fie nesfinţi şi lipsiţi de iubire. Ei vor spune: "Nu am stat împreună cu persoane uşuratice şi nici cu cei făţarnici." Ei îşi vor da seama că "cel care umblă cu cei înţelepţi va fi înţelept; însă prietenia nebunilor este vătămătoare". Fie ca toţi cei care caută să trăiască o viaţă creştină să nu uite că biserica luptătoare nu este biserica biruitoare. În biserică se găsesc şi dintre aceia care sunt fireşti. Ei trebuie mai degrabă compătimiţi decât învinovăţiţi. Biserica nu trebuie judecată pentru că susţine astfel de persoane, deşi ei se găsesc în rândul membrilor ei. Dacă biserica i-ar exclude, chiar aceia care au socotit că este vinovată pentru prezenţa lor acolo ar învinovăţi biserica pentru că i-a trimis în valul lumii; ei ar pretinde că aceia au fost trataţi neîndurător. S-ar putea ca în biserică să fie unii oameni reci, mândri, aroganţi şi necreştini, însă nu trebuie să vă întovărăşiţi cu ei. Sunt mulţi care au o inimă caldă, care sunt altruişti, se sacrifică şi care, dacă li s-ar cere, şi-ar da chiar şi viaţa pentru a salva suflete. Domnul Isus a văzut răul şi binele din biserică şi a spus: "Lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş". Nimeni nu trebuie să fie neghină deoarece nu orice plantă din câmp este grâu. Dacă adevărul ar fi cunoscut, cei care protestează o fac pentru a linişti o conştiinţă care-i condamnă, care se simte vinovată. Chiar şi aceia care luptă împotriva stăpânirii vrăjmaşului au greşit uneori sau au făcut rău. Răul domină asupra binelui atunci când noi nu ne încredem cu totul în Hristos şi nu Îl primim înăuntrul nostru. Atunci ies la iveală deficienţe care nu s-ar vădi dacă noi am avea acea credinţă care lucrează prin iubire şi curăţeşte sufletul. Noi nu suntem obligaţi să ne alegem ca prieteni pe aceia care resping dragostea lui Dumnezeu, care a fost dovedită prin faptul că L-a dat pe singurul Său Fiu pentru lumea noastră, "pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3,16). Aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu nu îşi vor alege ca prieteni pe vrăjmaşii lui Dumnezeu. S-a pus întrebarea: "Să-i ajutăm pe cei necredincioşi şi să-i iubim pe cei care Îl urăsc pe Domnul?" Preferaţi voi să vă asociaţi cu cei nereligioşi şi cei necredincioşi, şi nu cu cei ce ascultă de poruncile lui Dumnezeu? Preferaţi să vă despărţiţi de cei care Îl iubesc pe Dumnezeu şi să vă aşezaţi cât mai departe de sursa de lumină? Voi doriţi să menţineţi în biserică o atmosferă de curăţie şi credinţă şi să formaţi nişte caractere bazate pe principii, precum lemnul cel tare. Creştinii nu aleg şi nici nu cultivă societatea celor necreştini. Dacă Domnul v-a dat o anumită menire în lume, ca şi Iosif şi Daniel, atunci vă veţi ţine tare în mijlocul ispitelor. Însă în lumea noastră nu veţi găsi niciodată un loc unde să fie prea multă lumină. Atunci, cât este de primejdios să alegeţi asocierea cu aceia care iubesc întunericul mai mult decât lumina, dar nu vor să vină la lumină, ca să nu le fie mustrate faptele. "Review and Herald", 16 ian. 1894 .
PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Review and Herald"- Copilăria lui Isus, 30 aug. 1894
CUVINTE PENTRU STUDENŢI
Fiecare suflet este înconjurat cu o anumită atmosferă specifică individului. Această atmosferă poate fi plină de malarie spirituală, care este otrăvitoare pentru principiile neprihănirii. Însă atunci când suntem în preajma altora, nu avem nevoie de zile sau săptămâni pentru a stabili dacă atmosfera are spiritul lui Hristos sau al lui Satana. Influenţa tovarăşilor nu este niciodată mai puternică decât în perioada şcolară; însă elevul sau studentul care vine la şcoală cu dorinţa serioasă de a fi un ajutor şi o binecuvântare pentru prietenii săi va fi atent ca influenţa sa să fie exercitată în direcţia cea bună şi îşi va căuta tovarăşi care i se vor alătura în cultivarea principiilor şi deprinderilor bune. Studenţii trebuie să se simtă responsabili să facă din perioada şcolară un succes. Ei trebuie să orienteze orice efort în direcţia cea bună, pentru a nu-i dezamăgi pe părinţii lor sau pe aceia care îi au în grijă, care muncesc din greu pentru a-i ţine la şcoală şi care sunt profund preocupaţi pentru binele lor prezent şi veşnic. Studenţii trebuie să fie conştienţi că în dreptul lor se scrie un raport de care nu trebuie să le fie ruşine în ziua judecăţii. Un elev sau student care are grijă de comportamentul său, care nu va fi legănat la dreapta sau la stânga de influenţe greşite, va exercita o putere ce îi constrânge pe cei care în şcoală simt plăcere să-şi arate independenţa şi să se angajeze în sporturi nelegiuite, care nu se supun regulilor şi care umplu inimile profesorilor lor de întristare şi descurajare. Viaţa este o problemă de care fiecare trebuie să se ocupe în mod individual. Nimeni nu poate forma caracterul în dreptul altuia; fiecare îşi decide propria soartă. Noi suntem instrumente libere, responsabile, ale lui Dumnezeu şi fiecare trebuie să lucreze pentru propria lui mântuire cu frică şi cutremur, în timp ce Dumnezeu lucrează în noi, după buna Lui plăcere, şi voinţa, şi înfăptuirea. Studenţii pot face binele sau pot face răul, însă "ce seamănă omul, aceea va şi secera". Fiecare, în mod individual, suntem puşi la încercare de Dumnezeu. Fiinţele cereşti sunt toate pregătite să ajute orice suflet care este atras de Domnul Hristos şi oricine Îl iubeşte cu adevărat pe Domnul Isus va coopera cu uneltele cereşti, căutând să îndepărteze sufletele de la ceea ce este nesăbuinţă, josnicie şi frivolitate. Urmaşii lui Hristos nu vor lucra de partea lui Satana pentru a slăbi credinţa în religia cea adevărată, pentru a-i înjosi pe alţii, creând în jurul lor o atmosferă dăunătoare pentru moral şi caracter. Însă ne pare rău că trebuie să spunem că şi în şcolile noastre sunt persoane creştine doar cu numele. Nu trebuie să stai prea mult în preajma acestor profesori ca să-ţi dai seama că ei sunt agenţi prin care Satana lucrează cu succes. În şcolile noastre sunt persoane care au o inimă stricată, deşi au o înfăţişare plăcută, şi care au succes în a fascina o anumită categorie de oameni şi, înainte ca cei nechibzuiţi să fie conştienţi de acest lucru, influenţa acestor persoane le-a schimbat sentimentele şi le-a modelat după caracterele discutabile ale acestor persoane stricate. Însă aceia care poartă haina creştinismului şi care sunt totuşi călăuziţi de modele şi obiceiurile lumii sunt oameni care îi corup şi pe alţii din punct de vedere moral. Ei pretind a căuta comorile cereşti, însă atmosfera de care este înconjurat sufletul lor este încărcată de o mireasmă spirituală de moarte şi ei ar trebui să fie evitaţi de către aceia care vor să se păstreze neîntinaţi de lume. Tinerii care au discernământ pot vedea de îndată ce fel de persoane sunt aceştia; căci ei ştiu că aceştia nu sunt asemenea lui Hristos. Însă va îngădui El oare ca aceştia să-i fie ca nişte piedici? El are o carte care îi descrie pe aceia care sunt de partea Domnului. Dacă el ştie că viaţa lor nu corespunde cu ceea ce înseamnă creştinism, dacă e conştient de ceea ce înseamnă o viaţă evlavioasă, el va fi socotit răspunzător pentru lumina şi cunoştinţa pe care le are. El va fi răspunzător dacă face voia Domnului, pentru că arată lumii ce înseamnă cu adevărat o viaţă şi un caracter asemenea Domnului Hristos. Noi avem un vrăjmaş puternic care nu numai că urăşte orice fiinţă omenească creată după chipul lui Dumnezeu, însă el urăşte cu cea mai mare înverşunare pe Dumnezeu şi pe singurul Său Fiu - Domnul Isus Hristos. Când oamenii se predau ei înşişi pentru a fi sclavii lui Satana, el nu manifestă aceeaşi vrăjmăşie faţă de ei ca cea pe care o manifestă faţă de cei care poartă Numele lui Hristos şi se consacră în slujba lui Hristos. Pe aceştia el îi urăşte cu o ură de moarte. El ştie că Îl poate întrista pe Domnul Hristos, aducându-i pe aceştia sub puterea înşelăciunilor lui, făcându-le rău, slăbindu-le credinţa şi făcându-i incapabili de a-I sluji lui Dumnezeu aşa cum le cere Căpitanul lor, Domnul Isus Hristos. Satana este îngăduitor şi îi lasă în pace pe cei care sunt sclavi şi trag la carul său, pentru că ei îi sunt captivi de bună voie; însă vrăjmăşia lui este stârnită atunci când mesajul îndurării lui Dumnezeu ajunge la cei care îi sunt robi şi caută să se smulgă de sub puterea lui pentru a-L putea urma pe adevăratul Păstor. Atunci el încearcă să îi lege şi cu alte lanţuri pentru a-i ţine captivi. Lupta dintre om şi Satana începe atunci când cel captiv începe să se zbată în jug şi să dorească cu ardoare să fie liber; căci atunci agentul omenesc devine conlucrător cu fiinţele cereşti, iar credinţa se agaţă de Domnul Hristos. Atunci, acela care este mai puternic decât braţul înarmat al omului îl ajută pe om, iar bietul prizonier este întărit de Duhul Sfânt pentru a-şi obţine libertatea. Dumnezeu are o dragoste profundă şi sinceră pentru fiecare membru al familiei omeneşti; nimeni nu este uitat, nimeni nu este lăsat fără ajutor şi amăgit pentru a fi biruit de vrăjmaşul. Şi dacă cei care s-au înrolat în oştirea lui Hristos îşi vor pune întreaga armătură a lui Dumnezeu şi o vor purta, ei vor fi pregătiţi împotriva tuturor atacurilor vrăjmaşului. Cei care doresc cu adevărat să fie învăţaţi de Dumnezeu şi să meargă pe calea Lui au făgăduinţa sigură că, dacă ei simt că le lipseşte înţelepciunea şi o cer de la Dumnezeu, El le-o va da cu mână largă şi nu îi va ocărî. Apostolul spune: "Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc; pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale" (Iacov 1,6-8). Dumnezeu Îşi ţine fiecare făgăduinţă şi nu Îl putem dezonora mai mult decât punând acest lucru sub semnul întrebării şi ezitând, cerând fără să credem că primim şi exprimându-ne îndoiala în cuvinte. Dacă nu primiţi de îndată ceea ce aţi cerut, vă veţi supăra şi veţi da frâu liber necredinţei? Credeţi; credeţi că Dumnezeu va face exact ce a promis. Continuaţi să vă înălţaţi cererile şi vegheaţi, lucraţi şi aşteptaţi. Luptaţi lupta cea bună a credinţei. Spuneţi în inima voastră: "Dumnezeu m-a invitat să vin. El mi-a ascultat rugăciunea. El Şi-a dat cuvântul că mă va primi şi Îşi va îndeplini făgăduinţa. Mă pot încrede în Dumnezeu; pentru că El m-a iubit atât de mult, că a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru mine. Fiul lui Dumnezeu este Mântuitorul meu." "Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide." "Dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru ceresc va da El Însuşi Duhul Sfânt celor care i-L cer?" Tinerii care vin şi îşi continuă viaţa şcolară, având adevăratul obiectiv în faţa lor, nu vor fi nostalgici sau descurajaţi. Ei nu vor fi neliniştiţi sau îngrijoraţi, neştiind ce trebuie să facă. Ei vor avea o singură ţintă în atenţie, şi anume aceea de a fi bărbaţi şi femei principiali, care trebuie să se conformeze standardului lui Dumnezeu, care trebuie să fie de folos oamenilor şi care să aducă slavă lui Dumnezeu. Ei nu vor privi timpul petrecut la şcoală ca un timp pentru căutarea de plăceri, distracţii prosteşti sau năzbâtii, ci se vor strădui să folosească la maximum ocaziile şi privilegiile date de Dumnezeu pentru a nu-şi dezamăgi nici părinţii şi nici profesorii şi pentru a nu-L întrista pe Dumnezeu şi fiinţele cereşti.
Este un lucru solemn să mori, însă este un lucru şi mai so-lemn să trăieşti şi să-ţi formezi un caracter care să te califice pentru a intra în şcoala din curţile cereşti. Noi locuim pe pământul unui vrăjmaş şi ne putem aştepta la greutăţi şi lupte. Va trebui ca tinerii să fie capabili să îndure greutăţile ca nişte buni ostaşi ai Domnului Isus Hristos. Nu este spre binele lor să le uşurăm şi să le netezim complet cărarea, aprovizionându-i cu bani, fără să-i învăţăm cât este de necesar să practice tăgăduirea de sine şi economia. Când un tânăr se hotărăşte în inima sa că vrea să obţină o educaţie, el trebuie să chibzuiască cu atenţie care este motivul pentru care doreşte să meargă la şcoală. El ar trebui să se întrebe: Cum aş putea să-mi folosesc cel mai bine timpul pentru a culege toate beneficiile posibile din oportunităţile şi privilegiile care mi se oferă? Îmi voi pune eu toată armătura pe care mi-a dat-o Dumnezeu prin darul unicului Său Fiu? Îmi voi deschide eu inima faţă de Duhul Sfânt, astfel încât fiecare facultate şi energie pe care mi le-a încredinţat Dumnezeu să poată fi trezite? Eu sunt proprietatea lui Hristos şi sunt angajat în serviciul Său. Eu sunt un ispravnic al harului Său. Deşi, după judecata ta omenească, unii din cei care pretind că sunt creştini nu întrunesc măsura ta în privinţa caracterului creştin, tu nu ar trebui să întristezi inima lui Hristos, trăind o viaţă inconsecventă; căci şi alţii vor fi influenţaţi de căile tale greşite. Tu lupţi pentru cununa vieţii şi nu ar trebui să fii mulţumit cu un standard scăzut. Domnul nu acceptă o lucrare pe jumătate; în lucrarea lui Dumnezeu, nu trebuie să existe neîndemânare din partea ta. Nu te încrede în tine însuţi, ci predă-ţi voinţa, ideile şi căile tale lui Dumnezeu şi fă numai voia Lui. Trăieşte pentru a fi pe plac Aceluia care a socotit că ai o atât de mare valoare, încât a dat pe Domnul Isus, unicul Său Fiu, spre a te mântui de păcatele tale. Prin meritele Sale, tu poţi fi primit. În viaţa şcolară, să ai întotdeauna înaintea ta gândul că ceea ce merită să fie făcut trebuie făcut bine. Să depinzi de Dumnezeu pentru înţelepciune, ca să nu descurajezi nici un suflet în facerea binelui. Lucrează împreună cu Hristos pentru a atrage sufletele la El. Însă nu va fi bine pentru tine ca, în timp ce condamni la alţii lucrurile făcute pe jumătate, în timp ce le scoţi în evidenţă greşelile, tu însuţi să faci aceleaşi greşeli pe care le fac şi ei pentru că nu te-ai aşezat de partea dreptăţii şi a credincioşiei. Chiar dacă regulile şi regulamentele par inutil de severe, supune-te lor; căci s-ar putea să greşeşti în experienţa ta. Fă orice lucru cât mai bine în tot ceea ce întreprinzi. Domnul Isus este Mântuitorul tău şi trebuie să te bizui pe El, pentru a te ajuta zi de zi ca să nu semeni neghină, ci sămânţa cea bună a împărăţiei. "Ochiul este lumina trupului; dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină, dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric" (Mat. 6,22.23). Ca elev, trebuie să înveţi să vezi şi cu mintea, nu numai cu ochii. Trebuie să îţi educi modul de a gândi, pentru a nu fi slab şi ineficient. Tu trebuie să te rogi pentru călăuzire şi să-ţi predai viaţa Domnului. Trebuie să îţi închizi inima faţă de orice nesăbuinţă şi orice păcat şi să o ţii deschisă pentru orice influenţă cerească. Trebuie să foloseşti cât mai bine ocaziile şi timpul pentru a-ţi dezvolta un caracter simetric. Distracţia, nesăbuinţa şi indolenţa nu pot fi întreţinute ca oaspeţi ai tăi dacă vei copia modelul, pe Domnul Isus Hristos, şi vei ajunge zi de zi tot mai înţelept, pe măsură ce vei face tot ce poţi pentru a fi mântuit. Tineri studenţi, viaţa noastră nu poate fi condusă de impuls, fără a se dovedi un eşec total. Nu vă puteţi urma înclinaţiile fireşti fără a avea parte de o mare pierdere. Dacă vreţi să fiţi în siguranţă, mergeţi pe calea Domnului. Priceperea voastră trebuie curăţită şi rafinată; trebuie să lucraţi conform planului lui Dumnezeu sau veţi eşua şi nu veţi avea succes. Tot timpul trebuie să creşteţi şi să înaintaţi în cunoştinţă. Nu veţi putea face nimic acceptabil în viaţa şcolară dacă nu sunteţi ordonaţi şi calculaţi. Lucrul făcut la întâmplare conduce cu siguranţă la eşec. Voi trebuie să studiaţi cu atenţie chestiunea distracţiilor. Întreabă-te pe tine însuţi: Care este influenţa distracţiilor asupra minţii şi caracterului şi asupra lucrării pe care o am de făcut? Întreabă-te pe tine însuţi: Ce înrâurire are chestiunea distracţiilor asupra vieţii mele religioase, asupra caracterului meu de creştin? În urma jocurilor la care participi, te poţi angaja în rugăciune şi în slujirea lui Dumnezeu? Te ajută ele să investeşti tot atât de mult zel şi seriozitate în lucrarea Domnului pe cât pui în jocurile la care participi? Oare nu cumva aceste jocuri ţi-au absorbit interesul, încât ai ajuns să nu fii în stare să-ţi mai faci lecţiile cu toată seriozitatea? Cine trebuie să aibă supremaţia - slujirea lui Dumnezeu sau slujirea eului? Fie ca fiecare elev şi student să examineze cu grijă terenul pe care stă. Iubiţi tineri, voi vă hotărâţi acum destinul veşnic. Trebuie să faceţi un efort stăruitor în viaţa voastră creştină dacă doriţi să vă formaţi un caracter desăvârşit. Va fi spre pieirea voastră veşnică dacă veţi avea o experienţă religioasă puerilă, slabă, nedezvoltată. Voi trebuie să fiţi "desăvârşiţi în El". "Astfel dar, aşa cum L-aţi primit pe Hristos Domnul, aşa să şi umblaţi în El". Aceasta înseamnă că trebuie să studiaţi viaţa lui Hristos. Trebuie să o studiaţi mult mai serios decât studiaţi lucrurile vremelnice, cu atât mai mult cu cât interesele veşnice sunt mai importante decât cele trecătoare. Dacă apreciaţi valoarea şi caracterul sacru al lucrurilor veşnice, vă veţi consacra toată priceperea, toată energia rezolvării acelei probleme de care depinde soarta voastră veşnică; căci orice alte interese pălesc şi nu au nici o valoare în comparaţie cu aceea. Aveţi modelul, pe Domnul Isus Hristos; călcaţi pe urmele Lui ca să fiţi în stare să îndepliniţi orice lucrarea la care vă va chema El. Veţi fi "înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date şi sporind în ele cu mulţumiri către Dumnezeu" (Col. 2,7). Nu trebuie să te simţi rob, ci fiu al lui Dumnezeu; căci ai fost onorat, socotindu-te de o valoare atât de mare, încât a plătit un preţ de răscumpărare infinit pentru tine. Domnul Isus spune: "Nu vă numesc robi; ci v-am numit prieteni". Când veţi aprecia minunata Lui iubire, dragostea şi mulţumirea vor fi în inima voastră ca un izvor de bucurie. Nu îngăduiţi linguşirea nici măcar în viaţa voastră religioasă. Linguşirea este un meşteşug prin care Satana minte pentru a înşela şi a-l face pe om să se umfle de mândrie, nutrind gânduri mari cu privire la sine însuşi. "Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos" (Col. 2,8). Linguşirea a fost hrana cu care au fost hrăniţi mulţi dintre elevii şi studenţii noştri; iar cei care lăudau şi linguşeau credeau că fac bine; însă ei făceau rău. Lauda, linguşirea şi îngăduinţa au constituit mijlocul prin care Satana a condus suflete preţioase pe cărări greşite mai mult decât oricare altă invenţie de-a lui. Linguşirea este una din practicile lumii, dar ea nu a fost una dintre metodele de lucru ale Domnului Hristos. Prin linguşire, bietele fiinţe omeneşti ajung să creadă că sunt eficiente şi valoroase şi încep să se umfle de mândrie în mintea lor firească. Ele ajung intoxicate de ideea că ar fi mai capabile decât sunt în realitate şi astfel experienţa lor religioasă se dezechilibrează. Dacă nu vor fi scăpaţi de aceste înşelăciuni prin providenţa lui Dumnezeu şi dacă nu vor învăţa ABC-ul religiei în şcoala lui Hristos, ei îşi vor pierde sufletele. Mulţi tineri au fost linguşiţi, spunându-li-se că iscusinţa lor este un dar natural, când, de fapt, abilitatea pe care tânărul crede că o are se poate câştiga numai prin instruire serioasă şi cultură, învăţând blândeţea şi smerenia lui Hristos. Considerând că are talente naturale, el nu-şi mai pune mintea la lucru pentru a-şi învăţa lecţiile; şi înainte de a fi conştient de acest lucru, el este deja prins în cursa lui Satana. Dumnezeu îngăduie ca el să fie atacat de vrăjmaşul pentru a-şi putea înţelege propria slăbiciune. El îngăduie ca acesta să facă gafe mari şi să ajungă să fie umilit în mod dureros. Însă, când acesta suferă grozav datorită slăbiciunii sale, nu trebuie judecat cu asprime. Acesta este timpul când, mai mult decât oricând, are nevoie de un sfătuitor priceput, de un prieten adevărat care are discernământ. Acesta este momentul când are nevoie de un prieten care este condus de Duhul lui Dumnezeu, care să se poarte cu răbdare şi să înalţe sufletul doborât. Acesta nu trebuie ridicat prin intermediul linguşirii. Nimeni nu este autorizat să otrăvească vreun suflet cu această otravă înşelătoare a lui Satana. Mai degrabă, sufletul trebuie condus spre primele trepte ale scării şi picioarele sale care se clatină trebuie aşezate pe treapta cea mai de jos a progresului. Petru spune: "Uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos" (2 Petru 1,5-8).
Fie ca cel care este greşit să fie încurajat să urce treaptă cu treaptă, pas cu pas. Efortul s-ar putea să-i producă durere, însă va fi, de departe, cea mai bună lecţie pe care a învăţat-o vreodată; căci astfel el va deveni conştient de propria lui slăbiciune şi va fi în stare în viitor să evite greşelile trecutului. Cu ajutorul unor sfătuitori înţelepţi, înfrângerea lui va fi transformată în victorie. Însă nimeni să nu înceapă din partea de sus a scării. Ci fiecare să înceapă cu treapta cea mai de jos şi să urce treaptă cu treaptă, cu ajutorul Domnului Hristos, agăţându-se de Hristos şi ajungând până la statura lui Hristos. Aceasta este singura cale de a înainta spre cer. Nimic să nu distragă atenţia de la marea lucrare pe care o avem de făcut. Gândurile, priceperea, iscusinţa puterii creierului, toate să fie puse la lucru în studiul Cuvântului şi al voinţei lui Dumnezeu. Dumnezeu are un plan pentru toate darurile cele bune pe care le-a încredinţat oamenilor. În lucrarea de zidire a împărăţiei Sale, noi putem folosi toate darurile şi capacităţile date nouă de Dumnezeu cu tot atâta credincioşie şi seriozitate ca şi Daniel în Babilon, când a fost găsit credincios în toate datoriile sale faţă de oameni şi loial Dumnezeului său. Dumnezeu doreşte să vadă în oameni mai mult tact, mai multă iscusinţă decât s-a crezut că este necesar. Este nevoie de o gândire ascuţită, sfinţită, şi o lucrare plină de înţelepciune pentru a contracara planurile ingenioase ale lui Satana. Chemarea este pentru un standard mai înalt şi un efort mai sfânt, mai hotărât, mai plin de sacrificiu de sine, spre a fi depus în lucrarea Domnului. Tinerii noştri trebuie educaţi în vederea acestui standard înalt, pentru a înţelege că ei îşi decid acum destinul veşnic. Nu există nici o siguranţă pentru nimeni, în afară de aceea de a avea în inimă adevărul aşa cum este el în Hristos Isus. Acesta trebuie sădit în inimă prin Duhul Sfânt. Multe lucruri din cele care acum sunt numite religie vor dispărea când vor începe atacurile lui Satana. Nimic în afară de adevăr nu va rămâne în picioare - înţelepciunea care vine de sus, care va sfinţi sufletul. Nimeni să nu-şi închipuie că îngăduinţa de sine este religie. Egoismul să nu fie răsfăţat. Tinerii să fie învăţaţi să-şi ţină în frâu dorinţele şi să evite extravaganţa în folosirea mijloacelor pe care le au. Fie ca toţi să privească la Domnul Isus, să contemple caracterul Său şi să meargă pe urmele paşilor Săi. "Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri." (Col. 2,9.10) "Youth Instructor", 3,10,17,24 mai 1894.
STUDIAŢI BIBLIA PENTRU VOI ÎNŞIVĂ
Nu permiteţi nimănui să gândească în locul vostru, să studieze în locul vostru, să se roage în locul vostru. Aceasta este învăţătura pe care trebuie să o luăm la inimă în fiecare zi. Mulţi dintre voi aveţi convingerea că preţioasa comoară a împărăţiei lui Dumnezeu şi a Domnului Isus Hristos se află în Biblia pe care o ţineţi în mâini. Voi ştiţi că nici o comoară pământească nu se obţine fără un efort stăruitor. Cum vă aşteptaţi să înţelegeţi comorile Cuvântului lui Dumnezeu fără să cercetaţi cu sârguinţă Scripturile?
Este bine şi drept să citiţi Biblia; însă datoria voastră nu se sfârşeşte acolo; căci voi trebuie să-i cercetaţi paginile pentru voi înşivă. Cunoaşterea de Dumnezeu nu se poate dobândi fără efort mintal, fără rugăciune pentru înţelepciune, pentru ca să puteţi separa grâul curat al adevărului de pleava prin care oamenii şi Satana au reprezentat greşit învăţăturile referitoare la adevăr. Satana şi confederaţia sa de agenţi omeneşti s-au străduit să amestece pleava minciunii cu grâul adevărului. Noi trebuie să căutăm cu stăruinţă comoara ascunsă şi înţelepciunea cerească, pentru a putea distinge invenţiile omeneşti de poruncile divine. Duhul Sfânt va da ajutor aceluia care caută după marile şi preţioasele adevăruri legate de planul mântuirii. Vreau să întipăresc bine în mintea tuturor că lectura ocazională a Bibliei nu este suficientă. Noi trebuie să cercetăm, şi aceasta înseamnă să facem tot ce implică acest cuvânt. Aşa cum minerul explorează cu toată ardoarea pământul, spre a-i descoperi venele de aur, la fel şi voi trebuie să exploraţi Cuvântul lui Dumnezeu pentru a găsi comoara ascunsă pe care Satana a încercat atât de mult să o ascundă de om. Domnul spune: "Dacă cineva vrea să facă voia Lui, va ajunge să cunoască învăţătura." (Ioan 7,17) Cuvântul lui Dumnezeu este adevăr şi lumină şi trebuie să fie o candelă pentru picioarele tale, o călăuză pentru fiecare pas pe cărarea spre porţile cetăţii lui Dumnezeu. Din acest motiv, Satana a făcut eforturi disperate pentru a pune piedici pe cărarea care a fost trasată pentru cei răscumpăraţi ai Domnului. Voi nu trebuie să veniţi cu propriile voastre idei la Biblie şi să faceţi din părerile voastre un centru în jurul căruia să graviteze adevărul. Trebuie să vă lăsaţi la uşa investigaţiei ideile voastre personale şi, cu inimile umile, supuse, cu eul ascuns în Hristos, cu rugăciune serioasă să căutaţi înţelepciune de la Dumnezeu. Să aveţi simţământul că trebuie să cunoaşteţi voia descoperită a lui Dumnezeu, pentru că aceasta priveşte soarta noastră veşnică. Biblia este o călăuză care vă ajută să găsiţi calea spre viaţa veşnică. Voi trebuie să doriţi mai presus de orice să cunoaşteţi voia şi căile Domnului. Voi nu trebuie să cercetaţi cu scopul de a interpreta, ca astfel încât să vă susţineţi propriile voastre teorii; căci Cuvântul lui Dumnezeu declară că cine răstălmăceşte Scriptura o face spre propria lui pierzare. Trebuie să vă eliberaţi de orice prejudecăţi şi să veniţi cu un spirit de rugăciune la studiul Cuvântului lui Dumnezeu.
Marea greşeală a Bisericii Romane constă în faptul că interpretează Biblia în lumina părerilor "părinţilor bisericeşti". Părerile acestora sunt considerate infailibile, iar demnitarii bisericii susţin că este dreptul lor exclusiv să-i facă pe alţii să creadă aşa cum cred ei şi să folosească forţa pentru a constrânge conştiinţa. Cei care nu sunt de acord cu ei sunt socotiţi eretici. Însă nu astfel trebuie interpretat Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta trebuie să stea pe propriile lui merite veşnice, să fie citit ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, să fie ascultat ca fiind glasul lui Dumnezeu care proclamă voia Lui poporului. Voinţa şi glasul omului mărginit nu trebuie socotite ca fiind glasul lui Dumnezeu.
Biblia cea binecuvântată ne oferă o cunoaştere a marelui plan al mântuirii şi ne arată fiecăruia personal cum putem avea viaţa veşnică. Cine este autorul Cărţii? Isus Hristos. El este Martorul Credincios şi El spune despre Sine: "Le-am dat viaţa veşnică; ei nu vor primi niciodată şi nici un om nu îi va smulge din mâna Mea".
Biblia trebuie să ne arate calea către Hristos, iar în Hristos este descoperită viaţa veşnică. Domnul Isus le-a spus iudeilor şi acelora care dădeau năvală în jurul Lui în marile mulţimi: "Cercetaţi Scripturile". Evreii aveau cuvântul în Vechiul Testament, însă ei l-au amestecat atât de mult cu păreri omeneşti, încât adevărurile acestuia au fost mistificate, iar voia lui Dumnezeu faţă de om a fost ascunsă. Şi în acest veac învăţătorii religioşi ai poporului urmează exemplul acestora.
Deşi iudeii aveau Scripturile care dădeau mărturie despre Domnul Hristos, ei nu erau în stare să l vadă pe Domnul Hristos în Scripturi; şi deşi noi avem Vechiul şi Noul Testament, oamenii răstălmăcesc Scripturile pentru a ocoli adevărurile acestora; şi, în felul cum tălmăcesc Scripturile, ei învaţă, ca şi fariseii, obiceiuri şi tradiţii omeneşti în locul poruncilor lui Dumnezeu. n vremea Domnului Hristos, conducătorii religioşi au prezentat atât de multe idei omeneşti în faţa poporului, încât învăţătura Lui ajunsese să fie cu totul opusă faţă de teoriile şi practicile lor. Predica de pe munte a Domnului Isus a contrazis efectiv învăţăturile pline de îndreptăţire de sine ale cărturarilor şi fariseilor. Ei L-au reprezentat atât de greşit pe Dumnezeu, încât El era privit ca un judecător aspru, incapabil de milă, îndurare şi dragoste. Ei prezentau în faţa poporului la nesfârşit reguli şi tradiţii despre care spuneau că vin de la Dumnezeu, când, de fapt, ei nu-şi întemeiau autoritatea pe un "Aşa zice Domnul". Deşi susţineau că l cunosc pe adevăratul Dumnezeu şi I se închină Lui, ei l reprezentau cu totul greşit; iar caracterul lui Dumnezeu, aşa cum a fost reprezentat de către Fiul Său, a constituit un subiect original, un dar nou pentru lume. Domnul Hristos a făcut eforturi mari spre a îndepărta reprezentările eronate ale lui Satana, pentru a putea reface încrederea omului în dragostea lui Dumnezeu. El l-a învăţat pe om să se adreseze Conducătorului suprem al Universului prin noul nume - "Tatăl nostru". Acest nume semnifică adevărata Lui relaţie cu noi, iar când este rostit cu sinceritate de buzele omeneşti, este ca o muzică pentru urechile lui Dumnezeu. Domnul Hristos ne conduce către tronul lui Dumnezeu pe o cale nouă şi vie, pentru a ni-L prezenta în dragostea Sa părintească faţă de noi." "Review and Herald" , 11 septembrie 1894.
LUCRAREA ŞI EDUCAŢIA
Ne-am gândit mult, zi şi noapte, la şcolile noastre. Cum vor fi administrate? Care vor fi educaţia şi învăţătura care vor fi date tinerilor? Unde va fi aşezată Şcoala noastră Biblică din Australia? Azi-noapte la ora 1, m-am trezit cu o grea povară pe sufletul meu. Subiectul educaţiei mi-a fost prezentat în diferite aspecte, prin multe ilustraţii şi făcându-se specificaţii directe, acum asupra unui punct, iar apoi asupra altuia. Simt, într-adevăr, că avem multe de învăţat. Suntem neştiutori în privinţa multor lucruri.
Scriind şi vorbind despre viaţa lui Ioan Botezătorul şi viaţa Domnului Hristos, am încercat să prezint ceea ce mi-a fost prezentat şi mie cu privire la educaţia tinerilor noştri. Avem obligaţia faţă de Dumnezeu de a studia acest subiect cu sinceritate; căci este vrednic de a fi examinat îndeaproape, critic, sub toate aspectele. Despre Ioan Botezătorul, Domnul Hristos a spus: "Dintre cei născuţi din femeie nu s-a ridicat nici unul mai mare decât el". Acest profet a fost condus de Duhul în pustie, departe de influenţele rele ale cetăţii, pentru a dobândi o educaţie care să-l facă în stare să primească învăţătură de la Dumnezeu, şi nu de la cărturarii cei învăţaţi. El nu trebuia să fie legat de rabini; cu cât cunoştea mai puţin învăţăturile, obiceiurile şi tradiţiile lor, cu atât putea Domnul să-i impresioneze mintea şi inima mai uşor şi să-i dea adevărul modelator care trebuia să fie dat poporului, pentru a pregăti calea Domnului. Învăţăturile cărturarilor şi fariseilor aveau un asemenea caracter, încât îndepărtau poporul de la adevărul nealterat care avea să fie prezentat de către Marele Învăţător, atunci când Acesta avea să-Şi înceapă misiunea. Singura nădejde a poporului era să-şi deschidă inimile şi minţile faţă de lumina trimisă din ceruri prin acest profet, înainte-mergătorul lui Hristos.
Aceste lecţii sunt pentru noi. Aceia care pretind a cunoaşte adevărul şi a înţelege marea lucrare ce trebuie făcută în acest timp trebuie să se consacre ei înşişi lui Dumnezeu, trup, suflet şi spirit. Inima, îmbrăcămintea, limbajul, în toate aspectele, trebuie să fie diferite de modele şi practicile lumii. Ei trebuie să fie un popor deosebit şi sfânt. Nu hainele îi fac să fie deosebiţi, ci, din cauză că sunt un popor deosebit şi sfânt, ei nu pot purta însemnele asemănării cu lumea.
Ca popor, noi trebuie să pregătim Calea Domnului. Orice frântură din capacităţile date nouă de Dumnezeu trebuie pusă la lucru, pentru a pregăti poporul după placul lui Dumnezeu, după modelul Lui de spiritualitate, pentru a putea sta în picioare în aceste vremuri măreţe de pregătire; şi în inimile care iubesc lumea, se poate ridica întrebarea: "Ce este veşnicia pentru noi? Cum va face faţă cazul meu judecăţii de cercetare? Care vor fi soarta şi locul meu?" Mulţi dintre cei care cred că merg spre ceruri sunt orbiţi de lume. Ideile lor cu privire la educaţia şi disciplina religioasă sunt vagi, bazându-se numai pe probabilităţi; sunt mulţi care nu au o nădejde reală, care îşi asumă riscuri mari, făcând tocmai acele lucruri pe care Domnul Hristos le-a spus să nu le facă, în mâncare, băutură şi îmbrăcăminte, legându-se de lume pe multiple căi. Ei au încă de învăţat lecţia spirituală atât de esenţială pentru creşterea spirituală, şi anume de a ieşi din lume şi de a se despărţi de ea. Inima este împărţită, mintea firească tânjeşte cu ardoare să fie asemenea lumii pe atât de multe căi, încât distincţia faţă de lume de abia dacă se recunoaşte. Banii, banii lui Dumnezeu sunt cheltuiţi pentru a avea o înfăţişare asemănătoare celei a lumii; experienţa religioasă este contaminată de lucruri lumeşti; şi dovada uceniciei - asemănarea cu Hristos prin tăgăduire de sine şi purtarea crucii - nu se poate vedea de cei din lume şi de către universul ceresc.
În această ţară, Satana s-a întronat în cea mai izbitoare manieră, pentru a-i ţine sub control pe oamenii de la conducerea naţiunii. Educaţia pe care aceştia au primit-o încă din copilărie este greşită. Multe lucruri considerate esenţiale au un efect vătămător asupra poporului. Multele sărbători au avut o influenţă dăunătoare asupra minţilor tinerilor, efectul lor este demoralizator pentru conducere şi ele sunt cu totul opuse voii lui Dumnezeu. Ele au tendinţa de a încuraja încântarea artificială, dorinţa după distracţie. Oamenii sunt făcuţi să irosească timp preţios, care ar putea fi folosit în lucru util pentru a-şi putea susţine familiile în mod cinstit şi a putea fi fără datorii. Pasiunea pentru distracţii şi risipirea banilor la curse de cai, pe pariuri sau alte lucruri asemănătoare măresc sărăcia din ţară şi adâncesc mizeria, care este rezultatul sigur al acestui fel de educaţie.
Niciodată nu se va putea da tinerilor o educaţie corespunzătoare în această ţară sau în orice altă ţară, dacă nu sunt ţinuţi departe de oraşe. Obiceiurile şi practicile din oraşe fac ca minţile tinerilor să nu fie pregătite pentru primirea adevărului. Consumarea de băuturi alcoolice, fumatul şi jocurile de noroc, cursele de cai, mersul la teatru, marea importanţă care se acordă sărbătorilor - toate acestea constituie un soi de idolatrie, un sacrificiu adus pe altarele idolilor. Dacă oamenii aleg să meargă la lucrul lor obişnuit în zilele de sărbătoare, ei sunt consideraţi ticăloşi şi lipsiţi de patriotism. Domnul nu poate fi slujit în acest fel. Cei care înmulţesc zilele pentru plăceri şi distracţii îi sprijină, de fapt, pe vânzătorii de băuturi alcoolice şi iau de la cei săraci chiar acei bani care ar putea fi folosiţi pentru a procura hrană şi îmbrăcăminte pentru copiii lor, chiar acei bani care, dacă ar fi folosiţi cu economie, s-ar dovedi curând utili pentru familiile lor. Despre aceste rele putem vorbi doar în treacăt.
Nu este un plan potrivit acela de a aşeza clădirile şcolilor acolo unde studenţii vor avea mereu în faţa ochilor practicile greşite care le-au modelat educaţia pe parcursul vieţii lor, mai mult sau mai puţin timp. Aceste sărbători, cu toate urmările lor rele, aduc de douăzeci de ori mai multă nenorocire decât bine. Într-o mare măsură, respectarea acestor zile este într-adevăr obligatorie. Chiar persoanele care au fost cu adevărat convertite socotesc că este greu să se îndepărteze de aceste obiceiuri şi practici. Dacă şcolile ar fi aşezate în oraşe sau la distanţă de câteva mile de acestea, va fi foarte greu de contracarat influenţa educaţiei anterioare pe care elevii şi studenţii au primit-o în privinţa acestor sărbători şi a practicilor legate de ele, cum ar fi cursele de cai, pariurile şi premiile. Însă şi atmosfera din aceste oraşe este plină de boală otrăvitoare. Nu se respectă libertatea de acţiune a individului; timpul omului nu este privit ca aparţinându-i lui însuşi; de la el se aşteaptă să facă ceea ce fac alţii. Dacă şcolile noastre ar fi aşezate într-unul din aceste oraşe sau doar la câteva mile de acestea, va fi nevoie de împotrivire continuă împotriva influenţei de acolo. Dedicarea faţă de distracţii şi respectarea multor zile de sărbătoare dau mult de lucru instanţelor judecătoreşti, funcţionarilor şi judecătorilor, măresc sărăcia şi mizeria care nu ar trebui să crească.
Toate acestea constituie o falsă educaţie. Va trebui să ajungem să socotim de cuviinţă să ne întemeiem şcolile în afara oraşelor, departe de ele şi totuşi nu atât de departe încât să nu putem ţine legătura cu ele, să le facem şi să lăsăm lumina să strălucească în mijlocul întunericului moral. Elevii şi studenţii trebuie aşezaţi în locuri şi împrejurări din cele mai favorabile, pentru a putea contracara mult din educaţia pe care au primit-o înainte.
Familii întregi au nevoie de o schimbare completă a obiceiurilor şi ideilor lor, înainte de a putea fi adevăraţi reprezentanţi ai Domnului Isus Hristos. Şi, într-o mare măsură, copiii care trebuie să primească educaţie în şcolile noastre ar face progrese mult mai mari dacă ar fi despărţiţi de cercul familiei în care au primit o educaţie atât de greşită. S-ar putea să fie necesar ca unele familii să se aşeze în locuri unde îşi pot ţine acasă copiii, fără a trebui să plece de acasă şi astfel să facă economie de bani, însă în multe cazuri acest lucru se va dovedi mai degrabă o piedică decât o binecuvântare pentru copiii lor. Oamenii din această ţară preţuiesc atât de puţin importanţa obiceiurilor de hărnicie, iar copiii nu sunt învăţaţi să lucreze cu adevărat, în mod serios. Acest lucru trebuie să constituie o parte a educaţiei care trebuie dată tinerilor.
Dumnezeu a dat o ocupaţie lui Adam şi Evei. Edenul a fost şcoala primilor noştri părinţi, iar Dumnezeu a fost învăţătorul lor. Ei au fost învăţaţi cum să lucreze pământul şi cum să poarte de grijă lucrurilor pe care Domnul le sădise în grădină. Ei nu au socotit că munca este înjositoare, ci că este o mare binecuvântare. Lucrul făcut cu sârguinţă şi hărnicie era o plăcere pentru Adam şi Eva. Căderea lui Adam a schimbat ordinea lucrurilor; pământul a fost blestemat, însă decretul dat - că omul avea să-şi mănânce pâinea în sudoarea frunţii sale - nu a fost dat ca un blestem! Prin credinţă şi nădejde, munca avea să fie o binecuvântare pentru urmaşii lui Adam şi ai Evei. Planul lui Dumnezeu nu a fost ca omul să nu aibă niciodată ceva de făcut. Dar, cu cât se adânceşte mai mult blestemul păcatului, cu atât mai mult este schimbată ordinea stabilită de Dumnezeu. Povara muncii apasă cu greu asupra unei anumite categorii, însă blestemul lenevirii este asupra multora care deţin banii lui Dumnezeu, şi toate acestea datorită ideii greşite că banii sporesc valoarea morală a oamenilor. Munca este pentru fiinţele omeneşti ceea ce acestea o fac să fie. A trudi continuu, căutând uşurare de o clipă prin consum de băuturi alcoolice şi prin distracţii pătimaşe, va face ca oamenii să arate ceva mai bine decât animalele.
În această ţară, avem nevoie de şcoli în care copiii şi tinerii să înveţe cum să fie stăpâni asupra muncii, şi nu robi ai ei. Ignoranţa şi lenea nu vor înălţa pe nici unul dintre membrii familiei omeneşti. Ignoranţa nu va uşura soarta aceluia care trudeşte din greu. Cel care munceşte să vadă ce foloase poate avea de pe urma celei mai umile ocupaţii, folosindu-şi toată capacitatea cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Astfel, el poate deveni un învăţător, învăţându-i pe alţii arta de a munci în mod inteligent. El poate înţelege ce înseamnă să-L iubeşti pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată puterea ta. Puterile fizice trebuie să fie puse la lucru din dragoste pentru Dumnezeu. Domnul are nevoie de tăria noastră fizică şi voi vă puteţi dovedi dragostea faţă de El prin folosirea corespunzătoare a puterilor fizice, făcând exact acea lucrare care trebuie făcută. Respectul pentru Dumnezeu trebuie dovedit astfel. Când a fost construit sanctuarul în pustie pentru serviciul lui Dumnezeu, lucrarea a fost făcută sub călăuzire divină. Dumnezeu a fost proiectantul, iar lucrătorii au fost instruiţi de El şi ei au pus inimă, suflet şi tărie fizică în munca lor. Era de făcut o muncă grea şi cei care lucrau cu putere îşi solicitau din greu muşchii şi tăria fizică, manifestându-şi dragostea faţă de Dumnezeu în trudă, spre onoarea Numelui Său.
În lume există multă muncă grea şi obositoare de făcut, şi acela care lucrează fără a-şi exercita puterile minţii, inimii şi sufletului date lui de Dumnezeu, cel care îşi foloseşte numai tăria fizică, face ca munca să devină o povară zdrobitoare. Sunt oameni care privesc, cu mintea, sufletul şi inima, munca drept o corvoadă şi se complac aşa în ea, fără să gândească, rămânând ignoranţi, fără să-şi pună la contribuţie capacităţile mintale pentru a putea face munca mai bine. Există ştiinţă în cea mai umilă muncă; şi dacă toţi ar privi-o în acest fel, ar vedea că există nobleţe în muncă. Trebuie pus suflet şi inimă în orice fel de muncă; atunci va exista voioşie şi eficienţă. În ocupaţiile agricole sau mecanice, oamenii îi pot dovedi lui Dumnezeu că ei preţuiesc darul Său atât în puterile lor fizice, cât şi în facultăţile mintale. Fie ca toată iscusinţa şi învăţătura să fie folosite pentru a inventa metode mai bune de lucru. Aceasta este ceea ce doreşte Domnul. Există nobleţe în orice fel de muncă trebuie făcută. Fie ca Legea lui Dumnezeu să fie standardul de acţiune şi ca acesta să înnobileze şi să sfinţească orice muncă. Credincioşia în îndeplinirea tuturor datoriilor face ca munca să fie nobilă şi dă pe faţă un caracter pe care Dumnezeu îl poate aproba.
"Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul Tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta." Dumnezeu doreşte acea dragoste care este exprimată într-o slujire din inimă, din suflet şi cu toată puterea fizică. Noi nu trebuie să fim slabi în nici un fel de lucru pe care îl facem pentru Dumnezeu. Orice ne-a încredinţat trebuie folosit cu înţelepciune pentru El. Omul care îşi exercită facultăţile pe care le are şi le va întări cu siguranţă, însă el trebuie să caute să facă totul cât se poate mai bine. Este nevoie de inteligenţă şi de capacităţi instruite pentru a inventa cele mai bune metode în munca din ferme, din construcţii şi din orice alt domeniu, astfel ca lucrătorul să nu muncească în zadar.
Oamenii nu pot găsi nici o scuză pentru lucrul făcut cu superficialitate, oricare ar fi acel lucru. Obiceiul de a lucra încet trebuie învins. Omul care munceşte încet şi în pierdere este un lucrător care nu are profit. Încetineala lui constituie un defect de care trebuie să devină conştient şi să-l corecteze. El trebuie să-şi pună mintea la lucru pentru a plănui cum să-şi folosească timpul spre a se asigura de cele mai bune rezultate. Când cineva lucrează tot timpul, iar munca nu este niciodată isprăvită, acest lucru se întâmplă pentru că mintea şi inima nu îi stau la acel lucru. Unor persoane le trebuie zece ore pentru a face ceea ce alţii fac în cinci ore. Acest fel de lucrători nu au tact şi metode în lucrul lor. n fiecare zi trebuie să învăţăm câte ceva pentru a ne îmbunătăţi modul de lucru, pentru a putea lucra cu folos şi pentru a avea timp şi pentru alte lucruri. Fiecare lucrător are datoria de a pune nu numai puterea sa fizică, dar şi mintea şi inteligenţa sa în ceea ce întreprinde. Unii dintre cei care sunt angajaţi în lucrul din gospodărie au continuu de lucru; aceasta nu pentru că au prea multe de făcut, ci pentru că nu se organizează să-şi facă timp liber. Pentru fiecare lucru trebuie să consacre un anumit timp şi să facă acel lucru în acel timp. Încetineala şi ignoranţa nu constituie o virtute. Poţi hotărî să ajungi stereotipic într-o direcţie greşită pentru că nu te-ai decis să fii stăpân pe tine şi să te schimbi sau să-ţi cultivi puterile pentru a lucra cât mai bine şi să fii astfel căutat pretutindeni. Vei fi apreciat pentru toate lucrurile de care eşti vrednic. "Orice găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta." (Ecles. 9,10). " În sârguinţă fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului." (Rom. 12,11).
Australia are nevoie de aluatul sănătos, puternic, al bunului simţ practic, pentru a fi introdus din belşug în toate oraşele ei. Este nevoie de o educaţie corespunzătoare. Trebuie întemeiate şcoli cu scopul de a dobândi cunoştinţe nu numai din cărţi, ci şi din munca practică. în diferite locuri, este nevoie de bărbaţi care să le arate oamenilor cum se pot obţine bogăţii din pământ. Cultivarea pământului îşi va avea răsplata ei.
Prin respectarea sărbătorilor, oamenii atât din lume, cât şi din biserică au fost învăţaţi să creadă că aceste zile de trândăveală sunt importante pentru sănătate şi fericire; însă rezultatele arată că ele sunt pline de rele, care aduc ţara la ruină. în general, tinerii nu sunt învăţaţi în privinţa obiceiului de a fi harnici, sârguincioşi. Oraşele şi chiar cele mai mici localităţi de la ţară au ajuns ca Sodoma şi Gomora şi ca lumea din zilele lui Noe. Educaţia copiilor din acele zile a fost după aceeaşi rânduială după care sunt educaţi copiii din acest veac, pentru a iubi patimile, pentru a se înălţa pe ei înşişi şi a urma închipuirile din inimile lor rele. Acum, ca şi atunci, destrăbălarea, cruzimea, violenţa şi crima constituie urmările.
Toate aceste lucruri constituie lecţii pentru noi. Sunt puţini care sunt acum cu adevărat harnici şi practică economia. Sărăcia şi nenorocirea sunt pretutindeni. Sunt oameni care muncesc din greu şi obţin prea puţin pentru munca lor. Este nevoie de mult mai multe cunoştinţe privind cultivarea pământului. Nu există suficientă viziune cu privire le ceea ce se poate obţine din pământ. Rutina îngustă, invariabilă, este urmată de rezultate descurajatoare. Avântul industrial a adus blestemul asupra acestei ţări, s-au plătit preţuri extravagante pentru terenuri cumpărate pe credit; apoi pământul trebuie curăţit şi mai mulţi bani sunt împrumutaţi; construcţia unei case necesită mai mulţi bani şi apoi dobânda, cu o gură mare, înghite tot profitul. Se acumulează datorii, apoi urmează închiderea şi falimentul băncilor şi după aceea stingerea garanţiilor. Mii de persoane au rămas fără un loc de muncă; familiile şi-au pierdut puţinul pe care îl aveau, au tot împrumutat apoi au renunţat la proprietatea pe care o aveau şi au ajuns fără nici un bănuţ. Mulţi bani şi multă muncă s-au depus pentru cumpărarea pe credit a unor ferme, prin care au fost moştenite datorii. Cei care locuiau acolo trăiau cu nădejdea de a ajunge cu adevărat proprietari, şi acest lucru ar fi putut avea loc dacă atâtea bănci nu ar fi fost falimentare pe tot cuprinsul ţării.
Cazul când cineva poate deţine un loc cu totul în regulă constituie o excepţie fericită de la regulă. Negustorii eşuează, multe familii suferă de foame şi lipsă de îmbrăcăminte. Nu există de lucru. Însă sărbători sunt din belşug. Distracţiile acestora sunt aşteptate cu nerăbdare. Mulţi îşi cheltuiesc banii câştigaţi cu greu pentru satisfacerea plăcerilor, pe băuturi tari sau alte pofte. Ziarele raportează sărăcia poporului, au rubrici speciale care vorbesc despre cursele de cai şi despre premiile care se dau la diverse sporturi excitante. Spectacolele, teatrele şi tot felul de alte distracţii imorale înghit banii din ţară, iar sărăcia este în continuă creştere. Bieţii oameni îşi investesc ultimul ban la loterie, sperând să câştige ceva, iar apoi trebuie să cerşească pentru hrană şi pentru a-şi întreţine viaţa sau să rabde de foame. Mulţi mor de foame, iar alţii îşi pun capăt vieţii. Şi încă nu am terminat. Sunt oameni care te duc la livezile lor de portocali şi lămâi sau alţi pomi fructiferi şi îţi spun că producţia obţinută nu merită munca depusă. Este imposibil să o scoţi la capăt cu ei, iar părinţii hotărăsc că odraslele lor nu trebuie să devină fermieri; ei nu au curajul şi speranţa de a-i învăţa să cultive pământul.
Un lucru important care trebuie învăţat în şcoli este ca tinerii să înveţe cum să învingă această stare de lucruri. Trebuie să existe o educaţie în privinţa ştiinţelor şi o instruire cu privire la planuri şi metode de cultivare a pământului. Există speranţă în pământ, însă mintea, inima şi puterea trebuie puse la lucru pentru cultivarea acestuia. Banii cheltuiţi pe cursele de cai, teatru, jocuri de noroc şi loterii, banii cheltuiţi în localurile publice pe bere şi băuturi alcoolice - toţi aceştia să fie folosiţi pentru a face ca pământul să fie productiv şi atunci vom vedea o cu totul altă stare a lucrurilor.
Această ţară are nevoie de fermieri instruiţi. Domnul dă aversele de ploaie şi razele binecuvântate ale soarelui. El le dă oamenilor toate puterile pe care le au; fie ca aceştia să-şi consacre mintea, inima şi puterea pentru a face voia Lui în ascultare de poruncile Sale. Orice obicei dăunător să fie dezrădăcinat, necheltuindu-se niciodată nici un ban pe băuturi alcoolice de nici un fel, nici pe tutun, să nu existe nimic de-a face cu curse-le de cai sau cu alte sporturi asemănătoare şi oamenii să se consacre lui Dumnezeu, lucrând cu toată puterea lor, şi atunci munca lor nu va fi în zadar. Acest Dumnezeu, care a creat pământul în folosul omului, va pune la dispoziţie mijloace din pământ pentru a-l susţine pe lucrătorul harnic. Sămânţa semănată pe un pământ cu totul pregătit îşi va aduce rodul. Dumnezeu poate întinde pentru poporul Său o masă chiar şi în pustie.
Este nevoie de învăţarea diferitelor meserii şi ocupaţii, şi aceasta pune la lucru o mare diversitate de capacităţi mintale şi fizice; ocupaţiile care necesită obiceiuri sedentare sunt cele mai periculoase, deoarece îl îndepărtează pe om de aerul liber şi strălucirea soarelui şi pune în acţiune un anumit fel de capacităţi, în timp ce alte organe ajung slăbite din lipsă de activitate. Oamenii îşi fac lucrul lor, îşi desăvârşesc afacerile, însă curând ajung să zacă în mormânt. Mult mai avantajoasă este poziţia acelora care stau în aer liber, să-şi pună la lucru muşchii, în timp ce şi creierul este solicitat şi toate organele au privilegiul de a-şi face lucrul lor. Acelora care locuiesc afară din oraşe şi lucrează în aer liber, privind lucrările marelui Meşter Artist, li se desfăşoară continuu în faţa ochilor noi scene. Pe măsură ce studiază cartea naturii, o influenţă dulce pune stăpânire pe ei; căci îşi dau seama că grija lui Dumnezeu se manifestă pretutindeni, de la soarele cel măreţ din ceruri, până la mica vrabie sau cea mai mică insectă care are viaţă. Maiestatea cerurilor ne-a îndreptat atenţia către aceste lucruri ale creaţiunii lui Dumnezeu ca fiind o dovadă a iubirii Sale. El, care a dat chip florilor, a spus: "Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp; ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi, vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?" (Mat. 6,28-30). Domnul este învăţătorul nostru şi sub călăuzi-rea Sa noi putem învăţa cele mai preţioase lecţii din natură. Lumea se află sub blestemul păcatului şi totuşi, chiar în această stare de decădere, este foarte frumoasă. Dacă nu ar fi stricată de cei nelegiuiţi, de faptele rele ale oamenilor care calcă pământul, noi am putea, sub binecuvântarea lui Dumnezeu, să ne bucurăm de lumea noastră, chiar în această stare în care se găseşte. Însă ignoranţa, iubirea de plăceri şi obiceiurile păcătoase strică sufletul, trupul şi spiritul şi fac ca lumea să fie plină de lepră morală; boala morală mortală distruge mii de vieţi. Ce s-ar putea face pentru a ne salva tinerii? Noi putem face puţin, însă Dumnezeu trăieşte şi domneşte şi El poate face mult. Tinerii sunt nădejdea noastră pentru lucrare misionară.
Şcolile trebuie întemeiate în locuri cât mai naturale, unde priveliştile să încânte simţurile. În timp ce trebuie să evităm falsul şi artificialul, discreditând cursele de cai, jocurile de noroc, loteriile, luptele pentru premii, consumul de băuturi alcoolice, folosirea tutunului, noi trebuie să oferim surse de plăcere care sunt curate, nobile şi înălţătoare. Şcolile noastre trebuie aşezate departe de oraşe, acolo unde ochiul nu zăboveşte continuu asupra locuinţelor oamenilor, ci asupra lucrărilor lui Dumnezeu; unde să existe locuri interesante de vizitat, altceva decât este posibil în oraş. Elevii şi studenţii noştri să fie aşezaţi acolo unde natura poate vorbi simţurilor şi acolo unde glasul ei poate face să fie auzit glasul lui Dumnezeu. Să stea acolo unde pot privi la lucrările Sale minunate şi, prin intermediul naturii, să privească la Creator.
Pentru tinerii din această ţară, este nevoie să se depună cel mai serios efort misionar decât în orice ţară pe care am vizitat-o până acum. Ispitele sunt puternice şi numeroase; multele sărbători şi obiceiuri trândave sunt cele mai defavorizante pentru tineri. Satana face din omul leneş un partener şi colaborator al său în planurile pe care le născoceşte, iar Domnul Isus nu locuieşte în inimă prin credinţă. Tinerii şi copiii nu sunt educaţi pentru a-şi da seama că influenţa lor este o putere spre bine sau spre rău. Tot timpul trebuie făcuţi conştienţi că ei pot realiza mult; ei trebuie încurajaţi să atingă cele mai înalte standarde în ce priveşte binele. Însă, încă de când eram mici, am fost învăţaţi şi deprinşi cu ideea populară că sărbătorile stabilite trebuie tratate cu respect şi ţinute. Potrivit cu lumina pe care mi-a dat-o Domnul, nu au mai multă influenţă spre bine decât ar avea-o închinarea la zeităţi păgâne; cu adevărat ele nu sunt altceva decât acest lucru. Aceste zile sunt perioade speciale în care Satana culege o recoltă bogată. Banii strânşi de la bărbaţi şi femei sunt cheltuiţi pentru ceea ce nu este pâine. Tinerii sunt educaţi să iubească acele lucruri care sunt imorale, lucruri pe care Cuvântul lui Dumnezeu le condamnă. Influenţa lor este rea şi răul continuă.
Ocupaţiile manuale sunt esenţiale pentru tineri. Mintea nu trebuie împovărată continuu, iar puterile fizice neglijate. Neştiinţa în privinţa fiziologiei şi nerespectarea legilor sănătăţii i-au condus la mormânt pe mulţi care ar mai fi putut să trăiască pentru a munci sau studia cu mintea. Folosirea corespunzătoare a minţii şi a trupului va întări şi va dezvolta toate puterile. Atât timpul, cât şi mintea vor fi păstrate şi vor fi în stare să facă o mulţime de lucruri. Pastorii şi profesorii trebuie să înveţe cu privire la aceste lucruri şi totodată să le pună în practică. Folosirea corespunzătoare atât a puterilor lor fizice, cât şi a celor mintale va regla circulaţia sângelui şi va face ca fiecare organ al maşinăriei vii să funcţioneze în ordine. Adesea, se face abuz de puterea minţii; aceasta este istovită până la nebunie, urmându-se doar un fir de gândire; folosirea excesivă a puterii creierului şi neglijarea organelor fizice creează o stare de boală în organism. Facultăţile mintale pot fi folosite cu siguranţă dacă sunt solicitate în mod egal şi puterile fizice, iar subiectul de gândire este variat. Noi avem nevoie de o schimbare a îndeletnicirii, iar natura ne este un învăţător viu, sănătos. Când studenţii vin la şcoală pentru a dobândi educaţie, profesorii trebuie să se străduiască să îi înconjoare cu subiectele cele mai plăcute, cu personaje interesante, astfel ca mintea să nu fie limitată doar la studiul mort al cărţilor. Şcoala nu trebuie să fie în oraş sau lângă oraş, unde extravaganţa acestuia, plăcerile lui nelegiuite, obiceiurile şi practicile rele ar face să fie continuu necesară o muncă de contracarare a nelegiuirii care predomină, pentru ca aceasta să nu otrăvească atmosfera pe care o respiră studenţii. Toate şcolile ar trebui aşezate, pe cât este posibil, acolo unde ochiul poate zăbovi asupra lucrurilor din natură, şi nu asupra tufişurilor de pe lângă casă. Priveliştile mereu încântătoare vor satisface gustul şi vor lua în stăpânire imaginaţia. Acolo se află un profesor viu, care ne învaţă continuu.
Am fost tulburată în legătură cu multe lucruri legate de şcoala noastră. n muncă, tinerii sunt la un loc cu tinerele şi fac lucrul care aparţine femeilor. Aceasta este cam tot ce li s-a găsit de făcut în locul unde se află acum; însă, potrivit cu lumina care mi-a fost dată, nu de acest fel de educaţie au nevoie tinerii. Nu le oferă o cunoaştere pe care să o poată lua cu ei acasă. Trebuie să li se dea posibilitatea de a efectua un alt fel de activitate, care i-ar ajuta să solicite în aceeaşi măsură puterile fizice şi cele mintale. Trebuie să existe pământ care să fie cultivat. Nu este departe timpul când legile împotriva lucrului duminica vor fi mai aspre şi trebuie făcut efortul de a asigura terenuri departe de oraşe, unde pot fi cultivate legume şi fructe. Agricultura va deschide resurse de întreţinere proprie şi, de asemenea, pot fi învăţate şi alte meserii. Această muncă serioasă face apel atât la puterea minţii, cât şi la cea fizică. Este nevoie de metodă şi tact chiar şi pentru cultivarea cu succes a legumelor şi fructelor. Iar hărnicia se va dovedi un ajutor important pentru tineri, spre a se împotrivi ispitei. Aici se deschide un câmp care va da frâu liber energiilor care au stagnat, care, dacă nu ar fi folosite într-o ocupaţie utilă, ar fi o continuă sursă de încercări pentru ei înşişi şi pentru profesorii lor. Pot fi plănuite diferite ocupaţii pentru diferite persoane.
Însă lucrarea pământului se va dovedi o binecuvântare specială pentru lucrător. Există o mare nevoie de bărbaţi inteligenţi care să lucreze pământul, care va fi desăvârşit. Această cunoaştere nu va constitui o piedică în realizarea educaţiei de bază pentru o anumită meserie. A pune la lucru puterea pământului necesită minte şi inteligenţă. Aceasta nu va dezvolta doar muşchii, ci şi capacitatea de a învăţa, pentru că activitatea creierului şi cea a muşchilor sunt egalizate. Noi trebuie să învăţăm astfel pe tineri, încât să le placă să lucreze pământul şi să se delecteze în a căuta metode de a face această muncă pe cât posibil mai uşoară. Speranţa înaintării cauzei lui Dumnezeu în această ţară constă în crearea unui nou gust moral privind dragostea pentru muncă, ce va transforma mintea şi caracterul.
S-au spus minciuni, condamnându-se pământul, care, dacă ar fi lucrat corespunzător, ar produce recolte bogate. Planurile limitate, prea puţina putere implicată şi studierea celor mai bune metode fac apel cu tărie la reformă. Oamenii trebuie să înveţe că lucrul făcut cu răbdare va face minuni. Se vociferează mult în legătură cu pământul neproductiv, când, dacă oamenii ar citi Vechiul Testament, ar cunoaşte mai multe cu privire la folosirea corespunzătoare a pământului. După ce a fost cultivat timp de mai mulţi ani şi după ce şi-au oferit comorile omului, anumitor porţiuni de pământ ar trebui să li se îngăduie să se odihnească, iar apoi trebuie să se cultive altceva. De asemenea, am putea învăţa multe lucruri cu privire la muncă din Vechiul Testament. Dacă oamenii ar urma sfaturile date de Domnul Hristos, amintindu-şi de cei săraci şi împlinindu-le nevoile, ce loc diferit ar fi lumea noastră!
Fie ca slava lui Dumnezeu să fie avută întotdeauna în vedere; iar dacă recolta este un eşec, nu vă descurajaţi, încercaţi din nou; însă nu uitaţi că nu puteţi avea recoltă dacă pământul nu este pregătit în mod corespunzător pentru sămânţă; eşecul se poate datora în totalitate neglijării acestui lucru.
Şcoala care trebuie întemeiată în Australia trebuie să pună în prim plan problema hărniciei şi să scoată în evidenţă faptul că munca fizică îşi are rolul său în planul lui Dumnezeu pentru fiecare om şi că binecuvântarea lui Dumnezeu o va însoţi. Şcolile întemeiate de către aceia care învaţă şi practică adevărul pentru acest timp trebuie astfel organizate, încât să aducă motive noi şi proaspete prin care să fie încurajată munca practică, în diferite forme. Acest lucru va presupune mult efort din partea profesorilor, însă un mare şi nobil ţel se atinge atunci când studenţii vor înţelege că dragostea lui Dumnezeu trebuie să fie descoperită nu doar prin consacrarea inimii, minţii şi sufletului, ci şi prin folosirea înţeleaptă a puterii lor. Ei vor fi mult mai puţin ispitiţi. De la ei, prin cuvintele şi faptele lor, lumina va străluci în mijlocul teoriilor şi obiceiurilor greşite ale lumii. Influenţa lor va tinde să corecteze ideea greşită că ignoranţa este semnul distinctiv al unui gentleman.
Dumnezeu va fi proslăvit dacă bărbaţi din alte ţări, care au dobândit cunoştinţe inteligente în problemele legate de agricultură, ar veni în această ţară şi prin cuvânt şi faptă, i-ar învăţa pe oameni cum să cultive pământul pentru ca acesta să dea roade bogate. Este nevoie de bărbaţi care să-i înveţe pe alţii cum să are şi cum să folosească uneltele agricole. Cine vrea să fie misionar, făcând această lucrare, pentru a-i învăţa metode bune pe tineri şi pe aceia care vor sau sunt destul de umili pentru a dori să înveţe? Dacă vor fi din aceia care nu vor dori să înveţe de la voi metode mai bune, lecţiile să fie date fără vorbe, în felul cum ne plantăm livezile şi semănăm porumb; secerişul va fi cel care va vorbi în favoarea metodelor bune de lucru. Scăpaţi câte o vorbă vecinului, când se poate, îngrijiţi culturile de pe pământul vostru şi în acest fel se va da o învăţătură.
Unii ar putea susţine că şcolile noastre ar trebui să fie în oraş, pentru a vorbi în favoarea noastră, şi că, dacă sunt la ţară, influenţa în oraşe se pierde; însă nu este neapărat aşa. Studenţii care vin la şcolile noastre pentru prima dată nu sunt pregătiţi să exercite o influenţă corectă în oraşe şi să lumineze ca o lumină în mijlocul întunericului. Ei nu vor fi pregătiţi să reflecte lumina, până când întunericul acumulat de ei înşişi printr-o educaţie greşită nu va fi risipit. n viitor, şcolile noastre nu vor fi la fel ca în trecut în rândul studenţilor au fost oameni vrednici de încredere, pe care te poţi bizui, cu experienţă, care s-au străduit să folosească toate ocaziile pentru a dobândi mai multe cunoştinţe, spre a face o lucrare inteligentă pentru cauza lui Dumnezeu. Aceştia au fost de ajutor pentru şcoală, ei fiind un factor de echilibru; însă, în viitor, şcoala va cuprinde mai ales pe aceia care au nevoie de o transformare a caracterului, care va putea învăţa cu răbdare; întâi va trebui să se dezveţe de unele lucruri, iar apoi să înveţe altele. Dezvoltarea adevăratului spirit misionar cere timp şi, cu cât sunt mai departe de oraşe şi de ispitele care inundă în ele, cu atât le va fi mai bine să dobândească o cunoaştere adevărată şi să-şi dezvolte caractere echilibrate.
Fermierii au nevoie de multă inteligenţă în munca lor. n majoritatea cazurilor, vina este a lor că pământul nu dă rod. Ei trebuie să înveţe în mod continuu cum să obţină o mulţime de roade bogate din pământ. Oamenii trebuie să înveţe cât de mult cu putinţă să depindă de producţia pe care ei o obţin din pământ. n toate fazele acestui fel de muncă, ei îşi pot educa mintea spre a lucra pentru salvarea sufletelor pentru care a murit Domnul Hristos. "Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu; voi sunteţi clădirea lui Dumnezeu." (1 Cor. 3,9 u.p.). Fie ca profesorii din şcolile noastre să-şi ia cu ei studenţii în grădini şi pe câmpii şi să-I înveţe cum să lucreze cel mai bine pământul. Ar fi bine ca pastorii care lucrează prin cuvânt şi învăţătură să iasă pe câmp cu studenţii şi să petreacă o parte din zi în mişcare fizică. Ei ar putea face aşa cum a făcut Domnul Hristos, dând lecţii din natură pentru a ilustra adevărul Bibliei. Atât profesorii, cât şi studenţii ar avea mai multă experienţă sănătoasă în lucrurile spirituale, minţi mai puternice şi inimi mai curate pentru a înţelege tainele care privesc veşnicia decât dacă ar studia doar din cărţi, solicitând mereu creierul, nu şi muşchii. Dumnezeu le-a dat oamenilor puterea minţii şi El doreşte ca ei să-şi folosească mintea pentru a-şi pune la lucru maşinăria fizică. Se poate pune întrebarea: Cum poate dobândi înţelepciune acela care ţine plugul şi conduce boii? Căutând-o precum argintul şi săpând după ea ca după o comoară ascunsă. "Dumnezeul lui l-a învăţat să facă aşa, El i-a dat aceste învăţături." (Is. 28,26). "Şi lucrul acesta vine de la Domnul oştirilor; minunat este planul Lui şi mare este înţelepciunea Lui." Acela care i-a învăţat pe Adam şi Eva în Eden cum să lucreze grădina îi va învăţa şi pe oamenii de astăzi. Este nevoie de înţelepciune pentru cel care ţine plugul şi seamănă sămânţa. Pământul are comorile lui ascunse şi Domnul doreşte ca acele mii de oameni sau zeci de mii care sunt aglomeraţi în oraşe pentru un câştig de nimic să lucreze pământul; în multe cazuri, câştigul lor nesemnificativ nu poate fi folosit pentru procurarea hranei, ci ajunge în sertarul agentului fiscal, pentru a distruge raţiunea omului făcut după chipul lui Dumnezeu. Cei care îşi duc familiile la ţară să le aşeze în locuri unde sunt mai puţine ispite. Copiii care au părinţi care se tem de Dumnezeu şi-i iubesc sunt din toate punctele de vedere mai avantajaţi de a învăţa de la Marele Învăţător care este sursa înţelepciunii. Ei au mai multe ocazii de a se pregăti pentru Împărăţia cerurilor. Trimiteţi copiii la şcoli aşezate în oraşe, unde sunt tot felul de ispite care îi vor atrage şi degrada, şi veţi vedea că lucrarea de formare a caracterului va fi de zece ori mai grea atât pentru părinţi, cât şi pentru copii.
Pământul trebuie făcut să-şi dea puterea lui; însă, fără binecuvântarea lui Dumnezeu, el nu poate produce nimic. La început, Dumnezeu S-a uitat la toate lucrurile pe care le-a făcut şi a văzut că erau foarte bune. Blestemul asupra pământului a venit ca urmare a păcatului. Însă oare trebuie ca acest blestem să fie mai mare, deoarece păcatul se tot înmulţeşte? Ignoranţa îşi face lucrarea ei vătămătoare. Slujitori leneşi fac ca răul să crească prin obiceiurile lor trândave. Mulţi nu vor să-şi câştige pâinea în sudoarea frunţii lor şi refuză să cultive pământul. Însă pământul are binecuvântări ascunse în adâncul lui pentru aceia care au curaj şi stăruinţa de a căuta după aceste comori. Taţii şi mamele care deţin o bucată de pământ şi o casă în care îşi pot găsi tihna sunt regi şi regine.
Mulţi fermieri nu au putut obţine venituri satisfăcătoare din pământul lor, deoarece au socotit lucrul acestuia ca fiind o ocupaţie înjositoare; ei nu văd în aceasta o binecuvântare pentru ei şi familiile lor. Ei nu văd altceva decât că acesta este semnul robiei. Livezile le sunt neglijate, ei nu seamănă la timp şi cultivarea pământului se face superficial. Mulţi îşi neglijează fermele pentru a ţine sărbătorile şi a participa la curse de cai sau cluburi pentru pariuri; banii lor sunt cheltuiţi pe spectacole, loterii şi lenevie, iar apoi se plâng că nu pot avea bani pentru a-şi cultiva pământul şi a-şi face gospodăriile să prospere; însă, dacă ar avea mai mulţi bani, rezultatul ar fi acelaşi.
"Special Testimonies on Education" (Mărturii speciale cu privire la educaţie), februarie 1894
TEMELIA ADEVĂRATEI EDUCAŢII
Educaţia adevărată este o mare ştiinţă; căci ea se bazează pe temerea de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii. Domnul Hristos este cel mai mare învăţător pe care L-a cunoscut lumea şi nu este plăcerea Domnului ca supuşii Împărăţiei Sale, pentru care El a murit, să fie educaţi astfel încât ei să aşeze pe primul plan înţelepciunea oamenilor, iar înţelepciunea lui Dumnezeu, aşa cum este descoperită în Cuvântul Său cel sfânt, în planul secundar. Educaţia autentică este aceea care îi învaţă pe copii şi tineri pentru viaţa de acum şi în vederea celei viitoare, pentru moştenirea unei patrii mai bune, aceea din ceruri. Ei trebuie crescuţi pentru acea ţară spre care au privit patriarhii şi profeţii. "În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate." (Evrei 11,13-16). Metoda folosită în general pentru educarea tinerilor nu se ridică la standardul adevăratei educaţii. În manualele şcolare sunt presărate sentimente de necredincioşie, iar cuvintele lui Dumnezeu sunt aşezate într-o lumină discutabilă. Astfel, minţile copiilor şi tinerilor sunt familiarizate cu sugestiile lui Satana, iar îndoielile, o dată primite, devin fapte sigure pentru aceia care le-au acceptat, iar cercetarea ştiinţifică va conduce într-o direcţie greşită în felul în care sunt interpretate şi pervertite descoperirile făcute. Oamenii îşi permit să ducă Cuvântul lui Dumnezeu în faţa unui tribunal mărginit şi asupra inspiraţiei lui Dumnezeu se pronunţă o sentinţă, folosindu-se o măsură limitată, iar adevărul lui Dumnezeu este făcut să apară ca un lucru nesigur în comparaţie cu rapoartele ştiinţei. Aceşti falşi educatori înalţă natura mai presus de Dumnezeul naturii şi mai presus de Autorul a toată ştiinţa adevărată. Exact atunci când profesorii ar fi trebuit să fie hotărâţi şi fără ezitare în mărturia lor, când ar fi trebuit să fie vizibil că sufletele lor sunt întemeiate pe Stânca cea veşnică, atunci când ar fi trebuit să fie în stare să inspire credinţă acelora care se îndoiesc, ei au făcut mărturia propriei lor incertitudini cu privire la faptul că fie Cuvântul lui Dumnezeu, fie descoperirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel, sunt adevărate. Aceia care au fost cu adevărat conştiincioşi au fost făcuţi să se clatine în credinţa lor datorită ezitării acelora care pretindeau că interpretează Biblia. Satana a profitat de nesiguranţa din minte şi, prin agenţi nevăzuţi, a năvălit cu sofismele lui, înceţoşându-i pe oameni în negura scepticismului. Oameni învăţaţi au ţinut cuvântări în care au amestecat adevărul cu minciuna; însă ei au dezechilibrat minţile acelora care erau înclinaţi mai degrabă spre minciună decât spre adevăr. Sofismele frumos întreţesute ale aşa-zişilor oameni înţelepţi au încântat o anumită categorie de studenţi; însă impresia pe care aceste cuvântări o lasă asupra minţii este că Dumnezeul naturii este ţinut în frâu de propriile Sale legi. S-a zăbovit mult asupra acestui subiect - caracterul neschimbător al naturii - şi teorii sceptice au fost primite uşor şi repede de către aceia ale căror minţi preferau o atmosferă de îndoială, pentru că ei nu erau în armonie cu Legea cea sfântă a lui Dumnezeu, temelia guvernării Sale în ceruri şi pe pământ. Tendinţa lor naturală către rău i-a ajutat să se îndrepte cu uşurinţă către căi rele şi să pună la îndoială temeinicia rapoartelor şi istoriei atât a Vechiului, cât şi a Noului Testament. Otrăvindu-se ei înşişi cu minciuni, ei au căutat orice ocazie de a semăna seminţele îndoielii în minţile altora. Natura a fost înălţată mai presus de Dumnezeul naturii, iar simplitatea credinţei a fost distrusă; căci temelia credinţei a fost făcută să pară nesigură. Întunecate de scepticism, minţile celor cuprinşi de îndoială au fost lăsate să se zbată pe stâncile necredincioşiei. "The Youth's Instructor" (Instructorul tineretului), 31 ianuarie 1895
FERIŢI-VĂ DE IMITAŢII
Unii consideră că asocierea cu oameni învăţaţi este mai de preţ decât comuniunea cu Dumnezeul cerurilor. Declaraţiile oamenilor învăţaţi sunt prezentate ca o învăţătură de mai mare valoare decât înţelepciunea cea înaltă descoperită în Cuvântul lui Dumnezeu. În timp ce necredincioşia este înălţată cu trufie, cerul priveşte jos la vanitatea şi nimicnicia judecăţii omeneşti; căci omul prin sine însuşi este deşertăciune. Toate meritele oamenilor, demnitatea lor morală le deţin doar prin şi datorită meritelor Domnului Isus Hristos. Ce sunt atunci speculaţiile celor mai strălucite minţi ale marilor oameni care au trăit pe pământ? Cu toate acestea, oamenii aşează judecata lor înainte de voia descoperită a lui Dumnezeu şi prezintă lumii ceea ce ei pretind că este o înţelepciune mai înaltă decât înţelepciunea lui Dumnezeu. În închipuirile lor deşarte, ei s-ar încumeta să îndepărteze rânduiala cerului pentru a da frâu liber propriilor lor înclinaţii şi dorinţe. Dumnezeul cel mare are o Lege prin care Îşi conduce împărăţia, iar aceia care încalcă această Lege vor ajunge într-o zi să vadă că vor da socoteală în faţa acestei Legi. Scuza pentru încălcarea Legii nu poate fi găsită în afirmaţia că această Lege a fost desfiinţată. A susţine că Legea a fost desfiinţată ar însemna să o dezonorăm şi să aruncăm dispreţ asupra Dătătorului Legii. Unica scăpare pentru cel ce calcă Legea se găseşte numai în Domnul Isus Hristos; căci păcătosul este mântuit şi Legea este satisfăcută numai prin harul şi ispăşirea singurului Fiu al lui Dumnezeu. Oamenii care fac paradă de măreţie în faţa lumii, dar în acelaşi timp calcă în picioare voinţa descoperită a lui Dumnezeu, îl jefuiesc pe om de onoare şi vorbesc despre desăvârşirea firii. Ei pictează un tablou foarte rafinat, însă acesta constituie o iluzie, o înşelăciune amarnică; pentru că ei umblă în lumina propriei lor candele. Aceia care prezintă o învăţătură contrară celei biblice sunt conduşi de către marele apostat care a fost aruncat din curţile lui Dumnezeu. Despre el, înainte de căderea sa, stă scris: "Tu ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine şi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor. Toţi cei ce te cunosc între popoare rămân uimiţi din pricina ta; eşti nimicit şi nu vei mai fi nici-odată." (Ezechiel 28,12-19). Cu un astfel de conducător - un înger expulzat din ceruri - aceşti presupuşi oameni înţelepţi ai pământului fabrică teorii cu care vrăjesc şi zăpăcesc minţile oamenilor. Pavel le spune galatenilor: "Cine v-a fermecat ca să nu ascultaţi adevărul?" Satana are o minte iscusită şi are agenţii lui cu care lucrează pentru a-i încânta pe oameni şi îi îmbracă cu slavă mai presus de Dumnezeu. Însă Dumnezeu este îmbrăcat cu putere; El îi poate lua pe aceia care sunt morţi în păcatele şi nelegiuirile lor şi, prin lucrarea Duhului care L-a înviat pe Domnul Isus dintre cei morţi, poate transforma caracterul omului, refăcându-l pe om după chipul lui Dumnezeu. Cei care cred în Isus Hristos sunt schimbaţi din răzvrătiţi împotriva Legii lui Dumnezeu în slujitori supuşi ai Împărăţiei Sale. Ei sunt născuţi din nou, refăcuţi, sfinţiţi prin adevăr. Scepticii nu acceptă această putere a lui Dumnezeu şi refuză orice dovezi, până când sunt lăsaţi în voia propriilor lor porniri. Ei îndrăznesc chiar să dea la o parte Legea lui Dumnezeu şi să impună limite puterii lui Iehova. Însă Dumnezeu a spus: "Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi. Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într-adevăr, cer minuni şi grecii caută înţelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu". " The Youth's Instructor" (Instructorul tineretului), 7 februarie 1895
PREGĂTIRE GRABNICĂ PENTRU LUCRARE
Am fost foarte tulburată timp de mai multe nopţi. Fiind tulburată, nu am putut să dorm bine. Mi-au fost prezentate lucruri asupra cărora trebuie să vă atrag atenţia. Profesorii noştri de la Sanatoriul şi Colegiul din Battle Creek trebuie să vegheze continuu, ca nu cumva planurile şi felul în care lucrează să slăbească şi să înăbuşe credinţa studenţilor care au inimile profund mişcate de Duhul Sfânt. Ei au auzit vocea lui Isus spunând: "Fiule, du-te şi lucrează astăzi în via Mea". Ei simt nevoia ca studiile să decurgă în mod corespunzător, pentru a putea fi pregătiţi să lucreze pentru Domnul şi trebuie depuse toate eforturile cu putinţă pentru a grăbi înaintarea lor; însă trebuie să se aibă continuu în vedere obiectivul educaţiei lor. Nu trebuie îngăduită nici o zăbavă. Persoanele care s-au angajat să-i ajute pe studenţi, susţinându-i în perioada studiilor, suferă pierderi mari atât prin timpul, cât şi prin banii cheltuiţi în mod neînţelept. Aceşti oameni şi-au manifestat dorinţa şi ardoarea de a ajuta; însă ei se descurajează văzând că timpul prevăzut la început pentru pregătirea studenţilor pentru lucrare se prelungeşte, iar studenţii sunt încurajaţi să studieze astfel pe cheltuiala lor. Anii trec, iar studenţilor li se pretinde o perioadă de instruire tot mai mare. Acest proces prelungit, care cere tot mai mult timp, tot mai multe discipline, constituie una din cursele prin care Satana îi trage înapoi pe lucrători. Studenţii nu socotesc că este necesară o aşa de mare întârziere pentru a intra în lucrare, dacă nu le-ar fi impusă de către cei care au pretenţia că sunt păstori şi veghetori, care le sunt profesori şi medici. Chiar dacă am avea 1000 de ani în faţa noastră, nu ar fi necesare cunoştinţe atât de profunde, deşi, în aceste condiţii, ar fi mai potrivite; însă timpul nostru este scurt. Este scris: "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile".
Noi nu ne numărăm printre aceia care stabilesc exact data revenirii cu putere şi slavă mare a Domnului Isus. Unii au fixat un anumit timp, iar când acesta a trecut, spiritul lor înfumurat nu a primit mustrarea, ci au stabilit un alt timp şi apoi un altul; însă multele eşecuri succesive au pus asupra lor însemnul de profeţi falşi. "Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru; iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia" (Deut. 29,29). În pofida faptului că există profeţi mincinoşi, există de asemenea oameni care practică adevărul aşa cum este descoperit în Scripturi. Cu profundă seriozitate, cu credinţă sinceră, călăuziţi de Duhul Sfânt, ei au minţi şi inimi agere, care arată că noi trăim în apropierea celei de-a doua veniri a Domnului Isus Hristos, însă ceasul şi ziua venirii Sale depăşesc competenţa omului; căci despre "ziua şi ceasul acela nu ştie nimeni; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl" (Mat. 24,36). Însă există o zi pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru încheierea istoriei acestei lumi. Această evanghelie a împărăţiei va fi predicată în toată lumea, ca mărturie pentru toate neamurile; atunci va veni sfârşitul. Profeţia se împlineşte repede. Multe, foarte multe ar trebui spuse cu privire la aceste subiecte importante. Ziua când destinul fiecăruia este hotărât pentru totdeauna este la uşă. Această zi a Domnului vine cu grabă mare. Străjerii mincinoşi strigă: "Totul este bine"; însă ziua lui Dumnezeu se apropie cu repeziciune. Zgomotul apropierii paşilor Lui este atât de mult acoperit, încât lumea nu se trezeşte din somnul ei ca de moarte în care a căzut. În timp ce veghetorii de pe ziduri strigă: "Pace şi siguranţă", "o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei" "şi nu va fi chip de scăpare" (Tesaloniceni 5,3); "va veni ca un laţ peste toţi cei care locuiesc pe toată faţa pământului" (Luca 21,35). Aceasta îl va surprinde pe iubitorul de plăceri şi pe omul păcătos ca un hoţ, noaptea. Când totul este în aparenţă sigur, iar oamenii se retrag la odihna fericită, atunci este momentul când hoţul se aruncă pe furiş asupra prăzii. Când este prea târziu să preîntâmpini răul, se constată că o anumită uşă sau fereastră nu a fost asigurată. "De aceea şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi" (Mat. 24,44). Oamenii se odihnesc acum, închipuindu-şi că sunt în siguranţă în bisericile populare; însă toţi ar trebui să aibă grijă ca nu cumva să existe un loc deschis prin care să pătrundă vrăjmaşul. Trebuie depuse eforturi mari pentru a păstra mereu acest subiect în faţa poporului. Acest lucru solemn trebuie prezentat nu numai oamenilor din lume, ci şi celor din bisericile noastre, pentru că ziua Domnului va veni deodată, pe neaşteptate. Avertizarea înfricoşătoare a profeţiei se adresează fiecărui suflet. Nimeni să nu se simtă în siguranţă faţă de pericolul de a fi surprins. Fie ca nici o interpretare a profeţiei să nu vă înlăture convingerea cunoaşterii evenimentelor care arată că acest mare eveniment este aproape, este chiar la uşă. Banii care au fost cheltuiţi pentru construirea altor clădiri sau pentru extinderea celor existente la Battle Creek ar fi trebuit să fie folosiţi pentru crearea de posibilităţi pentru ducerea mai departe a lucrării în locuri unde nu s-a făcut nimic. Dumnezeu nu este mulţumit de modul în care au fost folosiţi banii Lui. El nu face deosebire între locuri sau persoane. Obiceiul de a face posibil ca doar câteva persoane să fie avantajate să-şi desăvârşească educaţia în atât de multe domenii, încât le va fi imposibil să lucreze în toate acestea, este mai degrabă un rău decât un beneficiu pentru acela care are atât de multe foloase, pe lângă faptul că îi lipseşte şi pe alţii de privilegiile de care au nevoie atât de mult. Dacă această pregătire ar dura mai puţin şi dacă nu s-ar acorda toată atenţia numai studiului, ar fi mult mai mult posibilă creşterea credinţei studenţilor în Dumnezeu. Acela care îşi consacră toate energiile numai studiilor devine fascinat de acestea şi va ajunge până la urmă absorbit de cărţi, pierzând din vedere ţinta pentru care a venit la şcoală. Mi-a fost arătat că unii dintre studenţi îşi pierd spiritualitatea, credinţa slăbeşte şi ei nu întreţin o comuniune continuă cu Dumnezeu. Ei îşi petrec aproape tot timpul citind, cunoscând prea puţin alte lucruri. Însă la ce le va folosi toată această pregătire? La ce bun atâta cheltuială de timp şi bani? Eu vă spun că acestea vor fi mai rău decât pierdute. Trebuie să existe mai puţin din acest fel de activitate şi mai multă credinţă în puterea lui Dumnezeu. Poporul care iubeşte poruncile lui Dumnezeu trebuie să dea mărturie lumii prin faptele lor despre credinţa pe care o au. Studenţii vin la Battle Creek de la mari distanţe, cu o mare cheltuială, aşteptând să primească acolo acea învăţătură prin care să ajungă misionari plini de succes. Această ţintă nu trebuie pierdută din vedere prin cufundarea în multe studii. Gândiţi-vă la Moise; povara cea mare a sufletului său era ca prezenţa lui Dumnezeu să fie cu el şi dorinţa lui era să poată privi slava Sa. Însă dacă studenţilor li se predau mai multe cursuri decât au absolută nevoie, aceasta îi va face să uite obiectivul real al venirii lor la Battle Creek. A sosit timpul când este esenţial să fie făcută doar lucrarea care este necesară. Ani îndelungaţi de pregătire nu constituie o absolută necesitate. Pregătirea studenţilor a fost gândită după acelaşi principiu ca şi operaţiile legate de construcţia clădirilor. Clădire după clădire au tot fost adăugate doar pentru ca totul să fie mai comod şi desăvârşit. Dumnezeu face apel, şi face acest lucru de ani de zile, pentru o reformă în aceste lucruri. El vrea ca banii să nu fie irosiţi. El nu doreşte ca atât de mulţi bani să fie utilizaţi pentru pregătirea doar a câtorva persoane care vin la Battle Creek în vederea unei mai bune pregătiri pentru lucrare. În toate cazurile, trebuie avută cea mai mare grijă pentru cheltuirea chibzuită a banilor destinaţi educaţiei studenţilor. În timp ce se cheltuie atât de mult pentru doar câţiva care fac nişte cursuri istovitoare, sunt mulţi care însetează după cunoştinţe pe care le-ar putea dobândi în câteva luni; unul sau doi ani ar fi consideraţi o mare binecuvântare. În timp ce pentru câţiva se folosesc toate mijloacele timp de mulţi ani de studiu, alţi tineri la fel de vrednici nu pot fi ajutaţi deloc. Sper ca directorii de la Şcoala şi Sanatoriul din Battle Creek să studieze această chestiune cu rugăciune, cu înţelepciune şi fără părtinire. În loc de a suprasatura cu învăţătură pe unii, mai degrabă lărgiţi-vă sfera de binefacere. Hotărâţi-vă ca banii pe care vreţi să-i folosiţi în educarea lucrătorilor pentru cauză să nu fie cheltuiţi doar pentru unul care să obţină mai mult decât i-ar trebui în realitate, în timp ce alţii sunt lăsaţi aproape fără nimic. Oferiţi-le studenţilor posibilitatea începutului, însă nu trebuie să simţiţi că este de datoria voastră să le purtaţi de grijă an după an. Este de datoria lor să intre în câmp pentru lucrare, iar datoria voastră este aceea de a-i ajuta şi pe alţii care au nevoie de aceasta. Lucrarea Domnului Hristos nu a fost făcută de aşa natură încât să-i orbească pe oameni cu capacităţile Lui superioare. El a venit din sânul Celui Atotînţelept şi ar fi putut uimi lumea cu cunoştinţele măreţe şi glorioase pe care le avea; cu toate acestea, El a fost reţinut şi rezervat. Nu a fost misiunea Lui aceea de a-i uimi cu imensitatea darurilor şi talentelor Sale, ci aceea de a umbla în smerenie şi umilinţă, pentru a-i învăţa pe cei neştiutori calea mântuirii. O prea mare aplecare asupra studiului, chiar şi asupra ştiinţei adevărate, creează un apetit anormal, care creşte pe măsură ce este hrănit. Aceasta creează dorinţa de a asigura mai multă cunoştinţă decât este esenţială pentru a face lucrarea Domnului. Urmărirea cunoaşterii doar de dragul cunoaşterii distrage mintea de la consacrarea faţă de Dumnezeu, împiedică progresul în ceea ce priveşte evlavia practică şi constituie un obstacol pentru suflete în umblarea pe o cale care să conducă spre o viaţă mai sfântă, mai fericită. Domnul Isus a dat doar atâta învăţătură cât ar putea fi folosită. Fraţii mei, felul în care puneţi voi problema necesităţii multor ani de studiu nu este pe placul lui Dumnezeu. Domnul Isus doreşte ca oamenii să-şi pună la schimbător talanţii şi Isus a promis că le va da har după har. Pe măsură ce dăm altora, vom primi tot mai mult. Şi în timp ce lucrăm astfel, mintea nu va fi îmbâcsită cu multă cunoştinţă care a tot fost înghesuită în ea, fără să fi existat ocazia de a împărtăşi altora ceea ce s-a primit. Studentul ajunge din punct de vedere mintal un melancolic care a fost ticsit cu ceea ce nu poate folosi. S-a irosit mult timp şi posibilitatea de a fi utili în mod practic nu a existat pentru studenţi datorită învăţării a ceea ce nu putea fi folosit de Duhul lui Dumnezeu. Cei care vin la şcoala din Battle Creek ar trebui să treacă repede şi cât mai bine printr-un curs practic cu privire la dezvoltarea sănătoasă a trupului şi activitatea sfântă a sufletului. În Evanghelia Sa, Dumnezeu vorbeşte nu numai de beneficiile dezvoltării capacităţii mintale a omului, ci şi de faptul că simţurile morale pot fi trezite. Acest lucru este ilustrat prin exemplul lui Daniel şi al celor trei tineri evrei. Ei au avut mereu în minte temerea de Domnul, iar urmarea a fost după cum este raportat: "Dumnezeu a dat acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri şi înţelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate visele" (Daniel 1,17). Domnul Hristos a spus: "Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-L păzesc" (Luca 11,28). Numai pâinea vieţii poate satisface sufletul înfometat. Numai apa vieţii poate potoli setea sufletului însetat. Minţile ucenicilor au fost adesea aţâţate de curiozitate, însă, în loc să le satisfacă dorinţa de a cunoaşte lucruri care nu erau necesare pentru îndeplinirea lucrării lor, El a deschis noi canale de gândire pentru minţile lor. El le-a dat acele învăţături atât de necesare pentru evlavia practică. Multe domenii de studiu pe care studenţii ar trebui să le facă timp de ani de zile, perioadă în care nu pot face lucrare, nu constituie un lucru după rânduiala lui Dumnezeu. Domnul Hristos a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. Când a spus: "Urmaţi-Mă", El şi-a asumat poziţia de învăţător. Toată lumina pe care El a adus-o din ceruri trebuie să fie folosită pentru a le descoperi oamenilor groapa pieirii în care au fost aruncaţi de păcatele lor şi pentru a-i îndrepta spre singura cale pe care pot merge, cu speranţa de a ajunge la un loc de siguranţă. Razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii luminează această cale, iar omul care merge pe ea, deşi este nesăbuit, nu trebuie să se rătăcească. Cei care vin la Battle Creek nu trebuie încurajaţi să petreacă ani întregi din viaţă studiind. Necumpătarea în studiu este un fel de beţie, iar aceia care îşi îngăduie acest lucru rătăcesc de la cărările sigure, ca şi beţivul, şi se clatină şi se prăbuşesc în întuneric. Domnul doreşte ca fiecare student să aibă în vedere numai slava lui Dumnezeu. Studenţii nu trebuie să-şi istovească şi să-şi irosească puterile fizice şi mintale, căutând să ştie cât mai mult cu putinţă în ce priveşte ştiinţa; însă fiecare, în mod individual, trebuie să-şi păstreze prospeţimea şi vigoarea tuturor puterilor sale, pentru a se angaja în lucrarea pe care i-a desemnat-o Domnul pentru a ajuta sufletele să găsească acea cale a neprihănirii. Toţi trebuie să-şi păstreze tăria vieţii lor, energia sufletului şi zelul şi să se pregătească pentru acel moment când trebuie să părăsească studiile de la şcoală şi să se îndrepte mai mult spre studii practice în sfera lor de activitate, unde îngerii conlucrează cu ei. Fiinţele cereşti vor acţiona prin unelte omeneşti. Porunca cerului este de a lucra - de a face ceva ce va reflecta slava lui Dumnezeu, fiind de folos semenilor lor care sunt pe cale de a pieri. Există marele pericol ca studenţii din şcoli să nu înveţe cea mai importantă dintre toate lecţiile pe care Domnul ar dori ca ei s-o înveţe. Această lecţie ne este transmisă în următorul text: "Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară" (Mat. 11,29.30). Unii nu doar că nu au purtat jugul blândului şi smeritului Domn Isus, însă nu au fost nici în stare să reziste ispitelor care i-au împresurat. Tineri fără experienţă, care au venit de la mari distanţe pentru a dobândi educaţie în şcoala noastră, au pierdut legătura cu Isus. Aceste lucruri nu ar fi trebuit să se întâmple. Domnul nu alege sau acceptă lucrători în funcţie de numeroasele avantaje pe care le-au avut sau în funcţie de educaţia superioară de care au beneficiat. Valoarea agentului uman este estimată în funcţie de capacitatea inimii de a-L cunoaşte şi a-L înţelege pe Dumnezeu. "Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi ce-ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos" (2 Tim. 2,1-3). Cel mai mare bine cu putinţă se obţine prin cunoaşterea lui Dumnezeu. "Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17,3). Această cunoaştere constituie izvorul tainic de unde curge toată puterea. Prin exercitarea credinţei, noi suntem capabili să primim şi să punem în practică Cuvântul lui Dumnezeu. Nici o scuză nu poate fi acceptată şi nu este primită nici o cerere de îndreptăţire pentru eşecul de a cunoaşte şi înţelege voia lui Dumnezeu. Domnul va lumina inima care Îi este credincioasă. El poate citi gândurile şi intenţiile inimii. Este inutil să ne plângem, spunând că, dacă ar fi fost aşa sau aşa, am fi făcut într-un fel sau altul. Nu există "dacă" în privinţa cerinţelor lui Dumnezeu; Cuvântul Lui este Da şi Amin. Nu există nici o îndoială în inima în care există credinţă cu privire la puterea lui Dumnezeu de a-Şi îndeplini făgăduinţele. Credinţa curată lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul. Tatălui întristat care căuta dragostea şi mila lui Hristos faţă de fiul său bolnav, Domnul Isus i-a spus: "Dacă crezi, toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede". Toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu şi prin credinţă noi putem beneficia de puterea Lui. Însă credinţa nu este vedere; credinţa nu este sentiment, ceva ce simţi; credinţa nu este ceva ce poţi pipăi în realitate. "Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare în lucrurile care nu se văd" (Evrei 11,1). A avea credinţă înseamnă a lăsa la o parte sentimentele şi dorinţele egoiste, a umbla în umilinţă cu Domnul, a ne însuşi făgăduinţele Lui şi a face apel la ele în toate ocaziile, crezând că Domnul va lucra potrivit cu planurile Sale în inima şi viaţa ta, prin sfinţirea caracterului tău; înseamnă să te bizui cu totul şi implicit să te încrezi în credincioşia lui Dumnezeu. Dacă este urmată această cale, cei din jurul nostru vor vedea roada specială a Duhului manifestată în viaţă şi caracter. Educaţia primită de Moise ca nepot al faraonului a fost desăvârşită. Nu a fost neglijat nimic din ceea ce fusese planificat să-l facă un om înţelept, în felul în care înţelegeau egiptenii înţelepciunea. Această educaţie i-a fost de folos în multe privinţe; însă partea cea mai valoroasă care l-a calificat pentru lucrare a fost cea primită pe când a fost păstor. În timp ce el îşi conducea turmele prin locurile sălbatice din munţi şi prin păşunile verzi din văi, Dumnezeul naturii l-a învăţat cea mai mare şi cea mai înaltă înţelepciune. În şcoala naturii, în care Domnul Însuşi era învăţătorul, el a contemplat şi a învăţat lecţiile umilinţei, smereniei, credinţei şi încrederii, un mod de viaţă umil, toate aceste lucruri legându-i sufletul mai mult de Dumnezeu. În singurătatea munţilor, el a învăţat ceea ce toată educaţia primită la curtea faraonului nu a fost în stare să-l înveţe - credinţa simplă, neclintită, şi încrederea continuă în Domnul.
Moise gândea că educaţia dată de înţelepciunea Egiptului l-a calificat în suficientă măsură pentru a scoate pe Israel din robie. Oare nu învăţase el toate lucrurile care erau necesare unui general în armată? Nu avusese el cele mai mari privilegii de a învăţa la cele mai bune şcoli ale ţării? Da, el simţea că este în stare să-i elibereze. El şi-a început lucrarea, căutând să câştige favoarea poporului său, încercând să le îndrepte greşelile. El a omorât un egiptean care îl bătea pe unul din fraţii săi. Prin aceasta, el a manifestat spiritul celui care a fost un criminal de la început şi s-a dovedit necorespunzător pentru a-L reprezenta pe Dumnezeul harului, îndurării şi al iubirii. El a făcut o greşeală jalnică încă de la prima sa încercare. Ca mulţi alţii, imediat după aceea şi-a pierdut încrederea în Dumnezeu şi a întors spatele lucrării care i-a fost rânduită; el a fugit de mânia lui faraon. El a tras concluzia că datorită greşelii sale, păcatul cel mare de a lua viaţa acelui egiptean crud, Dumnezeu nu-i va permite să aibă vreun rol în lucrarea de eliberare a poporului Său din robia cea cruntă. Însă Domnul a îngăduit aceste lucruri pentru a-l putea învăţa bunătatea, îngăduinţa, îndelunga răbdare, care sunt necesare oricărui lucrător al Domnului; căci aceste caracteristici sunt cele care vor face ca lucrătorul să aibă succes în cauza lui Dumnezeu. Cunoaşterea însuşirilor caracterului Domnului Isus Hristos nu poate fi obţinută prin intermediul celei mai înalte educaţii din cele mai savante şcoli. Această înţelepciune se dobândeşte numai de la Marele Învăţător. Lecţiile umilinţei asemenea celei a Domnului Hristos, lecţiile smereniei inimii, respectului pentru lucrurile sfinte nu sunt învăţate mai eficient ca în şcoala lui Hristos. Moise fusese învăţat să fie linguşit şi lăudat pentru capacităţile sale superioare; însă acum el trebuia să înveţe o lecţie deosebită. Ca păstor la oi, Moise a învăţat să le poarte de grijă celor năpăstuite, să le îngrijească pe cele bolnave, să le caute cu răbdare pe cele rătăcite, să le suporte pe cele neascultătoare şi nesupuse şi să satisfacă nevoile mieluşeilor şi ale oilor bătrâne şi slabe. Pe măsură ce se derulau aceste etape în dezvoltarea caracterului său, el a fost atras tot mai mult de Marele Păstor. El a ajuns una cu Sfântul lui Israel. El a crezut în Dumnezeul cel mare. El a comunicat cu Tatăl prin rugăciune umilă. El a privit la Cel Prea Înalt pentru educaţie în lucrurile spirituale şi pentru cunoaşterea datoriei sale ca păstor credincios. Viaţa lui a ajuns atât de legată de cer, încât Dumnezeu vorbea cu el faţă către faţă. Pregătit în acest fel, el a fost gata să răspundă chemării lui Dumnezeu de a schimba toiagul său de păstor cu toiagul unui bărbat împuternicit pentru o lucrare, de a-şi părăsi turma de oi pentru a prelua conducerea a mai mult de un milion de oameni idolatri, răzvrătiţi. Însă el avea să fie dependent de Conducătorul Cel nevăzut. Aşa cum toiagul era un simplu instrument în mâna sa, la fel şi el avea să fie un instrument dispus să fie modelat de mâna Domnului Isus Hristos. Moise a fost ales pentru a fi păstorul poporului lui Dumnezeu şi, datorită credinţei sale neclintite şi încrederii sale în Domnul, copiii lui Israel au putut primi atât de multe binecuvântări. Domnul Isus caută să coopereze cu astfel de oameni care să devină canale neînfundat, prin care bogăţiile cerurilor să poată fi revărsate asupra poporului dragostei Sale. El lucrează prin om pentru înălţarea şi mântuirea celor aleşi. Moise a fost chemat să lucreze ca partener al Domnului şi ceea ce a făcut din el un bărbat reprezentativ a fost simplitatea caracterului său, combinată cu o educaţie practică. În momentul în care se afla în culmea gloriei sale omeneşti, Domnul a făcut să se vadă prin Moise nebunia înţelepciunii omului, slăbiciunea puterii omeneşti, pentru ca el să poată fi condus să înţeleagă starea lui neajutorată şi ineficienţa sa, dacă nu este ajutat de Domnul Isus. Nesăbuinţa lui Moise în uciderea egipteanului a fost gene-rată de spiritul lui înfumurat. Credinţa acţionează în puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, şi nu pe căile oamenilor. Prin simpla credinţă, Moise a fost făcut în stare să treacă prin greutăţi şi să învingă obstacole care păreau aproape de netrecut. Când copiii lui Israel s-au bizuit pe El, fără să se încreadă în propriile lor puteri, Generalul cel puternic al oştirilor le-a fost credincios. El i-a izbăvit din multe greutăţi din care nu ar fi scăpat niciodată dacă ar fi fost lăsaţi singuri. Dumnezeu a putut să-Şi manifeste puterea Lui cea mare prin Moise datorită credinţei sale permanente în puterea şi intenţiile pline de iubire ale Eliberatorului lor. Această credinţă a făcut totul după cum i-a poruncit Domnul. Toată înţelepciunea oamenilor învăţaţi nu ar fi putut face din el un om prin care Domnul să poată lucra, până când el nu a lăsat la o parte încrederea în sine, nu şi-a dat seama de propria stare de neajutorare şi şi-a pus încrederea în Dumnezeu; până când a vrut să se supună poruncilor lui Dumnezeu, fie că erau pe plac judecăţii sale omeneşti, fie că nu. Acele persoane care refuză să meargă înainte până când nu văd fiecare pas însemnat clar în faţa lor nu vor realiza niciodată prea mult; însă orice om care îşi arată credinţa şi încrederea în Dumnezeu, supunându-I-se de bună voie, suportând disciplina divină impusă, va deveni un lucrător care va avea succes în via Domnului. În eforturile lor de a se califica pentru a deveni conlucrători cu Dumnezeu, oamenii se aşează adesea în poziţii care îi vor descalifica în vederea lucrării de modelare pe care Domnul voia să o facă cu ei. Astfel, ei nu sunt găsiţi, aşa cum a făcut Moise, asemănători Domnului. Supunându-se disciplinei lui Dumnezeu, Moise a devenit un canal sfinţit prin care Domnul a putut lucra. El nu a ezitat când a trebuit să schimbe calea lui cu calea Domnului, chiar dacă aceasta a însemnat cărări necunoscute, neumblate. El nu şi-a îngăduit să-şi folosească educaţia, arătând că Legea lui Dumnezeu este greu de ţinut, că este imposibil să asculţi de ea. Nu; el a pus foarte puţin preţ pe propria lui pregătire în vederea îndeplinirii cu succes a marii lucrări pe care i-a dat-o Domnul. Când şi-a luat în primire misiunea de a elibera pe poporul lui Dumnezeu din robie, după toate aparenţele omeneşti, aceasta era o întreprindere din cele mai puţin promiţătoare; însă el s-a încrezut în Acela pentru care toate lucrurile sunt cu putinţă.
Mulţi din zilele noastre au ocazii cu mult mai bune şi se bucură de privilegii cu mult mai mari în ce priveşte cunoaşterea lui Dumnezeu, în comparaţie cu Moise; însă credinţa lui face de ruşine necredinţa lor vădită. La porunca lui Dumnezeu, Moise a pornit înainte, chiar dacă în faţa picioarelor sale nu se afla nimic pe care să calce. Mai mult de un milion de oameni depindeau de el, însă el i-a condus pas cu pas, zi de zi. Dumnezeu a îngăduit aceste călătorii stinghere prin pustie pentru ca ei să dobândească acea experienţă necesară pentru a îndura greutăţi şi să ştie, atunci când aveau să fie în pericol, că scăparea şi izbăvirea vin numai de la Domnul, pentru ca astfel să poată învăţa să-L cunoască pe Dumnezeu, să se încreadă în El şi să-I slujească printr-o credinţă vie. Nu învăţăturile şcolilor Egiptului l-au făcut pe Moise capabil să triumfe asupra duşmanilor săi, ci o credinţă tare, neclintită, o credinţă care nu a cedat nici în faţa celor mai grele împrejurări. Când Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să facă ceva, el a făcut acel lucru fără să se gândească la consecinţe. El I-a acordat lui Dumnezeu credit pentru înţelepciune a ceea ce i-a cerut şi hotărârea de a face ce a spus. Din această cauză, Moise a acţionat ca şi când Îl vedea pe Cel care este Nevăzut. Dumnezeu nu caută oameni cu o educaţie perfectă. Lucrarea Lui nu aşteaptă până când slujitorii Săi pot parcurge pregătirile atât de laborioase ale şcolilor noastre; însă Domnul doreşte ca oamenii să preţuiască privilegiul de a fi lucrători împreună cu Dumnezeu, oameni care să-L onoreze dând ascultare cerinţelor Sale, indiferent de teoriile pe care le acceptaseră înainte. Nu există limită în privinţa utilităţii acelora care îşi lasă eul deoparte, care lasă Duhul Sfânt să lucreze asupra inimilor lor şi trăiesc vieţi cu totul sfinţite în slujba lui Dumnezeu, suportând disciplina necesară impusă de Domnul fără a se plânge dacă vor cădea pe cale. Dacă nu vor slăbi atunci când Domnul îi va mustra şi nu vor deveni împietriţi şi încăpăţânaţi, Domnul îi va învăţa atât pe tineri, cât şi pe bătrâni, ceas de ceas, zi de zi. El tânjeşte să-Şi descopere mântuirea fiilor oamenilor, iar dacă poporul lui Dumnezeu va îndepărta piedicile, El va turna apele mântuirii din abundenţă prin canale omeneşti. Mulţi dintre cei care caută să fie eficienţi pentru lucrarea măreaţă a lui Dumnezeu prin desăvârşirea educaţiei lor în şcolile oamenilor vor descoperi că au pierdut cea mai mare lecţie pe care Domnul vrea să-i înveţe. Neglijând să se supună impresiilor Duhului Sfânt, fără să trăiască în ascultare de cerinţele lui Dumnezeu, eficienţa lor spirituală a slăbit; ei au pierdut posibilitatea de a face o lucrare încununată de succes pentru Domnul. Absentând ei înşişi din şcoala lui Hristos, au uitat sunetul vocii Învăţătorului şi El nu îi poate îndruma pe cale. Oamenii pot dobândi toată înţelepciunea posibilă ce poate fi dată de un învăţător omenesc; însă Dumnezeu le cere o înţelepciune şi mai mare. Ca şi Moise, ei trebuie să înveţe blândeţea, smerenia inimii şi neîncrederea în sine. Mântuitorul Însuşi, când a fost om, a recunoscut că nu poate face nimic de la El Însuşi. Şi noi trebuie să învăţăm că omul nu are putere în el însuşi. Omul va fi eficient doar atunci când devine părtaş de natură divină. De când deschide pentru prima dată o carte, acela care doreşte să înveţe trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu ca fiind Cel care dă adevărata înţelepciune. Noi ar trebui să căutăm sfatul Său la fiecare pas pe care îl facem. Nu trebuie făcut nici un aranjament la care Dumnezeu să nu poată lua parte şi nici o legătură pe care El să nu o aprobe. Acela care este Autorul înţelepciunii trebuie recunoscut drept călăuză, de la început până la sfârşit. În acest fel, cunoştinţa dobândită din cărţi va fi consolidată printr-o credinţă vie în Dumnezeul cel infinit. Studentul nu trebuie să-şi îngăduie să se lase prins în studii pe perioade foarte lungi de timp, ci în lucruri de acest fel trebuie să se lase călăuzit de Duhul lui Dumnezeu. Unii socotesc că a avea parte de studii la Ann Arbor ar fi foarte bine; însă influenţele rele sunt tot timpul la lucru acolo asupra minţilor susceptibile, astfel încât, cu cât ei înaintează mai mult în studii, cu atât ajung să creadă că este mai puţin necesar să caute cunoştinţa cu privire la voia lui Dumnezeu şi căile Sale. Nimeni nu trebuie să-şi îngăduie să urmeze cursuri care ar slăbi în vreun fel credinţa în adevăr şi în puterea Domnului sau să le diminueze respectul pentru o viaţă de sfinţenie. Îi avertizez pe studenţi să nu facă nici măcar un pas în această privinţă - nici măcar sfătuiţi chiar de profesorii lor sau de oameni cu autoritate, ce au o anumită poziţie - până când nu L-au căutat în mod personal pe Dumnezeu, cu inimile deschise la influenţa Duhului Sfânt, şi nu au obţinut sfatul Său cu privire la respectivele cursuri pentru studiu. Orice dorinţă egoistă să fie dată la o parte; orice sugestie pe care o primiţi de la oameni aduceţi-o înaintea lui Dumnezeu, încrezându-vă în călăuzirea Duhului Sfânt; orice ambiţie nesfântă trebuie îndepărtată, pentru ca Domnul să nu spună: "Am văzut nebunia prinzând rădăcină; însă deodată i-am blestemat locuinţa" (Iov. 5,3). Fiecare trebuie să acţioneze, astfel încât să poată spune: "Totuşi, Tu, Doamne, mă cunoşti, mă vezi, îmi cercetezi inima şi ştii ce este cu mine" (Ier.12,3). Domnul cântăreşte fiecare motiv. El cunoaşte în profunzime gândurile, intenţiile şi scopurile inimii. Fără Dumnezeu noi suntem fără nădejde; de aceea, să ne întemeiem credinţa pe El. "Tu eşti nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule. În Tine mă încred din tinereţea mea" (Ps. 71,5). Orice corabie care navighează pe marea vieţii trebuie să aibă la cârmă pe Conducătorul divin; însă, când se stârnesc furtuni, când ameninţă vânturile, multe persoane Îl aruncă pe Pilotul navei lor peste bord şi îşi încredinţează corabia în mâinile omului mărginit sau încearcă să preia cârma ei înşişi. Atunci, urmează în general dezastrul şi naufragiul, iar Pilotul este învinuit pentru că i-a condus în ape atât de primejdioase. Nu vă încredinţaţi în mâna oamenilor, ci spuneţi mai degrabă: "Domnul este ajutorul meu; voi căuta sfatul Lui." Toate avantajele pe care le-ai putea avea nu vor putea fi o binecuvântare pentru tine şi nici educaţia cea mai înaltă nu te poate califica pentru a deveni un canal de lumină, dacă nu conlucrezi cu Duhul Sfânt. Ne este la fel de imposibil să dobândim pricepere de la oameni fără iluminare divină aşa cum le-a fost imposibil dumnezeilor Egiptului să-i elibereze pe aceia care şi-au pus încrederea în ei. Studenţii să nu creadă că orice sugestie care li se face de a-şi prelungi studiile este în armonie cu planul lui Dumnezeu. Fiecare sugestie de acest fel să fie prezentată Domnului în rugăciune şi să fie căutată cu seriozitate călăuzirea Lui - nu numai o singură dată, ci continuu, iar şi iar. Rugaţi-vă şi imploraţi-L, până când sunteţi convinşi că sfatul este de la Dumnezeu sau de la om. Nu vă încredeţi în oameni. Acţionaţi numai sub călăuzire divină. Voi aţi fost chemaţi de Hristos. Aţi fost răscumpăraţi cu sângele preţios al Mielului. Rugaţi-L pe Dumnezeu ca acest sânge să fie eficient şi în dreptul vostru. Spuneţi-I: "Sunt al Tău prin creaţiune; sunt al Tău prin răscumpărare. Respect autoritatea omenească şi sfatul fraţilor mei, însă nu pot depinde cu totul de aceştia. Te vreau pe Tine, o, Doamne, ca să mă înveţi. Eu am făcut legământ cu Tine şi doresc să adopt standardul divin în privinţa caracterului şi să Te fac sfătuitorul şi călăuza mea - astfel ca Tu să iei parte la toate planurile pe care le fac cu privire la viaţa mea; de aceea, învaţă-mă." Fie ca slava Domnului să fie cel dintâi lucru pe care să îl avem în vedere. Respingeţi orice dorinţă după distincţii lumeşti, orice ambiţie de a asigura locul cel dintâi. Încurajaţi curăţia şi sfinţirea ini-mii, ca să puteţi reprezenta adevăratele principii ale Evangheliei. Fiecare act al vieţii noastre să fie sfinţit printr-o străduinţă sfântă de a face voia Domnului, pentru ca influenţa voastră să nu îi conducă pe alţii pe cărări greşite. Atunci când Dumnezeu este Cel care conduce, neprihănirea Lui va merge înaintea voastră, iar slava lui Dumnezeu va fi răsplata voastră cea mai mare. Domnul spune: "Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită". Sfatul fraţilor voştri s-ar putea să vă facă să vă abateţi de pe calea pe care Domnul a trasat-o ca să mergeţi pe ea; căci minţile oamenilor nu sunt totdeauna sub stăpânirea Duhului Sfânt. "Vegheaţi", având grijă ca studiile voastre să nu ia asemenea proporţii şi să vă absoarbă într-atât interesul, încât minţile voastre să ajungă supraîmpovărate, iar dorinţa după sfinţenie să fie zdrobită în sufletul vostru. Mulţi studenţi au pierdut treptat din vedere motivul şi scopul pentru care au venit la şcoală şi o ambiţie nesfântă de a obţine o educaţie cât mai înaltă i-a condus să sacrifice adevărul. Interesul lor puternic de a-şi asigura un loc înalt între oameni a fost acela care i-a făcut să piardă din vedere voinţa Tatălui lor ceresc; însă adevărata cunoştinţă conduce la o viaţă curată prin sfinţirea pe care o realizează adevărul. Prea adesea, pe măsură ce se acumulează studiile, înţelepciunii de sus i-a fost acordat un loc secundar şi se întâmplă că studentul, cu cât înaintează mai mult într-o cunoaştere de acest gen, cu atât are mai puţină încredere în Dumnezeu; el consideră că învăţătura multă constituie esenţa succesului în viaţă; însă, dacă toţi vom acorda consideraţia cuvenită declaraţiei Domnului Hristos, ei vor face alte planuri: "Fără Mine voi nu puteţi face nimic". Fără principiile vitale ale adevăratei religii şi neştiind cum să-I slujim şi să-I dăm slavă Răscumpărătorului, educaţia este mai mult dăunătoare decât benefică. Când educaţia în cele omeneşti este de o asemenea dimensiune, încât dragostea de Dumnezeu descreşte în inimă, rugăciunea ajunge neglijată şi se dă greş în a cultiva însuşirile spirituale, aceasta este cu totul dezastruoasă. Ar fi mult mai bine să nu mai încercaţi să obţineţi o asemenea educaţie şi să căutaţi vindecarea sufletului care tânjeşte după mai mult, pierzându-se însă din vedere interesele veşnice. Sunt mulţi care se aglomerează cu prea multe studii într-o perioadă scurtă de timp. Ei îşi suprasolicită puterile mintale şi, ca urmare, pot ajunge să vadă lucrurile într-o lumină pervertită. Ei nu se mulţumesc să urmeze doar cursurile propuse şi simt că li se face o nedreptate atunci când, stăpâniţi fiind de ambiţii egoiste, nu li se îngăduie să-şi facă studiile pe care doresc să le facă. Ei ajung să aibă o minte dezechilibrată. Ei nu iau în seamă faptul că nu-L pot sluji mai bine pe Domnul dacă îşi vatămă puterile fizice, mintale şi morale; ci, supraîmpovărându-şi mintea, ei aduc asupra lor înşişi infirmităţi care le diminuează puterile şi îi fac nepotriviţi pentru a fi utili în viitor. În nici un caz nu sfătuiesc să se pună restricţie în cazul educaţiei căreia Dumnezeu nu i-a pus limite. Educaţia noastră nu ia sfârşit o dată cu avantajele pe care ni le poate oferi această lume. De-a lungul întregii vieţi, aleşii lui Dumnezeu vor învăţa continuu. Însă eu vă îndemn să fiţi restrictivi în urmarea acelor metode de educaţie care pun în pericol sufletul şi distrug scopul pentru care sunt cheltuiţi banii şi timpul. Educaţia este o lucrare măreaţă care se înfăptuieşte în viaţă; însă, pentru a dobândi adevărata educaţie, este necesară acea înţelepciune care vine numai de la Dumnezeu. Domnul Dumnezeu trebuie să fie reprezentat în fiecare etapă a educaţiei; dar este o greşeală a devota o perioadă de ani de zile studiului unei singure discipline. După ce s-a studiat o perioadă de timp, nimeni să nu-i sfătuiască pe studenţi să se apuce de studiul altui domeniu, ci, mai degrabă, să-i îndemne să se apuce de lucru în ramura pentru care s-au pregătit. Să fie sfătuiţi să pună în practică învăţăturile teoretice pe care le-au dobândit. Daniel a procedat în acest fel în Babilon. El a pus în practică ceea ce a învăţat de la profesorii săi. Fie ca studenţii să caute călăuzirea cerească mai mult decât au făcut-o până acum şi să nu acţioneze în nici un fel, chiar dacă sunt sfătuiţi astfel de profesorii lor, până ce nu au căutat cu toată umilinţa înţelepciune de la Dumnezeu şi nu au primit călăuzirea şi sfatul Său. Studenţii sunt autorizaţi să meargă la şcoală o anumită perioadă de timp pentru a dobândi o anumită cunoaştere în ce priveşte ştiinţele; însă, când încep, ei să se îngrijească întotdeauna de nevoile lor fizice şi să acţioneze în aşa fel, încât educaţia să nu le vatăme nicidecum templul corpului lor. Să se asigure că nu permit nici o practică păcătoasă, că nu se împovărează cu prea multe studii, că nu ajung atât de absorbiţi de acestea, încât adevărul este părăsit, iar cunoaşterea de Dumnezeu alungată din suflet de născocirile omeneşti. Fiecare moment devotat studiului să fie un moment în care sufletul să fie conştient de responsabilităţile care i-au fost date de Dumnezeu. Atunci nu va mai fi nevoie să le cereţi imperios studenţilor să fie drepţi şi credincioşi adevărului şi să-şi păstreze integritatea. Ei vor respira o atmosferă cerească şi fiecare lucrare întreprinsă va fi inspirată de Duhul Sfânt, iar dreptatea şi neprihănirea vor fi scoase în evidenţă. Însă, dacă timpul este neglijat, dacă ore nepotrivite sunt consumate pentru studiu, dacă mintea este supraîncărcată, dacă puterile fizice sunt nefolosite şi ajung slăbite, atunci maşinăria omenească este împiedicată, iar lucrurile esenţiale pentru bunăstarea noastră viitoare şi pacea noastră veşnică sunt neglijate. Cunoaşterea dobândită prin studiul cărţilor este considerată atotsuficientă, iar Dumnezeu este dezonorat. Studentul uită cuvintele inspirate şi nu urmează sfatul Domnului, care spune: "Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită" (Rom. 12,1.2). Minţile multora necesită reînnoire, transformare şi modelare după planul lui Dumnezeu. Mulţi se ruinează din punct de vedere fizic, mintal şi moral datorită suprasolicitării prin studiu. Ei se amăgesc pe ei înşişi pentru această viaţă şi pentru eternitate prin obiceiuri necumpătate, căutând să obţină o educaţie. Ei îşi pierd dorinţa de a învăţa în şcoala lui Hristos lecţiile blândeţii şi umilinţei inimii. Fiecare clipă care trece este încărcată cu urmări pentru veşnicie. Urmarea căii neprihănirii va avea ca rezultat sigur integritatea. Oare dacă cineva doreşte să devină un om educat trebuie să-L jefuiască pe Dumnezeu şi să nu-L slujească cu toate puteri-le spiritului, sufletului şi trupului? Dumnezeu vă cere să fiţi împlinitori ai Cuvântului Său, pentru a putea fi instruiţi pe deplin cu privire la principiile care vă vor ajuta să fiţi potriviţi pentru ceruri. Nu trebuie urmată nici o metodă de educaţie care dă la o parte Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu să fie sfătuitorul vostru principal. Scopul educaţiei este de a prelua lumină pe care să o puteţi împărtăşi mai departe, lăsând-o să strălucească pentru alţii prin fapte bune. Cunoaşterea de Dumnezeu este cea mai înaltă educaţie. "Aşa vorbeşte Domnul: 'Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul'" (Ier. 9,23.24). Citiţi primul şi al doilea capitol din 1 Corinteni cu cel mai profund interes şi rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă dea înţelepciune ca să puteţi înţelege şi pune în practică adevărurile descoperite acolo. "De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, prin El, sunteţi în Isus Hristos. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: 'cine se laudă, să se laude în Domnul'." (1 Cor. 1,26-31). "Domnul este înălţat şi locuieşte în înălţime. El umple Sionul de nepărtinire şi dreptate. Zilele tale sunt statornice, înţelepciunea şi priceperea sunt un izvor de mântuire; frica de Domnul, iată comoara Sionului." (Isa. 33,5.6).
Timpul este scurt şi sunt doar câţiva lucrători în via Domnului. Au fost trimişi câţiva din această parte a lumii să studieze la Battle Creek, pentru a putea deveni împreună lucrători cu Dumnezeu. S-a sperat că Duhul Sfânt va lucra prin ei pentru aceia care se află în umbra morţii. Aceşti studenţi au fost susţinuţi prin sacrificiile unor bărbaţi şi femei care, după cunoştinţa mea, au luat cu împrumut bani pentru a le plăti cursurile şi a acoperi celelalte cheltuieli. Lumea trebuie să fie avertizată; şi, cu toate acestea, voi aţi socotit că este necesar să se irosească timp şi bani, prelungindu-se inutil pregătirea pentru lucrarea la care au fost chemaţi aceşti tineri. Acelaşi Dumnezeu pe care Isaia L-a văzut în viziune există şi astăzi şi îi poate ilumina pe aceia care au o parte de făcut în pregătirea oamenilor pentru o lucrare solemnă şi sfântă. El spune: "Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc răpirea şi nelegiuirea; le voi da cu credincioşie răsplata lor şi voi încheia cu ei un legământ veşnic." (Isa. 61,8).
Aceia care sunt îndrumători în lucrarea de educaţie aşează prea multe cursuri în faţa celor care vin la Battle Creek spre a se pregăti pentru lucrarea Domnului. Ei au presupus că este necesar ca aceştia să înveţe tot mai mult în diverse domenii; şi, în timp ce participă la diferite cursuri an de an, timpul preţios se scurge, iar ocaziile de aur sunt irosite fără a putea fi vreodată întoarse. Se amână mereu lucrarea acestor oameni, iar studenţii nu mai simt pe inimă povara pentru suflete şi depind tot mai mult de învăţătura pe care o dau cărţile decât de eficienţa Duhului Sfânt şi de ceea ce Domnul a promis că va face pentru ei. Această povară a fost asupra mea timp de ani de zile. La Battle Creek s-a urmat o cale pe care Domnul nu o aprobă. Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Ziua socotelii, a mâniei, a pedepsei, a condamnării, a judecăţii datorită păcatului vine asupra lumii aşa cum vine hoţul noaptea. Este aproape timpul când o nenorocire năprasnică va veni asupra lumii şi oamenii nu vor scăpa. Am un cuvânt de avertizare pentru voi. Voi vedeţi lucrurile într-o lumină mult prea slabă şi mult prea mult doar dintr-un punct de vedere omenesc. Doar o foarte mică parte din via Domnului a fost lucrată. Doar câţiva au primit ultima solie a harului care trebuie dată lumii. Studenţii sunt făcuţi să creadă că eficienţa lor depinde de educaţie şi instruire; însă succesul lucrării nu depinde de mărimea cunoştinţelor în domeniul ştiinţelor. Gândul care trebuie imprimat în mintea studenţilor este acela că timpul este scurt şi că ei trebuie să se pregătească în mare grabă pentru lucrarea care este esenţială în acest timp. Fiecare om, prin harul dat lui de Dumnezeu, trebuie să participe la această lucrare nu depinzând de ardoarea sau capacităţile sale omeneşti; căci Dumnezeu poate îndepărta puterea omenească într-o singură clipă. Fie ca oricine, prin puterea Mântuitorului nostru cel viu care astăzi este mijlocitorul nostru în curţile cereşti, să se lupte să facă voia lui Dumnezeu. Sunt rugată să vă spun că voi nu ştiţi cât de curând poate veni criza. Aceasta se strecoară treptat, ca un hoţ. Soarele străluceşte pe cer, urmându-şi cursul lui obişnuit, iar cerurile încă spun slava lui Dumnezeu; oamenii îşi urmează obiceiurile lor de a mânca şi a bea, de a sădi şi construi, de a se însura şi mărita; negustorii încă vând şi cumpără; se publică diferite cărţi, una după alta; oamenii îşi dau brânci unul altuia, căutând să obţină locul cel mai de sus; iubitorii de plăceri încă frecventează teatrele, cursele de cai, iadul jocurilor de noroc şi obiceiurile cele mai pătimaşe predomină; totuşi, timpul de probă se apropie de încheiere cu grăbire şi destinul fiecăruia va fi hotărât pentru veşnicie. Sunt doar puţini aceia care cred din toată inima că avem un cer de câştigat şi un iad de evitat; însă aceşti câţiva îşi arată credinţa prin fapte. Semnele venirii lui Hristos se împlinesc cu grăbire. Satana ştie că mai are doar puţin timp în care poate lucra şi el şi-a stârnit agenţii pentru a pune în mişcare elementele lumii, pentru ca oamenii să fie înşelaţi, induşi în eroare şi ţinuţi ocupaţi, amăgiţi, până când timpul de probă se va termina, iar uşa va fi închisă pentru totdeauna. Împărăţiile acestei lumi nu au devenit încă împărăţiile Domnului nostru şi ale lui Hristos. Nu vă înşelaţi singuri; treziţi-vă cu totul, acţionaţi repede, căci vine noaptea când nici un om nu poate să lucreze. Nu-i încurajaţi pe studenţii care vin la voi cu povara pe suflet de a lucra pentru mântuirea semenilor lor, să înceapă noi şi noi cursuri. Nu prelungiţi durata studiilor la prea mulţi ani de zile. Astfel, ei vor crede că este timp suficient şi însuşi acest plan constituie o cursă pentru sufletele lor. Mulţi sunt mai bine pregătiţi şi au mai mult discernământ spiritual şi mai multă cunoştinţă despre Dumnezeu atunci când vin la cursuri decât atunci când le absolvă. Ei ajung stăpâniţi de ambiţia de a deveni oameni învăţaţi şi sunt încurajaţi să tot adauge la studiile lor, până când ajung zăpăciţi. Ei fac din cărţi idolii lor şi sunt dispuşi să sacrifice sănătate şi spiritualitate pentru a putea dobândi educaţie. Ei restrâng timpul care ar trebui să-l dedice rugăciunii, nu folosesc cum se cuvine ocaziile pe care le au pentru a face bine şi nu transmit lumină şi cunoştinţă. Ei pun greşit în aplicare cunoştinţele pe care le-au dobândit şi nu înaintează în ştiinţa câştigării de suflete. Lucrarea misionară o doresc tot mai puţin, pe măsură ce pasiunea de a excela în privinţa cunoştinţelor obţinute din cărţi creşte anormal. În timp ce îşi continuă studiile, ei se separă de Dumnezeul înţelepciunii. Unii îi felicită pentru succesul lor şi îi încurajează să tot adauge grade în pregătirea lor, chiar dacă ei sunt mai puţin pregătiţi să facă lucrarea lui Dumnezeu aşa cum i-a învăţat Domnul Hristos, înainte de a veni la şcoala de la Battle Creek. S-a pus întrebarea aceasta celor adunaţi: "Credeţi voi adevărul? Credeţi voi în întreita solie îngerească? Dacă într-adevăr credeţi, atunci să se vadă în fapte credinţa voastră şi nu-i mai încurajaţi pe cei care vin la Battle Creek să-şi tot continue studiile, când ei ar trebui să plece de acolo spre a face lucrarea Domnului." Nu se aduce slavă lui Dumnezeu prin această amânare. Oamenii se duc la Battle Creek şi primesc acolo idei mai înalte cu privire la capacităţile pe care le au decât ar trebui. Ei sunt încurajaţi să-şi prelungească mereu studiile; însă Dumnezeu nu doreşte acest lucru. Ei nu au aprobarea cerului când acţionează în acest mod. Timpul de har, atât de preţios, nu permite ani prelungiţi pentru instruire. Dumnezeu cheamă: "Mer-geţi şi lucraţi astăzi în via Mea". Acum, chiar acum este timpul de a lucra. Credeţi voi că Domnul vine şi că ultima mare criză este gata să izbucnească asupra lumii? Curând se va petrece o schimbare bruscă în procedeele lui Dumnezeu. Lumea, datorită nelegiuirii ei, a fost afectată de dezastre - inundaţii, furtuni, incendii, cutremure de pământ, foamete, războaie şi vărsări de sânge. Domnul este încet la mânie, însă are putere mare; totuşi, El nu va socoti nevinovaţi pe cei nelegiuiţi. "Domnul umblă în furtună şi în vârtej şi norii sunt praful picioarelor Lui." (Naum 1,3). Oh, de ar putea înţelege oamenii răbdarea, îndelunga răbdare şi îngăduinţă a lui Dumnezeu! El Îşi ţine în frâu puterea. Atotputernicia Lui este sub controlul Celui Atotputernic. Oh, dacă ar putea înţelege oamenii că Dumnezeu nu poate fi făcut să-şi piardă răbdarea datorită nelegiuirii lumii şi că El oferă încă speranţă de iertare chiar şi acelora care nu o merită nicidecum! Însă îngăduinţa Lui nu va continua la nesfârşit. Cine este pregătit pentru schimbarea bruscă ce va avea loc în felul lui Dumnezeu de a-i trata pe păcătoşi? Cine va fi pregătit să scape de pedeapsa care va cădea cu siguranţă asupra călcătorilor de lege? Noi nu avem la îndemână un mileniu în care să lucrăm pentru a avertiza lumea. Este nevoie de transformarea sufletului. Cea mai eficientă înţelepciune poate fi dobândită numai în şcoala lui Hristos. Să se înţeleagă că eu nu spun nimic în aceste cuvinte care să subaprecieze educaţia, ci eu îi avertizez pe aceia care sunt în pericolul de a duce ceea ce este îngăduit în extreme neîngăduite şi de a se ocupa prea mult de educaţia omenească. Să se insiste mai degrabă asupra dezvoltării preţioasei experienţe creştine; căci, fără aceasta, educaţia studentului nu are nici o valoare. Dacă vedeţi că studenţii sunt în pericolul de a deveni prea ocupaţi cu studiile lor, încât ajung să neglijeze studiul cărţii care le dă acele informaţii despre felul cum îşi pot asigura binele viitor al sufletelor lor, nu le prezentaţi tentaţia de a merge mai departe, prelungindu-şi timpul pentru învăţare. În acest fel, tot ceea ce ar fi făcut ca educaţia studentului să aibă valoare va fi pierdut din vedere. Să-L iubim pe Domnul Isus Hristos mai mult şi tot mai mult; însă unii s-au dus la Battle Creek pentru a învăţa, când, de fapt, dacă nu s-ar fi dus acolo, ei ar fi fost mult mai bine pregătiţi pentru lucrarea lui Dumnezeu. Ar fi făcut această lucrare în simplitate şi în felul în care a lucrat Domnul Hristos. Ar fi ajuns să depindă mai mult de Dumnezeu şi de puterea Duhului Sfânt şi mult mai puţin de educaţia lor. Perioadele lungi de studiu continuu sunt dăunătoare pentru bunăstarea fizică, mintală şi morală. Citiţi Vechiul şi Noul Testament într-un spirit de pocăinţă. Citiţi-le cu rugăciune şi credincioşie, implorând Duhul Sfânt să vă dea pricepere. Daniel a cercetat acea parte a Vechiului Testament pe care o avea la dispoziţie şi a făcut din Cuvântul lui Dumnezeu cel mai mare învăţător al său. În acelaşi timp, el a folosit toate ocaziile pe care le-a avut la îndemână pentru a deveni priceput în toate domeniile învăţăturii. Tovarăşii lui au făcut acelaşi lucru şi astfel noi citim despre ei: "În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele, care erau în toată împărăţia lui" (Daniel 1,20). "Dumnezeu a dat acestor patru tineri (erau doar nişte tineri) ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri, şi înţelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate visele." (Daniel 1,17). Studenţii care înalţă ştiinţa mai presus de Dumnezeul ştiinţei sunt de fapt nepricepuţi, în timp ce ei se socotesc foarte înţelepţi. Dacă nu vă puteţi permite un timp ca să vă rugaţi, dacă nu puteţi acorda un timp comuniunii cu Dumnezeu, timp pentru cercetare de sine, şi nu preţuiţi acea înţelepciune care vine numai de la Dumnezeu, toată învăţătura voastră nu va folosi la nimic, iar şcolile şi colegiile vor fi socotite deficitare. "Frica de Domnul este începutul înţelepciunii." Ce fel de credinţă nutrim noi? Avem noi o credinţă care lucrează prin dragoste şi curăţeşte sufletul? Avem noi o credinţă în conformitate cu lumina pe care am primit-o? Satana ar tresălta dacă ar putea pătrunde la Battle Creek pentru a împiedica lucrarea lui Dumnezeu, introducând invenţii omeneşti în ce priveşte învăţătura şi sfatul. El ar fi încântat să vadă cum lucrătorii sunt absorbiţi timp de ani de zile în pregătire, în acest fel educaţia devenind mai degrabă un obstacol decât un progres. Duhul Sfânt a luptat cu mulţi tineri şi i-a îndrumat să se consacre pentru cauza şi lucrarea lui Dumnezeu. Când îşi oferă serviciile Conferinţei, ei sunt sfătuiţi să participe la o serie de cursuri la Battle Creek, înainte de a intra în lucrare. Până aici toate sunt foarte bune dacă studentul este echilibrat, neclintit în principii; însă nu este util că studentul să-şi prelungească timpul de pregătire. Trebuie depuse cele mai serioase eforturi pentru progresul acelora care vor fi misionari. Fiecare strădanie trebuie făcută pentru înaintarea lor, astfel încât ei să poată fi înrolaţi în lucrare cât de curând cu putinţă. Ei nu îşi pot permite să aştepte până când educaţia lor va fi considerată completă. Acest lucru nu poate fi atins niciodată, pentru că vom învăţa mereu de-a lungul veacurilor nesfârşite ale veşniciei. O mare lucrare trebuie făcută şi via Domnului are nevoie de lucrători. Misionarii trebuie să intre înainte ca să fie siliţi să înceteze lucrul. Există acum uşi deschise pretutindeni; ei nu îşi pot permite să aştepte să îşi termine anii de studiu, pentru că anii din faţa noastră nu sunt mulţi şi noi trebuie să lucrăm cât este încă ziuă. Nu este înţelept să-i sfătuiţi pe tineri şi tinere să studieze la Ann Arbor. Mulţi dintre cei care au fost acolo nu au avut beneficii nici în trecut şi nu vor avea nici în viitor. Observaţi trăsăturile lucrării Domnului Hristos. El a acţionat în cea mai mare simplitate. Chiar dacă urmaşii Săi au fost pescari, El nu i-a sfătuit să se ducă mai întâi la şcoala rabinilor şi apoi să-şi înceapă lucrarea. El Şi-a chemat ucenicii de la năvod, spunându-le: "Veniţi după Mine şi Eu vă voi face pescari de oameni". El l-a chemat pe Matei de la vamă şi i-a spus: "Urmează-Mă". Tot ce li s-a cerut să facă a fost să-L urmeze pe Isus şi să facă ce le poruncea El şi astfel să intre în şcoala Lui, unde Dumnezeu era profesorul. Cât timp vom exista, vom avea nevoie de şcoli. Întotdeauna va fi nevoie de educaţie; însă trebuie să fim atenţi ca educaţia să nu absoarbă toate preocupările spirituale. Există pericolul real de a-i sfătui pe studenţi să urmeze studii după studii şi să fie făcuţi să creadă că astfel vor ajunge desăvârşiţi. Educaţia obţinută va fi deficitară pe toate planurile. Domnul spune: "'Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.' Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii" (1 Corinteni 1,19-21). Acesta este planul lui Dumnezeu; şi, de-a lungul generaţiilor succesive, de-a lungul multor secole de păgânism, acest plan a fost adus la îndeplinire, nu ca experiment, ci ca o cale aprobată pentru răspândirea Evangheliei. Prin această metodă de la început, omul a fost lămurit, iar lumea a fost iluminată cu privire la evanghelia lui Dumnezeu. Cel mai înalt grad de şcolarizare pe care îl poate atinge orice om este în Şcoala Divinului Învăţător. Aceasta este cunoştinţa de care avem nevoie în special, tot mai mult pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestei lumi, şi fiecare ar face bine să capete acest fel de educaţie. Domnul cere ca oamenii să fie învăţaţi de El. Există o mare lucrare de făcut pentru a aduce minţile omeneşti de la întuneric la lumina cea minunată a lui Dumnezeu. Ca instrumente omeneşti ale Sale, noi trebuie să îi îndeplinim planurile printr-o credinţă vie. În ce stare suntem noi - credinţa noastră nu lucrează pentru slava lui Dumnezeu sau suntem noi vase pregătite pentru lucrarea Domnului, pentru orice faptă bună? Moise a fost învăţat în toată înţelepciunea egiptenilor. El a primit o educaţie prin providenţa lui Dumnezeu; însă de o mare parte din învăţăturile primite a trebuit să se dezveţe şi să le socotească drept nesăbuite. Impresiile lăsate de acestea a trebuit să fie şterse de 40 de ani de experienţă în care a purtat de grijă oilor şi mieluşeilor. Dacă mulţi dintre cei care sunt implicaţi în lucrarea Domnului ar putea fi izolaţi ca şi Moise şi ar fi siliţi de împrejurări să facă ceva umil, până când inima lor s-ar înduioşa, aceştia ar deveni păstori mult mai credincioşi decât sunt acum în felul în care lucrează cu moştenirea Domnului. Ei nu ar fi atât de predispuşi să-şi preamărească propriile lor calităţi sau să caute să demonstreze că înţelepciunea unei educaţii înalte ar putea lua locul unei sănătoase cunoaşteri de Dumnezeu. Când Domnul Hristos a venit în lume, mărturia a fost că "lumea, prin înţelepciunea ei, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu" şi că totuşi "Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii". Experimentarea înţelepciunii lumeşti a fost făcută pe deplin la prima venire a Domnului Hristos, când înţelepciunea omenească, cea plină de mândrie, s-a dovedit a fi plină de lipsuri. Oamenii nu au cunoscut adevărata înţelepciune care vine de la Izvorul oricărui bine. Înţelepciunea lumii a fost pusă în balanţă şi găsită necorespunzătoare. Voi le-aţi dat studenţilor pe care îi aveţi în grijă idei care nu sunt corecte. Dacă ar fi primit mai puţine asemenea idei, ei ar fi fost mai bine pregătiţi pentru îndeplinirea lucrării lor. Voi nu acordaţi consideraţia cuvenită învăţăturii şi metodei Domnului Isus Hristos, deşi El a fost unicul Educator desăvârşit al lumii noastre. "Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni. Căci cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură? Noi însă avem gândul lui Hristos." (1 Cor. 2,12-16).
Voi trebuie să învăţaţi astăzi în şcoala lui Hristos. Domnul are putere să lucreze prin uneltele Lui. Voi puneţi asupra bieţilor oameni, cu puteri mărginite, greutăţi mari, pe care îi faceţi să le socotească folositoare pentru a face o mare lucrare, când ei nu au nici o ocazie sau chemare de a folosi studiile pe care le întreprind. Ocazii de aur trec în veşnicie şi se dau sfaturi care nu ar trebui date; şi s-ar fi putut face o lucrare mult mai mare şi mult mai bună dacă perioada de timp petrecută la Battle Creek de mulţi dintre lucrători ar fi fost mai scurtă. Ei ar fi trebuit puşi la lucru pentru a transmite lumina şi cunoştinţa pe care au primit-o, acelor care sunt în întuneric. Dumnezeul oricărui har va da har după har. Cei care merg să lucreze în via Domnului vor învăţa cum să lucreze şi îşi vor aduce aminte ceea ce au învăţat când au fost studenţi. Domnului nu-i place ca aceşti lucrători să fie încurajaţi să petreacă ani de-a rândul pentru acumularea unor cunoştinţe pe care nu vor avea ocazia să le împărtăşească altora. Tineri de valoare, care ar fi trebuit să lucreze pentru Dumnezeu, au venit la Battle Creek pentru a primi educaţie şi a dobândi o cunoaştere mai bună a felului în care ar trebui să lucreze. Ei ar fi trebuit să înveţe ceea ce este esenţial într-o foarte scurtă perioadă de timp. Nu era nevoie de ani de zile pentru educaţie pentru a putea răspunde chemării: "Du-te astăzi şi lucrează în via Mea!" În loc să fie trimişi ca lucrători după luni sau ani de şcoală la colegiu, ei sunt sfătuiţi să facă alte studii şi să progreseze şi în alte domenii. Ei sunt sfătuiţi să petreacă luni şi ani de zile în instituţii în care adevărul este tăgăduit sau controversat şi unde greşeli cu un caracter cu totul special, nescripturistic, sunt introduse în mod insidios. Aceste învăţături sunt strecurate şi amestecate cu studiile lor. Ei se aglomerează cu multe studii şi îşi pierd dragostea pentru Domnul Isus; şi înainte de a-şi da seama ce se întâmplă, ei sunt deja departe de Dumnezeu şi cu totul nepregătiţi de a răspunde chemării: "Du-te astăzi şi lucrează în via Mea." Dorinţa după lucrare misionară a dispărut. Sunt atât de orbiţi urmându-şi cursurile, încât ajung să-I închidă uşa lui Hristos. Când absolvă şi sunt însărcinaţi să pornească, fiind acum studenţi care au fost instruiţi în mod corespunzător, unii nu mai au deloc pe suflet povara pentru lucrare şi sunt cu mult mai puţin pregătiţi pentru a se angaja în lucrarea lui Dumnezeu decât atunci când au venit pentru prima dată la Battle Creek. Solul s-a întors către adunare şi a întrebat: "Credeţi în profeţii? Voi, care cunoaşteţi adevărul, înţelegeţi că ultima solie de avertizare este dată acum lumii, că ultima chemare a harului este auzită acum? Credeţi voi că Satana a coborât cu mare putere, lucrând cu toate amăgirile nelegiuirii în orice loc? Credeţi voi că Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare şi că în curând acesta va primi din mâna lui Dumnezeu îndoit pentru toate păcatele şi nelegiuirile lui?" Satana este mulţumit să-i reţineţi pe bărbaţi şi pe femei la Battle Creek, pe aceia care ar fi trebuit să fie împreună lucrători cu Dumnezeu în marea Sa vie. Dacă vrăjmaşul îi poate reţine pe lucrători departe de câmp, sub orice pretext, el o va face. Această pregătire şcolară continuă, care reţine talentele departe de câmp, nu dă nici o şansă Domnului de a lucra cu lucrătorii Săi. Mulţi sunt conduşi să-şi ocupe timpul, talentele şi mijloacele în mod egoist, pentru a dobândi o educaţie cât mai înaltă, şi în acelaşi timp lumea piere datorită lipsei cunoştinţei pe care ar fi trebuit să o împărtăşească. Domnul Hristos a chemat pescari neînvăţaţi şi le-a dat acestor oameni pricepere şi înţelepciune în aşa măsură, încât vrăjmaşii lor nu au putut să-i contrazică sau să se împotrivească celor spuse de ei. Mărturia lor a fost dusă în toată lumea cunoscută atunci. Ucenicii lui Hristos nu sunt chemaţi să-i preamărească pe oameni, ci să-I dea slavă lui Dumnezeu, izvorul oricărei înţelepciuni. Fie ca profesorii să lase cale liberă Duhului Sfânt pentru a-Şi face lucrarea asupra inimilor oamenilor. Cel mai mare Învăţător este prezent în mijlocul nostru prin Duhul Său Cel Sfânt. Oricât aţi învăţa, oricât de sus aţi ajunge şi chiar dacă v-aţi petrece tot timpul de har pe care îl aveţi cu dobândirea de cunoştinţe, tot nu veţi ajunge desăvârşiţi. Când timpul se va încheia, va trebui să vă puneţi vouă înşivă întrebarea: "Ce bine am făcut eu acelora care sunt în întuneric? Cui am transmis eu cunoştinţa despre Dumnezeu sau chiar şi numai acele cunoştinţe pentru care am cheltuit atât de mult timp şi bani? Curând, se va spune în ceruri: "S-a isprăvit". "Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe! Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine ca să dau fiecăruia după fapta lui." (Apoc. 22,11.12). Când se va rosti această sentinţă, orice caz va fi fost hotărât. Cu mult mai bine ar fi ca lucrătorii să înceapă cu o lucrare mai mică şi să o facă pe aceasta încet şi în umilinţă, ducând jugul lui Hristos şi purtând sarcina Lui, în loc să consacre ani de pregătire pentru o lucrare mai mare şi apoi să dea greş în a aduce la Dumnezeu fii şi fiice, în a aduce vreun trofeu la picioarele lui Isus. Bărbaţi şi femei deopotrivă se codesc prea mult la Battle Creek. Dumnezeu îi cheamă, iar ei nu Îi aud glasul. Câmpurile de lucru sunt neglijate, şi aceasta înseamnă că minţile oamenilor rămân neluminate. Sămânţa rea a fost repede semănată în inimile tinerilor noştri şi de aceea marile adevăruri practice trebuie făcute cunoscute copiilor şi tinerilor; căci adevărul are putere. Profesorii creştini sunt chemaţi să lucreze pentru Dumnezeu. Aluatul adevărului trebuie introdus înainte, ca să poată lucra transformarea caracterului. Ar fi cu mult mai bine pentru voi, tinerilor, să fiţi mai puţin pregătiţi în anumite domenii de studiu decât să duceţi lipsă de blândeţe şi umilinţă şi să fiţi lipsiţi de un duh smerit. Lucrarea unora dintre educatorii noştri a avut un efect negativ asupra studenţilor, împiedicându-i să fie conlucrători cu Dumnezeu. Ei ar trebui să studieze pentru a se familiariza cu felul în care a lucrat şi a predicat Domnul Isus. El S-a tăgăduit pe Sine şi S-a sacrificat. El nu a evitat munca grea, istovitoare; El a îndurat batjocura, dispreţul, insulta, jignirile şi maltratarea; sunt însă studenţii noştri educaţi şi pregătiţi pentru a merge pe urmele paşilor Săi? Amânarea voastră nu este aprobată de Dumnezeu. Ispita de a urma an după an diferite discipline de studiu pune stăpânire asupra minţilor şi aceştia îşi pierd în mod treptat spiritul cu care Domnul i-a inspirat să pornească în lucrare în via Sa. De ce nu pot oare oameni cu răspunderi să discearnă care vor fi urmările sigure ale reţinerii în acest mod a studenţilor şi de a-i învăţa să dea la o parte lucrarea Domnului? Timpul trece în veşnicie şi, cu toate acestea, cei care au fost trimişi la Battle Creek să se pregătească pentru lucrarea în via Domnului nu sunt încurajaţi să facă ceea ce pot pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. De multe privilegii au parte cei care cunosc deja adevărul, dar, cu toate acestea, ei nu îl pun în practică. Bani şi putere, care ar fi trebuit să fie cheltuiţi pentru a se merge la drumuri şi la garduri, sunt irosiţi pentru aceia care nu împărtăşesc lumina pe care o au deja, celor care se află în întuneric. Când a primit lumina, Filip s-a dus şi l-a chemat pe Natanael; însă mulţi din cei care ar putea face o lucrare deosebită pentru Domnul nu vor face acest lucru până când nu vor avea mai multe ocazii. Slujitorii lui Isus Hristos trebuie să distribuie o parte din lucrările din via lui Dumnezeu bărbaţilor care stau degeaba în piaţă. Dacă greşesc, corectaţi-i şi apoi trimiteţi-i iar la lucru. Foarte mulţi au fost mai degrabă împiedicaţi să meargă mai departe în această lucrare decât să fie încurajaţi să îşi pună talanţii la schimbător; cu toate acestea, ei învaţă să-şi folosească talanţii, punându-şi la lucru capacităţile pe care le au. Mulţi dintre cei care s-au dus la Battle Creek la şcoală ar fi primit o educaţie mai bună la ei în ţară. S-a pierdut timp, s-au cheltuit bani în mod inutil, o lucrare a rămas nefăcută şi s-au pierdut suflete pentru că cei care socotesc că Îl slujesc pe Dumnezeu au făcut calcule greşite. Domnul trăieşte, iar Duhul Său cel Sfânt domneşte pretutindeni. Nu trebuie să se dea impresia că Battle Creek este Ierusalimul lumii şi că toţi trebuie să meargă acolo ca să se închine. Aceia care doresc să înveţe şi care fac orice efort cu putinţă pentru a dobândi cunoştinţe, mergând în mod conştiincios în lumina adevărului, nu au nevoie să călătorească până la Battle Creek. Dumnezeu este învăţătorul nostru; iar aceia care vor să-şi folosească talanţii în locul în care se află vor fi binecuvântaţi cu profesori trimişi de Dumnezeu pentru a-i instrui - profesori care s-au pregătit să facă o lucrare pentru Domnul. A cheltui mai mult timp şi mai mulţi bani este mai rău decât a-i pierde, căci aceia care caută să dobândească educaţia în detrimentul evlaviei practice sunt de partea care va pierde. Ceea ce se dobândeşte pe linie de educaţie în timpul când ar fi trebuit să se înroleze în lucrare este pierdere şi irosire. Fiinţele cereşti aşteaptă unelte omeneşti cu care să coopereze ca misionari în părţile cuprinse de întuneric ale pământului. Dumnezeu aşteaptă bărbaţi care să se angajeze în lucrarea misionară de acasă, în marile noastre oraşe, dar, în acelaşi timp, la Battle Creek sunt reţinuţi bărbaţi şi femei, când ar trebui repartizaţi în oraşele mari şi în cele mici, pretutindeni, la drumuri şi la garduri. Ei trebuie să lanseze chemarea la ospăţul nunţii, pentru că toate lucrurile sunt acum gata. Vom avea misionari care vor face o lucrare bună în via Domnului fără să fi mers la Battle Creek. Cei care merg la Battle Creek întâmpină o ispită pe care nu se aşteaptă să o găsească în acel loc. Ei au de-a face cu descurajări de care nu au nevoie şi, mergând în acel loc, ei nu sunt ajutaţi în experienţa lor religioasă. Ei pierd mult timp pentru că nu ştiu ce trebuie să facă şi nimeni nu este pregătit să le spună. Ei pierd mult timp cu practici de care nu au nevoie în lucrarea pentru care doresc să se pregătească. Lucrurile obişnuite sunt amestecate cu cele sacre şi sunt puse pe acelaşi nivel. Însă aceasta nu este o metodă înţeleaptă. Dumnezeu priveşte şi nu aprobă. Ei ar fi putut face multe lucruri care ar fi avut o influenţă de durată, dacă ar fi lucrat judicios şi în umilinţă în locul în care se aflau. Timpul trece; sufletele se decid fie pentru bine, fie pentru rău, iar lupta creşte continuu. Câţi dintre cei care cunosc adevărul pentru acest timp lucrează în armonie cu principiile lui? Este adevărat că ceva s-a făcut; însă mult, mult mai mult ar fi trebuit făcut. Lucrarea se tot acumulează, iar timpul pentru lucrare este tot mai puţin. Acum este timpul ca toţi să fie lumini care ard şi strălucesc; cu toate acestea, mulţi nu se îngrijesc să aibă în candelă uleiul harului, pregătit şi arzând, astfel ca lumina să poată fi reflectată în afară astăzi. Prea mulţi se bazează pe forţa zilei de mâine; însă acest lucru este o greşeală. Fiecare să fie învăţat astfel, încât să arate importanţa lucrării speciale care trebuie făcută astăzi. Toţi să lucreze pentru Dumnezeu şi pentru suflete; fiecare să dea dovadă de înţelepciune şi să nu fie găsit niciodată trândav, stând degeaba şi aşteptând ca cineva să vină prin preajmă şi să-l pună la lucru. Acel "cineva" care i-ar putea da de lucru este supraîmpovărat de răspunderi şi se pierde timp în aşteptarea unor îndrumări din partea lui. Dumnezeu vă va da înţelepciune să porniţi de îndată; căci încă se face strigarea: "Fiule, du-te şi lucrează astăzi în via Mea." Unii pot fi nehotărâţi, dar chemarea se aude încă: "Du-te astăzi şi lucrează în via Mea". "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile." (Evrei 3,7.8). Domnul pune în faţa acestei cerinţe cuvântul "fiule". Cât de duioasă şi plină de milă este această chemare şi, cu toate acestea, cât de urgentă şi necesară! Invitaţia Lui de a merge pentru a lucra în via Sa este şi o poruncă totodată. "Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu." (1 Cor. 6,19.20). "Special Testimonies on Education" (Mărturii speciale cu privire la educaţie), 21 martie 1895.
EDUCAŢIA ESENŢIALĂ
Am scris mult cu privire la studenţii care petrec mult prea mult timp cu dobândirea educaţiei; însă sper că nu voi fi greşit înţeleasă în legătură cu ceea ce este educaţia esenţială. Nu vreau să spun că trebuie făcută o lucrare superficială, fapt ilustrat de felul cum sunt lucrate anumite porţiuni de pământ în Australia. Plugul nu a pătruns destul de adânc în pământ, acesta, în consecinţă, nu a fost pregătit pentru sămânţă, iar recolta a fost slabă, în conformitate cu pregătirea superficială a pământului. Dumnezeu le-a dat copiilor şi tinerilor minţi cercetătoare. Puterea de gândire le-a fost încredinţată ca un talant de mare preţ. Este de datoria părinţilor de a menţine problema educaţiei în faţa lor în adevărata ei valoare; căci aceasta cuprinde multe domenii. Ei trebuie învăţaţi să-şi pună la lucru fiecare talent şi fiecare capacitate, pregătindu-se să fie folosiţi în serviciul lui Hristos pentru înălţarea omenirii căzute. Şcolile noastre constituie instrumentul special al Domnului în pregătirea copiilor şi tinerilor noştri pentru lucrare misionară. Părinţii ar trebui să-şi înţeleagă responsabilitatea şi să-şi ajute copiii să aprecieze marile privilegii şi binecuvântări pe care Dumnezeu le-a pus la dispoziţie prin educaţie. Însă educaţia primită în cămin trebuie să ţină pasul cu educaţia lor în domeniul ştiinţei. n copilărie şi tinereţe, trebuie combinate învăţăturile practice cu cele teoretice, iar în minte, trebuie depozitate cunoştinţe. Părinţii trebuie să simtă că au o mare lucrare de făcut şi datoria lor este să se apuce de ea cu seriozitate. Ei trebuie să formeze şi să modeleze caracterele copiilor lor. Ei nu trebuie să se mulţumească cu un lucru făcut de mântuială; căci ei trebuie să ajungă desăvârşiţi în Hristos prin intermediul mijloacelor puse la dispoziţie de Dumnezeu. Terenul inimii trebuie pregătit; sămânţa adevărului trebuie semănată acolo încă din cei mai fragezi ani. Dacă părinţii sunt nepăsători în această privinţă, ei vor fi traşi la răspundere pentru că au fost ispravnici necredincioşi. Cu copiii trebuie să se lucreze cu duioşie şi iubire şi ei trebuie învăţaţi că Domnul Hristos este Mântuitorul lor personal şi că ei pot deveni ucenicii Săi doar predându-şi Lui în mod simplu inima şi cugetul. Copiii trebuie învăţaţi să-şi facă partea în treburile din gospodărie. Ei trebuie învăţaţi să-i ajute pe tata şi pe mama în lucrurile mici pe care le pot face. Minţile lor trebuie învăţate să gândească, iar memoria, deprinsă să-şi aducă aminte lucrul desemnat; iar în deprinderea de obiceiuri pentru a fi utili în cămin, ei trebuie învăţaţi să facă lucruri practice, potrivite vârstei lor. Dacă sunt educaţi corespunzător în cămin, copiii nu vor fi găsiţi pe străzi, primind o educaţie la întâmplare, ca aceea pe care atât de mulţi o primesc. Părinţii care îşi iubesc copiii în mod deosebit nu le vor îngădui să crească deprinzându-se cu obiceiuri delenevie şi neştiind nimic cu privire la datoriile lor din cămin.
Ignoranţa nu este acceptată de Dumnezeu şi este defavorabilă lucrării Sale. Ignoranţa nu trebuie considerată un semn al umilinţei sau ceva pentru care oamenii ar trebui lăudaţi. Însă Dumnezeu lucrează pentru oameni, în ciuda ignoranţei lor. Cei care nu au avut ocazia să dobândească cunoştinţe sau au avut ocazii pe care nu le-au folosit şi se convertesc pot ajunge utili în serviciul lui Dumnezeu prin lucrarea Duhului Său cel Sfânt. Însă cei care au educaţie şi care se consacră în serviciul lui Dumnezeu pot servi într-o varietate de moduri şi pot îndeplini o lucrare mult mai mare de a aduce suflete la cunoştinţa adevărului decât aceia care nu au educaţie. Ei se află într-o poziţie avantajoasă datorită disciplinării minţii de care au beneficiat. Noi nu ar trebui să desconsiderăm nicidecum educaţia, ci ar trebui să dăm sfatul ca aceasta să fie adusă la îndeplinire, avându-se în vedere scurtimea timpului şi marea lucrare care trebuie făcută înainte de venirea lui Hristos. Nu trebuie să-i lăsăm pe studenţi să creadă că pot petrece mulţi ani pentru dobândirea educaţiei. Lăsaţi-i să folosească această educaţie obţinută într-o perioadă de timp rezonabilă, pentru a putea continua lucrarea lui Dumnezeu. Mântuitorul nostru se află în Sanctuar, pledând în favoarea noastră. El este Marele nostru Preot, care mijloceşte pentru noi, făcând un sacrificiu ispăşitor pentru noi, susţinând cauza noastră în virtutea sângelui vărsat pentru noi. Părinţii trebuie să caute să-L reprezinte pe acest Mântuitor în faţa copiilor, pentru a imprima în minţile lor planul de mântuire - deoarece omul a călcat Legea lui Dumnezeu, - Domnul Hristos a devenit purtătorul păcatelor noastre. Faptul că unicul Fiu al lui Dumnezeu Şi-a dat viaţa datorită păcătuirii omului, pentru a satisface dreptatea şi a apăra onoarea Legii lui Dumnezeu, trebuie păstrat continuu în mintea copiilor şi tineri-lor. Scopul acestui mare sacrificiu trebuie menţinut continuu înaintea lor; căci acest sacrificiu a fost făcut pentru ridicarea omului decăzut, degradat de păcat. Domnul Hristos a suferit pentru ca, prin credinţa în El, păcatele noastre să poată fi iertate. El a devenit înlocuitorul şi siguranţa omului, luând El Însuşi asupra Lui pedeapsa, deşi nu o merita nicidecum, pentru ca noi, care o meritam, să putem fi liberi şi din nou credincioşi lui Dumnezeu prin meritele Mântuitorului nostru răstignit şi înviat. El este singura noastră speranţă de mântuire. Prin sacrificiul Său, noi, care suntem acum puşi la probă, suntem prizonieri ai speranţei. Noi trebuie să arătăm universului întreg, lumii căzute şi lumilor necăzute, că există iertare la Dumnezeu, că prin harul lui Dumnezeu noi putem fi împăcaţi cu Dumnezeu. Omul se pocăieşte, ajunge smerit cu inima, crede în Hristos ca jertfă de ispăşire pentru el şi ajunge în pace cu Dumnezeu. Noi trebuie să mulţumim în toate zilele vieţii noastre pentru că Domnul a rostit aceste cuvinte: "Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt. Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite" (Isa. 57,15). Împăcarea lui Dumnezeu cu omul şi a omului cu Dumnezeu este sigură atunci când sunt îndeplinite anumite condiţii. Domnul spune: "Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit; Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită" (Ps. 51,17). Şi iarăşi el spune: "Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit" (Ps. 34,18). "Domnul este înălţat; totuşi vede pe cei smeriţi şi cunoaşte de departe pe cei îngâmfaţi." (Ps. 138,6). "Aşa vorbeşte Domnul: 'Cerul este scaunul Meu de domnie şi pământul este aşternutul picioarelor Mele! Ce casă aţi putea voi să-Mi zidiţi şi ce loc Mi-aţi putea da voi ca locuinţă? Toate aceste lucruri doar mâna Mea le-a făcut şi toate şi-au căpătat astfel fiinţă', zice Domnul. 'Iată spre cine mi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu'." (Is. 66,1-2). "Duhul Domnului este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca săie numiţi 'terebinţi ai neprihănirii', 'un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui'." (Is. 61,1-3). Psalmistul scrie: "El tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile" (Ps. 147,3). Deşi El este Cel care restaurează omenirea căzută, totuşi El "socoteşte numărul stelelor şi le dă nume la toate. Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini. Domnul sprijineşte pe cei nenorociţi şi doboară pe cei răi la pământ. Cântaţi Domnului cu mulţumiri, lăudaţi pe Dumnezeul nostru cu harfa" Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui. Laudă pe Domnul, Ierusalime; laudă pe Dumnezeul tău, Sioane!" (Ps. 147,4-12). Cât de preţioase sunt lecţiile acestui psalm! Putem consacra un studiu ultimilor patru psalmi ai lui David. De asemenea, cuvintele profetului sunt foarte preţioase: "Părăseşte zăpada Libanului stânca ogoarelor? Sau se văd secând apele care vin de departe proaspete şi curgătoare? Totuşi, poporul Meu M-a uitat şi aduce tămâie idolilor; s-a abătut din căile lui, a părăsit vechile cărări şi a apucat pe cărări şi drumuri nebătute" (Ier. 18,14). "Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul! Căci este ca un nenorocit în pustie şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat şi fără locuitori. Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine şi frunzişul lui rămâne verde, în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă roadă."(Ier. 17,5-8). "Special Testimonies on Education", (Mărturii speciale cu privire la educaţie), 22 aprilie,1895
EDUCAŢIA SERIOASĂ ŞI COMPLETĂ
Nu trebuie întreprins nimic care să coboare standardul în privinţa educaţiei la şcoala noastră din Battle Creek. Studenţii trebuie să-şi folosească la maximum puterile minţii; orice facultate trebuie să atingă cea mai înaltă dezvoltare posibilă. Mulţi studenţi vin la colegiu cu deprinderi intelectuale în parte formate, care constituie un obstacol pentru ei. Cel mai greu de remediat este obiceiul de a-şi face lucrul ca o rutină, în loc de a face eforturi hotărâte, bine gândite, de a învinge greutăţile şi de a căuta să prindă principiile care stau la baza fiecărui subiect care este luat în discuţie. Prin harul lui Hristos, stă în puterea lor de a schimba acest obicei al rutinei şi este spre binele şi folosul lor viitor să-şi direcţioneze corect facultăţile mintale, dezvoltându-le în aşa fel, încât să poată fi folosite în slujba celui mai înţelept Învăţător, la a cărui putere face apel prin credinţă. Aceasta le va da succes în eforturile lor intelectuale, în conformitate cu legile lui Dumnezeu. Fiecare student trebuie să simtă că, prin ajutorul lui Dumnezeu, el trebuie să aibă parte de o educaţie specială, să aibă o cultură personală; şi el trebuie să-şi dea seama că Domnul cere de la el să facă tot ce poate mai bine, pentru a-i putea învăţa şi pe alţii. Trebuie să se ferească de indolenţă, apatie, dezordine la fel de mult ca şi de lucrul făcut de mântuială.
Sper ca nimeni să nu rămână cu impresia, în urma cuvintelor scrise de mine, că standardul şcolii trebuie coborât în vreun fel. Şcolile noastre trebuie să ofere cea mai serioasă şi completă educaţie; şi pentru a putea realiza aceasta, înţelepciunea care vine de la Dumnezeu trebuie considerată cel dintâi şi cel mai important lucru. Religia lui Hristos nu aprobă niciodată lenevia corpului sau a minţii. Avem în faţa noastră cazul lui Daniel şi al tovarăşilor săi, care au folosit cât au putut mai bine ocaziile de educare de la curtea Babilonului. Când au fost puşi la probă atât în privinţa credinţei, cât şi a cunoştinţei, ei au fost capabili să prezinte un temei al speranţei pe care o aveau şi, de asemenea, au făcut faţă examinării cunoştinţelor lor în toate ştiinţele şi în toată înţelepciunea; şi s-a găsit că Daniel avea pricepere în toate viziunile şi visele, dovedind că el avea o legătură vie cu Dumnezeul oricărei înţelepciuni. "În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere, şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele, care erau în toată împărăţia lui." (Daniel 1,20). Istoria lui Daniel ne este dată pentru a avea povaţă noi, peste care a venit sfârşitul veacului. "Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El" (Ps. 25,14). Daniel a avut o legătură strânsă cu Dumnezeu. Când împăratul, furios şi plin de mânie, a dat decretul prin care poruncea ca toţi înţelepţii Babilonului â să fie omorâţi, au fost căutaţi şi Daniel şi tovarăşii săi pentru a fi ucişi. Atunci Daniel nu a răspuns cu un spirit represiv, ci cu "sfat şi înţelepciune" căpitanului gărzii împăratului, care pornise să-I ucidă pe înţelepţii Babilonului. Daniel a întrebat: "Pentru ce a dat împăratul o poruncă atât de aspră?" (Dan. 2,15). El însuşi s-a prezentat înaintea împăratului, cerându-i să-i acorde timp şi credinţa pe care o avea în Dumnezeul lui l-a îndemnat să spună că va da împăratului tălmăcirea. "Apoi Daniel s-a dus în casa lui şi a spus despre lucrul acesta tovarăşilor săi, Hanania, Mişael şi Azaria, rugându-i să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca să nu piară Daniel şi tovarăşii lui o dată cu ceilalţi înţelepţi ai Babilonului. După aceea i s-a descoperit lui Daniel taina într-o vedenie în timpul nopţii. Şi Daniel a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor" (Daniel 2,17-19). (Citeşte şi Daniel 2,20-28.) În acest fel i-a fost făcută cunoscut tălmăcirea visului lui Daniel. Cererea acelor studenţi evrei care erau instruiţi de Dumnezeu a fost bogat răsplătită. În timp ce ei făceau eforturi stăruitoare pentru a dobândi cunoştinţe, Domnul le-a dat înţelepciune cerească. Cunoştinţa pe care au dobândit-o le-a fost de mare folos atunci când au ajuns în strâmtorare. Domnul Dumnezeul cerurilor nu poate suplini lipsurile care sunt rezultatul indolenţei mintale şi spirituale. Când agenţii omeneşti îşi vor pune la lucru facultăţile pentru a dobândi cunoştinţe, pentru a deveni oameni care gândesc profund; când ei, cei mai mari martori de partea lui Dumnezeu şi a adevărului, vor fi câştigat, din câmpul de cercetare a învăţăturilor vitale cu privire la mântuirea sufletului, acea slavă ce poate fi adusă Dumnezeului cerurilor, atunci chiar şi judecătorii şi regii vor fi făcuţi să recunoască, în curţile de judecată, în parlamente şi consilii, că Dumnezeul care a făcut cerurile şi pământul este singurul Dumnezeu viu şi adevărat, întemeietorul creştinismului, autorul adevărului, Cel care a instituit Sabatul zilei a şaptea atunci când au fost puse temeliile pământului, când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie. Întreaga natură va da mărturie, aşa cum a fost rânduit, despre Cuvântul lui Dumnezeu. În studiile care se fac în şcolile noastre, trebuie combinate lucrurile naturale cu cele spirituale. Lucrările agricole ilustrează lecţiile Bibliei. Legile cărora se supune pământul descoperă faptul că el se află sub puterea măiastră a unui Dumnezeu infinit. Aceleaşi principii guvernează lumea spirituală şi cea naturală. Despărţiţi-vă de Dumnezeu şi înţelepciunea Lui şi veţi avea o educaţie infirmă, unilaterală, moartă în privinţa calităţilor mântuitoare care dau putere omului, care este în acest fel incapabil de a dobândi nemurirea prin Hristos. Autorul naturii este autorul Bibliei. Creaţiunea şi creştinismul au un singur Dumnezeu. Toţi cei care se angajează în dobândirea de cunoştinţe trebuie să aibă ca ţintă să atingă cel mai înalt standard. Să înainteze cât pot de repede şi cât pot de mult; câmpul lor de lucru să fie atât de larg cât pot cuprinde puterile lor, făcând din Dumnezeu înţelepciunea lor, agăţându-se de El, care este infinit în cunoştinţe, care poate descoperi taine ascunse timp de veacuri, care poate rezolva cele mai dificile probleme ale celor care cred în El, singurul care are nemurirea şi locuieşte într-o lumină de care nici un om nu se poate apropia. Martorul viu al lui Hristos, care caută să-L cunoască pe Domnul, va şti că faptele sale sunt pregătite aşa cum este pregătită dimineaţa. "Ce seamănă omul, aceea va şi secera." Prin cinste şi hărnicie, printr-o îngrijire corespunzătoare a corpului, concentrându-şi toate puterile minţii pentru dobândirea de cunoştinţe şi înţelepciune în lucrurile spirituale, orice om poate fi desăvârşit în Hristos, care este modelul perfect de om desăvârşit. Acela care alege să nu asculte de Legea lui Dumnezeu îşi decide soarta viitoare; el seamănă în firea pământească, secerând plata păcatului, distrugerea veşnică, opusul vieţii veşnice. Supunerea faţă de Dumnezeu şi ascultarea de Legea Lui cea sfântă aduce rezultatul sigur. "Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu." (Ioan 17,3). Aceasta este o cunoştinţă de o asemenea valoare, încât nici o limbă nu o poate descrie; este de cea mai mare valoare în această lume şi are efecte pentru veşnicie. "Aşa vorbeşte Domnul: ' Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ. Căci în acestea găsesc plăcere Eu', zice Domnul." (Ier. 9,23-24).
Când ne punem o ţintă mică, nu vom atinge decât un standard mărunt. Noi le recomandăm tuturor studenţilor studiul Cărţii cărţilor ca fiind cel mai măreţ studiu atât pentru această viaţă, cât şi pentru viaţa veşnică. Eu nu am avut în vedere coborârea standardului cu privire la educaţie în ce priveşte studiul ştiinţelor. Lumina care a fost dată cu privire la aceste subiecte este clară şi nu trebuie nicidecum desconsiderată. Însă, dacă Cuvântul lui Dumnezeu, care dă lumină şi pricepere omului de rând, ar fi fost primit în minte şi în templul sufletului ca sfătuitor, călăuză şi învăţător, uneltei omeneşti care trăieşte prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu nu ar fi fost nevoie să i se adreseze mustrări datorită apostaziei în rândul studenţilor, după ce binecuvântarea lui Dumnezeu a venit la ei în raze atât de bogate de lumină divină, pentru a aprinde focul sfânt al cerului pe altarul inimilor lor. Mulţi au îngăduit domnia distracţiilor. Nu aceasta a fost calea pe care a urmat-o Daniel pentru a dobândi educaţia care a făcut ca prin el să se descopere că înţelepciunea cerească este mai presus de orice ştiinţă şi înţelepciune din cele mai înalte şcoli de la curţile trufaşului Babilon. Dumnezeu îi dă pricepere în mod deosebit celui care pune în practică învăţăturile Sale, iar Biblia este recunoscută ca fiind ceea ce este ea de fapt, o carte preţioasă, minunată. Studentul nu trebuie să socotească nici o carte mai importantă decât aceasta; căci înţelepciunea pe care o căpătăm studiind Biblia este aceea care, pusă în practică, îi face pe oameni înţelepţi pentru această lucrare şi pentru veşnicie. Dumnezeu este descoperit prin natură; Dumnezeueste descoperit prin Cuvântul Său. Biblia este cea mai minunată dintre toate istoriile, pentru că a fost elaborată de Dumnezeu, şi nu de o minte mărginită. Ea ne poartă înapoi prin secole, către începutul tuturor lucrurilor, prezentându-ne istoria tuturor timpurilor şi scene care altfel nu ar fi fost cunoscute. Ea descoperă slava lui Dumnezeu prin lucrarea providenţei Sale în mântuirea unei lumi pierdute. Ea prezintă, în cel mai simplu limbaj, puterea extraordinară a Evangheliei, care, primită, poate rupe lanţurile care îi leagă pe oameni de carul lui Satana. Lumina străluceşte de pe paginile sfinte în raze clare, glori-oase, descoperindu-ni-L pe Dumnezeu, pe Dumnezeul Cel viu, aşa cum este reprezentat în legile guvernării Sale, în crearea lumii, în cerurile pe care El le-a împodobit. Puterea Lui trebuie recunoscută ca fiind singurul mijloc de scăpare a unei lumi de sub jugul superstiţiilor înjositoare care l dezonorează atât pe Dumnezeu, cât şi pe om. Fiecare cercetător al Bibliei, care cunoaşte adevărul descoperit nu numai prin folosirea intelectului, dar şi prin puterea sa transformatoare asupra inimii şi caracterului, va reprezenta caracterul lui Dumnezeu în lumea noastră printr-o viaţă ordonată şi o conversaţie cuviincioasă. Pătrunderea cuvântului dă lumină. Mintea se dezvoltă, se înnobilează, se curăţeşte. Însă mulţi au urmat o cale de acţiune care nu este în conformitate cu cunoaşterea adevărului şi a luminii minunate venite de la Dumnezeu prin coborârea Duhului Sfânt, şi aceasta în mod atât de pronunţat asupra inimilor la Battle Creek. Un mare păcat şi o pierdere imensă a fost consecinţa neglijării de a umbla în lumina trimisă de cer. Lansându-se în distracţii, meciuri, jocuri pugilistice, ei au declarat lumii că Domnul Hristos nu a fost conducătorul lor în nici unul din aceste lucruri. De aceea a urmat avertizarea din partea lui Dumnezeu. Acum, ceea ce mă frământă pe mine este pericolul de a cădea în cealaltă extremă; nu este necesar acest lucru. Dacă Biblia este ghid, sfătuitor, ea va avea influenţă asupra minţii şi inimii celor neconvertiţi. Studierea ei, mai mult decât a oricărei alte cărţi, va lăsa o impresie divină. Va lărgi mintea cercetătorului sincer, îi va da o nouă putere şi prospeţime. Va da mai multă eficienţă facultăţilor, aducându-le în contact cu adevăruri măreţe, şi va avea efect îndepărtat. Ea lucrează şi scoate întruna; este un instrument eficient în convertirea sufletului. Dacă mintea omenească ajunge pipernicită, slabă şi ineficientă, aceasta este numai pentru că a fost preocupată doar de subiecte comune. Dumnezeu poate şi va face o lucrare mare pentru orice fiinţă omenească ce îşi va deschide inima faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi îl va lăsa să pătrundă în templul sufletului, de unde va da afară orice idol. Dacă i se face această invitaţie, mintea şi inima vor avea parte de dezvăluiri minunate ale voii Sale din Cuvântul lui Dumnezeu. Persoana care este convertită va ajunge mai puternică, pentru a rezista în faţa răului. Prin studierea Bibliei, cel convertit mănâncă trupul şi bea sângele Fiului lui Dumnezeu, ceea ce pentru El Însuşi înseamnă primirea şi înfăptuirea cuvintelor Sale, care sunt duh şi viaţă. Cuvântul S-a făcut trup şi locuieşte printre noi, cei care primim învăţăturile sfinte din Cuvântul lui Dumnezeu. Mântuitorul lumii a lăsat un exemplu curat şi sfânt pentru toţi oamenii. Acesta luminează, înalţă şi aduce nemurirea tuturor acelora care ascultă de cerinţele divine. Acesta este motivul pentru care v-am scris aşa cum v-am scris. Dumnezeu nu permite ca prin lipsa de discernământ să se comită erori datorate înţelegerii greşite a cuvintelor pe care vi le-am adresat. Nu am avut alt simţământ decât plăcerea de a şti că este posibil ca studenţii să poată veni pentru studierea cuvintelor vieţii, pentru a-şi dezvolta, înălţa şi înnobila minţile, pentru a-şi deştepta puterile adormite şi a se angaja în studiul ştiinţelor cu mai multă conştiinciozitate. Ei pot ajunge învăţaţi ca Daniel, punându-şi ţinta de a-şi dezvolta orice capacitate şi putere pentru a proslăvi pe Dumnezeu. Însă fiecare student trebuie să înveţe de la Dumnezeu, care dă înţelepciune, cum să facă acest lucru având cel mai mare folos; căci noi suntem cu toţii candidaţi la viaţa veşnică. Domnul Dumnezeu a coborât în lumea noastră îmbrăcat în veşmintele umanităţii, participând cu propria Sa viaţă la teribila luptă dintre Hristos şi Satana. El a stricat planurile puterilor întunericului. El spune aceste lucruri omului: Eu, înlocuitorul şi garantul tău, am luat natura ta asupra Mea, pentru a-ţi arăta că orice fiu şi fiică a lui Adam are privilegiul de a deveni părtaş de natură divină şi prin Domnul Hristos poate avea nemurirea. Aceia care doresc această mare binecuvântare trebuie să dovedească în tot ce fac avantajele părtăşiei cu Domnul prin adevărul Său descoperit şi prin sfinţirea lucrată de Duhul Sfânt. Aceasta va dezvolta mintea omului, o va concentra asupra lucrurilor sfinte, o va îndrepta spre primirea şi înţelegerea adevărului, ceea ce va duce la trăirea lui prin sfinţirea inimii, sufletului şi caracterului. Cei care au această experienţă nu se vor angaja în distracţii care sunt atât de acaparatoare şi au o influenţă atât de rea, căci cei care fac astfel arată că nu au mâncat şi băut cuvintele vieţii veşnice. Îndepărtarea studenţilor de simplitatea adevăratei evlavii a avut ca urmare slăbirea caracterului şi a puterii mintale. Progresul lor în cele ale ştiinţei a fost întârziat, în timp ce, dacă ar fi fost ca Daniel, ascultători şi împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, ei ar fi înaintat ca şi acesta în toate ramurile de învăţământ. Având o minte curată, intelectul lor va deveni puternic. Fiecare facultate intelectuală va fi dezvoltată. Fie ca Biblia să fie primită ca singura hrană pentru suflet, deoarece aceasta este cea mai bună şi cea mai eficientă pentru curăţirea şi întărirea intelectului. "Special Testimonies on Education", (Mărturii speciale cu privire la educaţie), 22 aprilie 1895
PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Youth Instructor"(Evitarea vorbirii flecare", 30 mai 1895
CĂRŢI ŞI AUTORI ÎN ŞCOLILE NOASTRE
Am câteva subiecte pe care doresc să vi le prezint cu privire la educaţie. Profesorii din şcolile noastre au mult respect pentru autorii şi cărţile care sunt folosite în mod curent în majoritatea instituţiilor noastre de învăţământ. Tot cerul priveşte asupra instituţiilor noastre de învăţământ şi vă întreabă: Ce este pleava în comparaţie cu grâul? Domnul ne-a dat cele mai preţioase învăţături în Cuvântul Său, învăţându-ne ce fel de caractere trebuie să ne formăm în această viaţă pentru a ne pregăti pentru viaţa veşnică. A fost la modă înălţarea cărţilor autorilor care nu prezintă temelia corespunzătoare a educaţiei autentice. Din ce sursă şi-au dobândit aceşti autori înţelepciunea care, în mare parte, nu merită respectul nostru, chiar dacă ei sunt consideraţi ca fiind oameni înţelepţi? Şi-au extras ei lecţiile de la Cel mai mare Învăţător pe care L-a cunoscut lumea vreodată? Dacă nu, ei sunt cu siguranţă deficitari. Acelora care se pregătesc pentru locuinţele cereşti li se recomandă să facă din Biblie principala lor carte de studiu. Aceşti autori populari nu au arătat studenţilor calea care duce la viaţa veşnică. "Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu." (Ioan 17,3). Autorii cărţilor obişnuite în şcolile noastre sunt recomandaţi ca fiind oameni mari şi învăţaţi; învăţătura lor este deficitară în toate privinţele, dacă ei nu au fost învăţaţi în şcoala lui Hristos şi nu au adus mărturie, prin cunoaşterea lor practică, a faptului că studiul Cuvântului lui Dumnezeu este cel mai important pentru copii şi tineri. "Temerea de Domnul este începutul înţelepciunii." Ar fi trebuit pregătite cărţi care să fie puse în mâinile studenţilor şi să îi înveţe să aibă o dragoste sinceră, plină de respect pentru adevăr, şi o integritate neclintită. Cărţile care sunt importante şi benefice în formarea caracterului şi în vederea pregătirii lor pentru viaţa viitoare trebuie păstrate tot timpul înaintea lor. Domnul Hristos trebuie înălţat ca fiind primul mare învăţător, singurul Fiu al lui Dumnezeu care a fost cu Tatăl din veacurile veşnice. Fiul lui Dumnezeu a fost primul mare învăţător trimis în lume ca lumină a lumii. "Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi." Tatăl a fost reprezentat prin Hristos, iar educaţia trebuie să se concentreze asupra îndreptării atenţiei către El, privind la El şi crezând în El, ca fiind asemenea lui Dumnezeu. El a avut o misiune extrem de importantă pentru această lume, iar lucrarea Sa nu a avut nicidecum menirea de a ne oferi relaţii complete referitoare la drepturile Sale în legătură cu Divinitatea, ci viaţa Lui umilă a tăinuit aceste drepturi. Acesta este motivul pentru care naţiunea iudaică nu L-a recunoscut pe Domnul Hristos ca fiind Prinţul vieţii; deoarece El nu a venit cu onoruri şi slavă omenească, ci Şi-a tăinuit caracterul Său plin de slavă sub mantia umanităţii. Familia omenească trebuie să-L privească în lumina Sfintelor Scripturi, care trebuia să dea mărturie despre felul în care avea să vină El. Dacă ar fi venit etalându-Şi slava pe care o avusese la Tatăl, atunci calea Lui către cruce ar fi fost zădărnicită de planurile oamenilor care L-ar fi făcut rege. El avea să-Şi încheie viaţa aducând la îndeplinire o misiune înfricoşătoare, solemnă faţă de Sine Însuşi. Tipul avea să se întâlnească cu antitipul în Isus Hristos. Întreaga Lui viaţă a fost o prefigurare a morţii Sale pe cruce. Viaţa Lui a fost o viaţă de ascultare faţă de toate poruncile lui Dumnezeu şi avea să fie un exemplu pentru toţi oamenii de pe pământ. Viaţa Lui a fost întruchiparea legii în om, acea lege pe care o călcase Adam. Însă Domnul Hristos, prin ascultarea Sa desăvârşită de Lege, a acordat izbăvire în urma păcatului şi căderii ruşinoase a lui Adam.
Trebuie studiate profeţiile, iar viaţa Domnului Hristos comparată cu scrierile profeţilor. El Se identifică cu profeţiile, declarând iar şi iar: ele au scris despre Mine; ele au mărturisit despre Mine. Biblia este singura carte care oferă o descriere pozitivă a lui Isus Hristos; şi dacă toţi oamenii ar studia-o, considerând-o manualul de căpătâi, şi ar împlini cele scrise în ea, nici un suflet nu ar fi pierdut. Toate razele de lumină care strălucesc din Scripturi călăuzesc spre Domnul Hristos şi mărturisesc despre El, legând laolaltă Scripturile Vechiului şi Noului Testament. Domnul Hristos este prezentat ca fiind autorul şi desăvârşitorul credinţei, singurul în care sunt concentrate toate speranţele de viaţă veşnică. "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3,16). Oare ce carte ar îndrăzni să se compare cu Biblia? Este esenţial ca fiecare copil, tânăr sau matur să o înţeleagă, căci ea este Cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul care călăuzeşte întreaga familie omenească spre ceruri. Atunci de ce se consideră că acest cuvânt al lui Dumnezeu nu întruchipează elementele de bază pentru educaţie? Lucrările autorilor neinspiraţi sunt aşezate în mâinile copiilor şi tinerilor din şcolile noastre ca manuale de studiu - cărţi după care sunt educaţi. Ele sunt ţinute în faţa lor, luându-le timp preţios, studiindu-se nişte lucruri pe care nu le pot folosi niciodată. Multe cărţi din cele introduse în şcoli nu ar fi trebuit să ajungă niciodată acolo. Aceste cărţi nu rostesc nicidecum cuvintele lui Ioan: "Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii". Orientarea pe care trebuie să o aibă şcolile noastre este aceea de a pregăti un popor pentru viaţa veşnică. Domnul Isus Hristos este Cel care l cunoaşte pe Tatăl şi totodată este marele nostru învăţător trimis de Dumnezeu. Domnul Hristos a spus în capitolul 6 din Ioan că El este pâinea trimisă din cer. "Adevărat, adevărat vă spun, că cine crede în Mine are viaţa veşnică. Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se coboară din cer este de aşa fel ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt Pâinea Vie care se coboară din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta va trăi în veac; şi pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii." (Ioan 6,47-51). Ucenicii nu au înţeles cuvintele Lui. Domnul Hristos a spus: "Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă." (Ioan 6,63).
Este de o foarte mare importanţă ca fiecare om să studieze Scripturile, în lumina lecţiilor lui Hristos, ca să poată înţelege în cine sunt concentrate speranţele sale pentru viaţa veşnică. Biblia ar fi trebui să fie întotdeauna considerată ca cel mai mare şi măreţ manual de studiu, care s-a coborât jos la noi, din ceruri, ca fiind cuvântul vieţii. Oare această carte, care ne spune ce trebuie să facem pentru a fi mântuiţi, să fie uitată într-un colţ, în timp ce materialele omeneşti să fie înălţate şi considerate ca având o deosebită valoare pentru educaţie? Cunoştinţa autentică de care au nevoie copiii şi tinerii pentru a fi utili în această viaţă se găseşte în Cuvântul lui Dumnezeu. Însă acesta nu este susţinut şi prezentat înaintea lor ca fiind cea mai importantă cunoştinţă, care oferă cele mai corecte informaţii cu privire la adevăratul Dumnezeu şi Domnul Isus Hristos, pe care L-a trimis El. Există mulţi dumnezei şi multe învăţături. Există maxime şi porunci aşezate în faţa copiilor şi tinerilor noştri ca fiind cerinţe ale lui Dumnezeu. Este imposibil ca ei să înţeleagă ce este adevărul, ce este sacru şi ce este profan, acest lucru putând fi priceput doar dacă se înţeleg Scripturile, atât Vechiul, cât şi Noul Testament. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie considerat ca cea mai importantă carte pentru educaţie în lumea noastră şi trebuie tratat cu respect sfânt; el este călăuza noastră; din el noi trebuie să primim adevărul. Noi trebuie să aşezăm Biblia în mâinile copiilor şi tinerilor noştri ca fiind manualul de bază, pentru ca ei să-L poată cunoaşte pe Domnul Hristos şi să ştie bine ce înseamnă viaţa veşnică. Această carte trebuie studiată de cei de vârstă mijlocie şi de către cei în vârstă. Cuvântul conţine făgăduinţe, avertizări, încurajări şi asigurarea dragostei ui Hristos faţă de toţi cei care Îl acceptă ca Mântuitor al lor. Aşadar, aşezaţi acest Cuvânt în mâinile lor. Încurajaţi-i să cerceteze Cuvântul şi, făcând astfel, ei vor găsi comori de o inestimabilă valoare în această viaţă şi, primindu-L pe Hristos ca Pâinea vieţii, au făgăduinţa vieţii veşnice. Cartea de studiu, Biblia, conţine sfaturi cu privire la caracterul pe care ei trebuie să îl aibă, desăvârşirea caracterului din punct de vedere moral, care trebuie cultivată, pe care Dumnezeu şi cerul o cer. "Ferice de cei cu inima curată; căci ei vor vedea peDumnezeu." (Matei 5,8). "Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul." (Evrei 12,14). "Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în el se curăţeşte, după cum El este curat. Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat." (1 Ioan 3,2-5). Această cunoaştere, atât de importantă, nu trebuie păstrată în mintea copiilor şi tinerilor într-un mod arbitrar şi dictatorial, ci ca o descoperire de cea mai mare valoare, pentru a le asigura pacea, liniştea şi odihna minţii în această lume frământată şi agitată şi pregătirea pentru viaţa viitoare, veşnică, în Împărăţia lui Dumnezeu, unde Îl vor vedea pe Dumnezeu şi î-L vor cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Domnul Isus Hristos, care Şi-a dat viaţa Sa cea preţioasă pentru a-i răscumpăra.
Domnul Hristos a venit ca om pentru a trăi Legea lui Dumnezeu. El a fost Cuvântul vieţii. El a venit spre a fi evanghelia mântuirii pentru lume şi pentru a împlini fiecare cuvânt din Lege. Domnul Isus este Cuvântul, cartea călăuză, care trebuie primit şi ascultat în orice privinţă. Cât de necesar este atunci ca această mină de adevăr să fie explorată, iar comorile preţioase ale adevărului să fie scoase la iveală şi preţuite ca fiind mărgăritare de valoare! Întruparea Domnului Hristos, divinitatea Sa, ispăşirea Sa, minunata Sa lucrare în ceruri ca mijlocitor al nostru, lucrarea Duhului Sfânt, toate aceste teme vii, vitale, ale creştinismului sunt relevate de la Geneza până la Apocalipsa. Verigile de aur ale adevărului formează un lanţ al adevărului evanghelic, iar prima dintre aceste verigi, belciugul, se află în măreţele învăţături ale Domnului Isus Hristos. Atunci, de ce să nu fie oare Scripturile înălţate şi puse la locul cuvenit în fiecare dintre şcolile noastre? Copiii mici să fie învăţaţi să studieze Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu şi să se hrănească cu adevărurile Sale, care sunt carnea şi sângele Fiului lui Dumnezeu! "Dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu rămân în El. " (Ioan 6, 53-56). "Cine păzeşte poruncile Lui, rămâne în El şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul, pe care ni l-a dat." (1 Ioan 3,21). Este necesar ca fiecare familie să facă din Biblie cartea de studiu. Cuvintele Domnului Hristos sunt aur curat, fără vreo urmă de zgură; aceasta, în afară de cazul în care oamenii, cu înţelegerea lor mărginită, ar încerca să pună zgură alături de acest aur, făcând astfel ca minciuna să pară adevăr. Acelora care au primit o interpretare falsă a adevărului, atunci când ei cercetează Scripturile cu efort hotărât de a dobândi însăşi esenţa adevărului pe care acestea o conţin, Duhul Sfânt le deschide ochii priceperii şi astfel adevărurile din Cuvânt sunt pentru ei ca o nouă revelaţie. Inimile lor sunt însufleţite la o credinţă nouă şi vie şi ei privesc la lucrurile minunate ale Legii Sale. Învăţăturile Domnului Hristos au pentru mulţi o lărgime şi o adâncime pe care ei nu au înţeles-o niciodată înainte.
Învăţăturile despre har şi adevăr nu sunt înţelese aşa cum ar trebui de majoritatea studenţilor şi membrilor bisericii noastre. Orbirea minţii a lovit pe Israel. Interpretarea greşită, forţată, pe jumătate adevărată sau mistică a cuvintelor lui Dumnezeu constituie un act care pune în pericol propriul suflet al celor care fac acest lucru şi, de asemenea, şi sufletele altora. "Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta." (Apoc. 22,18.19). Aceia care, prin invenţiile lor omeneşti, fac ca Scriptura să spună ceea ce niciodată Domnul Hristos nu a aşezat în ea, slăbindu-i acesteia forţa, şi fac ca glasul lui Dumnezeu în sfaturi şi avertizări să mărturisească un neadevăr - toate acestea cu scopul de a evita neajunsurile pe care le aduce ascultarea de cuvintele lui Dumnezeu - au devenit nişte marcaje care arată drumul într-o direcţie greşită, pe cărări greşite, care duc la nelegiuire şi la moarte. Mărturia lui Alfa şi Omega cu privire la pedeapsa pentru vina de a fi făcut lipsit de importanţă un singur cuvânt rostit de gura lui Dumnezeu o constituie ameninţarea înfricoşătoare că ei vor suferi plăgile despre care se scrie în carte; iar numele lor vor fi şterse din cartea vieţii şi din cetatea sfântă. Câţi pot răspunde oare cu adevărat la această întrebare: care este educaţia esenţială pentru acest timp? Educaţia înseamnă mult mai mult decât înţeleg mulţi oameni. Educaţia adevărată cuprinde instruirea fizică, mintală şi morală, pentru ca toate capacităţile să fie în stare să se dezvolte cel mai bine, pentru a face un serviciu pentru Dumnezeu şi a lucra pentru înălţarea omenirii. Căutarea recunoaşterii propriilor merite şi a proslăvirii de sine va lipsi agentul omenesc de Duhul lui Dumnezeu, de acel har care va face din el un lucrător util, eficient, pentru Hristos. Aceia care doresc numai slava lui Dumnezeu nu vor lupta pentru a face caz de propriile lor merite, ci pentru a fi recunoscuţi ca un popor distinct, care se sacrifică pe sine, un popor sfânt. Dacă studenţii din şcolile noastre vor asculta şi vor acorda atenţie invitaţiei: "Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară" (Mat.11,28-30), ei vor fi epistole vii, cunoscute şi citite de toţi oamenii. "Adevărat vă spun că dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor." (Mat. 18,3.4). Copiii şi tinerii au nevoie de educatori care să ţină Cuvântul lui Dumnezeu întotdeauna înaintea lor în principii vii. Dacă aceştia vor menţine întotdeauna preceptele Bibliei ca manual de studiu, ei vor avea o influenţă mai mare asupra copiilor şi tineri-lor; căci profesorii vor fi şi ei persoane care învaţă, persoane care sunt într-o comuniune permanentă cu Dumnezeu. Tot timpul ei le întipăresc în minte idei şi principii care vor conduce la o mai bună cunoaştere a lui Dumnezeu, la o credinţă sinceră, tot mai mare, în jertfa lui Isus în favoarea lor şi în puterea şi eficienţa harului Domnului nostru Isus Hristos de a-i păzi de cădere. Pentru că ei caută continuu cetatea de scăpare a unei experienţe creştine sănătoase şi echilibrate, în viitor ei pot fi utili, inteligenţi şi evlavioşi. Profesorii văd şi simt că nu trebuie să lucreze pentru a slăbi sau întina minţile asociaţilor lor cu o slujire bolnăvicioasă, pe jumătate religioasă. Este nevoie de a se îndepărta din instituţiile noastre de educaţie literatura rătăcitoare, întinată, pentru ca ideile acesteia să nu fie primite ca seminţe ale păcatului. Nimeni să nu înţeleagă că educaţia înseamnă studiul unor cărţi care va conduce la acceptarea ideilor unor autori care vor semăna seminţe ce vor răsări, aducând roade legate de cele lumeşti, separându-i de Izvorul adevăratei înţelepciuni, eficienţe şi puteri, lăsându-i ca ţintă pentru puterea arhiamăgitoare a lui Satana. O educaţie pură, curată, a copiilor şi tinerilor din şcolile noastre, nediluată de filozofia păgână, este o necesitate în ce priveşte educaţia. Bunăstarea, fericirea şi viaţa religioasă din familiile cu care ei vin în legătură, prosperitatea şi evlavia bisericii în care sunt membri depind în mare măsură de educaţia religioasă pe care tinerii au primit-o în şcolile noastre. "Special Testimonies on Education" (Mărturii speciale cu privire la educaţie), 12 iunie 1895 PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Instructorul tineretului" -Vorbirea voastră să fie cu har, dreasă cu sare, 27 iunie 1985 â "Instructorul tineretului" - Cuvintele noastre, 11 iulie 1895 "Instructorul tineretului" - Copilăria lui Isus. 21 nov. 1895
MAREA CARTE DE STUDIU
Sanatoriul este un mare câmp misionar. Studenţii de la medicină, dacă vor studia cu sârguinţă Cuvântul lui Dumnezeu, vor fi mult mai bine pregătiţi pentru toate celelalte studii; căci priceperea vine întotdeauna în urma studierii serioase a Cuvântului lui Dumnezeu. Să fie bine înţeles de către misionarii medicali: cu cât Îl vor cunoaşte mai bine pe Domnul Hristos pe care L-a trimis El, cu cât vor cunoaşte mai bine istoria biblică, cu atât vor fi mai pregătiţi pentru a-şi face lucrarea. Studenţii de la Colegiul din Battle Creek trebuie să tindă spre o cunoaştere mai înaltă, căci nimic nu le poate da o mai bună cunoaştere a tuturor lecţiilor şi o memorie mai bună ca cercetarea Scripturilor. Să existe o disciplină autentică în studiu. Ar trebui să existe un dor al sufletului, umil şi smerit, pentru a cunoaşte adevărul. Ar trebui să existe profesori mai credincioşi, care să se străduiască să-i facă pe elevi şi studenţi să le înţeleagă lecţiile, nu explicându-le ei totul, ci lăsându-i pe elevi şi studenţi să-şi explice în amănunt fiecare pasaj pe care îl citesc. Să se ţină seama de dorinţa după investigare a elevilor şi studenţilor. Întrebările pe care le ridică ei să fie tratate cu cuviinţa necesară. Atingerea în treacăt, de suprafaţă, a acestora va face puţin bine. Pentru a înţelege, este nevoie de o investigaţie atentă şi serioasă şi de studiu sârguincios. În cuvânt există adevăruri care sunt precum venele de minereuri preţioase, ascunse în adânc. Săpând după ele, aşa cum sapă omul după aur şi argint, comorile ascunse sunt scoase la iveală. Fiţi siguri că dovada adevărului se află chiar în Scriptură. O scriptură constituie cheia cu care se dezleagă celelalte scripturi. Însemnătatea bogată şi ascunsă este dezvăluită de către Duhul lui Dumnezeu, care face clar înţelesul Cuvântului pentru noi: "Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate" (Ps. 119,130).
Cuvântul constituie marea carte de studiu pentru elevii şi studenţii din şcolile noastre. Biblia învaţă toată voinţa lui Dumnezeu cu privire la fiii şi fiicele lui Adam. Biblia este regula de viaţă, care ne învaţă ce fel de caracter trebuie să ne formăm pentru viaţa veşnică viitoare. Credinţa şi viaţa noastră practică pot face din noi epistole vii, cunoscute şi citite de toţi oamenii. Oamenii nu au nevoie de lumina obscură a tradiţiei şi obiceiurilor pentru a face Scripturile de înţeles. Este ca şi când am susţine că soarele, în strălucirea lui din miezul zilei, are nevoie de licărirea unor torţe pământeşti pentru a-i spori slava. Poveştile sau născocirile preoţilor sau pastorilor nu sunt necesare pentru a-l salva pe elev sau student din rătăcire. Dacă veţi consulta Cuvântul divin, veţi avea lumină. În Biblie, fiecare datorie este prezentată în mod clar, fiecare lecţie se poate înţelege şi îi face pe oameni în stare să se pregătească pentru viaţa veşnică. Darul lui Hristos şi iluminarea Duhului Sfânt ne descoperă pe Tatăl şi pe Fiul. Cuvântul este în măsură să-i facă pe oameni, bărbaţi, femei şi tineri, înţelepţi în vederea mântuirii. În Cuvântul lui Dumnezeu este descoperită în mod deplin ştiinţa mântuirii. "Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună." (2 Tim. 3,16.17). "Cercetaţi Scripturile" pentru că în ele găsiţi sfatul lui Dumnezeu, glasul lui Dumnezeu care vorbeşte sufletului. "Special Testimonies on Education" (Mărturii speciale cu privire la educaţie), 1 decembrie 1895
EDUCAŢIA CEA MAI ÎNALTĂ
Expresia "educaţia cea mai înaltă" trebuie privită într-o lumină diferită de cum au cercetat-o studenţii care studiază ştiinţele. Rugăciunea Domnului Hristos către Tatăl Său este plină de adevăr veşnic. "După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: 'Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I-ai dat Tu. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu'." (Ioan 17,1-3). "Căci Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui. Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el." (Ioan 3,34-36). Puterea şi sufletul adevăratei educaţii este cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos pe care L-a trimis El. "Frica de Domnul este începutul înţelepciunii." (Prov. 9,10). Despre Domnul Hristos este scris: "Şi pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste El. Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor" (Luca 2,40.52). Cunoaşterea de Dumnezeu este o cunoaştere care va dura cât veşnicia. Dobândirea adevăratei educaţii înseamnă a învăţa şi a face faptele Domnului Hristos. Măcar că Duhul Sfânt lucra asupra minţii Domnului Hristos, astfel că El a putut spune părinţilor Săi: "De ce M-aţi căutat? Nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?", El a lucrat totuşi, ca tâmplar, ca un fiu supus şi ascultător. El a dezvăluit faptul că era conştient de lucrarea Sa ca Fiu al lui Dumnezeu şi, cu toate acestea, El nu a înălţat caracterul Său divin. El nu a adus ca scuză, pentru a nu duce povara grijilor vremelnice, faptul că avea origine divină; ci El a fost supus părinţilor Săi. El fusese Cel care dăduse poruncile şi totuşi, S-a supus tuturor cerinţelor acestora, lăsându-ne astfel un exemplu de ascultare în copilărie, tinereţe şi maturitate. Dacă mintea se dedică studiului Bibliei pentru a primi informaţii, facultăţile gândirii vor beneficia. Prin studiul Scripturii, mintea se dezvoltă şi devine mai echilibrată decât dacă este preocupată cu obţinerea de informaţii generale din cărţi uzate, care nu au nici o legătură cu Biblia. Nici o cunoaştere nu este atât de puternică, atât de statornică şi atotcuprinzătoare ca aceea obţinută din studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Acesta constituie temelia pentru orice cunoaştere autentică. Biblia este ca o fântână. Cu cât priveşti mai mult în ea, cu atât ţi se pare mai adâncă. Marile adevăruri ale istoriei sacre sunt pline de putere şi frumuseţe uimitoare şi sunt tot atât de atotcuprinzătoare ca şi veşnicia. Nici o ştiinţă nu poate egala ştiinţa care descoperă caracterul lui Dumnezeu. Moise a fost educat în toată înţelepciunea egiptenilor şi, cu toate acestea, a spus: "Iată, v-am învăţat legi şi porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire. Să le păziţi şi să le împliniţi, căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: 'Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!' Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare, încât să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? Şi care este neamul acela aşa de mare care să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte? Numai ia seama asupra ta şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor tăi." (Deut. 4,5-9). Oare unde am putea găsi legi mai nobile, mai curate şi mai drepte decât cele prezentate în cărţile lui Moise, care raportează toate instrucţiunile date lui Moise pentru copiii lui Israel? În toate timpurile, aceste legi trebuie transmise mai departe, pentru ca poporul lui Dumnezeu să-şi poată forma un caracter după modelul divin. Legea este un zid de apărare pentru cei care ascultă de cerinţele lui Dumnezeu. Oare din care altă sursă am putea să adunăm atâta putere sau să învăţăm o ştiinţă atât de nobilă? Care altă carte i-ar învăţa pe oameni să-L iubească pe Dumnezeu, să se teamă de El şi să-L asculte, aşa cum o face Biblia? Care altă carte le poate prezenta elevilor şi studenţilor o ştiinţă mai înaltă, o istorie mai minunată? Aceasta prezintă cu claritate starea de neprihănire şi ne spune dinainte care sunt consecinţele neascultării de Legea lui Iehova. Nimeni nu rămâne nelămurit cu privire la ceea ce aprobă sau dezaprobă Dumnezeu. Studiind Scripturile, noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu şi suntem conduşi să înţelegem relaţia noastră cu Domnul Hristos, care a purtat păcatul nostru, care este garanţia noastră, substitutul nostru, cel care a plătit pentru neamul nostru decăzut. Aceste adevăruri privesc interesele noastre prezente şi veşnice. Biblia rămâne cea mai măreaţă dintre cărţi, iar studierea ei este mai presus decât studiul oricăror alte cărţi prin faptul că întăreşte şi dezvoltă mintea. Pavel spune: "Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care nu are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept cuvântul adevărului." (2 Tim. 2,15). "Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat; din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună." (2 Tim. 3,14-17). "Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdare şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde." (Rom. 15,4).
Cuvântul lui Dumnezeu constituie cartea desăvârşită pentru educaţie din lumea noastră. Cu toate acestea, în colegiile şi şcolile noastre au fost introduse pentru studiu cărţi produse de mintea omului, iar Cartea cărţilor, pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor drept călăuză infailibilă, a fost socotită ca o materie de studiu secundară. Lucrări omeneşti au fost folosite ca fiind cele mai importante, iar Cuvântul lui Dumnezeu a fost studiat simplu, doar spre a da savoare celorlalte studii. Isaia descrie scenele slavei cereşti, care i-au fost prezentate în cel mai viu limbaj. Pe tot parcursul cărţii sale, el zugrăveşte lucruri pline de slavă, care trebuie descoperite şi altora. Ezechiel scrie: "Cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara Haldeilor, lângă râul Chebar; şi acolo a venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros şi un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului. Tot în mijloc se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfăţişare avea o asemănare omenească. Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel şi scânteiau ca nişte aramă lustruită. Sub aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mâini de om; şi toate patru aveau feţe şi aripi. Aripile lor erau prinse una de alta. Şi când mergeau, nu se întorceau în nici o parte, ci fiecare mergea drept înainte. Cât despre chipul feţelor lor, era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta, toate patru aveau o faţă de leu; iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur." (Ezechiel 1,3-10). Cartea lui Ezechiel este foarte instructivă. Biblia a fost rânduită de Dumnezeu spre a fi cartea prin care priceperea noastră să fie disciplinată, iar sufletul călăuzit şi îndreptat. A trăi în lume şi totuşi a nu face parte din lume constituie o problemă pe care mulţi din cei ce susţin că sunt creştini nu au trăit-o în viaţa lor practică. Oamenii unei naţiuni vor avea o minte ascuţită numai în măsura în care vor fi devotaţi lui Dumnezeu. Lumea este inundată cu cărţi ce conţin informaţii generale, iar oamenii îşi dedică mintea studierii unor cărţi neinspirate; astfel, ei neglijează cea mai minunată carte care le poate da cele mai corecte idei şi o înţelegere cuprinzătoare. "Review and Herald," 25 februarie 1896
ÎNVĂŢĂTORUL DIVIN
Cei care învaţă zilnic de la Domnul Isus Hristos se pregătesc să fie conlucrători cu Dumnezeu şi, oricare ar fi profesia sau meseria lor, ei îşi pot activa puterile date de Dumnezeu după modelul caracterului lui Hristos pe când era în trup. Tinerii vor avea acea influenţă pe care au primit-o în viaţa din cămin şi prin educaţia în şcoală. Dumnezeu îi socoteşte pe profesori responsabili în ce priveşte lucrarea lor ca educatori. Ei trebuie să înveţe zilnic în şcoala lui Hristos pentru a-i putea ridica pe copiii şi tinerii care au avut parte de o educaţie deficitară în cămin, care nu şi-au format deprinderi în privinţa studiului, care au puţine cunoştinţe cu privire la viaţa veşnică, pentru care a fost plătit cel mai mare preţ de către Dumnezeul cerurilor, Acela care L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru a trăi o viaţă de umilinţă şi a muri de cea mai ruşinoasă moarte, "pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică".
Dumnezeu ne-a oferit posibilitatea de a ne pregăti pentru o şcoală mai înaltă. Pentru această şcoală, tinerii trebuie educaţi, disciplinaţi şi instruiţi prin formarea unor caractere morale şi intelectuale, pe care Dumnezeu să le aprobe. Ei nu trebuie să fie învăţaţi obiceiurile, distracţiile şi jocurile acestei societăţi lumeşti întinate, ci lucrurile lui Hristos, ei trebuie să primească acea învăţătură care să-i facă să corespundă spre a fi conlucrători cu fiinţele cereşti. Însă ce farsă este acea educaţie care trebuie îndepărtată de la cel care a primit-o, dacă vrea să fie socotit vrednic de a intra în viaţă aceea care se măsoară după viaţa lui Dumnezeu, el însuşi fiind salvat ca prin foc. În trecut, educaţia consta într-un efort stăruitor de a umple minţile celor care învăţau cu un material care să nu fie de mică valoare şi recunoscut în şcolile mai înalte. Învăţătorii naţiunii iudaice susţineau că îi învaţă pe copii şi tineri să înţeleagă curăţia şi desăvârşirea legilor acelei împărăţii care trebuia să rămână veşnic, însă ei au pervertit adevărul şi puritatea. Deşi spuneau despre ei înşişi: "Templul Domnului, templul Domnului suntem noi", totuşi L-au răstignit pe întemeietorul structurii organizatorice iudaice, Acela către care ţinteau toate rânduielile lor. Ei au eşuat în a discerne taina evlaviei. Adevărul, acela care era viaţa şi inima tuturor slujbelor lor, a fost dat la o parte. Ei ţineau şi încă ţin la pleavă, umbre şi lucrurile care întruchipau adevărul. Lucrurile reprezentate în vederea discernerii adevărului au devenit atât de pervertite de propriile lor născociri, încât ochii lor au ajuns orbiţi. Ei nu şi-au putut da seama că tipul a întâlnit antitipul în moartea Domnului Isus Hristos. Cu cât perverteau mai mult cifrele şi simbolurile, cu atât minţile lor deveneau mai confuze, astfel că ei nu au putut să-şi dea seama cât de perfectă era structura organizatorică iudaică, instituită şi întemeiată de Însuşi Domnul Hristos şi arătând înspre El ca fiind realitatea. Mâncărurile, băuturile şi diferitele rânduieli s-au înmulţit atât de mult, până ce religia ceremonială a devenit unica lor modalitate de închinare. În învăţătura Sa, Domnul Hristos a căutat să-i educe şi să-i înveţe pe evrei să vadă ce trebuia înlăturat prin jertfa pe care avea să o aducă El Însuşi, jertfa cea vie. "Duceţi-vă", spunea El, "şi învăţaţi ce înseamnă milă voiesc, iar nu jertfă" (Mat. 9,13). El a arătat că a avea un caracter curat este de cea mai mare importanţă. El S-a lipsit de orice fel de fast sau pompă, cerând acea credinţă care lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul, şi a socotit că aceasta este singura calificare necesară pentru Împărăţia cerurilor. El a învăţat că adevărata religie nu constă în forme sau ceremonii, atracţii sau etalări exterioare. Domnul Hristos ar fi făcut El Însuşi aceste lucruri dacă ar fi fost esenţiale pentru formarea caracterului după modelul divin. Însă ceea ce era El şi autoritatea Sa divină aveau la bază propriile Sale merite. El, Maiestatea cerului, a umblat pe pământ, ascuns în haina umanităţii. Tot farmecul Său şi biruinţele Sale aveau să dea mărturie despre legătura Sa vie cu Dumnezeu. Prezicerea Domnului Hristos cu privire la distrugerea templului a constituit o lecţie pentru curăţirea religiei, făcând fără efect formele şi ceremoniile. El Însuşi S-a prezentat ca fiind mai mare decât Templul şi S-a proclamat pe Sine Însuşi: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa". El era Acela în care aveau să-şi găsească împlinirea toate ceremoniile şi serviciile tipice. El S-a aşezat înainte în locul templului; toate serviciile oficiate în biserică erau centrate doar pe El. În trecut, te puteai apropia de Hristos prin forme şi ceremonii, însă acum El Se afla pe pământ, atrăgând atenţia către Sine, prezentând o preoţie spirituală, aşezându-l pe omul păcătos la piciorul tronului harului. "Cereţi şi vi se va da", a făgăduit El, "căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide!" (Matei 7,7). "Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele." (Ioan 14,14.15). "Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui." (Ioan 14,21). "Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui." (Ioan 15,9.10).
Aceste lecţii le-a dat Domnul Hristos în învăţătura Sa, arătând că serviciul ritual nu mai este în vigoare şi nu mai are nici o valoare. "Dar vine ceasul, şi acum a şi venit", spunea El, "când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr." (Ioan 4,23.24). Adevărata circumciziune este închinarea faţă de Hristos în duh şi adevăr, nu prin forme şi ceremonii, cu pretenţii făţarnice. Cerul era conştient de marea nevoie a omului de un învăţător divin. Dumnezeu Îşi dovedea mila şi simpatia în favoarea omului decăzut şi legat de carul lui Satana; iar când a venit împlinirea vremii, El L-a trimis pe Fiul Său. Cel rânduit în sfatul ceresc a veni pe pământ ca Învăţător. El nu era altul decât Creatorul lumii, Fiul Dumnezeului nemărginit. Dumnezeu, în bunătatea Lui cea mare, L-a dat lumii noastre; şi pentru a împlini nevoile omenirii, El a luat asupra Lui natura omenească. Spre uimirea oştilor cereşti, El a umblat pe acest pământ ca fiind Cuvântul Cel veşnic. Pregătit pe deplin, El a părăsit curţile cereşti pentru a veni în lumea noastră stricată şi întinată de păcat. În mod tainic, El S-a legat de natura umană. "Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi." (Ioan 1,14). Excesul de bunătate, bunăvoinţă şi dragoste a lui Dumnezeu a constituit o surpriză pentru lume, un har ce putea fi simţit, şi nu doar spus prin vorbe.
Leave a comment and / or appreciate the article!
CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/
CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/
CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/
CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Posted by: *DJ_DANY* ( ADMIN )
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen