Acest site s-a nascut din dorinta si dor; dorinta de a fi de folos si dorul dupa oamenii cu care impartasim comuniunea de limba si credinta. Va invit sa treceti dincolo de aceasta prima pagina introductiva si sa descoperiti pe site o seama de materiale pe care vi le punem la dispozitie.

Freitag, 13. Juli 2012

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE EDUCAŢIEI CREŞTINE Traducere: ELENA OPRIŢA Titlul cărţii în original Fundamental


PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE EDUCAŢIEI CREŞTINE


Traducere: ELENA OPRIŢA

Titlul cărţii în original

Fundamentals of Christian Education


PARTEA 4 DIN 4

Cerul era conştient de marea nevoie a omului de un învăţător divin. Dumnezeu Îşi dovedea mila şi simpatia în favoarea omului decăzut şi legat de carul lui Satana; iar când a venit împlinirea vremii, El L-a trimis pe Fiul Său. Cel rânduit în sfatul ceresc a veni pe pământ ca Învăţător. El nu era altul decât Creatorul lumii, Fiul Dumnezeului nemărginit. Dumnezeu, în bunătatea Lui cea mare, L-a dat lumii noastre; şi pentru a împlini nevoile omenirii, El a luat asupra Lui natura omenească. Spre uimirea oştilor cereşti, El a umblat pe acest pământ ca fiind Cuvântul Cel veşnic. Pregătit pe deplin, El a părăsit curţile cereşti pentru a veni în lumea noastră stricată şi întinată de păcat. În mod tainic, El S-a legat de natura umană. "Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi." (Ioan 1,14). Excesul de bunătate, bunăvoinţă şi dragoste a lui Dumnezeu a constituit o surpriză pentru lume, un har ce putea fi simţit, şi nu doar spus prin vorbe. Faptul că Domnul Hristos, în copilăria Sa, creştea în înţelepciune şi statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor nu a constituit un lucru de mirare; căci, potrivit legilor rânduielii Sale divine, talentele Sale trebuia să se dezvolte, iar facultăţile Sale să se întărească prin exerciţiu. El nu a căutat nici şcolile profeţilor, nici învăţătura rabinilor; El nu avea nevoie de educaţia dobândită în aceste şcoli; căci învăţătorul Lui era Dumnezeu. Când Se afla în prezenţa învăţătorilor şi a conducătorilor, întrebările Lui constituiau lecţii instructive şi El îi uimea pe oamenii mari cu înţelepciunea şi cu marea Lui pricepere. Răspunsurile la întrebările lor au deschis câmpuri de gândire asupra unor subiecte cu privire la misiunea lui Hristos, care niciodată nu le trecuseră prin minte. Belşugul de înţelepciune şi de cunoaştere în cele ale ştiinţelor, pe care Domnul Hristos le dovedea în prezenţa oamenilor învăţaţi, a constituit o surpriză pentru părinţii şi fraţii Săi. Ei ştiau că El nu fusese educat niciodată de învăţătorii cei mari în ştiinţa omenească. Fraţii Lui erau supăraţi din cauza întrebărilor şi răspunsurilor Lui, căci îşi dădeau seama că El era un învăţător pentru învăţătorii cei învăţaţi. Ei nu Îl puteau înţelege pentru că nu ştiau că El are acces la pomul vieţii, un izvor de cunoaştere despre care ei nu auziseră nimic. El avea întotdeauna o demnitate aparte şi o individualitate care se deosebea de mândria sau aroganţa omenească, deoarece El nu lupta după măreţie. După ce Domnul Hristos a consimţit să părăsească locul Său înalt, a coborât de la o înălţime infinită ca să devină om. El ar fi putut lua asupra Lui orice condiţie socială ar fi dorit. Însă măreţia şi rangul nu însemnau nimic pentru El; astfel se face că a ales cea mai umilă şi smerită viaţă omenească. Locul naşterii Sale a fost Betleemul şi, pe de o parte, părinţii Săi erau săraci; însă Dumnezeu, Stăpânul lumii, era Tatăl Său. Nici o urmă de lux, tihnă, mulţumire de sine sau îngăduinţă nu a fost adusă în viaţa Sa, care a fost o continuă tăgăduire şi sacrificiu de sine. Fiind umil încă de la naştere, El nu avea în mod vădit nici măreţie, nici bogăţii, pentru ca cel mai umil credincios să nu fie nevoit să spună că Domnul Hristos nu a cunoscut niciodată lupta cu sărăcia chinuitoare. Dacă ar fi deţinut lucruri exterioare, bogăţii sau măreţie, clasa de oameni cea mai săracă ar fi evitat societatea Sa; de aceea El a ales starea cea mai umilă a unui număr mai mare de oameni. Adevărul de origine divină avea să fie tema Sa principală: El avea să semene adevărul pe pământ; şi El a venit într-un astfel de mod spre a fi accesibil tuturor, pentru că doar adevărul putea impresiona inimile omeneşti. Mulţumirea lui Hristos în orice condiţii îi provoca pe fraţii Săi. Ei nu îşi puteau explica motivul păcii şi seninătăţii Sale; şi nici o convingere din partea lor nu Îl putea determina să participe la vreunul din planurile sau aranjamentele lor care purtau amprenta de lucru comun sau vinovat. De fiecare dată, El pleca de la ei declarând cu fermitate că ei îi conduceau greşit pe ceilalţi şi erau nevrednici de numele de fii ai lui Avraam. El trebuia să fie un astfel de exemplu, încât copiii mici şi membrii mai tineri ai familiei Domnului să nu poată vedea nimic în viaţa sau caracterul Său care să justifice vreo faptă rea. Tu eşti cu totul deosebit, spuneau membrii propriei Sale familii. De ce să nu fii ca ceilalţi copii? Însă acest lucru nu era posibil, pentru că Domnul Hristos avea să fie un semn şi o minune încă din copilăria Sa, în măsura în care ascultarea strictă şi integritatea erau cerute. Întotdeauna bun, curtenitor, fiind continuu de partea celor apăsaţi, fie că erau evrei sau dintre neamuri, Domnul Hristos era iubit de toţi. Prin viaţa şi caracterul Său desăvârşit, El a răspuns la întrebarea pe care o pune Psalmul 15: "Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă." (Ps. 15,1.2). În copilărie şi tinereţe, viaţa Lui a fost de o aşa manieră, astfel încât, atunci când Şi-a început lucrarea ca învăţător, le-a putut spune ucenicilor Săi: "Dacă păziţi poruncile Mele veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tătălui Meu şi rămân în dragostea Lui" (Ioan 15,9). Pe măsură ce Isus creştea, lucrarea începută în copilărie mergea mai departe şi continua să crească în înţelepciune şi în statură, fiind tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. El nu a ţinut partea familiei Sale doar pentru că erau înrudiţi prin legături naturale; El nu le lua apărarea niciodată dacă erau vinovaţi sau dacă făcuseră ceva rău; ci El lua întotdeauna apărarea aceluia despre care ştia că este de partea adevărului. Domnul Hristos S-a dedicat cu sârguinţă studiului Scripturilor; căci El ştia că sunt pline de sfaturi preţioase pentru cei care voiau să facă din ele povaţa lor cea mai importantă. El era credincios în a-şi face datoriile în cămin, iar orele timpurii ale dimineţii, în loc să fie irosite în pat, Îl găseau adesea într-un loc retras, meditând, cercetând Scripturile şi rugându-Se. Fiecare profeţie cu privire la lucrarea şi mijlocirea Sa Îi era cunoscută, în special cele care se refereau la umilirea Sa, la ispăşirea şi mijlocirea Sa. În copilărie şi tinereţe, obiectivul vieţii Sale era întotdeauna în faţa Sa, o convingere profundă de a-Şi asuma lucrarea de mijlocire în favoarea omului căzut. El avea să vadă o sămânţă de urmaşi, avea să trăiască multe zile şi lucrarea Domnului avea să propăşească în mâinile Lui. "Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu." (Evrei 12,1.2). Domnul Hristos a studiat aceste subiecte încă din tinereţea Sa, iar universul cerurilor privea cu interes la Acela care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea. Oferindu-Se pe Sine Însuşi spre a mijloci datorită călcării de lege a neamului omenesc, Domnul Hristos a efectuat slujba unui preot. Ca o răsplată, El avea să vadă rodul muncii sufletului Său şi avea să fie mulţumit. Sămânţa Lui de urmaşi avea să trăiască multe zile pe pământ. "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o va da Domnul, Dumnezeul tău." (Exod 20,12). Prin ascultarea dovedită faţă de tatăl şi mama Sa, Domnul Hristos a fost un exemplu pentru toţi copiii şi tinerii; însă astăzi, copiii nu urmează exemplul pe care l-a dat El, iar rezultatul sigur va fi scurtarea zilelor lor. "Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale." (Efes. 1,3-5). Înainte de a fi puse temeliile pământului, a fost făcut un legământ care prevedea că toţi cei care aveau să fie ascultători, toţi cei care prin harul îmbelşugat al lui Dumnezeu aveau să devină sfinţi în caracter, fără vină înaintea lui Dumnezeu, însuşindu-şi acest har, urmau să fie copii ai lui Dumnezeu. Acest legământ, făcut în veşnicie, a fost încheiat cu Avraam, cu sute de ani înainte de a veni Hristos. Cu cât interes a studiat Domnul Hristos neamul omenesc, spre a vedea dacă oamenii vor trage foloase de pe urma promisiunii făcute! "Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu." (Ioan 17,3). Aceste cuvinte deschid ochii pentru ca toţi să poată vedea. Cunoaşterea lui Dumnezeu este o cunoaştere care nu trebuie lăsată deoparte atunci când timpul nostru de probă se încheie, o cunoaştere care este de cel mai mare folos pentru lume şi pentru noi, fiecare, în mod individual. Atunci, de ce să dăm noi la o parte Cuvântul lui Dumnezeu, când el este înţelepciune şi mântuire? "De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare." (Evrei 2,1-3). Noi suntem nepăsători faţă de mântuirea noastră dacă acordăm autorilor care nu au decât o idee confuză de ceea ce înseamnă religia locul cel mai important şi cel mai mare respect şi facem din Biblie un lucru secundar. Cei care au fost luminaţi cu privire la adevăr pentru aceste zile de pe urmă nu vor găsi învăţături, în cărţile studiate în general astăzi, cu privire la lucrurile care se vor abate asupra lumii noastre; însă Biblia este plină de cunoştinţa lui Dumnezeu şi este în stare să-i înveţe pe elevi şi studenţi să fie utili în această viaţă şi în vederea vieţii veşnice. Studiaţi cu atenţie primul capitol din Evrei. Dovediţi interes faţă de Scripturi. Citiţi-le şi studiaţi-le cu atenţie. "În ele socotiţi că aveţi viaţa veşnică", spunea Domnul Hristos, "dar tocmai ele mărturisesc despre Mine." Pentru noi, totul este să avem o cunoaştere din experienţă, individuală, a lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos, pe care L-a trimis El. "Căci viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu." "Special Testimonies on Education" (Mărturii speciale cu privire la educaţie), "23 martie 1896







ADEVĂRATA EDUCAŢIE

"Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate" (Ps. 119,130) - acelora care nu socotesc că ştiu totul, ci sunt dornici să înveţe. Care a fost lucrarea solului trimis de Dumnezeu în lumea noastră? Singurul Fiu al lui Dumnezeu Şi-a îmbrăcat divinitatea în umanitate şi a venit în lumea noastră ca învăţător, pentru a descoperi adevărul în contrast cu minciuna. Adevărul, adevărul mântuitor, nu a lâncezit niciodată pe limba Sa, nu a întârziat niciodată în mâinile Sale, ci a fost expus cu limpezime şi definit cu claritate în mijlocul întunericului moral care predomină în lumea noastră. Pentru această lucrare, El a părăsit curţile cereşti. El a spus despre Sine Însuşi: "Pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr" (Ioan 18,37). Adevărul ieşea de pe buzele Sale cu prospeţime şi putere, ca o nouă descoperire. El era calea, adevărul şi viaţa. Viaţa Sa, dată pentru această lume păcătoasă, a fost plină de ardoare şi rezultate memorabile; căci lucrarea Sa avea să salveze suflete preţioase. El a venit pentru a fi adevărata lumină care străluceşte în mijlocul întunericului moral al superstiţiei şi rătăcirii şi a fost anunţat de un glas din cer care a proclamat: "Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea." Iar la schimbarea la faţă, glasul ceresc a fost auzit din nou: "Acesta este Fiul Meu prea iubit în care Îmi găsesc plăcerea; de El să ascultaţi." "În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: 'Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului'." (Fapte 3,22.23). Domnul Hristos a adus lumii noastre o cunoaştere sigură cu privire la Dumnezeu, iar tuturor acelora care au primit şi ascultat cuvântul Său, le-a dat puterea să devină fii ai lui Dumnezeu. Acela care a venit de la Dumnezeu în lumea noastră a dat învăţături asupra tuturor subiectelor esenţiale, pentru ca omul să ştie cum poate găsi cărarea către cer. Pentru el, adevărul era o realitate întotdeauna prezentă şi evidentă; El nu a prezentat sugestii sau sentimente, noţiuni sau păreri, ci a prezentat doar adevărul curat, trainic şi mântuitor. Tot ceea ce nu este cuprins în adevăr constituie lucrarea bâjbâită a omului. Aşa-zişii oameni mari şi învăţaţi ai lumii pot fi nesăbuiţi în ochii lui Dumnezeu, şi dacă lucrurile stau astfel, afirmaţiile pompoase ale învăţătorilor lor, deşi se poate să placă şi să satisfacă simţurile şi deşi s-ar putea să fie transmise din veac în veac şi să fie balansate în leagănul credinţei populare, constituie o amăgire şi o înşelăciune, dacă nu se găsesc în lecţiile inspirate ale Domnului Hristos. El este sursa adevăratei înţelepciuni; căci El S-a aşezat pe Sine exact la acelaşi nivel cu Dumnezeul Cel veşnic. În umanitatea Sa, slava luminii cereşti a căzut direct asupra Lui şi de la El asupra lumii, pentru a fi reflectată apoi de către toţi aceia care Îl primesc şi cred în El, amestecată fiind cu desăvârşirea caracterului Său şi strălucirea propriului Său caracter. În timp ce Domnul Hristos stătea în mod distinct prin personalitatea Sa umană şi făcea apel într-un limbaj izbitor, dar simplu, către omenire, El era atât de desăvârşit unit cu Dumnezeu, încât vocea Sa venea cu autoritate, ca fiind glasul lui Dumnezeu din centrul slavei. În raportul său, Ioan, inspirat de Duhul Sfânt, spune despre Hristos: "La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El" (Ioan 1,1-3). Aceasta este cea mai preţioasă desfăşurare a adevărului clar, care îşi răspândeşte lumina sa divină şi slava sa asupra tuturor celor care îl primesc. Ce învăţătură mai importantă poate fi primită decât aceea din Cartea care învaţă despre căderea omului şi despre consecinţele păcatului care a deschis calea pentru nenorociri asupra lumii noastre; care învaţă, de asemenea, despre prima venire a lui Hristos, un prunc neajutorat, născut într-un staul şi legănat într-o iesle. Istoria vieţii lui Hristos trebuie studiată, comparându-se scriptură cu scriptură, pentru ca noi să putem învăţa cea mai importantă lecţie. Care sunt condiţiile mântuirii? Ca fiinţe inteligente, înzestrate cu însuşiri şi responsabilităţi personale, noi putem lua cunoştinţă despre soarta noastră viitoare, veşnică; căci raportul Scripturii dat de către Ioan, sub inspiraţia Duhului Sfânt, nu conţine condiţii care să nu fie uşor de înţeles şi care să nu suporte cea mai asiduă şi critică investigare. Domnul Hristos a fost un Învăţător trimis de Dumnezeu, iar cuvintele Sale nu erau pleavă sau ceva neînsemnat. Însă forţa majorităţii învăţăturilor omeneşti constă în afirmaţii, presupuneri, şi nu în adevăr. Învăţătorii din zilele noastre pot face uz doar de abilitatea educată a învăţătorilor dinaintea lor; şi cu toată importanţa ce poate fi ataşată de cuvintele celor mai mari autori, există o incapacitate conştientă de a-i duce la primul mare principiu, Sursa înţelepciunii care nu dă greş, din care învăţătorii îşi dobândesc autoritatea. Există o nesiguranţă dureroasă, o căutare continuă şi dorinţa de a avea acele asigurări care pot fi găsite doar la Dumnezeu. Se poate suna din trâmbiţa măreţiei omeneşti, însă aceasta scoate un sunet neclar; aceasta nu este vrednică de crezare şi mântuirea sufletelor omeneşti nu poate fi lăsată pe seama ei. O mulţime de tradiţii, care doar seamănă a adevăr, au fost aduse în sistemul educaţional, care nu-l vor ajuta niciodată pe cel care învaţă să trăiască în această viaţă, astfel încât să poată dobândi viaţa veşnică. Literatura adusă în şcolile noastre, scrisă de necredincioşi, aşa-zişi oameni înţelepţi, nu conţine acea educaţie de care trebuie să beneficieze elevii şi studenţii. Nu este esenţial ca ei să fie educaţi în această privinţă pentru a absolvi aceste şcoli, pentru şcoala care este în ceruri. Nenumăratele tradiţii care sunt învăţate nu suportă comparaţie cu învăţăturile Aceluia care a venit spre a arăta calea spre ceruri. Domnul Hristos învăţa cu autoritate. Predica de pe munte este o realizare minunată şi totuşi atât de simplă, încât şi un copil o poate studia fără a o înţelege greşit. Muntele Fericirilor este o reprezentare a locului înalt pe care a stat Domnul Hristos. El a vorbit cu o autoritate care Îi aparţinea în exclusivitate. Fiecare propoziţie pe care o rostea venea de la Dumnezeu. El era Cuvântul şi Înţelepciunea lui Dumnezeu şi El prezenta întotdeauna Cuvântul cu puterea lui Dumnezeu. "Cuvintele pe care vi le spun Eu", spunea El, "sunt duh şi viaţă".
Ceea ce în sfaturile cereşti Tatăl şi Fiul au socotit esenţial pentru mântuirea omului a fost definit încă din veşnicie prin adevăruri infinite, pe care fiinţele mărginite trebuie să le înţeleagă. Au fost făcute descoperiri în privinţa învăţăturilor despre neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să-şi poată înnobila propria viaţă şi pe cea a semenilor săi nu doar prin deţine-rea adevărului, ci şi prin transmiterea lui. "Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună". "Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţături după poftele lor. (2 Tim. 3,16.17; 4,1-3). Domnul Isus n-a introdus în învăţătura Sa nici un fel de ştiinţă omenească. Învăţătura Sa este plină de adevărul măreţ, înălţător, mântuitor, cu care nu se pot compara nici cele mai mari ambiţii şi născociri omeneşti; şi cu toate acestea, lucruri de mică importanţă preocupă minţile oamenilor. Marele plan de mântuire a unui neam decăzut a fost îndeplinit în viaţa lui Hristos în trup omenesc. Acest plan de restaurare a chipului moral al lui Dumnezeu în omenirea decăzută a pătruns cu totul viaţa şi caracterul Domnului Hristos. Măreţia Sa nu s-a putut întrepătrunde cu ştiinţa omenească, ce se va deconecta de marea sursă a înţelepciunii într-o zi. Subiectul ştiinţei omeneşti nu a ieşit niciodată de pe buzele Sale sfinte. Crezând şi împlinind cuvintele lui Dumnezeu, El a separat familia omenească de carul lui Satana. El era conştient de teribila nenorocire care atârna asupra neamului omenesc şi a venit să salveze suflete prin propria Lui neprihănire, aducând lumii asigurarea deplină a nădejdii şi o uşurare completă. Se poate dobândi cunoştinţa uzuală în lume; căci toţi oamenii sunt proprietatea lui Dumnezeu şi sunt prelucraţi de Dumnezeu pentru a îndeplini voia Sa în anumite domenii, chiar atunci când ei refuză pe omul Isus Hristos ca Mântuitor al lor. Felul în care Dumnezeu îi foloseşte pe oameni nu este înţeles întotdeauna, însă El îi foloseşte. Dumnezeu le încredinţează oamenilor talente şi geniu inventiv, pentru ca marea Sa lucrare să poată fi împlinită în lume. Oamenii cred că invenţiile minţilor omeneşti vin de la om, însă Dumnezeu este în spatele acestor lucruri. El a fost Acela care a făcut să fie inventate mijloacele de călătorie rapidă, în vederea marii zile a pregătirii. Felul în care oamenii şi-au folosit capacităţile, neutilizându-le corect şi făcând abuz de talentele date lor de Dumnezeu, a adus confuzie în lume. Ei au renunţat la protecţia Domnului Hristos, punându-se sub tutela marelui răzvrătit, prinţul întunericului. Numai omul este răspunzător pentru focul străin care a fost amestecat cu cel sacru. Acumularea atâtor lucruri care slujesc patimii şi ambiţiei a adus asupra lumii judecata lui Dumnezeu. Când sunt în dificultăţi, filozofii şi oamenii mari ai pământului doresc să-şi satisfacă mintea fără să facă apel la Dumnezeu. Ei fac caz de filozofia lor cu privire la ceruri şi pământ şi caută explicaţii pentru plăgi, ciumi, epidemii, cutremure de pământ şi foamete potrivit cu aşa-zisa lor ştiinţă. Ei încearcă să răspundă la sute de întrebări legate de creaţiune şi providenţă, spunând pur şi simplu: aceasta este o lege a naturii. Există legi ale naturii, însă ele sunt în armonie cu toată lucrarea lui Dumnezeu; dar când mulţimile de domni şi dumnezei încearcă să explice principiile şi providenţa care aparţin numai lui Dumnezeu, prezentând lumii un foc străin în loc de cel divin, aceasta înseamnă confuzie. Mecanismul pământului şi al cerurilor necesită multe feţe pentru fiecare roată, pentru a se putea vedea Mâna de dincolo de roţi, care aduce ordine desăvârşită acolo unde este numai dezordine. Dumnezeul Cel viu şi adevărat este necesar a fi pretutindeni. Daniel 2 relatează una dintre cele mai interesante şi importante întâmplări. Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a visat un vis pe care nu şi l-a putut aminti când s-a trezit. "Atunci împăratul a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descântători şi pe haldei", pe aceia pe care el îi înălţase şi de care depindea, şi, relatând întâmplarea, le-a cerut să-i spună visul. Înţelepţii stăteau în faţa lui înfricoşaţi; căci ei nu aveau nici o rază de lumină cu privire la acest vis. Ei au putut spune doar atât: "Veşnic să trăieşti, împărate! Spune robilor tăi visul, şi-ţi vom arăta tâlcuirea lui!" (Dan. 2,4). "Împăratul a luat iarăşi cuvântul şi a zis haldeilor: 'Mi-a scăpat din minte lucrul acela; dacă nu-mi veţi face cunoscut visul şi tâlcuirea lui, veţi fi făcuţi bucăţi şi casele voastre vor fi prefăcute într-un morman de murdării. Dar dacă-mi veţi spune visul şi tâlcuirea lui, veţi primi de la mine daruri şi răsplătiri şi mare cinste; de aceea, spuneţi-mi visul şi tălmăcirea lui'." (Dan. 2,5-6). Înţelepţii i-au răspuns la fel: "Să spună împăratul robilor tăi visul şi i-l vom tălmăci!" (Dan. 2,7). Nebucadneţar a început să vadă că oamenii în care se încrezuse pentru a-i dezlega tainele prin înţelepciunea lor înfumurată l-au lăsat cu totul neajutorat şi a spus: "Văd, cu adevărat, că vreţi să câştigaţi vreme, pentru că vedeţi că lucrul mi-a scăpat din minte. Dacă deci nu-mi veţi spune visul, vă aşteaptă pe toţi aceeaşi soartă, fiindcă vreţi să vă înţelegeţi ca să-mi spuneţi minciuni şi neadevăruri, până se vor schimba vremurile. De aceea, spuneţi-mi visul, ca să ştiu dacă sunteţi în stare să mi-l şi tâlcuiţi." Haldeii i-au răspuns împăratului: "Nu este nimeni pe pământ care să poată spună ce cere împăratul; de aceea, nici-odată, nici un împărat, oricât de mare şi puternic ar fi fost, n-a cerut aşa ceva de la nici un vrăjitor, cititor în stele sau haldeu. Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, afară de zei, a căror locuinţă nu este printre muritori!" (Dan. 2,8-11). Atunci împăratul "s-a mâniat şi s-a supărat foarte tare. A poruncit să nimicească pe toţi înţelepţii Babilonului" (Dan. 2,12) . Auzind despre această hotărâre, "Daniel s-a dus la împărat şi l-a rugat să-i dea vreme ca să dea împăratului tâlcuirea. Apoi Daniel s-a dus în casa lui şi a spus despre lucrul acesta tovarăşilor săi, Hanania, Mişael şi Azaria, rugându-i să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină" (Dan. 2,16-18). Duhul Domnului S-a revărsat asupra lui Daniel şi a tovarăşilor săi şi taina i-a fost descoperită lui Daniel într-o vedenie de noapte. Când a început să relateze cele întâmplate, împăratului i-a revenit proaspăt în minte visul şi i-a dat şi tălmăcirea, arătând evenimentele extraordinare care aveau să se desfăşoare de-a lungul istoriei profetice. Domnul era la lucru în împărăţia Babilonului, transmiţând lumină celor patru robi evrei, pentru ca El să-Şi poată reprezenta lucrarea înaintea poporului. El avea să descopere că are putere asupra împărăţiilor lumii, că poate ridica şi doborî pe împăraţi. Împăratul care era mai presus de toţi împăraţii transmitea marele adevăr împăratului Babilonului, trezind în mintea sa un simţ al responsabilităţii faţă de Dumnezeu. El a văzut contrastul dintre înţelepciunea lui Dumnezeu şi înţelepciunea celor mai mulţi înţelepţi din împărăţia sa. Domnul le-a dat reprezentanţilor Săi credincioşi lecţii de sus din ceruri şi Daniel a spus înaintea înţelepţilor împăratului Babilonului: "Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu din veşnicie în veşnicie! A Lui este înţelepciunea şi puterea. El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi. El descoperă ce este adânc şi ascuns; El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina." (Dan. 2,20-22). "Dar este în ceruri un Dumnezeu care descoperă tainele şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă." (Dan. 2,28). Nu a fost adusă slavă oamenilor care erau prezicători în împărăţie; ci acei oameni care şi-au pus toată încrederea lor în Dumnezeu, căutând har, putere şi iluminare divină, au fost aleşi ca reprezentanţi ai împărăţiei lui Dumnezeu în Babilonul cel nelegiuit şi idolatru. Evenimentele istorice relatate în visul împăratului aveau însemnătate pentru el; însă visul i-a fost şters din minte pentru ca înţelepţii, prin aşa-zisa lor înţelegere a tainelor, să nu-i dea acestuia o interpretare falsă. Lecţiile cuprinse în acest vis au fost date de Dumnezeu pentru cei din zilele noastre. Incapacitatea înţelepţilor de a relata visul este o reprezentare a înţelepţilor din zilele noastre, care nu au discernământ, pricepere şi cunoştinţă de la Cel Prea Înalt şi de aceea nu sunt în stare să înţeleagă profeţiile. Cei mai învăţaţi în ştiinţa lumii, care nu caută să vadă ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său şi nu îşi deschid inimile pentru a primi acel cuvânt spre a-l transmite şi altora, nu sunt reprezentanţi ai Săi. Nu oamenii mari şi învăţaţi, regii şi nobilii pământului vor fi cei care vor primi adevărul despre viaţa veşnică, deşi acesta li se va face cunoscut. Expunerea visului de către Daniel în faţa împăratului, a cărui descoperire fusese dată de Dumnezeu, i-a adus lui Daniel onoare şi măreţie. "Împăratul Nebucadneţar a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea lui Daniel şi a poruncit să i se aducă jertfe de mâncare şi miresme. Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis: 'Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descoperă tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!' Apoi împăratul a înălţat pe Daniel şi i-a dat daruri multe şi bogate; i-a dat stăpânire peste tot ţinutul Babilonului şi l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înţelepţilor Babilonului. Daniel a rugat pe împărat să dea grija trebilor ţinutului Babilonului în mâna lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Daniel însă a rămas în curtea împăratului" (Daniel 2,46-49), locul unde se făcea judecata, iar cei trei tovarăşi ai lui au fost făcuţi consilieri, judecători şi conducători în ţară. Aceşti oameni nu s-au umflat de mândrie, ci ei au văzut şi s-au bucurat că Dumnezeu a fost recunoscut mai presus de toţi puternicii pământului şi că împărăţia Sa a fost înălţată mai presus de toate împărăţiile pământului. Aşadar, vedem că, deşi se poate obţine cea mai înaltă educaţie pământească, totuşi oamenii care o deţin pot fi neştiutori în privinţa celor dintâi principii care îi fac să fie supuşi ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Învăţătura omenească nu poate oferi calificarea necesară pentru împărăţie. Supuşii împărăţiei lui Hristos nu ajung acolo prin forme şi ceremonii sau prin studierea a numeroase cărţi. "Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu." Membrii împărăţiei lui Hristos sunt mădulare ale trupului Său, El Însuşi fiind Capul acestuia. Ei sunt aleşii lui Dumnezeu, fiii Săi, "o preoţie împărătească, un neam sfânt, o seminţie aleasă", pentru a putea aduce laude Aceluia pe care El i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. "Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului. Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. Ci pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică şi v-a izbăvit din casa robiei, din mâna lui Faraon, împăratul Egiptului. Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui. Dar răsplăteşte îndată pe cei ce-L urăsc, şi-i pierde; nu dă nici o păsuire celui ce-L urăşte, ci-i răsplăteşte îndată. De aceea, păzeşte poruncile, legile şi rânduielile pe care ţi le dau azi şi împlineşte-le." (Deut. 7,6-11). Dacă poruncile lui Dumnezeu sunt ţinute, timp de o mie de generaţii, aceasta va conduce în Împărăţia lui Dumnezeu, în prezenţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi îngeri. Acesta este un argument care nu poate fi contrazis. Poruncile lui Dumnezeu vor dura cât timpul şi veşnicia. Atunci ele ne sunt date ca o povară? Nu. "Şi Domnul ne-a poruncit să ţinem toate aceste porunci, să ne temem de Domnul pentru bine-le nostru pentru totdeauna, pentru a ne putea păstra în viaţă, aşa cum suntem astăzi." Domnul a dat poporului Său porunci, pentru ca, ascultând de ele, copiii Săi să-şi poată păstra sănătatea fizică, mintală şi morală. Ei aveau să trăiască prin ascultare; însă moartea este rezultatul sigur al neascultării de Legea lui Dumnezeu. Scripturile Vechiului şi Noului Testament trebuie studiate zilnic. Cercetătorul acestora, care caută în mod continuu să înveţe şi să înţeleagă căile şi lucrările Sale, va ajunge plin de cunoştinţa şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Biblia trebuie să fie lumina noastră, educatorul nostru. Când Îl vom recunoaşte pe Dumnezeu în toate căile noastre; când tinerii sunt educaţi să creadă că Dumnezeu trimite ploaia şi strălucirea soarelui din ceruri, făcând plantele să înflorească; când ei sunt învăţaţi că toate binecuvântările vin de la El; când, cu credincioşie, ei Îl recunosc pe Dumnezeu şi îşi îndeplinesc datoriile zi de zi, Dumnezeu va fi prezent în toate gândurile lor; ei se pot încrede în El pentru mâine şi acea nelinişte care aduce nefericirea pentru atât de multe vieţi va fi înlăturată. "Căutaţi mai întâi Împărăţia cerurilor şi neprihănirea Lui; şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra." (Matei 6,33).
Cea dintâi lecţie din orice sistem de educaţie este aceea de a cunoaşte şi înţelege voia lui Dumnezeu. Luaţi cunoştinţa de Dumnezeu cu voi în fiecare zi a vieţii. Lăsaţi ca aceasta să vă preocupe mintea şi întreaga fiinţă. Dumnezeu i-a dat lui Solomon înţelepciune, însă această înţelepciune dată lui de Dumnezeu a fost pervertită atunci când el s-a întors de la Dumnezeu pentru a obţine înţelepciune din alte surse. Avem nevoie de înţelepciunea lui Solomon, după ce am aflat de înţelepciunea Aceluia mai mare decât Solomon. Nu trebuie să trecem prin înţelepciunea omenească, socotită o nebunie, pentru a căuta adevărata înţelepciune. Pentru oameni, a învăţa ştiinţa prin puterea omenească înseamnă a dobândi o educaţie falsă, însă a învăţa despre Dumnezeu şi Isus Hristos înseamnă a învăţa ştiinţa Bibliei. Confuzia în educaţie a venit datorită faptului că înţelepciunea şi cunoştinţa de Dumnezeu nu au fost onorate şi înălţate de lumea religioasă. Cei cu inima curată Îl văd pe Dumnezeu în orice lucrare a providenţei, în orice etapă a adevăratei educaţii. Ei vibrează la cea dintâi rază de lumină care străluceşte de la tronul lui Dumnezeu! Sfaturi din ceruri sunt date acelora care vor prinde cele dintâi raze ale cunoştinţei spirituale. Elevii şi studenţii din şcolile noastre trebuie să considere cunoaşterea de Dumnezeu ca fiind mai presus de orice. Numai cercetarea Scripturilor poate aduce cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi a lui Isus Hristos, pe care L-a trimis El. "Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: "Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi" (1 Cor. 1,18.19). "Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii." (1 Cor. 1,25). "Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire, răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: "Cine se laudă, să se laude în Domnul." (1 Cor. 1,30.31). Special Testimonies on Education" , 26 martie 1896"


PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Review and Herald" - Copiii noştri au nevoie de grija şi atenţia noastră, 28 aprilie 1896 "Ecoul biblic" - Biblia, o putere educativă, 11 mai 1896





DEPRINDEREA CU LUCRUL MANUAL


Viaţa nu ne-a fost dată spre a fi irosită în trândăvie şi satisfacerea plăcerilor egoiste; înaintea aceluia care vrea să-şi dezvolte capacităţile date lui de Dumnezeu stau mari posibilităţi. Din această cauză, instruirea tinerilor este o chestiune de cea mai mare importanţă. Fiecare copil născut în familie reprezintă o moştenire sfântă. Dumnezeu le spune părinţilor: Luaţi acest copil şi creşteţi-l pentru Mine, pentru ca el să poată fi o onoare la adresa Numelui Meu şi un canal prin care binecuvântările Mele să se poată scurge spre lume. Pentru ca un copil să poată face faţă cerinţelor unei astfel de vieţi, este nevoie de ceva mai mult decât o educaţie parţială, unilaterală, care dezvoltă mintea în detrimentul puterilor fizice; şi aceasta este lucrarea pe care părinţii, ajutaţi de profesor, trebuie să o facă pentru copiii şi tinerii daţi în grija lor. Cele dintâi lecţii sunt de cea mai mare valoare. Este obiceiul de a se trimite copiii la şcoală încă de când sunt foarte mici. Li se cere să studieze din cărţi lucruri care le împovărează minţile lor fragede şi adesea li se predă muzică. Adeseori, părinţii au posibilităţi limitate şi fac cheltuieli pe care cu greu şi le pot permite; şi totul are legătură cu această direcţie artificială în privinţa educaţiei. Această cale nu este înţeleaptă. Un copil nervos nu trebuie suprasolicitat în nici o privinţă şi nu ar trebui să înveţe muzică până când nu este suficient dezvoltat din punct de vedere fizic. Mama trebuie să fie învăţătorul, iar căminul, şcoala în care fiecare copil să primească primele lecţii; iar prin aceste lecţii, ei trebuie să se deprindă să fie harnici. Mamelor, lăsaţi-i pe micuţi să se joace afară, în aer liber; lăsaţi-i să asculte cântecul păsărelelor şi să înveţe dragostea lui Dumnezeu, aşa cum este ea exprimată în minunatele Sale lucrări. Învăţaţi-i lecţii simple din cartea naturii şi din lucrurile care îi înconjoară; şi, pe măsură ce mintea lor se dezvoltă, pot fi adăugate lecţii din cărţi şi fixate solid în memorie. Însă ei trebuie să înveţe, de asemenea, chiar din anii cei mai fragezi, să fie utili. Învăţaţi-i că, fiind şi ei membri ai gospodăriei, trebuie să-şi aibă partea lor în purtarea poverilor casei şi că trebuie să caute să fie utili în îndeplinirea îndatoririlor din cămin. Este foarte important ca părinţii să găsească ocupaţii utile pentru copiii lor, care să implice responsabilităţi în funcţie de posibilităţile vârstei şi puterii lor. Copiilor trebuie să li se dea ceva de făcut nu doar pentru a-i ţine ocupaţi, ci şi pentru a le stârni interesul. Mâinile harnice şi creierul trebuie folosite încă din cei mai fragezi ani. Dacă părinţii neglijează să îndrepte energia copiilor lor în direcţii utile, ei le fac un mare rău; căci Satana este întotdeauna gata să le dea ceva de făcut. Oare nu ar trebui ca părinţii să le fie îndrumători şi să le găsească ceva de făcut? Când copilul a ajuns destul de mare pentru a fi trimis la şcoală, învăţătorul trebuie să coopereze cu părinţii, iar deprinderea cu lucrul manual trebuie continuată ca o parte a datoriilor şcolare. Sunt mulţi elevi şi studenţi care obiectează faţă de acest mod de lucru în şcoli. Ei socotesc că ocupaţiile utile, cum ar fi de exemplu învăţarea unei meserii, sunt înjositoare; însă asemenea persoane au o idee greşită în privinţa a ceea ce este adevărata demnitate. Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos, care este una cu Tatăl, comandantul oştilor cereşti, a fost învăţătorul personal şi călăuza copiilor lui Israel; şi dintre aceştia, fiecărui tânăr i se cerea să înveţe să muncească. Toţi trebuia să fie învăţaţi să facă ceva, pentru a avea cunoştinţe practice pentru viaţă şi, pe lângă faptul că se puteau întreţine singuri, erau utili. În acest fel a învăţat Dumnezeu pe poporul Său. Prin viaţa Sa de pe pământ, Domnul Hristos a fost un exemplu pentru orice familie omenească; El a fost ascultător şi harnic în cămin. El a învăţat meseria de tâmplar şi a muncit cu propriile Sale mâini în micul atelier din Nazaret. El trăia în prezenţa slavei cereşti; însă El Şi-a îmbrăcat divinitatea în umanitate pentru a putea fi una cu omul şi pentru a ajunge la inimile omeneşti, simţind împreună cu ele. Când a fost om, S-a umilit şi a lucrat pentru refacerea sufletului omenesc, adaptându-Se El Însuşi la situaţia în care a găsit omenirea. Biblia spune despre Isus: "Iar Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste El." (Luca 2,40). Pe măsură ce lucra în copilărie şi tinereţe, mintea şi corpul Său se dezvoltau. El nu Îşi folosea puterile fizice în mod nechibzuit, ci le punea la lucru, astfel încât să le poată menţine în stare de sănătate, pentru a putea face cea mai bună lucrare în orice domeniu. El nu voia să greşească nici măcar în mânuirea uneltelor. Ca lucrător a fost desăvârşit, tot aşa cum a fost şi în ce priveşte caracterul. Prin cuvânt şi faptă, Domnul Hristos a conferit demnitate lucrului folositor. Timpul petrecut în mişcare fizică nu este un timp pierdut. Elevul sau studentul care stă continuu aplecat asupra cărţilor sale, în timp ce face doar puţine mişcări în aer liber, îşi face singur rău. Punerea în mişcare în mod corespunzător a tuturor organelor şi facultăţilor corpului este esenţială în vederea unei bune funcţionări a fiecăruia. În timp ce creierul este în mod continuu suprasolicitat, iar celelalte organe ale maşinăriei vii sunt inactive, are loc o pierdere de putere, atât fizică, cât şi mintală. Organismul este jefuit din punct de vedere fizic de tonusul său sănătos, mintea îşi pierde prospeţimea şi vigoarea, iar urmarea este o iritabilitate bolnăvicioasă. qCel mai mare beneficiu nu este dobândit prin exerciţiul fizic ce se capătă doar prin joc sau mişcare. Este adevărat că este bine să stai în aer liber şi de asemenea să pui în mişcare muşchii; însă, dacă aceeaşi cantitate de energie este folosită la îndeplinirea unor datorii folositoare, beneficiul va fi mai mare şi se va dobândi un simţământ de satisfacţie; şi un astfel de exerciţiu atrage după sine un simţ al utilităţii şi aprobarea din partea conştiinţei pentru un lucru bine făcut. Trebuie trezită în copii ambiţia de a se deprinde să facă ceva util atât pentru ei înşişi, cât şi pentru semenii lor. Exerciţiul fizic care dezvoltă mintea şi caracterul, care deprinde mâinile să fie utile şi îl învaţă pe copil să-şi facă partea lui în purtarea poverilor vieţii este acela care dă putere fizică şi însufleţeşte toate facultăţile. Şi există, desigur, o răsplată pentru hărnicie, virtute şi cultivarea obiceiului de a trăi pentru a face bine. Copiii celor bogaţi nu ar trebui să fie lipsiţi de marea binecuvântare de a avea ceva de făcut pentru a spori puterea creierului şi a muşchilor. Munca nu este un blestem, ci o binecuvântare. Dumnezeu a dat în grijă lui Adam şi Evei, atunci când erau fără păcat, o minunată grădină. Aceasta a fost o muncă plăcută şi nimic altceva nu ar fi existat în lumea noastră în afară de activitatea plăcută, dacă prima pereche de oameni nu ar fi călcat poruncile lui Dumnezeu. Lenevia nepăsătoare şi satisfacerea eului produc invalizi; acestea pustiesc viaţa pe orice cale posibilă. Dumnezeu nu a dat fiinţelor omeneşti raţiune şi nu i-a încununat cu bunătate pentru ca ei să fie blestemaţi cu rezultatele sigure ale trândăviei. Cei bogaţi nu trebuie să fie lipsiţi de privilegiul şi binecuvântarea unui loc între lucrătorii din lume. Ei ar trebui să-şi dea seama că sunt responsabili pentru felul în care folosesc bunurile care le-au fost încredinţate; că puterea lor, timpul şi banii lor trebuie folosiţi în mod înţelept, şi nu în scopuri egoiste. Religia creştină este practică. Aceasta nu scuteşte pe nimeni de îndeplinirea cu credincioşie a datoriilor esenţiale ale vieţii. Când învăţătorul legii L-a întrebat pe Isus: "Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?", Domnul Hristos a îndreptat întrebarea spre Sine şi a spus: "Ce este scris în lege? Cum citeşti în ea?" El a răspuns: "Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi." "Bine ai răspuns", i-a zis Isus; "fă aşa şi vei trăi" (KJV) (Luca 10,25-28). Aici nu este schiţată o religie a inactivităţii, ci aceea care necesită folosirea energică a tuturor puterilor mintale şi fizice. Trândăveala indolentă, contemplarea leneşă nu constituie religie. Dumnezeu cere ca noi să preţuim darurile cu care am fost înzestraţi şi să le înmulţim, folosindu-le în mod continuu, practic. Poporul Său trebuie să fie un model de corectitudine în toate problemele vieţii. Fiecăruia dintre noi El ne-a dat de făcut o lucrare, potrivit cu capacitatea noastră; şi este privilegiul nostru acela de a ne bucura de binecuvântarea Sa în timp ce o îndeplinim în mod credincios, devotându-ne puterea corpului şi a minţii, având în vedere slava Sa. Aprobarea lui Dumnezeu va fi asupra acelor copii care îşi fac cu bucurie partea din datoriile în gospodărie, ajutându-i pe mama şi tata în ducerea poverilor vieţii. Copiii deprinşi cu îndeplinirea datoriilor practice ale vieţii vor pleca din cămin, ajungând utili în societate. Educaţia lor este mult superioară celei câştigate prin închiderea în sala de clasă încă de la o vârstă fragedă, când nici mintea şi nici corpul nu sunt pregătite să suporte încordarea. Copiii şi tinerii trebuie să înveţe în mod continuu, în cămin şi la şcoală, prin cuvânt şi exemplu, lecţia de a spune adevărul, de a fi altruişti şi harnici. Nu trebuie să li se îngăduie să-şi petreacă timpul lenevind; mâinile lor nu trebuie să stea încrucişate în inactivitate. Părinţii şi profesorii trebuie să lucreze pentru atingerea acestui obiectiv - dezvoltarea tuturor puterilor şi formarea unui caracter drept; însă, când părinţii îşi dau seama de răspunderile lor, profesorilor le va rămâne cu mult mai puţin de făcut în instruirea copiilor.
Cerul este interesat de această lucrare în folosul copiilor şi tinerilor. Părinţii şi profesorii care, printr-o instruire înţeleaptă, într-o manieră calmă, hotărâtă, îi vor obişnui să gândească şi să le poarte de grijă şi altora îi vor ajuta să-şi biruiască egoismul şi astfel vor închide uşa în faţa multor ispite. Îngerii lui Dumnezeu vor colabora cu aceşti învăţători credincioşi. Îngerii nu sunt însărcinaţi să facă această lucrare; ci ei vor da putere şi eficienţă acelora care, în temere de Domnul, vor căuta să-i instruiască pe copii şi tineri în vederea unei vieţi folositoare.
"Special Testimonies on Education" , 11 mai 1896





INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA EDUCAŢIEI

În alegerea unei case, părinţii nu ar trebui să ia în seamă numai aspectele vremelnice. Nu este o problemă care să aibă în vedere doar cum să facă mai mulţi bani său să aibă nişte privelişti deosebite în jur sau cele mai mari avantaje sociale. Influenţele care se vor răsfrânge asupra copiilor lor în acel loc, care îi vor conduce spre bine sau spre rău, sunt de mult mai mare însemnătate decât aceste criterii. Părinţii au o foarte mare răspundere legată de locul unde îşi vor aşeza locuinţa. Pe cât este cu putinţă, ei trebuie să-şi aşeze copiii în calea luminii, astfel ca simţămintele lor să poată rămâne curate, iar dragostea unii faţă de alţii, nealterată. Acelaşi principiu se aplică în legătură cu aşezarea şcolilor noastre în care se vor aduna laolaltă copiii şi tinerii noştri, iar familiile vor fi atrase de dragul privilegiilor educative. Nu trebuie cruţat nici un efort pentru ca şcolile noastre să fie aşezate în locurile în care atmosfera morală este cât mai sănătoasă cu putinţă; căci influenţele care predomină vor lăsa o impresie adâncă asupra tinerilor şi asupra caracterelor lor în formare. Din acest motiv, o localitate mai retrasă este de preferat. Oraşele mari, centrele de afaceri şi de învăţământ care s-ar putea să pară că prezintă aceste avantaje sunt depăşite de alte aspecte.
Societatea din aceste zile este coruptă, întocmai ca aceea din zilele lui Noe. Acelui neam de oameni care a trăit înainte de potop, doar la un pas de paradis, şi au avut o viaţă atât de lungă, Dumnezeu i-a dat daruri bogate şi ei s-au bucurat de o vigoare a trupului şi a minţii de care oamenii de acum nu pot avea decât cea mai slabă idee; însă ei au folosit generozitatea aceasta, puterea şi iscusinţa pe care le-au primit, în scopuri egoiste, pentru a sluji patimilor lor nelegiuite şi pentru a-şi satisface mândria. Ei L-au îndepărtat pe Dumnezeu din gândurile lor; ei au dispreţuit Legea Sa şi au călcat în picioare standardul Său în privinţa caracterului. Ei s-au dedat la plăceri păcătoase, au întinat căile lor înaintea lui Dumnezeu şi s-au pângărit unul pe altul. Violenţa şi crima au umplut pământul. Nici relaţia de căsătorie şi nici dreptul asupra proprietăţii nu au fost respectate; şi strigătele celor opresaţi au ajuns până la urechile Domnului Sabaot. Contemplând răul, oamenii s-au schimbat după chipul acestuia, până când Dumnezeu nu a mai putut suporta nelegiuirea lor şi au fost nimiciţi de potop. Tinerii care sunt la şcoli în marile oraşe sunt în mijlocul unor influenţe asemănătoare acelora care predominau înainte de potop. Aceleaşi principii de nesocotire a lui Dumnezeu şi a Legii Sale; aceeaşi iubire de plăceri, de mulţumire de sine şi de mândrie şi vanitate constituie lucrarea timpului prezent. Lumea este dedată la plăceri; imoralitatea predomină; nu se ţine seama de drepturile celor slabi şi neajutoraţi; şi lumea, marile oraşe se transformă cu grăbire în focare de nelegiuire. Iubirea de plăceri este una dintre cele mai primejdioase, pentru că este una dintre cele mai subtile dintre multele ispite care îi asaltează pe copiii şi tinerii din oraşe. Zilele de sărbătoare sunt numeroase; jocurile şi cursele de cai atrag mii de oameni şi vârtejul freamătului şi al plăcerii îi distrage de la îndeplinirea datoriilor serioase ale vieţii. Banii care ar fi trebuit folosiţi în scopuri mai bune - de multe ori puţinii bani ai celor săraci - sunt irosiţi pentru distracţii. Tânjirea aceasta continuă după distracţii şi plăceri scoate la iveală dorul profund al sufletului. Însă aceia care se adapă din această fântână a plăcerilor lumeşti constată încontinuu că setea sufletului lor rămâne tot nesatisfăcută. Ei se amăgesc; ei iau distracţia drept fericire; şi când plăcerea a trecut, mulţi se afundă în groapa deznădejdii şi a disperării. O, ce nesăbuinţă, ce nebunie să părăseşti fântâna cu apă vie pentru "vasele sparte" ale plăcerilor lumeşti! Simţim până în adâncul sufletului primejdia care îi înconjoară pe tinerii din aceste zile din urmă; şi atunci, să nu-i ţinem oare pe cei care vor să înveţe şi familiile care sunt atrase de şcolile noastre, departe de aceste influenţe seducătoare şi demoralizatoare? În alegerea unor localităţi retrase pentru şcolile noastre, să nu ne închipuim că i-am scăpat pe copiii noştri de ispite. Satana este un lucrător foarte iscusit şi este neobosit în a născoci căi pentru a perverti orice minte omenească ce este dispusă să-i asculte sugestiile. El întâmpină familiile şi indivizii pe propriul lor teren, adaptându-şi ispitele înclinaţiilor acestora şi slăbiciunii lor. Însă, în oraşele mari, puterea sa asupra minţii este mai mare, iar plasele sale pentru a împletici picioarele celor neprevăzători sunt mult mai numeroase. Pe lângă şcolile noastre trebuie să existe terenuri mari. Există unii studenţi care nu au învăţat niciodată să facă economie, însă au cheltuit întotdeauna orice bănuţ care a căzut în mâinile lor. Aceşti bani nu ar trebui să provină din banii puşi deoparte pentru educaţie. Trebuie să li se ofere posibilitatea de a avea o ocupaţie, de a lucra ceva, şi o dată cu învăţătura dobândită din cărţi, ei trebuie să-şi formeze obiceiuri în privinţa cumpătării, obiceiuri de a lucra cu hărnicie. Daţi-le ocazia să preţuiască necesitatea de a se ajuta pe ei înşişi. Trebuie să se ofere de lucru tuturor studenţilor, fie că au posibilitatea să-şi plătească studiile, fie că nu au; puterile lor fizice şi mintale trebuie să primească atenţia cuvenită. Studenţii trebuie să înveţe să cultive pământul, căci aceasta îi va aduce într-o strânsă legătură cu natura. În alegerea localităţii pentru înfiinţarea unei şcoli, trebuie avută în vedere influenţa înălţătoare, predominantă, a naturii. Dumnezeu a avut în vedere acest principiu atunci când Şi-a pregătit oamenii pentru lucrarea Sa. Moise a petrecut patruzeci de ani în pustia lui Madian. Ioan Botezătorul nu a putut fi pregătit pentru înalta sa chemare de înainte-mergător al Domnului Isus Hristos, stând alături de marii bărbaţi ai naţiunii din şcolile din Ierusalim. El s-a dus în pustie, acolo unde obiceiurile şi învăţăturile semenilor nu puteau pătrunde în mintea sa, acolo unde comuniunea cu Dumnezeu nu era stânjenită de nimic. Când persecutorii lui Ioan, ucenicul iubit, au căutat să-i reducă la tăcere vocea şi să-i distrugă influenţa între oameni, ei l-au exilat pe insula Patmos. Însă nu l-au putut despărţi de divinul Învăţător. Pe Patmosul cel izolat, Ioan a putut studia lucrurile pe care le-a creat Dumnezeu. În stâncile mari şi colţuroase, în apele care înconjurau insula, el a putut vedea măreţia şi maiestatea lui Dumnezeu. Şi, în timp ce comunica în acest fel cu Dumnezeu şi studia cartea naturii, el a auzit o voce vorbindu-i, glasul Fiului lui Dumnezeu. Domnul Isus a fost învăţătorul lui Ioan când acesta se afla pe insula Patmos şi acolo El i-a descoperit slujitorului Său lucrurile minunate care aveau să se petreacă în viitor. Dumnezeu doreşte ca noi să apreciem binecuvântările Sale din lucrările creaţiunii. Sunt atât de mulţi copii în marile oraşe care n-au avut nici măcar un petic de iarbă verde sub picioarele lor. Dacă şi-ar putea face educaţie şcolară la ţară, în mijlocul frumuseţilor, păcii şi curăţiei naturii, locul acesta li s-ar părea cel mai apropiat de cer. În locurile retrase, în care noi ne aflăm cel mai departe de influenţele, obiceiurile şi plăcerile lumii şi cel mai aproape de inima naturii, Domnul Hristos Îşi face tot mai real simţită prezenţa şi vorbeşte sufletelor noastre despre pacea şi dragostea Sa. "Special Testimonies on Education" , 11 mai 1896




IMPORTANŢA EDUCAŢIEI FIZICE


Educaţia fizică este o parte esenţială în cadrul metodelor corecte folosite în educaţie. Tinerii trebuie învăţaţi cum să-şi dezvolte puterile fizice, cum să-şi păstreze puterile în cea mai bună formă şi cum să le folosească cel mai bine pentru îndeplinirea datoriilor practice ale vieţii. Mulţi socotesc că aceste lucruri nu constituie îndatoririle şcolii, însă aceasta este o greşeală. Aceste lecţii, necesare fiecăruia pentru a putea fi util în lucrările practice, ar trebui să fie predate tuturor copiilor în cămin şi tuturor elevilor şi studenţilor în şcoli. Locul în care trebuie să înceapă educaţia fizică este căminul, atunci când copilul este mic. Părinţii sunt cei care trebuie să pună temelia pentru o viaţă sănătoasă, fericită. Una din principalele chestiuni care trebuie decise este hrana care li se pune pe masă; căci de aceasta depinde în foarte mare măsură buna dezvoltare a copiilor şi sănătatea familiei. Este foarte importantă iscusinţa în pregătirea hranei şi nu este de mai mică însemnătate aspectul legat de o cantitate şi o calitate corespunzătoare a hranei. Noi toţi trebuie să dăm dovadă de înţelepciune în ce priveşte alimentaţia. Dacă se ingeră mai multă hrană decât este necesară, în stomac se adună o cantitate care se alterează, şi aceasta are ca urmare un miros urât care iese din gură atunci când respirăm. Puterile vitale sunt istovite datorită efortului de a scăpa de acel exces, iar creierul este jefuit de forţa nervoasă. În organism ar fi trebuit introdusă mai puţină hrană, pentru ca acesta să nu-şi epuizeze puterile în efort peste măsură. Totuşi, să fim atenţi să oferim corpului hrană corespunzătoare, atât cantitativ, cât şi calitativ, pentru hrănirea organismului. Dacă urmăm regula biblică "Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu" (1 Cor. 10, 31), noi nu ne vom îngădui pofta pe seama sănătăţii fizice, pe care este de datoria noastră să o păstrăm. Fiecare mamă trebuie să fie conştientă că copiii trebuie să-şi cunoască propriile corpuri şi cum să le poarte de grijă. Ea trebuie să le explice felul în care sunt alcătuiţi muşchii daţi nouă de bunul Tată ceresc şi cum să-i folosim. Noi suntem lucrarea iscusită a lui Dumnezeu, iar Cuvântul Său spune că noi suntem "o făptură aşa de minunată" (Ps. 139,14) ("în mod înfricoşător şi minunat creaţi", KJV). El a pregătit această locuinţă vie pentru mintea noastră; ea este "în mod tainic lucrată", un templu pe care Domnul Însuşi l-a pregătit pentru ca acolo să locuiască Duhul Său cel Sfânt. Mintea controlează omul în întregime. Toate faptele noastre, bune sau rele, îşi au sursa în minte. Mintea este cea care se închină lui Dumnezeu şi ne leagă de lucrurile cereşti. Cu toate acestea, sunt atât de mulţi care îşi irosesc vieţile fără a lua în seamă ce comoară conţine aceasta. Toate organele fizice slujesc minţii, iar nervii sunt mesagerii care transmit comenzile sale tuturor părţilor trupului, ghidând mişcările maşinăriei vii. Mişcarea fizică este de mare ajutor pentru dezvoltarea fizică. Aceasta stimulează circulaţia sângelui şi dă tonus întregului organism. Dacă se îngăduie muşchilor să nu fie folosiţi, foarte curând se va vedea că sângele nu îi hrăneşte în mod suficient. În loc de a creşte ca mărime şi putere, aceştia îşi vor pierde tăria şi elasticitatea şi vor deveni moi şi slabi. Inactivitatea nu constituie legea pe care a instituit-o Dumnezeu pentru corpul omenesc. Activitatea armonioasă a tuturor părţilor - creierul, oasele, muşchii - este necesară pentru dezvoltarea deplină şi sănătoasă a întregului organism omenesc. Educaţia fizică începută în cămin trebuie continuată în şcoli. Este scopul Creatorului ca omul să se cunoască pe sine însuşi; însă prea adesea, în dobândirea de cunoştinţe, acest fapt este pierdut din vedere. Studenţii consacră ani de zile pregătirii şcolare în diferite domenii; ei sunt absorbiţi de studiul ştiinţelor şi lucrurilor din lumea naturală; ei sunt inteligenţi în privinţa multor subiecte, însă nu se cunosc pe ei înşişi. Ei privesc delicatul organism omenesc ca pe ceva ce îşi va purta singur de grijă; şi ceea ce este cel mai important, se neglijează cunoaşterea propriilor lor corpuri. Fiecare student trebuie să înţeleagă cum să-şi poarte de grijă pentru a-şi putea păstra cea mai bună stare de sănătate şi pentru a rezista în faţa slăbiciunii şi a bolii; iar dacă se întâmplă să apară boala sau vreun accident, să ştie ce are de făcut în caz de urgenţă în lucruri obişnuite, fără să fie nevoie să cheme medicul şi să ia medicamente otrăvitoare. Domnul Însuşi a vorbit cu privire la acest subiect - îngrijirea corpului. El spune în Cuvântul Său: "Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt; şi aşa sunteţi voi" (1 Cor. 3,17). Acest pasaj din Scriptură ne impune să avem grijă în mod conştiincios de corpul nostru şi condamnă orice neglijenţă, necunoştinţă sau nepăsare. Şi iarăşi: "Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ; proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" (1 Cor. 6,19.20). "Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul spre slava lui Dumnezeu." (1 Cor. 10,31).
Grija conştientă şi conştiincioasă pentru corpurile noastre o datorăm Tatălui nostru ceresc, care "atât de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (Ioan 3,16). Noi, fiecare, în mod individual, suntem proprietatea lui Hristos, posesiunea Sa pentru care El a plătit. Se cere de la fiecare dintre noi să ne păstrăm sănătatea şi puterea prin practicarea cumpătării în toate lucrurile. Poftele şi pasiunile trebuie ţinute în frâu, pentru ca nu cumva, prin acestea, să slăbim sau să pângărim Templul lui Dumnezeu în om. Tot ceea ce ne slăbeşte puterea fizică ne slăbeşte şi mintea şi o face mai puţin în stare să discearnă între bine şi rău, între ceea ce este corect şi ceea ce este greşit. Acest principiu este ilustrat în cazul lui Nadab şi Abihu. Dumnezeu le-a dat cea mai sacră lucrare de făcut, îngăduindu-le să se apropie de El prin slujba pe care o făceau; însă ei aveau obiceiul de a bea vin şi îşi făceau această slujbă sfântă în sanctuar având minţile tulburi. Acolo se afla focul sacru, care fusese aprins de Însuşi Dumnezeu; dar ei foloseau foc obişnuit în cădelniţele lor când aduceau tămâia, care trebuia să se înalţe ca o mireasmă plăcută împreună cu rugăciunile poporului lui Dumnezeu. Datorită faptului că minţile lor erau înnegurate de o îngăduinţă nesfântă, ei nu au ţinut cont de cerinţa divină; "atunci a ieşit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului" (Levitic 10,2). Dumnezeu le-a interzis preoţilor care slujeau la sanctuar să folosească vin şi acelaşi îndemn ar fi fost dat şi cu privire la tutun, dacă acesta ar fi fost folosit pe atunci; căci şi acesta are o influenţă dăunătoare asupra creierului, amorţindu-l. Fiecare ar trebui să se împotrivească tentaţiei de a folosi vin, tutun, mâncăruri de carne, ceai negru sau cafea. Experienţa a demonstrat că se pot face lucruri foarte bune şi fără aceste lucruri dăunătoare.
În minţile copiilor trebuie bine întipărit, atât de părinţi, cât şi de profesori, că Domnul Hristos a plătit un preţ infinit pentru răscumpărarea noastră. El nu a lăsat nimic nefăcut din ceea ce ar fi putut face pentru ca noi să ne dedicăm lui Dumnezeu. El doreşte ca noi să ne aducem aminte de originea noastră împărătească şi de destinul înalt pe care îl avem în calitate de fii şi fiice ale lui Dumnezeu şi să ne respectăm cu adevărat pe noi înşine. El doreşte ca noi să ne dezvoltăm toate puterile şi să le păstrăm în cea mai bună condiţie posibilă, pentru ca El să ne umple cu harul Său şi să ne folosească în slujba Sa, făcându-ne împreună lucrători cu El în mântuirea sufletelor. Este datoria fiecărui student, a fiecărui individ, aceea de a face tot ce îi stă în putere pentru a aduce trupul său lui Hristos ca un templu curat, desăvârşit din punct de vedere fizic şi moral şi neîntinat, un sălaş potrivit pentru prezenţa lăuntrică a lui Dumnezeu. "Special Testimonies on Education" ,11 mai 1896




ADEVĂRATA EDUCAŢIE ÎNALTĂ


Dumnezeu este iubire. Răul care este în lume nu vine de la El, ci de la marele nostru vrăjmaş, a cărui lucrare a fost întotdeauna aceea de a degrada pe om, de a-i slăbi şi perverti facultăţile. Însă Dumnezeu nu ne-a lăsat în ruina pe care a adus-o căderea în păcat. Tatăl nostru ceresc ne-a pus la îndemână toate mijloacele posibile, pentru ca, prin eforturi bine direcţionate, oamenii să poată ajunge din nou la desăvârşirea de la început şi să fie oameni integri în Isus Hristos. În această lucrare, Dumnezeu aşteaptă să ne facem partea. Noi suntem ai Săi - moştenirea Sa răscumpărată. Dumnezeu şi Fiul Său au plătit pentru familia omenească un preţ infinit. Răscumpărătorul lumii, singurul Fiu al lui Dumnezeu, a salvat ceea ce s-a pierdut datorită căderii, prin ascultarea Sa desăvârşită de lege, prin viaţa Sa şi prin caracterul Său, şi a făcut cu putinţă ca omul să poată să asculte de acea lege sfântă şi neprihănită pe care Adam a călcat-o. Domnul Hristos nu a schimbat divinitatea pentru umanitate, ci a îmbinat umanitatea cu divinitatea; şi în corp omenesc, El a trăit legea în favoarea familiei omeneşti. Păcatele tuturor acelora care aveau să-L primească pe Hristos erau puse în socoteala Sa şi El a satisfăcut pe deplin dreptatea lui Dumnezeu. Întregul plan al mântuirii este exprimat în aceste cuvinte preţioase: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (Ioan 3,16). De fapt, Domnul Hristos a purtat pedeapsa pentru păcatele lumii, pentru ca neprihănirea Lui să poată fi pusă în contul păcătoşilor şi pentru ca, prin pocăinţă şi credinţă, ei să poată deveni ca El în ce priveşte sfinţenia caracterului. El spune: "Eu port vinovăţia pentru păcatele omului; lasă-Mă să iau asupra Mea pedeapsa, iar păcătosul care se pocăieşte să poată sta înaintea Ta nevinovat." În momentul în care păcătosul crede în Hristos, el stă în faţa lui Dumnezeu necondamnat; căci neprihănirea Lui Hristos este a sa; ascultarea desăvârşită a lui Hristos este pusă în contul său. Însă el trebuie să coopereze cu puterea divină şi să se străduiască să învingă păcatul, pentru a putea veni desăvârşită în faţa lui Hristos. Preţul de răscumpărare plătit de Domnul Hristos este suficient pentru mântuirea tuturor oamenilor; însă de el vor beneficia doar aceia care devin fiinţe noi în Isus Hristos, supuşi credincioşi ai împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu. Suferinţa Sa nu va scuti de pedeapsă pe păcătosul care nu se pocăieşte şi care este necredincios. Lucrarea lui Hristos a fost aceea de a-l aduce pe om în starea de la început, de a-l vindeca, prin puterea divină, de rănile şi vânătăile produse de păcat. Partea omului este de a se agăţa prin credinţă de meritele lui Hristos şi de a colabora cu fiinţele cereşti în formarea unui caracter neprihănit, pentru ca Dumnezeu să-l poată salva pe păcătos şi totuşi, în acelaşi timp, El să fie drept şi dreptatea Sa satisfăcută. Preţul plătit pentru mântuirea noastră pune o mare obligaţie asupra fiecăruia dintre noi. Este datoria noastră aceea de a înţelege ceea ce cere Dumnezeu de la noi şi ceea ce doreşte El să fim. Cei care îi învaţă pe tineri şi pe copii ar trebui să-şi dea seama ce obligaţie le revine şi să facă tot ce pot pentru a înlătura greşelile, fizice, mintale sau morale. Trebuie să ţintească ei înşişi spre desăvârşire, pentru ca elevii şi studenţii să poată avea un model corect. Profesorii trebuie să lucreze în mod circumspect. Cei care sunt adesea alături de Dumnezeu prin rugăciune au îngerii sfinţi de partea lor. Atmosfera care înconjoară sufletele lor este curată şi sfântă; căci sufletul le este cu totul pătruns de influenţa sfinţitoare a Duhului lui Dumnezeu. Ei trebuie să înveţe zilnic în şcoala lui Hristos, pentru a putea fi profesori care Îl au pe marele Învăţător drept călăuză. Ei trebuie să înveţe de la Hristos şi să devină una cu El în lucrarea de învăţare şi instruire a minţilor omeneşti, înainte de a putea deveni profesori eficienţi în cea mai înaltă educaţie - cunoaşterea lui Dumnezeu. Dumnezeu este descoperit în Cuvântul Său. "Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde." (Rom. 15,4). "Şi iarăşi lăudaţi pe Domnul, toate Neamurile; slăviţi-L toate noroadele. Tot astfel zice şi Isaia: "Din Iese va ieşi o rădăcină, care se va scula să domnească peste Neamuri; şi Neamurile vor nădăjdui în El". Adevărata educaţie înaltă este cea care îi face pe elevi şi studenţi să-L cunoască pe Dumnezeu şi Cuvântul Său şi îi pregăteşte pentru viaţa veşnică. Domnul Hristos S-a oferit ca jertfă pentru păcat tocmai pentru a le face posibil accesul la această viaţă. Dragostea şi harul Său sunt vădit exprimate în rugăciunea pe care a făcut-o pentru ucenicii Săi: "După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: 'Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu'." (Ioan 17,1-3). Fiecare profesor care lucrează cu copii şi tineri trebuie să lucreze în armonie cu această rugăciune, conducându-i pe elevi şi studenţi la Hristos.
Domnul Isus continuă, exprimându-şi grija pentru ai Săi: "Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi nici unul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Dar acum, Eu vin la Tine, şi spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume." (Ioan 17,11-14). De-am putea prinde spiritul pe care-l insuflă această rugăciune care se înalţă spre cer! Domnul Hristos arată aici ce metode şi ce putere a folosit El pentru a-Şi ţine ucenicii departe de practicile şi obiceiurile lumii: "Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât pentru că ei nu sunt din lume". Faptele, cuvintele şi spiritul lor nu sunt în armonie cu lumea, "după cum Eu nu sunt din lume". Şi Mântuitorul adaugă: "Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău". Copiii şi tinerii ar trebui să primească învăţătură după modelul pe care îl indică aici Domnul Hristos, pentru a putea fi despărţiţi de lume. "Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul" (Ioan 17,17). Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să devină marea putere de învăţătură. Oare cum ar putea cunoaşte elevii şi studenţii adevărul, dacă nu printr-un studiu atent, serios şi stăruitor al cuvântului? Aici se află marele stimulent, forţa ascunsă care însufleţeşte puterile mintale şi fizice şi călăuzeşte viaţa în direcţia cea bună. Aici, în Cuvânt, se găseşte înţelepciune, poezie, istorie, biografie şi cea mai profundă filozofie. Aici se află ceea ce stimulează mintea spre o viaţă viguroasă şi sănătoasă şi o pune în mişcare în cel mai înalt grad. Este imposibil să studiezi Biblia într-un spirit umil, dornic de a învăţa, fără a dezvolta şi întări intelectul. Aceia care ajung să cunoască bine înţelepciunea şi planul lui Dumnezeu aşa cum sunt descoperite în Cuvântul Său devin bărbaţi şi femei puternici din punct de vedere intelectual; şi ei pot deveni lucrători eficienţi alături de marele Educator, Isus Hristos. "Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa îi trimit şi Eu pe ei în lume." Este o lucrare de făcut pentru lume şi Domnul Hristos Îşi trimite mesagerii care trebuie să fie împreună lucrători cu El. Domnul Hristos a dat poporului Său cuvintele adevărului şi toţi sunt chemaţi să-şi îndeplinească partea în a face cunoscut lumii acest adevăr. "Pentru ei Mă sfinţesc Eu, pentru ca şi ei să poată fi sfinţiţi prin adevăr." Profesorii cred uneori că ei pot învăţa pe alţii după propria lor înţelepciune, aşa, cu nedesăvârşirile lor omeneşti; însă Hristos, divinul Învăţător, a cărui lucrare este aceea de a restaura în om ceea ce s-a pierdut prin păcat, S-a sfinţit pe El Însuşi în vederea acestei lucrări. El S-a oferit pe Sine Însuşi lui Dumnezeu ca jertfă pentru păcat, dându-Şi viaţa pentru viaţa lumii. El doreşte ca cei pentru care a plătit un astfel de preţ de răscumpărare să se sfinţească "prin adevăr", după exemplul pe care li l-a dat El. Învăţătorul este ceea ce doreşte ca ucenicii Săi să devină. Nu există sfinţire despărţită de adevăr - Cuvântul. Atunci, cât este de important ca acesta să fie una cu noi! Rugăciunea Domnului Hristos cuprinde mai mult decât pe ucenicii Lui; ea se referă la toţi aceia care Îl vor primi pe Hristos prin credinţă. "Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una, Eu în ei şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine."(Ioan 17,20-23). Minunate, minunate cuvinte, aproape dincolo de înţelegerea noastră! Oare le vor înţelege profesorii din şcolile noastre? Vor lua ei Cuvântul lui Dumnezeu drept manual care să-i facă înţelepţi spre mântuire? Această Carte este glasul lui Dumnezeu care ne vorbeşte nouă. Biblia ne deschide cuvintele vieţii ; căci ea ne familiarizează cu Domnul Hristos, care este viaţa noastră. Pentru a putea avea o credinţă autentică, întemeiată pe Hristos, trebuie să-L cunoaştem pe El aşa cum este reprezentat în Cuvânt. Credinţa este demnă de încredere. Nu este ceva ce are de-a face cu ceea ce ne convine sau care este în acord cu impulsul sau emoţia de moment; ci este un principiu care îşi are temelia în Isus Hristos. Şi această credinţă trebuie exercitată continuu prin studiu stăruitor, asiduu, al Cuvântului. Cuvântul devine astfel un mijloc viu; iar noi suntem sfinţiţi prin adevăr.
Duhul Sfânt ne-a fost dat ca ajutor în studiul Cuvântului. Domnul Isus promite: "Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu" (Ioan 14,26). Cei care sunt învăţaţi de Duhul Sfânt vor fi în stare să-i înveţe pe alţii din Cuvânt în mod inteligent. Şi când se studiază Cartea, implorând călăuzirea Duhului Sfânt şi cu o deplină consacrare a inimii, care este sfinţită prin adevăr, acesta va împlini tot ce a făgăduit Isus. Consecinţa studierii Bibliei în acest mod va fi minţi echilibrate; căci puterile fizice, mintale şi morale se vor dezvolta în mod armonios. Cunoştinţa spirituală nu va fi paralizată. Priceperea va fi stimulată; simţurile vor fi trezite; conştiinţa va fi sensibilizată; sentimentele vor fi curăţite; va fi creată o atmosferă morală mai bună; şi va fi împărtăşită o nouă putere de a rezista împotriva ispitei. Şi toţi, atât profesori, cât şi elevi, vor deveni activi şi serioşi în lucrarea lui Dumnezeu. Însă mulţi profesori nu sunt dispuşi să aibă o pregătire religioasă deplină. Ei sunt mulţumiţi cu un serviciu făcut pe jumătate, slujind Domnului doar de a scăpa de pedeapsa pentru păcat. Acest serviciu făcut cu jumătate de măsură le afectează învăţătura. Experienţa pe care nu doresc să o aibă ei înşişi nu doresc s-o câştige nici elevii lor. Ceea ce le-a fost dat ca binecuvântare a fost înlăturat ca element periculos. Tentativa de călăuzire a Duhului Sfânt este întâmpinată cu cuvintele lui Felix, rostite către Pavel: "De astă-dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema" (Fapte 24,25). Ei doresc alte binecuvântări; altele decât cele pe care le dă Dumnezeu, care este mai doritor să le dea decât un tată care dă cele mai bune daruri copiilor săi; Duhul Sfânt, care este oferit cu îmbelşugare potrivit cu plinătatea lui Dumnezeu şi care, dacă este primit, va aduce după Sine şi celelalte binecuvântări. Ce cuvinte aş putea folosi eu pentru a exprima în mod suficient tot ce este legat de acesta? Solul divin a fost respins cu voinţă hotărâtă. "Până aici să mergi cu studenţii mei, nu mai departe de atât. Nu avem nevoie de entuziasm în şcolile noastre, de animare. Suntem mult mai mulţumiţi să lucrăm noi înşine cu studenţii! În acest fel este dispreţuit solul plin de îndurare al lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. Oare nu sunt profesorii din şcolile noastre în pericol de blasfemie, acuzând Duhul Sfânt de a fi o putere înşelătoare, care conduce spre fanatism? Unde sunt acei profesori care aleg zăpada Libanului, care vine de pe stâncile ogoarelor, sau apele reci, curgătoare, care vin din alt loc decât apele tulburi din vale? Asupra noastră, a celor de la Battle Creek, au venit averse de şuvoaie de ape vii. Fiecare ploaie a constituit o revărsare a puterii divine; însă voi nu le-aţi identificat în acest fel. În loc să beţi cu îmbelşugare din izvoarele mântuirii, oferite din plin prin influenţa Duhului Sfânt, voi v-aţi întors spre canalele obişnuite şi aţi încercat să satisfaceţi setea sufletului cu apele poluate ale ştiinţei omeneşti. Urmarea a fost inimi însetate atât în şcoală, cât şi în biserică. Cei care s-au mulţumit cu o spiritualitate slabă au mers departe în a nu preţui atingerile profunde ale Duhului lui Dumnezeu. Însă eu sper că profesorii nu au trecut încă de acea linie care reprezintă împietrirea inimii şi orbirea minţii. Dacă încă sunt mişcaţi de Duhul Sfânt, eu sper că ei nu vor ajunge să numească neprihănirea păcat, iar păcatul neprihănire. Este necesară convertirea inimii în rândul profesorilor. Este nevoie de o schimbare autentică în ce priveşte metodele de învăţare, mentalitatea, şi aceasta este posibil doar printr-o relaţie personală cu un Mântuitor viu. Este un lucru să accepţi lucrarea Duhului atunci când are loc convertirea şi cu totul altceva să accepţi Duhul Sfânt ca un mijloc de mustrare, care te cheamă la pocăinţă. Este necesar ca atât profesorii, cât şi studenţii nu doar să accepte adevărul, dar şi să aibă o cunoaştere profundă, practică, a lucrărilor Duhului. Avertismentele Lui sunt date datorită necredinţei acelora care pretind a fi creştini. Dumnezeu Se apropie de studenţi deoarece ei sunt conduşi greşit de educatorii în care îşi pun încrederea; însă atât profesorii, cât şi studenţii trebuie să fie în stare să recunoască vocea Păstorului. Voi, care aţi pierdut demult spiritul rugăciunii, rugaţi-vă, rugaţi-vă cu stăruinţă: "Îndură-Te de lucrarea Ta care suferă; îndură-Te de biserică; îndură-Te de credincioşi, de fiecare în parte, Tu, Tată al îndurărilor. Ia de la noi tot ce ne întină şi tot ce nu-i după voia Ta; însă nu lua de la noi Duhul Tău Cel Sfânt." Sunt şi vor fi întotdeauna persoane care nu acţionează înţelept, care, dacă se rostesc cuvinte de îndoială sau necredinţă, se leapădă de convingerile lor religioase şi îşi urmează propria lor voinţă; şi datorită procedeelor acestora Domnul Hristos este batjocorit. Bieţii muritori mărginiţi au judecat şi condamnat bogatele şi preţioasele revărsări ale Duhului, aşa cum iudeii au condamnat lucrarea Domnului Hristos. Să fie înţeles de către orice instituţie din America - nu vă este încredinţat vouă să direcţionaţi lucrarea Duhului Sfânt şi să spuneţi cum să se manifeste. Sunteţi vinovaţi că aţi făcut acest lucru. Fie ca Domnul să vă ierte, aceasta este rugăciunea mea. În loc să fi fost respins şi înlăturat, aşa cum s-a întâmplat, Duhul Sfânt ar fi trebuit să fie bine primit şi prezenţa Sa încurajată. Când vă veţi sfinţi prin ascultare de Cuvânt, Duhul Sfânt vă va trimite licăriri ale lucrurilor cereşti. Când Îl căutaţi pe Dumnezeu cu umilinţă şi stăruinţă, cuvintele pe care le-aţi rostit cu răceală se vor aprinde în inimile voastre; adevărul nu va lâncezi atunci pe limbile voastre. Soarta veşnică trebuie să constituie preocuparea principală a profesorilor, elevilor şi studenţilor. Trebuie evitată asemănarea cu lumea. Profesorii trebuie să fie sfinţiţi prin adevăr, şi lucrul cel mai important trebuie să fie convertirea elevilor şi studenţilor lor, pentru a putea avea o inimă şi o viaţă nouă. Planul Marelui Învăţător este refacerea chipului lui Dumnezeu în om şi fiecare profesor din şcolile noastre trebuie să lucreze în armonie cu acest plan. Profesori, încredeţi-vă în Dumnezeu şi mergeţi mai departe. "Harul Meu îţi este de ajuns" este asigurarea pe care o dă Marele Învăţător. Căutaţi să fiţi însufleţiţi de aceste cuvinte şi niciodată, niciodată nu vorbiţi de îndoială sau necredinţă. Fiţi energici. Nu există slujire pe jumătate în religia curată şi neîntinată. "Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău." Este nevoie de cea mai mare ambiţie sfinţită din partea acelora care cred Cuvântul lui Dumnezeu. Profesori, spuneţi-le elevilor şi studenţilor voştri că Domnul Hristos S-a îngrijit de tot ce au nevoie pentru a merge înainte şi a fi învingători. Călăuziţi-i să se încreadă în făgăduinţa divină: "Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc; pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul; căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale." (Iacov 1,5-8). De la Dumnezeu, izvorul înţelepciunii, vine toată înţelepciunea care este de valoare pentru om, tot ceea ce mintea poate prinde şi reţine. Fructul pomului care reprezintă binele şi răul nu trebuie atins doar pentru că aşa recomandă cel care a fost odată un înger strălucitor. El a spus că, dacă vor mânca din el, oamenii vor cunoaşte binele şi răul. Lăsaţi-l în pace. Adevărata cunoaştere nu se capătă de la oamenii necredincioşi sau nelegiuiţi. Cuvântul lui Dumnezeu este lumină şi adevăr. Lumina adevărată străluceşte de la Domnul Isus Hristos, care "luminează pe orice om venind în lume". De la Duhul Sfânt vine cunoaşterea divină. El ştie de ce are nevoie omenirea pentru a promova pacea, fericirea şi odihna aici, în această lume, şi a asigura odihna veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. "Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina şi sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă. Şi Duhul şi Mireasa zic: 'Vino!' Şi cine aude, să zică: 'Vino!' Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!" (Apoc. 22,16.17).
"Special Testimonies on Education", 12 iunie 1896





EXEMPLUL LUI HRISTOS ÎN CONTRAST CU FORMALISMUL

Despre copilul Isus se dă această mărturie divină: "Iar Pruncul creştea şi se întărea, era plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste El" (Luca 2,40). După vizita la Ierusalim, la vârsta de 12 ani, El S-a întors împreună cu părinţii Săi şi "a venit în Nazaret şi le era supus. Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor" (Luca 2,51.52). În zilele Domnului Hristos, cei care-i învăţau pe copii şi tineri erau formalişti. În timpul lucrării Sale, Domnul Hristos le-a spus rabinilor: "Vă rătăciţi pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" (Matei 22,29). Şi i-a acuzat că "învaţă ca învăţături nişte porunci omeneşti" (Matei 15,9). Tradiţia era luată în considerare, respectată şi ridicată în slăvi mai presus decât Scripturile. Învăţăturile oamenilor şi ne-sfârşitele ceremonii ocupau o parte atât de mare în viaţa celui care trebuia să înveţe, încât educaţia care oferea adevărata cunoaştere de Dumnezeu era neglijată. Marii învăţători zăboveau continuu asupra lucrurilor mici, cerând ca orice detaliu să fie respectat în ceremoniile religioase, iar religia devenise cea mai mare obligaţie. Ei plăteau zecime din "izmă, mărar şi chimen" (Matei 23,23), în timp ce lăsau "nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia" (Matei 23,23). Astfel, erau introduse o mulţime de absurdităţi, nimicuri, care îndepărtau de la tineri lucrurile esenţiale care erau necesare în slujirea lui Dumnezeu. În sistemul educaţional nu exista loc pentru acea experienţă personală în care sufletul cunoaşte puterea acelui "aşa zice Domnul" şi ajunge să se bizuie pe cuvântul divin, singurul care poate aduce pace şi putere de la Dumnezeu. Ocupaţi cu un şir nesfârşit de ceremonii, elevii din aceste şcoli nu aveau parte de ore liniştite în care să poată avea comuniune cu Dumnezeu şi să-I asculte glasul vorbind inimilor lor. Ceea ce rabinii considerau educaţie superioară era în realitate cel mai mare obstacol în calea adevăratei educaţii. Aceasta era potrivnică oricărei dezvoltări reale. Instruiţi astfel de ei, puterile tinerilor erau reprimate, iar minţile lor înguste, limitate. Fraţii şi surorile lui Isus au învăţat numeroasele tradiţii şi ceremonii ale rabinilor, însă Domnul Hristos nu a putut fi convins să fie interesat de acestea. În timp ce auzea la tot pasul "să faci cutare" şi "cutare să nu faci", El Şi-a văzut de drum, fiind independent de aceste restricţii. Cerinţele societăţii şi cerinţele lui Dumnezeu se ciocneau continuu; şi în copilăria Sa, când obiceiurile şi învăţăturile cărturarilor învăţaţi Îl puteau afecta, El nu a frecventat şcolile lor. Domnul Isus n-ar fi urmat nici un obicei care I-ar fi cerut să Se îndepărteze de voia lui Dumnezeu şi nici nu S-ar fi lăsat învăţat de cuvintele oamenilor, mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu. El împiedica pătrunderea în mintea Sa a acelor sentimente şi ceremonii care nu Îl aveau pe Dumnezeu la bază. El nu lăsa ca aceste lucruri să-L influenţeze. Astfel, El ne-a învăţat că este mult mai bine să previi răul decât să încerci să-l corectezi, după ce acesta a găsit un punct de sprijin în minte. Şi, prin exemplul Său, Domnul Hristos i-a învăţat şi pe alţii să nu se pună în situaţia de a fi întinaţi. Dar nici nu Se aşeza fără rost într-o poziţie care-L aducea în conflict cu rabinii, care, în decursul anilor, ar fi însemnat slăbirea influenţei Sale asupra poporului. Din aceleaşi motive, El nu a putut fi determinat să ţină acele ritualuri fără sens sau să repete acele obiceiuri pe care, mai târziu, în lucrarea Sa, le-a condamnat cu atâta hotărâre. Deşi a fost supus părinţilor Săi, Isus a început încă de la o vârstă foarte fragedă să contribuie El Însuşi la formarea caracterului Său. Mama Sa I-a fost primul învăţător, dar El primea continuu învăţătură de la Tatăl Său din ceruri. În loc să se aplece atent asupra celor învăţate de rabini de-a lungul secolelor, Domnul Isus, călăuzit de Învăţătorul Divin, a studiat cuvintele lui Dumnezeu, curate şi neîntinate, şi a studiat de asemenea marea carte a naturii. Cuvintele "Aşa vorbeşte Domnul" erau întotdeauna pe buzele Sale şi "Stă scris" era motivaţia adusă pentru orice faptă care se deosebea de obiceiurile familiei. El a adus o atmosferă mai curată în viaţa de familie. Deşi nu S-a lăsat învăţat de rabini, neducându-Se la şcolile lor, totuşi adesea ajungea în contact cu ei şi întrebările pe care le punea El, ca şi când ar fi fost unul care frecventa anumite şcoli, îi punea în încurcătură pe oamenii învăţaţi; căci practicile lor nu erau în armonie cu Scripturile şi ei nu aveau înţelepciunea care vine de la Dumnezeu. Chiar şi acelora care nu priveau cu ochi buni nerespectarea de către El a obiceiurilor populare, educaţia Lui li se părea mai înaltă decât a lor înşişi. Viaţa lui Isus dovedea că El Se aştepta la mult, de aceea şi încerca mult. Chiar din copilărie, El a fost adevărata lumină care a strălucit în întunericul moral al lumii. El S-a descoperit pe Sine ca fiind adevărul şi călăuza oamenilor. Concepţiile Sale cu privire la adevăr şi puterea Sa de a se împotrivi ispitei erau în conformitate cu acel Cuvânt, scris de bărbaţii cei sfinţi, inspiraţi chiar de El. Comuniunea cu Dumnezeu, o deplină consacrare a vieţii faţă de El, în împlinirea cuvântului Său, fără să ţină seama de educaţia falsă sau de obiceiurile şi tradiţiile vremii, au fost cele care au marcat viaţa lui Isus. Religia însemna, după părerea rabinilor, să facă încontinuu ceva şi să-şi arate superioritatea prin îndeplinirea unor fapte exterioare; în vreme ce, prin neascultarea continuă de Cuvântul lui Dumnezeu, ei au pervertit calea Domnului. Însă educaţia care Îl are la bază pe Dumnezeu îi va conduce pe oameni să-L caute pe Dumnezeu "şi să se silească să-L găsească bâjbâind" (Fapte 17,27). Cel infinit nu este şi nu va fi niciodată limitat de organizaţii omeneşti sau de planuri omeneşti. Fiecare suflet trebuie să aibă o experienţă personală în dobândirea cunoaşterii voinţei şi căilor lui Dumnezeu. În toţi aceia care sunt învăţaţi de Dumnezeu, trebuie să fie descoperită o viaţă care nu este în armonie cu lumea, obiceiurile ei, practicile ei sau experienţele ei. Prin studiul Scripturii, prin rugăciune stăruitoare, ei pot auzi solia Lui către ei: "Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu" (Ps. 46,10). Când orice alt glas amuţeşte, când orice interes vremelnic este dat la o parte, liniştea din suflet face să fie mai bine auzit glasul lui Dumnezeu. În acest fel avem odihna în El. Pacea, bucuria şi viaţa sufletului este Dumnezeu.
Când copilul caută să se apropie mai mult de tatăl său, mai mult decât oricare altă persoană, el îi arată dragostea sa, credinţa sa, deplina sa încredere. Iar copilul se odihneşte în siguranţă în înţelepciunea şi tăria tatălui. Aşa este şi cu copiii lui Dumnezeu. Domnul ne spune: "Priviţi la Mine şi veţi fi mântuiţi." "Veniţi la Mine şi vă voi da odihnă." "Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi îi va fi dată." "Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul! Căci este ca un nenorocit în pustie şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat şi fără locuitori. Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme şi nu încetează să aducă roadă." (Ier. 17,5-8). "Special Testimonies on Education," 27 august 1896.


PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Youth's Instructor" - Lipsa de respect a tinerilor, 8 oct. 1896






UN EXEMPLU DIVIN

Încă de timpuriu, cei credincioşi din Israel acordau multă atenţie educaţiei. Domnul rânduise ca toţi copiii, încă din pruncie, să fie învăţaţi despre bunătatea şi măreţia Sa, în special aşa cum sunt descoperite în Legea Sa şi arătate în istoria lui Israel. Prin cântare, rugăciune şi lecţii din Scriptură, adaptate unor minţi deschise, taţii şi mamele trebuia să-şi înveţe copiii că Legea lui Dumnezeu este o expresie a caracterului Său şi că, pe măsură ce primesc principiile Legii în inimă, chipul lui Dumnezeu se formează în minte şi suflet. Atât în şcoală, cât şi în cămin, majoritatea învăţăturilor erau date pe cale orală, însă tinerii învăţau de asemenea să citească scrierile ebraice; iar sulurile de pergament ale Vechiului Testament erau la îndemâna lor pentru studiu. În zilele Domnului Hristos, educaţia religioasă a tinerilor era considerată atât de importantă, încât cetatea sau oraşul care nu avea şcoli pentru această activitate erau privite ca fiind sub blestemul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, atât în şcoli, cât şi în cămin, învăţarea devenise mecanică, de formă. Deoarece "în toate lucrurile a trebuit să Se asemene fraţilor Săi" (Evrei 2,17), şi Isus a dobândit cunoştinţă aşa cum o putem dobândi şi noi, cunoaşterea temeinică a Scripturilor pe care El a dovedit-o în lucrarea Sa stă ca mărturie pentru stăruinţa cu care El S-a dedicat, în acei ani timpurii, studiului Cuvântului sacru. Şi, zi de zi, El căpăta învăţături din marea bibliotecă a lumii însufleţite şi a celei neînsufleţite. El, care a creat toate lucrurile, era acum un copil al omenirii şi studia lecţiile pe care propria Sa mână le scrisese pe pământ, pe mare şi pe cer. Parabolele prin care, în timpul lucrării Sale, I-a plăcut atât de mult să ilustreze lecţiile cu privire la adevăr arată cât de deschis era spiritul Său faţă de influenţa naturii şi cum, în copilăria şi tinereţea Sa, se delecta culegând învăţături spirituale din lucrurile care-L înconjurau în viaţa de toate zilele. Însemnătatea cuvântului şi a lucrărilor lui Dumnezeu se descopereau înaintea lui Isus în mod treptat, pe măsură ce El căuta să înţeleagă motivaţia lucrurilor şi, în acest fel, orice tânăr poate căuta să înţeleagă. Îi plăcea să cultive gânduri şi simţăminte sfinte. Toate ferestrele sufletului erau deschise spre soare; şi în lumina cerului, firea spirituală se întărea tot mai mult, iar viaţa Lui dădea pe faţă înţelepciunea şi harul lui Dumnezeu. Orice copil poate dobândi cunoştinţa aşa cum a dobândit-o Domnul Isus din lucrările naturii şi de pe paginile sfinte ale Cuvântului lui Dumnezeu. Pe măsură ce Îl cunoaştem pe Tatăl nostru ceresc prin Cuvântul Său, îngerii se vor apropia, minţile noastre vor fi înnobilate şi rafinate şi vom deveni tot mai mult asemenea Mântuitorului nostru. Şi pe măsură ce contemplăm frumosul şi măreţia în natură, sentimentele noastre se îndreaptă către Dumnezeu; în timp ce spiritul este cuprins de teamă sfântă, sufletul este întărit când vine în contact cu Cel Infinit, prin lucrările Sale. Comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune dezvoltă facultăţile mintale şi morale, iar puterile spirituale se întăresc pe măsură ce gândurile noastre zăbovesc asupra lucrurilor spirituale. Viaţa lui Isus a fost o viaţă în armonie cu Dumnezeu. Pe când era copil, El gândea şi vorbea ca un copil, însă nici o urmă de păcat nu umbrea chipul lui Dumnezeu din El. De la primii zori ai inteligenţei, El a crescut mereu în ce priveşte harul ceresc şi cunoaşterea adevărului. "Special Testimonies on Education", 1896




BIBLIA - CEA MAI IMPORTANTĂ CARTE PENTRU EDUCAŢIE ÎN ŞCOLILE NOASTRE


Biblia constituie descoperirea lui Dumnezeu lumii noastre, vorbindu-ne de caracterul pe care trebuie să îl avem pentru a ajunge în paradisul lui Dumnezeu. Trebuie să o considerăm ca fiind descoperirea lui Dumnezeu faţă de noi a lucrurilor veşnice - lucrurile cele mai importante pe care trebuie să le cunoaştem. Lumea o aruncă la o parte, ca şi când cercetarea acesteia ar fi isprăvită, însă 1000 de ani de studiu nu ar epuiza comorile ascunse pe care le conţine. Numai veşnicia va putea scoate la iveală înţelepciunea acestei cărţi. Nestematele pe care le cuprinde sunt inepuizabile; căci este înţelepciunea unei minţi infinite. În nici o perioadă de timp omul nu a învăţat tot ce se putea învăţa din Cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, există noi viziuni cu privire la adevăr care trebuie luate în seamă şi multe lucruri de înţeles, legate de caracterul şi însuşirile lui Dumnezeu - bunăvoinţa Sa, harul Său, îndelunga Sa răbdare, exemplul Său de ascultare desăvârşită. "Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi (şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl), plin de har şi de adevăr" (Ioan 1,14). Studiul acesta este studiul cel mai valoros, care întăreşte mintea şi dă putere facultăţilor intelectuale. Când este examinat cu stăruinţă, sunt descoperite comori ascunse, iar cel care iubeşte adevărul izbucneşte în strigăt de biruinţă: "Fără îndoială, mare este taina evlaviei. Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă" (1 Tim. 1,16). "Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat de Sine Însuşi şi a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor." (Coloseni 2,5-7). Biblia, primită pe deplin şi studiată ca fiind glasul lui Dumnezeu, arată familiei omeneşti cum să ajungă la fericirea veşnică şi să aibă parte de comorile cerului. "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună." (2 Tim. 3,16.17). Suntem noi oare atunci atât de greoi la minte, încât să nu înţelegem acest lucru? Să cultivăm noi o foame adâncă după realizările scriitorilor învăţaţi şi să nesocotim Cuvântul lui Dumnezeu? Dorinţa după acest fel de lucruri, care nu ar trebui să existe niciodată, lucruri pe care oamenii le socotesc drept cunoaştere, îi face pe oameni să nu poată fi înţelepţi spre mântuire. "În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: 'Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.' Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt. Şi avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt." (2 Petru 1,16-21). "Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde." (Rom. 15,4). "Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi." (1 Tim. 4,15). "Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac." (1 Petru 1, 24.25). Prin cercetarea atentă a Bibliei mintea se întăreşte, se rafinează, se înalţă. Dacă nu ar exista nici o altă carte în toată lumea aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu, trăit în viaţă prin harul lui Hristos, ar face pe om desăvârşit în această lume şi cu un caracter corespunzător vieţii viitoare, viaţa veşnică. Toţi aceia care studiază Cuvântul, considerându-l prin credinţă ca fiind adevărul şi primindu-l în caracter, vor fi desăvârşiţi în El, care este totul în toţi. Mulţumim lui Dumnezeu pentru posibilităţile puse în faţa omenirii. Însă studierea multor autori diferiţi aduce confuzie în minte, o oboseşte şi are o influenţă dăunătoare asupra vieţii religioase. În Biblie sunt arătate în mod clar datoriile omului faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii săi; însă, fără a studia Cuvântul, cum am putea îndeplini aceste cerinţe? Noi trebuie să-L cunoaştem pe Dumnezeu; căci "aceasta este viaţa veşnică", spunea Domnul Hristos, "să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17,3). Afirmaţiile sau pretenţiile oamenilor nu trebuie luate în considerare ca fiind adevăr, atunci când sunt contrare Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi al pământului, izvorul oricărei înţelepciuni, nu poate fi pus pe planul doi niciodată. Însă ceea ce se întâmplă este din cauză că aşa-zişii autori mari, care oferă şcolilor noastre manualele lor pentru studiu, sunt primiţi şi ridicaţi în slavă, chiar dacă nu au o legătură vitală cu Dumnezeu. Prin astfel de studii, oamenii au fost călăuziţi departe de Dumnezeu, pe cărări interzise; minţile au fost grozav de mult împovărate prin muncă inutilă, în încercarea de a obţine ceea ce pentru ei este întocmai ceea ce a fost pentru Adam şi Eva dorinţa de a cunoaşte binele şi răul, pentru obţinerea căreia au dovedit neascultare faţă de Dumnezeu. Dacă Adam şi Eva n-ar fi atins niciodată pomul cunoştinţei binelui şi răului, ei s-ar fi aflat în acea stare în care Dumnezeu le-ar fi putut da cunoştinţă care nu ar fi trebuit lăsată în urmă o dată cu lucrurile acestei lumi, însă pe care ar fi putut să o ia cu ei în paradisul lui Dumnezeu. Însă, în zilele noastre, tinerii şi tinerele petrec ani de zile pentru dobândirea unei educaţii care nu este decât lemn şi paie, mirişte, educaţie ce va fi nimicită în marele conflict final. Mulţi petrec ani întregi din viaţa lor cu studiul cărţilor, dobândind o educaţie care va pieri o dată cu ei. Dumnezeu nu pune nici o valoare pe o asemenea educaţie. Această presupusă înţelepciune, câştigată din studiul diferiţilor autori, a exclus şi a micşorat strălucirea şi valoarea Cuvântului lui Dumnezeu. Mulţi studenţi au plecat din şcoală fără să fie în stare să primească Cuvântul lui Dumnezeu cu acelaşi respect pe care i l-au acordat înainte de a veni la şcoală, iar credinţa lor s-a întunecat în străduinţa de a se evidenţia în studiile respective. Biblia nu a fost considerată standardul în educaţia lor, ci în faţa lor au fost aşezate cărţi care propagă necredincioşia şi teorii nesănătoase. Nu există nimic mai nobil şi mai dătător de putere ca studiul marilor teme care privesc viaţa noastră veşnică. Fie ca studenţii să caute să prindă aceste adevăruri date de Dumnezeu; să caute să preţuiască aceste lucruri şi minţile lor se vor dezvolta şi se vor întări făcând aceste eforturi. Însă o minte încărcată cu lucruri care nu vor fi folosite niciodată este o minte pipernicită şi slăbită, pentru că ea nu este preocupată decât de lucrurile materiale, comune. O astfel de minte nu s-a străduit niciodată să ia seama la descoperirile înălţătoare care vin de la Dumnezeu. "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică." (Ioan 3,16). Pe măsură ce mintea este solicitată să se preocupe de acest fel de teme măreţe, ea se va înălţa tot mai mult în înţelegerea acestor subiecte de importanţă veşnică, lăsând la o parte lucrurile neînsemnate, socotindu-le fără valoare. Toate lucrurile inutile trebuie îndepărtate din manualele de studiu şi înaintea studenţilor trebuie prezentate doar acele studii care au o valoare reală. Doar cu astfel de studii trebuie să se familiarizeze ei pentru a-şi putea asigura acea viaţă care se poate compara cu viaţa lui Dumnezeu. Şi pe măsură ce învaţă aceste lucruri, mintea lor se va întări şi se va dezvolta, aşa cum s-a petrecut cu Isus şi Ioan Botezătorul. Ce l-a făcut pe Ioan să fie mare? El şi-a închis mintea faţă de mulţimea de tradiţii predate de învăţătorii naţiunii iudaice şi şi-a deschis-o faţă de acea "înţelepciune care vine de sus". Înainte de naşterea sa, Duhul Sfânt a dat mărturie astfel despre Ioan: "Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umplea de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale. El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El." (Luca 1,15.17). Iar Zaharia, în profeţia sa, a spus despre Ioan: "Şi tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui, şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui; datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime, ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii! Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel." (Luca 1,76-80). Simeon a spus despre Domnul Hristos: "Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze neamurile şi slava poporului Tău Israel" (Luca 2,29-32). "Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor." (Luca 2,52). Domnul Isus şi Ioan Botezătorul erau consideraţi ignoranţi de către învăţătorii din acel timp, pentru că ei nu învăţaseră în şcoala lor. Însă Dumnezeul cerurilor a fost învăţătorul lor şi toţi care îi auzeau erau uimiţi cât de bine cunoşteau ei Scripturile fără să fi învăţat niciodată; însă ei au învăţat de la Dumnezeu, primind cea mai înaltă înţelepciune. Judecata oamenilor, chiar a învăţătorilor, poate fi foarte vastă în ceea ce priveşte adevărata educaţie. Învăţătorii din vremea Domnului Hristos nu i-au educat pe tineri în vederea cunoaşterii corecte a Scripturilor, ceea ce stă la temelia oricărei educaţii vrednice de acest nume. Domnul Hristos a spus fariseilor: "Vă rătăciţi pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu", "învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti". Şi El S-a rugat pentru ucenici: "Sfinţeşte-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr." (Ioan 17, 17- 19). " Şi Domnul a vorbit lui Moise, şi i-a zis: 'Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc" (Exod 31,13). "Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea." (Ex. 31, 15). A reuşit Satana să îndepărteze sfinţenia acestei zile care o deosebeşte de toate celelalte? El a reuşit să pună o altă zi în locul ei, însă nu a reuşit niciodată să ia de la această zi binecuvântarea lui Dumnezeu. "Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat." (Exod 31,16). Ce poate fi mai clar şi mai hotărât decât aceste cuvinte? S-a schimbat oare Dumnezeu? El va rămâne acelaşi toată veşnicia, însă omul "umblă cu multe şiretenii" (Ecl. 7,29).
Biblia este plină de învăţături şi toţi aceia care o studiază cu inima doritoare de a o înţelege vor descoperi că mintea se dezvoltă, iar facultăţile ei se întăresc în dorinţa de a înţelege aceste adevăruri preţioase, atotcuprinzătoare. Duhul Sfânt le va întipări în minte şi în suflet. Însă aceia care îi învaţă pe cei tineri trebuie ca mai întâi să fie nebuni pentru a putea fi înţelepţi. Dacă ei ignoră acel clar "Aşa zice Domnul" şi iau din pomul cunoştinţei binelui şi răului ceea ce Dumnezeu le-a interzis să ia, adică o cunoaştere spre neascultare, călcarea lor de lege îi va face să fie condamnaţi datorită păcatului lor. Să ridicăm noi în slăvi pe astfel de oameni pentru marea lor cunoştinţă? Să ne aşezăm noi la picioarele acelora care-i ignoră adevărurile ce sfinţesc sufletul? "Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că Eu Însumi voi fi împărat peste voi; cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia." (Ezech. 20,33). De ce nu dau atenţie acestor avertismente educatorii de astăzi? De ce se poticnesc ei, fără să ştie măcar de ce anume s-au împiedicat? Aceasta se întâmplă pentru că Satana le-a orbit ochii, iar aceste lucruri de care se împiedică ei, în nedreptatea lor, sunt prezentate în faţa altora prin cuvintele şi exemplul lor. Astfel, şi alţii sunt orbiţi, iar cei care ar trebui să umble în lumină umblă în întuneric; pentru că ei nu privesc în mod stăruitor la Domnul Isus, Lumina lumii. O mare lumină a fost dată reformatorilor, însă mulţi dintre ei au primit sofismele minciunii prin interpretarea greşită a Scripturilor. Aceste învăţături greşite s-au tot transmis de-a lungul secolelor şi, deşi s-au învechit o dată cu trecerea timpului, ele nu au totuşi la temelia lor un "Aşa zice Domnul". Căci Domnul a zis: "Nu-Mi voi călca legământul şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele" (Ps. 89,34). În îndurarea Sa cea mare, Domnul a făcut ca o lumină şi mai mare să strălucească în aceste vremuri din urmă. Nouă, El ne-a trimis solia Sa, descoperindu-ne Legea Sa şi arătându-ne ce este adevărul. În Hristos se găseşte izvorul oricărei cunoaşteri. În El sunt concentrate toate speranţele noastre legate de viaţa veşnică. El este Cel mai mare învăţător pe care L-a cunoscut lumea vreo-dată. Iar dacă dorim să dezvoltăm minţile copiilor şi ale tineri-lor şi să-i câştigăm, dacă este cu putinţă, să iubească Biblia, noi ar trebui să le îndreptăm minţile către adevărul curat şi simplu, săpând după ceea ce a fost îngropat sub molozul tradiţiei omeneşti şi lăsând apoi ca nestematele descoperite să poată străluci. Încurajaţi-i să cerceteze aceste subiecte, iar efortul depus va avea un efect de o valoare inestimabilă. Descoperirea lui Dumnezeu, aşa cum a fost El reprezentat prin Isus Hristos, oferă o temă măreaţă spre contemplare, temă care, dacă va fi studiată, va ascuţi mintea şi va înălţa şi înnobila facultăţile mintale. Pe măsură ce omul învaţă aceste lecţii în şcoala lui Hristos, încercând să devină aşa cum a fost Hristos, blând şi smerit cu inima, el va învăţa cea mai folositoare lecţie dintre toate - că intelectul poate ajunge pe culmi înalte numai în măsura în care este sfinţit printr-o legătură vie cu Dumnezeu. Avertizările şi îndemnurile date în Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la păstorii falşi ar trebui să fie luate în seamă cu atenţie de către profesorii şi studenţii din şcolile noastre. Studenţii trebuie avertizaţi să nu-i socotească pe astfel de păstori ca fiind cea mai înaltă autoritate. Ce nevoie au studenţii să frecventeze Şcoala de la Ann Arbor pentru îmbunătăţiri finale? S-a dovedit într-adevăr a fi un final pentru mulţi, în ce priveşte spiritualitatea şi credinţa în adevăr. Însă este o experienţă inutilă, prin care se pregăteşte mintea pentru semănarea neghinei între grâu; şi nu este pe placul marelui nostru Învăţător să fie astfel ridicaţi în slăvi profesori care nu au urechi de auzit sau minţi care să nu înţeleagă un clar "Aşa zice Domnul". Onorându-i astfel pe aceia care se instruiesc departe de adevăr, noi nu vom primi aprobarea lui Dumnezeu. Fie ca aceste cuvinte ale lui Isaia să aibă greutate pentru noi: "Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt. 'Eu locuiesc în locuri înalte şi cu sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite'." (Isa. 57,15). "Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit." (Ps. 34,18). "La acel om voi privi Eu", spune Domnul, "care este zdrobit şi smerit şi care se teme de cuvântul Meu". Cei umili, care Îl caută pe Domnul, au înţelepciunea şi viaţa veşnică. Cunoaşterea de Dumnezeu reprezintă înţelepciunea adevărată, cea mai importantă. Eul ajunge să se socotească lipsit de importanţă, pe măsură ce omul Îl contemplă pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos, pe care L-a trimis El. Biblia trebuie făcută temelia oricărui studiu. Noi trebuie să învăţăm, fiecare, în mod individual, din această carte de studiu pe care ne-a dat-o Dumnezeu condiţiile pentru mântuirea sufletelor noastre; căci este singura carte care ne spune ce trebuie să facem pentru a fi mântuiţi. Pe lângă aceasta, primim tărie pentru intelectul nostru. Numeroasele cărţi spre care este îndreptată educaţia conduc într-o direcţie greşită şi constituie o amăgire şi o înşelăciune. "Pentru ce să amesteci paiele cu grâul?" (Ier. 23,28). Satana aţâţă acum minţile oamenilor, oferind lumii o literatură fără valoare, superficială, însă care fascinează mintea şi o agaţă în plasa născocirilor lui Satana. După citirea acestor cărţi, mintea trăieşte într-o lume ireală, iar viaţa, în ce priveşte utilitatea, este ca un pom fără roade. Creierul este ameţit, fiindu-i imposibil să perceapă realităţile veşnice, care sunt esenţiale pentru prezent şi viitor. Mintea învăţată să se hrănească numai cu gunoaie nu poate percepe frumuseţea din Cuvântul lui Dumnezeu. Se pierd dragostea pentru Domnul Isus şi dorinţa după neprihănire; căci mintea se dezvoltă şi se clădeşte în funcţie de lucrurile cu care este alimentată. Hrănind mintea cu povestiri imaginare, palpitante, omul pune la temelia ei "lemne, fân şi paie." El pierde gustul pentru cartea divină dată drept călăuză şi nu simte nevoia să studieze caracterul pe care ar trebui să şi-l formeze pentru a putea ajunge să locuiască împreună cu oştirea celor mântuiţi, în locaşurile pe care Domnul Isus S-a dus să le pregătească. Domnul ne-a dat cu multă îndurare harul de a ne pregăti pentru încercarea ce va veni asupra noastră. Toate privilegiile sunt la îndemâna noastră prin mijlocirea lui Hristos. Dacă omul doreşte să studieze Cuvântul, el va vedea că s-a făcut totul pentru aceia care doresc să fie biruitori. Duhul Sfânt este prezent pentru a da tărie în vederea biruinţei, iar Domnul Hristos a făgăduit: "Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului." "Special Testimonies on Education",1896

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR Publicaţia ""Mărturii speciale privind educaţia"" - 1896 "Youth's Instructor"- Lecţie de la unul din profeţii lui Dumnezeu, 7 ianuarie 1896 "Youth's Instructor"- Distracţii lumeşti, 4 febr.1897 "Review and Herald"- Cuvinte către părinţi, 6 şi 13 aprilie 1897 "Youth's Instructor" - Foloasele studierii naturii, 6 mai 1897 "The Bible Echo" - Nu trimiteţi copiii prea devreme la şcoală, 28 iunie 1897





DISCIPLINA CORECTĂ ÎN ŞCOALĂ

Am avut în şcoala de la elevi turbulenţi care nu au ţinut cont de învăţăturile din Cuvântul lui Dumnezeu şi prin comportamentul lor au trădat adevărurile sacre. Domnul a privit din ceruri asupra lor şi a văzut obiceiurile lor rele şi mărturia greşită dată prin purtarea lor. Pentru ei s-a lucrat cu credincioşie; însă erau mult prea aproape de oraş, unde erau multe ispite. Ei au uitat să fie credincioşi faţă de Legea cea sfântă a lui Dumnezeu şi au neglijat poruncile Lui. Erau nişte infatuaţi şi au dovedit lipsă de integritate morală. Parcă ar fi fost la lucru o agenţie de-a lui Satana pentru a-i descuraja pe profesori şi a demoraliza şcoala. Unii profesori nu au avut o influenţă bună. Când ar fi trebuit să acorde toată atenţia disciplinei şi ordinii, aceşti profesori, deşi cunoşteau toate necazurile pe care studenţii răzvrătiţi le produseseră directorului şi conlucrătorilor acestuia, care erau împovăraţi de lucru şi care Îl căutau pe Domnul cu toată stăruinţa, ei au arătat simpatie pentru cei care slujeau vrăjmaşul în modul cel mai deschis. Studenţii - răufăcătorii - ştiau acest lucru. Doar câţiva au avut tăria de a-şi recunoaşte greşelile, până când lucrul le-a fost prezentat foarte clar - şi ei au recunoscut că nu s-au supus regulilor şcolii şi că atunci încercaseră să se ascundă după minciuni. Facultatea a organizat întâlniri speciale pentru a vedea ce este cel mai bine de făcut. A fost o voce în aceste consilii care a încercat să contracareze planurile introduse pentru păstrarea disciplinei şi ordinii. Prin acest glas, cuvinte indiscrete le-au fost strecurate studenţilor în legătură cu cele discutate în consiliu. Aceste lucruri au fost recepţionate de studenţi. Ei gândeau că este bună o astfel de profesoară, că este inteligentă, că simte împreună cu făcătorii de rele. În acest fel, braţele acelora care duceau o sarcină grea nu au fost întărite, ci slăbite. Eforturile făcute pentru a reprima răul au fost socotite ca fiind dure şi lipsite de milă. "Tinerii trebuie să aibă şi ei timp să se distreze", se tot repeta de-acum, în alte cuvântări insipide. Un cuvânt scăpat pe aici, unul pe dincolo au avut un efect dăunător; iar făcătorii de rele erau conştienţi că în şcoală existau din aceia care considerau că purtarea lor rea, cu minciuni şi înşelătorii, nu este un păcat mare. Însă a ţine continuu partea făcătorului de rele, neluând în seamă îndepărtarea lui de calea neprihănirii, a adevărului şi a integrităţii neclintite, este un păcat grozav împotriva lui Dumnezeu. Se aflau în şcoală studenţi care erau întreţinuţi pentru că ei înşişi nu avuseseră mijloacele necesare. Aceştia ar fi trebuit să facă tot ce le stătea în putere pentru a trage foloase şi să-şi arate în acest fel mulţumirea faţă de Dumnezeu şi pentru bunătatea prietenilor care îi ajutaseră. Când tinerii şi tinerele sunt convertiţi în ce priveşte fapta şi adevărul, toţi cei care au vreo legătură cu ei vor vedea o schimbare decisivă. Nu vor mai fi uşuratici, nu se va mai vedea dorinţa continuă după distracţii şi plăceri egoiste, nu va mai exista dorul după un anumit fel de schimbare şi dorinţa după petreceri şi excursii. Ascultaţi cuvintele Marelui Învăţător: "Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă lumii viaţa" (Ioan 6,33). Nu trebuie să fim reduşi şi indolenţi, trăind doar pentru distracţii obişnuite, pământeşti. Viaţa este dată fiecărui credincios atât pentru confort, cât şi pentru cumpătare. Toţi pot avea bucurie, datorită mulţumirii de a-L avea pe Hristos locuind ca oaspete în inimile lor. Când Domnul Hristos a spus mulţimilor: "Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă lumii viaţa", cineva din mulţime a spus: "Doamne, dă-ne totdeauna această pâine" (Ioan 6,34). Pâinea din cer era în mijlocul lor, însă ei nu L-au recunoscut ca pâine a vieţii. Atunci Domnul Isus a spus cu claritate: "Eu sunt Pâinea vieţii; cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată" (Ioan 6,35). Capitolul 6 din Ioan conţine cele mai preţioase şi importante adevăruri pentru toţi cei care învaţă în şcolile noastre. Dacă doresc acea educaţie care va dura cât timpul şi veşnicia, atunci ei trebuie să pună în practică, în viaţa lor, minunatele adevăruri din acest capitol. Întregul capitol este deosebit de instructiv, însă este foarte puţin înţeles. Noi îi îndemnăm pe studenţi să ţină seama de aceste cuvinte ale Domnului Hristos, pentru a putea înţelege privilegiile pe care le au. Domnul Isus ne învaţă ce este El pentru noi şi care vor fi avantajele dacă fiecare, în mod individual, ne vom hrăni cu cuvintele Sale, dându-ne seama că El este marele centru al vieţii noastre. "Cuvintele pe care vi le spun Eu "sunt duh şi viaţă", a spus El. Avându-L pe Domnul Hristos în inimă, noi avem privirea aţintită numai spre slava lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne luptăm să înţelegem ce înseamnă a fi în desăvârşită unire cu Hristos, care este jertfa pentru păcatele noastre şi pentru păcatele întregii lumi, înlocuitorul şi garantul nostru în faţa Domnului Dumnezeului cerurilor. Viaţa noastră trebuie să fie legată de viaţa lui Hristos, noi trebuie să ne hrănim continuu de la El, să avem părtăşie cu El, pâinea vie care s-a coborât din cer, alimentându-ne continuu dintr-o fântână mereu proaspătă, care ne oferă în permanenţă comori îmbelşugate. Când aceasta este într-adevăr experienţa creştinului, atunci în viaţa lui se va vedea dinamism, simplitate, umilinţă, blândeţe şi smerenie a inimii, toate acestea arătând tuturor cu cine este el în legătură, şi anume că a fost cu Isus şi a învăţat de la El. Această experienţă le dă tuturor profesorilor acele calificări necesare pentru a fi un reprezentant al lui Isus Hristos. Metodele de învăţare ale Domnului Hristos, dacă vor fi urmate, vor da forţă şi o direcţie bună aceluia care le foloseşte şi se roagă pentru ele. Cel care este martor pentru Hristos nu va da o mărturie îngustă, searbădă, lipsită de viaţă, ci va fi întocmai ca şi când se ară un câmp, stimulând conştiinţa, deschizând inima şi pregătind-o pentru sămânţa adevărului. Nici unul din cei care lucrează cu tinerii nu ar trebui să aibă o inimă împietrită, ci să fie plin de afecţiune, blând, milos, curtenitor, sociabil; totuşi, ei ar trebui să ştie ce observaţii trebuie făcute şi chiar să mustre atunci când trebuie dezrădăcinate anumite rele. Încurajaţi-i pe tineri să aducă slavă lui Dumnezeu, dând expresie mulţumirii lor faţă de Domnul pentru toate îndurările Sale. Mulţumirile lor să fie adesea rostite în inimă şi cu glas tare; de asemenea, trebuie dovedite tăgăduirea de sine şi sacrificiul de sine. Dacă cei care pretind că sunt ucenicii lui Hristos vor mânca trupul Lui şi vor bea sângele Lui, acestea fiind Cuvântul Lui, ei vor avea viaţă veşnică, "şi Eu îl voi învia în ziua de apoi", spune Domnul Hristos. "Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu rămân în el." (Ioan 6,55.56). "După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine." (Ioan 6,57). Câţi au avut această experienţă? Cine îşi dă seama de adevărata însemnătate a acestor cuvinte? Vom căuta noi, fiecare, în mod individual, să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu şi să îl punem în practică? Dacă îl vom crede, acest cuvânt va fi, pentru fiecare suflet cu adevărat convertit, darul mărinimos al harului. Nu poate fi cumpărat cu bani. Noi trebuie să fim tot timpul conştienţi că nu primim harul datorită meritelor noastre, deoarece tot ce avem este darul lui Dumnezeu. El ne spune: "Fără plată aţi primit, fără plată să daţi". Atmosfera necredinţei este greoaie şi apăsătoare. Râsul ameţitor, glumele, spiritul uşuratic îmbolnăvesc sufletul care se alimentează de la Hristos. Vorbirea uşuratică şi nesăbuită îi produce durere. Citiţi 1 Petru 1,13-18 cu o inimă smerită. Cei cărora le place să vorbească vor vedea că trebuie să-şi aleagă cuvintele cu grijă. Fiţi atenţi cum vorbiţi. Fiţi atenţi cum reprezentaţi religia pe care aţi acceptat-o. Poate voi simţiţi că nu este păcat să bârfiţi şi să vorbiţi despre lucruri de nimic, însă acest lucru Îl întristează pe Mântuitorul şi îi mâhneşte pe îngerii cei sfinţi.
Ce mărturie aduce Petru? "Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug; orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire; şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire, dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul." (1 Petru 2,1-3). Din nou, aici este scos în evidenţă acelaşi principiu. Nimeni nu trebuie să facă vreo greşeală. Dacă, precum nişte prunci, veţi dori după laptele curat al Cuvântului, pentru ca să puteţi creşte prin el, nu veţi avea poftă pentru felul de mâncare al vorbirii de rău, ci orice mâncare de acest fel va fi de îndată respinsă, deoarece aceia care au gustat că Domnul este bun nu pot mânca din mâncarea vorbirii de rău, nesăbuite, şi a clevetirii, calomnierii. Ei vor spune în mod hotărât: "Luaţi acest fel de mâncare din faţa mea; eu nu vreau să mănânc o astfel de mâncare. Aceasta nu este pâinea din ceruri. Aceasta înseamnă a mânca şi a bea din acelaşi spirit al diavolului, căci preocuparea lui este aceea de a pârî pe fraţi." Fiecare suflet trebuie să cerceteze cu atenţie ce hrană foloseşte pentru minte. Când vin la voi cei cărora le place să vorbească şi care sunt înarmaţi şi echipaţi să zică: "spune-mi mie şi eu voi duce zvonul mai departe", stai pe loc şi gândeşte-te dacă această discuţie este folositoare din punct de vedere spiritual, pentru ca într-o conversaţie spirituală să poţi mânca trupul şi bea sângele Fiului lui Dumnezeu. "Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu." (1 Petru 2,4). Aceste cuvinte spun foarte mult. Noi nu trebuie să fim bârfitori, clevetitori şi pârâtori; noi nu trebuie să fim mincinoşi. Dumnezeu ne interzice să ne angajăm în lucruri de nimic, în discuţii nesăbuite, în glume, flecării, sau să vorbim cuvinte fără rost. Noi vom da socoteală înaintea lui Dumnezeu de ceea ce spunem. Vom fi aduşi la judecată datorită cuvintelor noastre pripite, care nu fac bine nici celui care le rosteşte şi nici celui care le aude. Atunci, haideţi să rostim cu toţii cuvinte spre zidire. Aduceţi-vă aminte că sunteţi de preţ în ochii lui Dumnezeu. Nu îngăduiţi ca vorbele uşuratice, deşarte, nechibzuite, sau principii greşite să alcătuiască experienţa voastră creştină. "Aleşi ai lui Dumnezeu şi de preţ." Gândiţi-vă voi, care purtaţi Numele lui Hristos, aţi gustat să vedeţi cât de bun este Domnul? Aţi experimentat voi ceea ce se spune în Ioan 6 - să mâncaţi şi să beţi sângele Fiului lui Dumnezeu? Ca nişte prunci nou-născuţi, doriţi voi laptele curat al Cuvântului, pentru ca să puteţi creşte prin el? Aţi fost voi convertiţi vreodată cu adevărat? Aţi fost născuţi din nou? Dacă nu, atunci este timpul să aveţi acea experienţă despre care a vorbit Domnul Hristos unuia din mai marii lui Israel. "Trebuie să te naşti din nou", i-a spus El. "Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu." Aceasta înseamnă că el nu poate discerne cerinţele esenţiale pentru a face parte din acea împărăţie spirituală. "Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi din nou" (Ioan 3,7). Dacă vă deschideţi mintea ca să poată pătrunde Cuvântul lui Dumnezeu, fiind hotărâţi să-l puneţi în practică, atunci lumina va veni; căci Cuvântul dă pricepere omului de rând. Aceasta este educaţia de care au nevoie toţi studenţii. Când se dobândeşte această educaţie, când sunt convertiţi, viaţa uşuratică pe care au avut-o până acum se va schimba. Cerurile din întregul univers vor privi caracterele care au fost transformate. Spiritul uşuratic, obişnuit, va fi abandonat, iar picioarele lor vor fi puse pe prima treaptă a scării, care este Hristos Isus. Ei vor urca spre cer pas cu pas, treaptă cu treaptă. Domnul Hristos va fi descoperit în spiritul lor, în cuvintele şi faptele lor. "Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos." (1 Petru 2,5). Profesorii şi studenţii să studieze această reprezentare simbolică, pentru a vedea dacă fac parte din acea clasă care, prin harul îmbelşugat dăruit, dobândesc o experienţă care este în armonie cu experienţa reală, autentică, pe care trebuie să o aibă orice copil al lui Dumnezeu, dacă doreşte să înainteze. Când a venit la El, Domnul Hristos i-a prezentat lui Nicodim condiţiile vieţii divine, învăţându-l chiar abecedarul convertirii. Nicodim a întrebat: "Cum se poate aşa ceva?" (Ioan 3,9). "Tu eşti învăţătorul lui Israel", i-a răspuns Isus, "şi nu pricepi aceste lucruri?" (Ioan 3,10). Această întrebare poate fi pusă în dreptul multor profesori care deţin poziţii de răspundere, dar care au neglijat cea mai importantă lucrare pe care o mai aveau de făcut pentru ei înainte de a deveni profesori. Dacă cuvintele lui Hristos ar fi fost primite în suflet, s-ar fi dat dovadă de mult mai multă înţelepciune şi o cunoaştere spirituală mult mai profundă cu privire la ceea ce înseamnă să fii un ucenic şi un urmaş sincer al lui Hristos. Când încercarea şi necazul vor veni peste fiecare suflet, se vor produce apostazii. Oameni trădători, neînduplecaţi, nesăbuiţi, trufaşi şi încrezători în sine vor părăsi adevărul, făcând o epavă din credinţa lor. De ce? Pentru că ei nu au săpat adânc şi nu şi-au făcut o temelie trainică. Ei nu s-au aşezat pe Stânca cea veşnică. Atunci când solii Domnului le prezintă cuvintele Sale, ei murmură şi socotesc calea prea îngustă. Ca şi cei despre care se credea că sunt ucenici ai lui Hristos, dar cărora nu le plăceau cuvintele Sale şi nu au mai mers cu El, ei Îl vor părăsi pe Hristos. "Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi." (Ioan 6,44). Cum îl atrage? "În prooroci este scris: 'Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu'. Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine." (Ioan 6,45). Sunt oameni care aud, dar care nu învaţă această lecţie ca nişte studenţi silitori. Ei au doar o formă de evlavie, dar nu sunt credincioşi. Ei nu cunosc adevărul din practică. Ei nu sunt întemeiaţi pe cuvânt. "De aceea, lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era." (Iacov 1,21-24). El nu a lăsat ca mintea sa să fie impresionată atunci când şi-a analizat cursul vieţii, privindu-se în marea oglindă morală. Nicodim nu şi-a văzut defectele de caracter. El nu s-a schimbat şi, uitând totul în legătură cu impresia făcută, nu a mers pe calea lui Dumnezeu, ci pe propria sa cale, continuând să rămână netransformat. Ascultaţi singura cale corectă pentru oricine doreşte să aibă o experienţă sigură, deplină: "Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta (căci este o lucrare de făcut, care, dacă este neglijată, pune în primejdie sufletul), acest om va fi fericit în lucrarea lui. Dacă crede cineva că nu este religios şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşeală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume." (Iacov 1,25-27). Aduceţi la îndeplinire aceste lucruri, ca un test pentru religia curată şi neîntinată, şi binecuvântarea lui Dumnezeu va urma cu siguranţă. "Căci este scris în Scriptură: 'Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine'." (1 Petru 2,6). Observaţi reprezentarea din versetul 5: "Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos." Atunci, aceste pietre vii vor exercita o influenţă reală, practică, în casa duhovnicească a Domnului. Ei sunt o preoţie sfântă, împlinind un serviciu curat, sacru. Ei aduc jertfe spirituale, primite de Dumnezeu. Domnul nu va accepta un serviciu care nu este făcut din inimă, un şir întreg de ceremonii din care Domnul Hristos lipseşte cu desăvârşire. Copiii Lui trebuie să fie pietre vii în clădirea lui Dumnezeu. Dacă toţi s-ar preda fără rezerve lui Dumnezeu, dacă ar înceta să facă planuri care să aibă în vede-re doar distracţiile, excursiile şi asocierile cu cei iubitori de plăceri şi ar studia cuvintele: "Nu sunteţi ai voştri; căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ; proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu", ei n-ar mai înseta niciodată după schimbare sau senzaţional. Dacă este spre binele nostru să fim spirituali şi dacă mântuirea poporului nostru depinde de întemeierea şi înrădăcinarea noastră pe Stânca cea veşnică, nu ar fi mai bine să ne angajăm în a căuta ceea ce va ţine toată clădirea legată de piatra din capul unghiu-lui, ca să nu fim confuzi şi dezorientaţi în ce priveşte credinţa noastră. "Cinstea aceasta este dar pentru voi, care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, 'piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului'; şi 'o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere'. Ei se lovesc de ea pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi." (1 Petru 2,7.8). Toţi bărbaţii, toate femeile şi tinerii sunt rânduiţi să facă o anumită lucrare. Însă unii se împiedică de cuvântul adevărului. Acesta nu este în armonie cu înclinaţiile lor şi de aceea ei refuză să fie împlinitori ai Cuvântului. Ei nu vor să poarte jugul lui Hristos, care constă în a asculta desăvârşit de Legea lui Dumnezeu. Ei privesc la acest jug ca la o povară, iar Satana le spune că el îl va îndepărta de la ei şi vor deveni ca nişte dumnezei. Nimeni nu îi va conduce şi nici nu le va dicta; ei vor putea face ceea ce le place şi vor avea toată libertatea pe care o doresc. Într-adevăr, ei au fost oprimaţi şi obstrucţionaţi în diferite moduri în viaţa lor religioasă, însă acea viaţă religioasă pe care o trăiesc ei este o farsă. Ei au fost rânduiţi să fie împreună lucrători cu Domnul Isus Hristos şi, trăgând la jug împreună cu Hristos, era unica lor şansă pentru a obţine odihna desăvârşită şi libertatea. Dacă ar fi făcut acest lucru, nu ar fi fost dezorientaţi niciodată. "Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat să fie al Lui, ca să vestiţi (prin capacităţile voastre, să atrageţi atenţia la voi înşivă şi să căutaţi slava proprie? Nu, nu), ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat (la o viaţă grea, dezgustătoare de robie?) din întuneric la lumina Sa minunată." (1 Petru 2,9). Vreţi voi să vă gândiţi la starea înaltă pentru care am fost desemnaţi? Cei care poartă Numele lui Hristos se vor îndepărta de orice rău? Ne vom agita noi sub jugul lui Hristos? Când vă place distracţia şi iubiţi petrecerile şi doriţi să aveţi un timp special de senzaţie pentru înălţarea eului, bucurându-vă şi având plăcere pentru cele fireşti, în loc să faceţi voia lui Dumnezeu, găsiţi voi odihnă îndeplinind aceste lucruri? Nu cumva templul lui Dumnezeu din viaţa voastră este construit pe baza ideii voastre superficiale cu privire la creştinism? "Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării." (1 Petru 2,12). Oare nu trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu călăuza noastră şi stimulatorul nostru? Va mai zăbovi cineva pentru a studia acest cuvânt? Vor mai exista aşa-zişi creştini, care prin viaţa lor ajung să dezonoreze credinţa, doar pentru că ei doresc să trăiască pentru a satisface propriile lor înclinaţii fireşti? În timp ce susţin că sunt cu adevărat de partea credinţei, vor merge ei pe o cale prin care vor batjocori credinţa şi dezonora adevărul de origine divină? Cine a preţuit ocaziile valoroase acordate în timpul de har pentru a-şi forma caractere pe care Dumnezeu să le poată aproba, deoarece poartă jugul ascultării pe care l-a purtat Hristos? Ce spune El cu privire la aceasta? "Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară." (Matei 11,29.30).
Mulţi dintre cei care pretind a crede în Hristos nu poartă acest jug. Ei cred că fac acest lucru, însă, dacă nu ar fi amăgiţi şi înşelaţi de Satana, ei ar avea gânduri corespunzătoare credinţei lor şi marilor adevăruri pe care susţin că le cred. Ei îşi vor da seama că acele cuvinte rostite de Hristos au o anumită însemnătate pentru ei. "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze." (Marcu 8,34 u.p.). Dacă Îl urmaţi pe Isus, voi sunteţi ucenicii Lui; dacă urmaţi propriile voastre impulsuri sau inima voastră nesfinţit, voi spuneţi în mod deschis: nu vreau calea Ta, Doamne, ci calea mea. Trebuie să luăm seama la această situaţie şi să decidem care ne este scopul. Sunt profund preocupată de tinerii şi tine-rele care s-au înrolat în armata Domnului. Dragostea mea pentru Domnul Isus Hristos mă umple de iubire pentru sufletele pentru care a murit Hristos. Cuvintele: "Voi sunteţi lucrători împreună cu Hristos" înseamnă mult. Nimeni nu poate pune condiţii lui Dumnezeu. Voi sunteţi slujitori ai viului Dumnezeu şi toţi cei care vor fi educaţi în şcoala noastră trebuie să fie instruiţi pentru a fi lucrători. Ei lucrează pentru a-şi forma principii corecte. Ei trebuie să se lege de Hristos prin credinţă. Astfel pot aduce o mare satisfacţie întregului univers. Dacă fiecare dintre cei care se înrolează ca voluntari în armata Domnului va face tot ce poate mai bine, Dumnezeu va face restul. Ei nu trebuie să socotească nimic ca aparţinându-le. Când se luptă pentru victorie, ei trebuie să se lupte legitim. Cuvântul trebuie să fie învăţătorul lor. Ambiţia nesfântă nu îi va ajuta să progreseze, căci numai Dumnezeu le poate da adevărata înţelepciune şi pricepere; însă El nu va lucra cu Satana. Dacă ei nutresc invidie şi ambiţie nesfântă, dacă ei luptă pentru biruinţă spre a dobândi slavă omenească, mintea va fi tulburată. Faceţi tot ce puteţi mai bine. Înaintaţi cât mai repede cu putinţă pentru a atinge un înalt standard în lucrurile spirituale. Cufundaţi eul vostru în Isus Hristos şi puneţi-vă ca ţintă întotdeauna să aduceţi slavă Numelui Său. Păstraţi mereu în minte gândul că talentul, învăţătura, poziţia, bogăţia şi influenţa sunt daruri de la Dumnezeu; de aceea, ele trebuie să Îi fie consacrate. Căutaţi să dobândiţi o educaţie care să vă califice spre a fi ispravnici înţelepţi ai harului felurit al lui Isus Hristos, slujitori ai lui Hristos, gata să îndepliniţi porunca Sa. Fie ca toţi studenţii să-şi formeze o concepţie cât mai largă cu privire la obligaţiile lor faţă de Dumnezeu. Ei nu trebuie să aştepte cu nerăbdare încheierea şcolii, când vor face o lucrare mare, faimoasă. Ei trebuie să studieze cu seriozitate cum îşi pot începe lucrarea practică în viaţa de studenţie, trăgând la jug împreună cu Hristos. Orice pornire să fie de partea Domnului. Nu-i trageţi în jos şi nu-i descurajaţi pe aceia care vă sunt profesori! Nu le împovăraţi sufletele, manifestând un spirit de neseriozitate şi o desconsiderare nepăsătoare a regulilor.
Studenţi, voi puteţi face ca această şcoală să aibă succes, fiind împreună lucrători cu profesorii voştri, pentru a-i ajuta pe alţi studenţi şi cu zel să vă înălţaţi pe voi înşivă de la un standard obişnuit, comun, de jos. Fiecare să vadă ce îmbunătăţiri poate face, îndreptându-şi purtarea după principiile Bibliei. Cei care vor căuta să fie ei înşişi înălţaţi şi înnobilaţi conlucrează cu Domnul Isus Hristos, devenind rafinaţi în vorbire, iar în ce priveşte temperamentul, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Ei trag la jug împreună cu Domnul Isus Hristos. Ei nu vor fi agitaţi şi nici nu vor deveni neascultători sau turbulenţi, egoişti, preocupându-se doar de plăcerile lor proprii şi de mulţumirea lor. Ei îşi unesc toate eforturile cu Isus Hristos ca mesageri ai harului şi iubirii Sale, împărtăşind şi altora din harul Său. Inimile lor bat la unison cu inima lui Hristos. Ei sunt una cu Hristos în spirit, una cu Hristos în acţiune. Ei caută să depoziteze în minte preţioasele adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca fiecare să poată face lucrarea încredinţată lui de către Dumnezeu, pentru a aduna laolaltă razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, ca să poată străluci asupra altora.
Dacă vegheaţi, vă rugaţi şi faceţi eforturi stăruitoare în direcţia cea bună, veţi fi cu totul pătrunşi de spiritul lui Isus Hristos "Îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele" (Rom. 13,14). Fiţi hotărâţi să faceţi ca această şcoală să aibă succes; şi dacă acordaţi atenţie sfatului dat de Cuvântul lui Dumnezeu, puteţi merge bine înainte cu dezvoltarea puterii intelectuale şi morale, ceea ce va produce bucurie chiar şi îngerilor, iar Dumnezeu Se va bucura de voi cântând. Dacă sunteţi sub disciplina lui Dumnezeu, veţi asigura cooperarea şi armonia dintre pute-rile fizice, mintale şi morale şi cea mai deplină dezvoltare a facultăţilor date vouă de Dumnezeu. Nu lăsaţi ca lăudăroşenia şi poftele tinereţii, care se manifestă prin nenumărate ispite, să facă din ocaziile şi privilegiile voastre un eşec. Zi de zi îmbrăcaţi-vă cu Hristos şi, în scurta perioadă de încercare pe care o aveţi în faţa voastră, păstraţi-vă demnitatea în puterea lui Dumnezeu, ca împreună lucrători cu cei mai înalţi agenţi, pe perioada vieţii voastre şcolare. Toţi trebuie să spună: nu voi da greş. Prin influenţa mea, eu nu mă voi trăda pe mine însumi sau pe colegii mei în mâinile vrăjmaşului. Voi da atenţie cuvintelor Domnului. "Să se prindă de tăria Mea, ca să facă pace cu Mine, şi va fi în pace cu Mine." Să vă amintiţi întotdeauna că aveţi de partea voastră pe Cineva care vă spune: "Nu vă temeţi." "Eu am biruit lumea." Nu uitaţi că Hristos a venit ca Prinţ al cerului şi S-a angajat într-o luptă veşnică împotriva principiilor păcatului. Toţi cei care se unesc cu Hristos vor fi de partea lui Dumnezeu în acest război. "Şi Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr." (Ioan 17,19). Domnul Isus este calea, adevărul şi viaţa; şi cei care se unesc cu El, îmbrăcându-se cu El, vor lucra împreună cu El, conformându-se principiilor adevărului. Privind, ei sunt pătrunşi de adevăr şi se unesc cu Hristos pentru a transforma templul viu dedicat idolilor, pentru ca fiinţa omenească să poată fi curăţită, rafinată, sfinţită, un templu în care să locuiască Duhul Sfânt. "Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu să fiu în ei." (Ioan 17,26). Domnul S-a îngrijit ca dragostea Sa îmbelşugată să ne fie acordată ca har al Său din abundenţă, ca o moştenire a noastră în această viaţă, care să ne facă în stare să-l răspândim şi altora, trăgând la jug împreună cu Hristos. Domnul Isus transmite vitalitatea unei iubiri curate şi sfinte, care circulă în toată fiinţa noastră. Când această dragoste este exprimată în caracter, ea le descoperă tuturor acelora cu care ne asociem că este posibil ca Dumnezeu să ia chip înăuntrul nostru, nădejdea slavei. Aceasta arată că Dumnezeu i-a iubit pe cei ascultători aşa cum Îl iubeşte pe Isus Hristos; şi nimic mai puţin decât aceasta îi satisface dorinţele pe care le are cu privire la noi. De îndată ce agentul omenesc ajunge una cu Hristos în inimă, suflet şi spirit, Tatăl iubeşte acel suflet ca fiind o parte din Hristos, ca un mădular al trupului lui Hristos, El Însuşi fiind capul cel slăvit." "MSS" (Manuscris), 21 iunie 1897.







BIBLIA ÎN ŞCOLILE NOASTRE


Nu este înţelept să-i trimitem pe tinerii noştri la universităţi unde îşi dedică timpul pentru dobândirea de cunoştinţe de greacă şi latină, în timp ce minţile şi inimile lor sunt umplute de sentimentele autorilor necredincioşi pe care ei le studiază pentru a stăpâni aceste limbi. Ei dobândesc nişte cunoştinţe care nu le sunt necesare sau care nu sunt în armonie cu lecţiile marelui Învăţător. În general, cei educaţi în acest mod se apreciază mult pe ei înşişi. Ei gândesc că au atins cele mai înalte culmi ale educaţiei şi se poartă cu mândrie, ca şi când nu ar trebui să mai înveţe. Ei nu mai corespund pentru serviciul lui Dumnezeu. Timpul, banii şi studiul pe care mulţi l-au cheltuit pentru dobândirea unei educaţii fără rost ar fi trebuit folosit pentru obţinerea unei educaţii care ar fi făcut din ei nişte oameni integri, potriviţi pentru viaţa practică. O astfel de educaţie ar fi fost de cea mai mare valoare pentru ei. Cu ce rămân studenţii când părăsesc şcolile noastre? Unde se duc ei? Ce vor face ei? Vor avea cunoştinţa necesară care să-i facă în stare să-i înveţe pe alţii? Au fost ei educaţi să fie mame şi taţi înţelepţi? Pot sta ei în fruntea familiei ca nişte învăţători înţelepţi? În viaţa din căminul lor, îşi pot ei învăţa copiii astfel, încât Dumnezeu să privească cu plăcere, familia lor devenind un simbol al celei cereşti? Au dobândit ei unica educaţie care poate fi numită cu adevărat "cea mai înaltă educaţie"? Ce este educaţia cea mai înaltă? Nici o educaţie nu poate fi numită educaţia cea mai înaltă dacă nu poartă asemănarea cu cerul, dacă nu îi învaţă pe tineri şi tinere să fie ca Hristos şi nu îi face în stare să Îl reprezinte pe Dumnezeu în conducerea familiilor lor. Dacă, în timpul vieţii sale şcolare, un tânăr a eşuat în a dobândi cunoştinţe legate de greacă şi latină şi nu cunoaşte sentimentele conţinute în lucrările autorilor necredincioşi, el nu a suferit o pierdere prea mare. Dacă Domnul Hristos ar fi socotit esenţială o astfel de educaţie, nu ar fi dat-o El ucenicilor Săi, pe care i-a învăţat să facă cea mai mare lucrare încredinţată vreodată muritorilor, aceea de a-L reprezenta în lume? Dar El nu a făcut acest lucru; în schimb, a aşezat adevărul sacru în mâinile lor spre a fi dat lumii în simplitatea sa. Sunt perioade când este nevoie de profesori de greacă şi latină. Câţiva ar trebui să studieze aceste limbi. Aceasta este bine. Însă nu toţi şi nu prea mulţi trebuie să le studieze. Cei care gândesc că în vederea dobândirii unei educaţii înalte este esenţială cunoaşterea limbilor greacă şi latină nu pot vedea prea departe. Nici cunoaşterea tainelor a ceea ce oamenii lumii numesc ştiinţă nu este necesară pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Satana este cel care umple mintea cu minciuni şi tradiţii care exclud adevărata educaţie înaltă şi care va pieri o dată cu cel care învaţă. Cei care au primit o educaţie falsă nu privesc spre ceruri. Ei nu Îl pot vedea pe Acela care este adevărata lumină "care luminează pe orice om venind în lume". Ei consideră realităţile veşnice ca nişte închipuiri, numind atomul lume, iar lumea atom. Despre mulţi dintre cei care au primit această aşa-zisă educaţie înaltă, Dumnezeu declară: "Aţi fost cântăriţi şi găsiţi prea uşori", lipsindu-vă acea cunoştinţă a lucrului practic, lipsindu-vă cunoaşterea folosirii timpului în cel mai bun mod şi neştiind cum să lucraţi pentru Isus. Caracterul practic al învăţăturii Aceluia care Şi-a dat viaţa pentru a-i salva pe oameni este o dovadă a valorii pe care o aşează El asupra oamenilor. El a dat acea educaţie care, numai ea, poate fi numită educaţia cea mai înaltă. El nu Şi-a respins ucenicii pentru că au învăţat de la învăţătorii păgâni şi necredincioşi. Aceşti ucenici aveau să proclame adevărul ce urma să zguduie lumea, însă, înainte de a putea face aceasta, înainte de a fi sarea pământului, ei trebuie să-şi formeze noi obiceiuri şi să se dezveţe de lucrurile învăţate de la preoţi şi rabini. Şi astăzi, cei care vor să-L reprezinte pe Hristos trebuie să-şi formeze obiceiuri noi. Trebuie să se renunţe la obiceiuri care îşi au originea în lume. Cuvintele şi faptele lor trebuie să fie după asemănarea divină. Ei nu trebuie să aibă nici o legătură cu principiile şi sentimentele înjositoare care ţin de închinarea la alţi dumnezei. Cu siguranţă, ei nu pot învăţa de la cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu şi nu Îl recunosc a fi viaţa şi lumina oamenilor. Aceşti oameni aparţin unei altei împărăţii. Ei sunt conduşi de un prinţ necredincios şi ei socotesc închipuirile drept realităţi. Şcolile noastre nu sunt ceea ce ar trebui să fie. Timpul care ar trebui consacrat în a lucra pentru Hristos este irosit pentru lucruri nedemne şi pentru propria plăcere. Controversa se naşte imediat dacă părerile, o dată afirmate, sunt contagioase. Aşa a fost şi cu iudeii. Pentru a-şi justifica păreri personale şi intere-se meschine, pentru a-şi satisface ambiţia lumească, ei L-au respins pe Fiul lui Dumnezeu. Timpul trece. Ne apropiem de marea criză a istoriei acestui pământ. Dacă profesorii continuă să-şi închidă ochii faţă de nevoile timpului în care trăim, ei ar trebui să iasă din lucrare. Mulţi educatori din şcolile noastre de astăzi practică înşelăciunea, conducându-i pe studenţi într-un câmp de studiu relativ nefolositor, care înghite timp, ore de studiu şi mijloace care ar trebui folosite pentru a dobândi acea educaţie înaltă pe care Domnul Hristos a venit să o dea. El a devenit om pentru a putea înălţa mintea de la lecţiile pe care oamenii le socotesc esenţiale la lecţii care au urmări veşnice. El a văzut lumea cuprinsă de o înşelăciune satanică. El a văzut bărbaţi urmând serios propria lor imaginaţie, socotind că au câştigat totul dacă au dobândit ceea ce poate fi numit măreţ în ochii lumii. Însă, în afară de moarte, ei nu au câştigat nimic. Hristos a luat poziţie pe căile circulate şi mai puţin circulate ale acestui pământ şi a privit asupra mulţimii care căuta cu nerăbdare fericirea, gândind că în fiecare nou aranjament au descoperit cum pot deveni dumnezei în această lume. Domnul Hristos i-a îndreptat pe oameni spre ceruri, spunându-le că singura cunoaştere adevărată este cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos. Această cunoaştere va aduce pace şi fericire în viaţa prezentă şi va asigura darul fără plată al lui Dumnezeu, viaţa veşnică. El i-a îndemnat pe ascultătorii Săi, ca oameni care posedă puteri raţionale, să nu piardă din vedere veşnicia. "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui", a spus El, "şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra". Voi sunteţi atunci conlucrători cu Dumnezeu. Pentru aceasta Eu v-am cumpărat cu suferinţa, umilirea şi moartea Mea. Marea lecţie care trebuie dată tinerilor este că, dacă se închină lui Dumnezeu, ei trebuie să nutrească principiile biblice şi să ţină lumea în supunere. Dumnezeu doreşte ca toţi să fie învăţaţi cum să facă lucrările lui Hristos şi să intre prin porţile cetăţii cereşti. Nu trebuie să lăsăm lumea să ne convertească, ci noi trebuie să ne luptăm cu cea mai mare stăruinţă să convertim lumea. Domnul Hristos ne-a oferit privilegiul şi datoria de a ne ridica de partea Lui în orice împrejurări. Îi implor pe părinţi să îşi aşeze copiii acolo unde nu vor fi ademeniţi de o educaţie falsă. Unica lor siguranţă stă în a învăţa de la Hristos. El este marea Lumină a lumii. Orice alte lumini, orice altă înţelepciune sunt nebunie. Bărbaţii şi femeile au fost cumpăraţi cu sângele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Ei sunt proprietatea lui Hristos, iar educaţia şi instruirea lor trebuie făcute nu având în vedere această viaţă scurtă, nesigură, ci viaţa veşnică, fără de moarte, care se măsoară după viaţa lui Dumnezeu. Nu este scopul Său ca aceia pe care i-a răscumpărat să-i slujească lui mamona, să fie învăţaţi pentru a primi laudă de la oameni, slavă omenească, sau să fie aserviţi lumii. "Isus le-a zis: 'Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu rămân în el'." (Ioan 6,53-56). Acestea sunt condiţiile pentru viaţă făcute de Mântuitorul lumii înainte de a fi puse temeliile pământului. Dau profesorii din şcolile noastre studenţilor să mănânce pâinea vieţii? Mulţi dintre ei îi conduc pe studenţi pe acelaşi drum pe care au mers şi ei. Socotesc aceasta ca fiind singurul drum corect. Ei le oferă studenţilor o hrană care nu întreţine viaţa spirituală, ci dimpotrivă, acelora care se împărtăşesc din aceasta le produce moartea. Ei sunt fascinaţi de lucrurile pe care Dumnezeu nu doreşte ca ei să le cunoască. Profesorii care sunt hotărâţi să procedeze astfel, întocmai ca preoţii şi conducătorii de pe vremuri, spre a-şi duce studenţii pe aceeaşi cale învechită pe care lumea continuă să meargă, vor ajunge într-un întuneric şi mai mare. Aceia care ar fi putut fi împreună lucrători cu Hristos, dar care I-au respins solii şi solia lor, se vor pierde. Vor umbla în întuneric, neştiind de ce se poticnesc. Unii ca aceştia vor fi foarte repede amăgiţi de înşelăciunile din timpul sfârşitului. Minţile lor sunt preocupate de lucruri minore şi ei pierd ocazia binecuvântată de a trage la jug împreună cu Hristos şi de a fi împreună lucrători cu Dumnezeu. Pomul cunoştinţei, numit astfel, a ajuns un instrument al morţii. Satana s-a furişat el însuşi cu dibăcie prin dogmele sale, prin teoriile false în cunoştinţele respective. Prin pomul cunoştinţei, el rosteşte cea mai plăcută linguşire cu privire la educaţia înaltă. Mii de oameni se împărtăşesc din fructele acestui pom, însă, pentru ei, aceasta înseamnă moarte. Domnul Isus le spune: "Voi cheltuiţi bani pe ceea ce nu este pâine. Voi folosiţi talentele încredinţate vouă de Dumnezeu pentru a vă asigura o educaţie care pentru Dumnezeu nu este decât o nebunie". Satana se luptă să profite cât mai mult. El doreşte să-i ademenească nu numai pe studenţi, ci şi pe profesori. El are planurile sale bine ticluite. Deghizat într-un înger de lumină, el va umbla pe pământ ca un lucrător care îi uimeşte pe toţi. Într-un limbaj ales, el va prezenta sentimente măreţe. Va rosti cuvinte plăcute şi va face fapte bune. El va dori să se dea drept Hristos, însă, într-un anumit punct, va fi o distincţie clară. Satana îi va întoarce pe oameni de la păzirea Legii lui Dumnezeu. Dacă nu s-ar împotrivi acesteia, el ar contraface atât de bine neprihănirea, încât ar înşela, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Capete încoronate, preşedinţi, conducători din locuri înalte vor cădea în această capcană, acceptând teoriile lui false. În loc de a face loc criticii, dezbinării, geloziei şi rivalităţii, cei din şcolile noastre ar trebui să fie una cu Hristos. Numai în acest mod se pot împotrivi ispitelor arhiamăgitorului. Timpul trece şi Dumnezeu cere fiecărui străjer să stea la locul lui de veghe. El a socotit de cuviinţă să aducă asupra noastră o criză mai mare decât oricare alta de la prima venire a Mântuitorului. Ce vom face noi? Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ne-a învăţat ce să facem; însă, ca şi iudeii din zilele Domnului Hristos, care au respins lumina şi au ales întunericul, tot aşa lumea religioasă de azi va respinge solia pentru aceste vremuri. Oameni care susţin că sunt evlavioşi L-au dispreţuit pe Domnul Hristos în persoana solilor Săi. Ca şi evreii, ei resping solia lui Dumnezeu. Evreii au întrebat cu privire la Domnul Hristos: "Cine este acesta? Nu este fiul lui Iosif?" El nu era Hristosul pe care-L aşteptau evreii. La fel şi astăzi, cei pe care îi trimite Dumnezeu nu sunt ceea ce aşteaptă oamenii. Însă Domnul nu îi va întreba pe oameni pe cine să trimită. El va trimite pe cine va voi. Mulţi oameni nu sunt capabili să înţeleagă de ce Dumnezeu îl trimite pe acesta sau pe acela. Lucrarea lui poate le stârneşte într-un fel curiozitatea. Dumnezeu nu va satisface însă această curiozitate; şi Cuvântul Său nu se va întoarce la El lipsit de putere. Fie ca lucrarea de pregătire a unui popor care să poată sta în picioare în ziua Domnului să-i cuprindă pe toţi aceia care cred Cuvântul. În ultimii ani, s-a făcut o lucrare serioasă. Întrebări profunde au preocupat minţile acelora care cred adevărul prezent. Lumina Soarelui Neprihănirii a strălucit pretutindeni şi de unii a fost primită şi păstrată cu stăruinţă. Lucrarea a fost dusă mai departe în rândurile lui Hristos.
Fiecare persoană care poartă Numele lui Hristos ar trebui să fie angajată în slujire. Toţi ar trebui să spună: "Iată-mă, trimite-mă". Buzele care doresc să vorbească, deşi sunt necurate, vor fi atinse de cărbunele viu şi vor fi curăţite. Ei vor fi ajutaţi să rostească cuvinte care vor arde şi vor pregăti calea către suflet. Va veni timpul când oamenii vor da socoteală pentru sufletele cărora ar fi trebuit să le transmită lumina, însă nu au primit-o. Cei care au dat astfel greş în a-şi face datoria, cărora le-a fost dată lumină, însă nu au împărtăşit-o nimănui, sunt puşi în cărţile din ceruri în aceeaşi categorie cu cei care sunt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, nedorind să se supună voinţei sau călăuzirii Sale. O atmosferă creştină trebuie să domnească în şcolile, în sanatoriile şi în casele noastre de editură. Sub îndrumarea lui Satana se constituie confederaţii, şi se vor mai forma, al căror scop este acela de a umbri adevărul prin influenţă omenească. Aceia care se alătură acestor confederaţii nu pot auzi niciodată urarea de bun-venit. "Bine, rob bun şi credincios; intră în bucuria Stăpânului tău". Uneltele rânduite de Dumnezeu trebuie să meargă înainte, nefăcând nici un compromis cu puterile întunericului. Mult mai mult trebuie făcut pentru Hristos decât s-a făcut până acum. Fiecare student trebuie să tindă spre integritate. Mintea trebuie să se îndrepte cu reverenţă către cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. Lumină şi har vor fi date acelora care ascultă astfel de Dumnezeu. Ei vor privi la lucrurile minunate ale Legii Lui. Adevăruri mari, cărora nu li s-a dat atenţie şi nu au fost văzute de la Cincizecime, vor străluci din Cuvântul lui Dumnezeu în toată splendoarea lor originală. Acelora care Îl iubesc pe Dumnezeu cu adevărat, Duhul Sfânt le va descoperi adevăruri care s-au şters din amintire şi, de asemenea, adevăruri care sunt cu totul noi. Cei care mănâncă trupul şi beau sângele Fiului lui Dumnezeu vor scoate din cărţile Daniel şi Apocalipsa adevăruri inspirate de Duhul Sfânt. Ei vor pune în acţiune forţe care nu pot fi oprite. Buzele copiilor se vor deschide pentru a proclama taine care au fost ascunse de minţile oamenilor. Domnul a ales lucrurile nebune ale acestei lumi pentru a face de ruşine pe cele înţelepte şi lucrurile slabe ale acestei lumi pentru a face de ruşine pe cele tari. Biblia nu trebuie adusă în şcolile noastre pentru a fi strivită între materiile care propagă necredincioşia. Biblia trebuie să fie temelia şi materia de bază în educaţie. Este adevărat că noi cunoaştem acum mult mai mult din Cuvântul viului Dumnezeu decât am ştiut în trecut, însă mai este încă mult de învăţat. Acesta trebuie folosit ca fiind Cuvântul viului Dumnezeu şi să fie considerat ca cel dintâi, cel din urmă şi cel mai bun lucru dintre toate lucrurile. Atunci se va vedea adevărata creştere spirituală. Studenţii îşi vor forma caractere sănătoase, deoarece ei mănâncă trupul şi beau sângele Fiului lui Dumnezeu. Însă, dacă nu se face acest lucru, sănătatea sufletului slăbeşte. Menţineţi-vă pe canalul luminii. Studiaţi Biblia. Cei care îi slujesc lui Dumnezeu cu credincioşie vor fi binecuvântaţi. Acela care nu va îngădui ca vreo lucrare făcută cu credincioşie să treacă nerăsplătită va încununa fiecare act de credincioşie şi integritate cu dovezile iubirii şi aprobării Sale" Review and Herald " , 17 august 1897. PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Semnele timpului" - O lecţie de la cei trei tineri evrei, 2 sept. 1897 "Instructorul tineretului" -Ce gândim noi despre Hristos? 16 sept. 1897 "Instructorul tineretului" - Adevăratul obiectiv al educaţiei 31 martie - 7 aprilie 1898 "Instructorul tineretului"- Timotei, 5 mai 1898 "Review and Herald -"Responsabilitatea părinţilor-10, 17 mai 1898 "Instructorul tineretului"- Străjerul nevăzut, 19, 26 mai 1898 "Instructorul tineretului" - Cuvântul lui Dumnezeu, Cartea noastră de studiu, 30 iunie,7 iulie 1898 "Instructorul tineretului"- Rugăciunea, tăria noastră, 18 aug.1898 "Instructorul tineretului"- Şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui, 8 sept. 1898 "Instructorul tineretului" - Educaţia înaltă, 8 dec. 1898 "Hristos, Lumina lumii"- Ca un prunc, ed. 1995, pag. 46-51,1898 ; "Hristos, Lumina lumii" - Suirea la Ierusalim, ed. 1995, pag. 52-58, 1898.




MĂRTURIE SPECIALĂ CU PRIVIRE LA POLITICĂ


Către profesorii şi conducătorii şcolilor noastre: Cei care sunt rânduiţi în instituţiile şi şcolile noastre trebuie să vegheze asupra lor înşişi cu atenţie, pentru ca nu cumva, prin cuvinte sau fapte, să-i conducă pe elevi şi studenţi pe cărări greşite. Cei care predau Biblia în comunităţile şi în şcolile noastre nu au libertatea să-şi prezinte părerile lor împotriva politicienilor sau măsurilor acestora, pentru că, în acest fel, ar stârni şi pe alţii, făcându-i pe fiecare să-şi susţină teoria preferată. Printre cei care susţin a crede adevărul prezent, sunt unii care ar fi astfel stârniţi să-şi exprime părerile şi preferinţele politice şi astfel în biserică s-ar produce dezbinare. Domnul nostru doreşte ca poporul Său să nu se preocupe de problemele politice. Tăcerea este elocventă în această privinţă. Domnul Hristos îi cheamă pe urmaşii Săi să fie de partea principiilor curate ale Evangheliei, care sunt clar descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu putem vota cu certitudine pentru partidele politice, căci nu ştim pentru cine votăm. Noi nu ne putem implica în diferite scheme politice şi să ne simţim în siguranţă. Noi nu putem lucra spre a face pe plac unor oameni care se vor folosi de influenţa pe care o au pentru a restrânge libertatea religioasă şi pentru a pune în aplicare măsuri represive, prin care conduc sau forţează pe semenii lor să ţină duminica în locul Sabatului. Ziua întâi a săptămânii nu este ziua de închinare. Este un sabat fals, contrafăcut, iar membrii familiei lui Dumnezeu nu se pot alătura oamenilor care înalţă această zi şi nu păzesc Legea lui Dumnezeu, călcând în picioare Sabatul Său. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să voteze pentru a pune în funcţie astfel de oameni; căci, dacă fac acest lucru, ei se fac părtaşi la păcatele pe care aceştia le comit când sunt în funcţie. Noi nu trebuie să compromitem principiul, cedând în faţa părerilor şi prejudecăţilor pe care poate le-am susţinut înainte de a ne uni cu poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu. Noi ne-am înrolat în oştirea Domnului şi nu trebuie să luptăm de partea vrăjmaşului, ci de partea lui Hristos, unde putem fi un corp unit în ce priveşte convingerile, faptele, spiritul, părtăşia. Cei care sunt cu adevărat creştini vor fi mlădiţe ale viţei adevărate şi vor aduce aceleaşi roade ca şi viţa. Ei vor acţiona în armonie, în părtăşie creştină. Ei nu vor purta însemne politice, ci însemnul lui Hristos. Ce avem noi de făcut atunci? Să lăsăm în pace problemele politice. "Să nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?" Ce pot avea în comun aceste partide? Nu poate fi părtăşie, nu poate fi comuniune. Cuvântul părtăşie înseamnă participare, parteneriat. Dumnezeu foloseşte cele mai tari cuvinte pentru a arăta că nu trebuie să existe nici o legătură între partidele lumeşti şi cei care caută neprihănirea lui Hristos. Ce legătură poate fi între lumină şi întuneric, între adevăr şi neprihănire? Nici una, oricare ar fi. Lumina reprezintă neprihănirea; întunericul, rătăcirea, păcatul, lipsa neprihănirii. Creştinii au ieşit de la întuneric la lumină. Ei s-au îmbrăcat cu Hristos şi poartă însemnul adevărului şi al ascultării. Ei sunt călăuziţi de principiile înalte şi sfinte pe care Domnul Hristos le-a întruchipat în viaţa Sa. Însă lumea este stăpânită prin principii necinstite şi nedrepte. "De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală. Ca unii, care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu. Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus. Căci Dumnezeu, care a zis: 'Să lumineze lumina din întuneric', ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos." (2 Cor. 4,1-6). Două partide sunt aduse aici în atenţie şi nu poate exista unitate între ele. Profesorii din biserică sau din şcoală care se disting prin zelul pentru politică trebuie schimbaţi fără întârziere din postul şi răspunderea pe care le au; căci Domnul nu va coopera cu ei. Zecimea nu trebuie folosită pentru a plăti pe cineva care ţine discursuri în probleme politice. Fiecare profesor, pastor sau conducător din rândurile noastre care este însufleţit de dorinţa de a-şi vântura părerile în chestiuni politice trebuie ori să fie convertit la credinţa adevărului, ori să renunţe la lucrarea sa. Influenţa lui trebuie să vorbească în favoarea lucrării lui Dumnezeu în câştigarea de suflete pentru Hristos, iar dacă nu se întâmplă astfel, trebuie să i se retragă împuternicirea. Dacă nu se schimbă, el va face rău şi numai rău. În Numele Domnului, vreau să le spun profesorilor din şcolile noastre: faceţi lucrarea care v-a fost desemnată. Dumnezeu nu v-a chemat să vă angajaţi în politică. "Voi toţi sunteţi fraţi", spune Domnul Hristos, şi "trebuie să staţi ca unul singur sub stindardul prinţului Emanuel." "Şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi ca să fii fericit? Căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri; care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă haine şi îmbrăcăminte. Să iubiţi pe străini căci voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să-I slujeşti, să te alipeşti de El şi pe Numele Lui să juri. El este slava ta, El este Dumnezeul tău." (Deut. 10, 12-21). Dumnezeu a dat o mare lumină şi privilegii poporului Său. "Iată, v-am învăţat legi şi porunci", zice El. "Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: 'Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!' Care este, în adevăr, neamul acesta aşa de mare, încât să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte? Numai, ia seama asupra ta şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor tăi." (Deut. 4,5-9).
Ca popor, noi trebuie să stăm sub stindardul lui Isus Hristos. Noi trebuie să ne consacrăm lui Dumnezeu ca un popor deosebit, distinct, cu totul aparte. El ni Se adresează, spunându-ne: "Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi şi sufletul vostru va trăi; căci Eu voi încheia cu voi un legământ veşnic, ca să întăresc îndurările Mele faţă de David" (Isaia 55,3). "Vei fi întărită prin neprihănire. Izgoneşte neliniştea, căci n-ai nimic de temut, şi spaima, căci nu se va apropia de tine; dacă se urzesc uneltiri, nu vin de la Mine; oricine se va uni împotriva ta va cădea sub puterea ta. Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care vine de la Mine, zice Domnul." (Isa. 54,14-17). Fac apel la fraţii mei care sunt rânduiţi să lucreze ca educatori să-şi schimbe cursul faptelor lor. Este o greşeală din partea voastră să vă legaţi interesele de vreun partid politic şi să vă daţi votul pentru ei sau pentru ele. Cei care sunt educatori, pastori sau lucrători împreună cu Dumnezeu în orice domeniu nu au de purtat nici o luptă pe tărâmul politic. Cetăţenia lor este în ceruri. Domnul face apel la ei să stea ca popor separat şi distinct. El nu vrea să aibă schisme în corpul credincioşilor. Poporul Său trebuie să aibă un spirit împăciuitor. Oare este lucrarea lor aceea de a-şi face vrăjmaşi în lumea politică? Nu, nicidecum. Ei trebuie să fie supuşi ai Împărăţiei lui Hristos, purtând steagul pe care scrie: "Poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus". Ei trebuie să ducă sarcina unei lucrări speciale, a unei solii deosebite. Noi avem o responsabilitate personală, şi aceasta trebuie să fie descoperită în faţa universului ceresc, înaintea îngerilor şi înaintea oamenilor. Dumnezeu nu ne cere să ne lărgim influenţa, amestecându-ne cu lumea, unindu-ne cu oamenii în anumite chestiuni politice, ci să stăm ca părţi individuale în corpul Său cel mare, capul fiind Hristos. Domnul Hristos este Prinţul nostru şi, ca supuşi ai Săi, noi trebuie să facem lucrarea rânduită nouă de Dumnezeu. Este de cea mai mare importanţă ca tinerii să înţeleagă că poporul lui Dumnezeu trebuie să fie unit ca unul singur; căci această unitate îi ţine pe oameni lângă Dumnezeu prin legăturile de aur ale iubirii şi aşează asupra fiecăruia datoria de a lucra pentru semenii săi. Comandantul mântuirii noastre a murit pentru neamul omenesc pentru ca oamenii să poată fi una cu El şi unii cu alţii. Ca membri ai familiei omeneşti, noi suntem părţi individuale ale întregului cel puternic. Nici un suflet nu poate fi independent de ceilalţi. Nu trebuie să existe nici o partidă de luptă în familia lui Dumnezeu; căci bunăstarea fiecăruia constituie fericirea întregului. Nici un fel de ziduri de despărţire nu trebuie construite între om şi om. Domnul Hristos, ca marele centru, trebuie să-i unească pe toţi într-unul. Domnul Hristos este Învăţătorul nostru, conducătorul nostru, tăria noastră, neprihănirea noastră; şi în El noi trebuie să făgăduim solemn că vom evita orice fapte sau acţiuni care ar produce schisme. Problemele discutate în lume nu trebuie să fie tema conversaţiilor noastre. Noi trebuie să atragem atenţia lumii ca să privească la un Mântuitor înălţat, prin care noi suntem, fără îndoială, uniţi unii cu alţii şi cu Dumnezeu. Domnul Hristos Îşi învaţă supuşii să-I imite virtuţile, blândeţea şi smerenia Sa, bunătatea Sa, răbdarea şi dragostea Sa. Astfel, El consacră inima şi mâna în slujba Sa, făcând din om un canal prin care dragostea lui Dumnezeu poate curge în torente bogate spre a binecuvânta pe oameni. Să nu existe nici o umbră de luptă între adventiştii de ziua a şaptea. Mântuitorul invită fiecare suflet: "Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară" (Matei 11,28-30). Acela care se apropie tot mai mult de desăvârşirea îndurării divine produce bucurie îngeri-lor din ceruri. Tatăl Se bucură de el cu cântare; căci oare nu lucrează acesta în duhul Domnului, fiind una cu Hristos, aşa cum El este una cu Tatăl? În publicaţiile noastre, noi nu trebuie să ridicăm în slăvi lucrarea şi caracterul oamenilor din poziţii cu influenţă, atrăgând atenţia poporului asupra fiinţelor omeneşti. Ci, cât mai mult cu putinţă, înălţaţi-L pe Hristos, Mântuitorul nostru. "Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă (din caracter în caracter), prin Duhul Domnului." (2 Cor. 3,18). Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu şi Îl slujesc trebuie să fie lumina lumii, strălucind în mijlocul întunericului moral. Însă, în locurile unde a fost dată cea mai mare lumină, unde Evanghelia a fost predicată cel mai mult, oamenii - taţi, mame şi copii - au fost mişcaţi de o putere josnică spre a-şi identifica interesele cu planurile şi acţiunile lumeşti. O mare orbire este asupra bisericilor şi Domnul spune poporului Său: "Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului Celui viu, cum a zis Dumnezeu: 'Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu. De aceea: 'Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei', zice Domnul; 'nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice', zice Domnul Cel Atotputernic." (2 Cor. 6,16-18). Condiţia de a fi primit în familia Domnului se dobândeşte ieşind din lume şi separându-ne de toate influenţele ei molipsitoare. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să aibă nici o legătură cu idolatria, sub nici una din formele sale. Ei trebuie să atingă un standard mai înalt. Noi trebuie să ne deosebim de lume şi atunci Dumnezeu va spune: "Vă voi primi ca membri ai familiei Mele regeşti, copii ai împăratului ceresc". Deoarece credem în adevăr, noi trebuie să ne despărţim, prin ceea ce facem, de păcat şi păcătoşi. Cetăţenia noastră este în ceruri. Noi trebuie să fim mai conştienţi de valoarea făgăduinţelor pe care ni le-a făcut Dumnezeu şi să preţuim mai mult onoarea pe care ne-a făcut-o. Dumnezeu nu le poate acorda muritorilor o onoare mai mare decât aceea de a-i adopta în familia Sa, dându-le privilegiul de a-L numi Tată. Nu există înjosire în a deveni copii ai lui Dumnezeu. "De aceea, poporul Meu va cunoaşte Numele Meu", spune Domnul, "de aceea, va şti în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: 'Iată- Mă'." (Isaia 52,6). Domnul Cel atotputernic domneşte. "Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: 'Dumnezeul Tău împărăţeşte!' Iată, glasul străjerilor tăi răsună; ei înalţă glasul şi strigă toţi de veselie; căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion." (Isaia 52,7-8). De ce se acordă atât de multă atenţie uneltelor omeneşti, în timp ce se doreşte atât de puţin să se ajungă la Dumnezeul cel veşnic? De ce sunt atât de absorbiţi de lucrurile acestei lumi aceia care pretind a fi copii ai împăratului cerurilor? Domnul să fie înălţat. Cuvântul Domnului să fie preamărit. Fiinţele omeneşti să fie smerite, iar Domnul înălţat. Nu uitaţi că împărăţiile pământeşti, naţiunile, monarhii, oamenii de stat, consilierii, armatele mari şi toată măreţia şi slava lumească sunt ca pleava în cumpănă. Domnul face judecată tuturor naţiunilor pământului. Toate împărăţiile trebuie smerite. Autoritatea omenească trebuie zădărnicită. Domnul Hristos este împăratul lumii şi împărăţia Lui este cea care trebuie înălţată. Domnul doreşte ca toţi cei ce proclamă solia pentru acest timp din urmă să înţeleagă că există o mare diferenţă între profesorii de religie care nu sunt împlinitori ai Cuvântului şi copiii lui Dumnezeu care sunt sfinţiţi prin adevăr, care au acea credinţă ce lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul. Domnul vorbeşte celor care pretind a crede adevărul pentru acest timp şi declară că nu vede bine faptul că ei se implică în politică, amestecându-se cu elementele ce luptă unele împotriva altora, ale acestui timp al sfârşitului, aşa cum cei tăiaţi împrejur se amestecă cu cei netăiaţi împrejur, şi promite că va distruge ambele clase, fără deosebire. Ei fac o lucrare pe care Dumnezeu nu le-a încredinţat-o. Ei Îl dezonorează pe Dumnezeu prin spiritul lor părtinitor şi agresiv, iar El îi va condamna. Se poate ridica întrebarea: Să nu avem noi nici o legătură cu lumea? Cuvântul Domnului trebuie să fie călăuza noastră. Orice legătură cu necredincioşii, care ne-ar pune pe acelaşi plan cu ei, este interzisă de Cuvânt. Noi trebuie să ieşim din mijlocul lor şi să ne despărţim de ei. În nici un caz nu trebuie să ne unim cu ei în planurile şi în lucrarea lor. Însă noi nu trebuie să trăim nişte vieţi retrase, izolate. Noi trebuie să facem celor din lume tot binele posibil. Domnul Hristos Însuşi ne-a dat un exemplu în această privinţă. Când a fost invitat să mănânce cu vameşii şi păcătoşii, El nu a refuzat; căci pe nici o altă cale nu putea ajunge la ei dacă nu se afla în mijlocul lor. Însă, cu fiecare ocazie, le-a vorbit şi a avut o influenţă bună asupra lor. El a deschis în faţa lor subiecte de discuţie prin care le aducea în minte lucrurile de interes veşnic. Şi acest Învăţător ne îndeamnă: "Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri" (Mat. 5,16). În chestiunea cumpătării, poziţia voastră să fie neşovăielnică. Să fie tare ca o stâncă. Nu vă faceţi părtaşi păcatelor altor oameni. Necinstea în afaceri, cu credincioşii sau necredincioşii, trebuie să fie condamnată; şi dacă cei care se fac vinovaţi de ea nu dovedesc o schimbare, ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei. O mare vie trebuie cultivată; însă, în timp ce creştinii trebuie să lucreze între cei necredincioşi, ei nu trebuie să fie lumeşti. Ei nu trebuie să-şi petreacă timpul discutând politică sau acţionând ca politicieni; căci, făcând astfel, ei îi dau vrăjmaşului ocazia de a pătrunde şi a produce discordie şi tulburare. Celor care sunt în lucrare şi doresc să fie politicieni trebuie să li se retragă mandatul şi împuternicirea acordată; căci Domnul nu a dat poporului Său o astfel de lucrare, nici să-i ridice, nici să-i înjosească. Dumnezeu cere tuturor celor care sunt angajaţi în lucrarea Sa să sune din trâmbiţă un sunet clar. Toţi cei care L-au primit pe Hristos, pastori sau membri laici, trebuie să se scoale şi să lumineze; căci un mare pericol este chiar asupra noastră. Satana stârneşte puterile pământului. În lume totul este agitat şi confuz. Dumnezeu cere poporului Său să înalţe cât mai sus stindardul care poartă întreita solie îngerească. Noi nu trebuie să mergem la Hristos prin intermediul nici unei fiinţe omeneşti, ci prin Hristos, trebuie să înţelegem lucrarea pe care El ne-a dat-o s-o facem pentru alţii. Domnul Îşi cheamă poporul, spunând: "Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei". El le cere să răspundă la dragostea pe care El le-a arătat-o prin ascultare supusă şi binevoitoare faţă de poruncile sale. Copiii Săi nu trebuie să aibă de-a face cu politica şi să nu ia parte la nici o alianţă a celor necredincioşi. Ei nu trebuie să-şi lege interesele de cele ale lumii. "Dovediţi-vă devotamentul faţă de Mine", spune El, "stând ca moştenirea Mea, aleasă, ca un popor plin de râvnă pentru fapte bune." Nu luaţi parte la lupta politică. Despărţiţi-vă de lume şi abţineţi-vă de a aduce în biserică sau şcoli idei care să ducă la conflicte sau tulburare. Dezbinarea constituie otrava morală preluată în organism de acele fiinţe omeneşti care sunt egoiste. Dumnezeu doreşte ca slujitorii Săi să aibă percepţii clare, o demnitate autentică şi nobilă, pentru ca influenţa lor să poată demonstra puterea adevărului. Viaţa creştinului nu trebuie să fie o viaţă trăită la întâmplare, o viaţă emoţională. Influenţa creştină autentică, exercitată prin împlinirea lucrării rânduite de Dumnezeu, constituie un mijloc preţios, şi acesta nu trebuie amestecat în politică sau implicat într-o alianţă a necredincioşilor. Dumnezeu trebuie să fie centrul de atracţie. Orice minte asupra căreia lucrează Duhul Sfânt îşi va găsi mulţumirea în El. Dumnezeu le cere profesorilor din şcolile noastre să nu fie interesaţi de studiul problemelor politice. Duceţi cunoştinţa de Dumnezeu în şcolile noastre. Atenţia noastră s-ar putea să fie îndreptată către oamenii înţelepţi ai lumii, care nu sunt însă suficient de înţelepţi pentru a înţelege ce spune Scriptura cu privire la legile Împărăţiei lui Dumnezeu; lăsaţi-i pe aceştia şi îndreptaţi-vă spre Acela care este Izvorul oricărei înţelepciuni. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui. Faceţi din aceasta cel dintâi şi cel din urmă lucru. Căutaţi cu toată seriozitatea să-L cunoaşteţi pe Acela care este viaţa veşnică. Domnul Hristos şi neprihănirea Sa constituie mântuirea sufletului. Învăţaţi-i pe copiii cei mici ce înseamnă ascultarea şi supunerea. În şcolile noastre, ştiinţa, literatura, desenul şi muzica şi tot ceea ce se învaţă în lume nu trebuie să fie puse pe primul plan. Ci pe primul loc să fie pusă cunoaşterea Aceluia care este pentru noi viaţa veşnică. Sădiţi în inimile elevilor şi studenţilor acele lucruri care vor împodobi caracterul şi vor face ca sufletul, prin sfinţire, să fie în stare să înveţe lecţii de la Cel mai mare Învăţător pe care L-a cunoscut lumea vreodată. Astfel, elevii şi studenţii vor putea deveni moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu. 6 iunie 1899

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Instructorul tineretului"- Scopul lui Dumnezeu cu privire la tinerii de azi , 22,29 iunie 1899 - Căsătorii înţelepte şi neînţelepte, 10 aug. 1899 - Cultivarea eului, 17 aug. 1899 -Adevărata educaţie, 31 aug. 1899 "Buletinul Conferinţei Generale" - Nevoia de reformă în lucrarea noastră educativă, 1899, p. 157 "Buletinul Conferinţei Generale - Pomul vieţii şi pomul cunoştinţei, 1899, p. 158 - Nevoia de şcoli pe lângă biserici,1899, p. 159. "Review and Herald" - Apostolul Pavel şi lucrul manual, 6 şi 13 martie 1900 "Instructorul tineretului" - Privilegiile şi responsabilităţile studenţilor, 3 şi 10 mai 1900 "Ecoul biblic" - Exemplul lui Solomon, mai 1900 "Instructorul tineretului" -Cuvintele noastre, 26 iulie 1900 - Influenţa noastră, 2 aug. 1900 - O lecţie din experienţa lui Daniel, 6 sept. 1900 - Cuvinte adresate tinerilor, 25 oct. 1900 - Rugul arzând,13 dec. 1900 "Parabolele Domnului Hristos"- De la cele fireşti la cele spirituale , 1900, pag. 9-15, ed. 1995 - Talanţii,1900, pag. 325-369. "Mărturii vol. 6" -Adunările copiilor şi şcolile bisericii,1900, pag. 105-109. "Idem" -Nevoia de reformă şi educaţie,1900, pag. 126-140 "Idem" - Obstacole în reforma educaţiei,1900, pag. 141-151 "Idem" - Caracterul şi lucrarea profesorilor, 1900, pag. 152-161 "Idem" - Cuvinte de la un Învăţător divin,1900, pag. 162-167 "Idem" - Cămine- şcoală, 1900,pag. 168-17 "Idem" - Reformă în privinţa hărniciei, 1900, pag. 1076 -12 "Idem"- Ferma de la şcoala Avondale,1900, pag. 181-198 "Idem"- Şcolile bisericii, 1900, pag. 193-205 "Idem"-Conducerea şi administrarea financiară a şcolii,1900 , pag. 206-218 "Idem" - Importanţa cultivării vocii, 1900, pag. 380-383 "Idem" - Despovărarea şcolilor noastre, 1900, pag. 468-478 "Instructorul tineretului" - Lenea este un păcat, 31 ian. şi 7 febr. 1901 "Semnele timpului" -Datoria noastră ca părinţi, 3 aprilie 1901 "Instructorul tineretului" - Cum să întâmpinăm critica, 4 aprilie 1901 "Review and Herald" - Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine, 10 sept. 1901 "Semnele timpului"- Lucrarea mamei,1 ian. 1902 "Instructorul tineretului"-Planul lui Dumnezeu cu tinerii, 13 febr. 1902 "Semnele timpului" - Lecţii pentru mame, 26 febr. 1902 "Instructorul tineretului"- Binecuvântarea muncii, 27 febr. 1902 "Instructorul tineretului"- Ce ar trebui să citească tinerii? 9 oct. 1902 "Mărturii vol. 7" - Centre de influenţă,1902, pag. 231-234 "Idem" - Către profesorii din şcolile noastre, 1902, pag. 267- 276 "Instructorul tineretului" - Învăţătorul divin, 19 martie 1903 "Review and Herald" - Semănând de-a lungul tuturor apelor, 14 iulie 1903 "Semnele timpului" - Cuvinte către părinţi, 16 sept. 1903 "Instructorul tineretului" - Lecţii din viaţa lui Daniel , 23 aprilie 1903 - 2 febr. 1904 Publicarea cărţii "Educaţie"- (Vezi cuprinsul pentru subiectele tratate) - 1903 "Instructorul tineretului"- Lecţii din viaţa lui Daniel, 8 martie 1904 "Review and Herald" - Colaborarea dintre cămin şi şcoală, 21 aprilie 1904





SEMĂNÂND DE-A LUNGUL TUTUROR APELOR

Am fost invitată să particip la adunarea de la Healdsburg în legătură cu încheierea anului şcolar, în data de 29 mai 1903. Am fost bucuroasă să aflu că atât profesorii, cât şi elevii au fost uniţi în a se dispensa de exerciţiile fizice obositoare şi inutile, care au loc de regulă la încheierea şcolii, şi că energiile tuturor, până la sfârşit, au fost dedicate în întregime studiului folositor. Vineri dimineaţa, diplomele au fost împărţite în linişte celor în drept, apoi studenţii şi profesorii au avut o adunare de împărtăşire a experienţelor, în care mulţi au relatat binecuvântările pe care le-au primit cu îmbelşugare de la Dumnezeu în timpul anului. În Sabat dimineaţa, am vorbit unui auditoriu numeros în spaţioasa sală de adunare a bisericii din Healdsburg. Studenţii şi profesorii stăteau în faţă, iar eu am fost binecuvântată să le prezint responsabilitatea de a fi împreună lucrători cu Dumnezeu. Mântuitorul le cere profesorilor şi studenţilor noştri să-I slujească eficient ca pescari de oameni. Seara, un numeros auditoriu s-a adunat în biserică pentru a asculta un program muzical susţinut de fratele Beardslee şi elevii săi. Cântarea constituie o parte importantă a serviciului de închinare înaintea lui Dumnezeu. Sunt bucuroasă că fratele Beardslee îi învaţă pe studenţi astfel, încât ei să poată fi evanghelişti cântăreţi. Am fost foarte mulţumită de ceea ce am văzut la şcoală. În timpul anului trecut, aceasta a făcut progrese remarcabile. Atât profesorii, cât şi elevii tind continuu spre mai sus în viaţa spirituală. Anul trecut, au avut loc convertiri deosebite. Oi pierdute au fost găsite şi aduse înapoi la turmă.
"Review and Herald," 14 iulie 1903.




LUCRAREA DIN ŞCOLILE NOASTRE Lucrarea din colegiile şi şcolile noastre trebuie să se întărească an de an.






NU E TIMP DE PIERDUT

Timpul este scurt. De lucrători pentru Hristos este nevoie pretutindeni. Ar trebui să existe o sută de lucrători serioşi, credincioşi, în ţară şi în câmpurile misionare din străinătate, acolo unde acum nu este decât unul. Drumurile şi potecile sunt încă nelucrate. Trebuie făcute apeluri urgente către cei care ar trebui să fie acum angajaţi în lucrarea misionară pentru Domnul. Semnele care arată că venirea lui Hristos se apropie se împlinesc cu repeziciune. Domnul face apel la tinerii noştri să lucreze ca misionari evanghelişti, să facă lucrare din casă în casă în locurile în care adevărul nu a fost încă auzit. El se adresează tinerilor noştri, spunându-le: "Voi nu sunteţi ai voştri; căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ; proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu". Cei care se vor înrola în lucrare sub călăuzirea lui Dumnezeu vor fi binecuvântaţi în mod minunat. Cei care în viaţa aceasta fac tot ce pot mai bine vor corespunde pentru viaţa viitoare, viaţa veşnică. Domnul cheamă voluntari care să ia poziţie fermă de partea Sa şi care se angajează să se unească cu Isus din Nazaret spre a face lucrarea ce trebuie îndeplinită acum, chiar acum. Sunt printre noi mulţi tineri şi tinere care, dacă s-ar face apeluri, sunt înclinaţi să facă mai mulţi ani de şcoală la Battle Creek. Însă se merită oare? Talanţii poporului lui Dumnezeu trebuie folosiţi pentru a da ultima solie de har lumii. Domnul apelează la cei angajaţi în sanatoriile noastre, în casele de editură şi alte instituţii să-i înveţe pe tineri să facă lucrare misionară. Timpul şi banii noştri nu trebuie să fie cheltuiţi în măsură atât de mare pe înfiinţarea de sanatorii, de fabrici de alimente, de magazine alimentare şi restaurante, încât să fie neglijate alte domenii ale lucrării. Tinerii şi tinerele care ar trebui să se angajeze în lucrare, în lucrarea biblică şi în lucrarea misionară, nu trebuie să fie reţinuţi de alte ocupaţii. Tinerii trebuie să fie tot mai mult încurajaţi să frecventeze şcolile noastre, care trebuie să se asemene tot mai mult cu şcolile profeţilor. Şcolile noastre au fost întemeiate de către Domnul; şi dacă sunt conduse în armonie cu planul Său, tinerii trimişi la ele vor fi pregătiţi repede spre a se angaja în diferite ramuri ale lucrării misionare. Unii vor lucra în câmp ca lucrători medicali, colportori, ca evanghelişti, unii ca profesori, iar alţii ca pastori ai Evangheliei. Domnul mi-a dat instrucţiuni foarte clare despre faptul că tinerii noştri nu trebuie încurajaţi să-şi dedice atât de mult din timpul şi puterea lor pentru lucrarea misionară medicală, aşa cum s-a întâmplat în ultima vreme. Învăţăturile pe care le primesc cu privire la Biblie nu le sunt suficiente pentru a îndeplini în mod corespunzător lucrarea pe care Dumnezeu a încredinţat-o poporului Său. Satana se luptă din răsputeri să abată sufletele de la principiile cele drepte. Mulţimi care susţin că aparţin adevăratei biserici cad sub înşelăciunile vrăjmaşului. Ei sunt conduşi să-şi părăsească devotamentul faţă de Cel binecuvântat şi singurul Atotputernic.




O DATORIE PREZENTĂ

Toate colegiile denominaţiunii noastre trebuie să se preocupe să le ofere studenţilor lor educaţia esenţială spre a fi evanghelişti şi oameni de afaceri creştini. Tinerii şi cei care sunt mai înaintaţi în vârstă, care simt că este de datoria lor să se pregătească pentru lucrare, cărora li se cere să treacă anumite teste legale, trebuie să-şi poată asigura în cadrul şcolilor de instruire de pe lângă conferinţele uniunii noastre tot ceea ce este esenţial, fără să mai fie nevoie să meargă la Battle Creek pentru pregătirea lor.
Rugăciunea va face minuni pentru aceia care se consacră rugăciunii, veghind în vederea acesteia. Domnul doreşte ca noi toţi să fim credincioşi, plini de nădejde. El va face ce a făgăduit, şi dacă există anumite cerinţe legale care să necesite anumite cursuri pentru studenţii din domeniul medical, colegiile noastre să fie în stare să îi înveţe aceste studii suplimentare într-o manieră potrivită, cu o educaţie creştină. Domnul Şi-a manifestat dezaprobarea pentru că atât de mulţi din poporul nostru se duc la Battle Creek; şi din moment ce El nu doreşte ca atât de mulţi să se ducă acolo, noi ar trebui să înţelegem că şcolile noastre din alte locuri ar trebui să aibă profesori eficienţi şi să îndeplinească în mod conştiincios lucrarea care trebuie făcută. Ei trebuie să fie în stare să le ofere studenţilor învăţătura literară şi ştiinţifică necesară. Sunt atât de multe cerinţe în această privinţă, deoarece pregătirea din şcolile obişnuite este superficială. Lucrarea noastră trebuie să fie deplină, credincioasă şi autentică. În şcolile noastre, Biblia trebuie să constituie temelia oricărei educaţii. Şi în studiile care se cer, nu este necesar ca profesorii noştri să introducă acele cărţi îndoielnice pe care Domnul ne-a instruit să nu le folosim în şcolile noastre. Potrivit cu lumina pe care mi-a dat-o Domnul, susţin că şcolile noastre de instruire din diferite părţi ale câmpului ar trebui aşezate în cea mai avantajoasă poziţie, astfel încât tinerii noştri să fie pregătiţi să treacă cu bine testele cerute de legile statului studenţilor din domeniul medical. În acest scop trebuie folosită toată iscusinţa, astfel ca şcolile noastre să poată ajunge la standardul impus. Însă nici un tânăr şi nici o tânără din biserica noastră să nu fie sfătuiţi să meargă la Battle Creek pentru a obţine o pregătire educativă. La Battle Creek, starea de lucruri este congestionată, şi aceasta îl face să fie un loc nepotrivit pentru educaţia corespunzătoare lucrătorilor creştini. Datorită faptului că nu s-a acordat atenţie avertizărilor cu privire la lucrarea din acel centru supraaglomerat, Domnul a îngăduit ca două dintre instituţiile noastre să fie distruse de foc. Chiar după dezvăluirea neplăcerii Sale vădite, nu s-a acordat atenţie avertizărilor Sale. Sanatoriul este încă acolo. Dacă ar fi fost împărţit în mai multe locuri, iar lucrarea şi influenţa sa s-ar fi răspândit, Dumnezeu ar fi fost mult mai mult proslăvit! Însă acum, când sanatoriul a fost reconstruit, noi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă să-i ajutăm pe cei care se confruntă cu multe greutăţi. Daţi-mi voie să repet: nu este nevoie ca atât de mulţi din tinerii noştri să studieze medicina. Însă, pentru cei care doresc să participe la cursuri medicale în cadrul şcolilor de instruire de pe lângă conferinţele Uniunii noastre, trebuie să se facă pregătirile necesare ca aceştia să poată primi educaţia corespunzătoare. În acest fel, tinerii din fiecare conferinţă a Uniunii pot fi instruiţi cât mai aproape de casă şi astfel să fie cruţaţi de ispitele deosebite care însoţesc lucrarea din Battle Creek.
"Review and Herald" , 15 octombrie 1903



SĂ NE STABILIM ÎN JURUL INSTITUŢIILOR NOASTRE

Mi-a fost dată o lumină specială cu privire la mutarea caselor noastre de editură, a sanatoriilor şi a şcolilor în afara oraşelor, în locuri mai favorabile pentru lucrarea lor, unde cei implicaţi nu vor fi expuşi tuturor ispitelor vieţii urbane. În special, şcolile noastre trebuie aşezate departe de oraşe. Nu este spre binele spiritual al lucrătorilor din instituţiile noastre ca acestea să fie situate în oraşe, unde ispitele vrăjmaşului abundă la tot pasul. Sfatul cu privire la mutarea lucrării de publicaţii de la Battle Creek într-un loc situat la ţară, aproape de Washington D.C., a fost clar şi distinct şi eu sper serios ca această lucrare să poată fi grăbită. De asemenea, a fost dat sfatul ca Pacific Press"să fie mutată din Oakland. Pe măsură ce anii au trecut, oraşul s-a tot mărit şi este necesar acum ca tipografia să fie mutată într-un loc situat mai la ţară, unde angajaţii să poată beneficia de loturi de teren. Cei implicaţi în lucrarea de publicaţii nu trebuie să fie nevoiţi să locuiască în oraşe aglomerate. Ei trebuie să aibă ocazia să obţină o casă a lor, unde să poată trăi fără a avea nevoie de un salariu prea mare. Ucenicii din casele noastre de editură trebuie să primească mai multă grijă părintească decât au primit până acum. Ei trebuie să primească o instruire completă în diferite domenii ale acestei lucrări legate de tipărire; şi, de asemenea, trebuie să li se ofere orice ocazie cu putinţă de a dobândi cunoştinţe biblice; căci este la uşă timpul când lucrătorii vor fi răspândiţi în multe ţări. Lucrătorii din casele noastre de editură trebuie învăţaţi ce înseamnă a fi urmaşi sinceri ai Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. În trecut, multe suflete au fost lăsate fără apărare. Ei nu au fost învăţaţi ce se înţelege prin ştiinţa evlaviei. Nu toţi cei care au purtat răspunderi au trăit o viaţă creştină.





ESTE NEVOIE DE LUCRĂTORI CONSACRAŢI

Am ascultat cuvinte rostite de Acela care înţelege trecutul, prezentul şi viitorul. Mi-a fost făcută cea mai solemnă
expunere, arătându-se caracterele pe care trebuie să le deţină cei care sunt acceptaţi ca tovarăşi de jug în instituţiile noastre. Aceste instituţii au nevoie de bărbaţi care să fie cumpătaţi în adevăratul înţeles al cuvântului. Domnul interzice ca bărbaţi care nu au învăţat să se stăpânească pe ei înşişi, şi care neglijează formarea propriului lor caracter pentru a face planuri în dreptul altora, să fie aduşi în instituţiile noastre de la Washington D.C. şi Mountain View, California. Lucrătorii din instituţiile noastre trebuie să acorde atenţie sfaturilor date de Domnul Hristos. Când adevărul îşi are sălaşul în inima acelora care au răspunderi, când ei vor umbla în lumina care străluceşte din Cuvântul lui Dumnezeu, lucrătorii mai tineri vor dori să înţeleagă cuvintele pe care le aud în adunarea poporului lui Dumnezeu. Ei vor cere explicaţii complete şi vor fi momente speciale de rugăciune şi de studiu al Cuvântului, în care Domnul este căutat. Domnul le-a explicat ucenicilor parabolele pe care le prezentase mulţimilor, într-o cameră liniştită sau într-un loc retras. Aceasta este lucrarea care trebuie făcută pentru tinerii din casele noastre de editură.




TENDINŢA DE COLONIZARE

Cei care stau în apropierea instituţiilor noastre trebuie să fie atenţi în legătură cu rapoartele înflăcărate, entuziasmante, pe care le trimit în legătură cu locul respectiv. Pretutindeni există oameni neliniştiţi şi nemulţumiţi şi care tânjesc să meargă într-un loc în care, gândesc ei, o vor duce mai bine decât în locul în care se află acum. Ei gândesc că, dacă vor putea găsi ceva de lucru în una din instituţiile noastre, îşi vor câştiga mai uşor existenţa. Cei care au tendinţa de a se aduna în jurul instituţiilor noastre ar trebui să înţeleagă că este nevoie de muncitori competenţi şi că poveri grele sunt puse asupra acelora care sunt legaţi în mod corespunzător de lucrare. Cei care sunt legaţi de instituţiile noastre trebuie să fie atât producători, cât şi consumatori. Celor care doresc să-şi schimbe locul în care stau şi să se aşeze aproape de una din instituţiile noastre, eu le spun: Credeţi voi că, dacă vă aşezaţi aproape de o instituţie, vă veţi putea câştiga traiul fără grijă sau fără muncă grea? V-aţi sfătuit voi cu Domnul în această privinţă? Aveţi voi dovada că dorinţa voastră de a vă muta nu are la bază motive egoiste şi că este pentru slava lui Dumnezeu? Din scrisorile primite de la cei legaţi de instituţiile noastre şi din mutările făcute deja, am observat că sunt mulţi care doresc să locuiască lângă aceste instituţii. Mintea mea este împovărată de nelinişte în această privinţă, deoarece eu am primit sfat din partea Domnului cu privire la influenţa care ar fi exercitată asupra oamenilor şi asupra lucrării prin aglomerarea egoistă a poporului nostru pe lângă instituţiile noastre.
Timp de ani de zile, prin avertizări repetate adesea, am adus mărturie poporului nostru că Domnul nu are plăcere să vadă familii părăsind comunităţile mai mici şi aglomerându-se în locurile în care se află casele noastre de editură, sanatoriile şi şcolile noastre, motivul fiind comoditatea, tihna sau avantajul lumesc. În Australia, noi am mers în pădure şi am găsit o bucată mare de pământ pentru şcoala noastră. S-au făcut planuri să se vândă fraţilor loturi de pământ aproape de şcoală şi de adunare. Însă eu am fost instruită să protestez împotriva îngăduirii aşezării familiilor aproape de şcoală. Sfatul dat a fost că ar fi mult mai bine ca familiile să nu trăiască aproape de şcoală şi nici prea aproape una de alta. Cei care simt că trebuie să se mute aproape de casa de editură sau sanatoriul de la Takoma Pank ar trebui să fie sfătuiţi înainte de a se muta. Acelora care privesc spre "Mountain View" ca la un loc potrivit în care să trăiască, pentru că "Pacific Press" va fi aşezată acolo, eu le spun: priviţi spre alte locuri ale lumii care au nevoie de lumina pe care voi aţi primit-o prin adevăr. Nu uitaţi că Dumnezeu a încredinţat fiecărui om lucrarea sa. Alegeţi o altă localitate în care să aveţi ocazia de a face ca lumina voastră să strălucească în mijlocul întunericului moral.
Întotdeauna se întâmplă că, atunci când se înfiinţează o instituţie, sunt multe familii care doresc să se stabilească în apropierea acesteia. Aşa a fost cazul cu Battle Creek şi Oakland şi, într-o anumită măsură, cu aproape orice loc în care avem o şcoală sau un sanatoriu. Există persoane fără astâmpăr care, dacă s-ar duce să trăiască într-un loc nou, tot nemulţumite ar fi, pentru că spiritul de nemulţumire se află în inima lor şi schimbarea locului nu atrage după sine şi schimbarea inimii. Caracterele lor nu au fost curăţite şi înnobilate de Spiritul lui Hristos. Ei trebuie să înveţe lecţia mulţumirii. Ei nu studiază de la cauză la efect. Ei nu caută să înţeleagă testele de caracter ale Bibliei, care sunt esenţiale pentru succesul adevărat. Sunt mulţi care doresc să-şi schimbe ocupaţia. Ei doresc să obţină avantaje care, presupun ei, ar exista în alt loc. Aceştia să se întrebe pe ei înşişi ce folos au să se mute, dacă nu au învăţat să fie buni, răbdători şi gata să dea ajutor în locul în care se află. Să privească la ei înşişi în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi apoi să facă îmbunătăţiri acolo unde acestea se impun. Cei care gândesc să se aşeze la Mountain View să-şi aducă aminte că aceasta nu înseamnă înţelepciune, cu excepţia faptului că sunt chemaţi la lucrarea de la editură. Lumea este mare; nevoile ei sunt mari. Porniţi şi întemeiaţi noi centre în care este nevoie de lumină. Nu vă îngrămădiţi într-un singur loc, făcând aceeaşi greşeală care s-a făcut la Battle Creek. Sunt sute de locuri care au nevoie de lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Şi, indiferent unde aţi trăi, indiferent de circumstanţele în care vă aflaţi, asiguraţi-vă că puneţi în practică învăţăturile din Cuvântul lui Dumnezeu în căminele voastre, în viaţa voastră de zi cu zi. Căutaţi pe Domnul ca lumină a voastră, puterea voastră şi calea spre ceruri. Nu uitaţi că Dumnezeu a încredinţat talanţi fiecărui om, pe care să-i folosească pentru El. Învăţaţi la picioarele lui Isus lecţiile blândeţii şi ale smereniei şi apoi lucraţi în spiritul Mântuitorului pentru cei din jurul vostru. Prin ascultarea binevoitoare faţă de poruncile Sale, faceţi din căminul vostru un loc în care Dumnezeu va avea plăcere să sălăşluiască cu dragostea Sa. "Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui nume este sfânt. Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite." (Is. 57,15). Fiecare dintre noi avem o anumită lucrare de făcut. Noi trebuie să ne consacrăm lui Dumnezeu, trup, suflet şi spirit. Fiecare copil al Său are ceva de făcut pentru onoarea Numelui Său şi pentru slava Sa. Oriunde v-aţi afla, puteţi fi o binecuvântare. Dacă există cea mai mică şansă de a vă câştiga existenţa în locul în care vă aflaţi, fructificaţi-o. Faceţi planuri înţelepte. Faceţi uz de toată iscusinţa pe care v-a dat-o Dumnezeu. Faceţi-vă datoria faţă de voi înşivă, străduiţi-vă să vă îmbunătăţiţi capacitatea de înţelegere şi adaptabilitate, devenind zi de zi tot mai mult în stare de a da socoteală lui Dumnezeu pentru puterile mintale şi fizice pe care vi le-a dat. El doreşte ca voi să aveţi succes. El doreşte ca voi să fiţi o binecuvântare în căminul vostru şi în locul în care trăiţi. Părinţi, ajutaţi-vă copiii ca să vă poată ajuta şi ei pe voi şi să vă ajutaţi unii pe alţii. Fiţi buni şi amabili cu semenii voştri. Prin fapte bune, faceţi ca lumina voastră să strălucească în mijlocul întunericului moral. Dacă sunteţi creştini adevăraţi, veţi ajunge să înţelegeţi tot mai bine care este voia lui Dumnezeu şi veţi înainta pas cu pas în lumina Cuvântului Său. Studiaţi viaţa lui Hristos şi luptaţi-vă să urmaţi exemplul pe care l-a dat El. Întrebaţi-vă dacă v-aţi făcut toată datoria faţă de biserică în propria voastră casă şi datoria faţă de semenii voştri. Aţi fost voi credincioşi în a învăţa pe copiii voştri lecţiile amabilităţii creştine? Nu mai există lucruri care trebuie îmbunătăţite în ce priveşte administrarea căminului? Nu vă neglijaţi copiii. Învăţaţi să vă disciplinaţi pe voi înşivă, ca să meritaţi respectul copiilor şi semenilor voştri. Dacă Domnul Hristos nu locuieşte în inimile voastre, cum puteţi învăţa pe alţii lecţii de răbdare şi bunătate, care trebuie să se manifeste în viaţa fiecărui creştin? Asiguraţi-vă că sunteţi pe calea Domnului şi apoi prezentaţi adevărul celor din jurul vostru. "Review and Herald," 2 iunie 1904


PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Review and Herald" - Instruirea copiilor pentru Dumnezeu 8,15 sept. 1904 "Mărturii, vol. 8"- Cum trebuie învăţaţi tinerii noştri,1904, p. 221-230. "Idem" -Dumnezeu în natură, 1904, pag. 239-243 "Idem" -Un Dumnezeu personal,1904, pag. 263-278 "Idem" - Cunoaşterea falsă şi adevărată a lui Dumnezeu, 904, pag. 279-289 "Idem" - Pericolele cunoaşterii speculative, 1904, pag. 290-304 "Idem" - Falsul şi autenticul în educaţie, 1904, pag. 305-311 "Idem" -Importanţa căutării adevăratei cunoaşteri, 1904, pag. 312-318 "Idem" - Cunoştinţa primită prin Cuvântul lui Dumnezeu, 1904, pag. 319-328 "Instructorul tineretului" - Lecţii din viaţa lui Daniel,1905 "Review and Herald" - Sfaturi pentru ajutoarele şi studenţii de la Takoma Park, 1905





LECŢII DIN VIAŢA LUI SOLOMON

"Despărţiţi-vă"

Aşezat în fruntea unei naţiuni care fusese rânduită a fi lumină pentru neamurile din jur, Solomon ar fi putut aduce multă slavă Dumnezeului universului printr-o viaţă de ascultare. El ar fi putut să încurajeze poporul lui Dumnezeu să evite relele practicate de popoarele din jur. El ar fi putut să folosească înţelepciunea dată lui de Dumnezeu şi puterea de influenţă pe care o avea, în organizarea şi îndrumarea unei mari mişcări misionare pentru iluminarea acelora care erau în necunoştinţă de Dumnezeu şi adevărul Său. În acest fel, popoarele ar fi fost câştigate spre a-L adora pe Împăratul împăraţilor. Satana cunoştea foarte bine rezultatele care ar fi însoţit ascultarea şi în primii ani ai domniei lui Solomon - ani de glorie datorită înţelepciunii, mărinimiei şi integrităţii împăratului - el a căutat să introducă influenţe care aveau să submineze în mod perfid loialitatea lui Solomon faţă de principii şi să-l facă să se despartă de Dumnezeu. Şi ştim din raportul scris că vrăjmaşul a avut succes în efortul său: "Solomon s-a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon şi a adus-o în cetatea lui David." (1 Regi 3,1). Formând o alianţă cu o naţiune păgână şi pecetluindu-şi învoiala printr-o căsătorie cu o prinţesă idolatră, Solomon a desconsiderat cu nechibzuinţă rânduielile înţelepte întocmite de Dumnezeu pentru a menţine curăţia poporului Său. Speranţa că această soţie egipteană se va converti nu a fost decât o slabă scuză pentru păcat. Prin încălcarea clară a poruncii de a rămâne separaţi de alte popoare, regele şi-a unit puterea cu braţul firesc. Pentru un timp, Dumnezeu, în îndurarea Sa cea mare, a trecut peste această teribilă greşeală. Soţia lui Solomon s-a convertit; iar regele, printr-o hotărâre înţeleaptă, ar fi putut face mult pentru a ţine în frâu forţele rele pe care el le declanşase prin imprudenţa sa. Însă Solomon a început să piardă Sursa puterii şi a slavei sale. Înclinaţiile fireşti au câştigat supremaţie asupra raţiunii. Pe măsură ce încrederea sa în sine a crescut, el a căutat să împlinească planul lui Dumnezeu pe propria sa cale. El s-a gândit că alianţele politice şi comerciale cu naţiunile din jur aveau să le aducă la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu; şi astfel, el a intrat în alianţe nesfinte cu naţiune după naţiune. Adesea, aceste alianţe erau pecetluite prin căsătorii cu prinţese păgâne. Poruncile lui Iehova au fost lăsate la o parte în favoarea obiceiurilor naţiunilor din jur. În anii apostaziei lui Solomon, decăderea lui Israel a fost rapidă. Cum ar fi putut fi altfel, când însuşi regele lor s-a unit cu agenţii satanici? Prin aceste unelte, vrăjmaşul a lucrat pentru a tulbura mintea poporului cu privire la adevărata şi falsa închinare. Ei au devenit o pradă uşoară. Căsătoria cu păgânii devenise o practică obişnuită. Israeliţii şi-au pierdut rapid oroarea faţă de idolatrie. Au fost introduse obiceiurile păgâne. Mamele idolatre şi-au crescut copiii, învăţându-i ritualurile păgâne. Credinţa ebraică a ajuns curând un amestec de idei confuze. Comerţul cu celelalte popoare i-au adus pe israeliţi într-o legătură apropiată cu cei care nu aveau dragoste pentru Dumnezeu şi astfel propria lor dragoste faţă de Dumnezeu a scăzut în mare măsură. A slăbit simţul lor ascuţit cu privire la caracterul cel înalt şi sfânt al lui Dumnezeu. Refuzând să meargă pe calea ascultării, ei şi-au oferit devotamentul lui Satana. Vrăjmaşul s-a bucurat de succesul obţinut, ştergând chipul divin din mintea poporului pe care Dumnezeu l-a ales ca reprezentant al Său. Prin căsătoriile cu cei idolatri şi continua întovărăşire cu ei, Satana a produs ceea ce dorise de atât de mult timp - o apostazie generală.





ALIANŢE NESCRIPTURISTICE

Domnul doreşte ca slujitorii Săi să-şi păstreze un caracter sfânt şi deosebit. "Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi" - este porunca Sa; "Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului Celui viu, cum a zis Dumnezeu: 'Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu'. De aceea: 'Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic'." (2 Cor. 6,14-18). Niciodată n-a mai fost vreun timp în istoria pământului când această avertizare să fie mai potrivită ca acum. Mulţi aşa-zişi creştini cred, ca şi Solomon, că se pot uni cu cei necredincioşi, deoarece influenţa lor asupra celorlalţi va fi benefică; însă, mult prea adesea, ei înşişi, prinşi în cursă şi biruiţi, renunţă la credinţa lor sfântă, sacrifică principiul şi se despart de Dumnezeu. Un pas greşit conduce la altul, până când, în cele din urmă, ei se aşează într-un loc în care nu mai au nici o speranţă să rupă lanţurile care îi leagă. Tinerii creştini trebuie să aibă mare grijă în prieteniile pe care le leagă şi în alegerea tovarăşilor lor. Luaţi aminte ca nu cumva ceea ce acum socotiţi că este aur curat să fie metal inferior. Asocierile cu cei lumeşti au tendinţa de a pune piedici în calea slujirii lui Dumnezeu şi multe suflete sunt ruinate prin legături nepotrivite, fie că sunt legături de serviciu sau maritale, cu aceia care nu pot înălţa sau înnobila niciodată. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să se aventureze niciodată pe terenul interzis. Căsătoria între credincioşi şi necredincioşi este interzisă de Dumnezeu. Însă, mult prea adesea, inima neconvertită îşi urmează propriile ei dorinţe şi se formează căsătorii nesfinţite de Dumnezeu. Datorită acestui lucru, mulţi bărbaţi şi multe femei sunt fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. Aspiraţiile lor nobile sunt moarte; printr-un context de împrejurări, ei sunt prinşi în laţul lui Satana. Cei care sunt stăpâniţi de pasiune şi impuls vor avea de cules un seceriş amarnic în această lume, iar calea pe care o urmează poate avea ca urmare pierderea sufletelor lor.




LUCRAREA ÎN INSTITUŢII

Cei care au sarcina să se ocupe de instituţiile Domnului au nevoie de multă putere şi har din partea lui Dumnezeu, ca să nu umble în contradicţie cu principiile adevărului. Mulţi, foarte mulţi sunt extrem de slabi în a înţelege obligaţia pe care o au de a păstra adevărul în toată curăţia sa, necontaminat de nici o urmă de greşeală. Primejdia lor constă în faptul că nu apreciază prea mult adevărul, lăsând astfel asupra minţilor impresia că nu are prea mare importanţă ceea ce credem, dacă, îndeplinind planuri născocite de oameni, ne putem ridica mai presus de lume, deţinând o poziţie superioară, ca şi când am ocupa locul cel mai înalt. Dumnezeu cheamă pe bărbaţii care au inimile statornice de partea adevărului, tari ca oţelul şi care vor sta neclintiţi în ce priveşte integritatea lor, nefiindu-le teamă de împrejurări. El cheamă pe bărbaţii care vor rămâne despărţiţi de duşmanii adevărului. El cheamă pe bărbaţii care nu vor îndrăzni să se bizuie pe braţul de carne, asociindu-se cu cei lumeşti pentru a-şi asigura mijloace pentru înaintarea lucrării Sale - fie şi pentru construirea de instituţii. Solomon, prin alianţele sale cu cei necredincioşi, şi-a asigurat mult aur şi argint, însă prosperitatea sa l-a dus la ruină. Oamenii de astăzi nu sunt mai înţelepţi decât el şi ei sunt tot atât de predispuşi să cedeze influenţelor care au dus la căderea sa. Timp de mii de ani, Satana a tot câştigat experienţă în a înşela; iar de cei care trăiesc în acest veac, el se apropie cu o putere copleşitoare. Singura noastră siguranţă stă în ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, care ne-a fost dat drept călăuză sigură şi sfătuitor. Poporul lui Dumnezeu de astăzi trebuie să se păstreze distinct şi despărţit de lume, de spiritul şi influenţele ei. "Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei." Vom asculta noi de glasul lui Dumnezeu sau vom face un lucru pe jumătate şi vom încerca să slujim atât lui Dumnezeu, cât şi lui Mamona? Înaintea fiecăruia dintre noi stă o lucrarea serioasă. Gândurile bune, scopurile curate şi sfinte nu vin la noi în mod natural. Noi trebuie să luptăm pentru ele. În toate instituţiile noastre, în casele de editură, în colegii şi sanatorii, trebuie să prindă rădăcini principiile curate şi sfinte. Dacă instituţiile noastre sunt ceea ce Dumnezeu a rânduit să fie, cei care au legătură cu acestea nu vor lua modelul instituţiilor lumeşti. Ei vor fi deosebiţi, stăpâniţi şi călăuziţi de standardul Bibliei. Ei nu vor fi în armonie cu principiile lumii pentru a putea avea stăpânire. Nici un fel de motivaţii nu vor avea forţa suficientă să-i îndepărteze de pe calea cea dreaptă a datoriei. Cei care sunt stăpâniţi de Duhul lui Dumnezeu nu vor căuta propria lor plăcere şi distracţie. Dacă Hristos domneşte în inimile membrilor bisericii Sale, ei vor răspunde chemării: "Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei". "Nu fiţi părtaşi păcatelor lor". Dumnezeu doreşte să învăţăm lecţia solemnă că noi înşine ne croim propria soartă. Caracterele pe care ni le formăm în această viaţă vor decide dacă suntem sau nu potriviţi să trăim în veacurile veşnice. Nici un om nu se poate aventura să slujească şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona şi să se simtă în siguranţă. Dumnezeu ne poate păstra în lume, dar nu ne poate scoate din lume. Dragostea Lui nu este nesigură şi schimbătoare. El veghează întotdeauna asupra copiilor Săi cu o grijă ce nu se poate măsura şi care este veşnică. Însă El ne cere să fim cu totul de partea Lui. "Nici un om nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţinea la unul şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona." (Matei 6,24). Solomon a fost înzestrat cu o înţelepciune minunată; însă lumea l-a îndepărtat de Dumnezeu. Noi trebuie să ne păzim sufletele cu toată seriozitatea, pentru ca grijile şi atracţiile lumeşti să nu ne fure timpul care ar trebui acordat lucrurilor veşnice. Dumnezeu l-a avertizat pe Solomon în legătură cu primejdia în care se afla, iar astăzi El ne avertizează pe noi să nu ne punem în primejdie sufletele, iubind lumea. "Ieşiţi din mijlocul lor", ne imploră El, "şi despărţiţi-vă de ei nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic." (2 Cor. 6,17.18).
"Review and Herald", 1 febr. 1906.


PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Instructorul tineretului" - Lecţii cu privire la economie şi tăgăduire de sine, 10 sept. 1907






PROFESORII - EXEMPLE DE INTEGRITATE CREŞTINĂ

Am o solie pentru cei care se află la conducerea instituţiilor noastre de învăţământ. Sunt instruită să atrag atenţia fiecărei persoane care ocupă o funcţie de răspundere către legea divină, care este temelia oricărui comportament corespunzător. Voi începe, atrăgând atenţia spre legea dată în Eden şi către răsplata ascultării şi pedeapsa pentru neascultare. Pentru că Adam a călcat legea, păcatul a fost introdus în lumea frumoasă şi plăcută pe care a creat-o Dumnezeu, iar bărbaţii şi femeile au devenit tot mai împietriţi în neascultarea de legea Sa. Domnul a privit jos, spre lumea noastră nepocăită, şi a hotărât că trebuie să le arate călcătorilor legii o manifestare a puterii Sale. El i-a făcut cunoscut lui Noe planul Său şi l-a învăţat să-i avertizeze pe oameni, în timp ce îşi construia corabia în care cei ce se pocăiau îşi puteau găsi adăpost, până avea să treacă mânia lui Dumnezeu. Timp de 120 de ani, Noe a proclamat solia de avertizare lumii antediluviene; însă numai câţiva dulgheri, pe care i-a folosit la construirea corăbiei au crezut solia, însă au murit înainte de potop; iar alţii, dintre cei convertiţi de Noe, au apostaziat din nou. Neprihăniţii de pe pământ erau puţini şi doar opt au intrat în corabie. Aceştia au fost Noe şi familia sa. Neamul răzvrătit a fost nimicit de potop. Moartea a fost partea lor. Prin împlinirea avertizării profetice, că toţi aceia care nu aveau să ţină poruncile cerului aveau să bea apele potopului, adevărul Cuvântului lui Dumnezeu a fost exemplificat. După potop, oamenii s-au înmulţit iarăşi pe pământ, iar nelegiuirea, de asemenea, a crescut. Idolatria a ajuns aproape generală. În cele din urmă, Domnul i-a lăsat pe călcătorii de lege, împietriţi, să urmeze propriile lor căi rele, în timp ce El l-a ales pe Avraam, din seminţia lui Sem, şi l-a făcut păzitorul legii Sale în generaţiile viitoare. La el a venit solia: "Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta." (Gen. 12,1). Şi, prin credinţă, Avraam a ascultat. "El a plecat, neştiind unde se duce." Sămânţa lui Avraam s-a înmulţit şi, cu timpul, Iacov, fiii săi şi familiile lor s-au pogorât în Egipt. Aici, ei şi urmaşii lor au rămas timp de mulţi ani, până ce, în cele din urmă, Domnul i-a scos din Egipt, pentru a-i duce în ţara Canaanului. Planul Său era să facă din acest neam de robi un popor care avea să descopere caracterul Său naţiunilor idolatre ale lumii. Dacă ar fi ascultat de cuvântul Său, ei ar fi intrat în ţara făgăduită. Însă ei au fost neascultători şi răzvrătiţi şi au pribegit prin pustie timp de 40 de ani. Doar doi dintre adulţii care au părăsit Egiptul au intrat în Canaan. În timpul pribegirii prin pustie, Dumnezeu le-a dat israeliţilor Legea Sa. El i-a condus la Sinai şi acolo, în mijlocul unor scene de o măreţie înfricoşătoare, a proclamat Cele Zece Porunci. Noi putem profita, studiind raportul legat de pregătirea făcută de adunarea lui Israel în vederea auzirii Legii. "În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustia Sinai şi au tăbărât în pustie. Israel a tăbărât acolo în faţa muntelui. Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: 'Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu'." (Exod. 19,1-5). Deci, cine trebuie să fie socotit Conducătorul neamurilor? Domnul Cel Atotputernic. Toţi împăraţii, toţi conducătorii, toate neamurile se află sub conducerea şi călăuzirea Sa. "Şi Moise a chemat pe bătrânii poporului şi le-a pus înainte cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul." (Exod 19,7). Care a fost răspunsul adunării, care număra mai mult de un milion de oameni? "Tot poporul a răspuns: 'Vom face tot ce a zis Domnul!' Moise a spus Domnului cuvintele poporului." (Exod 19,8). În acest fel, copiii lui Israel au fost desemnaţi a fi un popor deosebit. Printr-un legământ solemn, ei au făgăduit să-I fie credincioşi lui Dumnezeu. Apoi, poporului i-a fost poruncit să se pregătească pentru auzirea legii. În dimineaţa celei de-a treia zi, a fost auzit glasul lui Dumnezeu. Vorbind tare din mijlocul întunericului care Îl împresura, în timp ce Se afla pe munte, înconjurat de un cortegiu de îngeri, Domnul le-a făcut cunoscut Legea Sa. Dumnezeu a însoţit proclamarea Legii Sale de manifestări ale puterii şi slavei Sale, pentru ca poporul Său să poată fi pătruns de un respect profund pentru Autorul Legii, Creatorul cerurilor şi al pământului. De asemenea, El avea să arate tuturor oamenilor caracterul sacru, importanţa şi permanenţa Legii Sale. Poporul israel a fost copleşit de spaimă. Ei s-au îndepărtat de munte cu teamă şi respect sfânt. Adunarea a strigat către Moise: "Vorbeşte-ne tu însuţi , să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim" (Exod 20,19). Minţile oamenilor din popor, orbite şi degradate în urma robiei, nu au fost pregătite să aprecieze pe deplin principiile atotcuprinzătoare ale Celor Zece Precepte. Pentru ca obligaţiile Decalogului să poată fi pe deplin înţelese şi înfăptuite, au mai fost date şi alte precepte, care ilustrau şi aplicau preceptele cuprinse în Cele Zece Porunci. Spre deosebire de Decalog, aceste rânduieli i-au fost date lui Moise, care avea să le transmită poporului. Pe când cobora de pe munte, Moise "a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: 'Vom face tot ce a zis Domnul'. Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. A trimis pe nişte tineri dintre copiii lui Israel să aducă Domnului arderi de tot şi să junghie tauri ca jertfe de mulţumire. Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în străchini; iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar. A luat cartea legământului şi a citi-o în faţa poporului. Ei au zis: 'Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul'. Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: 'Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte'." (Exod. 24,4-8). În acest fel, printr-unul dintre cele mai solemne servicii, copiii lui Israel au fost puşi deoparte ca popor deosebit. Stropirea sângelui reprezintă sângele vărsat de Domnul Isus, prin care fiinţele omeneşti sunt curăţite de păcat. Încă o dată, Domnul rosteşte cuvinte deosebite către poporul Său. În capitolul 31 din Exod, citim: "Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 'Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci aceasta va fi între Mine şi voi şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. Copiii lui Israel să ţină Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, cu un legământ necurmat. Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat'. Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră scrise cu degetul lui Dumnezeu" (vers. 13-18).
Mi-au fost prezentate multe alte pasaje din Scriptură cu privire la caracterul sacru al Legii lui Dumnezeu. Scenă după scenă, au trecut prin faţa mea până am ajuns la timpul prezent. Cuvântul rostit de Dumnezeu lui Israel s-a adeverit. Poporul nu a ascultat şi numai doi dintre adulţii care au părăsit Egiptul au intrat în Canaan. Oare nu-Şi va împlini Domnul cuvântul şi astăzi, dacă conducătorii poporului Său se îndepărtează de poruncile Sale? Am fost îndreptată spre capitolul 4 din Deuteronom. Tot acest capitol trebuie studiat. Luaţi aminte în mod special la această afirmaţie: "Să ştii dar în ziua aceasta şi pune-ţi în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pământ, şi că nu este alt Dumnezeu afară de El. Păzeşte dar legile şi poruncile Lui, pe care ţi le dau azi, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, şi să ai multe zile în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău" (Deut. 4,39-40). Capitolele 8 şi 11 au, de asemenea, o mare însemnătate pentru noi. Lecţiile pe care le conţin acestea sunt de cea mai mare importanţă şi ne sunt date şi nouă în aceeaşi măsură ca şi israeliţilor. În capitolul 11, Dumnezeu spune: "Iată, pun azi înaintea voastră binecuvântarea şi blestemul: binecuvântarea, dacă veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, pe care vi le dau în ziua aceasta; blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru şi dacă vă veţi abate de la calea pe care v-o dau în ziua aceasta şi vă veţi duce după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi." (Deut. 11,26-28). Am fost instruită, ca sol al lui Dumnezeu, să zăbovesc în mod special asupra raportului cu privire la păcatul lui Moise şi a urmării triste a acestuia, ca o lecţie solemnă pentru cei care deţin o poziţie de răspundere în şcolile noastre şi mai ales a acelora care sunt directori ai acestor instituţii. Despre Moise, Cuvântul lui Dumnezeu afirmă: "Moise însă era un om blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului" (Numeri 12,3). Mult timp se luptase cu răzvrătirea şi încăpăţânarea poporului lui Israel. Însă, în cele din urmă, răbdarea sa a cedat. Ei se aflau la hotarele ţării făgăduite. Dar, înainte de a intra în Canaan, trebuia să arate că ei cred în făgăduinţa lui Dumnezeu. Rezerva de apă s-a terminat. Era pentru ei o ocazie de a merge prin credinţă, şi nu prin vedere. Însă ei au uitat braţul care atât de mulţi ani le asigurase toate nevoile şi, în loc să se întoarcă spre Dumnezeu pentru ajutor, ei au murmurat împotriva Lui. Strigătele lor erau îndreptate împotriva lui Moise şi Aaron: "Pentru ce aţi adus adunarea Domnului în pustia aceasta, ca să murim în ea, noi şi vitele noastre? Pentru ce ne-aţi scos din Egipt şi ne-aţi adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de semănat, nici smochini, nici viţă, nici rodiu, nici apă de băut? " (Numeri 20, 4-5). Cei doi fraţi s-au dus în faţa mulţimii. Însă, în loc să-i vorbească stâncii, aşa cum îl îndrumase Dumnezeu, Moise a lovit-o cu furie, strigând: "Ascultaţi, răzvrătiţilor, vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?" (Numeri 20,10). Amarnică şi profund umilitoare a fost judecata pronunţată imediat. "Domnul a vorbit lui Moise şi Aaron: 'Pentru că n-aţi crezut în Mine ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau'." (Num. 20,12). Ei aveau să moară împreună cu Israel cel răzvrătit înainte de a trece Iordanul. Domnul a dorit ca poporul să înveţe din experienţa lui Moise că, atunci când ei fac ceea ce scoate în evidenţă eul, lucrarea Sa este neglijată, iar El este dezonorat. Domnul va acţiona împotriva acelora care lucrează contra Lui. Numele Lui, doar acesta trebuie proslăvit pe pământ. Timp de mai mult de douăzeci de ani, în diferite momente, lucruri ciudate au venit asupra noastră. Cei care au devenit necredincioşi, care nu au înălţat principiile neprihănirii, trebuie acum să-L caute pe Domnul cu adâncă umilinţă a sufletului şi să se convertească, pentru ca Dumnezeu să poată vindeca nelegiuirile lor. Acela care stă în fruntea unei şcoli trebuie să-şi dea tot interesul pentru a face din şcoală ceea ce Domnul a rânduit. Dacă este ambiţios şi vrea să urce sus, tot mai sus, dacă ajunge mai presus de competenţele reale ale lucrării sale, şi trece peste simplitate, şi desconsideră principiile sfinte ale cerului, el trebuie să înveţe din experienţa lui Moise că Domnul Îşi va manifesta cu siguranţă neplăcerea datorită eşecului său de a fi atins standardul pus în faţa lui. Directorul unei şcoli trebuie să aibă grijă în mod deosebit de resursele financiare ale şcolii. El trebuie să cunoască principiile de bază ale contabilităţii. El trebuie să fie credincios şi să raporteze cum a folosit toţi banii care au trecut prin mâna sa, în folosul şcolii. Fondurile şcolii nu trebuie depăşite în cheltuielile care se fac, ci trebuie făcut orice efort cu putinţă pentru a spori utilitatea şcolii. Cei cărora li s-a încredinţat administrarea financiară a instituţiilor noastre de învăţământ nu trebuie să-şi îngăduie nepăsare în cheltuirea banilor. Tot ce este în legătură cu finanţele şcolilor noastre trebuie să fie cu desăvârşire corect. Calea Domnului trebuie urmată cu stricteţe, chiar dacă aceasta s-ar putea să nu fie în conformitate cu căile oamenilor. Celor care au în grijă şcolile noastre, eu le spun: Faceţi voi din Dumnezeu şi Legea Sa delectarea voastră? Sunt principiile pe care le urmaţi voi sănătoase, curate şi nealterate? Sunteţi voi, în viaţa voastră practică, stăpâniţi de Dumnezeu? Simţiţi voi nevoia de a asculta de El în toate lucrurile, oricât de mici ar fi? Dacă sunteţi ispitiţi să vă însuşiţi banii care intră în şcoală şi să-i alocaţi în lucruri care nu aduc nici un beneficiu şcolii, principiile pe care le aveţi voi ca standard au nevoie de o examinare atentă, ca să nu vină timpul când voi veţi fi cei criticaţi şi găsiţi necorespunzători. Cine este contabilul vostru? Cine este casierul vostru? Cine este administratorul? Sunt ei atenţi şi competenţi? Concentraţi-vă asupra acestor lucruri. S-ar putea ca banii să fie folosiţi necorespunzător, fără să se ştie exact de ce; şi s-ar putea ca o şcoală să fie mereu în pierdere datorită unor cheltuieli neînţelepte. Deşi cei din conducere s-ar putea să simtă acest lucru din plin, ei pot motiva că au făcut tot ce au putut. Însă de ce permit ei să se acumuleze datorii? Fie ca cei care poartă răspunderea şcolii să verifice în fiecare lună cum stă şcoala din punct de vedere financiar. Fraţii mei care aveţi răspunderi, înălţaţi legea împărăţiei lui Hristos, dându-i ascultare cu toată voinţa voastră. Dacă voi înşivă nu vă aflaţi sub stăpânirea Conducătorului Universului, cum puteţi asculta voi de Legea Sa, aşa cum cere Cuvântul Său? Cei care sunt aşezaţi în poziţii de răspundere sunt aceia care trebuie să fie cei mai conştienţi de responsabilitatea pe care o au faţă de Legea lui Dumnezeu şi de importanţa păzirii tuturor cerinţelor Sale. În multe privinţe, mulţi dintre cei care au legătură cu şcolile noastre trebuie să aibă o ţintă mai înaltă. Noi ştim că unii sunt cu totul hotărâţi să asculte de orice cuvânt care vine din gura lui Dumnezeu. Acestor bărbaţi şi femei li se va da înţelepciunea de a discerne între neprihănire şi lipsa neprihănirii. Ei au credinţa care lucrează prin dragoste şi curăţeşte sufletul şi ei Îl descoperă pe Dumnezeul lumii. Noi toţi trebuie să dobândim o experienţă mai înaltă în lucrurile lui Dumnezeu ca până acum. Eul trebuie să moară, iar Domnul Hristos trebuie să ia în stăpânire templul sufletului. Medicii, pastorii, profesorii şi toţi ceilalţi care au poziţii de răspundere trebuie să înveţe umilinţa lui Hristos, înainte ca El să Se poată descoperi în ei. Prea adesea, eul este atât de important în viaţa omului, încât Domnul nu îl poate modela. Eul conduce şi-ntr-o parte, şi-n cealaltă, iar omul merge înainte cum îi place. Domnul Hristos spune eului: "Mergi pe calea Mea. Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Atunci Eu îl pot accepta ca ucenic al Meu. Pentru ca să Mă poată sluji într-un mod acceptabil, el trebuie să facă lucrarea pe care Eu i-am dat-o, în armonie cu sfaturile Mele." "Review and Herald" , 16,23 august 1906.



LUCRUL ESENŢIAL ÎN EDUCAŢIE


Educaţia cea mai importantă pe care trebuie să o dobândească tinerii de astăzi şi care îi va face corespunzători pentru şcoala mai înaltă de sus este acea educaţie care îi va învăţa cum să descopere voia lui Dumnezeu lumii. A neglija această fază a instruirii lor şi a aduce în şcolile noastre metode lumeşti înseamnă o pierdere atât pentru profesori, cât şi pentru studenţi. Chiar înainte de a fi luat la cer, Ilie a vizitat şcolile profeţilor şi i-a instruit pe studenţi cu privire la punctele cele mai importante ale educaţiei lor. El le-a repetat acum lecţiile pe care le dăduse în vizita anterioară, întipărind în minţile tinerilor importanţa simplităţii în orice domeniu al educaţiei. Numai în acest fel puteau fi modelaţi de cer şi porni înainte pe căile Domnului. Dacă ar fi conduse aşa cum a rânduit Dumnezeu, şcolile noastre din acest timp al sfârşitului ar face o lucrare asemănătoare celei făcute prin şcolile profeţilor. Cei care pleacă din şcolile noastre şi se angajează în lucrare misionară au nevoie de experienţă în ce priveşte cultivarea pământului şi alte domenii ale lucrului manual. Ei trebuie să fie instruiţi pentru a putea prelua orice domeniu al lucrării în câmpurile în care vor fi chemaţi. Nici o lucrare nu va fi mai eficientă decât cea făcută de cei care, dobândind o educaţie în viaţa practică, vor porni înainte pregătiţi să înveţe pe alţii aşa cum ei, la rândul lor, au fost învăţaţi. În învăţăturile Sale, Mântuitorul a reprezentat lumea ca pe o vie. Am face bine dacă am studia parabolele în care este utilizat acest simbol. Dacă în şcolile noastre s-ar dovedi mai mult interes şi mai multă credincioşie pentru cultivarea pământului, n-ar mai exista lipsă de interes din partea studenţilor pentru clădiri, plăcere pentru sporturi şi distracţii, care produc atâtea probleme în lucrarea din şcolile noastre. Când i-a aşezat în grădina Edenului pe primii noştri părinţi, Dumnezeu le-a dat îndemnul "s-o lucreze" şi s-o păzească". Dumnezeu terminase lucrarea creaţiunii şi spusese că toate lucrurile erau foarte bune. Totul corespundea scopului pentru care a fost creat. Atâta timp cât Adam şi Eva au ascultat de Dumnezeu, munca lor în grădină a fost o plăcere; pământul a rodit cu îmbelşugare pentru nevoile lor. Însă, când s-a îndepărtat de Dumnezeu şi nu L-a mai ascultat, omul a fost condamnat să lupte cu seminţele semănate de Satana şi să-şi câştige pâinea în sudoarea frunţii sale. De acum înainte, el avea să se lupte cu truda şi greutăţile împotriva puterii căreia îşi supusese voinţa. Era planul lui Dumnezeu acela de a îndepărta prin trudă toate relele pe care omul le adusese în lume prin neascultare. Muncind din greu, ispitirile lui Satana pot fi făcute ineficiente şi, de asemenea, răul în care omul fusese înfăşurat. Fiul lui Dumnezeu a fost dăruit lumii prin moartea Sa, făcând ispăşire pentru păcatele lumii, şi prin viaţa Sa, învăţându-i pe oameni cum pot fi zădărnicite planurile vrăjmaşului. Luând asupra Lui natura omenească, Domnul Hristos S-a făcut una cu fraţii Săi, a simţit cu ei şi, printr-o viaţă de muncă neobosită, i-a învăţat pe oameni cum pot deveni lucrători împreună cu Dumnezeu în făurirea împărăţiei Sale în lume. Dacă aceia care au primit sfaturi cu privire la planul lui Dumnezeu pentru educaţia tinerilor din aceste timpuri din urmă îşi vor preda voinţa lui Dumnezeu, El îi va învăţa care este voia Sa şi care este calea Sa. Domnul Hristos trebuie să fie învăţătorul în şcolile noastre. Dacă profesorii şi studenţii Îi vor acorda locul care i se cuvine, El va lucra prin ei pentru a aduce la îndeplinire planul de mântuire. Elevii şi studenţii trebuie învăţaţi să caute sfatul lui Dumnezeu prin rugăciune. Ei trebuie să fie învăţaţi să privească la Creatorul lor ca la un îndrumător care nu dă greş niciodată. Ei trebuie învăţaţi lecţiile stăpânirii de sine şi ale încrederii, ale adevăratei bunătăţi şi acelei amabilităţi care porneşte din inimă. Ei trebuie să înveţe lecţia consecvenţei. Caracterele lor trebuie să răspundă cuvintelor lui David: "Fiii noştri sunt ca nişte odrasle care cresc în tinereţea lor; fetele noastre ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti" (Ps. 144, 12). Prin toate acestea, ei sunt calificaţi pentru a servi în câmpul misionar.
Studentul convertit a rupt lanţul care îl ţine în slujba păcatului şi se află într-o relaţie corespunzătoare cu Dumnezeu. Numele lui este înscris în cartea vieţii Mielului. El se află sub o obligaţie solemnă de a renunţa la rău şi de a se aşeza sub jurisdicţia lui Dumnezeu. Prin rugăciune stăruitoare, el trebuie să se alipească de Hristos. A neglija acest lucru, a refuza să-I slujească înseamnă a pierde dreptul la favoarea Marelui Învăţător şi a deveni câmpul de luptă al vicleşugurilor lui Satana. A fost planul cerului ca, prin sacrificiul fără margini al lui Hristos, să-i aducă din nou pe oameni în armonie cu Dumnezeu. Educaţia care îl aduce pe student într-o relaţie strânsă cu Învăţătorul trimis de Dumnezeu este adevărata educaţie. Poporul lui Dumnezeu reprezintă uneltele alese de El pentru creşterea bisericii Sale de pe pământ. Ei trebuie să caute sfatul lui Dumnezeu. Distracţiile şi plăcerile lumeşti nu trebuie să aibă loc în viaţa creştinului. Tăria poporului Său stă în a urma calea Domnului. Trebuie să se dea pe faţă credinţa lor în singurul Fiu al lui Dumnezeu. Acest lucru va face impresie asupra minţii celor stăpâniţi de lucruri lumeşti. Acela care ia poziţie şi se desparte de lume şi se luptă să devină una cu Hristos va avea succes în a atrage sufletele la Dumnezeu. Harul lui Hristos va fi atât de evident în viaţa sa, încât lumea va vedea că el a umblat cu Hristos şi a învăţat de la El. "Du-te azi şi lucrează în via Mea", porunceşte Mântuitorul. "Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul spre slava lui Dumnezeu!" (1 Cor. 10,31). Fie ca toţi aceia care susţin că sunt copii ai Împăratului ceresc să caute continuu să reprezinte principiile Împărăţiei lui Dumnezeu. Fiecare să-şi aducă aminte că, în spirit, în cuvinte şi fapte, el trebuie să fie credincios tuturor preceptelor şi poruncilor Domnului. Noi trebuie să fim supuşi ai împărăţiei lui Hristos, credincioşi, vrednici de încredere, pentru ca cei din lume care sunt înţelepţi să poată avea o reprezentare adevărată a bogăţiilor, bunătăţii, îndurării, milei şi curtoaziei cetăţenilor Împărăţiei lui Dumnezeu. "Review and Herald", 24 octombrie 1907.





UN MESAJ CĂTRE PROFESORI


Mi-a fost dată o solie pentru profesorii din şcolile noastre. Cei care acceptă responsabilitatea sacră de a fi profesori trebuie să înainteze continuu în experienţa lor. Ei nu trebuie să fie mulţumiţi să rămână în vale, ci trebuie să urce mereu către cer. Având Cuvântul lui Dumnezeu în mâinile lor şi perseverând în a iubi oamenii, ei trebuie să înainteze pas cu pas în eficienţă. Experienţa creştină profundă va fi îmbinată cu lucrarea educaţiei autentice. Şcolile noastre trebuie să înainteze în mod statornic în dezvoltarea creştină; şi pentru realizarea acestui obiectiv, cuvintele şi exemplul profesorului trebuie să fie un ajutor constant. "Şi voi, ca nişte pietre vii", spune apostolul, "sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos." (1 Petru 2,5). Ar fi bine ca fiecare profesor şi student să studieze cu atenţie aceste cuvinte, punându-şi întrebarea în dreptul lui: Am dobândit eu, prin harul îmbelşugat ce mi s-a oferit, acea experienţă pe care trebuie să o aibă un copil al lui Dumnezeu pentru a înainta continuu, treaptă cu treaptă, spre mai sus? În orice aspect al educaţiei, profesorii trebuie să caute să împărtăşească lumină din Cuvântul lui Dumnezeu şi să arate însemnătatea ascultării de un "Aşa zice Domnul". Educaţia trebuie să fie de o aşa manieră, încât studenţii să facă din principiile drepte călăuza tuturor acţiunilor lor: aceasta este educaţia care va dăinui de-a lungul veacurilor veşniciei. Mi-au fost date cuvinte de avertizare către profesorii din şcolile întemeiate de noi. Şcolile noastre trebuie să aibă un caracter diferit de cel al celorlalte şcoli populare. Doar studiul manualelor obişnuite nu este suficient; şi multe dintre cărţile care sunt folosite nu sunt necesare pentru şcoli ce au fost înfiinţate să-i pregătească pe studenţi pentru şcoala de sus. Ca urmare, studenţii din aceste şcoli nu primesc cea mai desăvârşită educaţie creştină. Punctele cele mai importante care sunt necesare pentru a-i pregăti pe studenţi ca să poată sta în faţa ultimei mari examinări sunt tocmai acelea care sunt neglijate, acelea care trebuie să-i pregătească pentru lucrare misionară, acasă şi în câmpuri depărtate. Educaţia de care este nevoie acum este aceea care îi califică pe studenţi pentru lucrare misionară practică, învăţându-i să-şi pună orice facultate sub stăpânirea Duhului lui Dumnezeu. Cartea de studiu care este de cea mai mare valoare este cea care conţine sfaturile lui Hristos, Învăţătorul învăţătorilor. Domnul aşteaptă ca profesorii noştri să îndepărteze din şcolile noastre acele cărţi care învaţă puncte de vedere care nu sunt în conformitate cu Cuvântul Său şi să facă loc acelor cărţi care sunt de cea mai mare valoare. Planul Domnului este ca profesorii din şcolile noastre să depăşească în înţelepciune înţelepciunea lumii, pentru că ei studiază înţelepciunea Lui. Dumnezeu va fi onorat atunci când profesorii din şcolile noastre, din clasele cele mai mari până la cele mai mici, vor arăta că ei au o înţelepciune mai mare decât cea a lumii, deoarece Învăţătorul Suprem este Cel care îi conduce. Profesorii noştri trebuie să înveţe continuu. Toţi reformatorii trebuie să se lase disciplinaţi de Dumnezeu. Propriile lor vieţi trebuie să fie reformate, iar inimile lor, supuse harului lui Hristos. Trebuie să se renunţe la orice obicei şi la orice idee luminoasă ce nu este în armonie cu planul lui Dumnezeu. Atunci când Nicodim, un mare învăţător al lui Israel, a venit la Domnul Isus pentru a-I pune întrebări, Domnul Hristos a expus în faţa lui cele dintâi principii. Nicodim, deşi deţinea o poziţie onorabilă în Israel, nu avea o concepţie corectă cu privire la ceea ce trebuie să fie un învăţător al lui Israel. El avea nevoie de sfat cu privire la cele dintâi principii ale vieţii divine, deoarece el nu învăţase alfabetul adevăratei experienţe religioase. Ca răspuns la sfatul lui Hristos, Nicodim a întrebat: "Cum se poate aşa ceva?" Domnul Hristos i-a răspuns: "Tu, care eşti un învăţător al lui Israel, nu pricepi aceste lucruri?" (Ioan 3,9.10). Aceeaşi întrebare poate fi pusă multora care deţin poziţii de răspundere ca profesori, medici şi pastori ai Evangheliei, dar care au neglijat partea esenţială a educaţiei lor, aceea care avea să-i pregătească pentru a lucra creştineşte cu minţile oamenilor. În sfaturile pe care le-a dat Domnul Hristos ucenicilor Săi şi poporului din toate categoriile sociale care au venit să asculte cuvintele Sale, se găsea ceva care îi situa într-un plan înalt în ce priveşte gândirea şi acţiunea. Dacă astăzi ar fi transmise celui care învaţă cuvintele lui Hristos, şi nu cuvintele oamenilor, noi am putea vedea mai multă inteligenţă, o mai clară înţelegere a lucrurilor cereşti, o mai profundă cunoaştere de Dumnezeu şi o viaţă creştină mai curată şi mai viguroasă. "Adevărat, adevărat vă spun", zicea Domnul Hristos, "cine crede în Mine are viaţa veşnică. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se pogoară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac." (Ioan 6,47-51).
"Isus, care ştia în sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: 'Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte? Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă'." (Ioan 6,61-63). Noi suntem greoi în a înţelege cât de mult avem nevoie să studiem cuvintele lui Hristos şi metodele Sale de lucru. Dacă învăţăturile Sale ar fi mai bine înţelese, multe din sfaturile care sunt date astăzi şcolilor noastre ar fi apreciate la justa lor valoare. S-ar vedea că multe lucruri din cele care sunt predate în şcoli nu fac să crească simplitatea evlaviei în viaţa studentului. Atunci, înţelepciunea mărginită ar primi mai puţină onoare, iar Cuvântul lui Dumnezeu ar fi aşezat într-un loc mai onorabil. Când profesorii noştri sunt cu adevărat convertiţi, ei vor experimenta acea foame a sufletului după cunoaşterea de Dumnezeu şi, ca nişte elevi umili în şcoala lui Hristos, ei vor studia ca să poată cunoaşte neprihănirea Sa. Principiile neprihănirii vor călăuzi viaţa şi vor fi predate studenţilor ca fiind principiile care guvernează educaţia cerului. Când profesorii vor căuta cu toată inima lor să aducă adevăratele principii în lucrarea de educaţie, îngerii lui Dumnezeu vor fi prezenţi spre a face impresii asupra inimii şi minţii. "Review and Herald", 7 noiembrie 1907."

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Instructorul tineretului" - Cu toată inima, 12 nov. 1907 "Idem" - De la celula din închisoare la tronul Egiptului, 17 martie 1908 "Idem" - Cunoaşterea de Dumnezeu, 17 aprilie 1908 "Idem" - Sfat înţelept către tineri, 28 aprilie 1908




MĂSURI PENTRU ŞCOLILE NOASTRE


Un apel către pastorii, medicii şi profesorii din California de Sud
Bărbaţii care se află în conducerea lucrării solemne de vestire a ultimei solii a Evangheliei trebuie să cultive şi să nutrească gânduri şi idei înalte. Este privilegiul tuturor acelora care poartă responsabilităţi în lucrarea Evangheliei să poată învăţa în şcoala lui Hristos. Acela care pretinde că Îl urmează pe Hristos nu trebuie să fie condus de ceea ce îi dictează propria lui voinţă; mintea lui trebuie condusă să gândească aşa cum gândea Hristos şi iluminată să înţeleagă voia şi calea lui Dumnezeu. Un astfel de credincios va fi un urmaş al lui Hristos în ceea ce priveşte metodele de lucru. Fraţii noştri nu trebuie să uite că înţelepciunea lui Dumnezeu s-a îngrijit de şcolile noastre într-un mod care va aduce binecuvântare tuturor acelora care se vor antrena în această activitate. Cartea Parabolele Domnului Hristos" a fost donată pentru lucrarea de educaţie, pentru ca studenţii şi alţi prieteni ai şcolilor să poată mânui aceste cărţi, iar prin vânzarea lor, să se obţină o mare parte din mijloacele necesare pentru a scăpa şcoala de datorii. Însă acest plan nu a fost prezentat şcolilor noastre aşa cum trebuie; profesorii şi studenţii nu au fost instruiţi să ia această carte şi să o pună cu curaj în vânzare, pentru beneficiul lucrării de educaţie. Cu mult timp în urmă, ar fi trebuit ca profesorii şi studenţii din şcolile noastre să tragă foloase din posibilitatea de a strânge bani din vânzarea cărţii" Parabolele Domnului Hristos."Vânzând aceste cărţi, studenţii vor sluji cauzei lui Hristos şi, făcând acest lucru, prin răspândirea preţioasei lumini, ei vor învăţa lecţii deosebit de valoroase pentru experienţa creştină. Toate şcolile noastre ar trebui să intre acum pe făgaş şi să se străduiască să aducă la îndeplinire planul prezentat în faţa noastră pentru educaţia lucrătorilor, spre binele şcolilor noastre şi pentru câştigarea de suflete pentru cauza lui Hristos. În oraşele Riverside, Redlands şi San Bernardino, ni s-a deschis un câmp pe care abia dacă l-am atins cu vârful degetelor noastre. S-a făcut o lucrare bună acolo, în măsura în care lucrătorii noştri au fost încurajaţi să o facă; însă este nevoie de mijloace pentru a continua cu succes această lucrare. A fost planul lui Dumnezeu ca, prin vânzarea cărţilor "Divina vindecare" şi Parabolele Domnului Hristos", să fie strânşi mulţi bani pentru lucrarea din sanatoriile şi şcolile noastre, pentru ca poporul nostru din acele locuri să se simtă mai liberi în a dona din mijloacele lor pentru a se începe o lucrare în alte noi câmpuri misionare. Dacă poporul nostru s-ar angaja acum în vânzarea acestor cărţi aşa cum ar trebui, noi am avea mult mai mulţi bani pentru a aduce la îndeplinire lucrarea încredinţată de Dumnezeu. Oriunde lucrarea de vânzare a cărţii "Parabolele Domnului Hristos" a fost luată în serios, cartea a mers bine. Iar lecţiile învăţate de cei care s-au angajat în această lucrare le-au răsplătit din plin eforturile lor. Acum tot poporul nostru trebuie să fie încurajat să ia parte la această lucrare misionară deosebită. Pe toate căile posibile, mi-a fost dată lumină că poporul nostru trebuie învăţat cele mai bune metode prin care să prezinte aceste cărţi semenilor. Am fost instruită ca, în marile noastre adunări, să fie prezenţi lucrători care să înveţe poporul cum să semene sămânţa adevărului. Aceasta înseamnă mai mult decât a-i învăţa cum să vândă "Semnele timpului" şi alte publicaţii. Aceasta include sfaturi privind mânuirea unor cărţi, cum sunt"Parabolele Domnului Hristos şi Divina vindecare." Acestea sunt cărţi care conţin adevăruri preţioase, din care cititorul poate extrage lecţii de cea mai mare valoare. De ce nu a fost nimeni rânduit să facă acest lucru la adunarea în corturi (din 1907), pentru a prezenta poporului acest aspect al lucrării? Eşuând în aceasta, voi aţi pierdut o mare ocazie de a aşeza mari binecuvântări în mâinile poporului şi, de asemenea, aţi pierdut posibilitatea de a strânge bani în folosul instituţiilor noastre. Fraţii mei, să-i încurajăm pe oamenii noştri să se apuce de această lucrare fără întârziere. Sunt unii care au avut experienţă în vânzarea de alimente sănătoase, care acum ar trebui să fie preocupaţi şi de vânzarea preţioaselor noastre cărţi; căci acestea conţin hrană pentru viaţa veşnică. Oraşul Los Angeles mi-a fost prezentat ca un câmp foarte rodnic pentru vânzarea cărţilor "Parabolele Domnului Hristos" şi "Divina vindecare". Miile de cetăţeni pasageri şi vizitatori ar beneficia de lecţiile pe care le conţin acestea, iar cei care poartă răspunderi în sanatoriile noastre ar trebui să acţioneze cu înţelepciune în această chestiune, încurajându-i pe toţi, surori, infirmiere şi studenţi, să strângă prin aceste mijloace cât mai mulţi bani cu putinţă pentru cheltuielile din diferite instituţii. De ce poporul nostru înţelege atât de greu ce doreşte Domnul ca el să facă? Conducătorii noştri trebuie să se pregătească dinainte spre a folosi ocaziile pe care le au în adunările noastre, mari şi mici, de a prezenta aceste cărţi poporului şi pentru a face apel pentru voluntari care să se angajeze în vânzarea lor. Când se va începe această lucrare cu toată seriozitatea pe care o impune timpul în care ne aflăm, datoriile care zac acum asupra şcolilor noastre vor fi mult diminuate. Şi atunci, cei la care s-a făcut apel să dea o mare parte din mijloacele lor pentru a susţine aceste instituţii vor fi liberi să dea o parte mai mare din darurile lor pentru lucrarea misionară din alte locuri, unde este nevoie, acolo unde încă nu s-au făcut eforturi speciale. Vor fi rezultate foarte bune dacă aceste cărţi vor fi aduse în atenţia Uniunii femeilor pentru temperanţă creştină (Women's Christian Temperance Union). Noi ar trebui să-i invităm pe aceşti lucrători la adunările noastre şi să le dăm ocazia să cunoască poporul nostru. Aşezaţi aceste cărţi preţioase în mâinile lor şi spuneţi-le ce înseamnă dăruirea lor pentru această cauză şi rezultatele acesteia. Explicaţi-le cum, prin vânzarea cărţii "Divina vindecare," ar putea fi aduşi la sanatoriu bolnavi care altfel n-ar ajunge acolo nicidecum dacă nu ar fi ajutaţi; şi cum, astfel, se va putea acorda ajutor pentru înfiinţarea unor sanatorii în locuri unde este atât de mare nevoie. Dacă sanatoriile noastre sunt administrate înţelept de bărbaţi şi femei care se tem de Domnul, ei vor fi unelte prin care vom fi puşi în legătură cu cei de la Uniunea femeilor pentru temperanţă creştină, iar aceştia vor înţelege repede foloasele ramurii medicale a lucrării noastre. Ca urmare a contactului lor cu lucrarea noastră medicală, unii dintre ei vor învăţa adevăruri pe care trebuie să le cunoască pentru desăvârşirea caracterului creştin.
Un lucru care nu trebuie uitat niciodată de lucrătorii noştri este acela că Domnul Isus Hristos este directorul şi conducătorul nostru. El a gândit un plan prin care să se micşoreze datoria şcolilor noastre; şi El nu va îndreptăţi modul de lucru al acelora care înlătură acest plan, neavând încredere în succesul lui. Când poporul Său se va ridica pentru a da ajutor, cu toţii uniţi pentru cauza Sa de pe acest pământ, nici unul dintre lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a făgăduit nu va fi reţinut de la ei. În locuri ca Los Angeles, unde populaţia este în continuă schimbare, se prezintă ocazii minunate pentru vânzarea cărţilor noastre. S-a pierdut mult pentru că poporul nostru nu a folosit din plin această ocazie. De ce nu ar face profesorii şi studenţii de la şcoala din San Fernando din Los Angeles un câmp special pentru vânzarea cărţii "Parabolele Domnului Hristos"?" Dacă ei vor îndeplini cu seriozitate şi credinţă planul acesta care le-a fost dat pentru a folosi această carte, îngerii lui Dumnezeu le vor călăuzi paşii, iar binecuvântarea cerului va însoţi eforturile lor. Ar fi fost excelent dacă profesorii de la Şcoala din San Fernando ar fi ajutat, în perioada vacanţei, la impulsionarea vânzării cărţii "Parabolele Domnului Hristos." Ce binecuvântare ar fi avut dacă ar fi pornit împreună cu studenţii şi le-ar fi arătat cum să lucreze cu oamenii şi cum să prezinte cartea! Relatarea despre dăruirea acestei cărţi şi subiectul acesteia i-ar fi condus pe unii dintre aceştia să se intereseze în mod special de carte şi de şcoala pentru care este vândută. De ce nu au făcut profesorii din şcolile noastre mai mult pentru această lucrare? Dacă poporul nostru ar fi mai conştient de acest lucru, nu ar fi altă lucrare mai de dorit de făcut în câmpul de acasă decât aceea de a se angaja în vânzarea cărţii "Parabolele Domnului Hristos;" pentru că, ajutând astfel la aducerea la îndeplinire a planului lui Dumnezeu cu privire la şcolile noastre, ei aduc totodată preţioasele adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu în atenţia poporului. Indiferenţa manifestată de unii cu privire la această iniţiativă nu este pe placul lui Dumnezeu. El doreşte ca tot poporul nostru să recunoască aceasta ca fiind metoda Sa de uşurare a şcolilor noastre de datorii. Tocmai pentru că planul Său nu a fost luat în seamă simţim noi acum atât de acut lipsa de mijloace pentru înaintarea lucrării. Dacă şcolile s-ar fi oferit să contribuie şi ele la măsurile luate spre binele lor, ar fi fost acum mai mulţi bani în casieriile şcolilor şi mai mulţi bani în mâinile poporului nostru, pentru a uşura nevoile celorlalte departamente ale lucrării şi, mai important decât orice, profesorii şi studenţii ar fi primit chiar acele lecţii de care au atâta nevoie pentru a-L sluji pe Domnul. Vă trimit aceste rânduri pentru că îmi dau seama că este nevoie de o intuiţie mai adâncă, de o viziune mai largă din partea lucrătorilor noştri din ramurile medicală şi de învăţământ, dacă ei doresc să obţină toate foloasele de care Dumnezeu vrea să le facă parte prin vânzarea cărţilor "Parabolele Domnului Hristos" şi Divina vindecare". Vă cer, fraţilor, să citiţi aceste rânduri poporului nostru, pentru ca ei să poată învăţa să capete un spirit înţelept, putere şi o minte sănătoasă. "Review and Herald" , 3 septembrie 1908.




ÎNVĂŢĂTORULE, CUNOAŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI


A ajunge să te cunoşti pe tine este mare lucru. Adevărata cunoaştere de sine va duce la o umilinţă care va îngădui Domnului să modeleze mintea, să o înveţe, să formeze şi să disciplineze caracterul. Lucrătorii lui Hristos din această perioadă a istoriei lumii au mare nevoie de harul umilinţei. Nici un profesor nu poate face o lucrare acceptabilă dacă nu este conştient de propriile-i deficienţe şi dacă nu scoate din calculele sale acele planuri care slăbesc viaţa spirituală. Când profesorii au dorinţa de a înlătura din lucrarea lor tot ce este neesenţial pentru viaţa veşnică, se va putea spune cu adevărat despre ei că lucrează spre mântuirea lor cu frică şi cutremur şi că ei zidesc în mod înţelept pentru veşnicie. Sunt instruită să spun că unii dintre profesorii noştri sunt cu mult în urmă în a înţelege de ce fel de educaţie este nevoie pentru această perioadă a istoriei pământului. Nu este timpul ca studenţii să adune în capul lor o masă de cunoştinţe pe care nu le pot lua cu ei în şcoala de sus. Să îndepărtăm cu grijă din cursu-rile noastre tot ce este inutil, pentru ca să rămână loc în minţile studenţilor, în care să fie semănate seminţele neprihănirii. Această învăţătură va aduce roadă pentru viaţa veşnică. Fiecare profesor trebuie să înveţe zilnic în şcoala lui Hristos, ca să nu piardă simţul a ceea ce înseamnă adevărata perfecţiune fizică, mintală şi morală. Nimeni nu ar trebui să se considere învăţător al altora, atâta vreme cât el însuşi nu lucrează continuu la propria sa mântuire, primind şi împărtăşind o educaţie deplină. Învăţătorul adevărat se va educa pe sine însuşi spre a fi desăvârşit din punct de vedere moral, pentru ca, prin cuvânt şi faptă, să poată conduce sufletele să înţeleagă lecţiile Marelui Învăţător. Nici unul dintre cei care sunt mulţumiţi cu un standard scăzut nu trebuie să fie încurajat să-i înveţe pe alţii. Nimeni nu corespunde spre a învăţa pe alţii măreţele taine ale evlaviei, atâta timp cât Hristos, nădejdea slavei, nu ia chip înăuntrul său. Fiecare învăţător şi profesor trebuie să primească adevărul din dragoste pentru principiile sale sfinte; atunci, el nu va da greş în a exercita o influenţă care va purifica şi înălţa. Profesorul al cărui suflet se va bizui pe Hristos va vorbi şi va acţiona ca un creştin. Unul ca acesta nu va fi mulţumit până când adevărul nu va curăţi viaţa sa de orice lucru neînsemnat. El nu va fi satisfăcut până ce mintea sa nu va ajunge să fie modelată zi de zi prin influenţa Duhului lui Dumnezeu. Atunci Domnul Hristos poate vorbi inimii, iar glasul Său, care spune: "Iată drumul, mergeţi pe el", va fi auzit şi i se va da ascultare. Profesorul care are o corectă înţelegere a lucrării adevăratei educaţii nu se va mulţumi ca doar din când în când să facă referinţă la Hristos. Cu propria sa inimă încălzită de dragostea lui Dumnezeu, el Îl va înălţa continuu pe Omul de pe Calvar. Cu propriul său suflet pătruns de Duhul lui Dumnezeu, el va căuta să îndrepte atenţia studenţilor asupra modelului, Domnul Isus Hristos, conducătorul peste zeci de mii, cel mai îndrăgit dintre toţi. Este mare nevoie de Duhul Sfânt în şcolile noastre. Această unealtă divină vine în lume ca reprezentant al lui Hristos. El este nu numai martorul credincios şi adevărat al Cuvântului lui Dumnezeu, dar şi acela care cercetează gândurile şi planurile inimii. Este izvorul la care trebuie să privim pentru eficienţă în vederea restaurării chipului moral al lui Dumnezeu în om. Duhul Sfânt era căutat cu înfocare în şcolile profeţilor; influenţa Sa transformatoare avea să aducă chiar şi gândurile în armonie cu voia lui Dumnezeu şi să stabilească o legătură vie între pământ şi cer. Profesori, dacă vă veţi deschide inimile pentru locuirea lăuntrică a Duhului lui Dumnezeu, dacă veţi spune bun-venit Oaspetelui ceresc, Dumnezeu vă va face împreună lucrători cu El. Colaborând cu Marele Învăţător, spiritul egoismului va fi înlăturat şi vor avea loc schimbări uimitoare! În timpul nopţii, mi-au fost prezentate următoarele cuvinte: "Însărcinează pe profesorii din şcolile noastre să-i pregătească pe studenţi pentru ceea ce va veni asupra lumii." Domnul aşteaptă de mult timp ca profesorii să umble în lumina pe care El le-a trimis-o. Este nevoie de umilinţă pentru ca Domnul Hristos să poată reface chipul moral al Lui în om. Felul educaţiei care se face trebuie mult schimbat înainte ca să putem vedea o adevărată schimbare în instituţiile noastre. Standardul lui Dumnezeu poate fi atins numai atunci când puterile intelectuale şi morale sunt puse laolaltă în educaţie. Aceste cuvinte au fost spuse clar şi cu tărie: "Mărturisiţi-vă greşelile unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să puteţi fi vindecaţi. Grăbiţi-vă cu toţii; grăbiţi-vă cu toţii şi iubiţi-vă ca fraţii. Rugaţi-vă împreună." Domnul a plătit preţul propriului Său sânge pentru salvarea lumii. El a îndurat toată ruşinea şi umilinţa pe care au reuşit să le născocească oamenii şi să le inventeze Satana, pentru a putea aduce la îndeplinire planul mântuirii. Profesorul să nu caute să se înalţe pe sine, ci să fie conştient că trebuie să înveţe de la Domnul Hristos zi de zi şi să facă din El modelul său. Pentru profesori şi studenţi, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos trebuie să fie singurul exemplu. Păstraţi mereu în minte faptul că Domnul îi va accepta ca profesori doar pe aceia care vor fi învăţători ai Evangheliei. O mare responsabilitate stă asupra acelora care se angajează să-i înveţe pe alţii ultima solie a Evangheliei. Ei trebuie să fie împreună lucrători cu Dumnezeu în această lucrare de educare a minţilor oamenilor. Profesorul care dă greş în a ţine continuu în faţa sa standardul Bibliei pierde ocazia de a fi împreună lucrător cu Dumnezeu în modelarea minţii, lucru esenţial pentru a avea un loc în curţile cereşti. "Review and Herald", 3 septembrie 1908.

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Semnele timpului" - Principiile creştinului în afaceri, 24 febr. 1909 "Review and Herald" - Ţinta şcolilor noastre, 4 martie 1909 "Idem" - Educaţia înaltă - o pregătire pentru slujire, 25 martie 1909 "Semnele timpului" - Dumnezeu în natură, 5,12,19 mai 1909 "Review and Herald" - Şcolile locale, 6 mai 1909 "Instructorul tineretului"- Domnul Hristos, exemplul copiilor şi al tinerilor, 25 mai 1909














LUCRAREA DIN FAŢA NOASTRĂ


Conferinţele din America au o mare şi importantă lucrare de făcut. Noi trebuie să înfăptuim lucrarea în America în aşa fel, încât să putem fi putere şi ajutor pentru cei care proclamă solia în ţări depărtate. Orice naţiune, limbă şi popor trebuie trezite şi aduse la cunoştinţa adevărului. S-a făcut ceva, însă mai este încă mult de făcut, mult de învăţat, chiar la Conferinţa de aici, pentru ca lucrarea să poată merge înainte, într-un mod care va aduce slavă şi onoare lui Dumnezeu. Sufletul meu a fost atât de împovărat, încât nu am fost în stare să mă odihnesc. Asupra cărui lucru să privim ca să facem o mai profundă impresie asupra minţii omeneşti? Iată şcolile noastre. Ele trebuie să fie conduse în aşa fel, încât să formeze misionari care să pornească la drumuri şi la garduri spre a semăna sămânţa adevărului. Aceasta este însărcinarea pe care a dat-o Domnul Hristos urmaşilor Săi. Ei trebuie să meargă la drumuri şi întretăieri de drumuri cu solia adevărului, pentru ca sufletele să fie aduse la credinţa Evangheliei. Cât de afectată am fost când am văzut câţi servi sunt în locurile pe care le-am vizitat recent! Noi trebuie să stăm în puterea lui Dumnezeu, dacă dorim să îndeplinim această lucrare. În aceste eforturi, fiecare lucrător trebuie să privească la Dumnezeu. Noi trebuie să lucrăm ca bărbaţi şi femei care au o legătură vie cu Dumnezeu. Trebuie să învăţăm să venim în întâmpinarea nevoilor oamenilor în locul în care se află ei. O, să nu se mai întâmple ceea ce am văzut în unele locuri, când ne-am întors în America, unde membri ai bisericii, în loc să-şi dea seama de propria lor responsabilitate, au privit la oameni pentru călăuzire, iar bărbaţii în care ei şi-au pus toată încrederea pentru înaintarea lucrării n-au înţeles valoarea răspunderii personale şi au luat asupra lor înşişi lucrarea, poruncind şi dictând ce să facă şi ce să nu facă fraţii lor. Acestea sunt lucruri pe care Dumnezeu nu le îngăduie în lucrarea Sa. El este Acela care va pune poveri asupra celor care vor să le poarte. Fiecare suflet are o răspundere înaintea lui Dumnezeu şi nu trebuie învăţat în mod arbitrar de oameni ce are de făcut, ce are de spus şi unde trebuie să meargă. Noi nu trebuie să ne punem încrederea în sfatul oamenilor şi să fim de acord cu tot ce spun ei, cu excepţia cazului când avem dovada că ei se află sub influenţa Duhului lui Dumnezeu. Studiaţi primul şi al doilea capitol din cartea Faptele Apostolilor. Mi-a fost dată lumina că lucrarea noastră trebuie dusă înainte, pe culmi tot mai înalte, ca niciodată până acum. Lumina cerului trebuie preţuită şi primită. Această lumină este pentru lucrători. Este pentru aceia care simt că Dumnezeu le-a dat o solie şi că ei au responsabilitatea sacră de a o proclama. Solia adevărului prezent este de a pregăti un popor pentru venirea Domnului. Să înţelegem acest lucru şi să facem ca cei care sunt aşezaţi în poziţii de răspundere să fie atât de uniţi, încât lucrarea să meargă cu putere înainte. Nu îngăduiţi nici unui om să se interpună în mod arbitrar ca şi conducător şi să spună: tu trebuie să te duci acolo. Noi avem o lucrare mare şi importantă de făcut, iar Dumnezeu doreşte să ne apucăm de această lucrare în mod inteligent. Aşezarea unor oameni în poziţii de răspundere la Conferinţe nu face din ei nişte dumnezei. Nimeni nu are suficientă înţelepciune pentru a lucra fără a se sfătui. Oamenii trebuie să se consulte cu fraţii lor, să se sfătuiască împreună, să se roage împreună şi să facă planuri împreună pentru înaintarea lucrării. Lucrătorii să îngenuncheze împreună şi să se roage lui Dumnezeu, cerându-I să-i călăuzească. A fost o mare lipsă între noi în această privinţă. Ne-am încrezut prea mult în planurile oamenilor. Nu ne putem permite să facem acest lucru. Trăim timpuri primejdioase şi trebuie să ajungem să ne dăm seama că Domnul trăieşte şi conduce şi că El locuieşte în inimile copiilor oamenilor. Noi trebuie să avem încredere în Dumnezeu. Oriunde aţi fi trimişi, să aveţi în inimile şi minţile voastre frica de Domnul şi dragostea pentru El. Duceţi-vă zilnic la Domnul pentru sfat şi călăuzire; depindeţi de Dumnezeu pentru lumină şi călăuzire. Rugaţi-vă pentru acest sfat şi această lumină până le dobândiţi. Nu este de folos să cereţi ceva şi apoi să uitaţi ce aţi cerut în rugăciune. Mintea să rămână la rugăciunea pe care aţi înălţat-o. Puteţi face acest lucru în timp ce lucraţi cu mâinile. Puteţi spune: Doamne, eu cred; eu cred cu toată inima mea. Lasă ca puterea Duhului Sfânt să vină asupra mea. Dacă ar fi mai multă rugăciune în rândurile noastre, mai multă exercitare a credinţei care lucrează prin dragoste şi mai puţină bizuire pe alte persoane care să aibă experienţă în locul nostru, astăzi am fi cu mult mai înainte în privinţa înţelepciunii decât suntem de fapt. Avem nevoie de o profundă experienţă individuală a inimii şi a sufletului. Atunci vom fi în stare să spunem ce face Dumnezeu şi în ce fel lucrează El. Noi trebuie să avem o experienţă vie în lucrurile lui Dumnezeu; dacă nu avem acest lucru, nu putem fi în siguranţă. Sunt unii care au o anumită experienţă, bună zic ei, şi vorbesc despre aceasta; însă, când ajungeţi să o puneţi la probă, vă daţi seama că nu este o experienţă bună, pentru că nu este în acord cu un clar "Aşa zice Domnul". Dacă a fost vre-odată vre-un timp în istoria noastră când să fie nevoie să ne umilim sufletele înaintea lui Dumnezeu, acel timp este astăzi. Noi trebuie să venim la Dumnezeu cu credinţă în tot ceea ce a făgăduit în Cuvântul Său şi apoi să umblăm în toată lumina şi cu puterea pe care o dă Dumnezeu. Am fost profund impresionată când fraţii care au venit din câmpuri străine mi-au spus câte ceva din experienţele lor şi ce face Domnul pentru a aduce sufletele la adevăr. De aceasta avem nevoie în acest timp. Dumnezeu nu doreşte ca noi să rămânem în continuare ignoranţi. El doreşte să înţelegem responsabilităţile personale pe care le avem faţă de El. El Se va descoperi fiecărui suflet care va veni înaintea Lui cu toată umilinţa şi Îl va căuta cu toată inima. Trebuie înfiinţate şcoli în ţări străine şi în propria noastră ţară. Noi trebuie să învăţăm de la Dumnezeu cum să administrăm aceste şcoli. Ele nu trebuie să fie conduse aşa cum au fost conduse multe dintre şcolile noastre. Instituţiile noastre trebuie privite ca nişte instrumente folosite de Dumnezeu pentru continuarea lucrării Sale pe pământ. Noi trebuie să privim la Dumnezeu pentru călăuzire şi înţelepciune; trebuie să-L implorăm să ne înveţe cum să împlinim lucrarea cu putere. Să-L recunoaştem pe Domnul ca învăţător şi călăuză a noastră şi atunci vom înfăptui lucrarea în mod corespunzător. Noi trebuie să stăm ca o companie unită, ai cărei membri se privesc în ochi unii pe alţii. Atunci vom putea vedea mântuirea lui Dumnezeu descoperită şi într-o parte, şi în cealaltă. Dacă lucrăm în armonie, noi Îi oferim lui Dumnezeu şansa să lucreze pentru noi. În lucrarea din şcolile noastre, avem nevoie de o înţelegere corectă a ceea ce înseamnă educaţia esenţială. Oamenii vorbesc mult despre educaţia înaltă, însă cine poate defini ce este educaţia înaltă? Educaţia înaltă se găseşte în Cuvântul viului Dumnezeu. Educaţia de care avem cel mai mult nevoie este acea educaţia care ne învaţă să ne supunem sufletele lui Dumnezeu cu toată umilinţa, care ne face capabili să primim Cuvântul lui Dumnezeu şi să credem ceea ce spune el. Cu această educaţie vom vedea mântuirea lui Dumnezeu. Cu spiritul lui Dumnezeu asupra noastră, noi trebuie să ducem lumina adevărului la drumuri şi la garduri, pentru ca mântuirea lui Dumnezeu să se poată descoperi în mod remarcabil. Vom duce noi mai departe lucrarea, folosind calea aleasă de Domnul? Suntem noi doritori să ne lăsăm învăţaţi de Dumnezeu? Ne vom lupta noi cu Dumnezeu în rugăciune? Vom primi noi botezul Duhului Sfânt? Aceasta este ceea ce avem nevoie şi ceea ce putem avea în acest timp. Atunci vom putea porni cu o solie din partea Domnului, iar lumina adevărului va străluci ca o flacără arzând, care va ajunge în toate părţile lumii. Dacă vom umbla smeriţi cu Dumnezeu, El va merge cu noi. Să ne umilim sufletele înaintea Lui şi vom vedea mântuirea Lui.
" Review and Herald" , 21 octombrie 1909.






SFATURI CĂTRE PROFESORI

(Ellen White şi grupul care o însoţea în drum spre Conferinţa Generală au petrecut cinci zile la Colegiul View. Vineri dimineaţa, ea a vorbit în faţa a 500 de studenţi în capela colegiului, iar în Sabat şi duminică a vorbit marii adunări în biserică. Luni dimineaţa, la cerere, s-a întâlnit cu consiliul facultăţii. Ceea ce urmează constituie o parte din cuvintele adresate de ea celor treizeci de profesori adunaţi. - William C. White).
Voi citi din 2 Corinteni cap. 6: "Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa, ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. Căci El zice: 'La vremea potrivită te-am ascultat, în ziua mântuirii te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.' Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare, pe care le dă neprihănirea; în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile. Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului Celui viu, cum a zis Dumnezeu: 'Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.' De aceea: 'Ieşiţi din mijlocul lor şi depărtaţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic'" (2 Cor. 6,1-10; 14-18). Trebuie să studiaţi de asemenea capitolul 7, însă acum nu avem timp să îl citim. Există pericolul continuu în poporul nostru ca aceia care se angajează în lucrarea din şcolile şi sanatoriile noastre să se lase stăpâniţi de ideea că trebuie să fie în rând cu lumea, să studieze lucrurile pe care le studiază lumea şi să cunoască lucrurile pe care le cunoaşte ea. Aceasta este una dintre cele mai mari greşeli care s-ar putea face. Vom face greşeli grave dacă nu acordăm atenţie specială cercetării Cuvântului. Se pune întrebarea: Ce este educaţia înaltă? Nu există educaţie mai înaltă decât cea cuprinsă în principiile expuse în cuvintele pe care vi le-am citit din capitolul 6 din a doua epistolă către Corinteni. Studenţii noştri să îl studieze cu atenţie pentru a-l înţelege. Nu există o educaţie mai înaltă decât cea dată primilor ucenici şi care ne este dată şi nouă prin cuvânt. Fie ca Duhul Sfânt să imprime în minţile voastre convingerea că nu există nimic în toată lumea, în ce priveşte educaţia, care să fie atât de măreţ ca sfaturile cuprinse în capitolele 6 şi 7 din 2 Corinteni. Să înaintăm, în lucrarea noastră, atât de departe cât ne va călăuzi Cuvântul lui Dumnezeu. Să lucrăm cu inteligenţă pentru această educaţie înaltă. Fie ca neprihănirea noastră să fie semnul că înţelegeţi voia lui Dumnezeu care ne-a fost încredinţată prin solii Săi. Este privilegiul oricărui credincios să studieze în fiecare zi viaţa lui Hristos şi învăţăturile Lui. Educaţia creştină înseamnă acceptarea în păreri şi principii a învăţăturilor Mântuitorului. Aceasta include o umblare zilnică, cu credincioşie, pe urmele paşilor lui Hristos, care a consimţit să lase la o parte mantia Sa regală şi coroana şi să vină în lumea noastră ca om, pentru a putea da neamului omenesc o putere pe care nu o putea câştiga prin nici un alt mijloc. Ce era această putere? Era puterea ce rezulta din unirea naturii umane cu cea divină, puterea de a lua învăţăturile lui Hristos şi a le urma în totul. În împotrivirea Sa faţă de rău şi în eforturile depuse pentru oameni, Domnul Hristos le-a dat oamenilor un exemplu al celei mai înalte educaţii pe care o poate atinge cineva. Fiul lui Dumnezeu a fost respins de aceia pe care a venit să-i binecuvânteze. El a fost prins de mâini nelegiuite şi răstignit. Însă, după ce a înviat dintre cei morţi, El a fost împreună cu ucenicii Săi timp de 40 de zile, iar în acest timp le-a dat multe învăţături preţioase. El le-a prezentat urmaşilor Săi principiile care stau la baza educaţiei înalte. Şi când era pe punctul să-i părăsească şi să meargă la Tatăl Său, ultimele Sale cuvinte către ei au fost: "Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii." Puternice ispite vor veni asupra multora care îşi vor trimite copiii în şcolile noastre, pentru că ei vor dori să le asigure ceea ce lumea consideră a fi cea mai înaltă educaţie. Cine ştie care este cea mai importantă educaţie, dacă nu aceea obţinută din Cartea care constituie temelia pentru orice cunoaştere adevărată? Cei care consideră esenţială cunoaşterea care se dobândeşte prin intermediul educaţiei lumeşti fac o mare greşeală, una care va avea ca urmare faptul că vor fi duşi încoace şi încolo de păreri ale unora sau altora, care sunt omeneşti şi greşite. Acelora care socotesc că copiii lor trebuie să aibă ceea ce lumea numeşte educaţia esenţială, eu le spun: Aduceţi-i pe copiii voştri la simplitatea Cuvântului lui Dumnezeu şi ei vor fi în siguranţă. Curând vom fi foarte răspândiţi în lung şi-n lat şi ceea ce avem de făcut trebuie făcut repede. Mi-a fost dată lumină că asupra fiecărui adventist cu care lumea poate veni în legătură strânsă vor fi exercitate presiuni teribile. Aceia care caută educaţia pe care lumea o socoteşte ca fiind înaltă sunt îndepărtaţi tot mai mult de la principiile adevărului, până când ei ajung nişte oameni lumeşti educaţi. Cu ce preţ şi-au câştigat ei educaţia? Ei s-au despărţit de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Ei au ales să accepte ceea ce lumea numeşte cunoştinţă în locul adevărurilor pe care Dumnezeu le-a încredinţat oamenilor prin slujitorii Săi, prin profeţi şi apostoli. Sunt unii care consideră că, dacă au dobândit o asemenea educaţie, o pot introduce în şcolile noastre. Daţi-mi voie să vă spun că voi nu trebuie să preluaţi ceea ce lumea socoteşte educaţie înaltă şi s-o aduceţi în şcolile, sanatoriile şi bisericile noastre. Noi trebuie să înţelegem aceste lucruri. Vă vorbesc foarte clar. Acest lucru nu trebuie făcut. În mintea fiecărui student trebuie întipărit gândul că educaţia constituie un eşec, dacă nu s-a înţeles că trebuie să se apuce de adevărurile revelaţiei divine şi dacă inima nu acceptă învăţăturile din Evanghelia lui Hristos. Studentul care, în locul principiilor clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, acceptă idei comune şi îngăduie ca timpul şi atenţia să-i fie absorbite de lucruri obişnuite, superficiale, va descoperi că mintea îi slăbeşte, se piperniceşte. El şi-a pierdut acea putere care îl ajută să se dezvolte. Mintea trebuie învăţată să înţeleagă adevărurile importante care privesc viaţa veşnică. Sunt instruită să spun că noi trebuie să călăuzim minţile studenţilor noştri mai sus decât se poate gândi acum că este cu putinţă. Inima şi mintea trebuie învăţate să-şi păstreze curăţia, primind zi de zi rezerve din fântâna adevărului veşnic. Mintea şi mâna divină au păstrat de-a lungul veacurilor raportul creaţiunii în toată curăţia sa. Numai Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă o relatare autentică a creării lumii noastre. Acest cuvânt trebuie să constituie studiul de căpătâi în şcolile noastre. Prin aceasta, noi putem ţine legătura cu patriarhii şi profeţii. În aceasta, noi putem învăţa ce L-a costat mântuirea noastră pe Acela care a fost egal cu Tatăl încă de la început şi care Şi-a sacrificat viaţa pentru ca un popor să poată sta în faţa Lui, izbăvit de tot ce este pământesc şi obişnuit, reînnoit după chipul lui Dumnezeu. Dacă trebuie să învăţăm de la Hristos, noi trebuie să ne rugăm aşa cum s-au rugat apostolii când a fost turnat Duhul Sfânt asupra lor. Noi avem nevoie de un botez al Duhului lui Dumnezeu. Noi nu suntem în siguranţă nici măcar pentru o singură oră, dacă nu dăm ascultare Cuvântului lui Dumnezeu. Nu spun că nu trebuie să se studieze limbile străine. Ele trebuie învăţate. Nu peste mult timp, va fi nevoie ca mulţi să-şi lase casele şi să meargă printre oameni care vorbesc alte limbi, iar aceia care au ceva cunoştinţe de limbi străine vor fi astfel în stare să comunice cu cei care nu cunosc adevărul. Unii din poporul nostru vor învăţa limbile în ţările în care sunt trimişi. Aceasta este calea mai bună. Şi există Unul care va sta alături de lucrătorul credincios, iluminându-i priceperea şi dându-i înţelepciune. Domnul poate face ca lucrarea lor să fie rodnică acolo unde oamenii nu cunosc limba străină respectivă. Pe măsură ce ei se duc în mijlocul oamenilor şi le prezintă publicaţiile noastre, Domnul va lucra asupra minţilor oamenilor, făcând ca adevărul să fie înţeles. Cei care merg să lucreze în câmpuri străine pot propovădui cuvântul cu ajutorul unui traducător. Ca urmare a efortului depus cu credincioşie, va fi un seceriş bogat, a cărui valoare noi nu o înţelegem acum. Mai există un alt domeniu al lucrării care trebuie înfăptuită, şi anume lucrarea în marile oraşe. Trebuie să existe grupuri de lucrători serioşi, care să lucreze în oraşele mari. Să se studieze ce trebuie făcut în locurile care au fost neglijate. Domnul ne-a îndreptat atenţia către mulţimile de oameni neglijate din marile oraşe, deşi s-a acordat puţină atenţie acestui lucru. Noi nu dorim cu destulă înflăcărare să adunăm petiţii Domnului nostru şi să-I cerem darul Duhului Sfânt. Domnul doreşte ca noi să facem acest lucru. El doreşte ca noi să ne înălţăm cererile cât mai degrabă către tronul Său. Puterea care produce convertirea trebuie să se facă simţită în rândurile noastre. Cea mai valoroasă educaţie ce se poate avea este aceea care se dobândeşte mergând cu solia adevărului în locurile care se află acum în întuneric. Noi trebuie să pornim exact aşa cum au pornit primii ucenici, ascultând de însărcinarea dată de Hristos. Mântuitorul le-a dat ucenicilor îndemnurile necesare. El le-a spus în câteva cuvinte ceea ce aveau să întâmpine. "Iată, vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii." (Matei 10,16). Aceşti lucrători aveau să plece ca reprezentanţi ai Aceluia care Şi-a dat viaţa pentru viaţa lumii. Domnul doreşte ca noi să fim în armonie cu El. Dacă vom face acest lucru, Duhul Său ne poate stăpâni mintea. Dacă înţelegem bine ce înseamnă educaţia esenţială şi ne vom strădui să-i învăţăm şi pe alţii principiile acesteia, Domnul Hristos ne va ajuta. El le-a promis urmaşilor Săi că, atunci când vor sta în faţa consiliilor şi a scaunelor de judecată, nu va fi nevoie să se îngrijoreze de ceea ce vor spune. Eu vă voi învăţa, a spus El. Eu vă voi călăuzi. Cunoscând ceea ce ne învaţă Dumnezeu, când cuvinte ale înţelepciunii cereşti vor fi aduse în mintea noastră, noi le vom deosebi pe acestea de propriile noastre gânduri. Le vom pricepe ca fiind cuvintele lui Dumnezeu şi vom vedea în cuvintele lui Dumnezeu înţelepciune, viaţă şi putere.
Noi trebuie să-i învăţăm pe tineri să-şi pună la lucru atât puterile mintale, cât şi cele fizice. Punerea în mişcare a întregii fiinţe va oferi o educaţie largă şi cuprinzătoare. În Australia am avut serios de lucru, trebuind să-i învăţăm atât pe părinţi, cât şi pe copii în această privinţă; însă ne-am continuat eforturile până când s-a învăţat lecţia, şi anume că, pentru a putea dobândi o educaţie completă, timpul şi studiul trebuie împărţite între dobândirea de cunoştinţe din cărţi şi asigurarea de cunoştinţe din lucrul practic. O parte din fiecare zi era petrecută în lucru util, studenţii învăţând cum să cureţe pământul, cum să-l cultive şi cum să zidească locuinţe, folosind un timp care altfel ar fi fost folosit jucând jocuri sau umblând după distracţii. Şi Domnul i-a binecuvântat pe studenţii care şi-au dedicat timpul învăţând lucruri folositoare. Învăţaţi-i pe studenţi să nu privească partea teoretică a educaţiei ca fiind mai importantă. Fiecare student să înţeleagă tot mai bine că noi trebuie să pricepem clar cum trebuie să procedăm cu corpul nostru. Şi sunt mulţi care ar fi fost mai inteligenţi în această privinţă, dacă nu s-ar fi închis timp de ani de zile între patru pereţi, dedicându-se numai studiului, fără să aibă o experienţă practică. Cu cât ne aşezăm mai mult sub călăuzirea lui Dumnezeu, cu atât vom dobândi mai multă cunoştinţă de la Dumnezeu. Să le spunem studenţilor noştri: Rămâneţi în legătură cu izvorul oricărei puteri. Voi sunteţi împreună lucrători cu Dumnezeu. El trebuie să fie învăţătorul vostru suprem.
" Review and Herald,"11 noiembrie 1909.

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR Mărturii,vol. 9 "Colegiul evangheliştilor din Loma Linda, 1909, pag. 173 - 178 "Divina vindecare -" Medicul ca educator, 1909, pag. 125-136 "Idem -" Igiena generală, 1909, pag. 271-276 "Idem" - Igiena la israeliţi,1909, pag. 276-286 "Idem" -Îmbrăcămintea, 1909, pag. 287-294 "Idem" - Dietă şi hrană, 1909, pag. 295-310 " "Idem" -Adevărata educaţie şi instruirea pentru lucrare misionară, 1909, pag. 395-406 "Idem" - O cunoaştere adevărată a lui Dumnezeu, 1909, pag. 409-426 "Idem" -Pericolul cunoaşterii speculative,1909, pag. 427-438 "Idem" -Falsul şi autenticul în educaţie,1909, pag. 439-450 "Idem" -Importanţa căutării adevăratei cunoaşteri, 1909, pag. 451-458 "Idem -" Cunoştinţa primită prin Cuvântul lui Dumnezeu, 1909, pag. 458-466 "Instructorul tineretului -"Decizie privind caracterul, 25 ianuarie 1910 "Review and Herald - "Darul vorbirii, 12 mai 1910 "Idem" - Cunoştinţa nesfinţită, 4 august 1910 "Semnele timpului" -Cumpătarea în familie, 3 septembrie 1910 "Idem" -Mama, un misionar, 20 septembrie 1910 "Idem" - Datoria tatălui, 18 oct. 1910 "Review and Herald" - Cămine creştine, 22 nov. 1910 "Semnele timpului" - Şcoala din cămin, 12 ian. 1911 "Instructorul tineretului" - Umblaţi în lumină, 17 ian. 1911 "Semnele timpului" - Femeia în cămin, 4 aprilie 1911 "Idem" - Datorii sacre în cămin, 30 iunie 1911 "Idem" Părinţii - ziditori de caractere, 5 oct. 1911 "Review and Herald" -Un exemplu dumnezeiesc în cămin, 12 oct. 1911 "Idem" - Solie către părinţi, 1,8 febr. 1912 "Instructorul tineretului" - Cuvinte către tineri, 23 aprilie 1912 "Review and Herald" - Instruirea tinerilor spre a fi lucrători, 16 mai 1912 "Idem" - Tinerii ca misionari, 23 mai 1912




IDEALUL ADEVĂRAT PENTRU TINERII NOŞTRI


Printr-o concepţie greşită cu privire la adevărata natură şi obiectivul educaţiei, mulţi au ajuns să comită erori serioase, chiar fatale. O astfel de greşeală se face când se neglijează lucrul fizic regulat sau adaptarea unor principii corecte, din dorinţa de a-şi asigura cultura intelectuală sau când interesele veşnice sunt trecute cu vederea pentru avantajele vremelnice. Este bine ca tinerii să simtă că trebuie să-şi dezvolte la maximum puterile lor naturale. Noi nu punem restricţii educaţiei căreia Dumnezeu nu i-a pus limite. Însă realizările noastre nu vor folosi la nimic dacă nu sunt folosite pentru onoarea lui Dumnezeu şi pentru binele omenirii. Dacă cunoaşterea noastră nu constituie o treaptă mai sus în vederea atingerii celor mai înalte ţinte, ea nu valorează nimic. Mi-a fost prezentată cu multă tărie necesitatea înfiinţării de şcoli creştine. În şcolile de astăzi, se învaţă multe lucruri care sunt mai degrabă un obstacol decât o binecuvântare. Este nevoie de şcoli în care Cuvântul lui Dumnezeu să fie temelia educaţiei. Satana este marele vrăjmaş al lui Dumnezeu şi ţinta lui continuă este de a îndepărta sufletele de Împăratul ceresc. El va lucra astfel asupra minţii, încât bărbaţii şi femeile îşi vor exercita influenţa de partea răului şi a întinării morale, în loc să-şi folosească talentele în slujba lui Dumnezeu. El îşi atinge ţinta în mod treptat, când, pervertind ideile lor cu privire la educaţie, reuşeşte să-i ademenească pe părinţi şi profesori de partea sa; căci o educaţie greşită împinge adesea mintea pe calea necredincioşiei." În multe dintre şcolile şi colegiile de astăzi, concluziile la care au ajuns oamenii învăţaţi, ca urmare a cercetărilor lor ştiinţifice, sunt predate cu toată stăruinţa şi explicate pe deplin; atâta timp cât se socoteşte că părerile acestor oameni învăţaţi sunt corecte, Biblia nu poate fi. Spinii scepticismului sunt deghizaţi; ei sunt camuflaţi de florile şi verdeaţa ştiinţei şi filozofiei. Scepticismul este atractiv pentru mintea omenească. Tinerii văd în acesta o independenţă care captivează imaginaţia şi astfel sunt înşelaţi. Satana triumfă; este aşa cum şi-a propus el să fie. El hrăneşte fiecare sămânţă de îndoială care este semănată în inimile tinere şi foarte curând va fi culeasă o mare recoltă de necredincioşie.
Nu putem îngădui ca minţile tinerilor să fie astfel plămădite; căci pe aceşti tineri ne bizuim pentru lucrarea din viitor. Noi dorim pentru ei ceva mai mult decât posibilitatea de a învăţa ştiinţele. Ştiinţa adevăratei educaţii o constituie adevărul care trebuie întipărit atât de adânc în suflet, încât să nu fie distrus de nelegiuirea care abundă pretutindeni. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să aibă un loc - cel dintâi - în orice sistem de educaţie. Ca putere educativă, este de mai mare valoare decât scrierile tuturor filozofilor din toate veacurile. În stilul său variat şi în subiectele pe care le conţine, există ceva care să intereseze şi să instruiască orice minte şi să înnobileze orice sentiment. Lumina revelaţiei străluceşte neumbrită asupra trecutului îndepărtat, în care analele omeneşti nu aruncă nici o rază de lumină. În el există o poezie care a stârnit uimirea şi admiraţia lumii. În frumuseţe strălucitoare, în maiestate solemnă şi sublimă, într-un patos mişcător, este neegalat de cele mai reuşite producţii ale geniului uman. Are o logică sănătoasă şi o elocvenţă lipsită de pasiune. În el sunt descrise fapte înălţătoare ale unor oameni nobili, exemple de virtute şi onoare, lecţii de evlavie şi curăţie. Nu există situaţie în viaţă, nici o etapă în experienţa umană pentru care Biblia să nu conţină instrucţiuni valoroase. Conducător şi supus, stăpân şi slujitor, cumpărător şi vânzător, cel care dă cu împrumut şi cel care ia cu împrumut, părinţi şi copii, profesori şi elevi, toţi pot găsi în Cuvântul lui Dumnezeu lecţii de o nepreţuită valoare. Însă, mai presus de orice altceva, Cuvântul lui Dumnezeu prezintă planul de mântuire; el arată cum omul păcătos poate fi împăcat cu Dumnezeu, expune marile principii ale adevărului şi datoriei care ar trebui să conducă vieţile noastre şi ne făgăduieşte ajutor divin în împlinirea acestora. El pătrunde dincolo de viaţa aceasta trecătoare, dincolo de istoria scurtă şi plină de necazuri a neamului omenesc. El deschide vederii noastre panorama măreaţă a veacurilor veşnice - veacuri neîntunecat de păcat, neumbrite de necaz şi suferinţă. El ne învaţă cum putem avea parte de locaşurile celor binecuvântaţi şi ne cere să ne ancorăm nădejdea şi să ne îndreptăm sufletul într-acolo. În faţa tinerilor şi bătrânilor, trebuie păstrate adevăratele motive ale slujirii. Studenţii trebuie învăţaţi astfel, încât să devină bărbaţi şi femei de nădejde. Trebuie întrebuinţate orice mijloace care îi înalţă şi îi înnobilează. Ei trebuie învăţaţi să-şi folosească puterile la maximum. Puterile fizice şi mintale trebuie solicitate în mod egal. Trebuie cultivate deprinderile de ordine şi disciplină. În faţa tinerilor, trebuie păstrată acea putere care este exercitată de către o viaţă curată, adevărată. Acest lucru îi va ajuta să se pregătească pentru un serviciu util. Zi de zi, ei vor creşte tot mai curaţi şi mai puternici, mai bine pregătiţi prin harul Său şi studiul Cuvântului Său, de a face toate eforturile cu putinţă de a se împotrivi răului. Adevărata educaţie înseamnă predarea acelor idei care vor întipări în minte cunoaşterea lui Dumnezeu-Creatorul şi a lui Isus Hristos -Mântuitorul. O astfel de educaţie va reînnoi mintea şi va transforma caracterul. Aceasta va întări şi fortifica mintea împotriva şoaptelor înşelătoare ale vrăjmaşului sufletelor şi ne va face în stare să înţelegem glasul lui Dumnezeu. Îl va face pe cel învăţat capabil să devină împreună lucrător cu Hristos. Dacă vor dobândi această cunoaştere, tinerii noştri vor fi capabili să dobândească şi restul care este esenţial; însă, dacă nu o dobândesc, atunci toată cunoştinţa pe care o pot căpăta din lume nu îi va aşeza în rândurile Domnului. Ei pot aduna toată cunoştinţa pe care o pot da cărţile şi totuşi să fie ignoranţi în ce priveşte cele dintâi principii ale acelei neprihăniri care le poate dărui un caracter aprobat de Dumnezeu. Aceia care caută să dobândească cunoştinţe în şcolile lumii trebuie să nu uite că mai există o şcoală care îi pretinde ca studenţi - şcoala lui Hristos. Această şcoală nu este absolvită niciodată de către studenţi. Printre elevi se află atât bătrâni, cât şi tineri. Aceia care dau atenţie sfaturilor divinului Învăţător câştigă mereu tot mai multă înţelepciune şi nobleţe sufletească şi astfel ei sunt pregătiţi să intre în acea şcoală înaltă în care se vor dezvolta de-a lungul veşniciei. Înţelepciunea infinită pune în faţa noastră marile lecţii ale vieţii - lecţiile datoriei şi ale fericirii. Acestea sunt adesea greu de învăţat, însă fără ele nu putem face nici un progres real. S-ar putea să ne coste efort, lacrimi şi chiar agonie; însă noi nu trebuie să dăm greş şi nici să obosim. În această lume, trebuie să ne pregătim spre a corespunde pentru societatea îngerilor curaţi şi sfinţi. Cei care devin atât de absorbiţi de studii mai puţin importante, încât încetează să înveţe în şcoala lui Hristos, suferă o pierdere infinită.
Fiecare facultate, fiecare însuşire cu care Creatorul i-a înzestrat pe copiii oamenilor trebuie folosite pentru slava Sa; şi în această folosire se dobândeşte cel mai curat, cel mai nobil şi mai fericit exerciţiu. Principiile cerului trebuie socotite supreme în viaţă şi fiecare pas înainte făcut pentru dobândirea de cunoştinţe sau pentru cultura intelectuală trebuie să constituie o treaptă spre îmbinarea umanului cu divinul. Multe ispite vor veni asupra acelora care îşi dau copiii în şcolile noastre, deoarece ei doresc să le asigure ceea ce lumea consideră că este cea mai înaltă educaţie. Însă care este cea mai importantă educaţie, dacă nu cea care se dobândeşte din Cartea care este temelia oricărei cunoştinţe adevărate? Cei care consideră că este esenţială cunoaşterea care se capătă prin educaţia lumească fac o mare greşeală, una care îi va duce încoace şi încolo prin părerile omeneşti greşite. Cei care caută educaţia pe care o estimează ca fiind atât de înaltă se îndepărtează treptat-treptat de la principiile adevărului, până când ajung nişte oameni lumeşti educaţi. Cu ce preţ şi-au dobândit ei educaţia! Ei s-au despărţit de Duhul lui Dumnezeu. Ei au ales să accepte ceea ce lumea numeşte cunoştinţă, în loc să primească adevărurile pe care Dumnezeu le-a încredinţat oamenilor prin slujitorii Săi, prin profeţi şi apostoli. Asupra taţilor şi mamelor stă răspunderea de a da copiilor încredinţaţi lor o educaţie creştină. În nici un caz ei nu trebuie să le îngăduie ca vreun lucru să le absoarbă mintea, timpul şi talentele şi astfel să îngăduie copiilor lor să hoinărească până când ajung departe de Dumnezeu. Ei nu trebuie să le permită copiilor lor să alunece din mâna lor în mâinile necredincioşilor. Ei trebuie să facă tot ce le stă în putere pentru a-i reţine de a se lăsa pătrunşi de spiritul lumii. Ei trebuie să-i înveţe să devină împreună lucrători cu Dumnezeu. Ei trebuie să fie mâna omenească a lui Dumnezeu, pregătindu-se atât pe ei înşişi, cât şi pe copiii lor pentru o viaţă fără sfârşit. Avem de făcut o lucrare serioasă pentru copiii noştri. Înainte ca nenorocirea copleşitoare să vină asupra tuturor locuitorilor pământului, Domnul îi cheamă pe cei care sunt israeliţi cu adevărat să Îi slujească. Adunaţi-i pe copii în casele voastre; luaţi-i din clasele în care se rostesc cuvintele lui Satana şi unde nu se dă ascultare poruncilor lui Dumnezeu. În lucrarea noastră de educaţie, să ne ocupăm mult mai mult de copii şi tineri şi va fi o întreagă armată de misionari crescută spre a lucra pentru Dumnezeu. Instituţiile noastre educative au multe de făcut pentru a întâmpina nevoile de lucrători instruiţi pentru câmpurile misio-nare. Este nevoie de lucrători pretutindeni în lume. Adevărul lui Dumnezeu trebuie dus în ţări străine pentru ca cei care se află în întuneric să poată fi luminaţi. Este nevoie de talente cultivate în toate domeniile lucrării lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit ca şcolile noastre să fie instrumentul de pregătire a unor lucrători pentru El - lucrători de care să nu-I fie ruşine. El le cere tinerilor noştri să vină în şcolile noastre şi să se pregătească degrabă pentru slujire.
"Review and Herald", 22 august 1912.


PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Review and Herald" - Distracţii periculoase pentru tineri, 29 august 1912 "Idem" - Demnitatea muncii, 3 oct. 1912 "Idem" - Ce să citească copiii noştri, 23,30 ian. 1913 Publicarea cărţii Sfaturi către profesori (pentru subiecte, vezi Cuprinsul), 1913 "Review and Herald" - Privind la Isus,16 iulie 1914 "Idem" - Simplitate şi economie, 30 iulie 1914 "Semnele timpului" - Efectul minţii asupra sănătăţi, 6 oct. 1914 "Review and Herald" - Femeile ca misionari, 10 dec. 1914








UN MESAJ PENTRU TINERETUL NOSTRU


Sunt cărţi de o importanţă vitală care nu sunt luate în seamă de tinerii noştri. Acestea sunt neglijate pentru că nu li se par la fel de interesante ca unele cărţi mai uşoare. Trebuie să-i sfătuim pe tineri să citească acele cărţi care să contribuie la formarea unui caracter creştin. În memoria tineri-lor, trebuie întipărite cele mai importante puncte ale credinţei noastre. Ei au avut o licărire cu privire la aceste adevăruri, însă nu le cunosc într-atât încât să dorească să le studieze cu ardoare. Tineretul nostru trebuie să citească ceea ce va avea un efect sănătos, sfinţitor, asupra minţii. Ei au nevoie de aceasta pentru a putea înţelege ce este adevărata religie. Există multe lucruri bune de citit care nu au un efect sfinţitor. Acum este timpul şi ocazia de a lucra pentru tinerii noştri. Spuneţi-le că ne aflăm acum într-o criză periculoasă şi că dorim ca ei să ştie să deosebească adevărata evlavie. Tinerii noştri trebuie ajutaţi, ridicaţi, încurajaţi, însă în maniera potrivită; poate nu în modul în care doresc ei, ci pe o cale care îi va ajuta să aibă minţi sfinţite. Ei au nevoie de o religie bună, care să-i sfinţească, mai mult decât orice altceva. Nu mă aştept să mai trăiesc prea mult. Lucrarea mea este aproape încheiată. Spuneţi-le tinerilor noştri că doresc ca aceste cuvinte ale mele să-i încurajeze să adopte acel mod de viaţă care să fie cel mai atrăgător pentru fiinţele cereşti şi pentru ca influenţa lor asupra altora să fie tot mai nobilă. În timpul nopţii, eu alegeam şi puneam deoparte cărţi care nu sunt de folos pentru tineri. Trebuie să alegem pentru ei cărţi care să-i încurajeze spre o viaţă sinceră şi să-i conducă să deschidă Cuvântul. Acest lucru mi-a fost prezentat în trecut şi m-am gândit să vi-l înfăţişez şi să mă asigur de el acum. Nu ne putem permite să le dăm tinerilor noştri cărţi fără valoare. Este nevoie de cărţi care să fie o binecuvântare pentru minte şi suflet. Aceste lucruri sunt privite cu mult prea multă uşurinţă; de aceea poporul nostru trebuie să se familiarizeze cu ceea ce spun. Nu cred că voi mai avea " Mărturii" pentru poporul nostru. Bărbaţii noştri care au minţi puternice ştiu ce este bine pentru înaintarea şi înălţarea lucrării. Însă, cu dragostea lui Dumnezeu în inimile lor, ei trebuie să pătrundă tot mai adânc în studierea lucrurilor lui Dumnezeu. Sunt foarte preocupată ca tinerii noştri să aibă cărţi potrivite de citit; atunci le vor avea şi cei în vârstă. Trebuie să avem ochii aţintiţi asupra atracţiei religioase a adevărului. Noi trebuie să ne păstrăm mintea şi creierul deschise faţă de adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu. Satana vine atunci când oamenii nu îşi dau seama de aceasta. Nu trebuie să fim mulţumiţi cu solia de avertizare ce a fost prezentată o dată. Trebuie să o prezentăm iar şi iar. Am putea începe un curs de citit atât de interesant, încât să atragă şi să influenţeze multe minţi. Dacă voi fi scutită de alte lucruri în viitor, voi ajuta cu bucurie la pregătirea unor cărţi pentru tineri. Există o lucrare de făcut pentru tineri, prin care în mintea lor să se întipărească adevărul sfinţitor al lui Dumnezeu, şi acesta să-i modeleze. Dorinţa mea sinceră pentru tinerii noştri este ca ei să descopere adevărata însemnătate a îndreptăţirii prin credinţă şi a desăvârşirii caracterului care îi va pregăti pentru viaţa veşnică. Nu mă aştept să mai trăiesc mult şi las această solie pentru tineri, pentru ca ţinta pe care şi-o pun să nu fie una care să-i facă să se piardă. Îi îndemn pe fraţii mei să-i încurajeze mereu pe tineri să înalţe harul nespus de preţios al lui Dumnezeu. Lucraţi şi rugaţi-vă continuu pentru acel simţământ de preţuire a adevăratei religii. Prezentaţi-le mereu caracterul binecuvântat şi atrăgător al sfinţeniei şi harului lui Dumnezeu. Am simţit o povară cu privire la acest lucru pentru că ştiu că este neglijat. Nu am siguranţa că viaţa mea va mai dura mult, însă simt să sunt acceptată de Domnul. El ştie cât de mult am suferit pentru că am dat mărturie despre standardele joase de vieţuire adoptate de aşa-zişii creştini. Am simţit că este imperativ ca adevărul să fie văzut în viaţa mea şi ca mărturia mea să ajungă la popor. Doresc ca voi să faceţi tot ce puteţi pentru a aşeza scrierile mele în mâinile oamenilor din ţări străine. Spuneţi-le tinerilor că au avut multe avantaje spirituale. Dumnezeu doreşte ca ei să facă eforturi serioase pentru a duce adevărul înaintea oamenilor. Sunt impulsionată pentru că este datoria mea specială să spun aceste lucruri. "Review and Herald", 15 aprilie 1915
PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Profeţi şi regi" - Solomon,1917, pag. 25-34 orig. "Idem" - La curtea Babilonului, 1917, pag. 479-490. "Idem" - În zilele reginei Estera, 1917, pag. 598-606, orig. "Idem" - Ezra, preotul şi cărturarul, 1917, pag. 607-617, orig. "Idem" - O redeşteptare spirituală, 1917, pag. 618-627, orig.
"Idem" - Omul ocaziei,1917, pag. 628-634, orig.

Leave a comment and / or appreciate the article!



CLICK HERE
http://www.radio-elshaday.de/

CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/

CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/


Posted by: *DJ_DANY* ( ADMIN )

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen