SFATURI PENTRU PĂRINŢI, EDUCATORI ŞI ELEVI- EG WHITE - ( PARTEA 1 / 2 ) 1

Prefaţă .. 1

ÎNALTA EDUCAŢIE.. 1

EDUCATORUL ŞI LUCRAREA... 58

DUHUL SFÂNT ÎN ŞCOLILE NOASTRE.. 90

EŞECUL STUDIERII CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU... 112

OFERIND LUI DUMNEZEU CE AVEM MAI BUN... 128

EDUCAŢIA CEA MAI IMPORTANTĂ PENTRU SLUJITORII EVANGHELIEI 130

SFATURI PENTRU PĂRINŢI, EDUCATORI ŞI ELEVI

Titlul cărţii în original

Counsels to Parents, Teachers, and Students

Prefaţă

Încă din 1872, pana Ellenei White a început să adreseze adventiştilor de ziua a şaptea sfaturi şi învăţături referitoare la educaţia creştină. Intitulat "Proper Education" (O educaţie bună), primul articol consistent pe această temă, se găseşte în Testimonies for the Church, vol. 3, pag. 131-160. În cele 30 de pagini ale acestui articol se găseşte, în formă embrionară sau mai dezvoltată, orice principiu care ar trebui să guverneze pregătirea şi instruirea copiilor şi a tinerilor. Deşi, la început, unele dintre ideile exprimate păreau revoluţionare, azi ele sunt recunoscute şi recomandate de ideologii educaţiei. Adventiştii de ziua a şaptea se pot considera, pe bună dreptate, extrem de favorizaţi prin faptul că această schemă de principii a apărut atât de devreme în literatura lor. Această scurtă, dar cuprinzătoare, schiţă, menită să ne călăuzească pe cărările educaţiei, a fost urmată, de-a lungul anilor, de sfaturi mai detaliate, reiterând principiile expuse iniţial, extinzându-le aplicarea şi recomandând adoptarea lor. Christian Education şi Special Testimonies on Education, două lucrări mici, publicate între 1890-1900, au adresat lumii aceste solii. În fine, în 1903, Education, o capodoperă în domeniul formării caracterului, a fost oferită publicului cititor de Ellen White şi, prin numeroasele ei tipărituri şi traduceri, şi-a transmis ultimele solii miilor de oameni din America şi din alte ţări. Dar o învăţătură special detaliată şi adresată îndeosebi adventiştilor de ziua a şaptea nu putea fi destul de bine încorporată în această lucrare populară, destinată unei distribuiri mai generale; şi, cum primele lucrări văzuseră deja lumina tiparului, noi puteam fi astfel lipsiţi de bogăţia valoroaselor sfaturi speciale pentru noi. De aceea, în 1913, a fost publicată această lucrare - Counsels to Parents, Teachers and Students - care, împreună cu alte scrieri mai recente şi mai complete, tratează anumite aspecte ale subiectului.

În prezentul volum, sunt expuse principiile şi metodele realizării unei educaţii ce "include nu numai disciplina minţii, ci şi acea pregătire care va asigura moraluri tari şi conduită corectă"; "acea educaţie care-i va face pe oameni apţi de slujire, dezvoltându-le şi punându-le în exerciţiu toate facultăţile". Pe măsură ce subiectul este dezvoltat, reies clar responsabilităţile şi îndatoririle părinţilor, sfaturile încurajatoare pentru călăuzirea profesorilor în lucrarea lor şi învăţăturile practice pentru cei care-şi consacră anii tinereţii în pregătirea pentru o viaţă de slujire. La sfârşitul fiecărei secţiuni, sub titlul "Pentru studiu suplimentar", sunt prezentate referinţe din alte lucrări ale Ellenei White, conţinând învăţături asociate. Prin publicarea celor patru lucrări: Fundamentals of Christian Education (1923), Messages to Young People (1930), The Adventist Home (1952) şi Child Guidance (1954), aria de materiale ale Ellenei White la acest subiect s-a extins în mare măsură. În prezenta ediţie, paginile "Pentru studiu suplimentar au fost completate cu aceste surse ajutătoare. Dorinţa sinceră a editorilor este ca acest volum să poată servi mai deplin drept un ghid pentru părinţi şi învăţători, în avansarea celei mai delicate lucrări încredinţate vreodată muritorilor, lucrarea de a readuce "omul în armonie cu Dumnezeu".

ÎNALTA EDUCAŢIE

Lecţiile cele mai importante, pe care să le înveţe profesorii şi elevii, sunt acelea care arată nu spre lume, ci dinspre lume spre crucea lui Hristos.

CUNOAŞTEREA ESENŢIALĂ

Înalta educaţie este o cunoaştere practică a planului de mântuire, şi această cunoaştere se dobândeşte prin studiul atent şi sârguincios al Scripturilor. Ea va împrospăta mintea şi va transforma caracterul, restaurând în sufletul omului imaginea lui Dumnezeu. Va fortifica mintea împotriva şoaptelor înşelătoare ale vrăjmaşului şi ne va face în stare să înţelegem glasul lui Dumnezeu. Ea îl va învăţa pe ucenic să devină împreună lucrător cu Isus Hristos în risipirea întunericului moral din jurul său, aducând lumină şi cunoştinţă oamenilor. Ea este simplitatea adevăratei sfinţenii - paşaportul nostru dintr-o şcoală de pregătire pe pământ, pentru şcoala mai înaltă din cer. Nu există educaţie mai înaltă, pe care să o obţinem, decât aceea dată primilor ucenici şi descoperită nouă prin Cuvântul lui Dumnezeu. A dobândi înalta educaţie înseamnă, implicit, a urma acest Cuvânt; înseamnă a merge pe urmele lui Isus, a practica virtuţile Sale. Înseamnă a renunţa la egoism şi a-ţi închina viaţa slujirii lui Dumnezeu. Înalta educaţie cere ceva mai măreţ, mai divin decât cunoaşterea ce se obţine doar din cărţi. Ea înseamnă o cunoaştere personală şi practică a lui Hristos, o eliberare de ideile, obiceiurile şi practicile dobândite în şcoala prinţului întunericului, care este împotriva loialităţii faţă de Dumnezeu. Înseamnă învingerea încăpăţânării, mândriei, egoismului, ambiţiei lumeşti şi necredinţei. Înalta educaţie este o solie a eliberării de păcat. Secol după secol, curiozitatea oamenilor i-a făcut să caute pomul cunoştinţei şi, deseori, ei cred că au ajuns să culeagă fructul esenţial când, în realitate, acesta este vanitate şi nulitate în comparaţie cu acea ştiinţă a adevăratei sfinţenii care le poate deschide porţile Împărăţiei lui Dumnezeu. Ambiţia omenească umblă după cunoştinţa care aduce glorie, înălţare de sine şi supremaţie. Influenţaţi de Satana, Adam şi Eva au negociat interdicţia lui Dumnezeu, începându-şi educaţia la şcoala profesorului minciunii. Ei au dobândit astfel cunoştinţa pe care Dumnezeu le-o refuzase - cunoştinţa consecinţelor păcatului. Aşa-numitul pom al cunoştinţei a devenit un instrument al morţii; Satana a ţesut cu meşteşug dogmele sale, teoriile lui false în învăţătura pe care o preda. Din pomul cunoştinţei, el vorbeşte cât se poate de seducător despre o educaţie înaltă. Mii de oamenii s-au împărtăşit din roadele acestui pom, dar ele au însemnat moarte pentru ei. Hristos spune: "De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte?"(Isaia 55,2). Vă folosiţi talentele încredinţate de cer pentru a dobândi o educaţie pe care Dumnezeu o declară nebunie. În mintea fiecărui elev trebuie imprimat gândul că educaţia este un eşec, dacă înţelegerea nu s-a deprins cu adevărurile revelaţiei divine şi dacă inima nu primeşte învăţăturile Evangheliei lui Hristos. Elevul care, în locul principiilor clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, a acceptat idei minore şi-şi permite consumarea timpului şi a atenţiei cu lucruri mărunte, îşi va descoperi intelectul redus şi slăbit. El îşi va pierde puterea de a se dezvolta. Mintea trebuie pregătită să înţeleagă importantele adevăruri care privesc viaţa veşnică. Mi s-a arătat că trebuie să înălţăm puterea de gândire a elevilor noştri mai mult decât se crede acum posibil. Mintea şi inima trebuie învăţate să-şi păstreze puritatea, fiind alimentate zilnic din fântâna adevărului veşnic. Educaţia obţinută printr-un studiu al Cuvântului lui Dumnezeu va lărgi hotarele înguste ale învăţăturii omeneşti şi va oferi minţii o cunoaştere mult mai profundă, care se obţine printr-o legătură vitală cu Dumnezeu. Ea îl va situa pe orice elev, care este un împlinitor al Cuvântului, într-o arie mai largă a gândirii şi-i va asigura o bogăţie nepieritoare a informaţiei. Fără această cunoaştere, este sigur că omul îşi va pierde viaţa veşnică. Având această cunoaştere, el va fi bun pentru a deveni tovarăş cu sfinţii, în lumină. Mintea şi mâna divină au păstrat, de-a lungul secolelor, raportul creaţiunii în puritatea lui. Singur Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă un raport autentic al creării lumii noastre. Acest Cuvânt trebuie să fie ştiinţa de căpătâi în şcolile noastre. Prin el, putem afla ce L-a costat mântuirea noastră pe Acela care, de la început, a fost egal cu Dumnezeu şi care Şi-a jertfit viaţa pentru ca un popor să poată sta înaintea Lui, fiind eliberat de tot ce este pământesc şi înnoit după chipul lui Dumnezeu. Binele pe care Dumnezeu ni l-a făcut nouă nu are limite. Tronul de har este, el însuşi, cea mai mare atracţie şi pe el stă Acela care ne dă voie să-L numim Tată. Dar Iehova n-a considerat complet planul de mântuire, investind în el doar dragostea Lui. El a pus la altarul Său un Avocat îmbrăcat în natura Sa. Ca intermediar al nostru, lucrarea lui Hristos este aceea de a ne prezenta lui Dumnezeu drept fii şi fiice ale Sale. El mijloceşte în favoarea celor care Îl primesc. Cu propriul sânge, El a plătit răscumpărarea lor. În virtutea propriilor merite, El le dă putere să devină membri ai familiei regale, copii ai Împăratului ceresc. Iar Tatăl Îşi demonstrează infinita dragoste pentru Hristos, primind şi salutând, ca pe prietenii Lui, pe prietenii lui Hristos. El este bucuros de ispăşirea făcută. Dumnezeu este slăvit prin întruparea, viaţa, moartea şi mijlocirea Fiului Său. Ştiinţa mântuirii, ştiinţa adevăratei sfinţenii, ştiinţa relevată din veşnicie, şi care intră în planul lui Dumnezeu, exprimă intenţiile Lui şi descoperă ţinta - Cerul, considerat a fi lucrul cel mai important. Dacă tinerii noştri obţin această cunoştinţă, vor fi capabili apoi să dobândească şi toate celelalte cunoştinţe esenţiale; dar, dacă nu obţin această cunoştinţă, toată ştiinţa pe care ei ar putea-o dobândi din lume nu va reuşi să îi claseze în rândul aleşilor lui Dumnezeu. Ei pot acumula toată ştiinţa pe care o dau cărţile, fiind totuşi ignoranţi ai principiilor elementare ale acelei neprihăniri care le va asigura caractere apreciate de Dumnezeu.

PERICOLUL EDUCAŢIEI LUMEŞTI

Peste mulţi care îşi aduc copiii la şcolile noastre vor veni puternice ispite, datorate dorinţei lor de a le asigura copiilor ceea ce lumea consideră a fi educaţia cea mai bună. Acestor părinţi, le-aş spune: "Aduceţi-vă copiii la simplitatea Cuvântului şi ei vor fi în siguranţă. Această carte este temelia întregii ştiinţe adevărate. Cea mai înaltă educaţie pe care o pot primi este aceea de a învăţa cum să unească credinţa lor 'cu fapta; cu fapta, cunoştinţa, cu cunoştinţa înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni'. 'Căci dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos căci dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta, vi se va da din belşug, intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos'."(2 Petru 5,11) Atunci când Cuvântul lui Dumnezeu este lăsat la o parte în favoarea cărţilor care depărtează de Dumnezeu şi întunecă înţelegerea în ceea ce priveşte principiile Împărăţiei cerului, educaţia este un sacrilegiu. Dacă elevului nu i se oferă hrană intelectuală, curată, cu totul separată de aşa-numita "educaţie înaltă", o educaţie în amestec cu sentimente neloiale, atunci el nu-L poate cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu. Numai aceia care cooperează cu cerul în planul de mântuire pot şti ce înseamnă în simplitatea ei adevărata educaţie. Aceia care caută educaţia pe care lumea o apreciază atât de mult sunt îndepărtaţi din ce în ce mai mult de principiile adevărului, până ce devin lumeşti. Cu ce preţ şi-au procurat ei această educaţie! Ei s-au depărtat de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, alegând să accepte ceea ce lumea numeşte cunoaştere, în locul adevărurilor pe care Dumnezeu le-a încredinţat oamenilor, prin slujitorii, apostolii şi profeţii Săi. Şi sunt unii care, posedând această educaţie a lumii, cred că o pot introduce în şcolile noastre. Există un constant pericol ca aceia care lucrează în şcolile şi spitalele noastre să întreţină ideea că trebuie să intre în rând cu lumea, să studieze ceea ce studiază lumea şi să se obişnuiască cu lucrurile cu care se familiarizează lumea. Vom face greşeli grave dacă nu vom acorda o atenţie deosebită cercetării Cuvântului. Biblia nu trebuie adusă în şcolile noastre pentru a fi eclipsată de ceea ce este profan. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie fundalul de lucru şi materia principală a educaţiei. Este adevărat că acum cunoaştem mult mai mult decât în trecut din acest Cuvânt, dar încă mai avem multe de învăţat din el. Adevărata educaţie superioară este oferită de Acela ale căruia sunt "înţelepciunea şi puterea"(Iov. 12,13), din a cărui gură "iese cunoştinţă şi pricepere"(Prov. 2,6). În a-L cunoaşte pe Dumnezeu se află izvorul întregii ştiinţe şi creşteri adevărate. În orice parte ne-am îndrepta, în domeniul intelectual, în cel fizic sau în cel spiritual; oriunde am privi, cu excepţia bolii nimicitoare a păcatului, această cunoştinţă este descoperită. Orice metodă de cercetare am folosi, cu scopul sincer de a ajunge la adevăr, suntem aduşi în legătură cu Inteligenţa puternică, nevăzută, care lucrează în şi prin toate. Gândirea omului este adusă în legătură cu gândirea lui Dumnezeu, cel mărginit cu cel Infinit. Efectul acestei comuniuni asupra corpului, minţii şi sufletului nu poate fi estimat. (Education, pag. 14) ________ În Învăţătorul trimis de Dumnezeu se află centrul oricărei activităţi cu adevărat educative. Despre această lucrare de astăzi, la fel de adevărat ca şi despre lucrarea pe care a început-o El, acum aproape două mii de ani, vorbeşte Mântuitorul în cuvintele: "Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu". "Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul"(Apoc. 1,17.18; 21,6). În prezenţa unui astfel de Învăţător, având aceste ocazii de a primi o educaţie divină, este o adevărată nechibzuinţă să căutăm educaţie departe de El, - să căutăm să fim înţelepţi departe de Înţelepciune; să căutăm să fim demni de încredere, respingând Adevărul; să căutăm iluminarea departe de Lumină şi existenţa în absenţa Vieţii; să ne întoarcem de la Izvorul apelor vii şi să ne săpăm fântâni crăpate, care nu pot să ţină apă! (Education, pag. 83)

Dragi profesori, când vă gândiţi la nevoia voastră de putere şi de călăuzire - nevoie pe care nu poate să o satisfacă nici un izvor omenesc - vă implor să vă îndreptaţi atenţia la făgăduinţele Aceluia care este Minunat Sfetnic. "Iată", spune El, "că ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide"(Apoc. 3,8). "Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde"(Ier. 33,3). "Te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta" (Ps. 32,8). "Şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului"(Mat. 28,20).

Aceasta fiind pregătirea cea mai înaltă pentru lucrarea voastră, vă îndrept atenţia spre cuvintele, viaţa şi metodele celui mai mare Învăţător. Vă implor, gândiţi-vă la El. Iată adevărul vostru ideal. Priviţi-L, meditaţi la El, până când Spiritul adevăratului Învăţător va lua în stăpânire inima şi viaţa voastră. Privind "ca într-o oglindă slava Domnului", veţi fi "schimbaţi în acelaşi chip al Lui"(2 Cor. 3,18) (Education, pag. 282).

Avansarea în educaţia adevărată nu este compatibilă cu egoismul. Cunoaşterea adevărată vine de la Dumnezeu şi se întoarce la Dumnezeu. Copiii Săi primesc, pentru ca, la rândul lor, să poată da. Cei care, prin harul lui Dumnezeu, au primit binecuvântări intelectuale şi spirituale trebuie să-i antreneze şi pe alţii spre un mai înalt grad de cunoaştere. Iar această lucrare, menită să contribuie la binele altora, va avea colaborarea agenţilor nevăzuţi. Şi continuând cu credincioşie această lucrare, vom avea înalte aspiraţii spre neprihănire, sfinţenie şi o perfectă cunoaştere a lui Dumnezeu. În această viaţă, noi devenim desăvârşiţi în Hristos, şi aceste calităţi le vom lua cu noi în curţile cerului.

ŞTIINŢA DE CĂPĂTÂI

Cunoaşterea adevăratei ştiinţe înseamnă putere, iar dorinţa lui Dumnezeu este ca această cunoaştere să fie dobândită în şcolile noastre, ca o pregătire pentru lucrarea ce va preceda scenele finale ale istoriei acestui pământ. Adevărul trebuie dus până la cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, prin agenţi pregătiţi pentru această lucrare. Dar dacă, în general, cunoaşterea înseamnă putere, cunoaşterea faptului că Isus a venit personal pe pământ pentru a Se jertfi înseamnă o şi mai mare putere. Ştiinţa salvării este cea mai importantă ştiinţă ce poate fi învăţată în şcolile pregătitoare de pe pământ. Înţelepciunea lui Solomon este de dorit, dar înţelepciunea lui Isus este cu mult mai de dorit şi mai importantă. Nu-L putem cunoaşte pe Isus printr-o pregătire exclusiv intelectuală. Prin El, însă, putem atinge cea mai înaltă treaptă a scării cunoaşterii. Urmărirea unei bune cunoaşteri în domeniul artei, literaturii, ştiinţelor şi meseriilor nu trebuie descurajată, dar, în primul rând, elevul trebuie să-şi asigure o cunoaştere practică a lui Dumnezeu şi a voinţei Sale. Ştiinţa mântuirii este accesibilă tuturor oamenilor. Rămânând în Hristos, împlinind voia Lui şi exercitând simpla credinţă în Cuvântul Său, chiar şi cei neînvăţaţi în înţelepciunea lumii pot avea această cunoaştere. Sufletului umil şi încrezător, Domnul îi descoperă că toată adevărata ştiinţă este îndreaptă spre cer.

STĂPÂNIND ŞTIINŢA

Există o ştiinţă creştină ce trebuie stăpânită - o ştiinţă cu atât mai adâncă, mai vastă şi mai înaltă decât oricare ştiinţă a omului, cu cât cerurile sunt mai sus decât pământul. Mintea trebuie disciplinată, educată, antrenată, pentru că oamenii au de slujit lui Dumnezeu într-un chip care nu se potriveşte cu înclinaţiile lor înnăscute. De multe ori, pregătirea şi educaţia de o viaţă trebuie date la o parte pentru a deveni elev în şcoala lui Hristos. Inima trebuie învăţată să fie statornică în Dumnezeu. Bătrânii şi tinerii trebuie să-şi formeze obiceiuri de gândire, care să-i facă în stare să reziste ispitei. Ei trebuie să înveţe să privească în sus. Principiile Cuvântului lui Dumnezeu - principii înalte cât cerul şi cuprinzând veşnicia - trebuie înţelese în relaţia lor cu viaţa de zi cu zi. Orice faptă, orice cuvânt, orice gând trebuie să fie în armonie cu aceste principii. Nici o altă ştiinţă nu este egală cu aceea care dezvoltă în elev caracterul lui Dumnezeu. Aceia care devin urmaşi ai lui Hristos descoperă noi motive de acţiune, noi gânduri şi noi preocupări. Dar progresul este posibil numai prin luptă, pentru că există un vrăjmaş care întotdeauna li se opune, aducând ispite care să facă sufletul să se îndoiască şi să păcătuiască. Sunt înclinaţii ereditare şi înclinaţii cultivate spre rău, care trebuie învinse. Pofta şi pasiunea trebuie aduse sub controlul Duhului Sfânt. Starea aceasta de război nu are sfârşit aici pe pământ. Dar fiind de dus lupte continue, sunt şi biruinţe preţioase de câştigat. Iar biruinţa asupra eului şi a păcatului este de o valoare pe care mintea nu o poate estima.

ADEVĂRATUL SUCCES ÎN EDUCAŢIE

Adevăratul succes în educaţie, ca de altfel în toate celelalte, se află în menţinerea în atenţie a vieţii veşnice. De-abia născut, omul începe să moară, iar continua lui zbatere nu are nici un rezultat, dacă nu a dobândit o adevărată cunoaştere a celor ce privesc viaţa veşnică. Cel care consideră acest timp de probă drept şcoală pregătitoare a vieţii, îl va folosi pentru a-şi asigura un titlu pentru curţile cereşti, o prezenţă în şcoala cea mai înaltă. Pentru această şcoală trebuie educaţi, disciplinaţi şi pregătiţi tinerii, prin formarea unor caractere apreciate de Dumnezeu. Dacă elevii sunt făcuţi să înţeleagă faptul că motivul aducerii lor la existenţă este acela de a-L onora pe Dumnezeu şi de a-i binecuvânta pe semeni, dacă ei recunosc dragostea pe care Tatăl din cer a manifestat-o faţă de oameni şi înalta menire pentru care disciplina acestei vieţi trebuie să-i pregătească - demnitatea şi onoarea de a deveni fii ai lui Dumnezeu - mii de oameni se vor întoarce de la aspiraţiile mărunte şi egoiste şi de la plăcerile uşoare, care i-au acaparat până în prezent. Ei vor învăţa să urască păcatul şi să-l evite, nu în speranţa unei răsplătiri sau de frica pedepsei, ci dintr-o conştiinţă a indiscutabilei lui josnicii - pentru că el le degradează capacităţile date de Dumnezeu şi este o pată care le mânjeşte calitatea de om. Trăsăturile de caracter, care asigură unui om succesul şi stima celorlalţi - dorinţa nestăvilită după ceva mult mai bun, voinţa nestrămutată, activitatea consecventă, neobosita perseverenţă - sunt indestructibile. Prin harul lui Dumnezeu, ei vor fi îndreptaţi spre ţinte tot atât de înalte faţă de interesele vremelnice şi egoiste, cât sunt cerurile faţă de pământ. "De la început, Dumnezeu v-a ales pentru mântuire", spune apostolul Pavel "în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului"(2 Tes. 2,13). În acest text, sunt menţionaţi cei doi agenţi ai lucrării de salvare - influenţa divină şi credinţa puternică şi vie a celor care-L urmează pe Hristos. Sfinţirea prin Duhul şi credinţa în adevăr sunt cele prin care devenim împreună lucrători cu Dumnezeu. Hristos aşteaptă colaborarea bisericii Sale. El nu intenţionează să aducă îmbunătăţiri Cuvântului Său. El Şi-a terminat lucrarea în ceea ce priveşte inspirarea acestui Cuvânt. Sângele lui Isus Hristos, Duhul Sfânt, Cuvântul Sfânt, sunt ale noastre. Obiectivul acestei oferte a cerului se află înaintea noastră - mântuirea sufletelor pentru care a murit Hristos. Depinde însă de noi dacă ne vom bizui pe făgăduinţele lui Dumnezeu şi vom deveni împreună lucrători cu El. Agenţii divini şi umani trebuie să coopereze în lucrare: "Oricine este din adevăr, ascultă glasul Meu", afirma Isus (Ioan 18,37). Fiind participant la consiliile cereşti ale lui Dumnezeu şi o prezenţă în veşnicele înălţimi ale Sanctuarului, toate elementele adevărului se aflau în El. El era cu Dumnezeu. A-L prezenta în orice demers misionar pe Isus, răstignit, înseamnă mai mult decât pot înţelege minţile mărginite. "El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre, pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi"(Isaia 53,5). "Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El"(2 Cor. 5,21). Hristos răstignit pentru păcatele noastre, Hristos înviat din morţi, Hristos înălţat la cer ca Mijlocitor al nostru - aceasta este ştiinţa mântuirii pe care trebuie s-o învăţăm şi s-o posedăm. Aceasta trebuie să fie sarcina lucrării noastre. Crucea lui Hristos! Învăţaţi-l şi iar învăţaţi-l pe elev despre ea. Cât de mulţi cred ceea ce trebuie despre cruce? Cât de mulţi o au în studiu şi-i cunosc adevărata însemnătate? Ar putea exista vreun creştin în lumea noastră, fără crucea lui Hristos? Faceţi din cruce temelia adevăratei educaţii în şcoala voastră. Crucea lui Hristos este la fel de apropiată învăţătorilor noştri - şi trebuie înţeleasă de ei - cum era pentru Pavel, care a putut spune: "departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume"(Gal. 6,4). De la cel mai de seamă şi până la cel mai mic dintre ei, învăţătorii trebuie să caute să înţeleagă ce înseamnă slava crucii lui Hristos. Apoi, prin sfat şi exemplu, ei pot să-şi înveţe elevii despre binecuvântările pe care aceasta le aduce acelora care o poartă bărbăteşte şi temerar. Mântuitorul afirmă: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze"(Mat. 16,24). Şi pentru toţi cei care o ridică şi o poartă, urmându-L pe Isus, crucea este o chezăşie a coroanei nemuririi pe care o vor primi. Educatorii care nu vor lucra în această direcţie, nu sunt demni de numele lor. Învăţători, întoarceţi-vă de la exemplul lumii, încetaţi cu vizibila glorificare a marilor oameni; întoarceţi mintea elevilor voştri de la tot ceea ce nu glorifică crucea lui Hristos. Mesia cel răstignit este punctul central al întregului creştinism. Lecţiile cele mai importante de învăţat pentru educatori şi studenţi sunt acelea care arată nu spre lume, ci dinspre lume spre crucea de pe Calvar.

A ajunge divin, a ajunge asemenea lui Dumnezeu - iată ţinta de atins. Înaintea şcolarului stă deschisă o cărare de continuu progres. El are de atins o ţintă, de întruchipat un caracter, care cuprinde în sine tot ce este bun, curat şi nobil. El va face cât mai repede şi mai departe progrese în fiece ramură de adevărată cunoştinţă. Dar eforturile sale vor fi îndreptate spre dobândirea unor lucruri care sunt cu atât mai pe sus de interesele egoiste şi lumeşti, pe cât este de sus cerul faţă de pământ. Cine lucrează împreună cu intenţiile divine, ca să dea tineretului cunoştinţa de Dumnezeu şi să formeze caracterul în conformitate cu al Domnului, face o lucrare mare şi înaltă ca cerul şi întinsă ca universul; o educaţie, care nu poate fi terminată în viaţa aceasta, ci care se va continua şi în viaţa viitoare; o educaţie care asigură elevului doritor de succes un certificat al şcolii pregătitoare de pe pământ, spre a fi admis în înalta şcoală de sus.

ÎNVĂŢĂTORUL ADEVĂRULUI, SINGURUL EDUCATOR SIGUR

În lume sunt două clase de educatori. Una este formată din cei pe care Dumnezeu îi face canale de lumină; cealaltă este a celor pe care Satana îi foloseşte ca agenţi ai săi - înţelepţi în a face răul. Una contemplă caracterul lui Dumnezeu şi creşte în cunoaşterea lui Isus. Ea este complet dedicată acelor lucruri care aduc iluminare şi înţelepciune cerească, spre înălţarea sufletului. Orice capacitate a educatorilor din această clasă este în slujba lui Dumnezeu. Chiar şi gândurile lor sunt supuse lui Hristos. Cealaltă clasă este asociată cu prinţul întunericului, care este permanent în alertă pentru a găsi posibilitatea de a-i învăţa pe alţii ştiinţa răului şi care, dacă i se permite, nu va pregeta să-şi imprime calea în inimă şi în minte. Este mare nevoie de ridicarea standardului neprihănirii în şcolile noastre, de predarea acelei învăţături după rânduiala lui Dumnezeu. Dacă Hristos ar intra în instituţiile noastre de educare a tinerilor, le-ar curăţi aşa cum a curăţit templul, eliminând multe lucruri care au o influenţă nefastă. Multe dintre cărţile pe care le studiază tinerii ar fi date la o parte, şi, în locul lor, ar fi puse altele, promovând o cunoaştere bogată şi abundând în comori pentru inimă şi minte, care să călăuzească în siguranţă conduita. Este scopul lui Dumnezeu acela ca falsele principii, falsele raţionamente şi sofisticări ale lui Satana să fie păstrate în mintea tinerilor şi a copiilor noştri? Vor fi prezentate elevilor noştri lucruri păgâne, drept acumulări de valoare la bagajul lor de cunoştinţe? Îşi imaginează aceia care se declară reformatori ce caută să-i îndrume pe copii şi tineri pe calea dreaptă, pe calea trasată pentru răscumpăraţii Domnului, că Dumnezeu vrea ca ei să prezinte tinerilor, spre studiu, ceea ce Îi reprezintă greşit caracterul şi Îl pune într-o lumină falsă? Vor fi ideile necredincioşilor şi teoriile uşuraticilor considerate demne de atenţia elevului, pentru motivul că sunt emanaţii ale unor oameni pe care lumea îi admiră ca fiind mari gânditori? Vor culege cei care-şi declară credinţa în Dumnezeu idei şi expresii ale acestor autori nesfinţi, ţinându-le ca pe nişte giuvaeruri preţioase, care trebuie păstrate printre comorile minţii? Ferească Dumnezeu! Domnul a revărsat peste aceşti oameni, pe care lumea îi admiră, daruri intelectuale inestimabile şi i-a înzestrat cu minţi superioare. Dar ei nu şi-au folosit puterile spre slava lui Dumnezeu. Ei s-au despărţit de El, aşa cum a făcut şi Satana. Dar, făcând aceasta, le-au mai rămas încă multe din valoroasele resurse intelectuale, date de Domnul. Pe acestea, însă, le-au pus într-o slujbă greşită pentru a da satisfacţie simţămintelor lor lumeşti, pentru a face atractive concepţiile prinţului răului. Este adevărat că, în scrierile necredincioşilor, se găsesc gânduri nobile, atractive pentru minte. Dar ele au o explicaţie. Nu a fost Satana purtător de lumină, părtaş la slava lui Dumnezeu în cer şi imediat după Isus, în ceea ce priveşte puterea şi maiestatea? În cuvintele Inspiraţiei, el este descris ca fiind plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Profetul declară: "Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ajunsesei la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine"(Ezechiel 28,12.14.15). Lucifer a pervertit măreţia şi puterea cu care l-a înzestrat Creatorul. Cu toate acestea, când îşi urmăreşte scopul, el poate provoca oamenilor simţăminte de admiraţie. Satana poate să-şi inspire agenţii cu gânduri ce par înălţătoare şi nobile. N-a venit el la Isus cu citate din Scriptură atunci când intenţiona să-L copleşească cu ispita? Tot aşa vine şi la oameni, mascându-şi ispitele sub o aparenţă de bunătate şi făcându-i să-l creadă nu vrăjmaşul, ci mai degrabă prietenul omenirii. În acest mod a sedus el oamenii, ademenindu-i cu ispite subtile şi dezorientându-i cu aparenţe înşelătoare.

DUMNEZEU PREZENTAT GREŞIT

Satana Îi impută lui Dumnezeu toate relele pe care le moşteneşte natura umană. El Îl prezintă ca pe un Dumnezeu care Se bucură de suferinţele creaturilor Sale, un Dumnezeu răzbunător şi insensibil. Satana este cel care a inventat doctrina chinului veşnic ca pedeapsă pentru păcat, pentru că astfel putea să-i ducă pe oameni la necredinţă şi răzvrătire, să tulbure sufletele şi să detroneze raţiunea umană. Privind pe pământ şi văzând rătăcirile în care sunt duşi oamenii, Dumnezeu ştia că trebuia să meargă acolo un Învăţător divin. Prin prezentările incorecte ale vrăjmaşului, mulţi au fost atât de amăgiţi, încât s-au închinat unui dumnezeu fals, îmbrăcat în atributele unui caracter satanic. Aceia care se află în ignoranţă şi întuneric moral trebuie să primească lumină, lumina spirituală, pentru că lumea nu-L cunoaşte pe Dumnezeu şi El trebuie descoperit înţelegerii oamenilor. Adevărul a privit din cer pe pământ şi n-a văzut reflectarea imaginii Sale, întrucât norii denşi ai întunericului spiritual învăluiau lumea. Numai Domnul era în stare să risipească aceşti nori, pentru că El este Lumina lumii. Prin prezenţa Sa, El a putut să destrame umbrele întunecate pe care Satana le-a aruncat între om şi Dumnezeu. O PREZENTARE ADEVĂRATĂ Fiul lui Dumnezeu a venit pe acest pământ pentru a arăta oamenilor caracterul Tatălui, ca ei să poată învăţa să I se închine în spirit şi în adevăr. El a venit pentru a semăna adevărul în lume. El avea cheile tuturor comorilor înţelepciunii şi putea să deschidă porţile ştiinţei şi să pună în evidenţă nedescoperite surse de cunoaştere, esenţiale pentru mântuire. Lumina care luminează tot omul venit pe lume şi orice aspect al adevărului Îi erau cunoscute. În zilele lui Hristos, învăţătorii vremii îi instruiau pe oameni în tradiţiile părinţilor, prin basme copilăreşti, amestecate cu idei ale celor consideraţi a fi înalte autorităţi. Dar nimeni nu putea afla lumină sau putere în învăţătura lor. Isus vorbea ca nimeni altul până la El. El revărsa peste oameni întreaga bogăţie de cunoaştere şi înţelepciune a cerului. El nu venise pentru a prezenta incertitudini, ci pentru a rosti adevărul fundamentat pe principii. Isus ar fi putut face dezvăluiri ştiinţifice, care să pună în inferioritate descoperirile celor mai mari savanţi, dar nu aceasta era misiunea Lui. El a venit pentru a-i căuta şi salva pe cei pierduţi, şi nu Şi-ar fi permis să se abată de la acest obiectiv. El a redescoperit adevăruri care fuseseră îngropate sub balastul erorii şi le-a debarasat de pretenţiile şi tradiţiile oamenilor, proclamându-le apoi pentru a dăinui veşnic. El a scos adevărul la lumină şi l-a pus în forma potrivită pentru a putea străluci în splendoarea lui originală. Ce minune, mulţimile mergeau în urma Domnului, ascultând cuvintele Lui şi-I aduceau slavă! Hristos aducea lumii ceva cu totul contrar prezentărilor lui Satana, referitoare la caracterul lui Dumnezeu, şi căuta să-i convingă de iubirea Tatălui, care "atât de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică"(Ioan 3,16). El le-a subliniat oamenilor necesitatea rugăciunii, a pocăinţei, a mărturisirii şi a părăsirii păcatului şi i-a învăţat cinstea, toleranţa, mila şi compasiunea, cerându-le să îi iubească nu numai pe cei care îi iubeau, ci şi pe aceia care îi urau şi-i tratau ostil. Prin toate acestea, El le arăta caracterul Tatălui, care este îndelung răbdător, milos, plin de iubire, încet la mânie şi plin de bunătate şi de adevăr. Când Moise i-a cerul Domnului să-i arate slava Sa, Domnul a spus: "Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea"(Exod. 33,19). "Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: 'Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!' Îndată Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat"(Exod. 34,6-8). Când vom fi în stare să înţelegem caracterul lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Moise, şi noi ne vom grăbi să ne plecăm în adorare şi laudă.

Numai înţelepciunea lui Dumnezeu ne poate desluşi tainele planului de mântuire. Înţelepciunea omului poate sau nu poate fi de preţ, după cum va demonstra experienţa, dar înţelepciunea lui Dumnezeu este de neînlocuit. În ceea ce priveşte acumulările omeneşti, puteţi avea lipsuri, dar trebuie să aveţi credinţă în iertarea care v-a fost adusă cu un preţ infinit, altfel toată înţelepciunea dobândită pe pământ va pieri o dată cu voi. Vom aduce în şcolile noastre pe semănătorul de neghină? Vom îngădui noi oamenilor care au fost învăţaţi de vrăjmaşul a tot ce înseamnă adevăr să se ocupe de educaţia tinerilor noştri? Sau vom lua Cuvântul lui Dumnezeu drept călăuza noastră? De ce să luaţi cuvintele nestatornice ale oamenilor drept înţelepciune de admirat, când o înţelepciune mai mare şi sigură vă stă la dispoziţie? De ce supuneţi atenţiei elevilor autori minori, când Cel ale cărui cuvinte sunt duh şi viaţă vă invită: "Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre"(Mat. 11, 28. 29). Isus sfătuia: "Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică Însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui"(Ioan 6,27). Când vom asculta de acest cuvânt, vom înţelege corect învăţăturile Scripturii şi vom aprecia adevărul ca pe cea mai de preţ comoară cu care să ne îmbogăţim mintea şi vom avea astfel în noi un izvor de apă a vieţii, rugându-ne asemenea psalmistului: "Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale". Vom vedea atunci că "judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât aurul curat, sunt mai dulci decât mierea, decât picurul de faguri."(Ps. 119,18; 19, 9-11).

Numai viaţa poate da viaţă. Numai acela are viaţă, care este conectat la Izvorul vieţii, şi numai el poate fi un canal de viaţă. Pentru ca să-şi îndeplinească menirea, învăţătorul trebuie să fie o întrupare vie a adevărului, un canal viu, prin care înţelepciunea şi viaţa să poată fi transmise. O viaţă curată, rezultat al unor principii ferme şi obiceiuri corecte, trebuie, prin urmare, să fie considerată drept cea mai importantă calificare.

SLUJIREA NEEGOISTĂ - LEGEA CERULUI

Dragostea, temelia creaţiunii şi a răscumpărării, este fundamentul adevăratei educaţii. Acest adevăr este prezentat clar în Legea pe care Dumnezeu a dat-o drept călăuză a vieţii. Prima şi marea poruncă este: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta"(Marcu 12,30). A-L iubi pe Cel veşnic, pe cel Atotştiutor, cu toată puterea şi din toată inima înseamnă perfecţiunea dezvoltării oricărei capacităţi, înseamnă că în întreaga ta fiinţă - trup, minte, şi suflet - trebuie restaurat chipul lui Dumnezeu. Asemenea cu prima, este şi a doua poruncă: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi"(Marcu 12,31). Legea iubirii cere devotare cu trup, minte şi suflet în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor noştri. Şi făcându-ne o binecuvântare pentru oameni, în acelaşi timp ea ne aduce şi nouă binecuvântări şi mai mari. Altruismul stă la baza întregii creşteri adevărate. Printr-o slujire neegoistă, primim cea mai înaltă cultură şi orice talent.

ROADA SLUJIRII DE SINE

În cer, Lucifer dorea să fie primul ca putere şi autoritate. El voia să fie Dumnezeu, să fie legiuitorul cerului. Pentru această cauză, el i-a câştigat pe mulţi dintre îngeri. Atunci, cu oştirea lui rebelă, a fost alungat din curţile lui Dumnezeu. Lucrarea de răzvrătire şi de căutare de sine a fost continuată pe pământ. Prin ispita satisfacerii sinelui şi a ambiţiei, Satana a reuşit căderea primilor noştri părinţi. Iar, de atunci şi până acum, satisfacerea ambiţiei omeneşti şi a dorinţelor egoiste s-a dovedit a fi ruina omenirii. După Dumnezeu, Adam trebuia să fie capul familiei pământeşti, care să păstreze principiile familiei cereşti. Aceasta ar fi adus pace şi fericire. Dar Satana era hotărât să se opună legii prin care, "nici unul dintre noi nu trăieşte pentru sine"(Rom. 14,7). El dorea să trăiască pentru sine şi căuta să devină un centru al influenţei. Acesta este motivul care a stârnit răzvrătire în cer şi acceptarea lui de către om a adus păcatul pe pământ. Când Adam a păcătuit, omul a rupt legătura cu punctul de comandă din cer şi un demon a devenit puterea centrală în lume. Acolo unde ar fi trebuit să fie tronul lui Dumnezeu, Satana şi-a stabilit tronul său. Oamenii şi-au depus omagiul ca o jertfă de bunăvoie la picioarele vrăjmaşului. Călcarea Legii lui Dumnezeu a adus după sine nenorocire şi moarte. Prin neascultare, puterile omului au fost pervertite şi egoismul a luat locul iubirii. Natura lui a devenit atât de slabă, încât omului îi era acum imposibil să reziste puterii celui rău. Astfel, ispititorul îşi vedea ajuns scopul de a se interfera în planul divin al creaţiunii şi de a umple pământul de nenorocire şi dezastru. Oamenii şi-au ales un legiuitor care i-a pus în lanţurile robiei sale. REMEDIUL Privind la om, Dumnezeu i-a văzut starea nenorocită şi a găsit un remediu. Hristos a fost darul Său făcut lumii pentru reabilitarea omului. Fiul lui Dumnezeu a fost desemnat să vină pe acest pământ pentru a lua natura umană şi, prin exemplul Său, să fie o mare putere de învăţare pentru oameni. Experienţa Sa ca om avea să-i facă pe oameni să reziste puterii lui Satana. El a venit pentru a modela caracterul şi pentru a-i da omului puterea minţii, pentru a răspândi peste tot razele adevăratei educaţii, pentru ca adevăratul ţel al vieţii să nu fie pierdut din vedere. Fiii oamenilor experimentaseră pe viu cunoştinţa răului, iar Isus venea în lume pentru a le arăta că El sădise pentru ei pomul vieţii, ale cărui frunze sunt pentru tămăduirea popoarelor. Viaţa lui Hristos pe pământ ne învaţă că a avea o educaţie înaltă nu echivalează cu a câştiga popularitate, cu a-ţi procura avantaje lumeşti, cu a avea toate nevoile vremelnice asigurate din abundenţă şi cu a fi onorat de oamenii titraţi şi de oamenii bogaţi ai lumii. Prinţul luminii a suferit neajunsurile sărăciei pentru a putea cunoaşte nevoile celor nevoiaşi - El care, prin puterea Lui divină, a putut să rezolve nevoile unei mulţimi flămânde. Nu pentru a purta fastuoasele straie de mare preot, nu pentru a avea bogăţiile neamurilor a venit El pe acest pământ, ci pentru a-i sluji pe cei suferinzi şi nevoiaşi. Viaţa Lui neagă orice satisfacere de sine. Umblând şi făcând binele, El a arătat clar caracterul Legii lui Dumnezeu şi natura slujirii Sale. Hristos putea să descopere oamenilor cele mai adânci adevăruri ale ştiinţei. El putea să dezlege taine care au necesitat secole de sacrificiu şi cercetări pentru a fi pătrunse. El putea să vină cu sugestii în domeniul ştiinţelor, care ar fi dat de gândit oamenilor şi le-ar fi stimulat inventivitatea până la încheierea timpului. Dar nu a făcut asta. El n-a spus nimic pentru satisfacerea curiozităţii sau stimularea ambiţiei egoiste. El nu s-a ocupat de teorii abstracte, ci de chestiuni esenţiale în ceea ce priveşte dezvoltarea caracterului, chestiuni de mărire a putinţei omului de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a-i spori puterea de a face binele. În loc să-i trimită pe oameni să studieze teoriile omeneşti referitoare la Dumnezeu, la Cuvântul Său sau la lucrările Sale, Isus i-a învăţat să-L vadă discret în lucrările Sale, în Cuvântul Său şi-n providenţa Sa. El a pus mintea acestora în legătură directă cu mintea Celui Infinit şi le-a descoperit principiile care lovesc la rădăcina egoismului. Cei care nu cunosc educaţia aşa cum a fost ea predată şi exemplificată în viaţa lui Hristos nu cunosc înalta educaţie. Viaţa Sa de umilinţă şi moartea ruşinoasă au plătit preţul de răscumpărare pentru orice suflet. El S-a dat pe Sine pentru ridicarea celor căzuţi şi păcătoşi. Ne putem imagina o educaţie mai înaltă decât cea obţinută prin cooperare cu El? Fiecăruia dintre noi, Isus îi porunceşte să meargă azi să lucreze în via Sa pentru slava Numelui Său, prezentând unei lumi apăsate de stricăciune binecuvântarea unei educaţii adevărate şi îndreptându-i pe oameni - pe cei obosiţi, împovăraţi, întristaţi sau dezorientaţi - spre Izvorul a tot ce înseamnă putere, viaţă, speranţă. El le cere educatorilor să fie nişte lucrători conştiincioşi, să urmărească înalta educaţie, pentru o conformare totală voinţei lui Dumnezeu. Cu siguranţă, ei vor culege astfel răsplata ce vine de pe urma acestui fapt, pentru că, fiind nişte vase ale binecuvântării lui Dumnezeu, Numele Lui va fi mărit prin ei. Nu o slujire superficială, sau pentru plată, ci vieţi umile, consacrate - iată ce aşteaptă Dumnezeu. Învăţătorii şi discipolii trebuie să cunoască din experienţă ce înseamnă o viaţă consacrată, o viaţă care să scoată în evidenţă principiile sfinte, care se află la temelia caracterului creştin. Aceia care îşi dau silinţa să afle calea şi voia lui Dumnezeu primesc cea mai înaltă educaţie posibilă pentru muritor. Ei îşi clădesc experienţa nu pe fanteziile acestei lumi, ci pe principii care sunt veşnice. Este privilegiul oricărui discipol de a studia zilnic viaţa şi învăţăturile lui Isus. Educaţia creştină înseamnă acceptarea emoţională şi mintală a învăţăturilor Mântuitorului. Ea cuprinde o umblare zilnică conştiincioasă, pe urmele lui Hristos, Cel ce a consimţit să vină pe pământ în corp omenesc pentru a avea posibilitatea să ne dea o putere inaccesibilă nouă, altfel. Care este această putere? Este puterea de a primi învăţăturile lui Hristos şi de a le urma cu stricteţe. În împotrivirea Sa faţă de rău şi lucrarea pentru alţii, Isus a dat oamenilor un exemplu de educaţie supremă. El L-a descoperit pe Dumnezeu ucenicilor Săi într-un mod care a făcut o lucrare deosebită în inima lor, o lucrare pe care de mult ne îndeamnă să-I îngăduim să o realizeze şi-n inima noastră. Sunt mulţi care, axându-se excesiv pe teorie, au pierdut din vedere puterea vie a exemplului Mântuitorului. Ei nu-L mai văd ca pe un slujitor umil şi tăgăduitor de sine. Ceea ce le trebuie este o contemplare a lui Isus. Zilnic ei au nevoie de exemplul Său de tăgăduire de sine şi de sacrificiu. Avem nevoie de experienţa lui Pavel, care l-a făcut să scrie: "Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine"(Gal. 2,20). Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, exprimată în caracter, este chiar cea mai înaltă educaţie. Ea este cheia care deschide porţile cetăţii cereşti. Intenţia lui Dumnezeu este ca toţi creştinii să posede această cunoaştere.

Cel a cărui minte este iluminată de înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu îşi va da seama de răspunderea faţă de El şi faţă de lume şi va simţi că toate capacităţile sale trebuie dezvoltate într-un mod desăvârşit, deoarece el este acela care să vestească "puterile minunate" ale Celui ce cheamă "din întuneric la lumina Sa minunată"(1 Petru 2,9). Crescând în har şi în cunoaşterea Domnului Isus Hristos, el îşi va da seama de propriile nedesăvârşiri, îşi va simţi ignoranţa şi va căuta constant să-şi păstreze şi să-şi dirijeze puterile minţii pentru a deveni un creştin inteligent. Discipolii pătrunşi de Duhul Sfânt vor atinge cunoaşterea la nivelul tuturor capacităţilor lor. Fără această experienţă, educaţia este dezbrăcată de adevărata ei strălucire şi slavă. Minunea Cuvântului lui Dumnezeu este efectul pe care-l are adevărul divin asupra inimii, efect de curăţire şi înnobilare a sufletului prin Duhul Sfânt. Capacităţile dedicate fără rezervă lui Dumnezeu, sub călăuzirea Duhului Sfânt, se dezvoltă ferm şi armonios. Consacrarea şi sfinţenia stabilesc o relaţie atât de strânsă între Isus şi discipolii Săi, încât aceştia devin asemenea Lui. Prin puterea lui Dumnezeu, caracterul slab şi oscilant al omului se schimbă într-unul al tăriei şi fermităţii. Creştinul devine o persoană principială, inteligentă, cu o judecată sănătoasă şi echilibrată. Având legătură cu Dumnezeu - izvorul luminii şi al înţelegerii - vederile lui nealterate de propriile sale păreri preconcepute se lărgesc, iar discernământul i se ascute. Cunoaşterea lui Dumnezeu, înţelegerea voinţei Lui descoperite - atât cât poate cuprinde mintea omenească - îi va face pe oameni buni atunci când este primită în caracter. Cunoaşterea înseamnă putere, dar ea este o putere spre bine numai asociată cu adevărata sfinţenie. Ea trebuie însufleţită de Duhul lui Dumnezeu pentru servirea celor mai înalte aspiraţii. Cu cât este mai strânsă legătura noastră cu Dumnezeu, cu atât mai profund putem aprecia valoarea adevăratei ştiinţe, pentru că atributele lui Dumnezeu, aşa cum apar ele în ceea ce El a creat, pot fi mai bine percepute de cel care Îl cunoaşte pe Creatorul tuturor lucrurilor, pe Autorul a tot ce înseamnă adevăr. Astfel de oameni pot câştiga cel mai mult prin cunoaştere, pentru că, aduse sub deplinul control al Duhului Sfânt , capacităţile lor sunt valorificate la maximum.

OBIECTIVUL ŞCOLILOR NOASTRE

"Pentru ca fiii noştri să poată fi ca nişte lăstari binecrescuţi în tinereţe, pentru ca fiicele noastre să poată fi nişte pietre unghiulare, şlefuite pentru un palat." COPIII ŞI TINERII NOŞTRI AU NEVOIE DE ATENŢIA NOASTRĂ Copiilor şi tinerilor noştri li s-a acordat mult prea puţină atenţie şi astfel ei n-au reuşit să crească în experienţa creştină aşa cum ar fi trebuit, deoarece membrii bisericii nu i-au privit cu înţelegere, simpatie şi dorinţa de a le face posibilă creşterea în viaţa sfântă. În comunităţile noastre mari se pot face foarte multe pentru tineri. E posibil să li se acorde mai puţină atenţie, să li se ofere mai puţine motive pentru a deveni creştini maturi - bărbaţi şi femei în Hristos - decât în cadrul denominaţiunilor pe care le-au părăsit în favoarea adevărului? Vor fi ei lăsaţi în derivă, de colo până colo, pradă descurajării şi căderii în ispitele ce pândesc pretutindeni să le atragă paşii imprudenţi? Dacă rătăcesc şi cad de la principii, îi vor condamna şi le vor exagera eşecurile tocmai acei membri ai bisericii care au neglijat să vadă de mieluşei? Sunt eşecurile lor discutate şi prezentate şi altora, iar ei lăsaţi pradă descurajării şi disperării? Treaba imediată a membrilor bisericii noastre este aceea de a deveni interesaţi de tineret, pentru că acesta are nevoie necontenit de bunătate, răbdare, şi blândeţe. Ah, unde sunt taţii şi mamele din Israel? Ar trebui să fie mulţi ispravnici ai harului lui Hristos, care să simtă un interes nu ocazional faţă de tineret, ci unul special. Ar trebui să fie dintre aceia ale căror inimi sunt mişcate de situaţia de milă în care se află tineretul nostru şi care îşi dau seama că Satana lucrează prin orice mijloc posibil pentru a-i atrage în plasa sa. Dumnezeu cere ca biserica să se trezească din letargia ei şi să vadă ce fel de slujire i se cere în această vreme de pericol. Mieii turmei trebuie îngrijiţi. Domnul cerului Se uită să vadă cine face lucrarea Sa pentru copii şi tineret. Ochii fraţilor şi surorilor noastre trebuie unşi cu alifie cerească pentru a putea vedea necesităţile vremii. Trebuie să ne trezim pentru a vedea ce trebuie făcut în via lui Dumnezeu şi pentru a ieşi la lucru. O EDUCAŢIE MULTILATERALĂ Ca popor care susţine că are lumină primită, trebuie să găsim mijloace prin care să asigurăm un corp de lucrători pregătiţi, care să activeze în diferitele departamente ale lucrării lui Dumnezeu. Avem nevoie de o serie de tinere şi tineri bine educaţi, cultivaţi, pentru sanatoriile noastre, pentru lucrarea misionară medicală, pentru publicaţii, pentru conferinţe, pentru câmp, într-un cuvânt. Ne trebuie tineri şi tinere cu un înalt grad de cultură pentru a face cea mai bună lucrare pentru Domnul. Ceva am făcut în direcţia atingerii acestui standard, dar suntem încă departe de standardul la care ar trebui să fim. Luaţi ca biserică şi indivizi, trebuie să facem eforturi mai mari în a ne pregăti tinerii pentru a fi mai buni în diferitele ramuri ale marii lucrări încredinţate mâinilor noastre. Trebuie să stabilim planuri înţelepte, pentru ca minţile inventive ale celor dotaţi să poată fi dezvoltate, disciplinate şi şlefuite după cel mai înalt standard, pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să nu sufere din lipsă de slujitori pricepuţi, care să-şi facă partea cu seriozitate şi credincioşie.

TOŢI SĂ FIE EDUCAŢI

Biserica dormitează şi nu-şi dă seama de importanţa educării copiilor şi a tinerilor. "De ce", ar putea spune cineva, "această nevoie de a insista atât de mult pentru pregătirea întregului nostru tineret? Avem impresia că, dacă luăm câţiva dintre ei, care s-au hotărât să răspundă unei chemări pentru literatură sau altei chemări ce reclamă o anume pregătire, şi ne ocupăm cum se cuvine de ei, am făcut tot ce trebuia făcut. Nu este nevoie ca tot tineretul nostru să fie atât de bine cultivat. Nu va acoperi oare acest demers orice cerinţă esenţială?" "Nu!" răspund eu. "Cât se poate de categoric, nu!". Ce selecţie am putea face în rândurile tinerilor noştri? Cum am putea spune noi cine este cel mai promiţător, cine-L va sluji cel mai bine pe Dumnezeu? Am putea, în judecata noastră, să ne luăm după aspectul exterior, aşa cum a făcut Samuel când a fost trimis să-l descopere pe unsul Domnului. Când falnicii fii ai lui Isai au trecut pe dinaintea lui, iar ochii i s-au oprit asupra prezenţei arătoase şi a staturii impunătoare a celui mai mare dintre ei, lui Samuel i s-a părut că unsul Domnului se afla în faţa sa. Dar Domnul i-a spus: "Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă"(1 Samuel 16,7). Nici unul dintre acei chipeşi fii ai lui Isai nu avea să fie ales de Domnul. Dar când David, fiul cel mai mic, a fost chemat de la câmp şi a trecut pe dinaintea lui Samuel, Domnul a spus: "Scoală-te şi unge-l, căci el este"(vers. 12). Cine poate spune care din familie se va dovedi eficient în lucrarea lui Dumnezeu? Toţi membrii familiei şi toţi tinerii trebuie educaţi în aşa fel, încât să aibă acces la binecuvântările şi privilegiile unei educaţii în şcolile noastre, pentru a putea fi inspiraţi să devină împreună lucrători cu Dumnezeu. Toţi au nevoie de educaţie, pentru a fi utili şi calificaţi pentru poziţii de răspundere atât în viaţa particulară, cât şi în cea publică. Este necesar să se facă planuri pentru existenţa unui mare număr de lucrători competenţi, mulţi fiind buni profesori, pentru ca astfel şi alţii să fie pregătiţi pentru marea lucrare din viitor.

FOND PENTRU LUCRAREA ŞCOLARĂ

Biserica trebuie să se implice şi, prin influenţa şi mijloacele ei, să caute să sprijine atingerea acestui deziderat. Prin contribuţii generoase, trebuie să fie creat un fond destinat înfiinţării de şcoli pentru înaintarea lucrării de educaţie. Avem nevoie de oameni bine pregătiţi, bine educaţi, care să slujească interesele şcolii. Ei trebuie să arate că nu ne putem lăsa tinerii să meargă la şcoli aparţinând altor denominaţiuni, că trebuie să-i strângem în şcoli în care prăgătirea lor religioasă nu va fi neglijată.

ŞTIINŢE ÎNALTE

Dumnezeu nu ne vrea cu nici un chip rămaşi în urmă în lucrarea de educaţie. Dacă nu avem şcoli pentru tinerii noştri, ei vor frecventa alte seminarii sau colegii şi vor fi expuşi ideilor necredincioase, îndoielilor şi nodurilor în papură, referitoare la inspiraţia Bibliei. Este mult de spus în ceea ce priveşte înalta educaţie şi mulţi consideră că ea constă în întregime în învăţătura în domeniul ştiinţei şi al literaturii. Dar acestea nu sunt totul. Înalta educaţie include cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu şi este rezumată în cuvintele: "Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu"(Ioan 17,3). Cel mai înalt nivel de educaţie este acela care va asigura cunoştinţa şi disciplina care determină cea mai bună dezvoltare a caracterului şi pregăteşte sufletul pentru o viaţă comparabilă cu viaţa lui Dumnezeu. Veşnicia nu trebuie pierdută din calculul nostru. Înalta educaţie este aceea care îi va învăţa pe copii şi pe tinerii noştri ştiinţa creştinismului, care le va oferi o cunoaştere practică a căilor lui Dumnezeu şi care le va preda lecţiile pe care Isus le-a dat ucenicilor Săi despre caracterul de Tată al lui Dumnezeu. "Aşa vorbeşte Domnul: 'Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul' (Ieremia 9,23.24)". Să căutăm să urmăm sfatul lui Dumnezeu în toate lucrurile, pentru că El este infinit în înţelepciune. Deoarece n-am reuşit să facem ceea ce am fi putut face pentru tinerii şi copiii noştri până în prezent, să ne căim şi să răscumpărăm acum vremea.

RĂSPUNDEREA MEMBRILOR BISERICII

Nu este lucrare mai importantă ca educaţia tinerilor noştri. Mă bucur că avem instituţii unde ei pot fi feriţi de influenţele corupătoare, atât de evidente în şcolile de azi. Fraţii şi surorile noastre trebuie să fie recunoscători că, prin providenţa lui Dumnezeu, au fost înfiinţate şcolile noastre şi să fie gata să le susţină prin posibilităţile lor. Orice influenţă bună trebuie adusă pentru sprijinirea educaţiei tinerilor şi ridicarea moralului lor. Ei trebuie pregătiţi să aibă curajul de a se opune valului de poluare morală din acest veac decăzut. Printr-o temeinică ancorare de puterea divină, în societate, ei pot mai degrabă să formeze şi să modeleze, decât să fie modelaţi după tiparul lumii. Atunci când tinerii vin în colegiile noastre, ei nu trebuie să se simtă ca printre nişte străini, cărora nu le pasă de sufletele lor. Trebuie să-i apărăm, ţinându-l la distanţă pe Satana, pentru a nu ni-i lua din braţe. În Israel trebuie să fie taţi şi mame care să aibă grijă de sufletele tinerilor, ca de nişte suflete pentru care au de dat socoteală. Fraţi şi surori, nu staţi departe de tineri, ca şi cum nu aţi avea nici un interes sau responsabilitate în privinţa lor. Voi, care vă declaraţi de multă vreme creştini, aveţi o lucrare de făcut - aceea ce a-i conduce cu răbdare şi blândeţe pe calea cea dreaptă. Trebuie să le arătaţi că îi iubiţi, că ei sunt membrii mai tineri ai familiei Domnului, răscumpăraţi prin sângele Lui. Viitorul societăţii va fi determinat de tineretul de azi. Satana face eforturi serioase şi constante pentru a corupe mintea şi a degrada caracterul oricărui tânăr. Vom rămâne noi, care avem mai multă experienţă, simpli spectatori, uitându-ne cum Satana îşi îndeplineşte scopul nestingherit? Să stăm la postul nostru de gardieni, lucrând pentru aceşti tineri şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i recuperăm din capcana pierzării. În parabolă, atunci când oamenii dormeau, vrăjmaşul a semănat neghina. Iar acum, în vreme ce voi, fraţii şi surorile mele, nu vă daţi seama de lucrarea lui, Satana adună sub flamura sa o armată de tineri, bucurându-se că, prin ei, îşi duce războiul împotriva lui Dumnezeu.

PRIVILEGIUL ÎNVĂŢĂTORULUI

Profesorii din şcolile noastre au o mare şi responsabilitate de purtat. Ei trebuie să fie, în vorbă şi caracter, ceea ce vor ca elevii lor să devină - bărbaţi şi femei care se tem de Dumnezeu şi lucrează pentru neprihănire. Cunoscând calea dreaptă, ei îi pot pregăti pe tineri să meargă pe această cale. Ei îi vor învăţa nu numai în domeniul ştiinţelor, ci îi vor forma să aibă autonomie morală, să lucreze pentru Isus şi să-şi asume sarcini pentru cauza Lui. Profesori, ce ocazii aveţi! Ce privilegiu, în accesul vostru la formarea minţii şi caracterului tinerilor care vă sunt încredinţaţi! Ce bucurie veţi avea când îi veţi întâlni în preajma marelui tron alb, ştiind că aţi făcut tot ce aţi putut pentru a-i califica pentru veşnicie! Dacă lucrarea voastră va trece testul Marii Zile, asemenea celei mai plăcute muzici, urechile voastre vor auzi binecuvântarea: "Bine rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău"(Mat. 25.21). În marele ogor de secerat este mult de lucru pentru toţi, iar aceia care neglijează să facă ceea ce pot vor fi găsiţi vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Să lucrăm pentru prezent şi pentru veşnicie. Să lucrăm cu toate forţele pe care ni le-a dat Dumnezeu, iar El va binecuvânta eforturile noastre bine direcţionate. Mântuitorul doreşte fierbinte salvarea tinerilor. El Se va bucura văzându-i în preajma tronului Său, înveşmântaţi în hainele imaculate ale neprihănirii Sale. Isus aşteaptă să pună pe capetele lor cununa vieţii şi să-i audă cântând fericiţi glorie, slavă şi onoare lui Dumnezeu şi Mielului, în imnul biruinţei, care va răsuna necontenit în curţile cerului.

OBIECTIVUL PRIMORDIAL AL EDUCAŢIEI

Printr-o concepţie greşită despre adevărata natură şi finalitate a educaţiei, mulţi au ajuns la grave şi chiar fatale greşeli. O astfel de greşeală se face atunci când punerea în rânduială a emoţiilor sau stabilirea de principii sunt neglijate, într-un efort de a se asigura o cultură generală, sau atunci când interesele veşnice sunt trecute cu vederea dintr-o dorinţă avidă de avantaje vremelnice. A face din posedarea onoarei lumeşti sau a bogăţiilor motivul determinant este nedemn de cel care a fost răscumpărat prin sângele lui Hristos. Ştiinţa noastră ar trebui să fie mai degrabă dobândirea cunoaşterii şi înţelepciunii de a putea deveni creştini mai buni, pregătiţi pentru un randament mai bun, pentru o slujire mai credincioasă Creatorului nostru şi pentru ca, prin exemplul şi influenţa noastră, să-i conducem şi pe alţii să-L slăvească pe Dumnezeu. Iată ceva real, palpabil - nu doar cuvinte, ci fapte. Nu numai sentimente, ci slujirea întregii vieţii trebuie consacrată Făcătorului nostru.

SINGURUL MODEL PERFECT

Readucerea omului în armonie cu Dumnezeu, înălţarea şi înnobilarea condiţiei sale morale, astfel încât să poată din nou reflecta imaginea Creatorului, este, deci, marele scop al întregii educaţii şi discipline a vieţii. Atât de importantă a fost această lucrare, încât Mântuitorul a părăsit curţile cerului şi a venit personal pe acest pământ pentru a-i putea învăţa pe oameni cum să obţină calificarea pentru o viaţă mai înaltă. Vreme de 30 de ani, El a locuit ca om printre oameni, a trecut prin experienţele vieţii umane, în calitate de copil, tânăr şi apoi bărbat; El a suportat cele mai dure încercări pentru a putea prezenta o ilustraţie vie a adevărurilor pe care le învăţa. Ca Învăţător trimis de la Dumnezeu, El i-a instruit pe fiii oamenilor trei ani de zile, apoi, lăsând lucrarea pe mâna colaboratorilor pe care Şi I-a ales, S-a înălţat la cer. Însă grija Lui în această lucrare nu este mai mică nici acum. Din curţile de sus, El priveşte cu cel mai profund interes înaintarea cauzei pentru care Şi-a dat viaţa. Caracterul lui Hristos este singurul model perfect pe care trebuie să-l copiem. Pocăinţa şi credinţa, supunerea voinţei şi închinarea afectivităţii înaintea lui Dumnezeu sunt mijloacele hărăzite împlinirii acestei lucrări. Obţinerea unei cunoaşteri a acestui plan divin trebuie să fie preocuparea de căpătâi în studiul nostru; iar conformarea la cerinţele lui să fie primul nostru efort. Solomon spunea că "Începutul înţelepciunii este frica de Domnul"(Prov. 9,10). Referitor la valoarea şi importanţa acestei înţelepciunii, el afirmă: "Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea şi, cu tot ce ai, dobândeşte priceperea"(Prov. 4,7); "Căci câştigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului şi venitul adus de ea este mai de preţ decât aurul, ea este mai de preţ decât mărgăritarele şi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea"(Prov. 3,14.15).

ŞCOALA LUI HRISTOS

Cel ce caută cu sârguinţă dobândirea înţelepciunii şcolilor omeneşti trebuie să nu uite că şi o altă şcoală îl vrea ca elev. Hristos a fost cel mai mare învăţător pe care l-a văzut lumea vreodată. El a adus omului ştiinţă direct din cer. Lecţiile pe care ni le-a dat sunt ceea ce ne trebuie atât pentru prezent, cât şi pentru viitor. El ne prezintă adevăratele direcţii ale vieţii şi felul în care putem să le atingem. În şcoala lui Hristos, studiile nu se încheie niciodată. Printre elevii ei, sunt şi tineri, şi bătrâni. Cei ce dau curs învăţăturilor Profesorului divin cresc constant în înţelepciune, rafinament şi nobleţe a sufletului, fiind astfel pregătiţi pentru a intra în şcoala mai înaltă, în care creşterea va continua de-a lungul veşniciei. Infinita Înţelepciune ne prezintă marile lecţii ale vieţii - lecţia datoriei şi lecţia fericirii. Sunt două lecţii adeseori greu de învăţat, dar fără ele nu putem progresa cu adevărat. Ele ne pot costa efort şi lacrimi, şi chiar agonie, dar nu trebuie să şovăim sau să obosim. Vom auzi, în final, chemarea Învăţătorului: "Vino, copile, mai sus!" Aici, în această lume, în mijlocul încercărilor şi ispitelor ei, este locul unde trebuie să dobândim calificarea pentru societatea purităţii şi a sfinţeniei. Aceia care ajung atât de absorbiţi în studii mai puţin importante, încât încetează să mai înveţe în şcoala lui Hristos, pierd enorm. Ei Îl jignesc pe Învăţătorul divin, respingând ofertele harului Său. Cu cât persistă în acest demers, cu atât ei se afundă mai tare în păcat. Plata lor va fi proporţională cu infinita valoare a binecuvântărilor pe care le-au nesocotit. În religia lui Hristos există o influenţă regeneratoare, care transformă întreaga fiinţă, ridicându-l pe om deasupra oricărui viciu înjositor şi înălţându-i gândurile şi dorinţele spre Dumnezeu şi spre cer. În legătură cu Cel Infinit, omul este făcut părtaş la natura divină. Asupra lui, săgeţile celui rău nu au efect, pentru că este îmbrăcat cu platoşa neprihănirii lui Hristos. Fiecare capacitate, fiecare atribut cu care Creatorul i-a înzestrat pe fiii oamenilor trebuie folosit spre slava Lui, găsindu-şi în aceasta cel mai curat, cel mai sfânt şi cel mai fericit exerciţiu. Când principiul religios este suveran, orice pas înainte în dobândirea ştiinţei sau a culturii intelectuale este un pas spre unirea omenescului cu Divinul, a finitului cu Infinitul.

BIBLIA CA EDUCATOR

Ca educator, Biblia nu are rival. Ea este cea mai veche şi cea mai cuprinzătoare istorie aflată la îndemâna oamenilor. Provenind proaspătă din fântâna adevărului veşnic, o mână divină i-a păstrat puritatea de-a lungul veacurilor. Ea luminează trecutul îndepărtat, unde cercetarea omului caută în van să pătrundă. Numai în Cuvântul lui Dumnezeu descoperim puterea care a pus temeliile pământului şi a întins cerurile. Numai aici găsim o relatare veridică despre originea popoarelor. Numai aici este prezentată o istorie a umanităţii, o istorie nealterată de mândria omenească sau de prejudecată. În Cuvântul lui Dumnezeu, mintea găseşte subiecte pentru cea mai adâncă meditaţie, pentru cele mai înalte aspiraţii. Aici, putem fi alături de patriarhi şi profeţi şi putem auzi glasul Celui veşnic, vorbind oamenilor. Aici vedem Maiestatea cerurilor, umilindu-Se pe Sine pentru a fi înlocuitorul şi scăparea noastră, pentru a se lupta cu mâna goală cu puterile întunericului şi pentru a obţine biruinţa pentru noi. O pioasă contemplare a unor subiecte ca acestea nu poate da greş în ceea ce priveşte înmuierea, purificarea şi înnobilarea inimii şi, în acelaşi timp, asigurarea minţii cu o nouă tărie şi vigoare. Cei care consideră Biblia o lucrare omenească, tratând cerinţele lui Dumnezeu cu indiferenţă şi dispreţ, îşi dovedesc astfel propria nesăbuinţă şi ignoranţă. Fălindu-se cu libertatea şi independenţa lor, ei sunt în realitate robi ai păcatului şi ai lui Satana. O viziune clară a ceea ce este Dumnezeu şi a ceea ce ne cere El să fim ne va conduce la o umilinţă totală. Acela care studiază cum trebuie Cuvântul sacru va afla că inteligenţa omenească nu este omnipotentă, că fără ajutorul pe care nimeni, în afară de Dumnezeu, nu-l poate da, tăria şi înţelepciunea umană nu sunt decât slăbiciune şi ignoranţă. Acela care urmează călăuzirea divină a găsit singura sursă reală de har mântuitor şi adevărata fericire, şi a dobândit puterea de a împărtăşi din această fericire tuturor celor din jurul său. Nimeni nu se poate bucura cu adevărat de viaţă, fără religie. Dragostea pentru Dumnezeu purifică şi înnobilează orice gust şi dorinţă, amplifică orice sentiment frumos şi dă strălucire oricărei plăceri demne. Ea îl face pe om în stare să aprecieze şi să se bucure de tot ceea ce este adevărat, bun şi frumos. Dar ceea ce, mai presus de toate considerentele, ne va conduce la preţuirea Bibliei este faptul că în ea este descoperită oamenilor voinţa lui Dumnezeu. În Biblie aflăm pentru ce am fost creaţi şi mijloacele prin care acest obiectiv poate fi atins. Aflăm cum să ne facem în chip înţelept mai bună viaţa actuală şi cum să ne-o asigurăm pe cea viitoare. Nici o altă carte nu poate răspunde tuturor întrebărilor minţii şi frământărilor inimii noastre. Dobândind o cunoaştere a Cuvântului lui Dumnezeu şi dându-i curs în viaţa lor, oamenii se pot ridica din cele mai joase adâncimi ale degradării la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, egali ai îngerilor fără păcat.

LECŢII DIN NATURĂ

În varietatea imaginilor din natură se află, pentru toţi cei care au învăţat să comunice cu Dumnezeu, lecţii despre înţelepciunea divină. Priveliştile ce se etalau în strălucire deplină privirii primei perechi de oameni din Eden sunt umbrite acum. Peste minunăţia creaţiunii s-a aşternut o pâclă. Şi, totuşi, oriunde ne-am întoarce, auzim glasul lui Dumnezeu şi-I admirăm lucrarea mâinilor. De la solemna rostogolire a glasului puternic al tunetului şi de la vuietul necontenit al bătrânului ocean până la trilurile vesele ce umplu pădurile de muzică, zecile de mii de voci ale naturii Îi aduc slavă lui Dumnezeu. Pământul, marea şi cerul, cu minunatele lor culori şi nuanţe, variind în contraste uimitoare sau armonizându-se perfect, ne arată slava Lui. Munţii cei neclintiţi ne spun despre puterea Sa. Copacii, unduindu-şi coroanele verzi în lumina soarelui, şi florile, în frumuseţea lor delicată, arată spre Creator. Verdele viu, care acoperă ca un covor cenuşiul pământului, spune despre grija lui Dumnezeu faţă de cele mai neînsemnate dintre creaturile Sale. Adâncimile mării şi ale pământului descoperă bogăţiile Lui. Cel care a pus perle în ocean şi ametist, sau criolit, printre roci este un iubitor al frumosului. Soarele care răsare pe cer este o reprezentare a Celui care este viaţa şi lumina a tot ceea ce El a creat. Toată strălucirea şi frumuseţea care împodobesc pământul şi luminează cerurile vorbesc despre Dumnezeu. Să-L uităm atunci pe Dătător, bucurându-ne în schimb de darurile Sale? Să ne îndreptăm mai bine spre contemplarea bunătăţii şi iubirii Sale. Fie ca tot ce este frumos aici, în casa noastră de pe pământ, să ne amintească de râul de cristal, de câmpiile verzi, de pomii unduitori şi de fântânile vii, de oraşul strălucitor şi de cântăreţii îmbrăcaţi în alb din căminul ceresc -acea lume a frumuseţii pe care nici un pictor nu o poate picta, nici o limbă muritoare nu le poate descrie. "Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc"(1 Cor. 2,9).

A locui veşnic în acest cămin al binecuvântării, a păstra în minte, trup şi suflet nu umbrele păcatului şi blestemului, ci desăvârşita asemănare cu Creatorul; a creşte necontenit, prin veacuri, în înţelepciune, cunoaştere şi sfinţenie, printr-o permanentă explorare a unor noi arii de gândire şi o permanentă descoperire a noi minuni şi slăvi; a ne dezvolta permanent capacităţile de a învăţa şi de a ne bucura de iubire şi cunoştinţă că, dincolo de noi, bucuria, dragostea şi înţelepciunea rămân infinite - acesta este obiectivul spre care visează speranţa creştină, obiectivul educaţiei creştine. Dobândirea acestei educaţii şi ajutarea altora să o dobândească trebuie să fie ţelul vieţii creştinului.

Să nu pierdem niciodată din vedere faptul că Isus este un izvor nesecat al bucuriei. El nu-Şi găseşte plăcerea în suferinţa oamenilor, ci Se bucură să-i vadă fericiţi.

MODELUL CERESC

Ne apropiem cu repeziciune de criza finală a istoriei acestei lumi şi este important să înţelegem că avantajele educaţionale, oferite de şcolile noastre, trebuie să fie diferite de cele oferite de şcolile lumii. Nici rutina şcolilor nu trebuie să o urmăm. Instruirea dată în şcolile adventiste de ziua a şaptea trebuie să conducă la practicarea adevăratei umilinţe. În vorbire, îmbrăcăminte, dietă şi influenţa exercitată trebuie să se vadă simplitatea adevăratei sfinţenii. Profesorii noştri trebuie să înţeleagă lucrarea care trebuie făcută în aceste ultime zile. Educaţia dată în şcolile noastre, în bisericile şi sanatoriile noastre, trebuie să prezinte clar marea lucrarea de îndeplinit. Nevoia debarasării de orice practică lumească, aflată în opoziţie cu Cuvântul lui Dumnezeu, şi aşezarea faptelor ce poartă pecetea naturii divine în locul acesta trebuie făcută clară elevilor de la orice nivel. Lucrarea noastră educaţională trebuie să poarte întotdeauna semnul cerescului şi astfel să demonstreze, categoric, că instrucţia divină este mai bună decât învăţătura omenească. Unora li se poate părea imposibilă această realizare, a unei transformări complete. Dar, dacă ar fi aşa, de ce ne-am strădui să susţinem o lucrare a educaţiei creştine? Cunoaşterea a ceea ce înseamnă adevărata educaţie trebuie să ne conducă la permanenta urmărire a purităţii caracterului. În tot ce întreprindem, trebuie să nu uităm că pregătirea o facem pentru calificarea pentru o altă lume, că principiile cerului trebuie învăţate şi practicate, că superioritatea vieţii viitoare faţă de cea prezentă trebuie imprimată în mintea oricărui elev. Profesorii care ratează acest lucru în munca lor de educaţie îşi ratează contribuţia la marea lucrare de dezvoltare a caracterului, care se bucură de aprobarea lui Dumnezeu. În timp ce lumea din zilele noastre se lasă din ce în ce mai mult sub influenţa lui Satana, adevăraţii copii ai lui Dumnezeu vor dori din ce în ce mai mult să fie învăţaţi de El. Trebuie angajaţi profesori care să modeleze ceresc caracterele tinerilor. Sub influenţa unor asemenea profesori, practicile neînţelepte şi nefolositoare vor fi schimbate cu obiceiuri şi practici caracteristice fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu. În timp ce răutatea în lume devine mai accentuată şi învăţăturile celui rău mai pe deplin desfăşurate şi mai larg acceptate, învăţăturile lui Hristos trebuie să fie puternic exemplificate în viaţa celor convertiţi. Îngerii aşteaptă să colaboreze în orice departament al lucrării. Aşa mi-a fost arătat în repetate rânduri. În această vreme, poporul lui Dumnezeu, bărbaţi şi femei cu adevărat convertiţi, trebuie să înveţe, sub îndrumarea unor educatori credincioşi, lecţiile pe care Dumnezeul cerului pune preţ. Cea mai importantă lucrare a instituţiilor noastre educaţionale în prezent este aceea de a prezenta lumii un exemplu care să-L onoreze pe Dumnezeu. Îngerii sfinţi trebuie să dirijeze lucrarea prin agenţii omeneşti şi orice departament să poarte marca valorii divine. Toate instituţiile noastre de sănătate, toate editurile, toate instituţiile de învăţământ trebuie să fie conduse din ce în ce mai mult în concordanţă cu învăţătura care a fost dată. Atunci când Hristos este recunoscut drept capul tuturor forţelor noastre la lucru, instituţiile noastre vor fi din ce în ce mai atent eliberate de orice practică lumească. Etalarea şi ostentaţia şi multe din manifestările care au găsit, în trecut, un loc în şcolile noastre nu îl vor mai găsi acolo, când învăţătorii şi discipolii vor căuta să facă respectată voia lui Dumnezeu pe pământ, aşa cum este în ceruri. Ca lider al acestei lucrări, Hristos va modela caracterele potrivit ordinii divine, iar învăţătorii şi discipolii, dându-şi seama că fac o pregătire pentru şcoala mai înaltă din curţile cereşti, vor elimina multe lucruri care acum sunt considerate necesare şi vor slăvi şi urma metodele lui Hristos. Gândul vieţii veşnice trebuie inspirat tuturor celor cu care lucrează creştinii. Şi dacă se lucrează în domeniul agricol sau, poate, mecanic, aceasta se poate face după modelul ceresc. Este privilegiul învăţătorilor şi al profesorilor şcolilor noastre să releve în toată lucrarea lor călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Prin harul lui Hristos, au fost create toate posibilităţile pentru reuşita caracterelor asemenea lui Hristos. Iar Dumnezeu este onorat atunci când poporul Său reflectă, în orice domeniu ar lucra, principiile cerului. Domnul cere să fim la înălţime în cele mai mici, dar şi în cele mai mari probleme. Cei care, în final, vor fi primiţi ca membri în curtea cerului vor fi bărbaţi şi femei care aici, pe pământ, au căutat să respecte voia Domnului în toate, care au căutat să pună amprenta cerului pe lucrările lor pământeşti. Domnul a prezentat o lecţie importantă poporului Său din toate timpurile atunci când, pe munte, Moise a dat instrucţiuni referitoare la construirea tabernacolului. El a cerut perfecţiune în fiecare amănunt al acestei lucrări. Moise era desăvârşit în cunoaşterea întregii învăţături egiptene. El avea o cunoaştere a lui Dumnezeu, iar planurile Lui îi fuseseră descoperite în viziuni, dar Moise nu cunoştea arta gravării şi a brodatului. Israeliţii fuseseră toată viaţa lor în robia Egiptului şi, deşi existau printre ei bărbaţi ingenioşi, ei nu fuseseră învăţaţi în interesantele meşteşuguri cerute la construirea tabernacolului. Ei ştiau să fabrice cărămizi dar nu se pricepeau la lucrul cu aur şi argint. Cum avea să fie îndeplinită lucrarea aceasta? Cine era bun la aşa ceva? Acestea erau problemele care-i frământau mintea lui Moise.

Dumnezeu în persoană explicase cum trebuia făcută această lucrare. El a desemnat nominal pe cei care aveau să facă anumite lucrări. Beţaleel urma să fie arhitectul. Acest om aparţinea seminţiei lui Iuda - o seminţie pe care lui Dumnezeu Îi plăcea să o onoreze. "Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 'Să ştii că am ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda. L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări, i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, argint şi în aramă, să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn şi să facă tot felul de lucrări. Şi iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am poruncit'."(Exod. 31,1-6) Pentru ca să-L poată reprezenta pe cel ceresc, sanctuarul pământesc trebuia să fie perfect în toate componentele lui şi în orice detaliu, asemenea modelului din ceruri. La fel este şi-n privinţa caracterului celor ce, în final, vor fi admişi în cer. Fiul lui Dumnezeu a coborât pe acest pământ, pentru ca în El oamenii să poată avea o reprezentare a caracterelor desăvârşite, singurele pe care Tatăl le poate accepta. Prin harul lui Hristos a fost făcut tot ce trebuia pentru salvarea familiei omeneşti. Este posibil ca tot ceea ce întreprind cei care se cheamă creştini să fie la fel de curat ca faptele lui Isus. Iar sufletul care acceptă virtuţile caracterului lui Hristos şi-şi însuşeşte meritele vieţii Sale, este la fel de preţios înaintea lui Dumnezeu cum este Singurul Său Fiu. Credinţa sinceră şi nealterată este pentru El ca aurul, tămâia şi mirul - darurile magilor pentru Pruncul din Betleem - şi dovada încrederii în El, ca fiind Mesia cel făgăduit.

"Copilul şi tânărul să fie învăţaţi că orice greşeală, orice greutate învinsă devine o piatră de pus pasul spre lucruri mai bune şi mai înalte. Prin asemenea experienţe, au ajuns la succes toţi aceia care şi-au făcut vreodată viaţa demnă."(Educaţia, pag. 296).

CLĂDIREA CARACTERULUI

"De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, şi au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit şi prăbuşirea i-a fost mare."(Matei 7,24-27). Marea lucrare a părinţilor şi educatorilor este formarea caracterului, căutând să refacă imaginea lui Isus în aceia care se află în grija lor. Cunoaşterea ştiinţifică devine lipsită de importanţă pe lângă acest măreţ ţel, dar întreaga şi adevărata educaţie poate să ajute la dezvoltarea unui caracter neprihănit. Formarea caracterului este o lucrare de-o viaţă pentru veşnicie. Dacă toţi şi-ar putea da seama de acest lucru şi ar fi conştienţi de faptul că destinul nostru şi al copiilor noştri ni-l hotărâm individual, pentru viaţa sau pentru ruină veşnică, ce schimbare ar avea loc! Cât de diferit ne-am petrece timpul de probă şi ce caractere nobile ar umple lumea noastră! Întrebarea care trebuie să ne fie familiară fiecăruia dintre noi este: Pe ce temelie construiesc eu? Avem privilegiul de a lucra cu sârg pentru nemurire şi este cât se poate de important ca să săpăm adânc, înlăturând tot ce este slab şi construind pe stânca cea tare - Isus Hristos. El este temelia cea mai sigură. "Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos"(1 Cor. 3,11). Numai în El este salvare. "În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi."(Fapte 4,12). Odată temelia pusă, avem nevoie de înţelepciunea necesară pentru a şti să construim. Când era aproape să ridice sanctuarul în pustie, Moise a fost atenţionat: "Ia seama să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte"(Evrei 8,5). Dumnezeu ne-a lăsat modelul în Legea Sa. Zidirea caracterului nostru trebuie să urmeze "chipul care ţi-a fost arătat pe munte". Legea este marele standard al neprihănirii. Ea reprezintă caracterul lui Dumnezeu şi este testul loialităţii noastre faţă de guvernarea Sa, fiindu-ne descoperită în toată frumuseţea şi perfecţiunea ei, în viaţa lui Hristos Este nevoie de multă grijă pentru a reuşi în lucrarea de zidire a caracterului. Respectarea planului Meşterului ziditor trebuie să fie o preocupare serioasă. Structura trebuie să fie solidă. Nu poate fi admis lucrul neglijent, de mântuială, pentru că astfel clădirea se poate prăbuşi. În această lucrare, trebuie întrebuinţate puterile întregii fiinţe. El cere tărie şi energie bărbătească; nu există resurse de cheltuit în chestiuni neimportante. Este nevoie de efort serios, atent şi perseverent, pentru evitarea obiceiurilor, preceptelor şi asocierilor lumeşti. Gândirea adâncă, ţelul precis, integritatea sunt esenţiale. Nu trebuie să existe lenevie. Viaţa este ceva important, o investiţie sacră; orice clipă a ei trebuie îmbogăţită în chip înţelept, cu rezultate ce se vor vedea în veşnicie. Dumnezeu cere de la fiecare să facă tot binele posibil. Talanţii pe care ni i-a încredinţat spre păstrare trebuie valorificaţi la maximum. El ni i-a pus în mână pentru a-i folosi pentru slava şi onoarea Numelui Său şi pentru binele semenilor noştri Domnul are făgăduinţe preţioase pentru această viaţă pentru aceia care păzesc Legea Lui. El spune: "Fiule, nu uita învăţăturile mele, şi păstrează în inima ta sfaturile mele! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale, şi-ţi vor aduce multă pace. Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia; leagă-ţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale. Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor."(Prov. 3,1-4). Dar o răsplată mai bună decât cele pământeşti îi aşteaptă pe cei care, bazându-şi lucrarea pe Stânca cea tare, făuresc caractere conform Cuvântului viu. Pentru ei este pregătită "cetatea care are temelii tari, al cărui meşter şi ziditor este Dumnezeu"(Evrei 11,10). Străzile ei sunt pavate cu aur. În ea se află Paradisul lui Dumnezeu, udat de râul vieţii, care izvorăşte din tron. De partea cealaltă a râului, în mijlocul drumului, se află pomul vieţii, care rodeşte în fiecare lună, iar frunzele lui sunt pentru tămăduirea neamurilor. Părinţi, învăţători şi discipoli, nu uitaţi că zidiţi pentru veşnicie. Vedeţi dacă temelia e sigură; apoi construiţi cu fermitate, cu efort continuu, dar în dragoste şi blândeţe. Astfel, clădirea voastră va sta neclintită nu numai atunci când vin furtunile ispitei, dar şi atunci când revărsarea copleşitoare a mâniei lui Dumnezeu va acoperi lumea. (Special Testimonies on Education, pag. 72-77).

ÎNVĂŢĂTORI ŞI ÎNVĂŢĂTURĂ

Adevărata educaţie înseamnă mai mult decât urmarea anumitor studii. Ea este cuprinzătoare, incluzând o armonioasă dezvoltare a tuturor capacităţilor fizice şi mintale. Ea învaţă dragostea şi temerea de Dumnezeu şi este o pregătire pentru achitarea cu credincioşie a îndatoririlor vieţii. Există o educaţie care este în mod esenţial lumească. Ea vizează reuşita în lume, satisfacerea ambiţiei egoiste. Pentru a dobândi această educaţie, mulţi cheltuiesc bani, aglomerându-şi mintea cu multe cunoştinţe inutile. Lumea îi socoteşte învăţaţi, dar Dumnezeu nu este în mintea lor. Ei mănâncă din pomul cunoştinţei lumeşti, care hrăneşte şi întăreşte mândria. În inima lor, ei devin nesupuşi şi străini faţă de Dumnezeu, iar darurile încredinţate lor sunt trecute de partea vrăjmaşului. Mare parte din educaţia zilelor noastre este de acest gen. Lumea poate să o considere de dorit, dar ea îl pune în pericol pe cel care o urmează. Există un alt fel de educaţie, foarte diferită. Principiile ei de bază, după cum declară cel mai mare Învăţător pe care lumea L-a cunoscut vreodată, sunt: "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui"(Mat. 6,33). Scopul ei nu este egoist - a-L onora pe Dumnezeu şi a-L sluji în această lume. Pregătirea teoretică şi, în aceeaşi măsură, cea practică au în vedere acest obiectiv. Cuvântul lui Dumnezeu este studiat; o legătură vitală se păstrează cu Dumnezeu şi se nutresc sentimente şi trăsături de caracter superioare. Acest gen de educaţie dă rezultate durabile cât veşnicia. "Începutul înţelepciunii este frica de Domnul"(Prov. 9,10), şi mai bună decât orice cunoaştere este o înţelegere a Cuvântului Său. Care să fie caracterul educaţiei date în şcolile noastre? Va fi ea racordată la înţelepciunea acestei lumi sau la înţelepciunea de sus? Învăţătorii trebuie să facă mai mult decât o predare a ştiinţei cărţilor pentru discipolii lor. Poziţia lor de ghid şi instructor al tinerilor este una de mare răspundere, pentru că le este dată lucrarea de formare a unor minţi şi caractere. Cei care îşi asumă această lucrare trebuie să aibă un caracter echilibrat. Ei vor avea maniere alese, vor fi ordonaţi în îmbrăcăminte, atenţi în tot ceea ce fac. Şi vor manifesta adevărată amabilitate creştină, care câştigă încrederea şi respectul. Învăţătorul trebuie să fie el însuşi ceea ce doreşte ca elevii săi să devină. Profesorii trebuie să vegheze asupra elevilor lor, aşa cum păstorul îngrijeşte de turma încredinţată lui. Ei trebuie să aibă grijă de sufletele discipolilor ca de unele de care au de dat socoteală. Se poate ca profesorul să aibă multe cunoştinţe în ceea ce priveşte natura înconjurătoare, viaţa animală, descoperirile ştiinţei, invenţiile tehnice sau artele, dar el nu se poate numi învăţat, nu este bun pentru această lucrare de educator al tinerilor, dacă nu are în suflet o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a lui Hristos. El nu poate fi un adevărat educator până nu este el însuşi un discipol în şcoala lui Hristos, unde primeşte învăţătura de la Instructorul divin.

DEPENDENŢA NOASTRĂ DE DUMNEZEU

Dumnezeu este izvorul întregii înţelepciuni. El este infinit de înţelept, de drept şi de bun. Fără Hristos, nici cei mai înţelepţi oameni nu Îl pot înţelege pe Dumnezeu. Ei se pot considera deştepţi, se pot felicita pentru ceea ce ştiu, dar simpla cunoaştere intelectuală, fără marile adevăruri aflate în Hristos, nu înseamnă nimic. "Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui ci cel ce se laudă, să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ"(Ieremia 9,23.24). Dacă oamenii ar putea pentru o clipă să privească dincolo de limita viziunii lor, dacă ar putea avea o vedere a celui Veşnic, orice gură s-ar opri din lăudăroşenia ei. Oamenii care trăiesc în această lume ca un atom, sunt mărginiţi. Dumnezeu are nenumărate lumi care Îi sunt ascultătoare şi-I aduc slavă. Când, în domeniul ştiinţei, oamenii au ajuns la cel mai înalt grad permis de puterile lor limitate, dincolo încă se află un infinit nepătruns de înţelegerea lor. Înainte de a fi cu adevărat înţelepţi, ei trebuie să-şi dea seama că sunt dependenţi de Dumnezeu şi să se umple de înţelepciunea Lui. Dumnezeu este izvorul puterii intelectuale şi spirituale. Oamenii cei mai mari, care au atins ceea ce lumea consideră minunate culmi ale ştiinţei, nu se pot compara cu Ioan, ucenicul iubit, sau cu apostolul Pavel. Când puterea intelectuală şi cea spirituală se împletesc, atunci este atins cel mai înalt standard omenesc. Cei care fac acest lucru vor fi admişi de Dumnezeu ca împreună lucrători cu El în educaţie. A te cunoaşte pe tine însuţi este o mare ştiinţă. Educatorul care se auto estimează corect. Îl va lăsa pe Dumnezeu să-i formeze şi disciplineze intelectul şi va recunoaşte sursa puterii lui. Cunoaşterea de sine conduce la umilinţă şi la încredere în Dumnezeu, dar nu ţine locul eforturilor de auto-perfecţionare. Acela care îşi cunoaşte deficienţele, nu-şi va cruţa strădaniile atingerii celui mai înalt standard fizic, intelectual şi moral. Nici unul care e mulţumit cu un standard mai scăzut nu trebuie să aibă de-a face cu lucrarea de pregătire a tinerilor.

UN AJUTOR EFECTIV

Adevăratul educator va încerca, prin sfat şi exemplu, să aducă suflete la Hristos. El trebuie să primească adevărul dragostei care să-i curăţească inima şi să-i modeleze viaţa. Orice învăţător trebuie să se afle sub deplinul control al Duhului Sfânt. Atunci Hristos poate să-i vorbească inimii lui, cu glasul iubirii. Iar dragostea lui Dumnezeu, primită în inimă, este o putere activă spre bine, însufleţind şi înnobilând mintea şi sufletul. Cu propria inimă caldă de dragostea divină, educatorul Îl va înălţa pe Omul de pe Calvar nu pentru a le oferi discipolilor Săi o informaţie, ci pentru a-i face atenţi la Hristos, până ce El le va apărea "deosebindu-se din zece mii", cu toată fiinţa lui, "plină de farmec"(Cânt. Cânt. 5,10-16). Duhul Sfânt este un ajutor efectiv în refacerea chipului lui Hristos în sufletul omenesc, dar eficienţa şi puterea Lui nu au fost preţuite în şcolile noastre. El a fost prezent în şcolile profeţilor, punând chiar şi gândurile în armonie cu voinţa lui Dumnezeu. Există o legătură vie între cer şi aceste şcoli, iar bucuria şi mulţumirea inimilor în iubire îşi găseau expresie în cântările de laudă la care se alăturau şi îngerii. Duhul Sfânt vine în lume ca reprezentat al lui Hristos. El nu doar vorbeşte despre adevăr, El este adevărul - Martorul adevărat şi credincios. El este marele Cercetător al inimilor, cunoscând caracterele tuturor. Duhul Sfânt a venit deseori în şcolile noastre şi nu a fost recunoscut, fiind tratat ca un străin, poate chiar ca un intrus. Orice profesor trebuie să-L cunoască şi să-L întâmpine frumos pe acest Oaspete ceresc. Dacă îşi vor deschide inimile pentru a primi Duhul, educatorii vor fi pregătiţi pentru a colabora cu El în lucrarea pentru elevii lor. Şi când Duhului i se dă cale liberă, El va determina transformări minunate. El va lucra în orice inimă, vindecând de egoism, modelând şi cizelând caracterul şi supunându-i lui Hristos chiar şi gândurile. Marea năzuinţă a educatorului trebuie să fie desăvârşirea caracterului lui Hristos în el şi în elevii lui. Învăţători, lămpile voastre să fie bine puse la punct, şi ele vor fi nu numai lumină pentru elevii voştri, ci vor trimite raze clare şi în căminele în care aceştia locuiesc, în vecinătatea lor şi mult mai departe, în întunecimea morală a omenirii. (Special Testimonies on Education, pag. 47-52, 15 mai 1896).

Unii fraţi afirmă că există o mulţime de tineri în biserica noastră care au nevoie de beneficiile pregătirii în şcolile noastre, dar care nu le pot frecventa, dacă nu vor fi micşorate taxele. Aceia care pledează pentru taxe reduse trebuie să analizeze problemele atent, pe toate feţele. Dacă elevii nu dispun de suficiente mijloace proprii pentru a plăti costul real al unei lucrări conştiincioase pentru educarea lor, nu ar fi mai bine ca părinţii, prietenii sau comunităţile lor, de care aparţin, ori fraţi generoşi din teritoriul conferinţei lor să-i ajute, decât să lase ca asupra şcolii să apese numeroase datorii? Ar fi mult mai bine ca mai mulţi patroni de instituţii să sponsorizeze împreună cheltuiala, pentru ca şcoala să nu devină datoare. Bisericile din diferite localităţi ar trebui să simtă că asupra lor se află o solemnă responsabilitate în pregătirea tinerilor şi educarea talentelor spre o angajare în lucrare misionară. Atunci când se găsesc în comunitate tineri promiţători, ca viitori buni lucrători, acestea să-şi asume răspunderea de a-i trimite la una dintre şcolile noastre de pregătire. În comunităţile noastre, se află capacităţi extraordinare, care trebuie puse la lucru. Există persoane care ar putea sluji bine în via Domnului, dar mulţi sunt prea săraci pentru a putea dobândi educaţia necesară, fără ajutor material. Comunităţile trebuie să simtă că a contribui la susţinerea materială a acestora este un privilegiu . Aceia care au adevărul în inimă sunt totdeauna dispuşi să ajute cu generozitate acolo unde este nevoie, determinându-i şi pe alţii să le urmeze exemplul. Dacă sunt tineri care ar putea beneficia de şcolile noastre, dar nu pot plăti în întregime taxele, biserica trebuie să-şi arate generozitatea, ajutându-i. În plus, în fiecare conferinţă trebuie strâns un fond de împrumut pentru elevii buni, dar săraci, care doresc să se dedice lucrării misionare. În unele cazuri, aceşti elevi trebuie chiar să beneficieze de donaţii. Când a fost deschis pentru prima dată colegiul din Battle Creek, exista la Review and Herald un fond destinat celor care doreau să obţină o educaţie, dar nu aveau mijloace. El era la dispoziţia unor elevi, până ce aceştia reuşeau să-şi facă o situaţie, apoi, din câştigul lor, ei aveau să restituie ceea ce folosiseră, astfel încât şi alţii să poată beneficia. Asemenea rezerve trebuie făcute şi în prezent pentru întreţinerea unui fond de împrumut al elevilor buni, dar săraci, care doresc să se pregătească pentru lucrarea misionară. Tinerilor li se va arăta clar că trebuie, pe cât posibil, să-şi aibă contribuţia proprie la costul educaţiei lor, pentru că ceea ce costă puţin va fi puţin apreciat, dar ceea ce are un preţ relativ apropiat de adevărata valoare va fi apreciat corespunzător.

Avantajele profesorului nostru pot fi reduse, dar, dacă el are o adevărată pătrundere a naturii umane, dacă apreciază măreţia lucrării sale, pentru care are o dragoste adevărată, dacă are dorinţa de a lucra în mod serios, umil şi perseverent, el va înţelege nevoile elevilor săi şi, printr-un spirit simţitor, le va câştiga inima, şi-i va conduce înainte şi în sus. Eforturile lui vor fi atât de bine direcţionate, încât şcoala va deveni o putere vie în creşterea spre bine, plină de duhul adevăratei propăşiri.

PRINCIPII GENERALE

"Domnul îţi dă pricepere în toate lucrurile." EDUCAŢIA CEA BUNĂ Lucrul cu minţile tinere este cea mai frumoasă lucrare făcută vreodată de bărbaţi şi femei. Cea mai mare grijă trebuie avută în educarea tinerilor, pentru diversificarea metodei de instruire în vederea stimulării nobilelor capacităţi intelectuale. Părinţii şi profesorii sunt, cu siguranţă, nepregătiţi pentru buna educare a copiilor, dacă nu au învăţat mai întâi lecţia stăpânirii de sine, a răbdării, a îngăduinţei, a bunătăţii şi a dragostei. Ce postură importantă pentru părinţi, pedagogi şi profesori! Puţini sunt cei care realizează cele mai importante nevoi ale minţii şi felul în care trebuie direcţionată dezvoltarea intelectului, evoluţia gândurilor şi a sentimentelor tinerilor.

PERSONALITATEA LA COPII

Educarea copiilor, acasă ori la şcoală, nu trebuie să se asemene cu o dresură de animale; copiii au voinţă şi inteligenţă, care trebuie orientate spre controlul tuturor capacităţilor personale. Animalele trebuie dresate, pentru că ele nu au raţiune şi intelect. Mintea omenească însă trebuie învăţată autocontrolul. Ea trebuie educată să stăpânească întreaga fiinţă, pe când animalele sunt controlate de un stăpân şi învăţate să se supună lui. Stăpânul este pentru animalul lui minte, raţiune şi voinţă. Copilul poate fi educat în aşa fel încât, asemenea animalului, să nu aibă voinţă proprie. Chiar identitatea lui poate fi înghiţită de a aceluia care îi controlează formarea - voinţa lui este, întru totul subjugată voinţei educatorului. Copiii astfel educaţi vor fi întotdeauna deficitari în ceea ce priveşte tăria morală şi responsabilitatea personală. Ei nu au fost învăţaţi să acţioneze din raţiune şi din principiu. Voinţa lor a fost controlată de altcineva, iar mintea nu le-a fost solicitată, pentru a se putea dezvolta şi instrui prin exerciţiu. Ei n-au fost îndrumaţi şi disciplinaţi, potrivit capacităţilor şi particularităţilor lor intelectuale, pentru ca, atunci când va fi nevoie, să le folosească cât mai bine. Profesorii nu trebuie să se oprească aici, ci să acorde o atenţie deosebită şi cultivării, resurselor mai slabe, pentru ca toate capacităţile să fie exersate şi aduse la un nivel superior, iar mintea să poată atinge dezvoltarea corespunzătoare.

CAUZA INSTABILITĂŢII LA TINERI

Sunt multe familii cu copii care par bine educaţi atâta vreme cât se află sub disciplina în care au fost crescuţi. Dar atunci când sistemul care-i ţinea sub control nu mai este, ei sunt incapabili să gândească, să acţioneze sau să hotărască pentru ei înşişi. Aceşti copii s-au aflat atât de mult sub o dictatură de fier, neîngăduindu-li-se să gândească şi să acţioneze pentru ei în lucrurile în care era cel mai bine să o facă, încât nu au încredere în ei înşişi, pentru a acţiona după propria judecată, şi nu au opinia lor. Iar atunci când ies de sub influenţa părinţilor lor, pentru a acţiona pe cont propriu, ei pot fi uşor manevraţi, prin raţiunea altora, într-o direcţie greşită. Aceştia nu au un caracter consecvent. Ei n-au fost lăsaţi să judece singuri şi, prin asta, mintea lor nu s-a dezvoltat şi întărit aşa cum trebuie. Ei au fost atât de mult sub controlul absolut al părinţilor, încât sunt total dependenţi de aceştia - părinţii le sunt minte şi raţiune. Pe de altă parte, tinerii nu trebuie lăsaţi să gândească şi să acţioneze independent de judecata părinţilor şi educatorilor. Copiii trebuie învăţaţi să respecte minţile cu experienţă. Ei trebuie educaţi astfel, încât mintea lor să fie în armonie cu aceea a părinţilor şi educatorilor şi să vadă necesitatea de a urma sfaturile acestora din urmă. Astfel, când se vor depărta de mâna călăuzitoare a celor ce i-au educat, caracterul lor nu va fi ca o trestie plecată în voia vântului. Acei părinţi şi educatori care se laudă că deţin un control total asupra minţii şi voinţei copiilor aflaţi în grija lor n-ar mai face-o, dacă ar putea vedea în viitor ceea ce se petrece în viaţa copiilor aduşi la supunere prin forţă sau teamă. Aceştia sunt aproape total nepregătiţi pentru întâlnirea cu responsabilităţile dure ale vieţii. Ne mai aflându-se sub controlul părinţilor şi al educatorilor, şi fiind nevoiţi să gândească şi să acţioneze singuri, aproape sigur ei vor apuca pe un drum greşit şi vor ceda puterii ispitei. Ei nu vor reuşi în viaţa de zi cu zi şi aceleaşi deficienţe se vor reliefa şi în viaţa lor religioasă. Dacă educatorii copiilor şi ai tinerilor ar putea vedea anticipat rezultatul stilului lor greşit de lucru, atunci şi-ar schimba planul de educare... Dumnezeu n-a intenţionat niciodată ca o minte omenească să se afle sub controlul total al alteia. Aceia care fac eforturi pentru ca personalitatea celor pe care-i educă să fie absorbită de a lor, pentru a le fi acestora minte, voinţă şi conştiinţă, îşi asumă responsabilităţi înspăimântătoare. Discipolii lor pot, în anumite ocazii, să se prezinte ca nişte soldaţi bine dresaţi, dar, atunci când constrângerea dispare, se va vedea în ei o dorinţă de independenţă faţă de principiul ferm. Aceia care îşi vor propune să-şi educe astfel elevii, încât aceştia să poată vedea şi simţi că puterea de a deveni oameni ai principiului neclintit, pregătit pentru orice situaţie în viaţă, există în ei înşişi, sunt cei mai utili şi în permanenţă eficienţi educatori. Lucrarea lor s-ar putea să nu pară chiar cea mai benefică unor observatori superficiali, iar strădaniile lor pot să nu fie la fel de apreciate cum sunt cele ale educatorilor care ţin mintea şi voinţa elevilor lor sub o autoritate absolută, dar viaţa de mai târziu a acestora va arăta roadele unui proiect de educaţie mai bun. Există pericolul ca, atât părinţii, cât şi educatorii, să dicteze în exces, nereuşind în acelaşi timp să intre într-o relaţie de comuniune cu copiii sau elevii lor. Ei sunt adeseori prea rezervaţi şi-şi exercită autoritatea într-o manieră rece, lipsită de simpatie, ce nu poate cuceri inimile copiilor şi elevilor. Dacă i-ar strânge pe copii în jurul lor, le-ar arăta că îi iubesc şi ar manifesta interes faţă de tot ceea ce fac ei, inclusiv faţă de jocurile lor, uneori chiar fiind ca nişte copii printre ei, educatorii i-ar face foarte fericiţi, câştigându-le dragostea şi încrederea, iar copiii vor învăţa mai repede să le respecte şi să le iubească autoritatea.

CALITĂŢILE PERSONALE ALE EDUCATORULUI

Obiceiurile şi principiile educatorului trebuie să fie considerate de o importanţă mai mare decât pregătirea lui teoretică. Dacă este un creştin sincer, el va simţi că trebuie să aibă acelaşi interes în pregătirea morală, fizică, mintală şi spirituală a elevilor săi. Pentru a exercita o influenţă bună, el trebuie să aibă un autocontrol perfect, iar inima să-i fie plină de dragoste pentru elevii lui, dragoste văzută în privirile, cuvintele şi faptele lui. El va avea un caracter ferm, şi atunci va putea forma mintea elevilor săi, învăţâdu-I totodată ştiinţele.

Educaţia de la început a tinerilor este, în general, cea care le formează caracterele pentru toată viaţa. Cei care se ocupă de tineri trebuie să fie foarte atenţi în punerea în evidenţă a calităţilor intelectuale ale acestora pentru a putea şti mai bine cum să le direcţioneze pentru a putea fi valorificate.

ŞCOALA CA O TEMNIŢĂ

Sistemul educaţional, adoptat generaţie după generaţie, a fost dăunător sănătăţii şi chiar vieţii. Mulţi copii au petrecut câte cinci ore zilnic în sălile de clasă prost aerisite şi insuficient de spaţioase pentru sănătatea elevilor. Aerul din asemenea încăperi devine în scurtă vreme otravă pentru plămânii care îl inhalează. Copiii mici, ale căror sisteme osos şi muscular nu sunt puternice şi al căror creier este în dezvoltare, sunt ţinuţi închişi în clasă, spre răul lor. Mulţi copii pornesc în viaţă cu o slabă zestre vitală şi întemniţarea lor zilnică într-o sală de clasă îi îmbolnăveşte şi le slăbeşte sistemul nervos. Ei nu se mai dezvoltă fizic datorită epuizării nervoase. Şi, atunci când candela vieţii se stinge, părinţii şi educatorii nu consideră că au vreo contribuţie directă la aceasta. Lângă mormântul copiilor lor, părinţii îndureraţi consideră acest necaz drept o încercare de la Dumnezeu când, de fapt, printr-o rămânere voită în ignoranţă, propria lor procedură este cea care a distrus viaţa copiilor. A pune moartea lor pe seama providenţei este o blasfemie. Dumnezeu vrea ca micuţii să trăiască şi să fie educaţi pentru a avea caractere frumoase şi pentru a-L onora pe Dumnezeu în această lume şi a-I aduce mulţumiri într-o lume mai bună, cea veşnică. Cunoaşterea minunatului organism uman - oase, muşchi, stomac, ficat, intestine, inimă, piele - şi înţelegerea dependenţei dintre organe pentru o funcţionare sănătoasă a lor este un studiu pentru care majoritatea mamelor nu manifestă interes. Ele nu cunosc nimic despre influenţa trupului asupra minţii şi a minţii asupra trupului. Mintea care face legătura între finit şi Infinit se pare că ele nu o înţeleg. Fiecare organ al trupului a fost făcut să slujească minţii. Mintea este capitala organismului. Copiilor li se îngăduie să mănânce alimente din carne, condimente, unt, brânză, porc, dulciuri, mâncăruri picante în general. De asemenea, ei sunt lăsaţi să consume alimente nesănătoase, la ore neregulate, între mese. Acestea îşi fac efectul, afectând stomacul, excitând nervii şi slăbind intelectul. Părinţii nu-şi dau seama că ei seamănă sămânţa ce va rodi boală şi moarte. Multor copii li s-a ruinat viaţa prin preocuparea insistentă pentru intelect, neglijându-se consolidarea capacităţilor lor fi-zice. Mulţi au murit de mici datorită procedurii urmate de nişte părinţi şi educatori nechibzuiţi, care le-au forţat mintea, prin măgulire sau ameninţări, atunci când aceştia erau prea mici pentru a face cunoştinţă cu sala de clasă. Mintea lor a fost împovărată cu lecţii la vremea când nu trebuia solicitată, ci lăsată până ce constituţia fizică devenea destul de solidă pentru a putea susţine efortul intelectual. Copiii mici trebuie lăsaţi slobozi, ca mieii, ca să alerge în aer liber, să fie liberi şi fericiţi, oferindu-li-se cele mai favorabile condiţii pentru consolidarea unei constituţii fizice robuste.

PLANUL IDEAL

Părinţii trebuie să fie singurii profesori ai copiilor lor, până ce aceştia ajung la vârsta de 8-10 ani. De îndată ce copiii pot înţelege, părinţii trebuie să le deschidă marea carte a naturii lui Dumnezeu. Mama trebuie să aibă mai puţină afinitate pentru artificial în casa şi îmbrăcămintea ei. Ea trebuie să-şi ia timp pentru a cultiva, în ea şi copiii ei, dragostea pentru minunaţii boboci şi pentru florile ce se deschid. Îndreptând atenţia copiilor spre multele culori şi spre varietatea formelor, mama le poate face cunoştinţă cu Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile frumoase, care îi atrag şi îi bucură. Ea le poate îndrepta mintea spre Creatorul lor şi le poate trezi în inimile tinere dragostea pentru Tatăl din ceruri, care a dovedit atâta dragoste pentru ei. Părinţii l pot asocia pe Dumnezeu cu tot ceea ce El a creat. Singura sală de clasă pentru copiii până la 8-10 ani trebuie să fie aerul liber, cu flori ce înfloresc, cu peisaje minunate, iar cel mai folosit manual - toate comorile naturii. Imprimate în mintea copiilor, în cadrul plăcut şi pitoresc al naturii, aceste lecţii nu vor fi uitate uşor. În educaţia primară a copiilor, mulţi părinţi şi educatori nu pot înţelege că atenţia cea mai mare trebuie acordată constituţiei fizice, pentru a se putea asigura sănătatea trupului şi a minţii. Există obiceiul de a-i îndruma pe copii la şcoală când sunt doar nişte prunci ce încă au nevoie de îngrijirea mamei. La o vârstă fragedă, ei sunt frecvent înghesuiţi în sălile de clasă prost aerisite, chinuiţi în poziţii incomode în bănci prost concepute, şi drept rezultat, tânăra şi fragila lor constituţie are de suferit în multe cazuri. Înclinaţiile şi obiceiurile din copilărie sunt foarte probabile de a se manifesta la maturitate. Un arbore tânăr îl poţi îndoi aproape cum vrei, şi, dacă îl laşi să crească aşa, va ajunge un copac deformat, o mărturie permanentă a răului pe care i l-ai făcut. După ani de creştere, poţi încerca să-l îndrepţi, dar toate strădaniile se vor dovedi zadarnice. Va fi întotdeauna un copac strâmb. Aşa este şi cu mintea tinerilor. Ei trebuie pregătiţi cu atenţie şi delicateţe, din copilărie. Pregătirea lor poate fi făcută spre bine sau spre rău, iar în viitor ei vor urma calea în care au fost porniţi din copilărie. Obiceiurile formate în tinereţe se vor întări o dată cu creşterea individului şi se vor consolida o dată cu maturizarea acestuia.

DEGENERARE FIZICĂ

Din mâna Creatorului, omul a ieşit frumos, perfect, şi atât de plin de viaţă, încât au trecut mai bine de o mie de ani până când pasiunile şi poftele lui nesănătoase şi celelalte violări ale legilor sănătăţii şi-au făcut simţit efectul asupra rasei omeneşti. Generaţiile mai recente au simţit apăsarea infirmităţii şi a bolii din ce în ce mai acut şi mai grav. Puterea vieţii a slăbit substanţial prin îngăduirea apetitului şi a pasiunii. Călcarea legii sănătăţii şi urmările - suferinţa - predomină atât de tare, încât bărbaţii şi femeile consideră actuala stare de boală, suferinţă, slăbiciune şi moarte prematură, drept apanajul umanităţii. Ciudata absenţă a principiilor ce caracterizează această gene-raţie, manifestată în desconsiderarea legilor vieţii şi ale morţii, este uimitoare. Principala grijă este: "Ce voi mânca?" "Ce voi bea?" şi "Cu ce mă voi îmbrăca?" Puterile morale sunt slăbite, pentru că bărbaţii şi femeile nu vor să trăiască în ascultare de legile sănătăţii şi nu-şi fac din asta o datorie personală. Majoritatea tinerilor rămân ingnoranţi faţă de legile existenţei lor şi-şi îngăduie pofte şi pasiuni cu preţul afectării intelectului şi a moralităţii. Se pare că, voit, ei rămân în ignoranţă faţă de rezultatul călcării legilor naturii. Ei îşi satisfac apetitul nesănătos, folosind otrăvuri lente, care alterează sângele şi subminează resursele nervoase, aducându-le, în consecinţă, boală şi moarte.

IMPORTANŢA FORMĂRII ÎN FAMILIE

O cauză importantă a actualei stări deplorabile de lucruri este aceea că părinţii nu realizează obligaţia lor de a-şi face copiii să se conformeze legii sănătăţii. Mamele îşi iubesc copiii cu o dragoste idolatră şi le satisfac apetitul, deşi ştiu că aşa ceva le afectează sănătatea, aducându-le boală şi nefericire. Această cumplită "bunătate" este larg răspândită în actuala generaţie. Dorinţele copiilor sunt satisfăcute pe seama sănătăţii şi caracterului lor, fiind mai uşor pentru mamă ca, din motive de timp, să procedeze aşa, decât să-i reţină de la ceea ce ei cer în gura mare. Astfel, mamele seamănă o sămânţă ce va răsări şi va da rod. Copiii nu sunt învăţaţi să-şi controleze poftele şi dorinţele şi astfel ei devin egoişti, pretenţioşi, neascultători, nemulţumitori, neevlavioşi. Mamele care fac acest lucru, vor culege cu amărăciune rodul seminţei pe care au semănat-o. Ele au păcătuit împotriva cerului şi împotriva copiilor lor, iar Dumnezeu le va considera responsabile.

Dacă, vreme de generaţii, educaţia s-ar fi desfăşurat după un alt plan, tineretul de azi nu ar fi atât de decăzut şi nedemn. Educatorii din şcoli ar fi trebuit să înţeleagă psihologia şi să fie interesaţi nu numai de educarea lor în domeniul ştiinţelor, ci şi în domeniul sănătăţii, astfel încât cunoştinţa dobândită să o poată folosi cu cel mai bun randament.

CORELAREA MUNCII ŞI RELAXĂRII

Pentru ca tinerii şi copiii să fie sănătoşi, voioşi şi plini de viaţă, bine dezvoltaţi fizic şi intelectual, ei trebuie să stea mult în aer liber să aibă un bun echilibru între muncă şi relaxare. Copiii şi tinerii care sunt ţinuţi numai în şcoală, robi ai cărţilor, nu pot avea o constituţie fizică robustă. Exerciţiul minţii, la studiu, fără un exerciţiu fizic corespunzător, tinde să concentreze sângele la creier, dezechilibrând circulaţia lui în organism. Creierul primeşte prea mult sânge, iar periferia prea puţin. Trebuie să existe reguli care să potrivească timpul de studiu la anumite ore, după care, o altă bucată de timp va fi petrecută în activitate fi-zică. Şi dacă obiceiurile lor alimentare, vestimentare şi cele referitoare la odihnă sunt în armonie cu legea sănătăţii, ei pot obţine educaţia fără sacrificiul sănătăţii fizice şi intelectuale. Ar fi trebuit ca şcolile să aibă legătură cu instituţii ale muncii, pentru ca elevii lor să poată beneficia de exerciţiul necesar pe lângă orele de clasă. Munca şi relaxarea ar fi trebuit să fie puse în acord cu legea sănătăţii şi armonizate astfel, încât să le menţină copiilor tonusul tuturor facultăţilor lor trupeşti şi intelectuale. Astfel s-ar fi putut ajunge la o cunoaştere practică a vieţii, în acelaşi timp cu dobândirea unei culturi a minţii. La şcoală, elevilor ar trebui să li se dezvolte sensibilitatea morală pentru a vedea şi simţi ce aşteaptă societatea de la ei; trebuie să trăiască în ascultare de legea sănătăţii, astfel încât să poată, prin existenţa şi influenţa lor, prin sfat şi exemplu, să fie un beneficiu şi o binecuvântare pentru societate. Tinerii trebuie făcuţi să înţeleagă că totul are o influenţă asupra societăţii, fie spre bine, fie spre rău. Prima lecţie a tinerilor trebuie să fie cunoaşterea trupului lor şi menţinerea acestuia sănătos.

REZULTATUL STUDIULUI NEÎNTRERUPT

Mulţi părinţi îşi pun copiii să înveţe aproape tot timpul anului. Aceşti copii ajung la rutina unui studiu mecanic, fără însă a reţine ceea ce învaţă. Mulţi dintre ei par astfel aproape privaţi de viaţa intelectuală. Monotonia unui studiu neîntrerupt le toceşte mintea şi le micşorează interesul faţă de lecţii. Prea multa aplecare asupra cărţilor devine un chin. Copiii nu mai au plăcere să gândească şi ambiţie să obţină cunoştinţe şi nu-şi cultivă obiceiuri de meditaţie şi cercetare. Copiii au mare nevoie de o educaţie corectă, pentru a putea fi folositori lumii. Dar orice efort care pune cultura generală deasupra educaţiei morale este un efort prost direcţionat. Instruirea, cultivarea, şlefuirea şi înnobilarea tinerilor şi copiilor trebuie să fie atât sarcina părinţilor, cât şi a educatorilor. Oameni care să gândească bine sunt puţini, din cauză că influenţe false au obstrucţionat dezvoltarea intelectului. Ideea părinţilor şi a educatorilor, că studiul neîntrerupt fortifică mintea, s-a dovedit greşită în multe cazuri, rezultatul aplicării ei fiind opus aşteptărilor. Trăim într-un veac în care aproape totul este superficial. Statornicia caracterelor este mică, deoarece formarea şi educarea copiilor încă din leagăn este superficială. Caracterele lor sunt clădite pe nisipuri mişcătoare. Renunţarea şi stăpânirea de sine nu au fost incluse în procesul modelării acestor caractere. Copiii au fost mângâiaţi şi alintaţi până au ajuns lipsiţi de orice simţ practic...

Copiii trebuie învăţaţi să se aştepte la ispite şi întâlniri cu greutăţi şi cu pericole; să aibă stăpânire de sine şi calm pentru a le depăşi. În cazul că nu vor căuta pericolul sau nu se vor aşeza singuri în calea ispitei, ci vor evita influenţele rele şi anturajul stricat, când, în mod inevitabil, vor ajunge în tovărăşii periculoase, ei vor avea tăria de caracter de a rămâne de partea dreptăţii, de a păstra principiile şi de a se putea întoarce la puterea lui Dumnezeu cu moralul neatins. Dacă, fiind bine educaţi, tinerii fac din Dumnezeu sprijinul lor, puterile lor morale vor face faţă celui mai puternic test. (Testimonies for the Church, vol. 3, pag. 131-144).

ŞCOALA NOASTRĂ

Există pericolul ca şcoala noastră să fie deturnată de la intenţia ei originală. Scopul lui Dumnezeu a fost făcut cunoscut - acela ca noi să avem ocazia să studiem ştiinţele şi, în acelaşi timp, să învăţăm şi cerinţele Cuvântului Său. Studiul Scripturilor trebuie să ocupe primul loc în sistemul nostru de învăţământ. Elevii de la mari depărtări au fost trimişi la colegiul din Battle Creek, tocmai pentru a primi educaţie prin studiul subiectelor biblice. În ultima vreme, însă, a existat un efort susţinut de a modela şi şcoala noastră după modelul altor colegii. Când se va ajunge aici, nu vom mai încuraja părinţii să-şi trimită copiii la colegiul din Battle Creek. Influenţa morală şi religioasă nu trebuie pusă în plan secundar. În trecut, Dumnezeu a lucrat prin eforturile profesorilor noştri şi astfel multe suflete au văzut adevărul, l-au îmbrăţişat şi au mers acasă pentru a trăi în continuare alături de Dumnezeu, ca rezultat al urmării colegiului nostru. Văzând că studiul Bibliei era parte din educaţia lor, ei au ajuns să-l privească drept fiind o materie de mai mare importanţă şi interes.

EDUCAREA TINERILOR PENTRU SLUJIRE

Prea mică atenţie a fost acordată pregătirii tinerilor pentru slujba de pastor. Acesta a fost obiectivul primar la înfiinţarea colegiului. În nici un caz, el nu trebuie ignorat sau privit ca o chestiune de importanţă secundară. De mai mulţi ani, însă, doar puţini au ieşit din această instituţie pregătiţi să prezinte altora adevărul. Unii elevi, veniţi cu preţul unei mari cheltuieli şi vizând lucrarea pastorală, au fost încurajaţi de profesori să urmeze studii mai departe, studii cerând ani mulţi, iar pentru aceasta au abandonat orice gând al predicării. Absolut greşit! Nu avem mulţi ani pentru lucru, iar profesorii şi educatorii noştri trebuie să fie umpluţi cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi să lucreze în armonie cu voinţa Lui, descoperită, în loc să se îngrijească de planurile lor. Pierdem mult în fiecare an, pentru că nu urmăm ceea ce a spus Dumnezeu cu privire la aceste lucruri. Colegiul nostru are menirea de a întâmpina nevoile înaintării lucrării în această vreme de pericol şi demoralizare. Studiul cărţilor, singur, nu poate oferi elevilor educaţia de care au nevoie. Trebuie pusă o temelie mai solidă. Colegiul n-a fost adus la existenţă pentru a fi exponentul ideilor cuiva. Profesorii şi directorul trebuie să lucreze împreună, ca fraţi. Ei trebuie să colaboreze şi, de asemenea, să se consulte cu pastorii şi cu oamenii de răspundere şi, mai presus de orice, să caute înţelepciune de sus, pentru ca toate deciziile lor, în ceea ce priveşte şcoala, să aibă consimţământul lui Dumnezeu. Este nevoie de o educaţie mai cuprinzătoare - o educaţie care reclamă din partea profesorilor şi a directorului gândire şi efort - şi nu simpla instruire în ştiinţe. Caracterul trebuie să primească o instruire bună, pentru cea mai deplină şi nobilă dezvoltare. Elevii trebuie să primească în colegiu o educaţie care să-i facă să poată păstra în societate o ţinută respectabilă, corectă, virtuoasă, opusă influenţelor demoralizatoare, care corup tineretul. Ar fi bine dacă, asociate colegiului nostru, ar exista un teren pentru cultivat sau nişte ateliere, sub administrarea unor oameni capabili să-i înveţe pe elevi diferite aspecte ale muncii fizice. Se pierde mult prin neglijarea împletirii solicitărilor intelectuale cu cele fizice. Orele de destindere ale elevilor sunt adeseori ocupate cu plăceri mărunte, care slăbesc capacităţile fizice, morale şi intelectuale. Sub efectul degradant al libertăţii, senzualităţii sau al unei premature emoţionări legate de curtenie şi căsătorie, mulţi elevi nu reuşesc să atingă gradul înalt de dezvoltare intelectuală, pe care l-ar fi putut atinge de altfel.

STUDIUL BIBLIEI

Dacă moralitatea şi religia există într-o şcoală, aceasta se datorează cunoaşterii Cuvântului lui Dumnezeu. Unii ar putea să obiecteze că, dacă învăţătura religioasă predomină, şcoala noastră va deveni nepopulară, iar aceia care nu sunt de credinţa noastră nu vor susţine, din punct de vedere material, colegiul. Foarte bine, în acest caz, pot să meargă la alte colegii, unde vor găsi genul de educaţie potrivit gustului lor. Şcoala noastră a fost înfiinţată nu pentru învăţarea ştiinţelor, ci cu scopul de a instrui în măreţele principii ale Cuvântului lui Dumnezeu şi-n aspectele practice ale vieţii de zi cu zi. Aceasta este educaţia atât de necesară în timpul de azi. Dacă influenţa lumească ajunge să domine şcoala noastră, vindeţi-o lumii şi lăsaţi-i întregul control asupra ei. Cei care au investit mijloace în această instituţie să o înfiinţeze din nou, pentru a fi condusă, nu potrivit modelului şcolilor ce se bucură de popularitate, nici potrivit dorinţei directorului sau a profesorilor, ci după planul stabilit de Dumnezeu. În Numele Domnului meu, îi rog fierbinte pe toţi cei care se află în poziţie de răspundere în şcoala noastră să fie bărbaţi ai lui Dumnezeu. Când Domnul ne cere să fim deosebiţi, cum putem noi urmări popularitatea sau cum putem căuta să imităm obiceiurile şi practicile lumii? Dumnezeu Şi-a mărturisit intenţia de a avea un colegiu în care Biblia să-şi aibă locul potrivit în educarea tineretului. Ne facem noi partea în realizarea acestui scop? Prin intermediul presei, cunoaşterea de orice fel este pusă la îndemâna oricui şi, totuşi, ce pătură largă a oricărei societăţi este decăzută moral, şi este superficială în cunoştinţe intelectuale! Dacă oamenii ar fi însă cititori ai Bibliei, cercetători ai ei, am vedea o altă stare a lucrurilor.

Într-o vreme ca a noastră, în care incorectitudinea abundă şi în care caracterul lui Dumnezeu şi Legea Sa sunt deopotrivă privite cu rezervă, trebuie acordată o grijă deosebită învăţării tinerilor să cerceteze, să respecte şi să împlinească voinţa divină, aşa cum este ea descoperită omului. Temerea de Domnul păleşte în mintea tinerilor noştri din cauza neglijării studiului Bibliei. Directorul şi profesorii şcolii noastre trebuie să aibă o legă-tură vie cu Dumnezeu şi să-I fie martori hotărâţi şi neînfricaţi. Niciodată, de teamă sau din strategie lumească, Cuvântul lui Dumnezeu să nu fie pus în plan secundar. Elevii trebuie să beneficieze intelectual, moral şi spiritual, prin studiul lui.

RESPONSABILITATEA PROFESORULUI

Există o lucrare de făcut pentru orice profesor al colegiului nostru. Nimeni nu este ocolit de egoism. Dacă, din punct de vedere moral şi religios, caracterul profesorilor ar fi ceea ce ar trebui să fie, asupra elevilor s-ar exercita o influenţă mai bună. Profesorii nu caută să-şi facă lucrarea doar spre slava lui Dumnezeu. În loc să privească la Isus şi să-I copieze viaţa şi caracterul, ei privesc la ei înşişi şi năzuiesc prea mult să atingă un standard omenesc.

Doresc să pot imprima fiecărui profesor un deplin simţ al responsabilităţii sale pentru influenţa pe care o exercită asupra tinerilor. Satana nu oboseşte în eforturile lui de a-şi oferi serviciile tinerilor noştri. Cu multă grijă, el îşi întinde capcana pentru piciorul neînvăţat . Poporul lui Dumnezeu trebuie să se păzească vigilent de strategiile lui Satana. Dumnezeu este personificarea bunăvoinţei, milei şi a dragostei. Cei care sunt cu adevărat legaţi de El nu pot fi în dezacord unii cu alţii. Duhul Său, guvernând inimile, va da naştere la armonie, iubire şi unitate. Opusul acestora se vede printre copiii lui Satana. Stârnirea invidiei, conflictului şi geloziei este lucrarea acestuia. În numele Domnului meu, îi întreb pe cei care se declară urmaşi ai lui Hristos: "Ce roade purtaţi?" În sistemul instruirii, folosit în şcolile de rând, este neglijată cea mai importantă parte a educaţiei - studiul Bibliei. Educaţia are efect într-o mare măsură asupra vieţii elevului nu numai în această lume; influenţa ei se extinde în veşnicie. Cât de important este, deci, ca profesorii să fie persoane capabile, cu o bună influenţă! Ei trebuie să fie bărbaţi şi femei ai credinţei, primind zilnic lumina divină, pe care să o împartă elevilor lor.

PARTEA PĂRINŢILOR

Dar nu este de aşteptat ca profesorul să facă lucrarea părinţilor. În cazul multor părinţi, a existat o înspăimântătoare neglijare a datoriei. Ca Eli, ei au dat greş în exercitarea unei constrângeri corecte. Apoi, şi-au trimis copiii nedisciplinaţi la colegiu, pentru a primi educaţia pe care ei ar fi trebuit să le-o dea acasă. Profesorii au o misiune pe care puţini o apreciază. Dacă ei reuşesc să-i schimbe pe aceşti tineri, porniţi strâmb, primesc doar puţină apreciere. Dar, dacă tinerii aleg prost, mergând din rău în mai rău, profesorii sunt blamaţi şi şcoala acuzată. În multe cazuri, blamul se cuvine chiar părinţilor. Ei au avut prima şi cea mai favorabilă ocazie de a-i călăuzi şi educa pe copii lor, atunci când spiritul acestora primea învăţătură, iar mintea şi inima erau uşor de impresionat. Dar, prin nepăsarea părinţilor, copiilor li se îngăduie să urmeze propria lor voinţă, până ce se înscriu bine pe calea răului. Părinţii trebuie să studieze mai puţin despre lume şi mai mult despre Hristos. Să se străduiască mai puţin să imite obiceiurile şi modelele lumii şi să consacre mai mult timp şi efort pentru formarea minţii şi caracterului copiilor, potrivit modelului divin. Atunci ei îşi pot trimite fiii şi fiicele bine pregătite pentru a primi o educaţie potrivită unor poziţii viitoare de folos şi încredere. Profesorii, aflaţi sub controlul iubirii şi temerii de Dumnezeu, îi pot călăuzi pe aceşti tineri, pregătindu-i să fie o binecuvântare pentru lume şi o onoare pentru Creatorul lor. Aflat în legătură cu Dumnezeu, orice instructor va exercita o influenţă care-i va conduce pe elevii lui să studieze Cuvântul lui Dumnezeu şi să asculte de Legea Lui. El le va îndrepta mintea spre contemplarea lucrurilor veşnice, deschizând înaintea lor vaste domenii de meditaţie, mari şi înălţătoare teme pentru care cel mai viguros intelect şi-ar putea întrebuinţa toată puterea în a le aborda, simţind totuşi că încă a rămas un infinit neatins.

NEVOIA DE ÎMPREUNĂ CONSULTARE

Răul mândriei de sine şi al independenţei nesfinte, care afectează cel mai mult eficienţa şi care ne va semna ruina, dacă nu ar fi biruite, izvorăşte din egoism. " împreuna consultare" este solia repetată mie, iar şi iar, de un înger al lui Dumnezeu. Influenţând judecata omului, Satana se străduieşte să determine ca lucrurile să meargă după voia lui. El poate reuşi să îndrume strâmb mintea a două persoane; dar când mai mulţi se consultă între ei, există mai multă siguranţă. Fiecare proiect va fi mai bine analizat, orice mişcare mai bine gândită. Astfel, va exista mai puţin pericolul unor paşii precipitaţi, prost orientaţi, care ar aduce confuzie. În unire este tărie. În divizare, slăbiciune şi înfrângere. Dumnezeu călăuzeşte şi pregăteşte un popor pentru a fi mutat. Suntem noi aceia care ne facem partea în această lucrare, ca santinele ale lui Dumnezeu? Căutăm noi să lucrăm în unire? Suntem dispuşi să devenim slujitorii tuturor? Urmăm noi pe Marele nostru Model? Prieteni conlucrători, fiecare dintre noi seamănă sămânţa pe ogoarele vieţii. Cum este sămânţa, aşa va fi secerişul. Dacă semănăm neîncredere, invidie, gelozie, iubire de sine, răutate în gând şi simţ, vom secera amărăciune pentru sufletele noastre. Dacă manifestăm bunătate, dragoste, gânduri frumoase faţă de sentimentele celorlalţi, vom primi în schimb aceeaşi monedă.

AMABILITATE CREŞTINĂ

Profesorul aspru, plin de critică, extrem de exigent şi insensibil, trebuie să se aştepte la acelaşi spirit manifestat de elevi faţă de el. Cel care vrea să-şi păstreze demnitatea şi respectul trebuie să fie atent să nu rănească fără nici un rost respectul de sine al altora. Această regulă trebuie respectată cu sfinţenie chiar şi faţă de cei mai slabi, mai mici sau mai greoi elevi. Nu ştiţi ce intenţii are Dumnezeu cu aceşti aparent neinteresanţi tineri. El a acceptat, în trecut, persoane la fel de puţin promiţătoare, pentru a face o mare lucrare pentru El. Duhul Său în acţiune a deşteptat orice capacitate la o activitate viguroasă. Domnul a văzut în acele pietre aspre, dure, materialul preţios care va rezista testului furtunii, arşiţei şi presiunii. Dumnezeu nu vede ca omul. El nu judecă după aparenţă, ci caută judicios la inimă şi la minte. Profesorul trebuie să se poarte întotdeauna ca un gentleman creştin. El trebuie să se prezinte ca un prieten şi sfătuitor al elevilor săi. Dacă toţi oamenii noştri - profesori, pastori şi membri laici - ar cultiva spiritul amabilităţii creştine, ar găsi mai uşor drumul spre inima oamenilor şi mult mai mulţi ar fi determinaţi să cerceteze şi să primească adevărul. Atunci când fiecare profesor va uita de sine şi va simţi un profund interes pentru reuşita şi binele elevilor săi, conştient că aceştia sunt proprietatea lui Dumnezeu şi că el va trebui să dea socoteală de influenţa avută asupra minţii şi caracterului lor, vom avea o şcoală în care îngerii se vor bucura să zăbovească. Isus va privi aprobator lucrarea lor şi-Şi va trimite harul în inima elevilor.

ADEVĂRATUL TEST AL CALITĂŢII

Dacă veţi coborî standardul, pentru mai multă popularitate şi pentru creşterea numărului de elevi, făcând din această creştere un motiv de bucurie, veţi da dovadă de multă orbire. Dacă numărul, cantitatea, ar fi un semn al succesului, atunci Satana ar putea pretinde locul întâi, întrucât, în această lume, urmaşii săi sunt marea majoritate. Gradul de tărie morală, ce caracterizează colegiul, este testul calităţii lui. Virtutea, inteligenţa şi sfinţenia poporului din biserică, şi nu numărul de membri, trebuie să fie cauza bucuriei şi recunoştinţei noastre. Fără influenţa harului divin, educaţia se va dovedi lipsită de eficienţă reală. Elevul devine mândru, vanitos şi arogant. Dar educaţia primită sub înnobilatoarea influenţă a Marelui Învăţător, îl va înălţa pe om pe scara valorii morale şi-l va face în stare să-şi reprime mândria şi pasiunea, umblând umil înaintea lui Dumnezeu, ca unul care depinde de El în ceea ce priveşte capacitatea, bunele ocazii şi orice privilegiu. Mă adresez lucrătorilor colegiului nostru: Trebuie nu numai să spuneţi că sunteţi creştini, ci să şi exemplificaţi caracterul lui Hristos. Înţelepciunea de sus trebuie să transpară în toată învăţătura voastră. Într-o lume a întunericului moral şi a corupţiei, să se vadă că spiritul care vă animă este de sus, nu de jos. Bazându-vă în întregime pe propria putere şi înţelepciune, cele mai mari eforturi ale voastre vor realiza puţin. Dar, dacă sunteţi animaţi de dragostea lui Dumnezeu, Legea Sa fiindu-vă temelia, lucrarea voastră va fi durabilă. În vreme ce uscăturile şi miriştea vor arde, realizarea voastră va rezista testului.

Pe tinerii aflaţi în grija voastră va trebui să-i întâlniţi în preajma marelui tron alb. Dacă vă îngăduiţi maniere şi ieşiri necontrolate, dând astfel greş în a-i influenţa pe aceşti tineri pentru binele lor veşnic, veţi cunoaşte gravele consecinţe ale lucrării voastre. Printr-o cunoaştere a Legii divine şi ascultarea de preceptele ei, oamenii pot deveni fii ai lui Dumnezeu. Călcând această lege, ei devin slujitori ai lui Satana. Pe de o parte, ei ar putea să se ridice la o anumită înălţime morală; iar pe de altă parte, să se coboare la o oarecare adâncime a degradării. Lucrătorii colegiului nostru trebuie să manifeste zel şi seriozitate proporţional cu valoarea mizei puse în joc - sufletele elevilor lor, aprobarea lui Dumnezeu, viaţa veşnică şi bucuriile celor răscumpăraţi. În calitate de colaboratori ai lui Hristos, având asemenea ocazii favorabile de a împărtăşi cunoştinţa lui Dumnezeu, profesorii noştri trebuie să lucreze ca fiind inspiraţi de sus. Inimile tinerilor nu sunt îngreunate şi nici concepţiile lor nu sunt banalizate, aşa cum sunt ale celor mai în vârstă. Ei pot fi câştigaţi la Hristos prin purtarea, dăruirea şi asemănarea voastră cu Hristos. Ar fi mult mai bine să-i solicitaţi mai puţin în studierea ştiinţelor, oferindu-le mai mult timp pentru bucuriile spirituale. Aici a fost făcută o mare greşeală

SCOPUL LUI DUMNEZEU CU COLEGIUL

Influenţa voastră nu poate fi delimitată. Un singur act necontrolat poate dovedi ruina multor suflete. Prestaţia oricărui lucrător din colegiul nostru produce impresii în mintea tinerilor, iar aceste impresii se reproduc în mintea altora. ţinta profesorului trebuie să fie aceea de a pregăti fiecare suflet aflat în grija lui ca să devină o binecuvântare pentru lume. Acest obiectiv nu trebuie pierdut niciodată din vedere. Sunt unii care pretind că lucrează pentru Hristos, dar, uneori, se aşează de partea lui Satana şi-i fac lucrarea. Poate Mântuitorul să-i considere pe aceştia robi buni şi credincioşi? Dau ei, ca străjeri, un sunet clar de trâmbiţă? Mântuitorul nostru ne recomandă: "Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită" (Marcu 14,38). Dacă întâmpinăm greutăţi şi, în puterea lui Hristos, le depăşim, dacă întâlnim duşmani şi, în puterea lui Hristos, îi punem pe fugă, dacă acceptăm răspunderi şi, în puterea lui Hristos, ne achităm cu credincioşie de ele, vom câştiga o experienţă valoroasă. Învăţăm astfel, cum n-am fi putut învăţa altminteri, că Mântuitorul nostru este un ajutor prezent în orice vreme de nevoie. Este o mare lucrare de făcut în colegiul nostru, o lucrare ce are nevoie de colaborarea fiecărui învăţător. Lui Dumnezeu i displace când oamenii se descurajează unul pe altul. Se pare însă că oamenii uită cu toţii că Satana este pârâşul fraţilor şi se unesc cu vrăjmaşul în lucrarea lui. În vreme ce pretinşii creştini se luptă între ei, Satana îşi întinde capcanele pentru picioarele neiniţiate ale copiilor şi tinerilor. Aceia care au o experienţă religioasă trebuie să încerce să-i protejeze pe tineri de uneltirile lui Satana. Trebuie să nu uite niciodată că ei înşişi au fost cândva ispitiţi de plăcerile păcatului. Avem nevoie de mila şi îndurarea lui Dumnezeu la orice oră, şi atunci cât de nepotrivit este să fim lipsiţi de răbdare în faţa greşelilor tinerilor noştri nematurizaţi. Putem noi, colegi de păcat, să-i respingem pe aceştia, atâta vreme cât Dumnezeu nu îi alungă? Întotdeauna tinerii trebuie priviţi ca fiind răscumpărarea sângelui lui Hristos. În acest caz, ei au nevoie de dragostea, răbdarea, şi simpatia noastră. Dacă-L urmăm pe Isus, nu ne putem limita interesul şi afecţiunea la noi şi la familiile noastre. Nu ne putem consacra timpul şi atenţia celor vremelnice, uitând de interesele veşnice ale celor de-aproape. "Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu" (Ioan 15,12) este porunca lui Isus. Priviţi altruismul Lui, observaţi felul Lui de iubire faţă de noi şi apoi urmaţi Modelul. (Testimonies for the Church, vol. 5, pag. 21-35, citit în Colege Hall, decembrie 1881).

Dacă vom cunoaşte vreodată adevărul, aceasta va fi pentru că îl practicăm. Trebuie să avem o experienţă vie în cele ce ţin de Dumnezeu, înainte de a putea să înţelegem Cuvântul Său. Această cunoaştere practică este cea care întăreşte intelectul şi ne zideşte în Hristos, Capul nostru viu.

COMPORTAMENTUL ELEVILOR

Elevii care mărturisesc că-L iubesc pe Dumnezeu şi ascultă de adevăr, trebuie să posede acel grad de autocontrol şi tărie în principiul religios, care îi face în stare să stea neclintiţi în mijlocul ispitelor şi să rămână de partea lui Isus în colegiu, la pensiune sau oriunde ar fi. Religia nu este o simplă manta de purtat în casa lui Dumnezeu. Principiile ei trebuie să caracterizeze viaţa în toate aspectele ei. Cei care beau apă din fântâna vieţii nu vor manifesta, asemenea lumii, dorinţa de schimbare în plăceri. În puterea şi-n caracterul lor, se va vedea pacea, odihna şi fericirea pe care le-au găsit în Isus, punându-şi zilnic întrebările şi poverile la picioarele Lui. Ei vor arăta că, în ascultare şi conştiinciozitate, este mulţumire şi bucurie. Astfel de elevi vor exercita o influenţă asupra colegilor lor, care va caracteriza întreaga şcoală. Cei care alcătuiesc această armată loială îi vor înviora şi întări pe profesori, dejucând orice formă de necredincioşie, discordie şi neconformare la reguli şi regulamente. Influenţa lor va fi salvatoare, iar rodul lucrării lor nu va pieri în ziua cea mare a Domnului, ci-i va urma în lumea veşnică. Influenţa lor din această viaţă va mărturisi necontenit prin veacurile veşniciei. Un tânăr serios, conştiincios şi credincios în şcoală, este o comoară inestimabilă. Îngerii din cer privesc cu simpatie la el şi în registrele de sus este consemnată orice faptă de neprihănire a lui, orice ispită înfrântă şi orice rău evitat. El pune o temelie bună pentru viitor, pentru a putea trăi veşnic. De tineretul creştin depinde în mare măsură protejarea şi perpetuarea instituţiilor pe care Dumnezeu le-a conceput ca mijloace prin care lucrarea Lui să progreseze. Niciodată nu a fost o aşa vreme, în care rezultatele atât de importante să depindă de o categorie de oameni. Cât de important este atunci ca tinerii să fie calificaţi pentru această mare lucrare, pentru ca Dumnezeu să-i poată folosi drept unelte ale Sale! Creatorul lor are mari pretenţii de la ei, care sunt cei mai importanţi dintre toţi. Dumnezeu este Cel care le-a dat viaţă şi i-a dotat fizic şi intelectual pe tineri. El le-a conferit capacitatea de a se dezvolta pentru a putea face o lucrare rezistentă cât veşnicia. În schimbul marilor Sale daruri, El cere o cuvenită cultivare şi exersare a capacităţilor morale şi intelectuale. El nu le-a dat aceste facultăţi doar pentru satisfacerea de sine sau pentru a fi folosite abuziv într-o lucrare contrară voinţei şi providenţei Sale, ci pentru sporirea cunoştinţei adevărului şi sfinţeniei în lume. În schimbul neclintitei Lui bunătăţi şi infinitei Sale mile, El le cere să fie buni, le cere închinare şi dragoste. El nu doreşte decât ascultare de legile Sale şi de toate preceptele înţelepte, care-i feresc pe tineri de maşinaţiunile lui Satana şi-i conduc pe cărările păcii. Caracterul neîmblânzit, indolent, al multora dintre tinerii din acest veac al omenirii provoacă multă durere în inimi. Dacă ar putea să vadă că, în conformarea la legile şi regulile instituţiilor noastre, nu fac decât ceva care le îmbunătăţeşte prezenţa în societate, le înalţă caracterul, le înnobilează mintea şi le sporeşte fericirea, tinerii nu s-ar mai răzvrăti împotriva regulilor şi regulamentelor şi nu s-ar mai ocupa de crearea de suspiciuni şi nume rău acestor instituţii. Cu zel şi fidelitate, tinerii noştri trebuie să corespundă pretenţiilor cerute de la ei, aceasta fiind o garanţie a succesului. Tineri, care niciodată n-au avut succes în planul cerinţelor vremelnice ale acestei vieţi, vor fi, în aceeaşi măsură, nepregătiţi pentru o angajare în sarcini mai nobile. O experienţă religioasă se câştigă numai prin luptă, prin trecere prin dezamăgire, prin aspră disciplină de sine, prin rugăciune stăruitoare. Paşii către cer trebuie făcuţi unul câte unul, un pas pregătindu-l pe următorul. COMPANIA ALTORA Atâta vreme cât sunt la şcoală, copiii nu trebuie să lase ca mintea să le fie împovărată de gânduri romantice. Ei se află acolo pentru a obţine o pregătire, ca să poată lucra pentru Dumnezeu, şi acesta trebuie să le fie gândul suprem. Elevii trebuie să aibă o cât se poate de cuprinzătoare vedere asupra obligaţiilor lor faţă de Dumnezeu. Să studieze sârguincios cum ar putea face o lucrare practică pentru un învăţător, pe timpul cât sunt elevi, refuzând să împovăreze sufletul profesorilor lor prin demonstrarea unui spirit de uşurătate şi a unei nepăsătoare desconsiderări a regulilor. Elevii pot face mult pentru succesul şcolii, lucrând împreună cu profesorii pentru a-i ajuta pe alţi colegi de-ai lor şi străduindu-se energic să se înalţe deasupra standardelor ieftine, joase. Aceia care cooperează cu Hristos vor deveni aleşi în vorbire şi purtare. Ei nu vor fi nesupuşi şi egoişti şi nu vor învăţa pentru egoismul şi mulţumirea lor. Ei îşi vor lega toate eforturile de împreuna lucrare cu Hristos ca mesageri ai milei şi dragostei Sale, fiind una cu El în spirit şi faptă. Ei caută să-şi înmagazineze în minte preţioasele comori ale Cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca fiecare să-şi poată îndeplini lucrarea încredinţată. În tot ce facem cu elevii, trebuie avute în vedere vârsta şi caracterul lor. Nu-i putem trata în acelaşi fel şi pe tineri, şi pe bătrâni. Sunt circumstanţe în care bărbaţi şi femei cu experienţă considerabilă se pot bucura de privilegii neacordate celor mai tineri, care sunt elevi. Vârsta, împrejurările şi dispoziţia intelectuală trebuie luate în considerare. Trebuie să fim înţelegători în tot ce facem, dar nu trebuie să ne slăbim intransigenţa şi vigilenţa în raport cu elevii de orice vârstă, nici stricteţea în interzicerea întovărăşirilor neînţelepte şi nefaste ale tinerilor şi elevilor noştri necopţi. În şcolile noastre din Battle Creek, Healdsburg şi Cooranbourg, am dat o mărturie clară, referitoare la aceste probleme. Au fost dintre aceia care au considerat că restricţia este prea severă, dar le-am arătat clar ce se poate şi ce nu se poate, spunându-le că şcolile noastre sunt înfiinţate cu mare cheltuială pentru un scop precis şi că tot ceea ce ar împiedica atingerea acestui scop trebuie îndepărtat.

În repetate rânduri, am venit înaintea elevilor şcolii Avondale cu solii de la Domnul, referitoare la nefasta influenţă a liberei şi uşoarei întovărăşiri între tineri şi tinere. Le-am spus că, dacă nu păstrează o distanţă între ei şi nu îşi dau silinţa să valorifice la maximum timpul, şcoala nu le va fi un beneficiu, iar aceia care le-au suportat cheltuielile vor fi dezamăgiţi. Le-am spus că, dacă vor să urmeze propria voinţă şi să aibă o cale a lor, ar fi mai bine pentru ei să se întoarcă acasă, sub supravegherea părinţilor lor, asta putând s-o facă imediat ce s-au hotărât să nu mai stea sub "jugul" ascultării, întrucât nu vrem să avem spirite conducătoare spre rău sau demoralizatoare pentru ceilalţi elevi. Am spus directorului şi profesorilor că Dumnezeu a aşezat asupra lor răspunderea vegherii asupra sufletelor elevilor ca asupra unora pentru care au de dat socoteală. Le-am arătat că drumul greşit, urmat de unii dintre elevi, îi va antrena şi pe alţii, dacă nu este curmat, iar, pentru aceasta, Dumnezeu îi va face pe ei răspunzători. Urmau şcoala şi unii elevi care nu fuseseră bine disciplinaţi acasă şi ale căror idei despre buna educaţie şi valoarea ei erau deformate. Dacă acestora li s-ar fi permis să acţioneze după propria lor obişnuinţă, atunci obiectivul pentru care exista şcoala ar fi fost compromis şi păcatul ar fi fost imputat "păzitorilor" şcolii, ca şi cum ei înşişi l-ar fi făcut. Dumnezeu îl face pe oricine răspunzător pentru influenţa pe care o răspândeşte în jur. El îi invită pe tineri să fie cumpătaţi şi conştiincioşi în folosirea capacităţilor lor mintale şi trupeşti. Acestea pot fi dezvoltate corect printr-o cât mai atentă folosire a ocaziilor şi o înţeleaptă dedicare a energiilor spre slava lui Dumnezeu şi spre binele semenilor. A şti ce înseamnă curăţenia minţii, a sufletului şi a trupului este o importantă parte a educaţiei. Pavel a rezumat dezideratele posibile pentru Timotei, spunând: "Păstrează-te curat" (1 Tim. 5,22). Necurăţia gândului, a vorbei sau a faptei nu va fi tolerată de copilul lui Dumnezeu. Cele mai bogate binecuvântări şi încurajări sunt rezervate celor care biruie practicile răului şi cele mai teribile sancţiuni îi aşteaptă pe cei care îşi profanează trupul şi-şi pervertesc sufletul.

Ferice de cei cu inima curată, profesori, ferice de ei acum, nu în viitor. "Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu" (Mat. 5,8). Da, ca şi Moise, ei vor putea suporta vederea Celui ce este nevăzut. Ei au asigurarea celor mai bogate binecuvântări, atât în viaţa aceasta, cât şi în viaţa veşnică viitoare. Elevi, vegheaţi, rugaţi-vă şi faceţi eforturi stăruitoare în direcţia cea bună, şi astfel veţi fi umpluţi cu Duhul lui Hristos. " Îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi de grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele" (Rom. 13,14). Fiţi hotărâţi în a face din şcoală un succes. Dacă urmaţi învăţătura dată în Cuvântul lui Dumnezeu, puteţi avansa în direcţia dezvoltării capacităţii morale şi intelectuale, care-i va face chiar pe îngeri să se bucure, iar Dumnezeu Se va bucura de voi prin cântare. Sub această disciplină, vă veţi asigura o perfectă dezvoltare a capacităţilor. Nu lăsaţi ca, prin diverse ispite, uşurătatea şi poftele tinereţii să vă transforme ziua favoarei şi a privilegiului într-un eşec. Ancoraţi-vă zilnic în Hristos, şi în scurta perioadă de probă aici, pe pământ, păstraţi-vă demnitatea în puterea lui Dumnezeu, ca împreună lucrători cu cei mai înalţi agenţi ai cerului. Este privilegiul profesorului credincios de a culege zilnic roadele vizibile ale muncii lui pline de răbdare şi perseverenţă, în iubire, de a vedea creşterea gingaşelor plante care înmuguresc, înfloresc şi apoi rodesc ordine, punctualitate, credincioşie, sârguinţă şi adevărată nobleţe a caracterului. Este privilegiul lui să vadă crescând şi consolidându-se în aceşti copii şi tineri, de care el este răspunzător, dragostea pentru adevăr şi dreptate. Ce răsplată poate fi mai mare decât aceea de a vedea cum în elevii lui se dezvoltă caractere care-i înnobilează şi-i fac utili, calificaţi să ocupe poziţii de răspundere şi încredere - bărbaţi şi femei care, în viitor, vor avea puterea să ţină sub control influenţele rele şi să ajute la risipirea întunericului moral al lumii?

Trezind în mintea elevilor lor conştiinţa posibilităţilor ce le stau înainte, făcându-i să înţeleagă adevărul că ei pot deveni oameni de încredere, nobili şi utili, el pune în mişcare valuri de influenţă ce, chiar şi după ce el nu mai este, îşi vor face efectul, aducând bucurie celor trişti şi speranţă celor descurajaţi. Aprinzând în mintea şi în inima lor candela sârguinţei serioase, el este răsplătit văzând cum razele ei strălucitoare se răspândesc în orice direcţie, luminând nu numai viaţa celor câţiva aflaţi zilnic sub directa lui îndrumare, ci, prin aceştia, şi viaţa multor altora.

ŞCOALA CĂMINULUI

"Vor locui împreună cu copiii lor." PRIMA ŞCOALĂ A COPILULUI În înţelepciunea Sa, Domnul a hotărât ca familia să fie cea mai importantă dintre toate instituţiile educaţionale. Căminul este locul în care trebuie să înceapă educaţia copilului. Aici este prima lui şcoală. Avându-i pe părinţi drept instructori, aici copilul va învăţa lecţiile care-i vor fi călăuză în viaţă - lecţii despre respect, ascultare, sfinţenie, autocontrol. Influenţele educaţionale ale căminului sunt o putere hotărâtoare spre bine sau spre rău. În multe privinţe, ele sunt discrete şi treptate, dar, fiind exercitate spre bine, se vor dovedi o putere considerabilă pentru adevăr şi neprihănire. Dacă copilul nu este bine instruit aici, Satana îl va educa prin agenţii lui aleşi. Cât de importantă este atunci şcoala căminului! În această şcoală - de prim rang - trebuie făcut uz de chiar cea mai mare iscusinţă. Toţi părinţii au obligaţia instruirii copiilor lor din punct de vedere fizic, mintal şi spiritual. Obiectivul oricărui părinte trebuie să fie acela de a asigura copilului său un caracter echilibrat, simetric. Aceasta nu este o lucrare de mică amploare sau importanţă - este o lucrare care necesită meditaţie serioasă şi rugăciune şi, în aceeaşi măsură, efort perseverent, şi multă răbdare. Trebuie pusă o temelie bună, fixat un cadru puternic, stabil şi corect, urmând apoi ca, zi de zi, lucrarea de zidire, şlefuire şi perfecţionare să meargă înainte. Copiii pot fi pregătiţi pentru a sluji păcatului sau pentru a sluji neprihănirii. Solomon spune: "Învaţă pe copil calea pe care trebuie să o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea." (Prov. 22,6). Această exprimare este pozitivă. Pentru a realiza această lucrare, părinţii trebuie să înţeleagă ei înşişi "calea" pe care să meargă copilul lor. Părinţilor le este imposibil să dea copiilor lor o educaţie corectă, dacă mai întâi nu se predau pe ei înşişi lui Dumnezeu, învăţând de la Marele Învăţător lecţiile de ascultare. Pregătirea fizică, dezvoltarea trupească, este mult mai uşor de asigurat decât pregătirea spirituală. Joaca, activitatea în aer liber, asigură dezvoltarea fizică. În condiţii normale, copilul îşi asigură în mod natural vigoarea şi dezvoltarea fizică necesară. Totuşi, şi în aspectele fizice, el trebuie pregătit cu atenţie. Cultivarea sufletului - cea care conferă puritate şi nobleţe gândului şi parfum cuvântului şi faptei - reclamă mai mult decât un efort susţinut. Ea cere răbdarea de a feri grădina inimii de orice buruiană a răului. Pregătirea spirituală nu trebuie în nici un fel neglijată, pentru că "frica de Domnul este începutul înţelepciunii" (Ps. 111,10). După unii, educaţia este situată imediat după religie, dar adevărata educaţie este însăşi religia. Biblia trebuie să fie primul manual al copilului. Din această carte, părinţii trebuie să dea o instruire înţeleaptă. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie făcut regulă de viaţă. Din el, copiii trebuie să înveţe că Dumnezeu este Tatăl lor, iar din frumoasele lui lecţii, să dobândească o cunoaştere a caracterului Său. Prin fixarea principiilor acestui Cuvânt, copiii vor învăţa să judece şi să facă ceea ce este drept. Din diverse motive, mulţi părinţi nu simt plăcere să se ocupe de instruirea religioasă a copiilor lor, lăsându-i pe aceştia să-şi procure doar în Şcoala de Sabat învăţătura a cărei împărtăşire este privilegiul şi datoria lor. Aceşti părinţi nu-şi îndeplinesc răspunderea ce le revine - aceea de a da copiilor lor o educaţie completă. Dumnezeu porunceşte poporului Său să-şi pună copiii sub îndrumarea lui Isus. Ce înseamnă asta? Înseamnă a-i învăţa să-şi organizeze viaţa potrivit cerinţelor şi îndrumărilor Cuvântului; înseamnă a-i ajuta să dobândească o înţelegere clară a condiţiilor intrării în cetatea lui Dumnezeu. Porţile acestei cetăţi nu vor fi deschise pentru toţi cei care ar vrea să intre, ci numai pentru cei care au cercetat, pentru a cunoaşte, voia lui Dumnezeu şi şi-au predat viaţa Lui. Părinţi, învăţătura pe care o daţi copiilor voştri trebuie să fie simplă şi asiguraţi-vă că este în mod clar înţeleasă. Lecţiile pe care voi înşivă le învăţaţi din Cuvânt trebuie să le prezentaţi minţilor lor tinere atât de clar, încât ei să poată să le înţeleagă. Prin lecţii simple, extrase din Cuvântul lui Dumnezeu şi din propria experienţă a copiilor, îi puteţi învăţa cum să-şi conformeze vieţile celui mai înalt standard. Chiar din copilărie şi tinereţe se poate învăţa a trăi atent, serios, spre un bogat seceriş al binelui.

ALTARUL FAMILIAL

În orice cămin creştin, Dumnezeu trebuie onorat prin jertfele de dimineaţă şi de seară ale rugăciunii şi slavei. Copiii trebuie învăţaţi să respecte şi să preţuiască acest timp al rugăciunii. Este datoria părinţilor creştini ca, dimineaţa şi seara, prin rugăciune sinceră şi credinţă perseverentă, să facă un cerc în jurul copiilor lor. În biserica de acasă, copiii trebuie să înveţe să se roage şi să se încreadă în Dumnezeu. Învăţaţi-i să repete poruncile lui Dumnezeu. Referitor la acestea, israeliţii au fost astfel instruiţi: "Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula." (Deut. 6,7). Veniţi în umilinţă, cu o inimă plină de blândeţe şi cu conştiinţa ispitelor şi pericolelor ce stau în faţa voastră şi a copiilor. Prin credinţă, apropiaţi-i de altar, cerând pentru ei ocrotirea Domnului. Învăţaţi-vă copiii să aducă ofranda cuvintelor simple ale rugăciunilor lor. Spuneţi-le că Dumnezeu Se bucură auzindu-i cum apelează la El. Va trece Domnul cerului pe lângă aceste cămine fără să-Şi lase binecuvântările acolo? Categoric, nu. Îngerii slujitori vor veghea asupra copiilor care sunt astfel consacraţi lui Dumnezeu. Ei aud jertfa laudei şi rugăciunea credinţei şi susţin cererile înaintea Celui care slujeşte în Sanctuar pentru copiii Săi, oferindu-Şi meritele în favoarea lor. DISCIPLINA CĂMINULUI Copiii trebuie învăţaţi că toate capacităţile le-au fost date pentru onoarea şi slava lui Dumnezeu. De aceea, ei trebuie să înveţe lecţia ascultării, pentru că numai printr-o viaţă de ascultare vor putea oferi lui Dumnezeu slujirea pe care El o cere. Înainte de a ajunge destul de mare pentru a raţiona, copilul trebuie învăţat să asculte. Acest obicei va fi format printr-un efort blând şi persistent. Astfel pot fi, într-o mare măsură, prevenite acele conflicte de mai târziu dintre voinţă şi autoritate, care contribuie atât de substanţial la apariţia în mintea tinerilor a înstrăinării şi supărării lor faţă de părinţi şi educatori şi, prea adesea, a împotrivirii lor faţă de orice autoritate omenească sau divină. Să le fie arătat copiilor că adevăratul respect este manifestat prin ascultare. Dumnezeu n-a poruncit nimic nesemnificativ şi nu există altă cale de a-ţi manifesta respectul, mai plăcută Lui, decât ascultarea - să faci ceea ce El a spus. Mama este regina căminului, iar copiii supuşii ei. Ea trebuie să-şi guverneze regatul cu înţelepciune şi demnitatea maternităţii. Influenţa ei în cămin trebuie să fie absolută, cuvântul ei lege. Dacă este o mamă creştină, aflată sub controlul lui Dumnezeu, ea va impune respectul copiilor ei. Spuneţi copiilor voştri exact ce vreţi de la ei. Apoi faceţi-i să înţeleagă că trebuie respectat cuvântul vostru. Astfel îi învăţaţi să respecte poruncile lui Dumnezeu care vorbesc clar: "Să nu" "Adu-ţi" Puţini părinţi încep suficient de timpuriu să-şi înveţe copiii să asculte. De obicei, se lasă copilul în voia lui, doi sau trei ani, amânându-i-se disciplinarea, în ideea că este prea mic pentru a învăţa să asculte. Dar, în tot acest timp, egoismul se dezvoltă cu putere în mica făptură şi fiecare zi trecută face şi mai grea sarcina părinţilor de a prelua controlul. De la o vârstă foarte timpurie, copiii pot înţelege ceea ce le este spus simplu şi clar, iar cu blândeţe şi înţelepciune ei pot fi învăţaţi să asculte. Niciodată să nu le fie îngăduit să arate lipsă de respect părinţilor lor. Încăpăţânarea nu va trebui niciodată tolerată. Binele viitor al copiilor cere o disciplină blândă, iubitoare, dar fermă. Există o dragoste oarbă, ce lasă copiilor "privilegiul" de a face ce vor ei. Dar a lăsa copilul să urmeze impulsurilor naturale înseamnă a-l lăsa să se autodistrugă şi să devină capabil să facă rău. Părinţii înţelepţi nu vor spune copiilor lor: "Faci cum vrei tu, du-te unde vrei tu, fă ce-ţi place", ci: "Ascultă de povaţa Domnului!" Reguli şi regulamente înţelepte trebuie stabilite şi impuse, pentru ca frumuseţea vieţii căminului să nu fie compromisă. Este imposibil de zugrăvit răul ce rezultă din lăsarea copilului în voia lui. Este posibil ca, mai târziu, întâlnind realitatea, unii dintre cei ce au luat-o razna din cauza neglijării lor în copilărie să-şi vină în fire, dar mulţi sunt pierduţi pentru totdeauna, pentru că, în copilărie şi tinereţea lor, au primit doar o educaţie parţială, unilaterală. Copilul astfel frustrat are un greu handicap de trecut în viaţă. În încercări, dezamăgiri, ispite, el va urma propria voinţă nesupusă şi prost-orientată. Copiii care n-au fost niciodată învăţaţi să asculte vor avea nişte caractere slabe, impulsive. Ei caută să se impună, dar nu ştiu să fie supuşi. Ei nu au putere morală pentru a-şi stăpâni pornirile rele, pentru a-şi corecta obiceiurile proaste sau pentru a-şi supune dorinţele necontrolate. Neajunsurile datorate unei copilării lipsite de disciplină devin moştenirea omenirii. Mintea astfel pervertită poate foarte greu să discearnă între adevăr şi minciună. Părinţii care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu vor dovedi aceasta printr-o dragoste faţă de copiii lor, care nu va fi indulgentă, ci va lucra în mod înţelept pentru binele lor. Ei îşi vor pune toată energia şi toată iscusinţa în lucrarea de salvare a copiilor lor. În loc să-i trateze ca pe nişte bibelouri, ei îi vor considera răscumpărarea lui Hristos şi-i vor învăţa că trebuie să devină copiii ai lui Dumnezeu. În loc să le îngăduie să-şi permită ieşiri rele şi dorinţe egoiste, ei îi vor învăţa lecţii de auto-stăpânire. Iar copiii vor fi mai fericiţi, mult mai fericiţi, sub corectă disciplină decât lăsaţi să facă aşa cum le dictează impulsurile nestăpânite. Cele mai veritabile drăgălăşenii ale copilului constau în modestie şi ascultare, în atenţia urechilor la cuvintele de îndrumare, în dorinţa mâinilor şi a picioarelor de a lucra şi umbla în calea cerută.

FACEŢI CĂMINUL ATRACTIV

Dacă unii părinţi alunecă pe panta indulgenţei, alţii merg pe extrema opusă, disciplinâdu-şi copiii cu nuiaua de fier. Ei par a uita că şi ei au fost cândva copii. Ei sunt rigizi, reci, lipsiţi de simpatie. Voioşia, zburdălnicia şi energia tinereţii nu are justificare în ochii lor. Cele mai mici greşeli sunt tratate ca nişte grave păcate. O asemenea disciplină nu este creştinească. Copiii astfel crescuţi se tem de părinţii lor, dar nu-i iubesc. Ei nu le vor destăinui acestora experienţele copilăriei lor. Unele dintre cele mai de valoare trăsături ale minţii şi inimii sunt îngheţate astfel spre pieire, ca o plăpândă plantă în faţa suflului geros. Nu trebuie să ne permitem o afecţiune oarbă faţă de copii, dar nici să manifestăm o severitate excesivă. Copiii nu pot fi aduşi la Domnul cu forţa. Ei pot fi îndrumaţi, nu mânaţi: "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine", spune Isus (Ioan 10,27). El nu spune: "Oile Mele Îmi aud glasul şi sunt astfel obligate să meargă ascultătoare." Niciodată nu trebuie ca părinţii să-şi chinuie copiii prin pretenţii dure şi nerezonabile. Asprimea mână sufletele în plasa lui Satana. Aplicaţi regulile căminului cu înţelepciune şi dragoste, nu cu o nuia de fier. Copiii vor răspunde cu ascultare voită la disciplina dragostei. Apreciaţi copiii ori de câte ori aveţi posibilitatea. Faceţi-le pe cât se poate viaţa fericită. Oferiţi-le distracţii nevinovate. Faceţi din cămin un Betel, un loc sfânt, consacrat. Păstraţi solul inimii curat prin manifestarea dragostei şi a afecţiunii, pregătindu-l astfel pentru sămânţa adevărului. Nu uitaţi că Domnul dă pământului nu numai nori şi ploaie, ci şi minunate şi zâmbitoare raze de soare, care fac sămânţa să germineze şi florile să apară. Nu uitaţi, copiii au nevoie nu numai de dojană şi corecţie, ci şi de încurajare şi apreciere, de mângâietoarele raze ale unor cuvinte frumoase. Căminul trebuie să fie pentru copil cel mai atractiv loc din lume, iar prezenţa mamei, cel mai puternic farmec. Copiii au o natură sensibilă, iubitoare. Ei sunt uşor de fericit sau de nefericit. Printr-o disciplină blândă, prin cuvinte şi fapte de iubire, mamele îşi pot lega afectiv copiii de inimile lor. Mai presus de orice, părinţii trebuie să creeze în jurul copiilor lor o atmosferă de bucurie, amabilitate şi iubire. Căminul în care dragostea locuieşte, găsindu-şi expresia în priviri, în vorbe sau în fapte, este un loc unde îngerilor le place să zăbovească. Părinţi, lăsaţi ca razele iubirii, voioşiei şi mulţumirii să vă pătrundă inima, iar dulcea lor influenţă să vă inunde căminul. Manifestaţi un spirit blând, îngăduitor şi încurajaţi acelaşi lucru la copiii voştri, cultivând tot ceea ce poate aduce strălucire vieţii căminului. Atmosfera astfel creată va fi pentru copii ceea ce aerul şi soarele înseamnă pentru lumea vegetală, contribuind la sănătatea şi vigoarea minţii şi a trupului. În loc să-i alunge pe copii de lângă ea, ca să nu o mai deranjeze cu gălăgia şi măruntele lor cereri, mama trebuie să organizeze jocuri sau activităţi uşoare, care să solicite mâinile şi mintea lor. Pătrunzând în sufletul lor şi organizându-le distracţia şi ocupaţiile, mama va câştiga încrederea copiilor ei, putând astfel mult mai eficient să le corecteze obiceiurile rele sau să le împiedice manifestările egoiste sau necontrolate. Un cuvânt de atenţionare sau dojenire, spus la vremea lui, este de mare valoare. Printr-o dragoste răbdătoare şi vigilentă, ea poate îndrepta mintea copiilor în direcţia cea bună, cultivând în ei frumoase şi atrăgătoare trăsături de caracter. COPIII CARE NU PROMIT Sunt unii copii care necesită mai multă răbdare şi blândeţe decât alţii în procesul de disciplinare şi educare. Ei au în moştenire trăsături de caracter care nu prea promit, şi din această cauză au nevoie de mai multă dragoste şi simpatie. Printr-o muncă perseverentă cu ei, aceşti capricioşi pot fi pregătiţi pentru un loc în lucrarea Maestrului. Se poate ca ei să posede capacităţi latente care, odată deşteptate, să-i facă să poată ocupa în lucrare locuri mult mai în faţă decât alţii de la care se aştepta mai mult. Dacă aveţi copii cu temperament special, nu lăsaţi ca, din această cauză, tăciunele descurajării să le însemne viaţa. Să nu existe răstiri, nici cuvinte aspre, sau vorbe grele! Ajutaţi-i printr-o manifestare de îngăduinţă şi simpatie. Întăriţi-i prin cuvinte iubitoare şi fapte blânde, pentru a le înfrânge defectele de caracter. Lucrarea de "frângere a voinţei" este contrară principiilor lui Hristos. Voinţa copilului trebuie ghidată. Păstraţi întreagă pute-rea voinţei, pentru că omul are nevoie de ea în întregime. Daţi-i însă voinţei o direcţie bună. Trataţi voinţa înţelept şi blând, ca pe o comoară sfântă. Nu o sfărâmaţi în bucăţi, ci, prin sfat şi exemplu, modelaţi-o în chip înţelept până ce copilul atinge vârsta responsabilităţii. CÂND ŞI CUM SĂ PEDEPSIM Este posibil ca mama să întrebe: "Să nu-mi pedepsesc deci niciodată copilul?" Bătaia poate fi necesară atunci când celelalte metode eşuează. Totuşi, mama să nu folosească nuiaua, dacă este posibilă evitarea ei. Chiar când măsurile mai blânde se dovedesc ineficiente, pedeapsa care să-l aducă în fire pe copil trebuie să fie aplicată cu dragoste. În multe cazuri, o astfel de corecţie va fi suficientă, pentru viaţa întreagă, să-i arate copilului că nu face bine. Iar când acest pas devine necesar, copilul trebuie să aibă clar în minte că el este făcut nu pentru satisfacerea părintelui sau pentru alimentarea unei autorităţi arbitrare, ci pentru propriul bine. El trebuie învăţat că orice greşeală necorectată îi va aduce nefericire şi-l va face neplăcut înaintea lui Dumnezeu. Sub astfel de disciplină, copiii vor găsi cea mai mare fericire în supunerea voinţei lor voinţei Tatălui lor ceresc. Adeseori, mai mult îi provocăm decât să-i câştigăm pe copii. Am văzut o mamă smulgând din mâna copilului ei ceva ce acestuia îi făcea o deosebită plăcere. Copilul nu cunoştea raţiunea acestui fapt şi de aceea, în mod natural, s-a simţit ofensat. A urmat o ceartă între părinte şi copil, încheiată, pentru impresia generală cu aplicarea unei pedepse dureroase. Această bătaie a lăsat în frageda minte o impresie greu de şters. Mama respectivă a acţionat în chip neînţelep. Ea n-a mers cu raţiunea de la cauză la efect. Acţiunea ei nechibzuită şi violentă a stârnit cele mai rele simţăminte în inima copilului şi, cu orice ocazie asemănătoare, aceste resentimente urmează să reapară şi să se consolideze. Credeţi că Dumnezeu nu ia seama la felul în care li se aplică astfel de corecţii unor copii? El ştie şi, de asemenea, ştie şi ce rezultate binecuvântate ar putea exista, dacă lucrarea de corecţie ar fi făcută într-o manieră menită mai degrabă să câştige decât să producă resentimente. Niciodată să nu vă pedepsiţi copilul cu mânie. Arătându-i mânie, nu-l puteţi face pe copil mai bun. Aplicarea pedepsei este cazul în care trebuie să acţionaţi cu umilinţă, răbdare şi rugăciune. Este timpul să îngenuncheaţi împreună cu copiii, cerându-I iertare lui Dumnezeu. Înainte de a-i produce copilului neascultător suferinţă fizică, va trebui, dacă eşti un tată sau o mamă creştină, să-i arăţi dragostea pe care o ai pentru el. Plecându-te cu el, înaintea lui Dumnezeu Îi vei prezenta Răscumpărătorului cel plin de compasiune cuvintele Sale: "Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei." (Marcu 10,14). Această rugăciune va aduce îngerii în preajma voastră. Copilul nu va uita aceste experienţe, iar binecuvântarea lui Dumnezeu va marca acest gen de educaţie, conducându-l la Hristos. Când copiii îşi dau seama că părinţii lor încearcă să-i ajute, ei îşi vor canaliza energiile în direcţia cea bună. Iar pentru copiii bine instruiţi în cămin, avantajele şcolilor noastre vor fi mai mari decât pentru aceia care au fost lăsaţi să crească fără un ajutor spiritual în familie. Copiii care n-au simţit puterea curăţitoare a lui Isus sunt prada cuvenită a vrăjmaşului şi îngerii răi au uşor acces la ei. Unii părinţi sunt nepăsători şi-şi lasă copiii să crească doar cu puţine restricţii. Părinţii au o mare lucrare de făcut în privinţa îndreptării şi educării copiilor lor, în aducerea lor la Dumnezeu şi în cererea binecuvântărilor Lui asupra lor. Prin eforturile credincioase şi neobosite ale părinţilor şi prin binecuvântarea şi harul revărsate asupra copiilor, drept răspuns la rugăciunile lor, puterea îngerilor răi poate fi frântă, iar o influenţă sfinţitoare îi poate învălui pe aceştia. Astfel, puterile întunericului vor fi mânate înapoi.

SIGURANŢA TINERILOR De mici, tinerii trebuie să aibă construită o barieră solidă între ei şi lume, pentru ca influenţa ei dăunătoare să nu-i atingă. Părinţii trebuie să vegheze neîncetat, pentru ca astfel copiii lor să nu fie pierduţi pentru Dumnezeu. Angajamentele lui David, consemnate în Psalmul 101, trebuie să fie angajamentele tuturor acelora asupra cărora se află răspunderile vegherii influenţelor din cămin. Psalmistul declară: "Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei; urăsc purtarea păcătoşilor; ea nu se va lipi de mine. Inima stricată se va depărta de mine; nu vreau să-l cunosc pe cel rău. Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici; pe cel cu priviri trufaşe şi cu inima îngâmfată, nu-l voi suferi. Voi avea ochii îndreptaţi asupra credincioşilor din ţară, ca să locuiască lângă Mine; cel ce umblă pe o cale fără prihană acela Îmi va sluji. Cel ce se dedă la înşelăciune nu va locui în casa Mea; cel ce spune minciuni nu va sta înaintea Mea." (Psalm 101,3-7). Copiii nu trebuie lăsaţi să cunoască binele şi răul de-a valma, în ideea că, în viitor, binele va precumpăni, iar răul îşi va pierde influenţa. Răul evoluează mai rapid decât binele. Este posibil ca răul învăţat de copii să fie eradicat după mulţi ani, dar cine ar putea garanta că se va întâmpla asta? Părinţii trebuie ca, în nici un caz , să nu-şi lase copiii să hoinărească liber pe căile păcatului. ALEGÎND TOVARĂŞII Părinţii trebuie să nu uite că întovărăşirea cu aceia care prezintă un moral slab şi defecte de caracter va avea o influenţă nefastă asupra tinerilor. Dacă dau greş în alegerea unei companii potrivite pentru copiii lor, dacă-i lasă să se asocieze cu tineri de un moral îndoielnic, ei îi plasează sau îi lasă să se plaseze singuri într-o şcoală a învăţării şi practicării lecţiilor viciului. Este posibil ca ei să-şi considere copiii destul de tari pentru a putea rezista ispitei, dar cum pot fi siguri de asta? Este mult mai uşor să cedezi influenţelor răului decât să le rezişti. Înainte de a-şi da seama, copiii lor pot fi contaminaţi de spiritul tovarăşilor lor, pervertiţi şi ruinaţi. Părinţi, vegheaţi la principiile şi obiceiurile copiilor voştri ca la lumina ochilor din cap. Nu-i lăsaţi să se asocieze cu nici unul al cărui caracter nu-l cunoaşteţi bine. Nu le permiteţi împrietenirea cu cineva până nu vă asiguraţi că asta nu-i poate afecta în vreun fel. Obişnuiţi-i pe copii să aibă încredere în judecata şi experienţa voastră. Arătaţi-le că aveţi o mai clară percepţie a realităţii caracterelor decât o pot avea ei, cu lipsa lor de experienţă, şi că hotărârile voastre nu trebuie să fie neluate în seamă. ALEGEREA LECTURII Părinţii să-şi dea silinţa să ţină departe de cămin orice influenţă care nu duce la bine. În această privinţă, unii părinţi au mult de învăţat. Celor care se simt liberi să citească poveşti şi romane, le pot spune: Semănaţi o sămânţă al cărei seceriş nu-l veţi pune în hambar. Dintr-o astfel de lectură nu se obţine putere spirituală. Ea distruge mai degrabă dragostea de puritatea adevărului Cuvântului. Prin acest agent al său - lectura romanelor şi a poveştilor - Satana lucrează la umplerea cu gânduri irealiste şi josnice a minţii ce ar trebui să studieze sârguincios Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, el jefuieşte mii şi mii de oameni de timpul, energia şi autodisciplina pe care le reclamă importantele probleme ale vieţii. Mintea impresionabilă şi avidă a copilului tânjeşte după cunoaştere. Părinţii trebuie să fie bine informaţi pentru a putea oferi minţii copiilor lor o hrană potrivită. Asemeni trupului, mintea îşi asigură puterea din hrana pe care o primeşte. Ea se lărgeşte şi se înalţă prin gânduri curate, tonifiante, dar se îngustează şi degradează prin gânduri josnice. Părinţi, voi sunteţi aceia care decideţi dacă mintea copiilor voştri va fi plină de gânduri înălţătoare sau de gânduri stricate. Nu puteţi ţine neocupată activa lor minte, nici nu puteţi alunga răul doar încruntându-vă. Numai prin imprimarea principiilor bune puteţi alunga gândurile rele. Dacă părinţii nu sădesc sămânţa adevărului în inima copiilor lor, vrăjmaşul va semăna neghină. Învăţătura bună, sănătoasă, este singurul antidot pentru sugestiile răului care strică bunele obiceiuri. Adevărul va apăra sufletul de nenumăratele ispite de care trebuie să se ţină cont. Tinerii noştri să fie învăţaţi să acorde o atenţie deosebită Cuvântului lui Dumnezeu. Primit în suflet, el se va dovedi o solidă barieră în calea ispitei. "Strâng", spune psalmistul, "Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!" (Ps. 119,11), "Cât priveşte legăturile cu oamenii, eu, după cuvintele buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori" (Ps. 17,4). ÎNVĂŢÂNDU-I PE COPII SĂ FIE FOLOSITORI Una dintre cele mai sigure protecţii pentru tineri este ocuparea lor cu ceva folositor. Copiii învăţaţi cu obiceiuri practice, astfel încât tot timpul lor să fie folosit util şi plăcut, nu sunt tentaţi să se plângă de mulţimea treburilor şi nici nu au timp de lenevie şi visări la lumina zilei. Pericolul ca ei să-şi formeze obiceiuri şi tovărăşii rele este mic. În şcoala căminului, copiii trebuie învăţaţi cum să îndeplinească îndatoririle practice de zi cu zi. De mici, mama trebuie să le dea sarcini uşoare, pe care ei să le rezolve zilnic. Îi va lua ceva mai mult timp să-i înveţe pe copii cum să facă o treabă decât să o facă ea, dar să nu uite că, pentru zidirea caracterului lor, trebuie să aşeze temelia utilităţii. Să nu uite că "acasă" este o şcoală în care ea este dirigintele. Ea este cea care trebuie să-i înveţe pe copiii ei să rezolve treburile gospodăreşti rapid şi cu îndemânare. Cât de timpuriu posibil, copiii trebuie învăţaţi să participe la treburile gospodăriei. De mici, băieţii şi fetele trebuie învăţaţi să poarte poveri din ce în ce mai grele, ajutând plini de înţelegere în activităţile familiei. La vârsta potrivită, copiii pot primi şi scule. Se va vedea că ei sunt buni de ucenici. Dacă tatăl este tâmplar, el le va oferi băieţilor lui lecţii de tâmplărie. De la mamă, copiii trebuie să înveţe ordinea, grija, şi expeditivitatea. A lăsa copilul să piardă o oră sau două pentru o treabă ce ar putea uşor fi făcută în jumătate de oră înseamnă a-i permite să-şi formeze obiceiul tărăgănării. Vrednicia şi isprăvnicia vor fi o nespusă binecuvântare pentru tineri în şcoala mai mare a vieţii, în care va trebui să intre când vor creşte. Copiii nu trebuie lăsaţi să creadă că totul din casă este jucăria lor cu care pot să facă ce poftesc. În această direcţie, trebuie educaţi chiar şi cei mai mici copii. Dumnezeu doreşte ca înclinaţiile rele, naturale copilăriei, să fie smulse din rădăcină înainte de a deveni obiceiuri. Nu daţi copiilor jucării care se strică uşor. Dându-le, îi învăţaţi distrugători. Daţi-le jucării puţine, dar bune şi rezistente. Aceste sugestii, oricât de mărunte ar părea, înseamnă mult în educarea copilului. Mamele trebuie să se ferească de a-i învăţa pe copiii lor să fie dependenţi şi egocentrişti. Nu-i faceţi niciodată pe copii să creadă că ei sunt centrul şi că totul trebuie să graviteze în jurul lor. Unii părinţii acordă mult timp şi multă atenţie distracţiei copiilor lor. Dar copiii trebuie învăţaţi să se distreze singuri, să-şi antreneze propria ingeniozitate şi îndemânare. Astfel ei vor fi învăţaţi să se mulţumească cu bucurii simple. Ei trebuie învăţaţi să-şi suporte cu demnitate micile dezamăgiri şi încercări. În loc să daţi importanţă oricărui neînsemnat neajuns, distrageţi-le atenţia spre altceva mai interesant, învăţaţi-i să treacă uşor peste micile neplăceri ale vieţi. Căutaţi cum să-i învăţaţi pe copii să fie grijulii cu alţii. Tinerii trebuie obişnuiţi din timp cu supunerea, cu tăgăduirea de sine şi cu grija pentru fericirea altora. Ei trebuie învăţaţi să-şi supună ieşirile necontrolate, să-şi reprime cuvintele mânioase, să manifeste o constantă blândeţe, amabilitate şi autocontrol. Copleşită de multe griji, mama poate simţi uneori că nu-şi poate lua timp pentru a-i învăţa cu răbdare pe micuţii ei şi pentru a le arăta dragoste şi simpatie. Dar ea nu trebuie să uite că, dacă nu vor găsi la părinţi şi în căminul lor ceea ce le satisface nevoia de simpatie şi tovărăşie, copiii vor căuta alte surse care pot fi periculoase atât pentru minte, cât şi pentru suflet. Acordaţi din timpul vostru liber copiilor voştri. Alăturaţi-vă lor în munca şi joaca lor şi câştigaţi-le încrederea. Cultivaţi-le prietenia. Daţi-le să poarte răspunderi - mici, mai întâi şi, pe măsură ce cresc, mai mari. Lăsaţi-i să vadă că îi consideraţi de folos. Niciodată, să nu vă audă spunând: "Mai rău mă încurcă decât mă ajută." Dacă este posibil, căminul să fie în afara oraşului, acolo unde copiii să poată avea teren pe care să-l cultive. Fiecare să aibă peticul lui de pământ. Şi, arătându-le cum se îngrijeşte o grădină, cum se pregăteşte solul pentru semănat, şi cât de important este să fie îndepărtate buruienile, învăţaţi-i totodată cât de important este să ne ferim viaţa de obiceiurile şi practicile urâte, dăunătoare. Învăţaţi-i să smulgă din rădăcină obiceiurile rele, aşa cum smulg buruienile din grădina lor. Vă va lua timp predarea acestor lecţii, dar merită, merită cu prisosinţă. Spuneţi-le copiilor voştri despre puterea miraculoasă a lui Dumnezeu. Studiind marele manual al naturii, Dumnezeu va impresiona mintea lor. Agricultorul îşi ară ogorul şi seamănă sămânţa, dar el nu o poate face să crească. El trebuie să depindă de Dumnezeu, care va face ceea ce nici un om nu poate face. Domnul pune puterea Sa de viaţă în sămânţă, făcând-o să încolţească. Sub grija Sa, germenul vieţii străpunge scoarţa care-l ţine închis şi răzbate afară pentru a purta rod. Mai întâi un fir, apoi spicul şi, după aceea, bobul plin, în spic. Aflând despre lucrarea pe care Dumnezeu o face cu sămânţa, copiii învaţă şi secretul creşterii în har. Nespusă valoare există în muncă. Copiii să fie învăţaţi să facă ceva folositor. Este nevoie de mai mult decât înţelepciune omenească, pentru ca părinţii să înţeleagă cum să-şi educe cel mai bine copiii pentru o viaţă folositoare, fericită, aici şi pentru o slujire mai înaltă şi o bucurie mai mare, dincolo. BUNĂSTAREA FIZICĂ Părinţii trebuie să caute să trezească în copiii lor interes pentru studierea fiziologiei. De la mijirea primilor zori ai raţiunii, mintea omului trebuie să înceapă să înţeleagă structura lui fizică. Putem privi şi admira lucrarea lui Dumnezeu în natura înconjurătoare, dar natura umană este cea mai minunată. Este deci, de cea mai mare importanţă ca, între materiile alese pentru studiul copiilor, fiziologia să ocupe un loc important. Toţi copiii trebuie să studieze fiziologia. Apoi, părinţii vor adăuga igiena practică. Copiii trebuie învăţaţi să înţeleagă că orice organ al corpului şi orice facultate a minţii este darul unui Dumnezeu bun şi înţelept şi că fiecare dintre ele trebuie folosite spre slava Lui. Trebuie insistat asupra obiceiurilor corecte în ceea ce priveşte mâncarea, băutura şi îmbrăcămintea. Obiceiurile rele îi fac pe tineri mai puţin sensibili la învăţătura Bibliei. Copiii trebuie păziţi de îngăduirea apetitului şi, în mod special, de folosirea stimulentelor şi a narcoticelor. Mesele părinţilor creştini nu trebuie încărcate cu alimente care conţin ingrediente şi condimente. Există puţini tineri care au o cunoaştere clară a tainelor vieţii. Studierea minunatului organism omenesc, a legăturii şi dependenţei tuturor complexelor lui componente, este ceva pentru care mamele acordă, dacă acordă, puţin interes. Ele nu înţeleg influenţa trupului asupra minţii sau a minţii asupra trupului. Ele se ocupă cu lucrări mărunte, nefolositoare, şi, după aceea susţin că nu au timp să-şi culeagă informaţia de care au nevoie pentru a se îngriji corespunzător de sănătatea copiilor lor, fiindu-le mai comod să-i lase pe seama doctorilor. Mii de copii mor datorită ignoranţei părinţilor cu privire la legile igienei. Dacă înşişi părinţii ar obţine cunoştinţe în acest domeniu şi ar fi conştienţi de importanţa aplicării lor în practică, am constata o stare mai bună a condiţiei fizice a copiilor lor. Învăţaţi-vă copiii să judece de la cauză la efect. Arătaţi-le că, dacă violează legile fiinţei lor, va trebui să plătească cu suferinţă. Dacă nu veţi observa o îmbunătăţire rapidă pe cât doriţi, nu vă descurajaţi, ci învăţaţi-i în continuare cu răbdare, insistând până ce veţi obţine biruinţa. Nepăsarea faţă de sănătatea trupească duce la nepăsare faţă de cele morale. Nu neglijaţi să vă învăţaţi copiii cum să prepare o hrană sănătoasă. Dându-le aceste lecţii de fiziologie şi bucătărie, îi învăţaţi primii paşi în cele mai utile aspecte ale educaţiei şi le fixaţi principii care se constituie în elemente necesare în viaţa lor religioasă. Învăţaţi-i încă din leagăn pe copiii voştri să practice tăgăduirea de sine şi autocontrolul. Învăţaţi-i să se bucure de frumuseţile naturii şi să-şi întrebuinţeze toate puterile minţii şi ale trupului în activităţi folositoare. Faceţi-i să aibă o constituţie robustă şi un moral bun, să fie veseli şi blânzi. Învăţaţi-i că a ceda ispitei înseamnă slăbiciune şi viciu şi că a-i rezista este nobil şi uman. Cu toţii, atât tineri, cât şi bătrâni, trebuie să acorde atenţie deosebită celor scrise de înţelept cu trei mii de ani în urmă: "Fiule nu uita învăţăturile mele, şi păstrează în inima ta sfaturile mele! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale, şi-ţi vor aduce multă pace. Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia; leagă-ţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale. Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor" (Prov.3,1-4). UNITATE ÎN CONDUCERE În unitate şi rugăciune, tatăl şi mama trebuie să-şi poarte marea responsabilitate a călăuzirii drepte a copiilor lor. Lucrarea de formare a copilului revine mai cu seamă mamei, dar tatăl nu trebuie să fie atât de absorbit de problemele vieţii sau de studiul cărţilor, încât să nu-şi poată lua timp pentru a cerceta caracterele şi nevoile copiilor săi. El trebuie să ajute la găsirea de căi prin care copiii să fie ocupaţi cu activităţi folositoare şi plăcute, potrivit diferitelor lor disponibilităţi. Tatăl trebuie să aibă o legătură strânsă cu fiii săi, oferindu-le beneficiile experienţei lui mai bogate şi vorbindu-le atât de simplu şi prietenos, încât să-i apropie mult de inima sa. El trebuie să le arate că întotdeauna are în vedere cele mai bune interese ale lor şi, totodată, fericirea lor. Ca preot al casei, el este responsabil în faţa lui Dumnezeu pentru influenţa pe care o exercită asupra oricărui membru al familiei. Mama trebuie să fie conştientă de nevoia ei de călăuzire a Duhului Sfânt, pentru ca ea însăşi să aibă o experienţă reală, de supunere faţă de voinţa Domnului. Prin harul lui Hristos, ea poate fi un educator înţelept, blând şi iubitor. Pentru ca ea să-şi facă lucrarea aşa cum trebuie, este nevoie de talent, pricepere şi răbdare. Se cere jertfire de sine şi rugăciune stăruitoare. Fiecare mamă trebuie, prin efort perseverent, să-şi dea silinţa, să-şi îndeplinească obligaţiile, aducându-i pe micuţii ei la Isus, pe braţele credinţei, spunându-i Lui marea ei nevoie şi cerându-I înţelepciune şi har. Cu seriozitate, răbdare şi curaj, ea trebuie să caute să-şi perfecţioneze abilităţile pentru a se putea folosi corect de cele mai nobile capacităţi ale minţii în educarea copiilor ei. Ca nişte guvernatori uniţi ai regatului căminului, tatăl şi mama trebuie să demonstreze bunătate şi amabilitate unul faţă de celălalt. Niciodată comportamentul lor să nu fie în contradicţie cu preceptele pe care caută să le impună. Ei trebuie să păstreze puritatea inimii şi a trăirii, dacă vor să aibă copii curaţi. Să-şi educe şi disciplineze eul, dacă vor să aibă copii supuşi şi disciplinaţi; să le aşeze în faţă un exemplu demn de imitat. Dacă vor neglija acest aspect, ce vor răspunde ei atunci când copiii lor vor sta la bara cerului, ca martori ai acestei neglijenţe? Ce teribilă va fi pentru ei realizarea pierderii şi eşecului propriu, când vor sta în faţa Judecătorului întregului pământ! Una dintre cauzele pentru care azi există atâta rău în lume este aceea că părinţii îşi ocupă mintea cu alte treburi, străine de lucrarea cea mai importantă dintre toate - blânda şi răbdătoarea îndrumare a copiilor pe calea Domnului. Părinţii trebuie să nu lase nimic să-i reţină, să acorde copiilor lor tot timpul necesar pentru a-i face să înţeleagă ce înseamnă să asculţi şi să te încrezi pe deplin în Domnul. Înainte de musafiri, înainte de orice altceva, copiii voştri trebuie să aibă prioritate. Timpul pe care-l petreceţi semănând fără rost, Dumnezeu vrea să-l petreceţi în educarea copiilor în lucrurile esenţiale. Mai degrabă lăsaţi la o parte haina, pe care o faceţi în plus sau desertul extraordinar, pe care vă gândiţi să-l gătiţi, decât educaţia copiilor voştri. Lucrarea ce trebuie făcută cu copilul în primii lui ani nu admite neglijenţă. Nu există perioadă în viaţa copilului în care disciplina să fie neglijată. Punct cu punct, sfat după sfat, puţin câte puţin, ea trebuie imprimată copilului. Lipsiţi-vă copiii de orice altceva, dar nu de învăţătura care, urmată cu credincioşie, îi va face membri buni şi folositori ai societăţii şi-i va pregăti pentru a deveni cetăţeni ai Împărăţiei cerului.

PREGĂTIREA CA MISIONAR Asupra părinţilor stă responsabilitatea dezvoltării în copiii lor a acelor capacităţi care-i fac să fie buni în serviciul lui Dumnezeu. Dumnezeu vede toate posibilităţile existente în fărâma de om care este copilul. El ştie că, printr-o pregătire corectă, copilul va deveni o putere spre bine în lume. El priveşte cu îngrijorare să vadă dacă părinţii vor urma planul Său, sau dacă, printr-o indulgenţă greşită, se vor opune planului Său, spre ruina prezentă şi viitoare a copilului. A transforma această neajutorată şi aparent neînsemnată fiinţă într-o binecuvântare pentru lume şi onoare pentru Dumnezeu este o lucrare mare şi grandioasă. Părinţi, ajutaţi-vă copiii să împlinească scopul lui Dumnezeu cu ei. În cămin, ei trebuie antrenaţi să facă lucrare misionară, ceea ce îi va pregăti pentru sfere mai largi de utilitate. Educaţi-i să fie o onoare Celui care a murit pentru a le oferi viaţa veşnică în Împărăţia slavei. Arătaţi-le că Dumnezeu are pentru ei un rol în marea Sa lucrare. Domnul îi va binecuvânta atâta timp cât ei lucrează pentru El. Ei pot fi mâna Lui de ajutor. Căminul vostru este primul câmp în care sunteţi chemaţi să lucraţi. Preţioasele plante din grădina căminului reclamă prima voastră grijă. Analizaţi-vă cu atenţie misiunea, natura ei, suportul ei, rezultatele, neuitând vreodată că privirile, vorbele, faptele voastre au un impact în viitorul celor dragi vouă. Lucrarea voastră nu este o înfiripare a frumosului pe pânză sau o scoatere a lui dintr-o bucată de marmură, ci aceea de a imprima în sufletul omenesc imaginea divinului. Oferiţi-le copiilor voştri cultură intelectuală şi educaţie morală. Fortificaţi-le mintea fragilă cu principii ferme, curate. Puneţi, câtă vreme aveţi ocazia, temelia pentru o vieţuire înaltă. Munca vă va fi răsplătită înmiit. Este ziua voastră de credit, ziua voastră de răspundere şi de acţiune. Curând va veni ziua de dat socoteală. Abordaţi lucrarea ce vă aparţine cu sârg şi rugăciune stăruitoare. Arătaţi-le copiilor voştri că privilegiul lor este acela de a primi în fiecare zi botezul Duhului Sfânt. Domnul să vă găsească ca fiind pentru El o mână de ajutor în urmărirea scopurilor Sale. Prin rugăciune, puteţi obţine o experienţă care va face din lucrarea cu copiii voştri o reuşită deplină. Părinţii adventişti de ziua a şaptea ar trebui să fie pe deplin conştienţi de responsabilităţile lor, ca făuritori de caractere. Dumnezeu le pune înainte privilegiul de a-I sluji cauza prin pregătirea şi consacrarea copiilor lor. El doreşte să vadă recrutată din căminele noastre o mare armată de tineri care, datorită influenţelor sfinte de acasă, şi-au supus Lui inimile şi sunt hotărâţi să-I acorde cea mai înaltă slujire a vieţii lor. Formaţi şi orientaţi de educaţia sfântă din cămin, de influenţa altarului de dimineaţă şi seară, de exemplul concret al părinţilor care-L iubesc pe Dumnezeu şi se tem de El, ei au învăţat să se supună lui Dumnezeu ca Învăţător al lor şi sunt gata să-I ofere o slujire benevolă, ca fii şi fiice loiale. Tinerii de acest fel sunt pregătiţi să reprezinte lumii puterea şi harul lui Hristos. CE VOR CITI COPIII NOŞTRI? Ce vor citi copiii noştri? Este o întrebare serioasă, cerând un răspuns serios. Mă nelinişteşte când văd în casele păzitorilor Sabatului reviste şi ziare conţinând literatură care nu lasă impresii pozitive în mintea copiilor şi a tinerilor. I-am urmărit pe cei a căror preferinţă pentru ficţiune a fost astfel cultivată. Ei au avut privilegiul de a urmări adevărul, de a deveni familiari cu raţiunile credinţei noastre, dar au crescut săraci în ce priveşte adevărata pietate şi sfinţenia practică. Ei nu manifestă consacrare şi nu reflectă faţă de tovarăşii lor lumina cerească, lumina care să-i conducă la fântâna întregii şi adevăratei cunoaşteri. Primii ani ai copilului sunt aceia în care mintea lui este receptivă la impresii, fie ele bune sau rele. Pe parcursul acestor ani, se înaintează sigur fie în direcţia bună, fie în cea rea. Pe de o parte, poate fi acumulată multă informaţie fără valoare, iar pe de altă parte, multă cunoaştere de valoare. Puterea intelectului, cunoştinţa sănătoasă sunt valori pe care aurul de Ofir nu le poate cumpăra. Preţul lor este mai presus de aur şi argint. Din fire, tinerii nu aleg acel gen de educaţie care îi pregăteşte pentru viaţa practică. Ei urmează propriilor dorinţe, preferinţe şi înclinaţii. Dar, dacă au vederi corecte, referitoare la Dumnezeu, la adevăr şi la influenţele şi companiile din preajma copiilor lor, părinţii vor simţi, ca fiind pusă de Dumnezeu asupra lor, responsabilitatea călăuzirii cu grijă a tinerilor lipsiţi de experienţă.

Mulţi tineri sunt avizi de literatură. Ei citesc tot ce le cade în mână. Fac apel la părinţii cu astfel de copii, să le controleze această dorinţă. Nu îngăduiţi pe mesele voastre reviste şi ziare în care se află poveşti de dragoste. Puneţi în locul lor cărţi care ajută să pună în zidirea caracterului lor chiar cel mai bun material - dragostea şi temerea de Dumnezeu, cunoaşterea lui Hristos. Încurajaţi-i pe copiii voştri să înmagazineze în minte cunoştinţe de valoare, să lase ca ceea ce este bun să le inunde sufletul şi să le controleze puterile, nelăsând loc pentru gânduri josnice, degradante. Stopaţi dorinţa de a citi materiale care nu oferă o hrană bună pentru minte. Banii daţi pe reviste de ficţiune s-ar putea să nu pară mulţi, dar, oricum, sunt o cheltuială prea mare pentru ceva ce oferă prea mult spre rătăcire şi prea puţin spre bine. Aceia care se află în slujba lui Dumnezeu nu trebuie să cheltuiască nici timp şi nici bani pentru lecturi nefolositoare. LECTURI FĂRĂ VALOARE Lumea este invadată de cărţi care mai bine ar fi puse pe foc decât să circule din mână în mână. Cărţi cu subiecte de senzaţie, publicate şi vehiculate în scopuri financiare, ar trebui să nu fie deloc citite de tineri. Aceste cărţi excită o fascinaţie satanică. Tulburătoarea prezentare de crime şi atrocităţi are o putere de vrajă asupra multora, făcându-i să caute să vadă ce ar putea face şi ei pentru a fi în centrul atenţiei, măcar prin fapte dintre cele mai rele. Monstruozităţile, cruzimile, practicile urâte, descrise în unele scrieri strict istorice, au acţionat ca o drojdie asupra multor minţi, determinând comiterea unor fapte asemănătoare. Cărţi care scot în evidenţă practici satanice ale oamenilor fac publicitate răului. Aceste aspecte groaznice nu necesită reeditarea şi nici unul dintre credincioşii adevărului prezent nu trebuie să contribuie la perpetuarea amintirii lor. Atunci când mintea este alimentată şi stimulată cu asemenea hrană nesănătoasă, gândurile devin necurate şi senzuale. Mai există o categorie de literatură, şi anume poveştile de dragoste, care sunt povestiri de duzină, excitante, un adevărat blestem pentru oricine le citeşte, chiar dacă autorul poate să le dea o morală pozitivă. Adeseori, aceste cărţi sunt străbătute de declaraţii religioase, dar, în cele mai multe cazuri, nu este decât Satana îmbrăcat în haine de înger pentru a-i înşela pe cei neatenţi. Lectura ficţiunilor este unul dintre mijloacele folosite de Satana pentru a distruge suflete. Ea provoacă o falsă şi nesănătoasă stimulare a minţii, aprinde imaginaţia şi descalifică mintea pentru ceea ce este folositor, pentru orice exerciţiu spiritual. Ea dezvaţă sufletul de rugăciune şi de iubirea pentru cele spirituale. Cititorii de literatură uşoară, excitantă, devin nepregătiţi pentru viaţa practică. Ei trăiesc într-o lume ireală. Am urmărit copii cărora li s-a îngăduit să citească asemenea lecturi. Fie în cămin, fie în altă parte, ei erau neliniştiţi, visători, incapabili de o conversaţie ieşită din banal. Gândirea şi conversaţia religioasă era total străină minţii lor. O dată cu întreţinerea gustului pentru literatură de senzaţii, preferinţa minţii este pervertită şi aceasta nu mai e satisfăcută, dacă nu i se mai oferă asemenea hrană nesănătoasă. Nu pot găsi un termen mai potrivit pentru cei care-şi permit astfel de lecturi decât acela de turmentaţi din punct de vedere intelectual. Practicile lecturii necumpătate au asupra creierului un efect asemănător celui pe care practicile nesănătoase cu privire la mâncare şi băutură îl au asupra trupului. Aceia care îşi permit obiceiul de a parcurge literatură de senzaţie îşi afectează, pur şi simplu, puterea intelectuală, făcându-şi mintea incapabilă de gândire sănătoasă şi cercetare. Unii tineri şi chiar şi unii adulţi au ajuns la inhibiţie numai din cauza acestui abuz în lectură. Creierul a fost menţinut constant în tensiune până ce delicata lui maşinărie s-a uzat, refuzând să mai funcţioneze. Există oameni aflaţi acum în amurgul vieţii, care nu şi-au mai revenit niciodată de pe urma nechibzuinţei în lectură. Obiceiul format de timpuriu în viaţă a crescut şi s-a consolidat o dată cu trecerea timpului. Eforturile lor hotărâte de a birui păcatul abuzului literar au avut succes parţial, dar niciodată ei nu şi-au restabilit deplina vigoare a minţii pe care Dumnezeu le-a dat-o iniţial. AUTORI PROFANI O altă sursă de pericol, împotriva căreia trebuie să fim mereu în gardă, este citirea autorilor necredincioşi. Lucrările lor sunt inspirate de vrăjmaşul adevărului şi nimeni nu le poate citi fără să-şi pună sufletul în pericol. Este adevărat că unii dintre cei afectaţi de astfel de lucrări şi-au revenit, în final, dar toţi cei care se expun influenţei acestor scrieri intră singuri pe terenul lui Satana, care profită cât se poate de această situaţie. Ei îi găzduiesc ispitele, dar nu au înţelepciunea discernerii sau puterea de a le rezista. Cu o putere de vrajă, necredinţa şi necredincioşia se fixează în minte. Suntem permanent înconjuraţi de necredinţă. Chiar şi aerul pare impregnat cu necredinţă. Numai printr-un efort permanent reuşim să rezistăm puterii ei. Aceia care pun preţ pe mântuirea proprie, trebuie să evite scrierile profane, aşa cum se feresc de lepră. CULTIVAŢI TERENUL Cea mai bună cale pentru a preveni evoluţia răului este aceea de a solicita mintea. În loc să recomandaţi copiilor voştri să citească Robinson Crusoe sau istorisiri captivante din viaţa reală, precum Coliba unchiului Tom, deschideţi-le Scripturile şi, zilnic, petreceţi un timp cu ei, citind şi studiind Cuvântul lui Dumnezeu. Preferinţele minţii trebuie disciplinate şi educate cu cea mai mare grijă. Părinţii trebuie să înceapă de timpuriu să prezinte Scripturile înaintea minţilor ce se dezvoltă ale copiilor lor, pentru ca astfel să se formeze corect deprinderile intelectuale. Nu trebuie cruţat nici un efort în vederea formării unor obiceiuri bune de studiu. Dacă mintea hoinăreşte, aduceţi-o înapoi. Dacă preferinţele intelectuale şi morale au fost pervertite prin literatură sofisticată şi excitantă, astfel încât există tendinţa de a nu mai raţiona, este nevoie de luptat pentru învingerea acestui obicei. Preferinţa pentru literatura de ficţiune trebuie curmată pe loc. Trebuie impuse reguli fixe pentru menţinerea minţii pe o cale bună. Există o similitudine izbitoare între un ogor necultivat şi o minte neschimbată. În mintea copiilor şi a tinerilor, vrăjmaşul seamănă neghina sa, şi, dacă părinţii nu veghează cu atenţie, aceasta va răsări, aducându-şi roada cea rea. Este nevoie de o grijă permanentă pentru cultivarea terenului minţii şi semănarea lui cu preţioasa sămânţă a adevărului Bibliei. Copiii trebuie să respingă povestirile de duzină şi să se întoarcă la lecturile de bun simţ, care conduc mintea la interes faţă de întâmplările, istoria şi argumentele Bibliei. Aceasta va pune în lumină Cartea Sfântă şi va stârni dorinţa unui studiu deloc periculos, ci, dimpotrivă, benefic. LECŢIA DE LA ŞCOALA DE SABAT Şcoala de Sabat oferă părinţilor şi copiilor o bună ocazie de studiu al Cuvântului lui Dumnezeu. Dar pentru a beneficia cum trebuie de această ocazie, atât părinţii, cât şi copiii, trebuie să consacre timp studierii lecţiei, căutând să obţină o cunoaştere deplină a faptelor prezentate şi a adevărurilor pe care acestea au menirea să le arate. Trebuie, îndeosebi, să imprimăm în mintea copiilor importanţa căutării întregii semnificaţii a pasajului scripturistic aflat în studiu. Părinţi, stabiliţi zilnic un timp pentru studierea împreună cu copiii a lecţiei Şcolii de Sabat. Renunţaţi mai degrabă, dacă este nevoie, la o vizită decât să sacrificaţi timpul dedicat lecţiilor istoriei sacre. Părinţii, deopotrivă cu copiii, vor beneficia de pe urma acestui studiu. Cele mai importante pasaje ale Scripturii, referitoare la lecţie, trebuie să fie încredinţate memoriei nu ca o povară, ci ca un privilegiu. La început, memoria poate fi deficitară, dar, prin exerciţiu, ea va căpăta putere şi, după un timp, vă veţi bucura să tezaurizaţi în ea cuvintele adevărului. Acest bun obicei se va dovedi un excelent ajutor în creşterea spirituală.

CERCUL DE LECTURĂ DIN CĂMIN Poporul nostru trebuie să arate un viu interes în lucrarea medicală misionară. Oamenii trebuie să fie pregătiţi pentru a fi de folos, studiind astfel literatură specială pentru instruirea în acest domeniu. Aceia care studiază şi aplică principiile unei vieţuiri corecte vor fi mult binecuvântaţi atât fizic, cât şi spiritual. O înţelegere a ştiinţei sănătăţii este o protecţie faţă de multele rele ce proliferează continuu. Taţi şi mame, folosiţi-vă pe cât posibil de ajutorul studierii cărţilor şi publicaţiilor noastre. Luaţi-vă timp să citiţi copiilor voştri din cărţile despre sănătate, cât şi din cele ce tratează cu precădere subiecte religioase. Arătaţi-le importanţa îngrijirii trupului, casa în care trăieşte sufletul lor. Formaţi un cerc de literatură al familiei, în cadrul căruia fiecare membru să lase la o parte treburile şi să se alăture celorlalţi, în studiu. Îndeosebi tinerii care se obişnuiseră să citească romane şi istorisiri ieftine vor obţine beneficii din participarea la acest studiu familial, de seară BIBLIA Mai presus de toate, luaţi-vă timp să citiţi Biblia - Cartea cărţilor. Studiul zilnic al Scripturilor are o influenţă sfinţitoare, înnobilatoare, asupra minţii. Strângeţi în inima voastră Cartea Sfântă. Vi se va dovedi un prieten şi o călăuză la nevoie. Unii bătrâni şi tineri neglijează Biblia, nefăcând din ea studiul lor, regula lor de viaţă. Tinerii îndeosebi se fac vinovaţi de această neglijare. Mulţi dintre ei găsesc timp să citească alte cărţi, dar Cartea care arată calea spre viaţa veşnică nu este studiată. Povestiri lejere sunt citite cu atenţie, în vreme ce Biblia este neglijată. Această Carte este ghidul nostru spre o viaţă mai nobilă, mai sfântă. Tinerii ar găsi-o cea mai interesantă carte pe care au citit-o, dacă imaginaţia lor n-ar fi pervertită de lectura ficţiunilor.

Mintea tinerilor ratează atingerea celei mai nobile dezvoltări prin neglijarea celei mai înalte surse de înţelepciune - Cuvântul lui Dumnezeu. Faptul că suntem în lumea făcută de Dumnezeu, că ne aflăm în prezenţa Creatorului, că suntem făcuţi după chipul Său, că El veghează peste noi, ne iubeşte şi ne ocroteşte - acestea sunt minunate teme de meditat. Cel care îşi deschide mintea şi inima analizării acestor subiecte nu va găsi plăcere în subiecte mărunte, de senzaţie ieftină. "Insuflată de Dumnezeu", Scriptura poate "să-ţi dea înţelepciune care duce la mântuire" şi să-l facă pe "omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună" (2 Tim. 3,15-17). Biblia este cea mai nobilă solicitare a atenţiei noastre, pline de respect. Nu trebuie să ne mulţumim cu o cunoaştere superficială, ci să căutăm să aflăm pe deplin înţelesul cuvintelor adevărului, pentru a sorbi adânc din spiritul Sfintei Proorocii. PARABOLA SEMINŢEI CARE CREŞTE Isus învăţa prin ilustraţii şi parabole pe care le extrăgea din întâmplările obişnuite ale vieţii cotidiene. Astfel, El asocia aspectele din natură cu cele spiritule, făcând legătura între viaţa ascultătorilor Săi şi sublimele adevăruri scrise în Cuvântul Său. Şi ori de câte ori, după aceea, ochii lor întâlneau lucrurile cu care Isus Îşi asociase adevărul veşnic, ei îşi aminteau lecţiile Lui. Una dintre cele mai frumoase şi mai impresionante parabole este aceea a semănătorului şi a seminţei. "El a zis: 'Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum. Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; şi când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul'." (Marcu 4,26-29). Cel care a spus această parabolă, a creat El Însuşi sămânţa cea delicată, i-a dat puteri de viaţă, şi a stabilit legile care să-i guverneze creşterea. Apoi, El a făcut o ilustraţie vie a adevărului, atât în plan fizic, cât şi în plan spiritual. Adevărurile arătate de această parabolă au fost o realitate vie în chiar viaţa lui Isus. În trup, cât şi în suflet, El a urmat ordinea divină a creşterii, ilustrată de plantă, ordine pe care doreşte să o urmeze toţi tinerii. Deşi Maiestate a cerului, Prinţ al slavei, El a fost prunc în Betleem, şi pentru un timp copil neajutorat, aflat în grija mamei sale. În copilărie, Isus făcea treabă, ca un copil ascultător. El vorbea şi acţiona cu înţelepciunea unui copil, nu a unui om mare, făcând onoare părinţilor lui, îndeplinindu-şi dorinţele potrivit posibilităţilor de copil. Dar la orice stadiu al dezvoltării, El a fost desăvârşit cu simpla şi naturala dezinvoltură a unei vieţi lipsite de păcat. Despre copilăria lui Isus, Raportul sfânt consemnează: "Iar Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste El." (Luca 2,40). Iar despre tinereţea Lui se spune: "Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor." (Luca 2, 52). Aici apare sugerată lucrarea părinţilor şi a educatorilor. Ei trebuie să vizeze o astfel de grijă faţă de evoluţia tinerilor, încât aceştia, în orice stadiu al vieţii, să poată etala frumuseţea naturală, caracteristică perioadei, aşa cum o fac plantele în grădină. FRUMUSEŢEA SIMPLITĂŢII Cei mai plăcuţi copii sunt aceia care se comportă natural, fără a a-şi da importanţă. Nu este înţelept să-i scoatem în evidenţă, în mod deosebit, pe copii sau să repetăm faţă de ei vorbele lor înţelepte. Nu trebuie încurajată nici vanitatea lor, lăudându-le înfăţişarea, vorbele sau faptele, şi nici nu trebuie îmbrăcaţi costisitor sau pentru a atrage atenţia. Acest lucru le încurajează mândria şi stârneşte invidie în inima colegilor. Învăţaţi-vă copiii că adevărata podoabă nu este exterioară. "Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu." (1 Petru 3,3.4). Micuţii trebuie educaţi în simplitatea copilăriei lor. Ei vor fi învăţaţi să se mulţumească cu micile şi utilele îndatoriri casnice şi cu plăcerile şi experienţele adecvate vârstei lor. Copilăria corespunde stadiului de "fir verde", iar firul verde are o frumuseţe specifică. Copiii nu trebuie forţaţi spre o maturizare precoce, ci trebuie să-şi păstreze pe cât se poate prosperitatea şi graţia vârstei lor fragede. GRĂDINA INIMII Parabola semănătorului şi a seminţei conţine o adâncă lecţie spirituală. Sămânţa reprezintă principiile semănate în inimă, iar creşterea ei, dezvoltarea caracterului. Predaţi această învăţătură practic. Copiii pot pregăti pământul şi semăna sămânţa. Pe timpul lucrului, părintele sau educatorul le poate explica analogia cu grădina inimii, cu seminţele bune sau rele care vor fi semănate în ea. Aşa cum grădina trebuie pregătită pentru semănat, tot aşa şi inima trebuie pregătită pentru semănarea seminţei adevărului. Pe măsură ce planta creşte, analogia între semănatul în grădină şi semănatul spiritual poate fi continuată. Copiii pot fi creştini, având o experienţă potrivită vârstei lor. Este tot ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la ei. Ei au nevoie să fie educaţi în cele spirituale, iar părinţii trebuie să le dea tot concursul pentru ca ei să-şi poată forma caractere după asemănarea caracterului lui Hristos. Mintea este activă în permanenţă. Ea este deschisă influenţelor bune sau rele. Aşa cum chipul omului este imprimat de lumina soarelui pe placa fotografică, tot aşa gândurile şi impresiile sunt imprimate şi ele în mintea copilului. Şi, fie că sunt lumeşti, fie că sunt sfinte, ele sunt imprimate aproape fără putinţa de a mai fi şterse. Atunci când copilul începe să raţioneze, mintea este receptivă în cel mai mare grad. De aceea, chiar primele lecţii sunt de mare importanţă. Aceste lecţii au o puternică influenţă în formarea caracterului. Dacă ele sunt bune şi dacă, pe măsura creşterii copilului, sunt urmate cu perseverenţă şi răbdare, destinul pământesc şi cel veşnic ale lui vor fi bine asigurate. Iată ce spune Cuvântul Domnului: "Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea" (Prov. 22,6). Părinţi, predaţi-vă copiii lui Dumnezeu şi spuneţi-le mereu că sunt ai Lui, că sunt mieluşeii turmei lui Hristos, aflaţi sub supravegherea adevăratului Păstor. Ana l-a închinat pe Samuel Domnului. Şi despre el stă scris: "Samuel creştea, Domnul era cu el şi n-a lăsat să cadă la pământ nici unul din cuvintele Sale." (1 Sam. 3,19). Cazul acestui profet şi judecător în Israel prezintă posibilităţile care stau înaintea unui copil ai căror părinţi cooperează cu Dumnezeu, făcându-şi lucrarea încredinţată lor. Copiii sunt o moştenire de la Domnul şi trebuie pregătiţi pentru a-I sluji. Aceasta este lucrarea care apasă asupra părinţilor şi educatorilor cu o forţă sacră şi, solemnă, lucrare de la care ei nu pot să se sustragă, şi pe care nu o pot ignora. Neglijarea acestei lucrări îi clasifică în rândul robilor necredincioşi. Dar atunci când sămânţa adevărului este semănată de timpuriu în inimă şi apoi îngrijită cu atenţie, există o răsplată. Hristos conchide astfel parabola: "Şi când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul" (Marcu 4,29). Când va veni secerişul pământului, vom vedea rezultatul muncii noastre, îi vom vedea pe aceia pentru care am lucrat şi ne-am rugat, strânşi în hambarul cerului. Şi astfel, vom intra în bucuria Domnului când El "va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va bucura." (Isaia 53,11).

Adeseori, mamei i se pare că munca ei este o treabă lipsită de importanţă. Lucrarea ei este rareori apreciată. Puţine din grijile şi poverile ei sunt cunoscute de alţii. Zilele ei sunt ocupate de o serie de mici îndatoriri, toate cerând efort răbdător, stăpânire de sine, tact, înţelepciune şi dragoste jertfitoare de sine. Şi totuşi, ea nu se poate lăuda cu ceea ce face, ca fiind o mare realizare. Ea a făcut ca, în cămin, toate să meargă bine. De multe ori, obosită şi prost dispusă, ea a încercat totuşi să le vorbească blând copiilor, să le întreţină interesul şi fericirea şi să călăuzească paşii lor micuţi pe calea dreaptă, pentru ca apoi să simtă că nu a făcut nimic. Dar nu este aşa. Îngerii din cer văd lucrarea mamei şi ştiu poverile şi grijile ei zilnice. Numele ei poate să nu fie cunoscut în lume, dar este scris în Cartea Vieţii Mielului. PREDÂND LECŢII PENTRU A FI UTILI Viaţa nu este dată pentru a o trăi în lenevie şi plăceri egoiste. Fiecăruia dintre cei care îşi vor dezvolta capacităţile date de Dumnezeu, îi stau înainte mari posibilităţi. Din acest motiv, instruirea tineretului este o chestiune de maximă importanţă. Fiecare copil născut în cămin este un credit sacru. Dumnezeu le spune părinţilor: "Luaţi acest copil şi creşteţi-l pentru Mine, pentru a putea fi o onoare la adresa Numelui Meu şi un canal prin care binecuvântările Mele să se reverse asupra lumii". Pentru a-l face pe copil potrivit pentru o astfel de viaţă, se cere ceva mai mult decât o educaţie parţială, unilaterală, care îi va dezvolta intelectul, în paguba capacităţilor fizice. Dezvoltarea necesită toate facultăţile - ale minţii şi ale trupului - şi asta este lucrarea pe care părinţii, ajutaţi de educator, trebuie să o facă pentru copiii şi tinerii aflaţi în grija lor. Primele lecţii sunt de mare importanţă. Se obişnuieşte trimiterea copiilor de foarte mici la şcoală, cerându-li-se să înveţe din cărţi lucruri care le forţează mintea şi, adeseori, să înveţe mu-zică. În multe cazuri, părinţii au posibilităţi limitate şi este nevoie de un efort financiar căruia foarte greu îi fac faţă, dar ei consideră că trebuie făcut totul pentru a asigura această linie artificială de educaţie. Nu este înţelept. Copilul nu trebuie suprasolicitat în nici o direcţie şi nu trebuie să înveţe muzică până nu este bine dezvoltat din punct de vedere fizic. Mama trebuie să fie profesorul, iar căminul şcoala în care orice copil primeşte primele lecţii. Însă aceste lecţii trebuie să includă obiceiuri practice. Mamelor, lăsaţi-vă micuţii să se joace în aer liber, lăsaţi-i să asculte cântecele păsărelelor şi să afle dragostea lui Dumnezeu, exprimată în frumoasele lucrări ale mâinilor Lui. Învăţaţi-i lecţiile simple din cartea naturii şi din lucrurile din jurul lor. Apoi, pe măsură ce mintea lor se dezvoltă, pot fi adăugate şi imprimate solid lecţii din cărţi. Dar învăţaţi-i, de asemenea, încă din cei mai timpurii ani, să fie folositori. Învăţaţi-i să fie conştienţi că, în calitate de membri ai gospodăriei, ei trebuie să-şi facă, fără nici o pretenţie, partea în ceea ce priveşte treburile casei şi să vadă un exerciţiu sănătos în îndeplinirea acestora. Este foarte important pentru părinţi să găsească sarcini utile pentru copiii lor, implicând responsabilităţi potrivite puterii şi vârstei. Copiilor trebuie să li se dea ceva de făcut, care nu doar să le asigure o ocupaţie, ci să-i şi intereseze. Mâinile şi minţile lor active trebuie puse la treabă din cei mai timpurii ani. Dacă părinţii neglijează să canalizeze energiile copiilor pe făgaşe utile, le fac un mare rău, deoarece Satana este gata să le găsească el ceva de făcut. COOPERAREA PĂRINTE - EDUCATOR Când copilul este destul de mare pentru a fi trimis la şcoală, profesorul trebuie să conlucreze cu părinţii şi pregătirea practică trebuie să continue ca o parte a studiilor şcolare. Sunt mulţi care se opun acestui gen de lucru manual în şcoli. Ei consideră că solicitările practice - de pildă, învăţarea unei meserii - sunt umilitoare, dar au o idee greşită despre adevărata demnitate. EXEMPLUL LUI HRISTOS În viaţa Sa pe pământ, Hristos a fost un exemplu pentru întreaga familie omenească, fiind ascultător şi de folos în cămin. El a învăţat meseria de tâmplar şi a lucrat cu mâinile Lui în micul atelier din Nazaret. Biblia spune despre El: "Iar Pruncul creştea şi Se întărea; era plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste El." (Luca 2,40). Lucrând în copilărie şi-n tinereţe, mintea şi trupul Lui se dezvoltau. El nu-Şi folosea puterile fizice fără chibzuinţă, ci astfel încât să şi le menţină în formă şi să poată face cea mai bună lucrare în orice privinţă. În copii şi-n tineri trebuie trezită ambiţia de a acţiona în direcţia realizării a ceva benefic lor şi util celorlalţi. Exerciţiul care dezvoltă mintea şi caracterul, care obişnuieşte mâinile să fie folositoare, care-l învaţă pe tânăr să-şi facă partea în rezolvarea sarcinilor căminului, este acela care asigură putere fizică şi care stimulează orice facultate. De asemenea, există o răsplată pentru hărnicie, pentru cultivarea obiceiului de a trăi pentru a face bine. Copiii celor care sunt mai bogaţi nu trebuie lipsiţi de marea binecuvântare de a avea ceva de făcut, ceva ce le sporeşte vigoarea minţii şi a muşchilor. Munca nu este un blestem, ci o binecuvântare. Dumnezeu a dat lui Adam şi Evei, necăzuţi în păcat, o frumoasă grădină de îngrijit. Era o lucrare plăcută şi, dacă prima pereche de oameni n-ar fi călcat porunca lui Dumnezeu, nici o lucrare altfel decât plăcută n-ar fi existat în lumea noastră Cei bogaţi nu trebuie lipsiţi de privilegiul şi binecuvântarea unui loc printre lucrătorii lumii. Ei trebuie să înţeleagă că sunt răspunzători de felul cum folosesc ceea ce le-a fost încredinţat, că energia, timpul, şi banii lor trebuie folosiţi în mod înţelept, nu în scopuri egoiste... Aprobarea lui Dumnezeu este împărtăşită cu dragoste pentru copiii care îşi asumă bucuros partea în îndatoririle gospodăriei, împărtăşindu-se din sarcinile tatălui şi ale mamei. Ei vor fi răsplătiţi cu sănătate fizică şi pace a minţii şi se vor bucura de plăcerea de a vedea cum părinţii participă şi ei la distracţiile lor, prelungindu-şi astfel viaţa. Copiii care sunt obişnuiţi cu îndatoriri practice vor ieşi din cămin ca nişte membri utili ai societăţii, cu o educaţie mult superioară celei obişnuite printr-o închidere de timpuriu în sala de clasă, când nici mintea şi nici trupul nu sunt suficient de tari pentru a suporta aşa ceva. Acasă şi la şcoală, prin sfat şi exemplu, copiii trebuie învăţaţi să fie corecţi, neegoişti, harnici. Ei nu trebuie lăsaţi să-şi petreacă timpul în trândăvie, mâinile lor nu trebuie să rămână inactive. Părinţii şi educatorii trebuie să conlucreze pentru îndeplinirea acestui obiectiv - dezvoltarea tuturor capacităţilor şi formarea unui caracter bun. Când părinţii îşi vor da seama de răspunderile lor, educatorii vor avea de făcut mult mai puţin. Cerul este interesat în această lucrare pentru tineri. Părinţii şi educatorii care, printr-o instruire înţeleaptă, şi într-o manieră calmă şi decisă îşi obişnuiesc copii să se gândească şi să se îngrijească de alţii, îi vor ajuta să-şi biruie egoismul şi le vor închide uşa în faţa multor ispite. Îngerii lui Dumnezeu vor coopera cu aceşti instructori credincioşi. Ei nu sunt mandataţi să facă această lucrare singuri, în schimb, vor da putere şi eficienţă celor care, în temere de Dumnezeu, caută să-şi educe copiii pentru a fi utili în viaţă. _ Şcolile noastre sunt mijlocul special prin care Domnul îi califică pe copii şi pe tineri pentru lucrare misionară. Părinţii trebuie să-şi înţeleagă responsabilitatea şi să-şi ajute copiii să pună preţ pe marile privilegii şi binecuvântări pe care Dumnezeu le oferă prin aceste instituţii. Dar educaţia lor în cămin trebuie să ţină pasul cu educaţia în aspectele misionare. În copilărie şi în adolescenţă, învăţătura practică şi cea teoretică trebuie să fie împletite. Copiii trebuie învăţaţi să li se arate cum să-i ajute pe tată şi pe mamă în micile treburi pe care sunt şi ei în stare să le facă. Mintea lor trebuie învăţată să gândească şi să reţină ceea ce au de făcut. Familiarizaţi cu obiceiuri practice în cămin, ei sunt învăţaţi să facă lucrări adecvate vârstei lor. Dacă sunt bine educaţi acasă, copiii nu vor fi găsiţi pe stradă, pentru a primi acea educaţie, la întâmplare, pe care o primesc atâţia. Părinţii care-şi iubesc în mod răspunzător copiii nu-i vor lăsa să crească cu obiceiuri de lenevie şi ignoranţă faţă de treburile casei. Ignoranţa nu este admisibilă la Dumnezeu şi nici favorabilă lucrării Sale.

COOPERARE ÎNTRE CĂMIN ŞI ŞCOALĂ Şcoala căminului este aceea în care băieţii şi fetele noastre trebuie pregătiţi pentru a urma în şcoala patronată de biserică. Părinţii trebuie să ţină permanent cont de asta şi, ca profesori în căminul lor, ei trebuie să-şi dedice toate capacităţile lui Dumnezeu, pentru a putea îndeplini nobila şi sfânta lor misiune. O instruire atentă, făcută cu credincioşie în cămin, este cea mai bună pregătire pe care copiii o pot primi pentru viaţa de şcolar. Părinţii înţelepţi îşi vor ajuta copiii să înţeleagă că, în viaţa de elev ca şi în cămin, trebuie să-şi dea silinţa să-I placă lui Dumnezeu, să fie o onoare pentru El. Pentru a-şi feri copiii de influenţe nesănătoase, părinţii trebuie să-i educe în principiile purităţii. Acei copii care, în cămin, se obişnuiesc cu ascultarea şi cu autocontrolul vor avea mai puţine dificultăţi în viaţa de şcoală şi vor evita multe dintre ispitele care-i asaltează pe tineri. Părinţii să-şi educe copiii în aşa fel, încât să fie fideli lui Dumnezeu în orice împrejurare şi în orice loc. Ei trebuie să creeze în jurul lor influenţe ce duc la fortificarea caracterului. Cu o astfel de educaţie, când vor fi trimişi departe, la şcoală, copii nu vor fi o pricină de tulburare sau nelinişte. Ei vor fi un sprijin pentru profesori şi un exemplu şi stimulent pentru colegii lor. CUM TREBUIE SĂ FIE UN PROFESOR În alegerea profesorului pentru copii, trebuie dovedită o mare atenţie. Profesorii şcolilor noastre trebuie să fie bărbaţi şi femei modeşti, lipsiţi de vanitate. Ei trebuie să fie lucrători conştiincioşi, plini de adevăratul spirit misionar, slujitori care au învăţat să-şi pună încrederea în Dumnezeu şi să lucreze în numele Lui. Ei trebuie să posede atributele caracterului lui Hristos - răbdare, bunătate, milă şi iubire. Iar în experienţa zilnică, ei trebuie să evidenţieze dreptatea şi neprihănirea Mântuitorului. Apoi, lucrând cu o influeţă plină de parfum, ei vor demonstra ce poate reuşi harul prin agenţii omeneşti, care Îl fac pe Dumnezeu încrederea lor. Fiecare dintre şcolile bisericii noastre să fie astfel administrată, încât Hristos să poată onora sălile de clasă cu prezenţa Sa. El nu va accepta o lucrare superficială, de mântuială. Profesorii să fie ei înşişi nişte ucenici care să-şi dea toată silinţa pentru a învăţa cum să-şi facă slujba cât mai eficientă. Ei trebuie să simtă permanent povara sufletelor - nu ca şi cum ei înşişi ar putea salva suflete, ci ca ajutoare ale lui Dumnezeu, având privilegiul de a-şi câştiga elevii pentru Hristos. Profesori, să nu existe nechibzuinţă în vorbirea voastră. În şcolile în care vă asumaţi rolul de educatori, fiţi în faţa elevilor un exemplu, prezentându-i în fiecare dimineaţă lui Dumnezeu în rugăciune. Apoi, aşteptaţi de la El putere pentru orice oră şi credeţi că El vă ajută. Făcând astfel, veţi avea afecţiunea copiilor. Nu este o treabă atât de grea a lucra cu copiii, şi pentru aceasta Îi mulţumim lui Dumnezeu. Avem un Ajutor infinit mai puternic decât suntem noi. O, sunt atât de recunoscătoare că nu trebuie să depindem de noi, ci de puterea de sus! Dacă viaţa voastră e ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, un Ajutor divin se află alături şi veţi fi una cu Mântuitorul şi una cu aceia pe care îi învăţaţi. Niciodată nu vă scoateţi în evidenţă pe voi, ci pe Hristos. Slăviţi-L, onoraţi-L înaintea lumii. Spuneţi: "Sunt sub steagul însângerat al Prinţului Emanuel. Sunt cu totul de partea Domnului." Arătaţi simpatie şi delicateţe în relaţiile cu elevii voştri. Daţi pe faţă dragostea lui Dumnezeu. Cuvintele pe care le rostiţi să fie blânde şi încurajatoare. Apoi, lucrând pentru elevii voştri, ce transformare va fi făcută în caracterele acelora care nu au fost corect educaţi acasă! Domnul îi poate face chiar şi pe profesorii mai tineri canale prin care să-Şi arate harul, dacă ei I se consacră.

CERÂND ASCULTARE Profesorul trebuie să manifeste un adevărat respect de sine, în tot ceea ce face. El nu-şi va permite să fie impulsiv, nu-i va pedepsi cu asprime pe copiii care au nevoie de o schimbare. El trebuie să înţeleagă că eul trebuie supus şi să nu uite niciodată că, mai sus de el, se află un Profesor divin, al cărui elev este şi sub al cărui control trebuie să fie întotdeauna. Umilindu-şi inima înaintea lui Dumnezeu, aceasta îi va fi înmuiată şi copleşită la gândul propriilor deficienţe. El va înţelege ceva din conţinutul cuvintelor: "Şi pe voi care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină." (Col. 1,21.22). Uneori, există în şcoală câte un element de dezordine, care face lucrarea foarte dificilă. Copiii care nu au primit acasă o bună educaţie provoacă multă tulburare şi, prin obrăznicia lor, întristează inima profesorului. Dar profesorul nu trebuie să se descurajeze. Încercările înseamnă experienţă. Dacă elevii sunt neascultători şi nesupuşi, este cu atât mai multă nevoie de efort susţinut. Tocmai faptul că există astfel de elevi este unul dintre motivele pentru care au fost înfiinţate şcolile noastre. Copiii ai căror părinţi au neglijat să-i educe şi să-i disciplineze trebuie, dacă e posibil, să fie salvaţi. În şcoală, la fel ca şi în cămin, trebuie să existe o disciplină bine gândită. Profesorul trebuie să instituie reguli pentru conduita elevilor săi. Acestea trebuie să nu fie multe, dar să fie bine cumpănite şi apoi impuse. Fiecare principiu implicat în aceste reguli trebuie astfel prezentat elevului, încât acesta să fie convins de justeţea lui. Astfel, el se va simţi responsabil, văzând că regulile la stabilirea cărora şi el a ajutat sunt respectate.

PĂRINŢII SĂ ÎNTĂREASCĂ MÂINILE PROFESORULUI Profesorul nu trebuie lăsat să poarte de unul singur povara lucrării sale. El are nevoie de simpatia, bunătatea, conlucrarea şi dragostea oricărui membru al bisericii. Părinţii trebuie să-l încurajeze pe educator, arătând că-i apreciază eforturile. Niciodată ei nu trebuie să rostească sau să facă ceva ce ar încuraja nesupunerea copiilor lor faţă de profesor. Dar eu ştiu că mulţi părinţi nu cooperează cu profesorul. Ei nu întreţin în cămin buna influenţă exercitată în şcoală. În loc să adopte în cămin principiile ascultării, învăţate în şcoală, ei îşi lasă copiii să facă ce vor, să umble de colo-colo, fără nici o restricţie. Iar dacă profesorul îşi exercită autoritatea, cerând ascultare, copiii vin la părinţi cu o relatare exagerată, deformată, a felului în care au fost trataţi. Profesorul se poate să nu fi făcut decât ceea ce era datoria lui dureroasă de făcut, dar părinţii dau dreptate copiilor, chiar dacă aceştia sunt vinovaţi. Şi, de multe ori, acei părinţi care ei înşişi sunt aspri cu copiii, sunt cei mai nerezonabili atunci când aceştia sunt disciplinaţi la şcoală. Sunt unii membri ai bisericii noastre care s-au grăbit să facă presupuneri nefavorabile şi să vorbească defăimător la adresa profesorului în faţa altor membri şi chiar în prezenţa copiilor. Unii au vorbit necontrolat şi urât despre profesor, fără a fi înţeles bine problema care era în cauză. Aşa ceva nu trebuie să existe. Acela care crede că profesorul a greşit trebuie să urmeze instrucţiunile Cuvântului: "Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur" (Mat. 18,15). Până nu a făcut acest pas, nimeni nu are dreptul să spună şi altora greşeala unui frate de-al său. Părinţi, când un profesor al şcolii noastre încearcă să vă educe şi disciplineze copiii, pentru ca ei să poată obţine viaţa veşnică, nu-i criticaţi activitatea în prezenţa acestora, chiar dacă consideraţi că el este prea sever. Dacă doriţi ca ei să-şi predea inima Mântuitorului, sprijiniţi eforturile profesorului pentru salvarea lor. Este mult mai bine pentru copii ca, în loc de critică, să audă de pe buzele mamei cuvinte de apreciere la adresa lucrării profesorului! Astfel de vorbe formează impresii durabile în mintea copiilor şi-i influenţează pentru respectul faţă de profesor. Nu trebuie să ne frământăm atât de mult cu privire la ce fac alţii, ci să fim atenţi la ce facem noi. Dacă, urmând o şcoală a noastră, copiii nu dau rezultate bune, părinţii nu trebuie să-l acuze pe nedrept pe profesor. Mai degrabă să se cerceteze pe ei înşişi, pentru a vedea dacă sunt sau nu nişte educatori după voia lui Dumnezeu. În multe cazuri, copiii sunt neglijaţi în cămin şi aici sunt mult mai dezonoraţi decât la şcoală. Dacă unii copii, care ani de zile au fost lăsaţi la voia dorinţelor şi înclinaţiilor lor, sunt acum, prin eforturile profesorului, conduşi la o viaţă asemenea vieţii lui Hristos, vor face părinţii, din această cauză, critici răuvoitoare cu privire la acest profesor? Metoda de guvernare a lui Dumnezeu este un exemplu de cum trebuie educaţi copiii. Nu există oprimare în lucrarea Domnului şi nu trebuie să existe nici în cămin, nici în şcoală. Nici părinţii şi nici educatorii nu trebuie să admită ca nerespectarea cuvântului lor să fie ignorată. Dacă ei nu-i îndreaptă pe copii atunci când fac rău, Dumnezeu le va cere socoteală pentru această neglijare. Trebuie să fie însă atenţi, la admonestări. Blândeţea să facă legea în cămin şi legea în şcoală. Copiii să fie învăţaţi să ţină Legea Domnului, şi o fermă, dar iubitoare influenţă să-i oprească de la rău. Părinţii trebuie să nu uite că mult mai mult va fi realizat prin lucrarea şcolilor noastre, dacă ei sunt conştienţi de avantajul de care se vor bucura copiii lor în aceste şcoli şi vor colabora din toată inima cu profesorul. Prin rugăciune, răbdare şi îngăduinţă, părinţii pot anihila mult din răul produs de lipsa răbdării şi de indulgenţa neînţeleaptă. Părinţii şi profesorul trebuie să lucreze împreună. Părinţii să nu uite că ei înşişi vor fi ajutaţi de prezenţa în comunitate a unui profesor serios şi temător de Dumnezeu. Părinţi, faceţi tot ce vă stă în putinţă, pentru a forma în copiii voştri caractere după voia lui Dumnezeu. Folosiţi-vă orice capacitate în efortul de a vă salva mica turmă. Puterile iadului se unesc pentru pieirea ei, dar Dumnezeu vă va înălţa un standard împotriva duşmanului. Rugaţi-vă mai mult. Blând şi iubitor, învăţaţi-vă copiii să vină la Dumnezeu ca la un Tată ceresc. Prin exemplul propriu, învăţaţi-i stăpânirea de sine şi altruismul. Învăţaţi-i că Isus nu a trăit pentru Sine. Adunaţi razele luminii divine, ce strălucesc în calea voastră. Umblaţi în lumină, după cum Hristos este în lumină. Lucrând pentru a vă ajuta copiii să-I slujească lui Dumnezeu, cele mai provocatoare încercări vor veni asupra voastră; dar, să nu vă pierdeţi, curajul ci agăţaţi-vă de Isus. El spune: "Dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine" (Isaia 27,5). Când apare vreo problemă, întrebaţi-L pe Domnul ce să faceţi. Dacă vreţi să nu recurgeţi la vorbe aspre, Domnul vă va arăta calea. El vă va ajuta să vă folosiţi darul vorbirii într-o manieră atât de creştinească, încât pacea şi dragostea vor domni în cămin. Urmând un plan consecvent de acţiune, veţi putea fi nişte evanghelişti în cămin, nişte slujitori ai harului, pentru copiii voştri. O ÎNŢELEGERE PLINĂ DE COMPASIUNE Acolo unde a fost înfiinţată o şcoală a noastră, nu trebuie cu nici un chip să se renunţe la lucrarea de educaţie, decât în cazul în care Dumnezeu arată clar că trebuie să se facă astfel. Poate părea că influenţe adverse conspiră împotriva şcolii, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, profesorul poate face o mare lucrare de salvare, schimbând mersul lucrurilor. Dacă operează cu răbdare, seriozitate şi perseverenţă, urmând direcţiile lui Hristos, lucrarea de reformă, pe care o face în şcoală, se poate extinde în căminele copiilor, creându-le o atmosferă mai pură, mai cerească. Aceasta înseamnă cu adevărat lucrare misionară la cel mai înalt nivel. Dacă părinţii îşi fac cu credincioşie partea, lucrarea educatorului va fi mult uşurată. Speranţa şi curajul lui vor creşte. Părinţii ale căror inimi sunt pline de iubirea lui Hristos se vor abţine de la vânarea de greşeli şi vor face tot ce le stă în putere pentru a-l încuraja şi ajuta pe acela pe care l-au ales ca educator pentru copiii lor. Ei vor fi dispuşi să aibă încredere că acesta este la fel de conştiincios în lucrarea cu copiii lor, cum sunt şi ei. Educatorii din cămin şi educatorii din şcoală trebuie să aibă o înţelegere plină de simpatie, fiecare pentru munca celuilalt. Ei trebuie să conlucreze armonios, plini de acelaşi spirit misionar, străduindu-se împreună pentru binele fizic, mintal şi spiritual al copiilor şi pentru formarea în ei a unor caractere ce vor rezista la testul ispitei. ŞCOLI ACASĂ În vreme ce continuăm să înfiinţăm şcolii ale bisericii, va trebui să găsim o soluţie şi pentru copiii aflaţi în zone unde nu poate exista o şcoală. Pe cât posibil, toţi copiii noştri trebuie să se bucure de privilegiul unei educaţii creştine. Pentru aceasta, sunt cazuri când trebuie să înfiinţăm şcoli de-ale noastre acasă. Ar fi bine dacă mai multe familii vecine s-ar uni şi ar angaja un profesor credincios, temător de Dumnezeu, care să le ofere părinţilor acel ajutor necesar la educarea copiilor lor. Aceasta va fi o mare binecuvântare pentru multe grupe izolate de păzitori ai Sabatului şi o iniţiativă mult mai plăcută Domnului decât aceea adoptată uneori, de a-i trimite pe copii departe de casă, pentru a frecventa una dintre şcolile noastre mari. Micile noastre grupe de păzitori ai Sabatului trebuie să ţină sus lumina înaintea vecinilor lor. Iar copiii pot fi de mare ajutor părinţilor, după încheierea orelor de clasă. Căminul creştin bine pus la punct, este locul cel mai bun în care tinerii pot primi o educaţie de la părinţi, conform cu porunca Domnului. Anii gingaşi ai copilăriei sunt anii de mare responsabilitate pentru taţi şi mame. Părinţii au de îndeplinit o misiune sacră în învăţarea copiilor lor să participe la purtarea poverilor gospodăriei, să se mulţumească cu o hrană simplă şi cu haine nepretenţioase, dar îngrijite. Pretenţiile părinţilor trebuie să fie întotdeauna rezonabile. Bunătatea trebuie manifestată nu printr-o indulgenţă nesăbuită, ci printr-o înţeleaptă conducere. Părinţii trebuie să-i înveţe pe copiii lor cu blândeţe, fără cicăleală sau vânare de greşeli, căutând să-şi lege inima de inima lor prin şnururile de mătase ale iubirii. Cu toţii, taţi şi mame, educatori, fraţi şi surori mai mari, trebuie să devină o forţă educatoare, care să promoveze orice interes spiritual şi să aducă în cămin şi-în şcoala de acasă o atmosferă sănătoasă, care-i va ajuta pe cei mici să crească potrivit voinţei Domnului. STUDIUL BIBLIEI ÎN CĂMIN Copiii noştri sunt proprietatea lui Dumnezeu; ei au fost cumpăraţi cu un preţ. Acest gând trebuie să ne inspire în tot ceea ce facem pentru ei. Cea mai eficientă metodă de a le face posibilă mântuirea şi de a-i scoate din calea ispitei este instruirea lor constantă în Cuvântul lui Dumnezeu. Devenind elevi împreună cu copiii lor, părinţii vor descoperi că ei înşişi cresc mai repede în har şi în cunoaşterea adevărului. Necredinţa va dispărea, sporind credinţa şi activitatea, iar încrederea şi certitudinea se vor adânci pe măsura urmării căii cunoaşterii lui Dumnezeu. Rugăciunile lor vor determina o transformare, ei devenind mai sârguincioşi şi mai sinceri. Hristos este capul bisericii Sale, infailibila legătură a poporului Său. El va oferi harul Său necesar celor care Îl caută pentru înţelepciune şi învăţătură. Dumnezeu ar vrea ca noi să vedem aceste lucruri în sfânta lor importanţă. Este privilegiul fraţilor, surorilor şi al părinţilor de a coopera, învăţându-i pe cei mai mici să guste bucuria vieţii cu Isus, şi obişnuindu-i să urmeze exemplul Său. Copiilor mai mari din aceste familii izolate, le spun: Nu trebuie ca toţi să-şi lase răspunderile gospodăreşti pentru a urma şcolile noastre, în vederea obţinerii unei pregătiri pentru lucrare. Nu uitaţi că în mijlocul căminului este de făcut o mare lucrare pentru Maestru. În cămin se află copiii mai mici, care trebuie educaţi, uşurând astfel poverile mamei. Membrii mai mari ai familiei să nu uite că această parte a viei Domnului are nevoie de o îngrijire credincios şi să se hotărască să-şi pună la lucru cele mai bune capacităţi pentru a face căminul atrăgător şi pentru a se ocupa în mod blând şi înţelept de copiii mai mici. Există în căminele noastre tineri pe care Domnul i-a înzestrat cu capacitatea de a oferi altora cunoştinţa dobândită de ei. Aceştia trebuie să-şi dea silinţa pentru a păstra proaspete în mintea lor lecţiile spirituale. Şi, învăţând pe alţii, ei înşişi pot învăţa, devenind astfel elevi şi profesori în acelaşi timp. Ei vor descoperi idei noi şi orele de studiu le vor fi în egală măsură plăcere şi câştig. AGENŢI MISIONARI Le spun taţilor şi mamelor: puteţi fi educatori în căminele voastre, puteţi fi agenţi misionari. Părinţii trebuie să simtă ne-voia de a fi misionari în cămin, nevoia de a păstra atmosfera căminului liberă de influenţa vorbirii aspre, nevoia de a face din cămin un loc unde îngerii lui Dumnezeu să poată intra, binecuvânta şi încununa cu succes eforturile depuse. Părinţii să se unească pentru a asigura un loc de instruire zilnică pentru copiii lor, alegând ca profesor pe cineva care este apt pentru această lucrare şi care, ca un serv consacrat al lui Hristos, va creşte el însuşi în cunoştinţă, pe măsură ce împarte învăţătură. Profesorul care s-a consacrat în slujba Domnului va fi capabil de o lucrare hotărâtă în serviciul misionar şi-i va educa pe copii în acelaşi spirit. Taţii şi mamele trebuie să coopereze cu profesorul, lucrând cu sârg pentru mântuirea copiilor lor. Dacă părinţii îşi vor da seama de importanţa acestor mici centre de educaţie, cooperând la lucrarea pe care Dumnezeu o doreşte făcută în această vreme, planurile vrăjmaşului cu copiii noştri vor suferi mult.

"Învăţaţi pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, după ce va îmbătrâni, nu se va abate de la ea" (Prov. 22,6). Copiii sunt de multe ori ispitiţi să se supere când li se interzice ceva. Dar, mai târziu, ei îi vor binecuvânta pe părinţii lor pentru credincioasa îngrijire şi stricta supraveghere care i-a păzit şi călăuzit în anii lor de lipsă de experienţă. Dragi profesori, când vă gândiţi la nevoia voastră de putere şi de călăuzire, - nevoie pe care nu poate să o satisfacă nici un izvor omenesc, - vă implor să vă îndreptaţi atenţia la făgăduinţele Aceluia care este Minunat, Sfetnic. "Iată", spune El, "că ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide" (Apoc. 3,8); "Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde" (Ier. 33,3); "Te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta" (Ps. 32,8); "În toate zilele, până la sfârşitul veacului", "Eu sunt cu voi." (Mat. 28,20).

Aceasta fiind pregătirea cea mai înaltă pentru lucrarea voastră, vă îndrept atenţia spre cuvintele, viaţa şi metodele celui mai mare Învăţător. Vă implor, gândiţi-vă la El. Iată adevăratul vostru ideal. Priviţi-L, meditaţi la El, până când Spiritul adevăratului Învăţător va lua în stăpânire inima şi viaţa voastră. Privind "ca într-o oglindă slava Domnului", veţi fi "schimbaţi în acelaşi chip al Lui" (2 Cor. 3,18). - (Education, pag. 282)

Părinţii trebuie să aibă permanent în minte obiectivul ce trebuie atins - perfecţiunea caracterelor copiilor lor. Acei părinţi care-şi educă bine copiii, dezrădăcinând din viaţa lor orice trăsătură rea, îi califică pentru a deveni misionari ai lui Hristos în adevăr, dreptate şi sfinţenie. Cel care, în copilăria sa, slujeşte lui Dumnezeu, unind "cu credinţa fapta, cu fapta cunoştinţa, cu cunoştinţa înfrânarea, cu înfrânarea răbdarea, cu răbdarea evlavia, cu evlavia dragostea de fraţi, cu dragostea de fraţi iubirea de oameni" (2 Petru 1,5-7), se pregăteşte pentru a auzi şi a răspunde chemării: "Vino, copile, intră într-o şcoală mai înaltă!" Credeţi că nu vom mai învăţa nimic în cer? Nu avem nici cea mai slabă idee despre ceea ce se va deschide atunci înaintea ochilor noştri. Ne vom plimba împreună cu Hristos pe lângă râuri de viaţă. El ne va arăta frumuseţea şi slava naturii şi ne va descoperi ce este El pentru noi şi ce suntem noi pentru El. Adevărul pe care acum, datorită limitelor noastre, nu-l putem cunoaşte îl vom cunoaşte atunci.

Nici o şcoală şi nici colegiul nostru nu pot asigura condiţiile pentru clădirea caracterului copilului pe o temelie bună, aşa cum o poate face căminul. ŞCOALA BISERICII "Unde este turma care-ţi fusese dată, turma de care erai aşa de mândru?" RĂSPUNDEREA NOASTRĂ Nimic nu este de o mai mare importanţă ca educarea copiilor şi a tinerilor noştri. Biserica trebuie să manifeste şi să stârnească un profund interes în această lucrare, pentru că acum, mai mult ca oricând, Satana şi oştirea lui sunt hotărâţi să-i înşele pe tineri sub standardul întunecat, ce conduce spre ruină şi moarte. Dumnezeu a desemnat biserica drept străjer, care să manifeste o grijă geloasă pentru tinerii şi copiii ei - o santinelă care să vadă apropierea inamicului şi să dea semnalul de avertizare. Dar biserica nu realizează această situaţie. Ea doarme în post. În acest timp de primejdie, taţii şi mamele trebuie să se trezească şi să lucreze decisiv, altfel mulţi dintre tineri vor fi pierduţi pentru veşnicie. Facem eforturi susţinute pentru mulţimea de oameni din jurul nostru şi avansăm lucrarea în câmpuri străine, dar nimic din acestea nu ne poate scuza pentru neglijarea educării copiilor şi a tinerilor noştri. Ei trebuie pregătiţi să devină lucrători pentru Dumnezeu. Prin sfat şi exemplu, atât părinţii, cât şi educatorii trebuie să imprime principiile adevărului şi dreptăţii în mintea şi inima tinerilor, astfel încât să devină bărbaţi şi femei tari ca şi oţelul pentru Dumnezeu şi cauza Sa. Părinţii şi educatorii nu apreciază măreţia lucrării de educare a tinerilor, care le-a fost dată. Experienţa copiilor lui Israel a fost consemnată pentru noi, cei "peste care a venit sfârşitul veacurilor" (1 Cor. 10,11). Ca şi în acele vremuri, acum Domnul ar vrea să-Şi aibă copiii adunaţi nu în şcoli în care predomină influenţele lumeşti, ci în şcolile noastre, în care Cuvântul lui Dumnezeu constituie temelia educaţiei. Dacă ar trebui să lucrăm vreodată cu maximă seriozitate, acum este acel moment. Vrăjmaşul presează din toate părţile asemenea unui potop. Numai puterea lui Dumnezeu ne poate salva copiii ca să nu fie măturaţi de valul răului. Răspunderea aflată asupra părinţilor, educatorilor şi a membrilor bisericii - aceea de a-şi face partea în cooperarea cu Dumnezeu - este mai mare decât o pot exprima cuvintele. A-i pregăti pe tineri să devină oşteni adevăraţi ai Domnului Isus Hristos este cea mai nobilă lucrare care i-a fost încredinţată vreodată omului. Numai acei bărbaţi şi femei consacrate, care iubesc copiii şi pot vedea în ei suflete ce trebuie salvate pentru Maestru, trebuie aleşi ca profesori în şcolile noastre. Acei profesori care studiază Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum trebuie vor fi conştienţi de valoarea sufletelor aflate în grija lor şi de la ei vor primi copiii o adevărată educaţie creştină. În scenele finale ale istoriei acestui pământ, mulţi dintre copii şi tineri vor uimi lumea prin mărturia lor pentru adevăr, care va fi prezentată de ei cu simplitate, dar cu duh şi tărie. Ei au fost învăţaţi temerea de Domnul şi inimile lor au fost sensibilizate printr-un studiu atent şi plin de rugăciune, al Bibliei. În viitorul apropiat, mulţi copii vor fi dăruiţi cu Duhul lui Dumnezeu şi vor face o lucrare, proclamând adevărul, care, la vremea aceea, nu va putea fi făcută de membrii mai în vârstă ai bisericii. Domnul va folosi şcoala bisericii ca un ajutor pentru părinţi în educarea şi pregătirea copiilor lor, pentru vremea ce ne stă înainte. De aceea, biserica trebuie să ia în serios lucrarea şcolară, făcând din ea ceea ce Domnul doreşte să fie.

Nu ne putem permite să despărţim pregătirea spirituală de cea intelectuală. Pregătirea intelectuală a copiilor trebuie echilibrată de o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a căilor Sale. Acest adevăr stă la temelia întregii cunoaşteri adevărate. Locul nesfintei rivalităţi pentru onoarea lumii trebuie să fie luat de cea mai nobilă ambiţie a elevilor noştri de a ieşi din şcoală misionari pentru Dumnezeu, educatori care îi vor învăţa pe alţii ceea ce ei au învăţat. Elevii care termină şcoala cu această ţintă vor aduce la Hristos nu numai bărbaţi şi femei, ci şi copii şi tineri. Ei vor face în lume o lucrare pe care toate puterile răului nu o pot împiedica.

Educatori, trebuie să vă conştientizaţi atât răspunderile, cât şi privilegiile. Vă întrebaţi, poate: "Cine este destul de capabil pentru această lucrare?" "Harul Meu îţi este de-ajuns" (2 Cor. 12,9) este asigurarea Marelui Educator. Dacă-L laşi pe Isus în afara problemei, fără a căuta ajutorul Său, într-adevăr, misiunea îţi este fără speranţă. Dar, în înţelepciunea şi puterea Lui, poţi reuşi în chip nobil.

LUCRAREA CARE TREBUIE FĂCUTĂ PENTRU COPIII NOŞTRI Mi s-a atras atenţia asupra bisericilor răspândite în diferite localităţi şi mi s-a arătat că puterea lor depinde de creşterea lor în utilitate şi eficienţă În toate bisericile noastre trebuie să existe şcoli, iar în aceste şcoli, buni profesori misionari. Este cât se poate de important ca profesorii să fie pregătiţi pentru a-şi face bine partea în importanta lucrare de educare a copiilor păzitorilor Sabatului, nu numai în cultura generală, ci şi în Scripturi. Aceste şcoli, înfiinţate în diferite localităţi şi conduse de bărbaţi şi femei, după caz, cu temere de Dumnezeu, vor fi făcute după aceleaşi principii cu şcolile profeţilor. O grijă deosebită trebuie acordată educării tineretului. Copiii trebuie educaţi pentru a deveni misionari; ei trebuie ajutaţi să înţeleagă limpede ce trebuie să facă pentru a fi mântuiţi. Puţini dintre ei au o instruire esenţială în cele sfinte. Dacă au o experienţă religioasă, profesorii vor putea să comunice elevilor lor cunoştinţa dragostei lui Dumnezeu, pe care o deţin. Aceste lecţii pot fi predate numai de cei care sunt, ei înşişi, convertiţi cu adevărat. Aceasta este cea mai nobilă lucrare misionară pe care vreun om şi-o poate asuma. Chiar de mici, copiii trebuie învăţaţi să citească, să scrie, să descifreze imagini, să aibă răspunderile lor. Ei pot înainta pas cu pas în această cunoaştere. Dar, înainte de orice altceva, ei trebuie învăţaţi că temerea de Domnul este începutul înţelepciunii. Ei trebuie învăţaţi rând pe rând, sfat după sfat, puţin câte puţin; dar obiectivul principal al profesorului trebuie să fie învăţarea copiilor să-L cunoască pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos, pe care El L-a trimis. Învăţaţi-i pe copii că, peste tot, păcatul este definit de Scriptură drept "fărădelege" (1 Ioan 3,4)... Învăţaţi-i într-un limbaj simplu că trebuie să fie ascultători de părinţi şi să-şi predea ini-mile lui Dumnezeu. Isus aşteaptă să-i primească şi să-i binecuvânteze, dacă vor veni la El, cerându-I să le ierte toate fărădelegile şi să-i despovăreze de păcate. Iar când Îl roagă să le ierte toate fărădelegile, ei trebuie să-L creadă că aşa va face. Dumnezeu vrea ca orice copil de vârstă fragedă să fie copilul Lui, să fie adoptat în familia Sa. Oricât de mici ar fi, copiii pot fi membri ai căminului credinţei şi pot avea o experienţă cât se poate de valoroasă. Pot avea o inimă blândă şi dispusă să primească impresii durabile. Pot avea inimile pline de încredere şi iubire faţă de Isus şi pot trăi pentru Mântuitorul. Hristos va face din ei mici misionari. Întregul curs al gândurilor lor va fi schimbat şi păcatul nu le va mai apărea drept ceva de dorit, ci ceva de ocolit şi de urât. Copiii mici, la fel ca şi cei mai mari, vor avea de câştigat de pe urma acestei educaţii şi, uşurând astfel realizarea planului de mântuire, profesorii vor primi binecuvântări în aceeaşi măsură cu elevii lor. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu va imprima lecţiile în mintea receptivă a copiilor şi ei vor înţelege ideile adevărului biblic, în simplitatea lor. Iar Domnul le va da acestor copii experienţă misionară. El le va inspira gânduri pe care chiar profesorii lor nu le-au avut. Copiii care sunt educaţi vor fi martori ai adevărului. Profesorii nervoşi, uşor iritabili, nu trebuie aşezaţi în faţa tinerilor. Ei trebuie să-i iubească pe copii, fiindcă aceştia sunt membri mai tineri ai familiei Domnului. Domnul Se va interesa de aceşti copii, ca şi de părinţii lor. "Unde este turma care-ţi fusese dată, turma de care erai aşa de mândru?" (Ieremia 13,20). În lucrarea de educare a copiilor şi tinerilor, profesorii nu trebuie să-şi permită nici un cuvânt sau gest necontrolat, pentru că, făcând aşa, transmit elevilor acelaşi spirit pe care ei îl posedă. Domnul ar vrea ca în şcolile noastre primare şi, de asemenea, în cele de grad mai înalt, îngerii Săi să poată umbla, iar ordinea şi principiile de conducere să fie ordinea şi principiile cerului. Aşa ceva mulţi cred că este imposibil; dar orice şcoală trebuie să înceapă cu aceasta şi să se străduiască să păstreze spiritul lui Hristos în ordine, comunicare, instruire, iar profesorii să se aşeze în conul de lumină în care Dumnezeu îi poate folosi ca agenţi ai Săi, pentru a reflecta caracterul Său. Educatorii trebuie să ştie că, în calitate de instructori temători de Dumnezeu, ei au la orice oră ajutoare pentru a imprima în inima copiilor valoroasa lecţie dată. Domnul lucrează împreună cu orice profesor consacrat şi este în interesul profesorului, să fie conştient de aceasta. Educatorii care se află sub controlul lui Dumnezeu primesc har, adevăr şi lumină prin Duhul Sfânt, pentru a le împărtăşi copiilor. Ei lucrează pentru cel mai mare Educator pe care lumea L-a avut vreodată şi cât de nepotrivit ar fi ca ei să aibă un duh lipsit de bunătate, o voce aspră, plină de mânie! Prin aceasta, ei ar transmite propriile defecte copiilor. O, de-am înţelege ce am putea realiza, dacă am învăţa de la Isus! Izvoarele cereşti de pace şi bucurie, desferecate în sufletul educatorului de cuvintele minunate ale inspiraţiei, vor deveni un puternic râu al influenţei, binecuvântându-i pe toţi cu care acesta intră în contact. Să nu vă gândiţi că Biblia va fi o carte plictisitoare pentru copii. Cu un instructor înţelept, Cuvântul va deveni din ce în ce mai de dorit, va fi pentru copii ca pâinea vieţii, care nu se învecheşte niciodată. Există în Biblie o prospeţime şi o frumuseţe care îi atrage şi îi încântă pe copii şi pe tineri. Ea este ca soarele care radiază pe pământ, oferindu-şi strălucirea şi căldura, fără însă a le termina vreodată. Prin lecţiile din istoria biblică şi în doctrină, copiii şi tinerii vor afla că toate celelalte cărţi sunt inferioare Scripturii. Ei pot găsi în Biblie fântâna harului şi a iubirii. Duhul Sfânt şi plin de învăţăminte al lui Dumnezeu este în Cuvântul Său. O nouă şi preţioasă lumină străluceşte cu putere de pe fiecare pagină. Adevărul este scos la iveală prin ele, iar cuvintele şi propoziţiile, strălucind şi potrivindu-se cu orice ocazie, sunt glasul lui Dumnezeu care vorbeşte. Avem nevoie să-L recunoaştem pe Duhul Sfânt ca luminător al nostru. Lui Îi place să Se adreseze copiilor şi să le descopere frumuseţile şi bogăţiile Cuvântului. Făgăduinţele rostite de Marele Învăţător vor captiva simţurile şi vor anima sufletul copilului cu o putere spirituală care este divină. În mintea lor receptivă, se va dezvolta o familiarizare cu lucrurile sfinte, care va fi ca o baricadă împotriva ispitelor vrăjmaşului. Lucrarea educatorilor este o lucrare importantă. Ei trebuie să facă din Cuvântul lui Dumnezeu meditaţia lor. Dumnezeu va comunica prin Duhul Său Sfânt cu sufletul. Rugaţi-vă, în vreme ce studiaţi: "Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii tale" (Ps. 119,18). Atunci când, prin rugăciune, educatorul se va sprijini pe Dumnezeu, Duhul lui Hristos va veni peste el, şi Dumnezeu va lucra astfel prin el, la mintea elevului. Duhul Sfânt umple mintea şi inima cu speranţă, curaj şi imagini biblice, care vor fi transmise elevului. Cuvintele adevărului vor creşte în importanţă şi vor căpăta o lărgime şi o adâncime ale înţelesului pe care niciodată instructorul nu le-a visat. Frumuseţea şi valoarea Cuvântului lui Dumnezeu au o influenţă transformatoare asupra minţii şi caracterului; scânteile iubirii cerului vor cădea în inima copiilor ca o inspiraţie. Putem aduce la Hristos sute şi mii de copii, dacă vom lucra pentru ei. (Special Testimonies to the Battle Creek Church - 15 Decembrie, 1897, Cooranbong). LUCRAREA ŞCOLII BISERICII Biserica are o lucrare specială de făcut în educarea şi pregătirea copiilor ei, pentru ca aceştia, frecventând unele şcoli sau oricare alte societăţi, să nu poată fi influenţaţi de cei cu obiceiuri rele. Lumea este plină de fărădelege şi de neglijarea voinţei lui Dumnezeu. Oraşele au devenit asemenea Sodomei, şi copiii noştri sunt zilnic expuşi multor rele. Aceia care frecventează şcolile publice se asociază adesea cu copiii care au fost mai neglijaţi decât ei, copii care, dincolo de timpul petrecut în sălile de clasă, sunt lăsaţi să capete o educaţie a străzii. Inima tinerilor este uşor impresionabilă, şi, dacă cei din preajma lor nu au un caracter bun, Satana îi va folosi pe aceşti copii nesupravegheaţi să-i influenţeze pe copiii care sunt mai atent educaţi. Astfel, înainte ca părinţii păzitori ai Sabatului să-şi dea seama, copiii lor învaţă lecţiile depravării, iar sufletele lor sunt corupte... NEVOIA DE ŞCOLI ALE BISERICII Multe familii, care în scopul educării copiilor lor se mută în locuri unde există mari şcoli ale noastre, ar face un serviciu mai bun Domnului, dacă ar rămâne acolo unde sunt. Ei trebuie să încurajeze comunitatea din care fac parte, ca să înfiinţeze o şcoală a bisericii, în care copiii din zonă să poată primi o completă şi practică educaţie creştină. Ar fi mult mai bine pentru copiii lor, pentru ei înşişi şi pentru cauza lui Dumnezeu dacă ar rămâne în bisericile mai mici, acolo unde este nevoie de ajutorul lor, în loc să meargă în comunităţi mai mari, unde, din cauză că nu este nevoie de ei, există o constantă ispită de a cădea în inactivitate spirituală. Oriunde se află o mică grupă de păzitori ai Sabatului, părinţii trebuie să se unească pentru a asigura un loc pentru şcoală, în care copiii şi tinerii lor să poată învăţa. Ei vor angaja un profesor creştin care, ca un misionar devotat, îi va educa pe copii astfel încât să devină şi ei misionari... CARACTERUL ŞCOLILOR BISERICII ŞI AL PROFESORILOR LOR Caracterul lucrării făcute în şcolile bisericii noastre trebuie să fie de cea mai înaltă calitate. Isus Hristos, Răscumpărătorul, este singurul remediu pentru o educaţie greşită, iar lecţiile din Cuvântul Său vor fi prezentate în permanenţă tinerilor, sub cea mai atractivă formă. Disciplina şcolii trebuie să completeze educaţia de acasă, şi atât în cămin, cât şi la şcoală, simplitatea şi evlavia trebuie menţinute. Va trebui să fie găsiţi bărbaţi şi femei care au talent pentru a lucra în aceste mici şcoli şi care nu pot lucra pentru profit într-una mai mare. Pe măsură ce predau studii biblice, ei înşişi îşi vor îmbogăţi educaţia. Va trebui să fim foarte precauţi în alegerea profesorilor, ştiind că aceasta este o problemă solemnă. Selecţia o vor face oameni înţelepţi, care au discernământ în privinţa caracterului, pentru că este nevoie de cel mai mare talent pentru educarea şi modelarea minţii tinerilor şi pentru a desfăşura cu succes multele aspecte ale lucrării ce trebuie făcute de profesori în şcolile noastre. Nimeni cu o slabă pregătire profesională nu trebuie pus la lucru în vreuna din şcolile noastre. Nu puneţi ca profesori pentru educarea copiilor mici profesori fără experienţă, care nu au încă abilitatea de a conduce, deoarece eforturile lor nu vor putea împiedica dezordinea. Ordinea este prima lege a cerului şi, sub acest aspect, fiecare şcoală a noastră trebuie să fie un model al cerului. Este dăunător să-i expui pe elevi influenţei unor profesori mândri şi lipsiţi de afecţiune. Un astfel de profesor va face mult rău copiilor, acestor caractere aflate în plină şi rapidă formare. Dacă profesorii nu sunt dispuşi să se supună lui Dumnezeu, dacă nu au dragoste pentru copiii pe care îi conduc sau dacă manifestă părtinire pentru cei care le încântă imaginaţia şi indiferenţă pentru ceilalţi mai puţin atractivi sau care sunt neastâmpăraţi şi răi, atunci ei nu trebuie angajaţi, pentru că rezultatul va fi o pierdere de suflete pentru Hristos.

Pentru copii, este nevoie mai ales de profesori cu calm şi buni, care manifestă îngăduinţă şi dragoste pentru aceia care au cel mai mult nevoie de aşa ceva. Isus iubea copiii... El Se purta întotdeauna cu blândeţe şi respect cu ei, iar profesorii trebuie să-I urmeze exemplul. Ei trebuie să aibă adevăratul spirit misionar, pentru că tinerii trebuie educaţi să devină misionari. Şcolile noastre au nevoie de profesori cu înalte calităţi morale, de oameni în care se poate avea încredere, oameni tari în credinţă şi care au tact şi răbdare, care umblă cu Dumnezeu şi se feresc chiar şi de aparenţele rele...

REZULTATELE LUCRĂRII, OBŢINUTE PRIN ŞCOALA BISERICII Atunci când sunt bine conduse, şcolile noastre pot fi mijloace de ridicare a standardului adevărului acolo unde au fost înfiinţate, deoarece copiii care primesc o educaţie creştină vor fi martori pentru Hristos. După cum copilul Isus a descifrat în Templu taine pe care preoţii şi conducătorii nu le putuseră desluşi, tot aşa, la sfârşitul lucrării pe acest pământ, copiii care au fost educaţi cum se cuvine vor rosti, în simplitatea lor, cuvinte ce îi vor uimi pe cei care acum vorbesc de "o educaţie superioară." Aşa cum copiii cântau "Osana, binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului" (Marcu 11,9), şi în acele ultime zile, glasuri de copii se vor înălţa pentru a da ultima solie de avertizare unei lumi care piere. Când inteligenţele cereşti vor vedea că oamenilor nu li se permite să prezinte adevărul, Duhul lui Dumnezeu va veni peste copii şi ei vor face o lucrare de proclamare a adevărului pe care lucrătorii mai în vârstă nu o vor putea face, fiindu-le îngrădite posibilităţile. Şcolile noastre sunt destinate de Dumnezeu să-i pregătească pe copii pentru această mare lucrare. În ele, ei vor fi instruiţi în adevărurile speciale ale timpului şi în lucrarea misionară practică. Ei vor fi înrolaţi în armata de lucrători pentru ajutarea celor slabi şi suferinzi. Copiii pot participa la lucrarea misionară medicală şi, prin mica lor contribuţie, pot ajuta la înaintarea ei. Prin micile lor eforturi, multe suflete vor fi câştigate la adevăr. Prin ei, solia lui Dumnezeu, solia sănătăţii şi a mântuirii, vor fi transmisă tuturor neamurilor. Biserica trebuie să aibă grijă de mieii turmei. Să-i educăm şi să-i instruim pe copii pentru a-L sluji pe Dumnezeu, întrucât ei sunt moştenirea Lui. (Testimonies for the Church, vol. 6, 193-203).

Uneori, sistemul de apreciere a elevilor este un impediment pentru reala lor dezvoltare. La început, unii copii pricep mai greu, iar profesorul lor trebuie să dea dovadă de multă răbdare. Dar, după scurtă vreme, este posibil ca aceşti copii să înveţe atât de uşor, încât să-l uimească pe profesor. Alţii pot să pară strălucitori, dar cu timpul să demonstreze că au înmugurit prea brusc. Sistemul limitării la aprecierea rigidă a copiilor prin note nu este înţelept.

Cu greu poate fi evaluată însemnătatea virtuţilor fizice ale educatorului. Cu cât sănătatea acestuia este mai bună, cu atât mai bună îi va fi lucrarea. Mintea nu poate fi lucidă pentru a gândi şi viguroasă pentru a acţiona, dacă puterile fizice suportă consecinţe ale slăbiciunii şi bolii. Sufletul este impulsionat de minte, dar dacă din cauza slăbiciunii fizice mintea îşi pierde vigoarea, canalul spre sentimente şi motive mai înalte este afectat, iar profesorul va fi mai puţin capabil să facă diferenţa între bine şi rău. Când suferi din cauza unei sănătăţi şubrede, nu e uşor să ai răbdare şi să fii voios sau să acţionezi integru şi drept.

HRISTOS CA EXEMPLU ŞI ÎNVĂŢĂTOR PENTRU TINERI Exemplul lui Hristos este o lumină atât pentru tineri, cât şi pentru cei în vârstă, întrucât copilăria şi tinereţea Lui au fost reprezentative. Din anii cei mai timpurii, exemplul Lui a fost desăvârşit. De mic copil, El era ascultător de părinţii Lui şi de legile naturii, iar "harul lui Dumnezeu era peste El" (Luca 2,40).

Isus nu Şi-a dedicat timpul pentru distracţii, aşa cum fac mulţi tineri. El a studiat Cuvântul până ce expresiile lui i-au devenit familiare. Chiar din copilărie, viaţa şi toate obiceiurile Sale au fost în armonie cu Scripturile şi El era priceput în folosirea lor Înainte de a studia Cuvântul scris, Isus a studiat cartea naturii, găsind desfătare în frumuseţea lucrurilor care făceau parte din propria Lui creaţiune. El era solidar cu umanitatea în toate diversele ei bucurii şi necazuri, identificându-Se cu toţi - cu cei slabi şi neajutoraţi, cu cei căzuţi, cu cei în nevoie şi cu cei necăjiţi. În învăţătura Sa, Îşi procura ilustraţiile din marea comoară a vieţii practice şi din natură. Idei necunoscute erau ilustrate de fapte şi lucruri cunoscute, de adevărurile sacre şi de aspectele naturale, fireşti, cu care oamenii erau cât se poate de obişnuiţi. Toate acestea vorbeau inimilor şi lăsau cele mai adânci impresii în mintea oamenilor. Cuvintele lui Isus puneau învăţăturile din natură într-o lumină nouă şi le făceau să constituie o nouă revelaţie. El putea vorbi despre lucruri pe care însăşi mâna Lui le-a făcut, pentru că ele aveau calităţi şi proprietăţi care-I aparţineau în mod special. În natură, ca şi în paginile sfinte ale Vechiului Testament, sunt descrise adevărurile monumentale, importante. În învăţătura Sa, Isus a explicat acestea, legându-le de frumuseţea lucrurilor din natură.

În interpretarea lui Isus, floarea şi copacul, sămânţa semănată şi rodul secerat, conţineau lecţii despre adevăr. El lua frumosul nufăr şi-l dădea în mâna copiilor şi a tinerilor, iar în vreme ce aceştia se uitau la faţa Lui tânără, strălucind de razele luminii care venea de la Tatăl Său, Isus le preda lecţia: "Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi, vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?" (Matei 6,28-30). În lucrarea Sa de Învăţător al oamenilor, Hristos nu i-a pierdut niciodată din vedere pe copii. Când era istovit de agitaţia şi învălmăşeala cetăţilor aglomerate, de întâlnirile cu oameni vicleni şi ipocriţi, sufletul Său găsea odihnă şi pace în societatea copiilor inocenţi. Prezenţa Lui nu-i respingea niciodată. Inima largă şi plină de iubire putea înţelege încercările şi nevoile copiilor şi găsea fericire în micile bucurii; El îi lua în braţe şi-i binecuvânta. În acei copii pe care îi întâlnea, Isus vedea viitori bărbaţi şi femei care aveau să devină beneficiari ai harului Său şi supuşi ai Împărăţiei Sale, viitori martori pentru cauza Lui. El ştia că acei copii Îl vor asculta şi Îl vor accepta ca Răscumpărător mult mai uşor decât oamenii mari, dintre care mulţi erau înţelepţi în felul lumii, dar greoi la inimă. În învăţătura Sa, El a coborât la nivelul lor de înţelegere. El, Maiestatea cerului, nu pregeta să răspundă la întrebările celor mici şi să-Şi simplifice importantele lecţii pentru a corespunde înţelegerii lor de copii. El planta în mintea lor, aflată în creştere, sămânţa adevărului care, în anii următori, avea să răsară şi să facă rod pentru viaţa veşnică. Părinţi şi educatori, Isus spune şi azi: "Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi" (Matei 19,14). Ei sunt cei mai sensibili la învăţătura creştină, inima lor este deschisă influenţelor sfinte şi drepte şi puternice pentru a reţine impresiile primite. (Special Testimonies on Education, pag. 62-64, scrisă la 17 mai, 1896).

A dezvolta mintea şi inima tinerilor şi a nu le împiedica creşterea printr-un control nepermis al unei minţi asupra alteia, cere tact şi înţelegere. Este nevoie de profesori capabili să abordeze în mod înţelept caracterul în diferitele lui faze, care sunt gata să observe şi să creeze toate premisele facerii de bine, care au entuziasm, care sunt "apţi de a-i învăţa pe alţii" şi care pot inspira energie şi curaj. LECŢIA DIN BIBLIE În tot ceea ce au scris oamenii, unde am putea găsi altceva cu un asemenea impact asupra inimii, altceva atât de potrivit pentru trezirea interesului celor mici, ca istorisirile Bibliei? Prin aceste istorisiri simple pot fi explicate marile principii ale Legii lui Dumnezeu. Astfel, prin ilustraţiile cele mai potrivite pentru înţelegerea copiilor, părinţii şi educatorii pot împlini de foarte timpuriu porunca Domnului, referitoare la preceptele Sale: "Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula" (Deut. 6,7). Folosirea parabolelor, a tablei de scris şi a hărţilor vor fi de ajutor în explicarea acestor lecţii şi în fixarea lor în memorie. Părinţii şi educatorii trebuie să caute în permanenţă metode mai bune. Predarea învăţăturilor Bibliei trebuie să beneficieze de gândirea noastră cea mai creativă, de cele mai bune metode ale noastre şi de cel mai serios efort. Pentru eficienţa studiului trebuie stimulat interesul copilului. În special cel care are de-a face cu copiii şi cu tinerii - aceştia deosebindu-se mult în ceea ce priveşte dispoziţia, pregătirea şi felul de a gândi - nu trebuie să piardă din vedere acest lucru. Învăţându-i pe copii Biblia, putem câştiga mult, dacă le cunoaştem predilecţiile minţii, lucrurile de care ei sunt interesaţi şi dacă stârnim interesul de a vedea ce zice Biblia despre aceste lucruri. Cel care ne-a creat cu această varietate de aptitudini are, în Cuvântul Său, câte ceva pentru fiecare. Văzând că lecţiile Bibliei se aplică propriilor vieţi, învăţaţi-i pe copii să privească această carte ca un sfătuitor al lor. Învăţaţi-i să-i aprecieze uimitoarea frumuseţe. Multe cărţi lipsite de valoare, cărţi excitante şi nesănătoase, sunt recomandate sau cel puţin îngăduite copiilor, datorită presupusei lor va-lori literare. De ce să ne îndrumăm copiii să bea din aceste izvoare poluate, când ei pot avea acces liber la fântânile curate ale Cuvântului lui Dumnezeu? Biblia are o plinătate, o putere, o adâncime a înţelesului, care sunt inepuizabile. Încurajaţi-i pe copii şi pe tineri să-i caute comorile, atât cele de gândire, cât şi cele de expresie. În vreme ce frumuseţea acestor preţioase lucruri le captivează mintea, o putere ce supune le va atinge inima. Ei vor fi atraşi spre Cel care li S-a arătat în acest mod şi puţini vor fi aceia care să nu dorească să cunoască mai mult despre lucrările şi căile Lui. BIRUINŢA CREDINŢEI Copiii şi tinerii au multe de învăţat cu privire la credinţa timpurie: "Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră" (1 Ioan 5,4). Această credinţă nu trebuie dirijată spre sentimente ireale şi superstiţii. Eliminaţi asemenea idei din învăţătura voastră şi daţi copiilor şi tinerilor aceleaşi gen de instruire pe care-l dădea Hristos - lecţii de credinţă, bazate pe un hotărât: "Aşa zice Domnul" Lucrarea de biruire a răului trebuie făcută prin credinţă. Cei care merg pe câmpul acestei lupte vor vedea că trebuie să-şi pună întreaga armătură a lui Dumnezeu. Scutul credinţei le va asigura protecţia şi îi va face să fie mai mult decât biruitori. În afară de credinţa în Domnul oştirilor şi ascultarea de poruncile Sale, nimic nu le va fi de folos. Armate uriaşe, dotate cu orice fel de facilităţi, nu vor folosi la nimic în ultimul mare conflict. Fără credinţă, îngerul oştirii nu poate fi de folos. Numai trăirea în credinţă îi va face pe oameni de neînvins şi capabili să stea neclintiţi şi statornici în faţa răului, până la sfârşit. Bărbaţii şi femeile tinere, care nu dau semne că adevărul şi-a început lucrarea de sfinţire asupra inimii lor, nu vor reuşi să fie profesori în şcoala noastră. Nimeni nu trebuie să aleagă locul cel mai uşor şi să caute să înţeleagă numai ceea ce-i place din Cuvântul lui Dumnezeu, conformându-se acelor lucruri care se potrivesc dorinţelor lor şi eschivându-se de la cele care se interpun înclinaţiilor proprii şi cer renunţare la sine şi luarea crucii. În mod special, ar trebui ca profesorii copiilor şi ai tinerilor să fie ei înşişi nişte învăţăcei pe calea ascultării. Adevărata credinţă Îl întreabă pe Domnul: "Ce trebuie să fac?" şi atunci când calea este arătată de Maestru, credinţa va fi gata să-I împlinească voia cu orice preţ şi cu orice sacrificiu. Educatori, studiaţi simplitatea Scripturilor, astfel încât să puteţi lămuri minţilor tinere adevărurile lor. Dorinţa voastră permanentă pentru binele prezent şi veşnic al copiilor pe care-i aveţi în grijă vă va pune de multe ori pe genunchi pentru a căuta sfatul Celui care este prea înţelept pentru a greşi, prea bun pentru a vă lăsa în neajutorarea înţelepciunii voastre. Învăţătura biblică trebuie făcută eficientă prin viaţa sfântă a educatorului. Profesorii temători de Dumnezeu vor aplica în viaţa lor orice principiu pe care caută să-l imprime în mintea copiilor. Ei nu-L văd pe Tatăl lor ceresc decât prin ochii credinţei, dar au învăţat despre El şi-I descoperă dragostea în cele mai grele încercări. Ei nu-L judecă pe Creatorul lor pentru ceea ce primesc. Ei sunt părtaşi ai naturii Sale divine şi se por încrede în Cel ce nu Şi-a cruţat pe singurul Fiu, ştiind că, o dată cu El, le va oferi tot ce le trebuie pentru binele lor spiritual şi veşnic.

Dacă şi-a însuşit lecţiile de la Isus Hristos şi le-a învăţat pentru a le aplica pe de-a-ntregul în propria sa viaţă, educatorul va putea să-i înveţe şi pe alţii cu succes. Aceia care sunt zilnic discipoli ai Marelui Învăţător vor avea un cât se poate de preţios seif din care să scoată lucruri noi şi lucruri vechi. Profesorilor din şcolile noastre, am să le spun: "Fiţi conştienţi de controlul Duhului Sfânt. Arătaţi în viaţa voastră puterea transformatoare a adevărului. Faceţi tot ce puteţi pentru a vă perfecţiona capacităţile şi a vă putea astfel învăţa elevii cum să fie mai buni". De îndată ce mintea voastră este în armonie cu mintea lui Dumnezeu, veţi fi puşi în contact cu o inteligenţă care vă va arăta lecţiile de nepreţuit în lucrarea de învăţare a altora. Când veţi spune copiilor istoria Calvarului, chiar sufletele voastre vor fi înălţate deasupra tristeţii şi descurajării. Privind la infinitul sacrificiu al Răscumpărătorului vă va pieri orice dorinţă după lucrurile acestei lumi. ÎNVĂŢÂND DIN NATURĂ Dacă Biblia trebuie să se afle pe primul loc în educarea copiilor şi a tinerilor, cartea naturii este a doua, ca importanţă. Lucrările lui Dumnezeu mărturisesc despre dragostea şi puterea Lui. El a chemat lumea la existenţă, cu tot ce conţine ea. Dumnezeu este un iubitor de frumos. În lumea pe care a creat-o pentru noi, El nu ne-a pus la dispoziţie doar ceea ce ar fi necesar pentru confortul nostru, ci a umplut cerurile şi pământul de frumuseţe. Vedem dragostea şi grija Lui în bogatele câmpuri de toamnă, iar zâmbetul Lui în vesela rază de soare. Mâna Lui a făcut stâncile şi munţii semeţi. Falnicii copaci cresc la porunca Lui. El a întins covorul de catifea verde peste pământ şi l-a presărat cu arbuşti şi flori. De ce oare a înveşmântat El pământul şi pomii în verde viu şi nu în sumbrul şi întunecatul cenuşiu? Nu pentru a fi mai plăcuţi ochilor Lui? Iar inimile noastre, să nu fie ele pline de mulţumire când citim dovezile înţelepciunii şi iubirii Sale în minunile propriei creaţiuni? Aceeaşi energie creativă, care a dus lumea la existenţă, este încă în exerciţiu în susţinerea universului şi continuarea activităţii în natură. Mâna lui Dumnezeu conduce planetele şi mersul lor ordonat prin univers. Nu prin putere proprie îşi continuă, an de an, pământul mişcarea în jurul soarelui şi-şi procură ceea ce ne dăruie. Cuvântul lui Dumnezeu controlează elementele naturii. El acoperă cerul cu nori şi pregăteşte ploaie pentru pământ. El face văile roditoare şi "să răsară iarba pe munţi" (Ps. 147,8). Prin puterea Lui, vegetaţia înfloreşte, frunzele înverzesc şi florile îmbobocesc. Întreaga natură este destinată să fie un interpret al lucrurilor lui Dumnezeu. Pentru Adam şi Eva, în căminul lor din Eden, natura era plină de cunoaşterea lui Dumnezeu şi de învăţăminte divine. Urechile lor atente erau familiarizate cu glasul înţelepciunii. Înţelepciunea vorbea ochiului şi era primită în inimă, pentru că ei comunicau cu Dumnezeu în mijlocul creaţiunii Lui. De îndată ce sfânta pereche a călcat Legea Celui Prea Înalt, strălucirea de la faţa lui Dumnezeu s-a depărtat de pe chipul naturii. Acum, natura este degradată de păcat. Dar parabolele lui Dumnezeu încă nu s-au şters; chiar şi acum, dacă este corect cercetată şi interpretată, natura vorbeşte despre Creatorul ei Cea mai eficientă cale de a-i învăţa pe păgâni, care nu-L cunosc pe Dumnezeu, este calea prezentării Lui prin ceea ce a creat. În acest fel, mult mai uşor decât prin orice altă metodă, ei pot fi făcuţi să-şi dea seama de diferenţa dintre idolii lor - lucrarea mâinilor lor - şi adevăratul Dumnezeu, Cel care a făcut cerurile şi pământul. Există în aceste lecţii luate din natură o simplitate şi o puritate care le fac să fie cele mai valoroase. Copiii şi tinerii au nevoie ca lecţiile lor să fie extrase din această sursă. Prin ea însăşi, frumuseţea naturii conduce sufletele departe de păcat şi de atracţiile lumii, către puritate şi pace, către Dumnezeu. Din acest motiv, cultivarea pământului este o activitate bună pentru copii şi tineret. Ea îi pune în legătură directă cu natura şi cu natura lui Dumnezeu. Şi, pentru a putea beneficia de acest avantaj, trebuie, pe cât posibil, ca şcolile noastre să dispună de grădini de flori şi terenuri de cultivat. O educaţie în astfel de condiţii este în concordanţă cu direcţiile pe care le-a dat Dumnezeu în ceea ce priveşte instruirea tinerilor, dar se află în contrast cu metodele folosite în majoritatea şcolilor Mintea elevilor a fost solicitată cu cărţi de ştiinţă şi de filozofie, în care mărăcinii scepticismului au fost doar parţial disimulaţi. Cărţi conţinând ficţiuni sau lucrări de autori, care, deşi s-ar putea să scrie despre subiecte din Scripturi, vehiculează interpretări fanteziste, proprii. Învăţătura acestui fel de cărţi este ca o sămânţă plantată în inimă. Ea creşte, aduce roadă şi un seceriş plin al necredinţei este recoltat. Iar rezultatul se vede în decăderea familiei umane. O întoarcere la metode mai simple va fi apreciată de copii şi tineri. Lucrarea în grădină şi pe câmp va fi o schimbare agreabilă în rutina istovitoare a lecţiilor abstracte, care n-ar trebui niciodată să îngrădească minţile tinere. Această schimbare va fi bună îndeosebi pentru copiii şi tinerii agitaţi, pentru care lecţiile din cărţi sunt epuizante şi greu de ţinut minte. Studiul în natură va fi sănătate şi fericire pentru ei, iar impresiile create nu li se vor şterge din minte, ci, dimpotrivă, vor fi asociate cu lucruri pe care ei le văd mereu. În lumea naturii, Dumnezeu a pus în mâinile copiilor cheia vistieriei Cuvântului Său. Cele nevăzute sunt ilustrate prin cele văzute. Înţelepciunea divină, adevărul veşnic, harul infinit, sunt înţelese prin lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu. Lăsaţi atunci copiii şi tinerii să se familiarizeze cu natura şi legile ei. Să le fie dezvoltată mintea la cea mai înaltă capacitate, iar puterile fizice antrenate pentru îndatoririle practice ale vieţii. Dar arătaţi-le, de asemenea, că Dumnezeu a făcut această lume frumoasă, pentru că El Se bucură de fericirea noastră şi pregăteşte pentru noi o lume şi mai frumoasă, acolo unde nu va mai fi păcat. Cuvântul lui Dumnezeu afirmă: "Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la mintea omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc" (1 Cor. 2,9). Îndeosebi copiii mici trebuie să se apropie de natură. În loc să-i încătuşăm în corsetele modei, mai bine să-i lăsăm liberi, ca şi mieii, ca să se joace sub dulcea şi înviorătoarea mângâiere a soarelui. Arătaţi-le pomii şi florile, umila iarbă şi arborii falnici, cu a căror frumuseţe, delicateţe şi varietate de forme să se obişnuiască. Învăţaţi-i să vadă înţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu în lucrurile create de El şi, în vreme ce inimile lor cresc de bucurie şi dragoste plină de recunoştinţă, lăsaţi-i să se unească în cântări de mulţumire cu păsările cerului. Învăţaţi-i pe copii şi tineri să privească la realizările Marelui Artist şi să imite graţia naturii în formarea caracterului lor. Pe măsură ce dragostea lui Dumnezeu le câştigă inima, viaţa lor va primi frumuseţea sfinţeniei. Astfel, ei îşi vor folosi capacităţile spre binecuvântarea altora şi slava lui Dumnezeu. (Special Testimonies on Education, pag. 58-62, scrisă în 20 mai, 1896). Natura este plină de lecţii despre dragostea lui Dumnezeu. Fiind corect înţelese, aceste lecţii conduc spre Creator. Ele arată dinspre natură spre natura lui Dumnezeu, învăţând acele simple şi sfinte adevăruri care limpezesc mintea şi o aduc în strânsă legătură cu Dumnezeu. Marele Învăţător porunceşte naturii să reflecte lumina ce trece dincoace de pragul cerului, pentru ca oamenii să poată fi conduşi la ascultare de Cuvântul Său. Iar natura împlineşte dorinţa Creatorului ei. Inimii înmuiate de harul lui Dumnezeu, soarele, luna, stelele, falnicii copaci şi florile câmpiei îi exprimă solia lor de îndrumare şi sfat. Semănarea seminţei sugerează minţii semănarea spirituală a seminţei adevărului. Copacul declară sus şi tare că un pom bun nu poate aduce roadă rea, după cum nici un pom rău nu poate aduce roadă bună. "Îi veţi cunoaşte după roadele lor" (Mat. 7,16). Chiar şi neghina are o lecţie să ne înveţe. Ea este sămânţa semănată de Satana şi, dacă este lăsată, va împiedica creşterea grâului. Când omul este împăcat cu Dumnezeu, lucrurile din natură îi vorbesc în cuvintele înţelepciunii cereşti, purtând mărturie pentru adevărul veşnic al Cuvântului lui Dumnezeu. Când Isus ne prezintă înţelesul lucrurilor din natură, ştiinţa adevăratei religii luminează puternic, explicând relaţia dintre Legea lui Dumnezeu şi lumea naturală şi cea spirituală.

Rândunica şi cocorul observă schimbările anotimpurilor. Ei migrează dintr-o ţară în alta pentru o climă mai potrivită confortului şi fericirii lor, după cum le-a hărăzit Domnul. Ele ascultă de legile care le guvernează viaţa. Dar fiinţele făcute după chipul lui Dumnezeu nu-L onorează prin ascultare de legile naturii. Nesocotind legile care guvernează organismul uman, ei se descalifică pentru slujirea lui Dumnezeu. El le trimite avertizări pentru a-i atenţiona de felul în care calcă Legea Sa atunci când nu respectă legile vieţii. Dar obiceiul e puternic, iar ei nu dau curs atenţionării. Zilele sunt pline de suferinţă fizică, iar mintea este tulburată, din cauză că sunt hotărâţi să-şi urmeze practicile rele. Ei nu vor să judece de la cauză la efect şi-şi sacrifică sănătatea, liniştea şi fericirea datorită ignoranţei şi egoismului lor. Înţeleptul se adresează celui nepăsător, cu următoarele cuvinte: "Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei, şi înţelepţeşte-te! Ea nu are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuşi îşi pregăteşte hrana vara, şi strânge de ale mâncării în timpul secerişului." (Prov. 6,6-8). Locuinţele pe care le fac furnicile dovedesc îndemânare şi perseverenţă. Ele duc câte un singur bob o dată, dar, prin răbdare şi perseverenţă, fac minuni. Solomon arată spre hărnicia furnicii, ca un reproş pentru aceia care îşi irosesc timpul în trândăvie sau în practici ce degradează sufletul şi trupul. Furnica se pregăteşte pentru anotimpul ce urmează, dar mulţi dintre cei dăruiţi cu raţiune nu reuşesc să se pregătească pentru viitorul unei vieţi veşnice.

Soarele, luna, stelele, stâncile solide, râul ce se revarsă continuu, infinitul şi neliniştitul ocean ne predau lecţii pe care toţi ar trebui să le urmeze.

SUB DISCIPLINA LUI HRISTOS Orice profesor care are de-a face cu educarea tinerilor trebuie să-şi amintească de faptul că copiii sunt influenţaţi de atmosfera creată de el, fie că este plăcută sau neplăcută. Dacă profesorul este în legătură cu Dumnezeu, dacă Hristos locuieşte în inima sa, atunci duhul pe care-l nutreşte va fi simţit de copii. Dacă profesorii intră în clasă cu un duh mâniat, atmosfera din jurul copiilor va purta şi ea această amprentă. Profesorii care lucrează în această parte a viei Domnului trebuie să fie stăpâni pe ei, să-şi controleze reacţiile şi sentimentele şi să le supună Duhului Sfânt. Ei trebuie să dovedească nu o experienţă unilaterală, ci o minte bine echilibrată, un caracter simetric. Învăţând zilnic, ei înşişi, în şcoala lui Hristos, aceşti profesori îi pot educa cu înţelepciune pe copii şi pe tineri. Stăpâni pe ştiinţă, stăpâni pe sine, sub disciplina lui Hristos şi având o legătură vie cu Marele Învăţător, ei vor poseda o cunoaştere inteligentă a religiei practice şi, păstrându-şi propriile suflete în dragostea lui Dumnezeu, ei vor şti cum să exercite graţia răbdării şi a îngăduinţei creştine. Ei vor realiza că au de cultivat cel mai important lot din via Domnului şi-şi vor înălţa inima spre Dumnezeu, în rugăciune sinceră: "Doamne, fi-mi Tu modelul meu", apoi, urmându-L pe Hristos, ei vor face lucrarea Lui. Profesorilor li se cer minţi echilibrate şi caractere simetrice în orice privinţă. Lucrarea de educare nu trebuie lăsată pe mâinile unor profesori tineri, care nu ştiu cum să se ocupe de minţile omeneşti, care n-au învăţat niciodată să se supună disciplinei lui Isus Hristos, predându-I chiar şi gândurile lor. Aceştia ştiu atât de puţin despre puterea de control a harului asupra ini-mii şi a caracterului, încât mult din ceea ce au în minte trebuie abandonat, pentru a învăţa lecţii cu totul noi în experienţa creştină. Sunt tot felul de caractere de abordat în lucrarea cu copiii şi tinerii ale căror minţi sunt impresionabile. Mulţi dintre copiii care frecventează şcolile noastre nu au primit o educaţie bună acasă. Unii au fost lăsaţi să facă ce vor ei, alţii au fost în permanenţă criticaţi şi s-au descurajat - prea puţină amabilitate şi voioşie li s-a arătat şi prea puţine cuvinte de apreciere au fost rostite. Ei au moştenit caracterele defectuoase ale părinţilor lor, iar disciplina căminului nu le-a fost de folos în formarea unui caracter bun. A pune ca profesori pentru astfel de copii pe nişte tineri, care nu au cultivat o adâncă şi serioasă dragoste pentru Dumnezeu şi pentru sufletele pentru care Isus a murit, înseamnă a face o greşeală care ar putea avea drept rezultat pierderea multor suflete. Aceia care n-au răbdare şi se enervează uşor nu trebuie să fie puşi educatori. Educatorii trebuie să nu uite că ei nu lucrează cu oameni maturi, ci cu copii care trebuie să înveţe totul şi că unora le este mult mai greu să înveţe decât altora. Elevul mai greoi la învăţătură are nevoie de mai multă încurajare decât primeşte de obicei. Dacă pentru aceste minţi diferite sunt puşi profesori cărora le place să dea ordine, să dicteze şi să-şi scoată în evidenţă autoritatea, profesori părtinitori, care au elevi favoriţi, pentru care îşi manifestă vizibil preferinţa, în timp ce pe ceilalţi îi tratează exigent şi aspru, rezultatul va fi confuzie şi nesupunere. Profesori care nu sunt binecuvântaţi cu o dispoziţie plăcută, echilibrată, pot fi puşi să lucreze cu copiii, dar este o mare nedreptate făcută celor pe care-i educă. Se poate ca profesorul să posede suficientă educaţie şi cunoştinţe de cultură generală, dar a fost el certificat ca având tactul şi înţelepciunea necesare lucrării cu mintea omului? Dacă profesorii nu au iubirea lui Hristos în inima lor, nu sunt potriviţi pentru a purta grelele responsabilităţi puse asupra celor ce-i educă pe tineri. Lipsindu-le înalta educaţie, ei nu ştiu să lucreze cu mintea omului. Inimile lor, nesupuse, se luptă pentru a domina. Dar a supune mintea şi caracterul în formare ale copiilor unei astfel de discipline înseamnă a le produce răni şi cicatrice care nu vor mai dispărea niciodată. Întrebaţi-vă, voi, educatori, care vă faceţi lucrarea nu numai pentru câţiva ani, ci pentru veşnicie: "Este dragostea lui Hristos cea care mă conduce atunci când lucrez cu sufletele pentru care El Şi-a dat viaţa? Dispar vechile mele trăsături de caracter, în neconcordanţă cu voinţa lui Dumnezeu, sub disciplina Lui, lăsând ca în locul lor să se instaleze calităţi opuse? Sau, prin cuvintele mele nesfinte, prin lipsa mea de răbdare şi prin căutarea înţelepciunii omeneşti, îi întăresc pe aceşti tineri în duhul lor stricat?" Când profesorul manifestă lipsă de răbdare sau irascibilitate faţă de un copil, e posibil ca pricina să nu fie nici pe jumătate copilul, ci mai degrabă profesorul însuşi. Profesorii obosesc în munca lor cu copiii şi ceva, poate, din ceea ce fac sau spun aceştia nu este în asentimentul lor. Vor lăsa ei, în acest caz, prin lipsă de tact şi înţelepciune, ca duhul lui Satana să pătrundă şi să-i facă să provoace copiilor resentimente? Profesorul care Îl iubeşte pe Isus şi care apreciază puterea salvatoare a harului Său nu poate, nu îndrăzneşte să-l lase pe Satana să-i controleze spiritul. Tot ce i-ar afecta influenţa trebuie înlăturat, pentru că este în opoziţie cu voinţa lui Dumnezeu şi pune în pericol preţioasele suflete ale oilor şi mieilor. Când Hristos, nădejdea slavei, este în noi, adevărul lui Dumnezeu va acţiona astfel asupra temperamentului nativ, încât puterea lui transformatoare se va vedea în schimbarea caracterului. Atunci nu veţi mai face din adevărul lui Dumnezeu o minciună înaintea elevilor, prin manifestările unei inimi nesfinţite şi necontrolate. Nici nu veţi crea, prin manifestarea unui spirit egoist şi necreştin, impresia că harul lui Hristos nu vă este de-ajuns, oricând şi oriunde. Trebuie să arătaţi că autoritatea lui Dumnezeu este peste voi nu doar cu numele, ci şi în realitate. Fiecare profesor care acceptă responsabilitatea de a-i educa pe copii şi tineri trebuie să se cerceteze pe sine. Să se întrebe dacă adevărul lui Dumnezeu a pus stăpânire pe sufletul lui, dacă înţelepciunea care vine de la Isus Hristos şi care este "întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică", face parte din caracterul lui, dacă adoptă principiul potrivit căruia, "roada neprihănirii este semănată cu pace pentru cei ce fac pace" (Iacov 3,17.18).

Profesori, Isus este prezent zilnic în şcoala voastră. Inima Lui este plină de iubire nu numai pentru copiii cei mai buni, proveniţi din cele mai favorabile medii, ci şi pentru copiii care, prin moştenire, au trăsături de caracter discutabile. Nici chiar părinţii n-au înţeles cât sunt de răspunzători pentru caracterul copiilor lor şi n-au avut blândeţea şi înţelepciunea necesare cu cei pe care i-au făcut ceea ce sunt. Ei n-au reuşit să meargă la cauza evoluţiei descurajante a copiilor lor, care este acum o încercare pentru ei. Dar Isus priveşte la aceşti copii cu milă şi cu dragoste. Isus îi înţelege, pentru că El judecă de la cauză la efect. Cuvintele aspre şi critica necontenită îl tulbură pe copil, dar nu-l schimbă. Opriţi-vă vorbele mânioase, păstraţi-vă duhul sub disciplina lui Hristos. Astfel, veţi învăţa să simpatizaţi cu cei aflaţi sub influenţa voastră. Nu fiţi lipsiţi de răbdare şi duri. Dacă aceşti copii n-ar fi avut nevoie să fie educaţi, n-ar fi venit la şcoală. Ei trebuie ajutaţi blând, cu răbdare, să urce pas cu pas pe scara cunoaşterii. Luaţi loc alături de Isus. Având calităţile Lui, veţi fi posesorii unei fine sensibilităţi, făcând din cauza celor greşiţi cauza voastră.

Viaţa religioasă a unui mare număr de profesori, care se declară a fi creştini, arată că, de fapt, ei nu sunt creştini. Ei Îl reprezintă în mod greşit pe Hristos. Ei au o religie controlată de circumstanţe. Dacă totul se petrece pe placul lor, dacă nu există circumstanţe deranjante, care să le trezească natura necreştină, necontrolată, ei sunt plăcuţi şi foarte prietenoşi. Dar adevărul nu trebuie trăit numai când ne simţim bine, ci oriunde şi oricând. Domnul nu este slujit prin ieşiri nervoase şi prin capricii. Dacă atunci când, în familie sau în societate, se petrec lucruri care tulbură liniştea şi provoacă mânie, educatorii ar pune totul înaintea lui Dumnezeu, cerând harul Său înainte de a se angaja în munca lor zilnică, dacă s-ar asigura că dragostea, puterea şi harul lui Dumnezeu există în inima lor, îngerii Domnului i-ar însoţi în sălile de clasă. A-i aduce pe copii sub directa influenţă a Duhului lui Dumnezeu, a-i educa şi disciplina, a-i pune la adăpostul sfaturilor Domnului înseamnă foarte mult. Formarea obiceiurilor bune şi înrădăcinarea unui spirit drept cer eforturi perseverente în numele puterii lui Isus. "Orice mare preot poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune" (Evrei 5,1.2). Acest adevăr poate fi exemplificat în cel mai înalt grad înaintea copiilor. Educatorii să-l aibă în vedere atunci când sunt ispitiţi să-şi piardă răbdarea şi să se mânie pe copii din cauza greşelilor lor. Să nu uite că îngerii lui Dumnezeu se uită cu tristeţe la ei. Dacă copiii greşesc şi se poartă urât, atunci este cu atât mai important ca aceia care îi educă să-i poată învăţa, prin sfat şi exemplu, cum să acţioneze. În nici un caz, profesorii nu trebuie să-şi piardă controlul, să manifeste lipsă de răbdare, duritate şi lipsă de simpatie şi dragoste. Aceia care sunt de felul lor irascibili, iuţi la mânie şi care şi-au cultivat obiceiul de a critica totul şi de a gândi rău despre ceilalţi ar trebui să-şi găsească de lucru în altă parte, acolo unde dezagreabilele lor trăsături de caracter nu se vor reproduce în copii şi tineri. Ei nu sunt buni pentru a-i instrui pe copii, ci ei înşişi au nevoie de cineva care să le predea lecţiile lui Isus Hristos. Dacă are dragostea lui Hristos în inimă, ca o dulce mireasmă de viaţă spre viaţă, profesorul îi poate lega de el pe copiii aflaţi în grija sa. Prin harul lui Hristos, el poate fi un instrument în mâinile lui Dumnezeu, un instrument care iluminează, înalţă, încurajează şi ajută la curăţirea templului inimii, până ce caracterul va fi transformat, prin harul lui Hristos, iar chipul lui Dumnezeu va fi descoperit în suflet. "Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr", spunea Isus. (Ioan 17,19). Aceasta este o lucrare transmisă fiecărui educator creştin. Nu e loc pentru hazard în această lucrare, deoarece educaţia copiilor necesită în mare măsură harul lui Hristos şi o supunere a eului. Cerul vede în copil viitorul bărbat sau femeie cu capacităţile sale care, dacă ar fi corect îndrumate şi dezvoltate, i-ar face dintre aceia cu care agenţii divini pot coopera - împreună lucrători cu Dumnezeu. O PARABOLĂ Parabola păstorului cel bun prezintă responsabilitatea fiecărui lucrător şi a fiecărui creştin care a acceptat slujba de educator. Oaia rătăcită de staul nu este mânată înapoi prin cuvinte aspre şi lovituri, ci cu vorbe blânde, de invitaţie la întoarcere. Cele nouăzeci şi nouă de oi, care nu s-au rătăcit, nu au nevoie de dragostea plină de compasiune a păstorului. El urmăreşte oaia şi mieii care i-au produs cea mai mare nelinişte şi grijă. El lasă restul turmei şi pleacă în căutarea oii pierdute. Apoi - slavă Domnului pentru acest tablou - păstorul se întoarce cu oaia pierdută în braţe, bucurându-se la fiecare pas. "Bucuraţi-vă împreună cu mine", spune el, "căci mi-am găsit oaia care era pierdută" (Luca 15,6). Sunt atât de recunoscătoare pentru acest tablou al oii găsite! El nu ne înfăţişează un păstor supărat, care se întoarce fără oaie. Aceasta este lecţia succesului aducerii înapoi la staul a oilor şi mieilor rătăciţi, pe care subpăstorii trebuie să o înţeleagă. Înţelepciunea lui Dumnezeu, puterea şi dragostea Lui sunt fără seamăn. Ele sunt asigurarea divină că nici măcar una dintre oile rătăcite nu este ignorată, nici una nu este lăsată fără ajutor. Un lanţ de aur - mila şi compasiunea puterii divine - este trecut pe după fiecare dintre aceste suflete aflate în pericol. UN MARE CÂMP Înaintea celor admişi ca profesori în şcolile noastre se deschi-de un mare câmp de lucru, de semănare a seminţei şi de seceriş. Ce altceva ar putea oferi o satisfacţie mai mare decât aceea de a-i educa pe copii şi tineri, să-L iubească pe Dumnezeu şi să-I păzească poruncile? Ce ar putea oferi o bucurie mai mare decât vederea acestor copii şi tineri urmându-L pe Marele Păstor? Ce ar putea revărsa mai mult soare în sufletul lucrătorului devotat decât să ştie că munca lui plină de răbdare şi perseverenţă pentru Domnul nu a fost în zadar, decât să-şi vadă elevii trăind bucuria sufletească pentru păcatele iertate, decât să-i vadă primind înrâurirea Duhului lui Dumnezeu, evidenţiată printr-o adevărată nobleţe a caracterului şi prin refacerea chipului moral al lui Dumnezeu, căutând acea pace care vine de la Prinţul Păcii? Adevărul este o robie? Da, într-un anumit fel, pentru că adevărul leagă sufletul într-o dependenţă voită de Mântuitor, plecând inima în faţa blândeţii lui Isus.

Principialitatea şi obiceiurile corecte se numără printre calităţile mai importante ale educatorului, dar este, de asemenea, indispensabil ca el să aibă o foarte bună cunoaştere a materiilor de cultură generală. Nobleţea caracterului trebuie împletită cu o vastă cultură generală. Dacă eşti chemat să fii profesor, eşti chemat să fii şi discipol. Dacă îţi asumi sfânta responsabilitate de a-i învăţa pe alţii, îţi asumi şi datoria de a fi un perfect cunoscător al materiei pe care o predai. Nu te complace în superficialitate, în inactivitatea minţii sau în slăbirea memoriei. A-i învăţa pe alţii este un lucru nobil. La fel este şi a învăţa tu însuţi. Adevărata cultură este o avere preţioasă şi, cu cât profesorul are mai multă, cu atât activitatea sa va fi mai bună.

Trimiţându-şi copiii la şcolile publice, părinţii îi pun sub influenţe corupătoare - influenţe care le strică moralul şi obiceiurile. În asemenea condiţii, adeseori copiii primesc o instruire care îi pregăteşte să devină vrăjmaşi ai lui Hristos. Ei pierd noţiunea de sfinţenie şi virtute. Multe dintre şcolile publice sunt marcate de influenţa otrăvitoare a unor băieţi şi fete, experţi în păcat. Iar copiii lăsaţi să se joace pe stradă capătă o pregătire pe care, odată, părinţii lor neglijenţi o vor vedea ducându-i spre ruină şi fărădelege. Dumnezeu a dat tinerilor şi copiilor minţi cercetătoare. Pute-rea lor de a raţiona le-a fost încredinţată ca un talant de valoare. Datoria părinţilor este aceea de a le arăta adevăratul sens al educaţiei, pentru că aceasta comportă multe aspecte. Ei trebuie învăţaţi să-şi dezvolte fiecare talent, pentru ca toate să fie în sluj-ba lui Isus pentru înălţarea omenirii decăzute.

Mare parte din succesul şcolii noastre depinde de profesorul ales. Acela care este însărcinat cu educarea trebuie să aibă o vârstă corespunzătoare, iar acolo unde numărul elevilor este destul de mare, să fie aleşi asistenţi dintre cei mai mari. Astfel, ei vor câştiga o experienţă de mare valoare. ÎNVĂŢĂMÂNTUL MEDIU "Înţelegerea este un izvor de viaţă pentru cel care o are." ŞCOLILE MEDII Şcolile medii sunt deosebit de importante. În ele trebuie făcută o lucrare foarte atentă, pentru că mulţi dintre elevii lor vor merge direct în ogorul marelui seceriş. Ei vor merge acolo pentru a folosi ceea ce au învăţat, în calitate de mesageri şi asistenţi în diferite ramuri ale lucrării misionare. După o perioadă de activitate în câmp, mulţi lucrători vor simţi nevoia de a continua studiul şi, cu experienţa dobândită pe teren, vor şti să preţuiască avantajele şcolii noastre şi să facă progrese rapide. Unii vor dori însă o educaţie în ramuri mai înalte de studiu. Pentru ei au fost înfiinţate colegiile noastre. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să stea la temelia întregii lucrări făcute în şcolile noastre medii, iar elevilor trebuie să li se descopere adevărata demnitate a muncii. Ei trebuie învăţaţi că Dumnezeu este un lucrător permanent. Fiecare profesor trebuie să preia câte o grupă de elevi, să lucreze împreună cu ei şi să-i înveţe cum să muncească. Făcând aşa, ei înşişi vor dobândi o experienţă valoroasă. Inimile lor se vor lega de cele ale elevilor şi aceasta va deschide calea spre o lucrare pedagogică reuşită. Ar fi o greşeală neplăcută din partea noastră să nesocotim scopul pentru care a fost instituită orice şcoală a noastră. Este o chestiune ce trebuie analizată cu credincioşie de către oamenii noştri de răspundere din fiecare conferinţă, pentru ca tinerii să poată avea la dispoziţie cele mai favorabile condiţii pentru formarea unor caractere destul de puternice pentru a rezista relelor acestei lumi. Avem o mare lucrare de făcut şi este nevoie de mulţi lucrători care s-au calificat pentru funcţii de încredere. În pregătirea tinerilor noştri pentru slujirea cauzei lui Dumnezeu, Biblia trebuie să stea la temelia educaţiei lor. Principiile adevărului, aflate în Cuvântul lui Dumnezeu, vor fi o pavăză împotriva influenţelor rele ale lumii. Eforturile de a ne educa tinerii şi copiii în temere de Domnul, fără un studiu prioritar al Cuvântului, sunt, din păcate, sortite eşecului. Dacă nu există o pregătire care să ducă la recunoaşterea şi respingerea păcatului, rezultatul va fi o deformaţie morală. Copiii noştri trebuie îndepărtaţi de influenţele rele din şcolile publice şi aduşi acolo unde profesori deplin convertiţi îi pot educa conform Sfintelor Scripturi. Astfel, elevii vor fi învăţaţi să facă din Cuvântul lui Dumnezeu marea regulă a vieţii lor.

S-ar putea ca unii să întrebe: "Cum să înfiinţăm aceste şcoli?" Nu suntem oameni bogaţi, dar, dacă ne rugăm în credinţă şi-L lăsăm de Domnul să lucreze pentru noi, El ne va deschide căi pentru a înfiinţa mici şcoli în locuri izolate, pentru educarea tinerilor noştri nu numai în Scripturi şi în ştiinţe, ci şi în multe aspecte ale lucrărilor practice. Necesitatea înfiinţării unor astfel de şcoli îmi este inspirată cu tărie de totala neglijare din partea multor părinţi a educării în cămin a copiilor lor. Mulţi taţi şi mame cred că, dacă frânele ar fi lăsate pe mâna copiilor, aceştia ar putea deveni singuri tineri şi tinere de folos. Dar Domnul m-a învăţat în această privinţă. În viziuni de noapte, în preajma acestor copii neglijaţi, l-am văzut stând pe cel care a fost alungat din curţile cereşti, pentru că a iniţiat păcatul. El, vrăjmaşul sufletelor, urmărea orice ocazie de a obţine controlul asupra minţii fiecărui copil ai cărui părinţi nu-i asiguraseră cu credincioşie o instruire în ceea ce priveşte cursele lui Satana.

Plănuind educarea copiilor lor în afara căminului, părinţii ar trebui să-şi dea seama că nu mai este sigură instruirea în şcoli obişnuite şi să se străduiască să-i trimită în acele şcoli unde pot obţine o educaţie bazată pe Scriptură. Orice părinte creştin are solemna obligaţie de a oferi copiilor săi o educaţie care să-i conducă la o cunoaştere a Domnului şi la părtăşie cu natura divină, prin ascultare de voinţa Sa şi urmând pe calea lui Dumnezeu.

LUCRAREA ŞCOLII FERNANDO S-a pus întrebarea: "Ce vom preda în şcoala Fernando?" Învăţături fundamentale. Învăţaţi-i ceea ce este practic. Nu trebuie să faceţi mare caz înaintea lumii, vorbind despre ceea ce vreţi să faceţi ca despre un proiect minunat. Nu! Nu vă făliţi nici cu domeniile de studiu pe care doriţi să le abordaţi, nici cu lucrările practice pe care speraţi să le faceţi. Spuneţi însă oricui vă întreabă că intenţionaţi să faceţi tot ce puteţi mai bine pentru a le oferi elevilor voştri o pregătire fizică, mintală şi spirituală, care să-i facă utili pentru această viaţă şi să-i pregătească pentru viitoarea viaţă veşnică. Ce influenţă credeţi că ar avea anunţul că, în şcoala pe care o înfiinţaţi, veţi urmări să le asiguraţi elevilor o pregătire bună pentru viaţa viitoare - cea veşnică - întrucât doriţi să-i vedeţi trăind de-a lungul veacurilor infinite? Cred că o astfel de declaraţie ar avea o influenţă mult mai puternică asupra fraţilor şi surorilor din conferinţă şi asupra comunităţii pe lângă care se va înfiinţa şcoala, decât ar avea anunţarea includerii în programa de studiu a unui număr de cursuri de limbi vechi şi moderne şi a altor ramuri elevate ale ştiinţei. Şcoala trebuie să se prezinte singură. Atunci sponsorii nu vor mai fi dezamăgiţi, iar elevii nu vor mai pretinde că li s-a promis instruire în anumite domenii de studiu, care, după intrarea în şcoală, le-au fost refuzate. De la început, faceţi înţeles faptul că Biblia stă la temelia întregii educaţii. Un studiu serios al Cuvântului lui Dumnezeu, având ca rezultat transformarea caracterelor şi potrivirea pentru slujire, va face din şcoala Fernando o putere spre bine. Fraţii mei, cei care sunteţi implicaţi în existenţa acestei şcoli, puterea voastră nu stă în numărul de limbi pe care le puteţi preda sau în cât de mare este "colegiul". Nu vorbiţi despre aceste lucruri. Tăcerea referitoare la marile lucruri pe care le aveţi în proiect vă va fi mai de folos decât toate anunţurile şi promisiunile pe care le-aţi putea face publice. Prin credincioşia din şcoală, veţi demonstra că lucraţi pe fundamentul principiilor, principii care îi vor pregăti pe elevi pentru intrarea pe porţile împodobite ale Împărăţiei cereşti. Salvarea sufletelor este cu mult mai de preţ decât simpla pregătire intelectuală. Afişarea plină de pretenţii a învăţăturii omeneşti sau manifestarea mândriei propriei aparenţe este fără valoare. Domnul apreciază ascultarea de voia Lui, pentru că numai umblând umil şi ascultător faţă de El, omul Îl poate slăvi pe Dumnezeu. Oferindu-ne privilegiul studierii Cuvântului Său, Domnul ne-a pus dinainte o masă bogată. Sunt multe beneficiile ce derivă din hrănirea cu Cuvântul Său, reprezentat de El în carne şi sânge, de duhul şi de viaţa Sa. Împărtăşindu-ne din Cuvântul Său, puterea noastră spirituală creşte, iar noi creştem în har şi în cunoaşterea adevărului. Se formează şi se consolidează obiceiuri ale autocontrolului. "Infirmităţile" copilăriei - capricii, încăpăţânare, egoism, cuvinte urâte, ieşiri nervoase - dispar, iar în locul lor se dezvoltă manierele creştinului. Dacă, pe lângă studierea Cuvântului lui Dumnezeu, elevii voştri învaţă nu mai mult decât folosirea corectă a limbii engleze la citit, scris şi vorbit, marea lucrare va fi împlinită. Aceia care sunt pregătiţi pentru o slujire a cauzei Domnului, trebuie să fie învăţaţi să vorbească corect, atât în conversaţia obişnuită, cât şi în faţa publicului. O parte din eficienţa unui lucrător pentru Dumnezeu este afectată de incapacitatea lui de a respira când trebuie şi de a vorbi corect şi clar. Mulţi n-au învăţat să dea o intonaţie corectă cuvintelor pe care le citesc sau le rostesc. Adesea rostirea este neclară. O pregătire atentă în folosirea limbii engleze este cu mult mai utilă unui tânăr decât o învăţare superficială a unor limbi străine, în detrimentul limbii materne. Şcoala trebuie să fie organizată după modelul vechilor şcoli ale profeţilor, având la baza întregii educaţii Cuvântul lui Dumnezeu. Elevii să nu încerce să atingă mai întâi treptele de sus ale scării. Cei care au mai frecventat alte şcoli cred că ar putea obţine o educaţie avansată, dar au fost atât de preocupaţi să ajungă pe treptele de sus ale scării, încât n-au fost destul de smeriţi ca să înveţe mai întâi despre Hristos. Dacă ei ar fi pus mai întâi piciorul pe treapta de la baza scării, ar fi făcut apoi progrese, învăţând mai mult şi tot mai mult de la Marele Învăţător. Educatorii vor vedea că este foarte bine să se implice dezinteresat material cu elevii lor în lucrări practice, arătându-le cum să muncească. Colaborând astfel cu tinerii, profesorii şi-i pot apropia prin legăturile simpatiei şi iubirii frăţeşti. Blândeţea creştină şi sociabilitatea sunt factori puternici în câştigarea afecţiunii celor tineri. Educatori, faceţi-vă lucrarea cu grijă şi răbdare. Fiţi conştienţi că aceasta nu este o lucrare obişnuită. Voi lucraţi pentru acum şi pentru veşnicie, pregătind mintea elevilor voştri pentru intrarea într-o şcoală mai înaltă. Fiecare principiu, fiecare adevăr învăţat în şcoala de pe pământ, ne va pregăti pentru şcoala din cer. Aşa după cum a umblat şi a discutat cu ucenicii în timpul lucrării Sale pe pământ, Hristos ne va învăţa şi-n şcoala de sus, însoţindu-ne de-a lungul râului cu ape de viaţă şi descoperindu-ne adevăruri care, în această viaţă, au rămas nişte taine ascunse, din cauza limitelor minţii omeneşti, atât de afectate de păcat. În şcoala cerească, vom avea privilegiul să atingem, pas cu pas, cele mai înalte culmi ale cunoaşterii. Acolo, ca nişte copii ai Împăratului ceresc, vom locui veşnic împreună cu familia regală. Acolo Îl vom vedea pe Rege în frumuseţea Lui inegalabilă. PREGĂTIREA MISIONARILOR Este important ca noi să avem şcoli medii şi facultăţi. Nouă ne-a fost încredinţată o mare lucrare - aceea a proclamării soliei îngerului al treilea oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui popor. Dar nu avem decât puţini misionari. Din ţară şi de-afară, primim multe apeluri urgente pentru lucrători. Tineri, tinere şi adulţi, şi de fapt toţi cei care se pot angaja în slujba Domnului, trebuie să se unească într-un efort de pregătire pentru întâmpinarea acestor nevoi. Din lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu, ştiu că nu ne folosim facultăţile minţii nici pe jumătate decât ar trebui, în efortul de a ne califica pentru o mai mare eficienţă. Dacă ne consacrăm trupul şi mintea în slujba lui Dumnezeu, ascultând de Legea Sa, El ne va da o sfântă putere morală de acţiune. Fiecare dintre noi, fie că este sau nu părinte, ar trebuie să fie intens preocupat de via Domnului. Nu ne putem lăsa copiii să umble prin lume şi să ajungă sub controlul vrăjmaşului. Să primim ajutorul de la Domnul. Să facem ce ne stă în putere pentru a face din şcolile noastre o binecuvântare pentru tinerii noştri. Educatori şi elevi, puteţi face mult în acest sens, purtând jugul lui Hristos, învăţând zilnic de la El mila şi smerenia. Aceia care nu au o implicare directă în ceea ce priveşte şcoala pot ajuta ca ea să devină o binecuvântare, oferindu-şi cu bunăvoinţă sprijinul material. Astfel vom fi cu toţii "împreună lucrători cu Dumnezeu" şi vom primi răsplata credinciosului, chiar intrarea în şcoala din cer. (17 septembrie 1902). STUDIUL AVANSAT Nu este înţelept pentru o şcoală nouă să-şi fluture stindardul şi să promită un înalt grad de activitate înainte de a dovedi că este pe deplin capabilă de aceasta. Unul dintre scopurile principale în oricare şcoală medie trebuie să fie acela de a acorda cea mai mare atenţie materiilor obişnuite. În orice şcoală de-a noastră, profesorii trebuie să înceapă predarea de jos, fără a atinge treptele înalte ale scării, înainte de a le fi trecut pe cele dintâi. Ei trebuie să urce treaptă cu treaptă, începând de la bază. Trebuie să fie ei înşişi elevi chiar şi atunci când predau materiile obişnuite. Când vor afla înţelesul simplităţii adevăratei educaţii, ei vor înţelege mai bine cum să-i pregătească pe elevi pentru un studiu avansat. Profesorii au de învăţat în timp ce-i învaţă pe alţii. Trebuie înaintat în studiu şi, prin aceasta se câştigă experienţă. Profesorii noştri nu trebuie să creadă că lucrarea lor se limitează la a preda învăţătura din cărţi. Zilnic, ar trebui dedicate mai multe ceasuri muncii cu elevii, în vederea unei pregătiri practice. În nici un caz, acest lucru nu trebuie uitat! În orice şcoală trebuie să fie profesori cu multă răbdare şi ta-lent pedagogic, care vor înţelege că în ea totul se desfăşoară la cel mai înalt nivel. Trebuie predate lecţii de ordine şi desăvârşire. Elevii trebuie învăţaţi cum să menţină totul în perfectă ordine în cadrul şcolii şi în afara ei. Înainte de a încerca să-i conducă pe tineri, educatorul trebuie să înveţe să se controleze pe sine. Dacă nu este un discipol constant în şcoala lui Hristos, dacă nu posedă discernământul care să-i permită să folosească metode înţelepte în lucrarea lui, dacă nu poate să-i stăpânească ferm pe cei aflaţi în grija lui, fiind, totuşi plăcut şi blând, cum ar putea el avea succes în instruirea lor? Educatorul care nu se află sub controlul lui Dumnezeu are nevoie să dea curs invitaţiei: "Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară." (Matei 11,29.30). Fiecare profesor trebuie să înveţe zilnic de la Isus, purtând jugul Lui, fiind elev în şcoala Lui, respectând regulile principiului creştin. Profesorul care nu se află sub călăuzirea Maestrului Învăţător nu va fi capabil să facă faţă diferitelor stări de lucruri, datorate înclinaţiei naturale spre rău a copiilor şi adolescenţilor. În lucrarea educatorilor, trebuie să existe pace, iubire şi bucurie. El nu trebuie să-şi permită să se enerveze. Domnul priveşte la educator cu mult interes, să vadă dacă este după tiparul divinului Educator. Copilul care îşi pierde controlul este cu mult mai scuzabil decât educatorul care se lasă provocat şi enervat. Atunci când este nevoie de o dezaprobare hotărâtă, aceasta trebuie totuşi făcută cu blândeţe. Profesorul trebuie să ştie că, vorbindu-i copilului aspru, îl face să fie încăpăţânat. Fiecare corecţie pe care o aplică educatorul să fie unsă cu picături din untdelemnul blândeţii. El nu trebuie să uite niciodată că, practic, în persoana fiecăruia dintre copiii cu care lucrează se întâlneşte cu Hristos. Să fie hotărât ca în şcoală să domnească disciplina, credincioşia şi dragostea. Atunci când un elev este pus sub disciplină într-o aşa manieră, încât nu este făcut să simtă că profesorul vrea să-l umilească, dragostea pentru educator va izvorî în inima lui. (Saint Helena, California, 17 mai 1903).

Într-o viziune, mă adresam fraţilor din Southern, California, în legătură cu şcoala din Fernando, unde existau nişte încurcături. O Autoritate se afla în mijlocul adunării şi dădea sfaturi în legătură cu felul în care această şcoală trebuie condusă. Sfătuitorul nostru spunea: "Dacă urmăriţi să-L cunoaşteţi pe Domnul, veţi vedea că lucrarea Lui este pregătită asemenea apariţiei dimineţii. Profesorii şcolii noastre trebuie să fie elevi laolaltă cu elevii lor, în toată învăţătura. Ei trebuie să primească în permanenţă har şi înţelepciune de la Izvorul întregii înţelepciuni. Vă aflaţi chiar la începutul lucrării voastre. Nu toate ideile voastre sunt bune, nu toate metodele, înţelepte. Nu este posibil ca lucrarea voastră să fie perfectă de la început. Dar, pe măsură ce avansaţi, veţi învăţa cum să vă folosiţi mai avantajos cunoştinţa pe care o dobândiţi. Pentru a-şi face lucrarea în armonie cu voia Domnului, educatorii trebuie să fie receptivi la învăţăturile Marelui Educator." (Los Angeles, California, 18 septembrie 1902).

Cu siguranţă că faceţi o greşeală serioasă dacă vă asumaţi, cu câţiva elevi şi câţiva profesori, o lucrare atât de dificilă şi costisitoare cum este studiul la nivel avansat, care se desfăşoară în şcolile noastre mai mari. Ar fi mai bine pentru elevi şi pentru şcoală ca cei care vor să studieze la un nivel avansat să meargă la colegiu şi astfel să permită corpului profesoral al şcolii voastre să-şi dedice cele mai bune energii lucrării de predare a materiilor obişnuite. Ce anume va face din şcolile noastre o putere? Nu mărimea clădirilor lor, nu numărul materiilor studiate la nivel avansat, ci lucrarea credincioasă a profesorilor şi elevilor, începând cu treptele de jos ale scării cunoaşterii şi avansarea atentă, treaptă cu treaptă. Găsiţi un bărbat puternic, care să fie directorul şcolii voastre, un om a cărui tărie fizică să-i fie sprijin în lucrarea de disciplinare, un om capabil să-i educe pe copii în spiritul ordinii şi al hărniciei. Îndepliniţi cu grijă tot ceea ce vă asumaţi. Dacă veţi fi conştiincioşi în predarea materiilor obişnuite, mulţi dintre elevii voştri vor putea merge direct în lucrare, ca mesageri, colportori şi evanghelişti. Nu este nevoie să credem că toţi lucrătorii pentru Dumnezeu trebuie să aibă o pregătire şcolară superioară.

Tineri din toate instituţiile noastre trebuie formaţi şi instruiţi pentru Dumnezeu şi, în această lucrare, întotdeauna mila şi dragostea lui Dumnezeu trebuie să fie relevate. Aceasta nu înseamnă degenerare în slăbiciune şi sentimentalism. Trebuie să fim blânzi, dar fermi. Profesorii să nu uite că, în vreme ce este totuşi nevoie de hotărâre, ei nu trebuie să fie niciodată aspri sau acuzatori, să nu manifeste un duh tiranic, ci să-şi păstreze calmul, demonstrând că există o cale mai bună - aceea de a se abţine de la mânie. Dumnezeu vrea să demonstrăm iubirea Lui, arătând un viu interes pentru tinerii aflaţi în grija noastră. Puneţi-i înaintea Domnului şi cereţi-I Lui să facă pentru ei ceea ce voi nu puteţi face. Lăsaţi-i să vadă că realizaţi nevoia voastră de ajutor divin.

Profesorul trebuie să urmărească în permanenţă simplitatea şi eficienţa. El trebuie să folosească pe scară largă ilustraţia şi, chiar când se are de-a face cu elevi mai mari, trebuie să fie atent ca orice explicaţie să-i fie simplă şi clară. Mulţi copii înaintaţi în vârstă nu sunt decât tot nişte copii în ceea ce priveşte capacitatea lor de a înţelege. (Education, pag. 233). VALOAREA MATERIILOR ELEMENTARE În ceea ce priveşte educaţia, avansarea trebuie să înceapă cu treapta cea mai de jos a scării cunoaşterii. Materiile de bază trebuie studiate întru totul în urma rugăciunii. Mulţi care consideră că şi-au terminat educaţia sunt deficitari în privinţa exprimării şi a scrisului şi nu pot citi deloc sau nu pot vorbi corect. Nu puţini dintre cei care studiază limbi clasice şi alte materii avansate, atingând anumite standarde de cunoştinţe, eşuează în cele din urmă, din cauză că au neglijat o atentă studiere a materiilor elementare. Ei n-au dobândit încă o bună cunoaştere a limbii engleze. Ei au nevoie să se întoarcă şi să înceapă urcuşul cu prima treaptă a scării. Este greşit să-i lăsăm pe elevii din şcolile noastre de pregătire să-şi aleagă singuri obiectele de studiu. Această greşeală a fost făcută în trecut şi, drept rezultat, tineri care încă nu stăpâneau cunoştinţele elementare au încercat să abordeze studii mai avansate decât cele pentru care erau pregătiţi. Unii care nu puteau vorbi corect limba engleză aspirau la studierea unor limbi străine.

Elevii care, venind la şcoala noastră, cer să fie lăsaţi să studieze materii mai avansate, trebuie mai întâi examinaţi la obiectele de bază. Stăteam de vorbă cu un profesor dintr-o şcoală a conferinţei noastre şi îmi spunea că au venit la şcoală la el unii tineri cu diplome care arătau că, în alte şcoli, făcuseră studii mai avansate. - I-aţi verificat pe fiecare dintre aceşti elevi, l-am întrebat, să vedeţi dacă erau instruiţi cum trebuie la acele materii? - Păi, mi-a răspuns el, nici unuia dintre ei n-am putut să-i acordăm credit deplin pentru învăţătura din trecut, atestată de diplome. Pregătirea lor era chiar şi-n ceea ce priveşte materiile obişnuite, deficitară. Aşa se întâmplă în foarte multe cazuri. Profesorii trebuie să ofere cu foarte multă grijă copiilor ceea ce ei au cel mai mult nevoie şi să nu-i lase să studieze materiile la propria lor alegere. Ei trebuie să verifice cunoştinţele elevilor lor şi apoi să spună dacă aceştia au atins nivelul pe care îl pretind.

Una dintre materiile de bază ale învăţăturii este studierea limbii. În toate şcolile noastre, trebuie acordată o atenţie deosebită învăţării elevilor de a folosi corect limba engleză în vorbire, citit şi scriere. Prea multe nu sunt de spus cu privire la importanţa acestui demers. Una dintre cele mai elementare calificări ale profesorului este capacitatea de a vorbi şi de a citi clar şi răspicat. Acela care ştie să folosească limba, fluent şi corect, poate exercita o influenţă mai mare decât unul care nu-şi poate exprima în mod precis şi clar gândurile. Dezvoltarea vorbirii trebuie făcută în ore de citire; iar în celelalte ore, profesorul va insista ca elevii să vorbească desluşit şi să folosească acele cuvinte care le exprimă gândurile clar şi convingător. Elevii trebuie învăţaţi cum să-şi folosească muşchii abdominali pentru respiraţie şi vorbire. Aceasta le va face vocea mai plină şi mai clară. Elevii trebuie făcuţi să înţeleagă că Dumnezeu a dat fiecăruia un mecanism minunat - corpul omenesc - care trebuie folosit pentru slava Lui. Puterile corpului lucrează permanent pentru noi şi, dacă vrem, putem să ni le ţinem sub control. Putem avea cunoştinţe, dar, dacă nu am dobândit capacitatea de a ne folosi corect vocea, lucrarea noastră va fi un eşec. Dacă nu putem să ne îmbrăcăm ideile într-un limbaj adecvat, la ce ne serveşte educaţia? Ştiinţa noastră va avea puţină valoare dacă nu ne cultivăm talantul vorbirii. În schimb, atunci când ne împletim cunoştinţele cu talentul de a vorbi înţelept, în cuvinte potrivite şi într-o manieră care va atrage atenţia, va rezulta o minunată putere. Nimeni să nu se simtă ofensat din cauză că trebuie să fie instruit în aceste chestiuni elementare. Trebuie imprimat în mintea elevilor că ei înşişi vor fi educatori pentru alţii, şi, din acest motiv, este nevoie să-şi dea silinţa să înveţe cât mai bine. A învăţa să spui convingător ceea ce cunoşti este deosebit de important pentru aceia care doresc să fie lucrători pentru cauza lui Dumnezeu. Cu cât mai expresiv putem pune adevărul în cuvinte, cu atât mai eficiente vor fi acestea pentru cei ce le ascultă. Pentru o cât mai bună prezentare a adevărului lui Dumnezeu, se justifică efortul nostru maxim. Dacă elevii noştri, care se pregătesc pentru lucrare, pentru cauza lui Dumnezeu, nu sunt învăţaţi să vorbească într-un stil direct şi limpede, influenţa lor spre bine va fi pe jumătate amputată. În orice ramură ar fi chemat să lucreze pe viitor, elevul trebuie să înveţe să stăpânească vorbirea. Priceperea de a vorbi simplu şi clar, pe un ton distinct, este de o valoare inestimabilă în orice domeniu al lucrării şi indispensabilă celor ce vor să devină pastori, evanghelişti sau lucrători biblici. Atunci când cultivarea vorbirii, citirii şi a scrierii îşi are locul cuvenit în şcolile noastre, va fi observată o mare schimbare în bine. Aceste obiecte au fost neglijate, profesorii nerecunoscându-le preţul, dar ele sunt mai importante decât latina şi greaca. Nu spun că este greşit a se învăţa latina şi greaca, ci spun că este greşit a se neglija obiectele care stau la temelia educaţiei, în vreme ce mintea este suprasolicitată cu aceste două materii mai elevate. Este foarte important ca elevii să obţină o educaţie care să le asigure reuşita în viaţă. Nu trebuie să ne mulţumim cu o educaţie unilaterală, aşa cum se oferă în multe dintre şcoli. Materiile obişnuite trebuie bine însuşite, iar ştiinţa contabilităţii trebuie considerată la fel de importantă ca stăpânirea gramaticii. Toţi cei care doresc să se înroleze în lucrarea Domnului trebuie să înveţe cum să ţină nişte evidenţe contabile. În lume sunt mulţi care au dat greş în afaceri şi sunt consideraţi necinstiţi, deşi au inima curată, dar au ajuns în această situaţie, pentru că nu au ştiut să-şi controleze afacerile. A vorbi corect, a scrie citeţ şi frumos şi a socoti sunt lucruri care trebuie neapărat învăţate. Studierea contabilităţii a scăzut în mod inexplicabil în multe şcoli, dar ea trebuie privită ca o materie de o importanţă primordială. O bună pregătire a elevilor la acest obiect îi va califica pentru a ocupa poziţii de încredere. Vreau să-i spun oricărui elev, că niciodată nu trebuie să se mulţumească cu un standard mic. Urmând la şcoală, asiguraţi-vă că ţintiţi un obiectiv nobil şi sfânt. Învăţaţi din dorinţa de a vă califica pentru slujirea într-un domeniu al viei Domnului. Faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a atinge acest obiectiv. Puteţi face pentru voi mai mult decât oricare altul. Şi, dacă faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru voi înşivă, de ce povară îi veţi uşura pe directorul şi pe educatorii voştri! Înainte de a aspira la studierea la un nivel mai înalt a literaturii, asiguraţi-vă că stăpâniţi simplele reguli ale gramaticii şi că puteţi citi, scrie şi vorbi corect. Urcaţi mai întâi treptele de jos ale scării, înainte să le atingeţi pe cele mai de sus. Nu vă consumaţi timpul învăţând ceea ce vă va fi de puţin folos după aceea. Decât să învăţaţi limbile şi literaturile clasice, învăţaţi mai întâi să vorbiţi corect limba noastră. Învăţaţi contabilitate. Dobândiţi cunoştinţe în acele domenii care vă vor ajuta să fiţi utili oriunde vă veţi afla. Sfaturile pe care Domnul mi le-a trimis, avertizând studenţii şi profesorii împotriva petrecerii anilor de studiu în şcoală, nu sunt aplicabile tinerilor băieţi şi fete. Aceştia au nevoie de o perioadă în care să înveţe disciplinele comune şi să studieze Biblia până ce vor ajunge la o vârstă mult mai matură şi la o judecată demnă de toată încrederea.

INFLUENŢA ANTURAJULUI Cuvântul lui Dumnezeu pune un mare accent pe influenţa anturajului chiar şi asupra oamenilor maturi. Cu cât este mai mare puterea acestei influenţe asupra minţii şi a caracterului copiilor şi tinerilor, care sunt în formare! Compania pe care ei o întreţin, principiile pe care le adoptă, obiceiurile pe care şi le formează vor decide asupra valorii lor aici şi asupra viitorului lor. Este cumplit şi ar trebui ca inimile părinţilor să tremure, deoarece, în atât de multe şcoli şi colegii, unde tinerii sunt trimişi pentru instruire, predomină influenţe care deformează caracterul, distrag mintea de la adevăratele scopuri ale vieţii şi coboară nivelul moral. În contact cu cei nereligioşi şi iubitori de plăceri, mulţi tineri îşi pierd simplitatea şi puritatea, credinţa în Dumnezeu şi spiritul sacrificiului de sine pe care părinţii creştini l-au nutrit şi apărat prin instruire atentă şi rugăciune stăruitoare. Este inevitabil ca tinerii să aibă nişte prieteni şi, în mod automat, ei vor resimţi influenţa celor cu care se asociază. Există nişte legături tainice, care apropie sufletele astfel încât inima unuia să răspundă inimii celuilalt. Ei iau unul de la celălalt idei, sentimente şi chiar spiritul. Această asociere poate fi o binecuvântare sau un blestem. Tinerii se pot ajuta şi întări unul pe altul, îmbunătăţindu-şi comportamentul, disponibilităţile, cunoştinţele; sau, permiţându-şi să fie neglijenţi şi necredincioşi, ei pot exercita o influenţă demoralizatoare. Problema alegerii tovarăşilor este o problemă pe care elevii trebuie învăţaţi să o privească în mod serios. Printre tinerii ce frecventează şcolile noastre, întotdeauna vor exista două categorii: cei care caută să-I placă lui Dumnezeu şi să asculte de profesori şi cei plini de un duh de neascultare. Dacă tinerii noştri merg alături de cei mulţi, care fac răul, influenţa acelora îi va arunca de partea vrăjmaşului sufletelor. S-a spus pe bună dreptate: "Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti." Tinerii nu reuşesc să-şi dea seama cât de uşor le pot fi afectate caracterul şi reputaţia, în funcţie de alegerea companiei. Omul caută compania acelora ale căror gusturi, obiceiuri şi practici îi sunt plăcute. Cel care preferă societatea celor ignoranţi şi vicioşi, în locul societăţii celor buni şi înţelepţi, dovedeşte că propriul Său caracter este deficitar. La început, gusturile şi obiceiurile lui pot fi total diferite de ale acelora a căror companie o caută; dar, pe măsură ce se amestecă în această categorie, gândurile şi simţămintele lui se schimbă. El sacrifică principiile şi, discret, dar inevitabil, se coboară la nivelul tovarăşilor lui. Aşa cum întotdeauna o apă curgătoare preia caracteristicile solului pe care îl străbate, principiile şi obiceiurile tânărului devin, în mod invariabil, impregnate de caracteristicile celor cu care se însoţesc. Elevii trebuie învăţaţi să se opună ferm ademenirilor spre rău, care se ivesc în urma întovărăşirii cu alţi tineri. Fiind expuşi ispitei, singura protecţie faţă de rău este Isus prezent în inima lor. Ei trebuie să înveţe a privi necontenit la Isus, a-I studia virtuţile, a-L face zilnic modelul lor. Atunci, adevărul adus în sanctuarul intim al propriului suflet le va sfinţi viaţa. Ei trebuie învăţaţi să-şi cântărească acţiunile, să judece de la cauză la efect, să cântărească pierderea sau câştigarea veşnică a vieţii, să se hotărască dacă vor sluji intereselor vrăjmaşului sau se vor dedica pentru a servi neprihănirea. Întovărăşindu-se cu cei care umblă în acord cu principiile, chiar şi tinerii mai neglijenţi vor învăţa să iubească neprihănirea. Şi, făcând ceea ce trebuie, în inimă li se va naşte un dezgust pentru ceea ce este mărunt, banal şi diferit de principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Tăria caracterului constă în două elemente - puterea voinţei şi puterea autocontrolului. Mulţi tineri consideră greşit pasiunea puternică, necontrolată, drept tărie de caracter. Adevărul este că acela care este condus de propriile pasiuni este un om slab. Adevărata măreţie şi nobleţe a omului se măsoară în funcţie de puterea lui de a-şi controla simţurile şi nu în puterea simţurilor lui de a-l subjuga. Cel mai tare om este cel care, sensibil la nedreptate, îşi reprimă totuşi mânia şi-şi iartă vrăjmaşii. Dumnezeu ne-a dat putere intelectuală şi morală, dar, în mare măsură, fiecare este arhitectul propriului său caracter. Cu fiecare zi, construcţia se apropie de termen. Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează să avem grijă cum construim, să vedem dacă clădirea noastră are ca temelie stânca veşnică. Vine timpul când se va dovedi cum este construcţia noastră. Acum este vremea ca toţi să-şi cultive capacităţile pe care li le-a dat Dumnezeu, pentru a-şi putea forma caractere folositoare aici, dar şi într-o viaţă mai bună, de apoi. Credinţa în Hristos, ca Mântuitor personal, va da tărie şi consistenţă caracterului. Aceia care au o credinţă sinceră în Hristos, vor fi calmi, ştiind că ochiul lui Dumnezeu este asupra lor, că Judecătorul tuturor oamenilor le cântăreşte valoarea morală, că inteligenţele cerului veghează să vadă ce fel de caracter dezvoltă.

Tinerii fac uneori nişte greşeli atât de grave, deoarece ei nu învaţă din experienţa celor mai în vârstă decât ei. Elevii nu-şi pot permite să ironizeze sau să ia în derâdere atenţionările părinţilor şi educatorilor. Ei trebuie să preţuiască orice lecţie, realizând în acelaşi timp nevoia lor de o învăţătură mai adâncă decât ar putea să ofere orice om. Atunci când, prin credinţă, Hristos locuieşte în inimă, Duhul Său devine o putere de curăţire şi înviorare a sufletului. Adevărul în inimă nu poate rata o influenţă de îndreptare asupra vieţii. Atât profesorii, cât şi elevii, trebuie să ţină adevărul lui Dumnezeu ca pe o comoară de cel mai mare preţ, care nu trebuie devalorizată prin practici care nu se potrivesc caracterului ei sfânt. Acei elevi care acum se află departe de căminul lor, departe de directa influenţă a părinţilor lor, nu trebuie să uite că ochiul Tatălui lor ceresc este asupra lor. El îi iubeşte pe tineri, le cunoaşte nevoile, le înţelege ispitele. El vede în ei mari posibilităţi şi este gata să-i ajute pentru a atinge cel mai înalt standard, dacă ei realizează nevoia lor şi-I caută ajutorul. Copii, zi şi noapte, rugăciunile părinţilor voştri se înalţă la Dumnezeu pentru voi; zi de zi, grija lor iubitoare vă urmăreşte. Ascultaţi de rugăminţile şi de avertizările lor şi hotărâţi-vă ca, prin orice mijloace care vă stau în putere, să vă ridicaţi deasupra răului care vă înconjoară. Nu puteţi să distingeţi cât de perfid va lucra vrăjmaşul pentru a vă corupe minţile şi obiceiurile, şi pentru a vă insufla principiile răului. S-ar putea să nu vedeţi un real pericol în primul pas spre frivolitate şi căutarea plăcerii, şi să credeţi că, atunci când veţi dori să vă schimbaţi cursul, o veţi putea face la fel de uşor ca atunci când aţi înfăptuit răul. Dar este o greşeală. Prin alegerea unor tovărăşii rele, mulţi au fost conduşi, pas cu pas, de pe calea virtuţii în adâncurile neascultării şi pierzării, unde, cândva, crezuseră că este imposibil ca ei să cadă. Elevul care cedează ispitei îşi slăbeşte influenţa spre bine, iar cel care, printr-un greşit curs al faptelor, devine agentul vrăjmaşului sufletelor trebuie să-I dea lui Dumnezeu socoteală pentru rolul jucat, ca piatră de poticnire în calea altora. De ce să aibă copiii legătură cu marele apostat? De ce să devină ei agenţii lui, care-i ispitesc pe alţii? Mai bine zis, de ce să nu înveţe ei să-şi ajute şi încurajeze colegii şi profesorii? Este privilegiul lor de a-i ajuta pe profesori în sarcinile lor, pe care Satana vrea să le facă grele şi descurajatoare. Ei pot crea o atmosferă bună, destinsă. Fiecare elev se poate bucura de conştiinţa că se află de partea lui Hristos, dovedind respect pentru ordine, sârguinţă şi ascultare, şi refuzând să-i acorde câtuşi de puţin din capacităţile şi influenţa sa marelui vrăjmaş a tot ce este bun şi înălţător. Elevul care are consideraţie pentru adevăr şi o reală concepţie despre datorie poate face mult pentru a-şi influenţa colegii spre Hristos. Tinerii care sunt la acelaşi jug cu Mântuitorul nu vor fi nesupuşi. Ei nu vor urmări plăcerea lor egoistă. Pentru că sunt una cu Hristos în duh, ei vor fi una cu El şi în fapte. Elevii mai mari din şcolile noastre ar trebui să ştie totdeauna că stă în puterea lor formarea obiceiurilor şi practicilor elevilor mai mici ca ei şi ar trebui să valorifice la maximum orice ocazie. Aceşti elevi mai mari să fie hotărâţi ca, prin influenţa lor, să nu-şi trădeze camarazii, dându-i pe mâna vrăjmaşului. Isus va fi ajutorul tuturor celor care îşi pun încrederea în El. Aceia care sunt în legătură cu Hristos, au fericirea la comanda lor. Ei urmează calea pe care îi conduce Mântuitorul lor, răstignindu-se pentru El, împreună cu poftele şi slăbiciunile lor. Ei şi-au clădit speranţele pe Hristos şi, astfel, furtunile pământului nu au putere să-i scoată din temelia lor cea sigură. Rămâne ca voi, tineri şi tinere, să hotărâţi dacă veţi deveni demni de încredere şi credincioşi, pregătiţi şi hotărâţi să luaţi o poziţie dreaptă în orice împrejurare. Vreţi să vă formaţi obiceiuri corecte? Căutaţi atunci compania acelora cu un moral sănătos şi ale căror aspiraţii vizează ceea ce este bine. Preţiosul timp de probă este oferit pentru a vă putea îndepărta orice defect din caracter şi asta trebuie să urmăriţi nu numai pentru a obţine viaţa veşnică, ci şi pentru a putea fi de folos în această viaţă. Un caracter bun este un capital mai de preţ decât aurul şi argintul. El nu este atins de panică sau de eşecuri şi, atunci când posesiunile pământeşti vor fi spulberate, el va aduce beneficii mari. Integritatea, fermitatea şi perseverenţa sunt calităţi pe care toţi trebuie să caute să le cultive cu seriozitate; ele îl îmbracă pe posesorul lor cu o putere irezistibilă - o putere ce-l face tare în a face binele, tare în a rezista răului, tare în a suporta duşmănia. Dragostea de adevăr şi simţul responsabilităţii de a-L slăvi pe Dumnezeu sunt cele mai puternice stimulente pentru cultivarea intelectului. Cu această motivaţie, copilul nu poate fi un uşuratic. El va fi întotdeauna serios, învăţând ca unul conştient că ochiul lui Dumnezeu veghează şi că cerul întreg este angajat în educarea lui. El va deveni bine intenţionat, generos, bun, curtenitor, eficient, asemenea lui Hristos. Inima şi mintea lui vor fi în armonie cu voinţa lui Dumnezeu.

Tinerii care sunt în armonie cu Hristos îşi vor alege tovarăşi care să-i ajute să facă binele şi vor evita societatea acelora care nu-i ajută în stabilirea unor principii şi scopuri nobile. Pretutindeni se găsesc tineri a căror minte este îndreptată către modele inferioare. Când vin în contact cu această categorie, tinerii care sunt, fără rezervă, de partea lui Hristos vor sta hotărâţi pentru ceea ce raţiunea şi conştiinţa le spune că este drept.

@ST = PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR Valoarea materiilor elementare Education, pag. 234-239 Influenţa anturajului Testimonies, vol. 1, pag. 400-405, 512, 513 Testimonies, vol. 2, pag. 222, 407, 408 Testimonies, vol. 3, pag. 41-47 (curtenie), 362-367 Testimonies, vol. 4, pag. 209, 435, 436, 587-591, 622-624 Testimonies, vol. 5, pag. 111-113 (curtenie), 222, 223, 542-546

EDUCATORUL ŞI LUCRAREA

"Domnul Dumnezeu mi-a dat limba înţelepciunii, ca să ştiu cum să-i spun o vorbă potrivită celui în nevoie." CÂTEVA DINTRE NEVOILE EDUCATORULUI CREŞTIN Educatorului îi este încredinţată una dintre cele mai importante lucrări - o lucrare pe care n-ar trebui să o abordeze fără o pregătire atentă şi meticuloasă. El trebuie să fie conştient de caracterul sacru al chemării sale şi să i se dedice cu zel şi devotare. Cu cât are mai multă ştiinţă adevărată, cu atât lucrarea lui va fi mai bună. Şcoala nu este locul unei lucrări superficiale. Nici un profesor care se complace într-o cunoaştere superficială nu va atinge un înalt grad de eficienţă. Dar nu este destul ca profesorul să aibă iscusinţă şi pregătire intelectuală. Acestea sunt indispensabile, dar fără o calificare spirituală pentru această lucrare, el nu este pregătit să se angajeze în ea. El trebuie să vadă în fiecare copil lucrarea mâinilor lui Dumnezeu - un candidat pentru onoruri veşnice. El va trebui să încerce să educe în aşa fel tinerii, încât fiecare dintre ei să poată atinge înaltul standard al desăvârşirii la care îi cheamă Dumnezeu. Scopul educaţiei este de a-L slăvi pe Dumnezeu şi de a pregăti bărbaţi şi femei, capabili să răspundă la rugăciunea: "Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ" (Mat. 6,10). Dumnezeu îi invită pe educatori să fie mâna Lui de ajutor în urmărirea acestui scop. El le cere să aplice în lucrarea lor principiile cerului, ABC-ul adevăratei educaţii. Profesorul care încă nu a învăţat aceste principii trebuie să înceapă acum să le studieze. Şi, pe măsură ce le învaţă, el îşi va desăvârşi calificarea de a-i învăţa pe alţii. O CUNOAŞTERE PERSONALĂ A LUI HRISTOS Orice educator creştin trebuie să aibă o înţelegere clară a ceea ce este Hristos pentru persoana sa. El trebuie să ştie cum să-L facă pe Domnul tăria şi eficienţa lui, cum să-şi încredinţeze sufletul lui Dumnezeu, ca unui Creator credincios. De la Hristos provine toată ştiinţa esenţială calificării educatorilor pentru a fi împreună lucrători cu Dumnezeu - ştiinţă ce le deschide cele mai largi perspective ale utilităţii. Mulţi nu apreciază această ştiinţă, ci caută în obţinerea unei educaţii ceea ce este privit de semenii lor drept o uimitoare cunoştinţă. Educatori, mândria voastră trebuie să fie Dumnezeu, nu erudiţia, nu limbile străine sau orice altceva pur omenesc. Cea mai mare ambiţie a voastră să fie practicarea creştinismului în propria viaţă. "Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii" (Osea 6,3). Aşa cum lumina soarelui străluceşte cu putere crescândă de dimineaţă, până-n amiază şi voi, înaintând în lumina iniţială a Cuvântului lui Dumnezeu, veţi primi şi mai multă lumină. Aceia care acceptă responsabilitatea de educatori trebuie să înainteze constant în cunoaştere. Ei nu trebuie să se oprească la primele stadii ale experienţei creştine, ci să urce în permanenţă. Având Cuvântul lui Dumnezeu în mână şi mânaţi de dragostea pentru suflete, ei vor înainta pas cu pas în eficienţă. NEVOIA DE RUGĂCIUNE A EDUCATORULUI Orice educator trebuie să primească zilnic povaţă de la Hristos şi să lucreze în permanenţă sub călăuzirea Sa. Este imposibil pentru el să înţeleagă corect sau să-şi împlinească lucrarea, dacă nu se roagă mult lui Dumnezeu. Numai prin ajutor divin, împletit cu un efort sârguincios şi tăgăduire de sine, educatorul poate spera să-şi facă lucrarea în mod înţelept şi bine. Dacă nu realizează nevoia de rugăciune şi nu-şi smereşte inima înaintea lui Dumnezeu, educatorul va pierde însăşi esenţa educaţiei. El trebuie să ştie cum să se roage şi ce limbaj să folosească în rugăciune. "Eu sunt Viţa", spunea Isus, "voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic" (Ioan 15,5). Educatorul trebuie să lase ca roada credinţei să se manifeste în rugăciunile lui. El trebuie să înveţe cum să vină la Domnul şi să pledeze până ce primeşte asigurarea că rugăminţile lui sunt auzite. LUCRÂND CU ELEVII CA INDIVIZI Educatorul trebuie să studieze cu atenţie dispoziţia şi caracterul elevilor săi pentru a-şi putea adapta metoda de a preda la nevoile lor specifice. El are o grădină de îngrijit, o grădină în care sunt plante de o natură, formă şi dezvoltare foarte diferite. Puţine sunt, poate, cele ce arată frumos şi bine dezvoltate, pe când cele mai multe sunt pipernicite şi deformate din cauza neglijenţei. Cei cărora le-a fost încredinţată îngrijirea acestor plante le-au lăsat în voia soartei şi acum dificultăţile cultivării lor corecte s-au înzecit. DEZVOLTAREA ARMONIOASĂ Nici o ramură de studiu nu trebuie să primească o atenţie deosebită în detrimentul altora la fel de importante. Unii profesori consacră mult timp unei ramuri preferate de ei, insistând asupra fiecărui punct al ei şi lăudându-i pe elevi pentru rezultatele bune la ea, în vreme ce la alte materii - de bază - aceştia pot fi deficitari. Aceşti educatori fac un mare rău elevilor lor, privându-i de acea dezvoltare armonioasă a capacităţilor mintale, pe care ar trebui să le-o asigure, precum şi de celelalte cunoştinţe de care au acută nevoie.

În această privinţă, profesorii sunt adesea sub controlul unor motive ambiţioase şi egoiste. Nelucrând cu o ţintă înaltă, ei nu pot inspira elevilor lor dorinţe şi obiective nobile. Minţile pătrunzătoare şi active ale tinerilor detectează rapid orice defect de caracter şi vor imita defectele celor mai mari, mult mai uşor decât graţiile Duhului Sfânt. PUTEREA UNEI BUNE DISPOZIŢII Permanenta relaţie cu persoane mai mici ca vârstă şi ca pregătire intelectuală tinde să-l facă pe educator tenace în a-şi susţine drepturile şi opiniile sale, ceea ce îl va conduce să-şi apere cu gelozie poziţia şi demnitatea sa. Un astfel de spirit este în opoziţie cu blândeţea şi smerenia lui Hristos. Neglijarea cultivării acestor haruri împiedică înaintarea în viaţa sfântă. Mulţi ridică astfel bariere între ei şi Isus; dragostea Lui nu le mai poate inunda inima, iar ei se plâng că nu văd Soarele Neprihănirii. Ei trebuie să uite de sine şi să trăiască pentru Isus, iar lumina cerului le va aduce bucurie în suflet. Nici un bărbat sau femeie care sunt irascibili, lipsiţi de răbdare, arbitrari sau dictatori, nu sunt buni pentru această lucrare. Aceste trăsături de caracter dau mult de furcă în şcoală. Să nu se invoce scuza unui temperament iute sau a vreunei greşeli din necunoştinţă. În postura de educator, ignoranţa sau lipsa stăpânirii de sine este păcat. Educatorul scrie în suflete lecţii ce vor rămâne acolo toată viaţa şi, de aceea, el trebuie să se autoeduce să nu rostească niciodată vreun cuvânt pripit, să nu-şi piardă niciodată autocontrolul. Mai presus decât oricare alţii, acela care are de educat tineri trebuie să aibă grijă să nu îngăduie ca un duh posomorât să-i influenţeze dispoziţia. Aşa ceva îl împiedică să aibă simpatie faţă de elevii lui şi, fără simpatie reciprocă, nu poate avea un succes cu ei. Nu trebuie să întunecăm calea noastră sau calea altora cu umbra necazurilor proprii. Avem un Mântuitor la care să mergem, la urechea căruia putem spune orice ne doare. Putem abandona toate grijile şi poverile noastre la El şi atunci munca nu ni se va mai părea grea, nici încercările aspre. "Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul!", îndeamnă Pavel "Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!" (Fil. 4,4). Oricare v-ar fi dispoziţia, Dumnezeu poate să v-o transforme, s-o facă blândă şi creştinească. Prin exerciţiul credinţei trăite, vă puteţi separa de tot ce nu este în acord cu voinţa lui Dumnezeu, aducând astfel cerul în viaţa voastră de pe pământ. Făcând aşa, veţi radia la orice pas. Atunci când vrăjmaşul caută să învăluie sufletul în beznă, cântaţi şi vorbiţi credinţa şi veţi vedea că aţi readus lumina peste voi. Stă în puterea noastră să ne deschidem stăvilarul necazurilor sau bucuriei. Dacă dăm voie gândurilor să fie apăsate de necazurile şi mărunţişurile acestui pământ, inimile ni se vor umple de necredinţă, tristeţe şi pesimism. Dacă gândurile şi cerinţele noastre sunt ocupate cu lucruri de sus, glasul lui Dumnezeu va vorbi inimilor noastre, şovăielile vor conteni şi gândurile rele se vor destrăma, şi vor fi înlocuite de laude la adresa Răscumpărătorului nostru. Aceia care se bucură de marile daruri ale lui Dumnezeu şi sunt sensibili chiar la darurile Sale cele mai mici se vor încinge cu brâul voioşiei, şi inima lor va cânta Domnului. Atunci ei se vor bucura de lucrarea lor şi vor sta hotărâţi la datorie. Ei vor avea un temperament blând şi un duh încrezător. DEZVOLTARE PRIN PRACTICĂ Profesorul nu trebuie să creadă că este nevoie să-şi petreacă tot timpul în studiul cărţilor. Punând în practică ceea ce învaţă, el va realiza mai mult decât doar prin studiu. Folosindu-şi cunoştinţele, el le va spori. Unii care nu au decât un talant, au impresia că nu pot face nimic cu el. Ei îngroapă talantul în pământ, aşa cum este şi, pentru că acesta nu sporeşte, ei murmură împotriva lui Dumnezeu. Dar, dacă ar folosi iscusinţa care le-a fost dată, talantul lor s-ar dubla. Doar printr-o credincioasă folosire a lor, talanţii sporesc. Pe măsură ce folosim cum trebuie posibilităţile pe care ni le-a dat Dumnezeu, El ne măreşte capacităţile de slujire. Pentru că sunteţi profesori, să nu consideraţi că nu este necesară dobândirea unei pregătiri în cele mai simple îndeletniciri ale vieţii. Fiind ocupaţi cu studiul, nu neglijaţi îndeletnicirile zilnice de pe lângă voi. Oriunde vă aflaţi, fiţi cât se poate de practici şi veţi vedea că mintea vă este mai capabilă de noi învăţături, mai viguroasă în descifrarea lecţiilor pe care vă străduiţi să le învăţaţi. Îndeplinind cu credincioşie orice îndatorire practică, ce vă revine, veţi fi mai calificaţi pentru educarea acelora care au nevoie să înveţe cum să facă aceste lucruri. UN APEL Sunt unii cărora le place tovărăşia lumii, care privesc societatea celor din lume ca pe ceva de dorit, mai presus de societatea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Lui. Educatori, cunoaşteţi destul ca să-L ascultaţi pe Dumnezeu. Să urmaţi paşii lui Hristos, să purtaţi jugul Lui. Doriţi înţelepciunea lui Dumnezeu? Atunci smeriţi-vă înaintea Lui, umblaţi pe calea arătată de poruncile Sale, fiţi hotărâţi să faceţi totul în orice ocazie pe care El v-o oferă. Prindeţi orice rază de lumină care cade în calea voastră. Urmaţi lumina. Puneţi învăţăturile adevărului în practica vieţii voastre. Smeriţi-vă sub mâna puternică a lui Dumnezeu. El vă va înălţa. Dedicaţi-I lucrarea voastră. Lucraţi cu credincioşie, în sinceritate, în adevăr, şi veţi descoperi că orice muncă a zilei este răsplătită. Educatorii trebuie să aibă o credinţă vie, altfel vor fi despărţiţi de Hristos. Mântuitorul nu întreabă cât de mult vă apreciază lumea, câtă laudă primiţi de pe buzele omeneşti; ci El vă cere să trăiţi astfel, încât să-Şi poată pune sigiliul pe voi. Satana caută să-şi arunce umbrele de-a latul drumului pe care mergeţi, pentru a vă împiedica succesul în lucrare. Trebuie să aveţi în voi o putere de sus, pentru ca, în numele lui Isus din Nazaret, să puteţi rezista puterii ce lucrează de jos. A avea în inimă Duhul lui Hristos este infinit mai important decât a te bucura de aprecierea lumii. Educatorului îi este încredinţată o mare lucrare - o lucrare pentru care doar puterea lui este cu totul insuficientă. Dar dacă, realizând propria slăbiciune, se agaţă de Isus, el va deveni puternic, prin puterea lui Dumnezeu. El trebuie să pună în dificila sa lucrare răbdarea, îngăduinţa şi blândeţea lui Hristos. Inima lui trebuie să ardă de aceeaşi iubire care L-a făcut pe Domnul vieţii şi al slavei să moară pentru o lume pierdută. Răbdarea şi perseverenţa nu vor rămâne nerăsplătite. Cele mai frumoase strădanii ale educatorului pot, uneori, să pară inutile, dar el va vedea totuşi rodul muncii lui. Caractere nobile şi vieţi folositoare îi vor răsplăti din plin strădania. Natura umană merită să se lucreze cu ea. Ea trebuie înălţată, şlefuită, sfinţită şi împodobită în interior. Prin harul lui Dumnezeu în Isus Hristos, care descoperă mântuire şi viaţă veşnică, cei care constituie moştenirea Lui trebuie să fie educaţi, nu potrivit lumii, ci în ştiinţa sfinţeniei.

NECESITATEA DE A FACE TOTUL CÂT SE POATE DE BINE Domnul a desemnat ca nobilele capacităţi ale minţii să fie antrenate pentru scopuri înalte. Dar oamenii pervertesc aceste facultăţi şi le forţează în slujba unor interese trecătoare, ca şi cum realizările de pe acest pământ ar fi de o importanţă maximă. În acest fel, nobilele lor puteri sunt tocite şi oamenii rămân nepregătiţi pentru împlinirea îndatoririlor vieţii, ce le revin. Dacă nobilele puteri ale minţii nu sunt cultivate, oamenii nu reuşesc să se descurce nici chiar în problemele acestei vieţi. Intenţia lui Satana este ca facultăţile minţii să se reducă şi să fie cuprinse de senzualitate, dar Dumnezeu doreşte ca nimeni să nu-şi supună mintea controlului celui rău. El doreşte ca în preocupările intelectuale şi spirituale, copiii Săi să progreseze... Lucrarea care ne este dată în această viaţă este lucrarea de pregătire pentru viaţa veşnică. Dacă îndeplinim această lucrare, aşa cum a planificat-o Dumnezeu, orice ispită poate lucra spre creşterea noastră, pentru că, rezistând ademenirilor ei, progresăm în sfinţenie. În toiul acestei lupte, agenţi nevăzuţi, comandanţi din cer, vor fi în jurul nostru pentru a ne ajuta, iar în crize vom primi putere, hotărâre şi energie şi vom avea mai mult decât puterea noastră de muritori. Dacă omul nu-şi aduce voinţa în armonie cu voinţa lui Dumnezeu, dacă nu-şi părăseşte toţi idolii şi nu-şi învinge toate obiceiurile rele, nu va avea succes în această luptă, fiind, în cele din urmă, biruit. Aceia care vor să fie biruitori trebuie să se împotrivească agenţilor răi, nevăzuţi; stricăciunea din suflet trebuie biruită şi orice gând trebuie supus lui Hristos. Duhul Sfânt este întotdeauna la lucru, căutând să purifice, să înnobileze şi să disciplineze sufletele oamenilor, pentru ca ei să poată fi corespunzători pentru societatea sfinţilor şi a îngerilor... În calitate de copii ai lui Dumnezeu, noi trebuie să facem eforturi susţinute pentru a deveni biruitori. Şi, ca elevi ce căutăm să-L onorăm şi să-L slăvim pe Dumnezeu, noi vom învăţa pentru a primi aprecierea Sa, ca nişte lucrători ce nu avem de ce să ne fie ruşine. FOLOSIREA CORECTĂ A DARULUI VORBIRII Cel care lucrează pentru Dumnezeu trebuie să-şi dea silinţa să devină un mesager al lui Hristos, renunţând la orice gest nepotrivit şi la orice vorbă necontrolată. El se va strădui să-şi folosească în mod corect vorbirea. Sunt mulţi care nu au grijă de felul în care vorbesc, dar, printr-o atenţie deosebită, ei mai pot deveni reprezentanţi ai adevărului. Zilnic, ei trebuie să facă progrese. Ei trebuie să nu-şi mai compromită eficienţa şi influenţa, îngăduind greşeli în ceea ce priveşte felul lor de a fi, tonul vocii sau limbajul folosit. Expresiile uşoare trebuie să fie înlocuite cu vorbe curate şi pline de sens. Printr-o permanentă veghere şi o disciplină riguroasă, tânărul creştin îşi poate reţine limba de la rău şi buzele de la vorbe vinovate. Trebuie să fim atenţi la felul în care pronunţăm cuvintele. Există printre noi oameni care, teoretic, cunosc bine limba, dar care, totuşi, în practică, fac frecvente greşeli. Domnul vrea ca noi să avem grijă să facem totul cât se poate de bine, folosind înţelept facultăţile şi ocaziile ce ni le oferă. El a înzestrat pe unii cu daruri care să fie o binecuvântare pentru alţii; datoria noastră este aceea de a ne autoeduca să devenim calificaţi pentru marea lucrare încredinţată nouă. În citire sau în declamare, pronunţia trebuie să fie clară. O vorbire nazală sau o exprimare greoaie trebuie corectate de urgenţă. Orice lipsă de claritate în vorbire trebuie privită ca o deficienţă. Mulţi şi-au format obiceiul de a vorbi moale, nedesluşit, ca şi cum limba le-ar fi prea mare pentru gura pe care o au. Acest obicei îi poate împiedica mult să fie eficienţi în lucrare. Dacă cei care au defecte de vorbire vor primi critica şi corectarea, s-ar putea să-şi învingă aceste defecte. Ei trebuie să exerseze perseverent o vorbire pe un ton controlat, clar, folosindu-şi muşchii abdominali pentru o respiraţie profundă şi făcând din laringele lor un canal al comunicării. Mulţi vorbesc repede şi pe un ton înalt, nefiresc. Această practică va afecta gâtul şi plămânii şi, drept rezultat al continuării abuzării de ea, organele respective se vor îmbolnăvi şi se vor uza. METODA LUI HRISTOS Pastorii şi educatorii trebuie să acorde o atenţie deosebită cultivării vorbirii lor. Ei trebuie să înveţe să nu vorbească precipitat, nervos, ci domol, limpede, păstrând o muzicalitate a vocii. Glasul Mântuitorului era o muzică pentru urechile celor ce fuseseră obişnuiţi cu predicile monotone, fără viaţă, ale cărturarilor şi fariseilor. El vorbea domol şi cu efect, accentuând acele cuvinte cărora dorea ca ascultătorii Săi să le acorde o atenţie deosebită. Bătrâni şi tineri, oameni neştiutori şi oameni învăţaţi, cu toţii puteau prinde întregul înţeles al cuvintelor Lui, aşa cum n-ar fi fost posibil, dacă El ar fi vorbit precipitat, lansând propoziţie după propoziţie, fără nici o pauză. Oamenii erau foarte atenţi la Isus şi se spunea despre El că nu vorbea asemenea cărturarilor şi fariseilor, deoarece Cuvântul Său era cuvântul cuiva cu autoritate... Felul lui Isus de a învăţa era plăcut şi atractiv, întotdeauna caracterizat prin simplitate. El dezvăluia tainele Împărăţiei cerurilor, folosind figuri şi simboluri care erau familiare ascultătorilor Săi; iar oamenii simpli Îl ascultau bucuroşi, pentru că puteau înţelege cuvintele Lui. Hristos nu folosea cuvinte nemaiauzite, pentru înţelegerea cărora să fie nevoie de consultarea dicţionarului. Isus ilustra aspectele măreţe ale Împărăţiei lui Dumnezeu, folosindu-Se de aspecte ale vieţii pământene. În dragostea Lui plină de compasiune şi gingăşie, El înveselea, mângâia şi-i învăţa pe toţi cei care Îl ascultau, buzele Lui fiind udate cu har, pentru a putea transmite oamenilor, în cel mai atractiv mod, comorile adevărului. Acesta este felul în care El ar vrea să prezentăm şi noi adevărul altora. Puterea vorbirii este de mare valoare şi vocea trebuie cultivată pentru binecuvântarea celor cu care venim în contact. ÎN RUGĂCIUNE Sufăr când văd cât de puţin este apreciat darul vorbirii. În citirea Bibliei, în rostirea rugăciunii, în prezentarea unui cuvânt în adunare, cât de necesară este exprimarea clară! Şi cât de mult se pierde la altarul familial, când cel care se roagă îşi pleacă faţa şi vorbeşte cu un glas scăzut, slab! Dar, îndată ce altarul a luat sfârşit, aceia care, în rugăciune, nu puteau vorbi destul de tare pentru a fi auziţi, acum pot să vorbească tare, clar şi nu este deloc greu să auzi ce spun. O astfel de rugăciune este potrivită în cămăruţă, nu în cadrul familiei sau la serviciul divin public. Căci, dacă participanţii la rugăciune nu pot să audă ce se rosteşte, ei nici nu pot să spună "Amin". Aproape oricine poate să vorbească destul de tare pentru a putea fi auzit într-o conversaţie obişnuită, şi atunci de ce nu ar putea vorbi aşa şi când este chemat să prezinte un cuvânt sau să înalţe o rugăciune? Atunci când vorbiţi despre lucrurile divine, de ce să nu vorbiţi în tonuri distincte şi într-un mod care să demonstreze că sunteţi în cunoştinţă de subiect şi că nu vă este ruşine să vă prezentaţi ideile? De ce nu vă rugaţi ca şi cum aţi avea conştiinţa liberă şi că aţi putea veni la tronul harului în smerenie, şi totuşi cu îndrăzneală sfântă, înălţând spre cer mâini curate, fără mânie şi îndoială? Nu vă plecaţi capetele şi nu vă acoperiţi faţa, ca şi cum aţi avea ceva de ascuns, ci ridicaţi-vă ochii spre Sanctuarul ceresc, în care Hristos, Mijlocitorul vostru, stă înaintea Tatălui pentru a-I prezenta rugăciunile voastre, împletite cu meritele Sale şi neprihănirea Sa, ca un miros de tămâie. Sunteţi invitaţi să veniţi să cereţi, să căutaţi, să bateţi; şi sunteţi asiguraţi că nu va fi în zadar: "Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide." (Matei 7,7.8). Hristos ilustrează bunăvoinţa lui Dumnezeu de a binecuvânta, prin bunăvoinţa unui tată de a da copilului său ceea ce îi cere. "Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte? Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie? Deci, dacă voi care sunteţi răi ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!" (Luca 11,11-13). Venim la Dumnezeu, în Numele lui Isus, prin invitaţie specială, şi El ne primeşte cu plăcere în camera Lui de audienţe. El oferă sufletului smerit şi căit acea credinţă în Hristos, prin care este îndreptăţit. Isus îi şterge ca pe un nor firav vina şi, mângâiată, inima exclamă: "Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar Mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat!" (Isaia 12,1). Acest om va înţelege prin proprie experienţă cuvintele lui Pavel: "Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire." (Rom. 10,10). Şi omul devine astfel un agent pe care Dumnezeu îl poate folosi în lucrarea Sa. El Îl va reprezenta pe Hristos, demonstrând lumii cu putere mila şi dragostea Sa. El are de dat o mărturie pe care doreşte să o audă şi alţii. Cu limba psalmistului, el va spune: "Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui! El îţi iartă fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale; El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare; El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea, şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul." (Ps. 103,1-4). MĂRTURISIND PENTRU HRISTOS Dumnezeu ne-a dar darul vorbirii pentru a putea spune altora ce face El pentru noi, pentru ca dragostea şi compasiunea Lui să poată mişca şi alte inimi şi astfel şi alte suflete să-L laude pe Cel ce i-a chemat din întuneric la minunata Sa lumină. "Voi sunteţi martorii Mei", spunea Domnul (Isaia 43,10). Dar toţi cei chemaţi să fie martori pentru Hristos trebuie, pentru a da o mărturie eficientă, să înveţe de la El. În calitate de copii ai Împăratului ceresc, ei trebuie să se autoeduce pentru a da mărturie cu glas clar, distinct şi astfel încât nimeni să nu aibă impresia că au vreo rezervă în a vorbi despre îndurările Domnului. În adunarea publică, rugăciunea trebuie astfel înălţată, încât toţi să o înţeleagă; cei care se roagă trebuie să urmeze exemplul dat în frumoasa rugăciune domnească. Aceasta este simplă, clară, inteligibilă, nu lungă şi fără viaţă, aşa cum sunt uneori rugăciunile înălţate în public. Aceste rugăciuni lipsite de duh mai bine n-ar mai fi rostite, pentru că nu sunt decât o formă şi sunt lipsite de putere de viaţă şi nu reuşesc să binecuvânteze sau să zidească. Apostolul Pavel scrie: "Chiar şi lucrurile neînsufleţite, care dau un sunet, fie un fluier sau o alăută; dacă nu dau sunete desluşite, cine va cunoaşte ce se cântă cu fluierul sau cu alăuta? Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă? Tot aşa şi voi, dacă nu rostiţi cu limba o vorbă înţeleasă, cum se va pricepe ce spuneţi? Atunci parcă aţi vorbi în vânt. Sunt multe feluri de limbi în lume, totuşi nici una din ele nu este fără sunete înţelese. Dar dacă nu cunosc înţelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbeşte, şi cel ce vorbeşte va fi un străin pentru mine. Tot aşa şi voi, fiindcă râvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug, în vederea zidirii sufleteşti a bisericii." (1 Cor. 14,7-12). În toate serviciile noastre religioase, trebuie să căutăm zidirea altora, lucrând tot ce ne stă în putere pentru desăvârşirea bisericii. "De aceea, cine vorbeşte în altă limbă, să se roage să aibă şi darul s-o tălmăcească. Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea. Altminterea, dacă aduci mulţumiri cu duhul, cum va răspunde 'Amin' la mulţumirile pe care le aduci tu cel lipsit de daruri, când el nu ştie ce spui? Negreşit, tu Îi mulţumeşti lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit sufleteşte. Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi. Dar în biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă." (1 Cor.14,13-19). Principiul prezentat de Pavel, referitor la darul limbilor, este în aceeaşi măsură aplicabil la folosirea glasului în rugăciune şi adunări publice. Nu vrem, prin asta, ca acela care este deficitar în această privinţă să nu se mai roage public sau să nu mai dea mărturie despre puterea şi dragostea lui Hristos. Nu scriu aceste lucruri pentru a vă închide gura. Deja se tace prea mult în adunările noastre. Scriu, însă, pentru ca să vă dedicaţi vorbirea Celui care v-a dat acest dar şi să puteţi înţelege necesitatea cultivării ei pentru a putea zidi biserica prin ceea ce spuneţi. Dacă v-aţi făcut obiceiul să vorbiţi într-un mod nedesluşit, trebuie să consideraţi aceasta un defect şi să depuneţi eforturi stăruitoare pentru a birui acest defect, pentru a-L putea slăvi pe Dumnezeu şi a-i putea zidi pe copiii Săi. În adunările noastre de cult, glasul nostru trebuie să exprime, prin rugăciune şi laudă, adorarea faţă de Tatăl ceresc, pentru ca toţi să poată afla că ne închinăm lui Dumnezeu în simplitate, în adevăr şi în frumuseţea sfinţeniei. Într-adevăr, în această lume a păcatului şi a ignoranţei, este preţios darul vorbirii cu muzicalitatea glasului omenesc, atunci când acesta este consacrat slăvirii Celui care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi. CONSACRAREA VORBIRII Darul vorbirii a fost, în mare măsură, tratat în mod abuziv şi mult pervertit de la scopul său iniţial. Dar aceia care pretind că sunt copii ai Regelui ceresc trebuie să ţină cont de responsabilitatea lor şi să valorifice la maximum acest talent. Nimeni să nu spună: "N-are rost să încerc să mă rog, şi-aşa ceilalţi nu mă aud"; ci mai degrabă să spună: "Voi face eforturi serioase pentru a-mi birui acest obicei care nu-L onorează pe Dumnezeu, de a vorbi încet, neclar. Mă voi autodisciplina până ce glasul meu va fi auzit chiar şi de aceia cu auzul slab." Să fie vorbirea urmaşilor lui Hristos astfel educată, încât, în locul unei învălmăşeli de cuvinte spuse încet, neînţelese, rostirea lor să poată fi clară, tare şi spre zidire. Nu lăsaţi ca vocea să vă cadă după fiecare cuvânt, aveţi grijă ca orice propoziţie să fie spusă şi auzită în întregime. Ce ziceţi, merită să vă străduiţi dacă, prin asta, veţi fi mai buni în slujba lui Dumnezeu şi în zidirea copiilor Lui? Glasul mulţumirii, al laudei şi al bucuriei, este auzit în cer. Glasurile îngerilor din cer se unesc cu glasurile copiilor lui Dumnezeu de pe pământ, dând slavă, cinste şi laudă lui Dumnezeu şi Mielului pentru mântuirea cea mare pe care o oferă. Fiecare să caute să facă tot ce se poate mai bine în această privinţă. Aceia care s-au înrolat sub steagul prinţului Emanuel trebuie să crească zilnic în har şi eficienţă. Profesorii din şcolile noastre să se străduiască să-şi educe astfel elevii, încât, în orice privinţă, ei să poată fi pregătiţi să aducă binecuvântări omenirii şi slavă lui Dumnezeu. Este esenţial ca elevii să fie învăţaţi să citească clar, desluşit. Am suferit, participând la multe adunări, districtuale, sau de orice fel, în care rapoartele erau citite cu un glas aproape neauzit, într-o manieră ezitantă ori pe un ton înfundat. Jumătate din interes este ucis când, într-o adunare, cei prezenţi îşi fac partea cu indiferenţă, fără însufleţire. Ei trebuie să înveţe să vorbească astfel încât să-i poată zidi pe cei care-i ascultă. Fiecare dintre cei implicaţi în lucrarea misionară trebuie să se autoeduce pentru o vorbire clară, atractivă, cu o rostire perfectă a cuvintelor. Folosirea corectă a organelor vorbirii va fi benefică sănătăţii şi va spori eficacitatea şi influenţa lucrătorului pentru Dumnezeu. Cei consideraţi suficient de inteligenţi pentru a deveni lucrători misionari sau pentru a rezolva afaceri trebuie să fie, de asemenea, suficient de inteligenţi, încât să facă o reformă în felul de a vorbi. Prin exerciţiu atent, ei îşi pot mări capacitatea pulmonară şi fortifica muşchii abdominali. Dând curs instruirii corecte, urmând principiile sănătăţii, referitoare la sporirea capacităţii pulmonare şi cultivarea vocii, tinerii şi tinerele noastre pot deveni buni vorbitori. Iar exerciţiul necesar atingerii acestui deziderat va prelungi viaţa. Aceia care au o concepţie corectă, referitoare la cultivarea vocii, vor vedea necesitatea propriei lor educări pentru a-L putea onora pe Dumnezeu şi pentru a fi o binecuvântare pentru alţii. Ei vor învăţa de la profesori plini de răbdare şi eficienţă să citească într-un fel în care să-şi păstreze muzicalitatea vocii. Vizând doar slava lui Dumnezeu, ei îşi vor valorifica la maximum darurile native. Controlându-şi propriile capacităţi, ei nu vor mai fi stânjeniţi din cauza unei vorbiri defectuoase, iar eficienţa lor pentru cauza lui Dumnezeu va spori.

O CONSACRARE MAI PROFUNDĂ Profesorii angajaţi în şcolile noastre trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu prin experienţă. Ei ar trebui să-L cunoască, deoarece ascultă de toate poruncile date de El. Iehova a săpat Cele Zece Porunci ale Sale pe tablele de piatră, pentru ca toţi locuitorii pământului să poată înţelege caracterul Său veşnic şi neschimbător. Acei profesori care doresc să avanseze în cunoştinţe şi experienţă trebuie să ţină cont de aceste minunate descoperiri ale lui Dumnezeu. Dar numai atunci când sunt aduse în armonie cu Dumnezeu, mintea şi inima pot să înţeleagă cerinţele divine. Nimeni nu trebuie să fie preocupat de acele lucruri pe care Domnul nu ni le-a descoperit. În aceste zile, vor abunda speculaţiile, dar Dumnezeu declară: "Lucrurile ascunse sunt ale Domnului" (Deut. 29,29). Glasul care a vorbit lui Israel de pe Sinai vorbeşte în aceste zile de pe urmă oamenilor, spunând: "Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine" (Exod 20,3). Legea lui Dumnezeu a fost scrisă chiar cu degetul Lui pe tablele de piatră, arătându-se prin aceasta că nu poate fi niciodată schimbată sau abrogată. Ea a fost dată pentru a se păstra, de-a lungul veacurilor veşnice, imutabilă ca şi principiile conducerii lui Dumnezeu. Oamenii s-au împotrivit voinţei lui Dumnezeu, dar aceasta nu poate reduce la tăcere cuvintele Sale de înţelepciune şi călăuzire, deşi s-ar putea ca ei să-şi clădească teoriile speculative în opoziţie cu învăţăturile Scripturii şi să pună înţelepciunea omenească mai presus de un clar "aşa zice Domnul". Ar trebui ca orice suflet să fie hotărât să caute nu atât de mult să înţeleagă totul despre condiţiile predominante în noua viaţă, cât să ştie ce anume cere Domnul de la el în această viaţă. Este voinţa lui Dumnezeu ca oricine se consideră credincios să-şi desăvârşească un caracter după asemănarea celui divin. Studiind caracterul lui Hristos, descoperit în Scriptură, practicând virtuţile Sale, credinciosul va fi schimbat şi va dovedi aceeaşi bunătate şi milă. Lucrarea lui Hristos, plină de tăgăduire şi jertfire de sine, va dezvolta, în viaţa zilnică, acea credinţă care lucrează prin dragoste şi curăţeşte sufletul. Sunt mulţi dintre aceia care vor să evite purtarea crucii, dar Domnul vorbeşte pentru toată lumea atunci când spune: "Dacă voieşte cineva că vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze" (Mat. 16,24). O mare lucrare trebuie îndeplinită prin prezentarea adevărurilor mântuitoare ale Bibliei. Ele constituie mijloace de stăvilire a valului de stricăciune morală de pe pământ, rânduite de Dumnezeu. Hristos Şi-a dat viaţa pentru a face posibil ca omul să fie refăcut după chipul lui Dumnezeu. Puterea harului Său este cea care aduce oamenii laolaltă, în ascultare de adevăr. Cei care vor experimenta în sufletul lor mai mult din sfinţirea adevărului trebuie să prezinte acest adevăr şi celor care nu îl cunosc. O lucrare mai nobilă şi mai înălţătoare ei nu vor găsi niciodată. PROFESORUL, UN EVANGHELIST Lucrarea de educare a tinerilor noştri, după cum ne este sub-liniată în învăţăturile date de Dumnezeu, trebuie urmărită cu sfinţenie. Trebuie să alegem ca profesori pe aceia care-i vor învăţa pe elevi calea cea dreaptă. Învăţătorul meu mi-a spus: "Să nu fie aleşi profesori care să educe şi să pregătească tineri fără a păstra simplitatea metodelor lui Hristos. Învăţăturile lui conţin chiar esenţa simplităţii sfinte." Aceia care prezintă elevilor învăţătura într-o lumină nesigură, nu sunt potriviţi pentru lucrarea de educaţie. Nimeni nu este calificat pentru această lucrare, dacă nu se pregăteşte zilnic, învăţând să spună cuvintele Învăţătorului trimis de Dumnezeu. Acum este timpul pentru semănat sămânţa Evangheliei. Sămânţa pe care o semănăm trebuie să producă cea mai aleasă roadă. Nu avem timp de pierdut. Lucrarea şcolilor noastre este aceea de a se confunda din ce în ce mai mult cu lucrarea lui Hristos. Numai puterea harului lui Dumnezeu, lucrând în inima şi mintea omului, va face şi va păstra curată atmosfera din bisericile şi şcolile noastre.

În şcolile noastre, au fost profesori care ar fi putut fi consideraţi buni într-o şcoală din lume, dar care nu erau potriviţi pentru educarea tinerilor noştri, fiindcă nu cunoşteau adevărurile Evangheliei lui Hristos. Ei nu puteau pune simplitatea lui Hristos în lucrarea lor. Misiunea oricărui profesor trebuie să fie aceea de a scoate în evidenţă adevărurile care ne-au făcut să fim un popor deosebit în faţa oamenilor şi care ne fac în stare să ne menţinem în armonie cu legile cerului. În soliile care ne-au fost trimise din timp avem adevăruri ce vor împlini o minunată lucrare de reformă în caracterele noastre, dacă nu o împiedicăm. Ele ne vor pregăti pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Este privilegiul nostru de a face progrese continuu spre un mai înalt grad de vieţuire creştină. LOMA LINDA Într-o noapte, am fost trezită şi îndrumată să scriu o mărturie importantă, referitoare la lucrarea din şcoala noastră de la Loma Linda. Această şcoală are de făcut o lucrare solemnă şi sfântă. Învăţăturile reformei sanitare trebuie expuse clar şi strălucit, pentru ca tinerii care-i urmează cursurile să poată învăţa să le aplice. Toţi educatorii noştri trebuie să fie nişte experţi ai reformei sanitare. Domnul doreşte ca, din şcolile noastre, să iasă adevăraţi misionari, viitori pionieri. Ei trebuie să fie total consacraţi lucrării de colaborare cu Dumnezeu, lărgind zilnic sfera utilităţii lor. Influenţa unui profesor medico-misionar, consacrat, în şcolile noastre, este inestimabilă. Avem nevoie să fim convertiţi de la viaţa noastră greşită la credinţa Evangheliei. Urmaşii lui Hristos nu au nevoie să se străduiască pentru a străluci. Dacă vor privi cu consecvenţă la viaţa lui Hristos, ei vor fi schimbaţi, în inimă şi minte, după chipul Lui. Atunci ei vor străluci de la sine, în mod natural. Dumnezeu nu cere paradă de bunătate. În darul Fiului Său, El a făcut posibil ca viaţa noastră să fie marcată de principiile cerului. Tocmai valorificarea acestei posibilităţi va duce la prezentarea lui Isus în faţa lumii. Când cei din poporul lui Dumnezeu experimentează naşterea din nou, cinstea, dreptatea, credincioşia şi principiile lor corecte, o vor dovedi negreşit. O, ce cuvinte mi-au fost spuse! Ce bunătate este recomandată prin harul oferit din abundenţă! Cea mai mare manifestare a harului şi puterii lui Hristos, exprimată prin oameni, este atunci când omul firesc devine părtaş al naturii divine, şi, prin puterea harului lui Hristos, biruie stricăciunea prezentă în lume datorită poftei. (17 mai, 1908).

Există o plinătate a experienţei pe care trebuie să o obţină fiecare profesor. Studiile pe care le faceţi, vă vor întări credinţa şi încrederea în Dumnezeu şi vă vor arăta cum să lucraţi, pentru a-I fi de ajutor, sau vă vor aduce într-o stare mai rea decât eraţi înainte. Cei care acţionează conform principiilor lăsate de Domnul se vor afla pe un teren avantajos. Harul şi binecuvântările cerului vor veni în viaţa lor, făcându-i în stare să îndeplinească voinţa lui Dumnezeu Învăţaţi-i pe elevi principiile simple ale Cuvântului lui Dumnezeu, făcând din Biblie temelia învăţăturii voastre. Adevărata educaţie înaltă este aceea primită prin şederea la picioarele Lui şi învăţarea de la El. Modul vostru de a zidi caractere trebuie să urmeze modelul arătat omului în viaţa lui Hristos. În toată lucrarea voastră, va trebui să faceţi precum agricultorul care lucrează pământul pentru a da roade. Aparent, el aruncă, risipeşte sămânţa. Dar, ajunsă în pământ, ea germinează. Puterea Dumnezeului vieţii îi dă viaţă şi astfel apare "întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic." (Marcu 4,28). Analizaţi acest proces minunat. Este atât de mult de învăţat de aici, atât de mult de înţeles! Dacă ne îmbogăţim mintea la capacitatea ei maximă, vom putea ca, în veacurile veşniciei, să continuăm să studiem căile şi lucrările lui Dumnezeu şi să cunoaştem tot mai mult şi mai mult despre El. IMPORTANŢA SIMPLITĂŢII Către profesorii de la Berrien Springs:

Doresc cu ardoare ca zilnic să învăţaţi lecţii de la Marele Învăţător. Dacă vă veţi apropia mai întâi de Dumnezeu şi apoi de elevii voştri, veţi putea face o lucrare de mare valoare. Dacă sunteţi zeloşi şi smeriţi, Dumnezeu vă va da zilnic ştiinţa şi puterea de a învăţa. Faceţi tot ce puteţi pentru a împărtăşi şi altora binecuvântările primite de la El. Cu o profundă şi arzătoare dorinţă de a-i ajuta, purtaţi-vă elevii pe tărâmul cunoaşterii. Apropiaţi-vă de ei cât de mult puteţi. Dacă nu au din abundenţă dragostea şi blândeţea lui Isus, în inimă, profesorii vor manifesta prea mult spiritul unui pedagog aspru, dictator. "Ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică. Mustraţi pe cei ce se despart de voi; căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne." (Iuda 21-23). Domnul doreşte să învăţaţi cum să folosiţi năvodul Evangheliei. Mulţi au nevoie să înveţe această artă. Pentru a avea succes în lucrarea voastră, ochiurile năvodului - adică scripturile - trebuie să fie apropiate, iar mărimea lor cunoscută. Apoi, faceţi o cât mai bună aruncare a năvodului. Aruncaţi-l exact unde trebuie. Prezentaţi ilustraţii care se explică singure. Oricât de multe ar cunoaşte cineva, nu-i folosesc la nimic, dacă el nu ştie să le transmită şi altora. Patosul cu care vorbiţi, simţămintele adânci trebuie să mişte inimile. Conduceţi-vă elevii să se predea lui Dumnezeu. Educatori, amintiţi-vă că Domnul este tăria voastră. Străduiţi-vă să le oferiţi elevilor voştri învăţături care să însemne pentru ei o mireasmă de viaţă spre viaţă. Folosiţi ilustraţii. Cereţi-I Domnului să vă dea acele cuvinte cu care să vorbiţi în aşa fel, încât toţi să poată înţelege. Odată, o fetiţă m-a întrebat: - O să vorbiţi în această după-amiază? - Nu, în această după-amiază n-am să vorbesc, i-am răspuns.

- Îmi pare foarte rău, a spus ea, credeam că veţi vorbi şi mi-am invitat câteva prietene. Vreţi, vă rog, să-i spuneţi predicatorului din această după-amiază să folosească cuvinte simple, ca să le putem înţelege şi noi? Vreţi să-i spuneţi că noi nu înţelegem cuvintele mari, precum 'îndreptăţire' şi 'sfinţire'? Noi nu ştim ce înseamnă aceste cuvinte. Rugămintea fetiţei conţine o lecţie demnă de luat în seamă de către educatori şi predicatori. Nu sunt mulţi cei care ar face bine dacă ar asculta cererea: "Vorbiţi în cuvinte simple căci noi nu înţelegem ceea ce vorbiţi?" Faceţi-vă explicaţiile clare, pentru că eu ştiu că sunt mulţi care nu înţeleg mult din ceea ce li se spune. Lăsaţi ca Duhul Sfânt să vă formuleze cuvântul, debarasându-l de orice balast. Vorbiţi în limbajul copiilor, ţinând cont că sunt mulţi de vârstă mare, printre ei, dar care au o înţelegere de copii mici. Prin rugăciune susţinută şi efort stăruitor, trebuie să dobândim calificarea de buni vorbitori. Această aptitudine presupune o rostire limpede a fiecărei silabe, folosirea întăririi şi accentuării acolo unde trebuie. Vorbiţi rar. Mulţi vorbesc repede îngrămădind cuvânt după cuvânt, astfel încât efectul spuselor lor se pierde. Puneţi spiritul lui Hristos în ceea ce spuneţi. Cu o anumită ocazie, când Betterton, celebrul actor, lua cina împreună cu dr. Sheldon, arhiepiscopul de Canterbury, acesta i-a spus: "Vă rog, domnule Betterton, spuneţi-mi cum se face că dumneavoastră, actorii, vă impresionaţi atât de puternic spectatorii vorbind despre lucruri închipuite?" "Domnul meu", i-a răspuns Betterton, "cu respectul cuvenit Prea Sfinţiei voastre, daţi-mi voie să vă spun că explicaţia este simplă - totul depinde de puterea trăirii. Pe scenă, noi vorbim despre lucruri imaginare, ca şi cum ele ar fi reale, iar dumneavoastră, la amvon, vorbiţi de lucruri reale, ca şi cum ar fi imaginare." "Paşte mieluşeii Mei", "Paşte oiţele Mele", a fost însărcinarea lui Petru, "şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi." (Ioan 21,15.16; Luca 22,32). Pentru ascultători, Evanghelia este puterea lui Dumnezeu spre mântuire. Prezentaţi Evanghelia în simplitatea ei. Urmaţi exemplul lui Hristos şi veţi avea drept răsplată câştigarea elevilor pentru El. (Sanatoriul California, 6 iulie 1902).

Poporul nostru este acum pus la încercare. Îşi vor lua membrii lui înţelepciunea de la cel mai mare Învăţător pe care lumea L-a avut vreodată sau o vor căuta la dumnezeul Ekronului? Să fim hotărâţi să nu ne lăsăm legaţi nici măcar cu un fir de orientările educaţionale ale celor ce nu discern glasul lui Dumnezeu şi nu se supun poruncilor Sale.

UN AVERTISMENT "Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta, ca să capete o cunună, care se poate vesteji; noi facem lucrul acesta pentru o cunună , care nu se poate vesteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, da nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat." (1 Cor. 9,24-27). Am constatat nevoia prezentă a oricărui om de a face tot ceea ce poate mai bine, în calitate de creştin, de a se pregăti să realizeze creşterea, dezvoltarea minţii şi nobleţea pe care oricine o poate avea. În tot ceea ce facem, trebuie să păstrăm o relaţie creştinească unul cu altul. Trebuie să folosim orice putere spirituală pentru urmărirea planurilor înţelepte, printr-o acţiune sârguincioasă. Darurile de la Dumnezeu trebuie folosite pentru salvarea de suflete. Relaţiile dintre noi nu trebuie să fie conduse de standardele omeneşti, ci de iubirea divină, de iubirea exprimată în darul lui Dumnezeu pentru lumea noastră. Bărbatul aflat într-o poziţie de răspundere, în oricare din şcolile noastre, nu se poate considera niciodată exagerat de atent în ceea ce priveşte cuvintele sale şi felul în care se poartă. El nu trebuie să-şi permită niciodată nici cea mai uşoară urmă de familiaritate în relaţiile cu elevii, cum ar fi punerea mâinii pe braţul sau pe umărul vreunei fete. În nici o situaţie nu trebuie să lase impresia că este loc pentru familiarism şi lipsă de distincţie. Buzele şi mâinile sale nu trebuie să exprime nimic de care cineva ar putea profita. În trecut, nu toţi profesorii noştri au fost corecţi şi fermi în această privinţă. Ei au nevoie să vadă lucrurile într-o cu totul altă lumină, în ceea ce priveşte relaţiile dintre profesor şi elev. Viaţa şi caracterul trebuie păzite de orice atingere a răului. Orice pornire nesfântă trebuie ţinută sub controlul unei raţiuni sfinţite prin harul lui Dumnezeu, revărsat din abundenţă. Trăim într-un climat al vrăjitoriei satanice. Vrăjmaşul va flutura ispita imoralităţii în preajma oricărui suflet care nu este baricadat cu harul lui Hristos. Vor veni ispite, dar, dacă veghem împotriva vrăjmaşului şi menţinem în echilibru autocontrolul şi puritatea, duhurile corupătoare nu vor avea influenţă asupra noastră. Aceia care nu vor face nimic care să încurajeze ispita, vor avea puterea să o înfrunte atunci când ea apare. Dar cei care se menţin într-un climat favorabil răului nu vor acuza pe altcineva decât pe ei înşişi, dacă sunt biruiţi de ispită şi cad de la principii. În viitor, se va vedea că avertizările referitoare la duhurile corupătoare sunt întemeiate. Atunci se va vedea puterea cuvintelor lui Hristos: "Voi fiţi desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit." (Mat. 5,48). Trebuie să fim călăuziţi de adevărata sfinţenie şi de bunul simţ. Sufletele noastre trebuie înconjurate de atmosfera cerului. Bărbaţii şi femeile trebuie să vegheze asupra lor înşişi, să fie permanent în gardă, pentru ca nici un cuvânt şi nici o faptă bună a lor să nu poată fi interpretate greşit. Acela care mărturiseşte că este urmaş al lui Hristos trebuie să vegheze asupra sa, păstrându-se curat şi nobil în cuget, cuvânt şi faptă. Influenţa lui asupra altora trebuie să fie înălţătoare, iar viaţa lui să reflecte razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii. Este nevoie de mai mult timp petrecut în rugăciune tainică, în strânsă comuniune cu Dumnezeu. Numai aşa pot fi câştigate biruinţele. Vigilenţa continuă este preţul siguranţei. Legământul Domnului este pentru binele sfinţilor Lui. Fiecare trebuie să-şi descopere punctele slabe ale caracterului şi să se păzească din răsputeri. Aceia care au fost înmormântaţi cu Hristos în botez, şi au înviat asemeni Lui, s-au angajat să trăiască o viaţă nouă. "Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă în Hristos, în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos în viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă." (Col. 3,1-4). Tânărul creştin trebuie învăţat să poarte responsabilităţile cu inimă vitează şi mână binevoitoare. El trebuie să se obişnuiască să înfrunte încercările din viaţă cu răbdare, curaj şi demnitate, şi să se conformeze acelor obiceiuri care-l vor face capabil să câştige cununa biruinţei. Nu este un alt timp mai favorabil ca acesta pentru a cunoaşte puterea harului mântuitor al lui Hristos şi pentru a fi supus principiilor Legii sfinte.

Oriunde, în providenţa Sa, v-ar fi aşezat Dumnezeu, El vă va susţine. "Şi puterea ta să ţină cât zilele tale" (Deut. 33,25).

MARELE EDUCATOR Hristos a fost cel mai mare educator pe care lumea L-a cunoscut vreodată. El a venit pe acest pământ pentru a răspândi razele strălucitoare ale adevărului, pentru ca oamenii să poată primi calificarea pentru cer. "Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume", declară El, "ca să mărturisesc despre adevăr." (Ioan 18,37). El a venit pentru a ne descoperi caracterul Tatălui, pentru ca oamenii să poată fi conduşi spre închinare Lui în spirit şi în adevăr. Nevoia omului de un Învăţător divin era cunoscută în cer. Mila şi simpatia lui Dumnezeu pentru fiinţele omeneşti căzute şi legate în robia lui Satana nu s-au diminuat niciodată, iar atunci când s-a împlinit vremea, El L-a trimis pe Fiul Său. Cel desemnat în consiliul cerului a venit pe pământ ca Învăţător al omului. Marea bunăvoinţă a lui Dumnezeu L-a oferit pe Isus lumii şi, pentru a întâmpina nevoile naturii umane, El a luat asupra Sa această natură. Spre uimirea oştirii cereşti, Cuvântul cel veşnic a venit în această lume ca un prunc neajutorat. Pregătit deplin, El a părăsit curţile împărăteşti şi, în chip tainic, S-a contopit cu natura umană decăzută. "Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi". (Ioan 1,14). Când a părăsit locul Său prea înalt, Isus ar fi putut lua asupra Sa orice natură ar fi vrut. Dar mărirea şi rangul nu au însemnat nimic pentru El şi astfel a ales cea mai umilă condiţie. În viaţa Sa, n-a fost loc pentru confort, lux ori satisfacere de sine. Adevărul de origine cerească trebuia să fie tema Lui. El avea de semănat adevărul în lume şi a trăit în aşa fel, încât să poată fi la dispoziţia tuturor. Faptul că, în timpul copilăriei, Isus avea să crească în înţelepciune şi să fie tot timpul plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor nu era de mirare, pentru că acestea se întâmplau în conformitate cu chemarea Sa divină. El nu Şi-a căutat educaţia în şcolile "rabinilor", pentru că Dumnezeu era Învăţătorul Său. Pe măsură ce se dezvolta, El continua să crească în înţelepciune. El se dedica sârguincios studiului Scripturilor, ştiind că acestea erau pline de o învăţătură inestimabilă. Isus era credincios în achitarea îndatoririlor, în cadrul căminului din care făcea parte; iar orele timpurii ale dimineţii, în loc să le petreacă în pat, adeseori Îl găseau într-un loc retras, cercetând Scripturile şi rugându-Se Tatălui ceresc. Toate profeţiile referitoare la lucrarea şi intermedierea Sa Îi erau cunoscute, mai ales cele în legătură cu umilirea, ispăşirea şi mijlocirea. Obiectivul trăirii Lui pe pământ era în permanenţă înaintea Sa şi El era bucuros la gândul că scopul de graţie al lui Dumnezeu avea să se realizeze prin El. Despre învăţătura lui Isus, s-a spus: "Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere" (Marcu 12,37); "Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta" (Ioan 7,46) declarau ofiţerii trimişi să-L aresteze. Cuvintele Sale îi mângâiau, îi întăreau şi îi binecuvântau pe aceia care doreau pacea pe care numai El o putea da. În cuvintele Sale, era ceva care îi ridica pe ascultători la un înalt nivel de gândire şi acţiune. Dacă aceste cuvinte ar fi spuse învăţăceilor de azi, în locul cuvintelor omeneşti, am vedea semne ale unei inteligenţe superioare, o mai limpede înţelegere a lucrurilor cereşti, o mai profundă cunoaştere a lui Dumnezeu, o viaţă de creştin mai curată şi mai viguroasă. Ilustraţiile lui Hristos erau luate din aspectele de zi cu zi şi, deşi simple, conţineau o minunată adâncime a semnificaţiei - păsările cerului, florile câmpului, sămânţa germinând, păstorul şi oile sale. Cu toate acestea, El ilustra adevărul veşnic. Şi, ori de câte ori ascultătorii Săi vedeau aceste lucruri, îşi aminteau de cuvintele Lui. Astfel, adevărul devenea o realitate vie pentru ei - imaginile din natură şi ocupaţiile zilnice le aminteau permanent de învăţătura Mântuitorului. Isus folosea întotdeauna un limbaj simplu, deşi cuvintele Lui probau o cunoaştere profundă. Felul Său de a învăţa ar trebui urmat de profesorii de azi. Adevărurile spirituale trebuie întotdeauna prezentate într-un limbaj simplu, pentru a fi înţelese şi a-şi găsi locul în inimi. Aşa vorbea Isus mulţimilor care se îngrămădeau în preajma Lui şi toţi, învăţaţi sau neînvăţaţi, puteau să înţeleagă lecţiile Lui. În oricare şcoală, învăţătura trebuie să fie predată în aşa fel, încât să fie uşor înţeleasă, cum era învăţătura lui Hristos. Folosirea unor fraze lungi naşte confuzie şi eclipsează frumuseţea gândului prezentat. Este nevoie de profesori care să se apropie de elevi, dându-le învăţătură clară, ilustrând cele spirituale cu lucruri din natură şi întâmplări obişnuite ale vieţii cotidiene. Biblia ni-L descoperă pe Hristos ca Păstorul cel Bun, care-Şi caută neobosit oaia pierdută. Într-un stil caracteristic, El îi ajuta pe toţi cei care aveau nevoie de ajutor. Cu o graţie blândă şi curtenitoare, El se ocupa de sufletele bolnave de păcat, aducându-le vindecare şi întărire. Simplitatea şi seriozitatea cu care se adresa celor în nevoie Îi aureola fiecare cuvânt. El Îşi proclama solia de pe vârful muntelui, din barca pescarului, din pustie, de la marea răspântie de drumuri. Oriunde afla oameni gata să-L asculte, Isus era pregătit să le deschidă vistieria adevărului. El participase la sărbătorile anuale ale naţiunii iudaice şi vorbea mulţimilor absorbite de ceremonialul exterior despre lucrurile cereşti, aducându-le în vedere veşnicia. Întreaga viaţă a Mântuitorului a fost caracterizată printr-o bunăvoinţă dezinteresată şi prin frumuseţea sfinţeniei. El este modelul nostru de bunătate. De la începutul lucrării Sale, oamenii au pornit să înţeleagă mai limpede caracterul lui Dumnezeu. El Îşi exemplifica învăţăturile prin propria viaţă. Isus vădea perseverenţă fără încăpăţânare, bunăvoinţă fără slăbiciune, blândeţe şi simpatie fără sentimentalism. El era foarte sociabil, având totuşi acea rezervă care descuraja familiarismul. Cumpătarea Lui nu conducea niciodată la bigotism sau austeritate. El nu se potrivea lumii, dar era atent la nevoile celor mai de pe urmă oameni. "Cine este acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare şi calcă mândru, în plinătatea puterii Lui?" (Is. 63,1). Iar răspunsul vine cu asigurarea: "Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă." (1 Tim. 3,16). "El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele care este mai pe sus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, pe de pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul." (Fil. 2,6-11). Educatorii pot obţine eficienţă şi putere numai lucrând aşa cum a lucrat Isus. Atunci când El este cea mai puternică influenţă în viaţa lor, ei vor avea succes în eforturile pe care le fac. Ei se vor ridica pe înălţimi pe care încă nu le-au atins. Îşi vor da seama de sacralitatea lucrării ce le-a fost încredinţată şi, plini de Duhul Sfânt, vor fi animaţi de aceeaşi dorinţă de salvare a celor păcătoşi, care L-a animat şi pe Isus. Şi, prin viaţa lor de consacrare şi devotare, elevii lor vor fi conduşi la picioarele Mântuitorului.

Elevii nu-şi pot permite să aştepte până ce educaţia lor va fi considerată completă şi apoi să folosească spre binele altora ceea ce au primit. Fără aceasta, oricât ar studia ei, oricât de multe cunoştinţe ar avea, educaţia le-ar fi incompletă.

DISCIPLINA CREŞTINĂ Lucrul cu mintea oamenilor este cea mai delicată misiune încredinţată vreodată muritorilor, şi educatorii au nevoie în permanenţă de ajutorul Duhului Sfânt pentru a-şi putea face treaba aşa cum se cuvine. Printre tinerii care frecventează şcoala noastră se va găsi o diversitate de caractere şi educaţii. Educatorul va întâlni impulsivitate, lipsă de răbdare, mândrie, egoism, îngâmfare. Unii dintre ei au trăit, poate, într-un mediu de asprime şi constrângere arbitrară, care a dezvoltat în ei un spirit încăpăţânat şi negativist. Alţii au fost trataţi cu răsfăţ, fiindu-le permis de către părinţii lor să urmeze propriile înclinaţii. Defectele lor au fost scuzate până ce caracterul le-a fost deformat. Pentru a avea succes în lucrul cu aceste mentalităţi diferite, educatorul trebuie să aibă mult tact şi multă fineţe în acţiune, precum şi fermitate în conducere. Adeseori, vor fi manifestate antipatie şi chiar dispreţ faţă de bunele rânduieli. Unii vor fi ingenioşi în evitarea pedepselor, în timp ce alţii vor afişa o indiferenţă dispreţuitoare faţă de urmările greşelii lor. Toate acestea reclamă răbdare, îngăduinţă şi înţelepciune din partea celor cărora li s-a încredinţat educarea tinerilor. PARTEA ELEVULUI Şcolile noastre au fost înfiinţate pentru ca, în ele, tinerii să poată învăţa ascultarea de Dumnezeu şi de Legea Lui, şi să poată deveni apţi pentru slujire. Regulile pentru conduita elevilor în şcoală sunt necesare şi ei trebuie să se comporte în conformitate cu aceste reguli. Nici unul nu trebuie să creadă că, dacă acasă i-a fost permis să dicteze, poate dicta şi la şcoală. Să presupunem că s-ar îngădui aşa ceva. Cum ar putea atunci tinerii să fie pregătiţi ca misionari? Orice tânăr intrat în vreuna dintre şcolile noastre trebuie să se supună disciplinei. Aceia care refuză să respecte regulile trebuie să se întoarcă acasă. Educatorii trebuie să-şi lege elevii de inima lor cu firul iubirii, al blândeţii şi al disciplinei riguroase. Dragostea şi blândeţea nu sunt bune la nimic, dacă nu sunt asociate cu disciplina despre care Dumnezeu a spus că trebuie păstrată. Tinerii vin la şcoală pentru a fi disciplinaţi în vederea slujirii, pregătiţi pentru cea mai bună folosire a capacităţilor lor. Dacă ei vin hotărâţi să coopereze cu profesorii lor, şcoala le va fi mult mai utilă decât dacă s-ar abandona tendinţei de a fi împotrivitori şi neascultători. Elevii trebuie să le acorde profesorilor simpatia şi colaborarea lor. Să se apuce strâns de braţul puterii divine, hotărâţi să nu se abată de la calea datoriei. Să-şi ţină în frâu obiceiurile rele şi să-şi exercite influenţa spre bine. Să nu uite că succesul şcolii depinde de consacrarea lor, de sfinţenia lor, de influenţa pe care se simt datori să o exercite. Să-şi fixeze un standard înalt şi să fie hotărâţi a-l atinge. Iar atunci când li se cere să se împotrivească regulilor şcolii, să răspundă cu un categoric NU. PARTEA EDUCATORULUI Orice educator are propriile sale trăsături de caracter greşite, asupra cărora trebuie să vegheze, pentru ca vrăjmaşul să nu-l folosească drept un agent de distrugere a sufletelor. Siguranţa educatorului stă în învăţarea zilnică în şcoala lui Hristos. Cel ce învaţă la această şcoală va fi ascuns în Isus şi va ţine minte că, lucrând cu elevii Lui, lucrează cu o moştenire cumpărată cu sânge. Mâna modelatoare a lui Dumnezeu îi va plăsmui în caracter o imagine divină. Faţă de cei care greşesc, trebuie să fie aplicate metodele lui Hristos. Măsurile neînţelepte, manifestarea unei necuvenite severităţi din partea profesorului, pot să-l împingă pe elev pe te-renul lui Satana. Fiii risipitori au fost îndepărtaţi din Împărăţia lui Dumnezeu de necreştinismul unora dintre cei ce se pretind creştini. "Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi care cred în Mine", spune Isus, "ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării." (Mat. 18,6). Mai bine să nu fii decât să trăieşti zilnic fără a avea acea iubire pe care Isus a recomandat-o pentru copiii Săi. Firea creştinului nu este egoistă, lipsită de simpatie, rece. Ea pătrunde în sentimentele celor asaltaţi de ispită şi-l ajută pe cel căzut să facă din încercare o treaptă spre mai sus. Educatorul creştin se va ruga cu şi pentru elevul care greşeşte şi nu se va mânia pe el. El nu îi va vorbi aspru, descurajând astfel un suflet aflat în luptă cu puterile întunericului. El îşi va înălţa inima către Dumnezeu pentru ajutor şi îngerii vor veni şi-l vor sprijini în ridicarea standardului contra vrăjmaşului. Astfel, în loc să-l priveze de ajutor pe tânărul greşit, el va fi capabil să câştige un suflet pentru Hristos. PREZENTAREA PUBLICĂ A GREŞELII O mare atenţie trebuie dovedită în ceea ce priveşte arătarea în public a greşelilor elevilor. A i se face publică abaterea este dureros în orice privinţă pentru cel greşit şi nu prezintă nici o influenţă benefică asupra şcolii. Niciodată nu este de ajutor tânărului să fie umilit în faţa colegilor săi. Asta nu rezolvă nimic, ci produce rană ce poate fi mortală. Dragostea care este îndelung răbdătoare şi blândă nu va face dintr-o indiscreţie o jignire de neiertat, nici capital din greşelile altora. Scriptura învaţă clar că acela care greşeşte trebuie tratat cu îngăduinţă şi compasiune. Dacă este urmată calea corectă, inima aparent încăpăţânată poate fi câştigată la Isus. Dragostea Lui acoperă o mulţime de păcate. Harul Său nu conduce niciodată la evidenţierea greşelilor cuiva, dacă aceasta nu e o necesitate spre bine. Trăim într-o lume dificilă, lipsită de sentiment şi de bunătate. Satana şi îngerii lui folosesc toate mijloacele care le stau în putere pentru a distruge suflete. Binele pe care-l va face un educator elevilor săi va fi proporţional cu încrederea lui în ei. Educatorul trebuie să ţină minte că aceia care au cel mai mult nevoie de iubire, de compasiune şi de ajutor sunt chiar cei cu un comportament dezagreabil, cei necizelaţi, încăpăţânaţi şi ursuzi. Aceia care ne pun cel mai mult răbdarea la încercare au cel mai mult nevoie de dragostea noastră. Nu trecem decât o dată prin lumea aceasta. Orice bine pe care-l putem face, să-l facem neobosit, neabătut, în spiritul pe care-L avea şi Isus în lucrarea Sa. Cum pot elevii care se află în mare nevoie de ajutor să fie încurajaţi pentru a o apuca pe drumul bun? Numai tratându-i cu dragostea arătată de Hristos. Aţi putea spune că trebuie să-i tratăm cum merită. Dacă Isus ne-ar fi tratat aşa? El, Cel fără de păcat, a fost tratat aşa cum meritam noi, pentru ca noi, căzuţi şi păcătoşi, să putem fi trataţi aşa cum merita El. Educatori, trataţi-i pe elevii voştri fără perspectivă după cum credeţi că merită şi atunci le veţi tăia speranţa şi vă veţi strica influenţa. Merită? Nu, de o sută de ori nu. Apropiaţi-vă iubitor de cel care are nevoie de ajutorul vostru şi veţi salva un suflet de la moarte, prevenind o mulţime de păcate. EXMATRICULAREA ELEVILOR Mare atenţie trebuie avută în problema exmatriculării elevilor. Sunt cazuri când trebuie luată această măsură. Lucrarea de a da afară din şcoală pe cel care îi instigă şi pe alţii la neascultare este dureroasă, dar, pentru binele celorlalţi elevi, uneori este necesară. Dumnezeu a văzut că, dacă Satana nu era exclus din cer, oştirea îngerilor ar fi fost în pericol. Atunci când văd că a păstra în şcoală pe un elev înseamnă a-i expune pe ceilalţi influenţelor răului, educatorii cu temere de Dumnezeu îl vor îndepărta din şcoală. Dar trebuie să existe o abatere foarte gravă pentru a se aplica această măsură. Când, ca o consecinţă a neascultării, pentru Adam şi Eva era tăiată orice speranţă, când dreptatea cerea moartea păcătosului, Hristos S-a dat pe Sine ca jertfă. "Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre" (1 Ioan 4,10). "Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor" (Isaia 53,6). În lucrul cu elevii, profesorii trebuie să arate dragostea lui Hristos. Fără această dragoste, ei vor fi aspri şi dictatoriali, conducând sufletele afară din staul. Ei trebuie să fie nişte lucrători în permanenţă atenţi la ei înşişi, care folosesc orice ocazie pentru a face bine celor aflaţi în grija lor. Profesorii nu trebuie să uite că oricare din şcolile noastre trebuie să fie un refugiu pentru tinerii greu ispitiţi, un loc unde greşelile lor vor fi înţelese şi tratate cu răbdare. Profesorii şi elevii trebuie să devină mai apropiaţi printr-o comuniune creştină. Tinerii fac multe greşeli, iar educatorul nu trebuie niciodată să uite să fie înţelegător şi prietenos. El niciodată nu trebuie să caute să-şi arate superioritatea. Cei mai buni profesori sunt aceia care sunt cei mai răbdători şi mai blânzi. Prin simplitatea şi disponibilitatea lor de a învăţa, ei îşi încurajează elevii să urce din ce în ce mai sus. Profesorii trebuie să-şi amintească de propriile lor greşeli şi să se străduiască să fie ceea ce doresc să devină elevii lor. În felul lor de a-i trata pe tineri, să fie înţelepţi şi plini de compasiune. Să nu uite că aceşti tineri au nevoie de cuvinte bune, de încurajare şi de fapte de ajutor. Educatori, purtaţi-vă cu elevii voştri precum cu nişte copii ai lui Dumnezeu, pe care El doreşte să-i ajutaţi în orice vreme de nevoie. Faceţi-vi-i prieteni. Oferiţi-le dovada practică a interesului vostru dezinteresat faţă de ei. Ajutaţi-i la greu. Cu răbdare şi blândeţe, străduiţi-vă să-i câştigaţi pentru Isus. Doar veşnicia va dezvălui rezultatele unui asemenea efort.

Practica acordării de premii şi recompense a adus mai mult necaz decât rezultate bune. Ea îl provoacă pe elevul ambiţios la un efort şi mai mare. Cei ale căror puteri mintale sunt deja prea active faţă de puterile fizice sunt împinşi să abordeze materii prea dificile pentru tânărul lor intelect. Examenele sunt şi ele o corvoadă istovitoare pentru astfel de elevi. Mulţi elevi buni la învăţătură au suferit grav din punct de vedere fizic şi au murit, poate, datorită efortului solicitărilor de acest gen. Părinţii şi educatorii trebuie să fie atenţi faţă de asemenea pericole.

Grija pentru formă şi ceremonial ar trebui să nu consume timpul şi energia care, de drept, se cuvin unor lucruri mai importante. În acest veac la stricăciunii, totul este afectat afişării şi aparenţelor, dar acest spirit nu trebuie să-şi găsească loc în şcolile noastre. Noi trebuie să învăţăm manierele biblice, curăţenia gândului, integritatea perfectă. Aceasta este educaţia de valoare. Dacă educatorii Îl urmează pe Hristos şi sunt modelaţi de Duhul Sfânt, vor fi buni, atenţi şi cu adevărat amabili. Dacă lucrează ca pentru cer, ei vor fi doamne şi domni creştini. Conduita lor aleasă va fi o permanentă demonstraţie pentru elevii care, deşi la început se poate să fi fost cam needucaţi, vor fi zi de zi modelaţi de această influenţă.

STUDIUL ŞI MUNCA Cei care descoperă ştiinţa şi-n cea mai umilă muncă vor vedea în aceasta nobleţe şi frumuseţe şi vor găsi plăcere în înfăptuirea ei cu credincioşie şi eficienţă. DEMNITATEA MUNCII În pofida a tot ce s-a spus şi scris cu privire la demnitatea muncii fizice, predomină sentimentul că ea este ceva înjositor. În mintea multora, opinia generală a schimbat ordinea lucrurilor şi s-a ajuns la ideea că nu este potrivit ca un om care munceşte cu braţele lui să-şi aibă locul printre gentlemani. Oamenii muncesc din greu pentru a câştiga bani şi, posedând apoi avere, ei cred că bogăţia lor le va face fiii nişte gentlemani. Dar mulţi dintre aceştia nu reuşesc să-şi înveţe fiii, aşa cum ei înşişi au fost învăţaţi, cu munca grea, folositoare. Aceştia risipesc banii agonisiţi prin munca altuia, fără a le înţelege valoarea, irosind un talant pe care Domnul l-a destinat să aducă mult bine. Obiectivele Domnului nu sunt şi obiectivele oamenilor. El nu a plănuit ca oamenii să trăiască în lenevie. La început, El l-a creat pe om un gentleman; dar, deşi era bogat în tot ceea ce-i putuse oferi Proprietarul universului, Adam nu avea să lenevească. El n-a fost creat mai înainte de a i se putea oferi de lucru. El avea să-şi găsească ocupaţia şi fericirea în întreţinerea lucrurilor pe care Dumnezeu le crease şi, ca răspuns la munca sa, nevoile lui urmau să fie din abundenţă satisfăcute prin roadele grădinii Eden. Atâta vreme cât părinţii noştri au ascultat de Dumnezeu, munca lor în grădină a fost o plăcere şi pământul le oferea bogăţia lui. Dar când omul s-a depărtat de ascultare, a fost blestemat să aibă de luptat cu seminţele semănate de Satana şi să-şi câştige pâinea cu sudoarea frunţii. De atunci, el a trebuit să se lupte din greu contra puterii căreia şi-a predat voinţa. Scopul lui Dumnezeu a fost acela ca, prin trudă, să atenueze răul adus în lume de neascultarea omului. Prin trudă, ispitele lui Satana pot fi anihilate şi întinderea răului stopată. Deşi îndeplinită cu nelinişte, oboseală şi greu, munca este încă o sursă de fericire şi dezvoltare şi o protecţie împotriva ispitei. Rigoarea ei pune o stavilă îngăduinţei de sine şi promovează hărnicia, puritatea şi fermitatea. Astfel, ea devine o parte în marele plan al lui Dumnezeu, de reabilitare a noastră. MUNCA FIZICĂ, CONTRA JOCURILOR Sentimentul general este acela că munca fizică este degradantă, în vreme ce oamenii se extenuează la cricket, baseball sau box, fără să considere aceasta ca fiind ceva degradant. Satana se bucură când îi vede pe oameni consumându-şi forţele fizice şi mintale în ceva ce nu educă, nu este folositor şi nu-i pregăteşte să fie o binecuvântare pentru cei care au nevoie de ajutorul lor. În vreme ce tinerii devin experţi în jocuri ce nu au o reală valoare pentru ei şi pentru alţii, Satana se joacă cu viaţa lor, deposedându-i de talentele date de Dumnezeu şi punând în loc atributele lui rele. Străduinţa lui este de a-i conduce pe oameni la ignorarea lui Dumnezeu. El caută să preocupe într-atâta mintea omului, încât Dumnezeu să nu mai aibă loc în gândurile lui. Satana nu doreşte ca oamenii să aibă cunoştinţă despre Creatorul lor şi este foarte fericit dacă reuşeşte să-i antreneze în jocuri şi competiţii care înşeală atât de mult simţurile tinerilor, încât Dumnezeu şi cerul să fie uitaţi. Una dintre cele mai sigure protecţii împotriva răului este ocupaţia folositoare, în vreme ce lenevia este una dintre cele mai mari nenorociri, viciul, crima şi sărăcia venind în urma ei. Aceia care au întotdeauna ceva de făcut, care merg voioşi la treburile lor zilnice, sunt nişte membri folositori ai societăţii. În împlinirea cu credincioşie a diferitelor lucrări ce le revin, ei îşi fac viaţa o binecuvântare pentru ei şi pentru alţii. Munca sârguincioasă îi păzeşte de multe dintre capcanele celui ce găseşte ceva rău de făcut pentru mâinile inactive. O apă care stă devine rea în scurtă vreme, dar pârâul care curge aduce sănătate şi veselie câmpului. Prima este simbolul leneviei, a doua este al hărniciei. PREGĂTIREA PRACTICĂ LA ISRAELIŢI În planul lui Dumnezeu pentru Israel, fiecare familie avea o gospodărie cu suficient teren pentru muncă. Astfel, erau asigurate mijloacele şi motivarea pentru a trăi folositor, activ. Abaterii oamenilor de la acest plan i se datorează, în mare parte, sărăcia şi mizeria existente azi în multe locuri. Pregătirea practică era privită de israeliţi ca o datorie. Fiecare tată trebuia să aibă grijă ca fiii săi să înveţe o meserie folositoare. Cei mai mari oameni ai lui Israel au fost pregătiţi pentru activităţi practice. O cunoaştere a ceea ce înseamnă treburile gospodăreşti ale soţiei era considerată ceva elementar, pentru orice femeie. Iar priceperea în aceste îndeletniciri era privită ca o onoare şi pentru femeile de cel mai înalt rang. Diferite meserii erau învăţate în şcolile profeţilor şi mulţi dintre cursanţi se întreţineau singuri, prin munca lor. EXEMPLUL LUI HRISTOS Calea trudei hărăzite locuitorilor pământului poate fi dificilă şi obositoare, dar ea este onorată de urmele paşilor Răscumpărătorului, iar cel ce umblă pe acest drum sacru este în siguranţă. Prin sfat şi exemplu, Isus a înnobilat munca folositoare. Din anii cei mai timpurii, El a dus o viaţă de trudă. O mare parte din viaţa Sa pe pământ a fost petrecută în muncă plină de răbdare, în atelierul de tâmplărie din Nazaret. În hainele unui muncitor obişnuit, Domnul vieţii mergea pe străzile micuţei aşezări în care locuia, ducându-Se şi întorcându-Se la şi de la modesta Lui muncă. Şi îngeri slujitori erau cu El atunci când mergea cot la cot cu ţăranii şi muncitorii, nerecunoscut şi neonorat. Pe vremea când mergea la lucru şi, prin trudă zilnică, participa la susţinerea economică al familiei, El poseda aceeaşi putere ca atunci când, la ţărmul Mării Galileii, a hrănit, cu cinci pâini şi doi peşti, cinci mii de suflete flămânde. Dar El nu Şi-a întrebuinţat puterea divină pentru uşurarea poverilor şi a trudei. El a luat asupra Sa natura omenească, cu toate slăbiciunile ei şi nu S-a dat înapoi de la cele mai dure încercări ale vieţii de om, trăind într-o casă de ţărani, purtând zilnic haine aspre şi amestecându-Se cu oamenii de rând. El trudea zilnic, cu mâini răbdătoare. Exemplul Său ne arată că este de datoria omului să fie muncitor şi că munca este onorabilă. RELAŢIA DINTRE CREŞTINISM ŞI ACTIVITĂŢILE OMULUI Lucrurile pământeşti sunt mai strâns legate de cer şi se află mai direct sub observaţia lui Hristos decât îşi dau mulţi seama. Toate invenţiile bune şi progresul îşi au originea în Cel care este minunat la sfat şi foarte bun la lucru. Atingerea pricepută a mâinii medicului, puterea şi concentrarea lui, cunoaşterea delicatului mecanism al organismului constituie înţelepciunea puterii divine în folosul celor care suferă. Iscusinţa cu care tâmplarul îşi foloseşte sculele, puterea cu care fierarul bate pe nicovală vin de la Dumnezeu. Orice facem, oriunde suntem puşi, El doreşte să ne conducă ca noi să putem face o lucrare desăvârşită. Creştinismul şi afacerile - corect înţelese - nu sunt două lucruri separate; ele sunt una. Religia Bibliei trebuie să fie prezentă în tot ceea ce facem şi spunem. Agenţii divini şi umani trebuie să fie uniţi în înfăptuirile vremelnice, precum şi în cele spirituale. Ei sunt uniţi în toate activităţile umane, în muncile agricole şi industriale, în întreprinderile comerciale şi ştiinţifice. Există un remediu pentru lenevie şi acesta este considerarea ei drept păcat, care conduce la pierzare, şi apucarea de muncă, folosind cu hotărâre şi vigoare capacităţile fizice date de Dumnezeu. Singurul remediu pentru o viaţă nefolositoare şi fără valoare este munca hotărâtă, perseverentă. Viaţa nu ne este dată pentru a o petrece în lenevie sau plăceri egoiste. Înainte ne sunt puse mari posibilităţi. În capitalul puterii de muncă, omului i s-a încredinţat un preţios talant. Acesta este mai de valoare decât orice depozit bancar şi ar trebui mai bine preţuit, întrucât, prin posibilităţile pe care le oferă oamenilor pentru o viaţă cu folos, o viaţă fericită, el ar putea fi făcut să aducă beneficii după beneficii. Este o binecuvântare ce nu poate fi cumpărată cu aur sau cu argint, cu case şi cu terenuri. Dumnezeu vrea ca acest talant să fie folosit în mod înţelept. Nimeni nu are dreptul să-l sacrifice influenţei distrugătoare a inactivităţii. Toţi sunt răspunzători pentru capitalul capacităţilor fizice şi pentru cel al mijloacelor ce li se oferă. Cursa de alergare nu este întotdeauna câştigată de cel iute, nici de cel puternic. La fel, cei silitori în afaceri nu sunt, poate, întotdeauna prosperi. Dar "mâna celor harnici îmbogăţeşte." Lenevia şi nepăsarea Îl întristează pe Duhul Sfânt, nimicesc adevărata evlavie şi duc, de asemenea, la sărăcie. Pentru că "cine lucrează cu o mână leneşă, sărăceşte." (Prov. 10,4). Munca chibzuită este un tonifiant sănătos pentru om. Ea îl face tare pe cel slab, bogat pe cel sărac, fericit pe cel sărman. Satana stă la pândă, gata să-i ducă la pieire pe cei a căror inactivitate îi oferă ocazia să se apropie de ei sub o deghizare plăcută. El nu are un succes mai mare ca atunci când se apropie de oameni, în timpul lor de inactivitate. LECŢIILE HĂRNICIEI Printre relele care derivă din bogăţie, una dintre cele mai mari este ideea aflată la modă, că munca este înjositoare. Profetul Ezechiel declară: "Iată care a fost nelegiuirea sorei tale, Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit" (Ezech. 16,49). Ne sunt prezentate aici rezultatele leneviei care slăbeşte puterea minţii, degradează sufletul şi perverteşte înţelegerea, făcând un blestem din ceea ce era dat ca o binecuvântare. Bărbatul şi femeia care muncesc sunt cei ce văd ceva măreţ şi bun în viaţă precum şi toţi cei care vor să poarte răspunderile acestei vieţi cu credinţă şi speranţă. Lecţia esenţială a vredniciei în treburile vieţii de zi cu zi, trebuie încă învăţată de către mulţi dintre urmaşii lui Hristos. Se cere mai multă graţie şi o disciplină mai fermă când lucrezi pentru Dumnezeu în calitate de mecanic, negustor, avocat sau fermier, adoptând preceptele creştine în problemele obişnuite ale vieţii, decât atunci când lucrezi ca misionar acreditat. Este nevoie de aplomb spiritual pentru a promova religia în atelierul de lucru sau în biroul de afaceri şi pentru a conforma orice tranzacţie standardului Cuvântului lui Dumnezeu. Dar aşa ceva cere Dumnezeu. Apostolul Pavel privea lenevia ca un păcat. El a învăţat meseria de făuritor de corturi, în aspectele ei mari şi mici şi, în timpul lucrării sale, adeseori el a practicat această meserie pentru a se întreţine, pe el şi pe alţii. El nu privea ca fiind o pierdere timpul astfel petrecut. Lucrând corturi, apostolul avea acces la o clasă de oameni, la care altfel nu putea ajunge. El arăta asociaţilor lui că priceperea în domeniul meseriei lor este un dar de la Dumnezeu. El îi învăţa pe oameni că, în truda zilnică, Dumnezeu trebuie onorat. Mâinile sale trudite nu-i afectau cu nimic tăria apelurilor de slujitor al Evangheliei. Dumnezeu a desemnat ca toţi oamenii să fie muncitori. În truda lui, un animal de povară răspunde mai bine menirii lui decât un om leneş. Dumnezeu este un lucrător necontenit. Îngerii sunt lucrători - lucrători ai lui Dumnezeu pentru copiii oamenilor. Aceia care aşteaptă un cer al inactivităţii vor fi dezamăgiţi, pentru că în organizarea de acolo nu este loc pentru lenevie. Dar este făgăduită odihnă pentru cei trudiţi şi împovăraţi. Robul credincios este acela care va fi binevenit, din slujirea lui în bucuria Stăpânului său. El îşi va lepăda cu bucurie armura şi va uita tumultul bătăliei, în odihna slavei pregătite pentru aceia care biruiesc prin crucea de pe Calvar.

La tot pasul, părinţii neglijează învăţarea şi antrenarea copiilor lor în munca folositoare. Tinerii sunt lăsaţi să crească în necunoaşterea măruntelor şi necesarelor îndeletniciri. Aceia care au fost astfel frustraţi trebuie să se trezească şi să-şi asume singuri îndreptarea situaţiei. Dacă aşteaptă să reuşească cumva în viaţă, ei trebuie să găsească o motivaţie folosirii cu efect a resurselor lor fizice, date de Dumnezeu.

CUVINTE DE SFAT Intră în orânduiala lui Dumnezeu ca resursele fizice, precum şi cele intelectuale, să fie puse la treabă; dar caracterul exerciţiului fizic abordat trebuie să fie în perfectă armonie cu lecţiile date de Isus ucenicilor Săi. Acele lecţii trebuie astfel exemplificate în viaţa creştinilor, încât, în întreaga activitate a educatorilor şi elevilor săi, agenţii cerului să nu poată spune despre ei că sunt "iubitori de plăceri". Aceasta este starea actuală a multora: "Iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu" (2 Tim. 3,4). Astfel, Satana şi îngerii lui îşi întind capcanele pentru suflete. El lucrează la mintea profesorilor şi elevilor pentru a-i face să se angajeze în activităţi şi jocuri ce vor deveni puternic acaparatoare şi care sunt de natură să întărească pasiunile josnice şi să dea naştere la pofte şi dorinţe rele, ce vor contracara acţiunile Duhului lui Dumnezeu asupra inimii omului. Toţi profesorii din şcoală trebuie să profeseze o schimbare de direcţie a ocupaţiilor. Dumnezeu ne-a arătat ce sens trebuie să aibă această schimbare - o lucrare practică, folositoare. Dar mulţi s-au abătut de la planul lui Dumnezeu pentru a da curs născocirilor omeneşti, în detrimentul vieţii spirituale. Distracţiile contracarează mai mult ca orice altceva lucrarea Duhului lui Dumnezeu, şi El Se mâhneşte. Acei educatori care nu au o experienţă religioasă progresivă, care nu învaţă lecţii zilnice în şcoala lui Isus, pentru a putea fi exemple pentru turmă, ci îşi consideră salariul drept principalul interes, nu sunt potriviţi pentru solemna postură pe care o au. "Luaţi seama dar la voi înşivă", spune Cuvântul lui Dumnezeu, "şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu Însuşi sângele Său." "Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine" (Fapte 20,28; 1 Petru 5,2). Aceste cuvinte sunt pentru profesorii din şcolile noastre, înfiinţate după cum a rânduit Dumnezeu, conform modelului şcolilor profeţilor, pentru a oferi cunoaşterea la un înalt standard, neamestecând zgura cu argintul. Dar idei false şi practici incorecte întinează ceea ce ar trebui în permanenţă păstrat în curăţenie - instituţii în care iubirea şi temerea de Dumnezeu ar trebui să primeze întotdeauna. Profesorii să înveţe zilnic lecţii în şcoala lui Hristos. "Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre" (Mat. 11, 29). Cei care se află sub îndrumarea Duhului lui Dumnezeu, sub Legea lui Hristos, vor fi exemple pentru turmă. Şi, când Marele Păstor va veni, aceştia vor primi cununa vieţii, care nu se veştejeşte: "Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci, 'Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har'. Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe." (1 Petru 5,5-6). Orice înălţare de sine are ca rezultat natural un caracter cu care Dumnezeu nu poate fi de acord. Lucraţi şi învăţaţi. Lucraţi ca Isus şi atunci nu veţi mai lucra potrivit slabei voastre priceperi, ci veţi avea cooperarea divinului. "Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită" (Vers. 8). El este prezent acolo unde vă jucaţi, urmărindu-vă distracţiile şi acaparând orice suflet pe care îl găseşte fără apărare, semănând în inimi sămânţa sa şi obţinând astfel controlul asupra minţii oamenilor. El este prezent la orice activitate din clasă. Acei cursanţi care îngăduie ca mintea să le fie puternic excitată de jocuri, nu se află în cea mai bună dispoziţie de a primi învăţătura, sfatul şi mustrarea, care sunt cele mai importante pentru ei. Exerciţiul fizic a fost evidenţiat de Dumnezeul înţelepciunii. În fiecare zi, ar trebui să consacrăm câteva ore educaţiei în domeniul muncii cu folos, ce îi va ajuta pe elevi să înveţe îndeletnicirile practice ale vieţii, esenţiale pentru toţi tinerii noştri. Este nevoie ca oricine, din oricare şcoală sau instituţie a noastră, să fie, precum Daniel, într-o atât de strânsă legătură cu Izvorul întregii înţelepciuni, încât să devină capabil să atingă cel mai înalt standard, în orice privinţă. Dragostea şi temerea de Dumnezeu stăteau înaintea lui Daniel şi, conştient de responsabilitatea faţă de Dumnezeu, el îşi exersa toate capacităţile pentru a răspunde, pe cât posibil, grijii iubitoare a Marelui Învăţător. Cei patru copii evrei aveau să nu îngăduie ca egoismul şi iubirea de distracţii să le acapareze clipele perioadei de aur a vieţii lor. Ei au lucrat cu o inimă plină de voinţă şi o minte matură. Acest standard înalt poate fi atins de orice tânăr creştin.

Lucrătorii noştri - pastori, educatori, medici, directori - trebuie să nu uite că li se cere să coopereze cu Isus, să-I asculte îndrumările, să-I urmeze călăuzirea. La orice oră, ei trebuie să ceară şi să primească putere de sus. Ei trebuie să se menţină necontenit pe linia iubirii Mântuitorului, a bunelor Lui rezultate, a vegherii şi blândeţii Lui. Ei trebuie să-L considere păstorul şi preotul sufletelor lor. Atunci vor avea simpatia şi sprijinul îngerilor din cer. Hristos va fi bucuria şi comoara fericirii lor. Inima le va fi condusă de Duhul Sfânt şi vor avea o cunoaştere a adevărului pe care creştinii cu numele nu o pot obţine niciodată. Noi nu înţelegem nici pe jumătate semnificaţia lecţiilor Mântuitorului, nu ne dăm seama cât de mult înseamnă acestea pentru fiinţele create de El. El îi iubeşte pe oameni. Vă întrebaţi cât de mult îi iubeşte? Priviţi Calvarul. Dar grijile şi interesele pământeşti ascund vederii noastre lucrurile de origine cerească, astfel încât importanţa lor nu este înţeleasă. Dacă pastorii şi educatorii ar avea un mai adânc simţ al nevoii lor spirituale, atunci şi-ar aborda lucrarea plini de conştiiţa caracterului sacru al misiunii încredinţate lor, iar în bisericile şi-n instituţiile noastre ar exista o viaţă mai sfântă. MUNCA FIZICĂ PENTRU ELEVI În actualul plan de învăţământ, tinerilor li se deschide o uşă spre ispită. Deşi, în general, ei au prea multe ore de clasă, au însă şi multe ore în care nu fac nimic. Aceste ore libere sunt, în mod frecvent, petrecute într-un mod nechibzuit Foarte mulţi tineri, care au fost educaţi religios acasă şi care vin la şcoală relativ inocenţi şi virtuoşi, sunt corupţi prin asocierea cu colegi vicioşi. Ei pierd respectul de sine şi sacrifică principiile nobile, apoi sunt gata să o apuce pe calea căderii, pentru că într-atât şi-au pervertit conştiinţa, încât păcatul nu le mai pare atât de grav. Aceste rele ar putea fi în mare parte remediate, dacă studiul şi munca ar putea fi împletite Unii elevi îşi pun tot sufletul în studiu şi-şi concentrează mintea asupra obiectivului obţinerii de cunoştinţe. Ei îşi pun creierul la muncă lăsând inactive puterile fizice. Astfel, creierul este suprasolicitat, iar muşchii slăbesc, pentru că nu sunt exersaţi. Iar când devin absolvenţi, se va vedea că aceşti tineri şi-au dobândit educaţia cu preţul vieţii. Ei au învăţat zi şi noapte, an de an, ţinându-şi

Leave a comment and / or appreciate the article!