Moise a scris cartea Geneza cândva în cursul călătoriilor de 38 de ani prin pustie. A scris-o cu siguranță după revelația lui Dumnezeu de la Sinai și când gândirea lui Moise era formată și modelată de bunătatea generoasă și de credincioșia lui Dumnezeu.Tema principală a cărții Geneza este enunțată în capitolul întâi, ca punct culminant al creației și ca scop al creației:
”Apoi Dumnezeu a zis: ”Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.” Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său. I-a făcut după chipul Său: parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat și le-a zis: ”Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți...” (1: 26-28).
La această încoronare a creației, Dumnezeu privește tot ce a creat, și mai ales pe prima pereche de oameni și constată: ”Iată că toate erau foarte bune”! (1:31).
Să ne fixăm în gând conceptul de bunătate originară: la început, omul a fost o ființă foarte bună!
Moise trece de aici direct la tragedia întâmplată în Eden: omul nu L-a ascultat pe Dumnezeu și Dumnezeu S-a separat de om și l-a alungat din prezența Sa. Consecința imediată a fost o teribilă decădere morală a omului, care s-a manifestat mai întâi prin uciderea de către Cain a fratelui său Abel pentru o vină imaginară. Corupția aceasta se adâncește și se generalizează. Iată cum o descrie Moise:
”Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (6:5).
Dar, au fost și excepții. A fost mai întâi un om pe nume Enoh, care ”a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani”, adică a păstrat comunicarea cu Dumnezeu și a trăit după voia lui Dumnezeu, atât de complet încât Dumnezeu l-a luat la Sine fără să-l treacă prin moarte: ”Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu” (Geneza 5:22-24). A mai fost un om, pe nume Noe,care ”era un om drept și fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu” (Geneza 6:9). Cu toate aceste fericite excepții, răutatea generalizată a omenirii L-a determinat pe Dumnezeu să distrugă acea omenire prin potop.
După potop situația nu se schimbă. La turnul Babel, Dumnezeu încurcă limbile oamenilor, creează prin aceasta mii de grupuri etnice și le răspândește pe toată fața pământului.
La acest punct, după cel puțin două mii de ani de istorie, concentrată în doar 11 capitole, cititorii cărții Geneza se pot opri din lectură și să-și pună câteva întrebări dureroase: Ce face oare Dumnezeu cu omenirea? A reușit oare șarpele să strice iremediabil pe om? Ce se întâmplă cu planul lui Dumnezeu de a-Și face oameni după chipul Său? A devenit acest plan irealizabil? A renunțat Dumnezeu la acest plan?
La începutul capitolului 12 apare o rază de speranță. Dumnezeu își alege un om pe nume Avraam și-i spune: ”toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:3). Acestui om Dumnezeu îi dă o poruncă extraordinară: ”Umblă înaintea Mea și fii desăvârșit” (Geneza 17:1, traducere după original). Și Dumnezeu ne spune despre omul acesta:
”Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el ca să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit” (Geneza 18:19).
Fiul lui Avraam, Isaac, a fost un om cu totul unic și special. Când Dumnezeu i-a făcut lui Avraam cererea zguduitoare să-l aducă pe Isaac jertfă pe muntele Moria, Isaac era deja un om matur, atât de puternic încât a putut să ducă până pe munte sarcina grea de lemne necesare să ardă o jertfă. Toți cercetătorii biblici spun că Isaac, înțelegând că el este jertfa, s-a așezat de bună voie pe lemnele de pe altar și s-a lăsat legat de tatăl său. Avraam a dat în ziua aceea cel mai mare examen al vieții sale: A arătat până unde merge ascultarea lui de Dumnezeu. Dar și Isaac a dat examenul suprem al vieții sale: A arătat că este gata să fie jertfa adusă lui Dumnezeu de tatăl său, și în felul acesta a devenit un simbol al Fiului lui Dumnezeu care a acceptat, la porunca Tatălui Său, să fie pus pe cruce și să fie adus jertfă, deși avea putere să nu se lase răstignit!
În a treia generație a patriarhilor, Iacov începe cu o acțiune tulburătoare: îl înșeală pe tatăl său, îi fură fratelui său dreptul de întâi născut, și părinții lui îi cer să fugă din țară de frica răzbunării lui Esau. Iacov trăiește mulți ani în Mesopotamia, unde duce o viață grea, dar binecuvântată de Dumnezeu. La începutul călătoriei lui spre Mesopotamia, Iacov s-a rugat lui Dumnezeu să-l ajute și I-a promis lui Dumnezeu că, dacă îl va ocroti, va face din Iehova Dumnezeul său (Geneza 28:20-21). După mulți ani în străinătate, Iacov se întoarce în Canaan cu o familie mare și încărcat de multe bogății. El Îi spune lui Dumnezeu ”Eu sunt prea mic pentru toată bogăția de bunătate generoasă și pentru toată credincioșia pe care ai arătat-o față de robul Tău” (32:10. În mod ciudat, Cornilescu traduce aici pe hesed prin ”îndurări”. Am redat textul după original). Să observăm și să reținem că Iacov recunoaște trăsăturile fundamentale ale lui Dumnezeu: bunătatea generoasă și credincioșia.
Ajunși la acest punct, trebuie să ne uităm la economia cărții Geneza. Moise alocă 11 capitole pentru o istorie de peste două mii de ani. Apoi dedică 26 capitole istoriei celor trei patriarhi: Avraam, Isaac și Iacov. Dar, atenție! El acordă 13 capitole unuia dintre copiii lui Iacov, lui Iosif. Faptul acesta în sine trebuie să ne spună că aici se ascunde ceva. Poate că aici descoperim mesajul principal al întregii cărți. Să încercăm să-l descifrăm.
Zece frați mai mari ai lui Iosif îl vând pe acesta unor negustori care îl duc și îl vând sclav în Egipt. Fapta este de o răutate inimaginabilă, chiar și pentru societatea plină de răutate și de cruzime a acelei vremi. Iosif își păstrează și în Egipt puritatea, încrederea nezguduită în Dumnezeu și credincioșia față de Dumnezeu.
Când, după 13 ani de sclavie și de pușcărie, Iosif este făcut prim ministru al Egiptului și administrator al belșugului de grâu din cei șapte ani de recolte excepționale, el știe că după acești ani de belșug vor veni și frații lui să cumpere grâu de la el și astfel vor intra pe mâna lui. Atunci va fi ocazia să le plătească pentru tot răul pe care i l-au făcut. Oricine, dar absolut oricine din vremea aceea s-ar fi gândit în felul acesta. Avem chiar indicația că și lui Iosif i-a trecut prin cap gândul acesta, numai că el a luat măsuri speciale să se curețe de dorința de răzbunare. Când i s-a născut primul copil, i-a pus numele ciudat ”Uitare”, căci și-a zis că trebuie să uite tot trecutul și să uite răul care i s-a făcut și suferințele prin care a trecut datorită răului pe care i l-au făcut frații lui. Ani de zile l-a luat în brațe pe Uitare, l-a sărutat pe Uitare, l-a iubit pe Uitare, până când a simțit că uitarea i-a spălat orice dorință de a răspunde cu răutate la răutate. Atunci i-a pus celui de al doilea copil numele de ”Rodire”, deoarece acum era gata să facă ceva special pentru Dumnezeu, care l-a trimis în Egipt: Să le dea fraților lui răi, care l-au trimis în Egipt, dar unde a ajuns într-o poziție așa de înaltă, toată dragostea și toată grija lui specială.
Fraților lui nu le-a venit să creadă că este real, că Iosif se poartă în felul acesta cu ei. Nu era ”normal” așa ceva. Era ceva împotriva tuturor obiceiurilor, ceva dincolo de orice comportament omenesc!
După ce Iacov și toate familiile copiilor lui s-au așezat în Egipt, Iacov nu se mai sătura să observe modul acestui fiu al său de a-și trata frații cu atâta bunătate, când ei meritau numai pedeapsa cu tortura și cu moartea. Când era pe patul de moarte, Iacov l-a rugat pe Iosif să nu-l îngroape în Egipt, ci să-i ducă trupul în Canaan și să-l înmormânteze unde erau înmormântați părinții lui. Iacov își însoțește această rugăminte cu cuvintele: ”poartă-te față de mine cu bunătate generoasă și cu credincioșie” (Geneza 47:29).
Iacov i-a spus cândva lui Dumnezeu că este ”bogat în bunătate generoasă și credincioșie” (32:10). Acum el recunoaște că Iosif este ca Dumnezeu: are aceeași bunătate generoasă și aceeași credincioșie!
Să descifrăm acum mesajul cărții Geneza. Dumnezeu vrea să-Și facă oameni după chipul și asemănarea Sa, asemănare care constă înainte de toate din bunătate generoasă și din credincioșie. Și iată că, în contextul celei mai înspăimântătoare răutăți, Dumnezeu Și-a format un om după chipul și asemănarea Lui! Să nu ne împiedicăm de faptul că este unul singur. Să remarcăm faptul că este posibil! Că Dumnezeu nu Și-a abandonat planul și că realizarea planului este posibilă. Acesta este mesajul cărții.
Cum putem explica reușita lui Dumnezeu în persoana lui Iosif? Dacă suntem interesați, să vrem să fim și noi o excepție ca Iosif, o reușită a lui Dumnezeu, să studiem cu atenție toate detaliile din experiența personală a lui Moise – un alt succes al lui Dumnezeu - și din istoria vieții lui Iosif, așa cum ne-o relatează Moise.
”Cine caută, găsește. Cine cere, primește. Celui ce bate, i se va deschide”. Cine l-a făcut pe Iosif te poate face și pe tine.
Leave a comment and / or appreciate the article!
CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/
CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/
CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Posted by: *DJ_DANY* ( ADMIN )
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen