INTOARCEREA CREDINTEI de Teodor Hutanu

INTOARCEREA CREDINTEI

de Teodor Hutanu

Credinta! A te lasa cu toata greutatea pe seama lui Dumnezeu! Cum suna definitia ta pentru credinta? Isus a spus: Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce crede Marcu 9,23. Cu siguranta, ai o lista cu lucruri pe care le doresti, unele mai mult decat altele, insa obtinerea lor se amana mereu, daca nu ai si renuntat sa mai speri in realizarea lor. Experienta dureroasa de a fi pamanteni ne-a obisnuit cu renuntarea, dar continuam sa supravietuim fara atingerea acelor tarmuri care sunt uitate pentru fiinta noastra? Tocmai atunci cand ne autoconvingem ca se poate si fara ele, ne dam seama ca suntem la marginea catastrofei. Acest dezastru poate fi evitat prin credinta. Cum vi se pare aceasta solutie? Simpla? Da! Simplista, niciodata! (Evrei 11,6).

Linistea sufleteasca, bucuria de a trai, speranta vindecarii de boala si a refacerii armoniei caminului, o perspectiva optimista a viitorului, in ciuda dificultatilor, increderea ca tot ce ni se intampla urmareste un plan divin pentru destinul nostru vesnic, toate sunt atinse prin credinta. intoarcerea credintei in centrul de comanda al sufletului nostru sau revenirea noastra la cartierul general al credintei este decizia urgenta si esentiala pentru redobandirea echilibrului interior si inscrierea experientei noastre pe traiectoria fericirii si mantuirii (Efeseni 2,8).

Cu sufletul vibrand de intrebarea rostita de Isus cu aproape opt secole mai tarziu – Cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant? Luca 28,8 –, profetul Iona demareaza actiunea misionara ultimativa pentru Ninive. in aceste ultime zile pentru cetatea pacatoasa, vremurile erau cu adevarat grele, pentru ca oamenii erau iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, vanzatori, obraznici, ingamfati, iubitori mai mult de placeri, decat iubitori de Dumnezeu; avand doar o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea 2 Timotei 3,2-5.
Sfarsitul unei cetati, al unei generatii sau al intregii lumi este caracterizat de aceleasi „vremuri grele”. Este destul de dificil de lansat un proiect de salvare intr-o asemenea civilizatie. Nu este doar riscant, dar pare sa fie o provocare pentru insasi gandirea sanatoasa. Cat de mult ar fi dorit Iona sa urmeze sfatul apostolului Pavel: Departeaza-te de oamenii acestia 2 Timotei 3,5! Dar sa nu ne grabim cu concluziile: atitudinea omului lui Dumnezeu fata de omenirea afundata in „vremuri grele” a fost intotdeauna aceeasi – departeaza-te de pacate si apropie-te de pacatosi! Cu greu a pasit Iona pe traseele misiunii pauline – m-am facut tuturor totul, ca oricum sa mantuiesc pe unii din ei 1 Corinteni 9,22. Este capabila generatia de astazi sa manifeste credinta? Merita ea sa ne intoarcem catre ei cu vestea buna a Cuvantului divin?
Locuitorii din cetatea antica Ninive ne ofera un raspuns neechivoc: Da! Oamenii din Ninive au crezut in Dumnezeu (Iona 3,5). Merita, Iona, sa propovaduiesti Evanghelia acestor contemporani! Succesul deplin, in procentaj maxim, apare paradoxal in urma fiecarui demers misionar (fortat!) al nebanuitului mare evanghelist: toti marinarii de pe corabie se convertesc (1,16) si toti oamenii din Ninive se intorc la Dumnezeu. indreptandu-ne observatia catre Iona, paradoxul sporeste si mai mult, dar, contempland interventia lui Dumnezeu, totul se clarifica instantaneu. in ciuda lui Iona, actiunea lamurita a Dumnezeului Mantuitor este purtatoare de succes misionar total in ambele situatii. Acum putem adauga cu credinta si situatia actuala a planetei noastre, aflata in derulare dramatica a masuratorii inverse spre deznodamantul final. Toti cei care primesc darul credintei, absolut toti, pot fi partasi ai viziunii glorioase a incheierii marii lupte dintre Hristos si Satana: … pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica! Ioan 3,16.

Cartea lui Iona este o marturie graitoare a faptului ca mesajul lui Dumnezeu, ca Stapan al naturii si al natiunilor, nu cade in urechi surde, atunci cand ajunge la cei din afara cercului credinciosilor. El gaseste urechi deschise si inimi receptive, dupa cum este scris in Isaia 42,4: El nu va slabi, nici nu Se va lasa, pana va aseza dreptatea pe pamant si ostroavele vor nadajdui in legea Lui.
Raportul sacru este simplu: Oamenii din Ninive au crezut in Dumnezeu Iona 3,5. Este folosita aceeasi expresie pentru „credinta” ca si in cazul lui Avraam: Avraam a crezut pe Domnul si Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihanire Genesa 15,6. Avraam si-a manifestat credinta, crezand ca Dumnezeu isi va implini fagaduinta de a-i da un fiu in viitor. Acum, ninivitenii manifesta, la randul lor, aceeasi credinta in Dumnezeu.

Este necesar sa facem o distinctie intre credinta ca acceptare intelectuala a unei formulari doctrinare, care este fundamental diferita de credinta autentica, ce este o relatie interioara adevarata cu Dumnezeu. Lexicul ebraic, ca si cel roman, are un singur termen pentru „credinta”, insa distinctia conceptuala este cu certitudine prezenta. Apostolul Iacov vorbeste despre o „credinta fara fapte”, ca fiind „moarta”, aceasta fiind, de fapt, necredinta sau credinta contrafacuta. Credinta urmata de fapte este adevarata credinta, deoarece izvoraste din legatura cu Dumnezeu.
Un alt pasaj profetic in care apare acelasi cuvant pentru „credinta” este Habacuc 2,2-4, care se incheie astfel: dar cel neprihanit va trai prin credinta lui. Este recunoscut faptul ca textele din Genesa 15,6 si Habacuc 2,4 au exercitat o influenta formativa asupra conceptului noutestamentar al credintei. in acelasi timp, ele ne lumineaza pasajul din Iona 3,5. Ninivitenii au crezut in Dumnezeu. Ei s-au sprijinit cu toata increderea pe cuvintele spuse de profetul lui Dumnezeu. Tot ceea ce el a proclamat urma sa se intample imediat ce perioada de proba se incheia. Credinta ninivitenilor este credinta care accepta Cuvantul lui Dumnezeu ca fiind adevar si care asteapta ca ceea ce a fost prezis prin acest Cuvant sa se intample.
Evident, credinta ninivitenilor in Dumnezeu era limitata de cunostinta si experienta lor. Totusi, intelegerea puterii lui Dumnezeu si a pedepsei divine ordonate de acelasi Dumnezeu, ca urmare a pacatelor lor, a fost suficienta sa le permita sa manifeste credinta in adevaratul Dumnezeu. Faptul ca ei au manifestat o credinta autentica este evident din actiunile exterioare care au urmat credinta lor: post, rugaciune, umilire si intoarcere la Dumnezeu prin pocainta.
Iona aduce o contributie distincta la intelegerea conceptului biblic al credintei. Asa dupa cum credinta interioara a lui Avraam in Dumnezeu s-a materializat in actiunea exterioara a mutarii din Ur intr-o tara necunoscuta, tot asa credinta interioara a ninivitenilor a fost demonstrata prin actiunile exterioare, deja amintite: post, imbracare in sac si sedere in cenusa (3,5-9). Aceste demersuri de natura religioasa au fost urmate de altele, de natura profana. Fiecare trebuie sa se intoarca de la calea lui cea rea si de la silnicia care-i manjea mainile (3,8.10). Numai prin credinta, acceptarea interioara a soliei divine se prelungeste in exterior, transformand intregul curs al existentei noastre.
Desi are o vechime de aproape trei mii de ani, mesajul credintei ninivitenilor ajunge la noi la fel de proaspat. Oricare ar fi nefericirea care ne murdareste mainile si sufle-tele, ea poate fi indepartata prin simplul act al credintei in toata lumina cunoasterii pusa la dispozitia noastra de Cuvantul care este de la inceput. Sa ne abandonam cu toate greutatile noastre in grija Lui. Nu numai ca vom zbura ca pe aripi de vultur, dar inima va bate nu de frica, ci de fericire.