Acest site s-a nascut din dorinta si dor; dorinta de a fi de folos si dorul dupa oamenii cu care impartasim comuniunea de limba si credinta. Va invit sa treceti dincolo de aceasta prima pagina introductiva si sa descoperiti pe site o seama de materiale pe care vi le punem la dispozitie.

Donnerstag, 12. Juli 2012

Culmea disperării: să-ţi vinzi sufletul pe e-bay

Culmea disperării: să-ţi vinzi sufletul pe e-bay


Doar 2.000 de dolari. Atât doreşte Lori N, în schimbul sufletului ei, „puţin uzat" şi pe care îl vinde nu diavolului, ci oricui o poate salva de la suferinţă.

lori_n_vanzatoare_de_suflete (Foto: dailymail.co.uk)„Este un strigăt de ajutor. Am ajuns la un punct în care sunt obosită, nu mă simt bine. Am ajuns la capătul puterilor", mărturiseşte Lori jurnaliştilor de la NBC.

În 2007, Lori se afla într-o maşină care a fost lovită de un alt autoturism, al cărui şofer era în stare de ebrietate. Deşi a supravieţuit, Lori a stat trei săptămâni în comă. Când s-a trezit din comă, viaţa ei se schimbase radical. În acest scurt timp, Lori suferise un atac vascular cerebral, avea mai multe oase şi articulaţii rupte (şoldul drept, pelvisul, unul dintre picioare, clavicula, sternul, coastele), un plămân nefuncţional şi, ulterior, şi-a pierdut şi unul dintre sâni.

În plus, Lori, care lucrase ca scriitor liber profesionist, nu mai are capacitatea fizică şi psihică de a urma cariera pe care şi-o dorise şi, în prezent, face inventarul pentru o firmă mică şi produce bijuterii. Întrucât corpul ei nu îi este un ajutor prea mare, Lori s-a gândit să-şi vândă sufletul pe e-bay, un site de licitaţii online.




Banner Genie9.de

Nu se cunoaşte exact modalitatea în care Lori ar putea să ofere concret sufletul unei alte persoane, dar ea spune că ar face orice ca să depăşească această perioadă critică din viaţa ei. „Vreau să ofer cuiva posibilitatea de a-mi salva sufletul. Poate să facă aceasta prin rugăciune sau prin convertire". Cumpărătorul va primi şi un certificat de vânzare-cumpărare care va detalia „cicatricele" pe care le are sufletul lui Lori. Preţul de pornire al licitaţiei a fost de 1950 de dolari, dar anunţul a fost retras la scurtă vreme de pe site. Potrivit politicii de confidenţialitate a site-ului, vânzarea şi cumpărarea de organe sunt interzise, cu toate că sufletul nu intra la această categorie. Reprezentanţii site-ului au recunoscut că şi pentru ei este o situaţie neobişnuită.

Istoria recentă arată că Lori nu este prima persoană care a dorit să îşi vândă sufletul. În 2008, Dante Knoxx, un muzician american, a dorit să îşi vândă sufletul pe acelaşi site, în schimbul sumei de 700.000 de dolari sau, prin licitaţie, începând de la 25.000 de dolari. Potrivit declaraţiilor muzicianului, care la acea dată avea 24 de ani, „se săturase de viaţă". În schimbul sufletului său, Dante solicita un raport anual, o felicitare de ziua lui şi promisiunea că noul „proprietar" va planta câte trei copaci pe an. În cazul în care Dante s-ar fi răzgândit, el ar fi putut să-şi răscumpere sufletul contra sumei de 100 de milioane de lire sterline.

Vânzarea sufletului, un act disperat

Utilizatorii care au lăsat comentarii la numeroasele articole scrise pe acest subiect au avut păreri din cele mai diverse. Unii au luat anunţul în derâdere, afirmând că diavolul ar face o afacere bună pentru că preţul pe care îl cere Lori este mic. Alţii s-au întrebat ce s-ar întâmpla dacă sufletul ar fi cumpărat de cineva care nu este credincios, adică nu ar putea face salvarea pe care Lori şi-o doreşte. Cei mai mulţi însă au afirmat că ei nu şi-ar vinde niciodată sufletul şi au considerat gestul ca un act disperat.

Unii reprezentanţi religioşi americani au privit cu scepticism anunţul lui Lori. De cele mai multe ori până acum, a-ţi vinde sufletul era un demers în care cumpărătorul putea fi unul singur - diavolul - iar beneficiile erau o carieră de succes sau un câştig material, nicidecum salvarea lui. În plus, clericii au declarat că sufletul nu aparţine omului, ci lui Dumnezeu, iar o asemenea vânzare/cumpărare nu are niciun sens. Toţi sunt, însă, de acord, că salvarea sufletului se face numai prin Iisus Christos şi că aceasta este calea pe care ar trebui să o urmeze Lori şi oricine are sufletul împovărat şi este copleşit de problemele vieţii.

Leave a comment and / or appreciate the article!



CLICK HERE
http://www.radio-elshaday.de/

CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/

CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/


Posted by: *DJ_DANY* ( ADMIN )


Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen