Tatiana
Cum m-am întîlnit cu EL,
Aş vrea să vă prezint o întîmplare deosebită din viaţa mea pe care am
trăit-o cînd eram studentă şi în urma căreia viaţa mea nu a mai fost
niciodată aceiaşi. Această experienţă am trăit-o în ultimul meu an de
studenţie şi în urma ei concepţia mea despre lume şi viaţă s-a schimbat
radical şi pentru totdeauna, determinîndu-mă în final să îl accept pe
Dumnezeu şi pe Domnul Isus Cristos în viaţa mea cu toată convingerea.
Mai apoi I-am devenit o slujitoare înflăcărată şi devotată şi L-am urmat
cu multă pasiune şi devotament tot restul vieţii mele. Şi iată de ce.
Numele meu este Tatiana şi m-am născut înainte de cel de-al doilea
război mondial, în anul1935 în fosta Uniune Sovietică.
Am fost crescută şi educată de părinţii mei care erau atei şi comunişti,
într-un spirit ateist, aşa cum era defapt mai toată lumea pe vremea aceea
la noi. Nu ştiam nimic despre Dumnezeu şi nici nu aveam vreun interes
în a-L cunoaşte.
După terminarea Liceului, am devenit studentă la Facultatea de
Medicină din Moscova. Schimbînd mediul de acasă cu cel din facultate,
aici am început să mai aud de la unii din colegii mei vorbindu-se despre
Dumnezeu, dar eu am rămas indiferentă şi dezinteresată de acest subiect.
Ca studentă, mi-am văzut de viaţa mea de student şi anii de studenţie
au trecut destul de repede unul după celălalt. Eram în ultimul an de
facultate şi mai aveam cîteva luni pînă la absolvire. Învăţam din greu
pentru examenele finale ce le mai aveam de susţinut pentru a-mi obţine
diploma de medic.
Într-una din acele zile, m-am dus la Biblioteca Centrală din oraş ca să
studiez şi să aprofundez nişte subiecte legate de specialitatea mea.
Ajunsă la Bibliotecă, la un moment dat am auzit foarte clar o voce care
mi-a vorbit, deşi nu era nimeni în jurul meu, şi vocea aceasta era atît de
clară şi de puternică încît lucrul aceasta a avut un impact deosebit de
puternic asupra mea. Îmi amintesc şi acum cuvintele pe care le-am auzit
atunci şi cred că ele nu mă vor părăsi şi nu le voi uita niciodată.
Vocea aceea mi-a spus pe un ton foarte hotărît şi autoritar:
“-Nu căuta fericirea pe pămînt şi nu căuta bogăţii pe pămînt. Nu căuta
nimic, căci pămîntul este blestemat şi plin de păcate şi de sîngele
oamenilor nevinovaţi.”
Eu m-am gîndit atunci căci probabil acesta era rezultatul războiului (era
vorba de cel de-al doilea război mondial). Şi apoi vocea a continuat:
“-Nu, pămîntul este plin nu de sîngele celor care au căzut pe front, ci
de sîngele acelora care au fost martirizaţi, chinuiţi şi omorîţi de-a lungul
anilor pînă în zilele acestea.”
Atunci eu am întrebat:
-Bine, dar ce legătură am eu cu asta, ce vină am eu de toate aceste
lucruri sau de vărsarea sîngelui martirilor ... ? Ce trebuie acuma eu să
fac...?
Şi vocea mi-a răspuns:
“-Pocăieşte-te şi împacă-te cu Domnul Isus căci vreau să te folosesc în
lucrarea Mea de mai departe.”
După această întîmplare, am ajuns acasă foarte speriată şi tulburată de
ceea ce mi se-ntîmplase. Cum aş putea eu să le spun părinţilor mei, care
pe lîngă faptul că erau atei mai aveau pe deasupra şi o poziţie înaltă în
societate, despre această întîmplare neobişnuită. Cum vor reacţiona ei şi
ce vor zice?
Totuşi, m-am hotărît să ascult de ce mi-a spus această voce şi să mă
pocăiesc ca să devin creştină, deşi nu prea ştiam ce însemna lucrul
acesta. Mi-am luat inima în dinţi şi le-am spus părinţilor mei ce se
întîmplase la Bibliotecă, de vocea pe care am auzit-o acolo, de mesajul
pe care l-am primit şi de ceea ce mi s-a cerut să fac.
Părinţii, foarte surprinşi de cele auzite, mi-au propus să mă ducă să
consult un medic psihiatru, dar eu am refuzat categoric şi le-am spus
că mă simţeamt foarte bine şi că sînt pe deplin sănătoasă aşa că nu este
nevoie să consult nici un medic.
A doua zi am plecat la facultate şi am ieşit de acolo, plimbîndu-mă pe
străzile Moscovei, cu gîndul şi speranţa că voi întîlni pe cineva, poate un
om al lui Dumnezeu care să mă ajute sau să îmi spună ce să fac cu
privire la situaţia ciudată în care mă aflam acuma, spunînd mereu în
gînd că:
"Dacă este vreun om cu frică de Dumnezeu şi dacă Dumnezeu există cu
adevărat şi conduce lumea acasta, atunci să mă întîlnesc acuma cu acest
om şi el să îmi vorbească despre Dumnezeu şi să îmi spună ce să fac."
Nu m-am plimbat prea mult pe străzile oraşului, cînd la un momentdat îmi iese în cale un bărbat îmbrăcat foarte elegant, care mă abordează
şi mă întreabă foarte direct:
-Tu îl cunoşti pe Dumnezeu? La care eu i-am răspuns surprinsă:
- Nu.
Apoi bărbatul mă întreabă mai departe:
-Dar vrei să-L cunoşti? Eu i-am spus că da şi el îmi spune apoi:
-Iată, eu am să-ţi spun totul despre Dumnezeu.
Şi a început să îmi spună şi să îmi istorisească despre cum a fost creată
lumea şi toate lucrurile din ea, şi continua să vorbească de parcă ar fi ştiut
toată Biblia pe de rost, lăsînd impresia că ştia chiar mai mult decît era
scris în Biblie. La un moment dat, l-am întrebat:
-Bine, dar de unde ştii dumneata aşa de bine toate lucrurile acestea şi le
istoriseşti fără să faci măcar vreo pauză sau întrerupere, şi mi le spui de
parcă le-ai fi învăţat pe de rost?
Şi el mi-a răspuns:
-Le cunosc fiindcă m-a trimis Cel de Sus şi EL mi-a dat înţelepciunea să
cunosc toate aceste lucruri despre care îţi vorbesc acum.
Atunci l-am întrebat ce să fac. Şi el a spus:
-Iată, eu am să te conduc la un loc ferit şi ascuns care este secret. Acolo
se adună mai mulţi oameni ai lui Dumnezeu şi acolo îţi voi face cunoştinţă
cu ei şi ei îţi vor spune ce trebuie să faci mai departe.
La care eu, puţin nedumerită îl întreb:
-Dar de ce nu îmi spui dumneata ce să fac, fiindcă văd că le ştii pe toate?
-Nu, acolo o să te înveţe ei ce trebuia să faci, îmi răspunse bărbatul.
Am plecat apoi împreună cu acest bărbat pînă la o căsuţă mică aflată la
periferie unde am intrat şi unde am găsit cîţiva oameni bâtrîni care se
rugau. Bărbatul care mă însoţea a intrat şi el cu mine.
Cînd am intrat înăuntru, toţi care erau de faţă s-au uitat la noi puţin
nedumeriţi, crezînd că sîntem soţ şi soţie. Bărbatul care era cu mine era
îmbrăcat foarte elegant, şi după ce a închis uşa a spus:
-Iată, v-am adus un suflet la mîntuire. Acum voi să o prelucraţi şi să îi
spuneţi tot ce trebuie să facă iar după aceea să îi faceţi şi botezul în apă,
dar să nu o ţineţi mai mult de 3 zile pînă la botez.
După ce le-a spus aceste lucruri, bărbatul a dispărut pur şi simplu
dintre noi. Nu a ieşit pe uşă pentru că uşa era închisă şi el nu a deschis-o
iar geamurile încăperii erau şi ele închise.
Toţi care eram de faţă am rămas şocaţi de ceea ce tocmai am văzut, atît
oamenii aceia bătrîni cît şi eu, şi pe toţi ne-a apucat o groază şi o spaimă
de nedescris. Ne întrebam cu toţii: ”-Doamne, dar asta ce-a fost?”
Am văzut cu toţii că uşa nu s-a deschis şi că bărbatul pur şi simplu a
dispărut din mijlocul nostru de parcă s-ar fi evaporat instantaneu.
Toţi am căzut în genunchi cu faţa la pămînt şi am început să ne rugăm şi
să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest sol al Său pe care l-a trimis.
După aceea, cei care erau acolo mi-au vorbit şi mi-au explicat multe
lucruri din Biblie. Eu însă ştiam deja foarte multe lucruri din Biblie de la
acest bărbat pe care îl întîlnisem şi de care aveam acum cu toţii
convingerea că era un înger trimis de Dumnezeu.
Eu niciodată nu citisem Biblia şi nici nu am ţinut vreodată o Biblie în
mînă, dar spuneam şi ştiam acum multe lucruri de profunzime din ea.
Apoi bătrînii aceştia mi-au spus:
-Iată, mîine vom organiza şi îţi vom face botezul.
În ziua următoare nu am mai plecat la facultate. M-am dus acasă, mi-am
pregătit lucrurile pe care mi le-au spus bătrînii să mi le pregătesc şi m-am
întors la ei unde am primit botezul.
După botez, m-am întors acasă şi le-am spus părinţilor mei că m-am
botezat şi că eu am devenit de acum creştină şi nu voi mai merge la
facultate. Le-am spus că nu mă interesează să ştiu mai mult, la care
părinţii mei au fost foarte indignaţi. Au insistat foarte mult să îmi termin
studiile, mai ales că aveam puţin pînă la absolvire. Apoi, m-au întrebat:
-De ce nu vrei să îţi termini şcoala? La care eu le-am răspuns că nu am
nevoie de mai multă şcoală, că atîta cît cunosc îmi este de ajuns şi că eu
vreau de acum să îl urmez pe Dumnezeu. Atunci, ei foarte furioşi, mi-au
spus:
-Bine, dacă aşa vrei du-te unde ştii de la noi, să ne părăseşti şi să uiţi de
noi şi de locul acesta unde ai crescut şi unde ai fost pînă în ziua de azi.
Atunci mi-am luat cu mine nişte haine şi am plecat de la ei. Dar
încotro s-o apuc acum şi unde să plec? Neştiind încotro să mă îndrept,
am plecat din nou la aceiaşi căsuţă unde erau bătrînii aceia. Acolo ei
mi-au aranjat unde să dorm şi mi-au pregătit tot ce aveam nevoie. Am
găsit şi de lucru la un spital de noapte unde am început deja să lucrez.
Mai tîrziu, m-am căsătorit şi am locuit împreună cu soţul meu care era
şi el creştin, la periferia oraşului în Moscova. După căsătorie am născut
3 copii. La scurt timp, după cîteva zile de la naşterea celui de-al patrulea
copil, într-o zi m-am dus la un magazin să cumpăr de mîncare pentru
familie şi pentru micuţul meu nou născut. Am încercat să traversez
strada, şi în timpul acesta m-a lovit o maşină care mă aruncă la pămînt,
accidentîndu-mă foarte grav. În urma impactului am căzut la pămînt ca
moartă şi am rămas fără cunoştinţă.
În timpul acesta, eu simt cum ies din corpul meu fizic şi imediat după
aceea, îl văd iar pe bărbatul acela care îmi vorbise pe stradă despre
Dumnezeu cu cîţiva ani în urmă, dar care de data aceasta el era
îmbrăcat în haine albe. Era acelaşi înger pe care mi-l trimisese iar
Dumnezeu.
El m-a luat şi apucîndu-mă de mînă, m-a ridicat sus. Eu stăteam acuma
cu el şi mă uitam la corpul meu care zăcea întins pe jos, auzindu-i în tot
acest timp pe toţi cei aflaţi la faţa locului tot ce vorbeau între ei. Între
timp a venit şi miliţia care a început să facă fotografii la locul unde
avusese loc accidentul. Între timp a apărut şi maşina salvării cu medicii de
la prim ajutor.
Aceştia, după ce m-au văzut şi au evaluat situaţia în care eram, s-au uitat
neputincioşi la corpul meu şi m-au băgat în salvare.
Eu, în tot acest timp, priveam cu îngerul de lîngă mine la ce se întîmpla
şi voiam să strig:
"-Nu vă mai chinuiţi cu trupul acela şi nu învinovăţiţi pe nimeni, căci eu
nu sînt moartă, sînt vie. Iată-mă, sînt aici!"
Dar îngerul mi-a interzis să le vorbesc, spunîndu-mi:
-Eu îngăduiesc ca tu să vezi totul, dar tu nu trebuie să le vorbeşti pentru
că ei sînt foarte slabi. Ei nu vor rezista şi nu vor înţelege cînd te vor auzi,
şi la auzul cuvintelor tale vor fi foarte tulburaţi.
Apoi medicii mi-au luat trupul, l-au pus în maşina salvării şi au plecat
spre spitalul de urgenţă. Îngerul mă ţinea de mînă şi am plecat împreună
cu el, plutind prin aer deasupra maşinii salvării, pînă am ajuns la spital.
Acolo m-au scos din salvare, m-au dus în sala de operaţie şi mi-au pus
repede corpul pe masa de operaţie începînd să mă pregătească pentru
operaţie. Imediat a venit şi medicul şef, care după ce a evaluat şi el
situaţia, a spus dezamăgit:
-Nu mai facem nici o operaţie căci este deja moartă. Nu mai dă nici un
semn de viaţă.
În timpul acesta îngerul mi-a spus:
-Lasă-i pe ei să facă ceea ce ştiu căci eu mă voi întoarce şi dacă va
trebui, voi lua unele măsuri de urgenţă şi voi rezolva eu problema cu
trupul tău.
Şi apoi a continuat:
-Acum tu vei pleca cu mine să vezi nişte lucruri mari şi deosebite, pentru
ca apoi să le spui şi la alţii cînd te vei întoarce înapoi pe Pămînt.
Şi puţin curioasă, l-am întrebat:
-Dar trebuie să mă mai reîntorc pe Pămînt?
La care el a răspuns:
-Să vedem ce hotărîre va fi luată de sus.
După aceea, îngerul împreună cu mine am început să zburăm în sus,
îndreptîndu-ne spre cer şi ridicîndu-ne spre stele cu o viteză uimitoare. În
acest timp,el începe să îmi vorbească şi să îmi spună:
-Viaţa ta de creştin a fost o viaţă plină de rîvnă. Tu ai făcut multe lucruri,
dar să vedem ce este scris din tot ce ai lucrat tu pe pămînt.
Şi deodată, în depărtare se zăreşte o luminiţă mică ca o stea
strălucitoare. Atunci îngerul îmi spune:
-Vezi tu steaua aceea sus? Şi eu am zis:
-Da. Vai ce departe este! La care el îmi spune:
-Da, după măsurile voastre pămînteşti sînt miliarde şi miliarde de
kilometrii, dar după măsurile noastre cereşti, este o distanţă
neînsemnată, o nimica toată.
Şi continuam să zburăm cu o viteză fantastică, cînd la un moment dat
am ajuns la steaua aceea care arăta ca o luminiţă, dar pe care o vedeam
acum ca o planetă mare şi deosebit de frumoasă. Mergînd mai departe,
am văzut deodată un oraş foarte mare şi foarte frumos care avea porţi la
intrare. Am intrat pe porţile lui, dar la intrare erau nişte îngeri care
stăteau la porţi. Aceste porţi păreau că sînt de fier şi erau deosebit de
frumoase, aproape imposibil de descris în cuvinte, şi deodată văd că în
faţa mea de departe venea pe străzile oraşului o lumină care strălucea
foarte intens, strălucirea ei depăşind în intnesitate pe cea a soarelui,
soarele părînd o mică scînteie în comparaţie cu strălucirea acestei flăcări
ce venea înspre mine. Pe măsură ce flacăra aceasta se apropia tot mai
mult de mine, eu tremuram tot mai tare şi simţeam cum mă trece o
senzaţie de frică şi de groază.
În timp ce flacără se apropia tot mai tare de mine, aceasta prindea tot
mai mult contur schimbîndu-şi mereu culorile, şi deodată din flacăra
aceea apare ... Domnul Isus. Eu nu îl văzusem niciodată pînă atunci pe
Domnul Isus, dar totuşi atunci cînd L-am văzut, L-am cunoscut
numaidecît.
El mi s-a adresat cu o voce blîndă, dar nu mi-a spus pe nume, Tatiana.
A spus un alt nume. La care eu am zis:
-Nu eu sînt aceea Doamne. Eu sînt Tatiana.
Şi EL mi-a răspuns:
-Nu, numele Tatiana l-a purtat trupul tău pe Pămînt, dar duhul tău poartă
un alt nume pe care Eu l-am pus cînd m-am înălţat de la Calvar.
Am vrut atunci să memorez acel nume, dar nu am putut pentru că numi-a fost îngăduit. Apoi Domnul Isus mi-a spus:
-Iată, tu ai ajuns aicea sus şi slujitorul Meu care este acuma cu tine îţi va
arăta lucruri mari şi importante. Vei vedea lucruri deosebite. Vei vedea
ceea ce nu ai putut să auzi sau să vezi vreodată pe Pămînt, dar toate Eu
am să ţi le pun în minte în ordine să le memorezi, ca atunci cînd vei
merge iar jos pe Pămînt să le răspîndeşti şi să le faci cunoscute în toată
lumea printre popoare, dar mai ales printre creştini pentru ca ei să le
cunoască.
Şi atunci am zis:
-Doamne, Domnul meu, n-aş putea să rămîn eu aici şi să plece în schimb
acest înger? El ar putea face o lucrare mult mai mare decît o pot eu ca
femeie. Şi după cum ştiu şi îmi amintesc, trupul meu de jos de pe
Pămînt este accidentat. Este mort şi fără viaţă.
Atunci Domnul Isus mi-a spus:
- Da, dar tu nu poţi să rămîi aici în această Împărăţie pentru că tu eşti
goală.
M-am uitat atunci la mine şi am văzut că eram îmbrăcată într-o haină
albă ce avea mînecile largi şi lungi prin care nu mi se vedea trupul, şi am
zis:
- Doamne, dar uite că eu am această haină aşa de frumoasă cum nu am
mai avut niciodată. Această haină nu este haina mea?
Şi Isus mi-a răspuns:
-Nu. Tu nu ai înţeles de care haină şi de ce goliciune vorbesc Eu. Duhul
tău nu are roade ca să rodească în această Împărăţie. În Împărăţia
aceasta de Sus
Eu aduc numai acele suflete omeneşti care pot să rodească aici.
Şi atunci am zis:
-Doamne, dar eu am lucrat atît de mult pe Pămînt! Îmi amintesc că de
cînd m-am pocăit şi pînă cînd am avut accidentul acesta, am avut copii
şi multe probleme. Nu am lipsit niciodată de la Biserică, nici Duminica.
Seara sau noaptea, mă duceam pe furiş şi citeam zilnic Biblia. Mă rugam
şi dădeam şi bani la biserică cînd se adunau pentru cheltuieli sau pentru
săraci şi văduve. Am ajutat şi săraci.
Domnul Isus a chemat atunci un înger care a venit cu o carte mare pe
care a deschis-o şi îngerul a început să răsfoiască prin ea, spunînd:
- Uite că aici este scris mai mult decît îţi aminteşti tu. Nimic nu a scăpat
din ceea ce tu ai făcut, dar vreau să îţi spun un lucru, tu ai umblat la
Biserică nu pentru ca să primeşti mîntuirea. Numărul prezenţelor tale în
Biserică nu înseamnă şi mîntuire.
Tu ai umblat la Biserică ca să asculţi cuvîntul Meu, să cunoşti mai mult despre învăţăturile biblice şi să
cunoşti mai multe despre Mine şi despre viaţa de dincolo de mormînt. Şi
într-adevăr tu te-ai îmbogăţit nespus de mult în lucrurile acestea. Ai
cîntat cîntece frumoase de laudă despre Mine, este adevărat. Asta a fost
slujba ta acolo. Ai dat şi bani, iată şi suma de bani pe care ai dat-o. Ai
postite 300 de zile.
Nu îmi amintesc exact cîte zile mi-a spus îngerul atunci, dar am înţeles
că tot ceea ce am făcut în viaţă pe Pămănt, era scris în cartea aceea.
Apoi Domnul Isus, mi-a spus:
-Iată, îţi fixez în mintea şi memoria ta toate aceste lucruri.
Am rămas foarte mirată că mi-am amintit atunci toate aceste detalii şi leam memorat. Apoi Domnul Isus a chemat un alt înger, mai puternic şi
mai frumos, ce avea şi aripi. Acesta a venit din depărtare în zbor, şi a stat
în partea dreaptă lîngă Domnul Isus şi apoi a deschis o altă carte şi a
spus:
-Tu trebuia să posteşti 500 de zile pînă azi, dar ai postit doar 300.
Ai primit multe binecuvîntări şi unele binecuvintări în bani din care tu a
trebuit să dai atîţia bani părţii cereşti şi atîţia bani părţii pămînteşti la cei
nenorociţi, dar tu nu ai dat nici un sfert din suma care trebuia să o dai.
Tu a trebuit să vesteşti evanghelia, ai fost pregătită să vesteşti
evanghelia la un număr de persone, dar din gura ta, la nici un sfert din ei
tu nu le-ai vestit-o şi ei n-au auzit-o. Ar fi trebuit să mergi la spital căci
acolo erau suflete care strigau după ajutor şi spuneau că dacă Eu sînt cu
adevărat, să meargă cineva să le spună. Şi Eu ţi-am pus de multe ori în
gînd lucrurile acestea, dar tu ai spus că:
”Eu sînt femeie. Să plece alţii să le vestească că eu nu am timp să plec,
eu am familie şi copii şi e destul că mă rog pentru ei.”
Şi îngerul a continuat să îmi spună toate lucrurile pe care eu trebuia să le
fac şi nu le-am făcut.
Atunci am lăsat capul în jos şi am început să plîng. Şi Domnul Isus mi-a
spus:
-De ce plîngi? Şi eu am spus:
-Am înţeles că am pierdut mîntuirea şi voi vedea cerul doar pentru o clipă
şi apoi voi merge în iad. Dar El a spuns:
-Nu, tu nu ai pierdut mîntuirea pînă în clipa de azi, dar vreau să te întorci
înapoi pe Pămînt. Îţi voi trimite solul Meu să-ţi repare trupul şi să-ţi facă
toate operaţiile. Îngerii din cer le vor face prin mîinile medicilor, iar
mijlocul trupului tău îl vor reface ei direct, fără intervenţia doctorilor
pentru ca să îţi dau şansa şi timpul să împlineşti aceste lucruri pe care nu le-ai făcut.
Să spui aceste lucruri cînd te întorci pe Pămînt la toţi creştinii şi la toţi
oamenii care vor să îl cunoască pe Dumnezeu şi să ajungă în Rai, oriunde
te vei duce, pentru ca ei să se trezească. Dacă nu îşi vor îndeplini datoria
sfîntă faţă de lucrurile pe care Eu le-am lăsat, cu nici un chip ei nu vor
ajunge aici unde eşti şi tu acum. Te-am adus aici în vizită doar ca tu să
vezi o părticică din Împărăţia Mea. La mulţi li se pare că este simplu să
ajungă în Împărăţia de Sus şi ei cred că dacă dau un ban sau se duc la
Biserică duminică dimineaţa şi seara, şi în cursul săptămînii, ei sînt
mîntuiţi?
Departe de a ajunge aceşti oameni în Împărăţia aceasta. Ei trebuie să
lucreze zilnic în via Mea şi să aducă rod. Ei nu au roade, ei sînt numai
nişte mlădiţe uscate. Unii din ei mai au puţină vlagă şi Eu mereu doresc
să îi întăresc să aducă roade.
Binecuvîntările pe care Eu le primesc de la Tatăl Meu vi le dau vouă. Ele
toate se înregistrează în cer şi se spune partea pe care voi trebuie să o
întoarceţi cerului şi partea dată pentru cei de jos, în numele Meu. Prin
aceasta se glorifică numele Meu. Cu aceasta se stabileşte locul fiecăruia
în Împărăţia de Sus şi prin aceasta vei putea şi tu şi toţi cei care vor
să ajungă sus să îşi cîştige meritul de a fi şi de a rămîne aici. Da,
ştiu că ţi-ai făcut multe planuri pe Pămînt. Ţi-ai pus în gînd să ai casa
ta, ţi-ai dorit să ai copilaşi sănătoşi şi soţul tău să aibă de lucru. Eu
am ştiut gîndurile tale, am ascultat şi ţi-am dat de toate, dar tu nu teai gîndit niciodată cum să administrezi binecuvîntările Mele.
Iată, am vrut să îţi arat ce înseamnă să nu faci voia Mea! Casa ta a
rămas jos, copii şi soţul ţi-au rămas şi ei, iar trupul tău zace
neînsufleţit şi tu eşti aici fără dreptul de a rămîne în Împărăţia
aceasta. Acum gîndeşte-te, ce ai făcut tu cu toate binecuvîntările
Mele? Iată cît de rău le-ai administrat.
Atunci am început din nou să plîng şi am spus:
-Domnul meu, Mîntuitorul meu, dar Tu ştii că din gura mea nu au ieşit
cuvinte stricate şi eu am răbdat şi am suferit totul.
Şi El a spus:
-Este adevărat, dar tu niciodată nu ai dat partea cuvenită pentru
cer. Eu am lăsat cerul şi am venit pe Pămînt şi am dat ce a fost mai
scump de la Tatăl Meu, VIAŢA MEA, dar tu nu ai vrut să dai din
binecuvîntările care ţi le-am dat Eu şi-mi aparţineau Mie, nu ţie.
Ai uitat şi le-ai pus în folosul tău, şi le-ai administrat aşa încît tu să
te desfeţi în binecuvîntările Mele, pe cînd în jurul tău erau atîţia care strigau şi aveau nevoie de pîine, de haine, de cuvinte de
mîngîiere, de salvare, de rugăciune, de susţinere ş i de ridicare, şi
toate aceste lucruri tu nu le-ai făcut.
Am început să plîng iar, şi am spus:
-Dar acum ce pot să fac? Nu mai pot da timpul înapoi şi nici nu
mai am aceiaşi vîrstă. Oricîte binecuvîntări aş primi acum, le-aş da
pe toate mai departe, nu mi-aş opri mie nici una, ca să mă mai pot
reabilita în faţa Ta.
Atunci Domnul Isus mi-a spus:
-Asta nu se poate, te vei întoarce înapoi pe Pămînt, dar înainte vei
pleca şi vei mai trece şi printr-o altă împărăţie ca să-ţi dai seama de
lucrurile acestea, căci tot ce se vorbeşte şi este scris în Biblie este
ADEVĂRAT. Foarte mulţi se înşeală. Să le spui cînd vei ajunge
jos, căci ei cred că dacă s-au botezat în apă şi merg la Biserică,
dacă se roagă şi mai dau un ban pe la biserică sau la săraci, ei sînt
mîntuiţi.
Solul Meu o să te ducă să îţi arate unde sînt aceşti oameni. Te-am
adus aici ca tu să vezi toate aceste lucruri căci Am văzut că în tine
este ceva mai mult decît este în ei. Am hotărît să te aduc la porţile
Împărăţiei Mele şi să te las să treci dincolo de aceste porţi, pentru ca
Eu să îţi vorbesc faţă în faţă despre toate aceste lucruri.
La un moment dat, Domnul Isus a ridicat mîna dreaptă în sus, şi
îngerul cu cartea aceea a dispărut, apoia a apărut un grup de îngeri
care a început să-mi spună toate lucrurile pe care le-am făcut în fiecare zi.
Vă daţi seama cît de surprinsă am fost atunci cînd ei mi-au numărat şi
cîte cuvinte am rostit, cîte lucruri am făcut, cîte gînduri am avut.
Totul miau scos la iveală. Absolut nimic nu se putea ascunde sau trece cu vederea.
Apoi un alt înger, a adus un cîntar şi a pus totul pe cîntar.
Şi Domnul Isus mi-a spus:
-Acuma alege! Dacă la dreapta va fi mai mult, vei fi în partea dreaptă,
adică aici în Împărăţia Mea de Sus. Dacă la stînga va fi mai mult, vei fi în
Împărăţia de Jos.
Eu am început să plîng cînd am văzut că în partea stîngă era un pic mai
mult, şi am zis:”Dar cum se poate? Eu m-am socotit o femeie temătoare
de Dumnezeu şi toţi din jurul meu spuneau despre mine că eu sînt sfîntă,
şi mă luau ca exemplu în îmbrăcămintea mea, în vorbirea şi în umblarea
mea.”
Şi Domnul Isus mi-a spus:-Da, lucrurile acestea le-ai făcut cu adevărat.
Le-am pus pe cîntar pe toate, dar nu au avut o valoare prea mare căci tu nu ai nici un snop.
Tu n-ai făcut ceea ce ar fi trebuit să faci şi binecuvintările Mele le-ai
administrat în mod egoist pentru profitul tău. EU ţi-am dat de multe ori
mai mult decît trebuia să ]ţi dau, şi tu trebuia să înţelegi că nu ţi-am dat
pentru că tu meritai, ţi-am dat pentru ca tu să ai de unde să dai şi la
alţii. Cu cît îţi dădeam mai mult, cu atît tu dădeai mai puţin, şi cu cît tu
aveai mai mult, cu atît mai rău administrai ce primeai, lăsîndu-ţi ţie mai
mult.
Atunci un alt înger din mulţimea de îngeri mi-a spus:
-În anul cutare după război aveai numai pîine şi apă în casă şi abia puteai
să-ţi cumperi un litru de lapte pentru copii şi erai mulţumită şi fericită.
După ce Tatăl Ceresc a început să-ţi dea prin Domnul Isus binecuvîntări, tu
ţi-ai făcut casă şi ţi-ai luat maşină pentru soţ. De ce ai făcut lucrurile
acestea? Te-ai folosit de lucrurile cereşti pentru viaţa de jos şi ele toate
acolo vor rămîne ... .
Atunci am început iar să plîng şi am spus:
-Atunci nu ştiu cine va ajunge în cer.
Şi Domnul Isus a spus:
-Sînt foarte puţini care vor ajunge aici, iar unii e posibil să ajungă la
judecată, dar la judecată se va pune totul pe cîntar cum s-a pus şi la tine.
După aceea Domnul Isus a dispărut şi eu am rămas cu îngerul care se uita
la mine. Şi imediat după aceea îmi spune:
-Trebuie să mergem, că aşa a spus Stăpînul să te duc să vezi şi o altă
împărăţie. Eu mă gîndeam pe drum că oare la ce împărăţie vom merge
acum, dar îngerul care îmi citea şi cunoştea gîndurile, mi-a spus:
-Te gîndeşti acum la ce împărăţie am să te duc. Ai să o vezi, nu te frămînta
şi nu te gîndi la asta.
Mergeam cu el şi păşeam prin atmosfera aceea pe care nici nu ştiu cum
să o descriu, dar ce era interesant era că deodată a apărut în faţa noastră
un rîu cu apă curgătoare şi am început să calc pe apa aceea în urma
îngerului. Acolo unde călcam apa devenea tare. Dacă călcam eu întîi în
apă, mă scufundam, dar dacă călca întîi îngerul şi eu în urma lui după el,
mergeam pe apă ca pe ceva tare.
M-am mirat şi mi-am dat atunci seama cît de mare şi cît de necuprinsă
este puterea lui Dumnezeu pe care noi abia dacă o putem înţelege.
Şi pe măsură ce mergeam înainte, în depărtare se vedeau drumuri.
Am ajuns la un moment dat într-un loc pe care nu l-am mai văzut pînă
atunci.
Mi-am dat seama că acum intram şi păşeam deja în cealaltă împărăţie
de care îmi vorbise Domnul Isus. Pe măsură ce ne apropiam tot mai
mult de ea, se auzeau de departe strigăte şi ţipete disperate, lacrimi şi o
durere jalnică şi sfîşietoare se simţea pretutindeni. Nu ştiam ce se
petrece, dar bănuiam că acum ne apropiam de împărăţia iadului, aşa că
i-am spus îngerului:
-Se poate să nu mergem acolo pentru că eu nu pot. Eu sînt o fire calmă
şi liniştită de felul meu. Eu nu m-am certat niciodată nici cu copiii mei şi
nici cu soţul meu, şi nu mi-a plăcut niciodată gălăgia, durerile şi plînsul,
dar ceea ce se aude de-acolo..., nu ştiu, n-aş vrea să merg.
Şi îngerul a spus:
-Trebuie să te duc pentru că aşa a spus Domnul Isus.
Apoi îngerul a plecat înainte şi la un moment dat a ajuns la nişte porţi de
fier. Cînd a ajuns lîngă ele, din spatele lor au ieşit nişte îngeri puternici
îmbrăcaţi ca militarii, purtînd pe ei nişte haine negre cu nasturi mari şi
galbeni de culoare aurie şi ţineau în mînă săbii. Cînd l-au văzut pe
îngerul Domnului Isus care era cu mine, au deschis porţile şi au căzut
jos la pămînt în faţa lui. Atunci îngerul mi-a spus:
-Cînd apar eu aici, nimeni nu mai are putere.
Am intrat înăuntru, trecînd dincolo de acele porţi, şi i-am spus îngerului:
-Vai, dar eu nu pot să văd aşa ceva. Şi îngerul a spus:
-De ce? La care, spre surprinderea mea după ce am văzut acolo pe unii
care se aflau, i-am spus:
-Dar uite, eu îi cunosc pe unii de aici. Acesta a fost cu mine în biserică.
Pe sora aceasta o cunosc, pe fratele acesta îl cunosc şi pe el. El a fost
pastorul nostru cîţiva ani de zile. Pe aceştia îi cunosc. Cum de au ajuns
ei aici?
Erau aşa de chinuiţi acolo şi cînd m-au văzut, au zis:
-Cum de ai ajuns şi tu aici? Parcă tu erai mai temătoare de Dumnezeu,
mai înfrînată. Noi am fost mai libertini, şi uite că am ajuns aici cu toţii
acum.
M-am uitat la ei şi i-am întrebat:
-Ce faceţi voi aici? Atunci îngerul mi-a spus:
-Vorbeşte tot ce vrei să vorbeşti, nu-ţi fie frică! Întreabă tot ce vrei să
întrebi.
Atunci i-am întrebat din nou:
-Ce faceţi aici? Şi ei mi-au răspuns:
-Ne-au adus aici şi aşa după cum poţi să vezi, sîntem chinuiţi tot timpul.
Avem rar cîte o pauză. Demonii de aici ne pun într-o vană mare şi toarnăpeste noi un fel de apă ca o flacără de foc care ne arde de simţim că ne
topim. Apoi forţaţi de demoni, ne deschid gura şi ne toarnă în gură cu o
pîlnie, apă cu flăcări că ne iese foc pe urechi, pe nas, pe gură şi pe ochi.
Dacă am avea aici măcar un strop de apă am putea stinge focul acesta
care ne arde şi ne chinuie cumplit şi ne-ar mai potoli setea şi arsurile
ce le avem. Nu ştim exact cît vom sta aici. Unii din noi ştim, alţii nu.
Şi cum îi priveam cu îngerul care mă însoţea, la un moment dat apare
în faţa noastră o clădire mare. Pe Pămînt nu sînt clădiri aşa de mari.
Am intrat amîndoi în această clădire şi ne-am dus pe coridorul ei.
Acolo s-a deschis o poartă şi dincolo de această poartă era locaşul ...
Şarpelui cel bătrîn, al Diavolului ce şedea pe un tron de flăcări de foc,
cu o cunună de flori roşii pe cap, ţinînd în mînă o furcă cu trei coarne
de culoare galbenă aurie, şi cînd a lovit cu ea în podea, au ieşit scîntei.
Atunci au sărit toţi slujitorii lui şi au venit şi nimeni nu vorbea în faţa lui.
Deodată, diavolul a spus:
-Aceştia toţi au fost odată creştini şi nu au făcut voia Celui Înviat.
Chinuiţi-i acum, că pînă la judecată ei sînt ai noştri, iar după judecată nu
se ştie ai cui vor fi. Vor fi ai noştri sau nu încă nu ştim.
Atunci am înţeles cu durere că ei vor sta în acest loc teribil şi îngrozitor
pînă la judecată, şi l-am întrebat pe înger:
-Cînd va fi judecata? E imposibil să fie curînd? am zis eu, şi îngerul a
spus:
-Nu, ziua judecăţii e stabilită la sfîrşitul miei de ani a Împărăţiei lui
Dumnezeu a Domnului Isus pe Pămînt.
Şi mi-am dat seama că pînă la împlinirea celor o mie de ani era încă
mult, aşa că ei trebuiau încă mult timp să mai sufere în acel loc
îngrozitor.
Apoi îngerul mi-a spus:
-Da, ei suferă aici. Unii suferă de o mie de ani, dar sînt alţii care suferă
de mai mult de o mie, sînt dintre ei care sînt chiar doua mii de ani. Ei
trebuie să sufere aici pînă la ziua judecăţii, iar atunci se va hotărî
soarta lor. Nu se ştie ce va fi cu ei după aceea.
-Dar cum au putut ei greşi de au ajuns aici? l-am întrebat pe înger.
Şi el mi-a răspuns:
- Foarte simplu. Iată, ne vom duce acum şi vei întîlni pe unul din ei.
Tu nu îl cunoşti şi nici el nu te cunoaşte, dar el o să-ţi spună totul despre
el în prezenţa mea şi va recunoaşte totul.
Şi îngerul s-a dus şi a stat de vorbă cu sufletul acela şi acesta i-a spus
tot răul pe care l-a făcut cînd era în viaţă şi a trăit pe pămînt. Printre altele i-a spus cum el iubea cearta, cum îi plăcea să-i vorbească
pe alţii de rău şi cum la el asta era o mîngîiere şi o bucurie. Îi plăcea să-i
critice şi să-i blameze pe toţi. A iubit banii şi averile şi a început să se
ridice şi să prospere. Îi plăcea să fie onorat şi să-şi dea importanţă. A
spus toate aceste lucruri şi le-a recunoscut singur în faţa îngerului,
spunîndu-i că:"Da, sînt adevărate." Apoi îngerul a continuat:
-Aceste patimi au apărut la el după 5 sau 6 ani de pocăinţă şi el este
încărcat acum de ele. El nu şi-a mărturisit niciodată păcatele sale în faţa
lui Dumnezeu, nu le-a plîns şi nu s-a căit de ele. Nu s-a lăsat de ele şi de
aceea el nu poate să vină în Împărăţia de Sus căci el nu este pregătit, iar
cînd va fi judecata i se va pune pe cîntar tot ce a făcut, şi lucrurile bune,
rugăciunile, lacrimile, milosteniile, ajutorul dat săracilor şi văduvelor, pe
cei pe care i-a mîngîiat şi tot ceea ce a făcut şi vorbit, dar se vor pune pe
cîntar şi toate lucrurile şi faptele rele pe care le-a făcut.
La judecată se va vedea şi se va ştii absolut tot ce a făcut fiecare suflet
pe Pămînt, dacă ceea ce a făcut a făcut prin credinţă şi dragoste sau nu.
Poate iubirea lui Dumnezeu îi va reabilita pe unii dintre ei, dar pe asta nu
se poate miza. Aceştia niciodată nu vor ajunge în cetatea Împărăţiei de
Sus, în oraşul Cel de Sus, în veşnicii unde locuieşte Domnul Isus. Aceştia
vor fi în altă parte a universului, vor fi în alt loc stabiliţi şi vor avea alt
destin, altă veşnicie cu alte legi, cu alte forme de convieţuire, etc. .
Apoi, ne-am dus cu îngerul care mă însoţea mai departe, dar eu i-am
spus atunci că nu vreau să merg şi să intru mai departe în această
împărăţie căci mi-e groază şi nu pot suporta să îi văd pe cei care sînt
chinuiţi acolo.
Dar el a spus:
-Nu se poate, aşa am ordinul de sus şi asta mi s-a ordonat să fac.
Şi am continuat atunci să mergem mai departe şi mai adînc, şi am văzut
tot felul de lucruri îngrozitoare. Dar cel mai groaznic lucru a fost cînd
am trecut dincolo de un perete mare şi negru de fier turnat, de 10 metri
grosime, şi cînd l-am văzut m-am mirat foarte mult cum au putut să-l
construiască, iar la capăt era o uşă care scîrţîia puternic. La un moment
dat uşa aceasta s-a deschis şi am intrat pe ea şi acolo i-am văzut pe atei,
pe comunişti şi pe toţi cei care l-au hulit şi l-au respins pe Dumnezeu şi
pe Domnul Isus, cu toţii erau aici.
Pe mulţi dintre cei ce erau aici i-am cunoscut. Printre ei au fost şi cei ce
m-au învăţat pe mine la şcoală, şi spre marea mea durere, i-am văzut aici
şi pe părinţii mei.
Chinul care era aici nu se putea compara cu chinul pe care l-am văzutacolo unde erau cei care au fost odată creştini. Aici unde eram acum,
chinul era mult mai mare şi mai cumplit şi mult mai greu de suportat.
Aici era plin de toate animalele şi fiarele cîmpului, tîrîtoare şi şerpi
care îi muşcau. Tigrii se năpusteau asupra lor şi rupeau din ei, dar carnea
lor se punea înapoi la loc, şi ei erau cuprinşi atunci de o durere
groaznică.
Gemetele şi ţipetele sînt aici tot timpul, fără întrerupere. Este o grozăvie
de nedescris să îi vezi în chinurile şi sufeinţele în care se zbat aici
neîncetat.
Cînd au privit cu ochii spre mine m-au recunoscut, şi unul dintre ei a zis
şi m-a strigat pe nume:
- Ferice de tine că ai lăsat totul pe Pămînt şi l-ai urmat pe Domnul Isus,
căci noi care sîntem acum aici nu mai avem nici o şansă şi nici o
speranţă.
În timpul acesta, am început să plîng. Şi bieţii de ei credeau că eu
plîngeam de mila lor, dar eu plîngeam defapt gîndindu-mă la mine şi la
starea mea, pentru că deşi eram mai bună decît ei, totuşi nu aveam
dreptul să rămîn în Împărăţia de Sus a Domnului Isus.
Am rămas deosebit de impresionată şi de marcată după ce am văzut
toate chinurile şi suferinţele de aici, de felul cum suferă oamenii care nu
îl cunosc şi nu îl acceptă pe Dumnezeu, cum suferă creştinii care au făcut
păcate şi au acceptat să ducă o viaţă urîtă în ochii lui Dumnezeu, cum
suferă cei care nu au acceptat călăuzirea Duhul Sfînt în viaţa şi în faptele
lor, ci s-au călăuzit ei pe ei înşişi, devenind astfel nişte atei religioşi.
Este îngrozitor să vezi toate aceste lucruri şi multe, multe alte lucruri şi
scene pe care le-am mai văzut în această călătorie şi pe care îmi este
aproape imposibil să le descriu în cuvinte omeneşti.
Atît Împărăţia de Sus a Domnului Isus cît şi Împărăţia Diavolului
întrec cu mult imaginaţia oricărui om de pe Pămînt, şi este de cele mai
multe ori imposibil să le descrii prin cuvinte omeneşti.
După ce am ieşit afară din acest loc şi am părăsit împărăţia
întunericului împreună cu îngerul care mă însoţea, am revenit amîndoi
înapoi pe Pămînt. Am trecut prin atmosfera Pămîntului, şi m-am văzut
la un moment dat deasupra oraşului meu natal. Totul părea posomorît.
Înainte să plec în această călătorie, oraşul mi se părea frumos, dar acum
clădirile păreau posomorîte şi oraşul era întunecat şi neluminat.
Ne îndreptam cu îngerul spre locul unde era trupul meu şi aşa am ajuns
la morga spitalului unde mi-am văzut corpul ... care zăcea mort.
Am intrat cu îngerul în morgă şi m-am uitat la corpul meu fără viaţă şi îngerul mi-a dat voie să îl pipăi. Era ţeapăn şi rece.
Apoi, îngerul mi-a spus:
-Au trecut 3 zile de cînd l-ai părăsit în această călătorie.
Eu i-am spus atunci că trebuia deja să fiu înmormîntată, şi l-am întrebat
de ce nu l-au înmormîntat pînă acum şi de ce l-au ţinut aşa de mult în
morgă. La care îngerul mi-a spus:
-Pentru că am ordonat eu lucrul acesta şi pentru că am avut
împuternicire de la Domnul Isus, dar acum tu vei intra iar în corpul tău.
Eu voi lucra la capul tău ca să îţi pun creierul la loc, voi închide cutia
craniană şi tu vei rămîne aşa cum ai fost şi-ţi vei căpăta iar simţurile şi
cunoştinţa. Tu ai avut capul zdrobit şi picioarele şi şira spinării tale au
fost rupte.
Apoi a continuat:
-Picioarele şi mîinile ţi le vor pune ei în ghips. Eu voi sta aici şi te voi
veghea pînă te vei însănătoşi, iar cît priveşte coloana vertebrală şi
creierul, eu am să ma ocup de ele şi am să le pun eu la loc.
Şi atunci l-am întrebat pe înger:
-Bine, dar cînd vor vedea medicii, ce vor spune ...?
Şi îngerul mi-a răspuns:
-Nu-i nimic. Nu este nimic căci trupul este îngheţat. Cînd îmi voi pune
mîinile peste el, acesta se va dezgheţa.
Şi într-adevăr, cînd îngerul a pus mîinile peste el, trupul îngheţat a
devenit moale.
În timpul acesta, eu am simţit că sînt absorbită de o putere uriaşă înapoi
în corp, şi atunci am intrat din nou în el. Am simţit apoi la capul meu
cele două mîini calde ale îngerului şi atunci am devenit deodată iar
conştientă şi mi-am recăpătat din nou toate simţurile. În timpul acesta
femeia de serviciu a spitalului a intrat în morgă, şi cînd am văzut-o i-am
zis:
-Nu aveţi ceva să-mi daţi să mă învelesc, căci îmi este tare frig aici pe
masa asta rece pe care m-aţi pus.
Femeia de serviciu, parcă înebunită de ceea ce-a văzut, a trîntit uşa de
la morgă fugind şi strigînd cît o ţinea guara:
-Au înviat morţii, au înviat morţii!
A venit imediat medicul şef, care se temeau şi el să se apropie, dar cînd a
intrat în morgă m-am apropiat de el şi l-am întrebat:
- De ce vă temeţi, ce s-a întîmplat? la care el vizibil tulburat şi marcat de
ceea ce vedea acum în faţa ochilor săi, îmi spune:
-Capul tău era zdrobit şi creierul tău ieşit afară din craniu. Acum este laloc şi, tu poţi să vorbeşti şi să vezi totul clar...?!
Atunci i-am spus doctorului şi celor care erau acolo de faţă:
-Am să vă povestesc totul, nu vă fie frică, numai puneţi-mi mîinile şi
picioarele la loc în ghips ca să mi se vindece mai repede, căci îngerul stă
aici cu mine.
Eu îl vedeam pe înger, dar ei nu îl puteau vedea.
Atunci, încă speriaţi, m-au scos afară din morgă, dar femeia de serviciu
tot nu avea curajul să se apropie şi striga în gura mare că diavolul a făcut
minuni. Şi eu i-am spus atunci:
-De ce îi dai cinste diavolului, căci Dumnezeu este cel care a făcut
minunea?
Dar în necredinţa ei, biata de ea nu mai ştia ce să creadă şi striga întruna pe coridoarele spitalului că diavolul a făcut minuni.
Mi-au pus mîinile şi picioarele în ghips care apoi s-au vindecat, şi îngerul
stătea lîngă mine în fiecare seară şi-l vedeam, dar cei din jurul meu nu-l
puteau vedea. Seara cînd mă rugam, el apărea lîngă patul meu şi îmi
spunea cu blîndeţe şi dragoste:
-Dormi în pace. Şi în dimineaţa următoare cînd mă sculam mă simţeam
mai bine. Cu fiecare zi ce trecea, îmi reveneam şi mă refăceam tot mai
mult şi la scurtă vreme mi-au dat drumul acasă. Cînd medicii de la
spital i-au dat soţului meu vestea că voi fi externată, lui nu îi venea să
creadă.
Am părăsit spitalul la scurt timp şi m-am întors acasă, dar aici spre
surprinderea mea am găsit multă durere şi jale. Soţul meu cumpărase şi
pregătise deja sicriul pentru înmormîntarea mea, la cimitir groapa era
săpată, colacii pentru pomană au fost cumpăraţi, iar familia şi rudele erau
pregătite pentru a merge la înmormîntarea mea. Am văzut şi hainele din
garderoba mea pe care ei le-au pregătit deja pe toate pentru a le da pe la
săraci.
Cînd am ajuns acasă, vă puteţi închipui ce şoc mare a fost pentru toţi.
Le-am povestit la toţi experienţa călătoriei mele în afara trupului, pe unde
am fost, ce am văzut şi tot ce mi s-a spus că trebuie să spun.
Le-am spus în detalii tot ce am văzut, am auzit şi am simţit în cele două
împărăţii în care am fost dusă în aceste 3 zile.
Soţului meu i-a venit cu greu să creadă toate acestea, şi deşi locuiam şi
trăiam alături de el zi de zi în aceiaşi casă, el mă întreba mereu:
- Tatiana, eşti tu cu adevărat...? Nu eşti o altă femeie care seamănă cu
soţia mea şi pe care doctorii au trimis-o în locul ei...? Doar eu am fost
la spital şi te-am văzut cu capul zdrobit moartă şi îngheţată în morgă.
Tu nu ai nici o tăietură pe cap şi nici o urmă de accident acum. Capul
tău este întreg şi coloana ta vertebrală ruptă este acum dreaptă, cum
aşa?
Şi i-am povestit iar soţului meu totul, cu lux de amănute, dar chiar şi
după un an de zile de la acest eveniment, lui tot nu îi venea să creadă
că eu sînt soţia lui adevărată, pînă cînd într-o noapte, Dumnezeu i-a
arătat în vis că tot ceea ce i-am spus eu era adevărat, şi de atunci încolo el
nu s-a mai îndoit.
S-a convins apoi şi mai mult şi şi-a dat seama de adevăr cînd am început
să scriu despre această experienţă şi să trimit mii şi mii de scrisori în
toată fosta Uniune Sovietică şi prin toată lumea. Am reuşit să le traduc în
mai multe limbi şi am făcut şi casete pe care le-am trimis peste tot ca să îi
avertizez de toate aceste lucruri pe creştini, dar şi pe cei care îl caută
sincer pe Dumnezeu, după cum mi-a cerut Domnul Isus.
Domnul Isus transmite acest mesaj în special creştinilor şi le spune pe
această cale să nu îşi asume lor binecuvîntările lui Dumnezeu şi să nu
folosească aceste binecuvîntări pentru propriul lor interes sau beneficiu,
pentru că nici cel puţin trupul lor nu le aparţine. Acesta este templul
Duhului Sfînt care trebuie prin tot ce spune şi face să îl glorifice pe
Tatăl şi pe Fiul.
Domnul Isus spune creştinilor să ducă o viaţă sfîntă şi curată, să
cîntărească tot ceea ce fac şi vorbesc, pentru că nu este de ajuns ca ei să
frecventeze o biserică. Ei trebuie să postească şi să se roage mai mult,
dar în acelaşi timp au nevoie şi de fapte prin care Dumnezeu să fie cu
adevărat glorificat şi lăudat.
Încredinţaţi-vă mai mult postului şi rugăciunii, şi nu faceţi lucruri sau
fapte prin care voi să primiţi laudele sau recunoştinţa de la cei din jur, ci
faceţi aceste fapte astfel ca toată lauda, cinstea şi gloria să fie aduse celor
în drept să le primească, adică Tatălui Ceresc şi Domnului Isus.
Domnul Isus mi-a mai arătat că mulţi creştini lucrează pe pămînt doar
pentru ca ei să fie înălţaţi şi onoraţi. Ei vor să fie apreciaţi şi ridicaţi în
slavă pămîntească şi cei din jur să îi cinstească, dar Dumnezeu spune:
"Eu vreau ca slava să mi-o dea toată Mie. Le-am dat binecuvîntări. Ei sînt
robi fără drepturi.Eu I-am răscumpărat prin Fiul Meu. Nici trupul lor nu
le aparţine şi nici sufletul şi duhul."
De aceea, iubiţi fraţi şi surori şi toţi cei care veţi citi aceste rînduri,
administraţi cu înţelepciune tot ce v-a dat Dumnezeu.
Nu veniţi la El cu mîna goală, căci nu frecventarea unei biserici vă
salvează sufletul. Este adevărat că şi aceasta trebuie să faceţi, dar veniţila El cu snopi, veniţi la El cu roade, veniţi la El cu toată credinţa ce o
aveţi în voi şi transmiteţi şi la alţii din credinţa voastră, cinstindu-i în felul
acesta pe Tatăl şi pe Fiul.
Daţi ce este mai scump pentru Domnul şi în numele Domnului. El a
părăsit Împărăţia de Sus, din care am văzut şi eu o părticică, şi a venit aici
jos pe pămînt, printre noi şi pentru noi, ca să îşi dea viaţa pentru
răscumpărarea noastră.
Ce putea să facă mai mult? Ce dovadă mai mare a dragostei Sale ne putea
oferi?
Este cumplit să te întîlneşti odată cu Domnul Isus şi apoi să fii întors de la
poarta Împărăţiei Sale.
De aceea în Numele Lui Cel Sfînt şi Preaînalt, Domn al Gloriei Eterne, vă
rog la încheiere, administraţi cu înţelepciune şi cu dragoste tot ce aveţi şi
tot ce faceţi. Faceţi voia Lui în toate căile voastre. Nu căutaţi la foloasele
voastre proprii ci căutaţi la folosul altora. Căutînd la folosul altora, le daţi
şi lor şansa să poată ajunge şi ei la Dumnezeu în Împărăţia de Sus.
Dumnezeu să vă binecuvînteze şi să ne salveze pe toţi pentru a ne putea
întîlni fericiţi la sfîrşitul acestei călătorii pămînteşti, acolo Sus în
minunata Lui Împărăţie. Dăruiţi şi la alţii mesajul acesta minunat al Său.
Amin.
Leave a comment and / or appreciate the article!
CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/
CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/
CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/
CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen