Fă ce crezi nu ce simți - Jertfa de laudă
Poate nu ai nici un motiv special să zâmbești, să fi vesel, sau să lauzi pe Domnul în aceste zile dificile, foarte reci, cu lipsuri, cu știri TV tot mai amenințătoare și depresive.
Dincolo de simțămintele trupului, dincolo de emoțiile sufletului, în duhul nostru domnește siguranța, ispășirea, iertarea, pacea, curăția, închinarea, adevărul.
Așa sunt și eu câteodată. Nemotivat, deznădăjduit și fără chef. Totuși contează cum răspundem la tot ce simțim și la ce ni se întâmplă.
M-am gândit că cel mai profund mod de închinare către Dumnezeu este să Il lăudăm și să ne încredem în El și în momente mai puțin fericite ale vieții. Astfel, e considerată o jertfă. Domnul apreciază așa ceva. Când acolo zice despre "jertfă de laudă" se referă la ceva ce costă. O jertfă costă ceva. Jertfele erau înainte oi, miei, tauri, iar acestea costau mulți bani. Acela e prețul, e costul.
Poți fi fericit, poți fi bucuros, poți să lauzi pe Dumnezeu chiar și când nu simți să o faci. "Nu simt nimic. Nu mă simt vrednic. Nu mă simt bine, dar o fac oricum."
Nu sunt sclavul emoțiilor negative, ci acționez prin credință în ceea ce EL este.
Sunt fericit, trebuie să fim fericiți pentru ceea ce suntem, nu pentru ce avem sau ce nu avem. Ideea este că sunt fericit pentru ceea ce este Dumnezeu în El însuși și nu pentru ceea ce El îmi dă sau îmi ia. (Aici e o parte din secretul fericirii. Ai prins ideea?)

"Doamne, sunt rănit din trecut și iert cu greu pe alții, dar Te laud.”
„Doamne am încă lupte grele, ispite, dar mă încred în Tine și Te laud.”
„Mă simt slabă acum dar știu că voi deveni puternică.Te laud.”
„Am greșit și am fost decăzută Doamne, dar Tu m-ai iertat.Te laud.”
„Am greșit și am fost decăzută Doamne, dar Tu m-ai iertat.Te laud.”
„Sunt singură și tristă Doamne, dar Tu ai pregătit un destin glorios pentru viața mea, Te laud.”
„ Doamne prietenii au uitat de mine și m-au părăsit, dar Tu îmi vei da de două ori mai mulți prieteni, holde, frați, părinți, succes, așa că Te laud în avans.”
"Am bani, carieră de succes și prieteni dar inima mi-e goală și viața mizerabilă, Te chem să mă mântuiești, să-mi schimbi viața oh Doamne."
"Am bani, carieră de succes și prieteni dar inima mi-e goală și viața mizerabilă, Te chem să mă mântuiești, să-mi schimbi viața oh Doamne."
„Am lipsuri, am datorii, dar Tu ai promis că vei deschide Cerul și mă vei binecuvânta. Te laud”
„Sunt bolnavă și îmi este frică, dar în Tine nădăjduiesc și Te laud.”
„Am pierdut pe cineva drag Doamne dar Tu ști totul mai bine, Te laud.”
„Toate îmi merg pe dos, dar Doamne cu ajutorul Tău, mă voi redresa, Te laud."
“Doamne plâng, sunt supărat și uneori simt ca să mă cert cu Tine, dar totuși Te laud.”
“Chiar dacă nu voi avea nimic din tot ce îmi doresc pe acest Pământ, Te laud totuși Doamne. ”
Heeei, dragi prieteni, doar nu vom lăsa pe cel rău să ne închidă gura și să ne blocheze credința și creșterea spirituală, doar pentru că am greșit ceva în trecut, sau cineva ne-a făcut rău, sau că ceva nu merge conform dorințelor, planului și timpului stabilit de noi. Nicidecum !
Astăzi 1 februarie 2012, am învățat ceva important:
Nu îl voi lăuda și sluji pe Domnul prin ce simt, ci prin ce cred.
Fac ce cred, nu ce sunt manipulat de sentimentele negative pe care le simt uneori.
Ce simt, odată ba este bine, ba rău, dar ce cred și gândesc este constant și etern. Îmi antrenez credința deci, și nu-mi mai hrănesc emoțiile negative. (duhuri rele)
Oamenii care simt (negativ) mai mult decât cred și gândesc, sunt cei mai nefericiți oameni de pe Pământ și din biserică.

Emoțiile lor proprii îi manipulează. Și deseori ei dau vina pe cei din jurul lor. Așa se ruinează căsnicii, prietenii, afaceri, se declară războaie, dezbinări, etc. E o mare prostie, dar putem schimba asta chiar azi.
Știm că omul are trei părți. Trup, suflet și duh.
Știm că omul are trei părți. Trup, suflet și duh.
Trupul nostru Îl laudă pe Dumnezeu cât e sănătos îi este cald, e bine hrănit, că are haine de firmă, că are, zic și eu așa un Iphone J, etc.
Sufletul laudă pe Dumnezeu că îi merge bine, că e fericit, că iubește pe cineva, că e iubit, etc, dar în DUHUL nostru, în omul nostru spiritual, Îl lăudăm și slujim pe Dumnezeu FĂRĂ NICI UN MOTIV SPECIAL.

Îl lăudăm și suntem fericiți pentru că EL este Dumnezeu. Nu este altul. EL este Regele regilor, Sursa vieții, Mântuirea și vindecarea noastră. EL este. EL există. Asta este suficient. E glorios !
Mă simt bine când scriu asta.
Dincolo de simțămintele trupului, dincolo de emoțiile sufletului, în duhul nostru domnește siguranța, ispășirea, iertarea, pacea, curăția, închinarea, adevărul.
La greu, trupul și sufletul nostru îi spun lui Dumnezeu ce îi doare și cât suferă și plâng ce mari probleme au.
Dar duhul nostru este diferit, el acționeză invers. El spune cu curaj în fața tuturor problemelor ce MARE DUMNEZEU ARE !
În fața tuturor problemelor, necazurilor, el cântă cu zâmbetul pe buze și bate din palme: "Mare Dumnezeu avem, mare Dumnezeu avem...slavă și splendoare..."

Chiar acum și tu poți să Îl lauzi, să te încrezi în El fără nici un motiv. O înviorare, o vindecare, o prospețime spirituală, optimismul, curajul, vor veni în viața ta. Te invit să faci și tu asta prin credință. Vei vedea diferența.
Exprimarea buzelor tale este jertfa, costul, pentru slava Numelui Său și pentru binele tău spiritual și emoțional. Depresia și eșecul nu mai are șanse la tine când înveți asta.
Exprimarea buzelor tale este jertfa, costul, pentru slava Numelui Său și pentru binele tău spiritual și emoțional. Depresia și eșecul nu mai are șanse la tine când înveți asta.
Laudele și închinarea profundă aduc victoria și pe Dumnezeu în viața ta, în biserica ta.
Laudele desfundă toate țevile sufletului și le curăță de impurități și aduc Duhul Sfânt jos. "Măriți slava Lui prin laudele voastre" zice psalmistul.
- Recomand să citești dar fără nici o grabă - Psalmi 146; Ps. 147; Ps. 148; Ps. 149; Ps. 150
- Ce final glorios și extraordinar al tuturor psalmilor. Parcă e apogeul lor, este ca și o explozie a vulcanilor spirituali ! Slavă Domnului.
CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/
- Ce final glorios și extraordinar al tuturor psalmilor. Parcă e apogeul lor, este ca și o explozie a vulcanilor spirituali ! Slavă Domnului.
Leave a comment and / or appreciate the article!
CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/
CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/
CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/
CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Posted by: Daniel Ioan Notar *DJ_DANY*
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen