”A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său și a făcut din noi o împărăție de preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin.” Apocalipsa cap.1:5,6.
S-a întâmplat în lagărele morții din timpul celui de-al doilea război mondial. În stația de tren dintr-un lagăr, ofițerii au început să îi separe pe bărbații apți de muncă de femei și copii. Un tată, membru al unei familii regale, privea pierdut această scenă și asculta strigătele îngrozite ale familiilor despărțite. A înțeles atunci că s-ar putea să nu-l mai vadă niciodată pe fiul său. A îngenuncheat lângă băiat, l-a luat de umeri și i-a spus:
- Michael, orice s-ar întâmpla, vreau să nu uiți un lucru: ești un băiat special;tu ești fiu de rege!
La scurt timp după aceea, tatăl și fiul au fost separați de soldați și au fost duși în coloană în sectoare diferite din lagăr. Nu s-au mai văzut niciodată. Michael a aflat mai târziu că tatăl lui pierise într-o cameră de gazare. A ieșit de acolo singur și a fost nevoit să-și croiască singur drum în viață.
Dar ultimele cuvinte rostite de tatăl său i-au rămas întipărite în minte și au devenit pentru el un far călăuzitor: ”Tu ești fiu de rege!” . El a luat hotărârea ca, orice s-ar întâmpla, să se poarte ca un fiu de rege.
Ai înțeles deja că acest adevăr este valabil și în dreptul tău? Este un far călăuzitor pentru tine? Îți modelează comportamentul? Tu ești copilul Împăratului Universului. Prin venele tale curge sânge regesc. Faci parte din familia regală cerească. Când Îl acceptăm pe Isus ca Mântuitor personal, ne ”naștem din nou” în familia lui Dumnezeu. Suntem adoptați prin Hristos în familia Sa. Apostolul Pavel afirmă acest adevăr în următoarele cuvinte: ”așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu” Efeseni cap. 2:19.
Ce privilegiu! Noi suntem oameni din casa lui Dumnezeu. Ce chemare! Avem acum o nouă identitate.
O parte din familia lui Dumnezeu se află în ceruri, iar cealaltă parte se află aici pe pământ. Scriptura spune că aceia care L-au acceptat pe Isus sunt membrii ai familiei lui Dumnezeu: ”Iată de ce zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos din care își trage numele orice familie în ceruri și pe pământ” Efeseni cap. :14,15.
Tresaltă de bucurie! Tu faci parte din familia lui Dumnezeu. Acceptă astăzi acest adevăr spiritual măreț! Tatăl tău ceresc este Creatorul Universului.
Tu ești fiu /fiică de Împărat. Atunci poartă-te ca un prinț/o prințesă!Leave a comment and / or appreciate the article!
CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/
CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/
CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/
CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen