Voice of the Gospel Christian Radio - Radio Stimme des Evangeliums: Paradoxul iertării Cum împacă Hristos mila cu dreptatea în cazul femeii păcătoase? „Legea

Paradoxul iertării
Cum împacă Hristos mila cu dreptatea în cazul femeii păcătoase?

„Legea – sfântă, dreaptă şi bună”
(Romani 7,7)

Legea morală este transcrierea în limbaj omenesc a caracterului şi voinţei lui Dumnezeu; şi, în acelaşi timp, a principiilor conform cărora fiinţele inteligente sunt create să funcţioneze.
Întrucât Legea morală exprimă caracterul lui Dumnezeu şi deoarece caracterul lui Dumnezeu este de neschimbat, principiile legii Sale sunt şi ele veşnice.
Legea morală n-a fost niciodată împotriva omenirii. Ea este garanţia libertăţii noastre în Hristos.
Pe Sinai, Dumnezeu a aşezat aceste principii în forma a zece porunci explicite, într-o formă şi într-un limbaj potrivite cu condiţia omenirii căzute în păcat. Legea morală înalţă neprihănirea şi condamnă nelegiuirea.
În inima păcătosului iertat şi transformat prin harul divin, va exista o dorinţă continuă, motivată de iubire, de a trăi în armonie cu toate cererile divine. Copilul lui Dumnezeu nu caută păzirea poruncilor ca să fie mântuit prin presupusa păzire a lor, ci pentru că este mântuit prin credinţa în harul nelimitat al lui Hristos (Romani 3,31). Doar un om mântuit urăşte păcatul şi iubeşte legea lui Dumnezeu, pentru că legea Lui a fost scrisă de Duhul Sfânt în inima lui (Evrei 8,8-10).
Funcţia proprie legii morale este să facă o distincţie clară între bine şi rău; şi să condamne orice conduită care se abate de la acest standard. Iar pe păcătoşi, să-i convingă atât de vinovăţie, cât şi de nevoia lor de mântuire prin credinţa în harul lui Hristos.
Dar legea morală nu poate să îndreptăţească pe păcătosul care a încălcat-o şi nici să ofere dorinţa sau puterea de a trăi în armonie cu preceptele ei. Acestea sunt aplicaţii nebiblice pentru legea morală şi sunt numite „legalism”.
Evanghelia aduce în mod clar o schimbare, dar această schimbare nu o operează în legea morală. Ci este transformarea credinciosului ca urmare a noii sale relaţii cu Hristos.
Evanghelia eliberează pe credincioşii ei de osânda legii, nu şi de obligaţia de a trăi în armonie cu preceptele ei!

Dumnezeu este Legea este

Spiritual spirituală
Ioan 4,24 Romani 7,14
Iubire iubire
1 Ioan 4,8 Matei 22,37-40
Adevăr adevăr
Ioan 14,6 Psalm 119, 172
Sfânt sfântă
Isaia 6,3 Romani 7,12
Desăvârşit desăvârşită
Matei 5,48 Psalm 19,7
Veşnic veşnică
Psalm 90,2 Psalm 111,7.8
Bun bună
Luca 18,19 Romani 7,12
Drept dreaptă
Deuteronom 32,4 Romani 7,12
Curat curată
1 Ioan 3,3 Psalm 19,8
Neschimbător neschimbătoare
Iacov 1,17 Matei 5,18

„Legea care a fost adăugată”

După căderea în păcat, Dumnezeu i-a descoperit lui Moise o altă lege provizorie. Aceasta este Legea ceremonială, care se referea la ritualuri şi sacrificii, tipuri şi simboluri. Ele n-aveau nici o putere să spele păcatele şi nici să elibereze conştiinţa. Rostul lor era altul: să indice şi să conducă spre Iisus Hristos, ajutând omenirea să înţeleagă mântuirea prin jertfa lui Hristos (Evrei 9, 10.13.14).

Deosebirea dintre

Legea morală

1. Rostită de Dumnezeu Însuşi – Exodul 20,1; 22,2.
2. Scrisă de Dumnezeu – Exodul 31,18; 23,16.
3. Scrisă pe table de piatră – Exodul 31,18.
4. Date de Dumnezeul lui Moise – Exodul 31,18.
5. Aşezată „în chivot” – Deut. 10,5.
6. Prezintă principiile morale – Exod 20,3-17.

7. Stabileşte neprihănirea şi păcatul – Romani 7,7.

8. Există din veşnicii – Psalm 111,8.
9. Este „duhovnicească“ – Romani 7,14 (cf. 7,7).
10. Este norma judecăţii pentru toţi – Iacov 2,12.
11. E numită „lege desăvârşită
a slobozeniei” – Iacov 1,25
(cf. Iacov 2,12).
12. Întărită de Isus pentru totdeauna – Luca 16,17.

Şi Legea ceremonială

1. Rostită de Moise – Exodul 24,3.
2. Scrisă de Moise – Exodul 24,4; Deut. 31,9.
3. Scrisă într-o carte – Exodul 24,4,7; Deut. 31,24.
4. Dată de Moise leviţilor – Deut. 31,.25.26.
5. Pusă „lângă chivot” – Deut. 31,25.
6. Prescrie orânduirile ceremoniale, penale, civice, sanitare (Exod, Levitic, Numeri, Deut.).
7. Stabileşte pedepse şi jertfe pentru păcat (vezi cartea Leviticul).
8. Adăugată după cădere, din pricina păcatului – Gal. 3,19.
9. Este „pământească” – Evrei 7,16.
10. Nimeni nu va fi judecat de ea – Col. 2,16.
11. E numită „jug al robiei” – Gal. 5,1 (vezi Fapte 15,10).

12. Abolită de Hristos – Efeseni 2,15; Col. 2,14.

Confuzia!
Când sunt mai multe legi, iar omul le ia pe toate în acelaşi fel, se naşte o mare confuzie. Aceasta se recunoaşte prin faptul că sistemul de înţelegere este distrus de „logica” de scurt-circuit.

Biblia foloseşte cuvântul „lege” în mai multe sensuri distincte, el însemnând fie:

1. Legea – luat în sensul general („Tora”) = Primele cinci cărţi ale Bibliei, scrise de Moise (Matei 22,40)
2. Legea = Decalogul, Legea lui Dumnezeu (Romani 7,22; Iacov 2, 10.11)
3. Legea lui Moise – (Fapte 15, 5. 1)
care includea următoarele patru categorii:
a. Legea ceremonială (Levitic 7,1; Evrei 7,28; 10,1)
b. Legea penală (Deuteronom 27, 15-26; Galateni 3,13)
c. Legea civilă (Numeri 27,8-11)
d. Legea sanitară (Levitic 11)
sau având alte sensuri secundare:
4. Legea păcatului şi a morţii (Romani 7,23; 8,2)
5. Legea duhului de viaţă (Romani 8,2)
6. Legea credinţei (Romani 3,27)
Aplicarea oarbă, fără distincţie, a cuvântului Lege – exclusiv la Legea morală a lui Dumnezeu –, indiferent de context, va conduce la concluzii cu totul nebiblice, rătăcite.
De exemplu:
Romani 7,6: „Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi...”; şi
Coloseni 2,14: „A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.”
Aplicarea cuvintelor „lege” şi „porunci” la Legea morală a lui Dumnezeu va conduce la concluzia că Legea a fost desfiinţată prin credinţă.
Concluzia este contrazisă categoric de apostolul Pavel:
Romani 3,31: „Deci, prin credinţă, desfiinţăm noi Legea? Dimpotrivă, noi întărim Legea”; şi
Romani 8,4: „Porunca Legii să fie împlinită în noi, care nu mai trăim după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului”.
În schimb, aplicarea corectă a cuvântului Lege din ambele texte citate la Legea penală a lui Moise explică în mod corect faptul că jertfa lui Hristos ne-a eliberat de osânda Legii (Galateni 3,13: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, – fiindcă este scris: ’Blestemat e oricine este atârnat pe lemn’).
Sau un alt caz de aplicaţie a cuvântului Lege din:
Luca 16,16: „Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte...”
Aplicând iarăşi cuvântul la Legea morală a lui Dumnezeu, ajungem la concluzia că Cele Zece Po-runci au ţinut doar până la Ioan Botezătorul; şi că de atunci în-coace Evanghelia a înlocuit-o. Concluzia aceasta este contra-zisă chiar de versetul următor:
Luca 16,17: „Este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege.”
Cititorul care nu face distincţia între cele două categorii de Legi nu va mai şti ce să creadă. Dar aplicaţia cuvântului Lege este pentru Legea ceremonială a jertfelor. În sensul acesta explică pasajele:
Matei 11,13: „Căci până la Ioan au proorocit toţi proorocii şi Legea.”
Cum ar putea prooroci porunca: „Cinsteşte pe tatăl tău...”? Dar exista o Lege care proorocea! După căderea în păcat, Dumnezeu a dat o lege a jertfelor, care proorocea şi vestea venirea Mielului lui Dumnezeu ca să ridice păcatul lumii. Iar Ioan Botezătorul a descoperit lui Israel împlinirea proorocirii pe care au făcut-o mii şi mii de miei jertfiţi: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1,29).
Este atât de clar: cuvântul „Lege” din Luca 16,16 se referă la Legea ceremonială a lui Moise, pe când cuvântul „Lege” din Luca 16,17 se referă la Legea morală a lui Dumnezeu.

Recunoaşte Biblia această distincţie?
Însăşi Biblia face distincţie clară între cele două mari categorii de legi: Legea lui Dumnezeu şi Legea lui Moise.
Iată textele:
Daniel 9,11: „Tot Israelul a călcat Legea Ta... De aceea, ne-au şi lovit blestemurile şi jurămintele scrise în Legea lui Moise.”
Deuteronom 31,24-26: „După ce a isprăvit Moise în totul de scris într-o carte cuvintele legii acesteia, a dat următoarea poruncă Leviţilor, care duceau chivotul legământului Domnului: „Luaţi cartea aceasta a legii, şi puneţi-o lângă chivotul legământului Domnului, Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta.”
Distincţia apare evident: În timp ce Dumnezeu a scris legea Sa pe două table de piatră, Moise scrie legea într-o carte, care a fost pusă nu în chivot – ca legea lui Dumnezeu –, ci lângă el; ca să fie martoră împotriva omului... Cum împotriva? Prin blestemele rostite asupra păcătosului – şi toţi suntem păcătoşi. Legea morală n-avea nimic împotriva omului, ci doar în favoarea lui!
Galateni 3,19: „Atunci pentru ce este Legea (2)? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege (1)”.
Textul arată clar că a fost mai întâi o Lege (1), care a fost călcată, şi – în consecinţă – a mai apărut o lege (2), „adăugată” din pricina călcărilor primei legi! Această „lege adăugată” este Legea lui Moise, cu jertfele, dar şi cu blestemele ei pentru călcătorii de lege.
Notă: Scrierea cuvântului „Lege” cu Majusculă (iniţială mare) sau cu minusculă (iniţială mică) nu reprezintă nici un indiciu de interpretare a sensului cuvântului Lege, aceasta fiind doar decizia arbitrară a traducătorului D.Cornilescu. În scrierea originală greacă, această distincţie de majusculă-minusculă este cu totul absentă.

Pariul:
Iată, sunt două opţiuni contrare: (A) Legea şi (B) Fără-de-legea. Ele se exclud reciproc. Nu poţi fi cu ambele. Trebuie să optezi pentru una şi s-o respingi pe cealaltă.
Hristos a venit să desfiinţeze pe una şi s-o întărească pe cealaltă. Ce a ales El? Completează:
„Dumnezeu a osândit __(A / B)_ pentru ca _(B / A)_ să fie împlinit în noi”. Deci, fie:
(a) Hristos a venit să desfiinţeze Legea şi să întărească păcatul?
fie
(b) Hristos a venit să desfiinţeze păcatul şi să întărească Legea?
Răspuns: Romani 8,3.4; Evrei 9,26; Romani 3,31; 6,10.
Tu pe care pariezi?

Leave a comment and / or appreciate the article!