Acest site s-a nascut din dorinta si dor; dorinta de a fi de folos si dorul dupa oamenii cu care impartasim comuniunea de limba si credinta. Va invit sa treceti dincolo de aceasta prima pagina introductiva si sa descoperiti pe site o seama de materiale pe care vi le punem la dispozitie.

Samstag, 14. Juli 2012

Ellen G. White Minte, caracter, personalitate Sfaturi pentru sănătatea mintală şi spirituală Volumul II PARTEA 3 ACEASTA CARTE ONLINE CUPRINDE M

Ellen G. White




Minte, caracter, personalitate

Sfaturi pentru sănătatea mintală şi spirituală

Volumul II PARTEA 3 ACEASTA CARTE ONLIN
E CUPRINDE MULTE PARTI -TOATE PARTILE LE VETI PUTEA GASI AICI PE SITE:
obiceiurile

Biblia prezintă principii. – Cuvântul lui Dumnezeu abundă în principii fundamentale, care susţin formarea unor obiceiuri corecte ale vieţii; iar mărturiile generale sau particulare au fost date cu scopul de a atrage… în mod special atenţia asupra acestor principii. – 5T 663, 664 (1889)

Asemenea unei plase de fier. – O dată format, obiceiul este asemenea unei plase de fier. Oricât de disperat ai lupta împotriva lui, plasa în care eşti prins nu se va rupe. Singura ta şansă de a trăi în siguranţă este aceea de a aşeza temelii care să reziste atât în viaţa aceasta, cât şi în veşnicie. – Lt 117, 1901

Reguli în formarea obiceiurilor. – Este de datoria tuturor să-şi stabilească reguli stricte care să controleze formarea obiceiurilor de viaţă. Dragi tineri, acest lucru este necesar pentru binele vostru, atât din punct de vedere fizic, cât şi moral. Când vă treziţi dimineaţa, luaţi în considerare, atât cât este posibil, întreaga lucrare pe care trebuie să o realizaţi pe parcursul zilei. Dacă este nevoie, păstraţi un carneţel în care să notaţi lucrurile pe care le aveţi de făcut şi stabiliţi un timp pentru fiecare. – YI, 28 ianuarie 1897. (Ev 562)

Obiceiul ordinii şi al regularităţii îmbunătăţeşte sănătatea. – Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al ordinii şi doreşte ca toţi copiii Lui să fie dispuşi să-şi organizeze viaţa şi să se supună disciplinării Lui. Prin urmare, nu ar fi mai bine să curmăm obiceiul de a transforma noaptea în zi şi orele proaspete ale dimineţii, în noapte? Dacă tinerii şi-ar forma obiceiul ordinii şi al regularităţii, şi-ar îmbunătăţi sănătatea, memoria, vigoarea şi dispoziţia sufletească. – YI, 28 ianuarie 1897
Îndepărtarea cauzei bolilor. – Obiceiurile sănătoase, practicate în mod raţional şi perseverent, vor îndepărta cauza bolilor şi nu va mai fi necesar să apelăm la medicamente. Mulţi oameni înaintează pas cu pas în satisfacerea unor plăceri care încalcă legile naturii şi îi conduc în situaţii cât se poate de neobişnuite. – MS 22, 1887. (MM 222)

Obiceiurile bune promovează sănătatea. – Prin cultivarea unor obiceiuri corecte în stilul de viaţă, sănătatea poate fi câştigată şi poate fi făcută să prospere şi să aducă profit. Dar acest capital, mai valoros decât orice cont bancar, poate fi sacrificat prin necumpătare în mâncare şi băutură sau prin lipsa activităţii fizice, care duce la degradarea organismului. Plăcerile preferate trebuie abandonate; lenevia trebuie învinsă. – 4T 408 (1880)

Obiceiuri care degradează însuşirile superioare ale fiinţei. – orice obicei care nu contribuie la promovarea sănătăţii organismului degradează însuşirile nobile şi înalte ale fiinţei. Practicile greşite în mâncare şi băutură conduc la comiterea erorilor în gândire şi acţiune. – RH, 25 ianuarie 1881. (CH 67)

Biruirea obiceiurilor înrădăcinate în stilul de viaţă. – în multe cazuri, înainte de fi capabili să progresăm în viaţa religioasă, trebuie să biruim ideile preconcepute şi obiceiurile înrădăcinate în stilul de viaţă. – RH, 21 iunie 1887. (FE 118)

Obiceiurile greşite sunt greu de dezvăţat (sfat adresat unei persoane aflate în conducerea administrativă). – pentru că în tinereţe ţi-a fost greu să fii consecvent şi prompt în acţiune, acum îţi va fi greu să realizezi, în caracterul tău, schimbările pe care Dumnezeu îţi cere să le înfăptuieşti. După ce caracterul este deja format şi după ce obiceiurile s-au cimentat şi însuşirile morale şi intelectuale au ajuns la maturitate, este extrem de dificil să renunţi la obiceiurile greşite şi să fii prompt.
Trebuie să conştientizezi valoarea timpului. Nu ai nici o scuză pentru faptul că amâni realizarea celor mai importante lucrări, în speranţa că vei reuşi să scapi de ele întru totul sau că vor deveni mai puţin neplăcute, în timp ce îţi ocupi timpul cu lucruri plăcute, dar nefolositoare. Mai întâi, trebuie să îndeplineşti lucrarea care trebuie îndeplinită şi care implică interese vitale ale cauzei lui Dumnezeu şi să te ocupi de lucrurile mai puţin importante numai după ce au fost realizate cele esenţiale.
Punctualitatea şi hotărârea în slujirea cauzei lui Dumnezeu sunt imperios necesare. Întârzierile sunt ca nişte înfrângeri. Minutele sunt de aur şi trebuie folosite la maximum. Relaţiile trecătoare şi interesele personale trebuie să fie întotdeauna pe locul al doilea. Cauza lui Dumnezeu nu ar trebui lăsată niciodată să sufere, nici măcar în cel mai nesemnificativ aspect, din cauza prieteniilor noastre pământeşti şi a rudelor noastre dragi. – 3T 499, 500 (1875)

Tendinţele ereditare şi cultivate devin obiceiuri. – Cea mai accentuată trăsătură de caracter pe care Iuda a moştenit-o şi pe care a cultivat-o a fost avariţia. Prin repetare, aceasta a devenit obiceiul lui în toate afacerile. Principiile creştineşti ale corectitudinii şi onestităţii nu şi-au găsit nici un loc în tranzacţiile pe care le realiza. Uzanţele lui financiare au generat un spirit zgârcit, care a devenit pentru el o ispită fatală. Experienţa religioasă era evaluată în raport cu câştigul şi toate însuşirile unei neprihăniri veritabile erau supuse acestui criteriu. Deşi, în aparenţă, continua să fie un ucenic şi deşi se afla chiar în prezenţa lui Hristos, Iuda îşi însuşea bunurile care aparţineau vistieriei Domnului. – MS 28, 1897

Obiceiurile determină viitorul. – Trebuie să ne aducem aminte că tinerii îşi formează obiceiuri care, în nouă cazuri din zece, le vor determina viitorul. Principiile pe care le adoptă şi influenţa anturajului şi a prieteniilor pe care le leagă se va răsfrânge asupra lor de-a lungul întregii vieţi. – 4T 426 (1880)

Obiceiurile rele se formează mai uşor decât cele bune. – copiii sunt foarte receptivi la impresiile exercitate asupra lor; iar lecţiile pe care le primesc în primii ani vor rămâne în memoria lor de-a lungul întregii vieţi. Toată învăţătura pe care ar putea să o acumuleze mai târziu nu va reuşi niciodată să contracareze răul produs de o disciplină lipsită de fermitate în copilărie. O neglijenţă, repetată adesea, devine un obicei. O faptă greşită pregăteşte calea alteia. Prin repetare, acea faptă devine un obicei.
Obiceiurile rele se formează mai uşor decât cele bune, dar renunţarea la ele este mai dificilă. Anihilarea tendinţelor rele ale unui copil necesită mult mai puţin timp şi efort decât lucrarea de întipărire a principiilor şi obiceiurilor neprihănite pe tablele sufletului. Numai printr-o veghere constantă şi printr-o continuă corectare a greşelilor putem spera să îndreptăm înclinaţiile rele.
Dacă vă străduiţi să formaţi obiceiuri bune în viaţa copiilor voştri, Domnul va fi cu voi, mamelor. Dar procesul de educare trebuie să înceapă de timpuriu, deoarece, dacă nu veţi proceda astfel, lucrarea voastră viitoare va fi foarte dificilă. Învăţaţi-i pe copii principiu după principiu, învăţătură după învăţătură, puţin aici, puţin acolo. Amintiţi-vă neîncetat că odraslele voastre Îi aparţin lui Dumnezeu şi trebuie să devină fiii şi fiicele Lui. El a plănuit ca familiile de pe pământ să fie modelul familiei cereşti. – RH, 5 decembrie 1899

Obiceiuri rareori schimbate. – faptele repetate într-un anumit context devin obiceiuri. De-a lungul vieţii, printr-o disciplină severă, acestea pot suferi modificări, dar rareori sunt schimbate. O dată formate, obiceiurile se întipăresc tot mai adânc şi tot mai adânc în caracter. – GH, ianuarie 1880. (CG 199, 200)

Criticarea obiceiurilor greşite nu este eficientă. – încercarea de a-i reforma pe alţii prin criticarea obiceiurilor lor, pe care noi le-am putea considera greşite, nu ajută cu nimic. Adesea, un asemenea efort produce mai mult rău decât bine.
În conversaţia cu samariteanca, în loc de a discredita fântâna lui Iacov, Hristos a prezentat ceva mai bun. „Dacă ai şti care este darul lui Dumnezeu”, a spus El, „şi Cine este Cel ce-ţi zice:’Dă-mi să beau’, tu singură ai fi cerut să bei şi El ţi-ar fi dat apă vie” (Ioan 4,10). El a îndreptat conversaţia spre bogăţia pe care avea să o reverse, oferindu-i femeii ceva mai bun decât avea ea, chiar apa vie, bucuria şi speranţa Evangheliei. – MH 156, 157 (1905)
Efortul de a schimba viaţa izvorăşte din dorinţa de a face binele. – Este adevărat că oamenii se ruşinează uneori de păcatele lor şi renunţă la unele dintre obiceiurile lor rele, înainte de a fi conştienţi de faptul că sunt atraşi spre Hristos. Dar, ori de câte ori fac efortul de a realiza o reformă izvorâtă din dorinţa sinceră de a face binele, aceasta este rezultatul puterii lui Hristos, care îi atrage. O influenţă de care ei nu sunt conştienţi lucrează asupra sufletului lor, iar conştiinţa le este trezită şi comportamentul este corectat. Pe măsură ce Domnul îi atrage spre crucea Sa şi pe măsură ce privirile lor sunt atrase spre Acela pe care L-au străpuns prin păcatele lor, porunca divină se instaurează în conştiinţa lor. Nelegiuirea din viaţa lor, adâncimea păcatului din suflet le sunt dezvăluite. Ei încep să înţeleagă, puţin câte puţin, neprihănirea lui Hristos şi exclamă: „Cât de grav este păcatul care a costat un asemenea sacrificiu pentru răscumpărarea victimelor sale? Câtă iubire, câtă suferinţă şi câtă umilinţă au fost necesare pentru ca noi să nu pierim, ci să avem viaţă veşnică!” – SC 27 (1892)

Obiceiuri rele care trebuie învinse. – Privind ca într-o oglindă slava Domnului, prin Duhul Său, noi suntem realmente schimbaţi, din slavă în slavă, după chipul Lui. Noi aşteptăm prea puţin şi primim în conformitate cu credinţa noastră. Nu trebuie să ne bazăm pe căile, planurile şi ideile noastre; ci să fim transformaţi prin înnoirea minţii noastre, ca să putem înţelege voia lui Dumnezeu, care este bună, vrednică de primit şi desăvârşită. Păcatele care ne învăluie trebuie biruite şi obiceiurile rele trebuie învinse. Înclinaţiile şi preferinţele greşite trebuie dezrădăcinate, iar emoţiile şi temperamentul nostru vor fi înnoite prin influenţa Duhului lui Dumnezeu. – Lt 57, 1887

Când ne opunem obiceiurilor noastre rele, acestea vor exercita cea mai puternică rezistenţă; dar dacă lupta este continuată în mod perseverent şi energic, acestea pot fi învinse. – 4T 655 (1881)

Harul lui Hristos sfărâmă lanţul obiceiurilor rele. – Oamenii trebuie să ştie că se pot bucura de toate binecuvântările ascultării numai dacă primesc harul lui Hristos. Harul îi oferă omului puterea de a asculta legile lui Dumnezeu. Prin har, omul este făcut în stare să sfărâme lanţul obiceiurilor rele. Aceasta este singura putere care îl face să meargă pe calea cea dreaptă şi să rămână statornic. – MH 115 (1905)

Prin puterea lui Hristos, mulţi bărbaţi şi femei au reuşit să rupă lanţurile obiceiurilor păcătoase. Ei au renunţat la egoismul lor. Cei lumeşti au devenit religioşi, alcoolicii au devenit abstinenţi, cei imorali au devenit curaţi. Suflete care s-au născut purtând chipul şi asemănarea lui Satana au fost schimbate după chipul lui Dumnezeu. – AA 476 (1911)

Gândurile curate şi faptele bune pot deveni obiceiuri. – Nici un suflet nu poate fi în siguranţă decât prin intermediul unei gândiri corecte. „Ceea ce gândeşte omul în inima lui, aceea este el” (Proverbele 23,7 KJV). Puterea stăpânirii de sine se dezvoltă prin exercitare. Printr-o repetare constantă, ceea ce părea dificil la început devine uşor, până când gândurile şi acţiunile corecte devin o obişnuinţă. – MH 491 (1905)



65

Indolenţa

Obligaţia de a dezvolta intelectul la maxima lui capacitate. – Dumnezeu pretinde ca însuşirile noastre intelectuale să fie cultivate. În planul lui Dumnezeu, slujitorii Săi trebuie să fie mai inteligenţi şi să aibă un discernământ mai clar decât oamenii lumeşti. Dumnezeu este nemulţumit de aceia care sunt neglijenţi şi indiferenţi faţă de nevoia de a deveni nişte lucrători eficienţi şi bine pregătiţi din punct de vedere intelectual. Domnul ne porunceşte să-L iubim cu toate puterile noastre şi cu toată inima noastră. Această lege ne obligă să ne dezvoltăm intelectul până la maxima lui capacitate, pentru a-L iubi pe Creatorul nostru, investind toate capacităţile fiinţei noastre. – COL 333 (1900)

Omul descoperă fericirea în muncă. – Edenul era un cer în miniatură, iar Adam găsea multe subiecte de meditaţie în lucrările lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu nu l-a creat pe om numai pentru a contempla lucrările Lui glorioase; şi de aceea, nu l-a înzestrat doar cu minte şi inimă pentru a medita, ci şi cu mâini pentru a lucra. Dacă fericirea omului ar fi putut fi găsită într-o stare de inactivitate, Creatorul nu i-ar fi încredinţat lui Adam o lucrare precisă. Omul trebuia să descopere fericirea atât prin meditaţie, cât şi prin muncă fizică. – RH, 24 februarie 1874. (1BC 1082)

Lipsa activităţii este cel mai mare blestem. – Biblia nu oferă nici un argument în favoarea inactivităţii. Aceasta este cel mai mare blestem care afectează lumea noastră. – COL 343 (1900)

Plăcere în îndeplinirea responsabilităţilor cotidiene. – Unii consideră că bogăţia şi lipsa activităţii constituie adevărate binecuvântări; dar cei care sunt permanent ocupaţi şi care pornesc cu plăcere la îndeplinirea responsabilităţilor cotidiene sunt cei mai fericiţi oameni şi se bucură de cea mai bună sănătate. Oboseala sănătoasă care rezultă dintr-o muncă bine organizată le asigură beneficiile unui somn odihnitor. Atât verdictul prin care Dumnezeu a hotărât ca omul să trudească pentru pâinea cea de toate zilele, cât şi făgăduinţa fericirii şi a slavei viitoare au fost rostite de pe acelaşi tron şi ambele constituie o binecuvântare. – YI, 5 decembrie 1901. (ML 168)

Fericirea în îndeplinirea datoriilor încredinţate. – Adevărata fericire este găsită numai de cei buni şi care înfăptuiesc binele. Cei credincioşi în împlinirea totală a datoriilor care le-au fost încredinţate se bucură de cea mai profundă şi mai adevărată satisfacţie. – YI, 5 decembrie 1901. (ML 168)

Lenevia poate duce la descurajare. – Adesea, simţămintele de descurajare nu sunt altceva decât rezultatul leneviei. Inactivitatea îi oferă minţii timp pentru a stărui asupra necazurilor imaginare. Mulţi oameni, care nu au nici o problemă reală şi nici o încercare în prezent, trăiesc în aşteptarea unor necazuri viitoare sigure. Dacă ar căuta să uşureze poverile altora, ei ar uita de propriile lor poveri. Munca energică, ce solicită atât puterile fizice, cât şi pe cele intelectuale, se va dovedi o binecuvântare inestimabilă pentru minte şi trup. – ST, 15 iunie 1882

Dezvoltarea caracterului. – Aduceţi-vă aminte că, indiferent de poziţia în care slujiţi, veţi da pe faţă motivaţia ce stă la baza dezvoltării caracterului vostru. Indiferent de lucrarea pe care o realizaţi, executaţi-o cu sârguinţă şi precizie; învingeţi înclinaţia de a căuta lucrări uşoare. – MH 499 (1905)

Mintea să fie educată să nu privească la eul personal. – Mintea trebuie educată astfel încât să nu privească la eul personal, ci să stăruie asupra unor subiecte înălţătoare şi nobile. Nu risipiţi orele preţioase ale vieţii, visând cu ochii deschişi la cine ştie ce lucrări măreţe pe care le veţi înfăptui în viitor, în timp ce neglijaţi micile datorii din prezent. – ST, 15 iunie 1882
Inactivitatea este dăunătoare sănătăţii. – Bolnavii nu ar trebui să se complacă într-o stare de inactivitate. Aceasta este extrem de dăunătoare sănătăţii. Ei au nevoie să-şi exercite puterea voinţei şi să învingă aversiunea faţă de mişcarea fizică şi teama de a-şi asuma toate responsabilităţile. Până când nu se vor desprinde de această stare de letargie şi până când nu se vor angaja în mod energic în activitate, aceşti suferinzi nu vor avea nici o şansă de a-şi redobândi sănătatea. – ST, 15 iunie 1882

Prea nepăsător pentru a-şi folosi talentele. – Cei care sunt atât de nepăsători, încât nu conştientizează responsabilităţile ce le revin şi nu-şi folosesc talentele, nu vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu, iar abilităţile pe care le-au avut, le vor fi luate şi date lucrătorilor zeloşi, care îşi dezvoltă talanţii prin utilizarea lor continuă. – 4T 458, 459 (1880)

O muncă bine organizată este esenţială pentru succes. – Unii tineri cred că fericirea supremă constă în a-şi petrece viaţa fără să facă nimic. Ei cultivă o atitudine de ură faţă de orice lucrare folositoare şi îi invidiază pe cei care îşi dedică vieţile amuzamentului şi plăcerilor… Rezultatul unei asemenea concepţii şi al unui asemenea stil de viaţă constă în nefericire şi necazuri. Inactivitatea şi abandonarea responsabilităţilor au condus la pierzare mulţi tineri.
O muncă bine organizată este esenţială pentru succesul fiecărui tânăr. Dumnezeu nu ar fi adus niciodată asupra unor bărbaţi şi femei un blestem mai mare decât acela care a venit asupra lor prin trăirea unei vieţi lipsite de activitate. Inactivitatea va distruge atât sufletul, cât şi trupul. Inima, caracterul moral şi energiile fizice sunt epuizate. Intelectul suferă, iar inima se deschide în faţa ispitei, asemenea unui bulevard, cufundându-se în tot felul de vicii. Cel indolent îl ademeneşte pe diavol să-l ispitească. – MS 2, 1871. (HC 222)

Ravagiile obiceiului indolenţei (sfat adresat părinţilor). – Voi aţi fost orbi faţă de puterea pe care o avea vrăjmaşul asupra copiilor voştri. Munca în casă, chiar până la oboseală, nu le-ar fi provocat nici măcar a cincizecea parte din pagubele produse de obiceiul indolenţei. Dacă ar fi fost învăţaţi dinainte să-şi ocupe timpul cu activităţi folositoare, ar fi fost salvaţi de multe dintre pericolele pe care le-au avut de întâmpinat. Ei nu ar fi fost cuprinşi de stări de nelinişte şi de dorinţa de a schimba atmosfera şi de a ieşi în societate. Ei ar fi scăpat de multe tendinţe vanitoase şi de ispita de a se angaja în distracţii nefolositoare, în lecturi uşuratice şi în conversaţii frivole şi lipsite de sens. Modul în care şi-ar fi petrecut timpul le-ar fi adus mai multă satisfacţie şi ar fi fost mult mai puţin ispitiţi să caute compania sexului opus şi să-şi justifice comportamentul greşit. Vanitatea şi iubirea de sine, inutilitatea şi păcatele voite sunt rezultatul acestei indolenţe. – 4T 97, 98 (1876)

Folosirea tuturor puterilor. – O parte din marea luptă pentru viaţa veşnică, i-a fost încredinţată omului; el trebuie să răspundă la lucrarea Duhului Sfânt. Aceasta necesită un efort serios de a străbate puterile întunericului, iar Duhul lucrează în om, pentru a-l ajuta să reuşească. Dar omul nu este o fiinţă pasivă, care urmează să fie mântuită în timp ce zace în indolenţă. El este somat să-şi pună în mişcare toate resursele şi toate însuşirile, angajându-se în lupta pentru nemurire; totuşi, Dumnezeu este Cel care îi oferă reuşita.
Nici o fiinţă umană nu poate fi mântuită, atâta timp cât se află într-o stare de nepăsare. Domnul ne îndeamnă: „Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea” (Luca 13,24). „Largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află” (Matei 7,13.14). – MS 16, 1896



66

Nevoile emoţionale*

Scopurile existenţei. – Legea lui Dumnezeu este legea iubirii. El v-a înconjurat cu lucruri frumoase pentru a vă învăţa că nu sunteţi aşezaţi pe pământ doar pentru a munci ca să vă câştigaţi existenţa şi pentru a trudi din greu, alergând încoace şi încolo, ci pentru a face ca viaţa să fie luminoasă, voioasă şi frumoasă, prin dragostea lui Hristos – asemenea florilor, să înfrumuseţaţi viaţa altora prin împărtăşirea iubirii. – MB 97 (1896).

Iubirea împlineşte o nevoie lăuntrică. – Iubirea trebuie să fie un principiu de viaţă. Iubirea este principiul fundamental al guvernării lui Dumnezeu în cer şi pe pământ, şi acesta trebuie să fie temelia caracterului creştin. Numai acest principiu poate conferi stabilitate caracterului şi poate să-l facă în stare să reziste încercărilor şi ispitei. – COL 49 (1900)

Cultivarea iubirii. – Noi trebuie să cultivăm iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, deoarece aceasta este tot atât de preţioasă precum aurul. Este necesar să oferim cea mai bună reprezentare a caracterului unei religii pure şi neîntinate, care este opusul egoismului atât în ceea ce priveşte natura, cât şi cerinţele ei. O iubire asemenea celei exemplificate de Hristos este incomparabilă; ea este mai valoroasă decât aurul, argintul şi pietrele preţioase. Iubirea pe care a avut-o Isus trebuie să fie cerută în rugăciune şi căutată. Creştinul care o posedă dezvoltă un caracter ce se ridică mai presus de toate infirmităţile omeneşti. – Lt 335, 1905
Toţi oamenii au nevoie de iubire. – Motivul pentru care există în lumea noastră atât de mulţi bărbaţi şi atât de multe femei cu inimile împovărate este acela că adevărata afecţiune a fost considerată o slăbiciune şi a fost descurajată şi reprimată. Cea mai bună parte a naturii sufleteşti a acestor persoane a fost pervertită şi deformată încă din copilărie şi, dacă razele luminii divine nu vor putea risipi răceala şi împietrirea egoistă a inimii lor, fericirea lor este pentru totdeauna pierdută. Dacă dorim să avem inimi duioase, aşa cum a avut Isus când a fost pe pământ, şi dacă dorim să nutrim o simpatie sfântă, asemenea simpatiei pe care o au îngerii faţă de muritorii păcătoşi, trebuie să cultivăm acea compasiune copilărească, ce este caracterizată de simplitate. – 3T 539 (1875)

Inima, un izvor al iubirii. – Nici fratele şi nici sora K nu au avut experienţa sacrificiului pentru adevăr, a bogăţiei în fapte bune şi adunării de comori în ceruri. Simpatia, purtarea de grijă şi răbdarea lor nu au fost stimulate de existenţa unor copii dependenţi şi iubitori. Ei s-au orientat numai în scopul satisfacerii confortului şi a dorinţele lor egoiste. Inimile lor nu au fost un izvor al iubirii care răspândeşte în jur valuri de afecţiune şi duioşie. Dacă s-ar fi dedicat binecuvântării altora prin cuvinte amabile, care să exprime dragostea, şi prin acte de milă şi bunăvoinţă, ei înşişi ar fi fost binecuvântaţi. Dispoziţia lor de a se implica în domeniile în care ar fi putut fi folositori a fost prea limitată. – 2T 649, 650 (1871)

Iubirea de sine alungă pacea. – Ceea ce alungă pacea noastră este iubirea de sine. Dacă eul nostru trăieşte, noi suntem într-o permanentă alertă, pentru a-l apăra de insulte şi umilinţe; dar dacă suntem morţi faţă de sine, vieţile noastre sunt ascunse cu Hristos în Dumnezeu şi, ca urmare, nu vom pune la inimă faptul că suntem desconsideraţi sau jigniţi. Atunci vom fi surzi la reproşuri şi orbi faţă de dispreţ şi insulte. „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13,4-8). – MB 16 (1896)
Siguranţa fondată pe o gândire corectă. – Nevoia noastră este aceea de a fi conştienţi în mod permanent de puterea înnobilatoare pe care o deţin gândurile curate. Nici un suflet nu poate fi în siguranţă decât prin intermediul unei gândiri corecte. „Ceea ce gândeşte omul în inima lui, aceea este el” (Proverbele 23,7 KJV). Puterea stăpânirii de sine se dezvoltă prin exercitare. Printr-o repetare constantă, ceea ce părea dificil la început devine uşor printr-o repetare constantă, până când gândurile şi acţiunile corecte devin o obişnuinţă. Dacă vrem, ne putem îndepărta de tot ce este ieftin şi inferior şi ne putem ridica la un standard înalt, astfel încât să fim respectaţi de oameni şi iubiţi de Dumnezeu. – MH 491 (1905)

Lipsa afecţiunii este degradatoare. – Domnul a prezentat înaintea poporului Israel rezultatele comuniunii cu spiritele rele pe care o întreţineau canaaniţii: ei erau lipsiţi de sentimente umane, idolatri, adulterini, ucigaşi şi respingători prin fiecare gând imoral şi prin fiecare faptă revoltătoare. – PP 688 (1890)

Rezultatul dorinţei de a face rău altora este moartea* . – Spiritul urii şi al răzbunării şi-a avut originea în Satana, şi acest spirit l-a determinat să-L omoare pe Fiul lui Dumnezeu. Oricine cultivă lipsa bunătăţii şi dorinţa de a face rău altora împărtăşeşte acelaşi spirit, iar roadele lui vor duce la moarte. Aşa cum planta există în germenele seminţei, tot astfel fapta cea rea există în gândul răzbunării. „Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el” (1 Ioan 3,15). – MB 56 (1896)

Nevoia asocierii. – Mulţi ar fi putut fi feriţi de influenţele păcătoase, dacă ar avut un anturaj bun şi prieteni care să le adreseze cuvinte amabile şi iubitoare. – 4T 364 (1879)

Căutarea tovărăşiei este ceva natural. – Căutarea tovărăşiei este ceva natural. Fiecare om are prieteni sau şi-i face. Iar influenţa spre bine sau spre rău, pe care o vor exercita prietenii unul asupra altuia, este tot atât de puternică, pe cât de strânsă este relaţia dintre ei. Toţi oamenii vor avea prieteni pe care îi vor influenţa şi, la rândul lor, vor fi influenţaţi.
Legătura care uneşte inimile, astfel încât simţămintele, preferinţele şi principiile a doi oameni să fie foarte apropiate, este de natură tainică. Fiecare împărtăşeşte starea de spirit a celuilalt şi îi copiază faptele. Aşa cum ceara reţine forma sigiliului, tot astfel mintea reţine impresiile produse asupra ei prin intermediul relaţiilor interpersonale şi al tovărăşiei. Poate că influenţa exercitată nu este conştientizată, dar aceasta nu înseamnă că este mai puţin puternică. – 4T 587 (1887)

Omul este creat pentru tovărăşie. – Dumnezeu a creat omul pentru tovărăşie şi planul Lui este că noi trebuie să fim impregnaţi de natura iubitoare şi amabilă a lui Hristos, să legăm prietenii şi, în calitate de copii ai Săi, să fim strâns uniţi în împlinirea lucrării noastre, atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru veşnicie. – Lt 26a, 1889. (MM 48, 49)

Mândria distruge împreuna simţire. – Vrăjmaşii lui Hristos au văzut că adevărul, în maiestatea, puritatea şi frumuseţea lui, a avut o înrâurire profundă asupra multor minţi… Domnul sfărâmase zidurile despărţitoare, atât de favorabile pentru dezvoltarea mândriei şi a exclusivismului lor; şi se temeau că, dacă I se va îngădui, îi va îndepărta pe oameni întru totul de ei. Din această cauză, Îl urmăreau cu o ostilitate înverşunată, sperând să găsească ocazia de a atrage asupra Lui dispreţul mulţimilor şi de a oferi astfel Sinedriului posibilitatea de a-L condamna la moarte. – MB 47 (1896)

Anturajul şi caracterul. – Zicala care spune: „Arată-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti” este adevărată. Tinerii nu reuşesc să înţeleagă cât de profund sunt afectate caracterul şi reputaţia lor, prin modul în care îşi aleg anturajul. Fiecare om caută compania celor care au preferinţe, obiceiuri şi fapte asemănătoare cu ale lui.
Cel care preferă mai degrabă societatea persoanelor ignorante şi vicioase decât pe aceea a persoanelor bune şi înţelepte dovedeşte că propriul lui caracter este deficitar. Este posibil ca gusturile şi obiceiurile lui să fi fost la început total diferite de gusturile şi obiceiurile celor cu care se asociază, dar, pe măsură ce intră în rândul acestei categorii, gândurile şi simţămintele lui se schimbă; el sacrifică principiile drepte şi, în mod inconştient, coboară la nivelul prietenilor lui. Aşa cum râurile conţin substanţele solurilor pe care le străbat, tot astfel principiile şi obiceiurile tinerilor ajung, în mod inevitabil, impregnate de caracterul anturajului în care se implică. – CT 221 (1913)

O relaţie de care pot beneficia toţi oamenii. – În calitate de membri ai unei singure familii, Dumnezeu a stabilit o legătură ce ne uneşte, iar această relaţie poate şi trebuie să fie împărtăşită de toţi oamenii. Există servicii pe care le datorăm celorlalţi şi pe care nu le putem ignora fără să încălcăm poruncile lui Dumnezeu. A trăi, a gândi şi a acţiona doar pentru sine înseamnă a fi inutil în calitate de slujitor al lui Dumnezeu. Titlurile răsunătoare şi marile talente nu sunt esenţiale pentru a fi buni cetăţeni sau creştini exemplari. – 4T 339, 340 (1879)

O legătură profundă. – Cea mai duioasă legătură de pe pământ este aceea dintre mamă şi copilul ei. Copilul este mult mai receptiv la impresiile exercitate de viaţa şi exemplul mamei, decât faţă de cele exercitate de către tată; deoarece sunt uniţi printr-o legătură mai profundă şi mai sensibilă. Mamelor le revine o grea responsabilitate. Aş fi fericită să le pot convinge cu privire la lucrarea pe care o pot realiza în formarea minţii copiilor lor. – 2T 536 (1870).

Hristos este cel mai bun Prieten. – Asocierile noastre au o mare importanţă. Noi putem lega multe prietenii plăcute şi folositoare, dar nici una dintre acestea nu este atât de preţioasă ca aceea prin care omul limitat intră în relaţie cu Dumnezeul cel Infinit. Când suntem uniţi cu El în felul acesta, cuvintele lui Hristos rămân în noi… Rezultatul va fi o inimă curăţită, o viaţă atentă şi un caracter fără pată. Noi putem deveni asemenea lui Hristos, Exemplul desăvârşit, numai cunoscându-L şi împrietenindu-ne cu El. – ST, 10 septembrie 1885. (ML 190)
Mângâiere pentru minte şi pace pentru suflet. – Medicul care se dovedeşte vrednic de a fi numit în conducerea unui sanatoriu va face o mare lucrare. Dar, din perspectivă religioasă, această lucrare trebuie realizată într-o asemenea manieră, încât pacienţilor să li se prezinte întotdeauna antidotul divin pentru sufletele împovărate de păcat. Toţi medicii au nevoie să înţeleagă faptul că lucrarea lor trebuie îndeplinită cu înţelepciune şi sensibilitate. În instituţiile noastre, în care sunt aduşi pentru tratament bolnavi psihic, cuvintele mângâietoare ale adevărului, adresate celor suferinzi, vor constitui adesea tratamentul cel mai eficient pentru liniştirea minţii şi pentru restaurarea păcii în suflet. – Lt 20, 1902. (MM 189)

Un dar din partea lui Dumnezeu. – Fiecare impuls sau aspiraţie spre bine constituie un dar din partea lui Dumnezeu; credinţa primeşte de la Dumnezeu acea unică viaţă ce poate produce adevărata dezvoltare şi eficienţă. – Ed 253 (1903)

Satisfacţia sufletească a corectitudinii. – Altruismul, principiul Împărăţiei lui Dumnezeu, este principiul pe care Satana îl urăşte; el neagă însăşi existenţa acestuia. Încă de la începutul marii lupte, Satana s-a luptat să dovedească faptul că principiile lui Dumnezeu sunt egoiste şi că el se comportă la fel ca toţi slujitorii lui Dumnezeu. Lucrarea lui Hristos şi a tuturor celor ce poartă Numele Lui este aceea de a contrazice pretenţia lui Satana.
Domnul Isus a luat chip omenesc tocmai pentru a oferi, în propria Lui viaţă, o ilustrare a altruismului şi dăruirii de sine. Şi toţi cei care acceptă acest principiu trebuie să coopereze cu El pentru demonstrarea lui practică în viaţa de zi cu zi. A alege binele pentru că este bine; a sta pentru adevăr cu preţul suferinţei şi al sacrificiului – „Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care vine de la Mine, zice Domnul” (Isaia 54,17). – Ed 154, 155 (1903)

Loialitatea şi cooperarea îndatorează lumea faţă de Legea lui Dumnezeu. – Toţi cei care fac posibilă loialitatea şi cooperarea îndatorează lumea faţă de Legea lui Dumnezeu, care a fost prezentată în Cuvântul Său şi continuă să fie întipărită în inimile oamenilor, chiar dacă adesea este abia perceptibilă şi aproape ştearsă. – Ed 137 (1903)
O viaţă de succes şi banii. – Dacă trăim într-o relaţie bună cu Dumnezeu, vom avea succes oriunde vom merge; şi ceea ce dorim noi este succesul, nu banii – un succes real, iar Dumnezeu ni-l va da, pentru că El ştie totul despre renunţarea noastră la sine. El cunoaşte fiecare sacrificiu pe care îl facem. Chiar dacă aveţi impresia că umilinţa voastră nu contează prea mult, că ar fi trebuit să vă bucuraţi de mai multă consideraţie şi aşa mai departe. Dar umilinţa voastră valorează mult în ochii lui Dumnezeu.
Mi s-a descoperit de repetate ori că, atunci când oamenii încep să caute venituri tot mai mari, experienţa lor încetează să fie în siguranţă. Dar când primesc un salariu care evidenţiază în mod clar renunţarea la sine, Domnul vede sacrificiul lor şi le oferă succes şi victorie. Acest lucru mi-a fost descoperit din nou şi din nou. Domnul, care vede în ascuns, va răsplăti în mod public fiecare sacrificiu pe care slujitorii Lui încercaţi au fost dispuşi să-l facă. – MS 12, 1913. (2SM 179, 180)

Siguranţa nu se află în bogăţie. – Mulţi cred că vor afla siguranţă în bogăţiile pământeşti. Dar Domnul Hristos doreşte să îndepărteze din mintea lor orice urmă a acestei concepţii obscure şi să-i facă în stare să privească la valoarea mult mai mare şi veşnică a slavei. Ei confundă aparenţele cu realitatea şi pierd din vedere gloria lumii eterne. Domnul Hristos îi invită să-şi îndrepte privirile dincolo de prezent şi să includă veşnicia în concepţia lor cu privire la viaţă. – Lt 264, 1903. (SD 247)

Dependenţa de Dumnezeu este singura cale de a fi în siguranţă. – Satana este pe deplin conştient că cel mai slab suflet care rămâne în Hristos este mai puternic decât o legiune de îngeri ai întunericului şi că, dacă s-ar prezenta în mod deschis înaintea omului, ar fi recunoscut şi respins. Prin urmare, Satana caută să atragă soldaţii crucii departe de fortăreaţa lor puternică, în timp ce el se ascunde împreună cu armatele sale, pregătit să-i atace prin surprindere şi să-i distrugă pe toţi cei care se aventurează pe terenul lui. Noi nu putem fi în siguranţă decât dacă rămânem într-o atitudine de dependenţă umilă faţă de Dumnezeu şi respectăm toate poruncile Lui. – GC 530 (1888)

Dumnezeu oferă protecţie. – Dumnezeu doreşte ca noi să alegem lucrurile cereşti în locul celor pământeşti. El ne oferă posibilitatea unei investiţii cereşti. Dumnezeu este gata să încurajeze ţintele noastre înalte şi să protejeze comoara celor mai bune alegeri ale noastre. El declară: „Voi face pe oameni mai preţioşi decât aurul curat şi mai scumpi decât aurul din Ofir” (Isaia 13,12). Când bogăţiile, pe care le mănâncă moliile şi le roade rugina, vor fi spulberate, urmaşii lui Hristos se pot bucura de comoara lor cerească şi de bogăţii nepieritoare. – COL 374 (1900)

Influenţa sfinţitoare a adevărului. – Nici un suflet nu poate fi în siguranţă decât prin intermediul unei gândiri corecte. Toate mijloacele pe care Dumnezeu le-a aşezat la îndemâna noastră trebuie folosite pentru stăpânirea şi cultivarea gândurilor. Mintea noastră trebuie să fie adusă în armonie cu mintea lui Dumnezeu. Adevărul Lui ne va sfinţi trupul, sufletul şi spiritul, iar noi vom fi făcuţi în stare să ne ridicăm deasupra ispitei. Cuvintele pe care le vom rosti vor fi înţelepte. – Lt 123, 1904

Trăirea adevărului promovează sănătatea. – Când oamenii care şi-au îngăduit obiceiuri greşite şi practici păcătoase se lasă conduşi de puterea adevărului divin, în inima lor sunt trezite însuşiri morale ce păreau amorţite. Primitorul înţelege mai clar şi mai profund acum decât înainte de a-şi zidi sufletul pe Stânca Veşniciei. Chiar şi sănătatea lui fizică se va îmbunătăţi prin faptul că a descoperit siguranţa în Domnul Hristos. Binecuvântarea specială a lui Dumnezeu, revărsată asupra primitorului, este în ea însăşi putere şi sănătate. – CTBH 13, 1890. (Te 108)

Eliberare de vinovăţie. – Omul paralizat a descoperit în Hristos vindecarea atât pentru suflet, cât şi pentru trup. Înainte de a fi în stare să aprecieze sănătatea trupului, el avea nevoie de sănătatea sufletului. Înainte ca boala fizică să poată fi vindecată, Domnul Hristos trebuia să-i vindece mintea şi să-i cureţe sufletul de păcat. Această lecţie nu ar trebui să fie trecută cu vederea. În zilele noastre, există mii de suferinzi din punct de vedere trupesc care, asemenea omului paralizat, tânjesc să audă cuvintele: „Păcatele îţi sunt iertate”. Povara păcatului, cu dorinţele lui tulburătoare şi nestăvilite, stă la temelia bolilor lor. Ei nu vor găsi vindecarea trupului până când nu vor veni la Cel ce vindecă sufletele. Pacea, pe care nu o poate oferi nimeni în afară de El, va restabili vigoarea minţii şi sănătatea trupului. – MH 77 (1905)

Putere pentru ziua încercării. – Îngerii aşteaptă colaborarea voastră. Ei vor înfăptui pentru voi tot ce nu puteţi face. Ei aşteaptă să răspundeţi influenţei Domnului Hristos. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi unii de alţii. Puneţi-vă voinţa de partea voinţei lui Dumnezeu, dorind, rugându-vă şi respingând fără încetare agenţii lui Satana. Dacă sunteţi motivaţi de dorinţa puternică de a rezista diavolului şi dacă cereţi cu sinceritate să fiţi eliberaţi din ispită, în ziua încercării, veţi avea putere.
Lucrarea îngerilor este tocmai aceea de a fi lângă cei încercaţi, ispitiţi şi suferinzi. Ei trudesc neobosit şi fără încetare să salveze sufletele pentru care a murit Domnul Hristos. – RH, 4 iulie 1899. (SD 36)



67

Înclinaţiile

Diferite înclinaţii. – În relaţiile noastre unii cu alţii, trebuie să ne aducem aminte că nu avem aceleaşi talente şi aceleaşi înclinaţii. Planurile şi ideile lucrătorilor sunt diferite. Asocierea unor daruri diverse este necesară pentru succesul lucrării. Unii pot avea mai mult succes decât alţii în ocuparea unor poziţii. Lucrătorul căruia i s-a dăruit tact şi o abilitate ce îl face să fie potrivit într-un domeniu specific nu trebuie să îi acuze pe alţii pentru că nu sunt capabili să realizeze ceea ce el, probabil, realizează cu uşurinţă. Nu există oare lucruri pe care colegii lui le pot face cu mult mai mult succes decât el? – Lt 116, 1903. (Ev 103)

Diferite înclinaţii, diferite perspective. – Fiecare asociere în viaţă necesită exercitarea stăpânirii de sine, a răbdării şi simpatiei. Noi suntem atât de diferiţi din punct de vedere al înclinaţiilor, al obiceiurilor şi al educaţiei, încât modul fiecăruia de a privi lucrurile este diferit. Noi judecăm diferit. Înţelegerea adevărului şi ideile noastre despre felul în care trebuie trăită viaţa nu sunt aceleaşi în toate privinţele. Nu există doi oameni a căror experienţă să fie identică sub toate aspectele. Încercările unuia nu sunt încercările celuilalt. Datoriile pe care unul le consideră uşor de îndeplinit, pentru altul, pot fi extrem de complicate şi dificile. – MH 483 (1905)

Diversitatea înclinaţiilor în familie. – Adesea, în aceeaşi familie, există înclinaţii şi caractere foarte diferite; deoarece asocierea persoanelor cu temperamente diferite este în planul lui Dumnezeu. Dacă se întâmplă astfel, fiecare membru al casei trebuie să acorde atenţie simţămintelor celorlalţi şi să le respecte drepturile cu sfinţenie. În felul acesta, răbdarea şi consideraţia reciprocă vor fi cultivate, prejudecăţile vor fi atenuate, iar asprimile caracterului vor fi şlefuite. Armonia poate fi realizată şi asocierea diferitelor temperamente poate constitui un beneficiu pentru fiecare. – ST, 9 septembrie 1886. (CG 205)

Părinţii transmit înclinaţii. – Această responsabilitate le revine atât taţilor, cât şi mamelor. Ambii transmit în copiii lor propriile lor trăsături intelectuale şi fizice, înclinaţiile şi gusturile lor. – PP 561 (1890)

Înclinaţii ereditare. – Dumnezeu doreşte să ne ajutăm unii pe alţii prin manifestarea simpatiei şi a unei iubiri neegoiste. Există unii care au moştenit anumite trăsături şi înclinaţii temperamentale. Ei pot fi greu abordabili, dar cine dintre noi este fără greşeală? Aceşti oameni nu trebuie descurajaţi. Greşelile lor nu trebuie scoase în evidenţă în ochii tuturor. Domnul Hristos îi compătimeşte şi îi ajută pe cei ce gândesc greşit. El a suferit moartea pentru toţi oamenii şi de aceea nutreşte pentru fiecare un interes profund şi mişcător. – 9T 222 (1909)

O schimbare a stării de spirit. – Îndemnul „Vegheaţi şi rugaţi-vă” este repetat deseori în Scriptură. În vieţile celor ce ascultă acest îndemn, va exista o fericire profundă, care îi va binecuvânta pe toţi cei ce vin în legătură cu ei. Cei supăraţi şi lipsiţi de bună dispoziţie vor deveni amabili şi plăcuţi; cei mândri vor deveni umili şi condescendenţi. – CT 293 (1913)

Regularitatea şi ordinea îmbunătăţesc sănătatea. – Dacă îşi formează obiceiul regularităţii şi al ordinii, tinerii vor fi mai sănătoşi din punct de vedere fizic, spiritual şi intelectual şi vor avea o stare de spirit mai bună. – YI, 28 ianuarie 1897. (CG 112)

Înclinaţiile pot fi modificate. – Este un har faptul că Domnul le dezvăluie oamenilor defectele lor ascunse. El doreşte ca ei să-şi examineze în mod critic simţămintele şi motivaţiile complexe ale inimii lor, să descopere ceea ce este greşit, să-şi modifice înclinaţiile şi să-şi educe comportamentul. Dumnezeu doreşte ca slujitorii Lui să-şi cunoască bine propriile lor inimi. Pentru a-i conştientiza de starea în care se află, El îngăduie să vină asupra lor focul necazurilor, astfel încât să poată fi curăţiţi. – RH, 10 aprilie 1894. (ML 92)
O dispoziţie întunecată afectează eficienţa profesorului. – Cei care se ocupă de educaţia copiilor trebuie să fie conştienţi, mai mult decât oricare alte persoane, de efectele pe care le are îngăduirea unei dispoziţii rele, întunecate şi morocănoase, deoarece o asemenea stare de spirit îi va priva de simpatia elevilor lor; şi lipsiţi de simpatia acestora, nu pot spera să aibă nici un succes. Nu trebuie să întunecăm propria noastră viaţă şi vieţile altora cu umbrele propriilor noastre încercări. Avem un Mântuitor căruia putem să-I vorbim şi în urechile căruia putem să ne descărcăm de toate nemulţumirile. Dacă aşezăm asupra Lui toate grijile şi poverile noastre, munca nu ni se va mai părea atât de grea şi nici încercările atât de severe. – CT 233 (1913)

Asocierea voioşiei cu integritatea. – Religia lui Hristos cizelează toate asperităţile temperamentului şi şlefuieşte tot ce este aspru şi tăios în comportamentul nostru. Ea face ca manierele să devină atrăgătoare şi cuvintele amabile. Să învăţăm de la Domnul Hristos să îmbinăm înalta sensibilitate morală şi integritatea cu o stare de spirit voioasă. Cel mai puternic argument care ar putea fi adus vreodată în favoarea creştinismului este un creştin curtenitor şi amabil. – GW 122 (1915)

O alimentaţie necorespunzătoare afectează dispoziţia sufletească. – Mulţi îşi distrug buna dispoziţie datorită unei alimentaţii necorespunzătoare. Noi trebuie să fim tot atât de preocupaţi de învăţarea lecţiilor reformei sănătăţii, precum suntem în realizarea desăvârşită a studiilor noastre, deoarece obiceiurile pe care le adoptăm în acest domeniu ne ajută să ne formăm caractere pentru viaţa viitoare. Abuzurile produse asupra stomacului pot spulbera întreaga experienţă spirituală a unui om. – Lt 274, 1908. (DC 126)

Alimentele cu carne produc o stare de spirit iritabilă. – În pustie, Dumnezeu nu i-a privat pe evrei de surse alimentare cu carne doar pentru a-Şi dovedi autoritatea pe care o deţine, ci pentru binele lor, ca să-şi poată păstra sănătatea fizică şi morală. El ştia că folosirea alimentelor cu carne favorizează pasiunile instinctuale şi slăbeşte puterile intelectului. El ştia că satisfacerea poftei după carne le va scădea puterea morală şi le va induce o stare de spirit atât de iritabilă, încât armata lor numeroasă ar fi putut deveni insubordonată, iar poporul şi-ar fi pierdut înaltul simţ al obligaţiei morale şi ar fi refuzat să fie condus de legile înţelepte ale lui Iehova. – ST, 6 ianuarie 1876. (Te 160)

Zahărul şi dispoziţia sufletească. – Zahărul nu este benefic pentru stomac. El provoacă fermentaţie, iar aceasta întunecă mintea şi produce o stare de irascibilitate. – MS 93, 1901. (CD 327)

Atenuarea înclinaţiilor pervertite. – Progresul experienţei creştine este caracterizat de umilinţă, iar aceasta este rezultatul dezvoltării cunoaşterii. Toţi cei care sunt uniţi cu Hristos se vor îndepărta de nelegiuire.
În temere de Dumnezeu, vă spun: mi s-a arătat faptul că mulţi dintre voi vor pierde viaţa veşnică, deoarece clădesc speranţa cerului pe o temelie falsă. Dumnezeu vă lasă în voia propriilor voastre alegeri, „pentru a vă umili şi pentru a vă pune la încercare, ca să cunoaşteţi ce… se află în propriile voastre inimi”. Voi aţi neglijat Scriptura şi dispreţuiţi mărturiile, deoarece ele vă mustră păcatele care vă sunt dragi şi vă tulbură mulţumirea de sine.
Când Hristos este primit cu bucurie în inimă, asemănarea cu El se va dezvălui în viaţă. Acolo unde mândria era cândva predominantă, va domni umilinţa. Supunerea, condescendenţa şi răbdarea vor şlefui trăsăturile aspre ale acelor înclinaţii care în mod natural erau nestăpânite şi pervertite. Iubirea faţă de Isus se va manifesta în iubirea faţă de poporul Lui. Această iubire nu este sporadică şi spontană, ci liniştită, puternică şi profundă.
Viaţa creştinului va fi golită de orice prefăcătorie, liberă de orice sentiment artificial şi contrafăcut. Ea este sublimă, veritabilă şi statornică. Domnul Hristos este prezent în toate cuvintele creştinului. El este văzut în toate faptele lui. Viaţa radiază lumina ce vine de la Mântuitorul aflat în inima lui. Prin părtăşie cu Dumnezeu şi printr-o contemplare fericită a lucrurilor cereşti, sufletul este pregătit pentru cer şi se străduieşte să aducă şi alte suflete de partea Domnului Hristos. Mântuitorul nostru poate şi doreşte să facă pentru noi mai mult decât putem noi cere şi chiar mai mult decât gândim. – 5T, 49, 50 (1882)

Dumnezeu poate modela înclinaţiile. – Oricare ar fi înclinaţiile voastre, Dumnezeu este în stare să le modeleze astfel, încât să fiţi plăcuţi şi să vă asemănaţi cu Hristos. Printr-o credinţă vie, vă puteţi îndepărta de tot ce nu este în armonie cu voia lui Dumnezeu şi astfel puteţi aduce cerul în viaţa voastră chiar aici, pe pământ. Doriţi aceasta? Dacă doriţi, fiecare pas al drumului vostru va fi plin de lumină şi strălucire. – MS 91, 1901

O binecuvântare pentru bolnavi. – Pentru a aduce binecuvântarea asupra celor bolnavi, Domnul Se va folosi de starea de spirit plăcută şi de caracterul frumos. Adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu conţin o putere transformatoare şi sfinţitoare. Dacă sunt primite în inimă şi practicate, ele se vor dovedi o mireasmă de viaţă spre viaţă. Angajaţii instituţiilor noastre trebuie să fie astfel de oameni, încât lumina adevărului să strălucească în cuvintele şi faptele lor zilnice. Numai în felul acesta pot fi acceptaţi de către Domnul Hristos ca împreună lucrători cu El. – MS 69, 1909. (MM 173)

Armonia între oamenii cu înclinaţii diferite. – Armonia şi unitatea existente în relaţiile dintre oamenii cu diferite înclinaţii constituie cea mai puternică mărturie posibilă cu privire la faptul că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume pentru mântuirea celor păcătoşi. Este privilegiul nostru acela de a fi purtătorii unei asemenea mărturii. Dar, pentru a realiza lucrul acesta, trebuie să ne aşezăm pe noi înşine sub conducerea lui Hristos. Caracterele noastre trebuie modelate în armonie cu caracterul Lui, voinţa noastră trebuie subordonată voinţei Lui. Apoi, vom lucra împreună, fără a fi în pericolul de a intra în conflict. – 8T 242, 243 (1904)

O dispoziţie plină de mulţumire şi pace. – Între toate lucrurile preţuite, căutate şi cultivate de către oameni, nimic nu este mai valoros în ochii lui Dumnezeu decât o inimă curată şi o dispoziţie plină de mulţumire şi pace. – 4T 559 (1881)

Înclinaţiile nu se vor schimba la înviere. – Dacă doriţi să fiţi sfinţi în cer, mai întâi trebuie să fiţi sfinţi pe pământ. Trăsăturile de caracter pe care le dezvoltaţi în viaţă nu vor fi schimbate prin moarte şi prin înviere. Voi veţi ieşi din morminte cu aceleaşi înclinaţii pe care le-aţi manifestat în societate şi în căminul vostru. – Lt 18b, 1891. (AH 16)


68

Relaţii sociale

Un domeniu al educaţiei ce nu trebuie neglijat. – Sociabilitatea creştină nu este cultivată aproape deloc de către poporul lui Dumnezeu. Acest domeniu al educaţie nu trebuie neglijat sau trecut cu vederea în şcolile noastre. – 6T 172 (1900)

Avantajele sociale sunt talanţi. – Persoanele care au o mare putere de influenţă sunt responsabile înaintea lui Dumnezeu să exercite acest avantaj nu numai în favoarea prietenilor lor, ci şi în favoarea tuturor celor ce au nevoie de ajutorul lor. Avantajele sociale constituie un dar ce trebuie folosit spre binele tuturor celor ce se află în sfera noastră de influenţă. – COL 353 (1900)

Nu entităţi independente. – Elevii trebuie învăţaţi că ei nu sunt nişte entităţi independente, ci că fiecare este asemenea unei şuviţe care trebuie să se alăture altor şuviţe şi să formeze împreună o ţesătură. Cel mai potrivit loc în care poate fi învăţată în mod eficient această lecţie este căminul şcolii. Aici, elevii sunt înconjuraţi zilnic de ocazii care, dacă sunt folosite, îi vor ajuta într-o mare măsură în dezvoltarea sociabilităţii. Stă în puterea lor să folosească timpul şi circumstanţele pentru a-şi forma caractere care să le aducă succesul şi fericirea.
Cei care se închid în ei înşişi şi cei care nu sunt dispuşi să se lase atraşi în binecuvântarea altora prin asocieri prieteneşti pierd multe binecuvântări; deoarece, prin schimbul de experienţă, mintea devine mai rafinată şi mai strălucită; prin interacţiunile sociale, se formează relaţii şi se leagă prietenii al căror rezultat constă în unitate sufletească şi o atmosferă a iubirii, care sunt plăcute în ochii Cerului. – 6T 172 (1900)

Importanţa relaţiilor sociale. – Relaţiile sociale constituie calea prin care creştinismul intră în legătură cu lumea. Toţi bărbaţii sau femeile care au gustat iubirea lui Hristos şi au primit în inimă iluminarea divină sunt însărcinaţi de Dumnezeu să răspândească lumină pe calea întunecoasă a celor ce nu cunosc o altă cale mai bună… Puterea socială, sfinţită prin Spiritul lui Hristos, trebuie folosită pentru a câştiga sufletele pentru Mântuitorul. – 4T 555 (1881)

Sociabilitatea trebuie cultivată. – Când neglijăm privilegiul prieteniei, care ne încurajează şi ne conferă putere în slujba lui Dumnezeu, noi favorizăm producerea unei pagube. Adevărurile Cuvântului Său îşi pierd importanţa şi relevanţa în mintea noastră. Inimile noastre nu mai sunt iluminate şi trezite prin influenţa lor sfinţitoare, iar noi scădem din punct de vedere spiritual. Prin lipsa simpatiei reciproce, noi pierdem mult în asocierile pe care le realizăm în calitate de creştini. Cel care se izolează de alţii nu ocupă locul pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru el. Cultivarea trăsăturilor sociabilităţii din natura noastră umană ne aduce simpatia celorlalţi, iar aceasta constituie o sursă a dezvoltării şi puterii în slujba lui Dumnezeu. – SC 101 (1892)

Isus a fost deosebit de sociabil. – Întreaga viaţă a Mântuitorului a fost caracterizată de o bunăvoinţă dezinteresată şi de frumuseţea sfinţirii. El este modelul nostru de bunătate. Încă de la începutul lucrării Sale, oamenii au început să înţeleagă mai clar caracterul lui Dumnezeu. Isus a aplicat învăţăturile pe care le predica în propria Lui viaţă. El a demonstrat ce înseamnă a fi consecvent fără a fi fanatic şi obtuz, binevoitor fără a fi influenţabil, plin de compasiune fără a fi sentimental. Domnul era deosebit de sociabil: cu toate acestea, manifesta o rezervă care descuraja orice familiaritate nepoliticoasă. Cumpătarea Lui nu a condus niciodată la bigotism sau austeritate. El nu era asemenea lumii, dar era întotdeauna atent chiar şi faţă de nevoile celui mai neînsemnat dintre oameni. – CT 262 (1913)

Deschiderea socială şi demnitatea umană. – Simpatia şi deschiderea socială a lui Hristos dovedeau că El recunoştea demnitatea fiinţei umane şi Îl făceau un oaspete onorat la mesele vameşilor. Oamenii doreau din toată inima să devină vrednici de încrederea Lui. Pentru inimile lor însetate, cuvintele Lui erau o putere binecuvântată, dătătoare de viaţă. Ele trezeau noi imbolduri şi deschideau posibilitatea unei noi vieţi pentru aceşti renegaţi ai societăţii. – MH 26 (1905)

Ucenicii au învăţat adevăratele datorii sociale. – Domnul Hristos Şi-a învăţat ucenicii cum să se comporte în compania altora. El i-a instruit cu privire la îndatoririle şi regulile unei vieţi sociale adevărate, care sunt asemănătoare legilor Împărăţiei lui Dumnezeu. Prin exemplul Său, Domnul i-a învăţat ca, atunci când participă la o întrunire publică, să se abţină să spună ceva. Când se aflau la o masă festivă, conversaţia Lui era total diferită de tot ce auziseră în asemenea ocazii din trecut. Fiecare cuvânt pe care îl rostea Isus era o mireasmă de viaţă spre viaţă. El vorbea cu claritate şi simplitate. Cuvintele Lui erau ca nişte mere de aur într-un coş de argint. – RH, 2 octombrie 1900. (ML 190)

Să nu renunţăm la legăturile sociale. – Exemplul lui Hristos cu privire la felul în care Se interesa de nevoile omenirii ar trebui să fie urmat de toţi cei care vestesc Cuvântul Lui şi care au primit Evanghelia harului Lui. Noi nu trebuie să renunţăm la legăturile sociale. Nu trebuie să ne izolăm de semeni. Pentru a ajunge la toate categoriile sociale, este necesar să-i căutăm pe oameni acolo unde se află. Rareori se va întâmpla ca ei să ne caute şi să ne ofere acordul lor. Inimile oamenilor nu pot fi mişcate de adevărul divin numai de la amvoane. Există un alt câmp de lucru, mai umil, probabil, dar pe deplin promiţător. Acesta se află în casa celui sărman şi în reşedinţa celui bogat; în salonul spitalului şi la întrunirile sociale dedicate plăcerilor nevinovate. – DA 152 (1898)

Nevoia părtăşiei. – Pierderea simţită când oamenii se sustrag de la adunările poporului lui Dumnezeu nu este mică. În calitate de copii ai lui Dumnezeu, noi trebuie să ne găsim locul în fiecare adunare a lui Dumnezeu, unde poporul Lui este chemat să fie prezent şi unde este oferit Cuvântul vieţii. Toţi oamenii au nevoie de lumină, şi când aud şi acceptă mesajele preţioase ale cerului, prin slujitorii rânduiţi de Dumnezeu, primesc tot ajutorul necesar pentru a putea fi pregătiţi să reverse asupra altora lumina primită. – Lt 117, 1896

Educaţia modelează structura societăţii. – Educaţia dată tinerilor modelează întreaga structură socială. Pretutindeni în lume, societatea se află într-o stare de dezordine şi pretutindeni este necesară schimbarea. Mulţi consideră că facilităţile educaţionale mai bune, o abilitate mai mare şi metodele mai recente vor aşeza lucrurile în ordine. Ei pretind că acceptă şi descoperiri autentice; cu toate acestea, acordă Cuvântului lui Dumnezeu o poziţie inferioară în marea lucrare a educaţiei. Ceea ce trebuie să fie pe primul loc este subordonat invenţiilor omeneşti. – 6T 150 (1900)

Influenţa socială în cămin.* – Misiunea căminului se extinde dincolo de propriii lui membri. Căminul creştin este o parabolă ce ilustrează excelenţa adevăratelor principii ale vieţii. O asemenea ilustraţie va avea o puternică influenţă spre bine în lume. Influenţa unui cămin adevărat asupra inimilor şi vieţilor oamenilor este cu mult mai puternică decât orice predică ce ar putea fi ţinută. O dată ce tinerii pleacă din sânul unui astfel de cămin, lecţiile pe care le-au învăţat se răspândesc. Principiile nobile ale vieţii sunt introduse în alte familii şi o influenţă înălţătoare este exercitată în societate. – MH 352 (1905)

Sociabilitatea este un factor de influenţă puternic. – Bunătatea şi sociabilitatea creştină constituie factori de influenţă plini de putere în câştigarea simpatiei celor tineri. – CT 208 (17 septembrie 1902)

Structura vieţii sociale se cutremură. – Doctrina care susţine că omul este liber de ascultarea cerinţelor lui Dumnezeu a slăbit deja puterea responsabilităţii morale şi a deschis porţile unui potop de nelegiuire în lume. Neascultarea de lege, risipa şi corupţia morală năvălesc asupra noastră asemenea unui val uriaş. Satana lucrează în familii. Steagul lui flutură chiar şi în căminele aşa-zis creştine. Există invidie, bănuială, ipocrizie, înstrăinare, concurenţă, ambiţie, ceartă, trădarea celei mai sfinte încrederi, îngăduinţă faţă de pofte. Întregul sistem al doctrinelor şi principiilor religioase, care ar fi trebuit să constituie fundamentul şi structura vieţii sociale, pare a fi o construcţie aflată în mijlocul unui cutremur, pe punctul de a se prăbuşi. – GC 585 (1888)

Prevederile lui Dumnezeu pentru prevenirea nedreptăţii sociale. – Domnul doreşte să aşeze bariere în calea iubirii nestăvilite după averi şi putere. Acumularea continuă a bogăţiei de către o singură categorie socială va duce la mari rele, la sărăcirea şi degradarea celorlalte categorii. Dacă nu ar exista o anumită oprelişte, puterea celor bogaţi ar monopoliza totul, iar săracii, deşi în toate celelalte privinţe sunt pe deplin valoroşi în ochii lui Dumnezeu, ar fi priviţi şi trataţi ca fiind inferiori fraţilor lor mai prosperi.
Conştienţa acestei nedreptăţi ar trezi nemulţumirile claselor mai sărace. Ar exista un simţământ de disperare, care ar tinde să demoralizeze societatea şi ar deschide uşile pentru crime de tot felul. Rânduielile pe care le-a stabilit Dumnezeu erau destinate să promoveze egalitatea socială. Prevederea anului sabatic şi a jubileului repara, într-o mare măsură, tot ce fusese greşit în viaţa socială şi economică a naţiunii în acest interval de timp. – PP 534 (1890)

Stratificarea socială are scopul de a pune la încercare şi de a dezvolta caracterul. – Nu a fost în planul lui Dumnezeu ca sărăcia să dispară vreodată de pe pământ. El nu a prevăzut uniformizarea păturilor sociale, deoarece tocmai diversitatea ce caracterizează societatea umană constituie unul dintre mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru a pune la încercare şi pentru a dezvolta caracterul.
Mulţi au promovat cu entuziasm ideea că toţi oamenii ar trebui să se bucure în mod egal de binecuvântările trecătoare ale lui Dumnezeu, dar acest deziderat nu se află în planul Creatorului. Domnul Hristos a spus că săracii vor fi întotdeauna cu noi. Atât săracii, cât şi bogaţii sunt răscumpăraţi prin sângele Lui şi, de cele mai multe ori, în rândul celor ce se numesc urmaşi ai Lui, primii Îi slujesc cu toată inima, în timp ce aceia din a doua categorie se lasă atraşi fără încetare de bogăţiile pământeşti, iar Domnul Hristos este uitat. Grijile vieţii acesteia şi lăcomia după averi îi determină să piardă din vedere gloria vieţii veşnice. Dacă toţi ar ajunge egali din punct de vedere al posesiunilor pământeşti, aceasta ar fi cea mai mare nefericire ce s-ar abate asupra omenirii. – 4T 551, 552 (1881)

Dumnezeu şterge diferenţierile de rang. – Religia lui Hristos îl înalţă pe credincios în sfere mai înalte ale gândirii şi acţiunii şi, în acelaşi timp, îl înfăţişează înaintea întregului neam omenesc ca fiind obiectul cel mai de preţ al iubirii lui Dumnezeu, răscumpărat prin sacrificiul Fiului Său. La picioarele lui Isus, se întâlnesc atât cel sărac, cât şi cel bogat, cel învăţat şi cel ignorant, fără nici o deosebire în ce priveşte rangul sau avantajele lumeşti. Când privim la Cel străpuns de păcatele noastre, toate distincţiile pământeşti dispar.
Renunţarea la sine, umilinţa şi infinita compasiune a Aceluia care a fost înălţat mai presus de cer fac de ruşine mândria omenească, diferenţierile sociale şi iubirea de sine. Prin unirea tuturor celor ce sunt sfinţiţi prin adevăr, religia curată şi neîntinată dovedeşte valoarea principiilor ei de natură cerească. Ca suflete răscumpărate şi dependente în aceeaşi măsură de Cel care le-a răscumpărat pentru Dumnezeu, toţi oamenii se regăsesc în aceeaşi condiţie. – GW 330 (1915)

Un remediu pentru relele sociale. – Prosperitatea şi succesul lui Iosafat, în calitate de conducător, se datora în mare măsură prevederilor înţelepte care asigurau împlinirea nevoilor spirituale ale supuşilor lui. Ascultarea de Dumnezeu constituie sursa unor mari beneficii. În conformarea faţă de cerinţele divine, există o putere transformatoare care aduce pace şi bunăvoinţă printre oameni. Dacă învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu ar fi fost instaurate ca principii călăuzitoare în viaţa fiecărui bărbat şi a fiecărei femei şi dacă mintea şi inima s-ar fi supus puterii lui restrictive, relele care există acum în viaţa politică şi socială a naţiunilor nu şi-ar fi găsit locul. Fiecare familie ar fi constituit o sursă de influenţă care ar fi făcut ca bărbaţii şi femeile să dobândească o înţelegere spirituală mai profundă şi o putere morală mai mare, şi astfel, atât indivizii, cât şi naţiunile ar fi fost aşezate pe o temelie sigură. – PK 192 (1917)

Cultivarea sociabilităţii aduce fericire. – Cei care locuiau departe de tabernacol erau nevoiţi să călătorească mai bine de o lună de zile pentru a participa la sărbătorile anuale. Acest exemplu de devoţiune este menit să accentueze importanţa închinării religioase şi necesitatea subordonării egoismului şi a intereselor noastre lumeşti faţă de cele spirituale şi veşnice.
Când neglijăm privilegiul prieteniei, care ne încurajează şi ne întăreşte în slujba lui Dumnezeu, noi favorizăm o mare pierdere. Adevărurile Cuvântului Lui îşi pierd prospeţimea şi relevanţa în mintea noastră. Inimile noastre nu mai sunt luminate şi trezite de influenţa sfinţitoare, iar noi scădem din punct de vedere spiritual. Prin lipsa simpatiei reciproce, noi pierdem mult în asocierile pe care le realizăm în calitate de creştini. Cel care se izolează de alţii nu ocupă locul pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru el. Cu toţii suntem copiii aceluiaşi Tată şi depindem unii de alţii în realizarea fericirii. Cerinţele lui Dumnezeu şi nevoile omenirii ne îndatorează. Cultivarea sociabilităţii din natura noastră omenească constituie tocmai ceea ce ne aduce simpatia fraţilor şi ne conferă fericire şi satisfacţie în eforturile pe care le facem pentru a-i binecuvânta pe ceilalţi. – PP 541 (1890)

A nu fi guvernat de standarde omeneşti. – Nu voi înceta să prezint necesitatea ca fiecare om să facă tot ce poate mai bine, în calitate de creştin, în efortul lui de a se angaja într-un proces de educare pentru a-şi dezvolta intelectul, pentru a-şi lărgi capacitatea de gândire şi pentru a-şi forma un caracter nobil, până la limitele posibilităţilor omeneşti. În tot ce facem, trebuie să cultivăm o relaţie creştinească unii cu alţii. Să ne folosim toate resursele spirituale în vederea îndeplinirii unor planuri înţelepte, printr-o acţiune perseverentă. Darurile primite din partea lui Dumnezeu trebuie folosite pentru salvarea sufletelor. Relaţiile dintre noi nu trebuie guvernate de standarde omeneşti, ci de iubirea divină, acea iubire demonstrată în darul lui Dumnezeu pentru lumea noastră. – CT 256 (1913)
Dezvoltarea influenţei sociale pentru câştigarea sufletelor. – În mod deosebit, cei care au gustat iubirea lui Hristos trebuie să-şi dezvolte sfera de influenţă socială, deoarece, în felul acesta, pot câştiga suflete pentru Mântuitorul. Domnul Hristos nu trebuie ascuns în adâncul inimilor lor şi păstrat în mod egoist, asemenea unei comori sfinte şi dragi de care să se bucure în exclusivitate ei înşişi; iar iubirea lui Hristos nu trebuie manifestată numai faţă de cei care sunt pe placul lor.
Elevii trebuie învăţaţi cu privire la spiritul creştinesc ce se exteriorizează prin sociabilitate şi prin preocuparea binevoitoare faţă de cei care se află într-o situaţie mai strâmtorată decât ei, chiar dacă aceste persoane nu fac parte din cercul lor de prieteni. Isus a dovedit un interes plin de iubire faţă de familia omenească şi a răspândit lumina unei pietăţi voioase, indiferent de timpul şi locul în care Se afla. Elevii trebuie sfătuiţi să meargă pe urmele lui Isus, manifestând simpatia creştină, grija şi iubirea faţă de prietenii lor tineri şi străduindu-se să-i atragă la Isus. Domnul Hristos va fi în inimile lor asemenea unui izvor ale cărui ape se revarsă spre viaţă veşnică, înviorând sufletele tuturor celor ce vin în legătură cu ei. – 6T 172, 173 (1900)

Toţi suntem chemaţi să fim martori ai lui Isus. Puterea socială, sfinţită prin harul lui Hristos, trebuie investită în câştigarea sufletelor pentru Mântuitorul. Fie ca lumea să vadă că noi nu suntem absorbiţi în mod egoist în propriile noastre interese, ci dorim să le împărtăşim altora binecuvântările şi privilegiile noastre. Fie ca ei să vadă că religia noastră nu face din noi nişte persoane respingătoare şi dificile. Fie ca toţi cei ce declară că L-au găsit pe Hristos să slujească asemenea Lui pentru binele oamenilor. – DA 152 (1898)




69

Respingerea

Exagerarea dificultăţilor aparente. – Mulţi exagerează dificultăţile aparente şi apoi încep să se plângă şi să dea curs descurajării. Asemenea oameni au nevoie de o schimbare totală a vieţii. Ei au nevoie de auto-disciplinare, pentru a da dovadă de perseverenţă şi pentru a învinge toate sentimentele copilăreşti. Ei trebuie să înţeleagă că nu merită să-şi irosească viaţa în preocupări lipsite de însemnătate… Toţi oamenii trebuie să aibă o ţintă în viaţă. Coapsele minţii lor trebuie încinse şi gândurile lor trebuie educate, pentru a învăţa să se concentreze asupra obiectivelor şi să se orienteze spre ţintă. Mintea trebuie călăuzită pe căi drepte şi învăţată să urmeze planuri bine întocmite. În acest fel, fiecare pas făcut va fi un pas înainte… Succesul sau eşecul în viaţă depinde într-o mare măsură de maniera în care sunt disciplinate gândurile. – RH, 6 aprilie 1886

Nici un motiv pentru disperare. – Nimeni nu trebuie să se abandoneze într-o stare de descurajare şi disperare. Este posibil ca Satana să vină la voi cu sugestii cumplite, spunându-vă: „Cazul tău este fără speranţă. Situaţia ta este iremediabilă”. Dar există speranţă în Hristos. Dumnezeu nu ne lasă să biruim prin propriile noastre puteri. El ne cere să venim cât mai aproape de El. Oricare ar fi povara cu care ne trudim, care apasă greu asupra sufletului şi trupului nostru, El aşteaptă să ne elibereze. – MH 249 (1905)

Atenţie la autocompătimire. – Trebuie să fim atenţi la auto-compătimire. Nu îngăduiţi niciodată să se strecoare în sufletul vostru simţământul că nu sunteţi preţuiţi aşa cum ar trebui, că eforturile voastre nu sunt apreciate sau că lucrarea voastră este prea dificilă. Fie ca amintirea suferinţelor îndurate de Domnul Hristos pentru noi să aducă la tăcere orice murmurare. Noi suntem trataţi mai bine decât a fost tratat Domnul nostru. – MH 476 (1905)

Autocompătimirea distruge caracterele celor ce o nutresc şi exercită o influenţă care alungă fericirea celorlalţi. – MS 27, 1902. (MM 177)

Abilitatea de a suporta neglijarea. – Sufletul care iubeşte pe Dumnezeu se ridică deasupra ceţei îndoielii; el trăieşte o experienţă vie, luminoasă, vastă şi profundă şi devine umil, asemenea lui Hristos. Viaţa lui este consacrată lui Dumnezeu, ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. El va fi în stare să reziste încercării provocate de faptul că este neglijat, tratat rău sau respins, deoarece şi Mântuitorul lui a suferit toate aceste lucruri. Un asemenea creştin nu va fi iritat sau descurajat atunci când va fi presat de probleme, deoarece Isus nu a dat înapoi şi nici nu S-a lăsat pradă descurajării. Fiecare creştin adevărat va fi puternic, nu în virtutea propriei lui puteri sau a meritelor faptelor lui bune, ci în neprihănirea lui Hristos, care îi este atribuită prin credinţă. Este foarte important să fim umili şi smeriţi cu inima, să fim curaţi şi fără pată, aşa cum a fost Prinţul cerului când a umblat printre oameni. – RH, 3 decembrie 1889. (7BC 907)

A nu pune la inimă faptul că suntem neglijaţi. – Ceea ce ne distruge pacea este iubirea de sine. Când eul este viu, noi suntem gata să-l apărăm de insulte şi umilire; dar când eul este mort şi când viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, nu vom pune la inimă faptul că suntem neglijaţi sau jigniţi. Vom fi surzi la reproşuri şi orbi faţă de insulte şi dispreţ. – MB 16 (1896)

Descurajarea, un rezultat al lipsei de ocupaţie. – Adesea, simţămintele de descurajare sunt rezultatul lipsei de activitate. Mâinile şi mintea trebuie ocupate cu lucruri folositoare, uşurând poverile altora; iar cei care caută să-i ajute pe alţii vor fi ei înşişi binecuvântaţi. Lenevia şi lipsa de ocupaţie lasă timp pentru cultivarea unor suferinţe imaginare şi, deseori, cei ce nu trec prin încercări şi greutăţi reale le vor inventa pentru viitor. – ST, 23 octombrie 1884. (CH 629)
Un cuvânt de mângâiere pentru un băiat orfan. – Oh, lumea aceasta este o lume nepăsătoare şi egoistă! Rudele tale, care ar fi trebuit să te iubească şi să fie prietenoase, cel puţin datorită părinţilor tăi, dacă nu din dragoste pentru tine, s-au închis în egoismul lor şi nu au manifestat nici un interes pentru tine. Dar Dumnezeu este aproape de tine şi va fi mai iubitor decât ar putea fi oricare dintre rudele tale pământeşti. El va fi prietenul tău şi nu te va părăsi niciodată. El este tatăl celor fără părinţi. Prietenia Lui îţi va aduce pace şi te va ajuta să suporţi cu curaj şi răbdare marea ta pierdere.
Caută să-L faci pe Dumnezeu tatăl tău şi nu vei mai avea niciodată nevoie de un prieten. Vei întâmpina încercări, dar fii statornic şi străduieşte-te să-ţi îmbogăţeşti credinţa. Vei avea nevoie de har, dar ochii îndurători ai lui Dumnezeu veghează asupra ta, ca să poţi rezista. Roagă-te mult şi stăruitor, cu încrederea că Dumnezeu te va ajuta. Fereşte-te de un spirit irascibil şi capricios şi de tendinţa de a-i irita pe alţii. Ca să inspiri curaj, ai nevoie de virtutea răbdării. Caută sfinţirea inimii. Fii un creştin consecvent. Nutreşte dragoste faţă de curăţie, cultivă simplitatea umilinţei şi îngăduie ca toate acestea să se împletească cu viaţa ta. – 2T 314 (1869)

Nu vă simţiţi niciodată singuri. – Dacă Îl veţi accepta pe Isus ca Tovarăş şi Prieten pentru totdeauna, niciodată nu veţi fi nişte singuratici şi nu vă veţi simţi singuri. – Lt 4, 1885

Neglijenţa distruge sufletul. – Un suflet poate fi pierdut nu numai din cauza împotrivirii, ci şi din cauza neglijenţei. – DA 323 (1898)

Fiţi toleranţi unii cu alţii. – Trebuie să fim toleranţi unii cu alţii, amintindu-ne de propriile noastre căderi. Faţă de unii, trebuie să manifestăm compasiune, cu discernământ; alţii trebuie salvaţi cu teamă, împingându-i afară din foc. Nu toţi pot suporta aceeaşi disciplină rigidă. Nu toţi se pot adapta la ideile altora despre comportament. Temperamentele diferite şi mentalităţile diferite au nevoie de îngăduinţă. Dumnezeu ştie cum să Se poarte cu noi. Dar inima mea s-a îmbolnăvit când am văzut felul în care un frate îl trata pe un alt frate şi înclinaţia lui de a interpreta cuvintele celuilalt, pentru a-l acuza de ofensă…
Acum este un timp în care trebuie să ne dedicăm întru totul lucrării, nu să ne oprim pentru a ne pândi greşelile unii altora; ci fiecare să-şi cerceteze inima, să-şi mărturisească greşelile şi să-şi lase fraţii în grija Domnului. Fiecare va răspunde pentru propriile lui greşeli; şi, în timp ce unii sunt atât de preocupaţi să smulgă neghina din grădina fraţilor lor, în propria lor grădină, plantele otrăvitoare îşi adâncesc rădăcinile tot mai puternic. Fiecare să se străduiască să-şi păstreze propriul lui suflet şi să cultive un spirit fericit, mulţumit şi răbdător în cămin şi totul va fi bine. – Lt 12, 1863

Nu toţi gândesc la fel. – Cei care se ocupă de mintea altora trebuie să lucreze cu toată inima. Să ne amintim aceasta. Adesea, suntem ispitiţi să criticăm pe cineva care ocupă o poziţie mai înaltă, pe motivul că nu acţionează aşa cum credem noi că ar trebui. Dar cel care are atât de multe responsabilităţi de îndeplinit nu de critică are nevoie din partea colaboratorilor, ci de încurajarea, răbdarea, îngăduinţa şi rugăciunile lor. El are nevoie de prezenţa neîncetată a lui Hristos, deoarece nu beneficiază întotdeauna de sfatul unor oameni înţelepţi şi lipsiţi de prejudecăţi.
În confuzia multor griji şi solicitări, cel care poartă răspunderi poate face greşeli. Printre nenumăratele apeluri care-i solicită ajutorul, tu poţi avea impresia că cererea ta este neglijată. În această situaţie, adu-ţi aminte de poverile grele care apasă pe umerii aceluia despre care crezi că nu şi-a făcut datoria. Gândeşte-te că poate i-a fost imposibil să răspundă solicitării tale. Sau poate că ar fi fost o mare greşeală să răspundă acestei solicitări. – Lt 169, 1904

Domnul este alături de solii Săi. – Domnul doreşte ca toate fiinţele umane inteligente care se află în slujba Lui să se abţină de la orice acuzaţie sau opoziţie severă. Noi suntem învăţaţi să ne purtăm înţelept cu cei ce sunt în afara bisericii. Lăsaţi în seama lui Dumnezeu lucrarea de judecare şi condamnare. Domnul Hristos ne invită: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11,28. 29).
Toţi cei ce răspund invitaţiei lui Hristos vor lua jugul Său. Noi trebuie să manifestăm blândeţea şi umilinţa Domnului Hristos, indiferent de timpul sau locul în care ne aflăm. Dacă vom proceda astfel, Domnul va sta alături de solii Săi şi îi va face purtătorii glasului Său, iar cel care este purtătorul glasului lui Dumnezeu nu se va comporta astfel, încât să stârnească fiinţele omeneşti să spună cuvinte pe care Maiestatea cerului nu le-ar fi rostit niciodată în lupta împotriva diavolului. – Lt 38, 1894

Nu vă gândiţi la simţămintele neplăcute (sfat adresat unei persoane aflate într-un post de conducere). – Nu te gândi prea mult la simţămintele tale neplăcute. Ignoră-le. Dacă porneşti pe calea criticii şi a asprimii, vei deveni tot mai neînţelegător şi tot mai înclinat spre critică. Opreşte-te înainte de a începe. Nu oferi vrăjmaşului nici măcar un centimetru de teren în avans. – Lt 169, 1902



70

Spiritul de critică

Rezultatele spiritului de critică. – Trupurile noastre sunt alcătuite din ceea ce bem şi mâncăm, iar calitatea experienţei noastre spirituale depinde de hrana pe care o consumă şi o asimilează mintea. Mulţi devin anemici din punct de vedere religios, pentru că se gândesc fără încetare la defectele altora.
Domnul ne sfătuieşte: „Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească” (Filipeni 4,8). Dar cei ce sunt prea ocupaţi cu analizarea cuvintelor şi faptelor altora, pentru a descoperi ce este greşit sau discutabil, nu reuşesc să observe lucrurile plăcute şi bune. Ei nu consumă o hrană care conferă vitalitate spirituală şi creştere sănătoasă. – MS 4a, 1893

Respectul şi iubirea reciprocă. – Dacă ne concentrăm cu precădere asupra faptelor nedrepte şi lipsite de bunăvoinţă ale altora, vom considera imposibil să îi iubim aşa cum ne-a iubit pe noi Domnul Hristos; dar dacă gândurile noastre stăruie asupra iubirii şi milei minunate a lui Hristos faţă de noi, spiritul lui Hristos se va revărsa asupra celor din jur. Noi ar trebui să ne iubim şi să ne respectăm unii pe alţii, fără a ţine cont de greşelile şi nedesăvârşirile pe care nu le putem corecta. Să cultivăm umilinţa, smerenia şi răbdarea duioasă faţă de greşelile altora. Acestea vor dezrădăcina egoismul răutăcios şi ne vor face oameni inimoşi şi generoşi. – SC 121 (1892)

O lume ireală. – Este posibil să vă creaţi o lume ireală în minte şi să vă imaginaţi o biserică ideală, unde Satana nu ispiteşte pe nimeni la rău, dar perfecţiunea nu există decât în imaginaţia voastră. Lumea aceasta este căzută, iar biserica este reprezentată de un câmp în care creşte atât grâu, cât şi neghină. Ambele trebuie să crească alături, până la seceriş. Nu este rolul nostru acela de a smulge neghina, în conformitate cu considerentele înţelepciunii noastre omeneşti, pentru că, dacă am proceda astfel, sub influenţa sugestiilor lui Satana, am putea smulge grâul, crezând că este neghină. Înţelepciunea cerească va veni asupra celui blând şi smerit cu inima, iar această înţelepciune nu-l va îndemna să distrugă poporul lui Dumnezeu, ci să-l zidească. – Lt 63, 1893

Refacere şi vindecare. – Noi nu trebuie să căutăm greşelile altora cu scopul de a-i condamna, ci pentru a-i ajuta să-şi revină şi să se vindece. Vegheaţi în rugăciune, mergeţi înainte şi în sus, căutând să împărtăşiţi tot mai mult spiritul lui Isus şi să semănaţi sămânţa de-a lungul tuturor apelor. – Lt 89, 1894. (HC 185)

Satana promovează spiritul de critică. – Eul va nutri întotdeauna o imagine exagerată cu privire la sine. Îndată ce îşi pierd dragostea dintâi, oamenii încetează să păzească Legea lui Dumnezeu şi încep să se critice unul pe altul. Acest spirit va lupta pentru supremaţie fără încetare, până la sfârşitul timpului. Satana încearcă să-l promoveze, pentru ca fraţii, în ignoranţa lor, să caute să se devoreze unul pe altul. Dumnezeu nu este glorificat prin aceasta, ci este foarte dezonorat; Duhul lui Dumnezeu este rănit.
Satana jubilează, deoarece ştie că, dacă îi poate determina pe fraţi să se pândească unul pe altul în biserică şi în lucrare, unii vor fi atât de dezamăgiţi şi descurajaţi, încât îşi vor părăsi locurile. Aceasta nu este lucrarea Duhului Sfânt, ci o putere care vine din afară şi acţionează în adâncurile minţii şi în templul sufletului, pentru a-şi aşeza atributele în locul în care ar trebui să fie atributele lui Hristos. – GCB, 25 februarie 1895, p 338

Alungaţi departe de Isus. – Mulţi dintre cei care pretind că îi aduc pe oameni la Isus, în realitate, îi alungă departe de El. Iată motivul pentru care biserica este atât de slabă. Mulţi se lasă în voia spiritului de critică şi acuzare fără nici o reţinere. Prin exprimarea suspiciunii, a geloziei şi nemulţumirii, ei devin instrumentele lui Satana… Frivolitatea, îngăduinţa de sine, neglijenţa şi indiferenţa din partea aşa-zişilor creştini îndepărtează multe suflete de pe calea vieţii. – COL 340, 341 (1900)

Dependenţa de ceea ce este omenesc. – Domnul ştie că, dacă privim la oameni şi ne încredem în ei, vom tinde să depindem de ce este omenesc. Dumnezeu ne invită să ne bazăm pe El. Puterea Lui nu cunoaşte limite. Gândiţi-vă la Domnul Isus, la meritele şi la dragostea Lui, şi nu căutaţi să găsiţi defecte şi să stăruiţi asupra greşelilor pe care le-au făcut alţii. Concentraţi-vă atenţia asupra unor lucruri care să merite aprecierea şi consideraţia voastră; şi dacă sunteţi atât de inteligenţi încât descoperiţi erorile altora, fiţi şi mai inteligenţi, înţelegând şi apreciind binele. Dacă v-aţi cerceta pe voi înşivă, aţi putea găsi lucruri tot atât de nemulţumitoare ca şi acelea pe care le vedeţi la alţii. Prin urmare, să ne străduim fără încetare să ne întărim unii pe alţii în cea mai sfântă credinţă. – MS 151, 1898

Încercarea de a se apăra prin atac. – Nimeni să nu înceapă să-şi scuze propriile păcate prin dezvăluirea păcatelor altcuiva. Dumnezeu nu ne-a încredinţat nouă această lucrare. Fiecare trebuie lăsat să-şi umilească singur propria lui inimă, ca să poată ajunge la lumina cunoaşterii lui Dumnezeu. – MS 56, 1904

Consumarea nervilor cu lucruri fără însemnătate. – Cei care se critică şi se condamnă reciproc încalcă poruncile lui Dumnezeu şi reprezintă o ofensă la adresa Lui. Ei nu-L iubesc nici pe Dumnezeu, nici pe semenii lor. Fraţi şi surori, alungaţi din inimile voastre orice urmă de critică, suspiciune şi nemulţumire şi nu vă consumaţi nervii pentru lucruri fără însemnătate. Unii sunt atât de sensibili, încât nu se poate discuta cu ei în mod raţional. Fiţi foarte atenţi în privinţa păzirii Legii lui Dumnezeu şi nu vă întrebaţi dacă trebuie să o respectaţi sau să o încălcaţi. De aceea, Dumnezeu doreşte să fim atenţi cu privire la aceasta. – GCB, 1 aprilie 1903. (7BC 937)

Sfat adresat unuia care confundă mândria cu sensibilitatea. – Eşti întotdeauna gata să te justifici, motivând că eşti deosebit de sensibil, că te afectează profund şi că suferi foarte mult. Am văzut că toate acestea nu reprezintă o scuză în ochii lui Dumnezeu. Tu confunzi sensibilitatea cu mândria. Eul tău este proeminent. Când eul este crucificat, această sensibilitate a ta, adică mândria, va pieri; până atunci, nu te poţi considera creştin.
A fi creştin înseamnă a fi asemenea lui Hristos, a avea umilinţă, smerenie şi blândeţe, care te fac să suporţi contrazicerea fără să te înfurii şi fără să-ţi pierzi controlul. Dacă falsele scuze, în spatele cărora te ascunzi, ar putea fi date la o parte şi dacă ai putea să te vezi aşa cum te vede Dumnezeu, ai înceta să-ţi mai justifici eul şi ai cădea în umilinţă la picioarele lui Hristos, Singurul care poate îndepărta defectele caracterului tău şi te poate vindeca. – 2T 573 (1870)

O cercetare de sine onestă. – Dacă toţi creştinii şi-ar folosi capacităţile investigative pentru a-şi descoperi, în propriile vieţi, defectele pe care ar trebui să le descopere, în loc de a discuta despre greşelile altora, starea de sănătate a bisericii din zilele noastre ar fi mult mai bună.
Unii sunt gata să fie foarte cinstiţi, atunci când aceasta nu-i costă nimic; dar când viclenia este mai bine plătită, onestitatea este uitată. Viclenia şi onestitatea nu se pot asocia în aceeaşi minte. Cu timpul, fie va fi alungată viclenia, iar adevărul şi onestitatea vor prelua supremaţia, fie viclenia va fi cultivată, iar onestitatea va fi uitată. Acestea nu se pot asocia niciodată; ele nu au nimic în comun. Prima este un profet al lui Baal, cealaltă este adevăratul profet al lui Dumnezeu.
Când Domnul îşi va alege mărgăritarele, cel cinstit, onest şi deschis va fi privit cu plăcere. Îngerii făuresc coroane pentru asemenea oameni, iar aceste coroane de stele vor fi învăluite în splendoarea luminii care străluceşte de la tronul lui Dumnezeu. – 5T 96 (1882)

Rădăcinile amărăciunii. – Atunci când sunteţi atât de dispuşi să gândiţi şi să vă vorbiţi de rău unii pe alţii, când permiteţi ca rădăcinile amărăciunii să fie cultivate şi să răsară, influenţa voastră va alunga inimile departe de Hristos şi le va împietri în opoziţia faţă de spiritul plăcut al păcii şi unităţii. Îndepărtaţi fără întârziere toate aceste rele. Domnul Hristos ne spune: „Iubiţi-vă unul pe altul, aşa cum v-am iubit Eu” (Ioan 15,12). Lt 33, 1890
Credinţa Îl crede pe Dumnezeu pe cuvânt. – Credinţă înseamnă a-L crede pe Dumnezeu pe cuvânt. Aduceţi-vă aminte de aceasta. Fiul lui Dumnezeu pregăteşte un loc pentru fiecare dintre voi în reşedinţele cerului. Aduceţi-I mulţumiri pentru faptul acesta. Să nu credeţi că, dacă nu vă simţiţi în permanenţă voioşi, nu mai sunteţi copiii Lui. Cu umilinţă şi zel, angajaţi-vă în îndeplinirea lucrării pe care vă cere să o realizaţi. Preţuiţi fiecare ocazie de a înfăptui o lucrare prin care puteţi fi o binecuvântare pentru cei din preajma voastră. Fiţi hotărâţi să vă faceţi partea, pentru ca locul în care sunteţi să fie un loc pe care Dumnezeu să-l poată aproba şi binecuvânta. – Lt 246, 1908

Garanţia acceptării celui păcătos. – Prin bunătatea şi harul Domnului Hristos, cel păcătos trebuie ajutat să se bucure din nou de favoarea divină. Domnul Hristos îi caută şi îi cheamă zilnic pe oameni să se împace cu Dumnezeu. Braţele Sale sunt deschise, gata să primească cu drag nu numai pe cel păcătos, ci şi pe cel risipitor care fuge de Dumnezeu. Iubirea Sa, dovedită pe Calvar, constituie garanţia păcii, a iubirii şi acceptării celui păcătos. Spuneţi aceste lucruri în limbajul cel mai simplu cu putinţă, pentru ca sufletul întunecat de păcat să poată vedea lumina strălucitoare a crucii de pe Calvar. – Lt 15a, 1890. (1 SM 178, 179)

Vă voi da odihnă. – Domnul mi-a dat o solie pentru voi, şi nu numai pentru voi, ci şi pentru alte suflete credincioase care sunt încercate de îndoieli şi temeri cu privire la acceptarea lor de către Domnul Isus Hristos. Cuvântul Lui este: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu” (Isaia 43,1). Voi doriţi să-I fiţi plăcuţi Domnului şi puteţi să o faceţi prin credinţa în făgăduinţele Lui. El aşteaptă să vă urce în turnul unei experienţe pline de har şi vă îndeamnă: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmii 46,10). Aţi trecut prin perioade de nelinişte, dar Domnul vă spune: „Veniţi la Mine, … şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11,28). Bucuria în Domnul merită totul. „Iar ei sunt fericiţi”, deoarece au privilegiul de a fi în braţele iubirii nemuritoare. – Lt 2, 1913. (TM 516)

71

Fericirea

Acţiunea armonioasă a tuturor capacităţilor. – Activitatea armonioasă şi sănătoasă a tuturor capacităţilor trupului şi minţii conduce la fericire; cu cât aceste capacităţi sunt mai dezvoltate şi mai înnobilate, cu atât fericirea este mai nealterată şi pură. – RH, 29 iulie 1884. (CH 51)

Legătura dintre fericire şi sănătate. – Fericirea şi sănătatea sunt strâns legate, prima este imposibilă fără cea de-a doua. Pentru a-L slăvi pe Dumnezeu în trupurile noastre, este necesară o cunoaştere practică a ştiinţei vieţii umane. Prin urmare, este foarte important ca fiziologia să ocupe unul dintre primele locuri printre domeniile de studiu alese în vederea educării copiilor. Sunt foarte puţini cei care deţin un minimum de cunoştinţe despre structura şi funcţiile propriului lor orga-nism şi despre legile naturii legate de sănătate! Fără să ştie, mulţi plutesc în derivă, asemenea unei corăbii aflate pe mare, fără busolă sau ancoră; şi mai mult decât atât, nici măcar nu sunt interesaţi să înveţe cum să-şi păstreze starea de sănătate şi cum să prevină boala. – HR, august 1866. (CH 38)

Legea cauzei şi efectului. – Fericirea noastră este proporţională cu faptele lipsite de egoism şi inspirate de iubirea divină, deoarece planul de mântuire al lui Dumnezeu a stabilit o lege a cauzei şi a efectului. – ST, 25 noiembrie 1886. (WM 302)

Înfăptuirea binelui stimulează sistemul nervos. – Fiecare rază de lumină răspândită asupra altora se va reflecta asupra propriei noastre inimi. Toate cuvintele înţelegătoare şi amabile adresate celui întristat, toate faptele care uşurează poverile celui oprimat şi toate darurile care contribuie la împlinirea nevoilor semenilor noştri, înfăptuite spre slava lui Dumnezeu, vor aduce o binecuvântare asupra celui ce dăruieşte. Cei care lucrează în felul acesta respectă legea cerului şi se vor bucura de aprecierea cerului. Plăcerea de a face bine altora răspândeşte o atmosferă sufletească ce înviorează sistemul nervos, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi determină sănătatea mintală şi fizică. – 4T 56 (1876)

Fiecare este sursa propriei fericiri. – O viaţă trăită în Hristos este o viaţă liniştită. Simţămintele de insatisfacţie, nelinişte şi disconfort dovedesc absenţa Mântuitorului. Dacă Domnul Isus este primit în viaţă, aceasta se va umple de fapte bune şi nobile pentru Maestrul. Veţi uita să fiţi egoişti şi veţi trăi mai aproape de iubitul vostru Mântuitor; caracterul vostru va deveni asemenea caracterului lui Isus şi toţi cei din jur vor şti că aţi fost cu Isus şi că aţi învăţat de la El.
Fiecare om are în el însuşi sursa propriei fericiri sau nenorociri. Dacă doreşte, el se poate ridica deasupra simţămintelor de depresie ce caracterizează viaţa multora; dar, atâta timp cât este plin de sine, Domnul nu poate face nimic pentru el. Satana ne înfăţişează planuri ambiţioase pentru a ne întuneca simţurile, dar noi trebuie să păstrăm înaintea ochilor fără încetare „premiul înaltei chemări a lui Dumnezeu în Hristos Isus”. În această viaţă, sunt nenumărate fapte bune pe care le putem realiza. „Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci” (Daniel 12,3). – 5T 387, 488 (1889)

Cel mai puternic imbold omenesc. – Biblia înfăţişează înaintea ochilor noştri bogăţiile incredibile şi comorile nepieritoare ale cerului. Cel mai puternic imbold omenesc este imboldul spre căutarea fericirii, iar Biblia recunoaşte această dorinţă şi ne descoperă că întregul cer este alături de om în efortul de a găsi adevărata fericire. Ea ne dezvăluie condiţia prin care oamenii pot primi pacea lui Hristos şi ne vorbeşte despre un cămin al fericirii şi al strălucirii veşnice, unde nu vor mai fi lacrimi sau dorinţe nerostite. – Lt 28, 1888. (ML 160)

Creştinii se bucură de o fericire adevărată. – Dacă există un om care ar trebui să fie tot timpul mulţumitor, acela este urmaşul lui Hristos. Dacă este cineva care se bucură de o fericire adevărată, chiar în viaţa aceasta, acela este creştinul credincios. – Lt 18, 1859. (HC 201)

Noi ar trebui să fim cei mai fericiţi oameni de pe faţa pământului şi să nu-i cerem scuze omenirii pentru faptul că suntem creştini. – MS 17, 1893

Un prieten loial. – Isus este izvorul harului, sursa fiecărei făgăduinţe, esenţa fiecărei legi, viaţa fiecărei binecuvântări. Isus este substanţa, slava şi strălucirea, viaţa însăşi. „Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8,12). Prin urmare, calea regească pe care trebuie să meargă cei răscumpăraţi nu este învăluită în întunericul descurajării. Chiar dacă peregrinajul nostru ar putea fi dureros şi ne simţim singuri, nu suntem fără Isus. „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi” (Ioan 14,18). Să adunăm în inima noastră toate făgăduinţele scrise. Să le repetăm în timpul zilei, să medităm la ele noaptea şi să fim fericiţi. – Lt 7, 1892. (2SM 244)

Fericirea nu este determinată de voinţa eului. – Domnul Isus doreşte să fim fericiţi, dar nu putem fi fericiţi trăind după propria noastră voinţă şi urmând impulsurile propriilor noastre inimi… Opiniile şi particularităţile noastre sunt întru totul omeneşti şi nu trebuie tratate în mod uşuratic sau cu îngăduinţă. Eul trebuie crucificat, nu doar acum, ci zilnic; iar trupul, mintea şi sufletul trebuie subordonate voinţei lui Dumnezeu. Slava lui Dumnezeu şi desăvârşirea caracterului creştin trebuie să fie ţinta vieţii noastre. Urmaşii lui Hristos trebuie să imite starea de spirit a lui Isus… Asemenea lui Hristos este cuvântul de ordine; nu asemenea tatălui sau asemenea mamei, ci asemenea lui Isus Hristos – ascuns în Hristos, îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos, umplut de Spiritul lui Hristos. – Lt 25, 1882. (HC 29)

Fericirea egoistă este dezechilibrată. – Fericirea căutată din motive egoiste, departe de locul datoriei, este o fericire excentrică, sporadică şi efemeră. După ce dispare această stare de fericire, sufletul se umple de singurătate şi de tristeţe; dar, în slujba lui Dumnezeu, se află bucurie şi satisfacţie. Creştinul nu este lăsat să meargă pe căi nesigure; el nu este lăsat în voia regretelor şi a dezamăgirilor zadarnice. Chiar dacă nu beneficiem de plăcerile acestei vieţi, putem fi totuşi fericiţi, privind spre viaţa de dincolo. – SC 124, 125 (1892)

O inimă împăcată cu Dumnezeu. – Cauza ruinei multor căsătorii este pasiunea de a epata şi de a face paradă. Mulţi bărbaţi şi femei îşi propun să câştige bunuri materiale numai pentru a reuşi să creeze impresia că sunt mai bogaţi decât vecinii lor. Cu toate acestea, chiar dacă au succes în lupta lor disperată, ei nu sunt cu adevărat fericiţi. Adevărata fericire izvorăşte dintr-o inimă împăcată cu Dumnezeu. – MS 99, 1902. (7BC 941, 942)

Iubirea aduce fericire. – Din punct de vedere omenesc, banii înseamnă putere; dar din punct de vedere creştin, puterea constă în iubire. Principiul iubirii presupune putere intelectuală şi spirituală. Adevărata iubire are o eficienţă deosebită în facerea binelui şi nici nu poate face altceva decât binele. Ea împiedică apariţia neînţelegerilor şi frustrărilor şi aduce adevărata fericire. Adesea, bogăţia poate distruge şi poate corupe; forţa poate răni, dar calităţile adevăratei iubiri sunt adevărul şi bunătatea. – 4T 138 (1876)

Regula de aur făureşte fericirea. – „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7,12). Mântuitorul i-a învăţat pe oameni acest principiu pentru a-i face fericiţi, nu pentru a contribui la nefericirea lor; deoarece nu există altă cale prin care să poată veni fericirea. Dumnezeu doreşte ca bărbaţii şi femeile să atingă un nivel de vieţuire mai înalt. El le dăruieşte binecuvântările vieţii nu numai pentru a-i face capabili să adune averi, ci pentru a dezvolta însuşirile lor mai înalte, prin îndeplinirea lucrării pe care le-a încredinţat-o pentru lume – lucrarea de a căuta să cunoască şi să împlinească nevoile semenilor lor. Eforturile omului nu trebuie îndreptate spre realizarea intereselor lui egoiste, ci spre binele tuturor celor care se află în preajmă, binecuvântându-i prin influenţa şi prin faptele lui binevoitoare. Acesta este planul lui Dumnezeu, pe care l-a exemplificat pentru oameni în viaţa Domnului Hristos. – MS 132, 1902. (ML 165)

Fericirea trăită într-o activitate folositoare. – Nu contează cât de umilă este poziţia noastră sau cât de limitate sunt capacităţile noastre, noi avem de îndeplinit o lucrare pentru Maestrul. Capacităţile noastre se dezvoltă şi se maturizează prin exerciţiu. Dacă adevărul lui Dumnezeu arde în suflet, nu putem fi inutili. Fericirea pe care o vom experimenta, angajându-ne într-o activitate folositoare, va răsplăti fiecare efort, chiar în viaţa aceasta. Cine nu a trăit niciodată fericirea rezultată din efortul altruist în slujba Domnului Hristos nu poate înţelege despre ce este vorba. Bucuria aceasta este cu adevărat atât de curată şi de profundă, încât nu poate fi exprimată în cuvinte. – Lt 9, 1873. (HC 186)

Fericirea noastră este fericirea altora. – Domnul Hristos face din biserica Sa un templu frumos al lui Dumnezeu. „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu”, spune El, „sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18,20). Biserica Sa este locul unei vieţi sfinte, plin de diferite daruri şi înzestrat cu Duhul Sfânt. Fiecărui membru al bisericii de pe pământ i se încredinţează îndatoriri corespunzătoare şi fiecare trebuie să-şi descopere propria fericire, în fericirea celor pe care îi binecuvântează şi îi ajută. – ST, 1 martie 1910. (HC 164)

Beneficii pentru întregul organism. – Dacă mintea este fericită şi liberă, datorită conştienţei înfăptuirii binelui şi a satisfacţiei de a-i fi făcut pe alţii fericiţi, starea de mulţumire şi bună-dispoziţie se va răspândi în întregul organism, determinând o mai bună circulaţie a sângelui şi un tonus general benefic. Binecuvântarea lui Dumnezeu constituie o putere vindecătoare, iar cei ce excelează în facerea binelui vor primi o binecuvântare minunată atât din punct de vedere sufletesc, cât şi în circumstanţele vieţii. – CTBH 3, 1890. (ML 150)

Cei ce merg pe calea înţelepciunii şi a sfinţirii nu vor fi tulburaţi de regrete zadarnice pentru orele greşit folosite şi nici nu vor fi copleşiţi de descurajare şi teamă, aşa cum sunt unii, atunci când nu sunt ocupaţi în amuzamente uşuratice şi nefolositoare. – HR, martie 1872. (ML 150)
Fericirea aflată la îndemână. – Lumea este plină de fiinţe nemulţumite, care trec cu vederea fericirea şi binecuvântările care sunt la îndemâna lor şi caută fără încetare o fericire şi o satisfacţie pe care nu le vor trăi niciodată. Ei se află într-o permanentă aşteptare, gândindu-se la un bine cu mult mai mare decât cel de care beneficiază, şi sunt întotdeauna dezamăgiţi. Aceşti oameni cultivă necredinţa şi lipsa de recunoştinţă, până acolo încât trec cu vederea binecuvântările aflate chiar în faţa ochilor lor. Asemenea copiilor lui Israel care au primit mana din cer, ei nu întâmpină cu bucurie binecuvântările obişnuite ale vieţii de zi cu zi. – 2T 640 (1871)

Efectul amuzamentelor asupra minţii. – Amuzamentele excită mintea, dar va urma în mod sigur depresia. În schimb, munca folositoare şi exerciţiul fizic vor avea o influenţă cu mult mai benefică asupra minţii, vor fortifica muşchii, vor îmbunătăţi circulaţia şi se vor dovedi un mijloc foarte eficient pentru redobândirea sănătăţii. – HR, martie 1872. (ML 150)

Căutarea fericirii pe o cale greşită (sfat adresat unui tânăr). – Cu un an în urmă, noi am muncit pentru tine. Mi-au fost descoperite pericolele care te pândeau şi am fost dornici să te salvăm; dar vedem că nu ai avut puterea să duci până la capăt hotărârile luate… În luna iunie, în timp ce mă aflam la Battle Creek, din nou mi-a fost descoperit că tu nu faci nici un progres şi că aceasta nu se datorează faptului că nu ai beneficiat de o bună îndrumare. Tu nu găseşti plăcere în religie. Te-ai îndepărtat de Dumnezeu şi de neprihănire. Ai căutat şi continui să cauţi fericirea pe o cale greşită, în plăceri interzise; şi nu ai curajul moral să-ţi mărturiseşti păcatele şi să renunţi la ele, ca să găseşti iertare şi har. – 2T 291 (1869)

O conştiinţă curată şi aprobarea lui Dumnezeu în locul pasiunilor fireşti şi poftelor inimii. – Care este binele de care ar dori să ne lipsească Dumnezeu? El ar dori să ne lipsească de dorinţa de a ne lăsa în voia pasiunilor fireşti şi de poftele inimii. Nimeni nu se poate înfuria şi în acelaşi timp să trăiască pe placul lui Dumnezeu, păstrân- du-şi conştiinţa curată şi aprobarea divină. Dar suntem noi dispuşi să renunţăm la tendinţa de a ne înfuria? Oare satisfacerea pasiunilor noastre corupte ne va face mai fericiţi? În aparenţă, nu există restricţii cu privire la tendinţa de a ne înfuria.
Dar furia şi cultivarea unui temperament pervertit nu vor mări cu nimic satisfacţia noastră. Faptul de a da curs imboldurilor inimii fireşti nu contribuie la fericirea noastră. Vom deveni noi mai buni dacă tolerăm aceste imbolduri? Nu. Ele vor aduce întunericul în căminele noastre şi vor înmormânta fericirea noastră. Satisfacerea neînfrânată a poftelor noastre fireşti nu va face decât să ne prejudicieze sănătatea şi să ne distrugă organismul. De aceea, Dumnezeu doreşte să punem frâu poftei, să ne stăpânim pasiunile şi să ne păstrăm sub control întreaga noastră fiinţă. Iar El a făgăduit că, dacă ne vom angaja în această lucrare, ne va da putere să o îndeplinim. – 2T 590, 591 (1871)

Sănătate şi viaţă lungă. – Curajul, speranţa, credinţa, simpatia şi iubirea aduc sănătate şi lungesc viaţa. O minte mulţumită şi un spirit voios constituie sănătate pentru trup şi putere pentru suflet. „O inimă veselă este un bun leac” (Proverbe 17,22). – MH 241 (1905)

O persoană a cărei minte este liniştită şi satisfăcută în Dumnezeu se află pe calea ce duce la sănătate. – RH, 11 martie 1880. (ML 150)

Rezultatul ascultării de legile organismului. – Sănătatea, viaţa şi fericirea sunt rezultatul ascultării de legile naturale care ne guvernează trupurile. Dacă voinţa noastră se află în acord cu voinţa lui Dumnezeu, dacă Îi facem pe plac Creatorului nostru, El va păstra organismul omenesc într-o bună condiţie şi va reface puterile fizice, mintale şi morale, pentru a putea lucra prin noi spre slava Lui. Puterea Lui restauratoare se manifestă în trupurile noastre fără încetare. Dacă noi cooperăm cu El în această lucrare, sănătatea şi fericirea, pacea şi succesul vor fi nişte rezultate sigure. – MS 151, 1901. (1BC 1118)

Vindecare pentru bolnavi. – Bolnavii trebuie să se îndeletnicească cu ceva util şi să nu-şi ocupe mintea cu jocuri, care îi înjosesc în propriii lor ochi şi îi fac să creadă că viaţa lor este inutilă. Puterea voinţei trebuie menţinută activă, deoarece o voinţă activă şi bine direcţionată este un calmant deosebit de eficient al nervilor. Bolnavii ar fi mai bucuroşi dacă ar fi angajaţi în activităţi utile, iar recuperarea lor ar fi mult mai uşor de realizat. – 1T 557 (1867)

Viaţa la ţară şi fericirea (sfat adresat unei mame). – Este adevărat că la ţară nu vei fi întru totul scutită de griji şi de provocări; dar acolo ai putea evita multe rele şi ai putea închide uşa în faţa unui potop de ispite care ameninţă să invadeze mintea copiilor tăi. Ei au nevoie de preocupare şi varietate. Statul în casă le-a creat o stare de nelinişte şi neastâmpăr şi de aceea au ajuns să se asocieze cu băieţii de „gaşcă” de la oraş şi au primit o educaţie de stradă…
Viaţa la ţară ar putea fi foarte benefică pentru ei; iar viaţa activă din natură le va dezvolta sănătatea mintală şi fizică. Ei au nevoie de o grădină pe care să o cultive, unde să poată găsi atât un loc pentru amuzament, cât şi pentru desfăşurarea unei munci folositoare. Cultivarea florilor şi plantelor tinde să îmbunătăţească gusturile şi judecata, în timp ce familiarizarea cu creaturile frumoase şi folositoare ale lui Dumnezeu exercită o influenţă înnobilatoare şi înălţătoare asupra minţii, îndrumând-o spre Creatorul şi Domnul tuturor lucrurilor. – 4T 136 (1876)

Apărarea „drepturilor noastre”. – Este posibil ca aceia pe care îi iubim să vorbească sau să acţioneze în mod neatent, ceea ce ar putea să ne rănească profund. Dar nu a fost intenţia lor de a face aceasta, ci Satana exagerează efectul cuvintelor şi faptelor lor în mintea noastră şi astfel lansează proiectilele aflate în arsenalul său, pentru a ne străpunge inima. Dacă ne ambiţionăm contra celor despre care credem că ne-au jignit, nu facem decât să încurajăm ispitele lui Satana.
În loc să-I cerem lui Dumnezeu putere de a rezista în faţa lui Satana, noi acceptăm ca fericirea noastră să fie alungată, prin încercarea de a lupta pentru ceea ce numim „drepturile noastre”. Astfel, îi oferim lui Satana un avantaj dublu. Acţionăm mânaţi de simţămintele noastre de ofensă, iar Satana ne foloseşte ca agenţi ai săi, pentru a-i lovi şi descuraja pe cei care nu au avut nici o intenţie să ne jignească.
Uneori, o soţie ar putea să considere că pretenţiile soţului nu sunt rezonabile. Dar, dacă ar rămâne calmă şi ar evalua situaţia încă o dată, cu bunăvoinţă şi în lumina cea mai favorabilă cu putinţă, ar putea ajunge la concluzia că, renunţând la propriile ei preferinţe şi acceptând părerile soţului, chiar dacă sunt în conflict cu simţămintele ei, i-ar salva pe amândoi de nefericire şi le-ar oferi o mare victorie împotriva ispitelor lui Satana. – 1T 308, 309 (1862)

Dumnezeu îndepărtează piedicile din calea fericirii. – Dumnezeu doreşte fericirea noastră reală. Dacă există ceva în calea acesteia, El Se îngrijeşte să fie dat la o parte. Domnul va deturna planurile noastre şi va dezamăgi aşteptările noastre, trecându-ne prin eşecuri şi încercări, pentru a ne descoperi nouă înşine cine suntem… Cauza tuturor dezamăgirilor noastre este păcatul. Dacă dorim fericirea şi adevărata pace a minţii, păcatul trebuie îndepărtat. – Lt 29, 1879. (HC 81)

Unii nu vor fi fericiţi în cer. – Oare ar putea fi strămutaţi dintr-o dată în cer cei ale căror vieţi au fost trăite în răzvrătire împotriva lui Dumnezeu? Ar putea fi ei martorii stării sfinte de desăvârşire care există dintotdeauna acolo unde toate sufletele sunt pline de iubire, toate feţele strălucesc de fericire, cuprinse de muzica melodiilor înălţate spre slava lui Dumnezeu şi a Mielului, şi unde lumina care vine de la faţa Celui ce stă pe tron se revarsă în valuri neîntrerupte asupra celor răscumpăraţi? Ar putea cei ale căror inimi sunt pline de ură faţă de Dumnezeu, faţă de adevăr şi sfinţire să se asocieze cu oştile cereşti şi să li se alăture în cântecele de laudă? Ar putea ei să suporte slava lui Dumnezeu şi a Mielului? Nu, nicidecum. Acestora le-au fost acordaţi ani de probă, pentru ca ei să-şi poată forma caracterele pentru cer, dar nu au învăţat niciodată să iubească puritatea. Ei nu au învăţat niciodată limba cerului, iar acum este mult prea târziu.
O viaţă de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu i-a făcut nepotriviţi pentru cer. Puritatea, sfinţenia şi pacea cerului ar fi o tortură pentru ei; slava lui Dumnezeu ar fi un foc mistuitor. Ei ar dori cu disperare să fugă din acel loc sfânt. Nelegiuiţii ar întâmpina cu bucurie distrugerea, ca să fie ascunşi de faţa Celui care a murit pentru a-i răscumpăra. Destinul celor nelegiuiţi este determinat chiar de propria lor alegere. Excluderea lor din cer este expresia propriei lor alegeri şi este corectă şi plină de har din partea lui Dumnezeu. – GC 542, 543 (1888)

Vieţile voastre pot fi fericite. – Să ne încredem cu toţii în Dumnezeu. Croiţi-vă calea prin întunericul pe care Satana îl aruncă de-a lungul drumului vostru şi prindeţi-vă de braţul Atotputernicului Isus. Încredinţaţi cazul vostru în linişte în mâinile Sale. Rugăciunea voastră să fie: „Doamne, Îţi prezint cererea mea. Îmi pun încrederea în Tine şi Îţi cer binecuvântarea pe care Tu o consideri folositoare pentru prezentul şi viitorul meu şi pentru binele meu veşnic”. Când vă ridicaţi de pe genunchi, credeţi! Iar dacă vrăjmaşul vine la voi cu întunericul lui, cântaţi şi rostiţi credinţa şi veţi descoperi că aţi cântat şi aţi vorbit pentru voi, în lumină.
„Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4,4). Cei care procedează aşa trăiesc o viaţă fericită. Nici de pe buzele lor, nici dinăuntrul sufletului lor, nu va ieşi vreun cuvânt de nemulţumire, deoarece ei nu se consideră cu nimic mai buni decât alţii. Ascundeţi-vă în Isus Hristos; atunci, adevărul pe care l-a avut Dumnezeu de-a lungul tuturor timpurilor vă va pregăti pentru viaţa viitoare, nemuritoare. Dacă aveţi încredere în Cel Atotputernic, experienţa voastră nu va fi superficială, ci va fi o experienţă personală veritabilă. – MS 91, 1901

Fericirea crescândă spre eternitate. – Când intrăm prin Isus în odihnă, cerul începe aici. Noi răspundem invitaţiei Sale: „Veniţi şi învăţaţi de la Mine”; venind la El, începem viaţa veşnică. Cerul este o neîncetată apropiere de Dumnezeu prin Hristos. Cu cât stăm mai mult în cerul fericirii, cu atât mai multă slavă ni se dezvăluie; şi cu cât Îl cunoaştem mai bine pe Dumnezeu, cu atât mai intensă va fi fericirea noastră. Dacă umblăm cu Isus în viaţa aceasta, putem fi umpluţi de iubirea Lui şi mulţumiţi cu prezenţa Lui.
Noi putem primi aici atât cât este capabilă să cuprindă natura umană. Dar ce este aceasta, în comparaţie cu ceea ce va urma atunci? „Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va dogorî nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Apocalipsa 7,15-17). – DA 331, 332 (1889)


Secţiunea a XIV-a

Gândurile şi influenţa lor

72

Tiparele de gândire

Gândurile formează caracterul. – „Ceea ce gândeşte omul în inima lui, aceea este el” (Proverbele 23,7 KJV). Nenumăratele gânduri alcătuiesc istoria nescrisă a unei singure zile, iar aceste gânduri au o mare înrâurire în formarea caracterului. Gândurile noastre trebuie păzite cu stricteţe, căci un singur gând necurat lasă o urmă adâncă în suflet. Un singur gând rău exercită o influenţă rea asupra minţii. Prin cultivarea gândurilor curate şi sfinte, omul devine mai bun. Pulsul spiritual este accelerat şi puterea de a face binele este mărită. Aşa cum un strop de ploaie pregăteşte calea următorului strop, înmuind pământul, tot astfel, un gând bun pregăteşte calea pentru un alt gând bun. – YI, 17 ianuarie 1901. (MYP 144)

Puterea de a alege subiectele gândirii. – Stă în puterea fiecărui om să aleagă subiectele care îi ocupă gândurile şi îi modelează caracterul. – Ed 127 (1903)

Necesitatea efortului personal. – Nimeni, în afară de tine, nu poate să-ţi controleze gândurile. Succesul sau eşecul în lupta pentru atingerea celui mai înalt standard depinde în mare măsură de caracterul şi maniera în care sunt disciplinate gândurile. Dacă gândurile sunt bine păzite, aşa cum le îndrumă Dumnezeu zi de zi, mintea se va concentra asupra acelor subiecte care ne ajută la o mai mare devoţiune. Dacă gândurile sunt corecte, atunci, ca rezultat, cuvintele vor fi corecte; iar acţiunile vor avea acel caracter care aduce sufletului bucurie, mângâiere şi pace. – Lt 33, 1886. (HC 112)

Gândurile trebuie educate. – Gândurile trebuie educate. Încingeţi-vă coapsele minţii voastre, ca să lucreze într-o direcţie corectă şi după planuri bine alcătuite. Dacă veţi proceda astfel, fiecare pas va fi un pas înainte şi nici efortul, nici timpul nu se vor irosi în umblarea după idei vagi şi după planuri apărute la întâmplare. Trebuie să ne formăm o concepţie clară cu privire la scopul şi ţinta vieţii şi să păstrăm fără încetare în atenţie obiectivele valoroase. Gândurile trebuie educate zi de zi şi orientate spre ţintă, asemenea busolei spre poli. Fiecare să-şi stabilească ţinte şi obiective personale şi apoi să-şi îndrepte toate gândurile şi faptele spre realizarea dezideratelor stabilite. Pentru a aduce la îndeplinire ceea ce ne propunem, este nevoie de statornicie şi fermitate. – Lt 33, 1886. (HC 112)

Educarea gândurilor. – Adevărata disciplină a vieţii este constituită din lucrurile mici. Educarea gândurilor este esenţială. – MS 76, 1900

Educarea inimii şi stăpânirea gândurilor, în cooperare cu Duhul Sfânt, ne vor face capabili să ne controlăm vorbirea. În aceasta constă adevărata înţelepciune, care ne va conferi liniştea, mulţumirea şi pacea minţii. Contemplarea bogăţiilor harului lui Dumnezeu este o sursă a bucuriei. – Lt 10, 1894

Gândurile bune nu vin de la sine. – Fiecăruia dintre noi i s-a încredinţat o lucrare ce trebuie îndeplinită în mod perseverent. Gândurile bune şi hotărârile curate şi sfinte nu vin de la sine. Pentru a le avea, trebuie să ne luptăm. – RH, 28 noiembrie 1899

Supunerea gândurilor. – Dacă viaţa este supusă stăpânirii şi conducerii adevărului, puterea lui este nelimitată. Orice gând este făcut rob ascultării de Isus Hristos. Din vistieria inimii ies cuvintele alese şi potrivite. Vorbirea noastră trebuie supravegheată în mod special. Scriindu-i lui Timotei, apostolul Pavel spune: „Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus. Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat, păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi” (2 Timotei 1,13.14). – MS 130, 1897

Mintea trebuie stăpânită cu fermitate. – Tinerii trebuie să înceapă de timpuriu să cultive obiceiuri corecte în domeniul gândirii. Pentru a gândi sănătos şi pentru a nu-i îngădui minţii să se complacă în contemplarea lucrurilor rele, este necesară o adevărată disciplinare a gândirii. Psalmistul exclamă: „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!” (Psalmii 19,14).
În timp ce Dumnezeu lucrează asupra inimii prin Duhul Său cel Sfânt, omul trebuie să coopereze cu El. Gândurile trebuie păzite, reţinute şi îndepărtate de la contemplarea lucrurilor care nu fac altceva decât să întineze şi să slăbească puterile sufletului. Dacă dorim ca buzele noastre să exprime cuvinte acceptabile înaintea Cerului şi folositoare pentru semeni, gândurile noastre trebuie să fie sfinte şi meditaţia inimii să fie curată.
Domnul Hristos le-a spus fariseilor: „Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui” (Matei 12, 34.35). – RH, 12 iunie 1888

Păcatul vizibil este rodul gândurilor latente. – Momentul ispitei, în care cineva poate cădea într-un păcat grav, nu este momentul în care se naşte răul, ci doar momentul în care se dezvăluie sau se amplifică păcatul care era ascuns sau se afla în stare latentă în inimă. „Ceea ce gândeşte un om în inima lui, aceea este el”; deoarece din inimă „ies izvoarele vieţii” (Proverbele 23,7 KJV; 4,23). – MB 60 (1896)

Obligaţia de a ne controla gândurile. – În Predica de pe Munte, Hristos le-a prezentat ucenicilor Săi principiile esenţiale ale Legii lui Dumnezeu. El le-a spus ascultătorilor Săi că legea este încălcată la nivelul gândirii, înainte ca dorinţele rele să fie concretizate în fapte păcătoase. Noi avem obligaţia de a ne controla gândurile şi de a le aduce în supunere faţă de Legea lui Dumnezeu. Puterile nobile ale minţii ne-au fost date de Dumnezeu pentru a le folosi în cotemplarea lucrurilor cereşti. Cerul are resurse din belşug pentru ca sufletul să poată creşte continuu în viaţa spirituală. Există mijloace la îndemână care să ne ajute să creştem în cunoştinţă şi în virtute. – RH, 12 iunie 1888

Mintea needucată nu este motivată de principii înalte. – Dacă este lăsată să-şi urmeze propriile dorinţe, în mod natural, mintea firească va acţiona fără să ţintească spre scopuri înalte, neurmărind gloria lui Dumnezeu sau binele umanităţii. Gândurile sale vor fi îndreptate mereu spre rău… Duhul lui Dumnezeu produce o nouă viaţă în suflet, aducând gândurile şi dorinţele noastre în armonie cu voinţa lui Hristos. – RH, 12 iunie 1888 (HC 113)

Vrăjmaşul nu poate citi gândurile. – Vrăjmaşului sufletului nu-i este îngăduit să citească gândurile oamenilor; dar el este un observator foarte inteligent şi consemnează cu mare atenţie cuvintele; el cântăreşte acţiunile şi îşi adaptează cu îndemânare ispitele, pentru a se potrivi cu situaţiile celor care se aşază singuri sub influenţa lui. Dacă ne-am strădui să ne reprimăm simţămintele şi gândurile păcătoase şi nu le-am exprima în cuvinte sau acţiuni, Satana ar fi înfrânt; deoarece el nu şi-ar putea pregăti ispitele seducătoare astfel încât să se potrivească situaţiei. Dar cât de adesea, prin lipsa stăpânirii de sine, aşa-zişii creştini deschid uşa vrăjmaşului sufletelor! – RH, 22 martie 1887. (1SM 122, 123)

Tulburaţi de gânduri rele. – Mulţi sunt profund îngrijoraţi datorită gândurilor josnice şi degradante care le vin în minte şi nu pot fi alungate cu uşurinţă. Satana ne înconjoară cu îngerii lui răi şi, chiar dacă nu pot citi gândurile oamenilor, aceştia urmăresc cu atenţie cuvintele şi faptele lor. Satana profită de slăbiciunea şi defectele de caracter dezvăluite în felul acesta şi îşi concentrează ispitele acolo unde se manifestă cea mai mică putere de rezistenţă. El transmite sugestii rele şi inspiră gânduri lumeşti, deoarece ştie că în acest mod poate duce sufletul în robie şi condamnare. Cei care sunt egoişti, lumeşti, avari, mândri, căutători de greşeli sau dedaţi plăcerilor – toţi cei care cultivă erori şi defecte de caracter – sunt ispitiţi să manifeste îngăduinţă de sine, iar sufletele lor sunt conduse în afara căilor poruncite de Biblie, dar pe care Satana le face să pară atrăgătoare.
Pentru fiecare categorie de ispite există un remediu. În bătălia împotriva eului şi a naturii păcătoase, noi nu suntem lăsaţi să luptăm singuri, prin propriile noastre puteri limitate. Isus este un apărător puternic, un ajutor care nu ne părăseşte niciodată în nevoie… Mintea nu trebuie lăsată să rătăcească la întâmplare. Ea trebuie stăpânită şi educată să se concentreze asupra Scripturilor şi asupra subiectelor nobile şi veşnice. Pot fi memorate pasaje din Scriptură şi chiar capitole întregi, care să fie repetate atunci când suntem ispitiţi de Satana… Dacă Satana intenţionează să ne conducă mintea spre lucruri pământeşti şi senzuale, cea mai eficientă metodă de a-i rezista este aceea de a ne opune prin „stă scris”. – RH, 8 aprilie 1884

Unica sursă de siguranţă este o gândire corectă. – Este foarte important să fim conştienţi fără încetare atât cu privire la puterea înnobilatoare a gândurilor curate, cât şi la influenţa distrugătoare a gândurilor rele. Gândurile să ne fie îndreptate numai asupra lucrurilor sfinte. Ele trebuie să fie curate şi nobile, deoarece unica sursă de siguranţă pentru orice suflet este o gândire corectă. Trebuie să folosim fiecare mijloc pe care Dumnezeu l-a aşezat la îndemâna noastră, pentru a ne cultiva şi controla gândurile. Gândirea noastră trebuie adusă în armonie cu gândirea lui Dumnezeu. Adevărul Lui ne va sfinţi în întregime, trupul, sufletul şi spiritul. – Lt 123, 1904

Preocuparea faţă de lucrurile frivole. – Trebuie să depunem eforturi stăruitoare, pentru ca mintea noastră să ajungă la o stare de receptivitate faţă de impresiile Duhului Sfânt. Cei care îngăduie ca mintea lor să alerge fără încetare după lucruri frivole nu pot primi o lumină mai mare. Mintea trebuie să fie depozitara comorilor cerului şi a hranei care ne face în stare să creştem spiritual, ca să ne pregătească pentru un cer sfânt. – MS 51, 1912. (HC 284)

Mijloace necesare pentru înnobilarea gândurilor. – Dumnezeu a asigurat toate mijloacele prin care gândurile noastre să poată ajunge curate, sfinte, nobile şi înalte. El nu numai că a făgăduit să ne cureţe de toate nelegiuirile, ci ne-a pus la dispoziţie o bogăţie îndestulătoare a harului, care să ne atragă gândurile spre El şi să ne facă în stare să preţuim sfinţenia Lui. Trebuie ca noi să înţelegem că Îi aparţinem lui Hristos şi că trebuie să manifestăm caracterul Lui înaintea lumii. Prin harul ceresc, suntem îmbrăcaţi în neprihănirea lui Hristos, în haine de nuntă, şi suntem pregătiţi să luăm loc la ospăţul de nuntă. Noi devenim una cu Hristos, părtaşi ai naturii divine, purificaţi, înnobilaţi şi recunoscuţi drept copii ai lui Dumnezeu – moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Isus Hristos. – YI, 28 octombrie 1897

Feriţi-vă de tărâmul fermecat al lui Satana (sfat adresat unei familii egoiste). – Voi trebuie să vă feriţi de tărâmul fermecat al lui Satana şi să nu îngăduiţi minţii voastre să fie abătută de la loialitatea faţă de Dumnezeu. Prin Hristos, puteţi şi trebuie să fiţi fericiţi şi să deprindeţi obiceiul stăpânirii de sine. Chiar şi gândurile voastre trebuie aduse în supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu, iar simţămintele voastre să fie supuse conducerii raţiunii şi religiei. Imaginaţia nu v-a fost dată pentru a fi lăsată să rătăcească la întâmplare şi să-şi urmeze propriile ei căi, fără nici un efort de a fi înfrânată şi disciplinată.
Dacă gândurile sunt rele, simţămintele vor fi rele, iar gândurile şi simţămintele împreună alcătuiesc caracterul moral. Când ajungeţi să consideraţi că unui creştin nu i se cere să-şi controleze gândurile şi simţămintele, vă expuneţi influenţei îngerilor răi şi invitaţi prezenţa şi conducerea lor. Dacă cedaţi propriilor voastre impulsuri şi permiteţi ca gândurile voastre să alunece pe căile suspiciunii, îndoielii şi nemulţumirii, veţi fi printre cei mai nefericiţi dintre muritori, iar vieţile voastre se vor dovedi un eşec. – 5T 310 (1885)

Sfat adresat unei tinere, cu privire la pericolele construirii castelelor imaginare. – Trebuie să-ţi controlezi gândurile. Aceasta nu va fi o lucrare uşoară; tu nu o poţi îndeplini fără un efort serios şi perseverent. Cu toate acestea, Dumnezeu îţi cere să faci lucrul acesta; este o datorie care îi revine fiecărei fiinţe responsabile. Tu eşti răspunzătoare înaintea lui Dumnezeu pentru gândurile tale. Dacă te laşi în voia unei imaginaţii inutile, îngăduind minţii tale să stăruie asupra unor subiecte imorale, eşti, într-o anumită măsură, la fel de vinovată înaintea lui Dumnezeu, ca şi când gândurile tale ar fi fost transformate în fapte. Tot ceea ce împiedică înfăptuirea lor este lipsa ocaziei.
Visatul zi şi noapte cu ochii deschişi şi făurirea de castele imaginare constituie nişte obiceiuri dăunătoare şi extrem de periculoase. O dată înrădăcinate, îţi va fi aproape imposibil să le abandonezi şi să-ţi îndrepţi gândurile spre subiecte curate, sfinte şi nobile. Dacă doreşti să câştigi stăpânirea asupra minţii şi să împiedici gândurile inutile şi imorale să-ţi păteze sufletul, va trebui să devii o santinelă credincioasă a ochilor, urechilor şi a tuturor simţurilor tale. Numai puterea harului poate realiza o lucrare atât de vrednică de dorit. Tu eşti lipsită de putere în această privinţă. – 2T 561 (1870)

Înlocuiţi răul prin bine. – Faptul că mintea copiilor va fi umplută sau nu, la un moment dat, de gânduri şi sentimente curate şi sfinte depinde de alegerea părinţilor, dar în ce priveşte gusturile copiilor, acestea trebuie să fie disciplinate şi educate cu cea mai mare atenţie. Pentru ca obiceiurile şi gusturile copiilor să poată fi bine formate, părinţii trebuie să înceapă de timpuriu să dezvăluie Scripturile înaintea minţii lor aflate într-o continuă creştere… Elementele răului nu pot fi alungate decât dacă sunt înlocuite cu gânduri curate şi serioase. – RH, 9 noiembrie 1886. (HC 202)

Evitaţi să gândiţi negativ. – Fiindcă nu suntem ai noştri, deoarece am fost cumpăraţi cu un preţ, toţi cei care pretind că sunt creştini au datoria de a-şi păstra gândurile sub controlul raţiunii şi de a se strădui să fie voioşi şi fericiţi. Oricât de amară ar fi cauza suferinţei, ei trebuie să cultive un spirit liniştit şi împăcat în Dumnezeu. Cât de liniştitoare este pacea lui Hristos pentru sufletul împovărat şi cât de vindecătoare este liniştea aflată în Isus Hristos! Oricât de întunecate ar fi perspectivele, creştinii trebuie să cultive speranţa în mai bine. Prin descurajare nu se câştigă nimic, dar se pierde mult. În timp ce voioşia, resemnarea calmă şi pacea îi vor face şi fericiţi, şi sănătoşi pe cei din jur, vor constitui cea mai mare binecuvântare pentru cel care le împărtăşeşte. Tristeţea şi discuţiile despre lucruri dezagreabile încurajează situaţiile dezagreabile, aducând asupra celui ce le cultivă un efect nedorit. Dumnezeu doreşte să uităm toate aceste lucruri – să nu privim în jos, ci în sus, tot mai sus! – Lt 1, 1883

Pericolul de a stărui asupra lucrurilor pământeşti. – Dacă gândurile, obiectivele şi planurile voastre sunt îndreptate în întregime spre acumularea de lucruri pământeşti, toate preocupările, cercetările şi grijile voastre vor fi orientate asupra lumii. Frumuseţile cerului îşi vor pierde atracţia… Inima voastră se va dedica bogăţiei… Nu veţi avea timp să vă consacraţi studiului Scripturilor şi rugăciunii stăruitoare, ca să puteţi scăpa de cursele lui Satana. – RH, 1 septembrie 1910. (HC 200)

Schimbarea tiparelor de gândire. – Dacă minţii i s-a permis să se preocupe prea mult cu lucruri pământeşti, schimbarea tiparelor de gândire va fi o sarcină deosebit de dificilă. Prea adesea ceea ce văd ochii şi urechile, ne atrage atenţia şi ne absoarbe interesele. Dar, dacă dorim să intrăm în cetatea lui Dumnezeu şi să-L vedem pe Domnul Isus şi slava Lui, trebuie să ne obişnuim încă de aici să-L privim cu ochii credinţei. Cuvintele şi caracterul Domnului Hristos ar trebui să fie cât mai des subiectul gândurilor şi al conversaţiilor noastre şi trebuie să dedicăm zilnic un timp special pentru rugăciune şi meditaţie asupra acestor subiecte sfinte. – RH, 3 mai 1881. (SL 91, 92)

Un nivel de gândire mai înalt. – De când s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, omul s-a străduit fără încetare să făurească planuri care să-i aducă satisfacţia succesului şi să-i asigure fericirea. Dar a fost dezamăgit ori de câte ori a căutat să-şi umple mintea cu orice alt subiect în afară de Dumnezeu. Aveţi nevoie de un nivel de gândire substanţial mai înalt şi de obiective cu mult mai înalte decât cele pentru care v-aţi luptat în trecut. Dezordinea şi nedesăvârşirea cuvintelor şi caracterului omenesc pot fi restabilite numai prin Domnul Isus Hristos. De aceea, El trebuie să fie obiectul contemplaţiei şi al conversaţiei voastre. Dacă doriţi să înţelegeţi marele plan de răscumpărare, trebuie să aveţi un mod de gândire şi acţiune cu mult mai înalt. – MS 13, 1897

Legi ale gândirii şi simţămintelor. – Există o lege a firii, în virtutea căreia gândurile şi simţămintele sunt încurajate şi întărite, pe măsură ce sunt exprimate. Deşi cuvintele exprimă gândurile, este la fel de adevărat faptul că gândurile sunt determinate de cuvinte. – MH 251, 252 (1905)

Spre desăvârşirea caracterului. – O viaţă creştină va fi dezvăluită printr-un comportament creştin, prin cuvinte şi gânduri creştine. În Hristos există o desăvârşire divină a caracterului. – Lt 13a, 1879. (HC 184)

O nouă înzestrare cu putere. – Cei care Îi consacră lui Dumnezeu trupul, sufletul şi spiritul lor, curăţindu-şi gândurile prin ascultare de Legea Lui, vor primi fără încetare rezerve noi de putere fizică şi intelectuală. Inima va nutri o dorinţă fierbinte după Dumnezeu şi se va ruga stăruitor pentru capacitatea de a înţelege cu claritate rolul şi lucrarea Duhului Sfânt. Nu noi suntem cei care folosim Duhul Sfânt, ci Duhul Sfânt este Cel care ne foloseşte, modelând şi înnobilând toate însuşirile noastre. – TSS 106. (CSW 40)


73

Gândirea corectă*

Puterea gândirii este un dar încredinţat de Dumnezeu. – Mintea este un dar pe care ni l-a încredinţat Dumnezeu. Însuşirile minţii trebuie cultivate şi utilizate în mod înţelept, astfel încât să se dezvolte şi să devină puternice. Fiecare om are răspunderea de a-şi folosi talentele cu care a fost înzestrat într-o manieră care să aducă cele mai bune rezultate. Educarea minţii trebuie să conducă la evidenţierea şi promovarea celor mai bune resurse ale sufletului şi la dezvoltarea tuturor capacităţilor. Noi nu trebuie să ne mulţumim cu nişte standarde joase, ci să înaintăm în lucrare, escaladând, una după alta, culmile progresului. – Lt 106, 1901

Mintea să fie educată. – Mintea constituie cea mai valoroasă avuţie pe care o deţinem; dar este necesar ca aceasta să fie disciplinată prin studiu, meditaţie şi învăţătura primită în şcoala Domnului Hristos, cel mai mare şi mai demn de încredere educator al tuturor timpurilor. Lucrătorul creştin trebuie să se dezvolte. El trebuie să-şi clădească un caracter care să-l facă util; să se educe pe sine pentru a suporta greutăţile şi pentru a deveni un om ale cărui gânduri şi conversaţii sunt curate – un om care se abţine de la tot ce pare rău şi nu oferă nici un motiv de reproş în comportamentul său. El trebuie să fie sincer în inimă şi să nu se găsească vicleşug pe buzele lui. – RH, 6 ianuarie 1885

El [Hristos] a murit pentru mine, pentru ca eu să pot fi binecuvântat şi pentru ca bucuria Lui să rămână în mine. Aşadar, îmi păstrez mintea îndreptată spre El; o educ; o dezvolt; îmi stăpânesc limba; îmi controlez gândurile; îmi antrenez toate resursele, că să-mi pot ancora întreaga fiinţă în Isus Hristos. – MS 36, 1891
Fiecare însuşire a minţii… demonstrează că Dumnezeu nu a plănuit ca aceste capacităţi să rămână inactive, ci să fie utilizate. – 4T 411 (1880)

Gândirea corectă este unica sursă de siguranţă. – Unica sursă de siguranţă a unui suflet constă într-o gândire corectă. „Ceea ce gândeşte omul în inima lui, aceea este el” (Proverbele 23,7 KJV). Puterea stăpânirii de sine se dezvoltă prin exercitare. Ceea ce pare dificil la început devine uşor printr-o repetare constantă, până când gândurile şi acţiunile corecte devin o obişnuinţă. Dacă vrem, ne putem îndepărta de tot ce este ieftin şi inferior şi ne putem ridica la un standard mai înalt; noi putem fi respectaţi de oameni şi iubiţi de Dumnezeu. – MH 491 (1905)

O gândire al cărei centru este Hristos. – Ultimul vostru gând seara şi primul vostru gând dimineaţa trebuie să fie îndreptate spre Cel ce Se află în centrul speranţei voastre veşnice. – Lt 19, 1895. (HC 116)

Dezvoltarea unei atitudini pozitive. – Energia şi atitudinea pozitivă, fermitatea şi puterea care s-au manifestat în caracterul Domnului Hristos trebuie să se dezvolte în caracterul nostru, prin intermediul aceleiaşi discipline suportate de El. Şi harul pe care l-a primit Isus se află la dispoziţia noastră. – DA 73 (1898)

Efortul proporţional cu obiectivul propus. – Gândurile noastre trebuie să fie concentrate asupra lui Dumnezeu. Pentru a învinge tendinţele rele ale inimii noastre fireşti, este necesar efortul cel mai stăruitor. Eforturile noastre, renunţarea la sine şi perseverenţa trebuie să fie proporţionale cu valoarea infinită a obiectivului pe care dorim să-l atingem. Vom câştiga cununa vieţii numai dacă vom birui aşa cum a biruit Domnul Hristos. – MH 455 (1905)

A gândi pentru sine. – Dacă permiteţi ca altcineva să gândească pentru voi, abilităţile voastre vor descreşte şi energiile voastre vor fi risipite. Există mulţi oameni ale căror intelecte sunt pipernicite, deoarece au consimţit ca mintea lor să se preocupe cu lucruri de mică însemnătate. Voi trebuie să luptaţi cu probleme care solicită exercitarea celor mai înalte puteri ale minţii. – RH, 16 aprilie 1889

Cultivarea inimii în şcoala lui Hristos. – Cultivarea şi înnobilarea gândirii şi comportamentului pot fi realizate în şcoala Învăţătorului Divin, mai bine decât prin adoptarea oricărui set de reguli. Inundându-ne inima, iubirea lui Hristos ne modelează caracterul în asemănarea cu El. Această educaţie conferă o demnitate cerească şi un simţ al decenţei. Ea ne dăruieşte o dispoziţie plăcută şi un comportament amabil, care nu vor putea fi niciodată egalate de politeţea superficială a etichetei sociale. – Ed 241 (1903)

Necesitatea disciplinei mintale. – Abilitatea de a ne concentra gândurile asupra lucrului pe care îl realizăm la un moment dat constituie o mare binecuvântare. Tinerii temători de Dumnezeu trebuie să se străduiască să-şi îndeplinească sarcinile cu o deosebită responsabilitate, păstrându-şi gândurile pe căi drepte şi dându-şi toate silinţele pentru a obţine cele mai bune rezultate. Ei trebuie să-şi cunoască îndatoririle prezente şi să le aducă la îndeplinire fără a îngădui ca mintea lor să rătăcească. Acest gen de disciplină mintală va fi folositor şi benefic pentru întreaga viaţă. Cei care învaţă să gândească ori de câte ori îşi asumă realizarea unei lucrări, indiferent cât de neînsemnată ar putea să pară aceasta, vor fi nişte oameni de mare folos pentru lume. – YI, 20 august 1903. (MYP 149)

Legătura dintre idei. – Unele minţi se aseamănă mai degrabă cu un anticariat. Nenumărate frânturi de informaţii şi capete de adevăr sunt culese şi adunate acolo; dar ei nu ştiu cum să le prezinte într-o manieră clară şi coerentă. Ceea ce conferă valoare acestor idei este tocmai relaţia care se stabileşte între ele. Toate ideile şi toate declaraţiile trebuie să fie strâns legate între ele, asemenea verigilor dintr-un lanţ. Când un pastor expune în faţa auditoriului o mare cantitate de idei, fără a le alege şi aranja în ordine, lucrarea lui este pierdută, deoarece puţini sunt capabili să realizeze lucrul acesta. – RH, 6 aprilie 1886. (EV 648, 649)

De ce se degradează mintea. – Dacă scade nivelul de gândire al minţii omeneşti, aceasta se întâmplă, în general, deoarece este lăsată să se ocupe de fapte lipsite de valoare şi nu este solicitată şi provocată să caute adevărurile înalte şi nobile, care rămân pentru veşnicie. Societăţile literare exercită o influenţă aproape universală şi întru totul opusă pretenţiilor pe care le declară, afectând negativ cultura tinerilor. Lucrul acesta nu ar trebui să se întâmple, dar, pentru că sunt conduse de persoane nesfinte şi pentru că cei lumeşti doresc satisfacerea preferinţelor lor, inimile tinerilor nu se află în armonie cu Isus Hristos. Ei vor intra în rândurile vrăjmaşului şi nu vor fi mulţumiţi cu acel gen de recreaţie care ar putea să-i întărească şi să-i consolideze din punct de vedere spiritual, ca membri ai societăţii. Se dezbat subiecte ieftine, în care nu există nici mijloace de înălţare spirituală, nici surse de informare, ci numai amuzament. – MS 41, 1900

Preocuparea cu lucruri lipsite de importanţă. – În timpul orelor de veghe, mintea se află într-o continuă activitate. Dacă este ocupat cu lucruri lipsite de importanţă, intelectul va slăbi şi se va pipernici. Chiar dacă ar putea să apară scânteieri sporadice de inteligenţă, mintea nu va fi disciplinată pentru a susţine o gândire fermă şi consecventă. Există subiecte care necesită o cercetare serioasă… Preocuparea perseverentă cu subiecte de interes veşnic întăreşte mintea şi dezvoltă caracterul. – RH, 10 iunie 1884

Gândurile lasă urme adânci în suflet. – Feriţi-vă de tot ce poate fi rău. Păcatele obişnuite, oricât de nesemnificative ar putea fi considerate, vor prejudicia conştiinţa morală şi vor stinge impresiile interioare venite din partea Duhului lui Dumnezeu. Caracterul gândurilor îşi lasă urmele asupra sufletului şi toate conversaţiile josnice murdăresc mintea. Toate faptele rele îi distrug pe cei care le comit. Dumnezeu poate şi vrea să-l ierte pe păcătosul care se pocăieşte, dar, chiar dacă este iertat, sufletul rămâne pătat; iar capacitatea unei minţi curate de a produce gânduri înalte este distrusă. Sufletul poartă cicatricele păcatului până la sfârşitul timpului. De aceea, să căutăm acea credinţă care lucrează prin iubire şi purifică inima, ca să putem reprezenta înaintea lumii caracterul lui Hristos. – RH, 8 decembrie 1891. (FE 195)

Sufletul înconjurat de o atmosferă sfântă. – Să ne trăim religia în mod paşnic, prin urmare, nimeni nu trebuie să iasă în evidenţă într-o manieră ostentativă… Atunci vom străluci ca lumini în lume, fără zgomote sau conflicte. Nimeni nu trebuie să cadă, pentru că Îl avem cu noi pe Cel înţelept în sfat, minunat în faptă şi puternic în realizarea planurilor Sale. El lucrează prin agenţi nevăzuţi şi văzuţi, divini şi umani. Aceasta este o mare lucrare şi va fi împlinită spre slava lui Dumnezeu, dacă toţi cei ce sunt implicaţi în ea vor face ca faptele să corespundă cu mărturisirea credinţei lor. Curăţia gândirii trebuie cultivată ca o condiţie indispensabilă în activitatea de îndrumare a altora. Sufletul trebuie înconjurat cu o atmosferă curată şi sfântă, care va trezi viaţa spirituală a tuturor celor ce o împărtăşesc. – Lt 74. 1896. (SD 316)

Toate resursele fiinţei trebuie angajate (sfat adresat unei tinere femei). – Dacă sufletul nu este adus într-o stare de supunere faţă de voia lui Dumnezeu, viaţa lui nu poate fi susţinută. Toate resursele fiinţei trebuie angajate în împlinirea voinţei divine. Dacă gândurile noastre sunt îndreptate fără încetare spre Dumnezeu, vor fi călăuzite de iubirea şi puterea divină. Aşadar, draga mea copilă, trăieşte prin cuvintele ce vin de pe buzele lui Hristos. Fie ca Domnul să te călăuzească, să te întărească şi să te binecuvânteze. Mergi înainte şi ai încredere că, dacă Îi vei cere aceasta, ţi se va da. – Lt 339, 1905

Hristos schimbă gândurile. – Domnul Hristos a venit pentru a schimba cursul obişnuit al gândurilor şi sentimentelor omeneşti. – 1T 196 (1859)

Asemenea florilor care se întorc spre soare. – Îngăduiţi-i sufletului să fie atras şi înălţat către Dumnezeu, pentru ca El să ne poată învălui într-o atmosferă cerească. Noi putem rămâne atât de aproape de Dumnezeu, încât, în orice ispită neaşteptată, gândurile noastre se vor îndrepta în mod instinctiv spre El, aşa cum floarea se îndreaptă spre soare. – SC 99, 100 (1892)

Transformarea începe cu gândirea. – Cuvintele „vă voi da o inimă nouă” (Ezechiel 36,26) înseamnă „vă voi da o minte nouă”. Această schimbare a inimii este întotdeauna însoţită de o concepţie clară cu privire la datoria creştină şi de înţelegerea adevărului. Limpezimea concepţiilor noastre cu privire la adevăr va fi proporţională cu înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. – CT 452 (1913)

Pentru a ne folosi în mod corect puterile gândirii, avem nevoie de transformarea produsă de harul lui Dumnezeu. Putem gândi rău, putem continua să ne îndreptăm gândurile asupra unor lucruri discutabile, dar ce folos am avea? Întreaga noastră experienţă este modelată de lucrurile pe care le privim. Dar, privind la Isus, suntem schimbaţi în asemănarea cu El. Slujitorul lui Dumnezeu caută un obiectiv spre care să privească. Ochii sunt sfinţiţi, urechile sunt sfinţite, iar cei care îşi vor închide ochii şi urechile faţă de rău vor fi schimbaţi. – MS 17, 1894


74

Îndoielile

Taine pe care nu le putem pătrunde. – Cuvântul lui Dumnezeu, asemenea Autorului lui Divin, conţine taine care nu vor putea fi niciodată înţelese pe deplin de nişte fiinţe limitate. Pătrunderea păcatului în lume, întruparea Domnului Hristos, naşterea din nou, învierea şi multe alte subiecte aflate în Biblie constituie taine mult prea adânci pentru a fi explicate de mintea omenească sau măcar pentru a fi pe deplin înţelese. Dar noi nu avem nici un motiv să punem la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că nu putem înţelege tainele providenţei Sale.
În lumea naturii, suntem înconjuraţi în mod constant de taine pe care nu le putem pătrunde. Cele mai umile forme de viaţă constituie o problemă pe care nici cei mai înţelepţi filozofi nu o pot dezlega. Oare ar trebui să fim surprinşi de faptul că şi în lumea spirituală există taine pe care nu le putem înţelege? Dificultatea este cauzată în totalitate de slăbiciunea şi îngustimea minţii umane. Dumnezeu ne-a oferit în Scripturi dovezi suficiente cu privire la caracterul lor divin, iar noi nu trebuie să ne îndoim datorită faptului că nu putem înţelege toate tainele providenţei Sale. – SC 106, 107 (1892)

Posibilitatea îndoielii nu este îndepărtată. – Deşi a oferit dovezi substanţiale în favoarea credinţei, Dumnezeu nu va îndepărta niciodată toate motivele necredinţei. Toţi cei care caută cârlige de care să-şi atârne îndoielile le vor găsi. Iar cei care refuză să accepte şi să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, până când orice obiecţie va fi îndepărtată şi până când nu va mai exista nici o ocazie de îndoială, nu vor veni niciodată la lumină.
Neîncrederea în Dumnezeu este o roadă firească a inimii nerenăscute, care se află în vrăjmăşie cu El. Dar credinţa este inspirată de Duhul Sfânt şi va aduce rod numai dacă va fi cultivată. Nici un om nu poate ajunge puternic fără un efort hotărât. Dacă este încurajată, necredinţa se întăreşte; dar dacă, în loc de a stărui asupra dovezilor pe care Dumnezeu le-a oferit pentru a susţine credinţa lor, oamenii îşi permit să se preocupe de obiecţii mărunte şi întrebări fără rost, vor descoperi că îndoielile lor devin tot mai profunde. – GC 527 (1911)

Impactul argumentelor convingătoare. – Cei care doresc să se îndoiască vor găsi suficiente motive. Dumnezeu nu Şi-a propus să îndepărteze toate ocaziile favorabile necredinţei. El oferă dovezi care trebuie cercetate cu atenţie, cu o inimă umilită şi cu dispoziţia de a se lăsa învăţaţi şi toţi trebuie să ia decizii întemeiate pe argumente convingătoare. Pentru mintea sinceră, care doreşte să creadă, există suficiente dovezi oferite de Dumnezeu; dar cel care întoarce spatele argumentelor convingătoare, din cauza câtorva lucruri mărunte, pe care nu le poate pricepe cu mintea lui limitată, va fi lăsat să rămână în atmosfera rece şi îngheţată a necredinţei şi îndoielilor, iar credinţa lui va fi un eşec. – 5T 675, 676 (1889)

Nu vă încredeţi în simţăminte (sfat adresat unei persoane cuprinse de îndoială). – Marele plan al harului, alcătuit încă de la începutul existenţei, prevede ca fiecare suflet împovărat să se încreadă în iubirea lui Dumnezeu. Singura cale de a fi în siguranţă acum, când mintea ta este torturată de îndoială, este să nu te încrezi în simţămintele tale, ci să-ţi pui încrederea în Dumnezeul cel viu. Tot ce îţi cere Dumnezeu este să-ţi pui încrederea în El, acceptându-L ca pe un Mântuitor credincios, care te iubeşte şi îţi iartă toate greşelile şi erorile. – Lt 299, 1904

Nici un gând de îndoială să nu vadă lumina zilei. – Vegheaţi cu aceeaşi credincioşie cu care Avraam a vegheat jertfa, pentru ca vulturii şi păsările de pradă să nu mănânce din darul adus lui Dumnezeu pe altar. Fiecare gând de îndoială trebuie prevenit şi respins, deoarece, dacă va fi exprimat în cuvinte, ne va împiedica să vedem lumina. Cuvintele care exprimă onoarea adusă puterilor întunericului alungă întotdeauna lumina. Viaţa Domnului nostru cel înviat trebuie să se manifeste zilnic în noi. – Lt 7, 1892. (2SM 243)
Cel ce suferă de îndoială cronică este egocentric. – Este o mare nefericire să suferi de îndoială cronică, păstrându-ţi gândurile îndreptate fără încetare asupra propriului eu. Dacă priveşti spre sine, dacă eul este tema gândirii şi a conversaţiei tale, nu te poţi aştepta să ajungi asemenea chipului lui Hristos. Nu eul este mântuitorul tău. Tu nu deţii însuşiri răscumpărătoare în tine însuţi. „Eul” este un vas prea fragil pentru a purta credinţa ta. Vasul acesta se va scufunda într-un mod tot atât de sigur, pe cât de sigură este încrederea pe care i-ai acordat-o.
Singura cale de a fi în siguranţă este aceea de a te îmbarca pe corabia vieţii. Isus este Căpitanul ei şi nu a pierdut niciodată un pasager.
Cum ar putea cel descurajat de îndoială să aştepte ca inima să-i radieze de iubirea lui Hristos? Cum ar putea să se aştepte ca bucuria Lui să rămână în el şi să fie deplină, în timp ce îşi cultivă propriul caracter nedesăvârşit şi meditează la el? – Lt 11, 1897

Credinţă sau necredinţă. – Noi nu suntem conştienţi cât de mult pierdem prin necredinţă. Fără credinţă, am fi angajaţi într-o bătălie pierdută. Avem un Mântuitor care înţelege fiecare etapă a vieţii noastre. El cunoaşte descurajările noastre şi ştie cu precizie care este ajutorul de care avem nevoie. Domnul doreşte să ne încredem în El cu o credinţă care lucrează prin iubire şi purifică sufletul. – MS 41, 1908

Credinţa se dezvoltă în mijlocul împotrivirii; virtutea îşi adună puterile prin rezistenţa contra ispitei. – YI, aprilie 1873

Cultivarea credinţei. – Necredinţa nu beneficiază de nici o încurajare. Domnul Îşi manifestă harul şi puterea din nou şi din nou, iar acest fapt ar trebui să ne înveţe că exprimarea, cultivarea şi dovedirea credinţei sunt întotdeauna folositoare, oricare ar fi circumstanţele. Inimile şi mâinile noastre nu trebuie niciodată lăsate să-şi piardă energia din cauza sugestiilor insinuate de nişte minţi suspicioase, cărora le-am permis să semene în inimile noastre seminţele îndoielii şi ale neîncrederii. – Lt 97, 1898. (7BC 928)

Îndoiala provoacă boli nervoase. – Siguranţa aprobării lui Dumnezeu este aducătoare de sănătate. Ea întăreşte sufletul împotriva îndoielii, confuziei şi îngrijorării exagerate, care subminează atât de adesea energiile vitale şi provoacă cele mai grave şi mai devastatoare boli nervoase. Domnul a făgăduit în mod solemn că ochii Săi vor veghea asupra celor neprihăniţi şi urechile Sale vor asculta rugăciunile lor, în timp ce vor sta împotriva tuturor celor ce fac răul. Dacă alegem o cale care Îl determină pe Dumnezeu să ne stea împotrivă, vom face ca lucrarea noastră să devină foarte grea pe acest pământ. – RH, 16 octombrie 1883. (3BC 1146)

Nici o suspiciune nu trebuie să preia stăpânirea asupra minţii. – Nici o suspiciune sau neîncredere nu trebuie să preia stăpânirea asupra minţii noastre. Nici o teamă de măreţia lui Dumnezeu nu trebuie să ne tulbure încrederea. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să ne umilim pe noi înşine şi să trăim în smerenie. Domnul Hristos S-a dezbrăcat de haina împărătească şi a lăsat coroana regală pentru a Se alătura neamului omenesc şi pentru a demonstra că fiinţele umane pot ajunge desăvârşite. Îmbrăcat în veşmintele harului, El a trăit în lumea noastră o viaţă desăvârşită, pentru a ne dovedi dragostea Lui. Lucrarea Lui ar trebui să facă imposibilă lipsa credinţei în El. Domnul a coborât din poziţia înaltă pe care o avusese în curţile cerului, pentru a lua asupra Sa natura umană. Viaţa Lui a fost un exemplu cu privire la ceea ce ar putea fi vieţile noastre. Pentru ca nici o teamă de măreţia lui Dumnezeu să nu umbrească încrederea noastră în iubirea lui Dumnezeu, Domnul Hristos a devenit un om al durerii şi suferinţei. O inimă consacrată Lui va deveni asemenea unei harfe sfinte, din care răsună o muzică sacră. – Lt 365, 1904. (2SM 254)

Nici o scuză pentru a vorbi despre descurajare. – „Tatăl… ne-a izbăvit de sub puterea întunericului” (Coloseni 1,13). Dacă acest fapt este adevărat, ce scuză am avea pentru a vorbi despre descurajare, necredinţă şi îndoială – strângând întunericul în jurul nostru ca pe o manta? Să dăm la o parte umbrele întunecate ce ne învăluie, alungând influenţele lui Satana, autorul tuturor îndoielilor şi descurajării. Satana se străduieşte să învăluie cărările paşilor noştri în umbrele sale întunecoase. Dar credinţa noastră trebuie să străpungă norii întunecaţi ai îndoielii şi necredinţei şi să se prindă strâns de braţul lui Hristos, care Se află dincolo de aceştia. – MS 102, 1901

Cum respingea Ellen White umbrele îndoielii. – Când Satana îşi aruncă umbrele lui întunecoase pe calea paşilor mei, eu nu privesc la acestea şi nu vorbesc despre ele, deoarece aş aduce slavă lui Satana, vorbind despre el, despre puterea lui şi despre perioadele grele prin care trec. Nu, ci eu îmi croiesc drum înainte chiar prin mijlocul întunericului şi, prin credinţă, mă prind cu putere de braţul lui Isus Hristos. Privind la El, „suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă”. Vorbiţi despre credinţă. Fiecare cuvânt de îndoială pe care îl exprimăm constituie o sămânţă pe care o semănăm şi care va prinde rădăcini adânci în unele inimi. Noi nu dorim să rostim nici măcar un singur cuvânt de îndoială, deoarece prin aceasta îl slăvim pe Satana pentru puterea lui miraculoasă de a ne păstra în supunere faţă de el. Domnul Hristos m-a cumpărat cu un preţ şi m-a răscumpărat. Satana nu mai are nici o putere asupra mea. – MS 16, 1894

Idei false cu privire la Dumnezeu. – Satana jubilează când îi poate conduce pe copiii lui Dumnezeu în necredinţă şi descurajare. El se delectează să ne vadă îndoindu-ne de Dumnezeu şi punând sub semnul întrebării dispoziţia şi puterea Lui de a ne mântui. Satana simte plăcere atunci când ne temem că Domnul ar putea să ne facă un rău, în providenţa Sa.
Lucrarea lui Satana este aceea de a-L prezenta pe Domnul ca fiind lipsit de compasiune şi milă. El răstălmăceşte adevărul despre Dumnezeu şi umple mintea cu idei false cu privire la El; prea adesea, în loc să medităm la adevărul privitor la Tatăl nostru ceresc, noi ne concentrăm gândurile asupra greşitelor interpretări ale lui Satana şi Îl dezonorăm pe Dumnezeu prin lipsa încrederii în El şi prin murmurările îndreptate împotriva Lui.
Satana caută fără încetare să facă în aşa fel, încât viaţa religioasă să pară o viaţă nefericită. El doreşte ca religia să pară împovărătoare şi dificilă, şi când creştinul oferă o asemenea reprezentare în propria lui viaţă, devine, prin necredinţă, un susţinător al minciunilor lui Satana. – SC 116 (1892)
Închideţi uşa inimii în faţa ispitei. – Când diavolul vine cu îndoielile şi necredinţa lui, închideţi uşa inimii voastre. Închideţi-vă ochii, ca să nu fiţi absorbiţi de întunericul lui. Ridicaţi-vă privirile în sus. Acolo, puteţi vedea lucruri veşnice şi veţi avea o permanentă putere. Încercarea credinţei voastre este mult mai preţioasă decât aurul… Ea vă va da curaj în luptele Domnului, „căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva stăpânirilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6,12).
Satana pretinde supremaţia acestei lumi. El pretinde că noi suntem proprietatea lui. Deci, îi vom satisface pretenţiile? Nu. Eu sunt proprietatea altei Persoane. Eu am fost cumpărată cu un preţ, iar lucrarea mea este să-L slăvesc pe Dumnezeu în trupul şi sufletul meu. Eu nu am timp să vorbesc despre necredinţă. Există o credinţă despre care trebuie să vorbesc. Trebuie să-mi întăresc credinţa prin exercitare. Şi astfel, în timp ce înaintez pe temeiul făgăduinţelor lui Dumnezeu, credinţa mea se dezvoltă şi pot să înţeleg şi să cresc tot mai mult.
Binecuvântaţi, binecuvântaţi pe Isus. Eu Îl iubesc pentru că El este mângâierea, speranţa, şansa şi sursa de putere, atât pentru mine personal, cât şi pentru voi. Doresc să vă consideraţi proprietatea lui Dumnezeu. Întoarceţi-vă cu faţa către Muntele Sionului şi înaintaţi spre el. Fiţi plini de convingerea că acolo se află o comoară pe care puteţi să o aveţi. – MS 17, 1894

Un singur cuvânt de îndoială pregăteşte calea pentru următorul. – Un singur cuvânt de îndoială, o singură exprimare a unui gând rău pregătesc calea pentru multe altele de acest fel. Este asemenea semănatului care pregăteşte un seceriş şi puţini sunt cei care se pregătesc să-l adune cu grijă. – Lt 117, 1896

Seminţele îndoielii rămân îngropate. – Cei care sunt tulburaţi de îndoieli şi trec prin dificultăţi pe care nu le pot rezolva nu trebuie să învăluie şi alte minţi vulnerabile în aceeaşi confuzie. Unii şi-au exprimat propria necredinţă şi au transmis-o asupra altora, fără să aibă nici cea mai mică idee despre efectul produs. În anumite situaţii, impresiile negative au rămas îngropate în mintea altora mult timp, până când aceştia au început să se îndrepte pe o cale greşită şi să-i facă loc inamicului. Ca urmare, lumina lui Dumnezeu s-a retras, iar ei au căzut pradă puternicelor ispite ale lui Satana. Atunci, seminţele necredinţei, care au fost semănate cu atât de mult timp înainte, încep să răsară. Satana le cultivă şi aduc roade.
Tot ce vine din partea pastorilor, care ar trebui să stea în lumină, are o influenţă puternică. Şi dacă aceştia nu au rămas în mod constant în lumina clară a lui Dumnezeu, Satana i-a folosit ca agenţi ai săi, prin care şi-a lansat proiectilele distrugătoare asupra minţilor nepregătite să reziste în faţa influenţei pastorilor lor. – 1T 378 (1863)

Datoria de a crede. – Aveţi încredere în infailibilitatea cuvântului lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este credincios în împlinirea promisiunilor Sale. Aşa cum suntem datori să ne mărturisim păcatele, tot astfel suntem datori să credem că Dumnezeu Îşi va împlini făgăduinţa. Noi trebuie să-L credem pe Dumnezeu, aşa cum credem că o persoană va face exact ce a declarat că va face – să credem că Dumnezeu ne va ierta păcatele.
Cum putem şti că Domnul ne iartă cu adevărat şi cum putem dovedi profunda mulţumire pe care o avem în Domnul, harul şi dragostea pe care El ne-a asigurat că le va manifesta faţă de inima întristată, dacă nu credem în acelaşi timp cuvintele Sale? Oh, cât de mulţi trăiesc murmurând, păcătuind, căindu-se, dar întotdeauna sub simţământul apăsător al condamnării! Ei nu cred cuvântul Domnului. Ei nu cred că El va face ceea ce a spus că va face. – Lt 10, 1893

Cauza îndoielii – dragostea faţă de păcat. – Oricât de ascunsă ar fi, în cele mai multe cazuri, cauza îndoielii şi a scepticismului este dragostea faţă de păcat. Învăţăturile şi restricţiile Cuvântului lui Dumnezeu nu sunt binevenite pentru inima mândră şi iubitoare de păcat, iar cei care nu sunt dispuşi să asculte cerinţele Lui sunt gata să se îndoiască de autoritatea cuvântului. Pentru a ajunge la adevăr, trebuie să nutrim o dorinţă sinceră de a-l cunoaşte şi o dispoziţie a inimii de a-l asculta. Toţi cei care vor studia Biblia în acest spirit vor descoperi dovezile abundente aflate în Cuvântul lui Dumnezeu şi vor putea dobândi o înţelegere a adevărurilor care îi vor face înţelepţi pentru mântuire. – SC 111 (1892)

Cei ce nu veghează asupra propriei vieţi. – Cei care nu veghează asupra propriei lor vieţi cultivă îndoiala şi necredinţa. Ei trăiesc cu gândul că vieţile lor nu vor rezista testului Duhului lui Dumnezeu, atunci când Acesta le va vorbi prin Cuvântul Său sau prin mărturiile pe care le vor primi din partea Duhului Său prin Cuvânt. În loc de a căuta să ajungă mai întâi ei înşişi în armonie cu principiile Evangheliei, aceşti oameni găsesc greşeli şi îi condamnă chiar pe aceia pe care Dumnezeu i-a ales să se ocupe de pregătirea unui popor care să reziste în ziua Domnului. – MS 1, 1883. (1 SM 45)

Îndoielile susţinute sunt privite drept fapte sigure. – Metodele de educaţie larg răspândite nu corespund standardului unei adevărate educaţii. În lecţiile manualelor şcolare sunt strecurate dovezi ale necredinţei, iar scrierile sfinte ale lui Dumnezeu sunt aşezate într-o lumină discutabilă şi foarte îndoielnică. Astfel, mintea tinerilor se familiarizează cu sugestiile lui Satana. O dată acceptate, teoriile îndoielnice devin fapte sigure pentru cei care le susţin, iar cercetările ştiinţifice sunt derutante din cauza modului în care descoperirile sunt interpretate şi răstălmăcite. – YI, 31 ianuarie 1895. (MM 90)

Ce să facem cu îndoiala. – Voi răniţi inima lui Hristos când vă îndoiţi, în timp ce El ne-a oferit o asemenea dovadă a dragostei Sale, prin faptul că Şi-a dat viaţa pentru a ne salva, ca să nu pierim, ci să avem viaţa veşnică. El ne-a învăţat tot ce trebuie să facem. „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11,28). – Lt 10, 1893

Când căutăm să-i binecuvântăm pe alţii, îndoiala dispare. – Mulţi se plâng de îndoielile lor şi se lamentează că nu au nici o siguranţă cu privire la legătura lor cu Dumnezeu. Adesea, acest lucru se datorează faptului că ei nu fac nimic pentru cauza lui Dumnezeu. Să caute cu stăruinţă să-i ajute şi să-i binecuvânteze pe alţii, şi îndoielile şi nesiguranţa lor vor dispărea. – 5T 395 (1885)

Cei care vorbesc fără încetare despre îndoieli şi pretind să li se prezinte noi dovezi care să alunge norii necredinţei nu se întemeiază pe Cuvânt. Credinţa lor depinde de circumstanţe; se bazează pe simţăminte. Unica temelie pe care trebuie să zidească cei care doresc cerul trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu. – Lt 11, 1897

Cu cât vorbiţi mai mult despre întuneric, cu atât acesta devine mai dens (sfat adresat unui pastor cuprins de îndoială). – Am văzut îngerii lui Dumnezeu privind cu durere spre tine. Ei te părăsiseră şi se îndepărtau de tine întristaţi, în timp ce Satana şi îngerii lui râdeau de tine, exaltând. Dacă ai fi luptat împotriva îndoielilor tale şi nu l-ai fi încurajat pe diavol să te ispitească, vorbind despre necredinţa ta şi simţind plăcere să stărui asupra acesteia, nu ai fi atras spre tine un asemenea număr de îngeri căzuţi. Tu ai ales să discuţi despre întuneric; ai ales să insişti asupra lui; dar, cu cât vorbeşti mai mult despre întuneric şi cu cât te gândeşti mai mult la el, cu atât întunericul devine mai dens şi mai adânc.
Tu ai întors spatele fiecărei raze de lumină cerească şi o mare prăpastie s-a aşternut între tine şi Unicul tău ajutor. Dacă înaintezi pe calea pe care ai pornit, te aşteaptă blestemul şi nenorocirea. Mâna lui Dumnezeu te va opri într-o manieră care nu îţi va face plăcere. Mânia Lui nu va rămâne nepăsătoare. Dar acum, El te invită. Te cheamă să te întorci chiar acum la El, fără întârziere, şi Domnul te va ierta în harul Său şi va vindeca toate alunecările tale. Dumnezeu pregăteşte un popor deosebit. El îl va curăţa, îl va purifica şi îl va pregăti pentru înălţarea la cer. Tot ce aparţine firii pământeşti va fi îndepărtat din mijlocul preţioasei comori a lui Dumnezeu, până când aceasta va fi asemenea aurului curăţit de şapte ori prin foc. – 1T 430, 431 (1864)

Lăsaţi razele luminoase să risipească umbrele îndoielii. – Avem nevoie să fim umpluţi cu plinătatea lui Dumnezeu şi astfel vom avea viaţă, putere, har şi mântuire.
Cum putem obţine toate aceste binecuvântări? Domnul Hristos a murit pentru ca noi să le putem primi prin credinţa în Numele Lui. Atunci, de ce să rămânem ţintuiţi în cuiele de care ne agăţăm propriile noastre îndoieli? De ce să umplem încăperile minţii cu imaginile întunecoase ale necredinţei? De ce să nu lăsăm razele luminoase ale Soarelui neprihănirii să strălucească în cămările inimii şi ale minţii şi să risipească umbrele îndoielii? Să ne întoarcem la Lumină, la Isus, preţiosul nostru Mântuitor.
În loc să privim la căderile şi defectele unor fiinţe umane, să contemplăm caracterul Aceluia în care nu există nici o imperfecţiune. Isus este „mai marele între zeci de mii”, Cel „Prea iubit”. Nici un om nu trebuie să fie modelul nostru. Prin singurul Lui Fiu întâi născut, Dumnezeu ne-a dăruit un model desăvârşit şi, privind la El, vom fi schimbaţi după chipul Său. Să privim la Hristos, al cărui tron este mai presus de orice şi a cărui slavă umple templul. – Und MS 23


75

Imaginaţia Şi boala*

Imaginaţia conduce la forme severe de boală. – Mintea trebuie să fie controlată, deoarece exercită asupra sănătăţii cea mai puternică influenţă. Adesea, imaginaţia ne conduce pe căi greşite şi, dacă i se permite, conduce la forme severe de boală. Mulţi mor de boli care sunt, în cea mai mare parte, imaginare. Cunosc numeroase persoane care au adus asupra lor boli reale prin influenţa imaginaţiei. – 2T 523 (1870)

Mor oameni care ar fi putut să fie vindecaţi. – În preajma noastră se află mii de oameni bolnavi care mor, deşi ar putea fi vindecaţi şi ar putea trăi, dacă ar dori lucrul acesta, dar imaginaţia lor îi împiedică. Ei se tem că starea sănătăţii lor s-ar putea agrava dacă ar munci sau dacă ar face efort fizic, în timp ce tocmai aceasta este schimbarea de care au nevoie pentru a-şi redobândi sănătatea. Dacă nu fac exerciţii fizice, nu se vor putea vindeca niciodată. Ei trebuie să-şi exercite puterea voinţei, să se ridice deasupra durerilor şi slăbiciunilor, să se angajeze într-o activitate folositoare şi să uite de durerile de cap, de plămâni sau de spate. Neglijarea exerciţiului fizic, care să implice întregul trup sau numai o parte a acestuia, creează condiţii care favorizează boala. Lipsa activităţii oricăruia dintre organele trupului va fi urmată de o descreştere a mărimii şi puterii musculare şi va împiedica circulaţia sângelui. – 3T 76 (1872)

Imaginaţia poate controla diferitele părţi ale trupului. – Lipsa activităţii armonioase a organismului aduce boala. Imaginaţia poate controla diferitele părţi ale trupului şi le poate aduce în stare de suferinţă. Toate organele corpului trebuie să funcţioneze armonios. – MS 24, 1900. (MM 291)
Murind din cauza unei imaginaţii bolnave. – Odată, am fost chemată să vizitez o tânără femeie pe care o cunoşteam bine. Era bolnavă şi starea ei se înrăutăţea cu repeziciune. Mama ei dorea să mă rog pentru ea. Stătea acolo şi plângea, spunând:
– Sărmana copilă, nu mai poate trăi mult.
I-am luat pulsul. M-am rugat cu ea şi apoi i-am spus:
– Sora mea, dacă te ridici, te îmbraci şi pleci la munca ta obişnuită, la birou, starea de slăbiciune va dispărea în întregime.
– Chiar crezi că va dispărea? a întrebat ea.
– Cu siguranţă, i-am spus. Tu ţi-ai secătuit aproape în totalitate energiile vieţii, din cauza lipsei de activitate.
M-am întors către mamă şi i-am spus că, dacă nu se va convinge de greşeala pe care o face, fiica ei ar putea muri din cauza unei imaginaţii bolnave. Ea s-a învăţat să fie bolnavă. Acum, aceasta este o educaţie foarte nefericită. Dar eu i-am spus:
– Schimbă această situaţie, ridică-te şi îmbracă-te.
Ea m-a ascultat şi este în viaţă şi astăzi. – Lt 231, 1905. (MM 109)

Imaginaţia este afectată de boală. – Eşti o persoană deosebit de sensibilă, iar sentimentele tale sunt profunde. De asemenea, eşti foarte conştiincioasă şi nu cedezi opiniilor altora, decât dacă ţi se aduc argumente raţionale convingătoare. Dacă sănătatea ta nu ar fi fost afectată, ai fi putut deveni o femeie eminentă şi foarte folositoare. Dar, pentru că ai fost multă vreme bolnavă, imaginaţia şi gândurile tale au fost concentrate asupra propriei tale persoane, iar ca urmare, imaginaţia ţi-a afectat trupul. – 3T 74 (1872)

Biruinţa asupra unei imaginaţii bolnave. – Lumina care mi-a fost dată este că, dacă sora pe care aţi menţionat-o ar fi fost hotărâtă şi ar fi cultivat gustul pentru o hrană corespunzătoare, toate aceste perioade confuze ar fi dispărut. Ea şi-a exersat imaginaţia; vrăjmaşul a profitat de debilitatea ei fizică, iar mintea ei nu s-a angajat în mod hotărât să lupte împotriva greutăţilor vieţii de zi cu zi. Această soră are nevoie de un tratament sfinţitor al minţii, de mai multă credinţă şi de o implicare activă în slujba lui Hristos. De asemenea, trebuie să se angajeze într-o activitate folositoare care să necesite exerciţiul muşchilor. Exerciţiul fizic va fi pentru ea una dintre cele mai mari binecuvântări ale vieţii. Ea nu trebuie să fie o invalidă, ci o femeie sănătoasă, integră din punct de vedere mintal, pregătită să-şi îndeplinească bine şi cu nobleţe partea care-i revine.
Dacă această soră nu-şi va îndeplini partea care-i revine, nici un tratament, care i-ar putea fi prescris, nu-i va fi de nici un folos. Ea trebuie să-şi fortifice muşchii şi nervii prin efort fizic. Nu trebuie să fie o invalidă, deoarece este capabilă să desfăşoare o activitate serioasă şi utilă. Asemenea multor altor persoane, sora aceasta suferă de o imaginaţie bolnavă. Dar poate birui şi poate fi o femeie sănătoasă. Am fost nevoită până acum să adresez acest mesaj multor persoane, cu cele mai bune rezultate. – Lt 231, 1901. (MM 108, 109)

Angajarea puterilor voinţei. – Indolenţa constituie un mare rău. Bărbaţi, femei şi tineri se gândesc în permanenţă numai la ei înşişi şi cred că se află într-o stare cu mult mai gravă decât sunt în realitate. Ei îşi cultivă stările de indispoziţie, se gândesc la acestea şi vorbesc despre ele, până când ajung să pară total nefolositori. Mulţi au trecut pragul mormântului, deşi ar fi putut trăi şi ar fi trebuit să trăiască. Dacă ar fi rezistat înclinaţiei de a ceda în faţa neputinţelor şi de a fi învinşi de acestea, dacă şi-ar fi adunat toate puterile voinţei pentru a învinge, ar fi putut trăi şi ar fi putut binecuvânta lumea prin influenţa lor. – HR, iulie 1868

Eliberarea de păcat şi vindecarea bolilor. – În lucrarea vindecării, medicul trebuie să fie un conlucrător cu Hristos. Mântuitorul a slujit atât sufletului, cât şi trupului. Evanghelia pe care a predicat-o conţine o solie a vindecării spirituale, dar şi a vindecării trupeşti. Eliberarea de păcat şi vindecarea bolilor sunt legate una de cealaltă. Medicilor creştini le este încredinţată aceeaşi lucrare. Ei trebuie să se unească cu Hristos atât în împlinirea nevoilor fizice ale semenilor lor, cât şi în împlinirea nevoilor lor spirituale. Medicul trebuie să fie pentru bolnavi un sol al harului, care aduce vindecare trupului lor suferind şi eliberarea sufletului lor bolnav de păcat. – MH 111 (1905)

76

Decizia Şi voinţa

Puterea ce guvernează natura umană. – Voinţa constituie o putere ce guvernează natura umană, aducând toate celelalte însuşiri ale fiinţei în stăpânirea ei. Voinţa nu înseamnă dorinţa, preferinţele sau înclinaţia personală, ci puterea hotărâtoare care lucrează în copiii oamenilor ascultarea sau neascultarea de Dumnezeu. – 5T 513 (1889)

Totul depinde de acţiunea corectă a voinţei. – Cel ispitit trebuie să înţeleagă adevărata putere a voinţei. Ea este puterea ce guvernează natura umană – puterea de a decide sau puterea de a alege. Totul depinde de acţiunea corectă a voinţei. Dorinţa de a fi bun şi curat din punct de vedere moral este corectă, atâta timp cât este dusă la îndeplinire; dar, dacă ne limităm la aceasta, nu valorează nimic. Mulţi se vor prăbuşi în ruină, sperând şi dorind să biruie predispoziţiile rele. Ei nu se supun voinţei lui Dumnezeu. Ei nu aleg să-I slujească. – MH 176 (1905)

Izvorul tuturor acţiunilor. – Voinţa este izvorul tuturor acţiunilor voastre. O dată cu căderea în păcat, această voinţă, care constituie un factor atât de important în formarea caracterului unui om, a fost cedată controlului lui Satana; şi de atunci, Satana lucrează în fiinţa umană, pentru a-l determina să dorească şi să împlinească plăcerile lui, spre ruina şi nenorocirea omului.
Dar sacrificiul infinit al lui Dumnezeu, prin dăruirea lui Isus, prea iubitul Lui Fiu, Îi dă dreptul să declare, fără a încălca vreunul dintre principiile fundamentale ale guvernării Sale: „Supuneţi-vă pe voi înşivă sub conducerea Mea; daţi-Mi Mie voinţa voastră; smulgeţi-o de sub controlul lui Satana, iar Eu o voi lua în stăpânire; ca să pot lucra în voi atât voinţa, cât şi înfăptuirea”. Când Dumnezeu aşază în voi gândul lui Hristos, voinţa voastră devine voinţa Lui şi caracterul vostru este transformat în asemănare cu caracterul lui Hristos. – 5T 515 (1889)
Voinţa omului este agresivă. – Voinţa omului este agresivă şi luptă fără încetare să forţeze toate lucrurile pentru a-şi atinge scopurile. Dacă voinţa este aşezată de partea lui Dumnezeu şi acţionează corect, în viaţă vor apărea roadele Duhului; iar Dumnezeu a pregătit pace, cinste şi slavă pentru toţi cei care înfăptuiesc binele. – RH, 25 august 1896. (HC 153)

Imposibilitatea este cauzată de propria noastră voinţă. – Întreaga noastră viaţă Îi aparţine lui Dumnezeu şi trebuie dedicată slavei Sale. Harul Său va sfinţi şi va dezvolta fiecare însuşire a fiinţei. Nimeni să nu spună: „Eu nu îmi pot corecta defectele caracterului”; deoarece, dacă ajungeţi la o asemenea concluzie, veţi eşua în mod sigur în obţinerea vieţii veşnice. Imposibilitatea este datorată propriei voastre voinţe. Dacă nu vreţi, atunci nici nu puteţi învinge. Adevărata dificultate izvorăşte din degradarea inimilor nesfinţite şi din lipsa dispoziţiei de a vă supune conducerii lui Dumnezeu. – YI, 28 ianuarie 1897

Un calmant foarte eficient în liniştirea nervilor. – Prin exercitarea voinţei, mintea şi nervii se întăresc şi dobândesc un tonus plăcut. În multe cazuri, puterea voinţei se va dovedi un calmant foarte eficient în liniştirea nervilor. – 1T 387 (1863)

Satana se foloseşte de voinţa umană. – Dacă lui Satana i se permite să modeleze voinţa umană, el o va folosi pentru a-şi atinge scopurile... Satana stârneşte înclinaţiile rele, trezind pasiuni şi ambiţii nesfinte. El spune: „Toate aceste bogăţii, onoruri şi plăceri păcătoase ţi le voi da ţie”; dar condiţia lui este să renunţi la integritatea morală şi să-ţi pătezi conştiinţa. Astfel, el degradează însuşirile omului şi le aduce în robia păcatului. – RH, 25 august 1986. (HC 153)

Ispita solicită la maximum puterea voinţei. – Este privilegiul nostru, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, să fim fermi şi perseverenţi în mărturisirea credinţei, fără nici o şovăială. Uneori, puterea iscusită a ispitei pare să solicite până la extrem puterea voinţei noastre, şi a exercita credinţa în acea situaţie pare a fi total în contradicţie cu orice argument al raţiunii şi sentimentelor; dar voinţa noastră trebuie să rămână de partea lui Dumnezeu. Trebuie să credem că, în Isus, se află puterea şi reuşita veşnică... Ceas de ceas, trebuie să rezistăm pe poziţii, triumfători în Dumnezeu, puternici în puterea Lui. – Lt 42, 1890. (HC 124)
Educaţia copiilor nu se aseamănă cu dresura animalelor. – Educaţia copiilor în cămin sau la şcoală nu ar trebui să fie asemenea dresurii animalelor, deoarece copiii au o voinţă raţională, care trebuie învăţată să preia controlul tuturor puterilor lor. În cazul animalelor, se impune dresura, deoarece acestea nu au raţiune şi intelect. Dar mintea umană trebuie învăţată să-şi exercite stăpânirea de sine. Spre deosebire de animale, care au nevoie de un stăpân care să le conducă şi să le dreseze pentru a-i fi supuse, omul trebuie să înveţe să-şi exercite puterea conducătoare a minţii. Pentru animale, stăpânul înseamnă minte, judecată şi voinţă. – 3T 132 (1872)

Voinţa trebuie îndrumată, nu înfrântă. – Un copil poate fi educat într-o asemenea manieră, încât să nu-şi exercite niciodată propria voinţă, asemenea animalelor. Întreaga lui personalitate poate fi absorbită de personalitatea celui care îi coordonează educaţia; toate intenţiile şi scopurile voinţei lui sunt supuse voinţei profesorului. Copiii educaţi în felul acesta vor fi întotdeauna deficitari în exercitarea puterii morale şi a responsabilităţii personale. Ei nu au fost învăţaţi să acţioneze în mod raţional şi principial; dorinţele lor au fost controlate de către alţii, iar mintea lor nu a fost solicitată şi implicată, astfel încât să se dezvolte şi să se întărească prin exerciţiu. Aceşti copii nu au fost îndrumaţi şi disciplinaţi în conformitate cu propriile lor particularităţi şi aptitudini mintale, pentru a-şi folosi şi dezvolta calităţile predominante atunci când va fi necesar.
Profesorii nu trebuie să se oprească doar la evidenţierea şi dezvoltarea calităţilor copiilor, ci să acorde atenţie şi trăsăturilor mai puţin dezvoltate, astfel ca toate însuşirile lor să fie exercitate în mod armonios şi să crească pas cu pas, pentru ca mintea să poată atinge un potenţial maxim şi echilibrat. – 3T 132 (1872)

Nu prejudiciaţi nici una dintre puterile voinţei. – Lucrarea de „înfrângere a voinţei” este opusă principiilor Domnului Hristos. Voinţa copilului trebuie îndrumată şi educată. Nu prejudiciaţi nici una dintre puterile voinţei, deoarece fiinţa umană are nevoie de ele în întregime; dar oferiţi-le o îndrumare corespunzătoare. Trataţi-le cu duioşie şi înţelepciune, ca pe o comoară sacră. Nu sfărâmaţi voinţa, ci, prin învăţare şi printr-un exemplu veritabil, supuneţi-o unui proces de formare şi modelare, până când copilul va ajunge suficient de matur pentru a-şi asuma responsabilităţi. – CT 116 (1913)

Profesorul să nu fie un dictator. – Cei egoişti, iritabili, dictatoriali şi aspri, care nu acordă nici o atenţie simţămintelor altora, nu ar trebui să fie niciodată angajaţi ca profesori. Influenţa lor asupra elevilor va fi distrugătoare, modelându-le personalitatea după propriul lor caracter şi perpetuând în felul acesta răul. Dacă unii băieţi vor fi neascultători, persoanele autoritare vor încerca să le strivească voinţa; dar Domnul Hristos nu a autorizat o asemenea manieră de tratare a greşelilor. Cu înţelepciune cerească, cu umilinţă şi blândeţe, profesorii pot reuşi să îndrume voinţa elevilor şi îi pot conduce pe calea ascultării; dar nimeni să nu-şi imagineze că elevii pot fi atraşi prin ameninţări. Noi trebuie să lucrăm aşa cum a lucrat Domnul Hristos. – TSS 80, 81 (1900). (CSW 174, 175)

O voinţă împărţită este o cursă. – Fiecare tânăr trebuie să-şi cultive capacitatea de a lua decizii. Starea de indecizie este periculoasă şi va duce la ruina multor tineri. Dacă nu veţi fi hotărâţi, temeliile caracterelor voastre vor rămâne zidite pe nisip. Există unii care au nefericirea de a se afla întotdeauna de o parte greşită, în timp ce Domnul doreşte ca ei să fie oameni loiali, care să poată distinge binele de rău. – MS 121, 1898

Două elemente de caracter. – Tăria caracterului constă în două elemente – puterea voinţei şi puterea stăpânirii de sine. Mulţi tineri confundă pornirile puternice ale pasiunii cu tăria de caracter, dar, în realitate, cel stăpânit de propriile pasiuni este un om slab. Măreţia veritabilă şi nobleţea unui om se măsoară prin forţa sentimentelor stăpânite, nu prin forţa sentimentelor care îl stăpânesc. Omul cel mai puternic este cel care îşi iartă vrăjmaşii, stăpânindu-şi pasiunea, oricât de sensibil ar fi la abuzurile suferite. Asemenea oameni sunt nişte adevăraţi eroi. – 4T 656 (1881)

Voinţa unită cu puterea divină. – Dacă vă angajaţi în lucrare cu seriozitate şi perseverenţă, unind puterea voinţei cu puterea divină, puteţi deveni oameni importanţi şi influenţi. Exercitaţi capacităţile minţii şi nu neglijaţi, în nici un caz, puterile fizice. Nu îngăduiţi ca indolenţa intelectuală să vă închidă calea spre dobândirea unei cunoaşteri mai depline. Învăţaţi să meditaţi şi să studiaţi, astfel încât gândirea voastră să se lărgească, să se dezvolte şi să devină puternică. Să nu credeţi niciodată că aţi învăţat suficient şi că vă puteţi slăbi eforturile în viitor. Măsura valorii unui om este gradul de cultivare a minţii. Educaţia voastră trebuie să continue pe parcursul întregii vieţii; trebuie să învăţaţi zi de zi şi să puneţi în practică ceea ce aţi acumulat. – 4T 561 (1881)

O corectă exercitare a voinţei va învinge boala. – Mi s-a descoperit că mulţi care par neputincioşi şi se plâng fără încetare nu se află într-o stare atât de rea pe cât îşi imaginează. Unii dintre aceştia au o voinţă puternică; dacă aceasta va fi exercitată într-o direcţie corectă, ar putea fi un instrument eficient în controlarea imaginaţiei şi ar putea învinge în felul acesta boala. Dar, prea adesea, se întâmplă ca voinţa să fie exercitată într-o direcţie greşită şi să refuze cu încăpăţânare să se supună raţiunii. Această voinţă a decis deja întreaga situaţie; ei sunt neputincioşi şi îşi îndreaptă atenţia doar spre neputinţele de care vor suferi, fără să ţină cont de părerile nimănui. – 2T 524 (1870)

Un factor în tratarea bolii. – Puterea voinţei nu este apreciată aşa cum ar trebui. Menţineţi-vă voinţa activă şi orientată într-o direcţie corectă, şi ea va conferi energie întregii fiinţe şi va fi un ajutor minunat în păstrarea sănătăţii. Voinţa constituie o putere în tratarea bolii...
Prin exercitarea voinţei în direcţia unei relaţii corecte cu viaţa, pacienţii pot face mult pentru a coopera cu eforturile medicului de a-i vindeca. Există mii de oameni care, dacă ar voi, şi-ar putea redobândi sănătatea. Domnul nu doreşte ca ei să fie bolnavi. El doreşte ca mintea lor să fie sănătoasă.
Adesea, bolnavii pot învinge boala pur şi simplu prin refuzul de a ceda senzaţiilor de slăbiciune şi tendinţei de a rămâne într-o stare de inactivitate. Ei trebuie să se ridice deasupra durerilor şi migrenelor şi să se angajeze într-o activitate folositoare, potrivită puterilor lor. De multe ori, printr-o asemenea activitate şi prin mişcare în aer liber şi soare, un bolnav extrem de epuizat îşi poate redobândi puterea şi sănătatea. – MH 246 (1905)
Făgăduinţa unei sănătăţi mai bune. – Obiceiurile şi practicile rele aduc asupra oamenilor boli de tot felul. Fiecare om trebuie să beneficieze de o educaţie care să-l ajute să înţeleagă şi să fie profund convins că abuzul şi degradarea puterilor dăruite de Dumnezeu constituie un păcat. Dacă gândirea inteligentă şi voinţa sunt aşezate de partea Domnului, va avea loc o îmbunătăţire minunată a sănătăţii trupului.
Dar aceasta nu se poate realiza niciodată doar prin puterea umană. Alături de eforturile stăruitoare, depuse prin harul lui Hristos, pentru renunţarea la practicile sau la tovărăşiile rele şi pentru respectarea principiilor cumpătării în toate privinţele, trebuie să existe o căutare continuă a pocăinţei pentru trecut şi a iertării, care poate fi găsită la Dumnezeu, prin jertfa ispăşitoare a Domnului Hristos. Aceste lucruri trebuie să fie trăite în experienţa de zi cu zi; să existe o veghere strictă şi o rugăciune perseverentă, ca Domnul Hristos să aducă fiecare gând în supunere faţă de El. Puterea Lui înnoitoare trebuie dăruită sufletului, pentru ca, în calitate de fiinţe responsabile, să putem înfăţişa înaintea lui Dumnezeu trupurile noastre ca pe nişte jertfe vii, sfinte şi plăcute Lui, iar aceasta este din partea noastră o slujbă duhovnicească. – Medical Missionary, noiembrie - decembrie 1892. (CH 504, 505)

Narcoticele şi voinţa. – Există unii care folosesc narcotice şi, prin încurajare, obiceiurile rele obţin o putere dominatoare asupra voinţei, a gândirii şi a întregii fiinţe omeneşti. – Lt 14, 1885

Învăţaţi pe alţii despre puterea voinţei. – Puterea voinţei şi autocontrolul, exercitate în vederea păstrării şi a recuperării sănătăţii; efectul depresiv şi distrugător al mâniei, al nemulţumirii, al egoismului şi imoralităţii; minunata putere de viaţă ce poate fi găsită în voioşie, altruism şi gratitudine; toate aceste subiecte trebuie prezentate şi învăţate. – Ed 197 (1903)

Duhul Sfânt nu ia locul voinţei. – Duhul lui Dumnezeu nu Îşi propune să realizeze partea noastră nici în domeniul voinţei, nici în cel al înfăptuirii. Aceasta este lucrarea omului în cooperare cu agenţii divini. Îndată ce ne orientăm voinţa în armonie cu voinţa lui Dumnezeu, harul lui Hristos vine în întâmpinarea noastră, pentru a coopera cu agentul uman; dar aceasta nu va fi o substituire a lucrării noastre şi nu va acţiona independent de acţiunile noastre hotărâte şi decisive. Prin urmare, nu abundenţa luminii şi dovezile adăugate una după alta sunt cele care vor converti sufletul; ci convertirea se va produce numai când omul acceptă lumina, prin angajarea puterilor voinţei, prin înţelegerea şi conştientizarea lucrurilor despre care ştie că reprezintă adevărul şi neprihănirea şi prin cooperarea, în acest fel, cu lucrarea cerească rânduită de Dumnezeu pentru mântuirea sufletului. – Lt 135, 1898

Siguranţă doar prin unirea cu divinul. – Voinţa umană este în siguranţă numai atunci când este unită cu voinţa lui Dumnezeu. – Lt 22, 1896. (HC 104)

Voinţa umană se va uni cu voinţa divină. – În acest conflict dintre neprihănire şi nelegiuire, noi putem fi învingători numai prin ajutorul divin. Voinţa noastră limitată trebuie adusă în supunere faţă de voinţa Celui Infinit; voinţa umană trebuie unită cu divinul. Această unire va aduce Duhul Sfânt în ajutorul nostru şi fiecare cucerire va fi un pas înainte în recuperarea a ceea ce Dumnezeu a plătit deja şi în restaurarea chipului Lui în suflet. – RH, 25 august 1896. (HC 153)

Convertirea nu creează noi însuşiri şi capacităţi. – Duhul lui Dumnezeu nu creează în omul convertit capacităţi şi însuşiri noi, dar realizează o schimbare decisivă în modul de folosire a acestora. Când mintea, inima şi sufletul sunt schimbate, omul nu primeşte o altă conştiinţă, ci voinţa lui se supune unei conştiinţe înnoite, a cărei sensibilitate latentă este trezită la viaţă prin lucrarea Duhului Sfânt. – Lt 44, 1899. (HC 104)

Satana conduce voinţa care nu se află sub controlul lui Dumnezeu. – Domnul Hristos a declarat: „M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6,38). Voinţa Sa era angajată în lucrarea de salvare a sufletelor oamenilor. Voinţa Sa omenească era susţinută de divin. Ar fi bine ca ucenicii Săi să se întrebe: „Ce fel de voinţă cultiv eu? M-am dedicat eu satisfacerii propriilor mele dorinţe, adâncindu-mă în egoism şi îndărătnicie?” Dacă procedăm astfel, suntem într-un mare pericol, deoarece Satana conduce întotdeauna voinţa care nu se află sub controlul Duhului lui Dumnezeu. Dacă aducem voinţa noastră în armonie cu voinţa lui Dumnezeu, în vieţile noastre se va evidenţia o ascultare sfântă, asemenea celei exemplificate în viaţa Domnului Hristos. – MS 48, 1899. (HC 107)

O voinţă condusă de o conştiinţă curată. – Pacea lăuntrică şi o conştiinţă liberă de ofensa împotriva lui Dumnezeu vor deştepta şi înviora intelectul asemenea stropilor de rouă ce apar pe plantele firave. Ca urmare, voinţa va fi corect îndreptată şi controlată, va fi mai hotărâtă şi, în acelaşi timp, liberă de perversitate. – 2T 327 (1869)

Voinţa decide viaţa sau moartea. – Numai veşnicia va dezvălui destinul glorios pe care îl poate urma un om renăscut după chipul lui Dumnezeu. Pentru a atinge acest înalt ideal, trebuie sacrificat tot ceea ce provoacă alunecarea sufletului. Instrumentul prin care păcatul îşi menţine puterea asupra noastră este voinţa. Supunerea voinţei este reprezentată prin scoaterea unui ochi sau prin tăierea unui braţ. Adesea, avem impresia că a ne supune voinţa faţă de Dumnezeu înseamnă a înainta în viaţă mutilaţi şi paralizaţi…
Dumnezeu este izvorul vieţii, iar noi putem avea viaţă numai în măsura în care trăim în comuniune cu El… Dacă vă agăţaţi de eul personal, refuzând să cedaţi în faţa voinţei lui Dumnezeu, voi alegeţi moartea…
Pentru a vă dărui pe voi înşivă lui Dumnezeu, este nevoie de sacrificiu; dar este un sacrificiu al celor josnice pentru cele înalte, al celor pământeşti pentru cele spirituale, al celor trecătoare pentru cele veşnice. Dumnezeu nu plănuieşte ca voinţa noastră să fie nimicită, pentru că numai prin exercitarea ei putem îndeplini ceea ce El doreşte să facem. Voinţa noastră trebuie să-I fie oferită Aceluia care poate să ne-o dăruiască înapoi, curată, înnobilată şi unită cu divinul într-o relaţie de împreună simţire, pentru ca El să poată revărsa prin noi torentele iubirii şi puterii Sale. – MB 61, 62 (1896)

A înţelege adevărata forţă a voinţei (sfat adresat unui tânăr inconsecvent). – Până când nu vei înţelege adevărata putere a voinţei, vei fi într-un pericol neîncetat. Ai putea crede sau făgădui toate lucrurile, dar făgăduinţele sau credinţa ta nu au nici o valoare, dacă nu îţi aşezi voinţa de partea credinţei şi a acţiunii. Dacă lupţi lupta cea bună a credinţei, cu toată puterea voinţei tale, vei învinge. Simţămintele tale, impresiile şi emoţiile tale nu trebuie crezute, deoarece nu sunt demne de încredere. – 5T 513 (1889)

Puteţi controla voinţa. – Nu trebuie să disperaţi… Partea voastră este să vă supuneţi voinţa faţă de voinţa Domnului Isus Hristos, şi îndată ce veţi face aceasta, Dumnezeu vă va lua în stăpânire şi va lucra în voi atât voinţa, cât şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere. Întreaga voastră fiinţă poate fi adusă sub conducerea Duhului lui Hristos şi până şi gândurile voastre Îi vor fi supuse.
Voi nu puteţi să vă controlaţi emoţiile şi impulsurile aşa cum aţi dori, dar puteţi să vă controlaţi voinţa. Şi puteţi realiza o schimbare totală a vieţii voastre. Supunându-vă voinţa faţă de voinţa lui Hristos, viaţa voastră va fi ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi va fi aliată puterii care este mai presus de toate căpeteniile şi de toate stăpânirile. Veţi primi de la Dumnezeu o putere care vă va menţine strâns uniţi cu puterea Lui; o nouă lumină. Şi veţi putea primi chiar lumina unei credinţe autentice. Dar voinţa voastră trebuie să coopereze cu voinţa lui Dumnezeu. – 5T 513, 514 (1889)

Legătura dintre voinţa umană şi puterea divină. – Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Aceasta este rânduiala înţeleaptă a Domnului. Cooperarea dintre voinţa umană şi lucrarea perseverentă a puterii divine stabileşte o relaţie care îi uneşte pe oameni unii cu alţii şi pe toţi cu Dumnezeu. Apostolul spune: „Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu: voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu” (2 Corinteni 3,9). Omul trebuie să lucreze, folosindu-şi abilităţile pe care i le-a dăruit Dumnezeu. „Duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur”, spune El. „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea” (Filipeni 2,12.13). – MS 113, 1898

Când voinţa este aşezată de partea Domnului, Duhul Sfânt ia această voinţă şi o face una cu voinţa divină. – Lt 44, 1899.


Secţiunea a XV-a

Sisteme false de terapie



77

PseudoŞtiinţa *

Lucrarea lui Dumnezeu şi ştiinţa. – Atât în domeniul spiritual, cât şi în domeniul material, cunoaşterea omenească este parţială şi imperfectă; prin urmare, mulţi nu îşi pot armoniza propriile concepţii ştiinţifice cu declaraţiile Scripturii. Mulţi acceptă simple teorii speculative ca pe nişte fapte ştiinţifice şi cred că afirmaţiile Cuvântului lui Dumnezeu trebuie verificate prin intermediul învăţăturilor unei „ştiinţe pe nedrept numite astfel” (1Timotei 6,20). Creatorul şi lucrările Sale sunt mai presus de capacitatea lor de înţelegere; şi pentru că nu le pot explica prin legile naturii, consideră că istoria Bibliei nu este demnă de încredere. Foarte adesea, cei care se îndoiesc de veridicitatea rapoartelor Vechiului şi Noului Testament merg mai departe şi se îndoiesc chiar de existenţa lui Dumnezeu, atribuind naturii o putere infinită. O dată ce şi-au abandonat ancora, ei sunt lăsaţi în voia valurilor şi se izbesc de stâncile necredinţei. – GC 522 (1911)

Nevoia unei ştiinţe superioare. – Dacă dorim să fim îndrumaţi, să ne îndreptăm spre Cuvântul lui Dumnezeu. Să căutăm un „aşa zice Domnul”. Metodele omeneşti ne-au dezamăgit. O minte educată doar în domeniile ştiinţei omeneşti nu va reuşi să înţeleagă lucrurile lui Dumnezeu; dar dacă este convertită şi sfinţită, această minte va discerne puterea divină în Cuvânt. Lucrurile cereşti pot fi pricepute numai de o minte şi o inimă purificate prin lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt. – GW 310 (1915)

Satana se foloseşte de cunoaşterea intelectuală. – Mi s-a arătat că trebuie să fim foarte precauţi la fiecare pas şi să rezistăm cu insistenţă la insinuările şi strategiile lui Satana. El se transformă într-un înger de lumină şi înşală mii de oameni, ducându-i în robie. Măsura în care Satana profită de ştiinţa minţii umane este teribilă. În acest domeniu, asemenea unui şarpe, el se strecoară şi distruge influenţa lucrării lui Dumnezeu. El face ca minunile şi lucrările Domnului Hristos să pară ca şi cum ar fi rezultatul îndemânării şi puterii umane.
Dacă Satana s-ar lansa într-un atac deschis împotriva creştinismului, creştinul ar fugi îngrozit la picioarele Răscumpărătorului, iar puterea Eliberatorului l-ar pune pe fugă pe îndrăzneţul adversar. De aceea, Satana însuşi se preface într-un înger de lumină şi influenţează mintea omului, pentru a o îndepărta de singura ei posibilitate de a fi în siguranţă şi de a merge pe calea cea dreaptă. Ştiinţa frenologiei, a psihologiei şi mesmerismului * constituie calea directă prin care Satana se adresează acestei generaţii, precum şi puterea ce va caracteriza eforturile lui la încheierea timpului de probă. – 1T 290 (1862)

Satana cunoaşte bine înclinaţiile minţii umane. – Timp de mii de ani, Satana a făcut experimente cu privire la înclinaţiile minţii omeneşti şi a învăţat să o cunoască bine. Prin lucrările lui subtile din aceste zile din urmă, Satana creează o punte între mintea umană şi propria lui minte, inspirându-i propriile lui gânduri. El realizează acest lucru într-o manieră atât de profundă, încât cei care acceptă călăuzirea lui nu ştiu că sunt conduşi de el şi respectă propria lui voinţă. Marele înşelător speră să rătăcească mintea bărbaţilor şi femeilor într-o asemenea măsură, încât să nu mai poată auzi nimic în afară de vocea lui. – Lt 244, 1907. (MM 111)

Promovarea unor teorii noi. – Lumina adevărului, pe care Dumnezeu a plănuit să o trimită omenirii în acest timp, nu constituie ceea ce caută să răspândească oamenii învăţaţi ai lumii, deoarece adesea, în cercetările lor, aceştia ajung la concluzii eronate. Studiind lucrările nenumăraţilor autori, ei se entuziasmează de teorii care sunt de origine satanică. Îmbrăcat în veşmintele unui înger de lumină, Satana pune la dispoziţia minţii omeneşti subiecte ce par foarte interesante şi sunt pline de mistere de natură ştiinţifică. În cercetarea acestor subiecte, oamenii sunt determinaţi să accepte erori şi să se alăture spiritelor în lucrarea de promovare a unor teorii noi ce conduc departe de adevăr. – 9T 67, 68 (1909)
Tot ce contrazice Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă o speculaţie omenească. – Cel care Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi Cuvântul Său are o credinţă fermă în divinitatea Sfintelor Scripturi. El nu verifică Biblia prin intermediul ideilor ştiinţifice omeneşti, ci verifică ideile omeneşti prin intermediul unui standard infailibil. El ştie că Scriptura reprezintă adevărul şi că adevărul nu se contrazice niciodată; tot ce aparţine învăţăturii aşa-zisei ştiinţe şi contrazice cuvântul revelaţiei lui Dumnezeu nu este altceva decât o simplă speculaţie omenească. – 8T 325 (1904)

Contrafacerea adevărului. – Nu există decât două tabere. Satana lucrează, folosindu-şi puterile înşelătoare şi necinstite, şi îi prinde în capcanele sale puternice pe toţi cei care nu rămân în adevăr, care şi-au astupat urechile în faţa adevărului şi au ascultat basme. Satana însuşi se îndepărtează de adevăr; el este taina nelegiuirii. Într-o manieră subtilă, el conferă minciunilor care nimicesc sufletele o aparenţă de adevăr. În aceasta constă puterea lor de a induce în eroare.
Spiritismul, teosofia şi alte înşelăciuni asemănătoare au o putere atât de mare asupra minţii oamenilor tocmai pentru că sunt o contrafacere a adevărului. În aceasta constă capodopera lucrării lui Satana. El pretinde că este salvatorul omului, binefăcătorul rasei umane, şi astfel el îşi conduce victimele la distrugere cu mai multă uşurinţă. –Sp T Seria A, nr. 9, 24 septembrie 1897. (TM 365)

Puterea lui Satana de a înşela. – Vrăjitorii şi păgânii din vechime îşi au corespondentul actual în mediile spiritiste, în clarvăzătorii şi ghicitorii de astăzi. Vocea misterioasă care s-a auzit în Endor şi în Efes continuă să spună cuvinte mincinoase şi să-i ducă în rătăcire pe copiii oamenilor. Dacă vălul dinaintea ochilor noştri ar putea fi dat la o parte, am vedea îngeri răi care îşi folosesc toate abilităţile ca să înşele şi să distrugă. Ori de câte ori este exercitată o influenţă care îi determină pe oameni să Îl uite pe Dumnezeu, în spatele ei este Satana, care îşi foloseşte puterile seducătoare. Când oamenii cedează faţă de influenţa lui, chiar dacă nu sunt conştienţi de acest fapt, mintea lor este dezorientată, iar sufletul lor este pătat. Avertismentul apostolului către biserica din Efes ar trebui ascultat de poporul lui Dumnezeu din zilele noastre: „Şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le” (Efeseni 5,11). – AA 290 (1911)

Aventurarea pe terenul lui Satana. – Trebuie să respectăm îndeaproape Cuvântul lui Dumnezeu. Avem nevoie de avertizările, încurajările, ameninţările şi făgăduinţele lui. Avem nevoie de exemplul desăvârşit oferit doar de viaţa şi caracterul Mântuitorului nostru. Îngerii lui Dumnezeu vor păzi poporul lui Dumnezeu care se află pe calea datoriei; dar, pentru cei ce se aventurează în mod deliberat pe terenul lui Satana, nu există nici o asigurare a vreunei protecţii de felul acesta.
Un trimis al marelui înşelător va spune şi va face orice pentru a-şi atinge scopul. Nu contează că se autointitulează spiritist, „medic bio-energetician” sau „vindecător prin magnetism”. Prin aparenţe false, el câştigă încrederea celor ce nu sunt precauţi. El pretinde că poate cunoaşte istoria vieţii cuiva şi că înţelege toate dificultăţile şi problemele celor ce apelează la serviciile lui.
Deşi adâncurile inimii lui sunt pline de întuneric, el se deghizează într-un înger de lumină şi îşi manifestă interesul faţă de femeile care caută sfaturile lui. El le spune că toate necazurile lor se datorează nefericirii mariajului. Este posibil să fie adevărat, dar un asemenea sfat nu le îmbunătăţeşte cu nimic situaţia. Înşelătorul le spune că au nevoie de iubire şi simpatie. Afişând un mare interes pentru bunăstarea lor, el aruncă blestemul asupra victimelor lui, care nu bănuiesc nimic, fermecându-le ca şarpele care farmecă o pasăre speriată. Curând, aceste persoane vor fi dominate în întregime de puterea lui, iar rezultatele teribile vor fi păcatul, ruina şi dizgraţia. – CTBH 116, 1890

„Puterile latente” ale minţii. – Propovăduitorii care răspândesc aproape toate formele de spiritism pretind că au puterea de a vindeca. Ei atribuie această putere electricităţii, magnetismului, aşa-ziselor tratamente simpatetice sau forţelor latente din mintea omului. Şi, chiar în acest veac creştin, nu puţini sunt cei care, în loc să se încreadă în puterea viului Dumnezeu şi în abilitatea medicilor de profesie, apelează la aceşti vindecători.
O mamă, privindu-şi copilul aflat pe patul de suferinţă, exclamă: „Nu mai pot face nimic. Nu există nici un medic care are puterea de a-mi reda copilul?” I s-a vorbit despre vindecările miraculoase realizate de nişte clarvăzători sau vindecători prin magnetism, iar ea îşi încredinţează odorul iubit în mâinile lor, aşezându-l chiar în mâna lui Satana, ca şi când acesta i-ar dori binele. În multe cazuri, din acel moment, întreaga viaţă a copilului va fi controlată de o putere ce pare imposibil de învins. – PK 211 (1917). (Vezi 5T 193; Ev 609)

Curenţii electrici ai lui Satana. – Trimişii lui Satana pretind că vindecă boli. Ei atribuie puterile lor electricităţii, magnetismului sau aşa-ziselor remedii simpatetice, în timp ce, în realitate, nu sunt decât nişte canale de transmitere a curenţilor electrici ai lui Satana. Prin intermediul lor, Satana împrăştie blestemul asupra trupurilor şi sufletelor oamenilor. – ST, 24 martie 1887. (Ev 609)

Urmând voia lui Dumnezeu sau urmărind câştigul şi viaţa însăşi. – Cei care se pun la dispoziţia puterilor supranaturale ale lui Satana ar putea să se laude cu un mare beneficiu pe care pretind că l-au primit în schimb, dar dovedeşte aceasta că fapta lor este înţeleaptă sau sigură? Ce dacă viaţa lor ar fi prelungită? Ce dacă le-ar fi asigurate câştiguri trecătoare? Vor merita, în cele din urmă, toate acestea încălcarea voinţei lui Dumnezeu? În cele din urmă, toate aceste avantaje aparente se vor dovedi o pierdere irecuperabilă. Noi nu putem încălca, fără să fim pedepsiţi, nici măcar o singură barieră pe care Dumnezeu a ridicat-o pentru a-şi păzi poporul de puterea lui Satana. – 5T 199 (1882)

Curiozitatea este amăgitoare. – Predicarea Evangheliei este însoţită pas cu pas de spiritele mincinoase care lucrează prin agenţii lor. De multe ori se întâmplă ca un om să intre în legătură cu spiritele, din simplă curiozitate, dar, văzând că dincolo de această lucrare se află o putere supraomenească, este din ce în ce mai amăgit, până când ajunge să fie dominat de o forţă mai puternică decât propria lui voinţă. El nu mai poate scăpa de această putere misterioasă.
Toate fortăreţele sufletului sunt sfărâmate. Toate barierele în calea păcatului sunt înlăturate. O dată ce restricţiile Cuvântului lui Dumnezeu şi Duhul Său sunt respinse, nimeni nu mai poate şti până unde poate cădea un asemenea om în adâncurile degradării. – DA 258. (1898)

Ştiinţa şi revelaţia. – Cercetările ştiinţifice au devenit o capcană pentru mulţi oameni. Dumnezeu a îngăduit să se reverse asupra lumii un potop de lumină în domeniul descoperirilor ştiinţei şi artei; dar, dacă cercetările nu sunt călăuzite de Cuvântul lui Dumnezeu, chiar şi cea mai strălucită minte va rătăci în efortul de a investiga relaţiile dintre ştiinţă şi revelaţie. – GC 522 (1911)

Domnul Hristos ar fi putut să dezlege tainele ştiinţei. – Un pastor spunea odată că el crede că nu era posibil ca Isus Hristos să nu fi cunoscut şi câte ceva din domeniul ştiinţei. Oare la ce se gândea acest pastor? La ştiinţă! Domnul Hristos ar fi putut dezlega una după alta tainele ştiinţei. El ar fi putut dezvălui comori ale ştiinţei cu care s-ar fi mândrit chiar şi oamenii din zilele noastre. Dar, ştiind că o asemenea cunoaştere ar fi fost folosită în scopuri nesfinte, Domnul nu a dezlegat aceste taine. – MS 105, 1901. (MM 116)

Ceasurile întunecate ale încercării trebuie să vină asupra tuturor, ca o parte a educaţiei lor. – Acea noapte petrecută în corabie constituise pentru ucenici un examen în şcoala în care erau educaţi pentru marea lucrare pe care urmau să o îndeplinească mai târziu. Ceasurile întunecate ale încercării trebuie să vină asupra tuturor, ca o parte a educaţiei pentru o lucrare mai înaltă, pentru un efort depus cu mai multă consacrare şi devotament. Furtuna nu fusese trimisă asupra ucenicilor cu scopul de a-i scufunda, ci pentru a-i verifica şi pentru a-i pune la încercare în mod individual…
Timpul destinat educării noastre se va încheia curând. Nu avem timp de pierdut, rătăcind printre norii îndoielii şi incertitudinii… Noi putem trăi într-o relaţie foarte apropiată cu Isus. Nimeni… să nu evite vreuna dintre lecţiile grele pe care trebuie să le înveţe şi nici să nu piardă binecuvântarea unei discipline severe. – Lt 13, 1892. (HC 56)



78

Controlul minţii de către o altă minte *

Mijloace de înrobire a minţii. – Toate felurile de corupţie morală asemănătoare celor existente printre antediluvieni vor fi implicate cu scopul de a înrobi mintea oamenilor. Divinizarea naturii, permisivitatea neînfrânată a voinţei umane, acceptarea conducerii celor lumeşti – toate acestea constituie mijloacele prin care Satana îşi va aduce la îndeplinire obiectivele sale precise. Pentru realizarea planurilor lui, Satana se va folosi de puterea minţii de a controla altă minte. Cel mai trist dintre toate este gândul că, sub influenţa lui înşelătoare, oamenii vor avea o formă de evlavie, fără a avea o legătură reală cu Dumnezeu. Asemenea lui Adam şi a Evei, care au mâncat din rodul pomului cunoştinţei binelui şi răului, mulţi se hrănesc chiar şi acum cu delicatesele înşelătoare ale minciunii. – 8T 293, 294 (1904)

O ştiinţă periculoasă. – Eu am vorbit în mod clar despre acea ştiinţă periculoasă care recomandă ca o persoană să permită ca propria ei minte să fie controlată de către o altă minte. Această ştiinţă este chiar ştiinţa diavolului. – Lt 130 1/2 , 1901

Influenţa mintală în tratarea bolnavilor. – Efectul influenţei mintale în tratamentul bolnavilor nu trebuie ignorat. Dacă este utilizată în mod corect, influenţa minţii pune la dispoziţie unul dintre cele mai eficiente mijloace în combaterea bolii.
Cu toate acestea, există o formă de tratare mintală care constituie unul dintre cele mai eficiente instrumente ale răului. Prin intermediul acestei aşa-zise ştiinţe, o minte este adusă sub controlul unei alte minţi într-o asemenea măsură, încât personalitatea celui mai slab este absorbită de personalitatea celui care are o minte mai puternică. O persoană dictează voinţa unei alte persoane. Se pretinde că, în felul acesta, se poate schimba tonusul mintal şi că pot fi insuflate impulsuri dătătoare de sănătate, iar pacienţii pot fi făcuţi în stare să reziste bolii şi să o învingă.
Asemenea metode de tratare au fost folosite de persoane care nu au cunoscut tendinţa şi adevărata lor natură şi au crezut că sunt benefice pentru bolnavi. Dar această aşa-zisă ştiinţă se întemeiază pe principii false şi este străină de natura şi spiritul lui Hristos. Ea nu conduce spre Acela care este viaţă şi mântuire. Omul care atrage altă minte spre sine o determină să se despartă de adevărata Sursă a puterii.
Nu este în planul lui Dumnezeu ca o fiinţă umană să îşi încredinţeze mintea şi voinţa controlului unei alte fiinţe umane, devenind un instrument pasiv în mâinile acesteia. Nimeni nu trebuie să permită ca personalitatea şi individualitatea lui să fie absorbite de individualitatea unei alte persoane. Nimeni să nu privească spre vreo fiinţă umană, considerând-o sursa vindecării, ci să depindă de Dumnezeu. În virtutea demnităţii pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, fiecare om trebuie condus de Dumnezeu Însuşi şi numai de El, şi nicidecum de către vreo inteligenţă umană.
Dumnezeu doreşte să-i aducă pe oameni într-o relaţie directă cu Sine. El respectă principiul responsabilităţii individuale în toate tratativele Sale cu fiinţele omeneşti. Dumnezeu caută să încurajeze o conştienţă a dependenţei individuale şi să inspire nevoia unei călăuziri individuale. El doreşte să aducă omenescul în legătură cu divinul, pentru ca oamenii să poată fi transformaţi în asemănarea cu chipul divin. Satana lucrează împotriva acestui plan. El caută să încurajeze dependenţa de oameni. Când mintea este îndepărtată de Dumnezeu, ispititorul o poate aduce sub conducerea lui. El poate controla omenescul. – MH 241- 243 (1905)

Vindecare temporară cu preţul unei deteriorări definitive a minţii. – Nici unei persoane nu trebuie să i se îngăduie să preia controlul minţii alteia, crezând că prin aceasta îi va aduce un mare bine. Tratamentul bazat pe influenţarea minţii constituie una dintre cele mai periculoase strategii de înşelare la care poate fi supus cineva. Este posibil să se observe o vindecare temporară a trupului, dar mintea celui condus în felul acesta nu va mai fi niciodată la fel de puternică şi demnă de încredere. S-ar putea să fim la fel de slabi ca şi femeia care a atins poala hainei lui Hristos, dar, dacă folosim ocazia pe care Dumnezeu ne-a acordat-o, să venim la El în credinţă, El ne va răspunde la fel de repede precum a răspuns atingerii credinţei acelei femei.
Faptul ca o fiinţă umană să-şi cedeze mintea controlului unei alte fiinţe umane nu este în planul lui Dumnezeu. Hristos cel înviat, care stă pe tron la dreapta Tatălui, este Vindecătorul puternic. Căutaţi-L pe El pentru puterea vindecătoare. Prin El şi numai prin El păcătoşii pot veni la Dumnezeu aşa cum sunt, dar niciodată prin intermediul vreunei alte minţi omeneşti. Omul nu trebuie să se interpună niciodată între trimişii cerului şi cei suferinzi. – MS 105, 1901. (MM 115, 116)

Căutaţi mai degrabă ajutorul divin decât pe cel omenesc. – În loc să se preocupe de metodele de conducere a minţii umane de către om, există o lucrare mai bună în care ne putem angaja. Medicii trebuie să-i educe pe oameni să caute mai degrabă ajutorul divin decât ajutorul omenesc. În loc de a-i învăţa pe bolnavi să depindă de fiinţe umane pentru vindecarea sufletului şi a trupului, medicul trebuie să-i îndrume spre Acela care-i poate salva pe deplin pe toţi cei ce vin la El. Cel care a creat mintea umană îi cunoaşte nevoile. Numai Dumnezeu este Cel care poate vindeca. Cei cu mintea şi trupul bolnave trebuie să privească spre Hristos ca Vindecător. El spunea: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi”.
Aceasta este viaţa pe care trebuie să o prezentăm celor bolnavi, spunându-le că, dacă ei cred în Domnul Hristos ca Vindecător, cooperând cu El, respectând legile sănătăţii şi străduindu-se să ajungă la desăvârşita sfinţire în temere de El, Domnul le va împărtăşi viaţa Lui. Când le prezentăm bolnavilor pe Hristos în acest mod, noi răspândim o putere a cărei origine este demnă de toată aprecierea, deoarece vine de sus. Aceasta este adevărata ştiinţă a vindecării trupului şi sufletului. – MH 243, 244 (1905)

Putere şi statornicie sau o minte subjugată. – Educarea unei minţi omeneşti ajunse la o vârstă a maturităţii trebuie să fie diferită de disciplinarea unui animal. Animalul nu învaţă altceva decât să se supună stăpânului. Pentru animal, stăpânul înseamnă raţiune, voinţă şi judecată. Această metodă, folosită uneori în educarea copiilor, îi face să ajungă puţin mai mult decât nişte roboţi. Mintea, voinţa şi conştiinţa sunt supuse conducerii unei alte persoane.
Nu este planul lui Dumnezeu ca o minte să fie dominată de o altă minte. Cei care slăbesc sau distrug personalitatea cuiva îşi asumă o sarcină care nu poate duce decât la rău. Atâta timp cât se află sub supraveghere, copiii pot părea asemenea unor soldaţi bine disciplinaţi, dar, când controlul încetează, caracterul lor se va dovedi lipsit de putere şi de statornicie. Deoarece nu au învăţat niciodată să se conducă singuri, aceşti tineri nu recunosc nici o restricţie, cu excepţia regulamentelor părinţilor sau profesorilor. O dată ce regulamentele dispar, ei nu ştiu cum să-şi folosească libertatea şi adesea se dedică unei vieţi neînfrânate, care se dovedeşte, în cele din urmă, o ruină. – Ed 288 (1903)

Conştiinţa şi individualitatea nu trebuie limitate în mod abuziv. – În domeniul conştiinţei, sufletul trebuie lăsat pe deplin liber. Nimeni nu trebuie să conducă mintea unei alte persoane, să judece pe altcineva sau să-i prescrie îndatoririle. Dumnezeu oferă fiecărui suflet libertatea de a gândi şi de a-şi urma propriile convingeri. „Fiecare dintre noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu” (Romani 14,12). Nimeni nu are dreptul de a anihila individualitatea cuiva, înlocuind-o cu propria sa individualitate. În toate domeniile în care sunt implicate principii, „fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui” (versetul 5). În Împărăţia lui Hristos nu există loc pentru opresiune despotică sau pentru comportament impulsiv. Îngerii cerului nu vin pe pământ pentru a conduce şi pentru a cere supunere, ci, în calitate de mesageri ai harului, ei au rolul de a coopera cu oamenii în restabilirea demnităţii umane. – DA 550, 551 (1898)

Mintea omenească nu trebuie limitată în mod abuziv sau subjugată şi condusă de alţi oameni. – MS 43, 1895

Individualitatea trebuie să fie afirmată. – Dumnezeu permite fiecărei persoane să-şi exercite individualitatea proprie. Nici o minte umană nu trebuie să se confunde cu o alta… A imita exemplul vreunui om – chiar dacă cineva ar putea să ne pară că este aproape perfect în caracter – înseamnă să ne punem încrederea într-o fiinţă umană imperfectă, care nu este capabilă să ofere nici măcar o fărâmă de perfecţiune unei alte fiinţe umane. – Lt 20, 1902. (HC 108)

Unitate fără anularea identităţii. – Acum trebuie să ne unim… Dar să ne amintim că unitatea creştină nu înseamnă anularea identităţii unei persoane şi înlocuirea ei cu identitatea altei persoane şi nici nu înseamnă că mintea cuiva trebuie controlată şi condusă de mintea altcuiva. Dumnezeu nu i-a oferit nici unui om puterea pe care, prin declaraţiile şi faptele lor, unii pretind că o deţin. Dumnezeu cere ca fiecare om să rămână liber şi să urmeze îndrumările Cuvântului. – 8T 212 (1904)

Supunerea faţă de Dumnezeu sau supunerea faţă de oameni *. – Voi Îi aparţineţi în întregime lui Dumnezeu, trup, suflet şi spirit. Mintea voastră Îi aparţine lui Dumnezeu şi talentele voastre, de asemenea, Îi aparţin Lui. Nimeni nu are dreptul să conducă mintea altcuiva şi să-l judece, prescriindu-i îndatoririle. Există anumite drepturi care aparţin fiecărei persoane în realizarea lucrării lui Dumnezeu. Libertatea de a ne lua aceste drepturi nu este cu nimic mai mare decât libertatea de a ne lua viaţa însăşi. Nimănui nu i se permite să ne ia aceste drepturi, mai mult decât i s-ar permite să ne ia viaţa însăşi. Dumnezeu ne-a dăruit libertatea de a gândi şi este privilegiul nostru să respectăm îndemnurile propriei noastre conştiinţe cu privire la datorie. Noi nu suntem decât nişte fiinţe umane, şi o fiinţă umană nu are vreun drept sau vreo jurisdicţie asupra conştiinţei unei alte fiinţe umane… Fiecare dintre noi are o individualitate şi o identitate care nu pot fi încredinţate conducerii nici unei alte fiinţe umane. Fiecare dintre noi este un unicat al creaţiei lui Dumnezeu. – Lt 92, 1895

Pastorii să-i îndrume pe enoriaşi la Dumnezeu. – Conştiinţa omului nu trebuie să fie condusă de nimeni altcineva în afară de Dumnezeu. Adevărul trebuie predicat oriunde există dispoziţia de a fi ascultat. Tuturor celor ce nu cunosc adevărul trebuie să li se explice Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea slujitorilor lui Dumnezeu. Pastorii nu trebuie să-i înveţe pe oameni să privească spre ei şi nici nu trebuie să încerce să controleze conştiinţele altora. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1,5-8). – Lt 26, 1907

Absurditatea încrederii în puterea omenească. – Noi suntem înclinaţi să aşteptăm simpatie şi încurajare din partea oamenilor, în loc să aşteptăm să le primim din partea Domnului Isus. Adesea, în mila şi credincioşia Sa, Dumnezeu îngăduie să fim trădaţi chiar de aceia în care ne-am pus încrederea, ca să putem înţelege absurditatea încrederii în oameni şi în puterea omenească. Să ne încredem în Dumnezeu pe deplin, cu umilinţă şi fără egoism. – MH 486 (1905)

Satana stăpâneşte mintea care exercită controlul asupra altei minţi. – A susţine ştiinţa tratării bolilor prin intermediul influenţării mintale înseamnă a deschide o uşă prin care Satana va intra în minte şi în inimă şi va pune stăpânire pe ele. Satana stăpâneşte atât mintea celui care se lasă controlat, cât şi mintea care exercită controlul. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să înţelegem adevărata ştiinţă a zidirii pe Hristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru. – Lt 130, 1901. (HC 109)

Satana nu poate influenţa o minte care refuză să i se supună. – Cele mai importante drepturi pe care le avem se află în răspunderea fiecăruia în mod personal. Nimeni nu le poate afecta fără să aibă consimţământul nostru. Nici chiar toate legiunile satanice nu vă pot face vreun rău, dacă nu vă deschideţi sufletele în faţa amăgirilor şi în faţa săgeţilor lui Satana. Ruina voastră nu poate avea niciodată loc înainte ca voinţa voastră să consimtă lucrul acesta. Dacă nu există nici o întinare în mintea voastră, oricât de imorale ar fi circumstanţele în care vă aflaţi, nu puteţi fi degradaţi sau pătaţi. – Lt 14, 1885. (HC 94)
Satana nu poate influenţa mintea sau intelectul dacă acestea nu îi sunt puse la dispoziţie. – MS 17, 1893. (6BC 1105)

Nu credinţa lui Isus. – Acceptarea adevărului care vine din cer conduce mintea la supunere faţă de Domnul Hristos. Apoi, sănătatea sufletului, care vine din primirea şi trăirea principiilor curate, se dezvăluie în cuvintele şi faptele neprihănirii. Credinţa care ne îndrumă spre aceasta nu este acea credinţă care susţine că mintea trebuie să fie controlată de către o altă minte, până când o persoană ajunge să acţioneze comandată de voinţa alteia, şi nu de credinţa în Isus Hristos. Credinţa unor asemenea oameni este o credinţă în lucrarea lui Satana. El prezintă erori imense şi înşală pe mulţi prin minunile pe care le face. Această lucrare va înainta tot mai mult. O biserică sănătoasă este alcătuită din membri sănătoşi, bărbaţi şi femei care au o experienţă personală a adevăratei evlavii. – Lt 130, 1901


79

Hipnoza Şi pericolele ei *

Fiţi precauţi. – În aceste zile, când scepticismul şi necredinţa ni se înfăţişează atât de adesea în veşmintele ştiinţei, trebuie să fim precauţi la fiecare pas. Prin aceste mijloace, marele vrăjmaş înşală mii de oameni, ducându-i în robia propriei lui voinţe. Avantajele pe care le obţine de pe urma cunoştinţelor ştiinţifice care se ocupă de mintea umană sunt imense. El se strecoară în acest domeniu asemenea unui şarpe şi prejudiciază lucrarea lui Dumnezeu.
Infiltrarea lui Satana prin intermediul ştiinţei se realizează în virtutea unui plan foarte minuţios. Frenologia, psihologia** şi mesmerismul constituie căile directe prin care Satana se adresează generaţiei noastre şi puterea ce va caracteriza eforturile lui în perioada încheierii timpului de probă. În felul acesta, mii de minţi au fost otrăvite şi conduse la necredinţă.
În timp ce se crede că mintea umană exercită o influenţă atât de minunată asupra unei alte minţi, Satana, care este pregătit să profite de orice, se insinuează în mod personal şi lucrează asupra amândurora. Deşi cei care se dedică acestui domeniu ştiinţific slăvesc cerurile pentru lucrările mari şi bune despre care spun că sunt înfăptuite prin intermediul lor, ei sunt inconştienţi de natura rea a puterii pe care o favorizează; aceasta este tocmai puterea care lucrează prin semne şi minuni mincinoase – toate rătăcirile nelegiuirii. Fii atent la influenţa acestor ştiinţe, dragul meu cititor, căci lupta dintre Hristos şi Satana nu s-a încheiat încă…
Neglijarea rugăciunii în face pe oameni să se bazeze pe propria lor putere şi să deschidă uşa ispitei. În multe cazuri, imaginaţia este captivată de cercetările ştiinţifice, iar oamenii se îngâmfă datorită simţământului propriei lor puteri. Ştiinţele care se ocupă de mintea umană sunt foarte apreciate. Aplicate într-un context corespunzător *, aceste ştiinţe sunt bune, dar ele au fost preluate de Satana ca mijloace puternice de înşelare şi distrugere a sufletelor. Iscusinţa lui a fost acceptată ca şi cum ar veni din ceruri şi astfel Satana îşi primeşte închinarea mult dorită. Lumea, despre care se presupune că ar fi atât de avantajată prin frenologie şi magnetism animal, nu a fost niciodată atât de coruptă cum este acum. Prin aceste ştiinţe, virtutea este nimicită şi se pun temeliile spiritismului. – ST, 6 noiembrie 1884. (2SM 351-353)

Controlul minţii îşi are originea în Satana. – Teoria conform căreia o minte poate controla o altă minte a fost inventată de Satana, pentru a se putea introduce pe sine ca unul care conduce totul şi pentru a înlocui înţelepciunea divină cu cea omenească. Dintre toate erorile care se prezintă celor care se numesc creştini, nici una nu este mai periculoasă prin înşelăciunea ei, nici una nu separă mai sigur pe om de Dumnezeu ca aceasta. Deşi poate părea inofensivă, dacă este practicată pe pacienţi, rezultatul va fi distrugerea, şi nu restaurarea lor. Ea deschide o uşă prin care Satana va intra şi va lua în stăpânire atât mintea care se lasă condusă şi controlată, cât şi cea care a preluat controlul. – 243 (1905)

Adam şi Eva, hipnotizaţi de Satana. – Satana l-a ispitit pe Adam mai întâi în Eden, iar Adam a întreţinut o conversaţie cu vrăjmaşul, oferindu-i astfel posibilitatea de a câştiga. Satana şi-a exercitat puterea hipnozei asupra lui Adam şi Evei, iar această putere a fost încercată şi asupra lui Hristos. Dar, după ce Domnul a citat cuvântul Scripturii, Satana a ştiut că nu mai are nici o şansă de a triumfa. – Lt 159, 1903. (5BC 1081)
Nu te juca cu hipnoza. – Oamenii nu trebuie să studieze metodele de captivare a minţii celor cu care se asociază. Aceasta este ştiinţa lui Satana. Să ne opunem oricărei preocupări de acest gen. Să nu ne jucăm cu mesmerismul şi hipnoza – ştiinţa celui care şi-a pierdut starea de la început şi a fost aruncat din curţile cerului. – MS 86, 1905. (MM 110, 111)

Avertisment adresat unui medic care promova hipnoza. – Sunt atât de îngrijorată cu privire la cazul tău, încât trebuie să continuu să-ţi scriu, deoarece altfel, în orbirea ta, nu vei înţelege că ai nevoie de o schimbare. Mi s-a descoperit că studiezi idei de care Dumnezeu ţi-a interzis să te preocupi. Voi numi aceste idei ca fiind forme de tratare bazate pe influenţa mintală. Tu presupui că poţi folosi aceste metode în activitatea ta profesională ca medic. Eşti avertizat în modul cel mai serios şi urgent: „Fii atent, fii atent unde păşeşti şi în ce direcţie sunt purtate gândurile tale. Dumnezeu nu ţi-a încredinţat această lucrare. Teoria care susţine controlul minţii de către o altă minte este inventată de Satana, pentru a se prezenta drept conducător şi pentru a aşeza filozofia omenească în locul în care ar trebui să fie înţelepciunea divină.
Nici un bărbat şi nici o femeie nu trebuie să-şi exercite propria voinţă în scopul de a controla conştiinţa sau raţiunea altcuiva, astfel încât mintea acelei persoane să devină un instrument pasiv în slujba voinţei celui care exercită controlul. Această ştiinţă poate să pară ceva frumos, dar este o ştiinţă cu care nu ai voie să te ocupi, indiferent de situaţie… Pentru tine există ceva mai bun decât controlul fiinţei umane de către o fiinţă umană.
Înalţ un semnal de avertisment. Unicul tratament sigur şi adevărat care se bazează pe influenţarea minţii este mult mai cuprinzător. Medicul trebuie să-i înveţe pe oameni să aştepte ajutorul divin în locul ajutorului omenesc. Cel care a creat mintea umană ştie cu precizie care sunt nevoile ei. – Lt 121, 1901. (MM 111, 112)

Ceea ce pare minunat şi valoros. – În abordarea ştiinţei pe care ai început să o susţii, educaţia pe care o oferi nu este sigură pentru cei pe care îi înveţi. Este periculos să trezeşti interesul faţă de ştiinţa influenţării mintale.
Această ştiinţă ţi se poate părea valoroasă, dar este o înşelăciune pregătită de Satana pentru tine şi pentru alţii. Muşcătura care aduce moartea spirituală este tocmai farmecul şarpelui. Farmecul acesta ascunde multe lucruri ce par minunate, dar este străin de natura şi spiritul lui Hristos. Această ştiinţă nu conduce spre Cel care este viaţa şi mântuirea…
La începutul lucrării mele a trebuit să lupt mult cu ştiinţa tratării prin influenţare mintală. Am fost trimisă din loc în loc pentru a demasca falsitatea acestei ştiinţe în care erau implicate multe persoane. Tratarea mintală era aplicată într-o manieră foarte inocentă – pentru a elibera tensiunea existentă în mintea bolnavilor de nervi. Dar, oh, cât de triste erau rezultatele! Dumnezeu m-a trimis din loc în loc, pentru a respinge tot ce ţinea de această ştiinţă. – Lt 121, 1901. (MM 112, 113)

Tendinţa de a distruge, şi nu de a restaura. – Doresc să vă vorbesc într-o manieră deschisă. V-aţi implicat într-o activitate care nu-şi găseşte nici un loc în lucrarea unui medic creştin şi nu trebuie să-şi găsească locul în instituţiile noastre de sănătate. Deşi pare nevinovată, dacă este aplicată în tratarea pacienţilor, rezultatele influenţării mintale vor aduce distrugerea, nu vindecarea. 2 Timotei 3 îi descrie pe cei care acceptă o eroare ca fiind persoane care exercită un control complet asupra minţii altora. Tratamentul prin influenţarea minţii este una dintre cele mai mari ştiinţe ale lui Satana şi este important ca medicii noştri să înţeleagă în mod clar adevăratul caracter al acestei ştiinţe; deoarece, prin intermediul ei, vor fi confruntaţi cu mari ispite. Această ştiinţă nu trebuie permisă nici măcar în cel mai discret ungher al sălilor de aşteptare din sanatoriile noastre.
Dumnezeu nu a oferit nici măcar o singură rază de lumină sau încurajare, pentru ca vreunul dintre medicii noştri să se implice într-o lucrare în care o minte să preia controlul complet asupra unei alte minţi, pentru îndeplinirea voinţei cuiva. Să cunoaştem căile şi scopurile lui Dumnezeu. Nu îngăduiţi vrăjmaşului să câştige nici cel mai mic avantaj asupra voastră. Nu-i îngăduiţi să vă îndemne să vă preocupaţi de controlul minţii altora, ca să-i faceţi asemenea unor roboţi conduşi de voi. Aceasta este ştiinţa lucrării lui Satana. – Lt 121, 1901. (MM 113, 114)
Întrerupe practicarea hipnozei (al doilea mesaj de avertizare adresat unui medic care utilizează metode de tratare bazate pe hipnoză). – Frate şi soră N, în Numele Domnului, vă rog să vă amintiţi că, dacă nu vă veţi schimba concepţiile cu privire la ştiinţa influenţării mintale, dacă nu veţi înţelege că aveţi amândoi nevoie în mod imperios de convertire şi transformare a inimii, veţi deveni nişte pricini de poticnire – o privelişte jalnică pentru îngeri şi oameni.
Adevărul nu a avut aproape nici un efect asupra voastră. Oricine se ocupă cu influenţarea minţii umane, pentru a o face să se supună controlului unei alte minţi, se află într-un mare pericol, indiferent cât de bun ar fi acel om. Permiteţi-mi să vă spun că tratamentul bazat pe influenţarea mintală este o ştiinţă satanică. Voi aţi înaintat deja suficient de departe, încât să vă puneţi într-un pericol serios experienţa viitoare. De la prima idee care v-a pătruns în minte şi până în prezent, această preocupare a cunoscut o dezvoltare cât se poate de dăunătoare.
Dacă nu veţi putea înţelege că Satana este autorul acestei ştiinţe, nu va fi o treabă uşoară să vă despărţiţi de ea în totalitate, atât în ce priveşte rădăcinile, cât şi ramurile ei. Întreaga filozofie pe care se întemeiază această ştiinţă constituie cheia înşelăciunii lui Satana. Pentru salvarea sufletelor voastre, întrerupeţi orice practică în acest domeniu. De fiecare dată când răspândiţi în mintea altei persoane idei legate de ştiinţa aceasta, ca să puteţi prelua controlul minţii ei, vă aflaţi pe terenul lui Satana şi cooperaţi în mod categoric cu el. Pentru binele sufletelor voastre, îndepărtaţi-vă de această cursă a inamicului. – Lt 20, 1902. (2SM 349, 350)

Dumnezeu interzice învăţarea sau predarea hipnozei. – Nici unul dintre voi nu trebuia să studieze ştiinţa aceasta faţă de care v-aţi manifestat interesul. A studia această ştiinţă înseamnă a smulge din roadele pomului cunoştinţei binelui şi răului. Dumnezeu le interzice oamenilor să înveţe sau să prezinte o asemenea ştiinţă. Chiar şi faptul că ai avut de-a face cu această ştiinţă este suficient pentru a-ţi demonstra, frate N, că nu eşti corespunzător pentru a conduce sanatoriul…
Ocupându-te de ştiinţa tratării prin influenţare mintală, tu ai mâncat din roadele pomului cunoştinţei binelui şi răului, pe care Dumnezeu ţi-a interzis să le atingi. Acum este ultima ta şansă de a începe să priveşti spre Isus şi, privind la caracterul Lui, să fii schimbat în asemănarea cu El.
Îndepărtează-te de tot ce pare să aibă vreo legătură cu hipnoza, ştiinţa prin care lucrează agenţii satanici. – Lt 20, 1902. (2SM 350)

Satana are o mare putere (alt sfat adresat unui medic şi soţiei lui). – Aduceţi-vă aminte că Satana a venit cu mare putere ca să pună stăpânire pe mintea oamenilor şi să-i înrobească după propria lui voinţă. Nici unul dintre voi nu poate face nimic acceptabil în ochii lui Dumnezeu, dacă nu Îl urmează pe Mântuitorul, care spune: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” (Matei 16,24). Domnul Hristos este exemplul nostru în toate. – Lt 20, 1902

O ştiinţă plină de pericole. – Noi nu vă cerem să vă aşezaţi sub controlul nici unei minţi omeneşti. Tratarea prin influenţarea mintală este cea mai teribilă ştiinţă promovată vreodată. Fiecare fiinţă nelegiuită o poate folosi pentru a-şi aduce la îndeplinire propriile ei planuri rele. Noi nu avem nici o legătură cu o asemenea ştiinţă, ci trebuie să ne temem de ea. Principiile ei nu ar trebui introduse niciodată într-o instituţie. – MS 105, 1901. (MM116)

A profita de slăbiciunea altcuiva. – Puterea dată femeilor şi bărbaţilor rău intenţionaţi este înspăimântătoare. Cât de mari sunt ocaziile ce li se oferă celor care trăiesc profitând de slăbiciunea sau lipsa de înţelepciune a altora! Cât de mulţi vor găsi, prin controlul minţii celor slabi sau bolnavi, mijloace de a-şi satisface pasiunile păcătoase sau lăcomia după câştig! – MH 243 (1905)

Sfat cu privire la publicarea cărţilor care tratează subiectul hipnozei. – Oare ar trebui ca administratorii [Asociaţiei Review and Herald] * să consimtă să fie agenţi ai lui Satana prin publicarea unor cărţi care tratează subiectul hipnozei? Oare ar trebui lăsată această lepră să intre în biroul administraţiei?…
Satana şi trimişii lui au lucrat şi lucrează în mod atent şi perseverent. Dar va oferi Dumnezeu binecuvântarea Sa caselor de editură, dacă acestea acceptă înşelăciunile vrăjmaşului? Oare instituţiile care au fost păstrate pentru popor ca sfinte înaintea Domnului vor deveni nişte şcoli în care lucrătorii să mănânce din pomul oprit al cunoştinţei răului? Îl vom încuraja noi pe Satana în pătrunderea lui subtilă în citadela adevărului, ca să-şi depoziteze ştiinţa lui diabolică, aşa cum a făcut-o în Eden?
Sunt cei care deţin rolul esenţial în conducerea lucrării nişte oameni care nu pot deosebi adevărul de minciună? Sunt ei oameni care nu pot înţelege consecinţele teribile ale favorizării răului? Chiar dacă aţi putea câştiga milioane de dolari printr-o lucrare de acest gen, ce valoare ar avea în comparaţie cu teribila pierdere cauzată de publicitatea făcută minciunilor lui Satana? – Lt 140, 1901. (2SM 350, 351)

O eroare fatală. – Agenţii lui Satana îmbracă teoriile false într-o aparenţă atrăgătoare, întocmai cum a procedat şi Satana în grădina Edenului, când şi-a ascuns identitatea faţă de primii noştri părinţi, vorbindu-le prin intermediul şarpelui. Aceşti agenţi infiltrează în mintea omenească idei care, în realitate, sunt nişte erori fatale. Influenţa hipnotică a lui Satana va rămâne asupra acelora care se întorc de la cuvântul simplu al lui Dumnezeu spre fabule plăcute. – 8T 294 (1904)

Pericole în cercetare. – Am ajuns în timpul pericolelor din zilele de pe urmă, când unii, şi chiar mulţi, „se vor îndepărta de credinţă, ascultând duhurile amăgitoare şi doctrinele demonilor”. Fiţi cu băgare de seamă la ce citiţi şi ce auziţi. Nu manifestaţi nici cel mai mic interes faţă de teoriile spiritiste. Satana aşteaptă să iasă prin surprindere în calea tuturor celor care îşi îngăduie să fie înşelaţi prin hipnoza lui. El începe să-şi exercite puterea asupra lor îndată ce încep să-i cerceteze teoriile. – Lt 123, 1904. (MM 101, 102)

Nu daţi glas teoriilor lui Satana. – Mi s-a arătat că nu trebuie să intrăm în controversă cu aceste teorii spiritiste, deoarece o asemenea controversă va produce confuzie. Aceste lucruri nu trebuie discutate în cadrul întrunirilor noastre. Noi nu trebuie să ne străduim să le combatem. Dacă pastorii şi profesorii noştri se dedică studiului acestor teorii eronate, unii se vor îndepărta de credinţă, ascultând de spiritele seducătoare şi de doctrinele demonilor. Nu este lucrarea slujitorilor Evangheliei aceea de a da glas teoriilor lui Satana. Înaintaţi cu statornicie şi perseverenţă, zidind vechile pietre de hotar şi restaurând temeliile aşezate de generaţii. Prezentaţi adevărul sacru, adevărul care sfinţeşte, şi lăsaţi în pace teoriile amăgitoare ale vrăjmaşului. Nu-i oferiţi nici un colţ de teren în care să-şi sădească seminţele teoriilor lui. Am fost avertizată să nu intru în nici o controversă cu privire la aceste subiecte. Nici unul dintre pastorii, profesorii sau studenţii noştri să nu se ocupe cu răspândirea fanteziilor vrăjmaşului. – Lt 175, 1904

Pastori şi medici atraşi în cursă. – Există medici şi pastori care au fost influenţaţi de puterea hipnotică exercitată de tatăl minciunii. Fără a lua în considerare avertismentele date, teoriile false ale lui Satana au fost acceptate în timpul nostru, în acelaşi fel în care au fost acceptate cândva în curţile cerului. Ştiinţa prin care au fost înşelaţi primii noştri părinţi îi înşală pe oameni şi astăzi. Pastori şi medici sunt atraşi în cursă. – MS 79, 1905

Trecutul într-o formă nouă. – Experienţa trecutului se va repeta. În viitor, superstiţiile lui Satana vor prelua forme noi. Erorile vor fi prezentate într-o manieră plăcută şi încântătoare. Teoriile false, îmbrăcate în haine de lumină, vor fi prezentate poporului lui Dumnezeu. Astfel, Satana va încerca să-i înşele, dacă este posibil, chiar şi pe cei aleşi. Vor fi exercitate cele mai seducătoare influenţe; mintea va fi hipnotizată. – 8T 293 (1904)

Experienţa autorului în domeniul hipnozei. – În acel timp [1845], se spunea că viziunile sunt rezultatul mesmerismului şi mulţi adventişti [cei care rămăseseră adventişti, dar nu acceptaseră Sabatul zilei a şaptea] erau dispuşi să creadă şi să răspândească această părere. Un medic, care era un hipnotizor renumit, mi-a spus că vedeniile mele sunt mesmerism, că eu sunt un subiect foarte accesibil şi că el mă poate hipnotiza şi îmi poate inspira o viziune.
Eu i-am răspuns că Domnul mi-a arătat în viziune că mesmerismul este de la diavolul, din adâncurile fără sfârşit, şi că el va ajunge curând acolo, împreună cu toţi cei care vor continua să-l folosească.
Apoi, i-am permis să mă hipnotizeze, dacă va putea. El a încercat mai bine de o jumătate de oră, apelând la diferite tehnici, şi în cele din urmă a renunţat. Prin credinţa în Dumnezeu, am fost în stare să rezist influenţei lui, aşa că nu m-a afectat câtuşi de puţin. – EW 21 (1882)

Magnetismul spiritist. – În New Hampshire [în 1848], a trebuit să ne confruntăm cu un gen de magnetism spiritist, asemănător cu mesmerismul. A fost prima noastră experienţă de acest fel. – LS 79 (1915)

Nimeni să nu fie un instrument pasiv. – Nu este planul lui Dumnezeu ca vreo fiinţă umană să-şi încredinţeze mintea şi voinţa controlului unei alte persoane, devenind astfel un instrument pasiv în mâinile sale. – MH 242 (1905)

Trebuie să fim liberi faţă de farmecul omenesc. – Tratamentul prin influenţarea mintală trebuie să fie lipsit de orice urmă de atracţie spre ceea ce este omenesc. El nu trebuie să degradeze şi să înjosească natura umană, ci să o înalţe spre cele mai mari culmi spirituale, legându-se de ceea ce este veşnic. – Lt 120, 1901. (MM 110)

Notă explicativă cu privire la declaraţia „Frenologia şi mesmerismul sunt bune într-un context corespunzător”. În 1862, Ellen White a publicat un lung articol în Review and Herald, intitulat „Filozofia şi înşelăciunea ieftină”. Republicat în Testimonies for the Church, vol. 1 (pp. 290-302), acest articol de treisprezece pagini conţine avertizări împotriva înşelăciunilor şi minunilor false. În această solie, ea declară că anumite ştiinţe pot fi folosite de Satana pentru a atrage sufletele în plasa pe care a întins-o prin intermediul fenomenelor spiritiste.
Atât din contextul în sine, cât şi din articolul autoarei „Ştiinţe pe nedrept numite astfel”, publicat în Signs of the Times, din 6 noiembrie 1884, pare clar faptul că, în 1862, când a folosit termenii „frenologie”, „mesmerism” şi „magnetism animal”, ea se referea în mod general şi cuprinzător la toate acele ştiinţe care aparţineau „domeniului cercetării minţii umane”, deoarece aşa erau considerate în perioada respectivă.
Declaraţia din Signs, în 1884, este în mod evident întemeiată pe articolul din Review, în 1862, deoarece foloseşte multe dintre propoziţiile acestuia, dar reformulează câteva expresii şi utilizează termeni mai precişi. Observaţia se referă în special la acele propoziţii aflate în scrierea din 1862, în care apar cuvintele frenologie şi mesmerism.
În 1862, autoarea scria: „Frenologia şi mesmerismul sunt foarte apreciate. Acestea sunt bune, dacă sunt aplicate într-un context corespunzător, dar au fost preluate de către Satana, devenind nişte mijloace puternice în înşelarea şi distrugerea sufletelor. Iscusinţa lui este acceptată ca şi cum ar veni din cer şi, în mintea a mii de oameni, credinţa în Biblie, care le demască, este nimicită. (Testimonies, vol. 1, p. 296)
În 1884, autoarea scria: „Ştiinţele care se ocupă de cercetarea minţii umane sunt foarte apreciate. Ele sunt bune, dacă sunt aplicate într-un context corespunzător: dar au fost preluate de către Satana ca mijloace puternice în înşelarea şi distrugerea sufletelor. Iscusinţa lui este acceptată ca şi cum ar veni din cer, iar el îşi primeşte închinarea pe care o doreşte” (Signs of the Times, 6 noiembrie 1884). În capitolul prezent a fost introdusă această declaraţie, deoarece pare să reprezinte mai corect intenţia autoarei.
Mărturia anterioară trebuie înţeleasă în lumina celorlalte declaraţii din capitolul în care este scrisă şi a tuturor declaraţiilor anterioare sau ulterioare, scrise de aceeaşi autoare, cu privire la mesmerism. Vezi nota pentru capitolul 3.
Pentru a arăta cum erau folosiţi, în secolul al nouăsprezecelea, termenii „frenologie”, „mesmerism” şi „magnetism animal”, am enumerat aici câteva lucrări cărora li se făcea reclamă la sfârşitul unei cărţi de medicină, distribuită în Statele Unite în 1852:
American Phrenological Journal and Miscellany. Dedicată frenologiei, psihologiei şi dezvoltării sinelui. Un an. – $1.00
Hartă pentru înregistrarea diferitelor progrese. Dedicată frenologilor. Cu numeroase gravuri. – $ .061/4
Defense of Phrenology. De Dr. Andrew Boardman. O lucrare bună pentru sceptici şi necredincioşi. – $ .50
Elements of Animal Magnetism; or, Process and practical application for relieving human suffering. – $ .121/4
Familiar Lessons on Phrenology. Destinată copiilor şi tinerilor; cu ilustraţii. – $ .50
Fascination; or the Philosophy of Charming (Magnetism). Prezintă principiile vieţii. Cu ilustraţii. – $.40
Lecţii de filozofie a mesmerismului şi clarviziunii. Cu instrucţiuni şi aplicaţii practice. – $ .25
Marriage: Its History and Philosophy, cu o prezentare frenologică a îndatoririlor pentru căsătorii fericite. – $ .371/2
Mesmerism in India. O lucrare superioară, scrisă de către renumitul Dr. Esdaile. Foarte recomandată specialiştilor. – $ .50
Matrimony; or, Phrenology and Phyihology Applied to the Selection of Congenial Companions for Life. – $ .25
Psychology, or the Science of the Soul. Cu gravuri ale sistemului nervos. De Joseph Haddock, MD. – $ .25
Phrenological Guide. Destinat cercetătorilor propriului lor caracter. Cu numeroase gravuri. – $ .121/2
Almanah frenologic: ilustrat cu numeroase gravuri, conţine descrieri ilustrate ale caracterului. – $.061/4
Phrenology and the Scriptures, demonstrează armonia dintre acestea. De Rev. John Pierpont. – $ .121/2
Philosophy of Electrical Psychology. De John Bovee Dods. – $.50
Religion, Natural and Revealed; or, the Natural Theology and Moral Bearings of Phrenology. – $.50
The Illustrated Self-instructor in Phrenology and Physiology, cu o sută de gravuri şi o hartă. – $.25


80

Ştiinţa satanică a înălţării de sine *

Pericolul teoriei puterii înnăscute a omului. – Dacă Satana reuşeşte să amăgească şi să înşele mintea omenească, până acolo încât să-i determine pe muritori să creadă că în ei înşişi există o putere înnăscută care îi face capabili să realizeze lucrări mari şi bune, oamenii încetează să depindă de Dumnezeu şi să aştepte ca El să facă pentru ei acele lucruri pe care ei cred că le pot face prin puterea care există în ei înşişi. Ei nu recunosc şi nu respectă nici o putere superioară şi nu Îi aduc lui Dumnezeu slava pe care El o pretinde şi pe care o merită, datorită Maiestăţii Sale pline de măreţie şi excelenţă. În felul acesta, scopul lui Satana este atins, iar Satana jubilează atunci când oamenii căzuţi se înalţă pe ei înşişi în mod necuvenit. – 1T 294 (1862)

Omul, propriul standard al caracterului. – Satana îi amăgeşte pe oameni aşa cum a amăgit-o şi pe Eva în Eden, prin flatări, prin trezirea dorinţei de a obţine o cunoştinţă interzisă şi prin stârnirea ambiţiei după înălţare de sine. Căderea lui Satana s-a datorat tocmai cultivării acestor rele şi, prin aceste rele, el urmăreşte să determine ruina oamenilor. Satana le spune: „Veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Genesa 3,5). Spiritismul învaţă că „omul este o creatură aflată în evoluţie, că destinul lui, încă de la naştere, este progresul, chiar şi în veşnicie, spre a ajunge ca Dumnezeu”. Şi de asemenea: „Fiecare minte se va judeca singură şi nu va fi judecată de nimeni altcineva”. „Judecata va fi corectă, deoarece este o judecată a sinelui… Tronul de domnie se află înăuntrul vostru.” Un profesor de spiritism spunea că, pe măsură ce „conştiinţa spirituală” se trezea în el, a intrat „în rândul fraţilor lui care erau semizei necăzuţi”. Iar un altul declara: „Orice fiinţă neprihănită şi desăvârşită este Hristos”.
În felul acesta, în locul neprihănirii şi desăvârşirii infinitului Dumnezeu, adevăratul obiect al adorării, în locul neprihănirii desăvârşite a Legii Sale, adevăratul standard al realizărilor omeneşti, Satana a aşezat natura păcătoasă şi nesigură a omului, ca fiind unicul obiect de adorare, unica lege a judecăţii şi unicul standard al caracterului. Acesta este un progres, dar nu spre înălţimi, ci în adâncime. – GC 554, 555 (1911)

Nu se află în învăţăturile lui Hristos. – Am fost îndrumată spre acest pasaj din Scriptură ca referindu-se în mod special la spiritismul modern: Coloseni 2,8: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos”…
„Amăgirea deşartă” umple mintea sărmanilor muritori. Aceştia cred că în ei înşişi există o putere atât de mare, încât nu simt nici o nevoie de ajutorul unei puteri mai înalte. Principiile şi credinţa lor se orientează „după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos”.
Domnul Isus nu i-a învăţat această filozofie. În învăţăturile Lui nu se află nici una dintre ideile de acest fel. El nu a îndreptat atenţia unor sărmani muritori spre ei înşişi sau spre o putere pe care o au ei. Domnul a îndreptat întotdeauna mintea oamenilor spre Dumnezeu, Creatorul universului, ca unică Sursă a puterii şi înţelepciunii lor. În versetul 18, este adresat un avertisment special: „Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti”. – 1T 297 (1862)

Teoria responsabilităţii exclusiv faţă de sine. – Prin îngăduinţa pasiunilor, el [Satana] a distrus şi distruge mii de vieţi, chinuind în felul acesta întreaga fiinţă umană. Pentru a-şi aduce la îndeplinire lucrarea, el declară prin intermediul spiritelor că „adevărata cunoaştere îl aşază pe om mai presus de lege”, că „indiferent ce faci, este corect”, că „Dumnezeu nu condamnă” şi că „toate păcatele comise sunt nevino-vate”.
Când oamenii sunt determinaţi în felul acesta să creadă că dorinţa este cea mai înaltă lege, că libertatea este permisă şi că omul nu este răspunzător faţă de nimeni în afară de el însuşi, cine se mai poate mira de faptul că imoralitatea şi depravarea se aglomerează la fiecare pas? Mulţimile sunt dornice să accepte învăţături care le oferă libertatea de a asculta de pornirile inimii fireşti. Guvernarea stăpânirii de sine este înlocuită cu guvernarea poftei, puterile minţii şi sufletului sunt supuse însuşirilor animalice, iar Satana atrage triumfător în plasa lui mii de oameni care pretind că sunt urmaşi ai lui Hristos. – GC 555, 556 (1911)

Lucifer a dorit puterea, dar nu şi caracterul lui Dumnezeu. – Lucifer a dorit puterea lui Dumnezeu, dar nu şi caracterul Lui. El a căutat să ocupe cel mai înalt loc şi fiecare fiinţă motivată de spiritul lui va face acelaşi lucru. Ca urmare, înstrăinarea, discordia şi certurile vor fi inevitabile. Posesiunea devine premiul celui puternic. Împărăţia lui Satana este o împărăţie a opresiunii; fiecare persoană îi priveşte pe ceilalţi ca pe nişte obstacole în calea propriului ei progres sau ca pe nişte trepte pe care să calce pentru a ajunge mai sus. – DA 435, 436 (1898)

Încăpăţânarea desparte de ajutorul divin. – Când Dumnezeu l-a trimis pe Moise la faraon, acesta avea lumină, dar faraon i s-a opus şi fiecare împotrivire năştea o încăpăţânare şi mai puternică. Oare Dumnezeu Şi-a exercitat puterea asupra lui ca să nu se poată întoarce la lumină? Nu, ci indiferenţa lui era cea care se accentua. Încăpăţânarea lui faraon evidenţia faptul că el nu era dispus să primească lumina. – MS 15, 1894

Încăpăţânarea şi conştiinciozitatea (reflecţii privitoare la un om răuvoitor şi autoamăgit). – Dacă ai citit scrisorile pe care le-am trimis la Oakland, vei înţelege câte ceva despre încăpăţânarea omului şi despre hotărârea lui de a face ce-i place şi cum îi place. El nu a acordat nici o atenţie sfaturilor Domnului, ci a considerat că este în siguranţă să păşească în licăririle propriei lui lumini. Acest om ar face orice şi totul pentru a fi un slujitor al cauzei lui Dumnezeu, dar lucrul pe care nu-l va face va fi exact acela despre care Dumnezeu i-a spus că este bine să-l facă. Dacă va trăda cauza, aşa cum a făcut-o ___, el o va face sub pretextul unei mari conştiinciozităţi.
Această aparenţă de conştiinciozitate s-a dovedit pe deplin verificată şi eficientă. Ştiu foarte bine ce vorbesc atunci când îţi spun că am foarte puţină încredere în această conştiinciozitate. Există o conştiinţă bună şi o conştiinţă rea, şi cea mai mare amăgire a omului este autoamăgirea. Sub influenţa acestei amăgiri, el va înfăptui, în spiritul lui, multe lucruri care nu sunt în armonie cu Duhul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, va fi nemişcat ca o stâncă faţă de orice sfat şi faţă de orice metodă diferită de propriile lui metode. – Lt 48, 1892

Puterea teribilă a autoamăgirii. – Este într-adevăr trist să fii lipsit de darurile Duhului lui Dumnezeu; dar este o situaţie şi mai teribilă să fii lipsit de spiritualitate şi de Hristos şi, în acelaşi timp, să încerci să te justifici, spunându-le celor care sunt alarmaţi pentru tine că nu ai nevoie de temerile şi mila lor. Teribilă este puterea autoamăgirii asupra minţii umane! Ce orbire – să numeşti lumina întuneric şi întunericul lumină! Martorul credincios ne sfătuieşte să cumpărăm de la El aur curăţit prin foc, haine albe şi alifie pentru ochi. Aurul purificat prin foc recomandat aici este reprezentat prin credinţă şi dragoste. El îmbogăţeşte inima, deoarece a fost curăţat până la puritate absolută, şi cu cât este mai încercat, cu atât strălucirea lui este mai luminoasă. – 4T 88 (1876)

Puterea lui Satana asupra celor care se înalţă pe ei înşişi. – Cât de zadarnic este ajutorul omenesc când puterea lui Satana este exercitată asupra unei fiinţe umane care s-a îngâmfat şi nu ştie că împărtăşeşte ştiinţa lui Satana. Plină de încredere în sine, ea merge direct în capcana vrăjmaşului şi este înşelată. Pentru că nu a ascultat avertizările date, a căzut pradă lui Satana. Dacă ar fi fost umilită înaintea lui Dumnezeu, această persoană ar fi alergat spre locul de scăpare pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru ea. Astfel, în timpurile primejdioase, ar fi putut fi în siguranţă, deoarece Dumnezeu ar fi înălţat pentru ea un zid de apărare împotriva vrăjmaşului. – Lt 126, 1906

Condus spre sinucidere. – Lumea care trăieşte absorbită de interesele ei egoiste, ca şi când nu ar exista Dumnezeu, va experimenta curând o distrugere neaşteptată şi nu va scăpa. Mulţi continuă în satisfacerea eului, fără a le păsa de nimic, până când vor ajunge atât de dezgustaţi de viaţă, încât se vor sinucide.
Dansând şi petrecând, bând şi fumând, îngăduindu-şi propriile pasiuni animalice, aceşti oameni sunt ca nişte boi care merg la tăiere. Satana lucrează cu toată iscusinţa şi farmecul lui pentru a-i ţine pe oameni în orbire, până când Domnul Se va ridica de pe scaunul Lui de domnie, pentru a-i pedepsi pe locuitorii pământului pentru nelegiuirile lor; când pământul va mărturisi împotriva sângelui curs şi nu va mai fi nici o scuză pentru măcel. Întreaga lume pare să mărşăluiască spre moarte. – MS 139, 1903. (Ev 26)

Eul este sensibil la fiecare atingere. – Ce biruinţă veţi câştiga dacă veţi învăţa să primiţi lucrările providenţei lui Dumnezeu cu o inimă mulţumitoare şi cu hotărârea de a trăi numai spre slava Lui, în suferinţă sau sănătate, în abundenţă sau nevoie! Eul este viu şi tremură la fiecare atingere. Înainte să puteţi învinge în Numele lui Isus şi să primiţi răsplata celui credincios, eul trebuie crucificat. – 4T 221 (1876)

Păcatul incurabil. – Dumnezeu nu Se poate lega de cei care trăiesc pentru a-şi plăcea lor înşişi şi pentru a se aşeza pe ei înşişi pe locul întâi. Cei care fac aceasta vor fi, în cele din urmă, pe ultimul loc. Păcatele care sunt incurabile şi aproape în totul lipsite de speranţă sunt mândria personală şi greşita imagine de sine. Acestea sunt obstacolele în calea dezvoltării. Cum ar putea fi curăţat un om care are defecte de caracter, dar nu reuşeşte să înţeleagă aceasta, care este atât de plin de mulţumire de sine, încât nu-şi poate vedea propriile greşeli? „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi” (Matei 9,12). Cum ar putea progresa cineva, în timp ce crede că este desăvârşit? – 7T 199, 200 (1902)

Importanţa umilirii de sine. – Cei care cred că, în această întrunire [o întrunire de comitet în Michigan], pot primi binecuvântarea lui Dumnezeu fără umilirea de sine vor pleca aşa cum au venit. Ei vor rămâne cu aceleaşi confuzii pe care le-au avut înainte. Dar, fraţi şi surori, noi nu ne putem permite aceasta. Să ne umilim inima înaintea lui Dumnezeu. Să-I îngăduim Domnului Hristos să ne ungă ochii cu alifia cerească, pentru a putea vedea. Nu vrem să fim orbi; dorim să vedem totul cu claritate. Nu vrem să mărşăluim o zi spre Canaan, a doua zi să ne întoarcem în Egipt, ca în următoarea zi să pornim din nou spre Canaan, iar apoi să ne întoarcem din nou în Egipt. Să înaintăm zi de zi cu perseverenţă. Mă doare inima şi sunt umplută de cea mai adâncă durere, când mă gândesc la binecuvântările preţioase pe care le pierdem, pentru că suntem atât de departe în urma luminii. – MS 56, 1904

Cunoaşterea de sine conduce la umilinţă. – Cunoaşterea de sine este cea mai mare cunoaştere. Adevărata înţelegere de sine conduce la o umilinţă care va deschide calea prin care Domnul va dezvolta mintea şi va modela şi disciplina caracterul. – CT 419 (1913)

Îndepărtaţi-vă cât se poate de mult de mândrie şi înălţare de sine. – „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus” (1Ioan 2,6). „Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Romani 8,9). Această asemănare cu Isus nu va rămâne neobservată de către lume, ci va fi un subiect observat şi comentat. Creştinul ar putea să nu fie conştient de marea schimbare din viaţa lui, deoarece cu cât se va asemăna mai mult caracterului Domnului Hristos, cu atât va fi mai umil în ce priveşte părerea de sine; dar lucrul acesta va fi văzut şi simţit de toţi cei din jur.
Cei care au trăit cea mai profundă experienţă în lucrurile lui Dumnezeu se îndepărtează cât se poate de mult de mândrie şi înălţare de sine. Ei nutresc cele mai umile gânduri cu privire la ei înşişi şi cele mai înalte concepţii cu privire la slava şi excelenţa lui Hristos. Ei simt că cel mai umil loc în slujba Lui este prea onorabil pentru ei. – 5T 223 (1882)

Siguranţă prin amintirea slăbiciunii personale. – Oamenii sunt încercaţi şi verificaţi nu numai înaintea fiinţelor omeneşti, ci şi înaintea universului ceresc. Dacă nu se tem şi nu tremură pentru ei înşişi, dacă nu îşi înţeleg propria lor slăbiciune şi nu îşi aduc aminte de greşelile lor trecute, străduindu-se să se ferească să le repete, vor face aceleaşi greşeli care au adus rezultate pe care nu şi le pot permite a doua oară. – MS 43, 1898
Biruirea eului este o lucrare de o viaţă întreagă. – Un efort firav şi ocazional nu poate îndrepta greşelile şi nici nu poate realiza o reformă a conduitei. Formarea caracterului este o lucrare care necesită nu numai o zi sau un an, ci o viaţă întreagă. Lupta pentru biruirea eului, pentru sfinţire şi pentru cer este o lucrare de o viaţă întreagă. Fără un efort continuu şi fără o activitate constantă, nu pot exista nici un progres în viaţa divină şi nici o câştigare a coroanei biruinţei. – MH 452 (1905)

Amprenta divinului. – Dacă nu doriţi ca întreaga fiinţă să ajungă coruptă, nu lăsaţi eul să se extindă la mari dimensiuni. O singură spărtură scufundă o corabie şi o singură verigă slabă rupe un lanţ; prin urmare, orice trăsătură de caracter cultivată sau moştenită va lucra în inimă şi se va exterioriza prin cuvinte care vor exercita o influenţă spre rău ce nu va putea fi anihilată niciodată. Noi clădim pentru veşnicie. Caracterul nostru trebuie să poarte amprenta divinului, printr-o exprimare nobilă şi curată şi prin fapte demne. Atunci, întregul univers va privi spre noi şi va spune: „Bine, rob bun şi credincios”. – Lt 91, 1899




Dressed by Esomi


Leave a comment and / or appreciate the article!



CLICK HERE http://www.radio-elshaday.de/

CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/

CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/


Posted by: *DJ_DANY* ( ADMIN )

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen