Minte, caracter, personalitate
Sfaturi pentru sănătatea mintală şi spirituală
Volumul II PARTEA 4 ACEASTA CARTE ONLINE CUPRINDE MULTE PARTI -TOATE PARTILE LE VETI PUTEA GASI AICI PE SITE:
Ştiinţa satanică a înălţării de sine *
Pericolul teoriei puterii înnăscute a omului. – Dacă Satana reuşeşte să amăgească şi să înşele mintea omenească, până acolo încât să-i determine pe muritori să creadă că în ei înşişi există o putere înnăscută care îi face capabili să realizeze lucrări mari şi bune, oamenii încetează să depindă de Dumnezeu şi să aştepte ca El să facă pentru ei acele lucruri pe care ei cred că le pot face prin puterea care există în ei înşişi. Ei nu recunosc şi nu respectă nici o putere superioară şi nu Îi aduc lui Dumnezeu slava pe care El o pretinde şi pe care o merită, datorită Maiestăţii Sale pline de măreţie şi excelenţă. În felul acesta, scopul lui Satana este atins, iar Satana jubilează atunci când oamenii căzuţi se înalţă pe ei înşişi în mod necuvenit. – 1T 294 (1862)
Omul, propriul standard al caracterului. – Satana îi amăgeşte pe oameni aşa cum a amăgit-o şi pe Eva în Eden, prin flatări, prin trezirea dorinţei de a obţine o cunoştinţă interzisă şi prin stârnirea ambiţiei după înălţare de sine. Căderea lui Satana s-a datorat tocmai cultivării acestor rele şi, prin aceste rele, el urmăreşte să determine ruina oamenilor. Satana le spune: „Veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Genesa 3,5). Spiritismul învaţă că „omul este o creatură aflată în evoluţie, că destinul lui, încă de la naştere, este progresul, chiar şi în veşnicie, spre a ajunge ca Dumnezeu”. Şi de asemenea: „Fiecare minte se va judeca singură şi nu va fi judecată de nimeni altcineva”. „Judecata va fi corectă, deoarece este o judecată a sinelui… Tronul de domnie se află înăuntrul vostru.” Un profesor de spiritism spunea că, pe măsură ce „conştiinţa spirituală” se trezea în el, a intrat „în rândul fraţilor lui care erau semizei necăzuţi”. Iar un altul declara: „Orice fiinţă neprihănită şi desăvârşită este Hristos”.
În felul acesta, în locul neprihănirii şi desăvârşirii infinitului Dumnezeu, adevăratul obiect al adorării, în locul neprihănirii desăvârşite a Legii Sale, adevăratul standard al realizărilor omeneşti, Satana a aşezat natura păcătoasă şi nesigură a omului, ca fiind unicul obiect de adorare, unica lege a judecăţii şi unicul standard al caracterului. Acesta este un progres, dar nu spre înălţimi, ci în adâncime. – GC 554, 555 (1911)
Nu se află în învăţăturile lui Hristos. – Am fost îndrumată spre acest pasaj din Scriptură ca referindu-se în mod special la spiritismul modern: Coloseni 2,8: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos”…
„Amăgirea deşartă” umple mintea sărmanilor muritori. Aceştia cred că în ei înşişi există o putere atât de mare, încât nu simt nici o nevoie de ajutorul unei puteri mai înalte. Principiile şi credinţa lor se orientează „după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos”.
Domnul Isus nu i-a învăţat această filozofie. În învăţăturile Lui nu se află nici una dintre ideile de acest fel. El nu a îndreptat atenţia unor sărmani muritori spre ei înşişi sau spre o putere pe care o au ei. Domnul a îndreptat întotdeauna mintea oamenilor spre Dumnezeu, Creatorul universului, ca unică Sursă a puterii şi înţelepciunii lor. În versetul 18, este adresat un avertisment special: „Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti”. – 1T 297 (1862)
Teoria responsabilităţii exclusiv faţă de sine. – Prin îngăduinţa pasiunilor, el [Satana] a distrus şi distruge mii de vieţi, chinuind în felul acesta întreaga fiinţă umană. Pentru a-şi aduce la îndeplinire lucrarea, el declară prin intermediul spiritelor că „adevărata cunoaştere îl aşază pe om mai presus de lege”, că „indiferent ce faci, este corect”, că „Dumnezeu nu condamnă” şi că „toate păcatele comise sunt nevino-vate”.
Când oamenii sunt determinaţi în felul acesta să creadă că dorinţa este cea mai înaltă lege, că libertatea este permisă şi că omul nu este răspunzător faţă de nimeni în afară de el însuşi, cine se mai poate mira de faptul că imoralitatea şi depravarea se aglomerează la fiecare pas? Mulţimile sunt dornice să accepte învăţături care le oferă libertatea de a asculta de pornirile inimii fireşti. Guvernarea stăpânirii de sine este înlocuită cu guvernarea poftei, puterile minţii şi sufletului sunt supuse însuşirilor animalice, iar Satana atrage triumfător în plasa lui mii de oameni care pretind că sunt urmaşi ai lui Hristos. – GC 555, 556 (1911)
Lucifer a dorit puterea, dar nu şi caracterul lui Dumnezeu. – Lucifer a dorit puterea lui Dumnezeu, dar nu şi caracterul Lui. El a căutat să ocupe cel mai înalt loc şi fiecare fiinţă motivată de spiritul lui va face acelaşi lucru. Ca urmare, înstrăinarea, discordia şi certurile vor fi inevitabile. Posesiunea devine premiul celui puternic. Împărăţia lui Satana este o împărăţie a opresiunii; fiecare persoană îi priveşte pe ceilalţi ca pe nişte obstacole în calea propriului ei progres sau ca pe nişte trepte pe care să calce pentru a ajunge mai sus. – DA 435, 436 (1898)
Încăpăţânarea desparte de ajutorul divin. – Când Dumnezeu l-a trimis pe Moise la faraon, acesta avea lumină, dar faraon i s-a opus şi fiecare împotrivire năştea o încăpăţânare şi mai puternică. Oare Dumnezeu Şi-a exercitat puterea asupra lui ca să nu se poată întoarce la lumină? Nu, ci indiferenţa lui era cea care se accentua. Încăpăţânarea lui faraon evidenţia faptul că el nu era dispus să primească lumina. – MS 15, 1894
Încăpăţânarea şi conştiinciozitatea (reflecţii privitoare la un om răuvoitor şi autoamăgit). – Dacă ai citit scrisorile pe care le-am trimis la Oakland, vei înţelege câte ceva despre încăpăţânarea omului şi despre hotărârea lui de a face ce-i place şi cum îi place. El nu a acordat nici o atenţie sfaturilor Domnului, ci a considerat că este în siguranţă să păşească în licăririle propriei lui lumini. Acest om ar face orice şi totul pentru a fi un slujitor al cauzei lui Dumnezeu, dar lucrul pe care nu-l va face va fi exact acela despre care Dumnezeu i-a spus că este bine să-l facă. Dacă va trăda cauza, aşa cum a făcut-o ___, el o va face sub pretextul unei mari conştiinciozităţi.
Această aparenţă de conştiinciozitate s-a dovedit pe deplin verificată şi eficientă. Ştiu foarte bine ce vorbesc atunci când îţi spun că am foarte puţină încredere în această conştiinciozitate. Există o conştiinţă bună şi o conştiinţă rea, şi cea mai mare amăgire a omului este autoamăgirea. Sub influenţa acestei amăgiri, el va înfăptui, în spiritul lui, multe lucruri care nu sunt în armonie cu Duhul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, va fi nemişcat ca o stâncă faţă de orice sfat şi faţă de orice metodă diferită de propriile lui metode. – Lt 48, 1892
Puterea teribilă a autoamăgirii. – Este într-adevăr trist să fii lipsit de darurile Duhului lui Dumnezeu; dar este o situaţie şi mai teribilă să fii lipsit de spiritualitate şi de Hristos şi, în acelaşi timp, să încerci să te justifici, spunându-le celor care sunt alarmaţi pentru tine că nu ai nevoie de temerile şi mila lor. Teribilă este puterea autoamăgirii asupra minţii umane! Ce orbire – să numeşti lumina întuneric şi întunericul lumină! Martorul credincios ne sfătuieşte să cumpărăm de la El aur curăţit prin foc, haine albe şi alifie pentru ochi. Aurul purificat prin foc recomandat aici este reprezentat prin credinţă şi dragoste. El îmbogăţeşte inima, deoarece a fost curăţat până la puritate absolută, şi cu cât este mai încercat, cu atât strălucirea lui este mai luminoasă. – 4T 88 (1876)
Puterea lui Satana asupra celor care se înalţă pe ei înşişi. – Cât de zadarnic este ajutorul omenesc când puterea lui Satana este exercitată asupra unei fiinţe umane care s-a îngâmfat şi nu ştie că împărtăşeşte ştiinţa lui Satana. Plină de încredere în sine, ea merge direct în capcana vrăjmaşului şi este înşelată. Pentru că nu a ascultat avertizările date, a căzut pradă lui Satana. Dacă ar fi fost umilită înaintea lui Dumnezeu, această persoană ar fi alergat spre locul de scăpare pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru ea. Astfel, în timpurile primejdioase, ar fi putut fi în siguranţă, deoarece Dumnezeu ar fi înălţat pentru ea un zid de apărare împotriva vrăjmaşului. – Lt 126, 1906
Condus spre sinucidere. – Lumea care trăieşte absorbită de interesele ei egoiste, ca şi când nu ar exista Dumnezeu, va experimenta curând o distrugere neaşteptată şi nu va scăpa. Mulţi continuă în satisfacerea eului, fără a le păsa de nimic, până când vor ajunge atât de dezgustaţi de viaţă, încât se vor sinucide.
Dansând şi petrecând, bând şi fumând, îngăduindu-şi propriile pasiuni animalice, aceşti oameni sunt ca nişte boi care merg la tăiere. Satana lucrează cu toată iscusinţa şi farmecul lui pentru a-i ţine pe oameni în orbire, până când Domnul Se va ridica de pe scaunul Lui de domnie, pentru a-i pedepsi pe locuitorii pământului pentru nelegiuirile lor; când pământul va mărturisi împotriva sângelui curs şi nu va mai fi nici o scuză pentru măcel. Întreaga lume pare să mărşăluiască spre moarte. – MS 139, 1903. (Ev 26)
Eul este sensibil la fiecare atingere. – Ce biruinţă veţi câştiga dacă veţi învăţa să primiţi lucrările providenţei lui Dumnezeu cu o inimă mulţumitoare şi cu hotărârea de a trăi numai spre slava Lui, în suferinţă sau sănătate, în abundenţă sau nevoie! Eul este viu şi tremură la fiecare atingere. Înainte să puteţi învinge în Numele lui Isus şi să primiţi răsplata celui credincios, eul trebuie crucificat. – 4T 221 (1876)
Păcatul incurabil. – Dumnezeu nu Se poate lega de cei care trăiesc pentru a-şi plăcea lor înşişi şi pentru a se aşeza pe ei înşişi pe locul întâi. Cei care fac aceasta vor fi, în cele din urmă, pe ultimul loc. Păcatele care sunt incurabile şi aproape în totul lipsite de speranţă sunt mândria personală şi greşita imagine de sine. Acestea sunt obstacolele în calea dezvoltării. Cum ar putea fi curăţat un om care are defecte de caracter, dar nu reuşeşte să înţeleagă aceasta, care este atât de plin de mulţumire de sine, încât nu-şi poate vedea propriile greşeli? „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi” (Matei 9,12). Cum ar putea progresa cineva, în timp ce crede că este desăvârşit? – 7T 199, 200 (1902)
Importanţa umilirii de sine. – Cei care cred că, în această întrunire [o întrunire de comitet în Michigan], pot primi binecuvântarea lui Dumnezeu fără umilirea de sine vor pleca aşa cum au venit. Ei vor rămâne cu aceleaşi confuzii pe care le-au avut înainte. Dar, fraţi şi surori, noi nu ne putem permite aceasta. Să ne umilim inima înaintea lui Dumnezeu. Să-I îngăduim Domnului Hristos să ne ungă ochii cu alifia cerească, pentru a putea vedea. Nu vrem să fim orbi; dorim să vedem totul cu claritate. Nu vrem să mărşăluim o zi spre Canaan, a doua zi să ne întoarcem în Egipt, ca în următoarea zi să pornim din nou spre Canaan, iar apoi să ne întoarcem din nou în Egipt. Să înaintăm zi de zi cu perseverenţă. Mă doare inima şi sunt umplută de cea mai adâncă durere, când mă gândesc la binecuvântările preţioase pe care le pierdem, pentru că suntem atât de departe în urma luminii. – MS 56, 1904
Cunoaşterea de sine conduce la umilinţă. – Cunoaşterea de sine este cea mai mare cunoaştere. Adevărata înţelegere de sine conduce la o umilinţă care va deschide calea prin care Domnul va dezvolta mintea şi va modela şi disciplina caracterul. – CT 419 (1913)
Îndepărtaţi-vă cât se poate de mult de mândrie şi înălţare de sine. – „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus” (1Ioan 2,6). „Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Romani 8,9). Această asemănare cu Isus nu va rămâne neobservată de către lume, ci va fi un subiect observat şi comentat. Creştinul ar putea să nu fie conştient de marea schimbare din viaţa lui, deoarece cu cât se va asemăna mai mult caracterului Domnului Hristos, cu atât va fi mai umil în ce priveşte părerea de sine; dar lucrul acesta va fi văzut şi simţit de toţi cei din jur.
Cei care au trăit cea mai profundă experienţă în lucrurile lui Dumnezeu se îndepărtează cât se poate de mult de mândrie şi înălţare de sine. Ei nutresc cele mai umile gânduri cu privire la ei înşişi şi cele mai înalte concepţii cu privire la slava şi excelenţa lui Hristos. Ei simt că cel mai umil loc în slujba Lui este prea onorabil pentru ei. – 5T 223 (1882)
Siguranţă prin amintirea slăbiciunii personale. – Oamenii sunt încercaţi şi verificaţi nu numai înaintea fiinţelor omeneşti, ci şi înaintea universului ceresc. Dacă nu se tem şi nu tremură pentru ei înşişi, dacă nu îşi înţeleg propria lor slăbiciune şi nu îşi aduc aminte de greşelile lor trecute, străduindu-se să se ferească să le repete, vor face aceleaşi greşeli care au adus rezultate pe care nu şi le pot permite a doua oară. – MS 43, 1898
Biruirea eului este o lucrare de o viaţă întreagă. – Un efort firav şi ocazional nu poate îndrepta greşelile şi nici nu poate realiza o reformă a conduitei. Formarea caracterului este o lucrare care necesită nu numai o zi sau un an, ci o viaţă întreagă. Lupta pentru biruirea eului, pentru sfinţire şi pentru cer este o lucrare de o viaţă întreagă. Fără un efort continuu şi fără o activitate constantă, nu pot exista nici un progres în viaţa divină şi nici o câştigare a coroanei biruinţei. – MH 452 (1905)
Amprenta divinului. – Dacă nu doriţi ca întreaga fiinţă să ajungă coruptă, nu lăsaţi eul să se extindă la mari dimensiuni. O singură spărtură scufundă o corabie şi o singură verigă slabă rupe un lanţ; prin urmare, orice trăsătură de caracter cultivată sau moştenită va lucra în inimă şi se va exterioriza prin cuvinte care vor exercita o influenţă spre rău ce nu va putea fi anihilată niciodată. Noi clădim pentru veşnicie. Caracterul nostru trebuie să poarte amprenta divinului, printr-o exprimare nobilă şi curată şi prin fapte demne. Atunci, întregul univers va privi spre noi şi va spune: „Bine, rob bun şi credincios”. – Lt 91, 1899
Secţiunea a XVI-a
Principiile şi aplicarea lor
81
Terapie sănătoasă pentru minte *
Folosirea corectă a influenţării mintale. – În tratarea celor bolnavi, nu trebuie trecut cu vederea efectul influenţării mintale. Corect folosită, această influenţă pune la dispoziţie unul dintre cele mai puternice mijloace de combatere a bolii. – MH 241 (1905)
Sfat adresat unei medic. – Sufletele sărmane şi împovărate cu care intrăm în contact au nevoie de mai multă atenţie din partea ta. Stă în puterea ta să-i încurajezi să privească la Isus şi astfel să fie schimbaţi în asemănarea cu El. – Lt 121, 1901. (MM 112)
Siguranţa aflată într-o luptă continuă împotriva imaginaţiei păcătoase. – Toţi cei care doresc să fie părtaşi ai naturii divine trebuie să înţeleagă şi să fugă de corupţia care este în lume prin pofte. Este nevoie de o luptă continuă şi stăruitoare a sufletului împotriva imaginaţiei păcătoase a minţii. Este necesară o rezistenţă statornică în faţa ispitei de a păcătui prin gând sau prin faptă. Sufletul trebuie păzit de orice întinare, prin credinţa în Cel ce poate să vă păzească de orice cădere.
Să medităm la Scripturi, să ne gândim cu seriozitate şi perseverenţă la lucruri legate de mântuirea noastră veşnică. Harul infinit, iubirea lui Isus şi sacrificiul adus în locul nostru solicită cea mai serioasă şi mai solemnă reflecţie. Noi ar trebui să stăruim asupra caracterului iubitului nostru Răscumpărător şi Mijlocitor. Ar trebui să ne străduim să înţelegem semnificaţia planului de mântuire. Să medităm la misiunea Aceluia care a venit pentru mântuirea poporului Său de păcatele lor.
Printr-o contemplare constantă a subiectelor cereşti, credinţa şi iubirea noastră vor deveni mai puternice. Rugăciunile noastre vor fi tot mai plăcute lui Dumnezeu, deoarece vor fi tot mai pătrunse de iubire şi de credinţă. Va exista o încredere mai statornică în Isus şi veţi avea o experienţă zilnică reală în dorinţa şi puterea lui Hristos de a-i mântui pe deplin pe toţi cei care vin la Dumnezeu prin El. – RH, 12 iunie 1888. (HC 113)
Sufletele înviorate prin legătura cu Cel Infinit. – Noi trebuie să-L contemplăm pe Dumnezeu în natură – să studiem caracterul Lui în lucrarea mâinilor Sale. Familiarizându-se cu Dumnezeu, prin descoperirea atributelor Lui în lucrurile făcute de El, mintea este întărită. În timp ce privim frumuseţea şi grandoarea lucrărilor naturii, simţămintele noastre se îndreaptă spre Dumnezeu; şi deşi suntem copleşiţi şi spiritul nostru se umileşte, sufletele noastre sunt înviorate, intrând în legătură cu Cel Infinit, prin lucrările Sale minunate. Comuniunea cu Dumnezeu în rugăciune umilă dezvoltă şi întăreşte facultăţile morale şi intelectuale, iar însuşirile morale sporesc prin cultivarea gândurilor despre lucrurile spirituale. – YI, 13 iulie 1893
Păziţi căile sufletului. – Apostolul încerca să-i înveţe pe credincioşi cât de important este să-şi împiedice mintea să rătăcească în preocupări faţă de subiecte interzise sau să-şi risipească energiile cu subiecte josnice. Cei care nu doresc să cadă pradă ispitelor lui Satana trebuie să-şi păzească bine căile de acces ale sufletului; să evite citirea, privirea sau auzirea unor lucruri care pot inspira gânduri necurate. Mintea nu trebuie lăsată să rătăcească la întâmplare asupra oricărui subiect pe care vrăjmaşul i l-ar putea sugera.
Inima trebuie păzită cu credincioşie, altfel, relele din afară vor trezi relele dinăuntru, iar sufletul se va pierde în întuneric. – AA 518 (1911)
Efectul atmosferei personale. – Omul este învăluit de influenţa gândurilor şi a faptelor personale, ca de o atmosferă invizibilă, care este respirată în mod inconştient de toţi cei ce vin în legătură cu ea. Această atmosferă este adesea încărcată de influenţe otrăvitoare, şi când acestea sunt inhalate, rezultatul inevitabil va fi decăderea morală. – 5T 111 (1882)
Înconjuraţi de o atmosferă a luminii şi păcii. – Domnul Hristos a pus la dispoziţia bisericii Sale tot ce îi este necesar pentru a deveni un trup transformat, luminat de Lumina lumii şi plin de slava lui Emanuel. Planul Lui este ca fiecare creştin să fie înconjurat de o atmosferă spirituală de lumină şi pace. El doreşte să manifestăm propria Lui bucurie în vieţile noastre.
Locuirea lăuntrică a Duhului se va dovedi prin revărsarea iubirii cereşti. Plinătatea divină va fi transmisă prin agenţi omeneşti consacraţi, pentru a fi răspândită asupra altora. – COL 419 (1900)
Dependenţă constantă de Dumnezeu. – Mulţi oameni sunt incapabili să alcătuiască planuri concrete pentru viitor. Viaţa lor este instabilă. Ei nu pot prevedea rezultatele unor acţiuni, iar aceasta îi umple adesea de teamă şi nelinişte. Să ne amintim că viaţa copiilor lui Dumnezeu în această lume este o viaţă de peregrin. Noi nu avem înţelepciunea de a ne plănui viaţa. Nu stă în puterea noastră să ne hotărâm viitorul. „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11,8).
În viaţa Sa pe pământ, Domnul Hristos nu Şi-a făcut nici un plan personal. El a acceptat planurile lui Dumnezeu pentru El şi, zi de zi, Tatăl Îi descoperea planurile Sale. Noi trebuie să depindem de Dumnezeu, pentru ca vieţile noastre să fie rezultatul direct al voinţei Sale. Dacă Îi consacrăm propriile noastre planuri, El ne va conduce paşii. – MH 478, 479 (1905)
Valoarea terapiei ocupaţionale. – Mi s-a arătat că implicarea bolnavilor într-o activitate care să le permită expunerea la lumină le va fi mult mai benefică decât rămânerea într-o stare de inactivitate şi lenevie. Dacă puterea voinţei va fi menţinută activă, pentru a stimula resursele latente ale organismului, aceasta va constitui un mare ajutor în redobândirea sănătăţii. Întrerupeţi orice activitate a celor care au fost suprasolicitaţi întreaga lor viaţă şi veţi constata că, în nouă cazuri din zece, schimbarea va fi o pagubă pentru sănătate.
Acest fapt s-a dovedit adevărat în cazul soţului meu. Mi-a fost arătat că exerciţiul fizic în aer liber este cu mult mai preferabil decât exerciţiul fizic într-un spaţiu închis; dar dacă nu se poate îndeplini această condiţie, o activitate uşoară, în casă, va ocupa mintea, o va împiedica să stăruie asupra simptomelor şi micilor neplăceri şi va preveni plictiseala. – 1T 567, 568 (1867).*
Exerciţiul fizic corect îndrumat. – Dacă bolnavii nu au nimic care să le ocupe timpul şi atenţia, gândurile lor se vor concentra asupra propriei lor persoane şi vor deveni iritabili şi răutăcioşi. De multe ori, ei se gândesc atât de insistent la senzaţiile neplăcute, încât ajung să creadă că starea lor este mai gravă decât în realitate şi devin total incapabili de a mai întreprinde ceva.
În toate aceste cazuri, exerciţiul fizic corect îndrumat se va dovedi un tratament eficient. În anumite situaţii, exerciţiul fizic este indispensabil redobândirii sănătăţii. Voinţa se întăreşte o dată cu ocupaţia mâinilor şi tot ceea ce au nevoie aceşti bolnavi este tocmai o redeşteptare a voinţei. Dacă voinţa este adormită, imaginaţia devine anormală, iar boala este imposibil de învins. – MH 239 (1905)
Mângâierea altora este o mângâiere pentru dătător. – Adesea se solicită rugăciuni pentru cei bolnavi, îndureraţi şi descurajaţi; iar acest lucru este corect. Ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să trimită lumină în mintea înnegurată şi mângâiere pentru inima îndurerată. Dar Dumnezeu răspunde rugăciunilor înălţate în special pentru cei care se aşază în calea binecuvântărilor Sale. Când ne rugăm pentru cei întristaţi, trebuie să-i încurajăm să-i ajute pe cei mai nevoiaşi decât ei. În timp ce încearcă să-i ajute pe alţii, întunericul din propriile lor inimi va fi risipit. Când ne străduim să-i mângâiem pe alţii, noi înşine suntem mângâiaţi, iar binecuvântările se întorc asupra noastră. – MH 256 (1905)
Odihnă şi refacere (autoarea îşi sfătuieşte propriul fiu). – Am un cuvânt pentru tine. Oare te împotriveşti hotărârii solemne de a nu mai distruge templul Domnului, muncind atunci când ar trebui să te odihneşti? Ca să gândeşti şi să vorbeşti corect, trebuie să-i acorzi creierului un timp de odihnă. Dacă ai fi dispus la o schimbare în această privinţă, mintea ta obosită şi nervii slăbiţi ar fi învioraţi…
Trebuie să ne propunem să ne disciplinăm cu atenţie, refuzând să acţionăm într-o manieră care ar putea să ne epuizeze resursele morale, fizice şi mintale. Tu ai nevoie de o minte limpede şi răbdătoare, care să facă faţă oricărei împrejurări. Ai nevoie de o puternică legătură cu cerul. Trebuie să-ţi exerciţi credinţa şi să laşi rezultatele în grija lui Dumnezeu. După ce ai făcut tot ce ai putut mai bine, fii curajos. Crede, crede şi fii statornic. Vrăjmaşul va încerca să te determine să te manifeşti ca şi cum ai fi învins, dar tu nu poţi să-ţi permiţi aceasta. Nu poţi să-ţi permiţi mişcări nesigure. Ai nevoie de siguranţa că, prin înţelepciune şi prudenţă, vei birui. – Lt 121, 1904
Relaxarea şi odihna sunt esenţiale. – Mi-a fost descoperit că păzitorii Sabatului, ca popor, muncesc prea mult, fără să-şi permită schimbări şi perioade de odihnă. Recrearea este foarte necesară pentru cei care desfăşoară o muncă fizică şi chiar mai esenţială pentru cei care desfăşoară o muncă intelectuală. Angajarea minţii într-o muncă intelectuală continuă şi excesivă nu contribuie nici la mântuirea noastră, nici la slava lui Dumnezeu, nici măcar atunci când este vorba despre subiecte religioase.
Există distracţii, cum ar fi dansul, jocurile de cărţi, şah, table etc., pe care nu le putem aproba, deoarece sunt condamnate de Cer. Aceste amuzamente deschid uşa pentru mari rele. Ele nu sunt benefice prin tendinţa lor şi au o influenţă stimulatoare, producând în unele minţi o pasiune pentru anumite jocuri care implică norocul şi risipa. Toate aceste jocuri ar trebui condamnate de către creştini şi înlocuite cu ceva întru totul inofensiv. – 1T 514 (1867)
Să depindem de Dumnezeu şi să refuzăm să ne descurajăm (sfat adresat unui conducător suprasolicitat). – Domnul ţi-a păstrat viaţa plin de bunăvoinţă, pentru a te angaja în lucrarea Sa. El nu doreşte să lucrezi singur, independent de unica putere prin care este posibilă realizarea cu succes a planurilor Sale. Aşadar, nu te agita; ai încredere şi priveşte la Isus, Autorul şi Desăvârşitorul credinţei tale. Nu fi prea grăbit. Fă atât cât îţi stă în putinţă, fără a-ţi suprasolicita puterile fizice şi mintale, şi să nu crezi că, pentru a fi iubit de Dumnezeu, trebuie să îţi asumi atât de multe responsabilităţi şi poveri.
Via este a Domnului; fiecare parte a lucrării Îi aparţine, iar El doreşte să lucrezi în aşa fel, încât puterile fizice şi mintale să se păstreze într-o bună condiţie. Adu-ţi aminte că tu colaborezi cu fiinţele cereşti. Nu-i permite vrăjmaşului să deţină nici măcar cea mai infimă parte în acţiune. Primeşte-ţi ordinele de la Dumnezeu şi nu fi descurajat câtuşi de puţin pentru că tu nu poţi îndeplini decât lucrarea unui simplu muritor. Cel Infinit va lucra cu puterea Lui şi îţi va oferi eficienţă.
Să nu crezi că eşti lăsat să faci lucruri imposibile. Nu aştepta lucruri imposibile de la alţii. Pavel a sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească (vezi 1Corinteni 3,6). „Tu ai întemeiat în vechime pământul, şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne” (Psalmii 102,25.26). „Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi” (Evrei 1,11.12). – Lt 86a, 1893
Necesitatea eforturilor personale. – Victimele unui obicei rău trebuie conştientizate de necesitatea de a face un efort personal pentru binele lor. Chiar dacă alţii ar depune cele mai stăruitoare eforturi pentru a-i ajuta, chiar dacă harul lui Dumnezeu ar putea fi oferit fără limite şi îngerii Lui ar sluji, toate acestea vor fi zadarnice, până când ei înşişi nu vor începe să lupte pentru propria lor cauză…
De multe ori, simţind puterea teribilă a ispitei şi fascinaţia dorinţei care duce la îngăduinţă de sine, un om strigă în disperare: „Nu pot rezista răului”. Spuneţi-i că poate învinge, că trebuie să reziste. Poate că va trebui să lupte din nou şi din nou, dar nu trebuie să fie mereu astfel. El este slab din punct de vedere moral, condus de obiceiurile unei vieţi păcătoase. Promisiunile şi hotărârile lui sunt ca nişte funii de nisip. Amintirea promisiunilor încălcate şi jurămintele trădate i-au slăbit încrederea în propria lui sinceritate şi îl fac să creadă că Dumnezeu nu îl mai poate accepta şi nu mai poate coopera cu eforturile lui. Dar el nu trebuie să dispere. – MH 174, 175 (1905)
Importanţa ţintei. – În orice acţiune, succesul necesită o ţintă bine delimitată. Cel care doreşte să aibă adevăratul succes în viaţă trebuie să-şi păstreze privirile îndreptate cu fermitate spre o ţintă vrednică de eforturile lui. Tinerii din zilele noastre au acum o asemenea ţintă în faţă. – Ed 262 (1903)
Cea mai înaltă cultură a minţii. – Cunoaşterea lui Dumnezeu se dobândeşte prin studiul Cuvântului Său. Trăirea adevăratei evlavii, prin consacrare zilnică şi prin slujirea lui Dumnezeu, asigură cea mai înaltă cultură a minţii, a sufletului şi a trupului; iar consacrarea tuturor puterilor noastre lui Dumnezeu împiedică înălţarea de sine. Împărtăşirea puterii divine onorează eforturile noastre sincere în căutarea înţelepciunii necesare pentru a ne folosi în mod conştiincios cele mai înalte însuşiri, spre slava lui Dumnezeu şi spre binecuvântarea semenilor. Deoarece aceste însuşiri vin din partea lui Dumnezeu, şi nu sunt propria noastră creaţie, ele trebuie considerate ca fiind talanţi primiţi din partea lui Dumnezeu pentru a fi folosiţi în serviciul Său. – MS 16, 1896
Virtuţile promovează sănătatea. – Curajul, speranţa, credinţa, compasiunea şi iubirea contribuie la sporirea sănătăţii şi prelungesc viaţa. O minte mulţumită şi un spirit voios sunt sănătate pentru trup şi putere pentru suflet. „O inimă bună este un bun leac” (Proverbele 17,22). – MH 241 (1905)
82
Abordarea Ştiinţei
Informaţia, puterea, bunătatea şi caracterul. – Adevărata educaţie nu ignoră valoarea cunoaşterii ştiinţifice sau realizările literare; dar mai presus de informaţie valorează puterea; mai presus de putere, bunătatea; mai presus de realizările intelectuale, caracterul. Lumea nu are o nevoie atât de mare de oameni care au un intelect extraordinar, pe cât are nevoie de oameni cu un caracter nobil. Ea are nevoie de oameni al căror talent să fie condus de o principialitate statornică. – Ed 225 (1903)
Dumnezeu este autorul ştiinţei. – Dumnezeu este autorul ştiinţei. Cercetările ştiinţifice deschid înaintea minţii domenii vaste de gândire şi informare, ajutându-ne să-L înţelegem pe Dumnezeu în lucrările create de El.
Ignoranţa poate încerca să apere necredinţa, apelând la ştiinţă; dar în loc de a susţine necredinţa, adevărata ştiinţă contribuie cu noi şi noi dovezi ale înţelepciunii şi puterii lui Dumnezeu. Corect înţeleasă, ştiinţa şi Scriptura se susţin reciproc şi răspândesc lumină una asupra alteia. Ambele ne conduc la Dumnezeu, prezentându-ne aspecte ale legilor înţelepte şi bune prin care lucrează El. – CT 426 (1913)
Religia şi ştiinţa. – Adevărata cunoaştere este divină. Spunându-le primilor noştri părinţi că ar putea să ajungă la o stare cu mult mai bună, Satana a strecurat în mintea lor dorinţa după o cunoaştere speculativă. Dar, le spunea el, pentru a obţine acea cunoştinţă, trebuie să urmeze o cale opusă voinţei sfinte a lui Dumnezeu, pretinzând că Dumnezeu nu dorea ca ei să atingă cele mai înalte culmi. Nu a fost scopul lui Dumnezeu ca ei să ajungă la acea cunoaştere care se întemeiază pe neascultare. Acesta era domeniul vast în care Satana căuta să-i conducă pe Adam şi pe Eva şi este acelaşi domeniu pe care el îl deschide în faţa lumii din zilele noastre prin ispitele sale…
Motivul principal pentru care atât de puţini oameni mari şi atât de puţini oameni educaţi în colegii sunt îndrumaţi să asculte poruncile lui Dumnezeu este acela că ei au separat educaţia de religie, considerând că fiecare trebuie să constituie un domeniu independent. Dumnezeu a oferit un domeniu de cercetare suficient de cuprinzător pentru desăvârşirea cunoaşterii tuturor celor ce doresc să pătrundă în el. Această cunoaştere a fost dobândită prin îndrumarea divină; a fost delimitat prin legile neschimbătoare ale lui Iehova, iar rezultatul ar fi trebuit să fie binecuvântarea desăvârşită. – 5T 503 (1889)
Ştiinţa este putere. – Cunoaşterea adevăratei ştiinţe este putere; iar planul lui Dumnezeu este ca această cunoaştere să fie învăţată în şcolile noastre, constituind pregătirea pentru lucrarea care trebuie să preceadă evenimentele finale ale istoriei acestui pământ. – CT 19 (1913)
Armonia dintre ştiinţă şi religie. – Colegiul de la Battle Creek [primul colegiu AZŞ] a fost înfiinţat cu scopul învăţării ştiinţelor şi, în acelaşi timp, al călăuzirii tinerilor către Mântuitorul, sursa din care izvorăşte întreaga cunoaştere adevărată. Educaţia obţinută fără religia Bibliei este dezbrăcată de adevărata ei strălucire şi slavă.
Am căutat să imprim în mintea studenţilor faptul că şcoala noastră trebuie să ocupe, din punct de vedere ale educaţiei, o poziţie mai înaltă decât oricare altă instituţie de învăţământ, prezentându-le tinerilor concepţii, obiective şi ţinte pentru viaţă mai nobile şi educându-i să aibă o cunoaştere corectă a datoriilor omeneşti şi a beneficiilor veşnice. Marele scop al înfiinţării colegiului nostru a fost acela de a oferi concepţii corecte şi de a demonstra armonia dintre ştiinţă şi religia Bibliei. – 4T 274 (1879)
Necesitatea unei cunoaşteri ştiinţifice. – Tinerii care doresc să lucreze ca pastori, colportori sau evanghelişti trebuie să beneficieze mai întâi de o educaţie intelectuală corespunzătoare, precum şi de o pregătire specifică chemării lor. Cei fără educaţie, fără experienţă şi fără un comportament manierat nu sunt pregătiţi să intre într-o lucrare în care influenţele puternice ale talentului şi educaţiei combat adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu pot înfrunta cu succes ciudatele forme ale erorilor rezultate din combinarea ideilor religioase şi filozofice, pentru demascarea cărora este necesară atât cunoaşterea ştiinţifică, cât şi cunoaşterea adevărului Scripturii. – GW 81 (1915)
Cea mai importantă ştiinţă. – Deşi cunoaşterea ştiinţifică înseamnă putere, totuşi cunoaşterea pe care Domnul Isus a venit să o răspândească în mod personal constituie o putere mai mare. Ştiinţa mântuirii este cea mai importantă ştiinţă care merită studiată în pregătirea şcolară de pe pământ. Înţelepciunea lui Solomon este vrednică de dorit, dar înţelepciunea lui Hristos este cu mult mai vrednică de dorit şi mult mai esenţială. Noi nu putem ajunge la Hristos doar printr-o simplă instruire intelectuală, dar, prin El, putem urca pe cele mai înalte trepte ale măreţiei intelectuale. În timp ce dobândirea cunoaşterii în domeniul artei, al literaturii şi al comerţului nu ar trebui descurajată, studentul trebuie să-şi asigure mai întâi o cunoaştere experimentală a lui Dumnezeu şi a voinţei Sale. – CT 19 (1913)
Domnul Hristos a utilizat ştiinţa tuturor adevăratelor ştiinţe. – Fără a exercita nici o presiune, fără a folosi nici o violenţă, El [Hristos] uneşte voinţa omului cu voinţa lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai importantă dintre toate ştiinţele veritabile, deoarece prin ea se realizează o schimbare minunată în minte şi caracter – schimbarea care trebuie să aibă loc în viaţa fiecărui om care intră pe porţile cetăţii lui Dumnezeu. – Lt 155, 1902. (ML 340)
Cercetările ştiinţifice nu se află în contradicţie cu revelaţia. – Dumnezeu este temelia întregii existenţe. Adevărata ştiinţă se află în armonie cu lucrările Sale; adevărata educaţie conduce la supunerea faţă de guvernarea Sa. Ştiinţa dezvăluie înaintea ochilor noştri minuni noi; ea se avântă în înălţimi şi exploră noi adâncimi, dar nici una dintre descoperirile ştiinţifice nu se află în opoziţie cu revelaţia divină. – ST, 20 martie 1884. (7BC 916)
Ştiinţa nu poate dezlega tainele divine. – „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia” (Deuteronom 29,29). Dumnezeu nu le-a dezvăluit niciodată oamenilor modul în care a realizat lucrarea de creaţie; ştiinţa omenească nu poate dezlega tainele Celui Prea Înalt. Puterea Sa creatoare este imposibil de înţeles, aşa cum este însăşi existenţa lui Dumnezeu. – PP 113 (1890)
Biblia este călăuza noastră în domeniul ştiinţei. – În cunoaşterea istoriei începuturilor lumii, a creării şi căderii omului, noi depindem de Biblie. Înlăturaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi nu ne putem aştepta la nimic altceva decât să fim lăsaţi la discreţia fabulelor şi speculaţiilor şi a acelei slăbiri a intelectului care este rezultatul sigur al cultivării erorii.
Avem nevoie de istoria autentică a originii pământului, a căderii lui Lucifer şi a pătrunderii păcatului în lume. Fără Biblie, ar trebui să rătăcim conduşi de teorii false. Mintea ar ajunge să se supună tiraniei superstiţiei şi falsităţii. Dar, pentru că avem o istorie autentică a începuturilor lumii, nu este nevoie să ne împotmolim în speculaţii şi teorii lipsite de temeinicie.
Oriunde ar fi, creştinii pot trăi în comuniune cu Dumnezeu. Ei se pot bucura de informaţiile unei ştiinţe sfinţite. Intelectul lor poate fi fortificat, aşa cum s-a întâmplat cu Daniel. Dumnezeu i-a dat „ştiinţă, pricepere pentru tot felul de scrieri, şi înţelepciune”. Dintre toţi tinerii examinaţi, „nu s-a găsit nici unul ca Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere, şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele, care erau în toată împărăţia lui” (Daniel 1,19.20). – RH, 10 noiembrie 1904
Toate adevărurile sunt consecvente între ele. – Aceste persoane [care nu cred raportul Genesei] au pierdut simplitatea credinţei. Ar trebui să existe o credinţă fermă în autoritatea divină a Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu. Biblia nu trebuie supusă verificării pe baza ideilor ştiinţifice omeneşti. Cunoaşterea omenească este o călăuză nesigură. Scepticii, care citesc Biblia cu scopul de a găsi subiecte de polemică, pretind că acestea se află în contradicţie datorită unei înţelegeri incorecte, fie a ştiinţei, fie a revelaţiei; dar corect înţelese, ştiinţa şi revelaţia se află într-o armonie desăvârşită. Moise a scris călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, iar o teorie corectă a geologiei nu va declara niciodată că descoperirile nu pot fi împăcate cu declaraţiile sale. Toate adevărurile în domeniul naturii sau al revelaţiei sunt consecvente unele cu altele, în toate aspectele. – PP 114 (1890)
Câteva pericole de care trebuie să ne ferim. – Trebuie să ne apărăm fără încetare împotriva speculaţiilor referitoare la geologie şi alte ramuri ale ştiinţei, în mod fals numite astfel, care nu au nici o legătură cu adevărul. Teoriile unor mari oameni trebuie cercetate cu mare atenţie, pentru a discerne chiar şi cea mai vagă urmă de insinuare a necredinţei. Chiar şi o sămânţă minusculă de îndoială, dacă este sădită de profesori în şcolile noastre şi acceptată de elevi, va rezulta un seceriş al necredinţei. Domnul i-a oferit omului însuşiri intelectuale dintre cele mai strălucite, pentru a fi dedicate lucrării Sale. – RH, 1 martie 1898. (7BC 916)
Înţelegerea ştiinţei însufleţite de Duhul lui Dumnezeu. – Cunoaşterea înseamnă putere, dar este o putere spre bine numai atunci când este unită cu adevărata evlavie. Cunoaşterea trebuie să fie însufleţită de Duhul lui Dumnezeu, pentru a sluji celor mai nobile scopuri. Cu cât legătura noastră cu Dumnezeu este mai strânsă, cu atât putem înţelege mai bine valoarea adevăratei ştiinţe; deoarece atributele lui Dumnezeu, aşa cum sunt văzute în lucrurile create de El, pot fi înţelese numai de cei care Îl cunosc pe Creatorul tuturor lucrurilor, Autorul tuturor adevărurilor. Asemenea oameni au găsit utilitatea cea mai înaltă a cunoaşterii, deoarece, atunci când este adusă sub controlul deplin al Duhului lui Dumnezeu, talentele lor sunt exercitate în activitate până la maxima lor capacitate. – CT 38 (1913)
Ştiinţa în slujba religiei. – Şcolile noastre trebuie să fie întemeiate pe principii şi conduse în conformitate cu rânduielile Cuvântului lui Dumnezeu. În aceste şcoli este nevoie de un spirit diferit, care să anime şi să sfinţească fiecare ramură a educaţiei. Să căutăm cât mai des cooperarea divină. Şi căutarea noastră nu va fi zadarnică.
Făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu ne sunt destinate nouă. Putem aştepta prezenţa Învăţătorului Ceresc. Duhul lui Dumnezeu poate fi împărtăşit şi în şcolile noastre, aşa cum a fost împărtăşit pe vremuri în şcolile profeţilor, şi fiecare aspect al educaţiei poate constitui o parte a consacrării divine. Atunci, ştiinţa se va afla în slujba religiei, aşa cum a fost pentru Daniel; fiecare efort, de la primul şi până la ultimul, va conduce spre mântuirea întregii fiinţe umane – trup, suflet şi spirit – şi spre slava lui Dumnezeu prin Hristos. – ST, 13 august 1885. (FE 99)
83
Geriatria
Bătrânii nu au încetat să fie folositori. – Bătrânii au nevoie de sprijinul şi de influenţa benefică a familiei. Este posibil ca atmosfera cultivată în unele cămine ale fraţilor şi surorilor noastre în Hristos să fie de aşa natură, încât să însemne pentru cei vârstnici pierderea propriului lor cămin. Dar, dacă cei vârstnici sunt încurajaţi să participe la interesele şi ocupaţiile casei, ei vor fi ajutaţi să simtă că nu au încetat să fie folositori. Faceţi-i să simtă că ajutorul lor este preţuit, că încă mai au de lucrat pentru ceilalţi, iar aceasta le va înviora inimile şi le va dărui bucuria de a trăi. – MH 204 (1905)
Un mediu familial plăcut. – Atât cât este posibil, faceţi în aşa fel, încât cei care se apropie de mormânt, cu părul alb şi paşii nesiguri, să rămână înconjuraţi de prietenii şi tovarăşii cu care sunt familiarizaţi. Ajutaţi-i să se închine împreună cu aceia pe care i-au cunoscut şi iubit. Să fie îngrijiţi de mâini atente şi iubitoare. – MH 204 (1905)
Căminele de bătrâni nu sunt o soluţie. – Problema îngrijirii fraţilor şi surorilor noastre în vârstă, care nu au familii care să le poarte de grijă, este adusă în discuţie cu insistenţă. Ce se poate face pentru ei? Lumina care mi-a fost descoperită de Dumnezeu a fost repetată: „Înfiinţarea instituţiilor care să se ocupe de îngrijirea bătrânilor nu constituie cea mai bună soluţie pentru a face ca ei să beneficieze de companie. Nici nu trebuie să fie trimişi departe de casă pentru a fi îngrijiţi. Membrii fiecărei familii trebuie să îngrijească de rudele lor. Dacă aceasta nu este posibil, lucrarea îi revine bisericii şi trebuie acceptată atât ca o datorie, cât şi ca un privilegiu. Toţi cei care au spiritul lui Hristos îi vor trata pe cei bătrâni şi slabi cu un deosebit respect şi cu duioşie. – 6T 272 (1900)
O viaţă mai plăcută şi mai nobilă. – Prezenţa unei persoane neajutorate în căminele noastre constituie o ocazie preţioasă de a coopera cu Domnul Hristos în lucrarea milei Sale şi în dezvoltarea unor trăsături de caracter asemenea Lui. În asocierea tinerilor cu cei vârstnici există o binecuvântare. Tinerii pot aduce lumină şi căldură în inima şi viaţa celor vârstnici. Cei care se bucură tot mai puţin de viaţă au nevoie de voioşia şi optimismul tinerilor. Iar tinerii pot fi ajutaţi de înţelepciunea şi experienţa celor vârstnici. Mai presus de toate, cu toţii au nevoie să înveţe lecţia slujirii dezinteresate. Prezenţa unei persoane care are nevoie de simpatie, răbdare şi de iubirea care se sacrifică ar putea fi pentru multe familii o binecuvântare nepreţuită. Viaţa familiei lor ar fi mai plăcută şi mai nobilă şi ar dezvolta în caracterele tinerilor şi vârstnicilor, deopotrivă, acele haruri creştineşti care le înfrumuseţează şi le îmbogăţeşte, înzestrându-le cu valorile nepieritoare ale cerului. – MH 204, 205 (1905)
Tineri şi vârstnici care îşi unesc forţele. – Cât de impresionant este să vezi tineri şi vârstnici care depind unii de alţii: tinerii căutând sfatul şi înţelepciunea celor în vârstă, iar vârstnicii căutând ajutorul şi simpatia tinerilor! Aşa trebuie să fie. Dumnezeu doreşte ca tinerii Săi să aibă asemenea caractere, încât să poată găsi plăcere în prietenia cu cei în vârstă, pentru a fi uniţi cu cei care se apropie de pragul mormântului prin cele mai duioase legături de simpatie. – Lt 6, 1886. (SD 161)
Grija faţă de părinţii în vârstă. – Părinţii au dreptul la o iubire şi un respect care nu sunt datorate nici unei alte persoane. Însuşi Dumnezeu le-a încredinţat părinţilor responsabilitatea faţă de sufletele dăruite în grijă şi a poruncit ca, în perioada timpurie a vieţii copiilor lor, să ocupe locul lui Dumnezeu pentru ei. Cel care respinge autoritatea de drept a părinţilor lui respinge autoritatea lui Dumnezeu. A cincea poruncă le cere copiilor nu numai respectul, supunerea şi ascultarea faţă de părinţi, ci şi obligaţia de a le oferi iubire şi duioşie, de a le apăra reputaţia, de a-i ajuta şi de a-i mângâia la bătrâneţe. Porunca implică de asemenea respectul faţă de pastori şi conducători şi faţă de toţi cei cărora Dumnezeu le-a conferit autoritate. – PP 308 (1890)
Puterea scade pe măsura înaintării în vârstă. – Cei care au în grijă persoane în vârstă trebuie să-şi aducă aminte că acestea au o deosebită nevoie de încăperi călduroase şi confortabile. Pe măsura înaintării în vârstă, puterea scade, lăsând în urmă mai puţină vitalitate pentru a rezista influenţelor unui mediu nesănătos; de aceea, cea mai mare nevoie a celor vârstnici este lumina din belşug şi aerul curat şi proaspăt. – MH 275 (1905)
Tratarea declinului integrităţii mintale. – Se întâmplă adesea ca vârstnicii să nu fie dispuşi să înţeleagă şi să recunoască faptul că puterea lor intelectuală slăbeşte. Ei şi-au scurtat zilele, purtând griji care le reveneau copiilor lor. Deseori, Satana le influenţează mintea, inspirându-le o teamă neîncetată cu privire la bani. Banii sunt idolii lor şi i-au adunat cu o grijă nefastă. Uneori, ei se lipsesc de multe dintre facilităţile vieţii şi muncesc peste puteri, în loc să-şi folosească bunurile materiale pe care le au. În acest fel, ei se consideră într-o permanentă stare de lipsă, datorită fricii că vor ajunge cândva săraci.
Toate aceste temeri sunt cauzate de Satana. El influenţează centrii care provoacă o frică şi o invidie obsedante, care corup nobleţea sufletului şi distrug gândurile şi simţămintele înalte. Asemenea persoane şi-au pierdut capacitatea de a gândi sănătos cu privire la bani.
Dacă ar ocupa locul pe care îl doreşte Dumnezeu, ultimele lor zile ar putea fi cele mai bune şi cele mai fericite. Cei care au nişte copii în care se pot încrede, privind onestitatea şi administrarea judicioasă a bunurilor, ar trebui să le îngăduie să-i facă fericiţi. Dacă nu vor face aceasta, Satana va profita de lipsa lor de integritate mintală şi va prelua controlul asupra lor. Ei trebuie să abandoneze grijile şi poverile şi să-şi ocupe timpul într-o manieră cât mai fericită posibil, pregătindu-se pentru cer. – 1T 423, 424 (1864)
Pierderea memoriei de scurtă durată. – Cei care au ajuns la o vârstă înaintată aflându-se în slujba lui Dumnezeu pot constata că uită repede anumite lucruri care li se întâmplă şi anumite înţelegeri recente; dar în mintea lor sunt foarte vii scenele şi întâmplările din copilărie. Oh, dacă tinerii ar înţelege cât de important este să-şi păzească mintea curată şi nepătată de gânduri imorale şi să-şi ferească sufletele de practici degradante, deoarece curăţia sau necurăţia tinereţii se va reflecta în perioada bătrâneţii. – YI, 25 octombrie 1894. (SD 78)
Trăsături care se intensifică în perioada bătrâneţii. – Mi-a fost arătat David, rugându-se Domnului să nu-l părăsească atunci când va ajunge bătrân, precum şi motivul care determina rugăciunea lui stăruitoare. El a văzut că majoritatea bătrânilor din jurul lui sunt nefericiţi şi că trăsăturile lor de caracter nedorite se accentuează o dată cu înaintarea în vârstă. Dacă fuseseră înclinaţi spre invidie şi izolare, acei oameni ajungeau foarte dezagreabili la bătrâneţe. Dacă au fost geloşi, certăreţi şi nerăbdători, aceste trăsături deveneau foarte evidente la bătrâneţe. – 1T 422 (1864)
Invidia şi raţionamentele greşite. – David a fost tulburat când a văzut că regi şi nobili, care păruseră temători de Dumnezeu în vremea deplinei lor maturităţi, la bătrâneţe au ajuns geloşi pe cei mai buni prieteni şi pe rudele lor. Aceştia sufereau de teama continuă că prietenii îşi manifestă interesul faţă de ei din motive egoiste şi erau dispuşi să acorde atenţie mai degrabă şoptirilor unor străini care îi sfătuiau rău intenţionat cu privire la cei în care ar fi trebuit să aibă încredere. Invidia nestăpânită a acestor oameni izbucnea uneori pur şi simplu pentru faptul că nu toţi cei din jur erau de acord cu raţionamentele lor greşite. Lăcomia lor era înspăimântătoare. Adesea, credeau că rudele şi propriii lor copii le doresc moartea, pentru a le lua locul şi averile şi pentru a beneficia de respectul care le era acordat. Iar unii erau atât de stăpâniţi de gelozie, încât erau în stare să-şi distrugă propriii copii. – 1T 422, 423 (1864)
Rugăciunea lui David pentru timpul bătrâneţii. – David a observat că, pe măsură ce înaintau în vârstă, unii păreau să-şi piardă stăpânirea de sine, deşi, atunci când au fost în puterea vârstei, fuseseră oameni neprihăniţi. Satana câştigase controlul asupra minţii lor, făcându-i să fie neliniştiţi şi nemulţumiţi. El a văzut că mulţi dintre bătrâni păreau că L-au părăsit pe Dumnezeu şi se expuneau batjocurilor şi criticilor vrăjmaşilor.
David a fost profund mişcat; el era tulburat, gândindu-se la timpul în care avea să fie bătrân. Se temea că Dumnezeu îl va părăsi, că va fi la fel de nefericit ca şi celelalte persoane în vârstă al căror comportament îl observase şi că va fi lăsat pradă batjocurilor vrăjmaşilor Domnului. Cu această povară în suflet, el se ruga stăruitor: „Nu mă lepăda la vremea bătrâneţii, când mi se duc puterile, nu mă părăsi! Dumnezeule, Tu m-ai învăţat din tinereţe, şi până acum eu vestesc minunile Tale. Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrâneţile cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum, şi puterea Ta neamului de oameni care va veni!” (Psalmii 71,9.17.18). David simţea nevoia de a fi ocrotit împotriva relelor care pândesc vremea bătrâneţii. – 1T 423 (1864)
Folosirea bunurilor materiale încredinţate. – Fratele L este un ispravnic al lui Dumnezeu. Lui i-au fost încredinţate spre administrare bunuri materiale şi trebuie să fie conştient de datoria lui şi să-I înapoieze lui Dumnezeu lucrurile care sunt ale lui Dumnezeu. El trebuie să înţeleagă în mod corect ceea ce îi cere Dumnezeu. Atâta timp cât este în viaţă şi continuă să-şi păstreze facultăţile raţiunii, trebuie să valorifice cât mai bine privilegiul de a administra proprietatea pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o şi să nu o lase în grija altora, care să o folosească şi să intre în posesia ei după moartea lui. – 2T 675 (1871)
Să nu ajungă la un bilanţ negativ. – Fratele L ar trebui să-şi administreze afacerile vieţii în mod corect, ca să nu se afle în cele din urmă în pierdere. Este privilegiul lui de a fi bogat în fapte bune şi de a-şi aduna o comoară pentru vremurile viitoare, pentru a-şi asigura viaţa veşnică. Dacă dă curs raţionamentelor lui greşite, nu este în siguranţă. El ar trebui să se sfătuiască cu fraţii care au experienţă şi să caute înţelepciunea lui Dumnezeu, ca să-şi poată îndeplini bine lucrarea. Acum ar trebui să fie cât se poate de serios în străduinţa de a-şi asigura o comoară nepieritoare în cer. – 2T 676 (1871)
Lucrătorii în vârstă să nu fie îndepărtaţi. – Cei care şi-au petrecut viaţa în lucrarea lui Dumnezeu trebuie să se bucure de cea mai duioasă atenţie. În ciuda multelor lor infirmităţi, aceşti lucrători continuă să aibă talente care îi califică să ocupe un loc şi o poziţie speciale. Dumnezeu doreşte ca ei să ocupe poziţii de conducere în lucrarea Sa. Aceşti lucrători au rezistat cu credincioşie în mijlocul furtunii şi al încercării şi sunt printre cei mai valoroşi sfătuitori. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru că încă mai sunt în stare să-şi folosească darurile în serviciul Domnului!
Să nu se piardă din vedere că, în trecut, aceşti luptători sârguincioşi au sacrificat totul pentru progresul lucrării. Faptul că au îmbătrânit şi au albit în slujba lui Dumnezeu nu este un motiv pentru a fi nevoiţi să înceteze exercitarea unei influenţe superioare influenţei unor oameni care cunosc mult mai puţin lucrarea şi au mult mai puţină experienţă cu privire la lucrurile divine.
Deşi sunt istoviţi şi nu pot purta poveri mai grele decât acelea pe care cei mai tineri pot şi trebuie să le poarte, valoarea lor ca sfătuitori este una dintre cele mai preţioase. Ei au făcut greşeli, dar au învăţat din propriile lor greşeli şi au devenit înţelepţi; au învăţat să evite erori şi pericole şi tocmai de aceea sunt competenţi pentru a oferi un sfat înţelept. Ei au suportat testul şi încercarea şi, deşi au pierdut o parte din puterea pe care au avut-o în trecut, nu trebuie daţi la o parte de cei cu mai puţină experienţă, care nu ştiu decât foarte puţine cu privire la lucrare şi la sacrificiul de sine al acestor pionieri. Domnul nu îi va da la o parte. El le dăruieşte un har şi o înţelepciune deosebite. – 7T 287, 288 (1902)
Să fie onoraţi şi respectaţi. – Bătrânilor purtători ai stindardului, care se află încă în viaţă, nu trebuie să li se încredinţeze lucrări grele. Cei care au slujit Maestrului când lucrarea era dificilă, cei care au suportat sărăcia şi au rămas credincioşi adevărului când numărul nostru era mic trebuie onoraţi şi respectaţi întotdeauna. Sunt îndrumată să declar: Toţi credincioşii au obligaţia de a acorda respect pionierilor înaintaţi în vârstă, care au suportat încercări, greutăţi şi multe lipsuri. Ei sunt lucrătorii lui Dumnezeu şi au realizat o parte remarcabilă în dezvoltarea lucrării Sale. – 7T 289 (1902)
Să fie trataţi ca nişte mame şi taţi. – Atunci când bătrânii purtători ai stindardelor se află în lucrare, cei care au beneficiat de pe urma lucrării lor trebuie să se îngrijească de ei şi să-i respecte. Nu-i împovăraţi cu sarcini grele. Apreciaţi sfaturile şi îndrumările lor. Trataţi-i ca pe nişte mame şi taţi care au purtat povara lucrării. Lucrătorii care au purtat în trecut nevoile cauzei realizează o lucrare nobilă atunci când, în loc de a lua asupra lor toate responsabilităţile, aşază o parte dintre acestea pe umerii tinerilor şi tinerelor pe care i-au educat, aşa cum l-a educat Ilie pe Elisei. – RH, 20 martie 1900. (2SM 227)
Sfat adresat lucrătorilor vârstnici şi cu experienţă. – Fie ca Domnul să-i binecuvânteze şi să-i susţină pe lucrătorii noştri vârstnici şi cu experienţă. Fie ca El să-i ajute să fie înţelepţi cu privire la menţinerea puterilor lor fizice, intelectuale şi spirituale. Domnul m-a îndrumat să le spun celor care şi-au adus mărturia în perioada timpurie a soliei: „Dumnezeu v-a înzestrat cu puterea raţiunii şi doreşte să înţelegeţi şi să respectaţi legile care au legătură cu sănătatea organismului. Nu fiţi imprudenţi. Nu vă suprasolicitaţi. Luaţi-vă timp pentru odihnă. Dumnezeu doreşte să rezistaţi în locul şi poziţia care v-au fost încredinţate şi să vă îndepliniţi partea în salvarea oamenilor care sunt absorbiţi şi scufundaţi de curentul puternic al răului. El doreşte să rămâneţi în armură până când El Însuşi vă va sfătui să o dezbrăcaţi. Nu mai este mult timp până când vă veţi primi răsplata cuvenită”. – 7T 289 (1902)
Cel mai mare pericol. – Am fost sfătuită să le spun fraţilor mei mai în vârstă: Umblaţi în umilinţă cu Dumnezeu. Nu fiţi acuzatorii fraţilor. Lucrarea care v-a fost încredinţată trebuie adusă la îndeplinire sub îndrumarea directă a Dumnezeului lui Israel. Înclinaţia de a critica reprezintă cel mai mare dintre toate pericolele. Fraţii pe care sunteţi tentaţi să-i criticaţi sunt chemaţi să poarte responsabilităţi pe care voi nu le-aţi putea purta sub nici o formă, dar aţi putea să veniţi în sprijinul lor, ajutându-i. Împărtăşindu-le experienţa pe care aţi trăit-o în trecut alături de alţi lucrători, dacă doriţi, voi aţi putea face un mare serviciu pentru cauza lui Dumnezeu. Domnul nu a încredinţat nici unuia dintre voi misiunea de a-i corecta şi mustra pe fraţii voştri. – Lt 204, 1907. (Ev 106, 107)
Secţiunea a XVII-a
Psihologie practică
84
Tratarea emoţiilor
Noi nu putem cunoaşte motivaţiile. – Aduceţi-vă aminte că nu puteţi şti ce se află în inimile oamenilor. Voi nu cunoaşteţi motivele care au determinat acţiunile pe care le consideraţi greşite. Multe persoane nu au beneficiat de o educaţie corectă; caracterele lor sunt deformate, ei sunt aspri şi irascibili şi par lipsiţi de orice scrupule. Dar harul Domnului Hristos îi poate schimba. Să nu-i îndepărtaţi şi să nu-i faceţi să se descurajeze sau să dispere, spunându-le: „M-ai dezamăgit, aşa că nu mai încerc să te ajut”. Este suficient să rostim câteva cuvinte sub influenţa provocării – doar atât cât considerăm că merită acele persoane – iar aceasta poate să rupă legăturile care ar fi trebuit să unească inima noastră cu inimile lor.
Trăirea consecventă, răbdarea îndelungă, spiritul care rămâne netulburat de provocare constituie întotdeauna argumentul cel mai convingător şi apelul cel mai solemn. Dacă aţi avut ocazii şi avantaje de care alţii nu au avut şansa să beneficieze, gândiţi-vă la aceasta şi fiţi întotdeauna nişte învăţători amabili, atenţi, sensibili şi înţelepţi.
Atunci când imprimăm un sigiliu pe ceară, dacă dorim ca formele să fie distincte şi pronunţate, nu-l presăm într-o manieră grăbită şi brutală; ci îl aşezăm cu atenţie şi îl presăm treptat şi precis, până când urmele se fixează în materialul moale. Sufletele omeneşti trebuie tratate în acelaşi fel. Secretul puterii influenţei creştine este perseverenţa, iar aceasta depinde de statornicia voastră în manifestarea caracterului lui Hristos. Ajutaţi-i pe cei care au greşit, împărtăşindu-le propria voastră experienţă. Arătaţi-le cum – atunci când voi aţi făcut greşeli – răbdarea, bunătatea şi sprijinul fraţilor conlucrători v-au oferit curaj şi speranţă. – TSS 116, 117 (1900). (CSW 100, 101)
Lupta cu o putere care pune stăpânire pe minte, suflet şi trup. – Lumea este asaltată cu o intensitate nemaivăzută până acum. În distracţii, în câştigarea banilor, în lupta pentru putere, în însăşi lupta pentru existenţă, există o forţă teribilă care pune stăpânire pe minte, suflet şi trup. În mijlocul goanei iraţionale în care ne aflăm, Dumnezeu ne vorbeşte. El ne invită să venim la o parte şi să petrecem un timp în comuniune cu El. „Fiţi liniştiţi, şi să ştiţi că Eu sunt Domnul” (Psalmii 46,10). – Ed 260 (1903)
Vindecarea suferinţelor spirituale. – Această lume este asemenea unui azil imens, dar Domnul Hristos a venit pentru a-i vindeca pe bolnavi şi pentru a proclama eliberarea celor înrobiţi de Satana. În El Însuşi era putere şi sănătate. Celor bolnavi şi suferinzi şi celor posedaţi de demoni, Domnul le oferea propria Lui viaţă. El nu a întors spatele nici unuia dintre cei care veneau să primească puterea Sa vindecătoare. Isus ştia că cei care I se rugau pentru ajutor aduseseră boli grave asupra lor înşişi; dar nu a refuzat să-i vindece. Când puterea lui Hristos pătrundea în sărmanele suflete, acestea erau convinse de păcat şi multe erau vindecate atât de suferinţele spirituale, cât şi de maladiile fizice. Evanghelia continuă să aibă aceeaşi putere. De ce să nu ne aşteptăm să asistăm şi noi acum la rezultate asemănătoare? – DA 823 (1898)
Oamenii sunt mâinile îngerilor. – Oamenii sunt mâinile fiinţelor îngereşti, deoarece îngerii angajează mâini omeneşti în lucrarea practică de slujire. În calitate de colaboratori ai îngerilor, oamenii trebuie să cunoască şi să folosească facilităţile oferite fiinţelor îngereşti. Unindu-ne cu puteri omniprezente, suntem binecuvântaţi prin educaţia şi experienţa lor înaltă. Dacă devenim părtaşi ai naturii divine şi îndepărtăm egoismul din vieţile noastre, ne vor fi dăruite talente deosebite cu ajutorul cărora să venim în ajutorul altora. Aceasta este modalitatea cerească de a administra puterea mântuitoare. – 6T 456, 457 (1900)
Partea omului şi partea divină în perioadele de conflict. – Domnul îşi încredinţează întotdeauna lucrarea în mâini omeneşti. Acesta este contextul cooperării dintre divin şi uman. Omul lucrează în ascultare de lumina divină primită. Dacă Saul ar fi spus: Doamne, nu mă simt înclinat în nici o privinţă să respect îndrumările Tale specifice, pentru a contribui la propria mea mântuire, atunci nici dacă Domnul ar fi îngăduit să strălucească asupra lui Saul o lumină de zece ori mai puternică nu ar fi fost de nici un folos.
Lucrarea omului este aceea de a coopera cu divinul. Dar, o dată cu momentul marii hotărâri a omului de a-şi subordona voinţa şi modul de viaţă faţă de voinţa şi îndrumările lui Dumnezeu şi de a deveni dependent de influenţele pline de har care l-au însoţit de-a lungul întregii lui vieţi, se declanşează cel mai dur şi mai greu conflict. Lucrarea omului este tocmai aceea de a-I îngădui lui Dumnezeu să lucreze – „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2,13). Caracterul omului decide natura deciziilor şi a faptelor lui. Acţiunile nu trebuie să se conformeze cu simţămintele şi înclinaţiile, ci cu voinţa explicită a Tatălui nostru, care este în ceruri. Să ascultăm şi să respectăm îndrumările Duhului Sfânt. – Lt 135, 1898
Vorbiţi despre puterea lui Dumnezeu. – Când cineva vă întreabă ce mai faceţi, nu încercaţi să vă gândiţi la ceva trist, pe care să-l spuneţi cu scopul de a câştiga simpatia. Nu vorbiţi despre lipsa voastră de credinţă şi despre necazuri şi suferinţe. Ispititorul se delectează când aude asemenea cuvinte. Când discutaţi despre subiecte întunecoase, voi îl glorificaţi pe Satana. Noi nu trebuie să ne gândim la marea putere a lui Satana şi să ne lăsăm copleşiţi. Vorbind despre puterea lui Satana, de cele mai multe ori, noi ne predăm în mâinile sale.
În loc de a vorbi despre puterea lui Satana, să vorbim despre marea putere a lui Dumnezeu, care lucrează ca să unească toate interesele noastre cu interesele Sale. Vorbiţi despre puterea inegalabilă a lui Hristos şi despre gloria Lui. Întregul cer este interesat de mântuirea noastră. Îngerii lui Dumnezeu, mii şi mii şi de zece ori zece mii, sunt însărcinaţi cu misiunea de a le sluji celor care vor fi moştenitorii mântuirii. Ei ne apără împotriva răului şi alungă puterile întunericului, care caută să ne distrugă. Oare nu avem nici un motiv de a fi mulţumitori în fiecare moment, de a fi mulţumitori chiar şi atunci când pe calea noastră par să existe dificultăţi? – MH 253, 254 (1905)
Nu vorbiţi despre sentimentele negative. – Dacă nu vă simţiţi cu inima uşoară şi voioşi, nu vorbiţi despre simţămintele voastre. O religie rece şi întunecată nu va atrage niciodată sufletele la Hristos. Ci le alungă departe de El, în cursele pe care Satana le-a întins pentru picioarele care alunecă. În loc să vă gândiţi la descurajări, gândiţi-vă la puterea pe care puteţi să o cereţi în Numele lui Hristos. Ancoraţi-vă imaginaţia cu fermitate în lucrurile nevăzute. Gândurile voastre să fie îndreptate spre dovezile marii iubiri a lui Dumnezeu pentru voi. Credinţa poate suporta încercarea, poate rezista ispitei şi poate purta povara dezamăgirii. Domnul Isus este Mijlocitorul nostru. Prin lucrarea Lui ne este asigurat totul. – MH 488 (1905)
Zâmbete şi cuvinte voioase. – Dacă privim la partea luminoasă a lucrurilor, vom descoperi suficiente motive pentru a fi fericiţi şi voioşi. Dacă suntem zâmbitori, ni se va răspunde la fel; dacă adresăm cuvinte plăcute şi voioase, ni se va vorbi în aceeaşi manieră.
Dacă par atât de descurajaţi şi deprimaţi ca şi când s-ar considera lipsiţi de prieteni, creştinii creează o imagine greşită a religiei. În unele situaţii, s-a promovat ideea că voioşia şi buna dispoziţie sunt incompatibile cu demnitatea caracterului creştin; dar aceasta este o greşeală totală. Cerul este un loc al bucuriei. – ST, 12 februarie 1885
Voioşia luminează calea vieţii. – În loc de a stărui asupra supărărilor şi necazurilor, fiecare om are datoria de a cultiva voioşia. Mulţi nu numai că îşi produc în felul acesta o stare deplorabilă, dar sacrifică sănătatea şi fericirea pe altarul unei imaginaţii bolnave. În jurul lor există lucruri dezagreabile, iar nemulţumirea continuă este exprimată în înfăţişarea lor într-o manieră mult mai evidentă decât dacă ar fi fost rostită prin cuvinte.
Asemenea simţăminte descurajatoare produc mari daune sănătăţii, deoarece tulbură procesul digestiei şi împiedică o bună nutriţie. Deşi teama şi îngrijorarea nu pot repara nici măcar un singur rău, ele pot crea mari pagube; dar speranţa şi voioşia luminează calea vieţii altora şi sunt „viaţă pentru cei ce le descoperă şi sănătate pentru trupurile lor”. – ST, 12 februarie 1885. (ML 153)
Timpul mesei şi emoţiile. – Învăţaţi pentru voi înşivă ce trebuie să mâncaţi, care sunt sortimentele de alimente care vă hrănesc cel mai bine, iar apoi respectaţi îndrumările raţiunii şi ale conştiinţei. În timpul mesei, înlăturaţi orice îngrijorare şi orice gând tulburător. Nu fiţi grăbiţi, ci mâncaţi încet, cu bună dispoziţie, cu inima plină de mulţumire la adresa lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale. Nu vă angajaţi într-o activitate intelectuală imediat după masă. Faceţi exerciţii fizice moderate şi oferiţi-i stomacului puţin timp pentru a-şi începe lucrarea. – GW 241, 242 (1892). (CH 565)
Cultivarea erorii împiedică dezvoltarea minţii. – Mintea care a fost stăpânită cândva de eroare nu va reuşi niciodată să se deschidă faţă de adevăr, nici chiar după o lucrare de cercetare. Vechile teorii vor pretinde să fie recunoscute. Lucrurile adevărate, nobile şi sfinţitoare vor fi înţelese confuz. Superstiţiile vor pătrunde în minte, amestecându-se cu adevărul, şi vor continua să-şi exercite fără încetare influenţa lor înjositoare.
Cunoaşterea creştină se deosebeşte în mod distinctiv printr-o superioritate inegalabilă în tot ce este legat de pregătirea pentru viitor şi viaţa veşnică. Acesta este elementul care deosebeşte cititorul credincios al Bibliei, care a primit în inimă comorile preţioase ale adevărului, de scepticul care crede în filozofia păgână.
Pătrundeţi înţelesul adânc al cuvântului „stă scris”. Alungaţi din minte teoriile înfumurate şi periculoase care, dacă sunt favorizate, vor înrobi mintea într-o asemenea măsură, încât omul să nu poată deveni o nouă creatură în Hristos. Mintea trebuie să fie supravegheată, apărată fără încetare şi hrănită cu unica hrană care poate fortifica experienţa religioasă. – MS 42, 1904. (MM 89)
Puterea divină este singura speranţă a reformei. – Fără puterea divină nu poate fi înfăptuită nici o reformă spirituală veritabilă. Barierele omeneşti ridicate împotriva înclinaţiilor naturale şi cultivate sunt asemenea unor stăvilare de nisip în faţa unui torent. Până când viaţa Domnului Hristos nu devine o putere conducătoare a vieţilor noastre, noi nu vom putea rezista ispitelor care ne asaltează dinăuntru şi din afară. – MH 130 (1905)
Puterea trimişilor îngereşti trebuie unită cu puterea umană. Aceasta este singura cale de a fi plini de succes. – Lt 34, 1891
Să nu stăruim asupra propriilor noastre emoţii. – Nu este înţelept să privim la noi înşine şi să ne cercetăm propriile noastre emoţii. Dacă procedăm astfel, vrăjmaşul ne va întâmpina cu dificultăţi şi ispite care slăbesc credinţa şi distrug curajul. Prin cercetarea atentă a propriilor emoţii şi dezlănţuirea propriilor noastre simţăminte, noi favorizăm îndoiala şi ne aruncăm singuri în mijlocul dificultăţilor. Să ne îndepărtăm privirile de la noi înşine şi să le îndreptăm spre Domnul Isus. – MH 249 (1905)
Emoţiile negative sunt schimbate prin Duhul lui Dumnezeu. – Când Duhul lui Dumnezeu ia inima în stăpânire, viaţa este schimbată. Gândurile păcătoase sunt înlăturate, faptele rele sunt părăsite; iubirea, umilinţa şi pacea iau locul mâniei, invidiei şi certurilor. Bucuria ia locul tristeţii, iar faţa reflectă bucuria cerului. Nimeni nu vede mâna care ridică povara, nimeni nu vede lumina care coboară din curţile cerului. Binecuvântarea vine în clipa în care sufletul se predă prin credinţă lui Dumnezeu. Apoi, acea putere pe care nu o poate vedea nici un ochi omenesc creează o nouă făptură după chipul lui Dumnezeu. – RH 19 noiembrie 1908. (ML 46)
Nevoia unei mari înţelepciuni. – În tratarea bolilor provocate de minte este nevoie de o mare înţelepciune. O inimă bolnavă şi tristă, o minte descurajată au nevoie de un tratament foarte atent.
… Aceşti bolnavi pot fi vindecaţi numai printr-o simpatie duioasă. Mai întâi, medicul trebuie să le câştige încrederea şi apoi să-i îndrume spre Marele Vindecător. Dacă aceşti bolnavi pot fi conduşi prin credinţă la Marele Medic şi dacă ei pot avea încredere în faptul că El Se ocupă de cazul lor, aceasta le va elibera mintea şi adesea le va reda sănătatea trupului. – MH 244 (1905)
Amabilitatea lui Hristos în tratarea minţii oamenilor. – Domnul Hristos consideră interesele oamenilor ca fiind propriile Lui interese. Lucrarea care poartă acreditarea divină este o lucrare care manifestă spiritul lui Isus, care dezvăluie dragostea Sa, grija, sensibilitatea şi amabilitatea Sa în tratarea minţii oamenilor. Ce descoperiri ar ajunge la cunoştinţa oamenilor, dacă ar putea fi îndepărtată cortina şi aţi putea vedea rezultatele activităţii voastre în tratarea celor greşiţi, care au avut nevoie de tratamentul cel mai potrivit cu putinţă pentru a nu fi îndepărtaţi de pe cale! „Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat” (Evrei 12,12.13). – SpT Seria A, Nr. 3, pp 9. 10, 3 august 1894. (TM 184, 185)
Fluxul de putere dătătoare de viaţă. – Dincolo de întreaga activitate de vindecare a Domnului Hristos se află puterea iubirii, iar noi putem fi instrumente ale lucrării Sale numai dacă suntem părtaşi ai acestei iubiri, prin credinţă. Dacă neglijăm să ne unim cu Hristos printr-o legătură divină, fluxul de putere dătătoare de viaţă nu poate curge în torente bogate dinspre noi înspre oameni. – DA 825 (1898)
Unica sursă a păcii. – Pacea neîntreruptă şi adevărata linişte a spiritului nu au decât o singură sursă. Despre aceasta vorbea Domnul Hristos când spunea: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11,28). „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea” (Ioan 14,27). Domnul nu oferă această pace în mod separat de propria Sa Persoană. Ea se află în Domnul Hristos, iar noi o putem primi numai primindu-L pe El. – MH 247 (1905)
Experienţa Lui trebuie să fie experienţa noastră. – Prin Hristos, strigătul omenirii a ajuns până la Părintele milei infinite. Ca om, El a implorat tronul lui Dumnezeu, până când natura Sa umană a fost încărcată cu un flux ceresc, care trebuia să unească natura umană şi natura divină. Printr-o comuniune continuă, El a primit de la Dumnezeu viaţă, ca s-o poată răspândi lumii. Experienţa Lui trebuie să fie experienţa noastră. – DA 363 (1898)
85
Lucrarea de consiliere
Nevoia de sfătuitori. – Oh, [câtă nevoie este] de oameni competenţi, înţelepţi şi raţionali, bărbaţi echilibraţi, care să fie nişte sfătuitori siguri, cu o înţelegere profundă a naturii umane şi care să ştie cum să îndrume şi să sfătuiască în temere de Dumnezeu. – Lt 45, 1893. (2SM 362)
O ureche în stare să asculte cu simpatie. – Este nevoie de păstori care, sub îndrumarea Marelui Păstor, să caute oile pierdute şi rătăcite. Aceasta înseamnă suferinţă fizică şi sacrificiul confortului personal. Înseamnă atenţie duioasă acordată celor greşiţi, răbdare şi compasiune divină. Înseamnă o ureche în stare să asculte cu simpatie rapoarte dureroase despre greşeală, degradare, disperare şi nenorocire. – GW 184 (1915)
Importanţa lucrării de consiliere pastorală. – Aşa cum medicul se ocupă de tratarea bolilor fizice, tot astfel pastorul slujeşte pentru sufletul bolnav de păcat. Şi, pe cât de importantă este viaţa veşnică în comparaţie cu viaţa trecătoare, cu atât mai importantă este lucrarea sa faţă de aceea a medicului. Pastorul se confruntă cu o varietate nelimitată de temperamente şi datoria lui este să-i cunoască bine pe membrii familiilor care ascultă învăţăturile, pentru a alege mijloacele de abordare capabile să exercite cea mai bună influenţă în călăuzirea lor pe o cale dreaptă. – GW 388 (1915)
Acceptaţi-i pe oameni aşa cum sunt. – Acceptarea oamenilor aşa cum sunt ei, indiferent de poziţia sau starea lor, şi ajutarea lor pe toate căile posibile – aceasta este lucrarea de slujire a Evangheliei. Este posibil ca pastorii să fie nevoiţi să intre în casele celor bolnavi şi să spună: „Doresc să te ajut şi voi face pentru tine tot ce pot mai bine. Nu sunt medic, ci pastor, şi aş dori să-l ajut pe cel bolnav şi trudit”. Aproape întotdeauna, cei bolnavi trupeşte sunt bolnavi şi din punct de vedere sufletesc, iar când sufletul este bolnav, trupul se îmbolnăveşte. – MS 62, 1900. (MM 238)
A veni în întâmpinarea necazurilor. – Lucrătorii Domnului trebuie să aibă în inimă dragostea lui Isus. Fiecare pastor să trăiască într-o relaţie de împreună simţire cu oamenii. Prin metode bine organizate, să meargă din casă în casă şi să ducă fără încetare plăcuta mireasmă cerească a atmosferei iubirii. Veniţi în întâmpinarea întristărilor, a dificultăţilor şi necazurilor celorlalţi. Bucuraţi-vă şi îngrijoraţi-vă împreună cu ei, indiferent dacă sunt bogaţi sau săraci, oameni din înalta societate sau persoane umile. – Lt 50, 1897. (Ev 348, 349)
Un sfat într-o situaţie de criză. – Când sunt încercaţi şi ispitiţi, cei lipsiţi de experienţă au nevoie de îndrumarea unui sfat înţelept; ei trebuie învăţaţi că realizările spirituale pot fi atinse numai cu preţul unui efort statornic şi bine orientat. Noilor veniţi în credinţă trebuie să le repetăm deseori că: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată” (Iacov 1,5). Aceste cuvinte trebuie prezentate în acelaşi spirit în care au fost date de către Maestrul, deoarece sunt mai valoroase ca aurul, argintul sau pietrele preţioase.
Învăţaţi-i pe tinerii ucenici să se prindă de mâna lui Hristos şi să-I spună: „Condu-mă şi călăuzeşte-mă Tu”. Ce mângâiere, ce speranţă şi binecuvântare vor primi sufletele confuze şi dezorientate, dacă Îl vor căuta umilite pe Dumnezeu! Condiţia este să vină înaintea lui Dumnezeu cu credinţă, fără şovăială, cerând călăuzire în ziua strâmtorării. Fiecărui căutător sincer îi este adresată această făgăduinţă: „Vei primi răspunsuri pline de bunăvoinţă”. „Vei primi.”
Făgăduinţa că Dumnezeu nu va greşi niciodată trebuie repetată cât se poate de des. Este mai bine să crezi în Domnul decât să-ţi pui încrederea în cei mari. Fiecare suflet să fie învăţat să-şi adreseze cererile în rugăciuni înălţate spre tronul harului. Puterea şi harul vor veni în mod sigur la cel ce face aceasta, deoarece este făgăduinţa lui Dumnezeu. Cu toate acestea, există atât de mulţi care suferă, lipsiţi de putere, pentru că nu cred că Dumnezeu va face exact aşa cum a făgăduit. – MS 19, 1894
Dumnezeu a dat legi. – Tatăl este legiuitorul casei; şi, asemenea lui Avraam, el trebuie să instaureze Legea lui Dumnezeu ca lege a casei sale. Despre Avraam, Dumnezeu a zis: „Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului” (Genesa 18,19). Nu trebuia să existe nici o neglijenţă tendenţioasă care să permită dezlănţuirea răului; nici un favoritism indulgent, neînţelept şi slab; nici o abatere de la convingerea sa cu privire la datorie, în favoarea apelului la sentimente greşit înţelese. Avraam nu avea doar misiunea de a da învăţături corecte, ci şi de a impune autoritatea legilor neprihănite şi drepte.
Dumnezeu a dat legi prin care să fim călăuziţi. Copiii nu trebuie lăsaţi să rătăcească departe de căile sigure, definite de Cuvântul lui Dumnezeu, ajungând pe căile periculoase ce se deschid în faţa lor la fiecare pas. Dorinţele şi înclinaţiile greşite ale copiilor trebuie supuse restricţiilor şi înfrânte în mod blând, dar ferm şi perseverent. – MH 390, 391 (1905)
Ascultaţi sfatul celor cu experienţă (cuvinte adresate unui părinte şi soţ tulburat). – Tu ai fost ca o corabie dusă de valurile acestei lumi, dar adevărul etern se va dovedi ca o ancoră pentru tine. Trebuie să-ţi aperi credinţa. Nu acţiona din impuls şi nu promova teorii nesigure. Credinţa trăită în Hristos şi supunerea faţă de Legea lui Dumnezeu vor avea cele mai bune consecinţe pentru tine. Fii dispus să primeşti îndrumarea şi sfaturile celor cu experienţă. Nu ezita să lupţi pentru biruinţă. Fii loial şi onest faţă de tine însuţi, faţă de copiii tăi şi faţă de Dumnezeu. Fiul tău descurajat are nevoie de răbdare şi duioşie. Ca tată, trebuie să-ţi aminteşti că nervii care pot vibra de plăcere pot fi de asemenea zdruncinaţi de cea mai acută durere. Dumnezeu Îşi identifică propriile interese cu suferinţa umană. – 4T 368 (1879)
Când sfatul ar fi putut salva un tânăr de la o căsătorie eşuată. – După ce a fost prea târziu, ei au recunoscut că au făcut o greşeală şi şi-au distrus fericirea acestei vieţi şi mântuirea propriilor lor suflete. Ei n-au admis ca cineva să cunoască despre problemele lor, deşi, dacă ar fi acceptat sfaturile, ar fi putut fi scutiţi de ani întregi de frustrare şi întristare. Dar sfatul este ignorat doar de cei care sunt hotărâţi să acţioneze după propria lor plăcere. Asemenea persoane sunt conduse de pasiune, dincolo de orice barieră care ar putea fi interpusă de raţiune şi judecată. – RH, 25 septembrie 1888. (MYP 459)
Câteva calificative pentru un consilier. – Este foarte important ca acela care este ales să se ocupe de nevoile spirituale ale pacienţilor şi îngrijitorilor să fie un om cu o judecată temeinică şi o principialitate statornică şi consecventă, un om care exercită influenţă morală şi ştie cum să trateze mintea altora. El trebuie să fie înţelept, cultivat şi sensibil. La început, o asemenea persoană ar putea să nu fie eficientă în toate privinţele; dar, printr-un efort perseverent şi prin exercitarea abilităţilor ei, trebuie să se instruiască şi să devină calificată pentru această importantă lucrare. Slujirea în această poziţie necesită cea mai mare înţelepciune şi sensibilitate şi nu poate fi îndeplinită sub nici o formă, dacă persoana nu are o integritate inflexibilă, deoarece va fi nevoită să se confrunte cu toate formele şi descrierile posibile ale erorii. – 4T 546, 547 (1880)
Sfatul adresat în particular poate deveni o cursă (sfat adresat unui pastor). – Noaptea trecută, atenţia mi-a fost atrasă în mod insistent asupra cazului tău şi îţi vorbeam aşa cum vorbeşte o mamă cu fiul ei. Ţi-am spus: „Frate__, nu ar trebui să consideri că eşti dator să discuţi anumite subiecte cu tinerele doamne, chiar dacă soţia ta este prezentă. Tu le încurajezi să creadă că nu este nici un rău să-i împărtăşească pastorului secrete şi dificultăţi din familie, pe care ar trebui să le prezinte înaintea lui Dumnezeu, deoarece El înţelege inimile, nu poate greşi niciodată şi judecă cu nepărtinire. Refuzaţi să ascultaţi orice rapoarte cu privire la subiecte de natură intimă, indiferent dacă se referă la persoane sau la familii. Dacă persoanele sunt încurajate să apeleze la oameni atunci când se confruntă cu necazuri, acestea vor da naştere la ispite nu numai pentru sufletul care cere ajutor, ci şi pentru cel căruia îi sunt împărtăşite”. – Lt 7, 1889
Limite privitoare la consilierea pastorală a femeilor. – Femeile s-au simţit atrase de tine şi au fost dispuse să-ţi relateze problemele lor intime şi dezamăgirile din familie. Tu nu ar trebui să le asculţi, ci să le spui că nu eşti decât un muritor supus greşelii; că Dumnezeu este ajutorul lor. Domnul Isus cunoaşte tainele fiecărei inimi şi poate să le ofere binecuvântare şi mângâiere. Spune-le că tu ai putea judeca greşit şi ai fi în stare să încurajezi răul, în loc să-l condamni. Îndrumă-le spre „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii”. Dacă vei îmbrăca armura şi vei trece prin orice încercare ar veni, lucrând personal, acolo unde este necesar, şi pentru aceia care închid uşa în faţa luminii, din cauza egoismului şi lăcomiei lor, probabil că nu îţi vei face atât de mulţi prieteni, dar vei salva suflete. – Lt 48, 1888
Avertizări repetate. – Nu îngădui ca vreo femeie să aibă motive de a se simţi atrasă de tine. Răspunde prompt şi cu demnitate şi spune-le că nu tu eşti confesorul lor. Numai Isus trebuie să cunoască tainele inimii. Tu nu eşti decât o fiinţă umană şi nu poţi judeca decât dintr-o perspectivă omenească, prin urmare, este posibil ca deciziile şi sfaturile tale să fie greşite. – MS 59, 1900
Fratele meu, nu văd nici un bine în faptul de a organiza întâlniri particulare cu femei tinere. Educaţia tinerelor cu privire la influenţă, decenţă şi comportament trebuie să fie făcută de femeile mai în vârstă şi cu experienţă. Nu permite ca ele să-şi relateze istorisirile intime nici unei fiinţe umane. Nu aceasta este rânduiala lui Dumnezeu, iar tu nu trebuie să încurajezi nici o iniţiativă de acest fel. – Lt 9, 1889
Factori care contribuie la o consiliere eficientă. – Când un suflet trece prin perioade de criză şi încercaţi să îl sfătuiţi sau să îl mustraţi, influenţa bună a cuvintelor voastre nu va putea fi mai mare decât influenţa propriului vostru exemplu şi a spiritului care vă caracterizează. Înainte de a face binele, voi trebuie să fiţi buni. Dacă propriile voastre inimi nu au fost umilite, înnobilate şi sensibilizate prin harul lui Hristos, nu puteţi exercita nici o influenţă care să conducă la transformarea altora. Dar, dacă această transformare s-a produs în voi, binecuvântările pe care le veţi răspândi asupra altora vor izvorî din propria voastră viaţă, la fel de natural ca parfumul plăcut al trandafirului sau ca ciorchinii de struguri care cresc în viţa-de-vie. – MB 127, 128 (1896)
Educaţia şi experienţa care l-au pregătit pe Moise pentru a fi un sfătuitor înţelegător. – Unii oameni ar fi evitat acea lungă perioadă de trudă şi confuzie, considerând-o o pierdere de timp. Dar cel care urma să devină conducătorul poporului său a fost chemat de către Înţelepciunea Infinită, să petreacă patruzeci de ani de muncă umilă, ca păstor la oi. Purtarea de grijă răbdătoare, renunţarea la sine şi atenţia duioasă faţă de turma de oi au dezvoltat în caracterul lui Moise acele trăsături care îl pregăteau se devină un păstor al lui Israel plin de milă, înţelegător şi îndelung răbdător. Nimic din ceea ce ar fi putut oferi vreo şcoală sau cultură omenească nu ar fi putut înlocui această experienţă în pregătirea lui. – PP 247, 248 (1890)
Unii sunt incapabili să se ocupe de tratarea minţii oamenilor (sfat adresat unui pastor). – Tu ai anumite trăsături de caracter care te fac incapabil să tratezi în mod înţelept mintea altora. Maniera în care lucrezi nu va aduce cele mai bune rezultate. – Lt 205, 1904
Cea mai frumoasă lucrare în care ar fi putut fi implicaţi vreodată oamenii este aceea care implică relaţia cu mintea. Nu toţi sunt potriviţi pentru corectarea celor greşiţi. Ei nu au suficientă înţelepciune pentru a acţiona cu corectitudine şi în acelaşi timp cu iubire şi milă. Ei nu sunt predispuşi să recunoască necesitatea de a îmbina iubirea şi compasiunea duioasă cu mustrările consecvente. Unii sunt întotdeauna severi, fără a fi necesar, şi nu înţeleg valoarea îndemnului adresat de apostol: „căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică” (Iuda 23). – 3T 269, 270 (1873)
Intelectul uman nu este atotputernic. – O concepţie clară cu privire la ce este Dumnezeu şi cu privire la ce ne cere El să fim ne va oferi o corectă imagine de sine. Cel care studiază în mod corect Cuvântul Sfânt va învăţa că intelectul uman nu este atotputernic şi că, fără ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate oferi, puterea şi înţe-lepciunea omenească nu sunt altceva decât slăbiciune şi ignoranţă. – 5T 24 (1882)
Manifestarea harului lui Hristos. – Dumnezeu ar dori ca oamenii să privească mai puţin la ce este limitat şi să depindă mai puţin de oameni. Avem sfătuitori care dovedesc în mod vizibil că nu cunosc harul lui Hristos şi nu înţeleg adevărul aşa cum este el în Hristos.
Cei care cooperează cu Dumnezeu au păreri umile despre ei înşişi. Ei nu sunt îngâmfaţi şi plini de mulţumire de sine, ci sunt îndelung răbdători, amabili, plini de milă şi de roade bune. Ambiţia omenească este lipsită de importanţă pentru asemenea oameni. Neprihănirea lui Hristos merge înaintea lor şi slava Domnului este răsplata lor. – SpT Seria A, Nr. 3, p 49, 7 mai 1895. (TM 215, 216)
Întrebări pentru sfătuitori. – Când am încercat să le prezentăm fraţilor şi surorilor noastre reforma sănătăţii şi le-am vorbit despre importanţa faptului de a mânca, a bea şi a face toate lucrurile spre slava lui Dumnezeu, mulţi dintre ei spuneau prin faptele lor: „Nu este treaba nimănui dacă eu mănânc aceasta sau aceea. Indiferent de ce facem, vom suporta noi înşine consecinţele”.
Dragi prieteni, comiteţi o greşeală majoră. Nu numai voi înşivă suferiţi datorită unui stil de viaţă greşit. Societatea din care faceţi parte suportă consecinţele greşelilor voastre într-o mare măsură, alături de voi înşivă. Dacă voi suferiţi datorită necumpătării în mâncare şi băutură, noi toţi cei care ne aflăm în preajma voastră sau vă suntem asociaţi suntem de asemenea afectaţi de infirmităţile şi bolile voastre. Noi suntem nevoiţi să plătim un preţ al vieţuirii voastre greşite.
Dacă aceasta conduce la scăderea puterilor minţii sau ale trupului vostru, noi o observăm când suntem în societatea voastră şi suntem afectaţi de ea. Dacă, în loc de a avea un spirit voios, sunteţi întristaţi, răspândiţi o atmosferă întunecată asupra tuturor celor ce se află în preajmă. Dacă suntem trişti şi deprimaţi şi trecem prin necazuri, iar voi sunteţi sănătoşi, puteţi avea o minte limpede şi puteţi să ne arătaţi căile de rezolvare şi să ne adresaţi cuvinte de mângâiere. Dar dacă mintea voastră este atât de întunecată datorită modului de viaţă greşit, încât nu ne puteţi oferi un sfat corect, nu suferim noi o pierdere? Nu suntem noi afectaţi în mod serios de influenţa voastră?
Este posibil să avem o încredere destul de mare în modul nostru de a judeca lucrurile, şi cu toate acestea, să dorim să primim sfaturi; deoarece „în mulţimea sfătuitorilor este siguranţă”. Noi dorim ca acţiunile noastre să fie considerate acceptabile de către cei pe care îi iubim şi suntem dispuşi să căutăm sfatul lor, dorind ca ei să fie capabili de a-l oferi cu o gândire lucidă. Dar ce atenţie am putea acorda judecăţii voastre, dacă celulele sistemului vostru nervos au fost solicitate până la epuizare şi dacă puterea minţii voastre a fost consumată datorită unei hrane necorespunzătoare care se află în stomac sau chiar datorită unei hrane sănătoase, dar în cantităţi enorme? Ce atenţie putem acorda judecăţii unor asemenea persoane? Ele gândesc prin păienjenişul unei mase de mâncare nedigerată. Prin urmare, stilul vostru de viaţă ne afectează. Este imposibil să urmezi o cale greşită, fără să-i faci pe alţii să sufere. – 2T 356, 357 (1870)
Atenţie în abordare. – dacă ar intra în lucrarea pastorală, cei neglijenţi şi brutali în abordarea oamenilor ar manifesta aceleaşi deficienţe de comportament, aceeaşi lipsă de tact şi abilitate şi în abordarea minţii oamenilor. – 5T 399 (1885)
Cum să rosteşti cuvinte clare. – Am fost autorizată să spun câteva cuvinte clare pentru cei care au ajuns dezorientaţi. Nu am îndrăznit să fac altfel decât să le spun adevărul, deoarece am primit o solie pentru ei. – Lt 271, 1903
Învăţaţi modul lui Hristos de a lucra cu mintea oamenilor. – Învăţaţi să abordaţi mintea oamenilor aşa cum a făcut-o Domnul Hristos. Uneori este necesar să fie rostite cuvinte tăioase, dar, înainte de a pronunţa adevărul pătrunzător ca o sabie, asiguraţi-vă că Sfântul Duh al lui Dumnezeu locuieşte în inima voastră; şi apoi lăsaţi-L să-şi îndeplinească lucrarea. Dar nu voi sunteţi cei care trebuie să fie tăioşi. – Lt 65a, 1894. (2SM 371)
Cei bolnavi au probleme emoţionale. – Adesea, simpatia şi tactul se vor dovedi pentru bolnavi mai benefice decât cele mai competente tratamente acordate într-o manieră rece şi indiferentă. Când medicul se apropie de patul de suferinţă cu un comportament dezinteresat şi neglijent şi îl tratează pe pacient într-o manieră indiferentă, dându-i impresia, prin cuvinte şi gesturi, că nu reprezintă un caz care să necesite prea multă atenţie, el îl lasă pe pacient să tragă propriile concluzii şi îi oferă motive de îngrijorare întemeiate. Adesea, îndoiala şi descurajarea determinate de indiferenţa medicului vor anihila efectul pozitiv al remediilor pe care le prescrie. – MH 244 (1905)
Nu reproşuri, ci o mână binevoitoare. – Dacă vedeţi pe cineva ale cărui cuvinte sau atitudini dovedesc că este despărţit de Dumnezeu, nu-l acuzaţi. Nu este lucrarea voastră aceea de a-l condamna, ci apropiaţi-vă de el pentru a-l ajuta. Parabola oii rătăcite trebuie să devină un moto în fiecare cămin. Păstorul divin le lasă pe cele nouăzeci şi nouă de oi şi pleacă afară, în pustie, pentru a o căuta pe cea pierdută.
Printre stânci sunt spini şi mărăcini, locuri alunecoase şi fisuri periculoase, iar Păstorul ştie că, dacă oaia se află într-unul dintre aceste locuri, trebuie să fie scoasă de o mână prietenoasă. Când descoperă oaia pierdută, El nu o asaltează cu reproşuri. El nu face altceva decât să Se bucure că a găsit-o în viaţă. Când aude strigătele de departe, Păstorul înfruntă orice obstacol, ca să poată salva oaia pierdută. Cu mâini puternice, dar blânde, El îndepărtează mărăcinii sau o scoate din noroi; şi, cu duioşie, o aşază pe umerii Lui şi o aduce înapoi în turmă. Răscumpărătorul curat şi fără păcat îl poartă pe umeri pe cel păcătos şi murdar. – MS 17, 1895
Sfătuirea înţeleaptă. – Oferită în mod înţelept, simpatia este bună, dar trebuie manifestată judicios, cunoscând motivele pentru care persoana merită simpatie. Ce trebuie spus despre acceptarea sfatului şi a îndrumărilor? Proverbele 25,9-12: „Apără-ţi pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe faţă taina altuia, ca nu cumva, aflând-o cineva, să te umple de ruşine… Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint. Ca o verigă de aur şi o podoabă de aur curat, aşa este înţeleptul care mustră, pentru o ureche ascultătoare”.
Dacă ne asociem pentru a ne ajuta unul pe altul pe calea spre cer, dacă vorbim despre lucrurile divine şi despre lucrurile cereşti, atunci vor exista subiecte despre care merită să discutăm; dar dacă discuţia se concentrează asupra eului şi asupra lucrurilor pământeşti şi lipsite de importanţă, tăcerea este de aur. Urechea ascultătoare va accepta mustrarea cu umilinţă, răbdare şi dispoziţie de a se lăsa învăţată. Atunci, conversaţia noastră se va dovedi benefică şi va îndeplini lucrarea încredinţată de Dumnezeu. Dacă cerinţele prevăzute de instrucţiunea divină sunt îndeplinite de ambele părţi, cel care mustră cu înţelepciune îşi face datoria, iar urechea binevoitoare ascultă cu folos şi este binecuvântată. – Lt 52, 1893. (SD 166)
Fii calm şi amabil, indiferent de situaţie. – Lucruri care au darul de a tulbura, de a încurca şi de a pune răbdarea la încercare vor apărea în permanenţă… Ei trebuie să fie pregătiţi pentru acestea şi să nu se enerveze sau să-şi piardă echilibrul. Ci trebuie să fie calmi şi amabili, indiferent de situaţia care ar putea să apară… Să fie conştienţi fără încetare că se ocupă de bărbaţi şi femei a căror minte este bolnavă, care înţeleg deseori lucrurile într-o lumină deformată, şi cu toate acestea, sunt siguri că le înţeleg perfect. – 3T 182 (1872)
Nu aşteptaţi prea mult. – Pastorii trebuie să fie atenţi, pentru a nu aştepta prea mult de la persoane care încă rătăcesc orbite în întunericul erorii… Ei trebuie să fie răbdători şi înţelepţi în abordarea oamenilor, amintindu-şi cât de complexe sunt circumstanţele care au contribuit la dezvoltarea unor particularităţi atât de diferite ale oamenilor. – 4T 262 (1876)
Atmosfera păcii. – Cea dintâi lucrare, fraţii mei, este aceea de a vă însuşi binecuvântarea lui Dumnezeu în propriile voastre inimi. Apoi, aduceţi această binecuvântare în casele voastre, renunţaţi la spiritul de critică, învingeţi tendinţa de a căuta greşelile şi lăsaţi să predomine spiritul voioşiei, al mulţumirii şi bunătăţii. Atmosfera din casele voastre vă va însoţi la serviciu, iar pacea cerului vă va învălui sufletele. Oriunde domneşte iubirea lui Isus, există o milă duioasă şi sensibilitate faţă de nevoile altora. Cea mai preţioasă lucrare în care vă puteţi angaja, fraţii mei, este cultivarea unui caracter creştinesc. – 5T 558, 559 (1889)
Conduceţi la fântânile de apă vie. – Cel care caută să-şi astâmpere setea din fântânile acestei lumi va bea numai pentru a înseta din nou. Pretutindeni există oameni însetaţi. Ei tânjesc după ceva care să împlinească nevoia sufletului lor. Unul Singur poate împlini această nevoie. Marea nevoie a lumii, „Dorinţa tuturor popoarelor”, este Domnul Hristos. Harul divin, pe care îl poate dărui numai El, este asemenea unei ape vii, care purifică, împrospătează şi înviorează sufletul. – DA 187 (1898)
Înţelegerea punctului de vedere al lumii. – O raţiune iluminată ne obligă să recunoaştem că lucrurile cereşti sunt mai presus de lucrurile pământeşti; cu toate acestea, inima degradată a omului îl determină să acorde prioritate lucrurilor pământeşti. Părerile marilor oameni, teoriile ştiinţei, pe nedrept numite astfel, sunt legate de adevărurile Scrierii Sfinte. – RH, 24 noiembrie 1891
Marele Sfătuitor. – Veniţi la Dumnezeu cu toate nevoile voastre. Nu mergeţi la alţii cu încercările şi ispitele voastre; numai Dumnezeu vă poate ajuta. Dacă îndepliniţi condiţiile făgăduinţelor lui Dumnezeu, acele făgăduinţe se vor împlini pentru voi. Dacă mintea voastră este îndreptată spre Dumnezeu, când vor veni încercări şi ispite, nu veţi cădea din extaz în valea descurajării. Nu veţi vorbi despre confuzie şi îndoială. Şi nu veţi spune: „Nu ştiu ce să cred despre aceasta sau despre aceea. Nu mă simt fericit. Nu sunt sigur că avem adevărul”. Tu nu vei proceda astfel, deoarece sufletul tău va avea o ancoră fermă şi sigură.
Când vorbim despre confuzie şi descurajare, Satana ascultă cu o bucurie diabolică, deoarece lui îi face plăcere să ştie că a reuşit să ne înrobească. Satana nu ne poate cunoaşte gândurile , dar ne poate observa acţiunile, ne poate auzi cuvintele; şi din îndelunga lui cunoaştere a naturii umane, el poate adapta ispitele astfel, încât să profite de punctele slabe de caracter. Cât de adesea îi permitem să cunoască secretul victoriei asupra noastră! Oh, dacă am reuşi să ne controlăm cuvintele şi faptele! Cât de puternici am deveni, dacă vorbirea noastră ar fi de un asemenea caracter, încât să nu ne fie ruşine să ne confruntăm cu raportul ei în ziua judecăţii. Cât de diferite vor părea cuvintele noastre în ziua lui Dumnezeu, faţă de ceea ce par atunci când le rostim! – RH, 19 mai 1891
În mijlocul vostru se află Marele Sfătuitor al tuturor veacurilor şi vă invită să vă puneţi încrederea în El. Să plecăm de la El pentru fiinţe umane nesigure, care depind de Dumnezeu tot atât de mult ca şi noi înşine? Am căzut noi atât de mult sub nivelul privilegiilor noastre? Nu am fost vinovaţi de faptul că am aşteptat atât de puţin şi nu am cerut de la Dumnezeu ceea ce El doreşte să ne ofere? – RH, 9 iunie 1910
86
Acordarea încrederii
Demnitatea încrederii aduce pace minţii. – Domnul Hristos îi întreabă pe toţi cei care poartă Numele Său: „Mă iubeşti?” Dacă Îl iubiţi pe Isus, veţi iubi sufletele pentru care a murit El. Poate că o persoană nu are un aspect exterior plăcut, poate că este deficitară în multe privinţe, dar, dacă are reputaţia unei onestităţi indiscutabile, va câştiga încrederea celorlalţi. Dragostea pentru adevăr şi încrederea pe care oamenii o pot avea în ea vor înlătura sau vor accepta trăsăturile deficitare ale caracterului ei. A fi demn de încredere în locul şi chemarea ta şi a avea dispoziţia renunţării la sine cu scopul binecuvântării altora vor aduce pace minţii şi favoare din partea lui Dumnezeu. – 4T 353 (1879)
Atitudinea faţă de trădarea încrederii. – Nu veţi şti niciodată, până la judecată, care a fost influenţa unui comportament amabil şi atent faţă de cineva nedemn, inconsecvent şi iresponsabil. Când ne confruntăm cu lipsa de recunoştinţă şi cu trădarea adevărurilor sfinte, suntem tentaţi să ne manifestăm nemulţumirea şi indignarea. Cei vinovaţi se aşteaptă şi se pregătesc pentru aceasta. Dar răbdarea şi bunătatea îi vor lua prin surprindere şi adesea vor trezi în ei impulsuri mai bune şi dorinţa după o viaţă mai nobilă. – MH 495 (1905)
Confidentul nostru este Isus. – Puţini apreciază în mod corect şi puţini folosesc privilegiul preţios al rugăciunii. Trebuie să mergem la Isus şi să-I împărtăşim nevoile noastre. Putem să-I aducem micile noastre griji şi dificultăţi, în acelaşi fel cum Îi aducem marile noastre necazuri. Să-I prezentăm Domnului în rugăciune tot ce ne-ar putea tulbura şi descuraja. Dacă simţim la fiecare pas nevoia prezenţei lui Hristos, Satana nu va avea ocazia să-şi strecoare ispitele. Printr-un efort calculat, Satana se străduieşte să ne ţină departe de cel mai bun şi mai înţelegător prieten. Noi nu trebuie să avem nici un alt confident în afară de Isus. Cu El, putem vorbi în siguranţă despre tot ce se află în inimile noastre. – 5T 200, 201 (1882)
Un avertisment cu privire la mărturisiri. – Nu-i încurajaţi niciodată pe oameni să vă considere o sursă a înţelepciunii. Când oamenii vin la voi pentru a fi sfătuiţi, îndrumaţi-i către Acela care cunoaşte motivele tuturor inimilor. În lucrarea noastră pastorală, trebuie să se manifeste un spirit diferit. Nimeni să nu aibă rolul de confesor; nimeni nu trebuie să se înalţe pe sine pe o poziţie supremă. Lucrarea noastră este aceea de a ne umili eul şi de a-L înălţa pe Domnul Hristos înaintea oamenilor. După învierea Sa, Mântuitorul a făgăduit că puterea Sa va fi cu toţi cei care vor înainta în Numele Lui. Aceasta este puterea şi numele care trebuie înălţate. Noi trebuie să păstrăm fără încetare în mintea noastră rugăciunea lui Hristos, când cerea ca ucenicii să fie sfinţiţi prin neprihănire şi adevăr. – MS 137, 1907. (2SM 170)
Nu mărturisiţi oamenilor păcatele ascunse decât dacă sunteţi îndemnaţi de Duhul Sfânt. – Persoanelor care vin să vă ceară să vă rugaţi pentru ele, prezentaţi-le aceste gânduri: suntem fiinţe umane; noi nu putem cunoaşte nici inima, nici secretele vieţii voastre. Acestea sunt cunoscute numai de voi şi de Dumnezeu.
Dacă vă pocăiţi acum de păcatele voastre, dacă nici unul dintre voi nu poate înţelege că într-o anumită situaţie a acţionat în contradicţie cu lumina primită din partea lui Dumnezeu şi a neglijat să-şi respecte trupul, templul şi proprietatea lui Dumnezeu, degradându-l prin obiceiuri greşite, să mărturisească aceste lucruri înaintea lui Dumnezeu. Dacă Duhul Sfânt nu vă îndeamnă în mod special să vă mărturisiţi în prezenţa oamenilor păcatele de natură particulară, nu le spuneţi nici unui suflet. – Our Camp Meetings, pp 44. 45, 1892. (CH 373, 374)
Dumnezeu să fie confesorul vostru. – Toţi oamenii au nevoie de o experienţă practică şi personală a încrederii în Dumnezeu. Nimeni să nu devină confesorul vostru; deschideţi-vă inimile înaintea lui Dumnezeu; spuneţi-I toate secretele sufletului. Aduceţi la El încurcăturile voastre, mici şi mari, iar El vă va arăta o cale de a ieşi din ele. Numai Dumnezeu ştie cum să vă ofere exact ajutorul de care aveţi nevoie. – GW 418 (1915)
Mi-am mărturisit păcatul înaintea lui Dumnezeu, iar El m-a iertat. – Nu este ceva vrednic de laudă să vorbim despre slăbiciunile şi descurajarea noastră. Fiecare dintre noi să spună: „Sunt întristat pentru că am cedat ispitei, pentru că rugăciunile mele sunt atât de superficiale, iar credinţa mea este atât de slabă. Nu am nici o scuză pentru că viaţa mea religioasă este pipernicită. Dar mă străduiesc, în Hristos, să ajung la plinătatea caracterului. Am păcătuit, dar încă Îl iubesc pe Domnul Isus. Am căzut de multe ori, dar El şi-a întins mâna pentru a mă salva. I-am spus totul despre greşelile mele. I-am mărturisit cu ruşine şi tristeţe că L-am dezonorat. Am privit spre cruce şi am rostit: El a suferit toate acestea pentru mine. Duhul Sfânt mi-a descoperit propria mea lipsă de recunoştinţă şi păcatul de a-L fi făcut de ruşine pe Domnul Hristos. Cel care n-a cunoscut păcatul a iertat vina păcatului meu. El mă cheamă la o viaţă mai înaltă şi mai nobilă şi mă avânt spre ceea ce este înaintea mea”. – MS 161, 1897
Nici o virtute deosebită în mărturisirea înaintea oamenilor. – Sper că nimeni nu va ajunge la concluzia că obţine favoarea lui Dumnezeu dacă îşi mărturiseşte păcatele sau că ar exista vreo virtute deosebită în mărturisirea păcatelor înaintea oamenilor. Pentru aceasta este necesară o experienţă a credinţei care lucrează prin dragoste şi purifică sufletul. Dragostea lui Hristos va supune înclinaţiile păcătoase. Adevărul nu numai că poartă în el însuşi dovada originii lui cereşti, dar în acelaşi timp dovedeşte că, prin harul Duhului lui Dumnezeu, reuşeşte să cureţe sufletul. Domnul doreşte să venim în fiecare zi la El, cu toate necazurile noastre, şi să ne mărturisim păcatele, iar El ne poate dărui odihnă în purtarea jugului şi a poverii Sale. Duhul Lui cel Sfânt ne va umple sufletul cu puterea harului Său şi fiecare gând va fi adus în supunere de ascultarea faţă de Hristos. – 5T 648 (1889)
Omul să nu-şi mărturisească păcatele înaintea oamenilor căzuţi. – Nu este nici o înjosire ca omul să îngenuncheze în faţa Creatorului lui şi să-şi mărturisească păcatele, cerând iertare prin meritele Mântuitorului crucificat şi înviat. Este un act nobil să-ţi recunoşti greşelile înaintea Celui care a fost străpuns şi rănit de fărădelege şi răzvrătire. Aceasta ne înalţă în ochii oamenilor şi ai îngerilor; pentru că „cel ce se umileşte va fi înălţat”.
Dar cel care se pleacă în faţa omului căzut şi îşi dezvăluie gândurile tainice şi visele inimii se dezonorează pe sine, înjosindu-şi demnitatea şi degradându-şi orice pornire nobilă a sufletului… Această mărturisire înjositoare a păcatelor înaintea oamenilor este una dintre cauzele căreia i se datorează, într-o mare măsură, creşterea răului care întinează lumea şi o pregăteşte pentru distrugerea finală. – 5T 638, 639 (1889)
Dezvăluirea publică a păcatelor ascunse răspândeşte răul. – Mi s-a arătat că multe, multe mărturisiri nu trebuie rostite niciodată în auzul oamenilor muritori; deoarece rezultatul unui asemenea act nu poate fi anticipat de judecata parţială a unor fiinţe limitate. Seminţele răului sunt împrăştiate în mintea şi inima celor ce ascultă mărturisirile, iar atunci când vor fi ispitiţi, aceste seminţe vor încolţi şi vor aduce roade, iar experienţele triste se vor repeta. Pentru că cei ispitiţi vor gândi că aceste păcate nu pot fi atât de grave; nu au mărturisit şi aceia care sunt de multă vreme creştini că au făcut tocmai aceste lucruri? Prin urmare, mărturisirea publică în biserică a acestor păcate ascunse se va dovedi mai degrabă o mireasmă a morţii decât o mireasmă de viaţă spre viaţă. – 5T 645 (1889)
Dezvăluirea secretelor desparte sufletul de Dumnezeu. – Am văzut că, atunci când surorile care sunt predispuse să vorbească se adună în grupe, Satana este întotdeauna prezent, deoarece îşi găseşte de lucru. El este gata să stârnească mintea şi să profite cât se poate de mult. Satana ştie că şoptirile, vorbirea de rău, colportarea povestirilor, dezvăluirea secretelor şi disecarea caracterelor altora despart sufletul de Dumnezeu. Aceasta înseamnă moartea spiritualităţii şi scăderea influenţei religioase.
Sora__ păcătuieşte mult prin vorbire. Cuvintele ei ar trebui să exercite o influenţă spre bine, dar ea vorbeşte adesea la întâmplare. Uneori, cuvintele ei construiesc o imagine falsă a lucrurilor transmise. Uneori exagerează. Prin urmare, aceasta este minciună. Deşi nu există intenţia de a greşi, obiceiul de a vorbi mult şi de a discuta despre subiecte nefolositoare a fost cultivat atât de mult timp, încât ea a devenit neglijentă şi neatentă la ceea ce spune şi deseori nici măcar nu mai ştie ce a declarat. Aceasta distruge influenţa bună pe care ar fi trebuit să o aibă. Este timpul unei schimbări totale în această privinţă. Societatea ei nu a fost apreciată aşa cum ar fi putut fi dacă nu şi-ar fi îngăduit un asemenea mod păcătos de vorbire. – 2T 185, 186 (1868)
Turnând necazurile în urechi omeneşti. – Uneori turnăm propriile noastre necazuri în urechile altora şi împărtăşim întristările noastre unor persoane care nu sunt în stare să ne ajute, neglijând să I le spunem lui Isus, care este capabil să transforme căile tristeţii în cărări ale bucuriei şi păcii. – ST, 17 martie 1887. (HC 97)
Fiţi atenţi cu oamenii care nu Îl cunosc pe Dumnezeu. – Continuându-Şi instrucţiunile date ucenicilor Săi, Isus a zis: „Păziţi-vă de oameni”. Ei nu trebuia să-şi pună încrederea în aceia care nu Îl cunoşteau pe Dumnezeu, împărtăşindu-le preocupările lor şi cerându-le sfatul, deoarece aceasta ar fi oferit un avantaj agenţilor lui Satana. Adesea, ideile şi metodele oamenilor împiedică planurile lui Dumnezeu. Cei care zideau templul Domnului trebuia să construiască după planul descoperit pe munte – asemenea celui divin. Când slujitorii Săi depind de sfatul oamenilor care nu se află sub călăuzirea Duhului Sfânt, Dumnezeu este dezonorat şi Evanghelia este trădată. Înţelepciunea omenească este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. Cei care se lasă conduşi de ea vor greşi în mod sigur. – DA 354 (1898)
Nu trădaţi încrederea şi misiunea sfântă. – În fiecare dintre instituţiile noastre va veni o perioadă de criză. Vor fi exercitate presiuni împotriva lor atât din partea credincioşilor, cât şi a celor necredincioşi. Nu trebuie să existe nici o trădare a încrederii sau misiunii sfinte pentru beneficiul şi înălţarea eului. Noi trebuie să veghem în permanenţă asupra vieţilor noastre şi să fim cât se poate de vigilenţi, pentru a nu crea o impresie greşită în faţa lumii. Transmiteţi, prin cuvinte şi fapte: „Eu sunt creştin. Nu pot acţiona după învăţăturile lumii. Eu trebuie să-L iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele meu ca pe mine însumi. Nu pot să fiu de acord sau să mă implic în vreun plan care ar putea să afecteze, chiar şi măcar în cea mai mică măsură, capacitatea mea de a fi folositor, să scadă influenţa mea sau să-mi distrugă încrederea în vreunul dintre trimişii lui Dumnezeu”. – 5T 479 (1889)
87
Psihologia Şi teologia
Psihologia în Sfintele Scripturi. – Adevăratele principii ale psihologiei se află în Sfintele Scripturi. Omul nu îşi cunoaşte propria lui valoare. El acţionează în conformitate cu temperamentul lui neconvertit, deoarece nu priveşte la Isus, Autorul şi Desăvârşitorul credinţei lui. Cel care vine la Isus, care crede în El şi Îl acceptă ca Exemplu al său înţelege însemnătatea cuvintelor: „Le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1,12).
Când îşi ocupă locul la picioarele lui Isus, omul este făcut în stare să înţeleagă reflectarea propriei lui nelegiuiri, viaţa păcătoasă şi adâncimile teribile ale degradării în care se poate cufunda o inimă omenească. El reuşeşte să discearnă caracterul curat al Celui fără păcat şi desăvârşirea oferită păcătosului pocăit şi convertit. El stă alături de Domnul Hristos în locurile cereşti. – MS 121, 1902
Dumnezeu înţelege cu precizie lucrarea minţii omeneşti. – Domnul Dumnezeu este infailibil în capacitatea lui de înţelegere. El înţelege lucrarea minţii omeneşti, principiile active ale fiinţelor omeneşti pe care le-a creat, precum şi modul în care se vor lăsa influenţate de lucrurile care apar, maniera în care vor reacţiona în faţa fiecărei ispite şi în fiecare circumstanţă în care se află.
„Căci căile Domnului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului” (Proverbele 5,21). „Ochii Domnului sunt în orice loc” (Proverbele 15,3). „Căci El vede până la marginile pământului, zăreşte totul sub ceruri” (Iov 28,24). „Căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile” (1 Cronici 28,9). El cunoaşte lucrurile care vin în mintea noastră, fiecare dintre ele. „Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face” (Evrei 4,13). – Lt 18, 1895
Dumnezeu cunoaşte toate lucrările tainice ale minţii omeneşti. – Se gândesc femeile şi bărbaţii la modul în care Dumnezeu priveşte creaturile pe care le-a făcut? El a creat mintea omului. Mintea noastră nu zămisleşte nici măcar un singur gând nobil care să nu fi venit de la El. Domnul cunoaşte toate lucrările tainice ale minţii omeneşti; nu este El creatorul minţii? Dumnezeu înţelege că păcatul l-a degradat şi înjosit pe om, dar îl priveşte cu milă şi compasiune; deoarece El vede puterea pe care o are Satana asupra lui. – MS 56, 1899. (6BC 1105)
Religia aduce pace şi fericire. – S-a creat impresia că religia este dăunătoare sănătăţii. Această idee este greşită şi nu trebuie promovată. Adevărata religie aduce pace, fericire şi mulţumire. Evlavia este benefică atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru viaţa viitoare. – Lt 1b, 1873
A sta la picioarele lui Isus sau a te baza pe înţelepciunea omenească. – Domnul Hristos trebuie implicat în toate gândurile, simţămintele şi preferinţele noastre. El trebuie exemplificat în cel mai mic detaliu al slujirii de zi cu zi în lucrarea pe care ne-a încredinţat-o s-o îndeplinim. Dacă, în loc de a ne baza pe înţelegerea omenească sau de a ne conforma zicalelor lumeşti, noi stăm la picioarele lui Isus şi sorbim cu nesaţ cuvintele Sale, învăţând de la El şi spunând: „Doamne, ce doreşti Tu să fac?”, independenţa noastră nativă, încrederea noastră în sine, puternica noastră voinţă personală vor fi înlocuite cu un spirit supus, sincer asemenea unui copil şi dispus să se lase învăţat. Când ne aflăm într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, vom respecta atât autoritatea de conducător a lui Hristos, cât şi pretenţia Lui de a primi din partea noastră o ascultare necondiţionată. – Lt 186, 1902. (HC 99)
Legaţi ştiinţa adevăratei sfinţenii cu ştiinţa filozofiei gândirii. – Dumnezeu nu a dat nici o altă lumină suplimentară care să ia locul Cuvântului Său. Această lumină are rolul de a conduce mintea derutată la Cuvântul Său, care, dacă este mâncat şi digerat, înseamnă viaţă pentru suflet. Apoi, faptele bune vor fi văzute aşa cum este văzută lumina în întuneric.
Dacă, atunci când studiaţi filozofia gândirii umane, aţi cerceta cu atenţie ştiinţa adevăratei evlavii, experienţa voastră creştină ar fi foarte diferită de ceea ce este. De ce aţi întors spatele izvoarelor curate ale Libanului, ca să beţi din apele murdare ale câmpiei – înşelăciunea ideilor omeneşti? Inima are nevoie de o putere care poate fi descoperită numai în Cuvântul lui Dumnezeu. Această putere este pâinea vieţii; dacă o mănâncă, omul va trăi veşnic. El nu trebuie să guste doar ocazional pâinea care vine din cer, ci să trăiască prin cuvintele ei, care sunt duh şi viaţă pentru primitor. Cea mai serioasă cercetare a adevărului şi însuşirea personală a cuvintelor lui Hristos lucrează o transformare a caracterului. – Lt 130, 1901
Duhul Sfânt umple mintea curată. – Noi trebuie să ne umplem mintea în mod continuu cu Hristos şi să ne golim de egoism şi păcat… Pe măsură ce vă goliţi mintea de vanitate şi frivolitate, golul va fi umplut cu ceea ce Dumnezeu aşteaptă să vă ofere – Duhul Său Sfânt. Atunci, din comoara bună a inimii vor ieşi lucruri bune, mărgăritare ale gândirii, iar ceilalţi vor înţelege cuvintele… Gândurile şi sentimentele voastre vor stărui asupra Domnului Hristos, iar voi veţi reflecta asupra celorlalţi lumina care a strălucit asupra voastră, venind de la Soarele neprihănirii. – RH, 15 martie 1892. (HC 115)
Principiile se aplică în toate circumstanţele. – Domnul a vorbit în mod explicit în Cuvântul Său Sfânt. Acele pagini binecuvântate sunt pline de învăţătură şi viaţă, în armonie cu adevărul. Ele constituie o normă de viaţă desăvârşită. Sunt oferite învăţături şi sunt stabilite principii care se aplică în toate circumstanţele vieţii, chiar dacă anumite situaţii particulare ar putea să nu fie menţionate. Nu este omis nimic din ceea ce este esenţial pentru un sistem desăvârşit al credinţei şi pentru metode corecte în practică. Toate datoriile pe care Dumnezeu le cere din partea noastră sunt prezentate în mod clar; şi dacă cineva nu va reuşi să ajungă la viaţa veşnică, aceasta se va datora faptului că s-a încrezut în sine, a fost plin de concepte zadarnice şi nu a depins pentru mântuire numai de meritele sângelui lui Hristos. De pe calea cea dreaptă, nu va cădea nici unul dintre cei umili şi oneşti care acceptă Biblia ca fiind călăuza lor şi sursa tuturor sfaturilor lor. – Lt 34, 1891
Adevărul este un principiu activ. – Adevărul este un principiu activ şi lucrător, care modelează inima şi viaţa astfel, încât să existe o continuă înaintare spre cer… Cu fiecare efort al voinţei, se obţine un nou impuls spre acţiune. Caracterul moral se aseamănă din ce în ce mai mult cu caracterul şi gândirea lui Hristos. Creştinul care înaintează este în posesia unui har şi a unei iubiri care transmit cunoştinţă, deoarece înţelegerea divină şi pătrunzătoare a caracterului lui Hristos are o înrâurire profundă asupra înclinaţiilor lui. Slava lui Dumnezeu, care se descoperă deasupra scării, poate fi înţeleasă şi preţuită numai dacă urcăm treaptă cu treaptă, atraşi fără încetare tot mai sus, spre ţintele nobile descoperite de Domnul Hristos. Toate însuşirile minţii şi trupului trebuie angajate în această lucrare. – MS 13, 1884. (HC 68)
O abordare pozitivă. – Cerul observă pe cel care aduce cu sine o atmosferă plină de pace şi dragoste. Un asemenea om îşi va primi răsplata sa. El va sta în picioare în marea zi a Domnului. – MS 26, 1886. (HC 234)
Sfătuirea şi educaţia nu exclud relaţia personală cu Dumnezeu. – Deşi educaţia, pregătirea şi sfatul celor cu experienţă sunt esenţiale, lucrătorii trebuie învăţaţi să nu se bazeze numai pe judecata omului. Ca oameni liberi ai lui Dumnezeu, toţi trebuie să ceară înţelepciune de la El. Dacă cel ce învaţă depinde numai de ideile altuia şi nu avansează dincolo de acceptarea planurilor acestuia, va înţelege lucrurile doar prin prisma gândirii lui şi, prin aceasta, nu va fi decât o reflectare a unei alte persoane. Dumnezeu îi tratează pe oameni ca pe nişte fiinţe responsabile. El va lucra prin Duhul Său în mintea pe care a dăruit-o omului numai dacă omul îi va oferi posibilitatea de a lucra şi dacă va înţelege lucrările Sale. Planul Său este ca fiecare om să-şi folosească mintea şi conştiinţa pentru el însuşi. Dumnezeu nu doreşte ca vreun om să devină umbra altuia, exprimând numai opiniile altcuiva. – 5T 724, 725 (1889)
Dumnezeu aprobă cea mai înaltă cultură intelectuală. – Dacă este sfinţită prin iubire şi temere de Dumnezeu, cea mai înaltă cultură intelectuală beneficiază de aprobarea Lui deplină. Oamenii umili, aleşi de Hristos, au umblat cu El timp de trei ani şi au fost supuşi influenţei înălţătoare a Maiestăţii cerului. Domnul Hristos a fost cel mai mare educator pe care L-a cunoscut lumea vreodată. – RH, 21 iunie 1877. (FE 47, 48)
Mintea este sursa tuturor acţiunilor, bune sau rele. – El a pregătit acest sălaş viu pentru minte, „ţesut în chip ciudat”, un templu pe care Domnul Însuşi l-a pregătit pentru locuirea Duhului Lui Sfânt. Mintea conduce întreaga fiinţă umană. Toate acţiunile noastre, bune sau rele, îşi au sursa în minte. Mintea este aceea care se închină lui Dumnezeu şi ne aşază în rândul fiinţelor cereşti. Cu toate acestea, mulţi îşi petrec întreaga viaţă fără a deveni înţelepţi cu privire la… [„recipientul”] ce conţine această comoară. – SpTEd 33, 11 mai 1896. (FE 426)
Mintea e condusă de cer sau este pervertită. – Purificat, înnobilat şi condus de cer, intelectul este o putere universală ce zideşte Împărăţia lui Dumnezeu. Intelectul pervertit exercită exact influenţa opusă; corupe puterea omenească încredinţată cu scopul de a fi dezvoltată printr-un efort sârguincios în facerea binelui. Intelectul pervertit înşală şi distruge.
Dumnezeu i-a înzestrat pe oameni cu suficiente însuşiri pentru a fi capabili şi înţelepţi să ducă mai departe şi să reprezinte cu putere şi abilitate minunatele lucrări ale Domnului, pentru toţi cei care Îl iubesc şi păzesc poruncile Lui. El a dorit ca omul să păzească poruncile lui Dumnezeu, deoarece păzirea poruncilor Sale contribuie la sănătatea şi viaţa tuturor fiinţelor omeneşti.
Talentele încredinţate constituie o responsabilitate sfântă. Nici un om nu trebuie să tânjească după talente pe care nu le are, decât dacă s-a rugat şi a cerut înţelepciune de sus – pentru a fi sigur de corecta folosire a tuturor capacităţilor dăruite de Dumnezeu –, astfel încât să hotărască să Îl onoreze şi să-L slăvească pe Dumnezeu prin talentele pe care le primeşte în dar. Este o lucrare minunată să crezi şi să accepţi lumina sfântă venită din partea lui Dumnezeu, pentru a o răspândi tuturor celor ce se află în întunericul erorii; deoarece această lumină este oferită fără părtinire şi fără interese egoiste, ca să ajute, să binecuvânteze şi să salveze sufletele pieritoare. Pentru lucrătorul credincios, ea este o comoară care îl face să fie mai bogat în cer decât un milionar pe pământ. El este moştenitorul lui Dumnezeu, împreună moştenitor cu Isus Hristos al unei glorii veşnice mult mai valoroase. – MS 63, 1900
Omul creat pentru un scop nobil. – Ceea ce constituie valoarea unui om nu este pretenţia şi aparenţa superiorităţii, ci adevărata nobleţe a minţii. Cultivarea corespunzătoare a însuşirilor intelectuale reprezintă adevărata identitate a omului. Aceste însuşiri nobile sunt dăruite pentru a contribui la formarea caracterului pentru viaţa viitoare nemuritoare. Omul a fost creat pentru a se bucura de un statut mai înalt şi mai sfânt decât cel pe care i-l poate oferi lumea aceasta. El a fost creat după chipul lui Dumnezeu, pentru un scop atât de înalt şi de nobil, încât să atragă atenţia tuturor îngerilor. 4T 438 (1880)
Modul de gândire trebuie schimbat. – Mintea multora poate ajunge la un stadiu atât de josnic, încât Dumnezeu nu mai poate lucra prin şi pentru ea. Modul de gândire trebuie schimbat, iar conştiinţa morală trebuie trezită, astfel încât să poată înţelege cerinţele lui Dumnezeu. Conţinutul şi esenţa adevăratei religii trebuie să fie recunoscute şi evidenţiate fără încetare de relaţia noastră personală cu Dumnezeu – prin cuvinte, prin fapte şi prin comportament. Umilinţa trebuie să ia locul mândriei, seriozitatea să ia locul uşurătăţii, iar devoţiunea, locul indiferenţei nereligioase. – 4T 582 (1881)
Gândirea motivează slujirea. – Am văzut că, în perioada verii trecute, spiritul predominant a fost acela al unei căutări până la limită a ofertelor acestei lumi. Poruncile lui Dumnezeu nu au fost respectate. Deşi pretindem că slujim legii lui Dumnezeu, mintea multora se află în slujba lumii. Dar ei nu pot sluji legii lui Dumnezeu, în timp ce gândurile lor sunt ocupate cu lucrurile pământeşti şi interesele personale. – 1T 150 (1857)
Serviciul acceptat de Dumnezeu. – Mulţi cred că defectele lor de caracter îi fac incapabili să atingă standardul pe care l-a înălţat Domnul Hristos, dar tot ce trebuie să facă aceşti oameni este să se umilească la fiecare pas sub braţul puternic al lui Dumnezeu. Hristos nu evaluează omul în raport cu cantitatea de lucru pe care o realizează, ci în funcţie de spiritul în care este îndeplinită lucrarea.
Când îi vede pe oameni ridicând poverile, străduindu-se să le poarte cu o inimă smerită, cu neîncredere în sine şi într-o dependenţă totală de El, Domnul adaugă lucrării lor perfecţiunea şi suficienţa Sa, iar lucrarea este acceptată de către Tatăl. Noi suntem acceptaţi în Fiul Iubit. Defectele celui păcătos sunt acoperite de perfecţiunea şi plinătatea Domnului, Neprihănirea noastră. Cei care depun eforturi umile, cu o dorinţă sinceră şi cu o inimă smerită, pentru a trăi la înălţimea cerinţelor lui Dumnezeu, sunt priviţi de către Tatăl cu o iubire duioasă şi plină de înţelegere; El îi consideră ca pe nişte copii ascultători şi neprihănirea lui Hristos le este atribuită. – Lt 4, 1889
Cunoaşterea lui Hristos aduce vigoare minţii. – Domnul Hristos este un izvor de viaţă. Ceea ce au nevoie oamenii este o mai limpede cunoaştere a Lui; ei au nevoie de răbdare şi bunătate şi au nevoie să înveţe cu sârguinţă cum poate fi deschisă întreaga lor inimă faţă de agenţii vindecători ai cerului. Când lumina iubirii lui Dumnezeu străluceşte în cămările întunecoase ale sufletului, neliniştea, tulburarea şi insatisfacţia vor înceta, iar bucuriile pline de satisfacţie vor oferi sănătate minţii şi putere trupului. – MH 247 (1905)
Cu Hristos nu există eşec. – Puterea infinită a Duhului Sfânt este fortăreaţa de apărare a fiecărui suflet pocăit. Nici un suflet care cere protecţia lui Hristos cu credinţă şi părere de rău pentru păcat nu va fi lăsat să ajungă sub puterea vrăjmaşului. Mântuitorul este alături de copiii Săi când sunt ispitiţi şi încercaţi. Cu El nu poate exista eşec, pierdere, imposibilitate sau înfrângere; noi putem împlini toate lucrurile prin Cel care ne întăreşte. – DA 490 (1898)
88
Leave a comment and / or appreciate the article!
CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/
CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/
CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Posted by: *DJ_DANY* ( ADMIN )
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen