Acest site s-a nascut din dorinta si dor; dorinta de a fi de folos si dorul dupa oamenii cu care impartasim comuniunea de limba si credinta. Va invit sa treceti dincolo de aceasta prima pagina introductiva si sa descoperiti pe site o seama de materiale pe care vi le punem la dispozitie.

Samstag, 14. Juli 2012

Ellen G. White Minte, caracter, personalitate Sfaturi pentru sănătatea mintală şi spirituală Volumul I partea 3

Ellen G. White Minte, caracter, personalitate Sfaturi pentru sănătatea mintală şi spirituală Volumul I partea 3 ULTIMA PARTE

(C) Echilibru şi Biruinţă
(Făgăduinţe şi speranţă)

Necesitatea unei pocăinţe sincere şi a unui efort serios. – Cei care îşi degradează propriile trupuri nu se pot bucura de favoarea lui Dumnezeu până când nu se pocăiesc în mod sincer şi nu fac o reformă totală, pentru a fi sfinţiţi pe deplin în temere de Domnul. – AM 29 (1864)

Dacă pun vreun preţ pe sănătatea lor actuală şi pe mântuirea de apoi, singura speranţă a celor care practică obiceiuri păcătoase este aceea de a le părăsi pentru totdeauna. Viciile care au fost îngăduite o perioadă mai lungă de timp necesită un efort serios pentru a rezista ispitei şi pentru a respinge înclinaţiile corupte prin îngăduinţă. – AM 27 (1864)

Stăpânirea imaginaţiei. – Pentru ca pasiunile şi simţămintele să fie aduse în supunere faţă de raţiune, conştiinţă şi caracter, este necesară o stăpânire asiduă, pozitivă şi permanentă a imaginaţiei. – 2T 562 (1870)

Supunerea faţă de voinţa lui Dumnezeu. – Toţi cei care înţeleg cu adevărat ce înseamnă să fii creştin ştiu că urmaşii lui Hristos, asemenea ucenicilor Săi, au obligaţia de a aduce toate pasiunile, puterile fizice şi capacităţile intelectuale la o supunere totală faţă de voinţa lui Dumnezeu. Cei care sunt stăpâniţi de propriile lor pasiuni nu pot fi urmaşi ai lui Hristos. Ei sunt prea devotaţi în serviciul stăpânului lor, autorul tuturor relelor, pentru a părăsi obiceiurile corupte şi pentru a alege să-I slujească lui Hristos. – AM 9, 10, 1864. (CG 445, 446)
Gândurile reprezintă un element crucial. – Gândurile rele conduc la acţiuni rele. Dacă subiectul meditaţiei va fi Hristos, gândirea va fi total separată de orice idee care ar conduce la fapte întinate. Contemplând subiecte înalte, mintea va fi întărită. Ea va fi sănătoasă şi viguroasă numai dacă este învăţată să meargă pe căile purităţii şi ale sfinţeniei. Dacă este obişnuită să se preocupe cu lucrurile spirituale, mintea se va orienta în mod natural spre acestea. Dar o asemenea atracţie către gândurile cereşti nu poate fi dobândită fără exercitarea credinţei în Dumnezeu şi fără o dependenţă umilă şi statornică de El, pentru primirea acelei puteri şi a acelui har care să fie îndestulător în timp de criză. – 2T 408 (1870)

Păcatul fanteziei rătăcitoare. – Voi sunteţi răspunzători pentru gândurile voastre înaintea lui Dumnezeu. Dacă vă lăsaţi antrenaţi în rătăcirile deşarte ale imaginaţiei, îngăduind minţii voastre să se ocupe cu subiecte păcătoase, într-o anumită măsură, voi sunteţi la fel de vinovaţi înaintea lui Dumnezeu ca şi când gândurile voastre ar fi fost aduse la îndeplinire. Tot ce îi lipseşte înfăptuirii este lipsa ocaziei. – 2T 561 (1870)

Supunerea gândurilor. – Voi trebuie să vă controlaţi gândurile. Această lucrare nu este uşoară şi nu poate fi realizată decât printr-un efort serios şi atent.
Controlul gândurilor nu este necesar numai datorită faptului că vă este cerut de Dumnezeu, ci şi datorită pasiunilor şi simţămintelor voastre. Mântuirea voastră depinde de modul în care deţineţi stăpânire de sine în acest domeniu. Pasiunile şi simţămintele sunt nişte instrumente puternice. Aplicate în mod greşit şi puse în mişcare de motivaţii greşite, ele deţin o capacitate imensă de a vă ruina şi de a vă aduce într-o stare nenorocită, fără Dumnezeu şi fără speranţă. – 2T 561 (1870)

Gândurile cultivate devin obiceiuri. – Gândurile păcătoase cultivate devin obiceiuri, iar sufletul este întinat şi înjosit. O dată săvârşită greşeala, rămâne în urmă o pată ce nu poate fi curăţată decât de sângele lui Hristos; iar dacă nu se renunţă la obicei prin intermediul unei voinţe ferme, sufletul ajunge corupt şi influenţa lui devine o sursă de întinare a celorlalţi. – Lt 26d, 1887. (HP 197)

Corecta stăpânire a gândurilor. – Trebuie să acordăm o mare valoare stăpânirii corecte a gândurilor noastre, deoarece o asemenea stăpânire a gândurilor pregăteşte mintea şi sufletul pentru a lucra în mod armonios în slujba Domnului. Aceasta este necesară pentru pacea şi fericirea noastră din viaţa prezentă, astfel încât gândurile noastre să fie centrate în Hristos. Omul este produsul propriilor sale gânduri. Progresul nostru pe calea curăţiei morale depinde de o gândire corectă şi de o acţiune corectă…
Gândurile rele distrug sufletul. Puterile transformatoare ale lui Dumnezeu schimbă inima, purifică şi înnobilează gândurile. Dacă nu este depus un efort bine determinat, pentru a păstra gândurile concentrate asupra lui Hristos, harul Său nu se poate manifesta în viaţa noastră. Mintea trebuie să se angajeze într-un război spiritual. Fiecare gând trebuie să fie adus la ascultare de Hristos. Toate obiceiurile trebuie supuse guvernării lui Dumnezeu.
Avem nevoie de o permanentă conştientizare atât cu privire la puterea înălţătoare a unei gândiri curate, cât şi cu privire la influenţa distrugătoare a gândurilor rele. Să ne îndreptăm gândurile asupra lucrurilor sfinte. Să le păstrăm în curăţie şi adevăr, deoarece o gândire corectă este singura sursă de siguranţă a oricărui suflet. Mintea noastră trebuie să fie adusă în armonie cu mintea lui Dumnezeu. Adevărul Său ne va sfinţi trupul, sufletul şi spiritul şi vom fi întăriţi ca să învingem ispitele. – Lt 123, 1904. (HP 164)

Dieta constituie un factor important. – Avertismentul că tot ce este introdus în stomac afectează nu numai trupul, ci în cele din urmă şi mintea nu este niciodată prea des repetat. O alimentaţie necumpătată şi stimulatoare pentru apetit încarcă sângele, irită sistemul nervos şi, foarte adesea, desensibilizează percepţiile morale până acolo, încât raţiunea şi conştiinţa ajung sub stăpânirea impulsurilor senzuale. Pentru cineva care este necumpătat în dietă, este dificil sau mai degrabă aproape imposibil să manifeste răbdare şi stăpânire de sine. – CTBH 134, 1890. (CG 461)

Carnea stimulează şi întăreşte pasiunile josnice. – Carnea nu trebuie să fie aşezată pe masa copiilor noştri. Ea stimulează şi întăreşte pasiunile josnice şi tinde să slăbească puterile morale. Hrana tuturor celor care pretind că se pregătesc pentru a fi strămutaţi în cer trebuie să fie constituită din cereale şi fructe preparate fără grăsimi şi în condiţii cât mai naturale posibile. Cu cât dieta este mai naturală, cu atât pasiunile pot fi controlate mai uşor. Gusturile nu trebuie satisfăcute fără a ţine cont de sănătatea fizică, intelectuală şi morală. – 2T 352 (1869)

Împotrivirea faţă de ispită. – Pasiunile josnice sălăşluiesc în trup şi acţionează prin intermediul acestuia. Cuvintele trup, sau trupesc, sau pofte trupeşti se referă la natura degradată a omului; organismul sau trupul în sine nu poate acţiona în contradicţie cu voinţa lui Dumnezeu. Răstignirea trupurilor, care ne este poruncită de Dumnezeu, înseamnă răstignirea poftelor şi a pasiunilor păcătoase. Cum putem realiza aceasta? Prin provocarea rănilor şi a durerilor trupeşti? Nu, ci prin împotrivirea faţă de ispita care ne îndeamnă la păcat.
Gândurile corupte trebuie să fie alungate. Fiecare gând să fie adus în supunere faţă de Isus Hristos. Toate predispoziţiile animalice să fie subordonate puterilor mai înalte ale sufletului. Dragostea de Dumnezeu trebuie să deţină supremaţia; iar tronul ocupat de Hristos în inima noastră să-I aparţină în exclusivitate. Trupurile noastre trebuie să fie conside-rate ca fiind proprietatea răscumpărată a Sa, iar membrele trupului, instrumente ale neprihănirii. – 1 MS, 1888. (127, 128)

Schimbarea gândurilor întinate cu gânduri curate şi înălţătoare. – Mintea trebuie să mediteze necontenit asupra unor subiecte curate şi sfinte. Orice sugestie întinată trebuie să fie respinsă încă de la început, iar în locul ei să fie cultivate gânduri curate şi înălţătoare. Prin antrenarea minţii în contemplarea lucrurilor cereşti, va fi dobândită o cunoaştere din ce în ce mai profundă a lui Dumnezeu. El pune la dispoziţie mijloace simple şi accesibile situaţiei fiecărei persoane, care sunt suficiente pentru a asigura mântuirea sufletului.
Hotărâţi-vă să atingeţi un standard înalt şi sfânt; acţionaţi asemenea lui Daniel, cu o dorinţă sinceră, stăruitoare şi perseverentă, şi nici unul dintre obstacolele celui rău nu vor putea împiedica dezvoltarea voastră. Astfel, puteţi progresa din punct de vedere al puterii intelectuale şi morale, indiferent de circumstanţe, schimbări sau necazuri. – Lt 26d, 1887. (HP 197)

Nu generaţi situaţii de criză. – Pasiunile trebuie ţinute sub controlul unei raţiuni sfinţite, prin harul dăruit din abundenţă de către Dumnezeu în situaţii de criză. Dar nu permiteţi derularea nici unui plan care să genereze situaţii de criză şi în care cineva să fie aşezat în calea ispitelor. Nu oferiţi nimănui nici cea mai mică ocazie în care ceilalţi să-l poată învinui de indecenţă. – Lt 18, 1891

Departe de marginea prăpastiei. – Nu încercaţi să vedeţi cât de aproape puteţi merge pe marginea unei prăpăstii fără a cădea. Evitaţi pericolul încă de la primele semne. Curiozitatea sufletului nu este o joacă. Caracterul vostru este tezaurul vostru. Îngrijiţi-vă de el ca şi cum v-aţi îngriji de o comoară preţioasă. Curăţia morală, respectul de sine şi o mare capacitate de a vă înfrâna trebuie să fie cultivate în mod ferm şi constant…
Nimeni să nu creadă că poate birui fără ajutorul lui Dumnezeu. Aveţi nevoie de energia, puterea şi tăria unei vieţi interioare care să se fi dezvoltat în voi. Numai astfel veţi aduce roada sfinţirii şi veţi simţi o repulsie intensă faţă de viciu. Trebuie să luptaţi în mod neîncetat pentru a vă îndepărta de cele lumeşti, de conversaţiile ieftine şi de tot ce este senzual şi să ţintiţi spre nobleţea sufletului şi spre un caracter curat şi nepătat. Numele vostru poate fi caracterizat de o asemenea integritate morală, încât pur şi simplu să nu poată fi asociat cu nici un lucru necinstit sau nesfânt. El poate fi respectat de toţi oamenii buni şi curaţi şi poate fi scris în cartea vieţii Mielului. – MS 4a, 1885. (MM 143, 144)

Sub stăpânirea lui Satana sau sub stăpânirea lui Hristos. – Când nu se află sub influenţa directă a Duhului lui Dumnezeu, mintea poate fi modelată de Satana după cum doreşte. Satana va înjosi toate capacităţile raţionale asupra cărora deţine controlul şi le va transforma în însuşiri fireşti. Gusturile lui, preferinţele, concepţiile, planurile şi ţintele lui sunt îndreptate în mod direct împotriva lui Dumnezeu; Satana nu are nici cea mai vagă înclinaţie spre lucrurile preţuite şi aprobate de Dumnezeu, ci o plăcere deosebită pentru acelea pe care Dumnezeu le dispreţuieşte…
Dacă Hristos locuieşte în inimile noastre, prezenţa Sa va fi reflectată în toate gândurile noastre. Cele mai adânci năzuinţe ale sufletului nostru Îi vor fi dedicate în exclusivitate lui Hristos, iubirii şi purităţii Sale. El va umple încăperile minţii noastre. Sentimentele noastre vor fi absorbite de persoana lui Isus. Toate speranţele şi aşteptările noastre vor fi asociate cu El. Viaţa pe care o trăim acum prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, aşteptarea şi dorul după venirea Lui vor constitui cea mai intensă bucurie a sufletului. El va fi culmea fericirii noastre. – Lt 8, 1891. (HP 163)

O vigilenţă care durează o viaţă întreagă. – Supravegherea fermă a simţămintelor şi pasiunilor este necesară până la încetarea vieţii. Oricât de mare ar fi progresul lucrării lui Dumnezeu în sufletele noastre, există în noi o fire coruptă care se confruntă cu provocările exterioare, iar Satana aranjează circumstanţele vieţii în aşa fel, încât ispitele sale să năvălească asupra noastră cu o putere copleşitoare. Noi nu putem fi nici o clipă în siguranţă, dacă nu suntem dependenţi de Dumnezeu şi dacă viaţa noastră nu este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. – Lt 8b, 1891. (2BC 1032)

Dumnezeu pregăteşte un popor. – Poporul lui Dumnezeu trebuie nu numai să cunoască voia Lui, ci şi să o împlinească. Mulţi vor fi scoşi din rândul celor care cunosc adevărul, deoarece nu au fost sfinţiţi prin el. Adevărul trebuie să fie instaurat în inimile lor, sfinţindu-le şi curăţindu-le de orice senzualitate şi spirit lumesc până în cele mai intime aspecte ale existenţei lor. Templul sufletului trebuie curăţit. Chiar nevăzută de nimeni, fiecare faptă este săvârşită de noi ca şi când ne-am afla în prezenţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor îngeri, deoarece lui Dumnezeu toate lucrurile Îi sunt cunoscute şi nu există nimic care să-I poată fi ascuns…
Dumnezeu pregăteşte un popor care să aibă mâini şi inimi curate, pentru a fi biruitor în ceasul judecăţii Lui. Standardele morale trebuie să fie înalte, imaginaţia să fie curată, obiceiul de a ne complăcea în tolerarea practicilor imorale trebuie părăsit, iar sufletul să fie înnobilat prin gânduri curate şi practici sfinte. Toţi cei care vor rezista marilor încercări, care se află chiar în faţa noastră, trebuie să fie părtaşi ai naturii divine, după ce au fost eliberaţi de păcatele care înlănţuie lumea prin pofte. – RH, 24 mai 1887

26

IUBIREA FRĂŢEASCĂ

Iubirea aduce bucurie. – Doresc să mă adresez fraţilor mei de pretutindeni: Cultivaţi dragostea lui Hristos! Iubirea trebuie să se reverse din sufletele creştinilor asemenea unui izvor de apă în deşert, care împrospătează şi înfrumuseţează existenţa, aducând fericire, pace şi bucurie atât în propria lor viaţă, cât şi în vieţile celorlalţi. – 5T 565 (1889)

Exemplul unei iubiri neegoiste este irezistibil. – Cu cât caracterele noastre sunt mai asemănătoare caracterului lui Hristos, cu atât iubirea noastră faţă de aceia pentru care El s-a jertfit este mai mare. Creştinii care manifestă unii faţă de alţii spiritul unei iubiri lipsite de egoism aduc pentru Hristos o mărturie, pe care necredincioşii nu o pot nega şi în faţa căreia nu pot rezista. Puterea unui asemenea exemplu este inestimabilă. Nimic nu va învinge cu un atât de mare succes planurile lui Satana şi ale emisarilor lui şi nimic nu va contribui într-o asemenea măsură la zidirea împărăţiei Răscumpărătorului, cum o va face iubirea lui Hristos, manifestată de către membrii bisericii. – 5T 167, 168 (1882)

Egoismul poate înăbuşi dezvoltarea dragostei. – Iubirea este un principiu activ; ea face ca binele altora să reprezinte obiectivul nostru permanent, împiedicându-ne de la săvârşirea unor fapte negândite, care ne pot abate de la atingerea ţintei de a câştiga sufletele pentru Hristos. Iubirea nu caută binele ei propriu. Ea nu îi îndeamnă pe oameni să caute confortul şi satisfacţia personală. Ceea ce înăbuşă adesea dezvoltarea iubirii este atenţia pe care o acordăm eului nostru. – 5T 124 (1882)

Umilinţa este roada iubirii. – Iubirea nu caută înălţarea de sine. Ea este caracterizată de o atitudine umilă, care nu determină niciodată pe cineva la orgoliu şi înălţare de sine. Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni nu se manifestă niciodată prin gesturi lipsite de amabilitate şi nici nu ne face să fim autoritari, căutători de greşeli sau aroganţi. Iubirea nu este înfumurată. Inima în care domneşte iubirea va tinde spre un comportament amabil, curtenitor şi plin de compasiune în relaţiile cu ceilalţi, indiferent dacă aceştia sunt pe placul nostru sau nu şi indiferent dacă ne respectă sau ne desconsideră. – 5T 123, 124 (1882)

Adevărata iubire se evidenţiază de la sine. – Devotamentul pe care îl pretinde Dumnezeu se dezvăluie printr-o iubire neprefăcută faţă de sufletele pentru care Şi-a dat viaţa Hristos. Locuirea lui Isus în inimă se va manifesta prin aceeaşi iubire pe care a arătat-o El Însuşi faţă de ucenicii Săi. Adevăraţii Săi copii vor acorda întâietate celorlalţi. Ei nu vor căuta partea leului, indiferent de circumstanţe, deoarece nu consideră că talentele lor sunt superioare talentelor altora. Când se întâm-plă astfel, iubirea pe care Hristos a manifestat-o pentru sufletele oame-nilor se va evidenţia de la sine – o iubire fără egoism, fără prefăcătorie, care preferă binele altora în locul intereselor personale. – MS 121, 1899

Iubirea transformă caracterul. – Celor care nu cunosc adevărul, descoperiţi-le iubirea lui Isus, iar aceasta va transforma caracterul lor asemenea unui aluat. – 8T 60 (1904)

O iubire egoistă. – Dumnezeu doreşte ca toţi copiii Săi să înţeleagă faptul că, pentru a-L glorifica pe El, afecţiunile lor trebuie să fie îndreptate spre aceia care au cea mai mare nevoie… Când ne ocupăm de asemenea oameni, noi trebuie să evităm orice urmă de egoism în cuvinte, fapte sau atitudini şi să îi tratăm la fel, indiferent de situaţia lor socială sau materială. Iubirea, care ne face să le adresăm cuvinte amabile unora, în timp ce pe alţii îi tratăm cu răceală şi indiferenţă, nu este iubire, ci egoism. În nici un caz, aceasta nu va contribui la bunăstarea sufletelor sau la glorificarea lui Dumnezeu. Iubirea noastră… nu este destinată în exclusivitate unor persoane deosebite, în timp ce altele rămân neglijate. Sparge-ţi vasul, şi parfumul va umple casa. – MS 17, 1899. (HC 231)

Abilitatea nu este un substituent al iubirii. – Fariseismul şi lauda de sine pot fi întâlnite din abundenţă, dar acestea nu vor câştiga niciodată suflete pentru Hristos. O iubire curată şi sfântă, care să reprezinte iubirea exemplificată în viaţa şi activitatea lui Hristos, este ca un parfum sfânt. Asemenea mirului de nard care a curs din vasul spart de Maria, parfumul iubirii se revarsă în întreaga încăpere. Dacă sunt impregnate de iubire, elocvenţa, cunoaşterea adevărului şi talentele deosebite sunt însuşiri preţioase. Dar simpla abilitate şi exercitarea talentelor în sine nu pot lua locul iubirii. – 6T 84 (1900)

Generozitatea este o dovadă a iubirii. – Un spirit creştin, dorinţa sinceră de a împărtăşi altora binecuvântările primite din partea lui Dumnezeu, dispoziţia de a renunţa la sine şi de a sacrifica pentru a contribui la progresul cauzei lui Dumnezeu şi la alinarea suferinţei umane, toate acestea constituie dovada iubirii noastre. Nu trebuie să neglijăm nici o ocazie de a ne manifesta generozitatea. Când lucrăm asemenea unor ispravnici credincioşi ai harului lui Dumnezeu, noi dovedim că am trecut de la moarte la viaţă. Dumnezeu ne-a oferit binecuvântările Sale; El ne-a făgăduit că, dacă suntem credincioşi în isprăvnicia noastră, vom aduna în cer comori nepieritoare. – RH, 15 mai 1900

Dovada uceniciei este iubirea veritabilă. – Oricât de impresionante ar fi declaraţiile cuiva, dacă inima lui nu este plină de iubirea lui Hristos, el nu este un adevărat ucenic şi urmaş al lui Hristos. Chiar dacă ar avea o credinţă atât de mare, încât să manifeste puterea de a face minuni, dacă nu are iubire, credinţa lui este lipsită de valoare. El poate fi foarte generos; dar, dacă îşi dăruieşte bunurile celor săraci din alte motive decât din iubire, faptele lui nu vor fi răsplătite prin favoarea lui Dumnezeu. Zelul lui poate fi atât de mare, încât să sufere martirajul, dar, dacă nu este mânat de iubire, el va fi privit de Dumnezeu ca un ipocrit ambiţios sau un entuziast înşelat. – AA 318, 319 (1911)

Inima în care guvernează iubirea. – O inimă în care guvernează iubirea nu se lasă copleşită de pasiunea răzbunării împotriva unor jigniri pe care mândria şi iubirea de sine le consideră intolerabile. Iubirea nu este bănuitoare, ci interpretează întotdeauna în maniera cea mai favorabilă motivaţiile şi faptele altora. – 5T 168, 169 (1882)
Atacurile armatelor lui Satana şi pericolele care pândesc sufletul necesită angajarea tuturor resurselor interioare ale lucrătorilor lui Dumnezeu. Orice manifestare de mânie trebuie să fie stăpânită. Degradarea şi răutatea oamenilor trebuie să fie întâmpinate cu iubirea, răbdarea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. – 6T 237 (1900)

Trăsăturile eului corectate. – Când omul este părtaş al naturii divine, iubirea lui Hristos va constitui principiul fundamental al sufletului lui, iar eul şi trăsăturile lui vor înceta să mai fie manifestate. – 6T 52 (1900)

Numai iubirea lui Hristos poate vindeca. – Numai o iubire care izvorăşte din inima lui Hristos poate aduce vindecarea sufletului. Sufletul celui degradat de păcat poate fi înnoit numai dacă iubirea lui Dumnezeu străbate fiinţa sa, asemenea sevei care se răspândeşte într-un copac sau asemenea sângelui care străbate trupul. – Ed 114 (1903)

Pregătit pentru orice încercare. – Toţi cei care Îl iubesc pe Dumnezeu cu adevărat vor manifesta spiritul lui Hristos şi o dragoste fierbinte faţă de fraţii lor. Cu cât relaţia unei persoane cu Dumnezeu este mai strânsă, cu atât simţămintele ei vor fi mai intens concentrate spre Hristos şi va fi tot mai puţin tulburată de greutăţile şi încercările vieţii. – 5T 483, 484 (1889)

O relaţie frăţească nu poate fi niciodată realizată prin compromis. – Aceia care-L iubesc pe Isus şi sufletele pentru care S-a jertfit El vor căuta lucrurile care aduc pacea. Dar, în eforturile lor de a preveni discordia, trebuie să fie atenţi să nu sacrifice adevărul de dragul păcii şi principiile de dragul evitării disensiunilor. Adevărata relaţie de frăţietate nu poate fi menţinută niciodată cu preţul compromisului. Pe măsură ce creştinii se apropie tot mai mult de modelul lui Hristos şi pe măsură ce spiritul şi faptele lor sunt tot mai curate, ei vor simţi imediat veninul otrăvitor al şarpelui. Un creştinism autentic incită opoziţia fiilor neascultării… pacea şi armonia care se realizează prin intermediul concesiilor tacite nu sunt vrednice de numele pe care îl poartă. Când este vorba de anumite deosebiri de nuanţă în privinţa unor opinii omeneşti, uneori este bine să fie făcute concesii; dar în privinţa principiilor, nu trebuie sacrificată nici măcar o iotă, cu scopul de a realiza armonia. – RH, 16 ianuarie 1900

Imparţialitatea iubirii divine. – Hristos a venit în această lume, aducând un mesaj al iertării şi milei. El a pus temeliile unei religii prin care evreii şi neamurile, albii şi negrii, cei liberi şi sclavii sunt uniţi într-o relaţie de frăţietate şi recunoscuţi ca egali în ochii lui Dumnezeu. Iubirea Mântuitorului pentru fiinţa umană nu cunoaşte limite. El vede în fiecare o capacitate potenţială de dezvoltare. Toţi aceia pentru care Şi-a dăruit viaţa sunt binecuvântaţi de Isus cu putere şi speranţă. – 7T 225 (1902)

Omenirea unită într-o relaţie de frăţietate în familia lui Dumnezeu. – Iubirea de fraţi este o însuşire sfântă. Recunoscând demnitatea pe care Dumnezeu a acordat-o ca drept al fiinţei umane, iubirea creştină – cu mult mai nobilă, mai statornică, mai amabilă, mai neegoistă decât orice manifestare de dragoste întâlnită până în prezent – integrează în această mare lucrare bunăvoinţa, delicateţea şi amabilitatea creştină şi uneşte omenirea într-o relaţie de frăţietate, care se realizează în virtutea acceptării fiecăruia în familia lui Dumnezeu. Demnitatea creştină trebuie să fie cultivată neîncetat spre slava şi onoarea lui Dumnezeu. – Lt 10, 1897. (5BC 1140, 1141)

Dragostea pentru suflete dovedeşte dragostea faţă de Dum-nezeu. – Iubirea manifestată în viaţa de renunţare la sine şi sacrificiu a lui Isus trebuie să se vadă în vieţile urmaşilor Lui. Noi suntem chemaţi să „umblăm pe urmele Sale.”… A trăi în lumina călăuzitoare a cerului este un privilegiu de care ne bucurăm. Enoh a umblat cu Dumnezeu în acelaşi fel şi nu a fost mai uşor de trăit o viaţă neprihănită în timpul său decât este pentru noi în aceste zile. Lumea din timpul lui Enoh nu era mai favorabilă decât acum pentru creşterea în har şi sfinţire… Trăim în timpul ultimelor zile ale istoriei şi trebuie să primim putere din aceeaşi Sursă. Noi trebuie să umblăm cu Dumnezeu…
Dumnezeu vă cere să angajaţi în lucrare toate puterile voastre. Fiecare va trebui să dea socoteală pentru binele pe care l-ar fi putut face, dacă ar fi luat o atitudine corectă. Acesta este un timp în care sunteţi chemaţi să fiţi împreună lucrători cu Hristos şi cu îngerii cerului. Sunteţi gata? Există printre voi suflete care au nevoie de ajutor. Simţiţi voi povara de a le aduce la cruce? Aduceţi-vă aminte fără încetare că măsura dragostei pe care o aveţi pentru Dumnezeu este dovedită de dragostea faţă de fraţi şi faţă de sufletele care se pierd fără Hristos. – RH, 9 ianuarie 1990

Dorinţa lui Hristos este o iubire desăvârşită în biserică. – Isus ar fi putut face să strălucească lumina asupra celor mai întunecate mistere ale ştiinţei, dar El nu a dorit să irosească nici o clipă destinată descoperirii ştiinţei mântuirii. Timpul Său, cunoştinţele Sale, capacităţile Sale intelectuale şi întreaga Sa viaţă în sine au fost dedicate în exclusivitate mântuirii sufletelor. O, ce iubire, ce iubire fără asemănare!
Comparaţi eforturile noastre vagi, lipsite de entuziasm şi pe jumătate paralizate cu lucrarea Domnului Isus. Ascultaţi cuvintele Sale rostite în rugăciunea către Tatăl: „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei” (Ioan 17,26). Cât de profunde, de vaste şi de cuprinzătoare sunt aceste cuvinte! Domnul Isus doreşte să-Şi manifeste iubirea prin intermediul fiecărui membru al trupului Său, biserica, pentru ca puterea de viaţă a iubirii să fie transmisă fiecărei părţi a trupului şi să locuiască în noi întocmai cum locuieşte în El. În acest fel, Dumnezeu Îşi poate arăta iubirea faţă de omul căzut ca şi când ar fi prezent în persoana propriului Său Fiu. Aceasta este ceea ce doreşte Dumnezeu de la noi şi nimic mai puţin nu L-ar putea mulţumi. – MS 11, 1892

27

IUBIREA LUI DUMNEZEU


Dumnezeu este iubire. – Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4,16). Natura Sa, Legea Sa sunt iubire. Aşa a fost şi va fi pentru totdeauna. „Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică” (Isaia 57,15), Cel care „umblă pe cărări veşnice” (Habacuc 3,6), nu Se schimbă. La El „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1,17).
Fiecare manifestare a puterii creatoare este o expresie a iubirii infinite. Suveranitatea lui Dumnezeu implică plinătatea binecuvântării tuturor fiinţelor create…
Istoria marelui conflict dintre bine şi rău, de la începuturile sale în cer şi până la nimicirea finală a răzvrătirii şi la eradicarea totală a păcatului, este de asemenea o demonstraţie a iubirii neschimbătoare a lui Dumnezeu. – PP 33 (1890)

Iubirea lui Dumnezeu demonstrată în natură. – Natura şi revelaţia mărturisesc deopotrivă iubirea lui Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc este sursa vieţii, a înţelepciunii şi a bucuriei. Priviţi minunatele şi frumoasele lucruri din natură. Gândiţi-vă la miraculoasa lor adaptare la nevoile şi fericirea nu numai a omului, ci şi a tuturor fiinţelor vii. Strălucirea soarelui şi ploaia, care încălzesc şi împrospătează pământul, dealurile, mările şi câmpiile, toate ne vorbesc despre iubirea Creatorului. Dumnezeu este Acela care poartă de grijă nevoilor de fiecare zi ale tuturor creaturilor Sale…
„Dumnezeu este iubire” stă scris pe fiecare boboc ce înfloreşte, pe fiecare fir de iarbă ce încolţeşte. Trilurile voioase ale păsărelelor, parfumul florilor delicat colorate, copacii înalţi ai pădurii, cu veşmântul lor verde şi bogat – toate mărturisesc despre grija părintească şi duioasă a Dumnezeului nostru şi despre dorinţa Sa de a-i face fericiţi pe copiii Săi. – SC 9, 10 (1892)
Poruncile sunt întemeiate pe principiul iubirii. – Preceptele Decalogului se adresează tuturor oamenilor şi au fost date pentru instruirea şi conducerea tuturor. Zece porunci scurte, cuprinzătoare şi pline de autoritate integrează totalitatea obligaţiilor omului faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni; şi toate sunt întemeiate pe marele principiu fundamental al iubirii. – PP 305 (1890)

Isus şi legea iubirii. – legea lui Dumnezeu are un caracter neschimbător şi, prin urmare, Hristos S-a dăruit pe sine ca jertfă în locul omului decăzut, iar lui Adam şi urmaşilor lui li s-a dat o ocazie de mântuire.
Dacă numai un singur precept al Legii lui Dumnezeu ar fi fost schimbat după alungarea lui Satana din cer, el ar fi câştigat pe pământ victoria pe care n-a reuşit s-o câştige în cer. Satana ar fi obţinut exact ce a dorit. Noi ştim că nu s-a întâmplat aşa… Legea… rămâne neschimbătoare, întocmai cum este tronul lui Dumnezeu, iar mântuirea fiecărui suflet este determinată de ascultare sau neascultare…
Prin legea iubirii, Isus a purtat păcatele noastre, a suportat pedeapsa noastră şi a băut paharul mâniei, care era destinat călcătorilor de lege… El a îndurat în locul nostru crucea renunţării la sine şi a sacrificiului, pentru ca noi să putem avea viaţă veşnică. Vom purta noi crucea pentru Isus? – Lt 110, 1896. (KH 289)

Natura plină de compasiune şi iubire a lui Hristos. – Viaţa lui Isus, de la început şi până în ultima ei clipă, a fost o viaţă de sacrificiu şi renunţare la sine. Pentru ca întreaga lume să poată primi mân-tuirea, dacă doreşte, El a realizat sacrificiul de sine cel mai măreţ pe cruce, în locul tuturor oamenilor. Viaţa lui Hristos era ascunsă în Dumnezeu, iar Dumnezeu S-a revelat pe Sine lumii, în caracterul Fiului Său…
În fiecare zi şi în fiecare faptă a vieţii Sale, era manifestată iubirea pentru o lume pierdută. Cei care sunt impregnaţi de spiritul Său vor lucra în acelaşi fel şi pentru aceleaşi fiinţe pentru care a lucrat Hristos. În Hristos, lumina şi iubirea lui Dumnezeu au îmbrăcat natura umană. Nici o fiinţă omenească nu a avut vreodată o natură atât de sensibilă ca Fiul cel sfânt şi fără păcat al lui Dumnezeu, care a stat ca reprezentant a ceea ce poate deveni omenescul prin părtăşia cu natura divină. – YI, 16 august 1894. (KH 288)

Iubirea lui Dumnezeu este un izvor de viaţă. – Iubirea lui Dumnezeu este mai mult decât o simplă negare; este un principiu pozitiv şi activ, un izvor de viaţă care se revarsă fără încetare spre binecuvântarea altora. Dacă iubirea lui Hristos sălăşluieşte în noi, nu vom manifesta nici cea mai vagă ură faţă de semeni, ci vom căuta să ne arătăm iubirea faţă de ei pe orice cale posibilă. – MB 58 (1896)

Universul exprimă iubirea lui Dumnezeu. – Cine ar putea cântări valoarea darului preţios pe care Tatăl ceresc l-a oferit lumii? Ucenicii s-au simţit incapabili de a exprima în cuvinte iubirea lui Hristos. Tot ce au putut spune a fost: „El este iubire”. Întregul univers abia reuşeşte să ofere o imagine a acestei iubiri şi bunăvoinţe nelimitate a lui Dumnezeu.
Dumnezeu ar fi putut trimite pe Fiul Său în lume, pentru a o pedepsi. Dar ce har uimitor! Hristos nu a venit pentru a nimici, ci pentru a mântui. Apostolii nu au abordat niciodată acest subiect, fără ca inimile lor să nu fie copleşite de inspiraţia iubirii neasemuite a Mântuitorului. Ioan nu reuşeşte să găsească cuvintele pentru a-şi exprima simţămintele. El exclamă: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El” (1 Ioan 3,1). Noi nu vom putea calcula niciodată dimensiunile iubirii Tatălui. Nu există nici un etalon cu care să poată fi comparată. – Lt 27, 1901

Satana este răspunzător pentru imaginea unui Dumnezeu aspru şi sever. – Satana i-a determinat pe oameni să-şi formeze o concepţie despre Dumnezeu, în virtutea căreia principalul Său atribut este un spirit justiţiar sever – un judecător aspru, un creditor nemilos şi inflexibil. El a inventat imaginea unui Creator care pândeşte cu răutate greşelile oamenilor, pentru a-Şi putea revărsa judecăţile împotriva lor. Isus a venit printre oameni tocmai pentru a îndepărta această imagine întunecată, dezvăluind lumii iubirea infinită a lui Dumnezeu. – SC 11 (1892)
Iubirea dintre Tatăl şi Fiul este un model. – Oricât de mult şi-ar iubi un păstor oile, el îşi iubeşte mai mult fiii şi fiicele. Isus nu este numai Păstorul nostru; El este „Tatăl nostru cel veşnic”. El spune: „Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl, şi cum cunosc Eu pe Tatăl” (Ioan 10,14). Ce declaraţie sublimă! Unicul Fiu, Acela care este însăşi inima Tatălui, Cel pe care Dumnezeu L-a numit „omul care îmi este tovarăş” (Zaharia 13,7); comuniunea dintre El şi Dumnezeul cel veşnic este folosită pentru a reprezenta comuniunea dintre Hristos şi copiii Săi de pe pământ! – DA 483 (1898)

Dumnezeu îi iubeşte pe urmaşii lui Hristos întocmai cum Îl iubeşte pe unicul Lui Fiu. – MS 67, 1894

Iubirea lui Hristos este o putere vindecătoare. – Iubirea pe care Hristos o împărtăşeşte şi o inspiră fiinţei umane este o putere dătătoare de viaţă. Fiecare parte vitală a organismului – creierul, inima, sistemul nervos – este atinsă de puterea vindecătoare. Prin ea sunt puse în mişcare cele mai elevate energii ale fiinţei. Ea eliberează sufletul de vinovăţia, supărarea, teama şi îngrijorarea care epuizează resursele vieţii. Ea aduce liniştea şi sentimentul de siguranţă. Ea inspiră în suflet o bucurie pe care nimic din ceea ce este pământesc nu o poate alunga – bucuria în Duhul Sfânt – o bucurie dătătoare de sănătate şi viaţă. – MH 115 (1905)

Contemplarea iubirii lui Dumnezeu. – Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru imaginile luminoase prin care ne este reprezentat. Să aşezăm laolaltă asigurările binecuvântate ale iubirii Sale şi să privim la ele fără încetare: Fiul lui Dumnezeu părăsind tronul Tatălui; învăluirea naturii divine în veşmânt omenesc, pentru a-l salva pe om de puterea lui Satana; triumful pe care l-a obţinut în locul nostru, deschizând astfel cerul pentru om şi dezvăluind înaintea ochilor omeneşti lăcaşul strălucirii slavei divine; înălţarea neamului omenesc din prăpastia ruinei în care fusese târât de păcat şi reaşezarea lui într-o relaţie armonioasă cu Dumnezeul cel infinit; absolvirea de către om a marelui examen divin şi înălţarea lui până la tronul cerului, prin credinţa în Răscumpărătorul şi prin îmbrăcarea lui în haina neprihănirii lui Hristos – acestea sunt scenele pe care Dumnezeu doreşte să le contemplăm. – SC 118 (1892)

Iubirea ne face fericiţi. – Iubirea lui Hristos ne aduce o fericire cerească. Nu avem cuvinte pentru a descrie o asemenea iubire. Ne gândim la viaţa Sa pe pământ, la sacrificiul Său pentru noi; ne gândim la lucrarea Sa cerească în calitate de Mijlocitor al nostru, la reşedinţele pe care le pregăteşte pentru aceia care Îl iubesc; şi tot ce putem face este să strigăm: „Cât de înaltă şi cât de adâncă este iubirea lui Hristos!” Plecându-ne umili la piciorul crucii, întrezărim o imagine a iubirii lui Dumnezeu şi rostim: „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4,10). Dar, în meditaţia noastră cu privire la Hristos, noi nu facem decât să ne apropiem de departe de înţelesul infinit al iubirii Sale. Dragostea Sa este asemenea unui ocean imens, al cărui adânc este de neatins şi ale cărui ţărmuri sunt imposibil de descoperit. – RH, 6 mai 1902

Iubirea lui Dumnezeu cea fără margini. – Toată dragostea părintească, adunată la un loc de-a lungul generaţiilor şi adusă în inimi, toate gesturile de duioşie care au luminat sufletele oamenilor, comparate cu iubirea infinită a lui Dumnezeu, sunt asemenea unei picături de apă aşezată lângă un ocean fără margini. Limba omenească nu găseşte cuvinte pentru a o descrie; penelul nu o poate picta. Chiar dacă meditaţi la ea toată viaţa; chiar dacă cercetaţi Scripturile literă cu literă pentru a o înţelege; chiar dacă vă angajaţi toate capacităţile cu care v-a înzestrat Dumnezeu în încercarea de a cuprinde cu mintea iubirea şi mila Tatălui ceresc; după tot ce aţi reuşit să realizaţi, mai rămâne încă o infinitate necunoscută. Puteţi studia această iubire timp de sute de ani, dar nu veţi putea înţelege niciodată pe deplin lungimea, lărgimea, adâncimea şi înălţimea iubirii lui Dumnezeu aşa cum a fost exprimată în dăruirea Fiului Său ca jertfă pentru lume. Nici măcar veşnicia nu va putea revela pe deplin o asemenea iubire. Cu toate acestea, dacă studiem Biblia şi medităm la viaţa lui Hristos şi la planul Său de răscumpărare, aceste subiecte măreţe se vor dezvălui înţelegerii noastre din ce în ce mai mult. – 5T 740 (1889)
Progresivitatea iubirii de Dumnezeu. – Pe măsură ce se vor desfăşura, anii veşniciei vor aduce o revelaţie tot mai bogată şi mai glorioasă cu privire la Dumnezeu şi Hristos. Pe măsură ce cunoaşterea progresează, vor creşte şi dragostea, reverenţa şi fericirea. Cu cât oamenii învaţă mai mult despre Dumnezeu, cu atât sporeşte admiraţia lor pentru caracterul Său. – GC 678 (1911)







28

rESPECTUL DE SINE


Dezvoltarea respectului de sine. – Succesul nostru în lucrarea cu sufletele oamenilor va fi direct proporţional cu aprecierea pe care o manifestăm faţă de ei şi cu convingerea pe care aceştia o au cu privire la încrederea noastră în ei. Respectul manifestat faţă de sufletul omenesc care luptă cu păcatul reprezintă, prin Isus Hristos, metoda cea mai sigură pe care o putem folosi în vederea restaurării respectului de sine al omului decăzut. Ideile prestabilite cu privire la ceea ce ar putea deveni acest om constituie un suport sufletesc, a cărui valoare nici măcar noi înşine nu o putem aprecia pe deplin. – MS c1893. (FE 281)

Respectul faţă de demnitatea omului ca om. – Ori de câte ori nu există pericolul de a încălca principiile, respectul faţă de ceilalţi ne obligă să respectăm şi obiceiurile lor tradiţionale; dar adevărata amabilitate nu înseamnă sacrificarea principiilor de dragul regulilor convenţionale de politeţe. Adevărata amabilitate nu ţine cont de rangurile sociale, ci ne învaţă respectul de sine, respectul faţă de demnitatea omului ca om şi consideraţia faţă de orice membru al marii familii omeneşti. – Ed 240 (1903)

Păstrarea respectului de sine. – unii dintre cei cu care veţi veni în contact pot fi aspri şi lipsiţi de amabilitate, dar voi să nu fiţi, din acest motiv, mai puţin curtenitori şi politicoşi cu ei. Cel care doreşte să-şi păstreze respectul de sine trebuie să fie atent, pentru a nu răni în mod inutil respectul de sine al altora. Această regulă trebuie aplicată cu sfinţenie chiar şi faţă de cei mai neciopliţi şi mai needucaţi oameni. Voi nu ştiţi ce intenţionează Dumnezeu să facă din aceşti aparent nepromiţători copii ai Săi. În trecut, persoane la fel de neînzestrate şi de neatrăgătoare au fost primite de Dumnezeu pentru a realiza o mare lucrare. Influenţând inimile, Duhul Său a trezit la viaţă toate capacităţile lor latente. În aceste pietre necioplite şi dure, El a văzut un material preţios, care va fi capabil să reziste încercărilor furtunii, căldurii şi presiunii. Dumnezeu nu priveşte la ceea ce priveşte omul. El nu judecă după aparenţe, ci cercetează inima şi judecă fără părtinire. – GW 122, 123 (1915)

Conştiinciozitatea dă naştere respectului de sine. – Oamenii principiilor nu au nevoie de încuietori şi chei; ei nu au nevoie să fie supravegheaţi. Se vor comporta onorabil şi corect în orice situaţie – indiferent dacă sunt singuri şi nevăzuţi sau dacă se află în public. Ei nu-şi vor păta sufletele în schimbul nici unui câştig material sau avantaj personal. Ei dezaprobă faptele josnice. Şi chiar dacă nu ar fi nimeni care să ştie faptele lor rele, ei înşişi le-ar cunoaşte, iar aceasta le-ar distruge respectul de sine. Aceia care nu sunt conştiincioşi în lucrurile mici nu se vor comporta altfel nici în situaţiile majore, în care sunt stabilite restricţii, legi şi pedepse. – SpTPH 62, 1879

Respectul de sine trebuie să fie cultivat cu consecvenţă. – Curăţia morală, respectul de sine şi împotrivirea fermă faţă de păcat trebuie să fie cultivate cu tenacitate şi consecvenţă. Un singur gest de familiaritate, o singură indecenţă pot pune în pericol sufletul, deschizând uşa ispitei şi slăbind capacitatea de a-i rezista. – HPMMW 26, 1885. (CH 295)

Respectul pentru alţii este dovada respectului de sine. – Respectul de sine este degradat prin îngăduinţa faţă de păcat; iar când acesta dispare, se diminuează şi respectul pentru ceilalţi; deoarece noi credem despre ceilalţi că sunt la fel de nelegiuiţi ca şi noi. – 6T 53 (1900)

Elevii îşi degradează respectul de sine prin obiceiuri dăună-toare. – Tinerii îşi pot pierde respectul şi stăpânirea de sine datorită unor obiceiuri dăunătoare. Ei nu sunt capabili să raţioneze corect cu privire la anumite aspecte care îi privesc în mod personal. Modul în care îşi tratează propriul trup şi propria minte este nesăbuit. Obiceiurile rele îi conduc la ruină. Datorită neglijenţei în cultivarea unor principii curate şi sănătoase, ajung să fie conduşi de viciile care le risipesc pacea, iar fericirea lor este spulberată. Anii dedicaţi studiilor sunt irosiţi, deoarece şi-au distrus propriile fiinţe. Ei şi-au folosit greşit capacităţile intelectuale şi fizice, iar templul trupului lor ajunge o ruină. Aceşti elevi sunt pierduţi atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru veşnicie. Ei au crezut că prin dobândirea cunoaşterii pământeşti vor câştiga o comoară, dar, abandonând Biblia, au sacrificat o comoară mai valoroasă decât orice altceva. – COL 108, 109 (1900)

Cuvintele nesăbuite afectează respectul de sine. – Aceia care îşi permit să folosească un asemenea vocabular [cuvinte nesăbuite] îşi vor pierde respectul şi consideraţia faţă de sine şi, pentru faptul că şi-au pierdut controlul de sine şi s-au exprimat în acest fel, vor avea remuşcări amare, regret şi ruşine. Cât de bine ar fi fost pentru ei, dacă nu ar fi rostit niciodată asemenea cuvinte! Cât de bine ar fi fost, dacă ar fi păstrat în inima lor uleiul harului, pentru a fi în stare să reziste tuturor provocărilor şi să suporte totul cu umilinţa şi răbdarea lui Hristos! – RH, 27 februarie 1913. (MYP 327)

Părinţii să nu-şi piardă niciodată respectul de sine prin cuvinte nechibzuite. – Niciodată să nu permiteţi ca de pe buzele voastre să iasă vreun cuvânt aspru, ameninţător şi pătimaş. Harul lui Hristos este la dispoziţia voastră, dacă îl cereţi. Duhul Său vă va lua în stăpânire inima şi conştiinţa, controlând cuvintele şi faptele voastre. Niciodată să nu vă pierdeţi respectul de sine prin cuvinte nesăbuite şi aspre. Asiguraţi-vă că exprimarea voastră este curată şi conversaţia voastră sfântă. Oferiţi-le copiilor voştri exemplul a ceea ce doriţi ca ei să devină… Păstraţi-vă o înfăţişare voioasă şi rostiţi cuvinte plăcute şi calme. – Lt 28, 1890. (CG 219)

Degradarea respectului de sine prin practicarea onaniei.* – Efectul unor asemenea obiceiuri degradante nu este acelaşi asupra tuturor minţilor. Există copii care deţin capacităţi morale deosebit de dezvoltate, dar care, prin asocierea cu alţi copii care practică auto-erotismul, sunt iniţiaţi în acest viciu. Foarte adesea, ca urmare, asemenea copii devin melancolici, nervoşi şi răutăcioşi; cu toate acestea, este posibil ca ei să nu-şi piardă respectul faţă de închinarea religioasă şi să nu manifeste un dezinteres evident faţă de lucrurile spirituale. Uneori, aceşti copii suferă intens datorită remuşcărilor şi se simt degradaţi în propriii lor ochi, pierzându-şi respectul de sine. – 2T 392 (1870)

Nu distrugeţi respectul de sine al altora. – Când cineva care a greşit devine conştient de starea sa, fiţi atenţi pentru a nu-i distruge respectul de sine. Nu-l descurajaţi prin indiferenţa şi neîncrederea voastră. Nu spuneţi: „Înainte de a-i acorda încrederea mea, voi aştepta să văd dacă se schimbă”. Adesea, această lipsă evidentă de încredere îl va face pe cel greşit să se poticnească şi să rămână în greşeala lui. – MH 167, 168 (1905)

Autoîntreţinerea creşte respectul de sine. – Aceia care se luptă să iasă din sărăcie trebuie ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă. Nici un om care este capabil să muncească nu trebuie învăţat să aştepte din partea altora mâncare, haine şi adăpost gratuit. Pentru propriul lor bine şi pentru binele celorlalţi, este necesară găsirea unor modalităţi prin intermediul cărora aceştia să poată plăti echivalentul bunurilor pe care le primesc. Încurajaţi orice efort în vederea autoîntreţinerii. Aceasta va întări respectul de sine şi un spirit de independenţă nobilă. Ocuparea minţii şi a trupului prin angajarea lor în activităţi folositoare este un element esenţial în apărarea împotriva ispitelor. – MH 177 (1905)

Simţământul posesiunii îi ajută pe cei săraci să-şi câştige respectul de sine. – Dacă cei săraci ar trăi simţământul de a fi proprietarii propriilor lor case, aceasta le-ar inspira o dorinţă puternică de a progresa. Ei ar dobândi foarte curând îndemânare în organizarea şi administrarea bunurilor lor; copiii lor ar deprinde obiceiul de a fi harnici şi economi, iar intelectul le-ar fi dezvoltat. Ei ar simţi să sunt oameni, şi nu sclavi, şi ar fi capabili să-şi regăsească în mare parte respectul de sine pierdut şi independenţa morală. – HS 165, 166, 1886. (AH 373)
Autoeducaţia şi demnitatea. – Este important ca slujitorii Evangheliei să înţeleagă necesitatea autoeducaţiei pentru a-şi dezvolta însuşirile profesionale şi pentru a-şi păstra demnitatea. Dacă nu se vor angaja într-un proces continuu de formare intelectuală, vor cădea în mod sigur sub povara îndatoririlor lor. – 2T 500, 501 (1870)

Atenţie la autocompătimire. – Noi nu avem voie să ne auto-compătimim. Nu vă îngăduiţi niciodată simţământul că nu sunteţi preţuiţi aşa cum ar trebui să fiţi, că eforturile voastre nu sunt apreciate sau că munca voastră este prea dificilă. Faceţi ca amintirea suferinţelor îndurate de Hristos pentru noi să aducă la tăcere orice resentiment personal. Noi suntem trataţi mai bine decât Domnul nostru. „Şi tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele!” (Ieremia 45,5). – MH 476 (1905)

Hristos restaurează respectul de sine. – Nu ar trebui să vă fie atât de greu să vă amintiţi faptul că Domnul doreşte să aduceţi la picioarele sale poverile şi necazurile voastre şi să le lăsaţi acolo. Mergeţi la El, spunând: „Doamne, poverile mele sunt prea grele pentru mine. Ai vrea să le porţi Tu pentru mine?” Iar El va răspunde: „Le voi lua Eu, ’Mă voi îndura de tine cu o îndurare veşnică’. Voi lua păcatele tale şi îţi voi da pacea. Încetează să-ţi distrugi respectul de sine; pentru că Eu am plătit pentru tine cu propriul meu sânge. Tu eşti al Meu. Voinţa ta lipsită de putere va fi întărită de Mine. Remuşcarea ta pentru păcat va fi îndepărtată de Mine.” – Lt 2, 1914. (TM 519, 520)

Sfat adresat unei persoane care şi-a pierdut respectul de sine. – Isus te iubeşte şi mi-a dat un mesaj pentru tine. Inima Lui tânjeşte după tine cu o duioşie infinită. El îţi trimite acest mesaj pentru ca tu să fii salvat de atacul veninos al vrăjmaşului. Poţi să-ţi redobândeşti respectul faţă de tine însuţi. Poţi sta în locul în care consideri că ţi se cuvine, nu asemenea unui învins, ci asemenea unui învingător, în şi prin influenţa înălţătoare a Duhului lui Dumnezeu. Prinde-te de mâna lui Dumnezeu şi nu-i mai da drumul niciodată. – Lt 228, 1903. (MM 43)

Cultivaţi respectul de sine. – Dumnezeu nu doreşte să vă subapreciaţi meritele, înjosindu-vă. Voi trebuie să cultivaţi respectul de sine printr-o conduită care să fie aprobată atât de către propria voastră conştiinţă, cât şi de către oameni şi îngeri… Aveţi privilegiul de a merge la Isus pentru a fi curăţiţi şi de a sta în faţa Legii fără pată şi fără părere de rău. „Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8,1). Deşi nu trebuie să avem o părere mai înaltă decât se cuvine despre noi înşine, Cuvântul lui Dumnezeu nu condamnă un respect de sine adecvat. Ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu, noi trebuie să avem un caracter demn, care nu are nimic comun cu mândria şi înălţarea de sine. – RH, 27 martie 1888. (HC 143)

29

DEPENDENŢĂ ŞI INDEPENDENŢĂ


(A) Dependenţă faţă de Dumnezeu şi
independenţă faţă de oameni

Dependenţa faţă de Dumnezeu este o cerinţă absolută. – Dumnezeu doreşte ca fiecare suflet pentru care a murit Hristos să devină o mlădiţă a viţei, aflată într-o legătură strânsă cu butucul divin din care îşi primeşte seva. Dependenţa noastră de Dumnezeu este o cerinţă absolută şi trebuie să ne inspire o atitudine umilită; dar, datorită dependenţei noastre de El, cunoaşterea Lui trebuie să crească fără încetare. Dumnezeu doreşte să înlăturăm orice gen de egoism şi să ve-nim la El nu ca nişte proprietari ai fiinţelor noastre, ci ca o proprietate răscumpărată a lui Hristos. – SpT Seria A, Nr. 8, pp 8, 9, 1897. (TM 324, 325)

Dependenţa faţă de Dumnezeu şi independenţa faţă de oameni. – Dumnezeu doreşte ca omul să trăiască într-o legătură directă cu Sine şi recunoaşte principiul responsabilităţii personale a acestuia în toate aspectele relaţiei Sale cu fiinţele umane. Dumnezeu caută să încurajeze un simţ al dependenţei şi să inspire nevoia unei călăuziri personale. El doreşte ca asocierea umanului cu divinul să producă în oameni o transformare care să-i aducă la asemănarea cu chipul divin. Satana luptă împotriva acestui deziderat. El caută să încurajeze dependenţa de oameni. Când mintea Îl pierde din atenţie pe Dumnezeu, ispititorul o poate aduce sub influenţa sa. Satana are puterea de a domina omul. – MH 242, 243 (1905)

Depindeţi în exclusivitate de Dumnezeu. Dacă aveţi tendinţa de a proceda altfel, este timpul să încetaţi. Opriţi-vă exact în locul în care vă aflaţi şi schimbaţi ordinea lucrurilor… În sinceritate şi cu sufletul însetat, strigaţi către Dumnezeu. Luptaţi cu mesagerii cereşti până când veţi câştiga biruinţa. Încredinţaţi-vă întreaga fiinţă în mâna Domnului – suflet, trup şi spirit – şi hotărâţi-vă să deveniţi agenţii Lui iubitori şi consacraţi, motivaţi de voinţa Sa, conduşi de gândirea Sa şi inspiraţi de Duhul Său; atunci, veţi înţelege mai clar lucrurile cereşti. – MS 24, 1891. (SD 105)

Faceţi din Dumnezeu sfătuitorul vostru. – În loc de a aduce problemele voastre înaintea unui frate sau înaintea pastorului, aduceţi-le înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Nu aşezaţi pastorul în locul în care ar trebui să se afle Dumnezeu, ci mai degrabă rugaţi-vă pentru el. Cu toţii am procedat greşit în această privinţă. Slujitorul lui Hristos este un om, asemenea tuturor celorlalţi oameni. Este adevărat că el poartă responsabilităţi mai sfinte în comparaţie cu un om de afaceri obişnuit, dar pastorul nu este infailibil. El se confruntă cu propriile sale nedesăvârşiri şi are nevoie de harul şi iluminarea divină. Pentru a-şi aduce la îndeplinire lucrarea cu succes şi corectitudine şi pentru a da dovadă de chemarea sa, el trebuie să primească ungerea cerului. Cei care au nevoie de pastor sunt aceia care nu cunosc calea vieţii şi mântuirea, iar acesta îi va învăţa ce trebuie să facă pentru a fi mântuiţi.
Dacă cei care ştiu să se roage, cei care au ascultat invitaţiile Evan-gheliei lui Hristos şi care cunosc făgăduinţele Lui neschimbătoare, aşază asupra unor oameni limitaţi poverile lor personale, Îl dezonorează pe Dumnezeu. Întotdeauna este bine se ne sfătuim unii cu alţii. Este bine să discutăm. Este bine să le împărtăşim în mod deschis fraţilor noştri şi pastorului dificultăţile cu care ne confruntăm în orice activitate. Dar nu dezonoraţi pe Dumnezeu, depinzând de înţelepciunea oamenilor. Cereţi lui Dumnezeu înţelepciunea care vine de sus. Solicitaţi-le fraţilor voştri să se unească în rugăciune cu voi şi Domnul Îşi va împlini făgăduinţa: „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, voi fi şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18,20). – MS, 23, 1899
(B) Dependenţă şi independenţă în relaţiile
dintre cei ce activează în lucrarea lui Dumnezeu

Mintea unui singur om. – Este greşit să-i faceţi pe oameni să creadă că lucrătorii pentru Hristos nu pot întreprinde nici o acţiune în siguranţă, dacă nu au căutat mai întâi să se consulte cu cineva care deţine o poziţie de răspundere. Oamenii nu trebuie învăţaţi să privească la oameni ca şi când ar privi la Dumnezeu. Deşi consfătuirea şi unitatea în acţiune este necesară între lucrători, mintea şi judecata unui singur om nu trebuie să ocupe niciodată rolul de autoritate exclusivă. – RH, 7 august 1894

Sporirea eficienţei. – Dumnezeu este conducătorul poporului Său, iar cei care îşi consacră mintea vor fi învăţaţi de El să-şi utilizeze capacităţile intelectuale. Pe măsură ce îşi vor exercita aptitudinile, eficienţa lor va spori. Moştenirea Domnului este alcătuită din vase mari şi vase mici, dar fiecare dintre ele are o lucrare personală de îndeplinit. Nici o lucrarea nu trebuie să depindă de mintea unui singur om sau de mintea a doi sau trei oameni, ca şi cum acestea ar constitui o călăuză infailibilă. Să privim la Dumnezeu, să credem în El şi să ne punem deplina încredere în puterea Sa. Înjugaţi-vă alături de Hristos, nu alături de oameni, deoarece oamenii nu au nici o putere să vă păzească de cădere. – Lt 88, 1896

Sfat adresat unui conducător. – Trebuie să depinzi numai de Dumnezeu. Nu îngădui ca mintea ta să fie dominată de ideile altora. Nu trebuie să permiţi ca insistenţele persuasive ale altora să te conducă pe cărări greşite. Pune-ţi toată încrederea în Cel care zice: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 13,5). – Lt 92. 1903

Dependenţa de Dumnezeu întăreşte încrederea reciprocă a oamenilor. – Dacă oamenii ar înceta să depindă de oameni şi ar privi numai spre Dumnezeu ca Sursă a succesului şi a realizărilor lor, atunci ar manifesta mai multă încredere unii în alţii. Credinţa noastră în Dumnezeu este mult prea slabă şi încrederea noastră unii în alţii este mult prea săracă. – SpT Seria A, Nr. 3, p 48, 1895. (TM 214)
Dependenţa de sine conduce la ispită. – Prin rugăciune stăruitoare şi dependenţă de Dumnezeu, Solomon a primit o înţelepciune care a atras admiraţia şi uimirea întregii lumi. Dar când s-a despărţit de Sursa puterii sale şi s-a îndepărtat, încrezându-se în propriile sale capacităţi, a căzut pradă ispitei. Astfel, însuşirile minunate cu care a fost binecuvântat acest rege înţelept nu au reuşit decât să facă din el o unealtă mai eficientă în slujba vrăjmaşului sufletelor. – GC 509 (1911)

Dependenţa de alţii poate însemna lipsă de maturitate. – Oameni care ar fi putut fi bărbaţi de cea mai mare nădejde şi loialitate pentru perioadele de criză sunt ineficienţi în lucrare, datorită eforturilor lor de a evita criticile şi de a fugi de responsabilitate, motivaţi de teama de a nu greşi. Bărbaţi cu un intelect gigantic se comportă asemenea unor copii, deoarece se eschivează în mod laş de la preluarea şi purtarea poverilor care le revin. Ei neglijează datoria de a deveni eficienţi şi aşteaptă prea mult timp ca cineva din conducere să gândească în locul lor, dictându-le un plan de activitate, pe care sunt foarte capabili să-l realizeze ei înşişi, în folosul cauzei lui Dumnezeu. La fiecare pas, ne confruntăm cu deficienţe la nivelul minţii.
Aceia care se mulţumesc să-i lase pe alţii să gândească în locul lor sunt lipsiţi de maturitate. Dacă ar fi puşi să-şi alcătuiască singuri planurile, s-ar dovedi bărbaţi înţelepţi şi bine organizaţi. Dar, când se confruntă cu aspecte legate de cauza lui Dumnezeu, lucrurile se schimbă radical şi îşi pierd întru totul această capacitate. Ei se mulţumesc să rămână incompetenţi şi ineficienţi, pentru ca alţii să fie nevoiţi să plănuiască şi să gândească în locul lor. Oare este necesar să se bazeze întotdeauna pe alţii care să studieze, să plănuiască pentru ei şi care să ia locul raţiunii şi judecăţii lor? Lui Dumnezeu Îi este ruşine de astfel de soldaţi. El nu este onorat de faptul că aceşti bărbaţi nu contribuie la înaintarea lucrării Sale şi se mulţumesc să acţioneze asemenea unor maşini. – 3T 495, 496 (1875)

Nevoia de oameni independenţi. – În lucrarea lui Dumnezeu, este nevoie de oameni independenţi şi întreprinzători, şi nu de oameni influenţabili asemenea plastilinei. Aceia care pretind să li se stabilească o normă precisă şi un salariu fix şi care intenţionează să nu realizeze nimic mai mult decât ce li s-a cerut, fără remanieri şi fără adaptări la necesităţi, nu sunt oamenii pe care Dumnezeu îi cheamă să lucreze pentru cauza Sa. Un om care nu-şi poate exercita aptitudinile în aşa fel, încât să se adapteze solicitărilor locului în care îşi desfăşoară activitatea, nu este potrivit pentru aceste timpuri.
Bărbaţii pe care Dumnezeu îi va implica în lucrarea Sa nu trebuie să fie anemici şi lipsiţi de tenacitate şi putere morală. Ei pot fi formaţi pentru a purta poveri în lucrarea lui Dumnezeu numai printr-un efort continuu şi perseverent. Aceşti oameni nu trebuie să se descurajeze nici dacă circumstanţele şi împrejurările sunt dintre cele mai nefavorabile. Ei nu trebuie să renunţe la obiectivele lor, considerându-se total învinşi, până când nu se conving, dincolo de orice umbră de îndoială, că au făcut absolut tot ce au fost capabili să facă pentru onoarea lui Dumnezeu şi pentru binele sufletelor. – 3T 496 (1875)

O independenţă nesfinţită izvorăşte din egoism. – efectele negative ale unei greşite imagini de sine şi ale independenţei nesfinte, care prejudiciază în modul cel mai grav capacitatea noastră de a fi folositori şi care, dacă nu sunt biruite, vor conduce la propria noastră ruină, izvorăsc din egoism. Mesajul care mi-a fost repetat de nenumărate ori de îngerul lui Dumnezeu este: „Sfătuiţi-vă unii cu alţii!” Influenţând mai întâi gândirea unui om, Satana va încerca să conducă deciziile, astfel încât acestea să fie pe placul lui. El va continua apoi să ducă în rătăcire două persoane; dar acolo unde există mai mulţi care se consultă unii cu alţii, există mai multă siguranţă. Fiecare plan va fi criticat cu obiectivitate; fiecare pas pe calea progresului va fi studiat cu atenţie. De aceea, va exista un pericol mult mai redus de a acţiona în grabă şi de a întreprinde acţiuni neînţelepte, care ar putea aduce confuzie, încurcături şi eşec. Puterea se află în unitate, dar dezbinările produc slăbiciune şi înfrângere. – 5T 29, 30 (1882)


(C) Spiritul de independenţă

Pericolele independenţei personale. – Amintiţi-vă neîncetat că, în calitate de popor deosebit al lui Dumnezeu, aveţi de adus o mărturie pentru credinţa voastră. Fiţi cu băgare de seamă în exercitarea independenţei personale, deoarece influenţa voastră ar putea lucra împotriva scopurilor lui Dumnezeu şi astfel să contribuiţi la realizarea planurilor lui Satana, devenind o piatră de poticnire tocmai în calea celor care sunt slabi şi gata să cadă. Evitaţi pericolul de a le oferi vrăjmaşilor noştri ocazia de a-L batjocori pe Dumnezeu şi de a atrage dispreţul asupra celor credincioşi adevărului. – 5T 477, 478 (1889)

Un spirit de independenţă. – Întotdeauna, în biserică au existat unii care au înclinat în mod constant spre o atitudine independentă. Ei par incapabili să înţeleagă faptul că un spirit independent predispune la o prea mare încredere în sine şi în judecăţile personale, în locul respectului şi al unei înalte aprecieri a judecăţii fraţilor, îndeosebi a acelora pe care Dumnezeu i-a chemat în conducerea poporului Său. Dumnezeu a învestit biserica Sa cu o autoritate şi o putere speciale, pe care nimeni nu este justificat să le dispreţuiască sau să le ignore, fără ca prin aceasta să dispreţuiască însuşi glasul lui Dumnezeu. – AA 163, 164 (1911)

Acţiune unită. – Există un aspect ce trebuie evitat, şi anume spiritul de independenţă. Noi suntem asemenea unor soldaţi înrolaţi în armata lui Hristos şi de aceea trebuie să existe o unitate de acţiune între diferitele departamente ale lucrării… Fiecare lucrător trebuie să acţioneze în raport cu ceilalţi. Urmaşii lui Hristos nu vor acţiona independent unii de alţii. Puterea noastră vine din partea lui Dumnezeu şi trebuie să fie utilizată în mod eficient, pentru a fi evidenţiată într-o acţiune nobilă şi unită. Nu este nevoie de acţiuni lipsite de sens care irosesc energiile. – 5T 534, 535 (1889)

Mulţumirea de sine ne expune la amăgirile lui Satana. – Trăim în miezul bătăliilor din zilele de pe urmă şi, dacă nutrim un spirit de mulţumire de sine şi de independenţă, vom fi expuşi la amăgirile lui satana şi există pericolul de a fi învinşi. – 3T 66 (1872)
(D) independenţa morală

Principiul dependenţei reciproce. – Cu toţii suntem asemenea unor fire împletite în marea ţesătură a omenirii şi tot ce putem realiza pentru binele şi înălţarea altora se va reflecta asupra noastră înşine. Principiul dependenţei reciproce depăşeşte graniţele categoriilor şi claselor sociale. Săracii nu sunt cu nimic mai dependenţi de cei bogaţi decât sunt bogaţii de cei săraci. În timp ce aceia care sunt nevoiaşi cer o parte din binecuvântările pe care Dumnezeu le-a dăruit semenilor lor mai înstăriţi, aceştia din urmă au nevoie, la rândul lor, de serviciul plin de credincioşie al celor săraci, al căror capital este reprezentat de puterea creierului, a oaselor şi a muşchilor lor. – PP 534, 534 (1890)

Datoria de a respecta convingerile religioase personale. – Căile prin care Satana se foloseşte de influenţa oamenilor pentru a-şi înrobi victimele sunt nenumărate. El îşi atrage de partea sa masele, unindu-le prin intermediul legăturilor dibace ale simpatiei şi ale atracţiei faţă de cei care sunt duşmani ai crucii lui Hristos. Indiferent în ce ar consta aceste legături – relaţii de familie sau relaţii sociale –, efectul este acelaşi; cei care se opun adevărului îşi exercită puterea de a manipula conştiinţele, iar sufletele aflate sub controlul lor nu au suficient curaj sau independenţă de a asculta de glasul conştiinţei în ce priveşte propria lor datorie. – GC 597 (1911)

Anularea gândirii personale. – Deşi raţiunea şi conştiinţele lor sunt convinse cu privire la adevăr, aceste suflete înşelate [aparţinătorii bisericilor tradiţionale] nu îndrăznesc să gândească altfel decât păstorul lor spiritual, iar judecata lor personală şi interesele lor veşnice sunt sacrificate pe altarul necredinţei, al mândriei şi al prejudecăţilor altora. – CG 597 (1911)

Independent, de partea adevărului. – Pentru a vă ridica mai presus de standardele religioase ale lumii creştine, este nevoie de curaj şi independenţă. Aceste standarde nu respectă exemplul renunţării la sine al Mântuitorului; ele nu presupun nici un sacrificiu şi caută neîncetat să evite crucea pe care trebuie să o poarte ucenicii lui Hristos. – 5T 78 (1882)
Independenţă morală în confruntarea cu lumea. – Independenţa morală este absolut necesară în confruntarea cu lumea. Supunerea totală faţă de voinţa lui Dumnezeu ne va aşeza în mod inevitabil în opoziţie cu lumea şi vom înţelege necesitatea de a ne separa în mod categoric de obiceiurile şi practicile ei. Standardele noastre nu trebuie să fie înălţate doar cu puţin mai presus de standardele lumeşti, ci trebuie să fie trasată o linie de demarcaţie clară şi evidentă faţă de acestea. – RH, 9 ianuarie 1894. (FE 289)

Independenţa morală este o virtute. – Singura noastră sursă de siguranţă este aceea de a ne aşeza într-o poziţie bine definită ca popor special al lui Dumnezeu. Nu trebuie să cedăm nici măcar un centimetru în favoarea obiceiurilor tradiţionale ale acestui veac decăzut, ci să ne delimităm într-o atitudine de independenţă morală, nefăcând nici un compromis cu practicile corupte şi idolatre ale lumii veacului acestuia. – 5T 78 (1882)


(E) Independenţa intelectuală

Adevărata independenţă nu este încăpăţânare. – Adevărata independenţă intelectuală nu este încăpăţânare sau îngustime de minte. Ea îi motivează pe tineri să-şi formeze propriile lor opinii privitoare la Cuvântul lui Dumnezeu, fără a depinde de ce ar avea de spus sau de făcut alţii. Dacă se află în compania unui necredincios, a unui ateu sau a unui creştin neserios, adevărata independenţă îi va ajuta să înţeleagă şi să-şi apere propriile convingeri legate de adevărurile sfinte ale Evangheliei, împotriva glumelor şi a obiecţiilor răutăcioase ale tovarăşilor lor răi. Dacă sunt asociaţi cu persoane care consideră că este o virtute să expui greşelile celor ce se declară a fi creştini, pentru a râde apoi de religie şi de moralitate, adevărata independenţă intelectuală îi va determina pe aceşti tineri să dovedească politicos, dar îndrăzneţ, faptul că ridiculizarea este un înlocuitor jalnic al argumentelor întemeiate. Ea îi va face capabili să privească dincolo de cel care îi batjocoreşte, înţelegând că acesta este influenţat de vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului, şi să reziste atacurilor lui. – RH, 26 august 1884. (FE 88, 89)
Nevoia de independenţă personală. – Unii se laudă, afirmând că, dacă ar fi avut parte de alte circumstanţe, ar fi realizat lucruri mari şi frumoase, în ciuda faptului că posibilităţile de care deja dispun, în virtutea locului în care i-a aşezat Dumnezeu, se dovedesc a fi complet nefolosite. Omul îşi poate face propriile circumstanţe, dar circumstanţele nu pot niciodată să facă un om. Omul ar trebui să considere circumstanţele ca pe nişte instrumente de lucru. El trebuie să domine circumstanţele, dar să nu se lase niciodată dominat de ele. Independenţa şi aptitudinile personale sunt calităţi de care este cea mai mare nevoie în prezent. Caracterul nu trebuie să fie sacrificat, ci modelat, înnobilat şi perfecţionat. – 3T 496, 497 (1875)

Cât de departe să înaintăm în independenţă. – Dumnezeu doreşte ca poporul Său să fie disciplinat şi unit într-o activitate atât de armonioasă, încât să se înţeleagă din priviri şi să gândească întru totul la fel. Există multe de făcut pentru a ajunge la o asemenea stare a lucrurilor… Domnul nu doreşte însă ca noi să renunţăm la propria noastră individualitate. Întrebarea care se ridică este: Cine este acela care poate judeca în mod corect, pentru a decide cât de departe poate înainta cineva într-un spirit de independenţă personală?
Apostolul Petru îşi îndemna fraţii: „Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”. Apostolul Pavel de asemenea îi sfătuieşte pe fraţii săi filipeni la unitate şi umilinţă: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi”. – 3T 360 (1875)

Dependenţa noastră de puterea lui Dumnezeu. – Fraţilor, vă implor, acţionaţi mânaţi de un singur gând, şi anume acela de a aduce slavă lui Dumnezeu. Tăria Lui să fie unicul vostru sprijin, harul Său, unica voastră putere. Prin studiul Scripturilor şi prin rugăciune stăruitoare, căutaţi să dobândiţi concepţii clare cu privire la datoriile voastre şi apoi îndepliniţi-le cu credincioşie. cultivarea credincioşiei în lucrurile mici este esenţială, pentru ca, procedând astfel, să vă formaţi obiceiul integrităţii, de care este nevoie în îndeplinirea unor responsabilităţi mai mari. Adesea, micile incidente de zi cu zi trec fără a fi observate, dar tocmai aceste lucruri sunt cele care formează caracterul. Fiecare eveniment petrecut în viaţă are o mare influenţă, fie spre bine, fie spre rău. Antrenaţi-vă în mijlocul provocărilor zilnice, pentru ca mintea voastră să acumuleze puterea de a rezista în orice situaţie dificilă. În marile zile de strâmtoare şi încercare, veţi avea nevoie de multă tărie pentru a sta de partea adevărului, independenţi faţă de orice influenţă potrivnică. – 4T 561 (1881)


30

EGOISMUL ŞI ÎNĂLŢAREA DE SINE


Natura egocentrică a omului. – Prin natura noastră, noi suntem egocentrici şi inflexibili în susţinerea propriilor noastre păreri. Dar, când ne însuşim lecţiile pe care Hristos doreşte să le învăţăm de la El, devenim părtaşi ai naturii Sale; astfel, ajungem să trăim viaţa Sa. Exemplul minunat al lui Hristos, duioşia incomparabilă cu care El a înţeles simţămintele celorlalţi, plângând împreună cu cei ce plâng şi bucurându-se împreună cu cei ce se bucură, trebuie să aibă o influenţă profundă asupra caracterului tuturor celor care Îl urmează cu sinceritate. Prin cuvinte amabile şi prin fapte binevoitoare, ei se vor strădui să uşureze povara celor obosiţi pe cale. – MH 157, 158 (1905)

Egoismul reduce capacităţile intelectului. – Pretenţiile egoismului nostru trebuie să fie aduse întotdeauna la tăcere, deoarece, dacă li se oferă satisfacţie, ele devin o putere care ne domină, reduce capacităţile noastre intelectuale, ne împietreşte inimile şi slăbeşte puterea noastră morală. Apoi, urmează dezamăgirile. Omul care Îi întoarce spatele lui Dumnezeu şi se dedică unor obiective lipsite de valoare nu poate fi fe-ricit, deoarece îşi pierde respectul de sine. El se înjoseşte în propriii săi ochi, iar dezvoltarea lui intelectuală este sortită eşecului. – MS 21, 1899

Egoismul este cauza vinovăţiei umane. – Egoismul este absenţa umilinţei manifestate de Hristos, iar existenţa sa înseamnă ruina fericirii pe care omul o poate avea. Egoismul este cauza vinovăţiei umane şi-i conduce pe aceia care-l nutresc la naufragiul credinţei lor. – Lt 28, 1888

Egoismul aduce confuzie asupra minţii. – Ca şi în timpul Domnului Isus, în zilele noastre, Satana domină mintea multor oameni. Oh, această lucrare teribilă şi înspăimântătoare poate fi demascată şi împiedicată! Egoismul perverteşte principiile şi îi face pe oameni incapabili de a raţiona în mod logic, tulburându-le judecata. Deşi nu manifestă o opoziţie deschisă faţă de întreaga lumină ce străluceşte în Cuvântul binecuvântat al lui Dumnezeu, ei ajung să susţină idei ciudate şi se îndepărtează de spiritul adevărului şi de o corectă aplicare a acestuia în practică.
Dorinţa de a câştiga salarii mari şi dispoziţia de a-i priva pe alţii de drepturile care le-au fost acordate de Dumnezeu îşi au originea în mintea lui Satana. Lăsându-se conduşi de voinţa lui, unii se aşază de bunăvoie sub stindardul celui rău. Dacă cei care s-au lăsat biruiţi de această ispită nu sunt pe deplin convertiţi şi transformaţi, nu putem avea o deplină încredere în ei; deoarece gândirea lor a fost distorsionată de principii greşite, ale căror efecte distrugătoare nici măcar nu le-au înţeles. – SpT Seria, Nr. 10, p. 26, 6 februarie 1896. (TM 392, 393)

Vorbeşte mai puţin despre tine însuţi (sfat adresat unei persoane dictatoriale). – Inima ta trebuie să fi modelată de influenţa Duhului lui Dumnezeu şi îmblânzită. Nu ar trebui să vorbeşti atât de mult despre tine însuţi. Nu face din propria ta persoană centrul intereselor, imaginându-ţi că nu ai altă datorie decât să-i porţi de grijă şi să-i obligi pe ceilalţi să-ţi acorde atenţie. Îndepărtează-ţi mintea de la tine însuţi şi orienteaz-o într-o direcţie mai sănătoasă. Vorbeşte despre Isus şi eul personal va dispărea. Eul tău personal trebuie să fie ascuns în Hristos, iar inima ta să spună: „Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2,20). Domnul Isus va fi pentru tine un ajutor care nu lipseşte în vreme de nevoie. El nu te va lăsa singur în lupta cu puterile întunericului. Oh, nu; pune-ţi încrederea în ajutorul Celui care poate să aducă o biruinţă deplină. – 2T 320, 321 (1869)

Atenţie la iubirea de sine. – Pune capăt iubirii de sine şi adu-ţi aminte de Răscumpărătorul lumii. Meditează la sacrificiul infinit pe care l-a făcut El în locul omului şi gândeşte-te la dezamăgirea pe care a suferit-o când, după ce a adus o asemenea jertfă, omul a ales să se asocieze cu aceia care Îl urăsc pe Hristos şi neprihănirea Sa şi să se alăture celor care se lasă în voia apetitului lor pervertit, provocând ruina veşnică a sufletului lor. – 5T 508 (1889)
Trăirea pentru sine Îl dezonorează pe Dumnezeu. – Timpul marilor încercări ale sfârşitului a sosit. Aceia care trăiesc cu scopul de a satisface dorinţele eului Îl dezonorează pe Dumnezeu. El nu poate lucra prin ei, deoarece ei Îl reprezintă în mod greşit înaintea celor care nu cunosc adevărul… Dumnezeu vede faptul că tu cultivi mândria şi este posibil să considere că trebuie să îndepărteze de la tine binecuvântările pe care, în loc de a le administra pentru binele altora, le-ai folosit în scopul mulţumirii eului şi a mândriei tale egoiste. – MS 24, 1904. (1SM 87)

Mulţumirea de sine indică sărăcia spirituală. – Unii nu sunt dispuşi să se angajeze într-o lucrare care presupune sacrificiu de sine. Ei se simt foarte tulburaţi când li se cere să-şi asume anumite responsabilităţi. „De ce să fie nevoie de mai multă experienţă şi pregătire?” întreabă ei.
Aceste cuvinte vorbesc de la sine. Ei consideră că sunt suficient de „bogaţi, s-au îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic”, în timp ce Cerul îi declară ticăloşi, nenorociţi, orbi şi goi. Acestora, Martorul credincios le spune: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi” (Apocalipsa 3,17.18). Tocmai mulţumirea de sine pe care o manifestă dovedeşte că au nevoie de toate acestea. Ei sunt bolnavi spiritual şi au nevoie ca Isus să devină medicul lor. – 5 265 (1882)

Pericolele laudei de sine. – Este dificil să ne înţelegem pe noi înşine şi să deţinem o cunoaştere corectă a propriilor noastre caractere. Cuvântul lui Dumnezeu este clar, dar adesea aplicarea lui la propria noastră situaţie este greşită. Există o tendinţă de autoînşelare, considerând că avertismentele şi mustrările lui nu ne sunt adresate nouă. „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17,9). Lauda şi încrederea în sine pot să ne confere siguranţa că suntem buni, în timp ce, în realitate, suntem departe de aşteptările şi cerinţele lui Dumnezeu. – 5T 332 (1885)
Influenţa distrugătoare a înălţării de sine asupra minţii. – Înălţarea de sine este atât de adânc înrădăcinată în inima omenească şi dorinţa de a deţine putere este atât de intensă, încât multe minţi, inimi şi suflete ajung să fie absorbite de ideea de a-i domina şi de a-i comanda pe alţii. Această influenţă distrugătoare asupra minţii nu poate fi învinsă decât cerând de la Domnul o înţelegere sfântă cu privire la sine. Numai puterea harului divin poate să-l ajute pe om să înţeleagă adevărata stare în care se află şi să producă schimbarea care trebuie să aibă loc în inima lui. – Lt 412, 1907

Evitarea extremelor în încrederea în sine (sfat adresat unui conducător). – Dacă îţi faci o părere prea înaltă despre tine însuţi, vei considera că lucrătorii pe care îi ai în subordine sunt lipsiţi de importanţă şi vei trata independenţa lor personală ca fiind o dovadă de aroganţă. Dacă abordezi cealaltă extremă, formându-ţi o imagine de sine prea slabă, te vei simţi inferior, şi acest simţământ îţi va limita în mare măsură influenţa pe care ar trebui să o ai în determinarea lucrurilor bune. Trebuie să eviţi ambele extreme; să nu te laşi condus de simţăminte şi să nu te laşi afectat de circumstanţe. O corectă imagine de sine te va feri de a aluneca în extremă. Tu poţi fi demn, fără a avea o falsă încredere în tine însuţi; tu poţi fi înţelegător şi flexibil, fără a-ţi sacrifica respectul faţă de tine sau independenţa personală, iar viaţa ta poate avea o mare influenţă atât asupra celor care îţi sunt superiori, cât şi asupra celor care sunt umili din punct de vedere al statutului social. – 3T 506 (1875)

Egocentrismul favorizează apariţia bolilor (un mesaj personal). – Dacă doreşti să ai succes, eforturile tale trebuie să fie intense şi deosebit de perseverente. Ca urmaş al lui Hristos, trebuie să înveţi să-ţi stăpâneşti orice manifestare de nerăbdare şi pasiune. Gândurile tale sunt prea ocupate cu propria ta persoană. Vorbeşti prea mult despre tine însuţi şi despre infirmităţile trupului tău.
Conduita ta zilnică şi obiceiurile greşite sunt cauza bolilor tale. Apostolul îi sfătuieşte pe fraţii săi să îşi consacre trupurile lui Dumnezeu. „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12,1.2). – Lt 27, 1872

Egocentrismul afectează înţelegerea Cuvântului (un alt mesaj personal). – Tu ne poţi fi de folos, fratele meu, în multe feluri. Dar sunt însărcinată de Domnul să îţi spun că nu ar trebui să fii egoist. Fii cu băgare de seamă la modul în care asculţi, înţelegi şi aplici Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul te va binecuvânta în asocierea cu fraţii tăi din toate punctele de vedere. Cei pe care îi trimite El ca să proclame întreita solie îngerească lucrează în unitate şi armonie cu inteligenţele cereşti. Domnul nu îţi încredinţează o lucrare care să producă discordie în rândul credincioşilor. Repet, El nu conduce pe nimeni prin Duhul Sfânt în formularea unei teorii care să afecteze încrederea în mesajele solemne pe care le-a încredinţat poporului Său, pentru a le duce întregii lumi. – MS 32, 1896. (2SM 115)

Lecţia uitării de sine prezentată tuturor copiilor. – Una dintre trăsăturile care trebuie în mod special cultivate şi stimulate în caracterul copiilor este acea dispoziţie de a se uita pe sine, care conferă vieţii un har nepreţuit. Această trăsătură de caracter, altruismul, este cea mai importantă, cea mai semnificativă şi mai frumoasă dintre toate calităţile necesare caracterului pentru viaţă. – Ed 237 (1903)

Uitarea de sine este temelia adevăratei măreţii. – Nu era suficient ca ucenicii să fie învăţaţi cu privire la natura Împărăţiei lui Dumnezeu. Ei aveau nevoie de o schimbare a inimii, care să îi aducă în armonie cu principiile acestei împărăţii. Domnul a chemat un copil şi l-a aşezat în mijlocul lor; apoi, l-a luat cu duioşie în braţele Sale şi a spus: „Dacă nu vă veţi face asemenea unuia dintre aceşti micuţi, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”. Simplitatea, uitarea de sine şi iubirea fidelă a copiilor sunt calităţile pe care le preţuieşte Cerul. Acestea sunt caracteristicile adevăratei măreţii. – DA 437 (1898)

Iertarea pe baza meritelor personale, principiul rugăciunii în religiile false. – Păgânii privesc rugăciunile ca fiind, prin ele însele, un merit pentru ispăşirea păcatului. Prin urmare, cu cât rugăciunea este mai lungă, cu atât meritul este mai mare. Considerând că pot fi sfinţiţi prin intermediul propriilor lor eforturi, ei îşi făuresc singuri motivele de bucurie şi îşi construiesc un piedestal al înălţării de sine. Această concepţie cu privire la rugăciune este un rezultat al principiului ispăşirii prin merite personale, care constituie temelia tuturor sistemelor false de închinare religioasă. Fariseii au adoptat ideea păgână cu privire la rugăciune, iar această idee a persistat până în zilele noastre chiar şi printre aceia care pretind că sunt creştini. Repetarea unui set de propoziţii moştenite prin tradiţie, în timp ce inima nu simte nici o nevoie de Dumnezeu, are acelaşi caracter cu „incantaţiile inutile” ale păgânilor. – MB 86 (1896)

Nici o îndreptăţire de sine în viaţa lui Hristos. – În viaţa lui Hristos nu a existat nici o declaraţie care să sugereze îndreptăţirea de sine. Fiul lui Dumnezeu a fost întru totul străin de cinstea pe care lumea o acordă poziţiei sociale, bogăţiei sau talentelor. El nu a folosit nici un mijloc omenesc de atragere sau de impunere a respectului. Renunţarea la sine pe care a manifestat-o Mântuitorul este exprimată în mod explicit în cuvintele: „El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul, şi nu-l va face să se audă pe uliţe. Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge.” – PK 692, 693 (1917)

Remediul lui Dumnezeu pentru egoism şi înălţare de sine. – În om există o tendinţă care îl determină să se considere pe sine mai presus de fratele său, să urmărească satisfacerea eului şi să caute locurile cele mai înalte; iar adesea, acest fapt conduce la bănuieli rele şi la cultivarea unui spirit răutăcios. Rânduiala [spălării picioarelor] care precedă Cina Domnului are rolul de a alunga aceste neînţelegeri, de a smulge omul din egoismul său, de a-l coborî de pe picioroangele înălţării de sine la umilinţa inimii care îl va îndemna să slujească fratelui său.
Acela care veghează în cer este prezent în această lucrare pentru a o transforma într-o ocazie de cercetare de sine, pentru a aduce convingerea cu privire la păcat şi asigurarea binecuvântată a iertării. Domnul Hristos este prezent în toată plinătatea harului Său, pentru a schimba cursul gândurilor care se îndreaptă pe căi egoiste. Duhul Sfânt trezeşte conştiinţele celor care urmează exemplul Domnului lor.
În timp ce comemorăm umilinţa manifestată faţă de noi de către Mântuitorul, gândurile se leagă între ele; un întreg lanţ de amintiri se trezeşte, amintiri cu privire la marea bunătate a lui Dumnezeu şi cu privire la amabilitatea şi favoarea prietenilor noştri de pe pământ. Binecuvântări uitate, daruri nemeritate, gesturi de amabilitate peste care am trecut cu vederea ne revin în memorie. Rădăcinile amărăciunii, care au înăbuşit floarea preţioasă a iubirii, sunt conştientizate. Defectele de caracter, datoriile neglijate, nerecunoştinţa faţă de Dumnezeu, atitudinea rece faţă de fraţi ne sunt descoperite cu claritate. Gândurile noastre nu sunt marcate de înălţare de sine şi autocompătimire, ci de o severă remuşcare şi umilinţă. Mintea este motivată să înlăture orice barieră care a produs înstrăinarea. Vorbirea de rău şi gândurile răutăcioase sunt alungate. Păcatele sunt mărturisite şi iertate. Harul lui Hristos pătrunde în suflet şi preia conducerea, iar iubirea Sa atrage inimile una spre alta, într-o unitate binecuvântată. – DA 650, 651 (1898)







31

Problemele tinerilor

Tinerii sunt receptivi şi plini de speranţă. – Tinerii sunt receptivi, inventivi, zeloşi şi plini de speranţă. O dată ce ajung să experimenteze binecuvântarea sacrificiului de sine, ei nu se vor mulţumi cu o cunoaştere ocazională a Marelui Învăţător. Domnul va deschide căile înaintea celor care doresc să răspundă chemării Sale. – 6T 471 (1900)

Tinerii trebuie să-şi aleagă destinul vieţii. – Fiecare tânăr îşi decide propria istorie prin gândurile şi simţămintele cultivate în anii timpurii ai vieţii. Obiceiurile corectitudinii, cinstei şi stăpânirii de sine deprinse în tinereţe devin o parte a caracterului lor şi le vor marca întregul curs al existenţei. Tinerii pot deveni vicioşi sau virtuoşi, după cum aleg. Ei se pot face remarcaţi fie prin fapte nobile şi demne, fie prin răutate şi păcate grele. – ST, 11 octombrie 1910. (CG 196)

O educaţie care produce slăbiciune morală şi intelectuală. – Educarea severă a tinerilor – fără o orientare corectă spre un mod de a gândi şi de a acţiona, în virtutea propriilor lor capacităţi şi a puterii voinţei, astfel încât, folosindu-se de aceste însuşiri, să-şi dezvolte gândirea, simţământul respectului de sine şi al încrederii în propriile aptitudini de realizare a binelui – va produce întotdeauna o categorie de oameni slabi din punct de vedere moral şi intelectual. Când vor fi nevoiţi să trăiască pe cont propriu în această lume, vor dovedi că au fost trataţi ca nişte animale şi că, de fapt, nu au fost educaţi. În loc de a fi călăuzite pe o cale bună, dorinţele lor au fost înăbuşite printr-o disciplină aspră, aplicată de părinţi şi profesori. – 3T 133 (1872)

Mintea să fie educată pentru a fi un conducător al vieţii. – Copiii deţin o voinţă inteligentă şi trebuie învăţaţi să fie stăpâni pe ei înşişi. Animalele neştiutoare nu au nevoie de educaţie, deoarece nu au raţiune şi intelect. Dar mintea omenească trebuie să înveţe stăpânirea de sine. Ea trebuie educată pentru a fi conducătorul întregii fiinţe. Animalele sunt conduse de un stăpân care le învaţă să i se supună. Pentru animal, stăpânul este minte, judecată şi voinţă. Un copil nu trebuie educat asemenea unui animal, ca şi când nu ar avea o voinţă proprie. Există pericolul ca personalitatea copilului să fie absorbită de personalitatea celui care îi supraveghează educaţia; iar voinţa lui, toate planurile şi intenţiile lui să fie dictate de voinţa profesorului.
Copiii care sunt educaţi în felul acesta vor fi întotdeauna deficitari din punct de vedere al puterii morale şi al capacităţii de a-şi asuma responsabilităţi. Ei nu au fost învăţaţi să acţioneze motivaţi de principii şi raţiune; dorinţele lor au fost determinate de altcineva, iar mintea lor nu a fost stimulată pentru a se dezvolta şi întări prin exercitare. În îndrumarea şi educarea acestor copii, nu s-a ţinut cont de aspectele particulare, legate de constituţia lor fizică şi intelectuală, astfel încât capacităţile lor să poată fi dezvoltate şi evidenţiate în modul cel mai eficient, atunci când le vor fi necesare. Profesorii nu trebuie să se oprească aici, ci trebuie să acorde o atenţie specială trăsăturilor deficitare ale minţii copiilor, pentru ca, prin antrenare treptată, aceasta să se dezvolte pas cu pas şi intelectul lor să atingă performanţele corespunzătoare. – 3T 132 (1872)

Incapacitatea de a gândi pentru sine. – Există multe familii ale căror copii par a fi bine educaţi, atâta vreme cât sunt supravegheaţi şi supuşi unei discipline severe; dar în momentul în care sistemul care le-a impus un anumit set de reguli încetează să exercite o influenţă directă asupra lor, ei par incapabili de a gândi, de a acţiona sau de a lua decizii pe cont propriu. Aceşti copii au fost conduşi de o mână de fier prea mult timp – în acele situaţii în care ar fi fost spre binele lor să fie lăsaţi să-şi urmeze propriile decizii, nu li s-a permis să gândească şi să acţioneze pe cont propriu – prin urmare, ei nu au deloc încredere în ei înşişi şi nu sunt capabili de a acţiona pe baza propriei lor judecăţi şi de a avea propria lor opinie.
Când pleacă din casa părinţilor şi încep să acţioneze pe cont propriu, aceşti copii se lasă uşor influenţaţi de judecata altora care îi călăuzesc într-o direcţie greşită. Ei nu au un caracter statornic. Deoarece nu au fost lăsaţi să-şi folosească propria judecată pentru a se deprinde să ia decizii cât se poate de rapide şi eficiente, mintea lor nu s-a dezvoltat şi nu s-a fortificat în mod corespunzător. Ei au fost atât de multă vreme conduşi de părinţi, încât au ajuns să depindă întru totul de aceştia; părinţii sunt minte şi raţiune pentru ei. – 3T 132, 133 (1872)

Rezultatele disciplinei prin forţă şi teamă. – Acei părinţi şi profesori care se mândresc că deţin un control absolut asupra minţii şi dorinţelor copiilor cărora le poartă de grijă ar înceta să mai fie atât de satisfăcuţi dacă ar vedea viitorul acestor copii pe care îi disciplinează prin forţă şi teamă. Copiii educaţi astfel sunt aproape întru totul nepregătiţi să poarte responsabilităţile grele ale vieţii. Când încetează să fie sub influenţa părinţilor şi a profesorilor lor şi sunt nevoiţi să gândească şi să acţioneze pe cont propriu, este aproape sigur că vor lua decizii greşite şi vor ceda puterii ispitei. Aceşti copii nu au succes în viaţă, iar aceleaşi carenţe se vor manifesta şi în viaţa lor religioasă. – 3T 133, 134 (1872)

O disciplină care stimulează şi inspiră putere. – Dincolo de educaţia primită în cămin şi în şcoală, toţi oamenii sunt nevoiţi să suporte disciplina dură a vieţii. De aceea, fiecare copil şi fiecare tânăr trebuie să fie învăţat cât se poate de bine cum să întâmpine provocările vieţii cu înţelepciune. Este adevărat că Dumnezeu ne iubeşte, că El lucrează pentru realizarea fericirii noastre şi că, dacă Legea Sa este respectată în mod consecvent, noi nu vom cunoaşte niciodată suferinţa; dar nu este mai puţin adevărat că, în această lume – ca rezultat al păcatului –, în viaţa fiecăruia, apar suferinţa, necazul şi poverile. Învăţându-i pe copii să suporte cu curaj necazurile şi poverile, noi le putem face un bine pentru tot restul vieţii lor. Deşi este necesar să le arătăm simpatie şi înţelegere, acestea nu trebuie să fie manifestate în aşa fel, încât să încurajeze compătimirea de sine. Ei au nevoie de o atitudine care să-i stimuleze şi să le inspire putere, nu să-i facă mai slabi. – Ed 295 (1903)

Reacţia faţă de regulile de fier. – Nu introduceţi un accent de duritate şi asprime în lucrarea de educare a tinerilor. Nu-i supuneţi pe tineri la regulamente rigide. Aceste porunci şi reguli de fier sunt cele care îi determină uneori pe tineri să simtă dorinţa şi chiar să facă tocmai lucrurile care le-au fost interzise. Când le adresaţi avertizări sau mustrări, procedaţi ca unii care dovedesc un interes deosebit faţă de ei. Faceţi-i să înţeleagă că aveţi o dorinţă fierbinte ca rapoartele înregistrate în cărţile cerului în dreptul numelui lor să fie alcătuite numai din fapte bune. – Lt 67, 1902. (MM 180)

Greutăţi dificil de purtat de către tineri. – Dacă vor renunţa la mândrie şi se vor consacra pe ei înşişi lui Dumnezeu, tinerii pot exercita o influenţă puternică; dar, în general, ei nu vor purta poverile altora. Fiecare trebuie să-şi poarte propria lui povară. Trăim într-un timp în care Dumnezeu pretinde o schimbare în această privinţă. El cere atât de la tineri, cât şi de la cei vârstnici să fie zeloşi şi să se pocăiască. Dacă vor persista în această stare de căldicei, El îi va vărsa din gura Lui. Martorul Credincios declară: „Ştiu faptele tale”. Tinere, faptele tale sunt cunoscute, indiferent dacă acestea sunt bune sau rele. Eşti tu bogat în fapte bune? Isus ţi Se adresează ca un sfătuitor: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi” (Apocalipsa 3,18). – 1T 485 (1867)

Gânduri ce devin obiceiuri. – Noi avem nevoie de o conştientizare permanentă a puterii înălţătoare pe care o deţin gândurile curate. Singura noastră posibilitate de a fi în siguranţă este aceea de a cultiva un mod de gândire corect, deoarece omul este reflectarea gândurilor inimii sale (Proverbele 23,7 [KJV]). Capacitatea stăpânirii de sine se dezvoltă prin exercitare. Prin exerciţii repetate şi perseverente, ceea ce pare dificil la început devine uşor, până când gândirea şi acţiunea corectă devin obiceiuri. În virtutea propriei noastre alegeri, ne putem îndepărta de tot ce este ieftin, inferior şi ne putem ridica la un standard înalt; putem ajunge să fim respectaţi de oameni şi iubiţi de Dumnezeu. – MH 491 (1905)

Exemplele nefericite ale istoriei. – Caracterul lui Napoleon Bonaparte a fost într-o mare măsură influenţat de educaţia pe care a primit-o în copilărie. Educatori lipsiţi de înţelepciune i-au inspirat dorinţa de a cuceri, confecţionându-i armate în miniatură şi aşezându-l în fruntea lor drept comandant. Aceea a fost perioada în care s-au pus temeliile carierei sale sângeroase şi pline de războaie. Cât de diferită ar fi fost istoria vieţii sale, dacă acelaşi efort şi aceeaşi grijă ar fi fost investite cu scopul de a face din el un om bun.
Se spune că, în copilărie, scepticul Hume a avut o credinţă vie în Cuvântul lui Dumnezeu. Odată, pe când se afla într-un cerc de discuţii, i s-a încredinţat rolul de a prezenta argumente în favoarea necredinţei. El a studiat cu zel şi perseverenţă, iar mintea lui ascuţită s-a umplut de sofismele scepticismului. Nu după mult timp, a ajuns să creadă în acele învăţături înşelătoare şi întreaga sa viaţă de mai târziu a purtat amprenta întunecată a necredinţei. – ST, 11 octombrie 1910. (CG 196)

Influenţa lecturii.* – Mulţi tineri sunt atraşi de cărţi. Ei citesc tot ce le cade în mână. Adresez un apel pentru părinţii unor asemenea copii, să coordoneze dorinţa lor de a citi. Nu îngăduiţi pe mesele voastre reviste şi ziare în care pot fi găsite poveşti de dragoste. Puneţi în locul acestora cărţi care îi vor ajuta pe tineri să aşeze la temelia caracterului lor un material de cea mai bună calitate – iubirea şi temerea de Dumnezeu şi cunoaşterea Domnului Hristos. Încurajaţi-vă copiii să acumuleze cunoştinţe de valoare, să permită ca binele să fie cel care ocupă şi conduce puterile sufletului lor. Limitaţi dorinţa lor de a citi cărţi care nu oferă o hrană sănătoasă pentru minte. Poate că banii cheltuiţi în librării nu par mulţi, dar se iroseşte atât de mult pentru cărţi care conţin o influenţă atât de mare spre rău şi oferă în schimb atât de puţin bine. – CT 133 (1913)

Mintea se va ridica la nivelul lucrurilor pe care le cercetează. – Nivelul de înţelegere urcă sau coboară în raport cu lucrurile care devin familiare minţii. Dacă toţi ar face din Biblie* obiectul studiului lor, am avea un popor mult mai dezvoltat din punct de vedere intelectual, care ar gândi mai profund şi ar manifesta un grad de inteligenţă mai înalt decât se poate dobândi prin intermediul celor mai stăruitoare eforturi depuse în studierea exclusivă a ştiinţei şi istoriei lumii. Biblia îi conferă adevăratului cercetător o educaţie intelectuală avansată şi, prin contemplarea lucrurilor divine, însuşirile lui sunt îmbogăţite; eul este umilit, iar Dumnezeu este înălţat, împreună cu adevărul Său revelat. – RH, 21 august 1888. (FE 130)

Valoarea experienţei religioase personale. – Dumnezeu trebuie să fie obiectul cel mai înalt al gândurilor noastre. Meditaţia care are ca subiect persoana lui Dumnezeu şi rugăciunile adresate Lui înnobilează sufletul şi trezesc simţămintele. Neglijarea meditaţiei şi a rugăciunii va conduce în mod sigur la un declin al interesului religios. Apoi se va manifesta neglijenţa şi superficialitatea.
Religia nu este doar o simplă emoţie, un simţământ. Ea este un principiu ce se integrează în toate datoriile zilnice şi în toate afacerile vieţii. Nici o acţiune întreprinsă şi nici o afacere în care ne angajăm nu va putea exclude acest principiu. Pentru a trăi o viaţă religioasă curată şi necompromisă sunt necesare eforturi serioase şi perseverente.
Aceasta este ceea ce trebuie să realizăm noi înşine. Nimeni nu poate face lucrarea care ne revine nouă. Nimeni nu poate realiza în locul nostru ceea ce ni se cere să împlinim cu seriozitate şi teamă, în vederea mântuirii noastre. Domnul ne-a lăsat nouă această lucrare. – 2T 505, 506 (1870)

Tinerii au nevoie de disciplina care se obţine prin munca fizică. – Acum, ca şi în zilele lui Israel, fiecare tânăr trebuie să fie instruit, astfel încât să poată îndeplini datoriile practice ale vieţii. Fiecare trebuie să înveţe o meserie prin care, dacă este necesar, să-şi poată câştiga existenţa. Acest lucru este esenţial nu doar pentru siguranţa în faţa vicisitudinilor vieţii, ci şi datorită influenţei pe care munca o are asupra dezvoltării fizice, intelectuale şi morale. Chiar dacă este sigur că nu va fi nevoit niciodată să practice o meserie pentru a se întreţine, omul trebuie totuşi să fie învăţat să muncească. Fără exerciţiu fizic, nimeni nu poate avea o constituţie robustă şi o sănătate bună; iar disciplina care se obţine prin munca bine organizată nu este cu nimic mai puţin importantă pentru dezvoltarea unei minţi active şi puternice şi a unui caracter nobil. – PP 601 (1890)

Inutilitatea este un păcat. – Ideea că necunoaşterea unei meserii este o caracteristică distinctivă a adevăraţilor domni şi doamne din înalta societate este contrară planului lui Dumnezeu în crearea omului. Inutilitatea este un păcat, iar incapacitatea de a îndeplini datorii obişnuite, legate de viaţa de zi cu zi, este rezultatul unei lipse de înţelepciune, care va oferi din plin ocazia unor regrete amare în ziua de apoi. – ST, 29 iunie 1882. (FE 75)

Îndeplinirea îndatoririlor gospodăreşti. – Educaţia şcolară din perioada copilăriei şi a tinereţii trebuie asociată cu instruirea în domeniul lucrurilor practice. Copiii trebuie obişnuiţi să-şi aibă partea lor în îndeplinirea datoriilor gospodăreşti. Ei trebuie instruiţi pentru a şti cum să-şi ajute tatăl şi mama prin micile lucrări pe care le pot face. Este necesar ca mintea lor să fie stimulată să gândească şi memoria lor să fie exersată prin reţinerea sarcinilor încredinţate şi prin formarea obiceiului de a se face utili, realizând anumite lucruri practice, potrivite vârstei lor. Dacă beneficiază de o educaţie corectă în cămin, copiii nu vor hoinări pe străzi, primind o instruire la voia întâmplării, aşa cum se întâmplă cu mulţi dintre ei. Părinţii care îşi iubesc copiii într-un mod înţelept nu le vor îngădui să deprindă obiceiul leneviei şi să rămână ignoranţi în domeniul datoriilor casnice. – CT 149 (1913)

Ce trebuie să cunoască fiecare femeie? – Multe doamne considerate a fi educate, care au absolvit instituţii de învăţământ cu diplome de onoare, sunt ruşinos de ignorante în privinţa datoriilor practice ale vieţii. Ele sunt complet lipsite de deprinderile necesare întreţinerii corespunzătoare unei familii, lucru esenţial pentru fericirea căminului lor. Deşi vorbesc despre drepturile şi emanciparea femeii în sfere sociale înalte, ele însele se află mult sub nivelul statutului legitim al unei femei obişnuite.
Dreptul fiecărei fiice a Evei este acela de a-şi cunoaşte toate datoriile ce îi revin în întreţinerea gospodăriei şi de a fi învăţată să le aducă la îndeplinire. Fiecare tânără trebuie să fie educată în aşa fel încât, atunci când este chemată să ocupe poziţia de soţie şi mamă, să fie capabilă de a-şi îndeplini atribuţiile asemenea unei regine în regatul ei. Ea trebuie să fie pe deplin competentă pentru a-şi educa şi instrui propriii copii…
Este dreptul ei de a înţelege funcţionarea organismului omenesc, regulile de igienă, principiile privitoare la dietă şi îmbrăcăminte, muncă şi recreaţie şi nenumărate alte aspecte legate de bunăstarea căminului ei. Este dreptul ei de a dobândi cunoaşterea celor mai bune metode de tratare a bolilor, pentru a-şi putea îngriji copiii atunci când aceştia se îmbolnăvesc, în loc de a-şi lăsa preţioasele comori pe mâinile unor surori medicale sau medici necunoscuţi. – ST, 29 iunie 1882. (FE 75)

Femeile care au neglijat educarea minţii. – Majoritatea femeilor care pretind că sunt religioase neglijează educarea minţii. Însuşirile lor intelectuale sunt necultivate şi lăsate la voia întâmplării. Aceasta este o mare greşeală. Multe dintre aceste femei par a nu deţine nici o capacitate intelectuală. Deoarece nu şi-au educat mintea, pentru a o învăţa să gândească, şi deoarece nici măcar nu au încercat să o facă, ele se consideră incapabile de a realiza un efort intelectual susţinut. Creşterea în har presupune meditaţie şi rugăciune.
Motivul pentru care nu există mai multă stabilitate în atitudinea femeilor este tocmai faptul că ele beneficiază de o cultivare prea restrânsă a intelectului şi de o preocupare prea mică pentru gândire. Deoarece mintea lor se complace într-o stare de inactivitate, ele se bazează pe alţii, aşteptând ca aceştia să facă efortul de a gândi şi de a face planuri în locul lor şi astfel ajung din ce în ce mai lipsite de eficienţă. Unele dintre ele au nevoie de o disciplinare a minţii. Ele trebuie să facă eforturi serioase pentru a reuşi să gândească. Dacă vor continua să depindă de altcineva, care să gândească pentru ele şi să le rezolve problemele, incapacitatea lor de a reţine informaţiile şi de a cântări posibilităţile viitorului va deveni din ce în ce mai pronunţată. Fiecare trebuie să depună un efort personal, pentru a-şi educa şi folosi mintea. – 2T 187, 188 (1868)
Îmbrăcămintea femeii constituie un indiciu al dezvoltării intelectuale. – Îmbrăcămintea este o reflectare a minţii şi inimii. Ceea ce este expus în exterior constituie un indiciu cu privire la ceea ce se află în interior. Împodobirea excesivă nu necesită o minte şi un intelect cultivat. Faptul că sunt capabile să expună atât de multe obiecte vestimentare inutile dovedeşte că ele nu pot avea timp pentru a-şi cultiva trăsăturile intelectuale şi pentru a acumula în mintea lor cunoştinţe folositoare. – MS 76, 1900

Nevoia de curăţie în gânduri şi acţiune. – Vă avertizez cu privire la necesitatea curăţiei în fiecare gând, în fiecare cuvânt şi în fiecare acţiune. Noi avem o responsabilitate personală înaintea lui Dumnezeu şi o lucrarea individuală, pe care nimeni nu o poate realiza în locul nostru. Exemplul nostru, învăţăturile şi eforturile personale au darul de a realiza o lume mai bună. Deşi este necesar să manifestăm un comportament sociabil, acesta nu trebuie cultivat doar de dragul unei companii plăcute, ci cu un scop bine definit. Există suflete care au nevoie să fie salvate. – RH, 10 noiembrie 1885. (Ev 495)

Masturbarea degradează mintea.* – Unii copii încep să practice masturbarea încă de timpuriu; şi, pe măsură ce cresc, cresc şi pasiunile lor păcătoase şi se întăresc o dată cu ei. Mintea lor nu-şi găseşte odihna. Fetele caută compania băieţilor, iar băieţii pe aceea a fetelor. Comportamentul lor este lipsit de reţinere şi de modestie. Ei sunt îndrăzneţi, fără respect şi îşi permit libertăţi indecente. Obiceiul masturbării le-a degradat mintea şi le-a întinat sufletele. Gândurile murdare, lecturile depravate, poveştile de dragoste şi cărţile imorale stimulează imaginaţia lor şi se potrivesc cu gândirea lor degradată.
Acestor copii nu le place să muncească şi, dacă sunt puşi la treabă, se plâng de diferite boli; îi doare spatele sau au migrene. Oare cauzele sunt justificate? Sunt ei bolnavi datorită muncii? Nu, nu! Cu toate acestea, părinţii sunt îngăduitori faţă de scuzele acestor copii şi îi scutesc de muncă şi responsabilitate. Acesta este cel mai mare rău pe care l-ar putea face pentru ei, deoarece astfel îndepărtează aproape orice barieră care îl împiedică pe Satana să aibă acces la mintea lor slabă. O muncă folositoare constituie, într-o mare măsură, un mijloc de apărare în faţa stăpânirii necruţătoare a lui Satana asupra lor. – 2T 481 (1870)

Tinerii îşi vor folosi energiile. – În bisericile noastre sunt necesare talente tinere dezvoltate şi bine organizate. Într-un fel sau altul, tinerii îşi vor folosi energiile nestăvilite pe care le au. Dacă aceste energii nu sunt orientate într-o direcţie bună, ele vor fi investite într-un mod care le va afecta negativ spiritualitatea şi se vor dovedi un mijloc de influenţare spre rău a acelora cu care se asociază. – GW 211 (1915)

Tinerii au nevoie de activitate. – Tinerii manifestă o dorinţă naturală după activitate şi, dacă la încheierea programului de cursuri din sălile de clasă, nu găsesc un obiectiv legitim în care să-şi investească energiile reprimate, devin nerăbdători şi greu de stăpânit, fiind astfel determinaţi să se angajeze în sporturi neprincipiale, care aduc dezonoare asupra multor şcoli şi colegii şi care îi antrenează în manifestări excesive şi imorale. Mulţi tineri, care pleacă de acasă având un caracter curat, sunt corupţi prin influenţa tovărăşiilor de la şcoală. – ST, 29 iunie 1882. (FE 72)

Receptivitatea la îndemnuri. – Nici o activitate recreativă în sine nu se va dovedi o binecuvântare atât de mare pentru copii şi tineri, cum sunt acelea care îi fac să fie folositori altora. Prin firea lor, tinerii sunt entuziaşti, uşor influenţabili şi deosebit de receptivi faţă de orice îndemn. De aceea, când planifică activităţi legate de cultivarea plantelor, este bine ca profesorii să caute să trezească interesul elevilor pentru înfrumuseţarea grădinilor şi a sălilor de clasă ce aparţin şcolii. Beneficiul rezultat va fi dublu. În primul rând, copiii vor fi mai puţin tentaţi să distrugă ce s-au străduit să înfrumuseţeze. În al doilea rând, prin asemenea îndeletnicire, vor cultiva un gust rafinat, dragostea pentru ordine şi obiceiul de a îngriji locul în care se află; iar dezvoltarea spiritului de echipă şi de colaborare se va dovedi o binecuvântare pentru tot restul vieţii. – Ed 212, 213 (1903)

Tinerii nu reuşesc uneori să Îl înţeleagă pe Dumnezeu ca pe un părinte iubitor. – Majoritatea tinerilor se comportă ca şi când ceasurile preţioase ale încercării, aflate chiar înainte de încheierea harului, ar fi o mare vacanţă şi ca şi cum singurul scop al existenţei lor în această lume ar fi distracţia şi satisfacerea sinelui într-o petrecere fără sfârşit. Satana depune eforturi deosebite şi neîncetate, pentru a-i ajuta să se simtă fericiţi în distracţii lumeşti şi în acelaşi timp să se îndreptăţească în ce fac, argumentând că aceste distracţii sunt inofensive, inocente şi chiar importante pentru sănătate. Unii medici au lăsat să se creadă că spiritualitatea şi consacrarea faţă de Dumnezeu sunt dăunătoare sănătăţii. Această idee se potriveşte foarte bine intereselor vrăjmaşului sufletelor. – 1T 501 (1867)

O imaginaţie bolnavă care Îl reprezintă greşit pe Dumnezeu. – Există unele persoane cu o imaginaţie bolnavă, care nu reprezintă în mod corect religia lui Hristos; asemenea oameni nu cunosc adevărata religie a Bibliei. Unii îşi torturează sufletele toată viaţa, deplângându-şi propriile păcate; tot ce cunosc este un Dumnezeu justiţiar supărat. Ei nu reuşesc să-L înţeleagă pe Hristos şi puterea răscumpărătoare prin meritele sângelui Său. Prin urmare, le lipseşte credinţa. În general, creştinii din această categorie nu au mintea bine echilibrată.
Datorită bolilor care le-au fost transmise ereditar şi datorită unei educaţii deficitare în tinereţe, ei şi-au format obiceiuri greşite, care le afectează organismul şi creierul, provocându-le slăbirea laturii morale şi făcându-i incapabili de a gândi şi de a acţiona în mod raţional, în anumite situaţii. Mintea lor este dezechilibrată. Religiozitatea şi neprihănirea nu au un efect distructiv asupra sănătăţii, ci dimpotrivă, aduc sănătate trupului şi putere sufletului. – 1T 501, 502 (1867)

Nevoia stăpânirii gândurilor. – Acţionaţi întotdeauna conduşi de principii şi nu vă lăsaţi în voia impulsurilor. Temperaţi-vă tendinţele impulsive prin cultivarea umilinţei şi a amabilităţii. Nu vă permiteţi nici un gest trivial şi uşuratic. Nu îngăduiţi cuvinte de critică pe buzele voastre. Nici măcar gândurile nu trebuie lăsate să rătăcească la voia întâmplării. Ele trebuie să fie luate în stăpânire şi subordonate ascultării de Hristos. Îndreptaţi-vă gândurile asupra lucrurilor sfinte şi astfel, prin harul lui Hristos, ele vor deveni curate şi valoroase. – MH 491 (1905)

Evitarea sentimentalismului. – Vă aflaţi în perioada studenţiei; faceţi ca mintea voastră să fie preocupată în mod perseverent de subiectele spirituale. Îndepărtaţi orice sentimentalism din viaţa voastră. Dedicaţi-vă unei autoeducaţii vigilente şi exercitaţi stăpânirea de sine. Acum este perioada de formare a caracterului; nu vă lăsaţi atraşi de nimic din ceea ce ar putea fi considerat josnic sau lipsit de importanţă şi care vă poate distrage de la interesele voastre cele mai înalte şi mai sfinte şi vă poate diminua eficienţa în pregătirea pentru realizarea lucrării pe care v-a încredinţat-o Dumnezeu.
Cultivaţi simplitatea în toate acţiunile pe care le întreprindeţi, dar ţintiţi spre un standard înalt al dezvoltării armonioase a capacităţilor voastre intelectuale. Fiţi hotărâţi să vă corectaţi orice greşeală. Înclinaţiile ereditare pot fi învinse – prin harul lui Hristos, izbucnirile violente şi nestăpânite ale temperamentului pot fi schimbate într-o asemenea măsură, încât asemenea manifestări să fie biruite în totalitate. Fiecare dintre noi trebuie să înţeleagă faptul că se află în atelierul de prelucrare al lui Dumnezeu. – Lt 23, 1893

Atitudinea faţă de sfaturi. – Tinerii nu trebuie lăsaţi să gândească şi să acţioneze în mod independent de judecata părinţilor şi a profesorilor lor. Copiii au nevoie să fie învăţaţi să respecte experienţa părinţilor şi a profesorilor şi să se lase călăuziţi de aceştia. Ei trebuie să fie educaţi în aşa fel, încât gândirea lor să se afle în armonie cu gândirea părinţilor şi a profesorilor şi ajutaţi să înţeleagă faptul că se cuvine să asculte sfaturile lor. Ca rezultat, atunci când se vor desprinde de mâna călăuzitoare a părinţilor şi a profesorilor, caracterele lor nu vor fi asemenea unor trestii bătute de vânt. – 3T 133 (1872)

Cea mai înaltă educaţie. – Domnul doreşte să obţinem cea mai înaltă educaţie şcolară posibilă, având ţinta de a împărtăşi altora cunoştinţele noastre. Nimeni nu poate şti unde şi când ar putea fi chemat să lucreze şi să dea mărturie pentru Dumnezeu. Numai Tatăl nostru ceresc ştie ce poate face din oameni. În faţa noastră, se află posibilităţi pe care credinţa noastră limitată nu le întrezăreşte. Mintea noastră trebuie să fie educată în aşa fel, încât, dacă este necesar, să putem prezenta adevărurile Sale înaintea celor mai înalte autorităţi pământeşti într-o asemenea manieră, încât Numele Lui să fie glorificat. Noi nu trebuie să îngăduim să ne scape nici o ocazie de a obţine calificative intelectuale distinse cu scopul de a lucra pentru Dumnezeu. – COL 333, 334 (1900)

Continua activitate a minţii. – Mintea se află într-o continuă activitate. Ea este receptivă la orice fel de sugestii, bune sau rele. Gândurile şi impresiile întipărite în mintea copiilor sunt asemenea chipurilor omeneşti ce se fixează pe placa fotografică a artistului; indiferent dacă aceste impresii sunt lumeşti sau morale şi religioase, ele vor fi aproape imposibil de şters.
Când copiii încep să gândească, mintea lor este mai receptivă decât în oricare altă perioadă şi de aceea primele lecţii pe care le primesc sunt de o importanţă deosebită. Aceste lecţii au o influenţă puternică în formarea caracterului. Dacă amprenta pe care o lasă este corectă şi dacă, o dată cu trecerea anilor, sunt urmate cu răbdare şi perseverenţă, destinul pământesc şi veşnic al copiilor va fi orientat spre bine. Cuvântul Domnului spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Proverbele 22,6). – SpTEd 71, c1897. (CT 143)

Tinereţea, un timp al posibilităţilor. – Inimile tinerilor sunt ca ceara uşor modelabilă, iar voi le puteţi călăuzi în aşa fel, încât să admire caracterul creştin; dar nu vor trece mulţi ani până când ceara ar putea să devină granit. – RH, 21 februarie 1878. (FE 51)

Tinerii sunt cei care manifestă sentimentele cele mai entuziaste, au memoria cea mai receptivă şi inima cea mai deschisă pentru influenţa divină; iar perioada tinereţii este aceea în care capacităţile fizice şi intelectuale trebuie investite în vederea celor mai mari realizări posibile, atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru aceea care va urma. – YI, 25 octombrie 1894. (SD 78)

32

dRAGOSTEA OARBĂ ŞI PASIUNEA*

Perioada de curtenie – nevoia de luciditate şi înţelepciune. – Tinerii se lasă influenţaţi aproape întru totul de impulsuri. Ei nu ar trebui să cedeze sau să se lase captivaţi atât de uşor şi atât de repede de înfăţişarea exterioară a acelora de care s-au îndrăgostit. Curtenia din zilele noastre se desfăşoară după nişte obiceiuri ipocrite şi înşelătoare, care au de-a face mai degrabă cu vrăjmaşul sufletelor decât cu Domnul Hristos. Dacă a existat vreun timp în care să fie nevoie de luciditate şi înţelepciune, atunci acesta este timpul curteniei. Dar adevărul este că asemenea trăsături sunt prea puţin prezente în practica actuală. – RH, 26 ianuarie 1886. (MYP 450)

Nevoia de a cultiva trăsături nobile de caracter. – Practicile legate de curtenie îşi au rădăcinile într-o concepţie greşită cu privire la căsătorie. Ele se ghidează după impulsuri şi pasiuni oarbe. Curtenia se desfăşoară într-un mod care seamănă mai mult cu flirtul. Partenerii ignoră adesea principiile modestiei şi ale decenţei şi se fac vinovaţi de imprudenţă, chiar dacă nu încalcă Legea lui Dumnezeu. Ei nu discern şi nu înţeleg planul înalt şi nobil pe care Dumnezeu îl are cu privire la instituţia căsătoriei; prin urmare, cele mai curate simţăminte ale inimii şi cele mai nobile trăsături ale caracterului rămân necultivate. – MS 4a, 1885. (MM 141)

Simţăminte curate de natură cerească. – Nu trebuie să rostiţi nici un cuvânt şi nu trebuie să aduceţi la îndeplinire nici o faptă pe care nu aţi dori ca îngerii sfinţi să o privească şi să o scrie în cărţile de sus. Unica voastră ţintă să fie slava lui Dumnezeu. Inima trebuie să nutrească numai simţăminte curate, sfinte şi vrednice de urmaşii lui Isus Hristos, cultivând natura cerească. Tot ce este diferit de acestea este degra-dator şi înjositor în cadrul curteniei; iar căsătoria nu poate fi considerată demnă şi onorabilă în ochii sfinţi şi curaţi ai lui Dumnezeu, dacă nu este realizată în spiritul principiilor Bibliei. – MS 4a, 1885. (MM 141)

Pericolele orelor târzii. – Obiceiul ca, în perioada curteniei, tinerii să stea împreună până târziu noaptea a devenit o practică tradiţională; dar acest obicei nu Îi este plăcut lui Dumnezeu, chiar dacă amândoi tinerii sunt creştini. Orele târzii dau naştere unor aparenţe rele, sunt dăunătoare sănătăţii şi fac ca mintea să fie nepregătită pentru datoriile zilei următoare. Fratele meu, sper că tu ai suficient respect de sine pentru a pune capăt acestui gen de curtenie. Dacă urmăreşti slava lui Dumnezeu mai presus de orice, va trebui să acţionezi cu mai multă atenţie. În felul acesta, nu vei ajunge să suferi de un sentimentalism bolnav, care să-ţi orbească atât de mult mintea, încât să nu poţi discerne aşteptările înalte pe care Dumnezeu le are de la tine, în calitate de creştin. – 3T 44, 45 (1872)

Pasiunea este o temelie şubredă pentru căsătorie. – În acest veac al imoralităţii, de cele mai multe ori, orele de distracţie din noapte duc la ruina ambilor parteneri logodiţi. Când bărbaţii şi femeile se dezonorează pe ei înşişi, Satana tresaltă, iar Dumnezeu este dezonorat. Numele bun şi onoarea sunt sacrificate pe altarul pasiunii, iar căsătoria unor asemenea persoane nu poate fi sfinţită prin aprobarea lui Dumnezeu. Ele s-au căsătorit mânate de pasiune şi abia când perioada romantică a îndrăgostirii va ajunge la capăt vor începe să înţeleagă ce au făcut. – RH, 25 septembrie 1888. (AH 56)

Dragostea contrafăcută este incontrolabilă. – Acea iubire care nu are o temelie mai bună decât satisfacţia simţurilor este oarbă, de necontrolat şi nestăpânită. Onoarea, adevărul şi toate capacităţile înalte şi nobile ale minţii sunt aduse în sclavia pasiunii. Prea adesea, omul care este legat în lanţurile acestor simţăminte iraţionale este surd faţă de vocea raţiunii şi a conştiinţei; nici argumentele şi nici ameninţările nu-l pot face să înţeleagă nebunia acestei situaţii. – ST, 1 iulie 1903. (AH 51)
Sentimentele nesfinte sunt derutante. – Sentimentele omeneşti nesfinte sunt întotdeauna derutante, deoarece îndrumă pe alte căi, diferite de calea pe care a indicat-o Dumnezeu. – Lt 34, 1891

Repetarea păcatului slăbeşte puterea de a-i rezista. – Cel care a cedat o dată ispitei va ceda mult mai uşor a doua oară. Fiecare repetare a păcatului slăbeşte puterea de a-i rezista, orbeşte mintea şi risipeşte convingerea. Fiecare sămânţă a îngăduinţei de sine semănată va aduce roade. Dumnezeu nu face nici o minune pentru a preveni secerişul. – PP 268 (1890)

Pasiunea distruge totul. – Amintiţi-vă fără încetare cuvintele lui Hristos: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau…” (Luca 17,26.27). În acest veac, mintea şi conştiinţa sunt subjugate de poftă. Excesul în mâncare şi băutură, alcoolismul şi folosirea tutunului sunt predominante, dar urmaşii lui Hristos vor fi cumpătaţi. Ei nu vor îngădui ca apetitul să le afecteze sănătatea şi creşterea spirituală.
„Se însurau şi se măritau, până când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi” (versetul 27). Asistăm la aceeaşi manifestare cu privire la căsătorie. Tinerii şi chiar bărbaţii şi femeile care ar trebui să fie înţelepţi şi cu discernământ acţionează în această privinţă ca şi când ar fi mânaţi de o putere iraţională. O putere satanică parcă ar fi pus stăpânire pe ei. Au loc cele mai neînţelepte căsătorii. Dumnezeu nu este întrebat. Simţămintele, dorinţele şi pasiunile omeneşti doboară totul în calea lor, până când se sting. Rezultatul acestei stări de lucruri este o nenorocire de nespus, iar Dumnezeu este dezonorat. Legământul căsătoriei acoperă tot felul de păcate respingătoare. Nu ar trebui să se producă o schimbare categorică în această privinţă? – Lt 74, 1896. (SpTMWI 41)

Dragostea oarbă afectează toate capacităţile. – Dragostea oarbă subjugă toate capacităţile celor care ajung să fie afectaţi de această boală. Ei par lipsiţi de raţiune, iar comportamentul şi acţiunile lor sunt dezaprobate de toţi cei care asistă la ele. Fratele meu, ai ajuns un subiect de discuţie şi te-ai înjosit în ochii acelora a căror apreciere ar trebui să o preţuieşti.
În cazul celor mai mulţi, criza acestei boli se declanşează abia după ce căsătoria prematură a avut loc, iar când romantismul este de domeniul trecutului şi când farmecul relaţiilor intime încetează să-şi exercite puterea de influenţă, unul sau ambii parteneri se trezesc la realitate şi îşi dau seama de adevărata situaţie. Ei constată că sunt nepotriviţi, dar sunt deja uniţi pentru tot restul vieţii.
Legaţi prin jurământul cel mai solemn al căsătoriei, aceşti oameni privesc cu inimile prăbuşite la viaţa nenorocită care îi aşteaptă. Unii se străduiesc să-şi îmbunătăţească pe cât posibil situaţia; dar mulţi nu vor face nici măcar atât. Aceştia fie vor fi neloiali legământului căsătoriei, fie vor face ca jugul care apasă asupra umerilor lor să devină atât de insuportabil, încât nu puţini dintre ei vor pune capăt existenţei lor în mod laş. – 5T 110, 111 (1882)

Dragostea din perioada timpurie a adolescenţei. – În general, Satana are putere să influenţeze mintea celor tineri. Fiicele voastre nu sunt obişnuite cu stăpânirea de sine şi renunţarea. Ele sunt răsfăţate, iar mândria lor este încurajată. Deoarece li s-a îngăduit să-şi îndeplinească dorinţele, ele ajung încăpăţânate şi răuvoitoare, iar voi vă frământaţi până la epuizare, neştiind cum să puneţi capăt comportamentului lor şi să le salvaţi de la ruină. Satana le face de râs în faţa celor necredincioşi, astfel încât aceştia le vorbesc de rău şi le oferă ca exemplu de îngâmfare şi lipsă de modestie şi decenţă care se cuvin unei femei.
Tinerii, de asemenea, sunt lăsaţi să-şi urmeze căile lor. Abia au intrat în perioada adolescenţei şi deja se află în compania fetelor de vârsta lor, conducându-le acasă şi îndrăgostindu-se de ele. Iar părinţii sunt atât de orbiţi de o iubire greşit înţeleasă şi de îngăduinţa faţă de copiii lor, încât nu îndrăznesc să pună capăt în mod categoric acestui comportament şi să producă o schimbare, înfrânându-şi copiii prea grăbiţi să se angajeze într-o relaţie nepotrivită cu vârsta lor. – 2T 460 (1870)

Curtenie secretă. – Tinerii au multe lecţii de învăţat, dar cel mai important lucru este să înveţe să se cunoască pe ei înşişi. Ei trebuie să aibă o idee corectă cu privire la obligaţiile şi datoriile pe care le au faţă de părinţi şi să înveţe fără încetare umilinţa şi smerirea inimii în şcoala lui Hristos. Deşi este important să-şi respecte şi să-şi iubească părinţii, ei trebuie să respecte şi judecata oamenilor cu experienţă cu care vin în legătură în cadrul bisericii.
Un tânăr care se bucură de compania unei tinere şi-i cucereşte prietenia, fără ca acest lucru să fie cunoscut de părinţii ei, nu se comportă ca un creştin nobil nici faţă de ea, nici faţă de părinţii ei. El poate exercita o influenţă asupra minţii ei prin mesaje şi întâlniri secrete; dar, procedând astfel, nu manifestă integritatea şi demnitatea sufletească pe care trebuie să le aibă fiecare copil al lui Hristos. Pentru a-şi atinge scopurile, aceşti tineri pot acţiona într-o manieră care nu este cinstită, sinceră şi aprobată de standardele Bibliei şi se dovedesc neloiali faţă de aceia care îi iubesc şi încearcă să le fie nişte păzitori credincioşi. Căsătoriile întemeiate în asemenea circumstanţe nu sunt în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu. El [tânărul], care împiedică o fată de la îndeplinirea datoriilor ei şi îi inspiră idei confuze cu privire la poruncile pozitive şi clare prin care Dumnezeu solicită ascultarea şi respectul faţă de părinţi, nu este un tânăr de la care se poate aştepta să fie loial faţă de obligaţiile căsătoriei. – RH, 26 ianuarie 1886. (FE 101, 102)

Nu vă jucaţi cu inimile. – A te juca cu inimile nu constituie un păcat neînsemnat în ochii unui Dumnezeu sfânt. Cu toate acestea, unii îşi vor manifesta atracţia faţă de tinerele fete şi vor stârni afecţiunile lor, iar apoi vor pleca, uitând toate cuvintele pe care le-au rostit şi efectele lor. Când sunt atraşi de un nou chip, ei repetă aceleaşi cuvinte, dedicân-du-şi atenţiile unei alte fele. – RH, 4 noiembrie 1884. (AH 57)

Conversaţii care reflectă preocupările inimii. – Pentru multe tinere, băieţii constituie tema conversaţiilor; iar pentru tineri, fetele. „Din prisosul inimii vorbeşte gura” (Matei 12,34). Ei discută despre acele subiecte care constituie preocuparea minţii lor. Îngerul raportor scrie cuvintele acestor tineri aşa-zişi creştini. Cât de încurcaţi şi plini de ruşine se vor simţi, când se vor confrunta cu toate acestea în ziua Domnului! Mulţi copii sunt nişte ipocriţi pioşi. Tinerii care nu s-au dedicat unei vieţi religioase se poticnesc de cei ipocriţi şi sunt împietriţi împotriva oricărui efort al celor care le doresc mântuirea. – 2T 460 (1870)

De ce tinerii preferă compania tinerilor. – De ce tinerii se simt în largul lor atunci când se află în compania celor de vârsta lor, iar cei mai bătrâni sunt absenţi? Deoarece fiecare se crede la fel de bun ca şi ceilalţi. Toţi au eşuat în atingerea ţintei, dar se compară unii cu alţii, se evaluează în raport cu ceilalţi şi neglijează unicul standard desăvârşit şi adevărat. Adevăratul model este Isus. Viaţa de sacrificiu de sine a lui Isus este exemplul nostru. 1T 154, 155 (1857)

O tânără sfătuită să vegheze asupra propriilor sentimente. – În general, eşti mult prea îngăduitoare faţă de sentimentele şi dorinţele tale şi, dacă vei continua în acest fel, vei face o greşeală ale cărei urmări le vei suporta toată viaţa. Nu te oferi ca pe o marfă ieftină de pe piaţă. Nu fi deschisă faţă de orice tânăr student. Gândeşte-te că te pregăteşti să faci o lucrare pentru Domnul, că, pentru a îndeplini partea ce îţi revine, pentru a-I înapoia talanţii pe care ţi i-a încredinţat El şi pentru a auzi preţioasele cuvinte de apreciere de pe buzele Lui: „Bine, rob bun şi credincios” (Matei 25,23), tu trebuie să te comporţi cu băgare de seamă şi să nu fii neglijentă în alegerea prietenilor.
Pentru a-ţi îndeplini partea în slujba lui Dumnezeu, trebuie să foloseşti avantajele pe care le ai, progresând cât mai mult posibil în educaţia intelectuală. Pentru a fi un adevărat lucrător al lui Dumnezeu, ai nevoie de o dezvoltare echilibrată a capacităţilor tale intelectuale, a bunăvoinţei, a spiritului creştin şi a unei culturi multilaterale. Este necesar ca gustul şi imaginaţia ta să fie rafinate şi înnobilate şi toate aspiraţiile tale să fie curăţite prin cultivarea obiceiului stăpânirii de sine. Acţiunile tale trebuie să fie determinate de motivaţiile cele mai înalte. Adună-ţi toate energiile de care dispui, folosind la maximum ocaziile de care beneficiezi pentru educaţia ta intelectuală şi pentru formarea caracterului, astfel încât să poţi ocupa orice poziţie pe care Dumnezeu ar putea să ţi-o încredinţeze. Ai o nevoie atât de mare de echilibru şi de o îndrumare corespunzătoare! Nu dispreţui sfatul. – Lt 23, 1893

Disciplinează-te pe tine însăţi. – Vei fi înclinată să accepţi atenţia celor care îţi sunt inferiori din toate punctele de vedere. Prin harul lui Hristos, trebuie să devii mai înţeleaptă. Să reflectezi asupra fiecărui pas, în lumina [faptului] că nu îţi aparţii; tu eşti răscumpărată cu un preţ. Domnul să fie Sfătuitorul tău. Nu acţiona în aşa fel, încât să-ţi distrugi eficienţa. Fii corectă cu tine însăţi; disciplinează-te prin eforturi stăruitoare şi dureroase. Harul lui Isus Hristos te va ajuta la fiecare pas, dacă vei fi atentă la nevoile altora şi dispusă de a te lăsa învăţată.
Îţi scriu aceste cuvinte acum şi ţi le voi scrie mereu şi mereu, deoarece mi-a fost arătată greşeala pe care ai făcut-o în trecut şi nu îndrăznesc să mă abţin de la cele mai serioase mustrări, îndemnându-te să te supui unei discipline severe…
Nu te lăsa atrasă pe căi false şi nu-ţi manifesta preferinţele faţă de compania băieţilor, deoarece nu numai că îţi vei prejudicia propria reputaţie şi perspectivele de viitor, dar vei trezi speranţe şi aşteptări în mintea celor faţă de care îţi manifeşti preferinţele, iar aceste speranţe vor deveni atât de puternice, încât îi vor atrage în vraja unui sentimentalism bolnav şi le va afecta viaţa de student. Şi tu, şi ei vă aflaţi la şcoală cu scopul de a obţine o educaţie care să vă dezvolte intelectul şi caracterul, pentru a fi de mare folos atât în viaţa aceasta, cât şi pentru viaţa veşnică. Nu comite greşeala de a accepta atenţia şi de a încuraja nici un tânăr. Domnul a prevăzut o lucrare specială pentru tine. Propu-ne-ţi ca unicul obiectiv care să te motiveze să fie acela de a răspunde gândurilor şi voinţei lui Dumnezeu şi nu-ţi urma propriile tale înclinaţii, care îţi vor lega viitorul cu nişte legături asemenea lanţurilor de oţel. – Lt 23, 1893

Ataşamentele greşite pot afecta capacităţile intelectuale (sfat adresat unei fete de optsprezece ani). – Nu ai nici un drept de a-ţi dedica simţămintele vreunui băiat, fără aprobarea deplină a tatălui şi a mamei tale. Tu nu eşti decât un copil şi a-ţi manifesta preferinţele faţă de vreun tânăr, fără cunoştinţa deplină şi aprobarea tatălui tău, înseamnă a-l dezonora. Ataşamentul tău faţă de acest tânăr îţi răpeşte pacea sufletului şi îţi tulbură somnul. Îţi umple mintea cu vise naive şi inima cu sentimentalism. Îţi încetineşte studiile şi îţi afectează în mod grav capacităţile fizice şi intelectuale. Dacă ţi se opune cineva, devii nervoasă şi te descurajezi. – Lt 9, 1904
Regulamentele şcolare. – Regulile acestui colegiu [College City din nordul Californiei] interzic în mod strict asocierea dintre tineri şi tinere pe perioada studiilor. Tinerilor domni li se permite să însoţească tinerele doamne pe drumul către şi de la o întâlnire publică numai atunci când aceste reguli sunt suspendate, în funcţie de situaţie.
Colegiul nostru din Battle Creek are un regulament asemănător, deşi nu este atât de sever. Asemenea reguli sunt absolut necesare pentru a-i feri pe tineri de pericolul unei curtenii premature şi al unor căsătorii neînţelepte. Tinerii sunt trimişi la şcoli de către părinţii lor pentru a obţine o educaţie, şi nu pentru a flirta cu sexul opus. Binele societăţii, precum şi interesele cele mai înalte ale studenţilor impun ca ei să nu încerce să-şi aleagă partenerul de viaţă atâta timp cât propriul lor caracter nu a ajuns încă la maturitate şi atâta timp cât sunt privaţi de grija şi călăuzirea părinţilor. – ST, 2 martie 1882. (FE 62)

Factorii vârstei, circumstanţelor şi gradului de maturitate. – În lucrarea noastră cu studenţii, este necesar să ţinem cont de vârstă şi de caracter. Nu-i putem trata pe tineri aşa cum îi tratăm pe cei maturi. Există circumstanţe în care unor bărbaţi şi femei cu o experienţă grăitoare şi cu un statut bun li se pot permite anumite privilegii care nu pot fi acordate tinerilor studenţi. Trebuie avute în vedere vârsta, circumstanţele şi gradul de maturitate. Noi trebuie să fim înţelegători în toate situaţiile. Dar, în lucrarea cu studenţii, indiferent de vârstă, nu trebuie să ne diminuăm fermitatea şi vigilenţa sau să devenim mai puţin severi în interzicerea asocierilor inutile şi neînţelepte ale studenţilor tineri şi lipsiţi de maturitate. – CT 101 (1913)

Pericolele pasiunii. – Unii dintre tinerii care frecventează colegiul nu îşi folosesc în mod corect timpul. Mânaţi de zburdălnicia tinereţii, ei încalcă restricţiile care le-au fost impuse. Ei se revoltă în special împotriva regulilor care le interzic tinerilor să-şi orienteze atenţiile spre tinere. Efectele rele ale unui asemenea comportament, obişnuit în veacul nostru degenerat, sunt pe deplin cunoscute.
Într-un colegiu în care sunt asociaţi atât de mulţi tineri, imitarea obiceiurilor din lume în această privinţă le-ar îndrepta gândurile într-o direcţie ce i-ar împiedica să se dedice dobândirii cunoaşterii şi interesului pentru lucruri religioase. Pasiunea, manifestată atât de tineri, cât şi de tinere, în simţămintele nutrite unii faţă de alţii în timpul şcolii dovedeşte o lipsă de judecată. Aşa cum se întâmplă în situaţia cu care vă confruntaţi, impulsurile oarbe domină raţiunea şi judecata. Sub influenţa acestor pasiuni înşelătoare, simţămintele de responsabilitate trăite de orice creştin sincer sunt ignorate, spiritualitatea moare, iar judecata şi pierzarea veşnică îşi pierd semnificaţia. – 5T 110 (1882)

Când dragostea faţă de oameni este pe primul loc. – Pentru mulţi, dragostea faţă de oameni eclipsează iubirea faţă de divin. Primul pas pe calea alunecării este îndrăzneala de a ignora porunca explicită a Domnului, iar rezultatul este, prea adesea, apostazia totală. Dintotdeauna, s-a dovedit că îndeplinirea dorinţelor personale împotriva cerinţelor lui Dumnezeu este periculoasă pentru oameni. Cu toate acestea, oamenii învaţă greu lecţia care spune că Dumnezeu Se ţine de cuvânt. De regulă, acelora care-şi aleg drept prieteni şi tovarăşi persoane care Îl resping pe Hristos şi calcă în picioare Legea lui Dumnezeu, li se întâmplă să ajungă la aceleaşi concepţii şi să împărtăşească acelaşi spirit. – ST, 19 mai 1881. (SD 165)

Căsătorii mixte. – Dacă tu, fratele meu, te-ai lăsat amăgit de intenţia de a-ţi uni viaţa cu o tânără lipsită de experienţă, care este realmente deficitară în educaţia privitoare la lucrurile practice şi la datoriile zilnice, ai făcut o greşeală; dar această deficienţă a ei este mică în comparaţie cu lipsa de interes faţă de îndatoririle pe care le are faţă de Dumnezeu. Ea nu a fost lipsită de posibilitatea de a cunoaşte lumina; a beneficiat de privilegii religioase şi, cu toate acestea, nu a simţit starea păcătoasă şi degradată în care se află datorită lipsei lui Hristos din viaţa ei. Dacă, în pasiunea ta oarbă, poţi să te întorci de fiecare dată acasă de la adunările de rugăciune – unde Dumnezeu Se întâlneşte cu poporul Său – pentru a te bucura de compania unei persoane care nu are nici o dragoste pentru Dumnezeu şi care nu simte nici o atracţie faţă de viaţa religioasă, cum poţi aştepta ca Dumnezeu să binecuvânteze o asemenea unire? – 3T 44 (1872)

Căsătoria dintre credincioşi şi necredincioşi. – În lumea creştină, există o indiferenţă uimitoare şi alarmantă faţă de învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la căsătoria dintre credincioşi şi necredincioşi. Mulţi dintre aceia care pretind că Îl iubesc pe Dumnezeu şi se tem de El aleg să urmeze îndemnurile propriei lor minţi, în loc să primească sfat din partea Înţelepciunii Infinite. Raţiunea, judecata şi temerea de Dumnezeu sunt ignorate, iar impulsurile oarbe şi dorinţele iraţionale şi încăpăţânate sunt lăsate să conducă într-o problemă care priveşte în mod vital fericirea şi bunăstarea fiecăruia, atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru veşnicie.
Bărbaţi şi femei, care de altfel sunt oameni inteligenţi şi conştiincioşi, îşi astupă urechile la auzul sfaturilor; ei sunt surzi la apelurile şi îndemnurile prietenilor, rudelor şi ale slujitorilor lui Dumnezeu. Avertismentele sunt considerate drept încercări obraznice de a se implica în treburile altuia, iar prietenul care este suficient de loial pentru a-şi exprima dezacordul este privit ca un duşman. Aceasta este tot ce-şi doreşte Satana. El îşi exercită influenţa asupra sufletului, iar acesta ajunge fermecat şi plin de pasiune. Raţiunea detronează guvernarea stăpânirii de sine şi se supune jugului poftei; pasiunile nesfinţite câştigă supremaţia, până când, prea târziu, victima se trezeşte într-o viaţă de sclavie şi nenorocire. Aceasta nu este o scenă izvorâtă din imaginaţie, ci este o prezentare a faptelor. Aprobarea lui Dumnezeu nu este acordată acelor uniri pe care El le-a interzis în mod explicit. – 5T 365, 366 (1885)

Definiţia unui necredincios. – deşi tovarăşul pe care îl alegi ar putea fi demn din toate punctele de vedere (ceea ce nu se întâmplă în cazul lui), totuşi el nu a acceptat adevărul prezent; este un necredincios, iar ţie îţi este interzis de către Cer să te uneşti în căsătorie cu el. Tu nu poţi ignora porunca lui Dumnezeu, fără a-ţi pune în pericol sufletul. - 5T 364 (1885)

Terenul interzis al fanteziilor nesfinte (sfat adresat unui pastor). – Mi-a fost arătat faptul că te afli într-un mare pericol. Satana este pe urmele tale şi, uneori, îţi şopteşte poveşti plăcute şi îţi prezintă imaginile încântătoare ale unei persoane pe care ţi-o recomandă ca fiind o companie mai potrivită pentru tine decât soţia ta din tinereţe şi mama copiilor tăi.
Satana lucrează în mod subtil şi perseverent, pentru a te face să cazi în ispitele sale înşelătoare. El este decis să devină îndrumătorul tău, iar tu trebuie să te aşezi într-o poziţie în care să poţi primi puterea de a-i rezista. El doreşte să te atragă în labirintul spiritismului şi intenţionează să-ţi abată afecţiunile de la soţia ta şi să le ataşeze de o altă femeie. Doreşte ca tu să-i îngădui minţii tale să se preocupe de această femeie până când, prin intermediul unor sentimente nesfinte, aceasta să devină un dumnezeu al tău.
Vrăjmaşul sufletelor a câştigat deja mult prin faptul că a reuşit să inspire, în imaginaţia unuia care este un veghetor ales al lui Iehova, idei referitoare la o posibilă asociere, în lumea care vine, cu o anumită femeie pe care o iubeşte şi cu care să întemeieze o familie acolo. Tu nu ai nevoie de asemenea idei fanteziste. Toate aceste concepţii îşi au originea în mintea ispititorului…
Mi s-a arătat că poveştile spiritiste reuşesc să captiveze mulţi oameni. Mintea lor este firească şi, dacă nu se produce o schimbare, aceasta le va aduce ruina. Tuturor celor care îşi îngăduie asemenea fantezii nesfinte, le-aş spune: Opriţi-vă, pentru Numele lui Hristos, opriţi-vă acolo unde sunteţi! Voi călcaţi pe un teren interzis. Vă îndemn, pocăiţi-vă şi fiţi convertiţi. – Lt 231, 1903. (MM 100, 101)

Relaţii intime libere. – Am văzut că aceste concepţii fanteziste [spiritiste şi panteiste] despre Dumnezeu conduc la apostazie, spiritism şi relaţii libere. Înclinaţia spre relaţii intime libere a acestor învăţături a fost atât de mascată, încât la început era dificil de înţeles în mod clar adevăratul lor caracter. Când Domnul mi-a prezentat-o, nici nu ştiam cum să-i spun, dar am fost învăţată să o numesc iubire spirituală nesfântă. – 8T 292 (1904)

Iubirea nu este sentimentalism. – Iubirea şi simpatia pe care Isus doreşte să le manifestăm faţă de ceilalţi nu poartă amprenta acelui sentimentalism care ne otrăveşte sufletul; este o iubire de origine cerească, pe care Isus o exemplifică atât prin învăţături, cât şi prin fapte. Dar cât de adesea suntem izolaţi şi străini unii faţă de alţii, în loc să manifestăm această iubire… Rezultatul este înstrăinarea de Dumnezeu, o experienţă creştină paralizată şi secătuită de putere. – YI, 20 octombrie 1892. (SD 147)

Demascarea falsităţii. – Apostolul ne avertizează: „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. Iubi-ţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12,9.10). Pavel doreşte să facem deosebire între acea iubire curată, neegoistă, inspirată de Duhul lui Hristos şi falsa iubire, lipsită de conţinut şi înşelătoare, care abundă în lume.
Această contrafacere josnică a înşelat multe suflete. Ea şterge distincţia dintre bine şi rău, influenţându-ne să fim de acord cu călcătorul de lege, în loc de a ne îndemna să îi arătăm greşeala cu credincioşie. O asemenea atitudine nu este niciodată izvorâtă dintr-o prietenie adevărată. Spiritul care o inspiră provine din sălaşurile inimii fireşti. Deşi va fi întotdeauna binevoitor, înţelegător şi iertător, creştinul nu poate fi de acord cu păcatul. El va demasca răul şi va promova ce este bun, chiar cu preţul sacrificării prietenilor care se dovedesc a fi nelegiuiţi. Spiritul lui Hristos ne va inspira ură faţă de păcat, dar ne va determina să facem orice sacrificiu posibil pentru salvarea păcătosului. – 5T 171 (1882)

Alegerea tovarăşilor de viaţă. – O tânără nu trebuie să accepte ca tovarăş de viaţă decât un tânăr care manifestă trăsături de caracter demne şi curate, este atent şi sârguincios în dorinţa după mai bine, este cinstit şi Îl iubeşte pe Domnul Hristos şi se teme de El. Tânărul să caute o tânără care să fie capabilă să-şi poarte partea ce îi revine în responsabilităţile vieţii şi a cărei influenţă să-l înnobileze, să-l înalţe şi să-l facă fericit prin dragostea ei. – MH 359 (1905)

33

PERICOLE CARE PÂNDESC TINERETUL

Obiceiurile decid viitorul. – În perioada copilăriei şi a tinereţii, caracterul este deosebit de influenţabil. În această perioadă, copiii trebuie să înveţe exercitarea puterii stăpânirii de sine. La gura sobei şi la altarul familiei, pot fi puse bazele unor deprinderi ale căror rezultate vor dura până în veşnicie. Obiceiurile însuşite în primii ani de viaţă vor decide, într-o măsură mai mare decât orice alte talente naturale, dacă în bătălia vieţii copiii vor ajunge învingători sau învinşi. Tinereţea este timpul semănatului. Ea determină caracterul secerişului atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru viaţa viitoare. – DA 101 (1898)

Autodisciplina şi îngăduinţa de sine. – Lumea trăieşte sub domnia îngăduinţei de sine. Erorile şi tradiţiile se găsesc pretutindeni. Cursele lui Satana care urmăresc distrugerea sufletelor sunt din ce în ce mai numeroase. Toţi cei care îşi desăvârşesc sfinţirea în temere de Dumnezeu trebuie să înveţe lecţiile cumpătării şi ale autodisciplinei. Autodisciplina este esenţială pentru dobândirea capacităţilor de aprofundare intelectuală şi spirituală care ne fac în stare să înţelegem şi să aplicăm adevărurile sacre ale Cuvântului lui Dumnezeu. Din acest motiv, cumpătarea are un loc important în lucrarea de pregătire pentru cea de a doua venire a Domnului Hristos. – DA 101 (1898)

„Fiţi oameni, întăriţi-vă.” – Tinerii trebuie să aibă o viziune cuprinzătoare şi planuri înţelepte, pentru a putea folosi cât se poate mai bine toate ocaziile vieţii şi pentru a fi inspiraţi de curajul şi spiritul apostolilor. Ioan spune: „V-am scris tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău” (1 Ioan 2,14). În faţa tinerilor se află un standard înalt, iar Dumnezeu îi invită să se angajeze în mod concret în slujba Sa. Tinerii sinceri, care au plăcerea de a fi elevi în şcoala lui Hristos, pot îndeplini o mare lucrare pentru Maestrul lor, dacă vor asculta în exclusivitate de porunca adresată de Comandantul lor în cuvintele: „Fiţi oameni, întăriţi-vă!” (1 Corinteni 16,13). – RH, 16 iunie 1891. (MYP 24)

Pericolul neglijării instruirii şi a unei pregătiri speciale. – Tinerii care doresc să intre în lucrare în calitate de pastori, colportori sau conducători trebuie să dobândească mai întâi o instruire intelectuală corespunzătoare, precum şi o pregătire specială în domeniul chemării lor. Aceia care sunt lipsiţi de educaţie, instruire şi specializare nu sunt pregătiţi pentru a-şi desfăşura activitatea într-un domeniu în care influenţele celor mai talentaţi şi educaţi oameni sunt reunite pentru a combate adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu vor avea succes în confruntarea cu formele ciudate ale erorii, ale combinaţiei dintre religie şi filozofie şi nu vor reuşi să expună învăţături care necesită atât cunoaşterea adevărului biblic, cât şi pregătirea ştiinţifică. – 5T 390 (1885)

Talentul nu este o garanţie a succesului. – Concepţia că tinerii cei mai talentaţi vor avea cel mai mare succes este neadevărată. Cât de adesea s-a întâmplat ca oameni consideraţi talentaţi şi educaţi să fie aşezaţi în poziţii de răspundere, iar acest fapt să se dovedească a fi un eşec. Strălucirea lor oferea aparenţa aurului, dar când aurul a fost încercat, s-a dovedit a fi tinichea lipsită de valoare. Ei au dat greş în lucrarea care le-a fost încredinţată datorită lipsei de credincioşie.
Aceşti oameni nu au fost perseverenţi şi sârguincioşi şi nu au pornit de pe o poziţie umilă. Ei nu au fost dispuşi să înceapă de jos şi, printr-o muncă răbdătoare, să urce treaptă cu treaptă, până la vârf. Ei s-au bazat pe strălucirea talentului lor şi nu au depins de acea înţelepciune pe care nu o poate oferi nimeni în afară de Dumnezeu. Eşecul lor nu s-a datorat faptului că nu au beneficiat de circumstanţe favorabile, ci faptului că nu au fost motivaţi de intenţii serioase. Aceşti oameni nu au înţeles valoarea avantajelor pe care le oferă educaţia şi nu au progresat atât cât ar fi putut în cunoaşterea religioasă şi ştiinţifică. Mintea şi caracterul lor nu au fost echilibrate şi ordonate de principiile înalte ale binelui. – RH, 8 decembrie 1891. (FE 193)
Ignoranţa nu este o virtute. – V-am învăţat că obţinerea unei educaţii în domeniul ştiinţific este de cea mai mare importanţă. Nu există nici o virtute în ignoranţă, iar cunoaşterea nu afectează în mod obligatoriu dezvoltarea experienţei creştine; dimpotrivă, dacă vă străduiţi să acumulaţi cunoştinţe în lumina principiilor, având un obiectiv corect şi simţământul că sunteţi responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru folosirea capacităţilor voastre în scopul de a face bine altora şi de a-I aduce slavă Lui, cunoştinţele dobândite vă vor ajuta să vă exercitaţi în modul cel mai eficient toate puterile şi însuşirile pe care le-aţi primit de la Dumnezeu şi să le angajaţi în slujba lucrării Sale. – 3T 223 (1872)

A alege să stai de partea necredinţei. – În marea zi de pe urmă, fiecare dintre noi va fi judecat de Cuvântul lui Dumnezeu. Unii tineri discută despre ştiinţă şi se consideră mai înţelepţi decât cuvântul scris; ei încearcă să explice modalităţile prin care lucrează Dumnezeu, astfel încât să se potrivească înţelegerii lor limitate, dar toate străduinţele lor constituie un eşec lamentabil.
Adevărata ştiinţă şi adevărata inspiraţie se află într-o armonie desăvârşită. Dar falsa ştiinţă este ceva independent de Dumnezeu. Este o ignoranţă cu pretenţii de ştiinţă. Această putere înşelătoare a captivat şi a înrobit mintea multor oameni care au ales întunericul în locul luminii. Ei s-au aşezat de partea necredinţei, ca şi când acest act ar fi constituit o virtute şi o dovadă a unei minţi superioare care îşi permite să se îndoiască, în timp ce, de fapt, este un semn al unei minţi prea înguste şi prea slabe pentru a înţelege lucrările creaţiei lui Dumnezeu. Ei nu pot pricepe providenţa Sa tainică, pe care ar fi trebuit să o cerceteze de-a lungul unei vieţi întregi, investindu-şi toate capacităţile intelectuale. Deoarece lucrările lui Dumnezeu nu pot fi explicate de mintea limitată, Satana ţese în jurul lor plasa teoriilor lui speculative şi le răstălmăceşte, învăluindu-le în confuzia necredinţei. Dacă aceşti necredincioşi s-ar aşeza într-o relaţie mai strânsă cu Dumnezeu, El le-ar descoperi planurile Sale cu claritate, astfel încât să poată fi accesibile înţelegerii lor. – 4T 584, 585 (1881)

Puterea distrugătoare a îndoielii. – Nu există nici o scuză pentru îndoială şi scepticism. Dumnezeu a pus la dispoziţia tuturor oamenilor suficiente date care să constituie o temelie solidă a credinţei lor, cu condiţia ca ei să decidă, acceptând numeroasele dovezi evidente. Dar, dacă ezită să creadă, aşteptând ca mai întâi să fie elucidat orice aspect care li se pare a fi discutabil, ei nu vor ajunge niciodată să fie înrădăcinaţi, statornici şi întemeiaţi în adevăr. Dumnezeu nu va îndepărta niciodată din calea noastră toate aparentele dificultăţi de înţelegere. Aceia care doresc să se îndoiască pot găsi suficiente motive; aceia care doresc să creadă vor descoperi nenumărate dovezi pe care să-şi întemeieze credinţa.
Atitudinea unora este inexplicabilă chiar şi în propriii lor ochi. Ei plutesc în derivă, rătăcind în ceaţa nesiguranţei. Satana pune stăpânire îndată pe cârmă şi conduce fragila corabie a concepţiilor lor oriunde doreşte. Ei devin supuşii voinţei sale. Dacă nu ar fi ascultat de Satana, aceştia nu ar fi fost niciodată înşelaţi de ideile lui speculative; dacă s-ar fi aşezat de partea lui Dumnezeu, nu ar fi ajuns niciodată confuzi şi rătăcitori. – 4T 583, 584 (1881)

Greşeala de a nu folosi cunoştinţele acumulate. – Dacă ajungeţi vreodată să acumulaţi atât de multe cunoştinţe, încât să nu reuşiţi să le transpuneţi în practică, aţi eşuat în atingerea obiectivului. Dacă, în obţinerea unei educaţii, sunteţi atât de absorbiţi de studiile voastre, încât ajungeţi să neglijaţi rugăciunea şi privilegiile religioase şi deveniţi indiferenţi faţă de bunăstarea sufletului, încetând să învăţaţi în şcoala lui Hristos, voi vă vindeţi dreptul de întâi născut pe o ciorbă de linte. Nu trebuie să pierdeţi din vedere nici măcar o singură clipă scopul pentru care vă străduiţi să obţineţi o educaţie. Capacităţile voastre trebuie să fie cultivate şi dezvoltate în aşa fel, încât toate însuşirile de care dispuneţi să fie dedicate binecuvântării celorlalţi.
Dacă, pentru obţinerea educaţiei, nu faceţi altceva decât să vă exacerbaţi iubirea de sine şi să vă dezvoltaţi tendinţa de a vă eschiva de la îndeplinirea unor responsabilităţi care vă revin, aţi fi fost mai buni fără educaţie. Dacă iubiţi şi idolatrizaţi cărţile şi le permiteţi să se interpună între voi şi datoriile voastre, astfel încât să simţiţi că nu sunteţi dispuşi să întrerupeţi lectura şi studiul pentru a îndeplini o lucrare importantă, obligându-i pe alţii să o realizeze în locul vostru, atunci este necesar să vă diminuaţi pasiunea pentru studiu şi să cultivaţi dorinţa de a realiza tocmai acele lucruri faţă de care, în momentul de faţă, nu simţiţi nici o atracţie. Cel care este credincios în lucrurile mici va fi credincios şi în lucrurile mari. – 3T 223, 224 (1872)

Efectele negative ale inactivităţii fizice asociate cu efortul intelectual intens. – Întregul organism este conceput pentru activitate. Dacă beneficiem de un organism sănătos, fără ca energiile sale fizice să fie consumate printr-o exercitare activă, puterile intelectului nu vor putea fi utilizate la maxima lor capacitate o lungă perioadă de timp. Inactivitatea fizică ce pare să fie inevitabilă în sălile de clasă ale şcolilor, alături de alţi factori de mediu nesănătoşi, face ca aceste săli să devină un loc chinuitor, în special pentru copiii cu o constituţie precară.
Nu este de mirare faptul că multe dintre bolile care se manifestă pe parcursul unei vieţi întregi îşi au originea în sălile de clasă ale şcolii. Iar cele mai mari daune le suferă creierul, cel mai sensibil dintre toate organele corpului, dar care constituie sursa de energie nervoasă a întregului organism. Deoarece creierul este suprasolicitat printr-o activitate prematură şi excesivă, în condiţii de mediu nesănătoase, capacitatea sa este diminuată şi, adesea, efectele negative sunt permanente. – Ed 207, 208 (1903)

Evitarea intenţionată a responsabilităţilor şi a muncii (expe-rienţa a doi tineri). – Aceşti tineri trec cu vederea datoriile gospodăreşti pe care le au. Ei nu au învăţat să preia anumite responsabilităţi pe care ar fi fost datori să le ducă la îndeplinire în casă. Mama lor este o femeie practică şi credincioasă şi poartă multe poveri, pe care aceşti tineri nu ar fi trebuit să le lase niciodată pe umerii ei. Prin aceasta, ei au încălcat porunca referitoare la respectul faţă de mamă. Ei nu împărtăşesc nici poverile tatălui lor, deşi ar fi datoria lor să o facă, şi neglijează să-i acorde cinstea pe care ar trebui să o manifeste faţă de el. În loc de a-şi îndeplini îndatoririle, ei îşi urmează propriile înclinaţii.
Prin evitarea intenţionată a responsabilităţilor şi a muncii, aceşti tineri şi-au dezvoltat un mod de viaţă egoist şi nu au reuşit să dobândească acea experienţă valoroasă, fără de care nimeni nu poate avea succes. Ei nu au înţeles importanţa credincioşiei în lucrurile mici şi nici nu au simţit că sunt datori faţă de propriii lor părinţi să-şi aducă la îndeplinire în mod conştiincios datoriile mărunte, ce le revin în mod personal. Aceşti tineri ignoră cunoaşterea unor lucruri obişnuite, dar atât de necesare pentru îndeplinirea nevoilor practice ale vieţii. – 3T 221, 222 (1872)

Recreaţie şi distracţie. – Între recreaţie şi distracţie există o deosebire fundamentală. Recreaţia, atunci când se conformează numelui ei – recreaţie –, reface organismul şi îl întăreşte. Îndepărtându-ne atenţia de la ocupaţiile şi grijile obişnuite, ea permite împrospătarea puterilor minţii şi ale trupului şi, în felul acesta, ne face în stare să revenim la datoriile vieţii cu o dorinţă şi o putere de muncă mai mari. Pe de altă parte, distracţia este destinată plăcerilor şi conduce adesea la excese; ea consumă energiile necesare unor activităţi folositoare şi se dovedeşte astfel o piedică în calea succesului. – Ed 207 (1903)

Ilaritatea stupidă. – Scenele de veselie şi de ilaritate stupidă şi lipsită de sens nu trebuie să constituie pentru noi un mijloc de recreare. Noi ne putem recrea într-o manieră care înnobilează şi aduce o binecuvântare asupra celor cu care ne asociem şi care ne pregăteşte pentru a avea un mai mare succes în realizarea datoriilor ce ne revin, în calitate de creştini. – HR, iulie 1871. (AH 493)

Dansul. – Faptul că David a dansat înaintea lui Dumnezeu într-o ocazie de bucurie sfântă a fost citat drept scuză pentru iubitorii de plăceri, care participă la petrecerile dansante contemporane. Dar acest argument este lipsit de orice fundament. În zilele noastre, dansul este asociat cu distracţiile nocturne zgomotoase şi stupide. Sănătatea şi principiile morale sunt sacrificate în favoarea plăcerii. Nu Dumnezeu este obiectul gândurilor şi al respectului participanţilor din sălile de dans; iar rugăciunea şi cântecele de laudă ar fi ceva cu totul străin în reuniunile lor.
Acesta este testul decisiv. Distracţiile care au tendinţa de a diminua plăcerea faţă de lucrurile sfinte şi de a micşora bucuria de a-I sluji lui Dumnezeu nu trebuie să fie căutate şi practicate de creştini. Muzica şi dansul, însoţite de o laudă plină de bucurie la adresa lui Dumnezeu, aşa cum se regăsesc în manifestarea lui David cu ocazia aducerii chivotului, nu au nici cea mai vagă asemănare cu petrecerile şi dansul din zilele noastre. În primul caz, scopul era acela de a comemora şi de a înălţa Numele sfânt al lui Dumnezeu. Cel de-al doilea este o invenţie al lui Satana, prin care oamenii să fie determinaţi să uite şi să dezonoreze Numele lui Dumnezeu. – PP 707 (1890)

Căutarea satisfacţiilor în distracţii şi plăceri. – Vrăjmaşul sufletelor se străduieşte prin orice mijloace să ne distragă mintea de la studiul Cuvântului. Mulţi sunt îndemnaţi de Satana să caute satisfacţii în plăceri şi distracţii ce par atrăgătoare pentru o inimă firească. Dar copiii lui Dumnezeu nu-şi caută fericirea în această lume; ei doresc bucuria veşnică a căminului lor din cetatea eternă, în care locuieşte Hristos şi în care cei răscumpăraţi îşi vor primi răsplata ascultării de poruncile lui Dumnezeu. Copiii lui Dumnezeu nu privesc spre distracţiile ieftine şi trecătoare ale acestei vieţi, ci caută fericirea netrecătoare a cerului. – MS 51, 1912. (HC 284)

Gânduri ieftine şi conversaţii fără sens. – De ce nu vă păstraţi gândurile aţintite spre bogăţiile inestimabile al lui Hristos, pentru a le putea prezenta şi altora comorile adevărului? Acest lucru este imposibil de realizat, dacă vă permiteţi un spirit inactiv şi dezorientat, aflat într-o continuă căutare după ceva care să satisfacă doar simţurile, care să vă amuze şi să vă provoace o stare de veselie absurdă. Mintea noastră nu trebuie să fie preocupată de asemenea lucruri, în timp ce la dispoziţia ei există comori inimaginabile. Veşniciile nesfârşite nu vor fi suficiente pentru a înţelege bogăţiile slavei lui Dumnezeu şi ale Domnului nostru Isus Hristos.
Dar mintea care este ocupată cu lecturi uşoare şi poveşti incitante şi care caută fără încetare distracţia şi amuzamentul nu se poate concentra asupra lui Hristos şi nu se poate bucura de plinătatea dragostei Sale. Mintea care îşi găseşte plăcerea în gânduri ieftine şi în conversaţii lipsite de sens este atât de departe de bucuria lui Hristos, precum sunt înălţimile din Ghilboa de binecuvântarea ploii. – RH, 15 martie 1892

Vârtejul plăcerilor şi al distracţiilor. – Oraşele zilelor noastre ajung tot mai repede asemenea Sodomei şi Gomorei. Vacanţele sunt numeroase; mii de oameni sunt absorbiţi de la datoriile serioase ale vieţii, de vârtejul distracţiei şi al plăcerilor. Sporturile pasionante, cursele de cai, jocurile de noroc, băuturile, poveştile de senzaţie şi teatrele stimulează toate înclinaţiile pătimaşe ale fiinţei.
Tinerii sunt atraşi de curentul modei. Aceia care se obişnuiesc să cultive plăcerile de dragul distracţiei deschid porţile unui potop de ispite. Ei se lasă influenţaţi de prieteni şi se complac în conversaţii triviale şi lipsite de conţinut, trăind într-o continuă distracţie, până când atât dorinţa, cât şi capacitatea de a trăi o viaţă folositoare dispar cu desăvârşire. Aspiraţiile lor religioase sunt îngheţate; viaţa lor spirituală este întunecată. Toate trăsăturile nobile ale sufletului şi orice legătură a fiinţei cu lumea spirituală sunt degradate. – 9T 89, 90 (1909)

Petrecerile dedicate plăcerii. – Mulţi părinţi le îngăduie tinerilor să frecventeze petrecerile dedicate plăcerii, considerând că distracţia este o necesitate esenţială pentru sănătate şi fericire, dar puţini ştiu ce fel de pericole se ascund dincolo de aceste lucruri. Cu cât dorinţa după plăcere este mai des îndeplinită, cu atât devine mai intensă şi mai adânc înrădăcinată. Experienţa vieţii este în mare parte determinată de satisfacerea sinelui prin distracţii. Dumnezeu ne avertizează să fim atenţi: „Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10,12). – CT 347 (1913)

Pericolul frivolităţii. – Cum sunt vieţile tinerilor, în comparaţie cu modelul divin al vieţii Domnului Hristos? Sunt alarmată să văd pretutindeni manifestarea frivolităţii în comportamentul tinerilor şi al tinerelor care pretind că sunt credincioşi adevărului. Dumnezeu nu pare a fi în gândurile lor. Mintea este plină de lucruri lipsite de sens. Conversaţiile lor sunt doar nişte vorbe goale. Ei au urechi muzicale foarte bine dezvoltate, iar Satana ştie care sunt simţurile cărora să li se adreseze şi pe care să le degradeze pentru a le amăgi mintea, determinând-o să-şi piardă interesul faţă de Hristos. Lipsesc dorinţele spirituale după cunoaştere divină şi după creştere în har. – 1T 496, 497 (1867)

Permisivitatea privează creierul de puterea sa. – Acelaşi Martor, care a asistat şi a raportat actul profanator al lui Belşaţar, este prezent alături de noi oriunde am merge. Tinerilor şi tinerelor, poate că nu conştientizaţi faptul că Dumnezeu vă priveşte; poate că vă simţiţi liberi să vă urmaţi impulsurile inimilor voastre fireşti şi să vă permiteţi un comportament uşuratic şi frivol, dar va trebui să daţi socoteală pentru toate aceste lucruri. Ceea ce semănaţi, aceea veţi secera. Dacă, prin distracţie şi îngăduinţă faţă de apetit şi pasiune, surpaţi temelia căminului vostru, dacă vă privaţi creierul de hrana corespunzătoare şi nervii de puterea lor, va trebui să răspundeţi în faţa Aceluia care spune: „Ştiu faptele tale”. – RH, 29 martie 1892

Satisfacerea neselectivă a plăcerilor degradează mintea. – Aşa cum consumul grăbit de alimente la masă este dăunător sănătăţii fizice, tot astfel absorbirea lacomă a tot ceea ce pare să producă plăcere degradează mintea, determinând-o să refuze hrana spirituală care îi este oferită. Mintea este înclinată să caute plăcerea, asemenea unui alcoolic care tânjeşte după un pahar de lichior. Această ispită pare imposibil de biruit. O gândire serioasă este neplăcută, deoarece nu ar satisface simţurile fireşti. Nu există nimic plăcut în ideea de a citi şi de a studia cuvintele vieţii veşnice. – Lt 117, 1901

Distracţii periculoase. – Orice formă de distracţie, care răpeşte dispoziţia sufletească pentru rugăciune tainică, pentru devoţiune, pentru altarul familiei sau pentru participarea la adunările de rugăciune, nu prezintă siguranţă, ci este o distracţie periculoasă. – 3T 223 (1872)

Îngăduirea apetitului pune în pericol sănătatea trupului şi a sufletului. – Tinerilor, vă gândiţi voi oare la faptul că, prin alegerea principiilor pe care le aplicaţi în acţiunile voastre şi prin expunerea minţii voastre la diferite influenţe, vă formaţi caracterul pentru veşnicie? Lui Dumnezeu nu puteţi să-I ascundeţi nimic. Deşi puteţi practica în secret obiceiuri rele, acestea nu sunt ascunse de Dumnezeu şi de îngeri. Dumnezeu nu este mulţumit de voi; El pretinde să fiţi mult mai avansaţi din punct de vedere al cunoaşterii spirituale decât sunteţi în prezent.
Realizările voastre nu sunt pe măsura tuturor privilegiilor şi ocaziilor pe care vi le-a oferit Dumnezeu. Voi aveţi o datorie faţă de semeni, iar o datorie care nu este bine înţeleasă nu poate fi bine îndeplinită. Practicile voastre greşite nu vă afectează numai pe voi înşivă, ci şi pe aceia pe care îi influenţaţi în mod negativ prin exemplul vostru. Obiceiurile voastre necumpătate, datorate îngăduirii apetitului, vă pun în pericol atât sănătatea trupului, cât şi a sufletului. Voi aveţi obiceiuri care se aseamănă practicilor lumeşti, iar creierul vostru este intoxicat. Dacă aceste obiceiuri şi practici nu sunt corectate în raport cu legile pe care Dumnezeu le-a instituit în natură, nu veţi putea cultiva niciodată gânduri curate şi nobile. – Lt 36, 1887

Evitarea ispitelor. – Nu vă aşezaţi pe terenul ispitei. Când sunteţi expuşi unor circumstanţe pe care nu le puteţi controla şi vă simţiţi asaltaţi de ispite, apelaţi la făgăduinţa lui Dumnezeu şi exclamaţi cu încredere şi curaj: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4,13). La Dumnezeu există suficientă putere pentru fiecare. Dar, dacă nu aveţi simţământul păcătoşeniei şi al neputinţei, nu veţi simţi niciodată nevoia după acea putere unică ce vă poate salva.
Isus, scumpul vostru Mântuitor, vă somează acum să luaţi o poziţie fermă de partea adevărului etern. Dacă suferiţi cu El, Isus vă va încununa cu slava Împărăţiei Sale veşnice. Dacă sunteţi dispuşi să sacrificaţi totul pentru El, atunci El va fi Mântuitorul vostru. Dar dacă alegeţi propriile voastre căi, veţi înainta în întuneric, până când va fi prea târziu să mai obţineţi răscumpărarea eternă. – 3T 45, 46 (1872)

O ambiţie sfântă. – Iubiţi binele pentru că este bine şi cercetaţi-vă propriile simţăminte şi impresii în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. O ambiţie greşit orientată vă va conduce în mod sigur la durere şi amărăciune. Mă străduiesc să folosesc cele mai potrivite cuvinte şi expresii, iar stiloul meu ezită pentru o clipă, aşteptând să-mi vină în minte cuvintele cele mai sugestive.
Cultivaţi o ambiţie care să-I aducă slavă lui Dumnezeu, o ambiţie sfinţită de Duhul Sfânt. Faceţi ca untdelemnul sfânt, care curge din cele două ramuri de măslin, să ardă cu o flacără sacră pe altarul sufletelor voastre. Cele două ramuri de măslin reprezintă cea mai abundentă revărsare a Duhului Sfânt. – Lt 123, 1904

34

CONŞTIINŢA

Autoritatea legitimă a conştiinţei. – Dumnezeu i-a oferit omului o viaţă care se deosebeşte substanţial de aceea a animalelor. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” El aşteaptă ca aceia pentru care a făcut un sacrificiu atât de mare să-şi manifeste aprecierea faţă de dragostea Sa, printr-o viaţă trăită în armonie cu voia Lui, urmând exemplul pe care li l-a dat Domnul Hristos. Dumnezeu aşteaptă ca ei să răspundă iubirii pe care El le-a demon-strat-o, renunţând la interesele lor egoiste în favoarea nevoilor altora. El aşteaptă ca ei să folosească puterile minţii şi ale trupului în slujba Sa. Dumnezeu le-a dăruit sentimente, pentru ca acest dar preţios să fie exercitat spre slava Sa. El le-a oferit o conştiinţă şi le interzice să utilizeze în mod greşit acest dar, cerându-le mai degrabă să-i confere autoritatea legitimă pe care i-a desemnat-o Creatorul. – SW, 1 martie 1904

Supunerea faţă de îndemnurile conştiinţei şi cultivarea unei dispoziţii plăcute. – Noi trebuie să cultivăm o dispoziţie sufletească plăcută şi să ne supunem îndemnurilor conştiinţei. Bărbaţii şi femeile care primesc în inimile lor spiritul adevărului vor deveni oameni mai buni. Acest spirit acţionează asemenea aluatului, până când întreaga lor fiinţă este transformată în armonie cu principiile adevărului. El înmoaie inimile celor care sunt împietriţi de avariţie şi le sensibilizează faţă de suferinţa umană, iar rodul acestei lucrări se va observa prin manifestarea bunătăţii şi a binefacerii. – 4T 59 (1876)

O conştiinţă curată este o realizare minunată. – O conştiinţă liberă de remuşcările provocate de ofensarea lui Dumnezeu şi a oamenilor este o realizare minunată. – MS 126, 1897. (HC 143)
Reprimarea conştiinţei este un pericol înspăimântător. – Zi de zi, bărbaţii şi femeile îşi decid soarta pentru veşnicie. Mi s-a arătat că mulţi omeni se află într-un mare pericol. Când cineva este dispus să spună şi să facă orice pentru a-şi atinge scopurile personale, numai puterea lui Dumnezeu îl mai poate salva. Caracterul unei asemenea persoane are nevoie să fie schimbat, altfel îi va fi imposibil să dobândească o conştiinţă curată şi liberă de remuşcările provocate de ofensarea lui Dumnezeu şi a semenilor. Eul trebuie să moară, iar Hristos să ia în stăpânire templul sufletului său. Cei ce îşi calcă în picioare conştiinţa şi îi reprimă îndemnurile, respingând lumina pe care le-a oferit-o Dumnezeu, se află într-un pericol înspăimântător, deoarece este primejduită însăşi viaţa lor veşnică. – Lt 162, 1903

Satana încearcă să înăbuşe vocea conştiinţei. – Satana îşi foloseşte influenţa pentru a înăbuşi vocea lui Dumnezeu şi vocea conştiinţei, iar ca rezultat, lumea ajunge să acţioneze sub îndrumările sale. Oamenii aleg să fie conduşi de Satana. Ei se aşază sub steagurile lui şi nu vin la Hristos, ca să poată primi viaţa. Orbiţi de dorinţa după plăceri şi distracţii, ei se străduiesc să obţină tocmai acele lucruri care le pun în pericol viaţa. – MS 161, 1897

Un singur pas greşit poate schimba întreaga viaţă. – Adesea, sfărâmarea unei singure bariere ridicate de conştiinţă, greşeala de a nu îndeplini cu conştiinciozitate o singură cerinţă expresă, venită din partea lui Dumnezeu, un singur pas înainte pe o cale greşită schimbă cursul întregii vieţi… Noi suntem în siguranţă numai dacă urmăm pas cu pas îndemnurile Domnului Hristos. Calea pe care ne conduce El devine din ce în ce mai vizibilă, din ce în ce mai luminoasă şi din ce în ce mai uşor de recunoscut, asemenea soarelui care este din ce în ce mai strălucitor, până la miezul zilei. – Lt 71, 1898

Încălcarea conştiinţei micşorează puterea. – O singură încălcare a conştiinţei îi micşorează în mare măsură puterea. Conştiinţa poate fi întărită numai printr-o veghere neîncetată, însoţită de rugăciune. – 2T 90, 91 (1868)
O conştiinţă încălcată devine nedemnă de încredere. – Cel care respinge adevărul pe care a avut ocazia să-l audă, deoarece acceptarea acestuia i-ar prejudicia succesul în afaceri, Îi întoarce spatele lui Dumnezeu şi luminii. El îşi vinde sufletul ca pe o marfă ieftină, iar conştiinţa lui nu va mai fi niciodată demnă de încredere. Dacă, în loc de a face târg cu Satana, şi-ar fi păstrat conştiinţa curată şi fermă, ar fi rămas în posesia unui bun care are o valoare mai mare decât toate bogăţiile lumii. Cel care întoarce spatele luminii mănâncă din fructul neascultării, asemenea lui Adam şi a Evei în Eden. – MS 27, 1900

Pierderea integrităţii conştiinţei paralizează voinţa. – Când vă pierdeţi integritatea conştiinţei, sufletul vostru devine câmpul de bătaie al lui Satana; îndoielile şi temerile vă paralizează voinţa şi vă conduc la descurajare. O dată ce simţământul aprobării lui Dumnezeu şi mărturia Duhului Sfânt, care le conferă siguranţă cu privire la faptul că sunt copii ai lui Dumnezeu, dispar, unii încearcă să compenseze golul sufletesc cu plăcerile şi distracţiile lumeşti. – Lt 14, 1885

Conştiinţele vinovate devin persecutoare. – Conştiinţele vinovate devin persecutoarele altor conştiinţe. – Lt 88, 1896

Satana stăpâneşte conştiinţele amorţite de alcool. – Cei cărora le face plăcere să bea îşi vând raţiunea pe un pahar de otravă. Satana pune stăpânire pe gândirea, simţămintele şi conştiinţa lor. Asemenea oameni distrug templul lui Dumnezeu. Consumul de ceai are acelaşi efect. Cu toate acestea, atât de mulţi aşază pe mesele lor asemenea elemente distrugătoare, sacrificându-şi astfel însuşirile care le-au fost dăruite de Dumnezeu. – MS 130, 1899. (Te 79, 80)

Dieta afectează conştiinţa. – O hrană excitantă şi nesănătoasă creşte temperatura sângelui, agită sistemul nervos şi, foarte adesea, amorţeşte sensibilitatea morală, astfel încât raţiunea şi conştiinţa ajung să fie dominate de impulsurile senzuale. – CTBH 134, 1890. (CD 243)

Sănătatea şi conştiinţa. – Sănătatea este o binecuvântare inestimabilă, dar puţini îşi dau seama cât de strânsă este relaţia dintre sănătate, conştiinţă şi religie. Acest fapt influenţează în mod direct capacitatea omului de a-I sluji lui Dumnezeu. Fiecare slujitor al lui Dumnezeu trebuie să înţeleagă că, dacă doreşte să fie un păstor credincios al turmei, trebuie să-şi păstreze toate însuşirile fizice şi intelectuale în cea mai bună condiţie, pentru a îndeplini un serviciu de calitate. – GW 175 (1893). (CH 566)

Conştiinţa este un factor determinant în restabilirea sănătăţii. – Dacă sunteţi obosiţi şi împovăraţi, nu trebuie să vă lăsaţi secătuiţi sufleteşte, asemenea unui copac uscat ale cărui crengi atârnă încovoiate şi lipsite de frunze. Un spirit mulţumitor şi o conştiinţă curată sunt mai bune decât medicamentele şi vor constitui un factor determinant în restabilirea sănătăţii. – HR, iunie 1871. (ML 177)

Posibilitatea de a avea o conştiinţă greşită. – Mulţi susţin ideea că un om poate face tot ce este aprobat de conştiinţa lui. Totuşi, există o întrebare: Deţine acest om o conştiinţă corect educată şi orientată spre bine sau conştiinţa lui este degradată şi denaturată de către propriile sale opinii preconcepute? Conştiinţa nu trebuie să ia locul unui „aşa zice Domnul”. Nu toţi oamenii sunt inspiraţi la fel de către conştiinţa lor şi nu toate conştiinţele se află în armonie. Există conştiinţe moarte, însemnate cu fierul roşu. Oamenii pot avea conştiinţe rele sau conştiinţe bune. Pavel nu credea în Isus din Nazaret şi îi urmărea pe creştini din cetate în cetate, crezând în mod sincer că realizează un serviciu pentru Dumnezeu. – Lt 4, 1889

Părerile şi impresiile omeneşti sunt o călăuză nesigură. – „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” (Matei 6,22.23)
Aceste cuvinte au un dublu înţeles, literal şi figurativ. Ele sunt pline de adevăr în privinţa ochiului fizic, cu care privim lucrurile exterioare. Dar exprimă un adevăr şi cu privire la ochiul spiritual, conştiinţa, cu ajutorul căruia distingem binele şi răul. Dacă ochiul sufletului, conştiinţa, se află într-o stare de sănătate perfectă, sufletul va fi îndrumat în mod corect.
Dar, dacă conştiinţa este călăuzită de impresii şi păreri omeneşti, care nu sunt influenţate şi modelate de harul lui Hristos, mintea se află într-o condiţie nesănătoasă. Lucrurile nu sunt înţelese în adevărata lor lumină. Imaginaţia intră în acţiune, iar ochiul minţii vede lucrurile într-o lumină falsă şi deformată.
Aveţi nevoie de o viziune clară şi profundă. Conştiinţele voastre sunt împietrite şi denaturate, dar, dacă veţi merge pe calea cea bună, sensibilitatea voastră morală îşi va recăpăta acuitatea. – Lt 45, 1904

Când putem avea încredere în conştiinţă. – Unii spun: „Conştiinţa mea nu mă condamnă pentru nerespectarea poruncilor lui Dumnezeu”. Cu toate acestea, Cuvântul lui Dumnezeu ne descoperă că există conştiinţe bune şi conştiinţe rele, iar faptul că cineva nu este mustrat de conştiinţă pentru încălcarea poruncilor lui Dumnezeu nu înseamnă că este nevinovat înaintea lui Dumnezeu.
Cercetaţi-vă conştiinţele în raport cu Cuvântul lui Dumnezeu şi vedeţi dacă viaţa şi caracterele voastre se află în armonie cu standardul neprihănirii pe care l-a descoperit Dumnezeu. Astfel, puteţi constata dacă aveţi o credinţă corectă şi o conştiinţă bună. Nici o conştiinţă nu poate fi demnă de încredere, decât dacă se află sub influenţa harului divin. Satana pune stăpânire pe conştiinţele lipsite de lumină şi în felul acesta îi conduce pe oameni în tot felul de rătăciri, deoarece aceştia nu au urmat călăuzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Mulţi şi-au inventat o evanghelie proprie, tot aşa cum au înlocuit Legea lui Dumnezeu cu propriile lor legi. – RH, 3 septembrie 1901

Cuvântul lui Dumnezeu este standardul de evaluare a conştiinţei. – Pentru ca un om să se poată considera în siguranţă, nu este suficient să urmeze doar îndemnurile propriei lui conştiinţe… El trebuie să se întrebe astfel: „Este conştiinţa mea în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu?” Dacă nu este, atunci nu va fi în siguranţă urmând îndemnurile ei, deoarece o asemenea conştiinţă este înşelătoare. Conştiinţa trebuie să fie iluminată de Dumnezeu. Pentru ca raţiunea să fie întemeiată, demnă de încredere şi sigură, este nevoie de un timp dedicat studiului Scripturilor şi rugăciunii. – Lt 21, 1901. (HC 143)

Produce conştiinţa voastră o schimbare a vieţii? – Puteţi avea o conştiinţă care să vă inspire o anumită convingere, dar întrebarea este: În ce măsură realizează această convingere o schimbare a vieţii voastre? A pătruns această convingere în profunzimile inimii şi în adâncurile omului dinăuntru? S-a produs acolo o curăţire a oricărei întinări a templului sufletului? Aceasta este lucrarea pe care o dorim, deoarece trăim într-un timp asemănător aceluia din zilele copiilor lui Israel; şi dacă există vreun păcat în vieţile voastre, nu trebuie să vă opriţi, până când acesta nu va fi corectat şi îndepărtat. – MS 13, 1894

Influenţa adevărului asupra conştiinţei şi inimii. – Psalmistul spune: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” (Psalmii 119,130). Când acţionează doar la nivelul conştiinţei, adevărul creează multe dificultăţi; dar, când este invitat în inimă, întreaga fiinţă este adusă într-o stare de supunere faţă de Isus Hristos. Până şi gândurile sunt îndrumate de El, deoarece gândurile lui Hristos lucrează în mintea care se supune voinţei lui Dumnezeu. „Să aveţi în voi gândul acesta, care era în Hristos Isus” (Filipeni 2,5). Acela pe care îl eliberează Hristos este un om cu adevărat liber şi nu va putea fi înrobit de păcat. – MS 67, 1894

Adevărul acceptat doar la nivelul conştiinţei va tulbura mintea. – Toţi iudeii oneşti faţă de ei înşişi au fost convinşi în conştiinţa lor că Isus Hristos era Fiul lui Dumnezeu, dar inima lor, în mândria şi ambiţia ei, nu a dorit să cedeze acestei convingeri. Prin urmare, iudeii s-au opus luminii adevărului, pe care s-au decis să-l nege şi să-l respingă. Când adevărul este acceptat ca atare doar la nivelul conştiinţei, fără ca inima să fie mişcată şi receptivă, acesta nu face decât să tulbure mintea. Dar când este primit în inimă, adevărul este transferat conştiinţei, iar principiile lui curate cuceresc sufletul. Prin lucrarea Duhului Sfânt, frumuseţea adevărului aşezat în inimă influenţează mintea şi, prin puterea lui transformatoare, se va reflecta în trăsăturile caracterului. – MS 130, 1897
Dumnezeu nu forţează conştiinţa. – Dumnezeu nu forţează niciodată voinţa sau conştiinţa, dar Satana depune un efort neîncetat, folosind mijloacele cele mai dure, pentru a domina viaţa acelora pe care nu îi poate înşela. El este gata să uzeze de forţă şi frică, în scopul de a subjuga conştiinţa şi de a-şi asigura supunerea. – GC 591 (1888)

Atunci când conştiinţa este o călăuză sigură. – Acela a cărui conştiinţă este sensibilă nu va ezita să ia decizii corecte atunci când Cuvântul lui Dumnezeu îi luminează mintea. El nu se va lăsa determinat de raţionamente de ordin omenesc şi nu va îngădui ca anumite afaceri lumeşti să constituie un obstacol pe calea ascultării, ci va da la o parte orice interes egoist şi se va apropia de Cuvântul lui Dumnezeu, ştiind că de aceasta atârnă tocmai destinul lui veşnic. – MS 27, 1900

Emoţii şi dorinţe supuse raţiunii şi conştiinţei. – Dacă vrem să nu păcătuim, trebuie să ne sustragem ispitei îndată ce se ivesc primele semne. Fiecare emoţie şi dorinţă trebuie să fie verificată de raţiune şi conştiinţă. Fiecare gând nesfânt trebuie să fie imediat alungat. Alergaţi în cămăruţele voastre. Rugaţi-vă cu credinţă şi din toată inima. Satana vă urmăreşte pas cu pas. Dacă vreţi să fiţi salvaţi de capcanele sale, trebuie să primiţi ajutorul ceresc. – 5T 177 (1882)

Dar stăpânirea emoţiilor şi a pasiunilor şi supunerea lor liniştită faţă de raţiune şi conştiinţă constituie partea care vă revine în mod personal. În felul acesta, Satana îşi pierde puterea de subjugare a minţii. – RH, 14 iunie 1892. (HC 87)

Cicatrice care rămân pentru totdeauna. – Ce a reuşit să obţină acest bărbat prin politica sa lumească? Cât de mare a fost preţul pe care l-a plătit pentru succesul său? El şi-a sacrificat nobleţea caracterului şi a pornit pe calea care duce la pierzare. Chiar dacă va fi convertit în viitor, chiar dacă va înţelege nelegiuirea nedreptăţilor pe care le-a săvârşit împotriva semenilor lui şi chiar dacă va repara – atât cât va fi posibil – greşelile făcute, cicatricele conştiinţei sale rănite vor rămâne pentru totdeauna. – ST, 7 februarie 1884. (3BC 1158)

Harul lui Hristos este îndestulător pentru o conştiinţă vinova-tă. – Când păcatul se luptă să stăpânească în inimă, când simţământul vinovăţiei vă copleşeşte sufletul şi vă apasă conştiinţa, când necredinţa vă tulbură mintea, aduceţi-vă aminte că harul lui Hristos este îndestulător pentru a învinge păcatul şi pentru a risipi întunericul. Când intrăm în comuniune cu Mântuitorul, noi păşim pe tărâmul păcii. – MH 250 (1905)

Voi puteţi deveni ce alegeţi să fiţi. – Vă avertizez din nou, ca una care ştie că va trebui să se întâlnească cu aceste cuvinte în ziua aceea, în care se va rosti o decizie în dreptul fiecărui nume. Supuneţi-vă lui Hristos fără nici o întârziere; numai El, prin puterea harului Său, vă poate salva din ruină. El este singurul care poate însănătoşi capacităţile voastre morale şi intelectuale. Inima voastră poate fi încălzită de iubirea lui Dumnezeu; înţelegerea voastră poate deveni limpede şi matură; conştiinţa voastră poate fi luminată, sensibilă şi curată; voinţa voastră ajunge sfinţită şi întărită, dacă este supusă conducerii Duhului lui Dumnezeu. Voi puteţi deveni ceea ce alegeţi să fiţi. Dacă în momentul acesta, când vă aflaţi în faţa unei decizii spre bine, încetaţi să mai săvârşiţi răul şi învăţaţi să faceţi ce este bine, veţi ajunge cu siguranţă la fericire; veţi fi plini de succes în bătăliile vieţii şi veţi învia în slavă şi în mărire pentru o viaţă mai bună decât aceasta. „Alegeţi astăzi cui vreţi să-i slujiţi” (Iosua 24,15). – 2T 564, 565 (1870)

Nu exercitaţi presiuni asupra conştiinţelor altora. – Conştiinţa privitoare la lucrurile lui Dumnezeu este o posesiune sfântă şi nici o fiinţă umană, indiferent de poziţia pe care o deţine, nu are dreptul să exercite presiuni asupra conştiinţei. Nebucadneţar le-a oferit evreilor o a doua şansă, iar ei au respins-o. El a devenit extrem de furios şi a poruncit ca focul din cuptor să fie încins de şapte ori mai mult decât ar fi fost necesar pentru a-i mistui. Dar ei au răspuns plini de încredere: „Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne elibereze; şi chiar dacă nu ne va elibera, noi ne sacrificăm pentru credinţa pe care o avem în El”. – Lt 90, 1897

Nu fi un etalon pentru alţii. – Dumnezeu nu doreşte să faceţi din propria voastră conştiinţă un etalon pentru alţii. Aveţi datoria de a deveni plăcuţi altora şi de a cultiva dăruirea de sine într-o asemenea măsură, încât cea mai mare plăcere a voastră să fie aceea de a-i face pe alţii fericiţi. – 4T 62 (1876)

Datoria părinţilor de a-şi ajuta copiii să-şi formeze o conştiinţă curată. – Am fost instruită să le spun părinţilor următoarele. Faceţi tot ce vă stă în putere pentru a-i ajuta pe copiii voştri să-şi formeze o conştiinţă curată. Învăţaţi-i să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi-i să înţeleagă că ei sunt copilaşii Domnului. Nu uitaţi că Dumnezeu v-a încredinţat responsabilitatea de a veghea asupra lor. Dacă le veţi oferi o hrană corespunzătoare şi o îmbrăcăminte sănătoasă şi dacă îi veţi învăţa cu răbdare din Cuvântul Domnului, frază cu frază, învăţătură cu învăţătură, puţin aici, puţin dincolo, cu multă rugăciune adresată Tatălui vostru ceresc, eforturile voastre vor fi pe deplin răsplătite. – MS 4, 1905

Conştiinţa are nevoie de curăţire. – Fiecare încăpere a templului sufletului a ajuns într-o anumită măsură întinată şi are nevoie de curăţire. Cercetaţi-vă labirintul conştiinţei. Închideţi ferestrele sufletului faţă de cele lumeşti şi deschideţi-le larg spre cer, pentru ca razele luminoase ale Soarelui neprihănirii să poată pătrunde nestăvilite. Memoria trebuie împrospătată de principiile Bibliei. Mintea trebuie păstrată curată, pentru a reuşi să distingă binele şi răul. În timp ce repetaţi rugăciunea pe care a rostit-o Domnul Hristos în prezenţa ucenicilor Săi şi în timp ce vă străduiţi să răspundeţi dorinţelor Sale în viaţa voastră de zi cu zi, Duhul Sfânt va înnoi mintea şi inima voastră şi vă va da puterea de a aduce la îndeplinire planuri înalte şi sfinte. – MS 24, 1901

O conştiinţă curată conferă o pace desăvârşită. – Pacea interioară şi o conştiinţă care nu se simte vinovată înaintea lui Dumnezeu vor sensibiliza şi vor înviora intelectul, asemenea apei care înviorează florile delicate. În felul acesta, voinţa voastră va fi eliberată de tendinţele rele, va deveni mai puternică şi mai serios angajată în realizarea binelui. Gândurile inimii vor fi plăcute şi sfinte. Liniştea minţii şi pacea pe care o veţi dobândi vor constitui o binecuvântare pentru toţi cei cu care sunteţi asociaţi. Razele preţioase ale păcii interioare vor radia asupra tuturor celor din jur şi se vor reflecta din nou asupra voastră. Cu cât gustaţi mai mult această stare de linişte a minţii, cu atât acestea se vor extinde. Această atitudine calmă nu anihilează energiile morale, transformându-ne în fiinţe amorţite, ci le trezeşte la o nouă intensitate, generând o stare activă şi plăcută. Pacea desăvârşită este însuşirea cerească a îngerilor. Fie ca Dumnezeu să vă ajute să aveţi pacea aceasta. – 2T 327 (1869)








35

INFLUENŢA PERCEPŢIILOR

O lege a lumii intelectuale şi spirituale. – Noi suntem schimbaţi, privind. Ceea ce contemplăm ne transformă. Aceasta este o lege valabilă atât în domeniul spiritual, cât şi în cel intelectual. Mintea se adaptează treptat la subiectele asupra cărora i se îngăduie să stăruiască. Ea devine asemenea lucrurilor cu care se obişnuieşte şi pe care le îndrăgeşte şi le respectă. – GC 555 (1888)

Contemplarea răului i-a degradat pe antediluvieni. – Contem-plând răul, oamenii au fost schimbaţi după chipul lui, până când Dumnezeu n-a mai putut suporta nelegiuirea lor şi ei au fost nimiciţi de potop. – SpTEd 44, 11 mai 1896. (FE 422)

Schimbaţi în bine. – Privind la Isus, noi ne formăm concepţii tot mai clare şi mai luminoase cu privire la Dumnezeu şi astfel suntem schimbaţi. Bunătatea şi dragostea faţă de semeni devin pentru noi un instinct natural. Caracterul pe care îl dezvoltăm este o oglindire a caracterului divin. Iar dezvoltarea, în sensul asemănării cu Dumnezeu, ne măreşte capacitatea de a-L cunoaşte. Relaţia noastră de părtăşie cu lumea cerească ajunge din ce în ce mai profundă, iar capacitatea noastră de a primi comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii veşnice devine din ce în ce mai mare. – COL 355 (1900)

Schimbaţi în rău. – Privind, suntem schimbaţi. Nu este de mirare faptul că trăirea pioasă din biserică prezintă un continuu declin, din moment ce mintea oamenilor este atrasă de învăţături şi teorii omeneşti, în timp ce principiile sfinte, în care Dumnezeu Îşi descoperă desăvârşirea şi sfinţenia caracterului Său, sunt neglijate. „Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat, M-au părăsit pe Mine, izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate care nu ţin apă” (Ieremia 2,13). – GC 478 (1911)
Viaţa este schimbată prin contemplare. – Cuvântul lui Dumnezeu este o candelă pentru picioarele noastre şi o lumină pe cărarea noastră. „Strâng cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Psalmii 119,11). O minte preocupată de cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu este întărită împotriva lui Satana. Aceia pentru care Domnul Hristos este un tovarăş zilnic şi un prieten apropiat vor simţi că în preajma lor se află puterile unei lumi nevăzute şi, privind la Isus, ei vor deveni asemenea chipului Său. Contemplându-L, ei sunt schimbaţi după modelul divin; caracterul lor este educat, înnobilat şi pregătit pentru Împărăţia cerească. – 4T 616 (1881)

O percepţie selectivă. – Dumnezeu nu doreşte să ascultăm tot ce poate fi auzit şi să privim tot ce poate fi văzut. Posibilitatea de a-ţi astupa urechile ca să nu auzi şi de a-ţi închide ochii ca să nu vezi reprezintă o mare binecuvântare. Cea mai mare grijă a noastră trebuie să fie aceea de a ne vedea clar propriile lipsuri şi de a auzi bine îndrumările şi mustrările de care avem nevoie. Altfel, neatenţia şi neglijenţa noastră le vor lăsa să treacă neobservate, iar noi vom deveni ascultători uituci, care nu-şi îndeplinesc lucrarea. – 1T 707, 708 (1868)

Păstrarea capacităţilor perceptive într-o stare de vigilenţă. – Dacă sunteţi invitaţi să luaţi parte la o întrunire unde au loc anumite dezbateri, întrebaţi-vă mai întâi dacă facultăţile voastre perceptive se află într-o stare corespunzătoare pentru fi capabili să evaluaţi cu claritate dovezile ce urmează a fi prezentate. Dacă gândirea voastră este confuză şi nu vă simţiţi într-o stare corespunzătoare, nu aveţi nici un drept să participaţi la acea întrunire. Sunteţi o persoană recalcitrantă? Este temperamentul vostru plăcut şi armonios sau este atât de dezagreabil şi impulsiv, încât să fiţi înclinaţi să luaţi decizii pripite? Vă simţiţi ca şi când aţi dori să vă bateţi cu cineva? Atunci, nu mergeţi la întrunire; deoarece, dacă veţi merge, Îl veţi dezonora în mod sigur pe Dumnezeu.
Luaţi un topor şi tăiaţi lemne sau angajaţi-vă într-o altă activitate fizică, până când simţiţi să spiritul vostru devine blând şi conciliant. Dacă stomacul îi creează neplăceri creierului, cuvintele voastre le vor crea neplăceri celor care participă la întrunire. Puţini îşi dau seama cât de multe neplăceri sunt cauzate de tulburările digestive. – MS 62, 1900. (MM 295)
Influenţa apetitului guvernat de conştiinţă şi raţiune asupra însuşirilor perceptive ale minţii. – Aceia care doresc să aibă o minte trează, pentru a discerne cu claritate planurile înşelătoare ale lui Satana, trebuie să-şi păstreze apetitul sub stăpânirea conştiinţei şi a raţiunii. Influenţa energică a însuşirilor morale superioare ale minţii este esenţială în vederea desăvârşirii unui caracter creştin. Iar puterea sau labilitatea minţii determină în mod direct atât capacitatea noastră de a fi utili în această lume, cât şi mântuirea noastră veşnică. – RH, 8 septembrie 1874. (MYP 236, 237)

Exerciţiul fizic dezvoltă capacitatea de pătrundere. – Dacă dorim să ne păstrăm vitalitatea şi sănătatea, trebuie să urmărim o solicitare proporţională atât a puterilor trupului, cât şi a energiilor minţii. În felul acesta, tinerii pot aborda studiul Cuvântului lui Dumnezeu, având o stare psihică echilibrată şi o capacitate de înţelegere sănătoasă. Ei vor fi capabili să reţină lucrurile preţioase pe care le descoperă în Cuvânt şi vor avea o gândire profundă şi vastă. Ideile vor fi cercetate în mod inteligent, iar mintea lor va fi în stare să discearnă adevărul. Apoi, când se iveşte ocazia, ei vor putea să răspundă cu umilinţă şi respect tuturor celor care le cer să aducă un argument în favoarea nădejdii care se află în inimile lor. – 6T 180 (1900)

Dezvoltarea morală măreşte capacitatea de înţelegere. – Cu cât omul se apropie de desăvârşirea morală, cu atât sensibilitatea sa devine mai ascuţită, percepţia păcatului devine mai acută, iar simpatia sa faţă de cei suferinzi mai profundă. – GC 570 (1911)

Durerea sufletească a afectat percepţia Mariei. – Atunci, Maria s-a îndepărtat chiar din prezenţa îngerilor, gândind că trebuie să găsească pe cineva care să-i poată spune ce s-a întâmplat cu trupul lui Isus. O altă voce i s-a adresat, întrebând-o: „Femeie, pentru ce plângi? Pe cine cauţi?” Privind cu ochii tulburi de lacrimi, ea a observat un chip omenesc şi, crezând că era grădinarul, a spus: „Domnule, dacă l-ai luat de aici, spune-mi unde l-ai pus, ca să merg să-l aduc înapoi”. – DA 790 (1898)
Recunoaşterea lui Isus după voce. – Dar, deodată, vocea cu-noscută a lui Isus i s-a adresat pe nume: „Maria”. Atunci, ea şi-a dat seama că cel care îi vorbea nu era un străin şi, întorcându-se spre El, l-a văzut pe Hristos în viaţă, chiar înaintea ei. Tresăltând de fericire, a uitat că El fusese crucificat şi, aruncându-se la picioarele Lui, a rostit: „Rabuni”. – DA 790 (1898)

Apetitul toceşte sensibilitatea percepţiilor. – Răscumpărătorul lumii ştia că îngăduinţa faţă de pofte a produs slăbiciunea fizică şi tocirea sensibilităţii percepţiilor, astfel încât lucrurile sfinte şi veşnice nu au mai putut fi recunoscute şi înţelese. El ştia că îngăduirea de sine a degradat facultăţile morale şi că cea mai mare nevoie a omului era convertirea inimii, a minţii şi a sufletului de la o viaţă de îngăduinţă de sine, la o viaţă de renunţare şi sacrificiu de sine. – Lt 158, 1909. (MM 264)

Păcatele afectează percepţia. – Păcatul ne întunecă mintea şi ne afectează percepţiile. Pe măsură ce păcatul este curăţat din inimile noastre, lumina cunoaşterii slavei lui Dumnezeu, reflectată în chipul lui Isus Hristos, care străluceşte în paginile Cuvântului Său şi este revelată în natură, Îl descoperă pe El din ce în ce mai deplin, ca fiind „plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie” (Exodul 34,6).
În lumina Sa, noi vom vedea lumina, până când mintea, inima şi sufletul sunt schimbate după chipul sfinţeniei Sale. – MH 464, 465 (1905)

Capacitatea de percepţie întunecată. – Mândria, iubirea de sine, egoismul, ura, invidia şi gelozia au întunecat capacitatea lor de percepţie. – 2T 605 (1871)

Cum a abordat Hristos mintea întunecată de păcat. – Hristos a renunţat la poziţia Sa cerească şi a coborât printre noi, luând asupra Sa natura umană, pentru ca, astfel, să poată ajunge într-o legătură directă cu neamul omenesc şi să-l înalţe din starea decăzută în care se afla. Dar mintea oamenilor devenise atât de întunecată de păcat, însuşirile lor intelectuale ajunseseră atât de degradate şi capacitatea lor de a înţelege atât de confuză şi insensibilă, încât nu au reuşit să discearnă caracterul Lui divin, învăluit în natura omenească. Această lipsă de discernământ a oamenilor a constituit un obstacol în calea lucrării pe care Isus dorea s-o realizeze pentru ei; iar pentru a face ca învăţătura să aibă efect asupra minţii lor, El a fost nevoit să le vorbească pe înţelesul lor.
Amintindu-le despre caracterul Său divin şi tainic, Hristos a căutat să orienteze cursul gândurilor lor într-o direcţie favorabilă puterii transformatoare a adevărului. Pentru a ilustra adevărul divin, Isus a folosit exemple din natură, cu care ei erau familiarizaţi. În felul acesta, ogorul inimii lor era pregătit pentru a primi sămânţa cea bună. Ascultătorii simţeau că dorinţele Lui se identificau cu dorinţele lor şi că inima Lui tresălta pentru bucuriile lor şi se întrista pentru suferinţele lor. În acelaşi timp însă, vedeau în Isus manifestarea unei puteri şi a unei virtuţi care depăşeau cu mult calităţile celor mai respectaţi rabini.
Învăţăturile lui Hristos erau caracterizate de o simplitate, o demnitate şi o putere nemaiîntâlnite de ei până atunci, iar buzele lor rosteau involuntar cuvinte de admiraţie: „Niciodată nu a vorbit cineva ca Omul acesta”. Oamenii îl ascultau cu plăcere şi încântare. – 5T 746, 747 (1889)

Pasiunile nestăpânite afectează capacităţile perceptive. – Pasiunile inferioare trebuie să fie supravegheate cu stricteţe. Degradarea suferită de capacităţile perceptive, datorită dezlănţuirii haotice a pasiunilor josnice, este teribilă. Satisfacerea acestor pasiuni face ca sângele să circule deficitar în anumite părţi ale trupului şi, în loc de a uşura inima şi de a alimenta şi limpezi mintea, acesta este solicitat în cantităţi nenaturale de anumite organe interne. Rezultatul este boala şi, până când nu-şi recunoaşte şi repară greşeala, omul nu-şi va recăpăta sănătatea. – SpT Seria B, Nr. 15, p 18, 3 aprilie 1900 (CH 587)

Mintea poate fi educată să accepte păcatul. – Înainte ca un creştin să comită un păcat vizibil, în inima lui are loc un proces de pregătire, necunoscut celor din jur. Mintea nu cade dintr-o dată din starea de curăţie şi sfinţire, într-o stare degradată, coruptă şi imorală. Pentru ca reflectarea chipului lui Dumnezeu să se deformeze, luând un chip nemilos şi satanic, este nevoie de timp. Privind, suntem schimbaţi. Prin îngăduirea gândurilor imorale, omul îşi poate educa mintea în aşa fel, încât păcatul, care altădată îi era respingător, să devină o plăcere. – PP 459 (1890)

Puteri ale fiinţei ce devin jucăriile vrăjmaşului. – Dumnezeu nu-i acordă omului nici un drept de a încălca legile propriei sale fiinţe. Dar, cedând ispitelor lui Satana care îl îndeamnă la necumpătare, omul permite ca poftele şi pasiunile animalice să subordoneze însuşirile superioare ale fiinţei sale. Când acestea preiau conducerea, omul, care a fost creat cu puţin mai prejos decât îngerii şi ale cărui capacităţi intelectuale erau destinate unei dezvoltări nelimitate, se predă în mâinile lui Satana. Iar Satana deţine un acces liber în viaţa celor care se află în sclavia apetitului. Prin necumpătare, unii sacrifică o jumătate, alţii două treimi din puterile lor fizice, mintale şi morale care devin jucăriile vrăjmaşului. – RH, 8 septembrie 1874. (MYP 236)

Sfat adresat unei persoane care îşi imagina rele inexistente. – Sora D s-a înşelat cu privire la anumite lucruri. Ea a crezut că Dumnezeu o instruieşte într-o manieră specială şi amândoi aţi manifestat încredere şi aţi acţionat în conformitate cu părerile ei. Discernământul pe care ea considera că îl deţine într-o manieră specială este o înşelăciune a vrăjmaşului. Sora D este din fire înclinată să perceapă şi să înţeleagă în mod pripit unele lucruri şi să anticipeze, iar natura ei este extrem de sensibilă. Satana a profitat de aceste trăsături de caracter şi v-a indus în eroare pe amândoi.
Frate D, tu te comporţi de prea mult timp asemenea unui sclav. O mare parte din ceea ce sora D credea că este discernământ era de fapt gelozie. Ea este înclinată să privească totul prin prisma unui spirit de invidie, să fie suspicioasă şi să bănuiască răul şi nesinceritatea în aproape orice lucru. Acest fapt generează o stare de nefericire şi de descurajare şi o atitudine caracterizată de îndoială, în situaţii în care ar trebui să existe pace şi încredere. Trăsăturile ei de caracter nefericite îi transformă gândirea într-o sursă a disperării. Ea trăieşte simţământul unei continue ameninţări iminente, iar temperamentul ei extrem de sensibil o face să-şi imagineze că este neglijată, ignorată şi prejudiciată prin fapte care sunt inexistente…
Dacă aceste trăsături de caracter nedorite nu vor fi corectate şi reformate printr-o voinţă puternică şi bine determinată, este posibil ca amândoi să vă pierdeţi credinţa. – 1T 708, 709 (1868)

Nu meditaţi la puterea lui Satana. – Privind, suntem schimbaţi. Prin meditaţia asupra iubirii lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru, prin contemplarea desăvârşirii caracterului divin şi prin declararea neprihănirii lui Hristos ca fiind a noastră, în credinţă, noi suntem transformaţi după chipul Său. Aşadar, să nu adunăm toate tablourile neplăcute – nedreptăţile, corupţia şi dezamăgirile care reprezintă dovezi ale puterii lui Satana – şi să le agăţăm pe pereţii memoriei noastre, discutând despre ele şi deplângându-le, până când sufletele noastre se umplu de descurajare. Un suflet descurajat este o sursă a întunericului, care nu numai că nu reuşeşte să primească pentru el însuşi lumina lui Dumnezeu, dar o îndepărtează şi de la ceilalţi. Satana este deosebit de satisfăcut să vadă efectele scenelor care prezintă victoriile lui, aducând descurajarea şi pierderea credinţei în inimile oamenilor. – 5T 744, 745 (1889)

Influenţa mediului înconjurător. – Pacientul trebuie ajutat să iasă în aer liber. Cu cât va fi ţinut mai puţin în spaţii închise, cu atât îngrijirea de care are nevoie va fi mai redusă. Cu cât mediul în care este îngrijit este mai plăcut, cu atât cazul lui va fi mai plin de speranţă. Dacă este închis într-o casă, oricât de elegant ar fi mobilată aceasta, pacientul devine nervos şi deprimat. Aşezaţi-l în preajma lucrurilor frumoase ale naturii; duceţi-l în locuri în care să poată vedea florile înflorind şi să poată auzi cântecul păsărelelor, iar inima lui va izbucni în cântec, în armonie cu cântecele păsărilor. Trupul şi mintea îi vor fi alinate. Intelectul lui se va trezi şi imaginaţia îi va fi stimulată, iar mintea lui va fi pregătită să înţeleagă frumuseţea Cuvântului lui Dumnezeu. – MH 265 (1905)

Mediul social influenţează experienţa religioasă. – Apoi, mi-a fost arătată o tânără… care se îndepărtase de Dumnezeu şi fusese învăluită în întuneric. M-am adresat îngerului, întrebând: „Ştiam că merge bine într-o perioadă, ce anume a abătut-o de pe cale?” Atenţia mi-a fost îndreptată spre un moment din trecut, în care mediul ei a suferit o schimbare. Ea s-a asociat cu un tânăr de vârsta ei, care era plin de neseriozitate, mândrie şi dragoste de lume. Dacă ar fi ascultat cuvintele lui Hristos, ea nu ar fi ajuns să cedeze vrăjmaşului. „Vegheaţi… şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită”. Ispitele se pot afla pretutindeni în jurul nostru, dar nu înseamnă că este obligatoriu să ne lăsăm atraşi de ele. Adevărul este preţios şi valabil în orice situaţie. Influenţa lui nu este aceea de a ne înjosi, ci de a înălţa, de a înnobila, de a curăţi şi de a pune în evidenţă valoarea nemuririi şi a Împărăţiei lui Dumnezeu. Îngerul a spus: „Ce anume doriţi să alegeţi, pe Hristos sau lumea?”
Satana prezintă lumea înaintea sărmanilor muritori în imaginile cele mai încântătoare, mai fascinante şi mai amăgitoare, iar ei o admiră, în timp ce strălucirea ei de aramă eclipsează slava cerului şi viaţa aceea a cărei temeinicie este tot atât de vrednică de încredere precum este însuşi tronul lui Dumnezeu. Pacea, fericirea şi bucuria inexprimabilă ale acelei vieţi care nu cunoaşte necazul, tristeţea, durerea, suferinţa sau moartea sunt sacrificate pentru această viaţă scurtă şi trecătoare a păcatului. – 2T 100, 101 (1868)

Ceea ce privim influenţează personalitatea. – Inima ei a fost degradată de ceea ce i-au privit ochii şi de ceea ce i-au ascultat urechile. – 4T 108 (1876)

Discernământul deteriorat prin alegerea avantajelor vremelnice. – Lot a ales Sodoma ca loc de reşedinţă, deoarece a privit mai mult la avantajele vremelnice decât la influenţele morale care aveau să fie exercitate de mediul social asupra sa şi asupra familiei sale. Ce a avut de câştigat în cele din urmă, din punctul de vedere al lucrurilor acestei lumi? Bogăţiile lui au fost nimicite, o parte dintre copiii lui au pierit o dată cu distrugerea cetăţii nelegiuite, soţia lui a fost transformată într-un stâlp de sare pe drum, iar el însuşi a fost salvat „ca prin foc”. Dar rezultatele rele ale alegerii lui egoiste nu s-au oprit aici; corupţia morală a acelui loc s-a înrădăcinat atât de profund în caracterul copiilor lui, încât n-au mai fost în stare să discearnă binele şi răul, păcatul şi neprihănirea. – ST, 29 mai 1884. (MYP 419)

Percepţii lipsite de înţelegerea lucrurilor veşnice. – Acelora care au folosit în mod greşit mijloacele care Îi fuseseră dedicate lui Dumnezeu, li se va cere să dea socoteală pentru isprăvnicia lor. Unii au acumulat în mod egoist bunuri materiale, doar de dragul câştigului. Alţii nu au o conştiinţă sensibilă, deoarece le-a fost însemnată cu fierul roşu, printr-o îndelungă cultivare a egoismului…
Mintea lor a fost atât de mult timp absorbită de interesele egoiste, încât nu mai poate înţelege valoarea lucrurilor veşnice. Ei nu preţuiesc mântuirea şi pare a fi imposibil să le deschizi mintea pentru a aprecia în mod corect planul de mântuire şi preţul ispăşirii. Preocupările egoiste au pus stăpânire pe întreaga lor fiinţă; asemenea unui magnet, aceste preocupări le atrag gândurile şi sentimentele, ţinându-le legate de lucruri de mică valoare. Unele dintre aceste persoane nu vor atinge niciodată statura desăvârşirii caracterului lui Hristos, deoarece nu înţeleg importanţa şi necesitatea de a avea un asemenea caracter. Mintea nu poate fi trezită şi înălţată într-o asemenea măsură, încât să fie atrasă de sfinţire. Dragostea de sine şi interesele egoiste au pervertit caracterul lor până acolo, încât nu mai pot face distincţie între lucrurile sfinte şi veşnice şi lucrurile obişnuite. – 2T 519, 520 (1870)

Ce anume trezeşte capacităţile perceptive. – Când sunt curăţite de egoism, inimile ajung în armonie cu mesajele pe care le primesc din partea lui Dumnezeu. Capacităţile lor perceptive sunt trezite, conştiinţele lor sunt sensibilizate. Cine se aseamănă se adună. „Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu” (Ioan 8,47). – 5T 696 (1889)


36

Principii motivatoare

Succesul necesită o ţintă. – Succesul, indiferent de domeniu, necesită o ţintă bine definită. Cel care doreşte să-şi asigure un adevărat succes în viaţă trebuie să păstreze cu fermitate înaintea ochilor o ţintă vrednică de efortul său. O asemenea ţintă este aşezată înaintea tinerilor din zilele noastre. – Ed 262 (1903)

Ţinteşte cât de sus posibil. – Locul specific, desemnat fiecăruia în viaţă, este determinat de propriile abilităţi şi talente. Nu toţi ating acelaşi nivel de dezvoltare şi nu toţi realizează cu aceeaşi eficienţă o anumită lucrare. Dumnezeu nu aşteaptă ca isopul să atingă dimensiunile cedrului sau ca măslinul să crească la înălţimea palmierului. Dar fiecare trebuie să aibă o ţintă atât de înaltă, pe cât de sus poate ajunge natura omenească unită cu puterea divină. – Ed 267 (1903)

Necesitatea unei ţinte reale pentru elevi. – Învăţaţi-i pe elevi să-şi folosească talentele pe care le-au primit din partea lui Dumnezeu, ţintind spre cele mai înalte şi mai sfinte obiective, pentru a fi în stare să realizeze astfel cel mai mare bine posibil în această lume. Elevii au nevoie să înveţe ce înseamnă a avea o ţintă reală în viaţă şi să dobândească o înţelegere înaltă cu privire la semnificaţia adevăratei educaţii. – SpT Seria B, Nr. 11, p 16, 14 noiembrie 1905

Hristos încurajează ţintele înalte. – El doreşte să încurajeze cele mai înalte ţinte ale noastră şi să ofere siguranţă celor mai valoroase alegeri pe care le facem. – COL 374 (1900)

Eşecul în atingerea realizărilor potenţiale. – Mulţi nu reuşesc să devină ceea ce ar fi putut deveni, dacă şi-ar fi folosit capacităţile pe care le au. Ei nu se bazează pe puterea divină, aşa cum ar trebui. Mulţi sunt atraşi departe de domeniile în care ar fi putut atinge adevăratul succes. Căutând o onoare mai mare sau o lucrare mai plăcută, ei încearcă să realizeze lucruri pentru care nu sunt potriviţi.
De multe ori, un om ale cărui talente sunt potrivite pentru o altă ocupaţie se ambiţionează să practice o anumită profesie; iar cel care ar fi putut avea succes în calitate de fermier, meşteşugar sau cadru medical ocupă în mod necorespunzător un post de pastor, jurist sau medic. Există alţii, de asemenea, care ar fi fost capabili să îndeplinească lucrări înalte, dar care, din lipsă de energie, de voinţă şi perseverenţă, se mulţumesc cu răspunderi mai uşoare. – Ed 267 (1903)

Marile posibilităţi ale vieţii. – În privinţa posibilităţilor vieţii, cine este capabil să deosebească ceea ce este mare de ceea ce este mic? De câte ori nu s-a întâmplat ca, prin înfiinţarea unor agenţii destinate binecuvântării lumii, un lucrător aflat pe căile umile ale vieţii să aibă realizări pe care şi regii le-ar fi putut invidia! – Ed 266 (1903)

„Ceva mai bun” – legea adevăratei vieţi. – „Ceva mai bun” este cuvântul de ordine al educaţiei, legea adevăratei vieţi. Indiferent de lucrul la care ne-ar cere să renunţăm, Isus ne oferă în schimb ceva mai bun.
Adesea, tinerii manifestă atracţie faţă de anumite obiecte, dorinţe şi plăceri care nu par a fi rele, dar care se dovedesc a fi insuficiente în raport cu binele cel mai înalt. Acestea le abat vieţile de la atingerea celor mai nobile ţinte. Măsurile arbitrare sau condamnările directe ar putea să nu aibă succes în a-i convinge pe aceşti tineri să renunţe la ceea ce le este foarte drag. Îndreptaţi-le atenţia spre ceva mai bun decât epatarea, ambiţia şi îngăduinţa de sine. Aduceţi-i în contact cu frumuseţi veritabile, cu principii mai înalte şi cu vieţi mai nobile. Faceţi-i să privească spre Acela care este „întru totul vrednic de dorit”.
Îndată ce privirea se opreşte asupra Lui, viaţa îşi regăseşte centrul. Entuziasmul, devoţiunea nestăvilită şi simţămintele zeloase ale tinerilor îşi găsesc adevărata motivaţie în persoana lui Isus. Datoria devine satisfacţie, iar sacrificiul, o plăcere. A-L onora pe Hristos, a deveni asemenea Lui şi a lucra pentru El constituie cea mai nobilă ambiţie a vieţii şi bucuria ei cea mai mare. – Ed 296, 297 (1903)
Dezvoltarea celor mai înalte motive în vederea progresului. – Aceia care se pregătesc să devină medici sau asistenţi medicali trebuie să fie învăţaţi să-şi cultive cele mai înalte motivaţii pentru dezvoltare. Ei ar trebui să fie instruiţi în colegiile şi şcolile noastre; iar profesorii care îşi desfăşoară activitatea în aceste instituţii de învăţământ trebuie să îşi înţeleagă responsabilitatea pe care o au, de a lucra şi de a se ruga împreună cu studenţii. În aceste şcoli, studenţii trebuie să înveţe cum să devină adevăraţi misionari medicali, aflaţi într-o strânsă relaţie cu lucrarea de vestire a Evangheliei. – SpT Seria B, Nr. 11, p 12, 14 noiembrie 1905

Lipsa de ţinte a bogatului neînţelept. – Ţintele acestui om nu erau mai înalte decât cele ale animalelor pieritoare. El trăia ca şi când nu ar exista nici un Dumnezeu, nici un cer şi nici o viaţă viitoare; ca şi când tot ceea ce poseda era al lui, fără să-I datoreze nimic lui Dumnezeu sau omului. Psalmistul îl descrie pe acest bogat în cuvintele: „Nebunul zice în inima lui: ’nu este Dumnezeu’.” – COL 257, 258 (1900)

O viaţă fără ţinte este o viaţă pierdută. – O viaţă fără ţinte este o viaţă pierdută. Mintea trebuie să mediteze asupra subiectelor legate de interesele veşnice. Aceasta va avea un rol binefăcător pentru sănătatea trupului şi a minţii. – RH, 29 iulie 1884. (CH 51)

Lipsa ţintelor produce o minte parazitară. – Una dintre cauzele majore ale ineficienţei intelectuale şi ale slăbiciunii morale este lipsa concentrării asupra unor obiective demne de încredere. Ne mândrim cu o distribuire pe scară largă a literaturii; dar multiplicarea cărţilor, chiar şi a unor cărţi care nu sunt dăunătoare prin conţinutul lor, poate constitui o greşeală…
Revistele şi cărţile ce se răspândesc în mare număr în ţară, asemenea broaştelor din Egipt, nu sunt doar lipsite de valoare, inutile şi supărătoare, ci imorale şi degradante. Citirea lor nu numai că intoxică şi distruge intelectul, dar corupe şi nimiceşte sufletul.
Mintea şi inima indolente şi lipsite de ţinte sunt o pradă uşoară în faţa răului. Ele sunt asemenea organismelor parazite care produc boala. O minte inactivă şi lipsită de preocupări serioase este atelierul de lucru al lui Satana. De aceea, faceţi ca mintea voastră să fie orientată spre ţinte nobile şi înalte, spre obiective care să vă absoarbă şi spre care să vă îndreptaţi cu tenacitate. În felul acesta, Satana nu îşi va mai găsi loc de desfăşurare în ea. – Ed 189, 190 (1903)

Lipsa ţintelor este o cauză premergătoare a necumpătării. – Pentru a ajunge la rădăcinile necumpătării, este necesar să privim dincolo de folosirea alcoolului sau tutunului. Cauzele care predispun şi favorizează necumpătarea pot fi lipsa activităţii, lipsa ţintelor şi tovărăşiile rele. – Ed 202, 203 (1903)

Cele mai mari pericole. – Puţine rele sunt atât de periculoase ca indolenţa şi lipsa ţintelor. Dar înclinaţia tinerilor spre practicarea multora dintre sporturile atletice constituie un motiv serios de îngrijorare al celor care doresc din toată inima bunăstarea lor… Aceste sporturi stimulează dorinţa după plăceri şi distracţii, făcând să nu mai existe nici o atracţie faţă de activităţile utile şi o predispoziţie de a se sustrage de la îndeplinirea îndatoririlor şi a responsabilităţilor de zi cu zi. Ele tind să-i rupă de realităţile serioase ale vieţii şi să-i facă insensibili faţă de satisfacţiile ei paşnice şi liniştitoare. Astfel, se deschide o uşă pentru nelegiuire şi lipsă de interes, iar rezultatele sunt teribile. – Ed 210, 211 (1903)

Nimeni nu este condamnat să trăiască o viaţă lipsită de sens. – Fiecare suflet este dedicat unei vieţi de slujire. Toate capacităţile intelectuale, fizice şi morale, sfinţite de către Duhul, trebuie să fie angajate în lucrarea lui Dumnezeu. Toţi oamenii sunt chemaţi să se consacre în mod activ şi fără rezerve în slujba lui Dumnezeu. Ei sunt invitaţi să colaboreze cu Isus Hristos în marea lucrare de salvare a altora. Hristos a murit pentru toţi oamenii. Oferind preţul propriei Sale vieţi, pe care a sacrificat-o pe cruce, Isus a răscumpărat toate fiinţele omeneşti. Prin urmare, nici un om nu este condamnat să trăiască o viaţă egoistă şi lipsită de sens, ci are posibilitatea de a trăi cu adevărat prin Hristos, care a murit pentru salvarea lui. Nu toţi sunt chemaţi să fie pastori, cu toate acestea, toţi sunt chemaţi la slujire. Ori de câte ori cineva alege o viaţă egoistă a slujirii de sine, nu face decât să aducă o ofensă la adresa Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. – Lt 10, 1897. (4BC 1159)
Cultivarea unor motivaţii corecte. – Atât tinerii, cât şi cei mai în vârstă au nevoie de motivaţii corecte pentru slujire. Studenţii trebuie să fie educaţi într-o asemenea manieră, încât să devină bărbaţi şi femei de valoare. Nu trebuie ignorat nici un mijloc de înnobilare şi înălţare. Ei trebuie sfătuiţi să-şi folosească la maximum toate capacităţile. Puterile fizice şi intelectuale au nevoie de o solicitare echilibrată şi este necesară cultivarea ordinii şi a disciplinei. Puterea unei vieţi curate şi nobile trebuie să fie păstrată ca un obiectiv permanent înaintea tinerilor. Aceasta îi va ajuta să se pregătească pentru o viaţă folositoare. Prin harul lui Dumnezeu, ei vor deveni tot mai curaţi şi mai puternici şi vor fi din ce în ce mai bine pregătiţi, iar studiul Cuvântului Său îi va face capabili să se opună cu îndârjire influenţelor răului. – RH, 22 august 1912. (FE 543)

Acţiunile dezvăluie motivele. – Roadele multora, dintre cei care pretind că sunt mlădiţe în via Domnului, îi dovedesc a fi spini şi mărăcini. Chiar dacă ar fi posibil ca o întreagă biserică să justifice comportamentul greşit al unuia dintre membrii ei, această justificare nu face ca greşeala să fie transformată în bine. Nu poate determina mărăcinele să rodească struguri. – 5T 103 (1882)

Motivaţiile vor fi judecate, nu aparenţele. – Toţi oamenii au o datorie importantă, şi anume aceea de a fi conştienţi care este nota dominantă care le caracterizează conduita de fiecare zi şi care sunt motivaţiile care le determină acţiunile. Ei trebuie să fie atenţi la motivaţia specifică ce se ascunde în spatele fiecărei fapte, deoarece fiecare faptă adusă la îndeplinire în viaţă este judecată nu în funcţie de aparenţă, ci de motivul care a dictat acţiunea. – 3T 507 (1875)

Urmaşii lui Hristos descoperă noi motivaţii. – Nici o altă ştiinţă nu o poate egala pe aceea care face ca în viaţa elevului să se dezvolte caracterul lui Dumnezeu. Aceia care devin urmaşi ai lui Hristos descoperă că le sunt inspirate noi motivaţii de acţiune, în mintea lor se nasc gânduri noi, iar ca rezultat, trebuie să apară noi fapte. Cu toate acestea, ei nu pot face progrese decât înfruntându-se cu conflictul, deoarece există un vrăjmaş care luptă neîncetat împotriva lor, ispitindu-le sufletele la îndoială şi păcat. Există tendinţe spre rău, ereditare şi cultivate, care trebuie învinse. Apetitul şi pasiunile trebuie aduse în supunere faţă de Duhul Sfânt. Acest război nu va înceta niciodată în această parte a universului. Dar fiecare nouă bătălie, la care sunt provocaţi, reprezintă o nouă biruinţă de câştigat; iar triumful asupra eului şi asupra păcatului este de o valoare cu mult mai mare decât îşi poate imagina mintea cuiva. – CT 20 (1913)

Două puteri motivatoare antagoniste. – Biblia este propriul ei interpret. Scriptura trebuie comparată cu Scriptura. Cercetătorul trebuie să înveţe să considere Cuvântul ca un întreg şi să înţeleagă relaţiile dintre părţile lui. El trebuie să ajungă la o cunoaştere de ansamblu a temei centrale a Bibliei, care descrie planul iniţial al lui Dumnezeu pentru lume, apariţia marii controverse dintre bine şi rău şi lucrarea de răscumpărare. În virtutea acestei perspective, el va înţelege natura celor două puteri care luptă pentru supremaţie şi va discerne manifestarea lor pe întregul parcurs al rapoartelor istorice şi profetice. Cercetătorul trebuie să observe modul în care se reflectă această controversă în fiecare etapă a experienţei umane; modul în care aceste două principii antagoniste se manifestă până în cele mai mici amănunte ale propriei sale vieţi şi faptul că, indiferent dacă doreşte sau nu, el însuşi este cel care decide, chiar acum, de care parte se află în această luptă. – Ed 190 (1903)

Fiecare acţiune are un caracter dublu. – Fiecare acţiune are un dublu caracter şi o dublă semnificaţie. Ea poate fi corectă sau greşită, morală sau imorală, în funcţie de motivele care stau la temelia ei. Prin-tr-o repetare frecventă, o faptă greşită lasă în urmă o impresie profundă atât în mintea celui ce o face, cât şi în mintea celor care se află în legătură cu el, indiferent dacă este vorba de domeniul spiritual sau obişnuit. Părinţii şi profesorii care nu acordă nici o atenţie gesturilor mărunte, dar greşite, pun temelia obiceiurilor rele în caracterele tinerilor. – RH, 17 mai 1898. (CG 201)

Calitatea acţiunilor derivă din calitatea motivaţiilor. – Calitatea fiecărei acţiuni este determinată de motivaţiile care stau la temelia acesteia iar dacă motivaţiile nu sunt nobile, curate şi lipsite de egoism, caracterul şi mintea nu vor ajunge niciodată într-o stare echilibrată. – YI, 7 aprilie 1898. (SD 171)

Motivele definesc caracterul faptelor. – Ceea ce defineşte caracterul faptelor noastre este motivaţia, care fie le conferă o înaltă valoare morală, fie le transformă într-o cumplită ruşine. Lucrurile pe care Dumnezeu le consideră cele mai preţioase nu sunt acelea care par măreţe în ochii oamenilor şi pe care aceştia le laudă. Adesea, îndeplinirea cu credincioşie a micilor îndatoriri ale vieţii şi gesturile mărunte şi neobservate sunt considerate a fi de cea mai mare valoare înaintea lui Dumnezeu. O inimă credincioasă şi iubitoare Îi este mai dragă lui Dumnezeu decât cel mai costisitor dar. Sărmana văduvă a sacrificat tot ce avea pentru a oferi puţinul pe care l-a putut dărui. Ea s-a lipsit pe sine însăşi de hrană, pentru a susţine o cauză pe care o iubea. Dar fapta ei a fost însoţită de credinţa că Tatăl ceresc nu va uita nevoile ei arzătoare. Această atitudine, caracterizată de o credinţă copilărească şi de un spirit neegoist, a câştigat aprecierea şi aprobarea Mântuitorului. – DA 615 (1898)

Dumnezeu dezvăluie motivele inimii. – Dumnezeu Îşi călăuzeşte poporul pas cu pas. El îi conduce pe copiii Săi în situaţii anume prevăzute pentru a le dezvălui motivaţiile inimii. Unii rezistă într-un anumit punct, dar se lasă învinşi în altul. Cu fiecare pas făcut înainte, inima este încercată şi cercetată tot mai îndeaproape. Când cineva descoperă că atitudinea lui se află într-o opoziţie totală cu lucrarea lui Dumnezeu, trebuie să se lase convins de necesitatea de a se strădui să se schimbe. Deoarece, dacă nu va proceda astfel, va fi în cele din urmă respins de către Domnul Isus. – RH, 8 aprilie 1880. (HC 162)

Motivaţiile noastre ascunse ne determină propriul destin. – Faptele noastre, cuvintele noastre şi chiar şi cele mai ascunse motive ale noastre îşi au propria lor semnificaţie în determinarea destinului nostru, spre binecuvântare sau spre blestem. Deşi s-ar putea ca noi să le uităm, ele vor constitui o mărturie pe baza căreia vom fi îndreptăţiţi sau condamnaţi. – CG 486, 487 (1911)
Dumnezeu îi evaluează pe oameni în funcţie de curăţia motivelor. – Dumnezeu nu îi evaluează pe oameni în funcţie de bogăţia, educaţia sau poziţia lor socială. El îi preţuieşte după curăţia motivelor şi după frumuseţea caracterelor lor. El Se uită să vadă cât au oamenii din Spiritul Său şi cât din asemănarea cu El este revelată în vieţile lor. A fi mare în Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă a fi asemenea unui copilaş în umilinţă, în simplitatea credinţei şi în sinceritatea iubirii. – MH 477, 478 (1905)

Dumnezeu judecă după motive. – În comportamentul unui pastor există multe aspecte ce pot fi îmbunătăţite. Mulţi îşi înţeleg propriile lipsuri, dar cu toate acestea par să ignore influenţa pe care o exercită. Ei sunt conştienţi de acţiunile lor greşite în momentul în care le realizează, dar lasă ca timpul să şteargă amintirea acestora şi nu se schimbă.
Dacă şi-ar cerceta în mod deliberat şi cu atenţie acţiunile pe care le întreprind zilnic şi şi-ar propune să devină conştienţi de propriile lor obiceiuri, pastorii ar ajunge să se cunoască mai bine pe ei înşişi. Printr-o analizare minuţioasă a vieţii lor de zi cu zi, aşa cum se desfăşoară în diferitele situaţii care apar, ei şi-ar descoperi propriile motivaţii şi principiile care le determină faptele. Această revizuire zilnică a faptelor noastre, pentru a vedea dacă sunt aprobate sau condamnate de propria conştiinţă, este necesară tuturor celor ce doresc să ajungă la desăvârşirea caracterului creştin.
Adesea, după o cercetare atentă, se descoperă că multe dintre faptele considerate a fi bune au fost determinate de motive rele. Mulţi primesc aplauze pentru virtuţi pe care nu le au. Dumnezeu cercetează inimile şi verifică motivele şi, nu de puţine ori, faptele mult lăudate de oameni sunt înscrise în rapoartele cerului drept rezultate ale unor interese egoiste şi ipocrite. Fiecare faptă a vieţii noastre, indiferent dacă este excelentă şi vrednică de laudă sau dacă este pasibilă de mustrare, este judecată de către Cercetătorul inimilor în raport cu motivele care au determi-nat-o. – 2T 511, 512 (1870)

Uneori ne este dificil să discernem motivele. – Uneori, în vâltoarea grijilor vieţii, ne este dificil să discernem motivele acţiunilor noastre, dar acestea se desfăşoară fie spre bine, fie spre rău. – 5T 420 (1889)

Adevărata convertire schimbă motivaţiile. – O convertire adevărată presupune o schimbare categorică a simţămintelor şi a motivaţiilor; o atitudine de separare interioară şi de degajare faţă de legăturile lumeşti şi de atmosfera lor spirituală şi o eliberare a minţii de puterea de influenţă exercitată de ideile şi opiniile acestora. – 5T 82, 83 (1889)

Marile puteri motivatoare ale sufletului. – Marile puteri motivatoare ale sufletului sunt credinţa, speranţa şi iubirea, iar studiul Bibliei, realizat în mod corespunzător, se adresează în mod direct acestor resorturi interioare. Frumuseţea exterioară a Bibliei, frumuseţea simbolurilor şi a expresiilor ei nu reprezintă decât învelişul în care este oferită adevărata ei comoară – frumuseţea sfinţeniei. În rapoartele biblice privitoare la oamenii care au umblat cu Dumnezeu, putem descoperi sclipiri ale slavei lui Dumnezeu. În Acela care este „întru totul vrednic de primit”, noi Îl putem vedea pe Cel a cărui frumuseţe este atât de impresionantă, încât toate frumuseţile cerului şi ale pământului la un loc nu sunt decât o vagă reflectare în comparaţie cu măreţia Lui. „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ”, spune El, „voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12,32). – Ed 192 (1903)


37

Principii referitoare la studiu Şi învăţare

Mintea şi simţămintele au nevoie de educare. – Dumnezeu a înzestrat mintea omului cu facultăţi intelectuale şi raţiune; dar dacă acestea sunt lăsate necultivate şi needucate, ele se diminuează într-o asemenea măsură, încât omul ajunge asemenea unui sălbatic feroce. Mintea şi simţămintele au nevoie de educaţia şi îndrumarea profesorilor. Mintea trebuie să asimileze învăţătură după învăţătură şi principiu după principiu, pentru ca însuşirile sale morale să poată fi educate şi modelate astfel, încât să acţioneze în armonie şi cooperare cu Dumnezeu. Dumnezeu influenţează intelectul uman prin lumina adevărului Său. O minte iluminată înţelege adevărul în contrast cu eroarea. – Lt 135, 1989

Cea mai înaltă cultură intelectuală primeşte o deplină apreciere din partea lui Dumnezeu. – Mintea umană este capabilă să atingă cele mai înalte niveluri ale dezvoltării intelectuale. O viaţă dedicată lui Dumnezeu nu trebuie să fie o viaţă caracterizată de ignoranţă. Mulţi îşi exprimă opoziţia faţă de educaţia intelectuală, motivând că Isus a ales, în lucrarea de predicare a Evangheliei Sale, nişte pescari fără şcoală. Ei susţin că Isus a manifestat o preferinţă pentru aceia care erau lipsiţi de educaţie intelectuală. Cu toate acestea, mulţi bărbaţi onorabili şi învăţaţi au crezut în învăţăturile Sale. Dacă aceşti bărbaţi ar fi fost oneşti faţă de convingerile propriilor lor conştiinţe, ei L-ar fi urmat pe Mântuitorul. Şi dacă şi-ar fi pus la dispoziţia Sa talentele şi abilităţile lor, ei ar fi fost acceptaţi şi folosiţi în slujba lui Hristos. Dar ei nu au avut puterea morală de a înfrunta dispreţul preoţilor şi invidia conducătorilor, pentru a-L mărturisi pe Hristos şi pentru a-şi risca reputaţia în favoarea relaţiei lor cu umilul Galilean…
Isus nu a dispreţuit educaţia intelectuală. Dumnezeu manifestă o deplină apreciere faţă de cultura cea mai înaltă a minţii, dacă aceasta este sfinţită prin iubirea şi teama de El. Bărbaţii umili care au fost aleşi de către Domnul Hristos au petrecut trei ani alături de El şi, în acest timp, au fost supuşi influenţei înălţătoare a Maiestăţii cerului. Domnul Hristos a fost cel mai mare educator care a existat vreodată pe pământ.
Dumnezeu îi acceptă pe tinerii care I se consacră cu toate talentele şi cu toată bogăţia sufletului lor. Ei pot atinge cele mai înalte culmi ale măreţiei intelectuale şi, dacă educaţia lor este echilibrată prin însuşirea principiilor religioase, ei pot duce înainte lucrarea pe care Hristos a venit din cer să o îndeplinească, devenind astfel conlucrători cu Domnul şi Maestrul lor. – RH, 21 iunie 1877. (FE 47, 48)

Nu vă mulţumiţi cu rezultate de mâna a doua. – În realizarea lucrării sale, adevăratul profesor nu se mulţumeşte cu rezultate de mâna a doua. El nu se mulţumeşte să îşi îndrume elevii spre atingerea unui standard care să fie mai prejos decât cel mai înalt nivel de dezvoltare pe care aceştia ar putea să-l atingă. El nu se poate limita numai la transmiterea unor cunoştinţe de ordin tehnic, astfel încât aceştia să ajungă doar nişte contabili mai isteţi, doar nişte meşteşugari mai îndemânatici sau nişte comercianţi mai prosperi. Ţinta sa este aceea de a le inspira principiile adevărului, ale ascultării, ale onoarei, integrităţii şi curăţiei – principii care îi va face să devină o forţă a binelui, ce va contribui la stabilitatea şi progresul societăţii. Iar mai presus de toate, adevăratul profesor doreşte ca elevii săi să înveţe marea lecţie a vieţii, şi anume lecţia slujirii neegoiste. – Ed 29, 30 (1903)

Un nivel mai înalt pentru minte. – Am fost instruită cu privire la faptul că trebuie să conducem mintea elevilor noştri spre niveluri de dezvoltare mai înalte decât acelea pe care mulţi le consideră posibile în prezent. Inima şi mintea trebuie să fie educate astfel, încât să-şi păstreze curăţia, primind zi de zi noi puteri din izvoarele adevărului veşnic. De-a lungul veacurilor, Mintea şi Mâna divină au asigurat transmiterea nealterată a unui raport autentic privitor la creaţia lumii noastre. Acest Cuvânt este menit să fie obiectivul primordial al studiilor din şcolile noastre. Prin El, putem păstra o comunicare directă cu profeţii şi patriarhii şi putem descoperi preţul răscumpărării noastre, care a fost plătit de Acela care este egal cu Tatăl încă de la începuturile existenţei şi care Şi-a sacrificat propria viaţă pentru ca oamenii să poată sta înaintea Lui, eliberaţi de lucrurile fără valoare şi lumeşti şi înnoiţi după chipul lui Dumnezeu. – Lt 64, 1909

Adevărata educaţie asociază capacităţile intelectuale cu puterile morale. – Domnul aşteaptă de multă vreme ca profesorii noştri să umble în lumina pe care le-a trimis-o El. Există o nevoie a umilirii sinelui, pentru ca Hristos să poată reface chipul moral al lui Dumnezeu în om. Caracterul educaţiei oferite trebuie schimbat într-o mare măsură, dacă dorim ca aceasta să facă din instituţiile noastre un mediu bun de dezvol-tare. Standardul Cuvântului lui Dumnezeu poate fi atins numai printr-o asociere a capacităţilor intelectului cu puterile morale. – RH, 3 septem-brie 1908. (FE 527)

Adevărata evlavie înalţă şi înnobilează. – Fraţii noştri de pretutindeni sunt prea nepăsători cu privire la nivelul de dezvoltare a intelectului lor, mintea lor gândeşte într-o măsură prea redusă şi urmează idei înguste. Ei permit ca planurile omeneşti şi spiritul lumesc să le modeleze concepţiile, în loc de a se lăsa conduşi de planurile şi spiritul lui Hristos. Sunt instruită să transmit poporului Său îndemnul de a privi dincolo de cele pământeşti, înălţându-şi gândurile spre cele cereşti. Cifrele nu reprezintă o dovadă a succesului; dacă ar fi aşa, Satana ar putea avea cele mai mari pretenţii. Elementul care conferă un caracter distinctiv instituţiilor, şcolilor şi bisericilor noastre este nivelul puterii morale. Cea mai mare bucurie a tuturor celor care se află în mijlocul nostru, de la cel mai mic şi până la cel mai mare, trebuie să fie aceea de a-L reprezenta pe Hristos şi adevăratele virtuţi creştine. Profesorii noştri trebuie să ştie că adevărata evlavie şi iubirea manifestate prin ascultarea de Dumnezeu vor avea o influenţă care înalţă şi înnobilează. – Lt 316, 1908

Desăvârşirea este necesară. – Pentru a avea succes în zidirea caracterului, este necesară desăvârşirea fiecărui detaliu. Este nevoie de o dorinţă stăruitoare de a duce la îndeplinire planurile Maestrului Ziditor. Materialele folosite trebuie să fie de calitate; nici o lucrare iresponsabilă şi neglijentă nu poate fi acceptată; întreaga zidire s-ar putea nărui. Toate resursele fiinţei trebuie să fie angajate în această lucrare. Este nevoie de putere şi energie; nici o resursă nu poate fi irosită prin îndeplinirea unor lucruri lipsite de importanţă. Puterea omenească trebuie să fie învestită cu hotărâre în conlucrarea cu Maestrul Divin. Este necesar un efort perseverent şi statornic, pentru ca orice influenţă a tradiţiilor, a concepţiilor şi a relaţiilor lumeşti să fie înlăturată. Gândirea profundă, un obiectiv urmărit cu tenacitate şi integritatea statornică reprezintă elementele esenţiale ale reuşitei. Nici o clipă nu este voie să fie irosită. Viaţa este un capital sfânt şi fiecare clipă trebuie folosită în mod înţelept. – YI, 19 februarie 1903. (HC 84)

Lucrurile lipsite de valoare slăbesc mintea. – Elevul care, în locul principiilor vaste ale Cuvântului lui Dumnezeu, va accepta idei populare şi va îngădui ca timpul şi atenţia să-i fie absorbite în lucruri lipsite de valoare şi în interese ieftine va descoperi că mintea sa devine slabă şi incapabilă; el îşi va pierde capacitatea de a se dezvolta. Mintea trebuie să fie antrenată în înţelegerea adevărurilor importante care privesc viaţa veşnică. – Lt 64, 1909

Responsabilităţile cotidiene nu trebuie neglijate. – Viaţa este prea solemnă pentru a fi absorbită de lucrurile trecătoare şi pământeşti şi pentru a se lăsa copleşită de valul grijilor şi al temerilor legate de lucruri care sunt cât un atom, în comparaţie cu interesele veşniciei. Cu toate acestea, Dumnezeu ne-a chemat să Îi slujim în contextul responsabilităţilor trecătoare ale vieţii cotidiene. Iar conştiinciozitatea în realizarea acestora constituie o parte a adevăratei religii, tot atât de importantă ca şi devoţiunea. Biblia nu oferă nici o scuză pentru lenevie. Lenevia este cel mai mare blestem care afectează lumea noastră. Fiecare om care este cu adevărat convertit va fi un muncitor harnic şi con-ştiincios. – COL 343 (1900)

Calităţile oamenilor chemaţi în lucrarea de educaţie.* – Cauza lui Dumnezeu are nevoie de profesori care să aibă calităţi morale înalte şi cărora să li se poată încredinţa educarea altora, oameni a căror credinţă este convingătoare şi care să manifeste tact şi răbdare. Este nevoie de oameni care umblă cu Dumnezeu şi se abţin de la orice aparenţă rea, care se află într-o relaţie atât de strânsă cu Dumnezeu, încât pot fi nişte canale ale luminii – pe scurt, creştini veritabili. Influenţa bună a acestora nu va fi niciodată ştearsă, iar educaţia oferită prin ei va rămâne pentru veşnicie. De obicei, ceea ce este neglijat în procesul de educaţie, nu se va mai realiza niciodată. Cine îşi asumă responsabilitatea pentru acest fapt?
Noi dorim ca acolo unde există tineri capabili, bine înrădăcinaţi şi întemeiaţi în credinţă, care au o legătură strânsă cu Dumnezeu, şi dacă li se va oferi posibilitatea, la îndrumarea fraţilor noştri din conducere, să meargă la cele mai înalte instituţii de învăţământ din ţară, unde pot avea acces la un domeniu mai vast de cercetare şi cunoaştere. Contactul cu diferitele categorii intelectuale şi sociale şi familiarizarea cu lucrările şi rezultatele cercetărilor în domeniul metodelor pedagogice recunoscute, precum şi cunoaşterea teologiei, aşa cum este aceasta predată în instituţiile cele mai renumite de învăţământ, ar constitui un mare beneficiu pentru aceşti lucrători, pregătindu-i să lucreze pentru intelectuali şi pentru a se putea confrunta cu erorile care predomină în gândirea contemporană. Acestea au fost metodele folosite de valdenzii din trecut; şi, dacă sunt loiali faţă de Dumnezeu, tinerii noştri, asemenea copiilor valdenzilor, ar putea realiza o bună lucrare chiar în perioada în care îşi urmează studiile şcolare, semănând seminţele adevărului în mintea colegilor lor. – 5T 583, 584 (1885)

Obiceiurile corecte influenţează caracterul. – Formarea unor obiceiuri corecte are rolul de a modela mintea şi caracterul copiilor, astfel încât aceştia să dobândească înclinaţia de a urma calea cea bună. Aceasta contribuie mult la aducerea copiilor sub influenţa directă a Duhului lui Dumnezeu, educându-i şi crescându-i în învăţătura şi mustrarea Domnului. Formarea de obiceiuri corecte şi exteriorizarea unui spirit bun vor necesita eforturile cele mai stăruitoare făcute în Numele şi prin puterea lui Isus. Instructorul trebuie să persevereze, oferindu-le învăţătură după învăţătură, puţin aici, puţin acolo, cu îndelungă răbdare, simpatie şi iubire, legându-i pe copii de inima sa prin iubirea lui Hristos, dezvăluită în comportamentul său. – CEd 153 (1893). (FE 268)

Caracterele nu pot fi formate după acelaşi tipar. – Profesorii trebuie să ia în considerare faptul că nu se ocupă de îngeri, ci de fiinţe omeneşti, care au aceleaşi defecte şi înclinaţii ca şi ei. Caracterele nu se formează după acelaşi tipar. Fiecare etapă în formarea caracterului dobândit de copii este asemenea unei moşteniri. Defectele şi virtuţile care constituie trăsăturile de caracter sunt evidente. Prin urmare, fiecare profesor este nevoit să ia în considerare aceste aspecte. El trebuie să se confrunte atât cu diformităţile ereditare şi cultivate ale caracterului omenesc, cât şi cu părţile lui frumoase, iar pentru aceasta, este necesară cultivarea unei abilităţi deosebite în tratarea greşelilor, nu doar pentru binele prezent al copiilor, ci şi pentru binele lor veşnic. Dacă este cultivată o atitudine de înălţare de sine, impulsivă, mândră, nerăbdătoare şi egoistă, se va produce un rău deosebit de grav, care ar putea arunca sufletul în luptă cu Satana, fără să fie înzestrat cu înţelepciunea de a-şi conduce corabia, expus fără apărare în faţa furtunilor ispitelor lui Satana şi condus în cele din urmă la derivă totală. Fiecare profesor are propriile sale trăsături de caracter, asupra cărora trebuie să vegheze pentru a nu ajunge să fie folosit de Satana ca instrument de distrugere a sufletului, tocmai datorită acestor trăsături neconsacrate. – Lt 150, 1893. (FE, 277, 278)

Cel care lucrează cu mintea omenească are nevoie de un com-portament creştinesc. – Credinţa care lucrează din iubire şi care purifică sufletul educatorului constituie o însuşire transformatoare ce trebuie transpusă în practică în fiecare zi. Este voinţa revelată a lui Dumnezeu autoritatea supremă a vieţii tale? Dacă chipul lui Hristos, nădejdea slavei, este refăcut în fiinţa ta, atunci adevărul lui Dumnezeu va influenţa temperamentul firesc într-o asemenea măsură, încât puterea sa transformatoare se va manifesta printr-o schimbare a caracterului tău. Atunci tu nu vei ajunge în situaţia de a face ca adevărul lui Dumnezeu să pară o minciună în ochii elevilor tăi, datorită influenţei exercitate prin manifestarea unei inimi şi a unui temperament nesfinţite; atunci nu vei mai lăsa să se creadă că harul lui Hristos este incapabil de a se manifesta în mod absolut în toate timpurile şi în orice situaţie, aşa cum se întâmplă datorită manifestării unui temperament egoist, nerăbdător şi necreştinesc în abordarea minţii omeneşti. Tu vei demonstra că autoritatea lui Dumnezeu nu este numai un cuvânt lipsit de putere, ci este realitate autentică. Oricât de dificil ar părea, adevăratul credincios trebuie să se ferească în mod categoric de orice manifestare care ar putea fi pusă sub semnul întrebării şi considerată necreştinească. – CEd 148 (1893). (FE 263.264)

Continua corecţie îi înspăimântă pe copii. – Cerul vede în copil viitorul om ale cărui capacităţi şi puteri, dacă sunt corect îndrumate şi dezvoltate, vor deveni instrumentele omeneşti care, prin cooperarea cu influenţele divine, pot fi împreună lucrătoare cu Dumnezeu. Cuvintele tăioase şi o continuă corecţie îl înspăimântă pe copil, dar nu-l vor schimba niciodată. Abţineţi-vă de la exprimarea unor cuvinte pripite; păstraţi-vă spiritul într-o atitudine de supunere faţă de Isus Hristos; astfel, veţi învăţa cum să vă manifestaţi simpatia şi bunătatea faţă de aceia care se află în sfera voastră de influenţă. Nu vă exteriorizaţi nerăbdarea şi asprimea, deoarece, dacă aceşti copii nu ar fi dorit să primească o educaţie, nu ar fi ales să beneficieze de avantajele oferite în şcoală. Ei trebuie să fie răbdători şi amabili şi să fie conduşi în iubire pe scara progresului, urcând pas cu pas pe treptele cunoaşterii. – CEd 147 (1893). (FE 263)

Atenţie în exmatricularea elevilor. – Fiţi foarte atenţi la ceea ce faceţi atunci când intenţionaţi să exmatriculaţi elevii. Aceasta este o acţiune deosebit de serioasă. O asemenea măsură disciplinară este justificată numai dacă s-au săvârşit greşeli extrem de grave.
De aceea, trebuie să fie luate în considerare cu mare atenţie toate circumstanţele implicate. Elevii sunt departe de casă, fie la o distanţă mică, fie la o depărtare de câteva sute de mile. Prin urmare, ei sunt privaţi de avantajele unui cămin, iar dacă sunt obligaţi să plece, nu vor mai beneficia de privilegiile şcolii. Toate cheltuielile lor a trebuit să fie plătite de alţii, care au avut speranţa şi încrederea că banii lor nu vor fi investiţi în zadar pentru aceşti elevi. Dacă ajunge să fie ispitit şi cade, elevul trebuie mustrat pentru greşeala lui. El se simte jenat pentru că dosarul lui a fost pătat şi pentru că îi dezamăgeşte pe cei care au avut încrederea că, aflându-se sub influenţa pregătirii şcolare, va dezvolta un caracter deosebit, pe care îl consideră o răsplată pentru tot ce au investit în interesul lui.
Dar dacă elevul este exmatriculat pentru comportamentul lui greşit, ce se va face el? Îşi va pierde orice urmă de curaj. El va deveni o povară, iar timpul preţios investit devine un timp pierdut. Cine are o inimă duioasă şi înţelegătoare, ca să simtă povara acestor suflete? Nu este de mirare că Satana are de cele mai multe ori de câştigat din asemenea situaţii. Aceşti studenţi sunt aruncaţi pe terenul lui Satana; inimile lor omeneşti se umplu de simţăminte dintre cele mai rele, care se accentuează şi rămân pentru totdeauna. – Lt 50, 1893

Evitarea trezirii simţămintelor de nedreptate în alţii. – Când vă exprimaţi împotriva comportamentului manifestat de către aceia care sunt creştini doar cu numele, nu uitaţi că voi înşivă sunteţi creştini. Dacă vă pierdeţi cumpătul şi le oferiţi chiar şi cea mai mică ocazie de a crede că sunt trataţi în mod greşit, vă diminuaţi substanţial puterea de influenţă şi vă prejudiciaţi propria voastră experienţă creştină. Faceţi tot ce este posibil pentru a evita să lăsaţi o asemenea impresie în mintea lor. În acest timp de încercare, noi ne formăm caracterele pentru o viaţă nepieritoare; dar aceasta nu ne priveşte doar în mod personal, deoarece, urmărind procesul zidirii caracterelor noastre, există şi alţii care vor clădi după modelul pe care îl oferim noi şi de aceea trebuie să fim extrem de atenţi cum zidim. – Lt 20, 1892. (MM 209)

Mintea are nevoie de o hrană curată. – Pentru a avea putere şi sănătate, asemenea trupului, mintea are nevoie de o hrană curată. Oferiţi-le copiilor subiecte înalte şi nobile de gândire. Într-o atmosferă curată şi sfântă, mintea nu va deveni egoistă, frivolă şi trivială.
În timpul în care trăim, tot ce este fals şi superficial este înălţat mai presus de ceea ce este real, natural şi temeinic. Mintea trebuie păstrată departe de tot ce ar putea să o orienteze într-o direcţie greşită. Ea nu trebuie încărcată cu poveşti ieftine, care nu aduc nici un aport la dezvoltarea capacităţii intelectuale. Gândurile vor avea acelaşi caracter ca hrana care este pusă la dispoziţia minţii. – Lt 27, 1890. (CG 188.)

Cărţile scepticilor.* – Studiul cărţilor scrise de cei necredincioşi este foarte dăunător. Ele seamănă neghină în mintea şi inima elevilor. Cu toate acestea, adesea, creierului îi este oferită o asemenea hrană, în timp ce mulţi nu ştiu decât foarte puţin despre subiecte care sunt legate de interesele lor veşnice şi pe care ar trebui să le înţeleagă.
Talantul timpului este preţios. Fiecare zi ne este încredinţată pentru ca noi să o administrăm şi vom fi chemaţi să dăm socoteală pentru aceasta înaintea lui Dumnezeu. Ea trebuie să fie folosită pentru slava lui Dumnezeu şi, dacă dorim să ne prelungim viaţa, dacă dorim să câştigăm o viaţă tot atât de lungă precum este viaţa lui Dumnezeu, trebuie să-i oferim minţii o hrană curată. Nici un moment, care ar fi putut fi o bună mărturie în favoarea noastră la judecată, nu trebuie să fie irosit. – MS 15, 1898

Elevii trebuie să înveţe să asculte de Dumnezeu. – În şcolile noastre este necesară cultivarea unei atmosfere deosebite, marcate de influenţa îndrumării divine. Dar cea mai mare lecţie pe care trebuie să o înveţe elevii este aceea de a căuta cu toată inima, cu toată puterea şi cu tot sufletul să-L cunoască pe Dumnezeu şi să asculte de El. Ştiinţa mântuirii sufletului omenesc este cea mai importantă lecţie a vieţii. Nici un domeniu ştiinţific sau literar nu trebuie să deţină supremaţia în faţa acestei cunoaşteri. Şi viaţa veşnică este aceasta, să-L cunoască pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos, pe care L-a trimis El.
Elevii trebuie să poarte cu ei, în viaţa şcolară, iubirea şi teama de Dumnezeu. Valoarea acestei înţelepciuni este mai mare decât ar putea fi spus în cuvinte. Dacă se află în legătură cu Dumnezeu, se va putea spune despre ei aşa cum s-a spus despre Daniel, că Dumnezeu le-a dat înţelepciune şi ştiinţă în toate lucrurile.
Învăţarea este bună. Înţelepciunea lui Solomon este un obiectiv vrednic de dorit; dar înţelepciunea unuia mai mare decât Solomon este cu mult mai vrednică de dorit şi mai importantă. Prin educarea ştiinţifică dobândită în şcoli, nu putem ajunge la Domnul Hristos, dar prin cunoaşterea lui Hristos, putem ajunge pe cele mai înalte trepte ale educaţiei ştiinţifice; deoarece cuvântul inspirat spune: „Voi aveţi totul deplin în El” (Coloseni 2,10). Interesul nostru primordial trebuie să fie acela de a-L cunoaşte şi de a-L înţelege pe Dumnezeu, iar El ne va călăuzi paşii pe calea ştiinţei. – Lt 120, 1896


38

Echilibrul în educaţie


Educaţia are implicaţii veşnice. – Educaţia este o lucrare al cărei efect se va vedea de-a lungul interminabilelor veacuri ale veşniciei. – 6T 154 (1900)

Restaurarea armoniei în fiinţa omenească. – Adevăratul scop al educaţiei este acela de a reface chipul lui Dumnezeu în suflet. La început, Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa. El l-a înzestrat cu însuşiri nobile. Mintea omului era echilibrată şi toate capacităţile fiinţei erau armonioase. Dar căderea în păcat şi efectele ei au pervertit aceste daruri. Păcatul a afectat şi a şters aproape în totalitate chipul lui Dumnezeu în om. Planul de mântuire a fost conceput pentru ca acest chip să poată fi refăcut, iar omului i s-a oferit un timp de încercare. Marele scop al vieţii este acela de a restaura desăvârşirea pe care omul a avut-o la creaţiune; acest obiectiv prevalează asupra tuturor celorlalte. Lucrarea părinţilor şi a profesorilor în educarea tinerilor este de a coopera în realizarea planului divin; făcând astfel, ei sunt „împreună lucrători cu Dumnezeu”. – PP 595 (1890)

Dezvoltarea tuturor capacităţilor. – Toate însuşirile şi talentele pe care le are fiinţa umană – în minte, suflet şi trup – îi sunt date de Dumnezeu pentru a fi folosite în aşa fel, încât să atingă cel mai înalt nivel de dezvoltare posibil. Dar aceasta nu presupune o cultură egoistă şi exclusivistă; deoarece caracterul lui Dumnezeu, cu care trebuie să ajungem să ne asemănăm, este iubire şi bunătate. Fiecare însuşire, fiecare talent cu care ne-a înzestrat Dumnezeu trebuie să fie folosite în scopul slavei Sale şi în scopul salvării semenilor noştri. Această preocupare constituie cadrul celei mai curate, mai nobile şi mai fericite exercitări a abilităţilor noastre. – PP 595 (1890)
Adevărata educaţie este vastă. – Adevărata educaţie înseamnă mai mult decât a studia anumite materii. Ea este vastă şi include o dezvoltare armonioasă a tuturor capacităţilor intelectuale şi fizice. Ea ne învaţă să Îl iubim pe Dumnezeu şi să ne temem de El şi constituie pregătirea noastră pentru îndeplinirea credincioasă a datoriilor vieţii. – CT 64 (1913)

O dezvoltare cuprinzătoare pentru toate datoriile vieţii. – Aceia care doresc să fie împreună-lucrători cu Dumnezeu trebuie să lupte pentru atingerea desăvârşirii tuturor organelor trupului şi a tuturor însuşirilor minţii. Adevărata educaţie înseamnă pregătirea tuturor puterilor fizice, intelectuale şi morale pentru a îndeplini orice datorie; este pregătirea şi disciplinarea trupului, a minţii şi a sufletului pentru a fi angajate în serviciul lui Dumnezeu. Aceasta este o educaţie care va rămâne de-a lungul veşniciei. – COL 330 (1900)

Toate capacităţile să atingă potenţialul maxim de dezvoltare. – Planul lui Dumnezeu pentru Colegiul Battle Creek este ca acesta să atingă un nivel de cultură intelectuală şi morală mai înalt decât orice alte instituţii de învăţământ din ţara noastră. Tinerii trebuie să fie învăţaţi cu privire la importanţa cultivării capacităţilor lor fizice, intelectuale şi morale, astfel încât să poată dobândi nu numai cele mai înalte cunoştinţe în domeniul ştiinţei, ci şi o educaţie care să-I aducă slavă lui Dumnezeu, prin cunoaşterea Lui; ei trebuie să fie educaţi în aşa fel, încât să poată ajunge la o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a caracterelor lor şi să fie pe deplin pregătiţi pentru o viaţă folositoare în această lume şi desăvârşiţi din punct de vedere moral pentru viaţa veşnică. – 4T 425 (1880)

Cunoaşterea ştiinţifică în toate domeniile înseamnă putere. – Înfiinţarea şcolilor în cadrul bisericii noastre presupune o responsabilitate extrem de serioasă, deoarece în domeniul acesta sunt implicate interese importante. Şcolile noastre se află în mod special în atenţia îngerilor şi a oamenilor. Cunoaşterea ştiinţifică înseamnă putere, iar planul lui Dumnezeu este acela ca în şcolile noastre să fie predate cunoştinţe ştiinţifice avansate, în vederea unei pregătiri deosebite pentru lucrarea care urmează să se realizeze în ultimele ceasuri premergătoare încheierii istoriei pământului. Prin intermediul unor oameni bine pregătiţi, adevărul trebuie să ajungă până în cele mai îndepărtate zone ale pământului. Dar, cu toate că ştiinţa înseamnă putere, cunoaşterea pe care Domnul Isus a venit să o transmită lumii a fost cunoaşterea Evangheliei. Lumina adevărului a fost destinată să strălucească până în cele mai îndepărtate zone ale lumii, iar acceptarea sau respingerea mesajului lui Dumnezeu avea să decidă destinul veşnic al sufletelor. – RH, 1 decembrie 1891. (FE 186)

Tinerii să devină adevăraţi gânditori. – Fiecare fiinţă umană, creată după chipul lui Dumnezeu, este înzestrată cu însuşiri care îşi au originea şi corespondentul în Creator – personalitate, capacitate de a gândi şi putere de acţiune. Aceia în care se dezvoltă asemenea însuşiri sunt oameni capabili să poarte răspunderi, lideri în întreprinderile lor şi care au o influenţă asupra celor din jur. Scopul adevăratei educaţii este acela de a dezvolta tocmai aceste capacităţi, pentru a face ca tinerii să devină nişte adevăraţi gânditori, şi nu doar nişte oglinzi ale concepţiilor altora.
În loc de a-şi limita studiul la ce au spus sau au scris alţii, studenţii trebuie să se orienteze spre sursele adevărului şi spre domeniile vaste de cercetare ale naturii şi revelaţiei. Dacă vor medita la marile răspunsuri ale vieţii şi la destinul lor, mintea li se va întări şi îşi va extinde capacitatea. În loc de a produce oameni fără putere, instituţiile de învăţământ ar putea oferi oameni puternici în gândire şi acţiune, oameni care să nu fie sclavi ai împrejurărilor, ci stăpâni ai acestora, care să aibă profunzime intelectuală, gândire lucidă şi curajul de a-şi susţine convingerile. – Ed 17, 18 (1903)

Adevărata educaţie dezvoltă caracterul. – Educarea şi formarea tinerilor este o lucrare solemnă şi importantă. Marele obiectiv care trebuie avut în vedere este corecta dezvoltare a caracterului, astfel încât fiecare persoană să fie bine pregătită pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător datoriile vieţii prezente şi pentru a intra, în cele din urmă, în viaţa viitoare, veşnică. Veşnicia este cea care va dovedi modul în care a fost realizată această lucrare. Dacă profesorii şi pastorii şi-ar înţelege pe deplin responsabilitatea, lucrurile ar sta cu totul altfel în lumea de azi. Dar ei sunt prea limitaţi şi înguşti în concepţiile şi obiectivele lor. Ei nu înţeleg nici importanţa lucrării lor şi nici rezultatele ei. – 4T 418 (1880)

Cel mai important obiectiv al educaţiei este zidirea caracte-rului. – Elevii [de la şcoala din Avondale] muncesc din greu şi conştiincios. Ei se dezvoltă atât din punct de vedere intelectual, cât şi din punct de vedere fizic. Aceasta este o educaţie corectă, care va face să iasă din şcolile noastre oameni eficienţi, puternici şi bine pregătiţi din punct de vedere fizic, intelectual şi moral, beneficiind de o dezvoltare completă, şi nu doar de o instruire unilaterală.
Ziditorii caracterului nu trebuie să piardă din vedere nevoia unei temelii solide, care va face ca educaţia să fie de cea mai mare valoare. Lucrarea aceasta necesită sacrificiu de sine, dar trebuie realizată. Dacă este corect aplicată, educaţia fizică va pregăti mintea pentru efortul intelectual. Dar ignorarea oricăruia dintre cele două aspecte va da oameni deficitari.
Efortul fizic, combinat cu efortul intelectual, păstrează sănătatea mintală şi morală şi duce la realizarea unei lucrări mult mai bune. Supuşi unui asemenea program de educaţie, tinerii vor ieşi din şcoală pregătiţi pentru a-şi îndeplini responsabilităţile vieţii de zi cu zi şi în stare să-şi exercite însuşirile intelectului la cea mai mare capacitate. Dacă dorim binele elevilor noştri, trebuie să combinăm activitatea intelectuală cu cea fizică. Noi am elaborat un plan în acest sens aici [în Australia] şi am avut satisfacţii depline, fără a lua în considerare condiţiile neprielnice în care elevii sunt nevoiţi să lucreze. – SpT Seria A, Nr. 4, p. 16, 27 august 1895. (TM 241)

Mulţi nu reuşesc să înţeleagă adevăratele principii. – Mulţi elevi sunt atât de nerăbdători să-şi desăvârşească educaţia intelectuală, încât nu sunt destul de atenţi cu privire la tot ce asimilează. Puţini sunt aceia care au suficient curaj şi stăpânire de sine pentru a acţiona conform principiilor. Cei mai mulţi studenţi nu reuşesc să înţeleagă obiectivul adevăratei educaţii şi de aceea nu se orientează în direcţia priorităţii acestuia. Ei se dedică studiului matematicilor sau al limbilor, în timp ce neglijează un studiu care este cu mult mai important pentru fericirea şi succesul lor în viaţă. Mulţi dintre aceia care sunt în stare să exploreze adâncimile pământului ca geologi sau să străbată cerurile ca astronomi nu manifestă nici cel mai vag interes faţă de minunatul mecanism al propriului trup. Alţii pot spune numărul oaselor existente în scheletul uman şi pot descrie corect fiecare organ al trupului, dar cu toate acestea, sunt la fel de ignoranţi în ce priveşte legile sănătăţii şi tratarea bolilor, ca şi cum viaţa ar fi condusă de nişte legi oarbe, şi nu de principii bine determinate şi invariabile. – ST, 29 iunie 1892. (FE 71,72)

Educaţia nu vizează doar intelectul. – Elevii care au dobândit o instruire intelectuală prin cunoaşterea cărţilor, fără a obţine şi o cunoaştere a lucrurilor practice, nu pot pretinde că au o educaţie echilibrată şi completă. Însuşirile care ar fi trebuit să fie investite în rezolvarea diferitelor datorii ale vieţii au fost neglijate. Educaţia nu constă numai în folosirea creierului. Dezvoltarea fizică este o parte esenţială a instruirii fiecărui tânăr. Dacă nu este învăţat cum să îndeplinească anumite lucrări practice folositoare, elevul va fi lipsit de o componentă foarte importantă a educaţiei sale. – CT 307, 308 (1913).

Trupul şi mintea trebuie să fie solicitate în mod egal. – S-au spus şi s-au scris foarte multe în legătură cu importanţa cultivării minţii în vederea unei înalte slujiri. Aceasta a condus uneori la ideea că, dacă intelectul este educat pentru a acţiona la cea mai mare capacitate, aceasta va întări puterile morale şi fizice şi va contribui la dezvoltarea întregii fiinţe. Timpul şi experienţa au dovedit că este o idee greşită. Noi am văzut bărbaţi şi femei care au absolvit cu diplome anumite colegii, dar care nu erau calificaţi din nici un punct de vedere pentru a-şi folosi în mod corespunzător minunatul lor corp pe care li l-a dăruit Dumnezeu. Întregul trup este conceput pentru activitate şi nici o parte a sa nu trebuie să rămână nefolosită.
Dacă puterile fizice nu sunt solicitate într-o egală măsură cu cele intelectuale, intelectul va fi suprasolicitat. Puterile minţii nu pot fi utilizate, la maxima lor capacitate, o perioadă mai lungă de timp, decât dacă fiecare componentă a maşinăriei trupului omenesc îşi face partea. Însuşirile naturale trebuie să fie guvernate de legile naturii, iar capacităţile intelectului trebuie să fie educate pentru a funcţiona în armonie şi în conformitate cu aceste legi. Profesorii aflaţi în şcolile noastre nu îşi pot permite să ignore nici una dintre aceste aspecte specifice, crezând că ele nu intră în atribuţiile lor. Mândria ar putea să-i determine să caute atingerea unor înalte standarde lumeşti în privinţa realizărilor intelectuale, dorind ca elevii lor să devină străluciţi; dar când e vorba de a avea realizări intelectuale serioase, pentru ca oamenii să fie pe deplin pregătiţi pentru a face faţă oricărei situaţii de urgenţă în viaţa de zi cu zi, aceşti elevi sunt nepregătiţi pentru a avea succes în viaţă. Adesea, educaţia lor deficitară îi predestinează eşecului în aproape orice domeniu profesional spre care s-ar orienta. – 5T 522 (1889)

Nu fugiţi de poverile vieţii. – Tinerii trebuie să fie ajutaţi să înţeleagă bine faptul că educaţia nu are scopul de a-i învăţa cum să fugă de obligaţiile neplăcute şi de poverile grele ale vieţii, ci de a le uşura munca, învăţându-i să folosească metode mai bune şi să ţintească spre rezultate mai înalte. Învăţaţi-i pe tineri că adevăratul scop al vieţii nu este acela de a ajunge la cele mai mari realizări personale posibile, ci de a-I aduce slavă Creatorului lor, prin îndeplinirea responsabilităţii ce le revine în această lume şi prin ajutorul pe care îl oferă celor mai slabi sau mai neştiutori decât ei. – Ed 221, 222 (1903)

Nevoia unei dezvoltări armonioase. – Cea mai valoroasă lecţie ce poate fi învăţată este aceea de a şti cum să utilizăm în mod corect resursele propriei noastre fiinţe. Noi nu trebuie să îndeplinim doar o activitate intelectuală sau una fizică şi să ne oprim aici, ci trebuie să învăţăm cum să ne folosim, la cel mai mare potenţial, diferitele părţi ce compun maşinăria umană – creierul, muşchii, oasele, capul şi inima. – YI, 7 aprilie 1898. (SD 171)

Ignoranţa nu măreşte spiritualitatea. – Tinerii nu ar trebui să se lanseze în lucrarea de explicare a Scripturilor, prezentând subiecte care tratează profeţiile, dacă nu cunosc bine adevărurile biblice importante, pe care încearcă să le explice altora. Este posibil ca aceşti tineri să fie deficitari în domeniile obişnuite ale educaţiei intelectuale şi, de aceea, să nu poată realiza binele pe care l-ar fi putut realiza, dacă ar fi beneficiat de avantajele absolvirii unei şcoli bune. Ignoranţa nu va mări nici umilinţa, nici spiritualitatea celor ce mărturisesc a fi urmaşi ai lui Hristos. Adevărurile Cuvântului divin sunt înţelese cu mult mai bine de un creştin educat din punct de vedere intelectual. Aceia care Îi slujesc lui Hristos în mod inteligent aduc cea mai mare slavă lui Dumnezeu. Marele obiectiv al educaţiei este acela de a ne face în stare să folosim puterile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu într-o asemenea manieră, încât să oferim cea mai bună reprezentare a religiei biblice şi să-I dăm slavă lui Dumnezeu. – 3T 160 (1872)

Educaţia necesită eforturi obositoare. – Profesorii trebuie să-i ajute pe elevi să gândească şi să înţeleagă adevărurile pentru ei înşişi. Nu este suficient ca profesorul să-i spună elevului ce să creadă. Este necesară trezirea unui spirit de cercetare, pentru ca elevul să descopere şi să înţeleagă adevărul în cuvintele lui, dovedind că percepe puterea lui şi îl transpune în viaţă. Adevărurile vitale sunt imprimate în felul acesta în minte, chiar dacă este nevoie de eforturi obositoare. Acest proces de învăţare poate fi lent, dar este cu mult mai valoros decât o parcurgere grăbită a subiectelor importante, fără a li se acorda atenţia cuvenită. Dumnezeu aşteaptă ca instituţiile Sale de învăţământ să exceleze în comparaţie cu cele lumeşti, deoarece acestea Îl reprezintă pe El. Oamenii care sunt cu adevărat în legătură cu Dumnezeu vor demonstra astfel că sunt conduşi de o putere mai mare decât cea omenească. – 6T 154 (1900)

Repere morale bine definite. – Tinerilor trebuie să li se ofere repere morale bine definite, care să îi călăuzească în siguranţă atunci când se află în situaţii de criză. Când apare o situaţie de criză, care necesită puteri fizice bine dezvoltate şi o gândire activă, practică, puternică şi limpede, când trebuie să fie făcută o muncă dificilă, care solicită întreaga capacitate de acţiune, iar încercările nu pot fi depăşite decât căutând înţelepciune din partea lui Dumnezeu, atunci, tinerii care au învăţat să învingă dificultăţile printr-o muncă tenace pot răspunde apelului, zicând: „Iată-mă, trimite-mă”. Inimile tinerilor trebuie să fie curate precum este cristalul. Gândurile lor nu trebuie să fie imorale, ci sfinte şi virtuoase. Ei nu au voie să fie altfel. Având o gândire curată, prin lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt, vieţile lor pot fi înnobilate, cultivate şi înălţate. – SpT Seria B, Nr. 1, pp. 31-32, iulie 1990

Importanţa formării unor obiceiuri corecte. – În toate planurile vieţii, fiecare tânăr trebuie să tindă spre o ţintă înaltă şi precisă. Adoptaţi standardul prezentat de Cuvântul lui Dumnezeu ca normă călăuzitoare supremă în toate aspectele vieţii voastre. Pentru creştin, aceasta este atât o datorie, cât şi o plăcere. Cultivaţi respectul de sine, deoarece voi sunteţi proprietatea răscumpărată a lui Hristos.
Succesul în formarea unor obiceiuri corecte, progresul în ceea ce este nobil şi drept vă vor conferi o influenţă demnă de toate eforturile depuse. Trăiţi pentru ceva care să fie mai presus de eul vostru.
Dacă motivaţiile voastre sunt curate şi neegoiste, dacă sunteţi în permanenţă dispuşi să faceţi ce simţiţi că sunteţi datori să faceţi, dacă urmăriţi fără încetare să manifestaţi un comportament amabil şi curtenitor, fără să vă daţi seama, voi vă clădiţi propriul vostru monument. Aceasta este lucrarea la care Dumnezeu îi cheamă pe copii şi pe tineri. – SpT Seria B, Nr. 1, p. 32, iulie 1900

Autoîntreţinerea este o parte importantă în educaţie. – În perioada studiilor şcolare, mulţi studenţi ar beneficia de educaţia cea mai valoroasă, dacă ar ajunge independenţi financiar şi s-ar întreţine singuri. În loc de a face împrumuturi sau de a depinde de sacrificiul de sine al părinţilor, tinerii şi tinerele ar face mai bine să se descurce pe cont propriu. Aceasta îi va ajuta să înţeleagă valoarea banilor, a timpului, a resurselor fizice şi a ocaziilor şi ar fi cu mult mai puţin expuşi ispitei de a cultiva obiceiul risipei şi al trândăviei. Lecţiile economiei, ale sârguinţei, ale renunţării la sine, ale administrării eficiente a banilor şi ale statorniciei în atingerea obiectivelor se vor dovedi a fi cea mai importantă parte a pregătirii lor pentru lupta vieţii. Lecţia autoîntreţinerii, pe care o învaţă studentul, va exercita o influenţă şi asupra instituţiei de învăţământ în care se află, contribuind la evitarea poverii de datorii care apasă asupra multor şcoli şi care a jucat un rol atât de semnificativ în diminuarea eficienţei acestora. – Ed 221 (1903)

Educaţia modelează structura socială. – Pretutindeni în lume, societatea este caracterizată de dezordine şi pretutindeni este nevoie de o schimbare. Educaţia oferită tinerilor trebuie să modeleze întreaga structură socială. – MH 406 (1905)

Nevoia de a preda agricultura în şcoli. – Şcolile noastre pot contribui efectiv la îmbunătăţirea situaţiei maselor de şomeri. Mii de fiinţe neajutorate şi flămânde, al căror număr sporeşte zilnic rândul infractorilor, ar putea să se întreţină singure şi să trăiască o viaţă fericită, sănătoasă şi independentă, dacă ar putea fi îndrumaţi şi învăţaţi să cultive pământul în mod sârguincios şi îndemânatic. – Ed 220 (1903)

Educaţia continuă de-a lungul vieţii. – În şcoala lui Hristos, elevii nu ajung niciodată la absolvire. Printre elevii ei, se află atât tineri, cât şi bătrâni. Aceia care iau aminte la învăţăturile Maestrului divin progresează fără încetare în înţelepciunea, rafinamentul şi nobleţea sufletului şi sunt pregătiţi astfel pentru a fi primiţi în acea şcoală superioară care va continua de-a lungul veşniciei. – CT 51 (1913).

Adevărata ambiţie. – Dragi tineri, care este scopul şi ţinta vieţii voastre? Aveţi voi ambiţia de a obţine o educaţie care să vă confere un nume şi o poziţie în lume? Nutriţi voi gânduri pe care nu îndrăzniţi să le exprimaţi în cuvinte, dorind să fiţi într-o zi printre cei care participă la întrunirile celor mai mari somităţi intelectuale, să ocupaţi un loc în consiliile executive şi legislative şi să contribuiţi la instituirea legilor naţiunii? Nu există nimic greşit în asemenea aspiraţii. Fiecare dintre voi ar trebui să-şi pună o ţintă. Nimeni nu are voie să se mulţumească doar cu realizări mediocre. Ţintiţi sus şi nu precupeţiţi nici un efort pentru a ajunge la ţinta propusă. – RH, 19 august 1884 (FE 82)

Cea mai importantă cunoaştere. – Tinerii trebuie să înainteze cât mai repede şi cât mai mult cu putinţă în acumularea cunoştinţelor… Iar pe măsură ce învaţă, oferiţi-le posibilitatea să împărtăşească ceea ce ştiu. În felul acesta, mintea lor va deveni disciplinată şi puternică. Numai folosirea cunoştinţelor dobândite îi va ajuta să înţeleagă valoarea educaţiei. Investirea unui timp îndelungat, în exclusivitate în scopul studiului, fără ca informaţiile asimilate să fie împărtăşite şi altora, adesea se dovedeşte a fi mai degrabă o piedică decât un sprijin în vederea unui progres veritabil. Atât acasă, cât şi în şcoală, efortul elevilor trebuie să se orienteze asupra înţelegerii modului în care să studieze şi să transmită altora cunoştinţele dobândite. Indiferent care îi va fi ocupaţia, el va rămâne în acelaşi timp elev şi profesor, până la încheierea vieţii. – MH 402 (1905)

Cea mai importantă educaţie, care poate fi oferită tinerilor de azi şi care îi va pregăti pentru cele mai înalte niveluri de învăţământ din şcoala cerească, este educaţia care îi învaţă cum să descopere voia lui Dumnezeu înaintea lumii. – RH, 24 octombrie 1907 (FE 512)

Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Aceluia pe care L-a trimis El reprezintă esenţa cunoaşterii.
Fiecare copil şi fiecare tânăr trebuie să se cunoască pe sine însuşi. El trebuie să înţeleagă condiţiile mediului înconjurător pe care i l-a dăruit Dumnezeu şi legile care îi asigură sănătatea. Toţi oamenii au nevoie de o cunoaştere temeinică a acelor lucruri care fac parte din educaţia elementară. De asemenea, au nevoie să cunoască o meserie, care să facă din ei oameni capabili de a răspunde solicitărilor vieţii de zi cu zi. Pe lângă acestea, trebuie adăugată pregătirea în diferitele domenii ale lucrării misionare şi însuşirea experienţei necesare. – MH 402 (1905)

„Care dintre cursurile universitare ar putea egala o asemenea educaţie?” – „Marea zi a Domnului este aproape…”, iar înaintea noastră se află o lume ce trebuie să fie avertizată… Mii de tineri… ar trebui să se consacre acestei lucrări… Este necesar ca fiecare educator creştin… să încurajeze şi să-i ajute pe tinerii aflaţi în grija lui să se pregătească pentru a intra în rândurile lucrătorilor lui Hristos.
Nu există nici un alt domeniu de activitate care să le ofere tinerilor posibilitatea de a câştiga un beneficiu mai mare… Ei sunt conlucrători cu îngerii; chiar mai mult, ei sunt instrumentele omeneşti prin care îngerii îşi îndeplinesc propria lor misiune. Îngerii vorbesc prin gurile lor şi lucrează cu mâinile lor. Iar în această colaborare, oamenii sunt cei care beneficiază de experienţa şi cunoştinţele îngerilor. Care dintre cursurile universitare ar putea egala o asemenea educaţie? – Ed 270, 271 (1903)

Împărtăşirea cunoştinţelor este un element esenţial. – Pentru desăvârşirea educaţiei, trebuie să li se ofere elevilor timp pentru lucrare misionară – timp pentru a se familiariza cu nevoile spirituale ale familiilor din societatea care-i înconjoară. Ei nu trebuie să fie atât de împovăraţi de studiu, încât să nu le mai rămână timp pentru a-şi folosi cunoştinţele dobândite. Este necesar ca elevii să fie încurajaţi să depună cel mai stăruitor efort misionar posibil pentru salvarea celor greşiţi, împrietenin-du-se cu aceştia şi călăuzindu-i la adevăr. Lucrând în umilinţă, căutând înţelepciunea lui Dumnezeu, rugându-se şi veghind, ei pot să le împărtăşească şi altora cunoştinţele care au îmbogăţit vieţile lor. – CT 545, 546 (1913)

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen