Acest site s-a nascut din dorinta si dor; dorinta de a fi de folos si dorul dupa oamenii cu care impartasim comuniunea de limba si credinta. Va invit sa treceti dincolo de aceasta prima pagina introductiva si sa descoperiti pe site o seama de materiale pe care vi le punem la dispozitie.

Samstag, 14. Juli 2012

Ellen G. White Minte, caracter, personalitate Sfaturi pentru sănătatea mintală şi spirituală Volumul I partea 1

Ellen G. White Minte, caracter, personalitate Sfaturi pentru sănătatea mintală şi spirituală Volumul I partea 2

PERSEVERENŢA*


Străduieşte-te şi realizează. – Ceea ce conduce la câştigarea victoriei este un studiu serios, o străduinţă fermă şi un efort perseverent. Nu risipiţi nici o clipă şi nici o oră. Rezultatul muncii, al unei munci sârguincioase şi conştiincioase, va fi observat şi apreciat. Aceia care doresc să aibă o minte mai puternică o pot dobândi printr-o lucrare perseverentă. Mintea nu îşi dezvoltă capacitatea şi eficienţa decât prin utilizare. Iar gândirea devine mai perspicace doar dacă este tenace. Cel care îşi va utiliza puterile intelectuale şi fizice în modul cel mai asiduu va atinge cele mai mari rezultate. orice capacitate a fiinţei umane se dezvoltă prin acţiune. – RH, 10 martie 1903

Atingerea celei mai înalte dimensiuni a dezvoltării. – Adevăratul obiectiv al educaţiei ar trebui cântărit cu multă atenţie. Dumnezeu a încredinţat fiecărui om capacităţi şi puteri care să-I poată fi returnate, într-o măsură mai mare şi mai bogată. Toate darurile Sale ne sunt oferite cu scopul de a fi folosite la maxima lor potenţialitate. Dumnezeu ne cere tuturor să cultivăm puterile care ne-au fost dăruite, astfel încât să atingem cele mai înalte dimensiuni ale dezvoltării şi să devenim capabili de a le utiliza în lucrarea Sa şi pentru binecuvântarea omenirii. Fiecare talent pe care îl avem, indiferent dacă este manifestat prin capacitatea intelectuală, situaţia materială sau influenţa socială, vine de la Dumnezeu, iar noi putem să declarăm alături de David: „Totul vine de la Tine, şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem” (1 Cronici 29,14). – RH, 19 august 1884. (FE 82)

Calităţile nobile ale minţii nu sunt produsul întâmplării. – Indiferent de domeniul de activitate în care se manifestă, adevăratul succes nu este rezultatul norocului, al întâmplării sau al destinului. El este rodul lucrării providenţei lui Dumnezeu şi răsplata credinţei, a responsabilităţii, a virtuţii şi a perseverenţei. Însuşirile nobile ale minţii şi o atitudine morală înaltă nu sunt produsul întâmplării. Dumnezeu este Acela care creează ocaziile; dar succesul depinde de folosirea lor. – PK 486 (1917)

Cultura intelectuală reprezintă o însuşire necesară. – Cultura intelectuală reprezintă o însuşire de care avem nevoie atât ca oameni, cât şi pentru a corespunde solicitărilor timpului în care trăim. Nici sărăcia, nici originea umilă şi nici circumstanţele nefavorabile nu trebuie să împiedice cultivarea minţii. Facultăţile intelectuale trebuie să fie păstrate sub controlul voinţei, iar minţii nu trebuie să i se îngăduie să hoinărească în voie sau să fie absorbită de mai multe preocupări diferite în acelaşi timp, fără a se implica pe deplin în nici una.
Indiferent de studiul pe care îl întreprindeţi, vă veţi confrunta cu dificultăţi, dar să nu renunţaţi niciodată la cercetare datorită descurajării. Căutaţi, studiaţi şi rugaţi-vă; înfruntaţi orice dificultate cu tenacitate şi energie; exercitaţi puterea voinţei şi harul răbdării şi apoi cercetaţi din ce în ce mai perseverent, până când mărgăritarele adevărului se vor dezvălui înaintea ochilor voştri în toată claritatea şi frumuseţea lor, cu atât mai preţioase, cu cât greutăţile înfruntate pentru descoperirea lor au fost mai mari.
După ce aţi ajuns la o înţelegere clară a unui aspect al adevărului, încetaţi să vă concentraţi energiile asupra lui şi să fiţi preocupaţi în exclusivitate de el, aducându-l mereu în atenţie, în defavoarea celorlalte; ci alegeţi-vă un subiect nou şi examinaţi-l cu aceeaşi asiduitate. Taină după taină se va dezvălui înţelegerii voastre. Procedând astfel, veţi câştiga o dublă victorie. Nu numai că aţi acumulat o cunoştinţă folositoare, dar, prin eforturile intelectuale depuse, aţi realizat încă un pas pe calea dez-voltării puterilor minţii. Fiecare descoperire care a contribuit la dezlegarea unei taine poate constitui punctul de plecare pentru cercetarea unor noi comori ale adevărului, rămase încă neexplorate. – 4T 414 (1880)

Legea minţii. – Una dintre legile minţii este aceea că intelectul îşi micşorează sau îşi măreşte capacitatea, în raport direct proporţional cu calitatea preocupărilor cu care este familiarizat. Dacă nu sunt angajate în mod perseverent şi energic în acţiunea de cercetare a adevărului, puterile minţii îşi vor diminua, în modul cel mai sigur, capacitatea de a înţelege semnificaţiile profunde ale Cuvântului lui Dumnezeu. Dar, dacă este solicitată în dezvăluirea şi identificarea legăturilor dintre subiectele Bibliei, prin compararea Scripturii cu Scriptura şi a lucrurilor spirituale cu lucrurile spirituale, mintea îşi va lărgi orizontul şi se va dezvolta. Pătrundeţi în adâncimile adevărului, nu rămâneţi la suprafaţa lui; cele mai valoroase comori ale gândirii aşteaptă să fie descoperite de către cercetătorul talentat şi perseverent. – RH, 17 iulie 1888. (MYP 262)

Trezirea capacităţilor latente. – Pe cărările obişnuite ale vieţii, mulţi sunt asemenea unui truditor lipsit de avânt, învârtindu-se în cercul strâmt al îndatoririlor lui zilnice, în timp ce nu-şi dă seama de puterile sale latente care, dacă ar fi trezite la viaţă şi angajate în acţiune, l-ar aşeza printre marii conducători ai lumii. Pentru trezirea şi dezvoltarea acestor însuşiri inactive, este necesară atingerea unei mâini talentate. Isus a adunat în jurul Său oameni de felul acesta şi le-a oferit binecuvântarea celor trei ani de instruire sub supravegherea Lui personală. Nici un curs de pregătire, desfăşurat în şcolile rabinilor sau în ucenicia filozofilor, nu se putea compara cu valoarea educaţiei pri-mite în preajma lui Isus. – CT 511 (1913)

Mulţi ar fi putut deveni giganţi din punct de vedere intelectual. – Mulţi dintre angajaţii noştri ar fi putut deveni până acum nişte giganţi din punct de vedere intelectual, dacă şi-ar fi angajat cu perseverenţă gândirea şi cercetarea spre domenii din ce în ce mai profunde şi nu s-ar fi mulţumit cu atingerea unui nivel de pregătire scăzut. Mulţi dintre tinerii noştri sunt pândiţi de pericolul superficialităţii, pentru că renunţă să se dezvolte şi să ajungă la statura deplină de bărbaţi şi femei desăvârşiţi în Hristos Isus. Ei cred că deţin o înţelegere suficientă a unor subiecte; şi, dacă nu îşi găsesc plăcerea în studiu, nu se vor strădui să pătrundă în adâncimile adevărului, pentru a descoperi toate comorile pe care şi le-ar putea însuşi. – Lt 33, 1886

Necesitatea disciplinei de sine. – Dezvoltarea facultăţilor minţii reprezintă o cerinţă divină. Capacităţile noastre trebuie să fi cultivate într-o asemenea măsură, încât să fim în stare să expunem adevărurile, pentru slava lui Dumnezeu, dacă va fi necesar, chiar şi în faţa celor mai înalte autorităţi omeneşti. Dar, în aceeaşi măsură, avem nevoie de puterea transformatoare a lui Dumnezeu, care să modeleze în fiecare zi inimile şi caracterele noastre. Toţi aceia care pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu trebuie să exercite disciplina de sine; deoarece numai în felul acesta voinţa şi intelectul nostru pot fi aduse în ascultare de voinţa lui Dumnezeu. O disciplină de sine fermă va contribui la înfăptuirea cauzei lui Dumnezeu mai mult decât elocvenţa şi decât cele mai strălucite talente. Dacă este bine disciplinată, o minte obişnuită va îndeplini o lucrare mai nobilă şi mai mare decât mintea care a beneficiat de cea mai înaltă educaţie şcolară sau care este dotată cu cele mai mari talente, dar căreia îi lipseşte stăpânirea de sine. – RH, 28 iulie 1896

Îngerii apără mintea umană. – Îngerii cerului se află la lucru pentru a apăra mintea omenească, iar puterea lor este mai mare decât puterea oştirilor întunericului. Există minţi care se preocupă de lucrurile sfinte, dar care nu se află într-o legătură strânsă cu Dumnezeu şi nu au capacitatea de a discerne influenţa Duhului Sfânt. Dacă harul Său nu le va modela caracterul după chipul şi asemănarea lui Hristos, Duhul Sfânt le va părăsi inimile, asemenea apei care se scurge dintr-un vas fisurat. Singura lor speranţă este aceea de a-L căuta pe Dumnezeu cu întreaga lor fiinţă – minte, inimă şi suflet – şi de a se strădui să exceleze în ascultarea de legile Sale. Este suficient să-i acordaţi o singură şansă şi Satana nu va ezita să vă răpească imaginaţia şi vă câştige devotamentul. – MS 11, 1893

Cea mai nobilă şi mai sfântă aspiraţie. – „Harul Meu îţi este de ajuns” (2 Corinteni 12,9) reprezintă o asigurare venită din partea Marelui Învăţător. Surprindeţi inspiraţia cuvintelor şi niciodată, dar niciodată nu vă lăsaţi copleşiţi de îndoială şi necredinţă. Fiţi energici. În religia curată şi nepătată, nu există nici un loc pentru un serviciu făcut pe jumătate. „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău, cu toată puterea ta” (Marcu 12,30). Acelora care cred în Cuvântul lui Dumnezeu, li se cere să nutrească cea mai nobilă şi mai sfântă aspiraţie. – SpTED 30, 12 iunie 1898 (CT 360)
Afirmă-ţi personalitatea dăruită de Dumnezeu. – Dumnezeu ne-a dăruit capacitatea de a gândi şi de a acţiona; şi numai printr-o acţiune însoţită de precauţie, căutând înţelepciune de la Dumnezeu, veţi deveni capabili de a purta poveri grele. Afirmă-ţi personalitatea dăruită de Dumnezeu. Nu fi niciodată umbra unei alte persoane. Ai certitudinea că Dumnezeu va lucra în tine, alături de tine şi prin tine. – MH 498, 499 (1905)

Degradarea lumii afectează mintea (mustrare adresată unui pastor căruia îi plăcea speculaţia). – Tu nu ar fi trebuit să fii un învă-ţător al adevărului. Măsura cunoaşterii lui Dumnezeu şi a experienţei tale ar fi trebuit să fie departe de ceea ce este acum. Tu ar fi trebuit să fii un om al înţelepciunii, deoarece Dumnezeu ţi-a dăruit capacităţi susceptibile de cea mai înaltă dezvoltare. Dacă ai fi renunţat la predilecţiile tale pentru speculaţie, dacă te-ai fi străduit să mergi în direcţia opusă faţă de cea în care te-ai îndreptat deja, acum ai fi fost capabil să realizezi un serviciu acceptabil în slujba lui Dumnezeu.
Dacă ţi-ai fi cultivat mintea în mod corect şi ţi-ai fi utilizat puterile pentru slava lui Dumnezeu, tu ai fi fost pe deplin calificat pentru a duce lumii un mesaj de avertizare. Dar degradarea lumii a afectat atât de mult intelectul tău, încât acesta a ajuns să fie lipsit de neprihănire. Tu nu ţi-ai cultivat capacităţile care ar fi făcut din tine un lucrător plin de succes pentru cauza lui Dumnezeu. Ar fi bine ca, de acum înainte, să-ţi corectezi lucrarea de educare a minţii, îndrumând-o pe căile cele drepte. Dacă acum nu vei deveni înţelept în ceea ce priveşte adevărul, întreaga vină îţi va aparţine în exclusivitate. – Lt 3, 1878

Un progres continuu. – Ceea ce doresc de la tine este ca aspiraţiile tale să fie nişte aspiraţii sfinte, pentru ca îngerii lui Dumnezeu să poată inspira în inima ta un zel sfânt, care să te călăuzească pe calea unui progres continuu şi temeinic şi să te facă să devii o lumină strălucitoare. Dacă întreaga ta fiinţă – cuget, suflet şi trup – este consacrată lucrării lui Dumnezeu, capacităţile tale intelectuale se vor dezvolta din punct de vedere al perspicacităţii şi al puterii. Nu precupeţi nici un efort, pentru ca, în şi prin harul lui Hristos, să atingi cele mai înalte standarde care se află înaintea ta. Tu poţi deveni tot atât de desăvârşit în sfera ta de activitate, precum Dumnezeu este desăvârşit în sfera Sa. Nu a declarat Domnul Hristos: „vor fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (Matei 5,48)? – Lt 123, 1904

Cultivarea tuturor puterilor. – Dorinţa lui Dumnezeu este ca noi să ne aflăm într-o continuă creştere în ce priveşte sfinţirea, fericirea şi valoarea. Toţi oamenii au capacităţi pe care ar trebui învăţaţi să le considere ca fiind nişte însuşiri sfinte. Dumnezeu doreşte ca tinerii să cultive fiecare putere a fiinţei lor şi să exercite fiecare însuşire cu care au fost dăruiţi. El doreşte ca tinerii să se bucure de tot ce este folositor şi preţios în această viaţă; să fie buni şi să realizeze binele, agonisindu-şi o comoară cerească pentru viaţa viitoare. – MH 398 (1905)

Ocazii care se află la îndemâna oricui. – Ocaziile şi avantajele necesare pentru dezvoltarea şi întărirea puterilor morale şi spirituale se află la îndemâna oricui. Mintea poate fi dezvoltată şi înnobilată şi trebuie să fie formată în aşa fel, încât să se poată îndeletnici cu lucrurile cereşti. Dacă însuşirile noastre nu vor fi cultivate până la limita maximă a potenţialului lor, noi nu vom atinge standardul pe care îl solicită Dumnezeu.
Dacă nu este orientată pe căile care duc către ceruri, mintea noastră va deveni o victimă sigură a ispitelor lui Satana şi se va angaja în proiecte şi întreprinderi lumeşti, care nu au nici o legătură cu Dumnezeu. Aceste lucrări vor absorbi tot zelul şi devotamentul şi vor consuma toate energiile şi aspiraţiile febrile, iar diavolul va sta şi va râde, privind cum oamenii îşi risipesc interesul într-un efort atât de asiduu, în lupta pentru atingerea unor obiective pe care nu le vor putea realiza niciodată. Diavolul este mulţumit dacă reuşeşte să alimenteze entuziasmul oamenilor prin iluzii lipsite de fundament, astfel încât aceştia să-şi dedice puterile minţii şi ale trupului unor deziderate pe care nu le vor îndeplini niciodată, deoarece, astfel, capacităţile care Îi aparţin lui Dumnezeu şi de care Dumnezeu are nevoie în lucrarea Sa sunt orientate într-o direcţie greşită şi în vederea atingerii unor scopuri greşite. – Lt 176, 1886

Vrăjmaşul nu trebuie să împiedice creşterea zilnică. – Hotărâţi-vă în mod categoric să atingeţi un standard nobil şi sfânt; puneţi-vă ţinte înalte; asemenea lui Daniel, acţionaţi cu o voinţă bine determinată, în mod consecvent şi perseverent şi nimic din ceea ce stă în puterea vrăjmaşului nu vă va putea împiedica să creşteţi zilnic. În ciuda inconvenientelor, a schimbărilor şi a încercărilor, voi puteţi progresa fără încetare, atât din punct de vedere al capacităţii intelectuale, cât şi al puterii morale.
Nimeni nu este nevoit să rămână un ignorant, afară de faptul că el însuşi alege să fie astfel. Cunoştinţa trebuie acumulată în mod constant; ea este asemenea unei hrane a minţii. Ca unii care aşteaptă venirea lui Hristos, trebuie să luăm o hotărâre fermă de a ne aşeza sub stindardul biruinţelor spirituale, încetând în mod categoric să ne petrecem viaţa de partea celor învinşi. Fiţi de partea învingătorilor; fiţi oameni ai lui Dumnezeu.
Posibilităţile cunoaşterii se află la îndemâna tuturor celor care o doresc. Planul lui Dumnezeu este ca mintea să devină mai puternică, iar gândirea mai profundă, mai vastă şi mai precisă. Umblaţi cu Dumnezeu asemenea lui Enoh şi, dacă veţi apela la Dumnezeu, considerându-L Sfătuitorul vostru personal, dezvoltarea voastră va fi sigură. – Lt 26d, 1887

Prindeţi-vă cu putere de braţul lui Dumnezeu şi mergeţi înainte. – Deoarece Dumnezeu este Acela care i-a dăruit omului intelectul şi l-a înzestrat cu capacitatea de dezvoltare, noi trebuie să ne prindem cu putere de braţul Său, să îndepărtăm din viaţa noastră orice atitudine caracterizată de frivolitate, neseriozitate şi imoralitate şi să învingem toate defectele caracterului nostru.
Tendinţa naturală a firii umane este aceea de a se angaja pe căile decăderii, dar Dumnezeu a prevăzut o putere care se va uni cu eforturile perseverente ale omului în lupta contra păcatului. Înclinaţiile fireşti pot fi anihilate prin exercitarea voinţei. Dacă se va uni cu ajutorul divin, omul va reuşi să reziste tentaţiilor ispititorului. Este adevărat că ispitele lui Satana se află în armonie cu înclinaţiile fireşti ale fiinţei umane şi, prin intermediul acestora, omul este îndemnat la păcat. Din acest motiv, singura lui şansă este aceea de a se lăsa condus pe deplin de Isus Hristos, iar Isus îl va învăţa cu exactitate ce are de făcut. Din înălţimile tronului Său ceresc, Dumnezeu ne invită să primim o cunună de slavă nepieritoare şi ne îndeamnă să luptăm lupta cea bună a credinţei, ducând până la capăt alergarea noastră, cu răbdare. Încredeţi-vă în Dumnezeu în fiecare clipă. El este credincios şi vă va călăuzi în înaintarea voastră, până la atingerea ţintei finale. – Lt 26d, 1887

Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi. – Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai înalt decât cele mai nobile idealuri care ar fi putut fi concepute vreodată de gândirea umană. A fi sfânt, a fi asemenea lui Dumnezeu, acesta este obiectivul care trebuie să fie atins. Înaintea cercetătorului este deschisă calea unui progres necontenit. Obiectivul pe care îl are de realizat, standardul pe care îl are de atins reprezintă chintesenţa binelui, a purităţii şi a nobleţei. În timp ce va avansa cât mai rapid şi cât mai departe cu putinţă în orice domeniu al adevăratei cunoaşteri, eforturile sale vor fi orientate spre idealuri atât de înalte în comparaţie cu interesele trecătoare şi egoiste, precum este cerul faţă de pământ. – Ed 18, 19 (1903)

13

hRANA MINŢII

O dezvoltare înţeleaptă sau o utilizare greşită. – Dumnezeu nu ne binecuvântează cu talente pentru ca noi să le degradăm printr-o utilizare greşită. Datoria noastră este de a le dezvolta în mod înţelept. Educaţia nu este altceva decât pregătirea ce are scopul de a ne face capabili să utilizăm puterile morale, intelectuale şi fizice, cu care am fost dotaţi, astfel încât să ne îndeplinim îndatoririle zilnice cu cea mai mare competenţă. O lectură nepotrivită are ca urmare o educaţie falsă. Rezistenţa şi forţa intelectuală a creierului pot fi diminuate sau dezvoltate, în funcţie de maniera în care sunt utilizate. – 4T 498 (1880)

O hrană sănătoasă pentru minte. – O lectură curată şi sănătoasă va reprezenta pentru minte ceea ce reprezintă o hrană sănătoasă pentru organism. În felul acesta, veţi deveni mai puternici, atât pentru a rezista în faţa ispitei, cât şi pentru a vă forma obiceiuri corecte şi pentru a acţiona în conformitate cu principii corecte. – RH, 26 decembrie 1882 (SD 178)

Păziţi-vă căile de acces ale sufletului. – Pentru a rezista ispitei, este necesară îndeplinirea unei lucrări. Toţi aceia care doresc să nu ajungă victime ale capcanelor pregătite de Satana trebuie să-şi păzească bine căile de acces ale sufletului, evitând să citească, să privească sau să asculte ceva care le-ar inspira gânduri nesfinte.
Mintea nu ar trebui lăsată să rătăcească la întâmplare, oprindu-se asupra oricărei teme care i-ar putea fi sugerată de duşmanul sufletelor. „Încingeţi-vă coapsele minţii”, spune apostolul Petru, „fiţi treji, … nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi neştiutori. Ci, după cum cel care v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră” (1 Petru 1,13-15).
Pavel zice: „Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească” (Filipeni 4,8). Respectarea acestei recomandări necesită rugăciune stăruitoare şi o atitudine de veghere necontenită. Pentru ca mintea noastră să fie atrasă spre cer şi pentru a găsi plăcere în preocuparea cu lucrurile curate şi sfinte, noi avem nevoie de influenţa durabilă şi temeinică a Duhului Sfânt. Iar Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie studiat cu atenţie şi perseverenţă. „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”, spune psalmistul (Psalmii 119,9.11). – PP 460 (1890)

Caracterul descoperit prin alegerea lecturii. – Natura expe-rienţei religioase a unei persoane este dezvăluită de caracterul cărţilor pe care preferă să le citească atunci când se află în momentele sale de relaxare. Pentru a avea un tonus intelectual sănătos, tinerii trebuie să trăiască într-o continuă comuniune cu Dumnezeu, prin intermediul Cuvântului Său. Conducându-ne pe calea mântuirii, prin Domnul Hristos, Biblia reprezintă călăuza noastră spre o viaţă mai nobilă şi mai bună. Paginile ei conţin cele mai interesante şi cele mai instructive relatări istorice şi biografice care ar fi putut fi scrise vreodată. Aceia a căror imaginaţie nu a fost pervertită prin citirea literaturii de ficţiune vor constata că Biblia reprezintă cea mai interesantă carte. – YI, 9 octombrie 1902. (MYP 273, 274)

Unele cărţi dezorientează mintea. – Multe dintre cărţile îngrămădite în rafturile marilor biblioteci ale lumii contribuie mai degrabă la dezorientarea minţii decât la dezvoltarea înţelegerii. Cu toate acestea, oamenii cheltuiesc sume de bani substanţiale pentru achiziţionarea unor asemenea cărţi şi petrec ani de zile în studierea lor, în timp ce la îndemâna lor se află cuvintele Aceluia care este Alfa şi Omega înţelepciunii. Timpul risipit în cercetarea acestor cărţi ar putea fi folosit mult mai bine, dacă ar fi dedicat acelei cunoaşteri despre care Scriptura spune că este chiar viaţa veşnică. Numai aceia care dobândesc o asemenea cunoştinţă vor auzi în cele din urmă cuvintele: „Voi aveţi totul deplin în El” (Coloseni 2,10). – (Pamflet) Words of Counsel 1903. (CH 369)

O înţelegere confuză. – Când Cuvântul lui Dumnezeu este ignorat în favoarea altor cărţi, care conduc departe de Dumnezeu, afectând şi împiedicând înţelegerea principiilor Împărăţiei cerului, educaţia obţinută reprezintă o pervertire a ceea ce înseamnă ea de fapt. Nici un cercetător nu-L poate cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu, dacă mintea sa nu a fost alimentată cu o hrană intelectuală curată şi în mod absolut necontaminată de aşa-zisa înaltă educaţie, care este amestecată cu ideile necredinţei. Numai aceia care cooperează cu cerul în planul de mântuire pot înţelege natura adevăratei educaţii, în sensul real al cuvântului. – CT 15 (1913)

Puterea despotică a autorilor necredincioşi (cuvinte adresate din partea îngerului călăuzitor). – Mintea omenească este fermecată cu uşurinţă de minciunile lui Satana, iar lucrările lui produc neplăcere pentru contemplarea Cuvântului lui Dumnezeu care, dacă este primit şi apreciat, va asigura viaţa veşnică celui ce îl acceptă. Voi sunteţi produsul propriilor voastre obiceiuri şi trebuie să vă amintiţi că obiceiurile corecte constituie o binecuvântare, atât din perspectiva efectelor lor asupra propriului vostru caracter, cât şi prin influenţa spre bine pe care o exercită asupra celor din jur; dar obiceiurile greşite, o dată înrădăcinate, constituie o putere despotică şi duc mintea în robie. Dacă nu ai fi citit niciodată vreun cuvânt din aceste cărţi [ale unui autor necredincios], astăzi, ai fi fost cu mult mai capabil să înţelegi acea Carte care, mai presus de orice alte lucrări, este vrednică de a fi studiată şi oferă singurele concepţii corecte cu privire la o educaţie mai înaltă. – 6T 162 (1900)

Lectura unor lucrări literare superficiale produce o imaginaţie bolnavă. – Mulţi dintre tinerii noştri au fost înzestraţi de către Dumnezeu cu capacităţi superioare. El le-a dăruit talentele cele mai nobile; dar puterile lor au fost degradate, mintea lor a devenit labilă şi confuză şi, ani de zile, nu au realizat nici o creştere în har şi în cunoştinţă, deoarece s-au dedicat satisfacerii apetitului pentru o literatură uşoară. Ei au întâmpinat, în stăpânirea apetitului pentru aceste lucrări literare superficiale, o dificultate la fel de mare cu aceea pe care o simte un beţiv, atunci când încearcă să-şi stăpânească dorinţa după băuturile alcoolice.
Aceşti tineri ar fi putut deveni colaboratori ai caselor noastre de editură şi ar fi putut fi lucrători eficienţi în producerea şi pregătirea materialelor pentru tipărire sau în lucrarea de corectură; dar talentele lor au fost pervertite atât de mult timp, până când ei au ajuns nişte dispeptici intelectuali şi, prin urmare, incapabili de a mai desfăşura o activitate folositoare în vreunul dintre aceste domenii. Imaginaţia lor este bolnavă. Vieţile lor plutesc în iluzii. Ei nu sunt în stare să-şi aducă la îndeplinire nici măcar îndatoririle elementare ale vieţii; iar ceea ce este cel mai trist şi mai descurajator este faptul că şi-au pierdut orice plăcere pentru o lectură serioasă.
Ei au ajuns să fie încântaţi şi mulţumiţi numai de o hrană intelectuală care se aseamănă povestioarelor intens excitante, aflate în lucrări literare cum ar fi Coliba Unchiului Tom. Această carte a avut un rol benefic pentru timpul în care a fost scrisă, deoarece s-a adresat unor oameni care aveau nevoie de o conştientizare a concepţiilor lor false cu privire la sclavie; dar noi ne aflăm la hotarele lumii eterne, unde asemenea povestiri nu sunt necesare în pregătirea noastră pentru viaţa veşnică. – 5T 518, 519 (1889)

Cărţi care slăbesc puterile minţii. – Romanele de dragoste şi povestirile frivole şi excitante constituie o altă categorie de cărţi care reprezintă un blestem pentru toţi cititorii. Este posibil ca autorul să fi introdus o morală pozitivă şi să fi antrenat sentimente religioase pe întregul parcurs al lucrării; cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, Satana se ascunde îmbrăcat în veşminte îngereşti, fiind mai eficace în acţiunea de înşelare şi rătăcire. Mintea este afectată într-o mare măsură de calitatea hranei intelectuale pe care o primeşte. Cititorii de literatură frivolă şi excitantă ajung incapabili de a-şi îndeplini responsabilităţile care le-au fost încredinţate. Ei trăiesc o viaţă iluzorie şi nu au nici o dorinţă de a cerceta Scripturile şi de a se hrăni cu mana cerească. Mintea este slăbită şi îşi pierde capacitatea de a medita asupra marilor teme ale datoriei şi ale destinului. – 7T 165 (1902)
Ficţiunea şi gândurile senzuale. – Hrana intelectuală pentru care [cititorii de ficţiune] nutresc o adevărată pasiune are un efect poluant şi conduce la apariţia gândurilor murdare şi senzuale. Am simţit o milă sinceră faţă de aceste suflete, atunci când mi-am dat seama cât de mult pierd prin neglijarea ocaziilor de a ajunge la cunoaşterea lui Hristos; cunoaştere în care este centrată speranţa noastră pentru viaţa veşnică. Cât de mult timp preţios este risipit; cât de mult timp care ar fi putut fi petrecut în studiul Modelului absolut al adevăratei bunătăţi! – CTBH 123, 1890. (MYP 280)

O minte care se prăbuşeşte în nebunie (cuvinte de avertizare adresate unei femei invalide). – Ani de zile, mintea ta a fost asemenea unui canal plin de pietriş, reziduuri şi plante, prin care se scurge tulbure apa murdară. Dacă puterile tale ar fi fost conduse de idealuri înalte, ai fi putut să nu fii invalida care eşti în prezent. Pretenţia de a fi tratată cu îngăduinţă în satisfacerea mofturilor şi a preocupării tale excesive cu cititul este un capriciu.
Am văzut lampa aprinsă în camera ta în miezul nopţii, în timp ce îţi curgeau lacrimile citind cine ştie ce povestioară fascinantă, stimulân-du-ţi în felul acesta creierul deja supraexcitat. Acest obicei te-a rupt de viaţa reală şi ţi-a epuizat puterile fizice, mintale şi morale. Tulburările tale de program au creat dezordine în casa ta şi, dacă ai fi continuat să trăieşti în felul acesta, mintea ţi s-ar fi prăbuşit într-o stare de nebunie. Harul pe care l-ai primit din partea lui Dumnezeu a fost în mod greşit folosit; timpul pe care ţi l-a dat Dumnezeu a fost risipit. – 4T 498 (1880)

Drogaţi intelectual. – Cititorii de povestiri frivole şi excitante devin oameni incapabili de a-şi îndeplini responsabilităţile vieţii de zi cu zi. Ei trăiesc într-o lume ireală. Am văzut copii cărora li s-a permis să-şi facă un obicei din lectura unor asemenea povestiri. Acasă sau în altă parte, aceştia erau lipsiţi de astâmpăr, visători şi incapabili de a conversa pe vreo temă, cu excepţia unor subiecte banale. Mintea lor era cu totul străină de ideile religioase. Datorită cultivării gustului pentru poveştile de senzaţie, apetitul intelectual este pervertit, iar mintea ajunge să nu mai fie satisfăcută decât dacă primeşte în exclusivitate acest gen de hrană cu totul inconsistentă. Cred că pentru aceia care se complac în citirea acestui gen de lectură nu există o denumire mai potrivită decât cea de drogaţi intelectual. Obiceiurile dăunătoare în domeniul lecturii au asupra creierului un efect similar aceluia pe care obiceiurile nesănătoase în alimentaţie şi băutură îl au asupra trupului. – CT 134, 135 (1913)

O îngăduinţă de sine excesivă este păcat. – O îngăduinţă de sine excesivă, în mâncare, băutură, somn sau lectură, constituie un păcat. Activitatea armonioasă şi sănătoasă a tuturor puterilor trupului conduce la fericire… Exercitarea capacităţilor intelectuale ar trebui să fie orientată asupra acelor subiecte care au o legătură cu interesele noastre eterne. Aceasta va contribui la sporirea sănătăţii trupului şi a minţii. – 4T 417 (1880)

Suprasolicitarea minţii. – Studentul care doreşte să parcurgă materia din doi ani de studiu într-un singur an şcolar nu ar trebui să fie lăsat să procedeze aşa în virtutea propriei sale dorinţe. Preluarea unei cantităţi duble de muncă intelectuală înseamnă, pentru mulţi, o suprasolicitare a minţii în detrimentul exerciţiului fizic. Presupunerea că mintea deţine capacitatea de a asimila o supradoză de hrană intelectuală este lipsită de o justificare logică. Suprasolicitarea minţii cu informaţii constituie un păcat la fel de mare ca şi acela al supraîncărcării organelor digestive cu hrană. – CT 296 (1913)

Cercetaţi hrana intelectuală care vă este servită în conversaţii. – Cel mai bun lucru pe care-l poate face un suflet este acela de a cerceta cu atenţie calitatea hranei intelectuale care îi este servită în conversaţii. Când sunteţi abordaţi de către aceia care îşi găsesc o preocupare substanţială a vieţii în plăcerea de a vorbi şi care sunt întotdeauna pregătiţi cu tot arsenalul necesar pentru a vă determina să le spuneţi ceea ce doresc, invocând formule de genul: „Spune-mi ce ştii şi îţi voi spune şi eu ceea ce ştiu”, opriţi-vă un moment şi întrebaţi-vă în sinea voastră dacă această conversaţie va conduce la întărirea spirituală şi la dezvoltarea unei influenţe spirituale în atmosfera căreia să puteţi mânca trupul şi să puteţi bea sângele Fiului lui Dumnezeu. „Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 2,4). Aceste cuvinte spun mult.
Nouă nu ne este permis să fim gâlcevitori, bârfitori sau amatori de poveşti de largă circulaţie; noi nu avem voie să fim purtătorii unei mărturii mincinoase. Dumnezeu ne interzice să ne angajăm în conversaţii uşuratice şi lipsite de sens, în gesticulări sau glume sterile sau în exprimarea unor cuvinte fără temei. El ne va cere să dăm socoteală pentru tot ce vorbim. Orice cuvânt care nu a adus nici un bine, nici pentru vorbitor şi nici pentru ascultători, va fi sancţionat la judecata lui Dumnezeu. Prin urmare, să ne angajăm în conversaţii care conduc la întărirea şi zidirea noastră spirituală. Aduceţi-vă aminte că voi sunteţi preţioşi în ochii lui Dumnezeu. Nici unei conversaţii ieftine şi absurde şi nici unui principiu greşit nu trebuie să i se îngăduie să se strecoare în formarea experienţei voastre creştine. – MS 68, 1897. (FE 458)

O femeie a cărei inimă a fost pervertită de ceea ce a privit. – Sora __, deşi are calităţi înnăscute excepţionale, este atrasă în permanenţă departe de Dumnezeu de către prietenii ei şi rudele necredincioase, care nu iubesc adevărul şi nu acordă nici o apreciere spiritului de sacrificiu şi de renunţare la sine, necesar pentru cauza adevărului. Sora __ nu a înţeles încă până acum importanţa separării de lume, aşa cum o cere porunca lui Dumnezeu. Inima ei a fost pervertită de imaginile pe care le-a privit şi de cuvintele pe care le-a ascultat. – 4T 108 (1876)

Sunete, imagini şi influenţe care corup. – Aveţi un motiv serios de îngrijorare pentru copiii voştri, deoarece sunt confruntaţi la fiecare pas cu ispite. Ei nu pot evita contactul cu tovărăşiile rele… Copiii voştri vor vedea imagini, vor auzi sunete şi vor fi supuşi unor influenţe imorale care, dacă nu sunt întru totul supravegheate, le vor corupe inima şi le vor deforma caracterul într-un mod imperceptibil, dar sigur. – Pacific Health Journal, iunie 1890. (AH 406)

Unele tovărăşii sunt asemenea unei otrăvi lente. – Dacă glasul meu ar putea ajunge la toţi părinţii care se află în ţară, i-aş avertiza să nu fie îngăduitori faţă de preferinţele copiilor lor în alegerea tovărăşiilor şi a prieteniilor. Părinţii acordă prea puţină importanţă faptului că impresiile dăunătoare exercitate asupra copiii lor sunt cu mult mai uşor acceptate decât impresiile divine; prin urmare, cercul de prieteni în care se integrează copiii trebuie să fie cel mai favorabil posibil, în vederea creşterii în har şi a înrădăcinării, în inima lor, a adevărului revelat în Cuvântul lui Dumnezeu.
Dacă se află în compania acelora ale căror subiecte de conversaţie sunt lipsite de importanţă şi lumeşti, mintea copiilor se va coborî la acelaşi nivel. Dacă sunt martorii unor discuţii în care principiile religioase sunt dispreţuite şi în care adevărul este atacat prin obiecţii tăioase, toate acestea se vor infiltra în mintea lor şi le vor influenţa caracterele.
Dacă mintea copiilor este umplută de poveşti facile, adevărate sau fictive, nu va mai rămâne nici un loc pentru informaţiile şi cunoştinţele ştiinţifice de care ar trebui să fie preocupaţi. O, cât de devastatoare pentru intelect este această dragoste faţă de lectura uşuratică! Cât de mare este măsura în care aceasta distruge principiile sincerităţii şi ale neprihănirii, principii care constituie însăşi temelia unui caracter armonios! Tovărăşiile rele sunt asemenea unei otrăvi lente care, o dată pătrunsă în organism, mai devreme sau mai târziu, îşi va manifesta efectele ei dăunătoare. O impresie negativă înscrisă în mintea tinerilor nu este doar o urmă trecătoare, lăsată pe nisip, ci o inscripţie dăinuitoare, dăltuită în piatră. – 5T 544, 545 (1889)

Privirile aţintite spre Domnul Hristos. – Când a luat asupra Sa natura umană, Hristos a legat omenirea cu Sine printr-o legătură a iubirii care nu poate fi ruptă niciodată de către nici o putere, cu excepţia faptului că omul alege în mod personal acest lucru. Satana se va strădui în mod neîncetat să ne determine, prin ademenirile sale înşelătoare, să rupem această legătură – să facem alegerea de a ne despărţi de Domnul Hristos. Acesta este unul dintre aspectele esenţiale asupra cărora trebuie să veghem, să luptăm, să ne rugăm, pentru ca nimic să nu ne poată amăgi să alegem un alt stăpân; deoarece avem o libertate permanentă de a face acest lucru. Prin urmare, să ne păstrăm privirile aţintite spre Domnul Hristos, iar El ne va apăra. Privind spre Hristos, noi suntem în siguranţă. Nimic nu ne poate smulge din mâna Lui. Printr-o îndreptare constantă a atenţiei asupra lui Hristos, noi suntem „schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3,18). – SC 72 (1892)

14

ACTIVITATEA FIZICĂ

Legea acţiunii bazate pe împlinirea supusă a rolului încredinţat. – Toate fiinţele cereşti se află într-o activitate continuă, iar Domnul Isus, în îndeplinirea responsabilităţilor practice ale vieţii Sale de zi cu zi, a oferit un exemplu valabil pentru toţi oamenii. Dumnezeu a instaurat în ceruri o lege a acţiunii bazate pe supunere şi ascultare* . În mod tăcut, dar necontenit, obiectele creaţiei Sale îşi îndeplinesc misiunea atribuită. Oceanul se află într-o neîncetată mişcare. Iarba verde, care „astăzi este, iar mâine este aruncată în cuptor”, îşi realizează menirea, îmbrăcând câmpul în frumuseţe. Frunzele sunt spulberate de vânt, şi totuşi nu se vede nici o mână care să le atingă. Soarele, luna şi stelele sunt necesare şi pline de slavă în îndeplinirea lucrării încredinţate lor. Iar omul, cu mintea şi trupul său create după asemănarea lui Dumnezeu, pentru a-şi ocupa locul care i-a fost desemnat, trebuie să fie activ. Omul nu a fost destinat pentru inactivitate şi inutilitate. Lipsa activităţii constituie un păcat. – Lt 103, 1900. (SpT Seria B, Nr. 1, pp 29, 30)

Maşinăria trupului trebuie să funcţioneze fără încetare. – Studiaţi planul lui Dumnezeu cu privire la Adam, care a fost creat sfânt, curat şi sănătos. Lui Adam i s-a încredinţat o lucrare pe care trebuia să o îndeplinească. Toate organele pe care i le-a dăruit Dumnezeu urmau să fie puse în acţiune. Pentru Adam, lipsa activităţii ar fi fost ceva imposibil. Creierul lui nu avea să funcţioneze automat, asemenea unei simple maşinării. De-a lungul întregii existenţe, fiecare componentă, aflată în mecanismul complex al trupului, a fost rânduită pentru a-şi îndeplini în mod continuu lucrarea încredinţată. Asemenea unei locomotive cu aburi, inima pulsează ritmic, îndeplinind misiunea de a pompa fără încetare fluidul roşu în toate părţile corpului. Acţiune şi iar acţiune; acţiunea se perpetuează în întreaga maşinărie vie. Fiecare organ îşi îndeplineşte funcţia stabilită. Dacă trupul îşi încetează activitatea, creierul va funcţiona din ce în ce mai puţin. – Lt 103, 1900

Exerciţiul fizic în aer liber. – Întregul organism are nevoie de influenţa înviorătoare a exerciţiului fizic în aer liber. Câteva ore pe zi petrecute într-o activitate fizică vor tinde să reînnoiască vigoarea trupului şi să aducă odihnă şi relaxare minţii. – 4T 264, 265. (1876)

Dacă veţi permite pătrunderea lui profundă, aerul, preţiosul dar al cerului, care se află la dispoziţia tuturor oamenilor, vă va binecuvânta cu influenţele lui înviorătoare. Primiţi-l bine, cultivaţi dragostea pentru el şi se va dovedi un calmant valoros pentru nervi. Pentru a rămâne curat, aerul trebuie păstrat într-o continuă mişcare. Efectul aerului curat şi proaspăt constă în producerea unei circulaţii sănătoase a sângelui în organism. Aceasta împrospătează trupul şi tinde să îi confere putere şi sănătate, iar influenţa sa este simţită în mod categoric asupra minţii, inspirându-i un sentiment de mulţumire şi seninătate. Aerul stimulează pofta de mâncare, face ca digestia hranei să fie mai bună şi produce un somn plăcut şi profund. – 1T 702 (1886)

Inactivitatea, o cauză sigură a bolilor. – Lipsa activităţii fizice constituie una dintre cauzele cele mai sigure ale bolilor. Exerciţiul fizic accelerează şi echilibrează distribuţia circulaţiei sanguine, în timp ce lipsa activităţii fizice face ca sângele să circule în mod neregulat, iar modificările din compoziţia lui încetează să se producă. Impurităţile încetează să mai fie eliminate din organism, aşa cum ar fi trebuit să fie, dacă circulaţia sangvină ar fi fost accelerată printr-un exerciţiu fizic serios, dacă pielea ar fi fost expusă unei atmosfere sănătoase şi dacă plămânii ar fi fost hrăniţi cu aer curat şi proaspăt din belşug. O asemenea condiţie de stagnare a organismului aşază o povară dublă asupra organelor excretorii, iar rezultatul care apare este boala. – MH 238 (1905)
O practicare regulată şi judicioasă a exerciţiului fizic. – Un exerciţiu fizic bine coordonat, folosit în aşa fel încât să se evite abuzul, se va dovedi un agent vindecător eficient. – Und MS 90

Prevenirea suprasolicitării mintale. – Munca fizică nu va constitui o piedică în calea cultivării intelectuale. Departe de a fi astfel. Avantajele dobândite prin intermediul activităţii fizice vor conduce la instaurarea echilibrului şi vor preveni suprasolicitarea minţii. Munca va antrena muşchii şi va aduce odihnă creierului obosit. Multe tinere, care consideră că nu este demn ca o doamnă să muncească, sunt anemice şi lipsite de puterea fizică necesară pentru a desfăşura o activitate folositoare. Dar caracterele lor sunt prea transparente pentru a înşela o persoană inteligentă cu privire la adevărata demnitate a statutului lor de doamne…
Pentru a demonstra că eşti o doamnă, nu este necesar să fii slabă, neajutorată, supravestimentată şi să afişezi o timiditate naivă. Un intelect puternic are nevoie de un trup robust. Rezistenţa fizică şi cunoaşterea practică a modului în care trebuie să fie îndeplinite toate îndatoririle gospodăreşti nu vor constitui niciodată impedimente în calea unui intelect bine dezvoltat; ambele sunt de o importanţă deosebită pentru a fi o doamnă. – 3T 152 (1872)

Fără exerciţiu fizic, mintea încetează să funcţioneze normal. – Pentru un tânăr, exerciţiul fizic serios şi perseverent constituie un mijloc de întărire atât a creierului, cât şi a oaselor şi a muşchilor. Acesta reprezintă un aspect esenţial în pregătirea pentru profesia dificilă de medic. Dacă exerciţiul fizic lipseşte, mintea încetează să funcţioneze normal. Ea îşi pierde precizia şi rapiditatea care trebuie să se manifeste printr-un randament maxim şi ajunge să fie lipsită de eficienţă. Un tânăr care nu practică exerciţiul fizic nu va deveni niciodată ceea ce Dumnezeu a plănuit ca el să devină. El s-a complăcut atât de mult într-o atitudine delăsătoare, încât a devenit asemenea unui bazin cu apă stătută. Atmosfera care îl înconjoară este încărcată de miasma neplăcută a imoralităţii. – Lt. 103, 1900

Capacitatea de efort intelectual este diminuată atunci când exerciţiul fizic este neglijat. – Aceia care sunt implicaţi într-o permanentă activitate intelectuală, indiferent dacă studiază sau predică, au nevoie de o schimbare a programului şi de odihnă. Cercetătorul sârguincios suprasolicită prea adesea creierul, în detrimentul exerciţiului fizic, iar rezultatul este că puterile fizice sunt epuizate, iar capacitatea de efort intelectual este diminuată. În acest fel, studentul eşuează tocmai în îndeplinirea acelei lucrări pe care ar fi putut să o realizeze, dacă ar fi acţionat în mod înţelept. – GW 173 (1893)

Echilibraţi efortul intelectual cu cel fizic. – Echilibraţi efortul intelectual cu cel fizic, iar mintea studentului va fi înviorată. Adesea, exerciţiul fizic va ajuta organismul bolnav să-şi redobândească starea de sănătate. Când studenţii trebuie să părăsească colegiul, la terminarea studiilor, sănătatea lor trebuie să fie mai bună şi capacitatea lor intelectuală mai mare decât atunci când au intrat în şcoală. Sănătatea lor trebuie să fie supravegheată cu aceeaşi sfinţenie cu care le este cultivat caracterul. – CTBH 82, 83, 1890. (CG 343)

Exerciţiul fizic este un agent vindecător. – Dacă bolnavii nu au o preocupare pozitivă care să le absoarbă timpul şi interesele, mintea lor va ajunge să se concentreze asupra propriilor lor persoane şi va de-veni din ce în ce mai iritată şi mai morbidă. Stăruind asupra simţămintelor lor nefaste, adesea, aceştia consideră că sunt într-o situaţie mai rea decât sunt în realitate şi ajung întru totul incapabili de a face ceva.
De cele mai multe ori, un exerciţiu fizic bine coordonat se va dovedi un agent vindecător eficient. În unele cazuri, acesta este chiar indis-pensabil în vederea redobândirii sănătăţii. Voinţa se va dezvolta o dată cu munca manuală, iar aceşti bolnavi au nevoie tocmai de stimularea voinţei. Când voinţa este inactivă, imaginaţia se deformează şi rezistenţa împotriva bolii devine imposibilă. – MH 239 (1905)

Sistemul „nu face nimic” este periculos. – Indiferent de situaţie, sistemul „nu face nimic” este periculos. Ideea că aceia care şi-au suprasolicitat puterile minţii şi ale trupului sau care au suferit un colaps fizic sau intelectual trebuie să îşi suspende orice activitate, cu scopul de a-şi redobândi sănătatea, constituie o mare eroare. Există cazuri de boală serioasă, în care este recomandată odihna totală pentru o perioadă de timp, dar în situaţia unor invalizi permanenţi, aceasta este foarte rar necesară. – Und MS 90

Inactivitatea constituie cel mai mare blestem pentru ma-joritatea bolnavilor. – Inactivitatea constituie cel mai mare blestem pentru majoritatea bolnavilor. Aceasta este valabil în special pentru aceia ale căror necazuri au fost cauzate sau agravate datorită unor practici nesfinte.
Angajarea uşoară în activităţi utile, fără a solicita într-o măsură necorespunzătoare mintea sau trupul, are o influenţă binefăcătoare asupra ambelor. Aceasta întăreşte muşchii, îmbunătăţeşte circulaţia şi îi conferă bolnavului satisfacţia de a şti că nu este întru totul nefolositor în această lume ocupată. Probabil că la început nu va fi în stare să realizeze decât puţin, dar curând va descoperi că puterile sale cresc, iar cantitatea de muncă îndeplinită va spori în aceeaşi măsură.
Adesea, medicii recomandă pacienţilor lor să plece într-o călătorie pe ocean, să pornească în căutarea unor ape minerale sau să viziteze diferite locuri pentru o schimbare a climei, cu scopul de a-şi redobândi sănătatea, în timp ce, în nouă cazuri din zece, dacă s-ar alimenta în mod cumpătat şi ar începe să se bucure de exerciţii fizice aducătoare de sănătate, pacienţii s-ar face bine şi ar economisi timp şi bani. – Und MS 90. (Vezi MH 240 [1905])

Exerciţiul fizic trebuie să fie sistematic (sfat acordat unei mame bolnave). – Domnul ţi-a încredinţat o lucrare pe care nu intenţionează să o îndeplinească în locul tău. Mişcarea fizică reprezintă un principiu în armonie cu legile naturale, pe care ar trebui să-l respecţi fără a ţine cont de simţămintele tale. Tu trebuie să acţionezi în conformitate cu lumina pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. E posibil să nu fii în stare să realizezi acest lucru de la început, dar poţi face mult, progresând în convingerea că Dumnezeu îţi va veni în ajutor şi te va întări.
Ai putea să începi exerciţiul fizic prin mersul pe jos şi prin îndeplinirea unor îndatoriri casnice care necesită o muncă uşoară, astfel încât să nu mai fii atât de dependentă de cei din jur. Simţământul că poţi face ceva util îţi va conferi o putere sporită. Dacă mâinile tale ar fi angajate în mai mare măsură într-o activitate practică şi dacă mintea ţi-ar fi mai puţin preocupată în realizarea unor planuri pentru alţii, puterile tale fizice şi mintale ar creşte. Creierul tău nu este inactiv, dar lipseşte o activitate corespunzătoare din partea celorlalte organe ale trupului.
Pentru a constitui un avantaj evident în ceea ce te priveşte, exerciţiul fizic trebuie să fie sistematizat şi orientat asupra organelor afectate, astfel încât, prin utilizare, acestea să fie fortificate. Cura de masaj este foarte benefică pentru acea categorie de pacienţi care sunt prea slăbiţi pentru efectuarea exerciţiilor fizice. Dar faptul că toţi bolnavii se bazează pe acest tratament, devenind dependenţi de el, în timp ce neglijează să-şi pună propriii lor muşchi în mişcare, reprezintă o mare greşeală. – 3T 76 (1872)

Potopul actual de corupţie rezultă din greşita utilizare a minţii şi a trupului. – Potopul de corupţie care se revarsă asupra lumii noastre constituie rezultatul unei greşite şi devastatoare utilizări a maşinăriei organismului omenesc. Bărbaţii, femeile şi copiii trebuie educaţi pentru a munci cu propriile lor mâini. Atunci, creierul va înceta să fie supra-solicitat în detrimentul bunăstării întregului organism. – Lt. 145, 1897

Solicitarea minţii şi a trupului tinde să prevină gândurile imorale. – Solicitarea echilibrată şi proporţională a puterilor minţii şi ale trupului va preveni tendinţa spre gânduri şi acţiuni imorale. Profesorii trebuie să înţeleagă acest fapt. Ei trebuie să-i înveţe pe studenţi că acţiunile şi gândurile curate sunt dependente de maniera în care îşi organizează programul de studiu. Acţiunile conştiincioase depind de o gândire conştiincioasă. Efortul depus în muncile agricole sau în diferite alte ramuri ale activităţii fizice constituie un minunat mijloc de apărare împotriva suprasolicitării nepermise a creierului. Nici un bărbat, femeie sau copil care nu-şi foloseşte în totalitate capacităţile dăruite de Dumnezeu nu-şi poate păstra sănătatea. Astfel de oameni nu sunt capabili să respecte în mod conştiincios poruncile lui Dumnezeu. Ei nu Îl pot iubi pe Dumnezeu mai presus decât orice şi pe aproapele lor ca pe ei înşişi. – Lt 145, 1897
Munca fizică este necesară în fiecare zi. – Am văzut, conform luminii care mi-a fost dată, că pastorii noştri s-ar bucura de bine-cuvântările unei sănătăţi sporite dacă ar face mai multă activitate fizică… A presta zilnic o muncă fizică este o necesitate cu urmări pozitive asupra sănătăţii şi prospeţimii intelectuale. Astfel, sângele va fi solicitat de la nivelul creierului în alte părţi ale corpului. – Lt 168, 1899 (Ev 660, 661)

Fiecare student trebuie să practice exerciţiul fizic. – Fiecare student trebuie să dedice o parte a programului său zilnic în vederea realizării unei munci fizice. Procedând astfel, tinerii vor dobândi îndemânare în îndeplinirea unor îndeletniciri utile, vor cultiva un spirit al renunţării la sine şi vor fi scutiţi de multe practici rele şi degradante, care sunt atât de adesea rezultatul lipsei de ocupaţie. Toate acestea nu constituie altceva decât obiectivul primordial al educaţiei, deoarece, prin stimularea unui spirit activ, a conştiinciozităţii şi a curăţiei morale, noi ajungem în armonie cu Creatorul. – PP 601 (1890)

Pregătirea fizică şi instruirea religioasă practicate în şcolile evreilor sunt demne de a fi studiate. Valoarea unei asemenea educaţii nu este luată în considerare aşa cum ar trebui. Între minte şi trup există o legătură intimă şi, pentru a atinge un standard înalt al realizărilor intelectuale şi morale, legile coordonatoare ale organismului nostru fizic trebuie respectate. Un caracter bine echilibrat şi puternic poate fi dobândit numai prin exercitarea şi dezvoltarea conjugată atât a capacităţilor noastre intelectuale, cât şi a puterilor noastre fizice. Ce alt domeniu de studiu ar putea fi mai important pentru tineri, decât acela care tratează minunatul organism pe care ni l-a încredinţat Dumnezeu şi legile prin care acesta poate fi menţinut sănătos? – PP 601 (1890)

Exerciţiul fizic dă viaţă. – Dacă trupul este inactiv, sângele circulă în mod lent, iar muşchii descresc în putere şi formă… Exerciţiul fizic în aer liber, la soare – binecuvântări pe care Cerul ni le-a dăruit tuturor în mod abundent –, va da viaţă şi putere multor bolnavi neputincioşi…
Munca nu este un blestem, ci o binecuvântare. Munca sârguincioasă îi păzeşte pe mulţi, tineri şi vârstnici, ţinându-i departe de capcanele aceluia care „găseşte întotdeauna ceva rău de făcut pentru mâinile lipsite de ocupaţie”. Nimeni să nu se ruşineze de muncă, deoarece munca cinstită este nobilă. În timp ce mâinile sunt angajate în îndeplinirea celor mai obişnuite lucrări, mintea poate fi umplută cu gânduri înalte şi sfinte. – YI, 27 februarie 1902. (HC 223)

15

FACTORII EMOŢIONALI


Supunerea faţă de Dumnezeu ne eliberează de sub tirania şi forţa tendinţelor pătimaşe. – Supunerea faţă de Dumnezeu înseamnă libertate faţă de sclavia păcatului, eliberare de sub tirania şi puterea tendinţelor pătimaşe ale naturii umane. În felul acesta, omul se poate înălţa ca biruitor al sinelui, biruitor al propriilor lui înclinaţii, biruitor al pu-terilor, al stăpânirilor şi al „domniilor întunericului acestei lumi” şi ca bi-ruitor al „tainei nelegiuirii, aşezate în locurile prea înalte”. – MH 131 (1905)

Emoţiile pot fi controlate prin exercitarea voinţei.* – Partea voastră este aceea de a vă pune voinţa de partea lui Hristos. Când voinţa voastră este supusă voinţei Sale, Isus preia îndată conducerea fiinţei voastre şi lucrează în voi atât dispoziţia favorabilă, cât şi înfăptuirea dorinţelor Sale bune. Natura voastră firească este adusă în stăpânirea Duhului Sfânt. Până şi gândurile voastre ajung să-I fie supuse.
Deşi voi nu sunteţi capabili de a vă controla impulsurile şi emoţiile aşa cum aţi dori, totuşi puteţi să exercitaţi un control asupra capacităţii de a alege şi astfel, în viaţa voastră, se poate realiza o schimbare totală. Când voinţa voastră este aşezată la dispoziţia voinţei lui Hristos, viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Ea este aliată cu puterea care se află mai presus de orice domnie sau stăpânire a întunericului. Voi ajungeţi în posesia unei puteri care vine din partea lui Dumnezeu şi care vă uneşte într-o legătură fermă cu puterile Sale; şi veţi putea trăi viaţa cea nouă a credinţei. – MS 121, 1898 (ML 318)

Emoţiile controlate de către raţiune şi conştiinţă. – Puterea adevărului ar trebui să fie suficientă pentru a vă susţine şi pentru a vă încuraja în orice nenorocire. Religia lui Hristos îşi dezvăluie adevărata ei valoare tocmai prin faptul că îl face în stare pe cel care o trăieşte să triumfe asupra oricărei suferinţe şi asupra oricărui necaz. Ea aduce poftele, pasiunile şi emoţiile sub controlul raţiunii şi al conştiinţei şi disciplinează gândurile, îndreptându-le pe o cale aducătoare de sănătate. În felul acesta, limba va înceta să mai fie întrebuinţată spre dezonoarea lui Dumnezeu, prin exprimarea unor nemulţumiri şi revendicări păcătoase. – 5T 314 (1885)

Îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu împotriva simţămintelor şi emoţiilor (sfat adresat unui tânăr). – Nu sentimentele şi emoţiile tale sunt cele care te fac să fii un copil al lui Dumnezeu, ci îndeplinirea voinţei Sale. Dacă voinţa ta este unită cu voinţa lui Dumnezeu, înaintea ta se deschide perspectiva unei vieţi pline de semnificaţie. În demnitatea nobleţei dăruite de Dumnezeu, tu poţi să te remarci ca un exemplu în fapte bune.
Dacă vei proceda astfel, în loc de a contribui la încălcarea regulilor de disciplină, vei ajuta la susţinerea şi afirmarea lor. Vei contribui la menţinerea bunei rânduieli, în loc de a participa la dispreţuirea ei şi de a incita la o viaţă dezordonată, prin propriul tău model de comportament.
În temere de Dumnezeu, îţi spun: Eu ştiu ce poţi deveni, dacă voinţa ta este aşezată de partea lui Dumnezeu. „Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu” (1Corinteni 3,9). Tu poţi să-ţi îndeplineşti lucrarea acum şi pentru totdeauna într-o asemenea manieră, încât să reziste verificării la judecată. Nu ai dori să încerci? Nu ai dori să faci o schimbare fundamentală în viaţa ta acum? Tu eşti obiectul iubirii şi al lucrării de mijlocire a lui Hristos. Nu ai dori să te predai acum lui Dumnezeu şi să vii în ajutorul celor care sunt rânduiţi ca păzitori ai intereselor lucrării Sale, în loc de a le provoca tocmai lor durere şi descurajare? – 5T 515, 516 (1889)

Disconfortul şi insatisfacţia, îndepărtate (cuvânt de asigurare adresat unuia care se află în cumpănă). – Când Îl vei primi pe Hristos ca mântuitor al tău personal, în fiinţa ta se va produce o schimbare remarcabilă; vei fi convertit, iar Domnul Isus, prin Duhul Său cel Sfânt, va sta alături de tine. Disconfortul sufletesc şi simţământul continuu de insatisfacţie pe care le ai vor dispărea.
Îţi place să conversezi. Dacă cuvintele tale ar fi îndreptate spre slava lui Dumnezeu, nu ar exista păcat în ele. Dar tu nu simţi pace şi mulţumire în slujba lui Dumnezeu. Cu siguranţă, nu eşti un om convertit şi nu poţi împlini voia lui Dumnezeu, prin urmare, nu poţi primi influenţa înviorătoare şi aducătoare de satisfacţie a Duhului Său cel Sfânt.
Când îţi vei da seama că nu este posibil să fii creştin şi, în acelaşi timp, să faci tot ce doreşti, când vei hotărî să-ţi predai voinţa, supu-nând-o voinţei lui Dumnezeu, atunci vei putea să răspunzi invitaţiei Domnului Hristos: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina mea este uşoară” (Matei 11,28-30). – MS 13, 1897

Controlul emoţiilor . – Dacă vă veţi exercita voinţa astfel, încât până şi gândurile voastre să fie aduse în supunere faţă de voinţa lui Hristos, atunci veţi ajunge să fiţi întru totul satisfăcuţi. Voi trebuie să vă cercetaţi propriile inimi fără nici o întârziere şi să muriţi faţă de sine în fiecare zi.
Poate că vă întrebaţi: Cum aş putea să îmi stăpânesc propriile fapte şi cum aş putea să îmi controlez emoţiile?
Mulţi dintre aceia care, în mod declarat, nu au nimic comun cu iubirea faţă de Dumnezeu îşi stăpânesc spiritul într-o măsură considerabilă, fără nici un ajutor special din partea harului lui Dumnezeu. Ei cultivă stăpânirea de sine. Aceasta este o mustrare clară la adresa acelora care ştiu că pot obţine din partea lui Dumnezeu putere şi har şi, cu toate acestea, nu manifestă darurile Duhului. Domnul Hristos este modelul nostru. El a fost smerit şi blând. Învăţaţi de la El şi imitaţi-I exemplul. Dacă dorim să ne bucurăm de un loc la dreapta Mântuitorului, noi trebuie să biruim aşa cum a biruit El, iar ţinta noastră trebuie să fie desăvârşirea. – 3T 336 (1873)

Emoţiile sunt la fel de trecătoare ca norii cerului. – Să aşteptăm noi oare până când vom simţi că suntem curăţiţi? Nu. Domnul Hristos a promis că, „dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1,9). Argumentul care stă în favoarea voastră înaintea lui Dumnezeu este Cuvântul Său. Nu trebuie să aşteptaţi să simţiţi anumite emoţii minunate pentru a crede că Dumnezeu a auzit rugăciunea voastră, deoarece emoţiile sunt tot atât de trecătoare ca norii cerului. Credinţa voastră trebuie să fie întemeiată pe o bază solidă. Cuvântul Domnului este cuvân-tul puterii infinite în care vă puteţi încrede, iar El a zis: „Cereţi, şi vi se va da”. Priviţi spre Calvar. Oare nu a spus Domnul Isus că El este apă-rătorul vostru? Nu a declarat El că, dacă veţi cere ceva în Numele Lui, veţi primi? Voi nu trebuie să depindeţi de propria voastră bunătate sau de propriile voastre fapte bune, ci să vă puneţi încrederea în Soarele ne-prihănirii, în convingerea că Domnul Hristos a îndepărtat păcatele voastre şi v-a atribuit neprihănirea Sa. – ST, 12 decembrie 1892 (1SM 328)

Emoţiile nu constituie un mijloc temeinic de supraveghere a poziţiei spirituale. – Simţămintele sunt adesea înşelătoare, emoţiile nu constituie un mijloc temeinic de supraveghere a poziţiei spirituale, deoarece sunt schimbătoare şi depind de circumstanţele exterioare. Mulţi sunt derutaţi datorită faptului că se bazează pe propriile lor răspunsuri emoţionale. Testul de verificare a stării spirituale este: Ce anume faci pentru Domnul Hristos? Care sunt sacrificiile tale? Care sunt victoriile pe care le-ai câştigat? Egoismul predomină în viaţa ta, tendinţa de a-ţi neglija datoriile este persistentă, controlarea pasiunilor şi dispoziţia de a te supune cu mulţumire faţă de voinţa lui Hristos sunt departe de a dovedi faptul că eşti un copil al lui Dumnezeu, cu excepţia unei pietăţi ocazionale şi a unei religiozităţi sentimentale. – 4T 188 (1876)

Creştinii nu trebuie să asculte de emoţii.* – Copiii lui Dumnezeu nu trebuie să asculte de propriile lor simţăminte şi emoţii. Când aceştia oscilează între speranţă şi teamă, inima lui Hristos este rănită, deoarece El le-a oferit deja dovezi inconfundabile ale iubirii Sale… Isus doreşte ca ei să îndeplinească lucrarea pe care le-a încredinţat-o; iar atunci, inimile lor vor deveni în mâinile Sale asemenea unor harpe sfinte, ale căror corzi, atinse de El, vor vibra în sunetele laudei şi ale mulţumirii faţă de Acela care a fost trimis de Dumnezeu pentru a îndepărta păcatele lumii. – Lt 2, 1914. (TM 518, 519)

Domnul Hristos oferă stăpânirea asupra înclinaţiilor fireşti. – Domnul Hristos a venit în această lume şi a trăit în ascultare de Legea lui Dumnezeu, pentru ca omul să poată ajunge la o stăpânire desăvârşită asupra înclinaţiilor sale fireşti, care degradează sufletul. Marele Medic al trupului şi al sufletului oferă biruinţă asupra poftelor ce se luptă pentru supremaţie. El a prevăzut şi a pregătit toate condiţiile favorabile, în virtutea cărora omul să poată ajunge la desăvârşirea caracterului. – MH 130, 131 (1905)

Extazul emoţional nu constituie o dovadă a convertirii. – Satana îi înşală pe oameni, determinându-i să creadă că, dacă au trăit un sentiment de extaz şi răpire emoţională, sunt convertiţi. Dar experienţa lor nu produce nici o schimbare. Acţiunile lor sunt aceleaşi de mai înainte. În vieţile lor nu se observă nici o roadă bună. Ei se roagă des şi lung şi fac referire în permanenţă la simţămintele pe care le-au trăit atunci şi atunci. Dar ei nu trăiesc o viaţă nouă. Experienţa lor nu depăşeşte nivelul superficial al sentimentelor. Ei clădesc pe nisip, şi când vânturile vor bate, clădirile lor spirituale vor fi spulberate. – YI, 26 septembrie 1901. (4BC 1164)

Simţămintele de nelinişte sunt bune uneori. – Simţămintele de nelinişte, de înstrăinare sau de singurătate ar putea fi spre binele vostru. Tatăl vostru ceresc doreşte să vă ajute să descoperiţi în El prietenia, iubirea şi mângâierea, care vor satisface cele mai arzătoare căutări şi năzuinţe ale sufletului… Unica sursă de siguranţă şi fericire constă în a-L face pe Hristos Sfătuitorul vostru permanent. Voi puteţi fi fericiţi în El, chiar dacă nu aţi avut niciodată vreun alt prieten în această lume mare. – Lt 2b, 1874. (HC 259)
Domnul doreşte să neliniştească mintea. – Hristos vede cum oamenii sunt atât de absorbiţi în griji lumeşti şi în probleme profesionale, încât nu mai au nici un timp pentru a se apropia de El şi pentru a se împrieteni cu El. Pentru ei, Cerul este un loc ciudat, deoarece l-au pierdut de mult din vedere. Nefiind obişnuiţi cu lucrurile cereşti, ei se plictisesc când aud vorbindu-li-se despre ele. Acestor oameni nu le face plăcere ca mintea să le fie deranjată cu lucrurile privitoare la nevoia lor de mântuire, aşa că preferă să se preocupe de ceea ce le produce amuzamentul. Dar Domnul doreşte să le neliniştească mintea, astfel încât să fie determinaţi să ia în considerare realităţile eterne. El este preocupat în mod stăruitor de soarta lor. fiecare om va ajunge să-L cunoască, foarte, foarte curând, indiferent dacă doreşte sau nu. – MS 105, 1901

Nu vă lăsaţi absorbiţi de examinarea emoţiilor personale. – Nu este înţelept să privim spre noi înşine, examinându-ne emoţiile personale. Dacă vom face acest lucru, vrăjmaşul ne va confrunta cu dificultăţi şi ne va aduce în faţa unor ispite care urmăresc să ne slăbească credinţa şi să ne distrugă curajul. Examinarea propriilor emoţii şi supunerea faţă de simţămintele personale sunt foarte strâns legate de cultivarea îndoielii şi de provocarea confuziei. Noi trebuie să ne îndepărtăm atenţia de la noi înşine şi să ne îndreptăm privirile spre Domnul Isus. – MH 249 (1905)




16

INFLUENŢE PRENATALE


Importanţa influenţelor prenatale. – Efectul influenţelor prenatale este privit de către mulţi părinţi ca fiind o problemă trecătoare, dar Cerul nu îl consideră astfel. Mesajul transmis prin îngerul lui Dumnezeu şi prezentat de două ori în maniera cea mai solemnă ne demonstrează că acestui aspect trebuie să i se acorde cea mai mare atenţie din partea noastră. – MH 372 (1905)

Un spirit de mulţumire are efecte asupra fătului. – Indiferent de mediul sau circumstanţele în care se află, fiecare femeie care este pe cale de a deveni mamă trebuie să favorizeze o dispoziţie sufletească de fericire, satisfacţie şi mulţumire continuă, ştiind că toate eforturile ei în acest sens îi vor fi răsplătite înzecit în caracterul fizic şi moral al copilului pe care îl aşteaptă. Printr-o cultivare atentă, ea se poate obişnui cu o gândire voioasă, încurajând în felul acesta buna dispoziţie şi răspândind propria ei stare de spirit asupra familiei şi asupra tuturor celor aflaţi în preajmă.
Procedând astfel, sănătatea ei fizică va fi îmbunătăţită. Organismul ei se va umple de viaţă, iar sângele nu va circula lent şi insuficient, aşa cum s-ar întâmpla dacă ar ceda unei stări depresive şi triste. Atât sănătatea ei mintală, cât şi cea fizică sunt înviorate de echilibrul şi bucuria sufletului. – RH, 25 iulie 1899. (CH 79)

Simţămintele mamei modelează înclinaţiile copilului nenăscut. – Gândurile şi simţămintele mamei vor avea o influenţă puternică asupra moştenirii pe care o dă copilului ei. Dacă permite ca mintea să-i fie preocupată de simţămintele personale, dacă este îngăduitoare faţă de propriul ei egoism, dacă este irascibilă şi capricioasă, înclinaţiile copilului ei vor demonstra acest fapt. Pe această cale, mulţi au primit ca patrimoniu ereditar o sumă de înclinaţii spre rău aproape de nebiruit. – ST, 13 septembrie 1910. (Te 171)

Dacă aderă în mod categoric la principii corecte, dacă este cumpătată şi stăpână pe sine, dacă este bună, amabilă şi altruistă, mama îi poate transmite copilului ei aceleaşi trăsături preţioase de caracter. – MH 373 (1905)

Influenţa prenatală a păcii sufleteşti. – Femeia care aşteaptă să devină mamă ar trebui să-şi păstreze sufletul în atmosfera iubirii lui Dumnezeu. Mintea ei are nevoie de pace; sufletul ei trebuie să-şi găsească liniştea în iubirea lui Isus, prin încrederea în cuvintele Domnului Hristos. Ea trebuie să-şi amintească faptul că o mamă este o împreună lucrătoare cu Dumnezeu. – ST, 9 aprilie 1896. (AH 259)

Tatăl trebuie să cunoască legile sănătăţii. – Resursele fizice ale unei mame ar trebui menajate cu duioşie. În loc de a epuiza puterile ei preţioase în munci istovitoare, grijile şi poverile ei ar trebui uşurate. Adesea, soţul şi tatăl nu cunoaşte legile funcţionării organismului uman, de înţelegerea cărora depinde bunăstarea şi sănătatea familiei lui. Absorbit în lupta pentru existenţă sau prins în goana după avere şi copleşit de dificultăţi, el lasă în grija soţiei şi mamei toate celelalte responsabilităţi care suprasolicită capacitatea ei fizică în cele mai critice perioade, conducând-o la extenuare şi boală. – MH 373 (1905)

Copii jefuiţi de mobilitatea intelectuală. – Dacă mama este privată de purtarea de grijă şi de înţelegerea de care are nevoie, dacă se îngăduie ca ea să-şi epuizeze puterile, datorită suprasolicitării sau a unei atmosfere de anxietate şi tristeţe, copiii ei vor suferi de lipsa puterii vitale, a mobilităţii intelectuale şi a echilibrului sufletesc pe care ar fi trebuit să le primească drept moştenire. Situaţia ar fi cu totul diferită, dacă viaţa mamei lor ar fi luminoasă şi voioasă, dacă mama ar fi scutită de solicitări, de munci istovitoare şi de îngrijorări, pentru a favoriza transmiterea unei constituţii robuste copiilor, astfel încât, prin resursele de energie moştenite, aceştia să fie capabili să-şi croiască drumul în viaţă. – MH 375 (1905)

Nevoile mamei nu trebuie să fie neglijate. – Este inadmisibil ca nevoile fizice ale mamei să fie neglijate. De ea depind două vieţi, de aceea, dorinţele ei ar trebui să fie privite cu amabilitate şi nevoile ei, împlinite cu generozitate. Dar, în acelaşi timp, mai presus de orice altceva, ea însăşi este obligată să evite, în dietă şi în toate celelalte privinţe, tot ce i-ar putea slăbi puterile fizice şi mintale. Prin porunca lui Dumnezeu Însuşi, viitoarei mame îi este încredinţată responsabilitatea cea mai solemnă de a exercita stăpânirea de sine. – MH 373 (1905)

Responsabilitatea soţiei. – Femeile care ţin la principii şi care sunt bine instruite nu se vor îndepărta în această perioadă [a gravidităţii] de la stilul de viaţă simplu pe care l-au avut înainte. Ele vor înţelege în mod serios faptul că o altă viaţă este dependentă de viaţa lor şi vor manifesta precauţie în toate obiceiurile şi în special în dietă. – 2T 382 (1870)

Odrasle nevinovate aflate în rândul celor suferinzi. – Mulţi copii se nasc afectaţi de boli datorită satisfacerii poftelor nesănătoase ale părinţilor lor. Organismul nu are nevoie de toate acele alimente variate pe care mintea le solicită cu intensitate. O mare eroare, pe care femeile creştine trebuie să o evite, este concepţia că tot ce le trece prin minte trebuie să ajungă în stomac. Nu trebuie să i se permită imaginaţiei să decidă asupra nevoilor trupului. Aceia care manifestă îngăduinţă faţă de pretenţiile gustului vor plăti preţul dureros al încălcării legilor sănătăţii, care conduc fiinţa umană. Iar problemele nu se vor opri aici; odraslele lor nevinovate se vor afla printre cei suferinzi. – 2T 383 (1870)

Unii sfătuitori lipsiţi de înţelepciune vor recomanda mamelor să-şi satisfacă orice dorinţă şi orice impuls, ca şi cum acestea ar constitui o condiţie esenţială pentru bunăstarea copiilor lor. Un asemenea sfat este fals şi înşelător. Prin porunca lui Dumnezeu Însuşi, asupra viitoarei mame este aşezată responsabilitatea cea mai solemnă de a exercita stăpânirea de sine. Care este vocea de care vom asculta – vocea înţelepciunii divine sau vocea superstiţiei omeneşti? – ST, 26 februarie 1902

O viitoare mamă trebuie să-şi formeze obiceiul de a renunţa la sine. – Mama care doreşte să devină un bun educator al copiilor ei trebuie ca, înainte de naşterea lor, să-şi formeze obiceiul autocontrolului şi al renunţării la sine; deoarece ea le va transmite copiilor propriile ei trăsături de caracter, atât calităţi, cât şi defecte. Vrăjmaşul sufletelor înţelege aceste aspecte cu mult mai bine decât mulţi părinţi. El îşi va îndrepta atenţia asupra mamei, ştiind că, dacă aceasta nu va reuşi să reziste ispitelor lui, prin intermediul ei, îl va putea afecta pe copil. Singura speranţă este în Dumnezeu. Orice mamă poate alerga la El pentru a primi har şi putere. Iar rugăciunile ei nu vor fi în zadar. El o va face capabilă de a le transmite copiilor ei calităţile de care vor avea nevoie pentru a avea succes în viaţa aceasta şi pentru a câştiga viaţa veşnică. – ST, 26 februarie 1902. (CD 219)

Temeliile unui caracter bun. – Temeliile unui caracter bun, care urmează să se manifeste în viitorul om, sunt aşezate în mod decisiv, prin practicarea unei cumpătări stricte în viaţa mamei, încă înainte de naşterea copilului… Această lecţie nu are voie să fie privită cu indiferenţă. – GH, februarie 1880. (AH 258)

Firea suspină sub povara blestemului acumulat. – Firea suspină fără încetare sub povara blestemului acumulat prin păcatele generaţiilor trecute. Cu toate acestea, lipsiţi de consideraţie şi grijă, bărbaţii şi femeile generaţiei prezente sunt toleranţi şi necumpătaţi prin supraalimentare şi prin consum excesiv de băuturi alcoolice, lăsând astfel drept moştenire generaţiei viitoare o serie de boli, un intelect slăbit şi o conştiinţă morală coruptă. – 4T 31 (1876)

Pofte nesatisfăcute, dorinţe nesfinte transmise tinerilor. – Caracteristicile mintale şi fizice, înclinaţiile şi gusturile le sunt transmise copiilor din partea ambilor părinţi… Consumatorii de băuturi alcoolice şi tutun pot să le transmită copiilor lor, şi o fac, poftele lor mereu nesatisfăcute, sângele lor intoxicat şi nervii iritaţi. Dorinţele nesfinte şi bolile respingătoare ale celor lipsiţi de cumpătare şi stăpânire de sine constituie adesea moştenirea ereditară pe care o primesc odraslele lor. Şi, deoarece puterea copiilor de a rezista împotriva ispitelor este mai mică decât fusese aceea a părinţilor lor, fiecare generaţie tinde să decadă din ce în ce mai mult. – PP 561 (1890)

De regulă, fiecare om necumpătat care are copii transmite în constituţia acestora propriile lui înclinaţii şi tendinţe rele. – RH, 21 noiembrie 1882. (Te 170)

Modul de viaţă al lui Samson a fost prescris de către Dumnezeu înainte de a se naşte. – Cuvintele adresate soţiei lui Manoah conţin un adevăr pe care mamele din zilele noastre ar face bine să îl studieze. Vorbind acestei mame, Domnul li S-a adresat tuturor mamelor îngrijorate şi întristate din acel timp şi tuturor mamelor din generaţiile următoare. Da, fiecare mamă are posibilitatea de a înţelege datoria care îi revine. Ea trebuie să ştie că trăsăturile de caracter ale viitorilor ei copii depind într-o măsură cu mult mai mare de obiceiurile cultivate înainte de naşterea lor şi de eforturile personale depuse după naştere decât de avantajele şi dezavantajele de care aceştia vor avea parte pe parcursul vieţii. – ST, 26 februarie 1902. (CD 218)

Dumnezeu avea o lucrare importantă pe care copilul făgăduit lui Manoah urma să o îndeplinească şi, pentru a-i asigura calităţile necesare în vederea acelei misiuni, trebuia ca atât mama, cât şi copilul să fie deosebit de atenţi în respectarea prescripţiilor divine privitoare la stilul de viaţă… Copilul avea să fie influenţat spre bine sau spre rău prin intermediul obiceiurilor mamei. Dacă dorea să contribuie la bunăstarea copilului ei, mama trebuia să fie principială şi cumpătată şi să exercite un spirit de renunţare la sine. – CTBH 38, 1890. (Te 90)

Atât taţii, cât şi mamele sunt implicaţi în asumarea acestei responsabilităţi. – În asumarea acestei responsabilităţi sunt implicaţi atât tatăl, cât şi mama şi, prin urmare, amândoi ar trebui să ceară cu ardoare harul divin, pentru ca influenţa exercitată de ei să poată fi aprobată de Dumnezeu. Întrebarea oricărui tată şi a oricărei mame ar trebui să fie: „Ce să facem pentru binele copilului care urmează să se nască?” Mulţi au privit influenţa prenatală cu indiferenţă, dar instrucţiunile pe care Cerul le-a adresat celor doi părinţi evrei – şi pe care le-a repetat de două ori în maniera cea mai explicită şi mai solemnă – ne dezvăluie modul în care Creatorul tratează această problemă. – ST, 26, 1902

Pecetea pornirilor pătimaşe ale părinţilor este imprimată în caracterul copiilor. – Prin îngăduinţa de sine, unii părinţi favorizează dezvoltarea propriilor lor înclinaţii fireşti, determinând astfel o slăbire a facultăţilor morale şi intelectuale. Caracterul spiritual este sufocat de pornirile senzuale, iar copiii lor manifestă aceleaşi predispoziţii accentuate ale firii, deoarece însuşirile părinţilor sunt imprimate în caracterul copiilor încă de la naştere… Intelectul acestor copii este subdezvoltat, memoria lor este deficitară… Păcatele părinţilor vor apărea în viaţa copiilor datorită faptului că părinţii le-au transmis pecetea propriilor lor porniri pătimaşe. – 2T 391 (1870)

Satana se străduieşte să degradeze mintea. – Mi s-a arătat că Satana se străduieşte să degradeze mintea celor căsătoriţi, astfel încât caracterul lor detestabil să poată fi reprodus în personalitatea copiilor.
Satana poate afecta caracterul copiilor mai mult chiar decât caracterul părinţilor lor, deoarece, influenţând mintea părinţilor, Satana va reuşi să imprime în copiii lor propriile lui trăsături de caracter. În felul acesta, copiii se vor naşte cu porniri fireşti extrem de accentuate, în timp ce capacităţile lor morale vor fi slab dezvoltate. – 2T 480 (1870)

Raţiunea trebuie să exercite un control în ce priveşte numărul de copii în familie. – Aceia care dau naştere unui număr din ce în ce mai mare de copii, în timp ce, dacă şi-ar fi consultat raţiunea, ar fi trebuit să ştie că labilitatea fizică şi mintală constituie o moştenire ereditară inevitabilă, sunt nişte călcători ai ultimelor şase porunci din Legea lui Dumnezeu… Ei contribuie la degenerarea progresivă a rasei umane şi la decăderea societăţii şi, în felul acesta, fac rău aproapelui lor. Dacă Dumnezeu este atât de exigent în privinţa respectului faţă de drepturile aproapelui, oare nu acordă aceeaşi consideraţie atunci când este vorba de o relaţie atât de apropiată şi de sfântă cum este aceea din cadrul familiei? Dacă nici o vrabie nu cade la pământ fără a fi observată de El, oare este Dumnezeu indiferent faţă de situaţia copiilor care se nasc în această lume, suferind de boli fizice şi mintale, într-o măsură mai mare sau mai mică, pe tot parcursul vieţii lor? Nu le va cere El socoteală acestor părinţi, cărora le-a dăruit capacitatea de a se controla, pentru faptul că s-au lăsat conduşi de pasiuni fireşti, fără a-şi exercita facultăţile superioare ale minţii, în timp ce, ca rezultat al comportamentului lor, generaţiile ulterioare sunt obligate să poarte stigmatul tarelor lor morale, mintale şi fizice? – HL (Partea a 2-a) 30, 1865. (2SM 424)

Transmiterea unor resurse vitale degradate. – Adesea, în relaţiile intime din cadrul familiei, unii bărbaţi şi femei care sunt bolnavi nu urmăresc altceva decât satisfacerea propriei lor plăceri egoiste. Ei nu tratează cu seriozitate această problemă, nu gândesc dintr-o perspectivă nobilă, în virtutea unor principii înalte, şi nu iau în considerare rezultatele care pot apărea în existenţa urmaşilor lor, ci îşi degradează puterile fizice şi mintale, contribuind la decăderea treptată a societăţii. – HL (Partea a 2-a) 28, 1865. (2SM 423)

Boli transmise de la o generaţie la alta. – Adesea, unii bărbaţi suferinzi au câştigat sentimentele unor femei aparent sănătoase şi, deoarece s-au iubit, aceştia s-au simţit pe deplin îndreptăţiţi să se căsătorească… Dacă aceia care se angajează în asemenea căsătorii ar fi rămas singuri, starea de degradare a lumii nu ar fi ajuns atât de avansată. Odraslele lor sunt condamnate la suferinţă datorită bolilor pe care li le-au transmis… Aceşti oameni au oferit societăţii un fond genetic degenerat, aducându-şi contribuţia la deteriorarea rasei umane prin transmiterea bolilor ereditare ce sporesc povara suferinţei omeneşti. – HL (Partea a 2-a) 28, 1865. (2SM 423)
Diferenţele de vârstă între parteneri. – Căsătoria între bărbaţi şi femei care prezintă diferenţe majore de vârstă constituie a altă cauză a degenerării manifestate în generaţia contemporană, în privinţa puterilor fizice şi a capacităţilor morale… În multe situaţii, copiii rezultaţi din aceste căsnicii sunt dezechilibraţi din punct de vedere mintal şi au o constituţie fizică slabă. Deseori, în acest gen de familii, apar trăsături ciudate şi insuportabile de caracter. Mulţi dintre copiii lor mor prematur, iar cei care ajung la maturitate, în numeroase cazuri, sunt deficitari din punct de vedere al puterilor fizice, mintale şi morale.
În felul acesta, este adusă pe lume o categorie de fiinţe care reprezintă o povară pentru societate. Iar părinţii sunt într-o mare măsură răspunzători pentru caracterele dezvoltate în copiii lor, caractere care se transmit din generaţie în generaţie. – HL (Partea a 2-a) 29, 30, 1865. (2SM 423, 424)

Dumnezeu ne va considera răspunzători pentru neglijenţa din perioada prenatală. – În loc de a respecta sugestiile propriilor lor conştiinţe, unele femei s-au lăsat adesea conduse de impulsuri fireşti. Dacă ar fi tratat cu consideraţie responsabilităţile înalte care le-au fost încredinţate, s-ar fi implicat în relaţiile intime ale căsătoriei într-o manieră care să prevină posibilitatea de a întipări în odraslele lor degradarea morală şi predispoziţia pasionată pentru satisfacerea poftelor denaturate, cu preţul sănătăţii şi chiar al vieţii. Dumnezeu le va cere socoteală în modul cel mai serios pentru caracterul moral şi pentru constituţia fizică transmisă în felul acesta generaţiilor viitoare…
Foarte mulţi din această categorie s-au căsătorit şi au lăsat ca moştenire copiilor lor tarele propriilor lor debilităţi fizice şi trăsăturile lor morale pervertite. Satisfacerea pasiunilor animalice şi a senzualităţii grosolane a devenit o caracteristică a personalităţii urmaşilor lor, care au decăzut din generaţie în generaţie, mărind povara mizeriei umane până la un stadiu îngrozitor şi grăbind degradarea rasei. – HL (Partea a 2-a) 27, 28, 1865. (2SM 422, 423)

Părinţii pregătesc şi transmit trăsăturile esenţiale ale existenţei copiilor. – Ceea ce sunt părinţii, aceea vor fi şi copiii lor, dar într-o măsură cu mult mai mare. Constituţia fizică a părinţilor, predispoziţiile şi gusturile lor, înclinaţiile lor mintale şi morale sunt reproduse într-un grad mai mare sau mai mic în copiii lor. – MH 371 (1905)

Modelarea societăţii şi a viitorului. – Cu cât idealurile părinţilor sunt mai nobile, cu cât însuşirile lor mintale şi spirituale sunt mai înalte şi cu cât sunt mai bine dezvoltate puterile lor fizice, cu atât mai bună va fi înzestrarea pe care o oferă copiilor lor pentru viaţă. Prin cultivarea celor mai alese însuşiri ale personalităţii lor, părinţii exercită o influenţă care formează societatea şi contribuie la progresul generaţiilor viitoare…
Dacă energiile vitale sunt risipite prin îngăduirea gusturilor degradate şi a pasiunilor fireşti, milioane de vieţi sunt ruinate, atât pentru lumea prezentă, cât şi pentru lumea viitoare. Părinţii trebuie să-şi aducă aminte că aceste tendinţe fireşti cultivate vor asalta existenţa copiilor lor. De aceea, pregătirea copiilor pentru a rezista cu succes în bătălia împotriva răului trebuie să înceapă încă înainte de naştere.
Responsabilitatea îi este încredinţată în mod special mamei. Mama, prin al cărei sânge aducător de viaţă este format şi hrănit copilul, oferă nu numai elementele nutritive, ci şi influenţele mintale care contribuie la modelarea caracterului şi a minţii. – MH 371, 372 (1905)

Părinţii le-au conferit copiilor pecetea propriului lor caracter. – Părinţii le oferă copiilor amprenta propriului lor caracter; şi dacă anumite trăsături sunt dezvoltate în mod inadecvat în personalitatea unuia dintre copii, iar un altul manifestă un aspect nedorit al caracterului, cine ar putea fi atât de răbdător, de înţelegător şi de blând, dacă nu tocmai părinţii? Cine ar putea fi la fel de stăruitor în cultivarea trăsăturilor preţioase ale caracterului dezvăluit în Isus Hristos, în caracterul copiilor, dacă nu tocmai părinţii?
Mamele nu apreciază nici pe jumătate privilegiile şi posibilităţile de care dispun. Ele nu par să înţeleagă faptul că pot fi, în cel mai înalt sens al cuvântului, nişte misionare, împreună lucrătoare cu Dumnezeu în efortul de a imprima trăsături armonioase în caracterul copiilor lor. Aceasta este marea povară a lucrării încredinţate lor de Dumnezeu. Mama este slujitorul lui Dumnezeu pentru încreştinarea familiei ei. – RH, 15 septembrie 1891

Responsabilitatea părinţilor cu privire la influenţele prenatale. – Obiectivul principal care trebuie urmărit în creşterea copiilor este o constituţie fizică robustă, care să pregătească într-o mare măsură calea pentru dezvoltarea mintală şi morală. Sănătatea fizică şi cea morală se află într-o relaţie extrem de strânsă. Cât de imensă este responsabilitatea care se află asupra părinţilor, dacă ne gândim la faptul că stilul de viaţă cultivat înainte de naşterea copiilor lor are o implicaţie foarte mare în dezvoltarea caracterelor acestora după naştere! – HL (Partea a 2-a) 32, 1865. (2SM 426)

Ce este de făcut în situaţia defectelor moştenite de copii. – Este posibil ca unii părinţi să le fi transmis copiilor lor anumite înclinaţii… care vor face mai dificilă lucrarea de educare şi formare a acestor copii pentru exigenţa în cumpătare şi în cultivarea obiceiurilor curate şi virtuoase. Dacă gustul pentru hrana nesănătoasă şi pentru narcotice le-a fost transmis din partea părinţilor lor drept moştenire, cât de solemnă şi teribilă este responsabilitatea care le revine acestor părinţi, de a contracara tendinţele rele pe care le-au oferit copiilor lor! Cât de stăruitori şi de perseverenţi ar trebui să îşi îndeplinească aceşti părinţi, în credinţă şi speranţă, datoria faţă de nefericitele lor odrasle! – 3T 567, 568 (1875)

O zi a judecăţii pentru părinţi. – Ce scenă va fi aceea în care părinţii şi copiii lor se vor întâlni la judecata finală! Mii de copii, care au fost nişte sclavi ai apetitului şi ai viciilor degradante, ale căror vieţi au fost ruinate moral, vor sta faţă în faţă cu părinţii care i-au născut într-o asemenea stare. Cine altcineva va trebui să poarte responsabilitatea pentru această situaţie, dacă nu părinţii? Oare Domnul i-a făcut pe aceşti copii atât de corupţi? O, nu! Cine, deci, a realizat această lucrare îngrozitoare? Nu păcatele părinţilor au fost cele care s-au transmis în copii sub forma gusturilor şi a pasiunilor pervertite? Oare nu tocmai aceia care şi-au neglijat propria educare, în conformitate cu prescripţiile date de Dumnezeu, sunt cei care au realizat o asemenea lucrare? Cum este de sigur faptul că aceşti părinţi există, tot atât de sigur este faptul că ei vor fi nevoiţi să se prezinte la judecată înaintea lui Dumnezeu. – CTBH 76, 77, 1890. (FE 140, 141)

Este necesar ceva mai mult decât o înţelepciune omenească. – Părinţii trebuie să îşi aducă aminte de faptul că urmaşii lor vor fi nevoiţi să se confrunte cu… ispite. Pregătirea copiilor pentru a fi capabili să lupte cu succes împotriva răului trebuie să înceapă încă înainte de naştere. – MH 371 (1905)

Ferice de părinţii ale căror vieţi reflectă caracterul divin. – Ferice de părinţii ale căror vieţi sunt reflectări veritabile ale caracterului divin, astfel încât făgăduinţele şi poruncile lui Dumnezeu să trezească în copiii lor respectul şi închinarea; ferice de părinţii ale căror duioşie, dreptate şi îndelungă răbdare reprezintă pentru copil iubirea, dreptatea şi îndelunga răbdare ale lui Dumnezeu şi care, învăţându-l pe copil să-i iubească, să-i asculte şi să aibă încredere în ei, îl învaţă să-L iubească, să-L asculte şi să aibă încredere în Tatăl ceresc. Părinţii care îi oferă unui copil asemenea daruri îl înzestrează cu o comoară mai preţioasă decât bogăţiile tuturor veacurilor – o comoară care rămâne pentru eternitate. – MH 375, 376 (1905)

17

EREDITATEA ŞI MEDIUL SOCIAL


Puterea eredităţii. – Gândiţi-vă la puterea eredităţii, la influenţa tovărăşiilor şi a împrejurărilor rele, la puterea obiceiurilor greşite. Oare ne mai putem mira de faptul că mulţi ajung să fie degradaţi sub asemenea influenţe? Oare ne mai putem mira de faptul că aceşti oameni răspund atât de greu la eforturile depuse pentru a fi salvaţi din starea în care se află? – MH 168 (1905)

Adesea, copiii moştenesc predispoziţiile părinţilor. – De regulă, copiii moştenesc înclinaţiile şi predispoziţiile părinţilor lor şi imită exemplul acestora, iar ca urmare, păcatele părinţilor sunt repetate în viaţa copiilor, din generaţie în generaţie. Aşa s-a întâmplat cu caracterul ofensator şi lipsit de respect al lui Ham, care, reprodus în viaţa urmaşilor lui, a adus blestemul asupra lor pe parcursul multor generaţii…
Pe de altă parte, cât de îmbelşugat a fost răsplătit respectul lui Sem faţă de tatăl său şi cât de remarcabilă a fost linia genealogică a bărbaţilor sfinţi care apar în rândul urmaşilor lui! – PP 118 (1890)

Mamele trebuie să cunoască legile eredităţii. – Dacă mamele din generaţiile trecute ar fi căutat să cunoască legile care guvernează fiinţa umană, ar fi înţeles faptul că atât capacităţile lor fizice, cât şi starea lor morală şi însuşirile intelectuale sunt reproduse în copii într-o mare măsură. Dacă ne gândim la implicaţiile pe care le are ereditatea, ignoranţa cu privire la acest subiect constituie un păcat condamnabil. – HL (Partea a 2-a) 37, 1865. (2SM 431)

Boli transmise de la părinţi la copii. – De-a lungul generaţiilor care s-au succedat de la căderea în păcat, omenirea a urmat cursul unei degradări din ce în ce mai accentuate. Boala a fost transmisă de la părinţi la copii, generaţie după generaţie. Până când chiar şi copiii din leagăn au ajuns să sufere datorită afecţiunilor cauzate de păcatele părinţilor lor.
Moise, primul istoric, prezintă un raport destul de precis al vieţii sociale şi particulare a unor oameni care au trăit în perioada timpurie a istoriei lumii, dar nu găsim nici o mărturie cu privire la existenţa vreunui copil care să se fi născut orb, surd, malformat sau redus mintal. Nu este înregistrat nici un caz de moarte naturală care să fi survenit în perioada post-natală, copilărie sau tinereţe… Atât de rare erau cazurile în care un fiu murea înaintea tatălui său, încât o asemenea întâmplare a fost considerată suficient de neobişnuită, încât să fie vrednică de a fi înregistrată pentru posteritate: „Haran a murit înaintea tatălui său Terah”. Cu câteva excepţii, toţi patriarhii de la Adam la Noe au trăit aproape o mie de ani. Iar de atunci, media de vârstă a continuat să scadă.
În timpul primei veniri a Domnului Hristos, omenirea ajunsese atât de degenerată, încât, printre cei aduşi la Isus pentru a fi vindecaţi de boli, nu erau numai vârstnici, ci şi numeroşi tineri şi copii, veniţi aproape din toate cetăţile. – CTBH 7, 8, 1890. (CD 117, 118)

Copiii trebuie să evite obiceiurile greşite ale părinţilor. – Bolile nu apar niciodată fără o cauză. Calea este pregătită şi bolile sunt invitate prin desconsiderarea legilor sănătăţii. Suferinţa multora este consecinţa păcatelor părinţilor lor. Deşi copiii nu sunt răspunzători pentru păcatele părinţilor lor, fiecare om are datoria imperativă de a cunoaşte practicile care constituie încălcări ale legilor sănătăţii. Copiii ar trebui să evite obiceiurile greşite ale părinţilor lor şi, printr-o trăire corectă, să se străduiască să-şi amelioreze condiţia fizică. – MH 234 (1905)

Păcatele înaintaşilor umplu lumea de boli. – Înaintaşii noştri ne-au lăsat moştenire obiceiuri şi preferinţe care favorizează răspândirea bolii în lume. Prin intermediul gusturilor pervertite, păcatele părinţilor se răsfrâng cu o putere teribilă asupra copiilor, până în cea de-a treia şi a patra generaţie. Modul greşit de alimentaţie, cultivat pe parcursul mai multor generaţii, obiceiurile tradiţionale, caracterizate de lipsa stăpânirii de sine şi de excese, aglomerează căminele de handicapaţi, închisorile şi azilurile de bolnavi mintali din zilele noastre. Necumpătarea în consumul de ceai şi cafea, de vin, bere, rom şi coniac şi folosirea tutunului, a opiumului şi a altor narcotice au ca rezultat o degenerare majoră din punct de vedere mintal şi fizic, iar această degenerare se află într-un proces de accentuare continuă. – RH, 29 iulie 1884. (CH 49)

Gustul moştenit pentru stimulente. – Există indivizi pentru care prezenţa în casă a vinului sau a cidrului constituie un pericol serios. Ei au moştenit gustul pentru asemenea stimulente, iar Satana îi provoacă în mod neîncetat să le folosească. Dacă cedează ispitei, aceşti oameni nu se vor mai putea opri niciodată; apetitul pretinde îngăduinţă de sine şi, dacă este satisfăcut, îi conduce la ruină. Creierul este paralizat şi desensibilizat, raţiunea încetează să-şi păstreze supremaţia, iar ei se afundă cu totul în viciu. – 5T 356, 357 (1885)

Viciul tutunului transmis la copii. – Folosirea tutunului produce ravagii în rândul copiilor şi al tinerilor. Practicile nesănătoase din generaţiile trecute afectează copiii şi tineretul de azi. Incapacitatea intelectuală, slăbiciunea fizică, dezechilibrul nervos şi tendinţele nenaturale sunt transmise ca moştenire genetică de la o generaţie la alta. Şi aceleaşi practici dăunătoare, continuate de către urmaşi, sporesc şi perpetuează rezultatele negative asupra sănătăţii. Aceasta este cauza căreia i se datorează, şi nu în mică măsură, degradarea morală prezentă, care a devenit un motiv de îngrijorare alarmantă. – MH 328, 329 (1905)

Copiii moştenesc înclinaţii diverse. – Copiii moştenesc înclinaţii spre rău, dar manifestă şi multe alte trăsături de caracter plăcute. Acestea trebuie să fie încurajate şi dezvoltate, în timp ce tendinţele negative trebuie să fie observate cu atenţie şi reprimate. Copiii nu ar trebui să fie flataţi niciodată, deoarece flatarea şi lauda excesivă sunt asemenea unei otrăvi; cu toate acestea, părinţii trebuie să manifeste faţă de ei o purtare de grijă sfântă, câştigându-le astfel încrederea şi iubirea. – RH, 24 ianuarie 1907

Cuvinte potrivite de apreciere. – O mamă trebuie să adreseze cuvinte de apreciere pentru comportamentul bun al copiilor, ori de câte ori are ocazia. Ea trebuie să-i încurajeze prin cuvinte de aprobare şi prin manifestări ale iubirii. Acestea vor fi asemenea unor raze de soare pentru inima copilului şi vor conduce la cultivarea respectului de sine şi a demnităţii caracterului. – 3T 532 (1889)

Moştenirea unui temperament impulsiv. – Unora le-a fost transmis ca moştenire genetică un temperament impulsiv, iar în copilărie nu au fost educaţi să exercite stăpânirea de sine. Adesea, un asemenea temperament iute este asociat cu invidia şi gelozia. – 2T 74 (1868)

Satana profită de slăbiciunile noastre ereditare. – Prin propriile puteri, ne este imposibil să ne împotrivim pretenţiilor firii noastre decăzute. Prin intermediul acesteia, Satana va aduce asupra noastră o mulţime de ispite. Domnul Hristos a ştiut că vrăjmaşul sufletelor va veni la fiecare fiinţă umană, profitând de slăbiciunile ereditare şi, prin insinuările lui mincinoase, îi va ispiti pe toţi cei care nu îşi pun încrederea în Dumnezeu. Păşind înaintea noastră pe calea pe care noi înşine va trebui să umblăm, Domnul ne-a pregătit posibilitatea de a învinge. Dorinţa Sa este ca noi să nu ne aflăm pe o poziţie dezavantajată în conflictul cu Satana… „Îndrăzniţi”, spune El, „Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33). – DA 122, 123 (1898)

Convertirea schimbă înclinaţiile spre rău moştenite. – O convertire veritabilă schimbă înclinaţiile spre rău, moştenite sau cultivate. Religia lui Dumnezeu este asemenea unei ţesături rezistente, în care se împletesc cu tact şi îndemânare fire nenumărate. Numai înţelepciunea care vine din partea lui Dumnezeu poate face ca această ţesătură să fie desăvârşită. Există multe feluri de materiale care la prima vedere par deosebit de fine, dar nu pot rezista testului. Ele se deteriorează repede. Culorile nu sunt durabile. În arşiţa verii, îşi pierd prospeţimea şi în cele din urmă dispar. Hainele confecţionate din aceste materiale nu sunt rezistente la purtare. – Lt 105, 1893. (6BC 1101)

A nu fi înrobit de tendinţe ereditare. – Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem fiecare este: avem şi noi atributele caracterului Domnului Hristos? Orice scuză este lipsită de temei. Omul temător de Dumnezeu nu are voie să fie dominat de circumstanţe, de pofte şi de pasiuni, toate acestea trebuie să fie supuse controlului de sine. Creştinul nu trebuie să fie înrobit de nici un obicei cultivat şi de nici o tendinţă ereditară. – SpT Seria A, nr. 9, p 56, 1897. (TM 421)

Îngerii ne ajută în lupta împotriva tendinţelor ereditare. – Îngerii sunt întotdeauna prezenţi acolo unde este cea mai mare nevoie de ei. Ei se află alături de toţi aceia care au de dus lupte grele, alături de cei care trebuie să înfrunte înclinaţiile şi tendinţele ereditare şi care trăiesc în cele mai descurajatoare condiţii sociale. – RH, 16 aprilie 1895. (ML 303)

Credinţa eliberează de imperfecţiunile moştenite. – Aceia care, înţelegând mesajul Scripturilor, privesc ţintă spre cruce şi cred cu adevărat în Domnul Isus deţin cea mai sigură temelie a credinţei lor. Ei au acea credinţă care lucrează prin iubire şi eliberează sufletul de toate imperfecţiunile lui ereditare sau cultivate. – 6T 238 (1900)

Efectele îndepărtate ale mediului înconjurător. – Noi trăim într-o atmosferă a amăgirilor nevăzute ale lui Satana. Vrăjmaşul va genera un val de imoralitate pe care îl va răspândi în mediul fiecărui suflet care nu este protejat de harul lui Hristos. Ispitele vor veni; dar dacă noi veghem împotriva inamicului şi ne păstrăm echilibrul stăpânirii de sine şi curăţia morală, spiritele seducătoare nu vor avea nici o influenţă asupra noastră. Aceia care nu vor acţiona într-un mod care să încurajeze ispita vor primi puterea de a rezista atunci când vor fi asaltaţi, dar cei care se complac într-o atmosferă a răului, dacă vor fi învinşi şi dacă vor cădea de la credinţă, vor fi singurii vinovaţi pentru aceasta. În viitor, avem motive serioase de a adresa avertismente cu privire la spiritele seducătoare. Atunci, vom înţelege semnificaţia cuvintelor Domnului Hristos: „Voi, fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit” (Matei 5,48). – CT 257 (1913)

Fetele lui Lot au fost corupte moral de mediul rău în care au trăit. – Lot a locuit o perioadă în Ţoar. Deoarece nelegiuirea domina şi în această cetate, ca şi în Sodoma, el s-a temut să rămână acolo, gândindu-se că cetatea ar putea fi nimicită. Nu mult timp după plecarea sa, Ţoar a fost mistuită în flăcări, după planul lui Dumnezeu. Lot s-a îndreptat în zona munţilor şi a căutat adăpost într-o peşteră, lipsit de toate bunurile materiale pentru care fusese atât de dispus să-şi expună familia la influenţele imorale ale Sodomei. Dar blestemul Sodomei l-a urmat chiar şi aici. Caracterul nelegiuit al fetelor lui a fost rezultatul tovărăşiilor rele de care au avut parte în acel loc păcătos. Corupţia morală din Sodoma s-a înrădăcinat atât de profund în conştiinţa lor, încât au ajuns incapabile să discearnă între bine şi rău. Singurii urmaşi ai lui Lot, moabiţii şi amoniţii, au fost la rândul lor nişte popoare idolatre, sălbatice, răzvrătite împotriva lui Dumnezeu şi în vrăjmăşie crâncenă cu poporul Său. – PP 167, 168 (1890)

Evitarea tovărăşiilor rele. – Puţini înţeleg importanţa evitării, pe cât posibil, a oricărei asocieri cu persoane ostile vieţii religioase. Puţini sunt aceia care, în alegerea mediului social, aşază pe primul loc criteriul bunăstării lor spirituale.
Mulţi părinţi preferă să locuiască împreună cu familiile lor în oraşe aglomerate, deoarece doresc să beneficieze de un mijloc de câştigare a existenţei mai uşor decât în mediul rural. Copiii acestora, lipsiţi de ocupaţie în afara programului şcolar, obţin o educaţie de stradă. Datorită tovărăşiilor rele, ei deprind obiceiul viciului şi al necumpătării. Părinţii sunt conştienţi de toate acestea; dar corectarea greşelii pe care au făcut-o ar presupune un sacrificiu, aşa că rămân acolo unde sunt, până când Satana reuşeşte să câştige controlul deplin asupra copiilor lor. Mai bine acceptaţi sacrificiul, oricât de mare ar fi, decât să puneţi în pericol, datorită unor considerente pământeşti, sufletele preţioase care v-au fost date în grijă. – 5T 232 (1882)

A trăi în atmosfera cerului. – Noi trebuie să fim călăuziţi de o teologie veritabilă şi de bun simţ. Sufletele noastre sunt destinate să trăiască în atmosfera cerului. Bărbaţii şi femeile trebuie să vegheze asupra lor înşişi; ei trebuie să fie într-o permanentă stare de vigilenţă, neîngăduind nici un cuvânt şi nici o acţiune care ar putea pune sub semnul întrebării integritatea caracterului lor. Cei care pretind că sunt urmaşi ai lui Hristos trebuie să fie precauţi în conduita lor personală şi să se păstreze curaţi şi fără pată în gândire, vocabular şi faptă. Influenţa lor asupra celor din jur trebuie să fie înălţătoare. Viaţa lor trebuie să re-flecte razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii. – CT 257, 258 (1913)

Mediul în care sunt educaţi copiii le modelează destinul veşnic. – Copiii sunt sensibili la influenţele demoralizatoare încă din primii ani ai copilăriei, însă părinţii care mărturisesc a fi creştini nu par să observe nici un aspect negativ în conduita lor personală. Oh, dacă ar înţelege ei faptul că mediul în care îşi cresc copiii în perioada cea mai timpurie a vieţii este cel care le determină tendinţele caracterului şi le modelează destinul fie spre viaţă veşnică, fie spre moarte eternă! Copiii sunt foarte receptivi la impresiile morale şi spirituale, iar aceia care sunt educaţi cu înţelepciune în perioada copilăriei, chiar dacă uneori trec prin eşecuri, nu vor ajunge să rătăcească definitiv. – ST, 16 aprilie 1896 (CG 198)

Părinţii sunt într-o mare măsură răspunzători. – Părinţii sunt într-o mare măsură răspunzători pentru modelarea caracterelor copiilor lor. Ei ar trebui să urmărească armonia şi echilibrul. Motivul pentru care există atât de puţine minţi bine echilibrate în societate este că părinţii au fost prea neglijenţi în îndeplinirea datoriei de a încuraja dezvoltarea calităţilor copiilor lor şi de a reprima defectele caracterelor lor. Ei uită faptul că li s-a atribuit obligaţia cea mai solemnă de a veghea asupra înclinaţiilor fiecărui copil, ceea ce presupune că este de datoria lor să îşi educe copiii în formarea unor obiceiuri bune şi a unui mod de gândire sănătos. – 5T 319 (1885)

Încă din perioada timpurie a copilăriei. – Părinţii trebuie să înceapă educarea copiilor încă din perioada cea mai timpurie, astfel încât caracterul acestora să poată beneficia de o influenţă pozitivă înainte ca lumea să-şi pună amprenta asupra minţii şi inimii lor. – RH, 30 august 1881. (CG 193)

Importanţa primilor trei ani de viaţă. – Mamelor, acordaţi o deosebită atenţie educaţiei corecte a copiilor în perioada primilor trei ani ai vieţii lor. Nu le permiteţi să-şi impună propriile lor dorinţe şi preferinţe. Mama este mintea copilului ei. Primii trei ani ai copilăriei constituie timpul în care încolţesc lăstarii deprinderilor conştiente. Mamele ar trebui să înţeleagă importanţa atribuită acestei perioade, deoarece în ea se pun temeliile caracterului. – MS 64, 1899. (CG 194)

Primii şapte ani de viaţă au o mare influenţă în formarea caracterului. – Deşi în perioada timpurie a copilăriei nu se poate acorda o importanţă prea mare educării intelectuale, lecţiile care trebuie predate copiilor în primii şapte ani de viaţă au o mai mare influenţă în formarea caracterului decât tot ce învaţă în anii următori. – MS 2, 1903. (CG 193)

Primele lecţii sunt rareori uitate. – Nici un sugar, copil sau tânăr nu ar trebui să audă vreun cuvânt necugetat din partea tatălui, a mamei sau a oricărui alt membru al familiei, deoarece aceştia sunt receptivi la toate impresiile încă din anii cei mai timpurii ai vieţii şi, în funcţie de cum îi tratează părinţii astăzi, aşa vor fi copiii mâine şi mai târziu. Primele lecţii date copiilor rareori sunt uitate.
Impresiile lăsate asupra inimii în prima parte a vieţii sunt urmate pe parcursul anilor de după aceea. Ele pot fi îngropate în adâncurile con-ştiinţei, dar nu pot fi şterse decât foarte rar. – MS 57, 1897. (CG 193, 194)

Dezvoltarea fizică în perioada timpurie a copilăriei. – În perioada primilor şase, şapte ani de viaţă, este necesară acordarea unei atenţii speciale dezvoltării fizice a copilului, mai mare decât cea acordată formării intelectuale. După această perioadă, dacă se află într-o condiţie fizică bună, copilului i se poate oferi o educaţie echilibrată în privinţa ambelor aspecte. Prima parte a copilăriei durează până la vârsta de şase sau şapte ani. Până la această vârstă, copilul trebuie lăsat să zburde asemenea unui mieluşel prin preajma casei şi prin curte, în voioşia spiritului lui, zbenguindu-se şi jucându-se liber de orice griji şi necazuri.
Părinţii, şi îndeosebi mama, ar trebuie să fie singurele persoane care să se ocupe de educarea acestei minţi fragede. Ea nu trebuie să fie învăţată din cărţi. În general, copiii vor fi curioşi să cunoască despre lucrurile din natură. Ei vor pune întrebări cu privire la ceea ce văd şi aud, iar părinţii ar trebui să creeze ocazii pentru instruire şi pentru a răspunde cu răbdare la aceste mici curiozităţi. În această manieră, părinţii pot câştiga un avantaj asupra vrăjmaşului sufletelor şi pot pregăti mintea copiilor lor, semănând seminţe bune în inimile lor, astfel încât să nu rămână nici un loc în care răul să prindă rădăcină. Îndrumările iubitoare ale ma-mei constituie tot ceea ce este necesar formării caracterului copiilor ei în această perioadă timpurie a vieţii. – HL (Partea a 2-a) 44. (2SM 437)

Educarea specială a primului născut. – Primul copil al unei familii trebuie să fie educat cu mare atenţie, deoarece el va contribui la educarea celor care vor urma. Copiii cresc în virtutea influenţelor exercitate din partea celor din jur. Dacă sunt înconjuraţi de copii zgomotoşi şi indisciplinaţi, vor deveni zgomotoşi şi aproape insuportabili. – MS 64, 1899. (CG 27)

Un mediu diferit pentru copii diferiţi. – Unii copii au nevoie de o disciplină mai răbdătoare şi de o educare mai tandră decât alţii. Ei au moştenit trăsături de caracter nepromiţătoare şi, din acest motiv, au nevoie de mai multă înţelegere şi iubire. Printr-un efort perseverent, drumul vieţii unora poate fi pregătit pentru a ajunge să ocupe un loc în lucrarea Domnului. Ei pot avea capacităţi latente care, dacă sunt stimulate şi dezvoltate, îi vor face capabili de a îndeplini responsabilităţi cu mult mai mari decât alţii, de la care s-ar fi aşteptat mai mult. – CT 115, 116 (1913)

Obiceiuri care nu mai pot fi schimbate de-a lungul vieţii. – Ceea ce văd şi aud copiii lasă în mintea lor fragedă urme atât de adânci, încât nu vor mai putea fi pe deplin şterse, indiferent de circumstanţele ulterioare din viaţă. Intelectul prinde formă şi afecţiunile încep să se orienteze şi să devină temeinice. Acţiunile repetate într-un anumit mod devin obiceiuri. Acestea pot fi modificate printr-o disciplină severă pe parcursul vieţii, dar rareori sunt întru totul schimbate. – GH, ianuarie 1880. (CG 199, 200)

Influenţa vindecătoare a bunătăţii. – Sub influenţa umilinţei, a bunătăţii şi a amabilităţii, se creează o atmosferă care va fi întotdeauna vindecătoare. – Lt 320, 1906. (ML 152)

18

ATMOSFERA DE SIGURANŢĂ DIN CĂMIN


Iubirea omenească trebuie să izvorască din iubirea divină. – Fidelitatea în căsătorie nu poate fi păstrată în siguranţă decât în Hristos. Iubirea omenească trebuie să fie legată în modul cel mai strâns de iubirea divină.* O afecţiune profundă, adevărată şi lipsită de egoism nu poate exista decât acolo unde domneşte Hristos. – MH 358 (1905)

Atingerea idealului lui Dumnezeu. – Bărbaţii şi femeile pot atinge idealul lui Dumnezeu pentru ei, dacă solicită ajutorul Domnului Hristos. Ceea ce nu poate realiza înţelepciunea omenească, harul Său va îndeplini în favoarea tuturor acelora care I se consacră pe ei înşişi într-o încredere iubitoare. Providenţa Sa poate uni inimile omeneşti prin legături a căror natură este cerească. Iubirea acestor persoane nu va fi un simplu schimb de complimente plăcute şi tandre. Firele ţesăturilor cereşti vor fi împletite şi modelate mai fin şi mai rezistent decât orice lucrătură omenească. Iar produsul lor nu va fi asemenea pânzei pentru batistele de unică folosinţă, ci asemenea unei stofe rezistente, care va suporta orice intemperii şi încercări. Inimile vor fi unite în legătura de aur a unei iubiri nepieritoare. – MH 362 (1905)

Cântăriţi fiecare sentiment în perspectiva căsătoriei. – Fie ca aceia care se gândesc la căsătorie să cântărească fiecare sentiment şi să observe cu atenţie fiecare manifestare a caracterului celor cu care intenţionează să-şi unească destinul vieţii. Fiecare pas spre căsătorie să fie caracterizat de modestie, simplitate şi sinceritate şi de o dorinţă stăruitoare de a fi după placul lui Dumnezeu şi spre onoarea Lui. Căsătoria are implicaţii atât asupra vieţii de pe acest pământ, cât şi asupra vieţii veşnice. Un creştin sincer nu va aduce la îndeplinire nici un plan care să nu poarte semnul aprobării lui Dumnezeu. – MH 359 (1905)

Adevărata unire este lucrarea anilor de căsnicie. – Oricât de prevăzător şi de înţelept ar fi modul în care este realizată o căsătorie, puţine sunt cuplurile care sunt pe deplin unite în momentul cununiei religioase. Adevărata unire a celor doi căsătoriţi constituie lucrarea anilor de căsnicie de după aceea. – MH 359, 360 (1905)

Risipirea imaginii romantice a vieţii de cămin. – Pe măsură ce viaţa, cu grijile şi încercările ei, asaltează perechea proaspăt căsătorită, romantismul, pe care imaginaţia îl asociază atât de adesea concepţiei despre viaţa de cămin, se risipeşte. Soţul şi soţia ajung la o cunoaştere reciprocă a caracterului, care ar fi fost imposibilă în cadrul relaţiei de prietenie. Aceasta este cea mai critică perioadă a experienţei lor. Fericirea şi rostul întregii lor vieţi depind de direcţia spre care se îndreaptă din acest moment. Adesea, ei observă unul la altul slăbiciuni şi defecte la care nu s-ar fi aşteptat, dar inimile pe care le-a unit iubirea vor descoperi şi calităţi de excepţie, la fel de surprinzătoare. Căutaţi să discerneţi mai degrabă aspectele frumoase decât defectele. De cele mai multe ori, tocmai propria noastră atitudine şi atmosfera pe care o creăm în jur decid ce anume se va dezvălui în caracterul şi comportamentul partenerului.
Există multe persoane care consideră că exprimarea iubirii constituie o slăbiciune şi care cultivă o reţinere ce determină înstrăinarea celorlalţi. Acest spirit împiedică manifestarea simpatiei şi a împreunei simţiri. Dacă sunt reprimate, gesturile de generozitate şi prietenie se răresc şi inima devine din ce în ce mai distantă şi mai rece. Noi ar trebui să fim conştienţi de această eroare. Iubirea nu poate dăinui dacă nu este exprimată. Fie ca nici o inimă, care bate alături de voi, să nu tânjească după bunătate şi simpatie din partea voastră. – MH 360 (1905)

Iubirea stimulează dorinţa de a atinge idealuri nobile. – Iubirea poate fi doar dăruită, ea nu poate fi nici cântărită şi nici pretinsă în schimb din partea celorlalţi. Cultivaţi trăsăturile cele mai nobile ale caracterului vostru şi fiţi dornici să recunoaşteţi şi să apreciaţi calităţile tuturor celor din preajmă. Simţământul că eşti preţuit constituie un stimul şi o satisfacţie minunată. Simpatia şi respectul încurajează efortul pentru atingerea excelenţei, iar iubirea înnobilează idealurile şi sporeşte dorinţa de a le atinge. – MH 361 (1905)

Individualitatea nu trebuie să fie impusă. – Nici soţul, nici soţia nu au voie să-şi impună propria personalitate în formarea celuilalt. Fiecare are o relaţie personală cu Dumnezeu. El este Acela pe care trebuie să-L întrebe: „Ce este bine să fac?” „Ce este greşit?” „Cum aş putea să ating cel mai înalt scop al vieţii mele?” Fie ca întreaga voastră afecţiune să se îndrepte mai întâi spre Acela care Şi-a dăruit viaţa pentru voi. Faceţi din Domnul Hristos cel dintâi, cel din urmă şi cel mai preţios deziderat al existenţei voastre. Şi, pe măsură ce iubirea voastră faţă de El devine mai profundă şi mai puternică, dragostea pe care o manifestaţi unul faţă de celălalt va fi purificată şi întărită. – MH 361 (1905)

Fiecare are propria sa personalitate. Individualitatea soţiei nu trebuie să fie niciodată absorbită de personalitatea soţului ei. Dumnezeu este Creatorul nostru. Noi suntem făpturile mâinilor Sale şi Îi aparţinem prin răscumpărarea pe care a realizat-o în dreptul nostru. Tot ce dorim este să ştim cum am putea să răspundem sacrificiului Său, deoarece El este Acela care ne oferă putere, ne înzestrează cu eficienţă, ne dăruieşte capacităţile intelectuale; şi doreşte ca noi să dezvoltăm în măsura cea mai înaltă aceste daruri preţioase, pentru slava Numelui Său. – MS 12, 1895

Supunerea totală este datorată în exclusivitate Domnului Isus. – Dumnezeu pretinde ca soţia să aibă neîncetat în vedere respectul şi slava care I se cuvin numai Lui. Singurul căruia I se datorează o supunere totală este Domnul Isus Hristos, care i-a răscumpărat viaţa şi a făcut din ea un copil al Lui, cu preţul infinit al vieţii Sale… Individualitatea ei nu trebuie să fie anulată de personalitatea soţului, deoarece fiinţa ei Îi aparţine întru totul lui Dumnezeu. – Lt 18, 1891. (AH 116)
Gândul că unirea căsătoriei a fost o greşeală nu are voie să fie nutrit. – În ciuda dificultăţilor, a greutăţilor, a complicaţiilor şi a descurajărilor care pot apărea, nici un soţ şi nici o soţie nu trebuie să-şi permită să nutrească ideea că unirea lor în căsătorie ar constitui o greşeală sau un eşec. Hotărâţi-vă să fiţi unul pentru celălalt tot ce este posibil să fiţi. Continuaţi micile atenţii pe care aţi obişnuit să vi le acordaţi în perioada de la început. Folosiţi toate modalităţile pentru a vă încuraja reciproc în lupta cu greutăţile vieţii. Studiaţi şi căutaţi să descoperiţi căile prin care puteţi contribui la sporirea fericirii celuilalt. Cultivaţi o atmosferă de iubire, înţelegere şi răbdare unul faţă de altul. Atunci, în loc de a fi sfârşitul iubirii, căsătoria va fi doar începutul ei. Căldura unei prietenii adevărate, dragostea care uneşte inimă cu inimă nu sunt decât o pregustare a fericirii cereşti. – MH 360 (1905)

Relaţiile căminului conduse de îndemnurile nobile ale raţiunii. – Aceia care consideră căsătoria ca fiind o instituţie sacră, consacrată de Dumnezeu şi rânduită în virtutea principiilor Sale sfinte, se vor lăsa conduşi de îndemnurile nobile ale raţiunii. Ei vor aprecia la adevărata valoare fiecare privilegiu pe care îl oferă relaţia căminului. Aceşti oameni îi vor privi pe copiii lor ca pe nişte pietre preţioase, care le-au fost încredinţate de Dumnezeu spre a fi prelucrate, îndepărtând prin educaţie impurităţile aflate la suprafaţa naturii lor, până când îşi vor căpăta strălucirea dorită. Ei vor nutri simţământul unei responsabilităţi extrem de solemne pentru formarea caracterului copiilor lor, astfel încât aceştia să fie capabili de a trăi o viaţă plină de folos, de a fi o binecuvântare pentru alţii prin lumina pe care o răspândesc în jur, de a face ca lumea să fie mai bună datorită existenţei lor şi, în cele din urmă, de a fi vrednici să primească o viaţă mai înaltă într-o lume mai sfântă, strălucind veşnic în prezenţa lui Dumnezeu şi a Mielului. – HL (Partea a 2-a) 48, 1865

O familie bine organizată. – Viaţa unei familii bine întemeiate ar trebui să fie organizată în mod corespunzător. Atât tatăl, cât şi mama să-şi cântărească bine responsabilităţile pe care şi le asumă, astfel încât să poată lucra împreună pentru binele cel mai înalt al copiilor lor. Ei trebuie să evite discordiile şi conflictele şi să nu-şi îngăduie niciodată să critice planurile sau să pună la îndoială părerile celuilalt în prezenţa copiilor. Dacă soţia este lipsită de experienţă, să se străduiască să înţeleagă şi să identifice acele aspecte din activitatea sa care constituie o piedică în calea eforturilor depuse de soţul ei pentru mântuirea copiilor lor. Iar soţul trebuie să susţină eforturile mamei, oferindu-i sfaturi înţelepte şi încurajări pline de iubire. – RH, 8 iulie 1902

Părinţii trebuie să se conducă pe ei înşişi. – Părinţii care doresc să-şi conducă familiile cu succes trebuie să se conducă mai întâi pe ei înşişi. Dacă doresc ca în familia lor să fie rostite numai cuvinte plăcute, atunci trebuie să facă în aşa fel, încât copiii să audă numai cuvinte plăcute ieşind de pe buzele lor. Orice seceriş este pe măsura calităţii seminţelor cultivate. Lucrarea solemnă şi sfântă a părinţilor este aceea de a realiza educaţia copiilor lor atât prin învăţături, cât şi prin exemplul lor personal. Dumnezeu le-a încredinţat responsabilitatea de a aduce înaintea Sa nişte copii pregătiţi pentru a asimila, încă de la cea mai fragedă vârstă, o cunoaştere inteligentă a ceea ce înseamnă să fii urmaş al lui Isus Hristos. Cele mai multe situaţii în care copiii celor care pretind a fi creştini adevăraţi nu-L respectă şi nu-L iubesc pe Dumnezeu se datorează faptului că exemplul părinţilor a fost greşit. Seminţele falsităţii şi ale făţărniciei au avut ca rezultat un seceriş de mărăcini şi spini. – MS 59, 1900

Cuvintele amabile şi zâmbetele exprimate în familie. – Noi avem nu numai privilegiul, ci şi datoria de a cultiva amabilitatea, de a avea în inimi pace cu Hristos şi de a fi noi înşine împăciuitori, astfel încât să putem semăna seminţe preţioase care să producă un seceriş pentru viaţa veşnică. Aceia care nu sunt cu adevărat urmaşi ai lui Hristos pot manifesta multe calităţi şi multe însuşiri pozitive, dar caracterele lor sunt în mare măsură afectate de un temperament lipsit de bunătate, nerăbdător, irascibil, predispus să caute numai greşeli şi să critice cu asprime. Soţii sau soţiile care cultivă suspiciunea şi neîncrederea creează neînţelegeri şi conflicte în familie. Cuvintele lor amabile şi zâmbetele lor sunt păstrate doar pentru străini, în timp ce în cămin se comportă în mod iritant, alungând astfel pacea şi mulţumirea. – Lt 34, 1894. (HC 179)
Evitarea unei vorbiri vulgare. – Taţi şi mame, soţi şi soţii, vă implor, nu vă complaceţi într-o atmosferă caracterizată de gânduri josnice şi cuvinte vulgare. Expresiile murdare, gesturile indecente, lipsa de amabilitate în cămin vor avea o influenţă neplăcută asupra voastră şi, dacă vor fi repetate frecvent, vor deveni a doua voastră natură. Căminul este un loc prea sfânt pentru a fi murdărit de vulgaritate, senzualitate şi învinuiri reciproce. Există un Martor ceresc care declară: „Ştiu faptele tale”. Grădina inimii voastră să fie împodobită cu florile iubirii, ale adevărului, ale bunătăţii şi ale răbdării. – Lt 18b, 1891

Un comportament brutal şi lipsit de amabilitate. – Să nu manifestaţi niciodată, în cercul intim al familiei, un comportament brutal, lipsit de maniere, vulgar, neprietenos şi nepoliticos. Oricât de înalte ar fi idealurile religioase pe care le predicaţi altora, dacă în căminul vostru vă comportaţi într-un mod lipsit de amabilitate, sunteţi nişte călcători ai poruncilor lui Dumnezeu. – RH, 29 martie 1892

Prietenii nu trebuie să se amestece în viaţa unei familii (sfat adresat unui soţ tânăr). – Cercul intim al familiei ar trebui să fie considerat un loc sfânt, un simbol al cerului, o oglindă în care ne reflectăm noi înşine. Putem avea diferiţi prieteni şi cunoştinţe, dar acestora nu trebuie să li se permită să se amestece în viaţa familiei noastre. Atmosfera căminului trebuie să ne confere un simţământ profund al apartenenţei, care ne inspiră încredere, siguranţă, confort şi odihnă.
Prietenia ta cu alte femei şi fete constituie o sursă de ispite pentru ele şi le încurajează în manifestarea unei atitudini libertine, care le face să încalce restricţiile impuse de statutul unei persoane căsătorite. Deşi tu nu eşti conştient de acest fapt, plăcerea ta de a te amuza şi atmosfera pe care o creezi prin comportamentul tău nu sunt o mărturie în favoarea caracterului sfânt al căsătoriei.
Trăirea vieţii de familie reprezintă un mare test al caracterului. Manifestarea amabilităţii şi înţelegerii în cămin, exercitarea răbdării, a bunăvoinţei şi a iubirii constituie calificative care indică valoarea caracterului unui soţ. – Lt 17, 1895

Soţii care tânjesc după cuvinte iubitoare. – Multe femei tânjesc după cuvintele iubitoare şi pline de bunătate şi după micile atenţii şi amabilităţi ce le sunt datorate din partea soţilor lor, care le-au ales ca tovarăşe de viaţă. Cât de multă suferinţă, cât necaz şi nefericire şi cât de multe suspine ar putea fi evitate, dacă bărbaţii şi femeile ar continua să cultive interesul, atenţia, cuvintele plăcute de apreciere şi micile gesturi de curtenie care au trezit dragostea partenerilor lor la început şi pe care le-au considerat importante atunci când au căutat să cucerească inimile aleşilor şi aleselor lor.
Dacă nu ar face altceva decât să continue cultivarea acestor atenţii minore, dar care hrănesc iubirea, soţul şi soţia ar fi fericiţi în societatea prietenilor lor şi ar exercita o influenţă sfântă în familiile acestora. În interiorul sufletului ar exista o oază de fericire pe care cu nici un chip nu ar dori să o părăsească în căutarea unor noi obiecte de atracţie. Nevoia după cuvinte încurajatoare de simpatie şi după o iubire manifestată prin expresii pline de bunătate a adus suferinţa, boala şi moartea prematură asupra multor soţii. – Lt 27, 1872

Soţul poate închide uşa în calea suferinţei. – Soţul ar trebui să manifeste un interes deosebit faţă de bunăstarea familiei sale. Dacă temperamentul soţiei este sensibil, el ar trebui să fie înţelegător şi atent la simţămintele ei. Printr-un asemenea comportament, soţul poate închide uşa în calea multor suferinţe şi boli. Cuvintele duioase, amabile şi încurajatoare se vor dovedi un tratament mai eficient decât cele mai puternice medicamente. Acestea vor inspira curaj în inima deznădăjduită şi vor aduce atâta strălucire şi fericire în cămin, încât întregul efort depus în faptele binevoitoare şi în cuvintele amabile şi încurajatoare va fi răsplătit înzecit.
Soţul ar trebui să-şi aducă aminte că cea mai mare parte a poverii educaţiei copiilor lui se află pe umerii mamei şi că ea este aceea care se preocupă de modelarea minţii lor. Datorită acestui fapt, el trebuie să manifeste cele mai duioase simţăminte faţă de soţia sa şi să facă tot ce poate pentru a-i uşura poverile. El trebuie să se comporte în aşa fel, încât soţia să simtă că se poate baza pe afecţiunea şi înţelegerea lui, îndreptându-şi gândurile spre ceruri, acolo unde există putere, pace şi odihnă deplină pentru cei obosiţi şi împovăraţi.
Când vine acasă, orice întunecime de pe faţa soţului trebuie să dispară, iar prezenţa lui să aducă lumină în familie şi încurajare în inima soţiei, inspirând încredere şi iubire faţă de Dumnezeu. Cu sufletele unite, ei pot repeta făgăduinţele lui Dumnezeu, iar binecuvântările Sale preţioase se pot revărsa în căminul lor. Lipsa bunătăţii, mânia şi nemulţumirea alungă prezenţa Domnului Isus din casele noastre. Am văzut îngeri ai lui Dumnezeu fugind din familii în care se auzeau cuvinte neplăcute, ameninţări şi certuri. – 1T 306, 307 (1862)

Soţul şi tatăl este capul familiei. – Soţul şi tatăl este capul familiei. Soţia aşteaptă din partea lui simpatie şi ajutor în educarea copiilor; iar acest lucru este drept. Copiii nu sunt numai ai mamei, ci şi ai lui, şi de aceea tatăl este în egală măsură răspunzător pentru bunăstarea lor. Ei aşteaptă de la tatăl lor călăuzire şi sprijin; iar el are nevoie de o concepţie corectă cu privire la viaţă şi trebuie să poarte de grijă ca familia lui să fie înconjurată de prieteni care exercită o influenţă bună; mai presus de toate, viaţa lui trebuie să fie condusă de respect şi iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de învăţăturile cuvintelor Sale, astfel încât să poată îndruma paşii copiilor pe cărări drepte. – MH 390 (1905)

Soţia este un „ajutor potrivit” pentru soţ. – Dumnezeu Însuşi este acela care i-a oferit lui Adam un tovarăş de viaţă. El a conceput „un ajutor potrivit pentru om”, un ajutor care să corespundă nevoilor lui şi alături de care să poată deveni una în iubire şi împreună simţire. Faptul că Eva a fost creată din coasta lui Adam înseamnă că ea nu urma să exercite rolul de conducător al vieţii lui, dar nici să fie înjosită şi considerată inferioară de către acesta, ci să stea alături de el, într-o relaţie de egalitate, pentru a fi iubită şi protejată. Parte din bărbat, os din oasele lui, carne din carnea lui, Eva a fost destinată să reprezinte cel de-al doilea eu al lui Adam, ca expresie a unirii profunde şi a legăturii afective care urma să existe întotdeauna în cadrul acestei relaţii. – PP 46 (1890)

Cum să creăm pacea în cămin. – Dacă un soţ are caracterul nobil, inima curată şi gândirea luminată, pe care trebuie să le deţină orice adevărat creştin, toate acestea se vor manifesta în cadrul relaţiilor din familie… El va căuta să ocrotească sănătatea soţiei şi să-i inspire curaj, străduindu-se să adreseze cuvinte de mângâiere şi să creeze o atmosferă de pace în cămin. – MS 17, 1891. (AH 228)

Soţii trebuie să studieze Epistola către Efeseni şi să caute să înţeleagă atât contextul, cât şi semnificaţia simbolului care Îl reprezintă pe Domnul Hristos ca susţinător al bisericii. Soţul este asemenea unui mântuitor al familiei sale. Va fi el întotdeauna gata să îşi încurajeze soţia şi copiii, prin caracterul său ferm şi statornic şi prin bărbăţia care i-a fost dăruită de Dumnezeu? Va răspândi el în jur o atmosferă plăcută şi curată? Va cultiva el cu asiduitate iubirea Domnului Isus, făcând din aceasta un principiu temeinic în căminul său, atunci când îşi expune pretenţia de a deţine autoritatea în familie? – MS 17, 1891. (AH 117)

Soţul să nu insiste în pretenţia de a fi capul familiei. – Faptul că un soţ insistă în permanenţă asupra ideii că el deţine poziţia de cap al familiei nu constituie o dovadă a bărbăţiei. Citarea repetată a Scripturii, pentru a-şi afirma autoritatea în cămin, nu va mări respectul faţă de el. Pretenţia ca soţia sa, mama copiilor lui, să acţioneze întotdeauna în conformitate cu planurile sale, ca şi cum acestea ar fi infailibile, nu îl va face să fie mai bărbat.
Domnul a prevăzut ca soţul să fie capul soţiei cu scopul ca el să fie protectorul ei; el este cel care uneşte familia printr-o legătură puternică, după cum Domnul Hristos este Capul bisericii şi Mântuitorul trupului ei tainic. Fiecare soţ care mărturiseşte că Îl iubeşte pe Dumnezeu trebuie să studieze cu atenţie ce cere Dumnezeu de la el, ca deţinător al unei asemenea poziţii în cămin. Autoritatea lui Hristos este exercitată cu înţelepciune, însoţită de bunătate şi blândeţe; aşa că fiecare soţ trebuie să îşi exercite atribuţiile şi să-şi folosească puterile, imitându-L pe Acela care este Capul bisericii. – Lt 18b, 1891. (AH 215)

Soţia să îl susţină cu bucurie pe soţ să îşi păstreze demnitatea. – Mi s-a arătat, de asemenea, că soţiile comit adesea o mare greşeală. Ele nu depun eforturi serioase pentru a-şi stăpâni propriul temperament şi pentru a aduce fericirea în cămin. De multe ori, soţiile sunt iritate şi nemulţumite fără un motiv temeinic. Soţul se întoarce de la serviciu îngrijorat şi obosit de trudă şi, în loc să fie întâmpinat cu bucurie şi cuvinte încurajatoare, găseşte acasă o atmosferă încărcată şi apăsătoare. Este şi el doar un om, iar afecţiunile lui pot să se îndepărteze de la soţia sa, dragostea faţă de familie se răceşte, căile lui devin tot mai întunecate şi curajul său secătuieşte. Treptat, demnitatea şi respectul de sine, pe care i le-a dăruit Dumnezeu, se pierd.
După cum Hristos este Capul bisericii, tot astfel soţul este capul familiei şi orice atitudine prin care soţia lui i-ar putea diminua influenţa şi l-ar putea determina să-şi piardă demnitatea şi poziţia de răspundere pe care o deţine este neplăcută înaintea lui Dumnezeu. Este de datoria soţiei să renunţe la dorinţele personale şi să se supună soţului ei. Amândoi ar trebui să fie dispuşi să cedeze la pretenţiile lor, dar Cuvântul lui Dumnezeu oferă prioritate hotărârilor luate de către soţ. Faptul că o soţie se supune aceluia pe care ea însăşi l-a ales să fie sfătuitorul, protectorul şi îndrumătorul ei nu reprezintă o pierdere a demnităţii ei personale. Soţul ar trebui să-şi afirme poziţia care îi revine în cadrul familiei într-un spirit umilit, dar ferm şi statornic. – 1T 307, 308 (1862)

Omul ca fiinţă socială. – Nici una dintre fiinţele pe care Dumnezeu le-a adus la existenţă pe pământ nu putea egala omul. „Şi Dumnezeu a zis: ’Nu este bine ca omul să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit’” (Genesa 2,18). Omul nu a fost creat pentru a trăi în singurătate; el trebuia să fie o fiinţă socială. Oricât de minunate ar fi fost priveliştile Edenului şi oricât de plăcută ar fi fost şederea în această grădină, acestea nu ar fi reuşit să-l facă fericit cu adevărat, dacă ar fi fost lipsit de tovărăşie. Nici chiar compania îngerilor nu ar fi putut satisface dorinţa sa după împreună simţire şi prietenie. Pe atunci, încă nu exista nici o altă fiinţă de aceeaşi natură cu el, care să-l iubească şi pe care să o poată iubi. – PP 46 (1890)

Armonia în familie este posibilă numai în prezenţa Duhului lui Dumnezeu. – Armonia în familie nu va putea fi obţinută niciodată, dacă prezenţa Duhului lui Dumnezeu lipseşte din inimile noastre. Atunci când este inspirată şi călăuzită de Spiritul lui Hristos, soţia va fi atentă la cuvintele pe care le rosteşte şi se va supune soţului ei, nu simţindu-se asemenea unei sclave, ci considerându-se un tovarăş de viaţă. Dacă este un slujitor al lui Dumnezeu, soţul nu-şi va trata soţia ca un stăpân arbitrar şi sever. Când suntem nemulţumiţi şi îngrijoraţi, noi nu ne putem bucura de binecuvântarea căminului, dar, dacă Duhul Domnului sălăşluieşte în familia noastră, acesta devine o pregustare a cerului. – Lt 18, 1891. (AH 118)

Locul primordial acordat cercului intim al familiei. – Toate capacităţile noastre trebuie să fie folosite pentru Domnul Hristos. Aceasta este datoria fiecărui om faţă de Dumnezeu. Prin relaţia pe care o realizează cu Domnul Hristos, omul cel nou nu face altceva decât să revină la acea relaţie strânsă cu Dumnezeu, care a fost prevăzută încă de la creaţiune. Omul este un reprezentant al lui Hristos şi trebuie să cultive un spirit de rugăciune şi veghere continuă. Înainte de orice alte obiective măreţe şi îndepărtate, responsabilităţile lui încep cu aceia care se află în imediata sa apropiere. Datoria lui principală este faţă de propriii săi copii şi faţă de rudele cele mai apropiate. Nu există nici o scuză pentru cel care, lucrând în favoarea celor din societate, îşi neglijează obligaţiile faţă de cei aflaţi în cercul intim al familiei sale.
În ziua judecăţii finale, taţii şi mamele vor fi solicitaţi să dea socoteală pentru copiii lor. Părinţii vor fi întrebaţi ce au făcut pentru mântuirea sufletelor celor pe care şi-au asumat responsabilitatea de a-i aduce pe lume. Şi-au neglijat ei micuţii, lăsându-i în grija străinilor? Taţilor şi mamelor, nu cumva copiii voştri cresc în mijlocul unui mediu imoral şi păcătos, în timp ce voi toleraţi în mod conştient lucrul aceasta? Oricât de mare ar fi binele pe care îl faceţi pentru alţii, datoria pe care o aveţi înaintea lui Dumnezeu, de a purta de grijă copiilor voştri, nu va putea fi anulată. Bunăstarea spirituală a propriilor voastre familii este mai importantă decât orice. Conduceţi-vă copiii spre crucea de pe Calvar şi lucraţi pentru ei, aşa cum se cuvine să lucraţi pentru cei pentru care va trebui să daţi socoteală. – MS 56, 1899

19

INFLUENŢA PĂRINŢILOR


Conduşi de principii divine. – Asupra părinţilor se află cea mai solemnă responsabilitate, şi anume să-şi educe copiii în respect şi iubire de Dumnezeu. Păstraţi în căminul vostru o atmosferă caracterizată de influenţele morale cele mai curate şi cultivaţi o ascultare strictă faţă de cerinţele Bibliei. Faceţi ca învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu să călăuzească mintea şi inima, aşa încât viaţa familiei să poată constitui o demonstrare a puterii harului lui Dumnezeu. Principiile şi îndrumările divine trebuie să modeleze caracterul fiecărui membru al familiei, iar copiii noştri să fie asemenea unor „stâlpi săpaţi frumos, care împodobesc casele împărăteşti” (Psalmii 144,12). – RH 10 noiembrie 1904

Părinţii au nevoie să-şi înţeleagă copiii. – Părinţii nu ar trebui să uite de anii propriei lor copilării, amintindu-şi cât de mult tânjeau după simpatie şi dragoste şi cât de nefericiţi se simţeau atunci când erau respinşi şi certaţi cu asprime. Ei trebuie să se simtă din nou tineri şi să se coboare la mintea copiilor lor, pentru a le înţelege nevoile. Modul în care solicită supunerea copiilor să fie ferm, dar plin de iubire. Cuvântul părintelui trebuie să primească o ascultare necondiţionată din partea copiilor. – 1T 388 (1863)

Dumnezeu a rânduit o cale potrivită. – Îngerii lui Dumnezeu veghează cu cel mai profund interes asupra copiilor, pentru a vedea ce fel de caractere dezvoltă. Dacă noi am fi fost trataţi de Domnul Hristos aşa cum îi tratăm noi pe semenii sau copiii noştri, ne-am poticni şi am cădea în descurajare. Am văzut că Domnul Isus cunoaşte slăbiciunile şi infirmităţile noastre şi că El Însuşi a împărtăşit experienţa noastră în toate privinţele, cu excepţia păcatului; prin urmare, El a prevăzut deja o cale care să se potrivească propriilor noastre capacităţi şi puteri şi, asemenea lui Iacov, a călătorit cu pas domol, potrivindu-Şi ritmul pe măsura puterii şi a rezistenţei copiilor Lui, pentru ca, însoţindu-ne pe calea experienţei, să poată fi călăuza neîncetată a vieţii noastre, mângâindu-ne şi încurajându-ne prin prezenţa Sa. Domnul nu dispreţuieşte, nu neglijează şi nici nu lasă în urmă mieluşeii turmei Sale. El nu ne îndeamnă să înaintăm, părăsindu-i pe cei care nu reuşesc să ţină pasul cu noi. El nu a mers atât de grăbit, încât noi şi copiii noştri să rămânem în urmă, fără putinţa de a merge alături de El. Oh, nu! Ci Domnul a făcut ca drumul spre viaţă să poată fi accesibil chiar şi unor copii. Iar părinţii sunt chemaţi, în Numele lui Isus, să-şi îndrume copiii pe întregul parcurs al căii înguste. Dificultăţile căii pe care a rânduit-o Dumnezeu pentru noi nu depăşesc puterea şi capacităţile copiilor. – 1T 388, 389 (1863)

Mânia trebuie să fie stăpânită. – Părinţilor, atunci când vă simţiţi furioşi, nu comiteţi un păcat atât de mare, otrăvind întreaga familie prin manifestarea acestei nervozităţi periculoase. În asemenea situaţii, dublaţi efortul stăpânirii de sine şi hotărâţi-vă în inima voastră să vă exprimaţi într-un mod plăcut şi binevoitor, evitând să jigniţi prin rostirea unor cuvinte necugetate. Spuneţi-vă în sinea voastră: „Nu voi îngădui să iasă de pe buzele mele nici un cuvânt care ar putea risipi fericirea copiilor mei”. Prin exercitarea stăpânirii de sine, veţi deveni mai puternici. Sistemul nervos va înceta să mai fie atât de sensibil. Voinţa voastră va fi întărită de principiile drepte. Conştiinţa faptului că vă îndepliniţi cu credincioşie datoria vă va conferi noi puteri morale. Îngerii lui Dumnezeu vor privi cu plăcere eforturile voastre şi vă vor veni în ajutor.
Când simţiţi că vă pierdeţi răbdarea, adesea credeţi că vina le aparţine copiilor voştri şi îi acuzaţi pe nedrept. Iar alteori, când copiii se comportă exact la fel ca şi în situaţiile în care v-aţi enervat din cauza lor, voi reacţionaţi complet diferit, ca şi cum totul ar fi acceptabil şi bun. Copiii observă şi ţin minte aceste inconsecvenţe din partea voastră şi încetează să mai fie constanţi. Uneori, ei sunt oarecum pregătiţi să întâmpine dispoziţiile voastre sufleteşti schimbătoare, dar alteori, ei înşişi devin iritaţi şi nervoşi şi nu mai pot suporta să fie certaţi…
Unii părinţi au un temperament irascibil şi, când sunt obosiţi de muncă sau împovăraţi de îngrijorări, nu îşi pot păstra calmul, manifestând, tocmai faţă de aceia care le sunt cei mai dragi pe pământ, o iritare şi o lipsă de răbdare care sunt neplăcute înaintea lui Dumnezeu şi aduc nefericire în familie. La rândul lor, copiii trec prin dificultăţi şi necazuri şi au nevoie să fie încurajaţi printr-o simpatie duioasă. Bunătatea şi răbdarea reciprocă vor face căminul un paradis şi vor atrage prezenţa îngerilor în intimitatea familiei. – 1T 386, 387 (1863)

Mintea paralizată a părinţilor. – Noi am ajuns să cunoaştem deja, într-o anumită măsură, maniera de lucru a lui satana, precum şi succesul pe care îl obţine prin intermediul acesteia. Din ceea ce mi-a fost arătat, am înţeles că unul dintre obiectivele sale este acela de a paraliza mintea părinţilor. Ei nu reuşesc să sesizeze la timp posibilele greşeli şi păcate ale copiilor lor. Unii dintre aceşti copii poartă numele de creştini, iar părinţii lor dorm liniştiţi, fără să se teamă de vreun pericol, în timp ce mintea şi trupul copiilor lor ajung din ce în ce mai degradate.
Unii părinţii nici măcar nu se preocupă să-şi supravegheze copiii, atunci când se află în casa lui Dumnezeu. Tinerele fete participă la adunări împreună cu părinţii, dar, de cele mai multe ori, ocupă locurile din spate. Ele obişnuiesc să găsească un motiv pentru a pleca din adunare. Băieţii observă acest obicei şi ies afară, înainte sau după ieşirea fetelor, şi apoi, la încheierea întâlnirii, le conduc acasă. Părinţii nu ştiu nimic în legătură cu aceasta. Aşa că băieţii şi fetele prind ocazia de a ieşi la plimbare, adunându-se în grădini sau în alte locuri ferite, unde se joacă şi fac tot ce doresc, fără ca vreun ochi matur să îi supravegheze. – 2T 481, 482 (1870)

Influenţa stilului de viaţă şi a dietei părinţilor. – Dacă părinţii ar fi cultivat un stil de viaţă sănătos, mulţumindu-se cu o dietă simplă, multe cheltuieli ar fi fost evitate. Tatăl nu ar fi fost nevoit să muncească peste măsura puterilor sale, pentru a asigura nevoile familiei. O alimentaţie simplă nu ar fi influenţat în mod negativ sistemul nervos, incitând pasiunile fireşti şi favorizând o stare de tulburare şi irascibilitate. Dacă părinţii ar fi consumat în exclusivitate o hrană simplă, mintea lor ar fi fost limpede, nervii calmi şi stomacul sănătos. Organismul lor curat nu ar fi fost afectat de un apetit degradat, iar generaţia prezentă ar fi beneficiat de o stare de sănătate mult mai bună decât este acum.
Dar, chiar şi în situaţia actuală, există posibilitatea de a ne îmbunătăţi condiţia fizică. Pentru aceasta, este necesară o cumpătare în toate privinţele. Un tată cumpătat nu se va plânge, dacă pe masa lui nu se află o mulţime de feluri de mâncare. Un mod sănătos de viaţă va contribui la îmbunătăţirea stării familiei din toate punctele de vedere, iar mamele vor beneficia de un timp suplimentar, pe care îl pot dedica educării copiilor lor.
Obiectul cel mai înalt al cercetării părinţilor va fi acela de a afla cum pot oferi copiilor cea mai bună educaţie, pentru a trăi o viaţă folositoare pe acest pământ şi pentru a moşteni viaţa veşnică. Ei se vor mulţumi să-şi vadă copiii îmbrăcaţi cu haine curate, simple, dar confortabile, fără ornamente sofisticate şi obiecte de podoabă. Aceşti părinţi vor depune eforturi stăruitoare pentru a-şi vedea copiii împodobiţi cu podoaba lăuntrică a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ în ochii lui Dumnezeu. – HL (Partea a 2-a) 45, 1865. (2SM 437, 438)

Tatăl este cel care uneşte familia. – Un tată creştin este cel care îşi uneşte familia printr-o legătură profundă şi o conduce mai aproape de tronul lui Dumnezeu. El nu este preocupat de copiii săi doar pentru a face impresie. Un asemenea tată nu va lăsa grija băieţilor săi neastâmpăraţi în exclusivitate în sarcina mamei. Aceasta ar însemna o povară prea grea pentru ea. El ar trebui să devină prietenul lor şi să îşi asume răspunderea de a-i feri de societatea unor prieteni răi. Este posibil ca mamei să-i fie greu să-şi exercite stăpânirea de sine. În aceste condiţii, dacă tatăl observă că slăbiciunea mamei pune în pericol siguranţa spirituală a copiilor săi, el trebuie să preia o parte mai mare din povara care apasă asupra ei, făcând tot ce îi stă în putinţă pentru a-şi conduce băieţii la Dumnezeu. – RH, 8 iulie 1902

Mamele să nu caute distracţia şi amuzamentul. – Mamele, care au responsabilitatea de a educa mintea şi de a forma caracterele copiilor lor, nu ar trebui să apeleze la atracţiile lumii, pentru a se simţi mulţumite şi fericite. Ele au o menire importantă în viaţă şi nu-şi pot îngădui să-şi petreacă timpul în chip nefolositor. Timpul constituie unul dintre cei mai valoroşi talanţi care ne-au fost încredinţaţi de Dumnezeu şi El ne va cere socoteală pentru modul în care l-am folosit. Risipirea timpului înseamnă risipirea capacităţilor intelectului. Puterile minţii ne oferă posibilitatea unei mari dezvoltări. Iar datoria mamelor este aceea de a căuta orice mijloc posibil pentru a progresa din punct de vedere intelectual şi moral, astfel încât să devină din ce în ce mai competente în lucrarea de cultivare a minţii copiilor lor.
Părinţii care îşi îngăduie predispoziţia de a-şi petrece timpul în compania prietenilor nu se vor simţi confortabil decât dacă merg în vizite sau dacă primesc vizitatori. Ei nu au puterea de a acorda prioritate responsabilităţilor vieţii, iar nevoile esenţiale ale familiei şi datoriile sfinte pe care le au faţă de aceasta li se par lipsite de importanţă şi neinteresante. Acestor părinţi nu le face plăcere să-şi analizeze propria conduită şi să exercite stăpânirea de sine. Mintea lor este însetată de lucrurile distractive şi atrăgătoare ale unei vieţi lumeşti; copiii sunt neglijaţi în favoarea satisfacerii propriilor lor înclinaţii; iar îngerul raportor scrie în dreptul lor: „slujitori nefolositori şi nevrednici”. Dumnezeu a prevăzut ca mintea noastră să nu fie lipsită de o preocupare temeinică, ci să urmărească atingerea unui obiectiv de valoare în viaţa aceasta. – 3T 146, 147 (1872)

Mama să cultive o stare de fericire. – Caracterul copilului este afectat într-o măsură destul de mare de natura îngrijirii primite din partea mamei, încă din perioada primelor luni de viaţă. Prin urmare, atunci când se ocupă de îngrijirea sugarului, este deosebit de important ca mamele să cultive un simţământ de fericire şi un control desăvârşit asupra propriilor lor stări sufleteşti. Procedând astfel, laptele pe care îl oferă sugarului va fi sănătos, iar atitudinea calmă şi temperată a mamei va avea o mare influenţă în modelarea minţii acestuia. Dacă sugarul este agitat şi irascibil, maniera atentă şi blândă în care îl va trata va avea un efect liniştitor asupra acestuia, iar sănătatea sugarului va fi mult îmbunătăţită. – RH, 25 iulie 1889. (CH 80)

Mama trebuie să se străduiască să fie calmă şi temperată. – Cu cât viaţa unui copil va fi mai simplă şi mai liniştită, cu atât potenţialul lui de dezvoltare fizică şi intelectuală va fi mai mare. Mama trebuie să se străduiască să fie calmă, liniştită şi temperată în mod permanent. Mulţi sugari sunt foarte predispuşi la o stare de agitaţie nervoasă, dar blândeţea mamei şi maniera atentă în care îl va trata pe copil vor avea un efect liniştitor, care se va dovedi o binecuvântare nespus de mare pentru el. – MH 381 (1905)

Inima sensibilă a micuţilor nu are voie să fie rănită prin indiferenţa părinţilor. – Copiii mici se simt atraşi de compania altora. În general, ei nu se pot bucura în singurătate, iar mama trebuie să înţeleagă faptul că, de cele mai multe ori, locul potrivit pentru copilul mic, atunci când se află în casă, este în aceeaşi cameră cu ea. Astfel, mama poate să-l supravegheze, să stabilească mici reguli, dacă este nevoie; să îi corecteze obiceiurile greşite sau manifestările de egoism şi poate să-i călăuzească mintea într-o direcţie corectă. Ceea ce va produce o mare satisfacţie copilului mic este simţământul că mamei îi face plăcere să fie în compania lui şi este întru totul natural ca acesta să-şi întrebe mama cu privire la micile lui nedumeriri sau probleme.
Mama nu are voie să rănească inima sensibilă a copilului mic, prin tratarea cu indiferenţă a solicitărilor lui mărunte sau prin refuzul de a se preocupa de problemele lui minore. Ceea ce mamei ar putea să i se pară lipsit de semnificaţie poate fi foarte important pentru cei mici. Iar un simplu cuvânt de îndrumare sau avertizare, spus la timpul potrivit, se va dovedi adesea de o mare valoare. O privire aprobatoare, un cuvânt de încurajare şi apreciere din partea mamei, de cele mai multe ori, va fi ca o rază de soare în inimile micuţe, pentru tot restul zilei. – HL (Partea a 2-a) 46, 47, 1865. (2SM 438, 439)

Mamelor, trataţi-i cu blândeţe pe micuţii voştri. – Mamelor, trataţi-i cu blândeţe pe micuţii voştri. Domnul Hristos a fost cândva un copil mic. Respectaţi-vă copilaşii de dragul Numelui Lui. Consideraţi că aveţi faţă de ei o misiune sfântă, care v-a fost încredinţată nu pentru a-i răsfăţa într-o manieră permisivă şi nici pentru a-i idolatriza, ci pentru a-i învăţa să trăiască o viaţă curată şi nobilă. Ei sunt proprietatea lui Dumnezeu; Domnul îi iubeşte şi vă solicită să colaboraţi cu El, ajutându-i să îşi formeze caractere desăvârşite. – ST, 23 august 1899. (AH 280)
Copilul tău este proprietatea lui Dumnezeu. – Sora mea, ai fi surprinsă să afli că fiica ta este lipsită de respect faţă de cuvântul mamei sale? Tu eşti cea care ai educat-o să fie neascultătoare; iar Domnul este supărat văzând cum unul dintre micuţii Săi copii este condus pe o cărare greşită de către propria sa mamă. Fetiţa ta nu este proprietatea ta particulară; tu nu poţi face tot ce doreşti cu ea, deoarece ea este proprietatea Domnului. Manifestă o atitudine consecventă şi perseverentă în educarea ei; învaţ-o că ea Îi aparţine lui Dumnezeu. Şi dacă va beneficia de o asemenea creştere, va ajunge să fie o binecu-vântare pentru cei din jurul ei. Dar, pentru a reprima tendinţa ei de a te domina, de a-şi urma propriile ei dorinţe şi propria ei cale şi de a face tot ce vrea, va fi nevoie de un discernământ clar şi precis. – Lt 69, 1896

O dispoziţie voioasă şi o atitudine plăcută. – Învăţaţi-vă copiii încă din leagăn să practice renunţarea şi stăpânirea de sine. Învăţaţi-i să se bucure de frumuseţile naturii şi să-şi utilizeze puterile minţii şi ale trupului în îndeletniciri folositoare. Creşteţi-i astfel, încât să aibă o constituţie fizică robustă şi principii morale sănătoase, să cultive o dispoziţie voioasă şi o atitudine plăcută. Spuneţi-le că a ceda ispitei înseamnă slăbiciune şi degradare, iar a rezista înseamnă nobleţe şi demnitate. – CT 127 (1913)

Mamele sunt un exemplu. – Dacă mamele doresc ca fiicele lor să devină femei sănătoase şi virtuoase, trebuie să le ofere un exemplu prin propria lor viaţă, păzindu-le astfel de moda degradantă şi nesănătoasă a acestui veac. Mamele creştine nu înţeleg responsabilitatea care le este încredinţată. Ele ar trebui să-şi educe copiii în aşa fel, încât, în acest veac al corupţiei, aceştia să poată avea principii morale temeinice şi sănătoase. – MS 76, 1900

Când dorinţa copilului este lege. – În unele familii, dorinţa copilului este lege. I se oferă tot ce pofteşte. Este încurajat să respingă tot ce nu îi face plăcere. Se presupune că îngăduinţa îl va face pe copil fericit, dar, în cele din urmă, aceasta nu îl va face să fie decât lipsit de mulţumire şi pace. Îngăduinţa i-a afectat gustul pentru o hrană sănătoasă şi simplă, precum şi dispoziţia de a-şi petrece timpul într-un mod simplu; satisfacerea sinelui i-a denaturat caracterul atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru veşnicie. – RH, 10 mai 1898

Satana caută să pună stăpânire pe mintea copiilor. – Părinţi, voi cunoaşteţi câteva dintre amăgirile prin care Satana încearcă să vă ducă în rătăcire copiii. El se străduieşte cu toate puterile pentru a-i duce departe. Satana caută să pună stăpânire pe mintea lor şi să anuleze orice influenţă a poruncilor lui Dumnezeu în vieţile lor, cu o hotărâre şi o tenacitate pe care mulţi nici măcar nu le visează. – MS 93, 1909

Părinţii să fie confidenţii copiilor lor. – Nu le oferiţi copiilor ocazia de a vă vedea copleşiţi de supărare pe ei. Dacă ei cedează ispitei şi după aceea îşi înţeleg greşeala şi se pocăiesc, iertaţi-i cu aceeaşi uşurinţă cu care speraţi că sunteţi şi voi iertaţi de către Tatăl vostru ceresc. Sfătuiţi-i cu răbdare şi legaţi-i de inimile voastre. Copiii trec prin perioade critice. Asupra lor vor fi exercitate influenţe care urmăresc să-i înstrăineze de voi şi pe care va trebui să le contracaraţi. Comportaţi-vă în aşa fel, încât să vă facă să fiţi confidentul lor. Îngăduiţi-le să vă împărtăşească încercările şi bucuriile lor. Încurajând aceasta, veţi putea să-i salvaţi din multe curse pe care Satana le-a pregătit în calea paşilor lor lipsiţi de experienţă.
Nu vă trataţi copiii cu răceală, uitând de anii propriei voastre copilării şi uitând că ei nu sunt altceva decât nişte copii. Nu aşteptaţi de la ei să fie desăvârşiţi şi nu le pretindeţi să acţioneze ca şi cum ar fi deja oameni maturi. Procedând aşa, veţi închide o uşă spre inimile lor şi îi veţi determina să devină vulnerabili faţă de influenţele nefaste din partea celor care le vor otrăvi mintea lor tânără, înainte ca voi să vă daţi seama de pericolul în care se află. – 1T 387 (1863)

O disciplină fermă şi serioasă. – Fericirea fiecărui copil poate fi asigurată prin intermediul unei discipline ferme şi serioase. Adevăratele calităţi ale copilului sunt modestia şi ascultarea – dispoziţia atentă de a respecta cuvintele de îndrumare, picioarele şi mâinile doritoare să meargă şi să lucreze pentru îndeplinirea lucrurilor cerute. Iar adevărata bunătate a unui copil îşi va aduce răsplata chiar şi în viaţa aceasta.
Primii ani sunt timpul potrivit pentru educaţie, nu doar pentru ca serviabilitatea şi plinătatea darurilor şi a adevărului să se manifeste în viaţa prezentă a copilului, ci şi pentru ca el să poată avea un loc asigurat în căminul ceresc, pregătit pentru toţi cei ascultători şi buni. Atât în educarea propriilor noştri copii, cât şi în educarea copiilor altora, noi am constatat şi am dovedit faptul că ei nu îşi vor iubi mai puţin părinţii şi educatorii, dacă aceştia îi opresc de la săvârşirea unor fapte greşite. – RH, 10 mai 1898

Domnul Isus manifesta o atitudine deosebit de plăcută. – În copilărie, Domnul Isus era caracterizat de o atitudine aparte, deosebit de plăcută. Mâinile Sale binevoitoare erau întotdeauna gata să slujească nevoilor altora. El manifesta o răbdare pe care nimic nu o putea tulbura şi o credincioşie a cărei integritate nu ar fi putut fi niciodată sacrificată. Principialitatea Lui era statornică, asemenea unei stânci, iar viaţa Sa dezvăluia harul unei amabilităţi lipsite de egoism.
Mama Domnului Isus urmărea cu profund interes dezvoltarea puterilor Lui şi observa manifestarea desăvârşirii în caracterul Său. Cu câtă plăcere căuta ea să încurajeze acea minte strălucitoare şi receptivă! Prin influenţa Duhului Sfânt, ea primea înţelepciune pentru a coopera cu agenţii cereşti în vederea dezvoltării acestui copil, care Îl considera pe Dumnezeu singurul Său Tată. – DA 68, 69 (1898)

Preocuparea minţii alungă gândurile josnice. – Educaţi capacităţile intelectuale şi preferinţele celor dragi; căutaţi să le oferiţi o preocupare care să nu lase loc pentru gânduri josnice, degradante, sau pentru satisfacerea pasiunilor. Harul lui Hristos constituie unicul antidot pentru prevenirea şi anihilarea influenţelor rele. Voi sunteţi cei care pot alege dacă mintea copiilor voştri va fi ocupată de gânduri curate şi sfinte sau de impresiile rele care sunt răspândite pretutindeni în preajma lor, de mândria lumească sau de spiritul iertător al Răscumpărătorului lor. – Lt 27, 1890. (CG 188)

Înconjuraţi de un zid de apărare care nu poate fi dărâmat cu uşurinţă. – Fiecare cămin creştin trebuie să îşi stabilească propriile lui reguli; iar părinţii, prin cuvintele şi faptele lor, ar trebui să le ofere copiilor un exemplu preţios, arătându-le ce anume doresc să fie. Curăţia în vorbire şi amabilitatea creştină sinceră ar trebui să fie practicate fără încetare. Orice încurajare a păcatului, orice gest aparent rău şi orice vorbire nepotrivită să fie evitate.
Învăţaţi-i pe copii şi pe tineri să se respecte pe ei înşişi, să fie loiali faţă de Dumnezeu şi faţă de principii; învăţaţi-i să respecte şi să asculte de Legea lui Dumnezeu. Atunci, aceste principii vor conduce vieţile lor şi vor fi manifestate în cadrul relaţiilor lor cu alţii. Ei îşi vor iubi aproapele ca pe ei înşişi. Vor crea o atmosferă curată şi vor exercita o influenţă care va încuraja sufletele slabe pe calea care duce la sfinţire şi cer. Fiecare învăţătură să aibă un caracter înălţător şi nobil, iar rapoartele scrise în ceruri să fie de aşa natură, încât să nu vă fie ruşine să vă confruntaţi cu ele la judecată.
Copiii care beneficiază de o asemenea educaţie nu vor fi o povară şi un motiv de îngrijorare pentru cei care se ocupă de ei în cadrul instituţiilor noastre [şcoli, sanatorii, case de editură etc., ci vor fi un sprijin pentru aceia care poartă răspunderi în ceea ce îi priveşte. Ei vor fi pregătiţi să ocupe funcţii de încredere şi, prin îndrumările şi exemplul lor, vor constitui un ajutor permanent pentru cei care doresc să înfăptuiască binele. Preţuindu-şi la adevărata valoare propriile lor talente, aceşti tineri vor oferi cea mai bună întrebuinţare capacităţilor lor fizice, intelectuale şi morale.
Asemenea suflete sunt mereu puternice în faţa ispitei; ele sunt înconjurate de un zid de apărare care nu poate fi dărâmat cu uşurinţă. Caracterele lor sunt purtătoare de lumină, prin binecuvântarea lui Dumnezeu; influenţa lor îi atrage pe cei din jur la trăirea unei vieţi creştine. Mintea poate fi atât de înnobilată, încât gândurile divine îi sunt inspirate într-un mod la fel de natural ca respiraţia. – Lt 74, 1896

20

ATMOSFERA CĂMINULUI

Influenţele căminului afectează societatea. – Biserica este inima societăţii, iar familia este inima naţiunii. Bunăstarea unei societăţi depinde de succesul bisericii, prosperitatea unei naţiuni depinde de influenţa familiei. – MH 349 (1905)

Un mijloc eficient pentru formarea caracterului. – Dumnezeu a prevăzut ca familiile de pe pământ să constituie simbolul familiei cereşti. Căminul creştin, întemeiat şi condus în conformitate cu planul lui Dumnezeu, este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru formarea caracterului şi pentru progresul lucrării Sale. – 6T 430 (1900)

Închinarea în familie. – Eu am avut parte de părinţi pioşi, care s-au străduit prin orice mijloace să ne apropie de Tatăl nostru ceresc. În fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, familia noastră se aduna la rugăciune. Intonam cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu. Eram opt copii în familie şi părinţii noştri foloseau orice ocazie pentru a ne învăţa să Îi dăruim inimile noastre lui Isus. – MS 80, 1903

Unitatea în cămin sporeşte influenţa familiei în exterior. – Cu cât membrii unei familii sunt mai uniţi în activitatea pe care o desfăşoară în cadrul căminului, cu atât mai înălţătoare şi mai încurajatoare va fi influenţa pe care tatăl, mama, fiii şi fiicele o vor exercita asupra celor din exterior. – Lt 189, 1903. (AH 37)

O autoritate consecventă. – Dacă nu va fi menţinută printr-o severitate consecventă, autoritatea va fi privită de mulţi cu dispreţ şi nemulţumire. Una dintre cele mai mari rele pe care un părinte sau un educator o poate aduce copiilor este aşa-zisa bunătate, manifestată prin flatare şi toleranţă. În fiecare familie, fermitatea, consecvenţa, solicitarea unor servicii folositoare sunt esenţiale. – PK 236 (1917)

Familia, o pildă vie. – Dumnezeu ar dori ca familiile noastre să constituie nişte simboluri ale familiei cereşti. Părinţii şi copiii trebuie să-şi aducă aminte de aceasta în fiecare zi, comportându-se unii cu alţii ca nişte membri ai familiei lui Dumnezeu. Atunci, vieţile lor vor avea un asemenea caracter, încât vor constitui pentru lume o pildă vie cu privire la ceea ce pot să devină acele familii care Îl iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Sale. Domnul Hristos va fi glorificat; pacea, harul şi iubirea Sa se vor răspândi în atmosfera căminului ca un parfum preţios. – RH, 17 noiembrie 1896. (AH 17)

Principiul păcii. – Dacă pacea Domnului Hristos domneşte în fiecare suflet, nu va exista nici o manifestare irascibilă în familie. Nu va exista nici o lipsă de amabilitate, nici o conversaţie tăioasă şi necivilizată. De ce? Deoarece noi credem şi acţionăm ca şi cum am fi membri ai familiei regale, copii ai Împăratului Ceresc, legaţi de Isus Hristos prin legătura puternică a iubirii – o iubire care lucrează prin credinţă şi purifică sufletul. Iubirea faţă de Domnul Hristos ne determină să ne străduim fără încetare să biruim egoismul, să fim o binecuvântare, o mângâiere, un sprijin temeinic şi un ajutor pentru sufletele pe care El le-a răscumpărat prin sângele Său.
Eu nu pot înţelege de ce nu încercăm noi într-un mod mai stăruitor să aducem pacea lui Hristos mai degrabă în căminele noastre decât să trudim pentru aceia care nu au nici o legătură directă cu noi; deoarece, dacă religia noastră se va manifesta mai întâi în familie, ea îşi va extinde apoi influenţa în exterior. Ea va fi purtată cu voi pretutindeni. O veţi duce cu voi în biserică. O veţi manifesta atunci când mergeţi la muncă. Ea va fi cu voi oriunde veţi fi. Lucrul de care avem noi nevoie este acel principiu al păcii care să domnească în spiritul, în viaţa şi în caracterul nostru, modelându-le după exemplul pe care Domnul Hristos ni l-a oferit prin viaţa Sa. – MS 36, 1891

Iubirea demonstrată prin fapte. – Fiecare cămin creştin trebuie să fie o lumină pentru cei din afară. Faptele lui trebuie să constituie o demonstraţie a iubirii. Aceasta trebuie să emane din toate activităţile desfăşurate în cadrul familiei, manifestându-se prin bunătate şi înţelegere, amabilitate neegoistă şi tandreţe. Există familii în care acest principiu este respectat cu atenţie – familii care se închină lui Dumnezeu şi în care domneşte adevărata iubire. Din aceste familii, rugăciunea de dimineaţă şi seară se înalţă spre Dumnezeu asemenea unei jertfe plăcute, iar harul şi binecuvântările Sale coboară ca roua dimineţii asupra slujitorilor Lui umili. – PP 144 (1890)

Creştinismul manifestat în cămin luminează pretutindeni în exterior. – Efortul de a atinge idealul căminului – ca simbol al căminului ceresc – ne pregăteşte pentru o lucrare care se va desfăşura într-o sferă mai largă. Educaţia primită prin manifestarea unei atitudini amabile faţă de membrii familiei ne va face să ştim cum putem atinge inimile care au nevoie să înveţe principiile unei religii adevărate. Biserica are nevoie de toate resursele spirituale cultivate care pot fi obţinute, pentru ca toţi membrii ei şi în special tinerii familiei lui Dumnezeu să poată fi bine păziţi de cel rău. Adevărul trăit în cămin se descoperă de la sine într-o activitate dezinteresată, în folosul celor din exterior. Cel care este un adevărat creştin în familie va fi o lumină strălucitoare pretutindeni unde se află. – ST, 1 septembrie 1898. (AH 38, 39)

Înnobilarea societăţii începe în familie. – Restaurarea şi înnobilarea omenirii începe în cămin. Lucrarea părinţilor este mai importantă decât oricare alta. Societatea este compusă din familii şi de aceea nu poate fi diferită de ceea ce sunt cei ce ocupă rolul de capi ai familiei. „Din inimă ies izvoarele vieţii” (Proverbele 4,23). – MH 349 (1905)

Lucruri care fac căminul atractiv. – Manierele plăcute, conversaţiile amabile şi deschise şi faptele iubitoare vor lega inimile copiilor de ale părinţilor lor cu funiile de mătase ale afecţiunii şi vor contribui la efortul de a face căminul atractiv, mai mult decât cele mai rare bijuterii care ar putea fi cumpărate cu aur. – ST, 2 Oct. 1884. (ML 200)
Curăţenia în cămin. – Legea principală a cerului este ordinea, iar Domnul aşteaptă de la copiii Săi să ofere în căminele lor o reprezentare a ordinii şi armoniei care domnesc în curţile cerului. Adevărul nu va păşi niciodată cu picioarele lui delicate în locuri murdare şi nespălate. Adevărul nu face din oameni nişte fiinţe neîngrijite, dezordonate şi respingătoare. El îi înnobilează pe toţi aceia care îl acceptă, ridicându-i până la nivelul cel mai înalt al demnităţii. Influenţa lui Hristos determină progresul necontenit al rafinamentului manierelor personale…
Cel care a fost atât de pretenţios, încât a poruncit copiilor lui Israel să înlăture orice urmă a practicilor necurate, nu va fi cu nimic mai îngăduitor faţă de lipsa de curăţenie din căminele poporului Său din zilele noastre. Dumnezeu priveşte cu neplăcere la necurăţia de orice natură. Cum Îl putem invita noi pe Domnul în casele noastre, dacă nu este totul ordonat şi curat? – RH, 10 iunie 1902. (CH 101)

Stabilirea locuinţei. – Decât să le lăsaţi copiilor voştri drept moştenire averi, mai bine v-aţi preocupa să le dăruiţi un trup sănătos, o minte viguroasă şi un caracter nobil. Aceia care înţeleg ce anume constituie adevăratul succes al vieţii vor fi înţelepţi la timpul potrivit. În deciziile pe care le vor lua cu privire la familiile lor, ei vor urmări cele mai înalte valori ale vieţii.
În loc să alegeţi să locuiţi acolo unde nu se pot vedea decât lucrările mâinilor omeneşti, unde imaginile şi sunetele sugerează fără încetare gânduri nelegiuite şi unde tulburarea şi confuzia produc nelinişte şi îngrijorare, stabiliţi-vă în locuri în care puteţi privi lucrurile create de Dumnezeu. Căutaţi odihna sufletului acolo unde se află frumuseţea, liniştea şi pacea naturii. Îngăduiţi-le ochilor voştri să se delecteze cu imaginea câmpiilor verzi, a dealurilor şi livezilor. Priviţi cerul albastru, neîntunecat de praful şi fumul oraşelor şi respiraţi aerul înviorător al cerului. Mergeţi acolo unde, departe de distracţiile şi agitaţiile vieţii citadine, puteţi să le oferiţi copiilor tovărăşia voastră, unde puteţi să-i învăţaţi să-L cunoască pe Dumnezeu prin lucrările mâinilor Sale şi educaţie pentru o viaţă folositoare şi demnă – MH 366, 367 (1905)

Mobilele scumpe nu înseamnă un cămin. – Patru pereţi şi mobile scumpe, draperiile mătăsoase, oglinzile elegante şi picturile rafinate nu înseamnă un „cămin”, dacă simpatia şi iubirea lipsesc. Acest cuvânt sacru nu poate fi atribuit nici unei vile strălucitoare, dacă bucuria vieţii de părtăşie este necunoscută…
În realitate, confortul şi bunăstarea materială a copiilor sunt ultimele lucruri căutate într-o asemenea casă. Ei sunt neglijaţi de către mamă, al cărei timp este dedicat în întregime cu păstrarea aparenţelor şi satisfacerea pretenţiilor societăţii moderne. Mintea acestor copii este lipsită de educaţie; ei deprind obiceiuri rele şi devin irascibili şi nemulţumiţi. Negăsind în propriile lor case nici o plăcere, în afara nenumăratelor restricţii supărătoare, ei evadează din cercul intim al familiei cât mai repede cu putinţă, avântându-se în lumea cea mare, lipsiţi de orice reţinere, fără o educaţie întipărită prin influenţa căminului şi fără vreo îndrumare iubitoare din partea familiei. – ST, 2 octombrie 1884. (AH 155)

Căutarea greşelilor deschide poarta pentru Satana. – Taţi şi mame, acordaţi o atenţie deosebită comportamentului vostru în cămin. Conversaţia voastră să fie plăcută şi încurajatoare. Vorbiţi întotdeauna cu bunătate, ca şi cum aţi fi în prezenţa Domnului Hristos. Nu exprimaţi nici un cuvânt de acuzare, nu fiţi căutători de greşeli. Cuvintele tăioase lovesc şi rănesc sufletul. Oamenii au tendinţa de a rosti cuvinte aspre. Aceia care cedează acestei înclinaţii îi deschid lui Satana o uşă pentru a intra în inimile lor şi pentru a-i face să fie dornici de a găsi şi de a ţine minte greşelile şi erorile celor din jur. Ei sesizează şi reţin deficienţele semenilor şi cuvintele pe care le adresează produc o scădere a încrederii acelora care fac tot ce le stă în putere pentru a-şi îndeplini cât mai bine datoriile pe care le au ca împreună lucrători cu Dumnezeu. Adesea, în inimile lor sunt semănate seminţele descurajării, deoarece alţii îşi exprimă părerea că, dacă ar fi avut ocazia de a fi însărcinaţi cu acele răspunderi, ei ar fi putut realiza o lucrare mai bună. – Lt 169, 1904

Influenţa defectelor părinţilor. – Unii oameni consideră că este ceva normal să fie egoişti, pretenţioşi, răutăcioşi, aroganţi şi dictatoriali. Ei nu au învăţat niciodată lecţia stăpânirii de sine – nu se abţin de la manifestarea simţămintelor lor neplăcute – şi se exteriorizează fără să ţină cont de consecinţe. Asemenea oameni vor suporta rezultatul comportamentului lor, fiind martori la nefericirea şi suferinţa celor din jur şi la preluarea în caracterul copiilor lor a propriilor trăsături deza-greabile. – HL (Partea a 2-a) 36, 1865. (2SM 430)

Îngerii nu se simt atraşi de căminele în care domneşte discordia. – Îngerii nu se simt atraşi în acele cămine în care domneşte discordia. Taţii şi mamele trebuie să renunţe la obiceiul de a căuta greşelile celorlalţi şi de a fi mereu nemulţumiţi. Ei trebuie să-şi educe copiii să spună cuvinte plăcute, care aduc lumină şi bucurie. Nu suntem noi elevi în şcoala lui Hristos? Hotărâţi-vă să manifestaţi o bunăvoinţă practică în cadrul căminului şi atunci veţi vedea că faptele şi cuvintele voastre vor deschide porţile fericirii.
Părinţi, începeţi să manifestaţi darurile spirituale pe care le cultivaţi în biserică şi în familiile voastre, deoarece, dacă vă veţi comporta astfel, copiii voştri vor vedea că sunteţi împreună lucrători cu îngerii cerului. Vegheaţi zi de zi pentru a vă asigura de realitatea convertirii în vieţile voastre. Pregătiţi-vă atât pe voi înşivă, cât şi pe copiii voştri pentru viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. Îngerii vă vor oferi un ajutor plin de putere. Chiar dacă sunteţi ispitiţi de Satana, nu vă lăsaţi înfrânţi. Străduiţi-vă să nu rostiţi nici un cuvânt de care ar putea să profite Satana. – MS 93, 1901

Pledoarie pentru mai multă ospitalitate. – Manifestarea adevăratei ospitalităţi se vede într-o mică măsură, chiar şi în rândul acelora care mărturisesc a fi creştini. Oportunitatea exprimării unui spirit de ospitalitate nu este considerată un privilegiu şi o binecuvântare, aşa cum ar trebui să fie. Există, de asemenea, în poporul nostru prea puţină sociabilitate, prea puţină dispoziţie pentru întâlniri de familie, care să nu fie privite fie cu reţinere, fie cu o dorinţă de a face impresie. Unii se scuză, afirmând că „se produce prea mult deranj”. Dar nu s-ar produce atâta deranj, dacă aţi spune în mod deschis: „Noi nu am făcut pregătiri speciale, dar sunteţi bineveniţi în casa noastră, pentru a ne bucura de ce avem”. Primirea cu bunăvoinţă a unui oaspete neaşteptat este mult mai apreciată decât cele mai bine organizate pregătiri. – 6T 343 (1900)
Lucrurile care aduc fericire în cămin. – Un ton plăcut în vorbire, amabilitatea şi afecţiunea sinceră care îşi regăsesc expresia în fiecare faptă, alături de seriozitate, sârguinţă, ordine şi economie, fac ca până şi o colibă să devină unul dintre cele mai fericite cămine. Creatorul priveşte cu aprobare un asemenea cămin. – ST, 2 octombrie 1884. (AH 422)

Cultivarea unor maniere cu adevărat frumoase. – În cămin, există o mare nevoie a cultivării unui comportament cu adevărat manierat. Aceasta constituie o mărturie puternică în favoarea adevărului. Indiferent în ce condiţii ar putea să se manifeste, vulgaritatea limbajului şi a comportamentului este un indiciu al unei inimi corupte. Adevărul care vine din cer nu îl degradează niciodată pe primitor, nu îl face niciodată să fie aspru şi necivilizat. Adevărul exercită o influenţă care înnobilează şi educă manierele. Când este primit în inimă, el face ca tânărul să fie respectuos şi politicos. Politeţea creştină este cultivată numai ca rezultat al lucrării Duhului Sfânt. Ea nu constă în plecăciuni şi gesturi simandicoase, artificiale şi lipsite de sinceritate. Acest gen de politeţe le aparţine doar celor lumeşti, dar este mult inferioară şi lipsită de succes în comparaţie cu politeţea creştină veritabilă.
Adevăratul rafinament şi adevărata politeţe sunt dobândite numai prin cunoaşterea şi experimentarea practică a Evangheliei lui Hristos. Adevărata amabilitate înseamnă manifestarea bunătăţii şi a bunăvoinţei faţă de orice om, indiferent dacă acesta deţine o poziţie socială înaltă sau joasă, dacă este bogat său sărac. – MS 74, 1900. (AH 422, 423)

21

PREOCUPAREA LUI HRISTOS
PENTRU MINTEA OAMENILOR


Învăţăturile Domnului Hristos constituie un ghid. – Învăţăturile Domnului Hristos, asemenea compasiunii Sale, au cuprins lumea. Nu există nici o circumstanţă a vieţii, nici o criză a experienţei umane care să nu fi fost anticipate în învăţăturile Sale şi pentru care principiile acestor învăţături să nu conţină o lecţie. În cuvintele Prinţului învăţătorilor, colaboratorii Săi vor descoperi un ghid care rămâne aplicabil până la încheierea timpului. – Ed 81, 82 (1903)

Domnul Hristos S-a identificat pe Sine cu preocupările ascultătorilor Săi. – El învăţa într-o manieră care îi determina pe ascultătorii Săi să simtă profunzimea identificării Sale cu preocupările şi dorinţa lor după fericire. Învăţăturile Sale erau atât de directe, ilustraţiile Sale atât de potrivite, cuvintele Sale atât de pline de compasiune şi încurajare, încât ascultătorii Săi erau încântaţi. – MH 24 (1905)

Domnul Hristos înţelege preocupările tainice ale minţii omeneşti. – Cel care a plătit un preţ infinit pentru răscumpărarea oamenilor cunoaşte cu o acurateţe absolută toate preocupările tainice ale minţii umane şi ştie cu precizie cum să trateze fiecare suflet. În preocuparea faţă de oameni, El a aplicat aceleaşi principii care se ma-nifestă şi în natură. – SpT Seria A, Nr. 3, p. 17, 1895. (TM 189, 190)

Dumnezeu Se foloseşte de acţiunea liniştită a legilor naturii. – Dumnezeu acţionează în mod liniştit, conform legilor stabilite de El în natură. Tot astfel se întâmplă şi în domeniul spiritual. Satana se străduieşte în mod neîncetat să producă rezultate prin metode brutale şi violente, dar Domnul Isus a descoperit accesul la mintea omului pe calea celor mai familiare asocieri, evitând cât mai mult posibil să tulbure modul obişnuit de gândire al oamenilor prin acţiuni surprinzătoare şi prin reguli impuse. El l-a onorat pe om, acordându-i încrederea Sa, iar omul şi-a regăsit astfel propria demnitate. Isus a prezentat adevăruri vechi într-o lumină nouă şi preţioasă. Astfel că, pe când era doar de doisprezece ani, El i-a uimit cu întrebările Sale pe doctorii în teologie din templu. – MS 44, 1894. (Ev 139, 140)

Înconjurat întotdeauna de pace. – Compasiunea Sa duioasă era simţită de inimile împovărate şi îngrijorate, asemenea unei atingeri vindecătoare. Chiar şi în mijlocul tulburării provocate de vrăjmaşii Săi furioşi, Domnul Hristos era înconjurat de o atmosferă a păcii. Farmecul înfăţişării Sale, frumuseţea caracterului Său şi, mai presus de toate, iubirea exprimată prin comportamentul şi tonul vocii Sale atrăgeau la Sine pe toţi cei care nu erau împietriţi în necredinţă. Dacă nu ar fi existat spiritul înţelegător şi plăcut, care se manifesta în fiecare gest şi cuvânt, Domnul nu ar fi atras o mulţime atât de mare de oameni la Sine. Cei îndureraţi care veneau la El simţeau că este preocupat de interesele şi nevoile lor, asemenea unui prieten credincios şi sensibil, şi doreau să cunoască mai bine adevărurile pe care le prezenta. Cerul era simţit foarte aproape. Ei tânjeau să rămână cât mai mult în prezenţa Sa, pentru ca mângâierea dragostei Sale să fie neîncetat cu ei. – DA 254, 255 (1898)

Viaţa Sa era caracterizată de armonie. – Isus din Nazaret era diferit de ceilalţi oameni. Întreaga Sa viaţă era caracterizată de bunăvoinţă dezinteresată şi de frumuseţea sfinţeniei. În sufletul Său exista cea mai curată iubire, fără cea mai vagă urmă de egoism şi păcat. Existenţa Sa era caracterizată de o armonie desăvârşită. El este unicul model veritabil al bunătăţii şi al perfecţiunii. Încă din primele zile ale slujirii Sale, oamenii au început să înţeleagă mai clar caracterul lui Dumnezeu.
Până în timpul primei veniri a Domnului Hristos, omenirea se închinase unor zei cruzi şi despotici. Nici măcar gândirea iudeilor nu era motivată de iubire, ci de teamă. Misiunea lui Hristos pe pământ a fost aceea de a descoperi omenirii că Dumnezeu nu este un despot, ci un Tată ceresc plin de iubire şi milă pentru copiii Săi. – MS 132, 1902

El nu a fost lipsit de căldură, seninătate şi voioşie. – Există mulţi care au o idee greşită despre viaţa şi caracterul Domnului Hristos. Ei cred că Domnul Isus a fost complet lipsit de căldură, seninătate şi voioşie, că El a fost aspru, sever şi trist. În multe cazuri, întreaga lor experienţă religioasă este nuanţată de asemenea concepţii întunecate. – SC 120 (1892)

Posibilităţi nelimitate în fiecare fiinţă umană. – Isus a identificat posibilităţi nelimitate în fiecare fiinţă umană. El i-a văzut pe oameni aşa cum ar fi putut fi, transformaţi prin intermediul harului Său – în „frumuseţea Domnului Dumnezeului nostru” (Psalmii 90,17). Privind la ei cu speranţă, Isus le-a inspirat speranţă. Tratându-i cu încredere, El le-a inspirat încredere. Descoperindu-le în propria Lui viaţă adevăratul ideal pentru om, El a trezit în ei atât dorinţa, cât şi convingerea că îl pot atinge. În prezenţa lui Isus, sufletele dispreţuite şi decăzute înţelegeau că încă mai sunt fiinţe umane şi doreau insistent să se dovedească vred-nice de valoarea care le era acordată de El. În multe inimi care păreau moarte faţă de lucrurile sfinte, erau trezite noi impulsuri de viaţă. Pentru mulţi dintre cei disperaţi, se deschidea calea unei vieţi noi. – Ed 80 (1903)

Inima Sa era un izvor de viaţă. – Se spune că Isus a plâns adesea, dar nu a fost văzut niciodată râzând. Într-adevăr, Mântuitorul nostru a fost un Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, deoarece El Şi-a deschis inima faţă de toate necazurile oamenilor. Dar, cu toate că viaţa Sa a fost o viaţă a dăruirii de sine, umbrită de durere şi grijă faţă de alţii, starea spiritului Său nu era disperată. Înfăţişarea Sa nu era marcată de expresia durerii, a tristeţii şi a nemulţumirii, ci de o seninătate plină de pace. Inima Sa era un izvor proaspăt de viaţă şi, oriunde mergea, aducea cu Sine odihnă, linişte, pace, bucurie şi voioşie. – SC 120 (1892)

Hristos nu a fost niciodată fanatic. – Domnul Hristos a aplicat în viaţa Sa propriile învăţături divine. Zelul Său nu l-a determinat niciodată să devină fanatic. El a manifestat consecvenţă şi precizie, fără a fi obsedat, bunăvoinţă, fără a fi lipsit de personalitate, duioşie şi compasiune, fără a fi sentimental. Isus era deosebit de sociabil; dar avea o ţinută demnă, care nu încuraja familiarităţi nepotrivite. Cumpătarea nu L-a condus niciodată la bigotism sau austeritate. Deşi nu S-a conformat lumii acesteia, El nu a rămas indiferent la nevoile, dorinţele şi preocupările oamenilor, chiar şi ale celui mai neînsemnat dintre ei. El a fost receptiv la nevoile tuturor. – MS 132, 1902. (Ev 636)

Tact în abordarea minţii dominate de prejudecăţi. – Soliile Sale pline de har erau formulate astfel, încât să se potrivească nevoilor ascultătorilor Săi. El ştia „cum să învioreze cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50,4); deoarece harul se revărsa prin cuvintele rostite de buzele Sale, oferindu-le oamenilor bogăţiile adevărului în maniera cea mai atrăgătoare. El a avut tactul de a aborda mintea dominată de prejudecăţi şi de a o surprinde prin ilustraţii care îi cucerea atenţia. – DA 254 (1898)

El a atins adâncurile necazului omenesc. – El a păşit pe fiecare cărare pe care se aflau sufletele rătăcitoare. El a atins adâncurile cele mai profunde ale necazului şi nenorocirii umane. – Lt 50, 1897

El combate puterea lui Satana asupra minţii. – Isus a înţeles puterea amăgitoare a lui Satana asupra minţii umane şi S-a angajat [prin legământ] să vină pe acest pământ; S-a dezbrăcat de haina regalităţii, a renunţat la coroana împărătească, a părăsit poziţia înaltă de conducere, a coborât de pe tronul slăvit de Conducător suprem al tuturor cerurilor şi a înlocuit propria divinitate cu natura omenească, pentru ca omenescul să poată veni în întâmpinarea omenescului. Pentru aceasta a venit El. Isus a venit chiar aici, pe pământul nostru, pentru a lua asupra Sa natura umană, pentru a trece prin toate încercările, prin toate ispitele şi greutăţile la care trebuie să fie expus omul, şi S-a confruntat cu toate acestea, învingând acolo unde Adam a fost înfrânt, ca să poată răscumpăra eşecul nedorit şi căderea lui Adam.
În natura Sa umană, în calitate de înlocuitor al nostru şi ca asigurare pentru noi, Isus ne-a pus la dispoziţie o speranţă temeinică, în care avem privilegiul de a ne încrede şi care înseamnă o infinită putere. Prin aceasta, Mântuitorul a învins ispitele vrăjmaşului şi a câştigat victoria. Pentru cine? De ce în locul nostru? De ce? Pentru ca nici unul dintre membrii familiei omeneşti să nu fie nevoit să se poticnească pe calea care duce la viaţa veşnică. Pentru că a parcurs această cale înaintea noastră, El cunoaşte fiecare obstacol, fiecare dificultate cu care trebuie să se confrunte sufletele pe acest pământ. La botezul Său, când a înălţat rugăciunea spre cer, acea rugăciune a străpuns vălul întunecat pe care Satana l-a aşezat în calea voastră şi care este aşezat în calea mea şi, prin credinţă, a pătruns până „dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului” (Evrei 6,19). – MS 18, 1895

Ajută pe cel care Îl caută să-şi exercite credinţa. – Domnul Hristos cunoştea fiecare gând din mintea ei [al femeii care s-a atins de haina Sa] şi s-a îndreptat direct spre locul care se afla ea. El a înţeles marea ei nevoie şi a ajutat-o să-şi manifeste credinţa. – MH 60 (1905)

Cunoaşterea divină poate deveni cunoaştere omenească. – Cunoaşterea divină poate deveni cunoaştere omenească. Fiecare slujitor al Evangheliei ar trebui să studieze mai atent metoda de învăţare a Domnului Hristos. Ei ar trebui să îşi însuşească lecţiile Sale. Nu există nici măcar unul din douăzeci care să cunoască frumuseţea, esenţa reală a activităţii de slujire a Domnului Hristos. Aceasta trebuie să fie descoperită. Astfel, slujitorii Evangheliei vor deveni părtaşi ai roadelor bogate ale învăţăturilor Sale. Le vor aplica şi le vor experimenta atât de deplin în propria lor activitate şi viaţă, încât ideile şi principiile pe care Domnul Hristos le-a prezentat în lecţiile Sale vor fi reproduse în învăţăturile lor. Adevărul va înflori şi va aduce rodul cel mai ales. Inima lucrătorilor va fi înviorată şi încălzită; da, în ea se va aprinde focul unei vieţi spirituale vii, pe care îl va transmite şi mintea altora. – MS 104, 1898

Abordarea diferitelor tipuri de oameni. – Toţi cei care mărturisesc a fi copii ai lui Dumnezeu ar trebui să îşi amintească fără încetare că, în calitate de misionari, vor intra în legătură cu toate categoriile intelectuale. Există persoane rafinate, dar şi necultivate, umile sau îngâmfate, religioase sau sceptice; persoane educate, ignorante, bogaţi şi săraci. Aceste tipuri diferite de oameni nu pot fi tratate la fel; dar toate au nevoie de bunătate şi simpatie. Noi trebuie să ne dezvoltăm o educaţie şi un rafinament intelectual, prin confruntări pline de înţelegere, care să se desfăşoare în cadrul întâlnirilor noastre frăţeşti. Noi suntem dependenţi unii de alţii şi strâns uniţi prin legăturile frăţeşti. – MH 495, 496 (1905)

Mintea noastră trebuie să devină una cu mintea Sa. – Când ne consacrăm Domnului Hristos, inima noastră este unită cu inima Sa, voinţa noastră este absorbită de voinţa Sa, mintea noastră devine una cu mintea Sa, gândurile noastre sunt aduse la supunerea faţă de El; noi trăim viaţa Sa. Aceasta înseamnă să fii îmbrăcat cu haina neprihănirii Sale. Când priveşte spre noi, Domnul nu vede haina noastră de frunze, nici goliciunea şi diformitatea păcatului nostru, ci mantia neprihănirii Sale, care reprezintă ascultarea şi supunerea desăvârşită faţă de Legea lui Iehova. – COL 312 (1900)

22

ŞCOALA ŞI PROFESORUL


Trezirea puterilor minţii. – Adevărata educaţie nu constă în asimilarea forţată a cunoştinţelor, fără ca mintea elevilor să fie pregătită şi receptivă. Mai întâi, trebuie să fie trezit interesul care stimulează capacităţile intelectului. Pentru aceasta, Dumnezeu a pus la dispoziţie anumite metode de predare a cunoştinţelor. Cel care a creat mintea şi i-a stabilit regulile a prevăzut şi legile dezvoltării intelectuale.
În cămin şi în sanctuar, prin lucrurile din natură şi prin opere de artă, în munca zilnică şi în ocaziile de sărbătoare, prin imaginea clădirilor sfinte şi a monumentelor de aducere aminte, prin ceremonii şi nenumărate simboluri, Dumnezeu a oferit poporului Israel lecţii care ilustrau principiile Sale şi îi imprimau în memorie lucrările Sale minunate. Apoi, când copiii începeau să pună întrebări, învăţămintele date le impresionau mintea şi inima. – Ed 41(1903)

Educaţia este menită să confere putere de viaţă. – Menirea cea mai înaltă a educaţiei nu este doar aceea de a comunica informaţii, ci de a conferi o putere de viaţă care poate fi primită numai prin intermediul contactului minţii cu mintea şi al sufletului cu sufletul. Numai viaţa poate inspira viaţă. – DA 250 (1898)

Cea mai înaltă dezvoltare a puterilor intelectuale. – Dorinţa tinerilor de a atinge cele mai înalte niveluri ale dezvoltării puterilor intelectuale este bună. Noi nu ar trebui să ne opunem unei educaţii în privinţa căreia Dumnezeu nu a stabilit nici o restricţie. Dar realizările noastre nu sunt de nici o valoare, dacă nu sunt folosite pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele omenirii. Nu este bine ca mintea să fie împovărată de studii care necesită eforturi intense, dar care nu sunt folositoare în sfera practică a vieţii. – MH 449, 450 (1905)
Pericole legate de anumite şcoli. – Mulţi tineri ies de pe băncile unor instituţii de învăţământ degradaţi moral şi cu puterile fizice slăbite, neavând nici o cunoştinţă în domeniul practic al vieţii şi incapabili de a-şi aduce la îndeplinire datoriile.
Privind la aceste rele, m-am întrebat: Trebuie ca fiii şi fiicele noastre să ajungă slabi din punct de vedere trupesc şi moral pentru a obţine o educaţie şcolară? Aceasta nu ar trebui să se întâmple şi nu s-ar întâmpla, dacă profesorii şi elevii ar respecta legile naturii, care sunt de fapt legi ale lui Dumnezeu. Capacităţile intelectului şi puterile trupului ar trebui să fie exercitate astfel, încât tinerii să devină oameni puternici şi echilibraţi. – ST, 29 iunie 1882. (FE 71)

Supravegherea educaţiei. – Însuşirile minţii vor fi asemenea caracterului lucrurilor cu care este hrănită, secerişul va avea aceeaşi natură cu seminţele semănate. Nu sunt suficiente aceste fapte pentru a demonstra necesitatea de a supraveghea educaţia tinerilor încă din primii ani? Nu ar fi mai bine ca tinerii să crească având un oarecare nivel de ignoranţă în domeniul comun acceptat ca fiind educaţie decât să devină indiferenţi faţă de adevărul lui Dumnezeu? – 6T (194) (1900)

Relaţia dintre om şi Dumnezeu să fie înţeleasă cu claritate. – Este de cea mai mare importanţă ca fiecare om, căruia Dumnezeu i-a oferit capacitatea de a gândi, să înţeleagă propria relaţie cu Dumnezeu. Pentru binele său prezent şi veşnic, este necesar să se întrebe la fiecare pas: Este aceasta calea lui Dumnezeu? Trebuie să atragem atenţia, cu cea mai mare ardoare, fiecărei fiinţe umane să îşi compare propriul caracter cu Legea lui Dumnezeu, unicul standard al caracterului cerut tuturor celor care vor intra în Împărăţia Sa şi vor deveni cetăţeni ai ţării cereşti. – MS 67, 1898

Educaţia cea mai înaltă. – Cunoaşterea cuprinzătoare, consecventă şi adevărată a vieţii creştine este dobândită prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai înaltă educaţie pe care o poate obţine orice pământean. Acestea sunt lecţiile care trebuie să le fie predate elevilor din şcolile noastre, pentru ca, la încheierea studiilor, aceştia să aibă gânduri nobile, o minte şi o inimă curate, pregătite să urce pe treptele progresului şi să practice virtuţile creştine. – MS 86, 1905

Obiceiurile profesorului exercită influenţă. – Principiile de viaţă şi obiceiurile profesorului ar trebui să fie considerate ca având o mai mare importanţă chiar decât pregătirea sa profesională. Dacă este un creştin sincer, profesorul va simţi nevoia de a manifesta acelaşi interes în vederea educării fizice, intelectuale, morale şi spirituale a elevilor săi. Pentru a exercita o influenţă corectă, profesorul trebuie să manifeste o stăpânire de sine desăvârşită, iar înfăţişarea, cuvintele şi faptele sale să dovedească o inimă plină de iubire. El trebuie să aibă tărie de caracter, astfel încât caracterul elevilor să poată fi format în aceeaşi măsură în care îi instruieşte în domeniul ştiinţific.
În general, primii ani de educaţie a tinerilor le modelează caracterul pentru întreaga viaţă. Cei care se ocupă de tineri trebuie să fie deosebit de atenţi pentru a descoperi înclinaţiile lor intelectuale şi pentru a-i învăţa să-şi orienteze mai bine capacităţile, astfel încât acestea să poată fi utilizate la cel mai înalt randament. – RH, 14 iulie 1885

Evidenţierea capacităţilor înalte ale minţii. – În educarea tinerilor, cea mai mare atenţie trebuie să fie acordată diversificării metodelor de instruire, prin care pot fi evidenţiate capacităţile nobile şi înalte ale minţii. Părinţii şi profesorii sunt în mod categoric descalificaţi pentru lucrarea de educare a copiilor, dacă nu au învăţat mai întâi lecţiile autocontrolului, răbdării, blândeţii, amabilităţii şi iubirii. Ce poziţie importantă este aceea de părinte, educator şi profesor! Foarte puţini sunt aceia care înţeleg nevoile esenţiale ale minţii şi ştiu cum să călăuzească un intelect aflat în perioada de formare şi dezvoltare a gândirii şi a simţămintelor, aşa cum este în cazul tinerilor. – RH, 14 iulie 1885

A fi inspirat de Duhul Sfânt. – Lucrul cu mintea oamenilor este cea mai delicată activitate care poate fi îndeplinită şi, pentru a fi capabili de a-şi realiza lucrarea în mod corect, profesorii au nevoie de inspiraţia Duhului lui Dumnezeu. – MS 8, 1899
Tratarea greşelilor. – Niciodată nu încercaţi să faceţi educaţie prin evidenţierea în public a erorilor sau greşelilor vreunui elev, deoarece ei vor considera că expunerea greşelilor altora este o virtute. Nu umiliţi niciodată un elev, prezentând în mod public păcatele, defectele sau greşelile lui; nimic nu va fi mai eficient pentru împietrirea inimii lui şi pentru înrădăcinarea în rău ca aceasta. Discutaţi şi rugaţi-vă cu el în particular şi manifestaţi aceeaşi amabilitate pe care Domnul Hristos a arătat-o faţă de voi, care sunteţi profesori. Nu încurajaţi niciodată un elev să critice sau să discute despre greşelile altora. Ascundeţi numeroasele păcate prin orice modalitate posibilă, urmând modelul lui Hristos în tratarea celui greşit. Acest fel de educaţie va fi o binecuvântare, menită să-i pregătească pentru viaţa aceasta, dar ale cărei rezultate se vor prelungi până în viaţa veşnică. – MS 34, 1893

Calificaţi pentru a se ocupa de educarea minţii oamenilor. – Fiecare profesor trebuie să-L aibă pe Hristos în inima sa prin credinţă şi să manifeste un spirit veritabil de renunţare şi sacrificiu de sine pentru cauza lui Hristos. Este posibil ca cineva să aibă o educaţie şi o cunoaştere ştiinţifică suficientă pentru a-i instrui pe alţii, dar are el tactul şi înţelepciunea necesare pentru a se ocupa de educarea minţii oamenilor? Dacă în inimile educatorilor nu locuieşte iubirea lui Hristos, ei nu sunt potriviţi pentru a desfăşura o activitate care presupune contactul cu copiii şi pentru a purta responsabilităţile solemne legate de educarea copiilor şi a tinerilor. Acestor profesori le lipseşte o pregătire superioară şi nu ştiu cum să trateze fiinţele umane. Propriul lor spirit de nesupunere şi inimile lor fireşti luptă pentru supremaţie şi a supune mintea maleabilă a copiilor unei asemenea influenţe înseamnă a o predispune la lovituri şi a lăsa cicatrice sufleteşti, care nu vor fi şterse niciodată.
Dacă un profesor nu poate fi făcut să înţeleagă responsabilitatea şi atenţia pe care trebuie să le manifeste în relaţia cu mintea omenească, educaţia sa a fost în unele cazuri foarte deficitară. Influenţa căminului în care a crescut a fost dăunătoare pentru caracter şi este un lucru trist ca acest caracter deficitar să fie reprodus în copiii aflaţi în grija sa. – Ced 145, 1893. (FE 260, 261)

Responsabilităţi care nu trebuie încredinţate celor lipsiţi de experienţă. – Şcoala bisericii din Battle Creek constituie o parte importantă a viei care trebuie cultivată. În fiecare domeniu sunt necesari profesori cu o minte echilibrată şi caractere armonioase. Nu încredinţaţi această lucrare în mâinile unor tineri, care nu ştiu cum să trateze mintea oamenilor. Aceasta a fost o greşeală dăunătoare pentru copiii şi tinerii aflaţi în grija lor…
Copiii şi tinerii prezintă tot felul de caractere. Mintea lor este uşor influenţabilă. Orice manifestare impulsivă şi nerăbdătoare din partea profesorului poate anihila influenţa spre bine pe care acesta o are în virtutea calităţii sale de educator. Va fi oare o asemenea educaţie folositoare pentru binele prezent şi veşnic al copiilor şi tinerilor? Pentru binele lor spiritual este necesară exercitarea unei influenţe corecte. – MS 34, 1893

Sfat adresat unui profesor impulsiv. – Fiecare profesor are anumite particularităţi ale caracterului, asupra cărora trebuie să vegheze pentru ca Satana să nu îl folosească drept mijloc de distrugere a sufletelor, profitând de trăsăturile neconsacrate ale caracterului său. Singura cale de a fi în siguranţă este aceea ca profesorul să înveţe zilnic, în şcoala lui Hristos, umilinţa şi smerenia inimii; astfel, eul va fi ascuns în Hristos şi va purta cu credincioşie jugul lui Hristos, conştientizând faptul că poartă de grijă moştenitorilor lui Dumnezeu.
Trebuie să vă mărturisesc faptul că mi s-a descoperit că în tratarea greşelilor elevilor nu au fost aplicate întotdeauna cele mai bune metode şi, ca urmare, sufletele au fost puse în pericol, iar unele s-au pierdut. Atitudinea greşită a profesorilor, acţiunile lipsite de înţelepciune şi mândria au avut efecte negative. Nici o formă de viciu, spiritul lumesc sau alcoolismul nu produc o lucrare mai distrugătoare asupra caracterului, împietrind inima şi deschizând calea unor rele care înving binele, decât cea cauzată de spiritul firesc şi nesupus Duhului lui Dumnezeu. Accesele de mânie nu vor da niciodată rezultate bune.
Câţi fii rătăcitori sunt ţinuţi la porţile Împărăţiei lui Dumnezeu, datorită caracterului nepotrivit al celor care pretind a fi creştini! Gelozia, invidia, mândria, lipsa de bunătate, îndreptăţirea de sine, impulsivitatea, răutatea, asprimea, lipsa simpatiei – acestea sunt atributele lui Satana. Profesorii se vor confrunta cu manifestarea tuturor acestor trăsături în caracterele elevilor. Este un lucru teribil să fii nevoit să tratezi aceste lucruri, dar, în încercarea de a anihila răul, în multe situaţii, lucrătorul a rănit sufletul celui pe care îl trata. – Lt 50, 1893

Nevoia unei minţi echilibrate. – Profesorii care lucrează în acest domeniu al viei Domnului au nevoie de stăpânire de sine, pentru a-şi păstra simţămintele şi firea sub control şi în supunere faţă de Duhul Sfânt. Ei trebuie să evidenţieze faptul că nu au doar o experienţă unilaterală, ci o minte echilibrată şi un caracter armonios. – CT 191 (1913)

Hotărârea de a progresa este importantă. – Deşi este posibil ca realizările unui profesor să fi fost limitate şi să nu deţină înalta pregătire profesională care s-ar fi cerut, totuşi, dacă are o înţelegere profundă a naturii umane, dacă este motivat de o dragoste curată faţă de lucrare, de o înţelegere a măreţiei ei şi de o dorinţă hotărâtă de a progresa, dacă este dispus să muncească în mod sârguincios şi perseverent, va înţelege nevoile elevilor săi şi, prin simpatia sa, în mod progresiv, îi va inspira să îl urmeze pe calea care îi conduce înainte şi în sus. – Ed 279 (1903)

Capacităţile intelectuale nu sunt utilizate nici măcar pe jumătate. – Este important să avem licee şi şcoli de nivel intermediar… Apelurile urgente pentru mai mulţi lucrători vin de pretutindeni. Tinerii şi tinerele, cei de vârstă mijlocie şi toţi cei care sunt capabili să se angajeze în lucrarea Maestrului trebuie să depună toate eforturile intelectuale pentru a se pregăti să răspundă acestor apeluri. Din lumina care mi-a fost dată de Dumnezeu, ştiu că noi nu utilizăm capacităţile minţii noastre nici măcar pe jumătate din cât am putea, dacă am depune un efort perseverent pentru a ne pregăti să fim mai folositori. – CT 209 (1913)

Asocierea lucrurilor din natură cu învăţăturile spirituale şi atingerea celor mai înalte realizări intelectuale. – În cadrul studiilor din şcolile noastre, lucrurile din natură trebuie să fie asociate cu învăţăturile spirituale. Îndeletnicirile din agricultură ilustrează lecţiile Bibliei. Legile naturale ale pământului dezvăluie conducerea puterii supreme a unui Dumnezeu infinit. Lumea naturală şi cea spirituală sunt guvernate de aceleaşi principii. Separaţi-L pe Dumnezeu şi înţelepciunea Sa de cercetările ştiinţifice şi veţi obţine o educaţie unilaterală şi îngustă, moartă faţă de toate acele lucruri salvatoare, capabile să confere putere, iar omul ajunge incapabil de a dobândi nemurirea prin credinţa în Hristos. Autorul naturii este Autorul Bibliei. Creaţiunea şi creştinismul au acelaşi Dumnezeu.
Toţi cei care se angajează în dobândirea cunoaşterii trebuie să-şi propună atingerea celui mai înalt nivel de dezvoltare intelectuală. Să progreseze până la limita posibilităţilor lor; domeniul lor de cercetare trebuie să fie extins până la limita capacităţilor lor intelectuale, făcându-L pe Dumnezeu înţelepciunea lor, depinzând de El, Cel care este infinit în cunoaştere, care poate dezvălui secretele ascunse timp de veacuri şi poate rezolva cele mai dificile probleme în mintea celor ce se încred în El, singurul care are nemurirea şi care locuieşte într-o lumină de care nici un om nu se poate apropia. Progresând în cunoaşterea lui Dumnezeu, adevăratul martor al lui Hristos trebuie să ştie că lucrările Sale sunt pregătite încă dinainte. „Ceea ce seamănă omul, aceea va secera” (Galateni 6,7). Prin onestitate şi perseverenţă, printr-o grijă corectă faţă de trup, prin exercitarea tuturor capacităţilor minţii în vederea dobândirii cunoaşterii şi înţelepciunii lucrurilor spirituale, fiecare suflet poate ajunge desăvârşit în Hristos, Modelul perfecţiunii. – SpTEd 22 aprilie 1895. (FE 375, 376)

Adevăratele învăţături nu pot impresiona mintea celor care nu cunosc adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. – Dar omenirea decăzută nu va înţelege. Ştiinţele naturii ar trebui să fie subordonate Dumnezeului naturii. Adevăratele învăţături nu pot impresiona mintea acelora care nu cunosc adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Când inima şi mintea sunt supuse lui Dumnezeu, când omul este dispus să primească învăţătură asemenea unui copil, ştiinţa va fi descoperită în Cuvântul lui Dumnezeu. Înalta educaţie a lumii s-a dovedit a fi o farsă. Când profesorii şi studenţii coboară de pe picioroangele înălţării de sine şi intră în şcoala lui Hristos pentru a învăţa de la El, vor vorbi în mod inteligent despre înalta educaţie, deoarece vor înţelege faptul că aceasta este cunoaşterea care îl face capabil pe om să înţeleagă profunzimile ştiinţei. – MS 45, 1898

Nevoia unor materiale didactice vizuale. – Utilizarea parabole-lor, a tablei de scris, a hărţilor şi imaginilor va fi de folos în explicarea lecţiilor spirituale şi în fixarea lor în memorie. Părinţii şi profesorii ar trebui să caute în permanenţă metode de predare din ce în ce mai bune. – Ed 186 (1903).

Evitaţi o varietate prea mare de hrană intelectuală. – Dumnezeu doreşte ca facultăţile intelectului să fie păstrate curate. Dar mintea este adesea hrănită cu o varietate prea mare de informaţii. Această hrană nu poate fi asimilată şi utilizată în mod corect. Creierul trebuie să fie eliberat de toate poverile inutile. În viaţa veşnică nu vor fi duse decât studiile care au fost cele mai utile atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru veşnicie şi care au oferit cea mai bună educaţie trupului şi sufletului. – MS 15, 1898

Studiul şi viaţa practică. – Nu este bine ca mintea să fie aglomerată cu studii care necesită un mare efort de asimilare, dar care nu sunt utilizate în viaţa practică. O asemenea educaţie va fi o pierdere pentru student, deoarece aceste studii îndepărtează dorinţa şi înclinaţia faţă de alte studii, care l-ar fi pregătit pentru a fi folositor şi capabil de a-şi îndeplini responsabilităţile ce îi revin în calitate de conlucrător cu Dumnezeu, ajutându-i pe cei pe care, prin învăţătură şi exemplu, trebuie să-i conducă la dobândirea nemuririi. – MS 15, 1898

Nevoia pregătirii în domeniile practice al vieţii. – Studierea limbii latine sau greceşti conduce la rezultate cu mult mai nesemnificative pentru noi înşine, pentru lume şi pentru lucrarea lui Dumnezeu decât cunoaşterea şi utilizarea deplină a întregii fiinţe umane. A citi cărţi, în timp ce neglijezi însuşirea deprinderilor necesare pentru a fi de folos în diferite domenii practice ale vieţii, constituie un păcat. Pentru unii, pasiunea pentru cărţi este o risipă. Nefolosirea puterilor fizice conduce la o activitate excesivă a creierului. Acesta devine atelierul diavolului. O viaţă în care responsabilităţile practice legate de căminul în care trăim sunt neglijate nu va fi niciodată o viaţă plenară. – Lt 103, 1897

Cărţile şi modul de gândire.* – Vorbitorul a continuat cu o voce solemnă: „Consideri că aceşti autori [necredincioşi] pot fi recomandaţi ca fiind esenţiali pentru obţinerea unei educaţii cu adevărat înalte? Îndrăzneşti să recomanzi lucrările lor unor studenţi care nu sunt conştienţi de adevăratul lor caracter? O dată acceptate, practicile intelectuale greşite devin o putere despotică, ce încătuşează mintea asemenea unei menghine de oţel. Mulţi dintre cei care au acceptat şi citit aceste cărţi, dacă nu ar fi auzit niciodată de ele, ci ar fi primit în schimb cuvintele Divinului Învăţător, ar fi fost cu mult mai avansaţi faţă de stadiul actual al cunoaşterii adevărurilor divine ale Cuvântului lui Dumnezeu, care îi face pe oameni înţelepţi pentru mântuire. Aceste cărţi au condus mii de oameni acolo unde satana i-a condus pe Adam şi eva – la o cunoaştere pe care dumnezeu le-a interzis-o. datorită învăţăturilor primite, studenţii au renunţat la Cuvântul Domnului în favoarea unor poveşti.” – RH, 12 martie 1908

Principiile cuprinzătoare ale Bibliei menite să formeze concepţiile.** – În mintea fiecărui student trebuie să fie bine înrădăcinat gândul că, dacă intelectul nu a fost obişnuit să pătrundă în profunzimea adevărurilor revelaţiei divine şi dacă inima nu acceptă învăţăturile Evangheliei lui Hristos, educaţia dobândită constituie un eşec. Studentul care va accepta ideile lumeşti şi va permite ca timpul şi atenţia să-i fie absorbite în lucruri trecătoare şi josnice, în locul principiilor cuprinzătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu, va constata că mintea sa a ajuns degradată şi lipsită de putere; el îşi va pierde capacitatea de a se dezvolta. Mintea trebuie să fie antrenată în înţelegerea adevărurilor importante care privesc viaţa veşnică. – Lt 64, 1909

Cea mai bună utilizare a diferitelor părţi ce compun organis-mul uman. – Dacă profesorii şi-ar fi însuşit lecţiile pe care Domnul doreşte ca ei să le cunoască, nu ar fi existat o categorie de studenţi ale căror taxe trebuie să fie achitate de către altcineva, pentru a nu pleca din colegiu împovăraţi de mari datorii. Educatorii nu îşi îndeplinesc nici pe jumătate din responsabilitatea pe care o au, atunci când ştiu un tânăr care urmează să dedice ani de zile studiului intens al cărţilor, fără a căuta să câştige mijloacele necesare pentru a plăti pe cont propriu, ei nefăcând nimic în această situaţie. Fiecare caz trebuie să fie cercetat, fiecare tânăr să fie întrebat în mod amabil şi serios în acest sens, pentru a se stabili situaţia lui financiară.
Fiecare dintre materiile care îi sunt predate ca fiind deosebit de folositoare trebuie să constituie obiectul preocupărilor capacităţii intelectuale primite din partea lui Dumnezeu, în armonie cu puterile fizice, capul, trupul, mâinile şi picioarele sale. Întrebuinţarea corectă a tuturor capacităţilor reprezintă cea mai importantă lecţie ce poate fi învăţată. Noi nu trebuie să punem la lucru creierul şi apoi să ne oprim aici; sau să facem exerciţii fizice şi să ne mulţumim cu atât; ci trebuie ca toate componentele care alcătuiesc organismul omenesc să ajungă la cea mai bună utilizare – creierul, oasele şi muşchii, trupul, capul şi inima. Nici un om nu este potrivit pentru lucrarea de slujire pastorală dacă nu înţelege şi nu pune în practică acest lucru. – Lt 103, 1897

Profesori implicaţi în recrearea elevilor. – Am văzut aici, în Elveţia*, unele lucruri care cred că sunt vrednice de a fi imitate. Profesorii obişnuiesc să iasă adesea în compania copiilor la joacă, învăţându-i să se recreeze şi fiind atenţi pentru a preveni posibilele greşeli. Uneori, aceştia îi iau pe elevi şi fac plimbări lungi împreună. Îmi place aceasta; cred că, astfel, posibilităţile copiilor de a cădea în ispită sunt mai reduse. Pro- fesorii par să se implice în jocurile sportive ale copiilor, arbitrându-le.
Nu pot admite sub nici o formă ideea ca elevii să fie urmăriţi în permanenţă cu neîncredere şi împiedicaţi să se comporte ca nişte copii. Dar este bine ca profesorii să li se alăture în momentele de distracţie şi recreaţie, să fie una cu ei, să le demonstreze că doresc ca ei să fie fericiţi, iar acest lucru le va inspira copiilor încredere. Ei pot fi conduşi cu iubire, şi nu însoţindu-i la masă ori în recreaţii cu o severitate aspră şi inflexibilă. – 5T 653 (1889)

Manifestarea încrederii în elevi. – În relaţiile cu elevii, educa-torul înţelept va căuta să încurajeze manifestarea încrederii şi să întărească simţul onoarei. Copiii şi tinerii se vor simţi încurajaţi dacă li se acordă încredere. Mulţi dintre ei, chiar şi printre cei mai mici, au un profund simţ al onoarei; cu toţii doresc să fie trataţi cu încredere şi respect şi este dreptul lor să fie trataţi astfel. Ei nu trebuie făcuţi să simtă că nu pot merge undeva fără a fi supravegheaţi. Suspiciunea demoralizează, determinând tocmai relele pe care dorim să le prevenim. În loc să-i urmărească în permanenţă, ca şi când ar suspecta răul, profesorii trebuie să observe înclinaţiile minţii elevilor şi să le ofere preocupări care vor contracara răul. Faceţi ca elevii să simtă că li se acordă încredere şi cei mai mulţi dintre ei vor căuta să se dovedească demni de aceasta. – Ed 289, 290 (1903)

Încrederea elevilor este esenţială. – Profesorul trebuie să aibă anumite aptitudini specifice activităţii sale. El trebuie să aibă înţelepciunea şi tactul necesare în lucrul cu mintea. Oricât de vaste ar fi cunoştinţele sale ştiinţifice, oricât de excelente ar fi calificativele sale în alte domenii, dacă nu câştigă respectul şi încrederea elevilor, eforturile lui vor fi zadarnice. – Ed 278, 279 (1903)

Educarea celor lipsiţi de maniere şi de bun simţ. – Dacă manifestaţi bunătate, iubire şi amabilitate faţă de elevii voştri, veţi culege aceleaşi roade în educarea lor. Dacă profesorii sunt severi, critici, aroganţi şi lipsiţi de sensibilitate faţă de simţămintele altora, vor primi din partea elevilor acelaşi răspuns. Un om care doreşte să îşi păstreze respectul de sine şi demnitatea trebuie să fie atent pentru a nu sacrifica respectul de sine şi demnitatea celorlalţi. Această regulă ar trebui să fie respectată cu sfinţenie în mod special în relaţiile cu cei mai lipsiţi de maniere, mai needucaţi şi mai lipsiţi de bun simţ dintre tineri.
Voi nu ştiţi ce intenţionează să facă Dumnezeu cu aceşti tineri aparent ignoranţi. În trecut, Dumnezeu a acceptat şi ales tocmai astfel de oameni pentru realizarea unei mari lucrări. Lucrând asupra inimii, Duhul Său a acţionat asemenea electricităţii, punând în acţiune capacităţi aparent inexistente, care au generat acţiuni puternice şi perseverente. În aceste pietre rudimentare, necioplite şi lipsite de valoare, Dumnezeu a văzut metale preţioase, capabile să reziste testului furtunii, intemperiilor şi căldurii toride. Planurile lui Dumnezeu nu sunt planurile omului şi judecăţile lui Dumnezeu nu sunt judecăţile omului. El cercetează şi cunoaşte inima. – 2MS, 1881

Lucrul cu şcolarii mai puţin înzestraţi intelectual. – Profesorii trebuie să fie conştienţi de faptul că au de-a face cu copii, nu cu oameni maturi. Copiii au foarte multe de învăţat, iar unii sunt mai puţin receptivi decât alţii. Şcolarii mai puţin înzestraţi intelectual au nevoie de o mai mare atenţie decât li se acordă. Dacă profesorilor care se ocupă de aceste diferite tipuri de minţi le place să dea ordine, să dicteze şi să-şi evidenţieze autoritatea şi dacă îi tratează pe elevi cu părtinire, având favoriţi, faţă de care manifestă preferinţe, în timp ce alţii sunt trataţi cu asprime şi severitate, se va crea o stare de confuzie şi nesupunere. – CEd 154, 1893. (FE 269, 270)

Atmosfera din sălile de clasă îi afectează pe elevi. – Viaţa religioasă a multora dintre cei care se declară a fi creştini este la fel ca a celor necredincioşi. Trăsăturile rele de caracter, dobândite sau moştenite, sunt cultivate ca şi cum ar fi nişte calităţi preţioase, în ciuda faptului că, prin influenţa pe care o exercită asupra minţii, sunt aducătoare de moarte. Altfel spus, ei trăiesc după bunul lor plac. Experienţa lor religioasă este guvernată de circumstanţe. Dacă se întâmplă să fie îndrumaţi într-o direcţie care corespunde înclinaţiilor lor şi nu există ceva care să deranjeze în vreun fel spiritul lor necreştin şi nesupus, ei sunt plăcuţi şi înţelegători şi vor fi foarte atrăgători. Dacă atunci când în relaţiile din familie sau între prieteni apar incidente care le tulbură liniştea şi îi face să devină nervoşi, profesorii încredinţează toate problemele înaintea lui Dumnezeu şi apelează la harul Lui înainte de a se angaja în activitatea zilnică, şi dacă experimentează ei înşişi sălăşluirea puterii, a harului şi a iubirii lui Hristos în inimile lor înainte de a-şi începe lucrul, îngerii lui Dumnezeu îi însoţesc în sălile de clasă ale şcolii.
Dar dacă profesorii vin la cursuri cu un spirit iritat şi provocator, atmosfera morală care le învăluie sufletele se răspândeşte asupra copiilor pe care îi au în grijă şi, în loc de a fi pregătiţi să îi educe pe copii, ei înşişi au nevoie de cineva care să-i înveţe lecţiile lui Isus Hristos. – CEd 149, 150, 1893. (FE 265, 266)

Nevoia de răbdare şi maleabilitate (sfat adresat unui profesor). – Tu nu poţi avea succes în activitatea ta ca profesor, deoarece îţi lipsesc răbdarea şi maleabilitatea. Tu nu ştii cum să lucrezi cu mintea oamenilor şi cum să împărtăşeşti cunoştinţele în modul cel mai eficient. Dacă aşteptările tale nu sunt împlinite, devii nervos. Deşi ai avut privilegiul de a primi o educaţie intelectuală, nu eşti un profesor înţelept. Pentru tine, este foarte dificil să îi ajuţi să asimileze învăţăturile pe cei cu o minte mai greoaie. Ai fi avut nevoie de educaţie şi disciplină în copilărie. Dar spiritul pe care l-ai manifestat atunci când ai fost mustrat ţi-a stricat viaţa. – Lt 117, 1901

Colaborarea dintre părinţi şi profesori. – Neglijarea educaţiei copiilor înseamnă neglijarea unei responsabilităţi. Părinţii trebuie să înţeleagă acest fapt într-o lumină diferită. Ei trebuie să simtă că este de datoria lor să coopereze cu profesorul, să încurajeze disciplina, să se roage mai mult pentru cel care se ocupă de învăţarea copiilor lor. Nu îi veţi ajuta pe copii, descurajându-i, certându-i sau pedepsindu-i. Datorită spiritului care se dezvoltă prin aceasta, veţi deveni părtaşi la dezvoltarea unei atitudini rebele, neascultătoare şi lipsite de bunătate. – MS 34, 1893

Responsabilitatea comunităţii religioase. – Nici o altă lucrare nu este mai importantă decât buna educare a copiilor noştri. Noi trebuie să îi păzim, luptând împotriva lui Satana, pentru ca nu cumva să ajungă în mâinile sale. Când tinerii vin în colegiile noastre, nu trebuie lăsaţi să simtă că au ajuns în mijlocul unor străini, cărora nu le pasă de sufletele lor. Este nevoie de taţi şi mame în Israel, care să vegheze asupra sufletelor lor, ca şi când ar trebui să dea socoteală pentru ele.
Fraţi şi surori, nu vă îndepărtaţi de iubiţii noştri tineri, ca şi cum nu aţi avea nici o responsabilitate sau obligaţie deosebită faţă de ei. Voi, cei care consideraţi că sunteţi de multă vreme creştini, aveţi o lucrare de făcut pentru a-i călăuzi cu răbdare şi bunătate pe căile cele drepte. Voi ar trebui să le demonstraţi că îi iubiţi ca pe nişte membri mai tineri ai familiei Domnului, răscumpăraţi prin sângele Său. – RH, 26 august 1884. (FE 89, 90)

Lucrarea cu inimile nesupuse şi cu înclinaţiile pervertite. – Răscumpărătorul nostru a avut o natură omenească deplină. Deoarece iubea copiii, inima Sa era întotdeauna sensibilă faţă de simţământul de neajutorare al micuţilor care erau victimele unui tratament aspru. Nici cel mai firav strigăt de suferinţă nu a ajuns vreodată în zadar la urechile Sale. Toţi cei care îşi asumă responsabilitatea de a-i învăţa pe copii se vor confrunta cu inimi nesupuse şi cu înclinaţii pervertite, dar lucrarea lor este aceea de a coopera cu Dumnezeu, pentru restaurarea imaginii morale a lui Dumnezeu în fiecare copil. Isus, scumpul Isus – în sufletul Său a existat un adevărat izvor al iubirii. – CEd 149, 1893. (FE 265)






23

IUBIREA – UN PRINCIPIU DIVIN
ŞI VEŞNIC

Iubirea ca principiu activ. – Când principiul ceresc al iubirii eterne umple inima, influenţa lui se va revărsa asupra celor din jur, deoarece iubirea este un principiu activ, care schimbă caracterul, stăpâneşte impulsurile, controlează pasiunile, învinge răutatea, înalţă şi înnobilează simţămintele. – 4T 223 (1876)

Iubirea este diferită de oricare alt principiu. – Adevărata iubire este simplă prin modul ei de a lucra şi diferită de oricare alt principiu de acţiune. – 2T 136 (1876)

O plantă firavă trebuie cultivată şi îngrijită. – Iubirea este o plantă firavă şi de aceea trebuie cultivată cu multă grijă. Toate rădăcinile amărăciunii şi răutăţii trebuie să fie smulse, pentru ca ea să aibă suficient spaţiu de creştere şi apoi va influenţa puterile minţii, întreaga inimă, astfel încât să-L iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine. – MS 50, 1894. (HC 173)

Substituţia propusă de Satana – egoismul în locul iubirii. – Datorită neascultării, puterile omului au fost pervertite, iar egoismul a luat locul iubirii. Natura omului a devenit atât de degradată, încât a ajuns incapabilă de a rezista influenţei răului, iar ispititorul şi-a văzut împlinit scopul de a face să eşueze planul divin al creării omului şi de a umple pământul de suferinţă şi nenorocire. – CT 33 (193)

Când eul este supus lui Hristos, iubirea izvorăşte în mod spontan. – Când eul este supus lui Hristos, adevărata iubire izvorăşte în mod spontan. Ea nu este o emoţie sau un impuls trecător, ci hotărârea fermă a unei voinţe sfinţite. Aceasta nu constă în simţăminte, ci într-o transformare deplină a caracterului, a inimii şi a sufletului, care este mort faţă de eu şi viu pentru Dumnezeu. Domnul şi Mântuitorul nostru ne cere să ne dăruim pe noi înşine Lui. Supunerea eului faţă de Dumnezeu este tot ce ne cere El, consacrându-ne Lui pentru a fi folosiţi după cum consideră El că este bine. Până când nu ajungem la o predare deplină, nu vom fi fericiţi, folositori şi plini de succes, indiferent de locul în care lucrăm. – Lt 97, 1898. (6BC 1100, 1101)

Iubirea nu este un impuls trecător, ci un principiu divin. – Iubirea supremă faţă de Dumnezeu şi dragostea neegoistă pentru semeni sunt cel mai preţios dar cu care ne poate binecuvânta Tatăl nostru ceresc. O asemenea dragoste nu este un impuls trecător, ci un principiu divin, o putere permanentă. O inimă neconsacrată nu poate produce adevărata iubire. Ea se poate găsi numai în inima în care domneşte Isus. „Noi Îl iubim pe El, pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4,19). În inima înnoită prin harul divin, iubirea este un principiu activ care conduce. – AA 551 (1911)

Iubirea – o putere morală şi intelectuală. – Iubirea este o putere. Puterea morală şi intelectuală este implicată în acest principiu şi nu poate fi separată de el. Puterea bogăţiei are tendinţa de a corupe şi de a distruge; puterea omenească, de orice natură, este foarte înclinată spre producerea suferinţei, dar excelenţa şi valoarea iubirii adevărate constă în eficacitatea ei în a face binele şi nimic altceva decât binele. Tot ce este realizat dintr-o iubire adevărată, oricât de mic sau de neînsemnat ar fi în ochii oamenilor, este plin de valoare, deoarece Dumnezeu priveşte mai degrabă la iubirea cu care lucrează cineva decât la mărimea lucrării sale. Iubirea este de la Dumnezeu. O inimă neconvertită nu poate produce această plantă cerească ce creşte şi înfloreşte numai acolo unde domneşte Hristos. – 2T 135 (1868)

Atmosfera înmiresmată a iubirii. – Fiecare suflet este înconjurat de propria lui atmosferă – o atmosferă ce poate fi plină de puterea dătătoare de viaţă a credinţei, curajului şi speranţei, înmiresmată cu parfumul iubirii, sau poate fi grea, înţepătoare, încărcată de ceaţa apăsătoare a nemulţumirii, egoismului şi otrăvită de miasmele păcatului cultivat. Fiecare persoană cu care venim în contact este, în mod conştient sau inconştient, influenţată de atmosfera pe care o răspândim în jurul nostru. – COL 339 (1900)

Dezrădăcinarea egoismului şi a certurilor. – Unind inimile credincioşilor, prin legăturile părtăşiei, ale dragostei şi ale unităţii cu Hristos şi cu Tatăl, lanţul de aur al iubirii face ca întreaga legătură să fie desăvârşită şi duce lumii o mărturie a puterii creştinismului, împotriva căreia nu pot exista argumente… Atunci, egoismul va fi smuls din rădăcină. Necredinţa va înceta să existe şi nu vor mai fi certuri şi dezbinări. Ambiţia şi încăpăţânarea vor înceta să sălăşluiască în inima care este legată de Hristos şi nimeni nu va mai acţiona asemenea unui copil încăpăţânat care se smulge din mâna părintelui şi pleacă de unul singur, pentru a cădea, mergând pe propriile lui căi. – Lt 110, 1893. (HC 173)

Roadele iubirii adevărate. – Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7,12). Cât de binecuvântate ar fi roadele unui asemenea comportament! „Cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura” (versetul 2). În aceste cuvinte, se află motive puternice care ar trebui să ne determine să ne iubim unii pe alţii cu o inimă sinceră şi arzătoare. Exemplul nostru este Domnul Hristos. El a căutat să facă binele. El a trăit pentru a-i binecuvânta pe alţii. Toate acţiunile Sale au fost înfrumuseţate şi înnobilate de iubire.
Recomandarea care ne este adresată nu este aceea de a ne face nouă înşine ceea ce dorim să ne facă alţii, ci de a le face altora ceea ce dorim să ni se facă nouă, dacă ne-am afla în aceeaşi situaţie. Măsura cu care măsurăm este întotdeauna cea cu care ni se va măsura şi nouă…
Influenţa iubirii şi dispoziţia de a-i aprecia pe ceilalţi poate produce o viaţă ordonată şi adesea o conversaţie fără greşeli. Respectul de sine ne poate conduce la evitarea aparenţelor rele. O inimă egoistă poate realiza acte generoase, poate înţelege adevărul prezent şi se poate ascunde sub aparenţele unui comportament umilit şi afectuos; cu toate acestea, motivele interioare pot fi lipsite de curăţie şi sinceritate; acţiunile izvorâte dintr-o asemenea inimă înlocuiesc savoarea şi roadele unei vieţi cu adevărat sfinte, contrafăcând principiile iubirii veritabile. Iubirea trebuie să fie cultivată cu atenţie şi preţuită, deoarece influenţa ei este divină. – 2T 136 (1868)

Iubirea face concesii. – Iubirea lui Hristos este profundă şi statornică, revărsându-se asemenea unui izvor nestăvilit, pentru toţi cei care o vor accepta. În iubirea Sa, nu există nici o urmă de egoism. Dacă iubirea cerească este principiul care guvernează inima, ea se va face cunoscută de la sine, nu numai faţă de aceia care ne sunt deosebit de dragi şi cu care ne aflăm într-o relaţie sacră, ci faţă de toţi cei cu care vom veni în contact. Ea ne va determina la nenumărate gesturi de amabilitate, la dispoziţia de a face concesii, la săvârşirea de fapte bune şi la simpatie faţă de cei ale căror inimi tânjesc după înţelegere şi împreună simţire. – MS 17, 1899. (5BC 1140)

Iubirea guvernează motivaţiile şi acţiunile. – Nici chiar cea mai exigentă supraveghere a comportamentului nu este suficientă pentru a ascunde temperamentul impulsiv, spiritul de critică şi vorbirea necugetată. Un comportament cu adevărat manierat nu va putea fi niciodată cultivat, atâta timp cât eul este considerat obiectul suprem al afecţiunilor. Iubirea trebuie să locuiască în inimă. Motivaţiile acţiunilor unui creştin adevărat izvorăsc din adâncurile iubirii faţă de Maestrul său. Din rădăcinile simţămintelor sale faţă de Hristos, răsare un interes neegoist pentru fraţii săi. Iubirea îi conferă celui ce o are onestitate, bunătate şi un comportament plăcut şi atrăgător. Ea luminează expresia feţei şi modelează tonul vocii; ea rafinează şi înalţă întreaga fiinţă. – GW 123 (1915)

Iubirea interpretează în mod favorabil motivele celorlalţi. – Iubirea „nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău” (1 Corinteni 13,5). Iubirea creştină interpretează faptele şi motivele altora în lumina cea mai favorabilă. Ea nu caută să demaşte greşelile în mod inutil; nu este dornică să asculte rapoarte nefavorabile, ci se străduieşte mai degrabă să evidenţieze calităţile celorlalţi. – AA 319 (1911)

Iubirea înfrumuseţează viaţa. – Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu nu pot manifesta mânie sau invidie. Când principiul ceresc al iubirii veşnice umple inima, dragostea se va revărsa asupra altora…
Această iubire nu este atât de îngustă încât să încapă în ea doar „eu şi al meu”, ci este suficient de largă încât să cuprindă întreaga lume, este înaltă precum sunt cerurile şi se află în armonie cu iubirea îngerilor. Când este primită cu bucurie în suflet, ea înfrumuseţează întreaga viaţă şi răspândeşte o influenţă curată asupra tuturor celor din jur. Cei care o au nu pot fi decât fericiţi, indiferent dacă le merge bine sau rău.
Dacă Îl iubim pe Dumnezeu cu toată inima, trebuie să îi iubim şi pe copiii Săi. Această iubire este Duhul lui Dumnezeu. Este podoaba cerească ce conferă adevărata nobleţe şi demnitate a caracterului şi face ca sufletele noastre să devină asemenea Maestrului. Oricât de numeroase ar fi calităţile noastre, oricât de onorabili şi educaţi ne-am considera, dacă sufletul nu este botezat cu harul iubirii cereşti faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, suntem deficitari în ceea ce priveşte adevărata bunătate şi nepotriviţi pentru cer, unde totul este iubire şi unitate. – 4T 223, 224 (1876)

Iubirea este spirituală. – Iubirea care se înalţă mai presus de pasiune şi de impulsuri trecătoare este de natură spirituală şi se dezvăluie prin cuvinte şi fapte. Un creştin trebuie să manifeste iubire şi o delicateţe sfântă, în care nu există nici o urmă de nerăbdare sau iritabilitate; manierele necivilizate, aspre şi brutale trebuie să fie şlefuite de harul lui Hristos. – 5T 335 (1885)

Iubirea se dezvoltă prin exercitare. – Iubirea nu poate fi durabilă dacă nu este exercitată. Fiecare act motivat de iubire o dezvoltă şi o intensifică. Când certurile şi spiritul autoritar sunt aduse la tăcere, dragostea învinge. Ea nu urmăreşte profitul sau răsplata; cu toate acestea, Dumnezeu a prevăzut mari binecuvântări ca rezultat al fiecărei lucrări realizate din iubire. Natura ei este blândă şi acţiunile ei sunt liniştite, şi totuşi este plină de forţă şi fermitate în hotărârea de a învinge cele mai mari rele. Iubirea modelează şi schimbă caracterul, iar influenţa ei ia în stăpânire vieţile păcătoşilor şi le sensibilizează inimile chiar şi în cazurile în care oricare alte metode s-au dovedit lipsite de succes.
Ori de câte ori se face apel la autoritate, la argumente intelectuale sau la forţă, în locul unei manifestări vizibile a iubirii, simţămintele şi voinţa celor pe care îi abordăm sunt determinate să ia o poziţie defensivă şi respingătoare, iar tendinţa de a se opune este tot mai accentuată. Isus a fost Prinţul păcii. El a venit în lumea noastră pentru a învinge spiritul de autoritate şi respingere. Isus ar fi putut să folosească inteligenţa şi puterea omenească, dar mijloacele pe care le-a ales pentru a învinge forţele răului au fost înţelepciunea şi puterea iubirii. – 2T 135, 136 (1868)

Evidenţierea unui nou principiu de viaţă. – Când sunt uniţi prin influenţa iubirii, şi nu prin puterea intereselor egoiste, oamenii demonstrează lucrarea unei puteri care este mai presus de orice altă putere omenească. Acolo unde există o astfel de unitate, există o dovadă a faptului că imaginea lui Dumnezeu a fost refăcută în om şi că a fost implantat un nou principiu de viaţă. Ea demonstrează faptul că există o putere de natură divină, care conferă capacitatea de a rezista influenţelor supranaturale ale răului şi că harul lui Dumnezeu supune egoismul moştenit de inima firească. – DA 678 (1898)

24

IUBIREA ÎN CĂMIN *

Sursa unei prietenii adevărate. – Simţămintele pe care le avem unii faţă de alţii izvorăsc din relaţia noastră comună cu Dumnezeu. Noi suntem o familie, ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El. Comparată cu această afecţiune sinceră, sfântă şi demnă, curtoazia de suprafaţă şi prietenia nestatornică şi lipsită de semnificaţie a lumii sunt asemenea plevei faţă de bobul de grâu. – Lt 63, 1896. (SD 101)

A iubi aşa cum a iubit Isus înseamnă a manifesta dăruire de sine în orice timp şi în orice loc te-ai afla, printr-o înfăţişare binevoitoare şi prin cuvinte pline de bunătate… Iubirea veritabilă este o însuşire preţioasă a cărei natură este cerească şi a cărei mireasmă plăcută este din ce în ce mai intensă, pe măsură ce se răspândeşte asupra celor din jur. – MS 17, 1899. (SD 101)

Iubirea uneşte inimile. – Iubirea şi răbdarea trebuie să fie reciproce. Atunci căsătoria, în loc de a fi sfârşitul dragostei, va fi ceea ce este de fapt, chiar începutul iubirii. Căldura adevăratei prietenii, iubirea care uneşte inimile este pregustarea bucuriilor cerului… În loc de a pretinde iubire, fiecare dintre cei doi trebuie să o dăruiască. – MH 360, 361 (1905)

Sentimentele pot fi sincere şi totuşi nedemne de încredere. – Sentimentele pot fi curate precum cristalul şi frumoase în puritatea lor, dar, cu toate acestea, ele pot fi nedemne de încredere, deoarece nu au fost încă supuse testului încercărilor. Faceţi din Hristos cel dintâi, cel din urmă şi cel mai ales obiect al afecţiunii voastre. Priviţi la El fără încetare şi, pe măsură ce este supusă testului încercărilor, dragostea voastră faţă de El va deveni, pe zi ce trece, tot mai profundă şi mai puternică şi, o dată cu dragostea faţă de Dumnezeu, va creşte şi dragostea voastră unul faţă de celălalt. „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă” (2 Corinteni 3,18) – 7T 46 (1902)

Iubirea nu poate dura fără a fi exteriorizată. – Dacă imboldurile de amabilitate şi generozitate sunt reprimate, ele dispar, iar inima devine rece şi însingurată… Iubirea nu poate dura multă vreme dacă nu este exteriorizată. Nu lăsaţi ca inimile celor care sunt legaţi de voi să tânjească după amabilitate şi simpatie. – MH 360 (1905)

Planta iubirii trebuie îngrijită cu gingăşie. – Planta preţioasă a iubirii trebuie să fie îngrijită cu gingăşie şi ea se va dezvolta, devenind puternică, viguroasă şi plină de roade şi se va manifesta în toate aspectele caracterului. – Lt 50, 1893

Manifestarea iubirii nu trebuie să fie sufocată. – Încurajaţi exprimarea iubirii faţă de Dumnezeu şi unii faţă de alţii. Motivul pentru care există în lume atât de mulţi oameni cu inimile reci şi lipsite de sensibilitate este acela că manifestarea afecţiunii a fost considerată o slăbiciune şi a fost descurajată şi reprimată. Sensibilitatea naturală a acestor persoane a fost sufocată în copilărie; şi, dacă iubirea divină nu va topi egoismul lor rece, fericirea le va fi pentru totdeauna spulberată. Dacă dorim ca spiritul amabil al lui Isus şi simpatia pe care îngerii o manifestă faţă de noi să fie şi ale copiilor noştri, trebuie să le încurajăm manifestările de generozitate şi iubire încă din copilărie. – DA 516 (1898)

Iubirea nu este pasiune. – Iubirea este o însuşire de natură cerească. Ea nu este iraţională, nu este oarbă, ci este curată şi sfântă. Pasiunea inimii fireşti este cu totul altceva. În timp ce iubirea curată Îl implică pe Dumnezeu în toate lucrările ei şi se află într-o armonie desăvârşită cu Duhul lui Dumnezeu, pasiunea este încăpăţânată, lipsită de raţiune, grăbită şi refractară tuturor restricţiilor, făcând din obiectul afecţiunii un idol.
În toate manifestările comportamentului celui care iubeşte cu adevărat, se va vedea harul lui Dumnezeu. Fiecare pas pe calea ce duce la unirea căsătoriei, trebuie să fie caracterizat de simplitate, since-ritate, moralitate şi spiritualitate. – RH, 25 septembrie 1888. (MYP 459)

Pregătirea pentru reuşita căsătoriei. – Adevărata iubire este un principiu înalt şi sfânt, având un caracter cu totul diferit de acea dragoste care răsare dintr-un impuls şi moare îndată ce este serios încercată. Pregătirea tinerilor în vederea întemeierii propriei lor familii, încă din casa părintească, este o datorie creştină. Aici trebuie să înveţe renunţarea la sine şi manifestarea bunătăţii, a simpatiei şi a unui spirit curtenitor. În felul acesta, iubirea va fi păstrată cu căldură în inimă şi cel care va pleca dintr-un asemenea cămin pentru a deveni capul propriei sale familii va şti cum să-i aducă fericirea celei pe care a ales-o drept tovarăşă de viaţă. În loc de a fi sfârşitul iubirii, căsătoria va fi doar începutul ei. – PP 176 (1890)

Iubirea şi stăpânirea de sine conduc la unitatea familiei. – Părinţii trebuie să exemplifice iubirea şi bunăvoinţa Tatălui ceresc în propriul lor caracter şi în viaţa de familie, astfel încât căminul lor să fie plin de lumină şi căldură. Pentru copii, aceasta va fi o moştenire mai preţioasă decât pământurile sau banii. Iubirea căminului părintesc va rămâne vie în inimile lor şi, când vor privi înapoi spre casa copilăriei, îşi vor aminti de ea ca de un lăcaş al păcii şi fericirii, asemănător cerului. Fiecare membru al familiei are propriile lui trăsături de caracter şi adesea există ocazii în care trebuie să înveţe răbdarea şi îngăduinţa; dar, prin iubire şi stăpânire de sine, cu toţii se pot uni într-o relaţie cât se poate de armonioasă. – PP 176 (1890)

Caracteristicile adevăratei iubiri (sfat adresat unui soţ ambiţios şi neînţelegător). – Iubirea adevărată şi curată este preţioasă, iar influenţa ei este cerească. Ea este profundă şi statornică. Manifestările ei nu sunt ocazionale şi spasmodice. Ea nu este o pasiune egoistă. Iubirea aduce roade şi te va determina la un efort continuu de a face ca soţia ta să fie fericită. Dacă ai o asemenea iubire, efortul ţi se va părea normal. Atunci când vei pleca la plimbare sau la vreo întâlnire, ţi se va părea la fel de natural precum respiraţia să îţi iei soţia cu tine şi să încerci să o faci să se simtă bine în cercul tău de prieteni. Tu consideri că realizările ei spirituale sunt inferioare realizărilor tale, dar eu am văzut că Dumnezeu este mai mulţumit de spiritul ei decât de al tău.
Tu nu eşti vrednic de soţia ta. Ea este prea bună pentru tine. Ea este ca o floare sensibilă şi fragilă ce are nevoie de o îngrijire atentă şi tandră. Ea doreşte cu sinceritate să împlinească voia lui Dumnezeu, dar are un spirit mândru şi este timidă, temându-se de reproşuri. Expunerea la critică şi observaţii este ca moartea pentru ea. Acordă-i respect, iubire şi bunăvoinţă, împlinindu-ţi legământul căsătoriei, şi ea va renunţa la atitudinea retrasă şi timidă spre care este înclinată din fire. – 2T 416 (1870)

Sufletul tânjeşte după o iubire mai înaltă. – Soţia ta ar trebui să facă eforturi serioase pentru a cultiva simplitatea şi pentru a renunţa la atitudinea ei retrasă. Dacă vei căuta trezirea şi dezvoltarea unor însuşiri mai înalte ale gândirii şi spiritului tău, vei înţelege mai bine nevoile unei femei; vei înţelege că sufletul tânjeşte după o iubire mai curată şi mai înaltă decât pornirile inferioare de natură animalică. Aceste pasiuni au fost încurajate şi dezvoltate în tine prin practicare. Dorinţele sufletului ei vor fi împlinite numai dacă vei căuta în temere de Dumnezeu să-ţi stăpâneşti pornirile trupului şi să te apropii de soţia ta cu o iubire mai curată şi mai nobilă. Dăruieşte-i inima ta şi acordă-i un respect înalt. – 2T 415 (1870)

Dragostea exprimată în cuvinte şi fapte. – L__ trebuie să cultive dragostea faţă de soţia sa; o dragoste care să-şi găsească expresia în cuvintele şi faptele sale. El ar trebui să cultive o afecţiune duioasă. Soţia sa are o fire sensibilă şi dependentă, iar nevoile sufletului ei trebuie să fie împlinite. Fiecare expresie amabilă, fiecare cuvânt iubitor de apreciere şi încurajare va fi reţinut de ea şi va fi răsplătit prin binecuvântări ce se vor revărsa asupra soţului ei. Natura lui insensibilă are nevoie de o legătură strânsă cu Hristos, pentru ca spiritul său distant, inflexibil şi rece să fie modelat de iubirea divină.
Exprimarea simpatiei şi a tandreţei faţă de soţie, prin cuvinte şi gesturi, nu constituie o slăbiciune sau un sacrificiu al bărbăţiei şi demnităţii; iar aceasta nu trebuie să se limiteze doar la cercul familiei, ci să se extindă şi asupra relaţiilor cu ceilalţi. L __ are o lucrare de făcut în ceea ce-l priveşte şi nimeni altcineva nu poate realiza această lucrare. El poate deveni puternic în Domnul prin îndeplinirea unor mari responsabilităţi în lucrarea Sa. Simţămintele şi iubirea lui au nevoie să fie orientate către Hristos şi lucrurile cereşti, iar caracterul lui să fie format pentru viaţa veşnică. – 3T 530, 531 (1875)

Mici gesturi care dezvăluie adevărata iubire. – Iubirea nu poate exista multă vreme dacă nu este exteriorizată prin fapte, tot aşa precum focul nu poate rămâne aprins dacă nu este alimentat cu combustibil. Frate C, tu ai considerat că este nedemn să îţi manifeşti tandreţea prin gesturi amabile şi să cauţi ocazii de a-ţi dovedi afecţiunea pentru soţia ta prin cuvinte duioase şi printr-o atenţie binevoitoare. Simţămintele tale sunt schimbătoare şi deosebit de influenţabile, în funcţie de circum-stanţe… Când pleci de la locul de muncă, lasă acolo grijile, frământările şi încurcăturile legate de afacerile tale. Adu în sânul familiei o înfăţişare binevoitoare, simpatie, amabilitate şi iubire. Aceasta va produce mai mult bine decât toţi banii cheltuiţi pentru soţia ta pe medicamente şi doctori. Va fi sănătate pentru trup şi putere pentru suflet. – 1T 695 (1868)

Răbdarea, bunăvoinţa şi iubirea trebuie să rămână strălucitoare în inimă, chiar dacă zilele pot fi uneori atât de înnorate. – MH 393 (1905)

Puterea exemplului părintesc. – Cea mai bună cale de a-i învăţa pe copii respectul faţă de tată şi mamă este aceea de a le oferi ocazia să-l vadă pe tată manifestând gesturi amabile faţă de mamă şi pe mamă acordându-i respect şi onoare tatălui. Privind la iubirea părinţilor lor, copiii sunt călăuziţi la păzirea poruncii a cincea şi a implicaţiilor ei: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în Domnul: pentru că aşa este bine”. – RH, 15 noiembrie 1892. (AH 198, 199)
Iubirea lui Isus oglindită în părinţi. – Când le-a câştigat încrederea şi i-a învăţat să o iubească şi să o asculte, mama le-a predat copiilor ei prima lecţie de creştinism. Ei trebuie să Îl iubească pe Mântuitorul şi să se încreadă în El aşa cum îşi iubesc părinţii, se încred în ei şi îi ascultă. Iubirea pe care părinţii o manifestă prin buna educare şi prin grija atentă faţă de copii oglindeşte iubirea lui Isus faţă de poporul Său credincios. – ST, 4 aprilie 1911. (AH 199)

Iubirea mamei este o ilustrare a iubirii lui Hristos. – În timp ce îi învaţă să o asculte pentru că o iubesc, mama îi învaţă pe copiii ei primele lecţii de vieţuire creştină. Iubirea mamei reprezintă pentru copil iubirea lui Hristos, iar micuţii care se încred şi ascultă de mama lor învaţă să se încreadă şi să asculte de Mântuitor. – DA 515 (1898)

Influenţa căminului creştin nu este niciodată uitată. – Căminul care este înfrumuseţat prin iubire, simpatie şi amabilitate este un loc pe care îngerii îl vizitează cu plăcere şi în care Dumnezeu este preamărit. Influenţa anilor copilăriei şi ai tinereţii, petrecuţi într-un cămin creştin bine păzit, reprezintă cea mai sigură apărare împotriva corupţiei morale a lumii. În atmosfera unui asemenea cămin, copiii vor învăţa să-şi iubească atât părinţii de pe pământ, cât şi pe Tatăl ceresc. – MS 126, 1903. (AH 19)

Relaţiile din familie trebuie să aibă o influenţă sfinţitoare. Căminele creştine, întemeiate şi conduse în armonie cu planul lui Dumnezeu, sunt un ajutor minunat pentru formarea unui caracter creştin… Părinţii şi copiii trebuie să se unească în slujirea iubitoare a lui Hristos, singurul care poate păstra iubirea omenească în curăţie şi nobleţe. – MS 16, 1899. (AH 19)

25

IUBIRE ŞI SEXUALITATE
ÎN EXPERIENŢA UMANĂ


Notă: Ellen White a trăit şi a scris într-o perioadă în care exista o mare reţinere faţă de abordarea publică, vorbită şi scrisă, a subiectelor privitoare la sex şi la relaţiile sexuale dintre soţi şi soţii.
Ea s-a căsătorit cu James White la data de 30 august 1846, după ce s-a asigurat, prin rugăciune, că acesta este un pas corect. Trebuie subliniat că acest fapt a fost în acord cu activitatea ei de slujire, deoarece timp de douăzeci de luni a primit viziuni din partea Domnului. Ca rezultat al căsătoriei, s-au născut patru fii, în 1847, 1849, 1854 şi 1880.
În perioada anilor 1860 – decada celor două viziuni fundamentale privitoare la reforma sănătăţii (6 iunie 1863 şi 25 decembrie 1865) –, Ellen White a început să dezbată aspecte referitoare la sexualitate. Decla-raţiile din anii ulteriori au oferit anumite explicaţii suplimentare. Referin-du-se la relaţiile sexuale din cadrul familiei, ea a folosit termeni ca „privi-legiul relaţiei maritale”, „privilegiul relaţiei familiale”, „privilegiile sexuale”.
Pentru a ne forma o concepţie corectă şi echilibrată cu privire la învăţăturile date de Ellen White în acest domeniu delicat, afirmaţiile trebuie înţelese în context şi comparate între ele. Echilibrul descoperit în multe declaraţii este demn de luat în considerare şi, de asemenea, trebuie să se acorde o atenţie deosebită semnificaţiei termenilor pe care îi utilizează.
Uneori sunt folosite expresii ca „pasiune” sau „înclinaţie – predispoziţie”. Acestea sunt calificate adesea ca fiind animalice, păcătoase, josnice, degradate, corupte, imorale. Acest limbaj i-ar putea conduce pe unii cititori la presupunerea că toate pasiunile sunt condamnabile şi că toate activităţile sexuale sunt rele. Următorul citat contrazice o asemenea idee:
Dumnezeu nu vă cere să vă controlaţi numai gândurile, dar şi pasiunile şi sentimentele… Pasiunea şi sentimentul constituie instrumente puternice… Orientaţi-vă în mod pozitiv gândurile, pasiunile şi sentimentele. Nu le lăsaţi să cadă în slujba răului. Înnobilaţi-le [pasiuni şi sentimente] şi dedicaţi-I-le lui Dumnezeu. – 2T 561, 564 (1870)
Toate înclinaţiile animalice trebuie să fie supuse puterilor superioare ale minţii. – MS 1, 1888. (AH 128)

În acelaşi context în care apar unele dintre expresiile la care s-a făcut referire mai sus, ea avertizează cu privire la faptul că pasiunile trebuie să fie controlate de către ceea ce numeşte „puterile mai înalte şi mai nobile”, „raţiune”, „restricţii morale” şi „însuşiri morale”. Ea scrie despre cumpătare şi moderaţie şi despre evitarea excesului. În căsătorie, acele pasiuni comune tuturor fiinţelor omeneşti trebuie să fie controlate şi stăpânite. O altă notă:

Aceia care privesc relaţia maritală ca fiind una dintre rânduielile sfinte ale lui Dumnezeu, stabilite prin preceptele Sale sfinte, se vor supune normelor raţiunii. – HL, Nr. 2, p. 48
Foarte puţini înţeleg că stăpânirea pasiunilor este o datorie religioasă… Legământul căsătoriei acoperă păcate dintre cele mai întunecate… Viaţa şi sănătatea sunt sacrificate pe altarul pasiunilor josnice. Cele mai înalte şi mai nobile puteri sunt subordonate predispoziţiilor animalice… Iubirea este un principiu curat şi sfânt, dar pasiunile josnice nu vor admite restricţiile, controlul şi stăpânirea raţiunii. – 2T 472, 473 (1870)

Ea scrie despre relaţia maritală ca fiind o „instituţie sacră” ce poate fi „pervertită” şi vorbeşte despre „privilegii sexuale” de care se face „abuz”. Deci, nu pasiunea este condamnată, ci pasiunea „josnică” şi „pătimaşă”. Este vrednic de observat că Ellen White descrie intimitatea căsătoriei ca fiind „un privilegiu”. Deşi a avertizat împotriva comportamentului sexual brutal în căsătorie, ea a scris despre un timp în care afecţiunile reţinute în mod corespunzător pot fi „eliberate”. Iată o altă declaraţie iluminatoare, vrednică de o examinare mai atentă:

Cu privire la căsătorie, eu aş recomanda: Citiţi Cuvântul lui Dumnezeu. Chiar în aceste timpuri, în aceste ultime zile ale istoriei lumii, au loc căsătorii între adventiştii de ziua a şaptea… Ca popor, noi nu am interzis niciodată căsătoria, cu excepţia cazurilor în care au existat dovezi evidente că, pentru ambele părţi, căsătoria ar fi un dezastru. Chiar şi atunci, noi nu am făcut decât să avertizăm şi să sfătuim. – Lt 60, 1900

O singură dată, când se aflau la o distanţă de o jumătate de continent, datorită nevoilor lucrării în care erau implicaţi atât ea, cât şi soţul ei, ea i-a mărturisit într-o scrisoare soţului ei James:

În fiecare zi simţim cea mai stăruitoare dorinţă după o apropiere mai sfântă de Dumnezeu. Aceasta este rugăciunea mea când mă culc, când mă trezesc noaptea şi când mă scol dimineaţa, tot mai aproape de Tine, Doamne, tot mai aproape de Tine…
Dorm singură. Aceasta pare să fie atât preferinţa Mariei, cât şi a mea. Pot avea condiţii mai bune de a medita şi de a mă ruga. În lipsa favorii de a mă bucura de prezenţa ta, m-am dedicat întru totul mie însămi. Doresc să împart patul meu numai cu tine. – Lt 6, 1876

Niciodată nu a participat şi nici nu a consimţit la învăţăturile care impun în cadrul căsătoriei un fel de relaţie platonică, asemenea celei dintre frate şi soră. Când îi întâlnea pe unii care stăruiau în învăţături de acest gen, Ellen White depunea o mărturie contrară, denunţând astfel de concepţii. Cultivarea lor, scria ea, deschide calea lui Satana de a lucra „asupra imaginaţiei” şi, ca rezultat, „necurăţia” ia locul curăţiei. – Lt 103, 1894

Pentru fiecare privilegiu legitim dăruit omului de Dumnezeu, Satana a prevăzut o contrafacere. El caută să înlocuiască gândurile sfinte şi curate cu gânduri necurate. El doreşte să substituie sfinţenia iubirii din căsătorie cu permisivitatea, necredincioşia, excesul şi perversiunea; cu sexul premarital, adulterul, animalismul în şi în afara căminului şi cu homosexualitatea. În acest capitol, se face referire la toate acestea.
– Compilatorii
(A) Aspecte pozitive
(Sfaturi şi drepturi legitime)

Isus şi relaţia familială. – Domnul Isus nu a impus celibatul nici unei categorii de bărbaţi. El nu a venit pentru a nimici relaţia sfântă a căsătoriei, ci pentru a o înălţa şi a-i restabili sfinţenia de la început. Acolo unde domneşte o iubire sfântă şi neegoistă, El priveşte cu plăcere relaţia familială. – MS 126, 1903. (AH 121)

El [Hristos] a stabilit ca bărbatul şi femeia să fie uniţi prin legătura sfântă a căsătoriei, pentru a întemeia familii ale căror membri, încununaţi cu onoare, să fie recunoscuţi ca membri ai familiei cereşti. – MH 356 (1905)

Planul lui Dumnezeu împlinit în căsătorie. – Toţi cei care intră în relaţia căsătoriei având o dorinţă sfântă – soţul de a primi sentimentele curate ale inimii femeii, soţia de a îmbunătăţi şi de a sensibiliza caracterul bărbatului şi de a-i completa personalitatea – împlinesc planul lui Dumnezeu pentru ei. – MS 16, 1899. (AH 99)

Privilegiul relaţiei maritale. – Ei [creştinii care sunt căsătoriţi] trebuie să aprecieze într-o manieră corectă rezultatul fiecărui privilegiu al relaţiei maritale şi principiul sfânt trebuie să fie temeiul fiecărei acţiuni. – 2T 280 (1870)

[Ea scria despre] „fortăreţele care apără sfinţenia intimităţii şi privilegiile relaţiei familiale.” – 2T 90 (1868)

Un timp în care afecţiunile pot fi eliberate. – Afecţiunile tinerilor trebuie reţinute până la venirea perioadei în care vor avea suficientă maturitate şi experienţă de viaţă, pentru a-şi putea elibera sentimentele în condiţii onorabile şi sigure. – AM 8, 1864. (MYP 452)

Pericolul de a face exces de ceea ce este legitim. – Nu este nici un păcat în a mânca, a bea sau în a te însura sau a te mărita. Căsătoria a fost legitimă în timpul lui Noe şi este ceva legitim şi drept şi în zilele noastre, dacă ceea ce este legitim este tratat în mod corect şi nu decade într-un exces păcătos…
Ceea ce a făcut din căsătorie un păcat înaintea lui dumnezeu în zilele lui Noe a fost pasiunea excesivă faţă de ceea ce ar fi fost drept şi legitim, dacă ar fi fost folosit în mod corect. Mulţi îşi pierd sufletele în acest veac al lumii, deoarece se lasă absorbiţi de gândul căsătoriei şi de relaţia maritală în sine…
Dumnezeu a aşezat oamenii pe pământ şi este privilegiul lor să mănânce, să bea, să vândă şi să cumpere, să se însoare şi să se mărite; dar toate aceste lucruri pot fi făcute în siguranţă numai dacă sunt făcute în temere de Dumnezeu. Noi trebuie să trăim în această lume gândindu-ne neîncetat la lumea veşnică. – RH, 25 septembrie 1888

Căsătoria nu legitimează domnia necontrolată a pasiunilor păcătoase. – Foarte puţini sunt aceia care înţeleg faptul că stăpânirea pasiunilor este o datorie religioasă. Ei s-au unit în căsătorie după propria lor plăcere şi, prin urmare, cred că actul căsătoriei sfinţeşte îngăduinţa pasiunilor josnice. Chiar şi unii bărbaţi şi femei care pretind că sunt credincioşi se lasă în stăpânirea pasiunilor lor păcătoase şi nu se gândesc nici o clipă la faptul că Dumnezeu îi consideră răspunzători pentru risipa de energie vitală care îi epuizează şi le dezechilibrează întregul organism.
Legământul căsătoriei acoperă păcate dintre cele mai întunecate. Bărbaţi şi femei care pretind că sunt creştini buni îşi degradează propriile lor trupuri prin îngăduinţa faţă de pasiunile corupte şi astfel se coboară la nivelul unor creaturi inferioare. Ei abuzează de puterile pe care Dumnezeu li le-a dăruit spre a fi păstrate în sfinţenie şi onoare. Sănătatea şi viaţa sunt sacrificate pe altarul patimilor. Puterile înalte şi nobile sunt subordonate predispoziţiilor animalice. Aceia care păcătuiesc astfel nu îşi dau seama care va fi rezultatul stilului lor de viaţă. – 2T 472 (1870)

Deosebirea dintre iubirea delicată şi pasiunea josnică. – Iubirea care îl determină pe un bărbat să facă din soţia sa un instrument în slujba poftelor sale nu este o iubire adevărată, ci o pasiune animalică ce doreşte cu insistenţă să fie satisfăcută.
Cât de puţini sunt acei bărbaţi care îşi exprimă iubirea în maniera descrisă de apostol: „Iubiţi-vă nevestele cum a iubit Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o”… ca să fie „sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5,25-27)! Aceasta este iubirea din relaţia familială pe care Dumnezeu o recunoaşte ca fiind sfântă.
Iubirea este un principiu sfânt şi curat, dar pasiunea păcătoasă nu va admite să fie restrânsă, supusă şi controlată de raţiune. Ea este oarbă faţă de consecinţe şi nu va gândi de la cauză la efect.
Multe femei suferă de slăbiciuni şi boli grave, deoarece legile care conduc trupurile lor au fost ignorate, legile naturii au fost încălcate. Sunt bărbaţi şi femei care îşi risipesc puterile sistemului nervos, consumându-le în practici nenaturale, dedicate satisfacerii pasiunilor josnice; iar acest monstru hidos – pasiunea josnică – pretinde numele delicat de iubire. – 2T 473, 474 (1870)

Iubirea adevărată şi pasiunea inimii fireşti. – Iubirea… nu este iraţională, nu este oarbă, ci este curată şi sfântă. Pasiunea inimii fireşti este cu totul altceva. În timp ce iubirea curată Îl implică pe Dumnezeu în toate lucrările ei şi se află într-o armonie desăvârşită cu Duhul lui Dumnezeu, pasiunea este încăpăţânată, lipsită de raţiune, grăbită şi refractară la toate restricţiile, făcând din obiectul afecţiunii un idol. În toate manifestările comportamentului celui care are o iubire adevărată, se va vedea harul lui Dumnezeu. – RH, 25 septembrie 1888 (AH 50)

Controlul raţiunii. – Acela care consideră relaţia maritală ca fiind una dintre rânduielile sfinte ale lui Dumnezeu, stabilită prin preceptele Sale sfinte, va fi controlat de raţiune. – HL, Nr. 2, p 48, 1865. (2SM 440)

Păstraţi confidenţa în cercul sacru al familiei. – În jurul fiecărei familii există un cerc sacru ce trebuie păstrat intact. În interiorul acestui cerc, nu are dreptul să pătrundă nici o altă persoană. Nici soţul şi nici soţia nu au voie să împărtăşească nimănui lucrurile confidenţiale care le aparţin în exclusivitate lor înşile. – MH 361 (1905)

(B) Aspecte negative
(Avertismente şi restricţii)

Căsătoria nu are scopul de a acoperi senzualitatea şi practicile josnice. – Dumnezeu nu a dorit niciodată ca instituţia căsătoriei să acopere nenumăratele păcate care sunt săvârşite. Senzualitatea şi obiceiurile josnice în relaţia maritală pregătesc mintea şi simţul moral pentru practicarea imoralităţii în afara căsătoriei. – RH, 24 mai 1887

Excesele sexuale pun în pericol sănătatea şi viaţa. – Iubirea care o determină pe soţie să satisfacă predispoziţiile animalice ale soţului ei, cu preţul sănătăţii şi al vieţii, nu este o iubire sfântă…
Este posibil să fie necesar ca ea să îl avertizeze în mod deschis, cu umilinţă şi afecţiune, chiar cu riscul de a-i produce nemulţumire, că nu îşi poate permite să îşi înjosească propriul ei trup prin îngăduirea excesului sexual. Ea trebuie să îi amintească, într-o manieră amabilă şi plăcută, că fiinţa ei este dăruită în întregime mai întâi lui Dumnezeu şi că ea nu poate ignora acest fapt, deoarece va fi răspunzătoare înaintea Sa în marea zi a Domnului. – 2T 475 (1870)

Excesul sexual va distruge pur şi simplu plăcerea de a petrece timpul în practici devoţionale, va consuma substanţele necesare hrănirii creierului şi sistemului nervos şi, în modul cel mai sigur, va epuiza vitalitatea. – 2T 477 (1870)

Pervertirea unei instituţii sfinte – Mulţi cred că, dacă sunt căsătoriţi, îşi pot permite să se lase în voia pasiunilor animalice. Ei sunt mânaţi de Satana, care îi înşală şi îi conduce la pervertirea acestei instituţii sfinte. Satana este mulţumit văzând nivelul josnic în care se complace mintea lor, deoarece el are mult de câştigat de pe urma acestui fapt.
Satana ştie că, dacă poate stimula pasiunile inferioare şi le poate face să fie din ce în ce mai intense, nu mai are nici un motiv să se teamă de experienţa lor creştină, deoarece capacităţile morale şi intelectuale vor fi înrobite, iar predispoziţiile animalice vor domina din ce în ce mai mult; în timp ce pasiunile josnice sunt întărite prin exercitare, trăsăturile nobleţei ajung din ce în ce mai slabe şi mai şterse. – 2T 480 (1870)

Pervertirea privilegiilor sexuale în căsătorie. – Dacă sunt îngăduite şi cultivate, pasiunile animalice devin foarte puternice, iar în viaţa de cămin vor apărea în mod inevitabil, ca rezultat, rele nespuse. În loc ca mintea să fie dezvoltată şi să exercite o putere conducătoare, capacităţile nobile şi înalte sunt subordonate predispoziţiilor animalice. Care este rezultatul? Trupul delicat al femeii este înjosit şi ajunge bolnav; naşterea copiilor devine periculoasă, privilegiile sexuale sunt pervertite.
Bărbaţii îşi degradează propriul lor trup, iar soţiile lor devin nişte instrumente de satisfacere a poftelor lor josnice şi anormale, ajungând să-şi piardă treptat orice teamă de dumnezeu. Viaţa de cămin a acestora este condusă de impulsurile care le degradează atât trupul, cât şi sufletul. – MS 14, 1888

Influenţe prenatale. – Satana caută să degradeze mintea celor care sunt uniţi în căsătorie, pentru ca în felul acesta să îşi poată întipări propriul său chip hidos în copiii lor…
Satana îi poate influenţa pe copii chiar mai uşor decât pe părinţii lor, deoarece, subjugând mintea părinţilor, el poate transmite prin ei propriile sale trăsături de caracter, care se vor manifesta în urmaşii lor. În felul acesta, mulţi copii se nasc cu tendinţe animalice deosebit de dezvoltate, în timp ce capacităţile lor morale sunt reduse. Asemenea copii au nevoie de cea mai atentă educare pentru a pune în evidenţă, a întări şi a dezvolta puterile morale şi intelectuale, până când acestea vor ajunge să deţină controlul. – 2T 480 (1870)

Procesul de degradare. – Mintea nici unui bărbat sau a unei femei nu decade de la curăţie şi sfinţenie, la degradare, corupţie şi păcat, într-o singură clipă. Pentru ca firea omenească să fie schimbată într-o fire divină sau pentru ca cei creaţi după chipul lui Dumnezeu să devină brutali şi satanici, este nevoie de timp.
Privind, suntem schimbaţi. Deşi a fost creat după chipul Creatorului, omul îşi poate educa mintea astfel, încât păcatul pe care l-a dispreţuit cândva să devină o plăcere. Dacă încetează să vegheze şi să se roage, încetează să-şi păzească citadela inimii şi se angajează pe calea păcatului şi a fărădelegii. Mintea se degradează şi, atâta timp cât este învăţată să aşeze puterile morale şi intelectuale în slujba pasiunilor josnice, este imposibil să fie eliberată de corupţie.
Războiul împotriva firii pământeşti trebuie să fie necontenit; noi avem nevoie de influenţa înnobilatoare a harului lui Dumnezeu, care atrage mintea către cele cereşti şi o învaţă să mediteze la lucrurile curate şi sfinte. – 2T 478, 479 (1870)

Sfat adresat femeilor. – Scriu aceste rânduri cu o inimă îndurerată. Prea adesea, femeile timpului nostru, atât cele căsătorite, cât şi cele necăsătorite, nu manifestă reţinerea care se cuvine faţă de sexul opus. Ele atrag atenţia bărbaţilor căsătoriţi şi necăsătoriţi, iar cei care sunt slabi din punct de vedere moral vor fi ispitiţi.
Dacă sunt îngăduite, asemenea atitudini slăbesc sensibilitatea morală şi orbesc mintea, până când păcatul pare să nu mai fie atât de respingător. Gândurile care se nasc nu ar fi apărut niciodată, dacă femeia ar fi stat la locul ei, în modestie şi seriozitate. Poate că ea nu a avut nici o intenţie păcătoasă în sine, dar, prin comportamentul ei, a încurajat bărbaţii care sunt slabi şi care au nevoie de sprijin moral din partea celor ce le sunt prieteni.
Printr-o atitudine circumspectă, rezervată, fără permisivităţi, prin respingerea unor atenţii gratuite şi prin păstrarea demnităţii şi a unei înalte ţinute morale, ar fi putut fi evitat foarte mult rău. – MS 4a, 1885. (AH 331, 332)

Femeile, mijloc de ispitire. – Oare femeile care se declară iubitoare ale adevărului nu se vor supraveghea pe ele însele în mod strict, pentru a nu fi încurajat nici cel mai vag gest de familiaritate necuvenită? Femeile pot închide multe uşi ale ispitei, dacă sunt atente, pentru a păstra şi cultiva în mod necontenit o atitudine rezervată şi un comportament decent. – 5T 602 (1889)

Femeile sunt prea adesea un mijloc de ispitire. Prin diferite avansuri, ele atrag atenţia unor bărbaţi, căsătoriţi sau necăsătoriţi, ademenindu-i, până când aceştia ajung să încalce Legea lui Dumnezeu, îşi distrug reputaţia şi îşi pun în pericol sufletele. – 5T 596 (1889)

Simpatia pastorului. – Fiţi oameni ai lui Dumnezeu, aşezându-vă în rândul învingătorilor. Cunoaşterea se află la îndemâna tuturor celor ce o doresc. Planul lui Dumnezeu este ca mintea să devină puternică, gândirea profundă, cuprinzătoare şi limpede. Umblaţi cu Dumnezeu asemenea lui Enoh; faceţi din Dumnezeu sfătuitorul vostru şi nu veţi avea decât de progresat…
Există unii bărbaţi care pretind că păzesc poruncile lui Dumnezeu, dar care, vizitând turma ce le este încredinţată, antrenează sufletele slabe în conversaţii care conduc la permisivităţi şi familiarităţi necuviincioase…
În timp ce se află în casa unei familii, [un pastor] începe să pună întrebări cu privire la secrete ale relaţiei de căsătorie: dacă trăiesc fericite cu soţii lor, dacă se simt apreciate; dacă există armonie în relaţia lor conjugală. Prin aceste întrebări-capcană, femeile care nu sunt circum-specte sunt îndemnate să-şi dezvăluie viaţa intimă, dezamăgirile, micile lor încercări şi dureri, faţă de un străin, asemenea catolicilor faţă de preoţii lor.
Apoi, acest pastor plin de simpatie deschide capitolul propriei sale experienţe, spunând că soţia lui nu este femeia pe care şi-ar fi dorit-o; că între ei nu există o afinitate reală, că nu îşi iubeşte soţia, că ea nu îi împlineşte aşteptările. În felul acesta, bariera este înlăturată, iar femeile sunt seduse. Ele consideră că viaţa lor este o mare dezamăgire şi că acest păstor are o mare simpatie faţă de turmă. Chiar dacă o asemenea lucrare nu conduce la încălcarea poruncii a şaptea, este încurajat un sentimentalism bolnav, iar sufletul şi mintea sunt întinate.
Dacă sunt stimulate, gândurile necuviincioase devin un obicei, iar sufletul este afectat şi întinat. O dată înfăptuită greşeala, în urmă rămâne o pată care nu mai poate fi ştearsă decât de sângele lui Hristos; iar dacă obiceiul nu este înlăturat printr-o hotărâre fermă, sufletul ajunge corupt şi influenţa pe care o răspândeşte în jur este un mijloc de corupere a celorlalţi. Influenţa acestui suflet este o ispită. Dumnezeu îi va nimici fără îndoială pe toţi aceia care îndeplinesc o asemenea lucrare…
Noi trebuie să fim înnobilaţi, înălţaţi şi sfinţiţi. În Hristos putem avea toată puterea necesară pentru a birui; dar, când caracterului îi lipseşte curăţia, când păcatul devine o componentă a acestuia, puterea lui de seducţie este asemănătoare beţiei. Stăpânirea de sine şi raţiunea sunt subjugate de practici care întinează întreaga fiinţă, iar dacă aceste practici sunt continuate, creierul este slăbit, îmbolnăvit şi îşi pierde echilibrul. – Lt 26d, 1887

Bărbaţi, femei şi tineri implicaţi în degradarea morală. – Pericolele imoralităţii la care sunt expuşi atât tinerii, cât şi cei mai în vârstă, cresc pe zi ce trece. Dezordinea morală pe care noi o numim depravare îşi găseşte o sferă largă de acţiune prin influenţa exercitată de către unii bărbaţi, femei şi tineri care pretind că sunt creştini, dar care sunt senzuali, josnici şi demonici. – Lt 26d, 1887

Satana face eforturi imense pentru a implica în practici imorale femei şi bărbaţi căsătoriţi, tineri şi copii. Ispitele sale sunt primite în multe inimi, deoarece aceste inimi nu au fost înălţate, înnobilate, curăţite şi purificate de adevărul sacru pe care pretind că îl cred. Nu puţini dintre aceştia s-au complăcut într-o gândire josnică şi viciată, în conversaţii şi într-un comportament lumesc, iar când au venit ispitele lui Satana, nu au avut puterea morală de a le rezista şi au ajuns o pradă uşoară. – Lt 26d, 1887. (HP 199)

Paşi pe calea degradării. – Ispitele neîncetate ale lui Satana au scopul de a slăbi capacitatea de stăpânire a omului asupra propriei sale inimi şi de a submina puterea autocontrolului. Satana îl determină pe om să rupă relaţia care îl leagă într-o unire sfântă şi fericită cu Creatorul său.
O dată despărţit de Dumnezeu, pasiunile sale preiau controlul asupra raţiunii şi impulsurile asupra principiilor. Omul devine păcătos în gândire şi fapte, judecata sa este pervertită şi raţiunea pare lipsită de putere. El are nevoie să-şi regăsească demnitatea şi să refacă relaţia cu Dumnezeu, printr-o corectă cercetare de sine în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. – Lt 24, 1890
Evitarea citirii, privirii şi ascultării unor lucruri imorale. – Cei care nu doresc să devină prada capcanelor lui Satana trebuie să-şi păzească porţile sufletului; ei trebuie să evite citirea, privirea sau ascultarea unor lucruri care pot inspira gânduri imorale. Mintea nu trebuie lăsată să rătăcească la întâmplare, oprindu-se asupra oricărui subiect care i-ar putea fi sugerat de vrăjmaşul sufletelor. Dacă inima nu este supravegheată cu credincioşie, relele din afară vor trezi relele dinăuntru, iar sufletul va ajunge să rătăcească în întuneric. – AA 518 (1911)

Dacă doreşti să fii stăpânul minţii tale şi să previi degradarea sufletului tău prin gânduri imorale şi fără valoare, trebuie să fii o santinelă credincioasă a ochilor, urechilor şi a tuturor simţurilor tale. Numai puterea harului poate aduce la îndeplinire o lucrare atât de importantă. – 2T 561 (1870)

Pornografia şi povestirile senzuale. – Imaginile imorale au o influenţă degradantă. Mulţi citesc cu nerăbdare povestiri care le întinează imaginaţia.
Fotografii care reprezintă femei dezbrăcate sunt oferite frecvent spre vânzare în maşini. Asemenea imagini dezgustătoare sunt expuse de asemenea în saloanele fotografice şi sunt agăţate pe pereţii celor care sunt pasionaţi de gravuri. Trăim într-un veac în care imoralitatea este întâlnită la orice pas.
Imaginile şi lecturile trezesc pofta ochilor şi pasiunile corupte… Mintea îşi găseşte plăcere în contemplarea scenelor care instigă pornirile josnice. Privite cu o imaginaţie întinată, asemenea scene detestabile degradează însuşirile morale şi pregătesc fiinţele ademenite şi incitate, pentru a da frâu liber pasiunilor păcătoase. Apoi urmează păcatele şi fărădelegile care înjosesc fiinţele create după chipul lui Dumnezeu, coborându-le la nivelul animalelor şi aruncându-le în cele din urmă în prăpastia pierzării. Evitaţi citirea şi privirea lucrurilor care sugerează gânduri întinate. Cultivaţi puterile morale şi intelectuale. – 2T 410 (1873)

Mintea constituie un factor decisiv. – Pavel spunea: „Cu mintea, slujesc Legea lui Dumnezeu.” Dacă această minte este întunecată datorită îngăduinţei faţă de apetit şi de pasiunile animalice, puterile morale ajung atât de degradate, încât lucrurile sfinte şi cele lumeşti ajung să fie aşezate la acelaşi nivel. – Lt 2, 1873

Masturbarea.* – Unii tineri – băieţi şi fete – au obiceiuri murdare [masturbare] şi practică acest viciu dezgustător şi distrugător pentru suflet şi trup.
Mulţi aşa-zişi creştini sunt implicaţi atât de orbeşte în această practică, încât simţurile lor morale nu pot fi făcute să înţeleagă că este păcat şi că, dacă este continuată, va duce în mod sigur la o ruină totală a trupului şi a minţii. Omul, cea mai nobilă fiinţă de pe pământ, creată după chipul lui Dumnezeu, se transformă într-un1 animal! Datorită propriilor lui obiceiuri, el devine josnic şi imoral.
Fiecare creştin trebuie să înveţe să-şi stăpânească pasiunile şi să fie guvernat de principii. Dacă nu procedează astfel, nu este vrednic să poarte numele de creştin.
Chiar şi printre cei care se bucură de mari realizări profesionale, sunt unii care nu înţeleg păcatul excesului şi rezultatele lui inevitabile. Obiceiul de multă vreme înrădăcinat le-a orbit priceperea. Ei nu conştientizează caracterul extrem de păcătos al acestui obicei degradant, care irită sistemul nervos şi distruge puterea creierului.
Când se confruntă cu un obicei înrădăcinat, principiul moral este foarte neputincios. Mesajele solemne venite din cer nu pot lăsa o impresie adâncă asupra inimii care nu este fortificată împotriva îngăduinţei faţă de acest viciu degradator. Nervii sensibili ai creierului şi-au pierdut tonusul sănătos datorită satisfacerii morbide a dorinţei nefireşti după îngăduinţă senzuală. Nervii creierului, care comunică cu întregul organism, sunt singurul mijloc prin care Cerul poate comunica cu omul şi prin care poate influenţa viaţa lui interioară.
Tot ceea ce perturbă circulaţia curenţilor electrici în sistemul nervos slăbeşte puterea vitală şi rezultatul este o diminuare a capacităţilor minţii. – 2T 347 (1870)

Unii copii încep să practice masturbarea încă de timpuriu; şi, pe măsură ce cresc, cresc şi pasiunile lor păcătoase şi se întăresc o dată cu ei. Mintea lor nu-şi găseşte odihna. Fetele caută compania băieţilor, iar băieţii pe aceea a fetelor. Comportamentul lor este lipsit de reţineri şi de modestie. Ei sunt îndrăzneţi, fără respect şi îşi permit libertăţi indecente. Obiceiul masturbării le-a degradat mintea şi le-a întinat sufletele. – 2 T 481 (1870)

Activitatea sexuală înainte de căsătorie (sfat adresat unui tânăr adventist de ziua a şaptea). – Nu există decât puţine ispite care să fie mai periculoase şi mai fatale pentru un tânăr ca ispita senzualităţii, dar nici una dintre acestea nu se va dovedi atât de devastatoare pentru suflet şi trup, atât în viaţa aceasta, cât şi pentru veşnicie…
Mi-ai fost arătat în compania ei [a lui N] la ore târzii din noapte; tu ştii cel mai bine cum au fost petrecute aceste ore. Mi-ai cerut să-ţi spun dacă ai călcat poruncile lui Dumnezeu. Eu te întreb ce părere ai, nu le-ai încălcat?
Cum ţi-ai folosit timpul, noapte de noapte, alături de ea? Ai dori ca purtarea, atitudinea şi afecţiunile tale să fie scrise toate în cărţile cerului? Am văzut şi am auzit lucruri pe care îngerii s-ar ruşina să le raporteze… Nici unui tânăr nu i se permite să-i facă unei fete ceea ce i-ai făcut tu lui N fără a fi căsătorit cu ea; am fost foarte surprinsă să văd că tu nu ai înţeles aceste aspecte cu mai multă claritate.
Motivul pentru care îţi scriu este acela de a te implora, pentru binele tău, să încetezi să te joci cu ispita. Străduieşte-te să pui capăt cât se poate de repede acestui comportament, ca şi cum ai alunga un coşmar cumplit care s-a abătut asupra ta. Eliberează-te acum şi pentru totdeauna, dacă doreşti favoarea lui Dumnezeu…
Pentru că amândoi sunteţi stăpâniţi de pasiune, tu şi N aţi petrecut împreună multe ore din noapte. În Numele Domnului, încetează să-i acorzi atenţie lui N sau căsătoreşte-te cu ea… Ai face la fel de bine dacă te-ai căsători cu ea, pentru a fi în compania ei, purtându-te cu ea aşa cum numai un soţ şi o soţie trebuie să se poarte unul cu altul…
Dacă doreşti să te bucuri de compania lui N pentru tot restul vieţii, aşa cum pari să te bucuri acum şi să fii fascinat de prezenţa ei, de ce nu ai face încă un pas, devenind protectorul ei legitim şi deţinând dreptul indiscutabil de a-i dedica timpul pe care-l petreci în compania ei? Faptele tale şi conversaţia ta Îl supără pe Dumnezeu. – Lt 3, 1879

Homosexualitatea – păcatul specific Sodomei. – Cu toţii ştim că motivul distrugerii Sodomei a fost imoralitatea locuitorilor ei. În acest pasaj [Ezechiel 16,49], profetul numeşte relele care duc la decăderea moravurilor. În lumea în care trăim în aceste timpuri, ne confruntăm cu aceleaşi păcate care existau în Sodoma şi care au adus asupra ei mânia lui Dumnezeu până acolo, încât a fost nimicită. – HR, iulie 1873. (4BC 1161)

Înmulţirea păcatelor existente în lumea antediluviană şi în Sodoma. – Pretutindeni vedem degradarea umanităţii, neglijarea altarului familial şi dezintegrarea familiilor. Există o abandonare ciudată a principialităţii şi o înjosire a standardelor morale; păcatele care au determinat venirea judecăţilor lui Dumnezeu asupra pământului prin potop şi peste Sodoma prin foc se înmulţesc cu rapiditate. – 5T 601 (1889).

Păcatele din biserica contemporană. – Întinarea morală se răspândeşte în zilele noastre chiar şi printre pretinşii urmaşi ai lui Hristos. Patimile sunt nestăpânite; predispoziţiile animalice devin tot mai predominante datorită îngăduinţei de sine, în timp ce puterile morale sunt din ce în ce mai lipsite de influenţă…
Păcatele care au determinat distrugerea antediluvienilor şi a cetăţilor din câmpie sunt la ordinea zilei – nu numai în ţările păgâne, nu numai printre creştinii secularizaţi, ci chiar printre cei care pretind că sunt aşteptători ai venirii Fiului omului. Dacă Dumnezeu ar dezvălui păcatele care apar înaintea ochilor Săi, v-aţi umple de ruşine şi groază. – 5T 218 (1882)

Ochi închişi pentru lumină. – Îngăduinţa faţă de pasiunile josnice îi va face pe mulţi să-şi închidă ochii în faţa luminii, deoarece se tem că le vor fi descoperite păcate la care nu doresc să renunţe. Toţi cei care doresc să vadă pot înţelege adevărul. Faptul că aleg întunericul în locul luminii nu va face ca păcatele lor să fie mai puţin condamnabile.
Oare de ce nu citesc bărbaţii şi femeile, pentru a cunoaşte lucrurile acestea, care le afectează într-un mod atât de decisiv capacităţile fizice, intelectuale şi morale? Dumnezeu i-a încredinţat fiecăruia un organism pe care trebuie să-l îngrijească şi să-l păstreze în cele mai bune condiţii pentru folosul şi slava Sa. Trupurile voastre nu vă aparţin. – 2T 352 (1885)

(C) Echilibru şi Biruinţă
(Făgăduinţe şi speranţă)

Necesitatea unei pocăinţe sincere şi a unui efort serios. – Cei care îşi degradează propriile trupuri nu se pot bucura de favoarea lui Dumnezeu până când nu se pocăiesc în mod sincer şi nu fac o reformă totală, pentru a fi sfinţiţi pe deplin în temere de Domnul. – AM 29 (1864)

Dacă pun vreun preţ pe sănătatea lor actuală şi pe mântuirea de apoi, singura speranţă a celor care practică obiceiuri păcătoase este aceea de a le părăsi pentru totdeauna. Viciile care au fost îngăduite o perioadă mai lungă de timp necesită un efort serios pentru a rezista ispitei şi pentru a respinge înclinaţiile corupte prin îngăduinţă. – AM 27 (1864)

Stăpânirea imaginaţiei. – Pentru ca pasiunile şi simţămintele să fie aduse în supunere faţă de raţiune, conştiinţă şi caracter, este necesară o stăpânire asiduă, pozitivă şi permanentă a imaginaţiei. – 2T 562 (1870)

Supunerea faţă de voinţa lui Dumnezeu. – Toţi cei care înţeleg cu adevărat ce înseamnă să fii creştin ştiu că urmaşii lui Hristos, asemenea ucenicilor Săi, au obligaţia de a aduce toate pasiunile, puterile fizice şi capacităţile intelectuale la o supunere totală faţă de voinţa lui Dumnezeu. Cei care sunt stăpâniţi de propriile lor pasiuni nu pot fi urmaşi ai lui Hristos. Ei sunt prea devotaţi în serviciul stăpânului lor, autorul tuturor relelor, pentru a părăsi obiceiurile corupte şi pentru a alege să-I slujească lui Hristos. – AM 9, 10, 1864. (CG 445, 446)
Gândurile reprezintă un element crucial. – Gândurile rele conduc la acţiuni rele. Dacă subiectul meditaţiei va fi Hristos, gândirea va fi total separată de orice idee care ar conduce la fapte întinate. Contemplând subiecte înalte, mintea va fi întărită. Ea va fi sănătoasă şi viguroasă numai dacă este învăţată să meargă pe căile purităţii şi ale sfinţeniei. Dacă este obişnuită să se preocupe cu lucrurile spirituale, mintea se va orienta în mod natural spre acestea. Dar o asemenea atracţie către gândurile cereşti nu poate fi dobândită fără exercitarea credinţei în Dumnezeu şi fără o dependenţă umilă şi statornică de El, pentru primirea acelei puteri şi a acelui har care să fie îndestulător în timp de criză. – 2T 408 (1870)

Păcatul fanteziei rătăcitoare. – Voi sunteţi răspunzători pentru gândurile voastre înaintea lui Dumnezeu. Dacă vă lăsaţi antrenaţi în rătăcirile deşarte ale imaginaţiei, îngăduind minţii voastre să se ocupe cu subiecte păcătoase, într-o anumită măsură, voi sunteţi la fel de vinovaţi înaintea lui Dumnezeu ca şi când gândurile voastre ar fi fost aduse la îndeplinire. Tot ce îi lipseşte înfăptuirii este lipsa ocaziei. – 2T 561 (1870)

Supunerea gândurilor. – Voi trebuie să vă controlaţi gândurile. Această lucrare nu este uşoară şi nu poate fi realizată decât printr-un efort serios şi atent.
Controlul gândurilor nu este necesar numai datorită faptului că vă este cerut de Dumnezeu, ci şi datorită pasiunilor şi simţămintelor voastre. Mântuirea voastră depinde de modul în care deţineţi stăpânire de sine în acest domeniu. Pasiunile şi simţămintele sunt nişte instrumente puternice. Aplicate în mod greşit şi puse în mişcare de motivaţii greşite, ele deţin o capacitate imensă de a vă ruina şi de a vă aduce într-o stare nenorocită, fără Dumnezeu şi fără speranţă. – 2T 561 (1870)

Gândurile cultivate devin obiceiuri. – Gândurile păcătoase cultivate devin obiceiuri, iar sufletul este întinat şi înjosit. O dată săvârşită greşeala, rămâne în urmă o pată ce nu poate fi curăţată decât de sângele lui Hristos; iar dacă nu se renunţă la obicei prin intermediul unei voinţe ferme, sufletul ajunge corupt şi influenţa lui devine o sursă de întinare a celorlalţi. – Lt 26d, 1887. (HP 197)

Corecta stăpânire a gândurilor. – Trebuie să acordăm o mare valoare stăpânirii corecte a gândurilor noastre, deoarece o asemenea stăpânire a gândurilor pregăteşte mintea şi sufletul pentru a lucra în mod armonios în slujba Domnului. Aceasta este necesară pentru pacea şi fericirea noastră din viaţa prezentă, astfel încât gândurile noastre să fie centrate în Hristos. Omul este produsul propriilor sale gânduri. Progresul nostru pe calea curăţiei morale depinde de o gândire corectă şi de o acţiune corectă…
Gândurile rele distrug sufletul. Puterile transformatoare ale lui Dumnezeu schimbă inima, purifică şi înnobilează gândurile. Dacă nu este depus un efort bine determinat, pentru a păstra gândurile concentrate asupra lui Hristos, harul Său nu se poate manifesta în viaţa noastră. Mintea trebuie să se angajeze într-un război spiritual. Fiecare gând trebuie să fie adus la ascultare de Hristos. Toate obiceiurile trebuie supuse guvernării lui Dumnezeu.
Avem nevoie de o permanentă conştientizare atât cu privire la puterea înălţătoare a unei gândiri curate, cât şi cu privire la influenţa distrugătoare a gândurilor rele. Să ne îndreptăm gândurile asupra lucrurilor sfinte. Să le păstrăm în curăţie şi adevăr, deoarece o gândire corectă este singura sursă de siguranţă a oricărui suflet. Mintea noastră trebuie să fie adusă în armonie cu mintea lui Dumnezeu. Adevărul Său ne va sfinţi trupul, sufletul şi spiritul şi vom fi întăriţi ca să învingem ispitele. – Lt 123, 1904. (HP 164)





Dressed by Esomi


Leave a comment and / or appreciate the article!



CLICK HERE http://www.radio-elshaday.de/

CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/

CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/


Posted by: *DJ_DANY* ( ADMIN )

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen