Minte, caracter, personalitate
Sfaturi pentru sănătatea mintală şi spirituală
Volumul I partea 1 Cuprins
Cuvânt înainte
Secţiunea I Activitatea de cercetare în domeniul minţii
1. Importanţa activităţii de cercetare în domeniul minţii
2. Creştinul şi psihologia
3. Pericole în psihologie
4. Influenţele spirituale şi mintea
5. Fanatismul
6. Sănătate şi echilibru
Secţiunea a II-a Relaţii fundamentale
7. Originile psihice ale suferinţelor fizice
8. Mintea şi religia
9. Citadela minţii
10. Capacitatea de a înţelege
Secţiunea a III-a Dezvoltarea minţii
11. Studiul Bibliei şi dezvoltarea minţii
12. Perseverenţa
13. Hrana minţii
14. Activitatea fizică
15. Factorii emoţionali
Secţiunea a IV-a Dezvoltarea personalităţii
16. Influenţe prenatale
17. Ereditatea şi mediul social
18. Atmosfera de siguranţă din cămin
19. Influenţa părinţilor
20. Atmosfera căminului
21. Preocuparea lui Hristos pentru mintea oamenilor
22. Şcoala şi profesorul
Secţiunea a V-a Puterea înviorătoare a vieţii
23. Iubirea – un principiu divin şi veşnic
24. Iubirea în cămin
25. Iubire şi sexualitate în experienţa umană
26. Iubirea frăţească
27. Iubirea lui Dumnezeu
Secţiunea a VI-a Egoismul şi respectul de sine
28. Respectul de sine
29. Dependenţă şi independenţă
30. Egoismul şi înălţarea de sine
Secţiunea a VII-a Adolescenţă şi tinereţe
31. Problemele tinerilor
32. Dragostea oarbă şi pasiunea
33. Pericole care pândesc tineretul
34. Conştiinţa
Secţiunea a VIII-a Principii călăuzitoare în educaţie
35. Influenţa percepţiilor
36. Principii motivatoare
37. Principii referitoare la studiu şi învăţare
38. Echilibrul în educaţie
Abrevieri
Cuvânt înainte
În timpul vieţii lui Ellen G White (1827 – 1915), psihologia, ştiinţa care tratează însuşirile, capacităţile şi funcţiile minţii, era la începuturile ei. Cu toate acestea, din conţinutul scrierilor lui Ellen White, se desprinde o filozofie distinctivă, în care este conturată cu claritate o concepţie călăuzitoare în această ştiinţă dedicată sănătăţii mintale şi spirituale.
Scopul acestei compilaţii este de a oferi o colecţie a declaraţiilor lui Ellen White în domeniul vast, important şi uneori controversat al psihologiei, pentru a putea fi studiate cu mai multă uşurinţă. Adventiştii de ziua a şaptea şi mulţi alţii împărtăşesc convingerea că Ellen White a scris sub influenţa călăuzirii preţioase a Duhului Sfânt într-un domeniu atât de vital pentru întreaga omenire şi într-un timp în care curentele de gândire în psihologie sunt variate şi schimbătoare.
Valabilitatea şi valoarea concepţiilor lui Ellen White în psihologie, nutriţie şi educaţie, precum şi în alte domenii, au fost deja demonstrate. Nu există nici o îndoială că, pe măsura progresului cercetărilor legate de sănătatea mintală, reputaţia ei în stabilirea şi susţinerea unor principii psihologice solide va fi din ce în ce mai temeinic recunoscută. Pentru adventiştii devotaţi, această lucrare, Minte, caracter, personalitate, va aduce multe răspunsuri. Suntem siguri că, pe măsura dezvăluirii adevărului, convingerile prezentate aici vor trezi un interes din ce în ce mai mare din partea tuturor cititorilor preocupaţi de dezvoltarea lor.
Având în vedere aceste circumstanţe, apariţia ocazională a unor expresii ca „Am văzut”, „Mi s-a arătat”, „Am fost instruită să” nu este doar înţeleasă, ci aduce chiar mai multă lumină asupra faptului că, la originea concepţiilor expuse, Se află Acela care a modelat şi creat mintea umană.
În procesul de realizare a acestui material de către lucrătorii Fundaţiei White, nu a existat nici o încercare de a selecta pasaje care să susţină ideile împărtăşite şi promovate de diferitele autorităţi în domeniul educaţiei şi psihologiei. Nici o idee preconcepută a vreunuia dintre compilatori nu este reprezentată aici. Dimpotrivă, efortul depus a avut scopul de a permite o expunere cât mai imparţială a ideilor propuse de Ellen White. Pentru realizarea acestui obiectiv, a fost folosită ca sursă colecţia vastă a scrierilor ei, atât a celor publicate de-a lungul a şase decenii, aşa cum apar ele în diferitele lucrări tipărite sub formă de cărţi, eseuri şi mii de articole periodice, cât şi a celor aflate în voluminoasa colecţie de manuscrise şi scrisori aflate în tezaurul Fundaţiei White.
O mare parte a cărţii Minte, caracter, personalitate prezintă principii călăuzitoare generale. Pe lângă acestea, sunt adăugate şi intercalate materiale dedicate unor îndrumări practice sau avertismente care vizează relaţia specifică dintre profesori şi elevi, pastori şi enoriaşi, medici şi pacienţi sau părinţi şi copii.
În nenumărate situaţii, există sfaturi adresate în mod particular unei anumite persoane, conducător, pastor, medic, editor, soţ, soţie sau tânăr. Prin prezentarea circumstanţelor şi a sfatului oferit, aceste relatări constituie un fel de cazuistică, ceea ce înseamnă că atenţia cititorului trebuie să se orienteze în direcţia principiului implicat, şi nu asupra detaliilor.
Evident, Ellen White nu a scris în calitate de psiholog. Ea nu a folosit terminologia uzuală în domeniul psihologiei contemporane. De fapt, este necesar ca cititorul să abordeze cu atenţie anumiţi termeni folosiţi chiar de către autoare, cum ar fi „psihologie”, „frenologie” etc. Cu toate acestea, cititorul interesat va fi impresionat de profunzimea neobişnuită a autoarei, în formularea unor principii fundamentale ce ţin de domeniul psihologiei şi care se evidenţiază în mod clar în scrierile ei. Lucrarea rezultată prin selectarea, colecţionarea şi prezentarea într-o succesiune logică a declaraţiilor lui Ellen White cu privire la diferitele aspecte ale manifestării minţii, la rolul vital al minţii în experienţa umană, precum şi cu privire la factorii care contribuie la funcţionarea optimă a acesteia merită să fie aşezată în rândul cărţilor ei, publicate postum. Aceste cărţi ne ajută să înţelegem omul şi relaţia sa cu mediul înconjurător, cu Dumnezeu şi cu universul.
Cu zece ani în urmă, când s-a început realizarea acestei compilaţii, s-a crezut că ea va beneficia, în principal, de interesul celor ce studiază domeniul sănătăţii mintale. Prin urmare, modul de ordonare a declaraţiilor a urmărit să ofere un material disponibil unor categorii restrânse de cititori. Cercetătorii trebuie să înţeleagă că, deşi s-a încercat pe cât posibil să se evite repetările, câteva citate-cheie reapar în capitole diferite, deoarece cititorul s-ar aştepta să le găsească, în virtutea tematicii sugerate de titluri. În prezent, a devenit evident faptul că această compilaţie răspunde unei nevoi vitale a tuturor adventiştilor, precum şi a prietenilor lor, deoarece cu toţii suntem implicaţi în bătălia pentru cucerirea minţii.
Lucrarea compilatorilor s-a concretizat în selectarea materialelor, aşezarea lor într-o ordine care li s-a părut logică şi inserarea unor titluri potrivite, inclusiv a enunţurilor interioare care introduc fiecare pasaj selectat. Pentru ca cititorii să poată beneficia de avantajul abordării unui anumit punct de vedere din toate unghiurile şi de o expunere cât mai larg posibilă a acestora, s-a încercat includerea tuturor declaraţiilor esenţiale pe care le-a scris Ellen White pe parcursul anilor de slujire activă, cu privire la fiecare subiect prezentat. Procedând în felul acesta, există ici-colo o repetare în linii mari a ideilor, pe care întâmplător cititorii ar putea să o considere oarecum supărătoare. Cu toate acestea, cercetătorul atent va privi ca binevenită fiecare expresie ce aduce o contribuţie la conturarea subiectului dezbătut. Astfel, Minte, caracter, personalitate, are un conţinut enciclopedic.
Alături de fiecare citare, se acordă creditul corespunzător sursei aflate în materialele lui Ellen G. White, oferindu-i cititorului, în multe cazuri, posibilitatea de a consulta contextul original complet, dacă doreşte. Pentru a economisi spaţiu, în menţionarea surselor de referinţă, au fost utilizate abrevierile standard ale titlurilor scrierilor lui Ellen White. Cheia acestor abrevieri se află în paginile introductive. În toate cazurile, este specificată şi data primei scrieri sau publicări. Sursele originale sunt oferite ca referinţe primare, iar dacă acestea există în prezent sub formă de cărţi publicate, este indicată referinţa corespunzătoare. Trimiterile la Comentariile biblice adventiste de ziua a şaptea indică declaraţii suplimentare ale lui Ellen White, care se află la încheierea fiecărui volum de Comentarii sau în volumul al şaptelea al Comentariilor biblice AZŞ.
Limita spaţiului a făcut imposibilă includerea în această lucrare a unor subiecte asociate tematicii privitoare la minte, cum ar fi „nebunia” etc. Pentru cercetarea subiectelor respective, cititorul este îndrumat să consulte Indexul complet al scrierilor lui Ellen G. White.
Această compilaţie a fost realizată de lucrătorii Fundaţiei Ellen White, sub conducerea unui Consiliu de administraţie, în conformitate cu autorizarea exprimată de către Ellen White în propriul ei testament. Spre deosebire de majoritatea compilaţiilor alcătuite din scrierile lui Ellen White, aceasta a fost publicată la început într-o formă provizorie, intitulată Sfaturi pentru sănătate mintală, în vederea unei verificări în cadrul şcolar şi a unei evaluări critice din partea educatorilor, psihologilor şi a psihiatrilor adventişti. Dorinţa Fundaţiei White a fost aceea de a se asigura că toate declaraţiile relevante cu privire la subiectele propuse au fost luate în considerare şi că ordonarea materialelor a fost adecvată.
Răspunsul favorabil venit atât din partea cercetătorilor solicitaţi, cât şi a altora face ca lucrarea Minte, caracter, personalitate să fie vrednică de a deţine un loc printre numeroasele publicaţii postume ce poartă semnătura lui Ellen White. Lansată în prezent în două volume, ea devine o parte a binecunoscutei Biblioteci a căminului creştin.
În forma actuală, cartea reprezintă o variantă revizuită şi îmbunătăţită din punctul de vedere al selecţiei şi al ordonării pasajelor. De asemenea, s-a adăugat un capitol, intitulat „Iubire şi sexualitate în experienţa umană”. Adăugările au întregit anumite capitole, iar excluderea unor pasaje a eliminat repetări inutile. Cele două volume sunt paginate în continuitate, iar indexul tematic şi cel al textelor biblice se află la încheierea volumului al doilea, pentru întreaga lucrare.
Descrierea clară a marii lupte de cucerire a minţii umane, care se desfăşoară între forţele binelui şi forţele răului, constituie un avertisment şi o iluminare a cititorilor şi oferă orientare şi îndrumare în alegerea a ceea ce poate conferi siguranţă, atât pentru viaţa prezentă, cât şi pentru moştenirea viitoare, în viaţa de apoi. Aceasta este dorinţa cea mai sinceră şi profundă a Consiliului de administraţie al Fundaţiei Ellen G. White.
Washington, D.C.
22 martie 1977
Secţiunea I
Activitatea de cercetare
în domeniul minţii
1
IMPORTANŢA ACTIVITĂŢII DE CERCETARE
ÎN DOMENIUL MINŢII
Cea mai aleasă activitate. – Cea mai aleasă activitate în care ar fi putut fi angajaţi vreodată oamenii este aceea de a se ocupa de tratarea minţii. –3T 269 (1873)
Cunoaşterea legilor care conduc mintea şi trupul. – Datoria fiecărui om, atât pentru binele său personal, cât şi pentru binele umanităţii, este aceea de a cerceta legile vieţii şi de a le respecta cu consecvenţă şi conştiinciozitate. Acest organism uman, care este cel mai uimitor dintre toate organismele vii, trebuie să fie bine cunoscut de către toţi oamenii. Ei au nevoie să înţeleagă funcţiile diferitelor organe interne, precum şi relaţia de interdependenţă care există între ele şi care asigură o activitate sănătoasă a întregii fiinţe. Oamenii trebuie să studieze influenţa minţii asupra trupului şi influenţa trupului asupra minţii şi să cunoască legile care le coordonează. – MH 128 (1905)
Educarea şi disciplinarea minţii. – Indiferent cine aţi fi… Domnul v-a binecuvântat cu facultăţi intelectuale capabile de o dezvoltare extraordinară. Talentele voastre trebuie să fie cultivate cu seriozitate şi perseverenţă. Mintea trebuie să fie disciplinată prin studiu, prin observare şi prin cugetare. Dacă nu veţi exercita toate capacităţile intelectuale de care dispuneţi, nu veţi putea înţelege gândurile lui Dumnezeu. Dar dacă veţi începe să depuneţi eforturi, într-un spirit de temere faţă de Dumnezeu, în umilinţă şi cu rugăciune stăruitoare, capacităţile voastre se vor dezvolta şi puterile voastre intelectuale vor fi întărite. O voinţă neclintită şi un obiectiv bine determinat vor face minuni. – LS 275 (1915)
Posibilităţile unei minţi disciplinate. – Autodisciplinarea minţii constituie o necesitate imperativă a fiecăruia… O minte obişnuită, dar bine disciplinată, va realiza mai mult şi va funcţiona mai bine decât multe minţi care au beneficiat de o pregătire şcolară înaltă şi decât cele mai măreţe talente care au fost lipsite de autodisciplină. – COL 335 (1900)
Activitatea desfăşurată în domeniul formării gândirii deţine un loc primordial. – Tinerii de azi reprezintă viitorul societăţii. Ei sunt viitorii profesori, judecători, oameni de stat şi conducători; ei sunt aceia care vor decide destinele naţiunii. Aşadar, cât de importantă este misiunea acelora care se ocupă de formarea caracterelor şi care influenţează vieţile celor ce aparţin generaţiei viitoare!
Dintre toate lucrările cărora li s-au dedicat vreodată oamenii, locul primordial îl ocupă activitatea desfăşurată în domeniul formării gândirii. Timpul părinţilor este prea preţios pentru a fi risipit în satisfacerea apetitului sau în goana după avere şi modă. Dumnezeu le-a încredinţat un tineret valoros, nu doar pentru a-l face capabil să realizeze ceva în viaţa prezentă, ci şi pentru a-l pregăti să intre în curţile cereşti. – HS 209, 1886 (Te 270)
Utilitatea unui profesor depinde de o gândire bine direcţionată. – Utilitatea unui profesor nu depinde atât de mult de cantitatea cunoştinţelor pe care le împărtăşeşte altora, ci mai degrabă de calitatea modelului de gândire pe care îl imprimă elevilor săi. Adevăratul profesor nu este mulţumit cu idei superficiale, cu o gândire indolentă sau cu o memorie leneşă. El se străduieşte în mod constant să atingă niveluri din ce în ce mai înalte şi metode din ce în ce mai bune. Viaţa sa este caracterizată de o continuă dezvoltare. În activitatea unui asemenea profesor există o prospeţime şi o putere inspiratoare, care îi mobilizează şi îi stimulează pe elevii săi. – Ed 278 (1903)
Profesorul se va lupta pentru atingerea celui mai înalt standard moral şi intelectual. – Cunoaşterea de sine reprezintă o mare ştiinţă. Profesorul care se evaluează pe sine în mod onest va îngădui ca mintea să-i fie modelată şi disciplinată de Dumnezeu. El va înţelege sursa puterii lui… Cunoaşterea de sine conduce la umilinţă şi la dependenţă de Dumnezeu, dar acestea nu trebuie să înlocuiască eforturile personale în procesul de dezvoltare. Cel care îşi conştientizează propriile defecte nu va cruţa nici un efort pentru a atinge standardul fizic, intelectual şi moral cel mai înalt. Nici unei persoane care se mulţumeşte cu un standard mediocru nu ar trebui să i se permită să se implice în educaţia tinerilor. – SpTEd 50, 15 mai 1896. (CT 67)
Pregătirea pentru eternitate. – Modelul agricultorului care trudeşte pentru a obţine roadele câmpului, conţine o învăţătură pe care ar trebui să o aplicaţi în toate acţiunile voastre. Când îşi seamănă ogorul, agricultorul pare să risipească seminţele; dar, o dată îngropate în pământ, seminţele germinează. Puterea lui Dumnezeu le conferă vitalitate şi le aduce la viaţă, iar noi observăm cum apar, mai „întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic” (Marcu 4,28). Studiaţi acest proces uimitor. Oh, există atât de multă învăţătură aici; atât de multă înţelepciune! Dacă ne vom dezvolta gândirea până la limita maximă a capacităţilor ei, vom putea continua să cercetăm metodele şi lucrările lui Dumnezeu de-a lungul veşniciei şi vom cunoaşte din ce în ce mai mult despre El. – CT 252 (1913)
Ştiinţa religiei creştine şi mintea. – În religia creştină există o ştiinţă care trebuie cercetată şi cunoscută pe deplin. Pe cât de înalte sunt cerurile faţă de pământ, pe atât de înaltă, de vastă şi de profundă este această ştiinţă, în comparaţie cu orice altă ştiinţă umană. Modul în care oamenii sunt chemaţi să-I slujească lui Dumnezeu nu se află în armonie cu înclinaţiile lor înnăscute. De aceea, mintea lor are nevoie să fie disciplinată, educată şi dezvoltată. Adesea, ca să poată ajunge ucenic în şcoala lui Hristos, omul trebuie să ignore întregul mod de gândire pe care şi l-a format prin practica şi educaţia intelectuală obişnuită, pe parcursul întregii vieţi. Pentru a rămâne statornic în relaţia cu Dumnezeu, simţămintele lui trebuie să fie disciplinate. Atât cei vârstnici, cât şi cei tineri au nevoie să îşi însuşească modele specifice de gândire, care îi vor face capabili să reziste ispitei. Ei trebuie să înveţe să privească înainte şi în sus. Principiile Cuvântului lui Dumnezeu – principii care sunt la fel de înalte precum este cerul şi a căror extindere cuprinde eternitatea – trebuie să fie înţelese în contextul implicaţiilor pe care le au asupra vieţii cotidiene. Fiecare acţiune, fiecare cuvânt şi fiecare gând trebuie să fie aduse în armonie cu aceste principii. – CT 20 (1913)
Progresul este posibil numai prin înfruntarea obstacolelor. – Nici o altă ştiinţă nu o poate egala pe aceea care reproduce caracterul lui Dumnezeu în viaţa cercetătorului. Cei care devin urmaşi ai Domnului Hristos constată că în mintea lor apar noi motivaţii, noi gânduri şi noi imbolduri la acţiune. Cu toate acestea, datorită vrăjmaşului care li se împotriveşte fără încetare şi care îi ispiteşte, provocându-i la îndoială şi la păcat, ei nu vor putea progresa decât dacă se vor angaja în luptă. Predispoziţiile spre rău, ereditare sau cultivate, trebuie să fie învinse. Apetitul şi viciul trebuie să fie subordonate stăpânirii Duhului Sfânt. Iar războiul acesta nu se va sfârşi, până la încheierea acestei fărâme de eternitate. Chiar dacă atacurile care ne asaltează ne provoacă fără încetare la luptă, ele nu reprezintă altceva decât tot atâtea victorii preţioase de câştigat; iar valoarea triumfului asupra eului şi asupra păcatului este cu mult mai mare decât o poate aprecia raţiunea umană. – CT 20 (1913)
Datoria fiecărui creştin de a dezvolta mintea. – Datoria fiecărui creştin este aceea de a deprinde obiceiul ordinii, al eficienţei şi al conştiinciozităţii în cele mai mici amănunte. Nu există nici o scuză pentru superficialitate şi lenevie în realizarea unei lucrări, indiferent de caracterul acesteia. Dacă cineva este mereu ocupat şi nu se observă nici un rezultat în urma activităţii lui, aceasta se datorează faptului că inima şi mintea sa nu au fost angajate în acţiune. Acela care este lent şi munceşte în pierdere are nevoie să conştientizeze faptul că există greşeli care trebuie corectate. El trebuie să-şi pună mintea la contribuţie, pentru a planifica modul de folosire a timpului, astfel încât să obţină cele mai bune rezultate posibile. Prin strategie şi tact, unii vor realiza în cinci ore la fel de mult cât alţii în zece.
Printre aceia care se ocupă cu întreţinerea gospodăriei, unii se află într-o permanentă activitate nu pentru că ar avea atât de multe de făcut, ci pentru că nu-şi propun să utilizeze timpul în mod eficient. Prin maniera lor lentă de a lucra, aceştia muncesc mult şi realizează foarte puţin. Dar toţi cei care doresc pot învinge defectele dezorganizării şi lipsei de eficienţă. Ei trebuie să-şi stabilească un obiectiv bine definit, să decidă cantitatea de timp necesară pentru îndeplinirea unei anumite lucrări şi să depună toate eforturile pentru realizarea acesteia în perioada de timp stabilită. Exercitarea voinţei va face ca mâinile să se mişte eficient şi rapid. – COL 344 (1903)
Dezvoltarea tuturor capacităţilor minţii şi ale trupului. – Dumnezeu a dăruit fiecărei fiinţe umane un creier. El doreşte ca acesta să fie utilizat pentru slava Sa… Noi nu avem puteri mintale şi facultăţi intelectuale în exces. Toate capacităţile minţii şi ale trupului – mecanismul uman pe care Domnul Hristos l-a adus la existenţă – trebuie să fie educate şi antrenate, astfel încât să li se confere o cât mai bună utilizare. În vederea fortificării acestor capacităţi, trebuie să întreprindem tot ceea ce este posibil, deoarece Dumnezeu nu este mulţumit decât atunci când noi progresăm în eficienţa colaborării cu El. – Sermon at St. Helena Sanitarium (Predică ţinută la Sanatoriul Sf. Elena) 23 ianuarie 1904. (1SM 100)
Valoarea unui om este dată de gradul de cultivare a minţii. – Niciodată să nu credeţi că aţi învăţat suficient de mult, încât să vă puteţi permite o relaxare a eforturilor voastre. Valoarea unui om este dată de gradul de cultivare a minţii. Educaţia voastră trebuie să continue până la sfârşitul vieţii; în fiecare zi este necesar să învăţaţi ceva nou şi să experimentaţi în mod practic cunoştinţele însuşite. – MH 499 (1905)
Asemănarea dintre un ogor necultivat şi o minte needucată este elocventă. În mintea şi inima copiilor şi a tinerilor, seminţele corupţiei sunt deja semănate şi pregătite să germineze, să se dezvolte şi să-şi aducă rodul lor pervertit; dar pentru cultivarea şi rodirea seminţelor preţioase ale adevărului Bibliei, este necesară cea mai mare atenţie şi purtare de grijă. – RH, 9 noiembrie 1886. (HC 202)
Dobândirea cunoaşterii şi formarea culturii intelectuale. – Succesul nostru în dobândirea cunoaşterii şi în formarea unei culturi intelectuale depinde de organizarea judicioasă a timpului. Sărăcia, originea socială umilă sau mediul nefavorabil nu trebuie lăsate să împiedice cultivarea intelectului. ... Printr-o muncă perseverentă, un scop bine determinat şi o administrare atentă a timpului, oricine este capabil să dobândească o cunoaştere şi o disciplină intelectuală care pot să-l califice pentru aproape toate poziţiile influente şi importante posibile. – COL 343, 344 (1900)
Înţelegerea problemelor mintale, de o mare valoare în tratarea celor bolnavi. – În tratarea bolilor provocate de tulburări nervoase este necesară o mare înţelepciune. O inimă rănită şi întristată şi un suflet descurajat au nevoie de un tratament atent. … Adesea, compasiunea şi tactul se vor dovedi a fi de un mai mare folos pentru pacient decât cele mai performante tratamente medicale, administrate într-o manieră rece şi indiferentă. – MH 244 (1905)
Înţelegerea minţii şi a naturii uma1ne este folositoare în lucrarea de salvare a sufletelor. – Decideţi-vă să deveniţi atât de eficienţi şi utili, încât să nu rămâneţi cu nimic mai prejos decât standardul la care v-a chemat Dumnezeu. Indiferent de lucrarea care vă este încredinţată, fiţi devotaţi şi conştiincioşi. Folosiţi toate mijloacele disponibile în vederea fortificării intelectului. Asociaţi studiul cărţilor cu activitatea practică şi, printr-un efort consecvent, prin veghere şi rugăciune, veţi primi înţelepciunea care vine de sus. Procedând astfel, veţi dobândi o educaţie complexă şi vastă. Vă veţi dezvolta din punct de vedere al caracterului şi veţi câştiga o influenţă morală, care vă va face capabili să călăuziţi mintea oamenilor pe cărările neprihănirii şi ale sfinţirii. – COL 334 (1900)
Mecanicii, avocaţii, comercianţii şi oamenii din toate ramurile profesionale caută să se instruiască în mod permanent, urmărind să ajungă experţi în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. Oare este posibil ca urmaşii lui Hristos să fie lipsiţi de înţelepciune şi, în timp ce pretind a fi angajaţi în serviciul lui Dumnezeu, să-şi permită să rămână ignoranţi în privinţa căilor şi metodelor pe care trebuie să le utilizeze în lucrarea Sa? Străduinţa de a câştiga viaţa veşnică este mai presus de orice alte considerente pământeşti. Pentru a conduce sufletele la Hristos, este necesar un studiu al minţii şi o cunoaştere a naturii umane. Pentru a şti cum să-i abordezi pe oameni în vederea prezentării marelui subiect al adevărului, este nevoie de precauţie şi de rugăciune fierbinte. – 4T 67 (1876)
Cultivarea capacităţilor sporeşte solicitarea serviciilor noastre. – Deoarece unii nu sunt exigenţi faţă de ei înşişi şi nu sunt dispuşi să se autocorecteze, ei se pot plafona în tipare greşite de acţiune; dar dacă vor urmări cultivarea deplină a capacităţilor lor, ei vor putea atinge cele mai înalte performanţe ale iscusinţei, în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. Atunci vor descoperi că sunt solicitaţi pretutindeni şi la orice oră şi că sunt apreciaţi pentru vrednicia lor, în tot ceea ce întreprind. – COL 344 (1900)
Putem ajunge aproape de perfecţiunea îngerilor. – Omului i-a fost dăruită capacitatea de a se dezvolta într-o măsură nelimitată şi Dumnezeu îi asigură întregul sprijin posibil pentru realizarea acestei lucrări. Folosind toate resursele harului divin, noi putem atinge un nivel de dezvoltare care să ajungă aproape de perfecţiunea îngerilor. – RH, 20 iunie 1882. (HC 218)
2
CREŞTINUL ŞI PSIHOLOGIA
Legi ale minţii, stabilite de Dumnezeu. – Cel care a creat mintea a stabilit şi legile dezvoltării acesteia * – Ed 41 (1903)
Adevăratele principii ale psihologiei în Scripturi. – Adevăratele principii ale psihologiei se află în Sfintele Scripturi. Omul nu îşi cunoaşte adevărata valoare. Deoarece nu priveşte spre Isus, Autorul şi Desăvârşitorul credinţei sale, omul acţionează în conformitate cu caracterul temperamentului său neconvertit. Cel care vine la Isus, cel care se încrede în El şi face din Domnul Hristos Exemplul său, înţelege semnificaţia cuvintelor: „Le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”
Aceia care trec prin experienţa unei adevărate convertiri vor înţelege, cu claritate şi discernământ, responsabilitatea care le revine înaintea lui Dumnezeu, pentru a duce până la capăt experienţa mântuirii, cu teamă şi respect; şi vor conştientiza nevoia de a persevera, până la vindecarea definitivă de lepra păcatului. O asemenea experienţă îi va determina să se aşeze, cu umilinţă şi încredere deplină, într-o poziţie de dependenţă faţă de Dumnezeu. – MS 121, 1902. (ML 176)
Mintea consacrată lui Dumnezeu se dezvoltă în mod armonios. – Dacă oamenii se supun pe deplin faţă de Dumnezeu, El îi acceptă aşa cum sunt şi îi educă pentru serviciul Său. Primit în suflet, Duhul lui Dumnezeu activează toate capacităţile intelectului. Sub călăuzirea Duhului Sfânt, mintea care este consacrată fără rezerve lui Dumnezeu se dezvoltă armonios şi este întărită astfel, încât să fie capabilă de a înţelege şi de a îndeplini cerinţele Sale. Caracterul slab şi instabil este transformat într-un caracter ferm şi puternic. O atitudine continuă de devoţiune stabileşte o relaţie atât de strânsă între Isus şi ucenicii Săi, încât caracterul creştinului ajunge să fie asemenea caracterului Maestrului său. El va avea o capacitate de înţelegere mai clară şi mai vastă. Discernământul lui va fi mai pătrunzător, iar judecata lui mai echilibrată. Prin puterea dătătoare de viaţă a Soarelui neprihănirii, mintea lui devine atât de ageră, încât va fi în stare să aducă multă roadă pentru slava lui Dumnezeu. – GW 285, 286 (1915)
Ştiinţa unei vieţi creştine veritabile. – Ştiinţa unei vieţi creştine curate, plenare şi consecvente este obţinută prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai înaltă educaţie pe care fiecare fiinţă omenească o poate obţine. În şcolile noastre, trebuie să fie predate lecţii care să îi formeze pe elevi în aşa fel încât, la absolvire, aceştia să plece cu gânduri nobile, cu mintea şi inima curate, pregătiţi să se înalţe pe scara progresului şi să pună în practică virtuţile creştine. Din acest motiv, dorim ca între şcolile şi sanatoriile noastre să existe o legătură. Aceste instituţii trebuie să fie conduse în simplitatea Evangheliei prezentate de Vechiul şi Noul Testament. – MS 86, 1905
Înconjuraţi de o atmosferă a păcii. – Toţi cei care se află sub îndrumarea divină au nevoie de ora liniştită a comuniunii cu propriile lor inimi, cu natura şi cu Dumnezeu… Noi trebuie să Îl auzim pe El, vorbind inimii noastre în mod personal. Când orice altă voce este stinsă, când Îl aşteptăm pe Dumnezeu în tăcere, liniştea sufletului face ca vocea lui Dumnezeu să fie distinctă. Îndemnul Său pentru noi este: „Fii liniştit, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu.” În mijlocul nenumăratelor presiuni, în stresul intenselor activităţi ale vieţii, cel care este împrospătat în felul acesta va fi înconjurat de o atmosferă de lumină şi pace. El va primi un nou flux de putere nu numai fizică, ci şi intelectuală. – MH 58 (1905)
Religia lui Hristos, cel mai eficient remediu. – Autorul bolii este Satana; iar medicul luptă împotriva puterii şi acţiunii lui. Suferinţa mintală domneşte pretutindeni… Majoritatea acestor situaţii nefericite [în care problemele conjugale, remuşcarea pentru păcat, frica de flăcările unui iad etern au dezechilibrat mintea] au fost interpretate de către cei necredincioşi în aşa fel, încât să se considere că boala psihică este cauzată de concepţiile religioase; dar aceasta este o minciună flagrantă pe care, de multe ori, au fost obligaţi să o recunoască. Departe de a fi cauza bolii mintale, religia lui Hristos constituie unul dintre cele mai eficiente remedii ale acesteia; deoarece învăţăturile ei produc o alinare deosebit de benefică pentru sistemul nervos. – 5T 443, 444 (1885)
Intrare pe tărâmul păcii. – Când sunteţi asaltaţi de ispite, când îngrijorarea, confuzia şi întunericul par să vă împresoare sufletul, priviţi spre locul în care aţi văzut lumina ultima dată. Odihniţi-vă în iubirea şi grija protectoare a Domnului Hristos… Când intrăm în comuniune cu Mântuitorul, noi păşim pe tărâmul păcii. – MH 250 (1905)
Risipirea tuturor temerilor nedorite. – Când oamenii se îndreaptă spre truda lor de fiecare zi, când se pleacă în rugăciune, când se culcă în noapte şi când se trezesc dimineaţa, când bogatul sărbătoreşte în palatul său, când sărmanul îşi adună copiii în jurul mesei sărăcăcioase, Tatăl ceresc îi priveşte pe fiecare cu atenţie. Nici o lacrimă nu se scurge neobservată de Dumnezeu şi nici un zâmbet nu se iveşte pe faţă fără a fi remarcat de El.
Dacă am crede pe deplin acest fapt, toate temerile noastre nedorite s-ar risipi. Dacă am încredinţa în mâinile lui Dumnezeu orice povară, mare sau mică, vieţile noastre ar înceta să mai fie atât de împovărate de dezamăgire, cum sunt în prezent. Dumnezeu nu este depăşit de multitudinea grijilor noastre şi nici nu este strivit de greutatea lor. Prin urmare, este privilegiul nostru acela de a ne bucura de o odihnă a sufletului, care pentru mulţi a rămas încă necunoscută. – SC 86 (1892)
Educarea sufletului prin disciplină. – Creştini, este Domnul Hristos revelat în noi? Trebuie să ne străduim pentru a avea trupuri robuste şi o minte puternică pentru a nu fi epuizate cu uşurinţă, minte care să privească dincolo de sine şi să înţeleagă cauza şi efectul fiecărei acţiuni îndeplinite. Astfel, vom fi pregătiţi în mod eficient ca să răbdăm greutăţile asemenea unor soldaţi buni. Avem nevoie de o minte care să poată înţelege dificultăţile şi să poată trece prin ele cu înţelepciunea care vine de la Dumnezeu, minte care să poată lupta cu problemele grele şi să le poată învinge. Cea mai grea luptă este aceea de crucificare a eului, de a răbda dificultatea în experienţele spirituale şi de a ne educa sufletul printr-o disciplină severă. La început, probabil că aceasta nu va produce o satisfacţia prea mare, dar rezultatul de mai târziu va fi pace şi fericire. – Lt 43, 1899
Hristos are putere de a înviora şi restaura. – Când cerul se deschide pentru om, viaţa pe care o oferă Domnul Hristos deschide inima omului pentru cer. Păcatul nu numai că ne îndepărtează de Dumnezeu, dar distruge în sufletul omenesc atât dorinţa, cât şi capacitatea de a-L cunoaşte pe El. Misiunea lui Hristos este aceea de a anihila toată această lucrare a răului. El are puterea de a reface şi de a înviora mintea care a fost întunecată, voinţa care a fost pervertită şi însuşirile care au fost paralizate de păcat. Hristos deschide tezaurul comorilor universului pentru noi şi, prin El, ne este dăruită puterea de a discerne şi de a aprecia aceste comori infinite. – Ed 28, 29 (1903)
Fie Dumnezeu, fie Satana conduce. – Satana preia controlul fiecărei minţi care nu este aşezată în mod categoric sub controlul Spiritului lui Dumnezeu. – Lt 57, 1895 (TM 79)
Fiecare păcat nutrit diminuează tăria caracterului. – Fie ca nimeni să nu se amăgească pe sine cu gândul că păcatele nutrite cu plăcere o anumită perioadă de timp vor fi părăsite cu uşurinţă la un moment dat. Lucrurile nu stau aşa. Fiecare păcat nutrit diminuează tăria caracterului şi măreşte puterea obiceiului; iar rezultatul este degradarea morală, mintală şi fizică. Chiar dacă vă pocăiţi de greşeala făcută şi păşiţi pe căile cele drepte, tiparele formate în gândirea voastră şi familiaritatea cu păcatul vă vor face incapabili să deosebiţi răul şi binele. Folosindu-se de obiceiurile rele care au fost întipărite în existenţa voastră, Satana vă va asalta din nou şi din nou. – COL 281 (1900)
Abilităţile psihologice ale profesorului. – Obiceiurile şi principiile unui profesor trebuie să fie considerate ca având o importanţă mai mare chiar decât calificarea sa profesională. Dacă este un creştin sincer, el va simţi că este necesar să se preocupe în mod egal de educarea fizică, mintală, morală şi spirituală a elevilor săi.
Pentru a exercita o influenţă corectă, profesorul trebuie să manifeste o stăpânire de sine desăvârşită. Inima lui trebuie să fie animată de o iubire atât de profundă faţă de elevii lui, încât aceasta să poată fi observată în înfăţişarea, cuvintele şi faptele sale. Pentru a reuşi să formeze gândirea elevilor, tot atât de bine precum îi instruieşte în domeniul ştiinţei, caracterul lui trebuie să fie ferm. Primii ani de educaţie a tinerilor, în general, le modelează caracterele pentru întreaga viaţă. Cei care se ocupă de tineri trebuie să urmărească foarte atent să descopere şi să dezvolte calităţile lor intelectuale, pentru ca aceştia să-şi poată coordona puterile minţii în aşa fel, încât să fie exercitate la maxima lor capacitate. – 3T 135 (1872).
Oamenii trebuie să devină noi creaturi. – Oamenii sunt destinaţi să devină slujitori ai Împărăţiei lui Hristos. Prin puterea divină care le-a fost încredinţată, ei trebuie să revină la starea iniţială de armonie şi loialitate faţă de Dumnezeu. Prin legile şi iniţiativele Sale, Dumnezeu a prevăzut o cale de comunicare între cer şi spiritul omenesc, care funcţionează într-un mod la fel de tainic precum este acţiunea vântului (Ioan 3,7.8). Domnul Hristos a declarat: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18,36). Deşi îşi exercită influenţa asupra guvernelor pământeşti, Împărăţia lui Hristos nu poate îngădui nici un amestec al acestora în lucrurile ei, deoarece prin acesta ar fi afectat însuşi caracterul ei divin.
Atât de sublim este caracterul influenţei spirituale exercitate de Dumnezeu asupra inimilor celor care acceptă lucrarea Sa, încât fiecare om este transformat într-o făptură nouă, fără ca această acţiune să distrugă sau să afecteze vreuna dintre capacităţile personale cu care a fost înzestrat în mod natural. Duhul Sfânt purifică fiecare însuşire şi o face să fie potrivită pentru comuniunea cu natura divină. Cel care este născut din Duh este Duh; când omul este născut de sus, pacea cerească inundă sufletul. – MS 1, 1897. (SpTBC [No.3] 8, 9)
Binele elimină răul. – Părinţi, voi sunteţi cei care decid dacă mintea copiilor voştri va fi inspirată de gânduri înnobilatoare sau va fi inundată de sentimente vicioase. Voi nu puteţi păstra neocupată mintea lor activă şi nici nu puteţi alunga răul. Gândurile rele pot fi eliminate numai prin înlocuirea lor cu principii drepte. Dacă părinţii nu vor sădi în inimile copiilor lor seminţele adevărului, vrăjmaşul va semăna neghină. Singura cale de prevenire a pătrunderii influenţelor care corup bunele maniere este aceea de a-i instrui pe copii în cunoaşterea unor norme de conduită pozitive şi elocvente. Adevărul este cel ce va proteja sufletul de ispitele neîncetate, care trebuie să fie preîntâmpinate. – CT 121 (1913)
Doar o singură zi. – Noi trebuie să ne deprindem, să ne disciplinăm şi să ne educăm în fiecare zi, pentru a trăi într-un mod cât se poate de folositor în această viaţă. Zi cu zi, doar câte o singură zi – gândiţi-vă la aceasta. Ziua de astăzi este tot ceea ce îmi aparţine. În această singură zi, voi face tot ce pot mai bine. Îmi voi folosi talentul de vorbire spre a fi o binecuvântare, un ajutor, un mângâietor, un exemplu pe care Domnul, Mântuitorul meu, îl va aproba. Astăzi îmi voi exercita toată răbdarea, bunătatea şi îngăduinţa, astfel încât virtuţile creştine să poată fi dezvoltate în mine.
În fiecare dimineaţă, consacraţi întreaga voastră fiinţă, sufletul, trupul şi spiritul, lui Dumnezeu. Deprindeţi obiceiul de a petrece timp în acte devoţionale şi încredeţi-vă din ce în ce mai mult în Mântuitorul vostru. Puteţi să credeţi cu toată convingerea că Domnul Isus vă iubeşte şi că doreşte să creşteţi şi să atingeţi dimensiunile caracterului Său. El doreşte să vă dezvoltaţi şi să vă întăriţi în toată plinătatea iubirii divine. Astfel, veţi reuşi să cunoaşteţi şi să înţelegeţi valoarea supremă a timpului şi a eternităţii. – Lt 36, 1901. (HP 227)
Cum poate fi dezvoltată o minte bine echilibrată. – Munca este o binecuvântare. Fără muncă, ne este imposibil să ne bucurăm de sănă-tate. Pentru ca bărbaţii şi femeile să poată avea o minte bine echilibrată, toate capacităţile lor trebuie să fie activate şi utilizate în aşa fel, încât aceasta să se poată dezvolta în mod armonios. – 3T 154, 155 (1872)
Cunoaşterea şi ştiinţa trebuie vitalizate de Duhul Sfânt. – Talentele unei persoane sunt administrate în mod eficient şi utilizate la maximum numai atunci când sunt aşezate sub controlul deplin al Duhului lui Dumnezeu. Concepţiile şi principiile religioase constituie primii paşi în dobândirea cunoaşterii şi reprezintă temelia pe care trebuie să fie clădită o educaţie adevărată. Pentru a sluji celor mai nobile idealuri, capacităţile de cunoaştere trebuie să fie îndrumate şi întărite de puterea Duhului lui Dumnezeu.
Singurii care pot interpreta şi utiliza în mod corect cunoştinţele ştiinţifice sunt creştinii, deoarece adevărata valoare a ştiinţei nu poate fi apreciată decât dintr-o perspectivă religioasă. Procedând în felul acesta, oamenii vor ajunge să I se închine lui Dumnezeu, care este Autorul ştiinţei. Numai o minte înnobilată prin harul lui Dumnezeu poate înţelege valoarea autentică a educaţiei. Atributele lui Dumnezeu, aşa cum sunt reflectate în lucrările creaţiei Sale, pot fi recunoscute şi admirate doar în măsura cunoaşterii personale a Creatorului.
Pentru a îndruma tineretul spre izvoarele adevărului şi spre Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii, profesorii nu trebuie să deţină doar o cunoaştere teoretică a doctrinei, ci şi o cunoaştere experimentală a sfinţirii. Cunoştinţa constituie o putere spre bine numai atunci când este asociată cu o pietate veritabilă. Numai un suflet golit de sine va fi cu adevărat nobil. Cei în a căror inimă domneşte Hristos sunt consideraţi înţelepţi în ochii lui Dumnezeu. – MS 44, 1894
Întreaga fiinţă să fie deschisă agenţilor vindecători ai cerului. – Hristos este izvorul vieţii. Mulţi au nevoie de o mai clară cunoaştere a Lui; ei au nevoie să fie răbdători şi amabili şi totuşi nerăbdători să înveţe cum poate fi deschisă întreaga fiinţă în faţa agenţilor vindecători ai cerului. Când strălucirea iubirii lui Dumnezeu va ilumina cămările întu-necate ale sufletului, depresia şi nemulţumirea vor dispărea, iar bucuriile satisfacţiei vor oferi vigoare minţii şi sănătate trupului. – MH 247 (1905)
Darurile nu se dezvoltă într-o singură clipă. – Darurile preţioase al Duhului Sfânt nu sunt dezvoltate într-o singură clipă. Curajul, tenacitatea, umilinţa, credinţa şi încrederea nezdruncinată în puterea lui Dumnezeu de a mântui sunt dobândite pe parcursul unei experienţe care durează ani de zile. Copiii lui Dumnezeu urmează să-şi pecetluiască destinul printr-o viaţă întreagă de eforturi sfinte şi neobosite şi printr-o aderare perseverentă la bine. – MH 454 (1905)
3
PERICOLE ÎN PSIHOLOGIE
Satana, un cercetător al minţii. – Timp de sute de ani, Satana a făcut experimente asupra proprietăţilor minţii umane şi a ajuns la o bună cunoaştere a acestui domeniu. În zilele din urmă, prin acţiunile sale subtile, el creează o legătură între propria sa minte şi mintea umană, căreia îi inoculează gândurile lui personale. Această lucrare este realizată într-o manieră atât de înşelătoare, încât aceia care acceptă călăuzirea lui Satana nu sunt conştienţi că se află sub conducerea şi voinţa celui rău. Marele înşelător speră să dezorienteze mintea oamenilor până acolo, încât aceasta să nu mai poată recepţiona nimic altceva în afară de vocea lui. – Lt 244, 1907 (MM 111)
Satana este maestrul metodelor subtile. – Prin metodele sale subtile, Satana se străduieşte fără încetare să influenţeze mintea oamenilor. Fiind o creaţie strălucită a lui Dumnezeu, Satana este un maestru al psihologiei, dar însuşirile lui nobile au fost angajate în scopul de a se opune şi de a anihila efectele îndrumărilor Celui Prea Înalt. – ST, 18 septembrie 1893. (HC 210)
El vine deghizat. – Noi suntem confruntaţi cu planurile şi metodele distrugătoare ale lui Satana la fiecare pas. Trebuie să ne amintim neîncetat că el vine la noi deghizat, ascunzându-şi motivele şi caracterul ispitelor sale. Pentru ca noi să nu-l putem recunoaşte, Satana apare îmbrăcat în lumină şi învăluit în veşminte imaculate de înger. Dacă nu vom fi extrem de precauţi şi nu vom cerceta cu atenţie planurile sale, vom fi înşelaţi. – MS 34, 1897. (HC 88)
Greşita utilizare a ştiinţelor în domeniul minţii. – În aceste zile, când scepticismul şi necredinţa ni se prezintă atât de des îmbrăcate în hainele ştiinţei, trebuie să fim pregătiţi la fiecare pas. Prin aceste mijloace, marele nostru adversar înşală mii de oameni, pe care îi determină să slujească propriei sale voinţe. Avantajul pe care îl are de pe urma ştiinţelor, a acelor ştiinţe care se ocupă de mintea umană, este imens. În acest domeniu, el se strecoară asemenea unui şarpe, pentru a distruge lucrarea lui Dumnezeu.
Această manieră de infiltrare, prin intermediul ştiinţelor, este bine gândită. Satana se apropie de oamenii acestei generaţii pe o cale şi mai directă, prin intermediul frenologiei, psihologiei şi mesmerismului* , iar utilizarea unor asemenea mijloace va caracteriza eforturile sale până aproape de încheierea timpului de încercare. În acest fel, mii de minţi omeneşti au fost şi sunt otrăvite şi conduse la necredinţă.
În timp ce se crede că o minte poate să influenţeze într-un mod atât de minunat o altă minte, Satana, care este pregătit să profite la maximum de orice situaţie, se interferează în acest proces de comunicare şi acţionează asupra ambelor minţi. Datorită lucrărilor măreţe şi bune pe care afirmă că le realizează, cei care se dedică acestor ştiinţe se înalţă pe ei înşişi în slăvi, dar sunt prea puţin conştienţi de natura şi dimensiunile influenţei spre rău, căreia îi deschid calea cu bucurie. În activitatea lor există o putere falsă, care acţionează prin semne şi minuni mincinoase – pentru amăgirea celor ce nu au dobândit neprihănirea. stimate cititor, fereşte-te de influenţa acestor ştiinţe, deoarece conflictul dintre Hristos şi Satana nu s-a încheiat încă.
Neglijarea rugăciunii îi predispune pe oameni să se încreadă în propriile lor puteri şi, în felul acesta, uşa ispitei este deschisă. În multe situaţii, imaginaţia este captivată de descoperirile ştiinţifice, iar oamenii sunt lăudaţi pentru perspicacitatea propriei lor inteligenţe. Ştiinţele care tratează mintea umană sunt foarte apreciate. Exercitate într-un cadru legitim, ele sunt folositoare, dar Satana şi agenţii săi puternici le utilizează pentru a înşela şi distruge sufletele. Principiile şi tehnicile sale sunt acceptate ca fiind inspirate de Dumnezeu şi, în felul acesta, Satana îşi primeşte închinarea dorită. Lumea, despre care se presupune că beneficiază atât de mult de pe urma frenologiei şi a magnetismului animal, nu a fost niciodată atât de pervertită cum este acum. Prin intermediul acestor ştiinţe, este nimicită virtutea şi se pun temeliile spiritismului. – ST, 6 noiembrie 1884. (2SM 351, 352)
Lucrarea sa este aceea de a dezorienta mintea umană. – Satana pătrunde în interiorul fiinţei umane până acolo, încât se interpune chiar şi în relaţia dintre Dumnezeu şi om. Obiectivul său este acela de a dezorienta mintea. Diavolul îşi aşterne umbra lui întunecată de-a lungul căilor noastre, pentru ca, în corupţia morală şi în valul de nelegiuire care se află în lume, omul să nu-L mai poată înţelege pe Dumnezeu. Deci, ce avem de gând să facem în această situaţie? Vom permite noi ca întunericul să persiste? Nu.
Există o putere care ne stă la dispoziţie şi care va aduce lumina cerului în lumea noastră întunecată. Hristos se află în cer şi El va aduce lumina cerului, va risipi întunericul şi va face ca strălucirea slavei Sale să pătrundă în interiorul fiinţei noastre. Atunci, în ciuda corupţiei, a poluării şi degradării care ne înconjoară, noi vom putea discerne lumina divină.
Nu trebuie să ne descurajăm în faţa nelegiuirii neamului omenesc şi nu trebuie să păstrăm această impresie în permanenţă în mintea noastră. Noi nu trebuie să privim la corupţia lumii. … Ce avem deci de făcut? Care este lucrarea noastră? Să vedem „ce dragoste ne-a arătat Tatăl” (1 Ioan 3,1). – MS 7, 1888
Metode subtile în locul atacului deschis şi îndrăzneţ. – Dacă Satana ar fi declanşat un atac deschis şi îndrăzneţ împotriva creştinilor, ei ar fi fost determinaţi să apeleze imediat la ajutorul puternicului lor Eliberator, care ar fi pus adversarul pe fugă. De obicei, Satana nu acţionează în felul acesta. El este foarte priceput şi ştie că cea mai eficientă metodă de a-şi atinge scopurile este aceea de a se prezenta în faţa sărmanului om decăzut, luând înfăţişarea unui înger de lumină. Sub această deghizare, Satana acţionează asupra minţii, urmărind să o devieze de pe calea cea dreaptă şi sigură. Dintotdeauna, ambiţia sa a fost aceea de a contraface lucrarea lui Hristos şi de a-şi dovedi puterea şi pretenţiile sale. El înşală nişte muritori sărmani, determinându-i să interpreteze lucrările şi minunile lui Hristos pe baza unor principii ştiinţifice şi creează impresia că acestea sunt rezultatul îndemânării şi puterii umane. În felul acesta, Satana încearcă, dacă este posibil, să distrugă credinţa multora în Hristos ca Mesia, Fiul lui Dumnezeu. – ST, 6 noiembrie 1884
Obiectivul său special îl constituie mintea celor tineri. – Lucrarea specială a lui Satana, în aceste zile din urmă, este aceea de a lua în stăpânire mintea tinerilor, de a corupe gândirea lor şi de a le stârni pasiunile. În calitate de fiinţe morale libere, ei trebuie să-şi controleze gândurile, orientându-le în direcţia cea bună. – Und MS 93. (HC 337)
Satana stăpâneşte mintea care nu este condusă de Duhul Sfânt. – Puţini sunt aceia care cred că omenirea a ajuns într-o stare atât de decăzută, atât de profund înrăită şi într-o opoziţie atât de disperată faţă de Dumnezeu, cum este în realitate. „Umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu: căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună” (Romani 8,7).
Când omul nu se află sub influenţa directă a Duhului lui Dumnezeu, Satana poate să-i modeleze mintea după propriile lui dorinţe. El distruge toate capacităţile raţionale pe care reuşeşte să le ia în stăpânire. Satana se află în opoziţie totală faţă de Dumnezeu. Opiniile, concepţiile, preferinţele, deciziile, planurile şi realizările sale nu conţin nici cea mai vagă asemănare cu lucrurile pe care Dumnezeu le iubeşte şi le aprobă. Toate lucrările lui Satana sunt motivate de o delectare şi de o plăcere deosebită faţă de toate acele lucruri pe care Dumnezeu le dispreţuieşte. Prin urmare, întreaga existenţă a diavolului este orientată şi dezvoltată împotriva lui Dumnezeu.
Această deosebire radicală între bine şi rău conduce la un război deschis împotriva celor care se străduiesc să umble pe calea Domnului. Ei [cei care se opun adevărului] vor numi lumina întuneric şi întunericul lumină; binele rău şi răul bine. – Lt 8, 1891
De la Adam şi până în zilele noastre. – Satana a perseverat în aplicarea aceleiaşi strategii prin care a înşelat-o pe Eva, până când, în cele din urmă, a reuşit să pună stăpânire asupra minţii tuturor oamenilor care au acceptat minciunile lui. De la Adam şi până în zilele noastre, Satana şi-a păstrat aceeaşi metodă de înşelare prin contrafacere, acţionând asupra minţii omeneşti. – MS 19, 1894
Aceia care cunosc adevărul reprezintă ţinte speciale. – Prin inspirarea unor simţăminte contradictorii şi prin prezentarea unor exemple derutante, Satana acţionează în mod discret, pentru a produce confuzie în mintea acelora care cunosc adevărul. Dacă nu se vor pocăi şi dacă nu vor fi convertiţi, cei care trăiesc vieţi duplicitare, care pretind că îi slujesc Domnului, în timp ce urmăresc să-şi aducă la îndeplinire propriile lor planuri – planuri care obstrucţionează însăşi lucrarea pentru îndeplinirea căreia Domnul Hristos Şi-a sacrificat propria Sa viaţă –, vor fi înşelaţi de către vrăjmaşul sufletelor. – Lt 248, 1907
Satana distrage mintea prin subiecte controversate. – El [vrăjmaşul] ar fi încântat dacă ar reuşi să distragă mintea, îndreptând-o spre orice subiect prin care ar putea să creeze o divizare a opiniilor şi să conducă poporul nostru la controverse. – MS 167, 1897
O minte care domină o altă minte. – În influenţa pe care o minte este capabilă să o exercite asupra unei alte minţi omeneşti, Satana descoperă adesea un mijloc extrem de eficient pentru infiltrarea răului. Această influenţă este atât de seducătoare, încât persoana care este prinsă în această practică este, de obicei, inconştientă de forţa ei. Dumnezeu mi-a poruncit să adresez un avertisment împotriva acestui rău. – Lt 244, 1907. (2SM 352)
O putere spre bine; o putere spre rău. – Atunci când este sfinţită, influenţa unei minţi asupra alteia reprezintă o mare putere spre bine, dar atunci când este exercitată de cei care I se opun lui Dumnezeu, aceasta constituie, în egală măsură, o mare putere spre rău. Satana s-a folosit de această putere pentru a insinua răul în mintea îngerilor, făcându-i să creadă că el urmăreşte binele universului. În calitate de heruvim strălucitor, Lucifer fusese aşezat într-o poziţie deosebit de înaltă; el era foarte iubit de către fiinţele cereşti, iar influenţa lui asupra acestora era puternică. Mulţi dintre ei au acordat atenţie sugestiilor lui şi i-au crezut cuvintele. „Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu s-a mai găsit în cer” (Apocalipsa 12,8). – Lt 114, 1903. (7BC 973)
Nu trebuie să se acorde încredere gândirii unui singur om. – Nu trebuia să se acorde încredere gândirii şi judecăţii unui singur om, deoarece interesele aflate în joc au fost prea mari, iar aceasta nu a fost liberă de slăbiciunile şi de erorile omeneşti. Nu există nici măcar o singură minte omenească atât de desăvârşită, încât să se afle în afara pericolului de a se lăsa influenţată de motivaţii greşite sau de a înţelege lucrurile dintr-o perspectivă eronată. – Lt 41, 1891
Satana urmăreşte mintea nesupravegheată. – Satana urmăreşte cu atenţie momentul în care mintea rămâne fără supraveghere, pentru ca atunci să o poată lua în stăpânire. Noi nu dorim să rămânem în necunoştinţă cu privire la metodele sale şi nici nu dorim să fim cuceriţi prin intermediul acestora. El este satisfăcut să privească picturile care îl reprezintă cu coarne şi copite, deoarece este o fiinţă dotată cu inteligenţă; la început, Satana a fost un înger de lumină. – MS 11, 1893
Îngerii răi încearcă să distrugă voinţa omului. – Dacă li s-ar permite, îngerii răi ar acţiona [captiva şi stăpâni] asupra minţii umane, până când oamenii ar ajunge să fie complet lipsiţi de voinţă şi gândire independentă. – MS 64, 1904
Siguranţă prin împotrivire. – Deoarece sugestiile şi propunerile diavolului urmăresc fără încetare să ne afecteze şi să ne îndepărteze de la încrederea noastră în Dumnezeu, unica noastră posibilitate de a fi în siguranţă este aceea de a nu-i acorda nici cea mai mică atenţie. El se transformă într-un înger de lumină pentru a reuşi să-şi îndeplinească planurile într-o asemenea manieră, încât să nu reuşim să discernem strategiile sale. Cu cât suntem mai şovăitori, cu atât mai eficiente vor fi influenţele rătăcitoare pe care le exercită Satana asupra noastră. Angajarea în discuţii şi tratative cu el este periculoasă. Cu fiecare concesie pe care i-o facem, duşmanul va pretinde mai mult.
Unica noastră posibilitate de a fi în siguranţă este aceea de a-l respinge cu promptitudine, chiar de la prima tentaţie spre neascultare. Prin meritele lui Hristos, Dumnezeu ne-a oferit suficient har pentru a ne împotrivi lui Satana şi pentru a fi mai mult decât biruitori. Împotrivirea înseamnă succes. „Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi.” Împotrivirea trebuie să fie hotărâtă şi perseverentă. Vom pierde tot ce am câştigat, dacă ne împotrivim astăzi, numai pentru a capitula mâine. – RH, 8 aprilie 1880. (HC 95)
Evitarea actelor necugetate. – Există unii care se aşază în mod iresponsabil în calea pericolelor şi se expun la ispite din care numai o minune din partea lui Dumnezeu i-ar putea scăpa neafectaţi şi nepătaţi. Acestea sunt acte necugetate, cu care Dumnezeu nu este de acord. În ispitirea lui Isus, Satana a citat una dintre făgăduinţele referitoare la protecţia lui Dumnezeu. El L-a provocat pe Mântuitorul lumii să se arunce de pe streaşina templului, insinuând că, dacă ar avea încredere în Dumnezeu, nimic nu L-ar putea împiedica să Se arunce. Isus a înfruntat această ispită cu fermitate şi a biruit-o pe temeiul Scripturii: „Este scris, să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”. Folosind aceeaşi metodă de înşelare, care constă în prezentarea Scripturii ca argument al sugestiilor sale, Satana îi conduce pe oameni în locuri în care Dumnezeu nu le-a cerut să meargă. – RH, 8 aprilie 1880 (HC 95)
Credinţa veritabilă şi încumetarea. – Făgăduinţele lui Dumnezeu nu ne-au fost date pentru ca noi să-I pretindem în mod uşuratic să ne ocrotească, în timp ce ne avântăm cu insolenţă în situaţii periculoase, încălcând legile naturii şi sfidând capacitatea de judecată şi prevedere pe care Dumnezeu ni le-a dăruit spre a le folosi. Aceasta nu ar fi o credinţă veritabilă, ci o încumetare.
Satana ne întâmpină cu bogăţie, cu onoare lumească şi cu plăcerile vieţii. Aceste ispite sunt diversificate astfel, încât să poată avea acces la oameni din toate categoriile sociale, căutând să-i îndepărteze de Dumnezeu şi să-i determine să-şi slujească mai degrabă lor înşişi decât Creatorului. „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie”, i-a spus Satana lui Hristos. „Toate aceste lucruri ţi le voi da ţie”, îi spune Satana omului. „Toţi aceşti bani, tot acest pământ, toate aceste puteri, bogăţii şi onoruri ţi le voi da ţie”; iar omul este încântat, amăgit şi atras în mod perfid, spre propria lui ruină. Dacă ne vom dedica inima şi viaţa lucrurilor lumeşti, Satana va fi satisfăcut. – Lt 1a, 1872 (HC 93)
Mintea oamenilor este condusă fie de îngerii răi, fie de îngerii lui Dumnezeu. – Mintea oamenilor este condusă fie de îngerii cei răi, fie de îngerii lui Dumnezeu. Mintea noastră este încredinţată fie conducerii lui Dumnezeu, fie conducerii puterilor întunericului şi ar fi bine să ne cercetăm pe noi înşine, pentru a vedea unde ne aflăm astăzi – sub stindardul însângerat al prinţului Emanuel sau sub steagul negru al puterilor întunericului. – MS 1, 1890 (6BC 1120)
Numai dacă îngăduim. – Satana nu poate atinge mintea sau intelectul, dacă noi nu îi îngăduim aceasta. – MS 17, 1893 (6BC 1105)
O gândire spirituală lucidă. – Pentru a face distincţie între grâu şi pleavă, între ştiinţa lui Satana şi ştiinţa Cuvântului adevărului, este necesară o gândire spirituală lucidă. Domnul Hristos, Marele Medic, a venit în lumea noastră pentru a le oferi acelora care Îl primesc sănătate, pace şi un caracter desăvârşit. Evanghelia Sa nu constă în tehnicile şi metodele superficiale pe care ştiinţa le utilizează pentru a prezenta o lucrare rea ca şi cum ar fi o mare binecuvântare, pentru ca, ulterior, să se dovedească a fi un mare blestem. – Lt 130, 1901 (HC 109)
Rugăciunea va aduce biruinţa împotriva lui Satana. – Rugăciunea însoţită de credinţă constituie marea putere a creştinului şi va aduce o biruinţă garantată împotriva lui Satana. Acesta este motivul pentru care el ne sugerează gândul că nu avem nevoie de rugăciune. El detestă Numele lui Hristos, Mijlocitorul nostru; şi când noi Îi cerem în mod stăruitor ajutorul, oştirile lui Satana sunt alarmate. Neglijarea rugăciunii contribuie la atingerea obiectivelor sale, deoarece, în aceste condiţii, minunile lui mincinoase au şanse sporite de a fi acceptate. Prezentându-şi tentaţiile înşelătoare, Satana va reuşi să realizeze în ispitirea omului tot ceea ce nu a reuşit să realizeze în ispitirea lui Hristos. – 1T 296 (1862)
4
INFLUENŢELE SPIRITUALE ŞI MINTEA
Religia şi sănătatea. – Religia personală este de cea mai mare importanţă. Ioan îi scria lui Gaiu: „Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte şi sufletul tău” (3 Ioan 2). Sănătatea fizică depinde într-o mare măsură de sănătatea sufletească; prin urmare, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, înfăptuiţi toate lucrurile spre slava lui Dumnezeu. Religia personală este exteriorizată prin comportament, prin cuvinte şi prin fapte. Ea determină o dezvoltare care va ajunge până la acea treaptă finală a desăvârşirii, care se bucură de aprecierea Domnului: „Voi aveţi totul deplin în El” (Coloseni 2,10). – Lt 117, 1901
Adevărata religia aduce putere, linişte şi echilibru. – Adevărata religie nu este sentiment, ci manifestarea concretă a iubirii şi milei, prin fapte. O asemenea religie este necesară în vederea sănătăţii şi fericirii. Ea pătrunde în templul profanat al sufletului şi alungă elementele păcătoase care l-au invadat. Preluând conducerea fiinţei, sfinţeşte şi iluminează inima cu razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii. Ea deschide spre cer ferestrele sufletului şi permite pătrunderea slavei iubirii lui Dumnezeu. Liniştea şi echilibrul se instaurează o dată cu ea. Deoarece atmosfera cerului constituie un factor activ, când umple sufletul omenesc, puterile sale fizice, mintale şi morale sporesc, iar chipul lui Hristos, nădejdea slavei, este reprodus în interiorul fiinţei. – RH, 15 octombrie 1901. (WM 38)
Dumnezeu este sursa vieţii şi a bucuriei. – Dumnezeu este sursa vieţii, a luminii şi bucuriei universului. Binecuvântările Sale se revarsă asupra tuturor fiinţelor create, asemenea razelor de lumină care emană din soare şi asemenea torentelor de apă care ţâşnesc din izvoare. Ori de câte ori viaţa lui Dumnezeu sălăşluieşte în inima oamenilor, ea se va revărsa asupra celor din jur, oferind binecuvântare şi iubire. – SC 77 (1892)
Toate fiinţele îşi primesc viaţa de la Dumnezeu. – Toate fiinţele create trăiesc în virtutea voinţei şi a puterii lui Dumnezeu. Ele primesc viaţă din viaţa Fiului lui Dumnezeu. Oricât de capabile şi talentate ar fi şi oricât de vaste ar fi însuşirile lor, ele se află într-o continuă dependenţă de energia pe care o primesc din partea Sursei de viaţă a întregii existenţe. Izvorul vieţii este Hristos. Numai Cel care este Singurul deţinător al nemuririi şi care locuieşte în lumină şi viaţă ar fi putut declara: „Eu am puterea să-Mi dau viaţa, şi am puterea să o iau iarăşi”. – MS 131, 1897 (5BC 1113)
Satana se foloseşte de influenţa unei minţi asupra alteia. – Satana şi-a instaurat împărăţia în aceasta lume încă de la alungarea sa din cer. El depune o activitate neobosită pentru a corupe loialitatea fiinţelor umane faţă de Dumnezeu şi, pentru realizarea acestui deziderat, Satana aplică aceeaşi metodă pe care a folosit-o în cer, şi anume influenţa unei minţi asupra altei minţi. În felul acesta, oamenii devin ispititorii semenilor lor. Ei împărtăşesc simţămintele puternice şi perverse ale lui Satana şi exercită o capacitate copleşitoare de dominare. Sub înrâurirea unor asemenea simţăminte, ei se reunesc în partide, confederaţii şi societăţi secrete care acţionează prin intermediul agenţiilor internaţionale. Dar Dumnezeu nu le va mai tolera multă vreme. – Lt 114, 1903
Planurile lui Satana sunt alcătuite cu minuţiozitate pentru a determina folosirea capacităţilor în vederea satisfacerii intereselor egoiste. – Asemenea unui vânător, Satana întinde capcane şi curse, special concepute pentru a captura sufletele oamenilor. Planurile sale sunt alcătuite cu minuţiozitate, astfel încât să-i determine pe oameni să-şi utilizeze capacităţile dăruite de Dumnezeu în vederea satisfacerii intereselor lor egoiste, în loc de a le consacra pentru slava lui Dumnezeu. Dumnezeu a prevăzut ca oamenii să fie angajaţi într-o lucrare care le-ar fi adus pace şi bucurie şi le-ar fi asigurat un profit veşnic; dar Satana doreşte ca noi să ne concentrăm eforturile asupra unor lucruri care sunt perisabile şi nu oferă nici un câştig. – RH, 1 septembrie 1910 (HC 200)
Păcătuirea nu a instituit o nouă structură raţională şi afectivă. – Nu trebuie să presupunem că, o dată cu păcătuirea lui Adam, Dumnezeu ar fi instituit în constituţia fiinţei umane o nouă structură raţională şi afectivă, deoarece aceasta ar însemna că Dumnezeu S-a implicat în implantarea tendinţelor spre păcat în natura umană. Domnul Hristos Şi-a început lucrarea de convertire îndată ce omul a căzut în păcat, pentru ca, prin ascultare de Legea lui Dumnezeu şi prin credinţă în Domnul Hristos, omul să aibă posibilitatea de a redobândi chipul şi asemănarea cu Dumnezeu. – MS 60, 1905
Fiecare trebuie să aleagă unul dintre cele două stindarde. – Aici se desfăşoară o bătălie teribilă. Două mari puteri se luptă una împotriva celeilalte – Prinţul lui Dumnezeu, Isus Hristos, şi prinţul întunericului, Satana. Ne aflăm în faţa unui conflict deschis. În această lume nu există decât două tabere; şi fiecare fiinţă umană se va alinia sub unul dintre cele două stindarde – sub stindardul prinţului întunericului sau sub stindardul lui Isus Hristos. – Lt 38, 1894
Păcatul afectează întreaga fiinţă – Păcatul se extinde asupra întregii fiinţe; şi în aceeaşi măsură acţionează şi harul. – Lt 8, 1891
Inima pervertită a degradat însuşirile nobile ale sufletului. Toţi aceia care doresc să înveţe ştiinţa mântuirii trebuie să devină elevi umili ai şcolii lui Hristos, pentru ca templul sufletului să poată fi un locaş permanent al şederii Celui Prea Înalt. Dacă vrem să fim educaţi de Hristos, sufletul nostru trebuie să fie golit de toate pretenţiile sale orgolioase, astfel încât Domnul Hristos să-Şi poată întipări propriul Său chip în adâncurile lui. – Lt 5, 1898. (HC 105)
Crucea conferă minţii o imagine de sine corectă. – Ce anume ar putea face ca mintea omenească să-şi poată forma o corectă ima-gine cu privire la sine? Doar crucea de pe Calvar. Când privim la Isus, Autorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre, orice tendinţă a slăvirii de sine se va prăbuşi în ţărână. În timp ce privirile noastre se îndreaptă în sus, inima se umple de un spirit al nevredniciei care o conduce la umilinţă. Când contemplăm crucea, suntem înzestraţi cu puterea de a înţelege darurile minunate pe care aceasta le-a pus la dispoziţia tuturor credincioşilor. Dumnezeu în Hristos, dacă este privit ţintă, va risipi mândria omenească, iar în locul înălţării de sine, se va instaura o umilinţă adevărată. – Lt 20, 1897 (HC 114)
Omul este făcut desăvârşit în Hristos. – Hristos Îşi aduce ucenicii într-o legătură vie cu Sine şi cu Dumnezeu Tatăl. Prin acţiunea Duhului Sfânt asupra minţii umane, omul este desăvârşit în Hristos Isus. Unitatea cu Hristos stabileşte în relaţia dintre ucenicii Săi o unitate care reprezintă, în faţa lumii, cea mai convingătoare dovadă a maiestăţii, a excelenţei morale a lui Isus şi a puterii Sale de a înlătura păcatul. – MS 111, 1903 (5B 1148)
Numai Dumnezeu îl poate ridica pe om pe scara vredniciei morale. – Unitatea omului cu Hristos este unicul factor care îi conferă valoare în ochii lui Dumnezeu, deoarece, prin neprihănirea lui Hristos, omul este înălţat pe scara vredniciei morale şi Singurul care poate realiza aceasta este Dumnezeu. Onoarea şi măreţia lumească nu deţin o valoare mai mare decât aceea pe care le-a acordat-o Însuşi Creatorul. Înţelepciunea lor este nebunie, iar tăria lor este fragilitate şi slăbiciune. – Lt 9, 1873. (HC 149)
Egoismul şi rezultatele lui. – Esenţa imoralităţii este egoismul şi, pentru că fiinţele umane au cedat în faţa puterii egoismului, în lumea de azi se vede lipsa loialităţii faţă de Dumnezeu. Naţiuni, familii şi persoane individuale sunt întru totul animate de dorinţa de a aşeza eul în centrul intereselor lor. Omul urmăreşte cu pasiune să-şi domine semenii. Izolându-se pe sine de Dumnezeu şi de semeni, în egoismul său, omul îşi urmează propriile înclinaţii nestăpânite. El acţionează de parcă binele celorlalţi ar fi dependent de supunerea lor faţă de supremaţia sa. – RH, 25 iunie 1908. (CS 24)
Biruinţa poate fi câştigată. – Prin cultivarea unor principii sfinte, omul poate câştiga victoria asupra predispoziţiei spre rău. Dacă se supune Legii lui Dumnezeu, simţurile lui încetează să mai fie denaturate şi deviate; capacităţile lui încetează să mai fie pervertite şi irosite, prin exercitarea lor în vederea atingerii unor obiective de natură să îl îndepărteze de Dumnezeu. În şi prin harul acordat de Cer, cuvintele, gândurile şi energiile pot fi curăţite; poate fi format un nou caracter, iar degradarea produsă de păcat poate fi învinsă. – MS 60, 1905
Lipsa de consecvenţă este începutul ispitei. – Începutul căderii în ispită constă în păcatul de a-i îngădui minţii să oscileze şi în păcatul unei lipse de consecvenţă în ce priveşte încrederea voastră în Dumnezeu. Cel rău pândeşte neîncetat, pentru a prinde ocazia de a crea o imagine greşită a lui Dumnezeu şi de a ne atrage gândurile spre ceea ce este interzis.
Dacă va reuşi, Satana vă va absorbi mintea cu lucrurile lumeşti. El se va strădui să vă incite simţămintele, să vă trezească pasiunile şi să vă ataşeze afecţiunile de ceea ce este spre răul vostru; dar vouă vă revine responsabilitatea de a vă controla toate emoţiile şi pasiunile, aducân-du-le la o supunere lucidă faţă de raţiune şi conştiinţă. Atunci Satana îşi va pierde puterea de dominare a minţii.
Lucrarea lui Hristos ne solicită să ne angajăm într-o luptă continuă cu răul spiritual din caracterele noastre. Tendinţele naturale trebuie să fie învinse. Apetitul şi pasiunea trebuie să fie stăpânite, iar voinţa trebuie să fie aşezată întru totul de partea lui Hristos. – RH, 14 iunie 1892. (HC 87)
Nimeni nu trebuie să ajungă la disperare datorită tendinţelor ereditare. – Satana este întotdeauna pregătit şi vigilent pentru a deruta şi înşela. El foloseşte orice mijloc de încântare, prin care să atragă omul pe calea largă a neascultării. Satana se străduieşte să dezorienteze conştiinţa, inspirându-i simţăminte confuze. El îşi aplică falsele lui inscripţii pe indicatoarele pe care Dumnezeu le-a fixat pentru a călăuzi pe calea cea bună. Tocmai datorită existenţei unor asemenea instrumente ale răului, care se luptă să eclipseze orice rază de lumină îndreptată spre suflet, Dumnezeu a însărcinat fiinţe cereşti, care au misiunea de a-i călăuzi, de a-i păzi şi de a-i conduce pe aceia care urmează să fie moştenitorii slavei. Nimeni nu trebuie să ajungă la disperare datorită înclinaţiilor ereditare spre rău, ci, atunci când Duhul lui Dumnezeu îl convinge de păcat, cel care a săvârşit greşeala trebuie să se pocăiască, să mărturisească păcatul şi să renunţe la rău. Îngerii păzitori sunt pregătiţi să îndrume sufletele cu conştiinciozitate pe căile cele drepte. – MS 8, 1990. (6BC 1120)
părtaş la păcat prin asociere. – Sufletul care a fost derutat datorită unor influenţe negative şi care, prin asocierea cu alţii, a ajuns să fie părtaş la păcat şi să acţioneze în contradicţie cu voinţa şi caracterul lui Dumnezeu nu trebuie să se descurajeze. „Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai pe sus de ceruri” (Evrei 7,26). Domnul Hristos nu este doar Preotul şi Mijlocitorul nostru, ci şi Jertfa adusă pentru păcatele noastre. El S-a dăruit pe sine o singură dată pentru toţi. – Lt 11, 1897
Lucrarea lui Satana este aceea de a descuraja; lucrarea lui Hristos este de a umple inima cu credinţă şi speranţă. – Să nu credeţi nici măcar o clipă că ispitele lui Satana ar putea contribui în vreun fel oarecare la realizarea binelui vostru personal. Fugiţi de ele ca şi cum aţi fugi de vrăjmaşul însuşi. Lucrarea lui Satana este aceea de a vă descuraja sufletul, pe când lucrarea lui Hristos este de a umple inima cu credinţă şi speranţă. Satana ne sugerează gândul că încrederea noastră este întemeiată pe premise false, şi nu pe Cuvântul sigur şi neschimbător al lui Hristos, care nu poate să mintă. – MS 31, 1911. (HC 85)
Un remediu pentru fiecare categorie de ispite. – Pentru fiecare categorie de ispite, este pregătit un remediu specific. În bătălia împotriva eului şi împotriva naturii noastre păcătoase, noi nu suntem lăsaţi să luptăm singuri, prin intermediul propriilor noastre puteri limitate. Domnul Hristos este un ajutor loial şi atotputernic. Ştiind că există o asemenea putere, pregătită şi pusă la dispoziţia noastră, nici unul dintre noi nu ar trebui să se descurajeze sau să fie învins. – RH, 8 aprilie 1884. (HC 88)
Sângele lui Hristos este singura cale de vindecare a sufletului. – Legea lui Iehova este foarte cuprinzătoare şi vastă. Isus le-a declarat ucenicilor Săi în mod clar că Legea sfântă a lui Dumnezeu poate fi încălcată nu numai prin cuvinte şi prin fapte, ci şi prin gânduri, simţăminte şi dorinţe. O inimă care Îl iubeşte pe Dumnezeu mai presus de orice nu va fi înclinată să restrângă semnificaţia Legii Sale la nivelul superficial al unor reguli exterioare. Când înţelege forţa spirituală a Legii, sufletul supus şi loial dovedeşte o ascultare deplină, care ia în considerare principiile lui Dumnezeu sub toate aspectele lor. Adevărata putere a Poruncilor va deveni o fortăreaţă a sufletului numai în cadrul unei asemenea ascultări. Atunci, păcatul va părea extrem de respingător. Autojustificarea, înălţarea de sine şi falsul simţământ al valorii personale vor înceta să existe. Siguranţa întemeiată pe propriile merite va dispărea, iar în suflet, se va instaura o profundă convingere cu privire la păcat şi o adâncă insatisfacţie cu privire la sine. Stăpânit de simţământul nevredniciei, sufletul va apela cu disperare la sângele Mielului lui Dumnezeu, ca singura cale de vindecare a sa. – Lt 51, 1888. (HC 140)
Întâmpinând provocarea ispititorului. – Satana va veni la tine spunându-ţi că eşti păcătos. Dar tu să nu îi îngădui să-ţi copleşească mintea cu ideea că, datorită faptului că eşti păcătos, Dumnezeu te-a părăsit. Răspunde-i: „Da, sunt un păcătos şi tocmai din această cauză am nevoie de un Mântuitor. Eu am nevoie de iertare şi de înţelegere, dar Domnul Hristos mi-a declarat că nu voi pieri, dacă voi veni la El. În scrisoarea pe care mi-a trimis-o, stă scris că ’Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte şi să ne curăţească de orice nelegiuire’ (1 Ioan 1,9). Eu mă voi încrede în Cuvântul lui Dumnezeu şi voi asculta îndemnurile Lui.” Când Satana îţi spune că eşti pierdut, răspunde-i: „Da, dar Isus a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. Cu cât păcatul meu este mai mare, cu atât mai mare este nevoia mea de un Mântuitor.” – Lt 98b, 1896
Îndepărtarea atenţiei de la confuzie spre lucrările mâinilor lui Dumnezeu. – Dumnezeu Îşi invită creaturile să-şi abată atenţia de la confuzia şi incertitudinea din jurul lor şi să admire lucrările mâinilor Lui. Stelele cerului sunt vrednice de contemplare. Dumnezeu le-a făcut pentru binecuvântarea omului şi, când studiem lucrările Sale, îngerii ni se vor alătura, iluminându-ne mintea şi apărând-o de înşelăciunea satanică. – MS 96, 1899. (4BC 1145)
Influenţa religiei. – Adevărata religie înnobilează mintea, rafinează gusturile, sfinţeşte judecata şi îl face pe cel ce le are părtaş al purităţii şi sfinţeniei cerului. Ea ne apropie de îngeri şi ne izolează din ce în ce mai mult de spiritul şi de influenţa lumii. Adevărata religie influenţează toate faptele noastre şi toate relaţiile noastre sociale şi ne conferă „duhul unei minţi puternice”, iar rezultatul este fericirea şi pacea. – ST, 23 octombrie 1884. (CH 629, 630)
Dezvoltarea capacităţilor intelectuale. – Aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Daniel, dezvoltarea capacităţilor intelectuale este direct proporţională cu dezvoltarea caracterului spiritual. – RH, 22 martie 1898. (4 BC 1168)
Îmbunătăţirea sănătăţii fizice. – Când mintea îşi dezvoltă capacităţile şi când voinţa este aşezată de partea lui Dumnezeu, se produce o minunată îmbunătăţire a sănătăţii fizice. – Medical Missionary (Misionarul medical), noiembrie-decembrie 1892. (CH 505)
Conştienţa unei conduite corecte este cel mai bun medicament. – Conştienţa faptului că avem o conduită corectă este cel mai bun medicament pentru un trup şi o minte bolnave. Simţământul binecuvântării lui Dumnezeu conferă sănătate şi putere. Cel care are sufletul liniştit şi mulţumit în Dumnezeu se află pe calea directă spre sănătate. Gândul că privirile Domnului sunt îndreptate asupra noastră şi că urechile Sale sunt dispuse să asculte rugăciunile noastre ne oferă o satisfacţie temeinică. A şti că avem un prieten care nu dezamăgeşte niciodată şi căruia Îi putem încredinţa toate secretele sufletului nostru produce o fericire pe care cuvintele nu o vor putea exprima niciodată. – ST, 23 octombrie 1884. (CH 628)
Iubirea lui Isus înconjoară sufletele cu o atmosferă plăcută. – Sufletele acelora care Îl iubesc pe Isus vor fi înconjurate de o atmosferă curată, plăcută. Există oameni care îşi ţin flămânde propriile suflete. Aceştia vor fi mult ajutaţi de un cuvânt plăcut sau de aprecieri sincere. Darurile cereşti, oferite gratuit şi din abundenţă de Dumnezeu, trebuie să fie oferite la fel de către noi celor care sunt în sfera noastră de influenţă. Astfel, noi vom arăta acea dragoste care este de origine cerească şi care se dezvoltă pe măsură ce este folosită pentru binecuvântarea altora. În acest mod, noi Îl slăvim pe Dumnezeu. – MS 17, 1899. (HC 231)
Rezultatele unui singur moment de necugetare. – Un singur semnal de alarmă înlăturat din conştiinţă, tolerarea un singur obicei rău, o singură neglijare a înaltelor exigenţe ale slujirii pot fi începutul devierii pe o cale care vă va duce în rândul slujitorilor lui Satana, deşi, în tot acest timp, aţi considerat şi aţi pretins că Îl iubiţi pe Dumnezeu şi cauza Sa. Un singur moment de necugetare, un singur pas greşit pot schimba întregul traseu al existenţei voastre într-o direcţie rea. – 5T 398 (1885)
Dumnezeu nu face nici o minune pentru a înlătura roadele necredinţei. – Dumnezeu ne avertizează, ne sfătuieşte şi ne mustră, oferindu-ne posibilitatea de a ne corecta greşelile, înainte ca acestea să se înrădăcineze, devenind o a doua natură a noastră. Dar, dacă refuzăm să fim corectaţi, Dumnezeu nu intervine pentru a ne opri din drumul pe care noi înşine l-am ales. El nu face nici o minune pentru a opri creşterea şi rodirea seminţelor semănate de noi.
Omul care manifestă o necredinţă arogantă sau o indiferenţă apatică faţă de adevărul divin nu va face altceva decât să culeagă roadele seminţelor pe care el însuşi le-a semănat. Mulţi au trecut printr-o ase-menea experienţă. Cultivând neglijenţa, indiferenţa şi opoziţia faţă de adevăr, ei au ajuns să asculte cu o insensibilitate stoică adevăruri care altădată le tulburaseră sufletele. O răceala ca de gheaţă, o duritate ca de fier, o structură impenetrabilă şi insensibilă ca de piatră – toate acestea îşi regăsesc expresia în caracterul multora care pretind a fi creştini.
Acesta este modul în care trebuie să fie înţeles faptul că Domnul i-a împietrit inima lui faraon. Dumnezeu i-a vorbit regelui egiptean prin intermediul lui Moise, oferindu-i cele mai convingătoare dovezi ale puterii Sale divine; dar monarhul a refuzat cu încăpăţânare să primească lumina care l-ar fi condus la pocăinţă. Dumnezeu nu a exercitat nici o influenţă supranaturală prin care să împietrească inima regelui răzvrătit, ci, datorită opoziţiei sale faţă de adevăr, Duhul Sfânt S-a retras, iar el a fost lăsat în întunericul şi necredinţa pe care şi le-a ales singur. Prin respingerea continuă a influenţei Duhului Sfânt, oamenii se separă de Dumnezeu. Când toate modalităţile de iluminare a minţii lor sunt epuizate, nici o descoperire divină nu îi mai poate smulge din necredinţă. – RH, 20 iunie 1882. (3BC 1151)
Controlează circumstanţele, în loc să fii tu controlat de ele. – Există rele pe care omul le poate atenua, dar care nu pot fi niciodată înlăturate. El trebuie să învingă obstacolele şi să controleze circumstan-ţele, în loc de a se lăsa determinat de acestea. Talentele sale trebuie să fie exercitate ori de câte ori este posibil, cu scopul de a instaura armonia şi ordinea, în locul confuziei. Dacă se va ruga, Dumnezeu îi va acorda ajutorul Său. Omul nu este lăsat singur, să lupte împotriva încercărilor şi ispitelor numai prin intermediul propriilor sale puteri. Ajutorul vine de la Cel care este Atotputernic. Isus a părăsit curţile împărăteşti ale cerului, a suferit şi a murit într-o lume degradată de păcat, tocmai pentru a-l învăţa cum să suporte provocările vieţii şi cum să învingă ispita. Viaţa Sa este un model desăvârşit pentru noi. 5T 312 (1885)
Dumnezeu doreşte ca mintea să fie pe deplin înnoită – Reziduul ideilor şi al practicilor îndoielnice trebuie să fie întru totul îndepărtat. Dumnezeu doreşte ca mintea noastră să fie pe deplin înnoită, iar inima noastră, umplută cu bogăţiile adevărului. – MS 24, 1901. (HC 106)
Să tratăm în mod înţelept diferitele mentalităţi. – Nevoia noastră, a tuturor, este aceea de a cerceta aspectele fundamentale ale caracterului şi comportamentului uman, pentru a şti cum să tratăm în mod prudent şi înţelept diferitele tipuri de mentalităţi, astfel încât să putem folosi cele mai bune metode prin care să-i conducem pe oameni la o corectă înţelegere a Cuvântului lui Dumnezeu şi a modului de a trăi o viaţă creştină adevărată. Trebuie să citim Biblia împreună cu ei şi să le îndepărtăm atenţia de la lucrurile trecătoare, îndrumându-i spre acelea care le vor aduce binecuvântări veşnice. Fiecare copil al lui Dumnezeu are datoria de a deveni misionar şi de a se afla în mijlocul celor care au nevoie de ajutor. Dacă cineva este împovărat de ispită, cazul lui trebuie abordat cu atenţie şi tratat în mod înţelept, deoarece sunt în joc interesele lui veşnice, iar cuvintele şi faptele celor ce lucrează pentru el pot fi o mireasmă de viaţă spre viaţă sau un duh de moarte spre moarte. – 4T 69 (1876)
Ucenicii lui Isus sunt caracterizaţi de principialitate. – Viaţa celor care se află la picioarele lui Isus şi învaţă de la El este condusă de principii statornice şi precise. – RH, 20 iunie 1882. (HC 160)
5
FANATISMUL*
Infiltrarea fanatismului. – Trăim într-un timp în care fanatismul, în toate formele lui, va căuta orice posibilitate de a se infiltra, atât printre cei credincioşi, cât şi printre cei necredincioşi. În ipocrizia sa, Satana va pătrunde în mijlocul oamenilor şi îşi va prezenta minciunile, folosind orice invenţie posibilă pentru a-i înşela. – Lt 121, 1901. (MM 114)
Cum acţionează Satana. – Din propria noastră experienţă, am ajuns la concluzia că, dacă nu poate să împietrească sufletele în gheţarul indiferenţei, Satana va încerca să le împingă în flăcările fanatismului. Când Duhul Domnului coboară în mijlocul poporului Său, Satana speculează ocazia de a-şi exercita influenţa asupra minţii unora, determinându-i să manifeste, în lucrarea lui Dumnezeu, propriile lor trăsături de caracter. De aceea, există întotdeauna pericolul ca lucrarea lui Dumnezeu să fie afectată, prin decizii izvorâte din propria lor gândire, care conduc la săvârşirea unor fapte lipsite de înţelepciune. Mulţi acţionează pentru atingerea unor obiective cu caracter personal, care nu le-au fost niciodată solicitate de Dumnezeu. – Lt 34, 1889. (Similar cu 5T 644)
Rezultatul cultivării tendinţelor greşite. – Există unii, lipsiţi de înţelepciune, care şi-au urmat propria lor cale şi propriile lor păreri, cultivând cu plăcere defectele ereditare şi tendinţele dobândite ale caracterului atât de mult timp, încât, în cele din urmă, au devenit orbi, incapabili de a înţelege şi de a gândi altfel. Ei răstălmăcesc adevăratele principii, înalţă standarde false şi impun cerinţe care nu poartă semnătura cerului. Tocmai în rândul acestora, există unii care se îngâmfă înaintea Domnului şi pretind că sunt neprihăniţi şi că respectă poruncile lui Dumnezeu. – MS 138, 1902
Lipsa unei corecte imagini de sine. – Cei care nu au reuşit să-şi formeze o imagine de sine corectă sunt prinşi în capcana lui Satana. Ei îşi dau importanţă, sunt mulţumiţi de ei înşişi şi inconştienţi de propriile lor limite. Oh, cu câtă durere îi priveşte Domnul şi cu câtă amărăciune ascultă declaraţiile lor vanitoase! Ei sunt îmbătaţi de mândrie. Chiar şi vrăjmaşul este surprins, văzând cu câtă uşurinţă se lasă duşi în robie. – Lt 126, 1906
O umilinţă contrafăcută. – Mulţi dintre aceia care pretind a fi creştini manifestă o umilinţă contrafăcută şi inconsecventă. Dorind să-şi învingă eul, unii adoptă o atitudine cât se poate de smerită; dar pentru că încearcă să lupte prin propriile lor puteri, prima adiere de laudă şi apreciere îi face să se umfle de mândrie. Acestora le lipseşte dispoziţia de a se supune întru totul lui Hristos, iar El nu poate lucra prin ei.
Indiferent de realizările voastre, nu vă atribuiţi nici o slavă. Nu urmăriţi să atingeţi obiective duplicitare, încercând să-I slujiţi şi lui Dumnezeu, şi eului personal, în acelaşi timp. Nu acordaţi atenţie eului vostru. Fie ca afirmaţiile voastre să-i conducă pe cei apăsaţi şi împovăraţi la Isus, Mântuitorul milos. Acţionaţi ca şi când L-aţi vedea pe Isus alături de voi, gata să vă ofere putere în lucrarea de slujire. Dependenţa de Hristos constituie unica voastră posibilitate de a fi în siguranţă. – RH, 11 mai 1897
Prea multe eforturi pentru obţinerea unui simţământ de fericire. – Unii nu sunt satisfăcuţi de desfăşurarea unei adunări decât dacă aceasta le-a oferit posibilitatea de a petrece un timp plăcut şi inspirator. Ei se străduiesc să producă aceste efecte prin trezirea şi incitarea emoţiilor. Dar influenţa unor asemenea adunări nu este benefică. Când valul de fericire a trecut, ei ajung să fie mai deprimaţi decât înaintea adunării, deoarece fericirea lor nu provine dintr-o sursă veritabilă. Cele mai folositoare adunări de înviorare spirituală sunt cele caracterizate de solemnitate şi de o profundă cercetare a inimii; adunări în care fiecare caută să se cunoască pe sine şi se străduieşte să înveţe de la Hristos, în umilinţă şi cu seriozitate. – 1T 412 (1864)
Practici ciudate. – Printr-un fanatism asemănător celui pe care l-am întâlnit nu demult în mijlocul nostru, în California, însoţit de practici neobişnuite şi pretenţii de exorcism, Satana încearcă să îi înşele, dacă este posibil, chiar şi pe cei aleşi. Aceste persoane care afirmă că au un mesaj special pentru poporul nostru îi vor face pe unii oameni să creadă că sunt posedaţi de un spirit rău. Apoi, după ce se vor ruga pentru ei, vor declara că demonul a fost alungat. Natura activităţii lor este dovedită chiar prin caracterul ei. Mi s-a poruncit să vorbesc poporului nostru şi să-i spun că Domnul nu a fost implicat în aceste practici ciudate şi că, dacă nu sunt avertizate, sufletele vor fi înşelate şi conduse la ruină prin ase-menea manifestări, iar adevărul Bibliei va fi răstălmăcit. – Lt 12, 1909
Un fel de a fi combativ. – Unii sunt combativi prin felul lor de a fi. Acestora nu le pasă dacă sunt sau nu sunt în armonie cu fraţii lor. Chiar dacă le face plăcere să intre în controverse şi să lupte pentru ideile personale, totuşi, ei trebuie să renunţe la o asemenea atitudine, deoarece nu dezvoltă un caracter creştin. Luptaţi cu toate puterile voastre pentru a răspunde rugăciunii Domnului Hristos, care a cerut ca toţi ucenicii Săi să fie una, după cum El şi Tatăl sunt una. Nici unul dintre noi nu este în siguranţă, dacă nu experimentează în fiecare zi umilinţa şi blândeţea lui Hristos.
Nu fiţi dictatori în modul vostru de a lucra, nu fiţi severi şi ostili. Predicaţi iubirea lui Hristos şi inimile vor fi îmblânzite şi supuse prin ea. Căutaţi să fiţi uniţi în gândire şi judecată cu fraţii voştri şi să susţineţi aceleaşi păreri. Aşa cum sunt expuse în prezent, concepţiile care favorizează divizările, pe motivul că nu toţi pot avea aceleaşi idei, nu reprezintă lucrarea lui Dumnezeu, ci lucrarea vrăjmaşului. Abordaţi adevăruri simple, asupra cărora puteţi fi cu toţii de acord. Vorbiţi despre unitate; nu deveniţi înguşti, vanitoşi şi rigizi; permiteţi ca perspectiva gândirii voastre să se lărgească. – MS 111, 1894
Stabilirea unor standarde personale. – Mulţi, foarte mulţi se încred în propria lor neprihănire. Ei îşi stabilesc standarde personale şi refuză să se supună voinţei lui Hristos şi să fie îmbrăcaţi cu haina neprihănirii Lui. Caracterele lor sunt modelate în virtutea preferinţelor şi a voinţei lor personale şi constituie o reprezentare greşită a caracterului desăvârşit şi a neprihănirii lui Hristos. Satana este satisfăcut de viaţa lor religioasă. Aceştia nu numai că sunt ei înşişi înşelaţi, dar riscă să îi înşele şi pe alţii, conducându-i pe căile lor false. Dumnezeu nu este de acord cu ei şi, în cele din urmă, îşi vor primi răsplata alături de marele înşelător – Satana. – MS 138, 1902
Reacţia unui fanatic. – Sunt câţiva ani de când un bărbat, pe nume N., din Red Bluff, California, a venit la mine pentru a-mi încredinţa un mesaj. El credea că Dumnezeu i-a ignorat pe conducătorii bisericii şi i-a încredinţat tocmai lui acel mesaj. Eu am încercat să-i demonstrez că greşeşte. Când i-am expus motivele pentru care noi consideram că nu are dreptate, el a fost cuprins de o mare furie şi a început strige cu putere. Ne-a produs mari necazuri, deoarece mintea i se dezechilibrase şi a fost necesară internarea lui într-un azil de bolnavi mintal. – Lt 16, 1893. (2SM 64)
Cum să-i trataţi pe fanatici. – Slujitorii lui Dumnezeu au datoria de a căuta să cunoască voinţa şi planurile Sale. Iar atunci când veţi fi provocaţi de teoriile ciudate ale unora, nu intraţi în conflict cu ei, ci afirmaţi în mod simplu ceea ce ştiţi. Arma voastră să fie: „Stă scris”. Există unii care vor încerca să înşele, întreţesând în mod iscusit capcanele teoriilor lor false. Mulţumim lui Dumnezeu că există, de asemenea, oameni care au fost învăţaţi de El şi care pot să deosebească adevărul de minciună. – Lt 191, 1905
Controlarea expresiilor şi a simţămintelor. – Acesta este un timp în care trebuie să fim deosebit de precauţi şi să verificăm cu atenţie caracterul fiecărei lucrări. Unii vor prezenta solii false şi vor încerca să introducă teorii false. Satana va incita mintea oamenilor, pentru a stârni fanatismul în mijlocul nostru. Am asistat la un asemenea fenomen în anul 1908. Domnul doreşte ca slujitorii Săi să acţioneze cu atenţie, controlându-şi expresiile şi chiar simţămintele. Satana va profita de particularităţile emoţionale şi de modul de exprimare al unora, pentru a provoca o stare de spirit agitată şi pentru a influenţa mintea oamenilor, înşelându-i. – Lt 12, 1909
Evitarea experimentării unor practici inventate de oameni. – Poporul lui Dumnezeu va fi confruntat în mod continuu cu apariţia unor fenomene noi şi ciudate, care se vor manifesta printr-un entuziasm fals şi prin înviorări religioase însoţite de rezultate aflate sub semnul incertitudinii; dar poporul nostru nu trebuie să experimenteze nici o invenţie omenească ce poate conduce la controverse, indiferent de natura acestora. – MS 167, 1897
Atenţie la aşa-zisa lumină „nouă” şi „minunată”. – Sufletul îmi este deosebit de împovărat, deoarece ştiu ce ne aşteaptă în viitor. Aceia care nu au o legătură zilnică, vie, cu Dumnezeu vor fi asaltaţi de toate înşelăciunile care pot fi imaginate. Îngerii lui Satana înfăptuiesc răul cu o mare înţelepciune, inspirând idei ce vor fi considerate de unii drept o lumină mai mare, pe care o vor declara ca fiind nouă şi minunată; deşi, în anumite privinţe, solia ar putea fi adevărată, aceasta va fi amestecată cu fantezia umană, impunând ca punct de doctrină nişte porunci omeneşti. Dacă a existat vreodată un timp în care să veghem şi să ne rugăm cu o reală seriozitate, acesta este acum.
Multe lucruri aparent bune va trebui să fie cercetate şi analizate cu multă rugăciune, deoarece ele constituie planuri ingenioase prin care Satana urmăreşte să conducă poporul pe o cale care se află atât de aproape de adevăr, încât va fi extrem de dificil de recunoscut caracterul ei. Dar ochiul credinţei poate discerne tot ce deviază de la calea cea dreaptă, chiar dacă abaterea este aproape imperceptibilă. O asemenea învăţătură poate fi considerată întru totul pozitivă la început, însă, după un timp, se va vedea că este foarte departe de calea spre sfinţire şi cer. Fraţii mei, vă avertizez să trasaţi cărări drepte cu picioarele voastre, căci altfel cei slabi se vor rătăci departe de cale. – Und MS 111
Fanatismul este greu de stăvilit. – Dacă nu este temperat la timp, o dată incitat, fanatismul este atât de greu de stăvilit, precum este un incendiu care a reuşit să cuprindă o casă în flăcări. Aceia care s-au lăsat absorbiţi de acest curent fanatic [(holy flesh) trup sfânt] ar fi cu mult mai bine să practice meserii obişnuite, deoarece, dacă sunt angajaţi în lucrarea Evangheliei, prin modul lor inconsecvent de a acţiona, Îl dezonorează pe Dumnezeu şi reprezintă un pericol pentru poporul Său. În aceste timpuri în care lucrarea Domnului trebuie să se înalţe neîntinată, mai presus de superstiţiile şi fabulele omeneşti, vor apărea multe asemenea mişcări religioase. Trebuie să fim extrem de atenţi pentru a păstra o legătură atât de strânsă cu Domnul Hristos, încât să nu fim înşelaţi de planurile lui Satana. – GCB, 23 aprilie 1901. (2SM 35)
Teorii ingenios concepute care absorb gândirea. – Satana acţionează prin numeroase mijloace, pentru a-i determina să se ocupe de teorii ingenios concepute tocmai pe aceia care sunt însărcinaţi să predice Evanghelia. El va face ca aceste teorii să pară a fi de o asemenea măreţie şi importanţă, încât să le absoarbă întreaga gândire; şi, în timp ce consideră că realizează progrese minunate în experienţa lor religioasă, ei nu fac altceva decât să idolatrizeze câteva idei, iar influenţa lor este dăunătoare pentru lucrarea Domnului.
Fiecare pastor trebuie să depună eforturi serioase, pentru a se asigura că ideile lui sunt în armonie cu gândurile lui Hristos. Există unii care selectează, din Cuvântul lui Dumnezeu şi din Mărturii, paragrafe sau fraze izolate şi, întemeindu-se pe acestea, îşi formulează propriile lor concepţii, fără să fie călăuziţi de Dumnezeu. Toate acestea îi produc plăcere vrăjmaşului. Nu trebuie să ne angajăm în mod inutil în dezbateri care pot conduce la dezbinare şi controverse. Nu trebuie să creăm impresia că, dacă ideile noastre particulare nu sunt acceptate, aceasta se datorează faptului că pastorii sunt lipsiţi de capacitatea de a le înţelege.
Există în învăţăturile lui Hristos suficiente subiecte despre care puteţi discuta, iar tainele pe care nici voi, nici ascultătorii voştri nu le puteţi înţelege sau explica, ar fi mai bine să fie lăsate deoparte. Daţi-I lui Isus Hristos Însuşi posibilitatea de a vă învăţa; permiteţi-I ca, prin Duhul Său, să vă deschidă ochii pentru a înţelege planul minunat de salvare. – MS 111, 1894
Renunţarea la o mentalitate negativistă (sfat adresat unui pastor). – Dacă ai fi putut vedea rezultatul obiceiului tău de a evidenţia în permanenţă partea negativă a lucrurilor, aşa cum ai făcut-o ani de zile într-o măsură mai mare sau mai mică, ai fi reuşit să înţelegi mai bine cuvintele Mântuitorului din Matei capitolul 18. „Ucenicii au venit la Isus şi L-au întrebat: ’Cine este cel mai mare în Împărăţia cerului?’ Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor, şi le-a zis: ’Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor. Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine. Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării. Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!’” (Matei 18,1- 7)
Fratele meu, renunţă întru totul la acest mod de gândire negativist. Umileşte-ţi inima înaintea lui Dumnezeu. Atunci, ochii îţi vor fi deschişi şi vei înceta să susţii întotdeauna aspectele negative. „Dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare, şi să fii aruncat în focul veşnic” (versetul 9). – Lt 93, 1901
Credinţa învinge negativismul. – Dacă înaintăm în credinţă hotărâţi să îndeplinim lucrarea lui Dumnezeu într-un mod inteligent, vom avea succes. Nu trebuie să ne permitem să ne lăsăm stingheriţi de atitudinea unor persoane care se complac în negativism şi manifestă foarte puţină credinţă. Lucrarea misionară este condusă de oameni cu multă încredere în Dumnezeu şi este pe punctul de a se dezvolta cu putere şi eficienţă. – Lt 233, 1904
Pericolul unui spirit de independenţă. – În biserică au existat întotdeauna oameni caracterizaţi de o tendinţă continuă spre un spirit de independenţă. Ei par a fi incapabili să înţeleagă faptul că acest spirit îi poate pune în pericolul încrederii în sine şi în propria judecată, în locul atitudinii de respect şi înaltă apreciere a sfatului şi a judecăţii fraţilor lor, îndeosebi a acelora care au fost chemaţi de Dumnezeu în conducerea poporului Său. Dumnezeu Şi-a învestit biserica cu o autoritate şi o putere speciale, pe care nimeni nu este îndreptăţit să le ignore sau să le dispreţuiască, pentru că cel care procedează astfel dispreţuieşte însăşi vocea lui Dumnezeu. – AA 163, 164 (1911)
Pacea este obţinută prin cultivarea umilinţei. – Sufletul îşi găseşte pacea numai atunci când cultivă umilinţa şi se lasă cuprins de simţământul nevredniciei. Acolo unde guvernează egoismul, pacea lui Hristos nu se va găsi niciodată. Sufletul egocentric şi mândru nu poate creşte în har. Isus a împărtăşit acea condiţie umană, pe care omul trebuie să o îndeplinească pentru ca pacea divină să se poată instaura în inima sa. Aceia care I s-au dedicat lui Isus, dorind să devină ucenici ai Săi, trebuie să se lepede de ei înşişi în fiecare zi, să-şi ia crucea şi să calce pe urmele Sale. Ei trebuie să meargă întocmai pe calea pe care îi conduce exemplul paşilor Lui. – Lt 28, 1888
Virtutea politeţii creştine. – Deşi statornic faţă de principii asemenea unei stânci, Pavel a manifestat fără încetare o atitudine curtenitoare. El era plin de zel în susţinerea convingerilor sale vitale, dar nu era neglijent în cultivarea unei conduite amabile şi politicoase în relaţiile sociale. A fi omul lui Dumnezeu nu înseamnă a fi scuzat pentru lipsa de preocupare serioasă faţă de cultivarea unui spirit al omeniei. – Lt 25, 1870. (HC 236)
Unele persoane se exprimă într-o manieră aspră şi lipsită de politeţe, rănind simţămintele altora, iar apoi îşi scuză comportamentul, afirmând: „Acesta este felul meu de a fi; eu spun întotdeauna exact ceea ce gândesc”. Astfel, ei înalţă această trăsătură negativă a caracterului la rang de virtute. Conduita lor nepoliticoasă trebuie să fie dezaprobată în mod categoric. – RH, 1 septembrie 1885. (HC 229)
Autorul este însărcinat să combată şi să prevină toate formele de manifestare a fanatismului. – În 1844, a fost necesar să combatem fanatismul la fiecare pas, dar întotdeauna am fost inspirată de cuvântul care spune: Valul exagerat de emoţie constituie un prejudiciu pentru lucrare. Umblaţi în mod atent pe urmele paşilor lui Hristos. Mi s-a încredinţat un mesaj prin care să previn toate formele de manifestare a fanatismului. Am fost instruită să-i descopăr poporului faptul că, sub influenţa valurilor emoţionale, se realizează o lucrare străină. Există unii care contribuie la crearea unor circumstanţe favorabile introducerii superstiţiilor. Astfel, este închisă uşa pentru propovăduirea unei învăţături doctrinare elocvente. – Lt 17, 1902
Un pericol iminent. – Pe măsură ce se apropie sfârşitul, vrăjmaşul va acţiona cu toate puterile pentru a introduce fanatismul în mijlocul nostru. El s-ar bucura să-i vadă pe adventiştii de ziua a şaptea orientându-se spre extremism într-o asemenea măsură, încât lumea să-i clasifice drept o grupare de fanatici. Mi s-a poruncit să îi avertizez atât pe pastori, cât şi pe laici împotriva acestui pericol. Lucrarea noastră este aceea de a-i învăţa pe oameni, bărbaţi şi femei, să zidească pe o temelie adevărată şi să-şi aşeze cu fermitate picioarele pe un „aşa a spus Domnul” simplu şi evident. – GW 316 (1915)
Subordonarea minţii, o formă de fanatism. – Eu m-am exprimat în mod clar cu privire la acea ştiinţă periculoasă care solicită ca o persoană să-şi încredinţeze controlul minţii, pentru a fi condusă de mintea unei alte persoane. Aceasta este o ştiinţă a diavolului.
În 1845, am fost nevoiţi să ne confruntăm tocmai cu un asemenea gen de fanatism. Deşi atunci nu ştiam ce semnificaţie are, am fost chemată să transmit una dintre cele mai categorice mărturii împotriva oricărei activităţi de acest fel. – Lt 1301/2, 1901
Cultivaţi o atitudine obiectivă, imparţială şi optimistă. – Nu există nici un motiv care să ne îndreptăţească să ne fixăm atenţia asupra erorii, să ne lamentăm şi să suferim, pierzând timp şi ocazii preţioase, în timp ce deplângem greşelile altora. Nu ar fi mai plăcut înaintea lui Dumnezeu, dacă am cultiva o atitudine obiectivă şi imparţială şi am vedea cât de multe suflete Îi slujesc, rezistă ispitelor, Îl slăvesc şi Îl onorează prin darurile materiale şi capacităţile lor intelectuale? Nu ar fi mai bine să ne gândim la puterea minunată a lui Dumnezeu, care înfăptuieşte miracole prin transformarea păcătoşilor sărmani şi degradaţi, care fuseseră plini de necurăţie morală şi au devenit atât de schimbaţi, încât manifestă un caracter asemenea caracterului lui Hristos? – Lt 63, 1893. (HC 248)
6
SĂNĂTATE ŞI ECHILIBRU
Sursa adevăratei fericiri. – Există persoane cu o imaginaţie bolnavă, pentru care religia este asemenea unui tiran care îi conduce cu o mână de fier. Aceşti oameni se plâng fără încetare de starea lor decăzută şi suferă datorită unor rele presupuse. În inimile lor nu există iubire; feţele lor sunt mereu încruntate. Râsul inocent al tinerilor sau al altora este privit cu reţinere. Ei consideră că orice formă de recreaţie sau amuzament este păcat şi cred că mintea trebuie să fie tensionată, manifestând o atitudine caracterizată de o permanentă severitate şi apatie. Aceasta este o extremă.
Alţii cred că, pentru a fi sănătoşi, mintea trebuie să le fie preocupată în mod continuu de inventarea unor mijloace noi de divertisment. Ei se obişnuiesc să depindă de un simţământ de bună dispoziţie, în absenţa căruia sunt plini de îngrijorare. Asemenea oameni nu sunt creştini veritabili. Ei alunecă într-o altă extremă.
Adevăratele principii ale creştinismului deschid tuturor oamenilor accesul la o sursă a fericirii, a cărei înălţime şi adâncime, lungime şi lăţime sunt incomensurabile. Hristos în noi este un izvor din care curg apele vieţii veşnice. Este un flux necontenit din care creştinul poate să bea cât doreşte, fără a-l epuiza niciodată. – 1T 565, 566 (1867)
Un zel care se stinge repede. – Noi nu trebuie să provocăm o atmosferă de entuziasm care stimulează zelul pentru un timp, dar care se va stinge foarte curând şi va lăsa în urmă un simţământ de depresie şi descurajare. Avem nevoie de Pâinea Vieţii, care se coboară din cer şi aduce putere sufletului. Studiaţi Cuvântul lui Dumnezeu. Nu vă lăsaţi conduşi de sentimente. Toţi cei care trudesc în via Domnului trebuie să ştie că simţământul nu înseamnă credinţă. Nu este necesar să fim într-o permanentă stare de exaltare. Dar este necesar să avem o încredere statornică în Cuvântul lui Dumnezeu ca trup şi sânge al lui Hristos. – Lt 17, 1903. (Ev 138)
Nici un ortodoxism rece, nici un liberalism neglijent. – Progresul lucrării de reformă depinde de o înţelegere clară şi o acceptare fără echivoc a adevărului fundamental. Dacă, pe de o parte, suntem ameninţaţi de pericolul unei filozofii înguste şi al unui ortodoxism dur şi rece, pe de altă parte, există marele pericol al unui liberalism superficial. Legea lui Dumnezeu este temelia oricărei reforme durabile. Necesitatea respectării acestei Legi trebuie să fie prezentată cu claritate şi precizie. Principiile ei trebuie să fie păstrate în atenţia poporului. Ele sunt la fel de stabile în timp şi neschimbătoare în caracter ca Dumnezeu Însuşi. – MH 129 (1905)
Nevoia de minţi bine echilibrate. – În Epistole, se vorbeşte mult despre o credinţă bine întemeiată. Prin aceasta, ar trebui să înţelegem nevoia de precauţie. În experienţa noastră, nu ne este îngăduit să ne lăsăm conduşi de tendinţele fireşti şi de trăsăturile puternice ale caracterului. O asemenea atitudine ar reprezenta în mod greşit principiile înălţătoare şi înnobilatoare ale adevărului şi ar avea un efect derutant asupra altora. Puţini înţeleg pe deplin ce înseamnă temeinicia în credinţă. Aceasta presupune o corectare a oricărei erori posibile în concepţiile şi acţiunile noastre, dacă nu dorim să pervertim Cuvântul lui Dumnezeu.
În aceste timpuri, este nevoie de creştini integri, sănătoşi, cu o minte bine echilibrată. Mulţi dintre aceia care Îl mărturisesc pe Hristos trăiesc o experienţă nesănătoasă. Ei nu pot face faţă nici unei circumstanţe nefavorabile. Orice situaţie în care li se pare că fraţii nu i-au tratat atât de amabil pe cât consideră ei că ar fi trebuit sau în care cred că au fost jigniţi în vreun fel, oricât de vag, îi face să se simtă loviţi şi deprimaţi. Marele Medic, în infinita Sa pricepere, ar putea să le redea o sănătate morală deplină; dar pacientul refuză să urmeze tratamentul prescris. Este posibil ca, o perioadă scurtă de timp, aceşti oameni să aplice recomandările Cuvântului lui Dumnezeu pentru suferinţele lor, dar fără să devină împlinitori autentici ai îndrumărilor Sale. Ei se reaşază curând sub influenţa tendinţelor lor fireşti şi anulează toate succesele realizate. – RH, 28 iulie 1898
Toate capacităţile trebuie să fie cultivate. – Planul lui Dumnezeu nu este împlinit pe deplin în noi, dacă anumite capacităţi sunt cultivate în detrimentul altora, deoarece fiecare însuşire are o înrâurire asupra celorlalte şi toate însuşirile sunt, într-o mare măsură, dependente între ele. Nici o capacitate nu poate fi utilizată în mod efectiv fără contribuţia tuturor celorlalte şi de aceea este necesară o menţinere atentă a echilibrului. Dacă întreaga preocupare şi putere este orientată asupra unei singure însuşiri, în timp ce celelalte sunt lăsate într-o stare latentă, acea însuşire se va dezvolta excesiv şi va conduce la extreme. Unele minţi sunt pipernicite şi lipsite de echilibru. În mod natural, nu toate minţile sunt constituite în mod asemănător. Unii excelează în anumite aspecte, dar sunt foarte slabi în privinţa altora. Aceste deficienţe, chiar dacă sunt aparente, nu sunt normale şi nici nu ar fi trebuit să existe.
Dacă aceia care prezintă asemenea insuficienţe şi-ar rezolva prin cultivare şi exerciţiu aspectele deficitare ale caracterului, ei ar ajunge puternici. – 3T 33 (1872)
Utilizarea tuturor capacităţilor minţii. – Pentru ca bărbaţii şi femeile să poată avea o minte bine echilibrată, este necesară utilizarea şi dezvoltarea tuturor capacităţilor ei. Lumea este plină de oameni a căror formare este unilaterală, datorită faptului că o anumită categorie de aptitudini au fost cultivate, în timp ce altele au degenerat prin nefolosire.
Educaţia celor mai mulţi tineri reprezintă un eşec. Ei studiază excesiv, dar neglijează aspectele care aparţin domeniului practic al vieţii. Aceşti tineri, bărbaţi şi femei, devin în cele din urmă părinţi, fără a înţelege responsabilităţile ce le revin, iar odraslele lor coboară pe scara degradării umane, ajungând pe o treaptă chiar mai joasă decât au fost ei înşişi. În acest fel, rasa umană degenerează cu repeziciune.
Programul de învăţământ, aşa cum este aplicat în şcolile contemporane [1872], nu îi pregăteşte pe tineri pentru a face faţă nevoilor practice ale vieţii. Mintea umană este activă prin însăşi natura ei. Dacă nu este orientată spre bine, ea îşi va exercita capacitatea de acţiune într-o direcţie greşită. Pentru a se asigura o dezvoltare echilibrată a minţii, în şcoli, studiul trebuie să fie asociat cu o activitate practică utilă. – 3T 152, 153 (1872)
Mijloacele de dezvoltare se află la îndemâna tuturor. – Este nevoie de tineri care să fie oameni ai înţelepciunii, oameni care preţuiesc capacităţile intelectuale dăruite de Dumnezeu şi le cultivă cu cea mai mare atenţie. Aptitudinile se dezvoltă prin exercitare şi, dacă nu este neglijată cultivarea inimii, se va forma un caracter bine echilibrat. Mijloacele de dezvoltare se află la îndemâna tuturor. Prin urmare, atunci când Domnul va veni să culeagă rodul, nimeni nu trebuie să-L dezamăgească, prezentându-I doar frunze. O ţintă bine determinată şi sfinţită prin harul lui Hristos va face minuni. – MS 122, 1899
Trupul, mintea şi inima supuse conducerii lui Dumnezeu. – Cel care se teme de Domnul şi Îl iubeşte cu adevărat va pune în slujba Lui trupul, mintea, inima, sufletul şi toată puterea sa, dăruindu-se întru totul atingerii unui singur obiectiv, şi anume acela de a îndeplini voinţa Lui. Acesta a fost exemplul lui Enoh. El a umblat cu Dumnezeu. Cei care sunt hotărâţi să facă din voia lui Dumnezeu propriul lor deziderat trebuie să-I slujească şi să-I fie plăcuţi Lui în toate lucrurile. Procedând astfel, ei vor avea un caracter armonios, consecvent, plăcut şi veritabil. – Lt 128, 1897. (HP 190)
Însuşirile minţii conduc trupul. – Adevărata educaţie se adresează întregii fiinţe. Ea coordonează utilizarea corectă a tuturor capacităţilor şi ne face în stare să folosim în modul cel mai eficient aptitudinile minţii, ale trupului şi ale inimii. Însuşirile minţii constituie puterile superioare care au rolul de a guverna împărăţia trupului. Conştiinţa şi interesele spirituale trebuie să controleze apetitul şi pasiunile fireşti. Hristos Se află la cârma umanităţii, iar obiectivul slujirii Sale este acela de a ne conduce pe cărările înalte şi sfinte ale neprihănirii. Prin minunatele lucrări ale harului Său, noi suntem meniţi să ajungem desăvârşiţi în El. – MH 398, 399 (1905)
O minte bine dezvoltată şi o gândire vastă. – Aceia care se află în lucrarea lui Dumnezeu trebuie să se străduiască să devină oameni dezvoltaţi în diverse domenii; aceasta presupune a avea o gândire vastă şi obiectivă; a nu fi oameni ai unei singure idei, cantonaţi într-o manieră unică de lucru, limitaţi de rutină şi incapabili de a observa şi de a înţelege faptul că în mărturisirea adevărului este necesară o diversificare a cuvintelor şi a modului de a acţiona, în raport cu genul de oameni şi circumstanţele pe care le au de întâmpinat. Fiecare lucrător trebuie să depună un efort permanent, pentru a dobândi o gândire bine echilibrată şi pentru a elimina elementele discordante ale caracterului. Acesta trebuie să fie obiectul studiului nostru continuu, dacă dorim să desfăşurăm o activitate folositoare şi plină de succes. – Lt 12, 1887. (Ev 106)
Lucrurile lipsite de valoare şi banale pipernicesc mintea. – Fiecare elev trebuie să fie pe deplin conştientizat de faptul că educaţia sa constituie un eşec, dacă prin aceasta intelectul lui nu este antrenat să sesizeze şi să înţeleagă adevărurile profunde ale revelaţiei divine şi dacă inima sa ajunge incapabilă să accepte învăţăturile Evangheliei. Elevul care este preocupat de idei lipsite de valoare şi permite ca atenţia şi timpul să-i fie absorbite de lucruri obişnuite şi banale, în locul principiilor vaste ale Cuvântului lui Dumnezeu, va constata, în cele din urmă, o lipsă de dezvoltare şi o insuficienţă a intelectului. El şi-a pierdut puterea de a creşte. Mintea trebuie să fie în aşa fel formată, încât să dobândească abilitatea de a înţelege în mod cuprinzător adevărurile importante ale vieţii veşnice. – RH, 11 noiembrie 1909. (FE 536)
Mintea nu trebuie să fie încărcată cu lucruri nefolositoare. – Educaţia, aşa cum este concepută şi aplicată în şcolile contemporane [1897], este unilaterală şi, prin urmare, constituie o eroare. În virtutea preţului plătit de Fiul lui Dumnezeu, noi suntem proprietatea Sa şi, de aceea, fiecare trebuie să dobândească o educaţie în şcoala lui Hristos. Este necesar ca în şcolile noastre să fie angajaţi profesori înţelepţi. Ei sunt însărcinaţi să se ocupe de formarea unor caractere, iar responsabili-tatea lor înaintea Dumnezeu este aceea de a trezi în acestea simţământul nevoii de a-L cunoaşte pe Hristos ca Mântuitor personal. Dar dacă nu este el însuşi educat în şcoala lui Hristos, nici un profesor nu va şti cum să procedeze şi nu-i va putea educa pe aceia care reprezintă proprietatea lui Dumnezeu.
Trebuie să vă spun că, în lumina celor ce mi-au fost descoperite de Dumnezeu, eu ştiu că elevii cheltuiesc mulţi bani şi timp, urmărind însuşirea unei cunoaşteri care, pentru ei, reprezintă o pierdere, deoarece nu îi face capabili să îşi ajute semenii şi să îşi formeze un caracter, în virtutea căruia să se poată alătura sfinţilor şi îngerilor din şcolile cerului. În loc de a îngrămădi în mintea celor tineri o mulţime de informaţii care nu trezesc nici un interes şi care, în cele mai multe cazuri, nu le vor fi niciodată de vreun folos, este necesar să li se ofere o educaţie practică. Timpul şi banii sunt risipiţi în dobândirea unei învăţături inutile. Mintea trebuie să fie educată cu atenţie şi înţelepciune, pentru a deveni capabilă să abordeze adevărul Bibliei. Prin creaţiune şi răscumpărare, noi Îi aparţinem lui Dumnezeu. Prin urmare, obiectivul primordial al educaţiei trebuie să fie acela de a ne învăţa cum Îl putem slăvi pe El; iar rezultatul educaţiei, dobândirea capacităţii de a înţelege vocea lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu prezintă o unitate în diversitate, asemenea ramurilor Adevăratei Viţe. În paginile lui există o unitate perfectă, supraomenească şi tainică. El conţine înţelepciunea divină care reprezintă temelia adevăratei educaţii; dar această Carte a fost tratată cu indiferenţă.
Acum, mai mult ca oricând înainte, avem nevoie să înţelegem adevărata ştiinţă a educaţiei. Dacă vom da greş în acest domeniu, nu vom avea niciodată un loc în Împărăţia lui Dumnezeu. „Şi viaţa veşnică este aceasta, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17,3). Dacă acesta este echivalentul cerului, oare educaţia noastră nu va fi astfel coordonată, încât să atingă aceleaşi obiective? – Christian Educator, august 1897
Stabilirea unor reguli de fier pentru alţii Îl dezonorează pe Dumnezeu. – Nici un plan prin care cineva urmăreşte să domine sau să îşi exploateze semenii, chiar şi în cea mai mică măsură, nu va fi niciodată aprobat de Dumnezeu. În momentul în care un om începe să stabilească reguli de fier pentru ceilalţi, el Îl dezonorează pe Dumnezeu şi pune în pericol atât propriul său suflet, cât şi sufletele fraţilor săi. – 7T 181 (1902)
Necesitatea echilibrului între diferitele moduri de gândire – Aici suntem adunaţi toţi – cu mentalităţi diferite, educaţii diferite, niveluri de pregătire intelectuală diferite – şi nu ne aşteptăm ca fiecare minte să gândească exact în aceiaşi termeni. Dar întrebarea care se ridică este: Suntem noi, asemenea diferitelor mlădiţe, legaţi de aceeaşi Viţă? Aceasta este direcţia în care trebuie să ne cercetăm şi dorim să o cerem atât profesorilor, cât şi elevilor. Noi dorim să înţelegem dacă suntem cu adevărat altoiţi în aceeaşi Viţă. Dacă suntem, ne putem permite să avem metode diferite, atitudini diferite şi păreri diferite. Voi puteţi înţelege unele lucruri dintr-un anumit punct de vedere, între noi există opinii diferite cu privire la Scriptură, dar nu împotriva Scripturii şi, în acest fel, ideile noastre pot fi diversificate. Gândirea mea se orientează într-o direcţie cu care este familiarizată, iar altul poate aborda o perspectivă care se potriveşte propriilor lui trăsături de caracter, astfel încât să manifeste un interes profund faţă de un anumit aspect, pe care alţii nu îl iau în considerare. – MS 14, 1894
Isopul, cedrul şi palmierul. – Nimic nu este mai frumos în întregul sistem de guvernare al lui Dumnezeu decât planul Său de a le oferi oamenilor, bărbaţi şi femei, o diversitate de daruri. Biserica este grădina Sa, împodobită cu o varietate de copaci, plante şi flori. El nu Se aşteaptă ca isopul să atingă dimensiunile cedrilor şi nici ca măslinul să ajungă la înălţimile palmierilor. Deşi mulţi nu au avut parte de o educaţie religioasă şi de o pregătire intelectuală înaltă, totuşi, Dumnezeu are o lucrare şi pentru cei din această categorie, dacă ei se vor angaja în activitate cu umilinţă şi încredere în El. – Lt 122, 1902. (Ev 98, 99)
Caractere la fel de variate precum florile. – Noi putem învăţa o lecţie importantă din infinita varietate a plantelor. Nu toate florile au aceeaşi formă şi aceeaşi culoare. Unele au calităţi vindecătoare. Altele sunt întotdeauna plăcut parfumate. Există unii aşa-zişi creştini care cred că datoria lor este aceea de a-i determina pe toţi ceilalţi să fie asemenea lor. Acesta este un plan omenesc, dar nu este planul lui Dumnezeu. În Biserica lui Dumnezeu există loc pentru caractere diferite, precum sunt florile într-o grădină. Iar în grădina Sa spirituală, se află o mare varietate de flori. – Lt 95, 1902. (Ev 99)
Puterile minţii şi ale trupului – darul lui Dumnezeu. – Cerinţele lui Dumnezeu trebuie să pătrundă adânc în conştiinţa umană. Bărbaţii şi femeile trebuie să fie sensibilizaţi cu privire la necesitatea stăpânirii de sine, a neprihănirii, a eliberării de orice formă degradată a apetitului şi faţă de orice obicei imoral. Ei au nevoie să fie conştientizaţi de faptul că toate puterile minţii şi ale trupului reprezintă darul lui Dumnezeu şi trebuie să fie menţinute în condiţia cea mai bună posibilă, în vederea slujirii Sale. – MH 130 (1905)
Dumnezeu doreşte caractere armonioase. – Dumnezeu îi mustră pe oameni deoarece îi iubeşte. El doreşte ca ei să fie puternici în puterea Lui, să aibă o minte bine echilibrată şi caractere armonioase, astfel încât să reprezinte modele pentru copiii lui Dumnezeu, conducând-i, prin învăţătură şi exemplu, tot mai aproape de cer. Atunci, ei vor zidi un templu sfânt pentru Dumnezeu. – MS 1, 1883. (1SM 48)
Secţiunea a II-a
Relaţii fundamentale
7
ORIGINILE PSIHICE ALE SUFERINŢELOR FIZICE*
Prea puţină consideraţie acordată factorilor cauzali. – Chiar şi în cele mai civilizate şi favorizate zone, este acordată mult prea puţină consideraţie cauzelor primare ale mortalităţii, bolii şi degenerării care se manifestă în zilele noastre. Rasa umană se află într-un continuu proces de degradare. – MH 380 (1905)
Nouă zecimi dintre boli sunt de origine psihică. – Bolile mintale domină pretutindeni. Nouă zecimi dintre bolile de care suferă oamenii provin din această cauză. Există, de exemplu, probleme maritale, care devorează asemenea unui cancer temeliile sufletului şi distrug puterile vieţii. Apoi, sunt mustrările de conştiinţă datorate păcatului, care, uneori, subminează integritatea psihică şi dezechilibrează mintea. Acelaşi efect este produs asupra minţii sensibile, prin predicarea unor învăţături greşite, cum ar fi doctrina flăcărilor veşnice ale iadului şi chinul etern al celor răi, care proiectează o imagine exagerată şi deformată a caracterului lui Dumnezeu. – 5T 444 (1885)
Starea minţii afectează organismul. – Relaţia care există între psihic şi trup este deosebit de strânsă. Suferinţa unuia se răsfrânge asupra celuilalt. Starea psihică influenţează sănătatea corpului. Atunci când mintea este liberă şi fericită, conştiinţa unei conduite corecte şi simţământul de satisfacţie generează o stare de bucurie şi de mulţumire, care se reflectă în întregul sistem fiziologic, stimulează circulaţia sanguină şi tonifică organismul. Binecuvântarea lui Dumnezeu constituie o putere vindecătoare, iar aceia care sunt dedicaţi binefacerii altora vor simţi această binecuvântare miraculoasă, atât în inimă, cât şi în viaţă. – CTBH 13, 1890. (CH 28; vezi de asemenea 4T 60, 61 [1876])
Un creier bine hrănit şi sănătos. – Creierul este organul şi instrumentul prin care mintea conduce întreaga fiinţă. Pentru ca toate componentele sistemului să fie sănătoase, mai întâi, trebuie să fie sănătos creierul. Iar pentru a avea un creier sănătos, sângele trebuie să fie curat. Dacă, prin obiceiuri corecte în mâncare şi băutură, sângele este menţinut curat, creierul va fi hrănit suficient şi într-un mod benefic. – MS 24, 1900. (MM 291)
Influenţa vastă a imaginaţiei. – Boala fizică este adesea produsă şi, în mare măsură, agravată prin intermediul imaginaţiei. Mulţi trăiesc o viaţă întreagă în suferinţă şi invaliditate, deşi ar fi putut fi pe deplin sănătoşi, dacă, pur şi simplu, s-ar fi considerat astfel. Unii îşi închipuie că orice expunere la condiţii de mediu neprielnice, oricât de nesemnifi-cative ar fi, le va produce suferinţă, iar efectul nu întârzie să se manifeste, tocmai pentru că este aşteptat. Mulţi mor datorită unor boli fizice, a căror cauză este în totalitate produsul imaginaţiei. – MH 241 (1905)
Energia electrică a creierului vitalizează organismul. – Influenţa minţii asupra trupului şi a trupului asupra minţii trebuie să fie luată în considerare cu o deosebită atenţie. Energia electrică produsă de activitatea creierului vitalizează întregul sistem fiziologic şi, în acest fel, conferă organismului un ajutor extrem de preţios în apărarea împotriva bolii. Aceste aspecte trebuie să fie cunoscute şi înţelese în mod clar. Este necesar, de asemenea, să fie prezentate adevărurile referitoare la puterea voinţei şi importanţa autocontrolului în menţinerea şi recuperarea sănătăţii şi să fie conştientizate atât efectele demobilizatoare şi chiar distrugătoare ale mâniei, nemulţumirii, egoismului sau imoralităţii, cât şi puterile miraculoase, dătătoare de viaţă, care izvorăsc din simţămintele de mulţumire, altruism şi bunăvoinţă. – Ed 197 (1903)
Unii suferă datorită lipsei de putere a voinţei. – Pe parcursul călătoriilor mele, am cunoscut multe persoane care sufereau realmente datorită propriei lor imaginaţii. Ceea ce le lipsea acestor oameni era puterea voinţei de a se împotrivi şi de a învinge boala trupului şi a minţii; şi, prin urmare, zăceau în lanţurile suferinţei.
Adesea mă întorceam de la patul de suferinţă al unor asemenea bolnavi, spunându-mi în sinea mea: Să mori încetul cu încetul din cauza indolenţei, iată o suferinţă pe care nu o poate vindeca nimeni, în afară de ei înşişi. – HR, ianuarie 1871. (MM 106, 107)
Importanţa unei minţi sănătoase într-un corp sănătos. – Puterea mintală şi morală este dependentă de sănătatea fizică. Copiii trebuie să fie învăţaţi că toate plăcerile care au un efect negativ asupra sănătăţii trebuie să fie sacrificate. Dacă sunt educaţi în spiritul renunţării la sine şi al autocontrolului, ei vor fi cu mult mai fericiţi decât dacă li se permite să îşi satisfacă toate înclinaţiile spre plăcere sau spre extravaganţă în îmbrăcăminte…
În multe cămine, sănătatea trupului şi a minţii şi puritatea inimilor nu reprezintă un deziderat de importanţă primordială. Mulţi părinţi nu îşi învaţă copiii să fie folositori şi demni de încredere. Copiilor li se permite orice şi sunt răsfăţaţi, până când li se va părea aproape imposibil să exercite renunţarea la sine. Ei nu sunt educaţi în aşa fel, încât să devină conştienţi că, pentru a trăi o viaţă creştină de succes, dezvoltarea unei minţi sănătoase într-un corp sănătos reprezintă cea mai importantă condiţie. – RH, 31 octombrie 1871
Copii care sunt supuşi prea de timpuriu unor eforturi intelectuale excesive. – O mare parte dintre factorii care se află la originea a numeroase şi diverse suferinţe fizice se regăsesc, într-un mod cât se poate de evident, în sălile de clasă ale şcolilor. Dar în mod deosebit creierul, cel mai delicat dintre toate organele corpului, a fost şi este adesea afectat cu precădere, prin eforturile intelectuale exagerate. În felul acesta, viaţa multor copii este sacrificată pe altarul ambiţiilor mamelor lor. Printre aceia care, în aparenţă, au dovedit că au o constituţie suficient de robustă pentru a rezista unui asemenea gen de tratament, există foarte mulţi care suportă efecte nefaste pe parcursul întregii lor vieţi. Puterile psihice ale creierului ajung atât de slăbite, încât, după ce au ajuns la maturitate, acestor copii le va fi imposibil să suporte un efort intelectual susţinut. Energiile unora dintre cele mai fragile părţi ale creierului par să fie epuizate. Iar trimiterea copiilor la şcoală prea timpuriu nu pune în pericol doar sănătatea lor fizică şi mintală, ci şi integritatea lor din punct de vedere moral. – HL 43, 44, 1865. (2SM 436)
Boli generate de egocentrism. – Mulţi sunt bolnavi din punct de vedere fizic, mintal şi moral, deoarece atenţia lor este orientată aproape în exclusivitate asupra lor înşişi. Ei ar putea fi salvaţi din această stare de lâncezeală dacă în căminul lor s-ar simţi prezenţa tinerilor, cu vitalitatea şi modul lor diferit de gândire, şi a copiilor, cu energia lor neobosită. – 2T 647 (1871)
Foarte puţini conştientizează beneficiile purtării de grijă, ale simţului de răspundere şi ale experienţei aduse în familie de către copii. O casă fără copii este un loc pustiu. Inimile partenerilor se află în pericolul de a deveni egoiste, de a simţi o plăcere deosebită pentru comoditate şi de a acorda prioritate confortului şi dorinţelor personale. Ei manifestă o simpatie reciprocă faţă de nevoile lor, dar au puţin de oferit altora. Purtarea de grijă şi afecţiunea pentru copii îndepărtează asperităţile naturii noastre fireşti, ne fac să fim amabili, dispuşi să simţim împreună cu alţii şi influenţează dezvoltarea trăsăturilor nobile ale caracterului nostru. – 2T 647 (1871)
Emoţiile depresive sunt dăunătoare pentru sănătate. – În loc de a hrăni supărările şi necazurile, datoria fiecăruia este aceea de a cultiva mulţumirea sufletească. Mulţi nu numai că se consideră nenorociţi, dar, printr-o imaginaţie morbidă, aceştia devin realmente nenorociţi, sacrificându-şi sănătatea şi fericirea. Există anumite circumstanţe în care nu toate lucrurile sunt agreabile, iar pe feţele lor se poate citi o nemulţumire continuă, mai evidentă decât ar putea fi exprimată în cuvinte. Aceste emoţii depresive constituie un factor dăunător din punct de vedere al sănătăţii, deoarece afectează nutriţia, prin încetinirea procesului de digestie. Deşi supărarea şi teama nu pot rezolva nici măcar o singură problemă, ele pot provoca o mulţime de pagube; dar speranţa şi mulţumirea care luminează calea tuturor celor din jur „sunt viaţă pentru cei ce le găsesc şi sănătate pentru tot trupul lor” (Proverbele 4,22). – ST, 12 februarie 1885
Studiul minţii în tratarea bolii.* – În tratarea suferinţelor fizice, nu trebuie să fie omis efectul influenţelor de natură psihică. Dacă sunt utilizate în mod corect, aceste influenţe constituie unul dintre cele mai eficiente instrumente de combatere a bolii. – MH 241 (1905)
Boli care au origine psihică. – O mare parte dintre bolile care afectează omenirea îşi au originea în minte şi nu pot fi tratate decât prin recuperarea sănătăţii mintale. Numărul celor care sunt bolnavi din punct de vedere psihic este cu mult mai mare decât ne imaginăm. Mulţi dispeptici suferă din cauza sufletului lor bolnav, deoarece necazul şi supărarea au un efect paralizant asupra organelor digestive. – 3T 184 (1872)
Hristos este cel care vindecă. – Există o suferinţă a sufletului, pe care nici un balsam nu o poate alina şi nici un medicament nu o poate trata. Rugaţi-vă pentru aceşti bolnavi şi aduceţi-i la Isus Hristos. – MS 105, 1898. (WM 71)
O atmosferă care conferă sănătate şi vigoare. – Mai presus de orice, părinţii trebuie să-şi înconjoare copiii cu o atmosferă de mulţumire, tandreţe şi iubire. Un cămin în care iubirea domneşte şi în care dragostea se reflectă în expresia feţei, în cuvinte şi fapte, este un loc în care îngerii locuiesc cu plăcere. Părinţi, permiteţi ca razele strălucitoare ale iubirii, mulţumirii, satisfacţiei şi fericirii să pătrundă în inimile voastre şi îngăduiţi ca influenţele plăcute ale acestora să invadeze căminele voastre. Manifestaţi un spirit răbdător şi amabil şi încurajaţi-i pe copii să se comporte la fel, cultivând toate acele daruri care vor aduce lumină în viaţa familiei. O asemenea atmosferă va însemna pentru copii ceea ce înseamnă aerul şi soarele pentru lumea plantelor, favorizând şi dezvoltând sănătatea şi vigoarea minţii şi a trupului. – CT 115 (1913)
8
MINTEA ŞI RELIGIA*
Iubirea lui Hristos umple de viaţă întreaga fiinţă. – Iubirea pe care o răspândeşte Hristos umple de viaţă întreaga fiinţă umană. Ea vindecă, prin atingerea sa, fiecare parte vitală a organismului – creierul, inima, nervii – şi activează energiile superioare ale fiinţei; eliberează sufletul de vinovăţia, tristeţea, anxietatea şi îngrijorarea care distrug puterile vieţii; aduce cu sine seninătate şi pace şi inspiră în suflet o bucurie pe care nimic din ceea ce este pământesc nu o poate risipi, o bucurie în Spiritul Sfânt, o bucurie dătătoare de sănătate şi viaţă. – MH 115 (1905)
Lucrarea lui Hristos este aceea de a-i vindeca pe cei cu inima zdrobită. – Puterea vindecătoare a lui Dumnezeu este prezentă în structura intrinsecă a sistemului natural. Dacă este tăiat un copac, dacă o fiinţă umană este rănită sau îşi fracturează un os, natura începe imediat să repare răul produs. Chiar înainte de a apărea nevoia, agenţii vindecători sunt deja pregătiţi, iar atunci când este afectată o parte a sistemului, toate energiile sunt mobilizate pentru a realiza lucrarea de refacere. Tot astfel este şi în domeniul spiritual. Înainte ca păcatul să genereze nevoia, Dumnezeu a prevăzut şi a pregătit remediul. Fiecare suflet care cedează ispitei este lovit şi rănit de către vrăjmaş; dar, ori de câte ori apare păcatul, Mântuitorul este prezent. Lucrarea lui Hristos este aceea de a-i „vindeca pe cei cu inima zdrobită, de a propovădui robilor de război slobozirea, de a da drumul celor apăsaţi” (Luca 4,18). – Ed 113 (1903)
Reţeta Mântuitorului pentru vindecarea suferinţelor mintale şi spirituale. – Cuvintele Mântuitorului nostru, „Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11,28), reprezintă reţeta pentru vindecarea bolilor fizice, mintale şi spirituale. Deşi oamenii au adus suferinţa asupra lor înşişi, datorită propriilor lor greşeli, Hristos îi tratează cu compasiune. Ei pot găsi ajutor în Isus şi El va face lucruri mari pentru aceia care au încredere. – MH 115 (1905)
Superioritatea Evangheliei în raport cu ştiinţa şi literatura. – Ştiinţa şi literatura nu sunt în stare să aducă în mintea întunecată a oamenilor acea lumină pe care numai Evanghelia glorioasă a Fiului lui Dumnezeu o poate aduce. Singurul care este capabil să realizeze marea lucrare de iluminare a sufletului este Fiul lui Dumnezeu. Nu este de mirare că apostolul Pavel declara cu convingere: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1,16). Evanghelia lui Hristos se întrupează în cei care cred şi îi transformă în epistole vii, cunoscute şi citite de către toţi oamenii. În acest fel, aluatul neprihănirii dospeşte toată plămădeala. Înţelepciunea cerească ne face în stare să discernem şi să apreciem trăsăturile veritabile ale măreţiei caracterului, deoarece unicul standard, estimat ca fiind suficient, în ochii lui Dumnezeu este sfinţirea. – RH, 15, 1891. (FE 199, 200)
Numai Evanghelia poate vindeca relele care aduc blestemul asupra societăţii. – Hristos este singurul remediu al păcatelor şi suferinţelor omeneşti. Numai Evanghelia harului Său poate vindeca relele care aduc blestemul asupra societăţii. Nedreptatea manifestată de cei bogaţi faţă de săraci şi ura săracilor împotriva celor bogaţi îşi au rădăcinile în egoism, iar egoismul nu poate fi eradicat decât prin supunerea faţă de Hristos. Numai El poate transforma o inimă înrăită de păcat, într-o inimă iubitoare. Fie ca slujitorii lui Dumnezeu să predice Evanghelia cu puterea Duhului trimis de Hristos; şi să lucreze asemenea lui Isus, pentru binele oamenilor. Atunci omenirea va fi binecuvântată şi înnobilată într-o asemenea măsură, încât rezultatele care se vor manifesta vor depăşi cu mult tot ceea ce ar fi fost posibil de realizat prin intermediul puterilor omeneşti. – COL 254 (1900)
Desăvârşirea poate fi realizată numai printr-o dezvoltare armonioasă. – Dezvoltarea minţii constituie obligaţia noastră morală atât faţă de noi înşine, cât şi faţă de societate şi faţă de Dumnezeu. Cu toate acestea, mijloacele folosite în vederea cultivării facultăţilor intelectuale nu trebuie să fie concepute niciodată în detrimentul calităţilor morale şi spirituale. În realitate, nivelul cel mai înalt al desăvârşirii nu poate fi atins decât atunci când însuşirile intelectuale se dezvoltă în armonie cu trăsăturile morale. – CT 541 (1913)
Influenţa divină transformă mintea. – În parabolă, femeia a introdus aluatul în plămădeală. Era necesar să se adauge ceva care lipsea. Aluatul divin exercită o influenţă asemănătoare. Când mintea este transformată, facultăţile ei sunt trezite la viaţă. Conştiinţa care fusese moartă îşi recapătă sensibilitatea. La convertire, omul nu este dotat cu însuşiri noi, care să nu fi existat mai înainte, dar aptitudinile pe care le are sunt sfinţite şi înnobilate. O asemenea schimbare nu poate fi produsă prin intermediul puterilor omeneşti. Ea este în exclusivitate rezultatul intervenţiei Duhului Sfânt.
Lecţia aflată în pilda aluatului va fi înţeleasă numai atunci când mintea noastră se va afla sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Aceia care îşi deschid inimile pentru a primi adevărul vor ajunge să conştientizeze faptul că, în procesul de transformare a caracterului, cel mai puternic agent este Cuvântul lui Dumnezeu. – RH, 25 iulie 1899
Adevărul Evangheliei conferă o apărare sigură. – Cunoaşterea şi înţelegerea profundă a învăţăturilor Cuvântului lui Dumnezeu constituie o necesitate vitală pentru fiecare dintre noi. Mintea noastră trebuie să fie pregătită pentru a suporta orice încercare şi pentru a rezista în faţa oricărei ispite, indiferent dacă acestea provin din exteriorul sau interiorul fiinţei. Noi trebuie să ne conştientizăm motivaţiile, pentru a şti de ce credem ceea ce credem şi de ce ne aflăm de partea lui Dumnezeu. Adevărul trebuie să exercite o permanentă supraveghere a inimilor noastre, pentru a ne avertiza şi pentru a ne mobiliza împotriva oricărui vrăjmaş. Toate resursele puterilor întunericului vor fi îndreptate împotriva noastră; iar aceia care sunt indiferenţi şi neglijenţi, aceia care şi-au legat afecţiunile de comorile pământeşti şi care nu s-au dedicat înţelegerii relaţiei dintre Dumnezeu şi poporul Său vor constitui nişte victime sigure. Nici o putere în afara cunoaşterii adevărului, aşa cum este el în Isus, nu ne va putea face capabili să rămânem statornici; dar cel care deţine o asemenea cunoaştere va învinge o mie, iar doi vor pune pe fugă zece mii. – RH, 29 aprilie 1884. (HC 332)
Consacrarea noastră faţă de Hristos aduce pace. – Viitorul nostru depinde în întregime de dispoziţia inimii noastre de a-L primi în mod personal pe Isus, Prinţul păcii. Mintea poate găsi linişte şi odihnă numai în şi prin consacrarea fiinţei noastre faţă de Hristos, în care se află plinătatea puterii. Datorită nădejdii mari şi minunate descoperite celui care cunoaşte Marele Dar, inima se va bucura în Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi va primi acea pace, acea mângâiere şi acea speranţă, pe care numai El le poate oferi sufletului. În acest fel, veţi fi atât de plini de mulţumire, încât Îi veţi aduce slavă lui Dumnezeu pentru marea iubire şi pentru harul ce v-au fost dăruite.
Priviţi spre Isus Hristos, Ajutorul vostru! Spuneţi-I bun venit şi bucuraţi-vă de prezenţa Sa iubitoare. Mintea voastră poate fi înnoită în fiecare zi. A accepta pacea şi odihna, a vă înălţa mai presus de temeri şi a-L lăuda pe Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le primiţi reprezintă un privilegiu care vă aparţine. Nu ridicaţi bariere constituite din lucruri lipsite de valoare, care Îl ţin pe Isus departe de sufletul vostru. Schimbaţi-vă atitudinea; încetaţi să vă lamentaţi; exprimaţi-vă mulţumirea pentru marea iubire a lui Hristos, care a fost şi este arătată faţă de voi. – Lt 294, 1906
O minte preocupată de Hristos descoperă o motivaţie stimulatoare. – Dacă am îngădui ca mintea noastră să fie preocupată mai mult de Domnul Hristos şi de lumea cerească, am descoperi un temei puternic şi o motivaţie stimulatoare pentru a ne angaja în bătăliile Domnului. Contemplarea slavei acelei lumi mai bune, care va deveni curând propriul nostru cămin, va face ca influenţa mândriei şi a iubirii de lume să-şi piardă puterea. Atunci când sunt aşezate alături de farmecul lui Hristos, toate atracţiile pământeşti par să aibă doar o mică valoare. – RH, 15 noiembrie 1887
O cunoaştere care fortifică mintea şi întăreşte sufletul. – Noi avem nevoie de acea cunoaştere care va fortifica mintea şi va întări sufletul şi care ne va face să fim oameni mai buni. Educarea inimii este mult mai importantă decât simpla acumulare a cunoştinţelor teoretice. Este bine şi chiar esenţial să ne însuşim o cultură intelectuală apreciată în lumea în care trăim; dar, dacă lăsăm eternitatea în afara intereselor noastre, vom comite o greşeală pe care nu o vom putea repara niciodată. – MH 450 (1905)
Mintea şi războiul spiritual. – Progresul nostru din punct de vedere al purităţii morale depinde de un mod corect de a gândi şi de a acţiona. „Nu ce intră în gură spurcă pe om, ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om”. „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om” (Matei 15,11.19.20).
Gândurile rele distrug sufletul. Puterea transformatoare schimbă inima, înnobilând şi purificând gândirea. Harul nu se poate manifesta în vieţile noastre, dacă nu exercităm un efort susţinut de a ne îndrepta gândurile în mod permanent asupra lui Hristos. Mintea trebuie să se angajeze într-un război spiritual. Fiecare gând trebuie să fie menţinut într-o atitudine de supunere şi ascultare faţă de Domnul Hristos. Toate aspectele comportamentale trebuie să fie supuse călăuzirii din partea lui Dumnezeu. – Lt 123, 1904
Preocuparea minţii ca mijloc de apărare împotriva răului. – Ca mijloc de apărare împotriva răului, preocuparea minţii cu lucruri bune este de o mai mare valoare decât nenumăratele interdicţii disciplinare sau legale. – Ed 213 (1903)
O imaginaţie pervertită produce întunecime. – dacă ochiul minţii este îndreptat spre minunăţia tainei neprihănirii şi spre superioritatea valorilor spirituale, în comparaţie cu cele lumeşti, întreaga fiinţă va fi plină de lumină. Dar, dacă imaginaţia este pervertită de fascinaţia splendorii şi a faimei pământeşti, până când ajunge să le considere vrednice de dorit, întreaga fiinţă se va umple de întunecime. Preocuparea pentru comorile lumii degradează şi secătuieşte puterile minţii. – RH, 18 septembrie 1888
Mintea îndreptată spre Creator, şi nu spre înălţarea de sine. – Acolo unde se va acorda atenţia cuvenită cerinţelor importante, implicate de acest principiu [de a lucra pentru slava lui Dumnezeu], unele metode uzuale de educaţie vor fi radical schimbate. În loc de a favoriza un spirit de competiţie, apelând la mândria şi la ambiţia egoistă, profesorii se vor strădui să le inspire elevilor lor dragostea de adevăr, frumuseţe şi calitate, să trezească în ei dorinţa de a excela în toate domeniile cărora le sunt dedicaţi. În loc de fi orientată spre atingerea unor simple standarde pământeşti sau de a fi motivată de dorinţa de înălţare de sine, dorinţă care în ea însăşi este degradantă şi înjositoare, mintea va fi îndreptată spre Creator şi va urmări să-L cunoască şi să devină asemenea Lui. – PP 595, 596 (1890)
Apă vie în locul unor fântâni crăpate. – Isus a cunoscut nevoile sufletului omenesc. Inima nu poate fi satisfăcută de fast, bogăţii şi onoare. „Dacă însetează cineva, să vină la Mine”. Cei bogaţi, cei săraci, cei din poziţii înalte şi cei cu situaţii umile, toţi sunt la fel de bineveniţi. El făgăduieşte să elibereze inimile împovărate, să-i mângâie pe cei întristaţi şi să aducă speranţă pentru cei disperaţi.
Mulţi dintre aceia care Îl ascultau pe Isus erau îndureraţi datorită speranţelor înşelate, mulţi sufereau datorită unor necazuri neştiute de nimeni, mulţi încercaseră să-şi satisfacă dorinţele arzătoare ale inimii, căutând lucrurile lumii şi slava omenească; dar când toate acestea fuseseră obţinute, ei au descoperit că trudiseră numai pentru a ajunge la o fântână crăpată, din care nu îşi puteau alina setea. În mijlocul aparenţei de strălucire şi bucurie, ei erau trişti şi nemulţumiţi.
Deodată, meditaţia lor plină de amărăciune a fost întreruptă de o chemare surprinzătoare: „Dacă însetează cineva”, şi în timp ce ascultau cuvintele care aveau să urmeze, în mintea lor a început să se aprindă scânteierea unei noi raze de speranţă. Duhul Sfânt continua să le prezinte un simbol în care, în cele din urmă, au reuşit să înţeleagă oferta nepreţuitului dar al mântuirii. – DA 454 (1898)
Necesitatea unirii puterii divine cu eforturile omeneşti. – Duhul Sfânt pune la dispoziţie întreaga putere necesară pentru a susţine sufletul care se străduieşte din răsputeri şi luptă ca să reziste în mijlocul situaţiilor disperate, în mijlocul ostilităţii din partea celor apropiaţi, în miezul urii acestei lumi, în amărăciunea conştiinţei propriilor nedesăvârşiri şi greşeli. Unirea puterii divine cu eforturile omeneşti şi o legătură strânsă, necontenită, de la început şi până la sfârşit, cu Dumnezeu, Sursa puterilor infinite, constituie o nevoie imperativă şi absolută. – RH, 19 mai 1904. (HC 151)
9
CITADELA MINŢII
Centrul de comandă al trupului. – Fiecare organ al corpului omenesc a fost realizat în aşa fel, încât să se afle într-o relaţie de subordonare faţă de minte. Mintea reprezintă centrul de coordonare al organismului. – 3T 136 (1872)
Mintea conduce întreaga fiinţă. Toate acţiunile îndeplinite de noi, indiferent dacă sunt bune sau rele, îşi au originea în minte. Mintea este aceea care I se închină şi Îi slujeşte lui Dumnezeu şi care ne aşază în rândul fiinţelor cereşti. Cu toate acestea, mulţi îşi petrec întreaga viaţă fără a deveni mai înţelepţi cu privire la modul în care trebuie să acorde atenţie tezaurului în care se află o asemenea comoară. – SpTEd 33, 11 mai 1896. (FE 426)
Creierul coordonează trupul. – Există mulţi bolnavi care vor rămâne astfel pentru totdeauna, deoarece nu se lasă convinşi de faptul că suferinţa lor este întru totul nejustificată şi iraţională. Creierul este centrul de comandă al trupului, al tuturor puterilor nervoase şi al tuturor acţiunilor mintale. Fibrele nervoase care pornesc din creier conduc organismul. Prin intermediul acestora, impulsurile nervoase sunt transmise tuturor terminaţiilor nervoase aflate în corpul uman, dirijând activităţile vitale ale fiecărei părţi componente a sistemului. Toate organele sunt coordonate de comenzi trimise de creier. – 3T 69 (1872)
Centrii nervoşi ai creierului, care se află în legătură cu întregul organism, reprezintă singurul mijloc prin care Cerul comunică cu fiinţa umană şi prin care influenţează aspectele cele mai profunde ale vieţii acesteia. – 2T 347 (1870)
Satana se străduieşte să distrugă capacităţile perceptive*. – Întocmai cum a procedat cu Isus, Satana îl întâmpină pe om cu ispitele sale, înfăţişându-i-se sub forma unui înger de lumină. Obiectivul acţiunilor sale a fost şi este acela de a-l aduce pe om într-o astfel de degradare fizică şi morală, încât să-l poată învinge prin ispitele sale, pentru ca apoi să triumfe asupra condiţiei lui ruinate. Îngăduinţa de sine în satisfacerea apetitului, fără a lua în considerare efectul acesteia, a constituit un domeniu în care ispitele lui Satana s-au bucurat întotdeauna de succes. El ştie bine că este imposibil ca omul să-şi îndeplinească responsabilităţile morale faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, în timp ce îşi distruge capacităţile care i-au fost dăruite de Cer. Creierul este centrul de comandă al trupului. Dacă facultăţile perceptive ale fiinţei umane devin insensibile şi confuze, datorită necumpătării de orice natură, omul nu va fi capabil să discearnă şi să înţeleagă valorile eterne. – RH, 8 septembrie 1874 (MYP 236)
Tirania obişnuinţei. – Atât vigoarea, cât şi labilitatea mintală au o implicaţie extrem de serioasă, atât în privinţa rostului nostru în lumea aceasta, cât şi în privinţa mântuirii noastre finale. Ignoranţa care domneşte între oameni cu privire la legile divine care se află la temelia constituţiei noastre fizice este deplorabilă. Necumpătarea, indiferent de natura ei, reprezintă o încălcare flagrantă a legilor existenţei. Întârzierea mintală este atât de răspândită, încât a devenit un fenomen îngrijorător. Satana învăluie păcatul într-o aureolă luminoasă, făcându-l să fie atrăgător. El este deosebit de satisfăcut atunci când reuşeşte să încătuşeze lumea creştină în lanţurile obiceiurilor zilnice şi să o înrobească sub tirania obişnuinţei, determinându-i pe creştini să se lase conduşi de apetit, asemenea păgânilor. – RH, 8 septembrie 1874. (MYP 237)
Păzirea citadelei. – Toţi oamenii trebuie să fie conştienţi de necesitatea de a-şi menţine integritatea naturii morale, prin intermediul unei vegheri neîncetate. Asemenea unor santinele credincioase, ei trebuie să-şi păzească citadela sufletului, fără să considere că şi-ar putea permite vreodată să reducă vigilenţa, chiar pentru o singură clipă. – SpTPH 65, 1879. (CH 411)
O minte corect educată nu oscilează. – Prin intermediul unei practici zilnice şi consecvente, mintea trebuie să-şi însuşească obiceiul de a aşeza conştiinciozitatea şi simţământul responsabilităţii faţă de cerinţele binelui şi faţă de îndatoririle morale mai presus de înclinaţie şi plăcere. Mintea educată în felul acesta nu va oscila între bine şi rău, asemenea unei trestii bătute de vânt; ci, îndată ce va fi confruntată cu diferite probleme, ea va discerne încă de la început principiile implicate şi va alege soluţia corectă, în mod instinctiv, fără a se angaja în dezbateri lungi ale situaţiei. Deoarece s-a format în spiritul conştiinciozităţii şi al adevărului, o asemenea minte va rămâne loială. – 3T 22 (1872)
O citadelă lipsită de apărare. – Deşi a fost făcut după chipul şi asemănarea Creatorului, omul îşi poate deforma mintea până acolo, încât păcatul, care iniţial îi păruse respingător, ajunge să fie o plăcere. Când încetează să vegheze şi să se roage, citadela inimii lui rămâne lipsită de apărare, iar omul se lasă atras pe calea imoralităţii şi a nelegiuirii. Mintea se află într-o stare de degradare şi este imposibil de recuperat, atâta vreme cât este în aşa fel formată, încât să-şi înrobească puterile morale şi intelectuale, aşezându-le în slujba celor mai josnice pasiuni. Împotriva înclinaţiilor fireşti ale minţii, este necesară o luptă necontenită; iar noi avem nevoie să fim ajutaţi de influenţa purificatoare a harului lui Dumnezeu, care va înnobila preocupările minţii şi o va obişnui să mediteze asupra lucrurilor sfinte şi curate. – 2T 479 (1870)
Originea izvoarelor vieţii sau ale morţii. – „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3,2). Inima este citadela fiinţei umane. Din ea ţâşnesc izvoarele vieţii sau ale morţii. Nimeni nu este vrednic de părtăşia cu sfinţii, dacă inima lui nu este curată. Oare Acela care cercetează inimile nu ştie cine sunt cei care se complac în păcat, fără să le pese de soarta sufletului lor? Nu există oare un raport al celor mai ascunse secrete ale vieţii fiecăruia?
Am fost nevoită să ascult cuvinte care fuseseră adresate femeilor sau fetelor de către unii bărbaţi – cuvinte linguşitoare, ce urmăreau să amăgească şi să atragă. Asemenea mijloace sunt folosite de Satana pentru a distruge sufletele. Probabil că, procedând astfel, unii dintre voi aţi devenit agenţii lui şi, dacă s-a întâmplat aşa, va trebui să daţi socoteală la judecată. Vorbind despre această categorie de oameni, îngerul declară: „Vieţile lor nu au fost consacrate niciodată lui Dumnezeu. Hristos nu Se află în ei. Adevărul nu există în inimile lor. În schimb, există păcat, înşelăciune şi ipocrizie. Ei nici nu cred şi nici nu trăiesc după Cuvântul lui Dumnezeu”. – 5T 536, 537 (1887)
Uşurătatea, îngăduinţa de sine, siguranţa – trădători aflaţi în cetate. – Tocmai atunci când s-au aflat în siguranţă şi pace din exterior, israeliţii s-au lăsat atraşi de păcat. Ei au încetat să-I acorde atenţie lui Dumnezeu, au neglijat rugăciunea şi au favorizat un spirit de încredere în sine. Uşurătatea şi îngăduinţa de sine lasă citadela sufletului lipsită de apărare, iar gândurile josnice reuşesc să pătrundă în ea. Fortăreţele principiului au fost dărâmate de către trădătorii din interiorul cetăţii, iar Israel a fost vândut puterilor celui rău.
Satana continuă să folosească aceleaşi mijloace de ruinare a sufletelor. Înainte de a comite un păcat deschis, creştinul parcurge un proces pregătitor necunoscut de nimeni. Decăderea minţii de la starea de puritate şi sfinţire la o stare de corupţie, imoralitate şi nelegiuire nu este un fenomen instantaneu. Chipul creat după asemănarea lui Dumnezeu nu ajunge să reflecte imaginea murdară a lui Satana decât în urma unui proces care necesită timp. Dacă, prin înălţarea gândurilor spre cer, suntem înnobilaţi, prin îngăduirea gândurilor necurate, omul îşi poate deforma mintea până acolo, încât păcatul, care iniţial îi păruse respin-gător, ajunge să fie o plăcere. – PP 459 (1890)
Tutunul diminuează capacităţile de percepţie ale minţii. – Tutunul, indiferent de forma în care este utilizat, are efecte negative asupra organismului. El deteriorează creierul şi diminuează capacităţile de percepţie, astfel încât mintea nu mai poate discerne cu claritate lucrurile spirituale şi îndeosebi adevărurile care înclină să corecteze acest obicei neplăcut.
Cei care folosesc tutunul, indiferent de forma în care o fac, nu sunt curaţi înaintea lui Dumnezeu. Este imposibil să Îl slăvească pe Dumnezeu în trupurile şi sufletele lor, care de fapt Îi aparţin Creatorului, în timp ce se complac în această practică degradantă. Dumnezeu nu îi poate aproba pe cei ce folosesc asemenea otrăvuri lente şi sigure, care le ruinează sănătatea şi le distrug facultăţile minţii. El poate fi îngăduitor şi milos faţă de aceia care, datorită ignoranţei cu privire la răul pe care şi-l provoacă, îşi permit acest obicei dăunător, dar când li se prezintă problema în lumina ei reală, şi ei continuă să-şi îngăduie satisfacerea unei asemenea pofte înjositoare, sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. – 4SG 126 (1864)
Sclavi ai alcoolului şi ai drogurilor. – Satana se străduieşte la fiecare pas să-i ademenească pe tineri pe calea pierzării; şi, îndată ce reuşeşte să-i corupă, el îi grăbeşte pe drumul decăderii, împingându-i din abuz în abuz, până când victimele sale îşi pierd sensibilitatea conştiinţei şi încetează să mai aibă vreun respect faţă de Dumnezeu. Ei exercită tot mai puţină stăpânire de sine, devin dependenţi de folosirea vinului, a alcoolului, a tutunului şi a opiumului, se prăbuşesc din ce în ce mai adânc în prăpastia degradării şi devin sclavii viciului. Ei dispreţuiesc sfaturile care, cândva, le treziseră respectul; afişează o atitudine arogantă şi se îngâmfă cu libertatea lor, deşi nu sunt decât nişte slujitori ai imoralităţii. În timp ce pretind a fi liberi, zac în robia egoismului, a apetitului şi uşurătăţii. – ST, 22 iunie 1891. (Te 274)
Armele lui Satana. – Îngăduinţa faţă de poftele trupului reprezintă un atac împotriva sufletului. Apostolul li se adresează creştinilor în maniera cea mai impresionantă: „Vă îndemn dar fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” (Romani 12,1). Un trup îmbibat de lichior şi întinat de tutun nu poate să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu. Satana cunoaşte acest fapt şi de aceea îşi orientează ispitele în domeniul apetitului, pentru a prinde fiinţele umane în lanţurile slăbiciunilor şi pentru a le conduce la ruină. – RH, 8 septembrie 1874
Pasiunea şi apetitul constituie factori decisivi. – Datorită necumpătării, în diferitele ei forme, puterile morale ale unor bărbaţi şi femei cu capacităţi intelectuale deosebite sunt degradate şi, în privinţa multora dintre obiceiurile lor, aceştia se deosebesc foarte puţin de păgâni. Prin practici tradiţionale, prin modă şi printr-o atitudine de indiferenţă faţă de sănătatea fizică, mintală şi morală, Satana se străduieşte în mod constant să distragă atenţia mulţimilor de la lumina mântuitoare. Marele vrăjmaş este conştient că, dacă este condus de apetit şi de pasiune, omul îşi va sacrifica sănătatea trupului şi puterea intelectului pe altarul satisfacerii de sine şi va ajunge rapid la ruină. De asemenea, el ştie foarte bine că, dacă fiinţa umană este condusă de un intelect iluminat şi dacă tendinţele ei instinctuale sunt subordonate puterilor morale, posibilitatea lui de a învinge prin ispite va fi foarte mică. – RH, 8 septembrie 1874. (MYP 237)
Ce ar fi putut fi. – Dacă, în generaţiile trecute, părinţii şi-ar fi păstrat trupul cu fermitate în subordinea minţii şi dacă nu ar fi îngăduit ca intelectul să le fie înrobit de pasiunile animalice, situaţia actuală a fiinţelor care trăiesc pe acest pământ ar fi fost diferită. – HL (Partea a 2-a) 38, 1865. (2SM 431, 432)
A alege între a fi condus de minte sau a fi guvernat de trup. – Este necesar ca fiecare elev să înţeleagă relaţia care există între simplitatea stilului de viaţă şi nobleţea modului de gândire. Vieţile noastre pot fi conduse de minte sau pot fi guvernate de trup, iar aceasta depinde de decizia pe care o ia fiecare, în mod personal. Fiecare tânăr trebuie să ia o hotărâre privitoare la maniera în care îi va fi modelată existenţa; şi nu trebuie să fie cruţat nici un efort pentru a-l face capabil să înţeleagă identitatea forţelor cu care se confruntă şi natura influenţelor care sunt implicate în formarea caracterului şi în determinarea destinului său. – Ed 202 (1903)
Învăţaţi-i pe oameni. – Vorbiţi-le oamenilor despre necesitatea de a rezista ispitelor care se adresează apetitului. Acesta este un domeniu în care mulţi eşuează. Explicaţi-le cât de strânsă este legătura care există între minte şi trup şi ajutaţi-i să înţeleagă nevoia de a le păstra în cea mai bună condiţie posibilă. – Circulară adresată medicilor şi evangheliştilor, 1910. (CH 543)
10
CAPACITATEA DE A ÎNŢELEGE
O lucrare care necesită discernământ şi înţelegere. – Cea mai frumoasă, dar şi cea mai dificilă lucrare încredinţată vreodată muritorilor este aceea de a se ocupa de mintea omenească. Cei care se implică într-o asemenea activitate au nevoie de o deosebită capacitate de înţelegere şi de un discernământ clar.
O atitudine veritabilă de independenţă în gândire nu înseamnă încumetare. Această calitate a independenţei, care conduce la adoptarea unui spirit de prevedere şi rugăciune, nu trebuie abandonată, până când nu există dovezi suficiente şi sigure, care să ne conducă la concluzia că suntem pe o poziţie greşită. Adevărata independenţă va păstra mintea calmă şi neschimbătoare, în mijlocul nenumăratelor erori care predomină, şi îi va determina pe aceia care ocupă funcţii de răspundere să cerceteze cu atenţie fiecare aspect al situaţiilor cu care se confruntă, fără a oscila sub influenţa circumstanţelor sau a părerilor altora şi fără a trage concluzii lipsite de o cunoaştere deplină şi inteligentă a tuturor detaliilor. – 3T 104, 105 (1872)
O datorie solemnă. – Cât de atent ar trebui să se ocupe pastorii, profesorii şi părinţii de sufletele celor care ajung în sfera lor de influenţă, dacă ar lua în considerare preţul nespus de mare al Fiului prea iubit al lui Dumnezeu, plătit de cer, pentru răscumpărarea fiinţei umane. Lucrul cu mintea umană constituie o activitate frumoasă, dar îndeplinirea ei necesită multă responsabilitate şi precauţie.
Cei care se ocupă de educarea tinerilor trebuie să-şi păstreze o stăpânire de sine desăvârşită. Lipsa de răbdare în tratarea unui suflet omenesc sau influenţa nefastă exercitată asupra acestuia, în intenţia de a afirma o supremaţie necuvenită, constituie o greşeală teribilă, deoarece o asemenea atitudine ar putea costa pierderea acelui suflet pentru Hristos. Printr-o călăuzire lipsită de înţelepciune, mintea tinerilor poate ajunge atât de derutată, încât răul produs ar putea rămâne pentru totdeauna irecuperabil. În educarea şi în formarea tinerilor, religia lui Hristos trebuie să deţină un rol preponderent.
Exemplul Mântuitorului de renunţare la sine, de bunătate şi de iubire îndelung răbdătoare constituie o condamnare a nerăbdării manifestate de unii pastori sau profesori. Instructorii impulsivi vor fi nevoiţi să răspundă la întrebările lui Hristos: „Aceasta este maniera în care trataţi voi sufletele pentru care Eu Mi-am sacrificat viaţa? Doar atât de puţin apreciaţi voi preţul infinit pe care l-am plătit Eu, pentru răscumpărarea lor?” – 4T 419 (1889)
Medicul se confruntă cu tipuri variate de mentalităţi. – Doctorul __ trebuie să se străduiască să-şi îmbunătăţească zilnic bagajul de cunoştinţe şi să cultive maniere caracterizate de politeţe şi rafinament… El are nevoie să îşi aducă aminte în mod permanent de faptul că este în legătură cu cele mai variate tipuri de mentalităţi şi că impresiile pe care le oferă vor avea o mare răspândire şi se vor reflecta asupra imaginii întregului Institut [Sanatoriul Battle Creek]. – 3T 183, 184 (1872)
Nevoia de răbdare şi de înţelepciune. – Aceia care încă rătăcesc în întunecimile erorii trebuie să fie trataţi cu atenţie, fără a se aştepta prea mult de la ei. Datoria pastorilor este aceea de a-şi îndeplini bine responsabilităţile care le revin, cu încrederea că Dumnezeu Însuşi va realiza lucrarea de a descoperi tainele şi de a ilumina, prin influenţa Duhului Sfânt, mintea celor care cercetează adevărul. În timp ce îşi fac datoria, ei trebuie să fie conştienţi de faptul că, fără acest ajutor divin, eforturile lor vor rămâne lipsite de succes. Luând în considerare numărul şi varietatea circumstanţelor care au contribuit la dezvoltarea diferitelor trăsături ale caracterului fiecărei persoane de care se ocupă, pastorii au nevoie de multă răbdare şi înţelepciune. De asemenea, ei trebuie să vegheze în mod strict asupra lor înşişi, pentru ca nu cumva eul personal să dobândească supremaţia, iar Isus să fie pierdut din vedere. – GW 381 (1915)
Iubirea lui Hristos îşi deschide calea spre suflet. – Numai Acela care cunoaşte inimile ştie cum să-i conducă pe oameni la pocăinţă. Numai înţelepciunea Sa ne poate asigura succesul în câştigarea celor pierduţi. Dacă îi veţi aborda pe oameni cu o atitudine arogantă şi inflexibilă, gândind despre voi înşivă: „Eu sunt mai sfânt decât ei”, indiferent cât de corectă este logica voastră şi indiferent cât de adevărate sunt cuvintele voastre, acestea nu vor atinge inimile lor. Iubirea lui Hristos, manifestată în cuvinte şi fapte, va deschide calea spre suflet, în timp ce repetarea la nesfârşit a dovezilor nu va realiza nimic. – MH 163 (1905)
Cu compasiune şi iubire. – Nu toţi oamenii sunt potriviţi în vederea lucrării de corectare a greşelilor altora. Ei nu au înţelepciunea necesară pentru a îmbina spiritul de dreptate cu o atitudine iubitoare şi nu sunt dispuşi să înţeleagă nevoia de a manifesta, în condamnarea credincioasă a greşelilor, iubire şi compasiune duioasă. Unii dovedesc o severitate inutilă şi permanentă, fără a înţelege importanţa îndemnului dat de către apostol: „Căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii, iarăşi, fie-vă milă cu frică” (Iuda 22,23). – 3T 269, 270 (1873)
Un om condus de pasiuni fireşti nu trebuie să lucreze cu mintea oamenilor. – Lipsa unei credinţe statornice şi a discernământului cu privire la lucrurile sfinte trebuie considerată ca fiind un motiv suficient pentru a îndepărta un om din orice domeniu al lucrării lui Dumnezeu. De asemenea, un temperament impulsiv şi aspru şi un spirit arogant reprezintă caracteristici care indică faptul că posesorul acestora nu trebuie să fie aşezat în poziţii care implică responsabilitatea de a decide în problemele serioase ce afectează poporul lui Dumnezeu.
Celui care este condus de pasiuni fireşti nu i se poate permite nici o participare în cadrul lucrării directe cu mintea omenească. Unui asemenea om nu i se poate încredinţa rolul de a-şi exercita influenţa în activităţi care presupun o relaţie cu aceia pentru care Domnul Hristos a plătit un preţ infinit. Dacă îşi asumă responsabilitatea de a se ocupa de oameni, o persoană impulsivă le va afecta şi le va răni sufletele, deoarece nu are delicateţea şi tactul pe care le oferă harul lui Hristos. Mai întâi, propria sa inimă are nevoie să fie sensibilizată şi supusă de Duhul lui Dumnezeu; inima de piatră nu a devenit încă o inimă de carne. – SpT Seria A, No. 5, p 18, 1896. (TM 261)
Calităţi necesare în înţelegerea minţii (sfat adresat colportori-lor). – Dificultăţile existente în lucrarea de colportaj sunt mai numeroase decât în multe alte ramuri profesionale; dar tactul, disciplina şi lecţiile învăţate în această lucrare vă vor pregăti şi vă vor face destoinici pentru a vă continua activitatea şi în alte domenii de slujire a sufletelor. aceia care îşi învaţă lecţiile cu dificultate şi sunt neglijenţi şi lipsiţi de sensibilitate în abordarea oamenilor ar manifesta aceeaşi lipsă de tact şi de îndemânare în tratarea minţii şi dacă ar fi angajaţi în lucrarea de slujire pastorală. – Manual for Canvassers, pag. 41, 42, 1902. (CM 34)
Confruntarea cu atitudini caracterizate de impulsivitate, nerăbdare, mândrie, egoism şi o apreciere de sine exagerată. – Cea mai delicată lucrare încredinţată vreodată muritorilor este aceea de a se ocupa de mintea omenească şi, pentru a fi capabili să-şi îndeplinească misiunea într-o manieră corectă, profesorii au o nevoie constantă de ajutorul Duhului lui Dumnezeu. Printre tinerii care frecventează şcolile, există o mare diversitate de personalităţi şi modele de educaţie. Profesorii se vor confrunta cu atitudini caracterizate de impulsivitate, nerăbdare, mândrie, egoism şi o apreciere de sine exage-rată. Unii dintre aceşti tineri au trăit într-un mediu restrictiv, marcat de o severitate arbitrară, care a dezvoltat în ei un spirit de încăpăţânare şi răzvrătire. Alţii au fost răsfăţaţi de nişte părinţi excesiv de îngăduitori, care le-au permis să-şi urmeze propriile lor înclinaţii. Defectele lor au fost tolerate atât de mult timp, încât au ajuns să le deformeze caracterul. – CT 264 (1913)
Necesitatea răbdării, a tactului şi a înţelepciunii. – Pentru a avea succes în lucrarea cu aceste minţi, profesorul va trebui să le trateze cu un tact deosebit şi cu o mare delicateţe. Adesea, un mod principial de conducere va fi întâmpinat de către elevi cu ostilitate sau chiar cu un comportament răzvrătit. Unii îşi vor exercita ingeniozitatea pentru a evita măsurile administrative luate împotriva greşelilor lor, în timp ce alţii vor afişa o atitudine de pasivitate şi indiferenţă cu privire la consecinţele actelor lor de indisciplină. Toate aceste manifestări necesită multă răbdare, stăpânire de sine şi înţelepciune din partea celor însărcinaţi cu educarea acestor tineri. – CT 264 (1913)
O influenţă care poate produce daune morale ireparabile. – Deşi este posibil ca un profesor să deţină calificarea şcolară şi cunoştinţele ştiinţifice necesare pentru a se ocupa de instruirea elevilor, totuşi se ridică următoarea întrebare: S-a stabilit dacă profesorul posedă tactul şi înţelepciunea de care are nevoie pentru a lucra cu mintea umană? Dacă iubirea lui Hristos nu domneşte în inimile instructorilor, ei nu sunt potriviţi să poarte acea răspundere deosebit de serioasă, care le este încredinţată tuturor celor ce se ocupă de educarea tinerilor. Întrucât ei înşişi sunt lipsiţi de o educaţie înaltă, nu cunosc modul în care trebuie să trateze mintea omenească. Inimile lor, nesupuse lui Dumnezeu, luptă pentru supremaţie. A îngădui exercitarea unei asemenea influenţe asupra minţii fragile şi asupra caracterelor uşor influenţabile ale copiilor înseamnă a permite producerea unor răni, ale căror urme nu vor putea fi niciodată îndepărtate. – CT 193 (1913)
Necesitatea celei mai fine capacităţi de discernământ. – În numeroase ocazii şi prin diferite căi, Domnul mi-a arătat cât de atent trebuie să fie realizată lucrarea cu tinerii – o lucrare ce impune exercitarea celei mai fine capacităţi de discernământ între bine şi rău. Toţi cei care sunt implicaţi în educarea şi formarea tinerilor au nevoie de o viaţă trăită într-o relaţie atât de strânsă cu Marele Învăţător, încât întreaga lor activitate să fie marcată de spiritul şi de maniera Sa de lucru. Lecţiile pe care tinerii trebuie să le primească din partea educatorilor le vor afecta viaţa şi caracterele pentru totdeauna. – GW 333 (1915)
Relaţia personală ca aspect esenţial al activităţii de învăţare. – În orice activitate de învăţare a altora, relaţia personală constituie un aspect esenţial. Ori de câte ori Şi-a prezentat învăţăturile, Domnul Hristos S-a adresat oamenilor în mod individual. Cei doisprezece ucenici au fost educaţi în cadrul unei relaţii apropiate şi personale. În Scriptură, cele mai preţioase îndemnuri au fost adresate în mod particular şi, deseori, în prezenţa unui singur ascultător. În conversaţia cu onorabilului rabin, pe Muntele Fericirilor, în dialogul cu femeia dispreţuită, la fântâna Sihar, Isus a deschis tezaurul celor mai impresionante comori, deoarece, înăuntrul acestor ascultători, El a descoperit o inimă sensibilă, o minte deschisă şi un spirit receptiv. Nici chiar mulţimile care se îmbulzeau adesea pe urmele Lui nu reprezentau pentru Hristos o adunare ocazională de anonimi. El vorbea pentru fiecare minte în mod direct şi apela la fiecare inimă. Privind chipurile ascultătorilor, Domnul Hristos căuta să observe, în expresia feţei lor, acea lumină a înţelegerii şi acea sclipire a răspunsului interior, care îi adevereau faptul că adevărul le atinsese inima; şi când observa a-ceste expresii, inima lui Isus vibra de bucuria împreunei simţiri. – Ed 231 (1903)
Suprasolicitarea conduce la incapacitatea de a lucra pentru alţii. – Pentru a exercita asupra elevilor lor o influenţă corectă, care să nu se manifeste doar prin învăţături, ci şi prin intermediul exemplului personal, profesorii ar trebui să acorde ei înşişi atenţia cuvenită legilor sănătăţii, astfel încât puterile lor să fie păstrate în cele mai bune condiţii. Profesorul ale cărui puteri fizice sunt deja slăbite prin boală şi suprasolicitare ar trebui să acorde o atenţie specială legilor vieţii. El are nevoie de timp pentru recreare. Nici un profesor nu ar trebui să-şi asume responsabilităţi care să depăşească sfera activităţilor din cadrul şcolii, deoarece acestea l-ar epuiza din punct de vedere fizic şi intelectual şi ar provoca un dezechilibru al sistemului său nervos. Ca urmare, el ar ajunge incapabil de a se ocupa de mintea elevilor, ceea ce nu ar fi corect nici faţă de el însuşi şi nici faţă de elevii lui. – CTBH 83, 1890. (FE 147)
Înţelegerea diferitelor categorii de nevoi. – Mi s-a arătat că medicii care lucrează în cadrul Institutului nostru de sănătate ar trebui să fie oameni ai credinţei şi ai spiritualităţii. Ei au nevoie să-şi pună încrederea în Dumnezeu. Mulţi dintre aceia care se adresează Institutului suferă de tot felul de boli pe care şi le-au provocat ei înşişi, prin îngăduinţa faţă de propriile lor înclinaţii păcătoase.
Această categorie de pacienţi nu merită simpatia pe care de obicei o pretind. Şi este nepotrivit ca medicii să-şi dedice timpul şi energiile unor asemenea oameni, degradaţi din punct de vedere fizic, mintal şi moral.
Dar există şi o altă categorie de pacienţi, care au trăit o viaţă nesănătoasă, încălcând legile naturale ale sănătăţii din cauza ignoranţei. Ei au fost necumpătaţi în muncă şi în alimentaţie, deoarece au fost educaţi să trăiască astfel, în virtutea unor practici moştenite prin tradiţie. Unii au suportat o serie de tratamente inadecvate, primite din partea multor medici, fără ca starea sănătăţii lor să se fi îmbunătăţit, ci, dimpotrivă, s-a agravat în mod evident. În cele din urmă, aceşti oameni şi-au pierdut orice posibilitate de a-şi câştiga existenţa, fiind daţi afară din servicii, izolaţi de societate şi ignoraţi de familiile lor; iar singura soluţie care le-a mai rămas a ajuns să fie aceea de a se adresa Institutului nostru de sănătate, cu o ultimă fărâmă de speranţă pentru alinarea durerilor lor.
Pacienţii din această categorie au nevoie de simpatie. Ei trebuie să fie trataţi cu cea mai mare delicateţe, avându-se în vedere, cu multă atenţie, necesitatea de a li se explica în mod clar legile fiinţei lor, pentru ca, prin încetarea practicilor nesănătoase şi prin stăpânire de sine, să poată evita suferinţa şi boala, care nu reprezintă altceva decât efectul încălcării legilor naturale ale sănătăţii. – 3T 178 (1872)
Adevărul nu trebuie întotdeauna prezentat. – Nu toţi aceia care trăiesc în această societate şi care înţeleg lucrurile prin prisma unui mod de gândire lumesc sunt pregătiţi să accepte anumite argumente referitoare la situaţia propriilor lor persoane. Chiar dacă reprezintă adevărul, unele învăţături nu trebuie prezentate fără a se lua în considerare circumstanţele. Există situaţii în care cuvintele pot ofensa. Medicii nu ar trebui să-şi suprasolicite sistemul nervos prin supraaglomerare, deoarece, într-o asemenea stare fizică, nu vor putea să exercite o influenţă care să calmeze mintea, să liniştească nervii şi să răspândească o atmosferă de mulţumire şi fericire. – 3T 182 (1872)
Domnul Hristos înţelege. – Deoarece a luat asupra Sa natura umană, Mântuitorul înţelege şi ştie cum să-şi exprime compasiunea faţă de suferinţele omenirii. Isus cunoaşte fiecare suflet în mod personal. El înţelege nu numai nevoile şi încercările specifice ale acelui suflet, ci şi împrejurările care îl tulbură şi îl înspăimântă. Braţele Sale divine sunt deschise pentru a strânge la pieptul Său, cu duioşie şi milă, pe fiecare copil suferind. Cu cât durerea este mai mare, cu atât nevoia de simpatia şi mila Sa este mai mare. Isus este mişcat de simţământul nostru de neputinţă, iar dorinţa Lui este ca noi să aşezăm la picioarele Sale îngrijorările şi temerile noastre şi să le lăsăm pentru totdeauna acolo. – MH 249 (1905)
Compasiunea ne aduce într-o relaţie mai strânsă cu Domnul Hristos. – Faptele bune constituie rodul pe care Domnul Hristos îl aşteaptă din partea noastră – cuvintele amabile, actele de bunăvoinţă, sensibilitatea şi mila faţă de cei săraci, nevoiaşi şi suferinzi. Ori de câte ori inimile voastre simt împreună cu cei împovăraţi de descurajare şi de durere, ori de câte ori mâinile voastre se întind în ajutorul celor nevoiaşi, ori de câte ori îi îmbrăcaţi pe aceia care sunt goi şi ori de câte ori cel străin este binevenit în camera voastră de oaspeţi şi găseşte un loc în inimile voastre, îngerii coboară foarte aproape de voi, iar glasul aprobării divine străbate cerul.
Fiecare act de dreptate, de milă şi de bunăvoinţă răsună în cer asemenea unui cântec. De pe tronul Său, Tatăl priveşte spre toţi aceia care îndeplinesc asemenea fapte de milă şi îi aşază printre comorile Sale cele mai preţioase. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu” (Maleahi 3,17). Fiecare faptă de bunătate faţă de cel nevoiaş şi faţă de cel suferind este considerată ca şi cum ar fi fost îndeplinită pentru Isus personal. Când îi susţineţi pe cei săraci, când simţiţi împreună cu cei îndureraţi şi oprimaţi şi când sunteţi prietenoşi cu cei orfani, relaţia dintre voi şi Isus devine mai strânsă. – 2T 25 (1868)
Domnul Hristos pretinde compasiune şi duioşie. – Duioşia şi compasiunea sinceră faţă de semeni reprezintă semnul distinctiv pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru a face deosebire între aceia care Îl iubesc şi se tem de El şi cei care sunt nepăsători faţă de Legea Sa. Cât de mare a fost simpatia exprimată de Domnul Hristos, prin venirea Sa în această lume pentru a-Şi da viaţa ca jertfă pentru o omenire muritoare! Religia lui Isus s-a concretizat în îndeplinirea unei veritabile lucrări misionare medicale. Existenţa Lui s-a manifestat ca putere vindecătoare. Cuvântul Său este: „Milă voiesc şi nu jertfe”. În aceasta constă testul folosit de Marele Autor al adevărului pentru a distinge religia adevărată de cea falsă. Dorinţa lui Dumnezeu este ca misionarii Săi medicali să lucreze cu aceeaşi amabilitate şi compasiune pe care şi Domnul Hristos le-a manifestat atunci când a fost în lumea noastră. – SpTMM 8, 1893. (MM 251)
Lucrurile mărunte aduc fericirea în viaţă. Deşi un intelect cultivat reprezintă o mare comoară, lipsit de influenţa sensibilizatoare a dispoziţiei de a simţi împreună cu alţii şi fără o iubire sfinţită, acesta nu deţine cea mai înaltă valoare posibilă. Noi ar trebui să exprimăm mai des, prin cuvinte şi fapte, o înţelegere duioasă a nevoilor semenilor noştri. Miile de gesturi mărunte ale mulţumirii şi aprecierii celorlalţi, manifestate prin cuvinte şi expresii amabile şi binevoitoare, se vor reflecta în cele din urmă asupra propriei noastre existenţe. Acei creştini care dovedesc o atitudine indiferentă faţă de semenii lor nu se află în armonie cu Domnul Hristos. Este imposibil să fii în armonie şi uniune cu Dumnezeu şi, în acelaşi timp, să fii lipsit de spiritul iertării sau să ignori drepturile celorlalţi. Mulţi tânjesc cu ardoare după un gest de simpatie prietenoasă.
Toţi oamenii au fost înzestraţi de Dumnezeu cu o personalitate individuală. Aceste deosebiri caracteristice ale fiecăruia dintre noi fac dificilă dezvoltarea unei relaţii armonioase; dar, dacă suntem consacraţi lui Hristos şi dacă voinţa Lui s-a identificat cu dorinţele noastre, aspe-rităţile caracterului nostru vor tinde să fie din ce în ce mai puţin evidente. Asemenea vieţii Mântuitorului, existenţa noastră ar trebui să fie consacrată binelui şi fericirii semenilor. Chiar şi cele mai nesemnificative împrejurări trebuie să fie folosite ca ocazii în care să căutăm să ne exprimăm mulţumirea pentru favorurile pe care le-am primit din partea celorlalţi şi să veghem pentru a nu scăpa nici o posibilitate în care, prin fapte de bunătate amabilă şi prin mici gesturi de iubire, putem să-i încurajăm pe cei necăjiţi, să despovărăm pe cei apăsaţi şi să alinăm durerile celor suferinzi. Un asemenea spirit de amabilitate, care izvorăşte mai întâi în cadrul familiei, se va extinde în relaţiile noastre sociale şi va conduce la ceea ce înseamnă fericirea unei vieţi. Dar neglijarea acestor lucruri mărunte poate conduce la dezvoltarea unei existenţe care este caracterizată de amărăciune şi durere. – 3T 539, 540 (1875)
11
STUDIUL BIBLIEI ŞI DEZVOLTAREA MINŢII
Temelia tuturor studiilor. – Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să constituie temelia tuturor studiilor, iar cuvintele revelaţiei, cercetate cu atenţie, stimulează şi fortifică atât intelectul, cât şi inima. Pentru a înţelege descoperirea voinţei lui Dumnezeu pentru noi, este necesară o cultivare a intelectului. Aceasta nu poate fi neglijată de nici unul dintre aceia care se consideră ascultători ai poruncilor lui Dumnezeu. Capacităţile minţii nu ne-au fost dăruite de Dumnezeu pentru a fi dedicate unor îndeletniciri ieftine şi frivole. – MS 16, 1896
O principialitate fermă. – Acceptarea adevărurilor Bibliei va înnobila mintea şi va înălţa sufletul. Dacă ar acorda Cuvântului lui Dumnezeu o apreciere cuvenită, atât tinerii, cât şi cei mai în vârstă ar avea o integritate morală şi o principialitate fermă, care i-ar face capabili să reziste ispitei. – MH 459 (1905)
Singura călăuză adevărată. – Familiarizarea cu Scripturile dezvoltă capacitatea de discernământ între bine şi rău şi întăreşte sufletul împotriva atacurilor lui Satana. Biblia este o sabie a Duhului care nu va da greş niciodată în învingerea adversarului. Ea este singura călăuză demnă de încredere, în domeniul tuturor aspectelor legate de doctrină şi practică. Motivul pentru care Satana deţine o putere atât de mare în dominarea minţii şi a inimii oamenilor este faptul că aceştia nu au făcut din Cuvântul lui Dumnezeu sfătuitorul lor personal şi nu şi-au verificat conduita prin intermediul testului veritabil al Scripturii. Biblia este cea care ne va indica traseul precis, pe care trebuie să-l urmăm pentru a deveni moştenitori ai slavei. – RH, 4 ianuarie 1881 (HC 31)
Definiţia înaltei educaţii. – Nu există o educaţie mai înaltă decât aceea de care au beneficiat primii ucenici şi care ne este descoperită prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. A dobândi o educaţie mai înaltă înseamnă, în mod implicit, a respecta acest Cuvânt; a umbla pe urmele paşilor lui Hristos şi a practica virtuţile Sale. Ea înseamnă renunţare la egoism şi consacrarea întregii vieţi în slujba lui Dumnezeu.
O educaţie mai înaltă presupune ceva mai mare şi mai divin decât cunoştinţele care pot fi obţinute prin simpla însuşire a informaţiilor aflate în cărţi. Ea înseamnă o cunoaştere experimentală şi personală a lui Hristos; eliberarea de ideile, obiceiurile şi practicile care au fost dobândite în şcoala prinţului întunericului şi care se află în opoziţie cu loialitatea faţă de Dumnezeu. Ea înseamnă biruinţă asupra încăpăţânării, mândriei, egoismului, ambiţiei lumeşti şi asupra scepticismului. Ea este mesajul eliberării din robia păcatului. – CT 11, 12 (1913)
Ce anume inspiră mintea. – În Cuvântul lui Dumnezeu se găsesc subiecte destinate celor mai profunde cugetări şi temele celor mai înalte aspiraţii. Prin intermediul acestui Cuvânt, noi putem păstra legătura cu patriarhii şi profeţii şi putem asculta mesajul adresat omului din partea Celui Etern. În Cuvântul Său, putem admira Maiestatea Cerului umilin-du-Se, pentru a deveni răscumpărarea şi siguranţa noastră, pentru a veni în ajutorul celui neputincios în lupta cu puterile întunericului şi pentru a câştiga biruinţa în locul nostru. Contemplarea plină de reverenţă a unor asemenea teme ne va sensibiliza, ne va sfinţi şi ne va înnobila inima, oferind putere şi vitalitate minţii. – CT 52, 53 (1913)
Dezvăluirea sensului existenţei. – Ceea ce ne determină să preţuim Biblia, mai presus de orice alte considerente, este faptul că în ea este revelată voinţa lui Dumnezeu pentru oameni. Ea ne dezvăluie atât obiectivul creării noastre, cât şi mijloacele prin intermediul cărora poate fi împlinit sensul existenţei. Biblia ne oferă înţelepciunea prin care putem face viaţa prezentă mai bună şi ne învaţă cum să intrăm în posesia vieţii veşnice. Nici o altă carte nu poate răspunde întrebărilor minţii şi nu poate satisface căutările inimii. Prin dobândirea unei cunoaşteri a Cuvântului lui Dumnezeu şi prin respectarea principiilor conţinute de acesta, oamenii se pot ridica din cele mai mari adâncimi ale degradării, devenind în felul acesta copii ai lui Dumnezeu şi împreună slujitori cu îngerii fără păcat. – CT 53, 54 (1913)
Parabolele impresionează şi stimulează mintea. – Dumnezeu a prevăzut ca mintea noastră să fie impresionată, deşteptată şi instruită prin intermediul parabolelor Sale sfinte. Natura creată de El contrazice încercările unora de a separa ştiinţa de creştinismul Bibliei. Dorinţa lui Dumnezeu este ca lucrurile din natură, care se adresează simţurilor noastre, să ne atragă atenţia şi să întipărească adevărurile cereşti în mintea noastră. – YI, 6 mai 1897
Biblia este fără rival. – Din punct de vedere al influenţei educative, Biblia este fără rival. Nici un alt domeniu de cercetare nu conferă capacităţilor minţii o vigoare care să poată fi comparată cu puterea intelectuală generată în efortul de a surprinde şi de a pătrunde adevărurile uimitoare ale revelaţiei divine. Mintea are însuşirea de a se adapta treptat la subiectele cu care i se îngăduie să se ocupe. Dacă este preocupată numai de lucruri banale şi ignoră sau evită subiectele mari şi înălţătoare, ea va ajunge pipernicită şi slabă. Dacă niciodată nu i se cere să lupte pentru înţelegerea problemelor dificile şi dacă nu este angajată în mod stăruitor în asimilarea adevărurilor majore, după o perioadă de timp, mintea îşi va pierde aproape total orice capacitate de a se dezvolta. – 5T 24 (1882)
Acceptarea Bibliei cu o credinţă simplă. – Dorinţa lui Dumnezeu este aceea ca omul să-şi exercite capacităţile raţionale, iar studiul Bibliei va înnobila şi întări mintea, aşa cum nici un alt domeniu de studiu nu o poate realiza. Cercetarea Bibliei constituie exerciţiul cel mai bun pentru dezvoltarea minţii umane, atât din punct de vedere spiritual, cât şi din punct de vedere intelectual. Deşi dezvoltarea capacităţilor raţionale este în acord cu voinţa divină, noi trebuie să fim conştienţi de pericolul idolatrizării acestei raţiuni, care este supusă slăbiciunii şi infirmităţii omenescului.
Oricât de mare ar fi capacitatea noastră intelectuală, nici chiar cele mai simple adevăruri ale Scripturii nu pot fi accesibile înţelegerii, decât atunci când manifestăm simplitatea şi credinţa unui copil, dispus să înveţe şi să primească ajutorul Duhului Sfânt. Conştienţa puterii şi a înţelepciunii lui Dumnezeu, precum şi a incapacităţii noastre de a pricepe măreţia Lui ar trebui să ne inspire o atitudine plină de umilinţă. Când deschidem Cuvântul lui Dumnezeu, noi trebuie să trăim acelaşi simţământ de reverenţă pe care l-am avea dacă am păşi în mod personal înaintea prezenţei Sale divine. Când ne apropiem de Biblie, raţiunea trebuie să recunoască o autoritate superioară ei înşişi, iar inima şi intelectul trebuie să se închine în faţa Marelui EU SUNT. – 5T 703, 704 (1889)
Nimic din ceea ce aduce confuzie asupra Cuvântului lui Dumnezeu nu ar trebui studiat. – Isus Hristos reprezintă standardul de evaluare a existenţei noastre spirituale. El Îl descoperă pe Tatăl. Nimic din ceea ce ar putea aduce asupra minţii o umbră de confuzie în înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu nu ar trebui să se afle printre lucrurile care constituie hrana oferită intelectului nostru. Nici o nebăgare de seamă sau neatenţie nu are voie să fie îngăduită în procesul de cultivare a solului inimii. Mintea trebuie să fie astfel pregătită, încât să ajungă în stare să înţeleagă valoarea şi semnificaţia lucrării şi a cuvintelor lui Hristos, deoarece El a venit din cer pentru a renaşte în om simţământul nevoii de mântuire şi pentru a oferi pâinea vieţii tuturor celor care tânjesc după cunoaşterea spirituală. – MS 15, 1898
Scripturile recunosc alegerea morală a omului. – Când cercetăm Cuvântul lui Dumnezeu, îngerii Săi se află alături de noi, proiectând asupra paginilor lui razele strălucitoare ale înţelegerii. Scripturile apelează la inima omului, recunoscându-i puterea de a alege între bine şi rău. Ele îi vorbesc prin avertismente, mustrări, cerinţe imperative şi încurajări. Dacă mintea omului nu va fi antrenată în cunoaşterea adevărurilor solemne ale Cuvântului lui Dumnezeu, ea va deveni din ce în ce mai firavă… Comparând scriptură cu scriptură, noi trebuie să ne cercetăm pe noi înşine, însuşindu-ne în mod personal dovezile propriei noastre credinţe. Luaţi Biblia în mână şi, plecaţi pe genunchi, rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ilumineze mintea. – RH, 4 martie 1884
Cea mai nobilă dezvoltare a minţii. – Dacă Biblia ar fi studiată aşa cum ar trebui să fie, oamenii ar deveni puternici din punct de vedere intelectual. Subiectele tratate în Cuvântul lui Dumnezeu, simplitatea demnă a expresiilor lui, temele nobile cu care este confruntată mintea conduc la dezvoltarea unor capacităţi în fiinţa umană care nu ar putea fi dobândite prin intermediul nici unei alte lecturi. În Biblie se deschide un domeniu nelimitat pentru imaginaţie. În urma contemplării marilor ei teme, a asimilării imaginilor ei înălţătoare, care nu au nici o semnificaţie pentru cei cu un caracter trivial, gândirea şi sensibilitatea cercetătorului ajung mai curate şi mai elevate decât dacă şi-ar fi petrecut timpul cu citirea oricărei alte lucrări de origine omenească.
Mintea tinerilor nu va atinge niciodată nivelul celei mai nobile dezvoltări, dacă neglijează cea mai înaltă sursă a înţelepciunii – Cuvântul lui Dumnezeu. Motivul pentru care există atât de puţini oameni cu gândire profundă, atât de puţini oameni de o valoare autentică şi stabilă, este lipsa de respect şi iubire faţă de Dumnezeu şi faptul că principiile religioase nu sunt aplicate în viaţă aşa cum ar trebui să fie. – CTBH 126, 1890. (FE 165)
Cercetarea comorilor ascunse ale Scripturii. – În virtutea conţinutului ei precis, Biblia a fost rânduită spre a constitui călăuza noastră. Studiul Bibliei reprezintă cel mai potrivit mijloc, prevăzut pentru a conduce la dezvoltarea minţii şi la fortificarea intelectului. Cercetarea scrierilor sfinte înnobilează sufletul şi conferă vigoare capacităţilor intelectuale, aşa cum nici un alt studiu nu o poate realiza. Datorită faptului că au îngăduit ca mintea lor să fie preocupată numai cu lucruri obişnuite, fără a o solicita în mod stăruitor în descoperirea comorilor ascunse ale Cuvântului lui Dumnezeu, mii de slujitori ai Evangheliei au ajuns să aibă o gândire pipernicită. Dar, dacă mintea este preocupată cu studiul Cuvântului lui Dumnezeu, capacitatea de înţelegere devine mai vastă, iar puterile superioare ale intelectului se dezvoltă, în vederea asimilării unui adevăr înalt şi înnobilator.
Factorul care decide, fie lărgirea şi dezvoltarea capacităţii intelectuale, fie pipernicirea şi limitarea ei, este determinat de caracterul subiectelor cu care este familiarizată gândirea. Dacă nu este provocată la un efort consecvent şi serios în vederea cercetării şi înţelegerii adevărului, prin compararea Scripturii cu Scriptura, mintea va ajunge în mod sigur la diminuarea puterilor şi la pierderea perspicacităţii. În cercetarea adevărului, ar trebui să ne propunem un obiectiv care să nu rămână niciodată la nivelul unei cunoaşteri superficiale. – RH, 28, 1897
Biblia călăuzeşte viaţa în mod corect. – Întreaga Biblie reprezintă revelaţia slavei lui Dumnezeu în Hristos. Dacă este primită, crezută şi respectată, Biblia este instrumentul cel mai eficient în lucrarea de transformare a caracterului. Ea constituie o provocare stimulatoare şi o forţă constrângătoare, care trezeşte la viaţă puterile spirituale, mintale şi fizice ale fiinţei şi călăuzeşte viaţa pe căile cele drepte.
Motivul pentru care atât cei tineri, cât şi cei ajunşi la maturitate sunt atât de uşor conduşi în păcat şi ispită este faptul că aceştia nu studiază şi nu meditează asupra Cuvântului lui Dumnezeu aşa cum ar trebui. Lipsa de statornicie şi de putere a voinţei în luarea deciziilor, care se manifestă în caracter şi în viaţă, este rezultatul neglijării îndrumărilor sfinte ale Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu exercită un efort stăruitor, pentru a-şi orienta mintea spre acele lucruri care inspiră o gândire curată şi sfântă şi pentru a o abate de le ceea ce este necurat şi lipsit de adevăr. – MH 458 (1905)
Biblia dezvăluie regulile unei vieţi sfinte. – În marea Lui compasiune faţă de noi, Domnul ne-a descoperit în Scriptură legile, poruncile şi regulile Sale, care ne călăuzesc în trăirea unei vieţi sfinte. În paginile ei, Dumnezeu ne arată păcatele pe care trebuie să le evităm; ne explică planul de mântuire şi ne indică drumul către cer. Dacă oamenii ascultă îndemnul Lui de a „cerceta Scripturile”, nici unul dintre ei nu va fi ignorant cu privire la toate aceste lucruri.
Progresul real al sufletului, în neprihănirea şi în cunoaşterea divină, este plănuit în cadrul unui proces de acumulare şi creştere, o creştere constantă în darurile pe care Domnul Hristos le-a adus în mijlocul nostru cu preţul unui infinit sacrificiu. Noi suntem nişte fiinţe limitate, dar am fost creaţi pentru a nutri simţământul infinitului.
Datoria noastră este aceea de a solicita întreaga capacitate intelectuală de care dispunem, în contemplarea lui Dumnezeu şi a minunatului Său plan alcătuit pentru mântuirea noastră. În acest fel, sufletul va fi înălţat deasupra lucrurilor de natură trecătoare şi va fi ancorat în mod ferm în lucrurile eterne.
Gândul că ne aflăm într-o lume care Îi aparţine lui Dumnezeu şi conştienţa faptului că trăim în prezenţa marelui Creator al Universului, care l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Lui, constituie pentru minte un domeniu de meditaţie mai vast şi mai nobil decât orice produs al ficţiunii umane. Gândul că privirile lui Dumnezeu sunt îndreptate asupra noastră, că El ne iubeşte şi că a fost atât de preocupat de soarta omului decăzut, încât L-a dat pe iubitul Său Fiu ca preţ de răscumpărare pentru ca nici unul dintre noi să nu moară asemenea unui nenorocit, este vrednic de cea mai mare consideraţie; şi oricine îşi deschide inima pentru a accepta şi pentru a contempla aceste teme măreţe va înceta să fie satisfăcut de informaţii senzaţionale şi triviale. – RH, 9 noiembrie 1886
O nouă inimă înseamnă o nouă minte. – Cuvintele „vă voi da o inimă nouă” înseamnă „vă voi da o minte nouă”. Schimbarea inimii este însoţită întotdeauna de o înţelegere limpede a aspectelor legate de conduita şi învăţătura creştină. Acurateţea convingerilor noastre cu privire la adevăr este direct proporţională cu înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. Cel care, într-un spirit de rugăciune, acordă o atenţie deosebită Scripturii dovedeşte o gândire mai clară şi o logică mai precisă, ca şi cum, prin întoarcerea la Dumnezeu, ar fi atins un grad mai înalt de inteligenţă. – RH, 10 noiembrie 1904
Citirea ocazională a Bibliei. – O citire ocazională a paginilor sfinte ale Scripturii nu constituie o practică sigură pentru noi… Hotărâţi-vă să vă angajaţi mintea într-un efort bine determinat, cu scopul de a atinge dezideratul înalt care a fost aşezat înaintea voastră şi studiaţi Biblia cu un interes stăruitor, până când veţi ajunge capabili să înţelegeţi adevărul divin. Aceia care procedează astfel vor fi uimiţi de nivelul pe care îl poate atinge propria lor gândire. – YI, 29 iunie 1893 (HC 23)
Educarea memoriei ajută mintea. – Mintea nu trebuie lăsată să hoinărească. Ea trebuie educată pentru a stărui asupra Scripturilor şi asupra unor subiecte nobile. Aţi putea să vă propuneţi să memoraţi fragmente din Biblie şi chiar capitole întregi, care urmează a fi repetate atunci când Satana vă asaltează cu ispitele sale. Unul dintre pasajele cele mai recomandate în vederea realizării unui asemenea obiectiv este capitolul 58 din Isaia. Ridicaţi un zid de apărare în interiorul sufletului vostru, alcătuit din prescripţiile şi îndrumările date prin inspiraţia Duhului lui Dumnezeu.
Când Satana va încerca să conducă mintea, ademenind-o la preocuparea cu lucruri lumeşti şi frivole, cel mai eficient mod de a rezista asalturilor sale este răspunsul „Stă scris”… Când Satana va inspira îndoieli, îndemnându-ne să ne întrebăm dacă suntem cu adevărat poporul pe care Dumnezeu îl conduce şi îl pregăteşte pentru a rămâne biruitor în ziua cea mare, noi trebuie să fim pregătiţi să răspundem insinuărilor sale prin expunerea dovezilor clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, care confirmă faptul că acesta este poporul rămăşiţei, care păzeşte poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. – RH, 8 aprilie 1884
Studiul Bibliei produce o minte bine echilibrată. – Aceia care se află sub conducerea Duhului Sfânt vor fi capabili să expună adevărul într-un mod inteligent. Studiul însoţit de rugăciunea arzătoare după călăuzirea Duhului şi de o consacrare totală a inimii, pentru a fi sfinţită prin adevăr, constituie calea spre împlinirea făgăduinţelor lui Hristos.
Rezultatul unui asemenea studiu va fi dobândirea unei minţi bine echilibrate, deoarece puterile morale, mintale şi fizice ale fiinţei vor fi dezvoltate în mod armonios. Atunci, nu se va mai produce nici o paralizare a capacităţii de cunoaştere spirituală. Puterile intelectuale vor fi întărite, perspicacitatea şi intuiţia vor fi trezite la viaţă, conştiinţa va deveni sensibilă, simţămintele şi capacitatea împreunei simţiri vor fi sfinţite, o atmosferă spirituală mai bună va fi creată şi vor fi primite puteri noi, pentru a face faţă ispitei. – SpTEd 27, 12 iunie 1896. (FE 433, 434)
Un antidot pentru neutralizarea gândurilor otrăvitoare. – Când adevărurile Bibliei sunt asimilate de către minte, principiile ei sfinte prind rădăcini adânci în suflet, iar gustul şi predilecţiile intelectului se ataşează de adevăr. Într-o asemenea minte, nu va exista nici o dorinţă după acea literatură degradantă şi excitantă, care slăbeşte puterile morale şi diminuează capacităţile cu care a fost înzestrată mintea de către Dumnezeu, pentru a fi de folos. Cunoaşterea Bibliei se va dovedi a fi antidotul pentru neutralizarea gândurilor otrăvitoare, strecurate în suflet prin intermediul unei lecturi fără discernământ. – RH, 9 noiembrie 1886, (HC 202)
Protecţie împotriva superstiţiei. – Dacă învăţăturile acestui Cuvânt ar exercita o influenţă dominantă asupra vieţilor noastre, dacă mintea şi inima ar fi aduse în ascultare de puterea lui conducătoare, relele care există în prezent în bisericile şi familiile noastre nu şi-ar mai găsi locul. Învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să conducă mintea şi inima, astfel încât viaţa de cămin să poată deveni o demonstraţie a puterii harului lui Dumnezeu.
Dacă nu ar exista Biblia, teoriile false ne-ar deruta. Mintea ar fi supusă tiraniei superstiţiei şi erorii. Dar, din moment ce cunoaştem istoria autentică a începuturilor lumii, nu ne putem permite să ne împovărăm mintea cu speculaţii omeneşti şi cu teorii nevrednice de crezare. – RH, 10 noiembrie 1904
Biblia dezvoltă capacităţile intelectuale. – Dacă urmărim să ne însuşim acea cunoştinţă ce poate fi obţinută printr-un studiu al Bibliei, capacităţile noastre intelectuale vor fi dezvoltate. Mintea îşi lărgeşte orizontul gândirii şi devine cu mult mai echilibrată în cadrul unui studiu al Bibliei decât dacă ar fi ocupată cu dobândirea culturii generale, obţinute prin intermediul unei literaturi care nu are nici o tangenţă cu Scriptura. Nici o cunoaştere nu este atât de temeinică, de consecventă şi de vastă cum este aceea care poate fi dobândită din studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Acesta este adevăratul izvor al oricărei cunoaşteri.
Biblia este asemenea unei fântâni. Cu cât priveşti în ea mai mult, cu atât ţi se pare că este mai adâncă. Marile adevăruri ale istoriei sacre conţin o putere şi o frumuseţe uimitoare şi au implicaţii la fel de vaste ca şi eternitatea. Nici o ştiinţă nu se poate compara cu acea ştiinţă care dezvăluie caracterul lui Dumnezeu.
Moise a fost educat în toată înţelepciunea egiptenilor şi totuşi a declarat: „Iată, v-am învăţat legi şi porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire. Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: ’Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!’” – RH, 25 februarie 1896. (FE 393)
Înzestrarea minţii cu putere. – De ce nu am înălţa şi de ce nu am aprecia această carte, această comoară preţioasă, tratând-o ca şi cum ar fi un prieten de valoare? Ea constituie harta care ne călăuzeşte în mijlocul mării furtunoase a vieţii. Ea este ghidul care ne indică drumul către locaşurile cereşti şi ne dezvăluie caracterele pe care trebuie să ni le însuşim, pentru a deveni locuitorii lor. Nu există nici o altă carte a cărei cercetare să înnobileze şi să întărească mintea, aşa ca studiul Bibliei. În ea se află subiecte de cea mai înaltă factură, destinate să trezească puterile intelectului. Confruntarea facultăţilor noastre intelectuale cu uimitoarele adevăruri ale revelaţiei va înzestra mintea cu o putere pe care nimic altceva nu o poate inspira. Efortul de a înţelege şi de a aprecia marile teme ale Scripturii va lărgi orizonturile gândirii. Noi putem pătrunde în profunzimile ascunse ale tezaurului adevărului şi putem descoperi acele comori preţioase care vor îmbogăţi sufletul. Aici putem învăţa cum să trăim în adevăr şi cum să murim în siguranţa mântuirii. – RH, 4 ianuarie 1881 (HC 31)
Studiul Bibliei va lărgi orizontul gândirii. – Biblia este călăuza noastră pe căile sigure care conduc la viaţa eternă. Dumnezeu a inspirat oameni pentru a scrie acele învăţături ce conţin adevărul de care avem nevoie. Dacă sunt practicate, aceste învăţături atrăgătoare îl vor face capabil pe cel care le acceptă să obţină o putere morală care îl aşază în rândul celor mai educate minţi. Gândirea tuturor acelora care studiază Cuvântul lui Dumnezeu îşi va lărgi orizontul. Cu mult mai presus de orice alt domeniu de cercetare, influenţa studiului acestui Cuvânt divin are ca scop să dezvolte capacitatea de înţelegere şi de a înzestra fiecare facultate a minţii cu o nouă putere. În felul acesta, gândirea este confruntată cu principiile vaste şi înnobilatoare ale adevărului. Mintea oamenilor este adusă într-o strânsă legătură cu cerul, primind inteligenţă, cunoştinţă şi înţelepciune. – YI, 13 octombrie 1898. (SD 70)
Biblia, o revelaţie a lui Iehova. – Această Carte a constituit, de-a lungul tuturor timpurilor, instrumentul revelaţiei lui Iehova. Scrierile divine au fost dedicate scopului de a reprezenta puterea lui Dumnezeu pentru fiinţele omeneşti. Adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu nu constituie exprimarea lipsită de valoare a unor opinii particulare, ci declaraţiile temeinice ale Celui Prea Înalt. Acela care face din adevărurile Scripturii o parte a vieţii sale devine o fiinţă nouă din toate punctele de vedere. Deşi nu i se oferă puteri mintale suplimentare, care să nu fi existat mai înainte, întunericul care i-a învăluit gândurile, datorită păcatului şi ignoranţei, este îndepărtat. – RH, 10 noiembrie 1904
12
PERSEVERENŢA*
Străduieşte-te şi realizează. – Ceea ce conduce la câştigarea victoriei este un studiu serios, o străduinţă fermă şi un efort perseverent. Nu risipiţi nici o clipă şi nici o oră. Rezultatul muncii, al unei munci sârguincioase şi conştiincioase, va fi observat şi apreciat. Aceia care doresc să aibă o minte mai puternică o pot dobândi printr-o lucrare perseverentă. Mintea nu îşi dezvoltă capacitatea şi eficienţa decât prin utilizare. Iar gândirea devine mai perspicace doar dacă este tenace. Cel care îşi va utiliza puterile intelectuale şi fizice în modul cel mai asiduu va atinge cele mai mari rezultate. orice capacitate a fiinţei umane se dezvoltă prin acţiune. – RH, 10 martie 1903
Atingerea celei mai înalte dimensiuni a dezvoltării. – Adevăratul obiectiv al educaţiei ar trebui cântărit cu multă atenţie. Dumnezeu a încredinţat fiecărui om capacităţi şi puteri care să-I poată fi returnate, într-o măsură mai mare şi mai bogată. Toate darurile Sale ne sunt oferite cu scopul de a fi folosite la maxima lor potenţialitate. Dumnezeu ne cere tuturor să cultivăm puterile care ne-au fost dăruite, astfel încât să atingem cele mai înalte dimensiuni ale dezvoltării şi să devenim capabili de a le utiliza în lucrarea Sa şi pentru binecuvântarea omenirii. Fiecare talent pe care îl avem, indiferent dacă este manifestat prin capacitatea intelectuală, situaţia materială sau influenţa socială, vine de la Dumnezeu, iar noi putem să declarăm alături de David: „Totul vine de la Tine, şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem” (1 Cronici 29,14). – RH, 19 august 1884. (FE 82)
Calităţile nobile ale minţii nu sunt produsul întâmplării. – Indiferent de domeniul de activitate în care se manifestă, adevăratul succes nu este rezultatul norocului, al întâmplării sau al destinului. El este rodul lucrării providenţei lui Dumnezeu şi răsplata credinţei, a responsabilităţii, a virtuţii şi a perseverenţei. Însuşirile nobile ale minţii şi o atitudine morală înaltă nu sunt produsul întâmplării. Dumnezeu este Acela care creează ocaziile; dar succesul depinde de folosirea lor. – PK 486 (1917)
Cultura intelectuală reprezintă o însuşire necesară. – Cultura intelectuală reprezintă o însuşire de care avem nevoie atât ca oameni, cât şi pentru a corespunde solicitărilor timpului în care trăim. Nici sărăcia, nici originea umilă şi nici circumstanţele nefavorabile nu trebuie să împiedice cultivarea minţii. Facultăţile intelectuale trebuie să fie păstrate sub controlul voinţei, iar minţii nu trebuie să i se îngăduie să hoinărească în voie sau să fie absorbită de mai multe preocupări diferite în acelaşi timp, fără a se implica pe deplin în nici una.
Indiferent de studiul pe care îl întreprindeţi, vă veţi confrunta cu dificultăţi, dar să nu renunţaţi niciodată la cercetare datorită descurajării. Căutaţi, studiaţi şi rugaţi-vă; înfruntaţi orice dificultate cu tenacitate şi energie; exercitaţi puterea voinţei şi harul răbdării şi apoi cercetaţi din ce în ce mai perseverent, până când mărgăritarele adevărului se vor dezvălui înaintea ochilor voştri în toată claritatea şi frumuseţea lor, cu atât mai preţioase, cu cât greutăţile înfruntate pentru descoperirea lor au fost mai mari.
După ce aţi ajuns la o înţelegere clară a unui aspect al adevărului, încetaţi să vă concentraţi energiile asupra lui şi să fiţi preocupaţi în exclusivitate de el, aducându-l mereu în atenţie, în defavoarea celorlalte; ci alegeţi-vă un subiect nou şi examinaţi-l cu aceeaşi asiduitate. Taină după taină se va dezvălui înţelegerii voastre. Procedând astfel, veţi câştiga o dublă victorie. Nu numai că aţi acumulat o cunoştinţă folositoare, dar, prin eforturile intelectuale depuse, aţi realizat încă un pas pe calea dez-voltării puterilor minţii. Fiecare descoperire care a contribuit la dezlegarea unei taine poate constitui punctul de plecare pentru cercetarea unor noi comori ale adevărului, rămase încă neexplorate. – 4T 414 (1880)
Legea minţii. – Una dintre legile minţii este aceea că intelectul îşi micşorează sau îşi măreşte capacitatea, în raport direct proporţional cu calitatea preocupărilor cu care este familiarizat. Dacă nu sunt angajate în mod perseverent şi energic în acţiunea de cercetare a adevărului, puterile minţii îşi vor diminua, în modul cel mai sigur, capacitatea de a înţelege semnificaţiile profunde ale Cuvântului lui Dumnezeu. Dar, dacă este solicitată în dezvăluirea şi identificarea legăturilor dintre subiectele Bibliei, prin compararea Scripturii cu Scriptura şi a lucrurilor spirituale cu lucrurile spirituale, mintea îşi va lărgi orizontul şi se va dezvolta. Pătrundeţi în adâncimile adevărului, nu rămâneţi la suprafaţa lui; cele mai valoroase comori ale gândirii aşteaptă să fie descoperite de către cercetătorul talentat şi perseverent. – RH, 17 iulie 1888. (MYP 262)
Trezirea capacităţilor latente. – Pe cărările obişnuite ale vieţii, mulţi sunt asemenea unui truditor lipsit de avânt, învârtindu-se în cercul strâmt al îndatoririlor lui zilnice, în timp ce nu-şi dă seama de puterile sale latente care, dacă ar fi trezite la viaţă şi angajate în acţiune, l-ar aşeza printre marii conducători ai lumii. Pentru trezirea şi dezvoltarea acestor însuşiri inactive, este necesară atingerea unei mâini talentate. Isus a adunat în jurul Său oameni de felul acesta şi le-a oferit binecuvântarea celor trei ani de instruire sub supravegherea Lui personală. Nici un curs de pregătire, desfăşurat în şcolile rabinilor sau în ucenicia filozofilor, nu se putea compara cu valoarea educaţiei pri-mite în preajma lui Isus. – CT 511 (1913)
Mulţi ar fi putut deveni giganţi din punct de vedere intelectual. – Mulţi dintre angajaţii noştri ar fi putut deveni până acum nişte giganţi din punct de vedere intelectual, dacă şi-ar fi angajat cu perseverenţă gândirea şi cercetarea spre domenii din ce în ce mai profunde şi nu s-ar fi mulţumit cu atingerea unui nivel de pregătire scăzut. Mulţi dintre tinerii noştri sunt pândiţi de pericolul superficialităţii, pentru că renunţă să se dezvolte şi să ajungă la statura deplină de bărbaţi şi femei desăvârşiţi în Hristos Isus. Ei cred că deţin o înţelegere suficientă a unor subiecte; şi, dacă nu îşi găsesc plăcerea în studiu, nu se vor strădui să pătrundă în adâncimile adevărului, pentru a descoperi toate comorile pe care şi le-ar putea însuşi. – Lt 33, 1886
Necesitatea disciplinei de sine. – Dezvoltarea facultăţilor minţii reprezintă o cerinţă divină. Capacităţile noastre trebuie să fi cultivate într-o asemenea măsură, încât să fim în stare să expunem adevărurile, pentru slava lui Dumnezeu, dacă va fi necesar, chiar şi în faţa celor mai înalte autorităţi omeneşti. Dar, în aceeaşi măsură, avem nevoie de puterea transformatoare a lui Dumnezeu, care să modeleze în fiecare zi inimile şi caracterele noastre. Toţi aceia care pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu trebuie să exercite disciplina de sine; deoarece numai în felul acesta voinţa şi intelectul nostru pot fi aduse în ascultare de voinţa lui Dumnezeu. O disciplină de sine fermă va contribui la înfăptuirea cauzei lui Dumnezeu mai mult decât elocvenţa şi decât cele mai strălucite talente. Dacă este bine disciplinată, o minte obişnuită va îndeplini o lucrare mai nobilă şi mai mare decât mintea care a beneficiat de cea mai înaltă educaţie şcolară sau care este dotată cu cele mai mari talente, dar căreia îi lipseşte stăpânirea de sine. – RH, 28 iulie 1896
Îngerii apără mintea umană. – Îngerii cerului se află la lucru pentru a apăra mintea omenească, iar puterea lor este mai mare decât puterea oştirilor întunericului. Există minţi care se preocupă de lucrurile sfinte, dar care nu se află într-o legătură strânsă cu Dumnezeu şi nu au capacitatea de a discerne influenţa Duhului Sfânt. Dacă harul Său nu le va modela caracterul după chipul şi asemănarea lui Hristos, Duhul Sfânt le va părăsi inimile, asemenea apei care se scurge dintr-un vas fisurat. Singura lor speranţă este aceea de a-L căuta pe Dumnezeu cu întreaga lor fiinţă – minte, inimă şi suflet – şi de a se strădui să exceleze în ascultarea de legile Sale. Este suficient să-i acordaţi o singură şansă şi Satana nu va ezita să vă răpească imaginaţia şi vă câştige devotamentul. – MS 11, 1893
Cea mai nobilă şi mai sfântă aspiraţie. – „Harul Meu îţi este de ajuns” (2 Corinteni 12,9) reprezintă o asigurare venită din partea Marelui Învăţător. Surprindeţi inspiraţia cuvintelor şi niciodată, dar niciodată nu vă lăsaţi copleşiţi de îndoială şi necredinţă. Fiţi energici. În religia curată şi nepătată, nu există nici un loc pentru un serviciu făcut pe jumătate. „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău, cu toată puterea ta” (Marcu 12,30). Acelora care cred în Cuvântul lui Dumnezeu, li se cere să nutrească cea mai nobilă şi mai sfântă aspiraţie. – SpTED 30, 12 iunie 1898 (CT 360)
Afirmă-ţi personalitatea dăruită de Dumnezeu. – Dumnezeu ne-a dăruit capacitatea de a gândi şi de a acţiona; şi numai printr-o acţiune însoţită de precauţie, căutând înţelepciune de la Dumnezeu, veţi deveni capabili de a purta poveri grele. Afirmă-ţi personalitatea dăruită de Dumnezeu. Nu fi niciodată umbra unei alte persoane. Ai certitudinea că Dumnezeu va lucra în tine, alături de tine şi prin tine. – MH 498, 499 (1905)
Degradarea lumii afectează mintea (mustrare adresată unui pastor căruia îi plăcea speculaţia). – Tu nu ar fi trebuit să fii un învă-ţător al adevărului. Măsura cunoaşterii lui Dumnezeu şi a experienţei tale ar fi trebuit să fie departe de ceea ce este acum. Tu ar fi trebuit să fii un om al înţelepciunii, deoarece Dumnezeu ţi-a dăruit capacităţi susceptibile de cea mai înaltă dezvoltare. Dacă ai fi renunţat la predilecţiile tale pentru speculaţie, dacă te-ai fi străduit să mergi în direcţia opusă faţă de cea în care te-ai îndreptat deja, acum ai fi fost capabil să realizezi un serviciu acceptabil în slujba lui Dumnezeu.
Dacă ţi-ai fi cultivat mintea în mod corect şi ţi-ai fi utilizat puterile pentru slava lui Dumnezeu, tu ai fi fost pe deplin calificat pentru a duce lumii un mesaj de avertizare. Dar degradarea lumii a afectat atât de mult intelectul tău, încât acesta a ajuns să fie lipsit de neprihănire. Tu nu ţi-ai cultivat capacităţile care ar fi făcut din tine un lucrător plin de succes pentru cauza lui Dumnezeu. Ar fi bine ca, de acum înainte, să-ţi corectezi lucrarea de educare a minţii, îndrumând-o pe căile cele drepte. Dacă acum nu vei deveni înţelept în ceea ce priveşte adevărul, întreaga vină îţi va aparţine în exclusivitate. – Lt 3, 1878
Leave a comment and / or appreciate the article!
CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/
CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/
CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Posted by: *DJ_DANY* ( ADMIN )
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen