Matei 7.21-27 Împlinirea voiei lui Dumnezeu
Fiecare dintre noi am căzut de multe ori în ispita de a nu aplica sau de a nu face în viaţa noastră ceea ce ştim că Dumnezeu ne spune prin Biblie să facem. De multe ori am confundat „a şti” cu „a face” uitând cât de mare este diferenţa dintre ele. Alteori am crezut că a face lucruri bune pentru Dumnezeu este tot una cu a face ceea ce cere Dumnezeu de la noi. Cât de grav este lucrul acesta? Cât de important este să facem ce cere Dumnezeu şi nu ce credem noi că I-ar place Lui? Ce înseamnă cu adevărat împlinirea voiei lui Dumnezeu şi care este valoarea ei, sunt doar câteva din întrebările la care vom încerca să găsim răspuns chiar în Sfânta Scriptură Biblia.
Textul de bază de la care vom porni în căutarea răspunsurilor se găseşte în Sfânta Evanghelie după Matei 7.21-27
1. Avertizarea Domnului Isus
Saul a fost primul împărat al lui Israel. Datoria lui era să fie ascultător de Dumnezeu şi în felul acesta Dumnezeu promitea că ţara va fi ocrotită iar domnia sa va fi în siguranţă. Începutul lui Saul, ca şi începutul nostru în relaţie cu Dumnezeu, a fost bun. Cu timpul însă, Saul a început să facă de capul lui. Ştia foarte bine ce trebuie să facă dar a ales să ignore. Este adevărat că făcea multe lucruri bune pentru Dumnezeu dar nu făcea ceea ce cerea Dunezeu. De aceea, a venit şi ziua când Dumnezeu trimite pe proorocul său la Saul…
1Samuel 15.22-23 Samuel a zis:”Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat!
Acestea au fost cuvintele cele mai grele pe care împăratul Saul le-a auzit vreodată. Erau rostite în auzul urechilor lui de către un om, de un profet, dar veneau de la Dumnezeu. De aici înainte a venit jalea peste sufletul lui. N-a mai avut linişte căci Domnul se depărtase de el şi duhurile rele îl chinuiau cumplit. A căutat să îndrepte ceva dar orice efort era venit prea târziu. Venise vremea când neascultarea de glasul Domnului avea să-şi primească răsplata cuvenită- lepădarea!
Durerea şi amărăciunea din sufletul lui Saul precum şi tragedia sfârşitului său prematur în mijlocul unor imagini macabre sunt doar o palidă umbră a suferinţei pe care fiecare dintre noi am putea s-o experimentăm dacă nu înţelegem la timp cât de important este nu doar să ştim ci să şi împlinim Cuvântul Domnului.
Ca şi atunci şi acum; de la Adam şi Eva chiar, la Saul, şi până la noi şi după noi, dintotdeauna şi pentru totdeauna, neascultarea de Dumnezeu a fost, este şi va fi pedepsită aspru.
Matei 7.21 Nu ori şi cine Îmi zice:”Doamne! Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri!- a spus Domnul Isus
Avertizarea este clară: Doar cei ce împlinesc Cuvântul Domnului au dreptul de a intra în Rai!
A şti nu este tot una cu a împlini. Nici a auzi, nici a ştii sau a cunoaşte nu trebuie confundat cu a împlini. Nici a auzi, nici a ştii sau a cunoaşte, şi nici măcar a fi capabil şi dornic să spunem altora învăţăturile Domnului, nici toate acestea împreună nu egalează ca importanţă împlinirea; toate cele enumerate nu ne scuteşte de împlinirea voiei lui Dumnezeu. Pare atât de simplu dar cu toate astea, fiecare dintre noi adesea uităm acest adevăr.
Ce Îl interesează pe Dumnezeu de la noi în legătură cu învăţăturile Sale? Să Îl ascultăm când ni le transmite? Să Îl lăudăm pentru înţelepciunea învăţăturilor Lui? Să le învăţăm bine? Să le spunem şi altora? Toate acestea la un loc sunt dorite de Dumnezeu …dar nu neapărat. Scopul este împlinirea lor!
De ce vrea Dumnezu de la noi împlinirea şi nu doar cunoaşterea învăţăturilor Lui?
Matei 7.21 Nu orişicine Îmi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.- a spus Domnul Isus
În primul rând Domnul aşteaptă împlinirea întrucât aceasta este singura modalitate prin care ne arătăm cu adevărat respectul şi cinstirea faţă de Sine. Singurul mod prin care ne arătăm credinţa în El- pentru că, credina este de fapt ascultarea de El. Doar împlinind arătăm că El este vrednic de încredere iar noi suntem datori să ascultăm de El.
În Matei 21.28-31 Domnului Isus prezintă o altă pildă. Un tată avea doi fii. Amândoi sunt rugaţi să meargă să lucreze în via lui. Primul refuză şi spune că nu vrea să meargă dar mai apoi, îi pare rău şi în final se duce. Al doilea, se adresează frumos, cu respect în vorbire, primite că se va duce… şi nu se duce. Care dintre aceştia a dovedit respect faţă de tatăl lor? Concluzia pildei era că cel ce a împlinit dorinţa tatălui l-a onorat cu adevărat şi nu cel care doar a vorbit frumos şi a făcut promisiuni plăcute la auz.
Un al doilea motiv pentru care Domnul vrea să împlinim voia lui este datorită faptului că doar împlinirea ne aduce beneficii şi nu doar cunoaşterea. Nu toţi sunt convinşi de asta dar, toate poruncile Lui ne sunt date nu pentru informare sau pentru a ne îmbogăţii cultura generală. Toate au un scop practic: fericirea noastră.
De curând mă aflam cu citirea Bibliei în cartea Deuteronom şi de multe ori mi-a atras atenţia refrenul „ca să fii fericit” cu toate că se afirma lucrul acesta în contextul în care Dumnezeu cere ascultare de poruncile Lui.
Deuteronom 12.28 Păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe care ţi le poruncesc, ca să fii fericit tu şi copiii tăi după tine, pe vecie, făcând ce este bine şi ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului tău.
Observ aici că noi trebuie să facem ce este bine nu în ochii noştri, nu ce credem noi că este bine ci ceea ce este bine şi plăcut înaintea lui Dumnezeu. Făcând aşa, Dumnezeu promite nu doar fericirea noastră dar şi a urmaşilor noştri.
Ioan 13.17 Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi- a spus Domnul Isus. Iată deci că trebuie să mergem mai departe, la împlinirea a ceea ce ştim. Iar împlinirea aduce fericirea.
Neemia 9. 29 I-ai rugat fierbinte să se întoarcă la Legea Ta, dar ei au stăruit în îngâmfarea lor, n-au ascultat de poruncile Tale, au păcătuit împotriva orânduirilor Tale care fac viu pe cel ce le împlineşte. Ţi-au întors spatele cu îndărătnicie, şi-au înţepenit grumazul şi n-au ascultat.
Împlinirea aduce viaţă spirituală, relaţie vie cu Dumnezeu şi sănătate sufletului. Neîmplinirea este îngâmfare şi dispret la adresa lui Dumnezeu, este ca şi cum ţi-ai întoarce spatele la Dumnezeu.
Motivele pentru care Domnul aşteaptă ca noi să împlinim voia lui sunt multe. Eu voi mai aminti doar încă unul: al treilea motiv este acela că cei care nu ămplinesc ci doar ştiu voia Domnului, nu doar că nu vor fi fericiţi ci vor fi pedepsiţi. Cu cât cunoşti mai mult şi nu împlineşti cu atât pedeapsa va fi mai mare pentru că, aşa cum spunea Domnului Isus: „cui i s-a dat mult i se va cere mult.” De aceea, faptul că ştim multe, n-ar trebui nicidecum să fie un motiv de laudă ci de smerenie întrucât aşteptările lui Dumnezeu de la noi sunt mai mari.
În Matei 11.20-24 Domnul Isus mustră cetăţile în care făcuse cele mai multe din minunile sale. Mustră pe cei care cunoşteau cel mai mult din învăţăturile Sale şi le spune: „în Ziua judecăţii va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine.”(11.24)
2. Pericolul autoînşelării este mare
În ciuda faptului că ştim şi suntem chiar convinşi că împlinirea aduce fericirea pe cât neîmplinirea aduce pedeapsa, totuşi trebuie să recunoaştem că de multe ori suntem inconştienţi de marele pericol al autoînşelării aşa cum Însuşi Domnul Isus îl semnalează:
Matei 7.22 Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: „”Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut! Depărtaţi-vă de la Mine voi toţi care lucraţi fărădelege!”
Domnul Isus ne spune că va veni o zi când mulţi oameni vor rămâne uluiţi când vor afla din gura Domnului Isus faptul că n-au fost găsiţi vrednici să între în Rai ci vor fi izgoniţi din prezenţa Sa. Atunci vor realiza că toată viaţa lor de credinţă a fost o mare amăgire, s-au autoînşelat. Cum?! Prin faptul că n-au împlinit în viaţa lor ceea ce ştiau că trebuia împlinit.
Iacov 1.22 Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu doar ascultători înşelându-vă singuri! 23 Căci dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă 24 şi după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. 25 Dar cine îşi va adânci privirile în Legea desăvârşită care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea nu ca un ascultătăr uituc ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.
De ce este mare pericolul autoînşelării?
Pericolul autoînşelării este mare întrucât autorul înselării suntem chiar noi înşine- ne autoînşelăm. Tocmai de aceea este foarte probabil să nu sesizăm pericolul.
Nimeni nu ne-a spus nimeni vreodată că nu trebuie să împlinim Cuvântul Domnului. Dacă ne-ar spune altul, imediat ne-am da seama că vrea să ne înşele. Dar când noi înşine ne măgulim că ştim suficient de bine voia lui Dumnezeu şi neglijăm împlinirea ei… atunci nu sesizăm uşor că ne-am depărtat de voia lui Dumnezeu. De ce? Pentru că avem mai multă încredere în noi. De aceea este mai uşor să cădem în capcana autoînşelării. Nu doar că posibilitatea să cădem în capcană este mai mare dar şi durerea va fi mai mare când vom afla că singuri ne-am adus tragedia asupra sufletului nostru trăind o viaţă de credinţă doar la nivel de teorie şi nu în practică.
În al doilea rând, vedem că pericolul autoînşelării este mare tocmai din faptul că mulţi au căzut în capcana lui. Aşa a spus şi Domnul Isus: „Matei 7.22 Mulţi îmi vor zice în ziua aceea…” Se pare că această capcană a autoînşelării prin neîmplinirea Cuvântului sfânt este foarte atractivă şi nu puţini cad în ea.
În al treilea rând, pericolul autoînşelării este mare şi pentru că cei mulţi care cad în această capcană sunt tocmai oameni din categoria celor religioşi, din categoria oamenilor la care nu te aştepţi să ajungă în iad.
Matei 7.22 …”Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
Domnul Isus nu le spune acestora că nu este aşa. Da, erau foarte activi şi pricepuţi în lucrarile spirituale (probabil la început). Există totuşi un DAR… Erau oameni care ştiau să spună altora să facă ceea ce aştepta Dumnezeu de la ei…, dar ei nu făceau. Erau oameni care eliberau pe alţii de vicii şi legăturile păcatului şi ale satanei…, dar ei rămâneau nedezlegaţi. Foloseau puterea lui Dumnezeu să atragă privirile oamenilor dar ei nu-şi întorceau faţa spre Dumnezeu.
Autoînşelarea acestor oameni uluieşte pe toţi cei care vor afla pentru că astăzi, nici unuia dintre noi nu ne vine să credem că vreun păstor, sau vreun membru din comitet, sau vreun evanghelist sau învăţător al Scripturilor… sau vreun membru botezat şi cuminte din biserică va ajunge vreodată să fie izgonit de Domnul Isus. Totuşi …se va întâmpla! Numărul teologilor creştini în iad va fi surprinzător de mare!
Domnul Isus ilustrează foarte bine acest aspect într-o altă pildă:
Matei 21.28 Un om avea doi feciori. S-a dus la cel dintâi şi i-a zis: „Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!”29 „Nu vreau” i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău şi s-a dus.30 S-a dus şi la celălalt şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: „Mă duc, Doamne!” Şi nu s-a dus.31 „Care din amândoi a făcut voia tatălui său?” „Cel dintâi” au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu…”
Poate ne şochează: Cum?! Este adevărat că cel dintâi a făcut voia tatălui său?!!! Cel care i-a zis: „Nu vreau!”? Da, dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. Acest fiu reprezintă pe mulţi dintre vameşi şi curve care, la început au spus „Nu vreau!” lui Dumnezeu dar apoi, s-au pocăit şi au făcut voia lui Dumnezeu, au adus bucurie Tatălui, s-au pocăit de păcatele lor. Acest fiu reprezintă pe cei păcătoţi din afara bisericilor care acum se bălăcesc încă în mizeria păcatului dar, mulţi se vor pocăi şi vor ajunge în rai, în timp ce mulţi care şi-au tocit încălţămintea pe drumul spre biserică vor gusta chinurile eterne ale focului iadului.
N-ar trebui oare să ne şocheze faptul că cel care a vorbit aşa de respectuos tatălui (…Doamne) şi care cu atâta bunăvoinţă a promis că se duce, totuşi şi-a încălcat cuvântul şi n-a făcut voia tatălui?!
Luca 6.46 De ce-Mi ziceţi: „Doamne! Doamne!” şi nu faceţi ce spun Eu?- a zis Domnul Isus
În al treilea rând, pericolul autoînşelării este mare şi pentru că preţul sau pedeapsa lui este infinit de mare.
Matei 7.23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut! Depărtaţi-vă de la Mine voi toţi care lucraţi fărădelege!”
Ce pierd cei care se autoînşeală neîmplinind Cuvantul Domnului? Pierd viaţa eternă în Rai, pierd părtăţia cu Domnul Dumnezeu şi vor fi izgoniţi în iad.
„Niciodată nu v-am cunoscut…”- le va spune Domnul Isus. Vedeţi, eu pot spune că îl cunosc pe preşedintele Americii: l-am văzut la televizor, l-am auzit vorbind, am poze cu el…ştiu multe despre el. Cu toate astea, dacă mă duc la Casa Albă, cu siguranţă nu voi avea acces acolo. De ce? Cu toate că eu „îl cunosc” totuşi, el nu mă cunoaşte. Ce contează nu este dacă eu îl cunosc ci dacă el mă cunoaşte.
Aşa este şi cu Dumnezeu. Toată lumea are pretenţie că Îl cunoaşte pe Dumnezeu doar pentru simplul fapt că a auzit ceva despre El sau pentru că a citit două file din Biblie. Totuşi, cei mai mulţi se înşeală. Important este să ne cunoască El pe noi, să fi fost o relaţie mai apropiată între El şi noi. Una este să cunoşti DESPRE Dumnezeu şi alta să cunpaştem PE Dumnezeu. Una este ca Dumnezeu să cunoască DESPRE noi şi alta să ne cunoasc PE noi. Diferenţa dintre acestea o face relaţia. Fără relaţie personală nu există cunoaştere reală.
Sigur te cunoaşte Dumnezeu? Sigur nu te autoînşeli? Eşti sigur că vei intra în Împărăţia lui Dumnezeu? Eşti sigur că nu te va respinge? Nu uita! Pericolul este mare şi amâgirea este subtilă! Mulţi se vor fi înşelat!
3. Ilustrare: Care este diferenţa între
„doar a şti voia Domnului” şi „a face voia Domnului”?
Pildele Domnului Isus sunt povestiri pământeşti obişnuite ce ne transmit înţelesuri cereşti, spirituale. Domnul Isus le foloseşte adesea pentru a ne ajuta să înţelegem mai bine adevărurile Împărăţiei lui Dumnezeu. Iată pilda:
Matei 7.24 Pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă.25 Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip.26 A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea. Ea s-a prăbuşit şi prăbuşirea i-a fost mare.
Diferenţa. Observăm că diferenţa între cei doi oameni pe care Domnul vrea să-i reprezinte prin această pildă este aceea că unul, nu doar că aude, dar „şi face.” Unul „aude… şi le face” iar celălalt „aude…şi nu le face.”
La începutul pildei, diferenţa este aşa de mică şi de nebăgat în seamă. În final însă, această mică diferenţă vedem că duce la o diferenţă extremă: primul rămâne în siguranţă fericit iar celălalt are parte de o mare tragedie (…prăbuşirea i-a fost mare.v.26)
Lucrul acesta de fapt vrea să ne spună că acum, diferenţa între cei ce împlinesc în viaţa lor cuvintele Bibliei şi cei care le ştiu dar nu le împlinesc este nesemnificativă. Da, aşa este acum, dar cândva, în viitor, în ziua necazului şi încercărilor, şi în mod sigur în Ziua Judecăţii, diferenţa va fi copleşitor de mare.
Asemănările. Sunt şi asemănări. Amândoi aud, amândoi ştiu cuvintele Domnului Isus. Amândoi îşi zidesc o casă.
Aud adesea oameni care îmi spun „nu e mare diferenţă între noi şi voi…”. Prin asta de fapt vor să spună că există multe asemănări. Totuşi, din pilda aceasta înţeleg că nu contează ce asemănări şi cât de multe sunt între culte şi religii, nu contează în ce te asemeneni, cât de mult şi cu cine te asemeni. Nu te consola cu lucrul acesta. Şi omul a cărui casă s-a prăbuşit se asemăna foarte mult cu celălalt. Asta nu l-a ajutat să evite tragedia vieşii lui. Ce contează este Implinirea cuvintelor Domnului Hristos în viaţa ta!
În ciuda asemănărilor, unul este numit de Domnul Isus „om cu judecată ”(înţelept) iar celălalt „nechibzuit” (lipsit de înţelepciune).
Vrem nu vrem, pildele Domnului Isus ne confruntă direct. Este vorba despre mine şi despre tine aici. Nu ne putem ascunde. Domnul ne întreabă: ce faci cu ce şti? Împlininim sau ne mulţumim doar cu „a şti”? Pilda aceasta ne arată cum ne vede pe noi Dumnezeu şi care va fi viitorul în faţa Judecăţii lui Dumnezeu.
Pilda aceasta ne răspunde la căteva întrebări:
1. Ce este de fapt „împlinirea învăţăturilor lui Dumnezeu?”
În pildă, ce a făcut omul cu judecată mai mult decât omul nechibzuit? Omul cu judecată şi-a zidit casa pe stâncă (v.24). Şi a mai făcut ceva: a făcut şi temelie (v.25…avea temelia zidită pe stâncă). Sunt două lucruri care contează şi cred că ambele împreună au contat ca zidirea să rămână în picioare. Degeaba ai casa pe stâncă dacă nu are temelie (fundaţie) sau degeaba ai temelie dacă ai pus-o în nisip. Temelia, fundaţia este liantul sau legătura care uneşte casa (adăpostul fragil) cu stânca cea neclintită.
În Biblie „Stânca” de multe ori Îl reprezintă pe Dumnezeu. De multe ori oamenii sfinţi spuneau în rugăciunile lor: „Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu” (Psalmul 19.14) sau „Tu eşti Stânca mea. Cetăţuia mea” (Psalmul 31.3) sau „Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost” (Psalmul 94.22). Moise spune: „El este Stânca… Stânca mântuirii…”(Deuteronom 32.4, 15)
Da, Dumnezeu şi Cuvântul Lui sunt ca o Stâncă pentru noi. De ce? Pentru că învăţăturile Lui sunt sigure precum stânca, ele nu pot fi clătinate, sunt încercate şi toţi cei care se încred în poruncile Lui nu vor cădea de ruşine.
Ce este atunci „nisipul” pe care celălalt şi-a zidit casa? Nisipul reprezintă învăţăturile oamenilor, înţelepciunea noastră după care ne călăuzim viaţa (relaţiile, familia, copiii, viitorul). Adesea luăm de bun ce auzim la televizor, ce am citit în cărţi, ce vedem la alţii sau ceea ce ne place nouă. Da, acestea sunt nisipul. Pentru că te ajută să zideşti imediat dar nu are durabilitate, nu rezistă în timp. Învăţăturile oamenilor şi înţelepciunea omului este un nisip mişcător care înşeală. De aceea atâţia şi-au ruinat familiile, de aceea mulţi divortează, mulţi caută fericirea şi împlinirea acolo unde bănuiesc că o vor găsi dar n-o vor afla niciodată. Mulţi îşi uită părinţii şi nu puţini îşi urăsc viaţa.
Stânca este deci Cuvântul lui Dumnezeu. Dar ce este temelia? Temelia reprezintă dorinţa omului de a se adânci tot mai mult în Dumnezeu, de a se uni tot mai mult cu Stânca Dumnezeu prin împlinirea învăţăturilor lui Dumnezeu. Temelia este acea arte din casă care se adânceşte şi se ascunde în pământ- tot aşa, împlinirea cuvântului lui Dumnezeu este singurul mod prin care viaţa mea şi viaţa ta se poate adânci în Dumnezeu căpătând astfel ceva din tatornicia şi tăria Stâncii Dumnezeu. Astfel, când furtunile sau cutremurul vin, tăria casei rămâne stânca şi asta, datorită temeliei căci prin ea, prin temelie, casa este „sudată” în stâncă. Tot aşa, prin ascultare, sufletul nostru este „sudat” în Dumnezeu. Cu cât temelia este mai adâncă, cu cât ascultarea este mai profundă cu atât mai sigură este viaţa noastră în Dumnezeu.
Nu ştim sigur dacă celălalt a avut sau nu temelie. Dar asta nu mai contează. Chiar dacă ar fi avut, temelia pe nisip, nu conferă siguranţă cladirii. Asta înseamnă că, indiferent cât de mult şi atent ai asculta de învăţăturile şi înţelepciunea omenească (a ta sau a altora), mai devreme sau mai târziu vei fi dezamăgit.
Deci, ce este de fapt „împlinirea învăţăturilor lui Dumnezeu”? Împlinirea este unica metodă prin care adăpostul vieţii si sufletului nostru se împlântează, se „sudează” în Stânca neclintită Dumnezeu căpătând astfel stabilitate şi siguraţă în Dumnezeu. Mai simplu- Împlinirea este adăpostirea, siguranţa noastră în Dumnezeu. Împlinirea este modalitatea prin care noi cei slabi devenim de neclintit prin Dumnezeu.
Practic, asta îneamnă că: ascultând de Dumnezeu vom avea familii puternice care nu se destramă, vom avea pace chiar şi în încercări şi necazuri, vom trăi încrezători chiar dacă vremurile descurajează pe mulţi în jurul nostru, vom găsi puterea să trăim mulţumitori cu bucurie când tot mai mari sunt neajunsurile şi tot mai mulţi nemulţumiţii iar ura şi amărăciunea macină şi seceră mulţimi de suflete în jurul nostru. Ascultând de Dumnezeu, noi rămânem pe Stâncă!
2. De ce trebuie să împlinim voia lui Dumnezeu?
Ca să aflăm răspunsul trebuie să vedem de ce a trebuit omul cu judecată să facă o temelie în stâncă. În evanghelia după Luca găsim ceva care ne ajută să înţelegem mai mult despre asta:
Luca 6.48 …când a zidit o casă, a săpat adânc înainte şi a aşezat temelia pe stâncă.
Vom vedea întâi nişte adevăruri care, la prima vedere ar fi tocmai motive pentru a nu împlini voia lui Dumnezeu:
a) Temelia este partea care nu se vede a clădirii. De ce să mai faci temelie când oricum nu o vede nimeni?
Faptul că temelia este ascunsă, faptul că nu se vede asta nu înseamnă că nu este importantă. Importanţa unui lucru nu se vede după cât de mult se expunde ochiului, după cât este de apreciată de oameni. (Majoritatea oamenilor nu se laudă cu temelia casei ci cu interiorul sau mărimea a ceea ce este deasupra şi care se vede.)
Tot aşa este şi cu împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Orice om care i-a înţeles cu adevărat importanţa nu face din faptele lui o expoziţie pentru oameni întrucât oamenii fireşti nu au ochii necesari să poată aprecia calitatea şi importanţa împlinirii Cuvintelor lui Dumnezeu.
Atunci întreb din nou: De ce trebuie să împlinim voia lui Dumnezeu? Pentru oameni? De ochii oamenilor? Nu! Împlinirea voiei lui Dumnezeu nu este apreciată de oameni. Ei nu-i înţeleg valoarea!
b) Temelia cere un efort mai mare. De ce să mai muncim atâta? Asta îneamnă că o să ne ia şi timp mai mult până terminăm…
Poate unii se gândesc: „ce rost are să mai sap aşa de adânc când oricum nu se vede? Este aşa de greu de dat cu târnăcopul…”
Pilda ne arată că omul cu judecată a avut mult de lucru. Lucrul lui a fost îngreunat în mod special prin faptul că terenul în care săpa nu era nisip, nici pământ ci stâncă. Mai mult de atât, textul din Luca 6.48 ne spune că a săpat adânc; nu la suprafaţă, nu superficial. Faptul că era greu nu l-a determinat să sape mai puţin.
Da, sunt unii care zic: „Ce rost mai are să ascult de Biblie şi să aştept până la căsătorie…? De ce să mai aştept atâta? De ce să mai sufăr când alţii se distrează?!!!” Iar alţii spun: „Ce rost mai are să luptăm să ne împăcăm? Chiar dacă Dumnezeu cere împăcare…asta e cam greu. Este mai uşor să ne despărţim. Sunt atâţia care o fac…”. Omul caută confortul personal şi plăcerea imediată. Împlinirea voiei lui Dumnezeu însă, este adevrat, nu aduce confort imediat şi nici plăcere imediată dar aduce fericire şi împlinire mai apoi dar care durează şi rămâne în orice împrejurare a vieţii.
Cu ajutorul lui Dumnezeu am aşteptat până la 29 de ani fără să ating vreo fată, fără să sărut vreo fată. E-adevărat, de multe ori plângeam şi mă rugam pentru o tânără împreună cu care să trăiesc pentru Dumnezeu…n-a fost uşor când vedeam prieteni care trăiau deja în concubinaj, în curvie şi se lăudau cu câte fete au schimbat iar alţi prieteni de-ai mei erau căsătoriţi şi aveau şi copii… Eu nu aveam nici soţie. Căutând să ascult de învăţăturile lui Dumnezeu, cu ajutorul Lui am aşteptat. Pe data de 2 august 2009 am sărutat prima dată o fată. Aceea este soţia mea. Am sărutat-o în ziua când ne-am căsătorit, doar după ce, la altar, în biserică am fost binecuvântaţi înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. N-a fost uşor dar am aşteptat, pentru că am dorit ca familia noastră să fie binecuvântată de Dumnezeu, El să fie Stăpânul familiei noastre. El este şi acum! El este Şeful nostru! Nu ne pare rău că am aşteptat, nu ne pare rău că am răbdat, nu ne pare rău că n-am gustat plăcerile înşelătoare de o clipă ale păcatului. De aceea, pentru invitaţiile de nuntă am putut scrie ca moto: „Dumnezeu nu dezamăgeşte, nu ămplineşte ci totdeauna depăşeşte aşteptările celor iubiţi de El!” Dragă cititorule, dacă eşti căsătorit, îţi doresc să ai cel puţin fericirea şi pacea pe care noi o avem. Dacă nu eşti, îţi dorim cel puţin fericirea şi pacea pe care noi am avut-o când eram în aşteptarea răspunsului Domnului.
Concluzia este una singură: chiar dacă este mai greu, chiar dacă trebuie să amâi plăcerile, chiar dacă ia timp mai mult….dacă trebuie să faci toate astea doar pentru a împlini învăţăturile lui Dumnezeu din Biblie- Se merită!
A-ţi zidi casa pe nisip este mult mai uşor. Nisipul este mai uşor de săpat şi îl poţi folosi şi pentru mortar. Simplu şi uşor şi rapid! (dar fatal!) Aşa este când asculţi de învăţăturile oamenilor: ele sunt uşor de împlinit întrucât au vedere împlinirea poftelor, chiar ceea ce îţi place (chiar dacă nu este ceea ce ai nevoie), sunt simple întrucât însăşi firea păcătoasă din noi le cere. Pe lângă toate astea, nici nu trebuie să aştepţi prea mult pentru a gusta distracţia. …..Da, e adevărat, dar cine mai apoi gustă dezamăgirea, neîmplinirea, tragedia?!!!
Chiar dacă munceşti mai mult şi ia mai mult timp, fă-ţi temelie la casă! Chiar daca ai de suferit şi treuie să aştepţi, împlinelte poruncile Domnului pentru tine!
c) Temelia pe stâncă nu este neapărat necesară. Văd că şi celălalt şi-a fcut casă pe nisip şi arată chiar mai bine ca a mea…
Da, de multe ori sunt ispitiţi credincioşii să gândească aşa: ce rost mai are să ascult de Dumnezeu când văd că prietena s-a căsătorit cu un băiat mai bogat, iar colegul meu cu o fată mai frumoasă… văd că alţii care înşeală au de toate….şi văd că o duc bine.
Mai are rost să împlineşti cuvintele lui Dumnezeu ..??? Da!
Pentru că vine o zi a Judecăţii lui Dumnezeu!
Îmi vine în minte aici un film de desene animate foarte îndrăgit în vremea copilăriei. Cred că şi astăzi l-aş urmări cu plăcere. Era vorba despre despre trei purceluşi care îşi construia fiecare câte o casă. Cel dintâi şi-a construit o căsuţă frumoasă din paie. Al doila din beţe iar al treilea din piatră, din material dur. Care dintre cei trei credeţi că a terminat primul casa? Da, aţi ghicit, cel care a construit cu paie sau cel cu beţele. În nici un caz cel cu piatrele nu a terminat primul. În timp ce acesta încă mai lucra şi transpira, ceilalţi doi stăteu întinşi la soare şi râdeau de el. În cele din urmă toţi au finalizat lucrările de construcţie. Vine însă şi ziua când pericolul se abate asupra vieţilor lor- lupul. Acum era vremea încercării. Lupul vine la cel cu casa de paie. Purceluşul se grăbeşte, se ascunde după uşă, trage zăvorul crezând că este la adăpost şi răsuflă uşurat. Lupul însă, dintr-o suflare spulberă toată siguranţa lui. Descoperit, purceluşul aleargă la cel cu casa din beţe şi este primit imediat înăuntru. Foarte curând, lupul face acelaşi lucru şi căsuţa din beţe nu opune nici un fel de rezistenţă. Se prăbuşeşte! Cei doi acum alargă la cel ce şi-a făcut casa din material solid. Lupul se apropie şi, ca la început începe şi suflă…şi suflă până se face roşu ca racu dar nimic nu se clinteşte. Apoi începe să forţeze uşa şi să bată cu pumnii dar fără nici un rezultat. Construcţia era una puternică şi datorită acestui fapt, toţi cei dinăuntru erau în siguranţă.
Ilustraţia aceasta se aseamănă cu pilda Domnului Isus. Are însă şi câteva diferenţe esenţiale. Care sunt acelea vă las pe dumneavpastră să le aflaţi. Totuşi o voi aminti pe cea mai importantă: sfârşitul celor ce n-au zidit cum se cuvine. În desenele animate şi ceilalţi purceluşi au scăpat cu bine însă în pilda Domnului Isus, cel ce şi-a zidit casa pe nisip a sfârşit tragic. În desenele animate, pentru că sunt adresate copiilor, trebuia ca sfârşitul să fie fericit şi personajul negativ trebuia să piardă. Viaţa însă nu este un film de desene animate de aceea, în Ziua Judecăţii nu toţi vor scăpa. Atunci, neascultarea va costa totul!
Revenind la pilda din evanghelie, Domnul Isus ne spune că, până la urmă, amândoi au terminat de zidit casele. Nu ştim care a fost mai frumoasă sau mai mare pentru că de fapt, scopul casei nu este nici pentru frumuseţe şi nici pentru a crea spaţiu de depozitare ci pentru adăpost şi siguranţă, pentru a proteja viaţa şi sănătatea de intemperiile naturii. Nu ştim la cât timp, dar ştim sigur că în zonă s-a abătut o mare furtună, un vânt puternic şi ploi torenţiale au lovit pământul şi apele au crescut pe pământ. Textul ne spune că ambele case s-au confruntat cu aceleaşi condiţii. Nici una n-a fost ocolită. Totuşi, după ce a trecut furtuna, doar una a rămas în picioare şi doar omul cu judecată a rămas cu viaţă întrucât era la adăpostul unei case care, la rândul ei era „înrădăcinată” adânc în stâncă. Uitându-ne în vale, casa omului nechibzuit este acum un morman de moloz şi curând, el şi familia lui care s-au adăpostit într-o casă ce n-avea temelie vor trebui să fie înmormântaţi.
Dragul meu, dacă cele trei motive amintite anterior îi determină pe mulţi să nu împlinească ceea ce ştiu că Dumnezeu le cere spre binele lor, atunci trebuie să ştii că acesta este motivul pentru care ar trebui să împlinim cu toţii poruncile Domnului Hristos. Acum încă nu este aşa evidentă diferenţa dintre cei ce împlinesc voia Domnului şi cei ce o ignoră. Cu siguranţă va veni o zi când judecata lui Dumnezeu va încerca din temelii şi adăpostul sufletului tău şi adăpostul sufletului meu. Nici unul nu vom scăpa de ziua încercării. Acum se pare că se distrează aşa de bine cei care nu ascultă de Dumnezeu (da, se distrează dar nu se bucură!). Ziua aceea va veni! Se apropie! Vuietul valurilor ei se resimt în frământările economice, mişcările maselor de oameni, cataclismelor naturale, sărăciei… a confuziei şi mizeriei morale. Vine ziua când gunoiul lumii acesteia va trebui aruncat acolo unde îi este locul- în Iad. Şi Dumnezeu o va face!
Matei 7.22 Mulţi Îmi vor zice în Ziua aceea…
Zilele de judecată sunt multe, sunt zile care testează siguranţa şi trăinicia a ceea ce ai zidit în viaţă: relaţii, familie, idealuri, ţeluri. Cea mai grea însă va fi Ziua cea din urmă când va fi testată siguranţa şi adăpostul a ceea ce este cel mai important: sfletul tău!
Biblia spune că, datorită păcatului, mânia lui Dumnezeu se va abate asupra noastră a tuturor pentru că toţi am păcătuit şi prin păcatul nostru am adus cea mai mare ofensă măreţiei Suveranului Universului întrucât orice păcat este o sfidare la adresa a tot ceea ce Dumnezeu este. Vinovăţia păcatului nostru o purtăm în sufletele noastre. Nu toţi recunosc pentru că nu toţi au curajul şi nici nu vor să-şi dea răgaz să-şi asculte suspinul sufletului. Totuşi, vinovăţia aceasta este o povară confirmată chiar de faptul că omul care trăieşte încă o viaţă de păcat (adică de neascultare de Dumnezeu) nu are nici sensibilitatea necesară să audă glasul lui Dumnezeu pentru el şi nici puterea şi curajul să i se adreseze în mod eficient lui Dumnezeu prin rugăciune. Relaţia este distrusă! De aceea, datorită dreptăţii şi sfinţeniei Sale care stau de fapt şi la baza guvernării lumilor create, trebuie să fie făcută o judecată şi vinovatul (eu şi tu) trebuie să plătim. Pentru că paguba este imensă şi infinită datorită măreţiei Persoanei împotriva Căreia am păcătuit, pedeapsa o ştim de acum- amândoi merităm iadul (pedeapsa eternă). În dragostea Sa însă, Dumnezeu a vrut să ne mai dea o şansă. Există doar una singură- altcineva să plătească paguba pe care noi am făcut-o în lumea creată împotriva guvernării perfecte a lui Dumnezeu. Biblia spune că „plata păcatului este moartea” (Romani 6.23). Deci, dreptatea lui Dumnezeu cere moarte. Cineva trebuie să moară. Dreptatea şi justiţia lui Dumnezeu trebuie satisfăcută! Dumnezeu nu face compromisuri şi nu negociază sfinţenia Sa. El nu poate fi cumpărat sau mituit. Noi trebuie să plătim cu moartea… Dar Dumnezeu în dragostea şi înţelepciunea Sa fără margini, El Judecătorul, după ce a dat verdictul, S-a dezbrăcat de haina de Judecător, a coborât pe acest pământ întrupat ca om (Domnul Isus Hristos). A venit lângă mine şi lângă tine să ia asupra Lui povara păcatelor noastre, să sufere El moartea şi chinurile despărţirii de Tatăl în locul meu şi în locul tău, în locul tuturor celor ce, cu smerenie vor fi recunoscut că sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Da, El Isus Hristos a venit să plătească pedeapsa eternă prin moarte pentru toţi aceia care vin cu pocăinţă la El, pentru toţi aceia care Il iubesc. Il ascultă şi în felul acesta îşi pun sufletul la adăpostul şi siguranţa Jertfei lui Hristos- Stânca noastră. El, Hristos Domnul este Stânca şi singura cale acceptată de Dreptatea divină să asigure răscumpărarea oamenilor întrucât El a trăit ca om dar fără păcat -de aceea poate să ne ia locul. El este infinit în fiinţa Sa – de aceea poate prin moartea Sa să plătească datoria întregii lumi. Şi tot datorită infinităţii fiinţei Sale, în moartea Sa poate plăti infinitatea de pedeapsă pe care noi toţi ar fi trebuit s-o ispăşim în iad.
Eşti tu la adăpost în Dumnezeu? Citeşte din Biblie şi află voia lui Dumnezeu pentru tine. Apoi împlineşte ceea ce vei găsi că trebuie să împlineşti. Doar aşa, vei ajunge să ştii şi să înţelegi ce înseamnă să fii la adăpost. Aşa te vei bucură şi vei fi fericit să ai casa pe stâncă!
Iată câteva lucruri pe care, cel puţin începând de acum, vei şti că trebuie să le împlineşti:
1) mărturiseşte-ţi în rugăciune lui Dumnezeu păcatul tău dar cu părere de rău, urându-le. Dacă încă nu le urăşti, spune chiar şi lucrul acesta lui Dumnezeu şi cere-I Lui sfinţenie şi sensibilitatea spirituală necesară ca să le poţi urî.
2) apoi, ca dovadă de credinţă, cere-I să fie El conducătorul vieţii tale. Predă „frâiele” vieţii tale lui Dumnezeu. Lasă-L pe El „la volan”. Treci în dreapta şi nu mai încerca să pui mâna pe volan. Stai liniştit! De fapt, asta înseamnă a fi creştin- prin ascultare de Biblie, să-L laşi pe Dumnezeu să-ţi conducă viaţa.
3) primeşte botezul credinţei. Încheie astfel legământ cu Dumnezeu la maturitate, fiind deplin conştient de ceea ce faci. Începând de acum, trăieşte ca un adevărat ucenic al lui Hristos Domnul.
4)Roagă-te! Posteşte! Spune altora despre Domnul Isus! Şi întotdeauna caută să cunoşti mai mult voia lui Dumnezeu citând şi meditând la învăţăturile lui Lui din Biblie cu dorinţa de a fi un împlinitor al învăţăturilor sfinte.
Domnul să fie cu tine şi noi cu El!
Postat in Matei | Lasă un comentariu »
Evrei 11.24-26 Credinta la vremea maturitatii
Introducere
Credinta pentru viata este de o importanta fundamentala. Prin credinta suntem mantuiti (Efes.2.8), doar prin credinta putem fi placuti lui Dumnezeu (Evrei 11.6). Domnul Isus s-a rugat pentru Petru sa nu i se piarda credinta (Luca 22.32) iar evangheliile au fost scrise pentru ca „voi sa credeti,” pentru ca omul sa capete credinta (Ioan 20.31).
Nu doar Scriptura afirma importanta credintei dar si oamenii recunosc si confirma aceasta prin faptul ca toti pretind ca au credinta. Cum putem insa sa stim daca avem sau nu credinta? Care sunt caracteristicile credintei care ne pot ajuta sa recunoastem prezenta ei?
Prin credinta Moise cand s-a facut mare... Textul de fata ne ofera cadrul necesar sa putem observa si analiza credinta, cum se manifesta ea.
Cand s-a facut mare... Nu putem spune prea multe despre credinta la vremea copilariei atunci cand putem fi usor indusi in eroare. Vremea maturitatii este in mod special cadrul in care se manifesta cu adevarat credinta. Nici despre Moise nu ni se spune prea multe din vremea copilariei.
v.23 Prin credinta a fost ascuns Moise trei luni de parintii lui… Singurul lucru pe care-l putem spune despre credinta in viata copiilor este doar ceea ce se poate vedea din faptele de credinta ale parintilor.
In continuare, analizand credinta lui Moise la vremea maturitatii putem sa intelegem si sa evaluam mult mai usor atat credinta noastra personala cat si a bisericii din care facem parte intrucat vom putea observa patru caracteristici ale credintei la varsta maturitatii.
1. Curajul de a refuza lumea
v.24 Prin credinta Moise cand s-a facut mare n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui Faraon…
Credinta la maturitate, la vremea cand te-ai facut mare iti da curajul sa refuzi lumea, iti da curajul de a spune „Nu, multumesc!” la ofertele ei. Unde este credinta este curajul de a refuza.
Vremea pentru oferte. Trebuie sa recunoastem ca mai mult ca oricand „cand te faci mare” ai cel mai mult de a face cu ofertele lumii. Ofertele lumii sunt in special pentru cei mari. Asa se explica si faptul ca tinerii sunt aceia care ajung sa-si puna intrebari de genul: putem sa mergem la banchet, putem sa mergem la film cu prietenii, avem voie sa intram in bar, sa ne vopsim parul, sa ne fardam, sa ascultam muzica necrestina, sa bem bere fara alcool, sa avem relatii intime inainte de casatorie, sa nu platim taxele la stat, sa accept o slujba chiar daca nu mai pot veni la biserica…etc. Toate acestea sunt doar o parte din framantarile care-l intampina pe om „cand s-a facut mare.”
Oferta lumii. Oferta lumii este in esenta una si aceeasi: un nume. Lumea vrea sa te faca vedeta, sa devi si tu un VIP. Lumea vrea sa te urce pe podium sa fii aplaudat. Textul spune „…n-a vrut sa fie numit…” Aceasta era oferta lumii de atunci dar aceasta a ramas in esenta si oferta lumii de acum.
Poate ca termenul de vedeta este prea mult spus. Poate unii veti zice- „Nu este adevarat, nu am primit oferta asta!” Da, poate ca atunci cand vorbim de vedete ne gandim la acea persoana a carei faima a depasit granitele unei regiuni sau poate chiar granitele nationale totusi exista si vedete locale: tinerii vor sa fie vedete in scoala lor, apoi in facultarile si in anturajul lor, mai tarziu vrem sa avem un nume in biserica sau in cultul nostru. Lupta dupa functii si dupa pozitii face parte din cotidian.
Cei mai multi astazi viseaza sa devina celebri. Nu conteaza pentru ce. Astazi pentru orice, mai ales pentru prostii poti deveni un VIP. Cine n-a auzit de Elodia, de Cioaca, de Becali, de Mutu…si altii ca ei. Pentru ce sunt vestiti oamenii astia? Ce calitati i-au facut celebri?
Ill. Mi-am cumparat un telefon mobil si am vrut sa ma familiarizez cu meniul. La Agenda am gasit scris la contacte si categoria „contacte VIP.” Cine sunt acesti „Vip?!” M-am uitat si pe telefonul mai vechi si am citit acolo: Prieteni, colegi, vip, altii.
Credem sau nu, vedetismul este o boala nationala si chiar mondiala. VIP-urile au ajuns sa fie o categorie aparte de oameni… sau poate sunt surpaoameni. Multe reviste sunt dedicate VIP-urilor. Spatii de emisie televizata foarte multa dedicata VIP-urilor.
Nu este nimic nou si nici nu trebuie sa ne surprinda intrucat chiar Domnul Isus a fost confruntat cu oferta aceasta atunci cand diavolu’ i-a cerut sa se arunce de pe strasina Templului. Ar fi putut deveni vedeta, ar fi putut sa fie aplaudat de toti. Mai tarziu oamenii au vrut sa-L ia cu sila si sa-L faca imparat. Domnul Isus insa la fiecare din ofertele lumii a spus „Nu, multumesc!”
1Ioan 2.16-17 Caci tot ce este in lume: pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii nu este de la Tatal ci din lume si lumea si pofta ei trece…
Ce cuprinde oferta? Ce inseamna sa fii vedeta? Ce anume trebuie sa ai ca sa poti fi numit si tu un VIP, o vedeta? Textul enumera trei lucruri: Faima numelui, bogatia comorilor si placerea… pacatului. Toate vedetele se bucura de aceste trei lucruri.
Faima numelui- important sa te stie cat mai multi. Multi sa fi auzit de tine. Investesc mult in publicitate si vaneaza orice moment prielnic pentru a se face cunoscuti.
Bogatia comorilor- auzim cum se lauda care mai de care cu zecile si sutele de milioane de Euro. Asta la nivel inalt insa la alte nivele sunt unii care chiar daca n-au ce pune pe masa au adidasi si trening de firma. In el se culca in el se scoala atat in timpul saptamanii cat si pentru zile de sarbatoare- important este ca prietenii si anturajul sa vada firma.
Placerea pacatului. VIP-urile dau impresia ca traiesc si chiar traiesc in placeri. Isi implinesc toate gusturile. Insa Cuvantul lui Dumnezeu da la o parte valul ce ascunde misterul si viata tainica a VIP-urilor si descopera faptul ca placerea cu care ei se hranesc este de fapt veninul indulcit al pacatului fapt ce explica si de ce bucuria lor este de o clipa.
A fi vedeta inseamna sa traiesti in placeri. Iar pentru asta, acum este nevoie de pacat. Nu este de mirare ca din cand in cand auzim la stiri scandaluri cu: „Briliantul si drogurile”, Politicieni si oameni de afaceri divortati si recasatoriti atunci cand ar fi trebuit mai degraba sa se intereseze de cavou; alte VIP-uri implicate in scandaluri financiare, Elton John homosexual, Mike Tayson si violuri, ….
Ca o paranteza trebuie sa adaug faptul ca si Moise chiar si Domnul Isus intr-un anumit fel au ajuns VIP-uri sau vedete in sensul bun. Lumea insa vrea sa devi un VIP dar pe scurtatura, prin compromis cu pacatul.
Vrei sa fi si tu un VIP in lumea ta? Esti gata sa faci pact cu diavolul, sa fii legat in lanturile pacatului?
Bucuria VIP-urilor este „de o clipa”? Biblia spune Da! Realitatea nu are alternativa si trebuie sa confirme acest adevar. Bucuria placerilor pacatului este „de o clipa.” E-adevarat ca pacatul aduce placere. Dar tot atat de adevarat este si ca placerea pe care pacatul o aduce este „de o clipa.”
Ex- Laura Stoica moare in accident. Printesa Diana pare ca a fost urmarita de paparatzzi si moare si ea. Un alt cantaret renumit care se lauda ca a ajuns mai renumit decat Domnul Isus moare sufocat de propria-i voma. Altii infunda puscariile iar altii urmeaza sa constate curand apusul fericirii lor de o clipa. Daca ar fi fericiti de ce doresc mai multa bogatie? Daca ar fi fericiti de ce au nevoie sa cerseasca mai multa faima? Daca ar fi fericiti de ce trebuie sa divorteze pentru ca apoi „sa-si refaca din nou viata”? „O facusera gresit?”
Semn al maturizarii. Cand te faci mare, unul din confirmarile prezentei credintei in inima ta este curajul de a refuza, curajul de a spune „Nu!” Cand eram mici nu aveam taria sa refuzam micile placeri ale copilariei (dulciurile). Cand ne-am facut mari insa am invatat sa ne hranim cu ceea ce trebuie nu doar cu ceea ce ne place.
In timp ce gloata lumii alearga nebuna spre pierzarea ei vesnica, crestinul este cel ce auzind glasul lui Dumnezeu face stanga-mprejur si incepe sa mearga contra curentului, in spatele si pe urmele Domnului Isus, Cel Care a venit sa ne deschida drum contra curentului lumii inapoi catre Dumnezeu.
Curajul de a refuza ofertele lumii este semn al maturizarii in credinta. Nu varsta aduce curajul de a spune „Nu!” lumii ci credinta. Oricat ai fi de inaintat in varsta, nu maturitatea aceasta iti poate da curajul de a refuza lumea cu ofertele ei ci doar credinta. Nici varsta si nici macar muschii sau diplomele nu-ti dau curajul de a refuza lumea ci doar credinta.
Prin credinta Moise cand s-a facut mare n-a vrut…
Candva, demult. Candva, demult crestinii erau identificati cu cei care „Nu beau, nu fumeaza, nu curvesc, nu fac cutare sau cutare lucru.” Altfel spus, crestinii erau cei ce refuzau sa traiasca ca lumea. Acum insa am ajuns foarte des sa se spuna despre noi: „si ei …, si ei…” Cu alte cuvinte: si ei accepta sa faca ceea ce facem noi, si ei s-au invatat sa nu mai refuze ci sa primeasca ofertele lumii.
Atunci cand crestinul nu mai stie sa refuze ofertele lumii este semn sigur ca incepe sa-si piarda credinta.
Imi aduc aminte din copilaria mea in biserica cum atunci refuzam sa mergem la cinematograf, refuzam televizorul, ca fetele sa poarte pantaloni era considerat pacat, …etc. Nu vreau acum sa comentez corectitudinea acelor decizii ci vreau sa spun ca atunci cel putin lumea vedea credinta noastra prin curajul pe care-l aveam sa refuzam ofertele lumii care nu erau deloc rele. Atunci crestinii refuzau chiar sa stea la televizor si veneau la biserica, refuzau sa vanda alcool chiar daca asta insemna sa-si piarda slujba, refuzau oferte de slujba care atentau la crezul lor. Acum toate acestea le acceptam. Ba chiar mai mult: acceptam portul si vestimentatia lumii, distractiile si placerile lumii (bautura, dans), modul de viata al lumii (divorturi, recasatoriri, avorturi).
Cu durere trebuie sa recunoastem ca suntem martorii unei situatii disperate pentru biserica aflata acum in criza. Este tot mai evidenta astazi in biserica lipsa curajului de a spune „Nu!” lumii, lipsa curajului de a refuza. Biserica a inceput sa invete sa innoate si ea in spiritul „generatiei PRO.”
Pentru ca te-ai facut mare, oferta lumii pentru tine este nespus de atragatoare si variata. Te simti atras de faima? Nutresti dorinta de a te imbogati? Ti-ai dori sa gusti placerea pacatului? Acum, daca ai credinta in tine, doar prin credinta capeti curajul de a refuza cu hotarare oferta lumii.
2. Taria de a accepta suferinta ” Faca-se voia Ta!”
v.25 ci a vrut mai bine sa sufere impreuna cu poporul lui Dumnezeu decat sa se bucure de placerile de o clipa ale pacatului.
Partea pozitiva. Credinta la varsta maturitatii nu te invata sa spui doar „Nu!” ci si „Da!” Important este sa stii cui. Credinta adevarata nu este doar „Refuz” ci si „Acceptare” doar ca trebuie sa stii cand.
La vremea „cand te-ai facut mare” credinta presupune si a stii care sunt lucrurile care te reprezinta, care sunt lucrurile pe care le cauti, lucrurile care te inspira. Prin credinta Moise „nu a vrut” ci „a vrut mai bine sa…”
Asa cum am spus despre curajul de a refuza ofertele lumii cum ca ar fi un semn al maturitatii in credinta tot la fel de bine, alaturi de acesta se adauga al doilea semn al maturitatii in credinta: cunoasterea si acceptarea ofertelor lui Dumnezeu.
Pentru necunoscatori crestinii erau descrisi ca cei ce „nu….fac cutare sau cutare lucru,” necunoscatorii ne cunosteau ca cei ce refuza ofertele lumii insa pentru cei initiati, crestinii erau cei care au ales „mai bine” -pocainta. Astazi tragedia este urmatoarea: necunoscatorii nu mai percep nici o diferenta iar cunoscatorii nu gasesc „mai binele.”
Suferinta- impreuna cu …poporul Domnului. Moise a avut prin credinta curajul sa refuze dar a avut si taria sa sufere. Sa sufere alaturi de poporul Domnului.
Intr-un moment de intimitate cu ucenicii Sai, Domnul Isus este confruntat de Petru cu o intrebare mai putin obisnuita:
Marcu 10.28-30 Iata, noi am lasat totul si Te-am.” Isus a raspuns: Adevarat, adevarat va spun ca nu este nimeni care sa fi lasat casa, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau nevasta, sau copii, sau holde pentru Mine si pentru Evanghelie si sa nu primeasca acum, in veacul acesta de o suta de ori mai mult: case, frati, surori, mame, copii si holde impreuna cu prigoniri…
Domnul Isus nu a ascuns adevarul chiar daca acesta nu incanta auzul. Ca sa mergi dupa Domnul trebuie sa lasi tot (cel putin in inima, adica sa fii dispus la asta). Avantajele sunt multe insa nu trebuie sa uitam ca oricat de multe si mari ar fi avantajele umblarii pe urmele Domnului acestea sunt insotite de „prigoniri.”
Suferinta intotdeauna a mers „impreuna cu” poporul Domnului.
Fapte.14.22 El (Pavel) ii indemna sa staruie in credinta si spunea ca in Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri.
Iata deci modul in care apostolul Pavel considera ca ii va determina pe crestini sa „staruie in credinta”: vorbindu-le despre necesitatea de a suferi. Trebuie sa observam aici stransa legatura dintre credinta autentica si suferinta. Un semn al staruintei in credinta este suferinta.
2Tim.3.12 toti cei ce voiesc sa traiasca cu evalavie in Hristos vor fi prigoniti.
Observati si in aceste cuvinte ale apostolului neamurilor faptul ca suferinta este garantata pentru cei evlaviosi, pentru cei credinciosi. Este garantata dar este si o garantie a autenticitatii credintei tale.
Pentru a inlatura orice dubiu asupra legaturii dintre credinta si suferinta, pe langa argumentele deja enumerate putem sa aruncam o privire asupra capitolului 11 din Evrei, capitolul credintei. Nu trebuie sa ne mire ca aici, unde sunt enumerati oamenii credintei si faptele lor, capitolul culmineaza cu o avalansa de suferinta:
Evrei 11.35-38 …unii ca sa dobandeasca o inviere mai buna n-au vrut sa primeasca izbavirea care li se datea si au fost chinuiti [observati inca odata curajul de a refuza urmat de taria de a suferi]. Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare. Au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu fierastraul, chinuiti. Au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti… ei de care lumea nu era vrednica.
Suferinta este o alegere.
In definitiv suferinta este o alegere nu un accident, nu este singura alternativa a credinciosului. Asa dupa cum am vazut si in Evrei 11, unii ca sa dobandeasca o inviere mai buna au refuzat izbavirea si au ales suferinte. Au avut deci alternativa dar au refuzat-o.
Credinta la maturitate este aceea care te face sa alegi suferinta de buna voie. Moise a stiut de la bun inceput ca alege calea suferintei. El nu a cazut ca o victima prada suferintei. In acelasi fel si crestinul care alege astazi calea lui Hristos trebuie sa fie constient ca alegand drumul acesta in mod implicit alege suferinta, in mod constient.
Suferinta este pretul apartenentei
Intelegand astfel stransa legatura dintre credinta si suferinta putem spune cu certitudine ca nu membralitatea inscrisa intr-un registru si nici partasia la sarbatorile pocaitilor nu reflecta numarul real al apartinatorilor la poporul Domnului ci partasia in suferinta.
Ps.73.15 Daca as zice „Vreau sa vorbesc ca ei” iata ca n-as fi credincios neamului copiilor Tai…
Asaf a inteles si el ca suferinta este pretul apartenentei la poporul Domnului si ca apartenenta la poporul Domnului este mult mai pretioasa decat faima lumii.
Mai bine un nimeni printre sfinti decat VIP printre pacatosi.
De unde si cum pot sti care este gradul de credinta din viata mea? Curajul de a refuza lumea dar si taria de a suferi de dragul Domnului indica nivelul de credinta de care dispun.
Ill. Un tanar care de curand terminase stagiul militar se intoarce in sanul bisericii de unde a plecat si cu multa sarisfactie spune prietenilor lui: „Baieti multumesc lui Dumnezeu ca am reusit sa termin armata si nici unul din cei de-acolo n-au aflat ca sunt pocait!”
Esti tu gata sa suferi alaturi de poporul Domnului? Ai taria sa alegi mai bine aceasta suferinta?
3. Intelepciunea de a evalua valorile
v.26 El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat comorile Egiptului…
Alegerile sub analiza
Am vazut alegerile facute de tanarul Moise. Acum haideti sa verificam calitatea lor. Cat de profitabile au fost?
Refuzam lumea si acceptam suferinta- faptul acesta este o nebunie! Cum explicati lucrul acesta?
Ar putea spune cineva: „Bine Moise- am asteptat si am ascultat cum ai refuzat cel mai mare privilegiu pe care un om din imparatia Egiptului si l-ar fi dorit. Am vazut ca l-ai refuzat insa acum suntem tare curiosi sa vedem pentru ce. Ce altceva poate fi mai maret si mai de dorit decat a fi numit fiul fiicei lui Faraon?”
Moise, plin de satisfactie intoarce spatele piramidelor, tronului imparatesc si tuturor comorilor Egiptului, isi indreapta apoi privirea atintita undeva in gol si spune: „ocara lui Hristos! Aleg sa sufar impreuna cu poporul acesta de tarani si sclavi, aleg sa sufar ocara lui Hristos!”
Nu-mi vine sa cred. Moise, esti de-a dreptul nebun! Nu-mi pot explica ce se petrece cu tine, ce este in mintea ta?!.
Ca dovada a unei credinte mature asteapta-te ca multi sa-ti conteste calitatea alegerilor pe care le faci.
Alegeri cu logica El socotea… spune textul. Moise a avut o logica, o ratiune pe baza careia a luat aceste decizii. Chiar daca deciziile credinciosului nu pot fi intelese de necredinciosi asta nu inseamna ca ele sunt luate aleatoriu, ca ar fi rod al hazardului sau a lipsei de cultura.
O alegere mai buna. …mai bine…mai mare bogatie…
Alegerile lui Moise nu doar ca au avut la baza si o logica (chiar daca mai ciudata) dar se pare ca au fost considerata de Biblie ca fiind „cele mai bune alegeri.”
Astazi „mai bine”-le a disparut din cotidian. Astazi, in postmodernism nu mai exista „mai bine” sau „mai rau.” Totul este bine. „Tu cu binele tau si eu cu binele meu. Ceea ce tu numesti rau pentru mine este bine. Asa ca nu trebuie sa ma judeci. Fiecare cu binele lui.”
Cum s-a ajuns aici? Intrucat in postmodernism „eu-l” este ridicat in slavi orice l-ar denigra este considerat gresit. Astfel, nu-ti poti permite sa spui ca domnul X a ales „mai rau” intrucat il injosesti pe el ca persoana. De aceea, indiferent ce domnul X alege, nu poti spune ca este rau chiar daca este rau.
Ex. Elton John este homosexual. El a ales sa fie asa dar noi nu trebuie sa criticam alegerea pentru ca sa nu cumva sa-l injosim pe el. Asa ca facem altceva: spunem ca homosexualitatea este bine …pentru el. Felul acesta de gandire este o urmare naturala a acceptarii relativismului si excluderii adevarului absolut in postmodernism.
Sa fiu mai explicit: multi cred ca pocainta este buna. Dar zic ei- „nici nepocainta nu-i asa de rea. Da, pocainta este buna pentru tine. Pentru mine insa este bine asa cum sunt.” Asa se explica faptul ca in timp ce multi necrestini au auzit evangheliza si frecventeaza biserica, totusi ei nu sunt gata sa ia decizia „mai buna” intrucat nu cred ca exista asa ceva.
Adevarul este altul- exista bine si exista rau, exista mai bine si exista mai rau. In esenta sunt doar: binecuvantarea si blestemul. Daca nu alegi binecuvantarea ai ales in mod implicit blestemul. Daca nu alegi „mai bine-le” vei afla curand ca „binele” tau iti va aduce moartea eterna.
Moise a ales „mai bine” in timp ce egiptenii s-au ales doar cu „bine.” In final egiptenii au murit inghititi de ape.
Te intreb in Numele Domnului Isus- ai ales tu ce este „mai bine”? Esti tu convins ca daca nu ai ales binecuvantarea ai ales de fapt blestemul? Care este alegerea ta? …sau ai si tu „binele tau”?
Logica credintei
Daca ne gandim in mod firesc la socoteala facuta de Moise in vremea cand viitorul ii statea la picioare ajungem sa intelegem de ce omul acesta ar fi putut fi socotit un nebun mai ales pentru faptul ca el era un mare invatat in intelepciunea Egiptenilor fapt care l-ar fi pus la curent cu ceea ce inseamna valoarea reala a tuturor comorilor Egiptului.
Multa vreme am avut impresia ca Moise era un naiv, un tolomoac si asta pentru ca am citit despre el in Biblie ca era om cu vorbire greoaie, poate un balbait. Imgainea unui balbait nu este deloc compatibila in mintea mea cu cea a unui intelept. Totusi…
Fapte.7.22 Moise a invatat toata intelepciunea Egiptenilor…
Cand se spune „el socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat toate comorile Egiptului…”trebuie sa fim convinsi ca el a luat aceasta decizie in deplinatatea facultatilor mintale si in deplina cunostinta de cauza.
Iata cum se explica paradoxul acesta al logicii credintei:
Imaginatie- Hotul care te jefuieste fara sa te fure: Intr-o noapte, cel mai mare si mai scump magazin din capitala este spart. Un hot intra in el dar nu fura nimic ci doar face un lucru neobisnuit: schimba preturile. Astfel ca pentru lucruri extrem de valoroase ajungi sa platesti un pret infim, iar pentru lucruri cu valoare derizorie platesti scump. Ziua urmatoare a venit la magazin si a facut cumparaturi.
Iata ce s-a intamplat de fapt in lume: Diavolul a intrat in lume si a schimbat valorile: a pus pret mare pe lucruri de nimic si preturi mici pe lucruri valoroase. Mai exact: pe Hristos, credinta, biserica, rugaciune a pus preturi de „doi bani” iar pe distractie, placerile pacatului, aroganta, moda…etc a pus preturi mari. Lumea, fiind lipsita de intelepciunea pe care o da credinta considera valoarea in functie de pret. Asa ca, acolo unde vede un pret mare crede ca este valoarea. Asa se explica faptul ca multimile de necredinciosi dau navala la faima, bogatie, placerile pacatului, curvire si destrabalare. Crestinii adevarati, prin credinta pot distinge adevarata valoare fara sa fie influentati de pretul afisat de hot sau de inghesuiala de oameni la raftul de articole. Credinciosul cauta pe Hristos cel lepadat, rugaciunea, biserica, Scripturile si tot ceea ce lumea dispretuieste.
Credinta la maturitate te face sa devii ciudat pentru lume! Pentru ca acolo unde este credinta „socoteala” este cu totul neobisnuita pentru lume. De aceea nu te astepta ca cei necredinciosi sa te inteleaga.
4. Puterea de a amana bucuria
v.26 …pentru ca avea ochii pironiti spre rasplatire.
Ce faci atunci cand primesti o rasplata? Te bucuri, nu? Este si normal- rasplata aduce bucurie. Atunci inseamna ca si Moise s-a bucurat? Da, cu siguranta pentru ca avea sa primeasca o rasplata.
Textul spunea despre Moise ca „nu a vrut sa se bucure de …” dar asta nu inseamna ca nu s-a bucurat niciodata. Moise de fapt si-a amanat bucuria pentru mai tarziu; si asta a facut-o prin credinta.
Amanarea- Credinta iti da puterea sa amani bucuria. Acesta este cel de-al patrulea semn al credintei mature. Daca ai credinta cand te-ai facut mare, vei avea puterea sa amani bucuria pentru mai tarziu.
Ill. Cand eram mici doream totul acum si aici. Cant te maturizezi inveti sa astepi pentru un acolo si atunci.
Ill. Cand eram mici doream prajitura, desertul inaintea hranei consistente. Acum la maturitate am invatat sa amanam desertul atunci cand ii este vremea.
Cand ai devenit matur in credinta ai inceput sa inveti sa amai bucuria pentru vremea ei.
Aceeasi idee a amanarii se desprinde si din minunea transformarii apei in vin la nunta din Cana (Ioan 2). Oamenii se asteptau ca mai intai sa se puna la masa vinul cel bun. Asa face lumea. Domnul Isus ofera ce este mai bun la sfarsit, amana bucuria pentru final.
De ce nu intelege lumea?
Moise a avut de ales intre bucuria de o clipa de aici si bucuria eterna de mai apoi. Pentru Moise ambele bucurii erau reale. Pentru cei necredinciosi doar bucuria pacatului este reala. Fara credinta ei nu pot vedea alternativa lui Dumnezeu, nu pot percepe o alta alternativa la bucuria lumeasca. Pentru noi, prin credinta, Imparatia cerurilor, Regele Isus, raiul si iadul, crucea si jertfa Domnului Isus… toate acestea sunt o realitate mai evidenta decat ceea ce vedem cu ochiul liber.
De ce nu inteleg ei? Pentru ca nu pot vedea. Credinta este al saselea simt prin care pot percepe o alta realitate- cea spirituala.
Evrei 11.27 prin credinta a parasit el Egiptul fara sa se teama de mania imparatului pentru ca a ramas neclintit ca si cum ar fi vazut pe Cel Ce este nevazut.
Evrei 11.1 Credinta este…o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad.
2Cor.4.3-4 si daca Evanghelia noastra este acoperita, este acoperita pentru cei ce sunt pe calea pierzarii a caror minte necredincioasa a orbit-o dumnezeul veacului acestuia ca sa nu vada stralucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos care este chipul lui Dumnezeu.
O privire atintita
Moise „avea ochii pironiti…” Cum asa? Cum este posibil asa ceva? Doar prin credinta. Prin credinta Moise avea privirea atintita la rasplatire.
Este important sa intelegem ce inseamna „pironiti.” In viata de credinta privirea trebuie sa fie focalizata si constant mentinuta la rasplatire, la Hristos Domnul.
Wiersbe- „Nimic nu ne slabeste mai mult decat o privire distrasa.”
Ne aducem aminte de Petru care atata timp cat s-a uitat la Domnul Isus a reusit performanta unica printre oameni, aceea de a umbla pe apa. [Se pare ca cel mai greu lucru nu este sa ajungi pe Luna ci sa umbli pe apa. Mai multi au ajuns pe Luna decat au mers pe apa.] In momentul in care s-a uitat la valuri si a vazut ca erau mari, atunci a inceput sa se afunde.
Evrei 12.2 sa ne uitam tinta la Capetenia si desavarsirea credintei noastre, adica la Isus….
Acolo unde este credinta exista perspectiva, este viziune si puterea de a amana bucuria pentru mai tarziu. Credinta iti da curaj sa refuzi, tarie sa suferi, intelepciune sa evaluezi si putere sa amani. Daca esti si tu un credincios, atunci cu siguranta ca intelegi aceste lucruri si in viata ta sunt evidente toate aceste patru moduri de manifestare a credintei la maturitate.
Poezia de Traian Dorz
Totdeauna pe-a Domnului cale au fost lupte si-au fost spini destui
Caci acei ce-au urmat voii Sale trebuit-au sa-I semene Lui
N-a iubit lumea, nu, niciodata pe-acei cati I-au urmat lui cu zel
Ci c-o ura mereu ne-mpacata i-a primit pe pamant ca pe El
Dar cu ochii-atintiti la rasplata prin rabdarea Golgotei privind
N-au cartit cei alesi niciodata ci-au trait si-au murit biruind
Nu-i la fel pentru toti incercarea, nici nu-i vremea la toti intr-un fel
Insa toti in vre-un fel au chemarea la un pret de dureri pentru El
Cei ce fug, sau fricosi la-ncercare L-au lasat sau vandut pe Isus
Rusinati se vor pierde-n uitare alungati de blestemul de sus
Tu fii tare ca-n ziua-ncercarii e alergarea ta pentru har
Stralucit esti in haina ocarii cand te urci rabdator pe calvar
Tu catusele atunci le saruta rabdator pentru cei ce le-au pus
Ca-n cereasca rabdare tacuta semana-vei atunci cu Isus
Iar prin moarte-nmiit vei culege rasplatirea cerescului zel
Caci mereu astfel Domnu-Si alege pe-acei-ce-mparati-vor cu El.
Postat in Evrei | Etichetat credinta, Evrei 11, Moise, oamenii credintei, tineret, vedete, VIP | 1 comentariu »
Iov 1.4-5 Daca tragedia te-ar surprinde in timpul distractiei
Daca tragedia te-ar surprinde in timpul distractiei
Am pregatit acest mesaj, si pentru prima data l-am prezentat in fata tinerilor prezenti in tabara de la Carnic- Retezat. Am fost acolo baptisti si penticostali impreuna pentru sase zile. Am mancat impreuna, ne-am jucat impreuna, am facut drumetii impreuna si ne-am inchinat impreuna aceluiasi Dumnezeu. Ne-am simtit bine impreuna si chiar au ramas relatii intre noi care continua si astazi. Ori noi am fost penticostali ori ei au fost baptisti… sau mai bine, toti am fost crestini. Cred ca asa se explica timpul frumos de partasie petrcut impreuna, tineri de culori religioase diferite insa copii ai Aceluiasi Tata.
Se apropia ultima seara de tabara si ma gandeam ca cei mai multi vor sta toata noaptea la jocuri. Mi-a venit atunci in gand textul din Iov, ce avea Iov obicei sa faca:
Iov 1.4 Fiii sai se duceau unii la altii si dateau rand pe rand cate un ospat si pofteau si pe cele trei surori ale lor sa manance si sa bea impreuna cu ei.
M-am gandit ca acest text poate oferi cadrul biblic potrivit pentru a extrage invatatura Scripturii referitor la modul in care trebuie sa se distreze tinerii credinciosi. Poate veti intreba- ce varsta aveau fiii lui Iov? Pot fi ei considerati tineri? Nu stiu ce varsta aveau fiii lui Iov dar cel putin din felul in care Iov isi asuma rolul de preot al familiei, faptul ca Iov spune “poate ca fiii mei au pacatuit…” ma lasa sa inteleg ca Iov nu-i considera suficient de maturi spiritual incat sa distinga bine intre bine si rau. Tocmai de aceea Iov isi asuma respinsabilitatea sfintirii lor. Fiii lui Iov era inca tineri.
1. Zilele de ospat. Tu cu fratii tai
…dupa ce treceau zilele de ospat… Este bine ca tinerii crestini sa aiba “zile de ospat” impreuna.
Fiii sai… Noi suntem fii si fiice ale aceluiasi Tata. Da, eram din culte diferite, erau unele lucruri in care aveam pareri diferite insa eram fii ai aceluiasi Tata. Nu ne-am uitat la lucrurile ce ne deosebesc si care sunt putine ci la lucrurile ce le avem in comun si care sunt multe. Noi avem in comun pe Tatal. El este al nostru si noi suntem ai Lui.
…si pofteau si pe cele trei surori ale lor… Tinerii credinciosi au zile de ospat. Zilele de ospat ale tinerilor crestini se desfasoara in familie, doar impreuna cu fratii si surorile lor, doar cu cei ce au acelasi Tata cu ei. Nu cred ca un tanar crestin se poate bucura la un banchet al nepocaitilor dupa cum nici ei nu se pot bucura si nu pot intelege distractia noastra.
Este bine sa “poftim” si pe ceilalti frati ai nostri. Poate sunt unii tineri mai timizi, mai emotivi. Ei ar dori sa vina insa uneori este nevoie de o incurajare si poate chiar de insistenta. Sa facem in asa fel incat nici un copil al Tatalui sa nu lipseasca!
…se duceau unii la altii… Este bine ca tinerii crestini sa se duca unii la altii. Sa se viziteze unii pe altii si sa aiba partasie impreuna. A fi tanar crestin nu inseamna ca ai parte de “imbatranire prematura” sau ca trebuie sa te porti ca un adult cu un compartament mai rezervat, mai retras. Asa cum tinerii necrestini simt nevoia unui anturaj de tineri tot asa si tinerii credinciosi trebuie sa “se duca unii la altii” si sa petreaca impreuna.
Apropo- daca esti tanar crestin, tu practici asta? Nu te sustrage de la partasia copiilor lui Dumnezeu! Este benefic pentru tine, pentru fratii tai si este si spre bucuria Tatalui vostru. Gandeste-te cum s-ar fi simtit Iov sa stie ca unii din copiii lui nu erau invitati sau nu participau impreuna cu toti ceilalti? Cum se simte Dumnezeu, Tatal nostru cand noi nu ne invitam fratii la partasie frateasca sau daca suntem invitati noi nu onoram invitatia?
Prezenta tuturor copiilor impreuna la zilele de ospat este o dovada a unor relatii vii, a unei familii unite si a unei climat armonios, de pace si buna intelegere.
…zilele de ospat… Este bine sa fie mai multe zile de ospat.
…dateau rand pe rand cate un ospat… Este bine cand dragostea frateasca este impartasita reciproc. Nu doar unul dintre frati invita si suporta cheltuielile unui ospat. La randul lor fiecare fac lucrul acesta cu toata dragostea.
…se duceau…si dateau rand pe rand… Este bine cand totul nu se termina aici. Lucrul acesta, partasia intre frati trebuie sa fie organizata periodic. Si in tabara noastra, dovada ca am dorit sa continuam partasia a fost si schimbul de ID-uri, adrese, numere de telefon si mai mult de atat tinerii din Calan ne-au invitat pe 20 septembrie la o alta intalnire de tineret gazduita de biserica lor. Daca Iov facuse obicei din a-i sfinti pe fiii sai, atunci inseamna ca si fiii sai facusera obicei din “zilele de ospat.”
Este o vreme cand petreci cu “fratii si surorile tale” insa vine o vreme cand trebuie sa te intalnesti cu tine insuti, cu constiinta ta. “Zilele de ospat” pot fi o problema chiar si pentru tinerii credinciosi. Este lucrul de care s-a temut si Iov. Si noi trebuie sa fim constienti ca si astazi, la intalnirile de bucurie alte tinerilor crestini se pot intampla si lucruri mai putin placute.
Nu-mi amintesc exact …o reclama la televizor insinua faptul ca dupa petrecere, a doua zi dimineata cand se trezesc tinerii isi amintesc cu rusine de ce-au facut seara precedenta. Ideea este valabila- la petreceri oamenii ajung sa-si dea frau liber unor apucaturi chiar nefiresti, unii isi inceraca limitele (in mancare, bautura, glume, farse) si astfel mai tarziu ajung sa le para rau de ce au facut, nu mai te pot privi in fata si pana si ei se mira ce le-a putut trece prin cap. Bine-nteles, nu alcoolul este cauza (nu consumam alcool) ci din neglijenta sau chiar nestiinta.
2. Dimineata sfintirii. Tu cu tine, constiinta ta.
1.5 Dupa ce treceau zilele de ospat, Iov chema si sfintea pe fiii sai. Se scula dis de dimineata si aducea pentru fiecare din ei cate o ardere de tot caci zicea Iov:”Poate ca fiii mei au pacatuit si au suparat pe Dumnezeu in inima lor.” Asa avea Iov obicei sa faca.
Dupa ce treceau zilele de ospat… Zilele de ospat nu sunt totul. El trec. Comportamentul tau si al meu la petrecere intr-adevar este unul neoficial, nu este “ca la biserica” dar nici nu trebuie sa-l contrazica pe acesta. Zilele de ospat trec… exista si un “dupa.”
…chema si sfintea pe fiii sai… Atunci Iov chema pe fiii sai. Astazi nu mai este Iov care ne cheama la sfintire ci este un Duh Sfant care ne cheama. Da, ne cheama. Interesant lucru. Inteleg de aici ca:
-sfintirea nu se face in absenta. Iov nu s-a rugat in timp ce ei dormeau obositi. Iov i-a asteptat sa termine si i-a chemat sa fie prezenti acolo.
-sfintirea nu se face fara voia si acordul tau. Iov i-a chemat. Duhul Sfant te chema sa vii la sfintire. De raspunsul tau depinde sfintirea ta.
-sfintirea nu este impusa. Iov nu-i obliga ci ii cheama. Duhul Sfant nu te obliga ci te invita sa te sfintesti.
Imi aduc aminte cu placere de prima tabara organizata de mine in cadrul comunitatii de Bacau. Ne aflam la Casa Verde, langa Lacu Rosu. Au fost si lucruri care mi-au ingreunat slujba atunci insa la despartire ne-am adunat cu totii in cerc si ne-am rugat, unii chiar cu lacrimi cautand sfintirea noastra inainte de despartire.
Liderii de tineret, organizatorii de tabere crestine consider ca este bine sa cheme si sa indemne tinerii la sfintire cel putin la incheierea taberei. Cineva trebuie sa preia aceasta responsabilitate importanta crestineasca.
…dis de dimineata… Care este lucrul care il faci “dis de dimineata”? “Imi beau cafeaua”-spun unii. Ba chiar altii au ajuns sa spuna “Cafeaua cea de toate zilele.” De ce Iov isi chema fiii la sfintire dis de dimineata?
Sfintirea este o problema vitala, fundamentala. O problema ce nu suporta amanare. “Dis de dimineata” -inainte de a-ti face orice alt plan pentru ziua respectiva, inainte de a manca sau de a te apuca de lucru… inainte de toate si de orice trebuie sa stam in fata constiintei noastre si in fata Duhului Sfant pentru sfintirea noastra. Mai trebuie sa stam in fata…
…aducea pentru fiecare din ei cate o ardere de tot…
Dupa “zilele de ospat” sunt chemat de Duhul Sfant sa stau singur in fata unei jertfe. “Pentru fiecare”-spune textul. Nu pentru toti ca si grup ci pentru fiecare, in mod individual. Sfintirea este o problema personala.
Fiecare, dupa petrecerea de aseara trebuie acum sa stea in fata unui altar pregatit. Un miel fara cusur, fara pacat este adus inaintea mea. Un cutit strapunge beregata creaturii nevinovate si sangele lui tasneste la picioarele mele, sub privirile mele. Apoi imi pun mainile pe capul mielului in semn simbolic al transferului de pacat ce-l va purta de acum in moarte si cenusa pentru totdeauna mielul fara cusur.
Ce legatura intre jertfa si petrecere?!? Te-ai gandit vreodata ca tanar in mijlocul distractiei tale ca ceea ce faci si modul in care cautam distractia implica o jertfa, o “ardere de tot”? Cineva va fi trebuit sa moara, sa fie ars de tot pentru pacatele pe care eu le voi fi facut “in zilele de ospat.”
Pacatul nu este o gluma ci este o problema de viata si de moarte chiar si atunci cand este comis de tineri credinciosi. Duhul Sfant ne duce pe fiecare, in mod individual si personal la cruce. Priveste acolo! Arderea de tot! Mielul lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii. Crucea lui Hristos este locul unde putem fi sfintiti. Duhul Sfant ne cheama la cruce pentru sfintirea noastra.
…poate ca fiii mei au pacatuit si au suparat pe Dumnezeu. Da, chiar si fiii lui Iov se poate sa mai pacatuiasca. Da, chiar si tinerii crestini, chiar si din biserica noastra si a dvs pot sa pacatuiasca. Nu trebuie sa excludem aceasta posibilitate. Iov nu a exclus-o. El nu spune ca ar fi pacatuit sigur ci “poate ca…”
Pacatul supara pe Dumnezeu chiar si cand acesta este comis de copiii Lui, chiar cand este facut fara intentie. Stiai ca Dumnezeu poate fi suparat? Da, Dumnezeu nu dormea aseara chiar daca era ceasul 3-4 noaptea. El stie tot ce s-a intamplat.
Nu uita in toiul petrecerii: ceea ce imbucura inima ta s-ar putea sa intristeze fata lui Dumnezeu. De fapt eu si tu, noi ar trebui sa iubim ce El iubeste si sa uram ce El uraste.
Cum pot supara copiii Domnului pe Domnul? Eu am gasit ca exista jocuri: nevinovate, indecente si imorale. Fiecare din aceste categorii aduc bucurie si placere unui anumit timp de om. Crestinul gaseste placere in mod normal in jocurile “nevinovate” sau altfel spus “glume sarate.” Vreau sa ma refer acum la categoria de mijloc intitulata “indecente.” Acesta este la granita intre cele doua, intre nevinovate si imorale. Practic acestea sunt ceva de genul: expresii nevinovate cu subinteles imoral. Imbina expresia din prima categorie cu substratul din cea de a treia a lucrurilor imorale. Adica, situatii cand spui ceva iar in mintea celorlalti deja gandesc cu totul altceva intrucat limbajul tau permite asta.
“Feriti-va de tot ce se pare rau!” -spune Scriptura.
Uneori se intampla ca in jocurile noastre suntem pusi in situatia in care intr-un fel sau altul tineri de sex diferit sa se apropie unul de altul, sa se atinga unul pe altul intr-un mod prea intim pentru o relatie frate-sora in Hristos. Bine-nteles ca daca jocul o cere am crede ca nu este nimic. M-am gandit la actori ca Mel Gipson sau altii ca el care se cred credinciosi si totusi sunt flmati in scene de curvie si alte de-astea. Ce crezi, este curvia pacat si atunci cand scenariul o cere? Daca pacatul este pacat si in film atunci eu cred ca nu ma pot atinge o fata in mod intim daca nici in mod obisnuit nu este bine inaintea Domnului s-o fac. Cadrul jocului sau filmului nu iese de sub ordinea morala a lui Dumnezeu.
Johny English este o comedie super… pana la un punct, cand sare calu’. Cine l-a vazut, daca este crestin si era si treaza cand a vazut comedia asta trebuie sa-si fi dat seama. Totul este bine si frumos… am ras si m-am distrat curat zic eu, pana in punctul in care pe spatele unui actor ajunsesera sa scrie “Isus vine curand” sau ceva de genul asta. Ok… din momentul asta pur si simplu s-a declansat in mintea mea o revolutie. Pe deoparte as fi vrut sa continui sa vad comedia insa alceva din mine spunea ca Persoana cea mai draga mie, Mantuitorul si Dumnezeul meu, Numele lui a fost luat in desert. Una din cele 10 Porunci a fost incalcata si fimul a luat in bataie de joc ceea ce eu am mai scump. Filmul se derula pe laptop-ul meu pe care scriu si acum. In jurul meu mai erau si alti colegi. Ce sa fac? Daca le spuneam ce gandeam si le opream filmul ar fi gandit eu “fac pe sfantu’” asa ca mai bine, fara sa le spun o vorba m-am retras din acel moment si am plecat. Niciodata de atunci n-am mai vazut si nici nu mai am curiozitatea sa mai vizionez acel film.
Cand cineva si-a permis sa faca o caricatura cu Allah, toata lumea musulmana s-a alertat. Cand Domnul Isus si tot ce tine de Imparatia Lui este luat in batjocura prin glume, ecranizari sau alte show-uri si emisiuni prea putini se alarmeaza. De ce oare?
Glume sau scenete despre sfantul Petru, judecata, rai si iad… consider ca un tanar crestin nu trebuie sa spuna si nici sa rada la astfel de glume. Altfel te vei pomeni ca atunci cand se predica in biserica despre seriozitatea judecatii, a raiului si a iadului tu iti vei aminti de gluma din seara de petrecere.
Duhul Domnului sa ne lumineze pe fiecare si sa intelegem ca multe de genul acesta ce par nevinovate de multe ori au suparat pe Domnul. Trebuie sa ne pocaim si sa ne sfintim inaintea Domnului. Sa ne aducem aminte de arderea de tot adusa pe Crucea Golgotei.
3. Ziua Vesniciei. Tu, ei si El.
Sper ca nu m-ati inteles gresit. Tinerii crestini trebuie sa se distreze, este bine sa aiba petreceri impreuna. Tinerii crestini pot sa se bucure in asa fel incat si Domnul sa se bucure impreuna cu ei in tabara sau la petrecerea lor. De fapt, poate ca primul dintre participanti ar trebui sa fie El.
O intrebare: s-au mai distrat fiii lui Iov de atunci? ….
Raspunsul este: Da!
1.13 Intr-o zi pe cand fiii si fiicele lui Iov mancau si beau vin in casa fratelui lor celui intai nascut… 18-19 fiii tai si fiicele tale mancau si beau vin in casa fratelui lor intai-nascut si deodata a venit un vant mare de dincolo de pustie si a izbit in cele patru colturi ale casei. Casa s-a prabusit peste tineri si au murit…
Sfintirea facuta de Iov nu a insemnat interdictie de la intalnirile lor si de la “zilele de ospat.” Ei au continuat obiceiul insa de data asta cu mai mare atentie ca sa nu supere pe Dumnezeu.
Fiii lui Iov au invatat cum sa se distreze. Poate imi veti zice:”dimpotriva, uite ca Dumnezeu i-a pedepsit in timpul petrecerii!” Noi stim care este adevarul si necazul lui Iov nu a fost o pedeapsa. De unde stiu eu ca fiii lui Iov au invatat sa se distreze? Din faptul ca ei au murit in timpul petrecerii si cu toate astea ei au ajuns in rai, in prezenta lui Dumnezeu fara sa mai fi avut nevoie de jertfa de sfintire de la incheierea zilelor de ospat.
Iov 42.10…Si Domnul i-a dat indoit decat tot ce avusese. …12 in cei din urma ani ai sai Iov a primit de la Domnul…. 13 a avut sapte fii si trei fete…
Dumnezeu i-a promis ca-i va da dublu. Daca verificati ce a avut la inceput si ce i s-a dat la sfarsit veti observa ca intr-adevar totul a fost dublat in afara de copii. De ce? pentru ca spre deosebire de animale, sufletele primilor 10 copii erau vii in prezenta Domnului. Fiii lui Iov au invatat cum sa se distreze incat de la masa de ospat prin moarte au fost dusi in prezenta lui Dumnezeu.
Majoritatea oamenilor care mor la mese de petreceri ajung in iad insa copiii lui Dumnezeu chiar de s-ar intampla sa moara in timpul petrecerii lor, ei vor ajunge in rai pentru ca au invatat cum sa se distreze.
Ziua vesniciei a inceput cu o dimineata a sfintirii.
Concluzie
Sa invatam sa ne distram in asa fel incat daca moartea ne-ar surprinde in timpul veseliei sa putem continua sarbatoarea la masa cu Avraam, Isaac si Iacov.
Postat in Iov | Lasă un comentariu »
1Petru 2.13-17 Crestinul si autoritatile statului
Purtare buna in relatiile cu autoritatile
Introducere
Crestinul desi peregrin catre ceruri totusi este in acelasi timp si cetatean al patriei in care s-a nascut. El are atat drepturi si beneficii cat si responsabilitati si indatoriri fata de comunitatea din care face parte. Da, ne putem gandi la cateva situatii: cati dintre dvs ati fi putut beneficia de reteaua de curent electric daca nu ar fi fost sprijinul guvernului? Cati ati fi putut aduce sistemul de apa si canalizare in localitatea dvs fara ajutorul guvernului? Ce sa mai spunem de protectia pe care politia si jandarmeria o ofera impotriva rau-facatorilor, sistemul sanitar si multe altele. Toate acestea au fost si sunt posibile doar cu ajutorul guvernarii politice din tara noastra. Sunt beneficii de care ne bucuram prin lucrarea lor.
De alta parte am auzit ca in SUA un tata a trebuit sa interzica copilului sa mearga la scoala cateva zile intrucat pe trupul lui se putea distinge o vanataie iar lucrul acesta l-ar fi costat pe tata o confruntare cu autoritatile si ar fi putut sa fie supus la masuri mai drastice, poate chiar detentie? Dumnezeu spune: Prov.13.24 Cine cruta nuiaua uraste pe fiul sau, dar cine-l iubeste il pedepseste indata. Autoritatile din SUA spun ca n-ai voie sa-ti bati copilul. Ce trebuie sa faca un crestin in situatia asta?
Ne aducem aminte de masurile luate de sistemul comunist impotriva crestinilor. Acum Europa vine cu legi noi, cu drepturi pentru homosexuali si, fara sa fim prea constienti de asta, in mod implicit, prin natura lor drepturile pentru pacatosi presupun privarea de drepturi pentru ceilalti. In curand ca si in alte state trebuie sa ai grija cum predici si ce predici de la amvon despre sodomie. Poti fi dat in judecata daca lezezi cumva drepturile sodomitilor.
Ce este de facut? Sa ma duc sau nu la vot duminica? Sa platim sau nu taxele si impozitele? Trebuie sau nu sa ne supunem autoritatilor?
Haideti in continuare sa vedem ce spune Dumnezeu depsre relatia crestinului fata de autoritatile statului. Vom vedea ce inseamna o purtare buna in contextul acesta.
1. Dumnezeu a investit stapanirile omenesti cu autoritate [delegata]
Initial am avut tendinta sa spun ca Dumnezeu recunoaste autoritatea stapanirilor omenesti insa mai apoi am inteles ceva mai mult de atat- Dumnezeu a investit aceasta autoritate stapanirilor politice. Ele de fapt nu au o autoritate prin ele insele ci o autoritate delagata de Insusi Dumnezeu.
Rom.13.1 Oricine sa fie supus stapanirilor celor mai inalte caci nu este stapanire care sa nu vina de la Dumnezeu. Si stapanirile care sunt au fost randuite de Dumnezeu
Dincolo de votul nostru autoritatile politice sunt hotarate de Dumnezeu chiar de ne place sau nu. Chiar si cele ce sunt, sunt randuite tot de Dumnezeu. Sa nu uitam ca Pavel dar si Petru spuneau si credeau lucrurile acestea pe cand Imperiul Roman nu era deloc prietenos cu crestinii ci dimpotriva ii persecutatu. Amandoi au murit moarte de martir la porunca acestor autoritati politice.
Ioan 19.10-11 Pilat I-a zis:”Mie nu-mi vorbesti? Nu stii ca am putere sa Te rastignesc si am putere sa-Ti dau drumul!” „N-ai avea nici o putere asupra Mea” i-a raspuns Isus „daca nu ti-ar fi fost data de sus.”
Pilat a dovedit ca n-a avut putere sa-I dea drumul. Domnul Isus a recunoscut autoritatea delegata de sus a stapanirilor politice.
Este bine si noi sa ne amintim, nu doar din patru in patru ani ca autoritatile politice care sunt, sunt hotarate de Dumnezeu si autoritatea lor rezida nu in culoarea politica de stanga sau dreapta, in nimic alceva decat in faptul ca Dumnezeu a delegat autoritatea. Bine-nteles ca pe langa autoritatea delegata este si una care trebuie castigata prin munca.
2. Dumnezeu a investit stapanirile omenesti cu responsabilitate [benefica]
v.14… sunt trimisi de el sa pedepseasca pe facatorii de rele si sa laude pe cei ce fac bine.
Scopul cu care autoritatile politice au fost investite cu autoritate este acela de a restrange raul si de a promova binele. Ei trebuie sa condamne raul prin pedeapsa si sa incurajeze binele prin lauda.
Duhul Sfant este Acea Persoana Care prin puterea Lui poate nimici raul din fiintele celor alesi. Lumea insa fiind dominata de pacat este invadata de rau ca plata pentru pacatul ei. Raul si suferinta sunt urmare dreapta a pacatului. Totusi Dumnezeu are mila de oameni si nu le da rau si suferinta cat ar merita. De aceea Dumnezeu a instituit autoritatea guvernului omenesc in lumea de dupa potop si a hotarat pedepsirea raului de catre aceasta:
Gen.9.6 Daca varsa cineva sangele omului si sangele lui sa fie varsat de om caci Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Lui.
Rom.13.3-4 dregatorii nu sunt de temut pentru o fapta bua ci pentru una rea. Vrei dar sa nu-ti fie frica de stapanire? Fa binele si vei avea lauda de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tau dar daca faci raul, teme-te caci nu degeaba poarta sabia. El este in slujba lui Dumnezeu ca sa-l razbune si sa pedepseasca pe cel ce face raul.
3. Dumnezeu a hotarat ca omul sa se supuna autoritatilor politice
Rom.13.1 Oricine sa fie supus stapanirilor celor mai inalte …
2.13 fiti supusi oricarei stapaniri omenesti… atat imparatului ca inalt stapanitor cat si dregatorilor ca unii care sunt trimisi de el…
Cui sa ma supun?
…atat…cat si…
Trebuie sa ma supun stapanirilor celor mai inalte dar si trimisilor acestora in teritoriu. S-ar putea sa-mi fie usor sa ma supun Presedintelui pentru ca nu am de-a face cu el direct in schimb nu ma supun guvernului sau trimisilor lui in teritoriu. Cuvantul Domnului spune ca trebuie sa ne supunem si trimisilor lui dar numai acelora care sunt ei insisi in supunere si ascultare fata de stapanirile cele mai inalte.
Ex. controlorul iti cere bani ca sa nu mai platesti biletul.
Ex. cu Presedintele sunt ok dar cu garada financiara, cu asociatia de locatari,
1Imparati 12. 18 Atunci imparatul Roboam a trimis la ei pe Adoram care era mai mare peste biruri. Dar Adoram a fost ucis cu pietre de tot Israelul si a murit. Si imparatul Rovoam s-a grabit sa se suie intr-un car ca sa fuga la Ierusalim.
Observati ca impotrivirea fata de trimisii lui Roboam a fost inteleasa in mod corect de Roboam ca nesupunere fata de sine. Tot asa si noi, ori de cate ori nu ne supunem dregatorilor din teritoriu nu ne supunem de fapt Presedintelui, si astfel nu ne supunem lui Dumnezeu.
De unde gasesc putere sa ma supun?
…pentru Domnul.
Ce te faci cand cei alesi in fruntea noastre nu sunt cei de la care ai primit tu o galeata, tricou, sapca, punga electorala sau alte mici atentii electorale?
Este usor sa te supui si sa respecti pe autoritatilor atunci cand acestea reprezinta culoarea ta politica dar ce faci atunci cand acestia nu sunt aceia pentru care ai votat tu. Mai ales in ultima perioada de campanie electorala vedem ca fiecare lauda candidatii favoriti iar pe ceilalti ii jignesc si-i balacaresc in tot felul. De unde voi gasi puterea sa ma supun autoritatilor politice care vor castiga alegerile daca acestea nu corespund orientarilor mele politice, gusturilor mele morale sau estetice si nici prieten sau cunoscut nu-mi este? Raspunsul este- din ascultare pentru Domnul.
Da, puterea de a ne supune autoritatilor nu trebuie sa vina din faptul ca este cel pe care l-am votat, imi place de el ca om moral sau ca infatisare, nu vine puterea de supunere nici din faptul ca imi este cunoscut ci din faptul ca eu vreau sa plac Domnului iar purtarea buna este motivata de dragostea pentru Dumnezeu si asta este ceea ce ne da putere.
Rom.13.2 cine se impotriveste stapanirii se impotriveste randuielii puse de Dumnezeu si cei ce se impotrivesc isi vor lua osanda.
Rom.13.5 trebuie sa fiti supusi nu numai de frica pedepsei ci si din indemnul cugetului.
Cand sa ma supun?
Poate ca la o lecturare superficiala a epistolei lui Petru si in mod special a acestor versete avem impresia ca Petru traia sub guvernarea unor stapaniri omenesti ideale. Nu a fost deloc asa. Adesea in loc cei ce faceau raul sa fie tratati ca „facatori de rele” tocmai cei ce faceau bine erau considerati „facatori de rele” (2.12). Petru insusi, asa dupa cum spune traditia a murit ca martir in timp ce multi alti crestini din Roma au fost martirizati ca pedeapsa sub acuzatia falsa ca ar fi dat foc Romei.
Trebuie sa ma supun in orice conditii si totdeauna?
Wiersbe- Supunerea in acest caz „nu se refera la fiecare lege in parte ci fata de institutia care face si autorizeaza legile. Exista posibilitatea sa fii supus institutiilor in timp ce nu respecti legile.” (pg.58)
Daniel 1.8 Daniel s-a hotarat sa nu se spurce… si a rugat pe capetenia famenilor dregatori sa nu-l sileasca sa se spurce.
Daniel 6.10 Cand a aflat Daniel ca s-a iscalit porunca a intrat in casa lui …si de trei ori pe zi ingenunchea, se ruga si lauda pe Dumnezeul lui cum facea si mai inainte.
Fapte. 4.18-20 dupa ce i-a chemat le-au poruncit sa nu mai vorbeasca cu nici un chip, nici sa mai invete pe oameni in Numele lui Isus. Drept raspuns, Petru si Ioan le-au zis:”Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu caci noi nu putem sa nu vorbim despre ce-am vazut si am auzit.”
Autoritatile si-au depasit atributiunile. Totusi apostolii le vorbesc cu respect si supunere fata de institutie chiar daca incalca porunca lor. Aici este vorba chiar de apostolul Petru care-i invata pe altii sa se supuna fata de autoritati.
Desi ramanem in supunere fata de autoritati totusi ascultam de ele doar atata timp cat ele raman sub autoritatea lui Dumnezeu, atata timp cat ele asculta de Cel Ce le-a investit in aceasta autoritate. Ei au autoritate asupra noastra atata timp cat raman sub autoritate. Autoritatea lor, intrucat este una delegata ramane atata timp cat ei pastreaza legatura cu Autoritatea Suprema si nu-si depasesc atributiunile.
Luca 20.20-25 Au inceput sa pandeasca pe Isus si au trimis niste iscoditori care se prefaceau ca sunt neprihaniti ca sa-L prinda cu vorba si sa-L dea pe mana stapanirii si pe mana puterii dregatorului. Iscoditorii acestia L-au intrebat: „Invatatorule… se cuvine sa platim bir Cezarului sau nu?” Isus le-a priceput viclenia si le-a raspuns:”Aratati-Mi un ban. Al cui chip si ale cui slove sunt scrise pe el?” „Ale Cezarului!” au raspuns ei. Atunci El le-a zis:”Dati dar Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”
Dumnezeu nu pretinde ce este al Cezarului dar nici Cezarul nu trebuie sa ia ce I se cuvine lui Dumnezeu. Cat priveste plata birului… da, se cuvine, asa se cade „sa platim bir Cezarului” iar ce este al lui Dumnezeu sa-I dam lui Dumnezeu.
Cum sa ma supun?
Trebuie oare sa fac poezii in cinstea Presedintelui? Sa scriu articole de lauda la adresa lui?
v.17 cinstiti pe toti oamenii, iubiti pe frati, temeti-va de Dumnezeu, dati cinste imparatului.
Banuiesc ca nu sta frumos unui crestin sa fie printre cei ce vorbesc cu patima impotriva autoritatilor sau critic la adresa lor. Sunt suficienti care o fac si poate chiar prea multi care o fac.
Rom.13.6 tot pentru aceasta sa platiti si birurile
Supunerea fata de autoritati se arata si in supunerea fata de trimisii acestora. Printre acestia sunt si perceptorii de taxe, controlorii de bilete din tren, agentul de circulatie din trafic…etc.
1Tim. 2.1 va indemnam dar ianinte de toate sa faceti rugaciuni, cereri, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii, pentru imparati si pentru toti cei ce sunt inaltati in dregatorii ca sa putem duce astfel o viata pasnica si linistita…
-fara rautate.
Faptul ca ne permitem sa trecem peste porunca imparatului sub pretextul ca noi ascultam de Dumnezeu pe unii i-a adus in situatia in care libertatea sa o transforme intr-o haina sau o manifestare deghizata a rautatii lor. „Noi facem asa pentru ca ascultam de Dumnezeu iar voi sunteti niste nimicuri….etc!”
Ex. „Sunt liber in Hristos!” spun unii chiar si in biserica. Inteleg prin asta „sunt liber sa nu ascult de biserica, de pastor sau de comitet… „ Ei fac din aceasta libertate sau slobozenie o haina a rautatii. Sub masca asa numitei libertati varsa rautatea din suflet. Tot asa se explica si terorismul islamic- pretinsa ascultare de Dumnezeu le confera libertate mai presus de orice autoritate guvernamentala.
Care este solutia? Omul liber cu adevarat se supune!
Fapte. 4.18-20 …Petru si Ioan le-au zis:”Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu caci noi nu putem sa nu vorbim despre ce-am vazut si am auzit.”
Observati resepectul cu care Daniel dar si apostolii vorbesc autoritatilor chiar daca refuza sa asculte porunca lor.
Daniel 1.11-12 Atunci Daniel a zis ingrijitorului caruia ii incredintase capetenia famenilor privegherea …”incearca pe robii tai zece zile…”
Matei 17.24-27 Cand au ajuns la Capernaum, cei ce strangeau darea pentru Templu au venit la Petru si i-au zis:”Invatatorul vostru nu plateste darea?” „Ba da”- a raspuns Petru. Cand a intrat in casa Isus i-a luat inainte si i-a zis:”Ce crezi Simone? Imparatii pamantului de la cine iau dari sau biruri- de la fiii lor sau de la straini?” Petru i-a raspuns:”de la straini” Si Isus i-a zis:”Asa dar fiii sunt scutiti. Dar ca sa nu-i facem sa pacatuiasca du-te la mare, arunca undita si trage afara pestele care va veni intai. Deschide-i gura si vei gasi in ea o rubla pe care ia-o si da-le-o lor pentru Mine si pentru tine.”
Domnul Isus ne da o lectie de libertate. Ce inseamna sa fii liber si fara rautate. Domnul Isus cel atotstiutor stia problema din mintea lui Petru. „I-a luat-o inainte” si a folosit aceasta situatie spre a-l invata pe Petru o lectie de libertate a copiilor lui Dumnezeu. Templul era Casa lui Dumnezeu iar Domnul Isus Fiul lui Dumnezeu. „Invatatorul vostru nu plateste darea?” Cu alte cuvinte „Fiul nu plateste darea Tatalui?” Cei ce strangeau insa darea erau „nestiutori si prosti.” Ei nu stiau cine este Domnul Isus. Totusi gura lor trebuia astupata- „ca sa nu-i facem sa pacatuiasca” -spunea Domnul Isus. Domnul Isus ar fi putut sa se sustraga de la plata si chiar ar fi putut sa se aprinda intr-o controversa cu ei si sa le argumenteze ca El este Fiul lui Dumnezeu si nu trebuie sa plateasca… si avea dreptate. Totusi nu vrea sa transforme libertatea intr-o haina a rautatii asa ca alege sa renunte la dreptul Sau de dragul dusmanilor „ca sa nu-i facem sa pacatuiasca” chiar si atunci cand ni se cuvine.
Sa purtam bijuterii si alte podoabe pentru ca suntem liberi in Hritsos?
Sa ne fardam pentru ca si surorile din strainatate o fac si chiar unele sunt adevarate pocaite?
Sa cantam un anumit gen de muzica intrucat nu este pacat iar noi suntem liberi sa cantam chiar daca vom ajunge sa suparam pe unii frati …sa nu renuntam la drepturile noastre?
Concluzie
Supunerea este voia lui Dumnezeu pentru noi in relatie cu autoritatile. Supunerea este ceea ce este bine si modalitatea unica de a astupa gura acuzatorilor nostri. „Noi vom reusi sa reducem la tacere criticii nostri prin facerea binelui si nu prin opozitia fata de autoritati.” (Wiersbe)
Supunerea este purtarea oamenilor liberi si lipsiti de rautate.
Daniel a fost supus imparatului dar a fost liber- nu sluga imparatului prin faptul ca a trecut dincolo de porunca imparatului, dincolo de lege….
Supunerea este atitudinea robilor lui Dumnezeu. Dincolo de autoritatile si stapanirile omenesti crestinul este sub autoritatea lui Dumnezeu. Ma supun autoritatilor pamantesti pentru ca de fapt sunt sub autoritatea lui Dumnezeu. Sunt liber dar nu fara autoritate. Sunt slobod dar nu fara frau. Sunt supus.
Postat in 1Petru | Etichetat biserica si statul, guverne, stapaniri, supunerea fata de stat | 1 comentariu »
1Petru 2.11-3.22 In mijlocul neamurilor- introducere
Purtare buna in relatiile cu necredinciosii- Fii supus!
1Pet.2.11-3.22
Introducere
Versetul introductiv. In continuare vom incepe o noua sectiune intitulata „Razboaiele sufletului in mijlocul neamurilor.” Ea incepe din 2.11 („Prea iubitilor va sfatuiesc ca pe niste straini si calatori…”) de altfel verset paralel ideatic cu versetul din debutul primei sectiuni 1.1 („…catre alesii care traiesc ca straini imprastiati…”) si se incheie in 3.22.
Context. Schimbarea si trecerea la o noua sectiune este dictata nu doar de paralelismul dintre versetele de inceput dar si de noul context prefigurat: 2.12 „sa aveti o purtare buna in mijlocul neamurilor…” Daca in prima sectiune vedem pelerinul crestin prezentat aparent singur, doar in relatie calatoria acum il vedem inconjurat de lume, de oamenii necredinciosi, este in mijlocul neamurilor.
Razboiul sufletului in mijlocul neamurilor
Credinciosul pelerin, desi calator catre acasa, catre patria cereasca isi traieste momentan o perioada din viata pe un pamant si intr-o lume ostila care initiaza razboi nimicitor impotriva urmasilor lui Hristos.
Daca in prima sectiune ne amintea de exodul poporului evreu catre Canaan si pregatirile lor pentru calatorie acum ne aducem aminte de un alt aspect din istoria exodului.
Exod 13.17 Dupa ce a lasat Faraon pe popor sa plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care da in tara Filistenilor macar ca era mai aproape caci a zis:”s-ar putea sa-i para rau poporului vazand razboiul si sa se intoarca in Egipt.”
Imaginea razboiului nu este una prea incurajatoare pentru un pelerin ci dimpotriva. Cu parare de rau trebuie sa spunem ca si pelerinul crestin are sanse sa vada razboiul si-l va vedea: „sa va feriti de poftele firii pamantesti care se razboiesc cu sufletul”(2.11).
In versetele introductive ale sectiunii noastre (2.11-12) gasim aluzie la cel putin trei razboaie:
1. Razboiul sfant-
…sa va feriti de pofetle firii pamantesti care se razboiesc cu sufletul.
Pe acest prim razboi l-am numit „sfant” intrucat este razboiul dintre poftele firii pamantesti si suflet, este un razboi prin care credinciosul doreste sa pastreze sfintenia si o viata curata. Realitatea acestui razboi este semnalata clar de apsotol atunci cand spune „poftele firii pamantesti care se razboiesc cu sufletul.”
Este un razboi interior. Batalia se da inlauntrul nostru al fiecaruia intre poftele firii noastre si sufletul nostru. Sufletul vrea sa ajunga la destinatie, sa continue drumul in sfintenie si curatie in timp ce poftele firii pamantesti atrag spre pamant cautand sa ucida sufletul.
Atentionarea apostolului Petru („sa va feriti de…”) are in vedere acest razboi launtric, razboiul sfant. Trebuie sa ma feresc de dusmanul din launtrul meu.
Ecl. 11 10 goneste orice necaz din inima ta si departeaza raul din trupul tau…
Moody spunea: „Am mai multe probleme cu Moody decat cu oricare alt om pe care-l cunosc.” In acealsi fel si tu ai cele mai multe probleme cu tine insuti decat cu oricare alt om pe care-l cunosti.
Apostolul Pavel sublinia si el pericolul pe care il reprezinta poftele firii pamantesti pentru viata de credinta atunci cand ne invata cum sa nu trezim poftele firii.
Rom.13.14 …nu purtati grija de firea pamanteasca pentru ca sa-i treziti poftele.
Se pare ca poftele firii pamantesti sunt intr-o stare latenta, adormita insa odata trezite ele se razboiesc cu sufletul.
2. Razboiul nedrept- Persecutia
…in mijlocul neamurilor… va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele…
Razboiul nedrept il deduc din v.12 cand spune „…in ceea ce va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele…” Imi dau seama ca aici este vorba de un conflict, de un alt razboi. De data asta nu mai este unul interior ci exterior, intre lume si pelerinul crestin. Razboiul este initiat de lume, de neamuri si este unul nedrept intrucat vedem ca in ciuda unei purtari bune totusi crestinul este considerat „un facator de rele.”
Atitudinea lumii fata de crestini nu trebuie insa sa ne surprinda. Domnul Isus ne avertiza ca ochii lumii sunt asupra noastra si gura ei impotriva noastra.
Ioan 17.14 Le-am dat Cuvantul Tau si lumea i-a urat pentru ca ei nu sunt din lume dupa cum Eu nu sunt din lume.
Mat.5.11 Ferice va fi de voi cand din pricina Mea oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra.
Care este legatura dintre cele doua razboaie? Razboiul nedrept din exterior are intentia de a provoca razboiul din interior. Acesta a fost rolul prigoanelor si multi au cazut, au fost biruiti. Totusi au fost si exceptii incurajatoare prin care intelegem ca razboiul nedrept nu trebuie sa provoace neaparat razboi in interiorul crestinului:
Fapte.7.54-60 cand au auzit ei aceste vorbe ii tai a pe inima si scrasneau din dinti impotriva lui dar Stefan, plin de Duhul Sfant si-a pironit ochii spre cer, a vazut slava lui Dumnezeu si pe Isus … si a zis: Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul omului stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu.” Ei au inceput sa racneasca, si-au astupat urechile si s-au napustit toti intr-un gand asupra lui. L-au tarat afara din cetate si l-au ucis cu pietre…. Aruncau cu pietre in Stefan care se ruga si zicea:”Doamne Isuse primeste duhul meu!” Apoi a ingenuncheat si a strigat cu glas tare:”Doamne nu le tinea in seama pacatul acesta!”
Priviti cata pace se degaja de pe fata lui Stefan si cata ura din inimile persecutorilor. A fost un razboi destinat sa provoace un alt razboi in interiorul lui Stefan. Un razboi in care firea pamanteasca prin poftele ei sa biruiasca sufletul lui Stefan. Prin har si prezenta Duhului Sfant insa, razboiul nu a putut patrunde in interiorul lui Stefan unde domnea pacea lui Hristos care intrece orice pricepere.
In sectiunea noastra vom vedea ca apostolul Petru a identificat pentru noi patru domenii in care trebuie sa ne asteptam oricand la razboi nedrept din afara atunci cand avem de-a face cu necrestini:
-Politic (2.13-17)
Crestinul aici este cetatean si are de-a face cu autoritati care uneori isi depasesc atributiunile impotriva credintei in Dumnezeu. Apare nedreptatea impotriva crestinului, este decalnsat razboiul exterior de persecutie. Cum va reactiona crestinul astfel incat sa nu-si piarda sufletul intr-un razboi cu poftele firii pamantesti?
Istoria persecutiilor ne prezinta cazuri numeroase de crestini care au cedat si si-au pierdut sufletul, au cazut victime in razboiul initiat de Imperiul Roman impotriva crestinilor.
-Financiar (2.18-25)
Aici crestinul este angajat si are de-a face cu un patron sau un stapan necredincios. Acesta ii pretinde sa faca lucruri prin care crestinul isi intineaza cugetul inaintea Domnului. Daca nu face ce spune patronul este persecutat de acesta si in pericol sa fie concediat. Ce este de facut?
Razboiul declansat de patron starneste o pofta a firii numita lacomie si unii si-au pierdut sufletul in lupta aceasta cu lacomia.
1Tim.6.10 iubirea de bani este radacina tuturor relelor si unii care au umblat dupa ea au ratacit de la credinta si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri.
-Familial (3.1-7)
In domeniul familial crestinul este sot sau sotie si ne este prezentat aici in relatie cu un sot necredincios. Apar in familie conflicte, mici razboaie care atrag dupa ele razboiul din interior. Ce este de facut? Ce vom face?
-Social (3.8-22)
Si in domeniul social, in relatiile cu toti ceilalti oameni apar prigoana, persecutie cand crestinul este batjocorit pe nedrept. In fata acestor conflicte firea este starnita cu poftele ei la lupta impotriva unui suflet care se vrea pastrat curat si neimplicat intr-un razboi murdar in care se raspunde cu rau la rau. Ce este de facut?
Aceste patru domenii reprezinta de fapt patru campuri de batalie aparent usoare insa cu tristete trebuie sa recunoastem ca multe „trupuri moarte” zac pe intinsul lor. Lupte politice, lupte in familie, lupte pentru bani si lupte sociale- aparent fara semnificatie spirituala in realitate insa, desi uneori inconstient aceste razboaie exterioare nedrepte declansasera razboaie interioare impotriva sufletului.
Astfel deci, cand razboaiele din afara sunt declansate impotriva noastra, noi sa luam seama la razboiul din interior. Batalia care conteaza, batalia decisiva se da acolo impotriva sufletului. Ia seama si fereste-te de poftele firii pe care exteriorul ti le poate trezi.
Razboiul salvarii
…sa slaveasca pe Dumnezeu in ziua cercetarii
Desi nu se folosesc strict termeni militari totusi imi dau seama ca acolo a fost candva un razboi intrucat aici se vorbeste despre o biruinta. Cine sa slaveasca pe Dumnezeu? Cel care prigonea. Asta inseamna deci biruinta- prigonitorul crestinilor sa slaveasca pe Dumnezeu.
Acesta este razboiul salvarii. Acum prigonitorul care initia razboaie nedrepte ajunge sa se confrunte cu Insusi Dumnezeu. Ce-i drept razboiul acesta nu se intampla mai curand asa cum am vrea noi dar totusi, glorie Domnului ca exista o zi a cercetarii chiar daca noi nu stim data si nici n-o putem stabili noi. In ziua cercetarii (vizitarii) prigonitorul se intalneste in lupta nu cu crestinul de data asta ci cu Dumnezeu iar razboiul se transforma in seceris de suflete.
David spunea „sabia doboara cand pe unul cand pe altul”(2Sam.11.25). De data asta sabia ridicata de persecutor se intaoarce ca un bumerang impotriva lui dar pentru mantuirea lui.
Apostolul Pavel isi aduce si el aminte de ziua cercetarii, ziua intalnirii cu Domnul Isus, ziua capitularii lui inaintea lui Dumnezeu. Cazut in praful pamantului Saul prigonitorul, cel ce initia razboaie de prigonire impotriva crestinilor ajunge acum sa lupte cu Domnul crestinilor.
Fapte.22.19-21 [cuvantarea inaintea evreilor] …eu bagam in temnita si bateam prin sinagogi pe cei ce cred in Tine …atunci cand se varsa sangele lui Stefan, martorul Tau eram si eu de fata, imi uneam incuviintarea mea cu a celorlalti si pazeam hainele celor ce-l omorau.”… Atunci El mi-a zis:”Du-te, caci te voi trimite departe la Neamuri…”
Prigonitorul Saul devine apostolul Pavel.
Desi vorbim aici de razboaie ce pot fi declansate in toate cele patru domenii amintite totusi este si o veste buna- razboaiele acestea pot fi directionate in asa fel incat cei ce le provoaca sa fie castigati pentru Dumnezeu.
2.12 …sa slaveasca pe Dumnezeu in ziua cercetarii
3.1 …daca unii nu asculta Cuvantul sa fie castigati fara Cuvant prin purtarea nevestelor lor…
Cu toate ca in mintea noastra se naste ideea de distrugere si moarte atunci cand auzim vorbindu-se despre razboi totusi, termenul razboi mai inseamna si biruinta, prada, castig, iar noi crestinii suntem destinati biruintei si avem puterea sa transformam razboaiele nedrepte ale persecutiei in razboaie ale salvarii lor.
Cum a fost posibil lucrul acesta? Cum sa atragi pe vrasmasul tau intr-un razboi nu cu tine ci cu Dumnezeul tau pentru ca in cele din urma sufletul tau nu numai sa nu fie pierdut ci mai mult- sufletul lui sa fie castigat?
Razboiul cercetarii
2.12 sa aveti o purtare buna in mijlocul Neamurilor pentru ca in ceea ce va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele, prin faptele voastre bune pe care le vad…
Iata raspunsul: razboiul initiat de vrasmasi era un razboi al raului menit sa starneasca, sa aprinda firea pamanteasca cea rea si dornica de razboi ceea ce ar fi dat nastere la un razboi interior intre fire si suflet (care este dornic de pace). In momentul in care crestinul alege sa nu raspunda cu rau pentru rau ci cu bine pentru rau, persecutorii nostri ajung perplecsi si dezorientati intrucat nu se asteptau la asa ceva. Ei nu cunosc acest fel de lupta si raman uimiti ca noi nu folosim aceleasi arme ca ei. Faptul acesta (purtarea buna si faptele noastre bune pe care ei le va vor starni razboiul interior din ei- faptele noastre bune, purtarea noastra buna trezeste o farama de viata in sufletul lor inlantuit de rau. Apare de acum conflict in launtrul lor, intre sufletul si firea lor. Conflictul acesta dureaza mai mult sau mai putin pana in ziua cercetarii cand prigonitorul ajunge sa se confrunte direct cu Domnul nostru. Dumnezeu il biruie, il castiga si-l poarta in carul sau de biruinta ca pe un trofeu ce-i apartine de-acum.
Cum vor ajunge oamenii sa slaveasca pe Dumnezeu in ziua cercetarii? Cum vor ajunge nevestele sa castige pe barbatii care nu asculta Cuvantul? Avand o purtare buna in mijlocul neamurilor. Noi suntem responsabili de a declansa razboiul cercetarii in prigonitorii nostri printr-o purtare buna in mijlocul neamurilor.
Concluzia
Ciudat lucru- ce comandant de osti ar sfatui pe soldatii sai sa aibă o purtare buna pe campul de lupta in asa fel incat dusmanii sa vada faptele tale bune? „O purtare buna”- acesta este refrenul ce trebuie sa rasune in mintea noastra in mijlocul neamurilor.
Mai mult, purtare buna presupune intr-un cuvant „supunere.” „Fiti supusi!” repete apostolul Petru atat cetatenilor (2.13), cat si slugilor si angajatilor (2.18) dar si sotiilor in relatie cu partenerii lor de casatorie (3.1).
In cele ce urmeaza ne vom apropia de fiecare camp de conflict in parte. Acolo vom putea observa dilema si razboiul ce se declanseaza in interiorul crestinului provocat fiind din exterior dar vom vedea si ce inseamna „purtare buna” in fiecare din aceste patru cazuri specifice, acea purtare buna care asigura biruinta si face ca razboiul de distrugere sa se intoarca asemenea unui bumerang impotriva persecutorului dar spre castigarea lui.
Postat in 1Petru | Lasă un comentariu »
1Petru 1.3-13 Pregatiri pentru calatorie- Mintea
O minte vigilenta si optimista
Introducere
Cum e printre straini?
Aproape ca nu este biserica din care sa nu fi plecat macar o persoana la lucru in strainatate. Desi banul strinilor este mai puternic si mai bun totusi se pare ca viata printre straini nu este deloc usoara. Daca n-ar fi nevoia de bani probabil ca majoritatea (daca nu toti) ar ramane acasa.
Lunile trecute am fost trei saptamani in Ukraina. M-am simtit bine intre romani dar foarte rau intre ukrainieni, mai ales politistii ukrainieni. Cum vedeau masina de Romania …stiam ce m-asteapta. M-am bucurat insa cand am venit pe taram romanesc. Am rasuflat usurat chiar de-ar fi fost la fiecare intersectie un politist.
Cum este printre straini crestine? Asa-i ca nu este usor? Se uita la tine ca si cand ai fi dupa alta planeta. De fapt chiar asa este- cetatenia ta este in ceruri.
Cum te pregatesti de calatorie?
Noi nu suntem doar straini ci si calatori iar „calatorului ii sade bine cu drumul” -spune proverbul. Avem un drum de parcurs. Noi nu putem spune inca „Acasa!” indiferent cum ar arata casa in care locuim. Suntem doar in chirie.
In prima parte a epistolei sale apostolul Petru ne da indemnuri cum sa ne pregatim de drum, cum sa ne pregatim de calatorie. Pregatirea pentru calatorie pentru crestinul calator incepe cu MINTEA. Si intr-o calatorie fireasca este valabil- degeaba esti pregatit financiar si material daca nu esti pregatit psihic, daca esti cu moralul la pamant.
1.13 De aceea incingeti-va coapsele mintii voastre…
Se pare ca apostolul Petru in putina invatatura pastrata in Scripturi si-a propus ca de altfel si Pavel, sa pregateasca mintea in primul rand. Credinta crestina se adreseaza intai mintii.
2Petru 3.1 Prea iubitilor aceasta este a doua epistola pe care v-o scriu. In amandoua caut sa va trezesc mintea sanatoasa prin instiintari…
De ce sa ne trezeasca mintea sanatoasa? Cum este mintea sanatoasa? Dupa ce se cunoaste?
1.13 De aceea incingeti-va coapsele mintii voastre, fiti trezi si puneti-va toata nadejdea in harul care va va fi adus la aratarea lui Isus Hristos.
O minte sanatoasa este alerta, vigilenta dar si optimista- ne spune Petru. Asa trebuie sa fie pelerinul crestin pe drumul lui. Imagineaza-ti cum este sa fii pasager alaturi de un sofer lipsit de vigilenta si pesimist cu privire la drum? Nu asta este calatoria crestinului- crestinul este alert, plin de viata si optimist.
„Incingeti-va coapsele mintii voastre“- Da, ma gandeam eu ca si dvs sunteti curiosi ce inseamna asta. Nici eu nu stiu dar Wiersbee o talmaceste asa:” Pune-ti gandurile impreuna! Trebuie sa ai o minte disciplinata! Imaginea este aceea a unui om imbracat cu o roba dar care se apleaca si o ridica cu mainile pentru ca sa poata fugi.”
Ill- Tatal fiului risipitor. Tatal l-a vazut de departe si a alergat de a cazut pe grumazul lui. Ca sa poata alerga cu siguranta a trebuit sa-si ridice roba.
In acelasi fel, pelerinul crestin pentru a putea inainta trebuie sa-si adune gandurile, sa aiba o minte clara si nu cu ganduri dispersate, imprastiate. Trebuie sa ai o minte disciplintata. Asta te va ajuta sa inaintezi in drumul calatoriei tale.
Ex- Exodul. Motivul pentru care cei mai multi dintre evreii iesiti din Egipt n-au ajuns in Canaan este acela ca nu au avut o minte disciplinata si gandurile adunate impreuna. Gandurile lor erau mai degraba la ceapa, usturoi si castravetii din Egipt. Mergeau inainte spre Canaan dar inima le era inca in Egipt. Nu poti inainta asta! Nu poti sa mergi spre cer cu gandul spre pamant.
Deut.23. 6 Să nu-ţi pese nici de propăşirea lor, nici de bună starea lor, toată viaţa ta, pe vecie.
Asa ii invata Moise pe evrei caci multi dintre ei trageau cu ochiul peste gard la vecini si astfel nu puteau inainta de pofta, curiozitate si invidie. „Vom merge pe drumul cel mare”- spunea Moise- (Num.20.17 … nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii, şi nici nu vom bea apă din fîntîni; vom merge pe drumul împărătesc, fără să ne abatem la dreapta sau la stînga, pînă vom trece…”
Oare nu este valabil mesajul acesta si pentru noi? Motivul pentru care multi au obosit pe drum si au iesit din drumul imparatesc este ca au tras cu ochiul la vecini.
1Ioan 2.15 Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume…
Vrei sa fi treaz si optimist? Incinge-ti coapsele mintii tale.
Cum iti pregatesti mintea?
Mintea o pregatesti cu certitudini, cu lucruri sigure. Si pentru ca esti in calatorie ai nevoie de siguranta si ocrotire.
Ezra 8.21-22 …am vestiti un post de smerire inaintea Dumnezeului nostru ca sa cerem de la El o calatorie fericita …mi-era rusine sa cer impartului o oaste de insotire si calareti ca sa ne ocroteasca impotriva vrasmasului pe drum…
In pasajul nostru din 1Petru apar de trei ori expresii care denota siguranta si protectie: v.4 …mostenire pastrata; v.5 voi sunteti paziti…; v.10 …harul care va era pastrat… Iata deci lucrurile despre a caror siguranta mintea ta trebuie sa fie constienta ca sa poata functiona sanatos- adica sa fie treaza si optimista. Doar asa poti inainta linistit si fara grija.
1. Mostenirea este sigura
2. Mostenitorul este pazit
3. Harul este pastrat
Cum ar fi daca acestea nu sunt sigure? Ne amintim de Evrei- cei care s-au indoit de mostenire au ratacit in pustie si credeau ca usturoiul si castravetii din Egipt sunt mai buni. Altii credeau ca in Canaan curge lapte si miere insa nu credeau ca mai ajung ei acolo. Iar altii n-au stiut cum sa primeasca harul si bazandu-se pe puterile lor au esuat.
Este valabil si pentru noi- de ce unii crestini cad pe cale? Nu au gandurile adunate, nu au mintea disciplinata: unii nu cred in maretia rasplatii eterne a lui Dumnezeu. Ce rost sa se indrepte spre ceva ce nu-l atrage. Altii cred in Rai insa nu cred ca vor putea ajunge ei acolo. Altii cred si una si cealalta insa nu accepta harul si de aceea pier.
1. Mostenire pastrata prin indurarea Lui 3-4
Primul lucru cu care trebuie sa-ti asiguri mintea este adevarul ca Mostenirea ta este pastrata in ceruri. Este in siguranta si la adapost de orice pericol. Da, statutul tau de calator nu-ti permite sa te imbogatesti si asta te-ar determina totusi sa te ingrijorezi. Trebuie insa sa stii ca tu esti bogat. Constientizand acest adevar te eliberezi de framantare.
1Tim.6.7 Caci noi n-am adus nimic in lume si nici nu putem sa luam cu noi nimic din ea…
Observati mentalitatea de strain si calator a apostolului Pavel: n-am adus nimic si nu putem lua nimic cu noi din ea. Ciudat lucru: daca nu aduci si nu iei nimic atunci inseamna ca esti sarac. Gol am iesit si gol voi intra in tarana pamantului spunea Iov. Totusi crestinul este bogat, are o mostenire. N-ar fi o rusine ca eu sa ma mai aplec la gunoiul lumii acesteia cand noi vom mosteni cerul?
Caracteristicile mostenirii
Avem o mostenire eterna v.4
…mostenire nestricacioasa…si care nu se poate veşteji…
Ill. Coronitele pentru premiere. Din clasa I-IV si clasa a-VIII-a am luat premiul intai. In clasele primare, festivitatea de premiere se derula cu mare emotie sub flesh-urile blitzurilor. Eram frumos imbracati si cu un buchet urias de gladiole in mana mergeam la premiere cand invatatoare avea sa ne puna pe cap o coronita facuta tot de noi. Apoi venind acasa asezam coronita pe coltul tabloului …se vestejea si o umplea praful iar apoi ajungea in gunoi sau pe foc.
Noi avem o mostenire si coroane care nu se vestejesc pastrate pentru noi.
Avem o mostenire pura v.4
…si neintinata…
A face avere este o dorinta legitima insa foarte amagitoare intrucat te poate descalifica in relatiile cu semenii si chiar cu tine insuti. Daca mostenirea pe care o agonisesti este intinata te intineaza si pe tine insa daca alergi dupa mostenirea neintinata pastrata de Dumnezeu …vei ramane neintinat.
1Tim.7-10 Caci noi n-am adus nimic in lume si nici nu putem sa luam cu noi nimic din ea. Daca avem dar cu ce sa ne hranim si cu ce sa ne imbracam ne va fi de ajuns. Cei ce vor sa se imbogateasca simpotriva coad in ispita, in lat si in multe pofte nesabuite si vatamatoare care cufunda pe oameni in prapad si perzare caci iubirea de bani este radacina tuturor relelelor si unii care au umblat dupa ea au ratacit de la credinta si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri.
Avem o mostenire pastrata in ceruri v.4
Mostenirea nu ni se da intr-o tara straina ci „acasa.” Faptul ca nu o am aici asta nu inseamna ca sunt sarac. Fiul Risipitor a ceruit sa i se dea mostenirea intr-o tara straina, intr-o tara departata iar asta a insemnat risipa astfel ca a ajuns in ruina.
„Sunt strain si calator, n-am aici palate dar in tara fara nor ale mele-s toate”
1Cor.2.9 dupa cum este scris:”Lucuri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”
Acum, in mod logic, daca credem aceste lucruri si stim ca Dumnezeu nu ne inseala asteptarile atunci in mod sigur gandul nostru trebuie sa fie la lucrurile de sus- asta ne inlesneste inaintarea si nimic nu ne mai poate retine pe drum.
Col.3.1-2 daca deci ati inviat impreuna cu Hristos sa umblati dupa lucrurile de sus unde Hristos sade la dreapta lui Dumnezeu. Ganditi-va la lucrurile de sus nu la cele de pe pamant.
Ill. Contrastul dintre Lot si Avraam- Lot a ales privind cu ochii iar Avraam a ales prin credinta.
Evrei 11.8-16 …caci el astepta cetatea care are temelii tari, al carei mester si ziditor este Dumnezeu… in credinta au mutir toti acestia fara sa fi capatat lucrurile fagaduite ci doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe, marturisind ca sunt straini si calatori pe pamant. …doreau o patrie mai buna, adica patria cereasca. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rusine sa Se numeasca Dumnezeul lor caci le-a pregatit o cetate.
Destinatarii mostenirii
Cand vorbim de mostenire ne gandim la mostenitori- iar mostenitorii sunt copiii. De aceea apostolul Petru face si o scurta prezentare a caracteristicilor mostenitorilor:
-nascuti din nou prin indurarea Tatalui (v.3)
In familia lui Dumnezeu nu poti intra decat prin nastere. Nu este vorba despre o nastere in familie de pocaiti pentru ca Dumnezeu nu are nepoti ci nastere in familia Lui.
Ioan 3.5 Isus i-a raspuns: Adevarat, Adevarat iti spun ca daca nu se naste cineva din apa si din Duh nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne este carne si ce este nascut din Duh este duh. Nu te mira ca ti-am zis „trebuie sa va nasteti din nou!”
Este vorba despre natura divina pe care nu o poti mosteni decat prin nastere din nou, nastere de sus, nastere prin Duhul si Cuvantul Sfant.
-sfintiti de Duhul Sfant v.2
S-ar putea sa te indoiesti cu privire la nasterea ta din nou? Sfintirea este o a doua caracteristica a mostenitorilor- sunt sfintiti prin Duhul.
-ascultatori de Domnul Isus v.2
Trairea in ascultare de Domnul Isus este o a treia caracteristica a mostenitorilor si o confirmare a unei nasteri din nou autentice.
Exista oameni care atunci cand aud de mostenirea pastrata in ceruri, oricat de frumos i-ai putea descrie farmecul ei totusi ei raman reci si insensibili insa pentru cei care au experimentat real in viata lor nasterea din nou, sfintirea si ascultarea de Domnul, tot ce am discutat pana acum are sens si reprezinta o motivatie puternica pentru o calatorie fie ea si lunga si anevoioasa.
2. Mostenitori paziti prin credinta v.5-9
Ce folos sa ai mostenirea pastrata in cer daca pier mostenitorii? Aceasta a fost si una dintre temerile israelitilor iesiti din Egipt sa mearga in Canaan- „vom pieri toti in pustie. La ce ne foloseste Canaanul si toate cuvintele frumoase despre el?!” Plangeri de genul asta sunt auzite adesea printre crestinii de astazi insa sub o alta forma: „Pan’la Dumnezeu te mananca sfintii.” De aceea Petru ne arata in continuare ca si mostenitorii sunt paziti „Voi sunteti paziti…”- spune el.
Daca ne uitam mai atent in pasajul nostru termenul „credinta” apare de patru ori (v.5, 7, 8, 9) Si cred ca nu la intamplare mai ales in domeniul acesta al protectiei intrucat si Ioan spune acelasi lucru:
1Ioan 5.4 pentru ca oricine este nascut din Dumnezeu biruieste lumea si ceea ce castiga biruinta asupra lumii este credinta noastra.
a) Credinta in puterea Lui te pazeste de dusmani- aduce siguranta
-paziti de puterea lui Dumnezeu
Nu prin puterea noastra vom sfarsi noi alergarea ci prin puterea lui Dumnezeu suntem paziti. Dusmani avem si sunt multi insa asa dupa cum a promis Domnul Isus este cu noi in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor. Nu ne-a lasat orfani ci suntem sub atenta Sa ocrotire. Crestinul este ocrotit si pazit de nimic mai putin decat puterea lui Dumnezeu. Exista o alta putere mai mare ca aceasta?
b) Credinta in bunatatea Lui te pazeste in incercari- aduce intristare
Ciudat lucru ca in contextul in care Petru vorbeste de puterea lui Dumnezeu urmeaza si incercarile. Ar putea cineva sa spuna- „daca Dumnezeu este Atotputernic atunci de ce mai vin incercari peste mine, peste copiii Lui?”
-reale v.6
…sunteti intristati pentru putina vreme prin felurite incercari…
Faptul ca suntem paziti de puterea lui Dumnezeu asta nu inseamna ca suntem si scutiti de incercari. In timpul pribegiei, potrivit cu planul lui Dumnezeu avem parte de multe incercari insa este bine sa fim constienti de caracteristicile incercarilor de care avem parte in timpul pribegiei pe pamant:
-necesare v.6
…macar ca acum, daca trebuie sunteti intristati…prin felurite incercari…
Dumnezeu nu ingaduie in viata noastra mai multe incercari decat trebuie. Nu ingaduie incercari decat daca trebuie, daca sunt necesare. Asta inseamna ca nu toti suntem incercati la fel ci in functie de nevoile noastre Dumnezeu permite anumite incercari.
Wiersbee- O credinta care nu poate fi testata nu poate fi crezuta (nu te poti increde in ea, nu te poti baza pe ea.) Uneori un scaun mai intai il testezi si apoi te asezi. Cu atat mai mult o credinta testata si care rezista testului te incurajeaza si mai mult ca drumul pe care mergi este drumul corect iar credinta pe care o ai iti da putere sa biruiesti pana la capat.
-felurite v.6
…sunteti intristati pentru putina vreme prin felurite incercari…
Incercarile sunt felurite si diferite. Nu toti avem parte de aceleasi incercari insa fiecare dintre noi putem avea parte de un spectru larg de incercari. Nu este o singura incercare sau cateva clar identificate.
Asta mai inseamna ca daca am biruit un fel de incercari nu trebuie sa credem ca va fi la fel de usor cu toate. Trebuie sa nu subestimam puterea incercarilor ci sa fim pregatiti totdeauna.
-temporare v.6
…sunteti intristati pentru putina vreme…
Ca orice incercare si acestea aduc intristare- asta inseamna ca nu sunt usoare- insa este important sa nu uitam ca intristarea este pentru putina vreme.
Cat de mult? Petru foloseste analogia celui ce purifica aurul in foc. Se spune ca in Orient aurul se tinea in foc pana cand mesterul isi putea vedea clar fata reflectata in el. In acelasi fel Domnul Isus ne trece prin incercari pana va lua El chip in noi.
Wiersbee- „Cand Dumnezeu permite copiilor Sai sa treaca prin cuptor El are privirea asupra ceasului de presiune a termostatului. Daca ne razvratim El va trebui sa reseteze ceasul insa daca ne supunem El nu ingaduie sa suferim nici macar un minut mai mult.”
-benefice v.7
…sa aibă ca urmare lauda, slava si cinstea la aratarea lui Isus Hristos…
Iata pentru ce au fost nascuti din nou cei alesi care acum traiesc ca straini, imprastiati prin lume- au fost nascuti pentru glorie, suntem paziti tot pentru glorie dar suntem si pregatiti pentru glorie prin incercari… ce au ca urmare lauda, slava si cinstea la aratarea lui Isus Hristos.
Incercarile aduc intristare dar intristarea incercarilor nu este mai mare decat bucuria nadejdii. Nu exista scuza sa fii trist in incercare. Incercare nu justifica absenta bucuriei la un mostenitor al cerului. Credinta in bunele Lui intentii ne aduce bucurie.
2Cor.4.17-18 intristarile noastre usoare de o clipa lucreaza pentru noi tot mai mult o greutate vesnica de slava pentru ca noi nu ne uitam la lucrurile care se vad ci la celel ce nu se vad caci lucrurile care se vad sunt trecatoare pe cand cele ce nu se vad sunt vesnice.
Wiersbee- Experienta incercarilor de astazi ne pregateste pentru gloria de maine. Asa se explica de ce Petru asociaza bucuria cu suferinta; bucuria si suferinta doar in combinatia aceasta pot coexista.
c) Credinta in dragostea Lui te pazeste inima- aduce Iubire (7b-8)
Verserul 8 ne arata ca pribeagul crestin este scaldat in iubire. Nu este un crestin acru ci unul dezmierdat de dragostea lui Dumnezeu. Intr-adevar spune „voi Il iubiti.” Da noi Il iubim, noi avem un Iubit si suntem indragostiti. Apostolul Ioan insa lamureste cum s-a ajuns aici: Noi Il iubim pentru ca El ne-a iubit intai.(1Ioan 4.19).
Un crestin strain si pribeag in lume trebuie sa cunoasca nu doar puterea lui Dumnezeu care ne pazeste ci si dragostea lui Dumnezeu care ne pazeste inima. Astfel evitam pericolul de-a ne transforma in oameni acri, roboti sau extremisti, fanatici.
Il iubim chiar daca nu-L vedem pentru ca noi credem in El. Incercarile de care am vorbit nu pot sa ne indeparteze de Domnul Isus si nu pot raci dragostea pentru El. (Nu incercarile racesc dragostea ci iubirea dupa faradelegile lumii.)
d) Credinta in credinciosia Lui iti pazeste psihicul- aduce speranta (v.9)
Credinta in Dumnezeu este si o credinta in credinciosia Lui. Acesta pazeste psihicul nostru. Intr-adevar credinta in Dumnezeu are in vedere pazirea noastra completa- a inimii, a trupului si a psihicului. Cu toate ca nu am ajuns la sfarsitul mantuirii noastre totusi credem si ne bucuram in acesta mantuire inca de acum.
Charles Spurgeon- „Credinta putina iti duce sufletul in rai dar credinta mare va aduce raiul in sufletul tau.”
Ill- You Tube- Dick de 59 si fiul Rick de 37
Pentru a intelege mai bine cum poate fi pazit mostenitorul ca sa capete mostenirea doresc sa ma folosesc de o ilustratie reala si profund emotionanta. Rick este un tanar de 37 de ani, paralizat si imobilizat intr-un carucior cu rotile. El nu poate vorbi dar comunica cu tatal sau Dick de 59 de ani prin dispozitive performante, prin atingeri. Intr-o zi Rick ii spune tatalui sau Dick faptul ca vrea sa castige o cursa iar banii sa-i doneze nevoiasilor. In 1999 tatal se inscrie cu fiul sau intr-o cursa in cadrul careia isi asuma responsabilitatea de a-l purta pe fiul sau prin apa, de a alerga cu el in brate si apoi cu bicicleta pentru ca intr-un final, dupa 16h si 18 min sa ajunga sa treaca linia de final- fiul trece primul.
Unele imagini parca vin dintr-o alta lume, din lumea lui Dumnezeu: un tata care impinge caruciorul cu fiul sau paralitic iar inainte de linia de sosire tatal aproape extenuat fizic dupa atata efort, pedaleaza o bicicleta iar fiul sau este purtat in fata astfel incat fiul trece primul linia de sosire.
Realitatea insa este mult mai coplesitoare- Dumnezeu este Tatal tau Caruia nu-I pasa ce handicap ai dar vrea sa alerge cu tine ca sa ajugi la linia de sosire. El, Dumnezeu este Tatal din spatele caruciorului tau. El S-a jurat pe Sine ca te va pazi si vei fi incununat cu succes doar prin credinta in El. El vrea ca tu sa termini cursa. El te va ajuta si te va duce dincolo de linia de sosire.
3. Har pastrat special v.10-13
Ultima secventa a textului nostru ne vorbeste si despre „harul care va era pastrat voua.” Ce este harul acesta?
Avand in vedere ce am discutat pana aici harul este totul- tot ce s-a intamplat de la nasterea acestui fiu si pana cand acesta trece linia de sosire in ciuda faptului ca el, prin pacat la un moment dat s-a imbolnavit. Prin credinta, harul a devenit activ pentru el.
Harul este totul. Dintr-un prapadit de prima clasa, sa te faca nu sluga ci fiu, sa iti promita mostenire eterna nestricacioasa si pe langa toate astea El sa te poarte prin apa si pe uscat, El sa-ti impinga caruciorul cu rotile in care te afli tu astfel incat tu sa poti trece linia de sosire. Harul este atunci cand tu vrei sa tragi pe dreapta ca nu mai poti alerga si totusi te trezesti ca ai trecut linia de sosire.
-harul este special v.10
…au proorocit despre harul care va era pastrat voua…v.12 Lor le-a fost descoperit ca nu pentru ei insisi ci pentru voi spuneau aceste lucruri…
Noi suntem o categorie de oameni privilegiati sa beneficiem de harul lui Dumnezeu. Nu tot asa a fost si cu cei din vechime.
-harul este demn de invidiat v.10
…au facut din mantuirea acesta tinta cercetarilor si cautarii lor staruitoare… v.12 …chiar ingerii doresc sa priveasca.
Harul este demn de invidiat- da, cand ii vezi pe altii la care nu te asteptai sa castige vreodata cursa neprihanirii Imparatiei lui Dumnezeu. Cand te gandesti la Maria Magdalena, la talharul de pe cruce sau la vamesul Matei…ii vezi acum ca au trecut linia de sosire in Imparatia lui Dumnezeu- oameni pacatosi, vamesii si curvele primesc cununile si mostenirea care nu se vestejeste a slavei.
Harul este chiar tulburator- (Tulburatoarele descoperiri ale harului- Philip Yancey) cand te gandesti ca ai si tu parte de el. Da, cand il vezi la altii ii invidiezi cand il experimentezi te tulbura pana in maduva oaselor cand simti puterea Atotputernicului care impinge caruciorul in care zaci ca un invalid in trupul acesta mort.
-harul acesta este Domnul Isus v.11
Harul este Hristos. Legea a fost data prin Moise dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos (Ioan 1.17) Harul incepe cu Hristos si doar cei ce-L au pe Domnul Isus cunosc ce este harul.
Harul nu este ieftin caci textul vorbeste despre „patimile lui Hristos.” Harul este gratuit dar nu este ieftin. Glorie Lui caci El a platit pentru noi toate cheltuielile cursei neprihanirii si mai mult, a castigat-o pentru noi.
Rom.5.2 Lui Ii datoram faptul ca prin credinta am intrat in acesta stare de har in care suntem si ne bucuram in nadejdea slavei lui Dumnezeu.
Da, harul este o stare. Cu toate ca esti in Babilon tu respiri harul lui Dumnezeu. Cu toate ca esti strain tu esti acasa in harul Tatalui. Cu toate ca suntem imprastiati nu suntem rataciti.
-harul este acum v.11
Ei cercetau sa vada ce vreme si ce imprejurari avea in vedere Duhul lui Hristos…
„Dumnezeu le-a spus profetilor ca ei fac o lucrare pentru generatia viitoare. Intre suferintele mesianice si intoarcerea Lui in glorie intervine ceea ce noi numim „era bisericii.” Adevarul despre Biserica a fost o taina ascunsa in Vechiul Testament (Efes.3.1-13) Credinciosii Vechiului Testament priveau inainte prin credinta si vedeau, asa cum era, doua piscuri de munti: Muntele Calvarului unde Mesia a suferit si a murit (Isaia 53) si Muntele Maslinilor unde El Se va reintoarce in glorie (Zaharia 14.4). Ei nu au putut vedea valea dintre muntii acestia, era bisericii.”(Wiersbee)
-harul este aproape v.12
…pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovaduit Evanghelia prin Duhul Sfant trimis din cer…
Harul este asa de aproape incat urechea ta aude vuietul lui. Harul este asa de aproape incat il poti atinge cu mana in Evanghelia pe care o citesti.
Concluzie
Daca esti mostenitor nascut din nou, sfintit si ascultator trebuie sa iti pregatesti astazi mintea cu adevarurile sigure despre mostenire, mostenitor si harul. Ai nevoie de o minte vigilenta si optimista. In felul acesta sa-ti reamintesti ca tu trebuie sa continui calatoria. Inca n-ai ajuns acasa. Nu uita de asemenea ca Domnul Dumnezeu este langa tine, pentru ca tu, prin credinta sa beneficiezi de tot ce ai nevoie ca sa inchei cu succes calatoria.
Daca nu esti mostenitor si vrei sa te bucuri de tot ceea ce Domnul Dumnezeu a pregatit, a pastrat si vrea sa pastreze- crede astazi si primeste pe Domnul Isus ca Domn si Mantuitor in viata ta. In felul acesta vei putea intra si tu in starea de har.
Cantari
-Sunt strain si calator n-am aici palate
-Sunt doar un biet pribeag in lume
-In umblarea mea prin lume
-Zi de zi in fiecare clipa
Postat in 1Petru | Etichetat har, mostenire, pastrarea sfintilor in har | 2 Comentarii »
Matei 26.17-35 Ultima masa inainte de patima Mea.
Introducere
Mesele de sarbatoare
-prezenta lor. Viata fiecaruia dintre noi este presarata cu multe evenimente importante, evenimente ce ne marcheaza existenta pe acest pamant. Pentru cei mai multi, aceste evenimente sunt sarbatorite alaturi de prieteni in jurul unei mese.
-pretentia lor. In functie de insemnatatea si natura evenimentului variaza si numarul si calitatea persoanelor invitate astfel ca la nunta vin un numar mai mare si variat de invitati, la binecuvantarea copiilor vin mai putini si mai apropiati iar la zilele de nastere alti invitati. Insemnatatea evenimentului in viata celui sarbatorit dicteaza numarul si calitatea persoanelor invitate.
Mesele in viata Domnului Isus.
Si in viata Domnului Isus au avut loc multe sarbatori in jurul mesei. Incepand cu nunta din Cana unde a venit ca invitat si terminand cu Cina cea de taina.
Imi vine in minte acum cea mai mare masa intinsa de Domnul la peste 7000 de persoane pe care le-a hranit cu painea si pestii inmultiti in mod miraculor. La aceasta masa au fost persoane de toate felurile si din toate categoriile sociale: bagati si saraci, farisei, carturari, ucenici, barbati, femei si copii, bun si rai.
Luca 13.26 prezinta o evocare a unor oameni ce vor mosteni iadul. Ei isi vor aduce aminte in Ziua Judecatii despre faptul ca au luat parte cu Domnul Isus la mese unde Domnul oferea si invatatura: „Noi am mancat si am baut in fata Ta si in ulitele noastre ai invatat pe norod.” La aceast tip de masa sunt mai putini prezenti si doar de anumite categori. Ce-i drept, multi vin la mesele unde Domnul hraneste trupul dar prea putin se inghesuie cand Domnul vrea sa hraneasca si sufletul.
Pilda nuntii fiului de Imparat (Matei 22.1-14) arata clar ca exista si unele mese unde invitatii chiar refuza sa participe invocand tot felul de motive putin credibile.
Textul nostru ne prezinta o alta masa- masa pascala unde Domnul Isus este de data aceasta doar impreuna cu 12 ucenici. De remarcat insa este faptul ca aceasta era ultima masa a Domnului Isus „inainte de patima Mea”- spunea El (Luca 22.15)
v.29 …de acum incolo nu voi mai vea din acest rod al vitei pana in ziua cand il voi bea cu voi nou in Imparatia Tatalui Meu.
Apropo- Sa zicem ca tu ar trebui sa pleci undeva pentru totdeauna si totusi mai ai posibilitatea sa dai o masa si sa-ti inviti cateva persoane. Care sunt acele persoane pe care le-ai invita alaturi de tine la ultima masa, la masa de adio?
In Vechiul Testament acolo unde sarbatoarea Pastelor isi are originea, se mentioneaza ca masa trebuie luata in familie sau „daca sunt prea putini in casa pentru un miel, sa-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape” (Exod 12.3-4). Domnul Isus insa, cu toate ca era ultima masa inainte de moarte nu se afla impreuna cu rudele, cu familia ci, in mod ciudat cu un grup de 12 persoane suspectati de tradare si de un caracter josnic de lasitate.
-v.21,25 …unul dintre voi Ma va vinde… da, tu esti!
-v.31 …in noaptea asta TOTI veti gasi in Mine o pricina de poticnire….v.34 tu Petre, chiar in noaptea asta [tu cel mai tare dintre toti] inainte ca sa cante cocosul te vei lepada de Mine de TREI ori.
Voi sunteti invitati la ultima mea masa! Si sa mai spui pe langa asta si ca… „Am dorit mult sa mananc Pastele acetea cu voi …” (Luca 22.15)
Imagineaza-ti la stanga, la dreapta si in fata ta un grup format din cei ce se vor lepada de tine si un tradator care te va vinde pe 30 de arginti. Nimic mai mult si nimic mai putin. Nu erau acolo membrii ai familiei.
Cum te-ai simti in mijlocul unei astfel de companii? La masa ultima a Domnului Isus erau prezenti doar cei ce aveau sa se lepede de El si tradatorul.
Vanzator sau, in cel mai fericit caz- un las
Istoria se repeta. Nu este nimic nou sub Soare. Si astazi este la fel… Domnul Isus sta la masa cu tradatori si cei ce se vor lepada de El. Si astazi, noi am fost invitati la masa Domnului dar fiecare dintre noi suntem ori vanzatori ai Domnului Isus ori cei care ne-am lepdat sau ne vom mai lepada de El.
Nu vreau sa jignesc pe nimeni- Eu insumi m-am lepdat de El si nu doar de 3 ori. Poate sunt printre noi unii ca Petru, sau poate toti am fost ca Petru la inceput si zicem „chiar daca toti ar gasi in Tine o pricina de poticnire, eu niciodata nu voi gasi in Tine o pricina de poticnire… chiar daca ar trebui sa mor cu Tine tot nu ma voi lepada de Tine.”
Poate ne vine greu sa credem insa adevarul este ca cei care au stat ultima data pe pamant la masa cu Domnul au fost tradatori si lasi iar cei ce primesc promisiunea ca vor participa si la masa din Imparatia Tatalui sunt lasii.
Vestea buna insa este ca Petru cel las in cele din urma a devenit Petru cel curajos a carui indrazneala a uimit intreg Sinedriul evreiesc care stiau ca „erau oameni necarturari si de rand”(Fapte.4.13). Petru cel las a devenit Petru martirul, cel ce-a acceptat moartea pentru Domnul Isus considerand un prijilegiu nemeritat sa moara ca Domnul sau si la cererea sa a fost crucificat cu capul in jos.
Nu trebuie sa ne suparam- asta este adevarul, cum a spus Domnul- toti ne vom fi lepadat de El dar Glorie Domnului ca lasul gaseste iertare pe cand tradatorul niciodata.
Prilej de cercetare
Spre deosebire de alte mese, in mod special masa aceasta ofera posibilitatea unei cercetari personale profunde. Domnul Isus arunca ideea ca printre ei, cei doisprezece este un tradator si asta in mod sigur. Nu ofera numele persoanei ci doar indicii unul dupa altul.
De ce asa? Pentru ca este bine sa ne cercetam personal. Tradatorul poate fi oricine dintre cei ce stau la masa cu Domnul Isus, chiar si tu.
„Domnul Isus atinsese un punct nevralgic. ‚Nu cumva sunt eu, Doamne?’ se intrebau ucenicii pe rand, dezvaluind indoieli ascunse. Tradarea nu era ceva nou. Intr-un Ierusalim dominat de conspiratii, cine stie cati dusmani ai Domnului Isus s-or fi apropiat de ucenici tatonand terenul. Cina cea de taina a fost ea insasi pandita de primejdii, odaia de sus fiind pregatita pe ascuns de o figura invaluita in mister, un om ce ducea un urcior cu apa.” (Yancey- Isus pe care nu L-am cunoscut, pg.186)
De ce oare si ceilalti ucenici au raspuns printr-o intrebare indoielnica? Nu cumva era posibil ca fiecare dintre ei sa fi fost contactat in secret de vreun dusman al Domnului Isus pentru a fi racolat ca posibil tradator? Poate ca si ceilalti s-or fi gandit:”poate Domnul a aflat ca zilele trecute cutare slujbas al Marelui Preot m-a contactat in secret… dar eu nu am dat nici un raspuns… eu nu am colaborat cu ei… oare a aflat Domnul Isus si acum ma da drept tradator.”
De ce nu spune numele tradatorului? Pentru tradatorul putem fi oricare ditnre noi daca nu veghem. Domnul ne ofera doar tipul tradatorului si pentru ca suntem curiosi (si Petru a fost curios sa cunoasca tradatorul atunci cand i-a facut semn lui Ioan sa intrebe pe Domnul cine este (Ioan 13.24)… haideti sa mergem pe urmele lui. S-ar putea sa nu aflam tradatorul din biserica noastra insa cel putin un lucru este sigur- putem sa ne asiguram ca nu suntem noi tradatorii (ramanem doar lasi.)
1. UNDE il cautam? Aproape de INVATATORUL
-aproape dintre ucenici. Domnul Isus a avut mai multe categori de ucenici: unii care mergeau dupa El (Ioan 6.66 multi din ucenicii Lui s-au intors inapoi si nu mai umblau cu El.) unii care au ramas cu El (Marcu 3.12 a randuit dintre ei doisprezece ca sa-i aiba cu Sine.) Tradatorul este dintre cei 12.
-aproape dintre colaboratori. Si ucenicii erau impartiti intre ei. Unii erau mai apropiati (Petru, Iacov si Ioan) mereu in prezenta Domnului Isus in momentele cheie (Schimbarea la fata, Ghetismani -Marcu 14.33) iar altii mai distanti. Tradatorul nu era nici din prima categorie insa nici din cea dea doua- el era ditnre colaboratori.
Ioan 12.4-6 unul dintre ucenici Sai, Iuda Iscarioteanu …care avea sa-L vanda… era un hot, si ca unul care tinea punga lua el ce se punea in ea.
Iuda era casierul si prin natura slujbei lui era in directa colaborare cu Domnul Isus.
Ioan 13.27-29- ucenicii nu au inteles „ce ai de facut fa repede!” credeau ca ii poruncea sa dea ceva saracilor. Se mai intamplase si alta data sub privirile ucenicilor.
-aproape suficient. Suficient de aproape incat sa intinda mana in acelasi blid cu Domnul ISUS. Suficient de aproape incat Domnul Isus sa-i poata intinde bucatica (Ioan 13.26). Cat de lunga poate fi o mana? Tradatorul se afla nu mai departe de o lungime de mana. Prin definitie, tradatorul trebuie sa fie aproape. NU cel prea aproape nici cel de departe.
Ps.41.9 9 Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mînca din pînea mea, ridică şi el călcîiul împotriva mea.
A fi aproape de Domnul Isus nu este garantia ca esti al Domnului. Si tradatorul este tot acolo. De aceea sa continuam cautarea tradatorului care se confunda cu ceilalti dar in acelasi timp sa continuam si cercetarea personala ca sa nu fim noi tradatorul.
2. CARE dintre ei? Vorba adresata DOMNULUI
„Vorba te da de gol” ii spunea o femeie lui Petru in noaptea tradarii. Tot asa si pe Iuda, vorba il da de gol. Textul Biblic ne mai ofera inca un indiciu:
v.22 Ei s-au intristat foarte mult si au inceput sa-I zica unul dupa altul:”Nu cumva sunt eu, Doamne?”
Iuda insa se pare ca ezita sa se cerceteze pe sine. El nu intreaba odata cu ceilalti. Profita de agitatia creata si se sustrage de la ancheta. Daca ar fi intrebat, Domnul Isus i-ar fi spus „tu esti!” insa abia mai apoi cedeaza si intreaba si el „Nu cumva sunt eu, Invatatorule?”
Apare ceva suspect: unii I se adreseaza cu „Doamne” iar Iuda I se adreseaza cu „Invatatorule.”
La inceput toti L-au cunoscut pe Domunl Isus ca „Invatator” insa mai tarziu se pare ca unii dintre ei au ajuns sa-L cunoasca pe Domnul Isus ca Domn. Chiar mi-amintesc ca odata undeva in Cezareea lui Filip, Invatatorul dupa aproximativ trei ani de lucrare impreuna cu ucenicii le testeaza cunostintele si nivelul de profunzime al relatiei lor fata de Sine: „Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului?”… „Cine ziceti voi ca sunt?”- „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” -raspunde Petru. Figura Invatatorului incepuse sa prinda contur in mintea si inima ucenicilor ca Domn.
Invatatorul a primit raspunsul corect insa se pare ca nu toti stiau sau credeau raspunsul lui Petru. Asa cum se intampla uneori la clasa- invatatoarea intreaba si unul dintre elevi scapa turma …in speranta ca si ceilalti vor fi invatat pe viitor. Iuda insa nu a invatat. Domnul Isus a ramas doar invatator.
Iuda printre ucenici este de data asta cu o bila neagra- el Il recunoaste pe Isus Hristos doar ca Invatator.
Noi acum, posteriori cunoastem ca tradatorul este Iuda. Faptul ca Iuda nu-L recunoaste pe Isus Hristos ca Domn nu este fara insemnatate ci in stransa legatura cu tradarea.
Ma tem ca si noi astazi ne confruntam cu aceeasi problema. Marea problema a bisericilor de astazi nu este ca lipsesc ucenicii. Sunt oameni in biserici, sunt ucenici insa prea putini ditnre aceia care Il au pe Domnul Isus ca Domn si prea multi dintre aceia care Il au doar ca Invatator. Tragedia este urmatoarea: cei care Il au ca Domn, in cel mai rau caz pot deveni cei care sa se lepede de Domnul insa cei care Il au doar ca Invatator devin in mod sigur vanzatori, tradatori. Daca Il am ca invatator iau doar ce imi convine si implinesc ce am chef. Daca Il am insa ca Domn, atunci implinesc totul.
Te intreb in Numele Domnului Isus: esti tu un tradator sau doar un lepadator? Este Isus Hristos Domnul tau sau doar Invatator?
Da, la inceput toti L-am avut ca invatator dar nu trebuie sa ramanem aici ca si Iuda, mai tarziu am trecut la un nivel mai profund al cunoasterii de Dumnezeu cand L-am descoperit pe Isus Hristos ca Domn.
Iuda ca ucenic prezent la masa pascala- este dovada ca exista unii care Il accepta pe Domnul Isus ca Invatator iar ca domn il au in final pe satana.
v.24 …dar vai de omul acela prin care este vandut Fiul Omului. Mai bine ar fi fost pentru el sa nu se fi nascut.
Satana este intr-o permanenta cautare de vanzatori, de tradatori. El ii cauta printre cei apropiati Domnului. Diavolul cauta omul tradarii, cauta o portita intredeschisa si se pare ca la Iuda a gasit disponibilitatea de negociere. Iuda a fost doar un mijloc, un instrument in mana satanei- „omul prin care este vandut Fiul Omului”
Greseala fatala- sa vinzi pe Domnul Isus, sa tradezi pe Domnul Isus, sa doresti sa profiti de pe urma Lui. Sa profiti de avantajul faptului ca Ii esti apropiat. Greseala aceasta este asa de grozava incat Domnul Isus Insusi socoteste ca era mai de folos pentru el sa nu se fi nascut.
Te-ai gandit vreodata ca ar fi fost mai bine sa nu te fi nascut? Ai auzit oameni care si-ar fi dorit sa nu se fi nascut?
Mai exista in Scripturi cel putin doua cazuri de oameni care si-au blestemat ziua nasterii, oameni care si-au dorit intr-un timp sa nu se fi nascut, as nu fi cunoscut deloc ce inseamna viata pe pamantul acesta:
Iov 3. 3 ,,Blestemată să fie ziua în care m’am născut, 4 Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea! 5 S’o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s’o înspăimînte! 6 Noaptea aceea! S’o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni! 7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea! 8 Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul; 9 să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei! 10 Căci n’a închis pîntecele care m’a zămislit, nici n’a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei. 11 Dece n’am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?
Ieremia 20.14 Blestemata sa fie ziua cand m-am nascut! Ziua in care m-a nascut mama sa nu fie binecuvantata …17-18 de ce n0am fost omorat in pantecele mamei ca sa-mi fi fost ea mormantul meu! De ce n-a ramas ea vesnic insarcinata cu mine? Pentru ce am iesit din pantecele mamei ca sa vad numai suferinta si durere si sa-mi ispravesc zilele in rusine?
Motivul? Oamenii acestia au trecut prin asa suferinta mare in trupul acesta pe pamant incat si-au blestemat ziua nasterii si au preferat mai degraba sa nu se fi nascut niciodata. Ce suferinta si cat de mare sa fie aceea incat sa-ti fi dorit sa nu te fi nascut? …totusi, nici Iov si nici Ieremia n-au avut dreptate.
De data aceasta insa, Domnul Isus este Cel care spune „ar fi fost mai bine pentru el…sa nu se fi nascut.” Domnul stie ce spune. Domnul inca se gandea la el, la binele lui -ce era mai bine pentru tradator. Pentru un vanzator de Dumnezeu nu exista nimic in vaita mai bine. Viata este cel mai mare blestem pentru un om care profita de pe urma Domnului Isus.
Ne miram ca unii traiesc o viata pe care mai bine n-ar fi trait-o?! De ce credeti? Pentru ca au vandut pe Domnul Isus. Da, acum nu-l mai vindem pe 30 de arginti ci pe Euro. Ba, mai rau de atat- Sunt astazi multi care Il vand pe Domnul Isus pentru confortul de a sta acasa parasind adunarea cum au unii obicei, altii Il vand pentru un serviciu mai bun si un ban in plus, altii Il vand pentru placerile in pacat… tu?
Viata pe acest pamant are sau nu rost, valoare in functie de ceea ce faci cu Domnul Isus. Pentru cei care vand pe Domnul Isus, viata nu le poate aduce nici un avantaj ci dimpotriva cea mai mare pierdere. Toate placerile si bogatiile stranse intr-o viata intreaga nu pot intoarce blestemul vanzarii Domnului Isus.
Iuda s-a dus si s-a spanzurat! Masa aceasta, ultima masa inainte de patima Domnului a fost masa de adio a lui Iuda. Iuda a iesit in graba. Era noapte.
Satana si astazi cauta tradatori printre noi, oameni care sa Il vanda pe Domnul Isus. „Negresit, Fiul Omului Se duce dupa cum este scris despre El dar vai de omul acela prin care este vandut Fiul Omului” (Mat.26.24) Da, tot ce este scris in Scripturi se implineste insa in Scripturi nu era scris si numele lui Iuda. Personal nu cred ca Iuda a fost predestinat pentru asta. Cred ca prin nevegherea lui el a ales sa fie vanzatorul. Tot asa si Domnul Isus, El nu a fost un robot ci Omul Care S-a supus Tatalui, a ascultat si a cautat sa implineasca tot ce stia ca este scris despre El.
Ce poti spune despre tine in momentul de fata- este bine ca te-ai nascut sau ar fi fost mai bine sa nu te fi nascut?
Orice om sarbatoreste ziua nasterii sale pe pamantul acesta. Daca vrei sa te poti bucura cu adevarat la fiecare aniversare a nasterii tale- cauta sa ai pe Isus Hristos ca Domn in viata ta. In felul acesta nu vei ajunge niciodata sa-L vinzi… cel mult sa fi un lepadator.
3. CARE dinre ei? Cel ce iese de sub protectia MANTUITORULUI
„Vorba te da de gol” spuneam dar totusi nu te scapa.
Luca 6. 46 De ce-Mi ziceţi: ,Doamne, Doamne!` şi nu faceţi ce spun Eu?
Multi I se adreseaza Domnului Isus cu „Doamne” dar nu implinesc poruncile Lui.
Pilda celor doi fii (Matei 21.28-31) arata ca nu vorbele respectuoase ci faptele de ascultare dovedesc respectul. Mai bine sa nu zicem „Doamne” si sa fim ascultatori.
Luca 13.25 … veţi începe să bateţi la uşă, şi să ziceţi: ,Doamne, Doamne, deschide-ne!` drept răspuns, El vă va zice: ,Nu ştiu de unde sînteţi.`
In seara aceea Domnul Isus a stat cu ucenicii la doua mese daca am putea spune asa: Masa Pascala si apoi Cina Domnului. Versetul 26 „pe cand mancau eu…” deci inainte de cina s-au hranit cu alte bucate.
[Datorita acetui fapt nu gasesc justificat (dar nici pacat) practica unora de a posti inainte de cina.]
Tradatorii pararesesc ultima masa- masa de adio pentru ei
Dupa cum inteleg eu relatarile referitor la desoperirea vanzatorului si Cina Domnului, cred ca Iuda nu a luat parte la Cina Domnului. Inteleg ca semnul prin care a fost descoperit ca vanzator a fost ultimul lucru facut in prezenta ucenicilor si a Domnului dupa care, in graba a iesit afara in noapte.
Ioan 13.25-28, 30 si ucenicul acela s-a rezemat pe pieptul lui Isus si I-a zis:”Doamne, cine este?” Isus a raspuns: „Acela caruia ii voi intinge bucatica si i-o voi da.” Si a intins o bucatica si a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul. Cum a fost data bucatica, a intrat Satana in Iuda. …Iuda, dupa ce a luat bucatica a iesit afara in graba. Era noapte.
Iuda era plecat acum in noapte. Nu a mai stat la impartasirea cu Cina Domnului. Da, mai devreme sau mai tarziu tradatorii singuri ies de la partasia cu Domnul. Satana, domnul lui pusese stapanire pe el intrutotul astfel ca Satana nu i-a mai permis sa se impartaseasca cu sangele si trupul Mantuitorului. In felul acesta Iuda nu L-a cunoscut nicodata pe Domnul Isus ca Mantuitor.
La masa pascala Dumnezeu poruncise lui Moise:
Exod 12. 22 Nimeni din voi sa nu iasa din casa pana dimineata.
Toti trebuia sa ramana sub sange ca astfel sa fie izbaviti de moarte. Iuda insa, fiind stapanit de-acum de satana a iesit in noapte, a iesit de sub sange- sangele Mantuitorului. Au ramas doar cei ce aveau sa se lepede de Domnul dar care aveau sa-L cunoasca de acum si ca Mantuitor.
v.28 acesta este sangele Meu, sangele legamantului celui nou care se varasa pentru multi spre iertarea pacatelor.
La masa se intampla lucuri importante care uneori sunt dureroase si categorice. La o masa relatiile fie se intaresc si se solidifica, la o masa fie iti faci noi prieteni fie pierzi prieteni. Pe parcursul vietii Domnului Isus a pierdut multi prieteni: unii L-au vrut doar ca Guvernator Politic sa le dea paine dar n-au venit la mesele celor ce le-a placut de Domnul ca Invatator. Acestia, ca si Iuda au venit la masa Pascala dar au parasit-o cand Domnul era si Domn astfel ca la Cina Domnului a mai ramas doar cei care L-au recunoscut ca Domn.
Invatator- Domn- Mantuitor…. Rege
De ce unii asemenea lui Iuda nu reusesc sa-L cunoasca pe Domnul ca Mantuitor? De ce unii nu gasesesc iertarea pacatelor cu toate ca Il au pe Domnul ca Invatator? De ce? Pentru ca nu Il au si ca Domn. Cei care Il au ca Domn chiar daca ajuns sa se lepede de El totusi Il descopera ca Mantuitor.
Tradatorul tradeaza o singura data- lepadarea de 3 ori
Tradatorul cauta profit- lepadarea cauta siguranta
Tradatorul pierde totul- lepadatul pierde pacea
Tradatorul regreta dar nu se pocaieste- lepadatul plange si se pocaieste
Tradatorul ramane fiu al pierzari – lepadatul ramene copil lui Dumnezeu.: dupa ce te vei intoarce la Dumnezeu vei intari pe fratii tai. De ce? Pentru ca L-au cunoscut ca Mantuitor.
Cina cea de taina a fost ultima masa inainte de patima Domnului dar nu cea din urma caci Domnul i-a asigurat ca vor sta la masa din nou in Imaparatia Tatalui. Era ultima masa dar nu masa de adio. Era prima masa, masa sperantei, a iertarii si a reconcilierii. Cei care au parte de ultima Sa masa vor sta si la prima masa in Imparatia lui Dumnezeu atunci insa, nu ca lepadator ci ca rascumparat. La masa aceea vor sta doar cei care Il vor fi cunoscut pe Isus Hristos ca :Invatator, Domn si Mantuitor.
Concluzie
Daca Il cunosti pe Isus Hritsos doar ca Invatator, si ramai doar cu atat ai toate sansele sa devii un vanzator. Daca Il cunosti pe Isus si ca Domn te califici pentru a fi un lepadator insa cu siguranta …Il vei cunoaste si ca Mantuitor si astfel devi cetatean al Imparatiei lui Dumnezeu si intr-o zi, Il vei recunoaste ca Rege al tau.
Iata de ce, pentru ca nu pot fi altceva si pentru ca tradator nu vreau sa fiu, accept bucuros sa fiu un las care se pocaieste caci Il cunosc nu doar ca Invatator ci si ca Domn si Rascumparator.
Iti doresc si tie sa fii dintre aceia care raman pana la ultima masa inainte de patima Lui pentru ca astfel sa poti participa si la prima in Imparatia Lui.
v.29 …de acum incolo nu voi mai bea din acest rod al vitei pana in ziua cand il voi bea cu voi nou in Imparatia Tatalui Meu. [ciudat... tot pe noi ne-asteapta...
SOURCE: CLICK HERE to read more
Leave a comment and / or appreciate the article!
CLICK HERE to read more:» http://www.radio-elshaday.de/
CLICK HERE to read more:» http://www.radio-megapower.de/
CLICK HERE to read more:» http://christliche-radiosender.blogspot.com/
CLICK HERE to read more:» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Posted by: Daniel Ioan Notar *DJ_DANY*
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen