Acest site s-a nascut din dorinta si dor; dorinta de a fi de folos si dorul dupa oamenii cu care impartasim comuniunea de limba si credinta. Va invit sa treceti dincolo de aceasta prima pagina introductiva si sa descoperiti pe site o seama de materiale pe care vi le punem la dispozitie.

Mittwoch, 4. Juli 2012

UCENICIA SFÂNTĂ INTRODUCERE

UCENICIA SFÂNTĂ

INTRODUCERE

1. Ucenic – a urma pe cineva (sub diferite aspecte); în înţeles biblic: ucenicii – urmaşi ai lui Isus Hristos – creştini (Fapte 11:26; Matei 28:19)

2. Un bun ucenic trebuie să aibă un învăţător bun şi colegi buni (2 Timotei 3:10; 2:22; Evrei 13:7; Ioan 13:35)

I. PREZENTARE – UCENICIE

A. Caracteristici

1. Ascultarea sfatului, învăţăturii (1 Corinteni 4:15-17); se realizează prin urmărirea atentă a cuvântării (Isaia 50:4b; Fapte 20:2; nu 15:10) şi conduce la supunerea faţă de Lege (Cuvânt) prin trăirea la standardul de viaţă biblic (Leviticul 26:3; 2 Tesaloniceni 3:7)

2. Urmarea, ascultarea, slujirea stăpânului de către sclav, sau a conducătorului de către soldat (2 Timotei 2:3-9). Slujirea ca rob - ucenic aduce răsplată (Matei 19:27; Luca 17:7-10)

B. Cerinţe (Ilie – Elisei – Ghehazi)

1. Cu credinţă (Romani 4:12); îngroziţi sau cu bucurie - Avraam cu Isaac spre Moria (Marcu 10:32; Fapte 11:52)

2. Purtând crucea personală (Matei 10:38; Luca 14:26, 33; Matei 8:19-20)

3. Cu perseverenţă nu abandon (Ioan 8:30-31; 1 Timotei 4:6; 5:15; Evrei 6:12; Ioan 15:8)

C. Rezultate

1. Harul luminii (Ioan 8:12; 1:9, 16-18)

2. Harul vieţii (Ioan 12:25-26; Matei 19:27-29)

II. PREZENTARE UCENICI

A. Ucenici – Apostoli

1. Înscrierea iniţială (Matei 4:19-22; Luca 5:27-32

2. Consacrarea (Ioan 21:19, 22)

B. Creştinii din Biserică (Fapte 6:1; 9:36)

1. Chemarea generală la ucenicie – irezistibila chemare (Luca 9:23)

2. Două stări şi motivaţii: subiective (Matei 14:13; Ioan 6:2); obiective (Marcu 2:15; Matei 20:34)

C. Ucenicii greşite (false)

1. Învăţători falşi - Balaam, un simbol al apostaziei (2 Petru 2:1-3, 15; Fapte 20:30)

2. Nădejdi zadarnice (Matei 7:21-23; Luca 13:24-29)

D. Ucenicii refuzate

1. Tânărul bogat – un preţ neplătit (Marcu 10:21-22)

2. Fiii lui Samuel – slăbiciunea, încapacitatea şi păcatul (1 Samuel 8:5)

ÎNCHEIERE

1. Ucenicie şi rezultate (Luca 6:40; Matei 10:25; Apocalipsa 14:4, 13; 19:14)

2. Responsabilitatea pentru posteritate (2 Timotei 2:1-2; 1 Tesaloniceni 1:6-7)

Viaţa practică Lecţia 9

SUFERINŢA

INTRODUCERE

1. Suferinţa: de la o simplă durere, la moartea fizică şi de la chinuri sufleteşti la focul iadului

2. De ce există suferinţă (cu un Dumnezeu bun şi iubitor). Suferinţa a apărut prin Satan şi păcat şi apoi Dumnezeu a folosit-o ca o armă împotriva lui şi a răului

I. NOŢIUNI GENERALE DESPRE SUFERINŢĂ

A. Teorii (explicaţii omeneşti şi demonice)

1. Ateistă: suferinţa este o verigă în procesul evoluţie

2. Umanistă: suferinţa este un efect al diferitelor cauze ce pot fi interpretate cu mintea umană

3. Agnostică: suferinţa există, iar Dumnezeu nu se implică şi nu-l putem cunoaşte

4. Iluzionistă: suferinţa este o părere / iluzie

5. Panteistă: suferinţa este o parte din Dumnezeu (Dumnezeu = natura întreagă)

– Toate acestea nu sunt bine de spus unui om în durere

B. Cauze ale suferinţei (explicaţii biblice)

1. Suferinţa (răul, păcatul) se datorează alegerii umane (Galateni 6:7; Ieremia 2:17, 19; 2 Samuel 2:14, 30-32); procese fizice (accidente, construcţii greşite); chimice (Cernobîl); complexe (războaie, pogromuri - prigoane); Dumnezeu dă înţelepciune să facă omul alegeri bune

2. Mare parte din suferinţă se datorează lui Satan (caz: Iov), sau indirect, provocând oamenii: chinuri sub duhuri (Marcu 5:1-14; Matei 9:32-33; Luca 13:11); Omul (Adam) s-a pus sub autoritatea lui Satan, Domnul Isus a venit să distrugă lucrurile diavolului (1 Ioan 3:8)

3. Încălcarea unor legi naturale: frig, legea gravitaţiei, alcool, tutun (2 Împăraţi 4:38-41)

4. Încălcarea legii morale / poruncilor aduce blestemul şi pedeapsa vremelnică şi / sau veşnicia (Genesa 3:16-19)

5. Alte cauze, uneori misterioase (Deuteronom 29:29; Ioan 9)

– Analizează cauza suferinţei tale: Satan, alţii sau o necunoscută?

C. Poziţia lui Dumnezeu faţă de suferinţă

1. Îngăduie (permite) suferinţa ca un efect al lucrării păcatului (Satan). Prin suferinţă, pedeapsă, cei răi mor (război, boli) ca oamenii să vadă rezultatul alegerii lor (Leviticul 26:14-39; Deuteronom 28:15-68)

2. Acceptă suferinţa ca o metodă de învăţare de minte, corijare şi pedeapsă spre pocăinţă (2 Corinteni 7:9; Evrei 12:5-9; Luca 23:40-41)

3. Sunt suferinţe spre gloria lui Dumnezeu (Ioan 9; 11)

4. Suferinţa este planul de mântuire a lui Dumnezeu (Luca 9:22; Ioan 16:33; Isaia 38:17); suferinţa pentru Isus, neprihănire şi Evanghelie (2 Corinteni 4:9-11; 12:7)

5. Dacă Dumnezeu ar îndepărta acum suferinţa n-ar respecta alegerea oamenilor, dar o va elimina în final (Apocalipsa 7:14-17; Isaia 60:17-20)

D. Creştinul şi suferinţa

1. „Suferologia” – disciplină de teologie practică în planul de învăţământ al mântuirii (2 Corinteni 1:5; 1 Petru 2:19-21). Suferinţa ne prelucrează (maturizează) şi ne dovedeşte adeziunea faţă de Domnul ( Iov; 1 Petru 5:10)

2. Suferinţa ne motivează în lupta împotriva lui Satan şi a răului (Fapte 17:16; Exodul 2; Neemia 1)

3. Ne ajută să-i înţelegem pe alţii, să ne identificăm cu ei (Matei 14:14-16; Evrei 10:32-34)

– Creştinul are din Biblie explicaţia (cauza) suferinţei şi medicamentul prescris de Dumnezeu

E. Răsplata suferinţei creştine

1. Bucuria şi harul unei ipostaze unice de al glorifica şi sluji pe Dumnezeu (Romani 5:3; 1 Petru 4:13, 16; 2 Corinteni 12:10; Fapte 5:41)

2. Ne conferă un statut privilegiat în faţa Domnului – copilul bolnav (2 Corinteni 1:7; Psalmul 19:17; 34:6)

3. Va fi răsplătită special (2 Corinteni 4:17); ne va învrednicii pentru Împărăţie (2 Tesaloniceni 1:4-5; 2 Timotei 2:12; Romani 8:17-18)

F. Alte elemente despre suferinţă

1. Tipuri de boli psihice: oameni posedaţi de demoni (eliberaţi prin credinţă); oameni sub influenţa (ascultarea) de Satan (stări depresive); oameni slăbiţi chimic; oameni care simulează nebunia (David la Achiş)

2. Suferinţele fizice produc moarte; cele spirituale continuă şi după moarte

II. OAMENI ÎN SUFERINŢĂ

A. Suferinţa fără Dumnezeu (a suferii fără nici un anestezic; a te mai înţepa şi apoi a fi lovit)

1. Adam, Eva, Cain, ...Lameh – suferinţe în creştere, prin blestem (Geneza 3-4)

2. Filistenii – suferinţa pentru un păcat împotriva Domnului (1 Samuel 5:6; 6:9)

3. Ahazia – pedeapsa prin boală şi moarte prematură (2 Împăraţi 1:16)

4. Ghehazi – lepra pedeapsă pentru lăcomie (2 Împăraţi 5)

5. Ioram – o pedeapsă anunţată şi executată fără cruţare (2 Cronici 21:15, 18-19)

6. Ultima generaţie - cei mai mari păcătoşi şi cea mai mare suferinţă (Apocalipsa 8:13; 16:2)

B. Suferinţa împreună cu Dumnezeu (El se identifică cu cei ce sufăr - Matei 25)

1. Israel – o suferinţă care i-a îndreptat spre Dumnezeu ( Exodul 3:17; Evrei 11:25)

2. Iov – suferinţa în încercare (Iov 1-2…7:3… 42)

3. Domnul Isus Hristos - Eli, Eli, Lama Sabactani? (Isaia 53:3-4; Evrei 12:2-3; Matei 17:12; Luca 23:46)

4. Pavel – suferinţele unui slijitor (Fapte 9:16; 2 Corinteni 1:8; 2 Timotei 3:11-12)

5. Credincioşii evrei din sec. I – suferinţe din veacul de acum (Evrei 11:36-38)

- Suferinţele sunt suportate mai uşor cu dragoste (1 Corinteni 13:7); răbdare (1 Petru 2:20); prin puterea lui Dumnezeu (2 Timotei 1:8); în final, la moarte, încredinţează-ţi duhul în mâna Domnului (1 Petru 4:19)

ÎNCHEIERE

1. Suferinţa – efectul gustat al păcatului; răul care doare (pe lângă răul plăcere), având ca durere finală: plâns şi scrâşnirea dinţilor (Apocalipsa 14:10)

2. Suferinţa sfinţilor e dată de partea lor de păcat (până la răscumpărare) şi de prezenţa împotrivitoare a Diavolului şi oamenilor o suferinţă cu bucurie, urmată de bucurie (Ioan 16:21; Evrei 12:2)

3. În toate Dumnezeu este bun şi drept (Romani 2:7-11)

Viaţa practică Lecţia 10

VIAŢA PRIN DUHUL

INTRODUCERE

1. A fi născut şi a trăi crescând – de la botez la trăirea în Hristos Isus (Galateni 5:25; 3:27; Romani 8:1, 5 – îndemnuri; Galateni 5:16 – cârmuire; 5:18 – călăuzire)

2. Viaţa prin Duhul – singura izbăvire de păcat şi moarte (Romani 8:2)

I. UMBLAREA PRIN DUHUL

A. Lupta fire – duh (cunoaşterea ei şi respingerea acţiunilor firii)

1. Existenţa contradicţiei (obligatorii) şi a rezultatelor (Galateni 5:17, 19:21; Romani 8:13)

2. Motivarea luptei; harul oferă şi cere (Romani 8:1, 12, 15-17)

B. Identificarea (Cuvântul Tatălui; Isus – Cuvântul; Duhul călăuzeşte în Cuvânt)

1. Lucrurile Duhului (Cuvântului); nu există diferenţe în divinitate (Ioan 16:13-15; 14:15-26; 2 Corinteni 4:13)

2. Cunoaşterea sfântă se realizează prin: citire – studiere Cuvânt (Coloseni 3:16); rugăciune (Romani 8:26-27); meditare (Psalmul 1:2; Coloseni 3:1-2; Fapte 6:3)

3. Implementarea / transcrierea în inimă (2 Corinteni 3:3; Ezechiel 11:19); înţelegerea (1 Corinteni 2:10-15); aplicarea (Romani 8:3-4)

II. DISCIPLINA SPIRITUALĂ

A. Trăirea spirituală (ungerea - 1 Ioan 2:20, 27; 3:9)

1. Condiţii, simţire (Filipeni 2:1-5, 13, 20; 2 Corinteni 10:3-5)

2. Vorbire, exprimări vizibile (Ioan 8:28; 12:49; Galateni 5)

3. Nivelul practic al faptelor (Romani 12:1-2; Coloseni 3:17-24; Filipeni 4:8)

B. Lucrarea spirituală

1. Coordonate fizice (Fapte 16)

2. Lucrări (1 Corinteni 12:7, 11; 14:26)

3. Conţinut efectiv (1 Corinteni 2:13-14)

4. Aşteptarea rezultatelor (2 Timotei 1:9-14)

ÎNCHEIERE

1. Două categorii: pământeşti – duhovniceşti / respinşi – admişi (Romani 8:8-9);

2. Umblarea prin Duhul (trăire) produce neprihănirea (1 Ioan 2:29), iar umblarea prin Duhul (lucrare) desăvârşirea (2 Timotei 3:16-17)

Problemele creştinului Lecţia 1

GRIJILE – ÎNGRIJORĂRILE

INTRODUCERE

1. Cuvântul gr. „merimna” - grijă, îngrijorare, nelinişte cu privire la ceva

2. Grija - sentiment uman exploatat negativ de Satan prin păcat (Genesa 3:10)

I. PREZENTARE

A. Grijile lumii (Eclesiastul 5:15-17)

1. Tipuri de îngrijorări (motive):

a) îngrijorări pentru nevoile esenţiale ale vieţii (Matei 6:25-26; Luca 12:25-30)

b) griji asupra viitorului (Matei 6:34, 32-33; Luca 12:31-34)

c) teama pentru încercări, prigoane (Matei 10:19-20; 28:31)

d) problemele căsniciei (1 Corinteni 7:32-34; 29:31)

2. Stări şi efecte:

a) îngrijorarea e asociată cu păcatul (Eclesiastul 2:26), iar grijile lumii cu Mamona (Matei 6:24; Romani 13:14)

b) îngrijorările provoacă stări neplăcute (1 Timotei 6:7-10; Eclesiastul 5:3)

c) grijile lumii împiedică rodirea, creşterea şi slujirea sfântă (Matei 13:22; Luca 8:14)

B. Grijile Bisericii (Amos 6:1)

1. Adevăratele griji – domenii; probleme I.a (Luca 12:30; Iov 34:13):

a) grija păzirii Cuvântului (Deuteronom 17:10; Marcu 8:15; Matei 19:20)

b) grija reciprocă a trupului (Efeseni 5:25; 2 Corinteni 11:28 (slujire); 1 Corinteni 12:25; 1 Cronici 23:32 - lucrări)

c) îngrijorare pentru familie – spiritual, apoi material (1 Timotei 3:5; 5:8)

d) grija pentru lucrarea misionară şi săraci (3 Ioan 1:6; Psalmul 41:1; Galateni 2:10)

2. Copiii lui Dumnezeu şi grijile:

a) grija şi: neprihănirea (Isaia 32:18); înţelepciunea (Proverbe 1:33); pacea (Filipeni 14:7)

b) abandonarea grijilor lumii (1 Petru 5:7); grija harului (Fapte 14:26; 15:40)

c) dedicarea pentru Împărăţie (Matei 6:33); veghere (Luca 12:35-40; 21:34-36)

II. EXEMPLIFICARE

A. Îngrijorările lumii

1. Israel – îngrijorări pedepsite de Domnul (Exodul 14:10-15; Numeri 14:1-3; 1 Cronici 13:3)

2. Familia Chis – îngrijorări familiale (1 Samuel 9:5; 10:2)

3. Marta – îngrijorările unei gospodine (Luca 10:41)

4. Ucenicii – îngrijorări şi frică de fenomenele naturii (Matei 14:15-18; Marcu 6:48-52)

B. Grijile poporului lui Dumnezeu

1. Avraam – încrederea credinţei în Dumnezeu (Genesa 22:8-14)

2. Israel – puterea divină în acţiune oferă siguranţă (Psalmul 78:53; Deuteronom 32:10 – pustie; Deuteronom 11:12 – Canaan)

3. Samariteanul milostiv – grija pentru cei bolnavi şi săraci (Luca 10:34)

4. Timotei – grija pentru lucrarea Domnului (Filipeni 2:20)

5. Colaboratorii apostolului Pavel – a îngriji de partea materială a lucrării sfinte (2 Corinteni 11:9; 8:20; Fapte 27:3)

ÎNCHEIERE

1. Toate îngrijorările trebuie tratate cu rugăciune (Psalmul 13:2 / Filipeni 4:6; Luca 21:34).

2. „Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa...” (Filipeni 4:19)

Problemele creştinului Lecţia 2

ÎNDOIELILE

INTRODUCERE

1. Îndoiala – neîncredere, nesiguranţă, opusul încrederii

2. Analiza îndoielii şi lupta împotrivă ei (Evrei 11:6)

I. ÎNDOIALA – PREZENTARE

A. Forme de manifestare (în inimă – Marcu 11:13)

1. Nestatornicie, oscilări, lacune în încredinţare (Iacov 1:6-8)

2. Teamă, frică (Matei 14:30-31; Psalmul 34:4; 1 Samuel 12:17-20)

B. Cauze (motivele îndoielilor)

1. Lipsa cunoaşterii (Romani 14:1-5, 23)

2. Cunoaşterea stărilor (Ieremia 38:18-19; Matei 25:24)

C. Efectele

1. Neascultarea, neîmplinirea lucrării (1 Samuel 13:11-13; Matei 25:25)

2. Pierderea credinţei (Romani 14:23; Psalmul 20:8; 1 Timotei 1:19; 2 Timotei 1:14)

II. ELIMINAREA ÎNDOIELILOR

A. Domenii de încredere

1. Cuvântul Scripturilor (Fapte 20:32; 2 Petru 1:19)

2. Ascultarea (primirea) rugăciunilor (Evrei 4:16; Matei 21:21; 1 Timotei 2:8; Iacov 1:5; 1 Ioan 5:14)

3. Viaţa şi lucrările viitoare (Psalmul 55:22; 1 Petru 4:19; 1 Ioan 4:17)

4. Încrederea (relativă) în sfinţi (Matei 25:20; 2 Timotei 2:2; Genesa 39:4; atenţie!: Ezechiel 33:13)

B. Motivele încrederii (Ioan 14:1)

1. Credinţa (Evrei 11:1; Psalmul 91:1-9)

2. Harul (Fapte 14:26; 15:40); nu lucrările pământeşti (Filipeni 3:3-4; 2 Corinteni 1:9)

III. EXEMPLE BIBLICE

A. Îndoielnici

1. Orpa – îndoială şi abandon (Rut 1:10, 14)

2. Proorocul din Iuda – renunţare la cerinţele sfinte (1 Împăraţi 13:15-20)

3. Moise – o „vorbă” lipsită de încredere (Numeri 20:10-13)

4. Petru – îndoiala puţinei credinţe (Matei 14:30-31)

5. Ucenicii la înviere – o îndoială de moment (Matei 28:17)

B. Încrezători

1. Avraam- încrederea în promisiunile Domnului (Romani 4:20-21; Evrei 11:19)

2. David – încrederea în ajutorul Domnului(Psalmul 56:3-4; 1 Samuel 24:15)

3. Pavel – încrederea în domeniul spiritual şi material (Fapte 27:25; 2 Corinteni 5:11; Romani 8:38-39; 2 Timotei 3:14)

ÎNCHEIERE

1. Îndoielile apar ca o influenţă străină (Genesa 3:1-4; Iov 1:11) sau o lipsă de cunoaştere (1 Corinteni 8:7, 11-12) şi finalizează prin a fi un blestem (Deuteronom 28:65-66)

2. Încrederea este dată de siguranţa cunoaşterii lui Dumnezeu (Proverbe 16:3; Evrei 10:35; Isaia 25:9)

Problemele creştinului Lecţia 3

ÎNCERCĂRILE

ÎNTRODUCERE

1. Încercările sunt probe pentru verificarea însuşirilor, experienţe practice de cunoaştere pozitivă sau negativă a oamenilor, lucrurilor şi fenomenelor

2. Încercările sunt o necesitate în planul lui Dumnezeu (Iov 7:17-18), dar există şi încercări între oameni şi în raport cu lumea spirituală

I. ÎNCERCĂRILE OMULUI

A. Din partea lui Dumnezeu (Proverbe 17:3)

1. Unii oameni care au cerut să fie încercaţi (Psalmul 26:2; 139:23), alţii au propus încercarea altora (Iov 34:36)

2. Scopul încercării: o cunoaştere profundă a stării şi ascultării (Deuteronom 8:2; Judecători 3:4)

3. Metode de încercare: sărăcie sau prosperitate; bine sau rău (Deuteronom 8:3-4, 16; Psalmul 66:9-12), inclusiv provocări radicale (Deuteronom 13:1-3)

4. Încercările sunt o probă necesară pentru formarea noastră spirituală, pentru mântuire (1 Petru 1:5-9), dar toată lumea va fi încercată (Apocalipsa 3:10; Ieremia 9:7)

B. Încercări pentru cunoaşterea lui Dumnezeu

1. Încercarea prin împlinirea Cuvântului, sau împlinirea unor semne pentru încredinţare (Maleahi 3:10; Judecători 6:36-40)

2. Atenţie la posibilitatea de ispitire a lui Dumnezeu! (Psalmul 95:8-11; Evrei 3:9)

C. Încercările în relaţiile dintre oameni

1. Prima probă este necesară pentru noi înşine, suspectându-ne cu dreptate (Ieremia 17:7; 2 Corinteni 13:5)

2. Domenii de încercare a oamenilor: prin discuţii şi probe practice de ascultare şi verificare, în funcţie de scop (1 Împăraţi 10:1; Geneza 42:15-18; 2 Corinteni 8:22; 1 Timotei 3:10; Apocalipsa 2:2; 2 Corinteni 2:9)

3. Atenţie la încercările negative, provocatoare la păcat! (Proverbe 1:10): soţia lui Potifar (Geneza 39); Dalila (Judecători 16)

D. Încercările demonice

1. Necazuri cu scopul provocării la păcat (Apocalipsa 2:10; Luca 22:31-32)

2. Atenţie la ispita de a încerca pe Satan, de a lua legătura cu lumea ocultă! (2 Petru 2:10)

II. COMPORTAMENTUL CREŞTINLUI ÎN ÎNCERCARE

A. Atitudini naturale

1. Întristarea (Psalmul 30:7; 1 Petru 1:6)

2. Întrebări ale celui încercat şi ale celor din jur (Psalmul 60:10; caz: Iov şi prietenii săi)

B. Atitudinile spirituale

1. Bucuria recunoaşterii folosului încercării, prin procuparea asupra scopului divin (Iacov 1:2-4)

2. Răbdarea cu efectele ei benefice în plan spiritual şi chiar fizic (Romani 5:3); Pentru suplimentarea răbdării, aleargă la rugăciune! - (2 Samuel 22:7)

3. (Şi) În încercare trebuie să slujim Domnului (Fapte 20:19; Luca 22:28; Romani 16:10)

III. EXEMPLE

A. Exemple negative

1. Israel în pustie – încercări cu ispite nebiruite (Exodul 15:22-25; 16:1; 20:20)

2. Israel în Canaan – încercări prin vecini necredincioşi (Judecători 2:22; 3:1)

3. Ezechia - o încercare profundă (2 Cronici 32:31)

B. Exemple pozitive

1. Avraam – o încercare urmată de o mare binecuvântare (Geneza 22:1-19)

2. Iosif - o încercare calificatoare (Psalmul 105:17-22)

3. Iov – o încercare multiplă (Iov 23:10-15)

ÎNCHEIERE

1. Încercările sunt o disciplină obligatorie cu scopul desăvârşirii omului (1 Petru 4:12-13; Ieremia 20:12)

2. Încercările trebuie primite cu optimism, gândind că Dumnezeu controlează spre binele nostru toate încercările(2 Petru 2:9)

3. Încercarea ne califică pentru o slijire desăvârşită (2 Timotei 2:17; Proverbe 28:2)

Problemele creştinului Lecţia 4

JUDECĂTORI ŞI JUDECĂŢI

INTRODUCERE

1. A judeca – aţi forma o opinie, a lua o hotărâre, printr-o analiză dreaptă, înţeleaptă, examinând fiinţelor în funcţie de împrejurări, prin faptele, cuvintele şi gândurile lor (Isaia 66:18; Luca 12:47-48; Romani 2:12)

2. În lume există mulţi şi diferiţi judecători şi judecăţi (Luca 12:14; Fapte 18:15)

I. PREZENTARE

A. Judecători şi judecăţi în Israel

1. Dumnezeu a dat Lege şi judecători (Deuteronom 4:8; Judecători 2:16-19)

2. Decizii şi modificări (Deuteronom 17:8-12; Mica 3:11; Luca 18:2; 22:30; Fapte 4:19)

B. Dreptul şi justiţia în lume

1. Rolul (Romani 13:4, 6 ; 1 Timotei 2:1-3)

2. Evoluţia istorică (Eclesiastul 3:16; 6:10; 1 Corinteni 5:11-12; Isaia 40:23)

C. Judecăţile Bisericii (1 Corinteni 10:15)

1. Judecata de sine (Isaia 1:18; 1 Corinteni 11:31; Romani 14:13; Matei 7:3-5)

2. Judecata stărilor de păcat (1 Corinteni 5:3, 12; 6:1-7; Matei 5:40)

3. Interzicerea altor judecăţi (Iacov 4:11-12; Romani 14:13, 4; 2:1-3; Coloseni 2:16)

D. Judecăţile divine (de temut - Psalmul 119:120; Evrei 10:27; Fapte 24:25; rolul martorilor în procesele divine - Deuteronom 30:19; Romani 2:15)

1. Judecăţi actuale: poporul Domnului (2 Samuel 7:14; Ezechiel 5:15; 1 Corinteni 11:32); lumea necredincioasă (Genesa 15:14; Exodul 6:6)

2. Judecata celor mântuiţi (1 Petru 4:17; Romani 14:10; 2 Corinteni 5:10; Iov 9:29-35; Deuteronom 32:36; 2 Corinteni 5:19-20)

3. Judecarea celor nemântuiţi (Daniel 7:9-10, 26; Fapte 17:3; Matei 25; Apocalipsa 20:4; 1 Corinteni 6)

4. Judecata îngerilor (2 Petru 2:4; 1 Corinteni 6:3; Ioan 12:31; 16:11)

II. LEGISLAŢIE JURIDICĂ SFÂNTĂ

A. Legi fundamentale

1. Cuvântul/Legea lui Dumnezeu (Romani 2:16)

2. Judecătorul suprem: Dumnezeu (Genesa 18:25; Psalmul 7:11; Ieremia 25:31; Eclesiastul 2:14)

3. Judecare executivă: prin Hristos (Ioan 5:22, 27; 3:17; 8:15; 3:19; 9:39)

B. Principii (judecăţile de aici se reglează cu cele de sus - 1 Timotei 5:24)

1. Dreptatea (Exodul 23:2; Ioan 7:24; Isaia 11:3-4; Psalmul 58:1; Evrei 6:10; 2 Timotei 4:8; Isaia 16:5)

2. Înţelepciunea – cunoaşterea Duhului (Proverbe 8:16; 1 Corinteni 2:10-15; 4:5)

3. Vremea judecăţii (Eclesiastul 3:17; Apocalipsa 16:7; Evrei 9:27); locul judecăţii (Ezechiel 20:35-36; Ioel 3:14; Deuteronom 17:8)

4. Măsura judecăţilor (Matei 7:1-2; 5:25; Iacov 3:1; 2:13; 2 Petru 2:11)

5. Ordinea judecăţii: de sine (Matei 26:21-22); prin cei apropiaţi (Numeri 25:5; Matei 12:27); prin toţi (Leviticul 19:15; Iacov 2:5)

III. EXEMPLE (procese)

A. Judecăţi nedrepte

1. Cazul Nabot - Izreel o judecată nedreaptă, urmată de o sentinţă divină dreaptă (1 Împăraţi 21)

2. Absalom – promisiuni neîmplinite: politică (2 Samuel 15:4; 17)

3. Pilat – judecata împotriva Fiului lui Dumnezeu (Ioan 19:3-16, 4, 8, 12)

B. Judecăţi drepte

1. Samuel un judecător drept (1 Samuel 7:6; 12:2-5)

2. Solomon – judecăţi înţelepte (Psalmul 72:1-4; 1 Împăraţi 3:16-28)

3. Pavel – model de judecată pentru credincioşi (1 Corinteni 4:3-4; 5:3)

ÎNCHEIERE

1. Dumnezeu are judecăţi nepătrunse, dar toate sunt drepte (Romani 11:33; Iuda 1:14-15); laudă-L pentru aceasta! (Psalmul 119:62)

2. „Judecaţi voi singuri ce este drept” (Luca 12:57); prin experienţă (Evrei 5:14); fără greşeli (Proverbe 16:10); ca pentru Domnul (2 Cronici 19:16)

3. Judecata dreaptă aduce binecuvântare (Proverbe 24:25)

Problemele creştinului Lecţia 5

LUCRĂTORII FĂRĂDELEGII

INTRODUCERE

1. Există structuri (lucrători) în paralel: hristoşi, apostoli…adevăraţi şi mincinoşi (Matei 24:24; Luca 13:27)

2. Există învăţătură biblică pentru identificarea înşelătorilor şi protejarea credincioşilor (1 Ioan 2:20-29)

I. PREZENTAREA (Iuda 1:12-15)

A. Anticrişti (1 Ioan 2:18-19, 22)

1. Iniţiatorii, fondatorii, conducătorii unor curente, organizaţii religioase (Ioan 5:43; 2 Petru 2:1)

2. Anticristul cel mare (Apocalipsa 13:14; 16:13-14; 2 Tesaloniceni 2:3-4, 8)

B. Lucrătorii

1. Apostoli mincinoşi (2 Corinteni 11:13; Apocalipsa 2:2)

2. Prooroci mincinoşi (Matei 24:11; 7:15-20; Luca 6:26; Ieremia 14:14)

3. Evanghelişti cu altă evanghelie (2 Corinteni 11:4; Galateni 1:7-9)

4. Păstori – lupi răpitori (Faptele Apostolilor 2 0:28-30; Ioan 10:12-13)

5. Învăţători mincinoşi (2 Petru 2:1; 1 Timotei 1:6-7; 6:3-5)

C. Oameni nechibzuiţi (fecioare neînţelepte)

1. Necredinţa (2 Tesaloniceni 2:10-12)

2. Absenţa trăirii (Matei 7:21-27; 2 Ioan 1:4-11)

II. PRINCIPII

A. Acţiuni caracteristice înşelătorilor

1. Amăgirea: învăţături eretice(Romani 16:18; 1 Timotei 6:3-5; 2 Timotei 3:7); miracole demonice sau înşelătorii (Marcu 13:22; 2 Tesaloniceni 2:9)

2. Scop: câştig, mândrie (Tit 1:11; 1 Timotei 6:5; 2 Petru 2:3, 15)

3. Rezultatele reale: pierderea abilităţilor sfinte şi a mântuirii (Matei 24:12; 1 Timotei 1:3-7; 2 Timotei 4:3; 2 Petru 2:12-14, 18-22)

B. Atitudinile credincioşilor

1. Separare (Romani 16:17; 2 Corinteni 6:14; 2 Timotei 2:19)

2. Statornicie, cunoaştere (2 Petru 3:16; 2 Corinteni 11:3; Efeseni 4:13-14; 2 Tesaloniceni 2:2-3)

III. EXEMPLE BIBLICE

A. Înşelători înşelaţi (2 Timotei 3:13)

1. Balaam – un proroc apostat, ce a amăgit pe evreii (Apocalipsa 2:14-15)

2. Fiii lui Eli – preoţi corupţi (1 Samuel 2:12-17, 22; 3:13-14)

3. Izabela – înşelăciuni „feminine” în poporul Domnului (Apocalipsa 2:20-22; 18:23; 1 Împăraţi 16-21; 2 Împăraţi 9)

4. Simon – un intrus în adunarea din Samaria (Fapte 8:18-23)

B. Biruitori

1. Tinerii evrei din Babilon – cei trei şi un fiu de Dumnezeu: slujitori adevăraţi (Daniel 3)

2. Neemia şi iudeii – rezistenţa în faţa provocărilor (Neemia 6:2-14)

3. Biruitorii fiarei – sfinţi care rămân credincioşi până la moarte (Apocalipsa 15:2-3; 13:13-18)

ÎNCHEIERE

1. Necesitatea separării întunericul de lumină (2 Corinteni 11:14-15; 2 Tesaloniceni 2:4)

2. „Băgaţi de seamă!” (Matei 24:4-5); „ întăriţi-vă alegerea!” (2 Petru 1:10-11)

Problemele creştinului Lecţia 6

CREŞTINII ŞI LUMEA

ÎNTRODUCERE

1. Ce a creat Dumnezeu este foarte bun (Genesa 1:31), însă lumea este afectată de decăderea firii umane sub dominaţia lui Satan (1 Ioan 5:19)

2. Raporturile noastre cu lumea - model Isus Hristos (Ioan 17:15-16)

I. LUMEA

A. Prezentare – Caracterizare (o împărăţie, un sistem)

1. Duhul lumii (1 Corinteni 2:12); un mod de gândire bazat pe poftele firii (Efeseni 2:2-3; 1 Ioan 2:16-17). Satan – lider (Ioan 14:30; Apocalipsa 12:10; Matei 4:8-9); Psalmul 17:4)

2. Chipul lumii (1 Corinteni 7:31; Iacov 1:15); pofte devenite păcat, stricăciune (2 Petru 1:4; 1 Corinteni 3:4); faptele firii, vorbirea lumii (1 Timotei 4:7; 6:20; 2 Timotei 2:16; 1 Ioan 4:5; Luca 12:20)

B. Poziţia lumii faţă de creştini

1. Ignoranţă (1 Ioan 3:1); în pofida înţelepciunii (1 Corinteni 1:21; Romani 1:22); aceeaşi ca faţă de Isus Hristos (Ioan 16:3; 8:23); l-au respins (Ioan 1:10); pentru că a condamnat-o (Ioan 7:7)

2. Prigoană – ură (Ioan 15:19-20); necazuri (Ioan 16:33). Nu vă miraţi! (1 Ioan 3:13); sunt valori opuse (Luca 16:15; Iacov 2:5; 1 Corinteni 1:27). Cine nu înţelege vrea două locuri întâi (Luca 11:47)

II. CREŞTINII

A. Statutul lor în raport cu lumea (gr. xenos – străin; parapidemos – rezident temporar)

1. Străini şi călători (2 Petru 2:11; Psalmul 39:12). Cuvântul este statutul ce ne separă (Ioan 17:14, 16)

2. Cetăţeni ai cerului (Filipeni 3:20). În final cerul şi pământul vor fi Împărăţia lui Isus (Ioan 18:36; Apocalipsa 11:15)

B. Comportamentul creştinului în lume

1. Respingere - nu iubiţi lumea (1 Ioan 2:15); răstignirea eu-lui (Galateni 6:14), prin naştere din Dumnezeu (1 Ioan 5:4)

2. Separare (Iacov 1:27; 4:4), nepotrivire cu împotrivire (Romani 12:2; Tit 2:12). Există riscul întoarcerii în lume! (2 Petru 2:20; Efeseni 5:10-11)

3. Iluminare: Isus (Ioan 8:12); Biserica (Matei 5:14; Filipeni 2:15), prin trimiterea în lume (Ioan 17:18). Duhul Sfânt dovedeşte (Ioan 16:8), iar noi mărturisim adevărul, ca Isus (Ioan 7:7 )

4. Judecata (1 Corinteni 6:2), în funcţie de slujba şi statutul fiecăruia (Ioan 3:16-19)

C. Exemple

1. Negative:

a) Lumea antediluviană – o lume pierdută (2 Petru 2:5)

b) Esau – un tânăr lumesc (Evrei 12:16)

c) Dima – o dragoste pentru lumea de acum (2 Petru 4:10; Isaia 13:11)

2. Pozitive:

a) patriarhii – străini şi călători pe pământ (Evrei 11:9, 13; Genesa 23:4)

b) Biserica – oameni ce gândesc diferit de lume (1 Petru 1:1; 4:1-5)

ÎNCHEIERE

1. Lumea (fără pace şi credinţă - Ioan 14:17), iubită de Dumnezeu (Ioan 3:16). Fiecare om alege între viaţa din lumea aceasta şi viaţa veşnică (Ioan 12:25)

2. Creştini: oameni scoşi din lume, umpluţi de Duh, având Cuvântul şi trimişi în lume (gr. paraikos – parohia cerului pe pământ - Ioan 17:6, 14, 18)

Problemele creştinului Lecţia 7

MULŢUMIREA

INTRODUCERE

1. Mulţumirea este modalitatea de exprimare a recunoştinţei, starea de satisfacţie, în special în raport cu Dumnezeu, pentru toate binefacerile Lui (Psalmul 50:23; Apocalipsa 5:12; 7:12)

2. Există jertfe de mulţumire păgâne / idolatre, dar şi forme false de mulţumire (Luca 18:11; Fapte 24:2-3), dar şi multă nemulţumire, în vremurile din urmă (2 Timotei 3:2)

I. JERTFE DE MULŢUMIRE (V.T.)

A. Caracteristici

1. Locaţie, conţinut – proceduri (Leviticul 19:5; 17:5; 3:1-4; 7:20-21 )

2. Relaţia jertfei de mulţumire cu arderea de tot, jertfa de ispăşire şi jertfa de laudă (Leviticul 3:5; 6:12; 7:12; 9:22; Numeri 10:10; Neemia 12:46)

B. Exemple

1. Israel – un popor educat în mulţumire (Exodul 24:5; Deuteronom 27:4-7 - Iosua 8:31; 2 Samuel 6:17; 1 Împăraţi 8:64-66)

2. David – o jertfă cu cheltuieli (2 Samuel 24:25)

3. Solomon – mulţumirea pentru înţelepciune (1 Împăraţi 3:15)

4. Ezechia / Manase – jertfele restabilirii slujbelor de la Templu (2 Cronici 29:31, 35; 30:22; 31:2 / 33:16)

- Jertfe idolatre – viţelul de aur (Exodul 32:6); jertfe de mulţumire cu aluat (Amos 4:5; 5:22) şi mulţumiri rele (Obadia 1:12; Plângeri 1:5)

II. MULŢUMIREA (specifică N.T. - 2 Corinteni 4:15; Efeseni 5:20)

A. Noile tipuri de jertfe – mulţumire

1. Rugăciuni cu Duhul şi cu mintea (1 Corinteni 14:16; Efeseni 1:16; Filipeni 4:6; Coloseni 4:2; Evrei 12:28-29)

2. Cântari cu / de mulţumire ( Psalmul 147:7; Coloseni 3:16).

3. Cuvinte (relatări, strigăte) de mulţumire (Psalmul 26:7; 42:4; Efeseni 5:4)

3. Trăirea în evlavie - starea de mulţumire ( 1 Timotei 6:6; Coloseni 3:17)

B. Situaţii (motive de mulţumire)

1. Mântuirea (Romani 6:17; 7:25; 2 Corinteni 9:15; Coloseni 1:12)

2. Purtarea de grijă (2 Corinteni 2:14; 9:12); „pâinea cea de toate zilele” (1 Timotei 4:3-4; Romani 14:6; 1 Corinteni 10:30)

3. Slujbă şi lucrare (2 Corinteni 1:11; 1 Timotei 1:12)

4. Toate lucrurile (Efeseni 5:20; 1 Tesaloniceni 5:18; Evrei 13:5)

5. Învierea - biruinţa asupra morţii (1 Corinteni 15:57)

C. Stări de nemulţumire

1. Lipsa împlinirii dorinţelor şi poftelor firii (1 Timotei 6:7-10; ; Luca 3:14; 1 Petru 2:18; Iuda 1:16, 19)

2. Manifestări şi efecte ( Numeri 14:2-3, 27-35; 16:41, 45; Estera 5:9; Iona 4:1-3; Romani 1:21)

D. Oamenii mulţumitori

1. Samariteanul lepros – o atitudine apreciată şi răsplătită de Domnul (Luca 17:16)

2. Pavel – mulţumirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni ( Fapte 26:22; Filipeni 4:11)

3. Isus – rugăciuni cu mulţumire (Matei 15:36; 26:27; Ioan 11:41)

ÎNCHEIERE

1. Mulţumirea face pe om fericit (Proverbe 15:15)

2. Veşnicia viitoare va aduce fericirea eternă pentru cei mântuiţi (Psalmul 16:9-11;21:2

Problemele creştinului Lecţia 8

UNITATEA SPIRITUALĂ

ÎNTRODUCERE

1. Principiu unităţii - un singur: trup, nădejde, Duh, Domn, credinţă, botez, Dumnezeu (Efeseni 4:4-6)

2. Apariţia păcatului a adus despărţirea (cer-pământ; viaţă-moarte; etc.)

3. Isus Hristos – elementul ce uneşte din nou universul (Efeseni 1:9-10)

I. TEORIA UNITĂŢII

A. Forme şi nivele de unitate

1. Modelul absolut – divinitatea (Ioan 10:30; 16:14-15)

2. Modele organism – trup:

a) fiinţa umană – trup, suflet – duh (Romani 12:4; 1 Tesaloniceni 5:23)

b) familia (Genesa 2:24)

c) Biserica (Romani 12:5; 1 Corinteni 12:13)

3. Modelul final: Împărăţia lui Dumnezeu (1 Corinteni 15:27-28)

B. Moduri, metode de realizare a unităţii

1. Învăţătura comună - unirea credinţei şi a cunoştinţei (Ioan 17:6-8, 20-21; 1 Corinteni 1:10; 12:12-27; 15:11; 2 Corinteni 4:13; Efeseni 4:13-16)

2. Trăirea în dragoste (Coloseni 2:2; 3:13-15; 2 Corinteni 5:14); unitatea iubirii (Romani 8:38-39)

C. Unitatea la rău (Daniel 2:43)

1. Unitatea pe viaţă - lungă (Iosua 23:12; 2 Corinteni 6:11-17)

2. Unitatea pe moment - scurtă (Psalmul 2:2; Exodul 23:1-2; Isaia 1:13-14; Iacov 4:4)

– Biblia recomandă unitatea la bine şi separarea la rău (Romani 15:6-7)

II. EXEMPLE DE UNITATE (unitatea dezvoltă o putere - Eclesiastul 4:12)

A. Unitatea la rău

1. Turnul Babel – forme unite de organizare a lumii (Genesa 11:4-8; Apocalipsa 17:13)

2. O adunare împotriva Domnului - religia fără Dumnezeu (Numeri 14:10, 35)

3. Iosafat cu Ahab - buni şi răi împreună, în plan economic, social şi religios (2 Cronici 20:35-37; 21:6)

B. Unitatea la bine

1. O adunare – conferinţă, unită pentru adevăr, condamnă păcatul (Judecători 20:11)

2. O adunare unită în slujbă sfântă – cadrul prezenţei divine (2 Cronici 5:12-14; Luca 2:13)

3. O adunare unită cu jurământ să împlinească Cuvântul – un angajament sacru (Neemia 10:28-29)

4. Biserica din Ierusalim – o unitate plăcută, plină de har (Fapte 4:32-34)

ÎNCHEIERE

1. Există două unităţi:

a) pe verticală – în Isus (Coloseni 1:17, 22; Filipeni 2:9-11; spre Ioan 17:24

b) pe orizontală - a lumii (Apocalipsa 18:4; 13:14-15)

2. Exemplul desăvârşit al Domnului Isus (Ioan 17:17-24)

Problemele creştinului Lecţia 9 - 10

CINSTEA

ÎNTRODUCERE

1. Cinstea – atribut moral: onestitate, integritate, corectitudine; respect, preţuire pentru poziţia şi personalitatea cuiva; onoarea primită prin harul divin şi activitatea proprie

2. Cinstea în imagine divină - biblică (Luca 16:14-15, 19-23)

I. CINSTEA – COMPORTAMENT (Psalmul 37:18)

A. Domenii (Proverbe 11:3)

1. Lucrurile materiale (Numeri 5:7-8; Marcu 7:2-4; Genesa 30:33; Tit 2:10)

2. Stările sufleteşti şi fizice (Proverbe 12:4; 31:10; 1 Tesaloniceni 4:4; Evrei 13:4; Rut 3:11)

3. Problemele social-politice (1 Împăraţi 1:52; Proverbe 20:3; Daniel 6:4)

4. Slujbele sfinte (2 Împăraţi 12:14; 2 Cronici 8:21; 1 Samuel 2:13-17; Maleahi 1:10-14; 2:17; 3:15-16)

B. Rezultate

1. Oameni cinstiţi (Proverbe 19:11; Luca 16:10-12)

2. Oameni necinstiţi - o lume compromisă(2 Timotei 3:1-4, 13)

II. CINSTEA – RESPECTUL OFERIT ALTORA

A. Domenii

1. Cinstea pentru Dumnezeu Tatăl (Isaia 42:8; Apocalipsa 5:13) şi Fiul (Ioan 51:23; 8:49; 2 Petru 1:17):

a) cinstea care I se cuvine (Exodul 10:9; 23:14-15; Proverbe 3:9; Leviticul 19:30; Exodul 32:5; Fapte 17:23; Isaia 29:13; Matei 15:9; 2 Samuel 15:8)

b) necinstirea printr-o viaţă şi slujire păcătoasă( Romani 1:18; 2 Timotei 2:16; 1 Samuel 2:29-30);

2. Cinstea pentru familie (Exodul 20:12; Maleahi 1:6; Matei 15:4-6; 1 Petru 3:6-7; 1 Corinteni 11:4; Romani 1:24)

3. Cinstea pentru Biserică (1 Tesaloniceni 5:12-13; 1 Corinteni 12:23-23; Romani 12:10; Matei 25:40)

4. Cinstea pentru autorităţi şi societate (Romani 13:7; 1 Timotei 6:1; 1 Petru 2:17; Proverbe 14:31; Leviticul 19:32; 2 Cronici 32:33)

– Nu există cinste (nici nu trebuie) pentru idoli (Ieremia 44:19; Fapte 19:27; Daniel 11:38; 5:4)

B. Recomandări

1. Oferă cinste în cinstea Domnului (Deuteronom 15:2; 2 Împăraţi 3:14; Matei 10:12-13)

2. Oferă cinstea cuvenită (Evrei 12:9; Psalmul 15:4; Psalmul 2:12; Plângerile lui Ieremia 5:11-12)

III. CINSTEA PRIMITĂ DE TINE (vrednic de cinste)

A. Principii

1. Cinstea nu se pretinde; cinstea se dobândeşte (1 Samuel 15:30-31; 1 Tesaloniceni 2:6; Romani 14:18)

2. Fii cinstit (corect); cinsteşte (respectă) şi vei fi cinstit - onorat (Romani 9:21; 2 Timotei 2:20-21; Luca 14:10; Daniel 2:49; 3:30)

3. Doreşte şi acceptă numai cinstea care ţi-o aprobă Dumnezeu (Exodul 28:2; Evrei 5:4; 2 Cronici 26:18; Proverbe 25:27; Numeri 22:17, 37; 24:11; Fapte 13:27; Evrei 11:24-27)

4. Fii vrednic de cinstea oferită (Proverbe 16:31; Tit 2:2; 1 Timotei 5:3; 3:2; 5:17; 3:8, 11, 13)

B. Exemple

1. Haman – omul care nu şi-a meritat cinstea (Estera 3:1-2; 5-8)

2. Mardoheu – omul care a fost cinstit pe drept (Estera 10:2-3; Proverbe 29:23)

ÎNCHEIERE

1. Caută cinstea sub toate aspectele – a fi, a oferi, a fi vrednic (Romani 2:7; Filipeni 4:8 - „aceea să vă însufleţească”)

2. Aşteaptă adevărata cinste în adevărata viaţă (1 Timotei 6:16, 19; Apocalipsa 7:12; 1 Petru 1:7; Ioan 12:26; Isaia 61:7), lumea şi valorile ei sunt efemere (Psalmul 49:12; Ieremia 23:40)

Viaţa

Lecţia 1

NAŞTEREA

INTRODUCERE

1. Naşterea – aducerea / venirea în lume a unei fiinţe, una din minunile de transformare a vieţii (Genesa 20:17)

2. Naşterea fizică precede „naşterea din nou” (mântuirea) – ordinea celor doi Adam – drumul vieţii

I. NAŞTEREA – PREZENTARE BIBLICĂ

A. Cadrul (mediul) familial

1. Etapele vieţii – binecuvântare (Genesa 1:29); cădere (Genesa 3:17-18); restaurare (Ioan 11:25)

2. Părinţii – tata (Genesa 5:3-4); mama (Genesa 4:1-2); timpul: la tinereţe (Psalmul 127:4); excepţii (Genesa 24:36)

B. Naşterea – un proces divin şi uman

1. Dumnezeu dătătorul şi întreţinătorul unic al vieţii (Deuteronom 32:39; Genesa 2:7; Iov 33:4; Fapte 17:25, 28)

2. Dumnezeu realizatorul naşterilor (Rut 4:13; Iov 10:8-12; 39:2; Psalmul 139; 13:15; 29:9; Isaia 66:9)

3. Participarea umană (Genesa 1:28; Psalmul 127:1)

C. Naşterea – locul ei în planul veşniciei

1. Preexistenţa în precunoaştere (Iov 38:21; 1 Împăraţi 13:2; Romani 8:29-30; 9:11; Genesa 17:20)

2. Conceperea şi repartiţia (Psalmul 139:16-17; Eclesiastul 3:2; Galateni 1:15)

3. Naşterea, viaţa, moartea – evenimente specifice fiecărui individ – paşi spre veşnicie (Fapte13:36)

4. Odihna sau direct răsplata – legătura naşterilor cu mântuirea – „lucrarea femeii” (1 Timotei 2:15)

D. Naşterea – o suferinţă (feminină) (durerea „numărul unu” – cu bucurie - Ioan 16:21)

1. Condiţii diferite (Ioan 5:5; Matei 24:19; 1 Corinteni 7:26, 28)

2. Naşteri diferite (Genesa 3:16; Exodul 1:16; Ieremia 4:31)

E. Naşterea – debutul vieţii pământeşti – sfârşitul (Eclesiastul 17:1)

1. „Copiii lui Dumnezeu” – oamenii sub grija divină (Genesa 48:15; Isaia 46:3; Matei 8:10; Fapte 14:17)

2. Enigma fiecărei vieţi (Luca 1:66; Iov 10:10; Bethoven)

II. EXEMPLE BIBLICE

A. Ucigaşi

1. Copiii lui Iuda – măsuri contraceptive sub diverse motive (Genesa 38:2-10)

2. Egiptenii – politici demografice restrictive (Exodul 1:12, 15-16, 20-22; Numeri 14:31-33)

3. Evreii – uciderea idolatră (Leviticul 18:21; Ieremia 32:35 )

B. Procreatori

1. Adam şi Eva – fii şi fiice (Genesa 4:1-2, 25; 5:4)

2. Poporul sfânt – sămânţa compromisă (Genesa 6; Maleahi 2:15)

2. Familia lui Iacov – copii pe care i-a dat Domnul (Genesa 29:31-35; 30:1-2, 9, 17, 22; 33:5)

3. Elcana şi Ana – copii dăruiţi prin „cercetarea” Domnului (1 Samuel 1:11, 19-20; 2:25)

– Cazul Ieremia (Ieremia 1:4-5; 16:1-2; 20:17-18)

ÎNCHEIERE

1. Naşterea nu are sens, suport, fără înţelegerea istoriei vieţii prezentată de Creator prin Biblie (Psalmul 8:3-9)

2. Conlucrarea Dumnezeu – bărbat – femeie – este poarta prin care se realizează apariţia neamului omenesc în viaţă (Genesa 1:27)

Viaţa

Lecţia 2

COPILĂRIA

INTRODUCERE

1. Copilăria este perioada vieţii de la naştere la tinereţe (aprox. 15 ani, vremea creşterii)

2. Statutul biblic al copiilor – între naşterea fizică şi naşterea din nou (Deuteronom 11:19-21)

I. PREZENTAREA COPILĂRIEI

A. Locul copiilor în familie (arborele vieţii -Psalmul 128:5-6; nu al răului - Ieremia 7:18)

1. Părinţii – tulpina copiilor (Iov 29:5; Genesa 33:11; Psalmul 103:9). Nu (Matei 10:21)

2. Copiii – o dependenţă în respect şi ascultare (Efeseni 6:1-3; Maleahi 4:6). Nu (Iov 19:18;

2 Timotei 3:2)

3. Fără „părinţi” (Plângerile lui Ieremia 5:7; Eclesiastul 10:17); fără copii (Ieremia 22:30)

B. Activitatea copiilor (pe lângă părinţi – 2 Corinteni 12:14)

1. Munca (2 Împăraţi 4:5; Exodul 2:4,7; Eclesiastul 2:7)

2. Joaca – activitate la nivelul minţii (Zaharia 8:5;1 Corinteni 14:20)

C. Viaţa şi sănătatea copiilor (regula – Efeseni 6:1-3)

1. Boala şi suferinţele (Ioan 9:1-3; 1 Samuel 4:4; 2 Samuel 12:5; Ieremia 32:35; Deuteronom 24:26). Domnul a vindecat copii (2 Împăraţi 4:35; Luca 8:42)

2. Copiii cu zile puţine (Isaia 65:20; Iacov 4:14 – fiii lui David, Ieroboam) – problema mântuirii lor!

D. Educaţia copiilor (scop: calea vieţii - Deuteronom 32:46-47; Proverbele 6:23; 20:11)

1. Învăţătura:

a) verbală şi scrisă (Proverbele 22:6; Efeseni 6:4; Deuteronom 6:7)

b) imagini şi trăire (Iosua 4:20-22; Deuteronom 4:9)

2. Mustrarea:

a) certarea (Proverbele 22:15; 3:12; 10:17)

b) nuiaua (Proverbele 23:13-14; 29:15, 17)

E. Slujirea copiilor pentru Domnul

1. Participarea împreună cu părinţii la slujire (Exodul 10:9; Neemia 12:43; Matei 21:15; Faptele Apostolilor 21:5)

2. Lucrări specifice (1 Samuel 3:8; 2 Împăraţi 5:3-4; Luca 2:46-47; Fapte 23:16-22; Ioan 6:9)

II. EXEMPLE BIBLICE

A. Copii răi

1. Ismael - un copil pornit la rău (Genesa 21:8-10,17)

2. Copiii din Betel – copii hoinari şi obraznici (2 Împăraţi 2:23-24)

B. Copii buni

1. Ieremia - copilul profet Ieremia 1:4-10)

2. Timotei - copilul cuminte şi evlavios (Fapte 16:1-3; Filipeni 2:22; 2 Timotei 3:15)

ÎNCHEIERE

1. Copii buni/răi, efecte diferite; bine/rău (Proverbele 17:21; 23:24; Isaia 7:16)

2. Domnul iubeşte şi binecuvântează copiii (Marcu 10:13-16). Unii copii au şi harul unor părinţi sfinţi (1 Corinteni 7:14; Deuteronom 1:36), dar hotărâtoare pentru mântuire şi binecuvântare revine atitudinii lor: recabiţii (Ieremia 35) sau efraimiţii (Psalmul 78)

Viaţa

Lecţiile 3-4

TINEREŢEA

INTRODUCERE

1. Tinereţea este etapa vieţii cuprinsă între 16 ani şi căsătorie (continuă şi după dar în mod diferit). Este perioada orientării – omul ajungând matur preia responsabilităţii vieţii.

2. Biblia (Dumnezeu) pregăteşte tinerii (preluaţi din copilărie) pentru luarea deciziilor vieţii (Eclesiastul 11:9; 12:1)

I. CE SPUNE BIBLIA DESPRE TINEREŢE?

A. Locul tânărului (abandonarea treptată a copilăriei – 1 Corinteni 13:11; Tit 2:6)

1. A doua etapă (ultima) în familia părinţilor (1 Samuel 17:14-20)

2. Formarea prieteniilor (Proverbe 7:4; 13:20; 22:24-25; Psalmul 119:63; 1 Corinteni 15:33)

B. Problemele tinerilor (crizele adolescenţei şi tinereţii – Psalmul 25:17; Ieremia 18:21)

1. Puterea fizică – băieţi (munca – Proverbe 20:29; Plângerile lui Ieremia 3:27-30), frumuseţea fizică –fete (activitatea casei – Isaia 3:16; Proverbe 31:13-29; 1 Timotei 5:14)

2. Diferenţa dintre generaţii (1 Împăraţi 12:6-14; Maleahi 4:6; 1 Petru 5:5)

3. Problemele premaritale (Proverbe 4:23; 7:7; Luca 15:12-13; Iov 31:7; 36:14; 2 Timotei 2:22; 1 Tesaloniceni 4:3-4; Numeri 15:39)

C. Formarea caracterului (adevărata creştere în Hristos – Efeseni 4:13-15)

1. Educaţia: studiile medii şi superioare – înţelepciunea (Proverbe 1:4-9; 3:16-26; 13:14-16)

2. Trăirea – caracterul experimental (1 Regi 3:7-10; 2 Ioan 1:6; 1 Petru 1:18; 1 Timotei 5:1; Psalmul 144:12)

3. Experienţa lucrării (2 Samuel 17:17-21; 2 Regi 9:4, 6; Faptele Apostolilor 21:9)

D. Deciziile tinereţii (alegerile vieţii – Fapte 26:4)

1. Plecările la drum (Iov 31:18; 1 Samuel 12:2; Isaia 47:12, 15; Genesa 46:34; 8:21)

2. Partenerii de drum:

a) Dumnezeu (Eclesiastul 12:1; Psalmul 71:5, 17; Matei 19:20; Psalmul 110:3)

b) un soţ credincios (2 Timotei 2:22; 1 Corinteni 7:25, 32-34, 36; Genesa 2:24)

II. TINERII PREZENŢI ÎN BIBLIE

A. Fiii oamenilor

1. Fetele lui Lot – efectele imoralităţii din Sodoma (Genesa 19:30-38)

2. Esau – tânărul lumesc şi imoral (Genesa 25:27-34; 26:34-35; Evrei 12:16)

3. Dina – fata care se expune pericolelor unei societăţi fără Dumnezeu (Genesa 34:1-4, 11-17, 21-23, 30-31)

4. Ionatan fiul lui Gherşom – un levit fără Legea lui Dumnezeu (Judecătorii 17:7-12; 18:18-20, 30-31)

5. Absalom – tânărul ambiţios şi criminal (2 Samuel 13:22, 24-28, 37; 14:25, 30; 15:1-11; 18:18)

6. Fata Irodiadei – o prostituată din aristocraţia antică (Marcu 6:22-28)

B. Fiii lui Dumnezeu

1. Rebeca – o fecioară bună la suflet (Genesa 24:15-19, 28, 58, 61-67)

2. Iosif – din şcoli şi examene rezultă profesii (Genesa 37:2-28; 39:2-23; 41:16,37-44)

3. Iosua – un tânăr dedicat misiunii sfinte (Exodul 33:11; Numeri 11:28; 27:18-23; Iosua 1:5-8)

4. Iosia – un adolescent, un tânăr care a dorit să-l cunoască pe Dumnezeu (2 Cronici 34:1-5, 8, 14, 29-33; 35:18-19)

5. Estera – o tânără orfană, credincioasă principiilor sfinte, ce a ajuns regină (Estera 2:7-20)

6. Tinerii din Babilon – prietenie curată şi demnitate sfântă (Daniel 1:3-20; 2:16-20)

7. Timotei – un tănăr dedicat slujirii din Biserică (Fapte 16:1-3; 1 Timotei 4:12-16)

ÎNCHEIERE

1. Tinereţea este perioada vieţii când omul trebuie să se dăruiască total lui Dumnezeu şi să-l învingă pe Satan (Eclesiastul 11:10; 12:1; 1 Corinteni 7:32-35; 1 Ioan 2:14)

2. Tinereţea este vremea alegerilor pentru viaţă (1 Împăraţi 2:2-4; Eclesiastul 11:9)

Viaţa

Lecţiile 5-6

MATURITATEA

INTRODUCERE

1. Maturitatea este perioada cuprinsă între căsătorie (aprox.) şi bătrâneţe (aprox. pensionare), este cea mai lungă etapă a vieţii (30 – 40 ani). Este perioada activităţii din toate punctele de vedere (1 Corinteni 7:34-35)

2. Maturitatea este pregătită de tinereţe şi ea pregăteşte bătrâneţea (Isaia 3:10-12)

I. PREZENTARE

A. Activităţi specifice perioadei

1. Familia - o împlinire reciprocă (Genesa 2:18; Eclesiastul 9:9; 1 Corinteni 7:33-34, 3-5; Proverbe 31:23, 28):

a) bărbatul: un mic Hristos (Efeseni 5:23); cu iubire în plan spiritual (Efeseni 5:26-27); şi în plan material (Efeseni 5:28-29)

b) femeia: o Biserică în miniatură (Efeseni 6:22, 24; Genesa 3:16; Numeri 30:6-8;1 Petru 3:6 – cu Domnul ei)

2. Activitatea aleasă (Eclesiastul 9:10):

a) o viaţă paşnică (1 Timotei 2:2; 1 Corinteni 9:21)

b) o viaţă de război (Iosua 1:14); robie (Deuteronom 15:12)

c) o grijă (responsabilitate) pentru celelalte categorii de vârstă: copii (2 Corinteni 12:14; Deuteronom 6:7); bătrâni (1 Timotei 5:8, 16)

B. Statutul spiritual al familiştilor (Galateni 3:28; Coloseni 1:28; Deuteronom 33:9; 29:18; 1 Petru 3:5)

1. Viaţa prin Duhul (Efeseni 4:22; Luca 8:14; Romani 8:6; Fapte 6:3); Cuvântul în dragoste şi înţelepciune (Ioan 16:3; 1 Petru 3:1)

2. Folosirea dreptului de răscumpărare (Rut 4:14; 1 Corinteni 7:16; Iacov 4:17)

C. Problemele vieţii (uneori dezgustat de ea – alteori sătul - Iov 10:1; 42:17)

1. Căderi spirituale – apostazie (Numeri 14:36-38; Iov 27:2-4; Ieremia 7:18; 44:15-19)

2. Eşec familial – divorţ (Proverbe 21:20; 14:1; 1 – 1 Timotei 6:5; 2 Timotei 3:8; Maleahi 2:14; Proverbe 6:24-26; 32:34; Genesa 19:4; Ezechiel 16:45; 22:10; Deuteronom 22:13)

3. Alte probleme ale vieţii (1 Împăraţi 19:10; Deuteronom 33:3; Genesa 45:7; 1 Împăraţi 18:13; 1 Samuel 25:29; 26:24; Matei 6:33; Filipeni 14:6-7)

D. Slujba înaintea Domnului (Exodul 35:29; Amos 6:1; Isaia 32:9; 1 Petru 3:4; Proverbe 14:30; 2 Timotei 3:6)

1. Activităţi comune; la nivel de biserică şi familie – Acuila şi Priscila (Neemia 8:2-3)

2. Slujiri specifice (Genesa 3:16-19; Deuteronom 22:5; 1 Corinteni 14:34-37; 1 Timotei 4:34-38; 5:13; 2:11-15; Judecătorii 13:7, 13; Isaia 49:15; Tit 2:4-5; Psalmul 68:11)

II. OAMENII BIBLIEI

A. Oameni răi (stări rele)

1. Israel şi Gabaon – un angajament pripit (Iosua 9:8-21)

2. Nabal – un bărbat rău (1 Samuel 25:2-3, 10-11, 17, 36-38)

3. Izabela – o femeie cu multe rele (1 Împăraţi 18:13, 19; 19:1-2; 21:5-10, 15; 2 Împăraţi 9:30-35)

4. Anania şi Safira – o familie înşelată de Satan (Fapte 5:1-11)

5. Teuda şi cei 400 – bărbaţi neînţelepţi şi fără viitor (Fapte 5:36)

B. Oameni înţelepţi (caractere alese)

1. Enoh – omul carea umblat cu Dumnezeu (Genesa 5:22-24; Evrei 11:5-6; Iuda 1:14)

2. Iacov – Israel – bărbatul responsabil pentru familia lui (Genesa 29:30; 30:2, 20-30; 31:1-7, 22-24, 42; 32:9-12, 32; 35:1-15)

3. Mamele şi moaşele din Egipt – Gosen – femei cu teamă de Dumnezeu (Evrei 1:15-21)

4. Fiii Ţeruiei – trei fraţi şi trei destine (2 Samuel 10:7-14; 23:18, 24 – atenţie la Abner, Saul şi Adonia)

5. Femeile păcătoase – schimbări în bine la maturitate (Luca 7:37-50; Ioan 4:15-19, 39)

ÎNCHEIERE

1. Noaptea testării maturităţii (Luca 17: 26- 36; Amos 4:12)

2. „Maturitatea” trăirii în Hristos (Mica 6:8; Coloseni 1:28)

Viaţa

Lecţia 7

CELIBATUL

INTRODUCERE

1. Celibatari (bărbaţi, femei) - fameni, necăsătoriţi, văduvi

2. Viaţa de familie a celibatarului – în funcţie de dar (1 Corinteni 7:7) şi alegere (1 Corinteni 7:37)

I. PREZENTARE

A. Categorii de celibatari

1. Pe viaţa: famenii (Matei 19:12) naturali, artificiali (intervenţii chirurgicale), spirituali (nazirei) (Matei 19:11)

2. Temporari (1 Corinteni 7:9, 36):

a) probleme sociale (1 Corinteni 7:26-28)

b) decesul partenerului (1 Corinteni 7:8-9; 1 Timotei 5:14-15

c) probleme de boală (2 Împăraţi 7:4)

d) problema constituirii familiei – numărul de băieţi şi fete (Judecătorii 21:16)

B. Activităţi specifice

1. Serviciul clasic antic (2 Împăraţi 20:18; Estera 1:10, 12; 2:15; 6:14)

2. Posibilităţi actuale mai libere, diferite de ale familiştilor – misionari, asistenţă socială, deplasări, îngrijiri, asistenţă medicală (Luca 9:58; 1 Corinteni 9:5-6; Filipeni 4:11-12)

C. Cum să fi împlinit „singur”?

1. Când nu e bine singur? (Genesa 2:18 – în rai, dar din Genesa 3 în afara Grădinii Eden sunt multe probleme – Proverbele 21:9, 19; Deuteronom 23:1-4; Matei 12:46-50; 10:36). În raiul viitor vom fi iar toţi împreună (Luca 20:34-36; Matei 12:50)

2. Cum nu e bine să fii singur? (Ioan 8:28-29; 2 Timotei 4:16-17). Domnul să fie prietenul vieţii tale (Psalmul 68:5; Deuteronom 10:18; Isaia 9:17) şi nu uita de contribuţia la fondul de asigurări sociale (Iov 31:18; Luca 20:46)

3. Probleme (crize) pământeşti, neîmpliniri pentru lume (Eclesiastul 4:9-12; Leviticul 25:26, 28)

4. Avantajele: evlavie totală şi slujire fără piedici (1 Timotei 4:8; Evrei 5:7; 2 Corinteni 7:32-35)

II. EXEMPLIFICARE

A. Oameni singuri

1. Absalom – criza de identitate (2 Samuel 18:18)

2. Bigtan şi Tereş – răzbunare pe familişti (Estera 2:21-23)

B. Fameni dregători

1. Ieremia – omul căruia Domnul i-a cerut să nu se căsătorească (Ieremia 16:1-4; Plângerile lui Ieremia 3:24-29)

2. Daniel şi cei trei – o viaţă dedicată Domnului şi profesiei (Daniel 1:3-5, 9-11, 17-21)

3. Famenul etiopian – un om împlinit prin mântuire (Fapte 8:27-39)

ÎNCHEIERE

1. A fi celibatar e mai bine ca şi căsătorit (1 Corinteni 7:1, 38; Isaia 56:5; Matei 19:12)

2. Celibatarii alipiţi de Domnul să „stăruie” 100% în singurul legământ (Isaia 56:3-4)

Viaţa

Lecţia 8

BĂTRÂNEŢEA

INTRODUCERE

1. Bătrâneţea cuprinde perioada vieţii după cincizeci de ani (leviţi), şaizeci de ani - văduve (1 Timotei 5:9), este perioada pensionării, dar unii oameni nu au bătrâneţe (Luca 12:20; Eclesiastul 7:17)

2. Perii albi sunt podoabă (Proverbe 20:29). Bătrâneţea este faza de desăvârşire a vieţii – rodul matur şi copt (Daniel 7:13; Deuteronom 34:7), dar pe pământ este degradarea fizică ce sfârşeşte cu moartea.

I. PREZENTARE

A. Caracteristici

1. Stările fizice – anii cu puţinei plăceri trupeşti (Eclesiastul 12:1-6; Genesa 48:10; 1 Împăraţi 1:1; 14:4; 15:23; 1 Samuel 19:35)

2. Evoluţia vieţii – diferenţe (Eclesiastul 5:15-20; Genesa 47:8-9; 2 Corinteni 5:4; Psalmul 90:10)

3. Starea generală a bătrâneţii fericite (Iov 24:22-24; Luca 16:19, 22; Psalmul 128; Exodul 34:7; Proverbe 17:6; Psalmul 128; Judecătorii 8:32; Ieremia 49:11). Condiţii preliminare! (1 Împăraţi 3:14; Proverbe 3:2; 1 Timotei 5:9-10)

B. Locul (rolul) bătrânilor

1. Relaţia cu Domnul (Psalmul 71:5-6, 9, 18; Genesa 48:15-16; Ioan 3:4; 8:9; Psalmul 105:22; Eclesiastul 14:13; Fapte 2:17; Psalmul 23:6; 1 Împăraţi 11:4; Deuteronom 19, 22, 25)

2. Activităţile bătrâneţii:

a) slujire spirituală totală (1 Timotei 5:5)

b) slujirea spirituală şi slujirea familiei (Tit 2:2, 5; 1 Timotei 5:10b)

c) stări de boală – conturi nesoldate (1 Cronici 21:18-19; Genesa 27:1; Apocalipsa 2:20-21)

3. Atitudini faţă de bătrâni: conducere onorifică (Filipeni 1:8-10; Numeri 11:16, 17; Deuteronom 32:7). Harul să fii ascultat toată viaţa! (Judecătorii 2:7; 2 Petru 1:12-15):

a) supunere – cinste (1 Petru 5:5; Tit 2:2-4; 1 Timotei 5:1-2)

b) grijă – recompensă (1 Timotei 5:4,8,16)

II. BĂTRÂNI

A. Bătrâni

1. Bătrânii Sodomei – oameni stricaţi (Genesa 19:4; Judecătorii 19:15-21)

2. Eli – slujitorul bătrân şi fără autoritate (1 Samuel 2:24; 4:18)

3. Proorocul din Betel – un bătrân fără înţelepciune(1 Împăraţi 13:11, 25, 29)

4. Bătrânimea lui Israel – autorii morali ai condamnării la moarte a Domnului Hristos (Fapte 5:21; Luca 9:22; Matei 16:21; Luca 7:3)

B. Bătrâni înţelepţi (fericiţi)

1. Avraam – o bătrâneţe trăită prin credinţă (Genesa 15:15; 25:6, 8)

2. Naomi – o bătrâneţe liniştită, după o viaţă cu dureri (Rut 4:15-16)

3. Samuel – un bătrân curat la suflet (1 Samuel 12:2)

4. Iehoiada – un bătrân de excepţie (2 Cronici 24:14-16)

5. Recabiţii – bătrâni respectaţi şi ascultaţi (Ieremia 35:6-10)

6. Ana - o bătrâneţe închinată Domnului (Luca 2:35)

ÎNCHEIERE

1. Bătrânii – pensionarii vieţii (1 Împăraţi 15:5; 1 Cronici 28:27-30; 23:1)

2. Bătrâneţea: activitate la saturaţie (Psalmul 92:14; 103:5); în aşteptarea mântuirii (Isaia 46:3-4)

Viaţa Lecţia 9

MOARTEA

INTRODUCERE

1. Moartea este procesul plecării omului din viaţa pământească (Eclesiastul 12:7). Momentul adormirii (pentru unii mai greu), dar „mai mult face ... şi ziua morţii decât ziua naşterii” (Eclesiastul 7:1)

2. Moartea este o urmare a păcatului (Genesa 2:17; Iacov 1:15) dar în final (la judecată) va fi anihilată, rămânând doar moartea a doua, pentru cei nemântuiţi (Apocalipsa 20:14)

I. PREZENTARE

A. Forme ale morţii (cel mai simplu în somn – Judecătorii 4:21; însă cazurile sunt diferite - Iov 21:23-26; 1 Tesaloniceni 4:17; Evrei 11:5)

1. Bătrâneţea prin slăbirea şi încetarea funcţiilor vitale – aproximativ la 70-80 de ani (Psalmul 90:10; Eclesiastul 12:2-7)

2. Accidente, loviri, război, distrugerea organelor, morţi năprasnice (Numeri 14:37); pedeapsa capitală (Deuteronom 21:21). Unii sunt daţi pe mâna altora (Exodul 21:13; Daniel 5:19; Ieremia 27:6)

3. Boli de moarte, blesteme (Deuteronom 28:27, 59-62)

4. Lipsa elementelor necesare vieţii: hrană, apă, aer, căldură (Plângerile lui Ieremia 2:19)

B. Atitudini faţă de moarte (fără informaţii oculte - Deuteronom 18:10-11)

1. Anticipată – aşteptată (Luca 2:26, 29), uneori prematur (1 Împăraţi 17:12; 2 Corinteni 1:8; Filipeni 2:27); o adăugare/realipire de părinţi (1 Cronici 17:11)

2. Neaşteptată (Iov 33:22)

3. Teamă, spaimă (1 Samuel 15:32; Evrei 2:15).

4. Dorinţă neîmplinită – supărare (1 Împăraţi 19:4; Iona 4:3); durere (Iov 3:20; Ieremia 8:3)

C. Doctrina vieţii şi a morţi (Dumnezeu nu o doreşte - Ezechiel 18:32; Ioan 5:24-25)

1. Cauza morţii (Romani 5:12, 14; 1 Corinteni 15:22); o dispariţie (Rut 1:17); o odihnă fericită (Apocalipsa 14:13)

2. Ispăşirea divină (Romani 5:18; 6:23; 1 Corinteni 15:54-57); răscumpărarea (1 Corinteni 15:50-53)

II. MORŢI – EXEMPLE

A. Moartea celor răi (Psalmul 49:6-14)

1. Balaam – o moarte vinovată şi un destin rău (Numeri 23:10; 31:8)

2. Saul – o moarte fără speranţe (2 Samuel 1:19)

3. Absalom - o moarte în plină putere şi dorinţă de viaţă (2 Samuel 18:14)

4. Ioram – o moarte pedeapsă( 2 Cronici 21:19-20)

5. Anania şi Safira – moartea în adunare (Fapte 5:5-11)

B. Moartea celor sfinţi (Marcu 16:18)

1. Familia: Avraam – Sara – moartea: un popas vremelnic (Genesa 23:1; 25:8)

2. Rahela – moartea după pocăinţă şi împlinirea unei dorinţe (Genesa 35:16-20)

3. Iacov – moartea: o misiune îndeplinită (Genesa 47:29-30; 48:1-2,21; 49:29,33)

4. Copilul lui Ieroboam – o moarte „bună” (1 Împăraţi 14:13)

5. Iosia – o moarte subită, după o viaţă frumoasă ( 2 Cronici 35)

6. Pavel – o moarte aşteptată, în credinţă (Filipeni 1:21-23; Fapte 21:13; 2 Timotei 4:6-8)

ÎNCHEIERE

1. Pe pământ trăim în umbra morţii (Isaia 9:2; Psalmul 23:4; Maleahi 4:2; Psalmul 49:15), dar prin Isus – moartea rămâne o odihnă (Psalmul 116:7-8, 16)

2. Viaţa viitoare va fi fără moarte (Isaia 25:8)

Viaţa

Lecţia 10

VIAŢA VEŞNICĂ

INTRODUCERE

1. Viaţa este existenţa reală a unei fiinţe. Viaţa pământească este cuprinsă între naştere (concepere) şi moarte; viaţa adamică – aproximativ 70-80 ani (Psalmul 90:10)

2. Viaţa veşnică este existenţa celui născut din nou (în spirit) şi trăită real după înviere – transformare/răpire (1 Petru 1:23-25; 5:24-25; 1 Corinteni 15:51-53; Daniel 12:2)

I. PREZENTARE BIBLICĂ GENERALĂ

A. Veşnicia pierdută

1. Adam şi veşnicia – pomul din care n-a gustat (Genesa 2:9; 3:22-24)

2. Gândul veşniciei (Eclesiastul 3:11; în Vechiul Testament există puţine referinţe despre înviere şi viaţa veşnică, dar sunt aspiraţii, rugăciuni şi căutări (Psalmul 21:4; 61:6; 91:16; 139:24; Matei 19:16; Luca 10:25)

B. Veşnicia oferită

1. Făgăduinţa divină (Tit 1:25; 1 Ioan 2:25)

2. Răscumpărarea veşnică (Isaia 45:17; 55:3; Evrei 9:15)

C. Veşnicia câştigată (viaţa pierdută – Ioan 12:25; 1 Timotei 6:17-19; Plângerile lui Ieremia 1:11)

1. Harul moştenirii (Romani 6:23; 8:17; Tit 3:7; Ioan 3:16)

2. Cunoaşterea vieţii veşnice (Ioan 17:2-3; 1 Ioan 5:20); înţelepciunea trăirii (Proverbe 4:7-11; 8:35; 15:24); pocăinţa (Fapte 11:18; Apocalipsa 2:7; Isaia 32:17)

D. Veşnicia împlinită

1. Statutul îngeresc (Luca 20:34-36); trecerea din cort în casă (2 Corinteni 5:1)

2. Stare nedefinită integral (1 Ioan 3:1-2; Psalmul 133; Apocalipsa 7:15-17)

II. APLICAŢII PRACTICE

A. Israel

1. Avraam – omul în aşteptarea vieţii veşnice, împreună cu Dumnezeu (Evrei 11:8-16)

2. Moise – omul căruia i-a fost „întârziată” intrarea în Canaan (Deuteronom 3:23-27; Luca 9:30-31; Evrei 11:24-27)

B. Biserică

1. Pavel - omul care a văzut raiul lui Dumnezeu (2 Corinteni 12:2-4; 5:2-9; 1 Tesaloniceni 4:13-18)

2. Cei doi martori – de la moartea de martir la viaţa veşnică (Apocalipsa 11:3-12)

ÎNCHEIERE

1. Viaţa veşnică este numai în prezenţa lui Dumnezeu şi pentru cei care sunt (le place să fie) ca El (Psalmul 90:2; Daniel 2:20; 1 Timotei 4:8). Fericirea (1 Corinteni 2:9)

2. Viaţa aceasta este examenul pentru viaţa veşnică, prin ombinaţia celor doi pomi – alegerea binelui (prin Isus Hristos) şi a pomului vieţii (Romani 2:7-8).


Antiteze Lecţia 1

A FI SAU A NU FI DIN DUMNEZEU

INTRODUCERE

1. A fi din Dumnezeu; a fi sau nu în credinţă este o realitate sau o aparenţă (Ioan 1:9-14)

2. Caz de referinţă: Cain şi Abel (Genesa 4:1-8); o jertfă a descris starea, iar un eveniment, a pecetluit soarta (viitorul), mântuirea / pierzarea lor

I. CAIN

A. „Cain la adunare”

1. Religia formală născută (generată) pe fondul religios al fiecărui individ (factor intern) şi conform mediului tradiţional (factor extern) este ca şi o căsătorie doar în virtutea vârstei şi nevoii asociată cu faptul că aşa au făcut şi alţii (Genesa 4:2)

2. Alte cazuri (Exodul 32:4-6; Numeri 25:2; Fapte 19:27-28; 8:18-23)

B. „Cain acasă şi la serviciu”

1. Evidenta (sub sesizare divină) a stărilor fireşti în interior, care au răsfrânt irezistibil şi afară (deşi a negat); de la o ranchiună la ură şi crimă (Genesa 4:5-9)

2. Alte cazuri (Matei 15:8, 19-20; 2 Timotei 3:1-5; Iacov 3:11-18; Iuda 1:11, 16, 19)

C. „Viitorul lui Cain”

1. Sute de ani fără pace, fără binecuvântare, fără bătrâneţe; o veşnicie fără Domnul (Genesa 4:11-24; Iuda 11-15)

2. Sentinţă generală (1 Ioan 3:14-15; 2 Timotei 3:8-9, 13; Luca 13:24-28)

II. ABEL

A. „Abel la adunare”

1. Credinţa l-a determinat să îndeplinească activităţile sacre la superlativ, printr-o conştienţă a cine-i Domnul şi ce trebuie să i se ofere, ca într-o căsătorie din iubire matură (Genesa 4:4; Evrei 11:4)

2. Alte cazuri (Evrei 11:1-3, 6; Iosua 14:6-9; Filipeni 2:20-22; 1 Timotei 4:11-16)

B. „Abel acasă şi la serviciu”

1. Realitatea zilnică a faptelor bune, făcute fără a fi influenţat de Satan sau Cain – dovedită şi în ziua morţii (Genesa 4:8; 1 Ioan 3:12)

2. Alte cazuri (2 Timotei 3:10-12; Daniel 6:4-5; 2 Ioan 1:4; 3 Ioan 1:4-5)

C. „Viitorul lui Abel”

1. Ecoul slujirii şi trăirii lui au motivat 6000 de ani de istorie şi-l vor premia pentru toată veşnicia (Evrei 11:4)

2. Răsplată şi efect general (Evrei 12:1-2; 2 Timotei 4:7-8)

ÎNCHEIERE

1. A fi sau a nu fi din Dumnezeu a fost teza fundamentală a scrierilor apostolului Ioan (Ioan 8:41-47; 1 Ioan 4:6-13; 3:6-10)

2. Fiecare „ştim…” (1 Ioan 5:18-20)


Antiteze Lecţia 2

A FI SAU A NU FI ASCULTĂTOR DE PĂRINŢI

INTRODUCERE

1. Dintre cei 12+1 copii ai lui Iacov, Iuda şi Iosif, sau evidenţiat cel mai puternic. Să-i observăm prin prisma raportării faţă de părinţi (familie) pe parcursul întregii vieţi (Genesa 37:47)

2. Porunca a V-a (şi în Noul Testament) are o implicaţie şi efecte pe viaţă (Efeseni 6:1-3)

I. IUDA

A. Iuda, fiul lui Iacov

1. Tânărul ce avea un simţ al fraternităţii, dar care şi-a luat libertatea de a decide fără părinţi şi fără a-i informa (Genesa 37:26-28), nu era el şi fraţii lui la prima abatere (Genesa 34:25-31; 35:22)

2. Alte cazuri (2 Samuel 13; 2 Timotei 3:1-2; Proverbe 20:20; 23:22; 30:17)

B. Iuda plecat de la Iacov (de acasă)

1. Tânărul ce s-a dezlipit de familie, legat de o prietenie din lume, dar care a plătit greu prin copii şi el însuşi s-a făcut vinovat faţă de ei (Genesa 38, urmează după Genesa 37!)

2. Alte cazuri (2 Samuel 13:28, 38; Judecători 9:2-20, 55-57; Proverbe 19:27; 22:5)

C. Un alt Iuda

1. Omul ce a învăţat târziu şi cu un preţ mare (Genesa 38, 42-45), dar a putut să-şi repare „greşeala” şi să-i întâlnească pe Iacov cu Iosif (Genesa 43:1-14; 44:14-34; 37:35)

2. Pocăinţa (Proverbe 28:13; Judecători 10:6-16; Osea 5:1-5, 11, 14-15; 6:1-5); vai de cei nu se pocăiasc! (Ieremia 8:4-7, 20-21)

II. IOSIF

A. Iosif, fiul lui Iacov

1. Tânărul care deşi avea viziunea supremaţiei s-a abandonat (a ascultat) în mod desăvârşit, un model al Domnului (Psalmul 40:5-8; Genesa 37:13-17; 47:30). La fel s-a comportat în Egipt (Genesa 39:5, 22)

2. Reguli generale (Proverbe 4:1-13, 14-27; 5:1-3; Coloseni 3:20)

B. Iosif plecat de la Iacov (în Egipt)

1. Tânărul care deşi smuls din familie a fost dăruit toată viaţa pentru familia lui (Genesa 42:15-20; 43:25-34; 45:9-13)

2. Reguli generale (Fapte 7:23-30; Romani 9:1-3; 10:1; 1 Timotei 5:4, 8, 16)

C. Acelaşi Iosif

1. Omul care a ajuns să se bucure de tot ce a făcut, de tot ce s-a întâmplat, de toată familia - fericirea respectării poruncii (Genesa 39:3, 23; 45:8; 48:8-12).

2. Copii ce se vor bucura când vor fi părinţi (Exodul 20:12; Ieremia 35:6-10, 18-19)

ÎNCHEIERE

1. Iuda şi-a pierdut (prin neascultare, răzvrătire) inelul, lanţul şi toiagul (Genesa 38:18). Iosif le-a primit „cadou” (Genesa 40:42-43), prin ascultare (Proverbe 1:8-9)

2. E un har să ai părinţi credincioşi, dar e o fericire de o viaţă să-i asculţi (Luca 11:27-28)

Antiteze Lecţia 3

A FI SAU A NU FI CREDINCIOS LEGĂMÂNTULUI

INTRODUCERE

1. Credincioşia faţă de un legământ se dovedeşte cel mai puternic în faţa unui alt legământ (există doar două legăminte : religios şi de familie – 2 Corinteni 6:14-18)

2. Esau şi Iacov sunt imagini ale tinerilor crescuţi în familii de credincioşi; două destine diferite (Genesa 18:19; 26:5; 31:5, 53)

I. ESAU

A. „Adolescentul Esau”

1. O înclinaţie de aventurier, pasionat profund de vânătoare. Tipul de tânăr întreprinzător, descurcăreţ (sportiv) care are trecere în faţa tuturor (băieţi, fete) (Genesa 25:27a, 28a, 34)

2. Alte cazuri (Tit 2:6, 11-15; Ioan 15:19; 1 Ioan 2:15-17)

B. „Esau şi credinţa” (religia)

1. Deşi era lumesc şi curvar, deşi îşi nesocotise dreptul de întâi născut, era doritor să beneficieze de binecuvântarea lui Avraam şi Isaac - tipul de om duplicitar (Genesa 25:31-33, 27; Evrei 12:16-17)

2. Alte cazuri (Iacov 4:1-5; 2 Petru 2:12-14; Matei 7:21-27)

C. „Familistul Esau”

1. S-a căsătorit aşa cum i-a fost tinereţea, iar familia l-a îndepărtat total de Dumnezeu, deşi el socotea că Iacov este vinovat (Genesa 26:34-35; 25:32; 27:36, 38-41, 46; 28:6-9; 36:6, 8)

2. Alţi familişti fără binecuvântare (Proverbe 7:7-8, 21-27; 22:14; Eclesiastul 7:26; 1 Timotei 5:11-15)

II. IACOV

A. „Adolescentul Iacov”

1. O copilărie şi o tinereţe normală, petrecută în muncă şi încadrată în familie (Genesa 25:27, 29)

2. Alte cazuri (Genesa 24:15-16, 28, 63; 29:6, 12, 14, 20; C. Cântărilor 8:4; Luca 2:51-52; 1 Timotei 1:5; 4:8, 12)

B. Iacov şi „credinţa” (religia)

1. Omul cu slăbiciuni, dar care a înţeles şi experimentat că binecuvântarea are regulile ei şi este în mâna lui Dumnezeu şi El o păstrează pentru cei ce-L ascultă (Genesa 27:11-24, 27-29, 42-45; 28:10-22)

2. Generalizare în Vechiul şi Noul Testament (2 Timotei 2:19-21; 1 Petru 3:10-12; Eclesiastul 8:12)

C. „Familistul Iacov”

1. O căsătorie în legământ şi ascultare de părinţi credincioşi. Familia, cu toate necazurile ei, l-a consacrat (Iacov → Israel), astfel credinţa avramică s-a transmis generaţiei următoare (Genesa 28:1-5; 31:3; 42:32)

2. Familii în legământ (2 Timotei 2:22; Luca 1:5-6; Marcu 6:14-26)

ÎNCHEIERE

1. Călăuzirea divină e pentru toată viaţa (Genesa 48:15), de la prima la ultima profeţie (Genesa 25:33; Maleahi 1:2-6), iar căsătoria (de regulă) o evidenţiază (Deuteronom 7:3-6, 9-10)

2. Dacă vrei să fi fiu, fiică de Dumnezeu, nu numai de pocăiţi, atunci desparte-te în orice privinţă de lume! (2 Corinteni 6:14-18)

Antiteze Lecţia 4

A FI SAU A NU FI CA ÎNVĂŢĂTORUL TĂU

INTRODUCERE

1. Un învăţător creează condiţiile ca ucenicul lui să-l imite, să se formeze (Luca 6:40). Ferice de cei cu învăţători buni! (Matei 11:1-6; 23:15)

2. Ilie şi Elisei au fost doi învăţători buni, dar Elisei şi-a „copiat” învăţătorul, ceea ce Ghehazi n-a făcut-o. De ce?

I. GHEHAZI

A. Slujitorul omului lui Dumnezeu

1. Nu ştiu dacă Ghehazi a fost ales în urma vreunei descoperiri, dar este cert că a beneficiat ani în şir de compania profetului Elisei (2 Împăraţi 8:4)

2. Reguli generale (Psalmul 95:8-11; Matei 11:20-24)

B. Ghehazi în şcoala proorocilor

1. El a fost martor la lucrările lui Dumnezeu prin Elisei, ca nimeni altul. Totodată a fost provocat (învăţat) să slujească la fel (2 Împăraţi 4:12-17, 25:37…6:15-17; 8:5)

2. Alte cazuri (2 Cronici 23:11; 24:2-6, 17-27); Iuda – ucenicul (Luca 13:25-28; Fapte 22:14-15; 20:24)

C. Slăbiciunile lui Ghehazi

1. Necredinţă – teamă; lăcomie – minciună – omul care nu s-a putut raporta corect la Dumnezeu, el n-a ajuns niciodată omul lui Dumnezeu, a rămas doar slujitorul omului lui Dumnezeu, nu şi-a înţeles chemarea (2 Împăraţi 5:16, 19-27; 6:15-16...)

2. Ucenici nevrednici (1 Samuel 8:1-5; Matei 19:21, 27; 2 Timotei 4:10)

II. ELISEI

A. Slujitorul lui Ilie

1. O chemare – o renunţare, o slujire pentru un profet sfânt într-o ţară apostată (1 Împăraţi 19:16-21; 2 Împăraţi 3:11-19)

2. Alte cazuri (Exodul 33:11; Numeri 27:15-20; Ioan 6:70; 15:16)

B. Elisei în şcoala proorocilor

1. Ucenicul devotat de la a turna apă la a-l urmări cu pasul şi privirea (2 Împăraţi 3:11; 2:2-14), de la arderea de tot iniţială, la râvna de pe patul de moarte (1 Împăraţi 19:20-21; 2 Împăraţi 13:14-19)

2. Alte cazuri (Numeri 11:28-29; Iosua 11:15; 14:6; Ioan 14:12-14; Fapte 2-5; Filipeni 2:20-30; 1 Timotei 4:14-16)

C. Punctele forte ale lui Elisei

1. Pasiunea Duhului – îndrăzneala credinţei; o raportare înţeleaptă, dar deliberată faţă de posesiunile materiale (2 Împăraţi 2:2; 3:15; 4:33-35; 5:16, 7)

2. Slujitori vrednici (Proverbe 22:29; 1 Timotei 1:12-17; 2 Timotei 3:10-17; 4:1-8)

ÎNCHEIERE

1. Fiecare capătă ceea ce cere (2 Împăraţi 2:9-10; 5:20), drept urmare primeşte haina ce o meriţi (2 Împăraţi 2:14; 5:27)

2. Alegerea aparţine ucenicului, în funcţie de ea va fi ales, va rămâne sau se va pierde în timp (Luca 22:24-30)

Antiteze Lecţia 5

A FI SAU A NU FI ALES DE DUMNEZEU

INTRODUCERE

1. În întreg planul Său, Dumnezeu are drept si ştie pe cine să-l aleagă pentru diferite slujbe; problema e că uneori nu e uşor să înţelegem noi oamenii (Exodul 31:2-6; 35:30-34)

2. Dacă disputa Saul/David s-a încheiat fără dubii, în generaţia următoare ea a fost din nou pe rol (1 Împăraţi 1:17-20)

I. ABSALOM

A. Tânărul cu ambiţii monarhice

1. Omul care s-a luptat ani de zile, folosind orice mijloc pentru a convinge poporul să-l „promoveze” şi a avut „succes” (2 Samuel 14:32-33; 15:1-13)

2. Alte cazuri (Proverbe 18:17; Judecători 9:1-6; Fapte 19:29-30)

B. Împăratul Absalom

1. Caracterul lui (vechi) s-a dovedit (descoperit) imediat după instalare, ca de altfel la mulţi alţi împăraţi / oameni (2 Samuel 13:28-29; 14:30; 15:14; 16:22; 17:1-14)

2. Alte cazuri (Proverbe 17:11; 19:26; 2 Cronici 21:1-6; Iuda 1:11-19)

C. Stâlpul lui Absalom şi pietrele

1. Soarta lui cu toate efectele acţiunii lui a fost o nenorocire individuală şi colectivă (2 Samuel 18:9-10, 17-18)

2. O istorie „demonică” ce se poate relua oricând în umanitate (Isaia 14:13-20)

II. SOLOMON

A. Tânărul ales

1. Omul care în mod personal nu s-a „luptat”, n-a făcut nimic pentru a fi ales, nici după ce a avut promisiuni şi lucrurile evoluau altfel (1 Cronici 28:4-10; 1 Împăraţi 1:5-40)

2. Reguli generale (Proverbe 13:9; 19:21; Matei 20:20-28)

B. Împăratul Solomon

1. Stilul său a ieşit în evidenţă prin „cererea” lui şi s-a materializat desăvârşit prin lucrarea Templului, dreptatea şi pacea din ţară (1 Împăraţi 3:3-15, 28; 7:51; 8:12-16)

2. Reguli generale (2 Samuel 8:1-15; 2 Corinteni 10:12-18; 12:11-17)

C. Vremea şi rezultatele domniei lui Solomon

1. Efectele domniei lui a fost o binecuvântare pentru tot Israelul (excepţie căsătoria şi efectele „lor”). Ce ar fi fost domnia lui fără această eroare? (1 Împăraţi 4:20-21, 29-34; 2 Cronici 5:1-14)

2. Chemări şi slujiri întregi sau parţiale (Fapte 20:24; 1 Corinteni 9:15-23)

ÎNCHEIERE

1. Dumnezeu îi mai lasă pe oameni să-şi facă de cap, dar vai unde este „un cap fără cap” (Proverbe 6:12-15; 13:21; 24:20; Eclesiastul 3:16-17; 12:14)

2. „Staţi liniştiţi în formaţie” şi treceţi în faţă numai dacă este un ordin clar de la Dumnezeu, ca să nu fiţi nimiciţi împreună cu alţii (Fapte 5:34-42)

Antiteze Lecţia 6

A AVEA SAU A NU AVEA PRINCIPII SFINTE

INTRODUCERE

1. În orice vreme, oamenii au avut o libertate (mai mult sau mai puţin) în a respecta principiile morale, legile sau/şi a asculta sau nu „vocea divină” (Romani 1:19-28)

2. Cazul Haman / Mardoheu evidenţiază în mod accentuat şi simbolul imaginii demonice sau christice prin starea egoistă sau de slujire în adevăr

I. HAMAN

A. Omul cu temperament puternic

1. Omul capabil şi de succes, care a ajuns să se „bucure” de avere şi putere – tot ce şi-ar dori un om din lume (Estera 3:1-2a, 10-11; 5:9)

2. Generalizare (Psalmul 73:1-20)

B. Omul cu scopuri fără valori

1. Omul care şi-a focalizat energia pentru sine şi un mic grup (prieteni, familie), dar fără principii sfinte, morale, drepte (Estera 3:5-8; 5:10-14; 6:6)

2. Alte cazuri (Proverbe 18:1; Saul; Diotref)

C. Omul fără viitor

1. Omul căruia i s-a închis orizontul, căruia i s-a răsplătit după intenţii şi fapte, la momentul potrivit (Estera 6:13-14; 7:4-10; 8:2-3)

2. Oameni ce se vor „întâlni” cu mijloacele, nu cu scopurile (Proverbe 16:4; 5:22; Eclesiastul 8:13; Proverbe 26:27)

II. MARDOHEU

A. Omul cu principii puternice

1. Omul care în robie (sau libertate) acţiona cu demnitate spirituală, îndeplinindu-şi slujba cu responsabilitate (Estera 2:5-7, 10, 19-23)

2. Alte cazuri (Proverbe 22:29; Iosif în Egipt; Daniel în Babilon)

B. Omul care nu-şi „sacrifică” principiile

1. Omul care în orice împrejurări se raportează la Dumnezeu şi nu face compromisuri după cum nici nu le-a admis în sfera responsabilităţilor sale (3:1-4; 4:1-17; 5:9)

2. Alte cazuri (Proverbe 21:21; Daniel 3; Luca 4:1-11)

C. Omul cu „viitor”

1. Omul care a văzut mâna lui Dumnezeu intervenind pentru el şi toţi ai lui şi care a putut sluji cu principii sfinte la multe naţiuni (Estera 6:1-12; 8:1-2; 10:1-3)

2. Oameni cărora nu le va părea rău de felul în care au acţionat (Proverbe 10:24-25, 27; 11:3-10)

ÎNCHEIERE

1. A avea principii sfinte nu ţine de oportunităţi/stări, ci de o educaţie corespunzătoare şi hotărâri ferme (Proverbe 21:7-8, 10, 15; Psalmul 15)

2. Haman – omul de lume (eu, aici); Mardoheu – evreul în lume (Dumnezeu oricând, în eternitate), două destine opuse (Proverbe 28:10, 28)

Antiteze Lecţia 7

CU SAU FĂRĂ DUMNEZEU ÎN FAMILIE

INTRODUCERE

1. Familia este locul unde se dovedeşte cel mai puternic spiritualitatea, faţa reală a fiecăruia (Deuteronom 4:40; 11:18-21)

2. Cazurile familiilor Lameh şi Enoh din generaţia a şaptea sunt imagini maximizate, antiteze reprezentative (Psalmul 127)

I. LAMEH

A. Un om materialist

1. Lameh a fost „clădit” şi el a „clădit” pe realizări şi ambiţii omeneşti (Genesa 4:17-22)

2. Generalizare (Eclesiastul 2:4-26; Luca 12:13-34)

B. Un om anormal în viaţa de familie

1. Lameh a modificat normele familiei prin poligamie şi uciderea strămoşului (Genesa 4:17-24)

2. Generalizare (Maleahi 2:10-16; Matei 19:3-12; 1 Timotei 4:3a; 2 Timotei 3:2-3)

C. Un om fără urmaşi

1. Peste copiii lui până la a patra generaţie, aproximativ, au venit apele potopului (Genesa 6:5-6; 7:23)

2. Generalizare (Iuda 1:14-15; Proverbe 21:12; Eclesiastul 5:10-19)

II. ENOH

A. Un om evlavios

1. Enoh s-a născut dintr-un neam de oameni ce „chemau Numele Domnului”, care-l cunoşteau pe Dumnezeu (Genesa 4:26; 5:18-21)

2. Generalizare (Genesa 8:20; 12:7-8; 26:25; 35:1-3; 2 Timotei 1:5)

B. Un familist, o familie în religia lui Iahve

1. Enoh a umblat cu Dumnezeu (a întreţinut o relaţie vie, permanentă) – în special după ce a devenit părinte (Genesa 5:21-23)

2. Generalizare (Proverbe 20:7; Genesa 18:18-19; Deuteronom 6:6-9; Efeseni 5:19; 6:4)

C. Un om şi o familie eternă

1. Enoh este cel mai longeviv om, el şi-a îndreptat şi pregătit urmaşi pentru o nouă eră, salvându-i de la potop (Genesa 5:24, 29; 6:8-9)

2. Generalizare (1 Cronici 17:10-27; 1 Corinteni 7:14; 1 Timotei 3:4-5)

ÎNCHEIERE

1. Scopul lui Dumnezeu pentru oameni a fost convieţuirea în comuniunea familiei, după modelul Tatăl – Fiul (Matei 25:34-40; 12:49-50)

2. Cei ce nu vor învăţa şi trăi în respect pentru familie, nu vor avea nici loc de casă, vor fi alungaţi (Matei 25:41-45; 1 Timotei 5:8)


Antiteze Lecţia 8

A FI SAU A NU FI O FEMEIE ÎNŢELEAPTĂ

INTRODUCERE

1. Înţelepciunea este necesară pentru orice om, orice lucrare, dar ea este activă acolo unde este agreată, preţuită (Proverbe 10:23; Iacov 1:5)

2. Femeia este inima, viaţa casei; efectele ei se arată cel mai mult în viaţa soţului, apoi a copiilor (Proverbe 14:1; 31:10-31)

I. MICAL

A. O tânără soţie

1. A avut parte de binecuvântare, mai mult ca sora ei Merab, prin circumstanţe ciudate a ajuns soţia lui David – regină (1 Samuel 18:17-28; 19:11-17; 2 Samuel 3:13-16)

2. Generalizare (Genesa 24:57-58; Deuteronom 21:10-13)

B. O criză în familie

1. În ziua aceea rea a ispitei (nu prima) a acţionat fără înţelepciune, aducând un nor peste soarele unei zile frumoase (2 Samuel 6:12-22; 1 Cronici 15:29)

2. Generalizare (Proverbe 21:23; 14:8; Genesa 30:1-2; Estera 1:11-12)

C. O relaţie de familie distrusă

1. O insatisfacţie pentru bărbat şi poate o văduvie şi lipsă de maternitate (1 Samuel 6:23)

2. Generalizare – femei fără minte şi fără viitor (Eclesiastul 7:25-28; Estera :13-22)

II. ABIGAIL

A. O tânără soţie

1. Printr-un context necunoscut, probabil specific Vechiului Testament (cu sau fără decizie proprie) a ajuns soţia unui om bogat, dar ursuz, chiar „nebun” (1 Samuel 25:3)

2. Generalizare (Genesa 38:1-8; Judecători 21:13-23)

B. O criză în familie

1. În noaptea în care greşeala soţului ar fi adus distrugerea în casă, înţelepciunea ei a salvat casa (1 Samuel 25:4-37)

2. Generalizare (Proverbe 20:13; 14:3; 12:18; 1 Ioan 3:1-7; 2 Samuel 20:16-22)

C. O „nouă” familie

1. A schimbat hainele de văduvă cu cele de regină (1 Samuel 25:39-42)

2. Femei care rezistă situaţiilor controlându-se; ele pot schimba răul în bine pentru ele şi pentru familie (1 Petru 3:1; Tit 2:3-5; Estera 4:15; 5:8; 7:1; 8:7)

ÎNCHEIERE

1. „Moarte şi viaţa sunt în puterea limbii…” (Proverbe 18:21; 15:4; 20:15)

2. A fi, a avea (vb. fundamentale) – un soţ (soţie) bun (bună) – un har (Proverbe 18:22; 19:14). A nu avea, a nu fi – o groază, o pedeapsă (Proverbe 11:22; 12:4)

Antiteze Lecţia 9

A FI SAU A NU FI IUBITOR DE NEAM

INTRODUCERE

1. Iubirea de neam este naturală în lanţul iubirii pentru sine, familie, neam (biserică, popor), alt neam (1 Timotei 5:8; 2 Petru 1:7; Luca 7:5)

2. Iubirea (de neam) este evidentă; trebuie dovedită în momente (vremi) de dificultate: Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Hacalia

I. ISMAEL, FIUL LUI NETANIA

A. Cadru naţional contemporan (Ieremia 40:1-3)

1. Când Iuda a ajuns deportat, Ierusalimul dărâmat şi Templul distrus, el din neamul împărătesc s-a asociat cu străinii (Ieremia 40:14), fără a fi „interesat” de binele evreilor (Ieremia 40:1-2)

2. Generalizare (2 Cronici 21:6; 2 Timotei 3:3)

B. Planul lui Ismael

1. Sub o „însărcinare” străină, el s-a angajat să distrugă „rămăşiţa” lui Israel şi Iuda (Ieremia 40:13-16; 41:1-10)

2. Generalizare (Eclesiastul 8:11, 14; 2 Cronici 21:4; Matei 10:36; Apocalipsa 13:15-17)

C. Rezultate

1. A pierdut pe aproape toţi de lângă el şi s-a pierdut fără urmă, dar cu urme de nimicire în poporul lui (Ieremia 41:11-15…42…44)

2. Oameni care slăbesc sau nimicesc naţiunea (Proverbe 30:14; Judecători 9; 2 Timotei 2:17-18; 4:14)

II. NEEMIA

A. Cadru naţional contemporan

1. După mai mult de 100 de ani după Ismael, Israelul era tot într-o stare jalnică, iar Ierusalimul dărâmat (Neemia 1:1-3)

2. Generalizare: Isus ca fiu, Moise ca slugă (Matei 9:35-38; Exodul 3:5-6)

Planul lui Neemia

1. Dumnezeu i-a pus pe inimă să rezidească Ierusalimul. Astfel, cu lacrimi, trudă şi ajutor frăţesc, l-au reconstruit în pofida piedicilor multiple (Neemia 1:4; 6:15)

2. Generalizare (Proverbe 24:10-11; Romani 9:1-3; 10:1; 1 Samuel 11:1-7)

C. Rezultate

1. Realizările la termen şi asocierea cu Ezra (preotul şi cărturarul), împreună cu alte măsuri necesare au consolidat naţiunea (Neemia 8:8-12; 9:1-3; 10:29-31; 12:27-40)

2. Oameni care lucrează pentru binele altora (Isaia 58:6-14)

ÎNCHEIERE

1. Prin Ismael, fiul lui Netania, evreii au fost distruşi şi îndepărtaţi peste (mai mult) ca prin babilonieni (Ieremia 41:18); teama şi → (Ieremia 44:1-7)

2. Prin Neemia, poporul a fost refăcut mai mult decât prin libertatea şi decretul persanilor (Ezra 3:10-13; Neemia 12:43)

Antiteze Lecţia 10

A SLUJI SAU A NU SLUJI TOATĂ VIAŢA

INTRODUCERE

1.Realităţile biblice şi contemporane dovedesc posibilităţi de statornicie sau nu în slujirea lui Dumnezeu (Samuel, Saul, Iehoiada, Zaharia, Ioas)

2. Analiza vieţii acestora poate sluji pentru nerepetarea greşelilor şi trezirea celor ce nu aleargă cu stăruinţă, după modelul altora (Evrei 12:1-2)

I. SAUL

A. Tânărul Saul

1. A dovedit calităţi speciale pe un fond fizic dotat, după care printr-o conjunctură inedită a primit o investitură specială şi a avut un început promiţător (9-11)

2. Generalizare (Romani 9:4-5; Galateni 3:1-5; Filipeni 2:12-16; Apocalipsa 2:25)

B. Bărbatul Saul (împăratul)

1. O viaţă activă, dar aflată într-o neascultare crescândă şi marcată de un moment de lepădare „reciprocă” (1 Samuel 13:8-14; 15:1-29; 16:14-15; 18:29; 14:52)

2. Generalizare (2 Petru 1:3-12; Iuda 1:5-6; Apocalipsa 2:2-5; 3:5)

C. „Bătrânul” Saul

1. Un sfârşit lipsit de toate „valorile” iniţiale, în care a căutat chiar pe „Satana”, sfârşind fără glorie şi fără mântuire (1 Samuel 28:5-13, 20; 31:4-5; 1 Cronici 10:13-14)

2. Oameni pentru care ar fi fost mai bine să nu se fi născut (Isaia 1:21-22; Matei 26:24; 2 Petru 2:15-22)

II. SAMUEL

A. Copilul şi tânărul Samuel

1. O naştere, copilărie şi tinereţe închinată Domnului, nu doar prin părinţi şi Cort, ci prin angajamentul propriu, în pofida posibilelor influenţe rele (1 Samuel 1:26-28; 2:17-18; 3:19)

2. Generalizare (2 Cronici 34:1-5; 2 Timotei 1:4-6)

B. Bărbatul Samuel (judecătorul)

1. O viaţă activă, marcată de multe evenimente, unele neprevăzute, dar evidenţiată prin trăirea lui cu Dumnezeu şi în ascultare deplină (1 Samuel 7:15-17; 8:6-10; 10:17-25; 15:1; 16:1-13)

2. Generalizare (Iosua 24:15, 31; 2 Ioan 2:24-29)

C. Bătrânul Samuel

1. Un sfânt „alb” şi o ştafetă predată; o răsplată veşnică şi un viitor al generaţiei următoare de care (în aceste condiţii) vor răspunde alţii (1 Samuel 12:1-5; 25:1)

2. Oamenii pe care-i plângem când mor şi care vor trăi veşnic (Proverbe 16:31; 2 Cronici 32:33; 2 Timotei 4:1-8)

ÎNCHEIERE

1. Saul – o viaţă pierdută, o generaţie slabă (Proverbe 13:11; 19:16). Samuel – o viaţă câştigată, o generaţie avantajată (Psalmul 99:6-7)

2. Antiteze veşnice (Daniel 12:2-3; Matei 25:31-46)


Principii sfinte

Lecţia 1

„BIRUIEŞTE RĂUL PRIN BINE” (Romani 12:21)

INTRODUCERE

1. Alternanţa şi lupta dintre bine şi rău provine de la consumul protopărinţilor noştri din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Genesa 2:9, 17; 3:1-6)

2. Omul trăieşte sub această dublă provocare, fiecare având efectele ei imediate şi veşnice (Genesa 4:7; Deuteronom 30:15, 19)

I. PREZENTARE

A. Înfrângerea păcătosului (Proverbe 24:20)

1. Oameni cărora le place să facă răul (Isaia 5:20; Mica 3:1-4; Psalmul 52:3)

2. Oameni care doresc binele dar fac răul (Romani 7:18-21) din obişnuinţă sau supărare (Ieremia 4:22; 13:23; Psalmul 37:8)

B. Explicaţia răului

1. Cei ce fac răul sunt influenţaţi sau posedaţi de un duh rău (1 Samuel 16:14; Psalmul 143:10)

2. Cel rău acţionează şi se justifică după „legea talionului” (Genesa 21:23; Judecătorii 15:3; Luca 6:33)

C. Metode de înfrângere a răului

1. Acceptarea educaţiei sfinte – învaţarea binelui – umplerea inimii cu bunătate (Psalmul 1:1; Isaia 1:17; Amos 5:14-15)

2. Dobândirea noii naturi, divine – rodul pomului binelui (Iov 28:28; Proverbe 8:13; Matei 7:17-18; 12:35)

3. Rezistenţa la ispite acţionând după modelul şi puterea divină – când răul este îngăduit (Iov 1:1; 2:10; Proverbe 20:22; Tit 3:1-4, 8; Iacov 1:12; 1 Petru 3:9-14; 3 Ioan 11)

4. Iniţiativa unor acţiuni concrete - „jertfele binelui” (Evrei 13:16; 1 Samuel 24:9-19; Proverbe 18:22; 31:12; Ieremia 29:7; Galateni 6:9-10)

5. Facerea binelui ca „pentru Dumnezeu”. De rău (răi) se ocupă El (Psalmul 97:10; Romani 12:17-21)

II. EXEMPLE

A. Dumnezeu („Cel prea bun” - Psalmul 59:17)

1. Binele divin a realizat mântuirea omenirii, recuperând lumea afectată de păcat (Genesa 1:31; Deuteronom 28:11; Romani 5:8-9)

2. Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a modelului Său (Mica 6:5; Psalmul 103:2, 17)

B. Sfinţii Vechiului şi Noului Testament

1. Iosif – o viaţă de biruinţă a răului prin bine (Genesa 37-50)

2. Filimon – bunătatea care iartă şi iubeşte (Filimon 1:5-6, 14-21)

ÎNCHEIERE

1. Fii atent să nu comiţi răul şi la fel de atent să nu omiţi binele! (1 Tesaloniceni 5:15; Iacov 4:17)

2. Stăruinţa în bine va aduce pentru veşnicie: slavă, cinste, pace (Romani 2:7, 10)

Principii sfinte

Lecţia 2

„FIŢI PLINI DE RÂVNĂ CU DUHUL!”(Romani 12:11)

INTRODUCERE

1. Râvna este entuziasmul şi pasiunea până la gelozie pentru o cauză bună (Iacov 4:5)

2. Dimensiunea umană poate fi activată prin râvnă (Matei 26:41)

I. PREZENTARE

A. Orientări greşite

1. Ocupaţii şi preocupări demonice (Isaia 47:12-15; Fapte 19:19-20, 28, 34)

2. Pasiuni lumeşti: materiale, culturale, sportive (2 Petru 2:12-14; 2 Timotei 4:10; 1 Ioan 2:15; Fapte 17:21; 20:33)

3. Fervoare religioasă tradiţională, legalistă sau mistică (Romani 10:1-4; Fapte 21:20; 22:3; Galateni 4:17)

– Există oameni fără pasiune? (Iosua 18:1-4; Proverbe 26:13-16)

B. Orientări corecte (Efeseni 5:18)

1. Fii plin de râvnă şi pocăieşte-te! (Apocalipsa 3:19; 2 Corinteni 7:11)

2. Fii plin de râvnă şi slujeşte Domnului! (Psalmul 69:9; 119:20, 139; Efeseni 6:15; 1 Timotei 3:1-7); exemplul lui Elisei (2 Împăraţi 2:2, 4, 6, 9-10; 3:15; 13:14-17)

3. Fii plin de râvnă în fapte bune! (Tit 2:14; 2 Corinteni 8:16-17, 22; 1 Petru 3:14)

C. Râvna – o disciplină stimulativă (Romani 12:11)

1. Pasiunile sunt unidirecţionale (Matei 6:24; Luca 10:39-42; Filipeni 3:12-14)

2. Râvna accentuează şi permanentizează activitatea prin Duhul (1 Corinteni 14:12-13, 39-40); cazul Iehu – ambiţia fără sfinţenie (2 Împăraţi 10:16, 31)

3. Râvna este o provocare sfântă pentru ceilalţi (2 Corinteni 8:7-8; 9:2; Filipeni 1:12-14)

II. EXEMPLE

A. Dumnezeu - râvna desăvârşită

1. Viaţa duhului are vigoare permanentă (Isaia 9:7; 37:32)

2. Râvna conferă statornicie (imuabilitate) şi perseverenţă în planuri (Psalmul 33:11; Ieremia 30:24)

B. Sfinţii Vechiului şi Noului Testament

1. Ilie - un proroc plin de râvnă pentru Domnul şi pentru Israel (1 Împăraţi 17:1, 21; 18:36-40; 19:10)

2. Pavel - apostolul neobosit (Galateni 1:14; Fapte 21:20; Filipeni 3:6; 1 Corinteni 15:9-11; 2 Corinteni 10:12-16; 11:2, 22-27)

ÎNCHEIERE

1. Râvna produce cantitate şi calitate (Evrei 6:9-12)

2. Oamenii cu râvnă sunt aleşi de Dumnezeu în lucrare (Numeri 25:7-13)


Principii sfinte

Lecţia 3

„RĂSCUMPĂRAŢI VREMEA” (Efeseni 5:16)

INTRODUCERE

1. Timpul este valoarea vieţii ce trebuie folosit cu maximă productivitate şi rentabilitate (Efeseni 5:16)

2. Răscumpărarea este procesul prin care un lucru vândut sau pierdut reintră în posesia deţinătorului iniţial (Leviticul 25:24-28)

I. DUMNEZEU RĂSCUMPĂRĂTOR

A. Activitatea lui Dumnezeu

1. Lucrarea iniţială – creaţia (Genesa 1:31; 2:1-3)

2. Lucrarea de răscumpărare – mântuirea (Evrei 9:11-15). Trimiterea lui Iona; neascultarea, recuperarea lui, a corăbierilor şi a ninivenilor (Iona 1-4)

B. Răscumpărarea omului

1. Un act al harului divin (Psalmul 49:7; Iov 19:25; Romani 3:24)

2. Realizarea trăirii unei vieţi de la început, cu alte principii (Galateni 3:13; 1 Timotei 2:6; Psalmul 107:1-2)

II. OMUL RĂSCUMPĂRĂTOR

A. Nu pierde vremea – nu o vinde ieftin, nu o da pe nimic!

1. Evită lucrurile deşertăciunii, pasiunile păcătoase – căci ai fost răscumpărat din ele! (Coloseni 4:5; 2 Timotei 2:14-23; Tit 2:14; 1 Petru 4:1-3, 7, 10)

2. Nu fă lucrul altuia, că-l încurci, rămâne lucrul tău nefăcut şi nu te plăteşte nimeni! – 40 de zile pierdute în Valea terebinţilor şi alţi ani pierduţi în Israel, pentru Saul (1 Samuel 17:8-11, 16; ….31)

B. Foloseşte vremea – vinde-o la un preţ bun!

1. Fă toate lucrurile la timpul lor – atunci sunt frumoase! (Eclesiastul 3:1-8, 11). Fructifică ocaziile unice ca Maria (Luca 10:39-42; Ioan 12:3-8)

2. Fă totul cu tragere de inimă, ca pentru Domnul – lucrează bine, să nu fie nevoie să rectifici (Exodul 35:5-9, 21; 1 Cronici 29:2-3, 9; 1 Corinteni 16:14)

C. Răscumpără vremea – îmbogăţeşte timpul!

1. Organizează-ţi bine timpul – în concordanţa evenimentelor şi în corelare cu comunitatea! (Proverbe 24:27; 31:13-27); Sfatul lui Ietro (Exodul 18:13-24); Judecata Abigailei (1 Samuel 25)

2. Tot ce a fost greşit trebuie reluat şi completat ce se mai poate – refă-ţi căsătoria, prietenia, viaţa spirituală! (Psalmul 90:15; Osea 3:1-3; 2 Cronici 33:10-16; Iov 1, 42)

ÎNCHEIERE

1. Omul nu trece de două ori prin viaţă, ea este irepetabilă şi fără răscumpărare este pierdută şi irecuperabilă (Eclesiastul 11:9-10; 12:8)

2. Dumnezeu îşi răscumpără lucrarea; omul are şansa răscumpărării în timpul vieţii – o vei folosi? (Apocalipsa 21:5-8)

Principii sfinte

Lecţia 4

„ÎNGĂDUIŢI-VĂ UNII PE ALŢII”(Coloseni 3:13)

INTRODUCERE

1. Îngăduinţa creştină este permisibilitatea în acţiunile şi relaţiile umane, potrivit principiilor divine (Coloseni 3:13; Romani 14:18-19)

2. Dumnezeu este modelul desăvârşit al îngăduinţei înţelepte

I. UN DUMNEZEU ÎNGĂDUITOR

A. Dragostea divină tratează cu îngăduinţă libertatea fiinţelor create

1. El „îngăduie” oamenilor (le oferă, le dă har) să se bucure de viaţă (1 Împăraţi 1:48; Eclesiastul 5:19). Ex.: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat” (Marcu 2:27)

2. El suportă pe cei răi până la o vreme (Neemia 9:30; Daniel 7:12; Romani 2:4)

B. Autoritatea divină controlează (vizează) totul

1. Îngăduinţa Lui e conformă desfăşurării planului divin (2 Împăraţi 19:25; Fapte 2:27; 4:27-28; 14:3; 1 Corinteni 16:7; Iacov 4:13-16)

2. Îngăduinţa nu afectează siguranţa credincioşilor în raport cu: spiritele rele (1 Corinteni 10:13; Deuteronom 18:14); oamenii (Geneza 20:6; 31:7; 1 Cronici 16:21; Psalmul 121:3-4)

3. Nu este îngăduită scurgerea de informaţii din rai (2 Corinteni 12:4; Apocalipsa 10:4)

II. ÎNGĂDUINŢE UMANE

A. Autoîngăduinţe

1. Regula filtru a legii slobozeniei: „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine” (1 Corinteni 6:12; 10:23; Filipeni 2:4; 2 Corinteni 3:17; Galateni 5:13)

2. Atenţie la viaţa de familie (1 Corinteni 7:4-6; Ezechiel 22:10)

B. Îngăduinţe reciproce

1. Acceptarea altora şi a stilurilor diferite (Iacov 3:17; Deuteronom 2:26-30; 1 Samuel 25:24; Fapte 10:28; Galateni 2:3; Matei 12:2, 7, 12; atenţie la răutate şi formalism)

2. Acceptarea celor slabi şi a celor ce greşesc (Romani 14:1-10, 13-16, 21-23; Coloseni 3:13; 2 Timotei 2:24-26; Efeseni 4:1-3; 2 Corinteni 11:4; dragostea acceptă, îngăduie, pe cei sinceri nu pe cei răi; în aspecte aleatorii nu păcătoase)

ÎNCHEIERE

1. Îngăduinţa este exprimarea dragostei în familia divină, determinată de evoluţiile diferite în procesul creşterii spirituale (Efeseni 4:11-16)

2. Îngăduinţa lui Dumnezeu este unilaterală, dar a noastră trebuie să fie bilaterală - „unii pe alţii” (Coloseni 3:13)

Principii sfinte

Lecţia 5

„FIŢI RECUNOSCĂTORI” (Coloseni 3:15)

INTRODUCERE

1. Recunoştinţa este o atitudine intelectuală şi sentimentală de gratitudine, mulţumire, izvorâtă din cunoaşterea şi recunoaşterea adevărului (Coloseni 3:15)

2. Omul recunoscător este amabil, plăcut la fire şi vorbeşte cu inimă curată şi mulţumitoare (Proverbe 3:6)

I. RECUNOŞTINŢA ÎN FAŢA LUI DUMNEZEU

A. Prezentare

1. Recunoaşterea tuturor binefacerilor lui Dumnezeu (Judecători 5:11):

a) haruri vremelnice (Psalmul 103:1-5; Mica 6:3-8; Iosua 23:14)

b) perspective veşnice (Evrei 12:28)

2. Recunoaşterea dreptăţii lui Dumnezeu în judecată, atitudini şi acţiuni (Deuteronom 11:2-5; 8:3-5; Psalmul 64:9)

B. Exemple

1. Nebucadneţar - o recunoştinţă învăţată prin smerenie şi înălţare (Daniel 4:26, 31-34; 5:21)

2. Cei zece leproşi – recunoştinţa mulţumirii (Luca 17:13-19)3.

3. Părinţii orbului din naştere vindecat de Domnul Hristos – o totală lipsă de recunoştinţă (Ioan 9:18-23)

II. RECUNOŞTINŢA ÎN RELAŢIILE INTERUMANE

A. Prezentare

1. Afirmarea şi reafirmarea adevărului (Deuteronom 21:17; Genesa 18:12-15)

2. Mulţumirea pentru toate serviciile (2 Corinteni 9:12-15)

B. Exemple

1. Locuitorii Sihemului – pedeapsa pentru nerecunoştinţă (Judecătorii 9:16-24, 56-57)

2. Pavel – recunoştinţa pentru slujirea frăţească (Romani 16:3-4; Filipeni 4:10-20)

3. Ahaşveroş – o recunoştinţă târzie (Estera 6)

4. David – un om recunoscător (2 Samuel 9:1-7; 1 Samuel 30:26-31; 1 Împăraţi 2:7)

ÎNCHEIERE

1. Omul recunoscător are un adevăr preţuit şi etichetat corect, pe care-l poartă în inimă şi pe buze (Matei 11:25-26; Romani 13:5)

2. Tratează-i cu bunătate şi pe nerecunoscători! (Luca 6:35; Proverbe 3:3)

Principii sfinte

Lecţia 6

„DA, DA; NU, NU” (Matei 5:37)

INTRODUCERE

1. Da şi respectiv nu, sunt cele mai scurte dar mai categorice, contrare şi definitive exprimări ale deciziilor şi/sau convingerilor (Matei 5:37)

2. Exprimarea verbală are valoarea unui angajament responsabil (Matei 12:36-37)

I. REGLEMENTĂRI BIBLICE

A. În perioada Vechiului Testament

1. Angajamente prin jurăminte sau făgăduinţe (Evrei 6:17-20; Numeri 30:1-8; Eclesiastul 5:4-5)

2. Modificările erau determinate doar de imposibilitatea de drept şi de păcat (Numeri 30:8, 12; Leviticul 5:1, 4-6; 27:28-29; Psalmul 15:4; Marcu 6:26; Daniel 6:8)

B. În perioada Noului Testament

1. Abrogările au fost determinate de îmbunătăţirea relaţiilor (Matei 5:33-37; Iacov 5:12)

2. Există domenii, situaţii în care nu sunt obligatorii da şi/sau nu (Ioan 7:8-9, 14; 19:9)

II. PRINCIPII ALE AFIRMĂRII ŞI NEGĂRII

A. Exemplul lui Isus Hristos

1. Isus Hristos – Da, pentru credincioşi

a) făgăduinţele Cuvântului (2 Corinteni 1:17-20; Fapte 2:18, 39; Apocalipsa 1:7; 22:20; Luca 11:51)

b) intervenţii particulare (Matei 8:2-3; 11:9-10; 26:63-64; 27:11)

2. Isus Hristos – Nu, pentru necredincioşi (Matei 13:29; 25:9-12; Luca 16:30)

B. Principiile exprimărilor categorice: „da” sau „nu”

1. Valoarea lui „da” şi „nu” exprimă statornicia (stabilitatea) într-o lume fără valori concrete (stabile). Valoarea de adevăr sau minciună (Neemia 6:3-4; Luca 1:60; Fapte 5:7-8)

2. Compatibilitatea lui „da” sau „nu” cu „înduplecarea înţelepciunii” (Iacov 3:17-18; Fapte 19:8, 26). Stăruinţa nu trebuie să facă din „da” (adevăr) - „nu” (minciună), căci aduce moartea (Judecătorii 14:16-17; 16:16-17; 1 Împăraţi 13:7-10, 14-24). Înduplecarea instaurează un adevăr întreg (Matei 21:28-30), nu-l schimbă (Galateni 5:7-8; Matei 27:20)

3. Determinarea lui „da” şi „nu” în condiţii speciale (Proverbe 16:33; 18:18; Exodul 28:30; 1 Samuel 23:9-14; 2 Samuel 5:19-25; Ezra 2:62-63)

ÎNCHEIERE

1. „Da, da” şi „nu, nu” arată fidelitatea pentru Dumnezeu şi valorile adevărului, dar şi rezistenţa în faţa presiunilor şi înşelătoriilor demonice (Luca 22:56-60; Psalmul 62:1-5)

2. „Da, da” şi „nu, nu” constituie şi un mod de funcţionare eficient - „morţii se acoperă cu pământ, vii cu hârtii, iar credincioşii cu DA şi NU”

Principii sfinte

Lecţia 7

„BINECUVÂNTAŢI ŞI NU BLESTEMAŢI” (Romani 12:14)

INTRODUCERE

1. Binecuvântarea şi blestemul sunt două sisteme în care acţionează legea cauză/efect – ele au intervenit în urma consumului din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Iacov 3:9-10)

2. Ambele sunt active, de aceea trebuie studiate (Deuteronom 30:19-20)

I. BINECUVÂNTAREA ŞI BLESTEMUL

A. Binecuvântarea

1. Un Dumnezeu care binecuvântează (Genesa 1:22, 28; 2:3; Iov 1:10; Psalmul 128:4-6; Matei 5:44-45)

2. O binecuvântare ca răspuns (1 Cronici 29:10-13; Psalmul 103:1-2)

3. Un mod de raportare între oameni (Genesa 14:19-20; 24:31, 60; Luca 2:28-35; Numeri 22:6; 23:8, 20)

B. Blestemul

1. Blesteme rostite ca pedeapsă (Maleahi 2:2; 2 Petru 2:14):

a) de către Dumnezeu (Genesa 3:14, 17; 4:11)

b) de către oameni (Iosua 6:26; 1 Împăraţi 16:34; 2 Împăraţi 2:23-24; Neemia 13:25; Numeri 5:21-22)

2. Blesteme rostite sub imbold demonic (Proverbe 26:2; 30:11):

a) răzbunări umane (Romani 3:14; Exodul 21:17; Proverbe 20:20; 2 Samuel 16:5-6; Psalmul 109:28)

b) scopul diavolului (Leviticul 24:10-16; Iov 1:11, 21; 2:9-10; Leviticul 24:10-16)

II. BINECUVÂNTARE ŞI NU BLESTEM (Judecătorii 17:1-2; Psalmul 62:4; 2 Samuel 20:9-10)

A. Harul binecuvântării

1. Epoca harului (Deuteronom 28:1-2; Galateni 3:14; Genesa 12:2)

2. Blestemul funcţionează din oficiu, dar poate fi înlocuit cu binecuvântarea (Proverbe 3:33; Deuteronom 23:1-4; Isaia 56:3-7; Proverbe 3:33; Psalmul 65:4)

B. Oamenii binecuvântării (Ieremia 17:5-7)

1. Binecuvântări rostite de cei binecuvântaţi, care doresc, ca şi Dumnezeu binecuvântarea (Romani 12:14; Galateni 3:14; Genesa 12:2; Eclesiastul 10:20; Numeri 6:22-27)

2. Binecuvântări (Psalmul 1):

a) în viaţa aceasta (Genesa 24:1; 39:5)

b) în viaţa veşnică (1 Cronici 17:27; Matei 25:34)

ÎNCHEIERE

1. Cine are parte de binecuvântare trebuie să dea binecuvântare (1 Petru 3:9; Apocalipsa 22:3)

2. Binecuvântarea aduce viaţa; blestemul cauzează moartea (Evrei 6:7-8)

Principii sfinte

Lecţia 8

„FERIŢI-VĂ DE ORICE SE PARE RĂU” (1 Tesaloniceni 5:22)

INTRODUCERE

1. „Feriţi-vă” – un sfat de sesizare; un principiu pe care Eva l-a enunţat, dar nu l-a respectat (Geneza 3:3)

2. „Feriţi-vă”: de orice formă/înfăţişare a răului, evitaţi orice apropiere de rău/ de orice variantă a răului (1 Tesaloniceni 5:22)

I. DOMENIILE RĂULUI

A. Răul cunoscut (determinat)

1. Efectul consumului din pomul cunoaşterii binelui şi răului (Geneza 2:16-17; 3:5-6, 22)

2. Scopul Legii (educaţiei sfinte), constantele binelui şi răului (Romani 1:28-32; 2:9, 14-18, 23; 3:20). Explicaţiile cele mai profunde, mai exacte, au fost date de Domnul Isus Hristos (Matei 5:17-19, 21-22, 27-28…)

B. Răul necunoscut (nedeterminat)

1. Rele neprecizate distinct – forme extreme sau noi ale răului: ofrande umane pentru zei, fumat, droguri (Ieremia 32:35; Fapte 23:1; Romani 9:1; Filipeni 1:9-11; 1 Ioan 2:15-16; 5:19)

2. Rele complexe, care trebuie sesizate prin interpretare, calculate într-un sistem de valori: ecumenism, procreare, etc (Efeseni 4:20-24; 5:8-17; Matei 12:1-8; 1 Timotei 2:8-15; 5:22-23)

II. FERIREA DE RĂU

A. Ferirea de păcate

1. Vegherea - a fi cu ochii în patru, căci atacurile diavolului sunt posibile în toate condiţiile (1 Petru 5:8; Psalmul 34:13-16; 1 Corinteni 12:6-7; 1 Timotei 4:7; 6:5; Efeseni 4:29; 5:19; Romani 12:9; 16:17; Apocalipsa 19:10; 22:9; Deuteronom 23:9-14)

2. Păcatul (răul), datorită naturii păcătoase, poate duce la robie spirituală, din care se scapă cu greu (Galateni 5:13, 16-21; 1 Petru 1:14-16; 2:11; 1 Tesaloniceni 4:3-5)

B. Ferirea de stările premergătoare ale răului (păcatului)

1. Protejarea de formele „tampon”, pregătitoare ale păcatului (Evrei 12:1; 1 Timotei 1:5, 18-19; Matei 5:29-30; 2 Timotei 3:5, 13; 2:14, 23)

2. Evitarea pricinilor de păcătuire (Luca 17:1-2; Romani 14:13, 21). Atenţie la ceea ce face rău altora! (1 Corinteni 8:7-13; 10:32-33; 2 Samuel 11:2-4; Judecătorii 8:27)

ÎNCHEIERE

1. Răul este tot rău – şi dacă-l cunoşti şi dacă nu-l cunoşti (Deuteronom 12:30-32), deci, alege binele! (Psalmul 119:101)

2. Este vrednic de urmat sfatul recabiţilor - pilda generaţiilor de sute de ani: „regimul dietetic e bun şi pentru bolnavi şi pentru sănătoşi”; „e mai bine să fii puritan decât liberal” (Proverbe 4:14-15, 27; 14:27)

Principii sfinte

Lecţia 9

„CINE CITEŞTE SĂ ÎNŢELEAGĂ” (Matei 24:15).

INTRODUCERE

1. Cuvintele scrise sau vorbite constituie cartea tehnică de descriere a tuturor lucrurilor, dar trebuie înţelese în mod corect (Matei 24:15-16)

2. Scripturile prezintă desfăşurarea (metodologia) planului divin, dar dacă cineva nu-l înţelege nu poate fi salvat (1 Corinteni 14:36-38; 2 Petru 3:15-16)

I. ÎNŢELEGEREA – O NECESITATE A COMUNICĂRII

A. Înţelegerea în comunicarea interumană

1. Comunicarea este îngreunată datorită efectelor Turnului Babel; dar atât cât se poate citi şi/sau traduce, trebuie înţeles (Genesa 42:23; Matei 15:10)

2. Exprimarea verbală sau scrisă se interpretează:

a) direct – expresii clare (Matei 8:9)

b) indirect – expresii sau semne codificate (Ioan 13:27; Geneza 23:14-16; Iosua 4:21-22; 2 Samuel 12:18-19)

B. Comunicarea dintre divinitate şi umanitate

1. Dumnezeu vorbeşte şi scrie (îi semănăm), dar trebuie înţeles (Deuteronom 5:1, 22; 1 Samuel 3:8-10)

2. Dumnezeu se descoperă/se explică, se face înţeles, dar în mod limitat şi progresiv (Deuteronom 29:29; Iov 37:5-16; Daniel 9:22-23; Ieremia 23:20; Luca 18:31-34; Ioan 12:16; 13:12)

II. ÎNŢELEGEREA (INTERPRETAREA) – O REALIZARE A DUHULUI

A. Moduri de (ne)înţelegere

1. Interpretarea greşită sau neînţelegerea Scripturilor este rezultatul unei atitudini greşite faţă de Dumnezeu şi influenţei Diavolului (2 Petru 3:15; Isaia 6:9-10; Osea 14:9; Matei 13:12-19; Luca 8:10; Fapte 28:23-27; Ioan 9:30-41; 2 Corinteni 4:2-6)

2. Înţelegerea corectă se realizează într-o minte deschisă, curată şi prin împlinirea făgăduinţei de asistenţă spirituală a Duhului Sfânt (Ieremia 24:7; Proverbe 28:5; Daniel 12:10; Neemia 8:1-12; Matei 11:14; Luca 24:45; Ioan 6:48-69)

B. Rezultate (efecte) ale înţelegerii

1. Mântuirea sau pierzarea (2 Petru 3:1, 11-18; Iacov 2:20)

2. O slujbă bine realizată (Proverbe 20:24; 29:7; Fapte 6:10; 2 Timotei 2:7)

3. Filip şi famenul – citeşte, ascultă explicaţiile, crede şi vei fi mântuit (Fapte 8:22-31)

ÎNCHEIERE

1. Nu se poate înţelege fără să se citească – „Ferice de cine citeşte…” (Apocalipsa 1:3; Osea 4:6)

2. Nu se poate înţelege numai citind, dacă nu eşti luminat de Dumnezeu (Ioan 8:43-47; 1 Corinteni 2:14)

Principii sfinte

Lecţia 10

„DAŢI ŞI VI SE VA DA” (Luca 6:38)

INTRODUCERE

1. Unele principii sfinte, izvorâte din caracterul lui Dumnezeu, sunt opuse principiilor firii umane decăzute (Luca 6:27-37)

2. „Daţi şi vi se va da” – primul care oferă (dăruieşte) câştigă (Luca 6:38)

I. CUM „DAŢI ?”

A. În domeniul material

1. Oferirea de valori material-financiare potrivit necesităţilor sau preţuirii, iubirii (Deuteronom 15:6-11; Psalmul 15:5; 41:1-3; 112:2-5, 9; 145:15)

2. Educaţia „dăruirii cu bucurie”, din familia Tatălui (Luca 6:35-36; 2 Corinteni 8:9). O ofertă liberă şi la timp (2 Corinteni 9:7; Matei 7:12; Estera 6:6)

B. În alte domenii

1. Familia – cadru permanent şi nelimitat de „dăruire” (2 Corinteni 12:14; 1 Timotei 5:4; 1 Petru 3:1-2, 7; Efeseni 5:21-30)

2. Oferta iubirii divine, manifestată prin „fiii Celui Preaînalt” (Matei 20:28; Ioan 10:18; 1 Ioan 3:16; Fapte 3:6; Romani 13:9)

II. CUM „VI SE VA DA ?”

A. Din partea celui ce a primit (1 Ioan 4:19)

1. Drept răspuns şi echivalenţă la ceea ce ai făcut (2 Corinteni 8:12-15; 1 Samuel 25:8-11; Iov 1; 29:12-16; 31:16-20; 42)

2. Suplimentare determinată de mulţumire sau altă împlinire determinată de ajutorare, după nevoie (1 Împăraţi 10:10-13; Luca 6:38; 7:4-5; 1 Timotei 5:9-10)

B. Din partea lui Dumnezeu

1. Printr-o repartiţie binecuvântată pe pământ, fie din partea celor ce au primit fie din partea altora sau direct din partea lui Dumnezeu (2 Timotei 1:16-18; Iacov 1:17; Psalmul 65:9; 2 Corinteni 9:6-12)

2. Printr-o răsplată eternă, calculată cu gratitudine (Matei 10:41-42; 25:34-45; Luca 14:14)

ÎNCHEIERE

1. „Daţi” – este un mod luminat de călăuzire a „orbilor”; observarea şi implementarea unui mod superior de raportare între fiinţe independente dar interdependente (Luca 6:39-40)

2. „Vi se va da” – un sfat dirijat de dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu (Galateni 6:7-10; Evrei 6:9-10; Fapte 20:35)

Principii sfinte

Lecţia 11

„VEGHEAŢI!”(Marcu 13:27)

INTRODUCERE

1. „Vegheaţi!” este o funcţie de ocrotire, supraveghere (2 Împăraţi 18:8; Marcu 13:34)

2. Omul este dator să fie un veghetor, alături de Dumnezeu (Marcu 13:37; Psalmul 127:1)

I. VEGHEAZĂ ASUPRA TA (Eclesiastul 10:4)

A. Păzeşte ce ţi s-a încredinţat (2 Timotei 1:12-14; Apocalipsa 3:11)

1. Evreii trebuiau să vegheze să rămână statornici în legământul cu Domnul (Deuteronom 4:9, 15-18, 23; Iosua 23:11)

2. Datoria fundamentală a creştinului este păzirea Cuvântului – respectarea poruncilor, păstrarea neafectată a imaginii lui Dumnezeu şi a scopului Său (1 Samuel 15:22; Ioan 14:15; 1 Ioan 2:3-5; 5:2-3; Exodul 2; Matei 28:20; Luca 11:28; Psalmul 119:57, 101)

3. Vegherea ne menţine apţi pentru întâmpinarea Domnului – păzindu-ne de rutinare în cele permanente şi de înşelare în cele schimbătoare (Luca 21:34-36; Matei 24:42; 25:13; 1 Tesaloniceni 5:5-6)

B. Metode de veghere, recomandate de înţelepciune (Proverbe 2:11; 8:34; 19:16)

1. O vorbire controlată, calculată, bazată pe gânduri curate (Proverbe 13:3; 21:23; Psalmul 39:1; Filipeni 4:7)

2. Respectarea unui orar evlavios, în special la rugăciune (Filipeni 4:6; Efeseni 6:18; Coloseni 4:2; 1 Petru 4:7; Ieremia 8:7; Matei 26:41; Psalmul 50:23; 2 Corinteni 6:5; 2 Timotei 4:7; 1 Cronici 10:13)

II. VEGHEAZĂ ASUPRA CASEI DOMNULUI

A. Marele veghetor este Domnul Casei

1. El veghează peste tot pământul (Eclesiastul 5:8; Ieremia 1:11-12; 31:28; 44:27; Psalmul 91:11-12)

2. El ne asigură protecţie totală (Numeri 6:24; Deuteronom 32:10; Psalmul 121; 2 Tesaloniceni 3:3; Iuda 1:24-25; 1 Petru 1:5)

B. Vegherea celor din Casa Domnului

1. Un levit era mai important ca o santinelă, el aveau grijă de accesul în Casa Sfântă şi de toate lucrurile aferente slujirii şi întreţinerii Templului (Numeri 1:53; 1 Cronici 9:19-20; 1 Samuel 7:1; Ezra 3:9; 5:5)

2. Un credincios trebuie să vegheze pentru păstrarea sacralităţii adunării, protejând-o de pătrunderea influenţelor negative, de cei răi şi de „Cel Rău” (Luca 12:1; Fapte 20:31; Filipeni 3:2; 1 Petru 5:2, 8; 2 Timotei 4:15)

3. Vegherea trebuie să fie o permanenţă şi în interiorul comunităţii şi familiei – pentru păstrarea adevărului și a unei atmosfere binecuvântate (Evrei 10:24; 12:15-16; 2 Cronici 19:7; Proverbe 31:27)

ÎNCHEIERE

1. Păzirea Legii Domnului ne păzeşte pe noi – paza grădinii l-ar fi păzit pe Adam (Proverbe 6:20-22; 16:17; 20:28)

2. Miţpa „Domnul să vegheze…” (Geneza 31:49); ca un prieten şi niciodată ca un duşman (Iov 29:2-4; 19:11-12; 42:3; Psalmul 34:7)

Principii sfinte

Lecţia 12

„ORICINE SE LAUDĂ, SĂ SE LAUDE ÎN DOMNUL” (2 Corinteni 10:17)

INTRODUCERE

1. Vremurile din urmă sunt vremurile lăudăroşilor: alazon (gr.) – lăudăros; medic - vraci din Grecia antică; alazoneia (gr.)– lăudăroşenie; a-ţi asuma calităţi demne de laudă, dar pe care nu le posezi deloc sau numai parţial (Romani 1:30; 1 Ioan 2:16).

2. Vremea Bisericii prin excelenţă este vremea laudei în Domnul (Ieremia 9:23-24; 2 Corinteni 10:17-18; 1 Timotei 3:2)

I. LAUDA PENTRU DOMNUL

A. De ce lăudăm pe Domnul? (1 Cronici 16:34-36)

1. Pentru mântuirea realizată de El pentru noi (1 Corinteni 1:28-31; Efeseni 2:8-9)

2. Pentru toate lucrările Sale (1 Corinteni 4:6-7; Isaia 25:1)

B. Cum să-L lăudăm pe Domnul? (Psalmul 148; 52:9; 108:3)

1. Prin toate formele verbale de exprimare umană (Osea 14:2; Evrei 13:15; Psalmul 150; Efeseni 5:19; Matei 11:25-26)

2. Prin viața trăită, prin caracterul atribuit de natura divină (Filipeni 1:11; Tit 1:16; 1 Petru 2:12; Leviticul 19:24; Efeseni 1:5-14)

II. LAUDA CUVENITĂ OAMENILOR

A. Nimeni să nu se laude singur (pe sine), numai în Domnul

1. Lauda de sine – de orice formă – este o evaluare subiectivă şi fără de folos (2 Corinteni 3:1; 10:12-18; 11:16; 12:1-6; Daniel 4:34, 37; Iacov 4:15-16)

2. Aprecierile personale trebuie să realizeze un centru obiectiv de greutate atât între oameni cât şi între Dumnezeu şi oameni (Iacov 1:9-10; Galateni 6:12-14; Proverbe 27:2; 1 Corinteni 1:13)

3. Lauda personală corectă este confirmată de un cuget curat (2 Corinteni 1:12)

B. Laudă-i pe cei vrednici, dar cu măsură umană!

1. Laudă partenerul şi părinţii, direct şi în societate (Proverbe 31:28-31; Exodul 20:12)

2. Laudă familia bisericii, Biserica Domnului, potrivit cu realizările Duhului, în diferite domenii (Evrei 11:39-40; 1 Corinteni 11:2; 2 Corinteni 1:14; 5:12; 7:14; 8:18; 2 Tesaloniceni 1:3-4)

ÎNCHEIERE

1. Lauda în Domnul este un raport al vieţii de aici şi a celei viitoare: aici prin Domnul ne lăudăm cu Împărăţia Lui – acolo ne vom primi lauda pentru ce a realizat El aici prin noi / în noi (Evrei 3:6; 1 Corinteni 4:5; 1 Petru 1:7)

2. Dragostea poartă în sine măsura laudei (1 Corinteni 13:4)

Principii sfinte

Lecţia 13

„NU TE TEME” (Plângerile lui Ieremia 3:57)

INTRODUCERE

1. „Nu te teme” – este un mesaj necesar, venit din partea lui Dumnezeu pentru poporul Său (Isaia 35:4)

2. Biblia – cartea adevărului – prezintă de cine să te temi şi de cine şi de ce să nu te temi (Luca 12:4-7)

I. TEME-TE DE DUMNEZEU!

A. Obligativitatea temerii de Dumnezeu

1. Dumnezeu este Stăpân absolut şi veşnic al universului (Maleahi 1:6; Apocalipsa 15:4)

2. Tot pământul este chemat la temere de Dumnezeu (Psalmul 33:8; Eclesiastul 3:14; 12:13-14; Ieremia 10:7)

B. Cum trebuie să ne temem? (Ce este temerea de Dumnezeu?)

1. Prin păzirea atentă şi totală a Legii Sale (Cuvântului) - scopul „Sinaiului” (Deuteronom 4:10-12; 6:2)

2. Printr-o slujire responsabilă, curată şi permanentă (Deuteronom 10:12-13, 20; Romani 11:20)

C. Beneficii ale temerii de Dumnezeu

1. Încheierea legământului şi oferirea asistenţei divine (Geneza 15:1; Evrei 11:7; Daniel 10:19)

2. Oferirea serviciilor şi asistenţei divine (Maleahi 3:16; Psalmul 31:19; 145:19)

II. NU TE TEME!

A. Temeri posibile

1. Teama de acţiuni umane, de adversitate - de la respingere la ucidere (Numeri 14:8-9; Deuteronom 7:17-18; Matei 10:28; Ioan 9:22; Apocalipsa 2:10)

2. Teama de condiţii vitrege în viaţă: sărăcie, boală (Luca 12:29-32)

3. Teama de forţele oculte sau de animale (Judecătorii 6:10; Ieremia 10:2-5; Iov 5:22; Geneza 9:2; 2 Împăraţi 6:15-17)

– Toate acestea anulează sau afectează credinţa (Marcu 5:36; Matei 14:30)

B. Sfaturi şi încurajări (Plângerile lui Ieremia 3:57)

1. Lucrează legal şi cu înţelepciune (Romani 13:4; Proverbe 1:33; 14:16)

2. Fii drept (neprihănit), ca Dumnezeu să-ţi fie favorabil (Proverbe 10:22; Psalmul 112:5-8; 1 Petru 3:14-15)

3. Acţionează fără teamă în lucrarea sfântă şi când sunt multe motive de teamă (2 Corinteni 7:5; Fapte 20:20; Filipeni 1:14; Proverbe 28:1)

C. Argumente şi dovezi

1. Nu te teme, căci Dumnezeu este un Ocrotitor desăvârşit (2 Împăraţi 6:16; Psalmul 118:6; Estera 613 ; Isaia 12:2)

2. Israel şi împăratul David sau Iov, sunt exemple suficiente (Evrei 11:27; Exodul 14:13; Isaia 4:10, 13-14; Psalmul 23:4; 27:1; 34:4; 56:3-4; Iov 1:1, 9; 29:2-4; 3:25)

ÎNCHEIERE

1. Temerea de Dumnezeu şi încrederea în El te califică înaintea Lui (Fapte 10:35; 16:14)

2. Credincioşii au asigurat un prezent şi un viitor fără teamă (Evrei 13:6; Ieremia 46:27)

Principii sfinte

Lecţia 14

„SLUJIŢI DOMNULUI” (Romani 12:11)

INTRODUCERE

1. „Slujiţi Domnului” este o chemare pentru poporul lui Dumnezeu (Exodul 7:16)

2. Slujirea se face în condiţiile existente, dar conform cerinţelor sfinte (1 Samuel 3:1; 12:1-2; Exodul 19:6)

I. CE ESTE SLUJIREA ÎNAINTEA DOMNULUI?

A. În perioada Vechiului Testament

1. O religie monoteistă, teocratică, fără sincretisme (Deuteronom 10:12-13; 1 Samuel 7:3; Matei 4:10; Romani 9:4-5)

2. Absenţa slujirii, refuzul ei – duce la idolatrie, care este o altă slujire - străină (Romani 1:25; 1 Tesaloniceni 1:9)

B. În perioada Noului Testament

1. O religie a aceluiaşi Dumnezeu, dar a credinţei, în duh şi adevăr (Ioan 4:22-24; Romani 7:6; 2 Corinteni 3:7-9; Filipeni 2:17; Evrei 9:14)

2. Neînţelegerea religiei curate duce la rătăcire (Ioan 8:43- 47; 16:2)

II. CUM SE SLUJEŞTE DOMNULUI?

A. Condiţii. Cerinţe. Caracteristici

1. Slujirea lui Dumnezeu este o necesitate de drept şi de fapt. El este stăpân gelos în iubire (Maleahi 1:6; Matei 6:24; Luca 17:7-10)

2. Slujirea înseamnă punerea la îndemâna Domnului a întregii fiinţe, precum Domnul Isus Hristos (Romani 12:1-2; 1 Corinteni 6:20; Matei 20:28; Psalmul 40:7-8; Evrei 8:6; 10:5-10)

3. Slujirea este ucenicie (Ioan 12:26) nu numai o slujire sacerdotală (Numeri 18:1-3; Deuteronom 10:20; 1 Corinteni 11:22; Fapte 2:46), ci un mod de viaţă (Coloseni 3:23-25; Efeseni 6:5-9)

4. Slujirea se face la parametri ceruţi de Dumnezeu: cu scumpătate, cu preţuire şi în cinstirea Lui (Iosua 24:14, 31; 2 Corinteni 6:3-5); slujind tuturor din dragoste (Romani 14:18; Coloseni 4:17; Luca 15:29; Galateni 5:13); cu frică şi bucurie – ca îngerii (Psalmul 2:7; 100:2; Filipeni 2:12, 18)

5. Slujirea este specifică darului (chemării) fiecăruia; ea poate fi principală sau secundară (Faptele Apostolilor 6:2; 1 Petru 4:10; 1 Corinteni 12:5). Oamenii trebuie pregătiţi pentru slujire (Efeseni 4:11-12; 1 Cronici 28:9; 2 Cronici 34:33; Fapte 13:36; Luca 10:40; Ioan 12:2). Slujba se poate pierde (Psalmul 109:8; Fapte 1:17, 25)

6. Slujirea propriu-zisă este directă, numai înaintea Domnului (singur) sau indirectă: în grup, biserică sau pentru alţi oameni (Ieremia 7:25; 2 Corinteni 5:18-20; Daniel 3:26; 6:10, 16, 20; Iosua 24:15; Fapte 10:2 ;13:1-5)

7. Slujirea fiecăruia va fi răsplătită, dar şi inactivitatea va fi pedepsită (Maleahi 3:14; Exodul 23:25; Ioan 12:28; Luca 18:20-26; Matei 25:24-30)

B. Exemple (alături de îngeri – Evrei 1:14; Matei 4:11; Apocalipsa 22:9)

1. Pavel – un rob şi apostol (Fapte 26:16; 20:24; 27:23; Romani 1:9; 15:17; Efeseni 3:7; 1 Timotei 1:12; 2 Timotei 1:3)

2. Ana – o femeie evlavioasă (Luca 2:37)

ÎNCHEIERE

1. Slujirea în univers este afectată de răzvrătirea Diavolului şi efectele ei. Oamenii nu ştiu sau nu vor să-i slujească Domnului (2 Împăraţi 17:15-16, 24-27)

2. Scopul final – mântuirea – este o slujire totală, reciprocă şi armonioasă (Daniel 7:10, 14, 27; Apocalipsa 22:1-4)

Principii sfinte

Lecţia 15

„SUPUNEŢI-VĂ UNII ALTORA” (Efeseni 5:21)

INTRODUCERE

1. Supunerea este o stare de relaţionare, manifestată în general de un subordonat în raport cu superiorul său (Luca 7:8)

2. Firea pământească datorită influenţelor Satanei se află într-o stare de nesupunere, chiar imposibilitate de ascultare corectă (Romani 8:7)

I. SUPUNEREA ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU

A. Supunerea îngerilor

1. Supunerea îngerilor slujitori – o ascultare, o executare plăcută (Psalmul 103:19-21; Evrei 1:14)

2. Supunerea obligatorie – controlul îngerilor căzuţi (1 Petru 3:22; Efeseni 1:17-23)

B. Supunerea oamenilor

1. Modelul de legătură între cele două lumi, în condiţie umană a fost Domnul Hristos (1 Petru 2:23; Filipeni 2:8; Luca 2:51; 1 Corinteni 15:27-28) – toţi i se vor supune şi El se va supune.

2. Biserica (trupul) este chemată la o supunere voluntară, conştientă, faţă de Hristos, care este capul (Efeseni 5:24); atât liderii, sub călăuzirea Duhului Sfânt (Ioan 14:26; Fapte 15:28); cât şi fiecare individ – suprimând voinţele firii şi păcatului (Iacov 4:1-7)

II. SUPUNEREA FAŢĂ DE OAMENI

A. Supunerea faţă de autorităţile instituite de Dumnezeu

1. Supunerea faţă de autorităţile statului (Romani 13:1, 5) şi conducerea financiar-economică (Tit 2:9-10; 3:1; 1 Petru 2:13; 1 Timotei 2:8; 1 Cronici 28:21); cu rugăciune pentru o conducere bună (2 Cronici 12:8; 18:7; Ieremia 27:6; 30:8)

2. Supunerea în familie: soţie – soţ, model pentru copii (Efeseni 5:24; Coloseni 3:18; 1 Petru 3:1-2, 5)

3. Supunerea în adunare: membri – conducători slujitori; tineri – bătrâni; femei – bărbaţi (1 Corinteni 16:15-16; Neemia 3:5; 1 Petru 5:5; 1 Corinteni 14:34; 1 Timotei 2:11; 3:4)

B. Componentele (caracteristicile) supunerii creştinului

1. Subordonarea este o stare de raportare a duhului (recunoaştere a statutului) – realizabilă în Hristos, prin care am ieşit din structurile cu influenţă demonică (Luca 10:17, 20; Galateni 2:4-5; 4:9; Coloseni 2:20; 1 Ioan 4:6)

2. Subordonarea presupune împlinirea părţii ce revine fiecăruia pentru ca întregul să funcţioneze bine, acceptarea controlului necesar (Galateni 6:2-11)

3. În condiţii de egalitate (relativă) supunerea urmează modelul Fiului – oferindu-se în favoarea celuilalt, pe care îl provoacă la o acţiune binevoitoare (Matei 7:12; Efeseni 5:21)

ÎNCHEIERE

1. Toate îi sunt şi trebuie să-I fie supuse lui Dumnezeu (Psalmul 119:91; Eclesiastul 1:13; 3:10)

2. Supunerea într-un sistem divin dintr-o voinţă conştientă a fiecărei fiinţe, creează premisele unei societăţi desăvârşite (Apocalipsa 22:3-5)


Principii sfinte

Lecţia 16

„ FIŢI PLINI DE DUH!” (Efeseni 5:16)

INTRODUCERE

1. Omul (Adam) a fost creat la capacitate (plin), dar un atentat (ispita) l-a golit şi dezgolit – memoria a fost virusată (Geneza 2:19; 3:10-11). Stare (o casă goală) în care omul a prezentat mare interes pentru Satan (Luca:11:26)

2. Fiţi plini de Duh! – este o cerinţă, dar şi o ofertă divină (Efeseni 5:18b). Fiecare să-şi apropie vasul (2 Împăraţi 4:3) şi Dumnezeu să îl umple de puterea Duhului Său (Luca 4:22; Fapte 4:33; 2 Timotei 2:16)

I. DOUĂ ÎMPĂRĂŢII PLINE (întuneric - lumină)

A. Împărăţia lumii(întunericului)

1. Oamenii au fost iniţiaţi, s-au deprins (specializat), au involuat, ajungând plini de …. orice, dar fără nimic bun (Romani 1:23-32). Stare de judecat dar şi de pocăinţă (Eclesiastul 8:11; 9:3; Romani 2:4-6)

2. Grav (trist) e că există, pot să existe asemenea stări între cei credincioşi, chiar cu tendinţe potenţiale de slujire (Fapte 8:23; 1 Timotei 6:3-5; Iuda 16)

B. Împărăţia lui Dumnezeu (luminii)

1. „Dimpotrivă”. Starea Bisericii trebuie să fie lumină (dragoste), nu întuneric (Efeseni 5:8-14; Coloseni 1:9-14; Galateni 5:22-23; 1 Corinteni 13)

2. Plinătatea Duhului este o revărsare, o transmitere a naturii şi a caracterului divin, pentru cei ce trec (revin) în teritoriul voii Lui (2 Petru 1:3-8; Exodul 34:6-7)

II. CUM SE REALIZEAZĂ PLINĂTATEA LUI DUMNEZEU ÎN NOI? (Ioan 3:5-10)

A. Fiţi plini de Dumnezeu! (fiţi plini de Isus - Efeseni 3:19; Hristos trăieşte în mine - Galateni 2:20; fiţi plini de Duh - Efeseni 5:18)

1. Necesitatea înţelegerii lucrării dumnezeieşti (Ioan 1:9, 14, 16; 14:26; 16:13-15)

2. Efectuarea acestei lucrări revine Duhului, el trebuie să opereze în întreaga fiinţă – dar nu prin teleportare, vibrare sau tranşă (1 Petru 3:4; Iacov 3:17)

B. Procedura de realizare a plinătăţii Duhului

1. Locul Duhului în fiinţa umană este mintea (gândirea) – unitatea centrală a unui computer; vorbirea e imprimanta, restul sunt boxe şi extensii ale computerului uman

2. Afecţiunea majoră a omului a fost în gândire (Romani 1:21), orbirea (Geneza 6:5; 8:21; Isaia 55:8-9). Omul este o fiinţă intelectuală – la acest nivel se dă bătălia (Romani 12:2; 2 Corinteni 10:3-5), pentru o existenţă în carne şi trăire în duh; o vieţuire în lume, dar cu alte concepte – Duhul este forţa care acţionează, selectează ce-i bine şi anulează ce-i rău cu acceptul tău, dar cu puterea Lui (1 Petru 4:1)

3. Lucrarea se face printr-o inundare a minţii (infuzie de Cuvânt, belşug – umplerea discului), prin citire – meditare; ascultare – iluminare (Evrei 4:12; Coloseni 3:12-16 – cu efect 3:17; Psalmul 119:48, 96-99, 148; Psalmul 19)

4. O atenţionare majoră (2 Corinteni 11:3; Fapte 4:32-35; 5:3-4, 13)

ÎNCHEIERE

1. Chemarea noastră este statura plinătăţii lui Hristos (Efeseni 4:13; Coloseni 2:2, 9; Romani 5:17)

2. Rezultatul va fi: desfătareade plinătatea slavei în plinătatea Duhului (Psalmul 16:11; Isaia 66:11; 1 Corinteni 15:28)

Principii sfinte

Lecţia 17

SALUTURI SFINTE (1 Corinteni 16:20)

INTRODUCERE

1. Relaţiile dintre fiinţele vii au la bază interacţiunii lor saluturile; chiar şi lumea animală are „saluturi” specifice

2. Împărăţia lui Dumnezeu prin îngeri şi sfinţii de pe pământ, sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, foloseşte saluturi sfinte

I. PREZENTARE

A. Saluturi în Vechiul Testament

1. Saluturi propriu-zise (Judecătorii 19:20; 1 Samuel 25:6; Rut 2:4; Psalmul 115:15; Daniel 10:19; Ezra 4:17; 5:7)

2. Întrebări de sănătate – discuţii despre problemele generale ale vieţii (Exodul 18:7; Judecătorii 18:15; 2 Împăraţi 10:15)

B. Saluturi în Noul Testament

1. „ Har şi pace” (Romani 1:7; 1 Corinteni 1:3; 2 Corinteni 1:2; Galateni 1:2; Efeseni 1:2; Filipeni 1:2; Coloseni 1:2; 1 Tesaloniceni 1:1; 2 Tesaloniceni 1:2; Tit 1:4; Filimon 1:3; 1 Petru 1:2; 2 Petru 1:2; Apocalipsa 1:4); „har, îndurare şi pace” (1 Timotei 1:2; 2 Timotei 1:2)

2. „Harul să fie cu voi” (Romani 16:24; 1 Corinteni 16:23; Galateni 6:18; Efeseni 6:24; Filipeni 4:23; Coloseni 4:18; 1 Tesaloniceni 5:28; 2 Tesaloniceni 3:18; 1 Timotei 6:21; 2 Timotei 4:22; Tit 3:15; Filipeni 1:25; Evrei 13:25; Apocalipsa 22:21)

3. „Sănătate” – în general la încheiere (Romani 16:3-16, 21, 23; 1 Corinteni 16:20; 2 Corinteni 13:12-13; Filipeni 4:21-22; Coloseni 4:14-15; 1 Tesaloniceni 5:26; 2 Tesaloniceni 3:17; Tit 3:15; Evrei 13:24; Iacov 1:1; 1 Petru 5:13-14; 2 Ioan 13; 3 Ioan 14)

4. Alte saluturi: (Luca 24:36; Ioan 19:21; 1 Petru 5:14; Efeseni 6:23; Iuda 1:2; Romani 15:33; 2 Timotei 4:22)

II. CARACTERIZARE

A. Saluturi social – culturale

1. Ele reprezintă dorinţe, sentimente, aprecieri din respect sau rutină (Daniel 3:9; 5:10; 6:21; Faptele Apostolilor 23:26, 30)

2. Trebuie folosite saluturile cele mai „bune” şi evitate cele „goale”: bună ziua….

B. Conţinutul şi rolul saluturilor sfinte

1. Saluturile sunt o deschidere spre relaţii frăţeşti (1 Cronici 12:16-18; Romani 16:16; 1 Corinteni 16:20)

2. Saluturile sunt o rugăciune, o chemare a Numelui Domnului în părtăşia sfinţilor (Matei 18:20; 2 Corinteni 13:14; Filipeni 4:19, 23; 1 Ioan 1:3-4; 2 Ioan 1:3)

3. Saluturile sunt o binecuvântare realizabilă, dorită şi necesară (Ioan 20:19-23; Rut 2:13; Luca 1:39-44; Galateni 1:3-5 – de la Tatăl şi Fiul; 2 Petru 1:2 – să fie înmulţite)

4. Saluturile trebuie să fie însoţite de apelative corespunzătoare: fraţi, surori, sfinţi, părinţi şi de o politeţe şi cinstire permanentă (Coloseni 1:1-2; 1 Tesaloniceni 5:26; Tit 3:15)

ÎNCHEIERE

1. O părtăşie sfântă conţine la început şi la încheiere saluturi sfinte (Efeseni 5:19; Iuda 1:14-20)

2. În cer vom fi întâmpinaţi cu saluturi sfinte iar credincioşii fac „repetiţii” pentru părtăşia sfinţilor (Matei 25:34; Apocalipsa 19:4-9; 22:20-21). Cântările şi exclamaţiile, sunt saluturi îmbogăţite (Apocalipsa 5:13-14; 14:1-3)

Principii sfinte

Lecţia 18

„ MÂNGÂIAŢI-VĂ ŞI ÎNTĂRIŢI-VĂ” (1 Tesaloniceni 5:11)

INTRODUCERE

1. Mângâierea îşi are originea şi resursele în Dumnezeu şi este o permanentă necesitate în viaţa creştină (2 Corinteni 1:3-7)

2. Întărirea în duh este necesară pentru creştere şi refacere (Efeseni 3:16; 1 Tesaloniceni 5:14)

I. MÂNGÂIAŢI-VĂ

A. Un Dumnezeu care mângâie (Atenţie! – Luca 6:24; 16:25)

1. El a oferit o mângâiere veşnică; mântuirea aşteptată de la primii patriarhi (Geneza 5:29; Luca 2:25; 2 Tesaloniceni 2:16-17)

2. El mângâie pe toţi copiii Săi, prin Scripturi, El oferă speranţă în smerenie şi ascultare (Romani 15:4-13; Psalmul 112:1, 8; 119:50; Iov 6:10; 2 Corinteni 7:6; Isaia 57:15)

B. Oamenii trebuie să folosească mângâierea

1. Ce presupune (conţine) mângâierea? Să asculţi necazul şi să vorbeşti cu afecţiune, din dragoste, pentru încredere şi înviorare (Iov 21:1-3; Isaia 36:15; 66:13; 1 Tesaloniceni 2:11-12; 1 Corinteni 14:3; Filipeni 2:1-2). O slujbă a Duhului (Ioan 14:16, 26; 15:26)

2. Ce oameni au nevoie de mângâiere? Cei care suferă necazuri sau moartea cuiva drag (Geneza 24:67; Rut 2:13; 1 Cronici 7:22; 1 Tesaloniceni 4:15-18); căderi în pocăinţă (2 Corinteni 2:6-8). Caz Iov (Iov 2:11; 16:2; 29:25; 42:11)

3. Oameni care au practicat mângâierea: Iosif (Geneza 50:21); Barnaba (Fapte 4:36), alţii (Coloseni 4:11; 2 Timotei 1:16)

II. ÎNTĂRIŢI-VĂ

A. Ce presupune (ce este) întărirea spirituală?

1. Fortificare, dotare spirituală, dezvoltare necesară creşterii şi rezistenţei (2 Corinteni 10:4; Efeseni 6:10-11; Filipeni 4:13; 1 Timotei 1:12; 2 Timotei 4:16-17; 1 Corinteni 16:13)

2. Ea conferă putere de răbdare cu bucurie şi statornicie, încredinţare puternică (credinţă) în învăţăturile Bibliei (Coloseni 1:11; Fapte 19:20; 1 Tesaloniceni 3:1-5; Evrei 2:4)

B. Necesitatea şi practica întăririi

1. Oameni ce trebuie întăriţi: poporul şi conducătorii (Deuteronom 31:6-7; Iosua 1:6, 18; Luca 22:32; 1 Petru 5:10; Evrei 12:12)

2. Cine poate şi trebuie să-i întărească: Dumnezeu (Psalmul 119:133; 138:3); îngerii (Daniel 10:18-19; Luca 22:43); credincioşii plini de har, de credinţă şi de duh (Romani 1:11-12; Fapte 14:22; 15:32; 18:23)

ÎNCHEIERE

1. Mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă este o poruncă divină, la care participă toate efectivele sfinte (Isaia 40:1; 49:13; 61:2; 1 Tesaloniceni 5:11)

2. Fii producător, comerciant, intermediar, nu doar consumator de mângâieri şi întăriri (Filipeni 1:7-14; 2 Corinteni 12:14-15)

Principii sfinte

Lecţia 19

„TRĂIŢI ÎN PACE” (Romani 12:18)

INTRODUCERE

1. „Trăiţi în pace” este sfatul Mântuitorului şi a întregii Scripturi (Marcu 9:50; Romani 12:18; 1 Tesaloniceni 5:13)

2. Pacea este o stare sfântă de o valoare inestimabilă (Filipeni 4:7)

I. EXPLICAŢII GENERALE

A. Pacea cu Dumnezeu

1. O ofertă şi realizare divină, o binecuvântare (Numeri 6:26; Isaia 53:5; Ioan 14:27; Romani 5:1)

2. O şansă ratată de lume (Isaia 27:2-5; Luca 19:41-44)

– Un legământ, o perspectivă pentru credincioşi (Romani 5:10; 2 Corinteni 5:18-20; Coloseni 1:20)

B. Pacea dintre oameni (Luca 2:14)

1. O urare reală între / pentru credincioşi (Exodul 4:18; 2 Împăraţi 5:19; Psalmul 122:1-7; 125:5; 128:6; Luca 7:50)

2. O realizare parţială, temporară, o utopie pentru necredincioşi (Ieremia 6:14; 12:1; Apocalipsa 6:4; 2 Tesaloniceni 5:3; Isaia 48:22; 57:21)

II. SFATURI PRACTICE

A. Pacea în condiţii favorabile

1. Pacea rezultă din neprihănire, dintr-o bună relaţie cu Dumnezeu şi ascultare de Cuvânt (Psalmul 119:165; Isaia 32:17; 48:18; Psalmul 81:13; Romani 14:1]7; 1 Corinteni 15;32; Iacov 3:13-18; 2 Petru 3:11-14)

2. Pacea se realizează sub călăuzirea Duhului (Romani 8:6; Galateni 5:22; 2 Timotei 2:22; Evrei 12:14)

3. Un om cu pace în spirit este o Evanghelie a păcii, pentru oricine o primeşte (Matei 10:12-13, 34-36; Luca 10:5). Cine o are o oferă (Romani 12:17-18)

B. Pacea în condiţii nefavorabile

1. Necazul, provocările conflictuale nu trebuie să ne ia pacea (Ioan 16:32-33; 1 Corinteni 7:15; 2 Timotei 4:16-17; Psalmul 4:8; Isaia 57:2)

2. Lipsa păcii reclamă căutarea ei imediată (Matei 5:24; Psalmul 34:14; 1 Petru 3:11; Proverbe 17:1; 16:8; Efeseni 4:3)

3. Niciodată nu tulbura pacea spirituală - lasă-i în pace (Ioan 12:7; Faptele Apostolilor 5:19; 1 Corinteni 7:15; Osea 4:17)

ÎNCHEIERE

1. Credinciosul este în Împărăţia păcii (Isaia 9:6-7; Romani 14:17; 15:13, 33). Pacea trebuie să stăpânească (Coloseni 3:15)

2. O rugăciune pentru pace (2 Tesaloniceni 3:16)

Principii sfinte

Lecţia 20

„BUCURAŢI-VĂ ... PLÂNGEŢI ... .”(Romani 12:15)

INTRODUCERE

1. „Bucuraţi-vă… plângeţi...” (Romani 12:15), fiecare atitudine la vremea ei (Eclesiastul 3:4), aparţine realităţii cotidiene a credincioşilor, a umanităţii (Psalmul 30:5)

2. Împletirea lor şi asocierea la fiecare dintre ele se realizează prin puterea lui Dumnezeu (1 Tesaloniceni 1:4-7)

I. BUCURAŢI-VĂ…(Filipeni 4:4)

A. Momente de bucurie

1. Bucuria etapelor vieţii de familie (Proverbe 10:1; Luca 1:57-58; Psalmul 128; Proverbe 5:18)

2. Bucuria împlinirilor materiale (Faptele Apostolilor 14:16-17; Eclesiastul 5:19; Isaia 9:3; Psalmul 4:7 )

3. Bucuria mântuirii (momente speciale; o permanenţă) – pentru credincioşi, îngeri, divinitate (Luca 2:10; 15:5-7; Matei 2:10; Isaia 53:11; Ţefania 3:17; Psalmul 9:2; 16:11; 1 Petru 1:6-8; Ioan 15:11)

B. Absenţa bucuriei comune (Psalmul 97:11)

1. Determinată de neacceptarea „bucuriei” pentru ceilalţi oameni (Luca 15:24-32); sau existenţa bucuriei – în vremea plânsului, mângâierii (Psalmul 35:26; Proverbe 2:14; 17:5)

2. Bucuria falsă – în lume şi / sau păcat (Daniel 5:1-5; Ioan 16:20, 22; Iacov 4:8-9)

II. PLÂNGEŢI…..

A. Momente de plâns

1. Plânsul pierderii (morţii) celor dragi din familiesau dintre prieteni (Marcu 5:38; 2 Samuel 12:16,22-24; 13:36; Luca 7:13)

2. Plânsul necazurilor (1 Samuel 11:4; 20:41; 30:4-6; Iov 2:12; 42:11; Neemia 1:2-4)

3. Plânsul pentru cei păcătoşi este o durere comună, deşi ei nu simt pentru că sunt „morţi” spiritual (Luca 19:41)

B. Absenţa plânsului comun

1. Determinat de plângeri reciproce (Coloseni 3:13; Iacov 5:9)

2. O urmare a indiferenţei sau a urii umane (Obadia 1:10-14)

III. BUCURAŢI-VĂ… (şi) PLÂNGEŢI…

– Mardoheu, Estera şi evreii (Estera 4:1-4, 16; 8:3, 6, 15-17; 9:17-19)

ÎNCHEIERE

1. Orice om ce vrea bucurie – să se bucure cu cine se bucură. Orice om ce a plâns (nu-i o bucurie) să mai „consume” din plânsul celorlalţi (Ioan 3:29; Filipeni 2:18-29)

2. În veşnicie vor fi separate: „bucuraţi-vă”, de „plângeţi” (Isaia 35:10; Matei 25:21, 41)


Leave a comment and / or appreciate the article!




CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/

CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/

CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/

Posted by: Daniel Ioan Notar *DJ_DANY*
Eingestellt von um

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen

Abonnieren Kommentare zum Post (Atom)