Acest site s-a nascut din dorinta si dor; dorinta de a fi de folos si dorul dupa oamenii cu care impartasim comuniunea de limba si credinta. Va invit sa treceti dincolo de aceasta prima pagina introductiva si sa descoperiti pe site o seama de materiale pe care vi le punem la dispozitie.

Freitag, 13. Juli 2012

Persecutiile religioase din primele patru secole

Persecutiile religioase din primele patru secole

1. Cauzele generale ale persecutiilor
Propovaduirea crestina a intampinat de la inceput unele piedici si greutati, atat din partea iudeilor, cat si din partea paganilor.
Persecutiile propriu-zise, cele indurate de crestini din partea autoritatilor romane si ale multimii pagane, au fost mult mai grele, de lunga durata si au pus Biserica in grea cumpana. Ele au inceput in anul 64, sub imparatul Nero (54-68) si au durat pana la anul 313, cand imparatul Constantin cel Mare (306-337) a publicat edictul de toleranta religioasa, de la Milan. Persecutiile n-au fost continue, dar au durat mai mult de jumatate din timpul aratat.
Cauzele persecutiilor au fost de mai multe feluri:
a. Cauze religioase. Intre crestinism si religia greco-romana era o mare deosebire. Crestinismul era o religie noua, monoteista, spirituala, morala, in timp ce paganismul era o religie veche, politeista, idolatra si decazuta. Paganii nu aveau o intelegere pentru religie spirituala, fara temple, fara zei si jertfe, fara reprezentarile zeilor prin statui, in care oamenii de rand credeau ca locuieste puterea lor-numen. Credinta crestina era socotita de pagani o apostasie de la religia si traditia stramosilor-mos majorum, dispretul zeilor, ateism si nelegiuire. Orice calamitate abatuta asupra Imperiului roman, navalirea altor popoare, cutremure, furtuna, vreme rea, inundatii, seceta, foamete, epidemii, toate erau atribuite crestinilor, fiindca au parasit cultul zeilor, iar zeii maniosi trimit aceste nenorociri asupra oamenilor.
b. Cauze politice. Stransa legatura dintre religie, stat si viata publica scotea si mai mult in evidenta contrastul dintre crestinism si paganism. Politeismul era in adevar amestecat in toate manifestarile vietii publice si de stat. Ideea paganilor, ca Imperiul roman este ajutat si protejat de zei si ca lor li se datoreste cresterea si puterea lui si ca, pe de alta parte, nenorocirile care se abat asupra lui vin din cauza crestinilor, care, prin atitudinea lor, jignesc si supara pe zei, au contribuit ca paganii sa vada in crestini dusmanii statului.
Cultul imparatului si al zeitei Roma, care constituia de fapt o manifestare de lealitate politica fata de puterea Romei si a imparatului, de la care crestinii se sustrageau, caci ei adorau pe Dumnezeul cel adevarat, Creatorul cerului si al pamantului, a constituit una din cauzele principale ale persecutiilor. Refuzul crestinilor de a adora pe imparat ca zeu era socotit ca act de impietate (sacrilegium - ) si ofensa adusa majestatii imperiale-crimen lesae religionis et divinitatis (Tertulian, Apologeticum, XXVII, 1).
c. Cauze moral-sociale. Prejudecatile si ura paganilor se manifestau si in aprecierile lor asupra vietii morale a crestinilor. Neintelegand Taina Sfintei Impartasanii, in care painea si vinul sunt prefacute, prin Sfantul Duh, in Trupul si Sangele lui Iisus Hristos, crestinii erau acuzati ca ucid copiii la cultul lor si se hranesc cu sangele si carnea acestora ( = ospete thyestice). Neintelegand rostul si sensul agapei crestine, crestinii erau socotiti imorali, fiind acuzati ca la ospetele comune se dedau la desfrau si comit chiar incesturi, ca Oedip, regele Tebei.
Cei de sus, aristocratii, vedeau in crestini elemente vulgare si-i dispretuiau, pentru ca ei se recrutau mai mult din clasele modeste. Crestinismul era socotit o religie de sclavi, de ignoranti, de oameni inferiori. Prin abtinerea lor de la anumite meserii si functiuni, legate de cultul zeilor, prin refuzul unora de a servi in armata, crestinii erau socotiti de pagani inutilii societatii, nefolositori in afaceri - infructuosi negotiis (Tertulian, Apologeticum, XLII, 1).

2. Persecutiile contra crestinilor
Persecutiile indurate de crestini din partea paganilor au fost multe si grele. Numarul lor este socotit de obicei dupa imparatii romani persecutori. Lactantiu socoteste sase, Supliciu Sever, noua, Fericitul Augustin si Paul Orosiu, zece, dar ele au fost mai multe.
De la Traian (98-117) pana la Deciu (249-251), crestinii au fost urmariti si persecutati pe baza unei dispozitii oficiale, provizorii si marginite, numita rescript, care se aplica intr-o cetate sau regiune.
De la Deciu pana la sfarsitul domniei lui Diocletian (285-305), crestinii au fost persecutati pe baza unei dispozitii generale data de imparat, numita edict, valabila in tot Imperiul, ceea ce a dus la persecutia generala a crestinilor. In genere, la crestini nu se cautau si nu se condamnau anumite crime prevazute si pedepsite de legile in vigoare, ci doar calitatea si numele lor de crestini - , pentru nume, spune Sf. Iustin Martirul, Apologia I-a, 4. Interesa, deci, nu crima sau vina, ci numele insusi: nomen ipsum, nomen cristianum, "confessio nominis, non examinatio criminis damnatur" = "marturisirea numelui, nu examinarea vinei se condamna" (Tertulian, Apologeticum II, 3, 11; Scorpiace, IX-X).
1. Primul imparat persecutor e socotit Nero (54-68). Predecesorul sau, Claudiu (41-54), a luat o masura contra iudeilor, in anul 49, alungandu-i din Roma, pentru ca se certau intre ei pentru persoana lui Hristos (Suetoniu, Vita Claudii, 25, 4). Masura a atins indirect si pe crestini.
Prima persecutie sangeroasa a fost in anul 64, sub Nero care a invinuit pe nedrept pe crestini de incendiul Romei, din 19 iulie 64, ca sa scape de furia multimii. Persecutia a fost de o cruzime inspaimantatoare. Istoricul Tacit spune ca a suferit o multime imensa de crestini - ingens multitudo (Annales, XV, 44).
Dupa traditia crestina, au murit la Roma, ca martiri, Sfintii Apostoli Petru si Pavel, dupa toata probabilitatea, in anul 67.
Unii scriitori crestini cred ca Nero a dat un decret prin care interzicea crestinismul, concretizat in formula: "non licet esse vos" - "nu e permis sa existati voi", numit "Institutum Neronianum" (Tertulian, Apologeticum, II, 4).
2. Sub imparatul Domitian (81-96), persecutia incepe iarasi. Una din cauzele persecutiei a fost refuzul crestinilor de a plati "fiscus judaicus", adica impozitul perceput de la iudei, dupa daramarea templului din Ierusalim, in anul 70, crestinii declarand ca ei nu sunt evrei.
Au pierit in aceasta persecutie, in anul 95, persoane nobile, intre ele si unele rude ale imparatului, ca varul sau, Flavius Clemens si sotia acestuia, Flavia Domitilla, precum si fostul consul Acilius Glabrio.
Dupa traditie, a suferit si Sfantul Evanghelist Ioan, fiind exilat in anul 96, in insula Patmos, unde a scris Apocalipsa. Stirea ca a fost adus la Roma si aruncat intr-un vas cu ulei fierbinte, din care a scapat nevatamat, nu e verosimila.
3. Imparatul Traian (98-117) da contra crestinilor cel dintai rescript care se pastreaza. In timpul sau, guvernatorul Bitiniei, Pliniu cel Tanar, trimite imparatului, intre 111-112, o scrisoare prin care-i cere sfatul cum sa procedeze fata de crestinii din provincia sa, care erau numerosi.
In scrisoarea sa de raspuns, cu caracter de rescript, Traian stabileste: crestinii sa nu fie cautati din oficiu; daca sunt denuntati si dovediti ca crestini, sa fie pedepsiti; sa lase liberi pe cei ce apostasiaza de la Hristos; sa respinga denunturile anonime, ca ceva nedemn pentru secolul lui (nec nostri saeculi est).
Rescriptul lui Traian are o importanta considerabila, caci el va servi ca norma in urmarirea si pedepsirea crestinilor pana la Deciu (249-251).
In timpul lui Traian au suferit ca martiri: episcopul Ignatiu al Antiohiei, care a fost adus legat in lanturi la Roma si aruncat la fiare pe la 107-108, in timpul jocurilor organizate in circul Colossaeum de Traian, in urma victoriei sale asupra dacilor, din anul 105-106; episcopul Simeon al Ierusalimului († 107), in varsta de 120 ani.
4. In timpul imparatului Antonin Piosul (Antoninus Pius, 138-161), a izbucnit o persecutie la Smirna, in provincia Asia Proconsulara, in care au murit 11 crestini. Cel mai cunoscut dintre ei este batranul episcop al Smirnei, Sfantul Policarp (23 febr. 155), care a fost ars pe rug si strapuns cu un pumnal in circul din Smirna, in anul 155.
5. Marcu Aureliu (161-180), desi era un imparat cult, filosof stoic, cu predilectie pentru justitie si invatamant, ura crestinismul din ratiuni de stat. Sub el a suferit pentru Hristos, la Roma, tanara fecioara de neam nobil Cecilia.
Tot la Roma, a suferit martiriul in anul 165 apologetul si filosoful crestin Sfantul Iustin Martirul, denuntat de rivalul sau pagan, Crescens, si condamnat la moarte prin decapitare, impreuna cu alti sase crestini.
Foarte grea a fost persecutia in Galia, in orasele Lugdunum (Lyon) si Vienna, pe valea Ronului, unde au suferit martiriul pentru Hristos, in anul 177, 48 de martiri. Dintre acestia, amintim pe episcopul Potin al Lyonului, de 90 de ani; doi frati, Ponticus si sora sa Blandiana, copilandri, diaconul Sanctus, medicul Alexandru, Vettius Epagathus, galo-roman de origine nobila, Maturos, Attalus, Vivliada, care au uimit pe pagani prin rabdarea si curajul lor. Trupurile lor au fost arse, iar cenusa a fost aruncata in apele Ronului (Eusebiu Ist. Bis., V, 1-2; Pr. Prof. I. Ramureanu, Actele martirice, Bucuresti, 1982, p. 53-72).
6. Sub imparatul Comod (180-192), fiul lui Marcu Aureliu, au suferit moarte martirica la Cartagina, in Africa, in 17 iulie 180, "grupul martirilor scilitani", 12 la numar, numiti asa dupa cetatea Scilli sau Scillium, din Numidia proconsulara, de unde erau originari. Actul lor martiric este primul document crestin in limba latina (Pr. Prof. I. Ramureanu, op. cit., p. 80-85). Alti martiri au cazut in Asia Proconsulara, Frigia si Siria.
Cel mai insemnat martir in timpul lui Comod este un roman cult, de origine nobila, senator roman, Apollonius, care a fost judecat si condamnat la moarte de prefectul pretoriului, Perennis, fiind decapitat la 21 aprilie 184 (Pr. Prof. I. Ramureanu, op. cit., p. 88-89).
Dupa Comod, Biserica a avut cativa ani de pace.

3. Persecutiile de la imparatul Septimiu Sever pana la Diocletian
7. La inceputul domniei lui Septimiu Sever (193-211), persecutia a izbucnit cu violenta in Africa. Pe la 201-202, el a interzis propaganda crestina. In urma acestei masuri, au suferit multi crestini. La Alexandria, au suferit martiriul in 202, Leonida, tatal lui Origen si alti crestini; tanara Potamiana, o alta tanara Herais si soldatul Basilide.
In Africa, au suferit martiriul la Cartagina, la 7 martie 203, un grup de sase crestini, in frunte cu o nobila romana, de 22 de ani, Perpetua, si cu Felicitas, din serviciul ei. Actul lor martiric este unul din cele mai interesante si frumoase din literatura crestina (Pr. Prof. I. Ramureanu, op. cit., p. 104-125).
In Galia a suferit martiriul in 202, Sfantul Irineu, episcopul Lugdunului (Lyon).
8. Maximin Tracul (235-238) a poruncit inca de la inceputul domniei uciderea "conducatorilor Bisericii, vinovati de invatatura cea dupa Evanghelie". Masura s-a extins si la preoti si diaconi. (Eusebiu, Ist. bis., VI, 28). Au suferit cei doi episcopi rivali de la Roma, Pontian (230-235) si Ipolit († 235); la Alexandria au suferit inchisoare preotul Protoctist si diaconul Ambrozie, prieteni ai lui Origen.
9. Deciu (numit si Thaianus Decius; 249-251) este cel dintai imparat roman care publica un edict general contra crestinismului, avand aplicare in tot Imperiul, cu intentia de a desfiinta crestinismul. Toti crestinii, de orice stare si varsta, si chiar cei banuiti ca sunt crestini, erau obligati sa se prezinte inaintea unei comisii de stat si sa faca acte de adeziune la paganism.
Pe langa martiri, edictul a provocat numeroase apostasii. Un episcop, Evdemon al Smirnei, a apostasiat cu un numar insemnat de crestini.
Martirii si marturisitorii au fost numerosi. Mai insemnati sunt: episcopul Fabian al Romei (236-250), Alexandru al Ierusalimului (213-251), Vavila al Antiohiei (244-250), Saturnin al Tolosei (Toulouse), in Galia, preotul Pioniu, martirizat la 12 martie 250, la Smirna, si multi altii. (Pentru Pioniu, vezi Pr. Prof. I. Ramureanu, op. cit., p. 133-154).
La 13 octombrie 250, au suferit martiriul la Smirna: Carp, Papil, Agatonica si Agatodor (Pr. Prof. I. Ramureanu, op. cit., p. 162-169). Origen, renumitul conducator al scolii din Alexandria, a suferit chinuri grele, din cauza carora a murit la Tyr, in 254.
Alti crestini si episcopi au reusit sa se refugieze, ajutati de crestini, ca: Ciprian al Cartaginei, Dionisie al Alexandriei, Grigorie Taumaturgul al Neocezareei.
Dupa incetarea persecutiei, o grea problema pentru Biserica au fost apostatii (lapsi, = cei cazuti de la credinta). Tinand seama de gravitatea actului de apostasie, au fost patru categorii de cazuti: sacrificati, adica cei ce au adus sacrificii zeilor; thurificati, cei ce au adus sacrificiu numai arderea de tamaie; libellatici, cei ce au obtinut pe bani un certificat (libellus) din partea autoritatilor ca au sacrificat, fara sa fi adus jertfe; acta facientes, cei ce au declarat la interogatoriu ca nu sunt crestini. Reprimirea lor in Biserica se facea, dupa un anumit stadiu de penitenta, prin recomandarea episcopilor si a confesorilor, adica a celor ce au marturisit credinta in timpul persecutiei.
10. Imparatul Valerian (253-260), prin edictul din august 257, deschide un razboi neindurat contra Bisericii. Crestinii erau din nou obligati la sacrificii, mai ales clericii, adunarile interzise sub pedeapsa cu moartea, iar averile confiscate.
Un al doilea edict, publicat in 258, agraveaza masurile celui dintai.
Au murit ca martiri: papa Sixt II al Romei si diaconul Laurentiu, episcopul Ciprian al Cartaginei († 14 septembrie 258), episcopul Fructuosus, cu doi diaconi, Tarragona, in Spania.
La Utica, in Africa, au fost aruncati intr-o groapa cu var nestins 153 de crestini, cunoscuti ca martiri sub denumirea de "massa candida" (Pentru Sf. Ciprian, vezi Pr. Prof. I. Ramureanu, op.cit., p. 172-180).
Imparatul Aurelian (270-275) a inceput spre sfarsitul domniei o persecutie contra crestinilor, dar aceasta s-a terminat o data cu asasinarea imparatului, la Caenophrurium (= Castrul nou), in apropierea Bizantului, de un grup de ofiteri, unelte oarbe ale unui secretar veros.
11. Sub imparatii Diocletian (284-305), Galeriu (293-305), Maximian Hercule (286-305) si Constantiu Chlor (293-306), Biserica a suferit cea mai grea persecutie. Acesti imparati, in frunte cu Diocletian, au dat contra crestinilor patru edicte de persecutie, trei in 303 si al patrulea in ianuarie-februarie 304, prin care decretau daramarea locasurilor de cult crestine, interzicerea adunarilor crestine, arderea cartilor sfinte si a arhivelor crestine, pedepsirea aspra a clericilor si crestinilor care nu apostaziau de la credinta in Hristos.
In 298, Galeriu a procedat la o "curatire" a soldatilor crestini din armata. La Durostorum (Silistra) au pierit de moarte martirica, in acest timp, veteranul Iuliu si soldatii Hesychius, Nicandru, Marcian, Pasicrate si Valentinian.
Intre 303 si 305, au fost numerosi martiri, mai ales in Rasarit, Italia, Africa, provinciile sud-dunarene, Scythia Minor s.a. Astfel, Antim, episcopul Nicomidiei, a fost decapitat in 303. La Eliopol, in Egipt, a suferit Sfanta Varvara. In Cilicia, au suferit Cosma si Damian, doi medici care practicau medicina din caritate crestina. La Antiohia Pisidiei, a suferit Margareta. In Capadocia a suferit Sfantul Gheorghe si Sfanta Dorothea. La Tesalonic au suferit in martie si aprilie 304 Sfintele Agapi, Irina si Hiona. La 12 august 304, a suferit in orasul Catania din Sicilia diaconul Euplus. La 6 aprilie 304, a suferit martiriul Sfantul Irineu, episcop de Sirmium (Mitrovita), iar la 9 aprilie 304, diaconul sau, Sfantul Dimitrie. La 20 august 304, fecioara Basila; la 25 octombrie 304, Sfanta Anastasia; la 26 martie 34, au suferit martiriul la Singidunum (Belgrad), preotul Montanus si sotia sa, Maxima; la 2 noiembrie 304, a suferit episcopul Victorin de Poetovio (Pettau, in Austria); la 23 februarie 305, a patimit gradinarul Sinerotas; in 305-306, au suferit martiriul la Fruska Gora, langa Sirmium, Sfintii "Quattuor coronati" - "Cei patru incoronati".
Numerosi au fost martirii in Scythia Minor sau Dacia Pontica (Dobrogea). Astfel, la Halmiris (Salmorus, probabil Cetatea Zaparojenilor, jud.Tulcea), au suferit martiriul pentru Hristos pe la 290 Sfintii Epictet si Astion, sarbatoriti in fiecare an la 8 iulie, in Viata carora se face mentiune despre primul episcop de Tomis (Constanta), Evangelicus (290 - incep. Sec. IV). La Axiopolis (Cernavoda) au suferit Chiril, Chindeas si Tasius (Dasius) († 20 noiembrie 304). Moastele lui Dasius au fost duse la Durostorum (Silistra) si, de aici, la Ancona, in Italia, la inceputul secolului al VI-lea.
La Noviodunum (Isaccea) au suferit martiriul sub Diocletian, intre 303 si 305, sau sub Liciniu (308-323), intre 320-323, Sfintii Zotic, Attalus, Camasis si Filip, ale caror moaste au fost descoperite in cripta de la Niculitel in vara anului 1971, si se afla astazi in biserica manastirii Cocos (jud. Tulcea).
La Alexandria, a suferit in 307, Sfanta Ecaterina, in urma edictului dat in 305 de Maximin Daia (305-313).
Numerosi martiri au suferit in Orient, in timpul imparatului Liciniu. Astfel, la 9 martie 320, au suferit cei 40 de mucenici, lasati sa inghete in lacul Sevastia din Armenia.
La 3 ianuarie, intre 320-323, au suferit la Tomis (Constanta) fratii Argeu si Narcis. Tot la Tomis, au suferit la 13 septembrie 320-323 Macrobiu si Gordian (Pr. Prof. I. Ramureanu, op. cit., p. 185-295).

4. Urmarile persecutiilor
Persecutiile au avut serioase urmari pentru Biserica. In perioada primelor secole, pana la edictul de la Milan din 313, dat de Constantin cel Mare (306-337), iar in Rasarit si dupa aceea, Biserica a dat cel mai mare numar de martiri, cinstiti pana azi ca sfinti.
Contrar asteptarilor masurilor luate de imparatii romani contra crestinilor si a urii lumii pagane, cu cat crestinii erau mai persecutati, cu atat numarul lor crestea. Curajul martirilor in fata mortii a facut pe multi pagani sa treaca la crestinism. "Semen est sanguis christianorum" - "sangele crestinilor este o samanta", scria Tertulian (Apologeticum, 50, 13).
Intr-adevar, martirii crestini au suferit cu curaj neinfricat, care a uimit lumea greco-romana, toate torturile si pedepsele inventate de fanatismul si brutalitatea lumii pagane, care ura pe crestini, dispretuia credinta lor intr-un Dumnezeu spiritual si invizibil, lua in deradere credinta si speranta lor in invierea mortilor si viata viitoare, si nu avea nici o pretuire pentru viata lor curata si sfanta.
Istorisirea patimirii martirilor are nu numai o valoare istorica, ci si una doctrinara si morala.
Prin marturisirile lor in fata judecatorilor pagani, martirii ne arata credinta lor nezdruncinata in puterea lui Dumnezeu si a Fiului Sau Iisus Hristos, Care s-a intrupat si s-a rastignit pentru mantuirea oamenilor. Harul Duhului Sfant vine permanent in ajutorul oamenilor pentru mantuirea lor.
Din punct de vedere moral, exemplul martirilor este de mare pret, caci ei ne arata modul de a ne conduce in viata dupa poruncile Domnului Iisus Hristos pastrate in Evanghelia Sa.
Din timpul persecutiilor, a luat nastere cultul Sfintilor si al moastelor. Sfantul este un intercesor, un mijlocitor bine placut lui Dumnezeu, care, investit cu nimbul sfinteniei, se roaga lui Dumnezeu pentru crestini si toti oamenii.
Prima informatie in acest sens ne-o ofera Martiriul Sfantului Policarp († 23 februarie 155), in care se spune: "Ne inchinam lui Hristos pentru ca El este Fiul lui Dumnezeu, iar pe martiri ii cinstim dupa vrednicie ca pe ucenicii si imitatorii Domnului..." (cap. 17). In cinstea martirilor, s-au ridicat primele locasuri de cult numite "martyria", iar numele lor a inceput sa se dea pana azi ca nume de botez.
Prima stire despre cultul moastelor ne-o da tot Martiriul Sfantului Policarp, cap. 18, in care se spune: "Noi am dobandit mai in urma osemintele lui, mai cinstite decat pietrele pretioase si mai scumpe decat aurul, si le-am asezat la un loc cuvios. Dea Domnul sa ne adunam si noi, dupa putinta, cu bucurie si veselie, ca sa sarbatorim ziua martiriului lui, ca zi a nasterii - , latineste, dies natalis. Numele martirilor au trecut in calendarele crestine si sunt pomenite pana azi. (Pr. Prof. Ioan Ramureanu, Actele martirice, Bucuresti, 1982).
Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu,
"Istoria bisericeasca universala", manual pentru seminariile teologice ortodoxe, Bucuresti, 1992, pag. 56-64.

Leave a comment and / or appreciate the article!



CLICK HERE
http://www.radio-elshaday.de/

CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/

CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/


Posted by: *DJ_DANY* ( ADMIN )

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen