Mielul din Eden

Fructul oprit, Cain şi Abel, Turnul Babel... episoade în războiul nevăzut

A fost Iisus Hristos implicat în istoria pământului şi înaintea naşterii Sale în Nazaret? Sau doar după întruparea Sa? Ne propunem să găsim răspunsul în Sfânta Scriptură.

Introducere

Cuvântul românesc „înger”, ca şi „angel”, este o transliterare a cuvântului grecesc anghelos, care înseamnă: „sol”, „vestitor”, „mesager” Corespondentul lui din limba ebraică – Malak – înseamnă de asemenea: „sol”, vestitor”, „mesager”.

Noi ne-am obişnuit să luăm cuvântul „înger” într-un singur sens: acela de fiinţă cerească, ce a fost creată de Dumnezeu „cu puţin mai presus de om” (Evrei 2,7).

Dar, la fel cum alte cuvinte au mai multe sensuri (ca de exemplu: „masă” – însemnând „corpul cu patru picioare” la care stau oamenii când mănâncă; sau „hrana” omului; sau „o mulţime mare de oameni”; sau o „stare de contact electric”...), tot aşa şi cuvântul „înger” are în Biblie mai multe aplicaţii (sensuri).

Biblia desemnează prin aceste cuvinte Malak şi Anghelos:

(a) fiinţă îngerească, în slujba Domnului;

(b) demon, înger căzut, dedat răului;

(d) chiar Hristos, Mesagerul divin, Cuvântul personificat.

Ca o dovadă a faptului că Domnul Hristos Şi-a manifestat prezenţa în toată istoria omenirii (şi nu doar de la Betleem încoace), umblând alături de omul păcătos, vom examina textele în care „Îngerul Domnului” este identificat ca fiind „Dumnezeu”, în Persoana Fiului divin, Isus Hristos.

Avraam

Este momentul cel mai dramatic din viaţa lui Avraam: Dumnezeu îi ceruse să-I aducă jertfă chiar pe singurul său fiu. În clipa când bătrânul urma să-l junghie:

„Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: ’Avraame! Avraame!’... Ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine... Pe Mine însumi jur, zice Domnul, pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău...” (Gen.22, 11.16).

Aici, „Îngerul Domnului” apare a fi „Dumnezeu”.

Iacov

După 20 de ani de exil voluntar, de teama răzbunării fratelui său Esau, Iacov se hotărăşte să se reîntoarcă. Pe când teama îl cuprindea, Dumnezeu i Se descoperă într-un vis:

„Şi Îngerul lui Dumnezeu mi-a zis în vis: „Iacove!... Eu sunt Dumnezeul din Betel” (Geneza 31,11.13).

Cu aproape 1.700 de ani mai târziu, Mântuitorul ne descoperă (Ioan 1,51) că El Însuşi era „scara” = „Dumnezeul” din Betel!

Pe drumul întoarcerii, înainte de a se întâlni cu Esau, Iacov trece printr-o experienţă unică. O fiinţă necunoscută, supra-omenească, se luptă cu el până reuşeşte să-l zdrobească. Înfrânt, recunoscând în străinul acela pe Dumnezeu, Iacov cere de la El binecuvântarea pe care şi-a dorit-o toată viaţa, iar El i-o dă, împreună cu un nume nou, pentru că:

„... ai luptat cu Dumnezeu”... (Geneza 32,24-30)

Profetul (Osea 12,4.5) comentează:

„Iacov, în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu, = cu Îngerul, şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de El.”

Aproape de încheierea vieţii, când Iacov îşi încheie retrospectiva, zice:

„Dumnezeul care m-a călăuzit… până în ziua aceasta, = Îngerul, care m-a izbăvit de orice rău, să binecuvânteze pe copiii aceştia!” (Geneza 48,15.16).

„Îngerul” este identificat cu „Dumnezeu” şi este invocat „să binecuvânteze”. Doar Dumnezeu binecuvântează.

Moise

Pe când Moise păştea turma lângă Sinai, a fost martorul unei descoperiri:

„Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug... şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: ’Moise! Moise!’ El a răspuns: ’Iată-mă!’ Dumnezeu a zis: ’Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt. Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov. Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu’.” (Exod 3,2.5.6).

Reluând episodul, diaconul Ştefan (în Fapte 7,31-32) întăreşte că Cel care i S-a arătat şi l-a chemat din rugul aprins era chiar Dumnezeu.

Iosua

În ajunul luptei pentru cucerirea Ierihonului, Iosua iese noaptea la rugăciune. Acolo îl surprinde un personaj cu sabia scoasă. Când Îl confruntă, Acesta spune:

„’Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului’... Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat, şi I-a zis: ’Ce spune Domnul meu robului Său?’” (Iosua 5,13-15).

Căpetenia oştirii Domnului Se manifestă ca Dumnezeu Însuşi: primeşte închinare.

Ghedeon

Când Madianiţii au invadat Israelul:

„Îngerul Domnului i S-a arătat (lui Ghedeon) şi... Domnul i-a zis: ’Du-te cu puterea aceasta pe care o ai’” (Jud.6, 12. 14).

Manoah – tatăl lui Samson

După ce „Îngerul” i-a dat lui Manoah indicaţiile cum să-l crească pe viitorul eliberator al lui Israel, Manoah i-a cerut numele.

„Îngerul Domnului i-a răspuns: ’Pentru ce Îmi ceri Numele? El este minunat’.” (Jud.13,18)

Scriptura ne ajută să-L identificăm ca fiind Mesia - Hristos:

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ’Minunat’..”

Cei trei tineri

Când cei trei tineri integri au fost aruncaţi în cuptorul aprins, pentru că n-au vrut să se închine unui idol, acelaşi personaj se arată alături de ei în cuptorul încins, iar

„chipul celui de-al patrulea seamănă cu al unui Fiu de Dumnezeu!”

Iar împăratul a recunoscut că:

„Dumnezeu... a trimis pe Îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi” (Daniel 3, 25-28).

Poporul Israel

Experienţa unui popor întreg este bogat întreţesută cu prezenţa divină, în exodul lui de 40 de ani. În pustie, pe lângă intervenţiile miraculoase în ceasurile de criză, Prezenţa Sa îl însoţeşte zi şi noapte într-un stâlp de nor şi de foc. În acest stâlp, Cuvântul spune că se ascundea:

„Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel.” Când acesta „şi-a schimbat locul... şi stâlpul de nor şi-a schimbat locul” (Exod 14,19).

Iată şi clarificarea:

„Domnul mergea într-un stâlp de nor, iar noaptea într-un stâlp de foc” (Exod 13,21).

În Canaan, când Israel a încetat să ducă la îndeplinire cucerirea completă a ţării:

„Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim şi a zis: ’Eu v-am scos din Egipt, şi v-am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v-o voi da’.”

Dar porunca ne spune: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului...” (Exod 20,2).

Din nou, egalitatea este evidentă.

În Isaia (63, 9-12), „Îngerul” este arătat ca fiind Mântuitorul:

„În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea Feţei Lui i-a mântuit; El Însuşi i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime.”

Daniel (12,1) identifică pe acest Protector ca fiind:

„Marele Voievod Mihail, Ocrotitorul copiilor poporului tău!”

Zaharia (12,8) scrie:

„În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, ... şi casa lui David va fi ca Dumnezeu = ca Îngerul Domnului înaintea lor.

Lumina deplină asupra acestui subiect o aduce Apostolul Pavel, când dezvăluie că „Îngerul” şi „Domnul” care a însoţit pe Israel în toate încercările sale a fost chiar Hristos:

„... Şi stânca (ce venea după ei) era Hristos...”

(1 Corinteni 10,1-4)

Pe El, Hristos – Îngerul Legământului –, Îl vesteşte şi ultima carte din Vechiul Testament:

„Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi = Îngerul legământului pe care-L doriţi; iată că vine – zice Domnul oştirilor”. (Maleahi 3,1)

Concluzie

Studiul atent şi sintetic al Sfintei Scripturi ne clarifică faptul că „Îngerul Domnului” care apare în aceste pasaje nu este o făptură creată, nu este un înger ca ceilalţi, ci este Mesagerul divin, Cel care Şi-a unit destinul cu omul păcătos, alături de care a vegheat, şi care este chiar „Domnul”, „Dumnezeu”, „Isus Hristos”. Ce veste bună!

Material realizat în colaborare cu prof. Florin Lăiu.