“Ca sa judece viii si mortii” .

“Ca sa judece viii si mortii”

Exista adevaruri biblice care se afla pe buzele tuturor crestinilor, dar care de multa vreme nu se mai afla in inimile lor si nu se mai reflecta in comportamentul lor. Un astfel de adevar este cel legat de judecata lui Dumnezeu.

Cati crestini ai secolului al XXI-lea mai cred astazi intr-o judecata finala , prin care Dumnezeu va reinstaura dreptatea in Creatia Sa, dupa milenii de istorie a nedreptatii ? Crezul crestin, rostit in finalul slujbelor religioase, spune: “Si iarasi va sa vie, cu slava si marire, ca sa judece viii si mortii.” Dar, dupa ce au rostit acest crez, in totul conform cu adevarul Scripturilor, cati oameni se mai gandesc la acest adevar, si cati dintre ei traiesc in spiritul acestei marturisiri de credinta ? Cati crestini isi aduc aminte ca va veni, ca nu poate sa nu vina o zi a judecatii, atunci cand mint, fura, mituiesc sau se lasa mituiti, cand desfraneaza, injura, delapideaza, calomniaza si fac tot soiul de nelegiuiri ?

Va puteti imagina cum ar arata lumea daca toti oamenii ar avea in minte adevarul despre judecata ? Sunt convins ca, in pofida conditiilor pacatului in care suntem nevoiti sa traim cu totii, in ciuda bolilor, lipsurilor, suferintelor de tot felul si in ciuda mortii care ne loveste pe toti, lumea noastra ar deveni un mic paradis in comparatie cu ceea ce este astazi. De ce ? Pentru ca oamenii ar trai dupa alte principii, fiind permanent constienti ca un Ochi atent supravegheaza fiecare gand, fiecare cuvant si fiecare motivatie si fapta a omului.

Am citit o conversatie purtata intre William Gladstone, unul din cei mai renumiti prim-ministrii ai Marii Britanii din secolul al XIX-lea, si un tanar aflat la inceputul carierei sale. Apropiindu-se de Gladstone, tanarul i-a cerut acestuia un sfat cu privire la viitorul lui. Primul ministru l-a intrebat:

“Ce planuri de viitor ai ?”

“Doresc sa studiez dreptul”, i-a raspuns tanarul.

“Buun ! Si dupa aceea ?”

“Dupa aceea voi incerca sa intru in barou si sa ma implic intr- o serie de procese celebre.”

“Da, tinere. Si dupa aceea ?”

“Imi voi intemeia o familie, voi creste copiii…”

“Si dupa aceea ?“, contiuna Gladstone.

Vadit incurcat, tanarul contiuna, ezitand:

“Voi iesi la pensie si imi voi ingriji nepotii”

“Buun ! Si dupa aceea ?”

“Dupa aceea…. voi muri…”

“Si dupa aceea?”, continua cu insitenta primul ministru.

“Niciodata nu m-am gandit mai departe de acel moment”, raspunse tanarul.

“Atunci esti un nesocotit”, raspunse Galdstone. "Du-te acasa si cugeta mai adanc asupra vietii.”

Aceasta filozofie de viata nu este singulara, ci ea reprezinta mentalitatea unei intregi generatii care se calauzeste dupa un singur principiu: “carpe diem !” ( traieste clipa ! ), fara sa introduca in ecuatia vietii si marele adevar al judecatii divine.

Biblia si judecata

Mesajul judecatii strabate intreaga Scriptura si ne avertizeaza ca Dumnezeu, in calitatea Sa de Arbitru moral al intregului univers, ne va trage la raspundere pentru fiecare rau savarsit cu gandul, cuvantul, intentia sau fapta, si pentru orice bine pe care am fi putut sa-l facem si nu l-am facut din motive egoiste. De aceasta judecata nu poate scapa nimeni, caci, spune Pavel, “toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Christos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cand traia in trup” ( 2 Corinteni 5,10 ).

Vorbindu-le atenienilor insetati de filozofie si doritori sa auda mereu ceva nou, apostolul Pavel le aminteste acestora ca Dumnezeu “a randuit o zi in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul pe care L-a randuit pentru aceasta” ( Fapte 17,31 ). Eclesiastul, la randul sau, isi incheie cartea atragandu-ne atentia ca “Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rau” ( Eclesiastul 12,14 ).

Scena judecatii i-a fost prezentata profetului Daniel in viziunea din capitolul 7: “Ma uitam la aceste lucruri pana cand s-au asezat niste scaune de domnie. Si un Imbatranit de zile a sezut jos…” Dupa ce este descrisa scena in toata maiestatea ei, Daniel conchide: “S-a tinut judecata si s-au deschis cartile” ( Daniel 7, 9.10 ).

Pe paginile Apocalipsei, Mantuitorul este descris ca inaintand calare pe un cal alb, cu ochii ca para focului. Haina lui este muiata in sange, iar din gura Lui iese o sabie ascutita ca sa loveasca neamurile cu ea. “Si va calca cu picioarele teascul vinului maniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu” ( Apocalipsa 19, 11-16 ).

Da, exista o zi a judecatii ! Exista o zi in care dreptatea va straluci din nou in universul lui Dumnezeu ! Mantuitorul ne asigura de acest lucru in cele douazeci si patru de pasaje distincte din Evanghelii in care El face trimitere la judecata. Fie ca vorbeste de fapta si rasplata, de vaiuri, de “plansul si scrasnirea dintilor” , de “intunericul de afara” sau de gheena, Domnul Iisus ne asigura de faptul ca judecata divina va fi o realitate pe care nimeni nu o va putea ocoli.

Pilda navodului, a neghinei, a vierilor si a nuntii fiului de imparat, blestemarea smochinului, vaiurile rostite asupra fariseilor si asupra unor localitati care au respins harul Sau, ca Horazin, Betsaida si Capernaum, asemanarea timpului sfarsitului cu vremea lui Noe si a lui Lot, toate aduc in atentia noastra realitatea judecatii. Doar in Evanghelia dupa Matei Domnul Iisus aminteste de sapte ori de gheena, acel loc sinistru in care si sufletul si trupul celor nelegiuiti vor pieri laolalta.

Mai mult decat atat, Mantuitorul ne atrage atentia ca la judecata divina nu se va tine seama doar de faptele oamenilor, ci si de cuvintele rostite de acestia: “Va spun ca in ziua judecatii oamenii vor da socoteala de orice cuvant nefolositor pe care-l vor fi rostit” ( Matei 12,36 ). Profetul Ezechiel, la randul lui, ne spune ca Dumnezeu ii va judeca pe oameni dupa “umbletele” lor ( cap. 7,27 ), dupa “caile” lor ( cap. 18,30 ), dupa “faptele” lor ( cap. 7,3 ) si dupa “puterea” lor ( cap. 24, 14 ).

“Lucrarea fiecarui om este trecuta in revista inaintea lui Dumnezeu si inregistrata la credinciosie sau necredinciosie. In dreptul fiecarui nume din cartile cerului sunt trecute cu o exactitate teribila toate cuvintele rele si toate faptele egoiste, orice datorie neindeplinita si orice pacat ascuns, orice prefacatorie iscusita. Avertizarile sau mustrarile trimise din cer, dar neglijate, clipele risipite, ocaziile nefolosite, influenta exercitata spre bine sau spre rau, cu rezultatele ei indepartate, toate sunt inregistrate de ingerul raportor.” ( 1 )

Intr-o lume in care nedreptatea poate fi intalnita la fiecare pas, o lume in care saracii care fura o galeata de struguri pentru copiii lor sunt condamnati la ani de inchisoare, in timp ce bogatii lumii care fura milioane de la gura celor fara putere scapa necondamnati, intr-o lume in care adevarul este mereu pe rug , iar raul se afla mereu pe tron, Domnul ne asigura ca va veni o zi a judecatii. In planul lui Dumnezeu, raul si cei pacatosi nu au niciun viitor. Doar neprihanirea are viitor.

Dupa cum Dumnezeu a pregatit o cale de salvare pentru cei pierduti, tot asa El a pregatit si finalul raului in univers. Dreptatea nu va fi obstructionata sau pervertita la nesfarsit, caci, ne asigura profetul Isaia : “Totusi intunericul nu va imparati vesnic pe pamantul in care acum este necaz” ( Isaia 9,1 ).

Noi inca credem

Intr-o lume din ce in ce mai sceptica cu privire la multe adevaruri fundamentale ale Scripturii, cum sunt invierea, judecata si revenirea Domnului Christos, noi inca Il credem pe Dumnezeu pe cuvant. Suferinta si nedreptatea prelungita ii pot determina pe oameni sa se indoiasca de Cuvantul lui Dumnezeu. Dupa Holocaust, neputand sa-si explice indelungata tacere a lui Dumnezeu legata de suferintele inimaginabile prin care au trecut, multi evrei au devenit atei.

De indoieli, dezamagiri si crize sufletesti au avut parte nu doar oamenii fara Dumnezeu in aceasta lume, ci chiar barbati ai credintei, oameni pe care ii admiram pentru viata lor plina de devotament pentru cauza lui Dumnezeu. Iov, Ieremia, Ioan Botezatorul si profetul Habacuc sunt doar cateva exemple. Intre acestea, cazul psalmistului Asaf este particular.

In Psalmul 73, Asaf isi relateaza propria lui criza sufleteasca, pornind de la constatarea pe care oricare dintre noi o putem face, si anume aceea ca celor rai le merge bine, in timp ce oamenilor credinciosi le merge rau: “Totusi, era sa mi se indoaie piciorul si erau sa-mi alunece pasii ! Caci ma uitam cu jind la cei nesocotiti, cand vedeam fericirea celor rai…" Concluzia pripita pe care o trage Asaf este: “Degeaba mi-am curatit eu inima si mi-am spalat mainile in nevinovatie, caci in fiecare zi sunt lovit, si in toate diminetile sunt pedepsit.” ( Psalm 73, 2.3.13.14 ).

Criza psalmistului Asaf are insa un final fericit. Stiti care a fost adevarul care l-a eliberat de indoiala care incepea sa puna stapanire pe sufletul lui ? Sanctuarul ! “M-am gandit la aceste lucruri ca sa le pricep,” spune el, “dar zadarnica mi-a fost truda, pana ce am intrat in sfantul locas al lui Dumnezeu si am luat seama la soarta de la urma a celor rai” ( Psalm 73, 16.17 ).

Ce credeti ca a vazut Asaf in Sanctuar in asa masura incat toate indoilelile lui cu privire la dreptatea lui Dumnezeu s-au risipit ca o ceata ? Nu serviciile zilnice din Sanctuar l-au ajutat pe psalmist sa depaseasca indoiala, ci serviciul oficiat la sfarsitul anului, in marea Zi a Ispasirii, prin care era preinchipuita judecata finala. Vazand Sanctuarul curatit, iar pacatele marturisite ale poporului asezate asupra tapului pentru Azazel, simbol al lui Satana, Asaf a inteles ca raul si pacatul, impreuna cu cei care se alipesc de el, nu au niciun viitor.

De ce oare adevarul legat de Sanctuar este neglijat in majoritatea bisericilor crestine ? De ce se neaga cu atata vehementa existenta unui Sanctuar ceresc in care Insusi Domnul Christos mijloceste astazi ca Mare Preot al omenirii, desi Biblia ne ofera atatea dovezi in acest sens ? Stiti de ce ? Pentru ca Sanctuarul, fie ca e vorba de cel pamantesc, fie ca e vorba de cel ceresc, vorbeste despre judecata. Iar judecata este un adevar nepopular pentru omul care alege sa traiasca in mocirla pacatului.

Asa se explica faptul ca in multe biserici crestine doctrina judecatii a disparut aproape cu totul. Desi se recita crezul: “Si iarasi va sa vie, in slava si marire, ca sa judece viii si mortii”, putini mai cred in relitatea unei judecati finale.

In privinta aceasta, Biserica Adventista de Ziua a Saptea inca mai crede in doctrina judecatii finale. Mai mult decat atat, aceasta doctrina face parte integranta din misiunea ei in aceasta lume, prin mesajul celor trei ingeri din Apocalipsa cap. 14, care sunt vazuti mergand in intreaga lume proclamand: “Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui, si inchinati-va Celui ce a facut cerul si pamantul, marea si izvoarele apelor “ ( Apocalipsa 14, 6.7 ). Acesta este timpul nostru. Acesta este timpul judecatii. Solia celor trei ingeri ne spune clar ca, in timp ce chemarea adresata lumii este vestita cu putere, “a venit ceasul judecatii Lui”. Judecata lui Dumnezeu este o realitate prezenta.

Traim in timpul judecatii

Era in anul 1917. Episcopii ortodocsi din Petrograd s-au intalit intr-o sedinta de lucru in care trebuiau luate doua hotarari importante: 1) din ce sa fie confectionate odajdiile de la slujba de Paste: din blana de hermina sau din matase si 2) care trebuia sa fie inaltimea mitrelor purtate de episcopi.

Pentru a clarifica aceste probleme, episcopii s-au retras intr-o manastire, in spatele portilor ferecate, pentru a nu fi deranjati de cineva. Discutiile au fost indelungate, insa nu s-a ajuns la niciun consens. Cand au iesit din manastire, episcopii au constatat ca intre timp in Rusia avuseseara schimbari mari. Izbucnise revolutia bolsevica, iar ei nu stiau nimic. Dupa cateva saptamani, cei mai multi dintre ei au fost arestati si executati…

Istoria se repeta. Ceea ce s-a intamplat atunci la scara mica, re repeta astazi la scara planetara, implinind cuvintele Mantuitorului: “Ce s-a intamplat in zilele lui Noe, se va intampla la fel si in zilele Fiului omului: mancau, beau, se insurau si se maritau pana in ziua in care a intrat Noe in corabie si a venit potopul si i-a prapadit pe toti. Ce s-a intamplat in zilele lui Lot, se va intampla aidoma: oamenii mancau, beau, cumparau, vindeau, sadeau, zideau; dar in ziua cand a iesit Lot din Sodoma, a plouat foc si pucioasa din cer si i-a pierdut pe toti. Tot asa va fi si in ziua cand se va arata Fiul omului” ( Luca 17, 26-30 ).

Inlaturand in mod constient din doctrinele lor adevarul despre Sanctuar si judecata finala, si desconsiderand importanta Legii morale in relatia dintre om si Creator, bisericile crestine au dat unda verde pacatului. Consecinta ? Rautatea oamenilor este in crestere, iar atunci cand ea va ajunge la o culme pe care doar Dumnezeu o cunoaste, El va interveni si va pune capat istoriei milenare a pacatului , prin judecata. O judecata completa, corecta si dreapta !

Daca astazi traim in timpul judecatii, nestiind in care zi si in care ceas numele noastre vor aparea in fatza Judecatorului ceresc, care este problema cea mai arzatoare pe care trebuie sa o avem in vedere ? Raspunsul este unul singur: relatia noastra personala cu Iisus.

Atunci cand numele noastre vor ajunge in fatza barei de judecata a cerului, cand vor fi scoase la lumina toate gandurile, planurile, aspiratiile, cuvintele, motivele si faptele noastre, un singur lucru va conta cu adevarat: ce am facut cu Iisus Christos in aceasta viata ? In ce relatie am fost cu El in timpul pelerinajului nostru pamantesc ? Cat am ascultat de porunca Lui si cat I-am urmat exemplul ? Destinul nostru vesnic e legat in mod indestructibil de calitatea relatiei noastre cu El, caci “oricine crede in El nu este judecat, dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in numele singurului Fiu al lui Dumnezeu” ( Ioan 3, 18 ).

In ciuda slabiciunilor si caderilor noastre repetate, harul lui Christos ne sta inca la dispozitie. Traim in timp de judecata, insa judecata aceasta nu e spre osanda, ci spre mantuire. Chemarea facuta de Dumnezeu prin profetul lui Isaia rasuna si acum peste veacuri: “Veniti totusi sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lana” ( Isaia 1,18 ).

Harul Domnului Christos inca lucreaza la transformarea noastra. Ea se face zilnic, pe neobservate si tacut. In masura in care umblam zilnic alaturi de Mantuitorul nostru, in masura in care admiram caracterul Sau desavarsit, in masura in care ascultam de poruncile Sale si ne incredem in calauzirea Lui, hranindu-ne zi de zi din Cuvantul Sau, ne asemanam din ce in ce mai mult cu El.

Exista un mecanism inca neexplicat al transformarii prin contemplare. Devenim din ce in ce mai asemanatori cu persoana pe care o admiram. Acest mecanism este atat de bine surprins de Pavel in ceea ce le scrie credinciosilor din Corint: “Noi toti privim cu fatza descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului” ( 2 Corinteni 3,18 ).

Pentru cel care cultiva o relatie de prietenie cu Mantuitorul sau, judecata nu este un motiv de teama. A fi reprezentat la judecata de un asemenea Prieten este un motiv de liniste si incredere. Iisus nu este doar Avocatul nostru, El nu este doar Judecatorul nostru, El este si Inlocuitorul nostru. Cand numele nostru ajunge la bara de judecata a cerului, Tatal ceresc priveste la caracterul desavarsit al Fiului Sau, si nu la raportul patat al vietii noastre.

Aceasta este minunea mantuirii. Aceasta este minunea iubirii fara margini a lui Dumnezeu fatza de o lume pierduta. De aceea, “sa ne apropiem cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, ca sa fim ajutati la vreme de nevoie” ( Evrei 4, 16 ).

Leave a comment and / or appreciate the article!

CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/

CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/

CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/

Posted by: Daniel Ioan Notar *DJ_DANY*