Se poate credinta cantari ?
Şi Domnul a zis: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: „Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare”, şi v-ar asculta.
Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!
pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. –
Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi.”
Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.
Este posibil sa vii de la adunare de la Biserica socotit de Dumnezeu neprihanit?
9 A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi.
10 „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş.
11 Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta.
12 Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.”
13 Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”
14 Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.”
Care era cautarea preotilor celor mai de seama pe vremea Domnului Isus?
Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau cum să prindă pe Isus cu vicleşug şi să-L omoare.
Marcu 14 .1
Cati ucenici s-au poticnit in noaptea cand Domnul Isus a fost prins?
Isus le-a zis: „În noaptea aceasta toţi veţi avea un prilej de poticnire; pentru că este scris: „Voi bate Păstorul, şi oile vor fi risipite.”
Marcu 14 .27
Cum se intareste Cuvantul?
Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)
Ucenicii au plecat şi au propovăduit pocăinţa.
Cine este bun ?
Pentru ce Mă numeşti bun?”, i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.
Luca 18.19
Cine trebuie sa marturiseasca despre noi ca santem copii Domnului ?
Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.
Ioan 5 .36
Cine ne da pacea?
Pacea o poate da lumea .
Pacea o poate da Dumnezeu.
Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.
Ioan 14 .27
Ce trebuie sa fac?
„Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.”
Fapte 9.6
Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el şi i-a zis: „Cornelie!”
Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat şi a răspuns: „Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.
Trimite acum nişte oameni la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru.
El găzduieşte la un om numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.”
Fapte 10 . 4-6
Ce aduce pocainta?
Viata. „Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.”
Fapte 11 .18
Cine s-a rugat pentru nevasta-sa care era stearpa si Domnul l-a ascultat si ea a nascut doi copii de parte barbateasca ?
Isaac s-a rugat Domnului pentru nevasta sa, căci era stearpă; şi Domnul l-a ascultat: nevasta sa, Rebeca, a rămas însărcinată.
Genesa 25.21
Este biblic ca o femeie insarcinata sa intrebe pe Domnul cu privire la copilul care este insarcinata.
Copiii se băteau în pântecele ei; şi ea a zis: „Dacă-i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe Domnul.
Genesa 25 .22Leave a comment and / or appreciate the article!
CLICK HERE :» http://www.radio-elshaday.de/
CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/
CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/
CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Posted by: *DJ_DANY* ( Admin )
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen