Richard Baxter

Autor: Petru Popovici | Album: Lumini peste veacuri - Vol. 1 |

Richard Baxter a fost unul dintre marii teologi ai veacului al XVII-lea. El s-a născut în Rowton Anglia, la 12 noiembrie 1615. El a fost născut din nou pentru Împărăţia lui Dumnezeu la vârsta de 6 ani şi niciodată n-a ştiut ce însemnează să bea, să chefuiască sau să risipească bărbăţia sa în poftele rele. Puterea lui Dumnezeu a fost aplicată înainte ca influenţele corupătoare ale păcatului să pună stăpânire pe el. A fost salvat din păcat prin Cristos. După înfruntarea mai multor greutăţi, el şi-a făcut studiile pentru preoţi. În anul 1638 a fost hirotonit ca preot în biserica anglicană. În 1640 a luat pastoralul bisericii Kidderminster, unde a slujit până în 1642.

Între timp el şi-a dat seama de greşelile bisericii anglicane şi a îmbrăţişat convingerile puritane, rămânând mai departe la Kidderminster. De acum el aparţinea marei grupări cunoscută sub numele de Neconformişti, fiindcă refuzau să se supună rânduielilor bisericii oficiale. Mai erau numiţi şi puritani fiindcă insistau pentru curăţie, puritate. M. Berg în cartea sa “Cromwell şi epoca sa” spune că „ei cereau să se înlăture din biserică orice urmă de podoabe, icoane, altare, draperii şi geamuri colorate. Ei nu admiteau nici corul, nici muzica de orgă. În locul rugăciunilor citite din liturghie, ei cereau o predică orală, nu le plăcea să facă mătănii atunci când se amintea numele lui Cristos şi nici să închine cu semnul crucii pe cei botezaţi, să se scoale în picioare în timpul citirii Evangheliei, să îngenunche la împărtăşanie, etc”.

La Kidderminster, el şi-a câştigat faima ca predicator puternic în evanghelizări şi în controverse. Moody zice despre el: “Baxter răspândea pe pereţii camerei sale de studiu, suflul rugăciunii, iar după ce fu uns cu ungerea Duhului Sfânt, revărsă peste Kidderminster un râu de apă vie şi aduse sute la pocăinţă”.

În teologie, el a încercat să împace ideile lui Calvin cu cele ale lui Arminius, în ce priveşte predestinaţia.

În politică nu s-a putut împăca nici cu autocraţia lui Carol I, nici cu acţiunile extremiste ale lui Oliver Cromwell. Influenţa lui a fost de partea păcii, iar după Restaurare a fost capelan al lui Carol al II-lea.

Pentru convingerile sale religioase a suferit prigoniri în mai multe rânduri. După promulgarea Actului de Uniformitate în 1622, Baxter părăseşte anglicanismul şi e constrâns să părăsească şi biserica din Kidderminster, retrăgându-se la Acton în Middlesek, unde a scris cele mai multe lucrări ale sale. Lucrarea săvârşită de el ca surghiunit şi scos de sub scutul legilor de autorităţi, a fost mult binecuvântată şi a rămas de o valoare veşnică. Actul de indulgenţă i-a îngăduit să se reîntoarcă la Londra unde a rămas până în 1685, când judecătorul Jeffreys l-a aruncat în închisoare, învinuindu-l pe nedrept de răscoală. A stat în temniţă 18 luni.

Cea din urmă parte a vieţii sale a petrecut-o în linişte şi pace. Dintre neconformişti, el a fost cel mai fertil scriitor şi controversat al vremii. A lucrat peste 160 de scrieri. Din ele, cele mai răspândite şi de mai mare valoare sunt: “Veşnica odihnă a sfinţilor” şi “O chemare către cei neconvertiţi”, cărţi ce au fost traduse în mai multe limbi.

Baxter a fost unul din cei mai mari teologi englezi ce a acumulat cunoştinţe excepţionale fără a avea o pregătire universitară. El e preţuit de toţi ca unul care “Într-un veac furtunos şi împărţit a pledat pentru unitate şi înţelegere, arătând calea spre odihna veşnică”.

Pietismul puritan al lui Baxter a influenţat în mod deosebit pe Philip Iacob Spener, părintele pietismului german.

A murit la Londra în 1691.

Congregationalists

American Eras | 1997 |

Congregationalists

Sources

Variety of Practices. With the disappearance of a Puritan orthodoxy at the beginning of the eighteenth century, the Congregational churches began to follow a variety of practices that church fathers tried to homogenize into some sort of uniformity. They had little success in Massachusetts, where coastal merchants gravitated toward churches which followed a “broad and catholic path,” stressing a moral life over community piety and admitting to full church membership all who professed a Christian belief. Solomon Stoddard in western Massachusetts also abandoned church covenants, dispensed the Lord’s Supper to all as a means of conversion, and advocated a presbyterial organization to prevent doctrinal errors in local congregations. His sermons were more emotional, however, and were designed to effect individual conversions rather than to create a community consensus. Other congregations continued to uphold the old traditions and would not even accept the Half-Way Covenant that middle-of-the-road churches adopted. The clerical party in Connecticut enjoyed the support of the governor and in 1708 was able to enact into law the Saybrook Platform. This plan provided for a presbyterian-type structure with county consociations to enforce discipline and doctrine in the local churches, ministerial associations to supervise them and their ordination of ministers, and a general association of ministers to set standards and procedures and generally oversee all church affairs. Yet the colony still had to abide by English law and tolerate other religions. It grudgingly passed a Toleration Act that few communities actually followed.

Churches. In the coastal cities throughout New England the physical appearance of churches changed, reflecting the growing wealth and sophistication of the members. Structures became larger and more luxurious and even sported steeples. Balconies accommodated more worshipers; tall windows flooded the interior with light. Altars appeared in the front of the church, with an elaborate, winding staircase leading to a pulpit which was placed high above the heads of the worshipers.

Revivals. In spite of the appearance of order, formalism, and rationalism that seemed to counter the old Puritan way, the earlier piety and longing for conversions continued. News of the powerful preaching of Solomon Stoddard and his revivals passed by word of mouth. The stirring increased under the pastorship of Jonathan Edwards and motivated other ministers to strive for awakenings in their congregations. By 1737, when Edwards published his Faithful Narrative of the Surprising Work of God describing the 1735 revival in his parish, local awakenings were regular occurrences. However, it took the

appearance of George Whitefield in 1740 to fan these scattered fires into the general conflagration called the Great Awakening.

Sources

Francis J. Bremer, The Puritan Experiment: New England Society from Bradford to Edwards, revised edition (Hanover, N.H.: University Press of New England, 1995);

James Jones, The Shattered Synthesis: New England Puritanism Before the Great Awakening (New Haven: Yale University Press, 1973);

J. William T. Youngs Jr., God’s Messengers: Religious Leadership in Colonial New England, 1700–1750 (Baltimore: Johns Hopkins University Press, 1976).

Leave a comment and / or appreciate the article!