Paler: "Incerc sa-mi uit anii"

Scriitorul spune ca, desi iubeste inca viata, nu mai are decat trecut.
Octavian Paler se simte singur la 80 de ani. Citeste sau reciteste volume din colectia de mii de carti, il asculta pe Ceaikovski, se plimba cate o ora pe zi si se lupta cu reumatismele. Politica il dezgusta, iar moartea e o taina care-l sperie. Crede in Dumnezeu numai atunci cand scrie.
EVZ: Cum va "purtati" cei 80 de ani pe care tocmai i-ati implinit?
Octavian Paler: Nu mai am nimic de asteptat. Incerc sa-mi uit anii. Si cand nu rezist si-mi aduc aminte mi-e teama de moarte. E o taina pe care nu sunt inca in stare s-o infrunt. Moartea este pentru mine ceea ce erau pentru greci ochii Gorgonei, in care te uitai si impietreai.
Mi-e frica nu de Dumnezeu, ci de absenta lui Dumnezeu. Sunt incapabil sa gandesc o lume in care EL nu ar exista, pentru ca atunci toate s-ar prabusi. Dumnezeu inseamna pentru mine falimentul ratiunii mele, punctul unde ratiunea incepe sa nu mai aiba explicatie, unde incep sa bajbai prin intuneric.
Nu cred in viata de Apoi. O invidiez pe mama mea, femeie simpla, care nu avea nicio proble-ma cu dubiile. Eu nu am acces la misticism. Mi-as fi dorit sa pot crede in misticism. Matisse raspundea atunci cand era intrebat daca el crede in Dumnezu: "Da, cand lucrez". Asa zic si eu. Cred in Dumnezeu atunci cand scriu.
In cartile dv., tanjiti dupa certitudini. Totusi, scepticismul nu este o povara?
A crede este un dar si un har. Nu ma mandresc deloc cu faptul ca sunt considerat un sceptic. Scepticismul este o infirmitate, nu o sursa de vanitati. As fi vrut sa am la ora asta certitudini.
Din nefericire, traiesc intre ruine de certitudini. Certitudinile mele sunt ca hainele roase de molii. Desigur, iubesc inca viata. Dar resimt acut batranetea si faptul ca nu mai am decat trecut. Ce mai pot spera acum? Sa-l rog pe Dumnezeu sa fie indulgent cu mine si sa-mi ofere cat mai am de trait cat mai putine boli.
"Omul are iluzia ca vorbeste cu lumea intreaga la calculator"
In toate cartile, va refugiati in mitologia antica. Este aceasta lume un refugiu in fata singuratatii din societatea moderna?
Mitologia este pentru mine un refugiu, o fuga de istorie. Zeii grecilor m-au atras mai mult decat mitologia crestina. Mi se par foarte umani si simpatici.
Zeii grecilor stateau in Olimp si trageau cu ochiul in lumea muritorilor si nu se dadeau in laturi de la placerile lumesti. Singuratatea nu e o victorie inaintea celorlalti, ci e de fapt un naufragiu personal. Nu contest progresul, nici nu ma opun progresului.
Ar fi ridicol sa cred ca timpul se poate pietrifica si ca lumea poate sa ramana neschimbata. Ma uit insa la tinerii care merg pe strada si vorbesc continuu la telefonul mobil.
Mai au timp sa se uite cum se clatina o frunza? Mai au timp noaptea sa se uite la stele? Omul a intrat intr-o era a tehnolatriei, nu mai stapaneste el tehnica, ci tehnica stapaneste pe om. Omul are iluzia ca vorbeste cu lumea intreaga la calculator. El e de fapt singur.
Idealizati inca lumea Lisei, satul din care "ati naufragiat" in Bucuresti?
In Lisa nu mai am pe nimeni. Nu mai exista acolo decat o casa locuita de fantome. Prefer sa-mi iubesc satul de la distanta. Nu intru in categoria celor care idealizeaza satul.
Paradisul copilariei mele mirosea a frunza de nuc, dar mirosea si a rachiu. In sat, erau cinci carciumi si doua biserici. Nu mitologizez, stiu insa ca in lumea aceea existau niste valori reale pe care lumea romaneasca din pacate le-a pierdut. Lumea aceea era o lume condamnata de istorie, nu putea sa reziste in fata progresului tehnic.
S-o fi nascut vesnicia la sat, cum zice Blaga, dar se pare ca si vesniciile expira. Eternitatea asta a satului nu putea dura. Nu cred ca mai am suflet de orasean, dar nu cred ca mai am nici suflet de taran. E un fel de promiscuitate. Nu mai pot sa traiesc in sat. M-am invatat de mult cu galagia si cu mirosul de benzina arsa din Bucuresti.
"Islamul cucereste Europa"
Cum arata lumea de astazi, prin prisma celor 80 de ani?
In clipa de fata, lumea trece printr-o grava criza a valorilor. Ne aflam in prezent in plin razboi religios pe plan mondial. Povestea asta cu Islamul nu e o joaca. Lucrurile stau exact pe dos decat pe vremea cruciadelor, atunci crestinii credeau in valorile crestinismului, desi tineau intr-o mana Biblia si, in cealalta, sabia.
Astazi, crestinismul este o religie extenuata si obosita, care a coborat mult in formalism, in conventional. In Islam, religia e foarte violenta si fanatica. Nu e de glumit! Islamul cucereste Europa, iar administratia americana a facut un rau imens lumii atatand lumea islamica.
Dar societatea romaneasca?
Toate administratiile postde-cembriste au fost defecte in a repera problemele adevarate ale Romaniei. Administratia actuala este cea mai proasta dintre toate.
Nu cred ca in ultimii 16 ani s-a facut vreun progres in clasa politica romaneasca. In timpul comunismului existau cel putin niste explicatii pentru toate relele, ca au venit rusii si au instalat o ideologie falsa sau ca exista Securitate si teroare. Exista insa si speranta in comunism.
Prin ‘78-’79 circula in Bucuresti o vorba: "As vrea sa traiesc o zi dupa". Am trait nu o zi, ci 16 ani dupa comunism. Singurul bun castigat in 1989 este libertatea. Ce am facut insa cu aceasta libertate? Nimic!
Peste 30 de ani de presa si literatura
Scriitorul s-a nascut in judetul Brasov, in satul Lisa, pe care-l evoca in jurnalul sau "Autoportret intr-o oglinda sparta" (2004).
A intrat in presa ca vicepresedinte al Comitetului de Radiodifuziune si Televiziune (1965-1970), apoi ca redactor-sef la "Romania Libera" (1970-983), cotidian cu care a continuat sa colaboreze si dupa 1989, in calitate de editorialist.
A infiintat Grupul de Dialog Social, alaturi de Ana Blandiana si Gabriel Liiceanu, si a scris opinie pentru "Ziua" si "Cotidianul". A scris 18 volume si il pregateste pe al 19-lea: "Calomnii mitologice. Farame din conferinte nerostite".
· Octavian Paler

Leave a comment and / or appreciate the article!