Muzica sacră

Samstag, 14. Juli 2012

Muzica sacră

Satana nu are nici o obiecţie faţă de muzică, dacă el poate face din aceasta un canal prin care să aibă acces la minţile tinerilor. Tot ceea ce distrage mintea de la Dumnezeu şi ocupă timpul care ar trebui să fie devotat slujirii Sale se potriveşte foarte bine scopului său. El lucrează prin acele mijloace prin care exercită cea mai puternică influenţă spre a-i menţine pe mulţi într-o nesăbuinţă plăcută, în timp ce sunt paralizaţi de puterea lui. Când este folosită spre bine, muzica este o binecuvântare; însă adesea, ea este făcută unul din mijloacele cele mai atractive prin care Satana prinde în cursă sufletele. Când se face abuz de ea, aceasta îi conduce pe cei neconsacraţi spre mândrie, vanitate şi nebunie. Când i se îngăduie să ia locul devoţiunii şi rugăciunii, este un blestem teribil. Tinerii se adună să cânte şi, deşi pretind că sunt creştini, ei îl dezonorează adesea pe Dumnezeu şi credinţa lor prin cuvintele lor uşuratice şi prin muzica pe care o aleg. Muzica sacră nu le este pe plac. Am fost îndreptată spre învăţăturile clare din Cuvântul lui Dumnezeu, care nu au fost luate în seamă. La judecată, toate aceste cuvinte inspirate îi vor condamna pe aceia care nu le-au acordat atenţie.

Muzica a fost creată pentru a servi unui scop sfânt, pentru a înălţa gândurile spre ceea ce este curat, nobil şi înălţător şi pentru a deştepta în suflet devoţiunea şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu. Ce deosebire între obiceiul de demult şi scopul căruia prea adesea îi este devotată astăzi muzica! Cât de mulţi folosesc acest dar pentru a se înălţa pe ei înşişi, în loc să-l folosească pentru a da slavă lui Dumnezeu! O astfel de dragoste pentru muzică va conduce la nechibzuinţă şi la unirea cu iubitorii de plăceri lumeşti, ceea ce Dumnezeu le-a interzis copiilor Săi să facă. Astfel, ceea ce este o mare binecuvântare, atunci când nu este folosită în mod corect, devine unul dintre cei mai de succes agenţi prin care Satana amăgeşte şi îndepărtează mintea de la datorie şi de la contemplarea lucrurilor veşnice.
Muzica formează o parte a închinării faţă de Dumnezeu în curţile cereşti şi noi ar trebui să ne străduim în cântecele noastre de laudă să ne apropiem cât mai mult posibil de armonia corurilor cereşti. O pregătire adecvată a vocii este un aspect important al educaţiei şi nu ar trebui să fie neglijată. - PP 594

Am văzut că toţi trebuie să cânte şi cu spiritul, şi cu mintea. Lui Dumnezeu nu-i place dezacordul şi nici când nu se înţeleg cuvintele. Lui îi place întotdeauna ce este corect, nu incorect. Şi cu cât poporul lui Dumnezeu cântă mai corect, mai armonios, cu atât I se aduce Lui mai multă slavă, biserica este avantajată, iar necredincioşii sunt afectaţi în mod favorabil.
Mi-a fost arătată ordinea, ordinea desăvârşită din ceruri, şi am fost încântată să ascult muzica înălţătoare de acolo. După ce am ieşit din viziune, felul în care se cântă aici mi s-a părut foarte aspru şi discordant. Am văzut grupuri de îngeri care stăteau în careu, fiecare având o harpă de aur. La capătul harpei era un instrument cu care se dădeau sau se schimbau tonurile. Degetele lor nu se năpusteau asupra corzilor cu nepăsare, ci ei atingeau anumite corzi pentru a produce anumite sunete. Era un înger care conducea întotdeauna, care atingea cel dintâi harpa şi dădea tonul, apoi toţi se uneau în muzica aceea amplă, desăvârşită, a cerului. Aceasta nu poate fi descrisă. Este melodioasă, cerească, divină, în timp ce fiecare chip străluceşte de lumina lui Isus, o slavă de nedescris.

În armonie cu muzicienii cerului
Când fiinţele omeneşti cântă cu spirit, cu pricepere, cântăreţii cereşti îşi iau strunele şi se alătură în cântarea de mulţumire. Acela care a revărsat asupra noastră toate darurile care ne fac să fim împreună-lucrători cu Dumnezeu aşteaptă ca servii Săi să-şi cultive vocile, aşa încât să poată vorbi şi cânta într-un fel pe care toţi îl pot înţelege. Nu este necesar să cântăm tare, ci să intonăm clar, să pronunţăm corect şi să ne exprimăm pe înţelesul tuturor. Toţi să-şi ia timp pentru a-şi cultiva vocea, aşa încât să-I cântăm laudă lui Dumnezeu în tonuri clare, plăcute, nu cu asprime şi ţipete, care supără urechea. Capacitatea de a cânta este darul lui Dumnezeu; să fie dar folosită spre slava Lui.