Acest site s-a nascut din dorinta si dor; dorinta de a fi de folos si dorul dupa oamenii cu care impartasim comuniunea de limba si credinta. Va invit sa treceti dincolo de aceasta prima pagina introductiva si sa descoperiti pe site o seama de materiale pe care vi le punem la dispozitie.

Samstag, 7. Juli 2012

Balthasar Hubmaier Autor: Petru Popovici | Album: Lumini peste veacuri - Vol. 1 |

Balthasar Hubmaier
Autor: Petru Popovici | Album: Lumini peste veacuri - Vol. 1 |

Întotdeauna duşmanul de veacuri a urmărit să răpună pe stegarii adevărului, care încolonau mulţimile după ei pe urmele lui Cristos Domnul. Aşa s-a întâmplat şi cu Balthasar Hubmaier.

El s-a născut prin anul 1481 la Friedberg, Bavaria. Nu se ştie nimic clar despre familia sa. Unii susţin că ar fi fost mici agricultori. Încă de timpuriu a fost trimis la o şcoală latină din Augsburg, iar de acolo a mers la universitatea din Friedberg, unde s-a înscris în 1503. Aici a studiat filozofia şi teologia cu Fuck, marele antagonist al lui Luther. Studiile sale sârguincioase a trebuit să şi le întrerupă mergând la Schaffhausen ca învăţător spre a-şi câştiga mijloacele necesare pentru a putea termina studiile la universitate. El s-a întors şi şi-a luat diploma în 1511. Înainte de a-şi începe studiile, fiindcă era un tânăr care promitea, toţi l-au sfătuit să urmeze medicina, dar el le-a spus că e hotărât să urmeze teologia, zicând: “Pe ea singură am ales-o, pe ea înaintea tuturor celorlalte”.

La Friedberg, el a întâlnit doi oameni care i-au influenţat mult viaţa lui de mai târziu, Johann Heighelin zis Faber şi Johann Meier. Cel dintâi era student, iar cel din urmă profesor. La o discuţie ce s-a ivit între profesor şi facultate, Hubmaier a apărat cu căldură cauza profesorului şi l-a urmat când acesta s-a mutat la universitatea din Ingolstadt. Aici i s-a dat şi lui o catedră de teologie şi a fost numit predicatorul facultăţii, iar în 1515 a fost numit vice-rector.

În 1516, este chemat predicator al catedralei din Ratisbon. Această mutare l-a scăpat de influenţa profesorului său şi l-a făcut să gândească independent şi să se adâncească în studiu personal pentru cristalizarea de păreri şi convingeri. Era un zelos şi adânc cercetător al Scripturilor. În cunoştinţe îl egala pe Luther, dar nu şi pe Melanchton şi Erasmus. Nu i-a trebuit mult şi a ajuns să fie recunoscut ca unul din cei mai elocvenţi predicatori ai timpului său. Iubea viaţa curată şi era evlavios în mod sincer, lucrând cu mare râvnă în sânul bisericii catolice.

Prin 1523 părăseşte catedra şi se duce la Schaffhausen, unde avea mai mulţi prieteni din vremea când fusese învăţător. Aici era în plină Reforma elveţiană. Nu peste mult timp îl aflăm preot la Waldshut, peste graniţa Elveţiei, în Austria. În această vreme încă nu era rupt de biserica Romei şi ţinea toate formele catolice în noua sa parohie. Aceasta fie din cauza că nu era convins pe deplin de erorile romano-catolice, fie că sta la îndoială să facă o rupere cu biserica, în nădejdea că poate se va face o trezire lăuntrică.

În mai 1523, merge la Zürich şi intră în strânsă legătură cu Zwingli. Acesta era la începutul lucrării sale ca reformator. Se înţeleg bine. Amândoi sunt de acord să facă din Scriptură singura regulă de credinţă şi practică. Hubmaier a înţeles prin aceasta chiar şi părăsirea botezului copiilor. Şi Zwingli a consimţit la aceasta. În unele scrieri şi în predicile sale din această vreme, el nu a ezitat să facă mărturisiri în această privinţă. La o dezbatere publică ce a avut loc la 26 Octombrie 1523 în Zürich, Hubmaier îl asista pe Zwingli, era al doilea după el. De aici înainte, el devine un înfocat luptător al Reformei şi bun prieten al lui Zwingli. Dar n-au trecut doi ani şi Zwingli începuse să bată în retragere cu botezul oamenilor mari pe baza credinţei, rămânând la botezul copiilor mici.

După disputa de la Zürich, Hubmaier s-a reîntors la Waldshut şi a supus clerului şi decanatului de aici, 18 articole de credinţă în care susţinea printre altele: îndreptăţirea numai prin credinţă, cuminecătura nu e o jertfă, ci numai amintirea morţii lui Cristos, apoi denunţa purgatoriul, icoanele, celibatul preoţilor şi alte erori catolice. Din 30 preoţi, numai trei au avut curajul să treacă de partea lui. Cu toate că nu a avut reuşită cu clerul, căci se temeau să nu-şi piardă pâinea sau chiar viaţa, el reuşi să aibă poporul tot de partea lui. În mod treptat, el începu să-şi schimbe felul de a sluji, întâi citind Evangheliile şi Epistolele în limba germană şi mai târziu dând paharul la toţi cei ce doreau să se împărtăşească. Din cauza unor aţâţători, acum s-a ridicat o oarecare împotrivire. Văzând aceasta, îşi dădu numaidecât demisia, înainte de Duminica Rusaliilor, dar a fost reales pastor prin voturile aproape unanime ale parohiei.

Auzind despre acestea, episcopul din Constanţa i-a cerut lui Hubmaier să se prezinte la el, dar acesta nu dădu importanţă somaţiei, zicând: “Ar fi pentru mine un lucru prea mic să stau în faţa celui făţarnic”. Dieta Austriei, considerând aceasta o insultă, a cerut predarea lui Hubmaier. Cetăţenii oraşului au refuzat însă cu îndârjire să-l predea pe predicatorul lor. Cu toate acestea, văzând cum clocotea furia catolică împotriva lui, Hubmaier a gândit că e mai bine să părăsească oraşul.

La 16 August 1524, el se refugie la Schaffhausen. Aici s-a apucat şi a scris broşura sa: “Despre eretici şi acei care i-au ars”. Acum a făcut constatarea tristă că Reforma lui Zwingli s-a oprit la jumătatea drumului şi nu s-a întors înapoi până la creştinismul apostolic, de aceea şi-a schimbat părerile despre Zwingli şi l-a părăsit.

În noiembrie 1524 se întoarce iarăşi la Waldshut cu convingerea clară că botezul copiilor e contrar Scripturilor. Dintr-o scrisoare cu data de 16 ianuarie 1525 adresată lui Oecolampadius se vede un argument lucrat cu îngrijire împotriva botezului copiilor mici, arătând că e nebiblic. Tot prin vremea aceasta, el calcă celibatul şi se căsătoreşte cu fiica unui cetăţean din Waldshut. Apoi în timpul postului el desfiinţează liturghia pe care până acum o ţinuse în germană. Scoate afară toate icoanele şi altarele din biserici nefiind conforme cu închinarea din Noul Testament. El şi cu ceilalţi preoţi dezbracă veşmintele preoţeşti, întrucât nu găseşte nicăieri scris că Domnul Isus ar fi purtat aşa ceva sau să fi poruncit ca slujitorii Săi să-şi facă îmbrăcăminte, şi nici la apostoli nu a găsit scris ceva în aceasta privinţă. De aici înainte au predicat îmbrăcaţi în hainele lor obişnuite. Toate acestea, precum şi încetarea practicii de a boteza copiii mici, a produs multă vâlvă în popor. Prin predicile sale înflăcărate ceru revenirea creştinilor la adevăratul creştinism. În acest timp însă, cei care deţineau încă şi puterea eclesiastică şi pe cea civilă plănuiau măsuri violente împotriva lui.

Până acum el predicase botezul nu al copiilor, ci al oamenilor mari, dar el însuşi nu era botezat. Cu alte cuvinte, era un baptist în teorie, dar nu în practică. În primăvara anului 1525, înainte de Paşti, vine din Elveţia la Waldshut un oarecare William Remblin şi prin legătura cu acesta, Hubmaier consimte să fie botezat pe baza mărturisirii de credinţă personală. În ziua de Paşti, Remblin botează pe Hubmaier împreună cu alţi membri din biserica lui. Unii spun ca s-au botezat 60, alţii că 110. Iar nu mult după aceasta, păstorul însuşi a botezat pe 300 de membri din turma sa. Această acţiune îndrăzneaţă a lui Hubmaier a provocat furtună din două direcţii: din partea catolicismului austriac şi din partea reformatorilor elveţieni. El îşi dădea seama de urmări, dar nu le-a dat importanţă. Avea în vedere un singur lucru: să asculte în totul numai de Cuvântul Domnului, oricare ar fi preţul pe care trebuie să-l plătească pentru aceasta. Reformatorii elveţieni provocată pe Hubmaier la o dezbatere publică ce avu loc la 5 iunie 1525. În urma acesteia, Hubmaier scrie două broşuri în legătură cu botezul: prima, un dialog “Despre botezul copiilor mici” care nu a fost tipărit decât puţin mai târziu în Moravia şi a doua “Despre botezul creştin al credincioşilor”, care a apărut numaidecât şi a avut un mare efect. Zwingli a răspuns cu mare vehemenţa în broşura sa: “Baptism, anabaptism şi botezul copiilor mici”. De acum înainte, reformatorii elveţieni deveniră cei mai amarnici împotrivitori şi duşmani.

La Waldshut starea s-a înrăutăţit foarte mult. În oraş s-a ridicat o partidă tare catolică ce favoriza predarea oraşului la austrieci. Hubmaier a văzut că situaţia sa era foarte gravă şi de aceea, împreună cu alţi 45 de aderenţi ai săi şi-au căutat scăparea refugiindu-se la anabaptiştii din Zürich. La 5 decembrie 1525, oraşul a fost capturat de trupele austriece. Nu mult după sosirea sa la Zürich, Hubmaier a fost arestat, întemniţat şi tratat cu asprime. Zwingli căută să-l determine să-şi retragă scrierile, de aceea el personal, precum şi judecătorul Maconius şi alţii, se duseră la închisoare la Hubmaier. Toate vorbele mieroase, momelile, n-au folosit la nimic. S-au întrebuinţat apoi metodele inchizitoriale. După mai multe luni de închisoare, unde nu pătrundea nici raza soarelui, nici lumina lunii, iar pâinea şi apa care nu se întâlneau cu zilele, îi erau singura mâncare, i-au distrus sănătatea. În cele din urmă, Zwingli a reuşit să obţină, prin forţă, de la Hubmaier, făgăduinţa că îşi va revizui punctele sale de vedere. Astfel la 6 aprilie 1526, a fost scos din închisoare şi dus la marea catedrală unde o mulţime de popor s-a adunat să-l vadă şi să-l audă. Urcat la amvon, după o scurtă introducere, umilit în sine a strigat: “Ei m-au constrâns, mă constrâng pe mine un om bolnav, unul ridicat de pe patul morţii, un exilat, unul care a pierdut totul, să învăţ a altă credinţă”. Văzând că în loc de tăgăduire, agită poporul, l-au oprit şi l-au dus din nou la închisoare şi l-au pus în lanţuri grele. Numai ziua judecăţii, care va scoate tot ce s-a făcut în întuneric, va arăta ce tratament i s-a aplicat după aceasta. În cele din urmă, inchizitorii au venit în faţa poporului cu un petec de hârtie scris de Hubmaier pe care se afla tăgăduirea scrierilor sale. Astfel la 6 iunie 1526 l-au lăsat slobod cu condiţia să părăsească Elveţia. Scăpat din lanţuri, el s-a dus la Constanţa şi pe la vechile sale reşedinţe, Ingolstadt şi Rotisbon, unde prietenii i-au arătat multă bunăvoinţă. Dar fiindcă nu putea sta aici, el îşi căută azil în Moravia. Cam pe la sfârşitul lui iunie, el ajunge la Nicholsburg. Din cauza prigoanei din Elveţia, mulţi anabaptişti şi-au găsit refugiul în Moravia. Fraţii Lichtenstein, nobili pe a căror moşie se stabilise Hubmaier, erau umani şi toleranţi. Aici el şi-a desfăşurat cea mai rodnică activitate a vieţii sale, cu toate că timpul a fost scurt, doar vreo 15 luni. El şi-a consacrat toate energiile, predicării şi scrisului. Ca evanghelist, predica mereu şi atrăgea mari mulţimi de oameni la ascultarea Evangheliei. Într-un an boteză peste 6.000 de suflete, între care erau şi doi nobili, baronii de Lichtenstein. Astfel mişcarea anabaptiştilor luă un mare avânt şi numărul credincioşilor crescu cu o repeziciune uimitoare. Un istoric din tabăra duşmană socoteşte numărul lor în acest timp la 12.000.

Tot în această scurtă perioadă au fost scrise şi tipărite vreo 15 lucrări deosebite, din care redăm titlurile unora: “Despre Cina Domnului”, “Cartea Săbiei”. “Forma Botezului”, “Libertatea voinţei omeneşti”, etc.

În faţa acestui progres, forţele întunericului nu puteau sta nepăsătoare. Întâi i-au ridicat o împotrivire lăuntrică, Hans Fat, Iacob Wideman, care erau pentru Hubmaier, trimişi ai lui Satan ca Imineu şi Alexandru faţă de Pavel. Apoi prin arhiducele Ferdinand, devenit Marchiz de Moravia, care dădu ordin şi-l arestă pe Hubmaier prin septembrie 1527, împreună cu soţia sa şi-i trimise la Viena. Trei luni Hubmaier a fost păzit în închisoare şi teologii catolici împreună cu Faber, colegul său de şcoală, s-au străduit să-l facă din nou catolic. La 3 martie 1528, a fost condamnat la moarte împreună cu soţia sa pentru erezie. Cine însă au fost adevăraţii eretici? Cei ce se despărţiseră cu totul de păcat şi căutau să se îndrumeze numai după adevărul Evangheliei sau cei ce deţineau puterea şi lăfăiau în toate păcatele, fără să le pese de litera şi duhul Evangheliei? Sentinţa divină îi va arăta în ziua aceea când se va arăta Dreptul Judecător. Dar chiar şi până atunci mintea sănătoasă şi nepărtinitoare îi poate recunoaşte pe slujitorii Dragostei şi pe cei ai Urii.

După şapte zile de la pronunţarea sentinţei, adică la 10 martie 1528, Hubmaier a fost luat şi purtat pe străzile oraşului Viena, iar călăii rupeau cu nişte cleşte carne din corpul său. Şi cum în clipele de agonie ale Domnului Isus din Ghetsemani, Dumnezeu I-a trimis un înger ca să-L întărească, tot aşa şi pentru Hubmaier, Dumnezeu a făcut ca soţia sa să-i fie îngerul binecuvântat. Tot timpul drumului, ea îl întărea mereu să sufere cu statornicie. Ajuns în piaţa publică, el plecă capul pe butuc şi securea catolică i-l despărţi de trup. Rămăşiţele pământeşti i-au fost arse, iar cenuşa aruncată în Dunăre. Trei zile mai târziu, soţia sa, fiindcă a rămas credincioasă, cu toate cele văzute, a fost aruncată şi înecată în Dunăre.

“Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte” (Apocalipsa 12:11).

Leave a comment and / or appreciate the article!




CLICK HERE
http://www.radio-elshaday.de/

CLICK HERE :» http://www.radio-megapower.de/

CLICK HERE :» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

CLICK HERE :» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/

Posted by: Daniel Ioan Notar *DJ_DANY* ( ADMIN )

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen