Tragerea speciala ... premaritala
„Cand a intrat pe scena , cu chitara sub brat ,am simtit ca voi culege cea mai reusita partitura a vietii mele. Eram in primul rand si sorbeam fiecare miscare a idolului meu. Eram imbracata sumar si provocator. Eram irezistibila. M-a observat inainte de a scapa primul acord rock. Un schimb fulgerator de priviri a insemnat introducerea noastra in declaratia de intentii emotionale. Zambetul lui asasin mi-a vorbit ca este interesat de mine urgent.Eu m-am ridicat in picioare ca sa ma definesc mai bine privirii lui flamande. Din gesturile mele, iesite la intalnire, iesea un strigat care acoperea dementa salii de specatacol :vreau ! Si a inceput spectacolul. A fost un delir. Eram gata sa arunc tot ce aveam pe mine. Parca luasem o doza dubla de heroina. Eram pur si simplu o anexa a baiatului cu picioare de guma. M-am urcat pe scaun si am sarit pe el jucand ritmul bestial al celui de care ma indragostisem pe loc. La final o floarea ce a plutit peste capul meu s-a agatat de strunele chitarii lui electrice. El a luat floarea si, sa nu va vina sa credeti : mi-a dat-o mie! Am stiut ca incepe epoca mea de vis. Eram a lui. Fantastic noroc!
Ne-am cuibarit intr-un bar , in noaptea aceea si mi-a spus ca sunt sursa lui de extaz. Am baut pana dimineata, desi eu nu beau decat bere si rar. De dragul lui as fi inghitit si sarma ghimpata. M-am trezit sub dusul din garsoniera lui infecta, dar ce conteaza. Eram a lui. Ce noroc a dat peste mine! Sa plesneasca de ciuda toate fetele care ma cunosc !
Dupa doua saptamani m-am hotarat sa ma intorc la camin. Ratasem examenele din sesiune, dar ce conteaza ! Eram cea mai fericita fata din facultate. Le-am spus la toate ce aventura am trait pret de doua saptamani. Mi-a dat sa gust dintr-un praf alb care ma facea sa plutesc printre pete de culori. Eram la prima mea experienta cu drogurile. De dragul lui am facut-o, dar ce conteaza ! Trebuie sa platesti un pret pentru o asemenea relatie de basm. Am ramas insarcinata. El mi-a spus sa fac avort. Eu nu am vrut. Pentru prima data l-am refuzat. Nici o problema, a spus el. Ne despartim. Si asa a fost. Acum legan copilul si caut droguri. El are droguri si canta rock infernal. A cata fata din primul rand se va urca pe scaun s-o vada ?"
Succes pe insucces = 0 fericire
Spun si eu din ce vad si aud : e o goana dupa oameni importanti, sau mai bine zis dupa oameni care au succes. Se crede ca o performanta a cuiva care intra pe frecventa ta de interes te ameteste si te arunca in top. Competenta lui sau a ei devine si a ta. Devii cineva printr-o alianta sentimentala si deodata crezi ca a picat cerul pe tine. Idolatrizarea celuilalt devine modul tau de inchinare. Esti la dispozitia lui sau a ei si devii un servitor credincios si fara opinie personala. Daca nu da peste tine norocul cel mare atunci traiesti in taina, departe de cel (cea) pe care o adori, dar chiar in bratele tale prin imaginatie, un vis care te stoarce pana la epuizare. Daca chiar te prinzi in fantasmele pasiunii. Daca ar sti marii cantareti, teribilii sportivi si actorii si actritele de cinema cati iubiti sau iubite au in lume ar trai numai din oferta lor sentimentala sau finaciara. Si asa considera ca e prea scurta viata ca sa schimbe partenerii pe care ii doresc. Un harem modern s-a fundamentat pe divorturi succesive in cautarea celui mai potrivit aliat. Sondajul spune clar : nefericirea se aseaza tot mai bine pe spatele dorintelor crapate de arsita pasiunii nebune.
Ce e atat de rau in asta ? Daca intri in combinatie cu cineva performant nu inseamna ca vei avea si tu o extensie a capacitatilor tale prin ale partenerului tau ? Nu devii deodata un beneficiar fericit al talentelor celuilalt? S-o crezi tu ! Cel care detine o performanta nu e dispus s-o imparta cu nimeni. Veti ramane mai departe distincti si cu identitate separata, daca in caz fericit combinatia ramane pe rol. Dar in multe din cazuri unul va controla pe celalalt, acuzandu-l pe nedotatul partener de inferioritate si inabilitate in viata.
Pe de alta parte, cel care ravneste la cel ce are laurii unor competente de exceptie, are o nevoie ardenta de a redresa o lipsa de stima de sine si, prin ceva care atrage atentia persoanei plina de succes, va cauta o compensare pe care o va regreta. Poftim la succes daca va mai arde!
E frumoasa rau!
E drept ca si eu caut merele si bananele cele mai frumoase, dar costa fratele meu ! Si am mai patit un necaz, de merita sa fie inclus in Proverbele lui Solomon : mere frumoase dar stricate inlauntru ! Nu toate.
Pe plaja hedonismului pluriform se arunca toate frumusetile lumii , care devin standarde ale notiunii noastre de frumos. Proportii ideale, linii de mare finete ale nasului, cei mai asigurati ochi ai vedetelor , cele mai senzuale buze si cele mai „internationale” picioare rascolesc apetitul poftelor si cererea pietii devine tot mai mare cu cat sunt mediatizate. Se zice ca ai o varianta full a vietii daca ai un partener frumos de pica. Ce daca fumeaza sau bea ? Ce daca injura sau scuipa seminte in bazinul pestilor? Ce daca nu face bine acordul subiectului cu predicatul ? E fantastica ! E frumos de ti se opreste respiratia !
Dar stai putin sa-ti spun o taina : o data ce frumusetea rapitoare este constienta de sine si stie sa se detaseze prin comparatie de alte concurente sau concurenti, o atitudine de superioritate se instaleaza in biata faptura si nu-i mai ajungi la nas. Capricii peste capricii, mofturi si scene de infumurare se arunca in stanga si in dreapta de nu poti sa o (il) mai multumesti nici cu profiterol. Vine din constienta frumusetii proprii si narcisismul asta fulgera tot ce este prin preajma pretinzand orice si oricum.
Fereasca gandul sa contestam ce este frumos! Dar nu stiu de ce, in adancul fiintei noastre, ne simtim indreptatiti sa ne socotim mai aparte de alti semeni, ca si cand noi insine am contribuit la simetria pe care ne-a dat-o Creatorul. Si nu stiu de ce nu ne dam seama ca valoarea noastra umana, socotita de Datatorul vesnic nu depinde de configuratia fizica si nici de performantele zdrobitoare cu care ii uluim pe cei intre care ne taram coada cometei existentei noastre.
Si totusi cei care au acea aura de frumusete si care se simt mai destoinici ca altii, sunt pustiiti de furtuni teribile de neimpliniri si frustrari. Tot mai cred ca nu detin suficienta armonie estetica si ca sunt altii sau altele care le intrec. Cautand sa se convinga ca nu este asa dau drumul la excese de atractie, aruncand toate farmecele de care sunt in stare, odata cu deprecierea demnitatii si constiintei morale. Si uite asa apar ridurile hidoase pe fata frumoasa a inimii.
Europlaceri
Ce ne mai place ? Ei bine, ne plac cei(cele) care au bani. Cu unul (una) din ele m-as casatori. Saracia te dezumanizeaza, ne striga un amarat de cautator de comori. Eu am o prezenta sic, iar el are o prezenta euro, bine instalata in banci. Este mic si gras , dar ce conteaza daca are valori cu care pot sa-mi procur fericrea? "Dragostea se trezeste cand cineva din preajma iti numara in valuta hartiile care iti transfera puterea lor”, spunea o domnisoara cu pasiune pentru magazine de lux.
Bauturi fine, tigari scumpe, haine de ultimul strigat, lucruri si excursii de vis sunt accesibile langa cel sau cea care poate sa-ti alimenteze contul placerilor tale. Cum ma ating de subiectul asta se starneste alarma. Ce sa fac. Parca m-a platit cineva sa demontez bucuria altora care cauta cu intentii bune fericirea banului. Sa mai zic una din ce-am vazut: cu cat te inconjori de lucruri cu atat pierzi din sensibilitate. Fie ca acorzi timp mai mare pentru a le intretine, fie ca nu esti nemultumit(a) de cate ai strans, recoltezi aceeasi frustrare : lipsa de comunicare.
Fie ca acela care detine banii incearca sa-ti cumpere sentimentele si atentia, fie ca cel care le cheltuie incearca sa se daruiasca mimand satisfactia, toate astea aduna handicapul instrainarii. In locul unei relatii personale se construiesc relatii impersonale. Partenerul devine un bun ce trebuie cumparat cu euro. Nivelul strictului necesar este depasit si excedentul de bunuri intuneca ratiunea suficientului, provocand egoismul strangerii de dragul strangerii.
In aceeasi masura relatia devine tensionata odata cu masurile de precautie pe care trebuie sa le iei ca sa securizezi agoniseala. Si tot ai mai vrea spre supararea celuilalt care tot n-ar mai da. Si asa se aud vesti de razboaie de cucerire a ravnitului tezaur pe care partenerul se hotaraste sa-l inchida celuilalt partener pus pe jaf. Dar adevaratul jaf va fi in suflet.
Sexigenocidul
„Ca sa ajung la el trebuie sa-l sochez cu o prezenta provocatoare. Odata ce formele striga, mintea lui isi inceteaza emisiunea si intra pe frecventa dansul hormonilor. Asta si vreau! Trebuie doar sa-i trezesc imaginatia si pasiunea lui cu cateva scene vestimentare unde goliciunea mea va fi zgarda cu care il trag dupa mine. Si odata fiind al meu mi-am implinit visul.” Doar o scurta si sincera declaratie de presa a unei cautatoare de aventuri amoroase si, de ce nu, un mariaj, daca iese.
O prietenie trezita pe un asemenea scenariu are „consistenta” goliciunii vietii. Intr-o traducere fara complicatii ar suna asa : ma dau pe putin sau pe nimic. Asta este valoarea mea. Castigul meu va fi prin moneda pielii expuse generos. Daca ma vrei prin ce am in afara inseamna ca nu te intereseaza ce este inlauntru meu.
Cumplita filozofie. Cand se improvizeaza un cuplu pe o asemenea atractie, mai tarziu, cand unul din cei doi cere atentie pentru glasul din interior, celalalt va invoca temelia pe care s-a cladit relatia. Una de paie.
Ce este trist e faptul ca mass-media imprastie cu inflatie aceasta imagine a goliciunii, aruncand in ceata ratiunea si alegerea pertinenta pe baze de caracter. Tinta relatiei va fi trupul celuilalt bine expus pentru atractie. N-am auzit pana acum ca s-a starnit dragostea adevarata intre doua piei de om. Intre inimi, da!
De buna voie si nesilit de nimeni ...
„Mai incerc odata”, iti zise Sandu. E frumoasa si inteligenta. As fi fericit daca ar intra in contul meu afectiv si de placere. Pana acum mi-a dat de inteles ca nu o intereseaza persoana mea. Ce-i drept a facut-o cu tact. Ma imbrac intr-un tricou stramt ca sa admire muschii mei, care o vor apara de orice dusman. Si forta mea masculina o va face sa capituleze si sa doreasca o aventura a dragostei, doar asa cum imi inchipui doar eu. De-abea astep sa aud ce zice. Uite ca se apropie .”
„ Asa cum esti imbracat , ti se vede toata slabiciunea” , ii zise Ramona si il sterse de pe lista.
„ Mai fac o proba” isi zise cel care pretindea sa i se zica John. A considerat ca Ion suna prea rural. Voi trece cu Mercedesul meu decapotabil pe langa ea si am s-o invit la o iesire, tip spectacol. Am sa man cu douasute la ora si cat mai departe de casa, ca sa ceara disperata intoarcerea. Apoi am sa negociez cererea ei pe un sarut ca in filme. Iar continuarea se va subintelege. Iat-o ce eleganta si distinsa e: „ Ramona, locul tau este aici, in dreapta mea”, o ancora el. „ Pardon” , zise ea,” locul meu este ocupat de banii tai." Si il radie si pe el de pe lista.
Andrei, se intorcea acasa ingandurat pe aleea din parc. Venea de la bunica lui care era bolnava. I-a luat medicamente si i-a dus mancare. Slab, inalt si cu ochii inteligenti de amabilitate privea aleea cu flori. Ridica o floare rupta si o mirosi. Avea un parfum superb. Din sens opus venea Ramona. Se imbujora ca floarea din mana lui. Se gandi sa schimbe aleea si sa o evite. Inima lui l-a intrebat candva ceva despre Ramona si el nu i-a dat raspuns. Era tarziu ca s-o ocoleasca.
„ De cand au voie caprioarele sa intre in parc pe intrarea principala?” o inreba Andrei cu un fior ce nu i-a scapat fetei. „De cand cerbii isi ascund coarnele in frunzis” , ii replica Ramona . „ Bunica mea iti transmite prin mine dragostea ei”, mai incerca Andrei un fior. „ Spune-i bunicii tale afectiunea mea si bucuria de a o vedea. Sa le porti cu tine pina o vei intalni.”
„Dar daca bunica imi va spune sa pastrez ceva din afectiunea ta si pentru mine, ce sa fac?” indrazni el. „ Fa ce-ti spune inima”, rosi ea. "Cineva a scapat o floare. Pentru ca nu stiu a cui este ti-o dau tie. Sa o duci mamei tale, ca semn ca o pretuiesc”, ii zise tremurat Andrei. „Dar daca mama spune sa o opresc, ce sa fac?”, juca Ramona in oglinda sentimentele lui.
"Fa ce-ti spune inima”, o ajuta Andrei. Iar Ramona il aseza pe lista inimii ei. Si semna.
Leave a comment and / or appreciate the article!
:» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
:» Posted by: *DJ_DANY*
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen