Ca intre noi, barbatii: sa nu-mi spuneti ca nu va apuca o ameteala placuta atunci cand va pleaca doamna dumneavoastra pentru ceva mai mult timp. Cum spunea un autor: barbatii sunt ca elasticul, adica se retrag si au nevoie de solitudine si singuratate si apoi revin cu putere la baza, iar femeile sunt ca valurile, adica te urmaresc indeaproape. Deci, traiasca singuratatea! Mai putine reguli si responsabilitati. Libertate absoluta si program de voie suta la suta. Mananci cand vrei, ce vrei si dormi pe saturate. Pana la o vreme cand incepi sa regreti libertatea asta.
Asa ca doamna mea a plecat la fata, departe, sa-si recreeze sufletul ranit de distanta. Sa vezi ce-am sa scriu si-am sa citesc! mi-am zis. Cateva zile a mers aproape de planul ce mi l-am propus, dar apoi, greu. Greu. Mi s-a facut dor de doamna mea. Scrie-i mesaje electronice, cheam-o, da-i sugestii sa-si mai scurteze vacanta prelunga, fa-i declaratii de dragoste reale si patetice. „Cine te-a pus sa-ti iei un concediu asa de lung?” o certam eu cu dragoste. Dar ea, bine mersi, se simtea bine cu fata si sora ei. Avea grija, in schimb sa-mi spuna ca atunci cand va veni, va trebui sa zugravim dormitorul, baia si balconul. „Mai la toamna, doamna, nu chiar asa repede. Mai am si eu treburile mele”. „Lasa ca ti le faci cat lipsesc eu”, imi gasea ea solutia. „Daca nu vrei ma apuc eu singura, si tot fac” ma ameninta ea. Si-a mai trecut o saptamana, doua si iar dor si iar singuratate fara noima. „Hai, cand vii, doamna?” o intrebam. „La timpul stabilit!” imi zicea ea. „Dar nu uita, cand vin acasa va trebui sa zugravim dormitorul, baia si balconul.” „Mai spre iarna, o incurajam eu.” „Daca nu vrei ma descurc si singura, ca stii ca sunt hotarata!” „ Bine, vino acasa si mai discutam noi.”
Si a venit timpul sa soseasca si doamna. Din tot ce mi-am propus n-am facut mare lucru. Parca eram mai eficient cu ea de fata. Am receptionat-o la aeroport si am strans-o in brate, ca sa nu-i mai dau drumul. Bucurie maxima. Geamantane grele, dar si asteptarea mea a fost grea. Pe scara, cum urcam, scumpa mea doamna pune placa: „acum o sa zugravim dormitorul, baia si balconul. Asa ca pregateste-te, dragule!” „Mai incolo!”, mi-am pus si eu placa mea. „Daca nu vrei o scot la capat si singura, doar ti-am spus. Sa vad cum o sa te simti atunci” ma baga ea in realitatile administrative si afective. Deschide usa si… „ceva miroase aici!” simti ea. „Ce sa miroase!” am facut-o eu pe-a inocentul. „Am aspirat si am spalat pe jos, ca asa se cade sa intampini pe musafi ri”. „Nu, e ceva mai mult” spuse ea de pe hol. Intra in dormitor si… uimire! Dormitorul zugravit. Se duse in baie, baia zugravita. N-a avut un asa tavan alb de cand ne-am mutat in el. Se duse in balcon si balconul zugravit. Toate in alb ca asa a vrut doamna. „Ai facut tu asta?” se mira ea, care stia ca asemenea indeletniciri nu sunt punctul meu forte. „De dragul unei persoane, faci si o vila pana vine cel iubit acasa” am zis eu, eroic. „Se pare ca trebuie sa mai plec ca sa mai am parte de astfel de socuri fericite.”
Bineinteles ca am cules pupicurile de recunostinta si admiratie. Sacii cu haine si alte lucruri le-am bagat in sifonier, asa ca totul era ordine si curatenie. A doua zi doamna a facut revolutie. A scos totul din saci si haosul s-a instalat din nou. Ca asa sunt femeile: ele fac curat din interior, barbatii din exterior. Cei din urma baga totul sub pat si in sertare sa nu se vada. Si cum facea ea ordine si scotea la reforma din hainele noastre mi-a zis-o: „Daca as fi fost eu acasa as fi zugravit tot apartamentul.” Am ramas tablou stramb in carbune, agatat de o uimire mare.
Atotputernicul... DACA!
Care parinte n-a uzat si nu uzeaza in metodele de educare a copiilor lui particula conditionala: „daca”? „Daca nu asculti pe mama…”, „daca nu iei note bune…”, „daca nu esti cuminte…”, „daca nu mananci tot…” patesti ce ti se spune ca patesti. Avem si aici de discutat multe de cum trebuie folosit acest cuvintel care aduce multe suparari copiilor, pentru ca dupa el urmeaza fel si fel de restrictii, pedepse si amenzi” parintesti. Unele sunt chiar de-a dreptul suparatoare. Auziti una: „daca nu-ti faci temele nu-ti mai cumpar bicicleta!” Aceasta este o conditionare ilogica. Temele cu bicicleta n-au nici o legatura. Poate mai bine asa: „daca nu-ti faci temele, ramai in urma si-ti va fi greu sa recuperezi. Apoi vei lua o nota mica si-ti va strica media. Si nu mai pupi premiu anul acesta!” Asa mai merge. Capeti motivatia corecta pentru care merita sa inveti. Altfel vei invata pentru bicicleta, dar fara interes, iar cand o vei avea, „adio, scoala!” Mai vorbim noi de asemenea ciudatenii. Dar acum sa ne ocupam de felul cum suna acest „daca” la oamenii adulti, mai precis intre el si ea, din formula casniciei, unde amandoi au pretentia ca nu trebuie invatati ce sa faca. Va spun eu: e vai si amar cand se pedaleaza pe bucatica aceasta
de cuvant! O sa va convingeti imediat. E bine sa stiti de pe-acum ca provoaca furtuni, jale, isterie, teama, oboseala, scandal, sarcasm, aluzii ironice, piscaturi, nedumeri, neplaceri, insatisfactii, jigniri, apropo-uri si alte multe trairi impozabile pricinuite de acest pitic atotputernic.
Conditionarile unui partener nu prea te stimuleaza la creativitate. Vei sta tot timpul cu handicapul neimplinirii programului trasat de unul din cei doi si vei avea tot timpul recuperari gafaite. Vei sta cu insatisfactia ca celalalt are insatisfactie, ca, de, ai ritmul tau si nu te poti incadra in planul tovarasului de viata. Oazele de rasplata din partea partenerului, cand reusesti ceva, sunt continuu intrerupte de alte conditionari care se nasc ca ciupercile dupa ploaie. Ceea ce ai facut se uita si incepi de la capat. Parca iti vine sa-l mananci fript pe „daca” acesta, dar cei de la Academia Limbii Romane nu ne dau voie sa-l lovim. Trebuie facut altceva, daca nu…
Conditionari de-ti vine sa fugi
Tot una este daca e o conditionare directa sau indirecta, unde il ascunde pe „daca”. Un lucru este clar: cel conditionat va sta in permanenta sub presiunea asteptarilor celuilalt. Deranjeaza? Nu doar putin. Imaginea de sine va fi mototolita si vei avea sentimentul ca nu esti bun de nimic. Depreciat si controlat de tiranicul „daca” cel vizat va fi mereu deturnat de la ordinea pe care o are in planul lui. Va fi suspectat ca nu vrea sa coopereze si chiar ca are ganduri de sabotaj marital. Sa facem o incursiune prin defi leul conditionarilor si sa va minunati cat de multe tipuri exista si nici nu vrem sa le amintim pe toate. Doar atatea cate sa ne ingrozeasca spre a nu le mai hrani, ca ne trezim cu „balauri” care ne mananca cu pofta casnicia chemata sa ne aduca doar armonia vietii in doi. Deci sa incepem cu conditionari mai moderate:
Conditionarea comparativa iti pune in discutie valoarea: „daca ai fi si tu mai vrednic si priceput ca domnul Mesterescu, as fi sigura ca totul merge struna in casa”. Si parca iti vine sa nu-l mai saluti pe domnul Mesterescu, care de altfel nu ti-a facut nimic.
Conditionarea prin tacere e cea care te pune pe jar. „Degeaba spun ca nu ma aude nimeni, asa ca mai bine tac”. Erodeaza increderea, iar stima de sine ti-o tine la cote mici. Mai ca-ti vine, mai degraba sa faci altceva in afara casei. In traducere ar fi : „Daca te-ai stradui sa faci ce ti-am zis as avea si eu cu cine sa ma inteleg, dar cum nu e posibil, tac”.
Conditionarea indulcita cu miere suna mai putin agresiv, ba chiar are succes, dar in exces te demobilizeaza: „Daca vrei sa aspiri tu, ca eu ma duc la coafor ti-as fi recunoscatoare.” „Daca vrei sa te duci la piata, chiar daca ai mai fost as sti si eu ca am un cavaler la casa.”
Conditionarea cu recompensa este de tip comerciala, ca la piata: „Daca imi cumperi o pereche de pantofi poate capeti ceva bun!” Deci altfel, nu! Schimb la schimb. Ca sa capeti ceva trebuie sa faci fapte meritorii. Dumnezeu nu are o asemenea teologie, desi multi se ghideaza dupa ea. „El da binecuvantare si peste cei buni si peste cei rai”, neconditionat. Cand o sa invete si omul din oferta Cerului!
Conditionarea vesela te face sa razi, dar te si inteapa. „Ia te uita, iar a pornit Dunarea de sub cada noastra si avem si adieri parfumate de la subsolul blocului. Ce nostim! Iubitule, vasul acesta de WC te leagana ca un vapor de croaziera de-ti vine sa adormi!” Deci daca te iau serios nu o iei in serios. Poate merge in gluma! Adica „daca” te-ai apuca nu mai e de haz.
Conditionarea imbufnata e ca o vreme pe ceata. „Nu te mai apuca, ca ai si tu atatea pe cap. Lasa sa se ruineze. Vezi-ti de-ale tale. Nu vezi ca esti incurcat cu o mie de lucruri?” Incerci sa mai arunci o promisiune, dar totusi vremea ramane mohorata. Negatia „nu te apuca” trebuie inteleasa invers in ideea ca „daca” te-ai apuca ar fi o iesire din deprimare.
Conditionarea senila e o exprimare la limita sperantei: „Ai obosit si tu. Ce poti sa mai faci? Decat sa te imbolnavesti, lasa-le in pace!” Desi, o unda de conditionare este vadita: „Daca mai esti in stare, apuca-te!”
Conditionarea aluziva te sficuieste scurt si o simti: „Vezi si tu ce mai e pe-acolo prin baie, ca parca se aude ca ar curge ceva.” Daca ai fi mai prezent in casa nu s-ar mai auzi.
Conditionarea generala e mai ascunsa si suna cam asa: „Sunt atatea de facut in casa asta, ca nu stiu cand o sa le termin!” Adica baga de seama ce restante mai sunt in gospodarie, ca se naruie casa pe noi. Daca te-ai aseza pe treaba ai vedea ca sunt multe, dar mai scapam de ele.
Conditionarea cu mirare pune la proba increderea in partener si capacitatea lui de a presta un lucru: „Ai fi tu in stare sa faci treaba asta? Ar fi o minune!” Cand ti se pune la indoiala valoarea si destoinicia chiar daca faci ce ti se cere, nu faci in spiritul care sa te mobilizeze cu placere. In traducere ar insemna asa mirarea de sus: „Daca te-ai apuca, pentru ca nu e mare minune, ai vedea ca n-ai de ce sa tot poticnesti. Numai incepe odata!”
Conditionarile dure
Sa mai vedem si alte soiuri de conditionari, dar mai virulente si mai ofensive:
Conditionarea cu amenintari te ia ca un dus rece: „Daca nu vrei sa faci nimic in casa asta care e si a ta n-are rost sa stai ca un paznic in casa. O pot pazi si eu.” Adica, ma descurc si singur(a)! Aici se profi leaza idei de excludere.
Conditionarea cu pedeapsa poate fi si ilogica: „Daca nu vrei sa faci un capat de treaba in casa, ma duc la mama.”
Conditionarea transanta nu-ti da prea mult loc de intors. „Daca nu te apuci sa repari prizele din casa il chem pe tata sa vada ce ginere are”. Adica ce rau a nemerit-o cu baiatul asta care nu are timp de gospodarie. Recolta nu este alta decat rusine.
Macar conditionarea perfectionista are o logica in ce privesc consecintele: „Daca nu faci cum iti zic eu, mai bine nu mai fa!” In discutie ramane aspectul destoiniciei, iar sentimentul respectului de sine
este erodat.
Conditionarea aberanta te face praf: „Daca nu esti dispus sa contribui la bunul mers al familiei am sa ies in strada si am sa strig in gura mare ce minune am la casa!” E o reactie primara, dar care rupe
legaturile de incredere.
Conditionarea ultimativa nu-ti da de ales: „Daca nu intervii repede eu nu mai fac nimic in casa. Sa vad cum te descurci.”
Conditionarea cu sarcasm te arde si te ustura: „Unde n-o da Domnul sa termini si tu ce-ai inceput? Dar sper, intr-o zi din veacul viitor, ca in veacul asta nu cred.” Insidiosul „daca” este implicit. „Daca
n-ai facut pana acum, nici de-acum inainte!” Ce sa mai spunem? Ne-am convins ce terorism feroce raspandeste tiranicul daca! Uneori este ca un fi r de apa care patrunde si ingheata printre pietre, fi surandu-le si spargandu-le. Alteori, ca un baros trasneste monolitul caminului spargandu-l in bucati. Formati o brigada antitero si nu-l lasati! E dusman de moarte!
Aruncati-l in cuptorul aprins!
Cu vreo doua mii cinci sute de ani in urma un imparat a ridicat un chip de aur de saizeci de coti inaltime si sase latime. Cam treizeci de metri pe trei. Intuim ca soclul era considerabil de mare din inaltimea de treizeci. Porunca era aspra: „Cine nu se inchina chipului va fi aruncat in cuptorul incins cu smoala”. (Daniel 3,6)
In valea Dura, cand toata sufl area formata din reprezentatii cei mai de seama ai imparatiei lui Nebucadnetar s-au aruncat la pamant, au ramas in picioare trei tineri, care stiau ca doar Unul singur merita inchinarea: Dumnezeu. Cativa slujitori ai imparatului, invidiosi ca acesti tineri aveau slujbe importante in imparatie, desi erau evrei, i-au parat monarhului. Suparare mare pe imparat. „Tocmai voi sa-mi faceti fi gura asta!” ar fi spus imparatul in sinea lui, cand a afl at. „Descurcati-va! Stiu ca aveti un Dumnezeu caruia va inchinati, dar pentru onoarea mea faceti o fi guratie! Dati o aparenta de inchinare! Ce trebuie sa va invat eu? Poftim, legati-va la sireturi cand vor canta instrumentele care cheama la inchinare!” Cam asa este posibil sa se fi gandit imparatul. Iar daca va tineti pe ambitie urmeaza conditionarea: „daca nu va veti inchina lui, veti fi aruncati pe data in mijlocul unui cuptor aprins! Si care este dumnezeul acela, care va va scoate din mana mea?” „Hai fi ti rezonabili! Faceti-o pentru slavitul imparat!” ar mai fi primit ei ceva sfaturi.
Dar cei trei tineri nici sa auda. „Iata, Dumnezeul nostru, caruia ii slujim, poate sa ne scoata din cuptorul aprins, si ne va scoate din mana ta imparate. Si chiar daca nu ne va scoate, sa stii, imparate, ca nu vom sluji dumnezeilor tai, si nici nu ne vom inchina chipului de aur, pe care l-ai inaltat!” Sfi dare totala si doi de „daca”. Unul pe care l-a aruncat imparatul ca si conditionare prin constrangere si un „daca” pe care l-au folosit cei trei tineri care exprima ideea ca nu conditioneaza pe Dumnezeu ca sa-i salveze pentru ca nu se inchina altor Dumnezei. Adica, targul: „vezi ce facem noi pentru Tine? Fa si tu ceva pentru noi!” Transant cei trei au spus: NU!. Si cuptorul este incalzit de sapte ori pentru razvratiti. Trebuia sa li se dea o lectia ca sa nu se mai repete istoria sfi darii imparatului, care de ce credeti ca a ridicat chipul de aur? Clar. Pentru a se da impresia ca el si Babilonul nu va cadea niciodata. Politica lui, in teorie n-avea cusur. Cine n-ar fi dorit ca Babilonul sa traiasca vesnic?
Daca vrei sa umilesti si sa-i anulezi valoarea unui om, dezbraca-l! Hainele care indicau personalitatea lor, pozitia lor, au fost folosite ca sa fi e legati cu ele. Umilire totala. Si apoi supliciul: cei trei aruncati in cuptorul supraincins. Au murit si cei care i-au aruncat. Ce conteaza! Lectia sa fi e predata! Si toti asteptau sa se consume in cateva secunde trupurile celor „nesocotiti”. Dar uite ca nu ard! Nu se poate! E doar de sapte ori incins! Apoi o alta ciudatenie: „n-am aruncat noi… trei oameni legati? Ei bine, eu vad patru oameni umbland slobozi in mijlocul focului, si nevatamati. Si chipul celui de-al patrulea seamana cu al unui fi u de dumnezei!” spuse imparatul cu transpiratia inghetata.
Apoi imparatul, umilit si infrant i-a chemat afara: „slujitorii Dumnezeului celui Prea Inalt, iesiti afara si veniti incoace! Si Sadrac, Mesac si Abed-Nego au iesi din mijlocul focului.” Iar imparatul a facut public carui Dumnezeu trebuie sa i se inchine toti. „Uitati ce-a fost astazi, cu chipul asta pe care in nemintosia mea l-am ridicat si inchinati-va adevaratului Dumnezeu, iar daca cineva va vorbi de rau Dumnezeul celor trei vor fi facuti bucati!” N-a scapat monarhul de obiceiul de a folosi spaima conditionarii.
Nu se poate sa nu fi e o lectie aici si pentru temutul „daca”. Mai bine zis de persoana care ii slujeste. Deja se aud strigate: aruncati-l in cuptor! Aici e taina: care cuptor?
Fara multa filozofie
Cine incepe? Cine va lua atitudinea de schimbare? Cel conditionat. Cel care pare ca e victima? Tot el? Asa ne spune istoria biblica. Cei conditionati au luat pozitia corecta. Dupa adevar. Asa ca acei ce sunt sub focul lui „daca”, vor fi cei care nu se vor inchina lui, facandu-i pe plac. Nu se vor inchina sarcasmului, constrangerii, ironiei, amenintarii, negocierii si altor daunatori ai lui „daca”, raspunzand cu aceeasi moneda, ci vor lua atitudinea corecta. Vor face ceea ce trebuie, nu din cauza conditionarii, ci pentru ca este drept, iar dreptatea datoriei care vine de la Dumnezeu este din dragoste si chiar vor cere iertare daca au tergiversat lucrul ce trebuia facut la timp. Iar cei care conditioneaza vor recunoaste ca acei care au fost sub tirul conditionarii, prin atitudinea lor i-a dezarmat si umilit, dand dovada ca sunt slujitori ai
Adevarului de viata.
Presiunea pe care au exercitat-o pana acum va fi inlocuita cu rugaminte, invitatie si declaratii de simtaminte, vis-a-vis de asteptarile lor, fara sa acuze si sa oblige prin conditionare. Nu speram ca totdeauna
cel care conditioneaza sa aiba si revelatia schimbarii, dar sansele sunt mari ca sa renunte la amenintari in fata dispozitiei pline de dragoste a partenerului dispus sa actioneze.
Un lucru va fi clar: „daca”, teroristul, va pieri in cuptorul dragostei.
Ultima mare lectie
– Ce este? Ce s-a intamplat? De ce te-ai sculat asa speriat? il intreba doamna lui.
– Am avut un cosmar. Am visat ca ai spus ca daca nu ma duc sa-ti cumpar canapea in sufragerie, pleci in Spania. Ce spaima am tras!, a spus el, stergandu-si transpiratia.
– Iubitule, ti-am spus ca am renuntat sa mai folosesc cuvantul „daca” si de-acum nu trebuie sa te mai temi. Adio spaima, adio amenintari! Trecutul iertat este un trecut curat. Sau vrei sa spui ca nu m-ai iertat?
– Ba da, scumpo! Hai sa ne culcam! Peste doua ceasuri, iarasi strigate si gemete.
– Ce ai? Ce-ai mai patit? se scula ea speriata.
– Iar am avut un cosmar, zise el, ud leoarca. Am visat ca ai spus ca daca nu-ti zugravesc casa pleci la parintii tai.
– Dragule, termina cu spaima asta! Ti-am zis ca nu te mai stresez niciodata cu cuvantul asta. Sa-ti intre bine in cap ca am renuntat definitiv. Destul te-am torturat cu el. Mi-am venit in fi re. Linisteste-te si culca-te la loc. Pana dimineata sa nu mai aud ca te scoli ca un strigoi. Vino sa-ti dau un pupic ca sa-ti treaca. Peste alte doua ore alte strigate de spaima.
– Ce s-a intamplat? Ce e cu tine?
– L-am visat si eu, a spus ea, de data asta. Am visat ca trebuie totusi sa mai spun „daca”.
– Doar ai promis ca ma eliberezi de prigoana asta! a spus el suparat.
– Nu, are dreptate! Il mai folosesc numai intr-un singur caz. Cand ma conditionez pe mine.
– Adica sa-ti dai tie singura mustrari cu „daca mai faci?... ”
– Exact. Nu-l mai folosesc la tine, ci doar la mine. Atunci nesuferitul asta de „daca” imi devine prieten si mie si tie.
– Mare minune! exclama el. Adica si-o face cu mana lui. Si s-au sculat dimineata oameni noi.
Leave a comment and / or appreciate the article!
:» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
:» Posted by: *DJ_DANY*
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen