Dorinta mea este ca sa mai scriu ceva din viata mea in ceea ce priveste darul si slujba care o am in Domnul, cum am fost calauzita sa am in jurul meu cateva surori ca sa avem un “cerc” spiritual, in care sa ne bucuram de partasia spirituala. Cand ma uit la anii care au trecut, din ziua cand am aflat care imi este darul si slujba pentru Domnul, pot sa spun cu bucurie, ca Domnul m-a binecuvantat si a binecuvantat suflete cu care m-a pus El in legatura. Nu intotdeauna am fost ascultatoare fata de voia Sa; am avut situatii în care nu am vrut sa accept drumul pe care ma indemna sa merg; preferam mai bine să fug de sarcina aceea. Dar eram adusa inapoi la locul unde Domnul ma vroia. Si aceasta este harul Sau, chemarea inapoi la ascultare.
Erau zile, saptamani de seceta in viata mea, cand nu mai aveam dorinta aprinsa sa ma ingrijesc de sufletele aduse in calea mea, si acestea sufereau aceeasi seceta ca si mine, cu alte cuvinte, alunecau inspre viata veche. Dar, Domnul nu ma lasa sa raman in starea aceasta de dezinteres. Ma lua din nou pe drumul dorit de El, folosindu-se de gura acestor suflete prin care ma mustra. De exemplu, o femeie inca nemantuita, dar doritoare de Cuvant, ma suna si ma intreba de ce nu ii mai scriu ca si altadata despre Dumnezeu? Am uitat-o? Avea necazuri multe, (de diferite dimensiuni) la care dorea sa aibe un raspuns: De ce, pentru ce trebuie sa sufere asa mult? Pe mine “ma scuturau”cuvintele ei; erau o mustrare de la Domnul. M-am smerit pentru neascultarea mea si Domnul m-a ridicat din nou, apoi am inceput sa ma ingrijesc de sufletul acesta mai departe. Eu m-am lasat dusa in jos uneori din cauza ca am inceput sa privesc spre problemele mele cu ochii firesti, si nu ma mai uitam de sus in jos la ele prin ochii lui Dumnezeu. Asa am neglijat sufletele acestea. Dorinta aceasta trebuie sa fie permanent in mine: sa ma ingrijesc de aceste suflete daramate psihic, care nu Il cunosc pe Domnul inca, sau sunt la inceput de credinta.
O pasiune vie, pe care sa nu o lasam sa cada, sa dispara… si aceasta o putem pastra daca suntem in legatura cu Domnul, si nu “in legatura cu noi insine”. O dorinta care trece peste toate greutatile intampinate in viata, peste orice piedeca pusa de dusman in cale (din acestea sunt destule prin care a trebuit sa trec), o dorinta care cu trecerea anilor se face mai profunda. Cu cat anii trec, cu atat am observat mai mult cum calitatile spirituale puse de Domnul in mine, tocmai pentru aceasta slujba, ma cresc, devin mai ”matura” in ingrijirea de suflete (bineinteles, a femeilor).
Am capacitatea sa pot judeca mai profund situatia lor si sa le pot da ceea ce au nevoie in situatiile prin care trec, cum sa inteleaga Cuvantul si cum sa il aplice in viata lor. Am avut scrisori in care mi se explica situatia prin care trecea persoana cunoscuta de mine, dar nu putea sa explice exact cum este in sufletul ei. Cand citeam scrisoarea, uneori, ma facea sa renunt la un raspuns explicativ mai pe larg, caci continutul scrisorii ma ingrozea, si mai bine “fugeam" de un raspuns lung. Dar aveam convingerea ca nu aceasta este voia Domnului. Atunci, pentru ca imi era greu sa ma pun sa scriu, ingenuncheam si aduceam scrisoarea inaintea Domnului, rugandu-L sa imi dea intelepciune sa stiu ce sa scriu, in asa fel ca sa fie spre binecuvantarea acelui suflet si spre slava Domnului. Apoi, citeam de cateva ori scrisoare si ma gandeam la ce este scris in ea cu si mai multa profunzime. Apoi, ma puneam cu infrigurare la scris scrisoarea... Dar cand am inceput-o, nu ma mai puteam opri din scris; in amanunt ii explicam femeii ce se petrece cu ea, ce are de facut...
Dupa ce am scris cateva pagini, (eu am acest obicei, si cred ca tot de la Domnul este ca să dau detalii cand explic ceva, si asfel de randuri au efect pozitiv asupra sufletului cautator) am dus plicul la posta rugand inca odata ca Domnul sa binecuvinteze cuvintele din ea. Dupa scurt timp, a venit raspunsul. Imi scria ca eu, i- am scris exact despre cum simte ea in interiorul sufletului ei, durerea, ceea ce ea nu a reusit sa astearnă pe hartie, si mă întreba cum de am putut sa scriu asa ceva, cum de stiu ce este in sufletul ei, si ca randurile mele au fost, si sunt balsam pentru ea, ca a citit de mai multe ori, si ca oridecateori o citea, era si mai plina de bucurie si pace. Eu m-am bucurat mult de asfel de raspunsuri. In vremea aceea, eram destul de tanara in aceasta slujba, era pe la inceputul anilor `90.
Mi-a trecut un gand prin mintea mea, de care m-am infricoşat: oare nu am eu un duh de ghicire ca si ghicitoarea din Faptele Apostolilor cap. 16? Ca am descris exact starea sufletului acestuia, ceea ce femeia nu a reusit ca sa-şi explice... Am inceput sa reflectez la aceasta situatie cu scrisorile mele. Dar, ma bucur ca repede s-a spulberat acest gand, pentru ca aceasta calitate este spirituala, si vine de la Domnul, special pentru slujba in care m-a chemat. Apoi, sa nu uit ca eu, mereu ma rugam pentru intelepciune si pricepere spirituala, ca sa judec in fiecare situatie, sa cunosc voia Domnului, sa iau hotararea dupa voia Sa. Domnul inzestreaza pe slujitorii Sai cu calitatile necesare spirituale de care au nevoie, apoi trebuie sa fie si o capacitate de a invata pe altii, daca aceasta este slujba. La mine, este “plantata" de Duhul o capacitate de a invata pe alte suflete in ceea ce priveste o viata practica, ce survine din Cuvantul trait. Ea a fost acumulata in felurite incercari prin care am fost trecuta. Daca ele nu erau, nu puteam da nimic despre viata spirituala, practica. Slujba mea in El, este limitata pana la granita dorita de Domnul, campul de lucru este numai atat de mare cat este dat de El. Nu ma pot intinde peste granita, macar ca altadata am facut acest lucru. Si atunci am invatat asa cum a spus si apostolul Pavel, ca a cautat sa nu se duca in campul altuia ca sa lucreze… Am inteles ca dusmanul credinciosilor, este permanent la lucru acolo unde lucreaza Domnul, si cauta sa puna in incurcatura pe slujitorii Lui, sa distruga binecuvantarile primite. Ii duce in indoiala atunci cand se văd roadele Duhului. Nu!!! Înca odata: orice slujba primita de la Domnul, este insotita si de calitatile necesare spirituale pentru a se putea face lucrul in care suntem chemati, si de o capacitate de a invata, daca este o slujba de invatare a altora.
Uneori, erau scrisori sau discutii care asa de mult ma framantau, si nu stiam care este voia Domnului; chiar daca ma rugam, tot eram in indoiala,ba un gand, ba la altul... Atunci, am sunat la surori mai in varsta, ca si mine, si cu mai multi ani in Domnul, sau la cate un frate pentru un sfat. Le explicam situatia in amanunt, si primeam un raspuns uneori care era ca si al meu dar pe care eu nu indrazneam sa il pun in aplicare. Asa aveam o confirmare, si indoiala disparea. Uneori, primeam un raspuns contrar celui pe care il aveam eu dar il priveam raspunsul, cu indoiala. În cazul acesta aduceam raspunsul primit in rugaciune si iar intrebam pe Domnul care este voia Sa. Si se intampla ca raspunsul primit prin sora sau fratele să fie cel bun. Si aducea cu adevarat efectul pozitiv.
In capitolul 2, am scris ca am avut felurite femei aduse in calea mea (nu erau multe la numar, atat cat Domnul a hotarat sa le am in cale), si care erau cautatoare dupa adevar dar si care erau cautatoare dupa profit material. Inainte de a intra in alt subiect, (daca ajung sa il scriu aici) mai doresc sa amintesc de un caz care mi-a dat destula framantare.
Tot in anii `80, spre sfarsit, am cunoscut o femeie alcoolica in totalitate; trup si suflet, si mintea ei erau imbibate cu acest drog distrugator. Locuia in orasul in care locuiam atunci, dar intr-un sector unde era o casa cu oameni dintr-o societate de jos: drogati, alcoolici, barbati burlaci si femei singuratice. Era dornica sa stie despre Dumnezeu, macar ca mintea ei nu mai era clara. Numai in casa aceea nu ma gandeam sa intru… imi era o frica mare de acesti oameni, caci auzeam ca faceau lucruri rele. Autoritalile de ordine civila cam aveau treaba cu ei... Asa ca la inceput, ma intalneam cu ea undeva, intr-un parc. Am lasat-o sa vorbeasca; eu, ascultam si ma gandeam la cele spuse de ea. Am inceput sa am incredere in ea .M-a invitat la ea in casa aceea, unde avea o camera a ei. Imi era tare frica... M-am rugat Domnului sa ma pazeasca de rau… rugandu-ma pana ce am ajuns in camera ei si uitandu-ma daca nu cumva ma urmareste cineva. Am ajuns in camera ei fara probleme. In camera ei, era o dezordine de nedescris, sticle peste tot… si miros de alcool si tutun, tocmai ce dispretuiam eu enorm.
Mi-a oferit ceva sa mananc, era ceva stricat deja; am refuzat explicandu-i ca aceasta hrana o imbolnaveste daca o mai mananca. Sotul ei a decedat tot din cauza alcoolului, si acum statea singura. Peste tot avea pozele lui si o lumanare, si se ruga la o poza a lui cu lumanarea aprinsa. Povestea ca merge des la cimitir si acelasi lucru il face si acolo, si ca ea aude cum el ii vorbeste. La fel si cand se roaga la poza lui. M-am ingrozit, mi-am spus ca este o catolica profunda, plina de religiozitate fanatica, si ca din cauza alcoolului are si halucinatii din acestea. Nu numai atat, ci si prin rugaciunea la morti a intrat sub influenta demonica. Deci ma aflam in locuinta unei femei care era inconjurata de idoli. Oare este locul meu aici?M a uitam la ea,imi era mila de ea în ce hal a adus-o diavolul… numai Domnul o poate scoate din cursa lui! O vedeam cat era de neglijata igienic, nu avea o baie in camera decat una comună, pe coridor.
M-am hotarat sa o duc la mine acasa sa isi faca o baie buna, si sa stam de vorba despre credinta. Am adus-o. M-au vazut unii din vecini cu ea la intrare. Erau mirati ca am ca insotitoare o femeie dezordonata in tot aspectul ei vizibil, si care emana in urma ei miros de alcool. Dar am dus-o sus, in locuinta mea. M-a intrebat daca am vin de baut ca sa ii dau. Am spus ca nu am adus-o aici pentru alcool, ci sa faca baie si sa vorbim despre credinta. Am spus ca eu nu consum alcool, si il dispretuiesc enorm. A renuntat la a insista... Asa am adus-o uneori la mine ca sa faca baie, dar si sa discutam. Se vedea la ea un interes pentru Cuvant, si asta ma bucura mult, chiar daca mintea ei nu era prea clara, se straduia sa inteleaga ce ii spuneam. Apoi a dorit sa o vizitez la ea in camera. Din nou aceeasi teama in mine!
Cand eram in casa aceea ,imi era inima cuprinsa de neliniste si frica mare. Ceva nu era in ordine cu casa aceea... nu este de mirare daca locuiesc acolo oameni sub influenta satanei, chinuiti in lanturile lui pline de pacat... In ziua aceea, a pregatit ea ceva de mancare proaspata: spanac cu cirnati si cartofi piure. Primea de la stat bonuri de alimente, bani in bar primea foarte rar, fiindcă isi cumpara bautura si tigari si nu mancare. Ne-am aşezat sa mancam, dar …spanacul era plin de parfum…groaznic la gust! Am intrebat-o ce a pus in el. A spus ca sare. Dar ea nu a pus sare deloc, ci numai spray parfumat. Ea a spus ca asa de mult a dorit sa faca ceva pentru mine, si acum mie nu imi place mancarea ei. Dar eu am spus : lasa Karin, ca mananc si asa! Asa de mult s-a bucurat ca mananc din mancarea ei. Dar nu are rost sa va spun cum am mancat spanacul….Toate au fost “bune”, am discutat cu ea despre credinta, am dus-o la mine ca sa faca baie. Dar intr-o zi a inceput sa ma roage sa o duc la cimitir cu masina, ca sa se roage la sotul ei, sa vorbeasca cu el… Numai asa ceva nu doream …s a ma duc la”altarul" ei demonizat, sa ii vad inchinarea la idolii ei... I-am spus clar ca asta nu este voia Domnului, ca este o uraciune si eu nu pot sa asist la ceremonia aceasta.
Ea se ducea deobicei pe jos pana la cimitir sau cu Busul, (nu era chiar aproape cimitirul). S-a intristat mult din cauza asta - ca nu o duc. Zicea ca sotul ei o asteapta... I-am spus ca daca tot asa gandeste, eu o parasesc definitiv. A plans…dar eu, am fost hotarata sa o parasesc daca tot mai doreste aceasta inchinare demonica. Si m-am retras din calea ei. Dar fiindca ea stia unde locuiesc, venea la intrare si suna la usa. I-am dat drumul sa intre. Am intrebat-o daca s-a lasat de inchinarea ce-o practica. A spus ca nu si sa o duc la cimitir. I-am spus din nou ce invata Biblia cu privire la asa inchinari, dar parca a disparut totul ce a inteles din Biblie; dorinta de a cunoaste Biblia a disparut. Cel rau a rapit ce a fost pus in inima ei, dar Domnul stie cum sa lucreze daca El voieste mantuirea ei. I-am spus ca atat timp cat ea se tine de acest ritual, eu nu mai pot sa stau in tovarasia ei. A mai venit de cateva ori la mine la usa de la intrare in bloc, a sunat, m-am dus insa jos la ea si am spus ca sa nu mai vina la mine daca se tine de ritualul ei. Nu are rost sa mai vina, pentru ca tovarasia cu ea s-a incheiat; poate deocamdata…i-am spus. Dupa un timp, nu a mai venit. Am intalnit-o in oras de cateva ori, ne salutam. Intr-o zi, am aflat ca este la psihiatrie, la dezacoolizare. M-am bucurat pentru ea. Ma rugam pentru ea ca Domnul sa se indure de ea. Pana astazi nu mai stiu de ea pe unde este, poate ca Domnul s-a indurat de ea, nu stiu…o voi afla cand voi fi la El daca sufletul ii este mantuit.
Ce am invatat din aceasta situatie? Pentru prima oara, am inteles ceea ce spune Apostolul Pavel in 1 CORINTENI 9;19-23, ca s-a facut rob tuturor ca sa castige pe cei mai multi. Am inteles ca ceea ce am facut, de "m-am coborat jos" si m-am ocupat de acest suflet din societatea drogatilor, (am avut mila de ea, am mancat mancarea ei parfumata, am dus-o in locuinta mea sa se faca curata, ordonata in partea din afara… ) toata purtarea mea in genul acesta, a fost de la Domnul si ca apartin si aceste experiente slujbei in care sunt. Dar cand era vorba sa duc sufletul la un “altar”demonic, nu m-am mai aplecat ci l-am dispretuit. De atunci si pana astazi am mai trait ceva asemanator, dar am inteles ca si aceasta a fost voia Domnului: sa ma fac cu “iudeii”ca si cum as fi iudeu, dar nu sunt, cu cei fara lege ca si cum nu as fi fara lege. Si aici am primit de la Domnul o pricepere spirituala cum trebuie sa procedez in cazuri din acestea. Aceasta nu inseamna ca fac ce fac alti necredinciosi, adica ca merg pe drumul lor fals de inchinare; ci caut sa dau invatatura biblica, Evanghelia. Sunt crestini (pe care eu îi cunosc) care stiu foarte bine ca o anume invatatura duce in ratacire, dar ei au o metoda a lor, prin care cred ca asa ii va castiga pe cei rataciti, facandu-se ca sunt una cu invataura ratacitoare. Spun ca sunt mantuiti si se tin de învăţături străine dar ei dau hrana din rataciri. Zic ca asa ii castiga pe cei care sunt in ratacire, prin metoda asta, cred ca ii face sa se apropie de ei. Ceea ce dau ei, nu este decat un ecumensim. Nu asta a vrut sa spuna apostolul Pavel cu versetele de mai sus. Ori predicam adevarul, doctrina pura a Scripturii, ori dam un amestec periculos. Suntem indemnati sa cercetam totul la lumina Bibliei, si sa despartim paiele de grau. Ori dam hrana tare care da crestere spirituala, ori dam numai un terci, care blocheaza o crestere sanatoasa in Domnul. Ori suntem de partea Adevarului pur al Scripturii, ori suntem de partea ecumenismului cu tot amestecul lui de ratacire... Domnul nostru a fost mult intre necredinciosi, dar El niciodata nu a fost una cu viata lor ,nu s-a facut una cu ratacirile fariselor, nu s-a prefacut ca este una cu ei, in felul lor de trai religios doar, ca sa ii castige pentru Evanghelia Sa, din contra, El a condamnat ratacirea lor, descoperea intunericul lor punand in loc Evanghelia mantuirii lor.
Din pacate, astazi sunt crestini care se duc la discoteca (de ex., zic ca acolo vor sa evanghelizeze), dar prin dansul lor intre cei fara Dumnezeu, ei nu dau Evanghelia, ci o viata neschimbata, veche, innecata in poftele firii vechi. Nu, Domnul nu S-ar duce acolo ca sa danseze ci sa puna lumina Lui in intunericul de acolo. Nu, ceea ce spune apostolul Pavel in versetele amintite, este cu totul altceva.
Multumesc Domnului caci, prin ceea ce am trait cu femeia aceea, am inteles pasajul amintit din epistola catre Corinteni. Prin pasajul inteles de mine, am fost pazita atunci cand am fost la o nunta a necredinciosilor, ca sa nu fac ca si ei, ci prin purtarea mea fara cuvinte sa le dau Evanghelia.
Leave a comment and / or appreciate the article!
:» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
:» Posted by: *DJ_DANY*
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen