A întâlnit vreodată o persoană plină de voie bună, dar în acelaşi timp cu o îngrijorare cronică? Frica distruge bucuria. Trăieşte în frică, şi vei recunoaşte durerea anxietăţii constante, cronice, de cea mai joasă speţă. Treci dincolo de ea, şi vei fi încântat.
Alt prieten al meu este până-n gât într-o provocare foarte dificilă. Miza - relaţională, emoţională şi spirituală - este foarte mare. "Nu am mai riscat niciodată atât de mult cu Dumnezeu." mi-a spus el "Le tot spun şi celorlalţi implicaţi: Puneţi-vă încrederea în El, Dumnezeu lucrează cu adevărat! Şi acum tot ce am în cap este - să sperăm că aşa va fi!" L-am privit şi am văzut toate semnele cuiva care înceracă în mod curajos să aibă încredere şi să asculte - entuziasm, anticipare, suspans, rugăciune, un simţământ profund de dependenţă, activitate semnificativă, întindere până la limita capacităţilor sale. Mi-m dat seama că se simte extraordinar de bine. Asta e viaţa aşa cum ar trebui să fie. El a ieşit din barcă. Încrederea în faţa fricii şi a provocării produce bucurie.
Pe de altă parte, depunerea armelor în faţa fricii ucide orice urmă de bucurie. Conform cercetărilor curente, cei mai mulţi oameni care se îngrijorează par să aibă o imaginaţie foarte bogată. Au de obicei coeficient de inteligenţă peste medie. Sunt adesea oameni cu foarte mult potenţial creativ. Dar imaginaţia lor o ia razna, spre tărâmul negativismului. Ei tind să transforme totul într-o catastrofă:
Dacă se va întâmpla ceva rău? Dacă voi avea un accident şi voi distruge maşina? Dacă îmi pierd portofelul? Dacă predica mea nu va fi bună?
Toate aceste lucruri sunt condiţionale, sunt în viitor, şi s-ar prea putea să nu se întâmple niciodată! De fapt, cele mai multe dintre ele nu se întâmplă niciodată. Dar când îmi trăiesc viaţa cu o perspectivă plină de frică, le dau acestor lucruri puterea de a-mi fura viaţa de acum!
Un simţământ sănătos al perspectivei ne permite să asociem acestor evenimente nişte răspunsuri realiste care să ne ajute să continuăm viaţa.
Dacă îţi vei accidenta maşina? Poţi lua una nouă!
Dacă îţi pierzi portofelul? Îţi iei unul nou!
Dacă pastorul are o predică slabă? Îl trimiţi în concediu în Hawaii, la refacere!
Dar atunci când trăieşti în frică, puterea lui "Dacă" devine copleşitoare şi vei trece prin viaţă fără pic de bucurie.
Bucuria şi frica sunt fundamental incompatibile.
Leave a comment and / or appreciate the article!
:» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
:» Posted by: *DJ_DANY*
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen