Un rege scotian, disperat ca baiatul lui de zece ani, nu vroia sa se supuna niciunei autoritati, l-a luat de la curte si l-a dus la un cioban vestit pentru blandetea pe care o avea fata de mioarele lui. „Iti dau trei luni sa-mi educi si sa-mi cumintesti baiatul si sa-l faci ca una din oile tale.Va veni timpul sa-i las tronul si el nu are caracterul unui rege si nici autoritatea pe care o da dragostea. Nu stie ce este aceea supunere si nu asculta de nici un cuvant, oricat de sever sunt cu el. Daca nu vei reusi iti voi lua turma si te voi lasa fara nici un venit. Vei pribegi in tara si voi porunci ciobanilor sa nu te angajeze nimeni la turmele lor pana vei ajunge sa mananci iarba ca oile si sa dormi ca ele pe pamant. Daca vei reusi, te voi pune mai mare peste turmele mele si vei primi o treime din visteria mea. Iti voi da titluri nobiliare si vei fi la mare cinste.”
Ciobanul a refuzat oferta regelui, dar si angajamentul de a-l lua pe baiat in scoala turmei lui. Regele furios a poruncit sa fi e aruncat in temnita si sa fi e spanzurat a doua zi pentru nesupunere si pentru sfidarea generozitatii lui.
„Majestate, vreau sa va ajut din toata inima,” a spus ciobanul linistit. „Doar ca am alta metoda de a modela vlastarul domniei tale. Daca va fi sa stea trei luni la mine atunci acela nu este baiatul mariei tale, ci chiar majestatea sa, imparatul.”
„Cum indraznesti sa-mi propui o asemenea prostie? Argumenteaza-mi, iar daca nu justifici afi rmatia ta chiar acum vei fi spanzurat!”
„In primul rand, majestatea sa se pripeste sa judece omul inainte de a-l lasa sa termine ce are de spus. Asta dovedeste nerabdare. Apoi vreti sa obtineti rezultate bune folosind metode rele, obligandu-ma sa va educ copilul majestatii voastre sub amenintarea palosului. Asta dovedeste violenta. Presupun ca majestatea sa a folosit acest mod de a educa si cu vlastarul domniei sale. Maria sa crede ca o educatie care sa aduca rezultate se poate face in trei luni, ceea ce este gresit. Este o lucrare de o viata pe care trebuie sa o faca parintele lui. De aceea am gandit, dandu-va tot respectul si supunerea, cu riscul ca ma veti intelege gresit, ca in primul rand majestatea sa are nevoie de schimbare. Doar asa veti fi in fata copilului un model necurmat in lumina caruia sa creasca un conducator puternic in caracter si nobil prin dragostea fata de semeni. Faceti ce credeti cu mine, dar eu sunt gata sa primesc in scoala mea doar pe majestatea sa, regele.”
Si regele a ramas trei luni in scoala pastorului cel bland. Si apoi, din cand in cand si tot mai des isi vizita profesorul lui de suflet. Ca o sansa pentru copilul lui cel rau.
***
Cine nu a auzit de Psalmul 23? Nu este doar o capodopera a literaturii crestine, dar este si un izvor de viata, lasat sa curga pentru fi ecare sufl et nefericit si neimplinit. Este invitatia de a intalni cea mai blanda si minunata persoana, in prezenta careia gasesti drumul spre viata adevarata.
Oare cum suna acest psalm pentru un cuplu casatorit? De fapt este ca o muzica. Pentru unii poate fi la prima auditie, dar nu va va parea rau. Primele acorduri incep cu:
Domnul este Pastorul meu… Este clar: nici sotul si nici sotia nu este conducator, unul pentru altul, ci numai Cel care leaga inimile in dragoste. Pentru ca tipul lui de conducere este asemenea pastorului cel bun, care nu goneste oile din spate, ci le cheama dupa El. Datorita a ceea ce este el, prin caracterul lui. Cel care este in cuplu si care isi asuma caracterul Marelui Pastor, nu va folosi coercitia si manipularea pentru a-si conduce partenerul acolo unde doreste. Ar insemna pustiirea sufletului celuilalt. Si atunci cine va conduce in familie? Daca ramanem langa Pastorul cel Bun nu avem decat o singura conducere in casnicie: conducere impartasita. Amandoi vor stapani peste lucruri si evenimente, dar nu unul fata de celalalt. Si, totusi, si unul si celalalt se vor supune unul altuia in dragoste. Si asta este o taina.
Ce parere aveti de urmatorul vers: nu voi duce lipsa de nimic?
E absurd! Daca n-ar fi din Biblie as trece repede peste el si l-as arunca peste bordul ratiunii. Pentru ca la prima citire nu are ratiune. Poftim, accept sa am in familie prezenta Pastorului cel bun. Asa am plecat si eu in casnicie. Dar la inceput am avut doar o camera pe pivnita si un hol care servea ca bucatarie. Doamna mea a venit cu o canapea ingusta, care totusi avea calitatea de a ne tine cat mai aproape unul de celalalat, iar eu am venit cu un aragaz si o cuvertura persana. Doamna a mai adus un sifonier in doua usi si am mai primit de la nunta ca dar un frigider. Eu am pus o masa in mijloc si doamna un covor persan, cu care ne mandream. Nici tu cuptor cu microunde, nici tu combina frigorifi ca si nici macar doua camere, ca sa primim musafi ri. Nu tu masina sau bicicleta si nici mobila de bucatarie. Cum sa accept afi rmatia Bibliei ca nu voi duce lipsa de nimic? Cum sa accept sfaturile ei si, daca Il am pe Pastorul cel Bun de ce-mi lipsesc atatea lucruri din camin?
Am uitat sa va spun un lucru: desi nu aveam de niciunelea, eram fericiti. Nu simteam nevoia de ceea ce astazi am si atunci nu aveam. In casnicia noastra exista ceva ce acoperea totul. Ati ghicit: era dragostea! Si nu duceam lipsa de nimic! Concluzia este simpla: cine duce lipsa de unele lucruri si este nefericit atunci nu are… un pastor. Pe Cel Bun.
El ma paste in pasuni verzi… si bine face. Ceea ce ne tine pe noi in viata este o hrana completa, Cuvantul vietii Lui. Chiar si cei care nu accepta conducerea si pastorirea Lui mananca din ceea ce El da si peste buni si peste rai. Si ei nici nu-si dau seama. Dar pentru cei doi prinsi in legatura casniciei hrana care le alimenteaza increderea si dragostea este… comunicarea. Cum oile consuma toata ziua iarba asa si cei doi parteneri trebuie sa traiasca prin comunicare. O comunicare de dragul celuilalt, prin care unul fata de celalalt se deschide cu tot ce ii apartine, inseamna calea spre cunoasterea nevoilor celuilalt, spre intimitate si dragoste. Absenta unei comunicari adevarate inseamna primul motiv al atator despartiri si divorturi. Asa cum Dumnezeu ne cheama la o comunicare vitala pentru existenta noastra pamanteasca si vesnica prin Cuvantul lui si dupa cum noi comunicam cu El prin rugaciune si ascultarea princiipilor Lui nobile, asa ar trebui sa se aseze in casnicia noastra comunicarea iubirii.
... si ma duce la ape de odihna... Un om care traieste credinta in Dumnezeu are odihna. Nu are furtuni si lupte interne. Nu este speriat de ziua de maine si nu traieste dezamagirea reactiei incomode a partenerului de viata. Apele de odihna inseamna increderea in Dumnezeu. Inseamna seninatate si pace in sufl et. Increderea in partenerul de viata, chiar daca mai sunt tensiuni si dezacorduri (amintiti-va de Iov) este totusi pasajul marital, care asemenea unui cantec al unui izvor, isi afi rma existenta prin a se darui. A-l suspecta pe partener de neloialitate si a-l califi ca in modul nefericit ca un oponent inseamna deja deschiderea unui front de lupta si echiparea cu armament greu de distrugere a „vrajmasului”, pe care il socoteste astfel, tocmai pentru ca se face vrajmas lui insusi. El n-a ajuns la apele de odihna pentru ca se conduce singur si n-are nevoie de Pastorul cel Bun. Hrana sigura pentru balaurul divortului.
imi invioreaza sufletul… caci in arsita rutinei nimeni n-ar putea trai. Dupa cum Creatorul nu ne-a lasat doar cinci culori si sase fl ori; dupa cum nu ne-a lasat doar trei pomi cu roade si doua soiuri de pesti; dupa cum Creatorul nu ne-a lasat doar o singura stea pe cer si doar o singura stralucire, asa si casnicia nu trebuie sa cuprinda doar un set de cuvinte si atitudini. Doar cateva expresii si simtaminte. Ceea ce invioreaza un camin este varietatea manifestarilor fericite prin care il imbogatim pe partener si il imbracam in fi ecare zi cu o alta haina a aceleiasi iubiri. Cuvinte proaspete de apreciere, cadouri si imbratisari, program variat si deconectare de lucrurile repetitive, umor si joaca, bucurie impartasita si declaratii de dragoste inedite, iata ce invioreaza sufl etul. Asta pentru ca Pastorul cel Bun ne schimba zilnic peisajele vietii cu binecuvantari noi si proaspete.
... si ma povatuieste pe carari drepte... Apropo, a cui e cararea mai dreapta? A mea sau a doamnei mele? Nu e asa ca eu argumentez mai bine? Nu e asa ca ea prea le exagereaza si se agita prea tare? Nu-i asa ca ea deformeaza cu sentimentele ei realitatea si iese din judecata cea buna a lucrurilor? Nu-i asa ca ea… Hai opreste-te ca deja ai inceput sa apuci pe carari strambe, ori de cate ori te justifi ci si invinovatesti partenerul. Din pricina Pastorului si a Numelui Lui nu ai dreptul sa-ti scoti dreptatea, chiar daca ai… dreptate. Cand ne consideram mai buni decat partenerul nostru am si stabilit inegalitate in relatie. Am si creat bazele unei competitii maritale. Am si dat drumul la resentimente si confl icte. Am si creat cadrul pentru abuz. Si asta nu e viata! Uitati-va la Pastorul cel Bun care ne accepta asa cum suntem, rebeli si incapatanati; uitati-va cum ne leaga ranile desi o sa mai luam drumul maracinilor si o sa mai ratacim drumul dragostei; uitati-va cum ne asteapta la fi ecare intersectiei insistand sa-L urmam. Chiar nu vrem sa invatam nimic de la El?
Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau, caci Tu esti cu mine... Existenta noastra este tragica. La tot pasul suntem intampinati de pericole. Frica ne pandeste la orice colt de eveniment. Ne este teama sa nu patim ceva care ar deteriora sanatatea noastra, prestigiul nostru, relatiile noastre, bunurile care le-am strans cu atata sudoare.Pierderea partenerului ar fi una dintre cele mai teribile dureri.Si totusi in aceasta vale a plangerii Pastorul ma dezbraca de frica si de teama de moarte. Ce argumente are ca sa ma convinga? Si stiti ce-mi spune? Imi spune ca „dragostea nu va pieri niciodata”. El imi garanteaza vesnicia relatiei de cuplu daca eu o asez in mainile iubirii Lui. Chiar si pierderea unuia din cei doi nu este o tragedie pentru ca El l-a rascumparat pe cel care a trecut la odihna. Argumentul cel mai tare este de fapt asigurarea ca „Tu esti cu mine!” In durere, in bucurie, in pierdere, in teama, in singuratate, in confuzie El este cu noi cand Il chemam. Duram cat ii permitem sa fi e prezent in existenta noastra. V-ati gandit cumva la vesnicie? O cere chiar dragostea dintre si din cei doi?
Toiagul si nuiaua Ta ma mangaie. Primul este semnul conducerii regesti, al doilea semnul disciplinei pe care o cere dragostea. Un cuplu nu se poate conduce decat dupa principii, iar natura noastra razvratita are nevoie de o continua disciplina pentru a cuibari in noi si in relatie permanenta vietii constante de dragoste. Avem nevoie de deprinderi fericite de viata care sa se instaleze suverane in practica existentei de familie. Daruirea iubirii neconditionata, rabdarea, acceptarea, intelegerea partenerului, ascultarea atenta in comunicare, atentii calde si delicate, bucuria de a creste relatia, au nevoie de repetitii insistente pentru a construi fericirea. Ele vor fi prin disciplina si conducere divina o mangaiere a vietii de cuplu si o crestere continua in dragoste. Viata de dragoste care nu creste dezvolta monstri. Dar fi ecare pas castigat in permanentizarea unei relatii pe principii inseamna alegerea drumului spre cer. Dar impreuna!
Tu imi intinzi masa in fata protivnicilor mei… Ce curaj! Dar si gestul unei ospitalitati surprinzatoare. Intre mine si cel cu care sunt in confl ict Marele Pastor pune o masa! Asta inseamna ca ma cheama la masa tratativelor. Chiar asa! Nu m-am gandit ca de aceeasi favoare trebuie sa aiba parte si oponentul meu! Cineva a scris o carte intitulata: „In pat cu dusmanul”, dusmanul fi ind chiar unul din cei doi din casnicie, care ridica o pretentie de viata diferita de a partenerului. Ce e de facut? Nimic mai simplu: aseaza o masa intre el si tine. O confruntare crestina, unde bucatele alese sunt cuvinte de respect si amabilitate, atitudine de acceptare, un ton placut al vocii, un spirit de concilere si iertare. Exact cum face Pastorul ce Bun. Doar ca El iti da motivul, dar si puterea de a face la fel, in masura in care gusti din
bucatele Lui.
... imi ungi capul cu untdelemn... Nu e sampon sau gel de dus, ci untdelemn. In vechime, in poporul lui Israel, cand era ales un imparat, semnul simbolic al acestui act era consemnat prin ungerea cu untdelemn. Sa inteleg ca Pastorul celor mai bune pasune vrea sa ma unga imparat, iar pe doamna mea, imparateasa? E chiar asa! Intentia Lui este sa reaseze demnitatea pierduta in Eden, cand cei doi au ajuns sa se invinuiasca reciproc si sa-si piarda domeniile si stapanirea data de Creator. Restabilirea relatiei cu Pastorul ne procura insemnele regalitatii pierdute: respectul de sine. Cel care primeste caracterul lui Dumnezeu primeste si o valoare de sine, care nu poate fi alterata de nici o ocara pe care cineva ar arunca-o. In dialogul dintre cei doi, pot exista califi cative care urmaresc sa prabuseasca valoarea celuilalt, dar cel care isi cunoaste propria valoare data de Sus nu va replica la fel si nu se va prabusi sub cuvintele si atitudinea intunecata a celuilalt. Cel care are insemnele regalitatii se respecta pe sine si va proceda ca si Cel care l-a investit cu acea putere de caracter. Tine de demnitate divina!
... si paharul meu este plin de da peste el... Mare lucru este sa fi i multumit cu ceea ce primesti si ai. In acest secol al comparatiilor (vecinul are vila, eu nu am; noi nu avem masina ca familia Popescu; eu nu sunt asa de bine vazut ca Istrate) unde standardul este celalalt, este greu sa inaintezi in relatie. Cel care este nemultumit se va alimenta din comparatia cu partenerul sau, iar conflictele vor fi permanente. Multumirea nu se procura proportional cu lucrurile pe care le detii, ci vine din calitatea relatiei. Adevarata abundenta rezida din virtutile prezente in inima, unde cel ce le detine este haina pentru partenerul lui, este hrana gustoasa prin comunicarea dragostei lui, este pace si incredere prin consecventa iubirii manifestate, este apa curata si proaspata prin romantismul mereu prezent. Singura comparatie pe care o face este aceea dintre el si Pastorul cel Bun, in care se oglindeste pentru umplerea cu frumusetea lui de caracter. Si, deodata devii cel mai bogat din lume!
Da, fericirea si indurarea ma vor insoti in toate zilele vietii mele... Dar poate o casnicie sa vada fericirea? Si da si nu. Incep cu nu. In deplinatatea conditiilor nu va fi fericire. Lipsurile, suferinta, singuratatea uneori si crizele de viata nu vor putea prinde fericirea. Dar in relatie, da. Ceea ce va determina bucuria de a trai este relatia de dragoste care lucreaza fericirea. Si ea vine numai de Sus si se propaga intre cei doi. Ceea ce face ca acesta fericire sa fi e posibila este indurarea sau harul divin. Marele dar este deschiderea permanenta a milei lui Dumnezeu spre cei doi, ca oricand, atunci cand doresc resursele vietii ceresti sa le aiba la dispozitie, fara vreun merit si fara sa le cumpere. Acceptarea lor este ocazia lui Dumnezeu de a le oferi. Este atat de usor pentru ca L-a costat asa de mult pe Dumnezeu atunci cand L-a oferit pe Fiul Sau pentru rascumpararea noastra. Asa incat nu exista scuza pentru esec.
... si voi locui in Casa Domnului pana la sfarsitul zilelor mele. Destul de sumbru. Toata viata intr-o biserica nu este tocmai o perspectiva echilibrata. Nu asta inseamna Casa Domnului? Dar stai putin! Nu spune Biblia ca acolo unde sunt doi sau trei, adunati in Numele Meu sunt si Eu cu ei? Ca o biserica sa fi e biserica are nevoie de o grupare de oameni care I se inchina si care cred in El. Numarul minim, dar sufi cient este doi. Iar daca sotul si sotia cheama prezenta lui Dumnezeu in caminul lor, nu inseamna ca acea casa este Casa Domnului? Corect. El locuieste in inimile noastre prin credinta. Dar va locui si cu cei doi unde este chemat. Sintagma „sfarsitul zilelor” este descurajanta. Doar atat? Pana la sfarsitul zilelor este testul credintei si a umblarii cu Pastorul cel Bun prin care facem dovada ca ramanem in staulul Lui si in turma Lui. Ca nu dorim alt pastor. Ca nu dorim alta viata. Ca nu dorim un camin cu abuzuri si cearta. Ca nu ne place sa controlam pe partener si sa ni-l anexam. Ca nu vrem sa stapanim peste celalalt, dandu-i programul nostru de viata. Pana la „sfarsitul zilelor” pamantesti, in aceste conditii de pacat, este ocazia harului innoirii si a umblarii dupa Pastor, pentru a invata din dragostea Lui si de a o reproduce in camin. Apoi timpul nu va mai fi intrerupt de moarte. De ce? Pentru ca cel care a auzit psalmul marilor resurse de viata a cunoscut pe Pastorul vietii de familie.
* * *
O voce se inalta intr-o rugaciune sincera si interesata de raspuns: „Doamne, Tu, cel ce ne esti Marele Pastor, te rog schimba-l pe sotul meu si fa-l mai bun si mai intelegator. Ia-l Tu, in turma iubirii tale si da-i cuvinte potrivite pentru mine ca sa nu ma mai critice si sa ma desconsidere. Convinge-l sa fi e mai tandru si mai dispus in treburile gospodaresti si fa-l sa comunice mai mult cu mine, ca prea tacut este cand ii cer cate ceva. Si, apoi, fa-l dispus sa mearga cu mine oriunde vreau eu si sa ma asculte in tot ce cred ca este bine. Fa-l sa ma iubeasca chiar daca il mai cicalesc si imi mai ies din fi re. O sa fi u mai credincioasa daca imi vei raspunde cererilor mele si am spun si altora ce minuni faci Tu celor necajiti, cum sunt eu. Dar daca nu il vei schimba pe sotul meu atunci voi da divort de el. Stiu ca o sa-mi raspunzi si ca o sa-l iei in turma dragostei Tale ca sa-l schimbi si sa fi e alt om, caci asa cum este nu ma pot intelege cu el. Iti multumesc. Amin.”
Iar Pastorul cel Bun ii raspunde: „Imi pare rau. Nu pot sa-ti ascult cererea.” „Bine, dar Tu nu poti sa nu raspunzi la rugaciunea mea! Asa am citit in Biblie!” zise ea revoltata. „Cu siguranta ca vreau sa-ti raspund, dar nu dupa parerea ta. Pentru ca-Mi pui conditii, asta dovedeste ca nici nu crezi ca pot sa-l schimb pe sotul tau. Am alta idee, cu riscul de a fi gresit inteles: vino tu, mai intai in staulul schimbarii inimii si apoi ne vom ocupa si de sotul tau. Ce parere ai?”
Leave a comment and / or appreciate the article!
:» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
:» Posted by: *DJ_DANY*
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen