Legea lui Dumnezeu – Cele Zece Porunci
“... Apoi Dumnezeu a început sa vorbească din întunericul acela dens ce-L înconjura în timp ce El stătea pe munte. Mişcat de o profundă iubire pentru poporul Său, El a rostit cele zece porunci” (Exod cap.19:18-19). Moise spunea�“Domnul a venit din Sinai... şi a ieşit din mijlocul zecilor de mii de sfinţi, având în dreapta Lui focul Legii. Da, El iubeşte popoarele: toţi sfinţii sunt în mâna Ta. Ei au stătut la picioarele Tale, au primit cuvintele Tale” (Deut. Cap.33:2-3). Când a fost dată legea pe muntele Sinai Dumnezeu s-a descoperit pe Sine nu numai ca maiestoasa Autoritate supremă a universului ci şi ca Răscumpărător al poporului Său (Exod cap.20:2).�Pentru că El este Mântuitor, El nu cheamă numai pe Israel, ci cheamă întreaga omenire (Exod cap.12:13) să asculte cele zece porunci scurte, cuprinzătoare şi pline de autoritate, ce cuprind datoria fiinţelor omeneşti faţă de Dumnezeu şi faţă de
aproapele lor.
Prima poruncă:
“Să nu ai alţi Dumnezei afară de Mine” (Exod cap.20:3).
Dumnezeul cel veşnic, având viaţa în Sine însuşi, Cel ne creat, El însuşi fiind Creatorul, Izvorul de viaţa şi Susţinătorul tuturor lucrurilor, este Singurul îndreptăţit la suprema închinare şi adorare. Omului îi este interzis să dea oricui altcuiva locul cel dintâi în simţămintele sale sau în slujirea sa. Poruncă întâi opreşte pe oameni să aibă alţi dumnezei afară de Dumnezeul adevărat şi Sfânt care este Creatorul tuturor lucrurilor din univers.
A doua poruncă:
“Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri şi jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti.” (Exod cap.20:4-5). Porunca a doua ne opreste din închinarea la chipuri sau asemănări, întrucât acestea ne îndepărtează de închinarea la Adevăratul Dumnezeu. Multe naţiuni păgâne susţineau că, chipurile lor (icoanele), erau numai pre închipuiri sau simboluri prin care era adorată zeitatea,�dar Dumnezeu a declarat că o astfel de închinare este păcat. Încercarea de a-L reprezenta pe Cel Veşnic prin obiecte materiale coboară concepţia omului cu privire la Dumnezeu. Căci Dumnezeu a spus“Pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam al celor ce Mă urăsc şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”. Prin oprirea închinării la dumnezei falşi, porunca a doua, în mod implicit, îndeamnă la adorarea adevăratului Dumnezeu.
Porunca a treia:
“Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui” (Exod cap.20:7). Această poruncă nu numai că opreşte jurămintele false şi blestemele obişnuite, dar ea ne opreşte să folosim Numele lui Dumnezeu într-un mod uşuratic şi neglijent, fără respect faţă de înspăimântătoarea lui însemnătate. Prin folosirea necugetată a Numelui lui Dumnezeu în vorbirea de rând, prin invocarea Lui în probleme neînsemnate şi prin deasa şi necugetată repetare a Numelui Său noi Îl dezonorăm.�“Numele Lui cel Sfânt şi Înfricoşat” (Ps. Cap.111:9). Toţi trebuie să cugetăm asupra maiestăţii Sale, a curăţiei şi sfinţeniei Sale, pentru ca inima să ne fie mişcată de simţământul caracterului Său preaslăvit, iar Numele Său sfânt să fie rostit cu respect şi solemnitate. O încălcare a acestei porunci se face şi în sălile de judecată unde există neputinţa să înfrâneze răul. Oamenii jură cu mâna pe Biblie fără teamă şi respect pentru Cartea Sfântă a Domnului.
Porunca a patra:
“Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Exod cap.20:8-11). Dumnezeul nostru creator, după şase zile ale creaţiunii S-a odihnit în cea de a şaptea zi şi�a instituit Sabatul pentru toţi oamenii ca un “monument” de aducere aminte al creaţiunii. Porunca a patra a Legii de neschimbat a lui Dumnezeu cere păzirea Sabatului, ziua a şaptea, ca zi de odihnă, de închinare şi slujire, în armonie cu învăţătura şi practica Domnului Isus Hristos care este si Domn al Sabatului. Sabatul este o zi de plăcută comuniune cu Dumnezeu şi între credincioşi. Sabatul este un simbol al răscumpărării în Hristos, un semn al sfinţirii noastre, o dovadă a loialităţii şi o pregustare a viitorului nostru veşnic în Împărăţia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al lui Dumnezeu, al legământului veşnic dintre El şi poporul Său. Păzirea plină de bucurie a acestui timp sfânt, de seară până seară (24 ore), de la apus de soare până la apus de soare, este o celebrare a actelor creatoare şi răscumpărătoare ale lui Dumnezeu.
Sabatul este punctul central al închinării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ca moment de aducere aminte al creaţiunii, el descoperă motivul pentru care Dumnezeu trebuie să fie adorat – El este Creatorul şi noi suntem fiinţele create de El. Ziua sfântă de Sabat, a şaptea din săptămână, se impune pentru a fi sfinţită şi respectată de către toţi oamenii din următoarele motive:
·������ Este poruncit de Dumnezeu şi face parte din cele�zece porunci care sunt veşnice şi de neschimbat (Ps. Cap.119:91-92; Exod cap.20:1-17).
·������ Dumnezeu�“S-a odihnit în Sabat” (Exod cap.2:3).�El a dat un exemplu pe care fiinţele omeneşti să-l urmeze.
·������ Dumnezeu a binecuvântat ziua de Sabat în mod special şi cu o destinaţie specială de închinare pentru poporul Său.
·������ Dumnezeu a sfinţit Sabatul. A sfinţi ceva înseamnă a-l face sacru, sfânt, pus deoparte şi deosebit de celelalte zile ale săptămânii.
Toate poruncile Decalogului sunt vitale şi nici una nu trebuie să fie neglijată (Iacov cap.2:10). Şi totuşi Dumnezeu distinge porunca Sabatului de toate celelalte. Cu privire la ea, El a poruncit:�“Adu-ţi aminte...”atrăgând atenţia omenirii asupra primejdiei de a uita importanţa acestei porunci. Toţi oamenii lui Dumnezeu prezentaţi în Sfânta Scriptură, cei din Vechiul Testament şi cei din Noul Testament, Domnul Isus Hristos şi apostolii Săi au respectat ziua Sabatului. În această zi sfântă obişnuiau să participe la slujbele de închinare din templu şi sinagogă. Domnul Isus Hristos dă permisiunea de a face bine şi a ajuta pe semenii noştri aflaţi în suferinţă şi chiar de a salva animalele în ziua de Sabat. Domnul Isus, prin minunile��de vindecare înfăptuite, a făcut din acesta zi o zi de bucurie.
Domnul doreşte ca noi, copiii Săi, să ne bucurăm în această zi sfântă şi s-o sfinţim prin consacrarea noastră spre slava Sa.�“Dacă îţi vei opri piciorul în ziuă Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L şi dacă-L vei cinsti, ne urmând căile tale, ne îndeletnicindu-te cu treburile tale şi nedându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit” (Isaia cap.58:13-14).
Ziua sfântă a Domnului, ziua de Sabat, trebuie respectată cu stricteţe aici în viaţa aceasta dar ea va continua şi în veşnicie să fie o zi de închinare.�“În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul” (Isaia cap.66:22-23). Nicăieri Biblia nu ne porunceşte să păzim vreo altă zi a săptămânii decât Sabatul. Ea nu declară nici o altă zi a săptămânii ca fiind binecuvântată sau sfântă. Noul Testament nu arată că Dumnezeu a schimbat ziua sfântă de Sabat cu o altă zi a săptămânii.
Semnificaţia Sabatului:
·������� Un memorial perpetuu al creaţiunii (Exod cap.20:11-12).
·������� Un simbol al răscumpărării (Deut. Cap.5:15).
·������� Un semn al sfinţirii (Exod cap.31:13; Ezechiel cap.20:20 şi Evrei cap.13:12).
·������� Un semn al loialităţii (Apoc. Cap.14:12).
·������� Un timp al comuniunii, o zi de închinare şi de întâlnire cu Dumnezeu în casa de rugăciune.
·������� Un semn al neprihănirii prin credinţă (Romani cap.2:14-16).
·������� Un simbol al rămânerii în Hristos (Evrei cap.4:9).
Schimbarea zilei de Sabat cu ziua întâi a săptămânii (duminica) este profetizată. Biblia ne descoperă faptul că păzirea duminicii ca instituţie creştină îşi are originea în “Taina fărădelegii” care era deja la lucru în zilele lui Pavel (2Tes. Cap.2:3,7). Viziunea lui Daniel înfăţişează un atac asupra poporului lui Dumnezeu şi a Legii Sale (Daniel cap.7:25). Schimbarea zilei de Sabat cu ziua de duminică, zi pe care majoritatea creştinilor o respectă, se bazează pe impunerea şi autoritatea Bisericii Catolice (A se studia istoria Bisericii Ortodoxe, schimbările de pe timpul Împăratului Constantin, anul 321). Deci, cei care respectă ziua de Duminică ca zi de închinare, calcă porunca a patra a lui Dumnezeu din Decalog. Îndemnul este să ascultăm�numai de poruncile lui Dumnezeu şi nu de poruncile oamenilor care nu sunt în conformitate cu ceea ce spune Dumnezeu să împlinim. Mântuirea noastră depinde şi de împlinirea poruncii a patra – ţinerea Sabatului, acesta fiind instituit de către Dumnezeu înainte de formarea poporului Israel, deci este valabil pentru toate naţiunile pământului (Iacov cap.2:10).
Porunca a cincea:
“Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău” (Exod cap.20:12). Părinţii sunt îndreptăţiţi astfel la o dragoste şi un respect deosebit, cum nu este dat nimănui altcuiva să aibă. Dumnezeu însuşi aşează asupra lor responsabilitatea pentru sufletele încredinţate grijii lor. Iar acela care respinge autoritatea îndreptăţită a părinţilor săi, respinge autoritatea lui Dumnezeu. Porunca a cincea cere din partea copiilor nu numai să arate respect, supunere şi ascultare părinţilor lor, ci deasemenea să le dea dragostea şi amabilitatea lor, să le uşureze poverile, să le apere prestigiul, să-i ajute şi să-i mângâie la bătrâneţe. Ea încurajează respectul faţă de slujitorii lui Dumnezeu şi faţă de conducători şi de toţi aceia cărora Dumnezeu le-a dat să aibă autoritate. “Aceasta”, spune apostolul, “este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă” (Efeseni cap.6:2). Făgăduinţa este viaţa veşnică pe pământul eliberat de blestemul păcatului.
Porunca a şasea:
“Să nu ucizi” (Exod cap.20:13). Toate actele de nedreptate, de cruzime şi de lovire care tind şi duc la scurtarea vieţii, spiritul de ură şi răzbunare sau cultivarea unei pasiuni care duce la acţiuni vătămătoare pentru alţii sau care ne face să le vrem răul (“căci cine urăşte pe fratele său este un ucigaş”), o egoistă neglijare de a îngriji pe cei în nevoie sau în suferinţă, orice satisfacere egoistă a poftelor, orice lipsire fără rost de cele necesare vieţii sau munca peste măsură ce tinde să afecteze sănătatea. Toate acestea, în măsură mai mare sau mai mică, duc la scurtarea vieţii şi sunt călcări ale poruncii a şasea. Porunca a şasea interzice uciderea de orice fel.�O încălcare gravă a acestei porunci sunt avorturile ce le înfăptuiesc unele femei în aceste timpuri şi într-un număr foarte mare. Ştie numai Dumnezeu câţi copii sunt ucişi “legal şi ilegal” în lume şi în felul acesta. Uciderea acestor fiinţe nevinovate este�un păcat foarte mare şi nu are nici o justificare înaintea lui Dumnezeu. Multe din aceste sarcini sunt posibile în urma actului sexual nepermis de porunca a şaptea, înfăptuind şi păcatul curviei.�De păcatul “uciderii” se mai fac vinovate şi acele persoane care sunt complici la crime şi ucideri, chiar dacă ei nu le înfăptuiesc dar ajută pe cei ce le fac. De păcatul “uciderii” se mai fac vinovate şi acele persoane care pot salva o viaţă şi nu o fac din comoditate, indiferenţă, egoism sau chiar din ură. De acest păcat sunt vinovate şi acele persoane care chinuiesc şi ucid cu plăcere, fără pic de milă şi cu multă cruzime animale şi alte vietăţi create de Dumnezeu. Dacă putem salva o viaţă de om sau a unui animal să o facem pentru că Dumnezeu ne va da răsplata Lui şi pentru acestea.
Porunca a şaptea:
“Să nu preacurveşti” (Exod cap.20:14). Această poruncă interzice nu numai faptele murdare, actele sexuale nepermise ci chiar şi gândurile şi dorinţele senzuale, precum orice practică ce tinde să provoace şi să aţâţe. Curăţia este cerută nu numai în viaţa exterioară ci şi în intenţiile şi simţămintele tainice ale inimii.�Dumnezeu cere sfinţirea vieţii şi curăţirea trupului ce ni l-a dat. “Orice păcat pe care îl face omul, este un păcat săvârşit afară din trup, dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său” (1Cor. Cap.6:18). “Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul să fie ne spurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari” (Evrei cap.13:4). Dumnezeu Însuşi a instituit legământul căsătoriei în grădina Eden înainte de căderea omului în păcat. Legământul căsătoriei are la bază credinţa şi dragostea pentru Dumnezeu a celor doi, soţ şi soţie şi credinţa şi dragostea lor reciprocă unul pentru celălalt şi care trebuie să vină dintr-o inimă curată (Geneza cap. 2:21-25). Când unul dintre cei doi soţi calcă această poruncă se face vinovat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea partenerului de viaţă (Matei cap.19:19; Romani cap.13:13). Orice altă legătură conjugală în afara propriei căsătorii şi nelegitimă este păcat. Trăirea în concubinaj şi prostituţia sunt păcate. Domnul Isus Hristos spune: “Dar Eu vă spun că orişicine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui” (Matei cap.5:28). Porunca a şaptea interzice orice fel de practică a poftelor josnice, murdare şi anormale. Părinţii au o mare răspundere pentru copiii lor (fete şi băieţi) de a-i îndruma bine să fugă de momelile murdare care sunt expuse pretutindeni şi de “stricăciunea care este în lume prin poftă”. Păcatul curviei mai poate fi asemănat şi cu păcatul înfăptuit prin călcarea legământului încheiat de Dumnezeu cu poporul Său. Acest legământ are la bază credincioşia şi ascultarea noastră numai de poruncile lui Dumnezeu. Poporul Israel s-a făcut vinovat înaintea Domnului căci L-au părăsit şi nu au fost credincioşi legământului Său. Luând modelul neamurilor păgâne, s-au dat la idolatrie şi s-au închinat la dumnezei străini şi la idoli “de lemn şi de piatră” (Judecători cap.8:33-34; Ier. Cap.3:2; Osea cap.1:2). Biblia ne spune în Apocalipsa cap.21:8 că nici un curvar şi ucigaş, împreună cu toţi ceilalţi nelegiuiţi, nu vor intra în Împărăţia Cerului ci partea lor va fi această poruncă: “vor fi aruncaţi în iazul cu foc”.
Porunca a opta:
“Să nu furi” (Exod cap.20:15). În acestă poruncă sunt cuprinse atât păcatele publice cât şi cele particulare. Porunca a opta condamnă furturile de orice fel. Condamnă răpirea de oameni şi comerţul cu sclavi şi interzice războaiele de cucerire. Ea condamnă furtul şi tâlhăria.�Porunca cere o cinste deplină în cele mai mici amănunte ale problemelor vieţii. Ea osândeşte îmbogăţirea peste măsură şi necinstită în afaceri şi cere plata dreaptă a datoriilor şi a salariilor. Porunca declară că orice încercare de a obţine foloase personale de pe urma neştiinţei, slăbiciunii sau nenorocirii altora este trecută ca înşelăciune în cărţile din cer. Comercianţii nu au voie să aibă două feluri de măsurători, una dreaptă şi una strâmbă ca să înşele pe cumpărător.
Porunca a noua:
“Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău” (Exod cap.20:16). Vorbirea neadevărată în orice problemă, orice încercare sau intenţie de a-l înşela pe aproapele nostru sau de a-i aduce învinuiri nedrepte sunt cuprinse în această poruncă. Intenţia de a înşela înseamnă minciună. Ipocrizia este păcat! Ceea ce gândim aceea să şi vorbim. O privire a ochiului, o mişcare cu mâna, o expresie a feţei pot spune la fel de bine o minciună ca şi prin cuvinte. Orice adăugire intenţionată în vorbire, orice aluzie sau orice insinuare făcută în mod calculat, cu gândul de a face o impresie greşită sau exagerată, chiar povestirea unor fapte în aşa fel încât să ducă în rătăcire pe cineva constituie o minciună. Acest precept interzice pătarea bunului nume al semenului nostru prin relatări inexacte sau bănuieli rele şi prin vorbiri de rău sau bârfeli. Chiar şi ascunderea intenţionată a adevărului, de pe urma căreia alţii pot fi păgubiţi este păcat şi o încălcare a poruncii a noua. Se mai fac vinovaţi de călcarea şi nerespectarea poruncii a noua cei care fac promisiuni lui Dumnezeu sau semenilor lor şi nu le aduc la îndeplinire din motive de neglijenţă, dezinteres, se răzgândesc, din rea voinţă şi fără vreo justificare îndreptăţită. Deci minciuna sub toate aspectele ei este interzisă de porunca a noua.
Porunca a zecea:
“Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău” (Exod cap.20:17). Porunca a zecea loveşte la rădăcina tuturor păcatelor care aprind dorinţe egoiste, de unde izvorăsc faptele păcătoase. Poftirea este o formă de egoism. În Biblie nu întâlnim cuvântul “egoism”, dar în locul lui găsim cuvintele “lăcomie, poftire şi zgârcenie”. Esenţa păcatului este poftirea după cum iubirea este esenţa dreptăţii. Iubirea înseamnă “a da”. Dar a dori ceva pentru sine şi a şi-l însuşi este egoism. Ambele sunt în contrast unul cu altul. Egoismul şi poftirea sunt rădăcina păcatului. Păcatul se naşte întâi în cuget şi sfârşeşte în faptă. Poftirea stă la baza nemulţumirii. Nemulţumirea nu este o stare bună spirituală la cel ce o are, chiar dacă lucrul dorit nu este rău în sine. Biblia ne spune: “Mulţumiţi-vă cu ce aveţi” (Evrei cap.13:5); “Să vă mulţumiţi cu lefurile voastre” (Luca cap.3:14); “Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns” (1Timotei cap.6:8). Este o mare binecuvântare să învăţăm să fim mulţumiţi cu ceea ce avem. Este o mare binecuvântare a nu murmura în anumite situaţii.
Rugăciune:
Părinte Ceresc, Domnul şi Dumnezeul nostru care ne-ai creat, în Numele Domnului Isus Hristos îţi mulţumim pentru lumina Cuvântului Tău Sfânt, îţi mulţumim pentru poruncile Tale Sfinte, pe care ni le-ai dat să le respectăm şi prin care să trăim. Sfinţenia la care ne-ai chemat are la bază credincioşia noastră şi păzirea şi respectarea cu stricteţe a poruncilor Tale. Ajută-ne Doamne la respectarea tuturor poruncilor Tale şi, în felul acesta, să putem birui păcatele din viaţa noastră şi să respectăm legământul încheiat cu Tine.
Domnul şi Dumnezeul nostru cel Sfânt şi Veşnic, ai milă de noi şi dă-ne ajutor şi putere pentru a birui păcatele de orice fel şi poftele firii pământeşti din viaţa şi fiinţă noastră. Ajută-ne să putem trăi în curăţie, în dragoste, cinste şi credincioşie, motivate de dragoste pentru Tine şi dragoste pentru aproapele nostru.
Pentru tot harul di dragostea Ta revărsate peste noi, cei răscumpăraţi cu un preţ atât de mare, îţi mulţumesc şi fii slăvit, binecuvântat şi glorificat, Bunule Dumnezeu, împreună cu Fiul Tău – Isus Hristos şi cu Duhul Sfânt în vecii vecilor, Amin!rn|
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen