Cârmuit de propriul�EU

de Emanuel Iacob postat

“Când va ieşi poporul Tău la LUPTĂ împotriva vrăjmaşilor lui,URMÂND CALEA pe care îi vei porunci s-o urmeze:dacă Îţi vor face rugăciuni,cu PRIVIRILE ÎNDREPTATE� SPRE CETATEA aceasta pe care Ai ales-o [...] ascultă din ceruri rugaciunile şi cererile lor,şi fă-le dreptate !”� 2 cronici 6:34,35

Interesul şi dorinţa de-a lupta împotriva vrăjmaşului� sufletului meu există doar dacă� încă� mă aflu� pe calea� poruncită de�Dumnezeu�şi doar având� privirea aţintită spre moştenirea cetăţii cereşti ,nu spre lucrurile şi bunurile trecătoare pe care Pavel le priveşte� ca pe gunoaie comparativ cu răsplata alergării noastre care ne aşteaptă într-o altă dimensiune a universului creat de Dumnezeu. Dacă respect cele 3 reguli: Lupta� împotriva� duhurilor răutăţii,Umblarea pe calea poruncită� şi Privirea aţintită la Hristos , sufletul meu va avea pace în încercare pentru că ştiu că Tata îmi ascultă rugăciunea şi se implică în furtuna vieţii mele la momentul hotărât de El; de fapt� El este cu� mine în corabie dar puţina� mea credinţă nu mă lasă să văd bine şi mi se pare că vijeliile vieţii sunt mai puternice decât EL uitând că de fapt EL le-a permis să se� abată� asupra mea pentru a mă face şi pe mine asemeni Lui şi pentru a mă întoarce cu toată inima spre EL.

E linişte şi este senin; corabia mea se leagănă uşor pe valurile străvezii ale� vieţii îmbelşugate.Încep� să vorbesc cu mine însumi mulţumită fiind� de realizările mele şi de înţelepciunea prin care am ajuns la rezultate demne de aplaudat.O undă a unui val mai� “nărăvaş”� loveşte uşor corabia balansând-o într-o parte şi-n alta; A fost doar un val,…nimic� grav; se putea întâmpla la oricine;Bineînţeles că deprinderile mele m-au ajutat ca imediat să mă redresez şi totul a revnit la normal ca şi cum nimic nu s-ar fi� întâmplat.

…îmi continui drumul cârmuindu-MI corabia spre partea cealaltă a ţărmului.Auzisem că acolo nu e atâta stricteţe;am mai multă libertate de-a-mi� trăi viaţa. Eram cam pe la mijlocul drumului când� două valuri� ,nu prea mari, se loviră de corăbioara mea;Era gata gata să mă răstorn dacă n-aş fi ştiut cum să reacţionez în acel moment.Iată că se văd luminile, se-aude� şi muzica,se-aud� râsete şi chiote de veselie şi de voie bună.Nu mai am mult şi ajung imediat.Vâslesc cu patos să ajung şi eu în rând cu toată lumea,fără să-mi dau seama că nu mai am putere şi nici orientare în călătoria mea;mă consolez spunându-mi că ce va fi de ceilalţi va fi şi de mine .

Un fior înspăimântător îmi străfulgeră fiinţa;…un val agresiv acompaniat de o bubuitură puternică se izbi cu forţă în corabia mea;după el� mai urmară câteva valuri.De-odată vântul îşi anunţă� şi el prezenţa izbind� cu putere în� şubreda mea corăbioară.Valurile sunt înalte şi tot mai înalte; …se încolăcesc în jurul corabiei.Furtuna se înteţeşte.Încerc să mă redresez şi să-mi recapăt orientarea dar n-am nici o putere şi nu mai văd bine pentru că se lăsase şi ceaţa.Aptitudinile mele,deprinderile mele şi înţelepciunea mea în care mă încrezusem nu-mi mai foloseau acum la nimic;…nu mă ajutau deloc.Un val înspăimântător� loveşte din nou cu putere iar eu cad în genunchi în corăbioara plină cu apă care stă să se scufunde . Căutând� să mă ridic din infernul nocturn al vieţii mele,bâjbâind în noaptea furtunoasă şi pipăind� să găsesc� ceva de care să mă sprijinesc� şi să mă ridic,simt şi văd la lumina fulgerătoare a săgeţilor celeste silueta unei persoane…;Uitasem de el.Am pornit la drum împreună dar eu schimbasem direcţia; L-am ignorat şi i-am spus� să nu mă mai deranjeze cu învăţăturile Lui; eu L-am dat la o parte; pe El,da,pe El,pe Isus L-am înlăturat� de lângă mine.

….Atunci mi-am venit în fire şi-am strigat: ISUSE ! AI � MILĂ � DE � MINE !

El numaidecât s-a ridicat şi strigătul de disperare mi-a ascultat: “TACI ! FĂRĂ� GURĂ !” …şi� furtuna a încetat .

Editorial scris de Estela Manea �

|