DUMNEZEU CREATORUL
Termenul “triunitate” sau “trinitate” nu apare in Biblie. Folosirea lui ii este atribuita lui Tertulian, un teolog care s-a nascut in preajma anului 160 d.H. Acest termen si doctrina care ii este asociata a cunoscut o popularitate mare in Biserica mai ales in secolul al treilea. Datele pe care este fundamentata aceasta invatatura se gasesc bineinteles in textul Scripturii, in Noul Testament si, intr-o masura mai mica, chiar in Vechiul Testament. (Vezi excelentul articol: “Trinity”, de B. B. Warfield in I. S. B. E., volumul V, pp.3012-3022)
Cu alte cuvinte, Noul Testament Il prezinta pe Dumnezeu in cele trei Persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfint, care exista intr-o deplina si desavirsita unitate.�Episcopul menonit Pieter J. Twisck (1565 - 1636) exprima aceasta realitate biblica in felul urmator: “In fiinta divina vesnica nu se afla numai trei nume, ci trei persoane care impartasesc aceleasi atribute divine. Exista Tatal, de la care isi trag fiinta toate lucrurile, Fiul, prin care au fost facute toate lucrurile, si Duhul Sfint, prin care lucreaza Tatal si Fiul ... Pe acesti trei martori adevarati ii avem in cer: Tatal, Fiul si Duhul Sfint; dintre care slavitul Fiu s-a coborit printre noi si a trait ca rob, facindu-se asemenea oamenilor si a fost identificat si aratat lumii de catre Ioan Botezatorul la riul Iordan. Duhul Sfint a fost vazut si el de catre acelasi Ioan Botezatorul cu ocazia botezului Domnului Isus, cind a coborit in chip de porumbel si a venit peste Domnul Isus. Tatal, care este spirit nevazut si nu poate fi vazut cu ochi muritori, si-a facut atunci auzit din cer glasul si a zis: “Acesta este Fiul Meu prea iubit, in care Imi gasesc placerea.” (T. J. van Braght, The Bloody Theater sau Martyrs Mirror, Scottdale, Pa.: Mennonite Publishing House, 1850; 1660, pp.374, 375)
Eu sint convins ca incercarile noastre de a explica sfinta triunitate mai mult complica lucrurile, decit sa le lamureasca. Intreita existenta a fiintei divine nu este un obiect pentru intelegerea rationala, asa cum bine sublinia Gerrit Roosen (1612-1711): “Aceasta problema va ramine pururi neinteleasa de mintea omeneasca: cum se face ca exista un Tata care are un Fiu, dar care nu este tot una cu Fiul si un Fiu care are un Tata, dar nu este confundabil cu El, si pe deasupra mai exista si un Duh Sfint, distinct de cei doi si totusi in relatie de desavirsita unitate cu ei, si cum se face ca acestia trei sint in chip desivirsit una si aceeasi persoana in intreita personalitate.
Mintea noastra fireasca nu se poate ridica la inaltimea supranaturalului, si faptura divina va ramine pentru noi o taina pe care trebuie sa o acceptam prin credinta.” (Citat in J. C. Wenger, The Doctrines of the Mennonites, Scottdale, Pa.: Mennonite Publishing House, 1950, p.129)
Marele teolog presbiterian, B. B. Warfield (1851-1921), a scris incontestabil una dintre cele mai amanuntite lucrari despre trinitatea lui Dumnezeu (Vezi “Trinity” in I.S.B.E., volumul v, pp.3012-3022) El observa ca Vechiul Testament prezinta aluzii despre sfinta triunitate. Iata de exemplu expresia Elohim (Un termen folosit in ebraica pentru a-l numi pe Dumnezeu). Ea este o forma de plural in limba ebraica. Desi expresia nu este prin ea insasi o dovada clara despre trinitate, ramine un fapt curios ca ea este urmata invariabil de un verb la singular. (Gen. 20:13: 35:7 (in original)) Vechiul Testament mai foloseste anumite pronume personale la plural, cind se spune de exemplu ca Dumnezeu a zis: “Sa facem pe om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra.” (Gen 1:26 ) sau: “Iata ca omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscind binele si raul. Sa-l impiedicam ...” (Gen. 3:22) Isaia aude in cer glasul Domnului care intreaba: “Pe cine sa trimet, si cine va merge pentru Noi?” (Isaia 6:8)
Vechiul Testament mai contine si niste formule liturgice trinitare, pe care bineinteles ca Evreii nu le intelegeau atunci ca atare, dar care sint evidente pentru cititorul crestin de astazi. Un bun exemplu este binecuvintarea care trebuia rostita asupra copiilor lui Israel:
“Domnul sa te binecuvinteze si sa te pazeasca!
Domnul sa faca sa lumineze Fata Lui peste tine, si sa se indure de tine!
Domnul sa-si inalte Fata peste tine si sa-ti dea pacea!” (Num. 4:24 - 26)
De un mare interes sint si pasajele in care avem de a face cu aparitiile asa numitului Inger al Domnului. Ele s-au petrecut cu Hagar, (Gen 16:7-13 ) Avraam, (Gen 22:11-16 ) Iacov, (Gen. 31:11- 13) Moise, (Exod 3:2-6 ) Iosua, (Iosua 5:13-15) si nevasta lui Manoah. (Jud. 13:2, 16, 20-22) Ceea ce este curios la acest inger al Domnului este ca el pare in acelasi timp a fi si distinct de Domnul si una cu El.
De exemplu, dupa ce i se cere lui Avraam sa-l sacrifice pe Isaac aducindu-l ca jertfa pe muntele Moria, Cel care Il opreste in ultimul moment strigindu-l din cer este acest Inger al Domnului. El spune: “Sa nu pui mina pe baiat, si sa nu-i faci nimic; caci stiu acum ca te temi de Dumnezeu, intrucit n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pentru Mine.” (Gen. 22:12)
Crestinul de astazi, inarmat cu cunostinta pe care i-o pune la indemina Noul Testament este inclinat sa creada ca acest Inger al Domnului era Fiul lui Dumnezeu in activitatile lui terestre dinainte de intruparea Sa in Ieslea Betleemului.
Nu trebuie trecute cu vederea nici referirile la Duhul Sfint din Vechiul Testament. Fireste ca pentru evrei ele erau sinonime cu persoana lui Dumnezeu insusi, tot asa cum pentru noi expresia: “Oh, mi se bucura sufletul...” nu inseamna altceva decit ca eu insumi, si nimeni altul, traieste clipele de bucurie. Dar, atita timp cit stim ca Noul Testament vorbeste despre Duhul Sfint ca despre o persoana, este greu sa nu pui si referirile din Vechiul Testament in aceeasi situatie. Noi credem ca Duhul Sfint despre care se vorbeste pe alocuri in Vechiul Testament este intr-adevar cea de a treia persoana a Sfintei Treimi.
In chiar cea dintii carte a Scripturii, Geneza, acolo unde se spune ca pamintul era inca pustiu si gol, “Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor.” (Gen. 1:2) Iov comenteaza: “Suflarea Lui (Duhul) insenineaza cerul” (Iov 26:13) (in original: “Prin suflarea Lui au fost limpezite cerurile” - N. T) Inainte de potop, Domnul a decretat ca: “Duhul Meu nu va raminea (sau “nu se va lupta”) pururea in om.” (Gen. 6:3) Tot Duhul lui Dumnezeu a fost cel care i-a imputernicit pe anumiti oameni din Vechiul Testament ca sa poata face lucrari deosebite, (Ex.31:1-5) sau sa elibereze, ca pe Samson, (Jud. 3:10; 6:34; 9:29; 13:25; 14:6, 19; etc) dar mai ales ca sa transmita oamenilor mesajele revelatiei profetice. (Ezec. 2:2; 3:12; 3:24; 11:1, 5; etc)
Astazi se aud unele glasuri care sustin ca oamenii nu au avut Duhul Sfint inainte de revarsarea de la Rusalii. Asa ceva este cu totul in afara informatiilor si spiritului Scripturii. Iata ce citim in cartea lui Neemia: “In indurarea Ta fara margini, nu i-ai parasit in pustie, si stilpul de nor n-a incetat sa-i calauzeasca ziua pe drum, nici stilpul de foc sa le lumineze noaptea drumul, pe care aveau sa-l urmeze. Le-ai dat Duhul Tau cel bun, ca sa-i faca intelepti; n-ai indepartat mana Ta de la gura lor, si le-ai dat apa sa-si potoleasca setea.” (Neemia 9:18-21)
Este adevarat insa ca intre lucrarea dinainte de Rusalii si cea de dupa Rusalii exista mari diferente calitative. Acum, Duhul Sfint poate sa ne faca partasi lucrarii mintuitoare realizate de Isus Hristos si ne poate darui o plinatate de putere si de binecuvintare care nu ne-ar fi fost posibile inainte de suferintele Domnului.
Profesorul Warfield observa cu justete ca scriitorii cartilor Noului Testament nu simt de loc obligatia demonstrarii Sfintei Treimi. (Opera citata, pp 3015-3016)
In vremea cind a fost scris Noul Testament, Biserica era deja convinsa de existenta lui Dumnezeu in cele trei persoane ale Tatalui, Fiului si Duhului Sfint. Ei sint numiti: Tatal, facatorul si sustinatorul tuturor lucrurilor, Hristos, Mintuitorul si Rascumparatorul tuturor lucrurilor, si Duhul Sfint, Mingiietorul si Calauzitorul nostru. Cu alte cuvinte, Biserica primara formata inainte de completarea canonului scrierilor Noului Testament accepta deja dumnezeirea Domnului Isus si invatatura despre personalitatea Duhului Sfint. In calitate de Fiu etern al Tatalui, Domnul Isus a venit in lume ca sa mintuiasca omenirea, iar Duhul Sfint a fost revarsat asupra credinciosilor pentru a naste Biserica in ziua de Rusalii.
Fundamental, revelatia despre Sfinta Treime a fost un produs al faptelor, nu al speculatiilor teologice. Autorii scrierilor Nou Testamentale nu au modificat invatatura Vechiului Testament, ci doar i-au adaugat lamurirea ca Dumnezeul unic revelat evreilor s-a descoperit acum mai mult pe Sine Insusi, lasindu-ne sa-L cunoastem in intreita lui fiinta: Dumnezeu Tatal, Cel care a acaltuit planul de mintuire, Dumnezeu Fiul, Cel care a venit in lume ca sa infaptuiasca mintuirea si Dumnezeu Duhul Sfint Cel care ii convinge pe oameni sa accepte si sa traiasca mintuirea. Lucrarea de mintuire, in ea insasi, a fost ocazia in care am primit revelatia desavirsita a trinitatii. Intrupararea Fiului odata cu nasterea lui Isus si pogorirea Duhului |fint la Rusalii ne-au aratat clar ca Dumnezeul unic din Vechiul Testament existase de fapt in strucutura Sfintei Treimi. Evangheliile arata clar ca intre Isus si Tatal a existat un raport de deplina identitate. Apoi citim ca Tatal impreuna cu Fiul L-au daruit pe Duhul Sfint Bisericii. Nu numai ca Duhul Sfint este aratat ca o persoana care iubeste, ingrijeste, calauzeste, se intristeaza, etc., dar este evident ca Domnul Isus respecta personalitatea Duhului atunci cind Il numeste Ekeinos (Ioan 14:26, 16:8, 14), care poate fi tradus prin “El”, unul de aceeasi natura cu Mine. In structura gramaticala Domnul Isus foloseste pronumele masculin, desi substantivul ca atare este de genul neutru.
Sintem deci pusi in fata acestei situatii ciudate: doctrina despre trinitate este tratata doar aluziv in Vechiul Testament si apare apoi brusc in Noul Testament fara a fi in nici un fel explicata. Autorii cartii Noului Testament, ei insisi Evrei si prin aceasta monoteisti convinsi si fanatici, vorbesc dintr-o data despre Dumnezeul care exista ca Tatal, Fiul si Duhul Sfint. Faptul ca niste Evrei scriu asa si maniera categorica in care scriu ei este mai impresionanta si mai convingatoare decit ar fi toate explicatiile din lume.
Noul Testament contine numeroase referiri la cele trei persoane ale Sfintei Treimi. Iata de exemplu care au fost ultimele cuvinte rostite in Evanghelie de Domnul Isus:
“Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamint.Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezindu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sint cu voi in toate zilele pina la sfirsitul veacului.” ( Mat.28:18-20)
Informatiile despre Sfinta Triunitate pe care ni le lasa Pavel in scrierile lui sint convingatoare, limpezi si foarte frecvente. De exemplu, in 1 Tesaloniceni, Pavel Ii multumeste lui Dumnezeu ca Evanghelia le-a fost vestita nu numai prin cuvinte, ci si prin puterea Duhului Sfint. (1 Tesal. 1:2-5) In 2 Tesaloniceni el multumeste iarasi lui Dumnezeu pentru ca i-a ales “in sfintirea Duhului” ca sa capete “slava Domnului nostru Isus Hristos.” (2 Tesal. 2:13, 14)
In 1 Corinteni apostolul vorbeste despre o varietate de daruri duhovnicesti, toate date de acelasi Duh; de felurite slujbe, dar in slujirea unui singur Domn, si de felurite lucrari, prin care lucreaza un singur Dumnezeu. (1 Cor. 12:4-6 ) Toti crestinii sint familiarizati cu frumoasa benedictie din 2 Corinteni 13: “Harul Domnului nostru Isus Hristos, si dragostea lui Dumnezeu, si impartasirea Sfintului Duh, sa fie cu voi cu toti!” (2 Cor. 14:13 ) Ea se aseamana teribil de mult cu intreita binecuvintare din Numeri capitolul 6.
In capitolul 2 al epistolei catre Efeseni , Pavel ne scrie despre Isus Hristos astfel: “Caci prin El si unii si altii avem intrare sloboda la Tatal, intr-un Duh,” (Efes. 2:18) iar in capitolul trei aminteste despre ispravnicia care i-a fost incredintata lui de Tatal, in vestirea tainei lui Hristos, prin puterea Duhului. (Efes. 3:2-5) Pentru implinirea acestei misiuni a lui, Pavel se roaga, plecindu-si genunchii “inaintea Tatalui Domnului nostru Isus Hristos”, ... si-L roaga sa-i intareasca pe cei credinciosi “prin Duhul”, in omul dinlauntru, asa incit Hristos sa locuiasca in inimile lor prin credinta. (Efes. 3:14-17)
Epistola catre Efeseni abunda in pasaje cu referiri trinitariene. Iata ce mai scrie in capitolul 4: “Este un singur trup, un singur Duh, dupa cum si voi ati fost chemati la o singura nadejde a chemarii voastre. Este un singur Dumnezeu, o singura credinta, un singur botez. Este un singur Dumnezeu si Tata al tuturor, care este mai presus de toti, care lucreaza prin toti si care este in toti.” (Efes. 4:4-6) In capitolul 5, Pavel isi indeamna ascultatorii sa fie plini de Duh si sa-I multumeasca “intotdeauna lui Dumnezeu Tatal, pentru toate lucrurile, in Numele Domnului nostru Isus Hristos.” (Efes. 5:18- 20)
In 2 Timotei, apostolul, dupa ce Ii multumeste lui Dumnezeu, isi indeamna cititorii sa pastreze credinta si dragostea care sint in Isus Hristos si sa pazeasca lucrul acela frumos care le-a fost daruit prin Duhul Sfint. (2 Tim. 1:3 , 13, 14)
In scrisoarea catre Tit, el vorbeste despre bunatatea lui Dumnezeu, Mintuitorul nostru, despre “spalarea nasterii din nou, prin innoirea facuta de Duhul Sfint, care a fost varsat din belsug peste noi, prin Isus Hristos, Mintuitorul nostru.” (Tit 3:4-7 )
Si celelalte epistole ale Noului Testament contin aceleasi invataturi trinitariene ca si epistolele lui Pavel. In Evrei 6, autorul vorbeste despre cei care “s-au facut partasi Duhului Sfint, si au gustat Cuvintul cel bun al lui Dumnezeu” si despre ratacirea prin care unii “rastignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu”, (Evrei 6:4-6) iar in capitolul 10 ii avertizeaza pe cei ce “calca in picioare pe Fiul lui Dumnezeu” si “batjocoresc pe Duhul harului” si care vor cadea “in miinile Dumnezeului celui viu!” (Evrei 10:29-31) Vorbind despre incapacitatea singelui jertfelor Vechiului Testament de a spala pacatele, autorul argumenteaza in felul urmator: “Cu cit mai mult singele lui Hristos, care, prin Duhul cel vesnic, S-a adus pe Sine Insusi jertfa fara pata lui Dumnezeu, va va curati cugetul vostru de faptele moarte, ca sa slujiti Dumnezeului celui viu!” (Evrei 9:14)
Intr-un mod similar, apostolul Petru spune despre cei credinciosi ca au fost alesi de Tatal si sfintiti prin Duhul, spre ascultarea si stropirea cu singele lui Isus Hristos”, (1 Petru 1:1, 2) iar Iuda, fratele Domnului, ii indeamna pe crestini sa se roage prin Duhul, sa se pastreze in dragostea lui Dumnezeu si sa astepte indurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viata vesnica.” (Iuda 20, 21)
In 1 Ioan capitolul 2, apostolul scrie: “Oricine marturiseste pe Fiul, are si pe Tatal.” (1 Ioan 2:23) si continua apoi prin a spune ca cine este credincios va ramine in Fiul si in Tatal pentru ca a primit “ungerea” din partea lui Dumnezeu si nu mai are nevoie de nici un alt om care sa-l invete.” (1 Ioan 2:20, 27) Aceasta “ungere” este o referire transparenta la primirea Duhului Sfint, despre care s-a vorbit in Evanghelie. (Ioan 16: 12-15, cf. Ierem. 31:33, 34)
Cea din urma carte a Bibliei, Apocalipsa, este de fapt: “Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca sa arate robilor Sai lucrurile care au sa se intimple in curind” (Apoc. 1:1), iar cea mai folosita expresie a ei este: “Cine are urechi, sa asculte ce zice Bisericilor Duhul.” (Apoc. 2:7, 11, 17, etc)
Nu exista nici macar un singur pasaj sau o aluzie cit de neinsemnata ca cele trei Persoane ale Sfintei Treimi ar fi deosebite una de alta in ceea ce priveste atributele dumnezeirii lor. Fiul nu este in nici un fel mai putin divin decit Tatal, si nici Duhul nu este lipsit de vreunul dintre atributele pe care le au Tatal si Fiul. Teologii au incercat sa exprime acest lucru spunind ca “ontologic” cele trei persoane ale trinitatii sint egale. Aceasta nu inseamna ca nu exista rapoarte temporare sau eterne de subordonare pozitionala intre Tatal, Fiul si Duhul Sfint. Dimpotriva, se pare ca Tatal ocupa pozitia suprema, ca Fiul a venit in lumea noastra printr-o hotarire a Tatalui si ca Duhul Sfint a fost trimis la noi de Tatal si de Fiul pentru a ne convinge de pacat, neprihanire si judecata si pentru a ne conduce la pocainta.
Asa-numitul crez a lui Atanasie incearca sa exprime unitatea Sfintei Treimi prin expresii care par stranii si confuze omului din secolul douazeci. El spune despre trinitate: “Nici confundate ca persoane, dar nici separate ca substanta.” (Schaff, Creeds of Christendom, II, p.66) Apostolii care au scris Noul Testament folosesc aproape intotdeauna rugaciunea catre Tatal, in numele Fiului (adica in virtutea lucrarii Lui mijlocitoare) si prin Duhul Sfint. (Rom. 1:8 ; 1 Cor. 1:4 ; Efes. 3:14; Filip. 1:3; Col. 1:3 ; 1 Tesal. 1:2; 2 Tesal. 1:3; 2 Tim. 1:3 ; Filim. 4. - 1 Tim. 1:12 este o exceptie)
“Caci este un singur Dumnezeu, si este un singur Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos.” (1 Tim. 2:5 ) Si este misiunea Duhului Sfint sa-i aduca pe oameni inapoi la Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos.
Cu toate ca Tatal, Fiul si Duhul Sfint sint strins legati impreuna in formula aplicata la botez si in exprimarea crezului apostolic, exista doar relativ putine pasaje care vorbesc direct despre Fiul si Duhul Sfint ca Dumnezeu. Cea de a patra Evanghelie spune intr-adevar ca “La inceput a fost Cuvintul si Cuvintul era cu Dumnezeu si Cuvintul era Dumnezeu (Ioan 1:1), iar in Fapte 5, Petru il acuza pe Anania ca mintind impotriva Duhului Sfint “n-a mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu” (Fapte 5:3, 4) Totusi, termenul Dumnezeu este pastrat de preferinta pentru Tatal , in timp ce Domnului Isus I se spune: Fiul Tatalui, iar Mingiietorului: Duhul lui Dumnezeu sau Duhul Sfint.
Biserica primara a intimpinat multa greutate in incercarea ei de a defini invatatura despre trinitate intr-un mod in care sa satisfaca toate expresiile folosite in Noul Testament. Probabil ca cele mai cunoscute deviatii de la ceea ce este considerata astazi invatatura sanatoasa sint urmatoarele doua: Arianismul (de la numele lui Arie, sustinatorul ei), care pretindea ca Isus a fost mai degraba o creatura a lui Dumnezeu, si a neglijat sa puna accentul pe ceea ce Grecii numeau “unitatea de substanta” dintre Tatal, Fiul si Duhul Sfint; si Sabelianismul, care a inclinat mai mult spre contopirea celor trei Persoane ale dumnezeirii intr-una singura aparind in ipostaze diferite. Aceasta s-ar numi o trinitate “economica” (legata de modul de manifestare in relatiile cu omenirea), nu “ontologica” (de esenta), asa cum o defineste crezul crestin evanghelic. Liberalismul din secolul douazeci a produs si el ereziile lui care neaga, mai mult sau mai putin, dumnezeirea Fiului si a Duhului Sfint. Articolul de credinta despre natura trinitatii a devenit astfel piatra de incercare a oricarei marturisiri de credinta.
Orice miscare “crestina”, corupta sau inrobita de rationalism si de speculatii filosofice, care neaga exitenta sfintei treimi ca adevar Biblic ce transcende intelegerea noastra, este denuntata a fi eretica si pagubitoare. Cu toate ca termenul “trinitate” nu se afla ca atare in textul Scripturii si din aceasta cauza unii “biblicisti” se feresc sa-l intrebuinteze, considerindu-l de natura filosofica (Van Braght, Martirs Mirror, 1950, p.1107) invatatura despre existenta lui Dumnezeu in cele trei persoane ale Sfintei Treimi este atit de clar si de elocvent prezentata de textul Noului Testament, incit este dincolo de orice indoiala ca Biserica trebuie sa staruiasca in prezentarea lui Isus Hristos ca fiind Fiul etern al lui Dumnezeu care S-a intrupat in istorie si care S-a inaltat apoi la cer, de unde si-a inceput domnia spirituala asupra Bisericii prin trimiterea Duhului Sfint peste apostoli si ucenici in ziua de Rusalii, in anul 30 d.H. (Fapte 2:33)
Marele teolog presbiterian, B. B. Warfield (1851-1921), a scris incontestabil una dintre cele mai amanuntite lucrari despre trinitatea lui Dumnezeu � �
n|
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen