Album: spre indrumare
Categorie: Dragoste
Dragostea –�partea a IV-a
Biserica lui Dumnezeu şi iubirea frăţeasca
Noi toţi, care suntem membri Bisericii lui Dumnezeu şi mădulare ale “trupului lui Hristos” al cărui cap este El, căci o conduce, suntem uniţi prin dragostea Lui. Toţi beneficiem de harul mântuirii Sale, ne-am botezat pentru a aparţine lui Dumnezeu şi pentru a trăi o viaţă nouă. Dragostea lui Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos, ne-a fost dăruită şi, înţelegând măreţia acestui har, avem motive să fim plini de dragostea Lui, să-L iubim pe Dumnezeu şi să ne iubim cu căldură unii pe alţii. Creştinii sunt toţi membrii ai aceleaşi familii, toţi copii ai aceluiaşi Părinte ceresc, având aceeaşi binecuvântată nădejde a nemuririi şi a vieţii veşnice, legătura ce-i ţine laolaltă ar trebui să fie foarte strânsă şi duioasă. Iubirea divină face cele mai mişcătoare apeluri la inimă atunci când ne cheamă să dăm pe faţă aceeaşi milă duioasă pe care a manifestat-o Domnul Hristos. Numai acela care are o iubire neegoistă faţă de fratele său are adevărata iubire a lui Dumnezeu. Iubirea supremă faţă de Dumnezeu şi iubirea neegoistă unul faţă de celălalt – acestea sunt darurile cele mai bune pe care îl poate revărsa Părintele nostru ceresc. Iubirea nu este un impuls, ci un principiu divin, o putere permanentă. Iubirea aceasta se găseşte numai în inimă unde domneşte Isus: “Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi”.
Domnul Isus Hristos ne spune: “Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan cap.13:34-35). Porunca ce o avem de la Domnul este să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit El. Ştim cum ne-a iubit Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, încât datorită dragostei şi milei Sale pentru noi, s-a jertfit la calvar (Ioan cap.3:16). Domnul Isus Hristos şi-a dat viaţa Sa ca noi să avem viaţă. Dragostea Domnului pentru fiecare dintre noi este cel mai măreţ dar: mântuirea, iertarea şi viaţa veşnică. Se merită să dăm şi noi totul, să-L iubim şi să-L slujim pe Dumnezeu cu toată fiinţa şi sufletul nostru. A iubi pe Dumnezeu înseamnă a avea dragoste unii pentru alţii. Deci suntem îndemnaţi şi chemaţi la trăire în dragoste şi în sfinţenie. Dragostea fiecăruia dintre noi, ca fraţi în Domnul Hristos, să fie văzută şi simţită în relaţia cu ei. Să avem gânduri şi dorinţe curate pentru fraţii şi surorile noastre, acea dorinţa sinceră ca împreună cu toţi, aşa cum suntem aici uniţi în biserică Domnului, tot aşa să putem ajunge să ne putem întâlni şi vedea şi în Împărăţia Cerului (Isaia cap.22:33) căci prin credinţa în marea Lui jertfă toţi ne-am pornit spre Împărăţia Slavei Marelui nostru Dumnezeu, unde dorim să ajungem. Aceasta este ţinta noastră supremă, să fim mântuiţi în Împărăţia Sa cea veşnică.
Condiţia intrării în Împărăţia Sa, pentru fiecare credincios, este să avem dragostea lui Dumnezeu în inimă prin Duhul Său cel Sfânt prin care am fost pecetluiţi (Matei cap.25:1,2,10; Efeseni cap.1:13). Dragostea noastră se va manifesta asupra celorlalţi fraţi, faţă de care vom da dovadă totdeauna de bunăvoinţă, de amabilitate, bunătate şi gata să-i ajutăm când este nevoie. Întâlnirea noastră unii cu alţii este un motiv de bucurie. Conversaţiile noastre, unul cu altul, vor fi după voia lui Dumnezeu, folosind Cuvântul Lui, împărtăşindu-ne experienţele pe calea credinţei, ne sfătuim, ne învăţăm şi ne îmbărbătam unul pe altul (Maleahi cap.3:16-17). Biserica lui Dumnezeu, plină de Duhul Sfânt şi de dragostea Lui, va putea fi unită încât să manifeste acelaşi cuget, gând, credinţă şi simţire. Unitatea se poate vedea prin rugăciuni şi prin cântări înălţate împreună, prin ajutorarea celor în nevoie şi prin împreuna simţire unii pentru alţii. Ucenicii Domnului Hristos de la început trăiau în legătură frăţeasca în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Se înţelege că ucenicii Domnului Isus Hristos păstrau legătura unii cu alţii şi ştiau unul de altul. Se adunau împreună cu bucurie pentru Sfânta Cină care le amintea de moartea Domnului Isus Hristos şi se rugau toţi uniţi cu aceeaşi mare dorinţa şi credinţă pentru mântuirea lor şi a altora (Fapte cap.2:41-44 şi cap.4:29-31). Noi trebuie să iubim pe Dumnezeu, Cuvântul Său, poruncile şi lucrările Sale mai presus de orice. Să avem acea putere de la Duhul Sfânt şi a dragostei în inimă, în fiinţa noastră încât nimic să nu ne poată despărţi de dragostea lui Dumnezeu (Romani cap.8:33-37). Având dragoste unul pentru altul ne vom gândi şi vom urmări totdeuna binele şi fericirea celorlalţi. Dacă vreunul din fraţi sau din surori va cădea în vreun necaz, toţi vor simţi cu el, vor plânge şi se vor ruga Domnului pentru cauza celui încercat. Căci dragostea ce este în noi nu ne va lăsa să stăm nepăsători şi vom simţi unii cu alţii şi ne vom ajuta unul pe altul. Fraţii şi surorile Bisericii Domnului vor avea o dragoste fierbinte unii pentru alţii şi care provine din sinceritatea şi curăţia inimii. Datorită dragostei lui Dumnezeu din inima noastră vom veghea unii asupra altora ajutându-ne şi sfătuindu-ne unul pe altul, îndemnându-ne la dragoste şi la fapte bune cu multă înţelepciune şi blândeţe. Biserica lui Dumnezeu este unită participând toţi la slujbele de închinare din Casa Domnului, unde se adună pentru ca toţi împreună să aducă închinare şi slavă lui Dumnezeu prin rugăciuni, cântări şi învăţare din Cuvântul Evangheliei. Fiecare copil al Domnului are un respect deosebit pentru lăcaşul de închinare, cu teamă sfântă, fiind conştienţi că acolo este prezent şi Domnul Isus Hristos prin Duhul Sfânt.
Ucenicii ce altădată, ca şi biserică a Domnului, au avut mandatul din partea Domnului Isus de a vesti lumii Evanghelia şi mântuirea Domnului Hristos. Această lucrare trebuie să o facă şi biserica din zilele noastre, din dragoste pentru aproapele nostru pentru ca şi ei, cei care nu cunosc harul de mântuire să vină la pocăinţă şi la Domnul Hristos. Pentru mântuirea celor care încă sunt în lume Dumnezeu se foloseşte de credincioşii Săi. Fiecare membru al bisericii ca şi “mădular al trupului lui Hristos”, îndeplineşte o slujbă acolo unde l-a pus Dumnezeu şi toţi împreună lucrează şi slujesc pentru zidirea bisericii şi pentru creşterea ei în sfinţenie şi în cunoaştere de Dumnezeu. Unii cu alţii ca fraţi şi surori în Domnul trebuie să fim uniţi în dragoste, fiecare urmărind şi dorind binele şi fericirea celuilalt prin slujire. Atingerea acestui scop al bisericii Sale poate avea loc printr-o relaţie personală, de credinţă şi de dragoste cu Dumnezeu a fiecărui credincios în parte. Fiecare, fiind predaţi în slujba Domnului cu toată sinceritatea inimii noastre, vom sluji şi vom iubi şi pe aproapele nostru, fraţii şi surorile noastre din biserică. Aceştia şi noi toţi împreună suntem cei pe care Domnul Isus Hristos ne-a răscumpărat cu preţul jertfei Sale de la calvar şi, prin această, Îi aparţinem Lui, ca proprietate a Sa.
Dragostea lui Dumnezeu din inima noastră ne va face să avem o purtare amabilă, blândă şi binevoitoare unul pentru altul. Nu vom fi indiferenţi faţă de viaţa, de problemele şi necazurile fratelui sau surorii noastre. Vorbirea noastră unul cu altul este chibzuită, cu atenţie şi care bucură şi zideşte starea sufletească. Pentru un adevărat creştin şi copil al Domnului este un prilej de bucurie şi fericire când se sacrifică pe sine şi ajută pe aproapele său, pe fratele său, când acesta are mare nevoie. O biserică unită în dragoste şi în credinţă va fi binecuvântată de Dumnezeu şi întărită şi va creşte spiritual şi numeric. Rugăciunile pe care le va înălţa biserică către Dumnezeu vor fi ascultate. Ne aducem aminte de biserica primilor ucenici care, fiind unită în dragoste pentru Dumnezeu, în dragoste unul pentru altul, având acelaşi cuget şi dorinţe, fiind umpluţi cu Duhul Sfânt fiecare, Domnul Hristos a lucrat prin ei. S-au făcut mari minuni şi biserica se înmulţea, căci veneau la credinţă şi se botezau multe suflete pentru a fi mântuite.
Puterea dragostei din inima noastră şi din biserică este strict necesară, căci fără dragoste, fără Duhul Sfânt nu vom fi primiţi în Împărăţia veşnică, a slavei lui Dumnezeu. “Dragostea nu va pieri niciodată... Acum rămân acestea trei: credinţă, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1Cor. Cap.13:8,13).�Amin!
Olga Bucaciuc, Suceava, octombrie 2010 � � � � � � � ��
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen