Album: fara album
Categorie: Diverse
“Cateva observatii si opinii personale” ale pastorului Gabi Pal despre Comunicatul Consiliului Bisericesc
Posted By dorinpele on October 19, 2010
1. Comunicatul prezinta o disociere clara a conducerii CCPR fata de cartea “Rascumpararea memoriei” si autorul ei. Prin urmare, fiind scrisa in “nume personal” ea reflecta o opinie personala a autorului care atrage dupa sine o raspundere tot personala acestuia. Prin aceasta disociere, conducerea CCPR isi declina orice “raspundere” (ciudat cuvant in acest context) fata de continutul cartii respectiv acesta varianta necosmetizata a istorie noastre. Cred insa ca in acest context, conducerea CCPR ar trebui sa-si asume mai degraba toata “raspunderea” -pe care fara indoiala o are, decat sa si-o decline politicos si politicianist, pentru simplu fapt ca nu a fost consultata in privinta editarii cartii.
2. Comunicatul exprima in opinia mea, o mentalitate veche si irelevanta, cu privire la centralitatea cultului penticostal din Romania si pretentia acestuia de a monopoliza atat cuvintul penticostal cat si tot ce se leaga de acesta. Asteptarea de a fi consultata in “privinta editarii acestei carti” imi aminteste de convulsiile anilor ’90, cand conducerea CCPR avea o reactie virulenta fata de formarea unei societati penticostale de misiune crestina in Romania (SPMCR) – din cel putin 2 motive: folosirea cuvantului penticostal in denumirea unei structuri care refuza sa se subordoneze conducerii centrale a CCPR (ceea ce parea la acel moment un sacrilegiu pentru unii), iar pe de alta parte evident lipsa de “consultare” cu conducerea CCPR a grupului de initiativa a acestei organizati de misiune. Asadar, sunt surprins ca aceasta mentalitate centralizata si monopolista se pare ca a supravietuit lungii tranzitii a “democratiei romanesti”, existand inca in mentalitatea unor unor slujitori. Probabil ca acesta demonstreaza din nou cat de negativa si de profunda a fost influienta sistemului comunist asupra structurii si organizarii CCPR, daca si dupa 20 de ani de liberate si democratie, unii se pare ca sunt inca tributary acestei mentalitati!
3. Comunicatul recunoaste existenta unor “anumite fapte condamnabile” – in trecutul miscarii penticostale (cele evidentiate cu documente) insa din nou isi declina responsabilitatea unei actiuni concrete – lasand la latitudinea lui Dumnezeu, care va judeca toate lucrurile.
La acest moment nu cred ca se asteapta o interpretare a acestor fapte condamnabile ci mai degraba o recunoastere a lor: a falimentului moral si spiritual lamentabil a unor lideri ai miscarii penticostale din Romania, a abdicarii in fata unui sistem diabolic si ateu, iar apoi se astepta o condamnare a sistemului comunist care ne-a distorsionat gandirea, teologia si structura de organizare, si nu in ultimul rand se astepta o chemare la pocainta sincera, specifica si publica.
4. Comunicatul exprima totusi o asumare de catre “conducerea actuala”, a trecutului “cu bunele si relele sale”. Ce inseamna oare acesta asumare a trecutului? Asumarea presupune “a lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva” (conform DEX). Ce isi propane conducerea CCPR sa faca ca urmare a acestei noi perspective istorice “necosmetizata” a miscarii penticostale din Romania. Era de asteptat sau poate ca nu este inca prea tarziu, insa normal ar fi angajarea conducerii CCPR intr-un proces constient si coerent de rascumparare a memoriei noastre colective!
5. Comunicatul cheama totusi pe toti slujitorii si se angajeaza in acelasi timp la “pocainta sincera”. Insa cum istoria confirma faptul ca deseori liderii se pocaiesc mai greu decat credinciosii de rand, piedica fiind de cele mai multe ori orgoliile personale, aceasta chemare si angajare a slujitorilor la pocainta sincera, risca sa ramana doar o intentie frumoasa si nobila. Cred ca actiunea si chemarea practica a consiliului pastoral al Conventiei din SUA, respectiv actiunea si chemarea comunitatii de Constanta, demonstreaza mult mai mult pragmatism si responsabilitate decat cea a Consiliului Bisericesc din Romania. In ce priveste “scuzele” exprimate de conducerea CCPR, consider ca folosirea acestui cuvant absolut nepotrivit acestui context, reflecta mai degraba o lipsa a asumarii greselilor trecutului, respectiv un preludiu al pocaintei “sincere” care se vrea implementata! Cred ca suferinta victimelor “colaborationistilor” nu poate fi rascumparata cu scuzele de rigoare ci mai degraba doar cu o cerere de iertare, clara, specifica, publica, oficiala si fara echivoc!
6. In ce priveste finalul comunicatului si invocarea ajutorului Duhului Sfant pentru a ne insusi smerenia si “adevarului atitudinii” (?!) prefetului Daniel exprimata in rugaciunea sa, cred se potrivea foarte bine o chemare nationala la post si rugaciune, la pocainta pentru ca “noi am pacatuit, am savarsit nelegiuire, am fost rai si indaradnici, ne-am abatut de la poruncile si oranduirile Tale.” (Daniel 9:5) Daca unii (mai multi sau mai putini) au fost sau inca mai sunt vinovati – prin comitere (colaborare, tradare, etc), cred ca altii (probabil cei mai multi) – noi restul suntem probabil vinovati – prin omitere, prin tacere, prin acoperire, prin inabusirea memorie, istoriei, amintirilor, prin nemarturisirea greselilor noastre celor fata de care am gresit, preferand o cerere de iertare generala Domnului.
Fara indoiala indemnul lui Pavel din Filipeni (4:8) este bine venit si ar fi bine sa ne insufleteasca in prezent si in viitor, insa faptul ca nu ne-a prea insufletit in trecut, lucru demonstrat cu prisosinta in cartea “Rascumpararea Memoriei” desi l-am folosit si predicat si atunci chiar daca se pare ca unii nu l-au prea crezut relevant si aplicabilil in acele vremuri, nadajduiesc totusi ca invatand din istorie nu o vom mai repeta!
In final, as vrea sa reiterez ceea ce am mai exprimat in urma cu 3 luni pe site-ul “Rascumpararea memoriei”, citez:
“La acest ceas tarziu al istorie, cred ca Dumnezeu ne ofera o noua oportunitate, atat noua ca si slujitori cat si ca si miscare penticostala in Romania, o noua oportunitate a pocaintei si a indreptarii nedreptatilor comise de unii fratii de-ai nostrii, oportunitatea unei reconcilieri reale, care sa re-credibilizeze slujirea, slujitorii si biserica Domnului in Romania si in Diaspora.
Cred ca principiul fundamental pe care ar trebuie sa ni-l insusim noi ca slujitori, in urma acestui demers, este imbratisarea cu convingere a unei sluijri necompromise si principiale atat inaintea lui Dumnezeu cat si inaintea oamenilor. Constient de faptul ca daca nu invatam din istorie, riscam sa o repetam, cred ca acest exercitiu de “rascumparare a memoriei” este foarte necesar, insa la feld e necesar sau poate chiar mai mult, este invatarea lectiilor ce decurcg din ea. Nu de alta, dar in vremurile care ne stau inainte s-ar putea sa ne reintalnim cu situatii similare chiar daca contextul ar putea fi diferit, in care doar cei ce vor ramane credinciosi (loiali, necompromisi, dedicati) pana la capat, ei vor ramane in picioare. Doamne ajuta!”
Gabi Pal
Melbourne, Australia
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen