TOATE POPOARELE CHEMATE
Adevărata credinţă care duce la mântuire şi la viaţă veşnică este acea credinţă bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe ascultarea de toate poruncile şi învăţăturile lui Dumnezeu scrise în Sfânta Evanghelie şi pe credinţa în jertfa mântuitoare a Domnului Isus Hristos care a venit pe pământ şi s-a jertfit pentru întreaga lume (Ioan cap.3:16; cap. 5:39; 2 Timotei cap.3:15-17; Evrei cap.11:1-3). Acum, în aceste vremuri de pe urmă cât mai este timp de har şi de îndurare, când Dumnezeu prin Cuvântul Său cel Sfânt cheamă pe orice om de pe faţa pământului să ne dea iertarea, mântuirea şi făgăduinţa vieţii veşnice, trebuie să-L credem pe Dumnezeu şi să avem credinţă în făgăduinţele Sale pline de milă şi de credincioşie. Fiecare ne putem da seama de dovezile pline de putere, de dragostea şi mila lui Dumnezeu faţă de poporul Său şi faţă de toată omenirea. Mărturie ne sunt cele scrise în Sfânta Carte – Biblia cât şi ceea ce văd ochii noştri – creaţiunea lui Dumnezeu din întreaga natură (Isaia cap.45:12; Ps. Cap.33:4-22). Jertfa Domnului Isus Hristos, Fiul iubit al lui Dumnezeu Tatăl Ceresc care a plătit răscumpărarea noastră din păcat şi de sub puterea Satanei este dovada esenţială a milei şi iubirii lui Dumnezeu pentru omenirea de pe pământul acesta căzută în păcat. Dumnezeu doreşte să ne salveze pe fiecare din robia păcatului şi de sub puterea Satanei, vrăjmaşul sufletelor noastre, oferindu-ne iertarea de păcate, mântuirea şi viaţa veşnică prin Isus Hristos, Fiul Său şi Mântuitorul nostru.
Pentru a beneficia de făgăduinţa iertării şi mântuirii la care suntem chemaţi trebuie să-I răspundem lui Dumnezeu să venim înaintea Lui cu rugăciuni (Ioan cap.3:1-6). Să începem o viaţă nouă, să fim oameni noi angajaţi prin legământ şi să trăim după voia şi poruncile lui Dumnezeu. Să fim oameni sfinţi care să trăiască într-o relaţie de pace cu Dumnezeu, comuniune şi rugăciune permanentă şi ascultare de toate poruncile Sale. Nu există motive îndreptăţite prin care să-L respingem pe Dumnezeu, Creatorul nostru. Şi dacă Dumnezeu este respins şi ignorat cu bună ştiinţă de cei mai mulţi, aceasta va aduce cu sine în final judecata şi pedeapsa lui Dumnezeu care, este şi un Dumnezeu drept, răsplătind pe fiecare după faptele lui (Ps. Cap.33:13-15; Rom. cap.2:5-10; Ps. Cap.62:10). Căci orice păcat şi orice neascultare de Domnul nu au nici o scuză şi nici o justificare îndreptăţită. Dumnezeu, Creatorul nostru care este Sfânt şi veşnic, ne cheamă prin glasul Evangheliei Sale şi prin toate dovezile de dragoste să venim la El (Marcu cap.1:15; Romani cap.2:4).
Vechiul testament ne prezintă ca popor favorizat al lui Dumnezeu pe poporul Israel, căruia Dumnezeu s-a făcut cunoscut într-un mod miraculos prin: eliberarea lor din robia egipteană, călăuzirea lor prin pustiu, minunile şi ocrotirea dăruite lor de Domnul şi apoi ţara Canaanului, ţară binecuvântată şi unde Dumnezeu a dorit ca poporul Său să o stăpânească şi să o locuiască. A dat poporului Său legi, porunci şi multe rânduieli care trebuia, prin credinţă, să le respecte cu stricteţe şi să trăiască prin ele pentru a trăi bine şi a avea fericire (Exod cap.20:1-17; Deut. Cap.6:1-9; cap 7:6-8). Poporul Israel de atunci, dar este valabil şi pentru poporul lui Dumnezeu din zilele noastre (Israelul spiritual), trebuie să fie un popor sfânt şi deosebit faţă de toate popoarele lumii. Prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi prin legământul încheiat cu El, viaţa personală a fiecărui suflet să fie în ascultare şi în armonie cu voia şi poruncile Domnului, date lor prin Moise şi prin Domnul Isus Hristos (Deut. Cap.31; Evrei cap.8:10-13). Trebuiau să fie sfinţi şi credincioşi în relaţia cu Dumnezeu Tatăl. Să fie o lumină pentru toate popoarele lumii ca prin aceasta Dumnezeu să poată fi cunoscut de toate naţiunile pământului. Poporul Israel cât timp a fost ascultător de Dumnezeu a avut parte de ocrotirea şi de purtarea de grijă deosebită a Domnului. Deoarece jertfa de la calvar a Fiului lui Dumnezeu a fost adusă pentru toată omenirea, El doreşte să fie cunoscut de toate popoarele lumii (Matei cap.24:14). Manifestările de dragoste şi binecuvântările Sale sunt revărsate zilnic şi în permanentă peste toţi oamenii, buni şi răi. Trimite lumină, căldură, aer, apă, roade ale pământului, hrană pentru toate vieţuitoarele şi toate cele necesare vieţii de zi cu zi (Ps. Cap.145; Matei cap.5:45). Important este ca omul, oricare ar fi el, să ia seama la prezenţa lui Dumnezeu şi la bunătatea Lui faţă de noi păcătoşii. Căci Dumnezeu se îndură de noi nu după meritele noastre ci după mila şi bunăvoinţa Lui pentru ca noi să fim fericiţi şi să trăim bine în linişte şi în pace nu numai aici în călătoria vieţii noastre de pe pământ şi��mai ales în viaţa veşnică.
Dumnezeu a chemat şi mai cheamă omenirea din toate generaţiile din orice loc şi din orice neam la împăcare cu El. La închinarea care trebuie să i se aducă numai Lui, Dumnezeu, Creatorul Atotputernic şi sfânt, în Numele Domnului Isus Hristos (Apoc. Cap.14:6-7). Cheamă pe oameni la o relaţie de legământ cu El aşa cum a încheiat cu poporul Său de altă dată şi cum prevede noul legământ prin Domnul Isus Hristos (Ps.50:1-6; Ioan cap.3:5; Marcu cap.16:16; Romani cap.6:3,4,8). Dumnezeu vede şi cunoaşte starea fiecărei naţiuni, a fiecărui popor şi a fiecărei persoane de pe faţa pământului. Nimic nu este ascuns de Dumnezeu care vede viaţa şi faptele fiecărei persoane: fapte bune sau fapte rele; fapte în ascultare de poruncile Sale sau fapte care calcă şi nu respectă poruncile şi voia lui Dumnezeu. Până şi gândurile fiecăruia sunt cunoscute de Dumnezeul nostru (Ps.33:13-22; Ps.87:6; Ieremia cap 32:18-19; Fapte cap.17:24,26,31).
Sunt mulţi oameni pretutindeni pe pământ care nu cunosc pe Dumnezeu în conştiinţa lor. Viaţa şi faptele lor sunt în mare parte străine de voinţa Domnului care i-a creat. Unii au o credinţă a lor, care nu este bazată pe cele scrise în Sfânta Scriptură şi nici pe jertfa mântuitoare a Domnului Isus Hristos de la calvar. Aceste persoane şi-au stabilit singuri diferite reguli de credinţă după cum le-a trecut prin minte, făcând multe lucruri şi sacrificii de timp şi bani fără a fi în acord cu ce vrea Dumnezeu şi cu ce scrie Biblia (Prov. Cap.30:11-14,17). Aceasta se întâmplă deoarece oamenii nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia şi ceea ce El ne porunceşte fiecăruia. Aceste persoane caută pe Dumnezeu în alte locuri, prin alte modalităţi şi pe alte căi decât cele scrise în Biblie ca învăţături pentru viaţă (Isaia cap.5:20-21). Îngrozitor este faptul că mulţimi de oameni au nădejdi ale credinţei lor înşelătoare care nu-i duc la viaţă ci în mod sigur la judecata finală şi la moarte. Proverbe cap 15:3-8 ne spune: “Căci ochii Domnului sunt în orice loc” şi văd faptele şi închinarea fiecărei persoane. “Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului...” (Ieremia cap.7:4-11). Căci, după Evanghelia Sa şi după legea Sa propovăduită lumii de Domnul Isus Hristos şi de apostoli, Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate (Matei cap 7:13-29).
După cum aceasta Carte Sfântă este la îndemâna tuturor, oamenii au preţuit-o sau nu, după cum au respectat şi au împlinit poruncile Domnului scrise în ea sau după cum au respins-o şi şi-au făcut singuri reguli ale credinţei lor, se constată două categorii de oameni:
1. Oameni temători de Dumnezeu, ascultători şi împlinitori ai poruncilor Sale, prin credinţă lor.
2. Oameni care sunt străini de voia şi poruncile Domnului scrise în Sfânta Scriptură. Mulţi din aceştia chiar dacă sunt invitaţi să cunoască Biblia pentru a cunoaşte calea şi adevărata credinţă care duce la mântuire, ei resping chemarea şi se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu (Isaia cap.55:1-5; cap.66:4,6,15-18). Aceştia au “ochi dar nu văd, au urechi dar nu aud” (Romani cap.2:16; 2 Corinteni cap.4:3-4).
Bunul Tată ceresc cu mila Sa vede dorinţa şi căutarea sinceră a unora dintre oameni. Domnul îi cheamă la El să se hrănească cu “bucatele” Sale aducătoare de viaţă şi de cunoaştere. Cei însetaţi să vină să bea din izvorul curat al vieţii. Cuvintele şi învăţăturile Bibliei sunt adevărata hrană, “pâinea trimisă din cer” şi o adevărată băutură pentru sănătatea şi viaţa sufletului (Isaia cap.55:1; Ioan cap.4:10-14; cap.6:10-14,26,27). Harul mântuirii noastre ne este dăruit de Dumnezeu prin marele merit al jertfei Domnului Isus Hristos de la calvar. Ni se oferă chemarea şi intrarea în acest legământ al harului lui Dumnezeu (Isaia cap.55:8-13). Nu trebuie decât ca omul păcătos, oricare ar fi el, să vină la Dumnezeu care iartă păcatele, căci Domnul “nu oboseşte iertând” dar, cu condiţia ca omul să se teamă de Dumnezeu, să ia hotărâre potrivită şi fermă prin credinţă şi cu rugăciune. Hotărâre de a asculta de Dumnezeu, de poruncile Sale şi de toate învăţăturile scrise în Cartea Sa Sfântă, Biblia. Pentru aceasta omenirea este îndemnată să cunoască cele scrise în Biblie şi mântuirea oferită numai prin Isus Hristos (Isaia cap.1:16-20; cap.55:6-7; Ioan cap.1:1-14 şi cap.14:6). Dumnezeu cheamă pe toţi cei ce-L caută şi sunt însetaţi după adevăr şi mântuire. Domnul, în mila şi bunătatea Sa cea mare, se lasă găsit de orice suflet dornic de mântuire şi de iertare (Ieremia cap.29:11-14; Prov. Cap.16:9). Mulţi oameni rătăcesc departe de Dumnezeu pe alte căi străine. Nu au o relaţie de credincioşie cu Dumnezeu, bazată pe ascultare de poruncile Lui. Viaţa multora este la voia întâmplării, călcând conştient şi inconştient poruncile Domnului. Nu au teamă sfântă de Dumnezeu la săvârşirea multor păcate în gânduri, în vorbe şi în fapte şi nu le este asigurată iertarea păcatelor săvârşite deoarece nu fac rugăciuni sincere cu pocăinţă înaintea lui Dumnezeu în numele Domnului Isus Hristos (Ieremia cap.5:23-30). Aceste persoane nu sunt sigure de mântuire şi nici pe ocrotirea lui Dumnezeu dar nici nu-şi dau interes pentru aceasta, interes de a căuta cu disperare pe Dumnezeu. Cei mai mulţi stau într-o linişte nepăsătoare, fiind împăcaţi cu starea lor de acum, fără să se gândească la ziua nenorocirii şi că totul se poate schimba pentru soarta lor viitoare. Această categorie de oameni, ce nu-L recunosc pe Dumnezeu şi nu doresc să depindă de El, sunt numiţi de Biblie “cei răi”. Acestora Dumnezeu nu le ascultă rugăciunile şi îngăduie nenorociri peste ei (Ps. Cap.34:16,21). Exemplul generaţiei lui Noe şi al lui Lot, cei din Sodoma şi Gomora. Oamenii nelegiuiţi şi răi nu au luat în serios chemarea la pocăinţă, îndreptarea vieţii lor de la rău la ce este bine şi la ascultare de Dumnezeu. Fiecare persoană, toţi, de la mic la mare, făceau ce voiau fără nici o teamă de Dumnezeu, Creatorul. În Noul Testament, Domnul Isus Hristos, prezintă ca un semn al sfârşitului starea naţiunilor din zilele noastre, ca şi cei dinainte de potop (Geneza cap.6; Matei cap. 24:37; Luca cap.17:26-29).
Cei mai mulţi din generaţia noastră sunt idolatri prin închinarea şi manifestarea credinţei lor. Respectă tradiţii şi porunci omeneşti provenite dintr-o credinţă secularizată, moştenită de la părinţii lor şi de care nu doresc să se despartă. Unii sunt conştienţi că această atitudine de respingere a adevărului lui Dumnezeu şi al adevăratei credinţe, îi ţine departe de Dumnezeu şi de mântuire. Gravă este situaţia pentru unii oameni când în mintea, în vorbele şi susţinerea lor există idea că binecuvântările şi ocrotirea ce le dă Dumnezeu, bunăstarea de care se bucură mai mult decât alţii, întunecaţi la minte de Satana, pun aceste daruri şi binecuvântări pe seama religiozităţii lor false, pe seama “sfinţilor” la care se închină şi pe care îi consideră “protectori” şi pe seama lăcaşurilor de cult pline de idoli, de icoane “făcătoare de minuni” şi a zilelor de sărbătoare cu nume de sfinţi ce le respectă cu stricteţe. Deci binecuvântările primite şi prosperitatea vieţii multora, date de Dumnezeu, le atribuie idolilor lor şi nu lui Dumnezeu Creatorul DĂTĂTORUL, IZVORUL şi SUSŢINĂTORUL DE VIAŢĂ.�Numai lui Dumnezeu şi numai Lui i se cuvine: toată lauda, tot meritul, toată cinstea, slava şi închinarea noastră pentru tot ce avem, binele, fericirea şi ocrotirea zilnică primite din mâna Părintelui Ceresc. Căci noi ca fiinţe de pe pământ, cu viaţă, sănătate şi mişcare existam numai prin puterea creatoare, susţinătoare şi prin mila lui Dumnezeu, a Domnului Isus Hristos şi a Duhului Sfânt (Isaia cap.2:8-22 şi cap.40:17-31). Să ne amintim de soarta multora din poporul Israel de altă dată care au păcătuit în multe feluri, călcând poruncile lui Dumnezeu, s-au amestecat cu popoarele păgâne şi s-au dat la idolatrie, înlocuind închinarea ce trebuia să o aducă�numai lui Dumnezeu, Tatăl Ceresc şi s-au închinat la tot felul de idoli aducându-le chiar şi jertfe. Care a fost soarta poporului Israel?. Pentru că au călcat legământul şi nu au respectat poruncile lui Dumnezeu cu toată inima lor���Dumnezeu i-a lepădat, i-a blestemat şi au suportat consecinţele neascultării lor (Ieremia cap.6:27-30). Au avut parte de-a lungul istoriei de nenorociri şi distrugeri, fiind salvată doar o mică rămăşiţă din poporul Israel (Isaia cap.1:2-9,28). Şi astăzi Dumnezeu îngăduie multe nenorociri şi distrugeri pe pământ, calamităţi naturale, cutremure, inundaţii, accidente în aer şi pe uscat când au loc pierderi materiale, financiare şi multe vieţi. Acestea sunt îngăduite ca pedepse pentru nelegiuirile unora şi ca lecţii de pocăinţă pentru cei rămaşi în viaţă. Lecţii de trezire şi de îndreptare către Dumnezeu. Lumea de azi trebuie să fie trezită în conştiinţa ei, să vină la Dumnezeu cu credinţă şi să-I aducă închinarea care I se cuvine numai Lui (Isaia cap.55:6-7).
Se constată că mulţi îşi trăiesc viaţa înfăptuind multe şi diferite păcate şi fapte care nu plac lui Dumnezeu. Aceştia nici nu-şi dau seama de viaţa şi starea lor faţă de voinţa Domnului. Au mintea întunecată, fără vreo mustrare de conştiinţă la înfăptuirea răului unii faţă de alţii. Oamenii îşi spun minciuni unii altora, se înşeală unii pe alţii, se dispreţuiesc şi se urăsc unii pe alţii înfăptuind chiar şi crime. Se îmbuibă şi sunt beţivi. Chinuiesc şi ucid fără milă fiinţe umane, animale şi alte vietăţi create de Dumnezeu. Nu respectă natura creată de Dumnezeu ci mai degrabă o distrug. Şi la toate aceste fapte ale vieţii lor se consideră “creştini” şi aduc închinare şi fapte pentru răscumpărarea sufletelor şi pentru iertarea păcatelor lor chiar şi pentru cei au murit, într-un mod total greşit şi pe care Dumnezeu, toate aceste practici ale credinţei lor le urăşte şi le condamnă. Astfel de rugăciuni nu sunt primite de Dumnezeu căci păcatele pun un zid de despărţire între ei şi Dumnezeu (Isaia cap.59:1-4; Romani cap.2:18-24). Puţini sunt cei care caută cu adevărat pe Dumnezeu şi doresc să-I slujească şi mulţi sunt cei care acum, când este timpul favorabil de har şi de mântuire, stau nepăsători şi resping chemarea iubitoare a Domnului (Matei cap.7:13-14). Ca şi atunci când a avut loc potopul de pe timpul lui Noe, când toată acea omenire a murit înecată de apele trimise de Dumnezeu pentru răzvrătirea şi răutatea lor. Această generaţie de oameni de pe pământ au ales şi au găsit plăcere să trăiască în păcate şi în tot felul de nelegiuiri, desconsiderând pe Dumnezeu şi darul mântuirii Sale. Răbdarea lui Dumnezeu are o limită cu lumea păcătoasă cu toate că El nu doreşte moartea păcătosului ci pocăinţă pentru salvarea lui (2 Petru cap.3:9,15). Uşa harului se va închide şi, în dreptatea Lui va judeca şi va pedepsi toate păcatele fiecărei persoane: mic şi mare, tânăr şi bătrân (Geneza cap.6; Luca cap.17:26-30). Şi astăzi cei mai mulţi oameni, bărbaţi şi femei, care pretind că sunt creştini religioşi au o credinţă moştenită, faptele lor zilnice şi închinarea lor nu sunt aşa cum porunceşte Dumnezeu şi cum trebuie să I se slujească. Căci adevărata închinare ce trebuie adusă înaintea lui Dumnezeu şi rugăciunile noastre trebuie să fie făcute de fiecare persoană cu: pocăinţă cu tot respectul, cu recunoaşterea păcatelor înaintea Domnului cu umilinţă şi cu smerenia inimii, cerând iertare pentru păcatele înfăptuite. În această lume, închinarea şi serviciile de închinare, sunt aduse înaintea diferitelor chipuri de sfinţi şi în lăcaşuri de cult împodobite cu icoane şi cu alte obiecte de cult specifice lor. Acest fel de închinare, la chipuri şi icoane, calcă porunca a doua din Decalog – cele zece porunci (Exod cap.20:3-6; Ps cap.97:7). Sărbătoresc diferite zile din an închinate numelor de sfinţi. Fac tot felul de canonuri pentru iertarea păcatelor, considerând că preotul lor spiritual le poate decide soarta (Isaia cap.56:10-12). Deci au mai mare consideraţie şi încredere în mijlocirea unui om decât în�Marele nostru Mântuitor şi Mijlocitor Isus Hristos (1Timotei cap.2:5-6). În rătăcirea lor ţin anumite perioade de timp şi zile de post premergătoare unor sărbători mai importante ale sfinţilor inclusiv pentru sărbătoarea naşterii şi învierii Domnului Isus. Toate acestea şi multe alte practici pe care “creştinii” acestei lumi le respectă nu sunt prevăzute şi nu sunt poruncite de Sfânta Evanghelie. Sunt datini şi porunci omeneşti, străine de adevărul şi de voinţa lui Dumnezeu. Un om al lui Dumnezeu a fost inspirat să constate un adevăr foarte trist: în aceste timpuri majoritatea omenirii se închină la orice altceva şi numai lui Dumnezeu nu. Cred în multe alte lucruri, zile şi sfinţi, dar în Dumnezeu nu cred. Este îngrozitor pentru toţi aceşti oameni, care au dat la o parte din viaţa şi din credinţa lor pe Dumnezeu şi adevărul Biblic. Ei şi-au făcut o credinţă a lor proprie călcând şi ne respectând cele zece porunci ale lui Dumnezeu (Exod cap.20:1-17).�În această lege morală, scrisă şi dată de Dumnezeu oamenilor, ca să trăiască prin ele, respectându-le cu stricteţe, Dumnezeu, în porunca a patra impune ca noi, oamenii de pe pământ, să lucrăm şase zile din săptămână iar ziua a şaptea, Sâmbăta, este singura zi de închinare, de sărbătoare şi de odihnă când omul, oricare ar fi el, să nu lucreze. Odihna este dăruită de Dumnezeu în această zi, atât pentru oameni cât şi pentru animale. Ziua a şaptea din fiecare săptămână este ziua Domnului pe care El a binecuvântat-o şi a sfinţit-o şi care trebuie respectată în cinstea Lui (Geneza cap.2:3; Exod cap.20:8-11; Isaia cap.56:1-8 şi cap.58:13-14). Se constată că mulţi oameni, femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni nu respectă şi nu împlinesc cele zece porunci date de Dumnezeu, porunci care sunt veşnice. Ba mai mult s-au încumetat fără teamă de Dumnezeu, reprezentanţi religioşi ai oamenilor, să schimbe ziua de închinare a Domnului, ziua de Sabat şi a şaptea zi din săptămână cu ziua întâi – ziua de Duminică. Aceasta este o încălcare a poruncilor lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu este veşnică şi nimeni nu are permisiunea să o schimbe. Cei ce au schimbat ziua de închinare, de sărbătoare şi de odihnă a Domnului cu altă zi, cât şi oamenii care nu respectă ziua sfântă de Sabat rânduită de Dumnezeu, vor suporta pedeapsa lui Dumnezeu ca şi pentru alte călcări ale legii Sale sfinte (Exodul cap.20:8-11; Isaia cap.56:4-7 şi cap.66:15-17,22-24; Daniel cap.7:25; Maleahi cap.3:16-18 şi cap.4:1-3; Apoc. Cap.22:18-19). Majoritatea oamenilor fac tot felul de fapte rele: înşeală pe alţii, urăsc, spun minciuni, trăiesc fără ruşine în desfrânare, multe femei se fac vinovate înaintea lui Dumnezeu de avorturi, ucigându-şi copiii, mulţi sunt lacomi de avere şi se ocupă şi îşi pun încrederea pentru succesul lor în vrăjitorii, fac multe rele în ascuns pe care Dumnezeu le cunoaşte, le condamnă şi în ziua cea mare a judecăţii, faptele fiecărei persoane, vor fi date pe faţă şi Dreptul Judecător le va da pedeapsa cuvenită (Isaia cap.2:17-22 şi cap.57:13-14; Fapte cap.17:31; Apoc. Cap.20:12-15 şi cap.21.8). Îngrozitor este faptul că şi copiii multor familii, neavând o educaţie corectă şi religioasă, calcă pe urmele părinţilor. Satana se foloseşte de minţile lor şi îi îndeamnă să facă tot felul de lucruri rele, ne respectând poruncile lui Dumnezeu, inclusiv porunca a cincea din Decalog (Exod cap.20:5,12; Prov. Cap.19:26; 2Timotei cap.3:1-5).
Dumnezeu a creat prima pereche de oameni după chipul şi asemănarea Sa. După căderea în păcat a lui Adam şi a Evei, păcatul a intrat în lume, stăpânind asupra tuturor oamenilor�şi i-a despărţit de Dumnezeu. Cei care păcătuiesc cu ştiinţă sau fără ştiinţă nu ascultă de voia lui Dumnezeu şi înfăptuiesc lucruri pe care El le condamnă şi le urăşte, sunt robi ai păcatului şi ai Satanei. Căci el este iniţiatorul şi vrăjmaşul sufletelor noastre (Romani cap.6:16-18; Tit cap.3:3; 1Ioan cap.3:9-10). Dumnezeu, prin Fiul Sau Domnul Isus Hristos şi prin iertarea Sa, doreşte să refacă sfinţenia caracterelor noastre, să devenim copii ai Săi şi robi ai neprihănirii. Îndemnul Domnului Isus Hristos pentru noi este să fim sfinţi în toată purtarea noastră (Ioan cap.17:17; Evrei cap.3:12; 1Tes. Cap.4:3,7). Ni se oferă toate posibilităţile de a ne împăca cu Dumnezeu prin hotărârea, alegerea noastră, prin credinţa în adevărurile şi făgăduinţele Sale, scrise în Sfânta Evanghelie. Partea fiecărei persoane este să răspundă lui Dumnezeu, care cheamă omenirea, toate popoarele de pe pământ să vină la El, să-şi îndrepte viaţa personală, pentru a fi salvaţi de marea zi a judecăţii Sale. Să ne schimbăm faptele din viaţa de zi cu zi, să-L recunoaştem pe Dumnezeu, să ascultăm de El, să-L iubim şi să-L respectăm cu toată inima şi cu toată fiinţa noastră. Toate capacităţile noastre fizice, mintale şi intelectuale, dăruite de Dumnezeu, să le punem în slujba ascultării de El. Să fim atenţi cu noi înşine să nu mai păcătuim în gânduri, în vorbe şi în fapte şi să facem ce este plăcut, drept şi bine înaintea lui Dumnezeu. În aceste condiţii de pocăinţă a noastră, Dumnezeu ne-a făgăduit iertarea păcatelor din trecut, ne trimite binecuvântările, ajutorul şi călăuzirea Duhului Său cel Sfânt, iar, la sfârşit de cale, viaţa veşnică în raiul Său (Isaia cap.57:14-21; Matei cap.6:31-34; Ioan cap.14:1-3; Apoc. Cap.21:3-4 şi cap.22:7,12-15).
Rugăciune
"Părinte Ceresc, Domnul şi Dumnezeul nostru cel Sfânt şi veşnic, care ne-ai creat, in Numele Domnului Isus Hristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru, Te rog să ne ierţi păcatele, să ne curăţeşti cu Sângele Sfânt al jertfei de la calvar şi ajută-ne să trăim o viaţă nouă după voia Ta cea sfântă, împlinind toate poruncile Tale, ce ni le-ai lăsat scrise în Sfânta Evanghelie. Dorim să ne faci vrednici pentru împărăţia Ta. Pentru această, te rog, scrie-ne numele în Cartea Vieţii. Învaţă-ne cum să ne rugăm Ţie, căci numai Tu, Bunul nostru Dumnezeu, eşti vrednic de închinare împreună cu Domnul Isus Hristos, Fiul Tău şi cu Duhul Sfânt. Te rog ajută pe orice persoană care doreşte să te cunoască şi să-ţi slujească aşa cum este voia Ta, să-ţi aducă rugăciune şi închinare��într-un mod plăcut şi acceptat de Tine şi după cum ai lăsat scris în Sfânta Evanghelie. Doamne, Dumnezeul meu, ai milă de multele suflete care nu Te cunosc şi lasă-Te găsit de orice suflet care “bâjbâie prin întuneric”, căutând Calea care duce la Mântuire. Căci Domnul Isus Hristos este “Calea, Adevărul şi Viaţa” şi numai prin El avem intrare în Împărăţia Cerului. Trezeşte conştiinţa şi luminează mintea multor suflete să vină la Tine prin credinţa lor, pentru a fi salvaţi în Împărăţia Ta cea veşnică. Pentru toată dragostea Ta îţi mulţumesc în numele Domnului Isus Hristos. A Ta să fie slava, cinstea, lauda, mărirea şi închinarea de acum şi în vecii vecilor.�AMIN"
iulie 2009, Olga Bucaciuc, Suceavrn|
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen