Album: spre indrumare
Categorie: Dragoste
Dragostea – partea a III-a
Dragostea pentru aproapele nostru
O vieţuire creştină este determinată de dragostea ce a pus-o Dumnezeu în inimile noastre şi care se manifestă prin comportamentul nostru în relaţia cu Dumnezeu şi în relaţia cu semenii noştri, oameni ai societăţii în care trăim. Oamenii societăţii faţă de care ne manifestăm dragostea sunt cei din familiile noastre, prieteni, colegi de muncă, cunoscuţi şi necunoscuţi, diferite persoane cu care avem tangenţă şi toţi membrii Bisericii lui Dumnezeu. Oricare din aceste categorii reprezintă pentru noi” aproapele nostru” aşa cum îl numeşte Biblia. Deci aproapele nostru este orice persoană creată de Dumnezeu indiferent de religie. “Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
Dragostea nu va pieri niciodată” (1Cor. Cap.13:4-8). Adevărul acestui pasaj este manifestarea dragostei în diferitele aspecte ale vieţii faţă de aproapele nostru. Aşa după cum noi am înţeles şi am primit măreţia harului şi a dragostei lui Dumnezeu şi am răspuns chemării Lui la mântuire, împlinind poruncile lui Dumnezeu, printr-un comportament sfânt suntem îndemnaţi şi ni se porunceşte să avem dragoste pentru aproapele nostru. Aceste două manifestări ale dragostei noastre merg împreună. Dacă iubim pe Dumnezeu vom iubi şi pe aproapele nostru (1Ioan cap.4:7-11,20-21). Dragostea din inimă ne determină să urmărim şi să facem numai bine tuturor. Faţă de orice persoană din familie: soţ, soţie, părinţi, copii sau persoane, altele din societate, dragostea noastră se va manifesta pentru ei prin gânduri şi dorinţe curate. Nu vom gândi rău despre cineva, vom avea o vorbire blândă şi calmă, respectoasă şi cu interes asupra problemelor celuilalt. Când suntem solicitaţi pentru vreun lucru răspundem cu amabilitate, cu înţelepciune, adresăm cuvinte care să provină din sinceritatea inimii şi cu respect. Dragostea o dovedim şi din tonul vocii, din felul cum vorbim şi din interesul ce-l arătăm persoanei. Noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, trebuie să fim cei dintâi în fapte bune şi să ajutăm atât cu vorbe de mângâiere şi de încurajare dar şi cu faptele noastre pe cel sărac, pe cel bolnav şi pe cel căzut în vreo nenorocire. În astfel de situaţii ne doare şi ne afectează emoţional nenorocirea aproapelui nostru. Ne este milă şi nu vom sta nepăsători şi dezinteresaţi de necazul lui ci îl vom ajuta sacrificând din ale noastre. Un alt mod de manifestare a dragostei pentru aproapele nostru este rugăciunea şi mijlocirea noastră adusă lui Dumnezeu pentru cei care trec prin încercare, cerând ajutorul şi intervenţia lui Dumnezeu. În Vechiul Testament, din poruncile date poporului Israel şi valabile şi pentru noi, cei de azi: să fim buni şi să avem milă pentru animale. Să ajutăm animalul care aparţine aproapelui nostru, să-l salvăm şi să i-l ducem acasă “dacă s-a rătăcit sau a căzut în vreo groapă”. Se pune foarte mare accent la ceea ce trebuie şi noi să împlinim: să avem milă şi să ajutăm pe sărac, pe orfan, pe văduvă şi pe străin. Astfel de persoane se află în situaţii deosebite de singurătate, de tristeţe şi de lipsuri şi cu nevoie strictă de ajutor provenit din milă şi dragostea inimii noastre (Deut. Cap.10:18-19 şi cap.22:1). Se observă din relatările Bibliei că în orice păcat înfăptuit de către unii prima dată, păcatul apare în mintea şi în gândurile omului, iar până a fi înfăptuit şi a face rău este doar un pas. Trebuie să fim atenţi cu noi înşine şi să avem numai gânduri curate, de pace, de dragoste şi gânduri care, puse în practică, să facă şi să aducă numai bine şi bucurie aproapelui nostru. Apostolul Pavel ne îndeamnă ca aşa cum noi am fost mângâiaţi şi binecuvântaţi de Dumnezeu aşa să fim şi noi o binecuvântare pentru cei de lângă noi. Dragostea unui adevărat creştin lucrează împreună cu educaţia sa bună şi din caracterul său sfinţit şi frumos. Un astfel de credincios arată pe lângă milă faţă de aproapele său care este în nevoie şi mult bun simţ, respect şi înţelepciune, acţionând inteligent după situaţie. Noi suntem deosebiţi de lume prin faptul că purtăm chipul Domnului Isus Hristos în ce priveşte sfinţenia caracterului nostru şi a dragostei necondiţionate şi nepărtinitoare ce o avem şi o manifestăm faţă de oricine, chiar şi pentru cei care ne-au făcut şi ne fac rău. Căci dragostea din inimă nu ne lasă să ne răzbunăm, să blestemăm sau să dorim răul şi nenorocirea vreunei persoane (Matei. Cap.5:38-48).
“Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea este deci împlinirea Legii” (Romani cap.13:10). Respectând Legea lui Dumnezeu – Cele Zece Porunci şi trăind prin ele ca principii de viaţă, vom arăta că iubim pe Dumnezeu şi că iubim şi pe aproapele nostru. Poruncile lui Dumnezeu au fost date omului ca acesta să trăiască prin ele şi să fie sfânt, fericit şi să se bucure de pace. Împlinind toate poruncile lui Dumnezeu nu vom face rău aproapelui nostru ci numai bine: ne vom iubi şi respecta părinţii, pe aproapele nostru nu-l vom urî şi nu-l vom ucide, ne vom iubi copiii. În familie va exista dragoste şi înţelegere reciprocă între cei doi soţi şi între părinţi şi copii. Nu vom minţi şi nu vom înşela pe nimeni. Nu vom râvni la bunurile ce aparţin aproapelui şi nu vom păcătui prin desfrânare având alte relaţii conjugale. Respectând toate cele zece porunci dăruite de Dumnezeu pentru noi nu vom intra în conflict cu El şi nici cu aproapele nostru. În felul acesta vom menţine pacea şi buna înţelegere cu toţi cei din jur cărora am avut grijă să nu le facem rău şi să le facem bine (Exod cap.20:1-17; Romani cap.13:8-10). Dragostea lui Dumnezeu din inima noastră o manifestăm prin milosteniile făcute celor săraci care nu au toate cele necesare traiului şi le facem cu bucurie şi în Numele Domnului Isus Hristos (Matei cap.25:34-40). “Căci roada Duhului stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr” (Efeseni cap.5:9). Pentru că suntem un popor pe care Dumnezeu l-a scos din lume şi suntem deosebiţi de lume şi avem dragostea lui Dumnezeu prin comportament şi umblare dăm dovadă de o educaţie aleasă, de mult bun simţ, de respect şi politeţe faţă de aproapele nostru oricare ar fi: cuvintele ce i le adresăm sunt înţelepte şi cu tact, pentru ca să nu-l atingem şi să nu-l rănim în vreun fel. Vom avea îndelunga răbdare cu cei din jur, răbdare în suferinţă dacă ar exista această situaţie.
Pentru toate calităţile şi faptele bune nu ne vom lăuda şi nu vom urmări nici folosul şi nici înălţarea noastră ci toată lauda o înălţăm lui Dumnezeu, căci numai prin puterea Sa putem face totul. În atitudine şi purtare vom arăta smerenie şi vom vedea pe altul mai sus de noi înşine. În tot comportamentul nostru de dragoste pentru Dumnezeu şi pentru aproapele nostru în îmbrăcăminte, atitudine, gesturi şi vorbire vom fi atenţi pentru a fi decenţi, cuviincioşi şi cumpătaţi iar vocabularul ce-l avem va da numai cuvinte decente şi nu vulgare. La locurile de muncă şi la slujbele ce le avem vom da dovadă de multă cinste, respect şi corectitudine pentru cei care ne coordonează. Tot ca un efect al dragostei noastre şi a locuirii Domnului Hristos în inimă vom arăta recunoştinţă cu mulţumiri totdeauna celor care şi pe noi ne-au ajutat în vreun fel sau ne-au făcut vreun bine, oricât de mici ni s-ar părea aceste fapte oferite de aproapele nostru, să le primim cu bucurie şi cu mulţumiri. Foarte important este să nu uităm niciodată să mulţumim lui Dumnezeu pentru tot binele ce ni-L dăruieşte şi să mulţumim totdeauna şi aproapelui nostru.
Dragostea este o însuşire pe care Dumnezeu a dorit să o aibă fiecare om creat de El, deoarece dragostea din inima lor va face ca în societate, unde oamenii convieţuiesc, să existe pace, armonie, o buna înţelegere, bucurie şi fericire. Deci dragostea din inima noastră urmăreşte numai binele şi fericirea altora aşa cum le dorim ca pentru noi. “Şi dragostea stă în faptul că nu noi am iubit pe Dumnezeu ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Preaiubiţilor dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii” (1Ioan cap.4:10-11). Dragostea ce o avem în inimă se va manifesta în relaţia din familie dintre părinţi şi copii. În fiecare familie, fiecare membru al ei, care având o relaţie şi o legătură vie cu Dumnezeu de pace, de dragoste şi credincioşie, vor avea şi unul faţă de celălalt dragoste. Dragostea dintre cei doi soţi şi părinţi şi dintre părinţi şi copii este o dragoste reciprocă, din partea tuturor şi acceptată de Dumnezeu. Ea va duce la o bună înţelegere, la pace, la răbdare şi la iertarea greşelilor unui altuia. Cei doi soţi, având dragoste şi înţelegere, vor urmări binele şi fericirea celuilalt şi se vor ajuta unul pe celălalt. Comunicarea lor va fi numai prin vorbe bune şi adevărate. Îşi vor adresa cuvinte de încurajare şi sfătuire cu înţelepciune şi răbdare. Vor fi uniţi pentru toate acţiunile de viaţă. Fiind plini de dragoste pentru Dumnezeu şi slujindu-L cu sfinţenie şi cinste, împlinind şi păzind poruncile Domnului, astfel de părinţi vor fi un exemplu şi o influenţă bună pentru copiii lor. O astfel de familie, cu dragostea lui Dumnezeu în inimă va fi fericită şi binecuvântată de Domnul.
AMIN!
Septembrie, 2010
Olga Bucaciuc, Suceava
ern|
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen