Cine lupta pentru noi?
Doresc
as deschidem clipele de studiu dînd citire acelei invitatii pe care
Domnul Dumnezeu a rostit-o prin proorocul Sau în Isaia 55,6 chiar pentru
timpul nostru: "Cautati pe Domnul cîta vreme se
poate gasi, chemati-L cîta vreme este aproape. Sa se lase cel rau de
calea lui si omul nelegiuit sa se lase de gîndurile lui. Sa se întoarca
la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseste
iertînd". Cît de actuale sînt aceste cuvinte divine în contestul
profetiei din Daniel 8,14 care vorbeste despre lucrarea de curatire a
Sanctuarului ceresc. Domnul Iisus, jertfa noastra de ispasire care este
în acelasi timp si Marele nostru Preot, se afla înca în templul de sus
în plina lucrare de judecata, de mijlocire, de ispasire si de sfintire
în folosul tuturor acelora care îl cauta, care-L cheama si se întorc la
El din toata inima. O, daca am întelege chemarile duioase si grabnice
ale harului Sau si ne-am întoarce chiar astazi la El, la Dumnezul
npostru care nu oboseste iertînd. Sper ca niciunul din noi sa nu se trezeasca raspunzînd prea tîrziu invitatiei dragostei Sale.
In aceasta prelegere, va invit sa mai facem înca un pas în studiile noastre din cartea proorocului Daniel. Ne gasim la capitolul 10. Acest capitol, împreuna cu capitolele 11 si 12 cu care se încheie cartea, formeaza un singur subiect în care capitolul 10 formeaza introducerea, iar capitolul 12 reprezinta finalul maiestos al întregului subiect si întregei carti. Capitolul 10, dupa cum se poate vedea de la prima citire, este o expunere narativa a împrejurarilor istorice în care Daniel primeste ultima si în acelasi timp si cea mai detaliata descoperire profetica. Momentul istoric la care se refera cele descrise în capitolul 10 este al treilea an al domniei lui Cirus. La data aceea iesirea poporului Israel din Babilon era deja un fapt împlinit, însa regretabil, numai putini din robii evrei de odinioara au ales sa se întoarca în tara lor de bastina si sa înceapa rezidirea templului. Dar desi robia era un fapt încheiat, totusi în acest capitol îl gasim pe profet în mare jale. Primele trei versete din capitolul 10 ne spun astfel: "In anul al treilea al lui Cir, împaratul Persiei, s-a descoperit un cuvînt lui Daniel, numit Belsatar. Cuvîntul acesta care este adevarat, vesteste o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvîntul acesta si a priceput vedenia. In vremea aceea eu, Daniel, trei saptamîni am fost în jale. N-am mîncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gura nici carne nici vin si nici nu m-am uns deloc pîna s-au împlinit cele trei saptamîni. Oare de ce aceasta jale? Poate, pentru faptul ca el se gasea înca în Babilon si nu acolo, în tara lui dupa care a tînjit toata viata. Dar este posibil ca Daniel sa fi ramas acolo în Babilon pentru ca deja ajunsese un om foarte influent si respectat care ar fi fost de un real folos pentru poporul sau în slujba sa din preajma tronului împaratesc. Poate ca însasi vîrsta a fost ceea ce l-a tinut pe loc. Dar, oricare ar fi motivul pentru care continuam sa-l gasim pe Daniel în Babilon, un lucru ramîne sigur - el jelea pe poporul care plecase. Vestile care soseau din cînd în cînd din Palestina nu erau prea bune. Dumnezeu proorocise prin Daniel ca acele vremuri urmau sa fie niste vremuri de strîmtorare. Acea strîmtorare era generata de multe cauze. Un nou început cu toate neajunsurile lui, prezenta samaritenilor cît si interesul scazut al multora pentru Casa Domnului. Ei parca vroiau sa demonstreze ca n-au timp de pierdut. In dorinta lor de a-si aranja cît mai repede un rost material, ei aveau sa lase neîncheiata lucrarea rezidirii templului. Dar nu numai acestea erau motivele întristarii sale profunde. Acea descoperire recenta pe care Daniel a primit-o în capitolul 9 îl nelinistea pe profet cel mai mult. Acea profetie îi facuse cunoscut ce se va întîmpla cu Mesia si anume ca El va veni la timpul anuntat, dar ca va fi respins, lepadat si dat la moarte de chiar poporul Sau, ceea ce însemna ca un nou val de nenorociri si mai mari urmau sa se abata asupra lui Israel. Cuvîntul acesta care este adevarat vesteste o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvîntul acesta si a priceput vedenia ni se spunea în versetul 1. Dar la sfîrsitul celor 3 saptamîni de jale din nou cerul îsi deschide portile pentru a face cunoscut lui Daniel viitorul printr-o descoperire care, de data aceasta, a venit prin intermediul unei fiinte îngeresti si nu prin viziune de noapte. La data cînd Daniel primeste vizita solului ceresc, el se afla pe malul marelui rîiu Hidechel, cunoscut acum cu numele Tigru, probabil un loc retras potrivit pentru rugaciune si meditatie. Iata ce a marturisit Daniel despre acea extraordinara descoperire divina. El scrie la versetul 5 din capitolul 10 urmatoarele: "Am ridicat ochii, m-am uitat si iata ca acolo statea un om îmbracat în haine de in si încins la mijloc cu un brîu de aur din Ufaz. Trupul lui era ca o piatra de hrisolit, fata îi stralucea ca fulgerul si ochii îi erau niste flacari ca de foc, dar bratele si picioarele semanau cu niste arama lustruita si glasul lui tuna ca vuietul unei mari multimi. Eu Daniel am vazut singur vedenia, dar oamenii care erau cu mine n-au vazut-o. Totusi au fost apucati de o mare spaima si au luat-o la fuga ca sa se ascunda". Aceasta descriere a îngerului care i s-a aratat lui Daniel corespunde pe deplin cu chipul în care apostolul Ioan l-a vazut pe Iisus atunci, pe insula Patmos cu ocazia primei sale viziuni. Datorita acestei asemanari unii cititori au fost tentati sa creada ca îngerul vazut de Daniel a fost chiar Domnul Iisus. Dar de fapt asa cum reiese din versetul 13 caruia îi vom da citire mai tîrziu, întelegem ca acest înger este cu totul diferit de Arhanghelul Mihail, un alt nume al Domnului Christos. Acest înger este mai degraba îngerul Gabriel care l-a vizitat pe Daniel mai înainte. Slabit dupa postul sau de 3 saptamîni, si fara sa fi presimtit posibilitatea unui asemenea vuzutator ceresc, Daniel se simte total coplesit atît de surpriza vizitei cît si de stralucirea neasemuita a acelui înger. Pierzînd si ultimii stropi de vlaga care-i mai ramasesera Daniel simti cum se cufunda într-o stare de lesin sau ceva asemenea somnului mortii. In aceasta stare însa, el simte atingerea unei mîini, simte puterea de a sta plecat pe genunchi si aude un glas care-i vorbeste astfel: "Daniele, om preaiubit si scump. Fii cu luare aminte la cuvintele pe care ti le voi spune acum si stai în picioare în locul unde esti. Caci acum sînt trimis la tine. El mi-a zis: 'Daniele, nu te teme de nimic, caci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintîi zi cînd ti-ai pus inima ca sa întelegi si sa te smeresti înaintea Dumnezeului tau. Si tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum'". Cînd ma gîndesc la aceasta experienta a lui Daniel îmi dau seama cît de îndurator se poarta Dumnezeu cu noi prin faptul ca aseaza o limita privirilor noastre între lumea vizibila si invizibila. Este lucru sigur ca atunci cînd El încearca sa dea numai putin la o parte valul dintre cele doua lumi, omenescul nostru nu poate suporta contactul cu cealalta lume care sta ascunsa privirilor noastre. Si chiar si atunci cînd Daniel si-a revenit el înca tremura. Uneori cînd ne gîndim la profetii Domnului din vechime si la slava la care au avut parte sa priveasca, la apropierea lor de Dumnezeu si la cuvintele vii pe care le-au primit si transmis apoi lumii, parca simtim un fel de regret ca noua nu ne-a fost dat sa traim nimic din marile lor experiente. Dar sa ne gîndim si la pretul pe care fiecare din ei a trebuit sa-l plateasca, la spaima si cutremurul launtric al fiecarui profet atunci cînd el se apropia prea mult de cer, dau cînd cerul cobora prea aproape de lumea fizica a vietii acelui profet. Acest înger trimis cu o misiune speciala la Daniel îi spune: "Daniele, nu te teme de nimic, caci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintîi zi". Intrebarea care se poate pune este: Atunci de ce atata zabovire între momentul ascultarii rugaciunilor si momentul raspunsului pe care Daniel îl astepta atît de mult? De ce a fost nevoie sa treaca 3 saptamîni de post, de rugaciune si jale? Oare sa fi prelungit Dumnezeu tacerea în mod intentionat atîta numar de zile pentru ca astfel credinta lui Daniel sa devina si mai bine pusa la încercare? Nu, dimpotriva. Din cuvintele îngerului reiese clar ca Dumnezeu ar fi dorit ca Daniel sa primeasca raspuns la rugaciunile sale chiar din prima zi. Cineva însa s-a împotrivit planului divin. Atunci cînd îngerul Domnului a patruns în zona planetei noastre ostile îngerilor rai i s-au împotrivit si l-au împiedicat sa-si îndeplineasca misiunea. îngeri si demoni în preajma copiilor lui Dumnezeu. Cîti din noi sîntem constienti de realitatea prezentei lor? Cîti din noi sîntem constienti de lupta care se poarta între îngerii Domnului si îngerii lui Satana pentru ca planurile lui Dumnezeu sa fie împlinite sau nimicite? Cît de mult ne dam seama ca fiecare din noi este obiectul acestui conflict cosmic? Sfintele Scripturi zugravesc în culori extrem de vii aceste realitati care sînt mai presus de simturile noastre. Apostolul Pavel scria astfel în Epistola catre Efeseni 6,12: "Caci noi n-avem de luptat împotriva carnii si sîngelui ci împotriva capeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stapînitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor rautatii care sînt în locurile ceresti". Tot apostolul Pavel subliniaza faptul ca slujbele idolesti ale paginilor nu sînt în realitate altceva decît niste slujbe închinate demonilor. Ati observat ca pe lînga împaratia Persiei se afla o capetenie a întunericului cu misiunea de a bara calea oricarei influente ceresti la inima monarhului pamîntesc asa încît planurile lui Dumnezeu cu poporul Sau sa nu poata fi realizate. Un mesager ceresc este oprit din calea lui de duhurile rautatii din locurile ceresti pentru ca misiunea sa de pace, de lumina, de mîngîiere si de curaj sa nu poata fi dusa la îndeplinire. Dar si cerul are capeteniile sale care exceleaza în putere si în slava. In ultimul verset din capitolul 10 din Daniel, Gabriel, îngerul mesager trimis la Daniel, da marturie înca o data despre capetenia ostirii îngeresti prin cuvintele: "Nimeni nu ma ajuta împotriva acestora, afara de voievodul nostru Mihail. Cine este acest Mihail, acest voievod sau capetenie de mare rang între ostile ceresti? In Daniel 12,1 Mihail este numit Aparatorul copiilor poporului tau. Unii au crezut ca Mihail este o capetenie îngereasca, a carui misiune speciala este de a apara pe poporul iudeu. Numele ebraic Mihail prin traducere devine o întrebare semnificativa care suna astfel: 'Cine este asemenea lui Dumnezeu?' La aceasta întrebare Sfînta Scriptura nu are decît un singur raspuns: Mihail care este Capetenia ostirilor ceresti este însusi Iisus Christos Fiul lui Dumnezeu, Cel deopotriva cu Tatal. Acest capitol deci, ne prezinta nu numai certitudinea existentei îngerilor slujitori ai lui Dumnezeu si ai îngerilor slujitori ai lui Satana, ci si a înclestarii dintre fortele binelui si raului. Aici în acest capitol mai gasim reliefata o certitudine, aceea a rugaciunilor noastre care sunt auzite în cer. Atunci, îngeri sfinti pornesc într-un du-te vino din cer spre pamînt, cu raspunsul divin la cererile noastre. O, daca ochii nostri firesti ar putea vedea aceste realitati! Acolo unde se roaga un copil credincios vazduhul din jurul lui se umple nu numai cu îngeri sfinti ci si cu duhurile necurate care cauta sa napadeasca locul rugaciunii cu întuneric, cu teama, cu îndoieli si necredinta. Puterile întunericului se adunasera, asa cum am vazut, la curtea împaratului Persiei. Despre Cir, Dumnezeu proorocise astfel prin proorocul Isaia în capitolul 45 la versetele 1 si 13: "Asa vorbeste Domnul catre unsul Sau, catre Cir pe care-l tine de mîna: 'Eu am ridicat pe Cir în dreptatea Mea si voi netezi toate cararile lui. El îmi va zidi iarasi cetatea si va da drumul prinsilor Mei de razboi fara pret de rascumparare si fara daruri'" Persia era capitala idolatriei si a pagînismului. Acolo trona întunericul. Satana ar fi dorit sa puna stapînire pe inima lui Cir pentru ca acest monarh sa nu mai fie sensibil la glasul chemarii speciale a lui Dumnezeu, sa nu se mai arate îndatoritor fata de bunavointa pe care Dumnezeu i-a aratat-o si sa nu mai dea viata planurilor lui Dumnezeu cu el. Dar în alianta cu Mihail, Capetenia ostirilor ceresti, îngerul Gabriel s-a luptat cu toate fortele întunericului si a penetrat zidul împotrivirii Satanice. Potrivit vointei lui Dumnezeu biruinta finala a apartinut îngerilor sfinti, a apartinut cerului. Sa nu uitam deci ca orice om care se prinde prin bratul rugaciunii de Dumnezeu, devine în mod automat tinta atacurilor lui Satana si a îngerilor sai. Satana ar dori sa ne determine sa renuntam la rugaciune. Dar daca vede ca nu ne poate izola pe aceasta cale de cer, atunci cauta sa ne izoleze de Dumnezeu punînd piedici în calea primirii raspunsului la rugaciunile pe care le-am înaltat. Fiecare din noi avem deci de luptat împotriva duhurilor rautatii. Cum ne pregatim pentru aceasta lupta? Sînt armele pe care le folosim faurite de puterea vointei, curajului si dîrzeniei noastre? Nu. Armele crestinului în lupta cu fortele întunericului trebuie sa fie doua mîini unite în rugaciune, doua mîini înaltate spre cer. Soarta luptei noastre cu fortele raului nu se hotaraste nicaieri altundeva decît în locul nostru retras de rugaciune, acolo, pe genunchii nostri lipsiti de putere. Acest adevar este ilustrat cum nu se poate mai bine de ultimele scene ale luptei Domnului Hrsitos în Ghetsemani. "Uitati-va", spune apostolul Pavel în Epistola catre Evrei la capitolul 12, "Uitati-va dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o împotrivire asa de mare fata de Sine". Dar, nu numai din partea pacatosilor, ci cu mult mai mult din partea lui Satana. Acolo, în Ghetsemani, era prezenta toata împaratia Satanei. Acum ori niciodata, a fost ordinul sau de atac. Daca Iisus ar fi putut fi determinat sa cedeze, sa capituleze, sa renunte la lupta, la jertfa si sa se întoarca în împaratia Sa fara sa urce Golgota, o, atunci biruinta fortelor întunericului era sigura, era vesnica. Sa cedeze ... acesta era gîndul care îl încerca pe Iisus în Ghetsemani. Sa cedeze, ca nu cumva pacatele întregii lumi, care urmau sa fie puse acum asupra Sa, sa-L determine pe Tatal Sau ceresc sa-Si înrtoarca fata de la El. Sa cedeze ... pentru ca si asa rezultatele sacrificiului Sau promiteau sa fie asa de mici, de vreme ce în ceasul acesta greu, nimeni nu este cu El, de partea Lui.
Doar o mîna de oameni simpli si aceia dezbinati, fricosi si fara nici un orizont. Iisus
însa a biruit. A biruit pentru ca în clipele cele mai grele ale luptei
S-a plecat pe genunchi si cu strigate mari a apelat la bratul puterii
lui Dumnezeu, S-a legat pe Sine prin creedinta de Cel Atotputernic.
Atunci, în acele clipe nespus de grele, cuvîntul Evangheliei dupa Luca
ne spune ca un înger din cer s-a coborît pe acel cîmp de lupta din
Ghetsemani ca sa-L întareasca pe Domnul Iisus. Biruinta noastra sta în
legatura noastra cu Dumnezeu pe calea rugaciunii si în deplina partasie a
îngerilor lui Dumnezeu trimisi sa savîrseasca continuu o slujba pentru
cei ce vor mosteni mîntuirea. Ce scena minunata. Ingerul Domnului si
Daniel, omul prea iubit al lui Dumnezeu, stînd fata în fata ca partasi
ai aceleiasi cauze, ai aceleiasi lupte si ai aceleiasi biruinte. Privind
acum asupra versetului 14 vedem cum îngerul Gabriel îi descoperea lui
Daniel care este de fapt principalul scop al misiunii sale. El zice: "Acum
vin sa-ti fac cunoscut ce are sa se întîmple poporului tau în vremurile
de apoi, caci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepartate.
Pentru întelegerea profetiei care urmeaza în capitolul 11 aceste
cuvinte ale îngerului sînt deosebit de importante. Ele îl fac atent pe
Daniel ca acesta profetie priveste în mod direct soarta poporului sau.
Daca ne îndreptam în mod fugar privirea spre cele scrise în capitolul
11, observam descrierea marilor încercari care aveau sa vina asupra
poporului iudeu în timpul celor 70 de saptamîni. Insa profetia trece
dincolo de barierele nationale si face referire clara la experientele
dramatice ale poporului credincios al lui Dumnezeu din vremea
sfîrsitului, ale Israelului spiritual din vremea din urma. Cele 70 de
saptamîni erau numai o parte din lantul celor 2300 de ani profetici. Tot
asa si experienta poporului iudeu trebuia sa reprezinte numai o parte
din acea istorie de mare anvergura a poporului lui Dumnezeu din vremea
sfîrsitului, istorie care începea la anul 1844. Istoria poporului Israel
s-a declansat prin actul iesirii din Babilon si întoarcerii în tara
fagaduintei. Tot asa, istoria poporului lui Dumnezeu din vremea
sfîrsitului trebuia sa fie declansata de iesirea celor credinciosi din
Babilonul spiritual lumii si de încolonarea tuturor în mars spre
împaratia slavei, spre Ierusalimul ceresc. Asa cum Marele Voievod Mihail
a intervenit atunci în eliberarea si apararea poporului Sau din vechime
la data iesirii lui din Babilon, tot asa în vremurile crîncene ale
zilelor din urma, Mihail, aparatorul poporului Sau va interveni din nou
cu brat puternic si va asigura biruinta. Astfel, aceasta ultima profetie
începe prin prezentarea unor evenimente locale referitoare la un popor
ales asezat în granitele unei tari din orient pentru ca în final aceasta
profetie sa vorbeasca despre evenimente globale care afecteaza un popor
ales, de data aceasta dintre toate natiunile pamîntului. Si daca vreti
mai este înca un fir de aur care strabate cele doua parti ale marii
profetii a celor 2300 de ani profetici. Asa cum istoria iesirii
poporului Israel din Babilon trebuia sa cunoasca la sfîrsitul celor 70
de saptamîni coborîrea lui Mesia la poporul Sau, tot asa la încheierea
vremii sfîrsitului, ca o încoronare a istoriei mîntuirii Iisus, Mirele
mult asteptat se va întîlni cu poporul Sau, va veni din nou la ai Sai
pentru ca sa-i rascumpere si sa-i stramute în tara fagaduita, în
Paradisul ceresc. Da, Iisus Christos vine în curînd. înca putina,
foarte putina vreme si cel ce vine va veni si nu va zabovi. înca putin
si ochii nostri vor vedea biruinta cauzei Sale. Dorinta si rugaciunea
mea pentru fiecare din noi este ca acea zi mareata sa ne gaseasca pe
toti în rîndurile poporului Sau ales si credincios cu viata noastra de
zi cu zi predata lui Dumnezeu, curatita, sfintita si pregatita pentru
fericita experienta a stramutarii noastre la cer. Si toate acestea le
cer în numele Domnului Iisus Christos, Aparatorul poporului Sau. Amin!
In aceasta prelegere, va invit sa mai facem înca un pas în studiile noastre din cartea proorocului Daniel. Ne gasim la capitolul 10. Acest capitol, împreuna cu capitolele 11 si 12 cu care se încheie cartea, formeaza un singur subiect în care capitolul 10 formeaza introducerea, iar capitolul 12 reprezinta finalul maiestos al întregului subiect si întregei carti. Capitolul 10, dupa cum se poate vedea de la prima citire, este o expunere narativa a împrejurarilor istorice în care Daniel primeste ultima si în acelasi timp si cea mai detaliata descoperire profetica. Momentul istoric la care se refera cele descrise în capitolul 10 este al treilea an al domniei lui Cirus. La data aceea iesirea poporului Israel din Babilon era deja un fapt împlinit, însa regretabil, numai putini din robii evrei de odinioara au ales sa se întoarca în tara lor de bastina si sa înceapa rezidirea templului. Dar desi robia era un fapt încheiat, totusi în acest capitol îl gasim pe profet în mare jale. Primele trei versete din capitolul 10 ne spun astfel: "In anul al treilea al lui Cir, împaratul Persiei, s-a descoperit un cuvînt lui Daniel, numit Belsatar. Cuvîntul acesta care este adevarat, vesteste o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvîntul acesta si a priceput vedenia. In vremea aceea eu, Daniel, trei saptamîni am fost în jale. N-am mîncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gura nici carne nici vin si nici nu m-am uns deloc pîna s-au împlinit cele trei saptamîni. Oare de ce aceasta jale? Poate, pentru faptul ca el se gasea înca în Babilon si nu acolo, în tara lui dupa care a tînjit toata viata. Dar este posibil ca Daniel sa fi ramas acolo în Babilon pentru ca deja ajunsese un om foarte influent si respectat care ar fi fost de un real folos pentru poporul sau în slujba sa din preajma tronului împaratesc. Poate ca însasi vîrsta a fost ceea ce l-a tinut pe loc. Dar, oricare ar fi motivul pentru care continuam sa-l gasim pe Daniel în Babilon, un lucru ramîne sigur - el jelea pe poporul care plecase. Vestile care soseau din cînd în cînd din Palestina nu erau prea bune. Dumnezeu proorocise prin Daniel ca acele vremuri urmau sa fie niste vremuri de strîmtorare. Acea strîmtorare era generata de multe cauze. Un nou început cu toate neajunsurile lui, prezenta samaritenilor cît si interesul scazut al multora pentru Casa Domnului. Ei parca vroiau sa demonstreze ca n-au timp de pierdut. In dorinta lor de a-si aranja cît mai repede un rost material, ei aveau sa lase neîncheiata lucrarea rezidirii templului. Dar nu numai acestea erau motivele întristarii sale profunde. Acea descoperire recenta pe care Daniel a primit-o în capitolul 9 îl nelinistea pe profet cel mai mult. Acea profetie îi facuse cunoscut ce se va întîmpla cu Mesia si anume ca El va veni la timpul anuntat, dar ca va fi respins, lepadat si dat la moarte de chiar poporul Sau, ceea ce însemna ca un nou val de nenorociri si mai mari urmau sa se abata asupra lui Israel. Cuvîntul acesta care este adevarat vesteste o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvîntul acesta si a priceput vedenia ni se spunea în versetul 1. Dar la sfîrsitul celor 3 saptamîni de jale din nou cerul îsi deschide portile pentru a face cunoscut lui Daniel viitorul printr-o descoperire care, de data aceasta, a venit prin intermediul unei fiinte îngeresti si nu prin viziune de noapte. La data cînd Daniel primeste vizita solului ceresc, el se afla pe malul marelui rîiu Hidechel, cunoscut acum cu numele Tigru, probabil un loc retras potrivit pentru rugaciune si meditatie. Iata ce a marturisit Daniel despre acea extraordinara descoperire divina. El scrie la versetul 5 din capitolul 10 urmatoarele: "Am ridicat ochii, m-am uitat si iata ca acolo statea un om îmbracat în haine de in si încins la mijloc cu un brîu de aur din Ufaz. Trupul lui era ca o piatra de hrisolit, fata îi stralucea ca fulgerul si ochii îi erau niste flacari ca de foc, dar bratele si picioarele semanau cu niste arama lustruita si glasul lui tuna ca vuietul unei mari multimi. Eu Daniel am vazut singur vedenia, dar oamenii care erau cu mine n-au vazut-o. Totusi au fost apucati de o mare spaima si au luat-o la fuga ca sa se ascunda". Aceasta descriere a îngerului care i s-a aratat lui Daniel corespunde pe deplin cu chipul în care apostolul Ioan l-a vazut pe Iisus atunci, pe insula Patmos cu ocazia primei sale viziuni. Datorita acestei asemanari unii cititori au fost tentati sa creada ca îngerul vazut de Daniel a fost chiar Domnul Iisus. Dar de fapt asa cum reiese din versetul 13 caruia îi vom da citire mai tîrziu, întelegem ca acest înger este cu totul diferit de Arhanghelul Mihail, un alt nume al Domnului Christos. Acest înger este mai degraba îngerul Gabriel care l-a vizitat pe Daniel mai înainte. Slabit dupa postul sau de 3 saptamîni, si fara sa fi presimtit posibilitatea unui asemenea vuzutator ceresc, Daniel se simte total coplesit atît de surpriza vizitei cît si de stralucirea neasemuita a acelui înger. Pierzînd si ultimii stropi de vlaga care-i mai ramasesera Daniel simti cum se cufunda într-o stare de lesin sau ceva asemenea somnului mortii. In aceasta stare însa, el simte atingerea unei mîini, simte puterea de a sta plecat pe genunchi si aude un glas care-i vorbeste astfel: "Daniele, om preaiubit si scump. Fii cu luare aminte la cuvintele pe care ti le voi spune acum si stai în picioare în locul unde esti. Caci acum sînt trimis la tine. El mi-a zis: 'Daniele, nu te teme de nimic, caci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintîi zi cînd ti-ai pus inima ca sa întelegi si sa te smeresti înaintea Dumnezeului tau. Si tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum'". Cînd ma gîndesc la aceasta experienta a lui Daniel îmi dau seama cît de îndurator se poarta Dumnezeu cu noi prin faptul ca aseaza o limita privirilor noastre între lumea vizibila si invizibila. Este lucru sigur ca atunci cînd El încearca sa dea numai putin la o parte valul dintre cele doua lumi, omenescul nostru nu poate suporta contactul cu cealalta lume care sta ascunsa privirilor noastre. Si chiar si atunci cînd Daniel si-a revenit el înca tremura. Uneori cînd ne gîndim la profetii Domnului din vechime si la slava la care au avut parte sa priveasca, la apropierea lor de Dumnezeu si la cuvintele vii pe care le-au primit si transmis apoi lumii, parca simtim un fel de regret ca noua nu ne-a fost dat sa traim nimic din marile lor experiente. Dar sa ne gîndim si la pretul pe care fiecare din ei a trebuit sa-l plateasca, la spaima si cutremurul launtric al fiecarui profet atunci cînd el se apropia prea mult de cer, dau cînd cerul cobora prea aproape de lumea fizica a vietii acelui profet. Acest înger trimis cu o misiune speciala la Daniel îi spune: "Daniele, nu te teme de nimic, caci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintîi zi". Intrebarea care se poate pune este: Atunci de ce atata zabovire între momentul ascultarii rugaciunilor si momentul raspunsului pe care Daniel îl astepta atît de mult? De ce a fost nevoie sa treaca 3 saptamîni de post, de rugaciune si jale? Oare sa fi prelungit Dumnezeu tacerea în mod intentionat atîta numar de zile pentru ca astfel credinta lui Daniel sa devina si mai bine pusa la încercare? Nu, dimpotriva. Din cuvintele îngerului reiese clar ca Dumnezeu ar fi dorit ca Daniel sa primeasca raspuns la rugaciunile sale chiar din prima zi. Cineva însa s-a împotrivit planului divin. Atunci cînd îngerul Domnului a patruns în zona planetei noastre ostile îngerilor rai i s-au împotrivit si l-au împiedicat sa-si îndeplineasca misiunea. îngeri si demoni în preajma copiilor lui Dumnezeu. Cîti din noi sîntem constienti de realitatea prezentei lor? Cîti din noi sîntem constienti de lupta care se poarta între îngerii Domnului si îngerii lui Satana pentru ca planurile lui Dumnezeu sa fie împlinite sau nimicite? Cît de mult ne dam seama ca fiecare din noi este obiectul acestui conflict cosmic? Sfintele Scripturi zugravesc în culori extrem de vii aceste realitati care sînt mai presus de simturile noastre. Apostolul Pavel scria astfel în Epistola catre Efeseni 6,12: "Caci noi n-avem de luptat împotriva carnii si sîngelui ci împotriva capeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stapînitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor rautatii care sînt în locurile ceresti". Tot apostolul Pavel subliniaza faptul ca slujbele idolesti ale paginilor nu sînt în realitate altceva decît niste slujbe închinate demonilor. Ati observat ca pe lînga împaratia Persiei se afla o capetenie a întunericului cu misiunea de a bara calea oricarei influente ceresti la inima monarhului pamîntesc asa încît planurile lui Dumnezeu cu poporul Sau sa nu poata fi realizate. Un mesager ceresc este oprit din calea lui de duhurile rautatii din locurile ceresti pentru ca misiunea sa de pace, de lumina, de mîngîiere si de curaj sa nu poata fi dusa la îndeplinire. Dar si cerul are capeteniile sale care exceleaza în putere si în slava. In ultimul verset din capitolul 10 din Daniel, Gabriel, îngerul mesager trimis la Daniel, da marturie înca o data despre capetenia ostirii îngeresti prin cuvintele: "Nimeni nu ma ajuta împotriva acestora, afara de voievodul nostru Mihail. Cine este acest Mihail, acest voievod sau capetenie de mare rang între ostile ceresti? In Daniel 12,1 Mihail este numit Aparatorul copiilor poporului tau. Unii au crezut ca Mihail este o capetenie îngereasca, a carui misiune speciala este de a apara pe poporul iudeu. Numele ebraic Mihail prin traducere devine o întrebare semnificativa care suna astfel: 'Cine este asemenea lui Dumnezeu?' La aceasta întrebare Sfînta Scriptura nu are decît un singur raspuns: Mihail care este Capetenia ostirilor ceresti este însusi Iisus Christos Fiul lui Dumnezeu, Cel deopotriva cu Tatal. Acest capitol deci, ne prezinta nu numai certitudinea existentei îngerilor slujitori ai lui Dumnezeu si ai îngerilor slujitori ai lui Satana, ci si a înclestarii dintre fortele binelui si raului. Aici în acest capitol mai gasim reliefata o certitudine, aceea a rugaciunilor noastre care sunt auzite în cer. Atunci, îngeri sfinti pornesc într-un du-te vino din cer spre pamînt, cu raspunsul divin la cererile noastre. O, daca ochii nostri firesti ar putea vedea aceste realitati! Acolo unde se roaga un copil credincios vazduhul din jurul lui se umple nu numai cu îngeri sfinti ci si cu duhurile necurate care cauta sa napadeasca locul rugaciunii cu întuneric, cu teama, cu îndoieli si necredinta. Puterile întunericului se adunasera, asa cum am vazut, la curtea împaratului Persiei. Despre Cir, Dumnezeu proorocise astfel prin proorocul Isaia în capitolul 45 la versetele 1 si 13: "Asa vorbeste Domnul catre unsul Sau, catre Cir pe care-l tine de mîna: 'Eu am ridicat pe Cir în dreptatea Mea si voi netezi toate cararile lui. El îmi va zidi iarasi cetatea si va da drumul prinsilor Mei de razboi fara pret de rascumparare si fara daruri'" Persia era capitala idolatriei si a pagînismului. Acolo trona întunericul. Satana ar fi dorit sa puna stapînire pe inima lui Cir pentru ca acest monarh sa nu mai fie sensibil la glasul chemarii speciale a lui Dumnezeu, sa nu se mai arate îndatoritor fata de bunavointa pe care Dumnezeu i-a aratat-o si sa nu mai dea viata planurilor lui Dumnezeu cu el. Dar în alianta cu Mihail, Capetenia ostirilor ceresti, îngerul Gabriel s-a luptat cu toate fortele întunericului si a penetrat zidul împotrivirii Satanice. Potrivit vointei lui Dumnezeu biruinta finala a apartinut îngerilor sfinti, a apartinut cerului. Sa nu uitam deci ca orice om care se prinde prin bratul rugaciunii de Dumnezeu, devine în mod automat tinta atacurilor lui Satana si a îngerilor sai. Satana ar dori sa ne determine sa renuntam la rugaciune. Dar daca vede ca nu ne poate izola pe aceasta cale de cer, atunci cauta sa ne izoleze de Dumnezeu punînd piedici în calea primirii raspunsului la rugaciunile pe care le-am înaltat. Fiecare din noi avem deci de luptat împotriva duhurilor rautatii. Cum ne pregatim pentru aceasta lupta? Sînt armele pe care le folosim faurite de puterea vointei, curajului si dîrzeniei noastre? Nu. Armele crestinului în lupta cu fortele întunericului trebuie sa fie doua mîini unite în rugaciune, doua mîini înaltate spre cer. Soarta luptei noastre cu fortele raului nu se hotaraste nicaieri altundeva decît în locul nostru retras de rugaciune, acolo, pe genunchii nostri lipsiti de putere. Acest adevar este ilustrat cum nu se poate mai bine de ultimele scene ale luptei Domnului Hrsitos în Ghetsemani. "Uitati-va", spune apostolul Pavel în Epistola catre Evrei la capitolul 12, "Uitati-va dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o împotrivire asa de mare fata de Sine". Dar, nu numai din partea pacatosilor, ci cu mult mai mult din partea lui Satana. Acolo, în Ghetsemani, era prezenta toata împaratia Satanei. Acum ori niciodata, a fost ordinul sau de atac. Daca Iisus ar fi putut fi determinat sa cedeze, sa capituleze, sa renunte la lupta, la jertfa si sa se întoarca în împaratia Sa fara sa urce Golgota, o, atunci biruinta fortelor întunericului era sigura, era vesnica. Sa cedeze ... acesta era gîndul care îl încerca pe Iisus în Ghetsemani. Sa cedeze, ca nu cumva pacatele întregii lumi, care urmau sa fie puse acum asupra Sa, sa-L determine pe Tatal Sau ceresc sa-Si înrtoarca fata de la El. Sa cedeze ... pentru ca si asa rezultatele sacrificiului Sau promiteau sa fie asa de mici, de vreme ce în ceasul acesta greu, nimeni nu este cu El, de partea Lui.
Doar o mîna de oameni simpli si aceia dezbinati, fricosi si fara nici un orizont. Iisus
însa a biruit. A biruit pentru ca în clipele cele mai grele ale luptei
S-a plecat pe genunchi si cu strigate mari a apelat la bratul puterii
lui Dumnezeu, S-a legat pe Sine prin creedinta de Cel Atotputernic.
Atunci, în acele clipe nespus de grele, cuvîntul Evangheliei dupa Luca
ne spune ca un înger din cer s-a coborît pe acel cîmp de lupta din
Ghetsemani ca sa-L întareasca pe Domnul Iisus. Biruinta noastra sta în
legatura noastra cu Dumnezeu pe calea rugaciunii si în deplina partasie a
îngerilor lui Dumnezeu trimisi sa savîrseasca continuu o slujba pentru
cei ce vor mosteni mîntuirea. Ce scena minunata. Ingerul Domnului si
Daniel, omul prea iubit al lui Dumnezeu, stînd fata în fata ca partasi
ai aceleiasi cauze, ai aceleiasi lupte si ai aceleiasi biruinte. Privind
acum asupra versetului 14 vedem cum îngerul Gabriel îi descoperea lui
Daniel care este de fapt principalul scop al misiunii sale. El zice: "Acum
vin sa-ti fac cunoscut ce are sa se întîmple poporului tau în vremurile
de apoi, caci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepartate.
Pentru întelegerea profetiei care urmeaza în capitolul 11 aceste
cuvinte ale îngerului sînt deosebit de importante. Ele îl fac atent pe
Daniel ca acesta profetie priveste în mod direct soarta poporului sau.
Daca ne îndreptam în mod fugar privirea spre cele scrise în capitolul
11, observam descrierea marilor încercari care aveau sa vina asupra
poporului iudeu în timpul celor 70 de saptamîni. Insa profetia trece
dincolo de barierele nationale si face referire clara la experientele
dramatice ale poporului credincios al lui Dumnezeu din vremea
sfîrsitului, ale Israelului spiritual din vremea din urma. Cele 70 de
saptamîni erau numai o parte din lantul celor 2300 de ani profetici. Tot
asa si experienta poporului iudeu trebuia sa reprezinte numai o parte
din acea istorie de mare anvergura a poporului lui Dumnezeu din vremea
sfîrsitului, istorie care începea la anul 1844. Istoria poporului Israel
s-a declansat prin actul iesirii din Babilon si întoarcerii în tara
fagaduintei. Tot asa, istoria poporului lui Dumnezeu din vremea
sfîrsitului trebuia sa fie declansata de iesirea celor credinciosi din
Babilonul spiritual lumii si de încolonarea tuturor în mars spre
împaratia slavei, spre Ierusalimul ceresc. Asa cum Marele Voievod Mihail
a intervenit atunci în eliberarea si apararea poporului Sau din vechime
la data iesirii lui din Babilon, tot asa în vremurile crîncene ale
zilelor din urma, Mihail, aparatorul poporului Sau va interveni din nou
cu brat puternic si va asigura biruinta. Astfel, aceasta ultima profetie
începe prin prezentarea unor evenimente locale referitoare la un popor
ales asezat în granitele unei tari din orient pentru ca în final aceasta
profetie sa vorbeasca despre evenimente globale care afecteaza un popor
ales, de data aceasta dintre toate natiunile pamîntului. Si daca vreti
mai este înca un fir de aur care strabate cele doua parti ale marii
profetii a celor 2300 de ani profetici. Asa cum istoria iesirii
poporului Israel din Babilon trebuia sa cunoasca la sfîrsitul celor 70
de saptamîni coborîrea lui Mesia la poporul Sau, tot asa la încheierea
vremii sfîrsitului, ca o încoronare a istoriei mîntuirii Iisus, Mirele
mult asteptat se va întîlni cu poporul Sau, va veni din nou la ai Sai
pentru ca sa-i rascumpere si sa-i stramute în tara fagaduita, în
Paradisul ceresc. Da, Iisus Christos vine în curînd. înca putina,
foarte putina vreme si cel ce vine va veni si nu va zabovi. înca putin
si ochii nostri vor vedea biruinta cauzei Sale. Dorinta si rugaciunea
mea pentru fiecare din noi este ca acea zi mareata sa ne gaseasca pe
toti în rîndurile poporului Sau ales si credincios cu viata noastra de
zi cu zi predata lui Dumnezeu, curatita, sfintita si pregatita pentru
fericita experienta a stramutarii noastre la cer. Si toate acestea le
cer în numele Domnului Iisus Christos, Aparatorul poporului Sau. Amin!
SOURCE: CLICK HERE to read more
Leave a comment and / or appreciate the article!
CLICK HERE to read more:» http://www.radio-elshaday.de/
CLICK HERE to read more:» http://www.radio-megapower.de/
CLICK HERE to read more:» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Posted by: Daniel Ioan Notar *DJ_DANY*
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen