”Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora”

- Vezi ca m-am servit din economiile tale si mi-am luat doua cauciucuri pentru masina. Trebuia s-o incalt si pe ea. Geme cam de mult. Apropo, ce vroiai sa cumperi din banii astia ? o intreba pe doamna lui.
- Ii pastrasem pentru o pereche de pantofi si o rochie, dar nu face nimic. Rezolva-ti problemele tale ca sunt mai urgente , ca eu pot sa mai astept.
- Chiar asa. Te chinuiesti cam de mult sa-ti iei niste pantofi, dar si asa treaba ta e sa stai mai mult in casa. Nu alerg eu si pentru tine? Vad eu de unde-i pun la loc. Acum da-mi sa mananc ca deja am intarziat cu masa. Dar repede !
- Imediat ! In doua minute te chem, se zori ea.
- Cat mananc eu sa-mi faci si pantofii ca am o intalnire de gradul zero. Si perie si costumul. Uita-te si pe discursul meu si vezi daca sunt greseli de acord ca tu esti mai scolita. La sedinta asta trebuie sa le arat cine sunt si de ce sunt in stare. Gata masa ?
- Gata, poti veni. Am si o surpriza pentru tine! il intampina ea cu zambet.
- Normal. Suc natural de fructe facut proaspat . Mersi. Uite, de-aceea nu te las sa iesi din casa. N-ai mai avea timp sa faci atatea minuni daca ai avea servici. Sa nu uit: maine sa te duci sa-mi iei salariul de la institutie ca voi pleca trei zile in delegatie si sa nu mai pierd eu vremea cand ma intorc. E clar ?
- Asa am sa fac, zise ea cu o dispozitie servila.
- Dar , ne-am inteles: nici o cheltuiala din ei! De fapt nici n-ai facut vreodata asa ceva, dar repetitia e mama invataturii. Dupa aceea inapoi acasa, ca n-ai de ce sa pierzi vremea prin magazine ca altele, care n-au nici o treaba. Ah, am spart vaza de cristal de la mama soacra! Ti-am spus sa nu o pui pe margine ca o ating si se sparge ! Iti place ce-am facut? Ia farasul si strange cioburile. Daca vine pe la noi mama soacra, cred ca iti vei recunoaste greseala. Hai strange cu grija sa nu patesc vreun necaz.
- Rezolv imediat. Tu du-te si mananca sa nu intarzii.

Cu matura in mana si cu farasul cel rosu se opri in fata cioburilor risipite. Un gand o strafulgera :” eu sunt ca farasul acesta rosu. Strang toate cioburile si mizeriile din casa si pe cele ale celui de langa mine. Da, asta sunt! Ba nu ! Doar dragostea face asta. E datoria ei sa stranga tot ce nu-i bun”, se corecta doamna cea „vinovata”.
- Ce , nu mai stii sa maturi? o trezi la realitate , domnul cel grabit.
- Ba da, dar ma gandeam la ceva, sopti ea.
- Lasa-ma pe mine sa gandesc, iar tu fa ce-ti spun eu ! Vrei sa calc in cioburile astea si sa fac vreo infectie de sa ma tina la pat saptamani sau luni ? Se duce de rapa toata casa asta si e vai de tine ! rosti el o sentinta posibila.
- Am grija sa nu se intample nimic rau, cat sunt eu aici. Am un faras bun care strange totul. Si intelese doar ea.

Disponibil(a) 100%
Ii gasim printre altruisti. Dar mai numerosi sunt dintre reprezentantii sexului frumos. Nu stiu decat ca treburile celuilalt sunt mai importante decat ale ei. Toate capacitatile sunt puse in slujba lui. Daca raspunderea finaciara cade pe capul familiei, atunci el trebuie protejat si inconjurat cu conditii de cea mai inalta calitate. Incontestabil el este seful. El nu este contrazis si nu i se pune la indoiala ratiunea faptelor lui. Ea serveste intereselor partenerului de viata si nu incearca sa corecteze vreo decizie, chiar daca este gresita sau eronata.” Exist pentru el !”, poate fi logo-ul ei.

Uneori cel care se pune la dispozitia celuilalt renunta atat de mult la sine incat nu se mai ingrijeste de aspectul exterior si nici nu considera necesar.Hainele, coafura sunt prada neatentiei .Placerile personale sunt sacrificate pentru a face loc preferintelor celuilalt. Ea ii deschide usa si tot ea inchide usa dupa el. Se scoala dimineata, cu mult inaintea lui si se culca tarziu, dupa ce a pus la punct toata casa, in timp ce el a consumat mai multe ore de somn. Vorbeste doar despre nevoile lui parintilor ei, sau altor apropiati si este mereu ingrijorata ca ceva ii scapa, in efortul ei de a-l face implinit. Gafele lui trec drept scapari nevinovate, iar lipsa lui de atentie in comunicare si delicatete sunt puse pe seama rolului lui de sot prea ocupat cu problemele importante ale serviciului si ale casei. Judecatile lui sunt „da” si „amin”, iar implinirea lor inseamna armonia familiei. Linistea ei este sa fie utila tot timpul si sa controleze toate lucrurile (nu si oamenii) de care ceilalti au nevoie pentru a le pune la dispozitie. De altfel, ea se controleaza pe sine de a nu iesi din rolul altruist si de disponibilitate totala.

„Lasa-ma pe mine”, „ te rezolv eu”, „nu-ti fa griji”, „ e treaba mea”, „ cu ce te pot ajuta” , sunt doar cateva din expresiile „ omului care le face pe toate”. Daca vin jigniri din partea celuilalt, nici o problema. Sunt justificari. Cine stie ce necazuri a avut si e ravasit in sentimentele si emotiile lui. Sufera saracu’. El sa se simta bine : „Te doare ceva, dragule? Sa-ti pun o compresa pe frunte?”

Camin martir

Dupa povestea cu revolutia, atunci cand intri intr-un oras unde manifestarile din decembrie 1998 au fost mai cu rasunet, gasesti la intrarea urbei , pe o pancarda alba ,eticheta : oras martir. La fel si in familiile unde , unul din cei doi e cazut la datorie. Sau mai bine zis :”in datorie”. Tot timpul cel care trebuie sa se sacrifice se autocondamna ca n-a facut destul, sau ca nu merita nici o placere sau apreciere pentru ceea ce face. Se simte vinovat sau vinovata de ceea ce se intampla neplacut in casa, iar neimplinirile partenerului si le asuma ca fiind incapacitatea ei de a le gestiona cum trebuie.

Uneori se uraste pe sine pentru restantele si nereusitele din camin, iar iritarea si rabufnirile partenerului sunt reactii ale modului socotit ineficient de a-l multumi si de a-i crea conditii mai fericite. Singura solutie este mai multa munca, mai multa atentie la nevoile celuilalt, mai mult sacrficiu, mai multa jertfa.

Daca cumva scapa frana confidentialitatii si scoate din camin, printre vecini unele nereguli ale „partenerului stapan” , atunci se autocompatimeste si se plange de ti se rupe inima, dar te sfatuieste sa nu sufli vorba, caci cosmarul va fi si mai mare, daca cel incriminat va afla. Odata granita depasita, desi destul de rar pentru altruistul supradaruit, sunt doua situatii la orizont : fie trece in opozitie printr-o atitudine pasiv-agresiva sau de revendicari , fie isi reconsidera pozitia si se autocondamna pentru confesiunile scapate printre vecini, incetand sa se mai plinga.

„Asta e crucea mea si trebuie s-o port !”, este sloganul „martirului”, care se autocompatimeste si isi predestineaza soarta. Mereu in cautarea datoriei dusa pana la capat in dreptul celuilalt, uita de datoria fata de sine. Nu-si permite bucurii personale, iar daca sunt exprimari de multumire si de apreciere pentru sacrificiile si daruirea totala pe care o ofera, le repudiaza ca nefiind meritate.

De undeva , din trecut, o urmareste (sau il urmareste) o stafie a datoriei pe care unul din parinti i-a sadit-o, visavis de un partener parinte care credea ca i se cuvine totul . Sau , provenind dintr-o familie aglomerata de conflicte si lupte pentru putere dintre cei doi parinti, si-a croit o imagine de contestare a acestui mod de a trai, sugestionandu-se pentru viitor cu un stil de viata total diferit, ca de exemplu de totala oferta a vietii celui care ii va fi partener in casnicie. Un lucru e clar: o durere surda si o povara se aseaza pe acest tip de oameni care profita de ei insisi, inainte ca altii sa profite de ei. Un fel de erou depersonalizat.

Ce spune Cartea ?

„Cum indrazniti sa declasati un asemenea tip de om , care are calitatea unei oferte crestine de exceptie , punand la indoiala frumusetea sacrificiului facut? „ , ma interpeleaza un „erou”, adept al aceleiasi atitudini. „ Chiar Biblia spune ca asemenea oameni sunt repere morale si spirituale de marca.Va dau citate clare despre asemenea vieti de oameni”, argumenteaza adeptul pozitiei binelui cu orice pret. „ De exemplu in Filipeni 2,4 spune :”Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora” iar in 1 Cor. 10,24 spune la fel : „ nimeni sa nu-si caute folosul lui, ci fiecare sa caute folosul altuia”.” Mai ai ceva de zis?”, ma executa omul supuseniei absolute. Aproape ca iti vine sa te dai batut si sa-i dai dreptate. Numai ca Biblia nu trebuie luata in citatele ei separate de context. Multe aberatii se scot din asa zisa citire speculativa, care nu pune in evidenta imaginea de ansamblu. Sa ma apropii putin de instanta judecatii ceresti, care are echilibrul sanatatii inimii si a mintii. Iata un raspuns pe care Il da Cel care s-a daruit total oamenilor pentru rascumpararea lor, atunci cand a fost intrebat care este cea mai mare porunca a vietii : „ Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau. Iar a doua, asemenea ei , este : „ Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.”

Si acum fac o judecata de valoare : cand nu te iubesti pe tine, rezervele dragostei adevarate se epuizeaza repede si tot ce vei face, vei face din datorie. Cum vine asta ? A te iubi pe tine nu este un egoism si un spectacol de simtiri indecente, ci o apreciere a nevoilor inimii, mintii si a corpului ce trebuiesc implinite, pentru adeveni surse binecuvantate de slujire din dragoste.Concret : cand imi iau timp pentru comunicare cu altii, timp pentru dezvoltare profesionala personala, timp pentru igiena si ingrijire vestimentara placura,timp pentru ciultivarea placerilor legitime pentru a ma bucura de viata, devin o personalitate bogata in a oferi ganduri creative, respect celuilat, opinii pertinente, satisfactie si un clocot al bucurie de atrai. Concluzia este clara : a te uita la foloasele altuia este o cerinta legitima si ea este implinirea legii morale si spirituale, doar ca mai trebuie o precizare.Trebuie sa implinesti si foloasele tale legitime, nu ca scop in sine, ci ca baza pentru implinirea trebuintelor celuilalt .Pentru ca celalalt sa nu fie doar un simplu si meritat beneficiar, ci sa intre si el in circuitul reciprocitatii. Altfel va fi o implinire mecanica a unor trebuinte, o implinire fara suflet. Nu cautati dragoste in asa ceva ca nu veti gasi!

Scurtcircuit

- Doamna draga, ce se intampla ? Cum se poate ca la ora asta mancarea nu e pe masa? Am venit eu prea devreme ? o aborda el indignat.
- Nu dragule, e exact timpul pe care il stii tu. Dar am o problema. Am primit un telefon de la o veche prietena si acum ma duc si imi calc rochia sa ma intalnesc cu ea. Pune-ti tu in farfurie si serveste-te singur.
- Da, dar nu s-a mai intamplat asta pana acum. Si nici salata nu e facuta, intra el in deruta.
- E simplu. Uite razatoare si morcovii si varza ii gasesti in balcon. Te descurci tu.
- Dar nu pricep. Tu nu ai prietene doar, iar iesirea asta e fara rost.
- Ba este cu mare rost. Vechea mea prietena mi-a facut o oferta de un serviciu si de saptamana viitoare voi avea si eu un rost in afara casei, spuse ea cu o licarire de bucurie pe fata.
- Nu se poate! Dai peste cap toata organizarea casei. Cine mai are grija de toate treburile caminului ? se uimi el.
- Si eu , dar si tu. Va fi un parteneriat, spuse ea voioasa .
- Ce-i acela ? Nu cumva trebuie sa mergi la doctor, se ingrijora el.
- Ba da, pentru vizita medicala, care imi trebuie la noul serviciu.
- Nu asta vreau sa spun. Pentru un control mai amanuntit, incerca el sa sugereze.
- Nu e nevoie.Totul e normal. Cineva mi-a facut o investigatie amanuntita si acum ma aflu pe directia cea buna, ii arata ea o Carte cu coperti de piele pe care scria :Biblia.
- Dar tu erai mereu ocupata! Tu nu aveai timp de asa ceva! De unde proecuparile astea si ideea asta de a avea serviciu? Nu ai destule de facut in casa? De ce te complici?
- Si o sa fiu si mai departe plina de activitati! Dar o sa am un serviciu si asa o sa-mi pot cumpara pantofi si rochie noua. Ca sa arat mai bine, pentru tine. Si sa mai iesim si noi la munte sau la mare. De doisprezece ani nu stiu decat casa, curatenie, mancare, spalat, calcat. Le combinam dragule !
- Si cu mine cum ramane? spuse el , abea respirand.
- Vei fi mai onorat de-acum. Vei descoperi noi satisfactii. Chiar sa si maturi in bucatarie, ca astazi n-am avut timp. Nu uita sa cumperi un alt faras ca pe cel rosu l-am calcat in picioare si s-a crapat. Si sa fie albastru. Totusi e bine sa stii ca... dragostea nu este un faras!

Leave a comment and / or appreciate the article!

:» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

:» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/

:» Posted by: *DJ_DANY*

Scrisoare catre fiul meu - autor necunoscut . SCRISOARE CATRE FIUL MEU

Scrisoare catre fiul meu - autor necunoscut

SCRISOARE CATRE FIUL MEU

Cu ocazia implinirii a douazeci si unu de ani, ma asez sa adun cateva ganduri pentru tine in aceasta zi. Azi implinesti douazeci si unu de ani. Ziua de azi nu e cu nimic remarcabila: inca se mai comit crime, au loc accidente de masina, oameniii imbatranesc, mor de foame, se imbolnavesc si mor, copiii sunt maltratati, se duc razboaie, tara noastra si lumea se indreapta cu pasi si mai grabiti catre nesiguranta secolului in care am intrat. Ce inseamna toate acestea? Esti nesigur cu privire la care este locul tau? Te inspaimanta asta? Ca tata, imi este greu sa raspund la toate aceste intrebari sau chiar la vreuna din ele. Ca tatal tau, iti voi spune urmatorul lucru: Eu si mama ta am incercat sa iti dam, asa cum am stiut noi, un exemplu de oameni integri. Ne-am ales ca prieteni si cunostinte doar persoane cu un caracter bun. Un caracter bun nu inseamna o persoana care nu a mai avut probleme, ci o persoana care incearca, in limita slabiciunilor umane, sa faca ce e bine. De asemenea, am incercat sa stabilim un sistem de referinta pentru comportamentul de zi cu zi. Au fost stabilite reguli clare, iar atunci cand le-ai incalcat, am incercat sa te pedepsim cat se poate de obiectiv, niciodata cu cruzime. Am fost intotdeauna gata sa-ti ascultam problemele si sa-ti dam un sfat, fara sa te judecam, sper. Am fost si noi tineri, dar lumea in care traiam era diferita din multe puncte de vedere. De aceea, am incercat sa fim mai ingaduitori. Dincolo de faptul ca te-am tratat frumos, ai avut intotdeauna un adapost deasupra capului si hrana nu ti-a lipsit. In casa noastra prietenii tai au fost mereu bineveniti si le-am acordat incredere. Ne-am straduit sa te sprijinim in orice lucru erai interesat. De asemenea, am incercat sa te lasam sa iei singur decizii cu privire la drumul tau in viata. Te-ai deprins sa iei hotarari inteligente. Ai invatat care este diferenta dintre bine si rau si ai luat hotarari bune. Ai invatat sa respecti generatiile dinaintea ta si ai invatat ca, in timp ce multora ne place sa ne auzim facandu-le altora morala, morala acesta e buna pentru noi insine. Ai invatat ca in viata s-ar putea sa ai multe probleme, atat fizice cat si emotionale, care afecteaza trupul si sufletul, si ca felul in care ne raportam la aceste probleme este masura valorii noastre. In felul acesta ai invatat ca mama ta este foarte valoroasa si ai ajuns sa ai pentru femei respectul pe care il merita. Ai invatat ca majoritatea problemelor pot fi rezolvate si ca violenta este o solutie regretabila, de rezolvare a lor. De asemenea inveti una din cele mai importante lectii ale vietii …. inveti cat de multe lucruri nu stii. Toti trebuie sa invatam zilnic asta – sau sa suferim consecintele neinvatarii acestui lucru. Iar asta duce la o alta lectie importanta: nu trebuie sa incetam niciodata sa invatam. Iar acum, cand ai ajuns al varsta cand legea te considera adult … esti deja om? Ce inseamna „sa fii om“? Inseamna ca poti sa iesi in oras si sa te imbeti? Inseamna ca ai castigat trofee sportive? Inseamna sa ai relatii sexuale? Sa ai masina ta? Inseamna ca nu mai trebuie sa asculti de parinti? Inseamna ca esti si tu responsabil de viitorul tarii tale? Inseamna ca ai mers la razboi si ai omorat un alt soldat? Raspunsul meu este: Poate sa insemne oricare din aceste lucruri sau toate impreuna. Dar …. imi place sa cred ca inseamna mult mai mult. Imi place sa cred ca inseamna ca ai atins un punct din viata ta in care esti sigur de calea pe care ai ales-o; sa stii ca pentru ca ceilalti sa te respecte trebuie sa ii respecti tu pe ei; sa iti dai seama ca nu conteaza daca tu ii controlezi pe ceilalti, ci daca ei aleg sa urmeze conducerea ta; sa intelegi ca daca ti-ai patat reputatia, nu ti-o poti rascumpara cu toti banii din lume, sa intelegi ca poti sa te astepti ca multi sa te trateze mai rau decat ii tratezi tu, dar nu poti niciodata sa te astepti sa te trateze cineva mai bine decat il tratezi tu si, in cele din urma, sa fii constient de faptul ca exista Dumnezeu si El nu te va feri intotdeauna de necazurile acestei vieti, dar ca daca nu Ii esti credincios va exista in sufletul tau un loc gol. Singurul lucru pe care mai vreau sa ti-l spun este ca te iubesc foarte mult si ca iti doresc tot binele pe care ti-l poate oferi viata si cat mai putine necazuri cu putinta.
Tatal tau, 9 februarie 1996

Leave a comment and / or appreciate the article!

:» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

:» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/

:» Posted by: *DJ_DANY*

Te iubesc...cu o conditie ! -

Te iubesc...cu o conditie ! -

Ca intre noi, barbatii: sa nu-mi spuneti ca nu va apuca o ameteala placuta atunci cand va pleaca doamna dumneavoastra pentru ceva mai mult timp. Cum spunea un autor: barbatii sunt ca elasticul, adica se retrag si au nevoie de solitudine si singuratate si apoi revin cu putere la baza, iar femeile sunt ca valurile, adica te urmaresc indeaproape. Deci, traiasca singuratatea! Mai putine reguli si responsabilitati. Libertate absoluta si program de voie suta la suta. Mananci cand vrei, ce vrei si dormi pe saturate. Pana la o vreme cand incepi sa regreti libertatea asta.

Asa ca doamna mea a plecat la fata, departe, sa-si recreeze sufletul ranit de distanta. Sa vezi ce-am sa scriu si-am sa citesc! mi-am zis. Cateva zile a mers aproape de planul ce mi l-am propus, dar apoi, greu. Greu. Mi s-a facut dor de doamna mea. Scrie-i mesaje electronice, cheam-o, da-i sugestii sa-si mai scurteze vacanta prelunga, fa-i declaratii de dragoste reale si patetice. „Cine te-a pus sa-ti iei un concediu asa de lung?” o certam eu cu dragoste. Dar ea, bine mersi, se simtea bine cu fata si sora ei. Avea grija, in schimb sa-mi spuna ca atunci cand va veni, va trebui sa zugravim dormitorul, baia si balconul. „Mai la toamna, doamna, nu chiar asa repede. Mai am si eu treburile mele”. „Lasa ca ti le faci cat lipsesc eu”, imi gasea ea solutia. „Daca nu vrei ma apuc eu singura, si tot fac” ma ameninta ea. Si-a mai trecut o saptamana, doua si iar dor si iar singuratate fara noima. „Hai, cand vii, doamna?” o intrebam. „La timpul stabilit!” imi zicea ea. „Dar nu uita, cand vin acasa va trebui sa zugravim dormitorul, baia si balconul.” „Mai spre iarna, o incurajam eu.” „Daca nu vrei ma descurc si singura, ca stii ca sunt hotarata!” „ Bine, vino acasa si mai discutam noi.”

Si a venit timpul sa soseasca si doamna. Din tot ce mi-am propus n-am facut mare lucru. Parca eram mai eficient cu ea de fata. Am receptionat-o la aeroport si am strans-o in brate, ca sa nu-i mai dau drumul. Bucurie maxima. Geamantane grele, dar si asteptarea mea a fost grea. Pe scara, cum urcam, scumpa mea doamna pune placa: „acum o sa zugravim dormitorul, baia si balconul. Asa ca pregateste-te, dragule!” „Mai incolo!”, mi-am pus si eu placa mea. „Daca nu vrei o scot la capat si singura, doar ti-am spus. Sa vad cum o sa te simti atunci” ma baga ea in realitatile administrative si afective. Deschide usa si… „ceva miroase aici!” simti ea. „Ce sa miroase!” am facut-o eu pe-a inocentul. „Am aspirat si am spalat pe jos, ca asa se cade sa intampini pe musafi ri”. „Nu, e ceva mai mult” spuse ea de pe hol. Intra in dormitor si… uimire! Dormitorul zugravit. Se duse in baie, baia zugravita. N-a avut un asa tavan alb de cand ne-am mutat in el. Se duse in balcon si balconul zugravit. Toate in alb ca asa a vrut doamna. „Ai facut tu asta?” se mira ea, care stia ca asemenea indeletniciri nu sunt punctul meu forte. „De dragul unei persoane, faci si o vila pana vine cel iubit acasa” am zis eu, eroic. „Se pare ca trebuie sa mai plec ca sa mai am parte de astfel de socuri fericite.”

Bineinteles ca am cules pupicurile de recunostinta si admiratie. Sacii cu haine si alte lucruri le-am bagat in sifonier, asa ca totul era ordine si curatenie. A doua zi doamna a facut revolutie. A scos totul din saci si haosul s-a instalat din nou. Ca asa sunt femeile: ele fac curat din interior, barbatii din exterior. Cei din urma baga totul sub pat si in sertare sa nu se vada. Si cum facea ea ordine si scotea la reforma din hainele noastre mi-a zis-o: „Daca as fi fost eu acasa as fi zugravit tot apartamentul.” Am ramas tablou stramb in carbune, agatat de o uimire mare.

Atotputernicul... DACA!

Care parinte n-a uzat si nu uzeaza in metodele de educare a copiilor lui particula conditionala: „daca”? „Daca nu asculti pe mama…”, „daca nu iei note bune…”, „daca nu esti cuminte…”, „daca nu mananci tot…” patesti ce ti se spune ca patesti. Avem si aici de discutat multe de cum trebuie folosit acest cuvintel care aduce multe suparari copiilor, pentru ca dupa el urmeaza fel si fel de restrictii, pedepse si amenzi” parintesti. Unele sunt chiar de-a dreptul suparatoare. Auziti una: „daca nu-ti faci temele nu-ti mai cumpar bicicleta!” Aceasta este o conditionare ilogica. Temele cu bicicleta n-au nici o legatura. Poate mai bine asa: „daca nu-ti faci temele, ramai in urma si-ti va fi greu sa recuperezi. Apoi vei lua o nota mica si-ti va strica media. Si nu mai pupi premiu anul acesta!” Asa mai merge. Capeti motivatia corecta pentru care merita sa inveti. Altfel vei invata pentru bicicleta, dar fara interes, iar cand o vei avea, „adio, scoala!” Mai vorbim noi de asemenea ciudatenii. Dar acum sa ne ocupam de felul cum suna acest „daca” la oamenii adulti, mai precis intre el si ea, din formula casniciei, unde amandoi au pretentia ca nu trebuie invatati ce sa faca. Va spun eu: e vai si amar cand se pedaleaza pe bucatica aceasta
de cuvant! O sa va convingeti imediat. E bine sa stiti de pe-acum ca provoaca furtuni, jale, isterie, teama, oboseala, scandal, sarcasm, aluzii ironice, piscaturi, nedumeri, neplaceri, insatisfactii, jigniri, apropo-uri si alte multe trairi impozabile pricinuite de acest pitic atotputernic.

Conditionarile unui partener nu prea te stimuleaza la creativitate. Vei sta tot timpul cu handicapul neimplinirii programului trasat de unul din cei doi si vei avea tot timpul recuperari gafaite. Vei sta cu insatisfactia ca celalalt are insatisfactie, ca, de, ai ritmul tau si nu te poti incadra in planul tovarasului de viata. Oazele de rasplata din partea partenerului, cand reusesti ceva, sunt continuu intrerupte de alte conditionari care se nasc ca ciupercile dupa ploaie. Ceea ce ai facut se uita si incepi de la capat. Parca iti vine sa-l mananci fript pe „daca” acesta, dar cei de la Academia Limbii Romane nu ne dau voie sa-l lovim. Trebuie facut altceva, daca nu…

Conditionari de-ti vine sa fugi

Tot una este daca e o conditionare directa sau indirecta, unde il ascunde pe „daca”. Un lucru este clar: cel conditionat va sta in permanenta sub presiunea asteptarilor celuilalt. Deranjeaza? Nu doar putin. Imaginea de sine va fi mototolita si vei avea sentimentul ca nu esti bun de nimic. Depreciat si controlat de tiranicul „daca” cel vizat va fi mereu deturnat de la ordinea pe care o are in planul lui. Va fi suspectat ca nu vrea sa coopereze si chiar ca are ganduri de sabotaj marital. Sa facem o incursiune prin defi leul conditionarilor si sa va minunati cat de multe tipuri exista si nici nu vrem sa le amintim pe toate. Doar atatea cate sa ne ingrozeasca spre a nu le mai hrani, ca ne trezim cu „balauri” care ne mananca cu pofta casnicia chemata sa ne aduca doar armonia vietii in doi. Deci sa incepem cu conditionari mai moderate:

Conditionarea comparativa iti pune in discutie valoarea: „daca ai fi si tu mai vrednic si priceput ca domnul Mesterescu, as fi sigura ca totul merge struna in casa”. Si parca iti vine sa nu-l mai saluti pe domnul Mesterescu, care de altfel nu ti-a facut nimic.

Conditionarea prin tacere e cea care te pune pe jar. „Degeaba spun ca nu ma aude nimeni, asa ca mai bine tac”. Erodeaza increderea, iar stima de sine ti-o tine la cote mici. Mai ca-ti vine, mai degraba sa faci altceva in afara casei. In traducere ar fi : „Daca te-ai stradui sa faci ce ti-am zis as avea si eu cu cine sa ma inteleg, dar cum nu e posibil, tac”.

Conditionarea indulcita cu miere suna mai putin agresiv, ba chiar are succes, dar in exces te demobilizeaza: „Daca vrei sa aspiri tu, ca eu ma duc la coafor ti-as fi recunoscatoare.” „Daca vrei sa te duci la piata, chiar daca ai mai fost as sti si eu ca am un cavaler la casa.”

Conditionarea cu recompensa este de tip comerciala, ca la piata: „Daca imi cumperi o pereche de pantofi poate capeti ceva bun!” Deci altfel, nu! Schimb la schimb. Ca sa capeti ceva trebuie sa faci fapte meritorii. Dumnezeu nu are o asemenea teologie, desi multi se ghideaza dupa ea. „El da binecuvantare si peste cei buni si peste cei rai”, neconditionat. Cand o sa invete si omul din oferta Cerului!

Conditionarea vesela te face sa razi, dar te si inteapa. „Ia te uita, iar a pornit Dunarea de sub cada noastra si avem si adieri parfumate de la subsolul blocului. Ce nostim! Iubitule, vasul acesta de WC te leagana ca un vapor de croaziera de-ti vine sa adormi!” Deci daca te iau serios nu o iei in serios. Poate merge in gluma! Adica „daca” te-ai apuca nu mai e de haz.

Conditionarea imbufnata e ca o vreme pe ceata. „Nu te mai apuca, ca ai si tu atatea pe cap. Lasa sa se ruineze. Vezi-ti de-ale tale. Nu vezi ca esti incurcat cu o mie de lucruri?” Incerci sa mai arunci o promisiune, dar totusi vremea ramane mohorata. Negatia „nu te apuca” trebuie inteleasa invers in ideea ca „daca” te-ai apuca ar fi o iesire din deprimare.

Conditionarea senila e o exprimare la limita sperantei: „Ai obosit si tu. Ce poti sa mai faci? Decat sa te imbolnavesti, lasa-le in pace!” Desi, o unda de conditionare este vadita: „Daca mai esti in stare, apuca-te!”

Conditionarea aluziva te sficuieste scurt si o simti: „Vezi si tu ce mai e pe-acolo prin baie, ca parca se aude ca ar curge ceva.” Daca ai fi mai prezent in casa nu s-ar mai auzi.

Conditionarea generala e mai ascunsa si suna cam asa: „Sunt atatea de facut in casa asta, ca nu stiu cand o sa le termin!” Adica baga de seama ce restante mai sunt in gospodarie, ca se naruie casa pe noi. Daca te-ai aseza pe treaba ai vedea ca sunt multe, dar mai scapam de ele.

Conditionarea cu mirare pune la proba increderea in partener si capacitatea lui de a presta un lucru: „Ai fi tu in stare sa faci treaba asta? Ar fi o minune!” Cand ti se pune la indoiala valoarea si destoinicia chiar daca faci ce ti se cere, nu faci in spiritul care sa te mobilizeze cu placere. In traducere ar insemna asa mirarea de sus: „Daca te-ai apuca, pentru ca nu e mare minune, ai vedea ca n-ai de ce sa tot poticnesti. Numai incepe odata!”

Conditionarile dure

Sa mai vedem si alte soiuri de conditionari, dar mai virulente si mai ofensive:

Conditionarea cu amenintari te ia ca un dus rece: „Daca nu vrei sa faci nimic in casa asta care e si a ta n-are rost sa stai ca un paznic in casa. O pot pazi si eu.” Adica, ma descurc si singur(a)! Aici se profi leaza idei de excludere.

Conditionarea cu pedeapsa poate fi si ilogica: „Daca nu vrei sa faci un capat de treaba in casa, ma duc la mama.”

Conditionarea transanta nu-ti da prea mult loc de intors. „Daca nu te apuci sa repari prizele din casa il chem pe tata sa vada ce ginere are”. Adica ce rau a nemerit-o cu baiatul asta care nu are timp de gospodarie. Recolta nu este alta decat rusine.

Macar conditionarea perfectionista are o logica in ce privesc consecintele: „Daca nu faci cum iti zic eu, mai bine nu mai fa!” In discutie ramane aspectul destoiniciei, iar sentimentul respectului de sine
este erodat.

Conditionarea aberanta te face praf: „Daca nu esti dispus sa contribui la bunul mers al familiei am sa ies in strada si am sa strig in gura mare ce minune am la casa!” E o reactie primara, dar care rupe
legaturile de incredere.

Conditionarea ultimativa nu-ti da de ales: „Daca nu intervii repede eu nu mai fac nimic in casa. Sa vad cum te descurci.”

Conditionarea cu sarcasm te arde si te ustura: „Unde n-o da Domnul sa termini si tu ce-ai inceput? Dar sper, intr-o zi din veacul viitor, ca in veacul asta nu cred.” Insidiosul „daca” este implicit. „Daca
n-ai facut pana acum, nici de-acum inainte!” Ce sa mai spunem? Ne-am convins ce terorism feroce raspandeste tiranicul daca! Uneori este ca un fi r de apa care patrunde si ingheata printre pietre, fi surandu-le si spargandu-le. Alteori, ca un baros trasneste monolitul caminului spargandu-l in bucati. Formati o brigada antitero si nu-l lasati! E dusman de moarte!

Aruncati-l in cuptorul aprins!

Cu vreo doua mii cinci sute de ani in urma un imparat a ridicat un chip de aur de saizeci de coti inaltime si sase latime. Cam treizeci de metri pe trei. Intuim ca soclul era considerabil de mare din inaltimea de treizeci. Porunca era aspra: „Cine nu se inchina chipului va fi aruncat in cuptorul incins cu smoala”. (Daniel 3,6)

In valea Dura, cand toata sufl area formata din reprezentatii cei mai de seama ai imparatiei lui Nebucadnetar s-au aruncat la pamant, au ramas in picioare trei tineri, care stiau ca doar Unul singur merita inchinarea: Dumnezeu. Cativa slujitori ai imparatului, invidiosi ca acesti tineri aveau slujbe importante in imparatie, desi erau evrei, i-au parat monarhului. Suparare mare pe imparat. „Tocmai voi sa-mi faceti fi gura asta!” ar fi spus imparatul in sinea lui, cand a afl at. „Descurcati-va! Stiu ca aveti un Dumnezeu caruia va inchinati, dar pentru onoarea mea faceti o fi guratie! Dati o aparenta de inchinare! Ce trebuie sa va invat eu? Poftim, legati-va la sireturi cand vor canta instrumentele care cheama la inchinare!” Cam asa este posibil sa se fi gandit imparatul. Iar daca va tineti pe ambitie urmeaza conditionarea: „daca nu va veti inchina lui, veti fi aruncati pe data in mijlocul unui cuptor aprins! Si care este dumnezeul acela, care va va scoate din mana mea?” „Hai fi ti rezonabili! Faceti-o pentru slavitul imparat!” ar mai fi primit ei ceva sfaturi.

Dar cei trei tineri nici sa auda. „Iata, Dumnezeul nostru, caruia ii slujim, poate sa ne scoata din cuptorul aprins, si ne va scoate din mana ta imparate. Si chiar daca nu ne va scoate, sa stii, imparate, ca nu vom sluji dumnezeilor tai, si nici nu ne vom inchina chipului de aur, pe care l-ai inaltat!” Sfi dare totala si doi de „daca”. Unul pe care l-a aruncat imparatul ca si conditionare prin constrangere si un „daca” pe care l-au folosit cei trei tineri care exprima ideea ca nu conditioneaza pe Dumnezeu ca sa-i salveze pentru ca nu se inchina altor Dumnezei. Adica, targul: „vezi ce facem noi pentru Tine? Fa si tu ceva pentru noi!” Transant cei trei au spus: NU!. Si cuptorul este incalzit de sapte ori pentru razvratiti. Trebuia sa li se dea o lectia ca sa nu se mai repete istoria sfi darii imparatului, care de ce credeti ca a ridicat chipul de aur? Clar. Pentru a se da impresia ca el si Babilonul nu va cadea niciodata. Politica lui, in teorie n-avea cusur. Cine n-ar fi dorit ca Babilonul sa traiasca vesnic?

Daca vrei sa umilesti si sa-i anulezi valoarea unui om, dezbraca-l! Hainele care indicau personalitatea lor, pozitia lor, au fost folosite ca sa fi e legati cu ele. Umilire totala. Si apoi supliciul: cei trei aruncati in cuptorul supraincins. Au murit si cei care i-au aruncat. Ce conteaza! Lectia sa fi e predata! Si toti asteptau sa se consume in cateva secunde trupurile celor „nesocotiti”. Dar uite ca nu ard! Nu se poate! E doar de sapte ori incins! Apoi o alta ciudatenie: „n-am aruncat noi… trei oameni legati? Ei bine, eu vad patru oameni umbland slobozi in mijlocul focului, si nevatamati. Si chipul celui de-al patrulea seamana cu al unui fi u de dumnezei!” spuse imparatul cu transpiratia inghetata.

Apoi imparatul, umilit si infrant i-a chemat afara: „slujitorii Dumnezeului celui Prea Inalt, iesiti afara si veniti incoace! Si Sadrac, Mesac si Abed-Nego au iesi din mijlocul focului.” Iar imparatul a facut public carui Dumnezeu trebuie sa i se inchine toti. „Uitati ce-a fost astazi, cu chipul asta pe care in nemintosia mea l-am ridicat si inchinati-va adevaratului Dumnezeu, iar daca cineva va vorbi de rau Dumnezeul celor trei vor fi facuti bucati!” N-a scapat monarhul de obiceiul de a folosi spaima conditionarii.

Nu se poate sa nu fi e o lectie aici si pentru temutul „daca”. Mai bine zis de persoana care ii slujeste. Deja se aud strigate: aruncati-l in cuptor! Aici e taina: care cuptor?

Fara multa filozofie

Cine incepe? Cine va lua atitudinea de schimbare? Cel conditionat. Cel care pare ca e victima? Tot el? Asa ne spune istoria biblica. Cei conditionati au luat pozitia corecta. Dupa adevar. Asa ca acei ce sunt sub focul lui „daca”, vor fi cei care nu se vor inchina lui, facandu-i pe plac. Nu se vor inchina sarcasmului, constrangerii, ironiei, amenintarii, negocierii si altor daunatori ai lui „daca”, raspunzand cu aceeasi moneda, ci vor lua atitudinea corecta. Vor face ceea ce trebuie, nu din cauza conditionarii, ci pentru ca este drept, iar dreptatea datoriei care vine de la Dumnezeu este din dragoste si chiar vor cere iertare daca au tergiversat lucrul ce trebuia facut la timp. Iar cei care conditioneaza vor recunoaste ca acei care au fost sub tirul conditionarii, prin atitudinea lor i-a dezarmat si umilit, dand dovada ca sunt slujitori ai
Adevarului de viata.

Presiunea pe care au exercitat-o pana acum va fi inlocuita cu rugaminte, invitatie si declaratii de simtaminte, vis-a-vis de asteptarile lor, fara sa acuze si sa oblige prin conditionare. Nu speram ca totdeauna
cel care conditioneaza sa aiba si revelatia schimbarii, dar sansele sunt mari ca sa renunte la amenintari in fata dispozitiei pline de dragoste a partenerului dispus sa actioneze.

Un lucru va fi clar: „daca”, teroristul, va pieri in cuptorul dragostei.

Ultima mare lectie

– Ce este? Ce s-a intamplat? De ce te-ai sculat asa speriat? il intreba doamna lui.
– Am avut un cosmar. Am visat ca ai spus ca daca nu ma duc sa-ti cumpar canapea in sufragerie, pleci in Spania. Ce spaima am tras!, a spus el, stergandu-si transpiratia.
– Iubitule, ti-am spus ca am renuntat sa mai folosesc cuvantul „daca” si de-acum nu trebuie sa te mai temi. Adio spaima, adio amenintari! Trecutul iertat este un trecut curat. Sau vrei sa spui ca nu m-ai iertat?
– Ba da, scumpo! Hai sa ne culcam! Peste doua ceasuri, iarasi strigate si gemete.
– Ce ai? Ce-ai mai patit? se scula ea speriata.
– Iar am avut un cosmar, zise el, ud leoarca. Am visat ca ai spus ca daca nu-ti zugravesc casa pleci la parintii tai.
– Dragule, termina cu spaima asta! Ti-am zis ca nu te mai stresez niciodata cu cuvantul asta. Sa-ti intre bine in cap ca am renuntat definitiv. Destul te-am torturat cu el. Mi-am venit in fi re. Linisteste-te si culca-te la loc. Pana dimineata sa nu mai aud ca te scoli ca un strigoi. Vino sa-ti dau un pupic ca sa-ti treaca. Peste alte doua ore alte strigate de spaima.
– Ce s-a intamplat? Ce e cu tine?
– L-am visat si eu, a spus ea, de data asta. Am visat ca trebuie totusi sa mai spun „daca”.
– Doar ai promis ca ma eliberezi de prigoana asta! a spus el suparat.
– Nu, are dreptate! Il mai folosesc numai intr-un singur caz. Cand ma conditionez pe mine.
– Adica sa-ti dai tie singura mustrari cu „daca mai faci?... ”
– Exact. Nu-l mai folosesc la tine, ci doar la mine. Atunci nesuferitul asta de „daca” imi devine prieten si mie si tie.
– Mare minune! exclama el. Adica si-o face cu mana lui. Si s-au sculat dimineata oameni noi.

Leave a comment and / or appreciate the article!

:» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

:» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/

:» Posted by: *DJ_DANY*

„Nu cumva ati mancat din pomul oprit?”

Eram incarcat de oboseala ca o casa batraneasca, peste care a nins continuu pret de sapte zile. Chiar ca n-as fi vrut sa raspund la nici un telefon. Asa ca l-am lasat sa sune pana s-a oprit. Cand sa trec pragul spre vise, iar taraitul enervant al minunatei inventii, pe care voiam s-o dau la casare, doar in ziua aceea. Poftim, nu raspund! Si totusi am raspuns.
- Stiu ca esti acasa si ca te stresez. Stiu ca esti obosit si ca ai vrea sa te detasezi putin de tot ce apasa pe nervii tai. Dar spune-mi la cine sa trag si eu cu sufletul meu ravasit?
- Tu, ravasit? i-am spus nedumerit celui caruia parca nu-i lipsea nimic din echilibrul unui om pe care il pretuiam.
- Chiar asa. De mult nu mi s-a mai intamplat. Hai sa-ti spun ce fel de prieten ai. Eu, care n-am mai permis sa umbreasca vreun nor de suparare peste familia mea, ei bine, am facut-o. Am invinuit-o pe sotia mea de niste treburi, de am facut-o sa planga, dar ce e trist e ca inca mai cred ca am dreptate pe undeva.
Mi-a trecut somnul. Prietenul meu, ale carui seminarii de familie erau atat de atractive, e in criza. Tocmai el. I-am aruncat un cuvant de linistire a apelor.
- Se mai intampla, dar trece si vei gasi una, doua, gestul cel mai potrivit ca sa cobori cu senin si cu impacare in inima doamnei tale.
- Una, doua, te rog sa vii pana la mine. Acesta e sfat de prieten, ce-mi spui tu? Vino incoace, sa ma luminezi si pe mine de ceea ce se intampla cu sufletul meu prins de vartejul justificarii. Tu nu stii cat de suparata e doamna mea. Vreau ca astazi sa rezolv totul. Nici nu-mi trece prin cap sa aman. Dar nici tu sa nu amani vizita, ca cine stie ce se mai poate intampla, daca nu disciplineaza cineva. Uite, iti las usa deschisa, ca sa nu mai sunt. Te-astept, prietene.
- Bine, vin, dar un mai bun consilier ca tine nu cred ca mai este.
- Multumesc pentru minciuna, dar vino repede.
M-am imbracat si in drum am mai facut cateva cumparaturi, am mai dat cateva telefoane, m-am intalnit cu doua cunostinte si apoi m-am aruncat in directia in care se afla prietenul meu in suferinta. El, cel mare, cere ajutor la mine, cel mic. Fie. Am urcat treptele in fuga, am deschis usa si am dat sa intru in camera lui. Dar ce-mi aud urechile? Niciodata nu mi-a fost dat sa-l aud cu un ton asa de ridicat si de amenintator. Dar ce cuvinte teribile arunca asupra cuiva care era cu el (cred ca asupra sotiei), de am incremenit. Niciodata nu l-am crezut in stare ca poate sa spuna asa ceva. Nu cumva sunt vinovat ca am ajuns tarziu? Mi-e si groaza sa va spun ce cuvinte grele explodau in camera lui. Imi e si rusine sa le reproduc. Dar vi le spun.

Nu eu...
Un cuplu de o desavarsita armonie, care aparea intotdeauna pe prima pagina ale „ziarelor” din Univers, parfumand cu dragostea lui fiintele neatinse de pacat, are intr-o zi un eveniment de opreste respiratia intregii creatiuni.

Eva, complementul barbatului si privelistea lui de farmec, este inselata de o voce binevoitoare, suierata melodios de un sarpe inaripat, in fiinta caruia s-a travestit Diavolul.

Ademenita de promisiunea amenintatoarei ascensiuni (vei fi ca Dumnezeu!), femeia rupe fructul si asteapta schimbarea. Adam este prins si el in lant si musca momeala constient. Si schimbarea vine imediat, dar nu spre alte culmi mirabile de viata, ci in jos, in rostogolirea mortii.

„Nu cumva ati mancat din pomul oprit?” i-a intrebat Creatorul pe cei doi, ascunsi dupa hainele de frunze care aveau sa cunoasca in curand vestejirea.

Apare primul scurtcircuit in mintea celor doi. In locul unei evidente recunoasteri (da, am mancat), care e vecina cu parerea de rau, cei doi se lanseaza in negare prin delegarea raspunderii: „celalalt e cauza!”. Adica nu ar conta atat de mult ce am facut, atata timp cat autorul moral este cel de langa mine. Anestezierea constiintei vine totdeauna pe calea rezistentei in fata recunoasterii vinovatiei. Negarea incearca sa restabileasca echilibrul rupt, prin ridicarea artificiala a respectului de sine lovit de pacatul „invitat la masa” de cel gresit. Pe scurt, negarea iti pune ochelari care deformeaza realitatea.

Persoanele care au suferit o grava privare de afectiune sunt „savanti” ai negarii. Tendinta este ca tot ceea ce este de detestat in trecutul unui om, care a avut rezervoarele afective mai tot timpul goale, sa arunce sub presul vietii si sa ascunda micul secret rusinos. Abuzurile de tot felul, neglijenta parintilor sau abandonul in familie pun in evidenta o sete de iubire care nu a fost nicicand satisfacuta. Negarea se ascunde sub diferite masti. Expresii ca: „nu-i asa de rau cum pare”, „in curand totul va fi bine”, „eu n-am nici o problema; ar trebui sa va ocupati de cealalta persoana”, „orice mi s-ar intampla este voia Domnului” sunt semanate la tot pasul in familiile in care invinuirile sunt pasaje obisnuite si repetate. Aceste sintagme sunt cu atat mai grave, cu cat ele sunt rezultatul unor practici batatorite indelung. Cineva obisnuit sa deformeze realitatea prin exagerare nu considera ca poate fi ceva grav in distorsionarea ei, pentru ca in mintea lui asta e realitatea pe care el o impune, nu care se impune.

De undeva din Eden, negarea a serpuit prin sufletele oamenilor pana astazi, ca cea mai puternica si mai daunatoare atitudine cu care avem de luptat in inimile noastre si adevarata vindecare nu poate porni inainte de a scapa de ea. Negarea este antiteza marturisirii. Parca ceva inauntrul nostru ne spune ca, daca marturisim pierdem ceva pretios, cand de fapt ceea ce trebuie aruncat afara este tot mai mult inghesuit in ungherele intunecoase ale vietii, prabusindu-ne in adancurile unei existente infectate de durere si frustrari.

Oare ce confruntare ar putea sa ne aduca la realitatea adevaratei pierderi? Si atunci, Creatorul a aluat un miel si l-a sacrificat in fata celor doi. Consecintele negarii sunt teribile: Insusi Creatorul Se asaza sub greutatea strivitoare a pacatului celor doi.

Cel care isi da seama ce a putut produce Mielului lui Dumnezeu va spune, marturisind: „Eu sunt de vina, imi pare rau”.

Transfer de vina
„Daca n-ai fi spus chestia aceea cu vecinul ca e mai gospodar ca mine, m-as fi enervat si ti-as fi aruncat eu serviciul de farfurii pe fereastra? Nici pomeneala. Dar asa, poftim, am facut-o, dar spune-mi: cine e vinovat? Nu tu, ca ma compari toata ziua cu eroul asta cu sort de langa apartamentul nostru? Toata istoria asta pleaca de la tine. Asa ca plateste-ti oalele sparte, doamna!”

De unde dispozitia asta de a arunca atat de usor vina pe celalalt partener? Adanc, in om, sta simtamantul de a nu se face de rusine, de a nu pierde putere. Conceptia ca, daca si-ar arata vulnerabilitatea prin marturisirea greselii, ar oferi imaginea unui om slab sta deseori la baza transferului de vina. De cate ori trebuie sa ni se spuna ca, inainte de a face orice greseala, noi suntem deja slabi si neajutorati? Interesant, Imparatia lui Dumnezeu vine in inima celui care isi declara si isi recunoaste slabiciunea: „Ferice de cei saraci in duh”. Va dati seama ce implicatii are invinuirea: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca sa fie langa mine, ea mi-a dat din pom si am mancat?” In primul rand, ne este teama de consecinte. Apoi, imaginea de sine afectata trebuie reabilitata prin orice mijloace, fie si invinuirea. De fapt, nu se urmareste egalitatea cu partenerul de viata, intrucat justificarea faptelor prin declinarea raspunderii proclama superioritatea fata de celalalt. De aici si supunerea pe care o are de la celalalt neconditionat. Etica situationala (am procedat asa din cauza celuilalt) il determina pe partenerul invinuit sa gaseasca solutii de evitare a confruntarii, in vederea reasezarii relatiei in perimetrul reciprocitatii dragostei.

Daca permitem unui singur incident afectiv sa ne influenteze continuu comportamentul, ne angajam in ceea ce psihologii numesc „antrenamentul evadarii”. Amenintat o data, de doua ori de invinuiri categorice, partenerul va fugi intr-un mod comportamental care sa evite confruntarea, pentru a clarifica realitatea. Ar costa prea mult, si apoi retinerea de a nu angaja dialogul vine de multe ori dintr-un tipar comportamental construit in copilarie si nerezolvat pe traseul vietii de adult.

Este exact ceea ce se intampla cu un animal de laborator care intalneste cusca, din care evadeaza. In experimentul psihologic de rutina, un animal este plasat intr-o cusca, apoi este confruntat cu un stimul neplacut, cum ar fi un soc electric inofensiv. Dupa acest soc, i se permite sa evadeze. Daca animalul este adus inapoi in cusca, evadeaza din nou. Care este misterul? O teorie pe care si-a castigat-o din experienta spune ca evadarea „il asigura” ca ceea ce e neplacut nu se va mai repeta. Evadarea va fi incercata, chiar daca niciodata stimulul neplacut nu va mai fi folosit.

Daca ceva traumatizant, cum ar fi invinuirile, afecteaza puternic pe cel vizat de vinovatie, acea persoana ar putea reactiona sub semnul evadarii fie dandu-i dreptate celui care isi declina raspunderea, chiar daca nu e vinovata, fie ignorand, prin tacere, asaltul celuilalt, fie in alt mod de eschivare. Chiar atunci cand partenerul obisnuit sa transfere vina nu va mai proceda pentru mult timp in acest mod, persoana traumatizata va ramane inchisa relatiei si increderii in cel care promite schimbare. „Daca o pisica a calcat o data pe o soba fierbinte, ea nu va mai calca niciodata pe o soba fierbinte… dar nici pe una rece.”

La cules de manie
Acumularile de reprosuri din partea celui care are „mereu dreptate” vin din acea boala de inima edenica, atunci cand vina gasita celuilalt salveaza in aparenta pe invinuitor de judecata. Daca cel ce receptioneaza trauma nu cauta rezolvarea prin confruntare crestina, atunci slabiciunea si-o conditioneaza singur, crezand chiar si el ca celalalt are dreptate. „Tu niciodata nu faci o treaba buna!” „Tu mereu strici, prin cicaleala ta, atmosfera familiei, dai foc la intelegere tocmai cand era mai bine!” „Tu totdeauna…” „S-ar putea sa aiba dreptate” ar fi comentariul celui asaltat, desi in adancul fiintei stie ca lucrurile nu stau asa.

Neajutorarea conditionata va pune in evidenta mereu un opresor si un oprimat. Cu alte cuvinte, unei persoane din cuplu i se permite sa stabileasca viitorul in locul celeilalte persoane. Indoiala se instaleaza, iar lipsa de credinta, de speranta si de incredere intr-o alta stare mai buna sunt tot mai adancite. A te indoi inseamna a crede in cel mai prost scor. Daca la agresiune se raspunde cu agresiune, mania care explodeaza aduce escaladari neintrerupte ale conflictului. Dar asta nu inseamna ca, in lipsa unui raspuns agresiv la invinuire, nu se strange manie. Si inca ce manie! Cel care isi neaga mania refuleaza in reactii pasiv-agresive. Unele exemple se refera la gospodina care continua sa arda camasile sotului ei, desi stie sa calce foarte bine, sau la sotul care bate covoarele cu atata inversunare, ca vine cu ele desirate de insistenta harniciei lui. Durata furiei poate duce la depresie, iar depresia este acea manie intoarsa spre sine, ducand frecvent la boli psiho-somatice. Sentimentul cronic de a fi abuzat, exploatat, devine o sursa constanta de resentimente nerostite si ostilitate.

Acuzat si... achitat
Era mare preot, dar si mare pacatos. La dreapta lui, invinuitorul, ca avocat al acuzarii, il innegrea in fata Protectorului sau: „Nu vezi cate ganduri de preocupare de sine a strans in mintea lui egoista? Vrei sa spui ca mijloceste pentru popor cu toata sinceritatea? Doar aparente. In realitate, nu simpatizeaza pe multi din popor care l-au criticat in fata. N-ai auzit cum s-a certat cu sotia lui, scuzand-o ca e prea libertina cu copiii? N-ai vazut cat de scurta i-a fost rugaciunea adusa la altar si cat de superficiala? De cate ori n-a citit Legea in fata poporului in graba, de nici nu mai intelegea ce spune! Si Tu ii tii partea acestui „neprihanit” murdar. Uita-te la hainele lui, numai zdrente murdare. Este asa sau nu?”„Domnul sa te mustre, Satano! Nu este el un taciune scos din foc?” (Zaharia 3,2)

„N-ai dreptate, pentru ca tu nu vezi ce vad Eu. Eu vad marturisirea si parerea lui de rau, iar el vede jertfa si iertarea Mea.” „Dezbracati-l de hainele murdare de pe el! Iata ca indepartez de la tine nelegiuirea si te imbrac cu haine de sarbatoare.” (Zaharia 3,4)

Oare ce a facut Iosua cu hainele lui de care a fost dezbracat? N-o sa va vina sa credeti! La Golgota, ostasii L-au imbracat cu „hainele” lui Iosua si El, Iisus, care n-a cunoscut pacat, a fost imbracat cu hainele pacatului. Sub cruce I s-a rostit invinuirea, iar El nu S-a justificat. Singura Lui replica a fost: „Iarta-i”.

Din aceasta cauza, domnule, nu ai dreptul sa folosesti armele diavolului si sa-ti invinuiesti doamna si nici invers. Crucea si iertarea nu-ti dau voie sa-l judeci pe partenerul tau. El a abatut toate invinuirile asupra Sa, asa ca nu ai nici o sansa de a castiga dreptatea. Nu vezi ca celalalt nu se justifica? Recunoasterea vinei lui ii aduce haina de sarbatoare. Renunta! Nu vezi ca esti manipulat de cel care i-a inselat in Eden pe parintii tai si, viclean, chiar si pe tine? Si pentru tine s-a cusut o haina de sarbatoare! E de ajuns sa te judeci singur si sa incetezi cu acuzele. Vei tresari de bucurie si pace cand vei auzi: „Dezbracati-l!”
***
Am luat mana de pe clanta, inghetat si cutremurat de artileria grea care tragea dincolo de usa. Omul cel bland, care mi-a ajustat o sumedenie de imperfectiuni sufletesti, tuna cu ura dezlantuita. In momentele acelea, as fi dorit sa fiu surd. Ingroziti-va!

- Acum imi dau seama cat de ticaloasa esti! auzii prima lovitura de gratie din gura „sfantului” care m-a chemat. Ti-ai batut joc de mine si m-ai prins in cursa ca pe un iepure. Nu vei scapa neblestemata si nepedepsita. Am un prieten care iti va lega gura mincinoasa si perfida. Te urasc cu toata fiinta mea si iti voi distruge toate drepturile. Esti mai puternica si mai uracioasa ca mine. Sunt convins ca nu fac fata, dar, uita-te la mine, te voi da pe mana prietenului meu, care te va distruge si-ti va scoate dintii din gura si inima din tine. (Pe fruntea mea s-au strans stropi de transpiratie. Nu stiam ce sa cred. Daca se referea la mine sa fac ceea ce spunea el, atunci eu eram ultimul om ce-as fi putut sa gandesc un asemenea tratament nedemn. Eram uluit si ma pregateam sa plec din fata usii, pe care era cat pe ce s-o deschid. Dar o putere irezistibila mi-a legat picioarele si mi-a ascutit auzul. Asistam la caderea unui om mare, care a avut un Dumnezeu mare, si acum nu mai avea nimic.)

- Te-as arde in foc si ti-as distruge identitatea ta mizerabila. Ai figurat atat de mult in cartea mea de imobil, dar acum vreau sa te sterg cu mana mea. Afara din casa, din camarile sufletului meu, din dormitoarele inimii mele! Afara! Ai fost cea mai crunta povara pe care am avut-o in viata mea. Eu bag divort si voi castiga in cel mai scurt timp. Judecatorul meu imi va aduce cea mai mare bucurie cand imi va spune: Esti liber! Doamne, ce fericit am sa fiu! Voi canta si voi striga in gura mare: Victorie! Dispari din viata mea! Prietene drag, vino repede si da-mi o mana de ajutor si loveste-o cu toata puterea ta. N-o mai suport!

Am batut scurt si am intrat. Nici eu nu mai suportam sa aud cuvintele acelea din infern. L-am gasit cu lacrimi in ochi. Si-a deschis bratele sa ma stranga la piept. M-am ferit sa dau curs ipocriziei lui. Mi-am adus aminte de cuvintele din Biblie: „Cum ai cazut din cer, Luceafar stralucitor, fiul zorilor”. Aveam in fata o scena trasa la indigo, care mi-a proiectat o teribila cadere in dreptul celui pe care l-am socotit modelul meu de credinciosie si devotiune. Totusi, nu vedeam a doua persoana care a putut suporta cuvintele lumesti si grotesti.

- Imi dai voie sa pun pardesiul pe un umeras? l-am intrebat si, fara sa astept raspunsul, am deschis sifonierul – nu era nimeni acolo.

Unde putea fi? Mi-am legat un siret, care de altfel era legat bine, numai ca sa ma uit sub patul inalt, pe care prietenul meu il avea de la parintii lui. Nimic sub pat. Trebuie sa fie undeva in camera, desi nu vad unde.

- Ce-ai facut? l-am intrebat rastit, ca unul care nu mai puteam tolera o asemenea iesire inumana.
- Am cazut, spuse el spasit. I-am spus ca e plina de pretentii si cusurgie. Daca ai sti cat imi pare de rau!
- Doar atat i-ai spus? i-am replicat ironic, ca acela care am fost martor la dezlantuirea lui demonica.
- E destul de rau si asa, ma aburi el. Daca ai sti cat o iubesc! Chiar ca n-am mai putut suporta jocul lui dublu si i-am zis ca Iisus pe vremuri fariseilor:
- Fatarnicule, eu cu urechile mele am auzit cuvintele nerusinate pe care le-ai azvarlit cu atata usurinta. Trezeste-te si vino-ti in fire!

La ultimul cuvant, a tresarit neplacut:
- E posibil sa fiu si fatarnic, a spus el cu blandete, dar cu nici un chip nu vreau sa-mi vin in fire.
- Atunci, eu n-am cu ce sa te ajut. La revedere! Si am dat sa ies, imbracat de manie.

In momentul acela, usa se deschise si doamna lui, cu un zambet inflorit frumos, ii spuse:
- La masa, iubitule! Am ceva grozav pentru tine, iar la desert… iertare!
- Ti-am spus eu ca ea e mai buna decat mine? se insori „sfantul” meu indezirabil.
- O, avem la masa pe cel mai bun prieten al nostru, se bucura ea. Bucurie dubla, exclama ea radioasa. (Confuzie totala la mine, pe unde a iesit femeia asta, care acum cateva minute era pur si simplu exterminata.

Transpiratie dubla si uimire cat Oceanul Pacific. Nu mai intelegeam nimic. Respiram greu si lacrimile aproape ca nu mai asteptau semnalul meu si dadeau sa tasneasca. De uluire, de bucurie a ceea ce am auzit ca a spus doamna prietenului meu.

Dar stai asa! Daca era o farsa jucata de amandoi ca sa-si acopere duplicitatea? M-am asezat in fata lui si l-am intrebat:

- Cu cine te certai cand am intrat? Sau mai bine zis pe cine blestemai?
- De-abia incepusem, spuse prietenul meu. Cu cine altcineva, daca nu cu… firea mea ticaloasa.
- Si prietenul pe care il implorai sa vina sa te scape, care e? Judecatorul acela? El imi arata cu degetul spre cer si intelesei.

Toata tensiunea adunata in fiinta mea s-a scurs pe data in podea. M-a apucat o pofta sa-l strang in brate si asa am si facut. M-a apucata o pofta sa ma cert si eu ca el, si asta am sa si fac cat mai urgent. Multumesc, Doamne, ca n-a fost ce-am crezut! Multumesc ca a fost asa de minunat!

M-a luat de dupa umeri si, ducandu-ma spre bucatarie, mi-a soptit bucuria lui vizavi de cearta pe care a avut-o la cutite, cu cateva minute mai inainte:
- N-o mai duce mult!

Leave a comment and / or appreciate the article!

:» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

:» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/

:» Posted by: *DJ_DANY*

Frica vine la ora cinci

Frica vine la ora cinci

“Cum termina serviciul venea acasa. Rareori intarzia, iar atunci cand se intampla ma anunta . Multe femei ar fi dorit sa aiba un sot ca al meu. Punctual si chiar atent. Din cand in cand imi aducea cate ceva util cum ar fi un robot de bucatarie sau niste oale de inox. Altadata o perdea superba . Si cate altele . El facea piata si stia ce sa ia. Precis si sigur pe orice punea mana. Era plin de initiative, iar casa arata excelent. Uneori era chiar prea preocupat sa arate bine.Cateodata eram suparata ca isi lua mai mult timp pentru lucruri decat pentru mine. Imi explica didactic ca facea asta pentru a ma simti eu bine si a-mi usura munca. Sosea cam pe la ora cinci. Atunci intram in panica. Vroiam ca toate sa fie in ordine. Mancarea cat mai gustoasa si bine aranjata pe masa. Zambetul meu asezat bine. Cateva flori pe masa. Servetele pe masa si cana lui cea mare pe care scria “boss”. Si era sa uit : o teama inflorita in suflet ca ceva am uitat sau ca nu-i va placea lui. Cand venea el imi trecea orice pofta de mancare. Eram incordata si urmaream fiecare gest de reactie la ceea ce i-am pus in fata. Parca eram la examen,desi trecusera mai bine de sapte ani de la casatoria noastra.”

- Buna mancare, zicea el , uitandu-se prin colturile de sus ale bucatarei. O sa ajungi pe cai nebanuite ale maiestriei culinare, arunca el o apreciere nesustinuta prea bine de tonul vocii. Dupa ce mananc o sa ma urc sa sterg faianta ca s-a cam inegrit de atata fum de la aragaz. Tu stai linistita ca e treaba mea, spuse el , vazand ca ea se ridica sa se uite mai bine. Astepti musafiri? o intreba el serios.
- Nu, ti-a spus cineva ca vine la noi? se ingrijora ea.
- Inca nu s-a anuntat nimeni, dar paianjenul ala din colt ne da de stire ca s-ar putea sa ne soseasca, zambi el , ca de o gluma buna. Stai cuminte, nu-l lua cu matura ca murdaresti tavanul. De ce crezi ca am venit acasa? Stai si mananca linistita. Bun si felul doi. Nu cumva ai pus prea mult marar? Nu-i nici o problema ca ma adaptez. Mai da-mi putina sare.
- Nu e sarata indeajuns? se ridica ea ingrijorata.
- Are sare, dar mi se pare mie ca-i mai trebuie putin. Capricii de-ale mele, rezuma el. Ai spalat merele?
- Chiar cu multa apa, se mai ridica ea odata.
- Lasa ca-l frec eu bine. Cine stie in ce a cazut de s-a murdarit. Are o mica pata .Nu te tulbura. Zici ca mi-ai calcat costumul si niste camasi pentru delegatie, zise el ridicandu-se dela masa cu un mar in mana, spre sifonier.
- De dimineata le-am calcat, zise ea ca sa-l multumeasca. Sa-ti iei camasa aceea bleu si doua albe, ii sugera ea.
- Cred ca am sa iau doar pe cele albe, spuse el uitandu-se in sifonier. Cea bleu are o mica cuta la guler din calcat, rezuma el.
Ea ofta si inchise ochii pentru cateva clipe. Apuca sa ia doua linguri din farfurie si mancarea i se paru amara.
- Cand zici ca vii din delegatie, mai intreba ea, ca sa-si stearga indispozitia, care se marea ca o noapte.
- Dupa doua zile, zise el . Tot cam pe la cinci, dupa-amiaza, preciza el.
Un val de teama navali in privirea ei cand auzi ora sosirii lui. Ora examenului niciodata absolvit .
- S-ar putea sa-ti aduc ceva care sa-ti placa de-acolo, ii arunca el din sufragerie. Nu se prinse de ochii ei nici o bucurie. Degeaba.

Cu teama in spate
“Sa fim seriosi .Termina cu hipersensibilitatea asta!” o dojeni Alexandra, vecina si prietena ei.”El este atat de atent cu tine si atat de gospodar si tu tremuri ca o frunza cand vine el acasa. Trebuie sa mergi urgent la un psihiatru ca sa scapi de stafia asta care te ingrozeste. Chiar barbatul meu a fost la unul bun si l-a rezolvat una-doua. Asa cum l-am dus pe el de mana asa te duc si pe tine .”

“Dar nu intelegi, Alexandra, ca de fiecare data eu cad in postura de elev care nu si-a facut temele? Si , culmea, nu am curajul sa-i spun niciodata de teama pe care o am atunci cand vine acasa. Totdeauna cade in picioare si reprosurile lui inabusite de o bunavointa toleranta ma dezarmeaza, dar ma si infurie. Si culmea, trebuie sa joc si eu teatru, aratandu-i ca nu e chiar asa de important ceea ce a spus el. Dar in mine lava vulcanului meu imi arde toata vegetatia mea sensibila.”

“ Prostii, fetito! Framantarile tale sunt pur si simplu gra-tu-i-te . Doar ai facut si tu o facultate! Maine te duc la psihiatru. Mioara, uita-te la mine! Nu vreau sa te pierd!”

Dulceata din teroare coapta
Si totusi... ce se intampla in realitate? Un veritabil cosmar. Obisnuit sa exercite o autoritate “benefica” barbatul de “invidiat” simte responsabilitatea sa fie reper pentru doamna lui. Avand niste competente recunoscute ca acelea de gospodar, familist, priceput-in-toate, chiar daca nu are un post de conducere la serviciu, isi afiseaza standardele si asteptarile odata cu ele, cautand cu orice pret indeplinirea lor. Dar mai are si o abilitate: el stie ca cerand asemenea masuri de la partenerul lui poate intampina rezistenta. Cum? Prin a fi evaluat ca exagerat si perfectionist si, de aici, neindeplinirea sarcinilor de familie si gospodaresti din partea celei sau celui care poate trece in opozitie. Dar el are o strategie, privind la cazul pe care l-am oglindit mai sus: tot el se ofera sa rezolve insuficientele partenerului, dupa ce, formal, l-a periat putin pentru a-si permite si reprosul. Bine jucat, maestre! Nu stiu daca-ti dai seama, dar cine cade in plasa iti dezvolta mai bine imaginea ta de “directorul care intelege si repara!” Iar tu ai o imagine de familist pe care trebuie sa ti-o sustii. Pentru ca tii prea mult la tine.

Barbatul de la ora cinci dupa-amiaza are o pretentie la care nu renunta in ruptul capului: totul trebuie sa fie perfect! Cum intra pe usa privirea lui cauta ordine. Asa a fost mama lui si asa a fost educat de ea. Tatal lui le cam dadea in bara cu treburile casei, asa ca scumpa lui mama i-a dat directia :”puiule, tu sa nu fii ca taica-tau, care le lasa pe toate neterminate. Tu, uita-te la mama ta cum le face pe toate si asa sa fii in viata, ca lumea e plina de neterminati!” Si pentru ca si-a ascultat mama , iata-l, “manca-l-ar mama”, un barbat “terminat”, adica echipat cu toate dotarile maternale, gata sa termine pe altii cu exigentele lui.

“Dar ce-aveti cu el, fratilor! Daca n-ar fi asa ar mai straluci casa? Ar mai fi peretii perfecti trasi cu glet? Ar mai fi toate puse in ordine ca la farmacie? S-ar mai vorbi de cel care le stie pe toate?” ii lua apararea doamna Alexandra.
“Dar cu sufletul celui de langa el ce facem?” o intreba sotul ei, care tocmai se intoarse de la psihiatru.

Drama de pus in rama
- Cum a fost la serviciu, scumpule, il interoga Alexandra, care tocmai ii aseza masa.
- Cum sa fie, bine, spuse el , incercand sa descurajeze orice discutie despre slujba lui.
- Ti-ai citit referatul in fata medicilor? o intreba ea curioasa.
- N-a mai fost timp. Poate altadata, zise el intrezarind ruperea de nori nevestesti.
- Asa esti tu, moale si fara initiativa. Iti place sa ti-o ia altii inainte? Poate ca de referatul asta atarna postul tau de director. Doar asa mai pot sa-ti suport megaintarzierile tale de la serviciu. Daca tot stai peste program, macar sa ne alegem cu ceva la leafa, ca in rest nu am nici un avantaj dupa serviciul tau.Te multumesti doar ca te stimeaza colegii si pacientii, dar nu lupti deloc pentru tine! Uita-te la mine ca din secretara simpla, am ajuns secretara sefa. Dar m-am luptat cu toti pana am reusit. Mi-ai luat detergent si apret? isi continua ea tirada.

- Am uitat, si, de fapt, am fost foarte ocupat, se justifica domnul doctor. Am avut cateva cazuri grele, zise el crispat.
- Normal ca pe tine nu te intereseaza treburile casei. Tu esti domnul doctor care sta peste program si ii face bine pe toti. Dar pe nevasta lui o lasa in casa asta, ca un salon neingrijit si fara niciunelea, ca un client care cere si nu capata nimic. Stii de ce? Pentru ca domnul vanzator, adica dumneavoastra, domnule doctor, aveti dopuri in urechi si nu auziti dorintele consoartei. Hai, treci la masa, ca mi-ai stricat toata ziua. Mai bine ai vorbi putin cu vecinul si poate ca ti-ar da putina vrednicie si pofta sa lupti pentru drepturile tale. Hai iubitule, vino-ti in fire si treci la treaba. Ce, trebuie sa stau toata ziua pe capul tau, sa te imping de la spate? Doar ai si tu personalitatea ta.
- Terfelita, zise el incet , ca ea sa nu auda.
- Ce-ai spus? il cerceta ea, parca auzind ceva ce nu-i facea placere.
- Cinstita, zise el, dregand-o pentru urechile ei.
- Chiar prea cinstita; nu vezi ca astazi nu mai razbesti cu un asemenea caracter? Hai la masa, ca ti-am facut mancarea ta preferata: mancare olandeza cu oua de prepelita.
- Nu mi-e foame, zise el.Si nici pofta de viata nu mai am, spuse el blazat.

Si de atunci, trei zile n-a mai fost bun de nimic. Iar ea, leoaica sefa , a gasit pe cel mai bun psihiatru si l-a pus pe picioare. La sugestia lui. Asa zice doamna Alexandra. Pacat ca psihiatru , un om tare de treaba, i-a interzis Alexandrei sa mai vorbeasca cu sotul ei probleme de serviciu si alte chestiuni stresante: “Auzi, Mioaro, timp de sase luni sa nu vorbesc decit putin si treburi banale! Ma tem sa nu cad in depresie si eu. Nu pricep iubito de unde i s-a tras starea asta psihica rebela! E o taina!” ii spuse ea, nedumerita.

Tomografie totala pe ... frica
Sa punem putin aparatul pe infricosatii nostri. Respectul de sine este afectat in intregime. Ridiculizarile sau reprosurile implicite ataca dureros sentimentul valorii de sine. Acest aspect este multiplicat prin comentariul propriu al victimelor prin care se culpabilizeaza singure. La unele cupluri pot aparea aceste stari de asediu, pe care un partener il arunca asupra celuilalt si datorita unor diferente culturale, unul din ei cautand sa egaleze scorul prin a persecuta persoana “cu scoala”, sau a-l domina prin unele dotari pe care celalalt nu le are.

Principiile comunicarii eficiente sunt calcate in picioare de pretentiile asa zise legitime ale celui care observa o “deficienta” la partener si care isi exercita rolul de “parinte” asupra lui. Atitudinea de repros aluziv sau moralizarea deschisa paralizeaza pe cel atacat procurandu-si deprimari si angoase care pot lua forme psihiatrice. Realizarea inutilitatii , prin critica celuilalt, il face pe cel afectat sa incerce chiar gandul suicidului, macar ca fantezie, sondand ipotetic un soi de razbunare prin abandonul total in fata vietii.

Monologul celor dominati, dar care nu indraznesc sa replice, de dragul unor valori la care tin (respectul vecinilor, teama de a nu afla parintii, sau biserica, imaginea buna pe care o au colegii lor despre ei, respect de sine viciat – eu nu ma cobor la felul lui de a fi) este inspaimantator uneori, prin forta distrugatoare a gandurilor si a resentimentelor neexprimate.

Forma de respect pe care o afiseaza cel abuzat fata de partenerul autoritar este falsa, desi in exterior el poate sa-si indeplineasca sarcinile de familie cu daruire, dar o face din obligatie. Stiind ca nu este apreciat va gasi refulare fie in munca, fie in a-l critica fata de altii, dar evitand confruntarea, fie in cititul romanelor de dragoste sau in seriale cu drame sentimentale puternice. Fie in aventuri extraconjugale secrete. Acestea fiind mai rare, deoarece mandria celui persecutat nu permite compromiterea lui in socialul care il stimeaza. Aspectele de evadare imaginara sunt mai preferate.Teama de celalalt pentru modul primitiv sau ridiculizant la care este supus il determina sa stea mereu in defensiva, acumuland manie in spirala, pe care si-o reprima sistematic. Boala curata! Undeva, pe curba tensiunii se va produce o eruptie psiho-somatica in existenta celui controlat, ce va uimi pe partenerul care i-a dorit tot timpul numai si numai “binele”.

Singurul mod de a scapa de acest clocot de teama nu este solutia de mai jos, din finalul articolului. Pe calea Bibliei, Consilierul vietii, iti va explica intai ca valoarea ta este intacta, indiferent de ce face celalalt. Apoi iti demostreaza dragostea Lui, care se daruieste prin sacrificiu si te invita sa o primesti, pentru cea mai importanta provizie a sufletului. Apoi iti face o tomografie a inimii si iti arata ca tu nu esti mai bun decat celalalt, chiar daca nu se observa in exterior. In urmatorul pas te pregateste pentru o confruntare cu cel care te-a supus atator umilinte si caruia ii spui durerea ta si asteptarile tale, pentru ca il iubesti si vrei o inoire fericita a caminului. Lucruri uimitoare se pot intampla cand urmaresti refacerea relatiei de pe pozitia iubirii care nu-si adjudeca dreptatea proprie. E singura sansa. Iar daca celalalt nu vrea, tot mai este o cale.Chiar fericita. Dar asta pe altadata. Ce urmeaza, totusi, nu e o solutie.

Nu urca scarile cu groaza!
- Buna seara, domnu’ doctor.
- Buna seara, Mioara. De unde vii? o intreba el, urcand scarile.
- De la o policlinica cu plata, domnu’ doctor. Am o usoara angoasa si o tratez. Dar lasati asta. Am auzit ca nu va simtiti bine, domnu’ doctor. Serviciul acesta va oboseste cumplit. Va rog, fiti mai precaut si aveti mai multa grija de dumneavoastra, il sfatui vecina cu compasiune.Ce ne facem noi fara dumneavoatra?
- Poti sa tii un secret, Mioara? Ramane intre noi ce-ti spun acum: serviciul asta de care zici tu ma relaxeaza. Ma fericeste, ma inalta si as sta si noaptea. Altceva ma oboseste. Tachinarile si moralizarea. Reprosurile si admonestarile. Iritarile si amenintarile, spuse el afectat.
- Apoi, nu ma mir ca un doctor ca dumneavoastra, asa de bine vazut in tot orasul sa nu aiba dusmani chiar printre colegii dumneavoastra.
- Nici pomeneala, Mioara. Sunt oameni de treaba. Din alta parte vine pericolul. Este aici, la cativa pasi .
- Vreunul din vecini? Sa nu spuneti ca noi...
- Fii pe pace Mioara. Cu voi ne intelegem de minune. Cineva mai aproape, mari el misterul.
- Vreo ruda? Mai incerca ea curioasa.
- Mai aproape, ridica el tensiunea.
- Nu cumva, doamna A... si se opri speriata ca a indraznit sa se gandeasca atat de politienesc.
- Exact, draga vecina. Este doamna A. Scumpa mea A . Mi-e groaza sa ma intorc acasa. Stimatul si onoratul domnu’ doctor, atat de valoros peste zi la spital, este devalorizat in cateva secunde, dupa ce intra pe usa. Devin imediat esecul, zero absolut, nimicul cel mare, marele uituc, incurcatura pamantului si delasarea internationala. Cand o las moale de ce nu ma grabesc. Daca ma grabesc de ce nu o las incet. Daca iau un kilogram de rosii, de ce nu am luat doua si daca iau doua de ce atata risipa. Totdeauna nemultumita de mine si niciodata de ea. Ea detine cheia vietii, ea este profesoara de rezolvari fericite care niciodata nu este ascultata. Mioara , imi bate inima cand deschid usa.Parca sunt un infractor prins in flagrant si imediat aruncat in fata instantei. Dar sase luni am liniste. Am aranjat cu un psihiatru o scena. A chemat-o sa-i spuna ca sunt intr-o situatie grava si ca n-are voie sa-mi vorbeasca decat strictul necesar. Nimic din ale framantarilor zilei. Doar nimicuri pe care doi straini si le poate spune. Daca nu merge, mai prelungesc sase luni. Dar ramane intre noi, Mioara!

- Domnu’ doctor, ati putea sa-mi recomandati si mie pe psihiatru dumneavoastra? Ceva asemanator am si eu. De la ora cinci nu mai sunt buna de nimic, cand vine dumnealui, si arata spre usa apartamentului ei. Dar sa-l cheme si pe el si sa-i dea si lui reteta pe care i-a dat-o doamnei Alexandra. Cea cu strictul necesar.
- Se face Mioara. Tot sase luni? zambi el.
- Deocamdata tot sase luni. Cu posibilitate de prelungire, sugera ea.

Leave a comment and / or appreciate the article!

:» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

:» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/

:» Posted by: *DJ_DANY*

Tragerea speciala...premaritala - autor George Uba . Tragerea speciala ... premaritala

Tragerea speciala...premaritala - autor George Uba

Tragerea speciala ... premaritala

„Cand a intrat pe scena , cu chitara sub brat ,am simtit ca voi culege cea mai reusita partitura a vietii mele. Eram in primul rand si sorbeam fiecare miscare a idolului meu. Eram imbracata sumar si provocator. Eram irezistibila. M-a observat inainte de a scapa primul acord rock. Un schimb fulgerator de priviri a insemnat introducerea noastra in declaratia de intentii emotionale. Zambetul lui asasin mi-a vorbit ca este interesat de mine urgent.Eu m-am ridicat in picioare ca sa ma definesc mai bine privirii lui flamande. Din gesturile mele, iesite la intalnire, iesea un strigat care acoperea dementa salii de specatacol :vreau ! Si a inceput spectacolul. A fost un delir. Eram gata sa arunc tot ce aveam pe mine. Parca luasem o doza dubla de heroina. Eram pur si simplu o anexa a baiatului cu picioare de guma. M-am urcat pe scaun si am sarit pe el jucand ritmul bestial al celui de care ma indragostisem pe loc. La final o floarea ce a plutit peste capul meu s-a agatat de strunele chitarii lui electrice. El a luat floarea si, sa nu va vina sa credeti : mi-a dat-o mie! Am stiut ca incepe epoca mea de vis. Eram a lui. Fantastic noroc!

Ne-am cuibarit intr-un bar , in noaptea aceea si mi-a spus ca sunt sursa lui de extaz. Am baut pana dimineata, desi eu nu beau decat bere si rar. De dragul lui as fi inghitit si sarma ghimpata. M-am trezit sub dusul din garsoniera lui infecta, dar ce conteaza. Eram a lui. Ce noroc a dat peste mine! Sa plesneasca de ciuda toate fetele care ma cunosc !

Dupa doua saptamani m-am hotarat sa ma intorc la camin. Ratasem examenele din sesiune, dar ce conteaza ! Eram cea mai fericita fata din facultate. Le-am spus la toate ce aventura am trait pret de doua saptamani. Mi-a dat sa gust dintr-un praf alb care ma facea sa plutesc printre pete de culori. Eram la prima mea experienta cu drogurile. De dragul lui am facut-o, dar ce conteaza ! Trebuie sa platesti un pret pentru o asemenea relatie de basm. Am ramas insarcinata. El mi-a spus sa fac avort. Eu nu am vrut. Pentru prima data l-am refuzat. Nici o problema, a spus el. Ne despartim. Si asa a fost. Acum legan copilul si caut droguri. El are droguri si canta rock infernal. A cata fata din primul rand se va urca pe scaun s-o vada ?"

Succes pe insucces = 0 fericire

Spun si eu din ce vad si aud : e o goana dupa oameni importanti, sau mai bine zis dupa oameni care au succes. Se crede ca o performanta a cuiva care intra pe frecventa ta de interes te ameteste si te arunca in top. Competenta lui sau a ei devine si a ta. Devii cineva printr-o alianta sentimentala si deodata crezi ca a picat cerul pe tine. Idolatrizarea celuilalt devine modul tau de inchinare. Esti la dispozitia lui sau a ei si devii un servitor credincios si fara opinie personala. Daca nu da peste tine norocul cel mare atunci traiesti in taina, departe de cel (cea) pe care o adori, dar chiar in bratele tale prin imaginatie, un vis care te stoarce pana la epuizare. Daca chiar te prinzi in fantasmele pasiunii. Daca ar sti marii cantareti, teribilii sportivi si actorii si actritele de cinema cati iubiti sau iubite au in lume ar trai numai din oferta lor sentimentala sau finaciara. Si asa considera ca e prea scurta viata ca sa schimbe partenerii pe care ii doresc. Un harem modern s-a fundamentat pe divorturi succesive in cautarea celui mai potrivit aliat. Sondajul spune clar : nefericirea se aseaza tot mai bine pe spatele dorintelor crapate de arsita pasiunii nebune.

Ce e atat de rau in asta ? Daca intri in combinatie cu cineva performant nu inseamna ca vei avea si tu o extensie a capacitatilor tale prin ale partenerului tau ? Nu devii deodata un beneficiar fericit al talentelor celuilalt? S-o crezi tu ! Cel care detine o performanta nu e dispus s-o imparta cu nimeni. Veti ramane mai departe distincti si cu identitate separata, daca in caz fericit combinatia ramane pe rol. Dar in multe din cazuri unul va controla pe celalalt, acuzandu-l pe nedotatul partener de inferioritate si inabilitate in viata.

Pe de alta parte, cel care ravneste la cel ce are laurii unor competente de exceptie, are o nevoie ardenta de a redresa o lipsa de stima de sine si, prin ceva care atrage atentia persoanei plina de succes, va cauta o compensare pe care o va regreta. Poftim la succes daca va mai arde!

E frumoasa rau!

E drept ca si eu caut merele si bananele cele mai frumoase, dar costa fratele meu ! Si am mai patit un necaz, de merita sa fie inclus in Proverbele lui Solomon : mere frumoase dar stricate inlauntru ! Nu toate.

Pe plaja hedonismului pluriform se arunca toate frumusetile lumii , care devin standarde ale notiunii noastre de frumos. Proportii ideale, linii de mare finete ale nasului, cei mai asigurati ochi ai vedetelor , cele mai senzuale buze si cele mai „internationale” picioare rascolesc apetitul poftelor si cererea pietii devine tot mai mare cu cat sunt mediatizate. Se zice ca ai o varianta full a vietii daca ai un partener frumos de pica. Ce daca fumeaza sau bea ? Ce daca injura sau scuipa seminte in bazinul pestilor? Ce daca nu face bine acordul subiectului cu predicatul ? E fantastica ! E frumos de ti se opreste respiratia !
Dar stai putin sa-ti spun o taina : o data ce frumusetea rapitoare este constienta de sine si stie sa se detaseze prin comparatie de alte concurente sau concurenti, o atitudine de superioritate se instaleaza in biata faptura si nu-i mai ajungi la nas. Capricii peste capricii, mofturi si scene de infumurare se arunca in stanga si in dreapta de nu poti sa o (il) mai multumesti nici cu profiterol. Vine din constienta frumusetii proprii si narcisismul asta fulgera tot ce este prin preajma pretinzand orice si oricum.

Fereasca gandul sa contestam ce este frumos! Dar nu stiu de ce, in adancul fiintei noastre, ne simtim indreptatiti sa ne socotim mai aparte de alti semeni, ca si cand noi insine am contribuit la simetria pe care ne-a dat-o Creatorul. Si nu stiu de ce nu ne dam seama ca valoarea noastra umana, socotita de Datatorul vesnic nu depinde de configuratia fizica si nici de performantele zdrobitoare cu care ii uluim pe cei intre care ne taram coada cometei existentei noastre.

Si totusi cei care au acea aura de frumusete si care se simt mai destoinici ca altii, sunt pustiiti de furtuni teribile de neimpliniri si frustrari. Tot mai cred ca nu detin suficienta armonie estetica si ca sunt altii sau altele care le intrec. Cautand sa se convinga ca nu este asa dau drumul la excese de atractie, aruncand toate farmecele de care sunt in stare, odata cu deprecierea demnitatii si constiintei morale. Si uite asa apar ridurile hidoase pe fata frumoasa a inimii.

Europlaceri

Ce ne mai place ? Ei bine, ne plac cei(cele) care au bani. Cu unul (una) din ele m-as casatori. Saracia te dezumanizeaza, ne striga un amarat de cautator de comori. Eu am o prezenta sic, iar el are o prezenta euro, bine instalata in banci. Este mic si gras , dar ce conteaza daca are valori cu care pot sa-mi procur fericrea? "Dragostea se trezeste cand cineva din preajma iti numara in valuta hartiile care iti transfera puterea lor”, spunea o domnisoara cu pasiune pentru magazine de lux.

Bauturi fine, tigari scumpe, haine de ultimul strigat, lucruri si excursii de vis sunt accesibile langa cel sau cea care poate sa-ti alimenteze contul placerilor tale. Cum ma ating de subiectul asta se starneste alarma. Ce sa fac. Parca m-a platit cineva sa demontez bucuria altora care cauta cu intentii bune fericirea banului. Sa mai zic una din ce-am vazut: cu cat te inconjori de lucruri cu atat pierzi din sensibilitate. Fie ca acorzi timp mai mare pentru a le intretine, fie ca nu esti nemultumit(a) de cate ai strans, recoltezi aceeasi frustrare : lipsa de comunicare.

Fie ca acela care detine banii incearca sa-ti cumpere sentimentele si atentia, fie ca cel care le cheltuie incearca sa se daruiasca mimand satisfactia, toate astea aduna handicapul instrainarii. In locul unei relatii personale se construiesc relatii impersonale. Partenerul devine un bun ce trebuie cumparat cu euro. Nivelul strictului necesar este depasit si excedentul de bunuri intuneca ratiunea suficientului, provocand egoismul strangerii de dragul strangerii.

In aceeasi masura relatia devine tensionata odata cu masurile de precautie pe care trebuie sa le iei ca sa securizezi agoniseala. Si tot ai mai vrea spre supararea celuilalt care tot n-ar mai da. Si asa se aud vesti de razboaie de cucerire a ravnitului tezaur pe care partenerul se hotaraste sa-l inchida celuilalt partener pus pe jaf. Dar adevaratul jaf va fi in suflet.

Sexigenocidul

„Ca sa ajung la el trebuie sa-l sochez cu o prezenta provocatoare. Odata ce formele striga, mintea lui isi inceteaza emisiunea si intra pe frecventa dansul hormonilor. Asta si vreau! Trebuie doar sa-i trezesc imaginatia si pasiunea lui cu cateva scene vestimentare unde goliciunea mea va fi zgarda cu care il trag dupa mine. Si odata fiind al meu mi-am implinit visul.” Doar o scurta si sincera declaratie de presa a unei cautatoare de aventuri amoroase si, de ce nu, un mariaj, daca iese.

O prietenie trezita pe un asemenea scenariu are „consistenta” goliciunii vietii. Intr-o traducere fara complicatii ar suna asa : ma dau pe putin sau pe nimic. Asta este valoarea mea. Castigul meu va fi prin moneda pielii expuse generos. Daca ma vrei prin ce am in afara inseamna ca nu te intereseaza ce este inlauntru meu.

Cumplita filozofie. Cand se improvizeaza un cuplu pe o asemenea atractie, mai tarziu, cand unul din cei doi cere atentie pentru glasul din interior, celalalt va invoca temelia pe care s-a cladit relatia. Una de paie.

Ce este trist e faptul ca mass-media imprastie cu inflatie aceasta imagine a goliciunii, aruncand in ceata ratiunea si alegerea pertinenta pe baze de caracter. Tinta relatiei va fi trupul celuilalt bine expus pentru atractie. N-am auzit pana acum ca s-a starnit dragostea adevarata intre doua piei de om. Intre inimi, da!

De buna voie si nesilit de nimeni ...

„Mai incerc odata”, iti zise Sandu. E frumoasa si inteligenta. As fi fericit daca ar intra in contul meu afectiv si de placere. Pana acum mi-a dat de inteles ca nu o intereseaza persoana mea. Ce-i drept a facut-o cu tact. Ma imbrac intr-un tricou stramt ca sa admire muschii mei, care o vor apara de orice dusman. Si forta mea masculina o va face sa capituleze si sa doreasca o aventura a dragostei, doar asa cum imi inchipui doar eu. De-abea astep sa aud ce zice. Uite ca se apropie .”

„ Asa cum esti imbracat , ti se vede toata slabiciunea” , ii zise Ramona si il sterse de pe lista.

„ Mai fac o proba” isi zise cel care pretindea sa i se zica John. A considerat ca Ion suna prea rural. Voi trece cu Mercedesul meu decapotabil pe langa ea si am s-o invit la o iesire, tip spectacol. Am sa man cu douasute la ora si cat mai departe de casa, ca sa ceara disperata intoarcerea. Apoi am sa negociez cererea ei pe un sarut ca in filme. Iar continuarea se va subintelege. Iat-o ce eleganta si distinsa e: „ Ramona, locul tau este aici, in dreapta mea”, o ancora el. „ Pardon” , zise ea,” locul meu este ocupat de banii tai." Si il radie si pe el de pe lista.

Andrei, se intorcea acasa ingandurat pe aleea din parc. Venea de la bunica lui care era bolnava. I-a luat medicamente si i-a dus mancare. Slab, inalt si cu ochii inteligenti de amabilitate privea aleea cu flori. Ridica o floare rupta si o mirosi. Avea un parfum superb. Din sens opus venea Ramona. Se imbujora ca floarea din mana lui. Se gandi sa schimbe aleea si sa o evite. Inima lui l-a intrebat candva ceva despre Ramona si el nu i-a dat raspuns. Era tarziu ca s-o ocoleasca.

„ De cand au voie caprioarele sa intre in parc pe intrarea principala?” o inreba Andrei cu un fior ce nu i-a scapat fetei. „De cand cerbii isi ascund coarnele in frunzis” , ii replica Ramona . „ Bunica mea iti transmite prin mine dragostea ei”, mai incerca Andrei un fior. „ Spune-i bunicii tale afectiunea mea si bucuria de a o vedea. Sa le porti cu tine pina o vei intalni.”

„Dar daca bunica imi va spune sa pastrez ceva din afectiunea ta si pentru mine, ce sa fac?” indrazni el. „ Fa ce-ti spune inima”, rosi ea. "Cineva a scapat o floare. Pentru ca nu stiu a cui este ti-o dau tie. Sa o duci mamei tale, ca semn ca o pretuiesc”, ii zise tremurat Andrei. „Dar daca mama spune sa o opresc, ce sa fac?”, juca Ramona in oglinda sentimentele lui.

"Fa ce-ti spune inima”, o ajuta Andrei. Iar Ramona il aseza pe lista inimii ei. Si semna.

Leave a comment and / or appreciate the article!

:» http://christliche-radiosender.blogspot.com/

:» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/

:» Posted by: *DJ_DANY*