Care va fi sfarsitul acestor lucruri?


Una
dintre cele mai clare si mai sigure concluzii pe care le putem trage
acum la încheierea seriei noastre de studii din cartea proorocului
Daniel este ca generatia noastra a atins nu numai culmea istoriei
acestei planete, aceasta fiind o concluzie cu un caracter mult prea
general, ci mai mult, generatia noastra sta chiar pe pragul ultimelor evenimente ale istoriei. Unde ne gasim azi? Ce evenimente mai stau în fata noastra? Cînd se va încheia totul? Iata
cîteva din întrebarile la care însusi Daniel cugeta intens. El ajunsese
la capatul vietii sale, la capatul carierei sale publice de om de stat,
ajunsese la capatul asteptarilor sale ca om al credintei. Plin de
întelepciune, încarcat de nenumaratele experiente personale cu Dumnezeu,
acest om integru în credinta, în ascultare si în acel spirit de
dependenta de Dumnezeu se întreba acum nu atît de mult care va fi
sfîrsitul lui ci care va fi sfîrsitul istoriei pe care cerul i-a
descoperit-o în chip profetic cu mult mai înainte ca sa se fi întîmplat.
Intr-o vasta imagine panoramica Dumnezeu i-a descoperit în fata ochilor
lui istoria marilor imperii mondiale începînd cu cel din vremea lui si
încheindu-se cu acel mare imperiu al cornului cel mic al lui Antihrist.
El a vazut traseul istoriei poporului lui
Dumnezeu de atunci si din toate epocile ce aveau sa vina cu tot sirul
lor de fapte mari dar si înfrîngeri, de robii si izbaviri, de persecutii
si biruinte, de disperare ca si de totala încredere în Dumnezeu. Prin
inspiratie divina el a putut trage o concluzie dreapta la toate cele ce
au fost descoperite pîna la acest moment. Dar, ce va fi în acele ultime zile?
Care vor fi exact lucrurile la care sa ne atintim privirile ca la niste
semne clare, ca la niste pietre de hotar între prezentul de azi si
marele mîine care sta numai la un pas de noi? Ce a putut afla pentru noi
din partea cerului acest om prea iubit si scump al lui Dumnezeu? Se
pare ca Dumnezeu, asa cum reiese din acest ultim capitol al cartii i-a
rezervat lui Daniel ca o rasplatire a slujirii sale credincioase si
înflacarate, ca o încoronare a tuturor celor descoperite pîna acum
ultima mare profetie privind sfîrsitul istoriei si al propriei sale
vieti. Pentru ca si noi astazi citind ultimul capitol al cartii sale sa
întelegem atît evenimentele sfîrsitului cît si directia în care se
deplaseaza propria noastra viata în aceste zile din urma. Acesta este de
fapt motivul pentru care acest ultim capitol al cartii sale respira un
aer de sarbatoare, de bucurie, de rasplatire. Este ca si cum la
sfîrsitul unei saptamîni istovitoare soseste Sabatul, Ziua Domnului,
ziua de odihna si bucuria cerului si a noastra. Dar acel Sabat, acea zi a
vesnicei bucurii înca nu a sosit. Pîna la revarsatul zorilor ei,
omenirea întreaga va trebui sa treaca prin acea noapte a strîmtorarii, a
necazurilor si a suferintei caci aceasta va fi o vreme de strîmtorare,
cum n-a mai fost de cînd sînt neamurile si pîna la vremea aceasta. Se
pare ca lumea din ultimele zile va cauta sa reediteze întreaga istorie a
planetei în tot ce a fost mai rau, mai dureros, mai irational si
pagubitor. Aceasta înseamna ca lumea ultimelor zile va încerca sa bea
pîna la ultimul strop paharul razvratirii si pacatului. Aceasta înseamna
ca înainte de zorii acelei dimineti fericite peste tot pamîntul se va asterne noaptea, întunericul.
Aceasta înseamna ca în aceasta ultima faza a istoriei în care deja am
intrat toate puterile întunericului îsi vor spori graba, îsi vor spori
eforturile pentru a aduce asupra mintilor oamenilor întunericul,
întunericul patimilor omenesti, întunericul goanei dupa cele
vremelnice, întunericul luptei pentru putere, întunericul încumetarii
împotriva lui Dumnezeu si a înstrainarii de El. Acest întuneric
trebuie sa fie interpretat ca fiind o ultima ofensiva a lui Satana si a
îngerilor lui, o ultima încercare disperata de izolare a acestei planete
de Creatorul si Salvatorul ei. Insa în realitate acea vreme de cumplita
strîmtorare ce va cadea peste ultima generatie, peste generatia
noastra, va fi cea mai clara demonstratie a caracterului lui Satana atît
pentru pamînt cît si pentru întreg universul. Cei mai multi dintre cei
ce traiesc azi nu vad cum a început deja sa se lase întunericul, nu vad
semnele strîmtorarii, nu simt cum se strîng catusele celui rau la
mîinile si picioarele lor. Ei continua sa alerge cu o foame tot mai mare
pe caile pacatului fara sa-si dea seama de gravitatea si costul
înstrainarii lor de Dumnezeu. Acestia se vor pierde în cele din urma în
întunericul care va cuprinde întreaga lume. Insa atunci cînd fortele
întunericului vor spori la culme lupta lor si cînd o vreme de
strîmtorare nemaiîntîlnita va cuprinde lumea, manifestata prin
suferinta, violenta, molime, cataclisme, razboaie, pacatosenie si
rautate deplina, trebuie sa stim ca acea vreme va fi totodata ultima
mare lupta dintre Iisus si Satana. Caci la sfîrsitul versetului 1 gasim
scris: "Dar în vremea aceea poporul tau va fi mîntuit si anume oricine va fi gasit scris în carte".
Poporul lui Dumnezeu va fi eliberat, va fi salvat, va fi ocrotit, va
umbla în lumina legii lui Dumnezeu, în lumina Duhului Sfînt. El va umbla
încins cu adevarul, îmbracat cu platosa neprihanirii, avînd picioarele
încaltate cu rîvna Evangheliei pacii. Poporul lui Dumnezeu va lua scutul
credintei, va purta coiful mîntuirii si va mînui cu putere sabia
Duhului care este Cuvîntul lui Dumnezeu. Atunci, în acele zile de
teribila strîmtorare si încercare, poporul lui Dumnezeu îmbracat cu
putere de sus, învesmîntat în armatura cerului va fi trimis sa rosteasca
în auzul întregii lumi ultima mare strigare, ultimul apel divin la
inimile oamenilor de a se întoarce la Dumnezeu si a primi Evanghelia
pacii, a împacarii lor cu Dumnezeu. Acela va fi ultimul apel si ultima
ocazie de har a cerului pentru omenire în vederea pocaintei si încetarii
oricarei razvratiri contra lui Dumnezeu. Aceasta ultima lucrare a
poporului lui Dumnezeu savîrsita într-o vreme de grea strîmtorare va
ridica în fata lumii întregi la o treapta cu atît mai înalta valoarea
credintei, ascultarii si slujirii celor credinciosi, a celor întelepti. Sa retinem deci primul semn al zilelor din urma va fi o vreme de strîmtorare cum n-a mai fost niciodata pe pamînt.
Ce alt semn va marca vremea sfîrsitului? Dati va rog pagina la
versetul 9. Aici în acest verset îngerul Gabriel da un raspuns
întrebarii pe care Daniel a pus-o îngerului cu privire la sfîrsit.
întrebarea suna astfel: "Domnul meu, care va fi sfîrsitul acestor lucruri?". Raspunsul îngerului a fost: "Du-te
Daniele, caci cuvintele acestea vor fi ascunse si pecetluite pîna la
vremea sfîrsitului. Multi vor fi curatiti, albiti si lamuriti. Cei rai
vor face raul si niciunul din cei rai nu va întelege, dar cei priceputi
vor întelege." Al doilea semn al zilelor din urma consta în acea lucrare de separare de despartire a locuitorilor lumii în doua clase
sau categorii. Multi prevestitori ai zilelor noastre fagaduiesc lumii o
epoica de pace, de unitate, de buna întelegere între popoarele lumii si
între oameni. Ei prezic ca omenirea va întelege în cele din urma dupa
toate experientele ei dureroase ca aceasta este planeta tuturor, este
corabia în care ne gasim cu totii de aceea fiecare om va fi atît de
constient de urmarile razboiului, poluarii, suferintei, foametei si
dezastrelor încît toti oamenii se vor ridica într-un efort unic de a
salva aceasta planeta si a-i asigura din generatie în generatie un
viitor din ce în ce mai bun, mai liber de necazuri, de lacrimi si
suferinte. Se prevede stiintei si tehnicii sa joace un rol din ce în ce
mai mare. Accesul restului omenirii subdezvoltate la toate cuceririle
stiintei este o chestiune mult discutata astazi. Gîndul ca prin mijloace
tehnice de dimensiuni cosmice, sateliti, statii cosmice de observare,
se va putea observa la timp secete, cataclisme, mutatii zoologice,
invazii de insecte daunatoare recoltelor si multe alte posibilitati
înflacareaza mintea tuturor celor de azi. Apoi, o piata comuna tuturor
natiunilor, o moneda a întregului pamînt, desfiintarea saraciei,
foametei, a exploatarii a somajului, a oricaror forme de acaparare
economica, de îmbogatire a unor natiuni în detrimentul altor natiuni, un
sistem de educatie la care sa aiba acces toti, un sistem mondial care
sa coordoneze domeniul sanatatii publice si multe alte lucruri fac pe
cei mai multi oameni de azi sa gîndeasca la posibilitatea ca acea
poveste biblica a raiului sa poata deveni în ultimele zile o realitate. Ce schimbari va aduce viitorul! Insa aceste schimbari presupun nu numai o schimbare a mentalitatii oamenilor din vremea sfîrsitului,
o schimbare nascuta din motive practice, din necesitatea comuna a
supravietuirii, ci aceste schimbari presupun mai întîi o schimbare
radicala a caracterului omenesc. Insa în aceste privinte prezicerile Cuvîntului lui Dumnezeu sînt clare si categorice.
Caracterul omenesc nu va suferi nici o modificare de genul acesta.
Cititi va rog ce spune apostolul Pavel lui Timotei prin inspiratie
divina despre caracterul oamenilor oamenilor zilelor din urma în 2 Timotei 3,1: "Sa stii ca în zillele din urma vor fi vremuri grele caci oamenii vor fi iubitoride
sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de
parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neînduplecati,
clevetitori, neînfrînati, neîmblînziti, neiubitori de bine, vînzatori,
obraznici, îngîmfati, iubitori mai mult de placeri decît iubitori de
Dumnezeu avînd doar o forma de evlavie dar tagaduindu-i puterea;
departeaza-te de oamenii acestia". Intre buni si rai deci nu va fi nici o clasa neutra, nici un pod al prieteniei. Vrajmasia contra lui Dumnezeu nu va înceta ci dimpotriva va creste.
Vremea sfîrsitului nici pe departe nu va fi caracterizata de unitate,
fratietate între oameni, de pace, bunaînvoire, bunacredinta, respect
fata de valorile morale, respect fata de familie, fata de proprietate,
respect fata de convingerile personale. Dimpotriva, vremea sfîrsitului va fi în mod evident caracterizata de separare,
de tainica selectie naturala a oamenilor în doua clase despre care
vorbea si profetul Maleahi în ultimul verset din capitolul 3: "Cei neprihaniti si cei rai, cei ce slujesc lui Dumnezeu si cei ce nu-i slujesc".O
lucrare de selectionare si curatire chiar si a rîndurilor poporului lui
Dumnezeu va avea loc. In momentul de fata chiar în biserica se afla
cele doua clase înfatisate de Domnul Iisus cîndva într-o parabola prin
grîu si neghina. Neghina, a precizat Domnul Iisus
sînt fiii celui rau. Vrajmasul care a semanat-o este diavolul.
Secerisul este sfîrsitul veacului, seceratorii sînt îngerii. Deci, cum
se smulge neghina si se arde în foc asa va fi si la sfîrsitul veacului.
Fiul Omului va trimite pe îngerii Sai si ei vor smulge din împaratia Lui
toate lucrurile care sînt pricina de pacatuire si pe cei ce savîrsesc
faradelegea. Separare si nu
amestecare, selectionare divina si nu o înfratire mondiala a tuturor
oamenilor sub un singur steag. In aceasta vreme a sfîrsitului unele nume
care niciodata nu au apartinut lui Dumnezeu vor fi scrise în cartea
vietii, iar ale altora care credeau sau pretindeau ca apartin lui
Dumnezeu vor fi sterse. Aceasta înseamna ca Dumnezeu nu se va uni cu
acela care de buna voie se desparte sau se izoleaza de El, si se va
desparti sau dispensa de toti aceia care nu s-au unit într-adevar cu El.
Separarea va fi atît de profunda, atît de clara încît va afecta nu
numai lumea celor vii ci si a celor ce au fost asezati în tarîna
pamîntului. Multi se vor scula, sau mai bine zis toti se vor scula din
somnul mortii, dar dintre toti, unii se vor scula pentru viata vesnica, iar altii pentru ocara si rusine vesnica.
Aceasta separare va fi determinata de hotarîrea pe care fiecare om a
luat-o fie înainte de a încheia viata, fie înainte de închiderea
oricarei ocazii de har. Domnul Iisus referindu-se la acest semn a spus
ucenicilor Lui de atunci si noua celor de azi: "Bucurati-va ca numele voastre sînt scrise în ceruri".
Prietene drag care citesti aceasta prelegere, ai garantia ca numele tau
este scris în ceruri? Ai garantia ca umblarea ta cu Dumnezeu, credinta
ta, felul tau de gîndire si vietuire te va aseza în ziua sfîrsitului în
ceata celor alesi? Te întreb nu de impresii personale ci de certitudini,
de garantii sigure. Este viata ta oglindita în lumina învataturilor
clare ale Sfintelor Scripturi si ale vietii Domnului Christos o viata pe
care Dumnezeu o poate sigila pentru cer?
Un alt semn al vremii sfîrsitului la care doresc sa va atrag în mod foarte serios atentia este aratat în versetul 3: "Cei
întelepti vor straluci ca stralucirea cerului si cei ce vor învata pe
multi sa umble în neprihanire vor straluci ca stelele în veac si în veci
de veci". Aici este un cuvînt de
avertizare pentru toti învatatorii tuturor bisericilor, pentru toti
pastorii si preotii zilelor din urma, pentru toti cei ce se aseaza la
anvonul oricarei biserici crestine în postura de învatator vorbind
oamenilor ca din partea lui Dumnezeu. Cînd ucenicii Domnului Iisus L-au
întrebat care vor fi semnele venirii Sale, printre toate semnele
enumerate de evanghelistul Matei este si acela al înselarii, al
apostaziei, al falselor învataturi. "Bagati de seama sa nu va însele cineva, fiindca vor veni multi în numele Meu", a spus Domnul Iisus "si vor zice: 'Eu sînt Christosul'. Si vor însela pe multi".
Acelasi avertizment este preluat de apostolul Pavel si asezat în
dreptul unei tinte si mai precise. El spune în 2 Timotei 4,1 un cuvînt
pentru toti propovaduitorii amvoanelor: "Te rog
fiebinte înaintea lui Dumnezeu si înaintea lui Christos Iisus care are
sa judece viii si mortii si pentru aratarea si împaratia Sa,
propovaduieste cuvîntul, staruieste asupra lui la timp si nelatimp, caci
va veni vremea cînd oamenii nu vor putea sa sufere învatatura sanatoasa
ci îi vor gîdila urechile sa auda lucruri placute si îsi vor da
învatatorii dupa poftele lor. Isi vor întoarce urechea de la adevar si
se vor îndrepta spre istorisiri închipuite".
Fratele meu care tii în mîna Sfînta Scriptura, care stai în fata altor
oameni ca si a lui Dumnezeu, ca intermediar, ca mijlocitor, ca martor
între morti si vii, ce faci, propovaduiesti cuvîntul sau ti-ai abatut
urechea de la adevar? Stii care este adevarul? Cauti dupa el ca dupa o
comoara si dupa ce l-ai gasit esti în stare sa vinzi totul ca sa intri
în posesia lui? Esti în stare sa pierzi totul: amvonul, banii,
comfortul, puterea si imaginea publica, favorurile gloatelor, aplauzele
si laudele prietenilor si membrilor bisericii de dragul adevarului? Este
adevarul lui Dumnezeu mai scump decît poftele multimii care te platesc
ca sa le fii pastor sau preot? Nu cumva dispretuiesti unele adevaruri
numai pentru ca nu se potrivesc cu gîndirea ta sau cu învataturile
bisericii care te-a angajat? Nu aseza confortul personal deasupra
adevarului. Nu aseza biserica ta cu tot ce are ea mai bun deasupra
adevarurilor cuvîntului. Invataturile curate ale Sfintelor Scripturi
sînt si vor fi singura noastra arma de aparare împotriva ratacirilor si
înselatoriilor vremurilor din urma. De asemenea doresc sa adresez un
cuvînt tuturor fratilor mei crestini din orice biserica: Nu dispretuiti
pe acei învatatori care cu rugaciune si credinciosie fata de adevar
studiaza cuvîntul si necautînd la interesele lor materiale sau la fetele
oamenilor predica adevarul. Nu dispretuiti pe învatatorii vostri care
bîjbîie dupa adevar. Ei sînt înca pe o pozitie buna atîta timp cît mai
cauta dupa adevar. Totodata vreau sa va îndemn sa cercetati orice
învatatura pe care o primiti duminica de duminica nu prin prizma
talentului, oratoriei sau aparentelor ci prin prizma adevarului. Este
acea predica în armonie cu învataturile Sfintelor Scripturi? Lumina
bisericii în care va aflati va conduce viata dumneavoastra si a celor
dragi în cele din urma fie spre cer, fie spre pierzare vesnica în
functie de ce veti aseza deasupra: glasul bisericii sau glasul lui
Dumnezeu. O, cu cîta responsabilitate ar trebui sa ne purtam toti fata
de adevarurile Sfintelor Scripturi fie ca sîntem pastori, preoti sau
simpli membri ai bisericii. Cei ce vor învata pe altii sa umble în
neprihanire vor straluci ca stelele în veac si în veci de veci.
Inainte de a încheia studiile noastre as dori sa mentionez si cel de al patrulea semn al sfîrsitului. Acest semn este chiar ultimul
act al istoriei pamîntului si prima minune cu care va începe vesnicia. Cuvîntul profetic precizeaza: "Multi din cei ce dorm în tarîna se vor scula".
Da, istoria acestui pamînt se va încheia prin înfrîngerea mortii, iar
vesnicia va începe prin minunea extraordinara a învierii tuturor celor
credinciosi la o noua viata, nesupusa putrezirii. Fiecare din noi,
oriunde ne-am gasi pe fata acestui pamînt, calatorim sub semnul
universal al mortii. Asa se face ca ultimul gînd de care orice om este
preocupat cu privire la viata lui este în cele din urma gîndul ca va
muri. Dar la sfîrsit acel strigat al lui Dumnezeu care va patrunde pîna
în adîncurile pamîntului va trezi pe morti la viata si puterea
nemaipomenita a Creatorului nostru va fi din nou data pe fata. O, ce
minunata va fi acea zi cînd toti cei credinciosi vor vedea rasplatita
astfel credinta lor în moartea si
învierea Domnului lor. Ce minunata va fi acea zi a întîlnirii celor
credinciosi cu cei dragi, cu fratii si surorile lor de credinta, si a
tuturor cu Iisus care se arata venind pe norii cerurilor ca sa-i ia la
El. Ce scumpa si binecuvîntata va fi acea zi!
O, Doamne fa-ne
si noua parte de minunea învierii la o viata noua. Ajuta-ne însa, cît
mai sîntem în viata si cît mai putem înca sa raspundem chemarii Tale la
pocainta, ajuta-ne sa ne grabim Sa apucam mîna îndurarii Tale. Ajuta-ne
Doamne ca în aceste zile ale sfîrsitului, zile de întuneric, zile de
nespusa strîmtorare care vor veni peste pamînt, în aceste zile de
separare a celor credinciosi de cei rai, zile în care ne chemi sa stam
de partea învataturilor sanatoase, drepte si deslusite ale cuvîntului
Tau, sa ne gasim în ceata acelora care în ciuda dispretului si rautatii
lumii întregi si apostaziei generale vor sta totusi de partea Ta si a
neprihanirii voiei Tale. Doamne, fa sa se împlineasca planurile Tale si
voia Ta cu noi. Si ajuta-ne ca sa-Ti sfintim cu scumpatate voia Ta în
viata noastra. Dorim ca atunci cînd Tu vei veni, la strigarea Ta sa
iesim si noi la viata, la viata cu Tine si cu cei dragi ai nostri.
Implineste Te rugam si aceasta rugaciune în numele scumpului nostru
Mîntuitor pe care-L asteptam cu dor. Amin!
CLICK HERE to read more:» http://christliche-radiosender.blogspot.com/
CLICK HERE to read more:» http://radiomegapower-nonstop.blogspot.de/
Posted by: Daniel Ioan Notar *DJ_DANY*
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen